Afrodita 

(în greacă veche Ἀφροδίτη) este în mitologia greacă zeița frumuseții și a iubirii. În mitologia

romană îi corespunde zeița Venus.
Simbolurile majore ale Afroditei includ mirtul, trandafirul, porumbelul, vrabia și lebăda. Cultul
Afroditei provine din religia canaanită antică , dedicat zeiței feniciene Astarte, înrudită cu zeița asiro-
babiloniană Ishtar, al cărui cult s-a bazat pe cultul sumerian dedicat zeiței Inanna. Principalele centre
de cult ale Afroditei erau Cythera, Cipru, Corint și Atena. Festivalul ei principal a fost Afrodisia, care
era sărbătorit anual în mijlocul verii. În Laconia, Afrodita a fost venerată ca o zeiță războinică. Ea a
fost, de asemenea, zeița protectoare a prostituției în Grecia antică, o asociație care i-a determinat pe
erudiții timpurii să propună conceptul de „prostituție sacră” în cultura greco-romană.
În Teogonia lui Hesiod, Afrodita se naște în largul coastei Cythera din spuma mării produsă de
testiculele lui Uranus, pe care fiul său Cronos le-a tăiat și aruncat în mare. Cu toate acestea,
în Iliada lui Homer, ea este fiica lui Zeus și a lui Dione. Platon, în simpozionul său, afirmă că aceste
două origini aparțin de fapt unor entități separate: Afrodita Urania și Afrodita Pandemos . Afrodita
avea multe alte epitete, fiecare subliniind un aspect diferit al aceleiași zeițe, folosit de un cult local
diferit. Astfel, era cunoscută și sub numele de „Cytherea” („Doamna Cythera”) și „Cypris” („Doamna
Ciprului”), deoarece ambele locații pretindeau a fi locul ei naștere.
În mitologia greacă , Afrodita era căsătorită cu Hefaistos, zeul focului, al fierarilor și al prelucrării
metalelor. Afrodita îi era deseori necredincioasǎ și avea mulți iubiți; în Odiseea, ea este prinsă în
actul adulterului cu Ares, zeul războiului. În Primul imn homeric către Afrodita, ea îl seduce pe
păstorul muritor Anchise. Afrodita a fost, de asemenea, mama surogat și iubita păstorului
muritor Adonis, care a fost ucis de un mistreț. Alături de Atena și Hera, Afrodita a fost una dintre cele
trei zeițe a căror rivalitate a dus la începutul Războiului troian și ea joacă un rol major pe tot
parcursul Iliadei. Afrodita a fost prezentată în Arta occidentală ca simbol al frumuseții feminine și a
apărut în numeroase lucrări din literatura occidentală. Ea este o zeitate majoră în Religiile
neopăgâne, inclusiv în Biserica Afroditei, Wicca și Elenismos

Hesiod derivă Afrodita de la ἀφρός (afrós, „spumă de mare”), interpretând numele ca fiind „înălțat
din spumă”[4], dar cercetătorii moderni consideră acest lucru ca o etimologie populară falsă.
Cercetătorii moderni ai mitologiei clasice au încercat să susțină că numele Afroditei era de
origine greacă sau indo-europeană, dar aceste eforturi au fost acum în cea mai mare parte
abandonate. Numele Afroditei este în general acceptat a fi de origine non-greacă, probabil semită,
dar derivarea exactă a acesteia nu poate fi determinată.
Savanții de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, acceptând etimologia
„spumei” lui Hesiod ca fiind autentică, au analizat a doua parte a numelui Afroditei, traducând-o ca
„ - odítē „ rătăcitoarea ”[6] sau * - dítē " strălucitoare ". 
Mai recent, Michael Janda, acceptând etimologia lui Hesiod, a susținut autenticitatea numelui
Afroditei după povestea nașterii din spumă . 
În mod similar, Krzysztof Tomasz Witczak propune un compus indo-european pentru "Afrodi" : *
abʰor- "foarte" și * dʰei- "strălucească", referindu-se și la , iar Daniel Kölligan i-a interpretat numele
ca „strălucind din ceață / spumă”.
Alți cercetători au susținut că aceste ipoteze sunt improbabile, deoarece atributele Afroditei sunt
complet diferite de cele ale lui Eos . 
De asemenea, au fost sugerate o serie de etimologii improbabile non-grecești. O etimologie semitică
o compară pe Afrodita cu „barīrītu” din mitologia asiriană, numele unui demon feminin care apare în
textele babiloniene mijlocii și târzii. 
Dintre zburătoare, cel mai proeminent simbol al Afroditei este porumbelul, pasăre conectată și cu
simbolistica zeiței mesopotamiene Iștar/Inanna. Pe vasele din Grecia Antică, Afrodita este des
reprezentată înconjurată de porumbei, iar sculpturi din marmură cu aceștia au fost descoperite și în
Templul Afroditei din Dafni. Un alt simbol important al zeiței sunt vrăbiile, carul fiicei lui Uranus fiind
tras de un stol de ciripitoare în poemul lui Sappho, „Oda către Afrodita”.
Printre vietățile caracteristice se mai numără rața, gâsca, lebăda, melcii de mare cu cochilie
și scoicile. Dintre flori, cele mai sacre Afroditei erau mirtul și trandafirul. Obiectul vestimentar simbol
al zeiței este vălul, purtat peste cap.

Potrivit legendei, s-a născut în Cipru. „Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al insulei, pe
locul unde - potrivit mitologiei grecești - a căzut în apa mării înspumate organul genital al
zeului Uranus, amputat de fiul său, Cronos. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeița
dragostei Afrodita / Venus. Legenda constituie tema mai multor tablouri pictate de artiști renumiți.
Deși zeiță a frumuseții, Afrodita este căsătorită cu zeul șchiop, hidosul Hefaistos, care era și fierarul
zeilor. În privința nașterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus și a Dionei, cealaltă
spune că s-a născut din spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos, a fost iubită de
zeii Ares, zeul războiului, Dionysos, Hermes și Poseidon, precum și de muritorii Anchises și Adonis.
A avut mai mulți copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros și pe Harmonia, cu
muritorul Anchises pe Aeneas (personajul principal din epopeea virgiliană Eneida) etc.
În legătură cu farmecul și puterea Afroditei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este
infidelitatea ei față de Hefaistos care, descoperind prin surprindere legătura ei cu Ares, a chemat toți
zeii Olimpului drept martori.
Un alt episod celebru este judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca mărul de aur aruncat de Eris, zeița
vrajbei, și revendicat în egală măsură de Hera, Atena și Afrodita, să fie acordat de un muritor, Paris,
celei pe care o va socoti el mai frumoasă. Cele trei zeițe s-au înfățișat înaintea lui Paris pe muntele
Ida și au început să-și laude farmecele, promițându-i fiecare câte un dar. Cucerit de frumusețea
Afroditei și de darul făgăduit de ea - acela de a o lua de soție pe cea mai frumoasă muritoare,
pe Elena, fiica regelui Spartei și soția lui Menelau - Paris i-a dat ei mărul.
Alegerea Afroditei și răpirea Elenei au constituit originea războiului troian. În cursul acestui război, în
care rivalele ei, Hera și Atena, au sprijinit tabăra adversă, Afrodita i-a ajutat în mod constant pe
troieni, în special pe Paris și pe Aeneas. Ea a fost rănită în luptă de către grecul Diomede. Dacă nu
a putut împiedica moartea lui Paris și distrugerea Troiei, în schimb, salvarea lui Aeneas se
datorează Afroditei, care l-a ajutat să ajungă pe țărmurile Italiei. Tot datorită acestui fapt, zeița era
socotită, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare a Romei. Potrivit legendei, s-a născut
în Cipru. „Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al insulei, pe locul unde - potrivit mitologiei
grecești - a căzut în apa mării înspumate organul genital al zeului Uranus, amputat de fiul
său, Cronos. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeița dragostei Afrodita / Venus.
Legenda constituie tema mai multor tablouri pictate de artiști renumiți.
Deși zeiță a frumuseții, Afrodita este căsătorită cu zeul șchiop, hidosul Hefaistos, care era și fierarul
zeilor. În privința nașterii ei muritorul Anchises pe Aeneas (personajul principal
din epopeea virgiliană Eneida) etc.

există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus și a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din
spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos, a fost iubită de zeii Ares, zeul
războiului, Dionysos, Hermes și Poseidon, precum și de muritorii Anchises și Adonis.