Zeul Ares

Ares este zeul grec al războiului, asociat cu Tracia. El

este unul dintre cei doisprezece olimpieni și fiul lui
Zeus și al zeitei Hera. În literatura greacă, el
reprezintă adesea aspectul violent și nemulțumit al
războiului, spre deosebire de sora sa, Atena, ale
cărei calitati ca zeiță a inteligenței includ strategia
militară și tactica.

Grecii au fost ambivalenți față de Ares: deși a

întrupat valul fizic necesar succesului în război, el a
fost o forță periculoasă, "copleșitoare, insațiabila în
luptă, distructivă asupra oamenilor." Fiii lui, Phobos
(Frica) si Deimos (Teroarea) și iubita sa, sau sora,
Enyo (Discordia) l-au însoțit in razboiul Chariot.
În Iliada, tatăl său Zeus îi spune că este cel mai odios
zeu pentru el. O asociere cu Ares o oferă locuri și
obiecte cu o insusire sălbatică, periculoasă sau
militarizată. Valoarea lui ca zeu al războiului este
pusă la îndoială: în timpul războiului troian, Ares se
afla de partea pierzatoare, în timp ce Atena a
favorizat grecii triumfători.

Ares joacă un rol relativ limitat în mitologia greacă,

așa cum este reprezentat în narațiunile literare, deși
numeroasele sale relatii de dragoste și descendenții
abundenți sunt adesea menționați. Când Ares apare
în mituri, el se confruntă de obicei cu umilința. El
este bine cunoscut ca iubitul lui Afrodita, zeița
iubirii, căsătorită cu zeul Hefaistos, zeul
meșteșugului.

Omologul lui Ares printre zeii romani este Marte,

care, ca tată al poporului roman, a primit un loc mai
important și mai demn în religia antică romană ca
divinitate, de gardian. În timpul elenizării literaturii
latine, miturile lui Ares au fost reinterpretate de
scriitori romani sub numele de Marte. Scriitorii greci
sub dominația romană au înregistrat și practici și
credințe de cult referitoare la Marte sub numele de
Ares. Astfel, în tradiția clasică a artei și literaturii
occidentale mai târzii, mitologia celor două figuri
devine practic imposibila de distins.
sursa:wwwbiography.name

Ares al grecilor, căruia la romani îi corespunde

Marte, este zeul războiului şi unul dintre olimpieni.
Fiul lui Zeus şi al Herei, instruit de Priap la dans şi în
artele războiului, este înfăţişat ca adevăratul stăpîn
al bătăliilor, duelurilor şi distrugerilor de cetăţi.
Caracterul său feroce şi sîngeros îl face nesuferit în
ochii celorlalţi zei, inclusiv ai celor ce i-au dat viaţă.
Expresia „urît de zei şi de oameni” apare în Iliada.
Dintre numeroasele dueluri şi ciocniri armate în care
a fost implicat în mod nemijlocit, este cunoscută cea
cu Diomede, care l-a rănit cu ajutorul Atenei;
căderea lui a fost însoţită de zgomotul pe care l-ar fi
făcut zece mii de războinici. Da asemenea, a fost
învins de uriaşii şi puternicii Aloizi, care l-au ţinut
prizonier vreme de 13 luni, pînă cînd Hermes l-a
eliberat. A fost înfrînt şi de Heracle, împotriva căruia
a luptat în locul fiului său, Cicnos, fiind silit în cele
din urmă să se întoarcă în Olimp.

Înzestrat nu numai cu un curaj, o mîndrie şi o putere

extraordinare, ci şi cu o prestanţă remarcabilă, aşa
cum apare mai cu seamă în iconografia tîrzie, a
iubit-o pe zeiţa dragostei, Afrodita, care a răspuns
iubirii sale. Izvoarele (Odiseea) amintesc şi aspectul
grotesc al acestei iubiri: Ares şi Afrodita s-au unit
pentru prima oară în palatul lui Hefaistos,
ascunzîndu-se de ceilalţi zei. Numai Helios, Soarele,
i-a văzut întîmplător şi l-a înştiinţat pe Hefaistos,
soţul Afroditei, care, pentru a-i pedepsi pe adulteri,
a pregătit în atelierul său un lanţ invizibil, dar
indistructibil, pe care l-a aşezat pe pat astfel încît s-a
declanşat ca o capcană, prinzîndu-i pe cei doi
îndrăgostiţi. Ceilalţi zei, chemaţi să-i vadă, i-au
batjocorit. Exista însă şi o versiune a mitului în care
Ares era considerat soţul legitim al Afroditei. Din
unirea celor două divinităţi s-au născut Harmonia,
care îmbină în ea natura dublă a părinţilor săi; Fobos
şi Deimos, adică Frica şi Groaza; Eros şi Anteros,
adică Iubirea şi Iubirea împărtăşită, care personifică
aspectele cele mai evidente ale personalităţii celor
doi. Printre ceilalţi fii ai lui Ares sînt pomeniţi, în
diferitele tradiţii, Diomede şi amazoanele.
susra:wwwistoriiregasite.wordpress.com