HERA

Hera. Romanii o numeau Iunona. În traducere, numele grecesc Hera înseamnă „stăpâna” şi o indică pe
regina zeilor, fiica lui Cronos şi a Rheei şi sora şi soţia lui Zeus.

Potrivit lui Homer, a fost crescută de Oceanos şi de Tethys, iar mai târziu a devenit soţia lui Zeus.
Numeroase versiuni ale mitului amintesc, nu fără divergenţe, modul în care cei doi fraţi au ajuns să se
căsătorească. Conform uneia dintre ele, Hera l-a sedus pe Zeus pe muntele Ida din Asia Mică (Iliada, 14). O
altă versiune spune că nunta a avut loc în palatul lui Zeus din Ocean, cu mare fast şi cu participarea tuturor
zeilor, care au adus daruri; mai numeroase sunt însă povestirile despre nunta secretă a celor doi fraţi pe
muntele Citeron din Beoţia. Ulterior, scriitorii adaugă că Hera, asemenea celorlalţi fii ai lui Cronos, a fost
înghiţită de tatăl său şi că apoi a ieşit la lumină, fiind scuipată de zeu.

În Iliada, zeii o tratează pe Hera cu acelaşi respect care îi este rezervat augustului
său soţ. Zeus însuşi îi ascultă sfaturile şi îi împărtăşeşte gândurile sale ascunse.
Comparativ cu Zeus, ea este însă inferioară ca putere şi autoritate şi trebuie să i se
supună necondiţionat, asemenea celorlalţi zei din Olimp. Mai mult decât regina
zeilor, ea este consoarta regelui zeilor şi oamenilor; această diferenţă relevantă este
evidentă mai ales în izvoarele vechi. Ridicarea sa la rangul de regină propriu-zisă a
zeilor, cu bogăţii şi puteri regale, este posterioară poemelor homerice.

Homer o descrie pe Hera ca având un caracter dificil; gelozia, încăpăţânarea şi

firea sa certăreaţă îl fac uneori să tremure chiar şi pe Zeus. Pe seama caracterului
agresiv al Herei sunt puse certurile frecvente dintre ea şi Zeus; odată, cu sprijinul lui
Poseidon şi al Atenei, ea a ajuns până acolo încât a plănuit să-l pună pe Zeus în
lanţuri. În asemenea cazuri, Zeus trece la fapte şi ridică mâna asupra ei. Odată a
atârnat-o de nori, cu mâinile prinse cu lanţuri şi cu două nicovale legate de picioare,
drept pedeapsă pentru ura cu care îl urmărise pe Heracle; altă dată, când Hefaistos a
încercat să o ajute, Zeus l-a aruncat pe nesocotit din Olimp.

Împreună cu Zeus, Hera i-a avut pe Ares, Hebe şi Hefaistos. Dintre toţi zeii Olimpului, ea era singura
căsătorită în sensul propriu al cuvântului, din moment ce iubirile Afroditei sau căsătoria acesteia cu Hefaistos
sunt rareori considerate ca atare de poeţii antici. Datorită acestei poziţii unice, ea este zeiţa ocrotitoare a
căsătoriei şi a naşterilor şi este reprezentată ca mama Ilitiilor. Cu toate acestea, ea putea aduce pe lume copii
singură, fără concursul lui Zeus; astfel l-a născut pe Tifon, pentru a-şi arăta mânia împotriva lui Zeus, care o
adusese pe lume pe Atena fără ea (Imnul homeric către Apollo, 309); în acelaşi fel se considera că se
născuseră alţi doi fii ai Herei, Ares şi Hefaistos, ultimul născut înainte de vreme, potrivit unei versiuni a
mitului, în perioada de trei sute de ani când Hera avusese doar relaţii secrete cu Zeus; o altă versiune afirmă
că Hefaistos s-a născut din coapsa Herei.

În Iliada, Hera este reprezentată într-un car tras de doi cai, iar Hebe şi Horele o ajută
să-i mâne. În acelaşi poem, din cauza alegerii lui Paris, ea le este ostilă troienilor (deci şi
lui Enea) şi, prin urmare, se află de partea grecilor. De asemenea, din cauza geloziei îi
persecută pe toţi fiii pe care Zeus i-a avut cu femeile muritoare. Acest lucru explică
ostilitatea sa faţă de Dionysos, Heracle şi mulţi alţi eroi. Tradiţia o prezintă ca fiind însă
blândă şi binevoitoare faţă de Iason.

După numeroase indicii, care merg de la semnalările izvoarelor până la datele

referitoare la cultele sale, putem deduce că Hera era considerată în principal o zeiţă a
căsătoriei, ocrotitoarea femeilor şi a laturii sexuale a existenţei acestora.