DEMETRA si Persefona

era în mitologia greacă zeiţa agriculturii şi a roadelor pământului. Era fiica lui Cronos şi a Rheei şi
aparţinea generaţiei olimpienilor. Demetra a avut cu Zeus o singură fiică, pe Persefona, de care era
strâns legată atât în ceea ce priveşte cultul cât şi legenda.
În timp ce culegea pe un câmp flori, pământul a înghiţit-o pe Persefona; ea a fost răpită de
unchiul ei, Hades, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Demetra nouă zile şi
nouă nopţi, cutreierând lumea în lung şi-n lat. Nimeni nu-i ştia de urmă. Într-un târziu, Demetra a
aflat de la Apollo de soarta fiicei sale. Cuprinsă de jale, Demetra părăseşte atunci Olimpul şi jură să
nu-şi reia îndatoririle divine şi locul în rândul zeilor, decât în ziua când îi va fi înapoiată Persefona.
Rătăcind pe pământ, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis şi zăboveşte o vreme mai îndelungată
la curtea regelui Celeus (vezi şi Triptolemus şi Demophon). Între timp, cum pământul nu mai rodeşte
şi holdele se usucă,Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persefona. Dar reîntoarcerea
fiicei la mama ei nu mai este posibilă. Ascalaphus a văzut-o pe Persefona cum s-a înfruptat în Infern
dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, o dată pentru totdeauna, de lumea subpământeană.
Mânioasă, Demetra îl transformă pe Ascalaphus, singurul martor al sacrilegiului comis,
în bufniţă. Persefona însă trebuie să rămână alături de Hades. La insistenţele lui Demetra se ajunge
totuşi la un compromis: şase luni din an Persefona va sta alături de soţul ei în regatul subpământean
şi şase luni le va petrece pe pământ, lângă mama ei.
Reîntoarcerea pe pământ a Persefonei era însoţită de venirea primăverii, de renaşterea naturii şi
de plenitudinea verii. Absenţa ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Demetra
ducea dorul fiicei sale. În mitologia romană Demetra purta numele de Ceres, o veche divinitate cu
care a fost asimilată.

Mitul creației omului în mitologia greacă

După terminarea Războiului Titanilor, lupta dintre Titani și Olimpieni, Olimpienii au ieșit victorioși, ne
spune mitologia greacă. Ca pedeapsă, Zeus a închis majoritatea Titanilor în Tartar. Cei care au scăpat de
această pedeapsă au fost aceia care nu au luptat împotriva lui. Între aceștia se aflau cei doi fii ai lui
Iapetu, Prometeu și Epimeteu.
În loc să fie închiși, Zeus le-a ordonat să creeze omul. Zeilor li se părea că ar fi fost interesant să creeze
creaturi similare lor, dar muritoare, pentru a popula Pământul. Prometeu a format omul din țărână, iar
Atena i-a dat viață. Imediat după ce omul a fost creat, Zeus a ordonat celor doi frați să împartă oamenilor
multe daruri, în speranța că aceștia ar evolua în creaturi interesante, capabile să amuze zeii. Cei doi frați
au împărțit darurile zeilor, iar Epimeteu s-a apucat să le ofere creaturilor Pământului.
Epimeteu a dat creaturilor diferite calități, cum ar fi rapiditatea, viclenia, puterea. Din păcate, când a ajuns
la om, dăduse deja cele mai bune calități animalelor și nu mai rămăsese nimic bun pentru om. Așa se face
că Prometeu s-a decis să facă omul să stea în picioare la fel ca zeii și să le dea focul.
Prometeu iubea oamenii poate chiar mai mult decât iubea olimpienii, care îi exilaseră mare parte a
familiei în Tartar. Atunci când Zeus a decretat că omul trebuia să sacrifice o parte din fiecare aliment
pentru zei, Prometeu se decide să-l păcălească pe acesta. El a creat două grămezi, una cu oase învelite în
grăsime zemoasă și o alta cu cea mai bună carne ascunsă înăuntru.
Fără să știe ce făcuse Prometeu, Zeus alege oasele pline de grămise și cum își dăduse cuvântul, a fost
forțat să accepte oasele ca partea sa din sacrificiile viitoare. Mâniat fiind de minciuna lui Prometeu, Zeus
decide să ia focul de la oameni, acesta fiind oricum dedicat doar zeilor.
Cu toate acestea, Prometeu a încălcat porunca lui Zeus, a aprins din nou o torță și a dat-o oamenilor.
Văzând acțiunile lui Prometeu, Zeus se înfurie și decide să pedepsească teribil atât oamenii, cât și pe
cei doi zei.
Pentru a-i pedepsi, acesta l-a pus pe Hefaistos să creeze o muritoare de o frumusețe răpitoare. Zeii i-au
dat foarte multe daruri și bogății. Apoi l-au pus pe Hermes să-i dea o inimă înșelătoare și o limbă
vicleană. Această creație a fost Pandora, prima femeie.
Ultimul cadou oferit Pandorei a fost o cutie, fiindu-i interzis să o deschidă. Cutia fusese creată de
Hefaistos la porunca lui Zeus și conținea toate relele, cruzimea, aroganța, durerea, vanitatea, ura,
lăcomia, bolile, tristețea și teama, doar pentru a numi câteva. Singura care s-a deosebit de ceilalți zei a
fost Hestia sau Atena, care a pus în cutie speranța. Astfel, Zeus o trimite pe Pandora lui Epimeteu, care se
decisese să trăiască în rândul oamenilor.
Inițial, Pandora îi este oferită lui Prometeu, dar simțind că la mijloc este un șiretlic, el o refuză, motiv
pentru care îi este oferită mai apoi fratelui său, Epimeteu. Prometeu îl avertizase pe fratele său să nu
accepte nici un cadou din partea lui Zeus, dar frumusețea Pandorei era mult prea mare, așa că el a primit-o
lângă el. În cele din urmă, curiozitatea cu privire la conținutul cutiei a fost prea mare, așa că Pandora a
deschis-o. Astfel ea a eliberat pe Pământ toate relele. Doar un singur lucru mai rămăsese în cutie atunci
când aceasta a reușit să o închidă capacul din nou: speranța.
Zeus era furios pe Prometeu pentru trei lucruri. În primul rând pentru că l-a păcălit în ceea ce privea
sacrificiile; faptul că a furat focul și l-a dat oamenilor, arătând astfel că prețuia mai mult omenirea decât
rânduielile zeilor și nu în ultimul rând faptul că refuza să îi spună care din copiii lui îl va detrona.
Așa se face că Zeus a poruncit servitorilor săi, Forța și Violența, să îl prindă pe Prometeu, să îl ducă în
munți și să îl lege de o stâncă cu lanțuri ce nu puteau fi distruse. Acolo, el a fost chinuit în fiecare zi și
noapte de către un vultur gigantic care venea și rupea din ficatul lui. La sfârșitul fiecărei zile ficatul îi
creștea la loc, în așa fel încât să sufere din nou.
Zeus i-a dat două alternative lui Prometeu pentru a scăpa de acel chin. El ar fi putut
să-i spună cine este mama acelui copil care urma să îl detroneze sau să
îndeplinească în același timp două condiții. Prima condiție presupunea ca un
nemuritor să se ofere voluntar să moară în locul lui, iar cea de-a doua condiție
specifica faptul că un muritor trebuia să omoare vulturul și să îi rupă lanțurile.
În cele din urmă, Chiron Centaurul acceptă să moară în locul său, iar după 30 de
ani de chin, Hercule, fiul lui Zeus, omoară vulturul și îl eliberează din lanțuri.

Mitul Dedal şi Icar

 Mitul Dedal si Icar
Se spune că Zeus s-a căsătorit cu frumoasa fată a unui împărat fenician. A avut cu aceasta
doi băieţi. Pe cel mai mare îl chema Minos. Ajuns la maturitate, Minos spune că tatăl său
este Zeus şi ajunge rege.
Minos s-a căsătorit cu Parsifae iar aceasta a dat naştere unui monstru care avea corp de om
şi cap de taur, cu bot, cu păr şi coarne, dar acest monstru nu era mulţumit decât cu carne de
om. Numele lui era Minotaur.
În acea vreme în Creta locuia un artist care se numea Dedal. El a inventat securea, burghiul,
ferestrăul, cleştele, ciocanul şi chiar firul de plumb. Tot el a fost primul sculptor şi primul
arhitect.
Regele Minos a trimis oameni să-l cheme pe Dedal la el şi i-a cerut acestuia să-i
construiască o clădire din care cine intră să nu mai iasă, scopul fiind acela de a-
l închide acolo pe Minotaur.
Astfel, Dedal a construit un palat nemaivăzut în lume. Era făcut din piatră, înalt, dar
neacoperit, iar în el erau multe culoare, săli şi scări. Dacă intrai acolo, te încurcai şi vrând să
ieși te rătăceai şi mai tare pentru că erai ca într-un labirint.
Regele Minos a biruit pe atenieni şi i-a obligat să plăteasca tribut în fiecare an câte şapte
fecioare şi şapte flăcăi pe care îi dădea lui Minotaur. Au plătit atenienii un an, doi şi când
au trebuit să plătească şi a treia oara s-a nimerit să fie printre ei şi Tezeu(fiul lui Egeu-
regele Atenei). Ariadna(fiica lui Minos-regele cretei), sfătuită de Dedal l-a ajutat pe Tezeu
să-l omoare pe Minotaur sis a iasa din labirint cu ajutorul firului ei şi au fugit din Creta.
Regele când a aflat că Dedal i-a ajutat pe Ariadna şi pe Tezeu a hotărât să-l închidă în palat
împreună cu fiul lui, Icar. Stând acolo Dedal a început să caute soluții pentru a ieși de acolo.
Gândul lui a fost acela să încerce să zboare. Şi-a luat bătrânul pene, oase de păsări rămase
acolo, le-a legat cu fire din haina lui şi le-a lipit cu ceară, făcând patru aripi. Două pentru el
şi două pentru Icar şi i-a spus lui Icar să bată rar din aripi, să nu se apropie de apă, că apa îi
înmoaie penele, dar nici de soare, pentru ca soarele să nu-i topească ceara şi penele să se
desprindă.
Acestea fiind făcute ei și-au luat zborul. Cei care îi vedeau se minunau cum nişte pământeni
puteau zbura ca zeii. Icar bătea tot mai tare din aripi şi se înalţa tot mai sus. Văzând acest
lucru, Helios – Soarele a început să ardă tot mai tare. Degeaba i-a strigat Dedal lui Icar să
zboare mai jos, acesta nu asculta. Ceara a început să se topească, iar penele s-au desprins
iar Icar s-a prăbuşit în valurile mării.
Dedal nu a mai avut ce face şi a zburat până-n Sicilia la regele Cocalos care l-a ascuns pe
malul mării într-o căsuţă în care stăteau caprele lui.
A sosit şi regele Minos care îl căuta pe Dedal şi l-a întrebat pe Cocalos dacă ştie unde este
acesta. Cocalos a spus că nu ştie, dar regele Minos, viclean, l-a întrebat dacă ştie cum să vâre
un fir de mătase în scoica unui melc de mare – firul să intre tot, iar scoica să rămână
întreagă. Cocalos s-a dus la Dedal şi l-a întrebat. Dedal i-a spus să lege firul de o furnică şi
să o lase pe aceasta să intre în cochilie. Minos şi-a dat seama că acest răspuns este dat de
Dedal. El l-a ameninţat pe Cocalos că îi va arde oraşul dacă nu îl predă pe Dedal.
Cocalos s-a rugat de Minos să mai stea până a doua zi. Dedal, auzind acest lucru, şi-a dat
seama că este în primejdie. Când a plecat regele Minos să facă baie, a oprit apa care curgea
către sala de baie şi a încălzit în cazan smoală. Când a intrat în baie Regele Minos, a început
să curgă smoală clocotită. Astfel Minos şi-a găsit sfârşitul, iar Dedal a scăpat cu viaţă.

Mitul lui Oedip

Oedip, fiul lui Laios, regele cetatii Theba, si al Iocastei. Un oracol i-a prezis lui Laios ca va fi ucis de
propriul sau fiu, care se va casatori apoi cu Iocasta, astfel incat, la nasterea lui Oedip, Laios i l-a
incredintat unui slujitor poruncindu-i sa-l abandoneze undeva cat mai departe. Oedip este gasit de niste
pastori corintieni care il duc la curtea regelui Polybus.

Polybus ii devine tata pana cand Oedip atinge varsta barbatiei. Atunci el pleaca la Delphi sa consulte
oracolul. Pe drum intr-un loc stramt niste calatori ce veneau din partea opusa ii poruncesc sa se dea la o
parte sa-i lase pe ei sa treaca. Oedip refuza si are loc o lupta in cursul careia el omoara doi oameni. Unul
dintre acestia era Laios, propriul sau tata pe care insa Oedip nu-l cunoaste. Astfel se implineste profetia.
Dupa moartea lui Laios, rege al cetatii Theba devine Creon.

La Theba, Oedip accepta provocarea Sfinxului. Acesta punea cate o intrebare tebanilor si cum nu
puteau raspunde ii ucidea.

Atunci regele Creon fagaduieste mana Iocastei - si coroana regala - aceluia care ii va scapa de
Sfinx. Oedip a avut de raspuns la urmatoarea enigma: "Cine merge dimineata in patru picioare, la
amiaza in doua si seara in trei?". Oedip a ghicit ca era vorba de om (care in copilarie merge de-a
busilea, folosindu-se de maini si de picioare, la amiaza adica la maturitate merge in doua
picioare, iar seara - la batranete - se sprijina si intr-un baston). Astfel Oedip obtine rasplata
fagaduita: tronul cetatii Theba si mana reginei Iocasta, despre care nu stie ca e propria sa mama.

Din casatoria lor se nasc patru copii: Eteocle, Polynice, Antigona si Ismene. Dar cetatea Theba e
bantuita de o molima cumplita careia nimeni nu ii gaseste leacul. Supusii mor unul dupa altul si
Oedip il trimite pe Creon sa intrebe oracolul care e motivul maniei zeilor. Oracolul ii raspunde ca
trebuie razbunata moartea regelui Laios si Oedip porneste cercetarile pentru a gasi vinovatul. Se
dovedeste a fi el insusi ucigasul si ingrozit de propria-i fapta precum si de casatoria incestuoasa
cu Iocasta se pedepseste: isi scoate singur ochii si porneste in straie de cersetor intr-o pribegie
calauzit de fiica sa Antigona. Este primit cu ospitalitate in Attica si moare la Colonus.