Extremismul Religios

- Studiu de caz TURCIA -

SUMAR

1. Fenomenul globalizării
1.1. Globalizarea ca expansiune a dominaţiei şi dependenţei
1.2. Globalizarea ca interdependenţă în creştere la nivel mondial
1.3. Globalizarea ca omogenizare a lumii

2. Turcia contemporană şi pericolul islamist

2.1. Proliferarea curentelor islamiste în rândul populaţiei musulmane
2.2. Gândirea Selefită
2.3. Islamul Politic
2.4. Acţiune la nivel european

3. Cazul românesc
3.1. Posibile riscuri pentru siguranţa naţională a României
3.2. Activitatea de combatere a terorismului fundamentalist-islamic arab în România
3.3. În loc de concluzie
BIBLIOGRAFIE

1
 1. Fenomenul globalizării

P. Worsley afirma că "până în zilele noastre societatea umană nu a existat", însemnând că

doar astăzi putem vorbi de forme ale asocierii care se răspândesc în întreaga lume, în sensul în
care până acum niciodată nu s-au aflat pe scenă toţii actorii posibili. Într-un fel, posibilitatea
unei singure societăţi umane mondiale a existat din totdeauna, dar ocazia nu a apărut decât
acum. Lumea a devenit în aspectele importante un singur sistem social, ca rezultat al
dezvoltării legăturilor de interdependenţă care afectează acum pe fiecare dintre noi. Sistemul
global nu este doar un mediu în interiorul căruia se dezvoltă şi evoluează societăţile
particulare. Legăturile sociale, economice şi politice care traversează graniţele dintre state
condiţionează în mod decisiv soarta celor care trăiesc în fiecare din ele. Termenul general
folosit pentru a caracteriza această interdependenţă crescândă a societăţii umane este acela de
globalizare.
Fenomenul globalizării reprezintă etapa viitoare a procesului general de dezvoltare
politico-economică şi culturală a omenirii. Pentru moment este dificil să vorbim cu oarecare
certitudine despre efectele de lungă durată ale procesului de globalizare asupra comunităţii
internaţionale dar, chiar şi acum, este clar că procesul de globalizare are atât un impact
pozitiv, cât şi unul negativ. Partea pozitivă a acestui proces este că va asigura circulaţia
informaţiei şi va spori interacţiunea dintre ţări, care la rândul ei deschide noi posibilităţi
pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, îndeosebi în sfera economică. Intensificarea
schimburilor comerciale, investiţionale şi tehnologice între diferite regiuni, facilitarea
contactelor interumane, familiarizarea cu culturile altor popoare sunt, cu siguranţă, benefice
pentru omenire.
Pe de altă parte, odată cu aceasta, globalizarea comportă şi noi provocării, cărora
omenirea trebuie să le facă faţă. Multe pericole au un caracter regional sau chiar planetar:
catastrofe ecologice şi tehnologice, criminalitatea transnaţională, terorismul internaţional etc.
Expansiunea necontrolată a unor modele culturale de calitate îndoielnică aduce un
prejudiciu tradiţiilor naţionale şi culturale ale popoarelor, ameninţând originalitatea lor.
Intensificarea procesului de globalizare prezintă şi unele pericole pentru economiile naţionale.
În acelaşi timp, din cauza distribuirii neuniforme ale avantajelor globalizării, aspectele

2
negative ale acestui proces se vor răsfrânge negativ în special asupra ţărilor în curs de
dezvoltare, astfel încât acestea ar putea rămâne departe de progres sau chiar în afara lui.

Creşterea interdependenţei în relaţiile internaţionale generată de globalizare aduce şi

noi aspecte ale noţiunii de "securitate naţională şi internaţională". astfel creşte numărul
factorilor externi care influenţează funcţionarea stabilă a societăţii. Starea securităţii
internaţionale influenţează din ce în ce mai mult posibilitatea de garantare a securităţii
naţionale. De aceea, menţinerea stabilităţii la nivel global, acordarea asistenţei în crearea unor
astfel de mecanisme internaţionale ce ar asigura o dezvoltare durabilă şi echilibrată, va deveni
o prioritate şi una din principalele probleme pentru comunităţile regionale.
Totuşi, există opinii conform cărora fenomenul globalizării nu ar fi unul nou şi
necunoscut omenirii. Bazele sistemului economic global au fost puse odată cu descoperirile
geografice, dezvoltarea transporturilor şi telecomunicaţiilor, a întregii economii mondiale.
Ceva similar cu ceea ce numim astăzi globalizare a avut loc şi înainte de primul război
mondial, când lumea a fost împărţită între marile puteri, devenind astfel mai omogenă şi mai
uşor de dirijat. Primul şi al doilea război mondial, revoluţiile ce le-au urmat, la fel ca şi
procesul de decolonizare au încetinit puţin procesul de globalizare a economiei mondiale.
Astăzi, în schimb, aceasta este una dintre problemele de pe ordinea de zi a politicienilor şi
politologilor.
Putem concluziona că, mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic şi
mai apoi geopolitic şi geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a
economiilor mai multor ţări. Se schimbă caracteristicile calitative ale acestor economii, care
se transformă din nişte sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial. Astfel, se
schimbă însuşi noţiunea de "economie naţională".
Instituţia economică de bază devine corporaţia transnaţională, care îşi amplasează
fabricile şi îşi comercializează produsele acolo unde îi este mai convenabil, fără a lua în
considerare existenţa graniţelor. Din această cauză are loc aprofundarea procesului de
diviziune internaţională a muncii, iar în cadrul unui singur stat, fie şi dezvoltat, apare
"economia dublă", apar "enclavele înfloritoare", "regiuni donatoare", "regiuni creditabile". În
replică, regiuni întregi se transformă în furnizori de materie primă şi pieţe de desfacere pentru
corporaţiile transnaţionale, fără a-şi mai dezvolta producţiile proprii. Deşi corporaţiile
folosesc mâna de lucru mai ieftină, în special în ţările în curs de dezvoltare, acest lucru duce
inevitabil la creşterea şomajului, forţa de muncă neputând fi absorbită într-o proporţie
majoritară. Procesul de aprofundare a diviziunii muncii dă naştere la grave probleme social-
politice, tensiuni care cresc de la o zi la alta. Acest lucru trebuie luat în considerare, împreună

3
cu toţii factorii care pot concura la amplificarea lui, fiind necesară o analiză atentă şi
includerea concluziilor în strategia de securitate naţională.
La nivel internaţional, în discuţiile despre globalizare apare tot mai des noţiunea de
"învinşi"- aceste fiind unele pături sociale sau chiar naţiuni întregi care s-au pomenit în afara
dezvoltării economice, fără a avea vreo şansă de a ieşi singure dintr-o situaţie extrem de
dificilă, aşa cum circuitul liber al mărfurilor din ţările dezvoltate spre ţările în curs de
dezvoltare diminuează posibilitatea ţărilor sărace de a-şi dezvolta producţiile proprii în
diverse domenii. Aici intervine riscul determinat de acest fenomen şi aceasta este motivaţia
care impune atât o strategie la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, mai ales dacă avem
în vedere că decalajul dintre ţările bogate şi cele sărace este în continuă creştere.
Globalizarea este un proces de creare şi dezvoltare a unui sistem informaţional şi
financiar unic, care cuprinde întreaga lume şi este legat cu accesul absolut la informaţie şi cu
mişcarea rapidă a capitalului. Aceasta constituie, în fond, cel mai înalt nivel al integrării care a
început în epoca marilor descoperiri geografice. Ar trebui discutate rezultate calitativ noi,
deoarece ele se bazează pe nişte tehnologii noi. Nu este vorba despre Internet, televiziunea
globală şi alte lucruri frumoase, ci despre faptul că pentru prima dată în istoria omenirii
afacerea cea mai profitabilă nu rezidă în schimbarea obiectelor neînsufleţite, dar în crearea
unei conştiinţe vii. Pragul creat în urma apariţiei noilor tehnologii a devenit cea mai
profitabilă afacere. Modelarea conştiinţelor oamenilor a devenit, pentru prima oară, cel mai
convenabil şi eficace tip de afaceri. Dacă înainte acesta era prerogativa statului sau a unor
mari structuri, acum de acesta se ocupă oricare producător de conserve pentru pisici. Evident,
este clar că acest proces duce la schimbări internaţionale, deoarece concurenţa capătă noi
resurse.
Tot acest proces implică, însă, o destabilizare şi o nesiguranţă globală. În spijinul
acestei teze putem aminti că elaborarea noilor principii tehnologice, inclusiv a celor
informaţionale, este concentrată în SUA, Japonia şi Germania, state care s-au distanţat enorm
faţă de celelalte naţiuni şi determină, practic, evoluţia omenirii.
În ciuda lucrurilor bune pe care globalizarea le poate aduce, putem afirma că acesta
înseamnă şi o limitarea democraţiei, oricât de straniu ar putea părea acest lucru. Putem
exemplifica spunând doar că pentru a asigura influenţa asupra cetăţenilor este de ajuns să poţi
influenţa elita, care este un model pentru imitare. În urma acestei activităţi de lungă durată se
schimbă şi modelul de conştiinţă al elitei - ea începe să gândească puţin altfel, apar noi
stereotipuri, ajungând să se distanţeze tot mai mult de cealaltă masă a populaţiei prin felul de
a vedea lumea şi prin felul de a gândi. Chiar dacă şi în cazul unor regimuri totalitare,
nedemocratice are loc pătrunderea unor idei în conştiinţa conducătorilor (elitei), în momentul

4
în care această elită devine ultra informatizată, pătrunderea noilor idei devine tot mai dificilă.
Astfel, potenţialul democraţiei se reduce la 20-30% din populaţie. Consecinţa directă este
apariţie a două pături sociale, una fiind acea parte a populaţie care participă la formarea
conştiinţei oamenilor, obţinând şi un profit, şi toţi ceilalţi, care ajung să reprezinte doar nişte
obiecte ale influenţei. Acesta ar fi unul dintre motivele reacţiilor repulsive, alături de
internaţionalizarea reţelelor de crimă organizată (traficul de stupefiante de mare risc, spălarea
banilor, terorismul şi megaterorismul, piratarea sistemelor informatice), transmiterea unor
maladii, acţiuni cu impact ecologic, alterarea culturii naţionale.

1.1. Globalizarea ca expansiune a dominaţiei şi dependenţei

"Societatea mondială" sau "sistemul mondial" nu apare doar pe baza interdependenţei şi a

legăturilor reciproce ale părţilor sale. Unii susţinători ai teoriei dependenţei au arătat că
interdependenţa este un paravan pentru dominaţie şi subjugare la scară mondială. Aceasta nu
este propusă ca o alternativă, ci pentru a arăta că globalizarea poate înainta atât în direcţia
libertăţii, dar şi în cea a dominaţiei. Cea din urmă poate fi lejer observată în relaţiile dintre
lumea centrului metropolitan şi lumea periferiei. Aceasta este o interconexiune la scară
mondială în care predomină mai degrabă raporturile radiale decât cele laterale. La baza
raportului este logica "jocului de suma nula": cu cât este mai mare profitul pe care centrul îl
are de pe urma acestor relaţii, cu atât mai mare este pierdere şi exploatarea periferiei sau semi-
periferie.
Dominarea şi dependenţa extinse la relaţiile internaţionale şi transnaţionale se aplică în
particular economiilor, politicilor şi culturilor (conceptualizate ca "imperialism cultural").
Este important ca acest mod de expansiune a relaţiilor mondiale nu este constant, fiind
variabil în funcţie de conexiunile existente între raporturile radiale şi cele laterale.
Ar fi o greşeală să ne gândim la globalizare ca la un simplu proces de creştere a
unităţii lumii noastre. Globalizarea relaţiilor sociale ar trebui să fie înţeleasă în primul rând ca
o reordonare a timpului şi distanţei în viaţa socială. Viaţa noastră este influenţată din ce în ce
mai mult de evenimente ce se petrec departe de contextul social în care ne desfăşurăm
activităţile cotidiene. Chiar dacă astăzi cunoaşte o dezvoltare rapidă, globalizarea nu mai este
de mult o noutate, ea datând din perioada în care influenţa Vestului a început să se extindă în
lume în urmă cu două-trei secole.
Globalizarea relaţiilor sociale a fost de la început asociată cu inegalităţile dintre
diferite regiuni ale lumii, în acest sens de o importanţă deosebită fiind procesul prin care au
fost create societăţile Lumii a treia.

5
 1.2.Globalizarea ca interdependenţă în creştere la nivel mondial

Această dimensiune priveşte atât lărgirea cadrului spaţial al interdependenţei

evenimentelor, cât şi intensificarea extinderii pe bazele unei complementarităţi a diferenţelor
şi competitivităţii alternativelor. Din ce în ce mai des, comportamentele şi activităţile
oamenilor din anumite zone au repercursiuni care se extind dincolo de graniţele locale,
regionale sau naţionale şi, mai devreme sau mai târziu, ating dimensiuni mondiale. În general,
cu cât cadrul temporal este mai mare cu atât mai mare va fi participarea la activităţile
individuale şi colective cu impact mondial. În acest proces se manifestă o sensibilitatea
crescută la diferenţele care apar la scară mondială, diferenţe care formează bazele interacţiunii
competitive şi complementare. ambele devin astăzi mai intense, la un nivel care trece de
cadrul statului-naţiune.
Odată cu intensificarea "comprimării spaţio-temporale" devine imposibilă, spaţial
vorbind, "rezolvarea " problemelor prin "evitarea" lor. Cum interdependenţele la scară
mondială cresc în fiecare moment şi odată cu recunoaşterea faptului că există "o singură
lume", posibilităţile pentru soluţiile izolate, parţiale sunt acum diminuate atât pentru individ,
comunitate locală sau stat-naţiune. De exemplu, problema poluării aerului devine din ce în ce
mai dificil de rezolvat, independent de resursele materiale şi politice disponibile, această
situaţie manifestându-se şi în cazul infracţionalităţii în continuă creştere dezvoltată de reţelele
de crimă organizată şi grupările teroriste. Nu numai indivizii dar şi statele sunt incapabile să
stopeze creşterea numărului de intervenţii provenite din afara graniţelor lor.
Deşi în general tindem să vedem deschiderea spre o arie largă din punct de vedere al
emancipării faţă de constrângerile locale, provinciale sau naţionale, trebuie luat în considerare
şi celălalt aspect al problemei. Astfel, cu cât mai mare va fi nivelul de globalizare, cu atât mai
restrânsă va fi sfera "alternativelor de evadare". În acest sens, globalizarea este un fel de
totalizare a spaţiului mondial.
Nivelul globalizării poate fi caracterizat prin măsura în care unităţile teritoriale
restrânse sunt deschise şi permit accesul forţelor lumii ca întreg. Nu există globalizare acolo
unde există "comunităţi teritoriale" închise la niveluri locale, regionale sau naţionale,
deoarece dacă aşa ar sta lucrurile, lumea ar fi în totalitate mecanică, un agregat de sisteme
închise şi în interior omogene.
Globalizarea are loc atunci când există o "redistribuire teritorială a diversităţii lumii ca
întreg". Cu cât mai mare va fi participarea la diversitatea mondială, prezentă sau accesibilă în
interiorul comunităţii teritoriale, cu atât mai mare va fi gradul de globalizare.

6
 Aceasta este asemănătoare cu ceea ce Blau prezenta ca fiind "penetrarea diferenţierii
în substructuri". Este cazul fostei Iugoslavii, în interiorul căreia, în timpul ultimelor decenii a
avut loc o creştere continuă în diversificarea etnică în cadrul republicilor constituente; în mod
similar putem observa proporţiile mari ale grupurilor etnice ce se pot regăsi printre locuitorii
marilor oraşse precum New York, Londra, Paris sau Tokyo.
Pe măsură ce subsistemele teritoriale devin mai inclusive în
relaţia cu diversitatea din mediul mai larg, cu atât ele se vor asemăna cu sistemul
mondial ca întreg. Globalizarea totală va însemna că trăsăturile locale vor fi aceleaşi
cu cele mondiale. Ne apropiem de situaţia în care întreaga lume se va regăsi în
fiecare localitate şi în acelaşi timp, fiecare localitate, regiune sau naţiune se va regăsi
pe întreg globul. Fiecare parte individuală devine din ce în ce mai mult precum
întregul, în timp ce întregul se manifestă din ce în ce mai mult la nivelul părţilor sale.
Cu o creştere în diversitate, sau cel puţin în deschiderea faţă de accesul la ea,
unităţile teritoriale particulare pierd particularitatea lor anterioară, iar conflictele de la
nivel local nu mai sunt legate de probleme locale, ci privesc din ce în ce mai mult
probleme sociale mondiale.

1.3. Globalizarea ca omogenizare a lumii

În prezent, standardele universale, înlocuiesc omogenitatea particulară, specifică

unităţilor teritoriale mici. în locul diferenţierilor din interiorul unităţilor teritoriale care erau
reciproc exclusiviste, acum este vorba de o uniformitate, reprezentând o infrastructură a
"spaţiului expansiunilor" şi mişcări libere de bunuri materiale, oameni şi idei la scară
internaţională şi mondială. Acesta este aspectul referitor la globalizare la care reacţionează
majoritatea criticilor acestei tendinţe mondiale, deoarece ei consideră că "indivizii vor deveni
la fel, peste tot în lume.
Asemenea tendinţe sunt văzute ca fiind negative, în special acolo unde standardizarea
şi uniformizarea apare alături de o tendinţă de dominare unică, indicată prin concepţii precum
"americanizarea" sau "occidentalizare". Aceasta implică standardizarea atât a culturii
materiale cât şi a cele non-materiale: anumite "reţele" de hoteluri, pieţe de desfacere,
aeroporturi internaţionale sau folosirea unei anumite limbi universal cunoscute precum limba
engleză.
Un proces similar este în desfăşurare, la scară teritorială mai restrânsă, în încercările
"integrării europene". Sute de măsuri diferite au fost propuse pentru a asigura omogenizarea
pe teritoriul Europei, O "Europă fără graniţe".

7
 Şi în acest caz este vorba, pe de o parte, de o eliminare a exclusivităţii reciproce, care
pune câteva probleme atâta vreme cât aici existau sisteme închise ce coexistau la nivelul
statelor-naţiuni şi, pe de altă parte, introducerea standardelor uniforme şi a culturii comune,
fie ca proces de difuziune, fie ca participare colectivă în crearea uneia noi.
Ne putem întreba, probabil, care va rezultatul procesului de globalizare şi dacă este
posibil ca în viitor lumea să devină un sistem politic unic, condus de un guvern mondial.
Globalizarea se numără printre cele mai importante schimbări sociale cu care se confruntă
lumea de astăzi. Multe dintre problemele fundamentale din prezent, cum ar fi cele ecologice
sau evitarea unei confruntării militare la scară mondială, şi nu în ultimul rând escaladarea fără
precedent în ultimii ani a terorismului, sunt, în ceea ce priveşte scopul, de importanţă
mondială.
În ciuda creşterii accentuate a interdependenţei economice şi culturale, sistemul
mondial este caracterizat prin inegalităţi şi divizat într-un "mozaic" de state, ale căror
preocupări pot fi comune însă şi divergente. Nu există o dovadă clară a unui consens politic,
în viitorul apropiat, care va depăşi interesele conflictuale ale statelor. Poate apărea în cele din
urmă un guvern mondial, însă acesta va fi probabil rezultatul unui proces destul de îndelungat.
În multe sensuri lumea devine mai unită, iar unele surse de conflicte între naţiuni tind să
dispară. Totuşi, diferenţele mari între societăţile puternic dezvoltate şi cele sărace se pot
constitui cu uşurinţă în sursele unor conflicte internaţionale. Încă nu există nici o agenţie
mondială care să poată controla eficient aceste tensiuni sau să realizeze o redistribuire a
prosperităţii şi păcii în lume.
În zilele noastre, în competiţia pentru stăpânirea de teritorii şi pentru posedarea şi
exploatarea materiilor prime şi a forţei de muncă ieftine, se poartă o nouă luptă şi anume
aceea pentru stăpânirea informaţiilor. Se deschide un câmp pentru strategiile industriale şi
comerciale, dar şi pentru cele militare şi politice. Astfel, se riscă apariţia problemei
raporturilor dintre instanţele economice şi cele statale. În ultimele decenii aceste instanţe
economice au fost în stare să pună în pericol stabilitatea celor statale, datorită formelor noi de
circulaţie a capitalurilor, cărora li s-a dat numele generic de corporaţii multinaţionale.
Aceste forme fac ca decizia referitoare la investiţii să scape, cel puţin în parte,
controlului statelor-naţiuni. Redeschiderea pieţei mondiale, reluarea unei competiţii
economice susţinute, declinul până la dispariţia aproape în totalitate a alternativei socialiste ca
şi mulţi alţi factori au dus statele în situaţia de a-şi revizui serios rolul pe care obişnuiseră să-l
joace în perioada interbelică şi care consta în protejarea, ghidarea şi chiar planificarea
investiţiilor.

8
2. Turcia contemporană şi pericolul islamist.

Lumea se află într-un proces dinamic şi extrem de complex, evoluţiile sociale, politice
şi economice influenţând, în mai mică sau mai mare măsură, România şi interesele sale. De
aceea este important de cunoscut mutaţiile survenite în viaţa social-politică din ţările cu care
România are relaţii importante, cunoaştere ce permite evaluarea corectă şi în timp real a
colaborării cu aceste state, a avantajelor şi dezavantajelor rezultate din această colaborare,
precum şi riscurilor pentru securitatea internă.
Una din ţările cu care România are relaţii pe multiple planuri este Turcia; relaţii
determinate, în primul rând, de apropierea geografică şi de anumite interese politice şi
economice comune. Această apropiere aduce pentru România avantaje politice şi economice,
dar şi dezavantaje; acestea putând fi identificate mai ales în planul riscurilor pentru siguranţa
naţională. În această afirmaţie am în vedere riscurile şi ameninţările provenite din existenţa
unor organizaţii kurde pe teritoriul României, criminalitatea transfrontalieră (trafic de droguri
şi materiale radioactive, trafic de persoane) precum şi apariţia pe teritoriul României a unor
organizaţii islamiste; organizaţii ce îţi au bazele în Turcia sau în alte ţări în care există un
important contingent de populaţie de origine turcă, cum ar fi Germania.
Turcia anului 2004 reprezintă un paradox greu de înţeles în contextul ultimelor
evenimente din lume. Turcia este un stat laic, laicitate ce este garantată de către armată prin
Constituţie. Deşi, la nivel declarativ, statul turc este laic, de la Ataturk până în prezent, trebuie
observat că la nivel de familie şi comunitate locală, mică şi medie, credinţa religioasă
musulmană este foarte bine ancorată, cutumele religioase fiind respectate cu stricteţe.
Venirea la putere, după mulţi ani de dominaţie a partidelor laice, a unui partid că
simpatii vădite pentru mişcarea islamistă - la ultimele alegeri acest partid a obţinut peste 52%
din voturi, războiul din Irak, unde Turcia a fost exclusă – preferându-se sprijinul mişcării
kurde – şi atentatele de la Istanbul au tulburat serios viaţa politică şi socială din această ţară.
Dacă accederea la putere a acestui partid, Partidul Dreptăţii, a fost percepută favorabil în
Turcia şi oarecum condescendent în lume – cancelariile puternice preferând acest partid în
dauna altor partide cu orientare islamistă mult mai viguroasă, nu acelaşi lucru se poate afirma
şi despre poziţia Turciei faţă de războiul anti-irakian. Populaţia turcă, majoritar musulmană, a
perceput acest conflict ca o agresiune a lumii creştine împotriva musulmanilor.
Pe de altă parte, autorităţile turce au încercat să pună condiţii coaliţiei internaţionale
pentru a participa la conflict, condiţii ce nu au fost acceptate şi astfel Turcia s-a trezit exclusă
din jocurile politico-militare din zonă. Implicarea kurzilor în conflict în sprijinul aliaţilor,
precum şi creşterea puterii şi influenţei acestora în nordul Irakului a condus la apariţia a încă

9
unui motiv pentru care situaţia din Turcia să devină şi mai delicată. Ultimele atentate de la
Istanbul, survenite chiar în preajma începerii Summit-ului NATO, reuniune programată pentru
28 şi 29 iunie în capitala Turciei, au tulburat odată în plus viaţa politică a acestei ţări.
În plus, reticenţele Uniunii Europene faţă de năzuinţa Turciei de a intra în acest
organism odată cu celelalte ţări candidate la aderare au condus la accentuarea unui sentiment
de excludere, sentiment împărtăşi de majoritatea populaţiei. Declaraţiile unor lideri ai Uniunii
Europene care subliniau temerile europenilor faţă de posibilitatea de a integra o ţară ca Turcia,
cu o populaţie de 46 de milioane de musulmani, au întărit credinţa turcilor că nu faptul că
această ţară nu îndeplineşte criteriile de la Stockholm este motivul neadmiterii Turciei în
structurile europene. Populaţia turcă asimilează această excludere cu dorinţa Europei creştine
de a se ţine la distanţă lumea musulmană, o lume percepută ca fiind mai puţin civilizată, o
lume impregnată cu legi şi cutume greu de înţeles pentru creştini şi, mai ales, o lume mai
săracă, care ar putea ţine pe loc dezvoltarea unei Europe unite. Această excludere vine într-un
moment extrem de dificil pentru Turcia, confruntată cu un accentuat declin economic.
Dar ceea ce a condus cel mai mult crearea unei stări generale de inconfort şi
nesiguranţă au fost atentatele care au zguduit Istanbulul la sfârşitul anului 2003, atentate ce au
vizat interesele unor ţări care au participat activ la războiul anti-irakian.

2.1. Proliferarea curentelor islamiste în rândul populaţiei musulmane.

Specialiştii consideră că Turcia nu s-a mai confruntat până acum cu atentate de o

asemenea dimensiune. Ele au necesitat o pregătire pe măsură, pregătire ce nu a fost sesizată,
după cum susţine presa turcă, de organele specializate. Activitatea acestora s-a concentrat mai
mult asupra activităţilor desfăşurate de DHKP-C şi PKK-KADEK. Astfel, un responsabil din
Serviciul de Siguranţă a declarat: Cea mai mare preocupare a noastră o constituie atacurile
teroriste de mare amploare realizate prin detonarea încărcăturii explozive de la distanţă.
Acest tip de atentate este specific DHKP-C-lui. În ultimul timp, un element nou în activitatea
acestei organizaţii era folosirea de bombe umane.

Atenţia deosebită cu care a fost supravegheată această organizaţie a prevenit

producerea unor atentate. Cel mai important succes îl constituie împiedicarea producerii unui
atentat sinucigaş la nunta fiului primului ministru turc. De asemenea, cu o lună înaintea
atentatului de la sinagogă la Istanbul, a fost arestat un specialist în explozivi aparţinând
DHKP-C.

10
 În ceea ce priveşte PKK-ul, numai în lunile octombrie şi noiembrie 2003 forţele de
siguranţă au arestat la Istanbul patru echipe de atentatori sinucigaşi. Acestea ar fi urmat să fie
implicate în atentate ce ar fi comemorat atacurile asupra forţelor PKK din 1984 de la Siirt,
Şırnak şi Eruh. Organizaţia avertizase deja asupra intenţiei de a organiza atentate sinucigaşe.
O altă organizaţie aflată în atenţia autorităţilor, Hezbollah-ul este într-o perioadă de
declin, în urma operaţiunilor desfăşurate de forţele de ordine la Istanbul în cursul anului 2000,
când a fost găsit mort liderul organizaţiei, Hüseyin Velioğlu. Urmaşul său, Mehmet Sait
Fidan a fost arestat la începutul lunii octombrie 2003la Bursa.
Ocupate fiind cu supravegherea acestor organizaţii, organele de siguranţă au neglijat
activitatea Al-Khaida.
Ancheta demarată după atentatul de la sinagogă a ajuns repede la concluzia că
organizatorii atentatului şi şoferul camionetei, făcuseră dese deplasări în Afganistan, începând
cu anul 1995.. De asemenea, s-a stabilit că echipa ţinuse legătura prin internet de la un café
internet din Bingöl. Site-le cel mai des accesate de la cafeneaua respectivă erau site-le legate
de Al-Khaida. Autorităţile turce recunosc că procesul de descoperire a legăturilor din Turcia
ale organizaţiei Al-Khaida, a grupărilor locale ale organizaţiei este în plină desfăşurare. De
aici şi insuccesul în activitatea de prevenire. De asemenea, tratarea cu o oarecare
superficialitate de către Siguranţa din Istanbul a unor avertizări venite de la Direcţia
Generală a Siguranţei au îngreunat munca de prevenire.
Se cunoaşte faptul că la 11 septembrie 2001 grupul atentatorilor de la Istanbul era
prezent în taberele Al-Khaida. Unul din cei arestaţi de poliţia turcă a afirmat că unul dintre
atentatorii sinucigaşi era într-o tabără la Kabul, dar făcea dese deplasări în Kandahar. Acesta
era unul din responsabilii biroului Al-Khaida din Pakistan.
În 2004, poliţia din Bursa a întreprins o operaţiune împotriva unui grup ai căror
membri au fost în Afganistan în taberele mudajhedinilor. Ulterior, datorită unor
disfuncţionalităţi de cooperare între poliţie şi serviciile secrete în ceea ce priveşte
supravegherea grupărilor care se deplasau în Afganistan şi Pakistan şi despre care se
presupunea că au legături cu Al-Khaida., informaţiile obţinute în urma operaţiunii respective
au rămas închis în dosar până la data atentatelor de la Istanbul.
Responsabili din poliţie au acuzat slaba cooperare cu serviciile secrete şi
nevalorificarea la timp a datelor din dosarul operaţiunii de la Bursa.

Procuratura a întocmit un act de acuzare pentru cei care au plănuit şi sprijinit

atentatele de la Istanbul. În dosar se menţionează că începuturile structurii din Turcia
a organizaţiei Al-Khaida datează încă dinainte de 11 septembrie 2001. Bazele

11
acesteia ar fi fost puse la solicitarea lui Hafız al Mısri, responsabilul aripii armate a
Al-Khaida, pentru a se putea organiza acţiuni contra intereselor Israelului şi SUA. S-
a stabilit că operaţiunile au costat 150 de mii de dolari, dintre care 100 de mii au fost
asigurate de membrii din Europa ai organizaţiei, iar restul de 50 de mii a venit din
Iran. Se cunoaşte de asemenea că unii dintre participanţii la pregătirea şi executare
atentatelor au luptat în Bosnia şi Afganistan. Cei care au luptat în Afganistan
consideră că lumea islamică a fost folosită şi manipulată de statele vestice pentru a
doborî Rusia. Vestul a creat un termen, mudjahedin, făcând astfel propagandă
împotriva comunismului.

Conform datelor deţinute de poliţie este vorba de sute de persoane care au

mers pe front în ţările menţionate. Dar cifrele nu sunt cunoscute exact pentru că
plecarea şi venirea lor nu s-a făcut pe canale oficiale. După terminarea luptelor, o
parte din aceste persoane s-au alăturat mişcărilor radicale. Plecarea în Afganistan
era destul de simplă. Se mergea la Teheran cu autobuzul şi apoi, tot cu autobuzul, în
Afganistan în tabere islamiste. Este cunoscut deja faptul că mudjahedinii îşi
selecţionau luptătorii şi dintre tinerii de religie musulmană care frecventau
universităţile islamice din Pakistan sau alte ţări apropiate.

Dar, dacă actuala atitudine a SUA faţă de problemele Orientului Mijlociu se

menţine, creşterea numărului de simpatizaţi ai organizaţiei AL-Khaida este un aspect
ce nu poate fi neglijat. În rândurile musulmanilor care se consideră învinşi şi zdrobiţi
de către Occident, sunt persoane care îl dispreţuiesc pe Bin Laden, dar şi altele care
îl văd ca pe un erou care s-a ridicat împotriva tiraniei. Atâta timp cât Israelul va ocupa
Palestina şi va continua operaţiunile inumane contra populaţiei civile, iar liderii
religioşi, precum ideologul Hamas Ahmed Yassin, vor fi lichidaţi fizic, va apărea
oricând un nou Bin Laden şi acţiunile teroriste de sorginte islamistă vor continua.

În urma numărului mare de atentate teroriste se constată că autorii acestora

sunt foarte bine pregătiţi atât din punct de vedere teoretic cât şi practic în ceea ce
priveşte folosirea explozibililor. De asemenea, specialiştii apreciază că organizaţiile
teroriste sunt, din punct de vedere tehnic, cu în pas înaintea serviciilor de profil.

De aici şi necesitatea unei pregătiri pe măsură şi a celor care anchetează

urmările atentatelor. Pregătirea primează, dar foarte importantă este cooperarea între

12
aceşti specialişti. Din păcate, nici la nivelul Turciei, nici la nivel internaţional
colaborarea între specialiştii în domeniul explozibililor nu s-a făcut eficient.

Specialiştii se plâng şi de faptul că prudenţa exagerată a serviciilor secrete în

nu a dezvălui altor servicii datele obţinute în timpul anchetelor constituie o piedică în
munca lor. Dacă cooperarea dintre servicii se reduce la discuţii la nivel înalt, cu
transmiterea de date generale, rezultatele obţinute nu sunt cele aşteptate.

Ancheta din Turcia a avut o desfăşurare rapidă şi pentru că o mare parte din cei
anchetaţi erau cunoscuţi ca luptători pentru cauza sfântă (mucahit). La prima şedinţă a
Consiliului de Securitate Naţională, desfăşurată imediat după producerea atentatelor a fost
prezentată guvernului o listă de 1.500 de persoane. Era vorba de cei care participaseră la
luptele din Afganistan sau Cecenia. Un responsabil din rândul organelor de siguranţă, a
declarat, referitor la posibilitatea ca aceste persoane să desfăşoare acţiuni împotriva Turciei:
Aceste persoane au fost la vremea respectivă nişte eroi. Statul cunoştea aceste nume. Poate
ceea ce s-a făcut atunci a fost un lucru corect. Dar orice încercarea lor de a acţiona
împotriva Turciei constituie o mare greşeală. Acelaşi responsabil a afirmat că acest grup ce
poate fi caracterizat ca o formaţiune cu o structură elastică nu urmăreşte crearea în Turcia a
unui stat islamist. O organizaţie teroristă internaţională nu poate avea ca scop crearea unui
stat islamic doar într-o singură ţară, ci crearea unui front împotriva creştinilor şi evreilor.
Această idee este principalul scop al existenţei şi activităţii organizaţiilor
Pentru a înţelege doctrinele şi modurile lor de acţiune, este necesar să aruncăm o privire
asupra originii mişcărilor fundamentalist-islamice, precum şi a modului prin care acestea
se ancorează în realităţile lumii contemporane.

2.2. Gândirea selefită

Cea mai radicală şi mai intolerantă gândire fundamentalist-islamistă prezentă în Turcia

este gândirea selefită. În contextul acestei afirmaţii, trebuie amintit un aspect important şi
anume că, gândirea selefi, indiferent de denumirea sub care este cunoscută, nu a fost acceptată
decât într-o zonă restrânsă din spaţiul geografic al Anatoliei. Cultura tasavvuf (misticismul
musulman) care a pătruns în Anatolia simultan cu apariţia lui Ibni Teymiyye, a constituit cea
mai importantă piedică în calea gândirii selefi.

13
 Se poate spune că această constatare îşi păstrează şi în prezent valabilitatea, mai ales
când grupurile, comunităţile mănăstireşti de origine turcă sunt privite prin prisma luptei pe
care au dus-o, mai ales în ţările balcanice, cu ideile vahhabi.
În scopul de a se apăra, gândirea selefi, prezintă cinci motivaţii pentru acţiunile sale:
- Credinţa selefi împiedică disensiunea şi divizarea în grupuri, este drumul care-i
duce pe musulmani către puritate.
- Îi include, îi uneşte pe toţi musulmanii.
- Credinţa selefi îi leagă pe musulmani direct de Allah, direct de Profet. Îl fereşte pe
om să se lase condus de filozofie, logică şi raţiune.
- Credinţa selefi este foarte uşoară şi simplă.
- Este cel mai uşor drum pentru a se apropia de Allah şi de câştiga bunăvoinţa sa.
Şi în ceea ce priveşte viaţa socială curentul selefi are unele puncte de vedere care
atrag atenţia, ca de exemplu:
- Evreii, creştinii şi adepţii parsismului, necredincioşii sunt persoane de care trebuie să
te îndepărtezi cât mai repede.
- Musulmanii trebuie să pornească cihadul împotriva acelora care se închină altcuiva
decât lui Allah, care îl iau în derâdere pe Allah, pe Profet şi religia acestuia, care se
îndepărtează de viaţa religioasă susţinând că religia nu se potriveşte cu epoca.
Iar în ceea ce priveşte duşmănia în numele lui Allah, gândirea selefi stabileşte un set de
reguli pe care adepţii săi sunt obligaţi să le respecte Acestea sunt:
- Să urăşti faptele rele şi blasfemia şi pe cei care le comit.
- Să nu fii prieten cu necredincioşii, să nu-i iubeşti şi chiar dacă îţi sunt rude, să te
desparţi de ei.
- Să părăseşti ţările necredincioase.
- Să nu te asemeni cu ei nici în ceea ce priveşte religia, nici în treburile lumeşti, să
nu te îmbraci ca ei, să nu practici obiceiurile lor.
- Să nu te întrajutorezi cu necredincioşii, să nu primeşti ajutor de la ei.
- Să nu participi la bucuria şi sărbătorile lor.
- Să nu ceri iertarea păcatelor lor.
- Să nu le adresezi cuvinte frumoase, să nu te străduieşti să-i îndrumi.
- Să nu apelezi la judecata lor, să nu le ceri sfaturi.
- Să nu-i saluţi.

Selefiţii consideră că şi în cazul în care liderii lor comit acţiuni care nu sunt demne,
aceştia merită supunere totală. Acest lucru este impus de ordinea de stat.

14
 Este un curent iniţiat de către Muhammed bin Abdilvahhab cu aproape 200 de ani în
urmă şi este religia oficială în Arabia Saudită. Termenul de vahhabi este folosit, în general de
adversarii acestui curent, adepţii lui folosind denumirea de unificatori afirmând că sunt
selefiţi în credinţă şi adepţi ai curentului hanbeli în acţiune.
Conform credinţei vahhabi unirea trebuie să se realizeze în inimă, cuvânt şi
acţiune. Dacă lipseşte unul din aceste elemente, omul nu poate fi considerat musulman. În
cadrul curentului selefi, vahhabi-ţii sunt în fruntea celor care acordă cea mai mare importanţă
noţiunii bid’at (reguli şi principii ce au apărut în epocile de după Mohammed )
Tot ce nu este cuprins în Coran şi în Lege( Sunnet ) este cuprins în noţiunea de bid’at.
Să citeşti ezan-ul (chemarea la rugăciune) să faci rugăciune fără să fii obligat, să citeşti
mevlut-ul ( rugăciune pentru naşterea Profetului), toate acestea sunt considerate bid’at.
Se poate remarca faptul că, adepţii curentului vahhabi consideră ca fiind în afara
religiei acele reguli foarte răspândite în lumea islamică neselefită, inclusiv în Turcia.
Putem spune că există o unitate de vederi referitoare la originea, credinţa şi scopurile
grupurilor menţionate, fie că se numesc selefi, vahhabi sau nu aparţin nici unei secte.
Putem afirma că apariţia în cadrul concepţiei selefi despre cihad a unei componente
violente este într-o relaţie foarte apropiată cu evoluţiile din secolul 20.
Lupta de independenţă a ţărilor din lumea a treia ce include şi ţările islamice,
ocuparea Afganistanului de către URSS, evoluţiile din Palestina, conflictul dintre India şi
Pakistan în problema Kaşmirului, evenimentele din Bosnia şi Cecenia au întărit ideea
necesităţii unei componente violente în gândirea selefi.
În ceea ce priveşte percepţia recentă despre cihad a grupurilor selefi, considerăm util
să prezentăm, pe scurt, punctele de vedere ale uneia din personalităţile de referinţă ale
mişcării, Abdullah Azam. Profesor palestinian, în urma războiului arabo-israelian din 1967, a
activat în organizaţia Fraţii Musulmani. În 1984 a înfiinţat în Afganistan, sub numele
Mektebul Hadimat, o organizaţie a mudjahedinilor. A murit în 1989 fiind victima unui atentat
cu bombă.
Structura gândirii lui Abdullah Azam şi succesele în organizarea mudjahedinilor în
Afganistan constituie un moment important pe cale apariţiei ulterioare a organizaţiei El-
Khaida. Părerile lui referitoare la cihad pot fi rezumate astfel:
Nu este nevoie ca nici femeile, nici copiii şi nici inamicii să fie ucişi în momentele
când din cauza unei slăbiciuni de moment nu participă la luptă. Dar dacă se amestecă între
politeişti necredincioşi, sunt ucişi pentru că nu pot fi deosebiţi de luptători.
În Fetva Mecbul, 28/ 537 Ibni Teymiyye a spus: “ Ulemalele sunt de acord cu
următoarele. Dacă nişte necredicioşi se adăpostesc la unii musulmani şi dacă aceştia nu se

15
luptă cu ei, atunci viaţa tuturor celorlalţi musulmani este în pericol şi este permis ca
necredincioşii să fie împuşcaţi. “
Dacă se poate ajunge la cei care se prefac a propovădui divinitatea numai prin uciderea
lor, prin tăierea copacilor lor, prin dărâmarea clădirilor lor, nu este nici un inconvenient în
asta.

Trebuie menţionat că nu numai adepţii curentului selefi sunt împotriva ocupării unui
stat sau comunităţi musulmane de către un stat nemusulman, ci, lumea musulmană în
totalitatea ei, indiferent de curente, nu a rămas fără reacţie faţă de această problemă.
Cu toate acestea, rolul şi influenţa selefiţilor este de necontestat acele state musulmane
sau cu populaţie musulmană ce dezvoltă relaţii cu state nemusulmane sunt privite ca un
teritoriu pe care se poate desfăşura cihad-ul. În acest context, Turcia, ca stat NATO, Egiptul
care a semnat un acord cu Israelul, Arabia Saudită, unde sunt cantonaţi soldaţi americani,
constituie o ţintă pentru grupurile selefi.
De asemenea, se poate afirma că idealul unei puteri musulmane unice la nivel mondial
şi propunerea selefiţilor de unire a tuturor sectelor prin înlăturarea deosebirilor dintre ele sunt
factori ce au facilitat câştigarea de noi adepţi şi simpatizanţi de către grupările selefi.
Pe de altă parte, în declaraţiile persoanelor reţinute în cazul atentatelor menţionate se
afirmă că acele cărţi ce se citeau la adunările organizate sau se dădeau oamenilor erau
cărţile ( de căpătâi ) fiecărui adept al ideilor selefi.
Astfel, la percheziţia efectuată la domiciliul din Bingöl al soţiei lui Mesut Çabuk,
unul din atentatorii de la sinagogă, au fost găsite mai multe astfel de cărţi. S-a stabilit că
autorii atentatelor fac parte din gruparea selefită. La întrebarea care este credinţa voastră,
ideile politice au răspuns: noi ştim să citim corect Coranul. După cum se ştie, curentul selefi
consideră că la baza credinţei se află Coranul şi nu acceptă nimic în afara acestuia.
După ce am trecut în revistă caracteristicile curentului selefi, vom intra acum în spera
curentelor islamiste din zona Islamului politic. Dacă selefiţii doresc o schimbare radicală ,
chiar prin violenţă, a ordinii statale din ţările musulmane şi conducerea acestora numai după
perceptele Coranului şi a Şariei, vom cunoaşte acum două curente islamiste care, tot din
dorinţa de a ajunge la putere, au adoptat politica ,,paşilor mărunţi”.

2.3. Islamul politic

Este vorba de curentele suleymancilik şi fetulahcilik, curente cu prelungiri în lumea

Islamului politic, dar şi în ţări nemusulmane, dar cu populaţii de această religie, inclusiv în

16
România. Aprecierile referitoare la Islamul politic sunt diferite. Unii îl consideră ca o mişcare
profund democratică prin care se urmăreşte crearea unei societăţi democratice ce să asigure
tuturor libertatea de exprimare şi de asociere. Alţii, în schimb, cred că scopul acestei mişcări
este tocmai contrar democraţiei.
Fiecare religie trebuie privită sub două aspecte. Unul se referă la relaţia dintre
divinitate şi om şi constituie obiectul de studiu al teologiei. Cel de-al doilea reprezintă
principiile şi regulile legate de societate. Acestea intră în sfera de interes a ştiinţelor politice şi
sociale. Poziţia religiei faţă de societate poate constitui şi o ideologie în conducerea societăţii.
Religia poate avea o mare influenţă asupra unor aspecte ale vieţii sociale cum ar fi comerţul,
dreptul, cultura. Aventura Islamului, încă de la naşterea sa, pe drumurile comerciale dintre
Asia şi Europa este o dovadă în acest sens.
Religia este, în acelaşi timp, o reflectarea a vieţii societăţii; se consideră că Islamul
este religia ce reglează cel mai mult societatea. Coranul şi celelalte scrieri sfinte conţin
principii şi reguli ce se referă la aproape toate aspectele vieţii sociale. Se pretinde chiar că în
Coran sunt prevăzute evenimentele ce vor avea loc până la sfârşitul lumii.
La baza Islamului politic stă dorinţa de impune aceste reguli şi principii la nivel
mondial, aceasta însemnând în mod concret crearea unei societăţi musulmane sau
islamizarea actualei societăţi. Conform intelectualilor islamişti acesta nu poate fi gândit doar
ca o totalitate de credinţe, ci şi ca o ordine ce include toate aspectele vieţii.
Islamul politic se bazează pe forţe sociale şi politice care se opun modernizării şi
progresului omenirii. Mişcările islamice cu caracter politic au apărut ca o valoare ce se opune
politicii exploatatoare şi dominante a capitalismului îndreptate contra popoarelor şi ţărilor din
zona geografică a Islamului, ţări înapoiate, dar posesoare o unor resurse naturale importante,
cum ar fi petrolul. Dar atitudinea acestor mişcări nu este în favoarea democraţiei şi libertăţii.
În lumea noastră există o multitudine de state şi comunităţi isalmice, răspândite pe
toate continentele. În acelaşi timp, mişcările Islamice cu caracter politic îşi fac simţită
influenţa din Afganistan până în Iran şi Siria, din Turcia până în Libia, ba chiar şi în Europa
sau America. Iar între toate aceste mişcări există relaţii care se dezvoltă în permanenţă în
scopul organizării lor la nivel mondial. Asistăm deci la o globalizare a mişcărilor islamice cu
caracter politic.
Ţară laică şi democratică, apropiată de SUA şi Europa, cu o politică de apropiere faţă
de Israel, Turcia constituie pentru unele cercuri islamice radicale o zonă de război, fapt ce a
dus la atentatele produse la sfârşitul anului 2003 şi începutul lui 2004.
Islamul politic şi-a fixat trăsăturile caracteristice la mijlocul secolului al XIX-lea;
a apărut pe teritoriul Imperiului Otoman şi în India. Estul Anatoliei şi zona Orientului

17
Mijlociu au devenit leagănul acestor curente. În perioada destrămării Imperiului
Otoman influenţa lor s-a făcut simţită la Istanbul şi în alte centre. O dată cu
proclamarea Republicii mişcările islamice au fost anihilate în Anatolia. Ele s-au
dezvoltat mai mult mai mult în afara Turciei.

Cel mai important factor ce a contribuit la dezvoltarea acestor mişcări în cea de-a doua
jumătate a secolului 20 l-a constituit politica anti-sovietică a SUA cunoscută şi sub
denumirea de brâul verde. Aceasta s-a concretizat prin instruirea, finanţarea şi organizarea
comunităţilor religioase şi mişcărilor Islamului politic din ţările musulmane aflat sub
dominaţia sovietică sau aflate la graniţa acestora.
În Turcia, lupta politică a curentelor islamiste a fost dirijată, de-a lungul vremii, de
mai multe partide cu ideologie islamistă Milli Nizam Partisi, Milli Selamet Partisi, Fazilet
Partisi, Adalet ve Kalkınma Partisi. Cadrele ei sunt asigurate de cei din liceele teologice sau
persoanele care urmau cursuri de studiere a Coranului, cât şi de comunităţile mănăstireşti. De
asemenea, mişcările sunt sprijinite din punct de vedere material, financiar, educaţional de
acele iniţiative particulare cunoscute sub titulatura de capital verde.
Islamul politic consideră că în numele religiei şi pentru atingerea scopurilor
considerate sfinte sunt bune toate mijloacele, principiul lui Machiaveli fiind la mare cinste, la
fel şi disimularea.
Scopul principal al Islamului politic îl constituie islamizarea societăţii. Înţelesul unor
termeni, fie ei islamici sau moderni, este schimbat după cum o cere scopul mişcării, totul
pentru a convinge masele.
Putem considera că mişcările islamice cu caracter politic adoptă două tipuri de
strategii. O parte a acestora, denumite şi mişcări islamiste radicale sau fundamentaliste
încearcă o rupere politică de societatea în care se află. Ele resping orice ordine în afara
celei islamice şi sunt adeptele violenţei, pe care o denumesc revoluţie islamică sau cihadul
islamic, pentru obţinerea puterii. Violenţa ia locul propagandei.
Alte grupări urmăresc ca prin realizarea unei uniuni islamiste la bază, treptat să se
ajungă la o societate islamică. Încadrându-se în societate, caută să ocupe posturi cheie prin
care să influenţeze transformarea societăţii. Încearcă să adopte metode moderne pentru a
impune preceptele coranice.
După ce am văzut care sunt intenţiile Islamului politic, să cunoaştem istoria, modul de
gândire şi acţiune ale adepţilor celor două curente: suleymancilik şi fetulahcilik.

Sectele şi ordinele religioase au fost interzise în Turcia la 30 noiembrie 1925.

18
 Între musulmanii din Anatolia sunt răspândite secte ca Nakşibendi, Halveti, Rıfai,
secte mai vechi. Curentul Süleymancılık şi curentul Nurculuk, al cărui caracter de ordin
religios nu poate fi definit exact, au apărut într-un trecut mai apropiat, cu scopul de a se opune
Republicii laice.
Curentul Süleymancılık îl are ca fondator pe Süleyman Hilmi. Adepţii săi îl consideră
o fiinţă înzestrată cu o personalitate supraomenească, orice lucru pe care el nu-l reprezintă
este în afara realităţii. Süleyman Hilmi este considerat ca fiind singurul moştenitor al
Profetului. Aşa cum Profetul este ultimul din şirul profeţilor, aşa şi Süleyman Hilmi este
ultima verigă a sfinţilor.
Regula de bază a curentului Süleymancılık este contopirea adepţilor cu mentorul lor,
Süleyman Hilmi. Contopirea înseamnă, din partea adepţilor, renunţarea la propriul eu şi
predarea către mentor. Avem de a face cu o spălarea a creierului. În acest proces, adeptul lui
Süleyman Hilmi intră într-o legătură de la inimă la inimă cu mentorul său primind de la
acesta iluminarea spirituală.
Înainte de această contopoire, credinciosul face spălarea rituală. Citeşte două sure,
Üçİhlas şi Fatıha. Acestea sunt închinate sufletului lui Süleyman Hilmi. Se citeşte apoi
ultimul verset din sura Al Imran. Uniunea se face trăgându-se o linie imaginară între frunte,
între sprâncene şi inimă şi de acolo către inima lui Süleyman Hilmi. Cele două inimi sunt
unite şi inima discipolului primeşte iluminarea. În timpul acestei contopiri ochii sunt închişi,
răsuflarea este oprită.
Ceea ce se află în timpul contopirii este secret. Cel care vă încerca să destăinuie ceva
cuiva, va fi distrus. Cei mai mari duşmani sunt profesorii şi cei bogaţi care nu-i ajută pe
credincioşi. Atatürk e Satana şi cel mai mare necredincios.
Adepţii curentului au o mare influenţă asupra desfăşurării cursurilor de învăţare a
Coranului şi depun eforturi deosebite pentru răspândirea acestor cursuri.
Elevii care urmează aceste cursuri sunt interni. Relaţiile cu familiile şi cei apropiaţi, cu
societatea sunt întrerupte. Se începe o operaţiune înfricoşătoare de spălare a creierului. Pentru
a stânge bani elevii sunt trimişi în cele mai diferite locuri. La sărbătoarea sacrificiului elevii
sunt trimişi să strângă piei.

Cursurile de predare a Coranului au constituit mijlocul prin care acest curent s-a făcut
cunoscut. Acest curent s-a organizat şi în exteriorul ţării. La o conferinţă ţinută în Germania
adepţii curentului au afirmat că la cursurile de predare a Coranului din Turcia sunt prezenţi
100 de mii de elevi.

19
 Înainte de 1980, adepţii curentului au sprijinit Partidul Justiţialist, apoi, la alegerile
din 1983, Partidul Patriei, iar la alegerile parţiale, Partidul Căii Juste.
Zonele din Turcia unde acest curent este mai răspândit sunt Adapazarı, Manisa,
Antalza, Isparta şi Kütahya.
Chiar dacă în documente oficiale şi semioficiale există informaţii şi date referitoare la
curentul Süleymancılık, acestea, din păcate, nu reflectă adevărul.
În Meydan Larousse, o operă ştiinţifică şi tocmai de aceea, presupus obiectivă, deşi
multe din datele prezentate sunt conforme cu adevărul, există şi unele ireale. Dar să vedem ce
este curentul Süleymancılık.
1. Discipolii lui Süleyman Efendi sunt legaţi fără nici un fel de îndoială de Islam,
deci, sunt musulmani. De aceea nu se poate vorbi despre o religie numită
Süleymancılık.
2. Adepţii curentului Süleymancılık, în dogmă şi în practică, sunt sunniţi. În practică,
în majoritate, sunt adepţii curentului hanefit1, adică adepţii lui Azam Ebu Hanefi
Numan. În ceea priveşte dogma, sunt adepţii lui Ebu Mansuru Maturidi. În acest
context, curentul Süleymancılık nu poate fi considerat o sectă. Sunt adepţii
sunnismului aşa cum au fost turcii atât în epoca selgiukidă, cât şi în cea otomană.
Din declaraţiile şi acţiunile discipolilor săi, se poate spune că Süleyman Efendi era nakşi2 şi,
spiritual, fiind legat de cel mai mare reprezentant nakşi din cel de-al doilea mileniu al Hecirei,
İmam-ı Rabbani Ahmed-i.
3. Faruki Serhendi, a ajuns la iluminare urmând calea aceasta. Deci, nu se poate
spune nici că Süleymancılık este un ordin religios întemeiat de Süleyman Efendi.

4. Următoarele fraze din Meydan Larousse exprimă aceeaşi realitate: Baza

curentului Süleymancılık, care a preluat aidoma de la ordinul nakşibendi toate
ideile şi credinţele, este adoraţia. În conformitate cu acest ordin, izvorul tuturor
realităţilor îl constituie Coranul. În toate acţiunile sale, omul trebuie să se
conformeze preceptelor coranice şi credinţelor suunite. Dar frazele care urmează
sunt total contrare adevărului: Curentul Süleymancılık nu recunoaşte, în afara
Coranului, nici o regulă şi nici o lege. Conducerea statului, tribunalele şi toate
celelalte instituţii de stat trebuie organizate conform preceptelor coranice, femeile
1
- Şcoală juridică fondată de Abu Hanifa care, pe lângă Coran şi Tradiţii, izvoarele primare ale dreptului,
acceptă şi opinia personală raţională, în cazul în care nu se găseşte un precedent al cazului în discuţie în sursele
amintite.(Dicţionar de civilizaţie musulmană,Ed.Univers Enciclopedic,Bucureşti 1997, pag.132 )
2
- Sectă înfiinţată în secolul al XIV-lea de către Buhâralı Muhammed Bahâüddin. Este deivizată în opt ramuri
din care celemai cunoscute sunt Müceddidiyye şı Halidiyye. Este una din cela mai răspândite secte din Turcia şi
este considerată de autorităţi drept una dintre cele mai periculoase. ( Çağlar Kırçak, Cumhuriyet’ten Günümüze
Gericilik,vol. III, Cumhuriyet, 2001,pag. 49 )

20
 nu trebuie să citească altceva în afara Coranului. Căsătoria trebuie încheiată
conform Şaria, alfabetul nou şi pălăria trebuie eliminate. Curentul Süleymancılık
care a dorit instaurarea unei conduceri islamice, s-a răspândit, după 1950, mai
ales în rândul emigranţilor din provinciile din vestul Anatoliei. ( Meydan
Larousse, vol.11, pag.643 ).
Adepţii curentului Süleymancılık sunt oameni realişti. În Turcia a avut loc o revoluţie;
religia şi Şaria s-au separat de stat, de învăţământ, de viaţa poporului, de alte domenii;
această separare a fost impusă cu forţa şi de aproape o jumătate de veac au crescut generaţii
fără Allah, fără carte, fără religie; întreaga administraţie, pătura dominantă cu toate
organismele sale, armată, siguranţă, jandarmerie, sunt împotriva religiei şi a Şaria.
Au considerat că în aceste condiţii nici nu poate fi vorba de o întoarcere către religie şi
Şaria, că nu se poate spera în revenirea religiei într-o poziţie dominantă în stat şi în societate.
De aceea, au depus eforturi susţinute pentru a păstra religia şi Şaria doar pentru ei, de a-i
învăţa pe musulmanii care doresc şi pe copiii acestora religia islamică şi Coranul, de a evita ca
posesorii religiei şi musulmanii sunniţi să nu dispară, să nu fie nimiciţi. Dar au manifestat o
deosebită grijă şi atenţie ca toate aceste eforturi să se desfăşoare în limitele legilor şi regulilor
existente în ţara în care trăiesc.
Ei sunt convinşi că o schimbare nu este posibilă prin forţa armelor sau pe altă cale
violentă, o astfel de idee nici măcar nu le poate trece prin minte.
Al doilea curent islamist care trebuie analizat, prin prisma influenţei şi întinderii sale
în rândul turcilor, este curentul nurguluk.
Majoritatea analiştilor turci care se ocupă de grupările islamist-fundamentaliste sunt de
aceeaşi părere: Fethullah Gülen este cel mai de seamă urmaş contemporan la lui Sait Nursi -
întemeietorul curentului nurguluk. El reprezintă aşa-numitul curent Islamul raţional.
De la un umil predicator prin anii 1966, urmărit de autorităţi pentru activităţi contra
ordinii de stat în 1971, a devenit în ultimii ani o personalitate internaţională cu domiciliul în
SUA ( din 1999 )
În 1975 creează Taberele Luminii ( Nur Kampları ) în care, pe timpul verii, erau
instruiţi copii de 13-15 ani, din familie sărace din localităţile Edremit, Izmir. În 1978 editează
revista Sızıntı. Şi tot acum începe să-şi facă primele relaţii în clasa politică. Gruparea sa
capătă forţă datorită relaţiilor cu societatea Yeni Asya legată de Süleyman Demirel, fost prim
ministru, dar şi legăturilor cu MSP ( Milli Selamet Partisi-Partidul Salvării Naţionale- de
orientare islamistă.). Ulterior, când se va simţi suficient de puternic, Fethullah Gülen va rupe
relaţiile cu acestea. Unele din persoanele pe care le-a cunoscut atunci vor ajunge în parlament
sau în guvernul creat după alegerile din noiembrie 2002, fie că fac parte din actualul partid de

21
guvernământ (AKP ), fie că sunt membrii ai partidele de opoziţie cu orientare de centru-
dreapta ( ANAP sau DYP ).
După lovitura de stat din 12 septembrie 1980 s-a emite un mandat de arestare pe
numele său, dar nu a fost prins. Există ideea că nu s-a reuşit prinderea lui pentru că se afla sub
protecţia lui Turgut Özal, singurul prim ministru turc de origine kurdă, pe care îl cunoştea
încă din 1977, pe când acesta făcea parte din MSP, partid sprijinit de Fethullah Gülen şi cei
din anturajul său.
Au existat indicii că în anul 1982 ar fi avut unele contacte cu conducătorii militari ai
vremii, cărora le-ar fi promis sprijinul pentru noua constituţie în schimbul anulării mandatului
de arestare emis împotriva sa şi a menţinerii în rândul forţelor armate a adepţilor săi.
Perioada în care la conducerea Turciei s-a aflat guvernul ANAP a însemnat şi o
perioadă de intensificare a activităţii grupării lui Fethullah Gülen. Aceştia au reuşit să-şi
organizeze structuri în diferite instituţii ale statului, inclusiv în cele militare ( licee militare,
colegiile de poliţie, şcolile de subofiţeri ), astfel influenţa lor a crescut vizibil. Scopul lui
Fethullah Gülen era următorul: Obţinerea puterii nu în urma alegerilor, ci prin forţa
armelor…, iar pentru atingerea lui era nevoie să-şi creeze structuri de sprijin în cadrul forţelor
armate, în Ministerul de Justiţie, Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei. S-a stabilit că în
1986 gruparea a reuşit, folosindu-se de acte false, să trimită elevi la diverse şcoli militare. În
urma anchetei au fost arestate mai multe persoane, dar nu şi Fethullah Gülen. Dar, de atunci
Forţele Armate Turce au fost mult mai circumspecte faţă de el. Din 1995 membrii grupării au
fost urmăriţi în permanenţă de MIT. Dar tot de atunci Fethullah Gülen şi-a întărit relaţiile cu
oamenii politici cei mai importanţi ai Turciei, Tansu Çiller, Mesut Yılmaz, Bülent Ecevit,
Süleyman Demirel.
În 24 de ani, adepţii lui Fethullah Gülen - fethullahçılar- au reuşit să formeze o
structură foarte bine organizată, să creeze în ţară şi în afara ei 500 de şcoli, firme, să deţină
posturi de radio şi televiziune, publicaţii. Analiştii turci susţin că majoritatea instituţiilor de
învăţământ deschise în ţările cu populaţie de origine turcă din Orientul Mijlociu sunt sub
controlul Statelor Unite care doresc astfel să aibă un sprijin în plus pentru obţinerea
controlului în acest spaţiu.
Işık Evleri (Casele Luminii) sunt, după expresia lui Fethullah Gülen, instituţii
finanţate de oameni de afaceri credincioşi, cu posibilităţi materiale. În permanenţă se caută
noi surse financiare şi forţă umană pentru creşterea numărului acestor instituţii, iar cei care
intră în acest lanţ, ajung să creadă că prin sprijinul pe care îl dau îşi asigură bunăvoinţa divină
pe lumea cealaltă.

22
 Activitatea de strângere de fonduri, începută iniţial în rândul comercianţilor din
Anatolia, extinsă apoi în oraşe şi lumea afacerilor, nu întâmpină prea multă opoziţie, datorită
faptului că este considerată de cei mai mulţi donatori o datorie faţă de Allah şi Profet. Probabil
că majoritatea acestora nu ştie că prin aceste donaţii hrăneşte de fapt visele politico-religioase
ale unor lideri care încep să creadă a fi descendenţi din profeţii lui Allah..
Işık Evleri pot fi considerate drept cea mai bună metodă de atragere de noi membri în
rândul grupărilor islamiste. Se acordă atenţie copiilor cu rezultate şcolare deosebite care, la
început, sunt atraşi printr-o atitudine plină de înţelegere, de ajutorare şi datorită condiţiilor
de viaţă oferite aici. Dar, o dată înregimentat, chiar dacă eşti doar un membru neînsemnat al
grupării, constaţi că realitatea e alta. Eşti confruntat cu o disciplină militărească, cu reguli
aspre, cărora le rezişti cu greu. Chiar dacă nu vrei să te supui acestor reguli, o vei face în mod
forţat. În fiecare zi, după rugăciunile de seară, imamul aşezământului începe instruirea
religioasă. Sunt prezentate operele lui Sait Nursi (iniţiatorul curentului nurculuk ), ideile lui
Fethullah Gülen, se citesc pagină cu pagină cărţile acestuia, apoi elevii sunt testaţi.
Elevilor li se insuflă ideea că a fi membru al acestei grupări este o mare onoare, de
care nu poate beneficia oricine, numai cei mai norocoşi şi mai aleşi robi ai lui Allah. Această
grupare sfântă are o menire spirituală. Discipolii sunt asiguraţi că prin intermediul grupării
pot ocupa orice funcţie politică sau socială, că gruparea este foarte puternică şi că îşi
desfăşoară activitatea nu doar în Turcia, ci în toată lumea. Dar, în acelaşi timp, planează
asupra lor şi ameninţarea cu pedeapsa divină în cazul în care încetează activitatea, întreprind
ceva împotriva grupării, întorc spatele lui Allah şi Profetului.

Scopurile grupării sunt:

a) Cu ajutorul Generaţiei de Aur (sau Cavalerii Luminii-Işık Süvarileri) educate în

Işık Evleri şi cămine, să se creeze o nouă societate, în spiritul conceptelor grupării;
b) Această societate va fi dominată de ordinea islamică. Se va pune astfel capăt
republicii laice şi va fi instaurat statul islamic.
Această nouă generaţie de aur este duşmanul transformărilor revoluţionare ale lui
Atatürk şi al republicii create de acesta. Au fost educaţi tocmai pentru a se socoti cu aceste
creaţii.
La nivelul Marelui Stat Major Turc a fost creat aşa numitul Grup de Lucru Vest ( Batı
Çalışma Grubu ) prin care se urmărea studierea activităţii grupărilor reacţionare şi
contracararea acesteia. În luna martie 1998 acest grup a prezentat în Consiliul Siguranţei
Naţionale un amplu raport ce conţinea referiri pertinente în legătură cu activitatea lui

23
Fethullah Gülen. Conform acestui raport, activitatea grupării fethullahçı este cea mai
periculoasă pentru statul turc. Se atrage atenţia că organizaţia a încercat să pătrundă în diverse
organisme ale statului, în armată şi organele de siguranţă. După părerea autorilor, forţele
armate au reuşit să prevină infiltrarea adepţilor acestei grupări, mai puţin însă au reuşit acest
lucru organele de siguranţă.
Anul 1980 este considerat anul în care Fethullah Gülen a apăsat pe acceleratorul
mişcării sale. Atunci a luat hotărârea de a iniţia o mişcare asemănătoare cu cea care l-a adus la
putere în Iran pe Khomeini. El definea astfel scopurile mişcării: ,,Pentru ca mişcarea să aibă
succesul scontat este nevoie ca pe întreg cuprinsul ţării să se deschidă cămine pentru elevi şi
studenţi, să se tipărească şi să se difuzeze cărţi şi publicaţii prin care să se prezinte concepţia
noastră, tineretul trebuie atras de partea noastră”. În urma loviturii de stat din septembrie
1980, Fethullah Gülen a fost trecut pe lista persoanelor căutate de noul regim, dar a fost
reţinut de abia în 1986. Eliberat în urma unor presiuni venite de la nivel înalt în 1989 este
numit oficial predicator în moscheile din Istanbul.
Scopul, pe termen scurt, al acestei mişcări este de a determina întreaga populaţie a
Turciei să trăiască conform principiilor religioase, iar pe termen lung, înfiinţarea statului
islamic. A publicat 24 de cărţi şi a înregistrat 140 de casete video considerate de autorităţi ca
având un conţinut dăunător.
Raportul întocmit de Grup de Lucru Vest prezintă în felul următor poziţia pe plan
internaţional a grupărilor islamiste radicale din Turcia, în frunte cu cea condusă de Fethullah
Gülen,:
Este cunoscut faptul că ţările occidentale, în tendinţa lor de a-şi consolida dominaţia
în cât mai multe zone din lume, s-au folosit de influenţa pe care o poate avea religia asupra
vieţii politice, în special în relaţiile lor cu ţările musulmane. Super-puterile s-au folosit de
Islam pentru a include în sfera lor de influenţă statele arabe deţinătoare de petrol. Observăm
că sunt exact ideile cu care combatanţii turci se întorceau din războiul din Afganistan.
În timpul Războiului Rece, Islamul a devenit o armă în mâinile combatanţilor, fapt
sesizabil în timpul războiului irano-iakian sau al celui din Afganistan. După căderea Uniunii
Sovietice, ţările cu populaţie musulmană din fostul bloc sovietic au devenit un spaţiu de
confruntare între diversele grupări islamiste, printre care şi cele din Turcia, pentru câştigarea
de adepţi. Trebuie menţionat faptul că grupările islamiste din Turcia sunt avantajate în
această confruntare, datorită faptului că majoritatea populaţiei din această zonă este de
origine turcă.
Pe când unele grupuri radicale islamiste turce, cu o susţinere scăzută din partea
populaţiei, cât şi adepţii mişcării Milli Görüş, care are mai mulţi adepţi, manifestă o

24
atitudine ostilă evidentă faţă de Israel şi Occident, Fethullah Gülen este duplicitar, nu
afişează o atitudine pro occidentală, dar nici contra.
Adepţii mişcării Milli Görüş, în intenţia lor de o crea o Internaţională Islamică,
încercă să stabilească legături cu toate grupările şi statele islamiste din lume, să dezvolte o
politică comună cu acestea. În schimb, Fethullah Gülen, cu toate că deţine un număr
important de şcoli şi fundaţii, din SUA până în Japonia, nu are nici un fel de relaţii cu
grupări islamiste străine.
Elementele radicale au reacţionat negativ faţă de embargoul impus de SUA Iranului,
pe când adepţii lui Fethullah Gülen au luat atitudine împotriva Iranului, dar au rămas
neutrii faţă de Arabia Saudită cunoscută pentru simpatiile pro-occidentale. Este o realitate
faptul că deschiderea lui Fethullah Gülen către republicile cu populaţie turcă din fosta
URSS se constituie într-o alternativă la Iran şi Arabia Saudită.
Mişcarea lui Fethullah Gülen este acuzată de organizaţiile fundamentaliste şi de cele
teroriste cu suport religios că apără statul democrat laic.
Din punct de vedere al îmbrăcămintei, nu sprijină atitudinea grupărilor
conservatoare, afişează o înţelegere modernă.( doar pentru bărbaţi )
A reuşit să-şi creeze, atât în ţară cât şi în străinătate, o structură organizatorică
uriaşă care nu poate fi neglijată şi prin intermediul acesteia activitatea mişcării capătă noi
dimensiuni. Datele deţinute de autorităţi în legătură cu organizaţia şi structura acesteia sunt
considerate insuficiente.
Abrogarea articolului 163 din Codul Penal Turc, care încrimina activităţile
reacţionare, asigură libertatea de mişcare organizaţiilor religioase.
Strategia adoptată de fethullahçılar pentru atragerea tineretului-educarea tinerilor
dotaţi din familiile sărace în şcoli şi instituţii de învăţământ aparţinând mişcării, chiar plata
unor indemnizaţii lunare familiilor elevilor foarte săraci pe timpul şcolarizării acestora - a
avut ca rezultat o mai mare toleranţă din partea opiniei publice faţă de aceştia, în comparaţie
cu alte mişcări islamice.
Conştienţi de impactul propagandei prin intermediu mijloacelor audio-video,
fethullahçılar le folosesc pe scară largă. Prin intermediul canalelor TV pe care le deţin,
adepţii lui Fethullah Gülen difuzează, fără nici o restricţie, ideile înaintaşului lor Said
Nursi.
Prin intermediul şcolilor şi unităţilor de învăţământ, al fundaţiilor, căminelor şi al
organizaţiilor care o susţin, mişcarea, având o structură asemănătoare statului, îşi pregăteşte
cadre de conducere bine instruite.

25
 Fethullah Gülen urmăreşte, ca prin infiltrarea adepţilor săi în diferitele instituţii ale
statului, să creeze un stat isalmic şi apoi o Uniune Turco-Islamică.
Toate aceste consideraţii duc la concluzia că Fethullah Gülen a adoptat politica
paşilor mărunţi, iar această politică duplicitară îl poate duce în timp la
atingerea ambiţiilor sale politico-religioase. Se poate presupune că apariţia
unor momente favorabile poate conduce la radicalizarea mesajelor către
musulmani cu scopul câştigării unui număr cât mai mare de adepţi din rândul
nehotărâţilor.
Nu numai cercurile laice şi progresiste din Turcia critică activitatea susţinătorilor lui
Fethullah Gülen, ci şi alte grupări islamiste, care prin intermediul presei sau a posturilor de
televiziune ce le susţin ( ziarele Selam, Akit, Yeni Mesaj, Cuma, Hakikat sau postul TV Kanal-
7 ) îşi exprimă nemulţumirea faţă de intenţia lui Fethullah Gülen de a deveni reprezentant
unic al musulmanilor din Turcia. (Se cunoaşte că Fethullah Gülen s-a întâlnit oficial cu
Papa, a avut mai multe întâlniri Bartholomeus, patriarhul Constantinopolului, a fost
iniţiatorul unor întâlniri între reprezentanţii diferitelor culte, acţiuni unde s-a prezentat ca
reprezentant al religiei islamice, reprezentantul spiritual al Turciei.)
De asemenea, o mare nemulţumire stârnesc metodele folosite de fethullahçılar pentru
obţinerea de fonduri pentru organizaţie. În cadrul unor acţiuni protocolare cu simbolistică
religioasă, la care invită persoane cu putere financiară, prin diferite tertipuri, le obligă să
doneze sume cu mult mai mari decât intenţionau.
Invitaţi lumea la masa de iftar ( specifică postului musulman ), luaţi de la invitaţi
bani sau poliţe, pe cei care nu pot achita poliţele îi obligaţi să le achite. Aţi transformat
Islamul într-un instrument. S-a mai văzut aşa ceva în Islam? Asta se potriveşte doar cu
concepţia Nur.
Criticile se îndreaptă şi spre reţeaua şcolară dirijată de mişcare prin care Fethullah
Gülen afirmă că învăţ lumea să vorbească turcă. Dar în şcolile respective se predă mai mult
limba engleză decât limba turcă, iar scopul real al acestora este de a educa tineretul în spiritul
Islamului şi de a aduna fonduri pentru organizaţie, taxele şcolare nefiind deloc mici.
În luna iunie 1999, într-o perioadă în care Fethullah Gülen intenţiona să revină în
Turcia pentru că se socotea la adăpost sub umbrela guvernului de coaliţie aflat la putere -
DSP ( Partidul Stângii Democrate -Bülent Ecevit), MHP (Partidul Mişcării Naţionaliste –
Devlet Bahçeli) şi ANAP (Partidul Patriei- Mesut Yılmaz ) - a izbucnit scandalul ascultărilor
ilegale cunoscut sub numele telekulak. Atunci au fost difuzate pe posturile de televiziune o
serie de înregistrări ale lui Fethullah Gülen, înregistrări care au făcut cunoscute opiniei
publice ideile reacţionare ale mişcării. Soclul pe care multă lume îl aşezase pe Fethullah

26
Gülen a început să se clatine. Înregistrările prezentau un Fethullah Gülen lipsit de toleranţa,
cu declaraţii de fidelitate faţă de republică şi Atatürk pe care le afişa în public. Evidenţiau în
schimb intenţiile de răsturnare a ordinii de stat, pregătirile făcute în secret pentru a instaura
ordinea islamică. Astfel, mişcarea lui Fethullah Gülen a ajuns să fie considerată pentru
statul turc chiar mai periculoasă decât PKK. Dacă PKK-ul acţionează pe faţă, fethullahçılar
reuşesc să-şi ascundă activitatea periculoasă sub diferite măşti.
Se apreciază că, în 1998, la dispoziţia lui Fethullah Gülen se aflau cca. 1,5 miliarde
de dolari, sumă care, în mod categoric a mai crescut de atunci. Conform unor date tot din
1998, mişcarea dispunea de 103 şcoli, 460 de alte lăcaşuri de învăţământ, 500 de cămine şi
mii de Case ale Luminii. Numai în republicile turcice există 126 licee şi 6 universităţi.
Numărul şcolilor din ţările balcanice, Europa şi Australia depăşeşte 300. Activitatea se
desfăşoară şi prin intermediul a 90 de fundaţii, printre care se numără şi Asya Finans care
chipurile practică activitate bancară fără a percepe dobândă la credite, 211 de firme, ziarul
Zaman, Agenţia de Presă Cihan ( ambele prezente şi în România ), postul de televiziune
Samanayolu ( care, cel puţin în Bucureşti, pare a fi unicul canal în limba turcă preluat de
firmele de televiziune prin cablu ), 14 reviste şi 2 posturi de radio. În şcolile patronate de
mişcare activează cca. 3.700 de cadre didactice, localnici şi străini, iar numărul elevilor este
de aproximativ 40 de mii.
În şcoli, expunerea portretului lui Atatürk este doar pentru faţadă. În cămine şi în
Casele Luminii se spală creierul copiilor. Se apreciază că din cele 441 de licee particulare ce
îşi desfăşoară activitatea în Turcia, 200 aparţin mişcării nur. Majoritatea sunt şcoli cu internat,
fetele şi băieţii învaţă în clase sau şcoli diferite. Deşi şcolile sunt deschise de către diverse
firme sau persoane particulare, prezenţa lui Fethullah Gülen la diferite manifestări,
dovedeşte implicarea acestuia şi a adepţilor săi. Obligativitatea învăţământului de 8 ani şi
greutăţile întâmpinate de autorităţi în crearea de noi unităţi şcolare în anumite zone, constituie
o nouă ocazie pentru mişcare de a-şi lărgi reţeaua de şcoli. O astfel de reţea este cea cunoscută
sub denumirea FEM unde se asigură învăţământ gratuit pentru copii săraci. Activitatea este
astfel organizată încât la controalele efectuate de autorităţi să nu se işte nici cea mai mică
suspiciune ce ar putea duce la închiderea şcolilor.
Să vedem cum caracterizează fostul premier turc Ecevit ofensiva islamistă din Turcia
şi din alte ţări cu populaţie musulmană:
,,De la instalarea actualului guvern, gruparea Milli Görüş şi-a intensificat activitatea
în Europa. Prin participarea la cursuri permanente, la cursuri cu regim de internat la sfârşit de
săptămână sau la meditaţii pentru lecţiile de la şcoală, la cursuri pe timpul vacanţelor, mii de
copii primesc o educaţie islamică fundamentalistă.

27
 Se remarcă faptul că de când la conducerea Turciei se află guvernul Partidului
Justiţiei şi Dezvoltării (AKP ) gruparea Milli Görüş desfăşoară o activitate organizatorică şi de
învăţământ tot mai intensă în zonele locuite de cetăţeni de origine turcă. Profıtând de orice
ocazie, această grupare a pătruns în grădiniţe, în şcolile de stat şi particulare, în institute, în
asociaţiile de elevi şi părinţi, în casele de cultură şi localurile pentru tineri, desfăşurând o
intensă activitate organizatorică în favoarea Uniunii Islamice Turce pentru Culte. İar prin
diferite tipuri de cursuri, permanente, de sfârşit de săptămână sau cursuri de vacanţă, mii de
copii sunt educaţi într-un spirit islamic fundamentalist”
Această ofensivă islamistă a început să îngrijoreze opinia publică din Europa, iar presa
şi asociaşiile non-guvernamentale au a tras nenumărate semnale de alarmă.
Conform unui raport al Asociaţiei pentru Apărarea Constituţiei din Renania de Nord-
Westfalia, organizaţia îşi desfăşoară activitatea prin 15 centre diferite, dintre care 11 se află la
Köln, 3 la Bonn şi 1 la Bochum. Şi cu toate că activităţile ei ocupă tot mai mult spaţiu în
rapoartele autorităţilor germane ce supraveghează organizaţiile ce creează probleme, ea
publică în ediţia europeană a Milli Gazete anunţuri referitoare la organizarea de cursuri de
religie, într-un număr mult mai mare decât în anii anteriori.
Un profesor cu experienţă care a participat o perioadă de timp la aceste cursuri afirmă:
Copiii ajunşi la vârsta adolescenţei, a căror capacitate de analiză s-a dezvoltat, nu mai
acceptă orice. La vârsta de opt, nouă ani sunt foarte receptivi. Din punct de vedere
educativ, al instruirii, pentru gruparea Milli Görüş copiii de această vârstă sunt foarte
importanţi. Pe lângă bazele religiei şi ale Coranului se face şi o îndrumare politică.Astea se
imprimă în memorie. Apoi, receptarea celorlalte cunoştinţe se face pe această bază.
Ali Uçar, profesor la Universitatea Tehnică din Berlin, a declarat pentru ziarul
Cumhuriyet: Copiii de această vârstă îşi însuşesc foarte bine prejudecăţile religioase şi
etnice. Este foarte comod să-i condiţionezi pe copii prin prejudecăţi. O mare parte din
acestea sunt însuşite de la părinţi; în plus, dacă acestea sunt transmise într-un grup de copii
de aceeaşi vârstă, receptarea lor este mult accentuată. Ne referim, în special, la prejudecăţile
religioase şi etnice. Astfel, se împiedică integrarea lor în societatea germană. Rămânând în
afara societăţi este mult mai simplu să fie dirijaţi către violenţa religioasă şi etnică.”

2.4. Acţiune la nivel european

28
 Mişcarea condusă de Fethullah Gülen este printre mişcările islamiste care şi-au
început mai recent activitatea în Germania şi în ţări din apropierea acesteia. Acum încearcă să
dobândească poziţii din ce în ce mai puternice. Răspândirea rapidă a acestei mişcări, care
tinde să umple un gol din mişcarea islamistă din Europa, se datorează şi structurii asociaţiilor
de moschei.
Deşi aceste asociaţii sprijină logistic mişcarea lui Fethullah Gülen, adepţii acestuia nu
construiesc moschei. Sarcina dată de Fethullah Gülen adepţilor săi este aceea de alege din
cadrul acestor asociaţii şi fundaţii copii şi tineri pe care să-i educe multilateral pentru a-şi
pregăti viitoarele cadre, pe care să le plaseze treptat în anumite poziţii importante în ţările
respective.
În ţări ca Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Austria, unde trăiesc comunităţi
importante de turci, există un număr mare de moschei şi un număr la fel de mare de şcoli,
cămine şi alte instituţii de învăţământ create de mişcarea lui Fethullah Gülen. Numărul
acestora creşte în permanenţă.
De pildă, în Olanda, unde au pătruns în anii 1986-87, fethullahçılar au cămine în
oraşele Rotterdam, Utrecht, Tilburg, Den Haag şi Amsterdam, iar în Zaandam, Dordrecht,
Deventer şi Nijmen, instituţii de învăţământ.
Fundaţia Sema din Nijmen a fost înfiinţată în urmă cu patru ani. A fost cumpărată o
şcoală veche ce a fost transformată în fundaţie. Fundaţia are două grupe. În prima grupă sunt
cuprinşi copii în vârstă de 11-16 ani, în număr de 30, cărora li se predau cursuri mai dificile.
Copiilor li se permite să meargă acasă o dată la trei săptămâni. În cursul săptămânii nu pot ieşi
după ora 19:30, iar cei care sunt plecaţi trebuie să fie în clădire la ora respectivă. Toate
cheltuielile sunt suportate de cămin. Sâmbăta la cămin, se ţin lecţii de economie, limbă,
religie, despre personalitatea lui Fethullah Gülen şi concepţia acestuia despre Islam. Copiii
din a doua grupă au între 8 şi 11 ani şi sunt pregătiţi pentru examene. Sunt în jur de 100.
Această pregătire durează doi ani. Copiii din această grupă pot fi şi interni, dar pot locui şi
acasă. Admiterea în ambele grupe se face pe baza unor teste. Pentru grupa între 8-11 ani sunt
preferaţi copiii cu rezultate deosebite la şcoală, iar pentru grupa de 11-16, cei ce au cunoştinţe
superioare. Dacă numărul celor care trec testul depăşeşte 30, se mai face o selecţie. Cei 30
trebuie să fie cei mai buni dintre cei buni. Cei care nu sunt acceptaţi se întorc acasă.
Cosmicus este organizaţia de studenţi a mişcării lui Fethullah Gülen. A luat naştere în
1995 la Amsterdam prin străduinţa lui Yusuf Alan, Ümit Taş, Turan Yazar. Actualmente este
condusă de Gürkan Çelik. Are filiale în mai multe oraşe din Olanda. Se cunoaşte că prin
această organizaţie au trecut 500 de studenţi.

29
 În Belgia, unde trăiesc 140 de mii de turci, organizaţie lui Fethullah Gülen ocupă
locul doi între organizaţiile islamiste. Există organizaţii ale oamenilor de afaceri adepţi ai
mişcării. Activitatea se desfăşoară prin intermediul acestora. Sunt organizate cursuri cu
specific de internat pentru elevi şi studenţi, sunt deschise cămine pentru elevi. Un ataşat pe
probleme de culte care a lucrat în această ţară afirmă: Adepţii lui Fethullah Gülen predau
cursuri despre Risale-i Nur. Frecvent vin din Turcia diverşi vizitatori. Au cumpărat în cinci
zone din Belgia spaţii mari.
În Germania, fethullahçılar au făcut primii paşi spre organizare în 1994, la Köln, sub
numele de Uniunea Academiilor Turco-Germane. Sub pretextul că ajută la lecţii copiii cu
rezultate slaba la şcoală, sub titulatura Diyalog şi Eğitim Merkezi, au creat patru centre de
învăţământ. În aceste centre, sute de copii şi tineri pot veni în contact cu concepţiile lui
Fethullah Gülen. La centrul din Köln există 6 clase unde, în timpul săptămânii, între orele
15:00-20:00 asistă la cursuri până la 140 de copii. Taxa este de 180 de euro.

3. Cazul românesc

După cum se ştie, majoritatea populaţiei de religie islamică din România se află în
Dobrogea. După 1989, intelectualii din comunităţile turcă şi tătară au format mai multe
organizaţii cu caracter etnic. Acestea, pe lângă sprijinul logistic primit de la guvernul român,
au beneficiat de un sprijin substanţial din partea autorităţilor turce, prin intermediul
reprezentanţelor diplomatice, cât şi de ajutorul unor oameni de afaceri turci stabiliţi în
România. Astfel, au apărut cele două licee, de la Bucureşti şi Constanţa, având clase de limba
turcă, Liceul Pedagogic din Medgidia care pregăteşte profesori de limba turcă, dar şi preoţi
pentru cultul musulman, mai multe fundaţii şi asociaţii cu caracter religios.
Existenţa unui important număr de cetăţeni turci pe teritoriul României, precum şi a
unui segment important de populaţie românească de credinţă musulmană nu putea să scape
atenţiei celor care conduc cele două curente islamiste. Legea permisivă şi atitudinea
binevoitoare a autorităţilor române faţă de aceste curente a condus la apariţia pe teritoriul
României a unor nuclee de sorginte suleymancilik şi fetullahcilik.
Cei mai activi par a fi cei din orientarea suleymencilik, care au înfiinţat la Bucureşti
Fundaţia Română pentru Servicii Islamice şi a Culturii Naţionale, fundaţie cu filiale la
Constanţa, Medgidia, Cobadin, Valul lui Traian, Tulcea, Brăila, Ploieşti, Babadag, Braşov şi
Arad.
Prin statutul de funcţionare, fundaţia îşi propune să slujească interesele tuturor
musulmanilor din România şi să contribuie la formarea unor tineri credincioşi şi educaţi.

30
Observăm că în acest statut regăsim aceleaşi scopuri care şi le propun aceste mişcări în toată
Europa. Fundaţia îşi mai propune susţinerea construirii unor geamii şi moschei pe teritoriul
României, precum şi construirea de obiective ce pot asigura venituri pentru desfăşurarea
activităţilor sale.
Sub acoperirea dată de obiectul de activitate înscris în actul de constituire, s-au
înfiinţat în Tulcea, Brăila, Constanţa, Medgidia, Valul lui Traian şi Bucureşti cursuri de
studiere a Coranului. La aceste cursuri au fost atraşi copii săraci din familiile musulmane din
România care, pentru a scăpa de sărăcie şi pentru a primi încălţăminte şi îmbrăcăminte, au
fost convinşi să frecventeze aceste cursuri. Majoritatea copiilor sunt cazaţi în căminele
fundaţiei, unde primesc învăţăturile coranice, ei frecventând şi cursurile şcolilor normale.
Hogii care deservesc aceste cursuri, aduşi din Turcia şi pentru care fundaţia garantează
că activează voluntar aici, fără remuneraţie – lucru neadevărat, ei primind sub formă de
premii lunare, câte 250 de euro – au obligaţia de a căuta şi aduce la aceste cursuri cât mai
mulţi copii musulmani.
Aceştia îi educă în conformitate cu perceptele Coranului, iar rugăciunile sunt învăţate
în limba arabă. De remarcat este faptul că aceşti copii nu înţeleg limba arabă, dar repetarea
zilnică, în grup şi individual reprezintă o metodă sigură de îndoctrinare.
O altă obligaţie a hogilor, la fiecare curs activând câte cel puţin doi, este aceea de a
merge pe la oamenii de afaceri turci şi a cere ajutoare pentru aceste cursuri. Cu ocazia
diferitelor sărbători musulmane, aceşti hogi cer sume de bani sau diferite obiecte, oamenii de
afaceri fiind sensibilizaţi prin trimiterile pe care aceştia le fac la nevoile copiilor.
Aceste ajutoare sunt strânse atât din România cît şi din alte ţări cu populaţie
musulmană, hogii deplasându-se pe rând în acest scop în Turcia, Bosnia şi Albania. Evident
că sumele strânse depăşesc nevoile acestor cursuri, care nu au adunat deocamdată un număr
foarte mare de elevi.
Mare parte din banii strânşi iau calea Turciei, cursurile de aici fiind întreţinute mai ales
cu donaţii de alimente şi îmbrăcăminte. Periodic, sunt trimise în Turcia situaţiile veniturilor şi
cheltuielilor de la aceste cursuri, situaţii care sun verificate şi la faţa locului de către hogi
anume desemnaţi
În preocupările fundaţiei a apărut şi aceea de a construi în Bucureşti o geamie, în str.
Fundeni, nr. 9, unde lucrările sunt foarte avansate. Materialele de construcţie sunt procurate
prin intermediul oamenilor de afaceri cu acest domeniu de activitate, astfel că ridicarea
acestui lăcaş de cult va fi făcută cu costuri minime.
Nu în toate oraşele vizate sunt posibilităţi de construire a unor geamii şi atunci se
recurge la achiziţionarea unor clădiri care sunt transformate în geamii. Sunt vizate în acest

31
scop clădiri din Braşov, Tulcea şi Slobozia, iar la Arad se află în construcţie o geamie nouă.
Interesant de semnalat este faptul că sunt oraşe unde se intenţionează înfiinţarea unor geamii
care nu justifică prin numărul musulmanilor aceste intenţii. Cele mai surprinzătoare locaţii
alese sunt cele din Braşov şi Arad. Achiziţionarea de terenuri este încă una din preocupările
fundaţiei, fiind vizate terenuri din oraşele mari.
Un alt lucru de semnalat este faptul că fundaţia intenţionează să trimită, în Turcia,
patru elevi de liceu - trei de la Medgidia şi unul din Constanţa, - pentru a susţine examene de
admitere la şcoala de hogi, urmând ca, la terminarea studiilor, aceştia să activeze în România.
Pe de altă parte, centrele islamice se oferă să sprijine elevii români ce doresc să
studieze în Turcia, oferindu-se să le pună la dispoziţie căminele şi şcolile lor.

Sub pretextul că locaţiile de studiu şi cazare oferite de statul turc nu sunt de calitate,
conducătorii acestor fundaţii îndeamnă pe cei care vor să studieze în Turcia să se cazeze în
căminele lor şi să frecventeze şcolile aflate sub administrarea lor directă. Aici, tinerii sunt mai
uşor atraşi spre ideile promovate de curenrul islamist respectiv.
Trecând la celălalt curent prezent în România, fetullahcilik, vom observa că, deşi
scopul este acelaşi – accederea la putere – mijloacele diferă faţă de celălalt curent moderat.
În spiritul strategiei stabilite de Fetulallah Gulen, cu mai mulţi anii în urmă, s-a
început şi în România deschiderea unor şcoli cu predare în limbile turcă şi engleză. Până s-au
făcut cunoscuţi, taxele de frecventare a acestor şcoli au fost modice, dar, pe măsură ce
publicul lua cunoştinţă despre aceste şcoli – datorită unei reclame foarte bine pusă la punct –
taxele au crescut. În activitatea acestei şcoli a fost o perioadă de regres, perioadă ce a coincis
cu căderea lui Gulen în dizgraţie şi fuga acestuia în America, dar acum constatăm o
revigorare.
Fundaţia Lumina are în Bucureşti o grădiniţă, o şcoală normală şi un liceu, ISB, care
atrag foarte mulţi copii musulmani şi nemusulmani. Taxele sunt destul de mari, în unele cazuri
depăşind 5.500 de dolari, bani care depăşesc cu mult nevoile de funcţionare a acestor şcoli.
Sunt indicii că restul de bani sunt direcţionaţi către părintele spiritual al acestui curent.
Faptul că sunt admişi şi copii de alte religii în aceste şcoli, indică faptul că pe
conducători nu-i interesează atât propagarea ideilor curentului, cât mai ales colectarea de
fonduri. Conducătorii acestei fundaţii au o tactică deosebită în a atrage atenţia asupra
activităţilor lor.
Spre exemplu, Lumina a organizat o excursie în Turcia la care au fost invitaţi mulţi
ambasadori străini din România. Pe aceeaşi linie, fundaţia a organizat o excursie de vizitare a
Turciei la care au fost invitaţi mai mulţi parlamentari români, funcţionari în diferite ministere

32
şi ziarişti. Scopul real acestei vizite este de a face reclamă acestei fundaţii, precum şi de a
câştiga bunăvoinţa şi de a stabili legături, de care se pot folosi în viitor, cu persoane cu putere
de decizie în statul român.
De remarcat este faptul că la şcolile patronate de fundaţia Lumina nu învaţă nici un
copil de diplomat turc. Mai mult chiar, oamenilor de afaceri turci, care au cerut relaţii la
ambasada turcă despre aceste şcoli, li s-a sugerat subtil să nu-şi înscrie copii la aceste instituţii
de învăţământ.
Acest curent a făcut prozeliţi şi în alte oraşe din România, cum ar fi Constanţa,
Medgidia şi, mai nou, Ploieştiul.
Aici s-a format un nucleu destul de puternic de simpatizanţi, oameni de afaceri cu
posibilităţi financiare consistente, cărora li se adaugă oameni de afaceri din Târgovişte.
Săptămânal, aceştia se strâng la geamie, se roagă, analizează şi îşi însuşesc perceptele
Coranului şi uneori strâng bani pentru fundaţie. În grupul simpatizanţilor acestui curent
modalitatea de strângere a banilor este deosebită faţă de celălalt curent. Se strâng toţi
simpatizanţii şi începe un fel de licitaţie prin care sunt prezentate sumele pe care fiecare om
de afaceri este dispus să le ofere.
Responsabilul de grup stimulează orgoliile acestor oameni de afaceri, şi fiecare este
determinat subtil să mărească sumele donate, pentru a nu fi mai prejos decât ceilalţi. De
semnalat este faptul că multe firme turceşti din România sprijină cu bani acest curent, dar mai
sunt şi altele care, invocând ideile şi nevoile acestei mişcări, îşi măresc veniturile.
Un alt aspect interesant de semnalat este acela că aceşti oameni de afaceri, în mare
parte căsătoriţi cu turcoaice, şi-au mai luat câte o soţie din rândul autohtonelor. Cele două soţii
ştiu una de alta, mai mult româncele trec la religia musulamană, adoptă obiceiurile şi portul
musulman. De asemenea, sunt indicii că o serie de tineri români, angajaţi la firme turceşti au
trecut la religia musulmană, au primit nume turceşti şi participă la întâlnirile religioase
organizate de această fundaţie. Grupul de la Ploieşti era preocupat de achiziţionarea de
terenuri în oraş şi avea şi intenţia de a deschide un post de radio local, care să se adreseze
simpatizanţilor acestui curent.
Interesant este că simpatizanţii celor două curente nu se agreează, fiecare dispreţuind
modalităţile de acţiune ale celuilalt. Întreprind unele acţiuni în comun, dar colaborarea dintre
ei este sporadică şi strict limitată.
În concluzie, având în vedere cele mai recente evenimente pe plan internaţional -
atentatele din Spania, uciderea şeicului Ahmed Yasin, atentatele din Irak şi Orientul Mijlociu
– se impune la atât la nivel internaţional, cât şi naţional aplicarea unei strategii de securitate
anti-teroriste foarte bine puse la punct. Să nu uităm că în Europa trăiesc 11 milioane de

33
musulmani, care pot fi atraşi foarte uşor, prin intermediul acestor curente islamiste, la ideile
care promovează instaurarea statului islamic în ţările musulmane.
Faptul că şi în România trăieşte un important segment de populaţie musulmană, iar
ţara noastră a sprijinit coaliţia anti-iarakiană poate transforma România într-o posibilă ţintă.
Nu trebuie neglijat faptul că şi curentele islamiste, aşa-zis moderate, pot să-şi radicalizeze
discursul şi acţiunea dacă vor găsi un teren propice.

3.1. Posibile riscuri pentru siguranţa naţională a României

Îl lumina celor prezentate mai sus, se poate concluziona că principalele riscuri şi

ameninţări cu implicaţii pentru siguranţa naţională a României ce pot apărea din activitatea
acestor mişcări islamiste sunt:
1. Recrutarea unor copii săraci, de religie musulmană, şi, prin acţiuni de îndoctrinare
religioasă, transformarea acestora în ,,soldaţi ai Islamului”, gata oricând să
îndeplinească ordinele superiorilor religioşi, indiferent de natura lor;
2. Întărirea puterii financiare a acestor mişcări prin colectarea de fonduri, sub diferite
forme şi motivaţii, şi scoaterea acestor fonduri din ţară, fonduri ce vor fi folosite
pentru acţiuni de prozelitism şi cucerirea puterii politice, scopul final fiind
transformarea instaurarea statului islamic mondial şi pedepsirea necredincioşilor;
3. Construirea unor moschei în diferite localităţi ale României, cu scopul de a
preamări Islamul, va conduce la prozelitism şi în rândul populaţiei de origine
română, mai ales în rândul femeilor căsătorite cu cetăţeni musulmani. Este evident
că majoritatea copiilor proveniţi din astfel de căsătorii vor fi crescuţi în spiritul
perceptelor Coranului;
4. Mulţi lideri spirituali islamişti, cu discurs radical, vor putea intra în România şi,
de aici, vor trece mai uşor către Occident, folosindu-se de invitaţiile trimise de
fundaţiile islamice din România;
5. Posibilitatea penetrării unor instituţii ale statului, folosindu-se de elemente de
credinţă musulmană, poate facilita organizaţiilor islamiste accesul la diferite date
şi informaţii a căror cunoaştere ar putea fi folosite în interes propriu;
6. Există posibilitatea, având în vedere rivalitatea dintre cele două curente majore
existente în România, apariţiei unor conflicte între acestea, conflicte ce se pot
tranşa violent pe teritoriul ţării noastre;

34
 7. Este de aşteptat ca, odată cu întărirea acestor mişcări, oamenii de afaceri
musulmani din România, să fie determinaţi prin diferite mijloace , chiar şi
violente, să sprijine financiar pe islamişti;
8. Proliferarea acestor curente de acest tip pe teritoriul României şi înmulţirea
adepţilor acestora pot îngreuna desfăşurarea procesului de integrare a României în
Uniunea Europeană. Avem în vedere aici zone sensibile de negociere, cum ar fi
securizarea frontierelor, combaterea criminalităţii transfrontaliere şi imigraţia
clandestină.;

Cunoaşterea metodelor şi mijoacelor de acţiune a acestor mişcări, precum şi

identificarea corectă a ameninţărilor şi riscurilor pentru siguranţa naţională, poate determina
luarea măsurilor adecvate de prevenire şi contracarare a acestor acţiuni şi a efectelor lor pe
termen scurt şi mediu.

3.2. Activitatea de combatere a terorismului fundamentalist-islamic arab în

România

Legea nr. 472 din 9 iulie 2002 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 524
din 18 iulie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 141/2001
pentru sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii
publice califică, prin articolul 1, actele de terorism ca fiind săvârşirea următoarelor
infracţiuni în scopul tulburării grave a ordinii publice prin intimidare, prin teroare sau
prin crearea unei stări de panică:

a) infracţiunile de omor prevăzute la art. 174-176 din Codul penal,

vătămare corporală şi vătămare corporală gravă, prevăzute la art. 181 şi
182 din Codul penal, precum şi lipsire de libertate în mod ilegal,
prevăzută la art. 189 din Codul penal;
b) infracţiunile prevăzute la art. 106-109 din Ordonanţa Guvernului nr.
29/1997 privind Codul aerian, republicată;
c) infracţiunile de distrugere prevăzute la art. 217 şi 218 din Codul penal;
d) infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor,
nerespectare a regimului materialelor nucleare şi a altor materii

35
 radioactive, precum şi nerespectare a regimului materiilor explozive,
prevăzute la art. 279, 2791 şi 280 din Codul penal.

Constituie, de asemenea, acte de terorism, conform articolului 2:

a) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol sau în apă

de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natură să
pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul
înconjurător;
b) ameninţările cu bombe sau cu materii explozive, dacă ele au ca scop
tulburarea gravă a ordinii publice, prin intimidare, prin teroare sau prin
crearea unei stări de panică.
Măsura incriminării şi pedepsirii faptelor de mai sus a fost necesară, dar nu suficientă
pentru că, prin scopul său politic urmărit, precum şi prin consecinţele producerii lor, actele
teroriste aduc atingere chiar securităţii naţionale.
Legea pedepseşte făptuitorul după ce fapta s-a consumat în întregime sau în parte, ca
tentativă, pentru un gen de infracţiuni pentru care, datorită consecinţelor foarte grave, este
preferabilă prevenirea producerii lor, mai ales că, în cazul atacurilor sinucigaşe, autorii îşi
pierd viaţa şi nu mai pot fi pedepsiţi.
În cazul atacurilor sinucigaşe, teroriştii îşi asumă conştient riscul de a muri, astfel că
mărirea pedepselor nu are efectul de a-i inhiba în dorinţa lor de a comite actul infracţional, cel
mult aceasta îi motivează suplimentar în urmărirea succesului acţiunii, care, dacă are ca
urmare sinuciderea, îi asigură, conform doctrinei fundamentalist-islamice, un loc în Paradis,
iar în cazul unui eşec un loc în închisoare.
Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea terorismului,
recent adoptat de către guvern, creează premisele derulării unor acţiuni energice şi
eficiente din partea autorităţilor, de natură să asigure prevenirea şi combaterea
fenomenului terorist, sub toate formele de manifestare.
Acesta reglementează:

· definirea, în termeni juridici, a terorismului, în conformitate cu

specificitatea, periculozitatea şi consecinţele actelor teroriste;
· incriminarea unitară a tuturor activităţilor subsumate terorismului;

· consacrarea juridică a organizării şi funcţionării Sistemului

36
 Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului , precum şi a
atribuţiilor ce revin instituţiilor din compunerea Sistemului;
· stabilirea, pe cale juridică, a obligaţiilor ce revin, în sensul
prevenirii şi combaterii terorismului, altor categorii de persoane
juridice din România.

Astfel, terorismul reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări, care

prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, având următoarele
caracteristici:

· sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate

de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi,
împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau
distructive;
· au ca scop realizarea unor obiective specifice, în principal, de
natură politică;
· vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul
autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau a oricărui alt
segment aparţinând acestora;
· produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei,
menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite şi conduc la
percepţia favorabilă a entităţii teroriste.

Constituie acte de terorism faptele săvârşite de entităţi teroriste

în afara stării de război sau în afara ariei de aplicabilitate a legilor războiului, în caz
de conflict armat, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

· sunt săvârşite cu violenţă şi produc stări de nelinişte,

nesiguranţă, teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei;
· atentează grav asupra factorilor umani specifici şi nespecifici, a
factorilor materiali, precum şi /sau a unor simboluri şi valori
naţionale;
· urmăresc realizarea unor obiective specifice, în principal
politice, prin determinarea autorităţilor statului să dispună, să

37
 renunţe sau să influenţeze luarea unor decizii în favoarea entităţii
teroriste.

Măsurile pe linia prevenirii terorismului constau în:

· activităţi informativ-operative;
· activităţi împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane a
entităţilor teroriste, desfăşurate în interiorul şi/sau exteriorul
teritoriului naţional;
· activităţi împotriva fluxurilor de alimentare cu mijloace specifice de
acţiune, precum şi cu resurse financiare, logistice sau
informaţionale a entităţilor teroriste, desfăşurate în interiorul şi/sau
exteriorul teritoriului naţional;
· activităţi de pază, protecţie şi alte forme speciale de descurajare
realizate de către forţele unor autorităţi şi instituţii publice din
componenţa Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Terorismului, pentru asigurarea securităţii principalelor categorii de
factori umani şi de obiective autohtone ori străine de pe teritoriul
naţional, precum şi a principalelor obiective româneşti din
străinătate, potenţial vizate de entităţi teroriste;
· activităţi de pregătire a intervenţiei în urgenţe civile, generate de
acţiuni teroriste cu diverse mijloace specifice, în vederea limitării şi
combaterii efectelor acestora;
· activităţi de informare şi relaţii publice;
· activităţi de cooperare internaţională;
· activităţi de instruire şi perfecţionare profesională;
· activităţi destinate optimizării continue a cadrului legislativ, aplicabil
categoriilor de misiuni care revin Sistemului Naţional de Prevenire şi
Combatere a Terorismului, inclusiv , sub aspect penal şi procesual-
penal.

Atribuţiile pe linia combaterii terorismului constau în:

38
 · activităţi de identificare şi tragere la răspundere, conform legii, a
persoanelor care iniţiază, pregătesc, comit ori favorizează actele de
terorism;
· intervenţia contrateroristă, când se desfăşoară ori s-au produs
atacuri teroriste şi, respectiv, intervenţia antiteroristă, în situaţia
iminenţei producerii unui atac terorist;
· participarea la operaţiuni de combatere a terorismului, prin
cooperare internaţională.

În structura SRI - ca autoritate naţională în domeniu - funcţionează Centrul de

Coordonare Operativă Antiteroristă. Aceasta este structura organizatorico-funcţională
ce asigură continuitatea şi coerenţa funcţionării sistemului de legătură ce articulează
componentele Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului.

Centrul are următoarele atribuţii:

· coordonează activităţile desfăşurate în cadrul Sistemului Naţional

de Prevenire şi Combatere a Terorismului, prin reprezentanţi
desemnaţi de autorităţile şi instituţiile publice din componenţa
Sistemului;
· menţine legătura permanentă cu autorităţile şi instituţiile publice
componente ale Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Terorismului, în vederea asigurării schimbului operativ de date şi
informaţii privind activităţile cu caracter terorist;
· integrează datele şi informaţiile obţinute în scopul stabilirii şi
întreprinderii măsurilor ce se impun;
· monitorizează activităţile teroriste şi informează operativ
autorităţile şi instituţiile publice abilitate din cadrul Sistemului
Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului;
· în situaţii de criză teroristă, asigură suportul logistic şi operaţional
pentru funcţionarea operativă a Centrului Naţional de Acţiune
Antiteroristă, care este integrat funcţional în mecanismul general de
gestionare a crizelor şi organizat conform legii;
· transmite către autorităţile şi instituţiile publice competente din
cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului

39
 datele şi informaţiile care fac obiectul întreprinderii de măsuri,
conform atribuţiilor legale.

În situaţiile de criză teroristă, SRI, prin unitatea specializată, execută

intervenţia contrateroristă, independent sau în cooperare cu alte forţe abilitate, pe
întreg teritoriul ţării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de terorişti, în scopul
capturării sau anihilării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale. În cazul obiectivelor din
competenţa SPP, intervenţia contrateroristă se execută de către forţele specializate
ale acestuia. Intervenţia contrateroristă se execută cu aprobarea CSAT şi se
realizează potrivit metodologiei elaborate de SRI şi SPP, aprobată prin hotărâre a
CSAT.

40
 3.3. În loc de concluzie

Terorismul politic transnaţional şi internaţional, inclusiv sub formele sale

biologice si informatice se manifestă într-o formă acută fără precedent, prefigurând
efecte multiple asupra securităţii statelor si stabilităţii internaţionale în general. În
contextul în care constatăm o creştere a gradului de complexitate şi de
impredictibilitate al terorismului internaţional, sunt necesare reacţii eficiente ale
instituţiilor statului pentru ca măsurile interne de management al crizelor să fie bine
coordonate.
Ca infracţiune, terorismul face parte din categoria infracţiunilor de crimă
organizată. Diferenţa dintre infracţiunile care sunt tipice pentru crima organizată si
celelalte infracţiuni de drept comun este aceea a contextului sau motivelor pentru
care au fost comise.
Cooperarea între state afirmată în principiu era împiedicată, în perioada anilor
‘70 si ’80, de obstacole de ordin politic care au condus la menţinerea excepţiei de
non-extrădare pentru infracţiunile politice.
La ora actuală, obstacolele care pot să apară în afara celor cunoscute,
determinate de absenţa unei definiţii (principiul dublei incriminări, principiul
specialităţii) sunt mai degrabă de ordin economic. Diferitele forme de confidenţialitate
(secretul profesional al avocaţilor, al notarilor, secretul industrial, secretul bancar) pot
avea acelaşi efect : blocarea cooperării.
Anumite tendinţe de a face concesii principiilor fundamentale de justiţie penală
provoacă neliniştea celor care s-au angajat în apărarea drepturilor omului faţă de
numeroasele excepţii pe care le văd ca pe o erodare a sistemului justiţiei penale (de
exemplu, prin intermediul folosirii noilor tehnici de investigare foarte avansate şi prin
răsturnarea regulilor privind probele şi mijloacele de proba).
În democraţiile încă fragile, această problema este extrem de importantă. O
anumită tendinţă de politizare excesivă în acest domeniu riscă, uneori, să transforme
o luptă îndreptăţită într-o vânătoare de vrăjitoare. Lupta contra terorismului trebuie să
se exercite prin mijloace proprii statului de drept care să asigure un echilibru corect
între drepturile individuale şi interesele colectivităţii.

41
BIBLIOGRAFIE

 BLAU, Peter M., in American Journal of Sociology, Vol. 83, No. 1 (Jul., 1977)
 CERAPIN, Tudor, Gabriel HOMOTESCU, Gheorghe TOMA, De la securitatea
individului la securitatea colectivă, Editura Biotera 2003
 HAUTHORNE, Amy, Political Reform in the Arab World: A New Ferment?, Carnegie
papers, Carnegie Endowment for International Peace, 2004
 LYOTARD, Jean-Francois, Conditia postmodernă, Editura Idea, 2003
 RUBIN, Barry M., Revolutionaries and Reformers: Contemporary Islamist Movements
in the Middle East, Albany, NY State University of New York Press, 2003
 SHAW, Martin, Global Society and International Relations: Sociological Concepts and
Political Perspectives, Polity Press, Cambridge, 1994
 SULAMI, Mishal Fahm, The West and Islam: Western Liberal Democracy Versus the
System of Shura, Taylor & Francis, London, New York, 2003
 WORSLEY, Peter, Three Worlds. Culture and Development, University of Chicago
Press, 1984

 www.ciaonet.org / Columbia International Affairs Online

 www.fpri.org / Foreign Policy Research Institute

 www.gisresearch.com / Global Information System

 www.isn.ethz.ch / International Relations and Security Network

 www.lexisnexis.com / Lexis Nexis

 www.stratisc.org / Institut de Stratégie Comparée

 www.sri.ro / Pagina oficială a Serviciului Român de Informaţii

42