UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea „Ştiinţe Economice”

Departamentul „Finanțe și bănci”

Lucru individual
la disciplina ”Istoria culturii și civilizației europene”

Tema: Mitologia Greciei Antice

Coordonator: Bercu Igor

A elaborat: Belibov Iuliana, gr.FB-201

Chişinău - 2022
 Cuprins:
1. Introducere în Mitologia Greciei Antice………………………………………………….3
2. Cuprins……………………………………………………………………………………5
3. Ce este un semizeu………………………………………………………………………..8
4. Structura social și modul de viață………………………………………………………...9
5. Bibliografie……………………………………………………………………………….13
6. Anexe……………………………………………………………………………………..14

2
 Introducere în mitologia Greciei Antice

Mitologia greacă este una dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate poetic, astfel că nu
dispunem decât aproape numai de izvoare literare şi filozofice (Homer, Hesiod, Pindar, Platon,
Lukian), speculaţii anecdotice (Ailianos), antimitografii (Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice
(Plutarh) şi rareori de informaţii ale istoricilor, capturate direct din tradiţie (Herodot, Pausanias,
Thukydides); totuşi deşi chiar acestea din urmă au pus în circulaţie informaţii intermediare, preluate
de alţii anterior, mitologia greacă este o mitologie pragmatică, adesea anecdotică, reflectând fie
cruzimile sălbăticiei precivilizaţiei arcadice, fie conflictele între ionieni şi dorieni, fie chiar lipsa de
scrupul în lupta de organizare a vieţii primelor grupuri sociale statornice şi a spaţiului comercial
maritim.
Lumea mitologiei greceşti este complexă: monştrii, războaie, intrigi şi zei indiscreţi sunt
numeroşi, iar genealogia lor se încrucişează deseori.
Este important de reţinut că grecii antici amestecau evenimentele din mitologia lor cu cele
din istorie. De asemenea Iliada şi Odiseea sunt considerate istorice.
Astfel avem Cei doisprezece zei din Olimp:
Afrodita,Apollo,Ares,Artemis,Atena,Demetra,Hera, zeiţa supremă, fiica lui Cronos şi a Rheei, sora
lui Zeus, Poseidon şi Hades Hephaistos,Hermes,Hestia,Poseidon,Zeus, zeul suprem, cel mai tânăr
dintre fii lui Cronos şi ai Rheei. Fraţii lui sunt Poseidon, zeul apelor, şi Hades, zeul lumii subterane.
Zeii greci nu sunt numai prin excelenţă antropomorfi, nu au numai firi omeneşti, dar de fapt
nu dispun de atribute divine în sens major (departe de absolutul concept ulterior din filozofia
greacă); în miturile timpurii, aceşti zei au chiar puteri limitate (mai ales în epopeile homerice); de
ex. când Zeus îşi izgoneşte fiica (Thetis), îi cere: “Du-te fără ca Hera să te poată zări” (Iliada, I, 522-
523); aceştia au nevoie de informatori şi crainici, ca să afle despre mersul lumii; sunt supuşi
surprizelor şi manevraţi de certuri, ambiţii, orgoliu, capricii, fiind impulsivi şi răzbunători (deşi unii
“teologi” antici, ca Hesiod, au încercat să justifice aceste trăsături). Tot panteonul olimpian – lipsit
de măreţie -duce o viaţă de clan certăreţ lipsit de norme morale, incestuos, excesiv în actele erotice.
În ciuda faptului că hrana şi băutura lor sunt, teoretic, ambrozia şi nectarul, zeii Helladei mănâncă şi
beau din belşug vin şi cărnuri, iar atunci când vizitează pe oameni, dorm, suferă de boli şi, ca orice
societate primitivă, ascultă muzica lui Apollon şi a Muzelor numai la ospeţe. Deşi lacomi de
sacrificii, pe care le doresc adesea în hecatombă, în mod paradoxal, ei nu suportă să vadă cadavre.

3
 Astfel zeul suprem Zeus Cu prima sa soţie, Metis, a născut-o pe zeiţa Athena, cu Themis a
avut mai multe fiice, numite Ore şi Moire, cu titanidele Leto şi Mnemosyne a avut trei copii, pe zeiţa
Afrodita şi respectiv pe Artemis şi pe Apollo, cu sora sa Demetra – pe Persefona etc. Dintre soţii,
cea sortită să-i fie egală şi regină alături de el în Olimp a fost sora sa, Hera. Cu ea Zeus a avut patru
copii: pe Ares, pe Hebe,Ilithyia şi pe Hephaistos. Zeus a zămislit numeroşi copii unindu-se, în egală
măsură, şi cu muritoarele de rând: Alcmene, Danae, Io, Europa, Niobe etc.
Ca stăpân suprem şi ca deţinător al puterii supreme absolute, Zeus era cel care împărţea
dreptatea printre oameni şi zei, el era expresia echilibrului şi a ordinii din natură şi din societate. Era
socotit zeul luminii, al fenomenelor naturale, deţinătorul fulgerelor şi, mai ales, al trăsnetelor –
manifestare cu precădere a forţei şi a mâniei sale divine. El domnea în palatul său aflat pe crestele
înalte ale Olimpului şi de acolo, înconjurat de ceilalţi zei, cârmuia destinele lumii, împărţind binele
şi răul printre muritori şi veghind asupra împlinirii destinelor lor. În mitologia romană Zeus purta
numele de Jupiter. (Anexa 1)

4
Afrodita este în mitologia greacă zeița frumuseții și a iubirii.
Potrivit legendei, s-a născut în Cipru. „Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al
insulei, pe locul unde – potrivit mitologiei grecești – a căzut în apa mării înspumate organul genital
al zeului Uranus, amputat de fiul său, Cronos. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeița
dragostei Afrodita / Venus. Legenda constituie tema mai multor tablouri pictate de artiști renumiți.
Atticienii credeau în două Afrodite: cea care s-a născut din Uranus era numită Afrodita Urania,iar
cea din Zeus Afrodita Pandamos.
Deși zeiță a frumuseții, Afrodita este căsătorită cu zeul șchiop, hidosul Hefaistos, care era și
fierarul zeilor. În privința nașterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica luiZeus și a
Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos, a fost
iubită de zeii Ares, zeul războiului, Dionysos, Hermes și Poseidon, precum și de muritorii de
Anchises și Adonis.
A avut mai mulți copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros și pe Harmonia, cu
muritorul Anchises pe Aeneas (personajul principal din epopeea virgiliană Eneida) etc.
În legătură cu farmecul și puterea Afroditei circulau numeroase legende: un episod cunoscut
este infidelitatea ei față de Hefaistos care, descoperind prin surprindere legătura ei cu Ares, a chemat
toți zeii Olimpului drept martori.
Un alt episod celebru este judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca mărul de aur aruncat de Eris,
zeița vrăjbei, și revendicat în egală măsură de Hera, Atena și Afrodita, să fie acordat de un muritor,
Paris, celei pe care o va socoti el mai frumoasă. Cele trei zeițe s-au înfățișat înaintea lui Paris pe
muntele Ida și au început să-și laude farmecele, promițându-i fiecare câte un dar. Cucerit de
frumusețea Afroditei și de darul făgăduit de ea – acela de a o lua de soție pe cea mai frumoasă
muritoare, pe Elena, fiica regelui Spartei și soția lui Menelau – Paris i-a dat ei mărul.
Alegerea Afroditei și răpirea Elenei au constituit originea războiului troian. În cursul acestui
război, în care rivalele ei, Hera și Atena, au sprijinit tabăra adversă, Afrodita i-a ajutat în mod
constant pe troieni, în special pe Paris și pe Aeneas. Ea a fost rănită în luptă de către grecul
Diomede. Dacă nu a putut împiedica moartea lui Paris și distrugerea Troiei, în schimb, salvarea lui
Aeneas se datorează Afroditei, care l-a ajutat să ajungă pe țărmurile Italiei. Tot datorită acestui fapt,
zeița era socotită, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare a Romei.
Afrodita avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidos, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era celebrat
în întreaga lume helenică, cu precădere în insulele Cipru și Cythera.(Anexa 2)

5
 Hefaistos reprezintă, în mitologia greacă, zeul focului, al metalelor și al metalurgiei, al
fierarilor, sculptorilor și artizanilor, cunoscut de romani ca Vulcan.
Fiul șchiop a lui Zeus și al Herei, meșter neîntrecut, creațiile sale extraordinare uimindu-i
chiar și pe zei: făurește arme și armuri miraculoase, obiecte care se mișcă singure (un fel de roboți
superperfecționați), sau chiar pe Pandora și cutia acesteia. Este personificarea focului în cele trei
ipostaze ale sale: focul teluric (al vulcanilor), focul îmblânzit (focul domestic, care poate fi folosit în
diferite activități, inclusiv la prelucrarea metalelor), precum și focul atmosferic. A fost căsătorit cu
Afrodita. Căsătoria cu Afrodita a avut loc din cauză că, fiind supărat pe mama lui, el a făurit un jilț
fermecat cu care a prins-o pe zeiță. Drept răsplată a cerut să se căsătorească cu Afrodita. Zeii s-au
mirat: Cum să se însoare slutul cu zeița frumuseții? (Anexa 3)

Atena era una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei grecești, identificată de romani
cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și
simplu, Pallas.
Atena era fiica lui Zeus și a lui Metis. Ea personifica forța moștenită de la Zeus, îmbinată cu
înțelepciunea și prudența lui Metis. A fost zeița tutelară a cetății Atena. Zeiță războinică, Atena a
jucat un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul
troianalături de greci, pe care-i susține, împotriva troienilor. Este cunoscută disputa dintre Atena și
Poseidon cu prilejul împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie, consiliul zeilor a
făgăduit să dea Attica aceluia din cei doi care-i va dărui bunul cel mai de preț. Poseidon i-a dăruit
calul, iar Atena măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a câștigat în felul acesta
întrecerea și a devenit patroana cetățiiAthenae, care-i poartă de atunci numele.
Atena era socotită protectoarea artelor frumoase, a meșteșugurilor, a literaturii și a
agriculturii, a oricărei acțiuni care presupunea ingeniozitate și spirit de inițiativă. Ea patrona viața
socială și cea statală, era sfătuitoarea grecilor adunați în areopag și apărătoarea lor în războaie. La
romani apare sub numele de Minerva. (Anexa 4)

6
 Hades, zeul infernului, fiul lui Cronos și al Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut,
Hades a fost înghițit de tatăl său, apoi dat afară. Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni
împotriva titanilor. Când s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon –
Marea, iar lui Hades – lumea subpământeană.
Hades sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cârmuia alături de soția sa, Persefona (în
legătură cu răpirea Persefonei vezi și Demeter). El nu îngăduia nimănui, odată ajuns acolo, să mai
vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele Infernului, s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe
care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele de Hades era evitat de cei
vechi, care se fereau să-l pronunțe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat
sub numele de Pluton (Zeul cel bogat), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în
măruntaiele pământului. Hades este și un nume sinonim cu împărăția subpământeană pe care o
stăpânește zeul cu acest nume. După diferite surse mitologice, această împărăție cuprinde Tartarul,
Câmpia Asfodelelor, și tărâmul paradisiac destinat eroilor și celor favorizați de zei, precum și
sufletelor oamenilor virtuoși – Elysium sau Câmpiile Elizee. (Anexa 5)

În mitologia greacă, Poseidon era zeul mării, fiul lui Cronos și al Rheei. Ca și ceilalți frați
ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghițit de către tatăl său și apoi dat afară.
În mitologia română este cunoscut sub numele de Neptun.
Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut
împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon
Imparatia apelor. El sălășluia în fundul marii împreuna cu soția sa, Amfitrite, alături de care, uneori,
urmat de un întreg cortegiu marin si purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile.
Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele marii sa devina liniștite, el scotea insule la
iveala sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul sau, făcea sa izvorască râurPoseidon with
Triton from Atlantisi sau sa se închege lacuri. O dată el a încercat împreuna cu Hera si cu Athena să-
l pună în lanțuri pe Zeus, dar încercarea a dat greș.
De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul sau frate care cârmuia destinele
lumii.
Legat de numele sau este episodul întrecerii care a avut loc intre el si Atena atunci când a
fost sa-și împartă intre ei pământul Atticei. Un alt episod il înfățișează pe zeul marii lucrând cot la
cot cu Apollo, ca sa înalte zidurile Troiei. Faptul ca nu a fost răsplătit pentru munca sa a atras mania
lui Poseidon asupra troienilor. Aceasta manie, si faptul ca Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul

7
Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu sa-l urmărească pe erou cu răzbunarea sa, nimicindu-i
pe rând corăbiile si aruncându-l de pe un țărm pe altul. Cu zeițele sau cu muritoarele de rând
Poseidon a avut numeroși fii si fiice, majoritatea înfățișați ca niște ființe monstruoase sau a căror
forță era de temut. Printre aceștia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii,
Lamus – regele lestrigonilor, Triton etc. (Anexa 6)

Ce este un semizeu?
Un semizeu este un erou mitologic născut dintr-un zeu și o muritoare sau dintr-o zeiță și un
muritor. Ca atare, semizeii au o natură hibridă, divină și muritoare, care explică puterile
extraordinare cu care sunt înzestrați.
În alte accepțiuni, termenul de „semizeu” este uneori aplicat și unor divinități de rang
inferior, precum și unor personaje umane zeificate, sau ale căror caracteristici excepționale sunt
asemănătoare celor divine (fără a fi, însă, divinități).
Un exemplu arhetipal de semizeu îl constituie eroul Ghilgameș, din mitologia sumeriană.
Rege mitic al Urukului, el este prezentat de obicei ca fiind două treimi zeu și o treime om. Se
remarcă prin statura și puterile lui miraculoase: construiește zidurile cetății, înfruntă creaturi
supranaturale, înfrânge armatele dușmane, seduce o zeiță și întreprinde o călătorie la capătul lumii,
în căutarea unui leac împotriva morții, care i-a răpit prietenul. Multe din elementele acestui mit se
regăsesc, sub forme asemănătoare, în alte mituri ulterioare referitoare la semizei.
Semizeii sunt prezenți în majoritatea sistemelor mitologice, dar ei au avut o importanță cu
totul deosebită în mitologia și în religia antică greacă. Cultul lor era întreținut mai ales de către cei
care se considerau descendenți din acești eroi și care invocau, astfel, protecția lor.
Printre semizeii cei mai cunoscuți din mitologia greacă se numără : Heracle (fiul lui Zeus și
al muritoarei Alcmene), Perseu (fiul lui Zeus și al muritoarei Danae), Tezeu(fiul lui Poseidon și al
muritoarei Aethra), Minos (fiul lui Zeus și al Europei), Ahile (fiul zeiței Thetis și al muritorului
Peleus), Enea (fiul zeiței Afrodita și al muritorului Anchise), ș.a. Dionysos, fiul lui Zeus și al
muritoarei Semele, a fost singurul semizeu acceptat ca zeu pe Muntele Olimp (Heracle, care și-a
câștigat și el nemurirea, nu a fost niciodată considerat zeu olimpian).

8
 Structura socială și modul de viață în Grecia Antică

Trăsătura distinctivă a societății Greciei antice era diviziunea dinte cei liberi și sclavi , rolul
diferit al femeilor și al bărbaților , lipsa relativă a diferențelor de statut datorate originii și
importanța religiei. Atena și Sparta , care aveau sisteme diferite , erau de departe cele mai renumite
societăți de tip cetăți-state . Se pare că stilul de viață al cetății Atena era cu mult mai tipic pentru
civilizația greacă decât cel al Spartei .
Structura socială
Numai oamenii liberi puteau fi cetățeni îndreptățiți la totală protecție a legii în cetățile–state .
În comparație cu Roma antică , în Grecia se întampla rar ca ierarhia socială (care clasifica
persoanele după importanță) să fie corelată cu puterea politică . În majoritatea cetăților-state ,
importanța socială nu conferea drepturi politice sau legale speciale . De exemplu , faptul de a fi
născut dintr-o familie nobilă nu aducea privilegii speciale . Câteodată se întâmpla ca o anumită
familie să controleze funcțiile religioase , de exemplu adorarea unui zeu important , dar acest
monopol nu conferea deținătorilor săi puteri suplimentare din punct de vedere guvernamental .
În Atena, populaţia era împărţită în patru clase , în funcţie de prosperitate cu anumite funcţii
rezervate pentru membrii nivelului superior , cu toate că poziţia putea fi schimbată odată cu
acumularea de averi . În Spata toţi oamenii purtatu titlul de “egal” dacă îşi definitivau educaţia . Cu
toate acestea regii spartani , care erau conducătorii duali , militari şi religioşi ai statului , proveneau
din două familii .
Sclavii nu aveau nici putere , nici o situaţie anume . Nu aveau dreptul la o familie proprie ,
nu puteau deţine proprietăţi şi nu aveau nici drepturi politice şi nici drepturi legale . Filozoful grec
Aristotel îi numea “unelte vii”, şi nu se ştie că vreodată un grec liber să pledeze pentru abolirea
sclaviei . În secolul 5 I.Hr. , ajunseseră să reprezinte o treime din populaţia anumitor cetăţi-state .
Sclavii erau oameni luaţi prizonieri în războaie. Copii născuţi în sclavie deveneau ei înşişi sclavi . O
bună parte a sclavilor erau luaţi din populaţii non-greceşti , dar erau şi prizonieri din războaiele între
cetăţile greceşti . Sclavii greci din afară Spartei nu s-au revoltat aproape niciodată datorită faptului
care aparţineau mai multor naţii şi nu erau capabili să se organizeze .
Majoritatea familiilor aveau sclavi că servitori domestici sau că muncitori ; chiar şi familiile
relativ sărace putea avea unul sau doi sclavi . Proprietarii puteau să-şi bată sau să-şi omoare scalvii
fără a fi pedepsiţi de lege . Dar cu toate acestea nu avea nici un rost că stăpânii să facă rău scalvilor
destoinici , deoarece nu avea nici un sens că aceştia să deterioreze ceva ce le aparţinea . Pentru a-i
9
încuraja pe sclavi să muncească dingreu, câteodată stăpânii la promiteau că vor fi eliberaţi . Spre
deosebire de Roma, în Grecia sclavii eliberaţi nu deveneau cetăţeni . În schimb foştii sclavi se
amestecau cu populaţia de metics — non cetăţeni , care cuprindea oameni din alte ţinuturi sau state ,
cărora li se permitea în mod official să trăiască în cetăţile-state .
Există o anumită categorie de sclavi care aparţinea cetăţii-stat sau zeilor ( sclavii zeilor erau
în general administraţi de către reprezentaţii acestora pe pământ , preoţii). Acest tip de sclavi
publici , se bucurau de o oarecare independenţa , ducând o viaţă de sine stataoare şi îndeplinind
anumite îndatoriri . În Atena de exemplu sclavii publici erau instruiţi să depisteze monedele false .
Sclavii din temple funcţionau că slujitori aidivinităţii respectivului templu .În Spartă există o
categorie specială de sclavi denumită helots , prizonieri greci de război , în proprietatea statului , dar
daţi în folosinţă diferitelor familii de spartani . Ei seîndeletniceau cu procurarea hranei şi cu treburile
domestice în aşa fel încât femeile spartane să aibă mai mult timp pentru a-şi creşte copiii , iar
bărbaţii să dedice cât mai mult timp pentru pregătirea lor că războinici . Helotii aveau o viaţă grea şi
deseori s-au răsculat . În fiecare an Sparatnii însărcinau o grupa specială şi secretă cu depistatu şi
asasinau pe helotii care erau potenţiali agitatori .

Modul de viață
Stilul de viaţă în cetăţile stat s-a păstrat neschimbat pentru o perioada destul de lungă de timp
. Oamenii din centrele urbane locuiau în aparatmente sau în case pentru o singură familie , în funcţie
de gradul de înstărire .Locuinţele , clădirile publice şi templele erau situate în jurul agorei , unde
oamenii se adunau pentru a face conversaţie sau pentru a cumpără mâncare sau bunuri pentru traiul
zilnic . Cetăţenii mai locuiau în sate mici sauferme împrăştiate în jurul cetăţii . În Atena , existau
mai mulţi locuitori în afară oraşului decât în interiorul ei .

Casele erau simple , având dormitoare , cămări şi bucătărie , în jurul unei curţi interioare ,
dar nu aveau băi . Resturile erau aruncate într-o groapă în afară uşii după care erau adunate şi
aruncate la periferie . Mareamajoritate a familiilor erau mononucleare , insemnanad cuplul de părinţi
înpreună cu copii , dar fără alte rude . Taţii erau resonsabili cu întreţinerea familiei , fie muncind ,
fie investind în pământ sau comerţ . Mamele erau responsabile cu aprovizionarea şi administrarea
sclavilor , care aduceau apă de la fântânile publice , găteau , făceau curat şi îngrijeau copii . Taţii
aveau o camera separată pentru musafiri , deoarece vizitatorilor de sex masculin le era interzis să
între în încăperile în care femeile şi copii îşi petreceau majoritatea timpului . Oamenii bogaţi aveau

10
deseori prieteni în vizită pentru un symposium , o cină sau o petrecere . Lumina era asiguratăde
lămpi cu ulei de măsline . Mobilă era simplă şi puţină , de obicei constând în scaune , mese şi paturi.
Alimentaţia era de asemenea simplă . Cei săraci mâncau în special terci de orz aromat cu
ceapă , legume şi o bucată de brânză sau ulei de măsline . Puţini erau cei care mâncau carne în mod
regulat , exceptând situaţiile încare se împărţeau bucăţi de friptură din animalele sacrificate cu
ocazia sărbătorilor statului . Brutăriile vindeau pâine proaspătă în fiecare zi, iar mici standuri
vindeau gustări . Băutură favorite era vinul diluat cu apă.
Tunicile erau împodobite cu desene colorate şi erau prinse cu o curea . În anotimpul rece ,
oamenii purtau cape şi pălării , iar botinele de piele înlocuiau sandalele purtate în timpul verii.
Stilul de îmbrăcăminreciei s-a modificat doar puţin de-a lungul timpului . Atât femeile cât şi
bărbaţii purtau tunici largi , de forme diferite , pentru a corespunde formei corpului lor . Purtau
bijuterii şi foloseau cosmetice , în special pudra de plumb care dădea o tentă palidă tenului . Bărbaţii
purtau bărbi , până când Alexandru cel Mare a lansat modă bărbieritului .
Cunoştinţele medicale erau limitate . Hippocrates, cel mai celebru medic al timpurilor
antice , a ajutat la separarea superstiţiei de tratamentuul medical în secolul 5 I.Hr. Doctorii
cunoşteau ierburi tămăduitoare pentru rănişi pentru alinarea durerilor şi puteau face operaţii simple ,
dar nu aveau nici un fel de tratament împotriva infecţiilor .
Bărbaţii se menţineau în formă exersând în fiecare zi , pentru a fi oricând gata pentru
serviciul militar . Înainte că mercenarii să devină un fapt obişnuit în perioada eleinstica , armata
greacă era formată din miliţiicetăţeneşti compuse din cetăţeni obişnuiţi . Fiecare cetate–stat avea cel
puţin o gymnasium , o clădire în care se făceau exerciţii combinate , există o pistă de alergare , băi ,
sala de lectură , accesibilă numai bărbaţilor .Bărbaţii care trăiau în oraş se duceau la antrenamente
fizice , jocuri cu mingea , jocuri de noroc şi relaxare . Femeile se recreau vizitând prietene şi
participând la sărbători publice .
Sărbătorile cetăţilor state ofereau cele mai interesante divertismente . Zeii erau onoraţi prin
întreceri de muzică , dans , teatru şi poezie . Atenieni se făleau că aveau câte o sărbătoare aproape în
fiecare zi. Marea sărbătoare a Panhellenic , ce avea loc în Olympia, Delphi, Nemea, şi Isthmia
atrăgea spectatori şi competitori din întreagă Grecie . Atleţii şi muzicienii care câştigau aceste
competiţii deveneau bogaţi şi faimoşi . Cea mai spectaculoasă şi scumpă întrecere era de care ,
pentru care erau necesari cai foarte buni .
Cu toate că numai bărbaţii puteau participa la viaţă politică a cetailor state , femeile erau şi
ele recunoscute că cetăţeni , cu drepturi legale , sociale şi religioase.

11
 Femeile cetăţean puteau deţine proprietăţi şi puteauapărea în faţă curţii pentru dispute legate
de proprietăţi .Totuşi societatea Greciei antice era una paternală , cu bărbaţii în rol de “tati” care
rânduiau viaţă femeilor şi le apărau interesele(după cum erau ele definite decătre bărbaţii) . Toate
femeile se presupunea să aibă un protector masculin care să le apere din punct de vedere fizic şi
legal . Datoriile religioase ale femeilor se refereau la cultele rezervate exclusiv lor şi la serviciiplătite
că preotese susţinute public . Vârsta de căsătorie la femei era în jur de 20 ani. (Anexa 7)

12
 Bibliografie:
https://bencheabianca.wordpress.com/
https://prezi.com/a6lve8sqbttk/mitologia-greciei-antice/

Anexe
13
Anexa 1 Zeus

Anexa 2 Afrodita

14
Anexa 3 Hefaistos
15
Anexa 4 Atena
16
Anexa 5 Hades

17
Anexa 6 Poseidon

18
Anexa 7 Modul de viață

19
20