UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI,ȘTIINȚE SOCIALE ȘI

PSIHOLOGIE

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

Didactica Educației Tehnologice

Curs: Dezvoltarea creativității și educația estetică a copiilor la
disciplina “Didactica Educației Tehnologice”
Seminar: Confecționarea marionetelor

Conf.univ.dr.Mazilescu Gheorghiță-Sorin

Student: Ungureanu Mirela

ANUL III

ALEXANDRIA

1
 Dezvoltarea creativității și educația estetică a copiilor la disciplina
“Didactica Educației Tehnologice”

“Viitorul nu se așteaptă la fel cum se așteaptă un tren. Viitorul se construiește sau viitorul noi
îl construim.”

( Bermanus)

Educația tehnologică este o disciplină integrată, care conține noțiuni și cunoștințe din
diferite discipline școlare. Ea contribuie în mod direct la aplicarea lor în practică, în scopul
creării de către elevi a unui mediu material și estetic, o lume a obiectelor utile și frumoase
care-l înconjoară și-l servesc.
Însușirea principiilor tehnologice de confecționare manuală a diferitelor obiecte stimulează
creativitatea și mobilizează diferite centre ale organismului spre mișcare, renovare.
Modulele ariei curriculare dau posibilitate ca pedagogul să propună subiecte și elevilor cu
dezabilitați fizice și psihice.
Despre faptul că lecțiile de educație tehnologică contribuie la dezvoltare creativității
elevilor putem judeca și din competențele formate elevilor la aceste lecții și anume:

• Lărgirea orizontului de cunoștințe la elevi prin cunoașterea lumii materiale și spirituale.

• Stimularea potențialului lor creativ și a meșteșugului.

• Formarea de deprinderi și capacități de lucru, care le-ar permite să îndrăgească anumite

genuri de activitate meșteșugărească.

Prin intermediul activităților practice în sistemul de învățămînt pedagogul contribuie

la implementarea realizărilor științifice în practică, educarea tinerei generații în baza valorilor
naționale.

Atitudinea societății față de copii este un factor de o reală importanță în crearea unei
civilizații prospere. Cu cît acestă atitudine este mai umană, cu atît crește responsabilitatea în
investirea în potențialul noii generații.
De felul cum a fost copilăria omului depinde felul de a fi a cetățeanului, caracterul și în
ultima istanță destinul său. În același timp nu putem considera copilăria ca o pregătire în
totalitate pentru viața de adult, ci ca o parte valoroasă a vieții unui om. De aceea lucrul cu

2
copiii solicită nu doar o inimă bună și dragoste pentru ei, dar și un nivel de cultură înalt, o
pregătire de specialitate conform tuturor standardelor.
În ciclul primar, preșcolar există o multitudine de modalități de dezvoltare
multilaterală a personalității copiilor. Una dintre acestea este munca. Elevul trebuie să
conștientizeze importanța activității sau, rezultatul lui util și educativ. O altă modalitate este
dezvoltarea abilităților artistice și creative la copiii de vârstă preșcolară. Abilitățile artistice și
creative sunt una dintre componentele structurii generale a personalității. Dezvoltarea lor
contribuie la dezvoltarea personalității copilului în ansamblu.
Potrivit psihologilor proeminenți L.S. Vygotsky, L.A. Wenger, B.M. Teplov, D.B.
Elkonin și alții, baza abilităților artistice și creative sunt abilități generale. Dacă un copil
poate analiza, compara, observa, argumenta, generaliza, atunci, de regulă, se găsește la el un
nivel ridicat de inteligență. Un astfel de copil poate fi dotat în alte domenii: artistic, muzical,
relații sociale(leadership), psihomotric (sport), creativ, unde se va remarca printr-o capacitate
ridicată de a crea idei noi.
Pe baza analizei lucrărilor psihologilor autohtoni și străini care dezvăluie proprietățile și
calitățile unei personalități creative, au fost identificate criterii generale pentru abilitățile
creative: disponibilitate pentru improvizație, expresivitate justificată, noutate, originalitate,
ușurință de asociere, independență de opinii și evaluări, sensibilitate deosebită.
Educația tehnologică este o disciplină de studiu de aceiași importanță pentru educația
elevilor ca și celelalte discipline ce se studiază în școală. Ansamblul de activități instructive
care îi pregătește pe copii pentru stăpînirea și dezvoltarea tehnicii care le relevă și cultivă
aptitudinile tehnice personale. Este o competență a culturii generale moderne, o expresie a
raportului omului modern cu tehnologia. Se realizează pe parcursul întregii vieți, bazele ei
fiind puse în procesul de învățămînt organizat. Nu se duce la învățămîntul tehnic profesional
și nici nu urmărește profesionalizarea timpurie.

Apare ca disciplină de sine stătătoare în curriculum-ul educației preșcolare al școlii primare și

gimnaziale. Este o disciplină, o componentă a ariei curriculare- tehnologii, parcurgînd de-a
lungul ciclurilor școlare principalele domenii ale tehnologiei contemporane. I se rezervă și
arii opționale precum și un loc mare în cadrul activităților extracurriculare.
Un sistem de învăţământ bazat numai pe achiziţionarea de cunoştinţe, de modele
prefabricate nu va avea şanse de a modela indivizi bine pregătiţi care să-şi controleze singuri
gândirea şi să-şi folosească toate energiile de care dispun. Sistemul de învăţământ trebuie să
respecte metodologia creativităţii astfel încât copilulul să prindă curaj să cerceteze

3
necunoscutul, noutatea nemaifiind un obstacol, ci o provocare, creativitatea oferind
posibilitatea de a comunica cu sine însuşi şi cu lumea întreagă.
Stimularea potenţialului creativ al elevilor reprezintă una din principalele priorităţi ale
educaţiei în condiţiile existente la noi, este necesară dezvoltarea creativităţii fiecărei
personalităţi. Procesul dat stimulează imaginaţia şi curiozitatea, iniţiativa şi încrederea în
forţele proprii,independenţa în găsirea variantelor soluţii-atitudini atât de solicitate în
societatea contemporană.
În literatură de specialitate sunt descrise diferite clasificări ale nivelului creativităţii
ca produs al muncii creatoare:
1.Creativitatea expresivă – este o premisă de dezvoltare a formelor superioare de
creativitate. Produsele creative se caracterizează prin spontaneitate, fără a viza utilitatea şi
valoarea socială a lor. Se manifestă la nivel de exerciţiu prin diferite soluţii productive.
Creativitatea expresivă poate fi stimulată prin jocuri de creaţie, desene cu subiecte liber alese,
instituirea unui climat favorabil. Nu se admit observaţii critice, pentru a nu bloca
spontaneitatea activităţii elevilor.

2.Creativitatea productivă – se manifestă prin realizarea unor lucruri utile pe baza anumitor
tehnici îmbunătăţite. Produsele se deseobesc cu puţin de cele obişnuite, ele nu sunt foarte
originale. Stimularea creativităţii productive se realizează prin învăţarea creativă, ce
presupune metode de descoperire şi problematizare, lărgirea orizontului de cunoştinţe,
acumularea experienţei.

3.Creativitatea inovativă – este legată de cea expresivă şi cea productivă, dar în procesul ei
se caută o soluţie nouă, o interpretare originală a unor lucruri cunoscute, prin combinarea
ingenioasă a unor elemente. Se descoperă noi relaţii între obiecte şi fenomene, dar cu totul
neobişnuite. Inovaţia de acest fel sporeşte simţitor productivitatea, îmbunătăţeşte procesul de
predare-învăţare-evaluare.

4.Creativitatea inventivă – reprezintă nivelul creaţiei persoanelor talentate care produc noi
idei,soluţii, tehnologii.

5.Creativitatea emergentă – este nivelul descoperirilor excepţionale în ştiinţă, creaţie

artistică,tehnică, etc. Calea de la etapa expresivă la etapa de creaţie emergentă este lungă şi
cere multe şi susţinute eforturi intelectuale pentru a educa şi forma personalităţi creatoare.

În cadrul orelor de Educaţie tehnologică se pot realiza aplicaţii practice. Orientarea

procesului de activitate practică a copiilor trebuie făcută spre reprezentarea propriilor

4
sentimente, atitudini, găsind mijloace proprii de reprezentare, deprinderi de mânuire şi de
alegere a instrumentelor şi materialelor necesare ( carton, hârtie, lemn, paie, polistiren,
creioane simple şi colorate, cariocă, beţişoare arse la capăt, scobitori, beţe de chibrituri,
sârme, material plastic, cauciuc, sticlă, plastelină, hârtie glacee, deşeuri textile , pânză,
material din natură, care prin diversitatea formelor şi varietatea coloritului, a posibilităţilor de
îmbinare, oferă un cadru larg dezvoltării imaginaţiei şi gândirii creatoare (frunzele,seminţele,
florile, diversele legume şi fructe ), etc).

În aceste ore se poate dezvolta sensibilitatea estetică contribuind la formarea gustului artistic
prin intermediul mijloacelor de realizare a produsului, prin modul de îmbinare şi alăturare a
materialelor, prin modalităţile de decorare alese. Formarea deprinderilor de prezentare a
propriilor idei, sentimente, trăiri, stări interioare prin intermediul culorilor, formelor,
proporţiilor acestora etc. În conceperea şi realizarea unor lucrări, elevilor li se oferă
posibilitatea de a li se dezvolta imaginaţia, fantezia creatoare, manualitatea, simţul practic,
spiritul de echipă, capacitatea de cooperare şi colaborare, toate acestea ducând mai târziu la
lărgirea ariei de orientare profesională.

Activitatea desfăşurată în cadrul activităţilor practice de la Educaţie tehnologică

stimulează activitatea de cunoaştere a copiilor, permite aplicarea în practică a cunoştinţelor
însuşite, consolidareaşi aprofundarea lor. Desfăşurarea activităţilor practice permit educarea
şi dezvoltarea multor procese psihice (percepţia, spiritul de observaţie, reprezentările, atenţia,
memoria, gâdirea, imaginaţia) şi a unor însuşiri de personalitate: spiritul de iniţiativă,
încrederea în posibilităţile proprii, dorinţa de a lucra în colectiv, atitudinea creatoare faţă de
frumos, simţul estetic, atitudinea justă faţă de muncă şi rezultateleei, perseverenţa, sârguinţa,
hărnicia. Pentru aceasta profesorul trebuie să ştie să aleagă activităţile propuse elevilor,
acestea să aibă sens şi să prezinte interes, să fie legate nu numai de materia predată dar şi de
experienţa de viaţă a acestora, fiind capabile să stimuleze efortul personal şi să dezvolte
motivaţia pentru lucru.

O altă posibilitate prin care îşi poate atinge aceste obiective este lucrul în echipă care se
bazează pe următoarele principii:

1.Interdependenţa pozitivă, conform căreia succesul grupului depinde de efortul depus în

realizarea sarcinii de către toţi membrii. Echipa este dirijată către un scop comun, stimulată
de o apreciere colectivă, rezultatul fiind suma eforturilor tuturor.

5
2.Responsabilitatea individuală, care se referă la faptul că fiecare membru al grupului îşi
asumă responsabilitatea sarcinii de rezolvat;

3.Formarea şi dezvoltarea capacităţilor sociale, stimularea inteligenţei interpersonale care

se referă la abilitatea de a comunica cu celălalt, de a primi sprijin atunci când ai nevoie, de a
oferi ajutor, la priceperea de a rezolva situaţiile conflictuale.

4.Interacţiunea faţă în faţă ce presupune un contact direct cu partenerul de lucru;

5.Împărţirea sarcinilor în grup şi reflectarea asupra modului cum se vor rezolva sarcinile
de către fiecare membru în parte şi de către colectiv. Într-o echipă eficientă, membrii se
bucură fiecare de succesul celorlalţi, sprijină deciziile colegilor şi îşi asumă partea lor de vină
când rezultatele nu sunt cele care ar fi trebuit. Când constituie o echipă, profesorul poate fi
tentat să adune laolaltă elevi care gândesc într-un mod asemănător. Acest fapt poate conduce
la un mediu de lucru liniştit dar nu cu adevărat eficient. Dacă toţi membri echipei au acelaşi
mod de a privi lumea, va fi puţin probabil ca echipa să crească sau să se dezvolte. A aduna
laolaltă indivizi cu păreri diferite poate îmbunătăţi calitatea procesului de luare adeciziilor şi,
cu siguranţă, şi va spori versatilitatea. O modalitate de a introduce în echipă diversitatea şi
versatilitatea este aceea de a lua în considerare modul de gândire al indivizilor.

FORMAREA GUSTULUI ESTETIC AL ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR

Prezenţa artelor în educaţie se bazează pe nevoia de a crea un capital cultural, cu toate

efectele pozitive asociate, dar și de a urmări beneficiile colaterale pe care inserția artelor le
poate avea asupra învăţării, predării şi evaluării anumitor discipline şcolare.

Educaţia artistică reprezintă o latură esenţială a educaţiei estetice și se realizează prin

cunoaşterea frumosului estetic, așa cum îl putem desprinde în mai multe domenii artistice:
dansul, pictura, literatura, muzica, desenul ș.a.

Așa cum susțin autorii Dicţionarului de pedagogie contemporană, se disting două

aspecte: „educaţia pentru artă” şi „educaţia prin artă” [11, p.92] Educaţia pentru artă vizează
pregătirea celui care receptează pentru înţelegerea şi asimilarea mesajului artistic, iar educaţia
prin artă insistă asupra valorificării potenţialului creativ cuprins în opera de artă, în vederea
formării multilaterale a personalităţii umane.

Aceste două aspecte se completează reciproc, întrucât, pregătirea receptorului pentru

înţelegerea şi asimilarea creatoare a mesajului artistic, se realizează, în primul rând, prin
intermediul artei. Urmărind prezența artelor în Curriculumul național pentru ciclul primar
6
(2018), am remarcat doar două discipline integrate în aria curriculară „Arte”: Educația
muzicală și Educația plastică. Totodată, unele compartimente ale disciplinei Educația
tehnologică au misiunea de a contribui la inserția artelor în instruire. De altfel, conceptul de
gust estetic se menționează explicit la formularea competențelor specifice ale disciplinelor
Educația plastică și Educația tehnologică, după cum urmează: „Realizarea de creaţii artistico-
plastice, demonstrând interes pentru creativitate și gust estetic (s.n. – I.P.) în exprimarea
sinelui” [8, p.118] și „Confecționarea unor obiecte simple utilitare și decorative, dând dovadă
de motivație pentru creativitate și gust estetic [8, p. p.150].

„Educaţia gustului estetic, se insistă în același document, presupune pregătirea şcolarilor

pentru a şti să reziste tentaţiilor, prejudecăţilor, de a discerne între valori şi nonvalori și a
putea distinge o operă valoroasă. Determinarea copiilor să recepteze esteticul implică o bună
cunoaştere nu numai a reacţiilor afective, ci şi a factorilor multipli, a criteriilor după care se
impune frumosul şi mai ales a relaţiilor complexe pe care le provoacă. Gustul sau bunul gust
nu contrazice, cum s-ar putea crede reflecţia, ci, dimpotrivă,o stimulează” [15, p.151]. Mai
mult decât atât, noua concepție curriculară delimitează trei medii de dezvoltare a gustului
estetic: mediul natural, vital și cel al operelor de artă plastică.

Capacitatea de receptare a frumosului se bazează pe particularitățile native, pe baza

cărora se fundamentează simțul și gustul estetic, la care se adaugă orientarea în cultura
estetică. Această acțiune constă în îmbogățirea culturii generale cu cunoștințe, sub formă de
reprezentări, noțiuni, teorii din sfera artei. Spre deosebire de capacitatea de receptare,
competența da a aprecia frumosul se formează mai greu, întrucât implică însușirea criteriilor
de apreciere și unificarea acestora cu simțul și gustul estetic în judecată estetică, dar este
accesibilă tuturor oamenilor, indiferent dacă vor deveni sau nu creatori. Este importantă
însușirea criteriilor de apreciere pertinente, pentru a realiza o apreciere corectă. Revenind la
conceptul de educație estetică, trebuie să precizăm că acesta se instituie drept un concept
elastic, care cuprinde o sferă mai largă, referindu-se la toate cele trei categorii de valori
estetice ale naturii, ale societății şi ale artei.

Educația estetică vizează, așadar, formarea capacității de receptare și de apreciere a

frumosului, valorificarea esteticului în propria viață, formarea capacității de a crea esteticul și
de stabilire a propriei identități culturale precum și integrarea în umanitate.

În învățământul primar, educația estetica se realizează prin intermediul tuturor

disciplinelor școlare, dar contribuția acestora este inegală. Ea depinde de specificul și

7
conținutul disciplinei, precum și de disponibilitatea cadrului didactic de a valorifica frumosul
din orice conținut predat. Educația plastică, limba și literatura română, educația muzicală și
cea tehnologică sunt disciplinele care, oferă cele mai multe posibilități de a forma
competențele de receptare și apreciere a esteticului.

Analizând mai multe studii de specialitate, Constantin Cucoș stabilește următoarele

obiective ale educației estetice:

a) Formarea capacității de receptare a valorilor estetice;

b) Potențarea competenței de valorizare, apreciere, judecare a obiectelor sau situațiilor

estetice;

c) Dezvoltarea trebuințelor de valorificare și integrare a esteticului în viața proprie;

d) Formarea capacității de a crea sau genera esteticul;

e) Sporirea capacității de conturare a propriei identități culturale. aptitudinilor de creație.

Nivelul cel mai înalt al aptitudinii estetice îl constituie creația.

Cultivarea spiritului creativ al elevului depinde în mare măsură de capacitatea cadrului

didactic de a crea o atmosferă propice procesului de învățământ, de conținutul și
complexitatea materialelor didactice auxiliare abordate și de profesionalismul cadrului
didactic.
Profesorul este mijlocitorul dintre copil și lumea înconjurătoare, deschizând posibilități de
dobândire a unei experiențe proprii și sprijinindu-l în ordonarea și sistematizarea
cunoștințelor. Cu cât elevul este lăsat mai liber în alegerea datelor și a mijloacelor de
rezolvare, cu atât activitățile creatoare sunt mai ușoare. În lipsa unor indicații precise,
gândirea și imaginația acționează prin asocieri mai mult sau mai puțin întâmplătoare.

În prezent, relațiile dintre pregătirea practică și pregătirea teoretică necesită

reconsiderări esențiale. De la a fi pregătit pentru o viitoare activitate profesională, învățarea
devine o consecință directă a activității.

În aceste condiții, organizarea activității proprii devine parte componentă a organizării

învățării. Aceasta este și perspectiva asupra învățării prin care se individualizează disciplinele
din aria curriculară Tehnologii de disciplinele din celelalte arii curriculare.
Educaţia tehnologică, ca disciplină de trunchi comun, cât şi opţionalele la nivelul acestei
discipline, se caracterizează printr-un accentuat caracter practic. Abilităţile formate în cadrul
8
orelor de curs îmbinate cu imaginaţia, fantezia, creativitatea, simţul estetic, îşi găsesc
aplicare în diverse activităţi de realizare a unor produse utile în viaţa cotidiană, menite să
îndeplinească nu numai un rol utilitar, dar să satisfacă şi nevoia de frumos.
Exersându-și puterile asupra materiei, elevul își cunoaște direct limitele, vede ce poate și ce
nu poate, ce este în stare să realizeze cu puterile și mijloacele de care dispune. Pe de
altă parte, își fixează un obiectiv pe care caută să-l atingă și vede numaidecât dacă ceea ce
realizează corespunde intenției sale.

Concluzie.

JI.C. Vygotsky despre rolul creativității în dezvoltarea unui copil: „Nu trebuie să uităm că
legea de bază a creativității copiilor este că valoarea sa nu trebuie văzută în produsul
creativității, este important ca aceștia să creeze, să creeze, să exercite creativitatea. imaginația
și întruchiparea ei”.

9
Bibilografie

https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/metode-de-cultivare-a-creativita-ii-
elevilor-prin-orele-de-educa-ie-tehnologica
https://ro.scribd.com/doc/82977236/Creativitatea-in-Cadrul-Orelor-de-Educatie-Tehnologica
https://minikar.ru/ro/proverbs/razvitie-tvorcheskih-sposobnostei-detei-sredstvami-
teatralizovannoi/
file:///E:/Postolachi_gust_estetic%20(1).pdf

Roco M, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Polirom, Iaşi,

2001

10
 Confecționarea marionetelor

Perioada copilăriei este cu siguranță cea mai fericită experiență, pentru că perioada
copilăriei, este o perioadă lipsită de griji, în care imaginația și creația înnăscută a copilului,
dau naștere poveștilor proprii și originale.

Fie că în viața copilului există o situație financiară bună, prin care i se permite să
achiziționeze o gama diversificată de jucării, fie că sunt copii defavorizați, indiferent de
situație, aceștia pot da viață chiar și unui băț, denumindu-l cal sau unei cutii, denumind-o
casă.

Pentru copiii care au trăit la țară sau și-au petrecut vacanțele la

bunicii de la țară, posibilitățile de a crea personaje din
materiale culese din mijlocul naturii, erau infinite.

Un „păpușoi de porumb”, devenea dintr-o dată o fată frumoasă

cu părul lung, frunzele împletite de pe “druga de porumb” ,
devenea un personaj dintr-o poveste, sperietoarea din vie,
devenea faimoasa “Sperietoare de ciori” din „Dorothy și
Vrăjitorul din Oz”, chiar și acele bețe în vârful cărora se legau
fâșii de folie pentru a speria muștele, deveneau fete frumoase
cu părul lăsat pe spate.

Păpușile, cel mai probabil au apărut înaintea actorilor ca și întemeietori

ai teatrului.

În anul 2000 î.Hr., în Egipt, existau figurine din lemn mânuite cu fire, care participau
la ceremonialul frământării pâinii. Astfel de figurine din lemn, fildeș sau lut au fost
descoperite în mormintele din Egiptul antic.

11
 În Grecia găsim chiar exemple concrete, cum că păpușile și păpușarii erau foarte
importanți în literatura și istoria țării. Până și Arhimede era cunoscut cum că ar fi lucrat cu
marionetele, sau că Platon a făcut multe referiri la păpușărie în lucrările sale, astfel
ca Odiseea și Iliada au fost puse și pe o scenă de păpuși.

În Grecia și Roma antică au fost găsite în morminte de copii, păpuși din lut (unele
chiar din fildeș), datate ca aparținând anului 500 î.Hr. Aceste păpuși aveau articulații la mâini
și la picioare, unele având chiar tija în cap, ca cele folosite în Sicilia.

Marionetele din Sicilia sunt considerate ca fiind cele mai simple păpuși din punct de
vedere al mânuirii; aveau o tija în cap ce ducea până la crucea mânuitorului și un singur fir
care era legat de una dintre mâini.

Spectacolele se jucau în căruțe decorate cu pânze pictate, ca în poemele romantice. Se

spuneau povești, trubadurii cântau, iar marionetele jucau. Acest tip de teatru a fost
denumit Opera dei puppi, care poate fi vizionat și astăzi în teatrul de păpuși din Palermo,
Sicilia.

Termenul de păpușă este un derivat din limba chineza, având aceeași rădăcină cu
termenii idol și fetis ; deci ele au fost gândite ca și obiecte folosite în ritualurile religioase. De
exemplu, în China, în perioada preistorică erau folosite la ceremoniile de sacrificiu, păpuși
împletite din paie.

Marioneta (numită și fantoșă) este o păpușă sau o figurină care reprezintă o ființă umană sau
un animal, acționată de o persoană, numită păpușar, cu ajutorul unor sfori, spre a interpreta
diferite roluri în teatrul de păpuși. Păpușarul folosește mișcări ale mâinilor, brațelor sau
dispozitivelor de comandă, cum ar fi tije sau sfori pentru a mișca corpul, capul, membrele și,
în unele cazuri, gura și ochii marionetei. Păpușarul vorbește adesea în vocea personajului
păpușii și apoi sincronizează mișcările gurii păpușii cu această parte vorbită. Acțiunile,
gesturile și părțile vorbite acționate de păpușar cu marioneta sunt de obicei folosite în
povestiri.

Marionetele pot fi extrem de complexe sau foarte simple în construcția lor.

Două tipuri simple de păpuși sunt marionetă cu deget, care este o marionetă mică care se
potrivește pe un singur deget, și marionetă "ciorap", care este formată și mișcată prin
introducerea unei mâini în interiorul unui ciorap, cu deschiderea și închiderea mâinii care

12
simulează mișcarea "gurii" marionetei. Marioneta ciorap este un tip de marionetă, care este
controlată cu ajutorul unei mâini care ocupă interiorul păpușii și mișcă marioneta în jur. O
"marionetă live" este similară cu o marionetă mănușă, dar este mai mare și necesită doi
păpușari pentru fiecare marionetă. O marionetă este un tip de marionetă-păpușă mult mai
complicat, care este suspendată și controlată de o serie de corzi conectate la cap, spate și
membre, plus uneori o tijă centrală atașată la o bară de control susținută de sus de păpușar.

O marionetă este construită în jurul unei tije centrale fixate la cap. O marionetă în umbră este
o figură decupată ținută între o sursă de lumină și un ecran translucid. Păpușile Bunraku sunt
un tip de marionetă japoneză sculptată din lemn. Un manechin ventriloquist este o păpușă în
formă de om, mânuită de o mână a unui interpret ventriloc; interpretul produce vocea
păpușilor cu o mișcare mică sau deloc a gurii, ceea ce creează iluzia că marionetă este în
viață. Păpușile de carnaval sunt marionete mari, de obicei mai mari decât un om, destinate să
facă parte dintr-un spectacol mare sau paradă.

În sens figurativ, marioneta reprezintă o persoană care execută orbește ceea ce i se cere, de
exemplu un guvern-marionetă este un guvern manipulat de persoane care nu se află printre
membrii săi.

Păpușile cu gabit și pe degete (numite bi-ba-bo): capul păpușii este susținut de un gabit ce
permite o mobilitate și expresivitate deosebită a capului (gabitul este ținut între degetul
arătător și cel mijlociu) în timp ce mâinile păpușii sunt mânuite cu degetele păpușarilor,
respectiv degetul mare și degetul mic. Acest sistem are și un derivat probabil inspirat din
sistemul deschis de mânuire, picioarele detașabile care sunt mânuite de același mânuitor cu
cealaltă mână.

O alta păpușă cu gabit (numita wayang) este asemănătoare cu păpușa bi-ba-bo numai că în
cazul păpușii wayang o mână se afla în interiorul păpușii (mâna care ține gabitul ce susține
capul) și cealaltă mână susține mâinile păpușii prin intermediul a doua tije ce sunt prinse de
fiecare mână în parte. Această păpușă este mult mai expresivă decât bi-ba-bo-ul deoarece
mișcările brațelor păpușii sunt mai ample și mult mai expresive.

Păpușa cu mimică este foarte cunoscută datorita lui Jim Henson creatorului emisiunii de
divertisment The Muppets Show, mâna păpușarului susține din interior maxilarul păpușii,
degetul mare mișca mandibula, iar celelalte patru degete susțin falca superioara. La fel ca la
păpușa wayang mâinile personajului sunt mânuite cu tije.

13
Papușa compusă este un derivat al păpușii japoneze bunraku . Aceasta, de cele mai multe ori,
este de dimensiunea păpușarului și poate fi mânuită de unul, doi sau trei păpușari, bineînțeles
din spatele acesteia, păpușa fiind într-un culoar de lumină și păpușarii (îmbrăcați în negru) în
umbră.

Păpușa mânuită din interior (păpușa costum) de mari dimensiuni în care mânuitorul este
ascuns, manipulând-o din interior folosind diferite sisteme prin care face posibilă deschiderea
gurii, mișcarea ochilor, a mâinilor, etc.

Datorită expresivității sale, și mana liberă poate fi folosită în spectacolul de păpuși. Tehnica
folosita și pe cabinet negru împreună cu lumina de cuart (black-light). Păpușarul îmbrăcat în
negru cu mâinile acoperite de mânuși albe, poate de asemenea să întruchipeze păsări care
plutesc ușor în aer, zboară într-un stol, etc.

Marioneta cu tijă - marionetei i se introduce o tijă în creștetul capului astfel mânuindu-i

întregul corp, prin ridicarea sau coborârea acesteia, implementându-i o mișcare semi-
controlata.

Marioneta cu tijă și fire- adăugându-i-se fire marionetei, aceasta poate avea mișcări
controlate a membrelor inferioare și superioare, iar tija având rolul de a susține greutatea ei și
a-i da mișcarea de cap.

Marioneta cu fire și cruce- putem spune ca acesta este sistemul de mânuire cel mai des
întâlnit în zilele noastre la o marionetă. Acesteia permițându-i mișcări mai complexe având și
mai multe articulații. Fiecărei articulații îi este băgat un fir (fie prin segmentul respectiv, fie
cu ajutorul unui clenci de care este legat firul) ce duce la dispozitivul de susținere numit și
cruce. Astfel marioneta este susținută doar de firele cu care este și mânuită de către păpușar.

Cum să faci marionete din şosete

Banalele șosete pot deveni o originală jucărie și un prieten de neprețuit pentru copilul
dumneavoastră. Cu foarte puțini bani, un strop de îndemânare și multă imaginație, puteți

14
 transforma orice pereche de sosete într-un personaj adorabil.

Cu ajutorul câtorva astfel de personaje, puteţi pune în scenă orice poveste și astfel veţi
face un teatru de păpuşi foarte amuzant.
Marionetele de mână sunt jucării clasice care le oferă copiilor chiar și în perioade
precum cea pe care o traversăm cu toţii foarte multă bucurie şi reuşesc să îi mai distragă
de la televizor sau jocurile pe telefon. Cu puține materiale, aveţi ocazia să faceţi
personaje sau animale drăguțe cărora să le daţi apoi un rol într-o piesă de teatru.
În primul rând, vă voi prezenta un scurt ghid de bază pentru toate tipurile de marionete
din șosete. Pe baza detaliilor care urmează, puteți foarte uşor să realizaţi marionete
precum un tigru, un elefant sau o broască. Fiecare animal are propriile sale caracteristici
specifice. Pentru a vă fi mai ușor să realizaţi marionetele, alegeți deja o culoare
corespunzătoare a șosetei : De exemplu, utilizați o șosetă verde pentru a face o broasca ,
astfel evitaţi nevoia de a o picta mai târziu. Chiar și modelele care sunt deja proiectate cu
print animal, sunt excelente. Oricine poate decide complet liber cum va arata viitoarea
piele a animalului. Dacă doriţti să le şi pictaţi, atunci veţi folosi șosete albe sau natur. Cu
cât este mai deschisă și mai neutră culoarea inițială, cu atât poate fi mai uşor vopsită cu
dungi de animale, bulinuţe sau alte modele.
Timpul necesar: aproximativ 30 de minute
Costuri: Oricine folosește materialele deja existente în casă poate înțelege că este
complet gratuit
Dificultate: medie, necesită puţina experienţă pentru a coase
Ce avem nevoie:
 o şosetă în designul dorit
 o bucată de fetru sau alt material mai rigid
 Ace și ață de cusut
 bolduri cu gămălie
 carton
 foarfece
Pasul 1: Găsiți o șosetă care se potrivește cu modelul marionetei pe care doriţi să o
realizaţi. Șoseta ar trebui să fie lungă - deci nu șosete pentru adidași.
Pasul 2: Tăiați fetrul în formă de oval. Dimensiunile ovalului nu trebuie să depășească
lățimea șosetei. Apoi transferați această formă pe bucată de carton și tăiați-o și pe ea.
Pasul 3: Îndoiţi cartonul în șosetă și așezați gura exact acolo unde doriți.

15
Pasul 4: Apoi puneți bucata de fetru pe exterior și fixați-o cu bolduri.
Pasul 5:Coaseți „gura” cu o cusătură simplă de-a lungul conturului șosetei cu mâna.
Cartonul vă împiedică să coaseți cu tot cu şosetă.
Pasul 6:Scoateți din nou bucata de carton și pliați-o o dată pe mijloc. Acum, cartonul
este așezat din nou în șosetă. Gura stabilă poate fi acum deschisă și închisă cu ușurință.
Acum, modelul de bază este deja terminat. Toate celelalte detalii depind de modelul
dorit.
Vă voi prezenta şi câteva variante de marionete pentru inspirație. Vă puteţi
orienta cu ușurință către acestea, chiar dacă optaţi pentru specii de animale complet
diferite, deoarece procedura de realizare nu este deloc diferită.

16
 Cu siguranță creând aceste
marionete simpatice, putem să
ne aducem aminte de faimosul
desen animat “Păpușile Muppets”.

17
Joaca cu marionete

Joaca cu marionete este un tip special de joc de rol de care copiii mici se simt atrași și
amuzați deopotrivă.
Aranjamentul pentru teatrul de marionete nu trebuie să fie unul foarte sofisticat, o perdea
agățată sau o masă întoarsă vor fi suficiente pentru ca și cel mai reticent actor să se relaxează
și să se distreze.
O parte importantă a jocului este planificarea și pregătirea spectacolului. Acesta poate fi și
mai fascinant atunci când confecționați împreună cu copilul păpușile. Puteți face o marionetă
dintr-o șosetă veche sau un ciorap pe care coaseți sau lipiți nasturi în chip de ochi și fire de
lână pentru păr. Sau mai simplu, cu ajutorul unui marker colorat desenați o față pe o șosetă
albă. Puteți de asemenea lipi fețe decupate din reviste vechi pe o pungă de hârtie.
Cum?

Stimularea imaginației și a creativității

Copiilor le place să construiască povestioare în jurul păpușilor cărora le dau nume, le
distribuie sarcini și roluri. Uneori imaginația lor zburdă și cei mici recurg la scenarii mai
elaborate care implică și alte jucării sau materiale .
Deși e recomandat ca jocul cu marionete să fie inițiat și condus de copii intervenția
părinților poate aduce valoare educațională suplimentară. Adulții pot citi copiilor o poveste și
apoi pot să îi roage pe aceștia să reproducă povestea cu ajutorul marionetelor.

Dezvoltarea emoțională
Jocul cu marionete este un prilej bun de a exersa moduri de exprimare și gestionare a
emoțiilor. Copiilor le este mai ușor să se proiecteze în fața unei marionete. Aceasta devine o
prietenă căreia copilul îi poate vorbi exprimându-și sentimentele fără jenă și în deplină
siguranță. Fie că sunt emoții de frică, tristețe, bucurie, iubire sau rușine, marionetele îi ajută
chiar și pe cei timizi să se exprime în mod adecvat.
Puteți interveni în joc încurajându-l pe copil să dea un nume emoției pe care o trăiește un
anumit personaj. Când cel mic face ca una din marionete să acționeze nepotrivit – ca de
exemplu să lovească – explicați-i diferența dintre emoții și comportament. De exemplu:
“Marioneta poate să fie furioasă/invidioasă, dar nu e bine să lovească. Întrebați copilul: Ce
altceva ar fi putut să facă?”

18
Povestiți-i despre momente când ați simțit furie sau altă emoție puternică și întrebați-l dacă își
amintește să fi simțit la fel. Acest lucru îl ajută să înțeleagă că e firesc să aibă emoții
puternice că toate sentimentele sunt normale, dar nu toate comportamentele sunt acceptabile.

Îmbunătățirea abilităților motrice

Atunci când folosesc degetele pentru a mânui marionetele, copiii își îmbunătățesc
abilitățile motrice fine. Fie ca vor anima gura, corpul sau braţele marionetei – în funcţie de
tipul acesteia, coordonarea mână-ochi va fi exersată și stimulată din plin.

Învățarea etichetei/manierelor
Părinții știu cat de greu este să îi înveți pe cei mici bunele maniere și eticheta. Copiilor
le vine de obicei greu să se supună unei autorități, indiferent că este vorba de un părinte,
bunic sau profesor. Câteodată poate fi mai ușor să transmiți mesaje importante cu ajutorul
marionetei deoarece comunicarea se face într-o manieră neobișnuită și amuzantă, nu dintr-o
poziție tradițională și rigidă.

Dezvoltarea abilităților cognitive

Atunci când copiii repovestesc o istorioară cunoscută, își exersează memoria și își
dezvoltă abilități de soluționare a problemelor. Povestea implică începutul, mijlocul și
încheierea unei probleme ce trebuie rezolvată.

Dezvoltarea limbajului și a competențelor verbale

Copiii sunt deseori timizi când trebuie să citească cu voce tare sau să vorbească în
prezența colegilor sau adulților dar vor fi mai dispuși să o facă în fața marionetelor. Când
inventează povești cu și pentru acestea, își îmbunătățesc abilitățile lingvistice (vorbire și
ascultare), învață să construiască propoziții complexe și găsesc cuvinte să descrie diferite
întâmplări. Personajele pot să cânte, să recite versuri sau să vorbească limbi străine, să
șoptească sau să plângă.

„Punând pe copil să lucreze, îl faci să se intereseze de munca sa, şi îi dai imboldul preţios
al simţirilor plăcute care îi tovărăşesc acţiunea şi plătesc succesul silinţei ”.

19
Alfred Binet

Bibliografie

20
https://joacaaltfel.ro/joaca-cu-marionete/
https://www.qreferat.com/referate/diverse/PAPUSA-de-la-ritual-la-spectac223.php
https://blog.gradinita-veseliei.ro/cum-sa-faci-marionete-din-sosete/

21