Sfântul Apostol Pavel

Sfântul Apostol Pavel, cunoscut mai întâi sub

numele de Saul (cel dorit), s-a născut la Tars,
capitala provinciei Cilicia din Asia Mică, în primii ani
ai erei creștine, din părinți evrei, cu bună stare
materială. Ei aveau un atelier de țesut stofe din păr
de capră, din care făceau mantale și corturi pe care
le vindeau.
 Orașul Tars avea școli vestite, la care Saul a
învățat bine din copilărie limba greacă, pe care a
cunoscut-o mai bine decât ceilalți Apostoli. De la
părinții săi, avea dreptul de cetățean roman.
Ambele calități au avut mare importantă în
activitatea lui misionară.
De foarte tânăr, Saul a mers la Ierusalim, unde
avea o soră, mama lui Ioan Marcu, vărul lui
Barnaba, spre a se instrui în Legea mozaică la
școala vestitului învățat rabin Gamaliel.
 Saul nu l-a cunoscut direct pe Hristos. În
timpul activității publice a Mântuitorului, el trăia la
Tars, ca rabin. Auzind vestea marii mișcări produse
de predica Apostolilor despre Iisus Hristos, a venit
la Ierusalim, unde a devenit persecutor al
creștinilor. La uciderea cu pietre a Sfântului Ștefan,
ucigașii și-au pus hainele la picioarele lui Saul
(Fapte, 7, 58). El pustia Biserica din Ierusalim,
intrând prin case și, târând pe barbați și pe femei, îi
ducea la temniță (Fapte 8, 3; 22, 4). După
împrăștierea comunității din Ierusalim, Saul voia s-
o desființeze pe cea din Damasc.
 Luând scrisori de imputernicire de la marele preot către
comunitatea iudaică din Damasc și primind o gardă dată de
Sinedriu, Saul pornește spre Damasc, oraș situat la vreo 200
km nord-est de Ierusalim. Pe drum, în apropiere de Damasc,
s-a petrecut faptul extraordinar care a schimbat cu totul
viața și misiunea rabinului Saul: convertirea lui la creștinism.
Ziua, în amiaza mare, într-o lumină strălucitoare, i s-a arătat
Iisus Hristos, zicându-i: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?
Iar el a zis: Cine ești, Doamne? Și Domnul a zis: Eu sunt Iisus,
pe care tu Îl prigonesți” (Fapte 9, 4-5).
Minunea Damascului a făcut lumină in sufletul lui, încât, din persecutorul
Saul, a devenit Apostolul Pavel. Orbit, uimit și profund schimbat, Saul e
dus de însoțitorii săi la Damasc, unde primește botezul de la preotul
Anania. El intra astfel în sânul Bisericii ca „vas ales, ca să poarte numele
lui Iisus înaintea neamurilor” (Fapte 9, 15), ca „Apostol chemat nu de la
oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos și prin Dumnezeu-Tatăl”
(Gal. 1, 1). El începe să predice în sinagogi că „Iisus este Fiul lui
Dumnezeu„, spre uimirea și surprinderea iudeilor din Damasc, care,
auzind aceasta, s-au sfătuit să-l omoare. Saul este ajutat de creștini să
părăsească orașul, coborându-l noaptea peste zidurile cetătii într-un coș,
iar el se retrage pentru trei ani în Arabia, studiind Sfânta Scriptură și
meditând asupra creștinismului (Fapte 9, 1-26; 22, 3-21).
 Prima călătorie misionară a făcut-o cu Barnaba și cu Marcu (sau Ioan Marcu, vezi Evanghelia după
Marcu, personajul istoric) - cf. Fap 15,37. De la Antiohia au trecut în Cipru, unde Saul (Paul/Pavel) l-a
convertit pe proconsulul roman Sergiu Paulus (Fap 13,4-12).

Din Antiohia, probabil în anul 50 e.n., Paul/Pavel s-a îndreptat spre nord, ajungând, prin comunitățile
deja evanghelizate, până în Galatia, de unde s-a îndreptat spre Nord-Vest. A ajuns la Alexandria
Troadei (Troada), de unde a trecut în Grecia la Neapolis (actuala Cavala). Etapele principale au fost:
Filipi, Tesalonic, Anfipoli, Bereea, Atena, Corint (cf. Fap 15,30; 18,18). Pretutindeni, excepție făcând
Bereea, apostolul a suferit mult: la Filipi a fost flagelat (biciuit) și întemnițat; la Corint a fost dus în
tribunal înaintea proconsulului Galion, pare-se, fratele filosofului Seneca; la Atena, unde a rostit
celebrul discurs în Areopag, a fost ironizat și aproape a dat faliment. Dar nici roadele predicării sale nu
erau neînsemnate, dimpotrivă, numărul colaboratorilor adunați în jurul său a crescut, așa încât a
putut constitui numeroase și zeloase comunități creștine, mai ales la Filipi, la Tesalonic și la Corint.
Această a doua călătorie misionară s-a încheiat prin 53 e.n. cu o vizită la Ierusalim și la Antiohia.
 A treia călătorie misionară a fost de 4 ani (circa 54-58 e.c.). Ea a avut ca obiectiv principal
evanghelizarea Asiei. Pavel, ajutat de diverși colaboratori, pentru aproximativ trei ani s-a fixat în Efes (cf.
Fap 22,31). Vestea cea bună a fost proclamată nu doar în capitală, dar și în numeroase alte localități:
Milet (Fap 20,17), Colose, Laodiceea, Ierapoli (cf. Col 1,2; 4,13-16; Fil 2,23). Convertirile au fost atât de
numeroase încât a afectat vizibil vânzările statuetelor Artemidei (zeitatea principal venerată în orașul
Artenis). Negustorii acestor amulete au provocat atunci celebra răzvrătire păgână din Efes, adunând o
mare mulțime de popor în marele amfiteatru ca să protesteze contra amenințării cultului Artemidei.
Ajutat de câțiva creștini din localitate, Pavel a reușit să scape de protestatari, care nu l-au găsit (Fap
19,30u). Fruntașul orașului a reușit să restabilească liniștea, apostolul, însă, la scurt timp, a plecat de
acolo în Macedonia (2Cor 7,5; Fap 20,1), iar de acolo în Grecia, făcând un popas de trei luni la Corint
(Fap 20,3). De la Corint – ca să evite intrigile și capcanele pregătite de iudei – pe uscat, a plecat spre
Ierusalim, unde a dus substanțiala ofertă, adunată cu atâta trudă și răbdare prin toate comunitățile
creștine pe unde a predicat, mai ales printre creștinii din Macedonia (cf. 2Cor 8,1) și Ahaia (cf 1Cor
16,1-3; 8,1; 9,15; Rom 15,26-31). La Ierusalim se încheie, fructuoasa călătorie misionară și începe,
pentru el, o lungă „via crucis”, ultima (?).
 Acuzat pe nedrept că ar fi profanat templul de la Ierusalim în care l-a purtat pe ex-păgânul Trofim (cf. Fap
21,27-30), apostolul a fost asaltat de o mare mulțime gata să-l ucidă cu pietre. Din mâna acestora a fost
salvat de tribunul roman Claudiu Lisias, care, însă, a dat ordin să-l încătușeze și să-l flageleze, această a
doua parte a poruncii nu va fi executată întrucât Pavel a revendicat privilegiul său de cetățean roman (cf
Fap 22,25). A doua zi, a fost dus în fața sinedriului, dar n-a putut să se țină nici o judecată din pricina
neînțelegerii – provocată de Pavel – între saduchei și farisei (cf. Fap 22,30; 23,10). După numai o zi, tribunul
află de un complot îndreptat împotriva lui Pavel (asasinarea acestuia într-o învălmășeală a mulțimii - cf. Fap
22,35u). Claudiu decide, prin urmare, să-l trimită pe Pavel, sub escortă sigură, în Cezareea, la proconsulul
Felix, care îl va pune sub pază în „pretoriul lui Irod” (cf. Fap 23,12-15). Cinci zile mai târziu i s-a făcut o
judecată sumară, suficientă însă ca Felix să se convingă de nevinovăția sa, dar pentru a face pe plac iudeilor
și, poate, cu speranța că va primi ceva bani pentru răscumpărarea lui, l-a ținut, sub pază militară, în
captivitate încă doi ani (cf. Fap 24,1-25), până la sosirea noului procurator, Festus Porcius (60 e.n.). Acesta a
încercat să pună capăt situației, dar Pavel, prevăzând o judecată nedreaptă, sub presiunea iudeilor, a făcut
apel la tribunalul împăratului (cf. Fap 25,11). În așteptarea trimiterii sale la Roma, Pavel este chemat să
vorbească înaintea regelui Agripa al II-lea și a rău-famatei sale surori, Berenice (cf. Fap 25,13; 26,32). În
sfârșit, întemnițatul este încredințat centurionului Iuliu cu un „elogium” de înmânat tribunalului roman.
Călătoria spre Roma a avut aventuri dramatice: nava în derivă; un scurt acostament în Creta, cu un aprins
consiliu de bord, la care a intervenit și Pavel; alte zile apăsătoare, în bătaia valurilor furioase; naufragiu
lângă insula Malta, din care au scăpat toți, și, după o ședere de trei luni pe această insulă (Fap 28,11), vor
străbate și ultima parte a călătoriei: Siracuza, Reggio Calabria, Pozzuoli - lângă Napoli, Via Appia, Roma -
destinația finală, unde au ajuns toți cu bine (cf. Fap 27,1; 28,1). În primăvara anului 61 e.n., Pavel ajunge în
capitala imperiului, unde este bine primit de creștini. În așteptarea procesului, i se permite să rămână, timp
de doi ani, într-o casă sub supraveghere militară (Fap 28,30).

Proba libertății relative se găsește în faptul că el îi poate întâlni pe reprezentanții comunității iudaice (cf.
Fap 28,17-27) și i se îngăduie chiar mai mult, așa cum se poate întrezări din scrisorile, numite ale captivității
(Efeseni, Coloseni, Filimon și, probabil, Filipeni). Apostolul, chiar dacă este sub pază și încătușat, apare, în
continuare, ca marele misionar care desfășoară o activitate destul de intensă în Biserica din Roma și
călăuzește încă – dojenind, îndemnând și învățând – pe convertiții săi din îndepărtata Asie Mică.
 Tradiția creștină cea mai veche vorbește de o călătorie misionară a apostolului în Spania, pe
care o proiectase mai demult (cf. Rom 15,24.28). Epistolele pastorale 1 și 2 Timotei și
Scrisoarea către Tit – oricât de complicat ar părea – presupun o călătorie în Orient. Pavel a
fost în Creta (cf. Tit 1,5), în Macedonia (1Tim 1,3), în Alexandria Troadei (cf. 2Tim 4,13), la Efes
(1Tim 1,3), la Milet (2Tim 4,20) și își propunea să ajungă în Epir (cf. Tit 3,12). Toate aceste
evenimente s-au verificat între 63-66 e.c.. Cu mare probabilitate, în toamna lui 66 e.n., Pavel
a fost arestat la Nicopole, în Epir, și apoi dus la Roma. În prima lui audiere nu s-a decis nimic.
Detenția era, însă, foarte grea (2Tim 1,12; 2,9) și s-a terminat cu martiriul prin decapitare,
probabil în 67 e.c., cum notează Eusebiu din Cezareea.