Coordonator ştiinţific

prof. univ. dr. Anghel Andreescu

Conf. univ. dr. Ligia Iliescu Conf. univ. dr. Cătălin Enuţă
CRIMA ORGANIZATĂ ŞI
TERORISMUL ÎN CONTEXT ACTUAL

1
 Coordonator ştiinţific
prof. univ. dr. Anghel Andreescu
Conf. univ. dr. Ligia Iliescu Conf. univ. dr. Cătălin Enuţă

CRIMA ORGANIZATĂ
ŞI TERORISMUL ÎN
CONTEXT ACTUAL

Editura SITECH
Craiova, 2019
2
Corectura aparţine autorului.

© 2019 Autorul
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului. Orice reproducere integrală sau
parţială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lucrare, efectuate fără autorizaţia
autorului este ilicită şi constituie o contrafacere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate
utilizării sau citării justificate de interes ştiinţific, cu specificarea respectivei citări.

Editura SITECH face parte din lista editurilor românești acreditate de CNCSIS și de asemenea
face parte din lista editurilor cu prestigiul recunoscut de CNCS, prin CNATDCU, pentru
Panelul 4.

Editura SITECH Craiova, România

Aleea Teatrului, nr. 2, Bloc T1, parter
Tel/fax: 0251/414003
E-mail: editurasitech@yahoo.com; office@sitech.ro

ISBN 978-606-11-6879-8

3
 CUPRINS

INTRODUCERE...............................................................................................7
Capitolul I.........................................................................................................11
CADRUL METODOLOGICO-ȘTIINȚIFIC DE ANALIZĂ A
PROBLEMATICII..........................................................................................11
1.1. Scurt istoric privind fenomenul crimei organizate..................................11
1.2. Forme de manifestare a crimei organizate în lume.................................17
1.2.1. Modalități de operare.....................................................................20
1.2.2. Dinamica criminalității organizate transnaționale.........................22
1.2.3. Pericolele criminalității organizate transnaționale.........................23
1.2.4. Pericolele criminogene ale globalizării..........................................26
1.3. Economia de tranziție și corupția organizată..........................................36
1.4. Concepția Uniunii Europene în domeniul crimei organizate..................41
Capitolul II.......................................................................................................60
CRIMA ORGANIZATĂ ÎN ROMÂNIA ȘI EFECTELE ACESTEIA......60
2.1. Crima organizată în România și efectele acesteia...................................60
2.2. Traficul ilicit de droguri..........................................................................73
2.3. Falsificarea de monedă, a cardurilor și a cecurilor de călătorie..............89
2.4. Migrația ilegală........................................................................................97
2.5. Traficul de persoane..............................................................................107
2.6. Criminalitatea informatică.....................................................................119
2.7. Spălarea banilor.....................................................................................127
Capitolul III...................................................................................................138
TERORISMUL - DEFINIRE, ISTORIC ȘI MANIFESTARE.................138
3.1. Terorismul ca fenomen social - abordare istorică.................................141
3.2. Definiții și accepțiuni ale fenomenului de terorism..............................144
3.3. Grupări teroriste - mod de acțiune și zone de influență........................151
Statul Islamic în Irak și Levant..............................................................151
Al-Qaeda (Baza)....................................................................................152
Hezbollah...............................................................................................156
Hamas....................................................................................................158
Al-Gama’a al-Islamiya..........................................................................161
Al Jihad..................................................................................................163
Organizația Revoluționară 17 Noiembrie (17N)...................................165
Jihadul Islamic Palestinian (PIJ)..........................................................167
IRA Reală (RIRA)..................................................................................169
Lashkar-e-Tayyiba (LT).........................................................................170
3.4. Prezenta terorismului în România.........................................................173
4
 Al Fatah – Consiliul Revoluționar (Abu Nidal).....................................175
Frontul popular pentru eliberarea Palestinei (FPEP)..........................175
Frontul democrat pentru eliberarea Palestinei (FDEP).......................175
Avangărzile partidului eliberării (Forțele „AL SAIQA”).....................175
Al Fatah – Mișcarea de corecție (Abu Mussa)......................................175
Capitolul IV....................................................................................................180
TERORISMUL DUPĂ SEPTEMBRIE 2001.............................................180
4.1. Greșelile trecutului și marea amenințare teroristă după 2001...............180
4.2. Ideologia Islamică și Al Qaeda.............................................................203
4.3. Europa, ISIS și Islamul..........................................................................211
4.4. Migrația actuală și jihadiștii..................................................................215
Capitolul V.....................................................................................................225
DEMOCRAȚIA OCCIDENTALĂ, MIGRAȚIA ȘI TERORISMUL....225
5.1. Vulnerabilitățile Occidentului în fața amenințării Califatului Mondial. .225
5.2. Escaladarea fenomenului terorist în contextul migrației.......................229
5.3. Efectele migrației asupra securității Europei.........................................237
5.4. Ideologia Islamică în spațiul comunitar european.................................243
Capitolul VI....................................................................................................248
COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE ȘI TERORISMULUI ÎN
CONTEXT ACTUAL...................................................................................248
6.1. Cooperarea internațională - concept, noțiune, considerații...................248
6.2. Problematica și metodologia schimbului de informații.........................251
6.3. Structurile europene și internaționale care facilitează cooperarea........255
Oficiul European de Poliție - EUROPOL.............................................255
Colegiul European de Poliție- CEPOL.................................................266
Organizația Internațională de Poliție Criminală -INTERPOL.............267
Southeast European Cooperative Initiative - SECI...............................274
Cooperarea Schengen............................................................................277
Cooperarea prin Frontex.......................................................................286
6.4. Locul și rolul autorităților polițienești din România în cadrul acestei
cooperări................................................................................................288
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională.............................288
Biroul Național INTERPOL..................................................................292
Punctul Național Focal.........................................................................294
Unitatea Națională Europol..................................................................296
Serviciului SIRENE................................................................................297
Ofițerul de legătură și atașatul de afaceri interne................................299
CONCLUZII..................................................................................................306
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................308

5
 INTRODUCERE

Terorismul contemporan, în mod deosebit, a devenit amenințarea

majoră a democrației secolului XXI „cel mai mare rău al lumii contemporane”
sau boala secolului XXI. Definit de Putin, Bing Bangul unei noi ere istorice a
omenirii, un pol al noii ordini mondiale, mega terorism sau hiperterorism,
apreciat de Clinton drept „partea întunecată a globalizării care divide lumea în
bogați şi săraci, promovează competiția, dar și conflicte, alimentează
sentimentele de ură, eliberare, durere, concomitent cu crearea de noi relații și
interacțiuni de noi conglomerate sociale, politice și economice”.
Terorismul este un fenomen mai ușor de descris decât de definit,
menționându-se doar câteva din caracteristicile fenomenului terorist contemporan,
în special după evenimentele cruciale din 11 septembrie 2001.
Analiza acestei maladii trebuie făcute în contextul schimbărilor care
au avut loc în Europa, dar mai ales în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, a
statelor eșuate din aceste continente, precum: Libia, Siria, Irak, Yemen,
Afganistan, Somalia, etc., dar și al noii ordini mondiale pe cale a se instaura, de
fapt s-a încercat și nu s-a reușit decât o instabilitate cu consecințe grave, mai
ales pentru Europa.
Pentru statele europene și nu numai, problemele majore ale securității
interne se structurează în jurul evoluției alarmante a crimei organizate,
extremismului politic și a terorismului, cu tot cortegiul de amenințări și
implicații negative care decurg de aici.
Amenințarea teroristă, combinată cu această crimă organizată, a
reprezentat o provocare majoră pentru Uniunea Europeană.
Anterior momentului 11 septembrie 2001, terorismul și crima organizată
au fost deseori considerate fenomene separate, deși ele sunt într-o interdependență.
Realizarea Spațiului European vizează rezolvarea unor problem legate
de imigrații, azil, cooperare judiciară în materie civilă și penală în interiorul UE,
lupta împotriva criminalității și terorismului, dar și gestionarea frontierelor
comune, pentru ca UE să constituie un spațiu de libertate, Securitate și justiție,
cu respectarea drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept și
tradiții juridice ale statelor membre.
Strategia de Securitate a Uniunii Europene adoptată de Consiliul
European la 12.12.2003, consfințește cele de mai sus.
Europa s-a confruntat cu noi amenințări, iar cele teroriste sunt dispuse
la o violență fără limite, cu pierderi mari de vieți omenești, fapt demonstrat prin
mulțimea actelor teroriste în majoritatea statelor UE, precum: Spania, Marea
Britanie, Franța, Belgia, Germania, Italia, etc. Multele baze logistice ale
organizațiilor teroriste au fost descoperite în: Marea Britanie, Germania,

6
Spania, Belgia, etc.
Trebuie vizate și alte aspecte precum: resurse de apărare crescute, o
mai mare angajare a resurselor civile în situații de criză și post criză, capacitatea
diplomatică crescută, o mai bună colaborare în domeniul informațiilor secrete
între statele membre, etc.
S-a discutat mult, dar nu s-a realizat obiectivul strategic de constituire
a securității în vecinătatea apropiată a UE, ba chiar mai mult a fost decimat și
cel cate era, adică transformarea unor state dictatoriale în state eșuate, precum:
Libia, Irakul, Siria, Afganistanul, etc. și consecințele sunt dezastruoase pentru
securitatea Europei și a lumii.
Criminalitatea organizată transformă și afectează toate valorile care
reprezintă substanța moralei publice indispensabilă oricărei societăți, încrederea
oamenilor în valorile autentice este zdruncinată de dimensiunea profiturilor
ilicite a celor care au acumulat averi din activități criminale.
Organizațiile criminale evoluează în același sens cu restul economiei, iar
„mafia este inteligentă, abilă și rapidă. Mă tem că se află întotdeauna cu un pas
înaintea noastră.” (Judecătorul Giovanni Falcone, în Historia, nr. 67, iulie 2003).
Crima organizată urmează o evoluție destul de asemănătoare cu cea a
întreprinderilor legale. Maximizarea profiturilor reprezentând principalul lor
obiectiv.
Dacă ne referim la definiția dată de F.B.I., „crima organizată este o
întreprindere criminală permanentă care dispune de o structură bine organizată,
care se bazează pe teamă și corupție și a cărei motivație este obținerea unui
profit”. Pentru Interpol, crima organizată este „orice întreprindere sau grup de
persoane, angajate într-o activitate ilegală permanentă, care nu țin seama de
frontierele naționale și al căror obiectiv principal este profitul”.
Organizațiile criminale se comportă într-adevăr ca niște veritabile
conglomerate internaționale. Este din ce în ce mai greu să se stabilească
originea reală a veniturilor lor, atâta timp cât ele își investesc beneficiile
obținute din activități ilicite în economia legală după ce acestea au fost spălate.
Autoritățile italiene consideră de exemplu că jumătate din veniturile mafiei
siciliene provin din activități care au o aparență legală.
Organizațiile criminale prezintă, așadar, unele similitudini aparente cu
întreprinderile legale, dar comparația nu mai este valabilă dacă ne referim la
logica economică, la strategie, la inovație. Organizațiile mafiote se folosesc de
nișe, de sectoarele în care se poate pătrunde cu ușurință din cauza lacunelor din
sistemul legal. Ele sesizează toate oportunitățile pentru a intra în breșele lumii
economice, sociale și politice. Dezvoltarea lor este consecința capacității lor de
adaptare și de reacție la schimbările din lumea legală. Pentru a se dezvolta, o
întreprindere inovează, în timp ce o organizație criminală se adaptează și profită
de imperfecțiunile din sistemele juridico-economice.
Crima organizată își elaborează de multă vreme strategii de accedere la
putere prin forme legale, oferta grupurilor criminale de corupere depășind se
7
pare, un cadru politic aflat în perioada timpurie de dezvoltare democratică.
Cartea atrage atenția asupra unui fapt relevant: domeniile de interes ale
grupurilor organizate sunt susținute prin corupție, indiferent că o activitate
criminală este de trafic de droguri sau distrugere planificată a unei bănci:
întotdeauna este nevoie de cineva care „să se uite în altă parte la momentul
potrivit”.
Cartea se dorește a fi o abordare complexa a problematicii crimei
organizate și terorismului din perspectivă socială, economică, juridică și
instituțională, adresându-se tuturor celor interesați de identificarea unor soluții
eficiente pentru însănătoșirea societății românești.

8
 Capitolul I
CADRUL METODOLOGICO-ȘTIINȚIFIC DE ANALIZĂ
A PROBLEMATICII

1.1. Scurt istoric privind fenomenul crimei organizate.

Criminalitatea organizată constituie, în multe state, „răul" care

vlăguiește puterea societății, desființează integritatea autorității guvernamentale,
amenință siguranța cetățenilor și a agenților economici aflați în competiție,
inclusiv prin determinarea creșterii taxelor suportate de contribuabil ce se
adaugă la prețul mărfurilor, controlează perfid structuri sindicale și exercită o
puternică influență politică și economică prin infiltrarea în diferite afaceri
legale.
În același timp, în toate țările se apreciază că acest flagel, denumit și
criminalitate strategică, are o întindere și un conținut ce amenință o gamă extinsă
de interese ale unui stat. Violența fizică și intimidarea populației, precum și
dobândirea ilicită de proprietăți prin metode de acțiune ale criminalității
organizate, subminează bunăstarea economică și socială a statului, atacând
sistemul legislativ și structurile autorității publice. Criminalitatea strategică
creează o economie paralelă subterană, prin penetrarea și influențarea instituțiilor
conducând în final la pierderea încrederii cetățenilor în structurile statului și la
subminarea intereselor vitale ale unei națiuni în concurența internațională1.
Semnificația termenului de „crimă organizată" este unanim recunoscută
în doctrina penală și dreptul comparat, apreciindu-se că ea apare și capătă
amploare, însoțind dezvoltarea normală a societății, doar că metodele de
acțiune, în general, similare cu cele licite, sunt mult mai bine diversificate și, de
multe ori, net superioare față de cele de care dispun autoritățile.
O clasificare a tipurilor de infracțiuni realizată de sociologii americani
implică următoarele comportamente deviante sancționate de lege:
• infracțiunile stradale;
• infracțiunile contra moralei;
• infracțiuni ale gulerelor albe;
• crima corporativă;
• crima organizată2.
În literatura de specialitate, conceptul de crimă corporativă este inclus,
prin conținutul său, în infracționalitatea gulerelor albe, iar crima organizată este

1
Pavel Abraham – Corupția, Ed. Detectiv,București 2005, p. 205.
2
Rădulescu Sorin - Repere teoretice și metodologice ale crimei organizate, în Sociologie
românească, nr. 1-2 / 1995, p 27-28.
9
definită, de cele mai multe ori, ca fiind "o activitate infracțională desfășurată
de o structură sau organizație bine articulată, al cărei scop primar și înființare
sunt destinate obținerii unor profituri prin mijloace ilegale "3.
Din perspectivă economică, criminalitatea organizată a fost definită - în
analogie cu definiția lui Karl von Clausewitz - ca o continuare a comerțului,
însă prin alte mijloace, considerate definitorii pentru caracteristicile criminalității
organizate. Între trăsăturile specifice acestui tip de infracționalitate, șase au fost
considerate cele mai relevante de către experții întruniți la Napoli, în noiembrie
1994, pentru a analiza această problematică. Discuțiile purtate cu acea ocazie s-
au concretizat în elaborarea unui „Plan global de acțiune împotriva crimei
organizate transnaționale", adoptat de Conferința Ministerială Mondială, în
care sunt puse în evidență următoarele elemente caracteristice pentru criminalitatea
organizată:
• structură constituită în scop infracțional, riguros articulată și bine
conspirată;
• relații ierarhice sau personale care permit liderilor să controleze
grupul;
• violență, intimidare și corupție, ca metode de acțiune pentru obținerea
de profit, control al teritoriilor sau al piețelor;
• procedee ilicite și bine conspirate vizând infiltrarea în economia
legitimă;
• potențialul de extindere dincolo de granițele naționale;
• cooperarea cu alte grupuri criminale organizate.
Cu cât se identifică într-o măsură mai mare aceste elemente într-o rețea,
cu atât se poate spune că aceasta îndeplinește criteriile „criminalității organizate"4.
De asemenea, un document al Adunării Generale a Națiunilor Unite din
1993 definea criminalitatea organizată ca fiind o "formă a comerțului prin
mijloace ilegale, implicând amenințarea, constrângerea psihologică, forța
fizică, molestarea, corupția, șantajul sau alte metode și utilizarea de bunuri și
servicii ilicite ".
Criminalitatea organizată ia forme multiple, granița dintre "criminalitatea
organizată" și „infracționalitatea economică", întâlnită uneori în întreprinderile
legitime, fiind deseori foarte vagă. Legăturile dintre criminalitatea organizată și
afacerile subterane sunt marcate inclusiv în sfera politică, în momentul în care
actorii crimei și cei politici cooperează.
Convenția cadru a Națiunilor Unite împotriva crimei organizate5,
precizează că prin această infracțiune se înțeleg "activitățile unui grup de trei
sau mai multe persoane, cu legături de tip ierarhic sau relații personale de tip
familial, care permit liderilor lor să realizeze profituri sau să controleze teritorii
3
Conklin John – Criminology, Mac Millan Company, New York, 1992,p.42.
4
Pavel Abraham – Corupția, Ed. Detectiv,București 2005, p. 207.
5
Adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată de România prin Legea nr. 565/2002,
publicată în M. Of. nr. 813/2002.
10
sau piețe, interne sau străine, prin violență, intimidare sau corupție, atât prin
sprijinirea activității criminale, cât și prin infiltrarea în economia legitimă, pe
care o spoliază și subminează", în special prin:
• trafic ilicit de droguri sau substanțe psihotrope și spălarea banilor, așa
cum au fost definite în „Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de
stupefiante și substanțe psihotrope" 6;
• trafic de persoane, așa cum a fost definit în „Convenția pentru
suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituării altor persoane" din
02.12.19497;
• falsificarea de monedă, așa cum este prezentată în „Convenția
internațională pentru suprimarea falsului de monedă", din 20.07.19298;
• traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale, reglementat de „Convenția
UNESCO asupra mijloacelor de interzicere și prevenire a importului ilicit,
exportului și transferului drepturilor asupra proprietății culturale"9;
• furt de materiale nucleare, folosirea lor improprie sau amenințarea
folosirii lor împotriva publicului, așa cum au fost definite de „Convenția privind
protecția fizică a materialelor nucleare", din 3.03.198010;
• acte teroriste;
• trafic ilicit sau furt de arme și materiale explozive sau de aparatură
auxiliară;
• trafic ilicit sau furt de vehicule cu motor;
• corupere a oficialităților publice.
Prin această definiție s-a oferit fără îndoială posibilitatea să se
stabilească diversitatea de infracțiuni ce pot fi apreciate drept crimă organizată.
În lucrarea "Sociologia crimei și criminalității", Sorin Rădulescu și Dan
Banciu apreciază că, "fenomenul crimei organizate are trei caracteristici majore":
• furnizează bunuri și servicii greu de procurat sau prohibite, în scopul
obținerii unor profituri uriașe;
• corupe pentru a se proteja;
• folosește violența pentru a pedepsi11.
Iată de ce clasificarea corupției ca economică, politică și profesională își
pierde din valoare în contextul în care mecanismele sau determinanții interni ai
corupției sunt întotdeauna aceiași, diferind doar domeniul de acțiune, în funcție
6
Adoptată la Viena, la 20 dec. 1988, ratificată de România prin Legea nr.l 18/1992, publicată în
M. Of. nr.341/1992.
7
Ratificată de România prin Decretul nr.482/1954, publicat în B. Of. nr.46/1954.
8
Ratificată de România prin D-L nr.735/1938, publicat în M. Of. nr.296/1938.
9
Semnată la Paris, la 14 nov. 1970, ratificată de România prin Legea nr.79/1993, publicată în
M. Of. nr.268/1993.
10
Semnată la Viena la 3 martie 1980, Ratificată de România prin Legea nr. 78/1993, publicată
în M. Of. nr. 265/1993.
11
Rădulescu, Sorin și Banciu, Dan - Sociologia crimei și criminalității. București, Casa de
Editură și Presă Șansa SRL, 1996, p 194-200.
11
de interese. Mai mult, în accepțiunea celor doi autori, "acumularea de putere
implică întrepătrunderea domeniilor politic și economic, la cel mai înalt nivel".
Activitatea crimei organizate este dependentă de existența unor
potențiali corupți în interiorul instituțiilor esențiale ale statului. De asemenea,
mai depinde și de existența unor afaceri oficiale, care să permită valorificarea
"legală" a banilor murdari.
După cum relevă rapoartele anuale ale Interpol, bazate pe date relevante
din cazuistica instrumentată de organisme de aplicare a legii din diferite state
membre ale acestei organizații, crima organizată și-a extins tentaculele la
nivelul multor bănci și firme de investiții, la nivelul politicului, legislativului,
justiției, activitățile sale mergând de la violarea legii de protecție a muncii și
protecție socială, până la fraudă, spionaj industrial și crimă informatică.
Un alt aspect deosebit de grav îl constituie fenomenul de internaționalizare
a crimei12, infracționalitatea de tip organizat depășind granițele naționale și
devenind astfel o veritabilă afacere corporatistă internațională.
Andre Mossard, fostul șef al INTERPOL, definea crima transnațională
ca fiind o „ infracțiune ce implică traversarea a cel puțin o graniță, înainte, în
timpul sau după acțiunea în sine ". Evident că această definiție a suscitat o serie
de discuții de ordin tehnic legislativ cu privire la incriminarea infracțiunii,
ridicând întrebări din partea specialiștilor, cum ar fi, de exemplu, dacă acțiunea
criminală încalcă sau nu legile ambelor state implicate. În opinia lui Alex
Schmidt, coordonatorul Secției de Studii asupra Terorismului din cadrul
Centrului O.N.U. pentru Controlul Drogurilor și Prevenirea Criminalității,
definiția este mai mult „tehnică", neacoperind esența problemei. Echivalentul
acesteia în Departamentul de Stat al S.U.A. este definiția dată „terorismului
internațional", care „implică cetățenii sau teritoriul mai multor state".
Pentru ca o infracțiune să fie considerată o formă gravă a criminalității
internaționale, trebuie să se ia în considerare următoarele criterii:
• faptele incriminate trebuie să fie de natură a fi sancționabile în toate
statele membre sau cel puțin să poată constitui obiectul unei investigații din
partea forțelor de poliție;
• cooperarea internațională pentru combaterea acestei forme de
infracționalitate trebuie să fie prevăzută în convenții ale Națiunilor Unite sau ale
Consiliului Europei sau, la nivelul Uniunii Europene, să fie puse în pericol
existența, integritatea și capacitatea de acțiune a acesteia, ori a unuia dintre
statele ei membre;
• măcar unul dintre făptuitori trebuie să aparțină unei structuri
organizate;
• faptele cazului respectiv trebuie să constituie o infracțiune
internațională ce întrunește cerințele de extrădare.
În opinia lui Alex Schmidt, se poate vorbi de câteva categorii principale

12
Ibidem, p.24.
12
ale criminalității transnaționale, printre care: criminalitatea împotriva
persoanelor, a proprietății, criminalitatea gulerelor albe, criminalitatea falsului
și - unul dintre subiectele acestui capitol - criminalitatea organizată.
Analiștii fenomenului criminalității transnaționale au constatat că, prin
„natura sa", aceasta "are capacitatea de a se adapta contextelor naționale,
oportunităților și cerințelor de bunuri, fluctuațiilor în servicii" (Raportul
INTERPOL-1999). De asemenea, "criminalitatea organizată este diversă, com-
plexă și multidimensională, manifestându-se în moduri diferite, în locuri
diferite, în funcție de circumstanțe".
În același document se mai precizează că profesionalizarea, specializarea
și perfecționarea grupărilor criminale au făcut tot mai dificilă analiza
fenomenului, evidențiind o serie de dificultăți ale unui astfel de demers și anume:
• lipsa unei definiții stricte a fenomenului și a ariei lui de cuprindere;
• capacitatea redusă în a identifica precis autorii implicați și organizațiile
care operează în rețelele criminale;
• dificultatea, din cauza mascării fenomenului, de a conștientiza publicul
asupra pericolului pe care îl reprezintă și a amenințării îndreptate împotriva societății;
• amploarea crescândă a fenomenului din cauza sistemelor de justiție
care au adoptat târziu reglementări eficiente, menite să-1 limiteze;
• subevaluarea gravității fenomenului din partea persoanelor oficiale de
nivel înalt, chiar dacă sunt caracterizate de onestitate și probitate și, implicit,
lipsa voinței politice de a acționa decisiv în controlarea și limitarea lui.
Alex Schmidt subliniază că "noțiunea de „ criminalitate organizată"
descrie o serie de pattern-uri ale criminalității derivate din „criminalitatea
obișnuită", odată cu diviziunea muncii și cooperarea permanentă între membri
pentru care "crima " a devenit o "carieră ".
Paradigma „criminalității organizate" are ca punct de plecare S.U.A.,
unde a fost utilizată pentru a descrie trăsăturile mafiei siciliene, născută în
grupuri de imigranți, în porturi precum New Orleans sau New York, la sfârșitul
secolului al XIX-lea. Mafia, autointitulată „La Cosa Nostra" a oferit
specialiștilor prototipul criminalității organizate. Această mafie italo-americană
era o organizație cu structură quasi-ierarhică, presupunând un lanț de comandă,
de la șef la subordonați (asistați de consilieri). De asemenea, erau utilizate grade
militare, precum cel de locotenent sau de căpitan. Pentru a deveni membru al
unei astfel de pseudo-familie (pseudo, deoarece nu se cereau decât relații
strânse cu ramuri italiene/siciliene și nu legături de sânge obligatorii) candidatul
recrutat și selectat urma să fie inițiat, trebuind să adere la un cod de reguli,
precum nepătarea onoarei de familie, sau să înfrunte moartea în numele
loialității față de familie. Activitățile mafiei locale erau arbitrate, se presupune,
de o Comisie a Mafiei extinsă la nivel național.
În S.U.A. interpretările variate conferite criminalității organizate
coexistă, astfel că se disting:
• interpretarea politică, bazată pe prototipul mafiei -criminalitatea
13
organizată reprezintă o stare ilegală, de guvernare privată în stat și care impune
propriul cod de reguli (incluzând obediența și „omerta" - îndatorirea de a
menține tăcerea). Avariția, trădarea, competiția și furtul amenință constant
pacea fragilă a lumii criminale, iar violența este instrumentul principal de
sancționare, când umilirea sau recompensele promise sunt ineficiente. Dată
fiind baza etnică a unor organizații, acestea au fost deseori percepute ca fiind
„conspirații naționale", în care familiile mafiote își divid teritoriul.
• abordarea sociologică - criminalitatea organizată este privită ca
organizație socială, bazată pe rețele de patronat. Această abordare evidențiază
asocierile informale și rețelele în relația „patron-client", precum și
caracteristicile criminalității organizate, unde crima este mijloc de ascensiune
socială pentru imigranții contactați de „prietenii de încredere" și de „prietenii
prietenilor". Ei acționează oferind bunuri, (droguri) și servicii (prostituție,
pariuri), cerute de comunitatea locală, dar care sunt ilegale. Protecția acestor
„piețe" se realizează tot prin mijloace ilegale.
• interpretarea economică - criminalitatea organizată ca economie
clandestină, bazată pe întreprinderi ilegale. Criminalitatea organizată este
asemănată „întreprinderilor" economiei subterane, cu diferența că desfășoară
activități ilegale pe piețe în afara legii. Evitarea riscului de a fi descoperiți pare
a fi mult mai importantă decât realizarea de profit. Este bine știut că prin
structurile de ierarhie se conduce un sistem de vânzare/cumpărare care
autorizează și controlează parteneri mai puțin importanți, pe piețe ilegale
(proprietăți externe, precum și rețele de restaurante).
Important de subliniat este faptul că, în opinia specialiștilor americani,
aceste perspective nu se exclud reciproc, ci surprind fenomenul global,
interacționând și având o permanentă complementaritate.
Criminologul american P. Lupsha, în „The Encyclopedia of Police
Science", teoretizează etapele de dezvoltare parcurse de criminalitatea
organizată, de la „ stadiul de prădare ", unde se regăsesc „ criminalii de
stradă", până la cel de mari întreprinderi cunoscute, sindicate și chiar partide
politice, pentru care lucrează sau unde se regăsesc "criminali profesioniști",
care sunt folosiți pentru servicii diverse (securitate, eliminarea adversarilor,
recuperarea banilor).
Transformarea foștilor "criminali de stradă", în actori independenți,
respectiv în "profesioniști", s-a realizat treptat, însoțind parcursul istoric al unor
stări de criză economică. Astfel, prima oportunitate a reprezentat-o
raționalizarea din timpul războiului, când aceștia au început să devină "procu-
ratori", uzând în acest scop de tot felul de mijloace ilicite și imorale, de la forță
fizică și șantaj, până la tâlhărie și jaf. Apoi, în „stadiul de tranzit", dezvoltat în
timpul prohibiției, a apărut oportunitatea ca piața băuturilor alcoolice să fie
controlată de rețele interstatale criminale. Resursele provenite din serviciile
ilicite le-au permis, curând, să devină organizații "profesionale" sau "sindicate
ale crimei" puternice, capabile să intervină și să corupă oficiali, politicieni și, nu
14
în ultimul rând, să influențeze alegerile.
La sfârșitul prohibiției, crima organizată reprezenta un mod de a trăi și,
totodată, solidifica alte domenii ilegale, precum prostituția, pornografia,
pariurile și traficul de droguri. În anumite state, criminalitatea organizată a atins
cote mult mai înalte, de regulă, acolo unde populația fusese mai săracă sau mai
eterogenă sub raport etnic și rasial.
Ultimul punct pe scara evolutivă, cel mai grav și mai subversiv atins de
criminalitatea organizată, este "stadiul simbiotic", unde sindicatele criminale
coexistă afacerilor legale, iar deținătorii puterii în stat își mențin „partenerii" din
umbră cu "servicii" ce le sunt oferite în afara cadrului legal.
Din alte perspective, se consideră că originile criminalității organizate în
Statele Unite au fost fixate în ghetourile urbane americane de la jumătatea
secolului al XIX-lea, în care operau etnici germani, irlandezi sau evrei.

1.2. Forme de manifestare a crimei organizate în lume.

I. Pitulescu (1996) aprecia în lucrarea amintită că „ceea ce deosebește

crima organizată de criminalitatea obișnuită este tocmai structurarea unor
grupuri de infractori în ideea înfăptuirii unor activități ilegale conspirative,
având drept scop obținerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate".
Astfel, se remarcă o serie de caracteristici proprii acestor grupări infracționale.
De exemplu, pentru ca o organizație criminală să funcționeze, aceasta
are nevoie de un "executor", care să mențină ordinea în cadrul organizației,
acționând decisiv asupra membrilor săi și, în cazurile extreme, și asupra non-
membrilor, precum și de un "corupător", care să asigure siguranța, perpetuarea
și, uneori, extinderea organizației (Donald Cressey, 1972)13.
Făcând referire la societatea americană, Cressey a identificat o serie de
organizații criminale formale și informale, alcătuite din profesioniști ai crimei și
corupției. În opinia acestuia, organizațiile formale reprezintă modele stabile de
interacțiuni, bazate pe asemănarea de interese, scopuri și atitudini ale membrilor
ce le compun, iar fiecare membru îndeplinește un număr anumit de sarcini fixe,
are un rol propriu bine determinat, însă nu conștientizează scopurile finale ale
organizației14. Exemple pentru astfel de organizații sunt grupurile de vagabonzi
sau asociațiile de cerșetori care nu știu pentru cine lucrează de fapt.
Mai mult, structura organizațiilor criminale formale este bine definită,
subordonată unor scopuri conștientizate, raționale, cărora le sunt caracteristice:
• specializarea profesională;
• interdependența;
• funcționarea pe bază de coduri, norme și legi clar definite;

13
După John Conklin, - Criminology, Mac Millan Company, New York, 1992,p 45.
14
Banciu, Dan și Rădulescu, Sorin - Corupția și crima organizată, București, Continent XXI,
1994, p 21.
15
 • finalități anunțate în prealabil15.
Există mai multe tipuri de organizații criminale. Inima unor astfel de
organizații este întotdeauna o structură comunitară, care reprezintă o alianță ce
se ocupă atât cu afaceri monopoliste, cât și cu autoorganizarea și conducerea. În
general, o astfel de alianță conține atât structuri de natură economică - destinate
obținerii profitului propriu-zis - cât și structuri de natură politică, care au rol de
menținere și control a primei funcții și de asigurare a bunei funcționări a organi-
zației prin corupție.
Într-o altă viziune, o organizație criminală este completă atunci când are
următoarele "departamente ":
• planificare: - departament ce se ocupă cu conceperea diferitelor
acțiuni, dar și cu organizarea celorlalte departamente;
• justiție internă: - executarea pedepselor asupra membrilor care nu
mai corespund;
• afaceri publice: - corupătorul care mituiește, cumpără, șantajează,
intimidează, negociază; de obicei există mai mulți corupători care se ocupă de
diferite segmente: poliție, justiție, finanțe-bănci sau chiar social;
• acoperire: - departament oficial, care funcționează legal și care, de
obicei, are funcția de spălare a banilor16.
Urmând această minimă structură departamentală, se consideră că un
grup criminal este bine organizat atunci când întrunește următoarele condiții:
• structură ierarhică: conducători și subordonați, precum și un model
stabil de diviziune a muncii;
• sancțiuni interne: grupul are un sistem intern de sancțiuni privind
actualii sau foștii membri;
• implicarea în mai multe tipuri de infracțiuni grave;
• corupția: grupul întreține relații cu reprezentanți din lumea afacerilor
sau administrației;
• spălarea banilor: grupul investește câștiguri criminale în activități
ilegale;
• corporații: grupul se folosește de corporații ale căror venituri nu
corespund cu activitățile lor curente și natura acestora;
• durată: membrii grupului au acționat în echipă, mai mult de trei ani;
• sancțiuni externe: grupul utilizează violența fizică împotriva altor
criminali sau persoane din lumea interlopă17.
În marile organizații criminale, mecanismul principal prin care acestea
se apără de brațul legii nu constă în eludarea inteligentă a pârghiilor de control
legal și nici nu reprezintă un efect al măsurilor de autoprotecție prin secretizarea
excesivă sau prin lichidarea unor verigi slabe, ci corupția funcționarilor publici

15
Ibidem. p 21.
16
Ibidem. p 22.
17
Ibidem. p22.
16
și a oficialităților, a persoanelor politice cu rol important în controlul delincvenței.
De cele mai multe ori, organizațiile criminale dețin o structură de
susținere, în cadrul căreia operatorii de stradă, implicați în comerțul ilegal, în
amenințări sau acte de violență sunt separați de membrii-cheie. Aceștia din
urmă operează legal, la suprafață, proiectând o imagine care să determine
respect și încredere.
Separarea activităților ilegale de cele „legale" poate fi accentuată când
„creierul" organizației - șeful real - și forța fizică - executanții - sunt perfect
separate. Acest aspect se conturează mai clar dacă operațiunile se desfășoară în
state diferite, cu jurisdicții proprii, fiind, de fapt, una din caracteristicile
criminalității organizate și anume aceea că barierele jurisdicționale și
internaționale sunt utilizate ca un adevărat avantaj. Astfel, în practică,
legislațiile diferite îngreunează cercetările organelor de aplicare a legii care
luptă împotriva criminalității organizate, rapiditatea de intervenție de care
acestea ar fi avut nevoie pentru a fi eficiente, fiind frânată de limitele
jurisdicționale statale.
Literatura de specialitate subliniază că nivelele criminalității organizate
se edifică urmând eșafodajul unui sistem piramidal și anume:
• grup criminal local;
• organizație criminală extinsă la nivel teritorial național, alcătuită din
criminali profesioniști, unde diviziunea muncii este accentuată, iar liderul nu se
mai implică direct în acțiunea criminală;
• asociații criminale - confederații/grupuri care acționează internațional
și care împart piețele globale.
Caracterul transnațional al criminalității derivă din transgresarea
frontierelor statele și exploatarea avantajelor oferite de diferențele care
marchează sistemele legislative, nivelele de dezvoltare economică, cerințele și
culturile politice diferite.
Exploatarea diferențelor este esențială pentru criminalitatea organizată
transnațională, iar forma cea mai uzuală este contrabanda (de la autoturisme, de
exemplu, la țigări și tot felul de alte bunuri, mărfuri și produse). Exponenții
criminalității organizate transnațional o practică la cote de mare "performanță":
obțin date despre realitățile și nevoile pieței negre de dincolo de graniță, verifică
și cer informații, stabilesc contacte, protecție și locuri de întâlnire sigure, pe
scurt, pun în funcțiune o organizare riguroasă și bine conspirată.
De regulă, regiunile de graniță sunt zone atractive, dar care și
favorizează criminalitatea organizată transnațional; permeabilitatea frontierei
fiind folosită în avantajul transportului facil de mărfuri de contrabandă, dar și
pentru migrația ilegală. Cum la nivel global există multe diaspore etnice,
migrația populației către astfel de zone, mai prospere din punct de vedere
economic, a devenit o reală problemă pentru statele cu economii mai solide,
confruntate cu valuri tot mai numeroase de imigranți clandestini. Această
situație a fost prompt sesizată de criminalitatea organizată internațional, care a
17
început să exploateze migrația clandestină, organizând-o, controlând-o și
transformând-o într-o adevărată "afacere" extrem de profitabilă. Pe rutele
migrației ilegale și a traficului ilicit de persoane și forță de muncă, există țări
care servesc ca bază pentru grupări criminale implicate în astfel de activități.
Apropierea unora dintre grupurile etnice de cei din afară a ridicat barierele de
limbă, recrutare și acțiune pentru organizațiile criminale, care acum se folosesc
tot mai mult de emigranții clandestini. Lipsa unor „rădăcini", banii puțini și
dorința de a le asigura copiilor ascensiunea socială în noua țară au încurajat
activitățile ilegale ale unora din emigranții stabiliți în state cu economii
puternice.
Dintr-un anumit punct de vedere este explicabilă disponibilitatea
emigranților pentru infracționalitate. Astfel, în cadrul primei generații de
emigranți, părinții munceau din greu, neavând suficient timp pentru copii, iar
aceștia își găseau „alinare" în pseudo-familiile de stradă, ale căror preocupări
erau relaționate activității criminale.
Grupurile criminale formate prin afiliere etnică se nasc uneori în
organizații legale, precum asociații de ajutor reciproc, asociații politice,
culturale și religioase. Donând bani asociațiilor, liderii criminali le pot exploata
în scopuri proprii, obținând totodată acoperire pentru activitățile ilegale. Când
nu intră în discuție diaspora, criminalitatea organizată se folosește de avantajele
financiare oferite de legislațiile care diferă, uneori chiar foarte mult, de la stat la
stat. Există mai mult de douăzeci de "paradisuri financiare", iar țările mici, care
nu sunt bine controlate, devin extrem de atractive, pentru că se pot obține
profituri ușoare din eludarea legilor financiare .
Astfel, din evaziune fiscală, din investiții fără acoperire, din
împrumuturi legale, dar fără bonitatea de rigoare a celui împrumutat și din alte
acțiuni ilicite, criminalitatea organizată internațional obține sume importante.
Uneori, bănci cu reprezentanțe în zonele cunoscute ca "paradisuri fiscale" fac
afaceri cu exponenții marii criminalități economico-financiare și, indirect, devin
complicii teroriștilor internaționali finanțați de aceștia. Altele își oferă
cunoștințele pentru a sprijini afacerile criminale, cum au fost răsunătoarele
cazuri de la Banca națională nigeriană sau chiar cele autohtone, ca Bancorex,
Columna sau Banca Română de Scont.
Traficul transfrontalier, în special transferul electronic de bani, este
dificil de controlat, iar revoluția în comunicații a creat noi oportunități care au
intensificat activitatea rețelelor criminale.

1.2.1. Modalități de operare

Metodele de operare ale membrilor grupurilor criminale au un caracter

dinamic, variat și greu de depistat și de probat. Activitatea tipică "tradițională"
este contrabanda, sub orice formă:
• pe de o parte, criminalitatea organizată operează cu bunuri legale
18
scoase de sub taxe într-o țară, dar nu și în alte țări;
• pe de altă parte, criminalitatea organizată lucrează cu bunuri
considerate ilegale de comunitatea internațională: droguri și arme sau servicii
ilegale, pariuri, documente false, trecerea ilegală a frontierei, crime plătite.
În afara domeniului finanțelor, crima organizată se implică în
contrafaceri, fraude și spălare de bani. De asemenea, utilizează „racketingul" -
termen care desemnează o varietate de tehnici: afaceri frauduloase, intimidare,
șantaj sau abuz de putere - ca modalitate de atingere a scopurilor18.
Criminalitatea organizată se implică și în traficul de persoane pentru
prostituție și sclavie sexuală, iar traficul de narcotice reprezintă activitatea cea
mai profitabilă și mai uzuală.
Însă nu trebuie pierdut din vedere faptul că, pentru activitățile ilegale,
criminalitatea organizată are nevoie de acoperire sub forma documentelor oficiale,
a exportului de licență etc. În acest scop, crima organizată fie oferă oficialilor în
domeniu o parte a profiturilor prin corupție, fie îi amenință, prin șantaj19.
Astfel, este arhicunoscută metoda utilizată în Columbia „plata o plomo"
- „ia banii sau pregătește-te să mori", prin care se oferă mită oficialilor publici.
Cu acest mod de corupere forțată au reușit să se consolideze "cartelurile drogu-
rilor", iar pe o perioadă de opt ani, în anii '80 ai secolului trecut, grupările
columbiene au ucis peste o mie de oficiali, de jurnaliști și trei candidați la
președinție, care li s-au opus și nu au cedat mituirii. Tot atunci, mai mult de trei
mii de polițiști și soldați au fost uciși prin utilizarea de bombe amplasate în
spații publice.
Extinderea corupției diferă de la o țară la alta. În Columbia, cartelul Cali
a reținut mai mult de două mii opt sute de polițiști, ziariști și sportivi, conform
unei liste găsite în apartamentul lui Miguel Rodriguez Orejuela, un membru al
grupului conducător.
Președintele columbian Enesto Samper a primit, conform afirmațiilor
managerului său de campanie, fost ministru al apărării, milioane de dolari de la
cartelul menționat. Relații de acest gen cu elita politică au fost înregistrate și în
Italia, unde oficiali care s-au opus vehement au fost asasinați, cazurile fiind de
mare notorietate.
În activitățile specifice, grupurile criminale organizate se folosesc de
insuficiența sau lacunele cadrului legal pentru a evita inculparea. Astfel,
utilizarea în activități criminale a minorilor de vârste ce nu le permit tragerea la
răspundere penală este o metodă tipică. Acești „soldați adolescenți" sunt la baza
piramidei, care are trei niveluri20:
• „soldații" - care fură, lichidează;
• „planificatorii" - care dezvoltă, finanțează proiectele;
18
Pavel Abraham – Corupția, Ed. Detectiv,București 2005, p. 221.
19
Ibidem,p.222.
20
Banciu.Dan și Rădulescu,Sorin - Corupția și crima organizată, București, Continent XXI,
1994, p 21.
19
 • „șeful" - care operează la nivel politic.
Membrii celui mai înalt nivel sunt greu de controlat, deoarece există
intermediari stradă-cartier general, ei ducând o viață decentă, implicându-se în
sfera vieții publice, vizând influență și protecție. De obicei, au șters orice urmă
a crimelor trecute.
Referitor la criminalitatea organizată transnațională, ștergerea urmelor
se realizează și peste graniță de către persoane special desemnate. Spre
exemplu, dacă va urma o „lichidare", aceasta se va face de către cineva venit
din afară, căruia i se dă o armă, un loc și o persoană. După încheierea misiunii,
respectivul returnează arma și părăsește țara.
La nivelul înalt al piramidei, acordurile internaționale divid lumea. Aici
informația este dificil de obținut. Alfredo Biondi, Ministrul Justiției din Italia,
aducea la cunoștință (1994) despre o întâlnire la nivel înalt din 1993, la Berlin,
la care au participat șefii grupărilor criminale organizate din toată Europa,
remarcând cu îngrijorare faptul că au existat puține conflicte între grupările
criminale din zonele în care interesele lor se suprapun.
Alte elemente au indicat o bună cooperare între mafia italiană și cea
rusă, particularizată de anumite trăsături:
• în 1993 autoritățile care investigau gruparea mafiotă „N’draghetta" au
evidențiat că societatea finanțată și controlată de un membru al mafiei era
implicată în achiziționarea și vânzarea de miliarde de ruble și sute de milioane
de dolari, în ciuda unui capital minim;
• în 1993, poliția milaneză a descoperit că celule ale N’draghetta erau
formate în Polonia și Ungaria;
• conform unui om de știință rus, Leonid Fituni, în toamna anului 1992,
a fost încheiat un acord secret între Cosa Nostra siciliană și grupurile criminale
din fosta URSS, vizând dezvoltarea unei rețele de vânzare a componentelor
nucleare și a drogurilor produse în spațiul post-sovietic.
În mod cert, dezvoltarea alianțelor strategice reprezintă un nou nivel de
acțiune și actori criminali precum mafia columbiană sau nigeriană s-au implicat
în proiecte de asistență reciprocă pentru spălarea banilor, ceea ce s-a evidențiat
prin implicațiile internaționale ulterioare.

1.2.2. Dinamica criminalității organizate transnaționale

Liberalizarea piețelor naționale a făcut posibilă apariția unei piețe

globale. Caracterul flexibil al cadrului legislativ a permis expansiunea
companiilor legale, dar și a celor criminale.
De exemplu, în SUA, analiștii fenomenului au ajuns la concluzia că, în
1990, piața heroinei a atins jumătate milion de utilizatori, iar cea de cocaină 10-
20 de milioane. Dinamica acestei piețe este determinată de risc și de profit,
prețul unui kilogram de heroină crescând din Afganistan, la Paris, cu 400%.
Mafiile siciliana și chineză au contribuit la formarea acestor piețe. Economiile
20
dezvoltate sunt piețe favorite ale drogurilor, însă acestea din urmă s-au extins și
în alte zone. De exemplu, capitala Nigeriei, Lagos a devenit un centru important
de distribuție a drogurilor columbiene 21. Declinul economiei în Nigeria a
determinat mulți localnici să se îndrepte spre frauda fiscală narco-trafic. În
timpul guvernării generalului Babangida (1985-1993), sistemul bancar a
devenit prada criminalității organizate, cu costuri de miliarde de dolari. Din
Nigeria, criminalitatea s-a extins în alte țări africane, precum Africa de Sud,
unde problema criminalității împiedică reconstrucția țării.
Conform aceluiași raport realizat de experții americani în 1999, mutarea
activităților în diferite state a fost remarcată la cartelele columbiene, care au
început să utilizeze țările vecine: Ecuador, Surinam, Peru și Venezuela.
Producția de heroină poate fi găsită acum și în India și Sri Lanka, în statele
asiatice Turkmenistan, Tajidkistan, foste republici sovietice, precum și în
China, Vietnam, dar și altele, "netradiționale"22.
Un alt domeniu unde criminalitatea organizată a început să acționeze,
profitând de situația generată de sfârșitul Războiului Rece, este cel al
contrabandei cu materiale militare și strategice. Tranzitul se realizează din țări
ale fostei CSI, spre zone de conflict intern sau chiar zonal din Asia și Africa. Pe
"piața neagră" din aceste state, după cum în repetate rânduri a relatat mass-
media, un AKM 47 se putea cumpăra la un preț de câțiva dolari. Comerțul
ilegal cu arme și materiale strategice fluctuează de la două la zece bilioane USD
pe an, după estimările specialiștilor.

1.2.3. Pericolele criminalității organizate transnaționale

Criminalitatea organizată poate fi înțeleasă ca economie subterană, dar

și ca stat paralel. Caracteristicile acestui tip de stat sunt:
• monopol asupra violenței;
• capacitatea de a impune și strânge taxe23.
Aceste trăsături ale statului ilegitim sunt „provocate" de criminalitatea
organizată. Grupuri criminale cer sume de bani în schimbul protecției, așa cum
statul strânge taxele. Anumite grupări au sub control mii de oameni înarmați:
familia Herera în Mexic se spune că avea la dispoziție 5000 de oameni; Khun
Sa controla 10.000 de luptători în Burma; Medellin în Columbia comanda
15.000 de oameni. Unii dintre ei erau pregătiți de mercenari din Israel și
beneficiau de echipament militar profesional. Pe scurt, frontiera dintre politică
și criminalitate era vagă.
Martin von Crefeld, un teoretician militar de la Universitatea Hebrew,
considera că, odată ce monopolul legal al violenței, considerat de drept al
statului, se pierde, diferența dintre război și criminalitate dispare.
21
Pavel Abraham – Corupția, Ed. Detectiv,București 2005, p. 224.
22
Pavel Abraham – Corupția, Ed. Detectiv,București 2005,p. 225.
23
Ibidem,p. 226.
21
 Utilizarea criminalității în scop politic și a politicii pentru criminalitate
s-a manifestat pe scară largă în nazism și stalinism. Documentele din Arhivele
STASI în Germania de Est au relevat legături strânse între îmbogățirea elitei
comuniste și politica de stat. Organizațiile criminale au fost capabile să
submineze autoritatea statului sau să influențeze major guvernele. Pericolele
infiltrării criminalității organizate nu se limitează la regimurile totalitare:
Mexic, o țară fără tradiție militară, a cunoscut recent cazul fratelui fostului
președinte Carlos Galinas, Raul Galinas. Acesta a fost acuzat de a-și fi utilizat
poziția în favoarea lui Juan Garcia Abrego și a cartelului său de cocaină. Însuși
fostul președinte s-a gândit că ar fi înțelept să ceară azil în Cuba24.
Experți în securitate pretind că „structurile de tip mafiot ale economiei
subterane" s-au format în zona de Est și a fostei URSS, unde lipsesc structurile
și tacticile de control al acestui fenomen. Se estimează că 40% din economia
rusă ar fi controlată de grupuri totalizând 5.000 de persoane. în 1982, în URSS
erau patru bănci, iar astăzi, două mii, multe din ele implicate în activități
criminale. Majoritatea acestora își continuă activitatea în exterior exportând
capital25.
O parte a piețelor est-europene de tip mafiot sunt formate din foști
membri ai serviciilor secrete și militare, ale căror cunoștințe în domeniu sunt
considerabile. Unul din aspectele îngrijorătoare este dat de faptul că, recent,
crima s-a îndreptat spre sfera materialelor nucleare. În Germania, de exemplu,
Biroul Federal a înregistrat patru cazuri în 2004, iar în 2005, patruzeci și unu, în
2006 o sută cincizeci și opt, în 2007 două sute. În mai 2005, poliția a confiscat
60 grame de plutoniu, cantitate insuficientă pentru a fabrica o bombă, dar care l-
a determinat pe Harald Schaefer, ministrul mediului, să declare că descoperirea
este „foarte serioasă". Furturi de materiale nucleare au fost înregistrate în
Murmansk, unde combustibilul nuclear de alimentare a unui submarin a fost
sustras. În Lituania, 200 de kilograme de uraniu au dispărut. În Georgia, oameni
în uniformă au furat material radioactiv dintr-un institut de geofizică din Tbilisi,
iar materialele nucleare controlate anterior de KGB sunt astăzi distribuite în
statele membre CSI. La nivel mondial, în anul 2008, mai mult de o tonă de
plutoniu va fi folosită pentru combustibil, o altă sursă de abuz criminal.
Conform poliției cehe, mafia siciliană ar fi semnat un contract cu mafia rusă
pentru traficul materialelor nucleare, ca și pentru droguri. Grupurile criminale
din Rusia au devenit și cel mai puternic exportator de „materii prime".
În opinia criminologului american Louise Shelley, „criminalitatea
organizată a penetrat majoritatea statelor independente ale fostei URSS, la
toate nivelurile guvernamentale", ceea ce discreditează capitalismul și
accentuează nostalgia comunismului. Investițiile traficanților de droguri din
vest, în Europa de Est, nu vor ajuta economiile locale, deși, pe termen scurt, se
oferă valută.
24
Pavel Abraham – Corupția, Ed. Detectiv,București 2005, p.226.
25
Ibidem,p.227.
22
 Criminalitatea din Rusia s-a extins peste granițe. În New York, mafia
rusă a câștigat peste 1 miliard de dolari dintr-o afacere cu benzină, oferind 5%
familiilor Cosa Nostra, în aparență pentru licența operării pe teritoriul lor26.
Criminalitatea organizată actuală periclitează sănătatea statelor, în
special prin prisma amploarei acesteia. Roy Godson, de la Centrul Național
Strategic de Informare al Universității Georgetown, estima că profiturile anuale
rezultate la nivel mondial ajung la 1 miliard de dolari - aproape cât bugetul
SUA- ceea ce afectează direct economia statelor. Până în 1960, profiturile
înregistrate nu atingeau acest nivel, schimbarea producându-se odată cu
creșterea numărului consumatorilor de droguri în vest.
Profituri mari și dinamica pieței au făcut ca, în 1980, „narcodolarul" să
depășească valoarea „petrodolarului" din 1970. Dacă astfel de sume circulă
anual în economia subterană, se creează un rezervor de narcodolari necheltuiți
și care nu pot fi folosiți27.
Pericolele generate de grupările crimei organizate necesită o reacție pe
măsură a autorităților statului, atât în planul cooperării interne cât și al celei
internaționale, D. Voinea și P. Boștină au inventariat motivația care
influențează radical lupta împotriva crimei organizate care corupe:
• rațiunile sociale și economice, naționale și internaționale, ce
conturează tabloul consecințelor negative ale corupției;
• atentarea și mutilarea valorilor morale ale societății prin încercarea de
a impune ilicitul ca mod de existență al cetățenilor;
• acțiunea crimei organizate proclamă reguli și aplică sancțiuni care nu
se raportează la drepturile colectivității;
• imposibilitatea de a exista două forme ale statului de drept.
Organizațiile criminale sunt interesate să penetreze în economia legală
pentru a spăla și investi veniturile ilicite, a asigura o poziție respectabilă în
societate pentru membrii săi, a exercita un control mai riguros asupra ariei de
acțiune, în scopul obținerii de profituri maxime, precum și pentru a diminua, pe
cât posibil, riscurile represiunii din partea autorităților statelor.
Prin accentuarea transparenței în sectoarele economiei legale se poate
realiza o mai bună monitorizare a activităților ce se desfășoară în cadrul
acestora, ceea ce sporește posibilitățile de depistare a acțiunilor de penetrare din
partea organizațiilor criminale și de prevenire a acestora28.
Reducerea vulnerabilității economiei legale trebuie să se facă în mod
echilibrat, prin mecanisme economico-financiare de reglare sau dereglare, care
să favorizeze concurența și să evite ca organizațiile criminale sa recurgă la
violență și acte de corupție pentru a obține monopolul în anumite domenii.
Evoluția globală a fenomenului crimei organizate și tendințele de
internaționalizare a acestuia au determinat o serie de țări să reacționeze, primul
26
Pavel Abraham – Corupția, Ed. Detectiv,București 2005,p.228.
27
Pavel Abraham – Corupția, Ed. Detectiv,București 2005,p.228.
28
Ibidem,p.229.
23
demers îndreptându-se către restructurarea, adaptarea și completarea legislațiilor
naționale. În acest sens, principalele modificări ale legislațiilor naționale au vizat
îndeosebi armonizarea legislațiilor penale cu privire la incriminarea activităților
compatibile cu crima organizată, incriminarea apartenenței la organizațiile
criminale și confiscarea bunurilor dobândite pe căi ilegale de către grupurile și
organizațiile criminale sau folosite de acestea pentru comiterea de infracțiuni.

1.2.4. Pericolele criminogene ale globalizării

Grupările criminale realizează enorme beneficii, cum ar fi producția și

traficul de droguri, vânzarea de ființe umane, vânzarea de arme ușoare, de
animale ocrotite prin lege, de obiecte de artă, de materiale nucleare, de deșeuri
toxice etc. Evident că, una dintre formele cele mai rentabile de criminalitate
organizată transnațională o constituie traficul de ființe umane, fie în scop de
emigrație ilegală, fie în scopul exploatării sexuale sau prin muncă în țara de
destinație.
Banii ce provin din acte criminale, cum ar fi traficul de ființe umane sau
traficul de droguri, sunt ulterior spălați, pentru a fi transformați în averi legale,
prin intermediul diferitelor transferuri bancare. Spălarea banilor murdari nu se
limitează la centrele financiare bine-cunoscute, dezvoltându-se pe parcursul
anilor '90 centre financiare off-shore ale căror servicii pot favoriza activitatea
de spălare a banilor.

Numărul minim de persoane

Originea internațională a traficului
traficate anual
de persoane, pe regiuni
Număr Procent
Africa de Sud-Est 225.000 32,14
Statele din fosta URSS și Europa
175.000 25.00
Centrală și de Est
Asia de Sud 100,000 14.26
America Latină și Zona Caraibiană 150.000 21.43

Africa 50.000 7.14

Total 700.000 100.00

Criminalitatea organizată transnațională atrage din ce în ce mai mult
atenția opiniei publice, a guvernelor naționale, precum și a organizațiilor
europene și internaționale.
Folosind o sintagmă adoptată de opinia publică, se poate afirma că
„problema are mai multe fațete si poate fi analizată din mai multe unghiuri".
24
Actualmente, a devenit prevalentă tendința de a percepe fenomenul ca o
amenințare la adresa siguranței naționale, mai ales din moment ce grupurile
criminale sunt implicate nu numai în jocul periculos al proliferării armelor, dar
și în emigrația ilegală, coruperea guvernelor naționale și infiltrarea sistemului
financiar global, devenit din ce în ce mai interdependent.
După cum afirma C. Cârstea, „caracteristica actuală a criminalității
organizate o constituie internaționalizarea ei, pe tot globul, dar mai ales în
Europa, desfășurându-se un proces de integrare ce cuprinde organizații
criminale de toate tipurile, inclusiv cele mafiote ".
Amenințarea criminalității organizate s-a intensificat într-o asemenea
măsură încât cele mai puternice mâini ale lumii au cerut o convenție
multilaterală care să extindă raza de acțiune și competențele agențiilor naționale
de aplicare a legii. Este simptomatică declarația premierului britanic Tony
Blair, conform căreia "criminalitatea organizată este o amenințare globală si
noi cei din G-8 nu vom sta cu mâinile încrucișate în timp ce aceasta continuă
să crească ".
Este evident că astfel de infracțiuni reprezintă amenințări nu doar pentru
cetățeni și comunitățile lor (prin viețile distruse de droguri și societățile
bulversate de teama criminalității organizate) dar și o amenințare globală, care
poate submina bazele economice și democratice ale societăților prin investirea
banilor murdari de către carteluri internaționale, prin corupție, prin slăbirea
instituțiilor fundamentale ale statului și pierderea încrederii în supremația
legii29.
Într-un recent document al Națiunilor Unite se arată că prețul
criminalității transnaționale pentru economiile țărilor dezvoltate s-ar putea cifra
la 2% din produsul național brut, în timp ce costul pentru țările în curs de
dezvoltare ar putea fi de șapte ori mai mare. Economia subterană controlează
între 50-70% din banii aflați în circulație.
Noile tipuri de criminalitate organizată ce se manifestă în numeroase
state sunt într-o mică măsură reflectate de rezultatele unor complexe sondaje de
opinie și de statisticile formale ale poliției. Anchetele globale asupra
victimizării au ca principală sursă de informare asupra crimei organizate
răspunsurile conducătorilor instituțiilor de stat și patronilor de firmă. În fiecare
an, un eșantion reprezentativ de conducători de organizații sunt chestionați de
operatorii angajați de Forumul Economic Mondial asupra tendințelor
economice din țările lor. În urma analizelor efectuate, a reieșit că în fiecare an a
existat o strânsă corelație între rezultatele obținute și s-au calculat parametrii
medii, pe baza datelor colectate în urma sondajelor din anii 2005, 2006 și 2007.
Analiza s-a focalizat asupra răspunsurilor la următoarele patru întrebări:
• Criminalitatea organizată cauzează pagube semnificative instituțiilor
de stat/firmelor?

29
Pavel Abraham – Corupția, Ed. Detectiv,București 2005,p.232.
25
 • Magistrații din țara dumneavoastră sunt independenți și nu sunt supuși
ingerințelor din partea statului și/sau a părților aflate în conflict?
• Se întâmplă rar ca opinia publică să acuze oamenii politici de luare de
mită sau de comisioane disimulate?
• Poliția apără în mod eficient securitatea persoanelor astfel încât aceasta
nu reprezintă un aspect important în activitatea instituțiilor de stat/firmelor?
Răspunsurile au fost repartizate pe o scală de la 1 la 7, în care valoarea 1
reprezenta opinia „nu sunt deloc de acord", iar 7 „sunt întrutotul de acord".
Pe baza datelor colectate din rapoartele de țară și din răspunsurile la
chestionar s-a putut realiza un tablou aproximativ al pierderilor generate de
infracționalitatea de tip organizat.
Rezultatul studiului a indicat faptul că impactul criminalității organizate
este cel mai puternic în Europa Centrală, de Est și America Latină, constatându-
se că există o analogie între ratele omuciderilor și cele ale corupției30.
De asemenea, una dintre concluziile cele mai importante a fost corelația
inversă între impactul criminalității organizate și venitul național pe cap de
locuitor.
Analiza diseminată a informațiilor agregate în urma studiului a arătat că
statele în care s-au înregistrat cele mai ridicate procente sunt îndeosebi cele ale
Americii Latine, precum și 4 state ale Europei Centrale și de Est, unul din
Europa Occidentală, un stat din Africa și unul din Asia. Astfel, criminalitatea
organizată pare mai degrabă a fi extinsă în statele moderat sărace, decât în cele
mai sărace, constatându-se că, în acestea din urmă, posibilitățile existenței unei
delincvente lucrative constituie unul din motivele reale foarte rare (de exemplu,
nu se manifestă o cerere amplă pentru produse ilegale cum ar fi drogurile).
În țările mediu sărace, numărul delincvenților recrutați din rândul
cetățenilor dezavantajați din punct de vedere economic converge cu
posibilitățile de săvârșire a infracțiunilor de pe piețele locale de bunuri ilicite.
Tendința reliefată este interpretată în lumina teoriei oportunității criminale,
conform căreia delictele sunt comise atunci când raportul costuri - avantaje
ale unei activități criminale este favorabil delincvenților.
Astfel, conform teoriei delincvenței de oportunitate, impactul
criminalității organizate este cel mai profund atunci când sunt reunite aceste
condițiile specifice statelor moderat sărace.
La nivelul statelor, corelația puternică între incidența criminalității
organizate și procentele de omucideri, precum și cu amploarea corupției, ne
arată că violența și crima organizată se potențează reciproc: dacă violența
reprezintă una dintre armele esențiale ale grupărilor criminale, prezența unei
culturi locale de violență facilitează apariția lor.
De exemplu, în Federația Rusă, procentul omuciderilor a crescut
vertiginos în același timp cu activitatea criminalității organizate, iar în Țările de

30
Ibidem,p. 233.
26
Jos, considerate în mod tradițional ca non-violente, procentele de omucidere au
crescut mult după apariția grupurilor locale străine de traficanți de droguri, în
timpul anilor '80. De asemenea, atunci când mafia locală și-a diminuat puterea
la Palermo, în Sicilia, procentele de omucideri au cunoscut o scădere evidentă.
Corupția și crima organizată se consolidează reciproc, grupurile de
criminali organizându-și diferite strategii de mituire și influențare pentru a-și
proteja afacerile ilegale împotriva intervenției poliției și magistraților.
Coruperea agenților publici și a ofițerilor de poliție este, de asemenea, un mijloc
frecvent utilizat de criminalii organizați pentru a-și desfășura nestingheriți
operațiunile de deturnare a fondurilor de stat.
În cercetarea victimizării se arată că fenomenul corupției este cel mai
frecvent în America Latină, în Africa și în Asia, în timp ce procentul de
corupție are o valoare mai moderată în statele Europei Centrale și Orientale și,
cu siguranță, mai scăzută în Europa Occidentală, în America de Nord și în
Australia.
Totuși, analiza comparativă între statele lumii nu a relevat o corelație
între procentul global al victimizării și extinderea corupției cotidiene. Subiecții
interogați în cadrul anchetelor și care au afirmat că au dat mită au fost întrebați
dacă au semnalat incidentul poliției sau oricărei alte instituții, într-una dintre
țările în care se înregistraseră cele mai numeroase cazuri de dare de mită, s-a
constatat că foarte puține dintre acestea fuseseră semnalate poliției. Corelația
inversă între nivelul corupției și frecvența cazurilor semnalate a arătat că, în
statele în care corupția este un fapt obișnuit, cetățenii au mai puțină încredere în
poliție și chiar ei înșiși nu consideră aceste practici ca fiind reprobabile31.
Statisticile oficiale reflectă într-o măsură mult prea mică activitățile
grupărilor criminale, ceea ce necesită strângerea de informații mai detaliate
referitoare la acest subiect, prin intermediul studiilor speciale, bazate pe
cercetare calitativă. În acest scop, Centrul Interpol pentru Prevenirea
Criminalității, de la Lyon, a realizat un studiu la nivel global prin care a relevat
tendințele criminalității organizate, cu ajutorul rețelei sale internaționale de
corespondenți, desprinzându-se concluzia că producția și traficul ilicit de
droguri rămân sursa esențială de venituri pentru principalele grupări criminale.
Astfel, aspectul cel mai semnificativ al tendințelor contemporane ale
pieței drogurilor, în acești ultimi ani, a fost mondializarea schemelor de
consum, ceea ce este confirmat de faptul că, în prezent, toate tipurile de droguri
sunt consumate în toate regiunile lumii, fără a mai exista distincția clară între
țările producătoare și consumatoare. Piețele drogurilor ilicite au devenit piețe
mondiale ce se dezvoltă concomitent cu creșterea, la nivel mondial, a consumului
ilicit de amfetamine. Drogurile procesate artificial reprezintă primele droguri cu
adevărat mondiale, ele fiind produse și consumate peste tot în lume.
Tot în ultimul timp, numeroase grupări și-au mondializat activitățile

31
Ibidem,p.237.
27
criminale și, în consecință, operațiunile financiare. Cu toate că multe dintre ele
au rădăcini solide pe plan local, se exploatează din ce în ce mai mult
posibilitățile care li se oferă pe piețele mondiale. Procesul de globalizare
permite grupărilor criminale din țările mai puțin bogate să exploateze
posibilitățile de activități ilegale pe piețele externe, de exemplu prin derularea
unor activități extrem de nocive de export de droguri sau trafic de copii sau
femei în scopul exploatării sexuale în țările mai bogate.
Structurile criminalității organizate utilizează, din ce în ce mai mult,
tehnologiile de comunicare cele mai moderne, pentru a-și derula activitățile
ilegale în regiunile mai puțin bogate ale lumii.
Din acest punct de vedere, poate este într-un fel deja banal, dar fără
îndoială corect, să caracterizăm deceniul actual drept „crucial pentru
globalizare"32. Circulația nestingherită a oamenilor, bunurilor, informațiilor și
ideilor a devenit din ce în ce mai rapidă, iar statele naționale, companiile și alte
organizații, descoperă perspective din ce în ce mai promițătoare prin evoluții cu
caracter transnațional. Sursele integrării globale sunt multe, dar, fără îndoială,
revoluțiile politice din Europa Centrală și de Est au ajutat la depășirea
principalelor bariere care împărțeau lumea. Revoluția în tehnologia informației
și explozia comerțului și investițiilor internaționale au contribuit, de asemenea,
la globalizare.
Informațiile globale și sistemele de transport revoluționează afacerile și
finanțele, care sunt active 24 de ore din 24, iar tranzacțiile financiare și comerciale
apar din ce în ce mai des prin intermediul sistemelor de rețele computerizate.
Investițiile străine, piețele de schimb, liberalizarea comerțului, cooperarea
economică în diverse forme și structuri - cum ar fi Fondul Monetar Internațional,
Organizația Mondială a Comerțului și Banca Mondială - blocurile comerciale și
coordonarea ratei dobânzilor, toate acestea determină ca statele și cooperarea
dintre ele să devină din ce în ce mai puternice și legăturile dintre ele, din ce în
ce mai strânse. Interdependența poate să fie surprinsă, printre altele, în
concentrarea unor sume imense pe piețele de valută. Dată fiind eliminarea
virtuală a controalelor schimbului, în cele mai multe dintre țările occidentale,
banii pot fi mutați dintr-o zonă în alta cu un simplu click al mouse-ului sau cu
un telefon33.
Aceleași progrese făcute în tehnologiile de telecomunicații și
transporturi au permis, atât țărilor, cât și corporațiilor transnaționale și altor
organizații să-și înființeze rețele globale. Pentru corporații, globalizarea este o
strategie de extindere a piețelor și creștere a profiturilor. Guvernele democratice
folosesc globalizarea pentru a întări securitatea statelor și puterea lor
economică. Motivele pentru care grupurile și organizațiile criminale își
înființează propriile rețele globale sunt cam aceleași. Construirea de rețele
globale înseamnă de asemenea și faptul că grupurile criminalității organizate își
32
Ibidem, p. 238.
33
Ibidem,p.239.
28
pot promova propriile metode de evitare a controlului guvernelor locale,
deoarece folosesc aceleași informații, competențe, prețuri, acces la piață și
puteri relative.
În această eră a tehnologiilor de vârf, pe lângă beneficiile reale, au
apărut numeroase oportunități tentante pentru operațiuni criminale bine
organizate. Sistemul bancar „off-shore", de exemplu, nu numai că a erodat
capacitatea fiecărui stat în parte de a rezista atacurilor speculative asupra
monedei naționale, dar a și ușurat în mod considerabil operațiunile de spălare a
banilor. Bursele de valori, din ce în ce mai internaționalizate, care vând nu doar
acțiuni, ci și contracte și alte derivate, fac din ce în ce mai dificilă depistarea
așa-numiților „bani fierbinți". Acest fenomen este cu atât mai evident în
economiile în tranziție, unde piețele sunt din ce în ce mai dinamice, dar
reglementările și controalele se păstrează la standarde învechite, devenind, dacă
nu desuete total, ineficiente, în mod sigur.
De asemenea, multe țări în curs de dezvoltare și tranziție doresc să
valorifice oportunitățile pe care le oferă economia globală și, ca urmare, își
liberalizează rapid piețele financiare, îndepărtând barierele impuse comerțului și
curtând investitorii străini. Acest proces creează, invariabil, viduri legislative pe
care grupurile criminale le pot umple cu ușurință. În unele țări ex-comuniste,
unde s-a produs o cădere a puterii de stat și a legitimității acesteia, au apărut
„autorități" paralele care, frecvent, sunt dominate de grupuri criminale34.
Oricât de importantă este liberalizarea pentru tranziție, ea poate, de
asemenea, să creeze un teren fertil pentru activitățile economice ilicite, dacă nu
sunt luate măsuri efective de control. Organizațiile criminale pot prospera într-
un mediu nesigur, specific tranziției economice, iar piețele care apar și noua
tehnologie le ajută să-și extindă scopul activităților - atât în termenii tipurilor de
afaceri în care sunt implicate, cât și din punct de vedere al capacității de a
genera profituri neașteptate. „Ele sunt puternice, energice, flexibile... întâmpină
ocaziile noi primindu-i bine pe noii veniți..., sunt interconectate excelent...
crima organizată transnațională s-a transformat într-o nouă formă de
geopolitică, cu propriul său caracter, propria sa logică și structură și propriile
sale sisteme de sprijin, bazându-se pe o serie de trăsături complementare și
îmbinate ale politicii și economiei globale " (Raportul privind consultările cu
F.B.I. ale Comitetului Economic din cadrul Consiliului Atlanticului de Nord)35.
Amenințarea este suficient de proeminentă pentru a solicita atenția
concertată a tuturor statelor care, în schimb, trebuie să aibă voința, mijloacele și
resursele de a le contracara. Având în vedere cifrele estimate ale profitului
anual al grupurilor criminalității organizate și presupunând că aproximativ
jumătate din profituri trebuie, într-un fel, reciclate în economia legală, suma
banilor spălați anual poate fi de 250-500 miliarde dolari. Date fiind profiturile
gen „chilipir" pe care le realizează criminalitatea organizată, transformarea
34
Ibidem,p.240.
35
Ibidem.
29
profiturilor ilegale în bunuri legale reprezintă o veritabilă provocare.
"Spălarea banilor" ar putea fi definită drept „convertirea veniturilor
obținute ilegal" în profituri aparent legale, pentru aceasta fiind folosite deliberat
metode de acoperire pentru a împiedica sau preveni dezvăluirea originii
bunurilor respective. Procesul de "spălare a banilor" sau de "albire a fondurilor
ilicite" implică trei faze36:
• Plasarea veniturilor în numerar, în sistemul financiar, prin bănci sau
alte instituții financiare, care este realizată printr-un număr de tranzacții mici
(așa-zis, „pitice") sau prin scoaterea unor sume mari de bani (numerar) din țară
și depozitarea acestora acolo unde cerințele sunt mai puțin stricte („parcare");
•Acoperirea sau obturarea originilor veniturilor în numerar prin
numeroase tranzacții, care ascund rapid sursa fondurilor și prin urmare
complică foarte mult sarcina revizorilor contabili ce efectuează investigațiile;
• Integrarea banilor, acum spălați, în sistemul financiar și economic
legal.
Spălarea banilor s-a transformat într-o activitate de un profesionalism
înalt ce implică avocați, consultanți pe probleme de impozit, funcționari bancari
etc. Date fiind profiturile ilegale pe care activitățile lor le generează,
organizațiile criminale sunt în poziția de a angaja profesioniști de nivel înalt
pentru a le sprijini în acțiunile de spălare a banilor. Metodele includ cumpărarea
de bunuri mobile și acțiuni, participarea la licitații și cumpărarea de acțiuni în
companiile deținute de familii. Totuși, spălarea banilor este și un „călcâi al lui
Ahile" al crimei organizate, (după cum relevă statisticile internaționale care
reflectă activitatea organismelor de aplicare a legii și prezintă aspecte din
cazuistica instrumentată în perioadele de referință) pentru că, exact la acest
moment, criminalii își expun proprietățile și, în această conjunctură,
investigatorii au ocazia să pătrundă în rețeaua criminală, la un nivel mai înalt.
O creștere dramatică a activității criminale organizate a apărut la bursele
de valori din Statele Unite și acest lucru le-a dat acestor grupuri posibilitatea
atât de a-și spăla veniturile cât și de a comite noi infracțiuni 37. Infractorii și-au
îndreptat atenția mai ales asupra acțiunilor comercializate slab, care sunt listate
la bursa NASDAQ38.
Aceste infracțiuni sunt relativ ușor de săvârșit și dificil de dovedit într-
un tribunal. Reconstituirea delictului necesită ca autoritățile să investigheze mii
de tranzacții, iar martorii, care deseori se tem de represalii violente, preferă să
fie sperjuri decât să colaboreze cu anchetatorii. Mai mult decât atât, pedeapsa
pentru acest tip de delicte, în Statele Unite cel puțin, nu este deosebit de severă,
astfel încât premiul de risc pentru afacere este favorabil criminalului. Există
cazuri documentate ale familiilor crimei organizate care au preluat firme de
agenții de bursă și le-au utilizat pentru a crește prețurile acțiunilor prin tactica
36
Ibidem,p.241.
37
Ibidem,p.242.
38
Ibidem.
30
vânzărilor sub presiune. Invariabil, acest lucru este urmat de scăderea acțiunilor,
care transformă proprietatea în hârtii tipărite de valoare, în timp ce sunt
generate profituri uriașe pentru infractori. Deseori, afacerile acestor infractori
sunt organizate la nivel internațional, dându-le acestora posibilitatea de a
exploata paradisurile fiscale internaționale și legea secretului bancar39.
Dincolo de afacerile tradiționale utilizate pentru spălarea banilor -
servicii, cazinouri, restaurante, supermarket-uri noi, afaceri cu mașini uzate,
birouri de schimb valutar etc, - investițiile de „bani murdari" sunt deseori făcute
în acele activități economice care sprijină sau acoperă activitățile criminale
(așa-numitul „efect de sinergie"): cumpărarea de proprietăți reale, înființarea de
companii de transport și agenții de bursă sau întreprinderi de produse
farmaceutice. Bursele de valori oferă, de asemenea, dese oportunități pentru
spălarea banilor.
Autoritățile Statelor Unite se confruntă cu o prezență radicală a grupurilor
mafiote ce operează la bursa de valori pentru a manipula prețurile și a spăla bani.
Bursa de valori a Statelor Unite este în general considerată una dintre cele mai
transparente din lume, astfel încât faptul că se confruntă cu o problemă de
infiltrare/penetrare din partea Mafiei sugerează că există posibilitatea ca
problema să fie chiar mai serioasă la burse mai puțin dezvoltate și opace.
Însuși procesul de spălare a banilor poate genera profituri mari. Un
pericol real este acela că, prin spălarea banilor, influența criminală tinde să
penetreze sectoarele legale ale economiei. Autoritățile elvețiene, de exemplu,
sunt din ce în ce mai îngrijorate cu privire la prezența masivă a grupurilor
criminalității organizate atrase inițial în această țară de avantajele secretului
bancar. Grupurile mafiote care operează pe teritoriul elvețian au depășit însă
operațiunile de spălare a banilor prin intermediul băncilor și au trecut la afaceri
locale, cum ar fi restaurantele și hotelurile.
„Paradisurile fiscale" și „centrele de peste ocean" acordă grupurilor
criminale o supraveghere fiscală relaxată și legi comerciale permisive, ca
urmare, perspective favorabile pentru dezvoltarea afacerilor. Panama, Liberia,
Lichtenstein, Insulele Cayman și alte insule din Caraibe sunt printre cele mai
bine cunoscute "paradisuri fiscale" și, în grade diferite, garantează secretul
bancar. Toate au fost asociate cu operațiuni de spălare a banilor.
Actualmente, Cipru a devenit centrul bancar favorit pentru mafioții ruși
care încearcă să-și „recicleze" valorile40.
Spălarea banilor are loc la granița dintre activitățile legale și ilegale.
Odată spălați, banii sunt imposibil de urmărit, mai ales dată fiind apariția
tranzacțiilor financiare globale realizate în întregime electronic. Chiar dacă
drumul „banilor murdari" este în întregime depistat, agențiile de aplicare a legii
găsesc extrem de dificilă probarea capetelor de acuzare în sala de judecată. Mai
mult decât atât, depistarea banilor înseamnă timp și bani și mai frustrant este
39
Ibidem,p.242.
40
Ibidem, p. 243.
31
faptul că „fazele murdare", etapele când infractorii devin mai vulnerabili sunt
greu de probat, infracțiunile fiind comise prin tranzacții electronice.
În prezent, crima organizată se manifestă într-o zonă supranațională, iar
barierele naționale sunt ridiculizate de cei care încalcă legea. Activitatea acestora a
fost ușurată și de o serie de măsuri nocive de fragmentare, desființare sau
neadaptare a structurilor specializate de combatere a fenomenului, cu atât mai mult
cu cât grupările criminale, beneficiind de uriașe resurse financiare, au depășit
forțele de ordine prin echipamentele ultramoderne cu care sunt dotate și
influențează oficialitățile coruptibile din administrația de stat. în lucrările de
specialitate, criminalitatea este, din ce în ce mai mult, considerată a fi o activitatea
economică, ce are trăsături distincte, însă opiniile sunt diferite în ceea ce privește
stabilirea acelor infracțiuni care pot fi incluse în sfera conceptului de criminalitate
economică. Acestui aspect i s-a acordat o atenție deosebită, fiindcă majoritatea
specialiștilor, pornind de la diversitatea intereselor economice protejate, în locul
unei definiții unitare, au preferat o modalitate mai didactică, prin formarea de grupe
caracteristice care pot fi incluse în sfera criminalității economice.
Conform unei clasificări timpurii, specificată în Recomandarea No. (81)
12 a Consiliului Europei privind criminalitatea economică, în acest cerc se
includ:
• infracțiunile - cartel;
• fraudele societăților multinaționale și abuzul lor prin superioritatea
economică;
• fraude și abuzuri în obținerea de ajutoare oferite de organizații de stat
sau internaționale;
• criminalitatea prin calculator (cum ar fi: furtul de date, furtul de
secrete, manipularea datelor de pe calculator);
• societăți fantomă;
• falsificarea balanței financiare și a evidențelor contabile ale firmei;
• frauda în legătură cu situația economică și capitalul total al firmei;
• infracțiuni cu privire la nivelul de securitate al firmei, respectiv în ceea
ce privește sănătatea angajaților;
• înșelăciune în relația cu creditorii (de exemplu falimentul, încălcarea
drepturilor firmei)
• înșelarea cumpărătorilor (falsificarea calității mărfii, nerespectarea
prevederilor de sănătate publică, abuzul prin exploatarea slăbiciunii și a lipsei
de experiență a cumpărătorului);
• concurența neloială (inclusiv coruperea angajaților firmei rivale),
prezentarea unor reclame care induc în eroare;
• delictele financiare și eludarea cheltuielilor sociale și a investițiilor;
• delictele vamale (eludarea taxelor vamale, încălcarea reglementărilor
de contingent);
• încălcarea reglementărilor financiare și de circulație monetară;
• delictele bancare și în cazul schimburilor de acțiuni (schimbul de
32
acțiuni prin înșelăciune și abuzul față de locuitorii lipsiți de experiență);
• delictele ce privesc protecția mediului înconjurător. Kaiser (1993),
considerând mai logică o clasificare diferită față de cea sus menționată, a
diferențiat faptele în alte categorii:
• Faptele îndreptate împotriva: lumii bancare, a capitalului, a sistemelor
de creditare și asigurare, a liberei concurențe, a asigurării produselor de
necesitate publică, incluzând aici delapidarea și dreptul de origine și calitate;
• Nerespectarea obligațiilor de impozitare și vamale, delictele vamale,
respectiv frauda subvențiilor, pretenția de drepturi necuvenite și mituirea;
• încălcarea legilor care servesc protecția minorilor și muncitorilor,
încălcarea legilor de asigurare, falsificarea produselor alimentare și a
mărfurilor, încălcarea legilor de protecție a consumatorilor și a mediului
înconjurător;
• Escrocheria și specula41.
Cercetarea domeniului criminalității economice s-a profilat cu
dificultate în condițiile în care nu există o graniță foarte clară între economia
legală și cea ilegală, adică spațiul în care corupția își dă mâna cu criminalitatea
organizată.
Cu ajutorul teoriei delincventei de oportunitate se poate explica, într-o
anumită măsură, extinderea și natura criminalității organizate transnaționale în
diferite țări, și anume prin prezența delincvenților motivați, a posibilităților
viabile de activități criminale și prin insuficiența controlului social 42. Cei care
exploatează posibilitățile de a obține beneficii de pe urma comiterii
infracțiunilor sunt, în principal, membrii grupărilor organizate de criminali
recrutați din rândul acelor categorii de indivizi dezavantajați din punct de
vedere economic. Însă, în cadrul unui mediu mondializat, condițiile propice
criminalității organizate vor atrage din ce în ce mai mulți delincvenți motivați
din străinătate. Chiar dacă numărul delincvenților motivați din anumite țări este
redus, iar posibilitățile de obținere a beneficiilor de pe urma activităților sunt
rare, riscul scăzut de a fi descoperite sau arestate atrage grupările criminale din
alte state. în mod asemănător investițiilor realizate de companii multinaționale
în țări ce au costuri de producție mici, și grupările criminale își deplasează, din
ce în ce mai mult, activitățile spre acele state în care riscurile de a fi
descoperite, arestate sau de a-și vedea beneficiile ilicite confiscate sunt cele mai
reduse.
Măsurile unilaterale luate de guverne s-au dovedit insuficiente și
nerealiste, deoarece criminalitatea nu este o problemă internă, restrânsă, care se
produce numai între granițele unui stat. Amenințarea corupției asupra ordinii
constituționale este reală, iar combaterea trebuie însoțită de acțiuni ce se pot
realiza efectiv numai în cadrul strategiilor de securitate europeană și mondială,
pentru că „fenomenul reprezintă și trebuie tratat ca o problemă globală" (V.
41
Ibidem, p. 245-246.
42
Ibidem, p. 246.
33
Stranciug, G. Hurjui, 1999).
Statele care vor să lupte împotriva crimei organizate și corupției vor
trebui să coopereze, să-și valorifice experiențele acumulate și să-și ofere
reciproc descoperirile și mijloacele cele mai adecvate combaterii eficiente a
fenomenului.

1.3. Economia de tranziție și corupția organizată

În contextul dinamismului „post-modern" al mutațiilor geopolitice,

geostrategice, economice, informaționale și sociale, care au marcat sfârșitul
mileniului, comunitatea internațională a ajuns să se confrunte tot mai grav cu
devianța socială și, în primul rând, cu segmentul cel mai grav al acesteia, cu
criminalitatea generalizată și internaționalizată43. Ca urmare, infracționalitatea a
devenit un motiv prioritar de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii și, în
mod deosebit, pentru democrațiile în formare, dată fiind fragilitatea instituțiilor
statului de drept instaurate.
Rata criminalității generale a crescut în ultimii ani în mod îngrijorător
pe plan internațional, fiind stimulată de o serie de factori, din care unii cu
caracter de noutate, cum ar fi:
• colapsul regimurilor comuniste și, odată cu acestea, a principalelor
mecanisme și pârghii de control social, vidul legislativ creat pe acest fond și
marile probleme economico-sociale ale tranziției;
• criza economică și instabilitatea socială generate de tranziția la
economia de piață, cu impact de masă, explozia șomajului, în mod deosebit în
rândul tineretului, fiind una dintre consecințele cele mai grave;
• declinul moralității și solidarității publice, inexistența comunității și
spiritului comunitar în statele post-totalitare, permisivitatea crescândă pe fondul
confuziei axiologice și a vidului legislativ în toate domeniile de activitate;
• deschiderea frontierelor est-vest și, în consecință, extinderea libertății
de deplasare a elementelor infractoare dintr-o țară în alta, ceea ce a condus la
proliferarea „grupurilor de infractori străini" pe teritoriul unor state, necunoscuți
de autoritățile locale, dată fiind lipsa unor acorduri de cooperare bi și
multilaterală între organismele responsabile de aplicarea legii. Aceste grupuri
pot acționa aproape nestingherit, săvârșind întreaga gamă de acte și fapte
infracționale, unele dintre acestea fără precedent în statul de reședință sub
raportul metodelor și mijloacelor de acțiune;
• creșterea numărului consumatorilor de droguri (atât în țările cu
democrație avansată cât și în ceea ce privește statele post-comuniste), respectiv
a unui segment cu potențial criminogen deosebit al persoanelor cu comportament
deviant (pretabil în primul rând la infracțiuni săvârșite cu violență), ca urmare a
ofensivei declanșate de grupările criminalității organizate;

43
Ibidem, p. 247.
34
 • invadarea piețelor, prin mass-media, cu fluxuri redundante de
informații cu impact criminogen, „de senzație", având ca efect diseminarea unor
pattern-uri de inspirație în ceea ce privește modurile de operare infracționale,
stimularea creativității infractorilor și dezvoltarea subculturilor criminale;
• instalarea în rândul unor segmente importante ale populației a unei
temeri generale, a unui sindrom de anxietate față de criminalitate și, în
consecință, diminuarea reacției sociale față de criminalitate, inclusiv vis-a-vis
de infracțiunile cu violență;
• proliferarea la o cotă fără precedent a traficului ilegal de arme, muniții
și explozivi;
• proliferarea grupurilor xenofobe, neo-naziste, fasciste, naționaliste,
fundamentaliste și de extremă stângă (unele cu propensiune către adolescenți și
tineri);
• dotarea logistică a elementelor infractoare, de cele mai multe ori
superioară organelor de poliție;
• insuficientă implicare în prevenirea, controlul și reducerea criminalității
a factorilor educaționali și a altor instituții guvernamentale, dar și a societății
civile44.
În ultimul deceniu al secolului XX, creșterea la nivel global a
criminalității a fost de aproximativ 5% anual, ceea ce a surclasat, în general,
capacitatea de intervenție a guvernelor pentru a controla acest fenomen. Rata
criminalității pe cap de locuitor a fost mai înaltă în Europa de Vest și de Est,
înregistrând o creștere de până la 10%, în timp ce criminalitatea violentă a
crescut cu 6%45.
Cu toate acestea, este important să se facă o distincție clară: în timp ce
în țările dezvoltate, ca urmare a resurselor bugetare alocate organismelor de
aplicare a legii, rata criminalității se menține la o anumită cotă, existând
mecanisme funcționale de prevenire și control anti-infracțional, în țările în
tranziție, ca urmare a alocațiilor bugetare insuficiente pentru instituțiile
similare, criminalitatea înregistrează atât creșteri galopante, cât și diversificări
calitative redutabile.
Înainte de căderea Zidului Berlinului, criminalitatea Est-Vest în Europa
era mai degrabă o curiozitate. Puținii turiști și oameni de afaceri care treceau din
Europa Occidentală în Europa Centrală și de Est practicau doar o contrabandă de
ocazie, la scară mică, sau comiteau infracțiuni legate de schimbul valutei, hrănind
economia subterană care exista în țările socialiste. De cealaltă parte, persoanele,
mai puține la număr, care treceau din Est în Vest, adesea ca membri ai unor
delegații oficiale, practicau aceeași contrabandă la scară mică, s-ar putea spune,
în relație cu „atenționarea", prin suveniruri, a vârfurilor ierarhice.
Tranziția a modificat radical tiparele fluxului de infractori și infracțiuni
în Europa, principalele tendințe manifestate reflectându-se în câteva direcții
44
Ibidem, p. 249.
45
Ibidem, p. 249.
35
marcate de crima organizată de după căderea regimurilor comuniste: țările în
tranziție au experimentat, practic, fără excepție, fluctuațiile unui real progres în
activitatea criminală organizată. Gradul în care grupurile criminale au penetrat
aceste societăți ce se transformă rapid variază semnificativ. În termeni duri,
pare să existe o corelație inversă între gradul în care grupurile criminale
organizate au penetrat o parte din aparatul de stat și succesele societății în
realizarea reformei de piață și consolidarea democrației.
În același timp, nu se poate nega că anumite trăsături ale criminalității
sunt comune tuturor societăților în tranziție. În primul rând, toate economiile
centralizate adăposteau, de fapt, "piețe negre", dezvoltate ca structuri esențiale
pentru satisfacerea cerințelor fundamentale ale ofertei, cererii și prețurilor.
Trebuie recunoscut că "piața neagră" a jucat un rol important și în introducerea
în aceste societăți a moravurilor pieței. Criminalitatea organizată a fost capabilă
să se dezvolte pe măsură ce "piața neagră" s-a extins și în țările în care controlul
și prezența statului erau copleșitoare46.
Actualmente, grupurile criminale s-au adaptat rapid și exploatează în
mod similar situația în care autoritatea statului și resursele sunt slăbite și, prin
urmare, vulnerabile la subversiuni, în acest fel, multe societăți în tranziție au
trecut de la o extremă la alta, mai ales în Rusia post-sovietică sau Ucraina.
Simptomatic este faptul că lipsa unei legislații penale actualizată și
menținerea unor reglementări lipsite de consistență, insuficiența resurselor,
corupția în rândul organelor de aplicare a legii, traumele morale, economice și
sociale asociate schimbărilor de sisteme politice au făcut ca extinderea
activităților ilegale să fie aproape inevitabilă.
O tendință generală în țările în tranziție este dată de capacitatea grupurilor
criminale de a umple vidul creat prin dispariția vechilor state comuniste. În orice
caz, trebuie făcută o distincție între „economia subterană" și activitățile ilegale ale
grupurilor veritabile ale crimei organizate. De foarte multe ori, economia
subterană există nu doar ca rezultat al unor intenții criminale, ci pur și simplu, din
cauza reglementărilor juridice care sunt prea împovărătoare și contradictorii,
astfel încât oamenii de afaceri să fie obligați să-și conducă aceste afaceri ocolind
legile pentru a supraviețui. De exemplu, în Rusia și Ucraina, aplicarea arbitrară a
unor norme de impozitare, mereu schimbate, mereu modificate, precum și regle-
mentările comerciale inadecvate au creat un mediu imposibil pentru desfășurarea
normală a unei afaceri, potrivit opiniei unor specialiști de la F.M.I., care au
studiat mai multe medii investiționale din Europa de Est47.
De asemenea, procesul de tranziție „în serie" creează oportunități pentru
grupurile crimei organizate, mai ales acolo unde statul nu dispune încă de
aparatul instituțional necesar coordonării și derulării în bune condiții a acestui
proces, privatizarea constituind un bun exemplu în acest sens.
În multe cazuri lupta pentru a controla bunurile comerciale ce aparțineau
46
Ibidem, p. 250.
47
Ibidem, p. 252.
36
statului a început încă înainte de a se fi dezvoltat cadrul legal pentru privatizare.
Falimentarea intenționată, subestimarea valorii întreprinderilor de stat, licitațiile
măsluite și jefuirea fără scrupule a proprietății de stat sunt exemple ale modului
în care privatizarea s-a transformat în cu totul altceva decât ceea ce se dorea a
fi. Mai mult, grupurile criminale au realizat aceste practici cu un elan și un
profesionalism ce au copleșit, efectiv, agențiile ce trebuiau să supravegheze
procesul de privatizare sau, așa cum a fost cazul deseori, reprezentanții acelor
agenții au fost împiedicați sau descurajați, în mod constant, să ridice obiecții.
Grupurile criminale au mers chiar mai departe, ajungând să utilizeze
violența sau amenințările cu folosirea ei, pentru a măslui licitațiile și a diminua,
în acest fel, ofertele și concurența, în general. Aceste proceduri lipsesc statele
de lichidități, de resursele de care au absolută nevoie și, în mod automat,
conferă bogăție și legitimitate unui strat criminal al societății. Când societatea
ajunge să înțeleagă că în spatele așa numitelor „reforme" sunt grupurile
criminale, noțiunea de piață își poate pierde legitimitatea, fenomen ce nu poate
decât să îngreuneze procesul de tranziție.
Problematica rolului jucat de criminalitatea organizată în privatizare este
ilustrativă pentru a sublinia cât de important este ca reformele legislative și
instituționale să țină pasul cu rapidele schimbări economice și sociale.
Structurile financiar-bancare, înființate și dezvoltate în sisteme economice total
diferite, au trebuit să se străduiască să satisfacă cerințele esențiale ale unei piețe
în dezvoltare și să facă aceasta într-o manieră transparentă. Acest lucru nu a fost
întotdeauna posibil, iar atunci când guvernele, de exemplu, au optat pentru
emiterea unor reglementări stricte privind confidențialitatea operațiunilor
bancare, practic au deschis ușa sectorului financiar pentru organizațiile
criminale. Odată ce aceste grupuri dețin un anumit control asupra alocării de
credite ele sunt capabile să-și întărească pozițiile în cadrul economiei legale,
împiedicând totodată calea spre reușită a întreprinzătorilor onești48.
Impactul social și politic al acestui fenomen este devastator: pe de o
parte, efectul cumulativ este de legitimizare a pieței ca sistem ce recompensează
numai infractorii, iar pe de altă parte oferă o motivație populistă celor care ar
dori instaurarea unui regim autoritar sau chiar reînvierea celui comunist. În
mâinile extremiștilor problematica incumbată de criminalitate se transformă
rapid într-un semnal de alarmă ce incită la subminarea instituțiilor democratice
legitime. Această amenințare s-a dovedit reală în țările în tranziție, unde
grupurile criminale au reușit să pună mâna pe proprietăți de mare valoare,
plătind cu mult sub prețul pieței.
În unele cazuri, privatizarea a reprezentat, practic, o operațiune de
"spălare a banilor", care a ajutat grupurile criminale să-și legitimeze activitățile
și bunurile deținute. Această situație a înstrăinat semnificativ electoratul din
aceste țări, care nu a văzut realizându-se aproape nimic din toată „vorbăria”

48
Ibidem, p. 253.
37
despre reforma politică și economică, ceea ce constituie elementul central al
actualei lor situații apropiate colapsului perdantului în cursa globalizării.
În orice caz, problemele se extind dincolo de procesul privatizării cu atât
mai mult cu cât orice deficiență în domeniul reglementărilor, creează noi
oportunități pentru grupurile criminale. Astfel, lipsa de transparență a
reglementărilor privind contractarea de lucrări publice, taxele fluctuante la
import, reducerile de impozite, subvențiile și accesul la valută pot facilita, în
mod neintenționat, activitățile criminale. Cu cât legea este mai confuză, cu atât
mai ușor este pentru grupurile de infractori să o ocolească sau să o interpreteze
în folosul lor. Aceste probleme devin din ce în ce mai acute și din cauza
nivelului scăzut al fondurilor destinate instituțiilor de aplicare a legii, lipsei
pregătirii și cunoștințelor necesare în lupta împotriva criminalității organizate,
precum și a nivelului insuficient al cooperării și coordonării în plan
internațional49.
Nu este surprinzător faptul că grupurile criminale au fost atrase de
Europa Centrală și de Est unde, în procesul de tranziție, a apărut un inevitabil
vid instituțional. Un exemplu minor ar fi acela că mai multe țări din regiune au
devenit importante puncte de tranzitare și depozitare pentru contrabanda de
heroină, în principal, deoarece poliția nu are resurse pentru contracararea
acestor activități - sau, și mai rău, sunt semnale că ar fi fost coruptă.
Permeabilitatea granițelor generează alte provocări pentru noile
democrații. După decenii în care granițele au fost închise ermetic, căderea
sistemului comunist a permis oamenilor și bunurilor să tranziteze efectiv
frontierele. Nevoia de restabilire a controlului este în prezent evidentă, mai ales
dacă se iau în considerare creșterea exponențială a imigrării ilegale și a
activităților de contrabandă ce privează statul de veniturile necesare. Acest
context creează „paradoxul libertății" și generează dificultăți majore sistemelor
democratice care, prin natura lor, sprijină ideea unor granițe mai permeabile.
Conform observațiilor grupului de experți ai F.M.I., (2007), care au
studiat mediul investițional din Europa de Est, evoluția indicelui de răspândire a
corupției prezintă câteva caracteristici remarcabile. În general, valorile acestuia
sunt cele mai mari în toate țările cercetate - comparativ cu restul indicilor -
această tendință continuând de la an la an. Cea mai pronunțată creștere s-a
înregistrat în Macedonia, mici creșteri existând în Albania, respectiv Muntenegru.
În același timp, în celelalte țări s-a înregistrat o evoluție pozitivă, cu
excepția Bulgariei, unde valoarea indexului nu s-a schimbat semnificativ. În
ciuda unor caracteristici specifice țărilor, aceste date sugerează următoarele
concluzii: în primul rând, opinia publică percepe corupția ca pe un fenomen ce
impregnează în mare măsură spațiul public; în al doilea rând, sunt puține motive
să ne așteptăm la scăderea corupției în viitorul apropiat în țările din regiune.
Structura răspândirii estimate a corupției în cadrul unor instituții este

49
Ibidem, p. 254.
38
foarte asemănătoare cu structura rezultată din estimarea pentru grupuri
profesionale. De exemplu, justiția este considerată coruptă mai ales în Albania,
România și, în 2007, în Bulgaria, respectiv Macedonia.
Instituțiile cu rată scăzută a corupției sunt considerate cele militare, de
asemenea - cu câteva excepții în Bosnia - Herțegovina și Serbia50.
Din perspectiva acestui indice constatăm că, în contextul balcanic,
angajarea în comportamente corupte este motivată mai degrabă de câștigurile
urmărite în mod conștient, de interesele economice sau instituționale
individuale sau chiar de necesități practice, decât de efectul unei presiuni
sociale explicite, exercitată de "agenții corupți" din sectorul public.
În decursul anului 2007, indicele și-a menținut valorile relativ scăzute și
chiar afișează o tendință de declin, în special în Albania. Excepțiile sunt
reprezentate de Macedonia și Bosnia - Herțegovina, unde gradul de coerciție
deschisă din partea autorităților publice a crescut.
Opinia publică din regiunea balcanică îi plasează pe doctori și pe cei
învestiți cu autoritate oficială (polițiști, vameși, funcționari din administrația
publică locală și sistemul juridic) printre grupurile ocupaționale care exercită
cea mai puternică presiune asupra cetățenilor, încercând să-i implice în acțiuni
de corupție.

1.4.Concepția Uniunii Europene în domeniul crimei organizate.

Orice încercare de cercetare și explicare științifică a unui fenomen atât de

complex și dinamic, cum este cel al criminalității, riscă să se adauge la lunga listă
a studiilor elaborate pe această temă, dacă nu se pornește de la definirea
termenilor și conceptelor cu care se operează în majoritatea sistemelor juridice.51
Din punct de vedere al intensității și al pericolului social produs
criminalitatea poate fi: ordinară (microcriminalitatea), medie și organizată.
Fenomenul criminalității are o dimensiune națională (respectiv suma
infracțiunilor ce se comit pe teritoriul unui stat și nu comportă aspecte de
cooperare infracțională transnațională) și o dimensiune transnațională
(respectiv totalitatea infracțiunilor care se comit și se consumă prin cooperarea
dintre infractori care acționează pe teritoriul mai multor state).
Referitor la conceptele date diferitelor tipuri de criminalitate (de drept
comun, cea a afacerilor, organizată etc.) există definiții normative (fixate de
legiuitor în cuprinsul actelor normative) dar și definiții formulate din
perspectivă criminologică, sociologică, politologică ori definiții operaționale
date de practicienii dreptului, de organele de aplicare a legii.
Parlamentele țărilor membre ale Consiliului Europei au declanșat în
ultimii ani o vastă activitate de legiferare, care s-a materializat prin elaborarea
50
Ibidem, p. 256.
51
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag.7.
39
de acte normative, ce au vizat modificarea codurilor penale și noi reglementări
ale unor domenii economice (finanțe, bănci, asigurări, concurență, fiscalitate,
burse, societăți de valori mobiliare etc.).52
Aceste reglementări juridice, deși cu multe imperfecțiuni au permis
configurarea unor definiții normative ale criminalității organizate, organizațiilor
criminale, criminalității afacerilor, criminalității informatice și a celei financiar-
bancare.53
Astfel, în art. 304 bis din Codul Penal elvețian, aflat în vigoare din 1
ianuarie 2002, rezultă că, din punct de vedere al justiției penale, criminalitatea
economică este constituită „din infracțiuni împotriva patrimoniului, falsuri în
titluri, acte de corupție, precum și din infracțiuni de spălare de bani și lipsă de
vigilență în materie de operațiuni financiare.54
Din cuprinsul art. 260 indice 3 din Codul Penal elvețian, reținem
definiția organizației criminale, ca fiind „o organizație formată din cel puțin
trei persoane care își păstrează structura și efectivul în secret și care urmărește
scopul de a comite acte de violență criminală sau de a-și însuși venituri prin
mijloace criminale”.
Legislația italiană nu conține definiția „criminalității organizate”, chiar
dacă, din complexul normativ penal, atât cel substanțial cât și cel procesual, se
pot individualiza trei categorii de criminalitate organizată:
 mafiotă incriminată în art. 51 alin.3 bis din Codul penal;
 eversivă (asocierea cu scop terorist sau de eversiune – art. 270 bis
Cod penal);
 comună (asocierea pentru comiterea de infracțiuni – art. 416 Cod penal).
Noțiunea de „criminalitate organizată” a început să fie folosită în Italia la
jumătatea anilor 1970, când odată cu explozia fenomenului de sechestrări de
persoane și cu apariția terorismului, s-au introdus modificări legislative, făcându-se
diferența dintre criminalitatea „individuală” și „criminalitatea organizată”.
Dreptul penal italian, considerat un important model european în
combaterea crimei organizate55, prevede, în partea specială 56, la capitolul „Delicte
contra ordinii publice”, două articole care definesc cele două forme de asociații:
- asociații în vederea comiterii de infracțiuni (assiazione per
delinquere), art. 416 și
- asociațiile de tip mafiot (associazione di tipo mafioso), art. 416 bis.
Primul articol menține o legătură istorică cu Codul penal anterior, ca

52
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag.10.
53
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag. 10-11.
54
N.Queloz – Criminalitatea economico-financiară în Europa, Editura L’Harmatt, 2002, pag. 126.
55
Mohamed Zaid – Particularități ale cunoașterii crimei organizate, Colectivul de la Alexandria
al Asociației Internaționale de Drept Penal, 1977, R.I.D.P., vol.69, pag. 519.
56
Cap.V art. 416 și 416 bis din Codul penal italian.
40
urmare a influenței școlii pozitiviste prin care se introduce noțiunea de „pericol
social” pentru activitățile infracționale comise de indivizi izolați sau în asociere.
Al doilea articol a fost introdus după promulgarea în 1975 a Legii controlului
organizațiilor criminale (Mafia și Cosa Nostra din America).
Art. 416 bis din Codul penal italian stipulează că:
- oricine devine membru al unei asociații de tip mafiot compusă din
trei sau mai multe persoane, va fi pedepsit cu închisoare de la 3 la 6 ani;
- oricine promovează, conduce sau organizează o astfel de asociere va
fi, nu numai pentru acest act, pedepsit cu închisoare de la 4 la 9 ani;
- asociația va fi considerată de tip mafiot, când membrii acesteia
folosesc forța sau intimidarea asociaților, constrângerea sau legea tăcerii
(omerta) pentru comiterea de infracțiuni și încercă să dobândească direct sau
indirect controlul unor activități economice, prin funcțiile de conducere pe care
le îndeplinesc, concesiuni, autorizări, contracte sau servicii publice, pentru
realizarea de profituri sau foloase necuvenite pentru ei sau pentru alții,
împiedicarea exprimării libere a votului sau cumpărarea de voturi pentru ei sau
pentru alții în timpul alegerilor;
- dacă asociația devine paramilitară, sancțiunea închisorii crește până
la 15 ani. Asocierea va fi considerată paramilitară atunci când membrii dețin
sau dispun de arme și substanțe explozive, sau când și le procură în vederea
atingerii scopurilor ilicite ale organizației.
Legea Penală din Franța, referindu-se la crima organizată prevede ca și
alte sisteme europene de drept, o infracțiune distinctă, sancționată separat
denumită „asocierea de răufăcători” pentru anumite infracțiuni specifice crimei
organizate, forme agravante, în cazul comiterii în „bandă”.57
a) Asociația de răufăcători este reglementată în art. 450 indice 1-3 din
Codul penal francez adoptat în 1994 astfel:
- „constituie o asociere de răufăcători orice grupare constituită sau în
curs de constituire, caracterizată prin unul sau mai multe fapte materiale, în
vederea comiterii unei infracțiuni sau delict pentru care este prevăzută
închisoarea de 10 ani” (art. 450 alin.1).
Asociația de răufăcători este o infracțiune autonomă, instituită pentru a
combate mai eficient crima organizată și care completează dreptul comun.
Infracțiunea se consumă în momentul în care asociația intenționează să comită
orice fel de infracțiune, pentru care este prevăzută închisoarea de 10 ani.
În această formulare incriminarea „asociației de răufăcători” nu mai
poate fi un puternic instrument de combatere a crimei organizate, datorită
faptului că infracțiunile cuprinse în această categorie trebuie să aibă sancțiuni
de peste 10 ani închisoare.
Codul penal francez prevede sancțiuni foarte aspre în cazul infracțiunilor
din sfera crimei organizate astfel:
57
Damian Miclea – Combaterea crimei organizate, vol.I, Editura Ministerului Administrației și
Internelor, București, 2004, pag. 84.
41
 - traficul de droguri este sancționat în art. 222-24 cu închisoare pe
viață și 50 milioane franci amendă penală;
- proxenetismul (art. 132-71) se sancționează cu 20 ani închisoare și
20 milioane franci amendă penală;
- răpirea și sechestrarea de persoane (art. 224-1) se sancționează cu 20
ani închisoare;
- transportul, punerea în circulație sau deținerea de monedă falsă se
sancționează cu 30 ani închisoare și 3 milioane franci amendă etc.
b) „Banda organizată” (art. 132-71 Cod penal francez), nu este o
infracțiune separată, autonomă, este o circumstanță agravantă a infracțiunilor
deja comise58, fapte ce o deosebește de asociațiile de răufăcători.
În cazul infracțiunilor continuate, comise în bandă organizată, banda
organizată poate fi calificată ca o asociație de răufăcători, considerându-se că ea
a fost înființată special pentru comiterea acelor infracțiuni.
Specific Codului penal francez, pe linia combaterii crimei organizate,
este problema răspunderii penale a persoanelor juridice, atunci când sunt
comise infracțiuni pe seama lor de organele sau reprezentanții acestora.59
Sistemul penal francez este în plină reformă, pe linia combaterii crimei
organizate, astfel, în ianuarie 1996 Comisia Legislativă a Adunării Națiunilor a
votat următorul text pentru definirea organizației criminale:
„Orice grup, inclusiv pe cele în formare, constituie o organizație
criminală, dacă urmărește:
- constituirea de bande organizate;
- obținerea, transportul, vinderea bunurilor ilicite, deținerea de arme,
explozivi sau droguri;
- traficul de influență, influențarea votului sau a autorităților publice, și au
ca scop comiterea de infracțiuni sau realizarea pentru ei sau pentru alții a
controlului, în total sau în parte a unor activități economico-financiare, comerciale
sau civile, ori a unor bunuri, a piețelor publice la nivel național, regional sau
internațional, a ajutoarelor, subvențiilor sau regulilor contractuale publice”.
Aceste schimbări legislative modifică substanțial art. 450-1, privind
„asociația de răufăcători”, abrogă art. 132/71 și aduce câteva elemente noi în
ceea ce privește realizarea controlului unor activități economice ilicite în plan
transnațional.
Sistemul penal olandez cuprinde prevederi pe linia combaterii crimei
organizate, atât în Codul penal, cât și în legi speciale.
În acest sens Codul penal olandez prevede în art. 140 următoarele:
a) participarea într-o organizație care intenționează să comită delicte va
fi pedepsită cu închisoare de maximum 5 ani sau o amendă de categoria 4;
58
Infracțiunile incriminate în forma agravantă a bandei organizate sunt: traficul de droguri,
proxenetismul, răpirea și sechestrarea, extorcarea, escrocheria, tăinuirea, distrugerile,
transportul, punerea în circulație sau deținerea de monedă falsă, spălarea banilor.
59
Art. 121-2 Cod penal francez.
42
 b) participarea la funcționarea continuă a unei persoane juridice care a
fost declarată irevocabil ilegală și de aceea dizolvată va fi pedepsită cu
închisoare de maxim un an sau amendă categoria 3;
c) referitor la fondatori sau manageri, termenele de închisoare pot
crește cu o treime.
Incriminarea este autonomă și nu are în vedere participarea într-o
organizație în scopul comiterii anumitor infracțiuni.
Potrivit doctrinei penale olandeze60, infracțiunea prevăzută de art. 140
din Codul penal este o infracțiune primară, iar faptele de crimă organizată
prevăzute în legile speciale care incriminează traficul de droguri, de arme și
muniții, frauda fiscală și vamală, spălarea banilor, sunt infracțiuni secundare,
fără a se face referire la forme de organizare, în planul crimei organizate.
Deși legiuitorul nu face precizări privind „organizația” în doctrina
penală olandeză61 sunt evidențiate caracteristicile acesteia:
- structura grupului este ierarhică, având lideri și subordonați cu sarcini
stabilite;
- grupul are un sistem de sancțiuni interne pentru păstrarea ordinii în
organizații;
- grupul investește în înalta securitate;
- întreprinderile cu activitate corectă sunt folosite ca paravane;
- principalii membri lucrează împreună de cel puțin 3 ani;
- grupul folosește sancțiuni extreme în cazul intrușilor.
Codul Penal german, și anume în art. 129 modificat este aplicabil strict
infracțiunilor legate de crima organizată, menționând ca:
„Oricine formează o asociație ale cărei obiective sau activități sunt
îndreptate către comiterea de acte criminale, sau oricine participă la o astfel de
asociație ca membru, cotizează pentru ea, sau o sprijină, va fi pedepsit cu
închisoare până la 5 ani sau amendă”.
Conform doctrinei penale germane, organizația trebuie să cuprindă cel
puțin trei membri, să desfășoare o activitate criminală continuă, fiecare membru
să se supună voinței asociației, să existe o legătură între aceștia, o parte din
cartierul general să se afle în Germania.
Doctrina germană definește crima organizată astfel: „comiterea cu
intenție a unor infracțiuni în scopul obținerii de profit și putere, de două sau mai
multe persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau
nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte stabilite prin folosirea unor structuri
comerciale sau similare celor de afaceri, prin folosirea violenței sau a altor
mijloace de intimidare, ori prin exercitarea unor influențe asupra politicienilor,
administrației publice, autorităților judiciare sau economice”.62
În situația infracțiunilor grave (omucideri, răpiri, luări de ostateci etc.)
60
Pinar Olger – The Criminal justice Systems Facing The Challenge of Organized Crim – în
Revue International de Droite Penal, Editura Eres, Paris, 1998, pag. 451.
61
Idem, pag. 452.
43
prevăzute separat în Codul penal sau în legi speciale, comiterea lor de către
organizație constituie circumstanță agravantă și pedepsită mai grav.
Codul penal german a fost completat prin incriminarea unor infracțiuni
din sfera crimei organizate comise de organizații criminale și anume:
- traficul deșeurilor art. 326 par.2 introdus în 1994;
- traficul uman (femei, copii, imigranți) art. 1804, 180, 237 și 236.
De asemenea, sistemul penal german, în vederea combaterii crimei
organizate a adoptat o serie de legi speciale ce prevăd infracțiuni a căror
comitere de către organizație constituie agravantă, iar pentru a sublinia
caracterul agravant al acestora, în afara comiterii de către organizație,
sancționează și modul „profesionist” de săvârșire a lor.
În opinia penaliștilor germani problema combaterii și definirii crimei
organizate în Germania încă nu este rezolvată și se consideră a fi mult mai
eficientă introducerea unor prevederi penale în legi speciale, cu pedepse
drastice, decât o eventuală modificare a Codului penal.63
În legislația penală din Grecia, prevederile legale specifice crimei
organizate au fost cuprinse în legile speciale adoptate în vederea combaterii
crimei organizate, în general și a terorismului în particular, legi ce au fost
abrogate ulterior.64
Codul penal grec, intrat în vigoare în 1990, încearcă să dea totuși contur
legal formelor crimei organizate.65
În art. 187 intitulat „Organizația și conspirația” se prevede:
a) Orice persoană care se înțelege cu o alta pentru comiterea unei
anumite infracțiuni sau se alătura altora pentru comiterea mai multor infracțiuni
nespecificate încă, va fi pedepsită cu închisoarea de minimum 6 luni;
b) Orice persoană care se înțelege cu o alta sau se alătură alteia pentru
comiterea uneia sau mai multor infracțiuni la care pedeapsa stipulată este
închisoarea de minimum un an, se pedepsește cu închisoare;
c) Un făptuitor va fi scutit de pedeapsa prevăzută la paragrafele
precedente dacă prin informarea autorităților face posibilă împiedicarea
producerii infracțiunii.
Legea belgiană relativă la organizațiile criminale adoptată în anul 1999
definește criminalitatea organizată drept: „o asociație formată din mai multe
persoane care plănuiește comiterea de infracțiuni ce se pedepsesc cu
închisoare de până la trei ani sau cu pedeapsă mult mai gravă, pentru a obține

62
Lilie Hans – Specific Offences of Organized Crime and German, Criminal Law – in Revue
Internationale de Droite Penal, Editura Eres, Paris, 1998, pag. 142.
63
Hans Lilie – Specific Ofences of Organized Crime and German Criminal Law – in Revue
Internationale de Droite Penal, Editura Eres, Paris, 1998, pag. 153.
64
Damian Miclea – Combaterea crimei organizate, vol.I, Editura M.A.I., București, 2004, pag.
92.
65
Legiuitorul încearcă să facă o similitudine de enunțare cu “asociația de răufăcători” din
sistemul penal francez și “asocierea în vederea comiterii de infracțiuni” din cel italian.
44
în mod direct sau indirect avantaje, folosind intimidarea, amenințarea sau
violența ori recurgând la organizații comerciale pentru a disimula sau a
facilita comiterea de infracțiuni”. Organizația al cărui obiectiv este strict de
ordin politic, sindical filantropic sau religios, ori care urmărește atingerea
oricărui alt scop legitim nu poate fi considerată o organizație criminală conform
definiției de mai sus.66
Astfel de definiții normative, prezentate anterior, sunt completate cu
definiții operaționale formulate în regulamente elaborate de autorități de
aplicare a legii. Astfel, Oficiul Federal al Poliției din Elveția a elaborat, la 20
martie 1988 „Regulamentul de procedură al Sistemului de Informații în
domeniul luptei împotriva criminalității organizate” în care este definit, având
în vedere direcțiile de acțiune, termenul de criminalitate organizată cu
următoarele caracteristici:
 utilizarea structurilor comerciale, industriale sau financiare în Elveția
ca acoperire pentru acțiunile ilegale sau pentru reciclarea produselor provenite
din activități criminale:
 recurgerea la violență împotriva persoanelor și bunurilor, precum și
alte forme de intimidare;
 influența, în special prin șantaj și corupție exercitată asupra mediilor
politice, administrațiilor publice, puterii judiciare, economiei și presei.
Această definiție a criminalității organizate a fost preluată de
autoritățile elvețiene, ca de altfel de marea majoritate a țărilor europene, după
definiția formulată de B.K.A.67 (Poliția Federală Germană) care a structurat
conceptul pe următoarele componente:
 comiterea în mod sistematic a unor infracțiuni cu intenție, în scopul
obținerii de putere și profit;
 de către două sau mai multe persoane ce colaborează pentru o
perioadă de timp prelungită sau nedefinită, îndeplinind fiecare sarcini dinainte
stabilite;
 prin folosirea unor structuri comerciale sau similare celor de afaceri,
prin utilizarea violenței sau altor mijloace de intimidare;
 ori prin exercitarea de influențe asupra partidelor politice, mass-
mediei, funcționarilor și autorităților judiciare și economice.
Se poate observa faptul că definițiile operaționale, formulate de către
autoritățile de aplicare a dreptului au fost elaborate cu mult înaintea definițiilor
normative (a celor cuprinse în legislația penală principală sau specială).
Întârzierile în reglementarea penală pot fi explicate prin teama autorităților
legislative, a guvernanților în ultimă analiză, de a elabora legi prin care ar fi

66
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pilner 7 Pilner, Târgoviște, 2006, pag.12.
67
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag.12.
45
afectat climatul economic în general și ar fi reprezentat o suprareglementare cu
efecte directe asupra conceptului de economie de piață.68
Cel mai adesea autoritățile legislative și guvernanții sunt dispuși să
aștepte marile rupturi în ordinea socială, evenimente cu impact distructiv în
economiile naționale, ca urmare a ofensivei criminalității organizate, pentru a se
trezi brusc la realitate, trecând la elaborarea în pripă a unor legi vădit neeficace,
ambigue și fără efect.
Marile edificii criminale, astăzi cu dimensiuni transnaționale, se
construiesc și se dezvoltă din interesul și cu sprijinul autorităților statale.
Geneza lor trebuie căutată în perimetrul intereselor de putere, căci este limpede
faptul că și în cele mai avansate democrații s-a produs fuziunea dintre elitele
puterii și criminalitatea organizată.69
Această stare de fapt face ca autoritățile, forțele politice aflate la putere
să nu dezvăluie adevăratele dimensiuni ale criminalității organizate, decât
atunci când au loc evenimente cu un puternic impact asupra ordinii sociale
naționale și internaționale.
Un exemplu în acest sens îl constituie tragicele evenimente provocate de
atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra unor obiective din S.U.A.
(cele două turnuri gemene) în urma cărora și-au pierdut viața aproape trei mii de
persoane. Aceste atentate au fost executate de organizația teroristă Al Quaida,
finanțată de organizații criminale, cu bani murdari proveniți din traficul de
droguri, dintr-o economie (industrie, construcții, asigurări etc.) criminală.
Aceste tragice evenimente și altele ce au avut loc ulterior în Rusia și alte
țări, au determinat reacții ale autorităților guvernamentale americane, europene
și internaționale să ia măsuri astfel:70
 La 26 octombrie 2001 Congresul SUA a adoptat Legea intitulată
PATRIOT ACT, cea mai dură lege adoptată vreodată în SUA, pe linia
combaterii organizațiilor criminale, a terorismului și a finanțării acestuia;
 La 30 octombrie 2001, Grupul de Acțiune Financiară Internațională
împotriva spălării banilor (G.A.F.I.) compus din reprezentanții celor 7 state
puternic industrializate, a elaborat opt recomandări pentru statele membre, în
vederea adoptării de către acestea a unor dispoziții interne care să asigure
descurajarea finanțării terorismului, a actelor teroriste și organizațiilor teroriste,
confiscarea averilor teroriștilor, declararea tranzacțiilor suspecte că au legătură
cu terorismul etc.;
 În noiembrie 2001 Uniunea Europeană a fost de acord cu
actualizarea textului Directivei privitoare la lupta împotriva spălării banilor,
68
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag. 13.
69
Costică Voicu – Criminalitatea afacerilor, Tipografia Inspectoratului General al Poliției,
București, 1997, pag. 14.
70
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag.14-15.
46
îndeosebi în ceea ce privește paradisurile fiscale;
 În luna decembrie 2001 G.A.F.I. publica lista celor 19 țări și entități
teritoriale care nu doresc să coopereze în materia luptei contra spălării banilor
(Republica Dominicană, Egipt, Ungaria, Guatemala, Indonezia, Israel, Liban,
Filipine, Rusia, Ucraina și altele);
 În luna decembrie 2001 Guvernul României adoptă Ordonanța de
Urgență nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului
financiar-bancar în scopul finanțării actelor de terorism.
Comunitatea științifică internațională abordează astăzi diferențiat conceptele
de criminalitate economică, criminalitate organizată și criminalitate transnațională.71
Astfel, criminologul francez Raymond Gassin72 distinge:
 criminalitatea obișnuită prin înșelătorie (escrocherie, abuz de
încredere, abuz de bunuri sociale, deturnări de fonduri);
 criminalitatea socială (încălcarea dreptului muncii);
 criminalitatea economică (încălcarea regulilor privind libera
concurență și a reglementărilor dirigiste ale statului în domeniul economiei.
Un alt analizat în domeniul criminalității afacerilor73 dă următoarea
clasificare:
 criminalitate financiară, care include infracțiunile grave care
afectează fluxurile financiare (spălarea banilor, corupția, bancruta, abuzurile de
bunuri sociale, fraudele fiscale și financiare, deturnarea de fonduri);
 criminalitatea economică, cuprinde infracțiunile grave care afectează
fluxurile de mărfuri, respectiv cele care aduc atingere fiscalității a cărei bază este
marfa, cele îndreptate împotriva protecției consumatorului și a drepturilor de
proprietate intelectuală;
 criminalitatea concurențială, care cuprinde infracțiunile ce afectează
fluxurile de informații (infracțiuni privind dreptul acționarilor, prezentarea de
conturi anuale inexacte, publicitate mincinoasă sau interzisă, vânzări forțate, abuzul
de putere, spionajul industrial, obstrucționarea libertății la licitație).
După opinia fostului secretar general al O.I.P.C. – INTERPOL,
Raymond Kendal, „criminalitatea organizată constituie un sistem economic
paralel, care realizează cifre de afaceri și beneficii ilegale care depășesc, în
unele țări, produsul național brut al acestora”.74
Jean Claude Monet, șef de departament la Institutul de Înalte Studii pentru
Securitatea Internă din Franța, apreciază că „ceea ce caracterizează cel mai bine
diferența dintre delicvența individuală și crima organizată, este faptul că strategia
71
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag. 16-18.
72
Raymond Gassin – Criminologie, Editura Dalloz, Paris, 2004, pag.18.
73
Herve Boullanger – La criminalite economique en Europe, Editura PUF, Paris, 2002, pag. 32-33.
74
Raymond Kendal – Interpolul și lupta împotriva criminalității organizate transnaționale,
Studiu publicat în „Criminalitatea organizată”, coordonator Marcel Lectere, Editura La
documentation Francaise, Paris, 1996, pag. 225-226.
47
acțiunii individuale diferă total de strategia grupului criminal, considerat ca un
ansamblu uman reperabil și caracterizat prin: diviziunea sarcinilor, ierarhizarea
nivelurilor de competență, existența și aplicarea riguroasă a procedurilor de
coordonare și control și asigurarea circulației fluxurilor ilicite”.75
O caracterizare mai riguroasă, care combină trăsăturile activităților
infracționale care ar intra în sfera criminalității organizate (spălarea banilor,
terorismul, furtul obiectelor de artă sau cultură, traficul ilicit de droguri, de
arme, de persoane, deturnarea de aeronave, frauda în asigurări etc.) este cea
rezultată din criteriile propuse de Uniunea Europeană:76
 cooperarea între mai mult de două persoane, fiecare având sarcinile
lui prestabilite, pentru o perioadă lungă sau nedeterminată;
 folosirea uneia sau mai multor forme de disciplină sau control;
 suspiciunea comiterii unor crime grave;
 impact la nivel internațional;
 utilizarea unui comportament violent sau care să servească la intimidare;
 utilizarea unor structuri comerciale sau de afaceri și amestecul în
spălarea banilor;
 exercitarea de influențe la nivel politic, în mass-media, în administrația
publică, asupra autorităților de justiție, sau asupra condițiilor socio-economice;
 să se urmărească obținerea de profit sau putere.
Stabilirea unor caracteristici formale cum sunt și cele anterioare este o
operațiune dificilă și imprecisă nu numai datorită divergențelor de opinii între
diverși specialiști sau diverse foruri interne și internaționale, ci și datorită
complexității și mobilității fenomenului criminalității organizate. În aceste
condiții este mult mai important să se încerce desprinderea unor caracteristici
fundamentale ce țin de natura fenomenului, care să permită individualizarea
criminalității organizate în raport cu alte tipuri de criminalitate.
Criminalitatea organizată își are originile în asociații, carteluri, bande
criminale și societăți ecran, având drept scopuri prioritare dirijarea spre crimă,
exploatarea slăbiciunilor sistemului pentru obținerea de câștiguri și profituri,
influență și putere, prin mijloace legale și ilegale.
Metodele utilizate sunt: violența, eliminarea, traficul organizat, extorcarea,
corupția, manipularea, frauda, spălarea banilor etc., prejudiciind valori fundamentale
cum sunt: viața, libertatea, integritatea fizică, securitatea publică și libertățile democratice.77
Criminalitatea organizată utilizează o gamă extrem de diversificată
pentru a slăbi încrederea și siguranța civică folosind acte de corupție, violență,
șantaj, reușind să compromită statul de economie legală și credibilitatea

75
Jean Claude Monet – Criminalitatea organizată, Paris, 1996, pag.9.
76
Valerian Cioclei – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalității organizate, în
Culegerea de materiale „Proiectul Tempus Jep”, București, 2001, pag. 140-141.
77
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag. 18.
48
autorităților publice.
Potrivit Raportului Uniunii Europene asupra criminalității organizate
prezentat la Bruxelles pe 6 noiembrie 1998 „este cunoscut că grupurile
criminalității organizate explorează și exploatează astăzi noi spații criminale cu
aceeași vigoare ca și întreprinderile legale. Ele sunt preocupate să se implice în
acele activități criminale care generează mari profituri și prezintă riscuri mai
reduse pentru răufăcătorii implicați”.
Criminalitatea transnațională are o dimensiune internațională care
înseamnă că un grup criminal acționează pe teritoriul mai multor state, o
dimensiune transnațională care se referă la cooperarea pe care grupurile
criminale de diferite naționalități o realizează între ele pentru a controla anumite
piețe. Scopul fundamental al structurilor criminalității organizate îl reprezintă
capitalizarea continuă, respectiv acumularea de resurse prin mijloace ilegale,
fiind vizate îndeosebi domeniile tradiționale (trafic de droguri, contrabandă,
evaziune fiscală, șantaj etc.) cât și domeniile de noutate (terorism, trafic de
armament, de persoane, privatizări, societăți de valori mobiliare etc.).
Este evidentă capacitatea extraordinară a grupărilor criminale de a
identifica și exploata cu rapiditate noi domenii care le oferă posibilități de a
obține profituri uriașe (traficul ilegal de imigranți, obținerea de fonduri și
subvenții de la stat, trafic de organe umane, infracțiunile informatice etc.).78
Există și o abordare specifică politicii pentru criminalitatea organizată.
Astfel, instituțiile de poliție F.B.I., O.I.P.C. – INTERPOL, B.K.A. (poliția
judiciară germană) au dezvoltat o abordare pragmatică a acestui fenomen,
încercând să-l descrie prin repertorii de indicatori, din care principalii sunt
următorii:79
a) Moduri de planificare și de pregătire a actelor criminale, spre
exemplu:
 pregătirea riguroasă și sistematică;
 o foarte bună adaptare la piețele ilicite și licite;
 importante investiții.
b) Moduri de execuție a actelor criminale ca de exemplu:
 realizare foarte profesională;
 utilizarea de cunoștințe și tehnici foarte evaluate;
 recurgerea la specialiști și repartizarea sarcinilor.
c) Moduri de utilizare a produselor rezultate în urma săvârșirii
infracțiunilor:
 orientarea spre o rentabilitate ridicată;
 măsuri de reciclare sau de spălare a banilor proveniți din infracțiuni și
reinjectarea lor în economia legală;
78
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag. 18.
79
Studiu apărut în Revue de science crimelle et de droit penal compare, nr.4/1997, pag.90-92.
49
  legături și ramificații între actele criminale și autori (naționale,
regionale, transnaționale și internaționale).
d) Tipuri de relații interne între autorii actelor criminale organizate:
 observație reciprocă, compartimentare, conspirație;
 nume de acoperire, limbaje codificate.
e) Structura grupurilor sau organizațiilor criminale (ierarhică, cu
raporturi de autoritate și dependență, complexe).
f) Moduri de asistență pentru membrii grupului criminal:
 ajutor pentru a fugi, recurgerea la avocați sau consilieri juridici
experimentați;
 oferirea și plata unor cauțiuni mari;
 amenințare, intimidare, dispariția martorilor cheie;
 asistență în timpul detenției și sume de bani pentru întreținerea
apropiaților în cazul pierderii sprijinului („securitate socială”;
 pasiuni și trafic de influență.
g) Strategii de monopolizare:
 controlul piețelor (cazinouri, droguri, prostituție etc.);
 participanții la societăți aflate în dificultate;
 acțiuni ale rackeților (extorcări de fonduri) sau „cumpărarea protecției”;
h) Eforturi de relații publice, propagandă, intoxicare (influență,
presiune, sechestrarea mijloacelor de informare în masă).
Limitele unor asemenea definiții descriptive rezidă în faptul că ele sunt
prea largi, fiind compuse din elemente eterogene, definiții deschise care acoperă
vaste domenii, dar nu pun în evidență cu adevărat variabilele-cheie.
În viziunea Comitetului European pentru problemele criminale
(Consiliul Europei, Strasbourg) criminalitatea organizată include atât o lume
subterană cât și o lume vizibilă, care evoluează sub o fațadă de legalitate, mai
ales în cadrul instituțiilor financiare sau de afaceri.
Liderii săi operează ca întreprinzători ai crimei, iar organizațiile pot fi
descrise ca întreprinderi ale crimei. Din acest punct de vedere, o distincție
trebuie făcută între două tipuri de piețe ale criminalității: criminalitatea de
afaceri organizată și traficurile organizate de bunuri prohibite sau furate
(Europeanm Committee on Crime Problems, 1996, pag. 43).
Evenimentele din ultimul deceniu și evoluția tehnologică au permis
crimei organizate să profite, la momentul oportun de toate posibilitățile de
penetrare oferite de schimburile geopolitice care au avut loc în Europa Centrală
și de Est. Raporturile instituțiilor polițienești și guvernamentale scot în evidență
următoarele:
- criminalitatea organizată este fără frontiere;
- criminalitatea ca și persoanele, bunurile, capitalurile și informația
circulă din ce în ce mai liber și fără constrângeri;
- criminalitatea organizată a căpătat o dimensiune și forme noi care
50
reprezintă o amenințare pentru securitatea colectivă și democrație;
- criminalitatea este strâns legată de centrele urbane, portuare și
strategice în plan economic și politic;
- criminalitatea organizată exploatează toate tulburările și conflictele
naționale și regionale (în fosta Iugoslavie, Irlanda, Balcani, Corsica, Kurdistan
sau între fostele republici sovietice).
Legat de combaterea crimei organizate în Codul penal polonez
adoptat în 1997, sunt prevăzute următoarele reglementări:
a) Potrivit principiului formulat în partea generală a Codului penal80
comiterea unui delict într-un grup organizat este o circumstanță agravantă a
responsabilității penale, independent de genul infracțiunii comise;
b) Specificarea în partea generală, la unele infracțiuni, a desfășurării
acțiunii sub aspectul elementului material în mod „organizat” sau „în comun”
ori „în înțelegere”81;
c) Partea specială a Codului penal prevede participarea unui grup
organizat sau a unei asociații cu scopul comiterii de infracțiuni;
d) Dezvoltarea instituției martorului „anonim”, a martorului „pocăit”,
a „târguielii” controlate, confiscarea avantajelor materiale, chiar și indirecte;
e) Problema criminalității organizate a fost luată în considerare prin
formularea definiției „avantajului patrimonial”, a faptului că actul infracțional
este comis cu scopul de a obține un asemenea avantaj pentru sine sau pentru
altul;82
f) Responsabil de comiterea infracțiunii este nu numai cel care comite
singur actul (comitere autonomă) dar și cel care conduce executarea acțiunii
ilicite (comitere direcțională) sau abuzând de dependența unei persoane față de
el (comitere mandatată).83
Codul penal ungar modificat în 1997 cuprinde reglementări privind
definirea și combaterea crimei organizate, atât în Partea generală cât și în cea
specială.
În primul rând, Partea generală a definit două forme de participare
multiplă la comiterea unei infracțiuni.
Astfel, art. 137 pct.6 din Codul penal precizează că există o „alianță
criminală” dacă două sau mai multe persoane comit delicte, într-un mod
organizat sau cad de acord asupra acestui lucru. Punctul 11 al aceluiași articol
prezintă condițiile ca grupul să fie autor al infracțiunii: „un delict este săvârșit
în grup dacă cel puțin 3 persoane participă la comiterea acestuia”.
Alianța criminală nu este o infracțiune de sine stătătoare, ci o
80
Kunicka Michalaka – Basrbara – Les Systems de justice penale a l’epreuve du crime organise
dans Pologne – Polonia, 1997, pag. 467.
81
Art. 254 din Codul penal polonez.
82
În accepțiunea dreptului penal polonez este avantaj patrimonial între altele „avantajul pentru
grupul de persoane care exercită o activitate de crimă organizată” (art. 115 Cod penal).
83
Art. 20 din Codul penal polonez.
51
circumstanță agravantă calificată ce agravează sancțiunea aplicată.
Tot o circumstanță calificată o reprezintă conceptul de „organizație
criminală” care reprezintă „o alianță criminală bazată pe diviziunea muncii și
formată pentru comiterea permanentă de infracțiuni, scopul ei fiind câștigurile
financiare obișnuite”.84
În plus partea generală definește și conceptul pregătirii delictului, acesta
fiind condamnabil numai dacă în definirea infracțiunii este prevăzut în mod
expres acest lucru.
În partea specială a Codului penal ungar, întâlnim o infracțiune distinctă
„crearea unei organizații criminale”85 care are următorul conținut:
a) Oricine conduce o organizație criminală ai cărei membrii comit
crimă86; asalt (art. 170 pct.1-2); reținere ilegală (art. 175); răpire (art. 175 A 1-
4); act terorist (art. 261 pct.1, 2 ); își fac dreptate singuri (art. 273 -1); folosirea
de droguri (art. 282); spălarea banilor (art. 303, 1-2); jaf (art. 321); extorcare
(art. 323), va fi pedepsit pentru delict cu închisoare de la 1 la 5 ani;
b) Oricine conduce o organizație criminală creată pentru activități de
fotografiere pornografică interzisă87: asistarea prostituției (art. 205 C.pen.);
procurarea de prostituate (art. 207, pct.1-3 C.pen.); traficul cu persoane (art.
218 C.pen.); contrabanda cu arme (art. 263/B C.pen.); falsificarea (art. 304,
pct.1-3); furt (art. 316), indiferent dacă membrii organizației criminale au comis
asemenea delicte împotriva persoanei, va fi pedepsit conform părții (a);
c) Oricine creează o organizație criminală definită în părțile (a-b) va fi
pedepsit pentru delict cu închisoare de la 1 la 5 ani.
d) Oricine este membru al organizației criminale definită în partea „a”
sau pune la dispoziție mijloace financiare pentru activitățile unei astfel de
organizații, va fi pedepsit pentru delict cu 3 ani închisoare;
e) Membrul unei organizații criminale nu poate fi pedepsit dacă, înainte
ca autoritățile să cunoască existența acestei organizații criminale, părăsește
organizația criminală, o demască în fața autorităților și face posibilă stabilirea
identității altor participanți la organizația criminală.
Tot în partea specială a Codului penal legiuitorul ungar incriminează
infracțiunea de „conspirație împotriva ordinii constituționale”88, astfel:
a) „Oricine creează sau conduce o organizație în scopul aducerii unei
schimbări în ordinea constituțională a Republicii Ungaria, prin violență sau prin
amenințare comite o infracțiune și va fi pedepsit cu închisoare de la 2 la 8 ani.
Persoana care participă într-o astfel de organizație va fi pedepsită cu închisoare
de la 1 la 5 ani”.
84
Acest concept a fost introdus în partea generală a Codului penal ungar și definit prin Legea
nr. 73/1997.
85
Art. 263/C (1) Cod penal ungar, introdus prin Legea nr. 73/1997.
86
Art. 166(1-2) din Codul penal ungar.
87
Art. 195/A din Codul penal ungar.
88
Art. 139/A din Codul penal ungar (1-2).
52
 b) „O persoană nu poate fi pedepsită de conspirație împotriva ordinii
constituționale dacă datorită retragerii sale benevole, conspirația eșuează.
Asemenea concepte și reglementări sunt prevăzute și pedepsite și de
Codurile penale din Slovenia, China, Cehia și alte state.
În Statele Unite ale Americii, sistemul penal american incriminează
infracțiunile din sfera crimei organizate la nivel de stat, cât și federal, fără a fi
definită natura juridică a acesteia. Pentru a lupta împotriva fenomenului
criminalității organizate prin mijloace de drept penal, legiuitorul pune la
dispoziție precizări privind instituția „conspirației” și condițiile cuprinse în
legea americană R.I.P.C.O. (The Racketeer Influenced and Corupt Organizationas)89.
Conspirația este acordul între cel puțin doi indivizi pentru a comite sau
a pune să se comită un act legal prin mijloace legale.90
Acordul are în vedere atât actele preparatorii, tentativa, acestea fiind
separate în timp, cât și realizarea conspirației. Actele preparatorii sunt pedepsite
prin ele însele, dacă sunt de natură a fi interzise într-un anumit fel.
Conspirația nu se absoarbe cu infracțiunea principală, iar părțile
participante la conspirație pot fi pedepsite atât pentru conspirație cât și pentru
infracțiunea principală (aceeași formă a incriminării este cuprinsă și în alte
sisteme penale ca de exemplu Codul penal Austriac și cel român).
Legea americană R.I.C.O. (The Racketeer Influenced and Corupt
Organizationas) – Statutul privitor la influența gangsterilor și organizațiilor
complete, promulgat de legea de control a crimei organizate în 1970, și care
constituie o armă contra crimei organizate, conținând atât prevederi penale cât
și civile.
Este una din cele mai controversate legi, dar în același timp una dintre
cele mai eficiente91 deoarece intenționează să eradicheze în Statele Unite crima
organizată, prin întărirea instrumentelor juridice de strângere a probelor, prin
stabilirea de noi interdicții penale și prin stabilirea de noi pedepse, mai severe,
și a unor remedii noi pentru a face față activităților ilegale ale celor care fac
parte din crima organizată.92
Pentru încălcarea Legii RICO, sunt necesare întrunirea a cinci elemente:93
a) în cauză trebuie să fie o întreprindere;
b) să fi comis cel puțin două infracțiuni prealabile de racket în zece ani
precedenți;
c) trebuie demonstrată obișnuința unei asemenea activități;
89
Damian Miclea – Combaterea crimei organizate, vol.I, Editura M.A.I., București, 2004,
pag.75.
90
Cristofer L.Blakesley – Les sistems de justice criminelle face au defi du crime organise,
Raport general al Asociației Internaționale de Drept Penal, Alexandria, Egipt, 1996, în Revista
Internațională de Drept penal, Editura ERES, Paris, 1998, pag.55.
91
Barbara Sicolidis – RICO, SEE și Extrădarea internațională în R.I.D.P. nr. 62 din 1989.
92
Legea de control a crimei organizate din 1970 SUA.
93
Dorean Koening – Confruntarea dintre sistemul justiției penale și crima organizată, în Revista
Internațională de Drept penal, vol.69, pag. 310.
53
 d) trebuie demonstrată atingerea adusă circuitului interstatal sau
internațional;
e) trebuie să se fi comis un act ilegal.
Legea R.I.C.O. cere ca acuzarea să dovedească atât existența unei
„întreprinderi”, cât și asistența conexă a unei activități de racket.94
O „întreprindere” este definită ca fiind „orice individ, societate,
asociație sau o altă entitate legală și orice uniune sau grup de indivizi asociați în
fapt sau de drept”. Deși cercurile federale au păreri împărțite cu privire la natura
exactă a cerințelor unei „întreprinderi”, se pare că o întreprindere R.I.C.O.
trebuie să aibă o structură ușor de recunoscut și diferită de cea inerentă unei
activități obișnuite de racket. Pe de altă parte, chiar dacă se admite existența
unei anumite „structuri” aceasta este importantă pentru a o deosebi de
conspirație și nu are o semnificație prea mare.95
Practica Curții Supreme a Statelor Unite, referitor la structură
concluzionează că aceasta ar putea fi „o structură durabilă formată din indivizi
asociați în timp, uniți de același scop și organizații, fie după un model ierarhic,
fie consensual”.
Activitatea de racket enumeră anumite acte sau infracțiuni locale ori
federale prealabile care trebuie probate de procurorul federal și ele sunt:
- acte sau amenințări cu moartea; răpirea; jocurile de noroc; incendierea
voluntară; furtul cu violență; furtul prin efracție, extorcarea; corupție; falsificarea;
frauda poștală sau telegrafică, obstrucționarea justiției; gangsterismul; prostituția;
producția sau traficul de droguri.96
Obișnuința activității ilicite desfășurate și atingerea adusă comerțului
interstatal sau internațional (punctele 3 și 4 din Legea R.I.C.O.) trebuie
demonstrate de procurorul federal.
Legea R.I.C.O. este aplicabilă atât întreprinderilor constituite legal, dar
care își împletesc activitățile cu cele de racket, cât și organizațiilor
(întreprinderilor criminale).97
C.C.E. (Continuing Criminal Enterprise Statute) adică Statutul
Întreprinderile Criminale, a fost adoptat în 1988 și este un R.I.C.O. ce se
aplică numai în domeniul drogurilor, cuprinzând o singură prevedere penală: „o
activitate (întreprindere) criminală cu caracter continuu este comiterea continuă
de infracțiuni privind drogurile de către o persoană în concurs cu alte cinci sau
mai multe, în care o persoană ocupă loc de conducere și din care o persoană
obține venituri substanțiale.98
În Canada, Parlamentul canadian a adoptat în 1997 Legea 95, denumită
Legea Antibandă, care completează Codul penal canadian. Prin această lege nu
94
Codul Statelor Unite, U.S.C. art. 1962 (1981).
95
Codul Statelor Unite (U.S.C.) art. 1961(4).
96
Codul Statelor Unite (U.S.C.) art.18â961(5) lit. A-D.
97
Codul Statelor Unite (U.S.C.) art. 1962 lit.d.
98
C.C.E. art. 253.
54
se definește crima organizată, dar se definește organizația criminală ca fiind
orice grup, asociație sau organ public, alcătuit din 5 sau mai multe persoane
organizate oficial sau neoficial;
- având ca activitate principală comiterea unei infracțiuni penale
cuprinsă în această definire sau altă lege a Parlamentului pentru care pedeapsa
maximă este de peste 5 ani;
- oricare sau toți membrii sunt implicați ori au fost angajați în ultimii
5 ani în comiterea unor astfel de infracțiuni.99
Această definiție se întinde dincolo de o bandă organizată implicată în
acte de violență, cuprinzând atât bandele structurate, dar și pe cele cu o legătură
temporară, fără a exista o cerință privind continuitatea.
Adaptarea acestei definiri și incriminări în partea generală a Codului
penal, a făcut ca să fie incriminată, în partea specială, infracțiunea de
„participare la o organizație criminală”100 care constă în:
a) participarea sau contribuția substanțială la activitatea unor
organizații criminale, știind că unul sau toți membrii organizației au fost
implicați în ultimii 5 ani în comiterea unor infracțiuni grave cuprinse în această
lege, sau oricare altă lege a Parlamentului, pedeapsa maximă fiind de peste 5
ani fiecare;
b) participarea la comiterea unei infracțiuni în beneficiu personal la
ordinul sau în asociere cu o organizație criminală, va fi pedepsită cu închisoare
de peste 5 ani ori se face vinovat de un delict federal grav și este pasibil cu
închisoare până la 14 ani.
În Codul penal japonez, nu există nici o reglementare care să trateze
în mod special criminalitatea organizată, exceptând cazurile de agravare a
pedepsei pentru persoanele care comit acte de intimidare, atac sau distrugere a
proprietății sau prin impunerea forței unei întreprinderi sau grup, ce se
pedepsesc cu amendă penală sau închisoare până la 3 ani.101
În aceste condiții, proliferarea crimei organizate a obligat Guvernul
japonez să se gândească la o serioasă revizuire a legii penale și să înăsprească
pedepsele având în vedere următoarele aspecte:102
- crearea unui nou delict care să interzică infiltrarea într-o afacere
legală prin investirea de bani murdari proveniți din escrocherii și spălarea banilor;
- modificarea procedurii penale prin permiterea folosirii legale a
interceptărilor convorbirilor ca probă de investigare criminală și o nouă
99
Codul penal canadian, cap.2.
100
Codul penal canadian, art. 467.1(1) și (2).
101
Hitoshi Saeki – The Criminal Justice Sistem Facing The Challange Organized Crime in
Japan în Revista Internatională de Drept Penal, Editura ERES, Partis, 1998, pag. 149. El arată
că „Legea Anti-Boryokudan – este o schemă reglementativă pentru a încerca să stabilizeze zona
gri (suspectă). Nu are nimic de a face cu pedepsirea crimelor serioase comise de membrii crimei
organizate”.
102
Damian Miclea – Combaterea crimei organizate, vol.I, Editura MAI, București, 2004, pag.
93-94.
55
prevedere legală privind protecția martorilor;
- definirea juridică a conceptelor cheie de „întreprindere” și „puterea
legală a întreprinderii” pentru a se defini crima organizată.103
Un Comitet de experți ai Ministerului Justiției din Japonia, definește
„întreprinderea” ca fiind „o unitate permanentă” a mai multor indivizi cu scop
comun, care se angajează în activitatea ei prin grupul ce o conține. Membrii
grupului trebuie să fie uniți conform rolului lor încredințat de superiori, pe baza
unei structuri ierarhice.
Comitetul definește „puterea legală a întreprinderii” ca puterea necesară
pentru întreprindere și membrii săi de a acumula venituri continuu prin
infracțiuni sau activități legale. Infracțiunile specifice crimei organizate sunt
considerate: omorul, sechestrarea, răpirea în vederea răscumpărării, constrângerea,
fraudele, escrocheria, distrugerea unei clădiri, jocurile de noroc, față de care se
propun sancțiuni mai aspre.
În dreptul penal egiptean, referitor la „conspirație” și „bandele
criminale”, legislația penală egipteană cuprinde următoarele reglementări:
a) Conspirație există atunci când două sau mai multe persoane se pun
de acord să comită o infracțiune ori efectuează acte premergătoare sau acte ce
facilitează comiterea infracțiunii. Există conspirație și în cazul urmăririi unor
scopuri legale sau ilegale, dacă infracțiunea este considerată un mijloc de
realizare a acestui scop.104
„Oricine, chiar și în afara Egiptului, care formează o bandă sau o
dirijează, participă, o conduce ori o organizează, o subvenționează sau se
asociază comițând una din infracțiunile stabilite în acest articol pe teritoriul
statului”.105
„Oricine constituie, conduce sau administrează o societate, organizație,
grup sau bandă cu încălcarea normelor legale care are ca scop împiedicarea
realizării prevederilor constituționale sau legale, ori obturarea activității
instituțiilor statului, serviciile publice, sau aduce atingere drepturilor și
libertăților garantate prin Constituție și legi, ori atentează la unitatea națională și
pacea socială”.106
b) Constituie infracțiune contra securității publice constituirea în bande,
compuse din mai multe persoane, indiferent de durata existenței acestora, de
asemenea, orice inițiativă în vederea comiterii oricărei infracțiuni îndreptate
împotriva persoanei sau proprietății”.107
103
Hitasi Sacki – op.cit., pag. 430.
104
Art. 48 din Codul penal egiptean.
105
Art. 33/D din Legea nr. 122/1989 (Protecția împotriva drogurilor și prevenirea folosirii de
către organizații criminale a drogurilor în scopuri comerciale).
106
Art. 86 bis din Codul penal egiptean (care se referă la incriminarea terorismului) modificat
prin Legea nr. 97/1997 care sancționează terorismul cu pedeapsa capitală sau detențiunea pe
viață.
107
Art. 131 din Codul penal tunisian (în acest sens s-a adoptat Legea nr. 29/1989 pentru
completarea Codului penal).
56
 „Orice persoană implicată într-o bandă sau asociație care are ca scop
comiterea unor fapte indicate în articolul precedent va fi pedepsită cu închisoare
de 6 ani. Pentru persoanele care conduc astfel de grupuri, pedeapsa este
închisoarea de 12 ani”.
„Pedeapsa amintită la primul paragraf al articolului precedent se va
aplica și oricărei persoane, care, voluntar asigură loc de întrunire sau sume de
bani membrilor grupului, ori dobândesc profituri de pe urma activităților ilegale
sau le asigură adăpost”.108

108
Art.133 Codul penal tunisian.
57
 Capitolul II
CRIMA ORGANIZATĂ ÎN ROMÂNIA ȘI EFECTELE
ACESTEIA

2.1. Crima organizată în România și efectele acesteia

Criminalitatea, constituie, în multe state, „răul” care vlăguiește puterea

societății, desființează integritatea autorității guvernamentale, amenință siguranța
cetățenilor, controlează perfid structuri sindicale și exercită o puternică influență
politică și economică prin infiltrarea în diferite afaceri legale109.
În același timp, în toate țările se apreciază că acest flagel, denumit și
criminalitate strategică, are o întindere și un conținut ce amenință o gamă
extinsă de interese ale unui stat. Violența fizică și intimidarea populației,
precum și dobândirea ilicită de proprietăți prin metode de acțiune ale
criminalității organizate, subminează bunăstarea economică și socială a statului,
atacând sistemul legislativ și structurile autorității publice. Criminalitatea
strategică creează o economie paralelă subterană, prin penetrarea și influențarea
instituțiilor conducând în final la pierderea încrederii cetățenilor în structurile
statului și la subminarea intereselor vitale ale unei națiuni în concurența
internațională110.
Nesocotind frontierele, permeabilizate la maximum și ignorând statul de
drept, criminalitatea are puterea de a destabiliza țări și continente întregi111.
Experții112 afirmă în unanimitate că „organizațiile criminale s-au adaptat
la noua ordine a economiei mondiale și au știut să profite extraordinar de
mondializarea schimburilor de mărfuri și capitaluri”.
Societatea de astăzi înregistrează o dinamică economică, socială și fi-
nanciară esențială pentru viitor. Prin efectul de contagiune această dinamică
determină o nouă dinamică a criminalității113.
Magnitudinea criminalității este imposibil de măsurat: măsura acesteia
este percepută doar odată cu declanșarea marilor seisme financiare, cu in-
ventarierea actelor teroriste finanțate generos de organizațiile criminale și cu
prăbușirea imperiilor financiare construite din cartonul colorat al traficului de

109
Abraham Pavel – Corupția, Ed. Detectiv, București 2005, pag.205.
110
Ibidem.
111
Voicu Costică, Ungureanu Georgeta, Voicu Adriana - Globalizarea și criminalitatea
financiar-bancară, Ed. Universul Juridic, București, 2005,pag. 7.
112
A se vedea Marie-Christine Dupuis-Danon- Finance Criminelle, Ed. Presses Universitaires
de France, 2004,p.5 și Voicu Costică, Ungureanu Georgeta, Voicu Adriana- Globalizarea și
criminalitatea financiar-bancară, Ed. Universul Juridic, București, 2005,pag. 7.
113
Voicu Costică, Ungureanu Georgeta, Voicu Adriana- op.cit., pag.7.
58
ființe umane, contrabandă, spălarea banilor și traficului de droguri114.
Globalizarea, ca fenomen în desfășurare dinamică, oferă criminalității
facilități care generează,,o veritabilă explozie a tuturor tipurilor de trafic, din ce
în ce mai greu de depistat, de urmărit și de stopat. Această nouă ordine
mondială a permis apariția și consolidarea unei criminalități noi, oportunistă și
agresivă, transnațională și tot mai bine organizată, care prosperă profitând de
diferențele între legislații și practicile represive naționale"115.
Astăzi criminalitatea, este direct legată de dezvoltarea economiei, evoluția
politicii și progresul științei. Criminalitatea organizată exploatează cu maximă
rapiditate și eficiență atât progresele științei și tehnicii, cât și contradicțiile și
vidurile rezultate din disparitățile normative. Globalizarea a permis organizațiilor
criminale să-și optimizeze activitățile prin delocalizarea etapelor infracțiunii
(pregătire, acțiunea criminală propriu-zisă, plăți, spălarea produsului financiar
murdar etc). Imaginea globală a economiei ne înfățișează interpenetrarea
puternică între economia criminală și economia legală, situație favorizată de
numeroasele evoluții geopolitice care se produc în lumea contemporană.
„Putem afirma faptul că înainte de Tratatul de la Maastrich s-a constituit
o piață europeană criminală care unește Estul și Vestul. Pe această piață
acționează grupările criminale italiene, yakuza japoneză, triadele chinezești,
clanurile turcești, rusești, poloneze, grupările pakistaneze, iraniene, nigeriene,
precum și cartelurile din America Latină. Aceste grupuri nu formează o super-
mafie unificată, dar ele dezvoltă raporturi „pestrițe" care merg de la colaborare
la conflict"116. Sistemul economic și financiar global este contaminat de fonduri
rezultate din activitățile grupărilor criminale, întrucât acestea dispun de o reală
capacitate de a amesteca activitățile legale cu cele ilegale117.
„Globalizarea a facilitat accesul (n.a. organizațiilor criminale) la paradisurile
protectoare ale capitalurilor și persoanelor. Se ridică astfel o întrebare esențială
în geopolitica infracțiunii: putem accepta ca, sub pretextul suveranității, niște țări
foarte mici (sau niște centre off-shore cunoscute pentru că nu se supun nici unei
jurisdicții) să prospere „la umbra" criminalității organizate și să aducă astfel
prejudicii considerabile economiei mondiale?"118
Globalizarea a consolidat „piața" internațională a crimei ca răspuns la
114
Ibidem.
115
A se vedea Marie-Christine Dupuis-Danon-op.cit., pag..6 și Voicu Costică, Ungureanu
Georgeta, Voicu Adriana- Globalizarea și criminalitatea financiar-bancară, Ed. Universul
Juridic, București, 2005,pag. 8.
116
A se vedea U. Santino: „Mafia entre premiere et deuxieme republique dans, „Peuples
mediterraneens, nr. 67/1994, p. 104 și Voicu Costică, Ungureanu Georgeta, Voicu Adriana-
Globalizarea și criminalitatea financiar-bancară, Ed. Universul Juridic, București, 2005 pag. 9.
117
Voicu Costică, Ungureanu Georgeta, Voicu Adriana- Globalizarea și criminalitatea
financiar-bancară, Ed. Universul Juridic, București, 2005 pag. 9.
118
A se vedea Marie-Christine Dupuis-Danon-op.cit., p.7 și Voicu Costică, Ungureanu
Georgeta, Voicu Adriana- Globalizarea și criminalitatea financiar-bancară, Ed. Universul
Juridic, București, 2005,pag. 9.
59
cererea și oferta de produse și acte ilicite tot mai mari. În universul rarefiat al
puternicelor organizații criminale sunt inițiate, derulate și finalizate afaceri
ilegale de mare dimensiune, astfel încât, fenomenul criminalității, amplasat
tradițional la periferia societății, inclusiv cele mai selecte, contribuie
considerabil la diminuarea autorității statului119.
Departe de a fi un fenomen marginal, criminalitatea transnațională
cunoaște o amploare considerabilă care generează efecte perturbatoare inedite
asupra economiei mondiale, a politicii internaționale și în final asupra păcii în
lume120.
Cu referire la acest fenomen, capabil să afecteze grav viața socială,
Fondul Monetar Internațional estima, că profitul anual al organizațiilor
criminale, se ridică la 500- 1500 de miliarde dolari, ceea ce reprezintă între 2 și
5 % din "Produsul brut al Criminalității" fiind vorba aici de fluxurile anuale,
ceea ce înseamnă că stocurile de bani murdari sunt mult mai mari. Această
evaluare se referă doar la produsul financiar al activităților ilicite propriu-zise,
nu și la investițiile realizate de organizațiile criminale în sectoarele productive
ale economiei legale.121
Fostul președinte american Bill Clinton, prezentând opiniei publice, la
12.05.1998, principalele prevederi ale "Planului strategic împotriva criminalității
internaționale", elaborat de Casa Albă, aprecia că veniturile anuale ale rețelelor
crimei organizate sunt de circa 1.200 miliarde dolari, sumă ce depășește
valoarea anuală a cheltuielilor militare. În decembrie 2000, Președinția Statelor
unite ale Americii concluziona: „În anul 2010 lumea va asista probabil la
apariția statelor criminale, a căror funcție va fi susținerea infractorilor.
Pătrunderea lor în comunitatea internațională va submina finanțele și comerțul
mondial și va reduce la zero eforturile de cooperare internațională în domeniul
luptei împotriva criminalității”. 122
România, ca oricare altă țară din lume, se confruntă cu diversitatea
formelor de manifestare a criminalității organizate, respectiv: traficul de
droguri, traficul de persoane, migrația ilegală, falsul și traficul de monedă falsă,
infracționalitate informatică și spălarea banilor proveniți din aceste activități
ilicite. S-a ajuns la o specializare a grupărilor criminale în domenii în care
profitul este mare, prejudiciind de cele mai multe ori sistemul economic și
social prin: fraudarea banilor publici și trecerea acestora în profitul grupurilor
de interese; organizarea unor rețele de traficanți de droguri și atragerea tinerilor
în sfera consumatorilor; traficarea de persoane în sfera exploatării sexuale;
traficarea persoanelor cu handicap în vederea practicării cerșetoriei; constituirea
de rețele pentru aducerea în țară și trecerea ilegală peste frontieră a unor grupuri
119
Ibidem, pag.9.
120
Ibidem, pag.16.
121
Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Adriana Voicu – “Globalizarea și criminalitatea
financiar bancară” Ed. Universul Juridic București 2005, pag. 16 .
122
Ibidem, pag.17.
60
de imigranți123.
Este o realitate pe care nu o putem ignora, faptul că în România se
produce o profesionalizare a mediilor criminale, o consolidare a structurilor de
tip mafiot, o amplificare a cazurilor tipice de crimă organizată, iar dimensiunile
criminalității fac din aceasta o amenințare la adresa siguranței naționale a țării
noastre, prin afectarea majorității domeniilor de manifestare ale mediului
economic și social124.
Corupția este un fenomen complex, pluridimensional, cu cauze și efecte
multiple și care în contexte relativ similare, se dezvoltă sub forme extrem de
variate. Fenomenul corupției poate porni de la un act singular de plată, interzis
prin lege, prin care se urmărește obținerea unui profit, a unor avantaje sau
bunuri materiale necuvenite din prestarea unui serviciu public și poate duce
până la funcționarea endemică a unui sistem politic și economic.
Problema corupției poate fi privită fie ca o problemă structurală a
politicilor și economiilor dezvoltate, fie ca o problemă morală, culturală sau
individuală a societăților.
Definirea corupției se poate extinde, în consecință, de la termenii vagi ai
utilizării greșite a puterii și decăderea morală la definițiile juridice stricte ale
corupției ca un act de mită ce implică un funcționar pentru a realiza un transfer
de resurse în interes privat.
Corupția și crima organizată se consolidează reciproc, grupurile de
criminali organizându-și diferite strategii de mituire și influențare pentru a-și
proteja afacerile ilegale împotriva intervenției poliției și magistraților.
Coruperea agenților publici și a ofițerilor de poliție este de asemenea un mijloc
frecvent utilizat de criminalii organizați pentru a-și desfășura nestingheriți
operațiunile de deturnare a fondurilor de stat.
Evaluarea neîntreruptă a datelor și informațiilor cu relevanță pentru
siguranța națională cât și analiza fenomenologică, acumulate în procesul de
investigare a actelor, faptelor și situațiilor manifestate, din spectrul larg al
crimei organizate și corupției, au reliefat că, în pofida intensificării acțiunilor de
combatere, au proliferat activitățile ilicite și a sporit gradul lor de periculozitate
socială, ca efect al diversificării, perfecționării și profesionalizării metodelor și
mijloacelor utilizate, agregării grupurilor existente în structuri din ce în ce mai
riguros organizate și preocupate de conectarea cu rețele externe. Concomitent,
este de relevat și tendința organizațiilor criminale din străinătate de a iniția și
dezvolta pe teritoriul României nuclee proprii ce urmăresc, de regulă, să se
interpună pe rutele de trafic ilegal ce tranzitează țara.
În activitatea financiar-bancară125, pe fondul predispoziției pentru obținerea
123
Ion Chipăilă și colectiv- Globalizatrea traficului de copii, Ed. Sitech Craiova 2006, pag. 12.
124
Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziție- o amenințare majoră la adresa
securității naționale, Ed. M.I.R.A. București 2007, pag. 183.
125
Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziție- o amenințare majoră la adresa
securității naționale, Ed. M.I.R.A. București 2007, pag. 183.
61
unor câștiguri facile și necuvenite, manifestată de unii factori de decizie - la nivel
central sau local - au fost montate operațiuni de creditare preferențială a unor firme
private, fără garanții corespunzătoare, ajungându-se la situații în care recuperarea
datoriilor, de ordinul miliardelor de lei și a milioanelor de dolari, a devenit practic
imposibilă din cauza insolvabilității declarate a debitorilor.
De asemenea, au fost sesizate tentativele unor cetățeni străini și ale unor
adevărate rețele externe care, sub masca unor colaborări financiare cu grupuri
din străinătate, urmăreau, în realitate, fie angajarea partenerilor români în
operațiuni fictive, dar generatoare de masive prejudicii, fie spălarea unor
fonduri obținute în exterior din activități ilegale.
Astfel, se poate afirma că o parte a sistemului bancar din România a fost
utilizat pentru spălarea banilor rezultați din afacerile de mare contrabandă și
acte de evaziune fiscală, trafic cu droguri, mașini furate etc126.
Au fost constatate și procedee tipice de spălare a banilor murdari, fluxul
acestora fiind, în acest moment în cea mai mare proporție, din România spre
alte țări ale lumii, drept urmare, multe fonduri ale societăților comerciale cu
capital de stat sau mixt au fost înghițite de mafia care acționează în sistemul
financiar-bancar. Nu întâmplător au fost folosite, de către bănci din România,
paradisurile fiscale din Elveția și Insulele Virgine127.
Importanța socio-economică a activităților financiar-bancare a fost
demonstrată în toate perioadele evoluției sociale, apreciindu-se de către
specialiștii în domeniu că stabilitatea, siguranța și securitatea acestora sunt
determinante pentru întregul complex economic național.
Analizând fenomenul infracțional din România, așa cum a fost el
perceput în urma soluționării multor dosare penale, acesta scoate în evidență
anumite modalități și forme specifice de comitere a infracțiunilor în acest
domeniu, dar și unele condiții și împrejurări ce au favorizat amplificarea
acestora, astfel128:
• acordarea ori facilitarea obținerii preferențiale a unor credite de către
funcționarii bancari, pe fondul comiterii unor acte de corupție, ori al unor
interese directe pe care aceștia le aveau în societățile împrumutate;
• s-au emis documente de plată unor instituții de credit ori persoane
particulare, fără a exista garanția sau acoperirea reală necesară efectuării acestor
operațiuni;
• folosirea creditelor bancare acordate societăților comerciale, în
totalitate ori parțial, de către administratorii acestora, în interes personal;
• prezentarea și acceptarea, cu ocazia contractării unor credite, de
garanții, ipoteci sau gajuri cu valori vădit supraevaluate ori deja angajate;
• inducerea în eroare a băncilor finanțatoare, prin folosirea de către
126
Cartea Albă a Crimei Organizate și Corupției,op. cit. pag.78.
127
Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziție- o amenințare majoră la adresa
securității naționale, Ed. M.I.R.A. București 2007, pag. 183 și urm.
128
Ibidem.
62
administratorii unor societăți comerciale de documente fictive referitoare la
bonitatea acestora, activitatea, veniturile și patrimoniul social;
• acordarea de credite cu dobândă bonificată, în baza unor documente
false, prin care se atestă executarea unor operațiuni productive care, prin efectul
legii, presupun o astfel de înlesnire bancară.
Concluzionând asupra evoluției și dinamicii criminalității economico-
financiare ce a caracterizat sistemul financiar bancar din România, trebuie
relevat că au fost descoperite peste 1.500 infracțiuni privind fraude comise prin
efectuarea unor transferuri ilegale de capital prin conturile bancare, acte de abuz
și corupție în legătură cu acordarea de credite și alte facilități bancare,
edificatoare în acest sens fiind cazurile referitoare la fostele conduceri ale
băncilor: DACIA FELIX, CREDIT BANK, FORTUNA, BANCOREX și
BANKCOOP, devenite deja de notorietate129.
Putem afirma însă că, în prezent, ca urmare a măsurilor specifice și
activităților de cercetare întreprinse împotriva persoanelor vinovate, s-a
diminuat considerabil numărul cazurilor de acordare a creditelor neperformante,
cu mare expunere la risc sau fără constituirea garanțiilor legale, precum și a
celor de transfer ilegal în străinătate a unor sume importante în valută130.
Corupția în sectorul construcțiilor de mașini, prin frecvența ridicată și
amplitudinea prejudiciilor cauzate, încheierea de tranzacții cu clauze net
dezavantajoase societăților cu capital de stat, chiar de către factori decizionali
desemnați să le asigure buna gestionare, înșelăciunea, delapidările au atins
dimensiuni de fenomen și, în afara cazurilor izolate de ușurință sau
incompetență managerială, au avut, ca factor determinant, interesul obținerii de
avantaje materiale131. Pentru aceasta, au fost încheiate contracte comerciale, la
export și la intern, cu firme fără bonitate care, ulterior, nu au mai achitat
mărfurile livrate ori le-au plătit cu mari întârzieri, operațiunile camuflând, în
fapt, cel mai adesea creditarea oneroasă a firmelor partenere, în care semnatarii
documentelor de perfectare a afacerilor erau direct sau intermediar implicau,
prin utilizarea procedeului asocierilor.
Precipitate și deloc studiate, din punct de vedere al eficienței, asocierile
cu firme străine, cărora le-au fost acceptate pretențiile exagerate și condițiile
păgubitoare impuse, de multe ori au provocat mari prejudicii materiale și chiar
compromiterea prestigiului producătorilor români în relațiile comerciale cu alți
parteneri serioși.
Este de menționat, pentru sublinierea aparentului diletantism al acestor
aranjamente, că multe din aceste asocieri au avut ca obiect activități ce nu aveau
nimic comun cu profilul societăților angajate132.
129
Albu Petru - Crima organizată în perioada de tranziție- o amenințare majoră la adresa
securității naționale,, Ed. M.I.R.A. București 2007, pag. 184.
130
Ibidem, pag.185.
131
Albu Petru – op.cit. pag. 185.
132
Cartea Albă a Crimei Organizate și Corupției, op. cit. pag.80.
63
 În sectoarele metalurgic, siderurgic și al resurselor energetice, s-au
utilizat aceleași metode ale contractelor dezavantajoase, pe bază de comision
confidențial, apelându-se la documente fictive, cu urmări și efecte similare:
mari prejudicii și executarea unor lucrări de investiții și retehnologizare cu
deficiențe semnificative, datorate îndeosebi incapacității profesionale a
executanților, în general privați și angajați în mod preferențial133.
Astfel, s-au remarcat acțiunile unor conducători de mari societăți
comerciale de profil, care au angajat unitățile gestionate în lucrări de investiții
ori acțiuni de retehnologizare ineficiente, cu costuri mari pentru utilaje
neperformante și contracte preferențiale de desfacere a produselor proprii ori de
aprovizionare cu materii prime și materiale în condiții dezavantajoase, mobilul
fiind, în cele mai multe situații, obținerea de importante avantaje personale
necuvenite134.
Infracțiunile descoperite și instrumentate în aceste sectoare au fost
comise în general prin folosirea următoarelor mijloace și metode ilicite:
• falsificarea datelor înscrise în documentele de export privind
compoziția chimică a materialelor;
• creșterea artificială a prețului la utilajele și materiile prime importate,
diferențele fiind încasate în străinătate, în timp ce firmele s-au sustras de la
plata unei părți însemnate din impozitul pe profit;
• scăderea prețului produselor exportate, urmărindu-se prin aceleași
procedee, sustragerea de la plata unor taxe și obligații la buget și transferuri
ilegale de valută în străinătate;
• casări abuzive de utilaje și instalații și neluarea măsurilor necesare de
conservare a patrimoniului;
• concesionarea unor exploatări naturale către investitori străini, cu
înscrierea de date false privind calitățile terenurilor;
• organizarea de licitații formale pentru vânzarea de active, angajarea
unor lucrări de investiții ori cumpărarea pachetului majoritar al acțiunilor
societăților de profil;
• folosirea rețelelor electrice pentru importul de energie ieftină și
micșorarea activității unităților din sistemul național, în scopul falimentarii
acestora și eliminarea concurenței.
Cazuistica instrumentată în domeniul petrolului relevă faptul că o serie
de factori de decizie din structurile centrale și teritoriale ale industriei chimice
și petrochimice au săvârșit grave abuzuri și ilegalități în sfera aprovizionării,
transportului, prelucrării și valorificării țițeiului și produselor derivate, în scopul
obținerii unor importante avantaje materiale135.
Aceste fapte, realizate cu concursul unor persoane de la diferite niveluri
decizionale din sistemul administrației de stat s-au finalizat pe fondul unor
133
Albu Petru – op.cit. pag. 186.
134
Cartea Albă a Crimei Organizate și Corupției, op. cit. pag.81.
135
Albu Petru – op.cit. pag. 186 și urm.
64
interese și decizii economice insuficient documentate, cu implicații negative pe
ansamblul ramurii de producție și prelucrare a țițeiului136.
În numeroase situații, în sistemul de aprovizionare și desfacere a acestor
produse s-au interpus în mod nejustificat verigi intermediare (firme românești
sau străine), ca urmare a unor interese particulare sau de grup din societățile
comerciale de stat cu atribuții în acest domeniu, cu influențe negative asupra
intereselor legale ale statului.
Astfel, societăți comerciale cu capital majoritar de stat au importat
cantități mari de țiței, pe care l-au declarat ca fiind necesar pentru prelucrare în
sistem "processing", în realitate ele fiind valorificate la intern, direct sau prin
firme intermediare, prin acordarea de scutiri de impozite și neperceperea taxelor
vamale, prin care bugetul de stat a fost grav prejudiciat137.
Au avut loc substanțiale scurgeri de venit național peste graniță prin
exportul de produse petroliere la prețuri mai mici decât cele interne și sub prețul
bursei internaționale, practic subvenționându-se astfel de către statul român
aceste operațiuni de export, făcute pentru a se obține valuta necesară refinanțării
importurilor de țiței.
Uneori, aceleași produse românești s-au reîntors în țară cu licența de
import, concurând în acest mod propriile produse de pe piața internă, iar în alte
cazuri s-au schimbat destinațiile produselor petroliere de la export la intern,
favorizându-se astfel o serie de firme private în care factorii decizionali din
sistemul petrolier erau direct interesați.
Prin aceste grave încălcări ale legislației în vigoare, abuzuri și înșelăciuni,
delapidări, acte de mare contrabandă și evaziune fiscală, comise pe fondul
faptelor de corupție, bugetul de stat și patrimoniul societăților comerciale cu
capital de stat furnizoare de produse petroliere au fost prejudiciate cu multe sute
de miliarde de lei.
Un exemplu, este cel din anul 1997, în cazul SC TURNU MĂGURELE
- Banca Columna în care au fost anchetați nouă manageri generali, directori,
președinți și vicepreședinți de bancă, membrii ai consiliului de administrație și
contabili șefi, implicați în șase dosare penale cu pagubă de peste 122 miliarde
lei, produse prin asemenea ilegalități138.
Investigațiile economice efectuate, cercetările întreprinse în cauzele
instrumentate și datele obținute cu ocazia verificărilor financiar-contabile ale Curții de
Conturi și altor organe de specialitate au pus în evidență existența în acest domeniu de
activitate a unor abuzuri și ilegalități care au avut următoarele consecințe:
• deteriorarea gravă a situației financiare a rafinăriilor, prin suportarea
de către acestea a influențelor nefavorabile la importul de țiței și practicarea la
136
Cartea Albă a Crimei Organizate și Corupției, op. cit. pag.82.
137
Albu Petru – op.cit. pag. 186 și urm.
138
Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării – Analiza Activității Consiliului
Național de Acțiune Împotriva Corupției și Crimei Organizate în anul 1997 – nr. CN/133 din
29.01.1998, pag.5.
65
intern a unor prețuri de livrare stabilite cu nerespectarea normelor legale;
• obținerea de importante venituri necuvenite și de beneficii sub formă
de salarii, prime, dividende ș.a. de către personalul și factorii de conducere ai
S.C. PETROLEXPORTIMPORT S.A. și S.C. RAFIROM S.A., care de drept se
cuveneau societăților comerciale de procesare a țițeiului;
• deturnarea unor contracte economice de către S.C. PETROLEXPORTIMPORT
S.A. București, firmă de prestigiu pe piața internațională a țițeiului, către diverse
firme private ai căror patroni au fost salariați ai acesteia sau chiar rude ori relații
apropiate ale membrilor consiliului de administrație;
• schimbarea destinației unor produse petroliere de la export la intern și
favorizarea unor firme private, prin încasarea de către acestea a unor prețuri
superioare la astfel de produse, în detrimentul furnizorilor interni cu capital de
stat;
• favorizarea, pe fondul actelor de corupție, a unor agenți economici prin
neîncasarea de la aceștia a contravalorii produselor vândute, uneori sub prețul
pieței;
• schimbarea destinației fondurilor alocate de stat pentru importul de
țiței, prin creditarea ilegală a unor agenți economici, achitarea unor datorii ori
investirea în acțiuni la alte societăți etc.;
• neurmărirea modului de îndeplinire a clauzelor din contractele
încheiate cu partenerii străini privind procesarea țițeiului din import, în sensul
acoperirii cheltuielilor generate de această operațiune;
• nerespectarea modalităților legale de asigurare a valutei necesare
importului de țiței, cu consecințe negative asupra asigurării produselor
petroliere în cantitățile și la termenele prevăzute în Programul Energetic
Național. În acest sens un exemplu considerăm că este edificator. Astfel, în
cadrul Programului Energetic Național din anii 1994-1995, s-a stabilit
achiziționarea din import a cantității de 500.000 tone țiței, constituind stoc de
rezervă și având ca sursă de finanțare creditul acordat societății PETROGEL
S.A. În sumă de 60 milioane dolari SUA, de către BANCOREX S.A. Contrar
prevederilor contractuale care stipulau" efectuarea plății - pe măsura livrării
mărfii", S.C. PETROLEXPORTIMPORT S.A. a deschis acreditive în sumă de
60 milioane dolari în favoarea S.C. PETROGEL S.A., care nu a livrat până la
expirarea termenului contractual nici o cantitate de țiței139.
În sectorul prestărilor de servicii, s-au comis multiple acte de corupție și
alte ilegalități, în special cu ocazia autorizării și derulării unor activități permise
numai în anumite condiții prevăzute expres de lege și care în general nu sunt
respectate de cei ce au solicitat și obținut autorizațiile sau avizele necesare140.
Analizele efectuate cu privire la evoluția și dinamica fenomenului
infracțional specifice sectorului prestărilor de servicii, care deține ponderea din
totalul întreprinderilor private mici și mijlocii, cărora li s-au acordat facilități
139
Cartea Albă a Crimei Organizate și Corupției,op. cit. pag.84.
140
Albu Petru – op.cit. pag. 189 și urm.
66
deosebite în scopul dezvoltării, au scos în evidență faptul că activitățile ilegale
din aceste domenii tind să prezinte un grad sporit de periculozitate, din cauza
penetrării și participării la activitățile ilicite a unor cetățeni autohtoni și străini
interesați în "spălarea" unor importante sume obținute prin acte de mare
evaziune fiscală, corupție și contrabandă etc., cărora caută să le dea caracterul
licit necesar reinvestirii în afaceri "curate".
Exemplificăm în acest sens tot mai frecventele cazuri de eludare a
prevederilor legale specifice domeniilor drepturilor de autor și drepturilor
conexe, celui al copyright-ului, publicității și mass-media, în sectorul caselor de
amanet, al repartizării de locuințe din fondul locativ de stat, declarării și
schimbării sediilor sociale ale societăților comerciale, legalizării unor documente
și acte de proprietate în sistemul notarial privat, recrutării și detașării forței de
muncă la lucru în străinătate etc141.
În gestionarea flotei maritime a României s-au comis multiple și grave
ilegalități care au avut drept consecință anihilarea aproape totală a capacității de
decizie a proprietarilor legali ai imensului patrimoniu naval și producerea unor
masive prejudicii avuției naționale142.
Administrarea frauduloasă, materializată de regulă în închirieri de nave
unor firme ad-hoc constituite, a făcut ca multe nave să fie grevate de mari obligații
financiare, determinând statul român la intervenții directe și costisitoare - pentru
ameliorarea situației, ce creează efectiv premisele dispariției acestui sector
economic de importanță strategică143.
Pentru punerea în practică a acestor operațiuni cu potențial de subminare
a economiei naționale, au colaborat eficient cercuri de interese interne și
externe, organizate în structuri de tip mafiot și s-au utilizat mijloace și metode
caracteristice crimei organizate.
Acțiunile ce au avut ca efect direct prăbușirea flotei maritime s-au
desfășurat într-un total dispreț al legii, invocându-se perimarea reglementărilor
juridice anterioare anului 1990 și speculându-se precaritatea cadrului legislativ
în condițiile tranziției. Acestea vizau acapararea flotei maritime a țării pentru
satisfacerea, prin orice mijloace, a intereselor de înavuțire rapidă și considerabilă
ale unor grupuri care au reușit să-și disimuleze, inițial, intențiile în operațiuni de
retehnologizare în cooperare cu parteneri străini etc.
Concomitent cu documentarea cazurilor identificate pe linia actelor de
corupție și a crimei economico-financiare organizate s-au conturat și cauzele
esențiale din care decurg menținerea acestora la un nivel relativ ridicat și
tendințele lor de amplificare în viitor, favorizându-le existența sau facilitându-le
manifestarea în forme variate și de crescândă agresivitate. Între acestea, se
detașează precaritatea ce persistă încă în cadrul legislativ intern, insuficient
adaptat amplitudinii și diversității pericolelor generate de extinderea corupției și
141
Cartea Albă a Crimei Organizate și Corupției,op. cit. pag.84.
142
Ibidem,pag. 85.
143
Albu Petru – op.cit. pag. 190 și urm.
67
a crimei organizate și aflat încă departe de standardele europene privind lupta
împotriva fenomenelor din domeniu.
Deficiențele de acest gen sunt potențate de carențele organizatorice și de
înzestrare umană și materială a instituțiilor cu atribuții de contracarare a
infracțiunilor specifice corupției și crimei economico-financiare organizate,
care le diminuează capacitatea de ripostă și eficiența acțiunilor. În plus, o
contribuție de seamă o are creșterea gradului de coruptibilitate a funcționarilor
din administrația de stat și din sectoarele economice, ca o reflexie a degradării
nivelului de trai și înscrierii în cursa pentru o rapidă înavuțire declanșată de
tranziție ca și accentuarea condițiilor favorizante date de accelerarea privatizării.
Din acest ultim punct de vedere este de remarcat faptul că intensificarea
procesului conturează și riscul deosebit de grav al acaparării unor importante
patrimonii ori pachete majoritare de acțiuni ale societăților comerciale cu
capital de stat cu fonduri provenite din activități ilegale, care pe această calc
sunt perfect legalizate.
Impactul negativ asupra opiniei publice și percepția greșită a faptului că,
poliția ar fi singura instituție implicată în lupta anticorupție, a fost determinată, în
general, de tergiversarea cercetărilor și lipsa de finalitate a acestora, prin pronunțarea
unor hotărâri judecătorești subiective, cel puțin în cazurile de notorietate.
Actele de corupție au continuat să constituie principala pârghie de
"soluționare rapidă și eficientă" a problemelor în mediul infracțional, cu
consecințe grave asupra funcționării normale a unor instituții de bază ale statului.
Analiza situației operative din economie și cazurile rezolvate, atestă
faptul că actele de corupție au cuprins aproape toate laturile vieții economice și
sociale, regăsindu-se în majoritatea domeniilor în care se angajează raporturi
între persoane fizice și juridice române și străine, aflate atât în sfera relațiilor de
producție, cât și a prestărilor de servicii.
Implicarea în activități cu caracter privat a unor factori de conducere,
prin înființarea directă sau prin intermediari, de firme cu profil similar unităților
cu capital de stat și aprovizionarea acestora în mod preferențial, de cele mai
multe ori ilegal, cu materiale, utilaje și forță de muncă au determinat, de
asemenea, numeroase acte de abuz și corupție.
Dominantă, în preocuparea acestor indivizi, a fost acumularea rapidă și
masivă de capital privat, pe toate căile, prin încălcarea tuturor normelor legale
în vigoare, prin sfidarea, prin toate mijloacele posibile a legislației și intereselor
statului.
Organizarea și funcționarea necorespunzătoare a controlului financiar
intern și de gestiune din regiile autonome și societățile comerciale cu capital de
stat și agresiunea care s-a exercitat asupra patrimoniului public și privat, au
generat numeroase acte de corupție în domeniul raporturilor pe care agenții
economici le-au stabilit între ei.
Încheierea contractelor economice între societățile comerciale pentru
aprovizionare, desfacere ori prestări servicii și lucrări de construcții, a fost
68
condiționată, de regulă, de pretinderea și primirea unor importante sume de bani
sau alte avantaje materiale, sub forma "comisionului" (procent -raportat la cifra
de afaceri) care, de cele mai multe ori, a fost depus în conturi personale, în țară
sau străinătate.
Numeroase persoane fizice și societăți comerciale private, profitând de
imperfecțiunile reglementărilor legale, dar și de exercitarea insuficientă a
controlului fiscal și financiar, ignorând regulile elementare de protecție a
intereselor statului, au desfășurat ample acțiuni de contrabandă și evaziune
fiscală, fundamentate pe acte de corupție, cu efecte deosebit de negative în
planul situației economice a țării.
A crescut numărul actelor de trafic de influență comise de elementele
necinstite avide de îmbogățire rapidă, prin racolarea persoanelor interesate în
rezolvarea unor probleme, de cele mai multe ori prin eludarea legilor, cărora
infractorii, sub pretextul rezolvării rapide, prin eventuale intervenții, le-au
pretins importante sume de bani.
Coruperea organelor cu atribuții de control din toate domeniile și la
toate nivelele a cunoscut, de asemenea, o evoluție alarmantă, ca și diversificarea
formelor și metodelor de valorificare a produselor, valorilor și avantajelor
rezultate din actele de mare criminalitate economico-financiară și corupție, pe
fondul insuficienței și ambiguității cadrului legislativ dar și al unor
disfuncționalități ce persistă de ani de zile în colaborarea organelor și
instituțiilor abilitate de lege să contribuie la aplicarea acesteia.
Astfel, în toate cauzele penale privind criminalitatea economico-
financiară, cu componenta ei de bază - corupția, sistemul probator din România,
organele de justiție și ale Ministerului Public, impun, înaintea începerii urmăririi
penale și a dispunerii măsurilor asigurătorii de recuperare a prejudiciilor,
prezentarea concluziilor unor verificări de specialitate și expertize care, în
general, necesită perioade foarte mari de timp și eforturi financiare importante.
În cele mai multe cazuri, efectuarea acestor verificări este tergiversată
de specialiștii Ministerului de Finanțe, pe motivul necuprinderii în planurile
tematice proprii de control, de Curtea de Conturi prin invocarea procedurilor
proprii de valorificare a actelor de control, iar în cazul expertizelor, de
inexistența fondurilor stabilite a fi avansate de la bugetul de stat pentru plata
lor.
Sunt frecvente cazurile în care de la declanșarea investigațiilor în cauze
complexe de mare criminalitate economico-financiară, până la terminarea
verificărilor de specialitate, autorii infracțiunilor ascund valorile și produsele
dobândite ilicit, ori le transferă ilegal în străinătate și părăsesc țara.
Corupția a fost și este generată nu numai de criza social-economică ci și
de alte multiple cauze, cum sunt: slăbirea autorității statale, degradarea
nivelului de trai, alterarea judecății morale, lipsa unor pârghii eficiente de
control, diminuarea încrederii populației în instituțiile și valorile sociale,
neadaptarea legislației la condițiile economice și sociale etc.
69
 Ea a fost generată și favorizată, în același timp, de descentralizarea
deciziilor și a structurilor administrative, de autonomia funcțională și
liberalizarea economică la nivelul instituțiilor publice și al agenților economici,
în condițiile lipsei de fermitate și de autoritate a organelor de control și
instituțiilor publice, de imoralitatea unor funcționari ai statului, etc.
Corupția a fost ridicată, în această perioadă, la rangul de concept, o
categorie destul de numeroasă de persoane din sfera puterii, a funcționarilor
publici, managerilor societăților comerciale, considerând câștigul ilicit,
acumularea de capital material și financiar, prin orice mijloace, inclusiv prin
eludarea legii, ca o stare normală.
O astfel de stare de criză, în cadrul căreia normele economice, juridice,
morale, politice, religioase nu mai au decât un slab impact asupra acțiunilor
indivizilor, este resimțită de populație ca un efect demoralizator.
Corupția este privită, în aceste condiții, ca o stare care se identifică cu
însăși criza societății românești, o stare instituționalizată în structurile și
mecanismele sistemului social, economic, politic și juridic.
Organizarea prevenirii și combaterea corupției, constituie o problemă de
mare importanță și actualitate pe plan național și internațional, determinată de
dinamica, în continuă creștere, a criminalității economico-financiare, de
diversificarea formelor sale de manifestare.
În concluzie, se poate aprecia că fenomenul de mare criminalitate
economico-financiară, pe fondul corupției, a devenit o formă cvasi-generalizată
de delicventă în majoritatea sectoarelor și domeniilor de activitate socială,
politică, economică și administrativă144.
Afectând cu o gravitate fără precedent aproape toate structurile și
instituțiile publice și private, cu implicarea și participarea prin complicitate,
constrângere sau șantaj a unor agenți economici, funcționari publici sau privați,
crima organizată și criminalitatea economico-financiară împreună cu
componenta lor de bază - corupția, sunt percepute de majoritatea populației ca
fenomene extrem de grave și periculoase, care transgresează normele și
principiile de dreptate și justiție socială145.

144
Rapoartele de evaluare a activității Poliției Române în perioada 2000-2018.
145
Albu Petru – op.cit. pag. 194.
70
 2.2. Traficul ilicit de droguri.

La nivel planetar, între activitățile omului, producerea și comercializarea

drogurilor ocupă, conform statisticilor ONU, locul al doilea cu o cifră anuală de
afaceri de peste 500 miliarde de dolari, din care pentru traficanți rezultă un
profit net de circa 50 miliarde dolari146.
Cu implicații dramatice asupra existenței a sute de milioane de oameni,
drogul, "moartea albă", a devenit în ultimele decenii principala formă de
"exprimare" a crimei organizate și în consecință, inamicul numărul l al statelor.
Pentru a oferi o dimensiune a fenomenului 147este suficient să arătăm că
un gram de cocaină are un preț de vânzare de 400 de ori mai mare decât cel de
producție, iar unul de heroină chiar de 2000 de ori. Nu întâmplător, în anul
1989 când la Paris reprezentanții celor 7 țări cele mai industrializate au desenat,
probabil, contururile lumii pentru acest mileniu, ei au decis la insistența
americanilor, înscrierea luptei împotriva drogurilor ca prioritate strategică a
viitorului.
Trebuie să ne reamintim că, în timp, România a fost de multe ori ultimul
meterez al civilizației europene în calea puhoaielor barbare.
Cum istoria se repetă, un rol asemănător se pare că i-a fost rezervat și
astăzi, când situația sa geografică o plasează într-un punct cheie pe traseul
flagelului pustiitor de conștiințe al drogurilor. Din estul asiatic, Africa și
America Latină al producătorilor de moarte albă, spre vestul societății de
consum - inclusiv de iluzii - filierele traficului - aerian, terestru sau naval - sunt
obligate să-și caute un drum de trecere peste sau prin România.
Mai grav este faptul că în ultimii ani, în pofida faptului că, generic
vorbind românul nu este atras de narcotice, iar disponibilitățile financiare la cea
mai mare parte a populației sunt modeste, a apărut tendința alarmantă a formării
unei "piețe de consum", despre care susținem că există în acest moment, chiar
dacă nu în proporția și întinderea caracteristică țărilor la care am făcut referire
anterior.
Iată de ce lupta împotriva drogurilor a devenit, fără ca nimeni să fi dorit-
o, o problemă de maximă importanță și pentru România, ea fiind indiscutabil o
problemă a statului, a forțelor specializate, dar nu numai a lor.
De-a lungul timpului, în mod excepțional începând cu anii '90, datorită
poziției sale geografice și a conflictelor militare din fosta Iugoslavie, țara
noastră a devenit un segment important al "Rutei Balcanice" de traficare a
drogurilor, îndeosebi pe varianta nordică, respectiv Iran, Turcia, Bulgaria,
România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania și Olanda.
România reprezintă principalul tronson al celei de-a doua "Rute
Balcanice" de transport al drogurilor către Europa Occidentală.
"Ruta a doua Balcanică" de transport al drogurilor pornește din Turcia,
146
Ibidem.
147
Albu Petru – op. cit.,pag. 194 și urm.
71
traversează Bulgaria, intră în România pe la vama Ruse-Giurgiu, trece prin
București, după care continuă prin zona subcarpatică spre vest, iar prin Arad
intră în Ungaria. În continuare trece prin Budapesta, intră în Slovacia prin
Rajka, iar după traversarea teritoriului slovac, prin zona sud-vestică, ajunge în
Cehia, de unde pătrunde în Germania prin punctele de frontieră dintre cele două
țări.
O altă variantă a celei de-a doua "Rute Balcanice", care include și un
tronson maritim, este: Istanbul - Constanța (pe Marea Neagră) - București, după
care intră pe traseul descris mai sus.
Din cea de-a doua "Rută Balcanică" se desprinde o altă variantă care
pleacă din București, traversează zona estică a României, după care intră în
Ucraina unde se bifurcă, un traseu continuând prin Polonia către Germania, iar
celălalt spre aceeași destinație, dar prin Slovacia și Cehia.
Prima "Rută Balcanică" care ocolește România, dar care poate oricând
să includă și variante care să vizeze țara noastră, are următorul traseu: Turcia-
Bulgaria-Serbia-Ungaria, iar la Budapesta intră pe "Ruta a doua Balcanică".
Merită de reținut și ruta: Turcia-Albania-Serbia, iar din Belgrad
continuarea pe "Ruta a doua Balcanică".
Prezentarea rutelor de transport al drogurilor148, menționate mai sus, nu
exclude și alte variante care să vizeze România, depistarea acestora depinzând
în mare măsură de abilitatea organelor de poliție române și, mai ales, de modul
în care se cooperează cu polițiile țărilor din zonă pe această problematică.
Pentru a aprecia corect poziția României în jocul criminal al rețelelor de
narcotrafic, este de reținut faptul că 80% din opiaceele care aprovizionează
piața europeană circulă pe Ruta Balcanică.
Dintr-o fostă țară de tranzit, România a devenit în prezent și teritoriu de
depozitare, în care drogurile introduse în special prin frontiera de sud, sunt
stocate pentru diferite perioade de timp, iar în final redistribuite spre țările cu
consum ridicat.
Drogurile pătrund în România prin punctele vamale Giurgiu, Vama
Veche, portul Constanța sau alte porturi de pe Dunăre, fiind transportate fie prin
Bulgaria, fie pe Marea Neagră.
Mijloacele de transport sau locurile de disimulare folosite sunt de obicei
containerele, TIR-urile, bagajele de mână, pe corp sau autoturismele personale.
Un rol important în transportul drogurilor spre România îl au firmele turistice
turcești, care transportă persoane din România spre Turcia și invers, cât și
cursele RO-RO direct în portul Constanța. Modul de disimulare al drogurilor în
aceste mijloace de transport este foarte variat.
De regulă curierii angajați de traficanți nu cunosc ce transportă, iar
alteori pentru diverse sume da bani își asumă riscuri deosebite, locurile de
ascundere a drogurilor fiind diverse, iar unele surprinzătoare. De exemplu, în

148
Albu Petru – op.cit. pag. 196
72
municipiul Timișoara a fost probată activitatea infracțională a cinci persoane
care făceau parte dintr-o rețea de narcotrafic cu cocaină, condusă de cetățeanul
româno-canadian B. I. Acesta procura cocaina din Guatemala, Costa Rica și
Columbia și folosind mai mulți curieri ce o ingerau ambalată în pungi de plastic
nedristuctibile o transporta peste graniță. Organizatorul rețelei a mai fost
cercetat în anul 1990 pentru traficarea cantității de 600 grame cocaină, dar a
fost pus în libertate după două luni149.
Acest sistem este practicat și în redistribuirea drogurilor din România
spre vestul Europei, acțiunile de pregătire și ascundere făcându-se prin diverse
firme ce desfășoară în mod ilegal activități comerciale.
Conducătorii rețelelor de traficanți de droguri, atât cei care dispun
livrarea mărfii cât și cei care sunt adevărații destinatari ai acesteia, se află în
afara teritoriului României, în țara noastră fiind depistați (arestați) curierii și
însoțitorii mărfii, fapt pentru care nu s-a reușit confiscarea sumelor rezultate din
vânzări.
Pentru drogurile scumpe, rețelele de traficanți apelează, aproape
întotdeauna la cărăuși individuali, "catâri", cum li se spune în domeniul pieței.
Socoteala este simplă: dacă din o sută de cărăuși, fiecare încărcat cu un
kilogram de cocaină sau heroină, unul singur reușește să fie neprins, afacerea
tot aduce profit substanțial. Realitatea este că în cel mai fericit caz pe piața
ilicită a drogurilor se confiscă în jur de o treime din cele traficate la nivel
planetar.
De exemplu, în septembrie 2000, o tânără de 26 de ani din Râmnicu
Vâlcea a fost depistată în Capitală în timp ce preda cetățeanului nigerian I. O.,
de 31 ani, membru al unei rețele de narcotrafic, un rucsac în care era disimulată
cantitatea de 2,169 kg. heroină, adusă de cetățeana română din Turcia, țară în
care a fost racolată.
În octombrie 2001, în județul Giurgiu, într-un autobuz cu turiști,
majoritatea români, care se reîntorcea din Turcia a fost descoperită cantitatea de
30 kg heroină disimulată în saci în care erau împachetate pulovere. Cercetările
ce au urmat au condus la destinatarul drogului, identificat în persoana
cetățeanului turc V. G., de 29 ani, precum și la descoperirea într-un depozit
închiriat de acesta a încă 12 kg heroină.
În septembrie 2006, la Punctul de frontieră Borș au fost depistați F. T.,
de 25 ani și F. D. I., de 34 ani, ambii din municipiul CIuj-Napoca care încercau
să scoată din țară, cu destinația Olanda, 100 pachete cu heroină, în greutate
totală de 51,521 kg, ambalate în folie de aluminiu și disimulate intr-un locaș
special amenajat sub bara de protecție a mașinii150.
În octombrie 2007151, Serviciul antidrog din cadrul B.C.C.O. București,
sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial, au
149
Banca de date a D.C.C.O.1993 -2018.
150
Banca de date a D.C.C.O.1993-2018.
151
Banca de date a B.C.C.O. București 2001- 2018.
73
destructurat o importantă rețea de traficanți de droguri, în urma unei acțiuni
demarate în urmă cu 10 luni. Heroina era adusă din Turcia și era distribuită
dealerilor din mun. București. Polițiștii antidrog au organizat o acțiune de
amploare în timpul căreia doi bărbați au fost prinși în flagrant în timp ce
încercau să vândă aproximativ 1100 grame heroină, în schimbul sumei de
30.000 Euro. Din grupare făceau parte F. B., de 49 ani, cetățean iranian; T. E.
F., de 38 ani, T. R. F., de 37 ani, T. V., de 63 ani, C. H., de 23 ani si N. P. E., de
35 ani. Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul ca T. E. F. prelua
drogurile de la F. B., ajutat de fratele sau R. și de concubina sa, le distribuiau
către C. H., T. V. si N. P. E., iar aceștia, la rândul lor, le vindeau către micii
dealeri din cartiere de pe raza mun. București.
De asemenea, a mai rezultat faptul că, în aceasta perioadă, gruparea a
distribuit peste 400 grame heroină la prețul de 150 RON/gram, cantitatea fiind
confiscată.
În ordinea participării la comiterea infracțiunilor la regimul drogurilor,
după cetățenii români urmează cetățenii turci și arabi.
O categorie aparte o reprezintă cetățenii de origine română care au
părăsit țara în timpul regimului totalitar și, din motive diverse, au căzut în plasa
rețelelor de traficanți de droguri, în prezent, aceștia revin în România fie pentru
a crea baze de sprijin pentru rețelele de traficanți, sens în care recrutează
persoane pretabile la astfel de activități, fie pentru "spălarea banilor" rezultați
din traficul de droguri, pozând în oameni de afaceri cu o situație financiară
deosebită152.
Ilustrative în acest sens sunt următoarele cazuri: în perioada 1992-1993,
pe teritoriul României a acționat o rețea de traficanți din Columbia, condusă de
un cetățean canadian, de origine română și doi columbieni, unul fiind fostul
bucătar al lui Pablo Escobar – șeful Cartelului Medellin, care în complicitate cu
alți șapte traficanți au tranzitat prin țara noastră șase transporturi de droguri,
ascunse în mod meșteșugit, ultima oară în postamentele unor statui în care se
afla cantitatea totală de 105 kg cocaină.
În vara anului 2001 în baza informațiilor furnizate de autoritățile
belgiene, în portul Constanța a fost descoperită cantitatea de aproape 6,2 tone
hașiș, disimulată în containere cu măsline, ce aparțineau cetățeanului român C.
M. L., domiciliat în SUA, patron al unei societăți comerciale. În portul Anvers,
într-un alt container trimis pentru același beneficiar tot din Maroc s-au
descoperit alte 6,3 tone hașiș. Acțiunea a continuat pentru identificarea întregii
rețele de traficanți prin intermediul Interpol București, Centrul regional SECI și
ofițerilor de legătură acreditați.
Cu privire la traficul de droguri, ne-am obișnuit a afirma că țara noastră
este unul din segmentele traficului internațional, însemnând tranzitul și eventual
depozitarea temporară, în scopul distribuirii drogurilor pe piața occidentală.

152
Albu Petru-op.cit. pag. 198 și urm.
74
 Este adevărat că în primii ani ai perioadei de tranziție, când România era
considerată, atât pe plan intern cât și extern, ca o țară eminamente de tranzitare
a drogurilor dinspre țările producătoare spre cele de consum, nu se putea vorbi
de un narcotrafic real. Treptat, țara noastră a ajuns în postura de depozitară a
unor importante cantități de canabis, opiacee și cocaină, creându-se în paralel și
o piață de desfacere a drogurilor, iar dacă tendința de dezvoltare și extensie în
plan teritorial nu va fi contracarată în timp util, vom intra cu siguranță în
peisajul țărilor cu tradiție în domeniu (Olanda, Germania, Spania, Italia, Franța,
Anglia, etc.).
În realitate, traficul de droguri a cunoscut o creștere semnificativă. În
perioada 1970-1989 au fost descoperite 187 cazuri - majoritatea reprezentând
deținere ilicită de droguri în scop de consum propriu -, confiscându-se 457 kg
de droguri.
În perioada 1990-2003 au fost identificate 7.350 cazuri și au fost ridicate
în vederea confiscării 90.496,768 kg de diferite droguri. Numai în cursul anului
2001 captura de droguri a depășit cu 114,5 % cantitatea totală de stupefiante
confiscată în cei 10 ani anteriori, cantitate care aproape s-a dublat în anul 2002
fața de anul anterior, respectiv de la 25.219,84 kg la 43.673,52 kg droguri.
În anul 2001, se înregistrează un record în materie de confiscări de
droguri. Este vorba de cazul cetățeanului turc C. K., stabilit în România, agent
comercial și D. L. V., funcționară, din București, care au preluat un container
cu 8934 kg hașiș, expediat din Tanzania, destinat pieței românești. În procesul
de cooperare polițienească internațională, s-a stabilit că drogul a fost expediat
din Dar El Salam, prin compania Ami Tanzania LTD, iar la rândul lor
autoritățile tanzaniene au descoperit un laborator clandestin de procesare a
drogurilor și au arestat 12 persoane153.
În februarie 2002 la vama Nădlac au fost prinși în flagrant cetățenii turci
B. F., de 55 ani și fiul acestuia B. S., de 28 ani, care transportau cu autoturismul
proprietate personală cantitatea de 64,565 kg heroină, cu destinația Ungaria.
Constant și nu pe un teren viran, ci ca o consecință a dezvoltării rapide a
narcotraficului internațional, și a unei cereri crescânde de stupefiante și pe piața
internă, traficul intern cu droguri și în special cel stradal s-a intensificat,
atingând în prezent cote alarmante, atât pe raza Capitalei, cât și în alte centre
urbane din țară, materializate prin sporirea numărului de vânzători stradali și
din locuințe, amplificarea cererii de droguri în instituțiile de învățământ,
discoteci, locuri și medii infracționale.
În București, de exemplu, există deja locuri cvasinotorii unde se
comercializează, aproape ostentativ, "moartea albă", în aceste activități, organizate
pe scheletul unor veritabile rețele de comercianți, sunt implicați atât în calitate de
dealeri cât și de consumatori, grupuri de români, preponderent din etnia rromă.
Este o situație surprinzătoare, la care nu ne-am fi gândit cu ceva timp în urmă - că

153
Banca de Date a D.C.C.O.1993-2018.
75
asemenea indivizi vor renunța la clasica bișniță cu produse agroalimentare, flori,
țigări, cu aur și valută și se vor lansa în afaceri cu stupefiante154.
Ca exemplu, în Capitală a fost anihilat un punct de distribuire a heroinei,
organizat de N. A. F., de 22 ani și concubina acestuia P. D. F., de 26 ani, iar cu
prilejul perchezițiilor efectuate asupra complicilor și principalilor suspecți s-au
descoperit doze de heroină seringi de unică folosință și folii de staniol ce
prezentau urme de heroină.
În municipiul Drobeta Turnu-Severin a fost depistat un grup format din
opt dealeri, cu vârste între 16 si 23 ani, care au comercializat cannabis în
discotecile și barurile de noapte din municipiu, iar din locuința unuia dintre
traficanți a fost confiscat un kg cannabis, drog pregătit pentru distribuire în
rețeaua instituțiilor școlare.
Sunt relevante în legătură cu aspectele prezentate mai sus, următoarele
date statistice, circumscrise comparativ la nivelul anilor 2000 și 2007. Astfel, în
anul 2001, formațiunile antidrog au constatat un număr de 670 infracțiuni
privind traficul ilegal de droguri, fiind cercetate 723 persoane, față de anul
precedent (2000) înregistrându-se o creștere semnificativă atât a persoanelor
cercetate (+ 204), cât și a infracțiunilor reținute în sarcina acestora (+211).
Pentru întregirea tabloului și fundamentarea concluziei de mai sus,
subliniez că din totalul persoanelor cercetate, 531 au fost consumatori, 57
minori, iar 182 erau deja cunoscute cu antecedente penale. De asemenea, 56
persoane erau organizatori sau finanțatori ai unor rețele de traficanți (49 din țară
și 7 din străinătate), 539 distribuitori sau intermediari, 656 fără ocupație, 118
elevi și studenți, 32 transportatori, 28 depozitari ori tăinuitori, 55 cultivatori si
preparatori, iar 201 erau supuși curei de dezintoxicare sau supravegherii
medicale.
Această tendință de creștere s-a manifestat și în cursul anului 2002 când
au fost descoperite 1.291 infracțiuni în care au fost implicate 1.428 persoane
(140 străini, 77 minori, 793 tineri, 250 elevi sau studenți, 332 toxicomani, 63
transportatori, 52 depozitari/tăinuitori, 157 organizatori/finanțatori, 545
distribuitori).
Pentru clarificarea imaginii asupra dimensiunii actuale a fenomenului,
trebuie să mai facă apel și la statistica confiscărilor, aceasta reprezentând un
instrument obiectiv de evaluare. Astfel, anul 2002 a însemnat un an record în
materie, fiind confiscate 43.673,52 kg droguri (14.943,29 kg hașiș și cannabis),
202, 18 kg heroină, 3 kg cocaină, 0,79 kg opiu, 28.613,22 kg capsule mac,
133.517 comprimate amfetamina (Ecstasy), 2.069 kg precursori, 28 culturi
ilegale descoperite și 3 laboratoare clandestine.
În anul 2003 au fost constatate 1.462 infracțiuni, fiind confiscate 408,36
kg droguri (320,70 kg heroină,70,04 kg cannabis, 2,06 kg hașiș,12,68 kg
cocaină, 0,58 kg opium, 0,4 kg cofeină, 1,90 kg derivați amfetamina și 0,005 kg

154
Albu Petru-op.cit. pag. 200 și urm.
76
metadonă) 1.937 kg precursori și 4.134 litri precursori, folosiți la fabricarea
ilegală a drogurilor, precum și 81.939 comprimate droguri.
Anul 2003 este marcat de o scădere majoră a cantităților de droguri
confiscate, ca urmare a semnalului de alarmă tras de către Agenția Națională
Antidrog în Raportul de Evaluare pe anul 2003 din care rezultă modul defectuos
de consemnare în evidența statistică de către Direcția Generală de Combatere a
Criminalității Organizate a indicatorului cannabis. În concret, în anii 2001-2002
culturile de cânepă descoperite ca nefiind autorizate au fost recoltate sub
supravegherea serviciilor antidrog iar cantitățile de cânepă (masă verde ) au fost
cântărite integral și înregistrate ca fiind drog, respectiv cannabis. Și în anul
2003 au fost monitorizate 29 culturi de cânepă până la maturizarea și recoltarea
lor fiind introduse în circuitul economic legal, realizându-se astfel latura
preventivă de împiedecare a deturnării și folosirii inflorescenței și frunzelor ce
conțin substanță activă la producerea de hașiș, ulei și rezină de cannbis.
În anul 2004, Agenția Națională Antidrog, a desfășurat primul studiu
național, privind cunoștințele, atitudinile și practicile legate de consumul de
droguri în populația generală (persoane în vârstă de 15-64 ani).Ca atare,
prevalența consumului de droguri ilegale de-a lungul vieții, în funcție de tipul
de drog este de: 1,7% pentru canabis, 0,4% pentru cocaină, 0,3% pentru ecstasy
și 0,2% pentru heroină155.
Formațiunile antidrog, au constatat în anul 2005 1,495 de infracțiuni, iar
cantitatea de heroină confiscată a fost de 285, 07 kg, iar cea de cocaină a fost de
109,71 kg.
În anul 2006 în rândul infracțiunilor, s-a înregistrat o scădere cu 1,93%
față de anul precedent, respectiv 1,294 de infracțiuni constatate 156, iar majoritatea
persoanelor implicate în operațiuni de trafic și consum de droguri în anul 2006
o reprezintă cei 825 de tineri cu vârsta între 18 și 30 de ani (65,16%), minorii
fiind în număr de 58 (4,58%). Din totalul persoanelor cercetate, consumatorii de
droguri au reprezentat 31,43%. Totodată, la nivelul parchetelor, au fost
soluționate 570 de dosare din care 27,54% (157 dosare) cu soluții de trimitere în
judecată, în 54,56% dintre acestea (311) s-a dispus neînceperea urmăririi penale
sau scoaterea de sub urmărire penală iar în 17,89% (102) scoaterea de sub
urmărire penală conform art. 181 Cod penal (fapta nu prezintă pericolul social
al unei infracțiuni).
Dintre cele 1.129 de persoanele cercetate, cu 11,69% mai mult decât în
anul 2005 când au fost cercetate 997 persoane, 315 au fost trimise în judecată,
228 fiind arestate preventiv, indicator care nu prezintă modificări majore față de
anul 2005 când s-au înregistrat 362 persoane trimise în judecată, din care 270 în
stare de arest preventiv.
La rândul lor, instanțele de judecată au dispus, în 2006, condamnarea a
155
Agenția Națională Antidrog- Raport de evaluare 2006 privind Planul de Acțiune în vederea
implementării Strategiei Naționale Antidrog în perioada 2005-2008.
156
Raport de Informare al Agenției Naționale Antidrog, nr. 1871564/06.10.2006.
77
349 persoane pentru comiterea de infracțiuni la regimul juridic al drogurilor și
precursorilor, din care 334 majori și 15 minori. Evoluția acestui indicator
înregistrează o ușoară scădere față de același semestru al anului precedent în
care au fost condamnate 367 de persoane (346 majori și 21 minori). Din această
categorie de persoane, 329 au fost condamnate la pedeapsa închisorii (317
majori și 12 minori) și 20 la pedeapsa amenzii penale (17 majori și 3 minori),
evidențiindu-se o ușoară scădere a acestui indicator față de același semestru al
anului 2005, când au fost condamnate la pedeapsa închisorii 364 persoane
dintre care 345 majori și 19 minori. Din cele 329 persoane condamnate la
pedeapsa închisorii, 242 (73,3%) au fost condamnate la pedeapsa închisorii cu
executarea pedepsei în penitenciar (241 majori și 1 minor), cu 17,4% mai puțin
ca în același semestru al anului precedent (292 persoane). Alți 47 inculpați au
fost condamnați la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării
pedepsei, iar 40 cu suspendarea executării sub supraveghere.
Numărul persoanelor condamnate pentru săvârșirea de infracțiuni la
regimul drogurilor aflate în prezent în supravegherea serviciilor de probațiune a
fost de 103 în timp ce numărul celor aflate în aceeași situație dar cărora instanța
le-a impus respectarea obligației de se supune măsurilor de tratament sau
îngrijire în scopul dezintoxicării a fost de 18 persoane condamnate157.
De asemenea, în 2006, pe teritoriul național au fost descoperite și
ridicate în vederea confiscării 161,86 kg. droguri din care, 129,34 kg. 11.133
comprimate, 137 fiole și 58 de timbre LSD reprezintă droguri de mare risc și
32,51 kg, 1.187 comprimate și 67 fiole din categoria drogurilor de risc.
În anul 2007, au fost constatate 1.525 infracțiuni privind traficul și
consumul ilicit de droguri și precursori. Din punct de vedere al dinamicii
numărului de infracțiuni constatate, comparativ cu anul 2006, se observă o
creștere cu 4,02% a infracțiunilor la regimul juridic al drogurilor și precursorilor.
Au fost cercetate 1.336 persoane reprezentând 97,08% cetățeni români,
iar 39 de persoane reprezentând 2,92% cetățeni străini. Totodată, în urma
activităților de investigare și cercetare, formațiunile de poliție antidrog au
identificat 56 de grupuri infracționale și au anihilat 27 de astfel de grupări, au
fost prinse în flagrant 840 de persoane.
Conform datelor furnizate de Biroul Național Interpol, în anul 2007 au
fost cercetați în străinătate pentru infracțiuni la regimul drogurilor 51 de
cetățeni români, iar numărul cetățenilor extrădați / predați din România către
alte state pe baza,mandatului european de arestare pentru săvârșirea pe teritoriul
acestora a unor fapte de natură penală în domeniul drogurilor este de 2
persoane. În cazul cetățenilor români extrădați/predați în România pentru
comiterea în țară a unor astfel de infracțiuni au fost înregistrate 3 persoane.
De asemenea, în 2007, pe teritoriul național, au fost descoperite și
ridicate în vederea confiscării 165,780 kg. droguri, 23.661comprimate, 2 doze

157
Ibidem.
78
și 180 fiole reprezentând droguri de mare risc iar 41, 324 kg. și 702 comprimate
din categoria drogurilor de risc.
Potrivit datelor înregistrate de Laboratorul central de analiză și profil al
drogurilor și precursorilor din cadrul I.G.P.R., capturile de droguri sunt în
număr de 626 din care 365 capturi de heroină, 16 capturi de cocaină, 62 capturi
de canabis, 53 capturi de rezină de canabis (hașiș), 33 capturi de MDMA
(ecstasy), 4 capturi de amfetamine și 95 de capturi de metadonă. Au fost
confiscate 117, 62 kg. heroină, iar cocaină 9,94 kg158.
În afară de intensitatea traficului de droguri sunt de reliefat alte trei noi
aspecte, periculoase ca tendințe de dezvoltare, care vizează drogurile sintetice și
precursorii; culturile ilegale și laboratoarele clandestine.
Alături de drogurile sintetice - sub forma comprimatelor de amfetamină,
LSD, MDA, ECSTASY, provenite din Europa Occidentală - se trafică tot mai
mult, datorită raportului existent între cerere și ofertă, cannabisul și
inflorescența cânepii industriale autohtone.
Cât privește Ecstasy, produs de sinteză din gama amfetaminelor și a
„drogurilor de discotecă" aceste pastiluțe, relativ ieftine în comparație cu
heroina, cocaina si LSD-ul, și-au făcut repede apariția pe piața românească, mai
intens după anul 1995.
În operațiunea "Kiev 2 - Ecstasy" serviciul antidrog al poliției a
identificat la finele anului 1995 un grup de cetățeni turci și iranieni, care după
ce au testat piața ilicită a drogurilor din București, intenționau să organizeze o
rețea de distribuire a substanțelor psihotrope din gama Ecstasy. Cei în cauză,
respectiv iranianul M. R. A., frații D. H. și D. H., ambii cetățeni turci au fost
surprinși în flagrant, în seara zilei de 03 ianuarie 1996, în incinta hotelului
Bulevard având asupra lor 950 asemenea pastile, iar cercetarea autovehiculului
cu care au intrat în România a scos la iveală un aspect cu valoare anecdotică,
dar care demonstrează până unde merge imaginația traficanților. Schimbătorul
de viteză era de fapt o narghilea în care era disimulată o doză de opiu.
Deși se situează pe un loc secund în topul preferințelor consumatorilor,
este important să amintim folosirea medicamentelor psihotrope sau a stupefiantelor
de genul morfinei, benzodiazepinei - care se află sub același regim de control
internațional, ca și drogurile - și a combinației dintre barbiturice și alcool, în
principal de cei care, prin natura profesiei au acces la astfel de substanțe.
Dintre cele mai semnificative cazuri îl menționăm pe cel din data de 14
februarie 2000, lucrat de Direcția Generală de Combatere a Criminalității
Organizate împreună cu Serviciul de combatere a crimei organizate Caraș-
Severin și cu autoritățile vamale, în care a fost interceptat un colet, expediat din
Germania prin intermediul firmei de curierat poștal Tis Eurofiat SRL
Caransebeș, care conținea articole de îmbrăcăminte și 10.115 tablete MDMA159.
Întrucât firma transportatoare avea obligația să predea coletul la domiciliu,
158
Raport de Evaluare al Agenției Naționale Antidrog 2007.
159
Banca de Date a D.C.C.O.1993-2018.
79
în urma unei combinații s-a reușit identificarea și prinderea destinatarului, respectiv
un cetățean român, care a recunoscut că avea cunoștință despre existența
drogurilor. Ulterior, a fost prins și complicele acestuia, un cetățean american, cu
domiciliul în West Hartford, care era autorul expediției.
În sensul celor afirmate mai sus, este și cazul unei persoane din Tel
Aviv, asupra căruia s-a găsit o pungă din plastic ce conținea un număr de l.008
comprimate de Ecstasy, în greutate de 305 gr, drog de mare risc, care face parte
din tabelul nr. l din Legea nr. 143/2000, privind traficul și consumul ilicit de
droguri. Urmare a extinderii cercetărilor prin activități polițienești specifice, la
un domiciliu al făptuitorului din municipiul Brașov, au mai fost descoperite și
confiscate încă 65 pachete ce conțineau aceleași comprimate, în greutate de
19,900 kg (peste 65.000 comprimate).
De asemenea, la finele anului 2002 pe raza capitalei au fost anihilate
două alte grupări de narcotraficanți, una dintre ele fiind condusă de o persoană
din Giurgiu și alta din București care au fost prinși în flagrant în timp ce
ofereau spre vânzare 4.980 comprimate Ecstasy, la prețul de 28.000 dolari
S.U.A.
Imaginea de ansamblu asupra proliferării îngrijorătoare a traficului și
consumului ilicit de droguri din țara noastră, mai ales că acesta vizează
segmentele tinere ale societății, ar putea fi conturată, prin a aminti că una dintre
cele mai importante rețele de trafic și distribuție a drogurilor în București a fost
destrămată în cadrul acțiunii denumită "SENIORII", prilej cu care, în perioada
mai-decembrie 2001, au fost arestați 13 membri, din care 3 cetățeni turci, care
au introdus și distribuit în țară peste 30 kg heroină, din care s-a reușit capturarea
a 3,460 kg.
În domeniul laboratoare clandestine și culturi atrage atenția descoperirea
în anul 2001 a primului laborator clandestin pentru fabricarea drogurilor din
România, în comuna Chiajna, jud. Ilfov, unde din cantitatea de 11,595 kg
amfetamina găsită asupra a 5 cetățeni turci, urmau să se producă peste 350.000
comprimate Ecstasy, estimată pe piața drogurilor la peste 1,2 milioane dolari
SUA.
În anul 2002 au fost destrămate trei grupări de traficanți de precursori
(unul mixt româno-turc și două alcătuite din turci). Exemplificăm acțiunea
"Prietenii" în care au fost arestate mai multe persoane pentru comiterea
infracțiunilor de fabricare și comercializare a drogurilor, fiind identificate și trei
laboratoare clandestine de precursori și amfetamine, amenajate în sediul secției
"Vinalcool", din comuna Sirineasa, județul Vâlcea, proprietatea lui N. G., și la
domiciliul lui V.E. din Râmnicu-Vâlcea, unde au fost descoperite 600 kg
substanțe chimice esențiale și precursori. Această activitate infracțională a fost
inițiată de cetățeanul român S. I., care era legătura principală a unor traficanți
turci interesați în procurarea de anhidridă acetică și fenilacetonă. De la acesta a
fost confiscată cantitatea de 120 litri anhidridă acetică iar de la D. K., traficant

80
turc, 944 grame amfetamina și 22 grame cannabis160.
Pe de altă parte, cantitățile de substanțe chimice esențiale confiscate în
anul 2006 au fost de 600,75 kg (50,60 kg în anul 2005), 504,190 litri (208,28 litri
în anul 2005) și 153 comprimate precursori (437 comprimate în anul 2005), cea
mai mare parte a acestor substanțe fiind indisponibilizată de formațiunile antidrog
din laboratoarele unor instituții de învățământ și cercetare. Această situație se
datorează, în principal, faptului că persoanele responsabile cu gestionarea
substanțelor chimice esențiale au manifestat neglijență în a se conforma
prevederilor legale care reglementează regimul juridic al acestor substanțe161.
Un alt element de noutate în domeniu îl constituie apariția culturilor de
mac opiaceu și de cannabis, descoperiri făcute în județele Hunedoara, Suceava,
Iași, Sălaj, Arad, Sibiu, Galați, Constanța și Satu Mare, în ultimul fiind
descoperită o cultură de mac, din care s-au recoltat 6.000 kg plantă vegetală,
fără autorizație. Ceea ce trebuie să se rețină în acest context este faptul că nu se
are în vedere cultivarea cânepii tradiționale pentru fibră textilă și bine-înțeles
pentru sămânță, ci cultivarea soiului cu o concentrație apreciabilă de THC, în
scopuri ilicite.
Este de menționat, un caz cu totul aparte în care un cetățean olandez a
creat (în anul 2001) o cultură hidroponică de cânepă indiană într-un subsol
dintr-o locuință situată în comuna Românași, județul Sălaj. După ce a obținut
răsadurile de cânepă, acesta le-a plantat pe două loturi de pe raza comunei, între
culturi de porumb (cultură intercalată), în final, cetățeanul olandez a fost prins
în timp ce încerca să scoată din România, cu destinația Olanda, cantitatea de
160 kg cannabis162.
O problemă importantă care trebuie să stea în atenția instituțiilor
abilitate este reprezentată de încercările, tot mai frecvente, de deturnare din
circuitul legal a substanțelor chimice esențiale ce pot fi folosite la prelucrarea
ilicită a drogurilor. Putem afirma că în România au fost descoperite, până în
prezent, 5 laboratoare clandestine (l în 2001, 3 în 2002 și l în 2003). Având în
vedere însă informațiile existente și mai ales capacitatea industriei noastre
chimice, - mai ales în contextul privatizării - problema rămâne în atenție.
Situația operativă pe linie de precursori pentru droguri pune în evidență
intenția unor cetățeni străini de a procura din țara noastră substanțe de bază
pentru producerea drogurilor, după cum urmează:
• anhidrida acetică interesează predilect cetățenii turci, care o cumpără
în scopul utilizării la producerea heroinei;
• efedrina este dorită de cetățenii ce provin din fostele republici
sovietice care aprovizionează producția ilicită de droguri sintetice;
• fenilacetona și fenilmetilcetona se află în sfera de interes a cetățenilor
din vest, mai ales belgieni și olandezi, care dispun de laboratoare mobile în
160
Banca de date a D.C.C.O.,1993-2018.
161
Raport de Informare al Agenției Naționale Antidrog, nr. 1871564/06.10.2006.
162
Banca de Date a D.C.C.O.1993-2018.
81
zona de graniță dintre cele două state.
Cu toate că nici una din substanțele respective nu este produsă în
România, persoanele interesate, folosindu-se de firme și societăți comerciale
înmatriculate în țara, încearcă să deturneze din circuitul legal precursori
importați legal și să-i utilizeze la procesarea ilicită a drogurilor. Reamintesc
faptul că industria chimică românească are potențialul necesar fabricării
substanțelor enumerate mai sus, motiv pentru care acest sector trebuie strict
monitorizat.
Astfel, în cursul lunii iunie 2000, Direcția Generală de Combatere a
Criminalității Organizate, în cooperare cu serviciile teritoriale și Poliția Ungară,
a instrumentat un caz în care a fost implicat un comerciant din București, caz
finalizat prin prinderea în flagrant a acestuia și complicilor săi.
Cel în cauză, declarând în fals utilizarea cantității de 200 kg BMK
pentru confecționarea de panouri publicitare, a deturnat substanța, vânzând-o
contra sumei de 38.000 dolari unor cetățeni polonezi, care făceau parte dintr-o
rețea internațională ce aprovizionează laboratoarele clandestine de "ecstasy" din
Europa Occidentală.
Acțiunea de prindere a celor în cauză și de documentare a activității lor
infracționale a fost deosebit de amplă și complexă, ea fiind derulată pe raza
județelor Prahova, Brașov, Mureș, Sibiu, Alba, Cluj, Satu-Mare și a
municipiului București.
Drept urmare au fost reținuți comerciantul și un cetățean polonez, iar pe
teritoriul Ungariei, un alt cetățean polonez163.
Pe acest palier s-a cooperat eficient cu autoritățile altor state, aproape în
fiecare caz, schimbându-se mesaje pentru a se cunoaște destinația exacta și
utilizarea finală a precursorilor. De asemenea, s-au efectuat prenotificări ale
exporturilor de substanțe de acest tip, derulate de firme românești, îndeplinindu-
se astfel obligația prevăzută de art. 12 din Convenția Națiunilor Unite de la
Viena, din 1988, la care țara noastră a aderat în anul 1992.
Înființarea Agenției Naționale Antidrog prin H.G. nr. 1489/2002 și
aprobarea Strategiei Naționale Antidrog în perioada 2005-2008 precum și
adoptarea Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la
fabricarea ilicită a drogurilor constituie alte importante mijloace de luptă
împotriva acestui flagel.
În general vorbind, problema traficului intern de droguri și precursori se
află sub un control relativ corespunzător, noile măsuri legislative acoperind
lacunele de ordin reglementar din acest domeniu164.
Pe fondul acestei stări de fapt, organele specializate ale poliției au
identificat farmacii neautorizate pentru activitatea cu stupefiante, cazul de tineri
care au procurat medicamente cu conținut stupefiant pe baza unor rețete
falsificate, pentru consum propriu, precum și asociații mutuale care au introdus
163
Banca de Date a D.C.C.O.1993-2018.
164
Albu Petru - op.cit. pag.206 și urm.
82
în țară și comercializat ilegal astfel de medicamente.
Zilnic, în lume, bărbați, femei, copii chiar, mor din cauza unei supradoze
de heroină, cocaină, marijuana sau amfetamine. Zilnic, cineva ucide pentru a-și
face rost de banii necesari procurării prafului alb. Drogul nu împinge în ruină
numai sănătatea fizică și capacitatea intelectuală, el atacă și corupe încetul cu
încetul societatea omenească. Acesta este flagelul care îi ucide pe consumatori
sau îi determină, în multe cazuri, să-i ucidă pe semenii lor sau să-și fure părinții,
prietenii, dar de pe urma căruia trăiesc, din păcate, prea mulți indivizi.
Înainte de anul 1989, consumul de droguri în România constituia un
aspect cu totul excepțional, în cele câteva cazuri descoperite consumatorii erau
cetățeni străini, în marea lor majoritate marinari ajunși în Portul Constanța și
alte porturi dunărene. De asemenea, în evidența autorităților se aflau un număr
mic de persoane, ca urmare a unor tratamente îndelungate cu medicamente cu
conținut stupefiant acordate unor bolnavi cu afecțiuni grave sau cronice.
În ultimii ani însă, a început să se formeze o piață a drogurilor, acestea
vânzându-se - așa cum am mai arătat - în locuințele dealerilor, în discoteci,
baruri, instituții de învățământ și pe stradă.
Analizând structura masei consumatorilor ocazionali și dependenților pe
baza datelor statistice, cazurilor instrumentate și a persoanelor internate în
centrele de dezintoxicare, rezultă următoarele:
• consumul de droguri a fost introdus în România de cetățeni străini,
care au atras la acest obicei mortal și pe unii semeni ai noștri;
• la extinderea acestui fenomen au contribuit substanțial cetățenii români
care au devenit consumatori în străinătate, și au rămas cu acest obicei și după
revenirea în țară;
• acest viciu s-a răspândit cu rapiditate în rândul tinerilor, iar ulterior al
minorilor.
Dacă în centrele universitare, în mediul proxeneților, prostituatelor și a
altor categorii de infractori se consumă predilect opiacee, cocaină și droguri
sintetice, în mediul liceal este preferat cannabisul. Opțiunea pentru cannabis și
marijuana se explică prin prețul de vânzare mai accesibil. De exemplu în rândul
"Rockerilor" se vinde și se consumă marijuana, prețul unei țigări variind între
10 RON și 300 RON165.
Alarmantă este trecerea unor consumatori de droguri ușoare la heroină,
cocaină și droguri sintetice, fapt favorizat de prețurile promoționale practicate
sau chiar de gratuitatea ofertei, ceea ce are consecințe grave asupra creării
dependenței. Din nefericire acest mecanism criminal și-a atins scopul, în sensul
că se înregistrează tot mai mulți toxicomani internați în spitale, precum și
decese intervenite în urma consumului de supradoze. Dealerii au demonstrat că
sunt buni psihologi și abili în a cointeresa tinerii cu probleme de natura psihică
și comportamentală, mizând pe lipsa de informare a acestora asupra riscurilor la

165
Albu Petru - op.cit. pag.208 și urm.
83
care sunt supuși.
Dintr-un studiu efectuat de Centrul Național de Promovare a Sănătății și
Educației asupra unui eșantion de elevi, a rezultat că un procent de 10,3 % a
afirmat că a consumat cel puțin o dată droguri.
Un alt factor alarmant constă în scăderea vertiginoasă a mediei de vârstă
a toxicomanilor. Dacă în 1997 media de vârstă a acestora era între 20-22 ani,
acum într-o scădere dramatică s-a ajuns la o medie de 17-18 ani. În condițiile în
care o mare parte dintre acești toxicomani sunt consumatori de 3-4 ani, rezultă
că unii dintre ei au început să consume droguri încă de la vârsta de 13 ani.
Începând cu luna martie 2003, Agenția Națională Antidrog a inițiat
demersurile necesare realizării estimării corecte a numărului de consumatori cât
și pentru atragerea resurselor necesare pentru reorganizarea centrelor de
prevenire și consiliere antidrog, ca rețea teritorială pendinte de agenție, capabilă
să desfășoare acțiuni, proiecte și programe unitare în domeniul prevenirii
consumului și traficului ilicit de droguri, în acest scop fiind elaborat un
Program de constituire și implementare a sistemului național integrat de control
al cererii și ofertei de droguri.
Unele sondaje efectuate, precum cel al U.N.A.I.D.S. (Organul Națiunilor
Unite pentru SIDA), desfășurat în 2006, estimează pentru București existența a
17.000 și 29.000 consumatori de droguri injectabile, concluzie care ridică,
evident, îndoieli asupra veridicității ei.
Fenomenul de trafic și consum ilicit de droguri a impus declanșarea unui
Program național de prevenire a traficului și consumului de droguri, legiferat și
susținut financiar printr-o ordonanță de guvern, cu implicarea tuturor instituțiilor
abilitate, dar și în plan internațional prin Programul Phare -"Lupta împotriva
drogurilor", care vizează adoptarea unei Strategii Naționale a Drogurilor,
dezvoltarea unui Plan de acțiune și cooperare interministerială la nivel național și
european în domeniu, fiind deja acreditat la București un consilier din Spania,
care desfășoară activități în acest program. "Fișa PHARE 2000 ".
Una dintre metodele cele mai eficiente și mai des uzitate de către
formațiunile specializate ale poliției a fost concretizată prin desfășurarea a
numeroase acțiuni de prindere în flagrant, cu ieșiri în teren și folosirea unor
investigatori acoperiți sau colaboratori ai acestora, în baza unei activități
informativ-operative complexe și susținute.
Tot în plan intern, pentru îndeplinirea în condiții optime a atribuțiilor
conferite, D.C.C.O. a cooperat și cooperează cu celelalte structuri ale Poliției
Române, cu unitățile de specialitate din Ministerul Afacerilor Interne
(D.G.I.P.I., Punctul național Focal SECI, Inspectoratul General al Poliției de
Frontieră, Direcția de Pașapoarte, Direcția pentru Străini și Probleme de
Migrări), executându-se, de asemenea, acțiuni în comun sau schimburi de date
cu Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de
Protecție și Pază și Autoritatea Națională a Vămilor.
În plan extern s-a cooperat și se cooperează prin schimb de informații cu
84
servicii similare din alte state, transmiterea și primirea de mesaje operative,
desfășurarea unor comisii rogatorii, precum și printr-o foarte bună colaborare
cu ofițerii de legătură.
Concluzionând, putem susține că mobilitatea infractorilor din acest
segment criminogen, cazuistica din ultima vreme, datele statistice, ne
îndreptățesc să afirmăm că în România problematica drogurilor sub toate
aspectele ei, a depășit stadiul incipient al tendințelor.
Factorii interni socio-economici și criminologici propice, precum și
parteneriatul stabilit între exponenții autohtoni și organizațiile de narcotrafic cu
care se confruntă statele lumii sunt o realitate pe care nu avem cum să nu o
acceptăm.
Studiile privind traficul internațional de droguri și concluziile desprinse
din cazuistica soluționată de Poliția Română, pe acest segment de activitate
infracțională, reliefează o serie de factori care au determinat intrarea țării
noastre în sfera de interese a organizațiilor criminale din exterior, astfel166:
• poziția geografică deosebită pe care o ocupă România a făcut ca
aceasta să fie luată în calcul de către rețelele de traficanți de droguri ca un
important "cap de pod" ce face legătura dintre Orient și Occident. Arealul favorabil
al României, care include toată gama căilor de transport, permite rețelelor de
traficanți să folosească diverse mijloace pentru tranzitarea teritoriului țării;
• situația conflictuală dintre statele ex-iugoslave a făcut ca pentru o
perioadă de timp centrul de greutate al traficului de droguri să se transfere pe
cel de-al doilea segment al "rutei balcanice" care include și România;
• deschiderea granițelor României a condus la o creștere enormă a
numărului de mijloace de transport și mărfuri ce intră și ies, în și din țară,
situație ce conferă organizațiilor criminale posibilități largi de camuflare a
drogurilor și de tranzitare a teritoriului țării;
• sumele tentante oferite de traficanți pentru facilitarea traficului de
droguri, le-a permis să atragă în aceste activități și cetățeni români, în special
din rândul celor cu antecedente penale sau dornici de înavuțire rapidă, care
servesc, de regulă, drept curieri, ghizi și, mai nou, ca distribuitori;
• un alt factor determinant care a încurajat traficul de droguri în
România l-a constituit, cel puțin în primii doi ani post-totalitari, lipsa unui
aparat polițienesc specializat în combaterea acestei activități, dotarea tehnică
necorespunzătoare, la care s-a adăugat o legislație insuficient de conturată și
prea "îngăduitoare" în ceea ce privește sancționarea faptelor de acest gen;
• reacția palidă și întârziată a instituțiilor specializate ale statului în
analiza fenomenologică a problematicii drogurilor, care a condus doar la măsuri
de conjunctură, fracționate și de moment;
• lipsa de hotărâre politică și fermitate pentru elaborarea și transpunerea
în practică a unor strategii și programe reale de reducere a cererii și ofertei de

166
Albu Petru - op.cit. pag.211.
85
droguri.
Din analiza situației operative și a cazuisticii înregistrate rezultă
următoarele tendințe mai importante ale fenomenului drogurilor în România167:
 țara noastră va intra tot mai mult în vizorul rețelelor de traficanți, chiar
dacă s-au reluat vechile variante ale Rutei Balcanice care traversează fosta
Iugoslavie. România va constitui și în viitor o țară importantă de tranzitare și de
depozitare a drogurilor, îndeosebi pe varianta nordică, respectiv Iran, Turcia,
Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania și Olanda.
 În acest context, va trebui să se acorde o atenție deosebită și altor porți
de intrare a drogurilor, respectiv dinspre fosta Iugoslavie, Republica Moldova și
Ucraina, pentru drogurile clasice;
 în România vor pătrunde tot mai mult drogurile sintetice, în special
prin porțile din vestul țării;
 având în vedere capacitatea industriei chimice românești, se va încerca
producerea de droguri sintetice, inclusiv exportul de substanțe chimice esențiale
ori precursori, pentru a fi folosite în fabricarea ilicită a drogurilor în alte state;
 vor fi amenajate laboratoare clandestine de producere a drogurilor;
 va lua amploare utilizarea cânepii industriale, îndeosebi a
inflorescenței acesteia, în consumul ilicit, în lipsa unor măsuri corespunzătoare
atât pe plan legislativ, cât și pe plan administrativ;
 dacă în prezent doar între 10 și 20% din drogurile intrate rămân în
România, în viitor acest procent va crește. Pentru a se dezvolta această piață,
traficanții vor practica prețuri încurajatoare;
 se va naște o structură autohtonă puternică, organizată după modelul
cartelurilor, având în vedere câștigurile deosebite ce pot fi obținute;
 veniturile mari îi vor stimula pe organizatori și pe dealerii importanți
să se implice în activități de spălare a banilor, racolând în acest scop specialiști
din domeniul economico-financiar, sporind, totodată, și actele de corupere a
funcționarilor publici;
 va crește, în mod continuu și rapid, numărul consumatorilor, în special
al tinerilor și minorilor. Acest lucru va fi mai relevant atunci când consumatorii
ocazionali vor deveni dependenți;
 va crește numărul narcomanilor care, pentru a-și procura resursele
necesare cumpărării drogurilor, se vor implica activ în traficul de stradă, ca
dealeri sau vor comite alte infracțiuni.
 va crește forma de consum prin injectare, îndeosebi în rândul
consumatorilor de heroină, extinzându-se și răspândirea unor boli grave,
precum SIDA168.

167
Albu Petru - op.cit. pag.212 și urm.
168
Albu Petru –op.cit., pag. 213.
86
 2.3. Falsificarea de monedă, a cardurilor și a cecurilor de călătorie.

În contextul creșterii și diversificării criminalității internaționale, traficul

cu astfel de mijloace de plată contrafăcute cunoaște o recrudescență îngrijorătoare,
motiv pentru care toate polițiile din lume și alte servicii specializate din sfera
bancară sunt în alertă continuă, căutând permanent noi modalități de contracarare a
acestui fenomen169.
Analiza datelor și informațiilor existente în acest domeniu atestă faptul
că și în România s-au organizat și acționează rețele de traficanți care au ca
activitate principală procurarea și plasarea de valută falsă170.
Atenția plasatorilor români și străini a fost și este îndreptată cu
precădere asupra persoanelor fizice din sfera economică privată, întrucât
acestea nu cunosc corespunzător elementele de siguranță ale bancnotelor.
De-a lungul anilor, atenția plasatorilor străini și români s-a îndreptat cu
precădere spre persoanele particulare, amatoare fie de călătorii în străinătate, fie
de achiziționarea valutei în scop de tezaurizare.
Reglementările din România, privind permisivitatea deținerii de valută
de către persoane fizice și juridice, la care se adaugă libertatea de deplasare în
exterior și creșterea fără precedent a activităților comerciale, în condițiile
procesului de privatizare, au condus la o adevărată goană după valută din partea
cetățenilor români, cei mai mulți neavizați asupra elementelor caracteristice de
protecție a bancnotelor, pentru a le deosebi de cele false171.
Această situație a fost repede sesizată și fructificată de grupările
criminale interesate din exterior care, beneficiind și de sprijinul unor elemente
infractoare autohtone, în special din rândul cetățenilor de etnie rromă cu
experiență în schimbul de valută "la negru", au introdus în România cantități
însemnate de bancnote false172.
Măsurile de prevenire luate de organele de poliție, prin instruirea
agenților de la casele de schimb și, în general, a personalului unităților
specializate care efectuează astfel de operațiuni, au determinat plasatorii de
valuta falsă să-și îndrepte atenția către persoanele particulare, racolate în
perimetrul caselor de schimb valutar, la bănci, oferindu-le un schimb monetar
"avantajos", sub cursul de schimb practicat de aceste instituții.
Nu este deloc surprinzător faptul că traficanții, în deosebi cei din filierele
rusești și bulgare, după apariția noii monede europene - EURO - în circuitul
monetar, s-au grăbit și au acționat operativ pentru a-și lichida stocurile de mărci
germane, franci francezi, lire italiene ș.a., până la finalizarea operațiunii de
schimb a acestor mijloace de plată, care s-a finalizat în luna martie 2002.
În acest context, au fost intensificate activitățile specifice pe plan
169
Ibidem.
170
Banca de Date a D.C.C.O.1993-2018.
171
Albu Petru - op.cit. pag.215 și urm.
172
Banca de Date a D.C.C.O.1993-2018.
87
național, dar și de cooperate internațională.
Astfel, prin înființarea la data de 01.03.2004, în cadrul Inspectoratului
General al Poliției Române, Direcția Generală de Combatere a Criminalității
Organizate – Direcția de Combatere a Crimei Organizate, a Oficiului Național
Central pentru Combaterea Falsului de Monedă și cec-uri de călătorie 173 se
urmărește alinierea la standardele profesionale și de performanță ale acestuia cu
ale celorlalte Oficii Naționale din statele Uniunii Europene.
Odată cu introducerea în circulația bănească a bancnotelor imprimate pe
suport din polimer - element de securitate modern, și piedică serioasă în
activitatea infracțională a falsificatorilor - numărul cazurilor de contrafacere a
înregistrat o scădere semnificativă.
Combaterea fraudelor comise prin intermediul mijloacelor electronice și
perfecționarea elementelor de siguranță ale instrumentelor de plată fără numerar
au devenit, în ultimii ani, o preocupare tot mai intensă a organismelor
internaționale de cooperare polițienească, a guvernelor statelor puternic
industrializate și a industriei private. Efervescența în jurul acestui subiect se
datorează, în mare măsură, creșterii extrem de rapide a volumului fraudei și
complexității infracțiunilor săvârșite prin folosirea mijloacelor electronice și a
informațiilor prelucrate de acestea174.
Utilizarea noilor tehnologii privind informația și transferul de informații
(în special a rețelei Internet) a declanșat dezvoltarea noilor piețe virtuale (e-
commerce (comerțul electronic prin intermediul magazinelor on-line) și m-
commerce (utilizarea telefonului mobil pentru comerț)), creând, de asemenea,
oportunități pentru a introduce noi mijloace de plată electronice, precum și noi
sisteme de plăți electronice. Pe termen lung, perfecționarea instrumentelor de
plată fără numerar confirmă tendința de utilizare pe scară largă a mijloacelor
electronice pentru efectuarea plății în diverse tranzacții, față de plățile cu
numerar.
De altfel, în prezent intervine simplitatea de a plăti pentru bunuri și
servicii cu carduri (de debit, de credit, smart-carduri) și prin intermediul sistemelor
de plăți on-line (Internet) sau al sistemelor bancare de tip remote/home banking.
(Spre exemplu, Raiffeisen Bank și Vodafone au pus la dispoziția clienților săi
serviciul myBanking prin intermediul căruia se pot efectua operațiuni direct din
meniul telefonului mobil, precum: transferuri intra și interbancare în lei;
consultare sold și miniextras de cont; plata facturilor Vodafone/reîncărcări
cartele preplătite Vodafone, din contul curent în lei deschis la Raiffeisen Bank
etc).
Totuși, introducerea acestor noi instrumente și sisteme de plăți
electronice a creat, de asemenea, oportunități infracționale. Deși frauda cu cărți
de credit și cecuri de călătorie a fost semnalată pentru prima dată acum câțiva
Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 0514/01.03.2004.
173

Rafael Rondelez și colectiv - Combaterea Fraudelor cu Carduri - Ed. Imprimeria Națională

174

Buc. 2006, pag.7.

88
ani, datele statistice reliefează faptul că infractorii țintesc, de asemenea,
mijloacele și sistemele de plată electronice introduse recent.
Odată cu apariția industriei cardurilor de plată, criminalii au exploatat
oportunitatea de a folosi cardurile pierdute sau furate în scopuri frauduloase.
Reembosarea, ca formă a contrafacerii, a fost foarte folosită de către primii
falsificatori de cărți de credit. Dispunând de cardurile pierdute sau furate,
criminalii au fost capabili să obțină informații valide privind contul și să pro-
ducă copii nelimitate de carduri contrafăcute prin reembosarea cu informații
valide. Cardurile astfel obținute puteau fi apoi distribuite global pentru
efectuarea tranzacțiilor frauduloase.
Abilitatea falsificatorilor de a altera și contraface cardurile de credit a
fost în mare măsură circumscrisă grupurilor infracționale organizate tradiționale
și altor grupări infracționale bine structurate, atrăgând de partea lor persoane
specializate care:
♦ să furnizeze o sursă continuă de carduri contrafăcute sau carduri
pierdute/furate pentru a fi reembosate și alterate cu date de cont valide furate;
♦ să poată obține copii ale chitanțelor cu date active ale posesorului de
card pentru reembosare;
♦ să aibă acces la echipamentul de reembosat și cunoștințe tehnice pentru
a-l folosi;
♦ să asigure un canal de distribuție sau o rețea de curieri pentru
tranzacții cu astfel de carduri.
Dacă inițial datele privind posesorul de card erau limitate la caracterele
embosate pe plasticul cardului, prin introducerea benzii magnetice pe cardul de
credit, băncile/instituțiile emitente de carduri de credit au avut posibilitatea să
insereze informații suplimentare. Odată cu introducerea și implementarea la
scară largă a tehnologiei benzii magnetice, siguranța datelor cardului de credit a
fost semnificativ îmbunătățită, iar spațiul de acțiune pentru activitățile de
alterare și contrafacere a cârdurilor a fost substanțial limitat, fiind accesibil doar
anumitor grupuri criminale specializate175.
La începutul anilor '90, situația a început să se schimbe. Proliferarea
cardurilor de plastic cu bandă magnetică emise pentru telecomunicații sau în
scopuri comerciale, sociale etc. pentru diverse companii, precum și accesul -
din ce în ce mai puțin costisitor - la tehnologia necesară ștergerii și encodării
(scrierii) benzii magnetice au deschis calea unor noi oportunități infracționale
pentru o mulțime de criminali aspiranți. Ceea ce anterior era limitat la domeniul
de acțiune al criminalilor organizați, a evoluat rapid într-o "industrie la domiciliu".
Având în vedere pierderile imense înregistrate cauzate prin fraude cu
carduri de credit alterate sau contrafăcute, s-au luat măsuri pentru „întărirea"
elementelor de siguranță ale cardurilor de credit. În acest sens, s-a investit în
dezvoltarea și implementare unui "cod" (card verification code) ("valori") din 3-

175
Rafael Rondelez și colectiv – op.cit.pag.8.
89
5 cifre obținut pe baza unui algoritm, care putea fi encodat pe una din înre-
gistrările (track) benzii magnetice. Totuși, la sfârșitul anului 1995, au fost
descoperite mai multe cazuri în care codurile CW/CVC fuseseră compromise.
Criminalii și-au dat seama că pot captura codul CW/CVC prin citirea
(skimming) întregii benzi magnetice și transferarea informației pe un alt card176.
Recent, s-a investit major în design-ul și dezvoltarea cardurilor cu
circuit integrat (cunoscute sub denumirea de chip card sau smart card), care vor
schimba în mod hotărâtor natura comerțului, introducând elemente de siguranță
foarte avansate tehnologic. Deși migrarea către cardurile cu cip este în curs de
desfășurare, se anticipează că vor trece câțiva ani până când va fi complet
implementată. Mai mult, în această fază incipientă, cardurile cu cip sau smart
cardurile vor continua să conțină o bandă magetică pentru a putea fi efectuate în
continuare tranzacții în lipsa existenței unui cititor de card sau a unei rețele
adecvate.
Pe măsură ce tehnologia avansează, infractorii se perfecționează,
încercând să devanseze eforturile de prevenire, detectare și combatere a
fraudelor cu cărți de credit. S-a identificat o nouă generație a modalităților de
fraudare, semnalându-se totodată existența unor infractori care exploatează
dezvoltarea tehnologiei pentru o viitoare penetrare și subminare a mijloacelor
de apărare promovate de industria cardurilor.
O imagine exactă asupra temei de studiu poate fi construită printr-o
abordare succintă asupra evoluției și modului de manifestare a tendințelor
acestui fenomen infracțional, raportat la România și la făptuitorii români.
Având în atenție conceptul larg de „high-tech crime"( frauda cu carduri
reprezintă o componentă importantă a acestui fenomen), se poate afirma că, în
România, interesul pentru a comite infracțiuni în sfera mijloacelor de plată
electronică (carduri bancare) a devenit palpabil începând cu anul 1997, odată cu
extinderea la scară largă a accesului la Internet (fie prin conexiuni private de la
domiciliu, fie prin intermediul sălilor de tip Internet Cafe). Până la nivelul
anului 2001 a urmat o creștere a numărului de infracțiuni comise prin rețeaua
Internet de către cetățenii români, de regulă victime fiind cetățeni străini,
însemnând: înșelăciuni pe site-uri de licitații (gen e-Bay), accesuri neautorizate
la diferite site-uri web sau în anumite locații prin violarea unor standarde de
securitate, precum și activități de carding (materializate prin folosirea datelor
bancare obținute fraudulos în rețeaua Internet pentru efectuarea de cumpărături
din magazine virtuale). Practic, carding-ul a constituit pentru infractorii români
debutul în domeniul infracțional al fraudelor cu carduri177.
Profiturile deosebit de mari înregistrate și pagubele create au generat o
reacție instituțională rapidă în plan internațional și intern, urmând demararea
unor ample anchete finalizate cu succes și destrămarea unor grupuri organizate
în zonele de interes: Timișoara, Argeș, Vâlcea, București (la nivelul anilor
176
Ibidem.
177
Rafael Rondelez și colectiv –op.cit.,pag.9.
90
2002-2003). În paralel, s-a adoptat o legislație modernă care să incrimineze
acest gen de infracțiuni: Legea 365/2002 privind comerțul electronic, Legea nr.
39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și Legea nr.
161/2003 care dedică Titlul III prevenirii și combaterii criminalității informatice,
simultan cu specializarea polițiștilor din cadrul structurilor de combatere a crimei
organizate, implicați în cercetarea acestui nou tip de infracționalitate.
După anul 2001, pentru cetățenii români predispuși la comiterea de
astfel de infracțiuni a mai apărut o preocupare infracțională de interes și anume
falsificarea fizică a cardurilor bancare sau „clonarea cardurilor". România nu a
reprezentat la acel moment o arie de interes întrucât utilizarea cardurilor nu era
răspândită la scară largă raportat la numărul de deținători, rețeaua de ATM-uri
(bancomate), comercianții care să fi implementat sistemul de acceptare a
plăților cu card (dotarea cu dispozitive POS), tipurile de carduri emise și pla-
foanele de credit ale acestora.
Practic, până la nivelul anului 2003, în România nu s-au înregistrat
decât câteva cazuri izolate în care s-a probat faptul că infractorii încercaseră
compromiterea unor carduri la bancomate prin metoda trapping, adică blocarea
cardului în bancomat prin folosirea unui dispozitiv denumit „bucla libaneză"
sau, intrând în posesia unor dispozitive (mașina de embosat, imprimanta
termică, dispozitiv de laminare, un computer, inscriptor de bandă magnetică),
au încercat confecționarea de carduri folosind tehnica artizanală și date bancare
obținute în mod fraudulos, de regulă, din rețeaua Internet. O statistică întocmită
în acest sens de ROMCARD pentru 2003 arată dimensiunea fenomenului și
anume faptul că tranzacțiile frauduloase cu carduri reprezentau 0,25% din
totalul tranzacțiilor efectuate la nivel național (se consideră tranzacții
frauduloase și acele tranzacții efectuate cu un card autentic pierdut sau furat și
folosit fraudulos)178.
Pentru anul 2004, s-a stabilit că în România numărul aproximativ de
posesori de carduri bancare era de 5 milioane, dar peste 90% reprezentau
posesori de carduri de debit (obișnuitele carduri de salarii), neinteresante a fi
compromise. Prin urmare, atenția infractorilor români s-a îndreptat către
cardurile cetățenilor străini (cu preponderență din țările Uniunii Europene sau
de pe continentul american), pe lângă folosirea carding-ului și a „buclei
libaneze", skimming-ul (copierea datelor pe bandă magnetică a cardurilor la
ATM-uri sau la comercianții care acceptă plăți cu carduri) și pfishing-ul
(crearea de pagini web false, aparent ale instituțiilor bancare, prin care se
solicită, sub diverse pretexte de securitate, comunicarea detaliilor bancare ale
unui posesor de card), devenind metode uzuale de compromitere a unui card, cu
rezultate imediate.
Țările cel mai puternic afectate, într-o ordine a numărului de cazuri cu
care s-au confruntat și a cuantumului prejudiciilor înregistrate, au fost: Marea

178
Rafael Rondelez și colectiv –op.cit.,pag.9.
91
Britanie, S.U.A., Canada, Italia, Spania, Irlanda, Germania, Danemarca, Suedia,
Belgia, Franța, Cehia. Pentru unele din aceste țări, legat de mărimea prejudiciilor
și numărul persoanelor implicate, ponderea au constituit-o la nivelul anului 2004
și o constituie și în prezent cetățenii români179. Cu privire la aceștia s-a constatat o
organizare de tipul grup criminal organizat, cu unul sau mai mulți coordonatori;
tehnician care se ocupa de confecționarea, adaptarea sau montarea dispozitivelor
pentru copierea datelor de pe banda magnetică a unui cârd și vizualizarea codului
PIN; specialist în domeniul operării calculatorului, care se ocupa de confecționarea
cardurilor contrafăcute - de tipul „white plastics", pierdute, furate, expirate;
„muncitori" care realizau operațiuni financiare în mod fraudulos - extrageri de
numerar de la ATM-uri sau folosirea cardurilor contrafăcute la comercianți,
uneori implicând și complicitatea acestora; „angajatori" care se ocupau cu
recrutarea unor tineri predispuși la comiterea de astfel de fapte.
Măsurile luate la nivelul acestor țări de către industria bancară și
companiile emitente de cârduri (Visa, MasterCard), prin introducerea unor noi
elemente de securitate pentru cardurile de credit (cardurile cu bandă magnetică
și cip sau cu două coduri PIN) au condus la migrarea acestui fenomen
infracțional către Europa de Est. Astfel, și în România, începând cu a doua
jumătate a anului 2004, s-a constatat o tendință de creștere constantă și
alarmantă a numărului acestor infracțiuni și a numărului persoanelor implicate
în comiterea lor180.
În contextul utilizării tehnologiilor informatice și, în special, a rețelei
Internet, criminalitatea clasică dobândește noi valențe. Alături de spălarea
banilor prin transferuri electronice, pirateria informatică și altele asemenea,
fraudele cu cărți de credit sunt infracțiuni de tip nou, care pot constitui și surse
de finanțare pentru diverse organizații și activități ilegale, de la crima
organizată la terorism.
După cum am menționat deja, practica sau cazuistica instrumentată la
nivel european și național reflectă un aspect important cu privire la comiterea
acestor tipuri de infracțiuni, și anume o anumită organizare infracțională. Pentru
unele grupuri infracționale implicate și anihilate, s-a stabilit chiar și o
organizare specifică grupurilor din sfera crimei organizate. În acest sens, ne
raportăm la identificarea unui lider și a unei ierarhii în cadrul grupului, la
stabilirea unor roluri bine determinate și delimitate pe traseul infracțional al
fraudei cu carduri. În final, se constată inițierea și organizarea unor astfel de
asocieri criminale doar pentru a obține profit și doar prin această manieră
ilegală, iar în anumite cazuri s-a identificat și tendința de disimulare a
profiturilor obținute, conducând fără dubii la un traseu al spălării banilor
obținuți din infracțiune181.
Tot cu privire la acest prim tip de grup criminal organizat, s-a constatat
179
Ibidem.
180
Ibidem,pag.10.
181
Rafael Rondelez și colectiv – op.cit.pag.10.
92
că uneori este inițiat și condus tot de un exponent din sfera crimei organizate,
care în trecut vizase fie alt domeniu infracțional, fie alt teritoriu de manifestare.
Analizând profitul uriaș și rapid pe care l-ar putea obține de pe urma
infracțiunilor cu carduri, a aderat recent la un nou grup.
Organizarea criminalilor, modurile de operare folosite (pe de-o parte
pentru obținerea detaliilor bancare ale unui card, iar pe de altă parte pentru
compromiterea acestuia) și, nu în ultimul rând, etnicitatea celor implicați
demonstrează în foarte multe cazuri un caracter transfrontalier vădit pentru modul
de manifestare sau de comitere a acestor infracțiuni. Cu titlu exemplificativ,
putem aminti identificarea unor cazuri de fraudă, în care detalii ale conturilor de
card au fost obținute de pe continentul american sau asiatic și folosite cu succes
în Europa sau, raportat la infractorii români, datele obținute prin skimming la
ATM-uri în țări ale continentului european au fost ulterior transferate în
România, unde membri ai grupului le-au reencodat, creând clone ale cardurilor
autentice și realizând în final, cu succes, fraudarea conturilor de card.
Pentru a ilustra conceptul atașat de infracțiune transfrontalieră și
conexiunile acestuia cu criminalitatea organizată, se poate face trimitere și la
ceea ce specialiștii numesc carding.
În linii mari, termenul de carding poate fi definit ca tranzacționarea
ilicită și/sau utilizarea frauduloasă de informații furate privind cardurile de
credit182.
În vederea înțelegerii acestui fenomen, vom proceda la o scurtă analiză a
rețelei infracționale, care privește, în principal, comunitatea de carding din
Europa de Est, care are acces la serviciile hackerilor experți și la milioane de
date furate privind cardurile de credit183. Rețeaua utilizează echipamente și
ateliere specifice pentru producerea de carduri contrafăcute și are un sistem de
distribuție corespunzător pentru vânzarea datelor de cont obținute ilegal.
Carderii sunt adesea implicați în activități de hacking sau sunt asociați cu alți
criminali care pătrund neautorizat în anumite sisteme informatice în scopul de a
sustrage date financiare. Aceștia pot fi, de asemenea, specializați în contrafacerea
cârdurilor de credit, falsificarea documentelor de identitate și/sau spălarea banilor.
Rețeaua de carding nu are neapărat o structură ierarhică clară, dar - în
ciuda acestui fapt - lucrează într-un mod bine organizat, utilizând celule
specializate pentru funcții specifice. Natura acestei organizări este mai degrabă
cea a unei rețele de experți și profesioniști care sunt într-o oarecare măsură în
legătură permanentă unul cu altul. Mai mult, limitele și dimensiunea rețelei sunt
foarte greu de apreciat, având în vedere că există câteva niveluri distincte:
asociați, clienți, angajați și contacte. Poziționarea acestora față de nucleul rețelei
este, de asemenea, dificil de stabilit. Destrămarea rețelei infracționale nu este
deloc facilă, având în vedere flexibilitatea și instabilitatea părților sale

182
Rafael Rondelez și colectiv –op.cit.,pag.11.
183
Ibidem.
93
componente. În ciuda faptului că una dintre figurile centrale 184 ale unei astfel de
rețele infracționale identificate a fost arestată în 2003, organizația a fost
capabilă să funcționeze în continuare, datorită structurii sale adaptabile și
abilității de a substitui persoana respectivă.
Diferitele celule ale rețelei infracționale funcționează pe baze simple,
cunoscând doar ceea ce trebuie să facă, astfel încât o celulă are doar câteva
cunoștințe despre activitățile celorlalte celule. Se lucrează într-o manieră
proprie afacerilor, astfel încât - spre exemplu – datele (datele privind cardurile
de credit) cumpărate și vândute între celule trebuie să fie plătite înainte de
livrarea lor, deși celulele între care se face tranzacția (ilegală) pot fi părți ale
aceleiași rețele.
Caracteristic structurii unei astfel de rețele infracționale este faptul că
întreprinzători particulari formează o celulă care are o funcție specifică și care
profită de pe urma cooperării cu una sau mai multe celule. Drept urmare, nu
putem vorbi de o organizare infracțională clasică cu o structură ierarhică de tip
piramidal, ci - mai degrabă - de o mulțime de funcții bine delimitate.
Deși criminalitatea organizată poate fi definită în diferite moduri, putem
conchide că rețeaua infracțională (în directă legătură cu activitatea de carding)
întrunește elementele de bază ale criminalității organizate185.
Cu toate că nu există informații confirmate privind utilizarea
violenței/intimidării de către grupul existent la nivelul rețelei de carding, un
astfel de grup,poate fi considerat un adevărat grup infracțional organizat.
Noțiunile enunțate și explicate anterior, privind caracterul transfrontalier
al multor dintre cazurile de fraudă cu carduri, au fost acoperite național și în
plan juridic, prin modernizarea legislației penale, în primul rând prin adoptarea
Legii 39/2003186 privind combaterea criminalității organizate 187 .
Această conexiune este necesară având în vedere noțiunile cu care noua
lege operează, domeniul infracțional înglobat și importanța acordată de legiuitor
combaterii fenomenului. Astfel, ne raportăm la tipul, mărimea pedepselor
184
Este vorba despre Roman Stepanenko (actual Roman Vega), zis BOA, de naționalitate
ucraineană, membru al CarderPlanet Family. Acesta avea propriul său site web - BOA Factory,
organizat ca o adevărată afacere, prin intermediul căruia se puteau cumpăra date furate privind
cărțile de credit, carduri contrafăcute sau pașapoarte, permise de conducere, documente, cecuri
de călătorie etc, oferind totodată servicii de spălare a banilor.
185
6204/1/97 (ENFOPOL 35 REV), Consiliul Uniunii Europene, 1997. Acest criteriu este
aplicat de către statele membre U.E. pentru întocmirea anuală a Raportului Europol privind
Criminalitatea Organizată.
186
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003.
187
Potrivit acestei legi, poate fi considerată infracțiune transfrontalieră orice infracțiune care,
după caz: 1. este săvârșită pe teritoriul unui stat, cât și în afara teritoriului acestuia; 2. este
săvârșită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are
loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat; 3. este săvârșită pe teritoriul unui stat de un grup.
infracțional organizat care desfășoară activități infracționale în două sau mai multe state; 4. este
săvârșită pe teritoriul unui stai dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat.
94
stipulate și la instituțiile juridice sau autorizările la care se face referire în textul
de lege, ca instrumente de lucru.

2.4. Migrația ilegală.

Migrarea a fost din totdeauna o trăsătură importantă a schimbărilor

sociale, economice și culturale iar țările europene joacă de mai mult timp un rol
important în mișcările de migrație atât ca țări producătoare, cât și ca țări de
destinație. Ultimul deceniu al secolului XX s-a caracterizat printr-o creștere fără
precedent a migrărilor forțate și voluntare pe întreg mapamondul, migrări ce au
avut un efect major și asupra continentului nostru188. Aceasta explică și faptul că
după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam la Reuniunea de la
Tampere, din luna octombrie 1999, Consiliul Europei a căzut de acord asupra
necesității elaborării unei strategii comune de azil și emigrare, de importanță
crucială pentru Europa.
Este recunoscut faptul că imigranții, în țările europene, au avut, în mod
tradițional, o influență pozitivă asupra dezvoltării economice și au contribuit în
mod semnificativ la reînnoirea și revitalizarea societăților în care s-au integrat.
Acest fenomen este specific, cu preponderență, în perioada de după cele două
războaie mondiale care au devastat Europa în secolul trecut. În anii "50 și '60,
imigranții din sudul Europei, în special din Italia, dar și din alte părți, au jucat
un rol important în reconstrucția Europei și în expansiunea economică ce a
urmat.
Ca urmare a recesiunii declanșate de crizele de petrol din anii "70,
imigrația forței de muncă a încetinit progresiv, începând cu anii '80 numărul
solicitanților de azil a început să crească atingându-se nivelul record la
începutul anilor '90, în urma destrămării URSS și a fostei Iugoslavii, precum și
a instabilității politice din diverse zone ale lumii.
În prezent, fluxurile de emigranți se compun dintr-un amestec de oameni
refugiați solicitanți de azil, persoane strămutate și cei ce solicită protecție
temporară, rude care se alătură imigranților stabiliți în UE și, recent un număr
crescând de oameni de afaceri și specialiști emigranți care își părăsesc patria
datorita globalizării economiei, sărăciei, lipsei locurilor de muncă. etc. Pentru
prima oară în istoria sa, imigrația internațională afectează toate statele membre
ale UE, transformându-le în țări de imigrare, de exemplu Italia, după ce anterior
fuseseră țări producătoare de emigranți sau transformându-le în țări de tranzit.
Națiunile Unite au estimat că, în anul 2002, în jur de 130 milioane de
oameni (2,2% din totalul populației de peste 6 miliarde) trăiau în afara țărilor
lor de origine. În zilele noastre, 40% din numărul de migrări au loc în Asia, iar

188
Antonio Vitorino, Comisar european pentru justiție și afaceri interne, Discurs în cadrul
Conferinței pentru o strategie comună de emigrare a U.E., Roma 12 iulie 2000, Buletin de
Informare și Documentare nr. 4/2000, Ed. M.I., pag.101.
95
din numărul total al migrațiilor 20% se află în SUA și 19% în Europa189.
Pe acest fond, Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în mai 1999,
acordă Comunității Europene prerogative substanțiale cu privire la imigrare și
marchează un pas important către elaborarea noului obiectiv stabilit pentru
Uniunea Europeană, respectiv crearea unei zone a libertății, securității și justiției.
Așa se face că Reuniunea de la Tampere a Consiliului Europei a fost dedicată
problemelor de justiție și afaceri interne, elaborându-se un program precis și
ambițios, pe o durată de 5 ani, ce conține prevederi importante referitoare la
strategia de imigrare. Astfel, piatra de temelie a strategiei UE va rămâne dreptul
cetățenilor țărilor terțe de a solicita azil și garantarea acestui drept. Țările
europene se mândresc cu o tradiție îndelungată în asigurarea de refugiu pentru cei
ce fug de persecuție, război și conflict, iar UE sprijină aceste tradiții și oferă
protecție reală tuturor celor care au nevoie de aceasta în mod autentic.
Un aspect major constă în parteneriatul cu țările de origine, sens în care
funcționează un grup de lucru pentru azil și migrare, responsabil cu
implementarea planurilor de acțiune pentru șase țări din care provine un număr
mare de imigranți (Maroc. Albania și regiunea înconjurătoare, Afganistan și
regiunea învecinată, Sri Lanka, Somalia și Irak).
Un accent deosebit ce ține de eforturile convenite în Tampere, se pune
pe gestionarea mai eficientă a fluxurilor de migranți prin controale mai eficace
la frontiere, combaterea migrației ilegale, în special a traficului cu ființe umane
și a exploatării economice a imigranților, îndeosebi a femeilor.
Am trecut succint în revistă problematica migrației în plan european
pentru a reuși să scoatem mai ușor în evidență specificul acestei problematici pe
teritoriul țării noastre și implicațiile ce decurg din aceasta.
Este îndeobște cunoscut faptul că fenomenul migrației la frontierele
românești s-a manifestat în forme specifice încă din antichitate și evul mediu,
țara noastră reprezentând, încă din acele vremuri, o zonă de tranzit pentru
marile fluxuri migratoare care s-au dezvoltat, cu rare excepții, pe axa est-vest.
Specialiștii români consideră că migrația reprezintă deplasarea unor
grupuri mari de persoane dinspre țările de origine către alte state și se
realizează, fie individual sau în grupuri mici. fie în grupuri masive de persoane.
Raportat la țara noastră fenomenul migrației îmbracă următoarele două
forme:
• emigrarea, care reprezintă situația persoanelor care părăsesc statele
furnizoare sau exportatoare de emigranți;
• imigrarea, care reprezintă situația persoanelor care au părăsit statele de
origine și se stabilesc sau tranzitează teritoriul nostru național.
În ansamblul fenomenului migraționist, migrația ilegală sau clandestină
este definită de folosirea unei varietăți de mijloace ilicite de către grupurile de
migranți atât pentru a părăsi țările de origine, cât și de a tranzita alte state sau
Buletin de Informare și Documentare al Ministerului Administrației și Internelor nr. 4/2003,
189

pag. 101.
96
pentru a pătrunde și a stabili în cele de destinație.
Deoarece termenul de migrare este prea general și poate conduce la
concluzii eronate, fenomenul migrației din estul Europei - zonă în care este
inclusă și România - este reprezentat din trei tipuri principale, punct de vedere
împărtășit și de Organizația Internațională pentru Migrări, astfel:
• migrația tradițională, considerată modelul normal pentru țările Europei
Centrale și de Est din secolul XX, manifestată la început de secol prin plecarea
multor persoane în "lumea Nouă", iar la sfârșit de secol prin părăsirea statelor
comuniste;
• migrația în scop de muncă temporară, care a apărut după anul 1989, în
această situație aflându-se persoanele care au fost recrutate cu contracte
speciale, dar cărora nu li s-a acordat cetățenia țărilor primitoare;
• migrației în scop de muncă pe termen scurt, care include cetățenii
țărilor producătoare de migranți care vin în Europa de Vest pentru activități
sezoniere sau care se deplasează ca turiști, după care rămân să presteze muncă
"la negru".
De asemenea se recunoaște și existența migrației din motive politice,
care însă ascunde, de cele mai multe ori, cauze economico-sociale reale.
Terminologia problematicii migraționiste include și formele: țară de
origine, țară de tranzit și țară țintă, termeni care definesc traiectoria și etapele
fluxului migrator, finalizat de regulă, în țările dezvoltate din vestul Europei și
pe continentul nord-american.
Cât privește consecințele imigrării la frontiera României este relevant de
semnalat faptul că fenomenul migrației în țara noastră a cunoscut o evoluție
specială după anul 1989, fiind direct influențat de transformările fundamentale
de ordin politic, de deschiderea țării spre economia de piață, de punere în
valoare a drepturilor omului, precum și de trăsăturile caracteristice ale
românilor, adaptabilitate, umanism, toleranță, etc.
Fenomenul migrației fie ea legală sau ilegală, este orientat pe două axe
principale: est-vest și sud-nord. Prin poziția sa geografică și geostrategică,
România se află la intersecția acestor axe, situație ce o definește și ca țară de
tranzit.
Consecințele migrației, în general și a celei ilegale în special, la frontiera
României au determinat transformarea țării noastre în placă turnantă a rețelelor
clandestine de trafic de persoane, în țară de "așteptare" și "tranzit", pentru
atingerea scopului final: ajungerea migranților în "țara țintă".
Creșterea masivă a volumului de trafic de persoane și mijloace de
transport la frontiera de stat a favorizat migrația clandestină. De exemplu, în
perioada 1990-2000 teritoriul României a fost tranzitat de aproape 100 milioane
cetățeni străini, perioadă în care unui număr de 214.000 nu li s-a permis intrarea
în țară pentru diferite motive obiective, 7.660 au fost returnați în țările de
origine, iar față de alți 16.200 cetățeni străini, de diferite naționalități s-a luat
măsura interdicției de intrare în România.
97
 Pentru pătrunderea pe teritoriul României, migrații afro-asiatici se
folosesc de serviciile contra cost ale rețelelor specializate de traficanți de
persoane, riguros organizate, și care, pentru ajungerea la frontiera noastră
națională, utilizează, în principal, următoarele rute: Moscova-Kiev-Chișinău;
Odesa-Ismail; Edirne-Varna-Ruse; Edirne-Varna-Tulbuhin.
De exemplu "Triadele" chineze continentale, dintre care se detașează
așa-numiții "snakeheads" (capete de șarpe) își recrutează "clienții" dornici a
ajunge în Europa Occidentală, din rândul chinezilor și vietnamezilor aflați în
număr de circa 200.000 în zona urbană din spațiul C.S.I.
Traversarea frontierei naționale de către grupurile de migranți se
realizează atât pe căi legale, prin punctele de control al trecerii frontierei
(P.C.T.F.) cât și prin utilizarea documentelor false de călătorie și identitate ori
trecerea ilegală a frontierei cu sprijinul călăuzelor de pe teritoriul statului vecin
sau cel național, care de altfel sunt parte componentă a rețelelor internaționale
de trafic cu persoane190. Ascunderea imigranților clandestini în podurile
vagoanelor de cale ferată, în containere pentru marfă sau pe nave sunt alte
procedee utilizate de aceștia pentru pătrunderea ilegală pe teritoriul țării.
Rețelele de traficanți descoperite s-au ocupat cu trecerea ilegală prin
România a unor imigranți, de regulă din Sri Lanka, Pakistan, Iran și
Bangladesh, racolați din țările de origine, iar apoi transportați pe ruta
Singapore-Moscova-Kiev-Chișinău-România.
În cursul anilor 1990-2007, pe linie de emigrație și imigrație clandestină,
în urma măsurilor întreprinse, au fost depistate:
• 483 grupuri de persoane constituite din 3.970 cetățeni străini (turci,
iranieni, pakistanezi, sri-lankezi, indieni, somalezi);
• 78 cazuri de cetățeni străini (Turcia, Siera Leone, Pakistan, Palestina,
Irak) care au încercat să treacă ilegal, în mod individual, frontiera de stat a
României;
• 381 călăuze, din care 212 cetățeni români și 169 cetățeni străini
(Republica Moldova, Turcia, Bosnia, Egipt).
În ultimi trei ani, respectiv 2005, 2006 și 2007, au fost învinuite 1.528
persoane pentru săvârșirea a 1.714 infracțiuni la regimul frontierei.
Amplificarea fără precedent a fenomenului este o consecință directă a
unor probleme majore de ordin social, material și politic existente la nivelul a o
scrie de state afro-asiatice, cele mai acute fiind creșterea demografică,
instabilitatea economică, situația incertă din punct de vedere politic, dar mai
ales conflictele armate interne sau internaționale, care au ca efect imediat
apariția crizelor umanitare și a afluxurilor masive de persoane ce necesită
protecție internațională.
O particularitate a migrației ilegale o constituie marile fluxuri
migratoare care acționează de la est la vest și de la sud spre nord-vestul

190
Albu Petru –op.cit. pag. 235 și urm.
98
Europei, cu ramificații care, în mod cert, tranzitează și România.
Un element caracteristic, întâlnit în majoritatea cazurilor, este acela că,
solicitanții de azil, proveniți din India, Sri Lanka, Irak, Afganistan, Somalia și
chiar Turcia, sosesc în România în grupuri mari (10-20 persoane) și trec granița
de est, sau mai recent și cele de sud și nord, în mod ilegal, după care, solicită
recunoașterea statutului de refugiat cu scopul de a-și reglementa temporar
șederea în țara noastră, până la identificarea unui mod de a-și continua călătoria
către țările din vestul Europei.
Din analiza cazurilor instrumentate reiese faptul că teritoriul României
este tranzitat de către migranți pe șase rute, în fiecare dintre acestea
constatându-se, pe lângă principiile general valabile de desfășurare a acestor
activități și caracteristici particulare, determinate de specificul fiecărei zone
parcurse, mijloacele și metodele folosite, destinația și scopul urmărit.
În funcție de țara sursă, zona de tranzit și statul țintă au fost identificate
următoarele rute:
 India-Gruzia-Tadjikistan-Uzbekistan-Georgia-Ucraina-România
Ungaria- Slovacia-Cehia-Germania-Olanda:
 Bangladesh-Rusia-Ucraina-Moldova-România-Iugoslavia-Italia;
 Siria-Moldova-România-Ungaria-Austria-Germania;
 Irak-Turcia-Ucraina-România-Ungaria-Austria;
 Turcia-Gruzia-Ucraina-Moldova-România-Ungaria-Iugoslavia-Italia;
 Irak-Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria-Germania-Olanda191;
Fiecare dintre aceste rute sunt definite prin particularități specifice,
determinate în principal de traseele parcurse, modurile de operare folosite,
destinația și motivația imigranților. Trăsătura comună a acestor rute constă în
faptul că imigranții provin atât din India și țările limitrofe (Irak, Iran,
Afganistan și Pakistan), cât și din Orientul Mijlociu, aceleași fluxuri migratorii
preluând și migranți de origine africană, destinația lor fiind cvasicomună, și
vizând cu precădere spațiul Uniunii Europene.
În cursul anului 2004, structurile specializate de combatere a crimei
organizate în colaborare ce cele ale poliției de frontieră, au continuat activitățile
specifice în vederea diminuării și contracarării migrației ilegale, fiind cercetate
519 persoane pentru tentativă la trecerea ilegală a frontierei, 638 persoane
pentru trecerea ilegală a frontierei, cele mai multe făcând obiectul Legi nr.
678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (280 infracțiuni).
În anul 2005 se înregistrează o creștere a numărului persoanelor cercetate
pentru acest gen de infracțiuni (665192), precum și a numărului de fapte penale
(626) pentru care acestea au fost cercetate și învinuite.
De asemenea, mulți cetățeni români ajunși ilegal în alte state fac

191
Cristian Florin Popescu – Lumea în mișcare-aspecte juridice și manageriale privind migrația,
Ed. Pro Universitaria 2006,pag. 212.
192
Cristian Florin Popescu – op.cit.pag.218.
99
obiectul Acordurilor de readmisie încheiate de România, numai în ultimii doi
ani fiind expulzați aproape 40.000 români, cei mai mulți din Germania, Franța,
Cehia și Ungaria.
În paralel cu acest fenomen, o conotație aparte o are migrația deghizată
reprezentată de prostituate, proxeneți și traficanți de ființe umane (copii), care
aduce după sine pericole nebănuite, precum răspândirea virusului HIV (SIDA),
boli venerice, tuberculoză și folosirea copiilor vânduți drept bancă de organe.
O altă formă de materializare a crimei organizate de sorginte rusă, cu
ample tendințe de amplificare, derivă din vulnerabilitățile de permeabilitate a
frontierei de stat, în special Lunca Prutului care, prin relieful său, oferă condiții
favorabile traficului de persoane. Astfel, teritoriul Republicii Moldova a devenit
principalul punct al axei Asia de Sud-Est - Federația Rusă – Chișinău, rută pe
unde sosesc numeroase grupuri de cetățeni străini clin spațiul Asiatic. Din
capitala Republicii Moldova, străinii sunt preluați de membrii diferitelor rețele
și introduși ilegal în România pentru tranzit spre Occident, sau pentru a solicita
azil ori premise de ședere autorităților de la București.
De exemplu, la solicitarea Poliției Naționale din Republica Moldova și în
baza Acordului de Cooperare dintre Ministerul de Interne al României și Ministerul
Afacerilor Interne din Republica Moldova, în perioada 05-08 august 2000, pe
teritoriul țării noastre s-a desfășurat o acțiune care a vizat descoperirea unei filiere
de trafic cu ființe umane pe relația Chișinău-Italia. Acțiunea a fost coordonată de
specialiști din Direcția de Combatere a Crimei Organizate, cu sprijinul
Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și cu participarea structurilor
subordonate celor două unități din județul Arad. Drept urmare, în după-amiaza zilei
de 07.08.2000, la punctul de frontieră Nădlac, au fost identificați și reținuți 11
cetățeni din Republica Moldova care s-au legitimat cu pașapoarte false rusești.
Astfel, în baza bunei colaborări cu autoritățile de poliție franceze a fost
depistată o rețea internațională de falsificatori de documente (cărți verzi
franceze, cărți de identitate moldovenești și românești, permise de conducere,
documente de ședere în Franța sau documente ce puteau fi folosite pentru
reglementarea dreptului de ședere, etc.) ce acționa pe teritoriul Franței de mai
bine de 2 ani, aceasta fiind formată din 6 persoane (capul rețelei - cetățean
francez, 5 membri - cetățeni români).
În 2005 au fost depistate 42 filiere de trafic de persoane în care au fost
implicate 137 persoane. Totodată, au fost reținute 241 persoane (238 - cetățeni
români și 3 cetățeni străini) pentru trafic de ființe umane, 117 femei traficate pentru
prostituție, 148 persoane traficate pentru exploatare prin muncă și 22 copii193.
De asemenea, la frontiera de vest și de nord sunt semnalate tentative de
trecere frauduloasă a frontierei în Ungaria și Ucraina. În același timp, este
folosită ruta Chișinău - Kiev - localitățile ucrainene de la frontiera cu România,
pentru a intra fraudulos în țara noastră.

193
Cristian Florin Popescu – op.cit.pag.226.
100
 Totodată, sunt de menționat pătrunderile frauduloase prin sudul țării ale
unor cetățeni bulgari și sârbi în spațiul național sau în apele teritoriale românești
în scop de braconaj și activități de contrabandă, precum și încercările sistematice
ale unor cetățeni turci de etnie kurdă de a intra fraudulos în România, prezentând
documente de identitate bulgărești false.
Cu toate acestea, reține atenția faptul că în contextul măsurilor luate la
frontiera de stat a României și a implicării mai hotărâte a organismelor
naționale cu atribuții la frontieră, ieșirile frauduloase a migranților prin frontiera
de vest a României au scăzut simțitor în ultima perioadă de timp.
Aceasta este rațiunea pentru care autoritățile române au fost și sunt
interesate să identifice și să pună în aplicare cele mai bune modalități de a stopa
fenomenele migratorii ilegale, precum și pentru a facilita întoarcerea în țările de
origine a emigranților care nu îndeplinesc condițiile acordării statutului de
refugiat sau de a rămâne pe teritoriul României.
Accesul României la democrație, prin edificarea statului de drept și a
economiei de piață, a diminuat numărul cetățenilor români care au solicitat
stabilirea în alte țări. În schimb, au apărut semnele unei situații inverse, în
sensul că, puțin câte puțin, România se va transforma dintr-o țară de emigrație
într-o țară de imigrație.
Participanții la filierele de trafic a cetățenilor străini pe relația Est-Vest,
încasează sume de bani care, nu în puține cazuri, sunt spălate prin intermediul
unor firme și agenții particulare din țara noastră. Aceștia sunt preocupați în a se
organiza în mod clandestin și cât mai riguros posibil, stabilind puncte de sprijin
solide în țările aflate pe traseul de tranziție care să le asigure cât mai multă
siguranță în activitatea lor ilicită.
Pentru a preîntâmpina scoaterea din țară de către autoritățile române a
imigranților intrați ilegal în România, aceștia sunt sfătuiți de șefii de rețele și
călăuze să-și distrugă documentele de identitate, precum și celelalte acte
doveditoare (invitații, vize. borderouri de schimb valutar și plata unor servicii,
etc.) eliberate în statele tranzitate.
Autoritățile române au luat o scrie de măsuri de ordin legislative,
administrative și organizatoric care să determine scăderea numărului de persoane
care trec ilegal frontiera, în conformitate cu recomandările și angajamentele
semnate la cea de-a 5-a Conferință a membrilor europeni însărcinați cu probleme
de migrări (Atena, 1993).
În acest sens, au fost incriminate ca delicte penale activitățile de ghidare,
incitare sau complicitate la trecerea ilegală a frontierei și cele de trecere
frauduloasă a frontierei de stat.
Pentru țările cunoscute cu tendințe de emigrare au fost suspendate
temporar acordurile de desființare a vizelor și fixate condiții restrictive pentru
obținerea vizei de intrare a resortisanților proveniți din 37 de state cunoscute cu
astfel de tendințe, în același timp, au fost încheiate 24 acorduri de readmisie și
protocoale de aplicare a acestora cu state europene și unul din Asia (India) și se
101
află în diferite stadii de negociere alte șapte asemenea documente.
În contextul activităților specifice, s-a acționat pentru identificarea și
supravegherea călăuzelor, a persoanelor ce falsifică ori procură documente de
călătorii fictive și a firmelor cu profil de activitate turistică.
După aderarea României la Convenția privind statutul refugiaților
(Geneva, 1951) și la Protocolul adițional (New York, 1967) a fost luată ca
măsură imediată înființarea printr-o hotărâre de guvern a Comitetului Român
pentru Problemele Migrării.
Activitatea acestui organ guvernamental, însărcinat cu coordonarea
îndeplinirii tuturor activităților pe plan intern și a celor ce rezultă din raporturile
cu alte state în legătură cu migrările de persoane în și din România, este
coordonată din anul 1995, de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În acest mod, a fost posibilă demarcația clară între peroanele care
îndeplinesc condițiile pentru a primi statului de refugiat ori care au nevoie de
ajutor umanitar, de cele care folosesc cererile de azil doar ca mijloc de ședere
legală în România.
Din cele prezentate mai sus, considerăm că s-au desprins unele concluzii
semnificative care merită a fi precizate în cele ce urmează. Sub aspectul
imigrării, datorită ofertei economice modeste pe care o are, România rămâne
deocamdată un teritoriu de tranzit sau de așteptare, ultimul aspect având
implicații în planul fenomenului infracțional autohton.
Trecerea frauduloasă a frontierei naționale, atât la intrare cât și la ieșire
se realizează cu sprijinul rețelelor de trafic cu ființe umane, cu ramificații atât în
țările de origine, cât și în Rusia, Ucraina, Republica Moldova, inclusiv România.
Tendințele fenomenului migrației sunt, neîndoielnic, evolutive atâta
timp cât nu vor fi înlăturate cauzele care îl determină. Din acest considerent
major rezultă necesitatea susținerii financiare a României de către Comunitatea
Europeană, pentru realizarea programului propriu de securizare a frontierei
naționale și de combaterea eficientă a infracționalității transfrontaliere, care
capătă conotații noi, odată cu desființarea vizelor de circulație a cetățenilor
români în spațiul Schengen.
Atâta timp cât nu vor fi înlăturate cauzele care determină migrația ca
fenomen, aceasta își va păstra tendințele ascendente și va fi din ce în ce mai
greu de controlat.
Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, prin Serviciul pentru
combaterea traficului cu migranți, este structura specializată în analizarea
factorilor criminogeni cauzali, monitorizarea evoluției unor forme specifice de
infracționalitate transfrontalieră și elaborarea unor diagnoze și prognoze, care,
ulterior, fundamentează strategiile specifice de contracarare194.
Abordarea problematicii fluxurilor migraționiste în general și a migrației
ilegale în special, ca fenomen ce cunoaște o amplificare fără precedent în plan

194
Banca de Date a D.C.C.O.1993 -2018.
102
internațional, necesită, în primul rând, o evaluare realistă și conjugată, din
partea tuturor statelor, fie ele, țări de origine, de tranzit sau de destinație,
controlul eficient și de durată asupra acestuia putând fi realizat numai printr-o
cooperare concretă și fermă, atât sub aspect instituțional cât și operațional.
Combaterea migrației ilegale implică o evaluare pertinentă, complexă și
integrată a tuturor componentelor care structurează fenomenul, ea trebuind a fi
direcționată atât spre depistarea cauzelor fluxurilor migratorii, cât și spre
folosirea conjugată a tuturor mijloacelor disponibile pentru reducerea și
stoparea acestora
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România, din țară sursă și de
tranzit, va deveni o țară țintă, urmând a fi supusă unei presiuni mult mai
accentuate decât cea cu care s-a confruntat în trecut.
În vederea creșterii eficienței și extinderii măsurilor de combatere a
fenomenului migraționist ilegal, în colaborare cu Poliția Britanică, Direcția
Generală derulează Programul REFLEX, care încearcă să monitorizeze și să
stopeze migrația la granițele României.
Ofițerii care alcătuiesc acest grup de lucru beneficiază atât de o dotare în
tehnică de calcul și software corespunzătoare cât și de pregătire în culegerea și
analiza informațiilor pe problema traficului ilegal de persoane, însă cel mai
important, fiind "tutoring-ul"' (consultanța) acordat, chiar în cadrul acestuia, de
experții britanici. Structura astfel constituită, a demarat o acțiune de marc
amploare, la nivel național, de verificarea a tuturor cetățenilor români returnați
din Marea Britanie în perioada 2001-2002, aflată în derulare, pentru
identificarea tuturor aspectelor legate de migrația ilegală a acestora, a rețelelor
de trafic și a conducătorilor lor, precum și a rutelor folosite.
Activitatea desfășurată în cadrul Programului REFLEX s-a bucurat de o
largă apreciere în plan internațional acest lucru fiind remarcat chiar de ministrul
britanic de externe Sir Jack Straw cu ocazia summit-ului NATO de la Praga.
Importanța deosebită acordată migrației în etapa actuală a dezvoltării
societății omenești rezultă și din faptul că, pentru prima dată, o constituție - cea
a Uniunii Europene - face referire expresă la această problemă, trasând totodată
direcțiile generale cu privire la gestionarea viitoare a fenomenului în cadrul
unui „spațiu de libertate, securitate și justiție”195.
Totodată, acest aspect reliefează îngrijorarea față de manifestarea
necontrolată a fenomenului și, în subsidiar, de riscurile pe care aceasta le
implică. România, având la bază dezideratul integrării în Uniunea Europeană
respectiv în spațiul Schengen -, a acordat importanța cuvenită migrației și a
adoptat o serie de măsuri printre care se numără și cele referitoare la securizarea
frontierelor, măsuri cu impact direct și imediat asupra controlului fluxurilor
migratorii în țara noastră.

195
Proiect de Tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa, Convenția Europeană -
Bruxelles, 18.07 2003 (Partea a III, Titlul III, Cap. IV).
103
 Extinderea preocupărilor în domeniu s-a materializat și în plan legislativ
prin adoptarea unui set de reglementări în domeniu (cea mai importantă fiind
Strategia națională privind migrația). Cu toate acestea, considerăm că evoluția
evenimentelor privind integrarea va conduce inevitabil la o serie de modificări
interne importante, modificări care vor viza atât planul legislativ, cât și cel
acționai. în acest sens putem exemplifica efectele imediate ce se vor produce
odată cu integrarea României în Uniunea Europeană și cu ratificarea Tratatului
de instituire a unei Constituții pentru Europa.
Astfel, odată ratificat de către toate statele membre 196 Tratatul va
produce o serie de efecte juridice care, în mod direct sau indirect, vor avea
impact asupra fenomenului migrației. Un exemplu în acest sens îl constituie
cetățenia197. Prin urmare, cetățenilor Uniunii le este garantat dreptul de liberă
circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, precum și dreptul de a
beneficia de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale
oricărui stat membru, pe teritoriul unei țări terțe în care statul membru ai cărui
resortisanți sunt, nu este reprezentat în aceleași condiții ca și resortisanții
acestui stat. Cu alte cuvinte emigrarea și imigrarea internă în cadrul Uniunii
îmbracă caracteristicile migrației interne specifică statului federal, iar în plan
extern emigrantul poate beneficia de protecția oricărei ambasade sau
reprezentanțe consulare a unui stat membru.
În egală măsură, în baza principiului solidarității între satele membre,
România va trebui să ratifice Tratatul de la Dublin cu privire la stabilirea
criteriilor și mecanismelor pentru determinarea statelor membre responsabile
pentru examinarea cererilor depuse într-unui din statele membre de un cetățean
al unei țări terțe, ratificare cu efecte imediate asupra imigrației.
În opinia noastră aspectele prezentate ne indică dinamica permanentă a
elementelor care contribuie la buna gestionare a fluxurilor migratorii și
subliniază eforturile pe care statul nostru trebuie să le facă pentru a se alinia pe
deplin la cerințele Uniunii198.
Astfel, prin proiectul Strategiei Naționale privind Imigrația pentru
perioada 2007-2010 (aflat în proces de avizare interministerială), se subliniază
faptul că migrația nu trebuie privită ca un aspect negativ. Ea poate contribui
semnificativ la schimbul cultural, dezvoltarea econimică și progresul societății
românești, așa cum poate aduce beneficii țărilor de origine și familiilor
migranților. De aceea, migrația rebuie privită ca un proces care trebuie gestionat

196
Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, Articolul IV-447- Ratificarea și
intrarea în vigoare, alin. 2. „Prezentul Tratat intră în vigoare la I noiembrie 2006, cu condiția ca
toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse, sau în prima zi a lunii ce urmează depunerii
instrumentului de ratificare de către ultimul stat semnatar care îndeplinește această formalitate."
197
Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, Articolul 1-10 - Cetățenia Uniunii,
alin. 1. „Orice persoană care are cetățenia unui stat membru posedă cetățenia Uniunii. Cetățenia
Uniunii se adaugă la cetățenia națională și nu o înlocuiește."
198
Cristian Florin Popescu – op.cit.,pag.354.
104
și nu ca pe o problemă care trebuie rezolvată.

2.5. Traficul de persoane.

Traficul de persoane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani,

devenind o problemă națională și internațională199.
Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de
persoane, cunoscând profunde conotații de ordin social și economic,
demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și
devenind o problemă ce se agravează constant200.
În acest context, se impune formularea unor politici coerențe pentru
prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, proces care întâmpină însă
o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor
reale ale fenomenului, datorată mobilității foarte mari, intensei circulații peste
frontiere a persoanelor și bunurilor, iar, în al doilea rând, din obscuritatea
fenomenului, asigurată de menținerea manifestărilor sale în contextul unor
activități aparent legale201.
În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat
dezvoltarea fenomenului, România fiind citată ca țară de origine și de tranzit
pentru marile rețele de trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar și din
țările vecine ca Ucraina, Moldova sau Belarus, cu destinația în țările din fosta
Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo), precum și Turcia, Grecia sau statele
din Europa Occidentală202.
Deși fenomenul ia amploare în întreagă lume, nu doar în țara noastră, el se
manifestă cu precădere în zonele în care lipsesc o legislație corespunzătoare și un
sistem de cooperare eficient între instituțiile guvernamentale și societatea civilă.
De aceea, un prim aspect care privește traficul de persoane trebuie
raportat la cauzele care i-au determinat apariția.
Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existând rapoarte ale
poliției din alte state, datate la sfârșitul secolului al XIX-lea, care indicau răpiri
și vinderi de copii și fete din satele locuite de evreii din Țara Galilor și din alte
țări ale Europei Centrale și de Est în bordelurile din toată lumea, în special în
America de Sud. în America Latină și în Caraibe, în particular Argentina și
Brazilia, date despre astfel de cazuri sunt înregistrate înainte de anii 1860203.
Peste mai bine de un secol și jumătate, factorii acestui fenomen au rămas
practic aceiași, însă datorită tendințelor de industrializare, internaționalizare și

199
Gheorghiță Mateuț și colaboratorii – Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune.
Ed. Alternative Sociale, Iași 2005, pag.11.
200
Ibidem.
201
Gheorghiță Mateuț și colaboratorii – Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune.
Ed. Alternative Sociale, Iași 2005, pag.11.
202
www.sens.org.ro.
203
www.iatp.md.
105
globalizare au apărut și cauze noi.
O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariția și proliferarea
fenomenului traficului de ființe umane, la nivelul țării noastre, face posibilă
gruparea acestora.
Astfel, efectele tranziției din țările din sud-estul Europei au avut drept
rezultat schimbări politice, sociale și culturale care, la rândul lor, au determinat
o creștere a sărăciei și a ratei șomajului, o distribuție inegală de putere pe piața
muncii între bărbați și femei. în ultimii ani, această tranziție a creat situații de
criză, răspândirea traficului fiind efectul feminizării sărăciei și a migrației pe
piața muncii. Discriminarea pe piața muncii relevată prin ratele ridicate ale
șomajului (pe piața muncii femeile sunt ultimele angajate și primele concediate,
în acest mod fiind împinse tot mai mult către sectoarele neconvenționale ale
economiei, trebuind să muncească „la negru" pentru a-și câștiga existența, unul
dintre cele mai profitabile sectoare de pe piața muncii la negru fiind industria
sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii și cu
ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrării în țările mai
dezvoltate, ca unică soluție.
Corupția autorităților poate constitui un factor care permite dezvoltarea
fenomenului traficului de persoane; traficul și corupția se completează reciproc,
prin aceea că traficul creează multiple oportunități care au ca finalitate
coruperea funcționarilor publici și crearea premiselor de subminare a întregului
efort depus de alți factori pentru combaterea acestui fenomen204.
Controlul slab al granițelor, lipsa sistemului de evidență a persoanelor care
emigrează, în țara de origine, lipsa cadrului legislativ sau existenta unui cadru
legislativ neadecvat, inaplicabil referitor la migrație, la combaterea traficului de
persoane, protecția victimelor și a martorilor constituie, de asemenea, cauze care au
determinat apariția și dezvoltarea traficului de ființe umane.
Restricționarea oportunităților de migrare legală în țările de destinație,
precum și reglementările foarte restrictive cu privire la migrația legală impuse
de țările cu o economie mai dezvoltată, spre care tind victimele traficului,
limitează cu severitate orice formă de migrație legală, situație care favorizează
traficul.
Internaționalizarea grupărilor criminale, profiturile mari obținute în
urma traficului de femei; astfel, Interpolul califica traficul ca fiind crima cu cea
mai rapidă ascensiune din lume, iar O.N.U. accentua că traficul a devenit un
business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari205.
Factorii informaționali scăzuți privind realitățile pieței muncii sau
nivelul de trai în țările de destinație, posibilitățile reale de angajare în câmpul
muncii peste hotare, consecințele muncii la negru determină aprecierea
incorectă a șanselor reale de succes, favorizând traficul.
204
Gheorghiță Mateuț și colaboratorii – Traficul de ființe umane.Infractor, Victimă. Infracțiune.
Ed. Alternative Sociale, Iași 2005, pag.12.
205
www.migratie.md.
106
 Potrivit unui studiu comandat de O.I.M.206 în România, s-au identificat o
serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care
se constituie în tot atâtea cauze care determină și preced apariția traficului de
ființe umane, astfel:
- amplasarea geografică „avantajoasă"; România fiind țară de origine, de
tranzit și de destinație favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea,
comunitatea devine o cauză atunci când ne referim la localizarea geografică
într-o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului provin din Moldova și
Muntenia) și rezidența într-o aglomerare urbană (de exemplu, tinerele care
locuiesc în marile orașe sunt mai vulnerabile fată de trafic, în comparație cu
cele care locuiesc în comunități mici, rurale);
- grupurile de apartenență; tinerele care locuiesc într-un mediu instituționalizat
sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;
- abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie
și dezintegrarea socială; astfel, experiența unui abuz, fie în familie, fie într-o
instituție, crește substanțial vulnerabilitatea față de trafic; mediul familial
abuziv este un factor generator de migrație și trafic, alimentând sentimentul
eșecului în relațiile personale și determinându-le pe ținere să-și caute libertatea
în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinți și ținere
generează sentimentul de nonapartenentă la familie și mărește vulnerabilitatea
față de trafic; lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării
și facilitează desprinderea de familie și de comunitate;
- achizițiile și aspirațiile personale; dorința de realizare personală și
independență financiară se află într-un raport de directă proporționalitate cu
riscul traficării (proiectarea succesului în străinătate este o cauză dominantă în
apariția traficului);
În altă ordine de idei, cauzele traficului pot fi raportate la cele trei nivele
de coexistență: traficul în vederea exploatării sexuale, a exploatării forței de
muncă și donarea de organe.
Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare și mai
importantă formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna
cea mai importantă sursă de profit pentru traficanți.
În concluzie, se poate spune că sărăcia, șomajul, discriminarea pe piața
muncii, violenta domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în
general, nașterea unei dorințe de „evadare către o lume mai bună," astfel încât
ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate cu ușurință207.
Prevenirea și combaterea traficului de persoane (în special femei și
copii) constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor țărilor (de origine, tranzit,
206
Organizația Internațională pentru Migrație, Biroul din București, Vulnerabilitatea tinerelor
din România fată de traficul de flinte umane, cercetare realizată de Centrul pentru Sociologie
Urbană și Regională (CURS), Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) și Mercury
Research and Marketing Consultants, 2001.
207
Gheorghiță Mateuț și colectiv – op. cit. pag.13. și urm.
107
destinație) o abordare globală și internațională, adoptarea unor măsuri eficiente
de prevenire a traficului, de pedepsire a traficanților și de protecție a victimelor.
Din definiția traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind
prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor
si copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această
infracțiune, în raport de caracteristicile persoanelor traficate și traficante, de scopul
urmărit și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicațiile
sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului)208.
- Privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane
include sclavia, munca forțată, violenta, abuzul de încredere, agresiunea fizică
și psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de ființe
umane este o formă a sclaviei la început de mileniu.
- Sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri
uriașe), rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea
banilor care provin din trafic și pe baza cărora se realizează activitatea de
traficare).
- Din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează
și susțin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut,
neîncrederea în sine, eșecurile în viață, migrația occidentalilor, amatori de
experiențe sexuale către est, unde piața prostituției este mai tentantă.
- Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la
condiția de "marfă", sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele
mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluție viitoare.
- Din perspectiva implicațiilor sociale, datorită creșterii alarmante din
ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen național și transnațional,
fiind favorizat de procesul general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor
moderne.
- Prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri scăzute pentru
societate și profituri uriașe pentru traficanți, care reinvestesc veniturile obținute în
derularea în continuare a activităților ilicite. Prostituția (în general exploatarea
sexuală a femeilor și copiilor) constituie principalul scop al traficului și modalitatea
de obținere a celor mai mari câștiguri, de asemenea traficul în scop de muncă
forțată, comiterea de infracțiuni prin constrângere de către victimele traficului și
prelevarea de organe (victimele sunt bărbați, femei, copii).
Formele traficului variază în funcție de: numărul persoanelor implicate,
tipul de traficanți, de victime sau de „clienți" ori „consumatori", de gradul de
organizare pe care se bazează extinderea traficului și în raport de care traficul
rămâne național sau se extinde peste granițe209.
În traficul de ființe umane pot fi implicate persoanele fizice (agenți de
Ibidem.
208

Gheorghiță Mateuț și colaboratorii – Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune.

209

Ed. Alternative Sociale, Iași 2005, pag.14.

108
recrutare, contrabandiști, complici care au abuzat de poziția lor din cadrul
autorităților administrative ale statelor implicate), dar și persoane juridice
(companii hoteliere, de spectacol, agenții de turism, societăți de transport, firme
de producție și distribuție de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care
oferă spectacole de strip-tease etc).
Din perspectiva organizării traficanților, traficul îmbracă următoarele
forme:
- traficul ocazional, când se raportează doar la transportarea internă/
internațională a victimelor;
- traficul în bande sau grupări mici, când traficanții sunt bine organizați
și specializați în traficarea cetățenilor în afara granițelor, folosind aceleași rute;
- traficul internațional, cel mai laborios organizat, derulat de rețele
periculoase și greu de combătut.
Din perspectiva victimelor - copii traficați, traficul poate fi clasificat în
funcție de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor și care vizează:
- aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea
pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor), lipsa puterii de
decizie, lipsa accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool și
droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea victimei să-și recruteze la rândul ei
rudele sau prietenii);
- aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea și utilizarea
de acte false, amenințările cu predarea la poliție);
- aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reținerea unor plăți
nejustificate)210.
În ultimul deceniu, traficul de persoane a devenit o problemă majoră,
atât la nivel național cât si internațional, fenomenul, de loc episodic, implicând
un număr mare de persoane, are profunde implicații de ordin social și
economic, afectează numeroase persoane și țări.
După 1990, într-o perioadă relativ scurtă, țările din regiunea centrală și
nord-est europeană au devenit atât ca sursă cât și tranzit, o zonă ce „rivalizează"
cu regiunile tradiționale din America Latină, Asia de Sud Est sau Africa,
constituind una din cele mai importanțe surse de femei și copii traficați pentru
exploatare sexuală sau muncă forțată în Europa Occidentală.
Fenomenul nu este cunoscut la adevărata lui dimensiune, mobilitatea
populatei, simplificarea procedurilor de trecere a frontierelor, posibilitatea unor
activități aparent legale și obscuritatea acestui țip de activități, face ca datele
statistice să nu fie exacte.
Traficul de persoane a crescut în România, începând cu anul 1990, sub
formele clasice în mod deosebit sub forma traficului de femei pentru prostituție.
Dacă în anul 1996, conform unor date ale Ministerului Administrației și
Internelor, au fost descoperite 26 rețele de traficanți, în anul 1997 au fost
soluționate peste 49 de cazuri.
210
Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit., pag. 14.
109
 În primele 8 luni ale anului 2001 au fost cercetate peste 325 de persoane
pentru infracțiuni de trafic și infracțiuni conexe.
În prima parte a anului 2003 poliția a identificat 658 de infracțiuni
legate de traficul de persoane, iar un număr 184 rețele de trafic au fost anihilate.
În perioada ianuarie 2000- decembrie 2007 numai O.I.M. București a
acordat asistență la 935 victime ale traficului de persoane.
Îngrijorător este faptul că între victimele traficului de persoane se
regăsesc din ce în ce mai mulți minori.
Numai în anul 2002 un număr de 59 minori repatriați au declarat că au
fost victime ale traficului de persoane. Dintre aceștia 22 au fost implicați în
comiterea de furturi sub coordonarea unor majori, 31 au fost constrânși să
practice cerșetoria iar 6 fete minore au fost obligate să practice prostituția.
Dintre minorii care au fost repatriați în cursul anului 2003, audiați până
in 2004, 93 au declarat ca au fost victime al traficului de ființe umane sub
diferite forme.
Datele furnizate de diferitele instituții confirmă o creștere a fenomenului
sub toate formele, dar dimensiunea lui reală nu este cunoscută.
Dacă în anul 2003, în România au fost condamnate pentru trafic 49 de
persoane, în anul 2004 au fost condamnate peste 103 persoane.
Conform unui Raport al Departamentului de Stat S.U.A, anual,
aproximativ 800.000 de persoane, bărbați, femei și copii sunt traficați peste
frontierele țarilor de origine.
Dintre aceștia 80% sunt femei iar dintre acestea un procent de 70% sunt
traficate in scopul exploatării sexuale.
În afara traficului extern de persoane, anual milioane de victime sunt
traficate în interiorul frontierelor de stat.
O.N.U. estimează că profiturile obținute de traficanți se situează între
primele trei surse de venituri din crima organizată, alături de traficul de droguri,
cu care uneori traficul de persoane se interferează și traficul de arme.
Lipsa unei politici coerente pentru eliminarea cauzelor si a factorilor
favorizanți traficului de persoane, va face ca una din cele mai grave forme de
restrângere a libertății umane să existe, numărul de victime sa crească de la an
la an211.
Noua dimensiune a Europei, accentuată de dispariția frontierelor interne,
scoate în evidență pericolul fenomenului de criminalitate organizată și dificultățile
întâmpinate de specialiști pentru combatere acestuia.
Criminalitatea organizată constituie o amenințare majoră și în creștere,
iar ca și fenomen s-a dezvoltat la nivel internațional cu o viteză alarmantă.
În fața dificultăților întâmpinate, din care organizațiile criminale
încearcă să obțină foloase, statele trebuie să pună la punct strategii adaptate și
rapide, ca reacție eficientă împotriva fenomenului.

211
Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit.pag. 14-15.
110
 Se impune astfel armonizarea legislațiilor penale ale statelor Uniunii
Europene pentru a se ajunge la definiții uniforme ale infracțiunilor grave cu
caracter internațional, pentru a evita dezvoltarea unor sanctuare în anumite
domenii, ca traficarea de persoane și spălarea banilor murdari.
În mod tradițional, cooperarea judiciară este definită ca un ajutor dat de
autoritatea judiciară a unui stat autorității judiciare a altui stat pentru realizarea
de investigații precum: audieri de persoane, interceptări telefonice sau rețineri
de bunuri.
Unul dintre organismele care încearcă să prevină traficul de ființe
umane la nivel mondial este Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).
În România, OIM desfășoară începând cu anul 2000 diferite programe de
asistență pentru victimele traficului, prin repatrierea și reintegrarea acestora în
familiile de bază.
Prin ratificarea instrumentelor internaționale în materie:
- prin Legea nr. 470/2001 a fost ratificat Protocolul Facultativ la
Convenția cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii,
prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie
2000;
- prin Legea nr. 565/2002 au fost ratificate Convenția Națiunilor Unite
împotriva criminalității transnaționale organizate, Protocolul privind prevenirea,
reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor,
adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale,
precum și Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a
aerului și pe mare, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, România și-a
manifestat opțiunea privind implicarea activă în lupta împotriva acestui
fenomen.
Luând în considerare numărul în creștere al copiilor și adolescenților
traficați UNICEF s-a implicat în susținerea unor măsuri speciale dedicate
acestora. Prin UNICEF Guidelines for Protection ofthe Rights of Child Victims
of Trafficking se are în vedere demersurile ce trebuiesc îndeplinite de toate
țările pentru asistarea copiilor victime.
UNICEF România contribuit la realizarea noului pachet legislativ pentru
respectarea și promovarea drepturilor copiilor intrat în vigoare din 2004, în care
există măsuri legislative specifice traficului și exploatării copilului și a avut o
contribuție majoră în realizarea Planului național pentru Combaterea și
Prevenirea Traficului de Copiii și Asistarea Victimelor Copii.
Pe plan intern, prin adoptarea Strategiei Naționale de Prevenire și
Combatere a Traficului de Ființe Umane, au fost stabilite instituțiile cu atribuții
în domeniu și reguli de colaborare interinstituționale.
Astfel, pentru investigarea cauzelor cu trafic de persoane, organele de
urmărire penală efectuează schimburi de informații și culeg date relevante
pentru anchetă de la diverse instituții cum ar fi: operatorii de telefonie în rețea
GSM sau prin satelit, serviciile de evidentă informatizată a persoanelor și
111
serviciile de pașapoarte, politia de frontieră, serviciile de transferuri de bani prin
mijloace electronice tip Western Union, Oficiul Național pentru Prevenirea și
Combaterea Spălării Banilor.
Campaniile de informare și prevenire asupra pericolelor generate de
acest fenomen, desfășurate de organizațiile neguvernamentale, care implică în
lupta împotriva traficului și societatea civilă și-au dovedit în timp utilitatea.
O cercetare realizată de Centrul pentru Sociologie Urbană și regională
(CURS) privind Instituțiile care ar trebui să se implice în prevenirea traficului,
plasează poliția și școala pe primele două locuri, după care urmează în ordine
descrescătoare: administrația locală, biserica, familia, agențiile de muncă, mass-
media și alte instituții212.
Victimele traficului de persoane sunt: persoanele supuse la violență,
abuzuri de autoritate sau la amenințări ce au stat la baza procesului ce a dus la
exploatarea lor sexuală, sau persoanele care au fost înșelate de traficanți și au
crezut că au un contract de muncă atrăgător, fără legătură cu comerțul sexual,
sau persoanele care sunt conștiente de adevăratele intenții ale traficanților și
care au consimțit anterior la această exploatare sexuală datorită situației lor
vulnerabile (psihică, socială, economică, familială, afectivă).
Traficul de persoane are consecințe deosebit de grave (materiale și
morale) pentru victime, consecințe de care nu se ține cont în cursul anchetelor și
al urmăririi penale împotriva traficanților. Victimele care doresc să coopereze
prin furnizarea de informații, ca martori, trebuie ajutate, încurajate și asistate
permanent213.
Copiii - victime ale traficului de persoane
Anual, mii de copii (băieți, fețe) sunt traficați pentru a fi exploatați în
scopuri comerciale, fiind recrutați - fie prin înșelăciune, constrângere sau forță,
fie sunt transportați în țară sau peste granițele naționale și vânduți în repetate
rânduri.
Ei devin victime ale acestui fenomen larg răspândit România se
transformă, tot mai mult în țară de origine și de tranzit a traficului de persoane.
Cel mai bun instrument legislativ în prevenirea, protecția și recuperarea
copiilor traficați sau care riscă să fie traficați este Convenția Națiunilor Unite cu
privire la drepturile copilului (1989), în art. 355 se stipulează „drepturile
copilului de a fi protejat împotriva traficului".
Un alt instrument legislativ care completează Convenția Organizației
Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere (Un Convention
against Transnațional Organisational Crime) devenit și Protocolul de la
Palermo, definește copilul - orice persoană cu vârstă mai mică de 18 ani.
Legislația română în vigoare garantează protecția și asistență minorilor -
victime ale traficului de persoane - prin Legea nr. 678/2001214, art. 26 alin. (4).
212
Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit., pag. 16-17.
213
Ibidem, pag. 76.
214
Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr.
112
 Traficul de copii se realizează în mai multe etape:
 traficul sau separarea copilului de/din comunitatea sa,
 prezumția de corecție, fraudă, înșelăciune sau abuz de putere din
partea traficantului,
 intenția de a exploata etc215.
Mijloacele de traficare a acestei categorii umane - reduse astfel la
condiția de marfă - sunt multiple: recrutare, transport, transfer, adăpostire sau
primirea copilului cu scopul de a fi pus la muncă forțată (agricolă, casnică), la
cerșit, furat sau de a fi exploatat sexual sau pentru a fi dat ilegal spre adopție,
pentru transfer de organe.
După recrutare și intrarea în țara de destinație, victimele-copii devin
captivi total: nu au acte de identitate, nu au dreptul la liberă circulație sau
comunicare, sunt continuu amenințați.
Cei care preiau copiii le oferă hrană, haine, adăpost, droguri — în
perioada exploatării lor, îi obligă să reîntoarcă, prin muncă, valoarea acestora.
Copiii nu primesc bani pentru activitățile lor, sunt abuzați fizic, hrăniți prost și
supuși perversiunilor sexuale de la 8 la 12 ore pe zi (câte 6-10 clienți/zi).
Recrutorii acestor victime sunt persoane cunoscute lor: bărbați sau
femei, cunoștințe, vecini, părinți, iubiți.
Unele fețe care au fost traficate devin la rândul lor traficanți, se întorc în
locațiile de unde au plecat și recrutează alte persoane implicând în trafic (în
cazul copiilor foarte mici) membrii familiei (mame, unchi, frați). Aceștia însă,
nu recunosc acest fapt, ci văd o sursă de protejare a copilului, de supraviețuire a
familiei).
După recrutare, copiii pot fi traficați de-a lungul granițelor naționale
sau internaționale.
De exemplu, în Europa de sud-est, principalele țări de origine sunt
Albania, Bulgaria, România și Moldova (copiii fiind traficați spre alte țări), țări
de destinație (unde sunt primiți copiii) sunt Kosovo, Macedonia, Bosnia și
Herțegovina, iar principalele țări de tranzit (care servesc ca punct de intrare în
altă țară) sunt Serbia, Muntenegru și Croația 216. Copiii pot deveni victime prin
intervenția unor factori de risc (de vulnerabilitate): 217 respingerea sau opoziția
normelor sociale și morale de contact ale mediului lor social, anumite istorii din
viața lor, factori de stres (abuz sexual, tortură, maltratare). Împotriva fenomenului

783 din 11 decembrie 2001 și a fost modificată prin: O.U.G. nr. 143 din 24 octombrie 2002
pentru modificarea si completarea unor dispoziții din Codul penal si unele legi speciale, în
vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale (M. Of. nr. 804 din 5 noiembrie 2002);
Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea si combaterea criminalității organizate
(publicata în M. Of. nr. 50 din 29 ianuarie 2003); O.U.G. nr. 79 din 14 iulie 2005 (M. Of. nr.
629 din 19 iulie 2005).
215
Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit., pag. 77.
216
Salvați Copiii, Răspuns la problema traficului de copii.
217
I.C. Ichim, Minorul - în reglementările europene. Editura Timpul, Iași, 2003, pag. 14.
113
de a deveni victime și pentru protecția copilului trebuie maximalizată intervenția
factorilor protectivi.
Majoritatea copiilor traficați suferă prin separarea de comunitatea unde
au trăit, prin condițiile vitrege de viață și muncă, prin amenințările proxeneților,
ale traficanților, prin neîncrederea în autorități, lipsa unui statut legal și astfel
dezvoltă relații de dependență emoțională cu traficanții lor (iubindu-i și urându-
i în același timp).
Traficantul devine singurul adult pe care îl are copilul în țara unde este
exploatat. Chiar dacă reușesc să „evadeze" din lumea traficului și se întorc
acasă, impactul social devine mai puternic: familia îl poate respinge, nu mai are
aceleași abilități sociale, educative cu ale celorlalți copii, iar impactul psihologic
este un prag greu de trecut: sentimentele de rușine și vinovăție conduc la lipsa
încrederii, conduc la gânduri și tentative de sinucidere, la toate acestea
adăugându-se și impactul fizic ale traficului suferit: violența fizică din partea
traficanților, clienților, proxeneților, contactarea de boli cu transmitere sexuală.
Toate eforturile anti trafic-copii se regăsesc în respectarea celor cinci
drepturi ale lor: la viață, la dezvoltare, la protecție, dreptul la participare,
dreptul la informație (al copiilor-victime ale traficului, copiilor vulnerabili de a
fi exploatați). Asistența și protecția copilului - victimă a traficului de ființe
umane trebuie să fie cu totul specială, distinctă de a adulților din toate punctele
de vedere: lege, politică, programe, acțiuni adoptate de instituții publice,
private, tribunale218.
Printre măsurile speciale de protejare și ajutorare a copiilor - victime ale
traficului sunt incluse unele proceduri, astfel încât:
 să nu fie implicați penal, nu trebuie sancționați ca urmare a situației
lor de ființe traficate;
 să se realizeze o reunire a copiilor traficați cu familiile lor (după o
analiză de risc și consultarea copilului dacă este în interesul copilului);
 li se vor oferi, pe timpul procesului penal, programe de asistență
fizică, psihică, medicală, juridică, educativă;
 să fie protejați împotriva traficanților (și în timpul procedurilor de
obținere a compensațiilor);
 să le fie protejate intimitatea și identitatea, prin inițierea de
programe adecvate, de către persoanele ce lucrează cu copiii-victime.
Statisticile privind numărul copiilor traficați sunt greu de obținut, fiind
îngreunate de natura clandestină a mijloacelor de traficare și dificultăților legale
de identificare a acestor categorii de victime.
Națiunile Unite au oferit unele statistici estimative 219, indicându-se la

218
Raport al înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului către Consiliul Economic și
Social, Principii recomandate și linii directoare cu privire la drepturile omului și traficului cu
ființe umane.
219
Surse, Europol 2003, USDOS 2003, ILO-IPEC, 2004.
114
nivel mondial aproximativ 1,2 milioane de copii traficați în scopul exploatării
prin muncă; rapoartele ONG-urilor220 estimează că mii de băieți și fețe mai mici
de 13 ani sunt traficați din și în interiorul Europei de est pentru muncă forțată,
cerșit, furt, iar Banca Mondială8 indică faptul că peste un milion de copii
muncesc de la vârsta de 5 ani și nu au acces la apă potabilă221.
Femeile - victime ale traficului de persoane
Rețelele de trafic sunt tot mai des răspândite în Balcani, traficanții
acționând transfrontalier: de exemplu, fețe (femei) traficate în Albania au fost
găsite în Africa de Sud222. Traficul pentru exploatare sexuală în scopuri
comerciale urmează aceleași căi cu cele ale traficului drogurilor, armelor -
generând profituri uriașe.
Traumele acestor victime-femei, traficate cu scopul de a fi exploatate
sexual, își au originea într-un abuz mintal și fizic din istoria lor de viață. De
aceea, procesul de reintegrare și recuperare a lor este de lungă durată, persoanele
angrenate în acest proces urmăresc continuu cauzele traficului, istoria și fondul
personal al fiecărei femei traficate.
Cauzele ce îi ajută însă pe traficanți să își atingă scopurile sunt generate
de habitatul fiecărei femei, educația și pregătirea socială, nevoile materiale și
morale. De exemplu, o adolescentă traficată argumenta motivația pentru care a
plecat din România: „Când m-am hotărât să părăsesc România, nu exista nici o
șansă pentru mine aici. Aveam un copil de crescut, părinții mei îmi tot cereau
bani, tatăl copilului plecase în Italia și nu se mai întorsese. Am încercat de
multe ori să-mi găsesc de lucru, dar cine să mă angajeze fără o diplomă de liceu
și cu un copil care mă aștepta acasă? Așa că am crezut că asta era ultima mea
șansă. Am plecat în Serbia cu ajutorul unui bărbat și, în final, m-am trezit în
Sarajevo."
Vulnerabilitatea socială stă la baza factorilor de risc pentru fiecare
femeie traficată, factori ce include medii de familie abuzive, sprijin limitat,
sărăcie, precum și visul oricărei femei de a avea un viitor mai bun.
Această problemă o putem exemplifica prin situația a două tinere surori,
abuzate sexual de tatăl lor și care au fugit de acasă și au fost abordate de un
„lider" al străzii, care a vrut să le ducă în Serbia, însă au fost salvate pentru
moment prin Centrul de Consiliere al Organizației Salvați Copiii - România.
Deși se află în siguranță, își continuă școala, există momente în care își
doresc „să-și încerce norocul" peste hotare.
Femeile sunt ademenite prin promisiuni de câștiguri importanțe, încheie
contracte de lucru în bar (ca dansatoare, animatoare, prostituate, ori nu se
specifică acest lucru).
Din raportul unor victime-femei, s-a evidențiat faptul că au fost
transportate în grupuri, au trecut pe la mai mulți intermediari și țări, au fost
220
R.C.P. 2003 (Regional Clearing Point on Counter Trafficking).
221
Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit.2005, pag. 78.
222
Gheorghiță Mateuț și colaboratorii – op. cit. pag.78.
115
examinate medical și nu au știut unde se află. Ele erau obligate să se prostitueze
în țările de tranzit223.
O altă cauză ce are influență asupra traficului de femei (făcându-le
vulnerabile) este influenta mijloacelor mass-media, a tehnologiilor informaționale
noi - imagini înșelătoare, degradante ale femeii (de exemplu, banalizarea, vânzarea
propriului trup, ce implică pierderea respectului de sine și a demnității)224.
Traficul de femei se efectuează sub forma ofertelor de locuri de muncă
sau sub acoperirea agențiilor matrimoniale prin poștă electronică. Femeile sunt
recrutate prin anunțuri publicitare care le „promit" o carieră de dansatoare,
lucrător hotelier, chelnerițe, baby sitter; însă ajunse în țara de destinație, sunt
deposedate de pașapoarte și silite să devină sclave ale traficanților.
Înainte de transportul în țara de destinație, victima este staționată într-o
locație stabilită de recrutor, până la crearea unui grup și perfectarea actelor de
deplasare, fiind sub o strictă supraveghere; apoi sunt predate unor călăuze
pentru a trece „în siguranță" frontiera225.
Transportul femeilor în scopul exploatării sexuale se poate realiza și
prin consimțământul acestora, femeile părăsind țara cu viză turistică; apoi se
exercită violențele, iar femeile sunt vândute altui proprietar, li se rupe contractul
de transport, li se iau pașapoartele și, în final, ele sunt forțate să se prostitueze.
În plan local, din statisticile Centrului Zonal de Combatere a Crimei
Organizate și Antidrog Iași, reținem că în anul 2004 au fost trimiși în judecată
pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane si de minori, prevăzute și
pedepsite de Legea nr. 678/2001, un număr de 30 de traficanți, însă aceștia au
acționat alături de alți coinculpați, săvârșind și alte infracțiuni în legătură
strânsă cu traficul de persoane, anume infracțiunile de fals privind identitatea,
fals în declarații, lipsire de libertate, proxenetism, viol, trecere frauduloasă de
frontieră.
Acești inculpați s-au constituit în grupuri organizate de trafic de „carne
vie", au racolat ținere pentru practicarea prostituției, transport și exploatarea lor
sexuală. Grupurile infracționale au acționat pe diferite rute: România - Polonia,
România- Germania (pentru exploatare sexuală), Olanda, Coreea de Sud,
Serbia, Grecia. Pentru reducerea riscurilor ca femeile să accepte tentațiile
oferite de traficanți, echipele de consiliere derulează continuu programe de
protecție și asistență socială (art. 26 alin. 5 din Legea nr. 678/2001).
Astfel, victimele pot fi cazate, la cerere, în centre de asistență și
protecție, pot beneficia de azil (în conformitate cu dreptul internațional al
refugiaților), unde li se asigură condiții pentru igienă personală, hrană, eventual
locuință sociale, unde pot fi însoțite și de copiii minori.
Important este faptul că primirea victimelor în aceste centre nu este

223
Recomandarea nr. R(2000)11, Consiliul Europei.
224
Anexă la Recomandarea Consiliului Europei, Paragraful 8.
225
Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit. pag. 79.
116
condiționată de cooperarea lor în procesul penal226.

2.6. Criminalitatea informatică.

Dezvoltarea fără precedent în domeniul tehnologiei informatice, la nivel

mondial, are, din păcate, o parte negativă: s-a deschis o poartă către producerea
unor fapte antisociale, denumite „criminale" atât în dreptul internațional penal,
cât și în rapoartele prezentate de specialiști ai informaticii, fapte care nu ar fi
putut exista în condițiile tehnice existente acum 15 ani, de exemplu.
Sistemele de calculatoare oferă, în prezent, oportunități noi, unele chiar
sofisticate, de încălcare a legilor și creează un potențial ridicat de comitere a unor
tipuri de infracțiuni realizate altfel decât în modurile cunoscute, tradiționale. Deși
societatea, în ansamblul ei, plătește pentru toate daunele economice cauzate de
„criminalitatea informatică", aceasta continuă să se bazeze pe sistemele compu-
terizate în aproape toate domeniile vieții sociale: controlul traficului aerian, al
trenurilor și metrourilor, coordonarea serviciului medical sau al securității
naționale. O singură breșă realizată în operarea acestor sisteme poate pune în
pericol vieți omenești, ceea ce denotă faptul că dependența societății de sistemele
informatice a căpătat o dimensiune mult mai profundă decât cea intuită inițial227.
Expansiunea transnațională extraordinar de rapidă a rețelelor de
calculatoare și extinderea accesului la aceste rețele prin intermediul telefoniei
mobile au dus la creșterea vulnerabilității acestor sisteme și la crearea de
oportunități pentru producerea de infracțiuni.
Tehnologia informațională atinge fiecare aspect al vieții cotidiene a unei
persoane fără a ține cont de poziționarea geografică a acesteia. Activitatea
zilnică a unei persoane este afectată în formă, conținut și timp de calculator. Tot
mai multe activități comerciale, industriale, economice sau guvernamentale sunt
dependente de rețelele informatice. Calculatoarele nu sunt utilizate doar pentru
creșterea performanțelor economice și industriale ale unei țări, acestea au
devenit parte integrantă a vieții personale a individului. Calculatoarele sunt
utilizate pentru stocarea și transmiterea datelor confidențiale de natură politică,
socială, economică sau pur personale. Date de volum impresionant pot fi
comprimate și stocate compact sau pe discuri partiționate de densitate mare.
Viteza de lucru a cunoscut o creștere exponențială, cele mai complicate calcule
fiind realizate într-un interval de timp de ordinul milisecundelor. Miniaturizarea
procesoarelor a permis realizarea conexiunilor și a comunicațiilor în timp real la
nivelul globului. Calculatoarele asistă și întrețin chiar și confortul locurilor de
muncă sau al locuințelor personale228.
Legislația statelor lumii este în continuă schimbare datorită dezvoltării
tot mai accelerate a tehnologiei informatice, iar cooperarea internațională este
226
Ibidem pag. 80.
227
Maxim Dobrinoiu - Infracțiuni în domeniul informatic, Ed. C.H.Beck, București 2006, pag. 59.
228
Ibidem, pag 60.
117
pusă în fața unei provocări continue produsă de creșterea criminalității
informatice transnaționale. Din ce în ce mai multe state au procedat la armo-
nizarea propriilor legislații în vederea combaterii fenomenului în discuție, însă
rezultatele sunt doar mulțumitoare și nu se va putea vorbi de o eradicare a
fenomenului.
Problemele ridicate în cadrul reuniunilor internaționale privind combaterea
criminalității informatice sunt următoarele:
 lipsa unui consens global privind definiția „criminalității informatice";
 lipsa unui consens global privind motivația realizării acestor fapte;
 lipsa expertizelor din partea persoanelor autorizate aparținând unor
instituții cu atribuții de control în domeniu;
 inexistența unor norme legale adecvate privind accesul și investigația
sistemelor informatice, inclusiv lipsa normelor prin care pot fi confiscate bazele
de date computerizate;
 lipsa armonizării legislative privind investigațiile în domeniu;
 caracterul transnațional al acestui tip de infracțiune;
 existența unui număr redus de tratate internaționale privind extrădarea
și asistența mutuală în domeniu.
Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD) a fost
una dintre primele organizații internaționale care a realizat un studiu privind
armonizarea legislației în domeniu. În anul 1983, OECD a publicat un raport
prin care a propus diferite recomandări legislative statelor membre ale Uniunii
Europene precum și o minimă listă de activități care trebuie pedepsite: frau-
darea și falsificarea realizată prin calculator, alterarea programelor de calcul și a
datelor, copyright-ul, interceptarea comunicațiilor sau a altor funcții a unui
calculator, accesul și utilizarea neautorizată a unui calculator229.
În completarea raportului OECD, Consiliul Europei a inițiat propriul
studiu de caz pentru dezvoltarea cadrului legal privind combaterea criminalității
informatice. Comisia de experți în domeniul criminalității pe calculator a
Consiliului a adoptat Recomandarea R(89)9 care reprezintă un ghid de acțiune
și pentru statele membre ale Uniunii Europene.
Organizația Națiunilor Unite s-a implicat, la rândul său, în studiul și
combaterea fenomenului analizat.
În studiile elaborate pe plan internațional, se folosește expresia
„criminalitate legată de calculator" sau „criminalitate informatică", care nu este
însă general recunoscută sau acceptată. De asemenea, și grupul de experți reuniți
în cadrul OCDE a adoptat o definiție de lucru sub forma: „abuzul informatic este
orice comportament ilegal sau contrar eticii sau neautorizat care privește un
tratament automat de date și/sau o transmitere de date". Se poate observa că
acești experți nu au considerat utilă definirea explicită a expresiei „criminalitate

229
Maxim Dobrinoiu - op.cit.pag. 61.
118
informatică", dar au reținut o clasificare funcțională, ca bază de studiu230.
Astfel, termenul de criminalitate informatică este definit ca fiind „orice
acțiune ilegală în care un calculator constituie instrumentul sau obiectul
delictului, altfel spus orice infracțiune al cărei mijloc sau scop este influențarea
funcției unui calculator".
Abuzul informatic ar putea fi definit, la rândul său, prin „orice incident
legat de tehnica informatică în care o persoană a suferit sau ar fi putut să sufere
un prejudiciu și din care autorul a obținut sau ar fi putut obține intenționat un
profit"231 sau prin „totalitatea faptelor comise în zona noilor tehnologii, într-o
anumită perioadă de timp și pe un anumit teritoriu bine determinat"232.
Potrivit Comitetului European pentru Probleme Criminale, toate aceste
tentative de definire a criminalității informatice prezintă unele inconveniente ce
nu se împacă ușor cu obiectivul conciziei formulării și cu acela de a nu mai lăsa
nici o îndoială asupra importanței sau utilizării definiției.
Aceste deliberări au condus Comitetul spre adoptarea aceleiași abordări
funcționale ca și cea a grupului de experți OCDE, fără a încerca totuși o definire
proprie a criminalității informatice. Noțiunea de infracțiune informatică include
infracțiuni foarte diferite, mai mult sau mai puțin incriminate de fiecare țară în
parte. Odată cu redactarea principiilor directoare pentru legiuitorii naționali, nu
apare necesară adoptarea, pentru criminalitatea legată de calculator, a unei definiri
formale, care ar crea mai multe dificultăți decât ar putea aduce explicații233.
În prezent, „criminalitatea în relație cu calculatorul", expresie folosită de
Comitet, se reduce pur și simplu la infracțiunile definite în principiile directoare
pentru legiuitorii naționali, care lasă în sarcina diferitelor state de a adapta
această definiție la propriul lor sistem judiciar și la tradițiile lor istorice234.
Pe de altă parte, criminalitatea informatică implică realizarea unor
infracțiuni tradiționale cuprinse în codurile penale sau legile speciale, cum ar fi
frauda, falsul sau înșelăciunea, calculatorul devenind o potențială sursă de alte
acțiuni abuzive, care pot fi sancționate.
Mai sunt utilizate noțiunile de cybercrime, „abuz informatic" și „utilizare
greșită a calculatorului", expresiile având semnificații diferite. Trebuie făcută
distincția între intenția de fraudă și utilizarea greșită a unui sistem informatic
sau între pătrunderea neautorizată într-o rețea și acționarea greșită a unor taste
ale calculatorului. De exemplu, dacă un angajat primește o parolă de acces la o
bază de date de la un alt angajat, acesta nu trebuie acuzat de o infracțiune dacă
pătrunde în acea bază de date. Cu totul altfel se judecă situația în care un
angajat fură parola de acces la acea bază de date, cunoscând faptul că nu are
autorizare de acces la acea bază.
230
I. Vasiu, Criminalitatea Informatică, Ed. Nemira, București, 1998, pag.27.
231
Ibidem.
232
T. Amza, CP. Amza, Criminalitatea Informatică, Ed. Lumina Lex, București, 2003, pag. 13.
233
Maxim Dobrinoiu - op.cit., pag. 63.
234
I.Vasiu, op. cit., pag. 28.
119
 O distincție clară trebuie făcută între acțiunile ilegale și cele care încalcă
etica profesională, doar foarte puține dintre activitățile curente realizate în
rețelele mondiale de calculatoare fiind considerate infracțiuni de către
autoritățile cu atribuții în domeniu.
Ca orice fenomen social, criminalitatea informatică reprezintă un sistem
cu proprietăți și funcții proprii, distincte din punct de vedere calitativ de cele ale
elementelor componente235.
Este cunoscut faptul că, în cercetarea criminologică, criminalitatea ca
fenomen social cuprinde: criminalitatea reală - care presupune totalitatea
faptelor penale săvârșite pe un anumit teritoriu și într-o anumită perioadă de
timp; criminalitatea aparentă - care cuprinde întregul set de infracțiuni
semnalate organelor abilitate ale statului și înregistrate ca atare; criminalitatea
legală - văzută ca totalitatea faptelor de natură penală comise în spațiul
informatic și pentru care s-au pronunțat hotărâri judecătorești rămase definitive.
Fiecare dintre aceste segmente își are corespondentul și în criminalitatea
informatică236. Diferența dintre criminalitatea informatică reală și criminalitatea
informatică aparentă reprezintă „cifra neagră" a acestui nou gen de infracțiuni și
ea cuprinde toate acele fapte sancționate de legiuitor, dar care, din anumite
motive, rămân nedescoperite de către organele "abilitate 237.
Dacă în cadrul criminalității generale se apreciază că cifra neagră
reprezintă un important segment de fapte penale nedescoperite, în cadrul
criminalității informatice procentul acesteia tinde să fie în jur de 90%. Rata
extrem de ridicată a infracțiunilor nedescoperite este o consecință directă a
faptului că infracțiunea informatică, în general, este un act ilegal mai recent
sancționat și se află deocamdată ascuns în spatele noilor tehnologii, deseori
inaccesibile chiar celor care ar trebui să combată fenomenul.
În ceea ce privește formalizarea criminalității informatice, statele
membre ale Uniunii Europene au ajuns la un numitor comun, fiind identificate
patru activități distincte:
a) activități care aduc atingere vieții private: colectarea, stocarea,
modificarea și dezvăluirea datelor cu caracter personal;
b) activități de difuzare a materialelor cu conținut obscen și/sau
xenofob: materiale cu caracter pornografic (în special cele legate de minori),
materiale cu caracter rasist și care incită la violență;
c) criminalitatea economică, accesul neautorizat și sabotajul: activități
prin care se urmărește distribuirea de viruși, spionajul și frauda realizată prin
calculator, distrugerea de date și programe sau alte infracțiuni: programarea
unui calculator de a „distruge" alt calculator. Până în prezent, la nivelul UE nu
există instrumente de combatere a acestui tip de criminalitate;

235
Gh. Nistoreanu, C. Păun, Criminologie, Ed. Europa Nova, București,1996, p. 23.
236
T. Amza, CP. Amza, op. cit., p. 13.
237
T. Amza, Criminologie, Ed. Lumina Lex, București, 1998, p. 31, 32.
120
 d) încălcarea dreptului de proprietate intelectuală.
Revoluția tehnologiei informației a dus la schimbări fundamentale în
societate și este foarte probabil ca aceste schimbări profunde să se producă în
continuare.
Unul din efectele informatizării tehnologice este impactul asupra
evoluției tehnologiei telecomunicațiilor. Comunicarea clasică, prin intermediul
telefoniei, a fost depășită de noile metode de transmitere la distanță nu numai a
vocii, ci și a datelor, muzicii, fotografiilor ori filmelor. Aceste schimburi de
informații nu mai apar numai între oameni, dar și între oameni și sisteme
informatice ori numai între acestea din urmă.
Folosirea poștei electronice sau accesul la pagini web prin intermediul
internetului constituie exemple ale acestei evoluții, modificând profund societatea
noastră238.
Ușurința accesului la informații în sistemele informatice, combinată cu
posibilitățile practic nelimitate de schimb sau diseminare a acestora, indiferent
de granițele geografice sau naționale, a dus la o creștere explozivă a cantității de
informație disponibilă și a cunoștințelor care pot fi extrase din aceasta.
Această evoluție a dat naștere la schimbări economice și sociale fără
precedent, dar în același timp folosește și scopurilor mai puțin legitime: apariția
unor noi infracțiuni ori săvârșirea infracțiunilor tradiționale prin intermediul
noii tehnologii.
Conceptele juridice existente sunt puse la încercare de apariția noii
tehnologii. Adesea locul săvârșirii infracțiunii diferă de locul unde se găsește
infractorul. Printr-o simplă apăsare a unui buton acesta poate declanșa
catastrofe la mii de kilometri depărtare.
Dreptul trebuie să facă față noilor provocări ridicate de dezvoltările
tehnologice. Iată de ce în ultimii ani legiuitorul român a fost preocupat de
elaborarea unui cadru normativ care să reglementeze accesul și desfășurarea
activității prin intermediul sistemelor informatice în diferite sectoare.
În România, cea mai importantă reglementare juridică aplicabilă în acest
moment în materia criminalității informatice este Legea nr. 161/2003 privind
unele măsuri pentru asigurarea transparenței și exercitarea demnităților publice,
a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției 239.
Aceasta introduce un număr de 7 infracțiuni, ce corespund clasificărilor
și definițiilor prezentate odată cu analiza prevederilor Convenției asupra
criminalității informatice, ce au fost grupate în cuprinsul Titlului III din lege,
„Prevenirea și combaterea criminalității informatice". Textul a fost o adaptare
rapidă la mediul românesc a prevederilor Convenției Consiliului Europei asupra
Criminalității Informatice și reprezintă un instrument eficient în lupta împotriva
acestui flagel.

238
Maxim Dobrinoiu - op.cit. pag. 139.
239
M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003.
121
 Astfel, în cuprinsul Legii nr. 161/2003 găsim definite trei categorii de
infracțiuni, astfel:
a) infracțiuni contra confidențialității și integrității datelor și sistemelor
informatice:
- infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic;
- infracțiunea de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice;
- infracțiunea de alterare a integrității datelor informatice;
- infracțiunea de perturbare a funcționării sistemelor informatice;
- infracțiunea de a realiza operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe
informatice;
b) infracțiuni informatice:
- infracțiunea de fals informatic;
- infracțiunea de fraudă informatică;
c) pornografia infantilă prin intermediul sistemelor informatice.
Pentru început este necesară o definire a instrumentelor sau conceptelor
cu care legiuitorul a înțeles să opereze în acest domeniu. Acest lucru este făcut
chiar de legiuitor în art. 35. Astfel:
a) prin „sistem informatic" se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de
dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau
mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program
informatic. Exemple: computer personal (PC), două sau mai multe calculatoare
conectate prin cablu sau fără fir (wireless), rețea de calculatoare, ansamblu de
tip calculator-periferice (imprimantă, mediu de stocare extern, scanner etc);
b) prin „prelucrare automată" a datelor se înțelege procesul prin care
datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program
informatic. Exemplu: urmărind un algoritm logic, instrucțiunile pentru
calculator sunt scrise într-un limbaj de programare de nivel înalt (Pascal, C++,
Visual Basic, Java etc), introduse de la tastatură și interpretate de Unitatea
Centrală de Prelucrare, iar mai apoi translatate în limbaj cod-mașină și puse în
execuție de Unitatea de Execuție, fiecare componentă a sistemului informatic
realizând o anumită operațiune;
c) prin „program informatic" se înțelege un ansamblu de instrucțiuni care
pot fi executate de un sistem informatic în vederea obținerii unui rezultat
determinat. Exemple de programe: sisteme de operare (MS-DOS, MS Windows,
UNIX etc), pachete de aplicații standard (MS OFFICE care cuprinde un editor de
text, MS Word, un soft de administrate baze de date, MS Access, un program de
calcul tabelar, MS Excel, un program de prezentare, MS Powerpoint, un program
de gestiune corespondență și activități curente, MS Outlook etc), pachete de
aplicații dedicate (ERP -Enterprise Resource Planning - pentru planificarea
resurselor financiare, logistice sau de personal în cadrul unei întreprinderi sau
instituții, CRM - Customer Relationship Management - instrument pentru
conducerea unei afaceri și organizarea relațiilor cu clienții etc), programe
antivirus (BitDefender, Norton System Works, RAV etc), programe de acces la
122
Internet (browsere - Explorer, Netscape etc, poștă electronică - Outlook,
Webmail, Eudora etc), diverse aplicații create cu un anumit scop (viruși, cai
troieni, bombe logice, keylogger, spyware etc.) și multe altele;
d) prin „date informatice" se înțelege orice reprezentare a unor fapte,
informații sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem
informatic în această categorie se include și orice program informatic care poate
determina realizarea unei funcții de către un sistem informatic. La nivel
utilizator, datele sunt reprezentate în formă alfanumerică - cifre, litere, caractere
speciale, așa cum apar ele pe ecranul calculatorului, iar la nivelul sistemului
informatic acestea se prezintă sub formă de șiruri ordonate de câte 8, 16, 32, 64
sau 128 de biți (elemente „0" și „1" care, la nivelul componentelor electronice
ale sistemului de calcul, sunt echivalente cu variații controlate ale tensiunii de
alimentare).
e) prin „furnizor de servicii" se înțelege:
- orice persoană fizică sau juridică ce oferă utilizatorilor posibilitatea de
a comunica prin intermediul sistemelor informatice;
- orice altă persoană fizică sau juridică ce prelucrează sau stochează date
informatice pentru persoanele prevăzute la pct. 1 și pentru utilizatorii serviciilor
oferite de acestea;
f) prin „date referitoare la traficul informațional" se înțelege orice date
informatice referitoare la o comunicare realizată printr-un sistem informatic și
produse de acesta, care reprezintă o parte din lanțul de comunicare, indicând
originea, destinația, ruta, ora, data, mărimea, volumul și durata comunicării,
precum și tipul serviciului utilizat pentru comunicare;
g) prin „date referitoare la utilizatori" se înțelege orice informație care
poate duce la identificarea unui utilizator, incluzând tipul de comunicație și
serviciul folosit, adresa poștală, adresa geografică, numere de telefon sau alte
numere de acces și modalitatea de plată a serviciului respectiv, precum și orice
alte date care pot conduce la identificarea utilizatorului;
h) prin „măsuri de securitate" se înțelege folosirea unor proceduri,
dispozitive sau programe informatice specializate, cu ajutorul cărora accesul la
un sistem informatic este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de
utilizatori. Exemplu: sistem de acces (LOGIN) pe bază de parolă și nume
utilizator, infrastructură de criptare a comunicațiilor, tip PKI - Public Key
Infrastructure, cu chei publice sau private, aplicații de semnătură electronică,
echipamente de acces prin SmartCard, cititor/interpretor de amprente sau retină
etc;
i) prin „materiale pornografice cu minori" se înțelege orice material
care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o persoană
majoră care este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit
ori imagini care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil,
un minor având un comportament sexual explicit.
De asemenea, în sensul prezentei legi, acționează fără drept persoana
123
care se află într-una din următoarele situații:
a) nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract;
b) depășește limitele autorizării;
c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice
competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi, administra sau controla un
sistem informatic ori de a desfășura cercetări științifice sau de a efectua orice
altă operațiune într-un sistem informatic. Pentru a exemplifica contextul și
modalitățile de comitere a infracțiunilor informatice este elocvent următorul caz
instrumentat de D.G.C.C.O.
În luna aprilie 2003, ofițerul de legătură al FBI la București a sesizat
DGCCO, cu privire la faptul că unui număr de patru companii americane care
ofereau diverse servicii prin Internet li s-au accesat fără drept serverele și li s-au
sustras datele confidențiale ale unor clienți. Conform indiciilor existente la
aceea dată această activitate infracțională era inițiată din Sibiu, România.
Ulterior, persoanele care au accesat bazele de date și au sustras
informațiile secrete, au amenințat victimele solicitându-le cca. 50.000 dolari
SUA de la fiecare, pentru a nu publica datele sustrase. Pentru identificarea și
probarea activității infracționale a acestora au fost desfășurate un complex de
activități specifice, precum și coordonarea cu ofițerii FBI a două transferuri
„supravegheate" de bani. Astfel, în urma acestor activități au fost identificați
numiții: O.Ș.A., de 21 ani, elev, cel care a accesat neautorizat serverele
companiilor americane și a organizat activitatea de amenințare a acestora cu
publicarea datelor confidențiale; M.E., de 25 ani, student și Ș.C.V., de 25 ani,
administrator la un Internet-cafe, complici la accesarea neautorizată a serverelor
companiilor; Z.S.N., de 25 ani, fără ocupație și L.F.I., de 19 ani, elev, folosiți
pentru primirea banilor obținuți în urma activităților ilegale și N.R.L., de 18 ani,
fără ocupație, pe numele căreia cei în cauză au deschis un cont de cârd folosit la
ridicarea banilor.
În data 2 iunie 2003, 0.S.A. și Z.S.N. au ridicat de la mai multe ban-
comate din Sibiu suma de 1.500 dolari SUA, bani transferați în contul de card al
numitei N.R.L., de una din companiile din SUA șantajate.
Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, Secția de Combatere a Criminalității Organizate și
Antidrog au fost efectuate mai multe descinderi la domiciliile suspecților și la
Internetul Cafe, ocazie cu care a fost găsită suma de 1.500 dolari SUA, cartea
de credit, calculatoarele pe care se aflau informațiile sustrase, precum și alte
mijloace de probă. O.Ș.A. și Z.S.N. au fost arestați preventiv pentru săvârșirea
infracțiunii de acces neautorizat și transfer de date, iar celelalte persoane au fost
cercetate în stare de libertate. Cazul se află în acest moment pe rolul instanțelor
judecătorești240.
Este important ca instituțiile statului ce au ca obiect de activitate

240
Înregistrat cu nr. 122/D/P/23.09.2003 la DGCCOA din cadrul IGP
124
securitatea națională, dar și cele polițienești, să fie pregătite a interveni în cazul
unor asemenea incidente, astfel încât să reușească să reducă la minim riscurile
și efectele unor cyber-atacuri, însă pentru ca acest lucru să devină o realitate,
trebuie ca respectivele instituții să conștientizeze iminența amenințărilor
informatice și amploarea dimensiunii.

2.7. Spălarea banilor.

Comunitatea internațională a fost pusă în fața unei economii „subterane”

de mare anvergură, caracterizată prin infiltrarea pe piețele financiar-bancare a
structurilor de crimă organizată, în încercarea acestora de a prelua controlul
asupra unor importante sectoare economice interne și internaționale. Procesul
este vast, bazat pe tranzacții financiare globale și în continuă creștere. Piețele
financiare internaționale cuprind zilnic tranzacții financiare în valoare de peste
170 miliarde de dolari, din care numai o mică parte par a fi operațiuni de comerț
licit. Restul se bazează pe capital speculativ lichid sau semilichid, investit pe
termene scurte și care de regulă, garantează anonimatul investitorilor.
Creșterea unei imense mase monetare speculative este favorizată de o
multitudine de factori, între care pot fi menționați următorii:
- transnaționalizarea celor mai mari bănci și societăți de holding;
- eliminarea restricțiilor și controlului asupra investițiilor străine;
- impactul tehnologiei electronice de transmitere a informațiilor
privind piețele de capital.
Așa cum am arătat anterior, experții 241 afirmă în unanimitate că
organizațiile criminale s-au adaptat la noua ordine a economiei mondiale și au
știut să profite extraordinar de mondializarea schimburilor de mărfuri și
capitaluri. Impactul și influența criminalității afacerilor în statele europene,
inclusiv în cele aparținând Uniunii Europene au crescut considerabil în ultimii
15 ani.242 Globalizarea financiară, mondializare, schimburi internaționale, etică
și deontologie financiară, scandaluri financiare, toți acești termeni, concepte sau
afaceri politico-financiare, condiționează în realitate statutul societății de astăzi,
o societate de mutații esențiale în plan sociologic, demografic, economic și
financiar.243
Globalizarea a permis organizațiilor criminale să-și optimizeze activitățile
prin delocalizarea etapelor infracțiunii (pregătire, acțiunea criminală propriu-zisă,
plăți, spălarea produsului financiar murdar etc.).244 Putem afirma faptul că înainte
de Tratatul de la Maastricht s-a constituit o piață europeană criminală care unește
241
Marie Cristine Dupuis – Danon – Finance Criminelle, Editura Presses Universitaires de
France, 2004, pag.5.
242
Raportul Comisiei Europene privind crima organizată în anul 2003, pag. 5.
243
Oliver Jerez – Le blanchiment de l’argent, Editura Revue Banque – Paris, 2003, pag.17.
244
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner, Târgoviște, 2006, pag. 36.
125
Estul cu Vestul. Pe această piață acționează grupările criminale italiene, yakuza
japoneză, triadele chinezești, clanurile turcești, rusești, poloneze, grupările
pakistaneze, iraniene, nigeriene, precum și cartelurile din America Latină. Aceste
grupuri nu formează o super-mafie unificată, dar ele dezvoltă raporturi „pestrițe”
care merg de la colaborare la conflict.
Globalizarea a consolidat „piața” internațională a crimei ca răspuns la
cererea și oferta de produse și acte ilicite tot mai mari. În universul rarefiat al
puternicilor organizații criminale sunt inițiate, derulate și finalizate afacerile
ilegale de mare dimensiune, astfel încât, fenomenul criminalității, amplasat
tradițional la periferia societății devine o prezență activă și agresivă pe toate
treptele societății, inclusiv cele mai selecte, contribuind considerabil la
diminuarea autorității statului.245
Economia mondială are ca trăsătură fundamentală puterea amplificată a
finanțelor internaționale. Globalizarea financiară, materializată într-o piață unică
a banilor la nivel planetar a fenomenului de globalizare a producției, comerțului,
serviciilor și comunicațiilor, manifestându-se mai brutal și imprevizibil, cu efecte
negative la scară regională și planetară. Piețele financiare globale se află în cea
mai mare măsură, în afara controlului autorităților naționale și internaționale. 246
Specialiștii în domeniu247, subliniază faptul că globalizarea financiară consacră
supremația forțelor pieței asupra politicilor economice, ele fiind cele care decid
dacă politicile economice naționale sunt bune.
În Raportul O.I.P.C. – INTERPOL, privind „Amenințările criminalității
la nivel mondial”248 se menționează faptul că: „amenințările mai importante
sunt: spălarea banilor în scopul obținerii de averi financiare într-un mod
legitim în țările în care autoritatea statului sau controlul activităților financiare
sunt insuficiente, coruperea persoanelor care ocupă funcții strategice pentru a
facilita activitățile organizațiilor criminale. Recurgerea la corupție și dobândirea
de averi financiare pe căi ilegale constituie amenințări grave pentru securitatea
mondială. Organizațiile criminale încearcă să „topească” în activitatea
economică ilicită banii murdari pentru a se proteja de acțiunea serviciilor
represive și a evita astfel confiscarea averilor lor financiare.
Globalizarea pune la dispoziția grupărilor criminale un întreg set de
facilități care le permite acestora să se dezvolte nestingherit. Factorul cel mai
important care favorizează extensia criminalității afacerilor îl reprezintă
specularea lacunelor existente în sistemul legislativ la nivel mondial. Existența
paradisurilor fiscale și a teritoriilor necooperante, precum și legislația incoerentă

245
Costică Voicu și colab. – op.cit., pag. 37.
246
George Soros – Criza capitalului global, Editura Nemira, București, 1998, pag. 83.
247
Joseph E.Stiglitz – Globalizarea – speranțe și iluzii, Editura Economică, București, 2003,
pag. 213-258.
248
Ion Hurdubaie – Evaluările Interpolului privind amenințările criminalității la nivel mondial –
publicată în Buletinul de Informare Documentare al Ministerului Administrației și Internelor
nr.4/2003, pag. 71-95.
126
în materia combaterii criminalității determină consolidarea acesteia la care se
adaugă birocrația excesivă și formalismul în realizarea cooperării judiciare între
autoritățile de aplicare a legii, precum și insuficienta pregătire și echipare a
politicii și celorlalte structuri judiciare pentru a combate eficient fenomenul.249
Analiști prestigioși ai fenomenului de globalizare a criminalității
organizate susțin faptul că grupările criminale sunt adevărate organizații
economice care se comportă ca societăți multinaționale, ghidate de o rațiune
impecabilă: profituri maxime cu cheltuieli minime, controlul pe verticală al
sectoarelor, reducerea concurenței, fidelizarea angajaților permanenți și ai
clienților săi. Ele identifică și exploatează rapid și eficient slăbiciunile
sistemelor legale și juridice, dar și facilitățile oferite de paradisurile fiscale.250
Crima organizată caută să-și plaseze afacerile și produsul financiar al
acestora în așa-numitele „paradisuri fiscale”.
Termenul de „paradis fiscal” este deseori înșelător și incorect folosit.
Pentru a descrie o țară din acest punct de vedere, ar trebui utilizat termenul de
„jurisdicție a secretului financiar”. Un anumit, grad de discreție financiară și
bancară este caracteristic tuturor statelor, în sensul că acestea impun un anumit
nivel de protecție pentru informațiile bancare și comerciale, dar cele mai multe
dintre ele nu vor ocroti aceste informații în cazul unei anchete desfășurate de
organele legale dintr-o țară străină.
O jurisdicție a secretului bancar și financiar va refuza însă, aproape
întotdeauna, să-și încalce propriile sale legi cu privire la secretul bancar, chiar și
atunci când ar putea fi vorba despre o gravă violare a legilor altei țări. 251 La
sfârșitul deceniului nouă, proliferarea jurisdicțiilor care oferă servicii financiare
scăpate de sub orice control a devenit îngrijorătoare. Crizele financiare produse
în țări din Asia, Rusia, Brazilia, Argentina și Mexic, cu efecte devastatoare
asupra economiilor naționale, dar și cu impact asupra stabilității financiare
mondiale au evidențiat influența nefastă a criminalității organizate din domeniul
afacerilor, asupra climatului general.
În fața acestei situații, la 5 aprilie 2000 G-7 (Grupul de Acțiune Financiară
a celor 7 țări puternic industrializate – Financial Task’Force), a constituit un
grup de lucru desemnat să analizeze impactul centrelor off-shore și a
„paradisurilor fiscale” asupra stabilității financiare mondiale, respectiv acele
țări și teritorii susceptibile de a constitui centre de reciclare a capitalurilor de
origine criminală.252
Acest grup de lucru a clasificat țările și teritoriile în funcție de gradul de
reglementare juridică și cooperare cu autoritățile financiare în trei grupe:
- în prima grupă, sunt cuprinse șapte țări care au un cadru juridic adecvat
249
Costică Voicu, Adriana Cameria Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildner, Târgoviște, 2006, pag. 46.
250
Herve Bollanger – Criminalitatea Economică în Europa, Editura PUF, Paris, 2002, pag. 25.
251
Costică Voicu – Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, București, 1999, pag. 171.
252
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – op.cit. pag. 67.
127
standardelor internaționale fiind deschise cooperării (Elveția, Luxemburg, Hong-
Kong, Singapore, Insulele Anglo-Normande, Insula Man și orașul Dublin din
Irlanda);
- grupa a doua, cuprinde 9 țări care dispun de reglementările legale, dar
sunt mai puțin cooperante (Andora, Bahrein, Gibraltar, Monaco, Macao, Malta,
Malaiezia, Bermude și Barbados);
- grupa a treia, cuprinde 25 de țări care nu dispun de reglementările
necesare și nu manifestă dorința de cooperare în plan internațional (Belize,
Costa Rica, Cipru, Liban, Liehtenstein, Panama, Anquilla, Antiqua, Aruba,
Insulele Virgine, Caymn, Cook, Marshall, Mauriciu, Antilele Olandeze, Nauru,
Nine, Nevis, Santa-Lucia, Saint-Vicent, Samoa, Scychelles, Bahamas, Turcia,
Vanautu).
Grupul G-7 a fixat câteva criterii pentru definirea centrelor off-shore
entități care atrag un volum important de activități al nerezidenților din
următoarele rațiuni: nivel scăzut de impozitare; nivel redus și flexibil de
aprobare și înregistrare; un regim redus de control asupra operațiunilor, nivel
ridicat de confidențialitate, lipsa de obligativitate a prezenței fizice a clientului
pentru înregistrare etc.
Raportul elaborat de Grupul de lucru preciza că: „existența activităților
financiare off-shore nu este contrară stabilității financiare globale, dacă aceste
sunt corect controlate iar autoritățile cooperează”.
Separat de acest studiu G.A.F.I. (Grupul de Acțiune Financiară
Internațională) creat în 1989 a stabilit o listă de 15 state și teritorii necooperante
în lupta împotriva spălării banilor, având în vedere următoarele criterii: 253 taxe
de impozitare mici sau chiar deloc; avantaje fiscale speciale pentru rezidenții
străini; confidențialitate totală și reticență totală de comunicare a informațiilor
solicitate de autorități.
Principalele caracteristici ale paradisurilor fiscale constau în: impozite
reduse, secretul operațiunilor bancare, activitatea bancară în economia
paradisurilor fiscale reprezintă segmentul cel mai atractiv pentru nerezidenți,
publicitate promoțională etc.254
Cercetările întreprinse de specialiști255 scot în evidență faptul că
paradisurile fiscale reprezintă o componentă importantă a criminalității organizate,
fiind folosite pentru spălarea banilor proveniți dintr-o mare diversitate de activități
infracționale (trafic de droguri și armament, contrabandă, evaziune fiscală etc.).
Afacerile legale și ilegale se află într-o strânsă conexiune: criminalitatea
organizată investește în afaceri legale, apoi dirijează resursele financiare
dobândite prin preluarea sub control a băncilor și societăților comerciale
253
Costică Voicu, Adriana Cameria Voicu, Ioan Geamănu – op.cit., pag. 69.
254
Jean-Louis Herail și Patrick Ramel – Spălarea banilor și crima organizată, dimensiune
juridică, Editura PUF Paris, 1996, pag., 34.
255
Emil Hedeșiu – Contracararea crimei organizate transfrontaliere – teză de doctorat, 2005,
pag. 179.
128
implicate în spălarea banilor.
„Spălarea banilor este un element fundamental al strategiei financiare
globale folosit de grupurile criminale care vizează asigurarea celor mai bune
plasamente și justificări a produsului financiar rezultat din afaceri murdare.
Acest lucru confirmă interpătrunderea puternică între economia criminală și
economia legală”.256
Spălarea de bani este un proces prin care profiturile obținute de pe urma
criminalității sunt transformate în scopul ascunderii sau mascării originilor
ilicite. Acest lucru este necesar pentru a rupe legătura dintre procesul criminal
inițial și rezultatele criminalității. Se pot identifica anumiți factori comuni cum
sunt: conversia sau transferul de proprietăți, bunuri; ascunderea sau mascarea
sursei bunului și nevoia de a recâștiga accesul la bani etc. Spălarea de bani este
un proces care presupune parcurgerea a trei stadii:
- în primul rând, profitul obținut din activități criminale trebuie spălat de
activitățile în sine;
- în al doilea rând, trebuie urmați anumiți pași pentru a masca ruta pe
care o au banii în timpul procesului de spălare;
- în final, banii proveniți trebuie să devină din nou disponibili
organizațiilor criminale.
Nu există o singură metodă de spălare a banilor murdari. Aceste metode
pot varia de la cumpărare și vinderea unui obiect de lux, până la trecerea banilor
într-o rețea complexă internațională de afaceri legale și companii „scoică”
(companii care există în primul rând numai ca entități legale fără să desfășoare
activități sau afaceri comerciale.
Operațiunile bancare tradiționale de constituire a depozitelor precum și
sistemele de transfer a banilor și creditare, oferă un mecanism vital pentru
spălarea banilor, mai ales în faza inițială de introducere a numerarului în
sistemul bancar.
Tehnicile utilizate pentru spălarea banilor sunt variate și este de
presupus că multe dintre ele sunt necunoscute specialiștilor din organele de
control financiar și antiinfracțional.
În mod esențial, tehnica de bază cuprinde trei etape succesive257:
a. Înființarea unor conturi colectoare în care se efectuează depozite
bancare ce urmează a fi transferate. Aceste conturi au rolul de paravan și, de
regulă, ele sunt înființate pe numele unor societăți comerciale fictive, motiv
pentru care sunt dificil de identificat.
b. Sumele din conturile colectoare sunt virate în conturi din țări străine,
printr-un număr de operații a căror complexitate are drept scop să împiedice
identificarea sursei reale a banilor. Pentru realizarea cu succes a acestei etape,
sunt preferate două tipuri de țări:
256
Ph. Broyer – La nouvelle economic criminelle – în volumul „Criminalitatea financiară”,
Editura D’Organisation, Paris, 2002, pag.7.
257
Idem, op.cit., pag..60.
129
 - cele care garantează secretul bancar și fac din aceasta o politică de stat
(ex. Elveția, Liechtenstein etc);
- cele aflate în dificultate economică și care fac eforturi pentru atragerea
capitalului străin (ex. țările lumii a treia și în curs de dezvoltare).
c. Investirea în afaceri ilicite a capitalului transferat și returnarea
beneficiilor care, de această dată, au aspect "curat", ceea ce justifică întregul
complex operațional.
Deși mai puțin relevante, amintim și unele tehnici secundare de spălare
a banilor cum sunt: dubla facturare, specula imobiliară simulată, câștigul dirijat
în cazinouri legal în ființate etc.
Profesioniștii care acționează în acest domeniu au capacitatea de a
exploata toate facilitățile oferite de actualul sistem financiar. Ei aleg paradisurile
financiare cele mai primitoare pentru a înființa societăți ecran care servesc la
disimularea patrimoniului a căror gestionare o asigură, fiind foarte activi în
universul financiar off-shore care este „nu numai un segment legitim al sistemului
financiar mondial, dar reprezintă el însuși un sistem dotat cu competențe
complementare care se pretează a fi manipulate de organizațiile criminale”.258
Amploarea și impactul deosebite ale acestui fenomen au provocat
îngrijorarea unor foruri statele și supra statale, între care ONU, Consiliul
Europei, O.I.P.C. – Interpol, Europol și altele, care și-a manifestat interesul
pentru elaborarea instrumentelor juridice necesare contracarării lui.
Astfel, Convenția de la Viena din 1988 care a intrat în vigoare în 1990
vizează conferirea caracterului penal activităților de spălare a banilor proveniți
din traficul de droguri, precum și facilitarea cooperării polițienești internaționale,
deoarece extrădarea este foarte dificilă în acest domeniu din cauza dublei
incriminări.
La rândul său Consiliul Europei a adoptat în 1991 o Convenție în baza
căreia se facilitează urmărirea judiciară față de beneficiarii activităților ilicite.
Convenția conține și o prevedere conform căreia „secretul bancar nu trebuie să
fie un obstacol” în calea cooperării vamale și polițienești între statele membre.
Prin aderarea la această convenție statele se obligă să furnizeze datele
necesare asupra bunurilor sau sumelor suspecte că ar proveni din acțiuni ilicite.
În același scop a fost constituit în 1989 grupul G.A.F.I. (Grupul de
Acțiune Financiară Internațională) de către cele 7 țări mai industrializate G-7)
pentru a examina măsurile care să permită lupta împotriva spălării banilor de
origine criminală prin utilizarea sistemelor bancare, în urma cercetărilor
întreprinse a difuzat un număr de 40 recomandări vizând prevenirea și controlul
spălării banilor”.
În 1989 Organizația de Acțiuni de Forță în Sistemul Financiar (F.A.T.F.)
înființată de către șefii statelor din G-7 (cele 7 națiuni puternic industrializate) a
luat în considerare mai multe moduri de prevenire a spălării banilor, iar raportul
258
Oficiul Națiunilor Unite pentru controlul drogurilor și prevenirea crimei nr. 34/35/1999
„Paradisurile fiscale, secretul bancar și spălarea banilor”, pag. 26.
130
care cuprinderea cele 40 de recomandă indica lărgirea cooperării în acest
domeniu. Membrii F.A.T.F. au devenit în prezent 28 de state, iar pentru a
asigura că recomandările vor fi implementate, mandatul acestora a fost extins
până în 2004.
Circulația electronică a banilor în afara granițelor face ca tranzacțiile
financiare să fie foarte greu de urmărit producând o serie de greutăți
autorităților care se ocupă cu respectarea legii. Pentru a combate această
problemă, spălarea de bani a fost trecută în sfera criminalității organizate, iar
autoritățile naționale de respectare a legii au fost împuternicite cu urmărirea,
stoparea și confiscarea rezultatelor actelor criminale, fiind introduse scheme de
asistență legală mutuală internațională. Mai mult constatându-se că băncile și
alte instituții financiare sunt folosite, chiar dacă nu în mod voit, ca intermediari
în transferul sau depozitarea banilor iliciți, s-au luat o serie de măsuri la nivel
național și internațional în scopul prevenirii sistemului bancar pentru a nu fi
folosit pentru spălarea banilor.
În acest scop băncile și instituțiile financiare au introdus o serie de
regimuri de auto-protejare. Inițial, efortul internațional de combatere a creșterii
activităților de spălare a banilor se adresa băncilor sub formă de coduri și reguli
de conduită interioară, și mai puțin sub forma unor reforme legislative. În anii
’80, reprezentanți ai autorităților bancare centrale din 10 state s-au întâlnit
pentru a stabili în ce mod instituțiile din care făceau parte ar putea stopa
spălarea de bani. Ca punct de pornire membrii Comisiei pe probleme de Practici
de Supervizare și Reguli Bancare, Grupul celor zece a observat că funcția
primară a autorităților de supervizare bancară este de a menține o stabilitate
financiară globală a băncilor dar și asigurarea asupra legitimității tranzacțiilor
individuale ale clienților băncilor. Mai mult, autoritățile naționale de supervizare
bancară nu au neapărat același rol și responsabilități. În anumite state,
supervizorii au responsabilități specifice. Oricum ar sta lucrurile, comisia a
înțeles că încrederea publicului în sistemul bancar poate fi zdruncinată, iar
stabilitatea sistemului amenințată, ca o consecință a asocierii dintre bănci și
activitatea criminală.
Spălarea banilor este incriminată, în prezent în legislațiile din Franța,
Australia, Canada, Italia, Marea Britanie și S.U.A., fiind pedepsită în cele mai
multe cazuri cu închisoare până la 20 de ani, confiscarea averii dobândite ilicit
și interzicerea unor drepturi.
În România, în primii ani ai tranziției spre economia de piață s-a creat
un imens capital negru, căruia i s-a încercat a i se da de către posesorii ilegali o
aparență de legalitate, deși în acești ani nu a existat nici un text de lege care să
oblige persoanele să justifice proveniența bunurilor și valorilor dobândite.
În anumite condiții, conversia valorilor sustrase din proprietatea publică
s-a făcut direct prin comercializarea lor în țară sau în străinătate, prin folosirea
sumelor obținute, pentru achiziționarea de imobile, mașini, opere de artă,
bijuterii, precum și pentru formarea capitalului necesar înființării de societăți
131
comerciale. De altfel, o caracteristică a fenomenului de spălare a banilor
murdari în acea perioadă o constituie faptul că operațiunile de convertire a
fondurilor, tranzacțiilor și comercializarea unor valori s-au efectuat în afara
structurilor financiar-bancare și de credit.259
Considerăm că absența oricăror reglementări legislative în materie de
spălare a banilor murdari, a unor dispoziții clare în domeniul financiar-bancar,
coroborate cu carențele deosebite manifestate în exercitarea controlului
financiar de toate gradele, au determinat și amplificat interesul grupurilor
organizate de infractori autohtoni și internaționali în folosirea multiplelor
metode și mijloace de spălare a banilor, începând cu procurarea ilegală a valutei
de pe piața neagră, achiziționarea de proprietăți și bunuri de valoare, investiții
de amploare și terminând cu transferurile de capital în străinătate, prin sisteme
financiar-bancare, inclusiv de către persoane suspectate că au înființat grupări
teroriste.
Abia la 17 decembrie 1998, cele două camere ale Parlamentului României
au adoptat în ședință comună o lege specială cu prevederi penale respectiv Legea
nr.21 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, promulgată la 18 ianuarie
1999, abrogată și modificată prin Legea nr. 656 din 7 decembrie 2001 pentru
prevenirea și sancționarea spălării banilor, care stabilește ce fapte constituie
infracțiunea de spălare a banilor, sancționarea acestora, procedurile de
identificare a clienților și de prelucrare a informațiilor referitoare la spălarea
banilor, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării banilor, răspunderi
și sancțiuni, etc.
În sensul Legii nr. 656/2002 constituie infracțiunea de spălare a banilor
și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani următoarele fapte:
a) schimbarea sau transferul e bunuri cunoscând că provin din săvârșirea
de infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor
bunuri sau în scopul de a tăinui sau favoriza persoana care a săvârșit
infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau
executarea pedepsei;260
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării,
a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra
acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;261
c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea
provin din infracțiuni;262

259
Ion Pitulescu – Considerații privind metodica investigării și cercetării infracțiunii de spălare
a banilor, în Revista „Criminalistica” nr. 2/2002, pag.26.
260
Art. 23 alin.1 lit.”a” din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării
banilor.
261
Art. 23 alin.1 lit.”b” din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării
banilor.
262
Art. 23 alin.1 lit.”c” din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării
banilor.
132
 d) asocierea sau inițierea unei asocieri, aderarea ori sprijinirea, sub orice
formă a unei astfel de asocieri, în scopul săvârșirii infracțiunii de spălare a
banilor se pedepsește cu închisoare până la 15 ani. Tentativa se pedepsește.
În sensul Legii nr. 656/2002 prin tranzacție suspectă se înțelege
operațiunea care, prin natura ei și caracterul neobișnuit în raport cu activitățile
clientului, trezește suspiciunea de spălare a banilor.
e) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea
provin din săvârșirea de infracțiuni.263
În depistarea și investigarea infracțiunilor de spălare a banilor un rol
important îl are Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor,
organ de specialitate cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului
României, care a fost înființat prin Legea nr. 21/18 ianuarie 1999.
Acest oficiu are ca unic obiect de activitate prevenirea și combaterea
spălării banilor, în care scop primește, analizează și prelucrează informații,
sesizând autoritățile abilitate prin lege să efectueze urmărirea penală.
De îndată ce salariatul unei persoane juridice sau fizice din cele
prevăzute la art. 8 din Legea nr. 656/2002 are suspiciuni că o operațiune ce
urmează să fie efectuată are ca scop spălarea banilor, va informa persoana
desemnată ce are responsabilități în aplicarea dispozițiilor acestei legi 264, din
cadrul persoanei juridice, care va sesiza Oficiul Național de Prevenire și
Combatere a Spălării Banilor265, care poate dispune motivat, suspendarea
efectuării operațiunii pe o perioadă de 48 de ore, iar dacă consideră ca
insuficientă această perioadă poate solicita Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Casație și Justiție suspendarea operațiunii cu cel mult 3 zile
lucrătoare, comunicând în acest sens persoanei respective decizia de prelungire
a suspendării operațiunii.
Se exceptează de la raportarea către Oficiu următoarele categorii de
operațiuni derulate prin trezoreria statului266: eliberări de sume în numerar
privind drepturile salariale, plățile efectuate către instituțiile publice, încasările
de taxe și impozite, contribuții și orice alte venituri bugetare de la persoane
fizice sau juridice inclusiv sumele în numerar depuse de către instituțiile publice
privind operațiunile prevăzute la art. 3 alin. 7 din Legea nr. 656/2002.
Oficiul poate face schimb de informații, în baza reciprocității, cu
instituții străine care au funcții asemănătoare și care au obligația păstrării
secretului în condiții similare dacă datele comunicării sunt făcute în scopul
prevenirii și combaterii spălării banilor.267
Pentru ca anchetele în cazurile de spălare a banilor și investigare a
263
Art. 23 alin.1 lit.”c” din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării
banilor.
264
Art. 14 alin.1 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.
265
Art. 3 alin.1-3 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.
266
Art. 3 alin.8 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.
267
Art. 5 alin.4 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.
133
infracțiunilor economico-financiare să fie încununate de succes, acestea trebuie
să se bazeze pe folosirea adecvată a informațiilor. Dacă mai multe cazuri de
trafic cu droguri și alte activități criminale se leagă de aceeași bancă sau de
același grup de bănci, obiectivul anchetatorilor trebuie să fie acesta bancă sau
grupul de bănci respectiv. Dificultatea constă în faptul că informațiile ce ar
permite luarea în supraveghere a băncilor, rareori sunt coroborate între ele și
analizate în comun de serviciile polițienești de specialitate și de către parchet.
În culegerea de informații și investigarea unor posibile activități de
spălare a banilor, polițiștii și procurorii investigatori trebuie să aibă în vedere
următoarele:268
a) identificarea și urmărirea tranzacțiilor de reciclare a fondurilor,
cunoscut fiind faptul că reciclarea banilor murdari se face de multe ori cu
complicitatea unor angajați din instituțiile financiar-bancare (agențiile de schimb,
serviciile de încasare a cecurilor, casieriile unor unități bancare și altele);
b) supravegherea activității desfășurate de persoane suspecte de
săvârșirea unor activități ilicite din cazinouri, societăți de pariuri, jocuri de
noroc, fără a se neglija organizatorii unor așa-zise „jocuri piramidale” de tip
„Caritas” în care se pot recicla sume considerabile în perioade scurte de timp;
c) operațiunile sub acoperire.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind combaterea
traficului și consumului ilicit de droguri, pentru prima dată s-au legalizat
acțiunile desfășurate de poliție, sub acoperire. Astfel, art. 21, prevede că
procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea
faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă necesare.
Practica polițiilor occidentale și unele acțiuni ale Poliției Române, demonstrează
că folosirea polițiștilor acoperiți, infiltrați în rețelele de traficanți sau de
reciclatori de bani este deosebit de eficientă pentru demascarea întregii rețele.
d) supravegherea electronică, autorizată de parchet și îndeosebi
interceptările telefonice, constituie tehnici eficiente de investigație asupra
reciclării

268
Ion Pitulescu – Considerații privind metodica investigării și cercetării infracțiunii de spălare
a banilor, Revista Criminalistica nr.2/2002, pag. 28.
134
 Capitolul III
TERORISMUL - DEFINIRE, ISTORIC ȘI MANIFESTARE

În opinia multor specialiști, terorismul constituie un flagel care nu va

dispărea niciodată și cu care va trebuie să ne „obișnuim” să trăim. Zilnic în
mass-media apar informații legate de săvârșirea unor acte teroriste în diverse
părți ale lumii.
Acest flagel constituie un pericol deosebit la adresa statelor și indivizilor.
Actele comise pun în dificultate, atât buna funcționare a instituțiilor statului de
drept, cât și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Iată de ce
prevenirea și combaterea acestui flagel trebuie să reprezinte o prioritate și să se
regăsească în cadrul strategiilor de securitate națională ale tuturor statelor lumii.
Gravitatea acestei amenințări constă în abilitatea organizațiilor teroriste de
a surprinde, prin dificultatea evaluării terorismului, prin valul de incertitudini și
de angoase care însoțesc acest fenomen, greu de înțeles și de explicat.
Ultimele acte de terorism au evidențiat încă o dată faptul că nici un stat,
nicio persoană nu este „scutită” de pericolul terorismului.
În opinia noastră, chiar dacă se încearcă uneori să se justifice, terorismul
nu este o reacție a celui slab împotriva celui puternic, a celui sărac împotriva
celui bogat. Scopul principal al acestor acțiuni este acela de a provoca teroare,
panică, o agresiune împotriva ființei umane, a civilizației sau a sistemelor de
valori.
Acesta a fost rolul principal al terorismului din cele mai vechi timpuri și
este posibil ca acesta să fie și pe viitor. „Fenomenul terorist este și un rezultat
al adâncirii faliilor strategice dintre civilizația democratică și civilizațiile
nondemocratice, dintre civilizația de eprubetă și civilizația încremenită în
subdezvoltare, prejudecăți și lipsă de mijloace. De asemenea, lumea civilizată
a creat un opus al său, care se dezvoltă chiar în interiorul ei, în sens negativ-
distructiv, ca un fel de cancer care-i cuprinde aproape toate structurile și
funcțiunile, manifestându-se sub forma anomiei sociale, creșterii criminalității
și inadaptării, proliferării economiei subterane și terorismului identitar și
patologic”269.
Cu ceva timp în urmă, având în vedere și relațiile cu statele arabe, în țara
noastră se considera că acest fenomen se întâmplă în alte părți ale lumii, fără a
avea puterea a ne atinge în vreun fel modul de viață și siguranța statului. Țara
noastră era considerată un stat mic, fără pretenții. Toate aceste lucruri s-au
schimbat radical odată cu aderarea României la Alianța Nord Atlantică
(N.A.T.O.) și la Uniunea Europeană (U.E.). În urma acestei acțiuni și a tratatelor

Huntington, Samuel P., Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet,
269

București, 1993, p. 83.

135
la care România este parte, suntem obligați să sprijinim și să participăm alături de
statele membre și partenere în lupta împotriva terorismului.
O caracteristică a modului de acțiune a entităților teroriste o reprezintă
faptul că nu respectă nici un fel de norme, reguli sau norme de drept în caz de
conflict armat, de drept internațional sau de etică și morală dictate de anumite
valori umane, acceptate la nivel internațional sau local în lumea civilizată.
Acest lucru micșorează gradul de predictibilitate a acțiunilor acestora și crește
pericolul acțiunilor teroriste.
În ultima perioadă, amplificarea alarmantă a acestor acțiuni, determinată
de creșterea resurselor de care dispun organizațiile teroriste (vezi Statul
Islamic), de accesul la tehnologii moderne în care informatica și chimia aplicată
dețin poziții cheie, de perfecționarea sistemului de organizare și conducere al
grupărilor teroriste, de creșterea numărului de simpatizanți existenți în statele
occidentale (și nu numai) subliniază încă o dată necesitate studierii acestor
caracteristici, a acestui fenomen de către tot personalul din cadrul structurilor de
ordine și siguranță publică. Este foarte important ca aceștia să cunoască foarte
bine procedurile și modalitățile de acțiune pentru a putea oferi încredere,
siguranță și liniște tuturor persoanelor.
Unele din aspectele care se impun din ce în ce mai pregnant pe scena
mondială este cel al legăturii indisolubile dintre terorism, traficul de droguri și
crima organizată. Terorismul, traficul de droguri și crima organizată se
intercondiționează reciproc din ce în ce mai mult, deși la început aveau
existențe complet separate270. Grupurile organizate și rețelele de crimă
organizată colaborează din ce în ce mai mult, amplificându-și capacitățile de a
provoca daune societăților democratice, atât cu arme convenționale, cât și,
foarte posibil în viitor, cu arme nucleare și de distrugere în masă, precum și alte
forme de război neconvențional (inclusiv cel cibernetic și informațional). 271 „O
asemenea apropiere se produce deja și fără tehnologie, de exemplu între baronii
drogurilor care caută să-și protejeze fermele de cultură a plantelor stupefiante și
teroriștii care au nevoie de bani pentru a cumpăra arme și pentru recrutări”.272
La nivel tactic, grupările teroriste se pot baza pe rețelele de crimă
organizată în vederea procurării de armament, iar rutele organizate de bandele
criminale pot fi foarte utile pentru teroriști. În compensație, grupările teroriste
pot antrena membrii organizațiilor criminale în folosirea armelor și explozivilor
și pot garanta libera trecere prin teritoriile controlate de ele în schimbul unei
plăți făcute de grupurile de crimă organizată.
„Dacă interacțiunea cu asociațiile transnaționale ale răufăcătorilor
funcționează suficient de bine - în special cu narcotraficanții – infrastructurile
acestor interacțiuni ar putea fi destul de solide pentru a da teroriștilor o ocazie
270
Adrian Iacob- Lupta împotriva criminalității organizate- Ed. Sitech, Craiova 2007, pag. 59.
271
Rollie Lai – Terroszists and organized crime join forces – International Herald Tribune 24
mai 2005.
272
Serge Le Doren, Philippe Rose – Cyber – Mafia – Editura Antet, 1998, pag.237.
136
veritabilă de a prolifera armele de distrugere în masă … consecințele unei
asemenea infrastructuri sunt evidente”.273
Legăturile stabilite între crima organizată, grupurile teroriste, traficul de
arme și traficul de droguri multiplică riscurile pentru securitate din fiecare țară
și din cadrul comunității internaționale. Conform Programului Națiunilor Unite
pentru controlul internațional al drogurilor „în cazul conflictului armat,
veniturile provenite din traficul ilicit de droguri servesc adesea la achiziționarea
de arme”.274
Cercetările în domeniu au scos în evidență faptul că terorismul are ca
motivație intrinsecă, interpretarea subiectivă a realității, care diferă de
percepțiile guvernelor și societăților cu care se confruntă teroriștii sau care
reprezintă motivul frustrării lor.275
La baza emergenței oricărui act terorist stă sistemul de convingeri
format din imagini, simboluri și mituri dominante, de percepții și interpretări
eronate care determină trecerea de la nemulțumire și frustrare la acțiuni violente
și speranțe de schimbare a statutului real, dar neconform al societății atacate.276
Cel mai adesea teroriștii au conștiința superiorității lor morale,
considerându-se mai sensibili, în fond niște idealiști pe care societatea nu-i
merită.277 Este cunoscut faptul că orice fenomen social nociv trebuie combătut și
eradicat prin studierea și eliminarea cauzelor care l-au generat sau îl întrețin. În
legătură cu flagelul terorismului contemporan se impune constatarea că analizând
rezultatele nenumăratelor reuniuni, întâlniri, conferințe și alte manifestări
internaționale în domeniu, inclusiv dezbaterile în cadrul Organizațiilor Națiunilor
Unite, iese în evidență faptul că preocupările pe marginea factorilor care
generează terorismul nu au dus la nici un rezultat, concluzie ce se desprinde și din
parcurgerea bogatei literaturi consacrate terorismului.278
Terorismul reprezintă una din cele mai dezbătute probleme din ultimele
decenii dar și dintre cele mai controversate. Numeroși juriști, oameni politici,
cercetători din cele mai diferite domenii (sociologi, politologi, economiști) au
căutat să identifice esența fenomenului terorist, studiindu-i cauzele, formele de
manifestare și definind trăsăturile care îl caracterizează. Escaladarea acțiunilor
teroriste în ultimii ani a fost dictată neîndoielnic de acutizarea unor probleme
economice și sociale, de rivalități naționale, dar și de persistența unor regimuri
antipopulare, care au încercat să-și mențină puterea recurgând la exces de
autoritate și chiar la violență împotriva opozanților.

273
Neal A.Poland – Terorismul și crima organizată, implicații și convergență, pag. 103.
274
Raportul Mondial cu privire la droguri din 2003.
275
Gheorghe Carp – Terorismul Internațional, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
București, 2005, pag.24.
276
Bondon Raymond – Tratat de sociologie, Editura Humanitas, București, 1991, pag. 328.
277
A.Andreescu, D.Niță – Analiză psihologică, Editura Timpolis, Timișoara, 1999, pag. 89.
278
Gheorghe Carp, op. cit., pag.26.
137
 3.1. Terorismul ca fenomen social - abordare istorică.

Legiunile romane foloseau drept tactică și strategie împotriva populației

inamice teroarea, cu scopul de a o pacifica și a o supune (pax romana).
Metodele de acest gen sunt însă mult mai vechi, întâlnindu-se la multe triburi
antice, administrația romană împrumutându-le și folosindu-le pentru atingerea
propriilor interese. „De pildă, pentru «omogenizarea» etnică, asiro-babilonienii
și egiptenii utilizau pe scară largă deportările masive de populații, fenomen
relatat nu numai de inscripții străvechi, ci îndeosebi de Vechiul Testament,
unde se arată pe larg avatarurile evreilor, dar și riposta acestora la un asemenea
«tratament» violent
Romanii au combinat metoda de «pacificare», dar și de epurare etnică
în teritoriile ocupate, cu recrutările de bărbați valizi în armată, momindu-i cu
salarii bune și acordarea de drepturi atrăgătoare după lăsarea la vatră. În timp ce
o bună parte dintre cei mai viguroși bărbați ai unei etnii, încorporată în armată,
era transferată cât mai departe de locul ei de baștină, prin deplasări militare, în
locul ei erau aduși, după același tipic, tineri ostași de alte etnii. A rezultat o
amalgamare, un amestec de popoare, finalul fiind slăbirea până la anihilare a
rezistenței acestora.
Două popoare s-au putut opune forței militare romane și terorismului
practicat de aceasta. Este vorba de geto-daci care, folosind avantajul oferit de
munți și păduri, au reușit să-i țină locului pe invadatori, ba chiar să-i forțeze la
un moment dat să se retragă peste Dunăre și de germanii învingători asupra
legiunilor romane în Pădurea Teutoburgică, oprindu-le din înaintare spre inima
teritoriilor lor.
În afara terorismului militar și a dislocărilor etnice, romanii au avut
inteligența de a îngloba în Panteonul lor religios toate zeitățile populațiilor pe
care le supuneau, evitând în acest fel și conflictele de ordin cultic.“279
Triburile barbare și romanii practicau un fel de „terorism de stat” sau
terorism al celui mai tare (dreptul celui mai puternic) prin care se obțineau
efecte spectaculoase. Răspunsul la astfel de terorism se concretiza în fugă,
supunere și uneori, răzvrătire. Revolta lui Spartacus este una din răzvrătirile
spectaculoase care au marcat epoca romană, punând în aplicare un principiu ce
a guvernat și încă mai guvernează lumea: la teroare se răspunde prin teroare,
la violență prin violență.
„De-a lungul timpului, noțiunea de terorism și-a modificat înțelesul. La
un moment dat, în Evul Mediu, cruciații, porniți să elibereze Ierusalimul și
Mormântul Sfânt din „mâinile” credincioșilor lui Muhammad, s-au văzut loviți
de împotrivirea băștinașilor, care-i socoteau pe de o parte invadatori, iar pe de
alta și „necredincioși”, deoarece creștinii nu-l venerau pe profetul lor. Cei mai

279
Gheorghe Basarabescu, Terorism, între istorie și actualitate, CLIPA, nr. 518, din 27
septembrie 2001.
138
înverșunați s-au dovedit a fi membrii sectei musulmane arabe „hashihishin”
(asasin), care ucideau fără scrupule, și creștinii, luptând până la unul, convinși
că, murind pentru credința lor religioasă, vor avea parte de Paradisul lui Allah,
fericiți veșnic și îmbuibându-se din munți de pilaf, înconjurați de cadâne.
„Asasin” a devenit de atunci, prin intermediul cruciaților, care-i considerau
pe musulmanii respectivi drept teroriști, un termen ce-a rămas ca sinonim
criminalilor ce ucid cu cruzime. Însă tot de atunci, deși religia mahomedană
interzice sinuciderea, s-a perpetuat o credință sectară, în virtutea căreia a muri
pentru Allah ar fi un gest răsplătit prin așezarea celui ce se jertfește direct în
Paradis.
Așa sa-u născut Intifada și Jihadul islamic care stau la baza terorismului
de esență arabă. Intifada și Jihadul sunt denumirile pe care le dau musulmanii
atacurilor asupra evreilor și celor pe care le susțin, indiferent de credința lor
religioasă. Aparent, un asemenea comportament intolerant pare o formă a luptei
de apărare a ființei naționale arabe, îmbrăcând conotații patriotice. Acest mod
de gândire este neconstructiv, deoarece nu se poate pune semnul egal între lupta
armată desfășurată pe timp de război de către partizani împotriva inamicului
cotropitor și terorizarea unei populații nevinovate compusă din persoane
vulnerabile (copii, femei, bătrâni) prin uciderea cu acte de cruzime deosebită în
numele unei credințe religioase.
Este interesant de observat aici două momente istorice petrecute în
secolul trecut în spațiul arab. Unul îl constituie lupta de eliberare națională a
popoarelor arabe dusă împotriva otomanilor, de aceeași religie cu ei, în timpul
Primului Război Mondial, susținuți de armata britanică de religie creștină, când
intoleranța și fanatismul confesional nu s-au manifestat, lăsând loc rațiunii.
Pe acest fond corect, arabii și-au dobândit libertatea. Al doilea moment
este marcat de manipularea sentimentului religios al arabilor de către naziști în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu scopul de a slăbi influența franco-
britanică în zonă. Exact această propagandă nazistă a deturnat spiritul pasiv al
arabilor, convinși că totul este predestinat de Allah și ce se întâmpla trebuia să
se întâmple.
Prin urmare, că lupta și împotrivirea nu-și au loc. Astfel, naziștii au
readus în actualitate mentalități de mult părăsite de arabi după cruciade și chiar
după expediția lui Napoleon Bonaparte în Egipt și Orientul Apropiat. Întărâtați
atât împotriva englezilor creștini, dar și a evreilor, fanaticii islamici arabi și nu
numai, au devenit de-a lungul deceniilor exponenții terorismului antioccidental.
Prin mimetism, terorismul apare astăzi nu numai la musulmani, dar și la
alte popoare, ca, de pildă, la japonezi, tamili, bengalezi, talibani etc., la care
sinuciderea rituală este considerată un gest de onoare și supremă jertfă.
Indiferent cum se petrece, dacă această sinucidere are ca efect asasinarea
deliberată a unor persoane nevinovate, devine un act de terorism, condamnat de
societate.
Desigur, violența naște violență sau „Cine scoate sabia, de sabie va
139
pieri!», aspect dovedit din plin de sfârșitul fiecărui terorist în parte, dar și al
grupărilor teroriste, indiferent dacă ele se numesc „brigăzile roșii”,
„mujahedini”, „aynu” sau altfel. Singura soluție valabilă pentru rezolvarea
conflictelor de orice natură este dialogul, compromisul. Din nefericire, când își
face loc terorismul, rațiunea dispare, înlocuită fiind de fanatism, de orbirea
gândirii logice și a valorilor esențiale.“280
Convenția europeană pentru reprimarea terorismului precizează, încă din
articolul 1, că „Pentru nevoile de extrădare între statele contractante, nici una
din infracțiunile menționate mai jos nu va fi considerată ca infracțiune politică,
ca infracțiune conexă la o infracțiune politică sau ca infracțiune inspirată din
mobiluri politice:
a) infracțiunile cuprinse în sfera de aplicare a Convenției pentru
represiunea capturării ilicite de aeronave, semnată la La Haye, la 16.12.1970;
b) infracțiunile prevăzute de Convenția pentru pedepsirea (sancționarea,
reprimarea) actelor ilicite îndreptate contra securității aviației civile, semnată la
Montreal la 23.09.1971;
c) infracțiunile grave constituite dintr-un atac contra vieții, integrității
corporale sau libertății persoanelor care au dreptul la protecție internațională,
inclusiv agenții diplomatici;
d) infracțiunile care comportă răpirea, luarea de ostatici sau sechestrarea
arbitrară;
e) infracțiunile comportând utilizarea de bombe, grenade, fuzee, arme
automate, scrisori sau plicuri-capcană, în măsura în care o astfel de utilizare
prezintă un pericol pentru persoane;
f) tentativa de comitere a uneia dintre infracțiunile precizate sau
participarea în calitate de coautor sau complice a unei persoane care comite sau
încearcă să comită o astfel de infracțiune.“281
Aceasta era viziunea în anul 1977 asupra terorismului, nefiind
considerat ca având o determinare politică și nefiind considerat un act politic,
deci un război, ci doar un aspect al infracționalității.
De aceea, în contextul bipolarității din timpul războiului rece, autorii
convenției au avut grijă să delimiteze actele teroriste de acțiunile politice
propriu-zise, indiferent dacă acestea din urmă erau sau nu legitime.
Cu siguranță, schimbarea viziunii asupra terorismului a fost determinată
de atacurile din Statele Unite ale Americii (S..U.A.) de la 11.09.2001.
După ce principalele ținte – Osama ben Laden - și Afganistanul, cu
centre de antrenament a teroriștilor au fost atinse, au început să apară din nou
întrebări referitoare la caracterul și natura acțiunilor de tip terorist și, în
consecință, la răspunsul statelor democratice. Astfel, s-a ajuns la concluzia că
terorismul este un fenomen mult mai complex chiar decât războiul, care trebuie

280
Ibidem.
281
Convention européenne pour la répression du terrorisme, Strassbourg, 27.01.1977.
140
studiat și aprofundat, nu doar pentru a-i limita efectele și a-i pedepsi pe cei
vinovați, ci îndeosebi pentru a-i înțelege și a-i eradica mecanismele și cauzele.
Aceasta este o concluzie foarte importantă de care trebuie să se țină
seama în analiza și combaterea acestui fenomen. „Politica lumii este dominată
nolens-volensde hotărârea S.U.A. (și a coaliției care s-a format în jurul ei) de a
eradica terorismul din lume prin operația „Justiție Infinită”282.
Problema este însă extrem de dificilă, căci nu este vorba de a deschide
unul sau mai multe fronturi militare împotriva unor națiuni vinovate, ci de
necesitatea depistării unei rețele planetare de cuiburi teroriste (depozite de
arme, locuri de antrenament, centre de informare, depozite bancare, unități
economice etc.) care formează o vastă și complexă structură multinațională ce
trebuie anihilată. La aceasta se adaugă caracterul clandestin și conspirativ.
Simpla arestare a lui ben Laden nu rezolvă problemele terorismului, căci
structurile construite vor funcționa mai departe.
Mai mult încă, încarcerarea „șefului” va provoca cert acțiuni teroriste
(tip luare de ostatici) pentru obținerea eliberării sale, lucru care va crea
dificultăți mari, în ciuda anulării principiului „zero pierderi”. Evident că, prin
fermitate și cu răbdare, terorismul mondial poate fi eradicat, așa cum a fost
lichidat cel german acum câteva decenii. Incontestabil, nota de plată va fi foarte
mare.“283
Evoluția terorismului din vremea Imperiului roman și a invaziilor
barbare, de la acte de înspăimântare a populației și de impunere a unui tip de
comportament, până la ceea ce azi numim război terorist, război care, într-o
formă sau alta, afectează întreaga planetă, este certă iar de aici rezultă o
mulțime de întrebări la care nu se poate răspunde repede și superficial. Este
adevărat că terorismul este un fenomen complex, ce are cauze profunde, ce țin
de funcționarea societății, de relațiile dintre individ, grup și societate, de
raporturile sociale și, deopotrivă, de patologia socială. Care sunt factorii care au
favorizat o astfel de evoluție? Cum au apărut? Cât sunt ei de „obiectivi“, de
necesari, de întâmplători? În ce măsură puteau fi preveniți? Cu alte cuvinte, cât
de „vinovată“ este lumea pentru propria ei terorizare?

3.2. Definiții și accepțiuni ale fenomenului de terorism.

Termenul de terorism provine din latinescul terror-terroris care

înseamnă frică, spaimă, teroare, provocate deliberat, prin acte de violență
publică. Privit din această perspectivă, terorismul nu este decât o metodă de
acțiune. o modalitate de punere în executare a unor activități infracționale prin
teroare, violență și intimidare.
Această caracterizare este nesatisfăcătoare, deoarece ea corespunde și
282
O traducere mai corectă, în sensul acțiunilor întreprinse ar fi „Justiție până la capăt“.
283
Constantin Bălăceanu–Stolnici, La judecata zilei, ziarul ZIUA din 26.09.2001.
141
criminalității de drept comun, cum ar fi violența exercitată de structurile crimei
organizate, în timp ce terorismul reprezintă un complex de activități infracționale,
săvârșite cu violență, care au drept scop atingerea unor obiective cu caracter politic.
După ce, în anul 1972, O.N.U. a realizat primul studiu asupra
terorismului, comunitatea internațională nu a putut ajunge la o definiție
universal acceptabilă cu privire la acest fenomen. Mai mult, ea nu a reușit să
ajungă la un consens în ceea ce privește măsurile necesare pentru prevenirea și
combaterea actelor de terorism. Dificultatea derivă tocmai din caracterul politic
al terorismului:
- definirea terorismului a devenit o problemă insurmontabilă datorită
existentei, pe plan internamțional, a unor poziții statale divergente cu privire la
legitimitatea organizațiilor teroriste, formula consacrată pentru a definii această
stare de fapt este următoarea: „ceea ce pentru o persoană reprezintă terorism,
pentru alta reprezintă lupta de eliberare națională”;
- punctele de vedere contradictorii sunt rezultatul conflictelor de interese
în planul politicii internaționale și al sferelor de influență regională;
- există o confuzie extremă, în plan conceptual, în definirea diverselor
forme de violență: terorism, crimă organizată, război civil, statut dictatorial;
confuzia este chiar mai mare atunci când se încearcă separarea terorismului de
mișcările insurgente ori separatiste.
Simptomatic pentru tema în discuție este și faptul că în Proiectul de
Statut privind crearea Tribunalului Penal Internațional, profesorul Cherif
Bassiouni, președintele Asociației Internaționale de Drept Penal, în enumerarea
făcută infracțiunilor ce ar putea face obiectul de activitate al unui asemenea
tribunal, nu include terorismul, ci doar anumite acte de terorism284.
Dincolo de dificultățile de ordin conceptual și metodologic pe care le
presupune terorismul ca fenomen social și politic, considerăm că o definiție
acceptabilă se poate elabora.
O primă încercare de definire a terorismului găsim în "Convenția pentru
prevenirea și reprimarea terorismului" adoptată la Geneva în 1937 la a cărei
elaborare și-a adus o contribuție importantă profesorul și juristul român
Vespasian Pella.285 Prin această convenție se stabilește că sunt considerate acte
de terorism internațional:
 atentatele împotriva vieții și sănătății șefilor de state și a persoanelor
ce ocupă funcții de stat;
 actele diversioniste îndreptate împotriva bunurilor de stat sau publice;
 faptele care pun în pericol mai multe vieți omenești;
 confecționarea, păstrarea sau aprovizionarea cu arme și alte mijloace
teroriste;
 falsificarea, introducerea și cedarea de pașapoarte false și alte
284
Draft Statute - International Criminal Tribunal - Cherif Bassiouni. A.I.D.P. 1992.
285
Convenția pentru prevenirea și reprimarea terorismului, Geneva 1937.
142
asemenea documente în scop terorist;
 pregătirea de acte teroriste, instigarea la terorism și ajutarea sub orice
formă a teroriștilor.
Cu toate, că, într-o anumită măsură terorismul și-a schimbat de-a lungul
timpului strategiile și mijloacele de acțiune, principalul său obiectiv a rămas
același, respectiv influențarea deciziilor politice ale guvernelor prin utilizarea
sistematică și persistentă a violenței și a amenințării cu violența.286
Pe parcursul timpului s-a conturat tot mai mult ideea că, din punct de
vedere juridic, terorismul constituie o infracțiune internațională a cărei
combatere implică o participare activă a tuturor statelor, în măsură să asigure nu
numai cooperarea lor pe plan penal, dar și eradicarea cauzelor acestui fenomen,
prin studierea și analizarea atentă a împrejurărilor care îl generează sau
favorizează, în scopul adoptării unor măsuri eficiente care să-l combată.
Ca o consecință a atentatelor teroriste din S.U.A., în 11 septembrie
2001, în cadrul ONU, a fost constituit un Comitet de luptă împotriva
terorismului prin Rezoluția nr.1373/2001, adoptată la 28 septembrie 2001, care
a definit cadrul general al luptei comunității internaționale împotriva acestui
flagel și s-a creat un mecanism de punere în aplicare a recomandărilor
Consiliului de Securitate.
Prin această Rezoluție Consiliul de Securitate a decis ca toate statele
membre să prevină și să suprime finanțarea actelor de terorism.287
Rezoluția nr. 57/27 a Adunării Generale a ONU din 19 noiembrie 2002
a salutat eforturile de implicare în lupta împotriva terorismului ale Departamentului
pentru Prevenirea Terorismului (Terrorism Prevention Branch) din cadrul
Centrului pentru prevenirea Crimei Internaționale și ale Biroului pentru Controlul
Drogurilor și Prevenirea Crimei din Secretariatul ONU. În acest sens, este apreciată
publicarea de către Secretariatul ONU a volumului intitulat „Legi și reglementări
naționale asupra prevenirii și suprimării terorismului internațional”.
La 13 aprilie 2005 Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 59/290 a
adoptat „Convenția Internațională pentru Suprimarea Actelor de Terorism
Nuclear” deschisă pentru semnare de la 14 sept. 2005 până la 31 decembrie
2006.
În România s-a abordat pentru prima dată juridic problematica
terorismului aerian în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141 din 25 oct.
2001 care în art.1 prevede că reprezintă acte de terorism următoarele infracțiuni:
omorul; lipsirea de libertate în mod ilegal; comunicarea de informații știind că
aceste sunt false, dacă prin acest fapt se periclitează siguranța zborului
aeronavelor, folosirea fără drept a oricărui dispozitiv, armă sau substanță, în
scopul producerii unui act de violență asupra unei persoane aflate pe un
286
Ion Bodunescu – Flagelul terorismului internațional, Editura Militară, București, 1989, pag.
187-189.
287
Costică Voicu, Mircea Ionescu – Terorismul aerian, Editura Prouniversitaria, București,
2006, pag. 154.
143
aeroport care deservește aviația civilă, săvârșirea oricărui act de violență fizică
sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor
sau în pregătire pentru zbor etc.
Noul Cod penal al României, Legea nr. 286/2009, publicat în Monitorul
Oficial al României nr. 575/2004 la Titlul IV – Crime și delicte de terorism –
definește actele de terorism la art. 295 de aceiași manieră ca și Ordonanța de
Urgență nr. 141/2001.
Terorismul este o formă de manifestare a violenței, un fenomen care
presupune folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace de natură să
provoace teroarea. Termenul de terorism provine din latinescul "terror-terroris"
care înseamnă frică, spaimă, teroare provocate prin acte de violență publică.
Terorismul reprezintă un complex de activități infracționale săvârșite cu
violență, care au drept urmare atingerea unor scopuri politice, materiale sau
religioase.288
Cu privire la conceptul de terorism există controverse, cei mai mulți
analiști consideră că orice act de violență poate fi inclus în această denumire de
terorism, pe când alții consideră că într-un act revoluționar nu poate fi vorba de
terorism.289 Una din definițiile avansate de analiști consideră că: „Din punct de
vedere sociologic, teroarea este reprezentată de o persoană, un lucru sau o
acțiune care provoacă o frică ori o suferință intensă, cu scopul de a intimida sau
produce panică, acționând ca o armă sau strategie politică. Din punct de vedere
politic, scopul terorismului este acela de a intimida și dezorganiza guvernul prin
frică, astfel determinând schimbări politice."
Un alt analist apreciază că „terorismul este cea mai imorală formă de
violență organizată".290
Definit de unii autori ca un „război ascuns nedeclarat” 291 sau „conflict de
mică intensitate cu obiectiv limitat” 292, acest flagel al lumii contemporane a
depășit stadiul improvizațiilor, al unor simple asasinate sau atentate cu bombe.
Manifestările sale violente precis orientate și foarte bine organizate, creează o
psihoză paralizantă a terorii în rândul populației, atât în timp de pace, în situații
de criză sau în caz de război.293

288
Raportul OIPC – Interpol din 1988 privind terorismul și criminalitatea.
289
Gh.Pele și Ioan Hurdubaie – Interpolul și criminalitatea internațională, Editura Ministerului
de Interne, București, 1983, pag. 55.
290
Tackrah John Ricard – Enciclopedia terorismului și violenței politice, 1999, pag.31.
291
Curtis F.Jones – Terorismul: cauze și remedii, Editura Focus Security, 2001, pag.15.
292
Tackrah John Ricard, op.cit., pag. 24.
293
Gheorghe Carp – Terorismul internațional, Editura M.A.I., București, 2005, pag.52.
144
 Criterii de clasificare a terorismului
Din punct de vedere al întinderii formei de manifestare și compoziției lor:
a) Terorismul național sau intern294
Dacă pregătirea actului terorist, executarea și consecințele pe care le
produce își limitează aria între granițele unei singure țări se poate vorbi de acest
tip de terorism. El se poate manifesta cel mai adesea sub forma terorismului
politic și social, dar poate îmbrăca și pe cea a terorismului de drept comun. Se
poate constata că activitatea infracțională a terorismului se îndreaptă direct contra
ordinii publice. Autorii urmăresc un atentat la ordinea publică dând naștere unei
atmosfere de îngrijorare și unei stări de teroare. Pentru a-și atinge scopul autorii
folosesc mijloace care să creeze spaima asupra populației prin atentate contra
vieții, sănătății sau liniștii adversarilor săi, pe care îi alege dintre persoanele ce
dețin o funcție importantă în viața publică.295 Există organizații teroriste naționale
ai căror membri aparțin unei singure națiuni, indiferent dacă sfera de acțiune se
limitează numai la țara respectivă ori depășește granițele acesteia (ETA, IRA).
b)Terorismul internațional. În cazul acestui tip săvârșirea și efectele
actelor teroriste se prelungesc pe teritoriul mai multor state. Acest tip de
infracțiune se caracterizează printr-un element de extraneitate (pregătirea și
executarea infracțiunii, subiectele sale active sau pasive, mobilul, mijloacele de
înfăptuire ale autorilor interesează mai multe state).
c) Terorismul transnațional este o nouă formă întâlnită în literatura de
specialitate, în special după 1970, dar care aproape se confundă cu terorismul
internațional, deoarece deosebirea constă în faptul că autorii actelor teroriste
sunt autonomi față de orice stat (Carlos „Șacalul”).
După scopul acțiunii296
a) Terorism de drept comun, caracterizat prin folosirea violenței pentru
realizarea scopului propus în cadrul căruia se comit infracțiuni obișnuite (șantaj,
crime, răpiri etc.), fapte ce intră sub incidența legii penale. Această formă de
terorism constă, în esență, într-o acțiune violentă sau de intimidare comisă de
un individ sau un grup de persoane, în scop de extorsiune sau răzbunare, ori
pentru obținerea unor avantaje materiale sau morale imediate.297
b) Terorismul social, care urmărește schimbarea orânduirii sociale
dintr-o țară; impunerea unei anumite ideologii, doctrine sociale și chiar
economice. Spre finele secolului al XIX-lea în Rusia, America de Nord, Franța
și chiar Anglia, acționau o serie de grupări anarhiste, care căutau să-și impună,
prin acțiuni teroriste convingerile. Caracteristic acestui fel de terorism este
faptul că el nu depășește granițele țării respective.
294
Stângaciu Stan – Strategia combaterii terorismului și diversiunii, Editura MI, București,
1996, pag.42.
295
Costică Voicu, A.Andreescu și O.Burcin – Siguranța Națională și Ordinea Publică, Editura
Artprint, București, 2002, pag. 32.
296
Tackrah John Ricard – Enciclopedia terorismului și violenței politice, 1999, pag.31.
297
Gh.Carp – Terorismul internațional, Editura MAI, București, 2005, pag. 34-35.
145
 c) Terorismul politic, în cadrul căruia toate actele teroriste sunt
îndreptate, de regulă, contra statului și organelor sale reprezentative și implică
manifestarea unei terori organizate. Astfel, se pot menționa atentatele împotriva
șefilor de state și guverne ori a altor personalități politice, actele de diversiune,
comploturile etc. În general, acest gen de terorism are următoarele scopuri:
ruperea relațiilor pașnice dintre state sau agravarea acestora când s-a ajuns la
anumite neînțelegeri; răsturnarea orânduirii politice a unui stat; înlăturarea unor
oameni politici, în interesul anumitor cercuri; influențarea politicii interne sau
externe a unui stat.
d) Terorismul de stat, constituie forma cea mai gravă fiind folosit ca
instrument de politică guvernamentală, fie internă, fie în relațiile cu alte state.
Realitatea a demonstrat că acest gen de terorism există atât în plan național, prin
politica de forță a unor guverne dictatoriale față de masele populare, partidele și
organizațiile democratice, cât și pe plan internațional, prin acțiunile de
amenințare cu folosirea violenței, actele de teroare exercitate de către un stat,
materializate în atacuri armate, bombardarea și mitralierea populației civile,
producerea de distrugeri, toate acestea vizând impunerea prin forță a voinței
politice a unui stat asupra altuia sau obținerea de avantaje de ordin economic,
politic, social ori teritorial.
După principalele cauze care îl generează terorismul se împarte în:298
a. Terorismul rasist care a apărut în SUA la jumătatea secolului 19 și
care era reprezentat de organizația "Ku-Klux-Klan", care deși a fost interzisă în
1960, continuă să existe în clandestinitate, iar acțiunile teroriste creează un
sentiment de teamă în comunitățile negrilor de pe întreg teritoriul SUA.
De asemenea terorismul rasist provocat de politica de apartheid a
guvernului Sud-African, care a provocat valuri de teroare în rândul luptătorilor
pentru eliberarea națională.
În slujba Partidului Național de guvernământ, au fost angajate bande de
mercenari, transformate în grupări teroriste, care au generat un adevărat val de
teroare împotriva luptătorilor pentru eliberarea națională și a majorității negrilor.299
b. Terorismul extremist-naționalist, anarhist300, care în general își limitează
aria în interiorul unei singure țări. Manifestările de violență sunt consecința
concepțiilor anarhiste, naționaliste sau extremiste. Semnificative sunt acțiunile
organizațiilor teroriste palestiniene (Septembrie Negru, Hezbolah, El Fatah), ale
organizației teroriste armene ASALA (Armata secretă pentru eliberarea Armeniei),
în Italia (Brigăzile roșii, Deșteptarea dreptei italiene. Ordinea nouă. Avangarda
națională, Prima linie etc), de asemenea Armata Roșie japoneză, Armata roșie
germană, grupurile Tupamaros și Monteneros din America Latină și altele.
c.  Organizații teroriste separatiste și de eliberare națională. În Spania,
298
Ion Suceavă și Florian Coman – Criminalitatea și organizațiile internaționale. Editura
Romcartexim, București, 1997, pag. 45-46.
299
J.Stern – The ultimate terorist, Harward University Press, SUA, 2000, pag. 21.
300
Gh.Carp – Terorismul internațional, Editura M.A.I., București, 2005, pag.41.
146
actele teroriste desfășurate de organizația paramilitară Bască ETA (Țara Bască
Liberă), îndreptate împotriva autorităților spaniole, și obiectivelor turistice, în
Irlanda, activitățile teroriste desfășurate de IRA (Armata Republicană Irlandeză)
în Franța (Frontul de eliberare a Corsicii și Frontul de eliberare a provinciei
Bretagne).
d. Terorismul neofascist (neonazist). Grefat pe fondul unor situații
internaționale complexe și contradictorii, neofascismul, ca manifestare politică
și ideologică a extremei drepte, încearcă astăzi să reactualizeze cultul violenței,
îndemnând la nesocotirea drepturilor legitime ale popoarelor, la amestecul în
treburile interne ale statelor, la acțiuni de forță, de natură să pericliteze climatul
internațional.301
Organizațiile neofasciste au o arie vastă de răspândire, ele acționând nu
numai în țările care au cunoscut nemijlocit regimuri fasciste, și paradoxal
proliferează și își intensifică activitatea în țări tradițional inamice ale
fascismului, precum și în țări victime ale agresiunii naziste.302
e. Terorismul de nuanță fundamentalist–religioasă. Deși pare nefiresc
totuși terorismul a devenit un mijloc și o metodă de acțiune chiar și pentru grupări
și organizații care se pretind a avea un caracter defensiv, religios 303. Specialiștii în
domeniu vorbesc tot mai mult despre răspândirea fundamentalismului islamic în
lume. Dată fiind periculozitatea actuală a fanatismului religios musulman și
sporirea actelor teroriste comise de organizațiile extremiste de nuanță islamică,
statele lumii și chiar unele țări arabe sunt preocupate de combaterea acestui flagel.
În acest sens, experții în materie vorbesc, în ultima perioadă de timp, despre
grava amenințare mondială reprezentată de către ofensiva fundamentalismului
islamic, în componența sa militant-teroristă.
Din punctul de vedere al tacticii folosite de organizațiile teroriste se
remarcă două tipuri de operațiuni:
a) acțiuni în care teroriștii își iau măsuri pentru a scăpa cu viața după
consumarea atentatului, prin luarea de ostatici, deturnarea de aeronave,
operațiuni însoțite de părăsirea teritoriului în care au acționat.
Pentru executarea acestor activități teroriștii folosesc astăzi echipamente
moderne (bombe cu explozie întârziată, gaze toxice, explozivi, trimiteri poștale
explozive sau cu substanțe toxice etc.).
b) misiunile sinucigașe ori kamikadze, cum s-a întâmplat în cazul
atentatului terorist din America la World Trade Center din 2001 sau cel de la
Teatrul Mare din Moskova din 2002.
După modalitatea de comitere304
a) Terorismul direct, în care atacul vizează scopul propus, acesta fiind
301
Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară: Securitate națională, politică de
apărare și istorie militară la sfârșit de mileniu, colectiv, București, 2000.
302
Andreescu Anghel – 11 septembrie 2001, provocarea secolului XXI în materie de terorism,
București, 2002, pag.96.
303
Gh. Carp – Terorismul internațional, Editura MAI, București, 2005, pag.43.
147
chiar obiectul actului terorist (producerea de explozii, incendii, deturnări de
aeronave, răpirea de personalități, luarea de ostateci etc.).
b) Terorismul indirect, prin care actele de terorism se comit folosind
mijloace și procedee de acțiune indirecte, care conduc la atingerea scopului
urmărit ori concură la realizarea acestuia (plasarea de dispozitive explozive,
expedierea de scrisori și colete capcană, infestarea mediului, dereglarea
sistemelor electronice etc.).
c) Terorismul psihologic, care se manifestă îndeosebi prin amenințări
anonime sau semnate, privind iminența unor acte teroriste împotriva unor
obiective, fenomen existent zilnic în tot mai multe state din lume.
d) terorismul electronic sau informațional. Sistemul de calculatoare oferă,
în prezent, oportunități noi, unele chiar sofisticate, de încălcare a legilor și creează
un potențial ridicat de comitere a unor tipuri de infracțiuni. Deși societatea, în
ansamblul ei, plătește pentru toate daunele cauzate de „criminalitatea informatică”,
aceasta continuă să se bazeze pe sistemele computerizate în toate domeniile vieții
sociale (controlul traficului aerian, al trenurilor și metroului), coordonarea serviciilor
medicale și a securității naționale etc. O singură breșă realizată în operarea acestor
sisteme poate pune în pericol vieți omenești, ceea ce denotă faptul că dependența
societății de sistemele informatice a căpătat o dimensiune mult mai profundă decât
cea intuită inițial.305
De remarcat este faptul că ultimele rapoarte F.B.I., C.I.A., O.I.P.C. –
INTERPOL și EUROPOL din ultima perioadă de timp evidențiază o creștere
alarmantă în cazul folosirii sistemelor de computer și a Internet-ului de către
grupările teroriste.306

3.3. Grupări teroriste - mod de acțiune și zone de influență

Statul Islamic în Irak și Levant

Abreviat inițial S.I.I.L., iar în ultima perioadă I.S.I.S) este o grupare
sunită insurgentă afiliată al-Qaida, activă în Irak și Siria și un stat islamic
nerecunoscut cu capitala la Ar-Raqqah, în Siria. Din 2010, SIIL este condus de
Abu Bakr al-Bagdadi. SIIL controlează zone din Siria, Irak, Turcia și Liban.307
Cronologie: în aprilie 2013, Abu Bakr al-Bagdadi anunța că Statul
Islamic în Irak (ISI, organizația Al-Qaida din Irak) și Frontul al-Nusra (grupare
jihadistă activă în Siria) ar fuziona pentru a forma Statul Islamic în Irak și
Levant. Frontul al-Nusra a refuzat să adere la noua entitate și cele două grupări
au acționat separat, iar din ianuarie 2014 se află în conflict armat.
304
Stângaciu Stan – Strategia combaterii terorismului și diversiunii, Editura Ministerului de
Interne, București, 1996, pag.27.
305
Luca Iamandi, Emil Stan și George Țical – Infracționalitatea informatică, Editura Armand,
Ploiești, 2004, pag.68.
306
Gh.Carp – Terorismul internațional, Editura M.A.I., București, 2005, pag.47.
307
www.wikipedia.ro;
148
 SIIL a contestat autoritatea conducătorului Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri,
respingând solicitarea lui al-Zawahiri de a se concentra doar asupra Irakului și
de a lăsa Siria Frontului Al-Nusra.
Charles Lister, cercetător la Brookings Doha Centre, estimează că
organizația are cca. 5-6.000 de combatanți în Irak și cca. 6-7.000 de combatanți
în Siria, cifre care nu pot fi coroborate cu alte surse.
La 15 iunie 2014, SIIL controla nordul Irakului și se afla la 100 de km
de Bagdad, după ce anterior au capturat orașe ca Mosul, Raqqa, Deir al Zawr,
Ramadi sau Fallujah. SUA pregătesc o nouă intervenție militară în Irak ca
urmare a escaladării evenimentelor.
La 16 iunie 2014, ultimul oraș căzut în mâinile SIIL era Tal Afar.
Pe 29 iunie, SIIL a anunțat restabilirea Califatului islamic, primul după
abolirea, în 1922, a celui rezultat din Imperiul Otoman.
În iulie 2014, creștinii irakieni au început să părăsească în masă orașul
Mosul, după ce în ultima perioadă militanții SIIL i-au amenințat că îi vor omorî
dacă nu se convertesc la Islam sau dacă nu plătesc o taxă de protecție.
Tot în iulie 2014, Al-Qaeda s-a dezis de SIIL, spunând că noul stat
islamic din Irak încalcă legile sharia și este deviant. Pe 24 iulie 2014, SIIL a
emis un decret prin care impune mutilarea organelor genitale, la femeile cu
vârste cuprinse între 11 și 46 de ani. În august 2014, un britanic fanatic -militant
jihadist SIIL- a executat prin decapitare pe James Foley, un jurnalist american.
Anteriror, SUA au trimis trupe speciale în Siria pentru a-l salva pe Foley, dar
misiunea acestora a eșuat.
SI a proclamat Califatul Islamic având ca lider sau calif pe al-Bagdadi
(califul considerat succesor al profetului Mohamed), iar puterea sa a crescut
considerabil mai ales odată cu preluarea orașelor Tikrit și Mosul din Irak,
Palmira din Siria aspect ce demonstrează ambițiile liderului de a nu se limita
doar la Siria și Irak. Conform BBC, Al Bagdadi a promovat tot mai mult ideea
Statului Islamic, instigând musulmanii din întreaga lume să se alăture SI, în
același timp afirmând că „Irakul nu este pentru irakieni cum nici Siria nu este
pentru sirieni, ci pentru musulmanii din întreaga lume”, ceea ce indică destul de
clar faptul că Statul Islamic nu are limite de expansiune.
Se estimează că, anual Statul Islamic are la dispoziție venituri de
aproximativ 800 de milioane de dolari venituri realizate în principal din
vânzarea de petrol și taxe (taxarea oamenilor, a rutelor de transport, )încasări
din răpiri sau răscumpărări).

Al-Qaeda (Baza)
Liderul: Osama bin Laden (ucis la data de 02.05.2011 de către forțele
speciale americane în localitatea Abbottabad, Pakistan)
Cauza: să atace S.U.A. și interesele sale și au ca ultim scop crearea unui
guvern pan-islamic bazat pe legea islamică (Sharia) sub un singur lider numit
Prințul celor care cred.
149
 Baza: inițial în Afganistan cu celule independente și afiliate care
operează în Europa, Africa de Est, în Asia de Sud-Est și Asia Centrală și în
America de Nord.
Finanțarea: moștenirea lui bin Laden, afaceri legale și ilegale, acțiuni
de caritate islamice, contrabandă și alte crime mărunte.
Baza de recrutare: C.I.A. estimează că al Qaeda se poate baza pe
sprijinul a aproape 6-7 milioane de musulmani din toată lumea, dintre care
120.000 ar putea să fie doritori să recurgă la lupta armată.
Al-Qaeda (termenul arab pentru „Bază”) a devenit sinonimă cu
terorismul internațional după ce a fost identificată ca fiind responsabilă pentru
atacurile din 11.11.2001 împotriva S.U.A. În ciuda operațiunilor militare
americane aflate în desfășurare în Afganistan cu scopul de a slăbi infrastructura
grupului și a taberelor de antrenament, și în ciuda efortului coaliției să-i
deconspire, să-i elimine și să-i închidă pe membrii săi, celulele independente
conectate la rețeaua teroristă continuă să comită atacuri împotriva S.U.A. și a
aliaților săi.
Al-Qaeda a început ca Biroul de Informații Afgan. Cunoscută și sub
numele de MAK (de la numele arab Maktab al Khidmat lil Mujahidin al-Arab),
această organizație a fost înființată în Peshawar (Pakistan) în 1984 de bin Laden
care provenea dintr-o importantă familie saudită care se mutase acolo din
Yemen în anii 1930 și mentorul său, șeicul dr. Abdullah Azzam (un palestinian
iordanian), pentru a-i aproviziona pe acei străini în special arabi care luptau
alături de rezistența afgană în războiul împotriva forțelor de ocupație ale
U.R.S.S. MAK a înființat case de oaspeți și tabere de antrenament pentru acești
luptători străini și a distribuit ajutoare în valoare de 200 milioane de dolari în
Orientul Mijlociu și de Vest (în special american și britanic) celor care erau
implicați în efortul antisovietic în Afganistan.
Până în 1988 MAK ai cărui lideri lucrau în strânsă legătură cu
InterServiciile Pakistanului s-a implicat în Al Qaeda. Azzam, pe atunci liderul
spiritual al grupului, a fost ucis într-un atac cu bombă un an mai târziu în
Peshawar, alături de cei doi fii ai săi. Acest fapt l-a lăsat pe bin Laden (care,
înainte se despărțise de Azzam datorită diferențelor de opinie privind modul în
care MAK/Al Qaeda se va implica și a fost suspectat de câțiva că ar fi implicat
în uciderea lui) să se ocupe de Al-Qaeda, pe care, apoi, el a început să o
modeleze după voința sa. Spre deosebire de Azzam, bin Laden vedea Al Qaeda
ca o forță internațională și nu avea nici un fel de scrupule în a ataca dușmani
noncombatanți. După ce a folosit fonduri din propria moștenire (estimată de
către elvețieni la 250 - 300 milioane de dolari), bin Laden a înființat mai multe
tabere de antrenament și o infrastructură logistică și socială extinsă sub
protecția regimului Taliban din Afganistan.
La aceste tabere de antrenament și printr-o serie de misive pe casete
video care erau distribuite în toată lumea arabă, bin Laden făcea apel pentru
înființarea unui Califat panislamic, un sistem de guvernare antic bazat pe legea
150
Islamică (Sharia) condus de un singur lider numit Prințul celor care Cred. El a
încurajat și alte grupuri teroriste din întreaga lume musulmană, dând deseori
declarații în care laudă atacurile teroriste individuale fără a-și asuma în mod
direct responsabilitatea pentru ele.
La început principalii oponenți ai lui bin Laden erau guvernele seculare,
adesea corupte din lumea arabă, în special acelea din Egipt, Arabia Saudită. Astfel
de regimuri „nonislamice” și alte influente, ca cele Vestice și nonmusulmane,
făceau parte dintre primele ținte de atac ale grupării. În mod special, bin Laden și
alți lideri importanți ai Al-Qaedei făceau apel pentru eliberarea celor trei locuri
sfinte ale islamului: Ierusalimul, Mecca și Medina. Ei sunt în continuare furioși din
cauza prezenței militare americane în Orientul Mijlociu, în special în Arabia
Saudită și de cooperarea (așa zis tacită) între guvernele arabe și S.U.A. privind
problemele din Orientul Mijlociu.
În timpul anilor 1990, mandatul lui bin Laden de a purta jihadul
(războiul sfânt) a început din ce în ce mai mult să se învârtă în jurul țintelor
americane, fie că era vorba de civili sau de militari, pe care îi considera vinovați
pentru ceea ce, numea el, statul secular, corupt al lumii arabe. În februarie 1998,
bin Laden a emis o regulă religioasă (fatwa) de la noua organizație umbrela
înființată „Frontul Islamic al Lumii pentru Jihadul Împotriva Evreilor și
Cruciaților” care făcea apel la musulmani să-i ucidă pe cetățenii S.U.A. și ai
aliaților săi. Între timp, Al Qaeda a continuat să se infiltreze și să se unească cu
un număr mare de organizații teroriste islamice din toată lumea. Acest amalgam
de celule teroriste, semi-incluse, internaționale au crescut incluzând aproape
fiecare grupare teroristă afiliată care avea un dinte împotriva S.U.A. și a
aliaților săi, și pe care autoritățile încearcă acum să le oprească. Natura specială
a acestei rețele teroriste face ca acest scop să pară o muncă de Hercule.
Pe când Al-Qaeda a încercat să fie foarte selectivă în ceea ce privește
membrii săi, permițând numai celor capabili și mai credincioși dintre operativi
să devină membri deplini, apelul pentru jihad este valabil pentru toți
musulmanii. Cu toate că rețeaua de celule teroriste are un lider stabilit și o
structură de comandă, nu este necesară aprobarea de la vârf pentru a comite un
act terorist în numele Al-Qaedei. Militanții care operează în interiorul structurii
Al-Qaedei sunt divizați în celule active, mici și independente. Aceste celule pot
primi ordine și sprijin financiar de la locotenenții de frunte ai grupării sau pot
să-și strângă și să-și plănuiască operațiunile singure. Manualele de pregătire
obținute de guvernul S.U.A. arată că Al-Qaeda a antrenat operativi în tactici de
război care includ de la atacuri sinucigașe cu bombă și asasinări până la
folosirea armelor chimice și a explozivilor.
Anterior atacurilor de pe 11 septembrie, Al Qaeda a fost identificată ca
fiind responsabilă pentru o serie de atacuri din ultimele decade, printre care se
numără și bomba de la USS Cole de pe coasta Yemenului în 2000; atacurile cu
bombă simultane asupra ambasadelor S.U.A. din Dar el Salaam-Tanzania și
Nairobi-Kenya din 1998; distrugerea Turnurilor Khobar din Arabia Saudită în
151
1996; tentativa de asasinare a președintelui egiptean Hosni Mubarac în 1995;
atacul cu bombă de la Worl Trade Center în 1993.
Al Qaeda a avut legătură cu o serie de atacuri în întreaga lume, printre
care se număra amplasarea bombelor la două cluburi de noapte în Bali,
Indonezia, atacul asupra soldaților americani care conduceau exercițiile din
Kuweit; distrugerea unui hotel deținut de un israelian și încercarea de a doborî
un jetliner El-Al prin folosirea rachetelor sol-aer, ambele în Kenya. Citând
aceste atacuri recente, directorul CIA, George Tenet i-a avertizat pe oficialii
S.U.A. la sfârșitul lunii octombrie 2002, că în ciuda progresului făcut în a
anihila-o, Al-Qaeda este încă activă urmărind să atace valorile americane. O
problemă în urmărirea militanților Al Qaeda a reprezentat-o abilitatea lor de a
se muta și regrupa în afara Afganistanului. De exemplu, se crede că la ora
actuală Al Qaeda operează sub aceeași infrastructură și comandă în zona Mirim
Shah din nordul Pakistanului care a fost folosită și în Afganistan. Alte rapoarte
recente sugerează că Al Qaeda chiar încearcă să se mute înapoi la prima sa bază
de-a lungul graniței afgane.
Pe când rețeaua Al Qaeda s-a confruntat cu o lovitură serioasă datorită
operațiunilor militare din Afganistan și eforturilor unite ale guvernelor din
întreaga lume, tot aceste eforturi au determinat gruparea să se divizeze în celule
și mai mici pe tot cuprinsul lumii. Deși este posibil ca, la ora actuală, să abia o
capacitate limitată de a comite atacuri teroriste la scară mare aceste celule sunt,
din aceeași cauză, și mai greu de detectat și de eliminat. Ele pot opera total
independent, organizând atacuri după propria lor voință și in concordanță cu
propriul program fără nici un fel de telecomunicații care de obicei avertizau
autoritățile de atacurile iminente.
Același lucru este valabil și pe frontul financiar. Măsurile internaționale
pentru a stopa valul de finanțări teroriste au avut succes în sectorul financiar
oficial. Milioane de dolari din conturile care aveau legătură cu terorismul au
fost confiscate sau înghețate, dar acest lucru a determinat Al Qaeda să se
diversifice. De exemplu, gruparea a schimbat valuta cu aurul și diamantele, care
sunt mai ușor de ascuns și de trecut ilegal peste graniță si a căpătat mai multa
încredere in transferurile de bani neoficiale, cunoscute ca hawalas (modalitate
de nereperat). Celulele sunt și ele capabile să strângă fonduri în mod independent
prin afaceri legale și ilegale, prin traficul cu droguri sau alte crime neînsemnate.
Ofensiva condusă de S.U.A. împotriva Al-Qaedei se bucură de ceva succes.
Conform CIA, de la atacurile din 11.11.2001 peste 3000 de militanți Al Qaeda au
fost arestați, și mai mult de o treime din liderii de vârf ai grupării au fost uciși sau
capturați. Organizația și-a pierdut, de asemenea, taberele de antrenament din
Afganistan ca rezultat al campaniei aliaților, care a durat un an. Totuși, astfel de
succese nu pot face față, după cum se vede, grupării rămase activă și, conform
raportului U.N., a avut sigur legătură cu cel puțin șapte incidente teroriste între 9
august și 28 noiembrie 2002. Aceste incidente au avut loc departe în Filipine, în
afara coastei Yemenului, în Kuweit, Indonezia, Rusia și Kenya, arătând că
152
organizația lucrând deseori în legătură cu contactele și susținătorii săi locali, mai
deține încă capacitate operațională și posibilitatea de a ajunge oriunde pe glob.
Astfel, amenințarea atacurilor Al-Qaedei împotriva valorilor S.U.A. din afara țării
reprezintă încă o grija importantă a oficialilor americani. Posibilitatea unei alte
lovituri pe pământul american rămâne încă mare.

Hezbollah
Cunoscută și sub denumirea de: Hizballah; Jihadul Islamic; Organizația
Justiției Revoluționare; Organizația celor Opresați de pe Pământ; Jihadul Islamic
pentru Eliberarea Palestinei
Organizare și conducere. Hezbollah este o organizație shiită cu baza în
Liban, dedicată scopului de a alunga Israelul din Liban și Palestina. Aripa sa
militară este cunoscută sub numele Mișcarea de Rezistență Islamică (un nume
folosit și de unitățile militare HAMAS). Hezbollah s-a transformat într-o forță
culturală și politică puternică în Liban, conducând spitale, școli, având și un
post de televiziune propriu.
Principalele baze de antrenament ale grupării se află în Valea Bekka din
partea de sud a Libanului. Menține contacte strânse cu suburbiile sudice și
vestice ale Beirutului. Membrii activi înarmați sunt estimați cam la 1000 de
persoane; grupul se bucură de un sprijin deosebit de mare din partea populației
shiite din Liban.
Hezbollah a încercat să se reînnoiască ca partid politic legitim în Liban
și și-a caracterizat atacurile militare ca fiind o luptă de rezistență legitimă
împotriva ocupației militare (a Israelului). Tacticile sale de luptă includ mașini
capcană, atacatori sinucigași cu bombă și atacuri cu rachete Katyusha asupra
așezărilor evreiești.
Secretarul general al organizației Hezbollah este Hassan Nasrallah, un
fost lider al mișcării shiite rivale Amal. Hezbollah are celule în Europa, Africa,
Sudul și Nordul Americii și s-a implicat în conflictul dintre Israel și Palestina.
Ideologia organizației Hezbollah. Scopul original al Hezbollah-lui a fost
să pună capăt ocupației israeliene din sudul Libanului și să lupte pentru
eliberarea pământului palestinian. Mișcarea respinge noțiunea că Israelul are
dreptul de a exista și această credință este folosită drept justificare pentru
tacticile lor teroriste. Organizația este total antivest și are drept țintă interesele
S.U.A și Orientul mijlociu.
Ideologia organizației Hezbollah se bazează pe tradiția șiită a Islamului,
în special pe conceptul lui Willayat Al-Faqih continuată de Ayatolllah-ul
Khomeini și de alți învățați islamici din Iran. Hezbollah-ul caută să pună bazele
unui guvernări islamice în Liban după modelul celui din Iran.
Următorul fragment este luat din platforma politică a grupării, publicată
pentru prima dată în 1985:
„Soluția problemei Libanului este înființarea unei republici islamice,
deoarece doar un astfel de regim poate asigura dreptatea și egalitatea tuturor
153
cetățenilor din Liban.”
Pentru organizația Hezbollah, principalul scop este acela de a lupta
împotriva imperialismului și pentru eradicarea lui din Liban. Grupul face tot
posibilul să-i alunge definitiv pe francezi și pe englezi din Liban, inclusiv
instituțiile lor.
Distrugerea completă a statului Israel și stabilirea unei guvernări
islamice în Ierusalim este mai degrabă scopul exprimat.
Activitățile organizației Hezbollah
* în 1983 a executat un atac sinucigaș asupra unităților pușcașilor marini
americani din Beirut, omorând 241 de pușcași marini și 58 de paramilitari
francezi;
* responsabilă de atacul asupra ambasadei S.U.A. din octombrie 1993 în
care au folosit un camion capcană omorând 17 persoane;
* implicată în atacul cu o mașină capcană a anexei ambasadei S.U.A. pe
20 septembrie 1984, în estul Beirutului, atac în care au fost ucise 16 persoane
iar ambasadorul a fost rănit;
* elemente ale grupului au fost responsabile de răpirea și sechestrarea
ostaticilor americani și vestici în Liban începând pe tot parcursul anului 1980;
* grupul care s-a desprins de Hezbolah este bănuit ca în martie 1992 a
distrus ambasada israeliană din Argentina; Grupul este bănuit, de asemenea, că
în 1994 a folosit bombe într-un centru al comunității evreiești din Buenos
omorând 100 de persoane;
* a capturat și sechestrat trei soldați israelieni în Shabaa Farms în
octombrie 2000 (guvernul israelian crede că pe 02.11.2001 soldații au fost
omorâți).
Istoria organizației Hezbollah. Istoria organizației Hezbollah începe
odată cu ocuparea în 1982 Beirutului și Libanului de către Israel. Israelul a
reinvadat țara într-un efort de a controla membrii Organizației de Eliberare
Palestiniana (PLO) care se stabilise acolo și care comiteau atacuri împotriva
Israelului. Drept răspuns, musulmanii shiiți, ajutați de Gărzile Revoluționare
Iraniene au format organizația Hezbollah pentru a combate prezenta israeliană
și, în cele din urmă, pentru a-i ajuta pe palestinieni în lupta lor pentru un stat de
sine stătător.
Gruparea a început să execute o serie de atacuri împotriva Israelului și
S.U.A. Forțele americane erau în Liban pentru a lua parte la o misiune de
menținere a păcii și, între 1983 și 1985, elemente ale grupării Hezbollah au
atacat unitățile pușcașilor marini americani din Beirut, au pus o mașină capcană
la ambasada S.U.A. și mai târziu au atacat o anexă a ambasadei.
Atacurile cu bombă au obligat forțele vestice să se retragă iar războiul
civil între diferite facțiuni musulmane și creștine, împreună cu luptătorii
israelieni și sirieni din Liban a durat câțiva ani. Hezbollah și-a continuat
atacurile împotriva vesticilor, cele mai notabile fiind răpirile cetățenilor
americani, englezi și francezi începând cu mijlocul anilor 1980. Ultimii ostateci
154
vestici au fost eliberați după încheierea Războiului Civil în 1992.
În 1989 parlamentul libanez a acceptat un acord de pace negociat de
partea arabă, pentru reconciliere națională, și Siria a acordat asistență armatei
naționale din Liban pentru a controla diverse facțiuni din țară. Activitățile
Hezbollah-lui, pe care Siria le-a folosit drept o împuternicire în eforturile sale
de a combate Israelul, au început momentan să fie verificate, dar grupul
construise instituții culturale și politice care să-i asigure supraviețuirea în
perioada postbelică.
În ultimii ani gruparea și-a centralizat atacurile asuprea Forțelor de
Apărare Israeliene (IDF) și Armata Libanului de Sud (SLA). Eforturile
organizației de a pune capăt ocupației israeliene, printre care se numără și
câteva răpiri bine mediatizate, au fost încununate de succes având în vedere că
forțele israeliene s-au retras la granița în vara anului 2000.
Din ce în ce mai mult Hezbolllah și-a demonstrat independența față de
Iran și Siria, și de curând a început să plătească celor două guverne polițele,
deoarece în Liban a început să apară o puternică luptă pentru putere și influență.
Imediat după atacurile de la 11 septembrie, pe care Hezbollah le-a
denunțat oficial, S.U.A au cerut Libanului să înghețe conturile Hezbollahului, o
solicitare căreia, până acum, guvernul din Beirut nu a răspuns. Și Iranul a
combătut eforturile S.U.A. de a caracteriza Hezbolahul ca organizație teroristă,
pretinzând că gruparea este un partid politic legitim. La ora actuală Hezbollah
are 12 membrii aleși în guvernul libanez.
Grupări care au legătură cu Hezbollah. Cele mai mari fonduri și
îndrumări sunt primite de la guvernul Iranului și de la guvernul sirian cu care
este puternic aliat. Grupul a mai avut legături și cu câteva grupări palestiniene,
care ar fi putut să asigure Hezbolahului antrenamentele necesare în folosirea
mașinilor capcană și a atacatorilor sinucigași.
Hezbollah are câteva grupuri separate incluzând puțin cunoscuții
„Suporterii lui Dumnezeu” care au cerut credit pentru atacurile împotriva
țintelor israeliene din Argentina.
Hezbollah are aceleași scopuri ca grupul shiit libanez Amal, dar între
cele două grupări a avut loc o luptă pentru obținerea loialității populației shiite
locale. În ultima perioadă au apărut rapoarte privind existența unor întâlniri
între Hezbollah și al Qaeda dar ele nu au fost confirmate.

Hamas
Cunoscută și sub denumirea: Mișcarea de Rezistență Islamică.
Organizarea și conducerea. Hamas a fost formată în 1997, având drept
obiectiv înlocuirea Israelului cu un stat Palestinian, bazat pe principii islamice.
Grupul operează în special în Fâșia Gaza și pe tot cuprinsul Teritoriilor
Ocupate. Numărul membrilor principali activi rămâne necunoscut.
Hamas obișnuia să pună bazele multora dintre organizațiile sale în Iordania,
dar în 1999 regele iordanian Abdellah al II-lea a închis birourile „Biroului Politic
155
Hamas” din Amman și mulți lideri Hamas au fost trimiși în Qatar. Hamas a început
să facă o distincție clară între aripa sa militară și activitățile sale caritabile și de
recrutare. Aripa militară este împărțită în două grupuri principale, având fiecare
câteva componente. Luptătorii Palestinieni Sfinți (Al-Majahadoun Al-Falestinioun)
sunt responsabili pentru atacurile armate împotriva ținuturilor israeliene, în special
în partea de nord a Fâșiei Gaza. O facțiune principală a acestei grupări este Izz al-
Din al-Qassam Squads, care este responsabilă cu majoritatea activităților teroriste.
O altă ramură a Hamas-ului, cunoscută ca Secțiunea de Securitate (Jehaz
Aman) este responsabilă cu identificarea și pedepsirea palestinienilor acuzați de
colaborare sau cooperare cu Israelul. Acest grup mai este acuzat și că susține
legea islamică printre palestinieni.
Alături de aripa militară, Hamas a organizat și programe caritabile și
educaționale vaste, a construit școli și spitale pretutindeni în Fâșia Gaza și pe
Malul de Vest. Aceste eforturi au avut drept rezultat un sprijin larg din partea
populației palestiniene și au ridicat Hamas-ul pe o poziție de unde reprezintă o
serioasă provocare pentru autoritatea Organizației de Eliberare Palestiniană
(PLO). Liderul politic și spiritual al organizației este charismaticul paraplegic
Șeicul Ahmad Yassin, care a petrecut câțiva ani în închisorile israeliene înainte
ca un schimb de prizonieri să-i redea libertatea în 1997. Yassin este considerat
cumva moderat în comparație cu alți conducători ai Hamas-lui. Un alt lider
militant Mahmoud Abu Hanoud a fost asasinat de israelieni pe 23.11.2001.
Asasinarea lui a declanșat un atac de bombă sinucigaș, fapt care a degenerat,
apărând conflictul între israelieni și palestinieni.
Ideologia Hamas. Scopul imediat al organizației Hamas este expulzarea
israelienilor de pe teritoriile palestiniene. Un scop cu bătaie mai lungă este de a
distruge Israelul și de a-l înlocui cu un stat palestinian islamic. Hamas s-a
dezvoltat din Grația Musulmana, o mișcare islamistă cu rădăcini adânci în toată
lumea arabă. Acordul Islamic publicat de Hamas în 1988 face cunoscute
scopurile și ideologia grupului în detaliu.
Deoarece originile organizației Hamas se trag din Frăția Musulmană,
acest fapt pune un accent diferit asupra mesajului grupului. Obiectivul declarat
al Frăției Musulmane este acela de a constitui un Stat Islamic în toată lumea
arabă. Pe de altă parte Hamas pune accentul pe jihadul împotriva evreilor și
afirmă că această reprezintă datoria tuturor musulmanilor din întreaga lume.
Hamas respinge Acordul Oslo din 1993, când s-a ajuns la o înțelegere între
Israel și Autoritatea Palestiniană a lui Arafat, pentru că acordul recunoaște
dreptul Israelului de a exista.
Activitățile organizației Hamas. Pe tot cuprinsul anilor 1990 și al noului
secol, activitățile Hamasului, în special a acelora care fac parte din Brigăzile Iss
el Din al-Qassar, au constat în zeci de atacuri cu bombă, sinucigașe la scară
largă împotriva civililor israelieni și a țintelor militare.
Istoria organizației Hamas. Hamas a apărut ca o forță importantă în
urma haosului provocat de Intifanda Palestiniană din 1988, dar rădăcinile sale
156
istorice se întorc la Frăția Musulmană, o mișcare pan islamică care a început în
anul 1920. Frăția Musulmană a rămas o mișcare secundară până la apariția sa în
1960 ca un grup de influență islamist care opera, în special, în Egipt și Iordania.
Frăția desfășura activități atât în Fâșia Gaza cât și pe Țărmul Vestic, ambele
teritorii fiind ocupate de Israel.
Dezvoltarea grupării Hamas poate fi atribuită, în mare, eforturilor
Șeicului Ahmad Isma’il Yassin, care a rămas o figură de seamă până în ziua de
azi. Membru al Frăției Musulmane, Yassin și-a petrecut anii 70 și începutul
anilor 80 construind infrastructura organizației care va deveni Hamas în 1987.
El a fost principala forță din spatele Intifadei de la sfârșitul anilor 80,
organizând aspectele financiare, informaționale și militare ale revoltei
palestiniene împotriva Israelului.
Hamas a câștigat un loc de cinste în societatea palestiniana înființând
școli deosebit de necesare și ajutând organizații, într-o perioada când
conducerea Organizației de Eliberare Palestiniană (PLO) își desfășura
activitatea, în cea mai mare parte a timpului, peste ocean și era puțin capabilă
să-i ajute pe palestinienii de rând. Hamas s-a autoconsiderat o alternativă a
organizației PLO și a fost considerată prea pacificatoare și seculară pentru
israelieni. Cu toate că s-au plasat în opoziție cu PLO, organizația a evitat
conflictul direct, simțind că un război civil ar dăuna cauzei palestiniene.
În 1991, capul aripei militare al organizației Hamas din Gaza a dezvoltat
Batalioanele Izz Al-Din- Al- Qassam, având drept țintă palestinienii care erau
acuzați de cooperare cu Israelul, iar mai târziu aceste batalioane au început să
atace și ținte israeliene. Aceasta este gruparea care a început să comită atacuri pe
scara largă împotriva Israelului și care a atras asupra sa atenția internațională.
În 1996 Autoritatea Palestiniană (PA), sub conducerea lui Jassir Arafat a
reprezentat o provocare serioasă pentru Hamas deoarece a arestat mulți dintre
membrii organizației și a pus moscheele din Teritoriile Ocupate sub controlul
PO. Aceste mișcări au fost rezultatul temerii lui Arafat ca Hamas va înlocui cu
forța PL ca organizație palestiniană dominantă. Aceste măsuri au adus la tăcere
activitățile Hamasului, dar eșecul întâlnirilor de la Camp Davis, 2000, au readus
în prim plan violențele în Teritoriile Ocupate și Hamas a răspuns cu o vigoare
reînnoită.
Grupurile care au legături cu Hamas. Hamas a primit un puternic
ajutor financiar de la expatriații din Palestina și de la patronate private din Estul
Mijlociu. Grupurile de caritate din Vest au trimis în mod repetat fonduri către
organizația Hamas - Fondul de Dezvoltare și Eliberare Palestinian (Iterpal) din
Marea Britanie; Fundația Pământul Sfânt din S.U.A.; Solidaritatea cu Palestina
din Franța.
Fonduri dintr-o varietate mare de agenții de ajutor din lumea islamică au
ajuns, în cele din urmă, tot pe mâna organizației Hamas. Acestea includ agenții ca
Ajutorul Musulman al Frăției, Agenția de Eliberare Islamică (ISRA) și Comitetul
de Ajutor Musulman al Frăției Musulmane pentru Poporul Palestinian. Ulterior
157
Hamas a mai primit aproximativ 3 milioane de dolari anual de la guvernul iranian.
Legea 1995 care a fost promulgată în S.U.A. avea scopul să oprească
activitățile de colectare a fondurilor de către grupurile teroriste pe teritoriul
S.U.A., dar aceasta lege nu a fost puternic aplicată în cazul Hamas. Imediat
după atacul sinucigaș cu bombă din Israel din decembrie 2001, S.U.A. au
anunțat că vor încerca să oprească aceste activități de finanțare, în special pe
acelea ale Fundației Pământului Sfânt, menționată mai sus.
Mai există câteva grupuri palestiniene mici cu scopuri și metode
similare cu ale organizației Hamas. Acestea includ Jihadul Islamic Palestinian
(PIJ),Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (FFLP) și Frontul de
Eliberare Palestiniana (PLF).

Al-Gama’a al-Islamiya
Cunoscută și sub denumirea: Jama’al Islamia; Grupul Islamic
Organizarea și conducerea. Al-Gama’a al-Islamiya, cunoscută și sub
numele de Grupul Islamic, este cea mai mare organizație militanta din Egipt. Se
estimează că odată ar fi avut câteva mii de membrii înarmați, dar se crede că
recentele lovituri date de guvern au diminuat semnificativ numărul membrilor săi.
În momentul de față, pare a exista o diferență de opinii privind direcția
de urmat între Al-Gama’a al-Islamiya și una dintre fracțiunile conduse de Rifa’i
Taha Musa, care sprijină mai mult acțiunea militantă și de asemeni cu aceea
condusă de Mustafa Hamza, care face apel la încetarea unilaterală a focului,
după atacul sângeros din 1997 asupra turiștilor din Luxor. Inspirația spirituală a
grupului provine de la Șeicul Omar Abd al-Rahman, clericul musulman orb,
care în momentul de față se află într-o închisoare in S.U.A. pentru rolul pe care
l-a jucat în 1993 în atacul cu bombă asupra World Trade Centre.
Usama Rushdi este purtătorul de cuvânt din Țările de Jos al grupului
care publică și lucrările Al-Gama’a al-Islmiya-ei, „Al-Murabitoun” sau
„Garrisoned Warriors”-„Războinicii Garnizoanei”. El face parte din facțiunea
care a denunțat atacurile Luxor din 1997 și a negat legătura grupului cu Osama
bin Laden.
Cei mai importanți și mai numeroși membrii ai grupului Al-Gama’a al-
Islamiya se află în principal în sudul Egiptului, în regiunile Al-Manya, Asu’t,
Qina și Sahaj. Organizația se bucură, de asemenea, de un oarecare sprijin
printre studenții din Cairo și Alexandria și conduce celulele de peste ocean din
Sudan, Regatul Unit, Afghanistan, Austria si Yemen.
Ideologia grupului Al-Gama’a al-Islamiya. Scopurile principale ale
grupului Al-Gama’a al-Islamiya sunt să îndepărteze regimul secular egiptean și
să creeze un stat Islamic bazat pe învățăturile Coranului. De asemenea ei au
afirmat că S.U.A., Israelul și Creștinii din Egipt sunt și ele ținte legitime.
Rifa’i Taha Musa, un lider al facțiunii militante a grupului a semnat în
februarie 1998 fatwa lui Osama bin Laden, care cheamă la atac împotriva
civililor din S.U.A.. Al Gama a dezmințit public sprijinul acordat lui bin Laden
158
și a negat toate afirmațiile făcute de Taha Muha.
Activitățile grupului Al-Gama’a al-Islamiya
* membrii grupului afiliați Al-Jihadului au fost implicați în asasinarea
președintelui egiptean Anwar Sadat în 1981.
* au comis o serie de atacuri asupra turiștilor în perioada 1992 - 1993,
omorând zeci de oameni.
* a revendicat asasinarea din 1992 a lui Faraq Foda, un critic înfocat al
Islamului militant.
* grupul este bănuit că ar fi implicat în încercarea eșuată din 1995 de
asasinare a președintelui egiptean Hosni Mubarak în Addis Ababa, Etiopia.
* a ucis nouă turiști germani și pe șoferul lor în ambuscada din
septembrie1997 în fața Muzeului Egiptean din Cairo.
* militanții asociați grupului au ucis 62 de turiști vestici și egipteni în
atacul din noiembrie 1997 în partea de sud a orașului Luxor.
Istoria grupului. Al-Gama’a al-Islamiya, ca cele mai multe grupuri
egiptene, și-a început activitatea după ce Anwar Sadat a eliberat numeroși
deținuți islamici din închisori, în 1970. Aceste grupuri au rămas retrase dar au
câștigat mulți membri după ce Sadat a semnat, în 1977, acordul Camp David cu
israelienii. Membrii grupului Al-Gama’al-Islamiya, împreună cu membrii
aliatului sau Al Islam au fost implicați în asasinarea lui Sadat în 1981.
În timpul regimului Mubarak, sprijinul grupurilor militante islamice a
crescut deoarece guvernul a intensificat politicile autoritare ale predecesorilor
săi. În 1992 guvernul Mubarak a preluat controlul celor mai multe moschei
autohtone, cu scopul de a eradica radicalismul islamic, dar acest fapt nu a făcut
decât să-i îndârjească și mai mult pe extremiști.
O serie de atacuri împotriva Vestului, pe motiv că acesta răspândește
„imoralitatea și secularismul”, au culminat cu atacul din 1997 de la templul
Hatsheput din Luxor în care au murit 60 de oameni, majoritatea de origine
japoneză și elvețiană. Acesta a urmat unui atac cu trei luni mai devreme în care
nouă turiști germani au fost împușcați mortal în timp ce așteptau autobuzul în
fața Muzeului Egiptean din Cairo.
Atacurile din Luxor au marcat un punct de declin în istoria grupului.
Guvernul egiptean, temându-se de scăderea turismului, a început să lovească
puternic grupurile extremiste iar Al-Gama’a al-Islamiya a dat o declarație
afirmând că va înceta atacurile împotriva vesticilor. În interiorul grupului a avut
loc o sciziune, iar liderul extremist Rifa’i Taha Muha a dat o declarație prin care
nega declarația de încetare a focului.
În cea mai mare parte atacurile au încetat, dar spre sfârșitul anului 2000,
Taha Muha a apărut pe o casetă video împreună cu Bin Laden și Ayman al-
Zawahiri amenințând cu acțiuni împotriva S.U.A. și Israelului. Facțiunea care
era de acord cu încetarea focului a negat orice legătură cu bin Laden.
Grupuri aflate în legătura cu Al-Gama’a al-Islamiya. Al-Gama’a al-
Islamiya are o legătură strânsă cu grupul egiptean Al Jihad. Cele două grupuri
159
împart mulți membrii iar Osama bin Laden, asociat cu Ayman al Zawahiri au
fost asociați cu ambele grupuri în trecut.
Al Gama’al-Islamiya este asociată cu alte grupuri islamice mici din
Egipt, inclusiv cu Partidul de Eliberare Islamic, al Takfir wal-Hijra (Excomunicare
și Emigrare), Al-Najun min al-Nar (Salvați din Infern) și Jihad (Războiul Sfânt).
Organizarea tuturor acestor grupuri este fragmentată și multe își pot împărți
membrii între ele.
Guvernul egiptean crede că Iranul, bin Laden și grupurile militante
afgane sprijină s-au au sprijinit în trecut grupul Al-Gama’a al-Islamiya. S-ar putea
ca ei să mai obțină fonduri și de la diverse organizații non-guvernamentale
islamice. S-a raportat, de asemenea, că Pakistanul a folosit membri ai grupurilor
islamice egiptene în Kashmir.

Al Jihad
Cunoscută și sub denumirea: Jihadul Islamic egiptean, Al Jihad, Al-
Islami Al-Jihad, Jihadul Islamic, Grupul Jihad
Organizare și conducere. Al-Jihad este o organizație teroristă de bază din
Cairo, considerată o componentă cheie a rețelei Al Qaeda a lui Osama bin Laden.
Dr. Ayman al Zawahiri și-a făcut apariția ca lider al grupului imediat
după conflictele fracționale de la sfârșitul anilor 1980. El este un copil
privilegiat ca și Osama bin Laden, iar printre bunicii săi se număra și un
ambasador și un cleric musulman de marcă. Acordul de pace din 1977 între
Egipt și Israel îl radicalizează pe Zawahiri și face trei ani de închisoare pentru
rolul pe care l-a jucat în asasinarea lui Anwar Sadat.
După eliberarea sa din închisoare în 1986, Zawahiri a devenit fizicianul
personal al lui bin Laden și șeful ideologic în Afghanistan. Se crede că el a avut rolul
esențial în a-l determina pe bin Laden să sprijine jihadul global iar după moartea
acestuia este considerat succesorul acestuia la conducerea rețelei Al Qaeda.
Șeicul Omar Abdel Rahman, închis în S.U.A. pentru rolul său în
încercarea de a ataca cu bombe punctele importante din New York, este
considerat liderul spiritual atât al grupării Al-Islam cât și al organizației ei soră,
Al-Gama’a al-Islamiya.
Rapoartele Departamentului de Stat pe 2000 estimează că membrii de
baza ai grupului Al-Islam ajung la câteva sute. Grupul își are baza în Cairo, dar
și-a extins rețeaua și în Yemen, Afghanistan, Pakistan, Sudan, Liban, Regatul
Unit și în prezent, în S.U.A..
Ideologia organizației Al Jihad. Scopul organizației Al-Jihad era să
înlocuiască guvernul egiptean secular al lui Hosni Mubarak cu un regim
islamic. Ei considerau acordul de pace Camp David dintre Israel și Egipt o
trădare a Islamului și considerau că S.U.A. (și cetățenii săi) sunt ținte legitime
datorită rolului pe care îl au în afacerile din Orientul Mijlociu.
În trecut, grupul avea drept ținte principale oficiali ai guvernului
egiptean dar și locații egiptene sau americane. Metoda mașinilor capcană este
160
deseori folosită de acest grup.
Activitățile Organizației Al-Jihad:
* organizația este suspectată că pe 11.09.2001 septembrie a complotat la
deturnarea avioanelor și la distrugerea clădirilor World Trade Centre, Pentagon
și a altor ținte nespecificate;
* atac cu bombă neîncununat de succes la ambasada S.U.A. din Albania
în anul 1998;
* atac cu bombă asupra ambasadei egiptene din Islamabad (Pakistan) în
anul 1995;
* a avut legătură cu complotul eșuat de a ataca cu bombă ambasadele
S.U.A. și Israelului în Manila din anul 1994;
* încercarea ratată de a-l asasina pe prim ministrul egiptean Atef Sedky
cu o mașină capcană care a ucis un privitor și a rănit alți 18 în anul 1993;
* încercarea unui atac cu bombă care l-a rănit pe ministrul de interne
egiptean Hassan al-Alfi și a ucis alte 5 persoane în anul 1993;
* asasinarea, în anul 1981, a președintelui egiptean Anwar Sadat pentru
că a semnat acordul de pace Camp David;
Istoria Organizației Al-Jihad. În 1981 președintele egiptean Anwar
Sadat trecea în revistă o paradă militară cu ocazia sărbătoririi aniversării
Războiului Jom Kippur din 1973. În acel moment câțiva bărbați au atacat cu
mitraliere și au aruncat cu grenade dintr-o mașina. Sadat a fost ucis și, mai
târziu, s-a anunțat că atacatorii făceau parte dintr-un complot organizat de Al-
Jihad și aliații săi apropiați, Al-Gama’a al-Islamiya. Grupul militant islamic era
furios datorită rolului lui Sadat în Acordul de Pace de la Camp David care a pus
capăt zecilor de ani de dușmănie între Egipt și Israel.
Grupul s-a împărțit în două facțiuni undeva pe la sfârșitul anilor 80.
Grupul Jihad original, responsabil de asasinarea lui Sadat a fost condus de
actualul condamnat la închisoare Abbud-al Zumar. Aceasta facțiune și-a pierdut
din forță în ultimii ani deoarece mulți dintre membrii săi au fost arestați, cele
mai recente arestări având loc în Lebanon și Yemen.
Cel mai nou grup, condus de dr. Ayman al Zawahiri se autointitulează
baza „Avangarda Cuceririi (Talaa’al al Fateh). În 1988 ei s-au aliat cu rețeaua
Al Qaeda a lui bin Laden și, sub stindardul „Frontul Islamic al Lunii pentru
Jihadul împotriva Evreilor și Cruciaților” au făcut apel la Fatwa având drept
țintă pe americani. Se crede că aceasta facțiune a avut un rol important în
11.09.2001 în atacurile asupra Pentagonului și World Trade Centre.
Grupuri care au legături cu Al-Jihad. Organizația Al-Jihad este strâns
legată de gruparea Al Qaeda a lui Osama bin Laden și, probabil, primește ceva
fonduri de la aceasta. Mulți membrii ai grupului au fost antrenați în taberele
teroriste de antrenament ale Al Qaedei din Afghanistan.

161
 Al Jihad mai este strâns legată și de un alt grup islamic egiptean numit
Al-Gama’a al-Islamiya. Se crede că acest grup este responsabil de atacul din
1997 asupra turiștilor din Luxor.
Guvernul egiptean crede că organizația Al-Jihad și Al-Gama’a al-
Islamiya au primit arme de la Sudan și Iran. Se mai presupune că Pakistanul a
folosit militanți egipteni în Kashmir.

Organizația Revoluționară 17 Noiembrie (17N)

Înființată în Grecia în anii 1970, Organizația Revoluționară 17 Noiembrie
(17N) a fost numită după răscoala studenților și muncitorilor din 1973. Doctrina
grupării reprezintă mai mult o formă tradițională de terorism. Decât să aplice o
presiune coercitiva asupra guvernului prin mijloace violente nediscriminatorii,
strategia grupării 17N a fost mai degrabă aceea de a ținti elemente simbolice ale
guvernului, străini, interese de afaceri în încercarea de a promova un climat
propice insurecției.
Adăugată pe lista oficială a organizațiilor teroriste străine a Departamentului
de Stat al S.U.A., gruparea și-a lansat pentru prima dată campania Marxista în
1975 cu asasinarea lui Richard Welch, șeful secției CIA din Antena. Liderii săi
învinovățeau America, și în special CIA pentru că sprijineau fracțiunea greacă
care ajunsese în colaps doar cu un an înainte. Uciderile care au urmat în
următorii cinci ani, îndreptate asupra membrilor fostului regim dictatorial
încercau să facă gruparea și idealurile sale să fie iubite de populație.
Un manifest al grupării 17N răspândit în 1977, blama regimul post-
fracțiune considerându-l opresiv, autoritar, complice la transformarea Greciei
într-un pion pentru interesele străine. Crunt naționalistă, eforturile organizației
ținteau să învingă posturile organizației NATO, U.E, Turciei și S.U.A..
Obiectivele sale includeau și expulzarea bazelor militare americane de pe
pământul grecesc și îndepărtarea forțelor turcești din Cipru și retragerea Greciei
din toate instituțiile supranaționale. 17N a dedicat jumătate din manifestul din
1977 denunțării a ceea ce organizația considera ca fiind revizionismul a două
partide comuniste principale.
Aceste convingeri ideologice puternice combinate cu selecția țintelor
simbolice au avut ca rezultat un model de comportament violent care se opunea
serios dezvoltării politice și opiniei publice. După asasinarea lui Welch,
gruparea a continuat valuri sporadice de acte violente în Atena urbană de-a
lungul următoarelor decade și cu timpul a început să adopte tactici din ce în ce
mai sofisticate. Printre acestea se numără mașini capcană, atacuri cu rachete și
bombardamente mortale în stil IRA a proprietăților guvernamentale și militare.
în total, se crede că 17N este responsabilă pentru mai bine de 100 de atacuri și
23 de dezastre între 1975 și 2000.
În tot acest timp, 17N a țintit parlamentari greci, oficiali, industriași și
redactori ai ziarului conservator, dar și diplomați străini și personal militar.
Deseori gruparea dădea după fiecare acțiune majoră comunicată în stil
162
academic se încerca să se manipuleze discursul politic justificându-și alegerea
victimelor și legând acțiunile lor de principii mai cuprinzătoare.
În ciuda unui nivel ridicat de activitate în perioada sa de apogeu din
1991 gruparea a comis 22 de acte teroriste. 17N a ocolit complet autoritățile
mai bine de 26 de ani. Acest fapt se datorează în principal structurii sale
organizatorice foarte strânse. Autodidactă și, după cum se crede, intrând rareori
în contact cu alte grupări, 17N nu a făcut niciodată recrutări masive. Până
curând, autoritățile grecești au estimat numărul său de membrii activi la mai
puțin de 20 și că este sprijinită de o rețea de mai mult de 100. Cei mai mulți
dintre membrii activi erau înlănțuiți de legături familiale sau personale ceea ce
făcea ca infiltrarea să fie dificilă sau să fie posibila rareori.
O analiză mai amplă atribuie caracterul discret al grupării elementelor și
condițiilor din societatea grecească. Până la eforturile făcute de văduva lui
Saunders (atașat militar britanic, ucis de doi pușcași 17N) și de rudele altor
victime de a se da publicității victimele acțiunilor grupării, 17N s-a bucurat de
15% accept din partea grecilor, conform sondajelor de opinie din 1999.
Emisiunile mas media, în loc să se angajeze în raporturi trecute prin balanța
investigațiilor, pur și simplu au publicat comunicatele în întregime, calomniind
victimele. Și în interiorul guvernului, se bănuia că politicienii de extremă stângă
și membri ai Partidului Socialist pan-elenic aflat la guvernare (PASOK) aveau
legătură cu organizația, iar membrii CIA bănuiau de mult că guvernul deținea
mai multe informații despre grupare decât recunoștea în mod public. Acești
factori erau combinați cu o lipsă de pricepere în investigații sau de lipsa dorinței
politice din interiorul politiei grecești. Până în 2000, nu a existat nici un dosar
de evidențe coerente în ceea ce privește gruparea, iar scenele crimelor nu erau
administrate corespunzător.
Totuși, presiunea internațională s-a dovedit a fi factorul decisiv în
inițierea unui contra-atac împotriva grupării în vara anului 2002. După incidentul
Saunders, guvernul grec a reintrodus o lege antiterorism anulată anterior, care
permitea testul ADN, protecția martorilor și alte schimbări instituționale. Între
timp Scotland Yard-ul și FBI-ul și-au înființat secții stabile în Atena, punând
experiența lor științifică în slujba investigațiilor. Însăși eforturile politiei au
crescut datorită creșterii cererii pentru o securitate mai mare în timpul Jocurilor
Olimpice din Atena.
Aceste eforturi au fost plătite cu vârf și îndesat când planurile unui atac
17N au mers prost și o bombă a fost detonată prematur. Interogarea atacatorului
rănit Savas Xios și examinarea revolverului găsit lângă scena atacului l-au legat
de câteva asasinări comise de 17N. La scurt timp după acest incident, aceeași
structură strâns legată a membrilor care a permis organizației să păstreze un
profil scăzut timp de 26 de ani a condus la o serie de arestări grabnice. Poliția a
capturat 14 membri suspecți 17N și este posibil să fi împiedicat un atac asupra
unui convoi N.A.T.O. cu destinația Kosovo și Macedonia.
Probabil că cea mai remarcabilă caracteristică împărtășită de marea
163
majoritate a presupușilor membri era natura lor cât se poate de comună. Printre
ei se aflau profesori, proprietari de magazine, operatori de telefonie și alți
membri vizibili ai societății. Singurul membru care se potrivește cel mai mult
profilului ideologic al grupării 17N este Dimitris Giotopolus, un academician
născut în Franța și fiul unui bine cunoscut trotkist al anilor 1930. Alți suspecți îl
demascaseră deja pe Dimitris ca fiind cel care l-a ucis pe Welch.
În ciuda faptului că autoritățile grecești au trâmbițat desființarea
grupării, 17N a dat un alt comunicat în care pretindeau că gruparea este „încă în
viață” și se pregătea să ia ostatici pe care să-i predea în schimbul membrilor săi
închiși. Între timp, unul dintre membrii grupării a informat autoritățile că liderii
organizației fac parte dintr-o altă facțiune teroristă grecească, Lupta Populară
Revoluționară (ELA), care a fost deosebit de activă până în 1995 și care putea fi
o organizație umbrelă pentru câteva grupări militante. Dovezile mai arată că
17N asigura arme și facilități de antrenament mișcărilor marxiste străine, în
special Partidului Muncitorilor Turco-Kurdistani (P.K.K.) și Partidului/Frontul
Eliberării Poporului Revoluționar (DHKP/C). Astfel dezvoltarea pe viitor a
investigației asupra 17N ar putea permite Greciei și altor țări să combată
terorismul la o scară mare.

Jihadul Islamic Palestinian (PIJ)

Jihadul Islamic Palestinian (PIJ) este o structură misterioasă printre
grupările militante rejecționiste. Ca și Hamas, Jihadul Islamic comite atacuri cu
bombă sinucigașe și speră să pună bazele unui stat Islamic palestinian. Dar
gruparea este mult mai mică, așa că nu poate pretinde același nivel de sprijin
sau același rol politic și social ca Hamasul. Cu toate acestea PIJ invocă
ideologia jihadului (lupta sfântă) în eforturile sale violente de a elibera Palestina
„de la rău” și să elimine statul israelian. La mijlocul anilor 1970, PIJ era ceva
mai mult decât o colecție amorfă de facțiuni. Ca și Hamas, gruparea își are
originea cu mult în trecut, trăgându-se din Frăția Musulmană din Egipt și
Palestina. PIJ s-a inspirat de la mișcarea Jihad din Egipt care luptă să
înlocuiască guvernul secular din Cairo cu o alternativă islamică. Mișcările Jihad
respingeau credința, predominantă în lumea arabă în acea perioadă, că
unificarea lumii arabe era absolut necesară pentru eliberarea Palestinei. Această
poziție era cel mai mult asociată cu Președintele egiptean Gamal Abdel Nasser
care nu era deloc prieten cu mișcările Islamice ilegale. Grupările ca PIJ
reprezentau o întoarcere totală de la acest mod de a gândi, punând accentul mai
mult pe o abordare naționalistă a jihadului decât pe una pan-arabă sau pan-
islamică. Prioritatea însemnă lupta împotriva Israelului și eliberarea Palestinei.
Mai mult, naționaliștii palestinieni susțineau că lupta împotriva „entității
zioniste” va servi la unirea lumii arabe.
Jihadul Islamic crede că este o avangardă a revoluției pan-islamice care
a început în același timp cu revoluția din Iran. În ciuda orientării sale Shia,
revoluția iraniană a reprezentat un model puternic pentru PIJ și gruparea s-a
164
dovedit flexibilă în adoptarea unor credinței shiite. Aderanții speră să „islamizeze”
repede societatea de mai sus și acceptă conceptul unei guvernări clericale. PIJ
se opune regimurilor arabe seculare moderate care sunt considerate corupte de
valorile seculare vestice.
Două persoane au jucat un rol important în istoria grupării PIJ. Fathi
Shaqaqi era dezamăgit de moderația Frăției Musulmane și de agenda sa
reformistă. Autoritățile egiptene l-au expulzat pe Shaqaqi din Egipt împreună
cu alți radicali după asasinarea președintelui Anwar Sadat în 1981. El s-a întors
după aceea în Fâșia Gaza pentru a forma Jihadul Islamic Palestinian. În 1998
autoritățile israeliene l-au expulzat în Liban. Pe când se afla în Liban, se crede
că Shaqaqi și-a consolidat contactele cu Siria și Iranul cât și cu Hezbollah-ul.
Gruparea a primit, de asemenea, antrenamente și sprijin de la Gărzile
Revoluționare Iraniene care veniseră în Liban ca sprijin pentru Hezbollah. În
această perioadă Jihadul Islamic Palestinian s-a integrat pe de-a întregul în
frontul rejecționist împotriva Israelului. Shaqaqi a fost asasinat în Malta în
1995, cel mai probabil de agenții de informații israelieni.
Dr. Ramadan Abdallah Shalah, un confident apropiat al lui Fathi
Shaqatqi, a ieșit în evidență preluând conducerea PIJ după asasinarea lui
Shaqatqi. Shalah se ocupase cu activitățile de propaganda ale PIJ pe când era
student în Anglia. El a ținut prelegeri despre Orientul Mijlociu la Universitatea
din Florida de Sud la începutul anilor 1990. În timpul șederii sale în S.U.A. a
condus Proiectul de Studii Islamice și ale Lumii, o gândire brută devotată
problemelor susținute de PIJ. Shalah s-a întors să conducă PIJ din Damasc unde
gruparea își are acum sediul general. PIJ este afiliată cu câteva grupări Jihad
mai mici. Printre acestea se număra și Organizația Jihadului Islamic -
Batalioanele Aqsa, Jihadul Islamic, Templul și Departamentul Jihadului
Islamic. Toate aceste grupări împărtășesc ideologia jihad a PIJ și modul ei de
operare militar. Se crede că PIJ și Hamas au fost în competiție în primii lor ani
de formare în perioada anilor 1980. Totuși, evoluția procesului de pace în
Orientul Mijlociu și orientarea Islamică pe care o împărtășesc au ajutat la
cimentarea unei colaborări între cele două grupări.
La începutul primei Intifade, probabil că PIJ avea în jur de 250 de
militanți, cu toate că cifra este greu de verificat. Astăzi, capacitatea operativilor
Jihadului Islamic Paestinian este necunoscută, dar organizația a crescut
continuu în anii 1990 și se crede că simpatizanții săi numără câteva mii. PIJ
găsește sprijin în universități și moschei. Se spune că gruparea are birouri în
Beirut, Damasc, Teheran și Khartoum.
Ca și Hamas-ul, PIJ a adoptat metoda folosirii atacatorilor cu bombă
sinucigași urmând exemplul Hezbolah-lui. Gruparea este responsabilă pentru
zeci de atacuri și de ciocnirile tradiționale cu țintele israeliene la aniversarea
asasinării lui Fathi Shaqaqi. PIJ n-a lovit niciodată direct S.U.A.. Totuși
gruparea a amenințat că va ataca valorile S.U.A. dacă acestea nu-și mută
ambasada din Tel Aviv la Ierusalim.
165
 IRA Reală (RIRA)
La suprafață, scuzele fără precedent ale Armatei Republicane Irlandeze
Provizorii (PIRA) pentru actele sale de violență din ultimii 30 de ani par să
marcheze un sfârșit simbolic al terorismului în Irlanda de Nord. Rămân însă
dubii privind sinceritatea declarației republicanilor că se vor abține de la
violență, dat fiind puterea spiritului de sectă existent în zonă. Mai mult,
implicarea grupării PIRA în procesul de pace ar putea redeschide răni vechi și o
sciziune puternică a grupărilor, în special a IREI Reale (RIRA).
Gruparea paramilitară republicană irlandeză, RIRA, sau Oglaigh na
Heireann, a apărut când dizidenții au început să se separe de PIRA în 1997.
Opozanții denunțau vechea conducere a PIREI, Sinn Fein (SF), numită astfel
după expresia galo-irlandeză „noi înșine”, că a trădat cauza republicană prin
îndreptarea lor din ce în ce mai mare către strategia pacifistă. SF partidul
republican irlandez unit cu PIRA, și-a asumat obligația să unifice Irlanda de
Nord cu Republica Irlanda și să rupă orice legături cu Regatul Unit. Opozanții
s-au împotrivit deciziilor PIRA de încetare a focului în 1994 și 1997 cât și
sprijinirii de către SF a acordului Belfast (mai cunoscut sub numele de acordul
Buna Vineri), care invocă principiile de democrație și nonviolență ale lui
Mitchell. Dizidența din mișcarea republicană a ajuns la apogeu datorită
convenției liderilor PIRA la Gweedore, Co Donegal în octombrie 1997. După
dezbateri aprinse, unul dintre lideri, puternicul Michael McKevitt a demisionat
din funcția sa de intendent general. Retragerea lui a avut efecte semnificative
pentru că timp de 10 ani el fusese intendentul general al grupării însărcinat cu
procurarea și depozitarea materialului de război. Ca intendent general el a ajutat
PIRA să devină cea mai bine înarmată organizație teroristă din vestul Europei.
Conduși de McKevitt și de alți oficiali seniori ai PIRA, dizidenții care au
demisionat din mișcarea republicană principală s-au regrupat după aceea cu
scopul de a pune bazele unei noi organizații, RIRA. Aceasta a dat o declarație
conform căreia acordul de încetare a focului luase sfârșit și ei își puteau continua
lupta. Membrii RIRA includeau 100 - 200 de activiști plus alți simpatizanți
republicani, iar cei mai înfocați membri PIRA erau nemulțumiți de încetarea
focului. Printre cei 30 de operativi experimentați recrutați de grupare sunt câțiva
fabricanți de bombe și tacticieni teroriști de frunte. Ultimul obiectiv al grupării
este împiedicarea procesului de pace și unificarea sudului și nordului Irlandei.
Unul dintre scopurile imediate ale grupării este să pună într-o lumina
proastă conducerea SF, deoarece aceasta s-a implicat în procesul de pace,
arătând că partidul a eșuat în asigurarea păcii.
Se bănuiește destul de mult că RIRA este aripa militară a Comitetului
Suveranității Comitatului (32CSC), înființat în decembrie 1997 și care luptă
pentru independența deplină a 26 de comitate din Republica Irlanda și a șase
comitate din Irlanda de Nord. 32 CSC este condusă de Bernadette McKevitt,
soția lui Michael McKevitt și de alți foști membri SF. Partidul a declarat că
membrii din 32 CSC sunt incompatibili cu membrii din SF.
166
 Una din primele tactici ale grupării RIRA a fost de a ataca infrastructura
economică a Irlandei de Nord punând bombe în centrele orașelor. Aceasta tactică
a dus la masacrul Omagh, cel mai sângeros incident în cei 30 de ani de istorie ai
conflictului partizan al Irlandei de Nord. Atacul a avut loc pe 15 august 1998,
ucigând 29 de oameni și rânind alți 220. Protestul public violent împotriva
atacului Omagh, atât din partea protestanților pro-britanici cât și din partea
comunităților pro-irlandeze catolice a forțat RIRA să-și suspende activitățile.
Totuși, încetarea focului nu a durat prea mult și RIRA și-a făcut iarăși
apariția în februarie 2000. Gruparea și-a schimbat tacticile, având în vedere
condamnarea publică a atacului Omagh ce a arătat că victimele civile
numeroase nu aveau un efect productiv pentru cauza lor. Bomba a ucis atât
civili catolici cât și protestanți, fără nici o discriminare, și astfel RIRA a
îndepărtat comunitatea catolică de la care aveau nevoie de sprijin.
Noile lor tactici vizau poliția și instalațiile militare dar și Marea Britanie.
RIRA a dus o campanie de „aruncare în aer a cazărmii” în bazele militare și ale
poliției. În 2000 și 2001 teroriștii și-au început atacurile în Londra, atacuri
printre care se numără și amplasarea bombei pe Podul Hammersmith, exploziile
de la Televiziunea BBC și explozia de pe Ealing Broadway toate în Londra în
august 2001.
Viitorul grupării RIRA rămâne incert. Pe 6 mai 2001 Departamentul de
Stat al S.U.A. a desemnat RIRA ca organizație teroristă străină și în consecință
a înghețat valorile sale financiare, a interzis sprijinul american pentru aceasta
grupare și a refuzat să acorde viză membrilor săi. Condamnarea în propria lor
țară a fost, de asemenea severă, deoarece atrocitățile de la Omagh au întors
publicul și mas media împotriva acelora care erau bănuiți că au legături cu
RIRA. Autoritățile britanice și irlandeze au arestat cel puțin 40 de membri
RIRA în primăvara și vara anului 2001, printre care s-a numărat și liderul Mc
Kevitt. Acum el se află închis în Republica Irlandeză și este judecat pentru că
este membru al unei organizații teroriste și conduce atacurile ei.
Totuși, este important să realizăm că acești factori nu implică aducerea
la tăcere și eliminarea organizației. Extremismul lor, ideologia republicană
radicală conduce gruparea către un singur scop principal și anume subminarea
acordului Buna Vineri și retragerea britanicilor. RIRA își justifică rezistența
armată și mandatul istoric pentru violență făcând apel la Declarația de
Independență din 1919, tentativa republicană eșuată de a câștiga independența
irlandeză înainte de Împărțirea finală a Irlandei în 1920. Conflictul irlandez, ca
și alte conflicte de zeci de ani din Europa și Orientul Mijlociu, este unul
complex care nu poate fi reconciliat pur și simplu.

Lashkar-e-Tayyiba (LT)
Pe 6 august 2002, militanții islamici i-au atacat pe pelerinii Hindu în
zori în Kashmirul Indian, omorând 9 persoane și rănind alte 27. Prim ministrul,
Lal Krishna Advani a identificat repede, grupul responsabil pentru atac, ca fiind
167
Frontul pentru Lashkar-e-Tayyiba (LT), o grupare militantă islamică care a fost
și mai este încă activă în Jammu și Kashmir (J&K), un teritoriu contestat de
India și Pakistan încă de la începutul anilor 1990.
Înființarea și istoria. LT a fost înființată în 1990 ca o aripă militară a
Markaz-ud-Dawa-wal-Irshad (MDI) o organizație fundamentalistă islamică cu
baza în Pakistan.
MDI a recrutat voluntari să lupte ca mujahedini împotriva ocupației
sovietice în perioada anilor 1980 și mulți dintre membrii săi își datorează
experiența acestei campanii. Gruparea a avut legături apropiate cu regimul
Taliban din Afganistan, unde a continuat să-și antreneze și să-și educe membrii
până când campania dusă de S.U.A. i-a forțat să se mute.
După campania afgană, mulți militanți mujahedini, printre care și
luptători LT, și-au găsit menirea în conflictul kashmirez. Cei mai mulți membrii
LT sunt pakistanezi care nu vin din Kashmir și care au fost educați în madras
(seminare islamice). Ca și alte grupări islamice, organizația a primit ajutor și
antrenament de la agenția pakistaneză de Informații Inter-Services (ISI).
Prezența MDI/LT în Kashmir datează din 1993.
Gruparea s-a bucurat de un sprijin masiv din partea pakistanezilor până
pe 26.12.2001 când S.U.A. a desemnat-o drept organizație teroristă străină. În
aceeași lună Pakistanul a înghețat conturile LT la cererea S.U.A. și aproximativ
trei luni mai târziu președintele Pakistanez gen. Pervez Musharraf a inclus
organizația pe lista grupărilor teroriste interzise. Ca urmare, LT s-a reorganizat
în încercarea de a separa acțiunile sale militare din Kashmir de sarcinile ei
religioase din Pakistan.
Scopuri și doctrine. Doctrina LT, influențată serios de viziunile
fundamentaliștilor MDI, lupta din răsputeri pentru o guvernare pan-islamică în
Asia Centrala. Câțiva din liderii și publicațiile sale încurajează ambiții mai
mari, făcând apel la un jihad mondial. Totuși, o analiză a operațiunilor LT și a
țintelor pe care și le-a ales indică o agendă predominant anti-Vest și anti-India.
Ca și grupările Harakat-ul-Mujaheddin și Jaish-e-Muhammad, LT lupta pentru
separarea teritoriului de India și includerea lui într-o entitate pan-islamică după
modelul pakistanez.
Metodele de operare. LT a comis zeci dacă nu sute de atacuri împotriva
trupelor indiene și a civililor din Kashmir. În mod tradițional, gruparea folosește
arme de calibru mic, explozivi și aruncătoare de grenade, dar ca multe miliții
fundamentaliste, luptătorii LT s-au angajat în misiuni sinucigașe în ultimii ani.
Luptătorii LT arată hotărâre în comiterea atacurilor sinucigașe, în care
grupurile mici formate din doi până la cinci membri atacă trupele indiene.
Militanții LT comit și masacre ale civililor care nu sunt musulmani, ucigând în
special hinduși și sikhsi. În mod tipic, câțiva militanți se deghizează, uneori ca
membri ai Forțelor Speciale Indiene, înainte de a sechestra civilii din satele
izolate și de a-i executa. Agențiile indiene cred că membrii LT, unii deghizați ca
oameni hindi sfinți, au ucis 27 de locuitori săraci printre care 13 femei și un
168
copil în Jammu pe 13.07.2002. În august 2000, aproximativ 100 de oameni au
murit în Kashmir în urma atacurilor militanților, rata de mortalitate fiind aceeași
lună de lună începând cu 1996. Liderii LT pretind că au fost învinovățiți
nejustificat pentru multe incidente. India pretinde că LT și Jaish-e-Muhammad
au atacat parlamentul din Delhi pe 13.12.2001, omorând 12 persoane.
Numărul estimat al membrilor LT variază, dar gruparea are cel puțin
câteva sute de membri în Pakistan, Azad Kashmir, în Kashmirul de sud al Indiei
și în regiunile Doda. LT și-a pregătit membrii în seminare islamice din
Afganistan și Kashmirul Pakistanez înainte ca recentele evenimente să-i oblige
să părăsească zona afgană.
Caracterul mercenar al grupului și caracteristica fraternală a grupării
MDI a obligat multe agenții străine să creadă că membrii LT au participat și la
alte conflicte în care au fost implicați musulmani. S-au primit rapoarte conform
cărora membrii LT au luptat în Cecenia, Bosnia, în zone din Orientul Mijlociu
și în Filipine, indicând posibile legături cu Al Qaeda.
Conducerea. Abdul Wahid Kashmiri conduce operațiunile militare LT
în Kashmir. Organizația își are centrul general în Muridke lângă Lahore și în
Muzaffarabad. S-a raportat că operațiunile LT s-au concentrat absolut numai
asupra Kashmirului ocupat de Pakistan. Cel care a înființat gruparea LT, Hafiz
Muhammad Saeed a condus recent MDI și este un veteran al jihadului afgan
împotriva Uniunii Sovietice. „America ne-a sprijinit cu arme” a spus el lui
Barry Bearek de la New York Times într-o poveste care datează de pe
10.10.2000. „Dacă nu eram teroriști atunci, de ce suntem teroriști acum? Cum
pot americanii răbda astfel de standarde duble?”
S-a raportat că Saeed și-a dat demisia din LT înainte ca gruparea să fie
interzisă în Pakistan. Nu se știe deocamdată unde se află locuința sa.
Madrassas și Luptătorii Islamici. Robin Wright a furnizat niște
amănunte din interiorul organizației LT pe 28.12.2000 într-o poveste în ziarul
Los Angeles Times. Abu Samara avea 14 ani când s-a alăturat efortului islamic.
În timpul anilor 1990 el a primit arme, antrenându-se în munții Afganistanului
și în școlile religioase în madrassas. La trecerea în secolul următor Abu Samara
s-a trezit implicat în conflictul din Kashmir, trecând în mod repetat din Pakistan
în Kashmir pentru a participa la războiul împotriva Indiei. El a acționat la
ordinele unui centru MDI care se auto finanța din Pakistan și care asigura
antrenament militar și spiritual.
Militanții, uneori în vârsta de 12 ani, erau antrenați în curse cu obstacole
pentru a-i pregăti pentru operațiuni din ținuturile muntoase din Kashmir.
Centrul își recruta majoritatea membrilor din miile de madrassas din Pakistan și
Afganistan care atrăgeau băieții de șapte ani. „Voi fi aici încă câțiva ani ca să
studiez Islamul și apoi mă voi alătura jihadului. Mă voi duce oriunde în lume
acolo unde este nevoie de mine. Nu mă tem” i-a spus lui Wright băiatul de 12
ani, Hamim Ullah. Recentele eforturi împotriva militanților nu mai acceptă
multe madrassas sau centre de antrenament încă active în regiune.
169
 Concluzie. În Kashmir au fost uciși între 30.000 și 60.000 de oameni,
acesta fiind unul dintre cele mai violente locuri din lume. Civilii sunt prinși în
capcană între militanții islamici și trupele indiene, în timp ce comunitatea
internațională se concentrează asupra unor probleme mult mai „presante”.
Presiunea retorică a administrației Bush asupra lui Musharraf pentru a-l
determina să pună capăt infiltrării în Kashmir pare infructuoasă, iar cei mai noi
prieteni ai S.U.A. din Asia de Sud par să se simtă confortabil dansând cu
ambele părți. Între timp, civilii kashmirezi musulmani, sikhs sau hinduși,
continuă să-și găsească sfârșitul între cele două puteri nucleare.

3.4. Prezenta terorismului în România.

Poziția geografică a țării noastre, precum și evoluția terorismului

internațional, schimbările semnificative intervenite în strategia și scopurile
acestuia, reprezintă o permanentă sursă de risc la adresa siguranței naționale.
România nu se confruntă nici în prezent cu un terorism de sorginte sau
motivație autohtonă.
În același timp, relativa stabilitate înregistrată în situația operativă
internă, este afectată constant de amenințările derivate din evoluția pe plan
internațional a terorismului, care include în teatrul său de acțiune și România.
Dintre principalele amenințări de natură teroristă, ce pot constitui factori
de risc la adresa siguranței naționale pot fi reținute:
A. Prezența și activitățile desfășurate pe teritoriul României de către
„Partidul Muncitorilor din Kurdistan” (PKK)
Așa cum am arătat mai sus, în România, existența a circa 10.000 de
etnici kurzi, în mare parte membrii ori simpatizanți ai PKK, reprezintă o
potențială amenințare pentru siguranța națională, generată de faptul că:
a) etnicii kurzi sunt organizați în structuri conspirate, de tip piramidal,
constituite pe criterii geografice, membrii acestora fiind profund îndoctrinați în
ceea ce privește îndeplinirea cu orice preț a obiectivelor PKK și instruiți să
activeze în clandestinitate;
b) pe teritoriul țării funcționează o multitudine de obiective turcești –
reprezentante diplomatice, firme, bănci, diverse asociații, comunități de4
cetățeni turci etc. – care pot constitui ținte ale unor acțiuni cu caracter
extremist-terorist;
c) nucleele constituite la nivel național dispun de capabilități executive
de tip “gherila”, o bună parte din componenții acestora fiind foști luptători;
Principalele direcții de acțiune a structurii PKK din țara noastră constau în:
a) consolidarea sa din punct de vedere organizatoric. În acest sens,
informații recent obținute atestă interesul conducerii centrale a PKK pentru
efectuarea de schimbări la vârf în cadrul ramurii din România a organizației, în
scopul reorganizării structurale a nucleului sau de comandă. De asemenea, se
cere sporirea preocupării centrale zonale în atragerea la acțiunile PKK a unor
170
persoane cu pregătire superioară, îndeosebi din rândul cetățenilor turci de
origine kurdă, dar și acelor sirieni, irakieni și iranieni care au făcut studiile în
România, precum și a unor cetățeni români, personalități publice din țara noastră.
b) creșterea raportului ramurii din România la sprijinirea logistică și
financiară a PKK și a acțiunilor puse la cale de acesta. Asemenea activități se
derulează în principal prin implicarea membrilor și simpatizanților PKK în
afaceri legale sau ilegale, executarea unor acțiuni de estorcare de fonduri de la
oamenii de afaceri turci prin folosirea unor metode violente și implicarea
acestora în traficul ilegal de droguri, armament, materiale strategice și persoane.
c) intensificarea activităților de propagandă în favoarea organizației.
După hotărârea guvernului american de a trece gruparea PKK pe lista
organizațiilor externist-teroriste, conducerea centrală a PKK acordă prioritate
aplicării unor măsuri ofensive de natură propagandistă, ce urmează a fi
susținute de către majoritatea filialelor sale. Una din principalele tendințe ale
acestei companii o reprezintă „victimizarea consecventă a poporului kurd” prin
mediatizarea unor evenimente și conflicte ce vizează etnia kurzilor.
De natură să afecteze bunele relații dintre România și Turcia, se remarcă
îndeosebi acțiunea de constituire în București a „Asociației Oamenilor de
Afaceri Orientali”, asociație ce deține sediu propriu și unde ocazional a înălțat
drapelul kurd, cu intenția de a se crea astfel aparența de reprezentantă
diplomatică a kurzilor din țara noastră.
De asemenea, publicația „Vocea Mesopotamiei” ce apare lunar în țara
noastră, constituie în esență un instrument de propagandă severă antiturcească.
Numărul relativ de mare de membri și simpatizanți ai PKK prezenți în
România, nesocotirea de către aceștia a legislației românești și implicarea lor în
acțiuni specifice criminalității organizate, sunt de natură să pună România într-o
lumină nefavorabilă pe plan internațional, mai ales față de statele care
etichetează PKK drept organizație extremist-teroristă (Turcia, Germania, SUA
și altele).
B. Preocupări de natură a afecta siguranța națională, provenite din
partea membrilor și simpatizanților din țara noastră aparținând unor organizații
palestiniene disidente.
Grupul național palestinian a început să se cristalizeze în România încă
din anul 1974, când pe teritoriul național și-a făcut simțită prezența un număr
mai mare de palestinieni.
Condițiile istorice și durata mare de timp care au petrecut-o aici, au
determinat un procent reprezentativ de studenți să se căsătorească cu românce și
să se stabilească în țara noastră.
În prezent, aceștia sunt implicați în diverse activități din sfera economicului,
sistemului bancar, industrie, agricultură și chiar în domeniul politicului.
În jurul acestor persoane, gravitează membrii unor organizații teroriste
palestiniene, care lipsiți fiind de sprijin financiar, acționează pentru obținerea
unor sume de bani recurgând de multe ori la activități infracționale, constituind
171
un potențial pericol pentru siguranța națională, deoarece în funcție de mutațiile
politice, ei pot trece la executarea unor acțiuni extremiste.
De altfel, schimbările politice internaționale au determinat apariția unei
noi categorii de persoane și anume acelora care au fost comandate pentru
comiterea unor acte teroriste, iar în prezent abandonate, își caută „un stăpân”,
folosind cu precădere legăturile ce le-au avut în fostele țări socialiste.
Dintre aceste organizații și-au făcut simțită prezența pe teritoriul
național următoarele:

Al Fatah – Consiliul Revoluționar (Abu Nidal)

A apărut după octombrie 1973 sub conducerea lui SABRI KHALIL AL
BANNA, palestinian, inițial colaborator foarte apropiat al lui YASSER ARAFAT.
A organizat și executat multiple acțiuni teroriste de răsunet mondial,
prin care s-a urmărit “distrugerea prin acțiuni teroriste a obiectivelor și
intereselor israeliene”.
Concomitent acționează pentru pedepsirea, prin mijloace violente, a
tuturor statelor sau persoanelor implicate într-o soluționare pașnică a conflictului
din Orientul Mijlociu.
Organizația nu recunoaște Autoritatea Palestiniană și parlamentul
Palestinian.
A acționat și în România în anul 1984, când a ucis un diplomat iordanian.

Frontul popular pentru eliberarea Palestinei (FPEP)

S-a format la inițiativa lui GEROGE HABACHE în anul 1967, după
înfrângerea suferită de arabi în războiul arabo-israelian.
Are ca principal obiectiv eliberarea totală a Palestinei prin lupta armată
și contracararea tuturor eforturilor în vederea rezolvării prin negocieri a
conflictului dintre Israel și Autoritatea Palestiniană.

Frontul democrat pentru eliberarea Palestinei (FDEP)

Organizația a apărut în anul 1969, când NAYEF HAWATMEH a creat o
disidentă din FPLF.
Gruparea are o orientare marxist-leninistă și militează pentru realizarea
unei mișcări “pan-arabe care să lupte pentru lichidarea dușmanului sionist”.
Ca și FPLP, FDEP se află într-un proces de restructurare și de
completare a membrilor celulelor existente în exteriorul Teritoriilor Autonome.

Avangărzile partidului eliberării (Forțele „AL SAIQA”)

Organizația a fost înființată în anul 1968 la Damasc, fiind puternic
influențată de deciziile serviciului de informații sirian.
Scopul principal al organizației îl constituie „distrugerea statului Israel”.

Al Fatah – Mișcarea de corecție (Abu Mussa)

172
 Organizația a apărut în anul 1982, ca o consecință a invaziei militare
israeliene în Liban și a masacrelor ce au avut loc în taberele Sebra și Shatila.
Este localizată în Valea Bekaa, de unde folosind elemente „kamikadze”,
lansează acțiuni teroriste asupra țintelor israeliene.
Dispune de o publicație proprie, cu un virulente conținut antiisraelian,
care îndeamnă la nesupunere și violență teroristă.
În România aceste organizații au un număr de peste 100 de membrii și
simpatizanți, organizați de regulă în celule, în speciale în marile centre
universitare.
Numitorul comun al activităților din țara noastră ale acestor structuri,
este reprezentat de coordonarea unitară a tuturor misiunilor, realizată sub egida
„Frontului Refuzului”, a cărui conducere centrală de la Damasc se află sub
influența serviciului secret sirian. Scopul principal rămâne în continuare
torpilarea procesului de pace în care este angajată Autoritatea Palestiniană,
susținându-se necesitatea continuării „luptei armate” pentru obținerea „independenței
totale a Palestinei” și desființarea statului Israel.
Pericolul pentru siguranța națională a României, în plan terorist este
determinat de:
a) crearea și consolidarea unor structuri de acoperire, în principal de
natură comercială, care asigură condițiile de legalitate privind stabilirea în țara
noastră a membrilor acestor organizații teroriste;
b) stabilirea în România a unor cadre cu experiență din centralele
organizațiilor teroriste respective, care asigură activitățile clandestine de
culegere de informații operative despre reprezentanții legitimi ai Autorității
Palestiniene, obiective israeliene, evreiești și occidentale din țara noastră.
c) elaborarea, sub nemijlocita coordonare a unor emisiuni, de planuri
de acțiuni teroriste potențiale;
d) menținerea în conservare a unor cadre cu capabilități executive
teroriste deosebite, ce pot intra în acțiune la ordin;
e) preocuparea constantă de realizare a unor „depozite” clandestine de
armament, muniții și explozivi, în vederea folosirii în acțiuni teroriste.
La aceste amenințări în plan terorist se adaugă o serie de activități
conexe terorismului, materializate în acțiuni preponderent infracționale,
generatoare de fonduri financiare necesare funcționării organizațiilor respective,
de genul contrabandei, evaziunii fiscale, traficului de narcotice etc.
C. Persistența constituirii și consolidării pe teritoriul țării noastre de
structuri organizate, aparținând unor grupări extremist-teroriste
fundamentalist- islamice.
Apărut în contextul politizării religiei islamice în zone fierbinți din
Africa și Asia, și acționând în esență pentru înlăturarea de la putere, inclusiv
prin comiterea de acte teroriste, a regimurilor laice și înlocuirea acestora cu
unele islamice, fundamentalismul islamic a devenit o coordonată majoră a
climatului politic mondial.
173
 Islamul din România este legat de stabilirea pe teritoriul țării noastre –
încă din secolul XIII – a populației turco-tătare de religie musulmană care s-a
dezvoltat, mai ales în Dobrogea și în unele localități de-a lungul Dunării.
Direcția principală de acțiune în România a fundamentalismului islamic,
constă în ideologizarea segmentului de populație turco-tătară de religie
musulmană, în spiritul curentelor fundamentalist-islamice, concomitent cu
prozelitismul în rândul cetățenilor străini, prezenți temporar pe teritoriul național
sau chiar al autohtonilor, urmat de organizarea lor, inițial în fundații, ligi sau
asociații de orice fel, apoi în celule clandestine de tip piramidal.
Informații existente evidențiază faptul că în România are loc o
recrudescență a activității organizațiilor fundamentalist-islamice. Acțiunile
acestora se bazează pe o strategie complexă elaborată de către Consiliul Islamic
pentru Europa de est, care a pus la punct un program comun pentru toate țările
balcanice, inclusiv pentru România.
Pe teritoriul național sub pretextul răspândirii credinței musulmane, se
desfășoară tot mai insistent activități de racolare și fanatizare a unor cetățeni
români, urmărindu-se crearea unor puternice enclave musulmane, care să
dobândească ulterior rolul de puncte de sprijin pentru terorismul fundamentalist-
islamice.
1. „Frații musulmani”
Apărută pe scena politica egipteană în anul 1928, inițial ca o mișcare
națională, cu scopul de a înlătura dominația colonială britanică, organizația
„Frații Musulmani” este considerată ca inițiatoarea curentului fundamentalist -
islamic.
Organizația se pronunță pentru înlăturarea de la putere, inclusiv prin
comiterea de acte teroriste, a regimurilor laice arabe și înlocuirea lor cu
regimuri islamice, precum și pentru crearea unui stat mondial religios, după
modelul fostului Califat arab.
În România și-a făcut simțită prezența în anul 1976, odată cu venirea
masivă la studii a unui număr mare de cetățeni arabi, cu preponderență sirieni,
iordanieni, irakieni etc. După 1990, gruparea și-a reluat activitățile organizatorice,
devenind în prezent o structură puternică, cu nuclee în principalele centre
universitare din țară.
Cu toate că în prezent gruparea din România s-a orientat spre
constituirea unor asociații și societăți de acoperire cu caracter profesional,
cultural, religios etc., prin intermediul cărora desfășoară activități legale, datele
și informațiile existente, atestă că aceasta nu a renunțat la intențiile și
preocupările de nuanță teroristă, fiind oricând capabilă să comită acțiuni
teroriste pentru realizarea scopurilor urmărite.
2. „Hamas” (Mișcarea Luptătorilor Islamici)
Este o grupare fundamentalist-islamică ce acționează pentru zădărnicirea
procesului de pace din Israel și Autoritatea Palestiniană. A devenit operațională
odată cu izbucnirea „Intifadei” și operează în Israel și Teritoriile Autonome. O
174
parte importantă a activităților „Hamas” are loc în moschei, care servesc ca
centre de îndoctrinare, incitare și ca ascunzători ideale pentru armament și
mijloace de luptă.
Obiectivul strategic declarat al mișcării constă în desființarea statului
Israel și instituirea unui stat islamic pe teritoriul Palestinei.
Referitor la prezența în țara noastră a membrilor și simpatizanților a
mișcării „Hamas”, informațiile obținute atestă ca în România există un nucleu
de peste 60 de membrii și simpatizanți, grupați îndeosebi în mai multe centre
universitare.
Acest nucleu este coordonat de filiala din țara noastră a organizației
„Frații Musulmani”, folosindu-se în special „Asociația Studenților Musulmani”
(ASMR).
Activ implicat în activitatea ASMR, nucleul „Hamas” din țara noastră
este în continuare interesat, în a pune bazele unor noi fundații, asociații și lăcașe
de cult islamic, sub paravanul cărora să-și organizeze și desfășoare activități
specifice.
3. „Hezbollah” (Partidul lui Dumnezeu)
Organizația a fost constituită în anul 1981 sub influența și cu sprijinul
autorităților iraniene, fiind una dintre cele mai consecvente promotoare a
terorismului, pentru realizarea obiectivului său fundamental, respectiv crearea
în Liban a unui stat islamic după modelul iranian.
Prezența pe teritoriul național a nucleului „HEZBOLLAH” deja
constituit, reprezintă un important factor de risc la adresa siguranței naționale,
întrucât în situații conjucturale, obiectivele menționate pot fi ținta unor atacuri
teroriste.
Principalele aspecte operative ce derivă din existența și activitatea pe
teritoriul național a nucleelor aparținând acestor organizații constau în:
a) crearea și consolidarea unor puncte de sprijin și structuri de
acoperire, de natură culturală, profesională sau religioasă, menite să camufleze
și să faciliteze acțiunile teroriste;
b) crearea condițiilor necesare tranzitării României de către
comandouri ale organizațiilor respective, înspre Occident sau Orient, precum și
ascunderii unor teroriști în țara noastră.
La amenințările în plan terorist trebuie adăugate și activitățile
complementare terorismului, reprezentate de acțiunile, de cele mai multe ori
ilicite, menite să asigure finanțarea organizațiilor teroriste menționate. Printre
acestea se numără evaziunea fiscală, contrabanda, traficul de droguri,
armament, muniții și explozivi etc.
D. Dezvoltarea fenomenului imigraționist cu posibile efecte în plan
terorist
Dezvoltarea fenomenului imigraționist cu posibile efecte de natură a
afecta siguranța națională este demn de luat în considerare, fenomenul
derulându-se, în constantă ascensiune, potrivit unui algoritm ce debutează cu
175
tranzitarea ilegală a teritoriului național de către grupuri de imigranți (care, de
regulă, intenționează să ajungă în Occident), continuă cu rămânerea clandestină
în țara noastră a unora dintre aceștia și cu angrenarea lor în acțiuni ilegale.
Acest segment important de cetățeni străini (de obicei aflați sub
identități false) încearcă, în timp, să obțină un statut legal, folosindu-se de
diverse acoperiri. Unii imigranți ce se stabilesc temporar pe teritoriul național
provin din țări confruntate frecvent cu fenomenul terorist și unde acționează,
deopotrivă, organizații și grupări extremist-teroriste de nuanță religioasă sau
etnic-separatistă.
Printre membrii grupărilor de imigranți au fost depistate elemente
teroriste sau criminale, care au acționat violent în țările de origine sau au activat
ca mercenari în diferite conflicte zonale și care au părăsit aceste țări pentru a nu
fi expuși măsurilor represive luate de autorități.
În acest sens, au fost identificați mai mulți etnici sikh și tamili, dar și
mercenari pakistanezi sau afgani, care au participat la conflictul din Bosnia-
Herțegovina, unii dintre aceștia intenționând să rămână clandestin în România
și să se angreneze în acțiuni ilegale, cum ar fi trafic de arme și droguri,
estorcare de fonduri, atacuri cu mâna armată etc.
Din rândul acestora pot fi recrutate, de către organizații teroriste
interesate, elemente de acțiune pentru eventuale acte teroriste ce urmează a fi
comise împotriva unor obiective aflate pe teritoriul național.
Concretizând asemenea aspecte, este de reamintit tentativa de atentat
comisă la 20 august 1991 în București împotriva ambasadorul Indiei, de către
un comando sikh, compus de 4 teroriști.

176
 Capitolul IV
TERORISMUL DUPĂ SEPTEMBRIE 2001

4.1. Greșelile trecutului și marea amenințare teroristă după 2001

11 septembrie 2001 va rămâne în memoria colectivă ca ziua unei

catastrofe de mare amploare, ziua în care umanitatea ar fi trebuit să înțeleagă că
a venit momentul să lichideze sursele terorismului, că a început o lungă
escaladă a violenței și o luptă nesfârșită împotriva unor forțe neiertătoare.
”Nimic nu va mai fi ca înainte”.
Teroriștii vor fi înfrânți sau anihilați când ideologiile care-i motivează
nu mai sunt valabile. Înainte de toate este o bătălie a ideilor.
Motivația declanșării Jihadului este reacție adversă a lumii musulmane
față de modernitate și globalizare și nu față de valorile democratice ale
Occidentului.
„Omenirea se confruntă cu un conflict al emoțiilor în care Occidentul
afișează o cultură a fricii iar lumea musulmană o cultură a umilinței. În ambele
cazuri avem de-a face cu o strategie de acțiune bazată pe frică: o frică de
celălalt, de viitor, de pierdere a identității.”308
Francis Fukuyama aprecia că ”cea mai bună strategie de anihilare a
teoriei de inspirație fundamentalistă islamică este o luptă îndelungată pentru
cucerirea sufletelor musulmanilor”.
Însă religia islamică este în creștere rapidă ajungând la 1/5 din populația
lumii, în principal în unele dintre cele mai sărace state ale lumii: Sudan, Pakistan,
India, Nigeria, Mali, Tanzania, etc. și câștigă rapid adepți în Europa, America de
Nord, fiind facilitată de globalizare chiar dacă se opune, de fapt occidentalizării.
„Menținerea imigrației la cote ridicate din statele musulmane va duce la
constituirea așa-zisei Eurabie în locul Uniunii europene.”309
În acest subcapitol vom analiza concluziile și învățămintele după
comiterea celor mai importante atacuri teroriste, începând cu 11 septembrie
2001 din SUA, atentatele din Londra, Madrid, Beslan, Moscova și Paris.
Terorismul nu este doar răul care se abate asupra planetei, ci este chiar
răul, partea fanatică dintre noi și, adesea, din noi, fanatismul obsesiv al puterii,
al răzbunării, el egocentrismului, al pedepsirii cu orice preț, al purificării prin
ucidere și prin distrugere. De aceea, acest fenomen specific doar mediului
trebuie investigat și analizat așa cum este, de pe poziții cât se poate de
obiective, pentru a-i decela sensurile și mecanismele, pentru a-i afla izvoarele
și, în consecință, pentru a-i anihila cauzele a-i distruge structurile, a-i limita
308
Cristian, Barna, Jihadul în Europa, Editura Top Form, București, 2000, p.134
309
Patrick, Buchanon, Moartea Occidentului, Editura AllBeck, .București, 2002, p.86
177
efectele și a-i tăia rădăcinile.
Analiza ne va ajuta să înțelegem mai bine implicațiile acestui fenomen
terorist, relațiile cu religia, cauzele și posibilele urmări, mai ales pe termen
mediu și lung în condițiile islamizării continue a Europei.
În urma unei anchete de proporții desfășurată de o comisie a Congresului
din S.U.A. au rezultat aspecte deosebit de importante.
Mii de morți și răniți dintre care 265 pasageri aflați în avioanele
deturnate, 2 595 persoane aflate în birourile Turnurilor gemene, 343 pompieri,
23 polițiști, 1 366 persoane prinse între etaje, 2 000 de persoane s-au aruncat în
gol, 600 de persoane izolate în turnuri;
- 5 clădiri și 4 stații de metrou distruse;
- 25 de clădiri grav avariate;
- 2 părți din clădirea Pentagonului au suferit avarii;
- au existat și alte distrugeri colaterale.
”Toate pagubele au fost produse de un inamic disciplinat, sofisticat,
răbdător, letal, cu sprijin în lumea arabă și musulmană, cerând repararea unor
nedreptăți politice, ostili fără limite”310.
În același raport au fost constatate anumite disfuncții la nivelul
Guvernului SUA, dar și la nivelul serviciilor de informații externe și interne.
Ancheta a scos la iveală și faptul ca aviația civilă, frontiera, organismele
securității naționale nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile dar cel mai
important aspect este faptul că s-a constata lipsa unei strategii echilibrate și pe
termen lung în S.U.A.
Totodată s-a constatat o colaborare defectuoasă între FAA și NORAD.
Astfel, după 14 minute de la lovirea Turnurilor Gemene, ora 08:46, încă nu se
raportase evenimentul la oficialii Pentagonului și la conducerea statului; abia la
o oră de la lovirea turnurilor, în jurul orei 09:20 s-a luat în calcul securitatea
fizică a președintelui, securitatea casei Albe și a agențiilor federale.
La ora 10:03, după 67 de minute de la impactul avioanelor cu Turnurile
gemene se cere permisiunea de a se doborî orice alt avion care ar putea
reprezenta o amenințare, deși escadrila de avioane de vânătoare era deja în aer
de mult timp. Acest aspect confirmă faptul că Administrația Aviatică Federală
nu era deloc familiarizată cu deturnări de avioane pe teritoriul SUA.
Sistemul de comunicare și starea convorbirilor era precară în acel
moment, nimeni nu știa ce măsuri să întreprindă în fața celor petrecute, iar
NORAD și FAA au improvizat un plan coerent de apărare a țării.
Din acel moment a apărut ”un nou tip de război” desprins din ideologia
și învățămintele lui Osama bin Laden, cel care împreună cu Ayman al Zawahiri
a declarat în februarie 1998 război SUA.
Osama se vedea ca un ales al Profetului Mohamed și tot timpul a dus o
luptă de a cucerii inimile a mii de adepți dintre care a recrutat cei mai fanatici
310
Raportul final al Comisiei americane de anchetă privind atacurile teroriste asupra SUA,
Editura Alfa, București, 2006, p.11
178
luptători pentru a crea o organizație teroristă de temut, Al Qaeda.
Acest Bin Laden, în învățămintele și discursurile pe care le-a ținut în
fața musulmanilor a recurs la invocarea trecutului glorios al Islamului pentru a
crea sentimentul de mândrie în rândul adepților, Islamul devenind astfel nu doar
o religie dar mai ales un cod de conduită.
În repetate rânduri, Osama a făcut apel la adepții lui să îmbrățișeze
martiriul, jertfa supremă cerută musulmanilor, iar conform acestei noi ideologii
mujahedinii erau considerați luptători sfinți.
Islamul se răspândește rapid în toată lumea modernă, moscheile, școlile,
internatele serveau ca puncte de recrutare în multe state ale lumii, inclusiv în
S.U.A.311.
Osama bin Laden părăsește Sudanul în 1996 și merge în Afganistan
pentru ca în 1998 să i-a legătura cu Irakul de unde își recrutează noi adepți.
Numărul total al luptătorilor instruiți de Bin Laden în Afganistan era de 20 000
în 2001 iar organizația Al Qaeda avea conexiuni cu mai multe state ale lumii
precum Egiptul, Liban, Somalia, Sudan, zona Caucazului, Asia, Europa și
America. Astfel a apărut și s-a dezvoltat un nou tip de terorism și o nouă
organizație teroristă amenințătoare - Al Qaeda.
Același raport al Comisiei scotea în evidență faptul că granițele S.U.A.
cu Mexicul în 1999 erau slab păzite, respectiv un agent la 13 -25 de mile, iar
polițiștii de frontieră nu dispuneau de informații pentru a exercita un control
riguros la graniță și numeroase persoane străine trăiau ilegal în S.U.A.
În acest timp mai multe instituții din Sistemul de Apărare al SUA erau
lăsate în afara luptei antiteroriste iar posibilitatea deturnării sinucigașe a
avioanelor nu a fost luată în calcul niciodată.
Pe listele de supraveghere ale guvernului Statelor unite erau menționate
60 000 de nume ale unor suspecți înainte de anul 2001 iar pe listele FAA se
găseau 12 persoane.
Aspecte importante au reieșit din raportul de anchetă precum faptul că în
aeroport verificarea pasagerilor și a bagajelor era superficială iar detectoarele de
metal și dispozitivele cu raze x funcționau defectuos.
Teroriștii au beneficiat de o tehnologie de vârf în ceea ce privește
sistemul de comunicații, internetul fiind de un real folos iar în tot acest timp
S.U.A. nu a avut pusă la punct o strategie de luptă pentru a elimina Al Qaeda
înainte de evenimentele de la 11 septembrie 2011.
În anul 1993 Departamentul de Stat al S.U.A. îl pune pe Osama bin
Laden pe lista suspecților, iar în 1996 CIA a elaborat oprimă metodă specială de
luptă împotriva acestuia, un plan de capturare pe care însă îl tot amână. Sunt
inițiate mai multe ipoteze de capturare și ucidere a acestuia, inclusiv folosirea
de rachete, iar recompensa pe capul teroristului ajunge la fabuloasa sumă de
250 milioane de dolari.

311
Cristian, Barna, Jihadul în Europa, Editura Top Form, Cucurești, 2000, p.70
179
 Cel care s-a dovedit a fi arhitectul atacurilor din 11 septembrie, cu
aprobarea lui Osama a fost Khalid Sheik Mohammed. Pregătirile atacului au
început din anul 1998, la început însă se dorea un atac supra Israelului, fiind
vizat orașul Gilat. Ulterior s-a avut în vedere S.U.A. pentru ca urmările atacului
să influențeze politica americanilor, economia sa aibă de suferit în New York și
California iar sediile principalelor instituții de aplicare a legii precum C.I.A. și
Pentagonul să sufere pagube mari sau chiar să fie distruse.
Planul conceput de teroriști era măreț, trebuiau sa fie deturnate 10
avioane care aveau să lovească ținte de pe ambele coaste ale SUA precum:
cartierele generale ale FBI și CIA, centrale nucleare, cele mai înalte clădiri din
California, New York, Casa Albă, Pentagonul și clădirea Capitoliului. În urma
distrugerii acestor ținte Khalid Sheik Mohammed urma să aterizeze cu cel de-al
zecelea avion pe un aeroport din SUA și să țină un discurs în fața mass-mediei.
Rezervat însă asupra planului măreț, Bin Laden a aprobat ”operațiunea
avioanelor”. Pregătirea și organizarea atacului a fost minuțios elaborată. Doi
indivizi merg în SUA pentru a învăța să piloteze avioane iar alți doi merg într-o
tabără din Afganistan pentru a se pregăti în scopul atentatului într-o mină
rusească părăsită.
Au fost pregătiți 19 teroriști, majoritatea din Arabia Saudită, care au
utilizat pașapoarte false și au încălcat regimul de imigrare al S.U.A., motto-ul
acestora fiind: ”Vine momentul așteptat și mormane de cadavre vor umple
sacii312”.
Ulterior, în anul 2000 alți teroriști pleacă spre continental American
pentru a învăța engleză și pilotajul avioanelor iar în urma unor probe certe se
adeverește faptul că Hezbollah și Iranul ajută Al Qaeda pentru scopul terorii.
La atacul din 1993 asupra turnurilor gemene cu bombe s-au constatat
defecțiuni precum pana de curent care a oprit funcționarea ascensoarelor, scările
nu au mai putut fi iluminare și sistemele de avarie s-au dovedit a fi inutile.
În urma tragicului eveniment din 11 septembrie disfuncțiunile au fost
mai numeroase, evacuare fiind greoaie, sistemul de comunicații a căzut inclusiv
rețeaua de telefonie mobilă, rețeaua radio suprasolicitată. Nu s-a constituit un
punct de comandă unitar cu rol în coordonarea acțiunilor iar singura cale de
comunicare a fost posibilă prin intermediul pagerelor dar și acestea s-au dovedit
a fi insuficiente.
Au fost constatate probleme în ceea ce privește managementul
intervenției post-eveniment deoarece aceasta a fost improvizată, comanda a fost
superficial organizată, lipsa unui sistem de comunicații a îngreunat acțiunile de
intervenție. Ușile spre terasele turnurilor au fost în tot acest timp închise,
sistemele de închidere erau blocate și nu exista un plan de evacuare în caz de
urgență de pe terasele turnurilor iar pe timpul intervenției nu s-a dat ordin de
evacuare de pe Turnul Sudic. Comunicarea în timpul intervenției s-a dovedit

312
Op. cit., p.191
180
greșit organizată deoarece operatorii și dispecerii de la sistemul de apel urgență
911 nu au fost conectați permanent la fluxul de informații în timp real.
Lipsa unui sistem de comanda unică, a coordonării între agenții și gradul
de pregătire scăzut al civililor cu privire la ceea ce au de făcut în situații de
urgență au făcut ca pierderile sa fie mai mari, demonstrând astfel amploarea
amenințării teroriste.
Se impunea astfel orientarea organelor abilitate de a intervenii în caz de
urgență spre un alt tip de program de pregătire substanțial și pregătirea unui nou
concept al sistemului de comandă în cazul acțiunilor ferm și unitar.
Nimeni nu a analizat metodele de apărare de la bordul avioanelor sau a
acelor avioane care erau scoase de sub controlul normal.
Terorismul lui Osama bin Laden și Al Qaeda era diferit de orice altceva
de până acum.
Comisia Congresului exclama: „Ne izbește lipsa redusă și lipsită de
imaginație a forțelor speciale ale S.U.A.”, deoarece toți se bazaseră pe CIA,
F.B.I. și Serviciul de Imigrări.
Capacitatea de anticipare a F.A.A. s-a dovedit a fi foarte slabă deoarece
nu existau scenarii posibile ale unor acțiuni de piraterie sinucigașă și nu au fost
remediate aspecte ale unor puncte vulnerabile evidente precum listele cu
pasageri interziși la zbor, neidentificarea din timp a celor căutați și prezența
insuficientă a Șerifilor Federali pe cursele interne. Blindarea ușilor de la
cabinele piloților nu era corespunzătoare iar echipajele însoțitoare aveau un
sistem de alertă total diferit și ineficient.
Se impunea astfel ajustarea antrenamentului controlorilor și managerilor
din F.A.A. și NORAD în ceea ce privește modul de acțiune pentru eficientizarea
operațiunilor, folosirea rapidă și corectă a informațiilor în urma unor analize
coordonate.
Au ieșit la iveală în urma anchetei aspecte care evidențiau imposibilitatea
guvernului de a-și adapta modul de gestionare a situațiilor deosebite la noile
provocări ale secolului XXI313, iar managementul eficace al operațiunilor
transnaționale a lipsit.
Evenimentele din septembrie 2011 au făcut ca la nivelul SUA
cheltuielile pentru apărare să crească de la 354 de miliarde la 547 de miliarde de
dolari iar responsabilitatea centralizării informațiilor despre terorism sa fie
trecute în sarcina F.B.I.
Acest nou tip de terorism este motivat de religie și nu face deosebirea
între politică și religie. Apreciem că nu există teren comun de discuții și nici
măcar respectul pentru viață, de unde să înceapă un dialog, deci nu intră în
discuție decât distrugerea totală sau izolare.
„Al Qaeda a speculat de asemenea securitatea relativ lejeră din țările
occidentale. Au considerat mediul american atât de ospitalier încât agenții

313
Cristian, Barna, Jihadul în Europa, Editura Top Form, București, 2000, p.374
181
atacului din 11 septembrie au folosit SUA drept bază pentru desăvârșirea
instruirii și pentru exerciții, întrând, ieșind și călătorind prin țară, folosind nume
reale, fără să le fie teamă că vor fi prinși”314.
Pentru a găsi azil, organizațiile teroriste s-au dus în locurile cele mai
puțin guvernabile și anarhice de pe pământ. Acestea au fost: partea de vest a
Pakistanului, regiunea graniței cu Afganistanul, sudul și vestul Afganistanului,
Arabia Saudită, Yemen, Cornul Africii, state din Asia de Sud-Est precum
Thailanda, Filipine și Indonezia, zona Africii de Vest din Nigeria, Mali și Sierra
Leone, precum și state din Europa centrala, estică și vestică unde există
populație musulmană în număr mare.
Comisia Senatorială a recomandat Guvernului S.U.A. să depună toate
eforturile pentru identificarea sanctuarelor teroriste existente, potențialele
acestora și mai ales să elaboreze o strategie realistă pentru fiecare, precum cele
existente în unele state precum Pakistan, Afganistan, Arabia Saudită, alte state
din Asia de Sud-Est și zona de nord și nord-est a Africii.
De asemenea S.U.A. trebuie să formuleze un plan integrat pentru a putea
opri următoarele generații de teroriști prin angajarea unui lupte de idei, reforme,
libertăți și ajutoare în zonele mai sus menționate.
Timp de mai bine de 10 ani Al Qaeda a încercat să intre în posesie și să
poată folosi tehnologia de fabricare a armelor nucleare, Osama bin Laden
considera că achiziția de arme de distrugere în masă este o obligație religioasă.
Tenet din cadrul C.I.A. aprecia că: ”peste douăzeci de grupuri teroriste
sunt în căutare de materiale de natură C.B.R.N.” (chimice, biologice, radiologice și
nucleare).
În deceniul de dinainte de 11 septembrie 2001 securitatea de frontieră,
problematica turismului, accesul și imigrarea nu erau percepute ca o problemă
de securitate națională. De regulă se acorda atenție doar traficului cu arme de
distrugere în masă și nu intrărilor de teroriști.
Înainte de 11 septembrie 2001 nici o organizație guvernamentală din
SUA nu a analizat în mod sistematic strategiile de călătorie ale teroriștilor. legat
de această problematică, Comisia Senatorială a recomandat supravegherea mult
mai atentă a călătorilor, depistarea banilor, instalarea și folosirea unor tehnici
mai performante la frontieră, pregătire judicioasă în ceea ce privește depistarea
documentelor false de călătorie în cazul unor turiști falși care de fapt sunt
teroriști. Se recomandă implementarea unui sistem de verificare biometric cu
fișiere accesibile care să conțină informații despre toți călătorii, turiști sau
imigranți, cu indicii asupra călătoriilor care se fac în scop turistic.
În S.U.A. locuiau în afara sistemului legal de imigrare în 2006 mai mult
de 9 milioane de persoane iar anual peste graniță se înregistrează un tranzit de
500 de milioane de călători, deci remarcăm două puncte nevralgice în ceea ce
privește securitatea națională. Aviația comercială rămâne în continuare o țintă,

314
Cristian, Barna, Jihadul în Europa, Editura Top Form, București, 2000, p.385
182
la fel și transporturile maritime alături de cele de suprafață.
Trebuie avută în vedere întreaga paletă de tactici a organizațiilor
teroriste și anume: utilizarea unor persoane din interior, terorismul sinucigaș și
atacurile de la distanță.
Cei 19 teroriști kamikaze au fost verificați de un sistem de control asistat
de calculator dar fără rezultate și se impune astfel îmbunătățirea performanțelor
aparatelor de control de la frontieră, prin găsirea unor căi de armonizare a
securității cu libertățile civile ale cetățenilor.
Incredibil dar adevărat, înainte de 11 septembrie 2001, nici un
departament al executivului nu avea ca sarcină prioritară apărarea S.U.A. de
atacuri din interior315.
În anul 2002 a fost înființat Departamentul Securității Interne având ca
obiect de activitate:
- protejarea frontierelor S.U.A.;
- securizarea transportului și a infrastructurii;
- asistența de urgență;
- colaborarea cu sectorul privat în evaluarea punctelor vulnerabile;
- comanda, controlul și comunicarea;
- munca în echipă;
- colaborarea și cooperarea la locul incidentului;
- pregătirea periodică comună la toate nivelurile.
Au fost luate totodată măsuri pentru alocarea de urgență a unei benzi
radio lărgite pentru scop de siguranță publică.
Sectorul privat din S.U.A. controlează 85% din infrastructura de bază,
deci se impune o pregătire de urgență a acestora în domeniul evacuării
persoanelor în caz de necesitate și al comunicării adecvate.
Comisia de anchetă recomandă o noua modalitate de organizare a
Guvernului S.U.A. pe anumite chestiuni precum:
- unificarea informațiilor strategice si a planificării operaționale împotriva
teroriștilor islamici;
- unificarea serviciilor secrete sub un nou director de informații naționale;
- necesitatea creării unui sistem de luptă antiterorist;
- întărirea rolului F.B.I.;
- întărirea controlului Congresului S.U.A.
Se apreciază că nu a existat nimeni care să se ocupe de gestionarea
hotărâtă a cazului, care să poată obține informații notabile, nu s-au putut stabili
responsabilitățile în cazul agențiilor, nu s-au putu urmări progresele, nici
dificultățile316. Deci responsabilitățile sunt neclare și rezultatele mediocre.
Înainte de 11 septembrie 2001, C.I.A. era agenția conducătoare în lume
cu Al Qaeda, iar F.B.I. avea rol secundar.
După evenimentele nedorite, responsabilitatea primară a analizei terorismului
315
Cristian, Barna, Jihadul în Europa, Editura Top Form, București, 2000, p.401
316
Op. cit. p.418
183
a fost atribuit Centrului de Integrare a Amenințărilor Teroriste creat în 2003 cu baza
la sediul C.I.A.
Remarca Comisiei Parlamentului de verificare pare logică: „un guvern
inteligent al integra toate sursele de informații pentru a vedea dușmanul ca
întreg317”.
Analiza integrată a tuturor ar trebui de asemenea să modeleze strategii în
domeniu. Planurile operaționale comune sunt pasate Casei Albe.
Drept urmare, Comisia Senatorială a propus unificarea eforturilor și
comunitatea serviciilor secrete, a unui Comandament antiterorist unit cu două
sarcini exprese: combinarea informațiilor strategice și planificarea operațională
comună.
S-au descoperit anumite bariere structurale, orgolii în realizarea muncii
informative comune între agențiile cu atribuții în acest domeniu. Lipsa
standardelor și practicilor comune pe linie de reacții externe și interne, slaba
capacitate de a stabili prioritățile și de a pune în funcțiune resursele, alături de
complexitatea planurilor pline de sarcini și ținerea sub secret a acestora au fost
prinse ca puncte vulnerabile în raportul de anchetă al comisiei.
În prezent S.U.A. dispune de 17 agenții sau părți de agenții și
comunitatea informațiilor și prea mult secret.
Un atac catastrofal s-ar fi putut produce fără prea multe semnale de
alarmă, sau fără nici un semnal, deci trebuie să se micșoreze procesul de
reorganizare pe timpul schimbării administrației țării.
Delimitarea clară a atribuțiilor, a responsabilităților între Departamentele
de Interne și cel de Externe precum și cu NORAD-ul este necesară.
Departamentul Securității Interne și comisiile sale de supraveghere
trebuie să evolueze periodic în pas cu tipurile de amenințări cu care se confruntă
comunitatea pentru a determina:
- Proporționalitatea planurilor guvernului și progresele făcute cu
planurile de protejare ale infrastructuri sensibile ale S.U.A.;
- Gradul de pregătire al guvernului de a răspunde eventualelor
amenințări cu care s-ar putea confrunta S.U.A.
Atentatul terorist din Londra zdruncină lumea din nou. În dimineața zilei
de 7 iulie 2005, 4 explozii separate au avut loc, în centrul Londrei, în sistemul
public de transport al orașului, trei la metrou și una într-un autobuz. De aceste
probleme s-a ocupat o comisie numită Parteneriatul Londonez de Redresare din
care au făcut parte reprezentanți ai guvernului, primăria orașului, și mai multe
agenții cheie: poliție; pompieri; ambulanță; serviciile de sănătate; autoritățile
locale; autoritățile de transport; autoritatea portuară; utilitățile și agențiile de
voluntariat; armata; comunitatea de afaceri londoneză și reprezentanții
principalelor religii.
Rezultatele pozitive au fost apreciate deoarece au fost constatate

317
Cristian, Barna, Jihadul în Europa, Editura Top Form, București, 2000, p.419
184
următoarele aspecte:
 acțiunea a fost rapidă, profesională, eficientă;
 reacția personalului metroului a fost exemplară;
 reacția personalului de pe autobuz a fost exemplară;
 răspunsul serviciilor de urgență s-a dovedit a fi eficient;
 spitalele au fost pregătite urgent (1.200 paturi);
 procedurile de evacuare ale metroului au fost bune;
 celula mass-media a fost urgent convocată;
 grupul de coordonare a lucrat eficient cu centru de coordonare;
 medicii legiști, poliția, autoritățile locale să-au desfășurat bine
misiunea;
 finanțarea intervenției a fost bună;
 evaluarea necesită îmbunătățiri pentru că au fost constatate epuizarea
personalului, cooperarea trebuie ajustată și se admit unele propuneri în urma
deficiențelor constatate.
Concluziile și învățămintele din analiza evenimentelor și a modului de
acțiune al forțelor de intervenție se prezintă după cum urmează:
a). Coordonarea acțiunilor:
- este nevoie de mai mult personal cu înaltă specializare lucru care
trebuie realizat prin suplimentare;
- se impune desfășurarea unui Program de instruire a personalului
suplimentar;
- specialiștii din cadrul Centrului de Coordonare Strategică, trebuie să se
axeze pe o pregătire comună în viitor.
b). Telecomunicațiile:
- acesta este considerat cel mai important domeniu pentru o conducere
eficientă a acțiunilor de intervenție;
- rețelele de telefonie mobilă au fost suprasolicitată și se impune
diversificarea surselor de telefonie mobilă și fixă, folosirea pagerelor și a
radioului ca sursă de informare a cetățenilor pentru a nu mai se produce blocaje
la sistemele de comunicații;
- se impune educarea publicului în privința disciplinei în condiții de
criză inclusiv sub aspectul utilizării telefonului mobil decât pentru scopuri
vitale.
c). Avertizarea și informarea publicului
- se impune crearea unei celulă media, imediat după producerea
evenimentelor;
- se recomandă evitarea călătoriilor și să nu fie transmise mesaje inutile;
- ca un punct slab, la acest eveniment au fost prezentate și unele mesaje
incorecte;
- sunt necesare protocoale de furnizare rapidă a informațiilor către
comunitatea de afaceri și crearea unui sistem de gestionare a informațiilor;
185
 - este necesar pe viitor să existe o cunoașterea reciprocă a instituțiilor
care conlucrează;
- se impun anumite Proceduri standardizate (cea mai importantă concluzie).
d). Contaminarea chimică, biologică sau radiologică (CBR)
- este necesară stabilirea protocoalelor pentru determinarea prezenței sau
absenței contaminării de orice fel;
- se impune dotarea cu echipamente corespunzătoare acestor genuri de
accidente grave;
- asistența medicală să fie acordate prin spitale în domeniu și să existe
un registru cu date despre oameni aflați în asemenea zone expuse;
- este necesar să se instituie anumite protocoale între centrele de
coordonare.
e). Planurile corespunzătoare de reacție
- a fost constatată incapacitatea de a avea grijă de supraviețuitorii care
nu au fost răniți și de a le colecta datele;
- trebuie să se elaboreze de ghiduri de practici în domeniu;
- închiderea și redeschiderea rețelelor de transport trebuie să poată fie
făcute mai ușor;
- sistemul de telefonie mobilă prin satelit folosit ca rețea de rezervă;
- utilizarea sistemului de comunicare și prin rețeaua radio;
- accesul la informație, comunicații subterane;
- acordarea de compensații și sprijin financiar
f). Alte probleme constatate:
Este necesar să fie încheiate anumite protocoale specifice liniei de
muncă între medicii legiști și autorități și să se asigure echipament de detecție
radiologică chiar și la morgă. Sunt necesare totodată a fi încheiate protocoale și
cu voluntarii.
Pregătirea securității naționale este o activitate continuă și de cea mai
mare importanță pentru orice stat al lumii. Lecțiile învățate în urma tragicelor
evenimente din Londra sunt clare și concise iar la ele pot reflecta specialiștii din
domeniu care au atribuții pe linia managementului situațiilor deosebită. În linii
mari aceste lecții se referă la măsurile care au fost adoptate ulterior, acestea
fiind:
- acordarea unui sprijin moral și material celor îndoliați și
supraviețuitorilor, precum și tratarea morților cu respect;
- rețele de telecomunicații au devenit mai flexibile iar cele ale serviciilor
de urgență au devenit mai performante;
- pe viitor informațiile vor ajunge din timp la public, cu exactitate,
pentru a evita panica și aglomerația care pot îngreuna acțiunile de intervenție;
.- se pune accentul pe acorduri de coordonare a crizei și păstrarea
siguranței mobilității în Londra;
- o mare atenție personalului care a suferit tulburări psihice posttraumatice,
acordarea de sprijin practic și emoțional;
186
 - conlucrarea factorilor de decizie ai țării pentru a avea un răspuns
internațional comun în fața terorismului.
Nici măcar înspăimântătoarea fortăreață din jurul Kremlinului nu a
scăpat de teroare. În anul 1999 s-a comis primul atentat sub forma a patru
explozii în mai multe orașe din Rusia. La acel moment Vladimir Putin ocupa
funcția de prim-ministru, ulterior la finele anului devenind președinte. În urma
acestor tragice evenimente Vladimir Putin a declarat război Ceceniei.
Anul 1999 a fost marcat de tragicul eveniment din 2 septembrie, când în
Beslan au fost luați 354 de ostateci, de fapt au fost în număr mai mare, 1000 de
persoane dintre care profesori, părinți și elevi. După intervenția forțelor de
ordine și a trupelor speciale ale Rusiei au fost înregistrați zeci de morți și răniți.
La 23 noiembrie 2006, Alexandru Litvinenko, fost agent K.G.B. și apoi
F.S.B., în vârstă de 41 de ani este ucis la ordin cu poloniu 210,material
radioactiv puternic care se fabrică numai în centralele atomice de pe teritoriul
Rusiei și al S.U.A. Acesta fugise inițial din Rusia în Marea Britanie după ce
refuzase să ucidă cel mai important om de afaceri din Rusia, din ordin.
În anul 2002 se produce un alt atac terorist în teatrul din Moscova în
care s-a folosit un gaz toxic de luptă necunoscut. Tragicul eveniment a înregistrat
decesul a 129 de persoane și zeci de răniți, însă și alte victime colaterale din
rândul ziariștilor care au relatat despre teroriști. Astfel, un ziarist care a scris un
articol este împușcat, jurnalista Politkovskaia este otrăvită cu o substanță în ceai
iar șeful unui trust de presă, Stecocinskin este otrăvit.
Sfârșitul anului 2013 începe în forță, cu trei atentate de proporții. Primul
are loc în luna octombrie, când o femeie kamikaze se aruncă în aer într-un
autobuz plin de studenți. Următoarele atacuri sinucigașe au loc în Gara
Volgograd, și într-un troleibuz. Cele două atentate teroriste au avut loc la
interval de o zi și au fost revendicate de către gruparea Mujahediniilor din
Daghestan, condusă de către Ansar al-Sunah.
Primul atac sinucigaș s-a soldat cu decesul a 17 persoane și rănirea altor
40. Femeia kamikaze care a stat la originea atentatului, Oksana Aslanova, era
de doi ani pe lista celor mai căutate persoane din Rusia. Al doilea atentat
sinucigaș a avut loc pe data de 30 decembrie, explozia, declanșată de către
Naida Asiyalova având loc într-un troleibuz, la oră de vârf și pe una dintre
străzile cele mai aglomerate din oraș.
Pe 16 noiembrie, soțul acesteia, Dmitry Sokolov, cunoscut și sub numele de
Abdul Jabbar, a fost ucis împreună cu alți patru teroriști în orașul Dagestan,
Caucazul de Nord.
În luna iulie a anului trecut, liderul rebelilor ceceni, Doku Umarov, auto-
intitulatul „Emirul Caucazului”, amenința public că va face tot ce îi stă în putere
să oprească desfășurarea normală a Jocurilor Olimpice, iar grupările de rebeli
islamiști jurau că își vor muta campania teroristă din zona Caucazului de Nord,
către zonele de interes ale Rusiei, cu scopul de a lovi principalele obiective
economice și de transport.
187
 După atacul sângeros din aeroportul Domodedovo, din 2011, și atacul
sinucigaș din gara Volgograd, din 2013, nivelul unei probabile amenințări a
crescut, în special pentru Jocurilor Olimpice de la Sochi.
În ciuda declarațiilor Moscovei de acum câțiva ani în care confirmau că
sunt victorioși în lupta împotriva extremismului Islamic, se pare totuși că totul
merge ca pe roate în tabăra adversă. Politica anti-teroristă a Rusiei necesită o
multifațetare și o schimbare radical a vechilor metode, astfel pentru a putea
previziona un atac și nu doar a-i număra pe cei uciși sau răniți.
Constatăm faptul că numărul de atacuri a scăzut cu mult în comparație
cu anul 2009, cu aproximativ 70%, atacurile care au avut loc în următorii ani,
deși puține la număr, au fost mult mai grave și mai complexe. Acum, în timpul
Jocurilor Olimpice de la Sochi, metodele de securitate ruse își vor arăta
abilitatea, mai ales că ochii întregii lumi sunt ațintiți asupra puterii Rusiei de a
se lupta cu terorismul și de a manageria desfășurarea în liniște a jocurilor.
În ultimul deceniu, aproximativ 300 de persoane au murit în atacuri
teroriste care au vizat transportul public din orașele rusești. Un procent mare
dintre aceste atacuri au fost duse la capăt de către teroriști sinucigași.
• Septembrie 2003: două explozii într-un tren de pasageri în regiunea
Stavropol, atac în urma căruia rezultă șapte morți și 80 de răniți.
• Decembrie 2003: o femeie kamikaze se aruncă în aer într-un tren care
circula spre Yessentuki, regiunea Stavropol, atac în urma căruia mor 44 de
persoane și sunt rănite 156.
• Februarie 2004: un atac sinucigaș cu bombă are loc în metroul din
Moscova, unde 42 de persoane sunt ucise, iar 250 rănite. Metroul mergea de la
stația Avtozavodskaya către stația Paveletskaya.
• August 2004: doi sinucigași declanșează dispozitive explozibile în
două avioane de pasageri Tu-154 și Tu-134, ce duce la prăbușirea acestora. 90
de persoane sunt ucise, iar responsabilitatea pentru acest atac revine liderului
terorist cecen, Shamil Basayev.
• August 2004: zece morți și 90 de răniți în urma unui atac sinucigaș cu
bombă în apropiere de stația de metrou Rizhskaya din Moscova. 
• August 2007: în urma unei explozii pe calea ferată, trenul expres
Nesky deraiază. Trenul avea ca rută Moscova – St. Petersburg. Atacul s-a soldat
cu 60 de răniți.
• Octombrie 2007: Explozia unui autobuz ucide opt persoane și rănește
aproximativ 60 în orașul Tolyatti, Samara Oblast. 
• Noiembrie 2008: o femeie kamikaze se aruncă în aer lângă un autobuz
cu pasageri în Vladikavkaz, atac ce s-a soldat cu 12 morți și 41 de răniți.
• Noiembrie 2009: trenul expres Nesky deraiază pentru a doua oară, dar
de data aceasta se soldează cu 28 de morți și 95 de răniți.
• Martie 2010: 41 de persoane sunt ucise și aproximativ 85 rănite în
urma a două atacuri sinucigașe cu bombă în stația de metrou Park Kultury and
Lubyanka din Moscova. Doku Umarov, liderul cecen islamist revendică și
188
aceste atacuri.
• Ianuarie 2011: atacul sinucigaș din Aeroportul Internațional „Domodedovo”,
s-a soldat cu moartea a 36 de pasageri și rănirea a încă 180. Și de data aceasta,
Doku Umarov anunță că el este cel care a ordonat atacurile cu bombă.
Franța a fost și este,,una dintre țările europene greu încercate de
fenomenul terorismului, având o experiență deloc de invidiat în acest sens 318 de
unde și o conștientizare mai precoce și mai acută în plan instituțional, în raport
cu celelalte state. Astfel în perioada, 24 decembrie 1994, când a avut loc prima
deturnare a avionului Airbus, a 300, de pe ruta Alger – Paris, cu intenția
detonării deasupra Parisului și încheiată în jurul anului 2000, contabilizează cel
puțin 12 atentate grave, cu obiective strategice precum, metroul, cele două mari
catedrale, tunelul de sub Canalul Mânecii etc., fapte care au pus la grea
încercare această țară.
,, Nimeni nu este imun la acest flagel, însă previziunile din anul 2009, că
tot ceea ce pare posibil doar la televizor sau undeva departe se poate întâmpla
chiar și acum și aici, nouă înșine sau și celor dragi, în piața prin care trecem
zilnic sau la școala de la capătul străzii...319 par de domeniul paranormalului.
Jean – Louis Bruguière, magistrat în domeniu terorismului, considerat
pe plan internațional drept unul dintre cei mai buni cunoscători în domeniu,
aprecia că:,,Oamenii Kamikaze pot lovi mâine Parisul. Nu este o ficțiune.
Terorismul nu produce frică decât dacă efectele lui sunt catastrofale: 11
septembrie 2011 S.U.A., Madrid, Londra320.,,Amenințarea este reală și rezultă
din mondializarea fenomenelor teroriste.321
Cele mai sumbre previziuni s-au adeverit și după 15 ani, când în 7 ianuarie
2015, sediul publicației satirice Charlie Hebdo a fost atacat de doi teroriști care s-au
răzbunat ucigând și rănind zeci de ziariști și alți oameni nevinovați.
Cei doi teroriști au declarat că sunt membrii Al-Qaeda din Peninsula
Arabă, respectiv din Yemen, iar un cleric al grupării Statului Islamic a
revendicat atentatele de la sediul publicației, amenințând că,,este un mesaj
adresat tuturor țărilor care participă la coaliția condusă de către Statele Unite.
Teroriștii au demonstrat încă o dată, dacă mai era cazul că imposibilul a
devenit posibil, că au pierit 12 persoane, zeci de răniți și mai ales teama indusă
populației în pofida Marșului solidarității care a avut loc pe 11 ianuarie, unde au
participat peste 3,7 milioane de oameni, șefi de stat și de guvern, un front
comun împotriva terorismului actual.
Terorismul a existat și va exista în continuare iar pentru oamenii politici,
lupta hotărâtă împotriva acestui flagel trebuie să devină o realitate deplină
altfel,,ori cooperăm, ori viitorul va fi sumbru.
318
Jean – Louis Bruguière. Convorbiri cu Jean-Marie Pontaut. Ceea ce ne-am putut spune. 30 de
ani de luptă împotriva terorismului. Rao, București, 2012, pag. 15;
319
Op. cit., pag. 15;
320
Op. cit., pag. 489;
321
Op. cit., pag. 490;
189
 Eficacitatea forțelor antiteroriste și a celor de informații, a fost pusă sub
semnul întrebării în această perioadă, cu efectele nedorite asupra moralului
populației dar și al forțelor în domeniu, în ciuda experienței deosebite de care
au dat dovadă până în prezent.
Gestul provocator este evident din partea revistei Charlie Hebdo, aceasta
asumându-și riscurile și nemulțumirile extremiștilor, motiv pentru care a mai
fost atacată cu un cocteil Molotov cu ani în urmă.
Sunt adresate multe întrebări și se caută răspunsuri la acestea, pentru că
probabil avem o confruntare între Orientul bogat în petrol și gaze naturale și
Occidentul care are atâtea nevoie de aceste resurse energetice sau cu o luptă
între religiile sau civilizațiile actuale, amplificate de îmbătrânirea și diminuarea
numărului populației Occidentului, concomitent cu explozia demografică a
Orientului
Terorismul a devenit o profesie în zilele noastre și conform ultimelor
previziuni ale futurologilor în domeniu, va fi și în viitor cea mai căutată
meserie, iar securitatea persoanei, marfa cea mai apreciată iar noi trebuie să
învățăm să trăim cu teroriștii, care sunt printre noi.
Democrația de tip occidental nu va mai fi o soluție pe termen scurt și
mediu pentru statele lumii, deși fostul papă, Ioan Paul al II-lea aprecia cu mulți
ani în urmă că,,nici capitalismul sălbatic și nici comunismul nu mai sunt
soluțiile viabile pentru omenire;
Democratizarea lumii arabe rămâne o problemă spinoasă, după eșecul
revoluțiilor islamice din nordul Africii și Orientul mijlociu și de finalizare a
Califatului mondial așa cum se intenționa iar Occidentul rămâne în continuare o
zonă de finanțare, de refugiu, logistică în general, recrutare și pregătire a
teroriștilor.
Drepturile și libertățile cetățenești, cât de mult pot fi restrânse pentru a
lupta cu fenomenul terorist care ia amploare pe zi ce trece?
Cum se poate traduce în fapt reducerea finanțării teroriștilor și mai ales a
recrutării din rândurile celor care au emigrat de doua, trei generații în Occident,
sau chiar au luptat în armatele regulate din coaliția S.U.A. – Occident, în Irak,
Afganistan, ori în alte state ale lumii cu probleme?
Teroriștii din Statul Islamic nu amenință doar Siria și Irak ci toată lumea
civilizată și atrage ca un magnet, valuri puternice de adepți din Occident și nu
numai. Problema teroristă nu poate fi pusă în nici un caz pe seama religiei chiar
dacă imamii itineranți propovăduiesc violența, ațâță spiritele, fac o propagandă
deosebită în favoarea Califatului mondial;
Exportul jihadului este tot mai evident în toate statele dezvoltate sau
subdezvoltate, cu tineri recrutați cam de peste tot, radicalizați, islamizați,
spălate creierele, gata pregătiți să ajungă în Paradis, să devină militari, exemple
pentru toți, Kamikaze,,,nebunii lui Dumnezeu, care par din altă lume, izolați
uneori de cei din jur.
Slaba cultură antiteroristă din unele state ale lumii fac din populații o
190
masă amorfă, fără o reacție civică, speriată și îngrozită și se pare că anticiparea
nu a figurat în preocupările specialiștilor din structurile de forță antiteroristă,
ordine publică din multe state, inclusiv din Occident și S.U.A.
După evenimentele din 11 septembrie 2001 și mai ales după 7 ianuarie
2015, Al Qaeda a demonstrat încă o dată că poate acționa unde își dorește și
când dorește, ceea ce ne dă fiori de groază în ce privește securitatea cea de toate
zilele.
Membrii Al Qaeda au demonstrat din nou că și-au însușit bine lecțiile de
strategie și tactică a acestui tip de război și anume:
- vulnerabilitățile legislației țărilor unde vor acționa;
- modalitățile și mijloacele de acțiune, procurarea de materiale
explozive, armele de care au nevoie în continuarea atentatelor;
- locurile de refugiu dacă este cazul și oamenii care îi vor ajuta;
- o anume detașare, relaxare a dispozitivelor forțelor antiteroriste și de
ordine publică;
- slăbiciunea forțelor care acționează în culegerea de informații și mai
ales necesitatea continuității în acest domeniu foarte important, vital pentru
omenire;
- metode adecvate de acțiune;
- creșterea masei de refugiați, emigranți din statele musulmane în
Occident, deși o masă propice de acțiune, de recrutare și manevră la nevoie;
- organizațiile teroriste, au găsit, recrutat adepți din mediile defavorizate,
dându-le tinerilor fără căpătâi, o porție de mâncare în jurul moscheilor, un ideal,
o speranță în mai bine;
- s-a practicat mult disimularea, adică ridicarea interdicției de la droguri,
alcool, carne de porc, fără barbă, un comportament comun, dar diferit de cele
prevăzute în Coran și pentru cei care devin teroriști și locuiesc în Occident;
- au creat lăcașe de cult în apartamente, garaje, subsoluri, orice
improvizații unde imamii să-ți propovăduiască cele sfinte, dar mai ales să-i
îndemne la rezistență;
- recrutarea tinerilor pe un fond religios, interpretarea Coranului, deși
este strict interzis acest lucru în Coran;
- au atras și mulți intelectuali, profesori, medici, piloți.
Franța are cea mai importantă populație de musulmani din Europa,
dintre care unii vorbesc în mod deschis despre ajungerea la conducerea țării
într-o bună zi și despre înlocuirea sistemului legal occidental cu Sharia.
Populația musulmană reprezintă circa 10% sau din populația Franței sau chiar
mai mult în unele localități precum Marsilia, unde reprezintă 30%.
De fapt,,Islamizarea Franței nu mai este o noutate, situația aproape că a
scăpat de sub control, cu consecințe și în alte state ale Europei, iar tendințele
sunt de asemenea sumbre în ce privește creșterea numărului de imigranți, în
special din nordul Africii, Orientului mijlociu, ori estul Europei și Asiei.
Rapoartele anuale ale EUROPOL, instituție specializată a Uniunii
191
Europene, alături de alte instituții ca FRONTEX, CEPOL etc., demonstrează
cum în anul 2013, pe întreg teritoriul U.E. s-au petrecut 152 de acte teroriste,
din care 63 numai în Franța, cu 255 de oameni reținuți pentru asemenea fapte.
Franța este urmată îndeaproape de Marea Britanie cu 35 de acte teroriste și
Spania cu 33.
Același raport mai subliniază că amenințarea terorismului în Europa
rămâne destul de ridicată, manifestându-se în diferite forme și având la bază
numeroase motive. Sigur cele trei state menționate mai sus, Franța, Marea
Britanie și Spania, au fost și cele trei mari imperii, care au atras ca un magnet
cetățenii din fostele colonii, mai ales din Africa de Nord.
Combaterea terorismului este o sarcină de durată care presupune nu
numai anihilarea teroriștilor, prin investigații minuțioase, căutări multiple, o
foarte bună cooperare națională ți internațională, organisme și instituții în
domeniu, o politică de bună vecinătate, continuată cu statele problemă pe linie
de terorism, reducerea vulnerabilităților de penetrare în statele țintă, voința în
blocarea finanțării teroriștilor și a crimei organizate evaluate la câteva trilioane
de dolari, informații prețioase și multiple, sprijinul masiv al populației, dar și
utilizarea noilor cuceriri în domeniul criminalisticii, a caracterelor biometrice,
amprentelor digitale, fotografii ale irisului și multe alte preocupări în domeniu,
pentru a fi cu un pas în fața inventivității teroriștilor.
Implicarea recrutării de noi adepți din rândurile indivizilor care au
emigrat în S.U.A. și U.E., de mai multe generații și s-au integrat numai formal
este o cerință primordială lansată la Summit-ul N.A.T.O. din Țara Galilor,
septembrie 2014, reînnoită în ianuarie 2015 de președintele S.U.A.
În concluzie apreciem că se impune de urgență:
- regândirea conceptului de securitate în U.E. și statelor membre în
lumina multor evenimente teroriste care au avut loc;
- regândirea politicii și a conceptului de apărare U.E. și a statelor
membre;
- analiza cooperării forțelor antiteroriste, a modului de intervenție, a
modului lor de acțiune, inclusiv de culegere a informațiilor pe domeniu;
- cooperarea cu mass-media și populația pentru asigurarea succesului în
combaterea fenomenului.
În Declarația Summit-ului, s-a precizat pericolul terorismului asupra
cetățenilor din țările N.A.T.O. și mai ales a amenințării în viitorul predictibil.
Această amenințare globală care nu cunoaște granițe, naționalitate și
religie este o provocare de prim ordin, deci presupune un angajament total,
schimb de informații, cooperare totală în vederea sprijinirii Strategiei Globale
Contra Terorismului a O.N.U., inclusiv în domenii precum Managementul
Riscului Explozibililor.
S-a mai hotărât continuarea îmbunătățirii capacităților, tehnologiilor
pentru apărarea împotriva Dispozitivelor Explozive Improvizate și a amenințărilor
chimice, biologice, radiologice și nucleare, iar problematica terorismului și a
192
amenințărilor asociate la un nivel ridicat de pe agenda de securitate N.A.T.O..
De asemenea s-a decis analiza acestui fenomen terorist ca punct separat la
ordinea de zi, cu ocazia fiecărui Summit N.A.T.O.
O amploare deosebită a acțiunilor teroriste s-a constatat după formarea
Statului Islamic (SIIL-ISIS). Acesta a fost planul macabru al unui ofițer irakian
din serviciile secrete ale lui Saddam, Haji Bakr, după invadarea Irakului. Rămas
fără slujbă, ofițerul creează un grup terorist în Siria pentru a ataca mai târziu
Irakul.
Revista germană Der Spiegel322 prezintă metodele de construcție a
acestei organizații teroriste, modul cum a anihilat orice altă opoziție, cum a
câștigat adepți pretutindeni, cum a colectat fonduri și a antrenat populația la
această idee, cum a ajuns cea mai puternică organizație teroristă din lume din
toate punctele de vedere.
Toate posturile de conducere au fost ocupate de foști ofițeri din armata lui
Saddam, cu funcții de conducere la acea vreme și din serviciile de informații.
Există însă și o excepție, un etnic cecen, fost ofițer în Serviciile Secrete
Georgiene.
ISIS se folosește de tehnologie modernă pentru a recruta oameni, pentru
a colecta fonduri, a antrena populația, devenind astfel din toate punctele de
vedere mai importantă ca Al Qaeda lui Bin Laden.
Statul Islamic a devenit nu doar o organizație teroristă, dar și una care
și-a adaptat și exploatat la maxim noile condiții create în Orientul Mijlociu și
Apropiat. A exploatat din punct de vedere religios până și ultima zi a
Ramadanului în anul 2014 și a anunțat la 24.06.2014 nașterea Statului Islamic,
respectiv Califatul Mondial.
De fapt, această exploatare se concretizează prin: proiect de stat,
finanțare, rețele de socializare, audiență globală, profitând în același timp de
haosul creat în zonă, inclusiv de Nordul și Centrul Africii, de erorile
occidentalilor care au contribuit mult la dezvoltarea acestui nou stat.
ISIS a ocupat în scurt timp un teritoriu mai mare ca cel al României,
devenind cea mai bogată organizație teroristă din lume, (exceptând Organizația
de Eliberare a Palestinei) cea mai dotată cu armament din lume, respectiv
arsenalul luat din depozitele sirienilor și irakienilor, armament de provenință
americană și rusă.
Printr-o propagandă modernă a reușit să atragă mulți luptători din
armatele Irakului, Siriei, Libiei și din multe state ale Occidentului. Este cea mai
bogată organizație teroristă după ce a reușit să cucerească majoritatea puțurilor
de petrol din Siria și Irak.
Chiar dacă a mai pierdut din suprafața inițială de aproape 90.000 -
100.000 km², în prezent ISIS având 70.000 km², precum și din veniturile lunare,
de la 90 de milioane de dolari la 50-60 de milioane de dolari, totuși, musulmanii

322
Loretta Napoleoni, Isis - Califatul terorii, Editura Corint, București, 2014, pag.10;
193
văd în Statul Islamic original, primul Califat creat de profetul lor Mahomed,
deci o influență deosebită în lumea musulmană.
Se poate aprecia că ISIS, ca organizație teroristă, redesenează harta
Orientului Mijlociu, desenată de francezi și de britanici cu mulți ani în urmă.
Deci este socotit un stat, care are un teritoriu, un steag, o conducere, guvernatori
locali, o organizare ca orice stat.
Este sponsorizat masiv de Arabia Saudită, Kuweit, Qatar și alte state din
zonă, precum și de bogații șeici din Golful Persic. În ciuda tratamentului brutal,
barbar, al introducerii Legii Sharia, mesajul ISIS este pozitiv: ordine în
dezordinea din Nordul Africii și a Orientului.
Adepți să se înroleze în armata ISIS se găsesc destui, inclusiv din
Occident, din miile de jihadiști care au fost eliberați din închisorile din Egipt și
din alte state. În Magrebul Islamic, ISIS are mii de simpatizanți și destui din
fosta Al Qaida care s-au declarat adepți ISIS.
Primăvara Arabă a deschis Cutia Pandorei într-o zonă atât de vastă ca
Orientul și Nordul Africii. Și în Europa sunt mulți adepți, mulți din Albania,
Bosnia, după războaiele din 1992 - 1995 când foarte mulți mujahedini au luptat
în această parte a lumii, foarte aproape de România, cu multe baze de pregătire
pe care chiar Bin Laden le-a vizitat. Idem este cazul statului artificial Kosovo,
nerecunoscut de România. În aceste zone din Peninsula balcanică a luat ființă
Al Qaida Albă pentru ca apoi să se răspândească în toată Europa, cu
preponderență în partea de vest.
Prin Legea Sharia care a fost introdusă în teritoriile cucerite, ISIS a creat
panică și teroare datorită cruzimii măsurilor precum:
- decapitarea occidentalilor;
- crucificări;
- incendierea pilotului iordanian;
- oameni îngropați de vii;
- reguli drastice privind respectarea Coranului.
Toate acestea au dus la anihilarea oricărei opoziții, la câștigarea de noi
adepți, aventurieri care au dorit să se înroleze în ISIS, un prestigiu mai mare ca
Al Qaeda lui Bin Laden.
Mesajele pozitive către musulmani precum „O nouă Epocă de aur a
Islamului”, au dat roade, utilizând și poleiala religioasă, mașinăria politică
militară, tacticile teroriste, o administrație a teritoriului în marea dezordine de
mai mulți ani din Orient, precum cantinele volante, distribuirea electricității,
repararea drumurilor, etc.
Se dorește anexarea Iordaniei, Israelului, Libanului, iar Califatul Mondial
enunțat va fi din vestul Chinei și Indiei, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Apropiat,
Nordul și Centrul Africii, Peninsula Iberică, cea Balcanică, inclusiv România.
Se poate aprecia că ISIS este un nou tip de terorism, cheia succesului
fiind viteza de privatizare a terorismului față de alte organizații teroriste. La
toate se mai adaugă contrabanda cu petrol, arme de tot felul, taxe pe afaceri cu o
194
avere de peste 2 miliarde de dolari, dar și priceperea de a colabora cu liderii
locali, câștigând aderența acestora cu facilități, chiar cu bani, motivarea
luptătorilor ISIS, aceștia fiind plătiți, plus redistribuția bogățiilor acumulate.
S-a reușit printr-o propagandă bine pusă la punct, psihologic, să se
îmbine metodele războiului modern cu cel tradițional, iar inactivii pot rămâne în
condițiile în care aleg ori convertirea la islamism ori sunt executați.
Ascensiunea rapidă a ISIS, de la actor regional la cel mondial, de
amenințare a securității lumii s-a datorat și eșecului Occidentului și restului
lumii de a soluționa problemele dezastruoase pentru ordinea mondială, inclusiv
pentru Europa.
Occidentul pare muribund și nu reacționează, deși este cel mai afectat.
Islamul este o religie expansionistă iar Creștinismul este slab. Creștinarea în
lumea arabă nu funcționează (vezi încercarea din Tunisia) iar numărul
creștinilor scade, concomitent cu cel al creșterii islamiștilor în lume.
Menținerea migrației din statele musulmane la cote ridicate va duce la
Eurabia până la sfârșitul secolului, iar numărul moscheilor va depăși pe cel al
bisericilor creștine. A se vedea cazul bisericilor creștine dărâmate în Kosovo și
Bosnia și construirea în locul lor a moscheilor, dar în număr dublu.
O lucrare, considerată cea mai bună privire de ansamblu asupra
evenimentelor politice, rivalităților regionale și aspectelor economice din lumea
arabă contemporană323, aprecia că SUA și Europa nu au acționat pentru oprirea
conflictului din Siria și Irak, iar Rusia și Iranul au sprijinit pe Assad.
Războiul civil din Siria a cauzat peste 1 milion de morți și peste 11
milioane de oameni care au imigrat în Turcia, Iordania, Liban, Egipt și în final
spre Europa.
De fapt refugiații din Orientul Mijlociu și Apropiat, plus Nordul Africii
au imigrat sau încearcă să ajungă în Europa. Disoluția ordinii statale din
Orientul Mijlociu, eșecul statului sirian, irakian sau libian a dus la retribalizarea
acestor state. Primăvara arabă a determinat alte câteva sute de mii de victime și
milioane de refugiați.
Europolul apreciază că rata anuală de infiltrare a imigranților ilegali în
Europa este de peste 500.000 de persoane pe an, rezultat al activității a peste
30.000 de traficanți de ființe umane, din care 3.000 numai în Marea Mediterană.
Se apreciază că din 11 septembrie 2001, până în prezent au avut loc mai
mult de 27.000 de accidente provocate de islamiștii teroriști iar ISIS ar fi
infiltrat în Europa 4.000 - 5.000 de luptători islamiști pentru cucerirea din
interior a Europei,
Chiar fostul imam Al - Bagdhadi, șeful ISIS a propovăduit emigrarea ca
pe o datorie a fiecărui musulman, pentru a cuceri Roma și a stăpânii lumea cu
voia lui Allah.
„Secolul XXI va fi secolul migrantului determinat fiind de numărul

323
Peter Mansfield, O istorie a Orientului Mijlociu, Editura Humanitas, București, 2015;
195
mare al migrațiilor și al formelor de migrațiune sau cel al haosului, violenței și
dezordinii”324.
În nici un caz soluția nu este aceea de a ține migrații la granița Uniunii
Europene, dar nici aceea de a renunța la aplicarea fermă a legilor în domeniu,
față de cei care ignoră cu bună știință normele elementare de conduită, legile și
obiceiurile statelor care i-au primit și adoptat.
Se poate aprecia că valul de refugiați spre Europa reprezintă doar un
început al migrației spre Occident, care se va amplifica continuu.
Costul războiului din Irak s-a ridicat la peste 4 trilioane de dolari iar
statul este retribalizat. Așadar, patru state din Orientul Mijlociu au încetat să
mai funcționeze ca state suverane: Libia, Yemen, Irak și Siria, iar în locul lor
este un califat parțial dominat de Sharia.
În India sunt mai mulți de 100 de milioane de musulmani, în China
populația asigură alte milioane, plus statele din Asia Centrală, Orient, Nordul
Africii, cu o populație totală mai mare ca a Europei.
Cele patru state eșuate care totuși puteau ține pe loc populația, au
dispărut și se naște întrebarea cine va mai opri milioanele de refugiați de
teama ISIS?
S-a terminat cu ordinea și liniștea din Europa de mai mult timp. Uniunea
europeană și-a subminat prestigiul și autoritatea pentru o mare perioadă de timp
sau pentru totdeauna.
Gafa Germaniei, prin vocea Cancelarului, lansarea invitației pentru
imigranții din orientul Mijlociu să vină în Germania și Europa a creat tensiuni
grave, iar o rezolvare a problemei refugiaților se prelungește la infinit. Din toate
câștigă Turcia, pe seama situației create care amenință cu deschiderea granițelor
pentru refugiați aflați în taberele acestei țări, dacă nu se vor rezolva cere cerute
cu prilejul întrevederilor diplomatice, respectiv primirea în U.E și ajutor
financiar substanțial.
O parte din fondurile structurale ale U.E. din perioada 2014 - 2020 vor
merge pentru refugiați, cu toate consecințele negative față de populația Uniunii.
Șansele de a controla emigrația sunt minime, reduse, iar consecințele sunt
dramatice. De aceea se susține că Europa este prima putere care decontează
conflictul din Orientul Mijlociu. De fapt, situația creată în Orientul Mijlociu este ca
o bombă cu explozie întârziată care va produce ravagii pentru foarte mulți ani.
De ce s-a lăsat surprinsă Europa la toate aceste evoluții nefaste, de ce nu
a percutat atâția ani, ba chiar a contribuit la producerea acestui cataclism prin
participarea la coaliția armată împotriva teroriștilor.
„Hărțile se redesenează”, aprecia un cunoscut autor325.
Ascensiunea ISIS are la bază așadar necorelările existente între
324
Colectiv, Efectul migrației asupra securității României și Europei, Editura Rao, București,
2016, pag. 262;
325
Paul Dobrescu, Crizele după criză. O lume fără busolă și fără hegemon, Editura Litera,
București, 2016, pag. 228;
196
superputeri, slăbiciunile U.E în forma prezentă și insistențele Islamului. La
toate se adaugă faptul că mulți teroriști din ISIS, proveniți din Occident sunt
sprijiniți să se întoarcă în țările de unde provin, adică vestul Europei, ceea ce
constituie cea mai mare primejdie pentru Europa.
Aceștia au o bogată experiență de luptă în domeniu, sunt formați să
ucidă și vor constitui pericole grave pentru ordine din U.E. Din informații
rezultă faptul că peste 4.500 de luptători ISIS se vor reîntoarce în Europa, iar
valurile de migranți au constituit mijloacele, căile cele mai bune pentru acest
scop. Mulți luptători ISIS sunt lăsați în adormire și așteaptă semnalul să
intervină, iar mediul din Occident este tot mai prielnic pentru acțiunile islamiștilor.
Studiile întreprinse au demonstrat că musulmanii din generația a II-a și a
III-a din rândul imigranților sunt tot mai puțin toleranți și integrați decât părinții
sau bunicii lor, deci un eșec total în acest domeniu. Mulți s-au transformat în
frustrați, nemulțumiți, exilați în cartierele mărginașe ale marilor orașe, fără
serviciu, mulți dintre ei transformați în teroriști sau cel puțin sunt deja în vizorul
forțelor de ordine.
De fapt, periferiile marilor orașe europene sunt pierdute de forțele de
rodine, fapt dovedit de ultimele acte teroriste grave comise în Paris, Bruxelles,
Malmo, Berlin, Frankfurt.
Ultimii trei papi au cerut oamenilor reîntoarcerea la religie, la rădăcinile
ei, la conciliere, dar fără un efect deosebit.
Pe lângă actele teroriste comise în Europa ultimilor 2-3 ani, se impune și
evidențierea altora care au fost asimilate de forțele de ordine și de informații,
precum: „Marea Britanie, 2009, de Paști se dorea în Manchester, zonele
comerciale să se producă atentate teroriste grave, dar au fost dejucate de forțele
de informații326”. La final au fost arestare 12 persoane din Pakistan.
La fel și în anul 2010 în Londra și în alte 4 orașe din Marea Britanie și
acestea dejucate.
Caz similar în Italia anului 2010, când se pregăteau atentate în locuri
publice, în locuri care vizau simboluri naționale italiene, precum tentativa unui
cetățean tunisian de a arunca în aer turnul din Pisa, dejucată însă la timp de
forțele de ordine.
Și pe teritoriu Spaniei au existat astfel de tentative de atentat, dar care la
fel au fost depistate și dejucate la timp, la fel și pe teritoriul Germaniei au fost
sortite eșecului tentativele de la Frankfurt și Dusseldorf.
În sfârșit, în Europa s-a luat măsura închiderii unor moschei din Franța
și Germania unde de foarte mulți ani era cunoscut faptul că aceste lăcașe de cult
serveau imamilor itineranți să recruteze și să pregătească viitorii teroriști islamici.
În mai multe state ale Europei, precum Suedia, Olanda, Danemarca,
bandele violente de imigranți au creat mari probleme forțelor de ordine publică.
Oricum, periferiile marilor orașe europene sunt pierdute de mai bine de 8 -9 ani
Cristian Barna, Jihad în Europa în numele Califatului Terorii, editura Top Form, București,
326

2016, pag. 162;

197
de către forțele de ordine, poliția nemaiavând autoritate, singurii care mai pot
pătrunde fiind structurile de poliție militare de tip jandarmerie.
Sunt bine cunoscute gravele dezordini provocate cu ocazia sărbătorilor
de iarnă din anul 2015 din marile orașe europene, precum și situația că factorul
politic a tolerat aceste fapte grave cu consecințe pe termen lung.
„Lumea se află pe punctul unui război global între civilizații, fără
câmpuri de bătălie și frontiere”327.
Referitor la strategiile antiteroriste, adică planurile de acțiune, politicile,
rețelele strategice de combatere a terorismului nu se bazează în nici un caz pe
concesii. Statele lumii au adoptat căi diferite în lupta cu teroriștii; SUA și
Israelul utilizează dronele, în peste 800 - 900 din cazuri au fost folosite în lupta
împotriva liderilor Al Qaida și ISIS. Toate statele utilizează serviciile de
informații, forțele de ordine publică, forțele speciale de intervenție.
Strategia U.E. utilizează și se bazează pe cei patru piloni, respectiv:
prevenire, protecție, urmărire și răspundere, iar în acest domeniu complex, în
anul 2014, Consiliul J.A.I. a stabilit:
- prevenirea radicalizării și a extremismului;
- schimbul rapid de informații în domeniu;
- descurajarea;
- detectarea și stoparea călătorilor suspecți;
- investigarea și tragerea la răspundere a celor vinovați.
Europol, Eurojust și Frontex au obligații pe această linie de combatere a
terorismului în timp ce doctrinele Bush - Obama nu au dus la rezultatele dorite.
De fapt, nu există nici o politică de combatere viabilă a terorismului universal
valabilă pentru democrație.
Fiecare măsură împotriva terorismului își are propriile sale caracteristici
unice. Manualul Armatei S.U.A. apreciază că operațiunile includ măsurile luate
pentru a preveni, descuraja, anticipa și răspunde împotriva terorismului.
Pe lângă atacurile cu drone, utilizate de S.U.A. și Israel împotriva unor
lideri ai ISIS ori Hamas, au adoptat și regula de a nu discuta cu aceste organizații
teroriste, nici măcar la răscumpărarea ostaticilor. de regulă, statele lumii au
dezvoltat tactici de reacție rapidă și echipe de elită pentru salvarea de ostatici.
Uniunea Europeană a adoptat prin Consiliul de Justiție și Afaceri Interne
următoarele directive cu caracter obligatoriu pentru statele membre:
- schimbul de date privind pasagerii;
- utilizarea eficientă a bazei de date în spațiul Schengen;
În același timp a fost cerută și incriminarea terorismului în legislația
penală națională și condamnarea strictă a acestuia precum și a tuturor
acțiunilor/inacțiunilor care au legătură directă cu terorismul, respectiv:
- intimidarea, provocarea sau formarea de celule teroriste;
- facilitarea acțiunilor teroriste inclusiv finanțarea acestora.

327
Idem
198
 S-au mai cerut în același timp intensificarea controalelor în spațiul
Schengen și la frontierele externe, reintrodus de aproape toate statele după
invazia migranților.
Pe ceastă direcție sensibilă, Uniunea Europeană a întreprins și alte
măsuri:
- sporirea capacităților Europol și Eurojust;
- adaptarea unei definiții comune a terorismului;
- mandatul european de arestare;
- atașați de securitate;
- standarde stricte privind importul, exportul și transferul de arme de foc;
S.U.A. conduce lupta antiteroristă de pe poziții de forță, precum
amenințări ferme care constau în atacuri catastrofale, spre exemplu, împotriva
ISIS au adoptat raiduri aeriene concentrate dar și acțiuni de asistență umanitară
în statele afectate de teroriști. Din păcate, până în prezent, cele mai multe
strategii de combatere a terorismului s-au dovedit ineficiente și se constată o
neimplicare a moderatorilor din toată lumea, inclusiv a liderilor politici.
Se poate aprecia că, anumiți lideri occidentali au fost prea preocupați de
revenirea economică post criză, confortul țărilor pe care le conduc, dar totodată,
această disperare se poate revărsa oricând peste liniștea și bunăstarea Uniunii
europene.
Anumite politici sau strategii au fost elaborate sub impactul rutinei, al
ezitării, tergiversării și eschivării, prin baricadarea într-o proprie fortăreață care
pe moment doar amână ceea ce nu poate fi de fapt evitat. „Autoizolarea e iluzia
amară că lumea în care trăim se schimbă accelerat” 328. În nici un caz soluția nu
este gardul de sârmă înghimpată.
„Cât va fi pace în lumea islamică (va mai fi vreodată?)”nu vom fi în
deplină siguranță aici, în mica noastră Europă, pe care încă ne place să o mai
credem creștină329. Oare pentru cât timp?
Conflictele din Orientul Mijlociu și Apropiat se prelungesc. Războaiele,
conflictele locale se poartă prin intermediari; Iranul și Rusia îl sprijină pe
Assad; Arabia Saudită, Kuweitul, Qatarul sprijină ISIS, iar SUA sprijină rebelii
din Siria.
Așadar, asistăm la eșecul Occidentului și al restului lumii de a nu putea
soluționa problema, cu consecințe dezastruoase pentru ordinea mondială, mai
ales pentru Europa.
Francis Fukuyama330, aprecia că cea mai bună strategie de anihilare a
328
Peter Mansfield, O istorie a Orientului Mijlociu, Editura Humanitas, București, 2015, pag. 513;
329
Manualul Armatei SUA, pag. 517
330
Francis Fukuyama, născut la 27 octombrie 1952, este un sociolog și un politolog american.
A urmat studii clasice la Universitatea Cornell și a obținut doctoratul în științe politice la
Universitatea Harvard, cu o teză despre politica externă a URSS în Orientul Mijlociu (1981). În
anii 1979-1980, 1983-1989 și 1995-1996 a fost colaborator al Departamentului de Științe
Politice al Corporației RAND, iar în anii 1981-1982 și 1989 a lucrat la Departamentul de Stat al
199
teroriștilor este lupta pentru cucerirea sufletelor musulmanilor, acest lucru fiind
subliniat și de Ali Laïdi331, respectiv sprijinirea lor, îmbunătățirea condițiilor de
trai, pregătire, însă acest lucru durează.
Iar în ceea ce privește România, situația este la fel de nesigură, incertă,
deoarece „imperiile se întâlnesc acolo unde este și există România” 332, spunea
George Friedman333.România nu a construit o politică externă coerentă, de bună
vecinătate, iar prăbușirea încrederii este evidentă.

4.2. Ideologia Islamică și Al Qaeda

La momentul actual Al Qaida este prezentă în peste 63 de state din

lume: Albania, Algeria, Australia, Austria, Azerbaidjan, Bahrain, Bangladesh,
Belgia, Bosnia, Egipt, Etiopia, Eritreea, Franța, unele din fostele republici din
Iugoslavia, Germania, India, Iran, Islanda, Italia, Iordania, Kenya, Liban, Libia,
Malaezia, Mauritania, Olanda, Pakistan, Paraguay, Filipine, Qatar, Rusia,
Arabia Saudită, Africa de Sud, Sudan, Elveția, Tadjikistan, Tanzania, Tunisia,
Turcia, Uganda, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, S.U.A., Uzbekistan,
Uruguai. Se poate observa faptul că nu sunt grupări Al Qaida în România.
Al Qaida dispune de câteva mii de luptători (50 000 - 120 000), aflați în
multe state ale lumii, pregătiți în decursul anilor în 7 mari tabere de pregătire
din Afganistan și numai, chiar și pe teritoriul U.E..
Organizația era structurată în timpul lui Bin Laden pe două niveluri, cu
un șef suprem - „Emirul Bin Laden”, 4 comisii: religioasă, militară, de
comunicații și economică care formau un Consiliu Consultativ, cu reguli foarte
stricte de păstrare a secretului și a clandestinității. Numai Osama alegea
obiectivele pentru atac (11 septembrie 2001), membrii grupului nu se cunosc,
iar în ceea ce privește sistemul de comunicații acesta era foarte bine pus la
punct, se foloseau căsuțe poștale, rețele de internet securizate cu parole, curieri
speciali și site-uri porno, etc.

SUA. Sfârșitul istoriei și ultimul om (1991) este cartea care i-a adus notorietate internațională.
A publicat numeroase studii și articole despre democratizare și politica economică
internațională. În ultimii ani s-a concentrat asupra rolului culturii și al capitalului social în viața
economică modernă și în tranziția către societatea informatizată.
331
Ali Laïdi, jurnalist și cercetător științific, analist politico militar axat pe probleme de război
și informații, dar mai ales pe terorismul islamist;
332
Colectiv, Efectul migrației asupra securității României și Europei, Editura Rao, București,
2016, pag. 353;
333
George Friedman, născut în anul 1949, este un om de științe politice și autor american. El
este fondatorul companiei private de informații STRATFOR. Este autor a câteva cărți, printre
care The Next 100 Years, The Next Decade, America's Secret War, The Intelligence Edge, The
Coming War With Japan și The Future of War. În studii și cercetări s-a focusat inițial pe
Marxism, apoi și pe conflicte internaționale, inclusiv examinarea relațiilor dintre URSS și SUA
din perspectivă militară. După destrămarea Uniunii Sovietice, Friedman a studiat un potențial
conflict dintre SUA și Japonia și a co-scris cartea The Coming War with Japan în 1991.
200
 Antrenamentul luptătorilor este complex, timp de 9 luni, cu 12 etape de
pregătire, costând în pregătirea ideologică axată pe Sharia, Coran, Jihad,
folosirea armelor și explozibililor, lupta corp la corp, pregătire fizică generală.
Sunt descoperite adevărate manuale de pregătire asemănătoare celor din armatele
moderne, dar accentul cel mai mare se pune pe componenta ideologică.
Finanțarea a fost îndeplinită de multe state prin donații substanțiale:
Arabia Saudită, Iran, Pakistan, Sudan, etc., dar și printr-o inginerie financiară
deosebită condusă personal de Bin Laden. S-a investit mult în construcții
agricole, civile, în transporturi, animale, producerea de îngrășăminte,
agricultura în general, fabrici de pâine dar s-au făcut și alte finanțări de tip
criminal precum jafurile la bănci, cecuri false, cărți de credit.
Osama bin laden, împreună cu locotenenții săi au introdus în organizație
o disciplină severă, puternic paramilitară și ideologizată, un climat puțin
spiritual.
Singura interpretare corectă a Islamului este cea asigurată de liderii
spirituali, intoleranța față de orice nesupunere și ”respingere totală a Occidentului”
erau punctele cheie ale legii de bază Sharia, deși în unele state precum Egiptul,
Turcia, Siria, Libia, Irakul, Iordania, este cunoscută tendința spre laicizarea statului,
chiar și totală (Turcia).
Îndoctrinarea religioasă este dusă în extremis și aplicată chiar cu forța
armelor. Popoarele sunt supuse cu două alternative: ori îmbrățișează religia
islamică sau se supun și plătesc un bir (sura 9 din Coran).
Coranul mai prevede că aceia care mor și își sacrifică viața pentru cauza
jihadului, luptând, merg în rai fără a mai aștepta Judecata de Apoi anunțată de
textele învățăturii islamice.
Luptătorii kamikaze, vitejii care sunt sacrificați de bombe în numele lui
Allah, devin martiri și vor fi ținuți la loc de mare cinste în comunitățile lor.
Exaltarea religioasă, convingerea că există un premiu deosebit, a unei
recunoașteri divine, rămâne cauza cea mai nobilă pentru un musulman, adică
apărarea cuvântului lui Allah, transmis prin profetul său Mahomed.
Oamenii martiri presupun glorificarea lui Allah, a propriei familii, a
grupului, devenind intangibili în localitatea lor, satul lor, sacrificiul lor fiind
bine primit.
Manualul de pregătire al teroriștilor găsit în luna mai 2000 la
Manchester (Marea Britanie) într-un apartament închiriat unui membru Al
Qaida preciza mesajul adresat luptătorilor: ”Confruntarea cu regimurile
necredincioșilor, nu are nimic comun cu discuțiile, ci totul se realizează nu prin
negocieri, ci prin atentate, cuțit, arme, gloanțe, în nici un caz prin cuvânt.
Împotriva dușmanului pregătiți-vă să luptați cu toate forțele voastre inclusiv
prin război, până când veți semăna teroarea în inima dușmanilor lui Allah, a
dușmanilor noștri și a altor dușmani voi poate nu-i cunoașteți dar pe care Allah

201
îi știe”334.
În concluzie, se poate evidenția ușor fanatismul exagerat, orice trimitere
se făcea la religie, adică forța de acțiune care asigura o supunere oarbă, nu se
asigura însă un control al individului și al grupului, dar scopul suprem rămâne
acela că ”sacrificiul suprem este totul, plus răsplata de erou”.
Spălarea creierelor a dat rezultate, inclusiv prin repetarea la nesfârșit a
unor fraze anume concepute care-i fac pe adepți să treacă mai ușor peste unele
momente mai dificile, de tensiune, precum cele din seara premergătoare
sacrificiului suprem al acțiunii teroriste.
Cei mai mulți dintre musulmani nu simpatizează nici cu mișcarea
jihadului dar nici cu duritatea lui Bin Laden, adică categoria moderaților,
prezenți în toate religiile lumii.
Islamul modern de astăzi nu este singura religie adoptată de fanatici ca
un slogan care servește scopurilor. Este cunoscut faptul că evreii din perioada
romanilor, ori asasinii otomani din perioada medievală sau creștinii din Europa
secolelor XVI-XVII erau la fel de determinați în acțiunile întreprinse.
Există versete din Coran care pot fi citite ca o declarație de război la
adresa necredincioșilor, însă unele pledează pentru toleranță și respect.
Nu același lucru se poate spune despre prevederea din Coran (7,191):
„Omorâți-i unde-i găsiți și goniți-i de acolo, de unde v-au gonit pe voi, căci
ispita e mai rea decât omorul, însă nu luptați împotriva lor lângă templul sfânt,
doar dacă se luptă ei împotriva voastră acolo; omorâți-i, căci aceasta este
răsplata celor necredincioși.”
”Luptați-vă împotriva celor ce nu cred în Dumnezeu și în ziua de apoi
nu opresc ceea ce a oprit Dumnezeu și trimisul său și nu mărturisesc mărturia
adevărului dintre cei cărora li s-a dat scripturi, până ce nu dau tributul din mână
ți sunt umiliți.”(Coranul, 9,29).
”O, voi, cei ce nu credeți, nu încheiați prietenie cu cei care nu-s de-ai
voștri, ei nu încetează să vă amăgească, ei doresc pieirea voastră; a ieșit ura din
gurile lor, iar în pieptul lor e un singur lucru greu de ascuns.”(Coranul, 3, 118).
”Noi vom arunca în inimile necredincioșilor spaimă, pentru că adaugă
lângă Dumnezeu încă și altele, fără ca El să fie trimis împuternicire la acea
locuință a lor este focul; o ospeție rea pentru cei nelegiuiți.” (Coranul, 3, 151).
”Iar dacă în vreuna din cetăți oameni nelegiuiți care îi stârnesc pe
locuitorii cetății lor zicând: Să mergem și să slujim altor dumnezei...caută,
cercetează și întreabă bine dacă va fi adevărat lucrul acela, cum bine dacă va fi
adevărat lucrul acela, cum că între voi s-a petrecut acea urâciune, de tot să-i
ucizi pe locuitorii acelei cetăți cu lovire de sabie și s-o stârpești de istov pe ea și
tot ce este în ea. Prăzile ei adună-le pe toate în mijlocul pieței, iar cetatea arde-o
în întregime cu foc, pe ea și toată prada ei, nelocuită să fie în veci ți a doua oară
să nu se mai zidească.”(Coranul, 13; 12-16).
Colectiv, 11 septembrie 2001. Ziua în care lumea s-a cutremurat, Editura Roma, București,
334

2004, p.249
202
 În multe alte sure și versete din Coran sunt prevăzute îndemnuri,
asemănătoare celor de mai sus.
Pentru a înțelege modul de gândire al lui Bin Laden, trebuie să analizăm
declarațiile lui, scrierile care l-au influențat, concepțiile religioase ți politice ți
nu în ultimul rând mentorii săi.
Fundamentele intelectuale ale Al Qaeda se bazează pe învățăturile lui
Sayad Qutb, un militant al Frăției Musulmane și unul dintre cei mai capabili
teoreticieni ai jihadului modern.
Inițial Qutb a fost un admirator al occidentului, dar după o călătorie de
doi ani în SUA, declară că Islamul pur nu poate exista laolaltă cu Occidentul
imoral.
Qutb apreciază că misiunea jihadului este de a instaura un regat islamic
pur, condus de un calif, iar islamul să fie religia supremă ți singura acceptată de
Allah. Legea Sharia va fi singura care se va aplica în califatul reformat și
guvernat.
Datoria tuturor musulmanilor este de a distruge toate forțele care se
împotrivesc eliberării omenirii ți adoptării noii credințe islamice. De fapt, Al
Qaeda vede lumea ca teatrul său de operații ți continuă să recruteze și să inspire
formarea unor celule jihad în rândul populației musulmane integrate din
Europa, Canada și S.U.A.335.
Grav este faptul că și copiii imigranților musulmani resping valorile
țărilor adoptive din Occident, S.U.A., iar învățăturile islamice oferă o
alternativă la societatea occidentală, care promovează separarea bisericii de stat,
egalitatea femeilor, capitalismul.
Foarte grav este faptul că Al Qaeda este determinată să achiziționeze
arme de distrugere în masă pe care să le folosească împotriva Occidentului,
chiar dacă acest lucru contravine preceptelor Coranului, care interzice uciderea
de copii ți alte victime necombatante.
În 2003, șeicul saudit Nasiral - Fahd, încurajat de Bin Laden a publicat
o fatwa prin care aprobă utilizarea armelor de distrugere în masă împotriva
Occidentului.
Ibn Khaldun, cărturar arab al lumii medievale, atribuie pierderea puterii
de către arabi datorită decăderii morale ți atribuirea puterii altora (turcilor).
Lumea islamică a fost cu mult înaintea Occidentului în ceea ce privește cultura,
educația, arhitectura, științele precum matematica, filozofia și medicina, orașele
musulmani fiind mult mai curate în cadrul cărora au fost înființate primele
universități.
Mai târziu nu se putea concura cu ascensiunea Occidentului datorită
democrației, poziției separate față de biserică, importanței geopolitice a mărilor
și oceanelor și receptivității la tot ceea ce este nou, la invenții.
Cărturarul Ibn Khaldun aprecia că ” în comunitatea musulmană, războiul

335
Barna, Cristian, Jihad în Europa, Editura Top Form, București, 2008, p.99
203
sfânt este o datorie religioasă. Islamul a crescut prin vărsare de sânge”, lucru
întărit și de Ayatolahul Khomeini în anul 1979. „Marele profet al Islamului avea
într-o mână Coranul și în cealaltă sabia, iar originile îndepărtate ale jihadului
sunt la începutul Islamului.
Țelul Islamului a fost dintotdeauna declanșarea revoluției universale iar
obiectivul final o revoluție mondială, respectiv întemeierea Califatului Mondial,
obiectivul suprem al islamiștilor. Islamul are nevoie de Pământ, nu doar o
porțiune din acesta.
Maududi, originar din Pakistan l-a influențat pe Said Qutb, un membru
al Frăției Musulmane care pentru activitățile sale a fost arestat în Egipt și
torturat într-o închisoare.
Acest Said Qutb aprecia că singurele soluții la problemele omenirii sunt
realizarea Statului Islamic, aderarea la religia islamică având ca scop final
crearea unei forme de guvernare islamică medievală, folosind ca metode
predicile imamilor și forța armelor.
Sunt cunoscute ca opere ale lui Qutb în care acesta și-a transpus
ideologia cartea ”Pietre de hotar” și Manifestul Comunist al miscării jihadiste.
Prin ideile și învățămintele din carte acesta dorește să realizeze revitalizarea
spiritului primilor califi ai Islamului, prin multe apeluri la sacrificiu și martiriu
în slujba lui Allah, dar nu se creionează sub forma unui avertisment.
Deci, Maududi este cel care apus bazele Islamului politic, iar Qutb a
exprimat cu claritate ideea guvernării islamice globale și mijlocul prin care se
atinge acest țel suprem și anume prin intermediul jihadului. În cele din urmă
acesta sfârșește spânzurat în Egipt. Fratele sau însă, Mohammad, a reușit să
fugă din Egipt și pentru o perioadă îi este profesor lui Bin Laden în Arabia
Saudită.
În învățăturile sale despre Islam Khomeini spunea: „Ucideti-i pe toți
necredincioșii exact așa cum v-ar ucide ei pe toți. Islamul reprezintă un mod de
viață și nu poate exista o separare între moschei și stat. Nimeni să nu aibă
încredere în evrei și cruciați.”
Un alt adept al cultului Islamic este Abd al-Salam Faraj, autor al cărții
Chemarea la Jihad în care exprima fervent necesitatea înființării statului
islamic și a califatului.
Deci, acest Faraj întregește schița pe care execuția lui Qutb a lăsat-o
într-un stadiu incert. Acesta exprimă metodele de realizare ale acestor planuri
mărețe și anume: înșelăciunea, minciuna, flexibilitatea, infiltrarea în rândurile
inamicului, atacuri neprevăzute mai ales cele pe timp de noapte. Acesta spunea
în îndemnurile sale că ”atacul sinucigaș îi este permis oricărui musulman”. Și
acesta din urmă este executat.
Abdullah Azzam este un alt reprezentant al lumii islamice, discipol al lui
Qutb. specializat pe drept și jurisprudență islamică în Cairo. Acesta spunea că
”cele mai importante obligații ale unui musulman sunt credința și lupta. Starea
politică a lumii musulmane este rezultatul lipsei de susținere a luptei violente,
204
adică cea mai înaltă culme a Islamului. ”
Azzam are un rol deosebit în contopirea învățăturilor lui Maududi și
Qutb cu probleme practice ale Jihadului și este cel care a fost liderul operațional
al luptei împotriva URSS. Se pare că Osama bin Ladem a fost finanțatorul
acestui război, iar Azzam și cei doi fii ai săi mor într-un accident, de fapt
explozia mașinii în care erau.
Ayman al-Zawahiri împreună cu unii lideri religioși emit două fatwa în
august 1996 și februarie 1998, adevărate declarații de război împotriva SUA și
aliaților săi, dar și pentru crearea Frontului Mondial Islamic.
Apar foarte multe declarații dure la adresa S.U.A. ți aliaților precum
uciderea acestora indiferent că sunt militari sau civili lucru care este considerat
o datorie inerentă a fiecărui musulman din orice țară, pentru a elibera Moscheia
Al-Aqsa din Ierusalim și Moscheia Sfântă din Mecca.
În iunie 2001, Al Qaeda lui Bin Laden fuzionează cu Jihadul Islamic
Egiptean al doctorului Ayan al Zawahiri și se formeată Al Qaeda-al-Jihad.
Acesta a săvârșit atacurile din 11 septembrie 2001 când cei 19 teroriști au
deturnat cele 4 avioane de linie.
Bin Laden aprecia: ”Nu era o bătălie între Al Qaeda și SUA, ci între
musulmanii de pretutindeni și cruciații universali336. Da, era o ciocnire între
civilizații”. Acesta se străduia să îndepărteze aliații de SUA. Țelul său suprem,
era Califatul mondial și prin îndeplinirea acestuia legea Sharia era valabilă pe
tot globul, fapt ce punea astfel capăt la jocurile de noroc, camătă, prostituției,
consumului de alcool și rasismului.
Francis Fukuyama aprecia în lucrarea sa ”Sfârșitul istoriei și ultimul
om” că ”Bush și consilierii săi au văzut în jihadiști nu doar o amenințare, ci
totodată un pretext pentru S.U.A. de a extinde beneficiile libertății pe tot
globul337”. SUA s-a angajat într-o cruciadă în vederea modernizării Orientului
Mijlociu, cu un P.I.B. cât al Spaniei dar s-a lovit de refuz deoarece Islamul a
fost o problemă ce a determinat rămânerea în urmă în fața progresului.
„Orice specialist musulman sau occidental va spune acest lucru: islamul
nu este doar o religie, ci este un mod de viață, centrat asupra lui Dumnezeu.
Acest aspect este cel care conferă Islamului tăria sa interioară. În aceeași bază
largă a Islamului a devenit pentru el și călcâiul lui Ahile.”338
Jihadul este o epidemie, un concept la care se raportează viața și
siguranța lumii, având ca devize:
- Allah este ținta noastră!
- Profetul este modelul nostru!
- Coranul este Constituția noastră!
- Războiul Sfânt este calea noastră!
- Martiriul este dorința noastră!
336
Barna, Cristian, Jihad în Europa, Editura Top Form, București, 2008, p.198
337
Francis, Fukuyama, Sfârșitul istoriei și ultimul om, Editura Humanitas, București, 1991, p.204
338
Michael, A. Polmer, Ultima cruciadă, Editura Curtea Veche, București, 2010, p 78
205
 Aria de desfășurare a fenomenului este mondială, fenomenul fiind
prezent aproape în toate societățile. Jihadiștii pot fi americani, britanici,
francezi, născuți, crescuți și educați ca cei între care trăiesc, fiind insesizabil și
greu de identificat înainte de a se manifesta cu rezultate deja știute în cazul unor
celule teroriste.
Fenomenul jihadismului este greu de descris, fiind un fenomen complex,
greu de înțeles, un prilej de mediație asupra acestui fenomen considerat
epidemie mereu va fi în atenție.
Credința Islamică nu se deosebește fundamental de cele două mari
religii monoteiste care au precedat-o în istorie, iar jihadul se găsește între
violența islamică ți religia islamică, ca o replică a cruciadelor care au
traumatizat mult lumea musulmană. În aceste dogme ale credinței, simbolurile
se prezintă astfel:
- Dumnezeu (Allah) este reprezentat în 99 de cognomene acordate
(Bunătatea, Mila, Pacea, etc.);
- Legea islamică - Sharia, un codex de principii și norme ce guvernează
absolut totul și în mod obligatoriu;
- Îndatoririle ritualice, adică stâlpii, temelia Islamului sunt: profesiunea
de credință (Sahala), rugăciunea (Salat), postul (Ramadan), pelerinajul (Mecca,
Medina), plata daniei (Zacatul, Zeciuiala).
- Islamul a crescut hrănindu-se cu sânge, profetul a purtat mereu în
mâinile sale sabia și Coranul, adevărata credință izvorând din exaltarea și
nihilismul morții. Textul Coranului are întâietate înainte de orice împreună cu
Hadith - activitatea de culegere a lucrărilor care conțin relatări despre faptele
Profetului.
Pe baza lor a fost elaborată Sharia - jurisprudența islamică în care erau
cuprinse mai multe Fatwa islamice, o opinie, un edict, ordin sau decizie în
probleme religioase sau spirituale asemănătoare bulelor papale, cercurile
clericale nu-i recunosc însă lui Bin Laden calitatea de muftiu.
- Islamul trebuie să domine ca religie universală toate aspectele vieții,
toate națiunile, popoarele, în toate epocile.
În cadrul Hamasului din Gaza, Hezbollahului Libanez și Jihadului
Islamic suicidul era considerat martiriu, acest fanatism religios puternic nu
poate fi extirpat prin forța trupelor speciale și a arsenalului de mijloace moderne
de contracarare.
Există totodată anumite paralelisme între războiul sfânt și jihadul
islamic. Nici un lider religios musulman nu este preocupat de reforme în statele
lor, ci de victoria lui Allah pe Pământ. Femeile participă și ele de bunăvoie la
lupta sfântă, exemple concludente există deja în Cecenia, Hamas, Jihadul
Islamic, etc.
Eșecurile înregistrate de ideologiile islamiste a atras după sine instituirea
legii Sharia. Generații tinere de musulmani sunt marginalizate, cunoscut este
exemplul Arabiei Saudite unde aproximativ 150 000 de tineri nu au loc de
206
muncă. La momentul actual, 1/6 din populația actuală a lumii este de credință
islamică dar prin compararea raporturilor în ceea ce privește accesul la cultură și
educație dar și posibilitatea de a se dezvolta diferența este dezastruoasă.
Totuși, apreciem că indiferent de ce se întâmplă, pe termen mediu,
jihadiștii vor putea găsi mereu o sursă de recruți din zona popoarelor arabe dar
și din Occident.
Avertizarea lui Osama bin Laden dată S.U.A. după 11 septembrie 2001,
rămâne valabilă și după uciderea Emirului, la conducerea Organizației Al
Qaeda fiind unul din locotenenții săi, cu mare experiență în această luptă numită
jihad, respectiv Ayman al-Zawahiri.
Având în vedere contextul internațional, lipsa de voință politică, nu
întâmplător comisia de evaluare e evenimentelor de la 11 septembrie susține că
în abordarea noilor amenințări este necesară mai multă imaginație, serviciile de
informații să se adapteze continuu la strategii noi, acte juridice adaptate
momentului, proceduri, standarde și responsabilități concrete.
La fel se impune și în cazul U.E. și statelor membre care trebuie să
stabilească prioritățile într-o lume aflată în continuă schimbare determinată de
globalizare. Așa cum preciza James Canton, problemele iminente și cele mai
importante pentru oameni vor fi ”schimbările climatice grave și atentatele
teroriste339”.
De fapt, ”lumea după 11 septembrie este conștientă de faptul că
securitatea va fi o marfă prețioasă, deci trebuie îngrijită, protejată, administrată,
dacă vrem să supraviețuim340”.
Bătălia pentru viitor va fi câștigată cu idei și nu cu arme, economie sau
bombe. Trăsătura definitorie a epocii noastre este mai degrabă globalizarea,
care ușurează comiterea de infracțiuni cât și terorismul, face ca statele
dezvoltate și economiile acestora să fie mai fragile iar munca serviciilor de
informații mai dificilă.
”Cel mai important eșec a fost unul al imaginației, noul tip de terorism
al grupării Al Qaeda a reprezentat pentru instituțiile guvernului S.U.A., care nu
au fost pregătite să le înfrunte341”.
Cele prezentate mai sus, sunt susținute ți de alți specialiști în domeniu,
precum James Canton, care aprecia că ”S.U.A. nu au fost pregătite pentru o
confruntare cu viitorul”. Cel de-al Treilea Război Mondiala a început, prima
lovitură a fost 11 septembrie 2001. Summit-ul din toamna anului 2005 care a
avut loc în S.U.A., unde au participat cele mai importante persoane precum:
militari, profesori, oameni de știință și care a avut ca obiect de dezbatere
viitorul războiului, s-a încheiat cu concluzia ”nu suntem pregătiți”.
339
Colectiv de autori, Activitatea de informații și drepturile omului în era terorismului global,
Editura Comitetului Consultativ al Praeger Securitz International, București, 2006, p.188
340
James, Canton, Provocările viitorului. Principalele tendințe care vor reconfigura lumea în
următorii ani. 5, 10, 20 de ani, Editura Polirom, București, 2010, p.246
341
Dumitru, Chican, Jihad sau drumul spre Djana, Editura Corint, București, 2011, p.231
207
 Întrebarea decurge de la sin: care este soluția pentru contracararea
acestui fenomen contemporan, terorismul islamic?
Eliminarea numai prin forță pe un teritoriu atât de vast reprezentat de
zona în care se găsește Pakistanul, deținător de armă nucleară, Afganistan, Iran,
Irak, de fapt toată Peninsula Arabică, Maghrebul Arab, Nordul Africii, este
aproape imposibil.
Lumea se află în pragul unei noi ordini mondiale, bazate pe bipolarismul
Occidentul creștin – Orientul Islamic. Bin Laden a fost neutralizat, dar cum va
fi secolul XXI?
Desigur, mai mulți futurologi precum: Alexandr Dughin, George
Friedman, James Canton mai ales, apreciază prin predicțiile lor soarta lumii,
însă trebuie să se țină seama de setea nebună a tinerilor din statele islamice
pentru: democrație, justiție, acces la informare, conectare cu lumea, etc.
Indiferent care va fi deznodământul la care se va ajunge, destui observatori
și analiști sunt convinși de faptul că în această parte a lumii se va parcurge o
perioadă de timp caracterizată prin serioase reașezări și repoziționări și de faptul
că de acum înainte ”nimic nu va mai fi cum a fost342”
Ideologia jihadistă crede că o asemenea ciocnire este inevitabilă și chiar
dorită de curentele islamice radicale. Ne confruntăm cu un islam bolnav și
incapabil de a se elibera de obsesiile propriei istorii și cu mitul nebun al
martiriului, un fenomen irațional care se extinde în cercuri concentrice precum
apa lacului tulburară de aruncarea unei pietre.
Osama bin Laden aprecia că „în toată istoria Islamului nu există un
singur exemplu de conviețuire pașnică între Islam și Occident”343
Noul șef Al Qaida, Ayman al Zawahiri când era adjunctul lui Bin Laden
aprecia despre necesitatea folosirii atacurilor teroriste sinucigașe pentru a
produce pierderi în rândul adversarilor, cu un cost foarte mic pentru
mujahedini.

4.3. Europa, ISIS și Islamul.

În lucrarea Moartea Occidentului, Patrick Buchanon apreciază că

populația creștină, pe parcursul a câteva generații va fi depășită numeric de
imigranții musulmani, pe fondul crizei demografice din Europa și a natalității
ridicate a noilor veniți. Astfel, Germania va pierde în anul 2050 1/3 din
populație, la fel Italia și alte state, deci se va ajunge la o Eurabie, iar peste alți
50 de ani moscheile vor depăși numeric bisericile și numărul musulmanilor pe
cel al creștinilor. (vezi Anexa nr.1)
Încă de la apariția religii islamice, Europa s-a confruntat din plin cu
tendințele expansioniste ale triburilor arabe la început și ale Imperiului Otoman

342
Op.cit., p.209;
343
Dumitru, Chican, Jihad sau drumul spre Djana, Editura Corint, București, 2011, p.211.
208
până odinioară. Trebuie să menționăm că islamul a apărut într-un context de
decădere totală a Europei, cel puțin a Europei occidentale. Existau astfel doi
pioni: triburile arabe cu o religie în plină forță de exprimare, cu veleități
războinice și o motivație extrem de puternică; și Europa, un continent deja
bătrân, măcinat de conflicte între Apus și Răsărit, slăbit de invaziile popoarelor
barbare, cu moralul la pământ.
Prima mare confruntare între acești doi pioni a avut loc atunci când
dinastia ummayazilor a început campania de cucerire a Iberiei. Cucerirea Iberiei
a început când maurii, în principal berberi alături de câțiva arabi, au invadat
Iberia vizigotă creștină în anul 711, sub conducătorul lor berber Tariq ibn
Ziyad. Ei au debarcat la Gibraltar pe 30 aprilie și s-au îndreptat spre nord.
Forțelor lui Tariq li s-au alăturat în anul următor cele ale superiorului său Musa
ibn Nusair. În timpul campaniei de opt ani, cea mai mare parte a peninsulei
Iberice a fost ocupată de musulmani — cu excepția unei mici zone în nord-vest
(Asturias) și a regiunilor în principal basce din Pirinei.
Acest teritoriu, sub numele arab de Al-Andalus, a devenit o parte a
imperiului Umayyad în expansiune. Al doilea asediu al Constantinopolului,
lipsit de succes, (717) i-a slăbit pe umayyazi și le-a redus prestigiul. După ce au
reușit cucerirea Iberiei, au traversat Pirineii, dar au fost învinși de către franci în
Bătălia de la Tours din 732. Iată că într-o perioadă de 100 de ani, arabii au ajuns
din Arabia până la Tours, amenințând serios Parisul. Înlăturarea dinastiei
umayyazilor în favoarea dinastiei abbasizilor a redus notabil puterea militară a
musulmanilor.
După această confruntare, conflictele dintre Europa și musulmani au
continuat, luând de cele mai multe ori forma cruciadelor. Timp de mai multe
secole europenii și musulmanii s-au ținut reciproc în șah, dar niciunul dintre
acești pioni nu a reușit un mat prețios.
În cele din urmă, cultura musulmană a cunoscut un nou apogeu politico-
militar prin apariția Imperiului Otoman care a redobândit curajul și tenacitatea
dinastiei umayyazilor și a început să atace din nou Europa, de data aceasta
pornind din sud-estul Europei. Telul suprem al otomanilor era cucerirea Vienei,
un punct strategic aflat la întretăierea mai multor drumuri comerciale.
Mai mult, cucerirea Vienei le-ar fi deschis otomanilor drumul spre
Europa Occientala la care au râvnit și înaintașii umayyazi. Deși în mentalul
colectiv al Europenilor a rămas întipărită campania de cucerire a Vienei din
1683, otomanii au mai avut o tentativă în 1529 fiind conduși chiar de către
Soliman Magnificul. Tentativa din 1529 a eșuat datorită unor circumstanțe
nefavorabile turcilor, în timp ce a doua tentativă, cea din 1683, a fost foarte
aproape de izbândă, socotelile turcilor încurcându-se odată cu apariția „Ligii
Creștine” închegate oarecum ad-hoc în jurul regelui polonez Jan Sobieski, care
a reușit să învingă armata otomană.
Ceea ce islamul nu a reușit de două ori prin forța armată este pe cale să
reușească în zilele noastre printr-un conflict de o cu totul altă natură. De fapt, în
209
contextul de astăzi nu putem vorbi despre un conflict, ci, mai de grabă, despre o
interferență între culturi cu un substrat conflictual la nivel axiologic. Este vorba
de o confruntare indirectă și foarte subtilă.
În contextul unei lumi globalizate unde granițele culturale s-au estompat
puternic, în Europa a pătruns în număr mare cultura islamică. Putem considera
că astăzi există doi poli europeni ai culturii islamice: Germania și Franța.
În Germania există o comunitate turcă extrem e numeroasă. Turcii au
fost chemați și primiți cu brațele deschise chiar de către germani, pentru a face
muncile pe care gazdele nu mai doreau să le facă. Dat fiind faptul că sporul
natural al turcilor din Germania este net superior celui al germanilor,
comunitatea turcă a crescut din ce în ce mai mult, astfel încât Berlinul a ajuns să
fie al doilea oraș din lume ca număr de locuitori turci, după Istanbul.
Comunitatea turcă, deși prezentă de mulți ani în Germania, nu s-a
integrat în contextul cultural european ci a continuat să rămână o insulă
independentă cultural de valorile europene.
În ceea ce privește Franța, comunitatea musulmană provine în mare
măsură de pe teritoriul Maghreb-ului. Observațiile care au fost făcute referitor
la comunitatea turcă din Germania sunt la fel de valabile și pentru comunitatea
magrebină din Franța. Prin urmare, și Franța se mândrește astăzi cu un număr
de aprox. 7 milioane de musulmani, care nu și-au însușit niciuna dintre valorile
europene.
O eventuală integrare a Turciei în Uniunea Europeană ar spori numărul
musulmanilor în Europa cu aproximativ 80 milioane de persoane, la care s-ar
mai adăuga, desigur, nenumărați alți cetățeni musulmani care ar emigra în
Turcia (stat European dacă această ipoteză s-ar concretiza) și, mai apoi, în
celelalte țări mai înstărite ale Europei.
Spre deosebire de populațiile musulmane care s-au sălășluit în Europa
occidentală, europenii se dezic tot mai mult de la tradiția lor și cultura lor
europeană pentru a prelua alte modele culturale orientale. Dincolo de principiile
juridice, europenii încep să fie tot mai puțini europeni, renegându-și originile
creștine, adică renegându-și trecutul care i-a conferit, de fapt, identitatea pe care
o are.
A renega originile creștine ale Europei mi se pare un lucru total i-logic
în contextul în care zilnic intrăm în contact cu anumite lucruri care, fără să ne
dăm seama, poartă amprenta creștinismului. Pentru a da un exemplu banal, dar
grăitor în acest sens, putem menționa cazul berii, un produs pe care majoritatea
europenilor îl consumă, dar care la începuturi a fost produs exclusiv în
mănăstirile creștine.
Prin urmare, avem, din nou, doi pioni pe tabla Europei: europenii care
își reneagă rădăcinile, lucru ce conduce la o inevitabilă confuzie identitară și
comunitatea musulmană care își menține și impune (uneori chiar violent)
propria identitate. Psihologia ne învață că cel care are o identitate puternică și-o
va impune asupra celui care are o identitate confuză.
210
 Deși aceste raționamente par a se încadra în teoria lui Huntington,
trebuie să menționez că nu sunt un promotor al acesteia. Nu doresc să teoretizez
ciocniri, dar cred că Europa ar trebui să reconsidere anumite aspecte ale propriei
identități nu să-și renege trecutul, căci cel care-și reneagă trecutul își îngreunează
prezentul și își sabotează viitorul. Pentru a contrabalansa “ofensiva” musulmană,
Europa nu trebuie decât să se europenizeze, și să fie mândră de originile sale.
Integrarea socială a minorităților musulmane este pe agenda politicienilor
însă s-a realizat prea puțin, deci Europa trebuie să facă față la două mari
provocări: să integreze o minoritate care se află de mai multe generații pe
teritoriul ei și să respecte o strategie privind imigrația musulmană.
Toate acestea se petrec în condițiile în care destui musulmani din
Europa pleacă pentru a se pregăti și lupta în Irak, Afganistan și mai nou Statul
Islamic din Orientul Mijlociu.
Francisc Fukuyama aprecia că Europa va fi islamizată până la sfârșitul
secolului XXI. Oricum, după 11 septembrie 2011, atentatele teroriste comise la
Madrid, Londra, Moscova și mai ales la Paris, xenofobia, islamofobia și
discriminarea câștigă teren în Europa.
Multe voci și mai extremiste din Occident sunt pentru interzicerea
Coranului și a religiei islamice344.
În Europa, între 5 și 8% reprezintă populație musulmană, însă în
ultimele decenii aceasta s-a dublat ajungând în unele state la cifre enorme
precum: 7 milioane în Germania, 2 milioane în Belgia și Olanda, peste 7
milioane în Franța, 1 milion în Spania și Italia, plus statele musulmane Albania,
Kosovo și Bosnia.. Turcia se apropie de 100 de milioane de locuitori. În
România, conform ultimului recensământ, locuiau 50 000 minoritari turci și
tătari însă nu reprezintă un pericol pentru siguranța țării.
Uniunea Europeană abordează islamizarea cu o doză largă de
nesiguranță și ezitare, cel puțin până în prezent. Islamicii sunt asemuiți cu
„instinctul singuratic și posesiv al cucului care își depune ouăle într-un cuib
străin, alungând puii păsării care l-a primit și l-a hrănit până la eclozare și după
aceea până își i-au zborul345”.
În câteva decenii Franța poate să devină o republică islamică, se
presupune că până în 2050 un sfert din populația Rusiei va fi de religie
musulmană, în Marea Britanie sunt peste 1000 de moschei, multe foste biserici,
în Olanda în doar 15 ani jumătate din populație va fi de religie islamică,
musulmanii formează 25% din populația Belgiei, în unele cartiere din Anglia se
aplică legea sharia, în sudul Franței sunt mai multe moschei decât biserici, iar
astfel de exemple pot continua la nesfârșit.
Musulmanii au un spor natural pozitiv în timp ce creștinii și-au ucis zeci
de milioane de copii în urma avorturilor. Islamizarea Europei e o realitate care
nu mai poate fi ignorată. Permiterea imigranților să intre în Europa poate
344
Barna, Cristian, Jihad în Europa, Editura Top Form, București, 2008, p.101
345
Dumitru, Chican, Jihad sau drumul spre Djana, Editura Corint, București, 2011, p. 154
211
însemna sinucidere pe termen lung, aceștia riscă să devină majoritari pe
continent. Nu mai vorbim aici de o minoritate de 1%-2% care nu ar fi nici o
problemă, ci de o minoritate foarte mare care poate ajunge o majoritare în
viitorul apropiat.
Declarații că multiculturalismul a eșuat au fost făcute de David
Cameron, Sarkozy și Angela Merkel, dar acestea rămân vorbe goale dacă nu se
iau măsuri de salvare a civilizației europene. Iar legile din Franța și Belgia de
interzicere a vălului islamic nu sunt decât niște măsuri penibile care nu pot
rezolva problema, în schimb tot ce arată e diferența majoră dintre cele două
culturi.
Europa și toate națiunile ei nu pot supraviețui fără creștinism. O Europă
lipsită de creștinism este o Europă moartă spiritual, fără nici un scop. Dacă se
vorbește de unitate europeană, aceasta nu se poate construi în jurul unei
structuri suprastatale ca U.E. ci doar în jurul unui element ce îl au în comun
toate națiunile: creștinismul.
Musulmanii, indiferent de țara din care provin, pot să fie solidari
datorită islamismului. Acest lucru era valabil odată și pentru creștini și asta a
salvat în trecut Europa de invaziile arabilor și turcilor. Doar dacă se revine la
acea Europă creștină, adevărata față a acestui continent, numai și numai atunci
vor putea supraviețui popoarele europene346.

4.4. Migrația actuală și jihadiștii.

În analiza migrației din ultimii ani se impune cu stringenții și evaluarea

efectelor acesteia asupra securității statelor, a Europei în general avându-se în
vedere pericolul grav al fenomenului terorist de ultimul tip, adică Statul Islamic
(ISIS) și migrația conflictualității specifică, originală, de origine islamică, în
condițiile îmbătrânirii populației europene și a scăderii ponderii creștinilor în
raport cu numărul musulmanilor, nu a radicalizării și a răspândire a Islamului în
Occident.
Migrația s-a transformat într-un proces regional, așa cum este în China
și India, unde un număr impresionant de oameni, de peste 500 de milioane, care
sunt în căutarea unui loc de muncă (anul 2016), în cele două state. Chiar mai
mult, în China, la data de 04.03.2016, alte 2 milioane de oameni au devenit
șomeri. Astfel, procesul global privind fluxurile migratoare îndreptate în special
spre Europa, dinspre Nordul Africii, Orientul Apropiat și Mijlociu, au ajuns să
depășească 3-6% din populația lumii.
Migrația este determinată de factorii economici, politici, sociali, naturali
și chiar religioși. Sunt afectate toate statele: cele de origine, de tranzit și de
destinație, în măsură mai mică sau mai mare, inclusiv cu efecte majore asupra
securității naționale a statelor de tranzit și de destinație. Se apreciază că 50%
346
http://www.frontpress.ro/2012/06/europa-intre-crestinism-si-islam.html
212
din forța de muncă calificată ajunge în SUA și 30-40% în UE, însă în ultimii ani
proporțiile s-au schimbat în favoarea UE.
- politice migrației legale presupun:
- întărirea drepturilor fundamentale cetățenești
- lupta împotriva terorismului
- stabilirea unor proceduri comune în domeniul azilului, maximizarea
impactului pozitiv al migrației
- dezvoltarea managementului integrat al frontierelor existente în UE
- fonduri europene pentru frontierele externe, integrare, returnare și
refugiați
După eșecul parțial al revoluțiilor din statele situate în Nordul Africii, al
statelor din Orientul Mijlociu și Apropiat, începând cu anul 2010 și continuând
cu 2011, când s-a pus capăt unor regimuri autoritare din: Tunisia (2010), Egipt
(2011), Libia (2011), Yemen (2011) și au fost zdruncinate serios și unele
monarhii din: Maroc, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Kuweit, Oman,
etc., rezultatul Statul Islamic.
Haosul creat, lupta pentru putere cu actori statali periculoși, lipsa unei
viziuni din partea puterilor occidentale au determinat importuri masive de
armament și tehnică militară din statele dezvoltate (SUA, Franța, Marea
Britanie, Federația Rusă), fără soluții de rezolvare, deci condiții ideale pentru
amplificarea fenomenului terorist a Statului Islamic și implicit a unei migrații
nemaiîntâlnite din această parte a lumii.
ONU a devenit, de mult timp, un organism incapabil să mai gestioneze
situația în condițiile în care marile puteri nu s-au pus de acord și din nefericire,
s-au creat folii mari de insecuritate.
“Primăvara Arabă” nu a înlăturat ideologia jihadistă din regiunile sărace
ale unei părți importante din lume, unde jumătate din populația globului trăiește
cu mai puțin de 2$ / zi, iar mai mult de 1,5-2 mld de oameni sunt malnutriți.
Cu atât mai mult în locurile unde confruntările armate, între bandele
rivale fac ravagii, iar organizațiile teroriste fac legea, de unde și speranța de
viață ceva mai bună s-a spulberat de mult, precum în: Libia, Tunisia, Siria, Irak,
Liban, Sudan, Somalia, etc.
Studiile recente în domeniu cu demonstrate că din 2,4 miliarde de
creștini în lume (2010), s-a ajuns în prezent 2,17 miliarde, adică, de la 36% din
totalul populației la 31%, iar cei de religie islamică de la 1,8 miliarde la
aproximativ 2 miliarde, respectiv de la 26% va ajunge, în 2045, la aprox. 31%
egalând numărul creștinilor.
Estimările apreciază347 că, în anul 2060, numărul credincioșilor islamici
va depăși cert numărul creștinilor și acest lucru în condițiile creșterii numărului
ateilor.
Semnalele de alarmă au fost trase de studiile în domeniu, de islamofobie

347
Colectiv, Efectul migrației asupra securității României și a UE, p. 246
213
care s-a declanșat și care pune în pericol conviețuirea pașnică, de imigrația
uriașă, declanșată în ultimii patru ani de zile, de exodul populației din zona de
război a ISIS, a Orientului Mijlociu și a Nordului Africii, de potențialul scăzut
de organizare a UE în domeniu, dar mai ales de marele pericol de infiltrare a
teroriștilor în UE, care va deveni o mare certitudine.
La toate acestea se adaugă poziția moderatelor din statele islamice care
nu iau nici o poziție în domeniu.
Scăderea drastică a numărului populației din multe state ale Occidentului
și Americii de Nord devine o problemă vitală pentru siguranța statelor respective
din toate punctele de vedere, dar mai ales pentru siguranța națională.
Transformarea Europei în continent Islamic la sfârșitul secolului XXI
poate deveni o realitate și nu o ficțiune, avându-se în vedere terenul fertil al
zonelor lipsă ale statului de drept, la vidul judiciar, lipsa cooperării concrete a
instituțiilor statelor pe domeniu, mai ales în UE”348
Atentatele teroriste care au avut loc în ultimii ani în UE, începând cu
anul 2015, au demonstrat multe erori în organizarea statelor UE, eșecuri de
integrare a celor imigrați, folii din Securitate și o cooperare deficitară, violenți
în creștere a tinerilor fără repere, educație națională a statelor neadecvată, eșecuri
în stoparea resurselor de finanțare a teroriștilor, guvernare neperformantă.
Un procent semnificativ din lumea islamică trăiește în emigrații ca
populația minoritară în Occident, însă adoptarea lor la standardele occidentale
lasă de dorit, uneori chiar sfidează cerințele minimale, ce ace duce tensiuni între
populația autohtonă din Occident și minoritatea musulmană, așa cum s-a
întâmplat de multe ori în ultimii ani în suburbiile Terorismului, Romei, Londrei,
etc.
Cu ocazia sărbătorilor de Anul Nou, în Germania, Austria și în alte state
europene, s-au comportat ca niște barbari, încălcând grav ordinea publică,
comițând infracțiuni de viol, jafuri, etc. iar forțele de ordine publică, influențate
de factorii politici au acționat anemic, depășite, determinând o reacție dură a
forțelor de dreapta și a populației din Europa.
Așa se explică și revenirea la putere a forțelor de dreapta în unele state,
precum Austria și întărirea în alte state europene.
În concluzie, se apreciază că, în viitor va exista o mare presiune pe
frontierele de sud și de sud-est ale UE, cu o migrație în creștere, dramatică
“dacă nu se va ajunge la acorduri cu Turcia în mod deosebit” cu migrația din:
Afganistan, Irak, Siria, Pakistan, Iran, Liban, Egipt, etc. Și aceasta în condițiile
în care aproape 6 milioane de refugiați se găsesc în taberele din Turcia (în mod
deosebit), numai 50.000 de migranți sunt permanenți în Istanbul pentru a găsi
cu orice preț, un mijloc de transport ilegal spre Europa.
Alți migranți sunt pe parcurs, sub protecția organizațiilor criminale din
Africa de Nord, Orient, adică la acei neguțători de oameni, o meserie foarte

348
Idem, pct. 1, p.246
214
căutată și care a ajuns să rivalizeze cu imperiul drogurilor.
Riscul racolării unor migranți de către formațiunile teroriste este foarte
mare, avându-se în vedere: educația, religie, comportamentul acestora și nu în
ultimul rând infiltrarea unor persoane prin migranții de bună credință, cu
familii, copii, deci pericole grave pentru statele de destinații.
Criza actuală gravă, determinate de fluxul masiv de refugiați, spre Europa
Occidentală, unde existența UE a ajuns la un punct extrem de vulnerabil, a
determinat pe președintele Consiliului European sa avertizeze factorii de
răspundere pe această linie din UE ca, într-un termen de câteva lumi, să ia
măsuri, să rezolve situația, în caz contrar se va ajunge la desființarea Spațiului
Schengen, iar credibilitatea UE va fi pusă într-o situație nemaiîntâlnită”349
A trecut de atunci un an și problemele nu s-au rezolvat pe această linie,
Spațiul Schengen nu s-a desființat, însă în majoritatea statelor UE s-a trecut la
control frontierelor din fiecare țară a EU, este adevărat temporar, însă s-a
prelungit datorită situației deosebite în care se găsește UE.
Probleme în domeniu este foarte importantă pentru continuarea
proiectului UE, astfel încât Marea Britanie chiar a invocat drept motiv pentru
ieșirea din UE, de aceste situații, respective: “Controlul frontierelor și combaterea
migrației considerate cele mai primejdioase pentru securitatea Marii Britanii”.350
Deja multe state europene au amenințat cu măsuri proprii pe această
linie, respective garduri de sârmă ghimpată la frontierele lor, mobilizarea
suplimentară a forțelor de ordine, inclusive a unor unități militare în sprijinul
forțelor care asigură securitatea granițelor naționale.
Integrarea este greoaie, doar parțială sau aproape deloc, mai ales în
ultimii ani.
Poziția moderațiilor din statele islamice, aproape inexistentă, aplicarea
arbitrară a Legii Scharia, deci se discută tot mai mult de “Europa islamizată la
sfârșitul secolului XXI”.
Vom analiza în continuare influența jihadiștilor asupra acestui fenomen
nemaipomenit de migrații și pericolele care pândesc securitatea Europei.
Studiul întreprins de Robert S. Leiken demonstrează fără putință de
tăgadă cum “valul de migranți, de sute de mii din Orientul Mijlociu este ca o
invazie musulmană a Europei, deci un pericol grav pentru identitatea și valorile
creștine ale Europei”.
Același studio demonstrează cum “nepoții, copii primilor migranți în
Europa, au devenit nemulțumiți și furioși pe modelul generaților anterioare și
astfel mulți s-au radicalizat, chiar au devenit teroriști, unii au plecat să lupte în
Statul Islamic (1895) și apoi au început să se întoarcă acasă (în Europa) pentru a
se răzbuna.
De vină sunt și politicienii Europei care au permis mascat imigrarea în
Idem pct.1, p. 259
349
350
Robert S. Leiken, Islamiștii Europei. Revolta tinerei generații, Editura Corint, București,
2017, p.5
215
Occident, pentru o mână de lucru ieftină, deci o îmbogățire rapidă, neglijând
consecințele viitoare.
Se apreciază că peste 5.000 de postmigranți europeni s-au alăturat Statului
Islamic, iar 700 de musulmani britanici au luptat în Siria împotriva talibanilor.
Se precizează ca peste 373 de jihadiști s-au alăturat de asemenea lui ISIS.
„Jihadismul a apărut cu adevărat în Europa la finalul secolului al XX-
lea, când mulți extremiști s-au infiltrate în Europa Occidentală, în timpul
războiului antisovietic de la sfârșitul anilor 1980, cei mai mulți refugiați
extremiști s-au stabilit în Europa la finalul Jihadului afgan, de obicei după ce au
eșuat în încercarea de a importa Jihadul în țările lor de origine”.
De fapt unele grupări și persoane au început să influențeze pe radicalii
europeni postmigranți de la începutul anilor 1990.
Desigur grupărilor au fost influențate de Jihadul global al lui Bin Laden,
astfel postmigranții s-au dus direct la sursă, adică în Afganistan, Algeria sau
Pakistan pentru a se pregăti cu instructorii talibani pentru așa zisul “Război
Sfânt”.
Este explicabilă atracția Emirului Bin Laden pe care a exercitat-o asupra
musulmanilor în general și asupra celor europeni în mod special.
Anul 2005 a fost anul atentatelor cu bombă în capital Marii Britanii,
Londra, apoi a revoltelor de la Paris, Franța, când cel puțin 373 jihadiști au fost
acuzați și condamnați.
În decembrie 2006, un expert olandez în terorism (Edwin Baker), a studiat
31 de incidente teroriste puse la cale de 28 de rețele teroriste europene și concluzia:
proporția de postmigranți în rândul teroriștilor este din ce în ce mai mare.
Deci extremismul musulman european provine din rândul migranților de
generația a 2-a și a 3-a.Mulți luptătorilor în ISIS provin din Europa, America,
Africa, Asia.
Astfel din: Comanda până la 150 de teroriști care proveni din familii
dezorganizate și/sau convertit la Islam. Germania, ¼ de teroriști au ca studii
liceul și 1/3 au cazier judiciar.
Franța au fost convertiți la Islam, 40.000 de francezi, de inamici din
statele Europei, rețelele de socializare, schimbarea modului de ducere a
războiului, noua mass-media.
Soldații din ISIS primesc salarii, masă, prăzi bogate, organizații în
structuri suple, pe prietenii, deci o coeziune deosebită.
Peste 20.000 de luptători străini din: Cecenia, Doghestan, Afganistan,
Pakistan și peste 4.000 din Occident, Nordul Africii sunt și ISIS.
Noutate, ISIS a recrutat și femei față și alte organizații teroriste.
Moscheile din Europa și-au făcut datoria, convertind mii de tineri pentru
războiul Sfânt al Islamului. Oricum veteranii ISIS și-au creat abilitățile necesare
după mulți ani de război să înfrunte forțele de ordine din Occident.
Pe de altă parte, migrația crescută enorm, începând cu anul 2015 spre
Occident (pese 1.8 mil.), Cum a precizat Europolul, devenit greu de stăvilit de
216
un Occident mereu nepregătit și demoralizat.
Astfel terorismul a devenit geamănul urât al democrației Occidentului
surprins de invazia puternică a restului lumii.
Moscheile și imamii și-au făcut datoria pe deplin, cu o creștere substanțială
a numărului de moschei și imanii,
Marea Britanie, anul 1965 avea 13 moschei iar în 1980 numărul lor
ajunge la 203, în prezent fiind înzecite.
Din Marea Britanie au plecat să se antreneze în taberele jihadiste mai
mulți recruți decât în toate celelalte țări europene împreună. În aceeași țară
serviciile secrete nu au luat în seamă copii imigranților musulmani radicalizați.
Pe 09.08.2006, Scotland Yard-ul și MI5 au arestat 24 de pakistanezi
postmigranți care plănuiau să arunce în aer 10 avioane cu pasageri transatlantice
cu destinație orașe din SUA.
Tot în Marea Britanie, pe 10.11.2006, s-au identificat 200 de rețele cu
1.600 persoane care plănuiau atacuri teroriste grave.
Erau bănuiți 4000 de cetățeni britanici cu origini pakistaneze, plus
extremiști din Nordul Africii, Irak, Orientul Mijlociu.
În Germania, în vara anului 2007, teroriști interni, 40 de tineri jihadiști
germani, etnici turci postimigranți și germani convertiți la islam au organizat
atacuri teroriste interne.
Câțiva s-au antrenat în Pakistan, alții în Germania, un alt complet cu doi
libanezi care studiau în Germania.
În anul 2006, la Campionatul Mondial de Fotbal, doi teroriști au
complotat pentru aruncarea în aer a trenurilor care duceau oamenii la stadioane.
“Ministrul de Interne german aprecia că în Germania se află 32000 de
extremiști musulmani”351
În Danemarca au fost arestați opt jihadiști din Al Qaida.
Era vizat aeroportul din Frankfurt, consulatele: SUA, Uzbekistan, bazele
militare din Afganistan și Irak.
În Germania sunt aproape 6 milioane de musulmani și 18000 sunt
convertiți la islam, vârsta medie = 21 de ani.
60% dintre germani apreciază migrația ca pe un lucru foarte rău.
Marea Britanie, anul 1965 = 13 moschei – 1980 = 203 (în prezent înzecite).
Franța, anul 1970 = 20 de moschei, 1980 = 203, 2016= 1600, demolate
2800 de biserici creștine
Belgia, 1970 = 34 de moschei, 1980 = 200 (1000= construite)
Marea Britanie= 2000 de biserici vor fi transformate în moschei
Germania = 4,5 mil musulmani (50% din populație, 2/3 turci)
Kosovo = 150 biserici ortodoxe = distruse dar au fost construite 250 de
moschei
Spania = 2000 de moschei

351
Cristian Barne, Jihad în Europa, Editura Top Form, București, 2016, p. 357
217
 Bulgaria = 1290 de moschei
Arabia Saudită a construit în 20 de ani peste 2000 de moschei în special
în Europa.
Se poate aprecia ușor cum metodic, sistematic numărul moscheilor a
crescut în detrimentul lăcașurilor de cult creștin sub nepăsarea Occidentului,
sub deviza “Să nu-i separăm”.
Nu întâmplător peste 50 de ani, numărul moscheilor va depăși numărul
bisericilor creștine, idem numărul musulmanilor vor depăși numărul creștinilor.
Declarația DST – Franța: “voluntarii străini sunt invitați să revină acasă
pentru a continua Jihadul”.
Să nu uitam că Războiul din Bosnia, 1992-1995, s-a dus cu mulți
mujahedini din afara Europei, iar Al Qaida Albă, Falanga blondă din Kosovo,
înființată din 1991, cuprindea între 3000 și 5000 de membri, având trei baze de
pregătire a teroriștilor la granița dintre Albania și Kosovo, vizitate de doua ori,
chiar de Bin Laden și nimeni nu a protestat din Statele Europei, SUA, etc.
Marginalizare minorităților musulmane lăsate să-și regleze singure
propriile frustrări, comportamentul special, au determinat transformarea în
indivizi fundamentaliști, să submineze principiile statului de drept din statele
europene și să rezulte Eurasia.
Izolarea comunități musulmane în cartierele mărginașe adică în mediul
propice pentru dezvoltarea opoziției, a rezultat: alienare socială, șomaj, sărăcie,
criminalitate, chiar pe aici nu se trece pentru europeni și pentru forțele de
ordine, deci o zonă de criminalitate.
Coranul spune foarte clar “convertirea tuturor la religia islamică sau
moarte”.
Europa va fi islamizată până la sfârșitul secolului, de aceea Papa
Benedict al XVI-lea era conștient de această profeție și cerea Europei să se
întoarcă la rădăcinile creștine dacă vrea să supraviețuiască.
Papa Ioan Paul al doilea a adoptat o strategie de conciliere cu lumea
musulmană iar papa Benedict al XVI-lea a confirmat că Europa renunță la
rădăcinile sale creștine de teamă să nu ofenseze Islamul din ce în ce mai prezent
în Europa.
Referitor la islamizarea Europei se apreciază că:
- Marsilia și Rotterdamul = 25% din populație = musulmani
- Bruxellex și Malmo= 20% din populație = musulmani
- Londra, Paris = 10-15%= cele mai mari comunități de musulmani din
Europa
- Atentatele de la Paris 2015-129 de morți, 352 de răniți
- Alte atentate: în Marea Britanie (2009), Londra (2010), Italia (2010)-
Turnul din Pisa, Spania, Germania (2010, 2011) - colet capcana Frankfurt,
Düsseldorf, Olanda-12 islamiști au doborât un elicopter
În România sunt 70.000 turci și tătari, plus musulmani din: Irak, Siria,
Liban, Iordania, Egipt, Tunisia
218
 De asemenea în orașele – București, Timișoara, Constanța, Cluj, Iași,
Brașov.
În România nu au fost tabere de pregătire a teroriștilor islamici .
Islamiștii încă mai cred că pot recâștiga acea civilizație de odinioară
numai prin credință și Jihad.
Iar noi europenii încă mai credem că putem influenta, anihila influența
grupurile jihadiste asupra maselor largi a musulmanilor prin “cucerirea sufletelor
acestora”.
Apreciez că totul este în zadar din acest punct de vedere, întrucât
politica europeană pe domeniu a fost de mult depășită de evenimente.
Migrația va exista, cât va exista omenirea, însă fluxul mare, enorm de
migranți s-a datorat multor cauze, în principal s-au înlăturat dictatorii.
Din Libia, Irak, Afganistan, etc. nu s-a pus nimic în loc, în condițiile
retribalizării: Libiei, Irakului, Afganistanului, al războaielor nenumărate, inclusiv,
înființarea ISIS, a Califatului în anul 2014, cu o suprafața mai mare ca a României.
S-a redesenat harta Orientului.
Migrația este un proces care trebuie gestionat nu ca o problemă de
rezolvat, iar migrația va continua pentru că nu s-au înlăturat cauzele care au
generat-o.
Important este să se maximizeze efectele pozitive ale acestuia și
diminuarea celor negative.
Apreciem că trebuie avute în vedere următoarele :
- reguli stricte la frontierele externe ale UE, o conducere unitară prin
Frontex
- cooperarea polițienească să devină obligatorie pe problemele importante,
precum: trafic de persoane, droguri, crimă organizată, terorism, etc.
- schimbul permanent de ofițeri de legătură între polițiile statelor, pe
termen limitat sau nelimitat, unde este cazul
- înlăturarea birocrațiilor specifice
- sisteme de comunicații standardizate și compatibile
- cooperarea transfrontalieră a serviciilor comune, de poliție, vămilor,
frontierei, medicale, etc.
- protecția datelor cu caracter personal și de serviciu
- infrastructura și proceduri moderne
- schimb obligatoriu de informații în domeniu
- cooperarea judiciară reală în extrădări, implementări, returnări, alte
decizii judecătorești
- reguli stricte pentru azil, supraveghere și urmărirea transfrontalieră de
către forțele de poliție din UE.
- punctele de contact naționale, standardizate, special desemnate
- creșterea rolului Biroului Sirene din cadrul UE pentru continuitatea
fluxului de informații între birourile echivalente.
- politici solide alte statelor UE în protecția granițelor externe și
219
combaterea terorismului și a crimei organizate
- atragerea populației printr-o propagandă reală, științifică din partea
forțelor de ordine în lupta împotriva „răului comun” așa cum se întâmplă în
Israel și alte state Europene.
- analiza periodică sau ori de câte ori este nevoie, la nivelul UE a
situației din domeniul siguranței, la nivelul de miniștrii de interne, dar mai ales
cu șefii de poliție de frontieră, jandarmi, specialiști pe domeniile afectate,
incluse pe informații pentru a se ajunge la cooperarea ideală .
Conform spuselor istoricului Adam Hart – Davis „Secolul XXI va fi
secolul migrantului, determinat fiind de numărul mare al migranților și al
formelor de migrație, sau cel al haosului, violenței și dezordinii”.
Datele recente despre migrațiune demonstrează că Siria și România se
află pe primele locuri în lume, privind emigrarea propriilor cetățeni în Europa
ceea ce presupune o scădere dramatică a populației acestor state cu toate că
urmările nefaste care se întrevăd.
Până în anul 2035, populația României va scădea dramatic, la aproape
13-15 milioane de locuitori.
Migrația se va amplifica, și ne vom afla, așa cum a avertizat papa
Francisc în fața unei invazii arabe în Europa, iar forțele de ordine și serviciile de
informații din UE vor acționa în condițiile bâlbâielilor factorilor politice, cu
consecințe grave asupra viitorului Europei.
În plus se pare că în Europa, alături de migranți, au pătruns circa patru –
cinci mii luptători ai ISIS, structură teroristă care dorește instituirea unui Califat
mondial, în care să includă vestul Chinei și al Indiei, Asiei Centrale, Orientul
Mijlociu și Apropiat, Nordul și Centru Africii, Sudul Europei cu Peninsula
Iberică și Peninsula Balcanică, inclusiv Române.
Acest scenariu ar putea fi ce mai puțin grav, față de intenția Islamului de
a domina în Europa, mai ales după ce în anii 2060, populația musulmană va
depăși pe cea europeană, creștină, numărul moscheilor în scurt timp va depăși
pe ce al bisericilor creștine, numărul ateilor europeni este în creștere continuă,
periferiile orașelor Europei sunt sub controlul migranților din generația a II a și
a III a, forțele de ordine acționează, influențați de factorii politici din statele
respective, returnarea celor neintegrați nu se aplica din teama de a nu fi acuzați
public, deși este legal. Ce vom lăsa urmașilor noștri?
În lucrarea Moartea Occidentului, Patrick Buchanon apreciază că populația
creștină, pe parcursul a două generații a fi depășită numeric de imigranții
musulmani, pe fondul crizei demografice din Europa și a natalității ridicate a
noilor veniți. Astfel, Germania va pierde in anul 2060, 1/3 din populație, idem
Italia și alte state, deci se va ajunge la o Eurasie, iar peste mai puțin ani, dacă se
merge în ritmul actual numărul moscheilor va depăși numeri bisericilor așa cum
arată și numărul musulmanilor pe cel al creștinilor.
Studiul realizat de Pew Pesearch Center certifică celelalte studii
realizate, respectiv pana in 2060 Islamul va domina în Europa
220
 Comunitatea turcă este foarte puternică în Germania iar în Franța cere
din Nordul Africii dar înțelegerea s-a realizat foarte puțin, mai ales generația a
doua și a treia de migranți. Numărul moscheilor prezentate în acest subcapitol
demonstrează clar intenția musulmanilor și toleranța excesiva a Occidentului.
Islamizarea este o realitate în Europa ce nu poate fi ignorată iar
permiterea imigranților să intre în Europa ignorând legile în vigoare, fără
verificări serioase așa cum se aplica în SUA și mai ales trecerea cu vederea a
faptelor antisociale săvârșite de migranți și rămase nepedepsite, determină
starea de fapt actuală și mai ales viitoare.
Chiar Sarkozy, Agenla Merkel, etc. au declarat că integrarea a eșuat în
Europa iar multele atentate teroriste săvârșite de migranți demonstrează că nu se
dorește acest lucru. În Occident au apărut noi generații de jihadiști autohtoni
care s-au convertit la islam, mulți s-au reîntors în Europa și așteaptă semnalul
de acțiune.
Grupările teroriste profită și de alte minusuri din Occident, cum ar fi:
- lipsa armonizării sistemelor juridice
- securizarea frontierelor externe
- toleranța excesivă fața de faptele antisociale săvârșite
- toleranța fața de imamii care îi convertesc pe autohtoni la Islam și îi
îndeamnă la nesupunere
- factorii politici care tolerează totul și nu cere respectarea legilor.
Întrebarea care se pune la nivel actual, mai ales pe seama factorilor
decideți, până când această stare de fapt?

221
 Capitolul V
DEMOCRAȚIA OCCIDENTALĂ, MIGRAȚIA
ȘI TERORISMUL

5.1. Vulnerabilitățile Occidentului în fața amenințării Califatului

Mondial

Democrațiile sunt mai interesante pentru teroriști, ca zone de acțiune

decât regimurile autoritate. Presa, mass-media în general servește interesele
teroriștilor în goana lor după senzațional, în disprețul unor coordonate morale,
inclusiv prin interpretare indirectă a imaginilor brute de teama concurenței, și a
obținerii unor câștiguri materiale substanțiale cu orice preț.
Astfel prezentarea continuă a unor scene de groază, în urma unor
atentate apare ca o publicitate gratuită făcută cadou organizațiilor teroriste.
Trebuie să evidențieze ca ISIS, teroriștii moderni folosesc tehnica
modernă de ultimă generație, precum rețeaua de internet, laptop-uri și telefoane
mobile moderne, rețele de comunicații anonime și alte rețele de comunicații
greu de detectat, materiale explozive și improvizate, etc.
Loviturile sunt bine planificate, în zone unde sunt amplasate camere de
supraveghere, mase marii de oameni pentru o publicitate cât mai mare, de
răsunet, chiar prin sinucideri greu depistat din timp.
Al Qaida și mai ales ISIS au posibilitatea recurgerii la arme de distrugere în
masă, la sabotaje asupra rețelelor de alimentare cu energie electrică, gaze naturale,
apă potabilă, centrale nucleare ori baraje imense cu apă, etc.
Multitudinea de atentate teroriste care au avut loc numai în decursul
anului 2015, în toate zonele lumii, dar mai ales în Europa, începând cu cel de la
Paris cu cel din 13.11.2015 – ce a avut urmări deosebit de grave – 132 de morți
și peste 250 de răniți, continuând cu atentatele teroriste, din Belgia, Danemarca
(la Copenhaga), Cehia, Tunisia, Suedia, Turcia (Ankara) și Instabil, Afganistan
(Kabul), Liban (Beirut), Siria, lista putând continua, demonstrează sporirea
amenințărilor la adresa securității întregii lumi.
Predicțiile futurologilor în domeniu, Alvin Toffler, George Friedman,
James Canton s-au adeverit în cea mai mare măsură, respectiv, un viitor
extraordinar de dinamic, turbulent și multidimensional, esențiale fiind
securitatea globală și terorismul.
Concluzia ar fi că populația planetei nu este pregătită pentru a face față
viitorului, a amenințărilor asimetric-teroriste.
Oamenii să fie conștienți că în lumea după 11 septembrie, securitatea va
fi o marfă prețioasă care trebuie îngrijită și administrată astfel dacă vrem să

222
supraviețuim”352
Nu există nici o politică sau o strategie actuală de combatere universal
valabilă, aplicabilă pentru democrații, astfel fiecare combatere a terorismului își
are propriile caracteristici unice. Numai respectarea statului de drept, a
libertăților civile, nu conduce la combaterea fenomenului “terorism”.
Statele au dezvoltat tactici de reacție rapidă, echipe de elite, combaterea
țintelor unice, important, cu drone perfecționate (SUA, Israel), cu infiltrări în
organizații, cu tăierea surselor de finanțare, colaborări și schimburi de
informații în domeniu, etc.
Cele mai multe strategii de combatere a terorismului s-au dovedit mai
puțin eficiente, avându-se în vedere evoluția fenomenului “terorism” din
prezent și din perspectivă. Astfel, după uciderea în mai 2011 a emirului Osama
Bin Laden, împușcat în complexul rezidențial din Abbott Abul din Pakistan, de
către Forțele Speciale SEAL și CIA, organizație teroristă, parte mult mai dură
desprinsă din acestea, Statul Islamic ( Din Siria și Irak) – ISIS.
Imaginea pe care voia să o ofere Bin Laden despre el însuși era de un
zelos luptător într-o forță de luptă capabilă să distrugă “malefica” civilizații
occidentală, după cum afirma chiar emirul.
Planul Al Qaidam, pe o perioadă de 20 de ani ( 2001 – 2020) era să se
ajungă la victoria finală, parcurgând mai multe etape, în număr de cinci.
Emirul Bin Laden nu a reușit să-și îndeplinească visul, în Statul Islamic
(ISIS) a ajuns în scurt timp la sfârșitul lumii și nimicirea, să declare constituirea
Califatului Islamic.
De fapt Statul Islamic era opera “planul macabru” al unui ofițer irakian
din serviciile secrete ale lui Saddam, Hoji Bakr, după invadarea Irakului de
către trupele aliate conduse de SUA, rămase fără slujbă, a creat un grup terorist
în Siria care urma să atace Irakul cucerit cu numele “Statul Islamic” din Irak
condus de Abin Musab al Zorgawn, care fuzionează cu Al Qaidam din Irak și
rezultă ISIS; Statul Islamic din Irak și Levant.
Revista germană Der Piegel menționează: etapă de creare ale statului
Islamic, metodele de construcții a acestuia, cum o cucerit în trei ani un teritoriu
mai mare decât suprafața Marii Britanii, o mare parte din Irak și Siria, părți mici
din Iordania și Liban.
Astfel, ISIS, devine cea mai bogată organizație teroristă din lume, mulți
adepți din Occident ajung să i se alăture neîncetat, se folosește de o propagandă
abilă, profesionistă, profită de o comunitate internațională amorțită, de multe
erori ale occidentalilor, profită de o finanțare prețioasă din partea unor state
arabe din zonă, începând cu Arabia Saudită, alte finanțări la care ne vom referi
în continuare, capătă o audiență globală prin teroare, cu un proiect de stat spre
deosebire de Al Qaida.
De precizat că în momentul de față Statul Islamic s-a redus la jumătate

352
James Conton, Provocările viitorului, Editura Polirom, București, 2010, p. 246
223
ca suprafață, păstrând încă o influență considerabilă în regim.
ISIS s-a remarcat prin:
 metodele de construcții de organizații sunt diferite
 a cucerit un teritoriu, față de Al Qaida și are în plan atacarea statelor
Occidentale și înlăturarea conducerilor corupte din statele musulmane, plan
realizat în mare parte prin atacurile sângeroase asupra Franței, Germaniei,
Italiei, Belgiei, Marii Britanii și a altor state din Europa
 a anihilat opoziția
 ISIS nu este doar o organizație teroristă, ci tinde să devină un Califat
Mondial, visul etern al musulmanilor, câștigând și o legitimitate recunoscută pe
plan regional și mondial
 a dus un război informațional cu rezultate deosebite
 a condamnat Al Qaida că s-a abătut de la ideologia lui Bin Laden
 s-a folosit de metode dure pentru a induce frica, teama, precum:
decapitarea occidentalilor, incendierea piloților (cel iordanian), uciderea creștinilor
copți pe o plajă, crucificări, oameni îngropați de vii ș.a. – au adus repulsie,
teroare și teamă
 e interzis fumatul și camerele de filmat
 foarte multe interdicții pentru femei
 noua credință = obligatoriu, cine se opune este executat, contrar
Coranului
 Abn Bokr-al-Baghdadi, dorea să fie asemănat cu Mollhul Omar Al Qaida.
Pe lângă sponsorizările de la statele din zonă, ISIS s-a folosit și de bogatele
câmpuri de petrol cucerite din Siria de Est (2 mil. $/zi ), de bani obținuți din
jefuirea băncilor siriene și irakiene, de banii celor bogați din Golful Persic.
În ciuda “tratamentului barbar” aplicat, ISIS a transmis zonei și lumii
întregii un mesaj pozitiv, mai ales pentru musulmani
- Reîntoarcerea Califatului
- O Nouă Epocă de Aur de Islamului
- Stabilitate în Orientului “dezordonat” (Siria, Irak, Libia, Egipt, etc.)
- Califatul (ISIS) s-a materializat în prima zi a Ramadanului din anul
2014, deci o zi simbolică pentru toți musulmanii și multașteptată
- S-a ocupat de administrarea problemelor teritoriului ocupat și nu de
jefuit
- A stabilit cantine volante
- A astupat gropile din drumuri
- Dezvoltarea unei rețele de electricitate pentru populație, deci un trai
decent într-un stat normal
- S-a ajuns la un fel de consens popular, foarte important pentru un stat
în haos total din zonă, dar mai ales că nu a prădat totul cum se proceda de
obicei, ci a încercat să-și construiască, să introducă o ordine normală în zonă
- A dat mesaj pentru toți tinerii nemulțumiți de conducerea statelor,
224
lipsiți de drepturi și o corupției excesivă să li se adreseze
- A excelat într-o propagandă deosebită.
- Visul lui Al-Baghdadi – Noul Califat s-a împlinit
- Îmbunătățirea condițiilor de viață ale musulmanilor
- Se dorea anexarea Iordaniei și a Israelului pentru a se ajunge la
vechile frontiere ale Califatului Secular.
Se poate aprecia că terorismul islamic a devenit mai puternic și a intrat
în domeniul construcției naționale.
Prin măsurile luate de ISIS, a depășit pe Bin Laden în lumea afacerilor,
știut fiind că acesta a investit bani în drumuri, poduri, deci, infrastructură
(Sudan), bănci, firme de construcții, pescuit și alte afaceri, inclusiv în diamante.
ISIS poseda o avere, de peste 2 mild. $, întrecută fiind doar de OEP (cu
mulți ani în urmă), care avea 6-14 mild. $
ISIS s-a remarcat prin îndrăzneală militară, mult curaj, manipulare (în
toate domeniile), programe sociale, construcție națională, Califat.
Așadar, ISIS, sub conducerea lui Abu Bakr-al-Baghdadi a devenit un
model de succes al terorismului islamic, dezvoltând, deci un tip de terorism.
Astfel, în numai trei ani, ISIS a reușit, prin metode brutale, dure, oribile,
îmbinate cu cele de înțelegere, viziune, să realizeze reconstrucția Califatului,
Al-Bagdhadi, pretinde că este descendentul direct al profetului Mahomed, el
provenind dintr-o familie religioasă, cu frați, unchi școliți, față de toți ceilalți
conducători.
Paradoxul este că, Al-Baghdadi a fost imman (preot musulman) în
Bagdad, capturat de trupele SUA și eliberat după aproape un an, dintr-un lagăr
de detenție, ceea ce ridică destule semne de întrebare ascensiunea lui.
Până la Azam, niciun alt lider religios musulman nu a mai fost pregătit
ca Al-Baghdadi, exceptând pe Qutb Said și Maduidi.
Interesant este că ISIS nu a cucerit nimic din Siria lui Assad, ci s-a
luptat cu rebelii și alte grupuri jihadiste pentru crearea propriilor enclave, astfel
Frontul Islamic Armata Siriană Liberă sunt inamicii lui ISIS.
Rusia și-a consolidat puterea în zonă prin baza militară din Siria,
ajutând-o pe aceasta cu armament și raiduri aeriene.
SUA înarmează rebelii anti-Assad, iar ISIS procură armament, de la
ambii combatanți, fiind cea mai dotată organizație teroristă din lume cu
armament modern.
Turcia și PKK sunt temporar de aceeași parte a baricadei în lupta cu
ISIS, deși sunt dușmani de moarte în condiții normale.
ISIS s-a remarcat prin privatizarea terorismului, în comparație cu OEP
sau IRA, a mai câștigat din extracția de petrol, contrabanda cu acesta, cu arme
vândute, priceperea de a colabora cu liderii locali, inclusiv împărțirea câștigurilor
din petrol cu triburile locale, nu în ultimul rând, luptătorii sunt plătiți cu banii
obținuți de la populație fără însă de a o jefui.
Motivarea luptei ISIS s-a concretizat în statul nou creat, Califatul
225
modern, o insulă de stabilitate în cele mai nesigure zone din Orientul Mijlociu.
Așadar, ISIS s-a numărat prin modernitate și pragmatism, abilități
tehnologice, propagandă psihologică, a profitat de slăbiciunea statelor din zonă,
de neînțelegerea statelor occidentale, plus Rusia și chiar eșecul Occidentului de
a soluționa problema creată cu consecințe probabil dezastroase și pe termen
îndelungat asupra ordinii mondiale.
Primăvara Arabă și ISIS să fie un răspuns la conducerea coruptă a
statelor din Nordul Africii și a Orientului Mijlociu, precum și slăbiciunea
marilor puteri ?
ISIS a știut să exploateze conflictele din Siria, tensiunile din Irak estinse
ulterior în Egipt, Libia, și în alte state arabe, slăbite, iar altele în colaps, de mai
mulți ani.
ISIS a devenit placa turnantă pentru terorismul global și aceasta în
condițiile în care populația musulmană a ajuns la peste 1,6 mld. de locuitori, iar
schimbările din zona menționată sunt inevitabile.
Statul Islamic, un nou tip de terorism și criza migrației, excesive spre
Occident, vor fi doua subiecte fierbinți pentru lumea modernă, împreună cu
schimbările inevitabile din Orientul Mijlociu și Nordul Africii.

5.2. Escaladarea fenomenului terorist în contextul migrației.

Încă de la apariția religii islamice, Europa s-a confruntat din plin cu

tendințele expansioniste ale triburilor arabe la început și ale Imperiului Otoman
până odinioară. Trebuie să menționăm că islamul a apărut într-un context de
decădere totală a Europei, cel puțin a Europei occidentale. Existau astfel doi
pioni: triburile arabe cu o religie în plină forță de exprimare, cu veleități
războinice și o motivație extrem de puternică; și Europa, un continent deja
bătrân, măcinat de conflicte între Apus și Răsărit, slăbit de invaziile popoarelor
barbare, cu moralul la pământ.
Motivația declanșării Jihadului este reacție adversă a lumii musulmane
față de modernitate și globalizare și nu față de valorile democratice ale
Occidentului.
O amploare deosebită a acțiunilor teroriste s-a constatat după formarea
Statului Islamic ISIS. Acesta a fost planul macabru al unui ofițer irakian din
serviciile secrete ale lui Saddam, Haji Bakr, după invadarea Irakului. Rămas
fără slujbă, ofițerul creează un grup terorist în Siria pentru a ataca mai târziu
Irakul.
Revista germană Der Spiegel353 prezintă metodele de construcție a
acestei organizații teroriste, modul cum a anihilat orice altă opoziție, cum a
câștigat adepți pretutindeni, cum a colectat fonduri și a antrenat populația la
această idee, cum a ajuns cea mai puternică organizație teroristă din lume din

353
Loretta Napoleoni, Isis - Califatul terorii, Editura Corint, București, 2014, pag.10;
226
toate punctele de vedere.
Toate posturile de conducere au fost ocupate de foști ofițeri din armata
lui Saddam, cu funcții de conducere la acea vreme și din serviciile de informații.
Există însă și o excepție, un etnic cecen, fost ofițer în Serviciile Secrete Georgiene.
ISIS se folosește de tehnologie modernă pentru a recruta oameni, pentru
a colecta fonduri, a antrena populația, devenind astfel din toate punctele de
vedere mai importantă ca Al Qaeda lui Bin Laden.
Statul Islamic a devenit nu doar o organizație teroristă, dar și una care
și-a adaptat și exploatat la maxim noile condiții create în Orientul Mijlociu și
Apropiat. A exploatat din punct de vedere religios până și ultima zi a
Ramadanului în anul 2014 și a anunțat la 24.06.2014 nașterea Statului Islamic,
respectiv Califatul Mondial.
De fapt, această exploatare se concretizează prin: proiect de stat,
finanțare, rețele de socializare, audiență globală, profitând în același timp de
haosul creat în zonă, inclusiv de Nordul și Centrul Africii, de erorile
occidentalilor care au contribuit mult la dezvoltarea acestui nou stat.
ISIS a ocupat în scurt timp un teritoriu mai mare ca cel al României,
devenind cea mai bogată organizație teroristă din lume, (exceptând Organizația
de Eliberare a Palestinei) cea mai dotată cu armament din lume, respectiv
arsenalul luat din depozitele sirienilor și irakienilor, armament de provenință
americană și rusă.
Printr-o propagandă modernă a reușit să atragă mulți luptători din
armatele Irakului, Siriei, Libiei și din multe state ale Occidentului. Este cea mai
bogată organizație teroristă după ce a reușit să cucerească majoritatea puțurilor
de petrol din Siria și Irak.
Chiar dacă a mai pierdut din suprafața inițială de aproape 90.000 -
100.000 km², în prezent ISIS având 70.000 km², precum și din veniturile lunare,
de la 90 de milioane de dolari la 50-60 de milioane de dolari, totuși, musulmanii
văd în Statul Islamic original, primul Califat creat de profetul lor Mahomed,
deci o influență deosebită în lumea musulmană.
Se poate aprecia că ISIS, ca organizație teroristă, redesenează harta
Orientului Mijlociu, desenată de francezi și de britanici cu mulți ani în urmă.
Deci este socotit un stat, care are un teritoriu, un steag, o conducere, guvernatori
locali, o organizare ca orice stat.
Este sponsorizat masiv de Arabia Saudită, Kuweit, Qatar și alte state din
zonă, precum și de bogații șeici din Golful Persic. În ciuda tratamentului brutal,
barbar, al introducerii Legii Sharia, mesajul ISIS este pozitiv: ordine în
dezordinea din Nordul Africii și a Orientului.
Adepți să se înroleze în armata ISIS se găsesc destui, inclusiv din
Occident, din miile de jihadiști care au fost eliberați din închisorile din Egipt și
din alte state. În Magrebul Islamic, ISIS are mii de simpatizanți și destui din
fosta Al Qaida care s-au declarat adepți ISIS.
Primăvara Arabă a deschis Cutia Pandorei într-o zonă atât de vastă ca
227
Orientul și Nordul Africii. Și în Europa sunt mulți adepți, mulți din Albania,
Bosnia, după războaiele din 1992 - 1995 când foarte mulți mujahedini au luptat
în această parte a lumii, foarte aproape de România, cu multe baze de pregătire
pe care chiar Bin Laden le-a vizitat. Idem este cazul statului artificial Kosovo,
nerecunoscut de România. În aceste zone din Peninsula balcanică a luat ființă
Al Qaida Albă pentru ca apoi să se răspândească în toată Europa, cu
preponderență în partea de vest.
Prin Legea Sharia care a fost introdusă în teritoriile cucerite, ISIS a creat
panică și teroare datorită cruzimii măsurilor precum:
- decapitarea occidentalilor;
- crucificări;
- incendierea pilotului iordanian;
- oameni îngropați de vii;
- reguli drastice privind respectarea Coranului.
Toate acestea au dus la anihilarea oricărei opoziții, la câștigarea de noi
adepți, aventurieri care au dorit să se înroleze în ISIS, un prestigiu mai mare ca
Al Qaeda lui Bin Laden.
Mesajele pozitive către musulmani precum „O nouă Epocă de aur a
Islamului”, au dat roade, utilizând și poleiala religioasă, mașinăria politică
militară, tacticile teroriste, o administrație a teritoriului în marea dezordine de
mai mulți ani din Orient, precum cantinele volante, distribuirea electricității,
repararea drumurilor, etc.
Se dorește anexarea Iordaniei, Israelului, Libanului, iar Califatul Mondial
enunțat va fi din vestul Chinei și Indiei, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Apropiat,
Nordul și Centrul Africii, Peninsula Iberică, cea Balcanică, inclusiv România.
Se poate aprecia că ISIS este un nou tip de terorism, cheia succesului
fiind viteza de privatizare a terorismului față de alte organizații teroriste. La
toate se mai adaugă contrabanda cu petrol, arme de tot felul, taxe pe afaceri cu o
avere de peste 2 miliarde de dolari, dar și priceperea de a colabora cu liderii
locali, câștigând aderența acestora cu facilități, chiar cu bani, motivarea
luptătorilor ISIS, aceștia fiind plătiți, plus redistribuția bogățiilor acumulate.
S-a reușit printr-o propagandă bine pusă la punct, psihologic, să se
îmbine metodele războiului modern cu cel tradițional, iar inactivii pot rămâne în
condițiile în care aleg ori convertirea la islamism ori sunt executați.
Ascensiunea rapidă a ISIS, de la actor regional la cel mondial, de
amenințare a securității lumii s-a datorat și eșecului Occidentului și restului
lumii de a soluționa problemele dezastruoase pentru ordinea mondială, inclusiv
pentru Europa.
Occidentul pare muribund și nu reacționează, deși este cel mai afectat.
Islamul este o religie expansionistă iar Creștinismul este slab. Creștinarea în
lumea arabă nu funcționează (vezi încercarea din Tunisia) iar numărul
creștinilor scade, concomitent cu cel al creșterii islamiștilor în lume.
Menținerea migrației din statele musulmane la cote ridicate va duce la
228
Eurabia până la sfârșitul secolului, iar numărul moscheilor va depăși pe cel al
bisericilor creștine. A se vedea cazul bisericilor creștine dărâmate în Kosovo și
Bosnia și construirea în locul lor a moscheilor, dar în număr dublu.
O lucrare, considerată cea mai bună privire de ansamblu asupra
evenimentelor politice, rivalităților regionale și aspectelor economice din lumea
arabă contemporană354, aprecia că SUA și Europa nu au acționat pentru oprirea
conflictului din Siria și Irak, iar Rusia și Iranul au sprijinit pe Assad.
Războiul civil din Siria a cauzat peste 1 milion de morți și peste 11
milioane de oameni care au imigrat în Turcia, Iordania, Liban, Egipt și în final
spre Europa.
De fapt refugiații din Orientul Mijlociu și Apropiat, plus Nordul Africii
au imigrat sau încearcă să ajungă în Europa. Disoluția ordinii statale din
Orientul Mijlociu, eșecul statului sirian, irakian sau libian a dus la retribalizarea
acestor state. Primăvara arabă a determinat alte câteva sute de mii de victime și
milioane de refugiați.
Europolul apreciază că rata anuală de infiltrare a imigranților ilegali în
Europa este de peste 500.000 de persoane pe an, rezultat al activității a peste
30.000 de traficanți de ființe umane, din care 3.000 numai în Marea Mediterană.
Se apreciază că din 11 septembrie 2001, până în prezent au avut loc mai
mult de 27.000 de accidente provocate de islamiștii teroriști iar ISIS ar fi
infiltrat în Europa 4.000 - 5.000 de luptători islamiști pentru cucerirea din
interior a Europei,
Chiar fostul imam Al-Bagdhadi, șeful ISIS a propovăduit emigrarea ca
pe o datorie a fiecărui musulman, pentru a cuceri Roma și a stăpânii lumea cu
voia lui Allah.
„Secolul XXI va fi secolul migrantului determinat fiind de numărul
mare al migrațiilor și al formelor de migrațiune sau cel al haosului, violenței și
dezordinii”355.
În nici un caz soluția nu este aceea de a ține migrații la granița Uniunii
Europene, dar nici aceea de a renunța la aplicarea fermă a legilor în domeniu,
față de cei care ignoră cu bună știință normele elementare de conduită, legile și
obiceiurile statelor care i-au primit și adoptat.
Se poate aprecia că valul de refugiați spre Europa reprezintă doar un
început al migrației spre Occident, care se va amplifica continuu.
Costul războiului din Irak s-a ridicat la peste 4 trilioane de dolari iar
statul este retribalizat. Așadar, patru state din Orientul Mijlociu au încetat să
mai funcționeze ca state suverane: Libia, Yemen, Irak și Siria, iar în locul lor
este un califat parțial dominat de Sharia.
În India sunt mai mulți de 100 de milioane de musulmani, în China
populația asigură alte milioane, plus statele din Asia Centrală, Orient, Nordul
Peter Mansfield, O istorie a Orientului Mijlociu, Editura Humanitas, București, 2015;
354

Colectiv, Efectul migrației asupra securității României și Europei, Editura Rao, București,
355

2016, pag. 262;

229
Africii, cu o populație totală mai mare ca a Europei.
Cele patru state eșuate care totuși puteau ține pe loc populația, au
dispărut și se naște întrebarea cine va mai opri milioanele de refugiați de teama
ISIS?
S-a terminat cu ordinea și liniștea din Europa de mai mult timp. Uniunea
europeană și-a subminat prestigiul și autoritatea pentru o mare perioadă de timp
sau pentru totdeauna.
Gafa Germaniei, prin vocea Cancelarului, lansarea invitației pentru
imigranții din orientul Mijlociu să vină în Germania și Europa a creat tensiuni
grave, iar o rezolvare a problemei refugiaților se prelungește la infinit. Din toate
câștigă Turcia, pe seama situației create care amenință cu deschiderea granițelor
pentru refugiați aflați în taberele acestei țări, dacă nu se vor rezolva cere cerute
cu prilejul întrevederilor diplomatice, respectiv primirea în U.E și ajutor
financiar substanțial.
O parte din fondurile structurale ale U.E. din perioada 2014 - 2020 vor
merge pentru refugiați, cu toate consecințele negative față de populația Uniunii.
Șansele de a controla emigrația sunt minime, reduse, iar consecințele sunt
dramatice. De aceea se susține că Europa este prima putere care decontează
conflictul din Orientul Mijlociu. De fapt, situația creată în Orientul Mijlociu
este ca o bombă cu explozie întârziată care va produce ravagii pentru foarte
mulți ani.
De ce s-a lăsat surprinsă Europa la toate aceste evoluții nefaste, de ce nu
a percutat atâția ani, ba chiar a contribuit la producerea acestui cataclism prin
participarea la coaliția armată împotriva teroriștilor.
„Hărțile se redesenează”, aprecia un cunoscut autor356.
Ascensiunea ISIS are la bază așadar necorelările existente între
superputeri, slăbiciunile U.E în forma prezentă și insistențele Islamului. La
toate se adaugă faptul că mulți teroriști din ISIS, proveniți din Occident sunt
sprijiniți să se întoarcă în țările de unde provin, adică vestul Europei, ceea ce
constituie cea mai mare primejdie pentru Europa.
Aceștia au o bogată experiență de luptă în domeniu, sunt formați să
ucidă și vor constitui pericole grave pentru ordine din U.E. Din informații
rezultă faptul că peste 4.500 de luptători ISIS se vor reîntoarce în Europa, iar
valurile de migranți au constituit mijloacele, căile cele mai bune pentru acest
scop. Mulți luptători ISIS sunt lăsați în adormire și așteaptă semnalul să
intervină, iar mediul din Occident este tot mai prielnic pentru acțiunile
islamiștilor.
Studiile întreprinse au demonstrat că musulmanii din generația a II-a și a
III-a din rândul imigranților sunt tot mai puțin toleranți și integrați decât părinții
sau bunicii lor, deci un eșec total în acest domeniu. Mulți s-au transformat în
frustrați, nemulțumiți, exilați în cartierele mărginașe ale marilor orașe, fără
Paul Dobrescu, Crizele după criză. O lume fără busolă și fără hegemon, Editura Litera,
356

București, 2016, pag. 228;

230
serviciu, mulți dintre ei transformați în teroriști sau cel puțin sunt deja în vizorul
forțelor de ordine.
De fapt, periferiile marilor orașe europene sunt pierdute de forțele de
rodine, fapt dovedit de ultimele acte teroriste grave comise în Paris, Bruxelles,
Malmo, Berlin, Frankfurt.
Ultimii trei papi au cerut oamenilor reîntoarcerea la religie, la rădăcinile
ei, la conciliere, dar fără un efect deosebit.
Pe lângă actele teroriste comise în Europa ultimilor 2-3 ani, se impune și
evidențierea altora care au fost asimilate de forțele de ordine și de informații,
precum: „Marea Britanie, 2009, de Paști se dorea în Manchester, zonele
comerciale să se producă atentate teroriste grave, dar au fost dejucate de forțele
de informații357”. La final au fost arestare 12 persoane din Pakistan.
La fel și în anul 2010 în Londra și în alte 4 orașe din Marea Britanie și
acestea dejucate.
Caz similar în Italia anului 2010, când se pregăteau atentate în locuri
publice, în locuri care vizau simboluri naționale italiene, precum tentativa unui
cetățean tunisian de a arunca în aer turnul din Pisa, dejucată însă la timp de
forțele de ordine.
Și pe teritoriu Spaniei au existat astfel de tentative de atentat, dar care la
fel au fost depistate și dejucate la timp, la fel și pe teritoriul Germaniei au fost
sortite eșecului tentativele de la Frankfurt și Dusseldorf.
În sfârșit, în Europa s-a luat măsura închiderii unor moschei din Franța
și Germania unde de foarte mulți ani era cunoscut faptul că aceste lăcașe de cult
serveau imamilor itineranți să recruteze și să pregătească viitorii teroriști islamici.
În mai multe state ale Europei, precum Suedia, Olanda, Danemarca,
bandele violente de imigranți au creat mari probleme forțelor de ordine publică.
Oricum, periferiile marilor orașe europene sunt pierdute de mai bine de 8 -9 ani
de către forțele de ordine, poliția nemaiavând autoritate, singurii care mai pot
pătrunde fiind structurile de poliție militare de tip jandarmerie.
Sunt bine cunoscute gravele dezordini provocate cu ocazia sărbătorilor
de iarnă din anul 2015 din marile orașe europene, precum și situația că factorul
politic a tolerat aceste fapte grave cu consecințe pe termen lung.
„Lumea se află pe punctul unui război global între civilizații, fără
câmpuri de bătălie și frontiere”358.
Referitor la strategiile antiteroriste, adică planurile de acțiune, politicile,
rețelele strategice de combatere a terorismului nu se bazează în nici un caz pe
concesii. Statele lumii au adoptat căi diferite în lupta cu teroriștii; SUA și
Israelul utilizează dronele, în peste 800 - 900 din cazuri au fost folosite în lupta
împotriva liderilor Al Qaida și ISIS. Toate statele utilizează serviciile de
informații, forțele de ordine publică, forțele speciale de intervenție.
357
Cristian Barna, Jihad în Europa în numele Califatului Terorii, editura Top Form, București,
2016, pag. 162;
358
Idem
231
 Strategia U.E. utilizează și se bazează pe cei patru piloni, respectiv:
prevenire, protecție, urmărire și răspundere, iar în acest domeniu complex, în
anul 2014, Consiliul J.A.I. a stabilit:
- prevenirea radicalizării și a extremismului;
- schimbul rapid de informații în domeniu;
- descurajarea;
- detectarea și stoparea călătorilor suspecți;
- investigarea și tragerea la răspundere a celor vinovați.
Europol, Eurojust și Frontex au obligații pe această linie de combatere a
terorismului în timp ce doctrinele Bush - Obama nu au dus la rezultatele dorite.
De fapt, nu există nici o politică de combatere viabilă a terorismului universal
valabilă pentru democrație.
Fiecare măsură împotriva terorismului își are propriile sale caracteristici
unice. Manualul Armatei S.U.A. apreciază că operațiunile includ măsurile luate
pentru a preveni, descuraja, anticipa și răspunde împotriva terorismului.
Pe lângă atacurile cu drone, utilizate de S.U.A. și Israel împotriva unor
lideri ai ISIS ori Hamas, au adoptat și regula de a nu discuta cu aceste
organizații teroriste, nici măcar la răscumpărarea ostaticilor. de regulă, statele
lumii au dezvoltat tactici de reacție rapidă și echipe de elită pentru salvarea de
ostatici.
Uniunea Europeană a adoptat prin Consiliul de Justiție și Afaceri Interne
următoarele directive cu caracter obligatoriu pentru statele membre:
- schimbul de date privind pasagerii;
- utilizarea eficientă a bazei de date în spațiul Schengen;
În același timp a fost cerută și incriminarea terorismului în legislația
penală națională și condamnarea strictă a acestuia precum și a tuturor
acțiunilor/inacțiunilor care au legătură directă cu terorismul, respectiv:
- intimidarea, provocarea sau formarea de celule teroriste;
- facilitarea acțiunilor teroriste inclusiv finanțarea acestora.
S-au mai cerut în același timp intensificarea controalelor în spațiul
Schengen și la frontierele externe, reintrodus de aproape toate statele după
invazia migranților.
Pe ceastă direcție sensibilă, Uniunea Europeană a întreprins și alte măsuri:
- sporirea capacităților Europol și Eurojust;
- adaptarea unei definiții comune a terorismului;
- mandatul european de arestare;
- atașați de securitate;
- standarde stricte privind importul, exportul și transferul de arme de
foc;
S.U.A. conduce lupta antiteroristă de pe poziții de forță, precum
amenințări ferme care constau în atacuri catastrofale, spre exemplu, împotriva
ISIS au adoptat raiduri aeriene concentrate dar și acțiuni de asistență umanitară
în statele afectate de teroriști. Din păcate, până în prezent, cele mai multe
232
strategii de combatere a terorismului s-au dovedit ineficiente și se constată o
neimplicare a moderatorilor din toată lumea, inclusiv a liderilor politici.
Se poate aprecia că, anumiți lideri occidentali au fost prea preocupați de
revenirea economică post criză, confortul țărilor pe care le conduc, dar totodată,
această disperare se poate revărsa oricând peste liniștea și bunăstarea Uniunii
europene.
Anumite politici sau strategii au fost elaborate sub impactul rutinei, al
ezitării, tergiversării și eschivării, prin baricadarea într-o proprie fortăreață care
pe moment doar amână ceea ce nu poate fi de fapt evitat. „Autoizolarea e iluzia
amară că lumea în care trăim se schimbă accelerat” 359. În nici un caz soluția nu
este gardul de sârmă înghimpată.
„Cât va fi pace în lumea islamică (va mai fi vreodată?)”nu vom fi în
deplină siguranță aici, în mica noastră Europă, pe care încă ne place să o mai
credem creștină360. Oare pentru cât timp?
Conflictele din Orientul Mijlociu și Apropiat se prelungesc. Războaiele,
conflictele locale se poartă prin intermediari; Iranul și Rusia îl sprijină pe
Assad; Arabia Saudită, Kuweitul, Qatarul sprijină ISIS, iar SUA sprijină rebelii
din Siria.
Așadar, asistăm la eșecul Occidentului și al restului lumii de a nu putea
soluționa problema, cu consecințe dezastruoase pentru ordinea mondială, mai
ales pentru Europa.
Francis Fukuyama361, aprecia că cea mai bună strategie de anihilare a
teroriștilor este lupta pentru cucerirea sufletelor musulmanilor, acest lucru fiind
subliniat și de Ali Laïdi362, respectiv sprijinirea lor, îmbunătățirea condițiilor de
trai, pregătire, însă acest lucru durează.
Iar în ceea ce privește România, situația este la fel de nesigură, incertă,
deoarece „imperiile se întâlnesc acolo unde este și există România” 363, spunea
George Friedman364. România nu a construit o politică externă coerentă, de
359
Peter Mansfield, O istorie a Orientului Mijlociu, Editura Humanitas, București, 2015, pag. 513;
360
Manualul Armatei SUA, pag. 517
361
Francis Fukuyama, născut la 27 octombrie 1952, este un sociolog și un politolog american.
A urmat studii clasice la Universitatea Cornell și a obținut doctoratul în științe politice la
Universitatea Harvard, cu o teză despre politica externă a URSS în Orientul Mijlociu (1981). În
anii 1979-1980, 1983-1989 și 1995-1996 a fost colaborator al Departamentului de Științe
Politice al Corporației RAND, iar în anii 1981-1982 și 1989 a lucrat la Departamentul de Stat al
SUA. Sfârșitul istoriei și ultimul om (1991) este cartea care i-a adus notorietate internațională.
A publicat numeroase studii și articole despre democratizare și politica economică
internațională. În ultimii ani s-a concentrat asupra rolului culturii și al capitalului social în viața
economică modernă și în tranziția către societatea informatizată.
362
Ali Laïdi, jurnalist și cercetător științific, analist politico-militar axat pe probleme de război
și informații, dar mai ales pe terorismul islamist;
363
Colectiv, Efectul migrației asupra securității României și Europei, Editura Rao, București,
2016, pag. 353;
364
George Friedman, născut în anul 1949, este un om de științe politice și autor american. El
este fondatorul companiei private de informații STRATFOR. Este autor a câteva cărți, printre
233
bună vecinătate, iar prăbușirea încrederii este evidentă.

5.3. Efectele migrației asupra securității Europei.

Migrația s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, însă aceasta a căpătat
o conotație multiplă și noi valențe de manifestare în etapa Post Război Rece,
după înființarea ISIS, cu influențe marcante asupra dezvoltării unor regiuni ale
lumii.
De fapt prima mare migrație din istoria omenirii, considerată a fi cea
mai importantă a fost cea de acum 160.000 de ani din Africa Centrală și de Est
care a ajuns în Europa acum 45.000 de ani și s-a terminat acum 15.000 de ani.
Efectele migrației forței de muncă și de altă natură în Europa, inclusiv în
România determină schimbări importante în toate domeniile de activitate, în
condițiile îmbătrânirii populației, a descreșterii acesteia, a sistemelor de
securitate socială și a regimurilor de pensii.
Migrațiile de-a lungul istoriei, precum a grecilor, sciților, geților, romanilor,
mongolilor etc., au dus la formarea majorității popoarelor lumii.
Migrațiile după descoperirea Americii, Australiei, Oceaniei etc., au dus
la formarea marilor imperii ale vremii: spaniol, portughez, olandez, britanic,
francez etc.
Europa modernă s-a caracterizat prin migrații precum:
- cea după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial (etape);
- după dezintegrarea U.R.S.S. și a cortinei de fier;
- înființarea ISIS, precedat de Războiul din Golf și Nordul Africii.
Etimologic „migrația se referă la deplasarea oamenilor, relocalizarea lor
geografică permanentă sau temporară”.
Juridic, acțiunea migrării presupune „intenția persoanei de a pleca
definitiv din statul de origine pentru a se stabili în alt stat”.
Migrantul este persoana care, din alte motive decât temerea întemeiată
de a fi persecutată în propria țară, o părăsește voluntar sau forțat și își stabilește
reședința în alt stat.
Simpla intenție de a pleca nu înseamnă emigrarea așa cum o persoană
poate pleca în interes de serviciu oficial, turism, alte misiuni.
Sunt mai multe abordări în domeniu, însă conform Convenției O.N.U.
asupra protecției drepturilor lucrătorilor și familiilor lor „migrantul” este o
persoană care urmează să fie sau a fost angajată într-o activitate remunerată
într-un stat al cărui cetățean este valabilă din anul 2003)
Organizația Internațională a Muncii definește „lucrătorul migrant ca
care The Next 100 Years, The Next Decade, America's Secret War, The Intelligence Edge, The
Coming War With Japan și The Future of War. În studii și cercetări s-a focusat inițial pe
Marxism, apoi și pe conflicte internaționale, inclusiv examinarea relațiilor dintre URSS și SUA
din perspectivă militară. După destrămarea Uniunii Sovietice, Friedman a studiat un potențial
conflict dintre SUA și Japonia și a co-scris cartea The Coming War with Japan în 1991.
234
fiind o persoană care migrează dintr-o țară în alta pentru a lucra.”
Organizația Internațională pentru Migrație, definește migrantul ca „o
persoană mobilă care își stabilește reședința sau care rămâne pentru o perioadă
mai lungă într-o altă țară.”
Dicționarul de Sănătate Publică apreciază că „migrația este o mișcare a
oamenilor dintr-o locație geografică în alta, cu o schimbare a reședinței.”
Migrația de colonizare, presupune că teritoriul destinației este fără o
structură socială construită.
Tipologia migrațiilor după punctul de referință sunt apreciate a fi:
- legală și ilegală ca modalități de realizare; acestea au fost și vor fi tot
timpul;
- la nivel global și regional;
- temporară a forței de muncă (sezonieră).
Importantă este și migrația dependenților care este reprezentată de cei
care însoțesc migrantul, respectiv familia acestuia, copiii, bunicii, rudele, dar și
migrația pentru căsătorie, considerată a fi o altă formă de manifestare a acestui
fenomen.
Refugiat este cel persecutat etnic, național, religios și aflat în afară țării
de origine, conform: art. 14 Declarația Universală a Drepturilor Omului,
Convențiilor Statutului Refugiaților O.N.U .din 1951, Statului Refugiaților
O.N.U. din 1967 și Rezoluției O.N.U. pe domeniu.
Refugiatul presupune un statut juridic concretizat în protecție și
asistență. Se apreciază că sunt dezrădăcinați în jur de 12 000 de persoane pe zi
pe Mapamond.
Azilul reprezintă principala forma de protecție a cetățenilor iar
I.C.N.U.R365. a înființat 258 de birouri în 118 țări.
Conform studiilor, statele unde s-au înregistrat mulți refugiați sunt:
- Afganistan în perioada 1990 – 1994 = 6 mil. de refugiați (apoi câte 3
milioane)
- Bosnia Herțegovina
- Kosovo
- Kurzii (Turcia)
- Etiopia, Somalia, Irak, Siria, Libia, Sudan etc.
State sigure sunt considerate a fi cele fără persecuții de ordin juridic,
etnic, religios, state printre care se regăsește și România.
Între anii 1945 – 2000, în Europa de Vest au migrat peste 50 de milioane
de persoane, acestea reprezentând 15% din populație. Ultimele estimări și
calcule, precum și predicțiile unor futurologi estimează că între 2000 ți 2020
migrația va reprezenta 30% din populație. Pentru anul 2025 un cetățean din trei
va fi de origine europeană.
Multe studii în domeniu au fost preluate de la Fundația pentru o

365
I.C.N.U.R. - Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați;
235
Societate Deschisă, mai ales despre migrația mediului rural din România,
precum studiul pe 530 de localități rurale în intervalul 2000 – 2001, cu șase rute
majore de migrațiune.
Populația U.E. în anul 2000 a fost de 377,6 mil. locuitori, iar în anul
2014 era de 468 mil de locuitori. Comunitatea europeană a primit în anul 1992
1,4 milioane de migranți și aproape la fel în anul 2015.
Migrația este inevitabilă și importantă, apreciază majoritatea factorilor
politici și nu numai, din întreaga lume.
Deficitul forței de muncă în perioada 2010 – 2030 se va ridica la peste
20 de milioane de persoane în UE datorită: declinului demografic; deficitul
forței de muncă calificată; îmbătrânirii populației (Germania, Elveția, Grecia).
Deficitele de capital uman în statele de origine sunt foarte mari (vezi
România cu 4 – 5 mil. de persoane care muncesc în afara țării de origine).
Migrația este un proces care trebuie gestionat și nu ca o problemă de
rezolvat. Rezultă deci maximizarea efectelor pozitive și limitarea celor negative.
Organizația Internațională pentru Migrație a estimat în anul 2005 ca
fiind în lume peste 200 de milioane de migranți, adică 3% din populația lumii,
iar în anul 2015 peste 250 de milioane de migranți.
Statele lumii și-au stabilit politici și strategii în domeniu, mai ales: UE,
SUA, Canada, Germania, etc.
Încă din anul 2000, Comisia UE de la Lisabona a stabilit că „Spațiul UE
va fi asaltat de fluxuri de migrații la cote alarmante, ceea ce s-a și întâmplat
(peste 1,2 milioane în anul 2015).
Europolul aprecia că anual în UE intră peste 700.000 de migranți oficiali
și peste 300-500.000 ilegali.
De fapt migrația forței de muncă în UE este cel mai dinamic factor
caracteristic al Europei.
Cererile de azil în România s-au ridicat la:2510 – în anul 2012, 1495 în
anul 2013, 1545 în anul 2014, față de 202 815 în Germania în anul 2014 și
64.500 în cele două state Italia și Franța.
Cifrele par mici față de cele 250 de milioane de lucrători chinezi care
migrează dintr-o provincie în alta în China sau față de cele 500 de milioane de
muncitori suplimentari ai Chinei și Indiei anul acesta, adică cât populația
Europei.
Numai în 04.03.2016 China a hotărât disponibilizarea a peste 2 milioane
de muncitori în unele ramuri economice ale statului.
Amenințarea demografică de mai sus este unică în istoria planetei
noastre, spunea secretarul general al OCDE la Forumul de la Davos, în
condițiile în care la cea mai mare migrație a lumii, de acum 45.000 de ani în
Europa, toată populația lumii era apreciată a fi de 1 milion de oameni.
Integrarea migranților este o problemă deosebită, aceasta devenind
greoaie, costisitoare, fără rezultate imediate, mai ales în ultimii ani.
Previziunile sunt sumbre pentru U.E., cu riscuri majore, și anume:
236
 - scăderea populației și îmbătrânirea acesteia;
- riscurile sociale și de securitate națională;
- Al Qaeda Albă (Albania, Kosovo, Bosnia);
- serii lungi de atentate teroriste din Franța (1996, 2012, 2015, 2016);
Marea Britanie (2005 și 2015); Spania (2004), Belgia (2015), Cehia, Suedia etc.
- „Primăvara Arabă”;
- compoziția etnică a populației „ordinea publică, coeziunea socială și
nu în ultimul rând creșterea alarmantă a criminalității peste limitele obișnuite;
- pierderea periferiilor marilor orașe din Occident, unde forțele de
ordine nu le mai stăpânesc;
- comandantul NATO din Europa; într-o declarație publică a menționat
despre infiltrarea teroriștilor ISIS în UE;
- fluxurile de migranți în creștere spre U.E., conform informațiilor
structurilor în domeniu:
- azilul funcționează însă nu și returnarea, deși au fost returnați din cei
care nu corespund;
- minorii neînsoțiți (peste 100.000 în U.E.);
- traficul de organe în creștere;
- cele 17 instituții europene: Eurojust, Europol, Cepol, Frontex ... nu s-
au ridicat la nivelul așteptărilor momentului.
În România, la un trafic de peste 51 de milioane de persoane în anul
2015 și peste 15 milioane de autovehicule, vârful de sarcină la cererile de azil în
anul 2001 și 2015 a fost de peste 2500 de migranți ilegali.
Strategia Națională privind Imigrația în România este aplicată în
principal de O.R.I., Poliția de Frontieră Română și celelalte structuri din M.A.I..
Importanța migrației pentru România:
- 4 – 5 milioane de persoane din România în străinătate la muncă;
- aproximativ 28 de mld. euro/an sunt estimate câștigurile acestora;
- 7 – 10 mld euro ar putea fi investiți, mai ales în România printr-o
politică înțeleaptă;
De avut în vedere faptul că îmbătrânirea și reducerea numărului
populației României și a Europei, România de la 23 de milioane în 1990 s-a
ajuns în anul 2012 la 20 de milioane și prognoza pentru anul 2040 este de
aproximativ 15 milioane.
Populația Europei va scădea în continuare, iar per total în lume numărul
creștinilor va ajunge la egalitate cu numărul musulmanilor și apoi depășiți în
2050 – 2060, cu toate consecințele ce decurg din această stare de fapt.
Un alt aspect este reprezentat de radicalizarea și răspândire Islamului în
Occident, Legea Sharia, care se aplică integral în 39 de state și parțial în alte 19
state, inclusiv occidentale, în comunitățile de musulmani.
Alte aspecte importante și vulnerabile care trebuie avute în atenție:
- presa din vest a ultimilor zile prezintă constant consecințele migrației
actuale;
237
 - migrația este determinată de factori economici, sociali, naturali,
religioși, conflicte armate etc.;
- eșecul parțial al revoluțiilor din statele arabe, situate în Nordul Africii
și Orientului Mijlociu;
- O.N.U. incapabil să gestioneze situația din zonă și nu numai;
- afirmarea Statului Islamic în zonă și multe state din Orient și Africa de
Nord;
- poziția moderațiilor din lume, inclusiv din statele islamice inexistentă;
- falii mari de insecuritate, laxatism judiciar, eșecuri de integrare în
statele UE;
- integrarea migranților greoaie, iar suburbiile marilor orașe europene
au ajuns să fie controlate de aceștia și nu de forțele de ordine din UE;
- lista lungă de atentate teroriste în statele UE;
- politicile și strategiile U.E. pe domeniul migrației trebuie îmbunătățite;
- falimentul Spațiului Schengen?
- securizarea documentelor de călătorie și acces;
- stabilirea răspunderii transportatorilor, călăuzelor, inclusiv cu pedepse
mai severe.
România în perioada 2013 – 2015, deși aflată pe o direcție secundară de
migrație, mai ales ilegală a ajuns în anul 2015 la peste 2500 de persoane din
state: Siria, Irak, Afganistan, Turcia, Pakistan etc.
Conform informațiilor, în orașul Istanbul se găsise peste 50.000 de
migranți care așteaptă un moment prielnic să migreze în U.E..
Rutele de migranți conform Frontex: Maroc – Spania; Libia, Algeria,
Tunisia – Italia; Egipt, Siria, Irak, Turcia – Grecia, Germania; Turcia – Bulgaria
– România și varianta România (Marea Neagră). Sud – Estul și Estul Europei,
reprezintă o rută de migrație secundară, fără probleme deosebite
Turcia a dovedit că este un factor important în gestionarea situației de
care dorește să profite în rezolvarea cerinței de integrare în U.E. Nu întâmplător
președintele Turciei a avertizat UE că a cheltuit peste 9 mld de euro cu
întreținerea celor peste 4 milioane de refugiați aflați în taberele din Turcia, dar
și în Liban și Iordania.
De asemenea nu a permis navelor NATO să gestioneze criza refugiaților
în Marea Egee, pentru ca mai târziu să se accepte după întâlnirea premierului
Turciei cu responsabili europeni.
Și-au pierdut viața în traversarea Mării Mediterane între 3500 – 10.000
de persoane în anul 2015.
Se apreciază că 4 – 5000 de luptători ISIS au fost introduși în ultimii ani
în U.E. alături de migranți.
Migrația va continua deoarece cauzele determinate nu au fost înlăturate
(ISIS, statele eșuate, contradicțiile între marile puteri ale lumii etc.).
Lipsa consensului european și mondial ne va costa mult din toate
punctele de vedere. Avându-se în vedere pericolul crescut determinat de fluxul
238
masiv, fără precedent, al migrației actuale și viitoare spre Europa în mod
deosebit, implicit fiind afectată și România ca parte a UE, dar și în calitate de
graniță externă a U.E., a doua ca lungime după Finlanda, se impune respectarea
cu strictețe a unor măsuri în domeniu, adoptate de Statele Schengen, altele
poate înăsprite, precum și politici și strategii, viabile, concrete pe domeniu.
Desființarea controalelor la frontierele interne ale UE, analiza atentatelor
teroriste, comise în ultimii ani în Occident, tulburarea gravă a ordinii publice în
suburbiile unor capitate ale Europei, insecuritatea creată, reclamă aplicarea
fermă a legilor în vigoare.
Interesante sunt recomandările privind politicile statelor din U.E. de
către Anthony Giddens366:
1). Multiculturalismul:
- accentul pe învățarea limbii naționale;
- acceptarea identității naționale;
- recunoașterea obligațiilor ce decurg din cetățenie.
2). Necesitatea de reforme sociale, economice complexe pentru
reducerea șomajului, piața de muncă divizată, cartierele ghetou;
3). Politici speciale pentru combaterea rasismului;
4). protecția socială pozitivă;
5). limitarea valului de migranți ilegali;
6). Libertatea cuvântului de investigație și de acțiune367.
Apreciez că trebuie avute în vedere următoarele:
- reguli stricte la frontierele U.E. și o conducere unitară prin Frontex;
- cooperarea polițienească să devină obligatorie pe domeniile cu
probleme vitale: trafic de persoane, droguri, armament, material radioactiv,
crimă organizată în general, terorism și migrație;
- schimbul permanent de ofițeri de legătură între polițiilor statelor pe
termen limitat și nelimitat unde se impune;
- sisteme de comunicații standardizate și compatibile; înlăturarea
birocrațiilor specifice din domeniu;
- cooperarea transfrontalieră de servicii comune ale poliței, poliției de
frontieră, vămilor, medicale etc.
- infrastructură și procedee moderne de lucru;
- schimb obligatoriu de informații în domeniu;
- cooperarea judiciară reală în extrădări, implementări, returnări, alte
decizii judecătorești;
- reguli stricte pentru vize, azil supraveghere și urmărire transfrontalieră;
- puncte de contacte naționale, standardizate, specializate;
- solidaritatea statelor UE în protecția granițelor externe și combaterea
faptelor grave;
366
Anthony Giddens vorbește despre o decontextualizare a relațiilor umane, cu scoaterea relațiilor
sociale din contexte locale de interacțiune și restructurarea lor la distanțe nedefinite în spațiu și timp.
367
Anthony Giddens, Europa în epoca globală, Editura Ziua, București, 2007, pag. 57
239
 - atragerea populației printr-o propagandă reală științifică de partea
forțelor de ordine în lupta comună;
- analiza periodică sau ori de câte ori este nevoie, la nivelul UE a
situației în domeniul siguranței, cu miniștrii de interne și justiție (JAI), dar și cu
șefi de arme în domeniu, poliție, frontieră, specialiști pe domeniile afectate,
inclusiv pe informații.
„Secolul XXI va fi secolul migrantului, determinat fiind numărul mare
al acestora și a formelor de migrație și deceniul haosului, violenței și dezordinii”.
În concluzie, migrația se va amplifica, așa cum afirma și Papa Francisc
(06.03.2016): „avem de-a face cu o invazie arabă în Europa”, iar forțele de
ordine și de informații din UE vor acționa anemic în condițiile „bâlbâielilor”
factorilor politici cu consecințe grave asupra viitorului Europei.

5.4. Ideologia Islamică în spațiul comunitar european.

Uniunea Europeană este cel mai original și mai reușit experiment de

construcție politico-instituțională de la sfârșitul celui de-al Doilea Război
Mondial, cel care a reunificat Europa și a menținut pacea.
Europa și epoca globală, evoluția și perspectivele modelului social
european în contextul extinderii U.E. și al globalizării, la care se adaugă noul
terorism, tot ca o creație a globalizării și a comunicațiilor de masă este analizat
de cel mai influent ideolog al stângii contemporane, Anthony Giddens368.
Pentru continuarea acestei mărețe construcții europene se impunea o
radiografie cât mai aproape de realitate, fapt realizat de un alt autor, istoric,
politologul american Robert Leiken369, care analizează destinele primei
generații de imigranți musulmani și a urmașilor acestora. În lucrarea sa, autorul
ne introduce în ghetourile de la periferia orașelor Europei, al moscheilor
radicalizate, ale atentatorilor sinucigași care au speriat populația bătrânului
continent.
Problema care se pune este chiar continuarea proiectului european, cu
sau fără Marea Britanie, care de fapt chiar a criticat controlul superficial al
frontierelor europene și combaterea migrației în Europa.
Atentatele teroriste din Europa sunt considerate de specialiști ca o
ciocnire a civilizațiilor cu consecințe imprevizibile pentru destinul acesteia.
Imaginea este ca o apocalipsă iminentă, mai ales după valurile nesfârșite
de refugiați din Siria, unde din 25 de milioane de locuitori, mai mult de
jumătate au plecat din țară și sunt prin taberele de refugiați din Turcia, Liban,
ori au ajuns în Europa. Același lucru se poate spune și despre celelalte state
eșuate din Orient și Nordul Africii.

Anthony Giddens, Europa în epoca globală, Editura Ziua, București, 2007;

368
369
Robert S. Leiken, Islamiștii Europei. Revolta tinerei generații, Editura Corint, București,
2017;
240
 Analiza întreprinsă de autorul sus-menționat370, pe o perioadă de mai
mulți ani, desfășurată în majoritatea statelor Europei scoate la iveală adevăruri
care ne îngrozesc despre comportamentul refugiaților, deosebirile capitale între
primele generații și cele care au urmat.
Astfel, părinții, adică refugiații din primele generații, au acceptat
muncile grele și slab plătite, sperând să strângă bani și să se întoarcă acasă, însă
copiii și nepoții acestora au devenit nemulțumiți, furioși, respingând în totalitate
modelul generației anterioare, cel al părinților. Treptat, aceștia s-au radicalizat,
unii au plecat să lupte în Al Qaeda și apoi în ISIS, alții s-au întors să se răzbune.
De aceea, se apreciază în literatura de specialitate că autorul mai sus
citat, a întreprins cel mai profund studiu în cele opt state europene asupra
comunităților musulmane, în 30 de orașe mari ale Europei, timp de mai mulți
ani.
Concluziile sunt de mare valoare, mai ales pentru forțele de ordine
publică, de informații din statele europene, dar și pentru factorii politici
conducători ai statelor și ai U.E. Informațiile au fost culese din studiile
întreprinse, discuții purtate personal cu migranții musulmani, cu șefii serviciilor
de informații din principalele state europene care se confruntă cu problema
integrării refugiaților.
Analiza se referă în principal la:
- granițele statelor eșuate (Libia, Irak, Siria, Liban) sunt ușor de penetrat
sau nu mai există deloc;
- atacurile teroriste din Madrid au fost operele primelor generații de
imigranți;
- celula de la Hamburg este cea care a pilotat avioanele la atentatele
teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA;
- nu a existat nici o strategie coerentă în Orient și Nordul Africii, din
partea ONU și nici din partea marilor puteri mondiale;
- serviciile de securitate ale statelor Europei, dar și ale altor state, nu s-
au concentrat pe jihadiștii reveniți acasă, ori pe imamii care predicau în
moschei, care de fapt îndemnau la jihad;
- nu există o viziune de ansamblu asupra fenomenului terorist în statele
eșuate, în cele cu probleme economice, sociale, dar mai ales politice, după
eșecul Primăverii Arabe;
- se risipesc 9 milioane de dolari pe zi, 3 miliarde de dolari pe an în
lupta cu ISIS, dar fără rezultate notabile;
- atitudinea musulmanilor moderați, dar și a cetățenilor europeni din
această categorie destul de numeroasă, aproape că lipsește;
- de integrare nici nu se mai pune problema atâta timp cât elevii
musulmani din Franța de exemplu, refuză să se uite la tot ce are legătură cu
iudaismul și creștinismul, unele științe precum biologia este refuzată, la fel și

370
Robert S. Leiken, Islamiștii Europei. Revolta tinerei generații, Editura Corint, București, 2017;
241
simbolul adunării „+” fiind apreciat semnul crucii.
Tot în aceeași notă nu sunt acceptate desenele cu figura umană, muzica
de cor sau la instrumente, nu sunt vizitate operele de artă din muzee și mai mult
de atât operele din limba franceză sau engleză ale lui Voltaire sau Russeau. La
toate acestea se adaugă interdicțiile privind portul specific musulman, mai ales
pentru sexul feminin în instituțiile statului, inclusiv în învățământ.
Lista poate continua, însă integrarea imigranților este de concept, mai
ales că unele organizații teroriste precum Frăția Musulmană și alte organizații
le-au respins de la început, fiind considerate erezii, opresiuni asupra musulmanilor.
Migranții din primele generații se comportă total diferit de ceilalți.
aceștia stau mai retrași, în general respectă legile, muncesc zi lumină, trimit
acasă o parte din câștiguri și doresc să se întoarcă acasă după un timp pentru
totdeauna.
Copiii și nepoții primelor generații, sunt cei care s-au revoltat la Paris,
Lyon, Toulousse, Lille în toamna anului 2005 și au incendiat 8 700 de mașini,
30 000 de tomberoane, au distrus 140 de autobuze și 225 de școli, lăcașuri de
cult musulmane. În toată Franța au fost incendiate 28 000 de mașini, au fost
arestați peste 5 000 de oameni iar 597 au fost condamnați.
Șomajul în rândul acestor generații este în floare. Dacă în alte state,
precum în SUA se vorbește de asimilare ori integrare totală, în Europa,
asimilarea poate însemna integrarea în cultura găștilor de cartier, ori de străzi.
Jihadismul s-a dezvoltat cu adevărat în Europa la finalul secolului al
XX-lea. Se apreciază că extremiștii s-au infiltrat în Europa Occidentală în
timpul Războiului Rece, sfârșitul războiului din Afghanistan, secesiunea
Iugoslaviei, respectiv Al Qaeda Albă în peninsula Balcanică, prin mujahedinii
care au luptat împotriva armatei iugoslave, cu cel puțin trei baze de pregătire
care au fost vizitate și de Osama bin Laden în zonă.
Extremismul musulman european provine din rândul migranților din
generația a doua și a treia. Un expert olandez în domeniul terorismului, Edwin
Bakker371, aprecia în decembrie 2006 că „proporția de postmigranți în rândul
generațiilor a doua și a treia este tot mai mare”. Studiile din Franța, Germania,
Marea Britanie, au demonstrat că numai cei din generația a doua de migranți
mai au șanse de integrare, deși este puțin probabil.
Legăturile de familie foarte puternice la musulmani au influențat, chiar
au determinat totul în ceea ce privește migrația, respectiv: turcii au migrat în
general în Germania, pakistanezii în Marea Britanie, mexicanii în SUA, Nord
Africanii în Franța.
371
Edwin Bakker este director al Centrului pentru Terorism și Contraterorism al Campusului
Universitar din Leiden din Haga și profesor de studii în domeniul terorismului la Institutul de
Administrație Publică din aceeași universitate. De asemenea, deține funcția de cercetător la
Centrul Internațional pentru Combaterea Terorismului din Haga. Obiectivele de cercetare ale lui
Bakker includ radicalizarea și terorismul jihadist, caracteristicile terorismului și implicațiile sale
politice.
242
 Directorul Serviciului de Securitate din Marea Britanie, aprecia în anul
2008 că în Regatul Unit sunt peste 2 000 de persoane implicate în activități
teroriste, comploturi și desfășurare, iar în anii următori 2009, 2010 amenințarea
teroristă a crescut mult. Aceleași probleme le-au susținut și oficialii agențiilor
de informații din alte state ale U.E.
Paradoxal, începând cu anul 1990, Marea Britanie a acceptat și finanțat
predicatorii extremiști pentru moscheile din țară, centre culturale, adunări,
librării, reviste, etc, prin acord secret, condiționându-i pe aceștia să nu
întreprindă nimic împotriva Marii Britanii.
Abia după reacția la Versetele Satanice, oamenii politici, șefi de partid,
britanicilor în general li s-au deschis ochii față de măsura luată în acest domeniu
atât de important.
Multiculturalismul, mult lăudat de Giddens sau de fostul ministru al
muncii din regat a fost abandonat. Toleranța serviciilor secrete britanice, a
factorilor politici din această țară, a creat condițiile ca în anul 2005, în atentatele
teroriste din Londra să-și piardă viața 52 de pasageri din trenurile de metrou,
autobuze și peste 700 de răniți, plus alte consecințe grave pe linie de
comunicații, piață financiară, siguranță publică.
De remarcat că numai profesionalismul din domeniul antiterorist din
regat a salvat prestigiul acestei țări de la un dezastru în anii 2006, 2009, 2010,
când au fost dejucate mai multe atentate teroriste planificate pe teritoriul acestui
stat.
Numai în anul 2016 au fost identificate peste 200 de rețele cu 1 600 de
persoane extremiste.
Germania s-a confruntat cu aceleași probleme, mai ales când a participat
cu trupe germane în Afghanistan, însă au fost luate și măsuri concrete: șerifii pe
liniile aeriene; monitorizarea transferurilor de bani, a unor reprezentanți ai
religiilor extremiste, etc.
Instituțiile de securitate din Germania au reușit să anihileze atentatele
teroriste din anul 2006, cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal, acele
valize cu explozibil din trenurile care-i duceau pe cetățeni la stadioane, precum
și alte atentate pregătite, vizând aeroportul din Frankfurt, metroul, consulate,
dar și atacuri cu arme albe în metrou.
De analizat informația oficială din 23.06.2017 care anunța că „peste 170
de luptători ISIS, sinucigași s-au îndreptat spre Europa în condițiile restrângerii
teritoriului Califatului Islamic”. Aceștia se adaugă la cei peste 100 de luptători
ISIS, din care 200 de femei care se întorc în Franța, puls alții în celelalte state
ale Europei.
Procesul de asimilare este greoi, astfel încât SUA se întinde până la a
treia generație sau chiar mai mult, dar se plică, în timp ce în Europa nu se face
trimitere la asimilare, fapt contestat energic de multiculturaliști.
Ofensiva declanșată de unele state musulmane în Europa este evidentă:
zeci de mii de francezi (40 000) englezi, germani au fost convertiți la Islam;
243
numărul moscheilor construite în Europa crește mereu; sume mari de bani sunt
alocate în această direcție.
Arabia Saudită a construit numai în perioada 1973 - 2000 peste 1 500 -
2000 de moschei, 210 centre islamice pe cinci continente, alte ajutoare pentru
taberele de pregătire ale jihadiștilor în Afghanistan, Pakistan, Africa de Nord,
Peninsula Balcanică, Iberică, etc.
Strategia U.E. de combatere a terorismului se bazează pe cei patru
piloni: prevenire, protecție, urmărire și tragere la răspundere. În special, cele
trei instituții din U.E. au sarcini concrete în acest domeniu: Europol, Eurojust,
Frontex și Cepol.
Alte măsuri întreprinse de U.E. pe această linie se referă la: sporirea
capacităților instituțiilor menționate mai sus; definiție comună a terorismului,
mandat de arestare european; atașații de securitate și interne; standarde stricte
privind armele de foc, muniții, etc.
Se poate aprecia că asistăm la un semieșec al Occidentului și al restului
lumii, de a nu putea soluționa problema terorismului decât parțial, de fapt de a
nu gestiona problema migrației în U.E. cu niște consecințe dezastruoase pentru
securitatea cetățenilor Europei.
România, fiind situată în regiunea unde „imperiile se întâlnesc”, după
cum spunea George Friedman, nu a construit o politică externă coerentă, în
lipsa unei guvernări înțelepte și a unei viziuni coerente, realiste asupra viitorului
poate compromite dezvoltarea viitoare a țării.

244
 Capitolul VI
COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE ȘI
TERORISMULUI ÎN CONTEXT ACTUAL

6.1. Cooperarea internațională - concept, noțiune, considerații

Cooperarea reprezintă un proces prin care mai multe state, organizații

sau instituții își organizează activitatea în vederea realizării unui obiectiv
comun. Cooperarea se impune ca o necesitate obiectivă în activitatea
autorităților polițienești din întreaga lume, prin intermediul său realizându-se de
fapt o împletire a eforturilor, a capacităților instituțiilor chemate să prevină și să
combată fenomenul infracțional372.
Cooperarea polițienească internațională se realizează în vederea schimbului
de date și informații operative de interes polițienesc între autoritățile statelor, în
scopul prevenirii, descoperirii și combaterii faptelor penale din competența
acestora, activităților de urmărire sau supraveghere transfrontalieră, precum și
oricăror alte activități de asistență mutuală din domeniul de referință. Cooperarea
polițienească presupune asigurarea schimbului de informații, cooperarea, conlucrarea
și colaborarea pentru prevenirea și reducerea criminalității și asigurarea unui spațiu
de securitate națională și, implicit, internațională.
Cooperarea polițienească internațională este un proces aflat în strânsă
legătură cu securitatea internă a fiecărui stat, tinzând a deveni mult mai
complex, atât la nivel intern cât și internațional, odată cu constituirea viitorului
spațiu european.
Cooperarea polițienească internațională se desfășoară în baza unor
principii indispensabile, după cum urmează:
a) principiul legalității- este principiul conform căruia schimbul de date
și informații operative de interes polițienesc se realizează numai la cererea
autorităților competente, cu respectarea legislației în domeniul informațiilor
clasificate și a celei din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal.
b) principiul universalității, care presupune ca fiecare țară să poată
coopera cu orice stat din lume, indiferent de poziția geografică, particularitățile
lingvistice sau considerațiile de ordin politic.
c) principiul reprimării infracțiunilor de drept comun, consensul
internațional privind necesitatea prevenirii și eradicării acestora fiind o condiție
de bază a cooperării. Din această perspectivă, cooperarea polițienească
internațională exclude cauzele având caracter politic, militar, religios sau rasial.
d) principiul reciprocității - schimbul de date și informații de interes
372
Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Iliescu – Cooperarea internațională judiciară și
polițienească, Ed. Sitech, Craiova, 2007, pag. 102 și urm
245
operativ în cadrul cooperării polițienești se realizează în condiții de
reciprocitate.
e) principiul confidențialității373 - autoritățile competente au obligația
de a asigura, pe cât posibil, la cererea autorității solicitante, confidențialitatea
cererilor de asistență formulate și a actelor anexate acestora. În cazul în care
condiția păstrării confidențialității nu ar putea fi asigurată, autoritatea
competentă înștiințează autoritatea solicitantă, care decide cu privire la
transmiterea cererii de asistență.
e) caracterul extensiv al cooperării, în baza căruia oricare din
instituțiile care își aduc aportul la aplicarea legii penale sau la derularea acțiunii
penale sunt îndreptățite să beneficieze de cooperarea polițienească internațională.
f) funcționarea suplă a cooperării, care asigură înlăturarea standardizării
excesive și obiectivizarea diversității de situații internaționale, prin evitarea
formulărilor de texte rigide, care ar reglementa în mod exagerat aspectele de
amănunt ale cooperării polițienești.
g) principiul oportunității- este principiul potrivit căruia schimbul de
date și informații operative de interes polițienesc se desfășoară în condițiile în
care nu afectează derularea unor activități specifice de prevenire și combatere a
criminalității ori îngreunează cercetarea sau judecarea unei cauze.
h) principiul specialității – potrivit acestui principiu autoritățile
competente nu vor folosi datele și informațiile primite de la autoritățile
solicitate decât în scopul îndeplinirii obiectului cererii de asistență.
Cooperarea, conducerea și colaborarea exprimă modalitățile concrete
prin care agențiile de aplicare a legii acționează în vederea realizării unor
obiective comune.
Coordonarea eforturilor informative, schimbul de informații și alte nevoi
de cooperare se realizează prin protocoale, programe, proiecte ori operațiuni
informative.
Cooperarea semnifică organizarea, coordonarea, susținerea și realizarea
în comun, pe baza unor programe sau planuri de măsuri, de către structurile de
schimb de date și informații, în raport de competențe a unor acțiuni specifice,
care vizează obținerea, verificarea și valorificarea informațiilor și produselor
informaționale cu relevanță pentru combaterea infracționalității, de care să
beneficieze toți participanții.
Conlucrarea definește modalitățile concrete de organizare și desfășurare
de către personalul sau compartimentele specializate, în raport de competențe,
în beneficiul autorităților, a unor acțiuni specifice limitate în timp și spațiu care
vizează obținerea, verificarea și valorificarea informațiilor și produselor
informaționale cu relevanță operativă.
Colaborarea se întreprinde pentru necesitățile de angajare a competențelor
altor autorități sau instituții publice/organizații de drept privat, agențiile de
373
Art. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/13.12.2006 privind unele măsuri
pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale, aprobată prin Legea nr. 104/19.04.2007.
246
aplicare a legii și structurile departamentale, în vederea inițierii și dezvoltării de
proiecte de colaborare pe baza și în executarea dispozițiilor legii374.
Cooperarea polițienească internațională în domeniul combaterii criminalității
internaționale are ca obiective, după caz: asistența judiciară internațională în materie
penală375; extrădarea; identificarea, blocarea, sechestrarea și confiscarea produselor și
instrumentelor infracțiunii; desfășurarea anchetelor comune; asistența tehnică sau de
altă natură pentru culegerea și analiza informațiilor; formarea personalului de
specialitate; schimburile reciproce de date operative și informații în condițiile
prevăzute de legislația națională a fiecăreia dintre părți; schimburi de experiență și
metode de lucru376; acordarea reciprocă de consultanță; pregătirea în comun;
schimburi de documentație de specialitate; schimburi de experți.
Din această perspectivă, cooperarea polițienească vizează nu doar
infracțiunile prevăzute în tratatele și convențiile internaționale 377, ci și infracțiunile
internaționale comise în circumstanțe speciale378, cum ar fi efectuarea actelor
preparatorii în alt stat decât cel în care s-a comis infracțiunea, succesiuni de
infracțiuni de același tip comise în mai multe state 379 sau transportul pe teritoriul
altui stat a bunurilor obținute prin comiterea de infracțiuni ori a mijloacelor cu
care acestea au fost comise.
În oricare din aceste situații, cooperarea polițienească internațională are
la bază stabilirea, prevenirea, combaterea și descoperirea infracțiunilor,
identificarea persoanelor care pregătesc, săvârșesc sau au săvârșit infracțiuni,
activitățile de căutare a persoanelor care se ascund de organele polițienești de
constatare, de cercetare, ori de instanțele judecătorești, care se sustrag executării
sancțiunilor penale, precum și culegerea de informații despre evenimente sau
acțiuni care creează pericol pentru siguranța statului, economică sau ecologică380.
Cooperarea polițienească internațională în scopul prevenirii și combaterii
infracțiunilor transnaționale săvârșite de grupuri organizate poate fi clasificată în
funcție de numărul părților contractante (bilaterală sau multilaterală), de
interesele zonale și poziționarea geografică a statelor (regională, continentală
374
Eugen Corciu, Aurel Băloi,- Instituții de cooperare polițienească, Ed. M.A.I.,
București,2006,pag. 25.
375
Elliott, Kimberly A.- Corruption as a Global Policy Problem: Overview and Recommendations,
in Kimberly A. Elliott, ed., Corruption and the Global Economy. Washington, DC: Institute for
International Economics, 2003.
376
Rauch, James- Bureaucracy, Infrastructure, and Economic Growth: Evidence from US Cities
During the Progressive Era, American Economic Review 85(4), 2004, pag. 968-979.
377
Alam, M.- Some Economic Costs of Corruption in LDCs, Journal of Development
Studies 27, 2003, pag. 89-97; Alatas, S.- Corruption: Its Nature, Causes and Functions, Aldershot,
1990;
378
Alesina Alberto, Roberto Peroti- The Political Economy of Growth: A Critical Survey of
the Recent Literature, World Bank Economic Review 8:3, 2002, pag. 351-371;
379
Brautigam, Deborah- Governance, Economy, and Foreign Aid, Studies in Comparative
International Development 27(3), 2002, pag. 3-25;
380
Building a Global Coalition Against Corruption: Transparency International Report
2003, Berlin: Transparency International, 2003.
247
sau internațională), de numărul obiectivelor vizate (simplă sau multiplă).
Activitățile de cooperare se stabilesc prin programe de aplicare încheiate
anual între părți, în care acestea se informează reciproc despre domeniile
concrete ale cooperării, schimburi de informații prin solicitări adresate în scris,
formele și metodele cooperării, schimburile de delegații și specialiști și datele
prevăzute pentru acestea, numărul participanților, precum și despre funcționarii
responsabili și persoanele de contact din cadrul structurilor desemnate în acest
scop. Proiectul programului de aplicare se stabilește de comun acord de către
părți, cu cel puțin trei luni înainte de începutul anului în care programul
respectiv va deveni operațional.
Analiza stadiului realizării programelor de aplicare a protocoalelor de
cooperare se face pe baza rapoartelor prezentate de funcționarii responsabili
după încheierea fiecărei acțiuni, care se centralizează, la interval de 2 ani, de
către structurile desemnate în acest scop de părți381.

6.2. Problematica și metodologia schimbului de informații.

Prin adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 103/13.12.2006

privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale a
fost constituit cadrul juridic unitar necesar completării legislației în domeniul
prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere, mai ales pe segmentul
schimbului operativ de date și informații de interes polițienesc realizat între
autoritățile române și străine competente în etapa desfășurării primelor
investigații.
Schimbul de date și informații operative cu caracter polițienesc are ca
obiect în principal prima fază a procesului penal, în vederea identificării
rețelelor de infractori, precum și a mijloacelor de probațiune. Aceste activități
se desfășoară între unitățile de poliție din diferite state, prin intermediul unor
organisme internaționale. Datele și informații operative de interes polițienesc
reprezintă orice informații, documente, evidențe, activități sau rapoarte,
indiferent de suport, formă, mod de exprimare sau de punere în circulație, care
sunt destinate utilizării de către autoritățile competente în scopul prevenirii și
combaterii criminalității.
Schimbul de date și informații operative reprezintă transferul efectiv al
acestora de la autoritatea solicitată la cea solicitantă, cu respectarea condițiilor
convenite între autoritățile respective și a prevederilor legale aplicabile în
materie382.
Cererea de asistență polițienească reprezintă solicitarea de date și
informații operative sau o altă solicitare care corespunde scopului cooperării
polițienești, astfel cum rezultă acesta din tratatele internaționale și din
Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Iliescu –op.cit. pag.105.
381

Art. 2 lit. g din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/13.12.2006 privind unele măsuri
382

pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale, aprobată prin Legea nr. 104/19.04.2007;
248
instrumentele juridice relevante ale Uniunii Europene.
În cadrul cooperării polițienești internaționale, schimbul de date și
informații operative se realizează între autoritățile române competente sau
străine, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, în
baza cererii de asistență.
Autoritățile române competente pot, fără cerere de asistență prealabilă,
să transmită autorităților competente străine date și informații de interes
operativ, atunci când se consideră că acestea ar putea ajuta la prevenirea,
descoperirea sau combaterea criminalității. Cererea de asistență se întocmește în
scris și trebuie să cuprindă următoarele elemente383:
• autoritatea de la care emană cererea și destinatarul cererii;
• data și numărul de înregistrare al lucrării;
• obiectul și scopul cererii, precum și modul de utilizare a informației;
• datele persoanelor implicate, menționate în conformitate cu documentele
lor de identitate naționale sau internaționale, dacă sunt cunoscute;
• caracterul de urgență și nivelul de clasificare;
• descrierea faptelor săvârșite, încadrarea juridică a acestora, conform
legislației în vigoare, și/sau prezentarea faptelor de natură penală despre care
există date și informații că sunt pregătite sau comise;
• ofițerul de caz și coordonatele acestuia.
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională trebuie să întreprindă
demersurile necesare soluționării cererii de asistență numai dacă aceasta
cuprinde elementele susmenționate. În situația în care cererea nu cuprinde
aceste elemente, se restituie autorității solicitante pentru completare.
În caz de urgență, cererea de asistență poate fi transmisă verbal, urmând
ca, în termen de cel mult 24 de ore, autoritatea solicitantă să o confirme și în
scris.
Modalitățile de transmitere a cererilor de asistență trebuie să asigure
respectarea dispozițiilor legale privind protecția informațiilor clasificate,
precum și a celor referitoare la protecția datelor cu caracter personal.
În situații deosebite, determinate de necesitatea asigurării rapidității
schimbului de date și informații sau a păstrării confidențialității acțiunilor
desfășurate, solicitarea poate fi adresată direct autorității competente, române
sau străine, după caz, situație în care autoritatea română competentă va informa
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională în termen de 24 de ore de la
primirea, respectiv transmiterea cererii de asistență.
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională va transmite cererea
de asistență formulată de autoritățile competente străine către autoritatea
română competentă, în funcție de obiectul acesteia.
În cazul în care autoritatea căreia i s-a transmis cererea de asistență
constată că nu este competentă să o soluționeze, aceasta se transmite de îndată
383
Art. 8 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/13.12.2006 privind unele măsuri
pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale, aprobată prin Legea nr. 104/19.04.2007.
249
autorității române competente să o soluționeze, concomitent cu informarea
Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.
Obligația autorităților române de soluționare a cererii de asistență
operează de la momentul primirii acesteia.
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională transmite cererea de
asistență formulată de autoritățile române competente către structurile străine
corespondente acestuia ori, după caz, atașaților de afaceri interne sau ofițerilor
de legătură români acreditați în străinătate ori străini acreditați în România, în
cel mai scurt timp posibil.
Informațiile scrise primite de autoritățile române competente în cadrul
cooperării polițienești internaționale nu pot fi utilizate ca probe în procesul
penal decât cu acordul scris al autorităților judiciare competente din statul care
a furnizat informațiile respective.
Potrivit acordurilor de cooperare semnate de statul român, cooperarea
polițienească internațională prin intermediul schimbului de date și informații
are ca obiect:
▪ schimbul de informații privind prevenirea și combaterea oricărei forme
de criminalitate transnațională, în special a tuturor actelor de terorism, crimă
organizată, a traficului ilegal de stupefiante și substanțe psihotrope, de arme și
materiale radioactive, a infracțiunilor privind migrația, inclusiv schimburi de
informații despre acele persoane și rețele ilegale implicate în infracțiunile
transnaționale;
▪ căutarea și identificarea în comun a persoanelor care se sustrag de la
urmărirea penală sau de la executarea pedepsei, precum și a celor dispărute în
împrejurări suspecte, a persoanelor și cadavrelor cu identitate necunoscută;
▪ schimbul de informații referitoare la noile tipuri de criminalitate,
metode și forme ale prevenirii, combaterii, descoperirii și investigării acestora;
▪ sprijin în descoperirea tranzacțiilor economice și bancare suspecte,
inclusiv a celor care urmăresc legalizarea veniturilor obținute în urma
activităților ilicite;
▪ schimbul de experiență privind folosirea metodelor și a mijloacelor
științifice și tehnologice pentru cercetarea criminologică și criminalistică, în
special în domeniile investigării, descoperirii și controlului stupefiantelor,
substanțelor psihotrope și precursorilor, în concordanță cu legislația internațională;
▪ schimbul de informații referitoare la locurile, metodele și mijloacele de
producere, depozitare, transport, ascundere și distribuire a stupefiantelor și
substanțelor psihotrope;
▪ transmiterea reciprocă de informații cu privire la rutele utilizate pentru
traficul ilicit cu stupefiante, substanțe psihotrope și precursori;
▪ schimbul de informații privind reglementările și experiența referitoare
la supravegherea circulației și utilizarea legală a stupefiantelor, substanțelor
psihotrope și precursorilor;
▪ luarea măsurilor legale, administrative și de securitate la granițe,
250
pentru a preveni în special contrabanda de stupefiante și substanțe psihotrope;
▪ schimbul de informații privind cazurile de legătură a traficului ilegal
de stupefiante și substanțe psihotrope cu terorismul și crima organizată;
▪ schimbul de informații și date cu privire la actele de terorism pregătite
sau comise, la persoanele care participă la astfel de activități, la metodele de
comitere, precum și la echipamentul tehnic utilizat;
▪ schimbul de informații și date cu privire la grupurile teroriste și la
membrii acestora care pregătesc, comit sau au comis acte pe teritoriul propriu și
în dezavantajul celeilalte părți, precum și informații și date necesare în
combaterea terorismului și în prevenirea infracțiunilor care amenință siguranța
publică;
▪ schimbul de informații, cunoștințe și experiență în domeniul controlului
de frontieră și al materialului și sprijinului tehnic al serviciilor competente de
control, în scopul descoperirii documentelor de călătorie falsificate și pentru
prevenirea intrării ilegale a persoanelor suspecte, implicate în acte ilicite și, în
special, în acte teroriste, precum și în activitățile ilicite legate de migrație;
▪ căutarea, urmărirea și restituirea, în conformitate cu legislația națională, a
obiectelor furate care prezintă caracteristici de identificare, inclusiv a celor care
fac parte din patrimoniul cultural-național, a vehiculelor și armelor de foc,
precum și a hârtiilor de valoare cu elemente de siguranță și a pașapoartelor
(documente de identitate);
▪ schimbul, la cerere, de înscrisuri, specimene de documente oficiale și
obiecte utilizate pentru săvârșirea infracțiunilor ori rezultate din acestea;
▪ schimbul de informații referitoare la contrafacerea documentelor de
călătorie, falsificarea și contrafacerea de monedă, cărți de credit și cecuri de
călătorie, traficul cu acestea, spălarea banilor, precum și la infracțiunile din
sfera criminalității informatice;
▪ schimbul de informații în legătură cu cetățenii statelor celorlalte părți
care au fost condamnați pentru infracțiuni comise pe teritoriile lor, precum și în
legătură cu persoanele aflate în curs de cercetare;
▪ în conformitate cu legislația internă, comunicarea reciprocă de date
personale ale celor implicați în comiterea de fapte penale având caracteristicile
crimei organizate, precum și de informații despre: legăturile dintre infractori,
structurile grupurilor de infractori și ale organizațiilor criminale, comportamentul
tipic al infractorilor și al grupurilor, modul de operare, timpul și locul faptei,
obiectivele atacate, normele penale încălcate și măsurile luate, dacă acestea sunt
necesare pentru clarificarea și urmărirea faptelor penale ale crimei organizate
sau pentru prevenirea, în cazuri concrete, a unui pericol considerabil pentru
siguranța publică;
▪ întreprinderea, la cerere, de măsuri admise de legislația părților
contractante solicitate;
▪ participarea la desfășurarea anumitor activități de investigare, cu
respectarea legislației statului partener;
251
 ▪ cooperarea și schimbul de informații în vederea realizării măsurilor
care decurg din programele de protecție a martorilor384.

6.3. Structurile europene și internaționale care facilitează cooperarea

Oficiul European de Poliție - EUROPOL

Începuturile colaborării europene se pot distinge cu mai mult de 20 de
ani în urmă, când statele membre și-au unificat forțele în vederea combaterii
unor fenomene infracționale care le depășeau frontierele în domenii precum
combaterea traficului ilicit de substanțe stupefiante, a terorismului și a migrației
ilegale.
Când, în anul 1986, a fost consacrat termenul de libertate de mișcare ca
element de bază în crearea unei piețe comune, colaborarea neformalizată
instituită la nivelul guvernelor statelor membre nu a mai fost suficientă pentru a
combate internaționalizarea rețelelor infracționale.
De aceea s-a ajuns la concluzia necesității introducerii, în Tratatul de la
Maastricht, a unor prevederi speciale, privind cooperarea în domeniul Justiției
și Afacerilor Interne, pentru a dezvolta o politică unitară a Uniunii Europene.
Pilonul comunitar a fost completat cu un alt pilon al cooperării
interstatale, creându-se ulterior instrumente juridice cu totul noi pentru
rezolvarea problemelor apărute. În orice caz, această colaborare, introdusă o
dată cu intrarea în vigoare a tratatului Uniunii Europene în 1993, s-a dovedit a
fi insuficientă și nesatisfăcătoare, atât prin prisma metodelor utilizate cât mai
ales prin rezultatelor obținute. De aceea, o dată cu reelaborarea Tratatului
Uniunii Europene au apărut și modificări în cadrul procesului decizional.
Pentru a crea un spațiu al libertății, securității și dreptului, este introdus
un nou titlu „Vize, azil, migrațiune și alte probleme legate de libera circulație a
persoanelor” în Tratatul privind Uniunea Europeană. Controlul frontierei
externe, dreptul avizului, migrația și cooperarea juridică în cauze civile vor
aparține pe viitor primului pilon și vor fi tratate conform metodei comunitare.
Această trecere se va realiza însă treptat, o dată cu adoptarea măsurilor necesare
de Consiliul Uniunii Europene, într-un interval de cel mult 5 ani de la intrarea
în vigoare a tratatului. Doar cooperarea polițienească și juridică în cauze penale
rămân în domeniul celui de-al treilea pilon, pe care tratatul îl completează cu
prevederi privind prevenirea și combaterea rasismului și șovinismului.
Această dezvoltare instituțională aduce cu sine și necesitatea adoptării
unor măsuri mai eficiente care să implice o dezvoltare strânsă și efectivă între
statele membre.
Europol este organizația care se ocupă de aplicarea legii în cadrul
Uniunii Europene și care operează cu informațiile referitoare la criminalitate.

384
Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Iliescu – Cooperarea internațională judiciară și
polițienească, op.cit., pag.160.
252
Obiectivul său este acela de a îmbunătăți eficacitatea și cooperarea autorităților
competente din statele membre, în ceea ce privește prevenirea și combaterea
formelor grave de crimă internațională organizată și de terorism. Europol-ul are
misiunea de a-și aduce o contribuție semnificativă la acțiunea Uniunii Europene
de aplicare a legii împotriva crimei organizate și a terorismului, concentrându-și
atenția asupra organizațiilor criminale.
Înființarea organizației Europol a fost convenită prin Tratatul de la
Maastricht privind Uniunea Europeană, din 7 februarie 1992. Având sediul la
Haga, în Olanda, Europol a început să-și desfășoare activitatea la data de 3
ianuarie 1994, sub denumirea de Unitatea Droguri Europol (EDU), acțiunile
sale fiind limitate la lupta împotriva drogurilor. Treptat, s-au adăugat și alte
domenii importante de criminalitate. Convenția Europol a fost ratificată de toate
statele membre și a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998. În urma adoptării mai
multor hotărâri cu caracter juridic, Europol-ul a început să-și desfășoare toate
activitățile începând cu data de 1 iulie 1999.
Obiectivul comun al statelor semnatare ale Convenției Europol îl constituie
îmbunătățirea cooperării polițienești în domeniul combaterii terorismului, al
traficului ilegal de droguri și al altor forme infracționale grave, ale crimei
organizate transfrontaliere, pe baza unui schimb permanent și intens de informații,
ținând însă cont de drepturile și libertățile omului, așa cum sunt ele prevăzute în
tratate și convenții internaționale, dar și în legislația internă a fiecărui stat
semnatar385.
Europol va interveni doar în măsura în care, în cauzele aflate în lucru,
este implicată o structură a crimei organizate ori două sau mai multe state sunt
afectate de acea formă de criminalitate, în asemenea măsură încât să fie
necesară adoptarea unei atitudini comune pentru a reuși stăpânirea fenomenului
și combaterea infracționalității. Această necesitate de cooperare va fi dată de
gravitatea actelor infracționale, de dimensiunile acestora, precum și de urmările
negative asupra desfășurării normale a activităților legale în Uniunea
Europeană.
Structura Europol
Europol este concepută ca o organizație cu personalitate juridică,
capabilă să încheie orice tip de contract în țările membre ale Uniunii Europene,
bucurându-se de toate drepturile și având toate obligațiile ce revin unei
persoane juridice, din țările respective. Pentru sediul în care activează, Europol
a încheiat un acord cadru cu Regatul Olandei, iar pentru respectarea
confidențialității informațiilor (respectarea drepturilor privind datele personale
stocate de Interpol) cu celelalte state membre.
Odată cu înființarea Europol, pentru realizarea legăturilor operative cu
autoritățile naționale competente, trebuie să fie create structuri naționale
corespunzătoare. Ele constituie singurul organ de legătură între autoritățile
385
Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuți- Cooperarea polițienească internațională
în România, București, 2006, pag. 88.
253
naționale de poliție și Europol. Cadrul juridic în care se va desfășura activitatea
acestor unități naționale îl constituie legislația internă a statului membru. Statele
membre sunt responsabile pentru asigurarea necesităților tehnice, logistice și
informaționale ale unităților naționale pentru ca acestea să-și desfășoare
activitatea în mod util și eficient.
Sarcinile unităților naționale de poliție se desfășoară în două direcții:
• de furnizare a informațiilor referitoare la domeniile respective către
Europol;
• primirea informațiilor cu valoare operativă din oficiu sau la cerere.
În acest sens, primește solicitări și răspunde la acestea, în măsura în care
deține informațiile respective, fără a fi obligate la răspuns dacă este vorba de
informații care, conform art. 4 pct.5 din Convenție, lezează interese esențiale
ale securității statului, periclitează desfășurarea unei anchete în curs ori
securitatea persoanelor, sau implică informații referitoare la activitatea
serviciilor de informații (intră în competența acestora sau țin de domeniul
siguranței naționale).
Pe de altă parte, din inițiativă proprie, unitățile naționale vor trimite
informații și date, care prezintă interes operativ, către Europol, menține
actualizată propria bază de date, transmite informații și date de interes
autorităților naționale competente și emite solicitări pentru obținerea unor date
și informații de interes operativ de la Europol. De asemenea, pune la dispoziția
Europol informații în vederea stocării acestora în baza de date a Europol. O
sarcină extrem de importantă a unei unități naționale o constituie însă obligația
de control a legalității schimburilor de informații, culegerii, verificării,
valorificării și stocării acestora.
Ofițerii de legătură sunt reprezentanții unităților naționale trimiși să
activeze în cadrul Europol. Consiliul de administrație al Europol stabilește
numărul de ofițeri de legătură ce urmează a fi detașați în cadrul Europol,
numărul acestora putând fi modificat printr-o decizie unanimă a consiliului.
Legislația aplicabilă activității ofițerului de legătură este cea a statului
membru a cărui autoritate națională l-a trimis. Pregătirea ofițerilor de legătură
se face în cadrul unităților naționale de poliție în conformitate cu legea proprie
și cu reglementările privind administrația Europol.
Sarcinile concrete ale ofițerilor de legătură se referă strict la activități
informative, de cooperare și consultanță. Ofițerii de legătură nu desfășoară
activități de cercetare penală, nu sunt implicați direct în documentarea unor
cauze, decât prin prisma colaborării în plan informativ. În acest sens, ei pun la
dispoziția Europol informațiile oferite de unitățile naționale pe care le
reprezintă, trimit informații de interes de la Europol unităților reprezentate,
cooperează cu alți experți ai Europol în vederea analizării informațiilor
existente, culese din și despre țara care i-a trimis.
Ofițerii de legătură au însă și posibilitatea de a consulta documentația
existentă în baza de date a Europol, respectând anumite prevederi referitoare la
254
sistemul informațional al Europol.
Europol va suporta cheltuielile de desfășurare a activității ofițerilor de
legătură, punând la dispoziție spațiile în mod gratuit, statelor membre le revin
însă toate celelalte cheltuieli, inclusiv costul echipamentelor și tehnicii
necesare, cu excepția cazurilor în care Consiliul Miniștrilor cu atribuții în
domeniul afacerilor interne nu prevede altfel.
Consiliul de administrație constituie organul suprem de coordonare și
control al activității Europol, fiind format din reprezentanți ai tuturor statelor
membre. Acest consiliu se reunește de cel puțin două ori pe an pentru
dezbaterea unor probleme legate de activitatea Europol. Reprezentanții în
consiliu pot fi înlocuiți, înlocuitorul beneficiind tot de un singur vot pentru
adoptarea deciziilor. În cadrul lucrărilor consiliului, reprezentanții statelor
membre (care pot fi șefii unităților naționale sau înlocuitori ai acestora) au
posibilitatea de a fi însoțiți și consiliați de experți pe anumite probleme ce
constituie obiectul dezbaterilor.
Statul care deține președinția Consiliului Uniunii Europei va asigura
prin reprezentantul său și prezidarea activităților Consiliului de administrație al
Europol.
Sarcinile Consiliului de administrație sunt prevăzute în art. 28 al
Convenției Europol. Extinderea obiectivelor Europol va implica nemijlocit și
Consiliul de administrație. De asemenea, stabilirea statutului ofițerilor de
legătură, drepturile și obligațiile acestora, sarcinile concrete de îndeplinit,
precum și numărul lor intră tot în aria de competență a Consiliului.
În vederea reglementării activității Europol cu statele și organismele terțe
Consiliul va fi însărcinat cu elaborarea unor reguli de lucru. Pentru organizarea
fișierului de date, Consiliul va pregăti reguli de implementare și exploatare, iar în
baza ordinelor a două treimi va aproba deschiderea acestor fișiere.
Consiliul de administrație își poate exprima opiniile în legătură cu
rezultatele activității organelor de control, poate examina comentariile și
rapoartele acestora, precum și problemele ridicate de aceste organe. În același
timp, îndeplinește atribuțiile de control atât a activității directorului și
directorilor adjuncți dar și a controlorului financiar.
Totodată, Consiliul de administrație verifică respectarea reglementărilor
privind utilizarea corectă a datelor și informațiilor, modul de implementare în
fișiere, stocarea și valorificarea acestora.
Consiliul miniștrilor cu atribuții în domeniul afacerilor interne ai
Uniunii Europene poate să completeze sarcinile Consiliului de administrație al
Europol cu orice alte sarcini necesare.
Anual, Consiliul de administrație al Europol adoptă un raport general cu
activitățile Europol desfășurate în anul anterior, un raport de planificare cu
activitățile de viitor, ținând cont de situația operativă din statele membre, de
implicațiile bugetare și de personal pe care le solicită rezolvarea problemelor
ridicate de situația operativă. Rapoartele sunt prezentate Consiliului Uniunii
255
Europene pentru supervizare.
Consiliul Miniștrilor cu atribuții în domeniul afacerilor interne numește
prin vot unanim directorul și directorii adjuncți, precum și controlorul financiar,
adoptă în unanimitate planul de finanțare cincinal, contribuie la stabilirea
bugetului anual și ia parte la întocmirea regulamentelor financiare.
Directorul Europol este numit pe o perioadă de 4 ani, mandat care poate
fi reînnoit cu alți 4 ani. Acesta este asistat de doi directori adjuncți. Directorul
decide repartizarea sarcinilor directorilor adjuncți, el fiind răspunzător în fața
Consiliului de administrație.
În ce privește relațiile cu Consiliul de administrație, directorul face parte
din Consiliu, participă la reuniunilor acestuia, pregătește ordinea de zi a
dezbaterilor, aplică prevederilor deciziilor consiliului și răspunde în același timp
de desfășurarea activității Europol, de îndeplinirea sarcinilor de către personalul
subordonat și orice alte sarcini încredințate de Consiliul de administrație.
Directorul are în atribuții, de asemenea, și problema pregătirii proiectului
de buget, a proiectului de finanțare cincinal și implementarea bugetului
Europol, după aprobarea acestora de către Consiliul de administrație.
Numirea și eliberarea din funcție a directorului și directorilor adjuncți se
face prin decizie a Consiliului miniștrilor cu atribuții în domeniul afacerilor
interne, pe baza majorității de două treimi din voturile întrunite.
Personalul Europol constituie elementul permanent care asigură
continuitatea desfășurării activității și este format din director, doi directori
adjuncți și angajații Europol.
Personalul angajat nu urmează decât strict ordinele și dispozițiile
directorului, acestea fiind singurul în măsură să traseze sarcini, bineînțeles în
limitele legale și regulamentare, cu respectarea prevederilor Convenției și
regulamentelor de personal.
Controlorul financiar și comitetul de audit constituie organele de control
financiar al modului de aplicare a măsurilor dispuse de Consiliul de Conducere
în plan financiar contabil.
Controlorul financiar îndeplinește funcția de monitorizare a angajamentului
de efectuare a plăților, strângerea veniturilor. Consiliul miniștrilor cu atribuții în
domeniul afacerilor interne desemnează organul de audit al unui stat membru,
care va numi controlorul financiar. Comitetul financiar este organul responsabil
cu pregătirea aspectelor privind bugetul și finanțele Europol în vederea
discutării acestora de Consiliul miniștrilor cu atribuții în domeniul afacerilor
interne, fiind format din câte un reprezentant al fiecărui stat membru.
În ce privește reprezentarea, directorul este reprezentantul legal al
Europol. În alegerea personalului său, dincolo de criteriile de selectare bazate
pe cunoștințele profesionale, directorul va ține cont, în măsura posibilităților și
de reprezentarea cât mai corectă a statelor membre.
Directorul Europol, adjuncții săi, precum și personalul angajat își
desfășoară activitatea în baza obiectivelor și sarcinilor Europol și nu pot primi
256
sau solicita ordine din partea nici unui guvern, autorități, organizații sau
persoane din afara Europol.
Informația – elementul de bază al activității Europol
Europol a fost creat pentru a ușura munca operativă a autorităților
naționale cu atribuții în domeniul polițienesc, prin schimbul de informații
relevante în lupta împotriva traficului de droguri, terorismului și a altor forme
de criminalitate organizată, infracțiuni pentru a căror combatere este necesară
implicarea a două sau mai multe state.
Pentru a putea realiza acest deziderat, organizația Europol a fost
desemnată să realizeze două tipuri de sarcini. În prima categorie, sunt cele
principale, adică: facilitarea schimbului de informații între statele membre;
obținerea, analiza și stocarea informațiilor secrete; notificarea neîntârziată a
statelor membre prin ofițerii lor de legătură, cu privire la informațiile ce
prezintă interes operativ imediat, sau care duc la corelarea acestora cu
comiterea altor infracțiuni; sprijinirea cercetărilor efectuate în statele membre
prin trimiterea către unitățile naționale a tuturor informațiilor relevante,
menținerea unui sistem informatizat ce conține informații cu valoare operativă.
Adiacent, pentru îmbunătățirea cooperării și eficientizării activității
autorităților polițienești din statele membre, Europol mai are și sarcini în
domeniul dezvoltării și îmbunătățirii cunoștințelor de specialitate privind
procedurile de cercetare penală și oferirea de consultanță în investigațiile
întreprinse de autoritățile competente, acordă asistență în cadrul folosirii
eficiente a resurselor de orice tip la nivel național pentru activitățile operative,
precum și sarcini de analiză, sinteză, de întocmire a unor rapoarte generale
privind situația operativă locală și regională.
În atribuțiile Europol intră însă și măsurile privind sprijinul acordat
autorităților naționale prin instruirea cadrelor, organizarea și echiparea
eficientă, îmbunătățirea măsurilor de prevenire a criminalității, precum și în
instruirea asupra unor metode și tehnici criminalistice moderne sau însușirea
procedurilor noi de anchetă.
În vederea îndeplinirii sarcinilor sale, Europol a înființat un sistem
informațional computerizat, în care sunt introduse direct date de către unitățile
naționale și ofițerii de legătură. Aceste date pot fi consultate în mod nemijlocit
de unitățile naționale, de ofițerii de legătură, de director și directorii adjuncți,
precum și de împuterniciții Europol. În ce privește introducerea datelor, aceasta
se face de către unitățile naționale în conformitate cu procedurile lor proprii, iar
organizația Europol poate introduce și date primite de la state terțe.
Unitățile naționale au acces la datele privind persoanele bănuite că vor
comite infracțiuni în aria de competență a Europol, însă numai la informații
privind numele de familie, alte nume purtate anterior, prenume, pseudonime,
data și locul nașterii, naționalitatea, sexul și unde este cazul, la alte date în
măsură să contribuie la identificarea acestora.
Dacă se impune efectuarea unor investigații speciale, informațiile pot fi
257
obținute prin intermediul ofițerilor de legătură.
Sistemul informațional Europol cuprinde informații necesare îndeplinirii
sarcinilor sale, aceste informații putând fi stocate, analizate, valorificate și
șterse în funcție de necesități. Datele stocate se referă la două categorii de
persoane: persoanele care, în conformitate cu legislația națională a statelor
implicate, sunt suspectate că au comis sau au contribuit la comiterea unor
infracțiuni ce intră în competența Europol sau au fost condamnate pentru
comiterea acestora și persoane susceptibile de a comite infracțiuni ce intră în
competența Europol, existând motive temeinice în susținerea acestei bănuieli.
În afara informațiilor susmenționate, referitoare la persoane, sistemul
informațional mai conține date referitoare la anumite infracțiuni: data și locul
comiterii acestora; metode și mijloace infracționale utilizate sau care pot fi
utilizate la comiterea unor infracțiuni; unitățile care s-au ocupat de caz precum
și alte informații care pot fi obținute prin analiza dosarelor respective; apartenența
autorilor la anumite grupări criminale; condamnări pentru infracțiuni din aria de
competență a Europol.
Pentru a ușura activitatea de analiză și valorificare, în cazul
infracțiunilor corelate, există posibilitatea schimbului de informații mai eficient
prin marcarea acestor informații astfel încât să fie mai ușor accesibile celor
interesați din unitățile naționale sau ofițerilor de legătură ai acestora. Eliminarea
unor informații este posibilă în cazul în care o anumită persoană nu mai este în
atenția organelor abilitate iar urmărirea penală a acesteia este sistată, conform
dispozițiilor prevăzute în legislația națională a statelor în cauză.
Dreptul de a introduce date în sistemul de informații revine doar
unităților naționale, ofițerilor de legătură, directorului, directorilor adjuncți și
împuterniciților Europol. Dacă datele vor fi valorificate din sistemul
informațional pentru îndeplinirea sarcinilor Europol într-un anumit caz, această
valorificare se va face în conformitate cu legile, reglementările, prevederile
administrative și procedurile unității care se ocupă de cazul respectiv, fiind
obligatorie și respectarea prevederilor Convenției Europol.
Doar unitatea care a introdus informațiile în banca de date le poate
modifica, șterge sau anula. Atunci când o altă unitate accesează informațiile
respective și are motive să considere că acestea sunt incorecte sau incomplete,
va informa unitatea care a introdus datele și, în urma analizei comune, dacă este
cazul, datelor respective vor fi completate, suplimentate sau șterse.
Când datele cuprinse în sistem referitoare la activitatea unei persoane
sunt incomplete, orice altă unitate poate suplimenta aceste date cu noi
informații, notificând unitatea care a introdus prima oară informații de acest
gen. În cazul existenței unor contradicții evidente, unitățile se vor consulta
pentru a ajunge la un consens.
În momentul în care o unitate consideră necesar să fie șterse datele
individuale ale unei persoane dar există în sistem și informații introduse de alte
unități referitoare la aceeași persoană, responsabilitatea privind protecția datelor
258
și dreptul de a modifica, suplimenta, corecta sau șterge aceste date revine
următoarei unități care introduce date referitoare la persoana menționată.
Unitatea care intenționează să șteargă date, informează unitatea care este
responsabilă cu protecția acestora.
Permisiunea de a accesa informații în vederea valorificării, completării
sau modificării unor date este acordată de unitatea care a introdus prima aceste
informații și este singura în drept să producă modificări. Trebuie să existe
posibilitatea identificării acestei unități. Transmiterea informațiilor între
unitățile naționale, autoritățile competente și ofițerii de legătură se face în
conformitate cu legislația lor națională.
În scopul realizării sarcinilor sale, Europol mai poate crea fișiere de
stocare a unor informații ce vor fi utilizate în scop de analiză și evaluare.
Acestea fac referire la persoane care pot depune mărturie în anchete aflate în
curs de desfășurare legate de infracțiuni ce intră în competența Europol sau sunt
infracțiuni corelate, la persoane care au fost victime ale acestor infracțiuni sau
care, din motive temeinice, se consideră a fi potențiale victime sau persoane
care pot oferi informații despre infracțiunile cercetate, despre contacte,
asociații, grupuri criminale etc.
Asemenea fișiere vor fi deschise în scopul desfășurării unor analize sau
prelucrării și utilizării datelor pentru sprijinirea unor anchete penale. Fiecare
proiect de analiză va beneficia de un grup de analiză format din analiști oficiali
din cadrul Europol, desemnați de conducere, numai aceștia fiind autorizați să
introducă sau să recupereze date de pe fișierul în cauză, ofițerii de legătură și
experții statelor membre care furnizează informații sau sunt interesați de
efectuarea analizei.
Informațiile culese pentru efectuarea analizelor sunt obținute la cerere
sau din proprie inițiativă de la unitățile naționale, cu respectarea prevederilor
legislațiilor naționale. De asemenea, Europol poate solicita, dacă se consideră
necesar acest lucru pentru realizarea sarcinilor care-i revin, informații și de la
organismele comunitare, state și autorități terțe, organizații internaționale de
profil, organisme comune între două sau mai multe state, OIPC – Interpol. Nu
este necesară o cerere formală, informațiile din partea acestora fiind oferite în
interesul ambelor părți și la inițiativa lor.
Rezultatele analizelor sunt cuprinse în rapoartele întocmite la nivelul
Europol. Cele cu caracter general, care interesează toate statele membre, vor fi
prezentate acestor state. Pentru cele care vizează cazuri speciale, cu implicații
operative deosebite, la întocmirea analizei vor fi implicate statele membre ce
constituie surse de informare și statele pentru care analiza ar putea avea
implicații, conform sistemului INDEX. Acest sistem este creat pentru toate
informațiile existente și stocate la nivelul Europol. Acest sistem poate fi
consultat de director, directorii adjuncți, împuterniciții Europol și ofițerii de
legătură, care pot verifica existența unor informații și datele de identificare a
unității care le-a introdus, pentru a putea solicita permisiunea acesteia de a
259
deschide fișierele cu informațiile căutate. Accesul ofițerilor de legătură este
stabilit în așa fel încât să fie posibilă verificarea informației, fără a putea stabili
conexiuni sau concluzii cu privire la conținutul efectiv al fișierelor.
Pentru deschiderea unui fișier din sistemul informațional, Europol emite
un ordin de deschidere, aprobat de Consiliul de administrație, care cuprinde
numele fișierului, scopul acestuia, grupul de persoane în legătură cu care există
date în fișier, natura datelor (în conformitate cu Convenția Consiliului Europei
din 1981 privind protecția datelor personale și prelucrarea automată a acestora),
grupuri de date personale folosite la deschiderea fișierului, furnizarea sau
introducerea datelor care urmează a fi stocate, condițiile în care informațiile
conținute în fișier pot fi comunicate, cui și în conformitate cu procedură,
termenele de examinare și durata stocării, precum și metoda stabilirii jurnalului
de audit.
În cazuri urgente și în baza unei decizii motivate temeinic, directorul
poate dispune din proprie inițiativă sau la cererea statelor membre deschiderea
unui fișier fără aprobarea expresă a Consiliului de administrație, având însă
obligația de informare a Consiliului și întocmirea procedurii amintite fără
întârziere.
Responsabilitatea pentru datele introduse și stocate în sistemul
informativ Europol revine statelor membre pentru informațiile furnizate de
unitățile lor naționale și Europol pentru informațiile furnizate de state terțe sau
organizații terțe. În momentul introducerii, acțiunea se va desfășura astfel încât
să se poată stabili cu exactitate care unitate națională a furnizat informațiile de
la care parte terță a introdus Europol informațiile, sau dacă aceste date sunt
rezultate ale analizelor efectuate de Europol.
Datele personale preluate din sistemul informațional Europol pot fi
transmise sau utilizate doar de autoritățile competente ale statelor membre în
scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor care intră în competența Europol și
pentru combaterea celorlalte forme de gravă infracționalitate. Aceste date se
utilizează în conformitate cu legislația națională a statelor membre ale căror
autorități folosesc respectivele date.
Folosirea în alte scopuri este posibilă doar după consultarea în prealabil
a statului membru furnizor de date, dacă legislația națională permite.
Comunicarea datelor către state și organizații terțe este posibilă cu îndeplinirea
anumitor condiții care se referă la necesitatea efectuării comunicării pentru un
caz determinat, în vederea prevenirii și combaterii infracționalității, în sensul
obiectivelor generale ale Europol, și o condiție referitoare la existența
posibilităților de asigurare a protecției datelor transmise în statul terț.
Transmiterea de date se aprobă de către Consiliul de Administrație în
urma consultării organului comun de supervizare. Pentru a determina care este
nivelul corespunzător de protecție a datelor se ia în considerare natura acestor
date, scopul pentru care au fost culese și păstrare, durata prelucrării lor precum
și alte prevederi legale generale care și-ar găsi aplicarea în anumite cazuri.
260
 Dacă informațiile solicitate de statul terț provin de la un stat membru,
Europol nu poate transmite aceste date fără aprobarea generală sau particulară de
a transmite datele, de la statul furnizor de informații. Dacă datele aparțin Europol,
ele vor fi transmise doar dacă nu se aduc impedimente modului de realizare a
sarcinilor specifice în statul membru, dacă nu se periclitează securitatea internă și
ordine publică a statului respectiv și dacă nu se aduc prejudicii bunăstării sale
generale. Autorizarea transmiterii se dă de Europol care răspunde de legalitatea
acesteia, în cazul în care statul beneficiar terț se angajează că datele respective
vor fi folosite numai în scopul în care au fost solicitate. Dacă informațiile au
caracter confidențial, transmiterea lor se face numai atunci când există un acord
de confidențialitate încheiat între Europol și destinatar.
Dreptul persoanelor de a cunoaște informațiile deținute de Europol cu
privire la ele este îngrădit în trei situații: când îndeplinirea sarcinilor Europol
determină un refuz; în vederea protejării securității în statele membre și pentru
prevenirea criminalității, precum și în cazul protejării drepturilor și libertăților
unei terțe părți. Pentru aflarea informațiilor, persoana în cauză depune o solicitare
unității naționale care comunică Europol solicitarea, urmând ca aceasta, în termen
de trei luni, să comunice fără intermediari persoanei în cauză un răspuns la
solicitarea acesteia. În cazul în care persoana nu este satisfăcută de răspunsul
primit, ea are posibilitatea de a se adresa organului comun de supervizare. Dacă
informațiile deținute de Europol sunt incorecte sau modul lor de introducere
contravine procedurilor legale, aceste date vor fi corectate sau șterse.
Statele membre sau terțe care au primit informații din aceste fișiere vor
fi notificate pentru a proceda la rândul lor la modificarea sau ștergerea acestor
informații.
Durata de stocare a datelor este variabilă. Informațiile sunt păstrate atât
timp cât este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor. Necesitatea de a păstra
aceste informații este verificată la fiecare trei ani. Unitatea care introduce datele
în fișiere are și obligația de verificare periodică a oportunității păstrării acestora.
Europol are obligația de a anunța statele membre cu trei luni înainte de
expirarea termenelor limită de verificare a datelor. Unitățile respective pot
decide păstrarea în continuare a datelor, dacă acest lucru este necesar realizării
sarcinilor Europol. Vor fi șterse aceste date după trecerea termenului de un an
de zile pentru informații referitoare la date personale, cu posibilitatea reînnoirii,
pe încă un an, dar nu mai mult de trei ani consecutivi.
Organele de supervizare
Organul național de supervizare este un organ alcătuit la nivel național
în fiecare stat membru care are ca sarcină principală monitorizarea
independentă a activității legate de culegerea, stocarea și transmiterea de date
personale de către Europol, în vederea respectării prevederilor legislațiilor
naționale ale statelor membre.
Pentru desfășurarea activității sale, organul național de supervizare are
dreptul de acces la datele oferite și primite de unitățile naționale Europol și de
261
ofițerii de legătură precum și la spațiile alocate acestora pentru desfășurarea
activității lor. Orice persoană are dreptul să solicite organului național de
supervizare verificarea modului în care se respectă legalitatea introducerii și
comunicării datelor referitoare la ea, în orice formă, către Europol și consultării
acestor date de statele membre. Acest drept se exercită conform legislației
naționale a statului membru al cărui organ de supervizare a primit solicitarea.
Organul comun de supervizare, independent de cel național, de orice altă
organizație sau autoritate statală, are sarcina supravegherii activității Europol în
vederea garantării drepturilor persoanelor pentru a nu fi încălcate prin stocarea,
prelucrarea și utilizarea datelor personale deținute de Europol. În plus, este
verificată și legalitatea transmiterii datelor personale de la și către Europol.
Fiecare organ național de supervizare numește cel mult doi reprezentanți ce
întrunesc condițiile necesare îndeplinirii acestei activități pe o perioadă de cinci
ani. Autoritatea astfel alcătuită va numi un președinte din rândul reprezentanților
pentru coordonarea activităților sale.
În îndeplinirea sarcinilor, organul comun de supervizare nu primește
ordine de la nici o altă organizație. Europol este obligat să sprijine activitatea
acestui organism independent prin furnizarea de informații, accesul la toate
documentele și dosarele solicitate, la date stocate în sistem, prin accesul în toate
încăperile și spațiile unde își desfășoară activitatea Europol. În urma acestor
verificări efectuate la solicitarea unor persoane care consideră că le-au fost
încălcate drepturile, organul de supervizare, dacă se constată nereguli în
activitatea de stocare, prelucrare și valorificare a datelor și informațiilor
deținute de Europol, sesizează directorul Europol care este obligat să dispună
măsuri pentru soluționarea aspectelor semnalate. În același timp directorul va
informa în mod regulat Consiliul de Administrație al Europol asupra acestei
proceduri, având obligația ca într-un interval de timp determinat să rezolve
situațiile sesizate.
În caz contrar, organul comun de supervizare poate decide informarea
Consiliului de Administrație, care poate stabili sancțiuni pentru nerespectarea
prevederilor Convenției Europol, conform normelor legale stabilite de comun
acord, putând duce chiar până la demiterea directorului Europol.
Organul comun de supervizare întocmește regulat rapoarte de activitate
care sunt prezentate Consiliului de miniștri ai Uniunii Europene, după ce, în
prealabil, și Consiliul de Administrație al Europol și-a exprimat un punct de
vedere, anexat la raport. Activitatea organului comun de supervizare poate fi
desfășurată pe comisii în care participă câte un reprezentant al statelor membre,
fiecare beneficiind de un vot pentru rezolvarea apelurilor ridicate de persoanele
care consideră că Europol a soluționat nefavorabil cererea lor de a cunoaște
modul de utilizare a datelor lor personale deținute de Europol. Decizia luată în
cadrul comisiei rămâne definitivă386.
386
Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Iliescu – Cooperarea internațională judiciară și
polițienească, op.cit., pag.117 și urm.
262
 Colegiul European de Poliție- CEPOL
La data de 22 decembrie 2000 Consiliul European a adoptat o decizie
prin care s-a înființat Colegiul European de Poliție, cunoscut ca CEPOL,
abrevierea sa din limba franceză.
Articolul 6, paragraful 1 din decizia Consiliului din data de 22.12.2000
prevede că „scopul CEPOL va fi de a ajuta la pregătirea ofițerilor de poliție din
statele membre și să sprijine și să dezvolte o abordare comună a problemelor cu
care se confruntă statele membre în lupta împotriva criminalității, pentru
prevenirea criminalității și menținerea legii și ordinii și securității publice, în
particular dimensiunea transfrontalieră a acestor probleme.”.
Colegiul European de Poliție (CEPOL) este o Academie pentru pregătirea
ofițerilor de poliție superiori și de rang mediu din Uniunea Europeană. Misiunea
sa este de a ajuta forțele de poliție naționale în lupta lor împotriva criminalității,
în special împotriva criminalității transfrontaliere. Această instituție desfășoară
cursuri de pregătire în domeniul politicilor europene începând cu anul 2001387.
Obiectivul principal al CEPOL este de a ajuta ofițerii de poliție din
diferite țări ale Uniunii Europene să învețe cât mai mult despre sistemul
polițienesc din țara fiecăruia, și despre cooperarea polițienească transfrontalieră
în Europa.
Colegiul de Poliție poate coopera cu instituțiile naționale de pregătire
din țările din afara Uniunii Europene. În particular, își oferă serviciile și
ofițerilor de poliție din țările candidate și din Islanda și Norvegia. CEPOL are
sediul permanent la Bramshill, Regatul Unit al Marii Britanii.
Pregătirea comună pe anumite subiecte cheie pentru ofițerii superiori din
statele membre ale UE aduce o valoare sporită pregătirii naționale, contribuind
la eficientizarea eforturilor forțelor de poliție în lupta împotriva criminalității, în
special împotriva criminalității transfrontaliere, în cadrul Uniunii Europene.
Începând cu anul 2001, Colegiul European de Poliție (CEPOL), care unește
instituțiile naționale de pregătire polițienească ale statelor membre, a oferit
cursuri ofițerilor superiori din cadrul statelor membre cu scopul de a crește
cunoștințele acestora în domeniul sistemelor naționale de poliție, referitor la
instrumentele și mecanismele de cooperare ale UE, cât și referitor la o largă
categorie de subiecte specifice, cum ar fi combaterea terorismului, migrația
ilegală și controlul frontierelor sau traficul cu ființe umane.
Principalele obiective și sarcini ale CEPOL sunt:
 creșterea cunoștințelor referitoare la sistemele polițienești naționale și
structurile organizatorice ale acestora din statele membre la Europol și la
cooperarea polițienească transfrontalieră în interiorul Uniunii Europene;
 întărirea cunoștințelor referitoare la instrumentele internaționale, în

Eugen Corciu, Aurel Băloi- Instituții de cooperare polițienească, Editura Ministerului

387

Administrației și Internelor, București, 2006, pag. 51.

263
particular acelea care deja există la nivelul Uniunii Europene în domeniul
cooperării în domeniul combaterii criminalității;
 asigurarea unei pregătiri potrivite ținând cont de respectarea drepturilor
democratice, respectiv dreptul la apărare;
 încurajarea cooperării cu alte instituții de pregătire;
Pentru a putea atinge aceste obiective, CEPOL întreprinde următoarele
activități:
 asigurarea de stagii de pregătire pentru ofițerii superiori, bazate pe
standardele comune;
 contribuția la pregătirea unor programe unitare și sprijin pentru
stabilirea unor programe potrivite de pregătire la nivel avansat;
 acordarea de pregătire specializată;
 dezvoltarea și asigurarea pregătirii instructorilor;
 diseminarea celor mai bune practici a rezultatelor cercetărilor;
 dezvoltă și asigură pregătirea forțelor de poliție din Uniunea Europeană
pentru a participa în misiuni non-militare și pentru autoritățile de poliție din Statele
candidate;
 facilitează schimbările și schimburile de ofițeri în contextul instruirii388.

Organizația Internațională de Poliție Criminală -INTERPOL

Interpol a devenit cea mai importantă organizație de luptă pentru
prevenirea și combaterea criminalității internaționale389.
Odată cu beneficiile revoluției industriale a secolului al XIX-lea, au
apărut la începutul secolului al XX-lea și mari probleme legate de
internaționalizarea activităților infracționale. Schimbul intens de bunuri,
ușurința din ce în ce mai mare de a călători în afara granițelor, apariția unor
mijloace rapide de comunicație și transport au dus la o dezvoltare fără
precedent a relațiilor interumane390.
Posibilitățile îmbunătățite de comunicare și transport nu au fost utilizate
numai în scopuri pașnice, ci au constituit și o șansă în plus pentru desfășurarea
unor activități infracționale internaționale, cu posibilitatea de a dispărea rapid
de la locul faptei, căutând refugiu în alte state.
Internaționalitatea actelor infracționale este dată și de circumstanțele în
care se produce respectiva faptă: actele pregătitoare sunt comise într-o țară,
fapta se consumă în alta; infractorul străin comite fapte infracționale în altă țară;
infracțiuni de același gen comise succesiv în țări diferite; autorul unei
infracțiuni se refugiază în altă țară, produsul infracțional este valorificat în altă
țară; o întreagă serie de posibilități care reclamă întotdeauna o cooperare
388
Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Iliescu – Cooperarea internațională judiciară și
polițienească, op.cit., pag.128 și urm.
389
Ion Suceavă- Interpol la început de mileniu, Ed. Meronia, București 2007, pag. 616.
390
Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Iliescu – Cooperarea internațională judiciară și
polițienească, op.cit., pag. 110
264
polițienească internațională.
În acest context a apărut evidentă necesitatea cooperării polițienești
internaționale și, prin organizarea acesteia, obligativitatea constituirii unei structuri
eficiente în plan internațional de combatere a criminalității internaționale.
Ideea unei cooperări polițienești internaționale a preocupat mulți
specialiști în domeniu, atât polițiști, cât și magistrați, preocupări susținute și
prezentate cu ocazia unor forumuri mondiale ale autorităților judiciare. Ei au
susținut dorința lor profesională de a dispune de mijloace internaționale
eficiente pentru urmărirea și arestarea infractorilor internaționali în vederea
aducerii lor în fața justiției391.
Organizația Internațională de Poliție Criminală a fost creată pentru a
contribui eficient la prevenirea și combaterea infracțiunilor internaționale.
Cea dintâi formă de cooperare internațională în lupta împotriva criminalității
a constituit-o organizarea unor reuniuni ale specialiștilor în materie de poliție, cu
caracter privat, ce cuprindea relațiile personale între șefi de poliție, angajamente de
colaborare cu titlu individual, ca de exemplu Congresul de poliție de la Buenos Aires
din 1905, conferințele internaționale de la Madrid (1909), Sao Paolo (1912) sau
crearea în anul 1901 a Asociației Internaționale a Șefilor de Poliție (IACP).
La 7 septembrie 1923, polițiștii se eliberează, în sfârșit, de sub tutela
statelor și mai ales de diplomația din sarcina lor, adoptând statutul Comisiei
Internaționale a Poliției Criminale (CIPC)- prima versiune a Interpolului.
Așadar, în cadrul acestui congres s-a născut ceea ce numim astăzi
INTERPOL, Comisia Internațională a Poliției Criminale, cu această ocazie
Viena devenind orașul sediu al Comisiei.
Din anul 1956 se schimbă numele Comisiei în Organizația Internațională
de Poliție Criminală INTERPOL și se adoptă noul statut, iar în anul 1958 este
adoptat noul regulament general. Deja, la acea dată, Interpolul număra 50 de
membri.
Prin statutul organizației s-au stabilit clar obiectivele principale de
activitate. În art. 2 al acestui statut este prevăzută asigurarea și dezvoltarea celei
mai largi asistențe și cooperări reciproce a autorităților de poliție criminală, în
cadrul legilor existente în fiecare țară și în spiritul Declarației Universale a
Drepturilor Omului. Un al doilea obiect principal îl constituie stabilirea și
dezvoltarea instituțiilor capabile de a contribui cu eficacitate la prevenirea și
represiunea infracțiunilor de drept comun.
Art. 3 al statutului prevede însă și limitele la care se reduc activitățile
OIPC – Interpol, și anume „este interzis organizației să desfășoare orice
activitate sau intervenție în procesele sau cazurile care prezintă un caracter
politic, militar, religios sau rasial”, prin acestea făcându-se distincție și
delimitare clară de zonele tulburi care în trecutul organizației au dus, în preajma
celui de-al doilea război mondial, practic la încetarea activităților de cooperare

391
Vasile Troneci, Ioan Hurdubaie – România în Interpol, Ed. M.I., București, 1994, pag.6.
265
internațională. Potrivit interpretării date de art. 3 sunt considerate ca infracțiuni
politice, faptele penale care în funcție de circumstanțe, au acest caracter, chiar
dacă legislația țării respective le prevede ca fiind de drept comun. Acest
principiu predominant a fost stabilit printr-o rezoluție interpretativă adoptată de
Adunarea Generală a OIPC-Interpol.
Statutul392 stabilește și modul în care se dobândește calitatea de membru.
Fiecare țară care dorește aderarea la această organizație desemnează un organism
oficial de poliție din țara respectivă, ale cărui atribuții intră în sfera de activitate a
organizației.
Cererea va fi depusă la Secretariatul General, care cu prilejul reuniunii,
o va prezenta Adunării Generale. Pentru a fi acceptată, cererea de adeziune
trebuie înaintată de autoritatea guvernamentală competentă (pentru România în
1972, Ministerul de Externe – ca reprezentant al Guvernului României), iar în
urma analizei cererii în Adunarea Generală, adeziunea devine definitivă doar în
momentul notării favorabile de către două treimi din delegații Adunării.
INTERPOL este un intermediar în colaborarea practică a poliției
criminale din diferite țări și activează ca un centru mondial unic de elaborare a
unei strategii și tactici polițienești comune de combatere a criminalității
internaționale.
INTERPOL-ul reunește în prezent 186 de state membre (ultimele state
care au aderat la Organizație fiind San Marino și Muntenegru în septembrie
2006) și o echipă de polițiști din toată lumea lucrează în sediul lui.
Activitatea în cadrul OIPC – Interpol se desfășoară având la bază
respectarea unor principii unanim recunoscute de toți membrii organizației.
Acestea sunt următoarele:
• respectarea suveranității naționale a fiecărui stat în parte, cooperarea
fiind fondată pe acțiunea forțelor de poliție din fiecare stat membru, în
conformitate cu legislația proprie națională;
• prevenirea și represiunea doar a infracțiunilor de drept comun, nu și
a celor care pot avea datorită circumstanțelor, caracter politic, militar, religios
sau rasial, potrivit art. 2 și 3 ale statutului. Așadar, organizația limitează aria de
activitate în domeniul infracțiunilor de drept comun, practic singurul domeniu
în care se reușește întrunirea acordului tuturor statelor membre, interesate în
păstrarea ordinii de drept periclitată de săvârșirea acestor infracțiuni;
• universalitatea cooperării se referă la posibilitatea oricărui stat de a
avea relații de cooperare polițienească fără alte limite decât cele menționate
anterior, indiferent de zona geografică sau lingvistică în care se află;
• tratamentul egal de care se bucură fiecare stat membru în interiorul
organizației. Serviciile sunt identice, drepturile de care se bucură sunt aceleași,
indiferent de contribuția financiară sau de dimensiunea fizică a teritoriilor.
Funcționarea permanentă a organizației este asigurată de două tipuri de
392
Art. 4 din Statutul Organizației Internaționale de Poliție Criminală- INTERPOL, adoptat în
cadrul celei de-a 25-a sesiuni de Adunarea Generală a Organizației la Viena, în anul 1956.
266
structuri: două organisme deliberative (Adunarea Generală și Comitetul
Executiv) și serviciile permanente (Secretariatul General). Tot componente ale
Interpol sunt considerate și Birourile Centrale Naționale, care însă au statut de
organism național însărcinat cu menținerea legăturii între autoritatea
polițienească, în cadrul căreia a luat ființă și Secretariatul General al Interpol
sau alte Birouri Centrale Naționale393.
Adunarea Generală este o structură compusă din delegații statelor
membre, desemnați de guvernele respective. Aceasta se întrunește anual, iar în
cadrul reuniunilor se stabilesc liniile directoare ale activității Interpol, metode
de lucru, finanțarea și mijloacele de cooperare, programe de muncă, de
prevenire și combatere a infracționalității internaționale. Ca organ suprem are
atribuții de decizie, supraveghere și control, precum și elective, desemnând
personalitățile conducătoare ale celorlalte structuri.
Deciziile și recomandările se iau prin vot, aplicându-se principiul că
fiecare stat membru are dreptul la un singur vot.
Comitetul Executiv este un organism format din treisprezece personalități
alese de Adunarea Generală dintre reprezentanții statelor membre. El este
structurat astfel încât fiecare continent să fie echitabil reprezentat. Președintele
organizației este ales pe o perioadă de 4 ani, prezidând atât Adunarea Generală
cât și Comitetul Executiv. El este cel care supraveghează aplicarea deciziilor
organelor deliberative și păstrează un contact permanent cu Secretariatul
General. Tot din Comitetul Executiv mai fac parte trei vicepreședinți și două
delegații, aleși pe o perioadă de trei ani. De regulă Comitetul Executiv se
reunește de trei ori pe an. El are sarcina de a veghea la punerea în aplicare a
deciziilor Adunării Generale, pregătește ordinea de zi a Adunării Generale,
aprobă programul de muncă și proiectul de buget înainte ca acestea să fie
supuse aprobării Adunării Generale. În același timp are și sarcini de control
asupra gestiunii financiare a Secretariatului General.
Secretariatul General este organul administrativ și tehnic al OIPC –
INTERPOL. Prin acest organism se asigură funcționarea permanentă a legăturilor
pe care le are organizația, precum și administrarea acestui aparat. Secretariatul
General pune în aplicare deciziile Comitetului Executiv și al Adunării Generale,
duce și coordonează lupta împotriva infracțiunilor internaționale, culege,
selectează, păstrează și valorifică informații privitoare la infractori, infracțiuni,
moduri de operare etc. În același timp constituie principala legătură între
autoritățile naționale (Birourile Centrale Naționale) și cele internaționale.
La conducerea Secretariatului General se află secretarul general, numit
pe o perioadă de 5 ani de Adunarea Generală. El este cel care îndrumă și
coordonează serviciile permanente, răspunde în fața Comitetului Executiv și a
Adunării Generale cu privire la executarea sarcinilor și modul de efectuare a
cheltuielilor financiare.
Ion Suceavă, Florian Coman- Criminalitatea și organizațiile internaționale, Ed. Romcartexim,
393

București,1997,pag.104.
267
 În subordinea Secretarului General se află două tipuri de personal:
personalul tehnic și personalul administrativ.
Pentru desfășurarea eficientă a activității, Secretariatul General a fost
structurat pe patru diviziuni: Administrația generală, Cauze criminale – penale,
Studii și cercetări și Baza tehnică.
În atribuțiile primei diviziuni – Administrația generală – intră asigurarea
gestiunii financiare a organizației, administrarea și gestionarea personalului, a
dotării logistice și al serviciilor tehnice (telecomunicații, traduceri, imprimerie
etc.). De asemenea Administrația generală este cea care asigură pregătirea în
condiții optime a Adunării Generale, sau a oricăror alte reuniuni organizate sub
egida OIPC – Interpol.
Această primă diviziune este structurată pe patru subdiviziuni: întocmirea
documentelor, financiar, securitate (paza obiectivelor) și servicii generale,
probleme de personal și sociale.
Cea de-a doua diviziune, Cauze criminale – penale sau diviziunea
Poliție este structura însărcinată cu centralizarea informațiilor polițienești și cu
studiul cauzelor penale internaționale. Ea asigură prelucrarea informațiilor de
poliție, difuzarea lor la un nivel internațional și efectuarea unor sinteze asupra
unor cauze internaționale. De asemenea, are rol organizatoric în domeniul
colocviilor internaționale sau reuniunilor pe probleme specifice.
La rândul ei și această diviziune este structurată pe trei subdiviziuni, în
funcție de tipul de infracțiuni care constituie obiectul de activitate.
Diviziunea a treia, Studii și cercetări, cuprinde Serviciul Juridic al
organizației. Printre atribuțiile și sarcinile acestei diviziuni enumerăm:
• cercetarea, analiza și difuzarea documentației generale (criminologie,
prevenirea infracțiunilor, drept penal, drept de procedură penală, tehnici
utilizate în activitatea polițienească etc.);
• pregătirea unor colocvii sau reuniuni internaționale;
• elaborarea unor studii și lucrări de documentare;
• avizarea juridică în probleme activității organizației, interpretarea
juridică a anumitor chestiuni legate de cooperarea polițienească internațională
(de exemplu momentul aplicării art. 3 din Statut);
• pregătirea unor controale internaționale și elaborarea unor statute sau
regulamente;
• reprezentarea OIPC – Interpol la conferințe și reuniuni internaționale
în care se abordează probleme juridice sau criminologice, precum și aspecte
teoretice ale muncii de poliție.
De asemenea tot în cadrul Diviziunii a treia se asigură Evidența
Operativă prin secretariatul Comisiei de Control Intern al fișelor și se publică
Revista internațională de poliție criminală.
Diviziunea a treia este structurată pe trei subdiviziuni, studii juridice și
tehnice, documentația generală și Revista internațională de poliție criminală.
Cea de-a patra diviziune, Baza tehnică, a fost creată ulterior pentru a putea
268
răspunde necesităților de informatizare a activității Secretariatului general. Această
diviziune are în structura ei trei subdiviziuni: telecomunicații, informații în cauze
penale și informatică. Subdiviziunea de informații este împărțită în trei
compartimente și anume: amprente digitale și fotografii, date și informații
referitoare la activitatea infracțională internațională și compartimentul de cercetare.
Această diviziune are rolul unui furnizor de date și informații pentru
activitatea polițienească desfășurată de diviziunea a doua, și pentru Birourile Centrale
Naționale. Asigură în același timp și asistența tehnică în domeniul comunicării și a
protejării telecomunicațiilor. De asemenea, contribuie la informatizarea în materia
stocării și valorificării de date și informații în domeniul polițienesc.
Pentru a putea evita abuzurile în folosirea datelor și informațiilor culese,
păstrate și valorificate prin intermediul Secretariatului General, Adunarea
Generală, reunită în 1982, a decis crearea unui organism de control și supraveghere
a activităților de cooperare.
Comisia de Control Intern al Fișierelor este compusă din cinci membri
de naționalități diferite, aleși din cadrul Adunării Generale.
Principala sarcină a Comisiei este de a verifica dacă datele cu caracter
personal culese în cadrul organizației sunt folosite doar în scopurile declarate
prin statutul organizației. De asemenea, ele trebuie culese și tratate în anumite
condiții, înregistrate doar în scopuri bine determinate, să fie verificată
exactitatea acestor date, oportunitatea deținerii lor, precum și durata temporară
pentru care aceste date sunt stocate.
Birourile Centrale Naționale constituie punctul de interferență în
activitatea de cooperare polițienească internațională între OIPC – INTERPOL și
structurile polițienești naționale.
Există trei mari impedimente în desfășurarea eficientă a cooperării
internaționale: diferențele de structură polițienească, diferențele lingvistice și culturale
și diversitatea sistemelor juridice ale țărilor membre. Pentru a putea trece peste aceste
inconveniente s-a ajuns la concluzia că este necesară crearea la nivel național, sub
autoritatea guvernelor naționale, a unei structuri profesioniste la un înalt nivel, capabile
pe de o parte să susțină dialogul necesar cu OIPC – INTERPOL și celelalte structuri
similare, iar pe de altă parte să aibă posibilitatea de a oferi informații relevante, de a
îndruma structuri polițienești subordonate, de a putea angaja și alte servicii naționale
pentru realizarea unor acțiuni polițienești de anvergură.
Printre atribuțiile Biroului Central Național enumerăm: centralizarea
informațiilor referitoare la infracțiuni internaționale și asigurarea documentației
interne cu privire la relevanța acestor infracțiuni la nivel național, pe care le
transmite Secretariatul General al OIPC sau altor Birouri Centrale Naționale.
Tot prin intermediul Biroului Central Național sunt declanșate acțiuni
polițienești, la solicitarea altor state, se primesc cereri de informații, de
verificări, de rețineri și arestări ale unor persoane împotriva cărora în alte state a
fost începută urmărirea penală pentru comiterea unor infracțiuni; adresează
răspunsuri la solicitările altor structuri similare, transmite solicitări de verificări,
269
informări ale autorităților naționale către structuri similare.
Printre alte atribuții, șeful unui Birou Național Interpol are și funcții
reprezentative, reprezentând statul său la Adunarea Generală a INTERPOL,
veghind în același timp la aplicarea în țară a rezoluțiilor votate de Adunarea
Generală a OIPC – INTERPOL.
Există o cooperare strânsă între Birourile Centrale Naționale și
Secretariatul General, numai astfel se creează premisele necesare îndeplinirii
rolului de centralizator și puncte de legătură informațională a Secretariatului
General. Nu este exclusă nici varianta cooperării directe între Birourile Centrale
Naționale, în vederea creșterii operativității în acțiunile desfășurate.
Finanțarea organizației se realizează prin contribuțiile anuale vărsate de
statele membre la bugetul OIPC – INTERPOL. Bugetul este girat de secretarul
general, răspunzător în fața Comitetului Executiv și a Adunării Generale asupra
gestionării sumelor de bani.
Cooperarea prin Interpol se realizează pentru prevenirea și combaterea
tuturor faptelor infracționale care se comit și conțin elemente de extraneitate.
Pentru atingerea scopurilor prevăzute în statut, Interpolul are la dispoziție
următoarele instrumente de cooperare:
a. Rețeaua de comunicații I-24/7 asigură schimbul de mesaje polițienești
între Birourile Centrale Naționale și între acestea și Secretariatul General
Interpol. Este o rețea ce are ca suport fizic Internetul și, din această cauză,
folosește cele mai noi tehnologii de securitate (Virtual Private Network, IPSec,
etc.). Majoritatea Birourilor Centrale Naționale dispun de servere de e-mail care
se conectează la serverul central situat la Secretariatul General Interpol.
Introducerea acestor noi tehnologii, începând cu anul 2002, a făcut
posibilă dezvoltarea unor instrumente noi și eficace, cum ar fi portalul INSYST,
prin care, folosind un simplu browser de Internet, toate Birourile Centrale
Naționale pot accesa resurse de interes comun puse la dispoziție de Secretariatul
General Interpol sau chiar de Birourile Centrale Naționale.
Tot prin intermediul acestui portal, în 2004, au fost puse la dispoziție
bazele de date eASF ale Interpolului referitoare la persoane urmărite, vehiculele
urmărite, documente de călătorie/administrative furate/pierdute. Acest lucru
permite, în premieră, prin intermediul echipamentelor Biroului Central Național
respectiv, accesul la aceste baze de date a tuturor unităților naționale de poliție
cu atribuțiuni în combaterea criminalității de orice fel.
b. Sistemele informatice referitoare la:
• bazele de date EASF referitoare la persoane urmărite, vehiculele
urmărite, documente de călătorie/administrative furate/pierdute;
• numele și alias-urile indivizilor implicați în infracțiuni în context
internațional;
• infracțiuni, clasate după gen, loc de comitere și mod de operare;
• confiscările de droguri;
• confiscările de monedă falsă;
270
 • furturile de opere de artă;
• amprentele digitale ale infractorilor internaționali;
• fotografiile infractorilor cu moduri de operare deosebite, recidiviști și
ale persoanelor dispărute;
• baza de date cu cărți de credit furate/pierdute;
• statistici criminale.
Toate aceste resurse pot fi consultate de către Birourile Centrale Naționale.
c. Notițele internaționale referitoare la persoane, grupate la rândul lor
în cinci categorii:
• notițe prin care se solicită arestarea unei persoane în vederea extrădării
(cu colț roșu și cu litera de control A). Aceste notițe conțin toate indicațiile
privind identitatea persoanei urmărite, mandatul de arestare și infracțiunea care
l-a motivat;
• notițe pentru obținerea de informații asupra unei persoane (cu colț
albastru și litera de control B). Acestea sunt utilizate pentru identificarea certă a
unui infractor, obținerea de informații asupra trecutului său criminal sau a
locului unde se află;
• notițe preventive (cu colț verde și litera de control C) care semnalează
tuturor polițiilor membre existența unui infractor profesionist ce operează la
scară internațională;
• notițe privind persoane dispărute (cu colț galben și litera de control F)
în vederea găsirii unei persoane;
• notițe privind cadavrele neidentificate (cu colț negru și litera de control D).

Southeast European Cooperative Initiative - SECI394

Transformările fundamentale ale scenei politice sud-est europene au
determinat o serie de mutații majore în sistemele economice și sociale ale
statelor din această arie. Dezvoltarea acestei zone este însă amenințată de
creșterea îngrijorătoare a infracționalității la nivel național și transnațional, în
contextul unei largi deschideri a frontierelor și al tranziției de la economia
centralizată la economia de piață. Criminalitatea transfrontalieră a devenit în
ultimii ani, mai mult decât oricând, un factor de risc la adresa statului de drept,
a democrației și drepturilor omului, a reformelor economice și nu în ultimul
rând la adresa securității în regiune. Analizele efectuate au evidențiat că
slăbiciunea instituțiilor publice, dificultățile în cercetarea și punerea sub acuzare
a infractorilor, lipsa resurselor umane, lacunele legislative, alături de coordonarea
restrânsă la nivelul agențiilor de poliție, vamă, justiție constituie factori care
favorizează criminalitatea și în special formele ei organizate.
Conștientizând aceste pericole și necesitatea intensificării cooperării regionale,
România a propus în anul 1998, cu ocazia unei reuniuni la Inițiativa SECI, încheierea
unui acord multinațional pentru combaterea infracționalității transfrontaliere.
394
Centrul regional al inițiativei și cooperării sud-est europene pentru combaterea
infracționalității transfrontaliere.
271
 Propunerea a fost acceptată de toate statele și susținută de SUA,
Uniunea Europeană și organizațiile internaționale de profil OIPC-INTERPOL și
Organizația Mondială a Vămilor.
România a ratificat Acordul SECI prin Legea nr. 208/1999, iar
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 201/2000 a creat cadrul instituțional
necesar în vederea funcționării Centrului Regional al Inițiativei și Cooperării
Sud-Est Europene pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere.
Prin Acordul SECI s-a creat cadrul juridic necesar cooperării între statele
membre prin acordarea de asistență reciprocă în desfășurarea investigațiilor penale
sau vamale transfrontaliere.
Apreciindu-se contribuția și inițiativa României, prin Acordul SECI s-a
stabilit că țara noastră va găzdui la București sediul instituției de aplicare a
acestuia, respectiv Centrul Regional al Inițiativei și Cooperării Sud-Est
Europene pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere (Centrul SECI).
România a pus la dispoziția Centrului SECI, pentru sediul acestuia,
spațiile din corpul principal al Palatului Parlamentului, respectiv etajele 10 și 9
(parțial). Pentru amenajarea și dotarea acestora (proiectare, construcție, dotare
cu mobilier, echipamente de calcul, comunicații și securitate) țara noastră a
cheltuit până în prezent peste 2 milioane dolari (în lei și valută).
Centrul SECI se constituie într-o instituție internațională de referință
pentru sprijinul statelor din regiune în procesul lor de aderare, de integrare
europeană în domeniul justiției și afacerilor interne. Astfel, fără a aduce atingere
angajamentelor statelor candidate la Uniunea Europeană, Acordul SECI reprezintă
un mod de activitate în comun pentru cooperarea inter-agenții (poliție-vamă), cu
respectarea convențiilor și a acordurilor internaționale relevante.
De asemenea, prin participarea mai multor state membre UE la
activitățile Centrului SECI, se realizează un permanent schimb de experiență și
sunt preluate unele proceduri specifice acestora.
Acordul SECI are drept scop întărirea capacității de acțiune împotriva
infracționalității transfrontaliere din Europa de Sud-Est, în conformitate cu
standardele europene și cu alte reglementări internaționale relevante. Se
urmăresc în principal următoarele:
• eliminarea obstacolelor care stau în fața unei cooperări internaționale
eficiente;
• intensificarea cooperării la nivel operațional în domeniul polițienesc și
vamal, prin crearea unui cadru adecvat schimbului de date și informații, ținând
seama de regulile de confidențialitate și de protecție a datelor personale;
• facilitarea cercetării faptelor ilicite din domeniul vamal prin care se
comit mari evaziuni fiscale și se alimentează economia subterană;
• asistență tehnică între state, schimb de experiență, pregătirea în comun
a specialiștilor;
• intensificarea cooperării dintre state prin înființarea unor grupuri comune
de lucru (task force) cu caracter operativ, menite să anihileze principalele rețele de
272
infractori care acționează în zonă pe linia traficului de droguri, de persoane etc.;
• stabilirea unor legături operative directe între agențiile de aplicare a
legii din statele participante la Centrul SECI, cu concursul Organizației
Mondiale a Vămilor (OMV) și al OIPC – Interpol pentru transmiterea operativă
a datelor și a informațiilor;
• armonizarea legislativă;
• evaluarea permanentă a situației infracționalității din zonă, a riscurilor
și a posibilităților de facilitare a crimei organizate transfrontaliere, a celor mai
bune practici, metode și tehnologii folosite pentru reprimarea infracționalității
transfrontaliere.
Conducerea Centrului SECI este asigurată de:
• Comitetul Comun de Cooperare, care este organul instituțional suprem.
Acesta este format din reprezentanții statelor care au semnat și ratificat Acordul
SECI. Fiecare stat are dreptul la un singur vot. Comitetul răspunde în principal de:
aplicarea corectă a Acordului SECI, examinarea tuturor problemelor ce decurg din
aplicarea acestuia; aprobă bugetul și supervizează cheltuielile ș.a.
• Conducerea executivă, cu atribuții de execuție și de conducere efectivă
a activității Centrului SECI. Este compusă dintr-un director general și 2
directori adjuncți.
• Structura administrativă, care este formată din: departamentul
operativ, departamentul juridic, departamentul administrativ, secretariat și
personal tehnico-administrativ.
Conform hotărârii Comitetului, unul dintre directorii celor 3 departamente,
prin rotație, îndeplinește și funcția de director general.
La Centrul SECI își desfășoară activitatea:
• ofițerii de legătură395, desemnați de fiecare stat semnatar al Acordului
SECI, trimiși de principalele instituții naționale chemate să combată infracționalitatea
transfrontalieră (poliție și vamă), care le asigură și salarizarea;
• observatorii permanenți, respectiv reprezentanții unor state din Europa
și SUA, care nu sunt semnatare ale Acordului SECI, dar doresc să coopereze cu
Centrul SECI în combaterea infracționalității transfrontaliere;

395
Ministrul internelor și reformei administrative și ministrul finanțelor numesc câte un ofițer de
legătură la propunerea Inspectorului General al Poliției Române și directorului general al Autorității
Naționale a Vămilor. Numirea celor doi ofițeri de legătură se face pentru o perioadă de minimum doi
ani, fiind notificată Secretariatului Centrului SECI prin Ministerul Afacerilor Externe din România.
În desfășurarea activității lor specifice la Centrul SECI ofițerii de legătură reprezintă Guvernul
României, păstrându-și atribuțiile și calitățile de polițist și expert vamal. Prin intermediul ofițerilor de
legătură, în Centrul SECI se vor desfășura și facilita următoarele activități:
• schimbul de informații de interes operativ;
• menținerea unor canale eficiente de comunicare;
• asistența tehnică prin schimb de cunoștințe profesionale, științifice și tehnice;
• asistență judiciară;
• livrări controlate de droguri;
• grupuri comune de acțiune (task-force) ș.a.
273
 • reprezentanți ai OIPC – Interpol și ai Organizației Mondiale a
Vămilor, ca organizații internaționale de profil, cu rol de sprijin și consiliere a
activității Centrului SECI.
Până în prezent, Comitetul Comun de Cooperare a aprobat principalele
documente de lucru ale Centrului SECI, dintre care cele mai importante sunt
următoarele:
• Regulamentul propriu (Regulile de Procedură ale Comitetului Comun
de Cooperare);
• Regulamentul de Organizare și Funcționare a Centrului SECI;
• Standardele generale și proceduri de prelucrare a informațiilor.
Centrul SECI este primul organism internațional cu sediul în România,
alegerea semnificând o recunoaștere a rolului pe care acest stat îl are în regiunea
de sud-est a Europei.
Asumarea rolului de lider reprezintă o provocare la adresa României în a-și
dovedi capacitatea organizatorică și de susținere a unui proiect de mare anvergură.
Această abordare are la bază faptul că Centrul SECI va asigura în viitor o corelare a
mai multor inițiative zonale menite să combată infracționalitatea transfrontalieră și în
special crima organizată transfrontalieră, susținute într-o formă sau alta de România396.

Cooperarea Schengen
La începutul anilor 80, la nivel european a demarat o discuție în legătură
cu importanța termenului libertate de mișcare. După discuții îndelungate,
Belgia, Franța, Luxemburg, Olanda și R.F. Germania au hotărât să creeze un
spațiu fără frontiere interne. Acordul între aceste state a fost semnat la data de
14.06.1985 în localitatea Schengen din Luxemburg, un Acord privind
eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune.
La data de 19.06.1990 a urmat semnarea Convenției de punere în
aplicare a Acordului Schengen (Convenția Schengen), care transpune în
practică obiectivul stabilit în anul 1985 și oferă cadrul pentru eliminarea totală,
în mod obligatoriu, a controlului persoanelor la frontierele comune ale părților
contractante, creându-se astfel un spațiu pentru libera circulație a persoanelor.
Părțile contractante includ Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg și Germania,
precum și Italia, Spania, Portugalia, Grecia și Austria, care de asemenea au
aderat la Convenția Schengen. La data de 19.12.1996, Danemarca, Finlanda și
Suedia au aderat la Convenție, în timp ce Islanda și Norvegia au semnat un
acord de cooperare cu statele Schengen. Aderarea la Convenția Schengen este
deschisă tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.
Trebuie menționat faptul că există o perioadă de timp care se scurge
între aderarea la Convenția Schengen și implementarea integrală a acesteia. Mai
mult decât atât, în anumite condiții, acest lucru implică o fază de tranziție
caracterizată prin implementarea parțială a Convenției (menținerea controalelor
396
Cristian Eduard Ștefan, Ligia Teodora Iliescu – Cooperarea internațională judiciară și
polițienească, op.cit, pag. 130 și urm.
274
la frontiere în întregime sau doar la anumite frontiere, în paralel cu aplicarea
altor măsuri din Convenție).
Potrivit dispozițiilor Convenției Schengen, cooperarea polițienească
transfrontalieră include în special următoarele activități:
• asistența reciprocă în scopul prevenirii și descoperirii infracțiunilor;
• supravegherea transfrontalieră;
• urmărirea transfrontalieră;
• comunicarea informațiilor în cazuri particulare în scopul prevenirii pe
viitor a infracțiunilor mai mult sau mai puțin grave împotriva ordinii și
siguranței publice sau a amenințărilor la adresa acestora;
• schimbul de informații în scopul efectuării eficiente a controalelor și
supravegherii la frontierele externe;
• numirea ofițerilor de legătură;
• intensificarea cooperării polițienești în regiunile de frontieră prin
încheierea de înțelegeri și acorduri bilaterale;
• crearea și întreținerea unui sistem informatic comun, Sistemul Informatic
Schengen.
Convenția Schengen stabilește principiul asistenței reciproce între autoritățile
de poliție în scopul prevenirii și descoperirii infracțiunilor. Acest principiu poate fi
implementat prin acorduri bilaterale sau înțelegeri între statele vecine397.
Atunci când există motive de suspiciune sau apar pericole concrete,
cooperarea între autoritățile de poliție se va realiza fără implicarea autorităților
judiciare, prin întreprinderea în principal a următoarelor măsuri:
• identificarea proprietarilor și șoferilor vehiculelor;
• investigații privind permisele de conducere;
• localizarea reședinței și a împrejurimilor;
• identificarea abonaților rețelelor de telecomunicații (telefon, fax și
internet), dacă aceste informații sunt accesibile publicului;
• obținerea de informații de la persoanele ce acordă sprijin poliției în
mod voluntar398;
• identificarea persoanelor;
• transmiterea de informații operative polițienești din bazele de date sau
dosarele poliției, în conformitate cu prevederile legale relevante ce se aplică
protecției datelor;
• pregătirea de planuri și coordonarea măsurilor de căutare, precum și
inițierea de căutări în cazuri urgente;
• stabilirea originii bunurilor, în particular arme și vehicule (stabilirea
canalelor de vânzare);
• examinarea probelor (cum ar fi pagubele produse vehiculelor în
accidentele cu fuga de la locul faptei, corecturi în documente, etc.).
397
Art. 39 (1-3) din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen;
398
Conform legislațiilor naționale din Austria, Germania și Olanda, în interogatoriile poliției se
aplică principiul voluntariatului.
275
 Solicitările de asistență trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• trebuie să fie autorizate de legislația națională a statului căruia îi sunt
adresate;
• trebuie să se încadreze în limitele competențelor autorităților în cauză
implicate; în cazul în care autoritatea respectivă nu este competentă să
soluționeze solicitarea, aceasta trebuie transmisă autorității competente;
• competența nu trebuie să fie limitată la autoritățile judiciare sau nu
necesită aprobarea acestora;
• implementarea solicitării nu trebuie să implice aplicarea măsurilor
coercitive;
• informațiile scrise pot fi folosite ca probe doar cu consimțământul
dinainte exprimat al autorităților judiciare ale statului căruia îi sunt adresate399.
Conform art. 40 din Convenția Schengen 400, autoritățile de poliție și,
pentru infracțiunile care le aduc atingere, autoritățile vamale ce acționează în
limita atribuțiilor lor, pot continua o operațiune de supraveghere inițiată în
propria țară și pe teritoriul altui stat Schengen, acțiune supusă unor condiții
stricte și acordului statului pe teritoriul căruia se desfășoară supravegherea. Art.
40 distinge două cazuri:
• supravegherea „obișnuită”, care se desfășoară după obținerea autorizației
de supraveghere în urma adresării unei solicitări de asistență;
• supravegherea „de urgență”, care permite ca supravegherea să fie
continuată pe teritoriul altui stat fără o autorizație prealabilă.
Conform art. 41 din Convenția Schengen, ofițerii care efectuează
urmărirea unei persoane pot continua această urmărire și pe teritoriul unui stat
Schengen cu care statul lor are o frontieră terestră comună. Această situație,
pentru care nu se cere o autorizare anterioară, este supusă unor condiții foarte
stricte și unor înțelegeri clar stabilite. O parte din aceste condiții și înțelegeri
sunt de natură generală, altele sunt specifice pentru fiecare stat și au fost
prevăzute în declarații unilaterale. Conform Convenției Schengen, fiecare stat
este liber să aleagă între două opțiuni privind infracțiunile care pot da naștere la
urmărire și este liber să restricționeze atribuțiile ofițerilor care efectuează
urmărirea (dacă au sau nu dreptul de a opri și interoga, restricții cu privire la
scopul și durata urmăririi).
Articolele 40 și 41 din Convenția Schengen nu sunt obligatorii și nici
aplicabile pentru România în prezent. Țara noastră va putea aplica prevederile
399
Utilizarea imediată a informațiilor ca probă în procedurile penale este posibilă doar dacă
statul căruia îi este adresată solicitarea nu cere, pe lângă aceasta, scrisori oficiale pentru comisie
rogatorie. Prin urmare, procedura de obținere a autorizației se stabilește de către statele
implicate. Autoritățile de poliție și cele judiciare pot transmite solicitările de autorizare și
documentele rezultate în procesul de soluționare a acestora prin orice mijloace care permit
transmiterea rapidă, în cazul în care prin efectuarea transmiterii apare o urmă scrisă a autorului
documentului (ex. fax, e-mail).
400
Cu modificările aduse de Decizia Consiliului 2003∕725∕JHA din 02.10.2003, publicată în OJL
260 din 11.10.2003, pag. 37.
276
Convenției Schengen privind supravegherea și urmărirea transfrontalieră până
la dobândirea calității de membru deplin Schengen. Se acordă o atenție specială
identificării și analizării soluțiilor existente în domeniul supravegherii și
urmăririi transfrontaliere care sunt aplicate cu succes, de exemplu, între Franța
și Germania sau Olanda și Germania.
Odată cu aderarea ca membru cu drepturi depline la Uniunea Europeană,
la 1 ianuarie 2007, România a intrat într-o nouă etapă, care presupune pregătirea și
adoptarea măsurilor necesare aderării ulterioare la spațiul Schengen. Pregătirile
pentru aderarea la spațiul Schengen au demarat deja, fiind creat cadrul general
pentru o abordare unitară la toate nivelurile (legislativ, instituțional, financiar și
pregătire) a acestei chestiuni. Unul din aspectele avute în vedere este revizuirea
permanentă a Planului de Acțiune Schengen. Astfel, Planul de Acțiune
Schengen a fost actualizat în anul 2007 și adoptat de Guvernul României la data
de 30 mai 2007.
Conform Strategiei Naționale Post-Aderare în perioada 2007-2013, în
ceea ce privește aderarea la Spațiul Schengen, România și-a propus atingerea
acestui obiectiv în anul 2010.
Prevederile relevante ale acquis-ului Schengen (Manualul comun
Schengen, Manualul de cooperare polițienească, Manualul SIRENE, Cataloagele
de recomandări și bune practici) reprezintă documente de referință avute în
vedere în procesul de armonizare legislativă în domeniul cooperării polițienești.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/13.12.2006 privind unele măsuri
pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale face parte din seria actelor
normative adoptate pentru armonizarea legislației interne cu cea europeană, nu
numai pentru perioada post aderare la Uniunea Europeană, ci și pentru momentul
accederii României la spațiul Schengen, precum și ulterior acestuia.
În acest sens ea reglementează urmărirea transfrontalieră, respectiv
modalitatea în care este angajată răspunderea agenților străini care desfășoară
aceste activități pe teritoriul României, precum și posibilitatea încheierii unor
acorduri care să stabilească limitele în care agenții străini pot desfășura
urmărirea transfrontalieră pe teritoriul României.
Totodată, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională
în materie penală, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 224/2006
cuprinde prevederi referitoare la supravegherea transfrontalieră.
Supravegherea transfrontalieră constă în ansamblul de măsuri
operative întreprinse în scopul observării activității unei persoane sau
circulației unor bunuri, pe teritoriul mai multor state, în cazul în care o
persoană este suspectată de a fi participat la săvârșirea unei infracțiuni pentru
care se poate solicita extrădarea.
Supravegherea transfrontalieră se poate efectua de agenții autorității
competente a unui stat străin pe teritoriul statului român dacă autoritățile
române competente au autorizat supravegherea transfrontalieră pe baza unei
cereri de asistență, transmisă înainte de trecerea frontierei de stat a României.
277
 Autoritatea competentă să acorde autorizația este Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație de Justiție, care dispune asupra cererii de asistență în cel
mai scurt timp posibil. Supravegherea transfrontalieră se poate efectua de
agenții autorității competente a unui stat străin pe teritoriul statului român, fără
autorizare prealabilă din partea statului român, dacă sunt îndeplinite cumulativ
mai multe condiții:
• din considerente de urgență cererea de asistență nu a putut fi transmisă;
• supravegherea se efectuează pentru anumite fapte (ex. omor, omor
calificat și omor deosebit de grav; infracțiuni privitoare la viața sexuală,
infracțiuni privind traficul de persoane și infracțiuni în legătură cu traficul de
persoane; infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de
migranți; șantaj, etc.);
• la momentul trecerii frontierei, supravegherea transfrontalieră este
notificată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și
structurii Poliției de Frontieră constituite în cadrul punctului de trecere a
frontierei;
• cerere de asistență se transmite de îndată. Aceasta trebuie să conțină
motivele ce justifică necesitatea trecerii frontierei fără autorizare prealabilă.
În această situație, supravegherea va înceta dacă autorizația nu a fost
obținută în termen de 5 ore de la trecerea frontierei de stat, precum și la cererea
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Urmărirea transfrontalieră401 constă în ansamblul de măsuri operative
întreprinse pe teritoriul mai multor state în scopul prinderii unei persoane
surprinse în flagrant în timpul comiterii unei infracțiuni sau care a participat
la comiterea acesteia ori a unei persoane care a evadat, aflându-se în stare de
arest preventiv sau în executarea unei pedepse privative de libertate.
Urmărirea transfrontalieră se poate efectua de agenții 402 autorității
competente a unui stat membru Schengen pe teritoriul statului român, dacă
autoritățile române competente au fost informate prin mijloace de comunicație
directe despre pătrunderea pe teritoriul României.
Autoritățile române competente sunt Poliția Română și Poliția de
Frontieră Română. La solicitarea autorității române competente, urmărirea
transfrontalieră încetează imediat.
Autoritățile competente ale unui stat membru Schengen, care, pe
teritoriul statului lor, urmăresc o persoană surprinsă în flagrant în timpul
401
Art. 17 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/13.12.2006 privind unele măsuri
pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale, aprobată prin Legea nr. 104/19.04.2007.
Dispozițiile Capitolului V (art.17-art.21) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
103/13.12.2006 privind urmărirea transfrontalieră vor intra în vigoare la data ratificării de către
România a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind
eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune.
402
Prin agenți se înțelege personalul desemnat din cadrul autorităților române competente și al
autorităților străine similare din statele membre Schengen, pentru efectuarea activităților de
urmărire transfrontalieră.
278
comiterii unei infracțiuni sau care a participat la comiterea acesteia ori o
persoană care a evadat, aflându-se în stare de arest preventiv sau în executarea
unei pedepse privative de libertate, pot continua urmărirea pe teritoriul statului
român, fără informarea prealabilă a autorităților române competente, dacă sunt
îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) din cauza urgenței deosebite a situației, autoritățile române competente
nu au putut fi informate în prealabil, prin mijloace de comunicație directe,
despre pătrunderea pe teritoriul statului român sau când autoritățile române
competente nu au putut ajunge la timp la locul respectiv pentru a prelua
acțiunea de urmărire;
b) urmărirea transfrontalieră se efectuează pentru una dintre următoarele
fapte: ucidere din culpa, omor, omor calificat, omor deosebit de grav;
infracțiuni privitoare la viața sexuală; distrugere prin incendiere sau explozie ori
prin orice alt asemenea mijloc; falsificarea de monede sau alte valori; furt
calificat și tâlhărie, precum și tăinuire sau favorizare a infractorului; șantaj;
lipsire de libertate în mod ilegal; infracțiuni privind traficul de persoane și
infracțiuni în legătură cu traficul de persoane; infracțiuni privind traficul de
droguri sau precursori; infracțiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor
și munițiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare și al altor materii
radioactive; nerespectarea dispozițiilor privind importul și/sau exportul de
deșeuri și reziduuri; părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției
care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul oricărui vehicul
angajat într-un accident de circulație de pe urma căruia a rezultat uciderea sau
vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau a mai multor persoane.
Agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră au obligația ca cel
târziu la momentul trecerii frontierei de stat să informeze despre aceasta
structura Poliției de Frontieră sau a Poliției Române competentă teritorial, care
poate solicita încetarea de îndată a urmăririi.
La cererea agenților care efectuează urmărirea, autoritățile române
competente iau măsurile necesare în vederea stabilirii identității persoanei
urmărite sau pentru a se dispune reținerea ori arestarea preventivă a acesteia, în
condițiile prevăzute de lege. Măsura reținerii nu poate depăși 6 ore, cu excepția
cazului în care autoritățile române competente au primit în prealabil o cerere
pentru arestarea preventivă a persoanei respective în scopul extrădării sale,
indiferent de modalitatea acesteia. Termenul de 6 ore se calculează fără a se
include intervalul dintre orele 0,00 și 9,00.
Urmărirea transfrontalieră se poate efectua numai cu respectarea
următoarelor condiții generale:
a) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră trebuie să respecte
legislația română și să se conformeze instrucțiunilor autorităților române
competente;
b) urmărirea se efectuează numai peste frontierele terestre;
c) pătrunderea agenților în domiciliul unei persoane și în alte locuri
279
inaccesibile publicului este interzisă;
d) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră trebuie să fie ușor
de identificat, prin purtarea uniformei ori a unei inscripții la loc vizibil pe haine
sau prin dispozitive accesorii plasate pe vehicul. Este interzisă folosirea de
haine civile, combinată cu utilizarea vehiculelor nemarcate, fără mijloacele de
identificare precizate. Agenții trebuie să fie permanent în măsură să justifice
calitatea lor oficială;
e) agenții care efectuează urmărirea transfrontalieră pot purta
armamentul din dotare, utilizarea acestuia fiind interzisă, cu excepția cazului de
legitimă apărare;
f) după fiecare activitate desfășurată, agenții care efectuează urmărirea
prezintă, personal, autorității române competente o informare cu privire la
misiunea lor. La cererea autorității române competente, agenții sunt obligați să
rămână la dispoziția acesteia până când împrejurările în care s-a desfășurat
acțiunea au fost suficient lămurite, chiar dacă urmărirea nu s-a finalizat cu
reținerea sau arestarea preventivă a persoanei urmărite;
g) autoritatea statului căruia îi aparțin agenții care au efectuat urmărirea,
la cererea autorității române competente, poate asista la ancheta ce urmează
operațiunii, inclusiv la procedurile judiciare.
Dacă prin acorduri bilaterale încheiate se stabilește faptul că agenții
străini care efectuează urmărirea transfrontalieră pot opri persoana urmărită,
pentru conducerea acesteia la autoritățile române competente, aceasta poate fi
percheziționată, iar în timpul transferului se pot folosi cătușele. Obiectele
descoperite asupra persoanei urmărite cu ocazia percheziției pot fi
indisponibilizate, în condițiile legii.
Agenții străini care desfășoară urmărirea pe teritoriul României sunt
asimilați persoanelor care au aceeași calitate în statul român în privința
infracțiunilor comise împotriva lor sau de către ei. În cazul în care pe timpul
desfășurării operațiunilor, agenții străini produc un prejudiciu, statul ai cărui
agenți sunt răspunde pentru acest prejudiciu.
Sistemul Informatic Schengen
Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen a prevăzut
crearea și administrarea de către statele parte a unui sistem informatic comun,
denumit Sistemul Informatic Schengen (SIS).
Sistemul Informatic Schengen are ca obiect menținerea ordinii și
securității publice, inclusiv a securității statului și aplicarea dispozițiilor
Convenției Schengen privind circulația persoanelor pe teritoriul statelor parte
folosind informațiile transmise prin acest sistem.
Sistemul Informatic Schengen reprezintă un sistem informatic comun ce
conține date cu privire la persoane și obiecte (vehicule, arme, bancnote,
documente de identitate în alb sau completate) folosite în scopuri investigative.
El facilitează schimbul de informații importante, prin intermediul calculatorului, cu
privire la persoane și obiecte.
280
 Sistemul Informatic Schengen este compus din:
• sistemul informatic central (C.SIS), localizat în Strasbourg și
• sistemele informatice naționale (N.SIS) ale părților contractante,
conectate la C.SIS și care permit autorităților naționale competente să efectueze
căutări în C.SIS.
Sistemul poate fi consultat de către autoritățile autorizate în următoarele
situații:
• atunci când efectuează controale la frontierele externe;
• pe parcursul controalelor efectuate de către autoritățile de poliție și
cele vamale în interiorul teritoriului, în conformitate cu legislația națională;
• cu ocazia verificărilor cererilor de viză și emiterii permiselor de ședere.
Sistemul Informatic Schengen permite autorităților desemnate de statele
parte ca, prin intermediul unei proceduri de căutare automată să aibă acces la
semnalările cu privire la persoane și obiecte pentru controale și verificări la
frontieră, precum și pentru alte controale ale poliției și autorităților vamale,
exercitate în interiorul țării, conform dreptului intern. De asemenea, Sistemul
Informatic Schengen poate furniza semnalările pentru acordarea vizelor, a
permiselor de ședere și pentru supravegherea străinilor403.
Sistemul Informatic Schengen cuprinde exclusiv categoriile de date,
definite ca date de tip Schengen, care sunt furnizate de fiecare stat parte și care
sunt necesare în cazurile prevăzute de convenția Schengen.
Aceste cazuri sunt:
▪ persoanele căutate pentru a fi arestate în vederea extrădării;
▪ străinii semnalați ca indezirabili (împotriva cărora s-a dispus măsura
interzicerii intrării ori interzicerii șederii pe teritoriul național);
▪ persoane dispărute sau persoane care, în interesul propriei protecții sau
pentru prevenirea amenințărilor, trebuie plasate în mod provizoriu într-un loc
sigur;
▪ martorii, persoane citate a se prezenta în fața autorităților judiciare în
cadrul unei proceduri penale cu privire la fapte pentru care au fost urmărite sau
persoane cărora trebuie să li se comunice o hotărâre penală sau o cerere de a se
prezenta pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate;
▪ persoane și vehicule semnalate în scopul supravegherii discrete, pentru
combaterea infracțiunilor și pentru prevenirea amenințărilor la adresa securității
publice;
▪ bunuri căutate pentru a fi confiscate sau pentru a fi utilizate ca probe
într-o procedură penală.
Convenția prevede proceduri concrete de introducere a datelor pentru
fiecare din aceste cazuri. Statul parte care semnalează verifică dacă importanța
cazului justifică includerea semnalării în Sistemul Informatic Schengen.
Categoriile de date referitoare la persoanele semnalate sunt următoarele:

403
Art. 92 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen.
281
 ♦ numele și prenumele, pseudonimele care au fost eventual înregistrate
separat;
♦ semne fizice particulare, obiective și inalterabile;
♦ prima literă a celui de-al doilea prenume;
♦ data și locul nașterii;
♦ sexul;
♦ cetățenia;
♦ mențiunea dacă persoanele în cauză sunt înarmate;
♦ mențiunea dacă persoanele în cauză sunt violente;
♦ motivul semnalării;
♦ măsura care trebuie luată.
În legătură cu bunurile căutate, se introduc date pentru următoarele
categorii de obiecte furate, tăinuite sau pierdute, inclusiv cele false, ori eliberate
ca urmare a declinării unor identități false:
♦ vehicule cu motor cu capacitate cilindrică mai mare de 50 cmc,
precum și documentele sau plăcuțele de înmatriculare corespunzătoare acestora;
♦ remorcile și rulotele cu o masă netă mai mare de 750 kg, precum și
documentele sau plăcuțele de înmatriculare corespunzătoare acestora;
♦ armele de foc;
♦ înscrisuri oficiale necompletate;
♦ documentele de identificare ale persoanelor (pașapoarte, cărți de
identitate, permise de conducere, permise de rezidență etc), precum și bilete de
bancă înregistrate (bancnote sau titluri de valoare).
Accesul la datele introduse în Sistemul Informatic Schengen, precum și
dreptul de a le căuta în mod direct sunt rezervate exclusiv organelor care sunt
competente pentru efectuarea controalelor la frontieră, efectuarea celorlalte
controale de poliție și vamale realizate în interiorul țării, precum și a celor care
coordonează aceste controale. În plus, accesul la datele introduse cu privire la
străinii semnalați ca indezirabili, precum și dreptul de a le căuta în mod direct îl
au organele competente pentru eliberarea vizelor, organele centrale competente
pentru examinarea cererilor de viză și organele competente pentru eliberarea
permiselor de ședere, în conformitate cu legislația referitoare la regimul străinilor.
Accesul la date trebuie să fie reglementat în dreptul intern al fiecărui stat
parte.
Protecția datelor cu caracter personal și securitatea datelor în cadrul
Sistemului Informatic Schengen sunt aspecte deosebit de importante și sunt
precis reglementate în articolele 102-108 din cadrul Convenției de punere în
aplicare a Acordului Schengen.
Cele mai importante performanțe ale sistemului sunt:
▪ C.SIS: actualizarea zilnică a unei cereri în toate bazele de date ale
N.SIS în mai puțin de 5 minute; capacitatea de creare/modificare a unei
înregistrări în cel mult o secundă; timpul mediu de reparație mai mic de o oră;
disponibilitate permanentă.
282
 ▪ N.SIS: disponibilitate permanentă; răspunde cererilor utilizatorilor
în câteva secunde.
În momentul în care va adera la Convenția de punere în aplicare a
Acordului de la Schengen, în conformitate cu prevederile acesteia, România va
trebui să dispună de secțiunea națională a SIS (N-SIS) în stare operațională, ca
parte componentă a Sistemului Informatic Schengen.
În vederea simplificării activității ofițerilor din teren, fiecare parte
contractantă a Convenției Schengen are un Birou SIRENE pentru schimbul
unor informații suplimentare. Birourile SIRENE acționează ca un punct
intermediar pentru orice transfer de informații, în afara informațiilor transmise
între C.SIS și N.SIS, solicitate de autoritățile de poliție pentru soluționarea
oricăror chestiuni legate de SIS. Aceste informații sunt schimbate prin telefon,
fax și e-mail. Acest sistem permite Birourilor SIRENE să schimbe informații,
asigurând conformitatea și cu legislația națională în ceea ce privește motivul
alertei și acțiunea ce trebuie întreprinsă, aspecte ce nu pot fi stabilite doar din
conținutul informației succinte din SIS sau, în cazul unei căutări, să stabilească
în mod sigur identitatea persoanei în cauză.

Cooperarea prin Frontex

FRONTEX, Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării
Operaționale la Granițele Externe ale Statelor Membre, coordonează toate
activitățile forțelor naționale de frontieră la granițele externe ale Uniunii
Europene lărgite.
Agenția a fost înființată pe baza unui regulament și după multe discuții,
în octombrie 2004, iar ca sediu a fost ales orașul Varșovia, în aprilie 2005.
Agenția implementează codul de frontieră revizuit pe mișcările de populație
peste graniță și astfel facilitează libera circulație a persoanelor în spațiul
Schengen. S-a ajuns la o înțelegere asupra codului între Consiliu și Parlament la
prima citire la data de 23 iunie.
Agenția are următoarele atribuții:
 Coordonează activitatea forțelor naționale de frontieră;
 Sprijin pentru instruire;
 Asigură sprijin tehnic și de cercetare;
 Sprijin pentru operațiuni comune;
Uniunea are diferite tipuri de granițe externe: terestre, maritime,
aeroporturi (zboruri către și dinspre țări nemembre). Securitatea granițelor
externe se axează pe lupta împotriva migrației ilegale cât și împotriva altor
infracțiuni, terorismului, infracțiunilor împotriva femeilor și copiilor, traficului de
arme, corupției și fraudelor, dar nu apărare militară. Pentru pregătirea ultimei
lărgiri a frontierelor UE, Uniunea Europeană a investit foarte mult în
echipamente și în pregătirea personalului vamal din cele 10 noi State Membre, și
pentru coordonarea operațiunilor comune destinate să asigure un nivel unitar de

283
control al granițelor. Până la data de 1 mai 2004, unele din aceste țări erau
responsabile de protecția granițelor externe ale Uniunii. Acest obiectiv are
implicații financiare considerabile.
Deci discuțiile au fost inițiate pentru a stabili modalitatea de a împărți
această povară financiară în cadrul Uniunii. În noiembrie 2003, Consiliul a decis
crearea unei agenții externe a frontierelor care să aibă sarcina de a ajuta Statele
Membre să implementeze pe o baza armonizată legislația Europeană pe controlul
și supravegherea granițelor externe, și cu coordonarea cooperării operaționale
între autoritățile naționale competente.
Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la
Granițelor Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene a fost stabilită de
Regulamentul Consiliului (CE) 2007/2004/ (26.10.2004, OJ L 349/25.11.2004)
și a devenit operațională în 2005.
FRONTEX colaborează îndeaproape cu alți parteneri comunitari și ai
Uniunii Europene responsabili pentru securitatea granițelor externe, cum ar fi
EUROPOL, CEPOL, OLAF, cooperează cu autoritățile vamale și în domeniul
controalelor sanitar-veterinare.
FRONTEX întărește securitatea frontierelor prin asigurarea coordonării
acțiunilor întreprinse de Statele Membre pentru implementarea măsurilor
comunitare referitor la managementul granițelor externe404.
Rolul și importanța acestei agenții este cel mai bine reprezentat prin
discursul de inaugurare al vice-președintelui Franco FRATTINI, Comisar
European pentru Justiție, Libertate și Securitate405:
Nici un Stat Membru, oricât de bine pregătit, nu-și poate asuma o
asemenea răspundere singur, și de aceea am creat Agenția FRONTEX. Cu
această Agenție, avem în sfârșit la nivel European un mecanism operațional
eficient de cooperare pentru autoritățile vamale naționale. O privire rapidă
aruncată asupra majorității obiectivelor sensibile ridicate de Agenție ne lasă o
impresie clară asupra magnitudinii provocării pe care am acceptat-o.
Cooperarea în interiorul UE pe problema frontierelor ar trebui să fie
analizată din două unghiuri: pe de o parte, dezvoltarea aspectelor operaționale
ale cooperării și pe de altă parte, modernizarea cadrului legal. În acest sens,
sunt fericit să va anunț, că începând de săptămâna trecută, există – deja după
prima citire – o înțelegere între Consiliu și Parlamentul European pe tema
noului Cod al Frontierelor.
Astfel, împreună cu Agenția FRONTEX, Codul Frontierelor reprezintă
o metodă modernă de cooperare în domeniul managementului și controlului
frontierelor.
404
http://europa.eu.int/agencies, februarie 2006
405
Discurs/05/401, Vice-președintele Franco FRATTINI, Comisar European pentru Justiție,
Libertate și Securitate, Discursul de inaugurare al Agenției Frontex, A doua întâlnire a
Consiliului Director al Agenției Europene pentru Managementul Cooperării Operaționale la
granițele externe ale Statelor Membre, Warsaw, 30 iunie 2005.
284
 Agenția FRONTEX nu va fi numai un instrument important pentru
Uniunea Europeană în sine, dar va deveni, de asemenea, punctul focal pentru
cooperarea noastră cu lumea din afară în domeniul controlului frontierelor, fie
că vorbim de țările vecine sau de partenerii strategici din întreaga lume.
Și dacă acestea nu sunt de ajuns, Agenția poate deveni, în viitor
responsabilă pentru coordonarea activităților operaționale în domeniul
controlului vamal și alte probleme legate de securitatea bunurilor, iar ca
rezultat se va ajunge la crearea unui sistem integrat de management al
frontierelor la nivel European406.

6.4. Locul și rolul autorităților polițienești din România în cadrul

acestei cooperări.

Centrul de Cooperare Polițienească Internațională

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 306/14.04.2005

pentru aprobarea Strategiei actualizate privind reforma instituțională a
Ministerului Administrației și Internelor, prin Ordinul Ministrului Administrației și
Internelor nr. S/I/0552 din 30.05.2005 a fost constituit Centrul de Cooperare
Polițienească Internațională, care include în structura organizatorică Punctul
Național Focal (Serviciul Operațional, Unitatea Națională Europol, Serviciul
SIRENE) și Biroul Național Interpol (Serviciul Urmărire Internațională și
Extrădări, Serviciul Documentare Operativă și Serviciul Identificare Judiciară).
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională reprezintă singura
structură din România specializată în schimbul de date operative în domeniul
luptei împotriva criminalității transfrontaliere, care asigură legături operative:
• între autoritățile române competente și atașații români de afaceri
interne/ofițerii de legătură ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative
acreditați în străinătate;
• între atașații de afaceri interne/ofițerii de legătură străini acreditați la
București și autoritățile române competente.
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională a fost creat ca o
platformă unică de cooperare polițienească pentru asigurarea gestionării
informațiilor operative referitoare la cooperarea polițienească internațională,
conform principiului „o singură cale de intrare, o singură cale de ieșire”.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/13.12.2006 privind unele
măsuri pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale prevede faptul
că pentru activitățile specifice de cooperare și asistență polițienească
internațională este desemnată ca autoritate centrală transmițătoare Centrul de
Cooperare Polițienească Internațională, structură subordonată Ministerului
Internelor și Reformei Administrative, fără personalitate juridică.
406
Eugen Corciu, Aurel, Aurel Băloi, Instituții de cooperare polițienească, op.cit, pag. 48 și
urm.
285
 În activitatea sa, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională
îndeplinește următoarele atribuții principale407:
a) primirea si transmiterea cererilor de asistență, care privesc:
- organizarea și realizarea schimbului de date și informații operative de
interes polițienesc desfășurat între structurile Ministerului Internelor și
Reformei Administrative ori ale autorităților române de aplicare a legii și
structurile similare din străinătate și/sau cu organisme ori instituții internaționale;
- realizarea cooperării la nivel operațional în domeniul polițienesc pe
segmentul schimbului de date și informații, cu respectarea regulilor de
confidențialitate și de protecție a datelor cu caracter personal, precum și a
legislației în domeniu;
- informarea autorităților de aplicare a legii române și străine,
competente în domeniu, cu privire la traficul de droguri, falsificarea de monedă
și alte titluri de valoare române sau străine, furturile de obiecte de artă și
autovehicule, activitatea infractorilor străini sau români urmăriți internațional,
conținutul unor documente de identitate străine în vederea prevenirii intrării sau
ieșirii ilegale a unor persoane precum și despre orice alte fapte penale pentru
luarea măsurilor operative ce se impun în domeniul prevenirii și combaterii
criminalității cu caracter transfrontalier;
- alte forme de cooperare și asistență polițienească ce derivă din tratatele
la care România este parte sau din instrumentele juridice comunitare.
b) dezvoltarea cooperării internaționale în lupta împotriva criminalității
și coordonarea permanentă a activității atașaților de afaceri interne și ofițerilor
de legătură români acreditați în străinătate, în domeniul schimbului de date și
informații operative;
c) coordonarea schimbului de date și informații între autoritățile
competente române și străine, în scopul desfășurării unor acțiuni comune care
necesită realizarea de operațiuni pe teritoriul mai multor state;
d) sprijinirea activității ofițerilor de legătură români la Centrul SECI/
SELEC;
e) asigurarea schimbului de experiență cu structurile similare din străinătate.
În desfășurarea activităților specifice, Centrul de Cooperare Polițienească
Internațională are constituită o bază de date proprie în care implementează,
stochează și prelucrează cererile de asistență, în condițiile legii.
Pentru a veni în întâmpinarea cererilor de asistență din ce în ce mai
numeroase, atât la nivel național, cât și internațional în domeniul cooperării
polițienești, în anul 2005, după modelul majorității statelor europene, a fost
înființat Dispeceratul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională,
funcțional 24/7 zile, care asigură primirea cererilor de asistență pentru toate
canalele de cooperare (INTERPOL, EUROPOL, SECI, atașați de afaceri interne

407
Art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru
facilitarea cooperării polițienești internaționale, aprobată prin Legea nr. 104/19.04.2007.
286
și ofițerii de legătură, autoritățile naționale)408.
Principalele competențe ale dispeceratului comun constau în:
• primește și transmite cereri de asistență, în regim permanent, 24 de ore
zilnic, 7 zile pe săptămână, care privesc toate atribuțiile și competențele Centrului
de Cooperare Polițienească Internațională, pentru toate canalele de cooperare, iar în
cazul unor solicitări urgente efectuează verificări în bazele de date sau la unitățile
teritoriale și comunică răspunsul, cu aprobarea prealabilă a superiorilor;
• asigură primirea și înregistrarea tuturor informațiilor transmise de la
unitățile centrale și teritoriale;
• asigură telefonic legătura cu persoanele solicitate pentru soluționarea
problemelor de interes operativ, precum și transmiterea documentelor și
mesajelor prin respectarea prevederilor legale privind multiplicarea, difuzarea,
retragerea și distrugerea documentelor folosite pentru informare;
• primește, înregistrează și transmite cererile de asistență internațională
adresate atașaților de afaceri interne și ofițerilor de legătură ai Ministerului
Internelor și Reformei Administrative acreditați în alte state sau organizații
internaționale de către autoritățile române;
• asigură menținerea legăturii permanente cu stațiile Secretariatului
General al O.I.P.C. – INTERPOL și ale Birourilor Centrale Naționale din țările
membre ale organizației, precum și cu celelalte organisme de cooperare
polițienească operative.
Prin practica exercitată și dezvoltată, Centrul de Cooperare Polițienească
Internațională a pus bazele structurilor naționale specializate în schimbul de
informații operative în domeniul combaterii criminalității transfrontaliere
constituindu-se ca o structură modernă și flexibilă, adaptată la standarde legale
și tehnice avansate.
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională poate asigura sprijin
real structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative și
interoperabilitatea acestora în procesul de cooperare operativă internațională și
implicit în cadrul realizării obiectivelor pentru combaterea criminalității
organizate la nivel regional și internațional.
La 7 octombrie 2011, Centrul SECI devine SELEC, iar capacitățile sale
operaționale și strategice au fost întreținute și transferate la noua SELEC.
SELEC moștenește succesul Centrului SECI - 12 ani de activități operaționale,
investigații comune, întâlniri, ateliere de lucru și de analiză strategică care
acoperă domeniile infracționale transfrontaliere cele mai sensibile din regiunea
sud-est europeană. De-a lungul acestei perioade, schimbul intens de informații
prin intermediul ofițerilor de legătură și canalele de comunicare ale Centrului au
sprijinit cu succes eforturile depuse de agențiile de aplicare a legii din statele
membre.
În vederea transformării Centrului SECI în SELEC, a fost înființat un
408
Capitolul V-„Cooperare polițienească” din cadrul Planului de Acțiune Schengen revizuit
2007.
287
grup de lucru în 2007 cu scopul de a negocia și de a elabora noua Convenție a
Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii. Grupul de experți SELEC a
avut 15 de întâlniri în perioada aprilie 2007 și februarie 2010. Au fost
coordonate de Snejana Nenova (Republica Bulgaria), din aprilie 2007 până în
decembrie 2007 și Samo Drobez (Republica Slovenia), din ianuarie 2008 și
până la ultimul întrevederi.
Convenția Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC)a fost
semnată la data de 9 decembrie 2009, în timpul unei ceremonii care a fost
organizată în București, România, împreună cu aniversarea a 10 de ani de la
înființarea Centrului SECI. Convenția a fost semnată de reprezentanții celor 13
state membre: Republica Albania, Republica Bosnia și Herțegovina, Republica
Bulgaria, Republica Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica
Elenă, Republica Ungară, Republica Moldova, Muntenegru, România, Republica
Serbia, Republica Slovenia și Republica Turcia. Începand cu data de 7 octombrie
2011, Convenția Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), a
intrat în vigoare.
SELEC (South Eastern Law Enforcement Center) este o organizație
operațională unică, care facilitează schimbul rapid de informațiii între agențiile de
aplicare a legii din țări diferite în ceea ce privește infracțiunile transfrontaliere.
SELEC coordonează operațiunile regionale, punerea împreună a resurselor celor
12 state membre, în scopul de a distruge rețelele de crimă organizată. Activitățile
operaționale SELEC sunt efectuate de opt grupuri operative care abordează
problemele legate de droguri și traficul de ființe umane, vehicule furate,
contrabandă și fraudă vamală, infracțiuni financiar și cyber-crime, terorismul,
securitatea recipientului și de mediu și crime de natură conexe.
Noua Convenție prevede noi obiective pentru SELEC:
 Coordonează operațiunile regionale și sprijină activitățile de
prevenire a infracțiunilor în cazurile transfrontaliere ale statelor membre;
 Pune la dispoziția statelor membre, cu posibilitatea de a face schimb
de informații și date operative și de a oferi asistență operațională într-o manieră
rapidă și în timp util;
 Colectează, colaționează, analizează, prelucrează și difuzează
informații și date operative de natură penală;
 Înființează, gestionează și menține un sistem computerizat de
informații, ceea ce implică, de asemenea, protecția datelor cu caracter personal.
Din punct de vedere operațional, SELEC menține flexibilitatea și
eficiența operațională și în același timp crește capacitatea de analiză, cu un
sistem de informare mai larg și un nivel adecvat de protecție a datelor cu
caracter personal, în conformitate cu standardele Uniunii Europene. Noua
convenție prevede o personalitate juridică internațională a Centrului și de
asemenea, definește și susține cooperarea cu alte organizații internaționale
majore de aplicare a legii

288
 Biroul Național INTERPOL

La 10 ianuarie 1973, în cadrul Inspectoratului General al Poliției, a fost

creat Biroul Național Interpol, unitate centrală a Poliției Române, a cărei
atribuțiune principală constă în asigurarea schimbului de informații între
autoritățile judiciare române și serviciile corespondente din celelalte 185 state
membre ale Organizației, dispunând în acest scop de mijloacele tehnice
necesare primirii și transmiterii, în timp scurt, a informațiilor referitoare la
criminalitatea de drept comun.
După 1990, ca urmare a profundelor schimbări de ordin politic,
economic și social, survenite la nivel mondial, activitatea de cooperare a Poliției
Române cu autoritățile similare din celelalte țări membre ale Interpolului și cu
Secretariatul General al Organizației a cunoscut o dezvoltare continuă, concretizată
printr-un număr sporit de informații cu caracter polițienesc.
În prezent Biroul Național Interpol este unitatea centrală de specialitate
din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, care asigură
aplicarea unitară a actelor normative generale, ordinelor, dispozițiilor,
instrucțiunilor și regulamentelor emise și aprobate de Ministrul Internelor și
Reformei Administrative și de Directorul General al Centrului de Cooperare
Polițienească Internațională, referitoare la cooperarea polițienească operativă cu
polițiile naționale din statele afiliate la OIPC-INTERPOL.
Atribuțiile Biroului Național Interpol sunt următoarele:
• asigură schimbul de informații cu caracter polițienesc referitoare la
activitatea infractorilor de drept comun care acționează pe plan internațional
(date de identitate, semnalmente, fotografii, amprente digitale, moduri de
operare, mijloace de transport utilizate), precum și de alte date necesare
identificării acestora și probării activității lor infracționale;
• comunică unităților de poliție, altor unități ale Ministerului Internelor
și Reformei Administrative sau altor instituții ale statului interesate, informațiile
privind infractorii străini sau români, urmăriți pe plan internațional pentru
comiterea unor fapte penale de drept comun, în vederea semnalării intrării lor în
țară și dispunerii măsurilor solicitate de autoritățile judiciare care-i urmăresc;
• asigură, în cooperare cu organele competente din Ministerul Public și
din Ministerul Justiției, punerea în urmărire internațională, în vederea arestării
și extrădării către țara noastră, a persoanelor care se sustrag unor mandate de
arestare preventivă sau de executare a unor pedepse, emise pentru fapte
deosebit de grave și despre care există informații că se află în străinătate;
• asigură, în cooperare cu Birourile Centrale Naționale Interpol din țările
respective, cu unitățile centrale de linie din Inspectoratul General al Poliției
Române sau cu inspectoratele județene, realizarea activităților operative și
logistice, pentru preluarea și escortarea, din străinătate, a persoanelor extrădate
către România;
289
 • coordonează, în cooperare cu unitățile centrale de linie ale
Inspectoratului General al Poliției Române și cu organele parchetului,
activitățile operative în vederea identificării și arestării infractorilor de drept
comun, intrați în țara noastră, care fac obiectul unor mandate de arestare
preventivă sau de executare a unor pedepse privative de libertate, difuzate de
Secretariatul General Interpol sau de alte Birouri Centrale Naționale;
• coordonează sau contribuie, după caz, la realizarea activităților
operative de supraveghere a infractorilor cunoscuți pe plan internațional, pentru
care nu se cere arestarea, pe timpul cât se află pe teritoriul României;
• asigură informarea operativă și cu caracter de continuitate a unităților
centrale și județene de poliție cu privire la persoanele, modurile de operare și
mijloacele de transport folosite în traficul internațional ilicit de droguri, monedă
falsă, vehicule furate, precum și în comiterea altor fapte infracționale grave,
pentru luarea măsurilor legale de prevenire și reprimare a acestora;
• asigură informarea unităților de poliție și de pașapoarte în legătură cu
furturile sau pierderile de documente de identitate străine, în vederea prevenirii
intrării frauduloase, în țară, a unor persoane;
• solicită Secretariatului General Interpol și Birourilor Centrale
Naționale din țările membre, la cererea unităților Ministerului Internelor și
Reformei Administrative, organelor parchetului și justiției, a altor instituții
implicate în înfăptuirea actului de justiție penală, informațiile necesare
soluționării unor cauze aflate în lucru, cu incidențe internaționale;
• prezintă, periodic sau la ordin, conducerii Ministerului Internelor și
Reformei Administrative, informări privind evoluția și tendințele criminalității
pe plan internațional, activitatea desfășurată în străinătate de cetățeni români
care fac obiectul unor anchete penale în țările membre ale O.I.P.C. – Interpol,
precum și propuneri pentru îmbunătățirea cooperării polițienești cu țările
membre ale Organizației;
• informează unitățile de poliție cu privire la modurile de operare ale
infractorilor internaționali, mijloacele și metodele eficiente și cu caracter de
noutate, folosite de alte poliții pentru prevenirea și combaterea fenomenului
criminalității;
• participă la reuniunile internaționale prevăzute în Programul de lucru
anual al O.I.P.C. – Interpol sau organizate de către polițiile afiliate, ocazie cu
care prezintă experiența Poliției Române în domeniul prevenirii și combaterii
criminalității transnaționale;
• exercită orice alte atribuțiuni, stabilite prin actele normative în vigoare,
referitoare la cooperarea polițienească internațională în cadrul O.I.P.C.-Interpol.

Punctul Național Focal

La data de 01.12.2000, în conformitate cu prevederile Ordonanței de

290
Urgență a Guvernului nr. 201/2000409 privind crearea cadrului instituțional
necesar în vederea funcționării Centrului Regional al Inițiativei de Cooperare în
Sud-Estul Europei pentru combaterea infracționalității transfrontaliere, aprobată
prin Legea nr. 357/2001, în cadrul Ministerului Internelor și Reformei
Administrative a fost înființat cu rang de direcție Punctul Național Focal.
Punctul Național Focal este unitatea specializată a Ministerului
Internelor și Reformei Administrative care asigură legătura operativă dintre
autoritățile competente române și atașații de afaceri interne/ofițerii de legătură
ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative acreditați în alte state sau
la organizații internaționale/ofițerii de legătură străini acreditați în România și
gestionarea fluxului informațional de interes operativ aferent cooperării
internaționale derulate de structurile specializate ale Ministerului Internelor și
Reformei Administrative pe acest canal, exercitând următoarele atribuții
principale:
• primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanță
și a priorității, traducerea, transmiterea/difuzarea și urmărirea soluționării cererilor
de asistență internațională adresate atașaților de afaceri interne și ofițerilor de
legătură ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative acreditați în alte state
sau organizații internaționale de către autoritățile române;
• primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanță
și a priorității, transmiterea/difuzarea și urmărirea soluționării cererilor de asistență
internațională primite de la atașații de afaceri interne și ofițerii de legătură ai
Ministerului Internelor și Reformei Administrative acreditați în alte state sau la
organizații internaționale și adresate autorităților române competente;
• la cerere, realizarea demersurilor necesare pentru reverificarea,
corectarea sau ștergerea datelor primite/transmise, rectificarea nivelului de
prioritate și după caz, urgentarea soluționării solicitărilor de asistență aflate în
lucru;
• organizarea, întreținerea și actualizarea evidenței proprii a solicitărilor
de asistență procesate și a rezultatelor obținute;
• elaborarea și punerea în aplicare a Planului propriu de securitate
întocmit potrivit prevederilor legale pentru protejarea informațiilor clasificate și
a datelor personale aferente fluxului informațional gestionat;
• elaborarea de rapoarte destinate informării conducerii Ministerului
Internelor și Reformei Administrative și a structurilor specializate beneficiare
asupra stadiului soluționării anumitor solicitări și a eficienței generale a
activității de schimb de informații.
În realizarea atribuțiilor sale, Punctul Național Focal desfășoară
activități de cooperare cu:
409
Potrivit art.1 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 201/2000, “Punctul național
unic de contact inițial, în sensul art. 8 paragraful 1 din Acordul SECI, este denumit Punctul
național focal”.

291
 ◊ Centrul Regional S.E.C.I.;
◊ ofițerii de legătură ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative
acreditați în alte state;
◊ ofițerii de legătură străini acreditați în România (la solicitarea
acestora);
◊ Europol, prin intermediul Unității Naționale Europol;
◊ în viitor, cu țările membre din spațiul Schengen, prin intermediul
Serviciului SIRENE.
Punctul Național Focal primește și transmite cererile de asistență care
privesc:
• informații de interes operativ pentru combaterea infracționalității;
• completarea probatoriului, în cazul grupărilor de infractori aflați în
cercetări pentru comiterea unor infracțiuni cu caracter transfrontalier;
• solicitări de sprijin, din partea organelor de aplicare a legii străine, prin
intermediul atașaților de afaceri interne sau ofițerilor de legătură români și a
organelor de justiție române, în declanșarea unor acțiuni comune sau colaborări
pentru schimbul de date și informații în cazuri cu implicații sau care necesită
efectuarea de acte procedurale pe teritoriul mai multor state;
• alte forme de cooperare care derivă din acte normative internaționale
de prevenire și combatere a infracțiunilor.
Obiectul cererilor de asistență îl constituie schimbul de date și informații
necesare investigării infracționalității transfrontaliere, după cum urmează:
• pe linia combaterii criminalității organizate, de natură judiciară și
economică: trafic de carne vie, droguri, armament, spălarea banilor, migrație
ilegală, fraude fiscale, violențe și orice alte date de interes operativ pentru
combaterea infracționalității transfrontaliere și completarea probatoriului, în
cazul grupărilor de infractori aflați în cercetări pentru comiterea unor infracțiuni
de genul celor menționate.
• pe linia combaterii fraudelor vamale: contrabandă și fraude
financiare, fiscale și vamale, droguri, precursori, arme, muniții, produse cu
dublă utilizare și strategice; mărfuri contrafăcute și pirat; introducere/scoatere
de bunuri sau materiale interzise ori supuse licențierii.

Unitatea Națională Europol

În vederea intensificării activităților de colaborare cu statele din

Uniunea Europeană, la data de 25 noiembrie 2003 a fost semnat acordul de
cooperare dintre România și Oficiul European de Poliție, ratificat prin Legea nr.
197/2004. În cuprinsul acestei legi, au fost stabilite modalitățile și procedurile
de acțiune ce vor fi aplicate de Biroul Național Europol, fiind menționat ca scop
principal alinierea capacității instituționale și operaționale a Poliției Române la
standardele Uniunii Europene și implementarea celor mai bune practici în
domeniile cooperării polițienești și luptei împotriva crimei organizate.
292
 Potrivit aceleiași legi de ratificare a acordului privind cooperarea dintre
România și Oficiul European de Poliție se poate preciza faptul că, în contextul
acestui document sunt definite scopul, domeniile de cooperare, schimbul de
informații și furnizarea acestora de către România, furnizarea de date personale de
către Europol, evaluarea surselor și informațiilor, procedurile de confidențialitate a
informațiilor, modul în care sunt reprezentați ofițerii de legătură, responsabilitatea
asumată de România, precum și modalitățile de soluționare a disputelor. În baza
prevederilor acordului de cooperare dintre România și Oficiul European de Poliție,
la data de 15 februarie 2004, Punctul Național Focal a fost desemnat ca “unitate
specializată din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care să acționeze
ca punct național de contact pentru EUROPOL”, conform standardelor Uniunii
Europene care va avea la bază cooperarea inter-agenții la nivel național și
internațional.
Unitatea Națională Europol reprezintă punctul național de contact
pentru schimbul de informații cu Oficiul European de Poliție (EUROPOL).
Unitatea Națională Europol constituie, alături de activitatea cu Centrul SECI,
atașații de afaceri interne români, ofițerii de legătură străini ce își desfășoară
activitatea în România și Biroul SIRENE, una dintre componentele Punctului
Național Focal. Unitatea Națională Europol și Biroul de Legătură Român la
Haga-Olanda asigură legătura între organele de aplicare a legii din România 410
și EUROPOL. Unitatea Națională Europol a devenit operațională în luna iulie
2004, în perioada imediat următoare începându-și activitatea la sediul Europol
de la Haga și ofițerul român de legătură.
Schimbul de informații prin Unitatea Națională Europol vizează
infracțiuni financiare (cărți de credit și înșelăciune, fals de monedă, fraude),
trafic de droguri, trafic de ființe umane, contrabandă, omoruri/răpiri, infracțiuni
grave asupra proprietăți, trafic de materiale nucleare și radioactive, infracțiuni
contra mediului, furturi și terorism, cu accent pe grupările infracționale
implicate. Cererile de asistență către Unitatea Națională Europol pot fi făcute
doar în cazul în care există informații certe despre asocierea unei grupări
criminale din România cu cea din țara unde se solicită verificările.
Pentru îmbunătățirea cooperării interinstituționale, a fost inițiată
încheierea de protocoale cu autoritățile competente menționate în Legea
197/2004 de ratificare a acordului privind cooperarea dintre România și Oficiul
European de Poliție, pentru punerea în practică a prevederilor Acordului de
cooperare dintre România și Europol, în acest moment fiind deja finalizate
protocoalele cu Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General
al Poliției de Frontieră, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă,
Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Serviciul Român de
410
Menționate în Acordul de cooperare dintre România și Europol, respectiv Inspectoratul
General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General
al Jandarmeriei Române, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, Autoritatea
Națională a Vămilor, Serviciul Român de Informații și Ministerul Public.
293
Informații. În urma protocoalelor încheiate, începând cu data de 01.10.2005, își
desfășoară activitatea în cadrul Unității Naționale Europol câte un reprezentant
al Inspectoratului General al Poliției Române și al Inspectoratului General al
Poliției de Frontieră.

Serviciului SIRENE411

În cadrul structurii Punctului Național Focal funcționează Serviciul

SIRENE, ce are drept scop gestionarea conexiunilor cu statele membre
Schengen, conform proiectului de înfrățire instituțională PHARE RO 02/IB/JH-
03,,Asistență tehnică și juridică pentru implementarea acquis-ului Schengen în
România’’, prin furnizarea de date care fac parte din Sistemul de Informatic
Schengen, potrivit Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen.
SIRENE reprezintă unicul punct de contact între autoritățile de aplicare
a legii din statele membre Schengen, fiecare stat membru având câte un Birou
SIRENE național.
Ca singur interlocutor român pentru birourile SIRENE din străinătate,
biroul SIRENE prezintă o interfață unică interlocutorilor săi externi. Este clar,
deci, că, în ceea ce privește tratarea art. 95 și 98 din Convenția de punere în
aplicare a Acordului Schengen, pentru autoritățile judiciare române, acest birou
va reprezenta singurul punct de legătură cu autoritățile judiciare ale țărilor
membre Schengen, reprezentate prin birourile SIRENE naționale412.
Necesitatea înființării Biroului SIRENE rezidă în caracterul obligatoriu
de a precede schimburile de informații între toate statele membre din Spațiul
Schengen pentru a putea respecta principiile de funcționare ale Schengen.
Schimbul de informații va avea un caracter operativ și rapid, adică aduce
un adevărat suport pentru utilizatorul final. Vor fi de asemenea beneficiarii unei
informații imediate, accesibile pentru toate instituțiile care trebuie să aplice
legea, prin intermediul unui singur punct de acces.
În ceea ce privește structura organizatorică avută în vedere, pentru
operaționalizarea Serviciului SIRENE, a fost redactată o analiză a tuturor
activităților generate de crearea și operaționalizarea Serviciului SIRENE
(organizare din punct de vedere administrativ, tehnic, din punctul de vedere al
relațiilor funcționale cu parteneri implicați, module de formare, etc.), prin
prisma măsurilor ce trebuie întreprinse de către autoritățile române pe termen
scurt, mediu și lung.
Criteriile de selecționare a personalului SIRENE includ: cunoașterea
limbilor de circulație în Uniunea Europeană, aptitudini și cunoștințe de drept și
experiență în cooperarea polițienească internațională.
411
Supplement d’Information Requis a l’Entree NationalE - Informații Suplimentare Necesare
la Intrările Naționale.
412
Eugen Corciu, Aurel Băloi- Instituții de cooperare polițienească, Editura Ministerului
Administrației și Internelor, București, 2006, pag. 88;
294
 Au fost identificate principalele misiuni ale Serviciului SIRENE
național, după cum urmează:
 misiuni de primire și transmisii de informații;
 misiuni de cooperare polițienească operațională și de asistență între
entitățile Schengen;
 misiuni de control, în special respectarea prevederilor Convenției de
punere în aplicare a Acordului de la Schengen;
 misiuni de administrare a structurii operaționale si a mijloacelor
materiale;
 misiuni de reprezentare la nivelul grupurilor de lucru Schengen.
În anul 2006, în cadrul misiunii de evaluare “peer-review” a Uniunii
Europene privind managementul integrat al frontierei externe, din perspectiva
Sistemului Informatic Schengen, experții europeni, referindu-se strict la
Serviciul SIRENE au afirmat că acesta este pe drumul cel bun.
Până la aderarea României la Convenția de punere în aplicare a
Acordului Schengen, Sistemul Informatic Național de Semnalări 413 permite
accesul automat la semnalări414 asigurate de Inspectoratul General al Poliției
Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratul
General al Jandarmeriei Române, Autoritatea pentru Străini, Biroul SIRENE (în
momentul operaționalizării sale), Oficiul Național pentru Refugiați, Inspectoratul
Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte,
Autoritatea Națională a Vămilor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul
Justiției privind persoane și bunuri, după cum urmează:
• persoane:
- care fac obiectul unor proceduri de extrădare sau de predare în baza
unui mandat european de arestare;
- străini - nepermiterea intrării, expulzare, returnare sau măsură de
îndepărtare de pe teritoriul României;
- străini - măsura nepermiterii ieșirii;
- dispărute, plasate în mod provizoriu într-un loc sigur, citate în fața
autorităților judiciare.
• bunuri:
- vehicule cu motor peste 50 cmc furate, tăinuite, pierdute;
- documente, plăci de înmatriculare, furate, tăinuite, pierdute;
- remorci și rulote cu o greutate mai mare de 750 kg furate, tăinuite,
pierdute;
- arme letale, înscrisuri oficiale necompletate, documente de identitate,
413
Sistemul Informatic Național de Semnalări (SINS) a fost introdus prin Ordonanța de Urgență
nr. 128 din 15 septembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 345 din 29 noiembrie 2005;
414
Prin semnalări se înțeleg datele referitoare la bunuri sau persoane identificate ori
identificabile care trebuie supuse unor măsuri dispuse de o autoritate competentă, în condițiile
legii, în vederea realizării unui interes public, al respectării regimului liberei circulații a
persoanelor și bunurilor sau, după caz, al asigurării ordinii și siguranței publice.
295
pașapoarte, permise de conducere, furate, tăinuite, pierdute;
- bancnote sau titluri de valoare, obiecte furate, tăinuite, pierdute;
- alte obiecte care poartă elemente de identificare care au fost furate,
tăinuite, pierdute.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative este autoritatea publică
centrală care gestionează și răspunde de buna funcționare a Sistemul Informatic
Național de Semnalări, de integritatea semnalărilor conținute în acesta, precum
și de alimentarea cu semnalări a Sistemului Informatic Schengen, conform
exigențelor acquis-ului Schengen. Sistemul Informatic Național de Semnalări
este gestionat din punct de vedere tehnic de structura centrală din Ministerul
Internelor și Reformei Administrative cu atribuții în domeniul comunicațiilor și
informaticii.

Ofițerul de legătură și atașatul de afaceri interne

Concomitent cu globalizarea criminalității organizate, instituțiile abilitate
cu prevenirea și combaterea fenomenului și-au extins și diversificat metodele și
mijloacele de cooperare polițienească în domeniu. În prezent, cooperarea se
derulează pe baza tratatelor internaționale sau regionale ori sub auspiciile unor
organisme internaționale sau zonale, care conferă cadrul legislativ adecvat și
operativitatea necesară unei intervenții eficiente în direcția stopării fenomenului
criminalității internaționale. Pe lângă celelalte instrumente de cooperare
polițienească internațională, instituția ofițerului de legătură are un rol esențial în
colaborarea pe probleme operative, în vederea controlării fenomenului infracțional
transfrontalier, în special în domeniul traficului de droguri, terorismului și formelor
de criminalitate organizată transnațională.
Apărută în Europa în anii '80, cooperarea între autoritățile polițienești s-
a transformat, treptat, în unul din cele mai importante și eficiente mijloace de
combatere a criminalității transfrontaliere și, o dată cu desființarea frontierelor
interne din spațiul Schengen, a devenit o recomandare imperativă adresată
tuturor statelor participante, pentru acordarea de consultanță și asistență în
îndeplinirea sarcinilor privind securizarea și controlul frontierelor externe.
Prin Decizia Comitetului Executiv din 28 aprilie 1999, pe baza
Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen, s-a recomandat părților
semnatare să detașeze „fără întârziere” ofițeri de legătură în locurile pe care le
aleg statele semnatare dintr-o listă deschisă oricând schimbărilor survenite și
modificărilor înregistrate în situația operativă. Desemnarea acestora nu a fost
obligatorie, dar se recomanda utilizarea lor pentru a putea ajunge la rezultate
concrete, eficiente și în timp util. Pentru trimiterea persoanelor desemnate
puteau fi încheiate acorduri bilaterale acolo unde se considera necesar, datorită
lacunelor legislative existente în domeniu.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea și

296
funcționarea Ministerului Administrației și Internelor415 prevede faptul că, în
vederea dezvoltării și menținerii relațiilor internaționale cu autoritățile similare
ale statelor cu care România are relații diplomatice și cu organizațiile sau
structurile internaționale specializate, ministerul poate fi reprezentat în
străinătate prin atașați de afaceri interne și ofițeri de legătură numiți de ministru
și acreditați ca atare la sau pe lângă organizațiile ori structurile internaționale
ale statelor. Potrivit legii, România poate încheia tratate având ca obiect
trimiterea în misiune a atașaților de afaceri interne și a ofițerilor de legătură, pe o
perioadă determinată. Trimiterea în misiune a ofițerilor de legătură și a atașaților
de afaceri interne are ca scop promovarea și accelerarea cooperării dintre
România și celelalte state, în special prin acordarea de asistență416:
a) sub forma schimbului de date și informații în scopul prevenirii și
combaterii criminalității;
b) pentru soluționarea cererilor de asistență polițienească și judiciară în
materie penală;
c) în legătură cu atribuțiile autorităților responsabile cu supravegherea
frontierelor externe.
Ofițerii de legătură și atașații de afaceri interne au sarcina de a acorda
consultanță și asistență și nu pot întreprinde acțiuni concrete în domeniul prevenirii
și combaterii criminalității. Aceștia furnizează date și informații și își exercită
îndatoririle potrivit instrucțiunilor primite de la autoritățile române competente.
Ofițerul de legătură
Prin ofițer de legătură417 se înțelege un reprezentant al unui stat
membru care este trimis de o autoritate de aplicare a legii într-una sau mai
multe țări terțe sau organizații internaționale pentru a stabili și menține
contacte cu autoritățile acelei sau acelor țări sau organizații, în scopul de a
contribui la prevenirea sau la investigarea infracțiunilor.
Ofițerii de legătură au, în primul rând, o misiune preventivă, menită să
contribuie la păstrarea legăturilor între autoritățile care dispun de competența
necesară pentru a acționa represiv. Pe lângă aceasta, ei desfășoară activități de
recunoaștere și asistență, precum și de culegere de informații, analiză și
valorificare a acestora.
Ofițerii de legătură contribuie la colectarea și schimbul de informații
care pot fi folosite în lupta împotriva formelor grave de criminalitate
transfrontalieră, inclusiv a informațiilor care permit o mai bună cunoaștere a

415
Aprobată cu modificări prin Legea nr. 604/2003. Noua titulatură este Ministerul Internelor și
Reformei Administrative;
416
Art. 13 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 103/13.12.2006 privind unele
măsuri pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale, aprobată prin Legea nr.
104/19.04.2007.
417
Art.1 din Decizia Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/170/JAI din 27 februarie 2003
privind folosirea comună a ofițerilor de legătură detașați de autoritățile de aplicare a legii din
statele membre;
297
sistemelor juridice și a metodelor operaționale aplicabile în țările sau în
organizațiile internaționale respective.
Modalitatea de cooperare prin intermediul instituției ofițerului de
legătură se realizează prin două componente:
□ ofițeri de legătură străini acreditați în România;
□ ofițeri de legătură români acreditați în alte state.
Legea nr. 218 din 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției
Române418 a reglementat colaborarea instituției Poliției cu instituțiile similare
din alte state și cu organismele internaționale de profil, stipulând cooperarea
prin instituția ofițerului de legătură care să își desfășoare activitatea în statele pe
teritoriul cărora au fost mandatați.
Ofițerul de legătură este persoana desemnată de ministrul internelor ți
reformei administrative să execute activități de cooperare internațională și
anumite activități de reprezentare externă a instituției, pentru o perioadă
determinată și pe un anumit domeniu de specialitate, în statul de acreditare sau
pe lângă o organizație internațională.
Ofițerul de legătură se trimite în misiune temporară în străinătate pe
durata de până la 90 zile. În funcție de situația operativă în statul acreditar, de
reacțiile partenerului străin și de rezultatele obținute, misiunea poate fi
prelungită succesiv. De regulă, durata cumulată a misiunii inițiale și a prelungirilor
nu poate depăși doi ani.
Trimiterea personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative
în misiuni în străinătate, pentru a îndeplini funcția de ofițer de legătură se
realizează cu respectarea principiului voluntariatului.
Ofițerii de legătură se află în subordinea directă a secretarului de stat care
coordonează activitatea de integrare europeană și relații internaționale, fiind
subordonați direct șefului Direcției Integrare Europeană și Relații Internaționale.
Posturile de ofițeri de legătură se ocupă prin examen sau concurs.
Atribuțiile ofițerului de legătură se stabilesc prin mandatul de misiune,
potrivit procedurilor în vigoare pentru misiunile temporare desfășurate în străinătate.
Pe durata executării misiunii în străinătate, relațiile ofițerilor de legătură
cu unitățile din Ministerul Internelor și Reformei Administrative se realizează
numai în interesul serviciului prin Punctul Național Focal sau după caz, prin
Direcția Integrare Europeană și Relații Internaționale.
Ofițerii de legătură nu desfășoară activități care implică exercitarea
autorității statului trimițător în statul acreditar și trebuie să respecte, în special,
prevederile dreptului internațional, legislația statului acreditar, precum și
prevederile acordurilor încheiate cu statul acreditar.
Concret, activitatea unui ofițer de legătură se desfășoară pentru îndeplinirea
următoarelor sarcini:
▪ documentarea cât mai exactă și evaluarea, sub raport strategic și tactic,

418
Art. 47 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
298
a evoluțiilor înregistrate în domeniul infracționalității transfrontaliere;
▪ culegerea și schimbul de informații pentru sprijinirea autorităților în
activitatea de urmărire penală, prin menținerea de contacte cu autoritățile
implicate în prevenirea și combaterea formelor de criminalitate din țara gazdă și
din statele terțe, cu ofițerii de legătură ai altor state, cu reprezentanțele
diplomatice ale statului de origine, cu alte autorități, instituții, persoane;
▪ sprijinirea funcționarilor statului propriu aflați în interes de serviciu în
țara gazdă în probleme legate de schimbul de informații, de rezolvarea cererilor
de asistență juridică internațională;
▪ sprijinirea autorităților locale abilitate în combaterea și prevenirea
infracțiunilor din domeniul de activitate, în măsura în care acestea au relevanță
pentru statul pe care îl reprezintă. Acest lucru se face prin culegere și schimb de
informații, prezența ca observator la audieri, percheziții, dare în urmărire,
asistență juridică, evaluarea și valorificarea în comun a unor documente ce
cuprind date relevante etc;
▪ cooperează, în strânsă legătură cu reprezentanța diplomatică a statului
propriu în statul gazdă, la evaluarea și conceperea unor programe de dotare și
asistență profesională;
▪ contribuie la consilierea generală a autorităților cu atribuții în
domeniul combaterii infracționalității;
▪ participă la seminarii, discuții, întruniri de specialitate.

Atașatul de afaceri interne

Atașatul de afaceri interne este persoana desemnată de ministrul internelor
și reformei administrative să reprezinte Ministerul în statul de acreditare.
În anul 2002 Ministerul Internelor și Reformei Administrative a semnat
un protocol cu Ministerul Afacerilor Externe, prin care a început să dezvolte o
rețea de atașați de afaceri interne, reprezentanți ai Ministerului Internelor și
Reformei Administrative, trimiși în misiune permanentă sau temporară la
misiunile diplomatice ale României, pentru asigurarea unui flux suplu al
colaborării Poliției Române cu cea din respectivele state. Ideea și-a dovedit
eficacitatea prin scăderea numărului infracțiunilor comise de cetățenii români în
statele în care există un atașat de afaceri interne, precum și prin creșterea
numărului de cetățeni români returnați în urma comiterii unor infracțiuni în
aceste state.
Astfel, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a început să
ocupe un loc distinct în promovarea politicii externe a României pe componenta
combaterii amenințărilor neconvenționale la adresa securității europene. De
altfel, participarea României la extinderea și perfecționarea colaborării pe plan
extern în domeniul afacerilor interne, este parte integrantă a politicii externe a
statului român.
Dezvoltarea rețelei atașaților de afaceri interne a urmat mai multe
principii complementare: consolidarea cooperării cu statele membre ale Uniunii
299
Europene în vederea creării unei zone de libertate, securitate și justiție,
consolidarea rolului României de lider sud est european, ca factor de stabilitate
și securitate regională, intensificarea cooperării internaționale în cadrul Uniunii
Europene, NATO sau participarea la eficientizarea activității EUROPOL.
Înființarea și dezvoltarea instituției atașatului de afaceri interne a fost
determinată de creșterea fără precedent a numărului cetățenilor români în unele
țări din spațiul Schengen sau din afara lui. Strategia de dezvoltare a rețelei s-a
bazat pe evaluarea situației și numărului cetățenilor români de pe teritoriul
statelor unde au fost trimiși atașații de afaceri interne, respectiv de problemele
create de către o parte dintre aceștia pe teritoriul acestor state.
Dezvoltarea rețelei de atașați de afaceri interne a început în 2002 prin
trimiterea a trei oameni în Italia, Franța și la Misiunea Permanentă a României
la Uniunea Europeană. În 2003 numărul atașaților din Europa a crescut la zece:
doi în Italia, și câte unul în Franța, Regatul Belgiei, Spania, Turcia, Cehia,
Germania, Anglia, Austria, Grecia, unul la NATO și unul la Uniunea Europeană.
După 2003 rețeaua atașaților de afaceri interne a fost consolidată în
continuare. Au fost trimiși atașați în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Olanda,
Moldova, Croația, Slovenia, Marea Britanie, Irlanda, Austria, etc. În prezent,
rețeaua atașaților de afaceri interne a ajuns să fie dezvoltată în 17 state europene
și pe lângă trei organisme internaționale. Rețeaua este formată din 24 de atașați
și atașați adjuncți de afaceri interne. Planurile pentru 2007 includ extinderea în
21 de state, inclusiv Rusia.
În funcție de situația comunităților locale de români, prezente pe
teritoriile diferitelor state, în unele țări s-a impus trimiterea de atașați adjuncți
de afaceri interne. De exemplu, în state ca Italia, unde comunitatea românească
este foarte mare, există doi atașați.
Atașatul de afaceri interne este trimis în misiune permanentă în
străinătate cu durata de doi ani care poate fi prelungită pentru o nouă perioadă
de până la maxim doi ani, în funcție de rezultatele obținute și pentru asigurarea
continuității la post. Posturile de atașați de afaceri interne se ocupă prin examen
sau concurs.
Atașații de afaceri interne dețin ca misiune preventivă recunoașterea și
asistența polițienească, monitorizarea problemelor situaționale ale poliției din
cadrul statului acreditar precum și menținerea contactelor cu autoritățile din
statul acreditar419.
Atașatul de afaceri interne facilitează schimbul de informații și
experiență între instituția poliției din România și polițiile statelor unde sunt
acreditați. Astfel, ei asigură comunicarea fluentă cu autoritățile din statul unde
sunt acreditați pentru rezolvarea problemelor de interes comun, inclusiv cele de
interes operativ în combaterea criminalității transnaționale, în special a
criminalității organizate, traficului cu droguri, traficului cu ființe umane și
419
Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuți - Cooperarea polițienească internațională
în România, București, 2006, pag. 99.
300
combaterea migrației ilegale.
Rețeaua atașaților de afaceri interne a avut un rol important și în
procesul de integrare europeană, deoarece a oferit informații despre practicile și
standardele utilizate în domeniul Justiție și Afaceri Interne în statele unde au
fost acreditați, asigurând schimbul de experiență și de cele mai bune practici în
armonizarea legislativă.
De asemenea, atașatul de afaceri interne este un sprijin în soluționarea
cazurilor aflate în lucru în cadrul polițiilor din statele unde își desfășoară
activitatea, intervenind pentru fluidizarea procesului de soluționare a cererilor
de asistență reciprocă.
Activitatea atașatului se desfășoară în cadrul misiunii diplomatice a
României în statul respectiv, asigurând consilierea șefului misiunii diplomatice
și acordând sprijin și consultanță misiunii în domeniul său de competență.
 Atribuțiile atașatului de afaceri interne sunt următoarele:
• promovarea și dezvoltarea relațiilor de cooperare internațională în
domeniile aflate în competența Ministerului Internelor și Reformei Administrative;
• asigură și facilitează comunicarea fluentă cu autoritățile de resort din
statul de acreditare pentru rezolvarea problemelor de interes comun, inclusiv
cele de interes operativ în combaterea criminalității transnaționale, în special a
criminalității organizate, traficului de droguri, traficului de ființe umane și
combaterea migrației ilegale;
• urmărește și intervine pentru fluidizarea procesului de soluționare a
cererilor de asistență, contribuie la facilitarea contactelor și sprijină realizarea
obiectivelor de cooperare bilaterală, participând efectiv la pregătirea, organizarea și
desfășurarea acestora;
• asigură reprezentarea ca observator la acțiunile operative comune de
urmărire și combatere a criminalității transnaționale și participă efectiv la
inițierea, preavizarea, pregătirea, organizarea și realizarea acestora;
• sprijină procesul de integrare europeană prin informarea și documentarea
în privința procesului de armonizare legislativă, a practicilor și standardelor
utilizate în domeniul Justiție și Afaceri Interne din statul de acreditare;
• urmărește, analizează și informează Ministerul Internelor și Reformei
Administrative cu privire la evoluțiile înregistrate în starea fenomenului
infracțional, reacțiile, măsurile și politicile adoptate pentru prevenirea și
combaterea acestuia, dezvoltările de ordin politic, legislativ și social din statul
acreditar, formulând propuneri pentru adoptarea unor decizii în legătură cu acestea;
• asigură consilierea șefului misiunii diplomatice și acordă sprijin și
consultanță misiunii în domeniul său de competență;
• acordă consultanță, asistență generală și sprijin autorităților de resort
din țară sau statul acreditar în domeniul său de competență, asigurând culegerea,
analiza și schimbul de informații necesare pentru prevenirea și combaterea

301
criminalității420.

420
Cristian Eduard Ștefan Cristian, Ligia Teodora Pintilie- Cooperarea internațională judiciară
și polițienească.op.cit., pag. 133 și urm.
302
 CONCLUZII

Securitatea pentru cetățenii Uniunii Europene, constituie o prioritate

majoră, absolută, după lungul șir de acte teroriste care au devastat Europa
actuală, producând un sentiment puternic de nesiguranță, de teamă existențială,
care este mai presus decât orice în piramida lui Maslow.
Migrația nemaivăzută care s-a abătut asupra Europei, așa cum preciza
chiar Europolul, numai în anul 2015, aproape 2 milioane de migranți au ajuns în
Europa și alături de aceștia, câțiva mii de jihadiști, căliți în luptele de ani de zile
în cadrul ISIS, care oricând pot face față trupelor de ordine publică din Europa,
deci un pericol grav ne paște la tot pasul.
Nu se vor uita atentatele teroriste care au terorizat Spania, Marea
Britanie, Franța de cele mai multe ori, Bruxelles din Belgia, Germania, Olanda,
Italia etc.
Se impune așadar un consens larg cu privire la o cooperare adevărată în
ce privește modul de acțiuni al statelor din UE și nu numai, pentru consolidarea
securității interne a UE.
Terorismul și formele grave de criminalitate organizată, droguri, traficul
de ființe umane, infracționalitatea economică, corupție, etc. Sapă adânc la
temelia civilizației umane în UE și în toată lumea.
Criminalitatea organizată este bogată de terorism, constituind o sursă
principală de finanțare a acestuia.
Profiturile enorme obținute din activitățile de crimă organizată și
finanțează multe organizații teroriste precum ISIS, Al Qaidam, Boko Heram,
etc.
Conform FMI, numai din infracțiunile financiare se obțin anual aproape
5% din PIB-ul mondial, care în anul 2017 a fost aproape de 80 trilioane de $, iar
vânzările de droguri ilicite ajung la peste 100 miliarde € anual.
O sumă similară se obține din contrabanda de țigări și contrafacerea
acestora, traficul de ființe umane, mai ales începând din anul 2012, când din
răscumpărări se putea ajunge și la 200 milioane $ pentru răscumpărarea unui
japonez în Africa.
Astfel se estimează că grupările mafiote au obținut în anul 2009 un
profit de peste 135 miliarde € din activitățile de crimă organizată.
La toate consiliile Jai, la nivel european se discută despre acest flagel
mondial, în creștere continuă.
În anul 2008, cel puțin un trilion de $ SUA, a spălat crima organizată
mondială, iar Banca Mondială a estimat că, din cauza corupției, se pierde o
sumă imensă până la două bilioane de $ SUA.
Sondajele efectuate în rândurile cetățenilor din UE, referitor la corupție

303
s-au concretizat în 78% în aceste state.
Afganistanul, Pakistanul, livrează peste 90% din necesarul de droguri
pentru Europa, prin Balcanii de Vest, spre UE, idem traficul de țigări, monedă
falsă, arme de foc (anexa nr. )
La fel sunt vizate rutele de criminalitate organizată transnațională în
drumul spre UE, care au ajuns să rivalizeze cu traficul de droguri.
Măsurile de combatere ale acestor pericole grave, au fost adoptate de
Consiliul European la reuniunea din anul 2004, prin „Planul de Acțiune privind
Combaterea Terorismului”, analizate în cuprinsul acestei lucrări.
De asemenea, Consiliul Europei a adoptat în anul 2004 instrumentele
juridice de acțiune la nivelul comunitar pentru combaterea finanțării terorismului
și a crimei organizate în UE, de asemenea analizate în această lucrare.
O altă măsură importantă a UE, a fost redenumirea Politicii Europene de
Securitate și Apărare (P.E.S.A.) în Politică de Securitate și Apărare Comună
(P.S.A.C.), cu acea clauză de solidaritate în cazul producerii unui atac terorist, a
unei catastrofe naturale pe teritoriul unui stat membru (atacul terorist de la
Madrid din martie 2004).
La fel de importantă a fost clauza de “apărare reciprocă” în cazul unei
agresiuni armate asupra unui stat membru UE, cu obligația celorlalte state
membre să-I ofere asistență, inclusive militară, distinctă de cea conferită de
Art.5 din Tratatul NATO.
Rapoartele Europol, OCTA, analizează aspectele curente și evoluțiile
posibile ale crimei organizate la nivelul UE, bazate pe datele și expertizele
existente în vederea luării de către factorii de decizie a celor mai eficiente
măsuri de prevenire și contracarare a crimei organizate din statele membre.
Directorul Europol, Max Peter Razel, aprecia în anul 2008, contribuția
României pe această linie importantă de luptă împotriva crimei organizate cu
ocazia pătrunderii țării noastre în această organizație alături de Bulgaria.
În concluzie, apreciem că Europolul, înființat la 26.07.1995, prin actul
Consiliului Europei, la Bruxelles, cu sediul la Haga, în Olanda, constituie
instituția cea mai importantă în combaterea terorismului și a crimei organizate.
Sarcina sa constă în: îmbunătățirile cooperării polițienești între statele
membre, a eficacității acestora, în ce privește prevenirea luptei împotriva
terorismului, a traficului ilicit de droguri și a altor forme grave ale criminalității
internaționale organizate.
De precizat că Eurojust, creat prin Decizia Consiliului UE, în
28,02,2002, are ca obiectiv ameliorarea cooperării judiciare la nivel european
pentru lupta cu mai multă eficiență împotriva formelor grave de criminalitate,
de a facilita coordonarea acțiunilor de anchetă și urmărire penală care acoperă
terorismul mai multor țări membre ale Uniunii Europene.

304
 BIBLIOGRAFIE

Legislație, strategii, manuale

1. Constituția României din 21 noiembrie 1991, publicată în Monitorul

Oficial al României, partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
2. Constituția României republicată în Monitorul Oficial al României,
partea I nr.767 din 31 octombrie 2003.
3. Codul penal al României ediție oficială editată de Ministerul Justiției,
Editura Lumina Lex, București, 1997, cu modificările și completările
ulterioare.
4. Codul de procedură penală, ediție actualizată și îngrijită de judecător
dr. Dan Lupașcu, Editura Rosetti, București, 2003.
5. Noul Cod penal al României, Editura Best Publisching România,
București, 2004.
6. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității
organizate, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 50
din 29 ianuarie 2003.
7. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor,
publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 904 din 12
decembrie 2002.
8. Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, publicată în Monitorul
Oficial al României, partea I nr. 964 din 28 decembrie 2002.
9. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 783
din 11 decembrie 2001.
10. Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I nr. 557 din 2004.
11. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice
și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată
în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 279 din 21 aprilie 2003.
12. Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției
Române, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 305
din 9 mai 2002.
13. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit
de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.
362 din 3 august 2003.
14. Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului,
publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 1161 din 8

305
 decembrie 2004.
15. Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în
cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor
de Criminalitate Organizată și Terorism, publicată în Monitorul
Oficial al României, partea I nr. 1089 din 23 noiembrie 2004.
16. Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate,
publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 248 din 12
aprilie 2002.
17. Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, publicată
în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 163 din 29 iulie 1991.
18. Legea nr. 118/1992 privind aderarea României la Convenția asupra
substanțelor psihotrope din 1971 și la Convenția contra traficului
ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, publicată în Monitorul
Oficial al României, partea I nr. 341 din 30 decembrie 1992.
19. Legea nr. 92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de
telecomunicații speciale, publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I nr. 169 din 30 iulie 1996.
20. Legea nr. 19/1997 privind ratificarea Convenției Europene pentru
reprimarea terorismului, publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I nr. 34 din 4 martie 1997.
21. Legea nr. 208/1999 privind ratificarea Acordului de cooperare pentru
prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere, semnat la
București la 26 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I nr. 654 din 31 decembrie 1999.
22. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea
faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I nr. 219 din 18 mai 2000.
23. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes
public, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 663
din 23 octombrie 2001.
24. Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenției penale privind
corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
25. Legea nr. 263/2002 pentru ratificarea Convenției europene privind
spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor
infracțiunii, încheiate la Strasbourg, publicată în Monitorul Oficial al
României, partea I nr. 355 din 28 mai 2002.
26. Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de
procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul
Oficial al României, partea I nr. 468 din 1 iulie 2003.
27. Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I nr. 758 din 29 octombrie 2003.
28. Legea nr. 387/2003 privind regimul de control al exporturilor
306
 strategice și al tehnologiilor cu dublă utilizare, publicată în Monitorul
Oficial al României, partea I nr. 698 din 6 octombrie 2003.
29. Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I nr. 591 din 1 iulie 2004.
30. Legea nr. 301/2004 privind Codul penal, publicată în Monitorul
Oficial al României, partea I nr. 575 din 29 iunie 2004.
31. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în
materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I
nr. 594 din 1 iulie 2004, modificată și completată prin Legea nr. 224
din 01.06.2006 privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.534
din 21 iunie 2006.
32. Legea nr. 161/2005 privind Ministerul Administrației și Internelor,
publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 476 din 6
iunie 2005.
33. Legea nr. 230/2005 privind instituirea de măsuri de prevenire și
combatere a spălării banilor precum și unele măsuri privind
prevenirea și combaterea finanțării actelor de terorism, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I nr. 618 din 15 iulie 2005.
34. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I nr. 350 din 19 aprilie 2006.
35. HG nr. 353/2002 de aprobare a Normelor privind protecția
informațiilor clasificate ale Organizației Tratatului Atlanticului de
Nord în România, publicată în Monitorul Oficial al României, partea
I nr. 359 din 24 aprilie 2002.
36. HG nr. 585/2002 privind Standardele naționale de protecție a
informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I nr. 485 din 5 iulie 2002.
37. HG nr. 781/2002 privind Protecția informațiilor secrete de serviciu,
publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 575 din 5
august 2002.
38. HG nr. 637/2004 privind Direcția Generală de Protecție și
Anticorupție din cadrul Ministerului Justiției, publicată în Monitorul
Oficial al României, partea I nr. 417 din 11 mai 2004.
39. OUG nr. 79/2004 privind înființarea Agenției naționale de transplant,
publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 791/27.08.2004.
40. OUG nr. 103/13.12.2006 privind unele măsuri pentru facilitarea
cooperării polițienești internaționale aprobată prin Legea nr. 104 din
19 aprilie 2007 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I
nr. 275 din 25 aprilie 2007.
41. OUG nr. 14/2001 privind organizarea și funcționarea Direcției
Generale de Informații și Protecție Internă din cadrul M.A.I.,
307
 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 65 din 7
februarie 2001.
42. OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, publicată
în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 244 din 11 aprilie 2002.
43. OUG nr. 58/2005 privind modificarea Legii nr. 301 din 2004 – Cod
penal și Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor și măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I nr. 552 din 28 iunie 2005.
44. OUG nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea OUG nr.
43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I nr. 899 din 7 octombrie 2005.
45. OUG nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul
de integrare europeană publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I nr. 1179 din 28 decembrie 2005.
46. Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004 a Curții constituționale
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 911 și 916 din
Cod de procedură penală ridicată în dosarul nr. 5829 din 2003 al
Înaltei Curți de Casație și Justiție secția penală, publicată în
Monitorul Oficial al României, partea I nr. 61 din 18 ianuarie 2005.
47. Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000 a Curții constituționale, publicată
în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 159 din 17 aprilie 2000.
48. Decizia-cadru (COM) – 2001 – 521 a Consiliului Uniunii Europene
2001 privind combaterea terorismului.
49. Rezoluția Consiliului Uniunii Europene din 17.01.1995 privind
legislația interceptării telecomunicațiilor, publicată în Jurnalul Oficial
al Comunității Europene la 4 noiembrie 1996, disponibil la adresa
http//www.privacy.org./pi/activities/ tapping/eutap.resolution.htlm.
50. Convenția Națiunilor Unite privind combaterea crimei organizate
transnaționale și protocoalele anexă, semnate la 15 decembrie 2000 la
Palermo.
51. Convenția Națiunilor Unite privind combaterea criminalității organizate
transnaționale și protocoalele anexă, semnată la 5 decembrie 2000 la
Palermo și adoptată de Națiunile Unite la New York la 12 decembrie 2002.
52. Convenția ONU din 1949 pentru reprimarea traficul cu ființe umane
și a exploatării prostituării semenilor din 2 decembrie 1949.
53. Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de
ființe umane adoptată la 3 mai 2005.
54. Convenția Unică asupra stupefiantelor încheiată la New York la 30
martie 1961, modificată prin Protocolul de la Geneva din 25 martie
1972.
55. Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe
psihotrope adoptată la Viena la 20 decembrie 1988.
56. Convenția de la Haga asupra protecției copiilor și cooperării în
308
 materia adopției internaționale din 29 mai 1993, ratificată de
România prin Legea nr. 84 din 1994.
57. Convenția Consiliului Europei de la Strasbourg privind criminalitatea
informatică adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001.
58. Raportul mondial cu privire la droguri, 2003.
59. Convenția pentru combaterea finanțării terorismului adoptată la New
York la 8 decembrie 1999.
60. Raportul OIPC Interpol din 1998 privind terorismul și criminalitatea.
61. Raportul Centrului SECI pe anul 2004.
62. Rapoarte de evaluare a activității Poliției Române în perioada 2000-
2007.
63. Raport de evaluare 2006 privind planul de acțiune în vederea
implementării Strategiei Naționale Antidrog în perioada 2005-2008.
64. Raport de informare al Agenției Naționale Antidrog 2006.
65. Raport de evaluare a Agenției Naționale Antidrog, 2007.
66. Raportul Comisiei europene privind crima organizată, 2003.
67. Raport al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului către
Consiliul Economic și Social.
68. Recomandarea nr. R(2000) 11, Consiliul Europei.
69. Raportul Parlamentului European asupra inițiativei Greciei, 2003.
70. Raportul Grupului de lucru asupra formelor contemporane de sclavie, 1991.
71. Protocolul Națiunilor Unite asupra traficului de persoane.
72. Protocolul opțional asupra vânzării de copii, prostituției și
pornografiei infantile din 2000.
73. Strategia națională antidrog în perioada 2005-2012, aprobată prin HG
nr. 73/27 ianuarie 2005.
74. Concluzii ale Consiliului privind prioritățile U.E. în lupta împotriva
criminalității organizate (evaluare pentru 2007, 2010).
75. Ghidul terorismului semnat de Bin Laden.

Lucrări în domeniu

1. Anthony Gidens, Europa în epoca globală, Editura Ziua, București,

2007;
2. Anne Nivat, Islamiștii cum ne văd ei pe noi, Editura Corint,
București, 2011;
3. Anna Erelle, În pielea unei jihadiste. O mărturie despre filierele de
recrutare ale Statului Islamic, Editura Polirom, Iași, 2015;
4. Albu Petru – Crimă organizată în perioada de tranziție – o amenințare
la adresa securității internaționale, Editura MIRA, București, 2007.
5. Amza Tudor – Criminalitatea informatică, Editura Lumina Lex,
București, 2003.
6. Amza Tudor – Criminologie, Editura Lumina Lex, București, 1998.
309
7. Andreescu Anghel, D.Niță – Analiza psihologică, Editura Timpolis,
Timișoara, 1999.
8. Bălan George – Teză de doctorat „Ministerul Public și politica penală
de apărare a securității naționale”, București, 2006.
9. Bercheșan Vasile, C-tin Pletea – Drogurile și traficanții de droguri,
Editura Paralela 45, București, 1998.
10. Antonio Frattasio, Epistemologia Terorii, Editura Era, 2006,
București, vol. I + II;
11. Ali Laidi. Efectul de bumerang. Cum a determinat globalizarea
apariția terorismului. Editura House of Guides, 2007, București;
12. Cioclei Valerian – Manual de criminologie, Editura All Beck,
București, 1998.
13. Cioclei Valerian – Despre ambiguitatea conceptuală în materia
criminalității organizate, Editura All Beck, București, 2001.
14. Cristescu Doru Ioan – Interceptarea comunicațiilor, înregistrările
audio-video, filmările, fotografierile – procedee probatorii în procesul
penal român, Editura Almanahul Banatului, Timișoara, 2000.
15. Corciu Eugen, Aurel Băloi – Instituții de cooperare polițienească,
Editura MAI, București, 2006.
16. Colectiv, Jihadul Islamic, editura Rao, București, 2015;
17. Colectiv, Efectele migrației asupra securității României și a Europei,
Editura Rao, București, 2016;
18. Colectiv, Acțiunile separatiste care vizează România, editura Rao,
București, 2015;
19. Colectiv. Spioni împotriva Armaghedonului. Războaiele secrete ale
Ierusalimului. Editura Meteor, 2013, București;
20. Colectiv. Femei Kami-Kaze. Terorism la genul feminin. Editura Top
Form, București, 2006;
21. Cristian Barna, Jihad în Europa în numele califatului terorii, în
Colecția Geopolitica, Editura Top Form, București, 2016;
22. Cristian Barna. Jihad in Europe. Editura Top Form, București, 2008;
23. Cristian Barna. Cruciada Islamului. Editura Top Form, București, 2007;
24. Dascălu Ion și colectiv – Combaterea criminalității organizate,
Editura MAI, București, 2001.
25. Dobrinoiu Maxim – Infracțiuni din domeniul informatic, Editura
C.H. Beck, București, 2006.
26. Dumitru Chican. Jihad sau drumul spre Djanna. Editura Corint,
București, 2011;
27. Dobrescu Paul, Crizele de după criză. o lume fără busolă și fără
hegemon, editura Litera, București, 2016;
28. Daniel Estulin. Stăpânii din umbră. Editura Meteor Press, 2010
București, 2012;
29. Fabrizio Falcomi și Antonello Sette. Osama bin Laden. Teroare în
310
 Occident. Editura Alfa, București, 2002;
30. Fadida Khalaf, Andrea Hoffman, Povestea Faridei, fata care a învins
ISIS, editura Rao, București, 2016;
31. Francis Fukuyama. Marea ruptură. Natura umană și refacerea
ordinii sociale. Editura Humanitas, București, 2011;
32. Francis Fukuyama. Construcția statelor. Guvernarea și ordinea
mondială în sec XXI. Editura Antet, București, 2004;
33. George Grigore. Coranul. Editura Herald, București, 2005;
34. Geamănu Grigore – Dreptul internațional penal și infracțiunile
internaționale, Editura Academiei Române, București, 1977.
35. Hedeșiu Emil – Contracararea crimei organizate transfrontaliere,
Editura UNAO București, 2005.
36. Iacob Adrian și colectiv – Crima organizată, Editura Tritonic,
București, 2006.
37. Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalității organizate, Editura
Sitech, Craiova, 2007.
38. Iamandi Luca, Stan Emil, Țical George – Infracționalitatea
informatică, Editura Armand, Ploiești, 2004.
39. Ichim I.C. – Minorul în reglementările europene, Editura Timpul,
Iași, 2003.
40. Iliescu Ligia Teodora – Combaterea Criminalității Organizate, Vol. I
Sitech, Craiova, 2012.
41. Iliescu Ligia Teodora – Combaterea Criminalității Organizate, Vol.
II, Sitech, Craiova, 2013.
42. Iliescu Ligia Teodora – Metode și tehnici operative de investigare și
documentare a infracțiunilor în domeniul crimei organizate, Ed.
Sitech, Craiova, 2008.
43. Jean-Luc Marret, Tehnicile terorismului, Editura Corint, București, 2002;
44. James Conton. Provocările viitorului. Principalele tendințe care vor
reconfigura lumea în următorii ani: 5, 10, 20 de ani. Editura
Polirom, București, 2010;
45. Michael Weys și Hassan Hassan, ISIS, Armata Jihadului, Editura
Corint, București 2015;
46. Michael A. Palmer. Ultima cruciadă. Americanism versus Islam,
București, 2010;
47. Miguel Pedrero. Corupția Marilor puteri. Strategii și minciuni în
politica mondială. Editura Litera Internațional, București, 2004;
48. Niță Laurențiu. Terorismul Kami-Kaze. Editura Antet, 2006;
49. Paul L. Williams. Al Qaida. Frăția terorii. Editura. Lucman, București,
2004;
50. Ronald Jacqnard. În numele lui Usama Bin Laden. Wd. Rao,
București, 2001;
51. Tariq Ali, Ciocnirea fundamentalismelor. Cruciade, jihaduri și
311
 modernitate. Editura Antet, 2006.
52. Simileanu Vasile, România în ochiul uraganului, Editura Top Form,
București, 2016;
53. Steve Stang (colectiv autori). Activitatea de informații și drepturile
omului în era terorismului global. Editura Comitetului consultativ al
Preager Security International, București, 2005;
54. Ștefan Anst, Coedt Schnibben. 11 septembrie. Ziua în care lumea s-a
cutremurat. Editura Runa, București, 2004;
55. Ștefan Cristian Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint,
București, 2006.
56. Ștefan Cristian Eduard, Pintilie Ligia – Cooperarea internațională
judiciară și polițienească, Editura Sitech, Craiova, 2007.
57. Troneș Vasile, Hudubaie Ioan – România în Interpol, Editura MI,
București, 1994.
58. Troncotă Cristian, Blidaru Horațiu – Careul de ași. Serviciile secrete
ale Marii Britanii, SUA, Rusiei, Israelului, Editura Elian, București,
2003.
59. Troncotă Cristian, Bidu Ioan, Blidaru Horațiu – Serviciile secret ale
Franței, Germaniei, Italiei, Spaniei și Portugaliei înainte și după
războiul rece, Editura Elian, București, 2004.
60. Țical George Marius – De la plante la droguri, trecut și prezent,
Editura Lucman, București, 2005.
61. Țical George Marius – Crima organizată și terorismul, Editura
Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați, 2006.
62. Vasiu I. – Criminalitatea informatică, Editura Nemira, București,
1998.
63. Voicu Costică – Banii murdari și crima organizată, Editura Artprint,
București, 1995.
64. Voicu Costică, Andreescu Anghel, Burcin Octavian – Siguranța
națională și ordinea publică, Editura Artprint, București, 2002.
65. Voicu Costică – Spălarea banilor murdari, Editura Silvy, București,
1999.
66. Voicu Costică, Mircea Ionescu – Terorismul aerian, Editura
Prouniversitaria, București, 2006.
67. Voicu Costică – Criminalitatea afacerilor, Tipografia IGP, București,
1997.
68. Voicu Costică, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu –
Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura Pildner,
Târgoviște, 2006.
69. Voicu Costică, Ungureanu Georgeta, Voicu Adriana – Globalizarea
și criminalitatea financiar-bancară, Editura Universul Juridic,
București, 2005.
70. Proiect de tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa,
312
 Convenția europeană – Bruxelles, 2003.
71. Cartea Albă a Crimei Organizate și Corupției, editată de Consiliul
Suprem de Apărare a Țării, București, 1998.
72. Tratatul de la Amsterdam, 2 octombrie 1997.
73. Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht – 7 februarie 1992 intrat
în vigoare la 1 noiembrie 1993, modificat de Tratatul de la
Amsterdam din 1997.
74. Tratatul de instituire a unei Constituții pe Europa, 2006.
75. Zbigniew Brezinski. Globalizare și strategii politice contemporane.
Editura Rao, București, 2013.

Articole, studii, referate

1. Studiu publicat în Rewue de Science Criminelle et de droit penal

comparae, 1997.
2. Banca de date a Direcției Generale de Combatere a Criminalității
Organizate în perioada 2000 – 2007.
3. Banca de date a Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate
București 2003-2007.
4. Buletin de informare și documentare al Ministerului Internelor și
Reformei Administrative, 2003.
5. Institutul pentru studii politice de apărare și istorie militară: securitate
națională, politică de apărare și istorie militară la sfârșit de mileniu,
București, 2000.
6. Crima organizată transnațională, fenomen de destabilitate a securității
internaționale, 2000.
7. Manual de analiza informațiilor – „Întărirea capacităților de colectare
și analiză a informațiilor în Sud-Estul Europei”, Editura MIRA,
IGPR, DGCCO, Direcția operații, Serviciul analiza informațiilor,
București, 2004.
8. Dicționarul de referință Oxford, Ediția a II-a, Oxford university
press, New York, 1966.
9. Hotărârea din 6 septembrie 1978 dată de Plenul Curții seria A nr. 28
în cazul Klass și alții contra Germaniei – Vincent Berger –
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Institutul
Român pentru Drepturile Omului, 1997.

Resurse internet
 w.w.w.sens.org.ro.
 w.w.w.iatp.md.
 w.w.w.migratie.md.
 w.w.w.icrc.org.
 w.w.w.who.int.
313
 w.w.w.balkans.eu.org.
 w.w.w.apti.ro.
 w.w.w.state.gov.
 w.w.w.ustreas.gov.
 w.w.w.uscg.gov.
 w.w.w.fbi.gov.
 http..//europa.eu.int/agencies 2006.

314