Sunteți pe pagina 1din 1

Tehnica de luare a deciziilor brainstorming

Brainstormingul este o tehnică de creativitate în grup, menită să genereze un număr mare de


idei, pentru soluționarea unei probleme. Această tehnică a fost propusă de către Alex F. Osborn
care a dezvoltat principiile metodei în cartea sa Applied Imagination (1953)
Deși brainstormingul a devenit o tehnică de grup populară, cercetătorii n-au găsit dovezi cum că
ar crea un număr mare de idei sau că ar îmbunătăți calitatea lor, ba chiar poate fi mai puțin
eficientă decât lucrul individual, datorită lipsei de atenție, neconcentrării colective sau devierii de
la subiect.

Principii
Există patru reguli în grup, menite să reducă inhibițiile care apar în grupuri și prin urmare să
stimuleze generarea de noi idei. Rezultatul așteptat este o sinergie dinamică, care va mări în mod
semnificativ creativitatea grupului:

1. Focalizarea pe cantitate. Ideea este că din cantitate poate rezulta calitate, această regulă
favorizează creativitatea divergentă, căci dacă ar crește numărul de idei, ar crește și
probabilitatea unei soluții eficiente pentru problema existentă.
2. Fără critici. Critica în această etapă este descurajată; în loc să se gândească la ce ar fi rău
la acea idee, membrii sunt încurajați să se gândească la idei cât mai neobișnuite și să
creeze o atmosferă constructivă.
3. Ideile trăznite sunt binevenite. Pentru a se obține o listă bună și lungă de idei, ideile
neobișnuite sunt binevenite întrucât ele ar putea inspira soluții mai bune decât ideile
obișnuite, de asmenea ele pot crea noi perspective sau diminua prejudecățile.
4. Stimularea combinațiilor: se combină și se îmbunătățesc ideile. Ideile bune pot fi
combinate pentru a obține o idee foarte bună, după cum sugerează și sloganul "1+1=3".
Această abordare conduce la idei mai bune și complete decât lucrul individual și se crede
că stimularea ideilor se face prin asociere.

Brainstorming electronic
Brainstormingul electronic este o formă de brainstorming asistat de software de sisteme-suport
al grupurilor (sau GSS) care permit participanților să răspundă deodată și în mod anonim.
Termenul "Sistem-suport al grupurilor" (GSS) este sinonim cu "Sistem de miting electronic"
(EMS) (engleză electronic meeting system).
O sesiune de brainstorming asistat de GSS se poate desfășura într-o încăpere dotată cu o rețea de
terminale de calculator. Participanții sunt amplasați la terminale și răspund la întrebările puse de
moderator, care rulează software-ul GSS. Software-ul GSS colectează răspunsurile
participanților și le proiectează pe un ecran mare din încăpere sau pe monitoarele participanților.
Observarea răspunsurilor de către toți participanții stimulează exprimarea altor idei și încurajează
continuarea discuțiilor. GSS poate facilita activități la mai multe locații simultan (de exemplu,
prin videoconferințe) și poate coordona grupuri de dimensiuni mari, de câteva sute de
participanți. Există numeroase dovezi că brainstormingul electronic este mai performant decât
brainstormingul tradițional, în ceea ce privește productivitatea și generarea de idei unice.[3], [4].
Această tehnică de creativitate a fost folosită, în particular, la dezvoltarea noilor produse, însă
poate fi aplicată într-o serie de domenii în care este utilă colectarea și evaluarea ideilor.

S-ar putea să vă placă și