Zeița Hera

Hera este în mitologia greacă zeița protectoare a căsniciei, a căminului

și a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor. La romani este
identificată cu Iunona.
Ca soție a zeului suprem, ea era considerată protectoarea căminului, a
căsătoriei și, în general, a femeilor măritate. Având ca simbol sceptrul, semn
de conducere dar nu și de putere. Aceasta este adesea înfățișată ca o soție
geloasă și nesăbuit de violentă, care este ușor de jignit și nu ezită să se
răzbune crunt pentru toate infidelitățile săvârșite de soțul ei, Zeus.
Una dintre primele instanțe ale numelui zeiței apare pe tablele din
Pylos, scrise în Linearul B, un sistem de scriere care a fost găsit și pe datând încă din 1450 î.Hr.
folosit de civilizațiile miceniene până la colapsul acestora în secolul XII î.Hr. Aici apare ca Qo-wi-
ja (Guōwiā „cea asemenea vacilor” un cunoscut epitet homeric).
Numele Herei poate avea mai multe etimologii se exclud reciproc; o explicație leagă
numele de ὥρα transliterat hōra, însemnând sezon, interpretându-l ca o vreme propice pentru
căsătorie. Pe de altă parte, Platon consideră că e legat de ἐρατή transliterat eratē, adică
„preiubit”, deoarece se spune că Zeus s-a căsătorit cu ea din dragoste, sau că numele zeiței este
anagramă a aēr (ἀήρ, „aer“). Plutarh susține a doua variantă sugerând că este un nume alegoric
pentru poziția înălțată a acesteia.
Hera este a treia soție propriu-zisă a lui Zeus, după Metis și Themis. În fragmente mai
vechi se spune că aceasta n-ar fi cedat avansurilor acestuia, așa că Zeus se transformă într-un
cuc, și apăru tremurând în preajma ei, pe muntele Thornax lângă orașul antic Halieis
(lângă Porto Heli, Argolida). Făcându-i-se milă de acesta, Hera-l trase aproape. Zeus se
transformă la loc și se uni cu aceasta. Locul nunții variază, dar cel mai des apare grădina
Hesperidelor. În altă versiune, merele de aur sunt un dar de nuntă de la Gaia; Herei îi plăcură
atât de mult că le plantă în grădina ei, la marginea oceanului. În Iliada, nunta are loc pe
vârful muntelui Ida, în Frigia.
Din această uniune se născură patru copii: Hefaistos, Ares, Hebe și Ilitia, ocrotitoarea
femeilor care nășteau. În Teogonia, Hefaistos este doar fiul Herei, nu și al lui Zeus, pe care-l
naște cu propriile puteri.
Datând din secolul VI î.Hr., jocurile Herei erau doar pentru femei. O dată la patru ani la
templul din Olimpia, șaisprezece femei țeseau o rochie zeiței. Acestea organizau curse pentru
fecioare pe stadionul Jocurilor Olimpice, fetele alergând pe vârste, de la cele mai tinere la cele
mai în vârstă. Lungimea era aproximativ 152.4 m, scurtată la o șesime din cât alergau bărbații.
Câștigătoarele primeau o coroană de ramuri de măslin și o parte din vaca sacrificată. Puteau de
asemenea să dedice statui cu numele lor zeiței. Cele Șaisprezece erau femei măritate. Jocurile
aveau o tradiție îndelungată când le-a observa Pausanias (Secolul II d. Hr.), spunându-se că ar fi
fost întemeiate de Hippodamia în semn de mulțumire pentru căsătoria cu Pelops și că printre
primele fecioare care au participat a fost și Chloris, nepoata lui Pelops, ultima fiică în viață a
Niobei. În altă variantă Cele Șaisprezece au fost alese pentru a face pace între Elis și Pisa, și au
întemeiat jocurile Herei în acest scop.
SURSE DE INSPIRAȚIE: https://en.wikipedia.org/wiki/Hera