Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GLOBALIZAREA
ANUL
2021-2022
CUPRINS
V. CONCLUZII
VI. BIBLIOGRAFIE
1
I. ASPECTE GENERALE ALE GLOBALIZÃRII
2
Şocul tehnologic şi-a spus cuvântul, şi procesul de globalizare a scăpat de sub
control în prima jumătate a secolului trecut când lumea a fost aruncată în două războaie
mondiale. Proporţiile mondiale au fost un rezult al globalizării, şi întreaga lume a devenit
un mare câmp de bătălie – lumea până nu de mult necunoscută, a devenit brusc
neîncăpătoare. Cel mai negativ aspect a fost însă cel reprezentat de Războiul rece; lupta
pentru supremaţie, prin ameninţarea nucleară, punea viitorul omenirii în discuţie. Omul,
cel puţin teoretic, a devenit capabil să se autodistrugă.
Globalizarea, pe lângă faptul că este discutată şi tratată sub diferite forme din
prisma tuturor palierelor societăţii în care trăim, reprezintă un fenomen inevitabil. Nu
suntem noi (nici ca indivizi luaţi în parte şi nici ca popor sau naţiune) în măsură să
decidem sau să alegem dacă vrem globalizare, dacă acceptăm globalizarea. Astăzi
globalizarea există pur şi simplu, iar noi suntem oarecum predestinaţi să trăim sub semnul
acesteia, sub spectrul ei şi să-i facem faţă. Ce este sau ce înseamnă însă în mod concret
acest fenomen pe care ne-am obişnuit să-l numim globalizare? Este imposibil să epuizăm
într-o definiţie sau într-o formulare toate resorturile pe care le implică această realitate.
Pe scurt putem spune că globalizarea este “sistemul nou, foarte bine uns şi interconectat”
care a înlocuit “sistemul lent, stabil, ciopartit al Războiului Rece care dominase politica
internaţională începând din 1945”. Prin globalizare noi am devenit şi suntem “un singur
fluviu” (Thomas L. Friedman, p. 16). Pe acest cadru de bază şi generalizant se adaugă
apoi toate celelalte componente care alcătuiesc societatea postmodernă în care trăim:
economico-financiar, politic, cultural şi chiar religios. Nimic din ceea ce se întâmplă
acum în societatea noastră nu rămâne necontaminat de flagelul globalizării. Globalizarea
a devenit simbolul vremurilor în care trăim.
Globalizarea este un termen foarte uzitat căruia îi putem atribui numeroase
semnificaţii. Prin acest termen putem înţelege dezvoltarea pieţelor financiare globale,
creşterea corporaţiilor transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor
naţionale. Majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzând
pătrunderea valorilor de piaţă în acele domenii de care ele nu aparţin în mod tradiţional,
pot fi atribuite acestor fenomene. S-ar putea discuta totodată despre globalizarea
informaţiei şi a culturii, despre răspândirea televiziunii, a Internetului şi a celorlalte forme
de comunicare şi despre mobilitatea crescută a comercializării ideilor (George Soros,
Despre globalizare, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 23).
Globalizarea mai poate fi definită ca un set de structuri şi procese economice,
sociale, tehnologice, politice şi culturale care reies din caracterul schimbător al
producţiei, consumului si comerţului de bunuri. S-au petrecut multe schimbări în
economia mondială, de altfel putem considera globalizarea ca un rezultat a creării pieţei
mondiale. Dar globalizarea nu poate fi sinonimă cu internaţionalismul şi cu
transnaţionalismul. Cele doua procese îşi au ,,rădăcinile" în modul mercantilist de a
regiza comerţul, în special după Primul Război Mondial, într-un model multinaţional de
dezvoltare.
Există patru caracteristici principale care pot explica originile globalizării:
integrarea în pieţele mondiale ale economiilor naţionale, tranziţia de la economia ,,high
volume" la cea „high value" care rezultă din cunoaşterea tot mai bună a produselor şi
serviciilor folosite pe piaţă, sfârşitul bipolarităţii între capitalism şi socialism în privinţa
costurilor de producţie, şi, nu în ultimul rând configurarea noilor blocuri economice.
La sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial, tranzacţiile Internaţionale de
capital erau strict controlate de majoritatea statelor. Instituţiile rezultate la Bretton
3
Woods, Fondul Monetar Internaţional (FMI) si Banca Mondială, au fost concepute
tocmai pentru a facilita comerţul internaţional şi investiţiile într-un mediu caracterizat
prin restricţionarea fluxurilor de capital privat. Controalele asupra mişcărilor de capital au
fost treptat înlăturate, iar pieţele financiare off- shore, stimulate şi de criza petrolului din
anul 1973, s-au dezvoltat rapid. Mişcările internaţionale de capital s-au accelerat la
începutul anilor `80, în timpul lui Ronald Reagan şi Margaret Thacher, pieţele financiare
devenind cu adevărat globale la începutul anilor '90, după colapsul imperiului sovietic.
Globalizarea este de dorit din mai multe puncte de vedere. Întreprinderea privată este aptă
să producă bogăţie decât statul. Mai mult, statele au tendinţa de a abuza de propria putere.
Globalizarea oferă un grad de libertate individual pe care nici un stat nu-1 poate asigura.
Concurenţa liberă la scară globală a eliberat talentele antreprenoriale şi creative şi a
accelerat inovaţiile tehnologice.
Premisa decisivă şi suflul continuu al globalizării le găsim în ceea ce Thomas L.
Friedman numeşte “democratizarea tehnologiei” (p. 68). Descrierea pe care el o face
acestei schimbări este extrem de vie şi inteligibilă pentru oricine vrea să patrundă
semnificaţia concretă a globalizării: “democratizarea tehnologiei este cea care oferă unui
număr tot mai mare de oameni, echipaţi cu tot mai multe computere, modemuri, telefoane
celulare, sisteme de cablu si conexiuni prin internet, posibilitatea de a ajunge tot mai
departe şi mai departe, într-un număr tot mai mare de ţări, din ce în ce mai rapid, mai
profund şi mai ieftin decât oricând în istorie…Graţie democratizării tehnologiei, acum
toţi putem avea acasă la noi o bancă, un birou, un ziar, o librărie, o firmă de brokeri, o
fabrică, o firmă de investiţii, o şcoală…” (p. 68-69).
Această democratizare a tehnologiei a deschis cu adevărat calea unei circulaţii
libere a informaţiei pe toate planurile, proces soldat cu consecinţe fantastice sub toate
aspectele. In era globalizării se poate comunica liber de orice constrângeri oriunde, de
oriunde. Practic nu exista limitări în această direcţie pentru ţările racordate la sistemul
globalizării. Un alt aspect semnificativ este deplina liberalizare şi dezvoltare a
comercializării serviciilor şi bunurilor sau produselor în cadrul globalizării, facilitată în
mod indiscutabil de aceeaşi democratizare a tehnologiei. Pe acest plan este clară
constatarea că anumite disfuncţionalităţi economico-financiare apărute neprevizibil într-o
anumită parte a sistemului vor afecta direct sau vor influenţa în mod cert şi celelalte
componente (un exemplu des întâlnit în acest sens îl constituie fluctuaţia cotaţiei
monedelor naţionale în raport cu cele considerate etalon - respectiv dolarul american şi
euro - în situaţiile de criză politică sau economico-financiară pe care le traversează uneori
ţările care administrează aceste monede, dar pot apărea şi situaţii inverse, când
desfăşurarea activităţii unor domenii ale economiilor ţărilor cunoscute ca superputeri sunt
dereglate de crize politice sau militare din alte zone de pe glob). Sigur rămâne faptul că
nimic nu se întâmplă pe glob, care să nu aibă repercursiuni cât de mici asupra tuturor.
Mai ales în ce priveşte deciziile preşedintelui SUA, ţară care deţine oarecum rolul unui
leader în sistemul globalizării, şi desfăşurarea forţelor politice de aici, putem spune că
sunt de interes global, nu numai ca şi informaţie, ci chiar la nivelul concret al stării de
fapt. Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar
contradictoriu, care a fost privit si analizat in mod diferit de către cei ce şi-au asumat
acest risc sau această răspundere. Dar dincolo de aceste analize globalizarea rămâne un
fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea
noastră.
4
Însă globalizarea are şi latura ei negativă. În ţările mai puţin dezvoltate, mulţi au
suferit din cauza globalizării fără a primi un sprijin în ceea ce priveşte sistemul de
securitate socială. Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunuri
private şi cele publice. Pieţele sunt capabile să răspundă şi altor necesitaţi sociale. Pieţele
financiare globale pot naşte crize. Este posibil ca locuitorii din ţările dezvoltate să nu fie
pe deplin conştienţi de urmările devastatoare ale crizelor financiare deoarece acestea au
tendinţa de a lovi mai crunt în ţările în curs de dezvoltare. Globalizarea conduce la
dereglarea demografică, accentuarea fenomenului de sărăcie la nivel global, instabilitate
economică, şi amplificarea şi degenerarea conflictelor.În era globalizării unele ţării caută
să-şi întărească identitatea în detrimentul dizolvării identităţii altor ţări.
5
stat, fie şi dezvoltat, apare “economia “dublă, apar “enclave înfloritoare”, “regiuni –
donatoare, regiuni creditabile”. Regiuni întregi se transformă în furnizori de materie
primă şi pieţe de desfacere pentru corporaţiile transnaţionale, fără a dezvolta producţiile
proprii. Procesul de aprofundare a diviziunii muncii dă naştere la grave probleme social-
politice. În discuţiile despre globalizare apare tot mai des noţiunea de “învinşi”- acestea
sunt unele pături sociale sau chiar naţiuni întregi care s-au pomenit în afara dezvoltării
economice, fără vreo şansă de a ieşi de unele singure dintr-o situaţie extrem de dificilă,
aşa cum circuitul liber al mărfurilor din ţările dezvoltate spre ţările în curs de dezvoltare
diminuează posibilitatea ţărilor sărace de a-şi dezvolta producţiile proprii în diverse
domenii. Decalajul dintre ţările bogate şi cele sărace este într-o creştere continuă.
Astfel, cred că globalizarea este un proces de creare şi dezvoltare a unui sistem
informaţional şi financiar unic, care cuprind întreaga lume şi este legat cu accesul absolut
la informaţie şi cu mişcarea rapidă a capitalului. Aceasta constituie în fond, cel mai înalt
nivel al integrării care a început în Epoca marilor descoperiri geografice. Consider că
trebuie discutate rezultate calitativ noi, deoarece ele se bazează pe nişte tehnologii absolut
noi. Nu este vorba despre Internet, televiziunea globală şi alte lucruri frumoase, dar
despre faptul că pentru prima dată în istoria omenirii afacerea cea mai profitabilă nu
rezidă în schimbarea obiectelor neînsufleţite, dar în crearea unei conştiinţe vii.
Dacă pe parcursul întregii sale istorii omenirea nu a făcut altceva decât să schimbe natura,
atunci în prezent presiunea antropgenă asupra naturii a atins nivelul critic, şi omenirea nu
mai rezolvă problemele apărute prin acomodarea naturii la propriile interese ci invers - pe
cale acomodării proprii la natură. Pragul creat în urma apariţiei noilor tehnologii a
devenit cea mai profitabilă afacere. Dacă înainte de modelarea conştiinţei oamenilor se
ocupau dictatorii şi chiar multe dintre ţările democratice, în prezent acest lucru a devenit,
pentru prima dată, cel mai convenabil şi mai eficace tip de afaceri. Dacă mai înainte
aceasta era prerogativa statului sau a unor mari structuri, acum de aceasta se ocupă
orişicare producător de conserve pentru pisici. Este clar că acest proces duce la schimbări
internaţionale, deoarece concurenţa capătă noi resurse.
Aceasta, însă, implică o destabilizare şi nesiguranţă globală. De exemplu, elaborarea
noilor principii tehnologice, inclusiv a celor informaţionale, este concentrată în SUA,
Germania şi Japonia. La etapa actuală americanii, germanii şi japonezii s-au distanţat
enorm şi determină, practic, evoluţia omenirii.
6
desfăşurare, cu impact global; alţii îi reduc conţinutul la cel al unei ideologii care
legitimează supremaţia Occidentului şi consacră occidentalizarea sau americanizarea
lumii.
În acest context vom face referire la un alt termen, respectiv cel de regionalizare. Acesta
defineşte o consecinţă, fie un mod de protecţie împotriva globalizării, în ultima instanţă
un instrument prin care se caută surmontarea dificultăţilor generate de dimensiunile prea
reduse ale statelor naţionale create în perioada post westfalică. Astfel, se profilează două
tipuri de regionalizare : una de esenţă ,,dură", care caută să transforme microregiunile în
spaţii de state naţionale între care competiţia să prevaleze asupra cooperării. Cea de-a
doua este deschisă şi funcţională modernizării sau chiar americanizării lumii bazate
pe ,,soft-power". Trebuie să facem însă precizarea că singura regiune din lume unde este
vizibil un proces de ,,regionalizare" este, în acest moment, Europa (Revista
„Psihosociologia”, Anul V, nr. 2 (18), Ed. Institutului Naţional de Informaţii Bucureşti,
iunie 1999, p.19).
Ambele tipuri de regionalizare, dincolo de diferenţe au şi elemente comune, relevante
pentru înţelegerea procesului. Poate cel mai şocant dintre ele este cel referitor la
permeabilizarea frontierelor.
Frontiera nu mai are rolul unei împrejmuiri intangibile a teritoriului. Statul devine
inevitabil parte a unui întreg : lumea globalizată, iar spaţiul sau teritoriul se înţelege de
acum după o logică a fluxurilor în toate domeniile : capitaluri, bunuri, informaţii, cultură,
persoane. Toate aceste fluxuri sunt atât vectori de putere pentru cei care ştiu să le
producă, să le stăpâneasca şi să le dea un sens, cât şi factori de destabilizare, dacă sunt
văzute ca o fatalitate.
Trebuie să înţelegem că statul nu mai este singurul vector de putere. Aceasta este deja
divizată între diferite domenii de schimburi globalizate. Este evident că suveranitatea îşi
schimbă natura şi odată cu ea noţiunea şi exerciţiul însuşi al puterii. Incontestabil, o
anumita formă de suveranitate este pe cale de dispariţie în favoarea unui nou sistem de
reglementare socială, care integrează de facto interpretarea internaţionalului şi
naţionalului.
7
diferenţelor şi competitivităţi alternativelor. Din ce în ce mai des, comportamentele şi
activităţile oamenilor din anumite zone au repercusiuni care se extind dincolo de graniţele
locale, regionale sau naţionale şi, mai devreme sau mai târziu, ating dimensiuni
mondiale.În general, cu cât cadrul temporal este mai mare, cu atât mai mare va fi
participarea la activităţile individuale şi colective cu impact mondial. În acest proces se
manifestă o sensibilitate crescută la diferenţele care apar la scară mondială, diferenţe care
formează bazele interacţiunii competitive şi complementare. Ambele devin astăzi mai
intense, la un nivel care trece de cadrul statului-naţiune.
Odată cu intensificarea ,,comprimării spaţio-temporale" devine imposibilă, spaţial
vorbind, ,,rezolvarea" problemelor prin ,,evitarea" lor (de exemplu suburbiile reprezintă o
retragere, o scăpare faţa de problemele din centrul urban). Cum interdependenţele la scară
mondială cresc în fiecare moment şi odată cu recunoaşterea faptului că există ,,o singură
lume", posibilităţile pentru soluţiile izolate, parţiale sunt acum diminuate atât pentru
individ, comunitate locală sau stat-naţiune. De exemplu, problema poluării aerului devine
din ce în ce mai dificil de rezolvat, independent de resursele materiale si politice
disponibile. Nu numai indivizii dar şi statele sunt incapabile să stopeze creşterea
numărului de intervenţii provenite din afara graniţelor lor.
Deşi în general tindem să vedem deschiderea spre o arie largă din punct de vedere al
emancipării faţă de constrângerile locale, provinciale sau naţionale, trebuie luat în
considerare şi celălalt aspect al problemei. Astfel, cu cât mai mare va fi nivelul de
globalizare, cu atât mai restrânsă va fi sfera ,,alternativelor de evadare". În acest sens,
globalizarea este un fel de totalizare a spaţiului mondial (Ramonet Ignacio – Geopolitica
haosului – Ed. Doina, Bucureşti, 1998, p. 45).
8
criticii deoarece ei consideră că ,,indivizii vor deveni la fel, peste tot în lume". Asemenea
tendinţe sunt văzute ca fiind negative, în special acolo unde standardizarea şi
uniformizarea apare alături de o tendinţă de dominare unică, indicată prin concepţii
precum ,,americanizarea" sau ,,occidentalizare". Aceasta implică standardizarea atât a
culturii materiale cât şi a celei non-materiale : anumite ,,reţele" de hoteluri, pieţe de
desfacere, aeroporturi internaţionale sau folosirea unei anumite limbi universal cunoscute
precum engleza.
Un proces intens similar este în desfăşurare, la scală teritorială mai restrânsă, în
încercările ,,integrării europene". Sute de măsuri diferite au fost propuse pentru a asigura
omogenizarea teritoriului Europei, o ,,Europă fără graniţe".Şi în acest caz este vorba, pe
de o parte, de o eliminare a exclusivităţii reciproce, care pune câteva probleme atâta
vreme cât aici existau sisteme închise ce coexistau la nivelul statelor-naţiuni şi, pe de altă
parte, introducerea standardelor uniforme şi a culturii comune, fie ca proces de difuziune,
fie ca participare colectivă în crearea unei naţiuni.
9
tehnologiilor noi. Astfel, diferenţele temporale nu mai exclud o zonă de la sistemul
mondial. Este importantă, mai ales în momentul actual, existenţa legăturilor între indivizii
din diferite zone (ex.: pieţele bursiere din New York, Londra sau Tokyo). În aceste
servicii care sunt cel mai integrate în procesele de expansiune internaţionale şi mondiale,
oamenii nu-şi mai permit pauzele zilnice în timpul local.
În ,,oraşele mondiale" ale lumii putem găsi un număr mare de activităţi sau
instituţii care lucrează continuu în ,,timpul mondial", cum sunt aeroporturile
internaţionale sau industria hotelieră. În ciuda flexibilităţii lor, procesele de expansiune
mondiale pot fi dezvoltate doar acolo unde există o sincronizare de timp exactă cu fazele
particulare sau operaţii ale procesului de producţie care au loc la diverse localizări.
Conceptul ,,chiar la timp" a devenit din ce în ce mai important.
CONCLUZII
10
preface în spectacol şi marfă (mcdonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult
de tehno-ştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau
globalizat, omul centrat doar economic riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai
pentru producţie şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice
transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii sau “ultimul om”
anunţat de A. Kojeve în 1947 si F. Fukuyama în 1992. În ciuda tuturor acestor
avertismente nu putem evita sau elimina globalizarea. Singura şansă care ne rămâne este
să încercăm să dobândim o viziune echilibrată asupra globalizării, care să ne ajute în plan
concret să-i fructificăm din plin avantajele şi oportunităţile, iar de cealaltă parte să-i
sesizăm pericolele pentru a le putea atenua din timp efectele. Globalizarea, ca toate
fenomenele umane, nu este nici ceva bun în sine, nici ceva rău în sine. Putem spune că
prezintă chiar mai multe aspecte pozitive decât negative. Însă idolatizându-i excesiv
principiile şi uitând de ceea ce înseamnă la nivel personal factorul uman, globalizarea
poate deveni un agent al sfârşitului civilizaţiei umane în forma în care aceasta a evoluat
de-a lungul timpului.
BIBLIOGRAFIE
11