GEOGRAFIA CULTURALĂ

Geografia culturală este ramura geografiei umane care are în vedere

abordarea teritorială a două dimensiuni:
-sistemul de credințe, valori, obiceiuri care diferențiază grupurile
sociale, acestea din urmă fiind identificabile prin limbă, etnie, religie;
-elementele materiale care definesc un anumit standard de viață
[diverși indicatori precum: venit pe locuitor, speranță de viață, calorii
zilnice, televizoare, mașini, calculatoare, biblioteci publice raportate la
numărul de locuitori etc.; dintr-un asemenea punct de vedere, lumea se
împarte în state dezvoltate ("Nord") și state în dezvoltare ("Sud").
Peisajele culturale sunt importante , deoarece acestea se leagă cultura de mediile
fizice în care trăiesc oamenii. Acest lucru este vital , deoarece aceasta poate fie să
limiteze sau să înlăture dezvoltarea diferitelor aspecte ale culturii. De exemplu,
persoanele care trăiesc într - o zonă rurală sunt adesea legate mai mult cultural în
mediul natural din jurul lor decât cei care trăiesc într - o zonă metropolitană mare.
Aceasta este , în general , punctul central al „Tradiției Man-Land“de geografie și
studii de impact asupra naturii umane, impactul naturii asupra oamenilor, și
percepția oamenilor asupra mediului înconjurător.
Determinismul de mediu este convingerea că mediul, în special factorii fizici , cum ar fi
formele de relief și de climă, determină tiparele culturii umane și dezvoltarea societății.
Deterministii de mediu cred că factorii ecologici, climatici și geografice sunt responsabili pentru
culturile umane și decizii individuale. Argumentul principal al determinism de mediu prevede că
caracteristicile fizice ale unei anumite regiuni, cum ar fi climatice au un impact substanțial
asupra perspectivelor psihologice ale locuitorilor săi. Aceste perspective diferite, apoi răspândit
în întreaga populație și ajuta la definirea comportamentul general și cultura unei societăți. De
exemplu, sa spus că zonele de la tropice au fost mai puțin dezvoltate decât latitudini mai mari,
deoarece vremea calda continuu acolo a făcut mai ușor pentru a supraviețui și, prin urmare,
oamenii care locuiesc acolo nu au de lucru la fel de greu pentru a-și asigura supraviețuirea.
Possibilismul de mediu a fost stabilit de geograful francez Paul Vidal de la Blache și
a declarat că mediul stabilește limite pentru dezvoltarea culturală, dar nu definește în
întregime cultura. Cultura este în schimb definită de oportunitățile și deciziile pe care
oamenii le iau ca răspuns la abordarea unor astfel de limitări.
 Local /global
Desi fiecare societate are o cultura specifica ,exista cateva elemente ale culturii care sunt
universale. Exista anumite trasaturi si tipare comportamentale impartasite de culturile din
intreaga lume. Fiecare societate are o cultura distincta care formeaza temelia societatii.Cultura
nu ramane stagnanta ,evoluand constant si este influentata intr-un anumti grad de celelalte
culturi si societati.
Culturile sunt in mod extern afectate de contactul dintre societati care de asemenea pot
produce schimbari sociale si modificari in practicile culturale.Razboaiele si competitia asupra
resurselor pot avea impact asupra dezvoltarii tehnologice sau social dinamice.Ideeile culturale
se pot transfera de la o societate la alta prin difuzie culturala.Schimbul de idei se refera la un
element al unei culturi ce duce la inventia sau propagarea altuia in alta cultura.Se numeste
difuzie de stimul. Aculturalizarea are diferite intelesuri dar in context se refera si la inlocuirea
trasaturilor unei culturi cu acelea a altei culturi,cum s-a intamplat in anumite triburi de nativi
americani si la multe triburi indigene de pe tot globul intimpul procesului de colonizare.
 Cultura si civilizatie
Cultura exista in cadrul civilizatiei.In aceasta privinta o civilizatie poate cuprinde nu una ci mai multe
culturi.Comparand cultura cu civilizatia este ca si cand am compara limba care se vorbeste intr-o tara cu tara
insasi. Cultura poate fi invatata si poate fi transmisa din generatie in generatie .Folosind un mijloc de
comunicare este posibil pentru un anumit tip de cultura sa evolueze si poate fi chiar mostenita de alt grup de
oameni.Pe de alta parte civilizatia nu poate fi transmisa doar prin limba.Din cauza complexitatii sale si a
marimii este nevoie sa se transfere toate agregatele brute ale civilizatiei pentru a putea fi cu adevarat trecuta
generatiei urmatoare.Doar creste,se degradeaza si pana la urma se termina daca toate subunitatile sale vor
cadea.
În prezent, pe Glob se pot diferenţia următoarele areale culturale:
– european – cu o diversitate de etnii (de origine indo-europeană), obiceiuri și tradiţii, o unitate religioasă
creștină (catolici, protestanţi, ortodocși), curente progresiste (renaștere, iluminism, umanism, reformă),
dar și
o tendinţă de americanizare;
– nord-american (SUA și Canada) – cu origini europene legate de protestantism (White Anglo-Saxons
Protestants), având o istorie tânără, legată de idealurile de libertate, democraţie, proprietate individuală și un
mod nou de viaţă (visul american);
– latino-american – rezultat prin întrepătrunderea elementelor catolicismului spaniol şi portughez
(conquistadorii) cu cele amerindiene (precolumbiene), având un prezent contradictoriu în care se mai
păstrează elemente feudale;
– islamic – axat pe valorile islamice impuse de Coran, respectarea strictă a tradiţiilor, contraste social-
economice
infl uenţate de petrol şi explozia demografi că şi expansiunea terorismului;
– african (sub-saharian) – cu o fragmentare şi o diversitate etnică mari, un creştinism alterat de tradiţi şi
obiceiuri animiste, confl icte civile şi sărăcie;
– slav (Europa estică şi balcanică) – axat pe ortodoxie şi cultura bizantină, oscilând între Orient şi
Occident;
– sino-japonez (Extremul Orient) – cu omogenitate etnică şi religioasă (confucianism, taoism, şintoism),
valori
culturale milenare şi gigantism demografi c;
– hindus (indian) – axat pe religia hindusă, având o mare diversitate etnică şi lingvistică, o fragmentare
socială
organizată pe caste şi gigantism demografi c;
– sud-est asiatic – cu religie budistă şi diversitate etnică;
– australian – derivat din cultura europeană, cu elemente anglo-saxone şi aborigene;
– iudaic – identifi cat prin religia mozaică şi învăţăturile Torei (Legile lui Moise).
 Arii culturale
Aria culturală este o regiune de întindere variabilă, populată de grupuri etnice înrudite care vorbesc aceeaşi
limbă, fac parte din aceeaşi familie lingvistică, împărtăşesc acelaşi sistem de valori, convingeri, credinţe
religioase, obiceiuri şi tradiţii, cu un mod similar de viaţă şi comportament social şi care regăsesc aceleaşi semnifi
caţii în valorile spirituale şi materiale.
Pe fondul societăţii informaţionale şi al globalizării, există o tendinţă de uniformizare a arealelor culturale întrun
spaţiu cultural global (cultura globală).
Procesele de uniformizare şi modernizare implică:
Ocidentalizarea = procesul de difuzie a influenţei Vestului (Europa şi America de Nord) asupra întregii
lumi, prin exportul de valori şi produse culturale şi tehnologice (know-how);
Americanizarea = procesul de răspândire a valorilor şi mentalităţilor de tip nord-american
(libertate de acţiune,casă mare, maşină mare, carieră şi familie numeroasă = American Dream);
Mondializarea = proces din sfera globalizării care se referă la uniformizarea valorilor,
comportamentelor şi elementelor sociale care definesc indivizii şi grupurile sociale şi culturale.
Este stadiul superior al modernizării şi occidentalizării societăţilor tradiţionale.
Pe Glob există şi curente opuse mondializării şi occidentalizării, cum sunt: fundamentalismul
(Iran, state islamice), protecţionalismul şi izolaţionismul (în trecut – China, Japonia, în prezent –
RPD Coreeană.
 Globalizare / identitate națională

Globalizarea și cultura naţională sunt două concepte asupra cărora au fost emise cele mai multe
judecăţi, unele contradictorii. După dramaticele consecinţe ale războiului rece și ale
autoritarismului ideologic, după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din America și după
proaspătul Brexit, asistăm la o redefinire, dacă nu chiar la o reconstrucţie a naţionalului, a naţiunii.
Cultura naţională se află într-o relaţie de contextualizare culturală cu ceea ce am numi cultura
universală ori mai degrabă globală. „Globalizarea și cultura naţională” nu este doar o expresie, ci
reprezintă o dilemă. Pe de o parte, procesul de globalizare, văzut atât ca proces natural, cât si ca
proces dirijat, iar pe de altă parte, avem reacţia de răspuns a universului cultural, mai bine spus a
patrimoniului cultural al fiecărei naţiuni. Globalizarea include exportul și impunerea modelelor
culturale și socio-economice occidentale, fiind definită ca o situaţie nouă, de construcţie a unui
sistem planetar caracterizat printr-o enormă capacitate de comunicare și schimburi informaţionale
la scară globală.