Mitul Afroditei

Afrodita cea "de aur", este zeița iubirii și frumuseții, iar numele ei nu are origini specifice
grecești. Se știe că a ajuns în Grecia din Orient, dar s-a adaptat și a fost adoptată în cultura greacă
cu ușurință. Ea este de fapt o reinterpretare a marii zeițe a fertilității și iubirii din Babilon,
Fenicia și alte culturi asiatice. Această zeiță, cunoscută și sub numele de "regină a cerului," este
menționată și în Vechiul Testament. Oamenii de știință moderni care studiază mitologia clasică
au încercat să determine originea numelui Afroditei, fie greacă sau indo-europeană, dar
majoritatea acestor eforturi au fost abandonate. În general, se consideră că numele Afroditei are
o origine non-greacă, probabil semitică, însă nu se poate stabili cu precizie derivarea exactă a
acestuia. Cercetătorii din ultima parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au
acceptat etimologia lui Hesiod care se referă la "spuma" ca fiind autentică. Ei au analizat și a
doua parte a numelui Afroditei, interpretând-o ca "-odite," semnificând "rătăcitoare" sau "-dité,"
însemnând "strălucitoare." Într-un context mai recent, Michael Janda, bazându-se pe etimologia
lui Hesiod și povestea nașterii din spumă, a susținut autenticitatea numelui Afroditei. Într-un
mod similar, Krzysztof Tomasz Witezak a propus un compus indo-european pentru "Afrodi,"
combinând "abhor-" care înseamnă "foarte" și "Jhei-" care înseamnă "strălucește," aducând în
discuție și numele Eos. Daniel Kölligan a interpretat numele ca însemnând "strălucind din ceață /
spumă." Totuși, alți cercetători au considerat aceste ipoteze improbabile, deoarece atributele
Afroditei sunt complet diferite de cele ale lui Eos. De-a lungul timpului, au fost sugerate diverse
etimologii neconcludente care nu au legătură cu limba greacă. O etimologie semitică a comparat-
o pe Afrodita cu "bariritu" din mitologia asiriană, un nume asociat cu un demon feminin care
apare în textele babiloniene din perioadele mijlocii și târzii.1 Afrodita este o zeiță importantă în
mitologia greacă, dar modul în care este înțeleasă și venerată s-a schimbat de-a lungul timpului.
Ea a fost influențată de alte culturi, dar a dezvoltat o identitate unică în cultura greacă. În timp ce
alte culturi o considerau o zeiță a cerului, în Grecia, ea a devenit cunoscută ca zeița iubirii și
frumuseții.2 Principalele simboluri ale Afroditei includ mirtul, trandafirul, porumbelul, vrabia și
lebada. Cultul Afroditei își are originile în religia canaanită veche și a fost dedicat zeiței
feniciene Astarte, care este înrudită cu zeița asiro-babiloniană Ishtar. Această zeitate, la rândul
său, se baza pe cultul sumerian dedicat zeiței Inanna. Afrodita avea temple importante în
Cythera, Cipru, Corint și Atena. Unul dintre cele mai importante festivaluri în cinstea sa era
Afrodisia, sărbătorit anual în mijlocul verii. În Laconia, Afrodita era venerată ca o zeiță a
războiului. De asemenea, a fost considerată zeița protectoră a prostituției în Grecia antică, ceea
ce a dus la sugestia erudiților timpurii cu privire la conceptul de "prostituție sacră" în cultura
greco-romană. În Teogonia lui Hesiod, Afrodita se naște în largul coastei Cythera din spuma
mării generată de testiculele lui Uranus, pe care fiul său, Cronos, le-a tăiat și aruncat în mare. Cu
toate acestea, în Iliada lui Homer, ea este prezentată ca fiica lui Zeus și a lui Dione. În
Simpozionul lui Platon, el menționează că aceste două origini sunt asociate cu entități distincte:
Afrodita Urania și Afrodita Pandemos. Afrodita avea numeroase epitete, fiecare subliniind
diferite aspecte ale aceleiași zeițe, utilizate în diverse culte locale. De exemplu, ea era cunoscută
sub numele de "Cytherea" (Doamna Cythera) și "Cypris" (Doamna Ciprului), deoarece ambele
locuri pretindeau a fi locul ei de naștere.3 Afrodita este o zeiță care se bucură de răsfăț și se
distrează, și nu ar trebui să fie implicată în lupte violente. Ea plantează sentimentul iubirii în
inimile tuturor, fie a zeilor, fie a oamenilor, și astfel ea are control asupra întregii lumi. Nimeni
nu poate evita influența Afroditei, nici măcar zeii. Singurele excepții sunt Atena, Hestia și
1
Mihaela Stoica, Mitologii antice, Editura Klausenbook, Gherla, jud. Cluj, 2022, p.15
2
Walter F. Otto, Zeii Greciei.Imaginea divinității în spiritualitatea greacă, Editura Humanitas, pp.97-98
3
Mihaela Stoica, Mitologii antice, Editura Klausenbook, Gherla, jud. Cluj, 2022, p.14
Artemis, care nu sunt sub dominația ei. ,, Înaltă, zveltă, cu trăsături gingașe, cu un val de plete
aurii, așezate cunună pe capul plin de farmec, Afrodita este întruchiparea frumuseții divine și a
tinereții nepieritoare. Când trece strălucind de frumusețe, înveșmântată în straie pline de
miresme, soarele strălucește mai puternic și florile înfloresc mai bogat. Fiarele sălbatice aleargă
spre ea din desișul pădurii; păsările se adună stoluri în jurul ei când trece prin pădure. Leii,
panterele, leoparzii și urșii se gudură blânzi la picioarele ei”. Horele și Charitele sunt
însoțitoarele Afroditei și o ajută în mod loial. Ele o îmbracă în haine frumoase, îi aranjează părul
aurit și îi pun o coroană strălucitoare pe cap. Afrodita, fata lui Uranos, s-a născut în apropierea
insulei Kythera, apărută din spuma albă a mării. Un vânt blând și placut a adus-o apoi pe insula
Cipru. Acolo, zeița dragostei, nascută din spuma mării, a fost înconjurată de tinerele Hore. Eros
și Himeros au mers alături de Afrodita pe muntele Olimp. Când au ajuns acolo, ceilalți zei au
venit să o întâmpine și să o salute cu căldură. De atunci, Afrodita, care este mereu tânără și cea
mai frumoasă dintre zeițe, locuiește printre ceilalți zei de pe Olimp. Afrodita, zeița iubirii și
frumuseții, a răsplătit devotamentul lui Pygmalion, un sculptor talentat din Cipru. Pygmalion era
un bărbat care prefera să trăiască singur și evita căsătoria. Cu toate acestea, el a creat o statuie
extrem de frumoasă a unei femei, din fildeș strălucitor. Statuia era atât de realistă încât părea să
prindă viață în atelierul lui. Pygmalion a petrecut mult timp admirând-o și, în cele din urmă, s-a
îndrăgostit de propria lui creație. El a început să îi aducă daruri, cum ar fi bijuterii și haine
scumpe, și a împodobit statuia cu flori. Cu timpul, a dezvoltat o relație specială cu statuia și a
cerut ajutorul Afroditei, zeița iubirii, să o facă să prindă viață. Afrodita a fost impresionată de
devotamentul lui Pygmalion și a ascultat rugămintea lui. În cele din urmă, statuia a prins viață și
Pygmalion a fost extrem de fericit, căci visul său de a avea o parteneră perfectă de viață devenise
realitate.4 Afrodita este privită ca mama naturii, iar fiul ei, Adonis, era văzut ca un simbol al
primăverii pline de bucurie, dar care nu dura mult. Adonis s-a născut într-un mod neobișnuit,
ieșind dintr-un copac atunci când vremea s-a îmbunătățit și primăvara a început să apară. El a
crescut rapid, devenind o prezență frumoasă și atrăgătoare în lumea sa. Cu toate acestea, viața lui
a fost fragilă, ca a florilor de trandafir, care înfloreau doar pentru o perioadă scurtă de timp. Dar,
spre sfârșitul verii, în timp ce Adonis se bucura de natură, a fost atacat de un mistreț fioros.
Mistrețul l-a rănit grav, iar Afrodita, mama lui, a auzit strigătele disperate ale fiului ei. A alergat
să-l salveze, dar în grabă a călcat pe un spin de trandafir, provocându-și o rană. Sângele ei a curs
și a transformat un trandafir alb într-unul roșu, de unde vine numele de trandafir roșu. Cu toate
eforturile ei, Afrodita a ajuns prea târziu, găsindu-l pe Adonis mort și rece. Durerea ei a fost atât
de profundă încât lacrimile ei au dat naștere florii cunoscute astăzi sub numele de anemona, care
a devenit un simbol al iubirii și a pierderii.Viața minunată a lui Adonis și moartea sa timpurie
erau adorate în Grecia și aveau un cult dedicat lor. Oamenii îl venerau și îi aduceau omagii
pentru frumusețea și povestea sa tragică. Această venerație pentru Adonis făcea parte din cultura
și tradițiile grecilor antici, care îl considerau un simbol important al ciclului vieții și al naturii.
Oamenii își aminteau mereu de el, în special în timpul sezonului primăvăratic, când înflorea
totul, și în perioada verii, când viața și frumusețea lui erau celebrate cu ceremonii speciale și
ritualuri. Afrodita, zeița bucuriei și frumuseții, a fost și mama unui copil special numit Eros sau
Amor, care avea aripi aurii. Copilul ei aducea dragostea și fericirea în inimile oamenilor prin
săgețile sale magice. Adorarea lui era o parte importantă a culturii grecești, și oamenii îi ofereau
rugăciuni și ofrande pentru a primi binecuvântarea iubirii. Eros aducea viață, bucurie și fertilitate
pe Pământ. El mergea peste tot în timpul primăverii, ducând cu el mirosurile plăcute ale vântului

4
N.A. Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Garamond, București, pp.51-54
și făcând să înflorească florile. Ca și mama sa, Afrodita, Eros avea un farmec special și influența
oamenii și zeii. Chiar și animalele sălbatice îl respectau, și uneori era înfățișat călărind lei sau
tigri. El era considerat un simbol al dragostei și al puterii ei de a aduce fericire în viețile
oamenilor. Datorită apariției ei din mări, Afrodita era deseori reprezentată cu piciorul așezat pe o
broască țestoasă sau pe o scoică de mare, emanând o frumusețe naturală, așa cum fusese creată.
Uneori, trupul ei splendid era acoperit doar până la brâu, lăsându-și chipul să strălucească. Fața
ei pură și strălucitoare era fermecătoare, cu ochii mari și sclipitori care radiau tandrețe și atracție.
Pe cap purta o coroană înaltă și strălucitoare, iar când era acoperită, veșmintele ei erau de o
frumusețe uluitoare, cu văluri ușoare, bogat colorate și parfumate. Pe încheieturi purta brățări,
cercei, numeroase coliere și o cingătoare superb brodată. În jurul zeiței iubirii și frumuseții se
adunau într-un cortegiu frumos personaje precum Orele și Charitele, care se pricepeau la crearea
unor ținute seducătoare, Convingerea, care putea cucerii sufletul chiar și al celor mai înțelepți,
cele două Dorințe, atrăgătoarea Tandrețe, Gloria și Fericirea. La fel ca Artemis și Hera, Afrodita
călătorea într-un car tras de porumbei sau de lebede. Printre plantele asociate ei se numărau
mirtul, macul, marul, rodia și tandafirul. În ceea ce privește animalele, erau sacrificate țapul,
berbecul și iepurele în onoarea ei. În lumea păsărilor, ea iubea în mod deosebit vrabia, lebăda și
mai ales porumbeii îndrăgostiți, care erau numeroși în sanctuarele dedicate ei. 5 Dintre creaturile
zburătoare, porumbelul este cel mai notabil simbol al Afroditei, o pasăre care are conexiuni și
simbolism asemănători cu zeița mesopotamiană Ishtar/Inanna. Pe vasele din Grecia Antică,
Afrodita este adesea înconjurată de porumbei, iar sculpturi în marmură cu aceștia au fost găsite
în Templul Afroditei din Dafni. În plus, vrăbiile au reprezentat un simbol semnificativ al zeiței,
amintind de carul fiicei lui Uranus tras de un stol de păsări în poemul lui Sappho, "Oda către
Afrodita." Alte creaturi caracteristice asociate cu Afrodita includ rața, gâsca, lebăda, melcii de
mare cu cochilie și scoicile. În ceea ce privește florile, cele mai sacre pentru Afrodita erau mirtul
și trandafirul. În domeniul vestimentar, valul purtat peste cap a reprezentat un alt simbol al zeiței
(vezi Cei Doisprezece Olimpieni).6
Afrodita, zeița frumuseții și a iubirii, avea influență asupra celor trei sfere cosmice: cerul (ca
Asteria sau Ourania), marea (sub numele de Anadyomene) și pământul. Frumusețea ei
extraordinară îi făcea pe ceilalți zei să se teamă că ar putea declanșa conflicte violente între ei.
Ca soluție, Zeus a hotărât să o căsătorească cu Hefaistos, zeul focului și al meșteșugurilor, deși
acesta era schiop și nu era cunoscut pentru simțul umorului. Într-o altă versiune a acestei povești,
Hera, mama lui Hefaistos, l-a izgonit pe acesta din Olimp, considerându-l urât și deformat.
Hefaistos s-a răzbunat ingenios prin prinderea Herei într-o capcană mascată cu o plasă de fire
invizibile. Apoi, a cerut mâna Afroditei în schimbul eliberării Herei. Cu bucurie, Hefaistos i-a
confecționat Afroditei bijuterii frumoase, inclusiv un brâu magic (cestus), care o făcea și mai
seducătoare în ochii bărbaților. Cu toate acestea, Afrodita și Hefaistos nu au avut niciodată copii
împreună, iar căsnicia lor a fost una nefericită. Nefericită în căsnicie, Afrodita a devenit o soție
infidelă, căutând consolare în brațele altor bărbați. Ea a fost iubita de zei precum Ares, Dionysos,
Hermes și Poseidon, la fel ca de muritori precum Anchises și Adonis. Povestea sa de dragoste cu
Ares, zeul războiului, nu a fost una fericită. Afrodita și Ares se întâlneau în secret acasă la
Hefaistos, dar Helios, zeul soarelui, care veghea totul, l-a informat pe Hefaistos despre
infidelitatea soției sale. Hefaistos a pus la cale un plan ingenios pentru a-i prinde pe cei doi iubiți

5
Mario Meunier, Legenda aurită a zeilor și a eroilor, Editura Allfa, 1998, pp. 46-50
6
Mihaela Stoica, Mitologii antice, Editura Klausenbook, Gherla, jud. Cluj, 2022, p.17
dezbrăcați, expunându-i ridicolului în fața celorlalți zei.7 Afrodita a avut numeroase aventuri și
iubiri, dar multe dintre ele s-au încheiat tragic. De exemplu, Adonis, unul dintre iubiții ei, a fost
rănit mortal vânând un mistreț, iar mitul povestește cum din sângele lui au crescut anemonele.
Afrodita a fost adorată în numeroase locuri, cu temple celebre în Atena, Corint și Cipru. Unul
dintre cele mai cunoscute locuri de cult al Afroditei era insula Cipru, unde se credea că s-a
născut. Rivalitatea dintre Afrodita și Hera este un aspect important al mitologiei grecești și are
rădăcini în personalitățile și sferele de influență ale acestor două zeițe. Hera era regina zeilor și
căsătorită cu Zeus, conducătorul Olimpului. Afrodita, pe de altă parte, era zeița frumuseții și a
iubirii. Afrodita, ca zeiță a iubirii și frumuseții, a avut un dar unic de a inspira pasiune și iubire în
inimile oamenilor și zeilor prin pura ei prezență. Ea nu făcea acest lucru intenționat sau cu
farmecuri, ci, pur și simplu, frumusețea și grația ei naturală emanau o atracție puternică. Oamenii
și zeii se simțeau atrași de ea în mod natural, fără a avea nevoie de farmece sau de puterea de
seducție. Ares, zeul războiului, a fost unul dintre cei care au fost captivați de farmecul lui
Afrodita. În prezența ei, el a simțit un sentiment neobișnuit de pasiune și atracție, care a dus la o
relație romantică între cei doi. Această relație nu a fost rezultatul farmecului sau a manipulării, ci
mai degrabă a unei atracții sincere și puternice. Pe de altă parte, Hera era zeița căsătoriei și a
familiei. Ea se preocupă în primul rând de instituția căsătoriei și de menținerea armoniei în
cuplurile căsătorite. Hera nu era asociată cu iubirea senzuală și pasională, așa cum era Afrodita.
Această diferență în atributele lor a creat o anumită rivalitate între cele două zeițe, deoarece Hera
putea privi cu ochi critici aventurile lui Ares cu Afrodita. Deci, rivalitatea dintre Afrodita și Hera
poate fi văzută ca o consecință a diferențelor lor fundamentale în ceea ce privește domeniile de
influență și personalitățile lor, fără a sugera că Afrodita ar fi folosit farmece sau putere de
seducție pentru a-și atinge scopurile. Conflictul lui Paris în mitologia greacă are o importanță la
fel de deosebită a condus la una dintre cele mai celebre legende și războaie ale antichității,
Războiul Troian. Acest conflict se bazează pe o competiție între cele trei mari zeițe ale
Olimpului: Hera, Atena și Afrodita. În această poveste, un tânăr prinț troian pe nume Paris a fost
ales pentru a arbitra un conflict divin. Cele trei zeițe i-au cerut să decidă care dintre ele era cea
mai frumoasă. Paris s-a confruntat cu o sarcină dificilă, deoarece fiecare zeiță îi promitea o
recompensă pentru alegerea lor. Hera i-a oferit putere și domnie peste Asia și Europa, Atena i-a
promis înțelepciune și pricepere în război, în timp ce Afrodita a făcut cea mai atrăgătoare ofertă:
i-a promis cea mai frumoasă femeie din lume, Elena, ca soție. Paris, fiind influențat de farmecul
și promisiunea lui Afrodita, a ales-o pe aceasta ca fiind cea mai frumoasă zeiță, acordându-i
mărul de aur. Această alegere a avut consecințe dramatice, deoarece Elena era deja soția regelui
Spartei, Menelaus. Acest act a declanșat Războiul Troian, deoarece Menelaus a cerut ajutorul
altor regi greci pentru a-și recupera soția răpită. Rivalitatea dintre Hera și Afrodita, ca rezultat al
alegerii lui Paris, a fost un factor-cheie în izbucnirea războiului, deoarece Hera l-a sprijinit pe
Menelaus, în timp ce Afrodita l-a susținut pe Paris. Atena, zeița înțelepciunii, a rămas în mare
parte neutră în acest conflict. Astfel, această competiție divină a dus la unul dintre cele mai
cunoscute conflicte din mitologia greacă, în care zeii și oamenii au fost implicați într-un război
care a durat zece ani.8 Un alt aspect important al conflictului dintre cele două zeițe a fost
influența asupra vieții umane, Hera era adesea cunoscută pentru influența sa asupra aspectelor
legate de căsătorie și viața familială, în timp ce Afrodita își exercita influența asupra
sentimentelor de iubire și dorință. Această diferență distinctă în domeniile de influență ale celor
două zeițe le-a determinat să intre în competiție pentru afecțiunea și supunerea oamenilor. Hera
7
https://istorie-edu.ro/istoria-universala/grecia-antica/zeita-afrodita.html
8
Barry Strauss, Războil Troian. O nouă istorie, Editura Humanitas București, pp.11-43
s-a implicat în diverse încercări de a descoperi și de a pedepsi infidelitatea lui Zeus, care
includea și aventurile sale cu Afrodita. Aceste evenimente au alimentat sentimentele de
animozitate dintre cele două zeițe. Rivalitatea dintre Hera și Afrodita a fost evidențiată în diverse
mituri și conflicte din mitologia greacă, adesea desfășurate într-un mod dramatic. Un exemplu
notoriu este mitul lui Hefaistos, în care Hera a jucat un rol cheie în izgonirea lui Hefaistos din
Olimp. Ulterior, Hefaistos s-a răzbunat prin prinderea Afroditei într-o capcană ingenioasă. 9
În concluzie, Afrodita, zeița frumuseții și a iubirii din mitologia greacă, este o figură complexă
și influentă în lumea mitologică și culturală. Ea reprezintă idealuri precum frumusețea, dorința,
pasiunea și iubirea, și este adesea privită ca sursa acestor trăiri atât pentru zei, cât și pentru
oameni. Un aspect notabil al mitului Afroditei este umanizarea ei, care o face mai accesibilă și
mai ușor de înțeles pentru oameni. De-a lungul timpului, mitologia greacă a conturat o poveste
complexă în jurul ei, dezvăluind relațiile sale cu alte zeități și cu muritorii. Prin legende precum
cele ale iubirii sale cu Adonis și Paris, judecata sa în fața zeilor, și rivalitatea cu Hera, se
dezvăluie latura sa umană și complexă. Afrodita nu reprezintă doar frumusețea exterioară, ci și
frumusețea interioară, pasiunea și abilitatea de a uni oamenii prin iubire. Este o zeiță complexă,
venerată și adorată de-a lungul timpului pentru influența sa asupra iubirii și frumuseții. Povestea
sa subliniază că aceste sentimente sunt universale și pot aduce atât extaz, cât și suferință.
Mitologia Afroditei rămâne o sursă de inspirație și învățăminte despre aspectele umane ale iubirii
și frumuseții.

Bibliografie:

9
Enigmele Lumii, Afrodita Zeita iubirii, a frumusetii și a pasiunii, min.8:12-10:20
1. Enigmele Lumii, Afrodita Zeita iubirii, a frumusetii și a pasiunii
2. Meunier Mario, "Legenda aurită a zeilor și a eroilor," Editura Allfa, 1998
3. Kun N.A., "Legendele și miturile Greciei Antice," Editura Garamond, București
4. Otto Walter F., "Zeii Greciei. Imaginea divinității în spiritualitatea greacă," Editura
Humanitas
5. S.Barry Strauss, "Războil Troian. O nouă istorie," Editura Humanitas București
6. Stoica Stoica, Mitologii antice, Editura Klausenbook, Gherla, jud. Cluj, 2022
7. https://istorie-edu.ro/istoria-universala/grecia-antica/zeita-afrodita.html