HERA

Hera este în mitologia greacă zeița protectoare a căsniciei, a căminului și

a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor.

Ca soție a zeului suprem, ea era considerată protectoarea căminului, a

căsătoriei și, în general, a femeilor măritate. Având ca simbol sceptrul, semn de
conducere dar nu și de putere, Hera este adesea înfățișată ca o soție geloasă și
nesăbuit de violentă, care este ușor de jignit și nu pregetă să se răzbune crunt
pentru toate infidelitățile săvârșite de soțul ei, Zeus.

Hera împărtășește multe atribute cu o zeitate feminină dominantă al

cărui cult apare răspândit în multe forme în continentul European. Cultul
aceleia s-a diversificat în perioada neolitică, fiind probabil la rădăcina multor
zeități din diverse panteonuri. Hera, alături de restul zeităților feminine
grecești, prin poziția lor în orașele lor, cultul lor, atributele lor și epitetele lor
reprezintă funcții similare ca divinități protectoare și dominante asupra
sacrificiilor și ale animalelor. Cultul Herei, cel puțin la Olimpia, este mai vechi
decât cel al lui Zeus. Se știe că a fost o zeitate importantă în Grecia antică,
posibil o variantă a acelei zeități materne supreme a lumii Egee.

O teorie susține că miturile și cultul Herei își au rădăcina într-o civilizație

pre-elenistică matriarhală, așadar Hera are un sistem de valori mai vechi bazat
pe loialitate între femei, de aceea prigonește consoartele lui Zeus. Burkert
consideră teoria ingenioasă, dar fantezistă, și dezminte această teorie,
afirmând că un matriarhat n-ar fi fost posibil nici în societățile de vânători-
culegători din Paleoliticul târziu nici în civilizațiile neolitice de fermieri. Mai
degrabă, acea „Mare Zeiță” este întruchiparea datoriei și necesității vânătorului
de a ucide pentru femeile pentru care e responsabil.

Templele Herei se numeau Heraeum sau Heraion. Este posibil zeița Hera
să aibă rădăcini de dinainte de sosirea grecilor, la un popor matriarhal. De abia
la venirea grecilor indo-europeni a fost introdusă în cult în perioada ioniană sau
miceniană.
 Hera este a treia soție propriu-zisă a lui Zeus, după Metis și Themis. În
fragmente mai vechi se spune că aceasta n-ar fi cedat avansurilor acestuia, așa
că Zeus se transformă într-un cuc, și apăru tremurând în preajma ei, pe
muntele Thornax lângă orașul antic Halieis . Făcându-i-se milă de acesta, Hera-l
trase aproape. Zeus se transformă la loc și se uni cu aceasta. Locul nunții
variază, dar cel mai des apare grădina Hesperidelor. În altă versiune, merele de
aur sunt un dar de nuntă de la Gaia; Herei îi plăcură atât de mult că le plantă în
grădina ei, la marginea oceanului. În Iliada, nunta are loc pe vârful muntelui Ida,
în Frigia.

Din această uniune se născură patru copii: Hefaistos, Ares, Hebe și Ilitia,
ocrotitoarea femeilor care nășteau. În Teogonia, Hefaistos este doar fiul Herei,
nu și al lui Zeus, pe care-l naște cu propriile puteri.

Hera, descoperind că Zeus s-a unit cu Alcmena, fiica regelui teban

Electrion, a cerut un jurământ de la soțul său că primul născut dintre perseizi să
conducă și al doilea să-i fie sclav, apoi a prelungit travaliul Alcmenei. Galanthis
o sperie pe Ilitia care încerca să prevină nașterea lui Heracle, dar primul născut
fu tot Euristeu. Ca pedeapsă, Hera o transformă pe Galanthis într-o pisică sau
nevăstuică.

Fiindu-i drag de noul său fiu, Zeus îl puse pe Hermes să-l pună pe Heracle
la sânul Herei, care dormea, deoarece laptele acesteia dădea abilități divine.
Trezindu-se cu un copil necunoscut alături, aceasta l-a dat la o parte și din
laptele care s-a scurs a apărut Calea Lactee. Hera trimise doi șerpi în iatacul lui
și-al lui Ificle să omoare copii, dar Heracle îi sugrumă.

Hera și Heracle au o relație complicată în mitologie. Hera îl persecută

datorită infidelității tatălui său, dar îl și ajută. Mai mult, numele său este derivat
din numele Herei. Hera l-a împilat pe diferite căi și a pus un monstru pe nume
Nessus să îl atace, cu condiția ca, în cazul înfrângerii, el să o păcălească pe soția
lui dându-i sângele lui și spunând că dacă vreodată Heracle o va uita pe ea, să
folosească sângele pe el ca să recupereze dragostea pierdută, un vicleșug bine
pus la cale. Dar ea a crezut și așa a făcut. În Iliada se menționează că Heracle
acesta o săgetase pe Hera cu una dintre săgețile sale otrăvite. Hera s-a împăcat
cu Heracle doar după înălțarea sa în Olimp.