Cuvînt pentru cei care îl urăsc mai departe pe Nicolae Ceaușescu

12 octombrie 2009
În primul rând pentru dl Florin Dobrescu, care mi-a adresat o scrisoare deschisă
la care mi-e greu să-i răspund punct cu punct căci mi-ar lua prea mult timp, iar
argumentele (acuzele) domniei sale sunt cele mai multe depășite. Ar fi avut
trecere acuzele sale până prin ’91-’92, dar azi, după douăzeci de ani,
Ceaușescu nu mai poate fi înjurat decât cu documentul pe masă, la vederea
tuturor! Îl asigur pe dl Dobrescu că tinerii istorici anti-comuniști, alde Marius
Oprea și alții ca el, ar fi publicat cu mare entuziasm documentele din care să
rezulte cât a fost de criminal Ceaușescu cu ocazia colectivizării sau a luptei cu
partizanii din munți. În schimb au apărut dovezile că ani de zile am fost min țiți,
de la „Europa liberă” îndeosebi, cu privire la represaliile sângeroase de la
Lupeni 1977 sau Brașov, noiembrie 1987. În decembrie 1989 a apărut la TV
liderul minerilor Constantin Dobre, despre care mereu ni se spunea de la
Munchen că băieții cu ochi albaștri l-au lichidat din ordinul Ceau șescului…
Cunoașteți, domnule Dobrescu, ce i s-a întâmplat dlui Dobre atunci, în 1977,
după greva minerilor? Dacă nu știți, așa cum cei mai mul ți români nu știu, afla ți
că lui Ceaușescu i-a plăcut curajul și demnitatea „muncitorească” a dlui Dobre și
l-a adus la București, să facă „Ștefan Gheorghiu” și să devină un lider „ școlit” al
clasei muncitoare din România. Nu știu dacă cei care îl înjură cu sârg pe
Ceaușescu mai sunt capabili să aprecieze corect acest gest al fostului secretar
general al PCR, dar eu regret mult că nu am cunoscut la vremea respectivă
această împrejurare, că i-am crezut ca „un dobitoc” pe cei de la „Europa liberă”
și am continuat să-l urăsc pe Ceaușescu, acuzându-l în sinea mea pe
Ceaușescu și de asasinarea lui Constantin Dobre, de iradierea mortală a
liderilor de la Brașov și alte crime. Iată însă că după decembrie 1989 nimeni nu
vine să se plângă, să reclame că fostul președinte al României are pe conștiință
viața unor oameni, a unuia singur măcar! Nu vine fratele sau copiii victimei să
acuze în cunoștință de cauză. Acuză dl Dobrescu, după ureche, fără nicio
rigoare a afirmațiilor. Nu este serios să procedăm a șa!
Un cuvînt în plus despre dl Dobre: în preajma „revoluției” din decembrie 1989,
scenariștii loviturii de stat s-au gândit că prezența liderului de la Lupeni printre
„revoluționari” ar da bine pentru public. L-au invitat așadar să facă parte din
complot, în primele rânduri ale revoluției și ale ciolaniadei aferente, dar bravul
miner a refuzat, a refuzat să comploteze împotriva lui Ceau șescu, iar după
1990, simțindu-și viața în pericol, a emigrat… Nota bene: azi dl Dobre îl
vorbește de bine pe Ceaușescu și cred că știe ce face! Și mai ales are dreptul
moral de a se pronunța!
Așadar, între Constantin Dobre, liderul grevei de la Lupeni, și Florin Dobrescu,
liderul PPP, care abia se născuse în 1977, există o totală deosebire de păreri în
privința lui Ceaușescu. Pe cine să credem? Care, dintre cei doi, are justificarea
morală să vorbească de Ceaușescu rostind acuzațiile cele mai grave? Nu
cumva Constantin Dobre? Și dacă n-o face, dacă nu are de spus nimic grav la
adresa lui Ceaușescum, asta ce să însemne?
L-am urît și eu pe Ceaușescu, dar am cedat în fața eviden țelor. Și am cedat cu
mare satisfacție, căci eu, ca naționalist, nu prea mă împăcam cu ideea că
neamul meu românesc, vreme de 25 de ani, a putut răbda în fruntea sa un
criminal, un prostănac însetat de sânge și de glorie! Iar când am citit
documentele ivite după 1990, bunăoară stenogramele discuțiilor lui Ceaușescu
cu Nixon sau cu Gorbaciov, la început m-am foarte mirat, iar în cele din urmă m-
am foarte bucurat că „Nicalai al nostru” (cum îi zicea Petre Țuțea când nu-l
înjura!) i-a dominat pe super-președinții respectivi. Îndeosebi stenograma
discuțiilor cu Nixon, care era însoțit de celebrul Kiesinger, este extraordinară.
Discuția este condusă de reprezentantul nostru. „Prost prostul, dar e-al nostru!”
Numai că prostul și bâlbâitul de Ceaușescu nu era deloc prost. Evident, nu era
ceea ce numim un om cult, dar nici nu era atât de caraghios ca să încerce să
pară. Avea cultura lui însă, alta decât a saloanelor sau a intelectualită ții de
profesie. O cultură mai apropiată de rural, de mediul muncitoresc etc., dar
cultură! Nu avea capul vid de idei și de cunoștințe!
Față de 1990, acum, după 20 de ani am aflat multe, mai ales cu privire la felul
cum a fost „lucrat” și sabotat de cei care l-au trădat, vînzându-se celor din afară
care-i voiau capul Ceaușescului. Azi știu bine că a existat o structură discretă (a
cui?) care s-a ocupat cu diverse acte de sabotaj, îndeosebi prin lansarea unor
zvonuri false despre Ceaușescu, zvonuri compromițătoare, care nu s-au
adeverit după 1990. Cei care răspândeau aceste zvonuri nu aveau a se teme de
nimic, căci protecția lor era asigurată de faptul că erau agenți DIA sau de
securitate, cu acte în regulă. Însuși cultul personalității, care ajunsese la formele
paranoice binecunoscute, se pare că nu era pe placul lui Ceaușescu, nu el îl
ceruse, dar l-a acceptat spunându-i-se că Moscova nu-l va putea debarca
văzând cât este de iubit de popor! Nimeni nu l-a informat însă asupra stării de
spirit a publicului, îngrețoșat și scârbit până la vomă de spectacolele acelea
mizerabile de pe stadioane sau alte spații publice. Cred că nu este târziu să
aflăm cine sunt netrebnicii care au produs textele și scenariile după care se
făceau spectacolele „festive” care ne-au făcut mai mult ca orice altceva să-l urîm
pe Ceaușescu. Nu este târziu și lipsit de interes să aflăm ce s-a întâmplat după
1990 cu acei nemernici!… Pe câțiva îi cunoaște toată lumea!
Sincer să fiu, nu m-aș mira să apară dovezile că autorii și ini țiatorii cultului
deșănțat al persoanei lui nea Nicu au fost în slujba „oficinelor” străine, că însu și
acest cult al personalității a fost conceput și întreținut ca să-i îndepărteze pe
români de președintele Țării, să-l urîm chiar! Ba eu chiar sunt convins că a șa s-
au petrecut lucrurile!…
Cei care sunt statornici anti-ceaușiști se împiedică cel mai tare în episodul
august 1968, pe care însă îl „rezolvă” foarte simplu: Ceaușescu – zic ei, a făcut
pe eroul, cu voie de la poliție, adică de la Moscova. Teză neroadă, pe care o
acceptă invocând și mărturia unora ca Dumitru Tinu, adică a unor KGBi ști
notorii. Cât a fost Ceaușescu de „om al rușilor” s-a văzut în decembrie 1989, de
Crăciun… Ne-am uitat cu toții la nelegiuitul masacru, și multora, aidoma mie, li
s-a făcut rușine că ani la rând l-au înjurat pe Ceaușescu mai mult degeaba
decât cu temei. Mă întreb ce o fi în sufletul celor care continuă să-l urască pe
Ceaușescu. Jubilează? Văd în oribila crimă o confirmare a faptului că Ceașescu
a fost omul rușilor? Sunt complet absurzi!
Un român din America, dl Victor Gaitan, studiind arhivele SUA, a ajuns la
concluzia că într-una din vizitele sale Ceaușescu a avut parte de un protocol
extraordinar, cum nu i s-a mai oferit niciunui alt șef de stat. Cam la fel a fost
tratat „Ceașcă” al nostru, două luni mai târziu, la Londra, oferindu-i-se un tête à
tête cu regina în însăși caleașca regală, sub privirile întregului imperiu britanic!
Ne-am mirat atunci ca proștii, neînțelegând de unde atâta respect în Occident
pentru un individ pe care noi îl știam de o calitate atât de proastă! Acum, după
mai bine de treizeci de ani, pricep că la data aceea Nicolae Ceau șescu juca un
rol de seamă în istorie, la nivel planetar. Și nu era pentru prima oară!…
Și mai pricep abia acum, după 1990, că tovarășilor noștri de lagăr socialist le
stăteau în gât succesele lui Ceaușescu care, în mare măsură, erau succese ale
românilor! Dezertarea lui Pacepa în Occident a urmărit și a reu șit să strice
aranjamentele pe care Statele Unite doreau să le facă cu România. Agent KGB,
Pacepa a reușit să-l facă pe Ceaușescu să creadă ca fusese agent american,
de unde Ceaușescu a tras concluzia că americanii nu sunt sinceri cu el. Și toate
proiectele gândite de Ceaușescu și Nixon, extrem de benefice pentru noi, au
căzut! …Noi am avut parte de un continuu sabotaj din partea partidelor și a
țărilor „frățești”, inclusiv din partea diasporei respective, mult mai prezentă și mai
vizibilă decât diaspora românească.
Încă din Marele manipulator, publicată cu vreo 15 ani în urmă, am prezentat mai
multe acte de sabotaj efectuate de forțe greu de identificat, din cadrul aparatului
de represiune din România, care urmăreau să sape între Ceu șescu și români o
prăpastie insurmontabilă. Așa a fost și sabotajul din 1989, când, din dispozi ția
„conducerii superioare de partid” a fost achiziționată toată carnea de care era
nevoie pentru populație, dar a fost dosită prin depozite, n-a fost scoasă la
vînzare, lumea a suferit de lipsa cărnii pe piață și l-a înjurat cu năduf pe „nea
Puiu”, iar carnea a fost dată pe piață abia după 22 decembrie, cu titlu de carne
atunci importată…
Prea mult nu-mi răcesc eu gura pentru cei care „rezistă” la orice argument și nu
sunt în stare să-și revizuiască opiniile. Adică nu sunt în stare să recunoască
dacă au greșit. Se pare că aceasta este o maladie a spiritului care atinge
aleatoriu, la orice vârstă și la orice grad de inteligență. Pentru dl Dobrescu care
se consideră legionar cu acte în regulă am să citez din Simion Ghinea: „Sub
regimul comunist noi, legionarii, am avut de suferit mai puțin ca înainte de
1944.” Evident, dl Dobrescu iar se va indigna, înainte de a incerca să afle cine a
fost Simion Ghinea. Alte explicații nu dau, ci mai adaug una: la Aiud, liderii
legionari au disputat la nesfârșit o problemă: au greșit sau nu atunci când Stalin,
printr-un emisar, colonelul Romanov, i-a invitat pe legionari la guvernare,
conștient că o mână de comuniști, mai toți alogeni, nu vor putea guverna Țara
singuri. Au greșit legionarii refuzând?…
Nu mă încumet să dau un răspuns, dar când Petre Țuțea mi-a cerut părerea i-
am spus că pentru Mișcarea Legionară poate că este mai bine că n-au colaborat
cu comuniștii și și-au păstrat „puritatea ideilor și onoarea nepătată”, că suferind
cum au suferit în temnițele comuniste au adăugat un nou capitol la istoria
martiriului legionar. Dar din punctul de vedere al românului concret și real, ar fi
fost mai puțină suferință în Țară dacă legionarii ar fi intrat în structurile de
guvernare de după 1944… Ar fi redus proporția de bolșevism, din acel nefericit
90% hotărît la Yalta. …Pasămite, dând acest răspuns eram și eu marcat de
acele suferințe. Azi, când amintirea suferințelor din Epoca de Aur s-a estompat
binișor, aș zice că e mai bine așa, e mai bine că modelul legionar nu s-a
compromis în anii aceia și s-a salvat pentru viitorime.
La rândul său nea Petrache, când a fost să-i cer eu un sfat – să intru sau nu în
Partid?, m-a împins s-o fac, zicând „comunismul nu poate fi răsturnat decât din
interior!” N-am încercat să răstorn comunismul, ci numai să-l fac mai ușor de
tolerat. Și nu au fost puțini în PCR românii care au încercat să facă acest lucru
și au și reușit. Drept care și lucrurile în Țară au mers totu și spre un mai bine de
toată lumea așteptat și resimțit. Sigur, erau multe de îndreptat, dar cu pu țină
bună credință puteai să recunoști fără jenă că erau și multe lucruri bune, cărora
le ducem acum dorul… Ca unul care ani de zile n-am avut locuin ță și am stat în
gazdă pe la zeci de adrese, mă gândesc la faptul că în 1989, de câțiva ani buni,
la toate cererile de locuință răspunsul era același: poftiți cheile! La fel, servici se
găsea pentru oricine!…
Firește, nu mergeau toate cum ne-am fi dorit. Numai că lucrurile la care jinduiam
atunci – pașaport, libera circulație auto, dreptul la o locuință de vacanță, un
week end mai lung, se puteau obține de pe o zi pe alta, printr-o decizie de sus.
Azi însă nu avem cum, prin ce decizie a guvernului, să rezolvăm de azi pe
mâine șomajul, dispariția industriei, lipsa locuințelor, discrepanțele sociale și
economice atât de mari și fără nicio justificare morală etc., neajunsuri care ne
strâng inima, stârnind în orice român simțitor îngrijorarea cea mai mare: unde va
ajunge Țara?!
Cel mai mult am suferit în anii aceia că ne era îngrădit dreptul la libera ini țiativă.
Spiritului întreprinzător, atât de definitoriu pentru ființa umană, îi era imposibil să
se manifeste liber și nestingherit. Eu personal visam la o editură pe care s-o
conduc! După 1990 am căpătat această libertate și ce a rezultat de pe urma ei?
S-au putut astfel constitui structurile mafiote care controlează azi Țara și
înăbușă orice inițiativă personală onestă, luminoasă! Nu ai nicio șansă de
reușită dacă nu faci parte din haită! O singură competență are azi legătură cu
succesul social, economic și politic: competența la furat, la mințit, la fraudat
statul, la păcălit fraierii de bună credință!
Asta ne-am dorit în decembrie 1989?
L-am auzit pe dl Florin Dobrescu, la o reuniune a PPP, a fo știlor de ținu ți politici,
lăudându-l pe Băsescu și criticându-i pe adversarii acestuia, care încercau să-l
suspende din funcție. Mi-am dat seama că dl Dobrescu nu pricepe sau se face
că nu pricepe că adversitatea dintre cei mai sus pomeniți este teatru sau circ,
este ceartă în interiorul aceleiași structuri, că nu este unul mai breaz decât
ceilalți, ci toți sunt o apă și-un pământ. Când lucrul acesta nu-l pricepi, este mai
bine să rămâi acasă, să nu te grăbești să mai ai și alte opinii, ba chiar să le mai
faci și publice…
În orice caz, dacă între Băsescu și Ceaușescu îl preferi pe Băsescu, eu nu mai
am ce discuta!
Îi avertizez totuși pe oamenii de bună credință care continuă să trăiască cu
aceeași imagine despre Ceaușescu pe care o aveau înainte de 22 decembrie
1989: a vorbi în continuare despre Ceaușescu ca despre un criminal, care a vrut
răul poporului, care a distrus România etc., etc., înseamnă să faci jocul celor
care în 25 decembrie 1989 l-au ucis în modul cel mai nelegiuit cu putin ță.
Înseamnă să le dai dreptate că l-au împușcat pe Ceaușescu fără judecata, să
justifici și să accepți, ca român și ca creștin, crimele care au distrus familia
Ceaușescu. Zic familia, căci la asasinatele din 25 decembrie se adaugă
uciderea lui Nicușor Ceaușescu și a Zoei Ceaușescu, prin iradiere, ca și a
fratelui mai mare, fost director la Școala de la Băneasa a MAI, care a murit în
închisoare prin 1996.
Puneți-vă, oameni buni, întrebarea de ce au fost asasinați cei doi copii ai lui
Nicolae Ceaușescu! Nu cumva pentru că erau un potențial pericol pe măsură ce
populația Țării își dă seama că dracul nu a fost chiar atât de negru, că acuza țiile
aduse lui Ceaușescu în cea mai mare parte a lor nu se confirmă, ci se dovedesc
a fi parte dintr-un vast scenariu al diversiunii, al deformării și calomnierii lui
Ceaușescu.
Trăim în minciună de când ne-am născut! Mințiți am fost și înainte de 1990, dar
și după! Mințiți suntem și azi! Am scris sute de texte despre aceste minciuni, și
câteva cărți, cum ar fi Marele manipulator, Legionarii noștri, Transilvania –
Invincibile argumentum, Holocaust în România?, Protocoalele Kogaionului, căr ți
care mi-au atras multe adversități, multe lovituri lașe, pe la spate. Scriind aceste
cărți nu am avut decât un singur câștig – liniștea sufletească pe care ți-o dă
sentimentul datoriei împlinite. Nu cred că sunt mulți cei care, în publicistica
românească, au demascat minciuna cu atâta insistență și tenacitate ca mine. Nu
emit decât o singură pretenție, ca răsplată publică pentru străduința mea: pu țină
încredere că dacă emit o părere, o fac cu sinceritate și fără a urmări un profit
personal. Nu am pretenția că tot ce scriu împotriva minciunii este adevăr bătut în
cuie. Adevărul este unul singur, iar abaterea de la adevăr se poate face în multe
feluri. Dar mi se pare de domeniul evidenței că forțele negre ale istoriei care
după august 1944 au adus în România comunismul au fost par țial – repet:
parțial înlăturate de la guvernare în 1964 de Dej, și în anii următori de
Ceaușescu. Aceste forțe au revenit â la guvernarea României în Decembrie
1989, prin crime, prin asasinarea a circa 2000 de persoane nevinovate. Iar dacă
l-au ucis pe Ceaușescu, nu au făcut-o ca să ne facă nouă pofta, căci n-am poftit
așa ceva, ci pentru a-l împiedica pe Ceaușescu să dezvăluie lumii ce știa
despre ei, despre așa zișii exponenți ai democrației de după 1990.
Să facem un exercițiu de imaginație și să ne închipuim că Ceaușescu ar mai fi
trăit încă zece, cincisprezece ani, așa cum au mai trăit și ceilalți lideri din țările
est-europene comuniste. Nu cumva ar fi fost vocea cea mai incomodă, care ar fi
contestat legitimitatea și mai ales măsurile luate de noii guvernan ți? Și-ar mai fi
făcut de cap alde Petre Roman și gașca răspunzătoare de distrugerea
economiei românești?

Post scriptum
Ieri, Bogdan Olteanu a fost numit vice guvernator al Băncii Naționale. Nu are nici
cea mai mică competență pentru această funcție. Dar nu contează, câtă vreme
este nepotul tovarășei Gizela Vass! Cred că știe dl Florin Dobrescu cine a fost
Gizela Vass… Dar pariez că vocea plină de indignare a dlui Dobrescu pentru
acest abuz de sorginte cominternistă nu se va auzi!

Post scriptum secund

Adaug textului de mai sus scrisoarea prin care Constantin Dobre mi-a răspuns
de la Londra întrebării mele dacă este de acord cu felul în care l-am prezentat.

Stimate domnule profesor Ion Coja,

Am primit ultimul dvs. text și mă grăbesc să vă răspund.

Sigur, nu sunt surprins de atitudinea celor „neinformați”, spălați bine pe creier de
deșănțata și grosiera propagandă a ultimilor 20 de ani și în mod deliberat ținu ți
departe de adevăr. Despre cei de rea credință, ce să zic? Au ei un anume
interes, nu-i așa?
Despre textul în care vorbiți despre mine, vă asigur că nu ați greșit cu nimic.
Așadar, îl puteți publica. Cât privește povestea cu „Ștefan Gheorghiu”, spun
doar atât: Ceaușescu a fost sincer în intențiile sale, dar Securitatea, nu!
Merg mai departe și afirm că AM DORIT ȘI AM ACȚIONAT CA CEAUȘESCU
SĂ NU FIE UCIS DE CĂTRE COMPLOTIȘTI, DAR TOT SECURITATEA A
FOST CEA CARE A CENZURAT MESAJUL EXPRES CĂTRE CEAUȘESCU,
ADICĂ NU L-AU INFORMAT CĂ DEJA DIN ANUL 1986 COMPLOTIȘTII ÎI
HOTĂRÂSERĂ MOARTEA. MAI PRECIS, I-AM „TRĂDAT” PE COMPLOTI ȘTI
PENTRU A-I SALVA VIAȚA LUI CEAUȘESCU – ACȚIUNE CARE NU MI-A
FOST IERTATĂ ȘI DE ACEEA MĂ AFLU PE MELEAGURI STRĂINE. Dar nu
mă plâng! Am fost și sunt mândru că mi-am făcut datoria de ROMÂN și nu voi
regreta niciodată că am vrut să salvez viața celui mai mare, cinstit și drept șef
de stat al României, care a făcut atât de mult pentru Țara și concetă țenii săi.
OM care se poate naște doar la o distanță de sute de ani.

Desigur, voi face o declarație publică despre Ceaușescu și nu numai –

declarație pe care o puteți publica unde dorește domnia voastră. Eu n-am fost și
nu sunt un fricos și îmi asum cu responsabilitate orice declarație publică. De
acea declarație mă voi ocupa în acest weekend.
Între timp, vă rog să-mi transmiteți textul integral al articolului lui Florin Dobrescu
și câte ceva despre acest om, dacă aveți informații, bineînțeles.

Cu stimă,
Constantin Dobre

Post Scriptum: încep să mă gândesc serios dacă nu ar fi bine și oportun să

scriu o carte despre ce cred eu despre Ceaușescu și cum am încercat, vai, fără
succes, să-i salvez viața. Poate mă ajutați și Dvs., ce ziceț? Românii au dreptul
să cunoască ADEVĂRUL.