MEDICINA BIZANTINA

Imperiul Bizantin

• Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin este termenul folosit în mod
convențional pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu având capitala
la Constantinopol.
• Sintagma Imperiul Bizantin a apărut începând cu scrierile istoricilor moderni,
desemnând Imperiul Roman de limbă greacă din Evul Mediu.
• A fost si centrul regiunii, al puterii, al unei societati vibrante si sofisticate.
• Societate ce a pastrat traditiile romane si grecesti in timp ce Imperiul de Vest se
scufunda in haosul Evului Mediu.
• Imperiul Bizantin era format dintr-o arie de orase mai mici si porturi la
mare conectate de o infrastructura dezvoltata. Bizantinii urmau stilul
de viata crestin centrat in jurul casei.
• Diplomatia a fost una dintre cele mai puternice arme ale Bizantului. A-
ti face prieteni intre vecini a fost scopul lor.
• Cand Europa medievala nu stia ce inseamna scolarizare, Imperiul
Bizantin era la apogeu. Cand Europa medievala se confrunta cu ciuma
si fometea, 30% din Bizant stia carte.
• Imperiul Bizantin a avut o influență majoră asupra creștinismului ortodox.
• Sfantul Vasile cel Mare a susţinut ideea: "Harul lui Dumnezeu este evident
în puterea de vindecare a medicinei şi a celor ce o practică, nu mai puţin
decat în vindecările miraculoase".
• Și Sfantul Ioan Gură de Aur menționa: "pentru că Dumnezeu le-a dat lor
(medicilor) un talent special pentru a salva pe alții de durere și, uneori de
moarte, ei au o responsabilitate imediată de a împărţi talanţii lor ".
• Sfinţii Părinţii ai secolului IV au subliniat esenţa practicicii medicale, ca
fiind cel mai grăitor exemplu de dragoste în acțiune - filantropia, aşa cum a
fost numită de Sfîntul Clement al Alexandriei.
• Medicina şi practica sa, în acest fel, au devenit simbol pentru virtutea
creştină de bază.
• Această acceptare a medicinei seculare de către marii Părinți ai Bisericii
răsăritene a deschis calea pentru înflorirea ştiinţei medicale şi dezvoltarea
instituţiilor de îngrijire medicală în Est.
• În ultima jumătate a secolului IV şi începutul secolului V, în Est au înflorit
instituții filantropice susținute, în primul rînd, de către Biserică.
• Au existat case pentru săraci (ptochotropheia), case pentru orfani
(orphanotrophia), case pentru bătrîni (gerokomeia) și spitale
(nosokomeia și xenones)
• Atunci când Sfantul Ioan Gură de Aur a devenit patriarh al
Constantinopolului în anul 390, el a deschis calea spre întemeierea
mai multor instituții filantropice, inclusiv spitale.
• La scurt timp, fiecare oraş important din imperiu avea cîteva spitale.
• In 1896 a fost publicat în limba rusă Tipicul Mănăstirii Pantocrator din
Constantinopol, care descria un spital in detaliu.
• Mănăstirea a fost întemeiată de către împăratul bizantin Ioan al II-lea
Komnenos în 1136.
• Spitalul Mănăstirii Patocrator din Constantinopol - 60 de paturi împărţite
pe 5 secţii:chirurgie, oftalmologie, ginecologie şi două clinici pentru
medicină generală
• Tipicul menţiona mai multe instituții. Acesta includea mănăstirea, trei
biserici și două instituții filantropice: xenonul sau spitalul și un
gerokomeion sau casă pentru varstnici.
• Xenon era termenul obişnuit folosit pentru spitale în Imperiul Bizantin.
• Biserica principală a mănăstirii se găseşte încă în Istanbul și este
cunoscută sub numele de Zeired-kilisse-Tzami(o moschee). Clădirea
spitalului a fost distrusă.
Caracteristicile unui spital bizantin

• Facilităţi moderne: secţii specializate, secţii distincte pentru femei, rezerve

de aşternuturi, paturi cu saltele perforate pentru cei imobolizaţi la pat.
• Personal medical: Tipicul menţiona un personal complet, incluzand şi pe cei
în proces de studiu şi instruire.
• Cei mai buni doctori aveau gărzi – peste o lună, în care trebuia să lucreze
doar în spital şi nu aveau dreptul să primească pacienţi privaţi. Era o
onoare să lucrezi ca doctor în astfel de spitale, deoarece doar cei mai buni
erau aleşi. Fără îndoială, acest lucru îi ajuta să aibă mai mulţi pacienţi în
timpul lunilor libere. Aceştia primeau o remunerare modestă, în schimb
aveau posibilitatea de a deveni mai buni în practica lor privată.
• Medicii aveau tururi o dată pe zi, în timpul iernii, și de două ori pe zi, din
mai pană în septembrie.
• Tipicul spune apoi că : după ce se cantă un psalm, ei examinează pe cei
bolnavi cu atenție și verifică boala fiecărei persoane în detaliu, tratand
fiecare bolnav cu remedii adecvate, făcand combinaţii potrivite pentru
fiecare, și, arătand un mare devotament și o preocupare atentă pentru
toți.
• Personal auxiliar: Tipicul prevedea un număr de personal auxiliar, inclusiv
asistente medicale, farmaciști și personalul din secţia de alimentare.
• Asigurarea calităţii: Doi medici-şefi erau angajaţi pentru a supraveghea
toată îngrijirea medicală oferită.
• Studii medicale: Un medic academician respectat trebuia să fie
întotdeauna la spital pentru a învăţa studenţii, precum şi tinerii doctori.
Acest doctor era cel mai plătit din întregul personal. Era la dispoziţie şi o
bibliotecă medicală.
• Din descrierea de mai sus, recunoaștem elementele esențiale ale unui
spital modern. Cu toate acestea, tipicul merge mai departe, subliniind că
nevoile spirituale ale pacienților erau, de asemenea, luate în calcul.
Două capele erau prevăzute (una pentru bărbați și alta pentru femei).
• Conceptul de îngrijire holistică (fizică și spirituală) era aspectul-cheie, în
acest mod vedeau bizantinii sănătatea şi vindecarea
VA MULTUMESC!