Universitatea „Ovidius” Constanţa

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Master Didactic: Curriculum școlar și dezvoltare curriculară

TEMA 3 CONTINUTURILE CURRICULARE

Structura
 Sursele curriculare şi nevoile educaţionale
 Criterii de proiectare şi dezvoltare curriculară
 Provocari in elaborarea curriculara
 Modalităţi de organizare curriculară

1. Sursele curriculare şi nevoile educaţionale

Elaborarea şi dimensionarea continuturilor curriculare constituie provocari tot mai mari

pentru învatamant. Caracteristicile actuale si de perspectiva ale dezvoltarii sociale si culturale impun
o asemenea structurare incât aceste conţinuturi să fie deschise şi permeabile la noile elemente ale
cunoaşterii si experienţei umane.
In conţinuturile curriculare trebuie realizat de aceea un echilibru între ceea ce este constant,
peren şi general în cunoaştere şi ceea ce este perisabil, efemer.
Centrarea pe coduri de referinţă şi interpretare (concepte, teorii, metodologii etc) asigura
perenitatea şi consistenţa, în vreme ce selectarea unor elemente conjuncturale, contextuale asigura
aplicabilitatea şi eficienţa.

Surse ale conţinuturilor curriculare (Cucos, 2002)

- cunoştinţele acumulate în diverse cărţi, texte editate de oamenii de ştiinţă, profesori
specialişti în diferite domenii ale cunoaşterii;
- conţinuturile şcolare din alte ţări, care rezonează cu sistemul de învăţământ respectiv;
- documente semnificative privind viaţa socială, economică, culturală, istorică (statistici,
rezultate ale unor anchete, reviste, producţii artistice etc);
- studii şi cercetări ale unor instituţii de profil;
- opiniile persoanelor calificate (oameni de stiinta, cadre didactice etc);
- studii sociologice, analize ale activităţii profesionale care prefigurează tendinţele de
evoluţie socială şi profesională;
- rezultate ale cercetărilor (psihopedagogice) asupra nevoilor si intereselor educationale ale
copiilor si tinerilor, ale indivizilor si grupurilor sociale.

In legatura cu nevoile educaţionale, Seguin (apud Cucoş, 2002) evidenţiază următoarele

cadre situaţionale:
1. Viaţa socială şi culturală
- comunicarea şi exprimarea prin cuvântul scris sau vorbit
- utilizarea mijloacelor audiovizuale (în extindere)
- transmiterea patrimoniului social-cultural
- afirmarea identităţii şi unităţii naţionale
2. Viaţa individuală
- formarea capacităţilor intelectuale, a deprinderilor şi atitudinilor care permit
exercitarea unei profesii
- protejarea sănătăţii fizice şi mintale, personale şi familiale – igiena vieţii

1
 - realizarea unui echilibru între sănătatea fizică şi mintală, între muncă şi loisir
- dezvoltarea creativităţii – condiţie a progresului individual şi colectiv
3. Dezvoltarea economică şi socială
- formarea resurselor umane şi a competenţelor profesionale în diverse domenii sociale si
economice
4. Mediul
- cunoaşterea, protejarea şi amenajarea mediului natural
5. Formarea permanentă
- continuarea propriei educaţii de-a lungul vieţii
- perfecţionarea şi desăvârşirea profesională, adaptarea la noi cerinţe
- formarea adulţilor în sectoare de activitate defavorizate.

3.2 Criterii de proiectare si dezvoltare curriculară

a) Criterii filosofice - o anumită concepţie asupra asupra omului, locului şi destinului său în
univers, determinată de epoca social-istorică, de tipul de societate, de cultura etc. In mod
concret, perpectiva filosofică este concretizată într-o anumita conceptie despre educatie, cu
deosebire privind idealul educaţional şi scopurile (ca finalităţi cu caracter mai general).

b) Criterii ideologice – legate de interesele şi aspiraţiile celor care au puterea de a lua decizii la un
moment dat. La noi in aceasta perioada conceptia ideologica despre educatie este obiectivata in
prevederi legale care stau la baza curriculum-ului formal (oficial): Legea Invatamantului (cu
amendamentele ulterioare), Statutul Personalului Didactic, Legea educatiei (nr.1/2011) in
planurile de guvernare si diversele reglementari sectoriale (de invatamant).

c) Criteriile ştiinţifice si/sau epistemologice – conceptia despre cultura, dezvoltata din punct de
vedere pedagogic - nivelul la zi al cuceririlor ştiinţifice şi tehnice. Reflectarea ştiinţei în
conţinutul învăţământului se face prin disciplina de învăţământ. Unii autori (Cristea S, 2003)
distinge doua tipuri (nivele) de cultura generala care trebuiesc obiectivate in disciplinele de
invatamant:
- cultura generala instrumentala (invatamantul primar);
- cultura generala de baza (invatamantul secundar).

d) Criterii psihologice – conceptia despre invatare – valorifica teoriile psihologice despre invatare,
mai ales teoriile care evidentiaza rolul activitatii elevului; aici este de semnalat si cerinţa
asigurării unor niveluri de conţinut corespunzatoare, în raport cu particularităţile de vârstă ale
elevilor, cu capacităţile lor de asimilare a informaţiilor.

e) Criterii etice si deontologice – prevenirea si evitarea elementelor curriculare care sa pericliteze

echilibrul mintal, atitudinal, aspirational etc al elevilor

f) Criterii pedagogice - ilustrează nevoia de selectare şi structurare a curriculum-ului în scopul:

- de a se asigura un echilibru între cultura generală şi cea de specialitate, în raport cu
nivelul şi tipul de şcoală;
- de a se asigura continuitatea şi accesibilitatea în învăţare;
- de a organiza predarea-învăţarea în spirala a cunoştinţelor (revenirea periodică pe traseul
şcolarităţii asupra unor cunoştinţe fundamentale)
- de a realiza selecţia conţinutului în funcţie de valoarea, de relevanţa formativă şi de
puterea explicativă şi aplicativă a acestuia;
2
 - asigurarea unei analogii funcţionale între logica didactică şi cea ştiinţifică.
Aceste criterii sunt interdependente. Ele se aplica în elaborarea documentelor şcolare care
descriu curriculum-ul.

3.3 Provocari in elaborarea curriculara

Continuturile stiintifice nu pot fi transferate in scoala in mod automat.

O prima provocare este transpozitia didactica – asa cum am aratat deja (in sensul
trecerii de la curriculum-ul prescris la cel realizat - se refera si la traducerea elementelor
cunoasterii stiintifice in elemente de continut didactic, care urmeaza a fi predate si invatate
in scoala. Acest proces (didacticizare, dupa Cucos, 2002) se regaseste atat in faza de elaborare
a documentelor curriculare (planuri de invatamant, programe, manuale etc) cat si in etapa de
predare-invatare efectiva (amprenta subiectivitatii profesorului, elevilor,
efectele interactiunilor contextuale etc).

Schema de realizare a transpozitiei didactice dupa Develay (1992)

Cunostinte savante (stiintifice) Practici sociale de referinta

Munca celor care concep programele scolare - didacticizarea

Cunostinte de invatat Munca profesorului

Cunostinte invatate Munca elevului

Necesitatea educatiei interculturale – alta provocare si tendinat - de la planuri si

programe centrate etnocultural (pe cultura majoritara) spre continuturi care sa reflecte diversitatea
etnoculturala a spatiului scolar concret...
Cunoasterea transmisa prin scoala va trebui sa reflecte un raport adecvat intre cunoasterea
stiintifica (savanta) si una comuna (chiar banala) a noului, pe multiple planuri si canale de
cunoastere...
Cunoasterea stiintifica de tip clasic – pe baza de deductie si procese logice – actiona printr-o
serie de etape fixe, rigide. Textura acestui ‚ecran cognitiv’ era similara cu cea a unei stofe sau panze
de paianjen, tesuta in forme regulate, ordonate...Cunoasterea moderna tinde sa devina tot mai
‚mozaicata’, care include o mare doza de aleatoriu (similara cu textura pâslei, formata din frânturi
dezordonate), in care mass-media are un rol mare...(Cucos, 2002).

3.4 Modalităţi de organizare curriculară

Organizarea logica – se pleaca de la logica stiintei care este transpusa intr-o disciplina
scolara. Nu in toate situatiile logica unei stiinte se poate adecva corespunzator la nivel didactic.
Exemple
Organizarea lineara – continuturile se prezinta intr-o succesiune, care se afla in

3
relatie si se preconditioneaza – cele anterioare le predetermina pe cele prezente. Este specifica
acestei modalitati abordarea o singura data a unei cunostinte, fara a se mai reveni ulterior, in alte
clase (Exemple).
Organizarea concentrica – structurarea cunostintelor in asa fel incat se revine ulterior cu
imbogatirea sau aprofundarea lor, pe diferite trepte de invamant. Prin combinarea acestui mod cu cel
anterior (linear) se ajunge la o structura spiralata a predarii-invatarii.
Organizarea interdisciplinara a continuturilor deriva din domeniul cercetarii stiintifice se
reflecta in domeniul educatiei scolare sub doua aspecte:
- conceperea continuturilor in aceasta maniera (interdisciplinara);
- organizarea proceselor didactice in maniera respectiva.
Conexiunile dintre discipline se manifesta la 4 niveluri:
 Multidisciplinaritatea – primul nivel de conexiune – inseamna juxtapunerea,
combinarea unor elemente ale diverselor discipline, fara evidentierea
elementelor comune;
 Pluridisciplinaritatea – nivel superior de integrare disciplinara, bazat pe o
comunicare simetrica, ca modalitati explicative;
 Interdisciplinaritatea – o forma de conexiune mai avansata, duce la
convergenta intre discipline, cu referire la o problematica care nu poate fi
rezolvata de nici una dintre disciplinele respective;
 Transdisciplinaritatea – nivelul cel mai inalt de conexiune - intrepatrunderea
mai multor discipline, din care pot rezulta in timp noi discipline sau domenii
de cunoastere; trebuie sa existe axiome si concepte comune...
Predarea-invatarea interdisciplinara (cu variantele de mai sus) difera de organizarea clasica,
monodisciplinara a continuturilor curriculare. Aceasta din urma accentueaza perceperea secventiala
si izolata a realitatii, cumva artificial, pentru ceva care este unic, continuu, fluid, integrator...

Organizarea modulara – structurarea continuturilor in moduli didactici, respectiv seturi de

cunostinte, situatii didactice, activitati de invatamant delimitate, corespunzatoare cerintelor si
posibilitatilor unor grupe sau clase de elevi.
Cursurile modulare presupun optiunea prealabila si intr-un fel selectia elevilor, in functie de
capacitatile si interesele lor. Aceste cursuri sunt complementare celor comune, desfasurate pe baza
planului cadru, al disciplinelor fundamentale, obligatorii (trunchi comun sau curriculum de baza).
Modulii didactici pot fi diferiti din punct de vedere al gradului de dificultate, al nivelului si
ritmului de lucru.
Pot exista moduli de recuperare (ratrapare) pentru elevii cu dificultati sau de aprofundare
pentru elevii care invata mai repede.
Noua lege a educatiei (Nr.1/2011) prevede in acest sens posibilitatea ca in aplicarea
programelor scolare cadrele didactice sa aiba la dispozitie pentru asemenea activitati diferentiate
(ratrapare si aprofundare) 25% din timpul de predare-invatare alocat.

Organizarea integrata a continutului presupune integrarea unor elemente de continut

particulare in noi discipline (structuri explicative) – de pilda ‚Stiintele naturii’, ‚Stiintele
socioumane’, ‚Trebuintele omului’, ‚Jocurile sociale’ etc
Integrarea continuturilor se poate face pe mai multe criterii de polarizare:
 in jurul unui pol stiintific – (seturi de concepte, scheme operatorii, metodologii etc)
 catre un pol practic – precum centrele de interes ale lui Ovide Decroly – hrana,
securitate, afiliatie etc.
 spre un pol social – aspecte economice, politice, religioase etc
 inspre un pol personal – iubire, familie, boala etc.

4
 In derularea activitatilor didactice realizate prin alternative educationale, de tip Step by Step
si mai recent in activitatea din invatamantul prescolar integrarea continuturilor traditionale este tot
mai evidenta.
Exemplificare: Curriculum pentru educatie timpurie (Gradinita)

Concluzii. Caracteristici şi tendinţe ale continuturilor curriculare

Selectivitatea - selectarea şi stabilirea unor priorităţi informative şi formative, în funcţie de

multiple criterii, de finalitati educationale si conditii contextuale, de varietatea surselor si a
necesitatilor/ nevoilor educationale ale unor diverse grupuri tinta.
Dinamica si constanta - nevoia de schimbare continuă a curriculum-lui, datorită progresului
accelerat al cunoaşterii umane, dar si de stabilitate, perenitate…
Accesibilitatea - cunoştinţele selectate, pe diverse criterii, sunt prezentate, explicate,
demonstrate pentru a putea fi asimilate de copii/elevi/studenți (combinarea logicii ştiinţifice cu
logica didactică).
Existenţa unor posibilităţi multiple de structurare – logic, linear, concentric,
monodisciplinar, interdisciplinar (cu variantele: multidisciplinar, pluridisciplinar, interdisciplinar,
transdiciplinar), modular, integrat…
Este foarte importanta transpozitia didactica – proiectarea si implementarea curriculara,
atat in etapa de elaborare a documentelor curriculare oficiale cat si in procesul efectiv de instruire
scolara (predare-invatare).