MITURI ȘI SIMBOLURI ÎN ROMANUL

„BALTAGUL” de M.SADOVEANU
 CRITICA LITERARĂ
• Critica literară, în special G.Călinescu afirmase faptul că motivul central al romanului este
asemănător cu cel din „Miorița”. Ca argument, criticii aduceau versul „Stăpâne, stăpâne,
mai cheamă și-un câne”, așezat la începutul romanului, ca motto.
Al. Paleologu, în studiul „Treptele luminii sau calea către sine a lui Mihail
Sadoveanu” afirmă faptul că situația lui Nechifor Lipan este fundamental alta decât cea a
ciobanului din „Miorița”, „Baltagul” fiind, de fapt, o „antimioriță. El analizează romanul în
paralel cu balada. Astfel:
BALADĂ ROMAN
Nu se știe dacă a fost săvârșită crima Crima a fost săvârșită
Posibila victimă rămâne în mediul cunoscut Victima este ucisă într-un mediu străin, deci,
ostil
Posibila crimă nu are urmare justițiară Crima este dezvăluită și moartea este
răzbunată

Victima e un tânăr care își transfigurează posibila Victima este un bărbat matur
moarte într-o uriașă apoteoză cosmică
 ISIS, OSIRIS
• Osiris este cel mai cunoscut dintre zeii vechiului Egipt, iar legenda lui Isis şi a lui Osiris este
una care a înfruntat vremurile, dăinuind fără să-şi fi pierdut savoarea iniţială şi nu mai puţin
iniţiatică.

• Numele de Osiris a fost tradus ca „loc al creaţiei”, „bucurie a ochilor mei”, „fiinţă regenerată
perpetuu”. După toate tradiţiile, el era un Rege legendar, celebru prin vigoarea şi dreptatea cu
care guverna Egiptul, cel care i-a învăţat pe locuitorii văii Nilului să-şi cultive pămînturile şi să
îngrijească viile; nu întîmplător, era glorificat în imnurile vechilor egipteni: „Tu eşti Nilul, zeii
şi oamenii trăiesc prin inundaţiile tale”, „Tu eşti tată şi mamă a oamenilor, ei trăiesc prin
respiraţia ta şi mănîncă din carnea trupului tău”. Trădat şi asasinat de Seth, fratele său, Osiris
este înviat de soţia sa, regina Isis. Acesta este într-o formă simplificată mitul central al gîndirii
egiptene, referinţă majoră a esoterismului iniţierii în misterele divine.
• Acest mit, care în adevăr este mitul lui Isis şi al lui Osiris, cei doi fiind un cuplu model al
instituţiei regale, garant al stabilităţii şi armoniei, permitea iniţiaţilor să înţeleagă misterul
suprem: triumful vieţii asupra morţii. Mitul era pentru vechii egipteni o cale de cunoaştere care
ducea către lumină.
 OSIRIS, SETH, HORUS
• Prin calităţile sale de conducător, Osiris a adus bunăstarea şi a răspândit dreptatea şi armonia printre locuitorii
vechiului Egipt; în toate reformele sale i-a fost alături Isis, soţia sa. Întotdeauna acţiunile binefăcătoare stârnesc
invidia, așa încât Seth, fratele lui Osiris, plănuieşte asasinarea lui Osiris, folosind un truc. Oferă un cufăr frumos celui
ale cărui măsuri ale corpului se vor potrivi cu cele ale cufărului, după ce, având măsurile lui Osiris, confecţionase
cufărul aidoma. Odată ce Osiris s-a aşezat în cufăr, Seth împreună cu complicii săi, îl închid şi îl aruncă în Nil. După
căutări care o duc până pe ţărmurile Libanului, la Byblos, Isis găseşte sarcofagul cu trupul lui Osiris, îl aduce în Egipt
pentru a-l înmormînta la Abydos; Seth decide ca de această dată planul ucigaş să fie fără cusur: va tăia în bucăţi
trupul lui Osiris, aşa încât să nu poată fi înviat. Isis însă va descoperi una câte una părţi din corpul lui Osiris, şi cu
ajutorul lui Nout, zeiţa cerului, şi a lui Nephtys, sora ei, trupul regelui va fi reconstituit ca simbol al iubirii
nestrămutate pe care i-a purtat-o Isis. Legenda spune că Isis a rămas însărcinată cu Osiris, fiul lor, Horus, fiind cel
care va conduce regatul după ce îl va ucide pe Seth, răzbunînd astfel uciderea tatălui său. „Osiris! Tu erai plecat, dar
ai revenit; dormeai, dar te-ai trezit, ai murit, dar trăieşti din nou”, cu aceste cuvinte i se adresează Horus tatălui său,
Osiris. Spirit universal, întrupare a eternităţii, el separă muritorul de nemuritor, menţine coeziunea forţelor vitale.
„Avem de a face, scria Mircea Eliade, cu o foarte îndrăzneaţă valorizare a morţii, asumată de acum înainte ca o
transmutare exaltantă a existenţei întrupate. Moartea desăvârşeşte trecerea de la sfera neînsemnatului la sfera
semnificativului. Mormîntul este locul unde se împlineşte transfigurarea omului, căci mortul devine un Akh, un spirit
transfigurat. Ceea ce contează pentru noi este faptul că Osiris devine progresiv modelul exemplar nu numai al
suveranilor, ci şi al fiecărui individ.” Mitul lui Osiris este unul al drumului către Lumină, al accederii la Cunoaştere,
al triumfului Vieţii asupra morţii, al armoniei părţilor într-un Tot.
 ISIS și OSIRIS; MITUL SOLAR
De aceea, concluzia la care ajunge criticul literar Al. Paleologu este aceea că nu mitul Mioriței se găsește în structura romanului
sadovenian, ci mitul osirian.
• Povestea Vitoriei Lipan este asemănătoare cu povestea lui Isis care se află în căutarea trupului lui Osiris.
• Astfel, Vitoria Lipan vrea să afle dacă Nechifor Lipan „s-a înălțat în soare” ori „a curs pe apă”. Osiris este simbolul soarelui, care
răsare și apune, deci moare și reînvie. Corespondentul lui Osiris este Nechifor, deoarece el moare și reînvie în mod simbolic în
băiatul său, Gheorghiță, numele său inițial fiind Gheorghe.
• Punctul central al romanului care permite asemănarea cu mitul osirian este găsirea și recompunerea trupului lui Nechifor.
• Fiecare personaj din roman își are corespondentul în mit. Astfel, Isis este Vitoria, Osiris este Lipan, fiul lui Osiris si Isis este
Gheorghita, iar Anubis, câinele, este Lupu.
• Anubis este cel care păzește sufletul omului dupa moarte. Unul dintre gesturile pline de semnificație ale Vitoriei Lipan, care
amintește de reînvierea lui Nechifor este acela în care Vitoria trage pocala asupra mortului.
• Asemenea lui Isis, Vitoria Lipan, „înghenunchind cu grabă, îi adună ciolanele, și-i deosebi lucrurile”.
• În roman, obiectul reprezentativ este baltagul, iar în mitul osirian, Horus și Anubis poartă fiecare câte un obiect magic asemănător
baltagului. Mitul osirian este considerat mitul total deoarece el presupune cele două etape și anume moartea simbolică și reînvierea.
 HORUS
• Horus a fost născut de zeița Isis, care era virgină după ce ea a adunat toate părțile
dezmembrate ale corpului soțului ei ucis. Ea și-a utilizat puterile magice pentru a-l
reînvia pe Osiris. Odată ce Isis știa că este însărcinată cu Horus, ea a fugit în mlaștinile
din Delta Nilului ca să se ascundă de fratele ei Seth, cel care l-a ucis pe Osiris din
gelozie și care voia să-l omoare și pe fiul lor. Astfel, Isis în data de 25 decembrie a
născut un fiu divin, pe Horus.
• În epocile timpurii, Horus a fost adorat vreme îndelungată ca zeu al libertății spațiilor
aeriene; devenit mai târziu Zeul-soare, începe să fie socotit domnitor peste cer și aștri;
apoi ajunge protectorul personal al faraonului sau chiar se confruntă cu faraonul însuși.
• Ochiul lui Horus
• Ochiul lui Horus este un simbol antic egiptean, de protecție si de putere regală. Acest
simbol sacru se regăsește pe aproape toate operele de artă. Era considerat o sursă de
fluid magic, ochiul-lumină purificator.
 ANUBIS

• Anubis este denumirea în greaca clasică a zeului egiptean cu cap de șacal (sau
câine) asociat mumificării și vieții de apoi.
Anubis este deseori descris ca fiind un bărbat de culoare neagră cu cap de șacal sau ca fiind un
șacal negru. Egiptologul Flinders Petrie consideră conceptul lui Anubis astfel: egiptenii
observând șacalii pe lângă morminte, au asociat șacalul cu omul creându-l astfel pe zeu. Pentru a
arăta importanța sa în lumea morților, capul său era pictat cu negru, aceasta fiind și o
reprezentare a fertilității. Anubis era considerat, pe lângă ghidul sufletelor decedaților, ca fiind
zeul îmbălsămării și paznicul mormintelor.
• Egiptenii credeau că Anubis este inventatorul mumificării datorită faptul că acesta a ajutat-o
pe Isis să își readucă la viață soțul, după ce Seth îl omorâse, bandajând corpul zeului în haine
de pânză de in țesute de Isis și Nephthys pentru a fi sigur că acestea nu vor putrezi.
 MOTIVUL LABIRINTULUI
•Un alt motiv mitic care apare in roman este motivul labirintului.

•Legenda Labirintului cretan în care Tezeu intră, ajutat de firul Ariadnei, pentru a-l
ucide pe Minotaur, monstrul misterios, jumătate om-jumătate fiara, constituie o temă
epică inepuizabilă, aceea a căutării. În lucrarea sa, „Repere”, Marin Mincu spunea că
„labirintul este o metaforă a căutării în care rătăcești calea sau te rătăcesti în tine însuți
căutând ceva, poate sensul acelei fărâme de absolut sub zodia căreia te-ai iscat în lume.
Negăsindu-l de prima dată, revii, refăcând itinerariul iar și iar până când afli un răspuns.”
Ieșirea din labirint ar reprezenta găsirea drumului just, aflarea unei soluții optime, într-un
cuvânt rezolvarea unei probleme de cunoaștere și consacrarea unui nou ritual existențial.
•MINOS, PASIPHAE, DEDAL, ICAR, TEZEU, ARIADNA
 CĂUTAREA
• În „Baltagul”, căutarea este tema fundamentală, axul romanului în jurul căruia polarizează
o forță centrifugă (timpul) și o forță centripetă (spațiul). Fără aceste două forțe, labirintul
„luat în sine nu dezvăluie nimic”.
• Înainte de intrarea propriu-zisă în labirint, au loc două dialoguri semnificative . Primul este
provocat de Gheorghiță care o întreabă pe mama sa despre durata drumului: „-Dar cât o
să stăm?”. Răspunsul este abupt: „-Nu stăm; umblăm , până găsim ce căutăm”, sugerând
o acțiune îndelungată, neîncadrabilă în spațiu și timp. Al doilea dialog are loc între călăuza
David și eroină. Acesta îi spune eroinei: „Dumneata, nevastă, după câte văd eu, ești
pornită pe cale lungă”. „Calea lungă” fiind chiar labirintul care , nerezolvat, înseamnă un
drum infinit. „Vreau să zic că nu-i atât lungă calea, cât cotită”, aici David insinuează
meandrele căutării labirintice. Deci drumul ce se va face, cu cotiturile și ocolișurile lui, nu
este posibil decât individual , fiind în esență un drum de cunoaștere și inițiere. Orice
labirint presupune uneori itinerarii false.
 LABIRINTUL
• Centrul labirintului nu este descoperit de prima dată.
• Depășind centrul labirintului (Crucea Talienilor) Vitoria se duce la Suha. Aici însă nimeni
nu-și aduce aminte de Nechifor. În acest timp eroina rătăcește între Suha și Sabasa. În
final Vitoria va ajunge în centrul labirintului. Descoperind centrul labirintului căutarea ia sfârșit
prin găsirea rămășițelor soțului.
• Vor mai fi apoi pendulări concentrice între Suha și Sabasa pentru potolirea și rezolvarea
labirintului interior, odata cu săvârșirea pedepsei.
• Până la declanșarea căutării, timpul și spațiul sunt entități indiferente, obiectivându-se cosmic.
În momentul în care eroina se lasă în voia labirintului interior , „timpul stă”. Aceasta înseamnă
că în spațiul său interior, Vitoria face abstracție de timp, oprindu-l să mai curgă, fixându-l la
starea ei sufletească. Însuși spațiul se subiectivează, răspunzând la solicitările eroinei. În roman
vectorii timp și spatiu devin expresii oscilante ale labirintului interior.
 CENTRUL LABIRINTULUI
•În momentul atingerii centrului labirintului, labirintul este rezolvat ca problemă de
cunoaștere dar rămâne de soluționat ieșirea din labirint.
•Această ieșire din labirint se realizează printr-o străbatere inversă, care este cea mai
dificila, a aceluiași itinerariu. Acum labirintul trebuie făcut un spațiu familiar. Descoperirea
ucigașilor și pedepsirea lor, ca și riturile înmormântării, ilustrează o „străbatere inversă” a
labirintului. Astfel spațiul și timpul se reîntorc în sine, elementele cosmice se liniștesc.
•In centru labirintului se află monstrul, Minotaurul care trebuie omorât. În roman
Minotaurul este reprezentat de Calistrat Bogza care este dublat de Ilie Cuțui .
 LABRYS-UL
• Un alt element mitic prezent în roman este labrys-ul.

• Labrys-ul, arma sacră este făcuta înadins și păstrată numai pentru scopul final-
confruntarea decisivă cu ucigașul. Baltagul este asemănător securii duble. El este făcut să
confere nemurire unei legi sacre, aceea a dreptății, împotriva unei arme identice, care a
fost însă folosită într-un scop cu totul opus. Aici, baltagul este destinat să reinstaureze
norma.
• În iconografia osiriană, Horus si Anubis poartă fiecare câte un instrument magic ; un
bețișor pe care egiptologii îl numesc „la grande magicienne", celălalt, o „herminette", ceea
ce înseamnă propriu-zis o teslă ; de fapt e o toporișcă și nu e nevoie de multă imaginație
ca să poată fi considerată ca echivalentul unui baltag.
 CONCLUZII:
•1.MITURI VALORIFICATE:
MITUL MIORITIC
•Mitul mioritic în
concretizează (acceptat
faptul căderomanul
unii, contestat
continuădeacţiunea
alţii) se
baladei.
uman; În spatele
autorul ridicănaraţiunii
o stă ideea
întâmplare la destinului
rang de
universalia,
stăpânind căci
tot ceea moartea
ce stă, este
la „a lumii
un moment mireasă",
dat, subomul
semnul
se fiinţării.
reintegrează Rupt
în acestadin Univers
prin prin
moarte,care naştere,
pentru a-iînălţat
perpetua
în splendida unitate: Nechifor
soare" devine Omul universal şi personaj-sumă a „s-a
lumii.
•Timpul
trecut acţiunii
prin este mitic;
păstrarea prezentul
tradiţiei şi prin curgând mereu
existenţa în
egală cu ea însăşi.
•Spaţiul estenuunul
Tarcăului) are închis: numele
importanţă satului
pentru că (Magura
el
simbolizează
timpului comun. un sat pentru eternitate, sustras
 2. MITUL SOARELUI

• Mitul soarelui (cu rădăcini în mitologia egipteană) ar sta, conform opiniei

lui Al. Paleologu, la baza întregii naraţiuni.
• Motivul soarelui străbate întreg romanul, conferind oamenilor şi
întâmplărilor o aura de sacralitate; prin el se realizează dimensiunea
cosmică a iubirii, a vieţii şi a morţii; sub lumina lui începe lunga călătorie
a Vitoriei care i se închină ca in vechile ritualuri păgâne. Semn al purităţii,
al sincerităţii şi căldurii sufleteşti(„... mai cu samă stau ei în faţa soarelui
c-o inimă ca din el ruptă”) şi martor al clipei în care Nechifor a stat în
cumpănă cu Neantul, soarele intră chiar în destinul uman.
 3. MITUL MARII CĂLĂTORII

• Mitul marii călătorii este subînteles, drumul Vitoriei în căutarea

osemintelor lui Nechifor fiind o replică pământeana la „marea călătorie”
în care a plecat „dalbul de pribeag”; şi pentru că sufletul lui să-şi găsească
odihna, femeia şi feciorul ei cutreieră munţii, spre a împlini datina: „Să nu
rămaie între lupi; să îl aduc între creştini”.
 4. MITUL CRENGII DE AUR
• Mitul crengii de aur poate fi recunoscut în ultima parte a romanului, după ce iniţierea lui
Gheorghiţă ia sfârşit, el fiind pregătit să-şi asume rolul şi locul pe care Nechifor le
avusese în comunitate.
• Acest sfârşit are loc în noaptea în care feciorul mortului coboară în râpă (act care
echivalează cu o coborâre în Infern) pentru a se „naşte” a doua oară, după ce primise, in
sufletul lui, fiinţa celui dus: „Sângele şi carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui,
în paşi, în zboruri, în chemări”.
• În scena praznicului, baltagul devine, „creanga de aur” care va deschide drumul tânărului
iniţiat: lovindu-l pe Bogza, în frunte, cu baltagul, Gheorghiţă îşi va recupera nu doar oile,
ci şi locul pe care Nechifor îl avusese în comunitate (şi pe care i-l uzurpase ucigaşul).
ISIS OSIRIS
HORUS ANUBIS