7.2.

Etape și particularități ale cercetării experimetale

Rezultatele experimentului sunt cu atât mai prețioase în procesul cunoașterii cu
cât situația creată (experimentală) se apropie cât mai mult de situația naturală,
specifică cadrului real de manifestare a fenomenului investigat. Situațiile concrete
sunt miniaturizate, aduse în forma concentrată, punând sub control factorii
implicați.
Referitor la etapele cercetării experimetale, acestea pot fi structurate astfel:
• stabilirea problemei ce urmează a fi supusă experimentului;
• avansarea ipotezelor;
• alegerea variabilelor experimentale (variabila dependentă, variabila independentă)
în funcție de ipotezele avansate;
• prestarea, care urmărește ca toți subiecții să înțeleagă sarcina experimentală
(se recepteze corect instrucțiunile formulate de către cercetător, să conștientizeze
situația experimentală) și ca variabila independentă să acționeze efect asupra lor.
Protestarea acțiunii variabilei independente asupra unui grup experimental cât mai
asemănător cu cel utilizat în experimentul propriu-zis sporește gradul de
certitudine a rezultatelor;
• stabilirea situației experimentale (opțiunea pentru experimentul de la
laborator sau de teren, în funcție de variabilele alese);
• stabilirea subiecților în grupele experimentale și de control (se urmărește ca
subiecții din cele două grupe să fie asemănători, să aibă anumite caracteristici
similare și un caracter omogen);
• realizarea propriu-zisă a experimentului (manipularea variabilelor și
măsurarea lor);
• prelucrarea datelor experimentule prin procedee statistico-matematice;
• întocmirea raportului de cercetare, raport în care este prezentat modul în care
s-a realizat procedeul și gradul de valorificare a rezultatelor.
Sintetizând, metoda experimentală se caracterizează prin următoarele
trăsături:
• presupune abordarea analitică a fenomenului investigat;
• se fondează pe teorie, verificând-o;
• rezultatele experimentalui se prezintă direct ca fapte științifice;
• are un rol important, atât în verificarea și demonstrarea ipotezelor cauzale, cât și în
dezvoltare cunoașterii prin identificarea unor date noi privitoare la fenomenul
cercetat;
• metoda experimentală este precedată, în mod necesar, de formularea unor ipoteze
verificabile în practică, cu privire la existența unei anumite relații cauzale între
fenomenele investigate;
• punerea în practică a metodei presupune determinarea riguroasă a condițiilor de
observare și control continuu al acestora;
• sub raportul generalizării rezultatelor și al trecerii de la situația experimentală la
complexitatea condițiilor manifestate în practică, gradul de aplicabilitate al
metodei experimentale în pracica managerială este mai restrâns;
• cercetătorul își poate verifica ipotezele referitoare la relațiile de cauzalitate
presupuse (în limbaj de specilitate acest element metodologic poartă numele de
varietatea variabilelor);
• solicită un personal specializat și bine informat în legătură cu organizarea
procedeului, capabil să rezolve operativ problemele noi ce pot apărea pe parcursul
desfășurării experimentului;
• permite o bună cuantificare a rezultatelor cercetării în condițiile în care sunt
stabilite précis obiectivile și metodologia de desfășurare a experimentului;
• pentru fundamentarea corectă a concluziilor experimental poate fi repetat în funcție
de problemele care apar în legătură cu clarificarea rezultatelor;
• validitatea și utilitatea metodei este condiționată de concordanța între ipotezele și
rezultatele experimentului;
• metoda are un caracter iterativ (se finalizează cu formularea unor noi ipoteze);
• presupune costuri ridicate și timp îndelungat de realizare în funcție de gradul de
complexitate al proceselor derulate, tehnicile și instrumentele utilizate.
În practica științelor socio-economice, experimentului i se recunoaște tot mai
mult rolul activ în progresul cunoașterii științifice, în condițiile în care situația
experimentală reflectă cât mai corect posibil situația reală din practica fenomenelor
investigate.