1.3. Raportul dintre cultură şi civilizaţie.

Cultura reprezintă pentru membrii unei societăţi ceva firesc, decare nu îşi dau
seama decât atunci când intră în contact cu culturideosebite. Nici un om nu poate fi
considerat ca fiinţă socială, camembru al societăţii, dacă nu aparţine unei culturi.
Cultura se dobândeşte prin convieţuire socială. Transferurile ereditare au un
rolminor. Un copil născut în Africa, dar crescut de la vârstăfoarte mică într-o
metropolă (oraş) europeană, aparţine culturii în care a crescut.
Transferat în ţara părinţilor săi, se va simţi străin, deşi, biologic, nu
sedeosebesc cu nimic. Cultura oferă oamenilor posibilităţi multiple deadaptare la
medii naturale foarte diferite. Analiza multiplelor definiţii date culturii conduce la
necesitatea sesizării distincţiei dintre termenul de cultură şi cel de civilizaţie.
Această problemă a generat controverse dintre cele mai accentuate şi opinii cu
caracter divers. Astfel, în perioada Luminilor, francezii utilizau termenul de
civilisation pentru a desemna cultura, iar germanii pe cel de kultur  pentru a
denumi civilizaţia. Dacă urmărim cu atenţie această schemă, putem observa cu
uşurinţă că termeniiCivilisation(în franceză)şi Kultur (în germană) tind
săsubsumeze schema cea mai simplăîn care circulă noţiunile de culturăşi civilizaţie
la majoritatea cercetătorilor din domeniu: respectiv, cultura este
spirituală(totalitatea ideilor,concepţiilor, teoriilor, valorilor ideale etc.)şi materială
(ansamblul creaţiilor umane în plan material) aceasta din urmă deseori fiiind
numită civilizaţie.
Conceptul de cultură  cuprinde în sfera sa atitudinile, actele,operele limitate
(ca geneză, intenţie, motivare şi finalitate) la domeniul spiritului şi al intelectului.
Opera, actul şi omul de cultură urmăresc satisfacerea nevoilor spirituale, explicarea
misterului, plăcerea frumosului. Sferei culturii aparţin: datinile şi obiceiurile,
credinţele şi practicile religioase, ornamentele, operele de ştiinţă, literatură şi
muzică, arhitectura, pictura, sculptura şi artele decorative aplicate.
Conceptul de civiliza ţie desemnează totalitatea mijloacelor cuajutorul
cărora omul se adaptează mediului (fizic sau social), pe care îlsupune, îl
organizează şi îl transformă pentru a se putea integra în el; tot ceea ce ţine de
satisfacerea nevoilor materiale, a confortului şi a securităţii reprezintă civilizaţia.
În sfera civilizaţiei figureazăelementede natură utilitară dispuse în urmă toarele
capitole: alimentaţie, locuinţă, îmbrăcăminte, construcţii publice şi mijloace de
comunicaţie, tehnologii, activităţi economice şi administrative, organizare
socială, politică, militară şi juridică, educaţie şi învăţământ etc.
Cultura şi civilizaţia formează o unitate, corespondenţa dintre
elemanifestându-se în permanenţă, întrucât obiectivul fundamental alomului este
„să fie şi să rămână fericit” (S.Freud Viitorul unei iluzii). Dacă dobândirea fericirii
implică rezolvarea unor trebuinţe materiale presante, atunci omul îşi manifestă
opţiunea pentru civilizaţie; dacă trebuinţele acestuia sunt orientate spre împlinire şi
realizare spirituală, atunci el pledează pentru cultură.
Servind una alteia în calitate de bază şi c o n d i ţie, cultura şi civilizaţia ne
apar ca etape distincte şi unitare ale aceluiaşi proces – de socializare a omului
 BIBLIOGRAFIE
Obligatorie:
Drâmbă O. Istoria culturii şi civilizaţiei .Bucureşti, 1997.
Eliade M. Istoria credinţelor şi ideilo rreligioase .Chişinău, 1992