UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE TEOLOGIE „SF. ANDREI ȘAGUNA”

SPECIALIZAREA TEOLOGIE PASTORALĂ

ACTIVITATEA MISIONARĂ A SF. AP. PAVEL DUPĂ

FAPTELE APOSTOLILOR
(I) 35/36-52/53 D.H. (FAPTE 9, 1 – 18, 22)
- schiță cronologică -

Disciplina: Istoria epocii Noului Testament

STUDENT:
Meseșan Adrian (monah Atanasie)

SIBIU
2021
 Cuprins

1. Introducere. Viaţa Sf. Ap. Pavel înainte de convertire ........................................................2

2. Convertirea ...........................................................................................................................................2

3. Prima călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel .......................................................................3

4. Sinodul Apostolic de la Ierusalim........................................................................................................3

5. A doua călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel ......................................................................4

6. Concluzii ................................................................................................................................................5

7. Bibliografie ............................................................................................................................................5

1/5
 1. Introducere. Viaţa Sf. Ap. Pavel înainte de convertire

Persoana Sfîntului Apostol Pavel este mai bine cunoscută decît a celorlalţi Apostoli.
Faptele Apostolilor, scrise de ucenicul său, Luca, şi Epistolele sale ne procură informaţii bogate
despre viaţa şi activitatea sa. Pe scena istoriei Bisericii primare, figura uriaşa a Sfîntului Apostol
Pavel rămîne dominantă mai mult de două decenii.
Sfîntul Apostol Pavel, cunoscut mai intîi sub numele de Saul (cel dorit), s-a născut la
Tars, capitala provinciei Cilicia din Asia Mică, în primii ani ai erei creştine, din părinţi evrei, cu
bună stare materială. Ei aveau un atelier de tesut stofe din păr de capră, din care făceau mantale şi
corturi pe care le vindeau.
Oraşul Tars avea şcoli vestite, la care Saul a învăţat bine din copilărie limba greacă, pe
care a cunoscut-o mai bine decît ceilalţi Apostoli. De la părinţii săi, avea dreptul de cetăţean
roman. Ambele calităţi au avut mare importanţă în activitatea lui misionară.
De foarte tânăr, Saul a mers la Ierusalim, unde avea o soră, mama lui Ioan Marcu, vărul
lui Barnaba, spre a se instrui in Legea mozaică la şcoala vestitului învăţat rabin Gamaliel.
Saul nu l-a cunoscut direct pe Hristos. In timpul activitaţii publice a Mîntuitorului, el trăia la
Tars, ca rabin. Auzind vestea marii mişcări produse de predica Apostolilor despre Iisus Hristos, a
venit la Ierusalim, unde a devenit persecutor al creştinilor. La uciderea cu pietre a Sfîntului
Ştefan, ucigaşii şi-au pus hainele la picioarele lui Saul1. El pustia Biserica din Ierusalim, intrând
prin case şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi ducea la temniţă2. După împrăştierea comunităţii din
Ierusalim, Saul voia s-o desfiinţeze pe cea din Damasc.

2. Convertirea

Luând scrisori de împuternicire de la marele preot către comunitatea iudaică din Damasc
şi primind o gardă dată de Sinedriu, Saul porneşte spre Damasc, oraş situat la vreo 200 km nord-
est de Ierusalim. Pe drum, în apropiere de Damasc, s-a petrecut faptul extraordinar care a
schimbat cu totul viaţa şi misiunea rabinului Saul: convertirea lui la creştinism. Ziua, în amiaza
mare, într-o lumină strălucitoare, i s-a arătat Iisus Hristos, zicându-i: “Saule, Saule, de ce Mă
prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe care tu Îl
prigoneşti”3.
Minunea Damascului a făcut lumină în sufletul lui, încât, din persecutorul Saul, a devenit
Apostolul Pavel. Orbit, uimit şi profund schimbat, Saul e dus de însoţitorii săi la Damasc, unde
primeşte botezul de la preotul Anania. El intră astfel în sânul Bisericii ca “vas ales, ca să poarte
numele lui Iisus înaintea neamurilor”4, ca “Apostol chemat nu de la oameni, nici prin vreun om,
ci prin Iisus Hristos si prin Dumnezeu-Tatăl”5. El începe să predice în sinagogi că “Iisus este Fiul
lui Dumnezeu“, spre uimirea şi surprinderea iudeilor din Damasc, care, auzind aceasta, s-au
sfătuit să-l omoare. Saul este ajutat de creştini să părăsească oraşul, coborîndu-l noaptea peste
zidurile cetăţii într-un coş, iar el se retrage pentru trei ani in Arabia, studiind Sfânta Scriptură şi
meditând asupra creştinismului6.

1
Fapte 7: 58
2
Fapte 8: 3; 22: 4
3
Fapte 9: 4-5
4
Fapte 9: 15
5
Galateni 1: 1
6
Fapte 9: 1-26; 22: 3-21
2/5
 3. Prima călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel
După primirea botezului la Damasc şi retragerea sa în Arabia, el s-a dus la Ierusalim, unde a
fost introdus în cercul Apostolilor de Varnava, creştin iudeu, originar din insula Cipru. Fiind
ameninţat de iudeii elenişti, Saul s-a retras la Cezareea Palestinei, apoi la Tars, de unde a fost
chemat de Varnava la Antiohia pentru misiune între neamuri7. Din Antiohia, Saul şi Varnava
merg cu o colectă la Ierusalim, în timpul foametei de sub împaratul Claudiu (41-54)8, apoi se
întorc la Antiohia, de unde întreprind prima călătorie misionară între anii 45-48, luînd cu ei şi pe
Ioan Marcu9.
Cei trei misionari au plecat din Seleucia, portul Siriei, către insula Cipru, de unde era
Varnava, pe care au străbătut-o de la răsărit spre apus. Aici deja au fost făcute unele convertiri10,
iar unii creştini ciprioţi au contribuit la fondarea Bisericii din Antiohia11. Insula Cipru era un
teren excelent pentru a primi sămînţa Evangheliei, căci era locuită de numeroşi iudei. În oraşul
Pafos, ei convertesc pe proconsulul roman Sergius Paulus, guvernatorul insulei, de la numele
căruia Saul s-a numit Pavel, nume pe care-l va purta pînă la sfîrşitul vieţii12. De la Pafos, cei trei
misionari călătoresc pe mare spre nord-vest pînă în provincia Pamfilia; la Perga Pamfiliei, Ioan
Marcu s-a întors la Ierusalim, Pavel si Varnava ajung în Antiohia Pisidiei. Aici au intrat în
sinagogă pentru a asista la serviciul divin şi pentru a predica credinţa în Iisus Hristos. După
lecturile biblice mai marii sinagogii au rugat pe Pavel şi Varnava să rostească un cuvînt de
mîngîiere pentru fraţi. Cuvîntarea rostită de Sf. Ap. Pavel cu acest prilej 13 este primul model care
ni s-a păstrat din bogata sa experienţă apostolică. De aici au fost prigoniţi de către iudei,
determinîndu-i să plece din hotarele lor.
Călătoria continuă, predicînd noua credinţă în oraşele Iconiu, Listra si Derbe. La Iconiu au
stat multă vreme dar şi de aici au fost prigoniţi de către păgîni şi iudei, fugind în cetăţile
Licaoniei. La Listra, mulțimile, socotindu-i zei, au vrut să le aducă jertfe de animale, numind pe
Varnava Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindcă el era purtatorul cuvîntului. Tot aici vindecă în chip
miraculous un olog din naşter aducînd prin aceasta mult popor la creștinism. Dar iudeii reuşesc să
înduplece poporul şi să-l întoarcă împotriva apostolilor, Sf. Ap. Pavel fiind lovit cu pietre şi tîrît
afară din cetate crezînd că este mort. Vizitînd apoi comunităţile de curînd înfiinţate şi hirotonind
preoţi pentru fiecare biserică, se întorc la Perga Pamfiliei, iar de aici, prin portul Atalia, ajung pe
mare la Antiohia, în anul 48, vestind credincioşilor cîte a făcut Dumnezeu cu ei şi cum a deschis
păgînilor uşa credinţei14.

4. Sinodul Apostolic de la Ierusalim

Întorşi la Antiohia Siriei, Pavel şi Varnava găsiră Biserica dezbinată, din cauza unor iudei-
creştini veniţi din Iudeea, care învăţau că păgînii convertiţi la creştinism trebuiau să observe
Legea mozaică, primind circumciziunea. Astfel s-a născut la Antiohia disputa despre valabilitatea
Legii mozaice sau disputa despre respectarea ceremoniilor iudaice în Biserică. În anul 49 sau 50,
Pavel şi Varnava, însoţiţi de Tit, merg ca delegaţi ai Bisericii din Antiohia la Ierusalim să supună

7
Fapte 9: 27-30; 11: 25-26
8
Fapte 11: 29-30
9
Fapte cap. 13 şi 14
10
Fapte 11:19
11
Fapte 11:20
12
Fapte 13:9
13
Fapte13:16-41
14
Fapte cap. 13 şi 14
3/5
chestiunea Apostolilor. La Ierusalim, iudeii care au făcut parte din tagma fariseilor şi care
trecuseră la credintă, sustineau că păgînii care se convertesc la creştinism trebuie să primească
circumciziunea şi să respecte ceremoniile Legii mozaice.
În anul 50, Sinodul Apostolilor, presbiterilor şi credincioşilor din Ierusalim, în frunte cu
Petru şi Iacob, au ascultat cele cerute de comunitatea din Antiohia şi au hotărît, potrivit sfatului
Duhului Sfînt, să nu impună creştinilor dintre neamuri „jugul” Legii mozaice, ci ei „să se ferească
de cele jertfite idolilor, de desfrîu, de animalele sugrumate şi de sînge”15. Ei au trimis apoi
Bisericii din Antiohia, prin Pavel şi Varnava, însoţiţi de Iuda şi Silvan, o scrisoare, prin care li s-a
adus la cunostinţă hotărârea înţeleaptă luată de Sinodul Apostolilor la Ierusalim, iar credincioşii
s-au bucurat pentru mîngîiere16. Totodată s-a uşurat mult misiunea creştină printre neamuri, iar
creştinismul, eliberat de servitutea Legii mozaice, şi-a întărit caracterul de religie universală.
La puţin timp după anul 50, Sfîntul Apostol Petru a părăsit Ierusalimul şi s-a dus la
Antiohia, unde, la început, lua masa cu cei dintre neamuri. De teama iudaizanţilor, el n-a mai luat
masa cu creştinii dintre păgâni, fapt pentru care a fost mustrat în faţa tuturor de Sfântul Apostol
Pavel17.

5. A doua călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel

Sfîntul Apostol Pavel întreprinde a doua călătorie misionară împreună cu Sila, între anii
51-54, în timp ce Varnava şi vărul său, Ioan Marcu, merg din nou în Cipru18. Mergînd de astădată
pe uscat, ei vizitează comunităţile din Siria, Cilicia şi Licaonia, unde, în oraşul Listra, convertesc
pe Timotei, care i-a însoţit apoi în misiune. După ce au vizitat comunităţile înfiinţate în prima
călătorie, ei trec prin Galatia, Frigia şi Misia şi ajung în oraşul Troa, unde convertesc pe doctorul
Luca. Din Troa, cei trei misionari, luînd cu ei şi pe doctorul Luca, trec prin insula Samotrace şi
ajung la Neapolis, în Macedonia, şi predică cu succes la Filipi, înfiinţînd aici prima comunitate
europeană. La Filipi, Pavel şi Sila sunt bătuţi cu bice şi duşi la închisoare, de unde au scăpat în
mod minunat. De la Filipi, trec prin oraşele Macedoniei, Amfipolis, Apolonia şi ajung la
Tesalonic, unde au convertit un număr mare de prozeliti greci şi romani şi pe unii dintre iudei.
Făcîndu-se mare tulburare printre iudei contra misionarilor, Pavel cu însoţitorii săi a plecat la
Bereea, apoi el singur merge pe mare, ajungînd la Atena.
În cetatea culturii elene, filosofii epicurei şi stoici, care-şi petreceau timpul în Agora, să
mai audă ceva nou, auzind pe Pavel vorbind în piaţă, s-au exprimat că el pare a fi “vestitor de
dumnezei straini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea”19. Luîndu-l apoi cu ei, l-au dus înaintea
Areopagului, unde Sfîntul Pavel a ţinut o interesanta şi originală cuvîntare. Lăudînd cucernicia
atenienilor fată de zei, care au ridicat în cetatea lor un altar şi Dumnezeului celui necunoscut- pe
care ei îl cinstesc fără ca să-l cunoască – , Sfîntul Pavel le spune că Acesta este Dumnezeul pe
care-L vesteste lor, “Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea…Domnul cerului şi al
pămîntului, Care nu locuieşte în temple făcute de mîini, nici nu este slujit de mîini omeneşti…
Căci în El trăim, ne mişcăm şi suntem”20.
În urma acestei cuvîntări, Sfîntul Pavel a convertit la creştinism un numar de greci, între
care se aflau Dionisie Areopagitul, după tradiţie primul episcop al Atenei, o femeie cu numele
Damaris şi pe alţii21.
În marea lor majoritate însă, grecii s-au arătat curioşi faţă de cele spuse de Pavel, dar au
15
Fapte 15: 20-29
16
Fapte 15:1-33
17
Galateni 2: 11-14
18
Fapte 15: 39
19
Fapte 19: 18
20
Fapte 17: 23-25 şi 28
21
Fapte cap. 17
4/5
rămas sceptici şi l-au luat în rîs, cînd l-au auzit vorbind, la sfîrşit, de învierea morţilor22.
Mai mare succes a avut predica Sfîntului Apostol Pavel la Corint, unde a lucrat un an şi
jumătate, impreună cu soţii iudeo-creştini Aquila şi Priscilla, pe care i-a întîlnit aici în anul 52.
Aceştia s-au refugiat de la Roma la Corint în urma edictului publicat contra iudeilor în anul 49 de
împăratul Claudiu (41-54), fiindcă se certau între ei din cauza lui Iisus Hristos. Între timp, au
venit la Corint Sila şi Timotei, pe care Sfîntul Pavel îi lăsase la Bereea, în Macedonia23. La
Corint, a convertit pe Crispus, mai marele sinagogii şi pe mulţi alţii dintre greci. Iudeii, mînioşi
din cauza succesului lui Pavel, îl duc în faţa lui Galion, proconsulul Ahaiei, fratele filosofului
Seneca, care, dînd dovadă de tact, a refuzat să se amestece în disputele religioase ale iudeilor şi
le-a poruncit să se întoarcă liniştiţi la casele lor.
Din cauza agitaţiei iudeilor, Sfîntul Pavel a plecat din Corint, luînd cu sine şi pe soţii
Aquila şi Priscilla, pe care i-a lăsat la Efes, unde făcea misiune crestină un învăţat iudeu
alexandrin, Apollo. Din Efes, pe mare, Sfîntul Pavel s-a dus la Cezareea Palestinei, apoi la
Ierusalim, de sărbătoarea Paştelui, de unde s-a întors la Antiohia24.

6. Concluzii

Sfîntul Apostol Pavel a fost îngropat pe calea Ostia, la Roma, unde secole de-a rîndul
pelerinii creştini vin sa se închine la mormîntul său25. Mai tîrziu, pe locul mormîntului său s-a
ridicat basilica „Santo Paulo fuori-le-mura” - „Sfantul Pavel dinafară de ziduri”.
Meritele Sfântului Apostol Pavel sunt considerabile pentru răspîndirea creştinismului. Prin
misiunea lui printre neamuri el a răspîndit creştinismul mai ales în lumea greco-romană şi l-a
întărit la Roma, în centrul Imperiului roman. Dupa Sfîntul Evanghelist Ioan, el este cel mai
însemnat scriitor şi gînditor dintre Apostoli. Prin activitatea sa misionară printre neamuri, el a
eliberat crestinismul de servitutea Legii mozaice şi a asigurat propovăduirea lui universală.

7. Bibliografie

1. Biblia cu ilustrații, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Valeriu

Anania, Editura Litera, București, 2011;
2. Sf. Ioan Gură de Aur [347-407], Comentariu la Faptele Apostolilor, vol. I, trad. de Ierom.
Lavrentie Carp, Editura Doxologia, Iași, 2016.
3. Sf. Teofilact al Bulgariei [cca 1050 – cca 118], Tâlcuire la Faptele Apostolilor, ediție
îngrijită de Florin Stuparu, Sophia, București, 2019.
4. Munteanu, Pr. L. G., Viața Sfântului Apostol Pavel, ediția a doua, Renașterea, Cluj-
Napoca, 2004.
5. Preda, Constantin, „Apostolatul celor Doisprezece şi relaţia sa cu cel paulin potrivit
Faptelor Apostolilor“, Studii Teologice, seria a II-a, XLIX (1997), nr. 3-4, 31-54.

22
Fapte 17: 32
23
Fapte 18: 5
24
Fapte 18: 1-22
25
Fericitul Ieronim, De vir. III: 5
5/5