Filipeni

studiu biblic – prezentare generală

Titlul
În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Filippesious” – „Către Filipeni”.
Autorul
Pavel a sosit pentru prima dată în Filipi prin preajma anului 52 d.Cr. Începuturile Bisericii
din Filipi sînt relatate de Luca în capitolul 16 din Faptele Apostolilor. El ne spune că Pavel a avut o
vedenie în care un om din Macedonia i-a spus: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!” (Fapte 16:9). Ca
răspuns la vedenie, apostolul a luat corabia din Troa pentru Neapolis („oraşul nou”) de pe
continentul Europei şi s-a îndreptat repede spre cetatea Filipi. Vizita şi lucrarea lui Pavel în cetate s-
au centrat în jurul a trei persoane: Lidia, vînzătoarea de purpură, roaba cu un duh de ghicire pe care
a eliberat-o Pavel şi temnicerul cetăţii. Lucrarea lui Cristos în Filipi a început deci cu o femeie din
Asia (Tiatira), cu o sclavă din Grecia şi cu un Roman. Acestora li s-au adăugat cei cîţiva evrei
reprezentaţi de „femeile” adunate la rugăciune pe malul apei. Împreună, aceştia au format nucleul
noii Biserici (Fapte 16:40).
Data
Epistola către Filipeni a fost scrisă în anul 62 d.Cr., cam la treizeci de ani după înălţarea
Domnului Isus la cer şi cam la zece ani după ce apostolul Pavel predicase pentru prima oară în
Filipi.
Contextul scrierii
Creştinismul era încă tînăr, plin de putere şi de entuziasm. Biserica apăruse ca o revărsare de
prospeţime într-o lume intrată în putrefacţia păcatului. Totul în jur părea că se prăbuşeşte. Religiile
de altădată nu mai erau decît umbre. Filosofiile se transformaseră în păreri discutabile. Deasupra
tuturor se aşezase, strivind tot, sandala imperială a Romei. Forţa subjugase încă o dată spiritul.
Carnea şi pornirile ei puseseră stăpînirea pe lume. Egoismul, cruzimea, jaful şi uciderea erau
răspîndite la culme pe toată faţa pămîntului.
„Ce este Adevărul?” nu mai preocupa aproape pe nimeni. „Adevărul” zilei era dictat de cei
care deţineau puterea. Religiozitatea, evlavia şi înfrînarea nu se mai întîlneau decît pe alocuri.
„Omul” era în centrul preocupărilor lumii. Cezarul fusese declarat „Zeu” şi astfel de zei dictau
destinul popoarelor. În confuzia care domnea pretutindeni, Evanghelia creştină a apărut ca un fulger
în noapte, brăzdînd întunerecul care se lăsase greu. Ea se prezenta tuturor ca o veste nouă venită din
ceruri şi într-adevăr de aşa ceva aveau nevoie oamenii. Învăţătura ei antagoniza pretenţiile Romei
care-l ridicase pe Cezar printre zei. Evanghelia prezenta calea inversă, calea prin care Dumnezeu
însuşi coborîse în mijlocul oamenilor. Biserica creştină prezenta lumii, nu o nouă învăţătură şi nici o
nouă formă de organizare, ci o Persoană care a trăit o viaţă exemplară. Fusese o viaţă trăită între
oameni, dar într-atît de deosebită, într-atît de unică în măreţia ei, în iubirea ei ne-pămînteană, în
absoluta ei puritate şi-n completa ei dăruire de sine, încît această viaţă atrăgea cu puterea ei de
fascinaţie pe toţi cei care aflau de existenţa ei. Isus-Mîntuitorul, arătase lumii pentru prima dată ce
face şi cum este Dumnezeul care a creiat universul.
 Viaţa acestui întemeietor al creştinismului nu se sfîrşise odată cu moartea. Ea continua să
trăiască dincolo de înviere, manifestîndu-se cu putere în existenţa şi faptele Bisericii. Cristos trăia şi
în cer, dar şi în creştinii primului secol.
Filipi era un fel de Romă în miniatură. Limba oficială era latina, dar pretutindeni pe străzi se
vorbea greceşte. Numele vechi al cetăţii Filipi fusese mai întîi Datos, iar apoi Krenides, care se
poate traduce prin „izvoarele” sau „puţurile”. Numele de „Filipi” îi fusese dat de tatăl lui Alexandru
cel Mare, Filip, care îşi făcuse o avere imensă cu aurul scos din minele din împrejurimi. Cetatea se
afla într-o regiune extraordinar de bogată. Un sol fertil şi un subsol încărcat de metale preţioase îi
aduseseră foarte curînd celebritatea. Dincolo de toate acestea, plasarea oraşului într-o depresiune
montană care funcţiona ca o veritabilă „poartă” între Europa şi Asia, îi adusese afluenţă comercială
şi-l determinase pe Cezar Augustus să declare cetatea Filipi: „Colonie Romană”. Coloniile din
Imperiu nu erau cuceriri noi, ca în terminologiile folosite de noi astăzi. Ele erau mai degrabă oraşe
noi, formate din „Legionari” retraşi la pensie după împlinirea datoriilor militare. Aşa se explică
faptul că, în ciuda numărului de locuitori greco-macedoneni, majoritatea cetăţenilor din Filipi se
numeau „romani”:
Fapte 16:20-21 „I-au dat pe mîna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sînt
nişte ludei, care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, Romanii, nu trebuie să le primim, nici să le
urmăm” .
În Filipi existau puţini iudei. Fără îndoială că pe aceştia îi adusese acolo, nu caracterul
militar al oraşului, ci comerţul înfloritor care-i trecea porţile. Numărul mic explică de ce iudeii nu
aveau o Sinagogă acolo, ci doar „un loc de rugăciune”, aşezat lîngă un curs de apă, unde se puteau
îndeplini spălările rituale evreieşti (Fapte 16:13).
Acest grup de credincioşi a devenit imediat cea mai scumpă adunare pentru inima lui Pavel.
Relaţiile dintre apostol şi cei din Filipi nu au fost niciodată tulburate de neîncredere sau de păcate
ascunse, aşa cum a fost cazul cu alte Biserici înfiinţate de Pavel. „Din cea dintîi zi” a existenţei lor,
cei din Filipi s-au alăturat eforturilor lui Pavel pentru înaintarea Evangheliei în lume:
Filipeni 1:3-9 „Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez
pentru voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi, cu bucurie pentru partea, pe care o luaţi la
Evanghelie, din cea dintîi zi pînă acum… Întrucît, atît în lanţurile mele, cît şi în apărarea şi
întărirea Evangheliei, voi sînteţi toţi părtaşi aceluiaşi har” .
Credincioşii din Filipi s-au identificat cu strădaniile şi suferinţele apostolului, trimiţîndu-i
suportul lor material ori de cîte ori au avut ocazia. Cel puţin de două ori i-au trimis lui Pavel ajutor
în Tesalonic (Filipeni 4:16). Apoi cînd apostolul a părăsit Macedonia i-au trimis din nou (Filipeni
4:15) şi i-au trimis iarăşi cînd avea nevoie de ajutor în sudul Greciei, acolo unde apostolul s-a ferit
să primească ceva de la Corintenii care, cel puţin în privinţa dărniciei, aveau o cu totul altfel de
inimă (2 Cor. 11:9).
Din epistola lui Pavel către Filipeni aflăm că grija lor pentru apostol a continuat să se
manifeste şi după „întemniţarea” lui în Roma (Filip. 4:10-19).
Conţinutul cărţii
Această scurtă epistolă nu este o lucrare de lămuriri doctrinare, ci pur şi simplu o
„scrisoare”. Comentatorii o numesc: „Cea mai puţin dogmatică dintre toate epistolele lui Pavel”.
Caracterul ei este practic, nu profesoral; corectiv, nu informativ; o scrisoare de dragoste, de
recomandare şi de mulţumire. Desigur, tot textul ei este impregnat cu învăţătură creştină, dar
aceasta apare numai ca un fundal pentru desfăşurarea ideilor şi îndemnurilor apostolului.
Problemele din Filipi nu ajunseseră de fapt să fie „probleme”: doar puţină mîndrie, puţină lipsă de
unitate, puţină ceartă, puţin murmur şi un început de amărăciune. Cele patru capitole ale cărţii sînt
scrise de Pavel pentru a atinge cîteva scopuri:
a. Epistola este o scrisoare de mulţumire.
Trecuseră aproximativ 10 ani de cînd se cunoştea cu cei din Filipi şi aceştia tot mai
continuau să-l mai trimită suport material.
b. Epistola este o informare despre situaţia lui Epafrodit, trimisul filipenilor pe lîngă Pavel.
Se pare că cei din Filipi l-au trimis pe acest Epafrodit la Pavel nu numai ca să-i ducă banii, ci şi ca
să rămînă cu el şi să-i slujească. Din păcate, Epafrodit s-a îmbolnăvit însă foarte serios. Cînd s-a
vindecat, l-a cuprins dorul de cei de acasă şi mai era şi îngrijorat la gîndul că cei din Filipi aflaseră
de suferinţa lui. Apostolul Pavel s-a hotărît să-l trimeată acum înapoi. Nevrînd însă ca unii din Filipi
să-l considere pe Epafrodit ca pe unul care şi-a părăsit slujirea, Pavel îl trimite împreună cu o
scrisoare de recunoştinţă în care-l laudă puţin: „Primiţi-l deci în Domnul cu toată bucuria; şi preţuiţi
pe astfel de oameni. Căci pentru lucrul lui Cristos a fost el aproape de moarte, şi şi-a pus viaţa în
joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine” (Filip. 2:29-30).
c. Epistola este un îndemn la trăirea în unitate.
Pavel aflase că două femei din adunarea din Filipi creiaseră o stare de tensiune între fraţi:
„Deci, dacă este vreo îndemnare în Cristos… faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste,
un suflet şi un gînd… Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gînd în Domnul. Şi pe
tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu
mine pentru Evanghelie…” (Filip.4:l-3).
d. Epistola este un mesaj de încurajare în faţa valului de persecuţie care se pornise peste
creştini.
De fapt, apostolul Pavel a părăsit el însuşi cetatea Filipi după ce a fost bătut pe nedrept cu
nuiele şi pus în mod abuziv şi ilegal în închisoare. Aruncat împreună cu Sila în „temniţa din lăuntru,
cu picioarele în butuci” el a fost folosit în mod minunat de Dumnezeu pentru „Evanghelizarea”
deţinuţilor şi pentru convertirea temnicerului. Am putea spune deci că cei din Filipi au moştenit de
la Pavel persecuţia:
„Căci ai privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci
să şi pătimiţi pentru El… fără să vă lăsaţi înspăimîntaţi de potrivnici; lucrul
acesta va fi pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mîntuirea voastră, şi aceasta
de la Dumnezeu” (Filip, l:29, 28).
e. Epistola este un avertisment împotriva infiltrărilor „iudaizatorilor”:
„Păziţi-vă de cîinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de
scrijilaţii aceia! „Căci cei tăiaţi împrejur sîntem noi, care slujim lui
Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Cristos Isus, şi care
nu ne punem nădejdea în lucrurile pămînteşti” (Filip. 3:2, 3).
Cuvinte cheie şi teme caracteristice
Există anumite idei majore care se repetă în epistolă:
1. Ideea bucuriei creştine (1:4, 18, 25; 2:16, 17, 18, 28; 3:1, 3; 4:1, 4). Bucuria despre care vorbeşte
Pavel în această epistolă este „bucuria-roadă a Duhului Sfînt”, care caracterizează toate momentele
vieţii creştine. Ea poate fi experimentată indiferent de vitregia împrejurărilor sau de momentele de
suferinţă în firea pămîntească. Pavel şi Sila s-au rugat şi au cîntat cîntări de laudă chiar dacă
fuseseră bătuţi crunt cu nuielele şi le erau picioarele puse în butuci (Fapte 16:25).
2. Ideea „cîştigului în Cristos”. Lucruri contradictorii care răstoarnă toate socotelile, descoperind
creştinilor orizonturi noi care trebuiesc explorate (1:21, 23; 3:7, 8, 14; 4:19).
 Bucuria Bucuria Bucuria Bucuria
trăirii în slujirii cunoașterii lui odihnei în
Hristos pentru Hristos Hristos
FILIPENI Hristos
Capitolul 1 Capitolul 2 Capitolul 3 Capitolul 4
- chiar și atunci - începe cu o - un avertisment - unitate
când nu primim atitudine corectă - o mărturie - pace
ce ne dorim - se menține cu o - un scop - rămas bun
- în ciuda teologie curată - o poruncă
circumstanțelor - este îcurajată de
- în mijlocul modelele potrivite
conflictelor
Hristos Viața mea Modelul meu Scopul meu(ținta Mulțumirea mea
21 Căci pentru 1 îndemnare în mea) 11 căci m-am
mine a trăi este Hristos 14 alerg spre țintă deprins să fiu
Hristos mulţumit cu starea în
care mă găsesc
Duhul Sfant Ajutorul(meu) Părtaș(cu mine) Slujirea mea(modul Pacea mea
19 prin ajutorul 1legătură(părtăș) meu de închinare) 7 Şi pacea lui
Duhului lui Isus a Duhului 3 care slujim lui Dumnezeu, care
Hristos. Dumnezeu, prin întrece orice
Duhul lui Dumnezeu pricepere
Mesaj de În greutăți Pentru alții În trecut În orice situație
încurajare 12 împrejurările 14 Faceţi toate 13 uitând ce este în 12 Ştiu să trăiesc
în care mă lucrurile fără urma mea, şi smerit, şi ştiu să
găsesc, mai cîrtiri şi fără aruncându-mă spre trăiesc în belşug. În
degrabă au şovăieli ce este înainte, totul şi pretutindeni
lucrat la 14 alerg spre ţintă, m-am deprins să fiu
înaintarea pentru premiul sătul şi flămând, să
Evangheliei. chemării cereşti a fiu în belşug şi să fiu
lui Dumnezeu, în în lipsă.
Hristos Isus. 13 Pot totul în
Hristos, care mă
întăreşte.
Ton Cald, de încurajare
Cuvinte cheie Bucurie, Cristos, minte, purtați-vă
Verset cheie 21 Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.

Tema A trăi este Cristos

Taina Fiul lui Dumnezeu a luat chip de om, pentru ca noi să ajungem fii de Dumnezeu
cap. 2: 5-11
Unicitatea Oferă o perspectivă extraordinară asupra vieții sufletești a lui Pavel, așa cum nu
o face nicio altă scrisoare. În patru capitole scurte, Pavel se referă la el însuși de
aproximativ nouăzeci de ori
studiu biblic – capitolul 1

O înțelegere prealabilă a textului (observare imediată) și împărțirea pe paragrafe

a. (Salut de) Introducere v. 1,2
b. Rugăciune pentru filipeni v. 3-11
c. (Suferința lui Pavel pentru) Înaintarea evangheliei în ciuda circumstanțelor v. 12-26
d. (Suferința filipenilor pentru) Înaintarea evangheliei v. 27-30

O posibilă idee centrală a textului

Bucuria trăirii în Hristos, în orice circumstanțe ale vieții, chiar și atunci când nu primim ce
ne dorim.

O Observarea mai atentă a textului (observare de aproape), Interpretare și Argumentare

cuvinte, expresii, întrebări cine, ce, unde, când, expresii neclare,

I. Bucuria trăirii în Hristos

a. (Salut de) Introducere v. 1,2

1 Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus, care Sunt în Filipi,
împreună cu episcopii (Sau: priveghetori.) şi diaconii:
Pavel şi Timotei
Pavel - identificarea simplã. Scriindu-le altor biserici, apostolul simțea cã este necesar sã-și
afirme autoritatea (comparã cu 1 Corinteni 1,1; 2 Corinteni 1,1; Galateni 1,1; Efeseni 1,1 – Pavel,
apostol al lui Isus Hristos), dar aici nu e nevoie, pentru cã biserica din Filipi acceptase scrisorile lui
de acreditare.
Timotei - Tânãrul evanghelist fusese cu Pavel la Filipi, așa cã cei care se convertiserã la
început îl cunoșteau personal. O vizitã mai târzie îl fãcuse cunoscut și membrilor care se alãturaserã
dupã aceea bisericii. În afarã de aceast salut comun, nu existã nici o indicație cã Timotei era coautor
al epistolei.

robi ai lui Isus Hristos

Unii sugereazã cã folosind termenul acesta cu privire la sine, Pavel se poate sã se fi gândit la
frecventul obicei grecesc, de eliberare a unui sclav prin cumpãrarea lui de cãtre un zeu. Se aranja o
tranzacție comercialã fictivã pe temeiul cãreia sclavul trebuia sã plãteascã la tezaurul templului
prețul rãscumpãrãrii sale, bani economisiți de el . Proprietarul și sclavul mergeau apoi la templu:
proprietarul primea prețul de rãscumpãrare, iar despre sclav se zicea cã este vândut zeului. În felul
acesta sclavul devenea proprietatea acelui zeu; dar practic acum el era liber. Pavel se considera
proprietatea lui Isus Hristos, „cumpãrat cu un preț” 1 Corinteni 6:20 Căci aţi fost cumpăraţi cu un
preţ.., „izbãvit”, dar în ciuda acestei libertãți, el știa cã nu își aparține Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu
în trupul şi în duhul vostru, care Sunt ale lui Dumnezeu, ci cã era cumpãrat de Hristos, care îl iubise
și Se dãduse pe Sine pentru El Galateni 2:20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc...
dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc
în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. Acest act de
cumpãrare nu era ceva fictiv, înșelãtor, ci o realitate vie; trupul și mintea apostolului fuseserã
rãscumpãrate din sclavia pãcatului și a lui Satana, din mândrie și prejudecatã, din robia faptelor
legii și ale firii, aduse sub controlul deplin al Stãpânului oamenilor Romani 7:14 Ştim, în adevăr,
că Legea este duhovnicească: dar eu Sunt pământesc, vândut rob păcatului.. Robul Meu Iacov, Cir,
Nebucadnețar, David, Isus . Ioan 15:15 Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face
stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl
Meu.

sfinţii în Hristos Isus

Scrisoarea este adresatã tuturor membrilor bisericii din Filipi. Pavel nu dorește ca vreunul sã
se simtã neglijat. Un credincios este un om care este „sfințit” sau „consacrat”, pus deoparte de
Dumnezeu (ceea ce înseamnă „sfințire”), pentru Dumnezeu și adus într-un loc de binecuvântare.
Expresia „Hristos Isus” este folosită în această epistolă des în forma întoarsă, forma obișnuită fiind
”Isus Hristos”(titlul Domnului vine înaintea Numelui „Isus”, pe care El îl are ca Om) se referă la
faptul că El a realizat răscumpărarea și s-a întors în cer ca Om glorificat. Hristos – Unsul, Mesia,
titlul glorificat. Isus-Mântuitorul(Yehova este mântuire), Iesous în greacă, Yehoș(sh)ua sau
Yoș(sh)ua în ebraică. Atât Isus cât și Iosua se traduc la fel...de (ne)meditat asupra discuției inutile
de a scrie Iisus cu doi I

Filipi
O colonie romană în partea de E a provinciei Macedoniei care era împățită în 4 regiuni.
Fapte 16:12 De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei,
şi o colonie romană. Nu știm exact ce îseamnă cea dintâi cetate, probabil în sens geografic, dar se
știe că regiunea unde se afla Filipi se numea Macedonia Prima și avea capitala la Tesalonic. Se
spune că era o copie în miniatură a Romei şi deşi preluase obiceiurile acesteia, era o cetate cu un
nivel cultural mult mai înalt decât celelalte cetăți vizitate de Pavel.
Episcopii
Interesant că salutul de scriere este pentru întreaga biserică, dar totuși adresarea este și
pentru conducători. Termenul de episcop îseamnă supraveghetor și este interschimbabil cu bătrânii
și prezbiterii bisericii.
Acești oameni trebuiau să aibă grijă de turmă la fața locului. Probabil că ei au fost cei care
au luat inițiativa și au organizat colecta și care l-au ales pe Epafrodit pentru a o aduce lui Pavel.
Poate că acesta este motivul pentru care ei sunt menționați în mod special. O adunare care își
(re)cunoaște conducătorii și trăiește într-o părtășie fericită cu ei este aproape întotdeauna o adunare
puternică și solidă. Nu existã aici nici un indiciu cum cã un episcop avea autoritate asupra mai
multor biserici, așa cum s-a petrecut în istoria de mai târziu a bisericii, dimpotrivã, erau mai mulți în
biserica localã din Filipi.
Fapte 20:17 Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, şi a chemat pe presbiterii Bisericii. 28 Luaţi
seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (Sau:
priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
1 Timotei 3:1 Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă rîvneşte cineva să fie episcop, doreşte un
lucru bun.”
2 Dar trebuie ca (Sau: privighetor.) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat,
înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.
3 Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mîrşav, ci să fie blând, nu gîlcevitor, nu
iubitor de bani;
4 să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa.
5 Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui
Dumnezeu?
6 Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngîmfe şi să cadă în osînda
diavolului.
7 Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, ca să nu ajungă de ocară, şi să
cadă în cursa diavolului.
Tit 1:6 Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi,
care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.
7 Căci episcopul (Sau: priveghetor.), ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu
încăpăţînat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mîrşav;
diaconii
Un cuvânt care înseamnã slujitori, nu ca poziție în societate, ci ca activitate. Cuvântul acesta
este uneori folosit special pentru slujitorul Evangheliei 1 Timotei 3:8 Diaconii, de asemenea,
trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câştig mîrşav:
9 ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat.
10 Trebuiesc cercetaţi întâi, şi numai dacă Sunt fără prihană, să fie diaconi.
11 Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate
lucrurile.
12 Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste, şi să ştie să-şi cârmuiască bine copiii şi casele
lor.
13 Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi, dobîndesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în
credinţa care este în Hristos Isus.. Faptul cã Pavel îi recunoaște în mod special pe acești slujitori ai
bisericii locale avea fãrã îndoialã sã sporeascã prestigiul lor în ochii celorlalți credincioși.

2 Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

Har ... şi pace
Har, în greacă este charis și era o forma de salut în limba greacă, iar pace, în limba ebraică
shalom, era un salut extrem de comun .

b. Rugăciune pentru filipeni v. 3-11

3 Mulţămesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.
4 În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie
5 pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.
Bucurie
Ce tribut adus caracterului creștin al filipenilor, cã prin cunoașterea experienței lor în inima
apostolului se nãștea bucurie, nu chin sufletesc! Galatenilor le scrie spre exemplu într-un mod cu
totul diferit Galateni 4:19 Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, pânăce va lua
Hristos chip în voi! Bucuria, de asemenea, este roada Duhului Galateni 5:22 Roada Duhului,
dimpotrivă, este: dragostea, bucuria,

partea care o luați la Evanghelie

Partea, ( Fapte 2:42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în
frângerea pîinii, şi în rugăciuni.;.) e folosit în sensul mai larg, de conlucrare, are și înțelesul de
„dare de milostenii” Romani 15:26 Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o
strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii, care Sunt în Ierusalim, și poate cã acesta e și
sensul de aici , ținând cont de contribuțiile generoase ale filipenilor pentru întreținerea lui Pavel
Filipeni 4:15 Ştiţi voi înşivă, Filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din
Macedonia, nici o Biserică n-a avut legătură cu mine în ce priveşte „darea” şi „primirea” în afară
de voi. 16 Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, odată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele.
Este o dovadã a iubirii reciproce care exista printre ei din prima zi a predicãrii Evangheliei
pânã la data scrierii acestei epistole. Gândul acestei sfinte prietenii este un izvor de nesfârșitã
bucurie pentru apostol, mai ales de când se afla în închisoare. Acest lucru este destul de remarcabil,
deoarece era o adunare foarte săracă. Ei au dat pentru lucrarea Domnului din „sărăcia lor adâncă”,
mergând chiar „dincolo de capacitatea (puterea) lor” - și au făcut-o cu „bucurie”
2 Corinteni 8:1 Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în
Bisericile Macedoniei. 2 În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste
măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. 3 Vă
mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor.
Lucrul acesta s-a întâmplat pentru o perioadă de aproximativ zece ani - din aproximativ anul
51 până aproximativ în anul 61 d.Hr. Credincioșii din Filipi, de fapt, l-au slujit pe Pavel în acest fel
de mai multe ori. Acest lucru arată că aveau inima la locul potrivit și că erau o Biserică sănătoasă
din punct de vedere spiritual.
La Evanghelie, pentru că Evanghelia lui Hristos purta rãspunderea pentru aceastã pãrtãșie,
dar mai mult decât atât, pãrtãșia lor slujea la predicarea mai departe a Evangheliei. Nimic altceva nu
leagã atât de puternic inimile cum o face credința simplã în Evanghelie și împãrtãșirea bucuriilor și
întristãrilor vieții creștine. Aceastã pãrtãșie ar trebui sã aibã ca rezultat eforturi unite pentru a-i
include și pe alții în cercul ei. Astfel de strãduințe îi leagã și mai strâns pe credincioși. Este
întotdeauna un semn de declin spiritual atunci când o adunare (biserică) își pierde interesul pentru
Evanghelie. Acesta nu a fost cazul credincioșilor din Filipi.
Observăm că Pavel nu vorbește despre predicarea Evangheliei de către ei, ci despre
participarea lor la Evanghelie. Credincioșii din Filipi înșiși nu au ieșit să predice - ei aveau
responsabilități pământești și nu erau liberi să facă lucrare misionară. Dar inima lor era legată de
această lucrare și îi slujeau pe cei care predicau Evanghelia în acest fel. Pavel le spune că, în acest
fel, ei erau „împreună-părtași” la această lucrare a harului, iar Dumnezeu Își va aminti cu siguranță
de jertfa lor pentru Numele lui Hristos

Aici putem face o aplicație: dacă nu ne putem detașa de obligațiile noastre pământești
pentru a fi activi într-o astfel de slujire, putem totuși să facem parte din această lucrare prin
sprijinirea financiară a celor care sunt „în prima linie”, ca să spunem așa. Toți cei care fac acest
lucru vor avea parte de răsplata zilei viitoare.
Barzilai, Șobi și Machir sunt exemple din Vechiul Testament ale acestui serviciu. Ei îl serveau pe
David și pe oamenii săi care luptau în bătălie, dar ei înșiși nu erau direct implicați în luptă 2 Samuel
17:27 Când a ajuns David la Mahanaim, Şobi, fiul lui Nahaş, din Raba fiilor lui Amon, Machir,
fiul lui Amiel, din Lodebar, şi Barzilai... Galaaditul, din Roghelim, 28 au adus paturi, lighene,
vase de pământ, grâu, orz, făină, grâu prăjit, bob, linte, uscături, 29 miere, unt, oi, şi brînză de
vacă. Au adus aceste lucruri lui David şi poporului care era cu el, ca să mănânce; căci ziceau:
„Poporul acesta trebuie să fi suferit de foame, de oboseală şi de sete, în pustie.”
. David a apreciat bunătatea lor și a scris un psalm de mulțumire despre ei, numit uneori „Psalmul
Barzilai” Psalmi 41:1 (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Ferice de cel ce
îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte;

6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua
lui Isus Hristos.
a început în voi această bună lucrare
 Începutul lucrării lui Dumnezeu în credincioși este nașterea din nou, iar lucrarea Sa în noi,
nu se încheie atunci când L-am primit pe Hristos ca Mântuitor și suntem pecetluiți cu Duhul Sfânt,
ci atunci când suntem glorificați ca și Hristos Filipeni 3:20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri,
de unde şi aşteptăm ca mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
și „vom fi glorificați” într-o zi viitoare .

ziua lui Isus Hristos

2 Tesaloniceni 1:10 când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit
cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
Este acel moment în care Dumnezeu îi va prezenta public pe sfinți împreună cu Hristos în
glorie - și anume, în Împărăția Milenară. Recompensele pe care le vor primi credincioșii la scaunul
de judecată al lui Hristos vor fi atunci vizibile. Astfel, ziua lui Hristos va începe odată cu arătarea
lui Hristos și va continua în timpul Împărăției Milenare . În scrisorile lui Pavel, această zi este
prescurtată în unele locuri ca „ziua aceea” .
„Ziua lui Hristos” nu este ziua despre care a vorbit Domnul în camera de sus când a spus:
„În ziua aceea ...”. Ioan 16:26 În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe
Tatăl pentru voi.. Mai degrabă, Domnul a vorbit despre ziua în care Duhul Sfânt va veni să
locuiască pe pământ în Adunare (Biserică).
De asemenea, „ziua lui Hristos” nu este aceeași zi despre care au vorbit profeții Vechiului
Testament, când au spus: „În ziua aceea ...” Zaharia 12:3 În ziua aceea, voi face din Ierusalim o
piatră grea pentru toate popoarele. - aceasta este ziua lui Mesia pe acest pământ în legătură cu
Israel.
Spre deosebire de ceea ce au vorbit profeții, ziua lui Hristos are a face cu gloria cerească a
Domnului, atunci când Biserica este prezentată împreună cu El. Se găsește și sub forma ziua
Domnului
De notat și ziua venirii lui Hristos din versetul 10, partea b.

7 Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucît, atât în
lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi Sunteţi toţi părtaşi aceluiaş har.
8 Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă în Isus Hristos.
9 Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere,
10 ca să deosebiţi lucrurile alese, ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui
Hristos,

părtași aceluiași har

Putem corela cu ”partea care o luați la Evanghelie”. Dacã expresia aceasta este introdusã
mai devreme în verset, iar cuvântul „întrucât” este omis, devine mai clar ceea ce vrea sã zicã Pavel.
Filipenii erau pãrtași cu apostolul la harul lui Dumnezeu. Harul acesta îi fãcuse, ca sã zicem așa,
pãrtași la detenția lui, prin ajutorul lor, nãscut din împreunã simțire, pãrtași la o persecuție
asemãnãtoare cu cea prin care trecea el. Toate acestea erau de dragul Evangheliei, pentru a o apãra
împotriva adversarilor și pentru a o întãri în viața credincioșilor.

lucrurile alese
Observăm că Pavel nu cere condiții mai bune de trai pentru acești credincioși săraci, nici
pentru sănătatea lor fizică, ci se roagă ca înțelegerea lor spirituală și discernământul moral să
crească, astfel încât să trăiască „curați și fără vină” în această lume și să fie astfel o bună mărturie
înaintea tuturor. În Efeseni 1:17 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl
slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, 18 şi să vă
lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei
moştenirii Lui în sfinţi, Pavel se roagă pentru ca sfinții să aibă o înțelegere spirituală a lucrurilor
doctrinare care au legătură cu taina; dar aici se roagă pentru înțelegerea lor spirituală, astfel încât să
aibă discernământ moral în lucrurile practice.

11 plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

roada neprihãnirii
„Al dreptãții rod” Dovezile textuale favorizeazã exprimarea „roada neprihãnirii”. Mãsura
standard cu care Domnul Isus pune la probã caracterul este: Matei 7:16 Îi veţi cunoaşte după
roadele lor. Dumnezeu vrea de la noi mai mult decât doar nevinovãție; El se așteaptã sã dãm roade
bune. Neprihãnirea nu este doar absența pãcatului, ci și caracterul neprihãnit al lui Hristos în viața
credinciosului. Ei aveau sã fie umpluți de roadele acestea. Nu o ramurã ici colo, ci toate ramurile
trebuie sã fie încãrcate de roade bune.

c. (Suferința lui Pavel pentru) Înaintarea evangheliei în ciuda circumstanțelor v. 12-26

12 Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea
Evangheliei.
13 În adevăr, în toată curtea împărătească, şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că Sunt pus în lanţuri
din pricina lui Isus Hristos.

împrejurările în care mă găsesc

În mediul în care trăia Pavel, multe lucruri puteau să-i provoace omului tristețe și depresie.
În fiecare zi a fost legat de un soldat roman și aștepta procesul său. Viitorul său - fie că era vorba de
viață sau de moarte - era întunecat și plin de incertitudine; martiriul era o posibilitate foarte reală.
Nu a avut parte de mângâierea prietenilor creștini, pentru că cei mai mulți se temeau să fie
identificați cu el 2 Timotei 1:15 Ştii că cei ce Sunt în Asia toţi m-au părăsit; între alţii şi Figel şi
Ermogen. (Mai târziu, când a fost din nou încarcerat, Onisifor l-a vizitat, dar Pavel spune că acesta
a fost o excepție; 2 Timotei 1:16 Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de
multe ori m-a mângîiat, şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. 17 Nu numai atât, dar, când a fost în
Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit. 18 Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul
„în ziua aceea”. Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.) Cu toate cele cu care se confrunta
Pavel, nu-l găsim plângându-se sau întristat. El nu le cere credincioșilor din Filipi să se roage pentru
eliberarea lui sau pentru ca el să aibă condiții mai bune în captivitate. Poate că și-a reproșat faptul
că a mers la Ierusalim, ceea ce a dus la întemnițarea sa, dar se ridică deasupra eșecului său și nu se
preocupă cu el. În loc să fie posomorât și trist, vedem un om care trăiește cu Dumnezeu, înălțat
deasupra circumstanțelor sale și mulțumit în ele .
Captivitatea lui Pavel arată clar: Dumnezeu nu are nevoie de niciunul dintre noi în slujba Sa
- nici măcar de un apostol! Suntem recunoscători pentru darurile spirituale pe care Hristos, Capul
Bisericii, le-a dat, pentru ca mădularele trupului Său să crească (Efeseni 4.11-15), dar succesul
lucrării lui Dumnezeu printre credincioși nu depinde de aceste daruri. Dumnezeu Se bucură să ne
folosească în via Sa, și suntem recunoscători când o face, dar trebuie să ne amintim întotdeauna că
El nu are nevoie de noi. Poate că nu ne place să auzim aceasta, dar niciun slujitor al Domnului nu
este de neînlocuit. Dacă înțelegem acest lucru, ne va scuti de a fi orgolioși și înfumurați în lucrarea
Domnului.

înaintarea Evangheliei
Din moment ce cel mai mare predicator al Veștii Bune nu mai putea acum să predice, ne-am
fi putut gândi că un astfel de lucru ar fi fost dezastruos pentru mărturia Evangheliei. Dar, de fapt, a
fost exact opusul: întemnițarea lui a fost de fapt „spre înaintarea Evangheliei”! Dumnezeu, care este
mai presus de toate circumstanțele, a ordonat lucrurile în așa fel încât a apărut o nouă și mai mare
sferă de predicare. Acesta este un exemplu minunat al modului în care Dumnezeu, în providența Sa,
poate anula planurile celor răi și poate face ca lucrurile să se desfășoare în așa fel încât să
promoveze propriile Sale interese.

toată curtea împărătească

„În tot pretoriul” Existã mai multe pãreri, destul de diferite, cu privire la sensul acestei
expresii. Au fost prezentate patru interpretãri: 1) cã „pretoriul” se referã la barãcile în care erau
cazați soldații pretorieni; 2) cã „pretoriul” se referã la reședința guvernatorului Matei 27:27 Ostaşii
dregătorului au dus pe Isus în pretoriu, cã en holo to praitorio ar trebui sã fie tradus „printre toți
pretorienii” și cã „pretorii” se referã la autoritãțile judecãtorești care rãspundeau de cazul lui Pavel;
4) cã en holo to praitorio ar trebui sã fie tradus „prin toatã [garda] pretorianã”, fãcând referire la
soldații care-l pãzeau pe Pavel Fapte 28:16 Când am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei
întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc
deosebit cu un ostaş care-l păzea. Ultima interpretare pare cea mai rezonabilã și se potrivește cu
contextul. Soldații pretorieni, îndeplinindu-și datoria de a-l pãzi pe Pavel, ajungeau sã vadã
adevãrata stare a lucrurilor și sã-și dea seama cã el era deținut numai din cauza credinței sale și a
zelului evanghelistic. Întrucât soldații aceștia erau schimbați des, s-ar putea spune cã întreaga gardã
ajunsese sã cunoascã adevãrul cu privire la Pavel, fiind evanghelizați astfel fiecare pe rând. În acel
moment, Pavel se afla în arest la domiciliu și locuia „în casa sa închiriată” Fapte 28:30 Pavel a
rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă. În
fiecare zi, câte un soldat roman era legat de el pentru o perioadă de timp și, unul câte unul, aveau
parte de o experiență pe care nu o vor uita niciodată: erau martorii unui om care trăia într-o continuă
bucurie cerească. Cu siguranță, fiecare dintre ei a auzit Evanghelia, iar unii dintre ei au fost probabil
convertiți în urma acestei experiențe, deși Sfânta Scriptură nu spune nimic despre acest lucru.

pretutindeni aiurea
Mai degrabã „și tuturor celorlalți”, adicã nu doar gãrzii pretoriene, ci și celorlalți oameni
care veneau în contact cu apostolul întemnițat. În felul acesta, deși Pavel era închis, mãrturia
puternicã a vieții sale de creștin s-a rãspândit mult mai departe de locul unde era închis.
Este remarcabil și faptul că mai învățăm ceva despre caracterul creștin autentic, propriu-zis:
slujitorul Domnului, care umblă cu Dumnezeu în puterea Duhului Sfânt, nu-și numără convertiții și
nu se laudă cu succesul său în Evanghelie. El nu atrage atenția asupra sa, ci își continuă slujirea
smerită, fără prea mult tam-tam, lăsând rezultatele în seama lui Dumnezeu Luca 17:10 Tot aşa şi
voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce
eram datori să facem.”. (Chiar dacă Filipeni 4:22 Toţi sfinţii vă trimit sănătate, mai ales cei din
casa Cezarului relatează că unii au fost mântuiți în „casa Cezarului”! Cum sau prin cine au fost
mântuiți, Pavel nu spune). Nu toți au crezut Evanghelia, dar se vorbea despre ea
în toată cetatea, iar acesta era un lucru bun. Primul rezultat- dovedirea nevinovăției
lui și a faptului ca Dumnezeu este cu el și în închisoare.

14 Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să
vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.
15 Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii din
bunăvoinţă.

cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele

Al doilea rezultat: mai mulți frați au fost încurajați să propovăduiască Cuvântul.
Unii, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă
Unii. Acest cuvânt introduce o altã idee, adică acești „unii” nu trebuie incluși printre cei
„mulți” din v. 14.
Propovăduiesc pe Hristos. Pavel se referã aici la douã categorii care proclamã numele
Mântuitorului: 1) cei care fac lucrul acesta din gelozie fațã de Pavel; 2) cei care fac lucrul acesta
mânați de motive bune. Hristos este propovãduit în ambele situații. De aceea, nu se poate ca prima
categorie sã fi fost alcãtuitã din iudaizatori, care niciodatã nu sunt descriși astfel de Pavel .
Din pizmã și din duh de ceartã sau „invidie și rivalitate”. Apostolul nu pomenește cauza
acestei rivalitãți. Totuși, se pare cã exista chiar și la Roma o partidã care era geloasã pe influența lui
Pavel și socotea cã acesta era un bun prilej de a micșora influența apostolului și de a-și întãri
poziția. El era în închisoare, iar ei aveau acces la cea mai mare parte a poporului. Era ușor pentru ei
ca, sub pretenții plauzibile, sã insinueze cã Pavel avea ținte vanitoase și sã exercite o influențã
necuvenitã sau sã ia poziție hotãrâtã împotriva lui, în favoarea propriilor lor pãreri. Se poate chiar ca
ei sã fi fost de acord cu el în ce privește doctrina dar, mânați de dușmãnie, cãutau sã-i facã rãu.
Întrucât acești oameni pretindeau cã-L propãvãduiesc pe Hristos, era greu de analizat motivele lor.
Dacã exista vreo grupã de iudei care susțineau doctrinele esențiale ale Evangheliei, dar erau dornici
de ceartã cu privire la unele lucruri de micã importanțã, fiind în același timp înverșunați împotriva
lui Pavel din cauza interesului sãu pentru neamuri, atunci o astfel de partidã încerca sã-L proclame
pe Hristos și totuși sã nutreascã împotriva lui Pavel acele sentimente rele pe care apostolul le pune
în seama lor.
Motivele rele ale acestor predicatori servesc pentru a ne arăta că slujirea creștină poate fi
făcută în energia cărnii, motivată de lăcomie, invidie și căutare de glorie. Deoarece acest lucru este
din păcate posibil la fiecare dintre noi, trebuie să ne judecăm pe noi înșine și să rămânem smeriți în
slujba Domnului, pentru că motivele noastre vor fi verificate într-o zi la scaunul de judecată al lui
Hristos .

16 Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu Sunt însărcinat cu apărarea
Evangheliei;
17 cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz
la lanţurile mele.
18 Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă
bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura.
19 Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin
ajutorul Duhului lui Isus Hristos.
20 Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna,
Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.

însărcinat cu apărarea Evangheliei

Se considera ca un avocat desemnat (numit) sã apere Evanghelia lui Hristos (are nevoie
Dumnezeu de oameni care sa apere Evanghelia??) de atacurile virulente ale dușmanilor ei. Când
activitatea lui a fost restrânsã, ajutoare loiale (Timotei, Tit..) s-au strãduit sã continue lucrarea sa,
așa cã Evanghelia n-a fost lãsatã neapãratã.

ce ne pasă?
Sau ”ce contează?”. Pavel era mulțumit să lase totul în seama Domnului. Evanghelia a fost
mărturisită din belșug; acesta a fost cel mai important lucru.
Mă bucur și mă voi bucura
În aceastã a doua referire la bucurie în epistola aceasta (comparã cu v. 4) bucuria lui Pavel
are un caracter tolerant și iertãtor. El nu se lãsa iritat de furia împotrivitorilor sãi. Se putea bucura de
binele pe care Dumnezeu îl scotea din rãu, chiar dacã acesta era produs de adversarii sãi. Pentru el
predicarea lui Hristos era lucrul cel mai important lucru din lume.
Bucuria lui nu era doar de moment. El avea sã se bucure în continuare de succesul
predicatorilor care i se împotriveau, ca și de succesul celor care predicau „din bunãvoințã”.

mântuirea mea
La ce mântuire, la ce salvare s-ar putea referi Pavel aici? Pentru a răspunde la această
întrebare, trebuie să înțelegem că, în Scriptură, mântuirea este un termen cu sens larg,
atotcuprinzător, care cuprinde multe aspecte ale mântuirii/eliberării - de la a fi salvat de pedeapsa
păcatelor noastre până la a fi glorificat, când Domnul se va întoarce. Prin urmare, este o greșeală să
credem că aceasta înseamnă întotdeauna mântuire de la judecata veșnică (așa cum se proclamă în
Evanghelie), atunci când cuvintele „mântuit” sau „salvare” respectiv „mântuire” apar în Sfânta
Scriptură. Cugetăm că ar fi vorba de salvarea din lanțuri, din închisoare, dar, totuși, încă nu s-a
ajuns la un consens dacã Pavel se referã la speranța de a fi eliberat din închisoare sau la mântuirea
sa finalã. Se poate ca apostolul sã fi avut în minte ambele experiențe, dar v. 20 sugereazã cã
preocuparea lui cea mai mare era mântuirea, nu eliberarea din închisoare. El își dãdea seama cã
situațiile prin care trecea poporul lui Dumnezeu erau menite sã le pregãteascã credincioșilor un
caracter sfânt, pentru viața veșnicã. Împotrivirea dușmanilor îl îndemna pe Pavel la și mai multã
activitate și râvnã, îmbunãtãțindu-și astfel viața spiritualã.
Suferința în sine nu are putere sfințitoare. Ea poate sã amãrascã, sã chinuiascã și sã
amorțeascã sufletul. Pe de altã parte, poate deveni un instrument pentru a pune la încercare, pentru a
adânci și a curãți experiența spiritualã a creștinului. Mântuirea noastrã va fi influențatã de felul în
care ne folosim de beneficiile suferinței. Dacã ne opunem acestei metodei de educație a
Învãțãtorului, atunci poate cã va fi necesar ca suferința sã fie prelungitã sau sã fie trimisã alta în
locul ei. Ar trebui sã ne rugãm serios ca sã putem învãța repede lecțiile spirituale, pentru a putea
înainta în dezvoltarea spiritualã.

Proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu

A proslãvi, a preamãri, înseamnã a înãlța în rang sau a aduce slavã mãririi deja existente.
Creștinul nu-L poate înãlța pe Hristos în rang, deoarece El are deja toatã mãrirea, dar Îl poate înãlța
pe Domnul în ochii altora Luca 1:46 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul. În trupul
meu. Forma obișnuitã ar fi „în mine”, dar întrucât Pavel era în primejdia de a muri, el considerã cã
trupul sãu este instrumentul prin care Hristos va fi glorificat.

21 Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.

Pavel nu a trăit pentru bani, faimă sau plăcere; aceste lucruri nu erau scopul său. El avea o
singură dorință: ca Hristos să fie preamărit în trupul său, fie prin viață, fie prin moarte. Când vorbim
despre viață și moarte în acest fel, vedem că Pavel a învățat să privească lucrurile din partea lui
Dumnezeu. El a înțeles că ceea ce contribuie la gloria lui Dumnezeu în Hristos este cel mai
important lucru în viață. Nu era preocupat de ceea ce ar fi fost mai bine pentru el, ci de interesele lui
Hristos - asta era ceea ce conta pentru el. Vedem în aceasta absența completă a egoismului.
Afirmația lui Pavel că moartea este un „câștig” pentru un creștin credincios dovedește că
doctrina „somnului sufletului”, așa cum se învață în unele cercuri, nu poate fi corectă. Se spune că
sufletele și spiritele celor decedați trec imediat într-o stare în care sunt lipsite de conștiință și nu știu
sau nu simt nimic.

22 Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg.
Construcția acestui verset i-a pus în încurcãturã mulți comentatori. Trei interpretãri posibile,
variind dupã nuanțele de traducere, meritã luate în considerare:
 1) A doua parte a versetului este o explicație a primei, în timp ce a treia servește drept
concluzie, ca și cum Pavel ar fi spus: „Dar dacã trebuie sã trãiesc în trup – dacã asta ar fi
benefic pentru mine printr-o muncã grea – atunci nu pot sã spun ce sã aleg, viața sau
moartea”.
2) A doua parte face parte din concluzie: „Dar dacã a trãi în trup ar fi destinul meu de fațã,
atunci munca mea ar fi rodnicã și nu pot spune ce ar trebui sã aleg.”
3) Conjuncția „dacã” este retoricã, iar Pavel își pune o întrebare: „Dar dacã faptul cã trãiesc în
continuare în trup se va dovedi rodnic? Atunci ce trebuie sã aleg, nu pot spune.”
Versetul trebuie privit în contextul sãu, iar contextul se ocupã de proslãvirea lui Hristos.
Pavel e pus în situaţia de a nu şti ce sã rãspundã, deoarece nu poate sã decidã dacã Îl va proslãvi mai
bine pe Hristos prin viaţa sau prin moartea sa. Cântãrind problema, observã cã viaţa ar putea fi
rodnicã, iar asta l-ar tenta mult, dar şi moartea are avantajele ei. Dacã viitorul îi va aduce viaţã sau
moarte nu-l frãmânta atâta vreme cât putea fi de ajutor pentru Filipeni.

23 Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult
mai bine;
să mă mut... împreună cu Hristos
„a dezlega”, „a desface”, folosit cu privire la dezlegarea unei corãbii sau la desfacerea unei
tabere, prin urmare, are sensul de „a pleca”. Ni-l putem imagina pe Pavel tãind funiile care îl ţin
legat de lumea aceasta sau strângându-şi tabãra vieþii înainte de a pleca spre lumea viitoare. El
foloseşte o imagine asemãnãtoare cu cea din 2 Timotei 4:6 Căci eu Sunt gata să fiu turnat ca o
jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape, unde cuvântul tradus este „plecare”.
Pavel nu face aici o expunere doctrinarã cu privire la ceea ce se întâmplã la moarte. El aratã
cã „dorinţa” sa este sã pãrãseascã viaţa aceasta chinuitã şi sã fie unit cu Hristos, fãrã sã facã referire
la vreun interval de timp care ar putea avea loc între aceste douã evenimente. Există totuşi patru
pasaje principale în Noul Testament care se referă la starea fericită a credinciosului adormit
Luca 23:43 Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”: „cu Mine
în Paradis”
Fapte 7:59 Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte
duhul meu!”: duhul și sufletul sunt „primite de Domnul”
2 Corinteni 5:8 Da, Suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim
trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.: „pentru a fi acasă la Domnul”
v 23: „să fi la Hristos, pentru că este cu mult mai bine”
Expresia nu vorbește despre starea lor finală de glorie. Mulți au înțeles greșit acest lucru,
crezând că această afirmație se referă la credinciosul care va fi luat pentru a fi cu El la
venirea Domnului; deci, ea se referă la răpire. Dar aici este vorba în mod clar că prin moarte
credinciosul va fi la Domnul; subiectul nu este răpirea. A se vedea cele întâmplate la
învierea Domnului, când a luat cheile locuinței morților.

24 dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.

25 Şi Sunt încredinţat şi ştiu că voi rămânea şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria
credinţei voastre;
26 pentruca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos.
d. (Suferința filipenilor pentru) Înaintarea evangheliei v. 27-30

27 Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentruca, fie că voi veni să vă
văd, fie că voi rămânea departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh, şi că
luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei,
28 fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare,
şi de mântuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu.
29 Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi
pentru El,
30 şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine, şi pe care auziţi că o duc
şi acum.

Chip vrednic de evanghelia lui Hristos

Traducerea liberã ar fi: „Purtaţi-vã ca cetãţeni ai împãrãţiei Evangheliei lui Hristos.” Aceste
cuvinte au un înţeles foarte larg. Efeseni 2:19 Aşa dar, voi nu mai Sunteţi nici străini, nici oaspeţi
ai casei, ci Sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, Filipeni 3:20 Dar
cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca mântuitor pe Domnul Isus Hristos. Pavel
însuşi era cetãţean roman. El scria aceastã epistolã din Roma. Prezenţa sa acolo era rezultatul
faptului cã-şi exercitase drepturile cetãţeneşti, apelând la cezar. Le scria unor oameni care trãiau
într-un oraş locuit în cea mai mare parte de cetãţeni romani, metropola Filipi fiind o colonie
romanã. În vizita sa acolo el însuşi declarase cã e cetãţean roman. Astfel, aceastã figurã de stil era
uşor de înţeles. Filipenii trebuiau sã se poarte vrednic de calitatea lor de cetãţeni ai patriei cereşti.

vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi

Este o tactică veche a dușmanului de a-i împiedica pe credincioși să mărturisească pentru
Hristos, amenințându-i cu violența. Pavel le amintește credincioșilor din Filipi: dacă persecuția era
soarta lor, ei ar trebui să-și amintească faptul că toată această suferință este de fapt un privilegiu
„dat” să o purtăm pentru Hristos și ar trebui să fie considerată o onoare. Apostolii ne servesc drept
exemplu Fapte 5:40 Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu
nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, şi le-au dat drumul. 41 Ei au plecat dinaintea
Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui. Fiecare
creștin credincios trebuie să înțeleagă că unui creștinism autentic este normal să sufere rușine și
persecuție. De fapt, nu putem scăpa de ea și totuși să rămânem credincioși Domnului 2 Timotei
3:12 De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.
Suferința „pentru” Hristos are de-a face cu suportarea rușinii și a persecuției, pentru că
credinciosul Îl mărturisește pe Hristos înaintea oamenilor. Suferința pentru Hristos este ceva ce noi
alegem; adică am putea evita acest tip de suferință prin simplul refuz de a-L mărturisi pe Hristos în
fața oamenilor.
Suferința „cu” Hristos este altceva Romani 8:17 Şi, dacă Suntem copii, Suntem şi
moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu
adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Este inevitabilă. Aceasta are
legătură cu faptul că credinciosul are o natură divină prin nașterea din nou și „Duhul lui Hristos”
care locuiește în el .

Concluzionând capitolul 1, putem spune că am văzut un om (Pavel) care a cântărit viața pe cântarul
lui Dumnezeu și a ajuns la o concluzie corectă. O viață pentru cauza lui Hristos este singurul lucru
pentru care merită să trăiești și care îţi aduce bucurie.