Tema 1.

OBIECTUL ŞI OBIECTIVELE PROTECŢIEI INTEGRATE

1.1. Definiţia, scopul, sarcina și legăturile cu alte științe
1.2. Importanța economică, ecologică și socială a protecției plantelor
1.3. Protecția integrată - concept modern de combatere a organismelor nocive

1.1. Definiţia, scopul, sarcina și legăturile cu alte științe

Culturile agricole sunt atacate de un complex enorm de agenți fitofagi, prezentat, în fond
de către toate grupele de organisme vii – începând de la virusuri și încheind cu organismele
superioare.
Toate organismele ce se hrănesc pe contul plantelor sau concurează cu ele pentru
resursele de nutriție și de energie a razelor solare, sunt incluse în trei grupe: agenți fitopatogeni,
buruieni și dăunători. Acest comlex de organisme poate cauza fitotehniei pagube serioase atât în
procesul creșterii, cât și pe parcursul păstrării producției obținute. Pentru combaterea
organismelor dunătoare plantelor de cultură sunt aplicate metode profilactice și curative.
Protecţia integrată a plantelor - se ocupă cu îmbinarea armonioasă a mijloacelor şi
măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agroecosisteme.
Prevenirea pagubelor produse de organismele nocive a stat întotdeauna în atenţia cultivatorilor
de plante. Pe măsura dezvoltării ştiinţelor biologice, a chimiei şi tehnicii, mijloacele de protecţie
s-au diversificat în aşa măsură încât, în prezent, nu se mai poate concepe garantarea obţinerii de
producţii ridicate fără a se întreprinde un întreg complex de măsuri de combatere.
În acest context scopul protecției integrate a plantelor constă în asigurarea prevenirii
pierderilor de producție agricolă în procesul de creștere a ei, acțiunea negativă asupra mediului
ambient fiind, în acest caz minimă. Acest scop poate fi atins prin realizarea următoarelor
obiective:
· obţinerea recoltelor stabile, de calitate superioară, cu cheltuieli minime;
· reducerea riscului de poluare a mediului ambiant şi a producţiei agricole;
· limitarea densităţii populaţiilor de organisme dăunătoare sub pragul economic de dăunare (PED);
· aplicarea tratamentelor chimice în baza prognozei şi avertizării.
Protecţia integrate a plantelor este o ştiinţă agrobiologică şi o disciplină universitară care
se ocupă cu studiul mijloacelor şi metodelor de protecţie a plantelor, elaborarea sistemelor
integrate de prevenire şi combatere a organismelor nocive pentru culturile de plante agricole.
Protecţia integrată a plantelor are legături strânse cu alte ştiinţe ale naturii. În studiul
agenţilor patogeni, dăunătorilor şi buruienilor protecţia plantelor se sprijină pe cunoştinţe de
Microbiologie, Botanică, Zoologie, Micologie, Bacteriologie, Virusologie, Herbologie. În studiul
modificărilor structurale şi funcţionale suferite de plante în procesul patogenezei, protecţia
plantelor se bazează pe date din Fiziologia şi Biochimia plantelor, Morfologia şi Anatomia
vegetală etc. În elaborarea metodelor şi mijloacelor de prevenire şi combatere a organismelor
nocive protecţia plantelor se axează pe cunoştinţe de Chimie, Climatologie, Fizică, Agrotehnică,
Genetică. La rândul său protecţia plantelor vine în ajutor fitotehniei, pomiculturii, viticulturii şi
legumiculturii elaborând şi recomandând metode şi măsuri de combatere a organismelor nocive
plantelor de cultură.

1.2. Importanța economică, ecologică și socială a protecției plantelor

Organismele nocive pot cauza dereglarea echilibrului funcţional, care determină o
scădere a cantităţii de substanţe organice sintetizate şi acumulate de plantă. În cazul plantelor de
cultură aceasta duce la scăderea productivităţii. În general, plantele de cultură sunt mai sensibile
la atacul organismelor nocive decât rudele lor sălbatice din cauza că ele sunt silite să se dezvolte
în condiţii care, de multe ori, diferă de cele naturale din patria de origine. Schimbul de produse
vegetale, inclusiv material săditor, a favorizat răspândirea agenţilor patogeni dintr-o zonă
geografică în alta. Astfel, odată cu diferite plante de cultură au fost introduşi în Europa şi
paraziţii lor, cum a fost mana cartofului (Phytophthora infestans (Mont.) de Bary) în 1845-1846
din America de Sud; filoxera viţei de vie (Phylloxera vitifoliae (Fitch)) în 1868 din America de
Nord, mana viţei de vie (Plasmopara viticola (Berk. & M. A. Curtis) Bed. & De Toni) în 1878
din America de Nord; făinarea viţei de vie (Uncinula necator (Schw.) Burr.) în 1845; mana
tutunului (Perenospora tabacina (Adam) Skalick) (1961); gândacul din Colorado (Leptinotarsa
decemlineata (Say)) în 1962; fomoza şi fomopsisul florii-soarelui (1981-1984); focul bacterian al
rozaceelor (Erwinia amylovora Burrill) în 1993. Conform datelor O.N.U. pierderile anuale de
recoltă pe plan mondial constituie 35% din producţia potenţială, inclusiv din cauza bolilor –
10,6%, dăunătorilor – 14,0%, buruienilor – 10,4%. În timpul transportării şi păstrării în depozite
pierderile constituie încă circa 5-10%.
În Republica Moldova, în unii ani, pierderile de recoltă pot constitui: cereale – 27-36%;
cartof – 45%; sfeclă pentru zahăr – 27%; floarea soarelui – 30%. În prezent nu se poate concepe
obţinerea de producţii înalte fără utilizarea unor metode adecvate de protecţie a plantelor, care
trebuie să includă: măsuri legislative şi de carantină fitosanitară; ameliorarea şi cultivarea
soiurilor rezistente; măsuri de igienă culturală; metode şi mijloace fizicomecanice; măsuri şi
metode agrofitotehnice; măsuri biologice de combatere a bolilor; combaterea chimică; măsuri de
prognoză şi avertizare. Metoda chimică de protecţie a plantelor continuă să fie cea mai eficientă
din punct de vedere economic, dar şi cea mai poluantă. În majoritatea cazurilor, produsele de uz
fitosanitar sunt substanţe mai mult sau mai puţin toxice. În acest context, având în vedere
pericolul pe care îl pot prezenta acestea pentru om, animalele agricole şi mediul ambiant,
deţinerea şi folosirea lor este strict reglementată prin legi. În ultimii ani, în Republica Moldova
au fost adoptate: Legea nr. 612-XIV cu privire la protecţia plantelor (1999), Legea nr. 119-XV
cu privire la produsele de uz fitosanitar şi fertilizanţi (2004), Legea nr. 115-XVI cu privire la
producţia agroalimentară ecologică (2005), Legea nr. 228-XVIII cu privire la protecţia plantelor
şi carantina fitosanitară (2010), care prevăd sancţiuni severe pentru abaterile de la normele
stabilite. Conform acestor legi, măsurile de protecţie a plantelor trebuie să garanteze sănătatea
omului şi animalelor agricole, menţinerea echilibrului bioecologic în agroecosisteme, protecţia
mediului ambiant.

1.3. Protecția integrată - concept modern de combatere a organismelor nocive

Pentru reducerea la zero a pierderilor de recoltă cauzate de organismele nocive, în ţările
cu agricultură avansată din Europa, în a doua jumătate a secolului trecut, în livezile de tip
intensiv, s-a ajuns până la circa 20 de tratamente chimice într-o perioadă de vegetaţie.
Implicaţiile rezultate în urma aplicării neraţionale a pesticidelor, poluarea mediului şi apariţia
formelor rezistente de agenţi patogeni, au determinat necesitatea elaborării şi extinderii în
producţie a conceptului de combatere integrată. Conceptul de combatere integrată a apărut în a
doua jumătate a secolului XX ca o necesitate de îmbinare armonioasă a diferitor metode de
combatere a organismelor nocive, cu respectarea principiului compatibilităţii, în care fiecare
metodă îşi păstrează efectul său specific. Iniţial conceptul propunea integrarea şi chiar înlocuirea
metodei chimice de protecţie cu cea biologică. Ulterior, noţiunea de combatere integrată a fost
lărgită, incluzându-se şi celelalte mijloace şi măsuri de combatere, fiind prezentată sub diferite
denumiri, cum ar fi: „sistemul de combatere integrată”, ,,combaterea armonioasă”, „producţia
integrată”, „protecţia integrată” etc. Protecţia integrată a plantelor împotriva bolilor are
următoarele măsuri şi metode: cultivarea soiurilor şi hibrizilor rezistenţi la atacul organismelor
nocive; măsuri de carantină şi legislaţie fitosanitară; monitoringul fitosanitar al culturilor
agricole pentru stabilirea gradului de atac cu boli şi dăunători; metode fizico-mecanice; metode
agrofitotehnice şi culturale; măsuri biologice; prognoza şi avertizarea; măsuri chimice, care se
aplică numai în cazul depăşirii pragului economic de dăunare (P.E.D.). În definiţia dată de un
grup de experţi ai F.A.O. (1968), „lupta integrată este un sistem de reglare a populaţiilor
speciilor dăunătoare care foloseşte toate mijloacele şi metodele de protecţie, astfel ca ele să fie
compatibile şi să menţină populaţiile dăunătorilor şi agenţilor patogeni la un nivel care să nu
cauzeze pagube economice, respectiv sub nivelul pragului economic de dăunare”. Noutatea în
acest concept constă în aceea că nu se urmăreşte reducerea la zero a atacului organismelor
nocive, ci se admite prezenţa acestora în culturi până la pragul economic de dăunare, de la care
 pierderile devin importante economic. Îmbinarea metodelor de combatere a bolilor se face astfel,
încât factorii naturali să-şi manifeste din plin acţiunea regulatoare şi să nu fie dereglată armonia
de dezvoltare a agrobiocenozelor.
Principiile de bază ale protecţiei integrate a plantelor sunt: respectarea strictă a legislaţiei
fitosanitare; sporirea rezistenţei plantelor la atacul agenţilor patogeni; înfiinţarea culturilor
agricole cu material simincer şi săditor neinfectat de boli; monitoringul fitosanitar pentru
depistarea şi lichidarea focarelor de boli infecţioase; respectarea tehnologiilor de cultivare a
culturilor agricole în scopul creării unor condiţii optime pentru dezvoltarea plantelor; stabilirea
bolilor cheie pentru fiecare cultură; stabilirea pragului economic de dăunare; efectuarea
tratamentelor chimice în baza prognozei dezvoltării bolilor; distrugerea sau limitarea rezervei de
inocul pentru realizarea infecţiei primare şi infecţiilor secundare a plantelor; activizarea
factorilor naturali de reglare a densităţii populaţiilor de organisme nocive; prevenirea pătrunderii
şi răspândirii în ţară a unor noi boli, dăunători şi buruieni.

BIBLIOGRAFIE
Obligatorie
1. Busuioc, M. Entomologia agricolă. Centrul editorial al UASM, Chişinău, 2006. ISBN 978-
9975-64-020-6.
2. Bădărău, S. Bivol, A. Fitopatologia agricolă. Centrul Editorial al UASM, Chişinău, 2007.
ISBN 978-9975-64-086-2
3. Bădărău, S. Fitopatologia. Ch.: Centru Editorial al UASM, 2009.
4. Gulii, V., Pamujac, N. Protecţia integrată a plantelor. Editura ”Universitas, Chişinău, 1994.
ISBN 5-362-00973-7
5. Hatman, M. și colab. Protecţia plantelor cultivate. Editura CERES, Bucureşti, 1986.
6. Registrul de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților, permise pentru utilizare în
Republica Moldova. Editura „Print-Caro”, Chișinău, 2016. 424 p. ISBN 978-9975-56-306-2
Suplimentară
1. Busuioc, M. Dăunătorii principali ai culturilor agricole din Republica Moldova. Editura
Tipografia Centrală, Chişinău, 2002.
ISBN 9975-78-191-8
1. Bădărău, S. și colab. Fitopatologie agricolă: Practicum. Editura „Print-Caro”, Chișinău,
2013. 260 p. ISBN 978-9975-56-118-1
2. Îndrumări metodice pentru testarea prodselor chimice și biologice de protecție a
plantelor de dăunători, boli și buruieni în Republica Moldova. Tipografia Centrală,
Chișinău, 2002. 286 p. ISBN 9975-9597-3-3
3. Lazari, I. și colab. Migrația, invazia și combaterea integrată a buruienilor, bolilor și
dăunătorilor culturilor agricole. Tipografia Centrală, Chișinău, 2014. 304 p. ISBN 978-9975-53-
375-1
4. Perju, T. Entomologia agricolă componentă a protecţiei integrate a agroecosistemelor.
Editura CERES, Bucureşti, 1995. ISBN 973-40-0312-7.
5. Petanec, D. I. și colab. Acarieni și nematozi dăunători ai agroecosistemelor. Editura Mirton,
Timișoara, 2009. 222 p. ISBN 978-973-52-0572-0
6. Roșca, I. și colab. Combaterea integrată a bolilor, buruienilor și dăunătorilor culturilor
agricole. Editura Didactică și Pedagogică, R.A. București, 2000. 302 p.
7. Timuș, A., Toderaș, I., Croitoru, N. Entomofauna alogenă invazivă din Republica Moldova
(fișe fitosanitare entomologice). Editura Print-Caro, Chișinău, 2015. ISBN 978-9975-56-322