Despre mitologia greaca

De fapt ce este mitologia? Conform DEX-ului, totalitatea miturilor create de un popor sau
de un grup de popoare înrudite. Adica nimic altceva decat niste povestiri fabuloase. Pentru grecii
antici insa mitologia semnifica infinit mai mult. Era insasi religia lor!
Religia in Grecia antica

Grecii erau politeisti. Nu credeau intr-un singur zeu, ci in mai multi zei si zeite care
controlau fiecare aspect al vietii lor.

Oamenii se rugau diferitilor zei pentru aceleasi lucruri pentru care ne rugam si noi in ziua
de azi: sanatate, protectie, prosperitate, etc. De exemplu femeile casatorite cereau adesea ajutorul
zeitei Hera – cea care binecuvanta mamele la nastere si trimitea sotiilor multi urmasi.

Procesul de umanizare a zeilor n-a cunoscut in nicio alta cultura forme atat de evidente
precum in religia greaca. Astfel, desi aveau puteri supranaturale, zeii greci nu erau atotputernici.
Ba chiar se asemanau in multe privinte cu oamenii. Faceau greseli, se indragosteau si se lasau
prada propriilor emotii: teama, furie, gelozie.

De sus, din Olimp, Zeus impunea legile pe tot Pamantul. El era cel care impartea
oamenilor fericirea si durerea, binele si raul, viata si moartea. Dar chiar si asa, atat soarta
muritorilor, cat si soarta zeilor era in mainile Moirelor, zeitele destinului.

Nici macar Zeus, cel mai puternic zeu din mitologia greaca, nu putea schimba destinul.
Cel mai bun exemplu in acest sens este neputinta lui de a-si salva fiul, pe Sarpedon: “… propriul
meu fiu, condamnat sa moara din mana fiului lui Menoetius, Patroclus” (Iliada).

Fiecare pamantean datora inceputul vietii sale zeitei Clotho, cea mai tanara dintre moire.
Firul tors de aceasta era apoi masurat de sora ei mijlocie – Lahesis care decidea cat de lung și cat
de norocos va fi traiul fiecaruia. Ultima, Astropos, era moira care le aducea sfarsitul. Semnul ei
distinctiv era foarfecele cu care taia firul vietii.
Cum au aparut miturile grecesti?

La baza miturilor au stat Teogonia lui Hesiod (poem genealogic scris undeva prin anul
700 i.Hr.), Iliada si Odiseea lui Homer (cele mai vechi si importante lucrari ale literaturii
grecesti), dar si obiectele ceramice decorate cu personaje fantastice descoperite de arheologi.

Intreaga genealogie descrisa in Teogonia lui Hesiod are un caracter oarecum poetic. Totul
s-ar fi nascut din Haos. Intai zeita primordiala Geea (Pamantul), apoi Uranos (Cerul albastru),
Ourea (Muntii) si Pontus (Marea). Ii urmeaza cei 12 titani, gigantii ciclopi si hecatonchirii cu 50
de capete.
Originea lumii si nasterea lui Zeus
 Se spune ca Uranos guverna peste toti intr-un mod de-a dreptul tiranic si meschin. De
teama de a nu fi detronat, Cerul isi inchisese propriii copii in adancurile Pamantului, cauzandu-i
Geei dureri intense. Suferinta ei ar fi fost atat de mare, incat cea dintai zeita ajunsese sa-si
implore copiii sa-si omoare tatal. Impulsionat de rugamintile mamei sale, Cronos, cel mai mic
dintre titani isi castreaza tatal cu o lovitura de secera, punand astfel capat stapanirii lui.

Cronos si sotia lui, Rhea, preiau puterea insa nu pentru mult timp. La fel ca Uranos, si el
vedea dusmani si tradatori peste tot. Tiparul se repeta aproape la indigo astfel incat de fiecare
data cand zeita Rhea ii facea cate un copil, Cronos inghitea nou-nascutul pe loc. Singurul care
reuseste sa scape este Zeus pe care Rhea il ascunde intr-o pestera din Muntii Dicte, Insula Creta.

Dominatia celor doi a fost cunoscuta in mitologia greaca precum Epoca de Aur si a fost o
perioada plina de armonie si prosperitate. Oamenii ar fi trait in acele vremuri liberi, fara rautate,
violenta, munca sau legi.
Lupta zeilor din Olimp cu titanii

Odata ajuns la maturitate, Zeus de razvrateste impotriva lui Cronos si il obliga pe acesta
sa-i regurgiteze pe cei 5 frati ai lui inghititi de mici: Hestia, Demeter, Hera, Hades si Poseidon.

Razboiul ce a urmat intre Titani si Olimpieni pentru dobandirea controlului Cerului este
descris de Hesiod intr-un mod de-a dreptul apocaliptic: fulgerele de foc aruncate de Zeus zburau
in toate partile, parjolul cuprindea intreg pamantul, vazduhul se cutremura si marile clocoteau.

Dupa 10 ani grei in care balanta nu inclina nici intr-o parte, nici in alta, Zeus ii elibereaza
din infern pe gigantii Hecatonchiri cu ajutorul carora ii invinge definitiv pe Titani. O parte dintre
ei sunt legati cu lanturi si aruncati in intunecatul Tartar, iar Atlas este plasat la marginea de vest a
lumii si pedepsit sa tina vesnic pe umerii bolta cereasca.
Acesta este ultimul episod al Teogoniei.
Mituri grecesti antice si personaje mitologice

Grecii antici erau extrem de intelepti si transmiteau prin intermediul miturilor povestite
frumoase lectii de viata. Acestea sunt 3 dintre cele mai cunoscute legende grecesti:
Originea raului pe Pamant: Amfora (Cutia) Pandorei

Unul dintre cele mai cunoscute mituri grecesti este mitul Pandorei. Pandora a fost prima
femeie de pe Pamant, modelata din pamant si apa de zeul focului, Hefaistos. Se spune ca “cea
plina de daruri” fusese inzestrata cu gratia si farmecul Afroditei, istetimea lui Hermes si talentul
de a canta a lui Apollo, dar si cu o curiozitate iesita din comun.
In ciuda frumusetii ravasitoare, faptura creata din dorinta lui Zeus de a se razbuna pe intreaga
rasa umana avea sa fie sursa tuturor nenorocirilor din lume.

Pandora este trimisa pe Pamant in dar pentru Epimeteu impreuna cu o amfora ce nu

trebuia deschisa sub nici o forma. Doar ca intr-o zi, ramasa singura in palat, Pandora intra in
camera sotului ei si ridica usor capacul cutiei. Lumea se umplu pe loc de tristete, boala, nebunie,
invidie si multe altele. Doar Speranta ramase blocata pe fundul vasului.
 Oamenii care pana in acel moment nu stiau ce inseamna suferinta si chinul, cunosteau
astfel pentru prima data disperarea.
Despre egoism si egocentrism: Mitul lui Narcis

Conform legendelor, fiul nimfei Liriope si al zeului Cefiso era nespus de frumos. Fusese
inzestrat cu gratia unui zeu grec, dar si cu vanitatea unuia. Nimeni nu era suficient de bun sau
atractiv pentru Narcis, nici macar frumoasa nimfa Echo pe care o respingea cu brutalitate.

Infuriata peste masura de egoismul lui Narcis, zeita Afrodita il blestema sa iubeasca cu
toata fiinta lui o persoana care sa nu-i impartaseasca niciodata dragostea. Asa ajunge Narcis sa se
indragosteasca de propria-i reflexie oglindita in apa limpede a unui izvor.

Se spune ca dragostea de sine ajunsese sa fie atat de mare incat tanarul isi petrecu tot
restul zilelor sale singur, in fata izvorului, privindu-si chipul mult iubit.
Adonis si Afrodita – povestea unei altfel de iubiri

Dupa mitologia greaca, Afrodita, zeita frumusetii, starnea adesea gelozii si pasiuni
mistuitoare in randul zeilor.
Toti si-o doreau de sotie, inclusiv Zeus. Insa zeita era nespus de mandra si ii respingea pe toti.
Drept pedeapsa, Zeus o casatoreste cu Hefaistos, cel mai urat dintre zei.

Potrivit versiunii homerice, Afrodita isi ura barbatul si il insela ori de cate ori avea ocazia
cu zei si muritori deopotriva. Ares, Dyonisos si Poseidon au fost doar cativa dintre amantii zeitei.
Singurul pe care l-ar fi iubit insa cu adevarat ar fi fost Adonis, cel despre care se spunea adesea
ca ii intrecea in frumusete pe toti oamenii, ba chiar si pe zeul Apollo, cel mai frumos dintre zei.

Mitul Afroditei si a lui Adonis este unul dintre cele mai populare mituri grecesti, asociat
frecvent cu moartea si reinvierea, dar si cu dragostea si Erosul.

Se spune ca zeita s-ar fi indragostit atat de tare de iubitul ei muritor incat isi petrecea tot
timpul in compania lui, uitand chiar si de inaltul Olimp.
Povestea lor de dragoste avea sa se transforme insa curand intr-o reala tragedie.
In timpul unei partide de vanatoare, Adonis este ranit grav de un mistret si moare in bratele
frumoasei zeite.
Induiosat de durerea fara margini a Afroditei, Zeus ii cere zeului Infernului, Hades, sa il lase pe
Adonis sa revina pe Pamant jumatate de an, iar cealalata jumatate sa si-o petreaca in imparatia
mortilor.

Venus din Milos sau Afrodita din Milos reprezinta una dintre cele mai faimoase sculpturi
ale Greciei antice din perioada elenistica. Statuia ce in prezent este expusa in muzeul Luvru din
Paris a fost descoperita in 1820 de grecul Yorgos Kentrotas in timp ce sapa terenul gospodariei
sale.

Daca este intradevar Venus din Milos statuia Afroditei sau nu, este greu de spus. Unii
istorici afirma ferm ca da, altii cred ca femeia sculptata ar fi mai degraba Amphitrite, zeita marii.
Creaturi fantastice din mitologia greaca
 Legendele grecesti sunt pline de personaje, monstri si creaturi magice cu puteri dintre
cele mai neobisnuite. Cele mai populare sunt:
Cerberul

Cerberul era un caine mastiff gigant cu trei capete ce avea sarcina de a pazi cu strictete
poarta Lumii de Dincolo. Odata ce sufletele mortilor treceau raul Styx (granita dintre Infern si
Pamant), intoarcerea era imposibila. Teoretic nimeni nu putea intra sau iesi din imparatia lui
Hades. Practic au fost cateva exceptii:

 Orfeu adoarme cainele demonic cu sunetul lirei sale fermecate

 Psyche ii distrage atentia cu prajituri
 Enea si Sibila trec pe langa el dupa ce ii dau sa manance miere amestecata cu
ierburi ce induc somnul
 Hercule il invinge strangandu-l de gat cu mainile goale
Medusa

Medusa este una dintre cele mai cunoscute si de temut personaje feminine din mitologia
greaca. Adesea descrisa drept o creatura inspaimantatoare ce putea pietrifica orice fiinta cu o
simpla privire, Medusa nu ar fi fost intotdeauna un monstru.

In Metamorfozele lui Ovidiu, ea este descrisa ca fiind cea mai frumoasa dintre cele 3
surori Gorgone si singura din familie ce era muritoare. Tocmai frumusetea iesita din comun a
Medusei ar fi atras furia Athenei.

Conform legendelor, in timpul unei vizite facute zeitei, Poseidon o zareste pe tanara
fecioara si o violeaza chiar pe treptele templului. Ofensata de faptul ca templul ei sacru fusese
pangarit, Athena le transforma pe Medusa si surorile ei in monstri hidosi cu privirea letala si
serpi veninosi in loc de par.
Blestemate pe nedrept, Medusa, Steno si Euryale devin din acel moment nemiloase si
razbunatoare, prefacandu-i pe toti barbatii care le treceau pragul casei in stana de piatra.

Legendele despre Medusa sunt strans legate de faptele eroice ale semizeului Perseu.
Trimis intr-o misiune aproape imposibila de catre regele Polydictes, Perseu o ucide pe Medusa,
decapitand-o cu spada ascutita a zeului Hermes.
Harpiile

Se spune ca harpiile aduceau cu sine furtuni violente si rafale puternice de vant in timpul
carora unii oameni dispareau in mod misterios. Victimele erau atacate cu salbaticie, chinuite si
apoi duse direct in intunecatul Tartar. De fiecare data cand disparea ceva sau cineva in lumea
greaca, de vina erau harpiile.

Infatisarea harpiilor a devenit in timp din ce in ce mai grotesca. Hesiod le descria ca fiind
femei inaripate ce zburau incredibil de repede si apareau din senin, iar 200 de ani mai tarziu,
Eschylus le vedea total diferit: fara aripi, dar de-a dreptul hidoase, cu corpul complet negru
imbracat in haine zdrentuite si murdare.
Scriitorii romani aveau la randul lor propria imagine formata: harpiile ar fi avut corp de pasare si
aripi asemanatoare soimilor, unghii lungi si ascutite si fetele palide de foame.
Sirenele

Sunt de departe cele mai captivante creaturi din mitologia greaca, cunoscute pentru
modul in care ii ademeneau pe marinari cu glasul lor irezistibil de frumos. Vrajiti de cantecul lor
marinarii isi indreptau corabiile catre cele mai periculoase stanci, iar apoi erau ucisi in chinuri
groaznice.

Cea mai celebra aparitie a lor este descrisa in Odiseea lui Homer cand Ulise trece pe
langa insula Sirenelor in timpul lungului sau drum spre Ithaca. La indemnul vrajitoarei Circe,
Ulise isi roaga oamenii sa il lege strans de catarg, iar lor le acopera urechile cu ceara
impiedicandu-i astfel sa asculte dulcea cantare.

Scriitori antici s-au contrat de multe ori in legatura cu numarul lor. Unii zic ca au existat
2 sirene, altii 3.

Ce stim cu siguranta este ca perceptia pe care o avem in ziua de azi despre infatisarea
fascinantelor creaturi este total diferita de modul in care legendele le-au portretizat.
In versiunea originala sirenele nu erau nici pe departe frumoase si nici nu aveau coada lunga de
peste. De fapt erau un hibrid intre femei si pasari cu aripi si gheare lungi.
Furiile sau Eriniile

Alecto, Tisiphone si Megaera, fiicele zeitei noptii Nyx, erau cunoscute in mitologia
greaca precum zeitele razbunarii si blestemului. Furiile semanau discordie, ciuma si razboaie
intre oameni si persecutau, chiar si dupa moarte, orice persoana care savarsise vreo faradelege.
Pedepseau fara mila minciuna si infractiunile comise impotriva zeilor, dar si matracidul si
patracidul, fiind considerate ocrotitoarele drepturilor mamelor, tatilor si fratilor mai mari.
Minotaurul

Legenda minotaurului incepe odata cu lupta pentru cucerirea tronului Insulei Creta.
Inainte de a ajunge rege, Minos ii cere lui Poseidon sa-i trimita in dar un taur alb ca zapada in
semn de sustinere, promitandu-i zeului marii ca va sacrifica apoi animalul in onoarea lui. Cand
vede insa frumosul animal iesit din albastrul marii, Minos decide sa-l pastreze, oferindu-i zeului
unul dintre taurii lui obisnuiti in schimb.

Infuriat de siretlicurile regelui, Poseidon o face pe sotia lui Minos, Pasiphae, sa se

indragosteasca nebuneste de taur.

Rezultatul “idilei” dintre cei doi a fost fabulosul minotaur numit Asterion – o creatura
jumatate om, jumatate taur se semana groaza si panica in randul cretanilor.
La porunca regelui Minos, Dedal construieste pentru minotaur un labirint complex din
care odata intrat, era imposibil de iesit. An de an, atenienii banuiti de uciderea lui Androgeus
erau obligati sa trimita 7 baieti si 7 fecioare pe Insula Creta, ca festin pentru minotaur. In al 3-lea
an Tezeu se ofera voluntar sa participe la sacrificiu si omoara monstroasa creatura.