Sunteți pe pagina 1din 91

MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE

ACADEMIA DE POLIȚIE „ ALEXANDRU IOAN CUZA “


FACULTATEA DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

CONCEPȚIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND ORGANIZAREA


ȘI FUNCȚIONAREA ORGANELOR DE ORDINE PUBLICĂ ȘI
SIGURANȚA NAȚIONALĂ

Conducător de doctorat
Prof. univ.dr. COMAN FLORIAN

Doctorand
GAL EVA

BUCUREȘTI
2010

1
„ Numai când dreptul va străluci la fel precum soarele luminează sufletul
oamenilor ca un spirit călăuzitor, ca o cerinţă imperativă, ca o obligaţie
autoimpusă, care este una şi aceeaşi cu libertatea organizată, numai atunci
lumea va fi în siguranţă.
Nu de revizuirea tratatelor are nevoie omenirea, ci de revizuirea propriilor ei
judecăţi... ceea ce trebuie făcut pentru a asigura pacea este ca popoarele în plină
sinceritate şi fără gânduri ascunse să lucreze împreună pentru a spiritualiza
frontiera, prin acorduri economice în interesul comun...
Bunul cel mai de preţios al unei ţări este pacea prelungită, care singură îngăduie
unei naţiuni să-şi găsească drumul, care singură îngăduie să se aducă civilizaţiei
generale binefacerile creatoare ale geniului naţional.”

NICOLAE TITULESCU
( 1882- 1941)

2
CUPRINS
Abrevieri si acronime.........................................................................................6
ARGUMENT ........................................................................................................7
CAP.I.
COOPERAREA POLIȚIENEASCĂ – EVOLUȚIE ȘI PERSPECTIVE............................17
1.1. Scurt istoric al cooperării poliţeneşti internaţionale .. .................................................17
1.1.1.Organizarea cooperării poliţieneşti...............................................................................19
1.1.2.Cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene ................................................22
1.1.3.Cooperarea forțelor care participă la asigurarea ordinii publice..................................23
1.2.Cooperarea judiciară versus cooperarea poliţienească. Instrumente de
evaluare a cooperării internaţionale poliţieneşti ..............................................................30

CAP.II.

CONCEPȚIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND FUNCȚIONAREA ORGANIZAȚIILOR


ȘI ORGANISMELOR DE ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ .............37
2.1.Uniunea europeană- evoluție și perspective .......................................................................37
2.2.Politica Externă de Securitate Comună ( PESC) - pilon de bază a
Uniunii Europene........................................................................................................................39
2.2.1.Organele și instrumentele PESC.......................................................................................54
2.2.1.1.Instrumentele PESC.................................................................................................55
2.2.1.2.Obiectivele PESC....................................................................................................56
2.2.2. Politica Europeană de Securitate și Apărare....................................................................57
2.2.2.1 Misiunile și obiectivele PESA...............................................................................59
2.2.2.2 Instrumentele gestionării civile și militare a crizelor.............................................61
2.2.3.Rolul României în cadrul PESC......................................................................................69
2.2.4. Participarea României la misiunile PESA......................................................................70
2.2.5.Contribuția României la dezvoltarea capabilităților civile și militare..............................71
2.2.6. Politica de Securitate și Apărare Comună privind implementarea prevederilor
Tratatului de la Lisabona...........................................................................................................72
2.3.Conceptul de securitate şi dimensiunile sale.......................................................................73
2.3.1. Securitatea și apărarea .................................................................................................78

3
2.3.2. Modelul de securitate al O.S.C.E.................................................................................82
2.4. Rolul şi scopul instituţiilor Uniunii Europene privind ordinea publică şi
siguranţa naţională......................................................................................................................85
2.4.1. Aspecte generale privind Consiliul Uniunii Europene..................................................92
2.4.2. Rolul Comisiei Europene...............................................................................................98
2.4.3. Rolul Parlamentului European......................................................................................100

2.5. Aplicarea normelor dreptului internaţional umanitar în activitatea organelor


de ordine publică ..............................................................................................................10

CAP.III
FORME DE MANIFESTARE A ÎNCĂLCĂRII ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚA
NAȚIONALĂ

3.1.Ordinea publică şi siguranţa naţională – preocupări ale uniunii Europene ...............116


3.1.1. Prioritatea dreptului comunitar faţă de legislaţiile naţionale.....................................117
3.1.2. Activitatea de relaţii internaţionale a României în domeniul ordinii şi
siguranţei publice.........................................................................................................125
3.2.Aspecte privind domeniile de interes care pot afecta ordinea şi siguranţa publică .....127
3.2.1.Contextul terorismului în Uniunea Europeană.........................................................128
3.2.2 Forme de terorism care acţionează în Europa..........................................................129
3.2.3.Aspecte generale şi noi influenţe contemporane.....................................................132
3.2.4. Prevenirea şi combaterea terorismului prin înfiinţarea Oficiului
European de Poliţie....................................................................................................138
3.2.4.1. Înfiinţarea Oficiului Europol şi sarcina acestei instituţii........................... 138
3.2.4.2.Unitățile naționale........................................................................................140
3.2.4.3.Ofițerii de legătură.......................................................................................141
3.2.5. Aderarea României la Europol...................................................................................155
3.2.6. Aspecte ale cooperării în domeniul formelor grave de criminalitate..........................157
3.2.7.Trafic de persoane........................................................................................................160
3.2.8.Trafic de stupefiante...................................................................................................161
3.2.9.Alte forme de infracţionalitate gravă care pot intra în sfera de competenţă a
Oficiului Europol........................................................................................................178

4
CAP IV.

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND MĂSURILE LUATE DE STATE


PENTRU MENȚINEREA ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ............179

4.1. Fizionomia mediului de securitate în epoca globalizării şi impactul său asupra


dinamicii structurilor de ordine publică...............................................................................179
4.1.1. Aspecte generale referitoare la evoluția mediului de securitate..................................180
4.1.2.Caracteristicile mediului de securitate..........................................................................196
4.1.3. Mediul european de securitate......................................................................................203
4.1.4. Uniunea Europeană și mediul internațional de securitate............................................222
4.1.4.1.Obiectivele strategice și direcțiile securității europene......................................224
4.2. Analiza elementelor de drept comparat privind măsurile luate de state
pentru menținerea ordinii publice și siguranța națională.................................................228
4.2.1. Aspecte de drept comparat specific statelor membre ale
Uniunii Europene................................................................................................228
4.2.2.Legislația statelor noncomunitare...................................................................... 238
CAP. V
MANAGEMENTUL COOPERĂRII INTERNAȚIONALE ÎN MATERIE DE ORDINE
PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ..........................................................................242
5.1. Structuri europene şi internaţionale de cooperare poliţienească....................... 242
5.1.1.Oficiul European de Poliție - Europol ……………...............................................242
5.1.1.1. Misiune și istoric……………………………………………………….242
5.1.1.2.Managementul și controlul Europolului………………………………..243
5.1.1.3. Rolul Europol..........................................................................................244
5.1.1.4.Sistemul computerizat al Europol-ului ( TECS)......................................245
5.1.2.Cooperarea Schengen ............................................................................................247
5.1.2.1.Istoria și dezvoltarea Acordului Schengen................................................247
5.1.2.2.Integrarea Acordului Schengen în Uniunea Europeană............................249
5.1.2.3. Prevederi legale selective privind Acordul Schengen.............................251
5.1.2.4. Sistemul Informatic Schengen.................................................................253
5.1.3.Frontex – Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la
Frontierele Externe ale Statelor Membre (European Agency for the Management of Operational
Cooperation at the External Borders of the Member States) .....................................................258

5
5.1.4.Colegiul European de Poliție – CEPOL ..................................................................260
5.1.5.Organizația Internațională a Poliției Criminale – INTERPOL (O.I.P.C. –
INTERPOL) ..............................................................................................................................262
5.1.5.1.Rolul Interpolului..........................................................................................262
5.1.5.2. Structura Interpolului...................................................................................263
5.1.5.3. Activitățile Interpolului...............................................................................265
5.1.5.4. Interpolul în Europa.....................................................................................266
5.1.5.5. Etapele de dezvoltare ale O.I.P.C...............................................................268
5.2. Structuri de cooperare internaţională la nivel intern...................................................269
5.2.1.Organizarea și competențele Centrului de Cooperare Polițienească Internațională .. ......269
5.2.2.Biroul Național Interpol .....................................................................................................271
5.2.2.1.Instrumentele de cooperare ale Interpolului..............................................................272
5.2.2.2. Înființarea și atribuțiile Biroului Național Interpol...................................................273
5.2.2.3.Aspecte privind eficientizarea cooperării..................................................................274
5.2.3.Punctul Național Focal .......................................................................................................276
5.2.3.1. Cooperarea cu Centrul Regional S.E.C.I.................................................................277
5.2.3.2. Cooperarea cu ofițerii de legătură ai M.A.I. acreditați în alte state și cu ofițerii
de legătură străini acreditați în România................................................................. 279
5.3. Interferenţa cooperării internaţionale poliţieneşti cu cea naţională........................... 282
5.3.1. Cooperarea cu Europol prin intermediul Unității Naționale Europol................................287
5.3.2. Cooperarea interinstituțională...........................................................................................289
5.3.3. Cooperarea cu țările membre din spațiul Schengen prin intermediul serviciului SIRENE.291
5.3.4. Biroul SIRENE...................................................................................................................298
5.3.4.1. Instituții implicate în activitatea Biroului SIRENE..................................................300
CAPITOLUL VI
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA ÎN MATERIA PERFECȚIONĂRII
REGLEMENTĂRILOR JURIDICE ȘI A STRUCTURILOR ORGANIZATORICE DE
ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ ...............................................................304
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................328
ANEXE

6
ABREVIERI ȘI ACRONIME

Art. –articol
CEE- Comunitatea Economică Europeană
CEEA- (EURATOM) – Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
CECO- Comunitatea Europeană a Cărbunelor şi Oţelului
CEDO – Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
CEDHO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CJCE – Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene
CSCE- Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa
Convenţia PIF- Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene
COREPER – Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi DAU – Documentul Administrativ Unic
DLAF – Departamentul pentru Lupta Antifraudă
DNA – Dirrecţia Naţională Anticorupţie
DIICOT – Direcţia de investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi terorism
EMUE – Statul Major al Uniunii Europene
EUROJUST – Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară
EUROPOL – Oficiul European de Poliţie
FECOM – Fondul European de Cooperare Monetară
FED – Fondul European de Dezvoltare
FEDER – Fondul European de Dezvoltare Regională
FEP – Fondul European al Pescuitului
FSE – Fondul Social European
GATT – Acordul General pentru Tarife şi Comerţ
GMES- Monitorizarea Globală pentru Securitate şi Mediu
IFOP – Instrumental Financiar pentru Orientarea Pescuitului
ISAF- Forţa Internaţională de Asistenţă privind Securitatea
JAI – Justiţie şi Afaceri Interne
JOCE – Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene
JOUCE – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
MPE- Ministerul Public European
NATO- Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord
OLAF- Oficiul European de Luptă Antifraudă din cadrul Comisiei Europene

7
OMC – Organizarea Mondială a Comerţului
ONPCSB- Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor
ONU- Organizaţia Naţiunilor Unite
OSCE- Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
PAC – Politica Agricolă Comună
PESA- Politica Europeană de Securitate şi Apărare
PESC – Politica Externă şi Securitate Comună
PND – Planul Naţional de Dezvoltare
RSC – Revue de science criminelle et de droit penal compare
RAS- Sisteme de Acţiune Rapidă
SCHR- Comitetul de Conducere pentru Răspunsul Umanitar
SPG – Sistem de Preferinţă Generalizat
UCLAF – Unitate de Coordonare a Luptei Antifraudă din cadrul Comisiei Europene
TCE – Tratatul privind Comunităţile Europene
TUE – Tratatul Uniunii Europene
TRUE – Tratatul de Reformă al Uniunii Europene
TFUE – Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene
UE – Uniunea Europeană
UEO- Uniunea Europei Occidentale
UNEF- Forţa Naţiunilor Unite de Primă Urgenţă
UNPO- Operaţiunile Naţiunilor Unite de Menţinere a Păcii

8
Argument

Lucrarea de faţă îşi propune ca în noile condiţii de dezvoltare a UNIUNII EUROPENE la 27 de


ţări şi o populaţie de cca.500 de milioane să prezinte modul în care această mare organizaţie
internaţională a conceput şi a organizat normele dreptului poliţienesc de aşa manieră încât aceasta
să răspundă la cerinţele reale pe care le impune viaţa.
Aceste cerinţe sunt foarte complexe deoarece au în vedere atât problematica organizaţiei
internaţionale dar mai ales cea existentă în interiorul statelor pe care o compun.
Literatura juridică, care nu de puţine ori are puncte de vedere controversate în ceea ce priveşte
existenţa sau inexistenţa dreptului poliţienesc ca ramură autonomă, a tratat în mică măsură sau chiar
deloc această problemă la nivelul Uniunii Europene.
Lucrarea îşi propune să abordeze într-o formă inedită problematica dreptului poliţienesc în toată
complexitatea lui trimiţându-ne la spaţiul Uniunii Europene atât în plan internaţional dar şi în
interiorul statelor membre.
Lucrarea este concepută într-o structură care să permită clarificarea în mare măsură a temei
propuse, astfel ea abordează în primul rând problematica de fond apoi- instrumentele juridice
internaţionale care au fost elaborate sub auspiciile Uniunii Europene în materia dreptului poliţienesc
referindu-se la ordinea publică şi siguranţa naţională.
Urmează apoi într- o altă abordare prezentarea concepţiei la nivelul Uniunii Europene şi a
statelor membre privind funcţionarea organizaţiilor şi organismelor de ordine publică şi siguranţa
naţională.
Tratarea acestor probleme este dificilă deoarece încă nu există norme uniforme în materie în toate
statele Uniunii Europene, aşa că am fost nevoită să analizez şi să prezint problematica dreptului
comparat în materie propusă.
Studiind această problemă m-am gândit şi la viitor astfel că, în baza concluziilor desprinse am
identificat unele neajunsuri în plan legislativ şi organizatorie motiv pentru care mi-am permis să
prezint mai multe propuneri de lege ferenda în materie.
Aceste propuneri se referă la perfecţionarea cadrului normativ, organizatoric şi în planul
perfecţionării cooperării internaţionale în interiorul şi în afara Uniunii Europene.
În acest mod cred că lucrarea de faţă răspunde la ceea ce tema a impus şi militează cu
fermitate pentru perfecţionarea instrumentelor juridice internaţionale în materia analizată precum şi
a structurilor care sunt chemate să le aplice pe aceasta.

9
Statutul juridic al organelor cu atribuţii poliţieneşti în stat, în special ale poliţiei, a fost şi este o
problemă capitală de care depinde caracterul democratic sau totalitar al unui stat. Funcţionarea
democratică a statului de drept nu poate fi concepută în afara unui cadru normativ care să
coordoneze comportamentul indivizilor conform conduitei tip statornicite în societate.
Pornind de la premisa conform căreia fenomenul infracţional este anormal din punct de vedere
moral şi totuşi normal din punct de vedere sociologic, trebuie să acceptăm ideea că acesta a existat şi
va continua să existe, problema punându-se doar în legătură cu ponderea şi structura sa.
În orice societate şi în orice perioadă istorică impactul cel mai puternic asupra oricărui individ,
fie că apare în postura de victimă sau doar ca spectator, îl reprezintă săvârşirea unei fapte
ilicite, cu toate consecinţele ce decurg, mergând de la urmările socialmente periculoase ce se
produc până la sancţiunile ce sunt aplicate de organele abilitate ale statului, în contextul realizării
actului de justiţie.1
Profundele schimbări democratice produse după decembrie 1989, la nivelul întregii societăţi, au
deschis calea spre instaurarea unui stat de drept. Măsurile întreprinse de forţele publice poliţieneşti şi
organele din componenţa acestora, funcţiile specifice statului de drept au determinat iniţierea unui
amplu proces de restructurare, democratizare şi profesionalizare a organelor respective. 2
Protecţia socială pe care trebuie să o asigure statul prin organele sale cu atribuţii poliţieneşti,
mai ales în condiţiile existenţei reale a statului de drept este o problemă fundamentală ce trebuie
soluţionată atât printr-un cadru legislativ corespunzător cât şi prin măsuri de organizare a activităţii
la nivelul diverselor organe ce pun în aplicare dreptul de poliţie al statului.
Printre organele cu atribuţii poliţieneşti în stat, un rol deosebit de important îl are Poliţia Română, ea
find instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea
infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii. 3 Activitatea acestei instituţii
constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi
în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. 4
_________________
1.Gh.Nistoreanu — Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1991,
pag. 5.
2. Adrian Iacob, Constantin Drăghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic—Drept poliţienesc, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.9
3. Art. 1 din Legea 218/2002 privind organizarea şi fncţionarea Poliţiei Române.
4. Idem, art. 2.

10
Demilitarizarea poliţiei, a însemnat un pas înainte în lupta contra infracţionalităţii, o activitate mai
calificată şi mai responsabilă a poliţiştilor la toate nivelele.
Trecerea poliţiştilor din structura militară în cea civilă nu înseamnă doar dispariţia gradelor militare,
ci înseamnă o creştere a competenţei profesionale şi a responsabilităţii poliţiştilor faţă de lege şi
comunitate. 5
Profesia de poliţist poate fi exercitată numai de către persoana care a dobândit în condiţiile legii
această calitate. De regulă, poliţiştii provin din rândul absolvenților instituţiilor de învăţământ ale
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, iar ca excepţie pentru unele funcţii, pot fi
încadraţi direct sau transferaţi din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranță naţională,
specialişti cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale. 6
Eliberată de presiuni şi influenţe politice poliţia se supune doar legii şi adevărului, poliţistul neavând
alt judecător decât legea şi conştiinţa sa. 7
Prin adoptarea Legii nr.360/2002 privind statutul poliţistului, modificat prin O.G. nr. 89/2003 s-au
stabilit drepturile, îndatoririle şi restricţiile pe care le au poliţiştii în îndeplinirea atribuţiilor conferite
de legea de organizare a poliţiei.
Astfel Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române actualizată prin
Legea nr. 60/2009 împreună cu Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţiştului înscriu o pagină
nouă în istoria poliţiei române, ridicând această instituţie la starea juridică a unui serviciu public
fundamental ce funcţionează pe baza unor principii de drept unanim recunoscute în toate statele.
Statul, ca forma cea mai înaltă de organizare a societăţii, pentru a-şi îndeplini
menirea sa de armonizare a nevoilor individuale şi colective, de asigurare a convieţuirii
sociale, trebuie să fie călăuzit de politica ordinii şi autorităţii. 8 Pe parcursul evoluţiei sociale s-a
ajuns la asigurarea ordinii publice înăuntrul fiecărui stat. La această realizare au concurat de-a lungul
veacurilor, obiceiurile (ordinea cutumiară, tradiţiile), preceptele religioase, morale (ordinea etică sau
morală) şi rânduielile dreptului impuse de stat, adică normele juridice.9

_________________
5. Adrian Iacob, Constantin Draghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, Drept poliţienesc, Editura Sitech, Craiova,
2008, pag.10
6.Iamandi Luca, Mara Ion, Statutul juridic al profesiei de poliţist, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008, pag.10
7. Adrian Iacob, Constantin Drăghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, Drept poliţienesc, Editura Sitech, Craiova,
2008, pag.10
8. Adrian Iacob, Constantin Drăghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, Drept poliţienesc, Editura Sitech, Craiova,
2008, pag.116
9. S.Şerb, C-tin Drăghici, A. Iacob, A. Ignat, Drept poliţienesc şi contravenţional, Editura Triton, Bucureşti, 2003,
pag.11

11
În timpurile moderne, statul a ajuns la un înalt grad de organizare, conducându-se prin norme
prestabilite şi puse în aplicare de organele sale abilitate. Caracteristic este că în statul modern, care este
un stat de drept, normele create de autoritatea suverană obligă nu numai pe cetăţeni, ci dimpotriva
şi pe stat. Cu alte cuvinte, normele juridice în sistemul lor, sunt sancţionate ori substituite de stat în
vederea ocrotirii atât a intereselor colective, cît şi a celor individuale.
Convieţuirea paşnică şi cooperarea armonioasă, fără lezarea drepturilor şi intereselor
membrilor societăţii este scopul sacru şi în acelaşi timp sublim al normelor juridice al legilor in
general.10 Unul din atributele esenţiale ale suveranităţii statului în general, îI constituie consacrarea
dreptului de constrângere pe care statul îI are în raport cu cetăţenii săi, cu ceilalţi indivizi (cetaţeni
străini, apatrizi) şi faţă de diversele grupuri sociale, inclusiv faţă de persoanele juridice.
Acest drept al statului a fost consacrat şi este cunoscut în literatura juridică sub denumirea de
drept de poliţie11
Dreptul de poliţie este o parte a dreptului ce îl are statul de a interveni pentru
respectarea de către cetăţeni a îndatoririlor ce le revin, iar pe de altă parte, este un drept al
fiecărui individ de a cere sprijinul organelor poliţieneşti pentru apărarea drepturilor ce le sunt
conferite de stat şi înlăturarea piedicilor ce li s-ar pune în exercitarea acestor drepturi
recunoscute de lege. De dreptul de poliţie statul se poate folosi atât în scop preventiv cât şi
eventual represiv. Sub primul aspect dreptul de poliţie al statului se manifestă ca un drept de pază,
de ocrotire, iar sub al doilea aspect ca un drept represiv, de aplicare a constrângerii, inclusiv a celei
fizice. Deci dreptul de poliţie este dreptul suveran al fiecărui stat de a-şi apăra existenţa legală şi
materială, ordinea publică şi privată, proprietatea şi drepturile cetăţenilor prin acţiuni poliţieneşti,
preventive sau punitive.12 Dreptul de poliţie al statului, este exercitat de către organele
executive ale statului (centrale sau locale) abilitate să pună în aplicare legile şi celelalte acte de
putere, în diverse domenii de activitate. Astfel există o poliţie militară, de siguranţă, de ordine,
administrativă, sanitar-veterinară, de frontieră, de paşapoarte, silvică etc.Acest drept de poliţie
constituie o funcţie a statului de supraveghere, de prevenire şi combatere a încălcării legilor de către
persoanele fizice juridice şi în acelaşi timp un drept al statului în virtutea suveranităţii sale de a
folosi forţa de constrângere pentru apărarea fiinţei şi intereselor sale. 13

_______________________________

10
Eugen Bianu — Ordinea obstească. Bucuresti, 1938, Ediţie tipărită sub egida Asociaţiei Române de Drept Umanitar,
Bucureşti, 2008 pag.24.
11
Iuliu Pascu — Drept polițienesc roman, vol.I, Bucuresti, 1929, Tipografia Reforma social, pag. 15.
12
Voicu Viorel, Predescu Valeriu si altii Profesia de politist, Tipografia Inspect.Gen.alPolitiei Bucuresti, 1997, pag.7.
13. Adrian Iacob, Constantin Drăghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, Drept poliţienesc, Editura Sitech, Craiova,
2008, pag.17

12
Statul în virtutea acestui drept, poate îndeplini pe lângă activitatea preventive şi o acţiune de
poliţie represivă pe care şi-a rezervat-o numai lui cu drept de exclusivitate. Rezulta că dreptul de
poliţie al statului exclude justiţia privată (legea talionului) ori alte acţiuni necontrolate ale
indivizilor care doresc să-şi facă singuri dreptate când le sunt lezate drepturile şi interesele
legitime.Persoanele fizice sau juridice lezate îşi pot revendica drepturile lor şi cere restabilirea
situaţiei juridice anterioare, ori repararea prejudiciului cauzat numai apelând la organele
competente ale statului.Voinţa statului se manifestă prin intermediul organelor sale sub forma
legilor, decretelor, hotărârilor, a ordonanţelor, regulamentelor, statutelor, ordinelor etc.Numai
legea, însă, înţeleasă ca act normativ, în general, este aceea care stabileşte condiţiile şi formele în
care organele statului îşi desfaşoară activitatea de punere în aplicare a acestui drept de poliţie,
precum situaţiile în care persoanele fizice îşi pot exercita drepturile în conduita lor publică.14

Forţa de constrângere, ca element al puterii publice, este organizată de către legiuitor şi se


pune în aplicare de puterea executivă.In aceste cazuri organele statului, deţin prin delegare, o parte
din suveranitatea statului din acel „imperium ad potestas" care constituie elementul dinamic
coercitiv şi vizibil al puterii sale, sintetizată prin forţa de constrângere.Forţele publice abilitate
acţionează în baza dreptului de poliţie generală a statului, drept izvorât din nevoia de apărare a
fiinţei sale, întrucât statul trebuie să asigure chiar cu forţa ordinea şi liniştea în societate.În
acest sens organele statului au atribuţii pe linia asigurării, respectării legii şi ordinii publice,
dispun de mijloace adecvate şi operează cu elemente de tehnică, tactică şi metodică a convingerii şi
constrângerii poliţieneşti. Rolul şi necesitatea existenţei forţelor de poliţie, ca parte constitutivă a
forţei publice, îşi găseşte justificarea în existenţa şi manifestarea contradicţiilor sociale, în
necesitatea satisfacerii unor cerinţe ale vieţii sociale şi în reprimarea unor manifestări şi tendinţe
deviante de ordin individual sau colectiv.
Existenţa şi evoluţia societăţii nu poate fi concepută fără asigurarea menţinerii ordinii şi
liniştii publice, fără recunoaşterea şi respectarea demnităţii umane, atribute fundamentale ale
oricărei comunităţi omeneşti.
Principalele funcţii ale poliţiei constau în:15
- prevenire ceea ce este fundamental în statul de drept;
şi eventual în represiune pentru restabilirea situaţiei anterioare.
_______________________
14.S.Serb, C-tin Drăghici si colaboratori, op.cit., pag.12.
15 S.Serb, C-tin Drăghici, A.Iacob, A.Ignat — Drept poliţienesc şi contravenţional, Editura Tritonic, Bucuresti, 2003,
pag.16.

13
Dacă analizăm varietatea atribuţiilor generale şi specifice ce revin poliţiei moderne, se
evidenţiază foarte clar caracterul social al funcţiei poliţiei. Acest lucru rezultă, în primul rând, din
îndatorirea generală a poliţiei de asigurare a menţinerii şi restabilirii ordinii şi liniştii publice, prin
care se urmăreşte salvarea interesului general. Totodată şi prin apărarea drepturilor şi intereselor
legitime ale cetăţenilor poliţia serveşte tot interesul general. Activitatea poliţiei se desfăşoară în
beneficiul convieţuirii umane şi împotriva indivizilor cu manifestări antisociale.
Prin activitatea sa directă poliţia contribuie la menţinerea şi consolidarea echilibrului social naţional
şi indirect cooperează la realizarea echilibrului general al armoniei universale.
Analizând structura activităţii poliţiei, Eugen Bianu observă că ea ni se prezinta pe de o parte ca
o funcţie regulatoare şi coercitivă, iar pe de altă parte ca o funcţiune auxiliară şi proteguitoare. 16
Aceste directive predominante ale profesiei de poliţist se pot rezum a la a domina şi a
servi. Expresia desemnează toate acţiunile preventive şi represive ale poliţiei.
Rezultă că măsurile preventive de preîntămpinare a perturbării ordinii şi
liniştii publice ca şi măsurile represive de restabilire a acesteia pentru împiedicarea continuării
comportamentului antisocial, denotă cu prisosinţă acelaşi caracter social al activităţii poliţiei.
Si activitatea poliţiei are limite, cele impuse de normele sociale şi de stat, respectul legii,
libertăţii indivizilor. Într-adevăr poliţia nu îşi poate desfăşura activitatea decât în cadrul legii. Ea
nu poate încălca dispoziţiile legii care a creat-o şi pe care se întemeiază.

Într-un stat de drept, constituţional, unde domneşte dreptul şi ordinea de drept,


acestea determină limitele puterii poliţieneşti. Funcţiile sociale ale poliţiei se rezumă la
următoarele activităţi:
- activitatea de informare (culegerea de informaţii);
- activitatea de ordine şi pază;
- activitatea de prevenire;
- activitatea de restabilire a situaţiei juridice anterioare (restitutio in integrum );
- activitatea represivă de coerciţie, de sancţionare;
- activitatea de orientare, îndrumare, direcţionare, inclusiv informarea opiniei publice şi a puterilor din
stat.
________________
16. Adrian Iacob, Constantin Draghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, Drept poliţienesc, Editura Sitech, Craiova,
2008, pag.24

14
Într-un stat de drept poliţia este investită cu autoritatea statului având menirea de a servi
comunitatea, de a asigura ordinea şi liniştea publică apărând societatea de orice convulsii ce pot
surveni în viaţa socială să prevină şi să combată criminalitatea.
Sunt de mare actualitate şi astăzi cele arătate în prefaţa lucrării intitulată „ Ordinea obştească „
de către dr. Eugen Bianu publicat în anul 1938 şi retipărită 17 sub egida Asociaţiei Române de Drept
Umanitar cu cuvânt înainte, în anul 2008, sub îngrijirea prof. univ. dr., General locotenent ( r)
ION SUCEAVĂ astfel:
― Propăşirea omenirii şi a naţiunilor se poate realiza, numai într-o atmosferă de ordine şi pace,
deoarece acolo unde lipsesc aceşti factori de bază, acolo unde nu este ordine şi pace, se opreşte
evoluţia civilizaţiei, se stânjeneşte progresul social şi naţional. Cu cât această ambianţă de orânduire
va fi mai prielnică cu atât eforturile constructive, individuale şi colective, vor da roade mai fecunde
pentru prosperarea obştească- În opera de realizare a acestei stări de ordine şi pace cât mai prielnică
unei convieţuiri rodnice, la care trebuie să concure în mod corespunzător atât elementele
individuale şi sociale, cât şi toţi factorii administraţiei generale, rolul covârşitor şi special îl are
funcţiunea poliţienească, cu întreaga ei sferă de activitate prototipică de salvgardare a ordinii
obşteşti.
În ritmul tot mai nervos al vieţii zilnice de azi, dominată din ce în ce de o pulsaţie mai agitată a
frământărilor naţionale, sociale şi economice şi pe de altă parte faţă de progresele continue ale
infracţiunii de toate soiurile, sarcina multiplă a funcţiunii poliţieneşti devine, în mod firesc, pe zi ce
trece, tot mai îngreunată. ―
După încheierea „ Războiului Rece‖, omenirea a intrat într-un nou tip de confruntare care, în
esenţa ei, este asimetrică. De o parte se situează adepţii globalizării, ai noii ordini mondiale, bazată
pe un sistem de relaţii democratice, pe creşterea rolului forţelor transnaţionale, iar de cealaltă parte
se află tradiţionaliştii, cei ce consideră că entităţile civilizaţionale naţionale sunt mult mai puternice
şi mult mai îndreptăţite să se afirme, să se confrunte, să se echilibreze raporturile dintre ele şi, în
consecinţă, să se opună acestui proces care, în concepţia lor, nu înseamnă altceva decât o nouă
ierarhizare, adică un nou mod de a împărţi lumea şi puterea. Între aceste două mari tabere se
postează o mulţime de alte grupări de forţe, care au interese diferite. 18
________________
17. dr. Eugen Bianu, Ordinea obstească, publicat în anul 1938 şi retipărită în anul 2008 sub egida Asociaţiei Române
de drept umanitar cu cuvânt înainte, sub îngrijirea prof. univ. dr., General locotenent ( r) ION SUCEAVĂ, p.11
18.Cornel Darmasco-Dincă,Construcţia securităţii naţionale a Romaniei prin angajarea forţelor de ordine publică,
structurilor armatei și a celor de informaţii ȋn gestionarea crizelor din mediul de securitate intern si internațional,
Editura Universitaria, Craiova, 2008, p.3

15
Trecerea de la societăţile de tip industrial la cele de tip informaţional, caracteristică specifică
procesului de mondializării, generează noi tipuri de crize şi conflicte, în care un rol foarte
important îl au informaţiile, tehnologia, infrastructurile, cultura specifică, percepţia diferită asupra
evoluţiei sociale. De aceea, confruntările viitorului nu vor mai semăna cu cele din secolul trecut, nu
se vor mai baza pe sacrificii imense, ci vor depinde, în cea mai mare măsură, de reţele
informaţionale, de comunicaţii, de tehnologie şi de infrastructura specifică.
Sporirea vitezei de reacţie la stimuli interni şi externi se datorează interconectării tot mai
accentuate a economiilor naţionale atât în sistemele economice regionale, cât şi în cadrul celui
global. Acest fenomen generează modificări importante în planul perceperii stării de securitate la
nivel naţional şi internaţional de către liderii politici, opinia publică şi mass- media, actorii
internaţionali fiind preocupaţi de ameninţările şi riscurile la adresa securităţii lor. 19
În spaţiul european, definirea unei identităţi de securitate, bazată pe elemente
geopolitice, funcţionale, normative şi operaţionale proprii constituie preocuparea de bază a statelor.
Este un spirit care vizează consolidarea încrederii în domeniul militar, promovarea securităţii prin
cooperare şi crearea unui spaţiu comun de securitate, în cadrul căruia să se realizeze reconcilierea
inamicilor ereditari, conceperea şi implementarea unui model ce garantează stabilitatea relaţiilor
dintre statele membre, în acelaşi timp cu combinarea nevoii de integrare în spiritul păstrării
identităţii fiecăruia. 20
Prin urmare, harta geopoliticii cunoaşte transformări mari, lumea şi relaţiile internaţionale sunt
într-o dinamică intensă, complexă, entităţile hegemonice schimbându-şi locurile, lumea bipolară
devenind, cel puţin deocamdată, unipolară.
„ Este tot mi evident că în lumea de mâine, statele se vor afirma ca actori importanţi ai unui mediu
de securitate diferit de cele precedente şi depinde în mare măsură, de felul în care oamenii de rând,
popoarele şi liderii politici ai lumii vor adera la idealuri şi la valori comune, şi în acelaşi timp, vor
crea acele instituţii în măsură să apere şi, mai ales să promoveze aceste valori.‖ 21

________________
19.Cornel Darmasco-Dincă,Construcţia securităţii naţionale a Romaniei prin angajarea forţelor de ordine publică,
structurilor armatei și a celor de informaţii ȋn gestionarea crizelor din mediul de securitate intern si internațional,
Editura Universitaria, Craiova, 2008, p.4
20. Cornel Darmasco-Dincă,Construcţia securităţii naţionale a Romaniei prin angajarea forţelor de ordine publică,
structurilor armatei și a celor de informaţii ȋn gestionarea crizelor din mediul de securitate intern si internațional,
Editura Universitaria, Craiova, 2008, p.3
21.Stan Petrescu, Mediul de securitate global si euroatlantic, Bucuresti, Editura Militară, 2005, pag.24

16
În contextul internaţional actual, deteminat de evoluţia geopolitică şi geostrategică, s-au produs în
mod firesc, importante mutaţii în modul de a gândi securitatea naţională a statelor, fiind tot mai
evidente tendinţele de globalizare a conceptului. Mediul actual de securitate cunoaște un amplu
proces de remodelare şi restructurare determinat de evoluţia globalizării şi de ritmul rapid de
modificare a raporturilor de securitate statale şi interstatale, aflate sub influenţa concepţiei pentru
gestionarea la nivel regional şi global a resurselor strategice a căilor de acces la acestea, a creşterii
gradului de interdependenţă şi interacţiuni între state.
Această evoluţie modifică şi obiectivele serviciilor de informaţii, care nu se mai concentrează atât
de mult pe informaţii despre parametrii militari ai unor terţe ţări, cât mai ales pe aspecte şi
fenomenele economice, sociale şi politice a căror logică de acţiuni răspunde mult mai puţin unor
modele a priori definite şi sunt mult mai impredictibile decât în trecut, ca evoluţie şi fidelitate. 22
Trăim într-un câmp informaţional incisiv şi expansionist, suntem permanent bombardaţi cu
informaţii, ne preocupă continua perfecţionare a sistemelor de selectare, analizare și prelucrare
eficientă a acestora, pentru a cunoaşte şi stăpâni situaţii, fenomene sau diverse circumstanţe ale
existenţei noastre.
Drept urmare provocările şi fenomenele imprevizibile invită la reflexii şi atitudini cu urmări
concrete în plan acţional, determinând şi impunând activităţi de informaţii pentru siguranţa
naţională un profund şi cuprinzător caracater anticipativ, preventiv, care să realizeze o apreciere
pertinentă şi corectă a tipurilor de ameninţări existente, să desfăşoare o activitate preponderent
analitică, să creeze structuri adecvate şi să formeze personal specializat în acest sens. 23
În societăţile aflate în tranziţie instabilitatea internă este prezentă mai ales din cauza dezechilibrelor
şi a disfuncţionalităţilor provocate de trecerea, relativ anevoioasă, de la sistemul economico-social
şi politic bazat pe centralizare excesivă la democraţie, existând riscul intensificării ameninţărilor
venite mai ales din sfera reţelelor teroriste internaţionale şi a celor aparţinând crimei organizate.
Astfel, se poate spune că, regimurile democratice le sunt proprii, atât formele avansate ale
drepturilor politice ale cetăţenilor în statul- naţiune, cât şi controlul asupra aparatului de stat,
esenţial fiind faptul că, societatea democratică prin organizaţiile şi organismele democratice
planifică şi îşi construieşte adevăratele sisteme şi doctrine de prevenire şi combatere a factorilor
care –i periclitează stabilitatea internă, accentul punându-se pe reducerea riscurilor, care trebuie să
reprezinte una dintre dimensiunile funcţionării sistemului de ordine publică.

________________
22.Stan Petrescu, Mediul de securitate global si euroatlantic, Bucuresti, Editura Militară, 2005, pag.25
23. Idem.pag.26.

17
În statul democratic, prevenirea şi combaterea acţiunilor destabilizatoare şi extremiste trebuie să
devină un fel de drept politic al cetăţenilor responsabili, care înţeleg şi se angajează din proprie
iniţiativă în protecţia valorilor lor fundamentale. Pe de altă parte, în regimurile democratice
structurile de siguranţă şi ordine publică sunt emanaţii ale voinţei naţionale încadrate cu personal
profesionalizat, conştient de complexitatea misiunilor ce le revin.
Aceste structuri îşi au temeiul în natura democratică a societăţii iar eficienţa lor se măsoară în
raport cu prestaţia pe care o materializează în funcţionarea normală a instituţiilor statului, în
asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Printre măsurile pe care statul democratic este
obligat să le adopte în cazuri extreme sunt şi cele referitoare la instituirea stărilor excepţionale, în
care structurile de siguranţă şi cele de ordine publică au un rol deosebit în prevenirea şi limitarea
manifestărilor violente, precum şi în restabilirea ordinii constituţionale.
Viaţa, dovedeşte că, nici chiar sociatăţile cele mai dezvoltate şi mai democratrice nu sunt scutite
de traversarea unor stări anomice mai mult sau mai puţin conflictuale, care se manifestă sub forma
unor crize ce pot cuprinde, practic, toate domeniile de activitate. 24
Crizele fac parte din ceea ce putem numi nonlinearitatea lumii. Ele apar şi se dezvoltă într-un
sistem care ţine, pe de o parte, de variaţia condiţiilor iniţiale şi, pe de altă parte, de caracteristicile
concrete ale situaţiei, adică de împrejurări. Nonlinearitatea şi complexitatea sunt caracteristici
importante ale societăţii omeneşti, a cărei evoluţie are mai degrabă tendinţe de natură haotică. 25
În acest context, se pare că spaţiile care au generat în trecut crize şi conflictualitate vor genera şi în
continuare astfel de fenomene, desigur de altă natură. Asta înseamnă că, pe măsură ce suntem mai
puternici şi chiar mai înţelepţi, „ devenim mai ameninţaţi şi mai vulnerabili, nesiguranţa şi
insecuritatea fiind direct proporţionale cu treptele pe care le urcăm sau pe care suntem dirijaţi, dar
de aici nu rezultă că nu trebuie să mai urcăm, că nu trebuie să mai dezvoltăm, ci doar că, pe măsura
ce societatea se dezvoltă, cresc şi vulnerabilităţile ei, consecinţă a globalizării, acestea fiind imediat
exploatate.‘ 26

______________
24.Stan, Petrescu, Mediul de securitate global şi euroatlantic, Bucureşti, Editura Militară, 2005, p.25
25. Idem, opera citată, pag.26
26.Aurel Tabacu, Aspecte militare ale managementului crizelor ȋn noile condiţii apărute după evenimentele din 1989,
din Europa si din lume, Bucuresti, Editura UNAp, 2005, p.24

18
CAPITOLUL I.
COOPERAREA POLIȚIENEASCĂ – EVOLUȚIE ȘI PERSPECTIVE
1.1. Scurt istoric al cooperării polițienești internaționale
Activitatea poliţienească internaţională nu este o invenţie a lumii contemporane, ci datează din
timpul formării statelor moderne. Primele forme de cooperare poliţienească sunt atestate la
începutul secolului al XIX-lea şi au avut caracter politic, distinct de realizarea unor obiective
privind criminalitatea şi au fost limitate în timp, lipsindu-le organizarea internaţională a acestui tip
de cooperare. Organizaţiile de poliţie cu reprezentare la nivel internaţional nu au fost formate până
când instituţiile de poliţie naţionale nu au devenit suficient de autonome de centrele politice ale
statelor naţionale şi nu au avut propria lor birocraţie. Atunci când condiţia structurală a autonomiei
instituţionale a fost realizată27, instituţiile naţionale de poliţie au început să colaboreze cu alte
instituţii similare din alte state, pentru a schimba concepte cu privire la dezvoltarea şi controlul
criminalităţii internaţionale. Astfel, formele de cooperare poliţienească, care pe durata secolului al
XIX-lea au fost orientate către protecţia regimurilor politice autocratice constituite, în special pe
continentul european, vor conduce la constituirea, în 1923, a Comisiei Internaţionale de Poliţie
Criminală, organizaţie cunoscută astăzi ca Interpol 28.
În secolul XX, instituţiile poliţieneşti americane nu au jucat un rol deosebit în dezvoltarea unor
modele de cooperare interstatale semnificative. Dimensiunea internaţională a cooperării poliţiilor
americane se rezuma la contextul politic, caracterizat prin realizarea unor obiective asociate cu
sclavia, imigrarea şi formarea graniţelor statelor din America de Nord. În Europa, practica
cooperării poliţieneşti apare după mijlocul secolului al XIX-lea şi privea scopuri politice legate de
protecţia regimurilor conservatoriste de activităţi subversive, anarhiste. Cel mai bun exemplu îl
constituie cazul Uniunii Poliţieneşti a Statelor Germane, o organizaţie poliţienească internaţională
care a activat din 1851 până în 1866, pentru a suprima opoziţia politică a anarhiştilor, democraţilor
şi socialiştilor. Uniunea a fost special creată pentru instituirea unor sisteme de schimb de informaţii
între membri cu ajutorul unor formulare sau în cadrul întâlnirilor poliţieneşti. Însă Uniunea nu a
reuşit decât atragerea unui număr de şapte poliţii ce reprezentau state vorbitoare de limba germană,
constituite politic într-o formă federală. Deoarece organizarea poliţienească a fost strâns legată de
dimensiunea politică a statului, declanşarea ostilităţilor între Prusia şi Austria a însemnat şi sfârşitul
Uniunii Poliţieneşti a Statelor Germane29.
_______________
27. In teoria weberiană, birocraţia dezvoltată de o instituţie este considerată ca fiind condiţie necesară creării
autonomiei respectivei instituţii ȋntr-un stat.
28. Deflem Mathieu, Internaţional Police Cooperation- History of The Encyclopedia of Criminology, editată de
Richard Wright si J. Mitchell Miller, Routledge, New York,2005, p.32.
29.Idem, op. cit. p.35

19
La sfârşitul secolului al XIX-lea, incidentele violente susţinute de ideile politice radicale au
determinat regimurile autocratice din Europa să accelereze activitatea de cooperare poliţienească
internaţională. La 10 septembrie 1898, Regina Elisabeta a Austriei a fost ucisă de un anarhist italian
pe nume Luigi Lucheni, fapt ce a determinat creşterea îngrijorărilor claselor politice cu privire la
activităţile anarhiste. În mai puţin de trei săptămâni, la 29 septembrie 1898, guvernul italian a
organizat o conferinţă internaţională la Roma pentru a organiza lupta antianarhistă.
Conferinţa Internaţională de la Roma pentru Apărarea Socială Împotriva Anarhiştilor a fost
organizată în perioada 24 noiembrie – 21 decembrie 1898 şi au participat peste 54 de delegaţi din
21 de ţări europene. În protocolul final al Conferinţei, anarhismul a fost definit ca fiind orice act
care foloseşte mijloace violente pentru a distruge organizarea societăţii. Cu privire la activitatea
specifică poliţiei, protocolul de la Roma a inclus planuri de încurajare a forţelor de poliţie de a
supraveghea anarhiştii şi de a schimba informaţii între poliţiile naţionale. Tot cu această ocazie a
fost adoptată metoda de identificare a portretului vorbit30 şi au fost stipulate prevederi referitoare la
extrădarea persoanelor implicate în crime şi răpiri ale unor personalităţi politice.
În martie 1904, invocându-se asasinarea preşedintelui american McKenley, din septembrie
1901, de către un anarhist, autorităţile din Rusia au organizat la St. Petersburg a doua conferinţă
antianarhistă, unde peste zece ţări au fost de acord cu semnarea Protocolului Secret pentru Războiul
Internaţional asupra Anarhismului.
Deşi la nivel internaţional se semnaseră două protocoale, foarte puţine ţări au introdus în
legislaţia naţională prevederi referitoare la anarhism. Cu atât mai puţin se putea crea contextul
politic internaţional pentru realizarea unei structuri internaţionale pentru schimbul de informaţii cu
privire la anarhişti.
Alături de anarhism, atenţia lumii internaţionale a fost atrasă şi de ―sclavia albă‖, termen folosit
în acea perioadă pentru a denigra prostituţia. Prima conferinţă internaţională cu privire la sclavia
albă a fost organizată de către autorităţile franceze la Paris, în 15 iulie 1902. Urmare a întâlnirii de
la Paris, în 1904, Înţelegerea Internaţională pentru Eliminarea Traficului de Sclavie Albă a fost
semnată de 12 guverne ale statelor europene. Statele Unite, deşi nu au semnat înţelegerea, au aplicat
prevederile ei. La 4 mai 1910, înţelegerea a fost resemnată de 13 ţări europene.

________________
30. Metoda portretului vorbit- portrait parle- de identificare criminalistică, adoptată prin protocol, este o tehnică
dezvoltată de Alphonse Bertillon, ce are la bază măsurarea diferitelor părţi ale corpului.

20
Deşi eficienţa în lupta împotriva sclaviei albe nu a avut rezultate semnificative, abordarea la
nivel internaţional a unei probleme nonpolitice a oferit un cadru de cooperare al forţelor poliţieneşti
naţionale, care devin din ce în ce mai autonome de clasa politică.
1.1.1.Organizarea cooperării polițienești
Conform argumentării susţinute de sociologul Deflem Mathieu, organizarea poliţienească
internaţională este un rezultat al creşterii autonomiei structurale în cadrul statului naţional, prin
dezvoltarea propriei birocraţii instituţionale, prin desprinderea scopurilor activităţii poliţieneşti de
interesele clasei politice şi prin apariţia temelor cu caracter internaţional pentru facilitarea
dialogului de specialitate31. ―Cu cât este mai mare distanţa pe care instituţiile naţionale de poliţie au
câştigat-o în poziţionarea independenţei faţă de centrele lor politice, cu atât este mai mare şansa ca
aceste instituţii să poată dezvolta cooperarea internaţională32‖.
În România, autonomia organelor poliţieneşti faţă de clasa politică se realizează prin intrarea în
vigoare a primei legi organice privind organizarea poliţienească, respectiv Legea organizării Poliţiei
Generale a statului din 1 aprilie 1903. Elaborată de ministrul de interne Vasile Lascăr , legea
preciza atribuţiile şi stabilea competenţele personalului poliţiei şi instituia principiul stabilităţii
organelor poliţieneşti şi scoaterea lor în afara luptelor politice33.
Referitor la acest fapt, Vasile Lascăr afirma: „Noi voim ca agenţii de poliţie să fie la ordinele
legii, să facă nu ceea ce le poruncim noi, ci ceea ce legea le ordonă‖ 34.
Începutul secolului XX oferă premisele necesare dezvoltării cooperării poliţieneşti internaţionale.
Deşi multe încercări de internaţionalizare nu au fost reuşite, cert este că dimensiunea internaţională
a criminalităţii se manifesta, iar necesitatea de reacţie era afirmată. 35.
________________
31. Deflem Mathieu and Lindsay C. Maybin, Interpol and the Policing of International Terrorism: Developments
and Dynamics since September 11, pag. 175-191 ȋn Terrorism: Research, Readings, & Realities, editată de Lynne L.
Snowden si Brad WHITSEL, Upper Saddle River, NJ: Pearson Pretice Hall, 2005.
32.Deflem Mathieu, Policing world society. Historical founda‘ions of international police cooperation. Claredon
Studies in Criminology. Oxford- New York: OXFORD UNIVERSITY PRESS, 2002, p.21.
33.Vasile Lascăr este cunoscut posteriorităţii și ca părintele și organizatorul Poliţiei din România.
34.Cârjan Lazăr, Istoria Poliției Române de la origini până în 1949, Ed. Vestela, București, 2000, pag.17.
35.Idem, pag.180.

21
Existenţa unei organizaţii profesionale poliţieneşti la nivel internaţional, cum este Comisia
Internaţională de Poliţie Criminală într-un mediu politic eterogen, precum cel din prima jumătate a
secolului al XX-lea, se datorează în principal caracterului pur poliţienesc al activităţilor desfăşurate
sub egida sa şi a dimensiunii internaţionale a criminalităţii care devenea din ce în ce mai conştientă
pentru instituţiile statului. Natura apolitică a Comisiei Internaţionale a Poliţiei Criminale a fost
readusă în discuţie odată cu expansiunea nazistă în Europa, dar de data aceasta, ca mecanism de
control al regimurilor politice. Astfel, după anexarea Austriei din 1938 şi instituirea regimului
nazist, preşedinţia Comisiei a fost luată de un oficial german care a mutat sediul la Berlin, sub
controlul structurilor SS. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a însemnat şi reforma Comisiei
care, începând din 1946, urmare a deciziei reuniunii poliţieneşti din Bruxelles, Belgia şi-a mutat
sediul la Lion, Franţa. Din acel moment, Interpol s-a extins ajungând în prezent la peste 180 de
membri.
Așa cum se stipulează în Articolul 2 al Constituției Interpol, existența Organizației se bazează pe
atributul esențial al acesteia‖ de a asigura și promova o cât mai largă întrajutorare reciprocă între
autoritățile de poliție criminală din diferite tări ale lumii, în limitele legislației existente în fiecare
țară și în spiritul respectării Declarației Universale a Drepturilor Omului. ―39
Totodată, este un fapt de domeniul evidenței că activitatea criminală nu poate fi asociată cu o zonă
geografică sau alta. Încă de la înființarea sa, Interpol a fost percepută de către țările de pe întreg
mapamondul drept o organizație cu vocație internațională, ale cărei principii și obiective corespund
aspirațiilor universale de respectare a drepturilor omului, de siguranța publică și de luptă hotărâtă
împotriva criminalității. 40
_______________________
38.Constituția Interpol
39. Article 2, Legal Materials, Constitution, General Provision, Last modified on 8 dec.2005, Interpol Library.
40. Ion Suceavă, Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, București, 2007, pag.413.

22
1.1.2.Cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene

Cooperarea poliţienească în cadrul Comunităţii Europene nu are acelaşi parcurs istoric ca şi


instituţiile europene (cadrul Cronologie)41. Tratatul de la Roma din 25 martie 1957 a pus bazele
Comunităţii Economice Europene şi mai puţin a avut în vedere cooperarea judiciară şi în special cea
poliţienească, însă a facilitat dialogul şi a creat premisele unor forme de cooperare, tocmai prin
crearea unui spaţiu economic comun. De fapt, cooperarea vamală şi cea judiciară în materie civilă
se dezvoltă începând cu anii ‘60, iar în anii ‘70, urmare a conştientizării ameninţărilor
euroterorismului se intensifică şi cooperarea în materie penală precum şi cea poliţienească.
În anul 1975 a fost iniţiat un grup informal denumit Grupul TREVI, cu scopul de a asigura
cooperarea în lupta împotriva terorismului. În acest context, preşedintele francez, Giscard d‘Estaing
propune crearea „spaţiului judiciar european în materie penală‖, pentru statele membre ale
Comunităţii Europene. Această idee urmărea să intensifice cooperarea judiciară în materie penală,
care deja exista într-un cadru mai larg, respectiv cel al Consiliului Europei. Această iniţiativă nu a
reuşit să ofere premisele creării unei instituţii de cooperare internaţionale datorită opoziţiei Olandei,
care considera necesară menţinerea monopolului de către Consiliul Europei, în materie de cooperare
judiciară.

Cadru: CRONOLOGIE

– iunie 1976: prima întâlnire a Gruplui Trevi;


– iunie 1985: semnarea primului acord Schengen de către cinci State Membre;
– iunie 1990: semnarea Convenţiei Schengen;
– februarie 1992: semnarea Tratatului Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht);
– martie 1995: aplicarea Convenţiei Schengen în şase State Membre;
– octombrie 1997: semnarea Tratatului de la Amsterdam;
– mai 1999: se aplică Tratatul de la Amsterdam;
– octombrie 1999: Consiliul European de la Tampere;
– decembrie 2000: proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale;
- februarie 2001: semnarea Tratatului de la Nice şi adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale
Uniunii Europene;

_____________________

41.Historic Stages, An area of freedom, security and justice EU- Information and communication Unit,
Directorate-general Justice, Freedom and security, B- 1049, Brussels, November 2004.

23
- septembrie 2001: Consiliul aprobă planul de acţiune european de luptă împotriva terorismului,
care va fi revizuit după atacurile de la Madrid, din 2004;
– februarie 2002: a fost înfinţat Eurojust, cu sediul la Haga;
– iunie 2002 Consiliul adoptă decizia cadru pentru mandatul de arestare european;
– ianuarie 2003: baza de date Eurodac a devenit operaţională
– februarie 2003: se aplică Tratatul de la Nice;
– iulie 2003: concluziile Convenţiei cu privire la viitorul Europei, ce au realizat pasul către
Constituţia Europei;
– iunie 2004: adoptarea Constituţiei Europene de şefii statelor sau de guverne;
- octombrie 2004 : semnarea Constituției Europene
- ianuarie 2006- Jandarmeria Europeană
- dec. 2007 semnarea Tratatului de la Lisabona

Necesitatea realizării cooperării internaţionale apare odată cu intensificarea ameninţărilor


privind creşterea criminalităţii şi a riscurilor, datorită creării pieţei europene, care a presupus
eliminarea controalelor de la frontierele interne.
1.1.3. Cooperarea forțelor care participă la asigurarea ordinii publice
Pe planul studiilor și cercetărilor internaționale privind ordinea publică și siguranța națională pe
de o parte precum și securitatea pe de altă parte , se impun delimitări conceptuale în ceea ce privește
domeniul securității naționale și raportul acestuia,cu apărarea și siguranța națională precum și cu
apărarea militară.
În calitate de stat aflat înr-o arie geopolitică de importanță strategică, România urmărește să
joace un rol substanțial în procesul de definire și implementare a politicilor stabilizatoare, de
cooperare și asistență de securitate ale NATO și Uniunea Europeană, în Europa Centrală, de Est și
Sud-Est. 42
Cooperarea regională în domeniul securității, materializată în esența unui număr mare de
organizații de profil, oferă oportunitatea perfecționării mecanismelor comune de evaluare a
mediului strategic, de identificare a unei agende comune a riscurilor și a unor instrumente adecvate
gestionării crizelor. 43
____________________
42. Stategia de Securitate Națională a României, p. 29
43. Idem, p.30

24
Sistemul Schengen a introdus ofiţerii de legătură între statele semnatare, care să coordoneze
schimbul de informaţii cu privire la migraţia ilegală, criminalitatea organizată, traficul de droguri şi
terorismul. A fost introdus dreptul de a urmări persoanele suspecte şi pe teritoriul statelor membre.
Semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, Tratatul de la Maastricht a
creat Uniunea Europeană ce avea propriul corp instituţional şi trei mari direcţii de acţiune,
cunoscute ca piloni: Comunităţile Europene, Politica Comună de Securitate şi Externe şi cooperare
în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne. Pentru JAI, Tratatul a prevăzut crearea unui Comitet de
Coordonare în cadrul Consiliului European. JAI încorporează şi organizează cooperarea
interguvernamentală ce a fost dezvoltată din anii ‗70 şi este reglementată în Titlul VI al Tratatului
de la Maastricht.
Cooperarea are la bază nouă probleme de interes comun:
– azilul;
– trecerea frontierelor externe;
– imigrarea;
– politica privind naţionalii din celelalte ţări;
– lupta împotriva drogurilor şi a consumului de droguri;
– lupta împotriva fraudelor internaţionale;
– cooperarea judiciară în materie civilă;
– cooperarea judiciară în materie penală;
– cooperarea poliţienească şi vamală, inclusiv crearea Europol-ului44.
Deşi în cinci ani au fost adoptate peste 500 de decizii privind politica europeană în materie de
justiţie şi afaceri interne, cel mai important rezultat obţinut prin politica JAI a fost semnarea
Convenţiei Europol, în 1995, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1999. Prin această convenţie a fost
constituit Oficiul de Poliţie European ce a promovat, în domeniul justiţiei şi afacerilor interne,
principiile conlucrării şi al cooperării, în schimbul de informaţii între instituţiile de aplicare a legii
din Statele Membre.
Tratatul de la Amsterdam – 1997 împarte cel de-al treilea pilon constituit prin tratatul de la
Maastricht, în două părţi şi transferă aproape toată problematica către primul pilon. Politica de azil şi
migraţie, statutul naţionalilor din ţările terţe, trecerea graniţelor externe, cooperarea judiciară în materie
civilă au devenit comunitare.
____________________
44. Living in an Area of Freedom, Security and Justice, Consiliul Uniunii Europene, Secretariatul General,
Direcția F- Comunicare, 1 ianuarie 2005, p.9

25
1.2. Cooperarea judiciară versus cooperarea poliţienească. Instrumente de cooperare

Starea de maturitate pe care societatea internaţională o atinge pe diferitele sale paliere de


existenţă a dus la crearea organismelor internaţionale de cooperare. Internaţionalizarea fenomenelor
criminale a determinat un răspuns de aceeaşi natură din partea statelor afectate, iar subiecte precum
combaterea crimei organizate sau a terorismului au intrat cu prioritate pe agenda politică a liderilor
internaţionali şi au determinat crearea unor organisme care să asigure spaţiul de comunicare
internaţional, în special european şi să ofere instrumente legale de cooperare care să respecte statul
de drept şi suveranitatea tuturor reprezentanţilor naţionali.
Încă de la început, trebuie făcută diferenţa între cooperarea judiciară şi cea poliţienească,
termeni ce se circumscriu la două mari capitole: justiţie şi securitate. Deşi cele două merg în paralel,
ambele se determină una pe cealaltă şi se asigură reciproc.
Cooperarea judiciară45 are ca scop recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare, armonizarea
legislativă şi dezvoltarea unor mecanisme de cooperare operaţională (Eurojust, EJN – European
Judicial Network etc.) pentru realizarea unui spaţiu de justiţie (legalitate). Pentru Uniunea
Europeană, subiectul este nou şi apare ca necesitate a eliminării graniţelor. Primii paşi sunt realizaţi
în contextul Schengen, primele îmbunătăţiri sunt efectuate odată cu Tratatul de la Maastricht şi
Tratatul de la Amsterdam.
Recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare presupune ca o decizie luată într-unul din Statele
Membre să fie recunoscută şi implementată în toate celelalte State Membre, ca decizie naţională. În
anul 2000 a fost adoptat Programul european pentru recunoaşterea reciprocă în materie penală, iar
în 2005 a fost adoptat un plan de acţiune în vederea asigurării implementării conceptului.
Principalele activităţi în acest domeniu au vizat: mandatul de arest european, deciziile cadru cu
privire la recunoaşterea reciprocă a penalităţilor financiare, a deciziilor de confiscare, executarea
sentinţelor în închisoare, cazierul judiciar etc. Aceste activităţi au fost susţinute prin implementarea
unor definiţii comune a infracţiunilor, în special cele transnaţionale şi prevederi similare referitoare
la nivelul minim de sancţionare a infracţiunilor în legislaţia penală a Statelor Membre.
Cooperarea poliţienească46 presupune asigurarea schimbului de informaţii, cooperarea,
conlucrarea şi colaborarea pentru prevenirea şi reducerea criminalităţii şi asigurarea unui spaţiu de
securitate naţională şi, implicit, internaţională.
___________________
45. www.dae.gov.ro
46.Idem

26
Cooperarea, conlucrarea şi colaborarea exprimă modalităţile concrete prin care agenţiile de
aplicare a legii acţionează în vederea realizării unor obiective comune. Coordonarea eforturilor
informative, schimbul de informaţii şi alte nevoi de cooperare se realizează prin protocoale,
programe, proiecte ori operaţiuni informative.
Cooperarea semnifică organizarea, coordonarea, susţinerea şi realizarea în comun, pe baza unor
programe specializate sau planuri de măsuri, de către structurile privind schimbul de date şi
informaţii, în raport de competenţe, a unor acţiuni specifice, care vizează obţinerea, verificarea şi
valorificarea informaţiilor şi produselor informaţionale cu relevanţă pentru combaterea
infracţionalităţii, de care să beneficieze toţi participanţii.
Conlucrarea defineşte modalităţile concrete de organizare şi desfăşurare de către personal sau
compartimente specializate, în raport de competenţe, în beneficiul autorităţilor, a unor acţiuni
specifice, limitate în timp şi spaţiu, care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor
şi produselor informaţionale cu relevanţă operativă.
Colaborarea se realizează pentru necesităţile de angajare a competenţelor altor autorităţi sau
instituţii publice/organizaţii de drept privat, agenţii de aplicare a legii şi structuri departamentale
iniţiind şi dezvoltând proiecte de colaborare pe baza şi în executarea dispoziţiilor legii. 47

Instituţiile de cooperare poliţienească la nivelul României sunt: Punctul Naţional Focal, Unitatea
Naţională Europol, Biroul S.I.R.E.N.E. – în stadiu de dezvoltare şi implementare, Instituţia
ataşaţilor de afaceri interne/ofiţerilor de legătură, Centrul Regional SECI, Biroul Naţional
Interpol. Ele reflectă principalele instituţii de cooperare poliţienească internaţională de la diferite
nivele:
 regional – Europol, Centrul SECI;
 global – OIPC Interpol, ONU (convenţii, programe);
 multilateral – Task Force-uri;
 bilateral – instituţia ataşaţilor de afaceri interne şi ofiţerilor de legătură.
Cooperarea poliţienească internaţională se realizează prin instrumente specifice, care au rolul de
a asigura cadrul legal oferit atât de dreptul naţional, cât şi de dreptul public internaţional.

_____________________
47.Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - componentă modernă în lupta împotriva criminalităţii
transfrontaliere, material de prezentare, www.mai.gov.ro

27
CAP. II.

CONCEPŢIA UNIUNII EUROPENE PRIVIND FUNCŢIONAREA ORGANIZAŢIILOR ŞI


ORGANISMELOR DE ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ

2.1. Uniunea Europeană – Evoluţie şi perspectivă

Uniunea Europeană a fost construită printr-un proces care a debutat în 1950, pe baza unui
sistem instituţional unic în lume; statele membre au delegat o parte din atribuţiile lor suverane unor
instituţii independente. Ea a pornit de la şase state şi a ajuns în prezent la 27 de state, care numără
peste 490 de milioane de locuitori şi o suprafaţă care se întinde de la Oceanul Atlantic la Marea
Neagră.
Integrarea europeană s-a făcut prin crearea unui cadru instituţional sectorial, care cuprindea
şase state şi viza sfera economică şi care s-a extins succesiv în şase etape.
În 1950 erau şase membri fondatori: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda.
Prima extindere s-a făcut în 1973 cu Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie.
A doua extindere a avut loc în 1981 cu Grecia, a treia extindere, în 1986 cu Portugalia şi
Spania, iar a patra extindere în 1996 şi a cuprins trei state care au făcut parte din Asociaţia
Europeană a Liberului Schimb (AELS) – Austria, Finlanda şi Suedia.
A cincea extindere a fost cea mai cuprinzătoare: Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania,
Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
A şasea şi ultima extindere a avut loc în 2007 şi a cuprins România şi Bulgaria.
Integrarea europeană a debutat în 1950 prin crearea unui cadru instituţional sectorial, care
cuprindea şase state. Este vorba de Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CEO) creată
prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951.48

____________________________________

48.Pentru detalii vezi Louis Carton, „Communautes europeennes‖, Precis, Daloz, Paris, 1991, p. 32; Robert
Schuman, „Pour l’Europe‖, Paris, Negel, 1963, p. 202

28
„Producţia în comun a cărbunelui şi oţelului, aprecia Robert Schuman, considerate materii
de bază, şi instituirea unei înalte autorităţi care să ia decizii în noua federaţie europeană – care
urma să cuprindă Franţa, Germania de Vest şi alte ţări vest-europene ce se vor asocia – se aprecia
că vor avea un rol important în asigurarea păcii în această regiune‖. 49
Deşi era vorba de o piaţă comună sectorială (limitată la cărbune şi oţel) ea crea un precedent
instituţional de o deosebită importanţă.50
Imediat după înfiinţarea CECO, cele 6 state au prezentat un proiect de creare a Comunităţii
Europene de Apărare. Astfel, la 30 mai 1952, a fost semnat la Paris Tratatul de creare a Comunităţii
Europene de Apărare (CEA). Refuzul Franţei de a intra în această comunitate a dus la eşuarea
acestei iniţiative.
Statele participante la CECO au semnat, la Roma, la 25 martie 1957 două tratate – Tratatul
51
instituind Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Tratatul de creare a Comunităţii
Economice a Energiei Atomice (Euratom).
Aceste două comunităţi aveau o structură instituţională identică celei a CECO, respectiv:
Înalta autoritate, organ internaţional menit să reprezinte interesele preponderent comunitare,
Consiliul Special de Miniştri, organ cu caracter interguvernamental, Adunarea comună, aleasă prin
vot universal direct, care se ocupa de cadrul democratic şi Curtea de justiţie, care avea sarcina să
asigure respectarea normelor juridice instituite în cadrul comunităţii.52

_________________________________________________

49.Robert Schuman, „Pour l’Europe‖, Paris, Negel, 1963, p. 202.


50.Viorel Marcu, „Drept internaţional comunitar‖, Ed. Nera, 1994, p. 18.
51.Obiectul Tratatului de la Roma, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, era crearea unei pieţe comune, prin
eliminarea tuturor barierelor existente în calea liberei circulaţii a bunurilor şi stabilirea unei taxe vamale unice,
precum şi liberalizarea altor sectoare, precum libera circulaţie a persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor,
stabilirea unei politici comune în domenii strategice – agricultură, comerţ, transport şi concurenţă.
52.La 8 aprilie 1965 a fost adoptat Tratatul de la Bruxelles privind fuziunea instituţiilor comunitare – Comisia
şi Consiliul

29
După Tratatele de la Roma, procesul de adâncire a integrării a continuat cu Actul Unic
European, semnat în două etape la 17 februarie 1986, de către nouă state membre şi 28 februarie
1986, de celelalte trei.
Actul Unic European a fost cel mai important document adoptat după tratatele de la Roma;
el înlătură ultimele bariere în calea realizării pieţei unice, extinzând câmpul de acţiune comunitar în
domeniile social, al protecţiei mediului, al cercetării şi dezvoltării tehnologice.
Actul Unic European a constituit suportul juridic pentru realizarea în 1992 a Uniunii
Europene.
După căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est şi încheierea războiului
rece, a urmat un proces de regândire a structurilor comunitare europene în direcţia unei uniuni
politice şi a unei uniuni economice şi monetare.
Noul mediu european şi mondial de securitate găseşte şi OSCE implicată în conflictele din
fosta Iugoslavie, din spaţiul ex-sovietic, în soluţionarea manifestaţiilor de naţionalism agresiv şi
xenofob. „Dacă în timpul războiului rece, aprecia prof. Constantin Vlad, procesul CSCE era mai
ales un cadru de dezbateri finalizate cu precădere în luări de poziţie politice, după depăşirea
confruntării est-vest el dobândea violenţe aplicative tot mai pronunţate. CSCE se manifesta ca un
forum pan-european şi euro-atlantic de securitate interesat de cooperare‖. 53

2.2. Politica Externă de securitate comună(P.E.S.C.)- pilon de bază a Uniunii Europene


Primul deceniu post-război rece a marcat adâncirea integrării europene. Momentele cheie le-
a marcat trei tratate fundamentale: Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în
vigoare la 1 ianuarie 1993, Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în
vigoare la 1 mai 1999 şi Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 şi intrat în vigoare la 1
februarie 2003

Prin Tratatul de la Maastricht54 a fost instituită Uniunea Europeană, compusă din 12 state ale
comunităţii europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg,
Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania.

________________________
53. Constantin Vlad, op. cit.p.202
54. Tratatul de la Maastricht,

30
Potrivit Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană se baza pe următorii trei piloni:
1. Comunitatea europeană, care a luat locul Comunităţii Economice Europene (CEE) sau
Piaţa Comună;
2. Politica externă şi de securitate comună şi
3. Domeniile justiţiei şi al afacerilor interne.
Pe lângă faptul că tratatul a extins competenţele comunitare la noi domenii – educaţie,
pregătire profesională, cultură, sănătate publică, protecţia consumatorilor, politica industrială ş.a., el
cuprindea o clauză privind introducerea de la 1 ianuarie 1999 a monedei unice.55
În domeniile afacerilor interne şi justiţiei, tratatul a prevăzut o serie de măsuri menite să
faciliteze libera circulaţie a persoanelor pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene. Printre
acestea se numără reguli de trecere a frontierei externe a comunităţii şi întărirea controlului la
această frontieră, intensificarea luptei contra terorismului, cooperarea în materie de justiţie, civilă şi
penală, crearea Oficiului European al Poliţiei (Europol), cu un sistem de schimb de informaţii
menite să promoveze cooperarea poliţiilor naţionale, lupta împotriva imigraţiei ilegale şi elaborarea
unei poliţii comune referitoare la azil.
Inovaţia fundamentală o înregistrează Tratatul de la Maastricht în domeniul politicii externe
şi de securitate – PESC. Construcţia juridică pe care o realizează era clădită pe unele elemente
anterioare.56

Declaraţia comună de la Stuttgard din iunie 1983 a şefilor de stat sau de guvern ai Europei
care enunţa o serie de măsuri referitoare la politica externă, ca atribut al cooperării politice
europene, între care consultări intensificate care să permită o acţiune comună în timp adecvat în
orice probleme de politică externă, consultări prealabile cu alte state membre.

___________________________________________

55. Acesta era obiectivul final al integrării economice şi militare pe piaţa unică, creată de la 1 ianuarie 1993, prin
Actul Unic European, semnat în 1986.
56.Este vorba de: cel de-al doilea Raport Davignon asupra cooperării politice din 1973 menţiona că Europa
trebuie să-şi stabilească o poziţie proprie în lume ca o entitate distinctă, în special în negocierile internaţionale;

31
Totodată, constatând similitudinea dintre obiectivele Uniunii Europei Occidentale şi ale UE
în ceea ce priveşte sistemul de apărare, arhitecţii PESC au decis să implice direct UEO în politica de
apărare. În ce constă similitudinea între cele două organizaţii europene?
Uniunea Europeană Occidentală a fost înfiinţată în 1948, prin Tratatul de la Bruxelles, cu
scopul cooperării în domeniul problemelor de apărare şi securitate.
UEO are 28 de ţări membre, având patru statute diferite: membru, membru asociat,
observator şi partener asociat.
Ţările UE au statut de membru al UEO, cu excepţia Austriei, Danemarcei, Finlandei,
Irlandei şi Suediei, care au stat de observator (România este membru asociat). Summitul UEO de la
Maastricht din decembrie 1991 declara că aceasta se dezvoltă ca o componentă de apărare a UE şi
ca mijloc de întărire a pilonului european al NATO. Ca atare, miniştri de externe şi ai apărării ai
statelor membre ale UEO, reuniţi în iunie 1992 la Bonn, au adoptat Declaraţia de la Petersberg care
sublinia că UEO este gata să îndeplinească, împreună cu UE, un rol sporit în edificarea unei
arhitecturi europene de securitate. UEO a invitat statele membre ale Uniunii Europene, care nu erau
membre ale sale, să dobândească această calitate sau să participe la activităţile sale ca observator. 57
Tratatul de la Maastricht a fost primul document european care a formulat ideea unei politici
externe şi de apărare comună. O asemenea politică trebuia să atingă următoarele obiective: să
salvgardeze valorile comune, interesele fundamentale şi independenţa Uniunii; să consolideze
securitatea Uniunii şi a statelor membre; să menţină pacea şi să întărească securitatea internaţională,
potrivit Cartei ONU şi Actului Final de la Helsinki din 1975 al CSCE, precum şi Cartei de la Paris;
să promoveze cooperarea internaţională; să consolideze şi să dezvolte statul de drept, democraţia,
precum şi respectul pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale. 58
O altă inovaţie importantă a tratatului o constituie prevederea potrivit căreia politica externă
şi de securitate comună trebuie să acopere toate chestiunile privitoare la securitatea Uniunii
Europene, inclusiv trasarea finală a unei politici comune de apărare care să ducă în timp la apărarea
comună. La Conferinţa de la Maastricht statele membre ale UE, care erau şi membre ale UEO, au
adoptat o Declaraţie comună asupra UEO şi relaţiilor acesteia cu UE şi NATO. Statele membre ale
UEO îşi exprimau, potrivit Declaraţiei, acordul asupra creării unei identităţi europene de securitate
şi apărare efective şi a unei mai mari responsabilităţi a Europei în domeniul apărării.
_______________________
57.Tănase Bogdan Peter,Dinamica deciziilor de securitate și siguranță națională în contextul accelerării
procesului de globalizare, Teza de doctorat, București, 2009, pag. 234
58.Idem, p.235.

32
Încă de la Maastricht se convenise ca tratatul din 1992 să fie revizuit la o altă conferinţă.
Conferinţa respectivă a debutat la Torino la 29 martie 1996 şi s-a încheiat la Amsterdam la 17 iunie
1997 printr-un acord politic privind un nou tratat. Tratatul de la Amsterdam asupra Uniunii
Europene a revizuit reglementările privind organizarea şi funcţionarea UE, introducând capitole
distincte. 59
O importanţă deosebită pentru tema noastră o reprezintă Titlul V din tratat, intitulat „Dispoziţii
privind o politică externă şi de securitate comună‖.
Reluând prevederile din Tratatul de la Maastricht, el precizează că obiectivele PESC „se
realizează definind principiile şi orientările generale în politica externă şi de securitate comună,
hotărând strategii comune, adoptând acţiuni comune, adoptând poziţii comune, întărind
cooperarea sistematică între statele membre pentru conduita politicii lor‖. 60
Articolul J4 aduce noi precizări în acest domeniu, astfel: Consiliul hotărăşte acţiuni comune.
Acestea privesc anumite situaţii în care acţiunea operaţională a Uniunii este considerată ca necesară.
Ele fixează obiectivele importanţei lor, mijloacele de punere la dispoziţia Uniunii, condiţiile
relative la punerea lor în practică şi, dacă este necesar, durata lor.
Locul UE în sistemul securităţii europene în articolul J7 din tratat este astfel definit
„Uniunea Europei Occidentale face parte integrantă din dezvoltarea Uniunii, dând acesteia accesul
la o capacitate operaţională, mai ales în cadrul paragrafului 2‖. 61
O prevedere specială din tratat se referă la relaţiile cu Alianţa Nord-Atlantică. Dispoziţiile
tratatului nu sunt un obstacol în dezvoltarea unei cooperări mai strânse între două sau mai multe
state membre la nivel bilateral, în cadrul UEO şi al Alianţei, în măsura în care această cooperare nu
contravine celor prevăzute în prezentul titlu şi nici nu o împiedică.
_______________________
59. Tănase Bogdan Peter,Dinamica deciziilor de securitate și siguranță națională în contextul accelerării
procesului de globalizare, Teza de doctorat, București, 2009, pag. 235
60.Cf. art. J2 din Tratat
61.Paragraful respectiv este astfel formulat: „Chestiunile vizate la prezentul articol includ misiunile umanitare
şi de evacuare, misiunile de menţinere a păcii, misiunile forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv
misiunile de restabilire a păcii‖.

33
La 26 februarie 2001 a fost semnat Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare la 1 februarie 2003,
încheiat în baza Declaraţiei de la Petersberg (19 iunie 1992) 62, care prevedea dezvoltarea UEO
drept componentă a UE şi ca mijloc de întărire a pilonului european al NATO.
În realizarea unuia dintre obiectivele esenţiale ale UE – crearea forţei rapide de reacţie –
există serioase întârzieri din motive logistice în cele mai multe state membre, precum şi datorită
unei opoziţii a Statelor Unite care vedeau în crearea unei structuri militare europene independente o
rivală a puterii militare a NATO.
Cu toate acestea, UE este din în ce mai implicată în operaţiuni de menţinere a păcii şi
crearea stabilităţii în statele vecine.
Într-o formă concisă de exprimare, Politica Externă şi de Securitate Comună reprezintă
unul dintre pilonii U.E.
După Tratatul de la Roma, 63 construcţia europeană s-a concentrat pe aspectele economice,
adică pe crearea unei pieţe comune, chiar dacă exista deja ideea unei cooperări în domeniul politicii
internaţionale.
Pe parcursul construcţiei europene, expresia „politică externă comună‖ nu şi-a găsit locul
în tratatele semnate de către statele europene.
Din octombrie 1970, statele membre ale Comunităţii europene cooperau şi se străduiau să
se concentreze asupra marilor probleme politice internaţionale. Dar aceasta se făcea la nivel
interguvernamental, în cadrul „cooperării politice europene‖.
În 1986, Actul Unic European a oficializat această cooperare interguvernamentală, fără a
schimba natura sau modalităţile ei de exercitare.

____________________

62.Prin Declaraţia de la Petersberg au fost definite diferite tipuri de misiuni militare pe care UEO le-ar întreprinde în
afară de participarea la apărarea comunitară în conformitate cu articolul 5 din Tratatul de la Washington din 1948 care a
creat NATO şi articolul 5 din Tratatul de la Nisa, unităţile militare ale statelor membre ale UEO pot fi folosite şi pentru
misiuni umanitare şi de salvare, misiuni de menţinere a păcii, misiuni ale forţelor de luptă, în administrarea crizelor, în
restabilirea păcii.
63.Tratatul de la Roma

34
2.2.1.Organele şi instrumentele P.E.S.C.:
La Amsterdam s-a decis, prin urmare că Secretarul General al Consiliului va asigura,
funcţia de Înalt Reprezentant pentru P.E.S.C. Această nouă funcţie a fost replică la ideea franceză
de a destina un Domn sau o Doamnă P.E.S.C. care să fie vocea şi înfăţişarea pentru Europa, dar, în
acelaşi timp, să fie un animator al lucrărilor P.E.S.C. şi un garant al continuităţii acţiunilor sale,
dincolo de rotirea semestrială a preşedinţiei.
I. Comitetul Politic şi de Securitate (C.O.P.S.) deţine un rol cheie în pregătirea şi
urmărirea lucrărilor P.E.S.C.
Fără a prejudicia Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), el urmăreşte
situaţia internaţională şi contribuie la definirea politicilor în materie de recomandări cu privire la
intenţiile Consiliului.
Acesta supraveghează aplicarea politicilor convenite, fără a prejudicia atribuţiile
preşedinţiei şi ale comisiei. În general, el se reuneşte de două ori pe săptămână la nivelul
ambasadorilor reprezentanţi în C.O.P.S. şi se pot reuni în formatul directorilor politici (în medie, de
două la trei ori pe săptămână).
Preşedinţia este asigurată prin preşedintele în exerciţiu al Uniunii Europene, dar ea poate fi
încredinţata şi Înaltului Reprezentant în situaţii de criză.
II. O serie de organe militare şi politico militare ale Uniunii Europene au luat fiinţă din
anul 2001 : Comitetul militar al Uniunii Europene (C.M.U.E.), care reuneşte reprezentanţii militari
ai statelor membre şi este însărcinat cu expertiza militară a 25 de direcţii ale C.O.P.S. şi Consiliului
de miniştrii al Afacerilor externe, Statul Major al Uniunii Europene (E.M.U.E.), care are un rol de
planificare şi de expertiză în domeniului militar, sub conducerea Înaltului Reprezentant pentru
P.E.S.C.
64
III. Grupurile de lucru sunt în număr de 30. Ele au competenţă geografică (Africa,
Asia, Mediterana, Orientul Apropiat, Balcanii...) tematică (politico-militară, non-proliferare,
dezarmare, protocoale, afaceri consulare) sau vizează coordonarea politică a Uniunii, a unor
organizaţii internaţionale (O.N.U., O.S.C.E. şi Consiliul Europei ), ele reunind experţi în domeniul
capitalului şi pregătesc recomandări C.O.P.S.
____________________
64.Grupurile de lucru reunesc reprezentanţii din fiecare ţară membră şi din Comisie. După intrarea în
vigoare a T.U.E. grupurile de lucru au devenit grupurile Consiliului

35
IV. Grupul experţilor cu relaţiile externe (Relex), formate de consilierii reprezentanţilor
permanenţi, se pot reuni în orice moment la Bruxelles. Acesta este însărcinat cu pregătirea deciziilor
P.E.S.C. în aspectele lor politice şi bugetare.
V. Unitatea de planificare şi reacţie rapidă (U.P.P.A.R.) sau Unitatea politică (U.P.)a
fost creată prin Declaraţia nr.6 anexă la Tratatul de la Amsterdam, în scopul întăriri P.E.S.C.
VI. Un centru operaţional de situaţie, prevăzut, în special, cu o celulă de cercetare,
permite Uniunii Europene să dispună permanent de un instrument de supraveghere, analiză şi
reacţie.
VII. Reţeaua de corespondenţi europeni, înfiinţată în timpul C.P.E., este alcătuită din
şefii de serviciu din P.E.S.C. ai statelor membre. Ei sprijină directorii politici şi constituie puncte de
contact între capitolele statelor membre.
VIII. Reţeaua de transmisiuni cifrate (CORTESY) acoperă Ministerele Afacerilor
Externe, Comisia şi Secretariatul General. Acesta permite difuzarea corespondenţei Uniunii între
capitale, de informare în legătură cu P.E.S.C., transmiterea deciziilor P.E.S.C. şi a declaraţiilor
Uniunii în mod confidenţial. Transmisiunile se fac numai în limbile engleză şi franceză.

Instrumentele P.E.S.C.

Pentru a acţiona pe scena internaţională, Uniunea Europeană poate lua un anume număr de
iniţiative politice sau juridice, 65astfel:
a) hotărăşte poziţii comune:
Poziţiile adoptate de către statele membre pot fi oficializate în deciziile Consiliului. Ele
pot să contribuie la definirea politicii europene în raport cu mai multe ţări sau regiuni ale lumii, în
mod special, pe timpul situaţiei de criză (Somalia, Birmania) sau asupra unor teme conexe (non-
proliferare, prevenirea conflictelor, susţinerea Curţii Penale Internaţionale).
b) angajarea de acţiuni comune:
Introduse prin Tratatul de la Maastricht, acţiunile comune, au fost de asemenea adoptate
de Consiliu, permiţând statelor membre ale Comunităţii să pună în aplicare mijloacele materiale şi
financiare în cadrul unei acţiuni conjugate. Acţiunile comune angajează statele membre în luările
lor de poziţii şi în conduita acţiunii lor.
___________________
65.www.diplomatie.gouv.fr.europe/pesc/guide.html

36
c) adoptarea unei strategii comune:
Strategiile comune au adus o dublă inovaţie: mai întâi, modul de a vota (măsurile de
aplicare mai importante ale P.E.S.C. sunt hotărâte cu majoritatea calificată) şi cea de-a doua, se
referă la caracterul interpilonic. Strategia comună are menirea de a întări transparenţa şi coerenţa
acţiunilor Uniunii cu privire la o ţară sau zonă geografică sau asupra unei teme date.
d) efectuarea demersurilor asupra guvernelor străine:
Pentru a veni în sprijinul gravităţii unei decizii a Uniunii sau din contră pentru a interveni
public discret asupra unui guvern, se poate efectua un demers oficial care va fi sau nu făcut public.
Forma sa (preşedinţia singură sau Troica, demers colectiv al tuturor şefilor de misiune) şi nivelul
său (ambasadori, directori politici, miniştrii) sunt decise de la caz la caz, de către statele membre.
e) întreţinerea unui dialog politic cu celelalte state sau grupări regionale:
Uniunea Europeană menţine un dialog regulat cu un număr de 50 de ţări, precum şi cu alte
15 organizaţii. Tratatul de la Amsterdam a dispus că dialogul politic cu ţările terţe este, în principiu
condus de preşedinţie, asistat de Înaltul Reprezentant activând în numele Consiliului şi la cererea
preşedinţiei.
f) acţionează intens pe teren:
Acţiunile Uniunii Europene pe teren în cadrul P.E.S.C. sunt reprezentate de către şeful
misiunii ţării care asigură preşedinţia şi îi revine rolul de a întreprinde demersurile necesare către
preşedintele Uniunii.
Uniunea dispune astăzi de şase reprezentanţi regionali: în regiunea Marilor Lacuri,
Orientul Apropiat, Macedonia, Afganistan, Bosnia Herţegovina şi Caucazul de Sud.
g) mobilizează mijloacele financiare în sprijinul diplomaţiei sale:
În bugetul general al Comunităţii, creditele pentru P.E.S.C. figurează într-un segment
segment specific.66
Sumele înscrise în P.E.S.C. rămân mici, în ciuda eforturilor depuse in ultimii ani.

Obiectivele P.E.S.C.
Obiectivele P.E.S.C. sunt următoarele:
-salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii;
-consolidarea securităţii Uniunii şi a statelor membre, sub toate formele;
________________
66.www. diplomatie.gouv.fr europe/ pesc/ guide.html

37
-menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale, în conformitate cu principiile Cartei
Naţiunilor Unite, precum şi cu principiile Actului final de la Helsinki şi obiectivele Cartei de la
Paris;
-promovarea cooperării internaţionale;
-dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept, precum şi respectarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale67.

2.2.2.Politica Europeană de Securitate şi Apărare


Politica Europeană de Securitate şi Apărare (P.E.S.A.) are drept obiectiv să permită
Uniunii dezvoltarea capacităţilor sale civile şi militare de gestionare a crizelor şi prevenire a
conflictelor la nivel internaţional.
Astfel, contribuţia sa la menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale, potrivit Cartei
O.N.U., ar trebui sporită considerabil, adică pe măsura forţei sale economice şi demografice68.
De la început trebuie menţionat că P.E.S.A. nu implică crearea unei armate europene, ci
ea evoluează de o manieră compatibilă şi coordonată cu Organizaţia Atlanticului de Nord.
Ideea unei apărări europene autonome a suscitat, în cadrul U.E., discuţii controversate,
legate, în principal, de slăbiciunea structurilor existente şi a complexităţii rolului lor, dar şi de
angajamentul american în Europa.
Consensul apărut în jurul voinţei de a „europeniza‖ apărarea a disimulat în realitate
numeroase contradicţii şi discordii, cu privire la aspectele strategice, militare şi instituţionale ale
unei astfel de securităţi.
De asemenea, o absenţă a armonizării concepţiei statelor membre asupra finalităţilor şi
modalităţilor unei apărări europene a făcut multă vreme ca instituţiile create în acest scop să se
dovedească puţin eficace.
Apărarea Europei se sprijină astăzi, încă, în mare parte pe prezenţa, din anii ‗50, pe
continent, a trupelor americane şi a armelor nucleare cu efect descurajator.
Dar această situaţie pare anacronică şi nu se poate pereniza, din motive politice, strategice
şi economice 69.
____________________
67.Tratatul privind Uniunea Europeană‖, în Documente de bază ale Comunităţilor şiUniunii Europene, Polirom, Iaşi,
1999, p. 180, 182
68.Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, ,,Politica europeană de securitate şi apărare – Cadrul de manifestare şi dezvoltare a
intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007
69.Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, ,,Politica europeană de securitate şi apărare – Cadrul de manifestare şi dezvoltare
a intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007

38
Misiunea de poliție a UE 70 ‖ reprezintă debutul Uniunii Europene în aria operațiunilor
internaționale și este considerată ca un test cheie pentru forța de reacție rapidă, aflată în stadiu de
formare, menită să îndeplinească misiuni umanitare și de menținere a păcii atât în interiorul cât și în
afara Europei. „
De altfel, în formularea sa vagă, Strategia Europeană de Securitate lasă poarta deschisă la
eventuale misiuni preventive, fără a preciza modul în care acestea se raportează la O.N.U. 71
2.2.2.1.Instrumentele gestionării civile şi militare a crizelor
Crearea P.E.S.A. a impus necesitatea identificării mijloacelor civile şi militare pe care
Uniunea Europeană le pune în aplicare atunci când lansează o misiune de gestionare a crizelor.
Capacităţile necesare îndeplinirii obiectivelor Politicii Europene de Securitate şi Apărare72
sunt atât militare, cât şi civile.
a) Capacităţile militare ale P.E.S.A.
Procesul de identificare şi punere la dispoziţie a capacităţilor militare ale P.E.S.A.
reprezintă o provocare majoră pentru U.E..
Atunci când P.E.S.A. a fost lansată, în 1999, Consiliul European fixase un obiectiv pe care
ea se angaja să-l atingă în 2003, în materie de capacităţi militare: Obiectivul global de la Helsinki.
Acest obiectiv se inspiră de la N.A.T.O., care era prezentă în Bosnia în 1999, cu 600.000 de
oameni.
„Obiectivul global‖ al UE consta în punerea la dispoziţie, la sfârşitul anului 2003, a unei
forţe de 50.000-60.000 de oameni furnizaţi de statele membre (corespunzând la un corp de armată),
putând fi desfăşurat într-un interval de timp de 60 de zile şi pentru o perioadă de un an pe un teatru
îndepărtat (în realitate, numărul necesar pentru atingerea acestui obiectiv este de 180.000, dacă se ia
în calcul necesitatea garantării a trei rotaţii pe an). 73
Potrivit obiectivului global, aceste forţe trebuie să fie în măsură să îndeplinească misiunile
Petersberg şi trebuie să fie, din punct de vedere militar, auto-suficiente. În această calitate, ele pot fi
sprijinite prin mijloace logistice, aeriene şi navale necesare.
Se cuvine amintit, totuşi, că „Obiectivul global” nu-l constituie crearea unei armate
europene. Este vorba mai mult de unităţi naţionale, la care Consiliul European poate recurge, dacă
decide, în unanimitate, să intervină într-o regiune a lumii.
Totuşi, punerea în practică a „Obiectivului global‖ se caracterizează prin numeroase dificultăţi.
________________
70.dr. Ion Suceavă, „Vulcanul Kosovo a erupt ―- Revista Română de Drept Umanitar, nr. 2( 60), 2008.
71. Strategia europeană de securitate
72.Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, ,,Politica europeană de securitate şi apărare – Cadrul de manifestare şi dezvoltare a
intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007
73.Idem.

39
b) Capacităţile civile ale P.E.S.A.
După lansarea procesului de creare a P.E.S.A. în 1999, statele membre şi-au dat repede
seama că gestionarea crizelor nu ar putea fi doar militară.
Întărirea statului de drept, mai ales crearea unei poliţii oneste şi a unui sistem judiciar
eficace, începe să fie percepută ca o componentă esenţială a oricărei acţiuni de restabilire a păcii.74
Misiunile de gestionare civilă au fost integrate P.E.S.A. în anul 2000, în timpul Consiliului
European de la Feira. Acesta privea patru sectoare: poliţia, întărirea statului de drept, administraţia
civilă şi protecţia civilă.
În mod concret, statele membre se angajează să pună la dispoziţia misiunilor civile ale
P.E.S.A. o rezervă de 5000 de poliţişti, 200 de judecători, mai mult de 2000 experţi în diverse
domenii civile şi, în fine, echipe de evaluatori ce pot fi desfăşurate pe teren în cel mai scurt timp.
Identificarea şi punerea la dispoziţie a capacităţilor civile utilizabile de P.E.S.A. a fost
relativ rapidă. U.E. a dobândit o oarecare pricepere în domeniu, intervenind în multe ţări (Balcani,
Georgia, Congo, Irak, Palestina, Sudan).
În sectorul civil, se constată, totuşi, lacune în materie de capacităţi (mai ales în sectorul
personalului de justiţie în domeniul financiar şi al logisticii). În afara domeniului militar, un
„Obiectiv global civil‖ a fost identificat, pentru a întări capacităţile civile în 2008.
Misiunile civile ale P.E.S.A. pun totuşi o problemă de coordonare cu politica de cooperare
în dezvoltare, gestionată de Comisia Europeană în cadrul competenţelor supranaţionale şi
comunitare ale U.E. (primul pilon).
Politica de cooperare europeană, într-adevăr, cuprinde numeroase programe ce intervin în
domeniile statului de drept, al democraţiei şi al reconstrucţiei după conflict.
În plus, în ansamblul său, ajutorul de dezvoltare este perceput ca un preţios instrument
susceptibil de a contribui la înlăturarea tensiunilor sociale şi structurale ale ţărilor din sud.
Ea este considerată ca un instrument de prevenire a conflictului în sine. Pe frontul civil,
atunci când ea face faţă conflictelor, U.E. intervine pe baza a două politici distincte şi separate între
ele: P.E.S.A. şi cooperarea în dezvoltare (la care trebuie adăugat ajutorul umanitar, de asemenea
prerogativă a Comisiei şi a primului pilon). 75
_____________________
74. Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, ,,Politica europeană de securitate şi apărare – Cadrul de manifestare şi dezvoltare a
intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007,p120.
75. Idem, p.121.

40
c)Viitorul P.E.S.A.
De la crearea sa, în 1999, P.E.S.A. a făcut progrese importante şi neaşteptate, impunându-
se ca o realitate de netăgăduit a procesului de integrare europeană. Drumul de parcurs rămâne totuşi
lung şi întortocheat.
Astăzi, dezbaterea privind dezvoltarea viitoare a P.E.S.A. comportă numeroase mize,
printre care se pot cita:
-problema coerenţei între mijloacele civile şi mijloacele militare,
-relaţia dintre P.E.S.A. şi N.A.T.O.,
-problema controlului democratic din partea Parlamentului european,
-chestiunea finanţării P.E.S.A.,
-problema capacităţilor militare a U.E. şi bugetele naţionale pentru apărare.76
În realitate, aceste mize revin la o chestiune de fond care este, în sine, destul de simplă şi
care priveşte calitatea integrării europene în domeniul apărării şi al politicii externe.
Deosebit de semnificative pentru redefinirea fizionomiei viitoare a Uniunii Europene sunt
relaţiile P.E.S.A. cu N.A.T.O. şi problema capacităţilor militare şi civile ale Uniunii.
Odată P.E.S.A. creată, problema relaţiei sale cu N.A.T.O. s-a pus deosebit de acut dintr-o serie
de motive. Printre acestea din urmă se numără:
-definirea clară a cadrului intervenţiei statelor europene şi anume sub egida N.A.T.O. sau
în afara Alianţei Nord-Atlantice;
-stabilirea riguroasă a valorii adăugate de P.E.S.A. în raport cu N.A.T.O.
În acest context, riscul creării funcţiilor duble a împins U.E. şi N.A.T.O. să conceapă un
acord „Berlin plus‖ (decembrie 2002), în scopul clarificării relaţiei între cele două organizaţii.
Acordul „Berlin plus‖ a definit maniera în care U.E. poate să folosească capacităţile N.A.T.O. în
materie de planificare şi comandament în cadrul propriilor misiuni. 77
Preluarea operaţiunilor S.F.O.R. ale N.A.T.O. în Bosnia de P.E.S.A., de exemplu, s-a făcut în
termenii dispoziţiilor Acordului „Berlin plus‖.
Relaţia dintre P.E.S.A. şi N.A.T.O., totuşi, nu poate fi redusă la o simplă problemă de
coordonare. Ea priveşte, desigur, o miză mai importantă, care este cea a autonomiei militare şi, deci,
politice a U.E. în raport cu S.U.A.
O autonomie ce ar putea modifica statutul Europei în lume şi antrena o oarecare rivalitate strategică
între cele două continente. Pe acest plan, statele europene se divizează între atlantişti şi europenişti.

___________________
76.Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, ,,Politica europeană de securitate şi apărare – Cadrul de manifestare şi dezvoltare a
intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007,p.126.
77.Idem, p.127.

41
Odată instituită, cooperarea întărită, probabil, se va impune ca un veritabil motor al
politicii externe a U.E. Pentru a participa la aceasta, statele membre vor trebui să respecte criteriile
de convergenţă ce vor comporta o creştere a cheltuielilor militare.
Uniunea Europeană în materie de apărare şi securitate poate evolua fie printr-o
aprofundare a integrării europene, fie prin creşterea bugetelor militare naţionale.
Desigur, nu se exclude nicio variantă. Importantele progrese înregistrate de P.E.S.A. până
în prezent rămân strict circumscrise unei dimensiuni pur interguvernamentale.
Astfel, Europa ar putea, în viitor, să crească bugetele militare ale fiecărui stat membru fără
ca să existe o integrare europeană efectivă în termeni calitativi.
Ori, dacă statele membre se găsesc mai înarmate fără a fi în paralel mai bine integrate, ele
vor fi inevitabil mai puţin interdependente. Altfel spus, fiecare stat va avea mai puţină nevoie de
celălalt pentru a fi influent în lume. 78

2.2.3. Rolul României în cadrul PESC

În cadrul procesului de aderare la UE, eforturile României au urmărit convergenţa propriei politici
externe cu Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) a UE. România a demonstrat că este şi
a rămas un participant activ la dialogul politic din cadrul UE şi a jucat un rol constructiv în cadrul
PESC, inclusiv în cadrul reuniunilor tip Gymnich şi Euro-Med. Ca stat membru al UE, România
contribuie la formularea Poziţiilor, Declaraţiilor şi demersurilor UE, şi le aplică. România respectă
sancţiunile internaţionale şi măsurile restrictive impuse de UE, ONU şi OSCE. De asemenea, ţara
noastră participă la reuniunile tuturor structurilor de lucru ale Consiliului pe tema PESC/PESA.

În mediul de securitate actual, caracterizat de schimbări în natura şi complexitatea


ameninţărilor, statele membre UE, între care şi România, utilizează acest instrument specific de
acţiune interguvernamentală în domeniu – PESA, subsumat PESC – pentru a asigura o prezenţă
activă a UE la nivel global. 79
La baza acţiunilor UE pe acest plan se află Strategia Europeană de Securitate, adoptată în
decembrie 2003 şi al cărei stadiu al nivelului de implementare a făcut obiectul unui Raport, în
decembrie 2008, în vederea asigurării compatibilităţii cu provocările
____________________________
78. Strategia de Securitate a României.
79. www.presidency.ro

42
actuale şi cu ambiţiile de actor global în domeniul asigurării securităţii şi stabilităţii în
lume, asumat tot mai eficient în ultimul timp de Uniunea Europeană. 80
O contribuţie importantă în sprijinul acestei viziuni, o constituie numeroasele misiuni de gestionare
a crizelor, 22 în numai 6 ani. În timp, Uniunea şi-a construit reputaţia unui actor capabil de o
abordare cuprinzătoare în materie de gestionare a crizelor, punând accentul atât pe latura militară a
implicării sale, cât şi pe cea civilă, mai ales în domeniul statului de drept.

La 17 noiembrie 2009, Consiliul UE a aprobat declaraţia „PESA 10 ani – Provocări şi


oportunităţi‖. Documentul se doreşte a fi un bilanţ al realizărilor în ceea ce priveşte abordarea
cuprinzătoare în domeniul gestionării crizelor şi aportul UE la pacea şi securitatea internaţională,
dar şi un document programatic, privind necesitatea sporirii resurselor care pot asigura creşterea
capacităţii noastre colective de a promova pacea, securitatea şi stabilitatea în lume. 81
Declaraţia precizează direcţiile de acţiune vizate pe mai departe, precum consolidarea
activităţilor de avertizare timpurie şi de răspuns rapid la crize, adaptarea structurilor de coordonare
82
şi conducere a misiunilor, dezvoltarea capabilităţilor naţionale şi multinaţionale necesare, cu
aportul Agenţiei Europene de Apărare, adecvarea bugetului PESC, coordonarea civil-militară şi
explorarea posibilităţilor oferite de Cooperarea Permanentă Structurată.

2.2.4. Participarea României la misiunile PESA

România s-a implicat activ în numeroase misiuni PESA, începând cu anul 2003, conştientizând
importanţa şi anvergura pe care acestea o vor căpăta în contextul demersurilor UE de promovare a
statului de drept funcţional, a respectului pentru drepturile omului şi bunei guvernări, precum şi în
alte domenii conexe, toate acestea având incidenţă directă asupra stabilităţii şi securităţii
internaţionale. Angajamentul solid al ţării noastre este confirmat de situarea între primele cinci ţări
din punct de vedere al experţilor detaşaţi şi al echipamentelor furnizate, dar şi prin valoarea
adăugată la elaborarea deciziilor din domeniul PESA.

___________________

80.Griffin, S.E., op. cit., p. 211

81.Adler, E., op. cit., pp. 119-121.

82.www.ifado.consilium.europa.eu

43
Contribuţia naţională a României, alături de a celorlalte state membre, acoperă atât palierul civil cât
şi cel militar. Astfel, România este prezentă în numeroase misiuni desfăşurate sub egida PESA,
derulate pe trei continente: EUPM (misiune civilă în Bosnia şi Herţegovina), EUFOR Althea
(misiune militară în Bosnia şi Herţegovina), EUJUST LEX (misiune integrată în domeniul statului
de drept pentru Irak), EULEX Kosovo (misiune în domeniul supremaţiei legii în Kosovo), EUPOL
Afganistan (misiune civilă în Afganistan), EUMM Georgia (misiune de monitorizare) şi
EUNAVFOR ATALANTA (misiune navală de combatere a pirateriei în Golful Aden).

2.2.5.Contribuţia României la dezvoltarea capabilităţilor civile şi militare

România este de asemenea membru al unor organisme importante pentru PESA, cum ar fi
Centrul Satelitar al UE (EUSC) de la Torrejon (Spania), Institutul de Studii de Securitate al UE
(ISS) din Paris (Franţa), sau Agenţia Europeană de Apărare (European Defence Agency/EDA) care
îşi are sediul la Bruxelles. 83
Pentru acţiunea eficientă a UE în domeniul PESA, statele membre au convenit asupra
necesităţii construirii unor capacităţi, civile şi militare, dedicate acestui scop. Agenţia Europeană de
Apărare (EDA) 84 are un rol central în procesul de dezvoltare a capacităţilor militare, precum şi în ce
priveşte limitarea fragmentării la nivel european în acest domeniu de importanţă strategică, prin
facilitarea de programe de colaborare întreprinse de statele membre sub ‘umbrela‘ sa. România, în
funcţie de necesităţile şi interesele în materie de echipamente se implică la rândul său, alături de
partenerii din cadrul UE, într-o serie de programe de dezvoltare a unor capacităţi de vârf pentru a
obţine o cât mai mare valoare adăugată din aceste eforturi. Planul de Dezvoltare a Capacităţilor
(Capability Development Plan) reprezintă principalul element de sprijin în procesul de planificare a
apărării statelor membre, creând astfel premisele unui răspuns cât mai eficace la situaţiile de criză
cărora Uniunea va trebui să le facă faţă în viitor. 85
Pe linia contribuţiei în plan militar, România a confirmat participarea în cadrul a două Grupuri
Tactice de Luptă (EU Battle Groups/BGs). Astfel, contribuţiile ţării noastre au fost incluse în cadrul
Grupului Tactic de Luptă HELBROC, alcătuit din Grecia, România, Bulgaria şi Cipru, pus la
dispoziţia UE în primul semestru al anului 2009, şi în cadrul unui Grup Tactic de Luptă ce va fi
activat în al doilea semestru din 2010, alături de Italia şi Turcia.

______________________

83. Strategia de Securitate a României.

84. European Defence Agency-înființat prin Decizia Consiliului Uniunii Europene la data 12.07.2004
85.Capability Development Plan

44
În plan civil, România îşi pregăteşte contribuţia aferentă Obiectivului Global Civil 2010
(Civilian Headline Goal 2010). Progresele naţionale în direcţia facilitării procesului de generare a
forţei şi detaşării experţilor în misiunile PESA civile, au făcut obiectul unui raport integrat la nivelul
UE. România se situează într-o onorabilă poziţie, având în stadiu avansat de adoptare, o strategie
naţională în domeniul capacităţilor civile. Conform studiului „Este UE în măsură să reconstruiască
state în derivă ? O trecere în revistă a capacităţilor civile ale Europei‖, realizat de European
Council on Foreign Relations şi dat publicităţii la 15 octombrie 2009, România a fost menţionată la
capitolul Silitori (a doua categorie din cinci, după Profesionişti), alături de Italia, Franţa ş.a. . 86

2.2.6.Politica de Securitate şi Apărare Comună privind implementarea prevederilor


Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona (TL) inovează considerabil în domeniul PESA, urmărind


obiectivul de a întări dimensiunea de securitate a UE. Sunt aduse o serie de modificări care vor
schimba modul de desfăşurare al PESA (prevăzută a deveni o politică comună de securitate şi
apărare - Common Security and Defence Policy / PSAC), dar care vor păstra caracterul său
interguvernamental şi principiul unanimităţii. 87
O parte dintre modificările în planul concret vor fi mai clare în momentul definitivării
elementelor legate de arhitectura instituţională a PESC/PSAC. Rolul şi locul special al Înaltului
Reprezentant pentru Afacerile Externe şi Politica de Securitate şi Serviciul de Acţiune Externă
reprezintă, de asemenea, un element de noutate. 88
Capabilităţile militare vor rămâne, în continuare, la dispoziţia statelor membre, ele putând fi oferite
ca resurse în defăşurarea operaţiilor PSAC, pe bază de voluntariat, dar conceptul de Cooperare
Permanentă Structurată (Permanent Structured Cooperation / PSC), va permite statelor membre care
doresc, îndeplinesc criteriile şi au realizat angajamentele privind capacităţile militare stabilite prin
protocolul anexat la TL, în ceea ce priveşte dezvoltarea de capacităţi pentru PSAC, o integrare
militară superioară. Tratatul va introduce, de asemenea, fondul iniţial de gestionare a operaţiilor şi o
îmbunătăţire a capacităţilor cu sprijinul Agenţiei Europene pentru Apărare.

_______________________

86.Capability Development Plan


87.Strategia de Securitate a României
88.A European strategic concept- defence aspects, p. 12-15.

45
Un aspect deosebit de important pentru creşterea eficienţei misiunilor UE de gestionare a
crizelor, conform Tratatului de la Lisabona, îl reprezintă extinderea ariei de acţiune a misiunilor,
dincolo de cele existente, de tip umanitar şi de salvare, menţinere a păcii şi de management al
crizelor, inclusiv impunerea păcii (cunoscute ca sarcini de tip „Petersberg‖), prin includerea
operaţiilor comune de dezarmare, furnizarea de asistenţă şi consiliere militară, combaterea
terorismului. De asemenea, elemente de noutate sunt clauza de solidaritate şi cea de asistenţă şi
sprijin reciproc în caz de agresiune. 89

2.3.Conceptul de securitate și dimensiunile sale


Din multitudinea de definiții date securității se evidențiază câteva care ilustrează puncte
de vedere dintre cele mai diverse. Astfel în Dicționarul de relatii internaționale" securitatea
înseamnă absența amenințărilor împotriva unor valori importante. Securitatea poate fi absolută,
cu alte cuvinte este echivalentă cu securitatea completă și invers, într -un sistem de relații
de amenințare totală, într-un sistem de ostilitate implacabilă, se poate ajunge la o paranoia
sistematică"90

2.3.1. Securitatea şi apărarea – deziderate majore ale umanităţii

Statele sunt interesate de apărarea şi securitatea lor, întrucât mediul strategic internaţional
de securitate este într-o continuă schimbare, ca urmare a complexităţii interacţiunii şi
interdependenţei fenomenelor şi proceselor sociale, economice, politice, militare, demografice şi
ecologice din lume.
Globalizarea, fenomen complex, multidimensional şi omniprezent, generează efecte pozitive,
dar şi negative, care, combinate cu ameninţările de securitate, îndeosebi cele asimetrice, pe care,
într-o anumită măsură, le favorizează, creându-le câmp larg de manifestare, reprezintă un asemenea
exemplu.91
________________________________

89.A European strategic concept- defence aspects, p. 12-15.


90.Graham, Evans, Jeffrey, Newnham, Diclionar de Relatii Internationale, Bucuresti, Editura Universal Dalsi, 2001,p62
91.Petre Duţu, Mihai-Ştefan Dinu, ,,Politica europeană de securitate şi apărare – Cadrul de manifestare şi dezvoltare a
intereselor de securitate naţională,, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I‖, Bucureşti, 2007,p.46

46
Deoarece globalizarea şi riscurile şi ameninţările de securitate pun probleme tuturor ţărilor,
conducerile acestora caută soluţii adecvate pentru a le depăşi. Într-un fel, globalizarea îşi poate găsi
răspunsul în promovarea unei politici de dezvoltare durabilă a tuturor ţărilor lumii.
Pe de altă parte, o soluţie viabilă împotriva riscurilor şi ameninţărilor de securitate pare a fi
integrarea regională.
În cadrul acesteia din urmă, statele adoptă o politică de securitate şi apărare comună, folosind
resursele umane, materiale, financiare şi informaţionale de care dispune fiecare, într-o manieră
colectivă.În acest sens, un exemplu îl reprezintă Uniunea Europeană, entitate politico-economică
interguvernamentală internaţională care dispune de o politică proprie de securitate şi apărare.
Aceasta permite, pe de o parte, Uniunii să acţioneze consecvent şi sistematic pentru realizarea
securităţii şi apărării comune, şi, pe de altă parte, ţărilor membre să-şi integreze politica naţională de
securitate şi apărare în cea a Uniunii Europene.
De aici, rezultă o amplificare atât a eficacităţii politicii de securitate şi apărare comună promovată
de Uniune, cât şi a celei naţionale.
Desigur, existenţa politicii europene de securitate şi apărare nu înseamnă că apărarea şi securitatea
statelor membre revine în totalitate UE.
Aceasta nu-şi propune, şi momentan nici nu are cum, să se substituie politicii de apărare şi
securitate naţionale, care continuă să existe şi să fie de competenţa fiecărui stat membru.
92
Conceptul de Identitate Europeană de Securitate şi Apărare (E. S. D. I.) a apărut şi s-a
dezvoltat în cadrul N.A.T.O., în a doua jumătate a anilor ‘80. În urma Declaraţiei Summitului
U.E.O. de la Roma, a Uniunii Europei Occidentale.
Declaraţia de la Roma confirma statelor membre ale U.E.O. de a coopera în interiorul
organizaţiei prin armonizarea punctelor de vedere asupra problemelor specifice legate de securitatea
europeană.
Astfel miniştrii apărării din ţările membre urmau să facă parte din Consiliul U.E.O. Se
propunea, totodată, revigorarea activităţii Secretariatului General şi dezvoltarea legăturilor dintre
Consiliu şi Adunarea Parlamentară.
Având în vedere prerogativele N.A.T.O., statele membre au decis să orienteze organizaţia
într-o direcţie mai mult politică decât militară, care să conducă la armonizarea punctelor lor de
vedere în domenii precum apărarea comună, controlul armamentelor şi dezarmarea, efectele
dezvoltării relaţiilor Est-Vest asupra securităţii europene, contribuţia Europei la întărirea Alianţei
Nord-Atlantice şi implicaţiile europene ale crizelor din alte regiuni ale lumii.
_____________________
92. European Security and Defence Identity- 14 decembrie 1973

47
Securitatea și protecția informațiilor au devenit o componentă importantă a securității
sistemului militar, apreciat în întreaga sa complexitate, care poate acționa cu eficiența crescută
numai dacă sistemele informațional-decizionale încorporate corespund, la rândul lor, cerințelor de
securitate. 93

2.3.2.Modelul de securitate al O.S.C.E.


La Summit-ul de la Budapesta, din 5-6 decembrie 1994, şefii de stat şi de guvern ai
statelor membre C.S.C.E. au lansat o dezbatere amplă asupra tuturor aspectelor securităţii, cu scopul
de a găsi un model de securitate pentru secolul XXI, luând in considerare dezbaterile pe această
temă care aveau loc la nivelul statelor participante.
Declaraţia care a urmat la Summit-ul de la Lisabona din 1996, asupra unui Model de
Securitate comun şi global pentru Europa secolului XXI, reafirma că securitatea europeană necesită
o mai largă cooperare şi coordonare între statele participante şi organizaţiile europene şi
transatlantice şi califica O.S.C.E. drept forumul cel mai potrivit pentru relansarea cooperării şi
complementarităţii. 94
Între astfel de organizaţii şi instituţii, Summit-ul a lansat dezvoltarea unei Carte a
securităţii europene, menită să consolideze securitatea şi stabilitatea în regiune şi să amelioreze
capacităţile operaţionale ale O.S.C.E.
Declaraţia exprimă, de asemenea, intenţia O.S.C.E. de a întări cooperarea şi cu alte
organizaţii similare de securitate, ai căror membri, individual sau colectiv, dovedesc transparenţă în
acţiunile lor, aderă la principiile şi angajamentele O.S.C.E. şi a căror calitate de membru este bazată
pe un angajament voluntar şi deschis.
_____________________
93. Cătălin Zisu, Alexandru Mihalcea, Securitatea sistemelor informațional-decizionale, Editura Tritonic, București,
2007, p.264.
94.www.isn.ethz.ch/osce/structure/osce_bodies_Fstructure_french.htm

48
2.4. Rolul și scopul instituțiilor Uniunii Europene privind ordinea publică și siguranța
națională

Uniunea dispune de un cadru instituţional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea
obiectivelor sale, susţinerea intereselor sale, ale cetăţenilor săi şi ale statelor membre, precum şi
asigurarea coerenţei, a eficacităţii şi a continuităţii politicilor şi a acţiunilor sale.

Instituţiile Uniunii sunt:


- Parlamentul European;
- Consiliul European;
- Consiliul;
- Comisia Europeană (denumită în continuare «Comisia»);
- Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;
- Banca Centrală Europeană;
- Curtea de Conturi.
Fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în
conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea. Instituţiile cooperează unele
cu altele în mod loial.
„ Cum va arăta oare o societate care nu ar mai avea ţări aparte (...) Ce consecinţe ar
95
rezulta pentru inteligenţa, obiceiurile, ştiinţele, arta şi poezia sa.‖
Europa acestui secol pare să raspundă la interogaţia formulată de Chateaubriand de la sfârşitul
Memoriilor de dincolo de mormânt. Construcţia Europei cu cele două entităţi, una în formare şi
consolidare, cu statut încă nedefinit, Uniunea Europeană şi cealaltă consacrată ca instituţie
internaţională ocupând un loc demn de invidiat şi care a conferit individului importanţă la nivelul
internaţional, Consiliul Europei, reprezintă probabil cea mai puternică temelie a unui sistem
jurisdicţional împărţit între statutul de cetăţean european şi cel de individ, privit în primul rând ca
fiinţă umană şi apoi ca membru al unei comunităţi europene în continuă formare.
O fază decisivă a progresului integrării europene a început odată cu semnarea de către cele
12 state membre ale Comunităţilor europene, la 7 februarie 1992, a Tratatului de la Maastricht
privind instituirea unei Uniuni europene. 96
__________________________

95.Francois Rene de Chateaubriand, Memorii de dincolo de mormânt. Anii tinereții, București, 2006.
96. Asupra Tratatului, a se vedea J.CLOOS, G. REINESH, D. VIGNES, et Jweyland, Le Traite de Maastricht, genese,
analyse, commentaires. Bruylant, Bruxelles, 1993

49
Progresele în domeniul politicii europene de securitate şi apărare vor menţine unele
modalităţi decizionale specifice, facilitând totodată o cooperare consolidată în cadrul unui grup mai
mic de state membre. 97

2.4.1.Aspecte generale privind Consiliul Uniunii Europene


Prin adoptarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene din 28 februarie 200298 de instituire
a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate au fost stabilite
reguli clare şi competenţele necesare pentru îmbunătăţirea cooperării judiciare între statele membre,
în special lupta împotriva formelor grave de criminalitate; componenţe Eurojust; obiectivele şi
funcţiunile acestuia; faptele de competenţă Eurojust, modul de obţinere a informaţiilor şi
valorificarea lor; protecţia şi restricţii în privinţa datelor obţinute.
Prin adoptarea unor acte normative, la iniţiativa unor state membre şi cu avizul
Parlamentului European, esenţiale pentru stoparea activităţii infracţionale în spaţiul comunitar,
Consiliul Uniunii Europene –în temeiul Tratatului privind Uniunea Europeană, în special art. 31 şi
articolului 34 alin.2 litera c)- a urmărit:
- îmbunătăţirea cooperării judiciare între statele membre, în special în lupta împotriva
formelor grave de criminalitat, care sunt adesea fapte ale organizaţiilor transnaţionale;
- îmbunătăţirea efectivă a cooperării judiciare între statele membre.
Se resimţea necesitatea adoptării urgente la nivelul Uniunii a unor măsuri structurale destinate să
faciliteze coordonarea optimă a desfăşurării cercetărilor şi a urmăririi penale efectuate de către
organele judiciare ale statelor membre, şi pe teritoriul altor state comunitare, cu respectarea
deplină a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor aflaţi sub urmărirea penală.
Pentru a consolida lupta împotriva formelor grave de criminalitate organizată, Consiliul
European de la Tampere, din 15 şi 16 octombrie 1999, la punctul ( 46) al concluziilor sale, a decis
crearea unei unităţi ( Eurojust) formată din procurori, magistraţi sau ofiţeri de poliţie cu competenţe
echivalente.
Prin Decizia Consiliului din 28 februarie 2002 , unitatea Eurojust este instituită ca organ al
Uniunii cu personalitate juridică. S-a decis ca finanţarea sa să se realizeze din bugetul general al
Uniunii Europene, cu excepţia salariilor şi onorariilor membrilor naţionali şi ale asistenţilor
acestora, finanţare care a rămas în sarcina statelor lor membre de origine.

________________
97.
Decizia Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a EUROJUST în scopul consolidării luptei împotriva
formelor grave de criminalitate
98. Idem., www.europa.eu.int/

50
2.4.2. Rolul Comisiei 99
Comisia promovează interesul general al Uniunii şi ia iniţiativele corespunzătoare în
acest scop. Aceasta asigură aplicarea tratatelor, precum şi a măsurilor adoptate de instituţii în
temeiul acestora. Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie
a Uniunii Europene. Aceasta execută bugetul şi gestionează programele. Comisia exercită funcţii de
coordonare, de executare şi de administrare, în conformitate cu condiţiile prevăzute în tratate. Cu
excepţia politicii externe şi de securitate comune şi a altor cazuri prevăzute în tratate, aceasta
asigură reprezentarea externă a Uniunii. Comisia adoptă iniţiativele de programare anuală şi
multianuală a Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituţionale.
Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea Comisiei, cu excepţia cazului
în care tratatele prevăd altfel. Celelalte acte se adoptă la propunerea Comisiei, în cazul în care
tratatele prevăd acest lucru.
Mandatul Comisiei este de cinci ani.
Membrii Comisiei sunt aleşi pe baza competenţei lor generale şi a angajamentului lor faţă de
ideea europeană, dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă.
2.4.3. Rolul Parlamentului European

Parlamentul European100 exercită, împreună cu Consiliul, funcţiile legislativă şi


bugetară. Acesta exercită funcţii de control politic şi consultative, în conformitate cu
condiţiile prevăzute în tratate. Parlamentul European alege preşedintele Comisiei.
Parlamentul European este compus din reprezentanţii cetăţenilor Uniunii. Numărul acestora
nu poate depăşi şapte sute cincizeci, plus preşedintele. Reprezentarea cetăţenilor este asigurată în
mod proporţional descrescător, cu un prag minim de şase membri pentru fiecare stat membru.
Niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci şi şase de locuri.
Consiliul European adoptă în unanimitate, la iniţiativa Parlamentului European şi cu aprobarea
acestuia, o decizie de stabilire a componenţei Parlamentului European, cu respectarea principiilor
menţionate la primul paragraf.
Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal direct, liber şi secret, pentru un
mandat de cinci ani.
Parlamentul European îşi alege preşedintele şi biroul dintre membrii săi.‖

_________________________
99.www. europa.eu.int/
100. Idem.

51
2.5. Aplicarea normelor de drept internaţional umanitar în activitatea organelor de
ordine publică

Până în secolul al XVIII-lea inclusiv, normele dreptului internaţional în vigoare şi competenţele


forţelor de ordine în aceeaşi perioadă sunt o dovadă a faptului că, forţele de ordine nu au fost
implicate instituţional în operaţiuni de război nici în interiorul şi, cu atât mai mult în afara graniţelor
ţării până la mijlocul secolului al XIX-lea. Chiar dacă au intervenit în anumite operaţiuni sau faze
ale războiului, cum ar fi evacuarea populaţiei civile din zonele de luptă, nu au făcut-o în baza unei
norme de drept internaţional umanitar ci a unor reglementări interne.
Obligaţia de a interveni la evacuarea populaţiei civile din obiectivele militare şi din zonele
periculoase de conflict se naşte abia în 1977, în baza art. 58 din Protocolul Adiţional I care
dispune : părţile la conflict se vor strădui să îndepărteze din vecinătatea obiectivelor militare
populaţia civilă şi bunurile cu caracter civil . 101
În urma cercetărilor efectuate între anii 1900-1999 pe Terra au avut loc 893 de conflicte armate, la
care au luat parte 151 de state. Până la începutul secolului al XX-lea, războaiele au avut un caracter
limitat, sub raportul ariei geografice şi se desfăşurau în două medii- pe pământ şi pe mare. Apariţia
avionului pe teatrele de operaţiuni a propus o revoluţie în tehnica războiului, desfiinţând
tradiţionalul linie de demarcaţie între front şi spatele frontului. Rachetele cu rază lungă de acţiune,
precum şi sateliţii militari şi tehnicile laser au extins războiul la cel de al treilea mediu- la mediul
extraterestru. Mijloacele de distrugere în masă în special armele nucleare şi termonucleare au creat
potenţiale ameninţări pentru existenţa vieţii pe Terra. 102
Totodată terorismul transnaţional creează pericole potenţiale echivalente cu ale armelor nucleare.
Odată ratificate, convențiile de drept umanitar trebuie aplicate cu bună-credință de către statele
contractante, iar valoarea lor universală ar trebui să asigure universalitatea respectării lor. De aceea
receptând legile și obiceiurile războiului în legislația militară națională, statele ar trebui să-i
determine pe combatanți și necombatanți să înțeleagă că încălcarea acestora constituie o infracțiune
ce va fi pedepsită. Pe de altă parte, respectarea Dreptului la Haga103 și de la Geneva este cerută
________________
101.Nicolae Lupulescu, Drept umanitar, Editura C.H. Beck,București, 2009, p.198
102.Idem, p.140
103.Dreptul internațional umanitar al conflictelor armate se divide în două ramuri de bază: a) dreptul conflictelor armate
(dreptul războiului propriu-zis) se mai numește și Dreptul de la Haga datorită faptului că, principalele reguli sunt
cuprinse în Convenția adoptată la Conferința de pace de la Haga din 18.0ct.1907, b) dreptul internațional umanitar
( dreptul umanitar propriu-zis) denumit și Dreptul de la Geneva datorită adoptării principalelor izvoare ale acestuia în
capitala Elveției respectiv cele patru convenții din 1949 și cele două protocoale adiționale din 1977.

52
de regulile unei minime conduite corecte și morale a actorilor raporturilor internaționale, orice stat
civilizat împărtășind și promovând doar valorile compatibile cu dreptul umanitar.
La nivel național, în unele state au luat ființă Comisii Interdepartamentale de Drept umanitar,
cu misiunea de a studia măsurile necesare pentru aplicarea efectivă la nivel național a Convențiilor
de la Geneva și Protocoalelor lor Adiționale. Ele desfășoară o activitate extrem de utilă și inițiază o
serie întreagă de activități concrete: crearea unei rețele de consilieri în dreptul războiului în forțele
armate, alegerea unui reprezentant în Comisia Internațională de Stabilire a Faptelor, amendarea
unor legi și regulamente naționale în spiritul cerințelor convențiilor umanitare, difuzarea dreptului
umanitar. 104
Implementarea normelor Dreptului umanitar implică însușirea și integrarea obligațiilor
prevăzute de convențiile internaționale, ce sunt impuse statelor, care au devenit părți la ele încă din
timp de pace, pe perioada desfășurării conflictului armat și la încheierea ostilităților militare.Încă
din timp de pace, dreptul internațional obligă statele să conceapă atât măsuri politico-strategice de
prevenire a eventualelor conflicte armate ( ius contra bellum) 105, cât și măsuri de strategie militară
privind asigurarea cunoașterii și respectării legilor și obiceiurilor războiului.
În ceea ce privește România, pe plan intern au fost întreprinse acțiuni menite să reflecte
preocupările statului român pentru promovarea, difuzarea normelor relevante de drept internațional
umanitar. Astfel în baza Hotărârii de Guvern nr. 420 din 29 martie 2006 a fost înființată Comisia
Națională de Drept Internațional Umanitar. 106
La 15 mai 2007 a avut loc lansarea oficială a Comisiei Naționale de Drept Internațional
Umanitar, iar în strânsă cooperare cu Centru de Drept Internațional Umanitar107 din Ploiești au fost
elaborate documente și au fost organizate evenimente care au avut ca efect o creștere a vizibilității
în plan extern a acțiunilor întreprinse de România în domeniul dreptului internațional umanitar.
În România Centrul de Drept Internațional Umanitar este o microstructură specializată în
asigurarea instruirii Forțelor Armate Române în domeniul dreptul internațional umanitar prin
generarea și difuzarea de informații specifice, integrarea prevederilor tratatelor internaționale în
actele normative interne și prin editarea și difuzarea de lucrări cu tematică specifică. 108
_________________________________

104. www. defense.ro/smg/cdiu.php.


105.Conference of the Rome Statute concluded in Kampale, Uganda on June 11, 2010.
106. Asociația Română de Drept Umanitar, Ionel Cloșcă, Ion Suceavă, Dreptul internațional umanitar al conflictelor
armate. Documente. Editura Sanșa SRL, București, 1992.p.63.
107.CDIU- a fost înființat la 6 decembrie 1993 prin aprobarea ministrului apărării naționale pe raportul nr.DC 1466 din
22.10.1993.
108. Ionel Cloșcă, Ion Suceavă, Tratat de Drept Internațional Umanitar, Asociația Română de Drept Internațional
Umanitar, București, 2000, p.324.

53
CAPITOLUL III.
FORME DE MANIFESTARE A ÎNCĂLCĂRII ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚA
NAȚIONALĂ

3.1. ORDINEA PUBLICĂ ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ- PREOCUPĂRI ALE UNIUNII


EUROPENE

Într-o lume globalizată în evoluţie constantă, Europa secolului al XXI-lea trebuie să facă faţă
unor noi provocări, respectiv, mondializarea economiei, evoluţia demografică, schimbările
climatice, aprovizionarea cu energie sau noile ameninţări la adresa securităţii.
Statele Membre nu mai sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme fără
frontiere. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor, este necesar un efort
colectiv la nivel european. 109
Europa trebuie să se modernizeze, să dispună de instrumente eficiente şi coerente, adaptate nu
numai la funcţionarea unei Uniuni recent extinse de la 15 la 27 State Membre, ci şi la
transformările rapide prin care trece lumea de astăzi.
Dinamica acestor transformări este impusă pe de o parte, de fenomenul globalizării,
care afectează întreaga planetă, toate statele, indiferent de nivelul de dezvoltare economică
şi de regimul social-politic, şi, pe de altă parte, este vorba de tranziţia statelor, în care au
funcţionat o bună perioadă de timp economii centralizate şi regimuri politice totalitare, spre
un tip nou de economie şi societate. Ambele fenomene vizează deopotrivă performanţele
economico-sociale, dependente hotărâtor de o gestiune corespunzătoare. Atât globalizarea,
cât şi tranziţia fostelor state socialiste din Europa, dar şi a celorlalte state, se derulează în
paralel cu un amplu proces de integrare, ilustrat smnificativ de Uniunea Europeană. Evoluţia
110
României nu poate fi decât racordată evoluţiei comunităţii internaţionale şi mondiale.
Acest proces de extindere este generator de riscuri ţinând cont de situaţiile particulare ale
statelor aderate şi în curs de aderare ( eterogenitatea economică şi politică) şi de provocările
instituţionale, economice, politice şi juridice ale momentului.)
_______________________
109.
Cornel Darmasco –Dincă, opera cit. p.83
110.Alexandru Dumitru, Corvin Nedelcu, Valentin Petre,Sistemul de securitate al Uniunii Europene,Editura
Moroșan,București, 2009, p.47.

54
3.1.1. Prioritatea dreptului comunitar faţă de legislaţiile naţionale
După cum se ştie, Uniunea Europeană ( UE) ia decizii în trei domenii politice distincte, de
asemenea cunoscute în limbajul comunitar drept trei „ piloni „ ai Uniunii Europene.
Primul pilon: domeniul comunitare care cuprinde majoritatea politicilor comune, în care
deciziile se ia prin „ Metoda comunitară‖ ( adică, metoda uzuală de luare a deciziilor în UE
în care Comisia face propunere Consiliului şi Parlamentului, pe care o discută, propun
amendări şi o adoptă în final ca legislaţie a UE. În Proces se consultă adesea şi alte instanţe
cum ar fi Comisia Economică şi Socială a Regiunilor, cu participarea Comisiei, a
Parlamentului şi a Consiliului). În primul pilon, totuşi, Comisia beneficiază de un drept de
iniţiativă exclusiv în materie legislativă. 111
Al doilea pilon: politica externă şi securitate comună, în care deciziile revin exclusiv
Consiliului.
Al treilea pilon: poliţia şi cooperarea judiciară în materie penală, în care deciziile revin
fundamental Consiliului. Domeniul propriu al celui de-al treilea stâlp este circumscris în acest mod
în cadrul Titlului VI din Tratatul Uniunii Europene, în care nivelul de integrare europeană este mai
mic decât în Dreptul comunitar( Statele membre de asemenea dispun de un drept de iniţiativă
comun cu Comisia, Consiliul ia decizii prin unanimitate, Parlamentul European deţine o funcţie pur
consultativă şi Tribunalul de Justiţie exercită un control limitat).
Statele membre care au decis liber să se integreze ca şi colectiv în cadrul unui proiect comun
european, sunt conştiente de existenţa problemelor comune care reclamă soluţii de asemenea
comune, cel puţin în cadrul teritoriului comunitar european ( de ex. criminalitatea legată de
imigraţia clandestină, corupţia internaţională sau noile forme de delicvenţă cibernetică) . Pe de altă
parte, nu ar avea sens să afirmăm intrarea în vigoare a unei serii de principii comune în toată
uniunea Europeană ( principii în care, în mod sigur, s-a bazat crearea sa) dacă în acelaşi timp nu se
dotează cu protecţia necesară şi cu apărarea principiilor menţionate în fiecare dintre State membre
din cadrul Comunităţii.
Astfel se explică motivul pentru care dispoziţiile juridice ale Uniunii Europene şi în
general instituţiile comunitare influenţează în mod din ce în ce mai mare dreptul propriu al statelor
membre, şi motivul pentru care această influenţă poate avea efecte atât depenalizatoare cât şi
penalizatoare în domeniul legislaţiilor naţionale.
______________
111. Ion Suceavă, Coman Florian,Criminalitatea și organizațiile internaționale, Editura Romcartexim,
București, 2007, pag.29

55
3.1.2. Activitatea de relaţii internaţionale a României în domeniul ordinii şi siguranţei publice

Evoluţiile înregistrate pe plan intern sau internaţional, datorită preocupării de a se menţine


abordarea dinamică, proactivă, în promovarea şi apărarea intereselor şi a imaginii României
în exterior necesită eforturi conjugate, depuse pe multiple planuri. Astfel au pornit de la realitatea
că obţinerea credibilităţii şi mai ales menţinerea acesteia pe plan extern reclamă acţiuni concrete,
eficiente şi permanent coordonate, în cadrul unor mecanisme flexibile, adaptate la standardele
europene, de natură să confere fiabilitate şi predictibilitate relaţiilor întreţinute cu partenerii din
străinătate şi să asigure plusul de consistenţă scontat.
Realizate pe cinci mari direcţii de muncă: integrare europeană şi parteneriat euroatlantic,
relaţii internaţionale, reprezentare externă şi misiuni internaţionale, programe de asistenţă şi
activităţi de reprezentare şi protocol, activităţile desfăşurate au fost caracterizate de un volum şi o
frecvenţă ridicată ale operaţiunilor efectuate, cu un nivel ridicat de complexitate şi implicând
coordonarea cu numeroşi participanţi, atât din structurile MAI, cât şi din alte instituţii
guvernamentale naţionale şi străine. 112

3.2. Aspecte privind domeniile de interes care pot afecta ordinea și siguranța publică

3.2.1. Contextul terorismului în Uniunea Europeană

Terorismul 113– internaţional reprezintă una dintre cele mai dezbătute probleme din ultimele
decenii dar şi dintre cele mai diferite domenii- sociologi, politologi, economişti au căutat să
identifice esenţa fenomenului terorist studiindu-l cauzele, formele de manifestare şi definind
trăsăturile care îl individualizează.

_________________
112. Conferinţa Internaţională 22-23 mai 2008, Justiţie şi Integrare Comunitară, Ed. Univ. Braşov, 2008, p.72.
113. Jean Callaghan, Frenz Kernic, Securitatea internațională și forțele armate, Editura Tritonic, București, 2005, p.39

56
3.2.2 Forme de terorism care acţionează în Europa
Prima tentativă de a defini și reglementa terorismul aparține legiuitorilor romani, care, în anul 103
î.Hr., în Lex Apelia au incriminat Crimen Majestatis, respectiv orice acțiune internă sau externă
îndreptată împotriva integrității statului. 114
Rapoartele şi statisticile despre terorism în general, cât şi cele privitoare la Europa în special, fac
diferenţierea între terorismul internaţional şi terorismul naţional.
Dacă cel din urmă, respectiv cel naţional poate fi combătut de instituţiile unui stat atunci când
acestea sunt suficient de puternice, cel internaţional nu poate fi combătut decât prin cooperare între
state. 115
3.2.3. Aspecte generale şi noi influenţe contemporane
Un număr mare de organizaţii teroriste au o prezenţă activă, o participare intensă în cadrul
Uniunii Europene, Unele dintre aceste organizaţii au drept ţintă state membre ale UE, sau chiar state
terţe care însă reprezintă interes ridicat pentru statele membre ale UE.
Însumate, 498 de atacuri teroriste au fost comise în 2006. Mare parte dintre acestea au avut
drept urmări pagube materiale reduse şi nu au avut ca scop asasinate şi crime. Atacul terorist din
Germania, eşuat, demonstrează că teroriştii islamişti au drept ţintă masa populaţiei, şi cât mai multe
victime.
Cercetările demarate referitoare la terorismul islamist reprezintă o prioritate pentru statele
membre UE, aşa cum se poate observa şi din numărul mare de arestări făcute. Este de menţionat
faptul că o cincime dintre arestările făcute au avut ca subiecţi femei, în timp ce aproape toate
arestările făcute asupra unor suspecţi din afara UE au avut ca subiecţi bărbaţi. Totodată,un aspect
foarte important este faptul că, numărul mic de arestări făcute pentru propaganda terorismului indică
lipsa unei baze legale care să permită asemenea arestări precum şi dificultăţile cu care se confruntă
investigatorii în acest sens. 116
Totodată numărul mare de achitări arătate mai sus, reflectă anumite probleme legale ale
statelor membre care au de-a face cu cauze ce au ca obiect acte de terorism, întrucât aşa cum am mai
arătat una dintre marile probleme ar fi lipsa capacităţii, atât în ceea ce priveşte pe procurorii cât şi a
organelor de cercetare penală, de a evalua ţi de a pune cap la cap cantităţi mari de informaţii,
documente şi evidenţe electronice.
________________
114. Ion Suceavă, Interpol la inceput de mileniu, Editura Meronia, București, 2007, p.578
115. Hedesiu Emil, Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate, Editura UNAP, București, 2009,p.36
116.Federazione Anarchia Informale

57
Pentru aceste motive consider că este foarte important ca în anul 2010 cât şi în cele
următoare, să avem un organism unic care să aibă ca scop nu numai combaterea terorismului dar şi
prevenirea acestui fenomen în UE. Cu ajutorul acestui mecanism bine pus la punct Europol ar
putea acorda un mai mare ajutor şi sprijin statelor membre în lupta lor împotriva terorismului.

3.2.4 Prevenirea şi combaterea terorismului prin înfiinţarea Oficiului European de Poliţie (


EUROPOL) , în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană -(Convenţia
Europol)
Având în vedere problemele stringente care decurg din existenţa actelor de terorism,
traficul ilegal de droguri, precum şi din alte forme grave de criminalitate internaţională; statele
membre s-au convenit asupra faptului că este este necesar să se înregistreze progrese în
solidaritatea şi cooperarea dintre statele membre ale Uniunii Europene, în special prin îmbunătăţirea
cooperării poliţieneşti dintre statele membre, totodată ajungând la concluzia că , astfel de progrese
ar permite o mai bună apărare a ordinii publice şi a securităţii au înfiinţat Oficiului European de
Poliţie (Europol), prin Tratatul privind Uniunea Europeană din 7 februarie 1992; 117
118
3.2.4.1. Înfiinţarea Oficiului Europol - 2 şi sarcinile acestei instituţii
Înfiinţarea Oficiului EUROPOL, atribuţiile şi obiectivele acesteia sunt prevăzute în Convenţie119
sub Titlul I art. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6.
3.2.5. Aderarea României la EUROPOL
Intrarea în vigoare a Convenţiei EUROPOL, la data de 01.08.2007, odată cu
adoptarea, respectiv publicarea în Buletinul Oficial al UE, a Deciziei adoptate de către
Consiliul Uniunii Europene privind aderarea României şi Bulgariei la EUROPOL.
Conform art. 3 alin. (3) din Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Bulgaria şi a României
şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, care face parte integrantă din
Tratatul de aderare, ratificat prin Legea nr. 157/2005, denumit în continuare Act de aderare,
România a aderat, oficial, la data de 01.08.2007, la convenţiile şi protocoalele enumerate în anexa I,
şi, ca urmare, România a luat măsurile necesare pentru asigurarea implementării convenţiilor şi
protocoalelor la care este parte, în acest caz Convenţia privind constituirea Oficiului European de
Poliţie şi a Protocoalelor la aceasta. 120
_______________
117.
Europol Official Site, Fact sheet on Europol.
118.
Tratatul privind Uniunea Europeană, publicat în J.O C 321 E din 29 decembrie 2006
119. Convenția EUROPOL a fost ratificată de toate statele membre și a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998.
120. Idem.

58
3.2.6. Aspecte ale cooperării în domeniul formelor grave de ciminalitate

121
Prin Acţiunea comună din 21 decembrie 1998 - adoptată de Consiliul Uniunii Europene
privind incriminarea participării la o organizaţie criminală în statele membre ale Uniunii Europene,
au fost stabilite noi reguli cu caracter obligatoriu pentru statele membre, având în vedere gravitatea
şi aploarea pe care a luat-o anumite forme de criminalitate organizată. S-au stabilit, totodată, măsuri
privind consolidarea cooperării între statele membre ale Uniunii Europene, în special cu privire la
următoarele genuri de infracţiuni:
-traficul de stupefiante
- traficul de persoane
- terorismul
- traficul cu opere de artă
- spălarea banilor
- criminalitatea economică gravă
- extorcarea precum şi alte acte de violenţă împotriva vieţii, a integrităţii fizice sau a libertăţii
persoanei sau care creează un pericol colectiv pentru persoane. S-a stabilit şi obligaţia statelor
membre de a trage la răspundere penală orice persoană care desfăşoară activităţi de complicitate
sau favorizare a făptuitorului, dar şi persoanele juridice, dacă au fost folosite pentru săvârşirea
infracţiunilor menţionate în Acţiunea comună.

____________________
121.
Acţiune comună 98/733/JAI a Consiliului UNIUNII EUROPENE

59
3.2.7. Trafic de persoane

Participarea Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane la prima Conferință


Globală pe tema traficului de ființe umane organizate de INTERPOL. 122
Urmare a invitaţiei adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor de către INTERPOL, şeful
ANITP, domnul subcomisar de poliţie Romulus Nicolae Ungureanu a participat la prima Conferinţă
Globală pe tema traficului de fiinţe umane ce s-a desfăşurat în Damasc, Siria în perioada 7-9 iunie
2010.
Conferinţa a reunit peste 120 de participanţi din peste 50 de state, din cadrul agenţiilor de aplicare a
legii, organizaţiilor neguvernamentale, organizaţiilor internaţionale şi experţi în acest domeniu.
Lucrările au fost deschise de Primul Ministru al Siriei Dl. Mohamed Naji Outri, DL, Ministru de
interne general maior Saeed Samoor şi preşedintele INTERPOL Dl. Khoo Boon Hui.
Pe perioada desfăşurării Conferinţei, România a avut mai multe intervenţii, după cum urmează:
-precizări cu privire la Convenţiile internaţionale şi Tratatul de la New York care conţin prevederi
clare pe linia cooperării internaţionale în acest domeniu şi anumite recomandări;
-necesitatea ca în lupta antitrafic să se ia în considerare şi anumite măsuri specifice de abordare a
„cererii‖ de servicii furnizate de victimele traficului de fiinţe umane (demand side);
-precizări tehnice pe linia traficului de organe şi a traficului de persoane în scopul prelevării de
organe, în sensul prevederilor internaţionale;
-posibilitatea de a încărca pe site-ul www.un.gift.hub123 Strategia naţională împotriva
traficului de persoane pentru perioada 2006-2010 aprobată prin Hotărârea nr.1654 din 22 noiembrie
2006 și Planul național de acțiune pentru implementarea acesteia îndeplinesc un rol deosebit în
dezvoltarea unui sistem eficient de acțiune împotriva traficului de persoane.

_______________________________

122. http://anitp.mai.gov.ro/legislație/legislație.php
123.www.un.gift.hub

60
3.2.8. Trafic de stupefiante
Tratamentul juridic aplicabil acestor produse și substanțe constituie un capitol însemnat în
teoria drogului, îndeosebi pentru faptul că prin Convenția din 1961, numită unică124 , au fost
codificate noțiunile de bază ale sistemului de control internațional, care au devenit, ulterior, reguli
generale în materie, preluate chiar și de convenția următoare, cea din 1971, privind substanțele
psihotrope. 125
Nu se poate vorbi însă de o uniformizare în ceea ce privește legislația privind drogurile în
țările Uniunii Europene.
Strategia U.E. pe droguri ( 2005-2012) 126
În data de 17/18 iunie 2004, Consiliul European a invitat Consiliul ca până în decembrie 2004, să
consimtă la o Nouă Strategie Europeană pe Droguri pentru perioada 2005 - 2012 .
Cadrul general şi priorităţile stabilite prin noua Strategie vor servi ca bază pentru următoarele două
Planuri Europene de Acţiune pe Droguri, fiecare pe o perioadă de patru ani.
Această nouă Strategie pe Droguri este bazată în primul rând pe principiile fundamentale ale
legislaţiei Uniunii Europene şi sprijină în toate privinţele valorile fondatoare ale Uniunii: respectul
pentru demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, solidaritatea, statul de drept şi
respectarea drepturilor omului. Strategia are ca scop protejarea şi îmbunătăţirea nivelului de
bunăstare al societăţii şi al individului, protejarea sănătăţii publice, asigurarea unui nivel ridicat de
securitate pentru cetăţeni şi abordarea de o manieră echilibrată şi integrată a problemei drogurilor.

_____________________________
.
124.Convenția asupra substanțelor psihotrope, adoptată la Viena la 21.02.1971.
125.www. drugtext.org/library
126.Strategia Uniunii Europene pe droguri 2005-2012, http://ana.gov.ro/str_ue0.htm

61
3.2.9.Alte forme de infracţionalitate gravă care pot intra în sfera de competenţă a Oficiului
Europol

Pe lângă cele prevăzute deja în art. 2 alin. (2), în conformitate cu obiectivele Oficiului Europol
prevăzute la art. 2 alin. (1)din Convenţie următoarele infracţiuni intră în sfera competenţei Europol:
Infracţiuni împotriva vieţii, integrităţii corporale sau libertăţii personale:
– omuciderea, vătămarea gravă a integrităţii corporale
- comerţul ilicit cu organe şi ţesuturi umane
– răpirea, privarea ilegală de libertate şi luarea de ostatici
– rasismul şi xenofobia
Infracţiuni împotriva patrimoniului sau a bunurilor de proprietate publică, inclusiv frauda:
– jaful organizat
- traficul ilegal cu bunuri de patrimoniu, inclusiv antichităţi şi opere de artă
– înşelăciunea şi frauda
– activităţi mafiote (“racketeering”) şi extorcarea
– falsificarea şi piratarea produselor
– falsul şi uzul de fals legat de documente administrative
– falsificarea banilor şi a altor mijloace de plată
– criminalitatea informatică
– corupţia
Comerţul ilicit şi acţiuni dăunătoare pentru mediu:
– traficul ilegal cu arme, muniţii şi materiale explozibile
– traficul ilegal cu specii rare de animale
– traficul ilegal cu specii şi varietăţi rare de plante
– infracţiunile împotriva mediului
– traficul ilegal cu substanţe hormonale şi alţi factori de creştere
De asemenea, în conformitate cu art. 2 alin. (2), dispoziţia ca Europol să abordeze una dintre
formele de infracţionalitate enumerate anterior implică şi competenţa Oficiului de a se ocupa de
activităţi de spălare de bani şi infracţiunile conexe acestora.

62
CAPITOLUL IV

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND MĂSURILE LUATE DE STATE


PENTRU MENȚINEREA ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ

Începutul mileniului al treilea a adus în prim planul atenției analiștilor politici și experților în
domeniu, o societate umană plină de transformări și într-o continuă căutare de soluții pentru asigurarea
unui climat de pace și stabilitate pe întreg mapamondul, capabil să menține pe traiectorie procesul de
edificare a noii arhitecturi de securitate, concepută ca o necesitate de prim ordin a societății globale. O
radiografiere profundă și atentă a societății actuale a mediului global de securitate, scoate în evidenţă nu
numai amplele cântăriri pentru identificarea celor mai potrivite căi de realizare a unei păci și securități
durabile, care să își pună amprenta asupra tuturor statelor și naţiunilor lumii, dar și o profundă derută,
manifestată în special în rândul micilor actori ai ecuației de putere, deocamdată neintegrați și nealiniaţi.

63
4.1.Fizionomia mediului de securitate în epoca globalizării și impactul său asupra dinamicii
structurilor de ordine publică
4.1.1. Aspecte generale referitoare la evoluția mediului de securitate

Prezentarea succintă a unor aspecte referitoare la evoluțiile probabile ale mediului de securitate
la nivel global și regional, așa cum este cea de față, nu poate surprinde întreaga cornplexitate a
proceselor care au loc, acest demers necesitând atât o atenție deosebită și permanentă, cât și o
analiză pluridisciplinară.
Situația politico-militară actuală are drept caracteristică principală un amplu proces de realizare a
noii arhitecturi de securitate, în condițiile în care raporturile dintre state și grupurile de state
sunt stabilite plecând de la alte baze și pe alte criterii decât cele ce erau proprii Războiului
Rece.
Abordarea problematicii securității militare europene, indiferent de nivelurile la care aceasta
are loc se constituie ca un domeniu în care interesul comun este în măsură să determine
statele și grupurile de state să adopte soluții rapide și veridice, dar mai ales convergente.
Facând față unor pericole comune, statele au motive îndreptățite pentru a se alia. „Beneficiarul
principal al alianțelor este în primul rând și în mod evident o securitate sporită. Beneficiile
securității în cazul unei apărări comune în cadrul unei alianțe includ o posibilitate mai redusă
de a fi atacat (efectul de descurajare), o capacitate mai mare de ripostă în cazul unei agresiuni
(apărare), cât și prevenirea posibilității unora dintre aliați de a încheia alianțe cu adversarul
(efectul de excludere)" 127.
Într-o analiză atentă a ceea ce se întâmplă în prezent în Europa, nu putem să nu scoatem în
evidență dorința statelor de asigurare a securității pe continent, integrarea în structurile europene și
euro-atlantice fiind două procese majore derulate cu repeziciune și emblematice în acest sens.
___________________
127. Alexandru Dumitru, Corvin Nedelcu, Valentin Petre, Sistemul de securitate al Uniunii Europene, Editura
Moroșan, 2009, p.119

64
4.1.2. Caracteristicile mediului de securitate
Organizarea umană în general a evoluat de la societatea bazată pe energie la cea
informațională, epoca modernă a mileniului trei, care dobândește, datorită componenței sale
caracteristice care este informația, atât capacități cât și vulnerabilități noi.
În acest fel, societatea modernă, apreciată deseori ca societatea informațională, este de neconceput
fără informații, fără circulația acestora, ceea ce oferă putere, poate o putere mai mare ca cea
asigurată cu bani. Aceste evoluții au provocat ceea ce în literatura de specialitate se numește
revoluția informațională, fenomen ce a pus la dispoziția omului facilități deosebite, care au
multiplicat forța și au diminuat importanța timpului și spațiului în ecuația de putere.
Mediul de securitate va fi identificat și definit de reuniunea și intersecția acestor poli de putere, find
condiționat complex, puternic fragmentat și greu de gestionat și echilibrat. Starea de haos este perioada
cea mai propice pentru disiparea și proliferarea confruntării, pentru războiul asimetric și disproporționat.
Începutul mileniului al treilea găsește omenirea într-un amplu și complex proces de transformare a
societății sub toate aspectele, anticipând schimbări de proporții în afirmarea și consacrarea noilor
actori de putere pe scena mondială în care problemele economice, sociale, politice și nu în ultimul
rând cele de securitate tind să devină probleme globale iar rezolvarea acestora trebuie să angreneze toate
statele lumii într-o concepție unanim acceptată și recunoscută.

4.1.3. Mediul european de securitate

Mediul european de securitate este actualmente dominat de fenomenul integrarii aproape


a tuturor statelor continentului în Uniunea Europeană, fenomen care, pe cât este de complex, are
implicații majore asupra modului de organizare şi conducere la nivelul continentului şi al
statelor naționale. Dacă această integrare va reuşi, ea poate servi drept model al construirii
societății globale.

4.1.4. Uniunea Europeană și mediul internaţional de securitate


Nivelul global al mediului de securitate releva mai multe tendințe ce au influență în
planul securității.
Globalizarea constituie cea mai previzibilă evoluție a mediului de securitate internațional.
În procesul de elaborare a unei strategii solide de securitate, Europa caută să găsească răspunsuri la
întrebări și soluții la multiple probleme legate pe de-o parte de dorința de unificare a statelor
continentului iar pe de altă parte de amploarea riscurilor, amenințărilor și a pericolelor care au drept
țintă Europa, mai ales în contextul globalizării.
4.1.4.1. Obiectivele strategice și direcţiile securităţii europene

65
Strategia de securitate europeană se axează pe patru domenii majore:
- promovarea dezvoltarii durabile și a coeziunii economice și sociale;
- dezvoltarea bogăției culturale europene;
- păstrarea drepturilor și libertăților;
- afirmarea identității europene în lume.

4.2.
ANALIZA ELEMENTELOR DE DREPT COMPARAT PRIVIND MĂSURILE LUATE DE
STATE PENTRU MENȚINEREA ORDINII PUBLICE ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ

4.2.1. Aspecte de drept comparat specifice statelor membre ale Uniunii Europene

În capitolul II am făcut o analiză privind domeniile de interes care pot afecta ordinea și
siguranța publică, astfel urmează ca în prezentul capitol să fac referire la câteva aspecte de drept
comparat privind reglementările legislative din câteva state.
Reglementările legislative referitoare la traficul de persoane diferă de la o țară la alta.
Astfel, multe țări au ratificat Protocolul ONU privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea
traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția ONU împotriva
criminalității transnaționale organizate, promulgând legi speciale anti-trafic în conformitate cu acesta,
în timp ce alte țări sunt în procesul de elaborare și implementare a unor astfel de măsuri. Unele țări
aplică legile și construiesc mecanisme specifice de coordonare pentru a rezolva problema, altele
sunt înca în faza preliminară.
4.2.2. Legislatia statelor noncomunitare

66
CAPITOLUL V

MANAGEMENTUL COOPERĂRII INTERNAŢIONALE ÎN MATERIE DE ORDINE


PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ

5.1.STRUCTURI EUROPENE ŞI INTERNAŢIONALE DE COOPERARE


POLIŢIENEASCĂ

5.1.1. Oficiul European de Poliţie - Europol

5.1.1.1.Misiune şi istoric

Europol este organizaţia care se ocupă de aplicarea legii, în cadrul Uniunii Europene şi care
operează cu informaţiile referitoare la criminalitate. Obiectivul său este acela de a îmbunătăţi
eficacitatea şi cooperarea autorităţilor competente din statele membre, în ceea ce priveşte prevenirea
şi combaterea formelor grave de crimă internaţională organizată şi de terorism. Europol-ul are
misiunea de a-şi aduce o contribuţie semnificativă la acţiunea Uniunii Europene de aplicare a legii
împotriva crimei organizate şi a terorismului, concentrându-şi eforturile asupra organizaţiilor
criminale.
Înfiinţarea organizaţiei Europol a fost convenită prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea
Europeană, din 7 februarie 1992. Având sediul la Haga, în Olanda, Europol a început să-şi
desfăşoare activitatea pe 3 ianuarie 1994, sub denumirea de Unitatea Droguri Europol (EDU),
acţiunile sale fiind limitate la lupta împotriva drogurilor. Treptat, s-au adăugat şi alte domenii
importante de criminalitate. 128

_______________________
128. Ion Suceavă, Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, București, 2007, p.

67
5.1.1.2.Managementul şi controlul Europolului

Europol-ul răspunde în faţa Consiliului Miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne. Consiliul


răspunde de îndrumarea şi controlul Europol-ului. El numeşte Directorul şi Directorii adjuncţi şi
aprobă bugetul. Din Consiliul de Miniştri fac parte reprezentanţi ai tuturor statelor membre, iar
cerinţa ca deciziile să se ia în unanimitate ajută la asigurarea unui control democratic asupra
Europol-ului. Consiliul de Administraţie al Europol-ului include câte un reprezentant din fiecare
stat membru şi are sarcina principală de a supraveghea activităţile organizaţiei. Organismul Comun
de Supraveghere, din care fac parte doi experţi în protecţia datelor din fiecare stat membru,
monitorizează conţinutul şi modul de utilizare a tuturor datelor personale deţinute de Europol. 129
5.1.1.3.Rolul Europol
Europol-ul sprijină activităţile de aplicare a legii desfăşurate de statele membre, îndreptate în
special împotriva:
 traficului ilegal de droguri;
 reţelelor ilegale de imigraţie;
 terorismului;
 falsificării banilor (falsificarea monedei euro) şi a altor mijloace de plată;
 traficului cu fiinţe umane inclusiv pornografia infantilă;
 traficului ilegal cu vehicule;
 spălării banilor.

5.1.1.4.Sistemul computerizat al Europol-ului (TECS) 130

În Convenţia Europol se stipulează că Europol-ul va înfiinţa şi păstra un sistem computerizat,


pentru a permite introducerea, accesul şi analizarea datelor. Convenţia prevede un cadru strict
pentru a garanta protejarea drepturilor persoanelor şi a datelor, precum şi controlul, supravegherea
şi siguranţa acestora din urmă. Sistemul computerizat al Europol-ului (TECS) va avea trei
componente principale:
- un sistem informaţional;
- un sistem de analiză;
- un sistem de index.
_____________________
129. www.europa.eu.int/
130. Ion Suceavă, Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, București, 2007, p.569

68
5.1.2.Cooperarea Schengen

La 14 iunie 1985, Republica Federala Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg si Olanda au semnat
Acordul Schengen (Schengen fiind o localitate din Luxemburg) cu privire la abolirea treptata a
controlului vamal comun acestor țări care doreau să stabilească o zonă fără restricţii privind
circulaţia persoanelor şi a mărfurilor, în care controalele la frontieră dintre ţările participante să fie
eliminate şi să existe o cooperare mai strânsă în vederea combaterii criminalităţii transnaţionale.
Ulterior, cooperarea Schengen a fost incorporată în cooperarea UE şi include în prezent toate statele
membre ale Uniunii Europene, mai puţin Irlanda şi Marea Britanie.

5.1.3. Frontex – Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la


Frontierele Externe ale Statelor Membre

FRONTEX 131 , Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la


Graniţele Externe ale Statelor Membre, va coordona toate activităţile forţelor naţionale de
frontieră la graniţele externe ale Uniunii Europene lărgite.
Agenţia a fost înfiinţată pe baza unui regulament şi după multe discuţii, în octombrie 2004, iar
ca sediu a fost ales oraşul Varşovia, în aprilie 2005..

__________________
131. European Agency for the Management of Operational Cooperation at the External Borders of the Member States.

69
5.1.4.Colegiul European de Poliţie – CEPOL
Colegiul European de Poliţie (CEPOL) este o Academie pentru pregătirea ofiţerilor de poliţie
superiori şi de rang mediu din Uniunea Europeană. Misiunea sa este de a ajuta forţele de poliţie
naţionale în lupta lor împotriva criminalităţii, în special împotriva criminalităţii trans-frontaliere.
Începând cu anul 2001, Colegiul European de Poliţie (CEPOL), care uneşte instituţiile naţionale de
pregătire poliţienească ale Statelor Membre, a oferit cursuri ofiţerilor superiori din cadrul Statelor
Membre cu scopul de a creşte cunoştinţele acestora în domeniul sistemelor naţionale de poliţie,
referitor la instrumentele şi mecanismele de cooperare ale UE, cât şi referitor la o largă categorie de
subiecte specifice, cum ar fi combaterea terorismului, migraţia ilegală şi controlul frontierelor sau
traficul cu fiinţe umane.

5.1.5.Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale – INTERPOL (O.I.P.C. – INTERPOL)

Rolul Interpolului

INTERPOL - organizaţie internaţională, interguvernamentală care, conform Statutului, asigură şi


dezvoltă asistenţa reciprocă între autorităţile de poliţie ale ţărilor membre, in prevenirea şi
reprimarea criminalităţii de drept comun în cadrul legilor existente în fiecare ţară şi în spiritul
Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Interpol este un intermediar în colaborarea practică a poliţiei criminale a diferitor ţări şi
activează ca un centru mondial unic de elaborare a unei strategii şi tactici poliţieneşti comune de
combatere a criminalităţii internaţionale.
În activitatea sa, Interpol respectă principiile de neamestec în afacerile interne ale statelor
membre, în problemele cu caracter politic, militar, religios sau rasial.

Interpolul132 reuneşte în prezent 181 state-membre şi o echipă de poliţişti din toată lumea
lucrează la sediul lui. Structura Interpolului a evoluat pe parcursul anilor. Rolul lui constă în
asigurarea şi dezvoltarea cooperării poliţieneşti internaţionale, activitatea sa având drept scop
apărarea şi respectarea drepturilor omului, încurajarea creării serviciilor menite să contribuie la
prevenirea şi reprimarea infracţiunilor.
_________________
132.Ion Suceavă, Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, București, 2007, p.398

70
5.2. STRUCTURI DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ LA NIVEL INTERN

5.2.1.Organizarea şi competenţele Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională

Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională este direcţia generală în subordinea


M.I.R.A., care asigură legăturile operative dintre autorităţile competente române şi ataşaţii de
afaceri interne şi ofiţerii de legătură ai M.I.R.A. acreditaţi în alte state sau la organizaţii/organisme
internaţionale, dintre ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură străini acreditaţi la Bucureşti şi
autorităţile române competente, precum şi gestionarea fluxului informaţional de interes operativ
aferent cooperării internaţionale derulată de structurile specializate ale M.I.R.A. prin celelalte
canale de cooperare poliţieneşti: Interpol, Europol, SIRENE, Centrul SECI.

5.3. INTERFERENŢA COOPERĂRII INTERNAŢIONALE POLIŢIENEŞTI CU CEA


NAŢIONALĂ

5.3.1.Cooperarea cu Europol prin intermediul Unităţii Naţionale Europol

Europol este organizaţia care se ocupă de aplicarea legii în cadrul Uniunii Europene şi care
operează cu informaţiile referitoare la criminalitate. Obiectivul său este acela de a îmbunătăţi
cooperarea autorităţilor competente din statele membre în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea
formelor grave de crimă internaţională organizată şi de terorism. Europol-ul are misiunea de a-şi
aduce o contribuţie semnificativă la acţiunea Uniunii Europene de aplicare a legii împotriva crimei
organizate şi a terorismului, concentrându-şi eforturile asupra organizaţiilor criminale.
Dat fiind faptul că activităţile din sfera crimei organizate nu se opresc la graniţele naţionale,
Europol şi-a îmbunătăţit modalităţile de cooperare privind aplicarea legii internaţionale prin
negocierea de acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state şi organizaţii internaţionale,
după cum urmează: Bulgaria, Columbia, Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană, inclusiv
Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF), Eurojust, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi
Dependenţei de Droguri, Islanda, Interpol, Norvegia, Elveţia, Turcia, Statele Unite ale Americii,

71
Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea, Organizaţia Mondială a Vămilor, România şi
Rusia. 133
Se impune asigurarea convergenței acțiunilor tuturor instituțiilor naționale cu atribuții în
domeniul securității prin armonizarea reglementărilor interne cu cele comunitare, perfecționarea
mecanismelor de cooperare interinstituțională și adaptarea activității la standardele de performanță .
Este important, totodată dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor cu serviciile omologe din
statele membre precum și asigurarea necesităților pe linia resurselor umane și continuarea
procesului de pregătire și perfecționarea profesională.

__________________
133.www.europa.eu/

72
CAPITOLUL VI

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA ÎN MATERIA


PERFECȚIONĂRII REGLEMENTĂRILOR JURIDICE ȘI A STRUCTURILOR
ORGANIZATORICE DE ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ

În mod evident, rămân multe de făcut pentru a ne îmbogăți cunoștințele privind ordinea publică
și siguranța națională și modul în care să ne folosim de ele pentru a crea reguli sociale, norme
principii, instituții și organizații care să atenueze temporar-dacă nu să rezolve- dilemele securității
adânc înrădăcinate în condiția umană, ce se multiplică și se complică din cauza apariției unei
societăți mondiale pentru prima dată în evoluția unei specii înarmate și tot pentru prima dată având
cunoștințele și mijloacele necesare pentru a se autodistruge.
Așa cum au arătat numeroase autori în lucrări de specialitate, dintre care amintim pe figura
luminoasă a unuia dintre cei mai străluciți conducători pe care Poliția Română i-a avut: dr. Eugen
Bianu, cel care printre altele ne-a lăsat moștenire și cele zece porunci ale polițistului român, în
prefața lucrării : ― acolo unde nu este ordine și pace, să oprește evoluția civilizației, să stânjenește
progresul social și național ― sau așa cum au afirmat și reputați autori din zilele noastre precum prof.
univ. dr. Ion Suceavă, Gheorghe Popa și alții, concluzionăm și noi că, pentru societatea
românească, asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine și siguranță publică reprezintă o
prioritate, întrucât doar într-un asemenea cadru viața își poate urma un curs firesc, iar toate
activitățile sociale și economice se pot desfășura în condiții de siguranță.
În consecință, necesitatea armonizării și compatibilizării sistemului românesc de ordine publică
cu cele din statele Uniunii Europene a generat căutări permanente pentru realizarea unui cadru
juridic și acțional eficient, care să răspundă transformărilor și obiectivelor preconizate în plan
structural și funcțional, prin asigurarea resurselor umane și financiare necesare materializării
acestora.
Fără a avea pretenția epuizării tuturor aspectelor propuse spre analiză, pe baza materialului
bibliografic studiat și a propriilor aprecieri, am încercat să realizăm în cadrul primului capitol o
delimitare a celor mai importante etape ale evoluției conceptului cooperării politienești
internaționale respectiv în cooperarea polițienească în cadrul Uniunii Europene prezentând în

73
paralel și concepția privind funcționarea organizațiilor și organismelor de ordine publică și
siguranța națională.
Unul dintre obiectivele comunitare majore, astfel cum se exprimă la articolele 29 și 30 ale
Tratatului privind Uniunea Europeană, este asigurarea unui nivel ridicat de siguranță a cetățenilor
într-un spațiu de libertate, securitate și justiție, prin dezvoltarea de acțiuni comune în domeniul
ordinii publice și siguranța națională în cadrul statelor membre.În acest context apare ca esențială
cooperarea polițienească.
Cu toate că, la nivelul de detaliu se pot constata progrese, Uniunea Europeană nu a ajuns, în
general, la o abordare comună în acest domeniu și astfel cooperarea polițienească în cadrul Uniunii
Europene a fost criticată întrucât actual nu asigură protecția perfectă a drepturilor fundamentale
neexistând garanții comune privind protecția principiilor constituționale.
Lipsa unei culturi organizaționale comune, a încrederii reciproce între autoritățile polițienești și
a disponibilității de a face schimb de informații în cadrul Uniunii Europene, respectiv multitudinea
de structuri în domeniul cooperării polițienești generează necesitatea asigurării complementarității
și coordonării de către un organism nou creat la nivelul Consiliului în vederea evitării riscului
suprapunerii de competențe.
În cuprinsul capitolului II am abordat problematica concepției Uniunii Europene privind
funcționarea organizațiilor și organismelor de ordine publică și siguranța națională.
Analizând aceste aspecte, conchidem că, dezvoltarea parteneriatelor trebuie axate pe patru
dimensiuni:
- extinderea și dezvoltarea relațiilor de cooperare în domeniul afacerilor interne cu Uniunea
Europeană, cu NATO și cu alte organizații internaționale specializate
- creșterea cooperării bilaterale, în special cu statele vecine pentru sprijinirea misiunilor
operative
- cooperarea inter- instituțională în aplicarea legii
- colaborarea cu mediul privat în dezvoltarea politicii de prevenire și pentru transferul de
cunoștințe de specialitate în domenii foarte specializate ( sisteme informaționale geografice,
tehnologia informației etc.)

În cadrul capitolului III am prezentat pe scurt forme de manifestare a încălcării ordinii


publice și siguranța națională, analizând și activitatea de relații internațională a României în
domeniul ordinii publice și siguranța națională.
Astfel considerăm necesară:
- continuarea dezvoltării componenței de cooperare la Marea Neagră, în special în privința
combaterii criminalității organizate

74
- susținerea activă a unei politici strategice a Uniunii Europene pentru frontierele externe
estice, în conformitate cu principiul solidarității
- continuarea participării la misiuni internaționale organizate sub egida ONU, UE sau altor
organisme internaționale
- îmbunătățirea cadrului legislativ pentru susținerea și dezvoltarea echipelor mixte ( de tip
task-force) pe baza experienței acumulate și bunelor practici dezvoltate la nivel european.
- perfecționarea mecanismelor, normelor și procedurilor, ca și dezvoltarea structurilor, forțelor
și mijloacelor specifice acestui domeniu, vizând cu prioritate :
1. prevenirea, rezolvarea stărilor de criză și gestiunea consecințelor
crizelor provocate de acțiuni teroriste
2. limitarea efectelor, înlăturarea consecințelor și restabilirea
activității normale în caz de atac cu arme de distrugere în masă
sau de accidente implicând substanțe radioactive, chimice sau
biologice
3. prevenirea și înlăturarea efectelor inundațiilor și a altor
consecințe provocate de schimbările climatice majore
4. prevenirea, înlăturarea efectelor și restabilirea funcționării
sistemelor economico-sociale în caz de cutremur major
5. restabilirea activității normale în caz de întrerupere a fluxurilor
vitale-energetice, alimentare, medicale, de comunicații etc,
6. înlăturarea urmărilor accidentelor industriale
7. prevenirea și contracararea efectelor pandemiilor.

Capitolul IV a fost consacrat analizei elementelor de drept comparat privind măsurile luate de
state pentru menținerea ordinii publice și siguranța națională.
În cuprinsul capitolului V am prezentat unele aspecte privind managementul cooperării
internaționale în materie de ordine publică și siguranța națională. Considerăm că, dezvoltarea unor
instituții responsabile, capabile să gestioneze într-o manieră unitară și coerentă, politicile și
prioritățile europene în materie, în acord cu propriile exigențe, dar și cu așteptările pertenerilor
europeni, este indispensabilă. Totodată se impune utilizarea tehnologiei informației prin
eficientizarea și debirocratizarea sistemului informațional din structurile administrative ( resurse
umane, logistică, financiar) respectiv descentralizarea mecanismelor decizionale și asigurarea unui
management consultativ ce are la bază comunicarea internă și cunoașterea problemelor personalului
pentru creșterea capacității și calității serviciilor oferite cetățenilor .

75
În acest sens, considerăm că ar fi util implementarea unui sistem de management al calității în
instituțiile din domeniul siguranței și ordinii publice respectiv reevaluarea sistemului de formare și
pregătire profesională a personalului și reașezarea acestuia pe principiul asimilării de competențe
profesionale( aptitudini, cunoștințe și atitudini) ce alcătuiesc standardele ocupaționale.
În condițiile noului mediu de securitate, imperativul evoluției democratice și profesionale a
acestora are nevoie de o nouă abordare-sistemică, profundă și cuprinzătoare, în condițiile în care
toate aceste instituții trebuie să acționeze într-un regim de coordonare profesionistă și eficientă. Ca
urmare, reforma sectorului de securitate impune transformarea profundă a instituțiilor, creșterea
calității actului de conducere, o mai bună cordonare națională a acestora și asigurarea integrării lor
funcționale în sistemele de securitate din care România este parte.
Eforturile vor viza consolidarea și profesionalizarea controlului civil asupra forțelor care au
responsabilități în domeniul securității naționale și se vor focaliza asupra structurilor, normelor,
relațiilor, misiunilor, instruirii și resurselor sistemului, cu strictă respectare a principiilor
democrației, eficienței, transparenței și non-partizanatului politic. Totodată acțiunile vor fi
focalizate asupra transformării în următoarele domenii: politică externă, apărare, activitatea de
informații, contrainformații și securitate.
Aceste neajunsuri m-au determinat la elaborarea unui Proiect de Convenție privind cooperarea în
spațiul european a organelor de ordine publică și siguranța națională în cadrul prezentului
capitol ( cap.VI), având drept scop:
a) unificarea legislației europene în domeniu și implementarea acesteia în
legislațiile internaționale
b) crearea unui organism la nivelul Consiliului european cu filiale în toate cele 27
de state membre care să coordoneze activitatea în domeniu
c) prezentarea anuală a unui raport din partea acestui organism către Consiliul și
Parlamentul European
d) crearea unui fond european special privind problema ordinii publice și siguranța
națională

76
Proiect de Convenție privind cooperarea în spațiul european a organelor de ordine
publică și siguranța națională

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta Convenție, state membre ale Uniunii


Europene,
ÎN TEMEIUL Actului Consiliului
FIIND CONȘTIENTE de problemele stringente care decurg din existența actelor de terorism,
traficul ilegal de droguri, precum și din alte forme grave de criminalitate internațională;
ÎNTRUCÂT este imperios necesar să se înregistreze progrese semnificative în solidaritatea și
cooperarea dintre statele membre ale Uniunii Europene, în special privind cooperarea organelor de
ordine publică și siguranța națională în spațiul european;
ÎNTRUCÂT astfel de progrese ar permite o mai bună apărare a ordinii publice și a securității;
ÎNTRUCÂT după înființarea Oficiului European de Poliție ( EUROPOL) prin Tratatul privind
Uniunea Europeană din 7 februarie 1992 s-au înregistrat progrese semnificative în domeniul
cooperării
FIIND CONȘTIENTE de obiectivul comun de îmbunătățire și perfecționare a cooperării
polițienești în combaterea terorismului, a traficului ilegal de droguri și a altor forme grave de
criminalitate internațională printr-un schimb constant, confidențial și intensiv de informații între
EUROPOL și unitățile naționale ale statelor membre;
PE BAZA ÎNȚELEGERII, ca formele de cooperare prevăzute în prezenta Convenție să nu
afecteze celelalte forme de cooperarea bilaterală sau multilaterală deja stabilite prin alte documente
DIN CONVINGEREA că în domeniul cooperării organelor de ordine publică și siguranța
națională trebuie acordată o atenție sporită apărării drepturilor fundamentale ale persoanelor și în
special protecției datelor personale ale acestora
ÎNTRUCÂT în urma activității Oficiului Europol desfășurate în acest domeniu s-au înregistrat
realizări importante iar activitățile efectuate în domeniul cooperării organelor de ordine publică și
siguranța națională nu aduc atingere prerogativelor Comunităților Europene, întrucât Europol și
Comunitățile Europene au un interes reciproc, în cadrul Uniunii Europene, să stabilească tipurile de
cooperare care să permită fiecăreia dintre ele să-și îndeplinească sarcinile într-un mod cât mai
eficient posibil,
CONVIN URMĂTOARELE
Articolul 1
Unificarea legislației europene în domeniu și implementarea acesteia în legislațiile internaționale
Articolul 2

77
Crearea unui organism la nivelul Consiliului European cu filiale în toate cele 27 state membre care
să coordoneze activitatea în domeniu
Articolul 3
Prezentarea anuală a unui raport din partea acestui organism către Consiliul și Parlamentul
European.
Articolul 4
Crearea unui fond european exclusiv pe problema ordinii publice și siguranța națională.

Prezenta Convenție intră în vigoare odată cu ratificarea a cel puțin 2/3 din totalul celor 27 de
state membre.

Managementul întrebuinţării organelor de ordine publică și siguranța națională constituie o


preocupare constantă de unire a eforturilor în scopul lichidării conflictelor la nivelul statelor
europene, indiferent de tipul acestora, o abordare complexă a situațiilor care le generează, cu accent
deosebit pe modalitățile concrete de soluționare a crizei.
Astfel considerăm ar fi utilă ca, la nivelul statelor europene să existe ofițeri de legătură în
următoarele domenii:
- traficul de persoane
- traficul și consumul de stupefiante și substanțe psihotrope
- traficul de armament
- traficul de obiecte de patrimoniu
- criminalitatea ecologică, având în vedere faptul că, actual există un singur ofițer de
legătură, ceea ce poate constitui un impediment de ordin operațional în calea combaterii
terorismului și a criminalității organizate în Uniunea Europeană.
În vederea combaterii eficientă a terorismului și a criminalității organizate în Uniunea Europeană,
cooperarea operațională dintre autoritățile polițienești, autoritățile vamale, poliția de frontieră și alte
autorități specializate competente din statele membre trebuie să fie extinsă.
Astfel se impune propunerea de modernizare a structurilor care au responsabilități în
domeniul securității naționale și cooperarea acestora cu societatea civilă.
Securitatea cetățenilor este legat intrinsec de modul în care legislația permite serviciilor să acționeze
eficient pentru prevenirea și contracararea riscurilor și amenințărilor actuale.
O ultimă remarcă desprinsă din concluziile de mai sus vizează necesitatea influențării nivelului
strategic de către cel operațional, sens în care, considerăm că, deși determinarea și condiționarea
cooperării la nivel național de cea impusă la nivel european este necesară și utilă, în special, trebuie
valorificate soluțiile identificate de sistemul organelor polițienești naționale și de alte organe

78
preocupate de asigurarea ordinii publice și securității de stat, sub aspect legal, instituțional și
operațional .
Procesul de elaborare și adaptare a cadrului legislativ și dispozițional în acest scop, a vizat
delimitarea mai clară a competențelor și atribuțiilor instituțiilor implicate, precum și alinierea la
standardele din spațiul european, fiind adoptate acte normative absolut necesare. Această nouă
abordare a impus reformarea forțelor din structura Poliției Române, în vederea apropierii poliției de
comunitate, reducerea timpului de răspuns la evenimentele semnalate, eficientizării activității de
menținere a ordinii publice prin creșterea numărului de polițiști în dispozitivele de siguranță
publică, a nivelului de pregătire a acestora, precum și prin realizarea unui management flexibil,
descentralizării actului decizional de la nivel central la nivelul polițiilor municipale și orășenești.
Este nevoie de creșterea puterii intelectuale și operaționale a organelor de ordine publică și
siguranța națională pentru a putea răspunde provocărilor unei lumi profund schimbate din punct de
vedere al securității, al dinamicii geopolitice, al contextului strategic și economic.
Legea nr.1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe
actualizată și modificată prin O.U.G. nr. 154/2001 și 98/2004 nu oferă un cadru legislativ
corespunzător pentru măsurile de adaptare la practica serviciilor de informații din comunitatea
europeană și euroatlantică. Unele atribuții ale serviciului au fost preluate fie din Legea nr.
51/1991 privind siguranța națională a României fie din alte acte normative.
Legea 51/1991 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 8 iulie 1991, chiar înainte de
prima Constituție a României după 1989.
În asemenea condiții rezultă fără echivoc că, majoritatea normelor în vigoare din acest act normativ
au căzut în desuetitudine, fiind depășite în prezent, după ce România a devenit membră NATO și
U.E., iar Constituția a fost deja modificată în anul 2003.
Așa cum statuează și Viziunea Strategică 2007-2010 a SRI ( aprobată în iunie 2007 de
CSAT),sporirea și diversificarea beneficiarilor legali, care solicită produse intelligence consistente
și variate, fundamentează nevoia de transformare, adaptare și modernizare a tuturor participanților
cu atribuții în domeniul siguranței naționale având în vedere faptul că, eficiența procesului
decizional național și, mai nou, comunitar și aliat, depinde preponderent de identificarea anticipată,
analizarea și înțelegerea provocărilor și oportunităților strategice.
Apartenența UE și NATO implică asumarea unor noi responsabilități și adaptarea conceptuală și
funcțională a instituțiilor din sectorul de securitate, prin prisma conectării României la dinamica
acestor două organizații, în care securitatea este indivizibilă, iar garantarea ei se face în comun.
Majoritatea instituțiilor cu atribuții în securitate națională și-au modificat deja cadrul normativ.
Pachetul aflat în dezbaterea Parlamentului conține legi care structurează organizarea SRI, SIE, a
contrainformațiilor și Statutul ofițerului de informații.

79
Proiectul de Lege privind Statutul ofițerilor de informații, adoptat de Senat, în prezent în dezbatere
la Comisiile permanente ale Camerei Deputaților, urmează să reglementeze cariera profesională,
drepturile și obligațiile ofițerilor de informații, arătând că, se impune demilitarizarea datorită
faptului că, lucrul într-un registru militar îngrădește activitatea ofițerului de informații.
Demilitarizarea reprezenta un pas profesional înainte pentru un serviciu de informații, acela de a
crea acel corp al ofițerului de informații care are o activitate specifică, diferită de cea militară,
conferit de obligațiile profesionale specifice, precum și de riscurile la care se expun în procesul
îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.
Totodată noile legi vor asigura ajustări suplimentare pentru îmbunătățirea cooperării organelor de
stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale cu societatea civilă, extrem de importantă în
prezent, totodată se impune conjugarea forțelor în cadrul mecanismelor de cooperare internațională.
În baza concluziilor mai sus prezentate am permis formularea unor propuneri de lege ferenda
astfel:
a)Ordonanță de urgență
pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/1998 privind organizarea și
funcționarea Serviciului de Informații Externe
Art. I. – Legea nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații
Externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. , cu modificările și
completările ulterioare, se modifică și completează după cum urmează:
1. După alineatul 1 al articolului 11 se introduce un nou alineat, alin.2, cu următorul
cuprins:
Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării precum și în temeiul acordurilor
bilaterale Serviciul de Informații Externe poate coopera în vederea procurării unor date
sau documente necesare îndeplinirii atribuțiilor sale cu organisme similare din spațiul
european sau internațional.
2. Articolul 16 se va modifica și va avea următorul cuprins:
Cadrele Serviciului de Informații Externe care sunt învestite cu exercițiul autorității
publice au toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici cu
INTELLIGENCE – statut special reglementat de Statutul ofițerilor de informații.
Deși Proiectul de Lege privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații
Externe aduce numeroase îmbunătățiri în acest domeniu până la intrarea ei în vigoare
considerăm imperios necesar introducerea acestor modificări .
Contracararea actualelor amenințări complexe presupune adoptarea unei maniere integrate de
răspuns, implicând elemente politice, sociale, diplomatice, informaționale, militare și de altă natură,
care necesită:

80
- intensificarea relaționării cu beneficiarii informațiilor de securitate națională
- amplificarea cooperării între structurile specializate din domeniul securității naționale
- deschiderea unor canale de comunicare și cooperarea între analiștii de securitate și
specialiști din mediul academic sau centre de cercetare
- crearea unui mediu organizațional de stimulare a analizei și asigurare a unei pregătiri în
analiza de INTELLIGENCE.
În esență, fără o flexibilizare legislativă , organizațională, metodologică și tehnologică, agențiile de
securitate vor fi în situația de a nu putea să monitorizeze și să reacționeze prompt la amenințarea
reprezentată de transferul extremismului din lumea virtuală.( International Conference on
Intelligence and Security Informatics, 2008.)

Începând cu 1 iulie 2008 a intrat în vigoare noua schemă de organizare a Serviciului Român de
Informații, aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării în data de 25 martie 2008.
Noua structură a SRI reprezintă un reper important destinat debirocratizării și eficientizării
activității de intelligence.
Reorganizarea aduce ca principale elemente de noutate trei aspecte fundamentale:
- creșterea capacității operaționale printr-un management modern al activității de
informații
- dinamica activității SRI și adaptarea la noile riscuri de securitate
- o nouă orientare și deschidere spre dezvoltarea cooperării cu societatea civilă.
În acest sens se impune crearea unei Direcții Programe de Comunicare cu responsabilități pe
dezvoltarea comunicării active cu media și promovarea culturii de securitate, dezvoltarea cooperării
cu mediul universitar în derularea în comun a unor proiecte de cercetare academică în zona
securității naționale și îmbunătățirea în cooperare cu mediul academic a programelor proprii de
formare profesională în domeniul informațiilor și intelligence.
În data de 12.11.2010 va avea loc cea de-a XVI –a Sesiune de Comunicări Științifice cu
participare internațională având ca tematica : INTELLIGENCE PENTRU SECOLUL XXI:
ANALIZĂ ȘI DECIZIE STRATEGICĂ ÎNTR-UN MEDIU DE SECURITATE COMPLEX cu
următoarele secțiuni:
Secțiunea 1: Modelarea comunităților de intelligence într-o lume în continuă schimbare
Secțiunea 2: Limitele cunoașterii și capacitatea de anticipare și acțiune strategică
Secțiunea 3: OSINT: tendințe și implicații
Secțiunea 4: Etica, responsabilizare și comunicare în cultura intelligence .
OSINT constituie o componentă vitală a arhitecturii procesului de intelligence( alături de cele 6
laturi: SIGINT- signals intelligence

81
MASINT- measurement and signature intelligence
IMINT – imagery intelligence
HUMINT- human intelligence, counter intelligence și technical intelligence.
Informațiile obținute din surse deschise reprezintă fundamentul cooperării dintre civili și militari și
cadrul împărtășirii bilaterale de informații clasificate provenind de la serviciile secrete.
În concepția contemporană, analiza informațiilor are rolul de a proteja decizia de pericolul
paralizant al suprainformării. Astfel succesele obținute prin exploatarea la adevărata lor valoare și
trăsăturile specifice au determinat creșterea interesului față de OSINT, în special în rândul
instituțiilor abilitate cu apărarea, ordinea publică și securitatea în plan național, regional și
internațional.
În mod asemănător proiectul de lege nr. 276 din 04.05.2010 pentru modificarea și completarea
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării
polițienești internaționale acordă o atenție sporită intensificării eforturilor pentru satisfacerea
cerințelor privind înzestrarea forțelor care participă la misiuni internaționale. Totodată are ca scop
dezvoltarea relațiilor de colaborare cu structuri similare din străinătate, în baza acordurilor și
tratatelor încheiate de Guvernul României cu alte state și în cadrul organismelor și instituțiilor cu
caracter regional și subregional.
Colaborarea pe plan extern în domeniul ordinii publice și siguranța națională va urmări
perfecționarea propriilor structuri organizatorice, a metodelor și mijloacelor de muncă, pregătirea
superioară a personalului și realizarea sprijinului reciproc în lupta împotriva criminalității pe spațiul
european și internațional.

82
BIBLIOGRAFIE

I.ACTE NORMATIVE
A. Instrumente juridice internaționale- conform Anexa 1
B. Acte juridice interne

1.Constituţia României.
2.Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, în „Monitorul Oficial‖, nr. 163
din 7 august 1991.
3.Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, în
„Monitorul Oficial‖, nr. 33 din 3 martie 1992.
4.Hotărârea Parlamentului României nr. 30 din 23 iunie 1993 privind organizarea şi
funcţionarea Comisiei Comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru
exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, în „Monitorul Oficial‖, nr. 133
din 23 iunie 1993.
5.Legea nr. 45/1994 privind apărarea naţională a României.
6.Legea nr. 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii
Speciale, în „Monitorul Oficial‖, nr.169 din 30 iulie 1996.
7.Legea 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, în
„Monitorul Oficial‖, nr. 7 din 12 ianuarie 1998, republicată.
8.Legea 366/2002 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr.
154/2001 pentru modificarea şi completarea Legii 1/1998 privind organizarea şi
funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe.
9.Legea 191 din 19 octombrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de
Protecţie şi Pază, în „Monitorul Oficial‖, nr. 402 din 22 octombrie 1998.
10.Hotărârea Parlamentului României nr. 44 din 28 octombrie 1998 privind constituirea,
organizarea şi funcţionarea Comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului de
Informaţii externe, în „Monitorul Oficial‖, nr. 417 din 5 noiembrie 1998.
11.Hotărârea nr. 318 din 20 aprilie 2000 pentru aprobarea Strategiei militare a României,
în „Monitorul Oficial‖, nr. 191 din 4 mai 2000.
12.Hotărârea nr. 14 din 13 ianuarie 2000 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei
interdepartamentale pentru integrarea României în NATO, în „Monitorul Oficial‖, nr. 17
din 18 ianuarie 2000.

83
13.Hotărârea Guvernului României nr. 318/200 pentru aprobarea Strategiei militare a
României, în „Monitorul Oficial‖, nr. 191 din 4 mai 2000.
14.Hotărârea Guvernului României nr. 864 din 28 septembrie 2000 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Securitate, în „Monitorul Oficial‖,
nr. 495 din 10 octombrie 2000.
15.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Romîniei nr. 14 din 26 ianuarie 2001, privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, în „Monitorul Oficial‖, nr.
65 din 7 februarie 2001.
16.Regulament din 20 decembrie 2000 privind aplicarea dispoziţiilor Legii 143/2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în „Monitorul Oficial‖, nr.
46 din 29 ianuarie 2001.
17.Hotărârea Guvernului României nr. 328 din 22 martie 2001 privind înfiinţarea
Comisiei Naţionale pentru integrarea României în NATO, în „Monitorul Oficial‖, nr.
151 din 28 martie 2001.
18.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 141 din 25 octombrie 2001 pentru
sancţionarea unor acte de terorism, în „Monitorul Oficial‖, nr. 691 din 31 octombrie
2001.
19.Hotărârea Guvernului României nr. 1065 din 2001 privind aprobarea Programului
naţional de prevenire a corupţiei şi a Planului naţional de acţiune împotriva corupţiei, în
„Monitorul Oficial‖, nr. 728 din 11 noiembrie 2001.
20.Rezoluţia Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 1373 din 2001
privind combaterea terorismului internaţional, în „Monitorul Oficial‖, nr. 769 din 3
decembrie 2001.
21.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 153 din 21 noiembrie 2001 pentru
aplicarea Rezoluţiei nr. 1373/2001 a Consiliului de Securitate al ONU privind
combaterea terorismului internaţional, în „Monitorul Oficial‖, nr. 769 din 3 decembrie
2001.
22.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 159 din 27 noiembrie 2001 pentru
prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar bancar în scopul finanţării de acte
de terorism, în „Monitorul Oficial‖, nr. 802 din 14 decembrie 2001.
23.Hotărârea Parlamentului României nr. 36 din 18 decembrie 2001 privind adoptarea
Strategie de securitate naţională a României, în „Monitorul Oficial‖, nr. 822 din 20
decembrie 2001.
24.Hotăreârea CSAT nr. 36 din 5 aprilie 2002 privind Strategia naţională de prevenire şi
combatere a terorismului.

84
25.Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, în
„Monitorul Oficial‖, nr. 248 din 12 aprilie 2002.
26.Hotărârea nr. 353 din 15 aprilie 2002 pentru aprobarea Normelor privind protecţia
informaţiilor clasificate ale organizaiţiei Tratatului Atlanticului de Nord în România, în
„Monitorul Oficial‖, nr. 315 din 13 mai 2002.
27.Hotărârea nr. 354 din 15 aprilie 2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Agenţiei de Acreditare de Securitate, Agenţiei de Securitate pentru Informatică şi
Agenţiei pentru Distribuirea Materialului Criptografic, în „Monitorul Oficial‖, nr. 315
din 13 mai 2002.
28.Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, în
„Monitorul Oficial‖, nr. 303 din 9 mai 2002.
29.Norme metodologice din 17 mai 2002 de aplicarea a Legii nr. 123/2001 privind
regimul străinilor din România, în „Monitorul Oficial‖, nr. 276 din 29 mai 2002.
30.Legea nr. 3000 din 17 mai 2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la
fabricarea ilicită a drogurilor, în „Monitorul Oficial‖, nr. 409 din 13 iunie 2002.
31.Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, în „Monitorul Oficial‖, nr. 440 din 24
iunie 2002.
32.Hotărârea nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de
protecţie a informaţiilor clasificate în România, în „Monitorul Oficial‖, nr. 485 din 5
iulie 2002.
33.Legea nr. 472 din 9 iulie 2002 privind aprobarea Ordinanţelor de Urgenţă a
Guvernului României nr. 141 din 2001 pentru sancţionarea unor acte de terorism şi a
unor fapte de încălcare a ordinii publice, în „Monitorul Oficial‖, nr. 524 din 18 iulie
2002.
34.Legea 415 din 10 iulie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem
de Apărare a Ţării, în „Monitorul Oficial‖, nr. 494 din 10 octombrie 2002.
35.Hotărârea Guvernului României nr. 845 din 31 iulie 2002, privind organizarea şi
funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.
36.Hotărârea nr. 1508 din 18 decembrie 2002 privind constituirea Comitetului Executiv
pentru Integrare Europeană, în „Monitorul Oficial‖, nr. 4 din 8 ianuarie 2003.

85
II.TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII. ARTICOLE
1. Adrian Iacob, Constantin Drăghici, Ciprian Constantin, Cristina Voinic, Drept polițienesc,
Editura Sitech, Craiova, 2008
2. Alexandru Dumitru, Corvin Nedelcu, Valentin Petre, Sistemul de securitate al Uniunii
Europene, Editura Moroșan, București, 2009
3. Andre Hutington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerii ordinii mondiale, Editura Antet,
Oradea, 1998.
4. Anghel Andreescu, Terorismul, analiză psihologică, Editura Timpers, Buc. 1999
5. Anghel Andreescu, Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane, Ed. MAI,
București, 2003
6. Apostol Gh., Andreescu A., Suceavă I., Cloșcă I, Drept umanitar, Editura Șansa SRL,
București, 1992.
7. Bălăceanu I., Revoluția tehnologică contemporană și impactul ei asupra potențialului de
război, Ed.A.I.S.M. București, 1998.
8. Bianca Selejan-Guțan, Spațiul european al drepturilor omului, Reforme. Practici.Provocări.
Editura C.H. Beck, București, 2008.
9. Brebu Vasile, Introducere în drept polițienesc român unificat, Editura Romfel, București,
1992.
10. Bușe Dorel, Managementul crizelor și conflictelor regionale, Editura Fundației,2004.
11. Buzan Barry, Popoarele, statele și teama, Editura Cartier, Chișinău, 2000.
12. Cearpin T., Toma Gh., Homotescu G., De la securitatea individuală la securitatea colectivă,
Editura Bioterra, București 2003.
13. Christian Gavalda, Gilbert Parleani, Droit des affaires de L Union Europeene, troisieme
edition, Ed. Litec, Paris , 1999
14. Chiriac Mircea-Dănuț, Politici și strategii de securitate la începutul secolului XXI, Editura
UNAp, București, 2009.
15. Coman Florian, Drept comunitar european, Editura Universul Juridic, București, 2003.
16. Coman Florian, Bughea Raluca Contanu, Drept comunitar european, Ediția a VI-a revăzută
și adăugită, Editura Pro Universitaria, București, 2008.
17. Florian Coman, Nicolae Purdă, Protecția juridică a drepturilor omului, Editura Era,
București, 1999.
18. Coman Florian, Contabilitate financiară și fiscalitate, editura Economică, București, 2009.
19. Cornel Darmasco-Dincă, Construcția securității naționale a României prin angajarea forțelor
de ordine publică, structurilor armatei și a celor de informații în gestionarea crizelor din
mediul de securitate intern și internațional, Editura Universitaria Craiova, 2008.
20. Costică Voicu – Spălarea banilor murdari, Ed. Sylvi, Bucureşti, 1999
21. Costică Voicu, Stefania-Georgeta Ungureanu, Adriana Camelia Voicu, - Investigarea
criminalităţii financiar-bancare- Ed. Polipress, Bucureşti, 2003
22. Costică Voicu, Florian Coman, Stefania- Georgeta Ungureanu, Drept internațional penal,
Editura Pro Universitaria, București, 2007.
23. Costică Voicu, Ștefan Eugen Prună, Managementul organizațional al poliției,Editura
Mediauno, București, 2007
24. Corciu Eugen, Băloi Aurel Mihail, Instituții de cooperare polițienească-Noțiuni introductive,
Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006.
25. C. Certo şi J. Peter, Strategic Management: Concepts and Applications, Chicago,
Austin press, 1995
26. Crăciun Claudiu, Stat, violență și suveranitate, Editura Tritonic, București, 2007.
27. Dan Vătăman, Organizații europene și euroatlantice, Editura Lumina Lex, București, 2008.
28. Dan Vătăman, România și relațiile internaționale, Editura Pro Universitaria, București,2009.
29. Dan Vătăman, Ion David, România și Uniunea Europeană,Editura Pro Universitaria,
București, 2008.
30. De Doelder, K. Tiedemann, La criminalite du comportement collectif, Kluwer, 1996

86
31. Dufour, Jean-Louis, Crizele internaționale, Editura Corint, București, 2002.
32. Dumitru Zamfir, Respectarea drepturilor omului în activitatea serviciilor de informații,
Editura RAO International Publishing Company, București, 2007.
33. Edward A. Kolodziej, Securitatea și relațiile internaționale, Editura Polirom, Iași, 2007
34. Emilia Mihai, Ajutoare de stat și politici publice europene, editura C.H. Beck,
București,2008.
35. Eugen Bianu, Ordinea obștească, Îndreptar profesional în știința polițienească, Lucrare
tipărită sub egida Asociației Române de Drept Umanitar sub îngrijirea prof. Univ. dr., Ion
Suceavă, Editura Coresi S.A., București, 2008.
36. Ernie Regher, Introduction in Armed Conflicts, report 2001, Project Ploughshares,
Waterloo, Ontario, 2002.
37. Francois Rene de Chateaubriand ( 1768-1848) Memorii de dincolo de mormânt. Anii
tinereții, Editura Trei , 2006
38. Gabriel –Florin Moisescu, Anghel Andreescu, Maricel Antipa, Terorismul –amenințare
majoră asupra democrației sec.XXI, Editura UNAp, București, 2004
39. Gabriel Oprea, Radu Timofte, Constantin Onișor, România- integrare și securitate, Editura
Balcanii și Europa, București, 2005.
40. Gary, Johns, Comportamentul organizaţional, Ed. Economică, Bucureşti, 2001
41. Gerard Desmaretz, Totul despre spionaj, Editura Polirom, Iași, 2002.
42. Gh. Pele, Ioan Hurdubaie, „INTERPOL şi criminalitatea internaţională‖ Editura
Secmi, 1983;
43. Gheorghe Popa, Cornel Ciocoiu, Concepția de asigurare a ordinii publice în România,
Editura UNAp, Carol I, București, 2006.
44. Gheorghe Toma, Anghel Andreescu, Conflictele sfîrșitului de mileniu, Editura Timpolis,
București, 2000.
45. Gheorghe Toma, Anghel Andreescu, Strategia apărării totale, Editura Amprit, București,
1999
46. Gheorghe Toma, Corneliu Baltă, Secretul managementului. Abilitatea conducerii, Editura
Ceres, București, 2001.
47. Ghica Luciana-Alexandra, Zulean Marian, Politica de securitate națională, Concepte,
instituții, procese, Editura Polirom,Iași, 2007.
48. Hurdubaie I, Cooperarea polițienească europeană, Editura MAI, București, 2003.
49. Iamandi Luca, Mara Ion, Statutul juridic al profesiei de polițist, Editura Pro Universitaria
București, 2008.
50. Ioan Dascălu şi colaboratorii, -Poliţiile naţionale şi unificarea Europeană, Ed. Grafoanaytis,
Ploieşti, 2007

51. Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea , -Drept instituţional comunitar european, ed. a V-a , Ed.
Actami, Bucureşti, 2000.

52. Ionel Cloșcă, Ion Suceavă, Tratat de drepturile omului, Ediția a II-a, Lucrare distinsă de
Academia Romînă cu premiul NICOLAE TITULESCU, Editura V.I.S. Print, București,
2003

53. Ioan Hurdubaie, Cooperarea judiciară europeană, Editura Ministerului


Administraţiei şi Internelor 2003
54. Ion Suceavă, Florian Coman, Criminalitatea şi Organizaţiile Internaţionale,
Editura Romcartexim 1997
55. Ion Suceava, INTERPOL- La început de mileniu, Editura Meronia, București, 2007

56. Ion Suceavă, Un om pentru istoria poliției, Dr. Eugen Bianu, Editura Coresi S.A. București,
2009

87
57. Ion Suceavă, Vulcanul Kosovo a erupt.- Revista Română de Drept Umanitar, nr.2 (60)2008.

58. Ion Sultănescu, Vasile Galiceanu, Legislație specifică poliției de ordine publică, editura All
Beck, București, 2001

59. Ionel Nicu Sava, Studii de securitate, Centrul Român de Studii Regionale, București, 2005.

60. Ivan S, Ioniță Tudor- Drept polițienesc, Editura Romfel, București, 1993.

61. Jean Callaghan, Frenz Kernic, Securitatea internațională și forțele armate, Editura Tritonic,
București, 2005.

62. Jerry E. Smith, Haarp- Arma supremă a conspirației, Editura Daksa, București, 2010

63. Koontz, H., Weihrich, H., Management, ediţia a 9 – a, McGraw-Hill Brook


Company, 1988.
64. Liviu Aron Deac, Ion Irimia, Curs de doctrine politico-militare, Editura AISM, București,
2001.
65. Onișor Constantin, Teoria strategiei militare, Editura AISM, București, 1999.
66. Maxwell, John, Descoperă liderul din tine, Ed. Amaltea, Bucureşti, 2001
67. Mânzala Traian, Rolul dreptului internațional în realizarea cooperării statelor în lupta contra
criminalității economice, Teza de doctorat, Academia de Științe a Moldovei, Chișinău, 2007.
68. Miclea Damian, Combaterea Crimei organizate –istoric, evoluţie, caracteristici,
69. vol. 1, Ed. MAI, 2004
70. Miclea Damian, Hăţişurile crimei organizate, Ed. Pigmalion, Ploieşti, 2001
71. Mureșan Doina, Dragoș Maria, Bușe Dorel, Securitate și insecuritate în Balcanii de Vest-
conflictul interetnic din noua Federație Iugoslavă ( 1995-2005), Editura Centrului Tehnic
Editorial al Armatei, București, 2008.
72. Mureșan Liviu, Pop Adrian, Bonciu Florin, Politica europeană de securitate și apărare-
element de influențare a acțiunilor României în domeniul politicii de securitate și apărare,
Editura Institutului European din România, București, 2004.
73. Nicolae Lupulescu, Drept umanitar, Editura C. H. Beck, București, 2009
74. Neagu, Nicolae, Managementul schimbării în Ministerul de Interne, Ed. MI, 2002
75. Petre Duțu, Mihai-Ștefan Dinu, Politica europeană de securitate și apărare-Cadrul de
manifestare și dezvoltare a intereselor de securitate națională, Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I‖, București, 2007.
76. Petrescu Stan, Mediul de securitate global și euroatlantic, Editura Militară, București, 2005.
77. Predescu Ovidiu, Mihuț Elena-Ana, Iancu Nicolaie, Criminalitatea transfrontalieră la granița
dintre prezent și viitor- Centru Euroregional de Prevenire și Combatere a Criminalității
transfrontaliere, Fundația Agora, Oradea, 2009.
78. Ștefan M, și colab. Securitatea mediului și mediul de securitate. Editura Printech, București,
2008.
79. Stoica M-Gh, Cătuţi C., Cooperarea poliţienească internaţională în România, Ed.
Regina din Arcadia, 2006
80. Strategia Uniunii Europene privind lupta împotriva drogurilor pentru perioada
2007-2012;
81. Tofller, A., Şocul viitorului, Ed. Antet, Bucureşti, 1998
82. Tudor Cearpin, Nicolae Ion , Managementul resurselor umane în domeniul ordinii publice,
Editura Universitas, București, 2000.
83. Vasile Pușcaș, Relații internaționale/ transnaționale. Editura Sincron, Cluj, 2005.
84. Vasile Troneci, Ioan Hurdubaie – „România în Interpol‖, Editura Ministerului de

88
Interne, 1994, Bucureşti

85. Viviana Onaca, Ioana Burduf, Wolfgang Schuster, Noi instrumente comunitare în domeniul
cooperării judiciare, Editura Euro Standard, București, 2010
86. Vlăsceanu, Mihaela, Organizaţii şi Comportament organizaţional, Ed. Polirom,
Iasi, 2004
87. Voicu, C., Teoria generală a dreptului, Editura Universul Juridic, București, 2006
88. Voicu, C., Prună Şt., Managementul poliţiei, Ed. MAI, 2006
89. Voicu, C., Prună Şt., Managementul organizațional al poliţiei, Ed. Mediauno,
2007,București
90. Voicu Costică- Acţiunile terorist- diversioniste şi implicaţiile acestora asupra securităţii
naţionale a României, Ed. M.I, 1996.
91. Voicu Costică, Sandu Florin şi colectiv-Managementul organizaţiilor în domeniul ordinii
publice , vol.I-II, M.I. 2001

92. Zbigniew Brzezinski, The Geostrategie Triad- Living with China, europe and Russia, The
Center for Strategic and International Studies Press, The CSIS Press, Washington, DC,
2001.

93. Zlate, Mielu, Leadership şi conducere, 2003, Ed. Teora, Bucureşti,


94. Zlate, Mielu, Tratat de psihologie managerială, vol.1, 2004, ed. Teora, Bucureşti
95. Zoltan Horvath, Handbook on the European Union, HVG-ORAC Publishing House,
Budapest, 2005.

ANEXA I
LISTA
cuprinzând acordurile interministeriale încheiate de minister cu parteneri externi, inclusiv
colaborările ministerului în cadrul unor acorduri interguvernamentale, cu precizarea actului
normativ prin care acestea au fost aprobate
ANEXA II
Comunicări, decizii, directive și regulamente comunitare

Link-uri utile

 UE online - http://www.europa.eu/
 Portalul "Your Europe" - http://europa.eu.int/youreurope/
 Centrul de Informare al Comisiei Europene în România - http://www.infoeuropa.ro/
 Departamentul pentru Afaceri Europene - http://www.dae.gov.ro/
 Misiunea României pe lângă UE - http://www.roumisue.org/
 Centrul Român de Informare de la Bruxelles - http://www.roinfocentre.be
89
 Euro Info Center RO 828 - http://www.euroinfo.ccivl.ro/
 Institutul European din România - http://www.ier.ro/
 Preşedinţia în exerciţiu a UE - http://www.eu2010.es/
 EUpolitix - http://www.eupolitix.com/
 EUexpans - http://www.euexpans.com/
 EurActiv - http://www.euractiv.com/
 Centrul Virtual de Cunoştinţe despre Europa - http://www.cvce.lu/
 Centru de Studii Strategice de Apărare și securitate- http://www.cssas.unap.ro
 Global Policy Forum- http://www.globalpolicy.org
 Ministerul Afacerilor Externe-http://www.mae.ro
 Uniunea Europeană- http://www.europa.eu.int
 Politica Europeană de Vecinătate-http://ec.europa.eu/world/enp/welcome_en.htm

90
91