Sima Andreea

Hera

Zeița căsniciei

Hera (în greacă veche Ήρα, Hēra) este în mitologia greacă zeița protectoare a căsniciei, a

căminului și a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor. La romani este
identificată cu Iunona.
Ca soție a zeului suprem, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei și, în
general, a femeilor măritate. Având ca simbol sceptrul, semn de conducere dar nu și
de putere, Hera este adesea înfățișată ca o soție geloasă și nesăbuit de violentă, care
este ușor de jignit și nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelitățile
săvârșite de soțul ei, Zeus.

Una dintre primele instanțe ale numelui zeiței apare pe tablele din Pylos, scrise
în Linearul B,[2] un sistem de scriere care a fost găsit și pe datând încă din 1450 î.Hr.
[3] folosit de civilizațiile miceniene până la colapsul acestora în secolul XII î.Hr. Aici
apare ca Qo-wi-ja (Guōwiā „cea asemenea vacilor” un cunoscut epitet homeric).[2]
Numele Herei poate avea mai multe etimologii se exclud reciproc; o explicație leagă
numele de ὥρα transliterat hōra, însemnând sezon, interpretându-l ca o vreme
propice pentru căsătorie. Pe de altă parte, Platon consideră că e legat de ἐρατή
transliterat eratē, adică „preiubit”, deoarece se spune că Zeus s-a căsătorit cu ea din
dragoste, sau că numele zeiței este anagramă a aēr (ἀήρ, „aer“). [4]Plutarh susține a
doua variantă sugerând că este un nume alegoric pentru poziția înălțată a acesteia. [5
Hera împărtășește multe atribute cu o zeitate feminină dominantă al cărui cult apare răspândit
în multe forme în continentul European. Cultul aceleia s-a diversificat în perioada neolitică,
fiind probabil la rădăcina multor zeități din diverse panteonuri. Hera, alături de restul
zeităților feminine grecești, prin poziția lor în orașele lor, cultul lor, atributele lor și epitetele
lor reprezintă funcții similare ca divinități protectoare și dominante asupra sacrificiilor și ale
animalelor.[6] Cultul Herei, cel puțin la Olimpia, este mai vechi decât cel al lui Zeus. Se știe
că a fost o zeitate importantă în Grecia antică, posibil o variantă a acelei zeități materne
supreme a lumii Egee.[7]
O teorie susține că miturile și cultul Herei își au rădăcina într-o civilizație pre-
elenistică matriarhală, așadar Hera are un sistem de valori mai vechi bazat pe loialitate între
femei, de aceea prigonește consoartele lui Zeus. Burkert consideră teoria ingenioasă, dar
fantezistă, și dezminte această teorie, afirmând că un matriarhat n-ar fi fost posibil nici în
societățile de vânători-culegători din Paleoliticul târziu nici în civilizațiile neolitice de
fermieri. Mai degrabă, acea „Mare Zeiță” este întruchiparea datoriei și necesității vânătorului
de a ucide pentru femeile pentru care e responsabil.[8]
Relația Herei cu soțul ei este ambivalentă. Zeus apare adesea cu epitetul Heraios „lit. al
Herei”, dar Homer face adesea referire la episoadele de gelozie și răzbunările acesteia pe
consoartele lui Zeus. În poezia epică greacă, Hera îi adresează lui Zeus cuvinte grele, dar îl și
preamărește, precum fraza:
„Chiar de m-oi pune-mpotrivă [...] / N-aș izbuti eu de fel, că tu ești mult mai tare ca
mine. / Dar se cuvine și mie să nu-mi faci zadarnică truda, / Neam de zeiță și eu sunt,
ba chiar din același părinte; / Tată mi-e Cronos mintosul și sunt cea mai mare din
toate / Fiicele lui, înălțată prin naștere-ntâi și fiindcă / Eu ți-s nevastă, iar tu ești mai
mare-ntre zei și-mpăratul.”
— Iliada, traducerea Murnu[9]
EpiteteModificare
Epitetele în mitologia greacă sunt determinantefolosite pentru a evita pronunțarea numelui,
precum în cazul lui Hades, pentru a poziționa geografic zeul relativ la lăcașul de cult, pentru a
preciza aspectul zeului căruia i se adresează invocația, etc.[10] De exemplu, un călător va dori
să ceară ajutorul lui Poseidon Soter („salvatorul”) când este prins de o furtună pe mare, dar s-
ar ruga fără rost la Poseidon Hippios („al cailor”) dacă nu are probleme cu calul său.[11]
Epitetele apar des în epoca elenistică, dar sunt considerate aproape imposibil de definit și
categorisit stricto sensu. Acestea diferă de asemenea în funcție de sursă, fiind rar întâlnite în
narațiune, spre deosebire de poezii și cult, ultimele două grupuri de asemenea diferite între
ele.[10]Conform teoriei lui Hermann Usener, e posibil ca fiecare epitet să fi fost un zeu vechi
cu o funcție simplă, asimilat ulterior în cultul divinităților vremii, numele lor devenind epitete,
ceea ce ar putea explica de ce în scrieri de-a cursul istoriei unele astfel de epitete devin entități
divine independente și, respectiv, numele unor entități divine ajung să fie folosite și ca epitete
(Illythia, zeița nașterilor, fiica Herei, epitet al lui Artemis).[10] Epitetele de cult mai apar și în
perechi, de exemplu Athena Potnia„stăpâna Atenei”.[10]
După cum se vede în lista de epitete de mai jos, aceste descrieri ale zeiței percepții care
creează o reprezentare multifațetată a acesteia din perspectiva celor care o venerau:
 Apăsați pe [arată] pentru lista de epitete, cu explicații 
 Αἰγοφάγος (Aigophágos) „Măncătoare de capre” (printre Lacedemonieni[12])[13]
 Ἀκραῖα (Akráia) „(Cea) de pe culmi”[13]
 Ἀμμωνία (Ammonia), numele Herei care era venerată în Elida[13]
 Ανθεια (Antheia) „A florilor”[13]
 Αφροδιτη (Aphroditê) „A Afroditei”[13]
 Ἀργεία (Argéia) „(Cea) din Argos”, referire la Hera venerată în Argos[13]
 Αργωια (Argôia) „zeița corăbiei Argo”
 Ατυαρωτη (Autorôtê) „(Cea) fără de taur” sau „virgină”[13]
 Βασίλεια (Basíleia) „Regina”[13]
 Βουναία (Bounáia) „(zeița) lui Bounos (erou)”[13]
 Βοῶπις (Boṓpis) lit. „Cu ochi de vacă” sau „cu față de vacă”,[13][14] prezent
în Iliada în greacă, dar nu apare în locurile corespunzătoare în traducerea Murnu[15]
 Γαμηλια (Gamêlia) „Zeița măritișului”[13]
 Ἡνιοχη (Hêniokhê) „(Cea) cu șaretă”[13]
 Ὑπερχειρια (Hyperkheiria) „(Cea) cu mâna deasupra”[13]
 Λακινια (Lakinia) „a lui Lakinios (erou)”[13]
 Λευκώλενος (Leukṓlenos) „Cu brațele albe”[13][16]
 Νυμφευομενη (Nympheuomenê) „Mireasă logodită”[13]
 Ολυμπια (Olimpia) „din Olimpia”[13]
 Παῖς (Pais) „Copil(ă)” (în rolurile ei ca virgină)[13]
 Παρθένος (Parthénos) „Virgină”[13]
 Φαρυγαια (Pharygaia) „din Pharygaea”[13]
 Προδρομια (Prodromia) „(Zeița) pionierilor”[13]
 Σαμια (Samia) „din Samos”, referire la Hera venerată în Samos[13]
 Τελεία (Teléia) (ca zeiță a căsătoriei)[13]
 Χήρη (Chḗrē) „Văduvă”[13]
 Ζυγια (Zugia) „Înjugată” sau „măritată”[13]
Iunona și cucul, lampă cu ulei teracotă, c sec II-sec. III î.Hr.

WWW.WIKIPEDIA.ro