MILTIADE

Miltiade a fost unul dintre cei mai importanți lideri militari și politicieni ai
Atenei din secolul al V-lea î.Hr. El este cel mai cunoscut pentru conducerea armatei
ateniene în bătălia de la Marathon împotriva perșilor în anul 490 î.Hr.

Înainte de a deveni general, Miltiade a fost un om de afaceri de succes și un

lider al facțiunii democrațice din Atena. El a acumulat o avere considerabilă din
exploatarea minelor de argint din Lavrion și a fost implicat în politica locală,
susținând interesele democrației și ale celor mai săraci cetățeni.

Când regele persan Darius I a trimis o armată împotriva Greciei în anul 490
î.Hr., Atena și Eretria au fost principalele ținte ale perșilor din cauza sprijinului
acordat rebelilor din Ionia. În timpul bătăliei de la Marathon, Miltiade a condus
forțele ateniene, care au reușit să învingă perșii, omorând mai mult de 6.000 de
soldați persani, fără a pierde decât câteva sute de oameni. Acest succes a fost unul
dintre cele mai importante din istoria Greciei și a demonstrat că armatele grecești
pot învinge inamici puternici.â

După această victorie, Miltiade a continuat să joace un rol important în

politica ateniană, dar a avut și conflicte cu alți lideri politici, cum ar fi Themistocle.
El a fost acuzat de corupție și a fost condamnat la închisoare, unde a murit la scurt
timp după aceea, în jurul anului 489 î.Hr.

Miltiades a fost un strateg atenian, celebru mai ales prin faptul că a fost
artizanul victoriei grecilor în Bătălia de la Maraton. Este cunoscut și sub numele
Miltiades cel Tânăr, fiind nepotul lui Miltiades cel Bătrân; tatăl celui din urmă,
Cypselos, era cel care întemeiase colonia ateniană Chersonesul tracic pe timpul lui
Pisistrate.

După ce în anul 524 î.Hr. a ajuns la demnitatea de Arhonte al Atenei, mai

târziu (în 518 î.Hr.) a fost însărcinat cu administrarea coloniei Chersones, de către
tiranul Atenei Hippias, fiul lui Pisistrate. În această calitate, a trebuit să se supună
dominației Imperiului Persan și să-l însoțească pe Darius I în timpul celebrei sale
expediții din anul 514 î.Hr. împotriva sciților de la nord de Dunăre. Miltiades a fost
lăsat la comanda trupelor care păzeau podul de vase construit peste Dunăre (trupe
alcătuite mai ales din grecii trimiși de orașele-state din Ionia, supuse perșilor).
Văzând că Darius, cu grosul armatei persane, nu s-a înapoiat la data stabilită
anterior, Miltiades a vrut să distrugă podul și să-l lase pe Darius pe seama sciților,
dar ionienii au refuzat să-l asculte.

În 499 î.Hr., profitând de revolta coloniilor grecești din Ionia împotriva

Imperiului Persan, Miltiades a cucerit insulele Lemnos și Imbros. Nu a reușit însă
să mențină aceste poziții în fața imenselor armate trimise de Darius I pentru a
înăbuși rapid această revoltă. A trebuit să fugă la Atena, scăpând în ultimul moment
de blocada flotei persane (492 î.Hr.). Atenienii l-au acuzat de tiranie, dar în final a
fost achitat.

Devenind un lider al partidului oligarhic din Atena, având și sprijinul lui

Aristide cel Drept, el a fost ales printre cei zece strategi ai Atenei, având o
influență determinantă asupra celorlalți nouă colegi.

În anul 490 î.Hr. atenienii au înfruntat puternicele forțe persane trimise de

Darius I pentru a pedepsi polis-urile grecești care sprijiniseră revolta eșuată a
ionienilor din 499 - 493 î.Hr. și pentru a a supune întrega Grecie. Întreaga flotă
persană (în jur de 600 de corăbii) ancorase în golful de la Maraton - la circa 42 km
de Atena.[4] Miltiades reușise să influențeze forul suprem de conducere atenian
(Adunarea poporului) să accepte lupta în câmp deschis, în locul apărării în spatele
zidurilor cetății.[5] Cu autoritatea pe care i-o conferea experiența sa militară și
cunoștințele sale despre componența armatei persane, el l-a convins pe polemarhul
Callimachus (comandantul suprem al armatei ateniene) să declanșeze imediat
atacul. Armata persană, care se considera avantajată prin superioritatea sa
numerică, nu s-a alarmat de apariția atenienilor și a continuat activitățile de
debarcare de pe flota care staționa în golful Maraton. Profitând de faptul că o parte
dintre perși erau ocupați cu descărcarea proviziilor de pe corăbii și cu acțiuni de
recunoaștere în zonă, Miltiades a declanșat atacul într-un mod oarecum atipic
pentru acele vremuri: în loc să înainteze lent, pentru a ține strânsă formația de luptă
(falanga), hopliții atenieni și aliații lor din Plateea au atacat în pas alergător
infanteria persană, care era cel puțin de două ori mai numeroasă.

Efectuând o manevră clasică de dublă învăluire, rândurile compacte ale

hopliților greu înarmați au zdrobit și risipit masa lipsită de coeziune a arcașilor și
călăreților persani. Armata persană fusese înfrântă, dar flota lor rămăsese aproape
intactă. Deoarecee încă persista pericolul unei debarcări persane la Atena,
Miltiades și ceilalți nouă strategi ai Atenei (comandantul suprem, polemarhul
Callimachus, căzuse în luptă) au hotărât readucerea armatei la Atena. A fost un
marș forțat dificil, având în vedere terenul accidentat și oboseala hopliților după
luptă; totuși trupele au ajuns în timp util pentru a preîntâmpina o încercare de
debarcare a perșilor la Faleron (lângă Atena). Această regrupare în mare viteză a
atenienilor înspre cetatea lor a făcut ca perșii să renunțe la ideea unei noi debarcări;
văzând coasta Atticei așa de bine aparată, comandanții persani Datis și Artafernes
n-au mai insistat și s-au reîntors în Asia Mică.

Chiar dacă pentru Imperiul Persan această primă invazie a Greciei

continentale poate a fost considerată ca fiind pe jumătate reușită (peste zece ani
perșii au efectuat o nouă invazie în Grecia), pentru greci însă, bătălia de la Maraton
a rămas în amintire ca o victorie cu urmări capitale. Temuta armată persană (care
păruse până atunci de neînvins) a fost, pentru prima oară, zdrobită în câmp deschis
de catre hopliți. La Maraton, a fost salvată nu numai independența unui popor, ci o
întreagă civilizație. Atenienii s-au salvat pe ei înșiși și au salvat, în același timp,
Grecia.

În anul următor (489 î.Hr.), Miltiades, după ce a obținut bani sub formă de
împrumuturi de la cetățenii atenieni, a întreprins pe cont propriu o expediție
împotriva insulei Paros, pentru a-i pedepsi pe locuitorii acesteia care acordaseră
ajutor perșilor. Expediția s-a soldat însă cu un eșec. Adversarii politici ai lui
Miltiades au profitat de acest fapt și au cerut condamnarea la moarte a acestuia. În
cele din urmă, cel care salvase Atena la Maraton a fost condamnat la închisoare,
acolo unde a și murit în același an.

În concluzie, Miltiade a fost un lider militar și politic remarcabil, care a jucat

un rol important în istoria Greciei antice. Victoria sa în bătălia de la Marathon a
avut un impact semnificativ asupra moralei și prestigiului Atenei, consolidând
poziția sa ca una dintre cele mai importante puteri din Grecia antică.
BIBLIOGRAFIE

1. Piatkowski, A., O istorie a Greciei antice, Ed. Albatros, București, 1998.

2. https://www.britannica.com/biography/Miltiades-the-Younger

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Miltiades