Sunteți pe pagina 1din 4

Afrodita zeita iubirii si a frumusetii

Afrodita. Zeia iubirii i a frumuseii, prezentat n Iliada ca fiica lui Zeus i a


Dionei. Scriitorii mai trzii povestesc ns c s-a nscut din spuma mrii, de unde i-ar
proveni i numele (Platon, Cratylos). Potrivit lui Hesiod (Teogonia, 188), Afrodita s-ar
fi nscut din membrul viril al lui Uranos, pe care Cronos l-a aruncat n mare.
Plmdindu-se n mijocul valurilor, s-ar fi deplasat mai nti ctre insula Citera, iar mai
apoi ctre Cipru, unde a ieit din ap, fcnd s rsar sub tlpile sale o iarb moale.
Potrivit unei alte versiuni (Aelianus, De natura animalium), Afrodita s-ar fi nscut dintro scoic, i tot ntr-o scoic a fost dus n insula Citera. n epoca clasic, scoica era
sacr pentru aceast zei, inclusiv datorit asocierii cu Nerites, singurul fiu de sex
brbtesc al lui Nereu, care tria n adncurile mrii i a crui tovar a fost zeia
nainte de a iei din spuma mrii, ntruct Nerites a refuzat s o urmeze pe pmnt,
Afrodita l-a transformat n scoic.
Introdus imediat dup ivirea sa pe pmnt n lumea zeilor, Afrodita a devenit
soia lui Hefaistos, pe care, ns, potrivit versiunii homerice a mitului, l-a trdat foarte
curnd cu Ares. Din unirea Afroditei cu Ares s-au nscut Harmonia, ce personific echilibrul dintre tendinele contrarii ale prinilor si i a fost soia lui Cadmos,
ntemeietorul Tebei, i, de asemenea, Fobos i Deimos, Eros i Anteros. Capabil s-i
domine pe toi zeii Olimpului (cu excepia Atenei, Artemisei i a Hestiei), Afrodita este
legat de toate ntmplrile mitologice care au n centru tema iubirii: tradiia amintete
iubirea sa pentru Dionysos, Poseidon i Hermes, din lumea divin, i pe aceea pentru
Adonis i Anhise dintre muritori. Din dragostea dintre Afrodita i Anchise, un
preafrumos pstor troian, s-a nscut Enea, care a avut mereu n Afrodita o ocrotitoare
plin de nelegere.
Dac Afrodita trezea iubirea oriunde ar fi aprut, ea era, de asemenea, inta ostilitii i geloziei zeielor olimpiene. Dintre acestea, cea mai ndrjit s-a artat Hera, din
cauza alegerii lui Paris, care i-a acordat Afroditei i nu reginei zeilor, mrul frumuseii.
Afirmarea cultului zeiei iubirii are cu siguran un substrat pregrecesc. Mai ales tradiia
referitoare la naterea Afroditei i la puterea sa asupra inimilor omeneti poate fi pus n
legtur cu unele mituri orientale i cu zeiti precum Ashtoret sau Ishtar, cunoscute n
Occident sub numele Astarte, care se preteaz inclusiv din punct de vedere lingvistic la
o corelaie cu numele Afroditei. Numeroasele versiuni ale legendei naterii zeiei,
plasarea ei cnd n rndul fiicelor lui Uranos, cnd printre cele ale lui Cronos, cnd
printre oceanide, cnd printre moire i erinii constituie tot attea mrturii ale vechimii
cultului su, n care se contopesc mituri diferite, legate ntre ele prin tema fertilitii i a
iubirii.
Afrodita apare n mit i ca zei subpmntean (de multe ori, zeitile htoniene
snt legate de cele ale fertilitii), iar n aceast postur este venerat alturi de zeul
Hermes. De asemenea, era ocrotitoarea navigaiei. La Sparta, n Cipru, n Citera i n
alte locuri era venerat ca zei a rzboiului, eventual cu trimitere la anumite modele
orientale.
n lumea roman, trsturile Afroditei snt transferate n figura corespunztoare a
Venerei (Venus).

Afrodita este n mitologia greac zeia frumuseii i a iubirii. Potrivit legendei, sa nscut n Cipru. Stncile Afroditei se gsesc pe rmul sudic al insulei, pe locul
unde - potrivit mitologiei greceti - a czut n apa mrii nspumate organul genital al
zeului Uranus, amputat de fiul su, Cronos. Aici s-ar fi nscut, din valurile mrii
nvolburate, zeia dragostei Afrodita / Venus. Legenda constituie tema mai multor
tablouri pictate de artiti renumii.
Dei zei a frumuseii, Afrodita este cstorit cu zeul chiop, hidosul
Hefaistos, care era i fierarul zeilor. n privina naterii ei exist dou variante: prima ar
fi c este fiica lui Zeus i a Dionei, cealalt spune c s-a nscut din spuma mrii. Cu
toate c este cstorit cu Hefaistos, a fost iubit de zeii Ares, zeul rzboiului,
Dionysos, Hermes i Poseidon , precum i de muritorii de Anchises i Adonis.
A avut mai muli copii: cu zeul Hermes pe Eros, cu Ares pe Anteros i pe
Harmonia, cu muritorul Anchises pe Aeneas (personajul principal din epopeea
virgilian Eneida) etc.
n legtur cu farmecul i puterea Afroditei circulau numeroase legende: un
episod cunoscut este infidelitatea ei fa de Hefaistos care, descoperind prin surprindere
legtura ei cu Ares, a chemat toi zeii Olimpului drept martori. Un alt episod celebru
este judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca mrul de aur aruncat de Eris, zeia vrjbei i
revendicat n egal msur de Hera, Atena i Afrodita, s fie acordat de un muritor,
Paris, celei pe care o va socoti el mai frumoas. Cele trei zeie s-au nfiat naintea lui
Paris pe muntele Ida i au nceput s-i laude farmecele, promindu-i fiecare cte un
dar. Cucerit de frumuseea Afroditei i de darul fgduit de ea - acela de a o lua de soie
pe cea mai frumoas muritoare, pe Elena, fiica regelui Spartei i soia lui Menelau Paris i-a dat ei mrul.
Alegerea Afroditei i rpirea Elenei au constituit originea rzboiului troian. n
cursul acestui rzboi, n care rivalele ei, Hera i Atena, au sprijinit tabra advers,
Afrodita i-a ajutat n mod constant pe troieni, n special pe Paris i pe Aeneas. Ea a fost
rnit n lupt de ctre grecul Diomede. Dac nu a putut mpiedica moartea lui Paris i
distrugerea Troiei, n schimb, salvarea lui Aeneas se datoreaz Afroditei, care l-a ajutat
s ajung pe rmurile Italiei. Tot datorit acestui fapt, zeia era socotit, sub numele de
Venus, drept divinitate protectoare a Romei. Afrodita avea sanctuare celebre la Paphos,
Cnidos, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era celebrat n ntreaga lume helenic, cu precdere
n insulele Cipru i Cythera.

Afrodita reprezinta dragostea erotica ca forma a influentei divine.


Homer a numit-o pe Afrodita- fiica lui Zeus si a lui Dione.
In legenda homerica, Afrodita a fost silita de catre Zeus, (ingrijorat ca luptele
pentru mana ei vor starni zazanie printre zei), sa se marite cu Hephaestus (Hefaistos),
pocitul zeu al focului; prin aceasta casatorie ea spera sa aiba o viata separat de sot, in
care sa fie libera sa faca tot ce isi dorea.
Hephaestus i-a creat sotiei lui cea mai pretioasa dintre bijuterii, o cingatoare din aurul
cel mai fin, impletind in filigran puteri magice, care au facut-o pe zeita sa fie irezistibila
in ochii oricarui barbat.
Aphrodite avea o fire independenta, fiind mereu in cautarea unui nou amant.
Unul dintre cei mai vestiti iubiti ai ei a fost Ares, zeul razboiului, cu care, de
altfel, s-a si maritat dupa despartirea de Hefaistos.
Aphrodite nu avea nici un complex legat de nestatornicia ei amoroasa, ea fiind
incantata sa aiba pe oricine isi dorea, iubea sau o admira.
Aphrodite a avut o multime de copiii in urma relatiilor ei neortodoxe , cei mai
cunoscuti fiind Eros (zeul dragostei), Rhodos, Herophilus, Hermaphroditus, Priapus, si
Aneas (fiul lui Anchises).
Planta sacra a Afroditei era mirtul , iar pasarile ei sacre , porumbelul , lebada si
randunica.
De asemenea , erau asociati cu zeita iubirii , delfinii , marea , rodiile , merele ,
lamaii si trandafirii.
Cea mai faimoasa legenda a Afroditei este legata de razboiul troian.
Aphrodite fusese, alaturi de Hera si Atena, una dintre cele trei zeite invitate la
nunta regelui Peleus cu nimfa marii Theti.
Eris, zeita discordiei, manioasa ca nu fusese chemata la acest eveniment, a
aruncat in centrul salii in care avea loc petrecerea un mar de aur ce trebuia sa ii apartina
celei mai frumoase dintre zeite.
Fiecare dintre cele trei femei divine s-a crezut indreptatita sa intre in posesia
marului; intrucat Zeus nu dorea sa se implice in aceasta competitie, zeitele l-au ales pe
Paris, printul Troiei, ca arbitru in desemnarea celei mai mari frumuseti. Fiecare dintre
zeite a incercat sa il influenteze pe Paris, oferindu-i cate un dar.Oferta facuta de
Aphrodite, constand in mana celei mai frumoase muritoare de pe pamant, Elena din
Troia , a fost irezistibila pentru Paris.Elena era insa sotia regelui grec Menelaus , astfel
incat rapirea ei de catre Paris a provocat inceperea sangerosului razboi troian.
Dupa secolul V ien , filozofii au divizat figura divina a Afroditei in doua entitati
separate: Aphrodite Ourania , nascuta din spuma marii dupa castrarea lui Uranus , si
Aphrodite Pandemos , fiica lui Zeus si Dione.Cea dintai era vazuta ca o zeitate celesta ,
reprezentand iubirea trupului si a sufletului , in timp ce cea de-a doua era asociata doar
cu dragostea fizica.
Reprezentarea lui Aphrodite Ouranos , cu un picior sprijinit de o broasca testoasa
era un simbol al discretiei dragostei conjugale.
Conform lui Pausanias din "Simpozionul" lui Platon, Aphrodite consta din doua
zeite, una tanara si una mai in varsta.
Cea mai putin tanara era Urania , fiica cereasca a lui Uranus, inspiratoare a iubirii
homosexuale masculine ; cea tanara era Pandemos, fiica lui Zeus si Dione ,
inspiratoarea dragostei fata de femei.

Festivalul lui Aphrodite, numit Aphrodisia, avea loc in nenumarate orase din
Grecia, mai ales in Atena si Corint.
Preotesele ei nu erau prostituate, ci femei care o intruchipau pe zeita dragostei,
relatia sexuala cu ele fiind considerata ca o forma de venerare.
In mitologia romana, zeita dragostei si a frumusetii, corespunzatoare lui
Aphrodite, este Venus.

Venus Anadyomene, atribuit lui Apelles

Venus din Milo (Muzeul Luvru, Paris)

Botticelli, Naterea Venerei

Stncile Afroditei

S-ar putea să vă placă și

  • Afrodita
    Afrodita
    Document10 pagini
    Afrodita
    Monica Tîrziman
    Încă nu există evaluări
  • Afrodita
    Afrodita
    Document2 pagini
    Afrodita
    Mihaela Purușniuc
    Încă nu există evaluări
  • Zeii Olimpului
    Zeii Olimpului
    Document5 pagini
    Zeii Olimpului
    optimeatvaleria
    100% (1)
  • Afrodita
    Afrodita
    Document5 pagini
    Afrodita
    Mihnea Dobre
    Încă nu există evaluări
  • WWW - Referat.ro-Zeitati Marcante Grecesti158892d69
    WWW - Referat.ro-Zeitati Marcante Grecesti158892d69
    Document3 pagini
    WWW - Referat.ro-Zeitati Marcante Grecesti158892d69
    Justin Bennett
    Încă nu există evaluări
  • Mitul Despre Afrodita-Andrei Rotari
     Mitul Despre Afrodita-Andrei Rotari
    Document3 pagini
    Mitul Despre Afrodita-Andrei Rotari
    Andrei Rotari
    Încă nu există evaluări
  • Ares Si Aphrodita
    Ares Si Aphrodita
    Document3 pagini
    Ares Si Aphrodita
    Emanuil Barica
    Încă nu există evaluări
  • Afrodita Si Venus
    Afrodita Si Venus
    Document2 pagini
    Afrodita Si Venus
    irina97miha
    Încă nu există evaluări
  • Zeita Venus
    Zeita Venus
    Document2 pagini
    Zeita Venus
    mari0406
    80% (5)
  • Cei 12 Zei Ai Olimpului
    Cei 12 Zei Ai Olimpului
    Document7 pagini
    Cei 12 Zei Ai Olimpului
    Alex Alexandra
    0% (1)
  • Cutia Pandorei
    Cutia Pandorei
    Document2 pagini
    Cutia Pandorei
    Deea
    100% (1)
  • Hera
    Hera
    Document3 pagini
    Hera
    Lavinia Fratila
    Încă nu există evaluări
  • Zei Hindusi Si Mantre de Mult Ajutor
    Zei Hindusi Si Mantre de Mult Ajutor
    Document11 pagini
    Zei Hindusi Si Mantre de Mult Ajutor
    happyfolksong9724
    Încă nu există evaluări
  • Mitul Lui Isis Si Osiris
    Mitul Lui Isis Si Osiris
    Document14 pagini
    Mitul Lui Isis Si Osiris
    Marius-Gabriel Niculae
    100% (1)
  • Zeul Ra
    Zeul Ra
    Document3 pagini
    Zeul Ra
    Angel Semenescu
    Încă nu există evaluări
  • Mitologia Greaca
    Mitologia Greaca
    Document4 pagini
    Mitologia Greaca
    Iordan Stefan
    Încă nu există evaluări
  • Hinduism
    Hinduism
    Document14 pagini
    Hinduism
    Mihnea Turcu
    Încă nu există evaluări
  • Despre Amazoane
    Despre Amazoane
    Document19 pagini
    Despre Amazoane
    Spiridon Olga
    Încă nu există evaluări
  • Hades Tema
    Hades Tema
    Document2 pagini
    Hades Tema
    Lumi_Z
    Încă nu există evaluări
  • Ciuperci Halucinogene
    Ciuperci Halucinogene
    Document2 pagini
    Ciuperci Halucinogene
    Andreea
    Încă nu există evaluări
  • Zeii Romani
    Zeii Romani
    Document2 pagini
    Zeii Romani
    Costina Dinu
    100% (1)
  • Mitologia Egipteana
    Mitologia Egipteana
    Document11 pagini
    Mitologia Egipteana
    Elena Chitic
    100% (2)
  • Originea Prenumelor
    Originea Prenumelor
    Document7 pagini
    Originea Prenumelor
    Nicoleta Taras
    Încă nu există evaluări
  • Zeita Hera
    Zeita Hera
    Document1 pagină
    Zeita Hera
    Simona-Eugenia Avram
    Încă nu există evaluări
  • Zeii Olimpului
    Zeii Olimpului
    Document4 pagini
    Zeii Olimpului
    dominic0nedelcu
    Încă nu există evaluări
  • Zeul Apollo
    Zeul Apollo
    Document3 pagini
    Zeul Apollo
    mihai georgescu
    Încă nu există evaluări
  • Geea Si Uranus Creatorii Lumii in Mitologia Greaca
    Geea Si Uranus Creatorii Lumii in Mitologia Greaca
    Document6 pagini
    Geea Si Uranus Creatorii Lumii in Mitologia Greaca
    Petre Laura
    Încă nu există evaluări
  • Hefaistos
    Hefaistos
    Document2 pagini
    Hefaistos
    Stefan Vunvulea
    Încă nu există evaluări
  • Fiinte Fantastice
    Fiinte Fantastice
    Document5 pagini
    Fiinte Fantastice
    Maria Roberta
    Încă nu există evaluări
  • Budismul
    Budismul
    Document7 pagini
    Budismul
    Anastasia Crucicovschi
    Încă nu există evaluări
  • Arhetipuri 1 Mituri
    Arhetipuri 1 Mituri
    Document10 pagini
    Arhetipuri 1 Mituri
    tantric_mistery
    Încă nu există evaluări
  • Zeii Greci
    Zeii Greci
    Document15 pagini
    Zeii Greci
    Andrei Mazuru
    100% (1)
  • Cei 12 Olimpieni Sau Consiliul Celor 12 Zei
    Cei 12 Olimpieni Sau Consiliul Celor 12 Zei
    Document2 pagini
    Cei 12 Olimpieni Sau Consiliul Celor 12 Zei
    maria serbanica
    Încă nu există evaluări
  • Eseu Despre Influența Părinților Asupra Copiilor
    Eseu Despre Influența Părinților Asupra Copiilor
    Document1 pagină
    Eseu Despre Influența Părinților Asupra Copiilor
    Oprea Liviu
    Încă nu există evaluări
  • Panteonul Grecesc - Hermes
    Panteonul Grecesc - Hermes
    Document17 pagini
    Panteonul Grecesc - Hermes
    Adelina Mky
    Încă nu există evaluări
  • Ce Semnifica NUMELE Tau
    Ce Semnifica NUMELE Tau
    Document10 pagini
    Ce Semnifica NUMELE Tau
    Cristian Comandasu
    Încă nu există evaluări
  • Zeiţa Hathor
    Zeiţa Hathor
    Document4 pagini
    Zeiţa Hathor
    Angel Semenescu
    100% (1)
  • Visul Maicii Domnului
    Visul Maicii Domnului
    Document2 pagini
    Visul Maicii Domnului
    Alice Leiber
    Încă nu există evaluări
  • PHIDIAS
    PHIDIAS
    Document13 pagini
    PHIDIAS
    Petruta Luchian
    Încă nu există evaluări
  • Dragon
    Dragon
    Document5 pagini
    Dragon
    Păun Ştefan
    Încă nu există evaluări
  • Zeii Egipteni
    Zeii Egipteni
    Document29 pagini
    Zeii Egipteni
    viopetrovici
    100% (2)
  • Amor Şi Psyche
    Amor Şi Psyche
    Document8 pagini
    Amor Şi Psyche
    Gabriela Paciurea
    Încă nu există evaluări
  • Apollo
    Apollo
    Document2 pagini
    Apollo
    daniel_marin19326
    Încă nu există evaluări
  • Legenda Lui Isis Si Osiris
    Legenda Lui Isis Si Osiris
    Document7 pagini
    Legenda Lui Isis Si Osiris
    Badan Claudius
    Încă nu există evaluări
  • Persefona
    Persefona
    Document3 pagini
    Persefona
    AndreeaMitran
    Încă nu există evaluări
  • Animale Simbol
    Animale Simbol
    Document10 pagini
    Animale Simbol
    Kat Massie
    Încă nu există evaluări
  • Referat Zei
    Referat Zei
    Document9 pagini
    Referat Zei
    vpatrascoiu
    100% (1)
  • Castelul Iulia Hasdeu
    Castelul Iulia Hasdeu
    Document9 pagini
    Castelul Iulia Hasdeu
    Ela Mandica
    Încă nu există evaluări
  • Mitologie
    Mitologie
    Document10 pagini
    Mitologie
    Simona Daniela Vilcu
    100% (2)
  • Animale Fantastice
    Animale Fantastice
    Document2 pagini
    Animale Fantastice
    Catalin Iofcea
    100% (1)
  • Fecioara Maria
    Fecioara Maria
    Document5 pagini
    Fecioara Maria
    Ionel Velea
    Încă nu există evaluări
  • Eros Si Psyche
    Eros Si Psyche
    Document2 pagini
    Eros Si Psyche
    Marygeen Grițco
    Încă nu există evaluări
  • Gnosticism Ul
    Gnosticism Ul
    Document75 pagini
    Gnosticism Ul
    Tanase Comcom
    Încă nu există evaluări
  • Psyche Şi Amor
    Psyche Şi Amor
    Document5 pagini
    Psyche Şi Amor
    alexmetal995
    Încă nu există evaluări
  • Pitagora
    Pitagora
    Document4 pagini
    Pitagora
    Octavian Mangos
    Încă nu există evaluări
  • Dionisos - Zeul Vinului
    Dionisos - Zeul Vinului
    Document2 pagini
    Dionisos - Zeul Vinului
    Andrey Sardaru
    Încă nu există evaluări
  • Ra-Zeul Soare: Cu Barca) - in Fiecare Noapte Ra Facea o Calatorie
    Ra-Zeul Soare: Cu Barca) - in Fiecare Noapte Ra Facea o Calatorie
    Document2 pagini
    Ra-Zeul Soare: Cu Barca) - in Fiecare Noapte Ra Facea o Calatorie
    Roşca Alexandru-Cristi
    Încă nu există evaluări
  • Metempsihoza
    Metempsihoza
    Document4 pagini
    Metempsihoza
    Bude Viorel
    Încă nu există evaluări
  • Document 29
    Document 29
    Document5 pagini
    Document 29
    yasmi
    Încă nu există evaluări
  • Afrodita
    Afrodita
    Document3 pagini
    Afrodita
    DENIS ANDREI GABRIEL ION
    Încă nu există evaluări
  • Zebră
    Zebră
    Document3 pagini
    Zebră
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Girafe
    Girafe
    Document1 pagină
    Girafe
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Hienă
    Hienă
    Document2 pagini
    Hienă
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Suricată
    Suricată
    Document2 pagini
    Suricată
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Numele
    Numele
    Document1 pagină
    Numele
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Girafă
    Girafă
    Document2 pagini
    Girafă
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Există Multe Modificări Specifice Ale Structurii Girafei
    Există Multe Modificări Specifice Ale Structurii Girafei
    Document1 pagină
    Există Multe Modificări Specifice Ale Structurii Girafei
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Evoluție
    Evoluție
    Document1 pagină
    Evoluție
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Caractere Generale
    Caractere Generale
    Document1 pagină
    Caractere Generale
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Colonii de Suricate
    Colonii de Suricate
    Document1 pagină
    Colonii de Suricate
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Ultimul Rămas Al Subspeciei Leului Asiatic
    Ultimul Rămas Al Subspeciei Leului Asiatic
    Document1 pagină
    Ultimul Rămas Al Subspeciei Leului Asiatic
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Leul
    Leul
    Document1 pagină
    Leul
    Andreea C
    Încă nu există evaluări
  • Istorie
    Istorie
    Document1 pagină
    Istorie
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Rase
    Rase
    Document1 pagină
    Rase
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Istorie
    Istorie
    Document1 pagină
    Istorie
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Vânătoarea de Tigri
    Vânătoarea de Tigri
    Document1 pagină
    Vânătoarea de Tigri
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Cimpanzeu
    Cimpanzeu
    Document2 pagini
    Cimpanzeu
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Mitologie
    Mitologie
    Document1 pagină
    Mitologie
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Câine
    Câine
    Document2 pagini
    Câine
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Primate
    Primate
    Document2 pagini
    Primate
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Primate Superioare
    Primate Superioare
    Document2 pagini
    Primate Superioare
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Variații Ale Coloritului
    Variații Ale Coloritului
    Document1 pagină
    Variații Ale Coloritului
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Tigru
    Tigru
    Document1 pagină
    Tigru
    Ai Costin
    Încă nu există evaluări
  • Ținerea În Captivitate
    Ținerea În Captivitate
    Document1 pagină
    Ținerea În Captivitate
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Tigru
    Tigru
    Document1 pagină
    Tigru
    Ai Costin
    Încă nu există evaluări
  • Ținerea În Captivitate
    Ținerea În Captivitate
    Document1 pagină
    Ținerea În Captivitate
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Tigrul Chinez de Sud
    Tigrul Chinez de Sud
    Document1 pagină
    Tigrul Chinez de Sud
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Tigrul Indochinez
    Tigrul Indochinez
    Document1 pagină
    Tigrul Indochinez
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Tigrul Malaezian
    Tigrul Malaezian
    Document1 pagină
    Tigrul Malaezian
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări
  • Tigrul Bengalez Sau Bengalez Regal
    Tigrul Bengalez Sau Bengalez Regal
    Document1 pagină
    Tigrul Bengalez Sau Bengalez Regal
    AnonimFfrruummooaassaaAna
    Încă nu există evaluări