ACADEMIA DE POLITIE ,,ALEXANDRU IOAN CUZA"

FACULTATEA DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT
(rezumat)

DIMENSIUNEA SOCIO-JURIDICĂ A CONSUMULUI DE

DROGURI ŞI CRIMINALITATEA CONEXĂ

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT
Profesor universitar doctor
FLORIAN COMAN

DOCTORAND
NECŞULESCU ION

Bucureşti 2010
1
 CUPRINS

ARGUMENT.......................................................................................................6
CAPITOLUL I-CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DROGURILE..9
1.1. Clasificarea drogurilor...............................................................................12
1.2. Droguri licite………………………………………………………..13
1.3. Droguri ilicite……………………………………………………….14
1.3. Factorii de risc si factori de protectie în consumul de droguri ...........18
CAPITOLUL 2 - CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ÎN SOCIETATEA
CONTEMPORANĂ ŞI DROGURILE ...........................................................20
2.1. Organisme europene..................................................................................21
2.1.1. Grupul Pompidou................................................................................21
2.1.2. Acordul Schengen...............................................................................21
2.1.3. Grupul Trevi........................................................................................22
2.1.4. Programul PHARE de lupta împotriva drogurilor..............................22
2.1.5. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E.......22
2.1.6. Centrul Regional S.E.C.I. pentru Combaterea Infracţionalităţii
Transfrontaliere.............................................................................................23
2.1.7. ONU pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii..........................23
2.2. Convenţii, acorduri şi tratate internaţionale încheiate sub egida O.N.U. cu
rol în materia drogurilor................................................................................. 24
2.3.Organisme cu vocaţie mondială create de O.N.U. ca instrumente de luptă
antidrog............................................................................................................24
2.4. Rolul şi locul Cooperării poliţieneşti în Uniunea Europeană...............24
2.4.1. Europol..............................................................................................24
2.4.2. Colegiul European de Poliţie – C.E.P.O.L.........................................24
2.4.3. Oficiul European de Luptă Împotriva Fraudei – O.L.A.F..................25
2.4.4. EUROJUST.........................................................................................25
2.4.5. Biroul Naţional Interpol......................................................................25
2.4.6. Punctului Naţional Focal.....................................................................26
2.5. Stadiul de aderare al României la Spaţiul Schengen.................................26
CAPITOLUL 3 - STRATEGII – POLITICI DE REDUCERE A CERERII
DE DROGURI ..................................................................................................27
3.1.Tendinţe şi forme de manifestare a fenomenului drogurilor pe plan
european şi internaţional…………………………………………..……..27
3.2. Heroina - date statistice şi repere geografice privind producţia
mondială……………………………………………………………..…….29
3.3. Cocaina - date statistice şi repere geografice privind producţia
mondială...........................................................................................................30
3.4. Drogurile sintetice - date statistice şi repere geografice privind producţia
mondială...........................................................................................................31
3.4.1. Amfetamina.........................................................................................31
3.4.2. Ecstasy.................................................................................................32

2
 3.5. Canabisul - date statistice şi repere geografice privind producţia
mondială…………………………………………………………………...32
3.6. Etnobotanicele……………………………………………………..…33
3.7. Dimensiunea consumului de droguri european şi internaţional.........34
3.7.1. Situaţia consumului de opiacee..........................................................34
3.7.2. Situaţia consumul de cocaină.............................................................35
3.7.3. Situaţia consumul de amfetamine.......................................................35
3.7.4. Situaţia consumul de canabis..............................................................36
3.8. Construcţia instituţională a implementării politicilor antidrog în
România…………………………………………………………………...36
3.9. Strategia Naţională Antidrog în contextul luptei antidrog în Uniunea
Europeană…………………………………………………………………37
3.10. Strategia Naţională Antidrog - Planul de acţiune 2005-2012.….….38
3.11. Principiile Strategiei Naţionale Antidrog……………………….........39
CAPITOLUL 4 - DIMENSIUNEA CONSUMULUI DE DROGURI IN
ROMÂNIA ........................................................................................................40
4.1. Dinamica infracţionalităţii la regimul drogurilor……………………..41
4.2. Tendinţe de evoluţie ale traficului şi consumului ilicit de droguri……43
4.3. Etnobotanicele şi raţiunea Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2010.............44
CAPITOLUL 5 - CORELAŢIA DINTRE CONSUMUL DE DROGURI SI
INFRACŢIONALITATEA CONEXĂ ...........................................................46
5.1. Infracţionalitatea conexă consumului de droguri…………………....46
5.2. Instituţii abilitate în aplicarea legislaţie în materia drogurilor………..47
5.2.1. Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate, are in
compunere;....................................................................................................47
5.2.2. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism .......................................................................................................47
5.2.3. Legislaţia de specialitate din ţara noastră...........................................47
5.2.4. Principalele rute de trafic de droguri care vizează România............48
5.2.5. Incriminarea consumului de droguri. Elemente de drept comparat..49
5.2.6. Aspecte juridice, şi unele consideraţii referitoare la politicile aplicate
în domeniul reducerii cererii de droguri în România....................................50
CAPITOLUL 6 - JUSTIŢIA TERAPEUTICĂ, O NOUĂ ABORDARE ÎN
SISTEMUL JUDICIAR DIN ROMÂNIA.......................................................52
6.1. Alternativa tratamentului cuasi-coercitiv al consumatorului de droguri ..52
6.2.Oportunităţi de adoptare şi implementare a justiţiei terapeutice în
România……………………………………………………………………..53
6.3. Tratamentul in sistem integrat al consumatorilor de droguri – măsură
alternativă la pedeapsa închisorii………………………………………….55
CONCLUZII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDĂ ................................56
BIBLIOGRAFIE ..............................................................................................58

3
 ABREVIERI

art. - articol
al - alineat
hot.- hotarare
kg- kilogram
lit. - litera
nr. – număr
op. cit. - opera citată
p.- pagina
urm.- următoarele
vol.- volum (ul)
C.pen.- Codul Penal
C.p.p.- Codul de procedura penala
H.G.- Hotărâre de Guvern
M. Of. – Monitorul Oficial al României
O.U.G. – Ordonanţa de urgentă Guvernului
O.G. - Ordonanţa Guvernului
ANA – Agenţia Naţionala Antidrog
A.N.D.C.S .- Strategia Naţional Afgana pentru Controlul Drogurilor
C.E.P.O.L. - Colegiul European de Poliţie
C.S.C.E .- Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa
C.S.M. - Consiliul Superior al Magistraturii
D.C.C.O. - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate
D.I.I.C.O.T.- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism.
D.S.M. IV - Dicţionarul de Sănătate Mentală
E.M.C.D.D.A. - Centrul European de Monitorizare pentru Droguri şi
Toxicomanie
Eurojust - European Law Enforcement Organisation
EUROPOL- Oficiu European de Politie
F. R. – Federatia Rusa
F.N.U.L.A.D.- Fondul O.N.U. pentru lupta contra abuzului de droguri
Н.А.Н - Nu Alcolismului şi Drogurilor
H.D.G.- Grupul Orizontal pe Droguri
H.V.B.- hepatita virala de tip B
H.V.C.- hepatita virala de tip B
I.G.P.R. - Inspectoratul General al Poliţiei Române
M.A.I. - Ministerul Administratiei si Internelor
M.A.R.A. - Marea Alianţa Română Antidrog
N.A.T.O. - Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord
N.I.D.A. - Naţional Institute on Drug Abuse
N.U.P. - neînceperea urmăririi penale
O.D.I.H.R - Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului
4
O.E.D.T. - Observatorul European de Droguri şi Toxicomanie
O.I.C.S - Organul internaţional de control al stupefiantelor
O.I.P.C.- INTERPOL - Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală
O.L.A.F. - Oficiul European de Luptă Împotriva Fraudei
O.M.S. - Organizaţia Mondială a Sănătăţii
O.N.U. - Organizaţia Naţiunilor Unite
O.S.C.E.- Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
P.A.- Planul de Acţiune
P.N.F - Punctul Naţional Focal
P.N.U.C.I.D.- Programul Naţiunilor Unite pentru Controlul Internaţional al
Drogurilor
S.E.C.I. - Iniţiativa de Cooperare în Sud - Estul Europei
S.F.C.T.D - Serviciul Federal al Federaţiei Ruse pentru Controlul Traficului de
Droguri
S.N.A.- Strategiei Naţionale Antidrog
S.T.A- stimulente de tip amfetamină
S.U.A. – Statele Unite le Americii
S.U.P.- scoatere de sub urmărire penala
U.N.O.D.C.- Organizaţie Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate

5
 ARGUMENT

Actualul context internaţional marcat de o dezvoltare galopantă a vietii

dar si a modernizarii societăţilor se resimte în mod acut şi în nevoia creării unui
altfel de sistem de justiţie care să se raporteze la specificul comunităţilor iar
legea să conţină normative comunitare si să se focalizeze în general pe
rezolvarea problemelor sociale în cadrul procedurilor judiciare.
Interconectarea sistemului judiciar la sistemul social şi comunitar a
reprezentat un deziderat fundamental încă de la primele forme de adoptare a
normelor de convieţuire în societăţile umane. Diversitatea cotidiană
demonstrează faptul că individul este prins într-o reţea de relaţii sociale şi
juridice, care uneori nu operează nici în interesul apărării drepturilor sale
fundamentale şi nici în promovarea intereselor societăţii.
În opinia noastră inechitatea percepută la nivel individual şi ineficienţa
constatată la nivel social constituie subiecte prioritare de discuţie în rândul
specialiştilor din sfera ştiinţelor socio-juridice, reliefându-se de foarte multe ori
poziţionarea fiecăruia în postulatele ştiinţifice limitative ale domeniului cercetat.
În zilele noastre, se identifică un puternic curent de modernizare a
întregului sistem de aplicare a legii prin adoptarea unor forme moderne,
flexibile şi adaptate la un sistem integrat, la toate segmentele sociale implicate în
actul de justiţie. Aceasta a determinat elaborarea şi aplicarea unor sisteme
moderne prin care recenta istorie socială şi penală a cetăţenilor din diferite state
este revoluţionată şi demonstrează faptul că obiectivele acestor mecanisme
sociale sunt de fapt puse in slujba sprijinirii individului în soluţionarea unor
situaţii de criză şi aplicarea unor politici penale eficiente la nivel naţional.
Aprecerile numeroaselor cercetări au evidentiat faptul că, uneori,
sancţionarea unui individ pentru încălcarea normativelor sociale în vigoare poate
deveni, în condiţiile unei aplicări rigide şi orientate numai către efecte juridice, o
povară pentru societate, in principal datorită costurilor crescute care sunt
generate pe termen lung, respectiv: supraaglomerarea instituţiilor penitenciare,
reinserţia scăzută în comunitate şi piaţa muncii , gradul crescut de recidivă,
diminuarea sentimentului de siguranţă etc. In aprecierea specialistilor,
comunităţile preiau de fapt sancţiunea judiciară prin alocările bugetare
suplimentare oferite sistemelor de administrare a justiţiei.
Multiplele disfuncţionalităţi sociale apărute in modul de aplicare a legii,
in apecierea noastra se constată ca serviciile de asistenţă socială trebuie să fie
corelate cu oportunitatea de a lucra împreună cu alte structuri din cadrul
sistemului de justiţie comunitară. Sens în care, sistemul justiţiei comunitare
semnifică o focalizare a intregului sistem de resurse ca o perspectivă prin care să
se dezvolte legături strânse cu comunităţile, să se creeze parteneriate cu cetăţenii
pentru a asigura un control social eficient în gestionarea problemelor
criminalităţii, ceea ce ar conduce la satisfacerea nevoilor cetăţeanului şi
creşterea încrederii în administrarea justiţiei.

6
 În lucrarea de fata, prezentăm noutăţile recent înregistrate în sfera
sistemului de justiţie ce au imprimat o nouă direcţie prin încercarea de plasare a
responsabilităţii în comunitatea în care se aplică legea. Astfel, implicarea
cetăţeniilor în prevenirea criminalităţii şi gestionarea problemelor sociale care se
manifestă la nivel comunitar vor deveni fundamentul noului sistem de
administrare comunitară a justiţiei, rolul serviciilor de asistenţă socială fiind de o
mai mare importanţă.
Noile concepte comunitare de aplicare a legii încep să se instituţionalizeze
în societăţile moderne prin dezvoltarea unor structuri inovative si adaptatative în
cadrul institutiilor de aplicare a legii ( poliţie, parchet, instanţe de judecată şi
penitenciar ). Astfel, soluţiile alternative la actualul sistem sancţionatoriu –
munca în folosul comunităţii şi institutia probaţiunii – reprezintă valenţe
eficiente prin valorificarea capitalului social de schimbare a comportamentului
delincvent în comunitate cu implicarea membrilor comunităţilor respective.
In opinia noastra, conceptul, Justiţia restaurativă reprezintă o perspectivă
si o nouă alternativă a aplicării legii prin dezvoltarea medierii ce se realizeaza
intre infractor-victimă în care se urmăresc transformările pe care le comportă
relaţia între cele două părţi în cadrul derulării procesului judiciar.
Se apreciază că, reuşita acestui tip de abordare constă în faptul că punerea
faţă în faţă, victima - infractor, protagonistii nu mai sunt doi străini, ci fiecare
conştientizează că şi celălalt este o fiinţă umană cu care se poate comunica, care
are aceleaşi sentimente şi trăiri, şi nu reprezintă un simplu obiect sau un
necunoscut. Astfel, ambii protagonişti se pot concentra pentru găsirea de soluţii
amiabile pentru viitor fără a continua să trăiască în trecut, frustraţi de eveniment
si consecinţele acestuia.
În acest sens se realizeaza un tip de personalizare a infracţiunii, ceea ce
conduce la o mai bună înţelegere a evenimentului şi la o schimbare radicală în
atitudinea unuia faţă de celălalt.
Faţă de celelalte forme comunitare de aplicare a legii, sistemul justiţiei
trapeutice se defineste ca fiind unul din progresele semnificative înregistrate în
ultimele două decenii în elaborarea şi implementare unor modele eficiente de
tratare a unor segmente vulnerabile ale societăţii. Practic, în cadrul acestei noi
abordări se identifică modalitatea de tratare a infractorului consumator de
droguri ca o persoană afectată de o patologie socială şi medicală ce necesită
intervenţie corespunzator nevoii in aria bio-psiho-socială, identificată.
In fapt, justiţia terapeutică reprezintă studierea rolului legii ca un agent
terapeutic, ceea ce presupune ca societatea să utilizeze teoriile, filosofiile şi
concluziile diferitelor discipline pentru a canaliza contribuţia acestora la
modelarea si dezvoltarea legii. În esenţă, justiţia terapeutică se focalizează pe
tehnici sociopsihologice prin care legile şi procesele juridice afectează
consumatorii de droguri implicaţi în sistemul penal. Prin examinarea efectelor
legii în acest mod, justiţia terapeutică poate demonstra cum legislatia şi
procesele legale pot sprijini sau dauna uneori obiectivelor din cadrul procesului
penal.
7
 În materia procedurilor aplicate în cadrul instanţelor privind drogurile,
menţionăm faptul că justiţia terapeutică nu blochează înfăptuirea actului de
justiţie ci doar sugerează că aspectele de sănătate mentală şi psihologică sunt
benefice in interesul legii sau procesului penal şi ar trebui să fie examinate
pentru a informa asupra potenţialului de reuşita în atingea scopurilor propuse. În
fapt, i se permite legiuitorului, judecătorilor şi celorlalţi practicieni să realizeze
evaluări asupra politicii judiciare bazate pe studii stiintifice şi nu pe şabloane ori
stereotipii care nu mai sunt în ton cu realitatea. În aceeaşi ordine de idei, prin
conectarea dreptului la ştiinţele sociale, ca puncte de orientare în analiza
fenomenului, se realizează o detaşare de justiţia tradiţională. Determinant, este
faptul că în opinia unor specialisti, modelul justiţiei terapeutice prin tratament
specializat oferit consumatorilor dependenţi de droguri poate fi mai eficient în
reintegrarea sociala a drogodependentilor.
Implementarea în România a modelului justiţiei terapeutice a permis o
analiză din perspectiva structurării si restructurarii politicii penale, a sistemului
de justiţie şi a stadiului de dezvoltare comunitara, precum şi ca urmare a
diagnozei evoluţiei fenomenului drogurilor în ţara noastră şi a adaptării si
euroconformizarii legislaţiei.
Conceptul Legii nr. 522/2004 privind prevenirea şi combaterea traficului
şi consumului ilicit de droguri se localizează în distincţiile realizate între
consumatorul şi consumatorul dependent, respectiv programul integrat de
asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, circuitul
integrat de asistenţă a consumatorilor, programul terapeutic şi programul
psihologic şi social.
Politicile promovate în ultimii ani în domeniul reducerii cererii de droguri
au vizat garantarea unei asistenţe medicale şi psiho-sociale cu caracter universal,
public, gratuit, definirea circuitului terapeutic al sistemului de asistenţă medicală
şi de reintegrare socială a consumatorilor de droguri prin crearea unei reţele
medicale adecvate care să includă toate structurile terapeutice prin încurajarea şi
susţinerea reinserţiei sociale a acestora.
Coordonatorul acţiunilor de reducere a cererii şi ofertei de droguri, la
nivel national, Agenţia Naţională Antidrog se află în poziţia de a fi promotorul
schimbării percepţiei societăţii româneşti faţă de consumatorul de droguri,
promovând o serie de programe eficiente preluate din modelele altor ţări. În
condiţiile în care se invocă permanent lipsa de autoritate, dublată de o
responsabilizare sectorială a instituţiilor, rolul coordonator al Agenţiei Naţionale
Antidrog în promovarea conceptului de justiţie terapeutică va fi determinant.
Lucrarea este recomandată in principal, specialiştilor angajaţi în
prevenirea şi combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri; poliţişti,
procurori, judecători, personalul specializat din penitenciare şi din serviciile de
probaţiune, medici, psihologi si asistenti sociali. O recomandam, în egală
măsură, mediului academic de a disemina aceste cunoştinţe în cadrul diferitelor
curicule de învăţământ ale universităţilor din ţară, studenţii fiind extrem de
receptivi la noile abordări si provocări din societăţile moderne.
8
 CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DROGURILE

Referindu-ne, în general, la droguri în acest capitol tratăm în primul rând

aspecte cu privire la consumul de droguri ce este considerat de către specialiştii
în criminologie şi sociologie o crimă fără victime 1, care nu aduce prejudicii
societăţii în ansamblul său ci doar indivizilor implicaţi in consum. Cu toate
acestea, există argumente suficiente pentru a defini consumul de droguri ca un
delict cu un impact negativ asupra societăţii ca întreg. Relevant este punctul de
vedere conform căruia …individul nu este singurul care suferă.
Conceptul de stupefiant desemnează o substanţă medicamentoasă care
inhibă centrii nervoşi, producând o stare de inerţie psihică şi fizică, care, folosită
în mod sistematic duce la o intoxicaţie lentă. 2
Din punct de vedere psihologic termenul de drog3 este prezentat ca
substanţă lichidă, solidă sau gazoasă, care odată introdusă în organism, modifică
imaginea asupra realităţii înconjurătoare iar folosirea abuzivă poate crea
dependenţă sau producerea unor tulburări grave ale activităţii mentale şi ale
comportamentului.
În conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale ale Sănătăţii,
substanţele sau categoriile de substanţe psihoactive care produc asemenea
modificări şi generează dependenţă, sunt următoarele: alcoolul, opiaceele,
derivatele canabisului, sedativele şi hipnoticele, cocaina, halucinogenele,
tutunul, solvenţii volatili, alte substanţe psihoactive şi substanţe din diferite clase
utilizate în asociere. 4
Dependenţa se manifestă prin incapacitatea de a reduce sau de a opri
utilizarea drogurilor chiar şi atunci când efectele negative ale acestora sunt
cunoscute şi chiar conştientizate de către persoana în cauză. Dependentul
investeşte resurse în efortul de achiziţionare a drogurilor, de cele mai multe ori
în detrimentul altor activităţi sociale.
Abuzul de droguri creează consumatorilor probleme fizice, psihologice şi
afective, poate să compromită memoria si implicit situaţia şcolară, activitatea
profesională, să provoace tensiuni sau rupturi în relaţiile sociale, cu precădere în
cadrul familiei.
Din punct de vedere social, consumul de droguri are efecte la fel de nocive
deoarece implică o serie de consecinţe negative asupra potenţialului productiv şi
reproductiv al membrilor societăţii, ca şi asupra resurselor de sănătate şi de
bunăstare ale acesteia. În acest sens, poate aduce atingeri calităţii vieţii unei
comunităţi, iar prevenirea şi combaterea acestui fenomen să necesite resurse
materiale şi umane care altfel ar putea fi utilizate în alte scopuri ori activităţi ale
comunităţii respective.

1
S. Ţurlea, - Bomba drogurilor- Ed. Humanitas, – Bucureşti ,1991, p. 6.
2
Dicţionarul explicativ al limbii romane (DEX), – Ed. Academiei Române, 1998, p. 1030.
3
R. Răşcanu, - Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog,- Ed. Ars Docendi, Bucuresti, 2002, p. 336.
4
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, – Raport tehnic 836, 1993, p. 6.
9
 In opinia noastră, consumul de droguri determină amplificarea traficului
ilegal de droguri ca parte importantă a activităţilor grupurilor de crimă
organizată într-un anumit teritoriu naţional sau chiar în zone geografice mai
vaste. Acest lucru poate pune în pericol ordinea socială şi economică a
diferitelor state slab dezvoltate. Astfel, problema drogurilor se află într-o
legătură interdependentă cu problematica criminalităţii, cu atât mai mult cu cât
persoanele care consumă droguri, pentru a evada din realitatea cotidiană sau
pentru a se adapta mai bine la exigenţele ei intră, de cele mai multe ori, în
conflict cu legea penală.
Din motivele expuse mai sus, este imperios necesară adaptarea societăţii
româneşti, atât legislativ cat şi instituţional, care sa permită abordarea
consumului de droguri din perspectiva necesităţii furnizării unui tratament
medical adecvat, a unei asistenţe psihologice şi sociale de calitate, având ca
principal obiectiv reinserţia socială.
Caracterul internaţional al problematicii drogurilor necesită o abordare
conjugată atât a eforturilor naţionale, cât şi internaţionale. Pornind de la
realitatea că infracţionalitatea şi, în special, criminalitatea organizată
internaţională pot fi privite drept instituţii fără frontiere, a căror răspândire şi
arie de cuprindere pot rivaliza cu cele mai dezvoltate structuri ale organismelor
internaţionale, instituţiile abilitate în domeniul luptei împotriva traficului şi
consumului de droguri colaborează pe plan regional, european şi internaţional cu
instituţii cu atribuţii similare.
Astăzi in lume, milioane de persoane de la cele două capete ale lanţului
(cultivatorii de pe partea ofertei şi toxicomanii de pe partea cererii) sunt
victimele traficului de droguri, mizeria lor fiind exploatată de către intermediari,
delincvenţi care, de pe urma acestuia, pot câştiga si duce o viaţă luxoasă in
detrimentul semenilor lor in suferinţa. Numărul total al toxicomanilor la nivel
mondial este estimat astăzi la aproape 185 de milioane, respectiv 3% din
populaţia mondială sau 4,7% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de
ani. Potrivit rapoartelor si estimărilor, canabisul este substanţa cel mai mult
consumată (aproximativ 150 de milioane de persoane), urmat de stimulantele de
tip amfetamină (STA). Puţin peste 13 milioane de persoane consumă cocaină şi
15 milioane opiacee, din care aproximativ 9 milioane consumă heroină.
Din datele furnizate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Droguri şi
Criminalitate (în continuare U.N.O.D.C.) rezultă că oferta mondială de opium şi
heroină este stabilă, iar cultura ilicită de mac opiaceu, precum şi producţia de
opium din Asia de Sud-Est au continuat să scadă. Ţările din regiunea andină au
înregistrat o reducere a culturilor de arbore de coca pentru al patrulea an
consecutiv. Afganistanul suscită încă preocupări grave. Deşi strategia sa de luptă
împotriva stupefiantelor este încă valabilă, sunt necesari poate circa 10 ani
pentru a minimaliza această problemă. U.N.O.D.C. dispune de un important
portofoliu de proiecte în Afganistan şi pregăteşte noi iniţiative pentru
dezvoltarea capacităţilor de anchetă, pentru sprijinirea măsurilor de urmărire şi
încarcerare a autorilor infracţiunilor legate de droguri şi pentru lansarea unor
10
campanii pentru o mai bună sensibilizare a publicului faţă de faptul că opiumul
constituie o grava ameninţare pentru securitatea naţională5.
Consumul de droguri pune în pericol din ce în ce mai frecvent una din
principalele valori ale civilizaţiei, omul. Potrivit declaraţiei Secretarului de Stat
pentru Justiţie din cadrul Guvernului S.U.A., Jhon Tornburg, traficanţii de
droguri pot fi consideraţi criminali în serie,iar(...)flagelul extinzându-se de la o
persoană la alta, în special în rândul tinerilor.6Dintr-o perspectivă diacronică
asupra drogurilor din cele mai vechi timpuri oamenii au cunoscut proprietăţile
drogurilor. Acestea erau folosite în cadrul ceremoniilor religioase, al ritualurilor
mistice, în scopuri terapeutice, dar şi pentru a induce o stare de plăcere, având în
vedere tocmai efectele pe care drogurile le produc asupra organismului uman.
Astfel, în urmă cu circa 7.000 de ani, macul, din care se producea opiul şi
derivatele sale, era menţionat în tăbliţele sumerienilor din Mesopotamia.7
Prin intermediul babilonienilor, proprietăţile terapeutice ale macului sunt
cunoscute apoi în Persia şi în Egipt. Grecii şi arabii utilizau opiul în scopuri
terapeutice şi ca analgezic pentru a calma durerea, tusea şi diareea.
În Grecia, macul era considerat un simbol al fecundităţii. Theofrastus
(373-287 î.Hr.) menţionează o otravă preparată din cucută şi suc de mac, care
ucide uşor şi fără dureri.
Naturalistul grec Teofast, elev al lui Aristotel, în scrierile sale din secolul
al III-lea î.Hr., foloseşte termenul de meconium pentru a desemna opiul.8
În secolul al II-lea î.Hr., medicul grec Heraclide din Tarent recomanda,
contra muşcăturilor de şerpi veninoşi, administrarea unor doze masive de opiu,
iar în secolul I î.Hr., farmacologul roman Pendaru Dioscrone din Anazarbe
recomanda un sirop de mac denumit diacodio.9
Despre folosirea opiului se menţionează şi în Odissea lui Homer, care
aminteşte despre o băutură capabilă să ducă la uitarea durerii şi a necazurilor.
O legendă din antichitate spune că Elena din Troia punea opiu în vinul pe care îl
dădea apărătorilor cetăţii pentru a le împrăştia tristeţea.
Alchimiştii de la sfârşitul dinastiei Han (secolele II–IV) posedau pudra
celor cinci pietre, drog ce era în totalitate de origine minerală, însă în
combinaţie cu canabisul s-a răspândit masiv în China.
Avântul pe care ştiinţa şi artele l-au luat în timpul dinastiei Ming (1386-
1644) a dus la o puternică răspândire a opiului, iar odată cu acostarea primului
vas portughez la Canton, viciul savurării opiului s-a răspândit foarte mult.
La răspândirea folosirii opiumului a contribuit în mod deosebit medicul şi
alchimistul elveţian Paracelsus, care denumea opiul piatra nemuririi şi care era
împotriva ideii de panaceu şi considera că fiecărei boli îi corespunde un
tratament.

5
Raport O.N.U.D.C. - privind cea de-a 14-a sesiune a Comisiei ONU pentru prevenirea crimei şi pentru justiţie
penală, CPCJ – Bangkok/Thailanda, mai 2005.
6
I. Dascălu, C.E. Stefan, C. Ţone, M. Surduleac - Drogurile şi crima organizată Ed. Sitech, Craiova 2009, p. 8
7
J. Drăgan - Aproape totul despre droguri- Ed. Militară, Bucureşti, 1994
8
N. Stan, D. Tefas - “ Alcaloizii ”- Ed. Medicală, Bucureşti, 1962, p. 5.
9
I. Goodman, A. Giliam, “ Bazele farmacologice ale terapeuticii” - Ed. Medicală, Bucureşti, 1960,p.199.
11
 De altfel, opiul era singurul mod de calmare a durerii şi era folosit şi
considerat un panaceu.
Folosirea cânepei indiene în scopuri mistice este demonstrată de existenţa
unor ritualuri religioase care se practică şi astăzi la unele popoare, iar Marco
Polo afirma că aceasta se folosea în Liban, în secolul al XII-lea, de către unele
căpetenii care îşi drogau bandele, ca să poată teroriza populaţia băştinaşă .
Scriitorii români nu au putut rămâne în afara acestui fenomen. În studiul
intitulat Scriitorii români şi narcoticele, Anderi Oişteanu arată că Dimitrie
Cantemir, cât s-a aflat la turci, a descris modul în care se preparau şi se
administrau diverse narcotice, în special opiu.
Astfel, el spunea: la turci nu e poet mai ales, savant desăvârşit care să nu
întrebuinţeze suc de mac. Cronicarul Miron Costin supunea despre domnitorul
moldovean că era invitat des la ospeţele lor cele turceşti, astfel se presupune că
acesta consuma narcotice.
Cei care au introdus consumul de narcotice, în special de opiu, în ţara
noastră, au fost boierii fanarioţi. Miron Costin spunea despre domnitorul
Constantin Racoviţă Cehan de atâta era straşnic că mânca afion şi opiuţ
dimineaţa şi peste toată ziua se afla tot vesel. Nicolae Mavrocordat era opiofil,
iar Grigore II Ghica Vodă a murit din cauza unei supradoze de opiu în anul
1752. Poetul Daniil Scavin s-a sinucis în anul 1837 cu mercur şi opiu, iar
Alexandru Odobescu s-a sinucis în anul 1895 cu o supradoză de morfină.

1.1. Clasificarea drogurilor

În literatura de specialitate, precum şi în practică există mai multe
modalităţi de clasificare a drogurilor în funcţie de diferite criterii, cele mai
cunoscute fiind departajate astfel: după efectul asupra sistemului nervos central,
după origine, după regimul juridic şi dependenţa generată.
Clasificarea drogurilor în funcţie de efectul asupra sistemului nervos
central este cea mai folosită în special de către organismele internaţionale în
domeniu cum ar fi O.N.U.(Organizaţia Naţiunilor Unite – în continuare
denumită O.N.U.), O.I.P.C.– Interpol şi E.M.C.D.D.A.( Centrul European de
Monitorizare pentru Droguri şi Toxicomanie – în continuare denumit
E.M.C.D.D.A). Conform acestui criteriu, drogurile se clasifică după cum
urmează :10
 Stimulente sau psihoanaleptice
 Substanţe depresoare sau psiholeptice
 Substanţe perturbatoare-halucinogene- psihodisleptice .
O altă clasificare este realizată în funcţie de modalitatea de obţinere,
drogurile fiind:
 Droguri naturale
 Droguri de semisinteză
 Droguri de sinteză ( sintetice )

10
C.E. Ştefan, Flagelul drogurilor, Ed. Cermaprint, Bucureşti, Bucuresti, 2006,p.
12
 În funcţie de regimul juridic al substanţelor, drogurile se împart în două
categorii:
 Substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului
(morfina, barbituricele, ketamina), acestea fiind folosite în tratamente
medicale.
 Substanţe total interzise : L.S.D. ( acid dietil-amina-lisergic – în
continuare denumit L.S.D.) ; heroină, ecstazy şi cocaină.
Prin Legea nr. 143 din anul 2000 cu modificările ulterioare, privind
prevenirea şi combaterea traficului si consumului de droguri se face o distincţie
între drogurile de risc ( tabelul III ), drogurile de mare risc ( tabelele I si II ) şi
precursori.11
Un alt criteriu important de clasificare, îl constituie dependenţa generată
de substanţele consumate ( clasificare de ordin medical). În funcţie de aceasta,
drogurile se împart în trei categorii:
 droguri care produc dependenţă fizică
 droguri care produc dependenţă psihică
 droguri care produc dependenţă mixtă

1.2.Droguri licite
Alcoolul
De obicei când rostim cuvântul alcool ne gândim la spirtul medicinal sau
la băuturile spirtoase, dar aceste tipuri de alcooli conţin o anumita substanţa
organica numita etanol. Alcoolii sunt unii dintre cei mai utilizaţi si cunoscuţi
compuşi chimici. De fapt un alcool este un compus organic care are cel puţin o
grupare hidroxil legata de un atom de carbon saturat. Dintre aceştia fac parte
metanolul, etanolul, butanolul şi propanolul, aceştia formând serii omoloage.
Cuvântul alcool provine aproape sigur din limba araba (prefixul al - fiind
articolul hotărât arabic), in orice caz, originea precisa este nesigura. A fost
introdus in Europa, împreuna cu arta distilării si cu substanţa însăşi, in
aproximativ secolul XII de către diferiţi autori europeni care traduceau si
popularizau descoperirile alchimiştilor islamici.
Tutunul
Fumatul este cunoscut de acum 300 de ani, dar a început să se
răspândească după cel de-al II-lea război mondial în toate ţările lumii. În lume,la
ora actuală,au loc mai mult de 1 milion de decese anual din cauza fumatului. În
ultimi 40-50 de ani s-a dovedit tot mai clar că tutunul conţine substanţe nocive.
În frunze se găsesc diverse componente chimice: celuloza, proteine, amidon,
steroli, minerale etc. Aceste substanţe se mai găsesc şi în alte plante, dar tutunul
are ca substanţe specifice nicotina şi isoprenoizii.
Nicotina este o substanţă foarte toxică. O doză de 5 mg fiind suficientă
pentru a omorî un câine în câteva clipe, iar o doză 60 mg fiind suficientă pentru
a omorî un om. Studiile au arătat că fumatul determină dependenţă fiziologică
de nicotină, exacerbând pofta de nicotină după încercarea de abandonare a
11
P. Abraham, Drogurile, aspecte juridice şi psihosociale, Ed. Mitron, Timişoara, 2004, p. 17.
13
fumatului. Fumatul este un obicei ce reduce emoţiile negative cum ar fi durerea,
frica, furia etc.
Obiceiul fumatului poate avea efecte sociologice adânci,cum ar fi
preluarea obiceiului de la părinţi şi prieteni. Fumatul este un factor de risc sigur
pentru dezvoltarea cardiopatiei ischemice şi a infarctului de miocard, cât şi în
amplificarea riscului de moarte şi recurenta a infarctului miocardic.

1.3.Droguri ilicite
Canabisul
Canabis satira este o plantă care creşte în multe regiuni ale globului, fiind
cultivată şi valorificată financiar de unele ţări. În zonele mediteraneene este
însămânţată primăvara şi recoltată la sfârşitul verii.
În accepţiunea legii12, canabis sativa reprezintă inflorescenţele florale şi
fructifere ale plantei, însoţite sau nu de frunze sau de alte părţi ale
inflorescenţei, din care s-au scos seminţele.
Sub formă de drog, canabisul este traficat şi consumat ca: marijuana
(iarbă), la început oferită gratis, haşiş (răşină) şi ulei vegetal.
Marihuana, iarbă, joint sau kiful, se obţine din frunzele sau florile de
canabis. Este cunoscut, faptul că această plantă conţine substanţe stupefiante.
După fecundare, plantele feminine care conţin substanţe active mai ales T.H.C.
(tetrahidrocanabinol denumit în continuare T.H.C.) sunt puse la uscat timp de
două luni. După această fază, frunzele şi florile se taie în acelaşi mod ca şi
tutunul. În acest fel rezultă marijuana care conţine aproximativ 10% T.H.C..
Principalele zone de producţie a marijuanei sunt Africa de Vest, Caraibe
şi America de Sud, iar ţările de destinaţie ale acestui drog sunt cele vest-
europene şi nord-americane.
Traficul cu marijuana este monopolizat de grupările criminale din Africa
de Vest şi cartelurile columbiene şi mexicane, care cooperează activ cu bandele
criminale vest-europene.
Haşişul sau răşina de canabis se obţine prin măcinarea mecanică a
plantelor pentru separarea de seminţe, tulpini şi rădăcini, obţinându-se o
substanţă al cărei conţinut în T.H.C. este de circa 40%.
Seminţele de canabis nu conţin nici o substanţă psiho-activă. Acestea sunt
recuperate pentru însămânţare sau hrănirea păsărilor.
Haşişul sau răşina de canabis se produce în mai multe ţări, cele mai mari
producătoare fiind însă Maroc şi Pakistan.
Rutele tradiţionale de transportare a haşişului marocan către Europa de
Vest, în special Marea Britanie, tranzitează Spania şi Franţa. Haşişul se
transportă atât pe calea aerului, cât şi pe mare, folosindu-se ambarcaţiuni de mic
tonaj.

12
Art.1. lit.z din Hotărârea Guvernului nr. 860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor
legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu modificările
ulterioare.
14
 Opiaceele
a. Opiul
Opiul este un latex rezultat dintr-un lichid albicios prelevat prin incizia
capsulelor de mac cu ajutorul unui cuţit cu una sau mai multe lame. În contact
cu aerul se fluidizează şi capătă o tentă neagră, ca urmare a oxidării alcaloizilor
fenolitici pe care îi conţine. Amestecat cu apă caldă şi filtrat, opiumul este supus
unui şir de reacţii chimice mai întâi în mediu bazic, iar apoi în mediu acid,
pentru a se extrage morfina bază. Opiul este cunoscut de către egipteni încă din
anii 1500 î.e.n., iar în perioada greco-romană a fost considerat ca fiind de
importanţă economică şi medicală. Opiul a fost utilizat pentru suprimarea durerii
dar şi pentru calitatea de a induce somnul.13
Opiul este inclus în lista substanţelor care fac obiectul Convenţiei ONU
din 1961 privind narcoticele, amendată prin Protocolul din 1972, deoarece
conţine morfină, analgezic narcotic, ce induce dependenţă fizică şi psihică.
Totodată, opiul este inclus şi în tabelul II – Droguri de mare risc al Legii
nr. 143/2000 14 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilegal
de droguri cu modificările ulterioare.
b. Morfina
Denumită în jargon M, morf, Emsel, domnul Melancolie, este utilizată în
medicină cel mai adesea în fazele terminale ale cancerului, pentru capacitatea ei
de a suprima durerea.
Morfina este principalul alcaloid al opiului, fiind un analgezic puternic cu
efect narcotic. Se prezintă sub forma unei pulbere albe, bej sau maronie cu gust
amar şi solubilă în apă.
Morfina a fost utilizată pe scară largă ca medicament, având o puternică
acţiune analgezică şi fiind un deprimant al centrului tuse şi al centrului
respirator.15
Descoperirea morfinei a fost făcută la începutul secolului IX de F.
Sertuner, care a publicat în anul 1806 lucrarea Analiza opiului, acesta
descoperind totodată şi compuşii opiului.

c. Heroina
Heroina (diamorfina)este un drog verificat din clasa A, extras din opium
de mac (varietatea Papaverum Somniferum Album) şi se prezintă sub formă de
pudră de culoare maron sau albă.
Heroina este apoi fabricată prin reacţia morfinei bază cu un reactiv de
acetilare. Cel mai des se utilizează anhidrida acetică. Insolubilă în apă, heroina
bază poate fi fumată dar nu poate fi injectată. Pentru a fi injectată, este tratată cu
acid clorhidric, transformându-se în clorhidrat de heroină. Sub această formă
este vândută în Europa şi S.U.A. Aceleaşi proceduri pot fi aplicate morfinei bază
pentru a fi injectabilă.
13
G.M. Ţical, De la plante la droguri, trecut şi prezent, Ed. Lucman, Bucureşti, 2005, p. 61.
14
Legea nr. 143/200 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilegal de droguri cu modificările
ulterioare.
15
I. Suceavă,Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcţia generală vămilor, 1995, p.13.
15
 Administrarea drogului poate conduce la: deces în cazul unei supradoze;
infectare cu virusul H.I.V.; hepatită; infecţii ale sângelui, apariţia de abcese,
deces datorat suprasolicitării inimii, ca urmare a unui efort sexual.
d. L.S.D.
L.S.D.-ul a fost descoperit în anul 1938 de către Albert Hofman fiind una
dintre cele mai puternice substanţe halucinogene cunoscute, un acid denumirea
sa completa acid lisergic dietilamida-25. 16
Substanţa activă se dizolvă în lichide, într-o anumită concentraţie, şi se
aplică apoi pe un substrat (zahăr cubic, hârtie sugativă, bucăţi de pâslă, bucăţele
de hârtie, tablete sau capsule) în vederea consumului.
Pe de altă parte, cantităţile de L.S.D. produse azi în laboratoare
improvizate în bucătării nu sunt întotdeauna pure.
Într-un fel, L.S.D. permite revenirea la o stare infantilă a organizării
percepţiilor ce definesc starea de conştienţă. La fel ca şi pentru copil,
consumatorului aflat sub influenţa L.S.D. toate lucrurile îi sunt noi şi unice - va
constata, poate, că ciocolata îi place acum mai mult ca niciodată.

e. Amfetamine
Amfetaminele au apărut pe piaţă în anul 1930 sub denumire de
Benzedrine ca medicament, beneficiind de o largă publicitate de-a lungul
timpului, fiind prezentată ca substanţă ce sporeşte performanţele fizice şi
intelectuale.
Aceste substanţe simptomimetice sunt derivaţi ai adrenalinei (epinefrinei)
la care predomină efectele excitatoare centrale. De aceea sunt numite şi amine
de trezire sau amine tonifiante.
Creşterea performanţelor şi a capacităţii de efort se face pe seama
rezervelor energetice; dacă acestea nu se refac în cantitate suficientă, cu timpul
se ajunge la epuizarea generală a organismului. Acest risc este cu atât mai mare,
cu cât prin efectul lor central, amfetaminele şi derivaţii lor suprimă senzaţia de
foame, determinând reducerea aportului alimentar.
Amfetaminele sunt incluse în tabelul I – Droguri de mare risc al Legii nr.
143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilegal de
droguri cu modificările ulterioare.17
f. Cocaina
Cocaina este un drog din clasa A care se obţine din frunzele de coca,
acestea conţinând între 0,2 – 1,8 % cocaină. După ce sunt puse la uscat mai
multe zile pe suprafeţe pardosite, frunzele sunt amestecate cu kerosen şi
carbonat de calciu, sodiu sau potasiu, după care, timp de o noapte, sunt călcate
cu picioarele. Cocaina, care este eterică, se transformă în carbonat de cocaină,
care se dizolvă în kerosen. Din pasta purificată obţinută, cocaina este izolată prin
adăugarea de acetonă sau eter etilic, pentru distilarea sulfatului de cocaină. În

16
I. Dascălu, Drogurile şi crima organizată, Ed.Sitech, Craiova, 2009 p. 89.
17
Legea nr. 143/200 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilegal de droguri cu modificările
ulterioare.
16
etapa finală, se adaugă acid clorhidric şi alcool care formează un precipitat de
clorhidrat de cocaină care se cristalizează în timp, luând forma finală care se
comercializează.
Efectele consumului stupefiantului sunt similare cu cele ale cocainei. Este
însă mai puternic decât cocaina, iar acţiunea toxică asupra inimii poate fi fatală.
Creează o dependenţă puternică faţă de drog. Conform estimărilor producţia
mondială de cocaină se poate repartiza între cele trei ţări mari producătoare:
Columbia (72%), Peru (20%) şi Bolivia (8%).
g. Ecstasy
Datorită acţiunilor şi efectelor lor diferite, drogurile sintetice sunt greu
clasificabile în grupe distincte. XTC (prescurtarea pt. Ecstasy) este atribuit
frecvent grupei entactogenelor (droguri care permit contactul, atingerea
interiorului, de ex. prin producerea sentimentului de fericire). Grupul ecstasy are
însă şi acţiuni din grupa drogurilor stimulatoare şi halucinogene. Iniţial, numele
de Ecstasy a fost atribuit drogului MDMA (3,4-metilen-dioxid-
metilamfetamina), o substanţă sintetică pură.
Azi, Ecstasy este un termen generic pentru diverse substanţe cu spectru de
acţiune similar. Grupul include MDMA (metilen-dioxid-metilamfetamina) şi
MDE/MDEA (metilen-dioxi-etilamfetamina), precum şi alte substanţe din clasa
fenoletilaminelor. Sunt comercializate, sub acelaşi nume de Ecstasy, şi
amestecuri ce conţin adaosuri de cafeină, amfetamină sau L.S.D..
În ciuda lacunelor existente, s-au produs paşi sensibili in cunoaşterea
precursorilor abuzului si consumului problematic al diferitelor substanţe
psihoactive, aceşti precursori au început să se numească factori de risc si au
oferit bazele modelului teoretic al factorilor de risc si de protecţie.
Începând cu sfârşitul anilor 70 s-au iniţiat cercetări centrate pe studiul
populaţiei, al indicatorilor relaţionaţi cu consumul de droguri in populaţia
generală in diferite ţări, cu mostre specifice pe populaţia infantilă, adolescentă si
tânără.
În anii 70 se creează sisteme de informare si monitorizare referitoare la
droguri, de diferite magnitudini in funcţie de ţări. Finalitatea acestor iniţiative a
fost aceea de a putea dispune de o evaluare a prevalenţei, incidenţei si evoluţiei
diferiţilor indicatori relaţionaţi cu consumul şi abuzul de droguri.
Analiza tendinţelor facilitate de către studiile epidemiologice
longitudinale au permis, in ţările în care exista serii temporale mai ample,
evidenţierea următoarelor aspecte:
 Identificarea vârstelor de debut a consumului pentru diferitele grupuri de
droguri;
 Descrierea multiplilor factori implicaţi în consum (genetici, biologici,
emoţionali, psihologici, familiali, interpersonali, educaţionali, sociali,
comunitari si ambientali);
 Identificarea factorilor precursori, asociaţi sau facilitatori ai consumului
de droguri;

17
  Constatarea că, cu cât este mai mare numărul factorilor facilitatori ai
consumului, există un risc mai mare de comportamente de abuz si consum
problematic de droguri;
 Evidenţierea faptului că riscul de consum si abuz problematic de droguri
creşte în timpul diferitelor etape de tranziţie vitală. Aceste perioade de
tranziţie implică momente critice in procesul de înfruntare a unor
provocări mai mari sau mai mici, personale şi sociale;
Rezultatele obţinute din evaluarea diverselor modele de intervenţie
preventivă au permis de asemenea descrierea factorilor al cărui control sau
modificare contribuie la o scădere semnificativă a consumului problematic de
droguri, şi în acest fel au adus informaţii despre factorii pozitivi sau negativi
asociaţi cu respectivul consum.

1.3. Factorii de risc si factori de protectie în consumul de droguri

Factorii de risc în consumul de droguri sunt circumstanţele prezente
înainte de iniţierea consumului, abuzului sau consumului problematic de
droguri.
Pe baza datelor disponibile, diverşi autori au propus diferite categorii de
factori de risc. Pentru facilitarea prezentării, propunem clasificarea făcută de
Hawkins şi colaboratorii. (1992), autori care au grupat diferitele categorii în
două mari grupe:
 In primul grup se afla factorii sociali si culturali amplii (contextuali),
adică factorii relaţionaţi sau încadraţi prin aspecte legale şi normativele
sociale explicite sau percepute în relaţie cu comportamentele de
consum sau abuz de droguri.
 Al doilea grup include factorii cu caracter individual şi interpersonal.

a. Factori de risc contextuali

- Legile si normele sociale favorabile comportamentelor de consum şi abuz.
- Disponibilitatea
- Extrema deprivare sociala
- Dezorganizarea in mediul social imediat

b. Factori de risc individuali si interpersonali

- Factori fiziologici.
- Factori psihologici.
- Atitudini si comportamente familiale permisive cu privire la droguri.
- Disfuncţii educative ale familiei/ Stiluri parentale inconsistente.
- Lipsa unor legături afective familiale.
- Eşecul şcolar.
- Angajament scăzut faţă de şcoală.
- Asocierea cu colegi care consuma droguri (anturajul).
- Atitudini favorabile consumului de droguri.
- Debutul timpuriu al consumului de droguri.
18
 Prin Factori de protecţie se înţeleg acele circumstanţe moderatoare ale
expunerii la factorii de risc. Factorii de protecţie nu sunt in mod necesar factori
opuşi celor de risc, ci mai degrabă este vorba de doua realităţi distincte care
interacţionează între ele.18
Factori de protecţie sunt: individuali, familiali, educativi şi contextuali.

18
Werner, 1989; NIDA, 1993; Lozano si Gonzales, 1998
19
 CAPITOLUL 2
CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ÎN
SOCIETATEA CONTEMPORANĂ ŞI DROGURILE

La acest început de mileniu, societatea contemporană plăteşte un tribut

greu exacerbării fără precedent a noilor forme de manifestare, tot mai sofisticate
şi ofensive, ale crimei organizate, narcotraficului şi terorismului, care creează
dificultăţi deosebite în planul prevenţiei şi combaterii cu mijloace tradiţionale.
Crima organizată a devenit deja principalul inamic al securităţii interne, iar dacă
nu se va acţiona rapid împotriva sa, nu peste mult timp, situaţia din întreaga
Europă va fi identică cu cea din S.U.A. şi sudul Italiei, întrucât caracteristicile
actuale ale sistemului legislativ şi economic favorizează escaladarea acestui
fenomen cu puternice accente de globalizare.
În ce priveşte Europa, opinia este că aceasta nu trebuie redusă doar la
Uniunea Europeană, ci printre alte lucruri, astăzi suntem în pericol să clădim un
nou zid între Estul şi Vestul Europei. Din punct de vedere geografic, ţările
fostului bloc estic aparţin Europei, dar în ceea ce priveşte dezvoltarea, aceste ţări
sunt subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Această situaţie impune ca ţările
respective să fie aduse la standardele noastre, cât se poate de rapid, ca o
condiţie preliminară pentru o cooperare fructuoasă în materie de poliţie. În caz
contrar, activităţile infracţionale vor ieşi de sub control.19
Crima organizată este o organizaţie nonideologică cuprinzând persoane
aflate într-o interacţiune socială, organizate pe criterii ierarhice, cu cel puţin trei
niveluri, ce funcţionează în scopul obţinerii de profit şi putere prin implicarea în
activităţi ilicite. Poziţiile în organizaţie sunt dependente de persoanele care le
ocupă, iar continuitatea este susţinută de membrii ei prin realizarea scopurilor.20
În ceea ce priveşte România, aflată într-o prelungită perioada de tranziţie,
cum ne-am obişnuit să-i spunem, traversează de fapt o perioadă de profunde
transformări, în plan legislativ, economic şi social. Legi abrogate fără
discernământ şi fără a se pune altele în locul lor, doar pentru că erau emanaţia
unui alt regim, au creat în mod firesc, un vid legislativ prelungit şi haos în
societate, un adevărat inter-regn. Pe de altă parte, actele normative elaborate şi
adoptate în pripă atât de Parlament, cât mai ales de Executiv, cu multiple
implicaţii în toate planurile vieţii economico-social, fără ca organele puterii şi
administraţiei de stat să evalueze corect ab initio, strategia şi perspectivele de
dezvoltare durabile pe termen mediu şi lung, au constituit un teren fertil pentru
proliferarea marii criminalităţi. Este dificil, acum, să evaluăm costurile, dar este
absolut necesar să ne trezim la realitate şi să întreprindem măsuri, în deplină
cunoştinţă de cauză, ceea ce trebuie cu adevărat realizat pentru a asigura
echilibrul şi stabilitatea dorită în societate.

19
R. Kendall, secretar general al OIPC-INTERPOL. 2000.
20
H. Abadinnsky, Organized crime, editia a4-a, Chicago, 2004, p. 6.
20
2.1. Organisme europene
Ca în toate celelalte domenii, constituirea în timp a Uniunii Europene a
dus la nevoia creării unor instituţii specializate pe diferitele problematici cu care
această entitate a ajuns să se confrunte. În prezent, în domeniul problematicii
drogurilor, Uniunea Europeană include un organism cu rol de elaborare a
politicilor la nivel european, un altul specializat în colectarea de date şi
realizarea de studii pentru evaluarea dimensiunilor fenomenului şi alte
organisme cu activitate circumscrisă reducerii ofertei de droguri.
Tratatul Uniunii Europene (Maastricht, 1992)21 a fost cel care a instituit
Justiţia şi Afacerile Interne ca al treilea pilon al Uniunii, urmând ca Tratatul de
la Amsterdam (1997)22 să definească mai riguros dezideratul de libertate,
securitate şi justiţie în acest domeniu.
La nivel european, particularizarea politicilor legate de droguri, şi,
totodată, un exemplu de abordare eficientă a unei probleme comune statelor
membre, o reprezintă Strategia Europeană în domeniul drogurilor, iar la nivel
naţional, Strategia Naţională Antidrog, pentru atingerea în termen a obiectivelor
stabilite în aceste doua documente programatice.

2.1.1. Grupul Pompidou a fost creat în anul 1971 la iniţiativa preşedintelui

Franţei, Georges Pompidou, şi a fost integrat în Consiliul Europei în anul 1980.
Acesta are ca membri toate statele U.E. Din anul 1986, Comisia Europeană este
asociată la acţiunile grupului.
Grupul de cooperare pentru combaterea consumului ilicit de droguri
(Grupul Pompidou) este o organizaţie interguvernamentală menită să realizeze
cooperarea multidisciplinară, în domeniul prevenirii şi al combaterii consumului
şi traficului ilicit de droguri, prin adoptarea unei viziuni unitare asupra
problematicii drogurilor, asigurând colaborarea cu toate sectoarele implicate în
efortul de reducere a consumului şi traficului ilicit de droguri: sănătate, asistenţă
socială, educaţie, justiţie, poliţie şi vamă.

2.1.2. Acordul Schengen. La începutul anilor „80, sa demarat, la nivel

european, o discuţie în legătură cu importanţa termenului libertate de mişcare.
După discuţii îndelungate, Franţa, Luxemburg, Germania, Belgia şi Olanda au
hotărât sa creeze un spaţiu fără frontiere interne. Acordul între aceste state a fost
semnat în data de 14 iunie 1985, în localitatea Schengen din Luxemburg. A
urmat semnarea Convenţiei de Aplicare a Acordului Schengen, în 19 iunie
1990. În momentul intrării în vigoare, în anul 1995, aceasta a eliminat
controalele la frontierele interne ale statelor semnatare şi a creat o singură
frontieră externă unde controalele se desfăşoară conform unui set de reguli clare.
Obiectivul acestui Acord este libera circulaţie a resortisanţilor, mărfurilor
şi serviciilor din ţările membre. Articolul 8 al Acordului precizează că statele
membre se angajează să lupte, pe teritoriul lor, contra traficului de droguri şi să-

21
Tratatul de la Maastricht – intrat in vigoare la 01 noiembrie 1992, adoptat la 01 iulie 1993.
22
Tratatul de la Amsterdam – 1997 – amenda Tratatul de la Maastricht 1992 – extinderea coorerării Europol.
21
şi coordoneze acţiunile în acest domeniu, iar în art. 19 se precizează că părţile
trebuie să-şi armonizeze legislaţiile şi reglementările din acest punct de vedere.
România şi Bulgaria, ultimele state care au aderat la Uniunea Europeană
la 1 ianuarie 2007, intenţionează să devină membri ai spaţiului Schengen cu
drepturi depline din anul 2011.
Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen, Convenţia de
Aplicare a Acordului Schengen, deciziile şi declaraţiile adoptate de către
Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum şi protocoalele şi
acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.

2.1.3. Grupul Trevi

Primii paşi către cooperarea poliţienească s-au făcut datorită necesităţii
cooperării în cadrul Comunităţii Europene (în prezent Uniunea Europeană)
împotriva ameninţării terorismului. Astfel, în cadrul Consiliului European de la
Roma, din 1 decembrie 1975, s-a hotărât constituirea Grupului TREVI, format
din reprezentanţi ministeriali. Grupul Trevi s-a întâlnit la Roma în anul 1976 ca
loc de întâlnire între ministerele însărcinate cu ordinea publică ale ţărilor din
U.E. Permite tratarea directă a problemelor de securitate şi luarea în considerare
a coordonării măsurilor necesare. Acesta este structurat pe trei nivele: conferinţa
miniştrilor; grupa de înalţi funcţionari Trevi, care coordonează activitatea
grupelor de acţiune specializate şi care prezintă rapoarte miniştrilor; patru grupe
de acţiune, dintre care grupa 3, este însărcinată cu reprimarea criminalităţii
majore şi a celei legate de droguri.

2.1.4. Programul PHARE de lupta împotriva drogurilor

Programul PHARE de lupta împotriva drogurilor a fost creat de Uniunea
Europeană în anul 1991 şi de el au beneficiat, 6 ţări din Centrul şi Estul Europei
(Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria), după care, din anul
1993, a fost extins la alte 5 ţări (Slovenia, Albania, Letonia, Lituania şi Estonia).
Centrul de coordonare se afla la Riga, în Letonia.

2.1.5. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E.)

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E.) a apărut
în anii '70, iniţial sub numele de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în
Europa (C.S.C.E.). Cunoscută ulterior drept procesul de la Helsinki, C.S.C.E. a
constituit un forum de dialog şi negocieri multilaterale între Est şi Vest în care
C.S.C.E. a funcţionat ca un proces de conferinţe şi reuniuni periodice.23
Evoluţiile pe planul securităţii europene apărute în anii „90 au impus
schimbări fundamentale atât în ceea ce priveşte structura şi caracterul
instituţional al procesului început la Helsinki, cât şi rolul acestuia.24
În prezent, O.S.C.E. ocupă un loc unic în sistemul organizaţiilor
internaţionale. Caracteristicile principale ale O.S.C.E. se referă la numărul de

23
Actului Final de la Helsinki şi, respectiv, a Carta de la Paris pentru o nouă Europă 1975-1990.
24
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) - Conferinţa la nivel înalt de la Budapesta, 1994
22
membri (toate statele spaţiului euroatlantic), abordarea atotcuprinzătoare a
securităţii, instrumente şi mecanisme specifice pentru prevenirea conflictelor,
procesul decizional, bazat pe consens, realizat în urma consultărilor intense,
dialog politic constant şi deschis, normele şi valorile comune asumate de state
prin documentele adoptate, precum şi un sistem de contacte şi cooperare cu alte
organizaţii şi instituţii internaţionale.

2.1.6. Centrul Regional S.E.C.I. pentru Combaterea Infracţionalităţii

Transfrontaliere
Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (Southeast European
Cooperative Initiative – S.E.C.I.)25 a fost lansată în decembrie 1996, după
semnarea acordurilor de pace de la Dayton, la propunerea comună a Uniunii
Europene şi Statelor Unite ale Americii, cu scopul dezvoltării unei strategii
economice şi de mediu viabile în regiune.
Potrivit Declaraţiei, S.E.C.I. este o structură regională care încurajează
cooperarea între statele participante şi facilitarea integrării lor în structurile
europene.
S.E.C.I. urmăreşte coordonarea planurilor de dezvoltare regională, asigură
o mai bună prezenţă a sectorului privat în economia zonei şi stimulează
transferul de know-how, precum şi realizarea de investiţii în sectorul privat.
Iniţiativa a cooperat cu: Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în
Europa, Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa, Comisia
Europeană, Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Banca Mondială,
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de
Investiţii, precum şi cu instituţii şi iniţiative regionale, cum ar fi: Iniţiativa
Central Europeană, Organizaţia pentru Cooperare Economică a Mării Negre,
procesul Royaumont.

2.1.7. ONU pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii

Combaterea crimei organizate a preocupat comunitatea internaţională pe
măsură ce fenomenul a fost perceput în diferitele sale forme sale de manifestare.
Sesizând pericolul social ce-l reprezintă, statele lumii, la nivel global,
continental şi regional, au căutat diverse formule de combatere. Dacă iniţial
sfera acestor acţiuni s-a regăsit în principal în mijloace naţionale de combatere,
extinderea fenomenului a făcut ca organisme guvernamentale şi
neguvernamentale să îşi dea mâna până la cel mai înalt nivel pentru cunoaşterea
în primul rând a fenomenului şi apoi pentru găsirea căilor şi mijloacelor de
contracarare.
Pentru combaterea efectivă a criminalităţii organizate, comunitatea
internaţională trebuie să ţină cont de caracteristicile sale structurale şi metodele
specifice pentru a elabora strategii, politici, legi sau alte măsuri.
O.N.U. şi organizaţiile mondiale şi regionale competente trebuie, dacă
este necesar, să pună la punct modele şi directive practice în materie de drept
25
Declaraţia de Intenţie privind cooperarea în cadrul SECI, Geneva, 6 decembrie 1996
23
material şi de drept procesual bazându-se pe experienţa şi cunoştinţele
specializate ale statelor şi pe contribuţiile organizaţiilor interesate.

2.2. Convenţii, acorduri şi tratate internaţionale încheiate sub egida

O.N.U. cu rol în materia drogurilor.
 Protocolul de la Lake Success, semnat la 11.12.1946 Ia New York
 Protocolul de la Paris, semnat la 19.11.1948
 Protocolul de la New York din 1953 (08.03.1963)
 Convenţia Unică asupra Stupefiantelor, New York, 30.03.1961
 Protocolul de la Geneva din 25.03.1972
 Convenţia Naţiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope, Viena 20.12.1988
 Convenţia Naţiunilor Unite împotriva crimei organizate
transfrontaliere (Palermo 2000)

2.3.Organisme cu vocaţie mondială create de O.N.U. ca instrumente de

luptă antidrog:
 Comisia de Stupefiante
 Organul internaţional de control al stupefiantelor (O.I.C.S.)
 Programul Naţiunilor Unite pentru Controlul Internaţional al Drogurilor
(P.N.U.C.I.D.)
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) şi Organizaţia Internaţională de
Poliţie Criminală (O.I.P.C.) –INTERPOL

2.4. Rolul şi locul Cooperării poliţieneşti în Uniunea Europeană

2.4.1. Europol
Statele Membre ale Uniunii Europene au recunoscut faptul că nu poate
exista o adevărată uniune, dacă nu se dezvoltă în continuare cel de-al Treilea
Pilon in cadrul arhitecturii europene, care include o mai mare integrare a
activităţilor judiciare şi de poliţie. În acest sens, crearea EUROPOL care
funcţionează oficial de la 01 octombrie 1998, reprezintă un pas hotărâtor.
EUROPOL a devenit o instituţie fundamentală de claering (strângere,
verificare, stocare de date) în domeniul informaţiilor, prin care reprezentanţii
tuturor poliţiilor naţionale îşi pot coordona anchetele, operaţiunile şi chiar
execută arestarea infractorilor care fac parte din reţelele crimei organizate ce
operează concomitent în mai multe state europene.

2.4.2. Colegiul European de Poliţie – C.E.P.O.L.

Colegiul European de Poliţie (denumit în continuare C.E.P.O.L.) 26 este o
Academie pentru pregătirea ofiţerilor de poliţie superiori şi de rang mediu din
Uniunea Europeană. Misiunea sa este de a ajuta forţele de poliţie naţionale în
lupta lor împotriva criminalităţii, în special împotriva criminalităţii
26
A se vedea site-ul http://www.cepol.europa.eu.
24
transfrontaliere. Această instituţie desfăşoară cursuri de pregătire în domeniul
politicilor europene începând cu anul 200127.
Colegiul de Poliţie poate coopera cu instituţiile naţionale de pregătire din
ţările din afara U.E. În particular, îşi oferă serviciile şi ofiţerilor de poliţie din
ţările candidate precum şi din Islanda şi Norvegia. C.E.P.O.L. are sediul
permanent la Bramshill, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

2.4.3. Oficiul European de Luptă Împotriva Fraudei – O.L.A.F.

Misiunea Oficiului European Anti–Fraudă ( denumit în continuare
O.L.A.F. ) este de a proteja interesele financiare ale U.E., de a lua măsurile
necesare pentru prevenirea şi combaterea fraudei, corupţiei şi oricăror activităţi
economice ilegale, inclusiv cele desfăşurate în cadrul instituţiilor U.E.
O.L.A.F. furnizează statelor membre sprijin necesar în vederea
desfăşurării activităţilor specifice. Prin acest organism de cooperare
poliţienească se realizează strategia anti-fraudă a U.E. şi se pun în aplicare
iniţiativele utile pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ în acest domeniu28.

2.4.4. EUROJUST
Apariţia Eurojust pe arena juridică europeană a reprezentat o măsură
crucială pentru întărirea cooperării judiciare în spaţiul de libertate, securitate şi
justiţie. Până la apariţia sa se afirma că: Europa unităţilor de poliţie a avansat
mai repede decât cea a magistraţilor.
Eurojust este o structură a U.E., constituită în anul 2002 în scopul de a
creşte eficienţa autorităţilor competente din statele membre în anchetarea şi
punerea sub urmărire penală a cazurilor de criminalitate transfrontalieră şi crimă
organizată29.
Competenţa Eurojust se mai aplică şi altor tipuri de criminalitate, ca de
exemplu: criminalitate informatică; fraudă şi corupţie; infracţiuni privind
atingerea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene; spălarea produselor
provenite din infracţiune; criminalitate în detrimentul mediului înconjurător; alte
tipuri de infracţiuni în legătură cu cele prezentate mai sus.

2.4.5. Biroul Naţional Interpol

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (denumit în continuare
O.I.P.C.) este o instituţie interguvernamentală ce asigură asistenţa reciprocă
între poliţiile ţărilor membre pentru prevenirea şi reprimarea criminalităţii de
drept comun.Organizatia, nu intervine în probleme cu caracter politic, militar,
religios sau rasial; respectă suveranitatea şi independenţa fiecărei ţări; asigură
schimbul de informaţii cu caracter poliţienesc la nivel internaţional; identifică
infractori urmăriţi internaţional cu mandate; coordonează activitatea de
supraveghere şi prindere a infractorilor internaţionali; informează unităţile

27
E. Corciu, A. Băloi, Op. cit., p. 51-53.
28
A se vedea site-ul http://ec.europa.eu/anti_fraud/index_en.html.
29
A se vedea site-ul http://www.euroavocatura.ro/dictionar/484/Eurojust.
25
specializate cu privire la furturi sau pierderi de documente de identitate străine,
traficul internaţional de droguri, fals de monedă, furturi auto şi artă etc. pentru
luarea măsurilor operative.

2.4.6. Punctului Naţional Focal

La data de 26 mai 1999 s-a încheiat, la Bucureşti, Acordul de Cooperare
pentru Prevenirea şi Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere, ratificat de
ţara noastră prin Legea nr. 208/199930, fiind astfel create premisele înfiinţării
Punctului Naţional Focal (denumit în continuare P.N.F.), care asigură legătura
între Centrul Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (S.E.C.I.)
şi organele române de aplicare a legii.
La data de 01.12.2000 a fost înfiinţat Punctul Naţional Focal, cu rang de
direcţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în conformitate cu
prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 201/2000 privind crearea cadrului
instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de
Cooperare în Sud - Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii
transfrontaliere31.

2.5. Stadiul de aderare al României la Spaţiul Schengen

Programul de guvernare 2009-2012 prevede că obiectivele Ministerului
Administraţiei şi Internelor în domeniul siguranţei şi ordinii publice sunt:
creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, restabilirea autorităţii
structurilor de aplicare a legii şi aderarea la spaţiul Schengen la data prevăzută
în calendar – 27 martie 2011.
Aderarea la Spaţiul Schengen reprezintă unul din obiectivele strategice
ale României după integrarea în rândul statelor membre ale Uniunii Europene la
1 ianuarie 2007. Îndeplinirea angajamentelor din calendarul stabilit împreună cu
comisia Europeană reprezintă prioritatea zero a Ministerului Administraţiei şi
Internelor.32
În acest moment, România se află pe drumul cel bun către cea mai
importantă ţintă propusă după aderarea la Uniunea Europeană: Intrarea în
spaţiul Schengen – 27 martie 2011.

30
Publicată în M.O. nr. 654 din 31 decembrie 1999.
31
Publicată în M.O. nr. 589 din 21 noiembrie 2000.
32
Raportul de Evaluare a activităţilor desfăşurate de M.A.I. în anul 2009, Bilanţul M.A.I., martie 2010
26
 CAPITOLUL 3
STRATEGII – POLITICI DE REDUCERE A CERERII DE DROGURI

3.1.Tendinţe şi forme de manifestare a fenomenului drogurilor pe plan

european şi internaţional

Traficul de droguri prezintă o serie de caracteristici generale desprinse din

numeroasele anchete efectuate de organismele naţionale şi internaţionale
însărcinate cu prevenirea şi reprimarea acestui flagel al lumii contemporane.
Caracterul clandestin este ilustrat de faptul că cei care dirijează acest trafic sunt
necunoscuţi pentru marea masă a traficanţilor de rând, camuflându-şi activităţile
ilegale în anumite acţiuni permise de lege. Intermediarii în acest trafic sunt aleşi
în funcţie de posibilităţile de deplasare pe care le oferă profesia sau calitatea lor
uzând frecvent de identităţi false.
Profiturile obţinute de pe urma afacerilor cu droguri sunt plasate, în
general, în ţări ale căror bănci admit practicarea unor conturi bancare anonime şi
le garantează secretul.
Legătura cu mediile criminale este o altă caracteristică importantă a
traficului ilicit de droguri. Sunt foarte multe cazurile în care traficanţii de
droguri au legături cu bande organizate specializate în exploatarea prostituţiei, a
jocurilor clandestine, precum şi în falsificarea şi plasarea de monedă falsă. Pe de
altă parte, foştii specialişti ai hold-up-urilor ori proxeneţii se reconvertesc în
traficanţi de droguri. Traficul individual este o ultimă caracteristică a traficului
internaţional de droguri. Numeroşi indivizi originari din zonele producătoare de
droguri efectuează pe cont propriu transporturi de mici cantităţi de drog, în
special frunză şi răşină de canabis şi substanţe psihotrope.
Pe plan internaţional, în ultimi ani, a apărut ideea liberalizării controlului
narcoticelor, pentru a se încerca forme de control mai permisive, ca, de
exemplu, neincriminarea posesiei de mici cantităţi de drog pentru uzul propriu,
posibilitatea prescrierii acestor substanţe celor dependenţi, de către medici, ori
vânzarea drogurilor fără restricţii. Astfel de sugestii au fost promovate de
savanţii doctrinari în domeniul juridic din Olanda şi anumite state de pe
teritoriul S.U.A.
Relevantă este teza că dacă societatea reuseste ca prin educaţie,
tratament şi sancţiuni penale alternative sa elimine aceste necesităţi, sindicatele
crimei ar putea fi private de profit.
In aprecierea noastra traficul ilegal de droguri, sub cele două forme ale
sale – traficul internaţionalizat şi consumul de droguri – s-a stabilizat şi
dezvoltat în România, fiind favorizat de o serie de cauze şi condiţii interne sau
externe, cum ar fi:
 războiul din fosta Iugoslavie care a deviat spre nord ruta clasică balcanică,
în special prin Bulgaria, România, Ungaria, Europa de Vest;
 realizarea unor legături între elementele infractoare din România cu cele
din străinătate;
27
  amplasarea României pe rute de transport comerciale, de turism care fac
legătura între Orient şi Occident;
 manifestările de grup din rândul tinerilor, curiozitatea şi teribilismul;
 nevoile marilor reţele de traficanţi de a-şi crea noi itinerarii de transport,
pieţe de desfacere şi consumul drogurilor;
 elemente infractoare din România care au avut contact cu drogurile în
urma unor deplasări efectuate în străinătate, în scopul comiterii de fapte
antinaţionale şi care au iniţiat legături cu elemente declasate din ţările în
care au fost;
 anumite categorii de elevi, studenţi, artişti.
Pentru îmbunătăţirea activităţii de combatere a consumului şi traficului de
droguri este necesar să se ia o serie de măsuri, printre care:
 profesionalizarea cadrelor pe linia selectării, controlului şi cercetării
situaţiilor care prezintă anumiţi indici de suspiciune;
 exploatarea indicilor de comportament suspect, specific consumatorilor de
droguri;
 cunoaşterea prevederilor legislaţiilor în vigoare, a zonelor de risc,
indicilor de suspiciune, locurilor de ascundere, modurilor de disimulare, a
ordinelor şi dispoziţiilor cu caracter permanent pe aceasta linie;
 intensificarea culegerii şi exploatării informaţiilor specifice pe aceasta
linie în conformitate cu prevederile legilor speciale şi a activităţilor
informativ-operative specifice;
 studierea documentelor de călătorie, a documentelor de însoţire a
mărfurilor, a carnetelor TIR, a mijlocului de transport şi a itinerarului
utilizat, justificarea obiectivă a transportului în funcţie de valoarea mărfii,
greutate, cost de expediţie, condiţii de transport, în cadrul controlului
efectuat în punctele de control trecere frontieră;
 intensificarea cooperării între instituţiile abilitate la toate nivelurile
(Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Administraţiei şi Internelor,
Autoritatea Vamalǎ, Serviciul de Informaţii Externe, precum şi alte
organe cu atribuţii în combaterea acestui flagel);
 transmiterea cu operativitate a datelor şi informaţiilor obţinute pe linia
traficului cu stupefiante în vederea constituirii unei baze de date la nivelul
instituţiilor stabilite conform legislaţiei în vigoare şi acordurilor sau
protocoalelor de cooperare încheiate între instituţiile cu competenţe în
domeniu, cu persoane implicate, suspecţi, mijloace de transport utilizate,
modalităţi de disimulare şi ascundere, locuri de ascundere, călăuze,
complici etc.
Prin aderarea României la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului
şi consumului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope de la Viena 33,
legislaţia română în materie de droguri s-a modificat continuu, încadrându-se tot

33
A se vedea Legea nr. 118/1992 privind aderarea Romaniei la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din
1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, publicată în M.O. nr.
341 din 30 decembrie1992.
28
mai mult în standardele europene. Adoptarea legii privind combaterea traficului
şi consumului de droguri, prin dispoziţiile sale referitoare la cuantumul
sancţiunilor şi măsurilor ce se pot lua împotriva traficanţilor, metodele moderne
de combatere a traficului şi consumului de droguri, au creat cadrul juridic
necesar desfăşurării unei activităţi eficiente în acest domeniu, în concordanţă cu
cerinţele actuale internaţionale.

3.2. Heroina - date statistice şi repere geografice privind producţia

mondială
Regiuni de origine
În conformitate cu statisticile Biroului pentru Droguri şi Criminalitate al
Naţiunilor Unite (U.N.O.D.C.), în anul 2008 producţia mondială ilicită de opiu
a scăzut cu 18% faţă de anul precedent. Întrucât în Asia se consumă mari
cantităţi de opiu, cantitatea finală de heroină este estimată la 200 de tone. Pe
lângă producătorii clasici – Afganistan, Myanmar şi Laos –, opiul este cultivat şi
în Pakistan, Columbia şi Mexic.

Suprafaţa cultivată cu mac opiaceu la nivel mondial, 1990-2006

300000
250000
200000
hectare

150000
100000
50000
0
90

92

94

96

98

00

02

04

06

08
19

19

19

19

19

20

20

20

20

20

Afganistan Myanmar Laos Restul lumii

Sursa: UNODC, World Drug Report 2009

Pe lângă cultivarea macului opiaceu, în provinciile din nordul şi nord-

estul Afganistanului se realizează şi transformarea opiului brut în heroină.
Agenţia pentru Controlul Drogurilor din Tadjikistan estimează că în Afganistan
există peste 57 de laboratoare producătoare de heroină din cele 638 la nivel
mondial, circa 31 dintre acestea aflându-se la frontiera cu Tadjikistanul. În
primul semestru al anului 2004, circa 30 de laboratoare şi depozite au fost
distruse de Unitatea Specială afgană Anti-Narcotice, fiind capturate 20 de tone
de opiu, 1,1 tone de heroină şi importante cantităţi de precursori.
Direcţia Antinarcotice din cadrul Biroului Prezidenţial pentru Securitate
Naţională are sarcina coordonării politicilor de control al drogurilor pe teritoriul
Afganistanului. Cu toate acestea, implementarea continuă să fie împiedicată de
probleme de securitate, instabilitate politică, corupţie şi lipsa capacităţii
instituţionale si decizionale.
Tranzitul
29
 Se estimeaza ca aproximativ 80% din heroina de pe pieţele europene
provine din sud-vestul Asiei. Drogurile sunt introduse prin intermediul a două
coridoare principale:
 din Afganistan în republicile din Asia centrală şi în continuare de-a
lungul Drumului Mătăsii;
 din Afganistan în Turcia, via Iran, şi de acolo pe Ruta Balcanică.
Cea mai mare parte a heroinei ajunge în Europa de vest prin intermediul
Rutei Balcanice, care porneşte din Turcia. Schimburile comerciale extinse dintre
Asia şi Europa, precum şi o bună infrastructură de transporturi terestre, navale şi
aeriene oferă ample oportunităţi pentru traficul de heroină, în care Turcia,
datorită poziţiei sale geografice, joacă un rol-cheie. Ruta Balcanică este
împărţită în trei ramuri: sudică, centrală şi nordică.
Drogurile sunt transportate în cantităţi între 20 şi 200 de kilograme, în
compartimente ascunse (special amenajate) din camioane, autoturisme
particulare şi autocare. În câteva state central şi sud-europene, incluzând
Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, România şi Ungaria, au fost constituite
depozite de heroină, de unde drogurile sunt distribuite în vestul Europei. Se
estimează, pe baza statisticilor, că în Uniunea Europeană se consumă în fiecare
an aproximativ 100 de tone de heroină. În 2007, pe întreg teritoriul european au
fost capturate 22.700 kilograme de heroină. Traficul internaţional de stupefiante
afectează, din pacate, toate statele membre.34Traficul de heroină înspre şi în
interiorul U.E. continuă să fie dominat de grupările criminale turceşti, cu o
implicare semnificativă a reţelelor infracţionale albaneze.

3.3. Cocaina - date statistice şi repere geografice privind producţia

mondială
Zona de provenienţă
Regiunea andină rămâne cel mai mare producător mondial de cocaină,
deşi cultura frunzelor de coca a atins cel mai scăzut nivel din 1985. Suprafaţa
cultivată în Columbia, Bolivia şi Peru a scăzut la 167600 de hectare în 2008, cu
19% mai puţin decât în 2002, majoritatea culturilor aflându-se în Columbia
(53%), urmată de Peru (21%) şi Bolivia (11%). În Bolivia se obţin circa 106 de
tone pe an, reprezentând 14% din producţia mondială. Unele activităţi de
procesare a cocainei au loc şi în Venezuela, Chile şi Argentina.

Tranzitul
Cantităţi uriaşe de cocaină sunt transportate pe mare din America de Sud
în Uniunea Europeană. Cocaina este introdusă prin contrabandă din Columbia,
Venezuela, Brazilia, Ecuador, Surinam, Argentina şi Chile direct în statele
membre. Informaţiile au relevat existenţa unui trafic de cocaină către ţări din
Europa centrală şi de sud-est, în special Albania, pentru a fi stocată în depozite
în aşteptarea distribuţiei ulterioare în Uniunea Europeană.

34
Ibidem 109.
30
Uniunea Europeană
În Italia, cocaina este traficată direct din Columbia, Venezuela sau
Caraibe, sau indirect, din Spania, cu nave maritime, precum şi din Olanda, pe
calea aerului. În Albania se află laboratoare de procesare a cocainei, de unde
aceasta este transportată în Italia cu ajutorul unor vase de mare viteză, care pot
traversa Marea Adriatică în mai puţin de o oră. Grupările columbiene care
controlează traficul de cocaină în Italia au stabilit legături strânse cu
organizaţiile mafiote italiene (în special ‟Ndranghetta) şi cu reţelele criminale
albaneze.Belgia joacă un rol semnificativ în importul cocainei în Uniunea
Europeană. În fiecare an, circa 10 tone intră în ţară prin porturile Antwerp şi
Zeebrugge.Se apreciaza ca cererea anuală de cocaină din Belgia este estimată la
3,8 tone.

3.4. Drogurile sintetice - date statistice şi repere geografice privind producţia

mondială
Situaţie generală
În Uniunea Europeană, după canabis, drogurile sintetice (ecstasy şi
amfetamină) rămân cele mai utilizate de tineri şi, mai recent, chiar de persoane
bine integrate social.
Procesul de producţie, de la sinteza chimică şi până la obţinerea şi
ambalarea produsului final, se desfăşoară în mod invariabil în locaţii separate,
uneori aflate chiar în ţări diferite. Acest fapt reduce riscul eliminării complete a
unei reţele de producţie integrate, atunci când poziţia sa a fost descoperită de
autorităţi. Investigaţiile desfăşurate în statele membre au arătat că un număr
limitat de complici joacă un rol crucial în furnizarea precursorilor, a
echipamentelor şi a pulberilor pentru tablete necesare producţiei drogurilor
sintetice, adesea către mai mulţi producători în acelaşi timp.
Echipamentul sofisticat, atât de provenienţă industrială, cât şi artizanală,
este descoperit aproape întotdeauna în mari facilităţi de producţie aflate în
Uniunea Europeană. Maşinile de distilare şi producţie a tabletelor sunt obţinute
din industrie sau de pe piaţa second-hand. Alte echipamente, cum ar fi vasele de
reacţie şi separatoarele cu vid, sunt întotdeauna fabricate artizanal, în
conformitate cu specificaţiile solicitate complicilor. Dat fiind rolul important al
acestora în procesul de producţie, ei ar trebui să constituie principalul obiectiv al
investigaţiilor. Producţia drogurilor sintetice în Europa de vest, în special de
amfetamină şi ecstasy, este controlată de grupări criminale din Olanda şi Belgia.

3.4.1. Amfetamina
În 2007 şi 2008, Europolul a primit mai multe cereri de asistenţă operativă
legate de producţia de amfetamină decât în anii precedenţi. În plus, capturile
efectuate pe teritoriul UE s-au menţinut la un nivel ridicat, adesea survenind în
cadrul unor transporturi mixte de stupefiante. Dacă în anii 2003 -2004 grupările
criminale din Olanda dominau încă producţia de amfetamină în U.E.
Traficul de amfetamină produsă în U.E. este limitat la un nivel regional

31
intra-european. Conform statisticilor din Marea Britanie, care este unul dintre
cei mai mari consumatori din Europa, 90% din amfetaminele importate îşi au
originea în Olanda. Piaţa din această ţară este aprovizionată de grupări
infracţionale formate din olandezi, belgieni şi britanici.

3.4.2. Ecstasy
Profiturile potenţiale ale reţelelor criminale implicate în producţia şi
traficul cu ecstasy sunt enorme. În cazul unei singure grupări din Marea
Britanie, care se ocupa atât cu producţia, cât şi cu traficul acestei substanţe,
venitul anual estimat se cifra la peste
12 milioane de lire sterline.
Din nefericire se constata ca producţia continuă să se extindă atât la
nivelul UE, cât şi pe plan global. Unităţi de producţie de diferite dimensiuni şi
capacităţi au fost descoperite şi în unele state membre, în ţări din Europa
centrală şi de sud-est, în Asia, America de Nord şi de Sud, Africa de Sud şi
Oceania.Totodata se apreciaza ca mari cantităţi de ecstasy sunt transportate din
Olanda şi Belgia către alte state membre. Cele două ţări constituie principala
sursă a tabletelor de ecstasy descoperite în Marea Britanie. Se estimează că în
această ţară se consumă între 300.000 şi 1,5 milioane de tablete în fiecare
săptămână.

3.5. Canabisul - date statistice şi repere geografice privind producţia

mondială
Cultivarea la scară largă a canabisului (cânepa indiană), precum şi absenţa
aproape completă la nivel mondial a unor sisteme de monitorizare şi
supraveghere fac practic imposibilă o estimare precisă a locaţiilor, a extinderii şi
a evoluţiei culturii şi producţiei acestui stupefiant. Marocul rămâne principala
sursă pentru răşina de canabis destinată Uniunii Europene. Culturile sunt
concentrate în regiunea Rif. Un studiu al U.N.O.D.C. efectuat în iulie 2008 a
relevat faptul că un sfert din terenul agricol al acestei regiuni era folosit pentru
cultura canabisului între 200.000 şi 641.800 hectare, producţia anuală fiind
estimată la 66.100 de tone.35
Pakistanul şi Afganistanul sunt, de asemenea, surse de producţie a răşinii
de canabis, din care importante cantităţi sunt expediate în UE pe cale maritimă.
Frunzele de canabis (marijuana) provin din Columbia, Jamaica, Africa de Sud şi
Nigeria. Albania a devenit o ţară importantă pentru producţia de marijuana, care
este cultivată pe arii extinse. Majoritatea acesteia este destinată Greciei şi Italiei.

Uniunea Europeană
Canabisul rămâne cel mai răspândit şi uşor de obţinut drog de pe teritoriul
Uniunii Europene. În consecinţă, capturile facute de autoritatii sunt masive. O
parte din această cantitate este destinată pieţei locale, dar majoritatea ei se
îndreaptă către alte state membre. Grupări spaniole de crimă organizată, pe
35
U.N.O.D.C.- Raportul de Monitorizare a culturilor ilegale,2009 ,p. 89.
32
lângă reţelele de marocani, sunt profund implicate în traficul de canabis către
Spania şi în transportul său ulterior în alte ţări europene.
Mari cantităţi de marijuana provenite din Albania (care a devenit în
ultimii ani o importantă ţară-sursă) sunt introduse în fiecare an în Grecia şi
Italia.Rapoartele releva ca in anul 2008, autorităţile elene au confiscat 4,452 de
tone de frunze de canabis, 60% din această cantitate provenind din Albania.
Traficul este controlat de grupările de crimă organizată albaneze, în strânsă
cooperare cu cetăţeni greci.

3.6. Etnobotanicele
În prezent, România se confruntă cu apariţia unor magazine de vise în
care se comercializează o serie de produse ce au în componenţă plante şi
substanţe cu proprietăţi psihoactive, care s-au dovedit a fi deosebit de
periculoase pentru sănătate. Întrucât plantele şi substanţele conţinute în aceste
produse nu se regăsesc în tabelele din anexele celor două legi care stabilesc
regimul juridic al substanţelor stupefiante şi psihotrope, este necesară
introducerea acestora de urgenţă în tabelele menţionate, având în vedere faptul
că în prezent produsele în discuţie sunt considerate ,droguri legale.
Potrivit raportărilor Unităţilor de Primiri Urgenţe, la nivelul întregii ţări,
în primele şase luni ale anului 2009, s-au înregistrat 278 de cazuri de persoane
care au solicitat asistenţă spitalicească, printre acestea aflându-se şi un număr
mare de minori (de exemplu, potrivit raportării Direcţiei de Sănătate Publică
Iaşi, din 66 de cazuri, 10 au fost minori; Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii
Bucureşti a raportat 13 cazuri). Pentru a identifica evoluţiile prezente de pe
piaţa online a drogurilor, O.E.D.T. desfăşoară un studiu succint anual. În 2009,
un număr total de 115 magazine online au fost chestionate. Pe baza codurilor de
domenii ale ţărilor şi a altor informaţii disponibile pe site-urile Internet, aceste
magazine online par a fi situate în 17 ţări europene. Majoritatea comercianţilor
cu amănuntul online au fost identificaţi ca având sediul în Regatul Unit (37 %),
Germania (15 %), Ţările de Jos (14 %) şi România (7 %).
Sub aspectul tehnicii legislative, tabelele din lege36 au putut fi modificate
prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, la propunerea ministrului
sănătăţii(Ordonanta 6/2010). Totodată, a fost necesară modificarea şi
completarea a Legii 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope, ce va permite doar utilizarea acelor plante
sau substanţe care prezintă interes medical. Ca urmare a modificării Legii
143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea
ori alte operaţiuni, fără drept, cu platele şi substanţele prevăzute de prezenta
ordonanţă vor fi interzise, sub sancţiunea pedepsei cu închisoarea.

36
anexe la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
33
3.7. Dimensiunea consumului de droguri european şi internaţional

În septembrie 2006 directorul Biroului Naţiunilor Unite privind Drogurile

şi Criminalitatea, domnul Antonio Maria Costa, făcea următorul apel pentru
distrugerea industriei opiumului în Afganistan: Fac apel la forţele N.A.T.O.
pentru distrugerea laboratoarelor de heroină, dezafectarea pieţelor de opiu,
atacarea convoaielor de opiu şi aducerea comercianţilor în faţa justiţiei. Invit
ţările coaliţiei să ofere N.A.T.O. mandatul şi resursele necesare.37
În prezent, în Afganistan, numai în 6 din cele 34 de provincii nu se cultivă
mac opiaceu. Aproximativ 12,6% din totalul populaţiei este implicată în
cultivarea opiului38.Veniturile din culturile de opiu vor fi de 3 miliarde de dolari
în acest an, ceea ce va îmbogăţi infractorii şi oficialii corupţi39 a mai adăugat dl.
Costa. Directorul executiv al U.N.O.D.C. a făcut apel la guvernul afgan să facă
eforturi mai mari pentru eradicarea corupţiei, pentru arestarea principalilor
traficanţi de droguri, a proprietarilor de ferme producătoare de opiu, cărora să li
se confişte bunurile. Am instruit poliţişti şi judecători, am construit tribunale şi
centre de detenţie. Acum guvernul are responsabilitatea de a folosi sistemul
judiciar pentru punerea în aplicare a legii şi creşterea încrederii în Kabul.
Arestările şi punerile sub acuzare vor constitui un exemplu şi vor determina
scăderea infracţionalităţii.40

3.7.1. Situaţia consumului de opiacee

Aproximativ 16 milioane de persoane (0,4% din populaţia globului cu
vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani) consumă opiacee. Două treimi din cererile
de tratament din Asia şi aproximativ 60% din cererile de tratament din Europa
sunt pentru consumul de opiacee. Mai mult de jumătate din consumatorii de
opiacee sunt în Asia, consumul cel mai mare fiind identificat de-a lungul rutelor
de trafic care pleacă din Afganistan.
In opinia noastra ste esenţială reducerea cererii de opiacee nu numai din
punct de vedere al sănătăţii populaţiei ci şi din punct de vedere al faptului că
sume imense de bani obţinute din vânzarea acestor droguri ajung în buzunarele
traficanţilor, ale crimei organizate şi insurgenţilor, care destabilizează
Afganistanul şi omoară fără discernământ soldaţii, cat şi populaţia civilă.

37
UN drugs chief calls for extra resources to help NATO target Afghan opiu, UNODC Press release, Brussels,
12 September 2006, http://www.unodc.org/unodc/en/press_release_2006_09_12.html
38
United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC), Afghanistan Opium Survey 2006, pag. 1
39
UN drugs chief calls for extra resources to help NATO target Afghan opiu, Brussels , UNODC Press release,
12 September 2006, http://www.unodc.org/unodc/en/press_release_2006_09_12.html
40
Ibidem
34
3.7.2. Situaţia consumul de cocaină
Principala rută de traficare a cocainei porneşte din regiunea Andină, în
special din Columbia, are ca ţară intermediară de trafic Mexicul şi ca destinaţie
Statele Unite ale Americii.
Consumul de cocaină afectează aproximativ 13,4 milioane de oameni,
0,3% din populaţia globului cu vârste cuprinse între 15-64 de ani. Cei mai mulţi
consumatori sunt în America de Nord (aproximativ 50% din numărul total al
consumatorilor). Pe locul doi se situează Europa Centrală şi de Vest, cu
aproximativ 25% din numărul total al consumatorilor. America de Sud se
situează pe locul trei. Consumul de cocaină în Europa este în creştere în această
perioadă, însă se apreciaza o creştere mult mai lentă faţă de până acum.

3.7.3. Situaţia consumul de amfetamine

Creşterea numărului de ţări în care au fost descoperite laboratoare de
ecstasy ne indică faptul că producţia de ATS s-a răspândit din punct de vedere
geografic. Conform raportărilor făcute la Biroul Naţiunilor Unite privind
Drogurile şi Criminalitatea, numărul laboratoarelor de ATS descoperite a crescut
de la 547 în 1990 la 7.028 în anul 2000 şi la o cifră record de 18.532 în anul
200441.
Cele mai multe laboratoare descoperite în anul 2004 produceau
metamfetamine (17.851 laboratoare, respectiv 96% din numărul total).
Laboratoare de metamfetamine (97%) au fost descoperite în America de Nord,
în principal în Statele Unite ale Americii. Cele mai multe laboratoare de
amfetamine au fost descoperite în Europa (61%). Dintre laboratoarele de
ecstasy, 48% au fost descoperite în America de Nord şi 23% în Europa (în
principal Olanda, Belgia şi Estonia)42.
Capturile de ecstasy au atins în anul 2004 cifra record de
8 tone, din care 51% s-au realizat în Europa (în special în Europa centrală şi de
Vest), 22% în America de Nord, 17% în Oceania, 5% în Estul şi Sud-Estul
Asiei, de unde deducem că în mare parte traficul cu ecstasy se concentrează în
Europa şi America de Nord43.
Se apreciaza ca sunt mai mult de 3 milioane de consumatori de ecstasy în
Europa, ceea ce reprezintă aproape 40% din numărul consumatorilor de ecstasy
la nivel mondial. În America de Nord s-au înregistrat scăderi semnificative ale
consumului de ecstasy începând cu anul 200044.
Deşi producţia de ATS pare să se fi răspândit din punct de vedere
geografic, creşterea semnificativă a numărului de laboratoare descoperite în
ultimii doi ani şi a capturilor de precursori folosiţi la fabricarea stimulenţilor de
tip amfetaminic, corelate cu stabilizare consumului în unele regiuni şi reducerea
acestuia în alte zone (cu excepţia Asiei care a înregistrat o tendinţă crescătoare),
ne determină să fim de părere că aceste droguri se află sub controlul
41
Ibidem, p.125
42
Ibidem, p.126
43
Ibidem, pag.139
44
U.N.O.D.C., WDR 2006, p.147
35
organizaţiilor internaţionale care luptă pentru reducerea traficului şi consumului
ilicit de droguri.

3.7.4. Situaţia consumul de canabis

Iarba şi răşina de canabis rămân cele mai traficate droguri la nivel
mondial. Aproape toate ţările sunt afectate de traficul de canabis. Mai mult de
jumătate din capturile de iarbă de canabis au fost confiscate în anul 2004 în
Mexic (35%) şi Statele Unite ale Americii. În acelaşi an, în Europa Centrală şi
de Vest au crescut capturile de răşină de canabis (13%), dar au scăzut în Africa,
Asia, America şi Oceania. Totuşi, la nivel global capturile de răşină de canabis
au crescut cu 6%, atingând un volum fără precedent de 1.471 tone45.
În unele ţări consumul şi traficul de canabis sunt luate în serios în timp ce
în altele sunt aproape ignorate. Această lipsă de convergenţă subminează
credibilitatea sistemului internaţional de control si lupta impotriva flagelului
drogurilor.Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog din lume. Se
estimează că 162 milioane de persoane au consumat canabis în anul 2004,
aproximativ 3,9% din populaţia la nivel mondial cu vârste cuprinse între 15-64
de ani46.
In aprecierea noastra,comunitatea internaţională trebuie să depună eforturi
serioase pentru monitorizarea suprafeţelor cultivate şi pentru reducerea cererii
de canabis. Din analiza prevalenţei anuale a consumului la nivel mondial (având
în vedere consumatorii cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani), pe tipuri de
droguri, în perioada 2003-2005, conform Raportului mondial privind drogurile -
2006 al Biroului Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea, numărul
consumatorilor de opiacee estimat a fost de 15.840.000 (din care 11.250.000
sunt consumatori de heroină), 13.358.000 de consumatori de cocaină,
34.540.000 de persoane care au consumat stimulenţi de tip amfetaminic şi se
apreciază că numărul persoanelor care au consumat canabis a fost de
162.400.000 de persoane.

3.8. Construcţia instituţională a implementării politicilor antidrog în

România
Preluând modelul si exemplul altor state din U.E., in România au fost
create succesiv structuri de sine stătătoare care au avut ca principal obiectiv,
elaborarea Strategiei Naţionale Împotriva Traficului si Consumului ilicit de
Droguri precum si implementarea politicilor si Planului de acţiune.
Astfel, primul comitet interministerial de lupta împotriva drogurilor a
fost înfiinţat prin H.G. nr. 534 din 1 iulie 199947, moment in care a fost
conceputa o structura colectiva cu sarcina principala de lupta antidrog in
România. Acest comitet avea misiunea de a impulsiona organismele abilitate

45
Ibidem, p.113
46
U.N.O.D.C., WDR 2006, pag.117
47
Hotararea Guvernului nr. 534 din 1 iulie 1999, privind înfiinţarea Comitetului Interministerial de Lupta
Împotriva Drogurilor, publicata in M.O. al României nr. 329 din 12 iulie 1999.
36
prin lege in lupta antidrog si sarcina de a coordona acţiunile in zona
fenomenului infracţional al drogurilor. Neavând capacitatea si forţa
organizatorica de aducere la îndeplinire a obiectivelor strategice acest comitet a
încetat ca existenta.
În acest context a fost înfiinţată Agenţia Naţionala Antidrog48ca organism
specializat in prevenirea si combaterea traficului ilicit, atribuţiile Comitetului au
fost preluate de structura nou creata. Rolul A.N.A. in debutul sau a fost de a
coordona activităţile desfăşurate de autorităţile naţionale cu atribuţii in domeniul
drogurilor precum si celelalte instituţii ale statului si ale O.N.G-urilor,
centralizând totodată si monitorizând rezultatele cooperării dintre instituţiile
abilitate precum si instituţiile si organizaţiile europene cu preocupării in
domeniul drogurilor.
Pe măsura elaborării, perfecţionării si implementării politicilor naţionale
împotriva traficului si consumului ilicit de droguri, a asigurării unui sistem
integrat multifuncţional capabil sa dezvolte programe naţionale adecvate
scopului si misiunii acesteia. În prezent in contextul masurilor de reorganizare
si reconsiderare a agenţiilor guvernamentale din aparatul de stat al Guvernului
României, prin Ordonata Guvernului nr. 20/2009,49 Agenţia Naţionala Antidrog
a fost reorganizata si plasata in mod incorect in structura I.G.P.R. Ministrul
Administraţiei si Internelor, Vasile Blaga, a declarat la bilanţul instituţiei pe anul
2009, ca desfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog nu a avut la baza o analiza
corect fundamentata, iar şansele ca A.N.A sa redevină agenţie guvernamentala
sunt mari. Blaga a precizat ca, in 2009, cantitatea de droguri confiscata a crescut
de patru ori fata de anul 2008.50
Anul trecut s-a înregistrat cea mai mare captura de droguri din ultimii 10
ani, respectiv 1,2 tone de cocaina, in valoare de aproximativ 40 de milioane de
dolari. Referitor la lupta antidrog, Blaga a subliniat ca trebuie intensificate
activităţile de prevenire si consiliere, inclusiv prin regândirea rolului si locului
A.N.A. in sistemul instituţional romanesc. Desfiinţarea (…) nu a avut la baza o
analiza corect fundamentata, cu atât mai mult cu cat au fost irosite foarte multe
oportunităţi de finanţare externa, a spus ministrul Blaga.51.

3.9. Strategia Naţională Antidrog în contextul luptei antidrog în Uniunea

Europeană
In opnia specialistilor, una din cele mai grave probleme sociale cu care se
confruntă societăţile contemporane o reprezintă consumul de droguri. Este un
adevărat flagel care distruge sănătatea oamenilor, mărind costurile asistenţei

48
Agentia Nationala Antidrog a fost infiintata prin H.G. nr. 1489/2002, publicata in M. Of. al Romaniei nr.956
din 27 decembrie 2002.
49
Ordonanata de Urgenta nr.20 din 11 martie 2009, pentru modificarea art.13, alin.2 si 3 din Ordonanata de
Urgenta a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor si
pentru reorganizarea unor unitati din subordinea M.A.I. publicata in M.O. a Romaniei nr 156/12 martie 2009.
Totodata prin acest act normative se abroga H.G. 1489/2002 privind infiintarea ANA.
50
informează Mediafax
51
www.ziare.com/ Declaratia Ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, cu ocazia Bilantului M.A.I.
2009.
37
medicale şi determinând amplificarea altor probleme sociale. Consumul de
droguri este considerat de către specialiştii în criminologie şi sociologie o crimă
fără victime, care nu aduce numai prejudicii societăţii în ansamblul său ci în
special a indivizilor implicaţi. Astfel, astazi in lume, există argumente suficiente
pentru a defini consumul de droguri ca un delict cu un impact negativ asupra
societăţii ca întreg.
Începand cu anul 2004, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate mai
multe instrumente destinate contracarării traficului de droguri. Decizia-cadru a
Consiliului din 25 octombrie 2004 a stabilit dispoziţiile minime privind
elementele constitutive ale infracţiunilor şi pedepsele din domeniul traficului
ilicit de droguri şi constituie un instrument de importanţă cheie în abordarea
traficului de droguri prin stabilirea unor pedepse minime pentru aceste
infracţiuni în statele membre. În decembrie 2004, Consiliul a ajuns la un acord
asupra unei decizii a Consiliului privind schimbul de informaţii, evaluarea
riscurilor şi controlul substanţelor psihoactive noi. Această decizie asigură un
cadru pentru schimbul eficient de informaţii privind substanţele psihotrope noi,
precum şi un mecanism de control al acestora la nivelul Uniunii Europene.
Strategia se concentrează pe doua linii de acţiune - reducerea cererii si
reducerea ofertei, precum si pe doua teme separate dar in acelaşi timp
coroborate: cooperarea internaţionala si cercetare, informare si evaluare. Pentru
a uşura implementarea practica, este recomandabil sa se dezvolte doua Planuri
de Acţiune pe Droguri consecutive, bazate pe Strategie, care sa descrie ariile
specifice de intervenţie si acţiunile.
Strategia Naţională Antidrog prevede politicile în domeniul prevenirii şi
combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, pornind de la evaluarea
fenomenului în România, stabilind obiectivele generale şi specifice pentru
reducerea cererii şi ofertei de droguri, pentru întărirea cooperării internaţionale
şi dezvoltarea unui sistem global de informare-evaluare privind fenomenul
drogurilor exprimând, totodată, în concordanţă cu recomandările Comisiei
Europene, importanţa activităţii de coordonare a politicii antidrog.
In prezent coordonarea politicilor privind drogurile şi a strategiei comune
se face prin intermediul Grupului Orizontal pe Droguri52 (denumit în continuare
H.D.G.).

3.10. Strategia Naţională Antidrog - Planul de acţiune 2005- 2012

Ameninţarea pe care o reprezintă fenomenul drogurilor a impus o acţiune
comună şi coordonată a autorităţilor competente în lupta împotriva traficului şi
consumului ilicit de droguri, într-o concepţie unitară, care sa asigure o reacţie
adecvata faţa de formele de manifestare ale acestui fenomen.Astfel, a fost
adoptată Hotărârea Guvernului nr. 73/2005 privind Strategia Naţională Antidrog
în perioada 2005 - 2012, act normativ corelat cu prevederile noii strategii
europene în domeniu. Strategia Naţională Antidrog prevede politicile în
domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri,
52
Sediul H.D.G. este la Viena, Austria.
38
pornind de la evaluarea fenomenului în România, stabilind obiectivele generale
şi specifice pentru reducerea cererii şi ofertei de droguri, pentru întărirea
cooperării internaţionale şi dezvoltarea unui sistem global de informare-evaluare
privind fenomenul drogurilor exprimând, totodată, în concordanţă cu
recomandările Comisiei Europene, importanţa activităţii de coordonare a
politicii antidrog.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, a fost adoptată Hotărârea
Guvernului nr. 323/2005 pentru aprobarea Planului de acţiune pentru
implementarea Strategiei Naţionale Antidrog pentru perioada 2005 - 2008, în
care sunt prevăzute activităţi concrete pentru realizarea obiectivelor respective,
cu termene de evaluare şi de realizare întinse pe o perioadă maximă de 4 ani.
pentru toate autorităţile şi instituţiile statului cu atribuţii în reducerea cererii şi
ofertei de droguri, inclusiv pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În plan regional, România utilizează relaţiile bune existente cu toate ţările
vecine pentru a promova şi dezvolta măsuri ce vizează abordarea comună şi
integrată a fenomenului, atât în planul combaterii traficului de droguri la
frontiere, dar şi al transferului de bune-practici în domeniile prevenirii
consumului, tratamentului şi reintegrării socio-profesionale a persoanelor
dependente.
Date fiind contextele naţionale asemănătoare, marcate de evoluţiile
istorice similare în ultimele decenii, experienţa României în domeniul
construcţiei instituţional-legislative antidrog poate fi relevantă pentru statele din
zonă potenţial-candidate la aderarea în Uniunea Europeană.

3.11. Principiile Strategiei Naţionale Antidrog

 Principiul opţiunii individuale
 Principiul coordonării şi cooperării unitare în combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri
 Principiul complementarităţii
 Principiul continuităţii
 Principiul legalităţii
 Principiul respectării drepturilor omului
 Principiul confidenţialităţii
 Principiul nediscriminării
O alta direcţie prioritara abordata, a fost întărirea cooperării inter-
instituţionale prin dezvoltarea capacitaţii instituţionale si operaţionale si
consolidarea rolului Agenţiei Naţionale Antidrog de coordonator naţional al
luptei împotriva traficului si consumului ilicit de droguri.

39
 CAPITOLUL 4

DIMENSIUNEA CONSUMULUI DE DROGURI IN ROMÂNIA

Studiile şi cercetările efectuate în anul 2008 de către Agenţia Naţională
Antidrog, (prevalenţa consumului de droguri în spaţiile recreaţionale din
Bucureşti, consumul de substanţe psihoactive în rândul populaţiei şcolare din
învăţământul preuniversitar din judeţele Buzău, Dolj, Vâlcea şi Vrancea şi
municipiul Brăila, consumul de droguri în rândul persoanelor care practică sexul
comercial din zona Bucureşti; evaluarea calităţii şi accesibilităţii serviciilor
oferite de reţeaua naţională a Centrelor de Prevenire Evaluare şi Consiliere
Antidrog şi excluderea socială în rândul consumatorilor de droguri) oferă pe
lângă datele şi informaţiile propriu-zise şi posibilitatea de a efectua analize şi
comparaţii privind tendinţele înregistrate în consumul de droguri la nivel local.
Principalele tendinţe pentru indicatorii cheie şi majori au fost:
 se observă o creştere a solicitărilor de tratament pentru droguri
ilicite (în anul 2008 aproximativ la nivelul anului 2002), raportul cazuri
noi / recidive rămâne subunitar, situaţie care susţine alte evaluări ale
consumului de droguri realizate de Agenţia Naţională Antidrog.
 urmărind evoluţia admiterilor la tratament, în unităţile
Ministerului Sănătăţii, în perioada 2002-2008 pentru heroină, hipnotice,
sedative şi canabis (cazuri noi vs. recidive) se constată că, dacă în cazul
canabisului, pe toată perioada, numărul celor care au solicitat tratament
pentru acest tip de drog este mai mare în cazul consumatorilor care
solicitau tratament pentru prima dată decât în cazul recidivelor, în cazul
heroinei, în perioada 2002-2006, proporţia celor care au solicitat
tratament pentru acest tip de drog era mai mare în cazul consumatorilor
care solicitau tratament pentru prima dată, iar din anul 2007 devine mai
mare în cazul recidivelor; în ceea ce priveşte admiterile la tratament
pentru hipnotice şi sedative, situaţia este inversă: pentru aceeaşi
perioadă.Deopotrivă, analizând evoluţia admiterilor la tratament, pentru
aceeaşi perioadă, în funcţie de sexul consumatorului şi de tipul admiterii
se constată că, comparativ cu 2001, se înregistrează o scădere a
raportului bărbaţi / femei atât pentru numărul total de persoane aflate în
tratament, cât şi pentru persoanele care solicită pentru prima dată
tratament.
 cele mai multe persoane debutează în consumul de droguri între 15-19
ani, proporţia acestora fiind în creştere, de la 25% în anul 2004 la 34% în
anul 2008.
 referitor la calea de administrare a drogului principal, se constată că:
predomină administrarea injectabilă, existând şi o tendinţă de creştere a
proporţiei celor care îşi administrează în acest mod drogul: de la 50,9%
în anul 2004 la 72,1% în 2008.
 majoritatea persoanelor care au solicitat tratament sunt şomeri/fără
ocupaţie, inactivi economic sau lucrează fără contract de muncă, locuiesc

40
 cu familia de proveninţă sau propria familie şi au solicitat asistenţă din
proprie iniţiativă sau a familiei/prietenilor;
 menţinerea concentrării cazurilor de consum de heroină în Bucureşti,
heroina fiind în continuare consumată mai ales pe cale injectabilă.
 creşterea numărului de decese ca urmare a consumului de droguri (33 în
anul 2008 şi 32 în 2007, faţă de 21 în 2006 şi 6 în 2005) este o
consecinţă a aplicării algoritmului unitar de definire şi recunoaştere a
cazurilor de deces, managementului medico-legal algoritmizat, ţi
îmbunătăţirii semnificative atât a capacităţii de detecţie toxicologică de
către Institutul Naţional de Medicină Legala - Mina Minovici cât şi a
procesului de colectare a datelor;
 prevalenţa bolilor infecţioase în rândul consumatorilor de droguri
injectabile nu a înregistrat modificări semnificative, în anul 2008,
putându-se vorbi despre o tendinţă de stabilizare a prevalenţei bolilor
infecţioase asociate consumului de droguri: la valori reduse pentru HIV
(1,09%), în creştere uşoară, dar în continuare sub pentru HVB (11,68%)
şi îngrijorătoare pentru HVC (72,59%), cu valori peste media europeană.

4.1. Dinamica infracţionalităţii la regimul drogurilor

În perioada 2007-2008, la nivel naţional s-au organizat o serie de
întâlniri cu profesionişti ai agenţiilor de aplicare a legii (ofiţeri de poliţie,
procurori, judecători) având ca temă urmărirea penală a consumatorilor de
droguri care aveau asupra lor cantităţi mici de droguri.
Reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi
Inspectoratului General al Poliţiei Române au elaborat un set de concluzii şi
recomandări în vederea punerii în practică a reglementărilor legislaţiei în
vigoare într-o manieră unitară, dar şi de îmbunătăţire a legislaţiei în domeniul
drogurilor în scopul promovării abordării europene.
Similar anilor anteriori, preponderenţa infracţiunilor la Legea nr.
143/200053 se reflectă în procentul de 96, 25 din totalul de 3.872 infracţiuni
constatate la regimul drogurilor şi precursorilor. Astfel, în cursul anului 2008 au
fost constatate 3.727 infracţiuni prevăzute în Legea nr. 143/2000, cu 35, 57%
mai mult comparativ cu anul 2007, cu 38,29% mai mult decât în 2006 şi cu
61,69% mai mult faţă de anul 2005.
Se poate conchide că, pe parcursul ultimilor 8 ani, indicatorul a avut o
tendinţa de creştere constantă astfel încât în 2008 se înregistrează o valoare de
5,6 ori mai mare faţă de 2001.
Faptele care au fost incriminate de Legea nr. 143/2000 au reprezentat:
 în procent de 59,37% (2.213 infracţiuni) încălcări ale dispoziţiilor
privind operaţiunile de cumpărare şi deţinere de droguri pentru consum
propriu (art. 4);

53
Publicată în M.O. nr partea I nr. 362 din 03.08.2000, cu modificările şi completările ulterioare.
41
  restul de 40,63%, incluzând, în mare parte, activităţile ce privesc
cultivarea, producerea, vânzarea, distribuirea, cumpărarea şi deţinerea
fără drept a drogurilor (art. 2).
Pe parcursul anului 2008, din cele 3.872 de infracţiuni prevăzute de legile
ce cuprind incriminări referitoare la droguri şi precursori, 12 infracţiuni (0,31%
din totalul infracţiunilor constatate la regimul drogurilor şi precursorilor) au fost
în legătură cu prevederile O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor aprobată prin Legea nr.
186/2007.
Aceste valori urmează tendinţa descrescătoare a ultimilor ani, ajungându-
se, în prezent, la 12 infracţiuni constatate, cu 92% mai puţin comparativ cu anul
2005 şi cu 58,62% mai puţin faţă de anul 2007 .
În anul 2008, pentru comiterea celor 3.872 de infracţiuni la legile privind
drogurile şi precursorii au fost cercetate 3.147 de persoane, dintre care:
 2.936 de persoane pentru încălcarea prevederilor privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri; 54
 3 persoane pentru săvârşirea infracţiunilor privind regimul juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor; 55
 186 de persoane pentru nerespectarea dispoziţiilor privind prevenirea şi
combaterea criminalităţii organizate; 56
 iar 22 de persoane pentru infracţiuni asociate traficului şi consumului
ilicit de droguri. În anul 2008 se evidenţiază o creştere cu 21,97% a
numărului de persoane cercetate faţă de anul 2007 (2.580 persoane).57
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Parchetelor de
pe Lângă cele 15 Curţi de Apel existente in România, au soluţionat, pe parcursul
anului 2008, un număr de 2.575 cauze penale privind infracţiuni referitoare la
droguri şi precursori, cu 13% mai puţin decât în cursul anului 2007 când au fost
soluţionate 2.960 de dosare penale.
Deşi numărul de cauze soluţionate a scăzut faţă de anul precedent, se
remarcă o creştere, cu 14,82%, a numărului de rechizitorii, de la 344 la 395
rechizitorii.
Comparativ cu anul precedent, se remarcă o creştere a procentului de
cauze soluţionate cu soluţie de trimitere în judecată (de la 11,62% la 15,34%)
precum şi a celui de cauze penale cu soluţie de scoatere de sub urmărire penală
conform art. 18¹ (de la 35,74% la 48,97%).
Nu se poate spune acelaşi lucru despre cauzele penale cu soluţie de
neîncepere a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală unde se
constată o scădere, de la 52,63% la 35,69%.
Referitor la situaţia persoanelor arestate preventiv, conform datelor
furnizate de către Direcţia Cazier Judiciar, Statistica si Evidente Operative din

54
Legea 143/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
55
OUG nr. 121/2006 aprobată prin Legea nr. 186/2007.
56
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea crimei organizate, prevenirea şi combaterea traficului de
droguri
57
Codul Penal.
42
cadrul Inspectoratul General al Politiei Române, în cursul anului 2008 au fost
arestate preventiv, pentru comiterea de infracţiuni la legea privind prevenirea si
combaterea traficului si consumului ilicit de droguri58, 520 persoane dintre care:
 441 persoane (367 bărbaţi si 74 femei) pentru activităţi de cultivare,
producere, vânzare, distribuire, cumpărare si deţinere fără drept a
drogurilor;59
 79 persoane (60 bărbaţi si 19 femei) pentru operaţiuni ilegale de
cumpărare si deţinere de droguri pentru consum propriu.60
În anul 2008, instanţele de judecata au dispus condamnarea a 454
persoane (395 bărbaţi si 59 femei) dintre care 432 majori si 22 minori pentru
săvârşirea de infracţiuni la regimul juridic al drogurilor si precursorilor.
Indicatorul înregistrează o diminuare cu 12,86% fata de anul anterior si
ajunge la o valoare apropiată de cea din anul 2003.
Din totalul persoanelor condamnate definitiv în cursul anului 2008,
instanţele de judecata au dispus:
 aplicarea pedepsei cu închisoarea unui număr de 449 persoane, dintre
care 424 majori si 20 minori;
 amenzi penale unui număr de 5 persoane dintre care 3 majori si 2 minori.
Tendinţa descendenta conturata în anul 2007 continua si pe parcursul
anului 2008 fiind condamnate la pedeapsa închisorii cu 13,62% mai puţine
persoane fata de anul precedent.
De menţionat ca din cele 449 persoane condamnate la pedeapsa închisorii,
222 persoane (49,44%) au fost condamnate la pedeapsa închisorii cu executarea
pedepsei în penitenciar, 138 persoane (30,73%) au fost condamnate la pedeapsa
închisorii cu suspendare sub supraveghere, 84 persoane (18,71%) au fost
condamnate la pedeapsa închisorii cu suspendare condiţionata, iar 5 persoane
(1,11%) au fost condamnate la pedeapsa închisorii cu executare la locul de
munca.

4.2. Tendinţe de evoluţie ale traficului şi consumului ilicit de droguri

În anul 2008, România a continuat sa fie un spaţiu de tranzit al drogurilor
de mare risc, provenite din Turcia si Orientul Mijlociu, situaţie datorată poziţiei
geografice a tarii, aflata la intersecţia culoarelor de trafic de droguri si
poziţionată în cadrul rutei balcanice, precum si conexiunilor stabilite de
membrii grupărilor criminale autohtone cu cei ai crimei organizate
transfrontaliere externe (în special turce, dar si din Europa Occidentala –
Germania, Marea Britanie, Olanda).
Este de remarcat ca pe teritoriul naţional nu au fost descoperite
laboratoare clandestine destinate fabricării de droguri. De asemenea,
comparativ cu anul 2006 când formaţiunile antidrog au descoperit câteva culturi

58
Legea 143/2000 cu modificarile si completarile ulterioare.
59
Legea 143/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, art 2.
60
Legea 143/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, art 4.
43
ilicite de plante cu conţinut stupefiant, în anii 2007 si 2008 nu au mai fost
descoperite astfel de culturi.
Ca si în anii precedenţi, în anul 2008, România a continuat sa fie un spaţiu
de tranzit al drogurilor de mare risc. Pentru tranzitarea drogurilor este utilizata
infrastructura firmelor private specializate în transporturi internaţionale de
mărfuri si disimularea în operaţiuni comerciale licite (de exemplu exportul unor
produse petroliere în cisterne sau de produse alimentare perisabile).
În anul 2008, au fost descoperite si ridicate în vederea confiscării 634,41 kg,
60.010 comprimate, 71 timbre si 213 fiole droguri din care:
 droguri de mare risc: 392,316 kg, 57.831 comprimate, 71 timbre si 213
fiole;
 droguri de risc: 242,097 kg, 2.179 comprimate.(captură din 2009 de la
Constanţa).
Comparativ cu anul precedent, se constata o scădere cu 72,46% a
cantităţii totale de droguri confiscate ( de la 2.304,041 kg la 634,41 kg ). În
cazul drogurilor sub forma de comprimate, se constata, o creştere cu 41,18% a
numărului de comprimate ridicate în vederea confiscării, de la 42.507 la 60.010
comprimate ( situaţie ce se poate observa si pe plan internaţional .

4.3. Etnobotanicele şi raţiunea Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2010

Consumul unor substanţe psihoactive noi şi tiparele noi ale consumului de
droguri pot avea implicaţii importante de sănătate şi politică publică.
Acestea sunt dificil de detectat deoarece, in mod tipic, apar pentru prima
dată la niveluri scăzute şi in localităţi specifice sau în cadrul unor subgrupuri
restrânse ale populaţiei. Peste 90 de substanţe au fost raportate prin sistemul de
avertizare timpurie încă de la înfiinţarea acestuia in 1997. Cu toate acestea, in
ultimii ani, a apărut o gamă mai diversificată de substanţe. În rândul acestora
sunt incluşi numeroşi derivaţi de piperazină şi catinonă, precum şi amestecul
eterogen de alte substanţe, inclusiv produse din plante, câteva substanţe
stimulatoare şi halucinogene neobişnuite şi unele produse medicamentoase.
Conform Raportului Anual 2009 privind Situaţia Drogurilor în Europa al
Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie, dintre substanţele noi
raportate in 2008, comparativ cu anii anteriori, un număr mai redus aparţine
grupurilor chimice principale – feniletilamine (una), triptamine (două) şi
piperazine (nici una). Apariţia canabinoidelor sintetice marchează ultima fază in
dezvoltarea drogurilor de sinteză: de la cele pe bază de fentanil in anii ′80; la
fenetilaminele cu lanţ substituit de la sfarşitul anilor ′80 şi triptaminein anii ′90;
la piperazine şi derivaţi de catinonă in anii 2000. Toate acestea reprezintă o
provocare constantă pentru agenţiile de sănătate publică şi de aplicare a legii,
atât pentru identificarea criminalistică şi toxicologică a substanţelor noi, cât şi
pentru evaluarea imediată a riscului şi, dacă este cazul, aplicarea unor măsuri de
control.
Astfel, având în vedere pericolul pe care îl prezintă pentru sănătatea
publică consumul anumitor plante şi substanţe, din cauza intoxicărilor pe care le
44
produc şi riscului de abuz, luând în considerare numărul mare de persoane care
se prezintă la spital în urma consumului unor asemenea plante şi substanţe,
numărul magazinelor prin intermediul cărora se comercializează aceste plante şi
substanţe creşte alarmant, ţinând cont de faptul că orice întârziere determinată de
parcurgerea procedurii legislative obişnuite ar putea afecta sănătatea sau viaţa
unui mare număr de persoane, în special tineri şi în considerarea faptului că
aceste elemente vizează interesul general public şi constituie o situaţie de
urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu mai putea fi amânată, în temeiul
art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată s-a emis Ordonanţa de
Urgenţă nr. 6/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000
privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi
pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor,
substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.
Ordonanţa cuprinde două articole ce modifică atât conţinutul Legii nr.
s143/2000 61 (prin art. 1) cât şi a Legii nr. 339/200562 (prin art. 2) şi lista de
produse interzise ce va completa tabelele anexe.
În decurs de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă, proprietarii, posesorii ori deţinătorii cu orice titlu al plantelor şi
substanţelor prevăzute la art. I şi II au avut obligaţia să distrugă, pe cheltuiala
proprie, cu respectarea prevederilor legale, plantele şi substanţele pe care le
deţine.
În această perioadă de 10 zile, cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în
vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul,
procurarea, cumpărarea, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul
ori exportul plantelor şi substanţelor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă
sunt interzise, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000, cu modificările
şi completările ulterioare.
Cu ocazia controalelor efectuate, politistii romani au confiscat cantitatea
de 75 Kg produse etnobotanice, interzise spre comercializare. O cantitate
semnificativa prin comparatie cu cea inregistrata la nivelul tarii a fost confiscata
de Inspectoratul de Politie a Judetului Brasov si B.C.C.C.O. Brasov, constand
in 50 kg la cele 18 magazine care functionau pe raza judetului Brasov.63

61
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările ulterioare.
62
Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.095 din 5 decembrie 2005, cu completările ulterioare
63
Sursa: Inspectoratul de Politie a Judetului Brasov, Buletin de Presa.
45
 CAPITOLUL 5
CORELAŢIA DINTRE CONSUMUL DE DROGURI SI
INFRACŢIONALITATEA CONEXĂ

5.1. Infracţionalitatea conexă consumului de droguri

Criminalitatea legată de stupefiante este una din cele mai periculoase
probleme cu care se confruntă societatea. Traficul de stupefiante reprezintă una
dintre cele mai grave infracţiuni contra umanităţii cunoscute fiind riscurile si
consecinţele asociate în domeniu. Pentru a demonstra corelaţia consum de
droguri-criminalitate trebuie să abordăm în primul rând mica criminalitate.
Analiza acestei relaţii poate fi conceputa prin corelaţia dintre consumul de
droguri şi predelincvenţa, sens în care aproximativ 50% dintre elevii care
abandonează şcoala sau dintre cei care absentează nemotivat de la ore consumă
în mod regulat droguri.64
Din perspectiva criminologica trebuie stabilit clar care este raportul dintre
droguri şi infracţionalitate. Un recent studiu focalizat pe problematica drogurilor
definea toxicomania: ... un fenomen social negativ ce cuprinde elemente sociale
propriu-zise, juridice, criminologice, economice, biologice şi ecologice.65
Astfel,concluzionam, ca indiferent că e vorba de trafic sau consum,
drogurile reprezintă o reală ameninţare la adresa ordinii si siguranţei publice,
ameninţare reală şi extrem de gravă fiindcă ignoranţa şi indiferenţa se
preschimbă în arme letale atunci când este vorba de droguri. Aşadar, legătura
dintre criminalitate şi consumul de droguri este biunivocă în sensul în care
persoanele care se droghează intră în conflict cu sistemul normativ şi viceversa.
Dacă, din punct de vedere criminologic, aserţiunea potrivit căreia nu există
prevenire fără represiune este fundamentală la scara întregii problematici a
infracţionalităţii dintr-o societate, aplicarea ei la adresa consumatorilor de
droguri infractori nu se justifică. Schemele de descriere şi interpretare a
procesului de trecere la actul delictual, în cazul acestora, pe de o parte, şi în
contextul general al criminalităţii, pe de altă parte, sunt diferite.
Traseul criminogen pe care-l traversează un consumator dependent de
droguri se diferenţiază, atât prin amploare, cât şi prin mecanismele sociale ce pot
limita probabilitatea comiterii unei infracţiuni. În încercarea de a explica
procesul trecerii la actul delictual, trebuie să punem în evidenţă două diferenţe
importante. Prima dintre ele se referă la inegalitatea ofertelor sociale ca
elemente de prevenire a criminalităţii. Consumatorii de droguri reprezintă cea
mai puţin disputată categorie, cel puţin mediatic, în ansamblul eforturilor
societăţii pentru prevenirea insecurităţii sociale. Alternativele sociale (servicii de
protecţie socială, instituţii specializate de recuperare etc.) sunt fie improprii

64
Vezi „Relaţia consum de droguri-criminalitate”, Vasile Gabriel Niţă, în Morala – factor de stabilitate socială,
editura M.I. Bucureşti 2002 pg. 30
65
Eldar H.Hasanov, Lupta împotriva infracţionalităţii legate de droguri.Aspecte de Drept Internaţional şi
Comparat, Paideia, 2002 pag. 9
46
contextului actual, fie total insuficiente iar preocuparea redusă a autorităţilor de
a diminua numărul acestora sfidează gravitatea fenomenului.
Astfel, ţara noastră este considerată o ţară de tranzit, dar datorită evoluţiei
social - economice postrevoluţionare, a devenit si o ţară de consum.
Cetăţenii străini care se ocupă cu traficul internaţional de droguri, datorită
cererii din România, au orientat către piaţa de consum interna o mica parte, din
heroina care ia in mod constant drumul occidentului.
In ceea ce priveşte distribuţia de droguri in România, datorita câştigurilor
mari si rapide a fost preluata, in mare parte, de personajele care, anterior se
plasau in zona de săvârşire a infracţiunilor de natură judiciară (furturi, tâlharii,
înşelăciuni, şantaj, taxa de protecţie, trafic si comerţ cu autoturisme de lux,
prostituţie si proxenetism etc.).

5.2. Instituţii abilitate în aplicarea legislaţie în materia drogurilor

5.2.1. Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate, are in

compunere;
a. Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate
b. Direcţia Antidrog
c. Direcţia de Combatere a Marii Criminalităţi Economico - Financiare
d. Direcţia Operaţiuni Speciale
e. Direcţia Supravegheri Operative şi Investigaţii

5.2.2. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată

şi Terorism,are in compunere;
a. Serviciul de combatere a criminalităţii organizate
b. Serviciul de combatere a traficului de droguri
c. Serviciul de combatere a macrocriminaltăţii economico-financiare
d. Serviciul de combatere a criminalităţii informatice
e. Serviciul de combatere a infracţiunilor de terorism
f. Biroul pentru culegerea, centralizarea datelor şi asistenţă judiciară
internaţională

5.2.3. Legislaţia de specialitate din ţara noastră

Până în anul 2000, în ţara noastră nu a existat o legea de specialitate care
să incrimineze faptele ilicite la regimul stupefiantelor, aceste aspecte fiind
prevăzute doar de Codul penal.
În anul 2000, prin apariţia Legii nr. 143 din 26 iulie 2000, s-a creat cadrul
normativ si incriminatoriu necesar, adaptat la realităţile din ţara noastră şi în
deplina concordanţă cu legislaţia internaţională in materie.
Printre actele normative principale care reglementează activitatea
antidrog, enumeram urmatoarele:
 Codul penal al României;
 Codul de procedură penală;
47
  Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;
 Legea nr. 565/2002, privind ratificarea Convenţiei O.N.U. referitoare la
lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere;
 Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor;
 Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;
 Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate;
 O.G. nr. 2209/2004 privind Strategia naţională de combatere a
criminalităţii organizate 2004-2007;
 Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope;
 O.G. nr. 73/2005, privind Strategia Naţională Antidrog 2005- 2012;
 O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri;
 O.U.G. nr. 6/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000
privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al
plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

5.2.4. Principalele rute de trafic de droguri care vizează România

Din cazuistica instrumentată la nivelul forţelor antidrog din cadrul
I.G.P.R., am desprins unele concluzii generale referitoare la rutele internaţionale
de trafic de droguri.
Astfel, heroina produsă şi prelucrată în zona Asiei de Sud - Est, folosind
ruta balcanică sau ruta prin statele fostei Uniuni Sovietice, este transportată către
ţările Europei de Vest şi Anglia. O parte din heroină este destinată pieţelor de
consum în dezvoltare din ţările est-europene, inclusiv România.
În mare, aceleaşi rute sunt folosite şi pentru opium, cu precizarea că
pieţele de consum sunt dominate de comunităţile arabe din ţările Europei.
Drogurile sintetice, în special ecstasy, se produc în Olanda, şi Belgia şi de
acolo se transportă către pieţele de consum din Europa Centrală şi de Est.
Haşişul şi marijuana pătrund, în cea mai mare parte, pe cale maritimă
prin Spania, şi, mai nou prin Italia, şi, de aici, se transportă şi se distribuie către
toate ţările Europei.
Referitor la rutele de trafic ale cocainei, portul Constanţa este considerat
un punct important de pătrundere, pe cale maritimă , către ţările Europei.
La toate aceste rute, considerate clasice, se adaugă şi rutele mai puţin
uzitate, inclusiv cele prin coletărie, dar şi alte modalităţi atipice de trafic.
În ceea ce priveşte traficul cu precursori, rutele de trafic, sunt orientate în
sens invers faţă de rutele de trafic de droguri.
Astfel, România este traversata de ruta de trafic a cantităţilor de anhidrida
acetică produsă in zona ţărilor fostei Iugoslavii, având ca destinaţie Asia de Sud
- Est, pentru producerea heroinei.

48
 Rutele interne de trafic ale heroinei vizează judeţele Giurgiu, Teleorman,
ca zone de intrare, Ilfov, municipiul Bucureşti, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea,
Sibiu, Alba, Hunedoara, Cluj, ca zone de tranzit, Bihor, Arad si Timişoara, ca
zone de ieşire din ţară prin PTF-urile cunoscute.
Comprimatele de ecstasy pătrund în ţară, în special prin PTF-urile din vest
pe cale rutieră dar şi aerian, inclusiv prin sistemul de coletărie.
Cocaina destinată pieţei de consum din România, pătrunde în cantităţi
mici pe cale rutieră, dar şi aeriană, zonele principale de trafic şi de consum fiind
oraşele mari precum Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Cluj, Deva, Hunedoara,
Arad şi Iaşi.
Totuşi, până în prezent, România nu reprezintă o ameninţare majoră din
punct de vedere al producţiei şi distribuţiei de stupefiante, ţara noastră
întărindu-şi atât legislaţia privind controlul drogurilor şi precursorilor, cât şi
structurile administrative şi de coordonare.66

5.2.5. Incriminarea consumului de droguri. Elemente de drept comparat.

Referitor la infracţiunile de deţinere şi consum de droguri, există o
recunoaştere aproape universală a gravităţii problemei, dar şi o diferenţă
substanţială în ceea ce priveşte conţinutul şi traiectoria politicii drogurilor.
Nu se poate vorbi însă de o uniformizare în ceea ce priveşte legislaţia
privind drogurile în ţările U.E.. Posesia, folosirea, producerea, fabricarea,
importul, exportul de droguri atrage încă sancţiuni distincte după cum cel care
realizează o asemenea activitate se supune unui sistem legislativ sau altuia.
Astfel, această persoană se poate supune unui sistem în care:
1. este dezaprobată o asemenea activitate, dar statul nu intervine -
denumită generic dezincriminare:
 toleranţă în ceea ce priveşte acuzarea unor activităţi minore, deşi legea
prevede sancţionarea săvârşirii lor: posesia şi folosirea în scop personal a
unor cantităţi foarte mici de drog;
 toleranţă legislativă – legile nici măcar nu interzic o asemenea conduită:
folosirea (nu posesia) drogurilor în Germania, Italia şi Olanda.
2. statul intervine, dar nu penal, ci administrativ sau civil. De exemplu, în
Spania, posesia şi folosirea drogurilor în scop personal atrage sancţiuni
administrative.
3. statul intervine sancţionând penal: pedeapsa cu închisoarea avându-se în
vedere tipul şi cantitatea drogului.
În continuare am prezentat politica penală a unor state europene dar şi
Statele Unite ale Americii, înclusiv Federaţia Rusă pentru a avea o imagine
globală a luptei antidrog.

66
Raportul anual elaborat de Biroul International pentru Controlul Narcoticelor ,I.N.C.B., capitolul Europa.
49
5.2.6. Aspecte juridice, şi unele consideraţii referitoare la politicile aplicate
în domeniul reducerii cererii de droguri în România
Legislaţia privitoare la droguri a apărut încă din Evul Mediu, perioadă în
care în România exista o largă piaţă internă a drogurilor.
Primele prevederi legislative referitoare la droguri apar în cele trei principate
româneşti în Pravila lui Vasile Lupu şi în Îndreptarea legii a lui Matei
Basarab, documente care stipulează că otrăvurile şi ierburile de leac nu se
eliberează decât vracilor.
Domnitorul N. Caragea a emis, în anul 1782, un Decret domnesc prin care
medicamentele ( aici fiind incluse şi drogurile ) să fie vândute doar de câteva
spiţerii şi de către unii negustori cunoscuţi cu probitate morală. Încălcarea
acestor prevederi era drastic pedepsită.
Decretul emis de Alexandru Moruzi la data de 6 martie 1794, este
considerat primul act normativ românesc care priveşte în mod direct drogurile.
Din aceeaşi perioadă datează alte două ordonanţe: Visitatio Pharmacopoerum şi
Ordo criminalis, acte normative care conţin dispoziţii referitoare la deţinerea şi
eliberarea drogurilor şi a otrăvurilor.
În anul 1912, România a fost printre primele state care au aderat la
Convenţia internaţională privind stupefiantele încheiată la Haga.
La 18 mai 1928, România ratifică Convenţia internaţională privind opiul
(semnată la 19 februarie 1925), iar la 31 iulie 1931, Convenţia pentru limitarea
fabricaţiunii şi reglementarea distribuţiunii stupefiantelor, ale căror prevederi
vor fi transpuse în codul penal din acea vreme.
Decretul nr. 128/1992 al Preşedintelui României a permis aprobarea
Convenţiei privind substanţele psihotrope din 1971 şi Convenţiei O.N.U.
împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, iar la
data de 8 decembrie 1992 a fost adoptată Legea nr. 118, prin care ţara noastră
aderă la ultimele două mari convenţii privind drogurile, semnate sub egida
O.N.U. Urmând exemplul altor state ale Uniunii Europene, România a creat mai
multe structuri ce au avut şi au ca obiectiv elaborarea strategiei naţionale
antidrog împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri.
Astfel, prima etapa a constituit înfiinţarea Comitetului interministerial de
luptă împotriva drogurilor (în continuare Comitetul), o structură colectivă
(formată din membrii ai autorităţilor, dar şi din reprezentanţi ai societăţii civile)
ce avea ca sarcină principală lupta antidrog aşa cum reiese din H.G. nr.
534/1999.67 Misiunea acestui Comitet era de a impulsiona organismele abilitate
de lege în activităţile antidrog, el având sarcina de a coordona toate activităţile
de luptă împotriva fenomenului infracţional al drogurilor. Din păcate acest
Comitet a activat o perioadă destul de scurtă (aproximativ 3 ani) deoarece nu a
avut capacitatea şi forţa organizatorică pentru ducerea la îndeplinire a misiunii
sale.

67
Publicată în M. Of. nr. 329 din 12 iulie 1999.
50
 Prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog (în continuare A.N.A)68, ca
organism specializat în prevenirea şi combaterea traficului ilicit, atribuţiile
Comitetului au fost preluate de noua instituţie creată, Hotărârea de Guvern nr.
534/1999 fiind abrogată.
Agenţia a avut la rândul ei rolul de a coordona activităţile desfăşurate de
autorităţile naţionale ce au atribuţii în domeniul drogurilor, cât şi de alte
instituţii ale statului şi de organizaţiile neguvernamentale, centralizând şi
monitorizând rezultatele cooperării dintre instituţiile abilitate şi instituţiile
străine cu atribuţii în domeniul drogurilor.

68
A se vedea H.G. nr. 1489/2002, publicată în M.O. nr. 956 din 27 decembrie 2002.
51
 CAPITOLUL 6
JUSTIŢIA TERAPEUTICĂ, O NOUĂ ABORDARE ÎN
SISTEMUL JUDICIAR DIN ROMÂNIA

La începutul secolului al XX-lea, a apărut ideea unor noi modalităţi de

soluţionare a conflictelor în materie penală, contrar cu abordarea tradiţională ale
criminalităţii, modelele consensuale non-juridice fiind promovate ca alternativă
la sistemul penal clasic. Aceste metode de rezolvare a raporturilor juridice de
conflict normativ pot atinge orice domeniu al dreptului, putându-se dezvolta în
orice sistem de drept, mai cu seamă în cele ale statelor democratice.
În această situaţie, se impune promovarea conceptului justiţie terapeutică
ca o necesitate, în special pentru faptele cu un grad de pericol social redus ce
intră sub incidenţa legii, dar la care sunt aplicabile şi cunoştinţe non-juridice.
Introducerea unui model alternativ la sistemul clasic, represiv, presupune
promovarea unor politici sociale adecvate, unor schimbări majore pe termen
lung şi eliminarea prejudecăţilor discriminatorii existente la nivel de mentalitate.

6.1. Alternativa tratamentului cuasi-coercitiv al consumatorului de droguri

România a devenit treptat o piaţă de desfacere şi implicit de consum de

droguri, caracteristic fiind faptul că marea majoritate a consumatorilor a fost şi
este reprezentată de traficanţi şi respectiv distribuitori.
Sistemul de justiţie a cunoscut în ultimul deceniu o serie de transformări
care au imprimat o nouă direcţie în ceea ce priveşte rolul şi responsabilităţile
comunităţilor în sfera de aplicare a legii, treptat făcându-şi loc un nou concept,
cel al justiţiei terapeutice. Însoţindu-ne încă din zorii umanităţii drogul
continuă să fascineze, să suscite interes, să reclame contramăsuri, dar să şi
pună întrebări cărora nu li s-a răspuns deocamdată mulţumitor69
În opinia noastră, analiza privind consumul de droguri evidenţiază unele
tendinţe ascendente ale fenomenului (creşterea numărului consumatorilor, a
toxicomanilor, escaladarea unor boli cu transmitere virală, creşterea
criminalităţii conexe ori asociate consumului de droguri etc.), căruia, dacă nu i
se vor interpune măsuri eficiente de prevenire şi de combatere, vor avea
consecinţe dezastruoase la nivel social, mai ales pentru categoria tinerilor. La
toate acestea, se adaugă faptul că adevăratele dimensiuni ale consumului de
droguri sunt greu de stabilit nu numai în România, dar şi în ţări unde acest flagel
a căpătat dimensiuni alarmante pentru societate.
În acceptiunea noastră, creşterea accesului dependenţilor de droguri care
au săvârşit fapte penale la programe de reabilitare şi reinserţie socială în vederea
reintegrării lor pe piaţa muncii poate fi realizat printr-un nou mod de abordare a
politicilor penale în materie având în vedere faptul că dependenţii de droguri
constituie un grup vulnerabil cu şanse crescute de excluziune socială datorată
atât bolii cât şi a cazierului ca urmare a infracţiunilor comise.
69
Jenică, D., (1994), Aproape totul despre droguri, editura Militară, Bucureşti, pag.39
52
 Aceste demersuri vor asigura transformarea sa într-un cetăţean care
respectă legea, ceea ce va reduce în consecinţă ameninţarea pe care o prezintă
pentru societate.
Justiţia terapeutică reprezintă studierea rolului legii ca un agent
terapeutic70, ceea ce necesită ca societatea să utilizeze teoriile, filosofiile şi
concluziile diferitelor discipline pentru a canaliza contribuţia la modelarea
dezvoltării legii. În esenţă, justiţia terapeutică se focalizează pe modalităţile
sociopsihologice prin care legile şi procesele juridice afectează indivizii
implicaţi în sistemul penal. Prin examinarea efectelor legii în acest mod, justiţia
terapeutică poate arăta cum legile şi procesele legale pot de fapt sprijini sau
submina obiectivele publice instituite a fi atinse prin procesul penal.
Aşa fiind, apreciem că justiţia terapeutică,acest nou concept care vine să
completeze actul de justiţie specific în cazul consumatorilor de droguri, dă
eficienţă aspectelor de sănătate mentală şi psihologică, ceea ce conduce la o
evaluare superioară a potenţialului de reuşită a procesului recuperativ.
În perioada de recuperare, infractorului i se va aplica o pedeapsă
inteligentă, ceea ce înseamnă că puterea coercitivă a instanţei se distribuie către
încurajarea infractorului adictiv să urmeze complet tratamentul. În timpul
procedurilor, rolurile practicienilor din sistemul de justiţie penală şi al
furnizorilor de tratament se modifică şi se metamorfozează permiţând instanţelor
să devină în principal terapeutice, în timp ce rămân instituţii de drept penal:
1 Judecătorul
2 Procurorul
3 Comisia de apărare
4 Furnizorii de servicii
Instanţele privind tratamentul dependenţei de droguri reprezintă tipul de
sistem bazat pe tratament terapeutic capabil să identifice cauzele profunde ale
infracţiunilor privind drogurile, oferind oportunitatea de a interveni şi a sparge
ciclul drogurilor şi al criminalităţii, abordare diferită de metodele justiţiei penale
tradiţionale probate, considerate a fi costisitoare şi ineficiente.

6.2.Oportunităţi de adoptare şi implementare a justiţiei terapeutice în

România
Conform art. 41 din H.G. 1093/2004, activitatea Agenţiei Naţionale
Antidrog se realizează prin Centrele de prevenire, evaluare şi consiliere
antidrog, definite ca structuri teritoriale ale instituţiei. De asemenea, fiecare
Centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog este încadrat cu personal
specializat în unul din domeniile: prevenirea criminalităţii, educaţie-învăţământ,
medical, psihosociologic şi al asistenţei sociale.
Fundamentul conceptual al Legii nr. 522/2004 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri se regăseşte în art. 1 prin
distincţiile realizate între consumator şi consumator dependent, respectiv

70
Carson, D., Wexler, D.B. (1994). New Approaches to Mintal health Law: WILL the U.K. Follow the U.S.
Lead Again, L. J. Soc. Welfare and Fam. Health Law., p. 79.
53
program integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de
droguri, circuitul integrat de asistenţă a consumatorilor, programul terapeutic şi
programul psihologic şi social.
În art. 27 al Legii nr. 522/2004 se aduc clarificări asupra situaţiei
persoanelor consumatoare de droguri, stabilindu-se că pe teritoriul României
este interzis consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie
medicală. De asemenea, persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control
naţional poate fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistenţă a
persoanelor consumatoare de droguri. Manifestarea acordului de includere în
circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri se face prin
semnarea unui acord, potrivit regulamentului pentru aplicarea dispoziţiilor
prezentei legi.
Tratarea şi prevenirea infracţionalităţii, implică în mod direct
responsabilităţi la toate nivelele sociale, având o etiologie mult mai complexă,
iar profilaxia sa presupune cooperarea tuturor entităţilor care au tangenţă cu
acest fenomen.
Probaţiunea reprezintă o revalorizare a pedepsei, deoarece în conţinutul
său nu este vizat doar infractorul, ci şi victima infracţiunii, încercându-se astfel
restaurarea ordinii existente înaintea comiterii infracţiunii. Promovarea şi
reglementarea juridică a probaţiunii s-a făcut treptat, sub impactul unui complex
de procese şi mutaţii intervenite în sfera dreptului şi justiţiei penale.
Supravegherea persoanelor sancţionate penal menţinute în stare de libertate
Supravegherea persoanelor care au primit pedepse neprivative de libertate
reprezintă o componentă importantă a serviciilor de probaţiune. Menţinerea în
comunitate a persoanelor care au intrat în conflict cu legea penală are ca scop
reducerea ratei infracţionalităţii, scăderea riscului de recidivă şi creşterea
gradului de siguranţă publică. Pronunţarea unei sentinţe cu supraveghere în
comunitate reprezintă deseori soluţia la care se recurge când se constată
existenţa unor probleme care au favorizat comiterea faptei, precum abuzul de
substanţe, sau când se identifică probleme de autocontrol sau un mod de viaţă
deficitar.
Beneficiari ai supravegherii sunt:
 Persoanele faţă de care s-au dispus măsurile prevăzute de art. 863 alin. 1
lit. a)-d) din Codul penal;
 Persoanele faţă de care s-a dispus una sau mai multe dintre obligaţiile
prevăzute de art. 863 alin. 3 lit. a)-f) din Codul penal;
 Minorii faţă de care s-a dispus una ori mai multe dintre obligaţiile
prevăzute în art. 103 alin. 3 lit. a)-c) din Codul penal.
Primele două ipoteze vizează suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei, iar în ultimul caz se referă la măsura educativă a libertăţii
supravegheate.

54
6.3. Tratamentul in sistem integrat al consumatorilor de droguri – măsură
alternativă la pedeapsa închisorii

În mod tradiţional, consumatorii de droguri sunt condamnaţi la pedepse

privative de libertate, dar se observă că, gradual, statele ajung la concluzia că
detenţia nu este neapărat cel mai bun răspuns în cazul acestor infracţiuni, astfel
că au luat naştere diferite alternative la această sancţiune.
Alternativele la pedeapsa cu închisoarea ce pot fi oferite consumatorilor
de droguri condamnaţi acoperă o paletă largă de sancţiuni ce pot întârzia, evita,
înlocui sau substitui sentinţa cu încarcerarea pentru acei consumatori dependenţi
de droguri care au comis o infracţiune care este pedepsită, în mod normal, prin
legea naţională, cu privarea de libertate.
Este vorba atât de măsuri alternative la sancţiunea privativă de libertate,
dar şi de măsuri alternative aplicabile în momentul surprinderii fenomenului de
consum ilicit de droguri. Principiul este reflectat într-unul din cele două
obiective generale ale Strategiei U.E. în domeniul drogurilor pentru perioada
2005-2012, care vizează reducerea utilizării drogurilor, a dependenţei de acestea
şi neafectarea sănătăţii publice şi a societăţii în general.

55
 CONCLUZII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDĂ

Sancţiunile penale alternative la pedeapsa închisorii reprezintă un remediu

pentru eliminarea consecinţelor negative ale detenţiei şi o consecinţă a evoluţiei
şi umanizării pedepselor.
Ca efect al globalizării, sursele de reglementare juridică internaţională,
precum şi reglementările Uniunii Europene au reprezentat un serios impuls în
afirmarea şi implementarea sancţiunilor penale alternative la pedeapsa
închisorii şi a măsurilor comunitare.
Avantajele de natură economică şi socială ale sancţiunilor penale
alternative explică în mare măsură necesitatea aplicării lor, concomitent cu
diversificarea acestor sancţiuni pentru a răspunde mai eficient individualizării în
funcţie de persoana infractorului, precum şi necesităţii apărării societăţii.
În urma cercetării efectuate, rezultă că sancţiunile penale alternative la
pedeapsa închisorii sunt substituenţi legali, folosiţi de instanţă cu ocazia aplicării
pedepsei, cu acordul infractorului, având ca scop menţinerea acestuia în
comunitate, limitarea drepturilor şi libertăţilor proporţional cu necesitatea
apărării sociale şi supunerea lui controlului şi supravegherii din partea unor
agenţii specializate.
Referitor la consumatorii de droguri, abuzul de substanţe ar trebui abordat
ca fiind o tulburare cronică progresivă şi recidivantă ce poate fi tratată şi nu ca
un refuz de adaptare la valorile sociale convenţionale. Astfel, dependenţii de
droguri trebuie consideraţi în mod prioritar oameni bolnavi şi mai apoi
infractori, condiţii în care, anterior aplicării unei pedepse privative de libertate,
ar trebui să se recurgă la măsuri de tratament medical.
În reglementarea sistemului pedepselor, principala preocupare a fost
aceea de a crea un mecanism care, prin flexibilitate şi diversitate, să permită
alegerea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri. Pentru a putea asigura, pe de o
parte, o constrângere proporţională în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite
şi cu periculozitatea infractorului, iar, pe de altă parte, o modalitate eficientă de
recuperare socială a delicvenţilor.
Posibilitatea aplicării unei amenzi alături de pedeapsa închisorii, pentru
aceeaşi faptă, nu reprezintă o premieră pentru legislaţia noastră penală, fiind
întâlnită în Codul penal din 1936 [art. 25 pct. 5 şi art. 52 alin.(1)].
Individualizarea judiciară a sancţiunilor reprezintă, la rândul ei, una dintre
instituţiile fundamental revizuite prin prevederile, noului Cod penal, şi care
reflectă noua orientare cu privire la pedepse.
Aceste modalităţi de individualizare a pedepsei sunt concepute într-o
succesiune progresivă, determinată de gravitatea infracţiunii comise,
periculozitatea infractorului, gradul de intervenţie pentru îndreptarea
condamnatului şi consecinţe asupra acestuia.

56
 Renunţarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanţei
de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse, faţă de o
persoană găsită vinovată de comiterea unei infracţiuni.
Amânarea aplicării pedepsei constă în stabilirea unei pedepse pentru o
persoană găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni, şi amânarea temporară a
aplicării acesteia. Amânarea aplicării pedepsei se regăseşte într-o reglementare
similară în dreptul german (art. 59 C.pen.), şi într-o reglementare parţială diferit
în dreptul francez (art.132-60 C.pen.).
Pe parcursul termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei este supusă unui proces de supraveghere, cu un
conţinut flexibil şi variat, care să permită atât verificarea conduitei persoanei, cât
şi intervenţia asistenţială directă, pentru a o sprijini să conştientizeze efecte
faptelor sale atât în plan personal, cât şi asupra celor din jur, precum şi riscurile
la care se expune prin continuarea comportamentului infracţional. De asemenea,
condamnatul poate fi sprijinit, îndrumat, consiliat şi obligat pentru a urma
cursuri de pregătire şcolară sau calificare profesională, respectiv programe de
reintegrare socială. Tot în cadrul aceluiaşi termen, în condiţiile stabilite de
instanţă, condamnatul poate fi obligat să presteze o muncă neremunerată în
folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 până la 60 zile sau să se supună
măsurilor de control, tratament şi îngrijire medicală etc.
Întregul sistem de obligaţii impuse de către instanţă, este unul flexibil şi
adaptabil în permanenţă conduitei condamnatului în vederea eficientizării
intervenţiei recuperative şi reintegrării sociale a acestuia. În această perioadă
corespunzătoare termenului de supraveghere, rolul consilierului de probaţiune
este deosebit de important, având calificarea necesară intervenţiilor recuperative
menţionate.
În finalul acestei lucrări, cu titlu de noutate supun atenţiei şi analizei
specialiştilor cel mai recent document în materia traficului şi consumului de
droguri elaborat la nivelul U.E. de Consiliul pe Justiţie şi Afaceri Interne
reprezentat de Pactul european de combatere a traficului ilicit de droguri-
întreruperea rutelor cocainei şi heroinei, semnat la Luxemburg în 3 iunie 2010
şi asumat de către reprezentanţii statelor membre. Aceasta demonstrează
preocuparea constantă a instituţiilor şi oficialilor Uniunii Europene pentru
controlul acestui flagel al contemporanităţii şi este pentru prima oară când în
cadrul politicilor sale tratează cooperarea într-o viziune globală geostrategică şi
geopolitică, ţinând cont permanent de ameninţările, riscurile şi vulnerabilităţile
asimetrice în materie de securitate a Uniunii Europene, din perspectiva
criminalităţii organizate

57
 BIBLIOGRAFIE

I. LEGI, HOTĂRÂRI DE GUVERN, ORDONANŢE DE URGENŢĂ

1. Constituţia României
2. Codul Penal al României
3. Codul de procedură penală al României
4. Hotărârea de Guvern nr. 534 din 1 iulie 1999, privind înfiinţarea Comitetului
Interministerial de Lupta Împotriva Drogurilor
5. Hotărârea de Guvern nr. 1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale
Antidrog, cu modificările şi completările ulterioare
6. Hotărârea de Guvern nr. 1121/2002 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi în
fabricarea ilicită a drogurilor
7. Hotărârea de Guvern nr. 1093/2004 privind modificarea si completarea H.G.
nr. 1489/2002
8. Hotărârea de Guvern nr. 860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului de droguri
9. Hotărârea de Guvern nr. 73/2005, privind aprobarea Strategiei Naţionale
Antidrog în perioada 2005 – 2012
10. Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992 pentru aderarea României la
Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra
traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988
11. Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor
12. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
13. Legea nr. 552/2004 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport,
abrogată în temeiul art. 63 din Legea nr. 227/2006, republicată
14. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane
15. Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului
produselor din tutun
16. Legea nr. 508/2004, privind organizarea şi funcţionarea în Ministerul Public,
a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi terorism
modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2005
17. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope
18. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M.O. nr. 510 din 24
iulie 2009
19. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de
droguri
20. Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei
Române, cu modificările şi completările ulterioare
21. Legea nr. 186/2007, pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri
58
22. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 201/2000 privind crearea cadrului
instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de
Cooperare în Sud - Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii
transfrontaliere aprobată prin Legea nr. 357 din 2001
23. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor de droguri
24. Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 20 din 11 martie 2009, pentru
modificarea art. 13, alin. 2 si 3 din Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr.
30/2007 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Administraţiei si
Internelor si pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea M.A.I.
25. Strategia Naţională pentru Controlul Drogurilor (ANDCS) - 2003-2013

II. LUCRĂRI, TRATATE, MONOGRAFII, CURSURI

1. A. von Hirsch - Censurar z castigar, Editorial Trotta, Madrid, 1993

2. Abadinnsky, H. - Organized crime, editia a4-a, Chicago, 2004
3. Abraham, P.- Asistenţa şi reabilitarea persoanelor consumatoare de droguri.
Metoda De Hoop, Ed. Naţional, Bucureşti, 2004
4. Abraham, P. - Drogurile, aspecte juridice şi psihosociale, Ed. Mitron,
Timişoara, 2004
5. Abraham, P. - Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe, Ed.
Ştiinţelor Medicale, Larousse –Bordas, 1999
6. Abraham, P. - Ghid de implementare în România a Convenţiei cadru pentru
controlul tutunului, Biblioteca Naţională a României, Bucureşti, 2007
7. Abraham, P., Nicolăescu D. - Justiţia Terapeutică. O nouă abordare în
tratamentul consumatorului de droguri, Editura Concordia, 2006
8. Bachman si colab, 1990; NIDA, 1994
9. Blanda, P., Tical G., - Legislatie internationala antidrog, 2003
10. Berman, G., Feinblatt, J.,Problem – Solving Courts: A Brief Primer. Law
and Policy, 2001
11. Bruce J. Winick and David B. Wexler, Judging in a Therapeutic Key:
Therapeutic Jurisprudence and the Courts (Durham, NC: Carolina Academic
Press), (Hereinfter Judging in a Therapeutic Key), 2003
12. Boroi, A., Neagu, N., Sultănescu V.R.- Infracţiuni prevăzute de Legea nr.
143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Ed.
Rosetti, Bucureşti, 2001
13. Bulai, C. , Filipaş, A., Mitrache, C.- Instituţii de drept penal, Ed. Trei,
Bucureşti, 2006
14. Bulai, C. - Manual de drept penal, Ed. All Back, Bucureşti, 1997
15. Bacigalupo, E. - Principios de Derecho Penal. Parte General, ed. a 3-a,
Madrid, 1994

59
16. Banciu, Dan - Crima şi criminalitate, Repere şi abordări juris - sociologice,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005
17. Carson, D., Wexler, D.B. New Approaches to Mintal health Law: WILL the
U.K. Follow the U.S. Lead Again, L. J. Soc. Welfare and Fam. Health Law,
1994.
18. Casey, Pamela,Court – enforced Drug Treatment Programs: Do They
Enhance Court Performance?” The Justice System Journal, vol. 17, number 1,
1994
19. Clausen, J. - Social and Psychological Factors in Narcotics Addiction în
Rădulescu M. Sorin, Devianţă, criminalitate şi patologie socială, Ed. Lumina
Lex, Bucureşti, 1999
20. Clinton, B. - Planului strategic împotriva criminalităţii internaţionale, Casa
Albă,Washington, 1998
21. Crawford, A. Salient Themes Towards a Victim Perspective and the
Limitation of Restorative Justice: Some Concluding Comments, in Crawford, A.,
Goodey, J. Integrating a Victim Perspective Within Criminal Justice:
International Detabates. Darmouth, Ashgate, 2000
22. Cusson, M. - Pourquoi punir ?, Dalloz, Paris, 1987
23. Cartea Albă a Crimei Organizate, Ed. MI, 1997
24. Dicţionarul explicativ al limbii romane (DEX), – Ed. Academiei Române,
1998
25. Dascălu, I. - Drogurile şi crima organizată, Ed. Sitech, Craiova, 2009
26. Dicţionar de sănătate mentală.- DSM 4.
27. Dima, T, Paun, A.G. - Drogurile Ilicite, ed. Universul Juridic, Bucuresti,
2010
28. Dongoroz, V. - Drept Penal, Institutul de arte Grafice, Bucureşti, 1939
29. Dongoroz V.şi s.a. - Explicaţii teoretice ale Codului penal român,op.cit.,vol.
II,
30. Denis van Doosselaere, Alternative la privarea de liberate: Ce măsuri
trebuie luate pentru minorii din comunitatea franceză din Belgia, Revista
Română de Sociologie, anul IX, nr. 5-6, 2003
31. Dongoroz V. şi colaboratorii - Explicaţii teoretice ale Codului penal român,
vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969
32. Daly, K. Restorative Justice in Diverse and Unequal Societies, in
Goldsmith, A., Israel, M. Criminal Justice in Diverse Communities. Annandale:
the Federation Press, 2000
33. Dascălu, C.E. Stefan, C. Ţone, M. Surduleac – Drogurile şi crima
organizată Ed. Sitech, Craiova, 2009
34. David B. Rottman, Does Effective Therapeutic Jurisprudence Require
specialized Courts (and Do Specialized Courts Imply Specialist Judges) court
Review: The Journal of the American Judges Association, Vol. 37, Issue 1, 2000
35. Erez, E. Victim Impact Statements. Trends and Issues in Crime and Criminal
Justice, 33. Canberra: Australian Institute of Criminology, 1991

60
36. Erez, E., Roeger, L., O‟Connell, M. Vicitm Impact Statements in South
Australia, in Sumner, C. International Victimology: Selected Papers From the
8th International Symposium: Adelaide 21 – 26 August 1994,. Canberra:
Australian Institute of Criminology, 1996
37. Estman, K.C. Sexual Abuse Treatment in Kansas’s Prisons: Compelling
Inmate to Admit Guilt, Washburn L.J., 1999
38.Ferreol, Gilles, Adolescentii si toxicomania, Ed. Polirom, Bucuresti , 2000
39. Foucault, M. - A supraveghea şi a pedepsi. Naşterea închisorii, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1997
40. Florian Ghe., Psihologia penitenciarului, Ed Oscar Prinţ, Bucureşti, 1996
41. Freiberg, A., Sentencing Review: Drug courts and Related Sentencing
Options. Melbourne: Department of Justice, 2001
42. Gebelein, R.A. Sentencing Reform in Victoria: A Case Study, in Clarkson,
C. & Morgan, R. The Politics of Sentencing Reform. Oxford: Clarendon, 2000.
43. John Goldkamp., Justice and Treatment Innovation: The Drug Court
Movement A working Paper of the First National Drug Court Conference,
December, 1993.
44. Goodman, I., Giliam, A. - Bazele farmacologice ale terapeuticii - Ed.
Medicală, Bucureşti, 1960
45. Goode, E. - Drugs in American Society, Boston, McGraw-Hill College,
1999, p. 213, citat în S.M. Rădulescu, Dâmboeanu, C. Sociologia consumului şi
abuzului de droguri ,Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006
46. Goldstein, Paul J - Drugs and Violent Behavior, 1982
47. Hurdubaie, I. - Instrumente ale cooperării internaţionale in domeniul
valorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Ed Era Bucureşti, 2006
48. Hasanov, Eldar H. - Lupta împotriva infracţionalităţii legate de droguri.
Aspecte de Drept Internaţional şi Comparat, Paideia, 2002
49.Izsac S, Farmacia de-a lungul secolelor, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1979
50.J. Drăgan, Aproape totul despre droguri - Ed. Militară, Bucureşti, 1994
51. Jan, Z. – Seniorii crimei Ed. Antet, Bucureşti, 1988
52. Jenică, D. - Aproape totul despre droguri, editura Militară, Bucureşti, 1994
53. Jan Szczepanski în Banciu Dan, Rădulescu Sorin, Evoluţii ale delincvenţei
juvenile în România, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002
54. Kadan, J. Therapy for convicted Sex Offenders: Pursuing Rehabilitation
Without Incrimination, J.Crim. L. & Criminology, 1998
55. Kendall, R. - secretar general al OIPC-INTERPOL, 2000
56. Lee, E. Community Courts: An Evolving Model. Community Justice Series
2, Bureau of Justice Assistance Monograph. Washington: US Department of
Justice Office of Justice Programs, 2000
57. Lippel, K. Therapeutic and anti – Therapeutic Consequences of Workers’
Compensation, 22 Int‟l J.L.& Psychiatry, 1999

61
58. Makkai, T. Drugs Courts: Issues and Prospects. Trends and Issues in Crime
and Criminal Justice, no. 95. Canberra: Australian Institute of criminology
1998
59. Mircea, A. - Rolul Politiei în prevenirea şi combaterea consumului şi
traficului ilicit de stupefiante, A.I. Cuza, 1998
60.Nemeş R., Evoluţia cadrului juridic naţional în domeniul drogurilor, .Ghid
de bune practici, Liga apărării drepturilor omului, Satu Mare, 2008
61. Newcomb, 1991; Pandina et al, 1992; NIDA, 1997
62. Nicolaescu, V., Gordan, S. - Instrumente si direcţii de acţiune la nivel
european in prevenirea si combaterea fenomenului drogurilor in Info- Drog.
Buletin de informare si documentare, nr. 1 (5)/2007, M.I.R.A., Agenţia
Naţionala Antidrog
63. Niţă, V. G. - Relaţia consum de droguri-criminalitate, -Morala – factor de
stabilitate socială, editura M.I. Bucureşti, 2002
64. Newcomb şi Bentler - Health, Social, and Psychological Consequences of
Drug Use and Abuse, Springer U.S., 1988
65. Ogien A. - Sociologia devianţei, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
66. Pradel, J. - Lupta împotriva criminalităţii organizate, seminar Paris, Şcoala
Naţională de Magistratură, 2007
67. Peggy Fulton Hora, William G. Schma, and John T.A: Rosenthal,
Therapeutic Jurisprudence and the Drug Treatment Court Movement:
Revolutionizing the Criminal Justice System’s Response to Drug Abuse and
Crime in America, 74 Notre Dame Law Review, 1999
68. Petru, B., Ţical, G.- Legislaţie antidrog internaţională, Ed, Pildner&Pildner,
Targoviste, 2003
69. Pop, O., Drogurile, un flagel al lumii contemporane, Ed Mirton, Timişoara,
2002
70. Proal, L. - La crime el la peine, Paris, 1911
71. Radulescu, S, Banciu D, Sociologia crimei şi criminalităţii, Bucureşti, Casa
de Editura şi Presa Şansa SRL, 1996
72. Rottman, D., Cassey, P. Therapeutic Jurisprudence and the Emergence of
Problem - Solving Courts. Corrections Forum, 2000
73. Răşcanu, R. - Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog,- Ed. Ars
Docendi, Bucuresti, 2002
74. Revista de Ştiinţă Penitenciară, nr. 1-2/1990, Direcţia Generală a
Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei
75. Sarre, R., Beyond What Works? A 25- year Jubilee Retrospective of Robert
Martison’s Famous Article. The Australian and New Zealand Journal of
Criminology, 34, 2001
76. Schma, W.Judging for the New Millennium, Court Reviw 37, no.1, reprinted
in Judging in a Therapeutic Key, 2000
77. Slobogin, C. Therapeutic Jurisprudence: Five Dilemmas to Ponder, 1
Psychol., Pub. Pol. And Law, 1995
78. Stan, N., Tefas D. - “ Alcaloizii ”- Ed. Medicală, Bucureşti, 1962

62
79. Suceavă, I. - Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcţia generală
vămilor, 1995
80.Suceavă, I., F. Coman, Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale, Ed.
Romcarpatexim, 1997
81. Şelaru, M. - Drogurile, Ed. Semne, Bucureşti, 1998
82. Ştefan, C.E. - Flagelul drogurilor, Ed. Cermaprint, Bucureşti, 2006
83.Tanoviceanu, I. - Curs de drept penal, vol. II, Ateliere grafice Socec&Co,
Societatea Anonimă, Bucureşti, 1912
84. Troneci, V., I. Hurdubaie, România in Interpol, Ed. M.I. Bucureşti, 1994
85. Tomiţă, M. - Delincvenţa juvenilă. Sisteme alternative de executare a
pedepselor, Editura Eurobit, Timişoara, 2008
86. Ţical G.M., De la plante la droguri, trecut şi prezent, Ed. Lucman,
Bucureşti, 2005
87. Ţurlea, S. - Bomba drogurilor- Ed. Humanitas, – Bucureşti, 1991
88.Ţone- Drogurile, tentaţii şi pasiuni ucigaşe, Ed. Sitech, , Craiova, 2009
89. U.S. Department of Health and Human Services - Substance Abuse
Treatment Planning Guide and Cecklist for Treatment – Based Drug Courts,
1997
90.Voicu şi colaboratori, Managementul organizaţional în domeniul ordinii
publice, vol. I-II, Editura M.I., Bucureşti, 2001
91. Wexler, D.B. How The Law Can Use What Works: A Therapeutic
Jurisprudence Look at Recent Research in Rehabilitation, 15. Behav. Sci.&L,
1997
92. Wexler, D.B., Schopp, R.F. Therapeutic Jurisprudence: A new Approach to
Mental Health Law, in Handbook of Psychology and Law. (Dorothy S. Kagehiro
and William S. Laufer eds.), 1992
93. White, R., Haines, F. Crime and Criminology: An Introduction, Second
Edition. Melbourne: Oxford University Press, 2000
94. Whitley A.B. Therapeutic Jurisprudence: A New Approach to the Criminal
Law// American Journal of Criminal Law, 1993

III. ORGANIZAŢII, TRATATE, CONVENŢII, ACORDURI,

CONFERINŢE, REZOLUŢII, PROTOCOALE, PROGRAME,
RAPOARTE ŞI PLANURI DE ACŢIUNE

1. Actul Final de la Helsinki şi, respectiv, Carta de la Paris pentru o nouă

Europă, 1975-1990
2. Actul Final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa,
Acordurile de la Helsinki
3. Acordul de Cooperare pentru Prevenirea şi Combaterea Infracţionalităţii
Transfrontaliere, ratificat prin Legea nr. 208/1999
4. C.U.S. 30 martie 1961, Art 20- modificat prin Protocolul din 25 martie 1972
5. Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen, 19 iunie 1990
6. Conferinţele C.S.C.E./O.S.C.E. la nivel înalt au avut loc la Helsinki (1992),
Budapesta (1994), Lisabona (1996) şi Istambul (18-19 noiembrie 1999)
63
7. Convenţiile Internaţionale privind opiumul, Haga 23 ianuarie 1912, Geneva
11 februarie 1925 şi 19 februarie 1925
8. Convenţia de limitare a producerii şi controlul distribuirii narcoticelor,
Geneva, 13 iulie 1931
9. Convenţia de la Geneva, 1931
10. Convenţia unică a stupefiantelor, încheiată la New York la 30 martie 1961,
amendată prin Protocolul de la Geneva din 25 martie 1972, la care România a
aderat prin Decretul nr. 626/1973//Buletinul Oficial, partea I, nr. 213/1973
11. Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 Adoptată de România prin
Decretul nr. 626 /1973
12. Convenţia Naţiunilor Unite asupra substanţelor psihotrope din 1971
13. Convenţia unică a Naţiunilor Unite asupra stupefiantelor din 1961
14. Declaraţia de Intenţie privind cooperarea în cadrul SECI, Geneva, 6
decembrie 1996
15. Declaraţia de la Bucureşti pentru reprimarea terorismului, adoptată de
Comitetul Mixt de Cooperare 2001
16. Declaraţia de principii fundamentale de justiţie, referitoare la victimele
criminalităţii şi victimele abuzului de putere. adoptată de Adunarea Generală
prin rezoluţia sa 40/30 din 29 noiembrie 1985
17. Conferinţa Internaţională Justice and community integration, mai 2009
18. Grupul Pompidou – Platforma de Justiţie Penală
19. Inspectoratul de Politie a Judeţean Braşov, Buletin de presă
20. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, – Raport tehnic 836, 1993
21. O.N.U.D.C. - Raport privind cea de-a 14-a sesiune a Comisiei ONU pentru
prevenirea crimei şi pentru justiţie penală, C.P.C.J.– Bangkok/Thailanda, mai,
2004
22. Programul Federaţiei Ruse privind Măsurile federale de ansamblu pentru
combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri pentru 2005-2009
23. Planul de acţiune 2005 – 2008 pentru implementarea Strategiei Europene
Antidrog pentru perioada 2005–2012
24. Platforma de cooperare în domeniul securităţii, Carta de securitate
europeană, Istanbul, noiembrie 1999
25. Raportul de evaluare - Agenţia Naţională Antidrog - semestrul I, 2006
26. Raport de evaluare al Strategiei naţionale antidrog 2003-2004 – Agenţia
Naţională Antidrog, Ed. 2005
27. Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în anul 2008 – Agenţia
Naţională Antidrog Ed. 2009
28. Raportul Organismului Internaţional de Control al Stupefiantelor, O.N.U.,
2005
29. Raportul Organismului Internaţional de Control al Stupefiantelor, 2008.
30. Raportul de Evaluare a activităţilor desfăşurate de M.A.I. în anul 2009,
Bilanţul M.A.I., martie 2010
31. Raportul Inspectoratul General al Politiei Române, Agenţia Naţională
Antidrog pe anul 2009
64
32. Raportul anual elaborat de Biroul Internaţional pentru Controlul
Narcoticelor ,I.N.C.B., capitolul Europa
33. Rezolutia 22 şi COSCA - Rezoluţia 4 // Support of Problem-Solving courts
approved August 3, 2000
34. Tratatul de la Maastricht – intrat in vigoare la 01 noiembrie 1992, adoptat la
01 iulie 1993
35. Tratatul de la Amsterdam – 1997 – care amendează Tratatul de la Maastricht
1992 – extinderea cooperării Europol
36. U.N.O.D.C., Comisia ONU, Raport mondial asupra drogurilor, mai 2005
37. UNODC- Raportul de Monitorizare a culturilor ilegale de Opium 2009
38. U.N.O.D.C.- Raportul de Monitorizare a culturilor ilegale de Opium, 2009
39. United Nations Office on Drugs and Crime (UNODC), Afghanistan Opium
Survey 2006
40. U.N.O.D.C, World Drug Report 2006
41. United Nations Office on Drugs and Crime. Drug Treatment Courts, 2004

IV. INFOGRAME

1. http://www.legaltext.ee
2. http://www.police.ac.be.
3. http://www.gnk.gov.ru
4. http://www.mpublic.ro
5. http://www.ana.ro
6. http://www.emcdda.eu.
7. http://www.eurojust.europa.eu
8. http://www.euroavocatura.ro
9. http://consilium.europa.eu
10. http://ec.europa.eu
11. http://en.wikipedia.org/wiki
12. http://polis.osce.org
13. http://www.cepol.europa.eu
14. http://www.eurojust.europa.eu
15. http://www.interpol.com
16. http://www.legislatieromaneasca.ro
17. http://www.mai.gov.ro
18. http://www.osce.org
19. http://www.politiaromana.ro
20. http://www.railpol.org
21. http://www.sri.ro
22. http://www.unodc.org

65