Teza Droguri

TEZĂ DE DOCTORAT
COMBATEREA
TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI
BUCUREŞTI
2009
1
LISTĂ DE ABREVIERI
alin. alineatul
ANV Autoritatea Naţională a Vămilor
art. articolul
CCPI Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională
CPP Codul de Procedură Penală
DGCCO Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii
Organizate
DIICOT Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism
EMCDDA Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi
Dependenţei de Droguri
EUROPOL Oficiul European de Poliţie
HDG Grupul Orizontal de Lucru pe Droguri
IGPF Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
IGPR Inspectoratul General al Poliţiei Române
lit. litera
MAOC-N Centrul maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante
MAI Ministerul Administraţiei şi Internelor
nr. numărul
OCTA Evaluarea Ameninţărilor privind Criminalitatea
Organizată
OEDT Observatorul European pentru Droguri şi
Toxicomanie
OICS Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor
OIPC Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală
Interpol
OMV Organizaţia Mondială a Vămilor
ONU Organizaţia Naţiunilor Unite
pct. punctul
Reitox Reţeaua europeană de informare privind drogurile şi
toxicomania
SECI Centrul Regional pentru Combaterea Criminalităţii
Transfrontaliere
SUA Statele Unite ale Americii
UE Uniunea Europeană
UNODC Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea
2
CUPRINS
INTRODUCERE 6
CAPITOLUL I 9
TRAFICUL ILICIT DE DROGURI, FORMĂ DE MANIFESTARE A
CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE 9
1.1. Abordarea conceptuală a fenomenului criminalităţii organizate.................9
1.2. Terminologia şi tipologia drogurilor.........................................................22
1.2.1. Aspecte de ordin terminologic............................................................22
1.2.2. Clasificarea drogurilor.......................................................................25
1.3. Etapele traficului ilicit de droguri..............................................................29
1.4. Dimensiunea globală a traficului ilicit de droguri.....................................41
1.5. Evoluţia traficului ilicit de droguri în România.........................................57
CAPITOLUL II 67
INSTITUŢII ŞI AUTORITĂŢI PUBLICE DE COOPERARE 67
ŞI COMBATERE A TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI 67
2.1. Regimul juridic al drogurilor în România.................................................67
2.2. Instituţii implicate în combaterea traficului ilicit de droguri.....................77
2.2.1. Aspecte introductive............................................................................77
2.2.2. Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism...........................................................79
2.2.3. Inspectoratul General al Poliţiei Române..........................................82
2.2.4. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră...................................88
2.2.5. Autoritatea Naţională a Vămilor........................................................90
2.3. Strategia naţională antidrog.......................................................................92
CAPITOLUL III 104

CADRUL JURIDIC ŞI INSTITUŢIONAL 104
DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ 104
3.1. Instrumentele juridice internaţionale de cooperare.................................104
3.2. Organizaţiile internaţionale de cooperare privind combaterea traficului
ilicit de droguri...............................................................................................122
3.2.1. Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală Interpol................122
3.2.2. Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea.............................128
3.2.3. Comisia pentru Stupefiante a ONU...................................................130
3.2.4. Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor.........................131
3.2.5. Grupul Dublin...................................................................................133
3
3.2.6. Centrul regional de informare şi coordonare pentru Asia Centrală 135
CAPITOLUL IV 136
COOPERAREA EUROPEANĂ PRIVIND COMBATEREA TRAFICULUI
ILICIT DE DROGURI 136
4.1. Cadrul juridic european de combatere a traficului ilicit..........................136
de droguri........................................................................................................136
4.2. Proceduri de cooperare judiciară europeană în materie penală...............150
4.2.1. Consideraţii generale privind cooperarea judiciară în materie penală
.....................................................................................................................150
4.2.2. Mandatul european de arestare........................................................153
4.2.3. Echipele comune de anchetă.............................................................156
4.2.4. Comisiile rogatorii internaţionale....................................................159
4.3. Instituţiile europene implicate în lupta antidrog......................................163
4.3.1. Necesitatea cooperării instituţiilor europene...................................163
4.3.2. Oficiul European de Poliţie..............................................................164
4.3.3. Eurojust.............................................................................................170
4.3.4. Grupul Pompidou..............................................................................172
4.3.5. Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de174
Droguri........................................................................................................174
4.3.6. Grupul Orizontal de Lucru pe Droguri.............................................176
4.3.7. Centrul maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante.......................176
4.4. Cooperarea în Spaţiul Schengen..............................................................177
4.5. Cooperarea regională în Sud-Estul Europei............................................184
CAPITOLUL V 191
INVESTIGAREA JUDICIARĂ A TRAFICULUI 191
INTERNAŢIONAL DE DROGURI 191
5.1. Aspecte introductive................................................................................191
5.2. Proceduri comune de administrare a probelor.........................................193
5.2.1. Constatarea în flagrant a infracţiunilor...........................................193
5.2.2. Cercetarea la faţa locului.................................................................201
5.2.3. Percheziţia.........................................................................................204
5.2.4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi a
expertizelor..................................................................................................209
5.2.5. Ascultarea persoanelor.....................................................................214
5.3. Metode şi tehnici speciale de investigare................................................219
5.3.1. Livrările supravegheate....................................................................219
5.3.2. Anchetele sub acoperire....................................................................229
5.3.3. Interceptările şi înregistrările audio sau video................................234
5.3.4. Reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de
comunicaţii electronice...............................................................................241
4
CAPITOLUL VI 251
PRINCIPIUL COOPERĂRII INTERNAŢIONALE 251
ÎN ACTIVITATEA DE COMBATERE A TRAFICULUI 251
ILICIT DE DROGURI 251
6.1. Cooperarea României cu alte state pentru combaterea traficului ilicit de
droguri............................................................................................................251
6.2. Instituţiile de cooperare poliţienească internaţională din România.........282
6.2.1. Biroul Naţional Interpol....................................................................284
6.2.2. Punctul Naţional Focal.....................................................................288
CAPITOLUL VII293
CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA 293
7.1. Concluzii privind activitatea de cooperare internaţională.......................293
7.2. Propuneri privind îmbunătăţirea cadrului juridic şi instituţional.............298
BIBLIOGRAFIE 307
5
INTRODUCERE
Una din cele mai complexe problematici, cu implicaţii majore în cadrul

societăţii moderne, este cea a traficului şi consumului ilicit de droguri. Acest
fenomen global ameninţă sănătatea oamenilor şi stabilitatea socială. Fenomenul
include trei aspecte, respectiv producerea, comerţul şi consumul de droguri, iar
răspândirea acestuia reprezintă o ameninţare la adresa societăţii, implicând
consecinţe distructive şi riscuri la care sunt expuşi în special tinerii.
Răspunsul autorităţilor abilitate ale statelor în faţa acestui fenomen se
realizează printr-un schimb reciproc de informaţii şi acţiuni coordonate, în
efortul de a rupe “lanţul” dintre producătorii de droguri, comercianţii „morţii
albe” şi destinatarii finali, consumatorii drogurilor.
Politica de combatere a traficului ilicit de droguri aplicată de către state
este influenţată de factori multipli, precum locaţia geografică, stabilitatea
economică şi politică şi existenţa resurselor naturale, priorităţile guvernamentale
şi politice în domeniul de referinţă, etc.
Tehnologiile actuale şi accesul la mari resurse financiare ilegale au făcut
astfel încât grupările de crimă organizată să se „globalizeze” mai rapid decât
organizaţiile şi structurile politico-economice sau culturale. Pentru aceste grupări
ilicite, graniţele teritoriale au „căzut” de mult, activând în întreaga lume.
Pornind de la realitatea că traficul internaţional de droguri poate fi
considerat ca fiind „o instituţie fără frontiere”, a cărei răspândire şi arie de
cuprindere poate rivaliza cu cele mai dezvoltate structuri ale organismelor
internaţionale, autorităţile abilitate în domeniul luptei împotriva traficului ilicit
de droguri cooperează pe plan regional, european şi internaţional cu instituţii
6
având atribuţii similare, în special cu cele din UE, precum şi cu organizaţiile
internaţionale de profil.
În timp ce grupările criminale dispun de resurse financiare care le permit
achiziţionarea şi folosirea mijloacelor de deplasare şi de comunicare sofisticate,
organele judiciare trebuie să respecte legislaţia care le reglementează activitatea,
supunându-se totodată unor resurse limitate (inclusiv resurse umane, logistice,
materiale, etc.).
Mutaţiile survenite la nivel continental în ultimul deceniu, au fost
inevitabil însoţite de o fundamentală schimbare a mecanismelor şi angrenajelor
infracţionale, organizaţiile criminale evoluând de la ermetismul etnic originar,
către o adevărată internaţionalizare. În plan intern, „panoplia infracţională”
importată se diversifică în mod continuu, găseşte tot mai multă aderenţă,
proliferarea comportamentelor deviante caracterizate prin sfidarea făţişă a legii şi
ignorarea celor mai elementare norme de civism, fiind evidenţiată prin creşterea
permanentă a gradului de periculozitate la adresa ordinii sociale interioare.
Pe lângă implicaţiile flagelului drogurilor asupra sănătăţii populaţiei şi a
costurilor tot mai mari pentru menţinerea sa sub control, trebuie relevate şi
aspectele legate de veniturile imense realizate de traficanţii de droguri, mare
parte dintre acestea fiind folosite pentru comiterea altor activităţi ilicite, inclusiv
pentru finanţarea actelor teroriste.
Extinderea activităţilor de trafic ilicit de droguri şi colaborarea reţelelor
infracţionale în spaţiul transfrontalier impun cu necesitate dezvoltarea şi
amplificarea cooperării, atât a instituţiilor naţionale cu atribuţii în domeniu, cât şi
a celor internaţionale, care să ducă la prevenirea extinderii, la limitarea şi
reducerea fenomenului traficului ilicit de droguri şi a consecinţelor sale.
Traficul ilicit de droguri prezintă în întregime caracteristicile criminalităţii
organizate transfrontaliere. Grupările infracţionale supervizează producţia
drogurilor, organizează transportul acestora către regiunile-client şi asigură o
7
distribuţie constantă. Heroina din Asia de Sud-Vest, cocaina din America de
Sud, cannabisul din Africa şi Asia sunt toate „vărsate” în final pe piaţa
europeană, într-un flux neîntrerupt.
La ora actuală, problematica drogurilor este de interes major, având în
vedere şi amplasarea geografică a României, care este situată pe ruta marilor căi
de comunicaţie europene şi între ţările producătoare de droguri şi cele cunoscute
că se confruntă acut cu fenomenul consumului de droguri.
În contextul integrării ţării noastre în UE, activităţile de cooperare privind
combaterea traficului ilicit de droguri au cunoscut atât o intensificare rapidă, cât
şi o diversificare accentuată, pe fondul expertizei acumulate la nivelul statelor
membre. Totodată, se impune sublinierea faptului că în arhitectura relaţiilor
internaţionale şi europene, fundamentele juridice şi instituţionale constituie
elementele de bază ce asigură funcţionalitatea sistemică mondială în combaterea
flagelului drogurilor1.
1
Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – Cadrul juridico-instituţional mondial antidrog: participarea României,
Editura Civitas, Bucureşti, 2008, pag.7
8
CAPITOLUL I
TRAFICUL ILICIT DE DROGURI, FORMĂ DE

MANIFESTARE A CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
1.1. Abordarea conceptuală a fenomenului criminalităţii

organizate
După conflagraţiile mondiale şi regionale de proporţii, criminalitatea

reprezintă cel mai serios pericol pentru omenire, pentru dezvoltarea ei
democratică, economică, socială, umanitară şi pentru relaţiile internaţionale.
Sintagma „crimă organizată” semnifică în toată lumea un sistem bine închegat al
unor comunităţi criminale.
Primele referiri la fenomenul crimei organizate au fost făcute în anul 1896
de către un profesor de psihologie din Chicago (SUA). În accepţiunea acestuia,
crima organizată cuprinde gangsterismul (liderii bandelor criminale), marele
banditism şi mafia. Încă de pe vremea lui Bonaparte erau cunoscute asociaţii ale
răufăcătorilor şi acoliţii acestora, existând chiar şi o condamnare la moarte
pentru fapte de acest gen, iar Cesare Lombroso preciza că răufăcătorii practică
intimidarea, activitatea lor nefiind posibilă fără un cod de conduită al asociaţiilor
criminale2.
Crima organizată este o organizaţie nonideologică cuprinzând persoane
aflate într-o interacţiune socială, organizate pe criterii ierarhice, cu cel puţin trei
niveluri, ce funcţionează în scopul obţinerii de profit şi putere prin implicarea în
2
Jean Pradel – Noţiunea de crimă organizată în criminologie, referat susţinut în cadrul seminarului “Lupta
împotriva criminalităţii organizate”, organizat de Şcoala Naţională de Magistratură din Paris, 2007
9
săvârşirea de activităţi ilicite. Poziţia în cadrul ierarhiei şi în activităţile
funcţionale de specialitate poate fi ocupată în baza unor criterii familiale sau de
prietenie. Posturile nu sunt dependente de indivizii care le ocupă la un anumit
moment dat, iar continuitatea este asigurată de membrii organizaţiei, care se
străduiesc să menţină organizaţia activă şi întreagă, pentru realizarea scopurilor
sale3.
Deşi crima organizată este un fenomen cunoscut, oamenii şi-au format o
idee falsă despre aceasta, parţial din cauza definiţiilor neclare şi unghiurilor
diferite din care s-a încercat abordarea teoretică a fenomenului.
Problematica definirii crimei organizate a preocupat de-a lungul timpului
specialişti din diverse domenii: economic, juridic, politic, social, reprezentanţi ai
mass-media şi responsabili cu elaborarea strategiilor de prevenire şi combatere a
acestui fenomen4.
În literatura de specialitate5 există un consens potrivit căruia crima
organizată funcţionează ca o organizaţie cu caracter continuu şi raţional, ale cărei
activităţi sunt desfăşurate în scopul obţinerii de profit, prin recurgerea la
activităţi ilicite, asigurându-şi existenţa prin folosirea violenţei sau a
ameninţărilor şi prin coruperea oficialilor publici pentru a menţine un grad de
imunitate faţă de puterea legii.
Principala componentă esenţială a crimei organizate se reflectă în însăşi
etimologia terminologiei utilizate, referindu-ne aici în special la termenul
„organizată”. Interacţiunea constituie un concept cheie: un simplu grup de
persoane care săvârşesc un act criminal împreună nu constituie în sine un act
organizat. Deducem astfel că organizarea este elementul definitoriu prin care se
face diferenţa dintre crima organizată şi alte tipuri de activităţi criminale6.
3
Howard Abadinsky – Organized crime, 4th edition, Chicago, 1994, pag.6
4
Popescu Gheorghe, Ştefan Cristian-Eduard – Abordarea conceptuală a fenomenului crimei organizate,
Revista de Investigare a Criminalităţii nr.1/2008, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.132
5
Jay Albanese – The causes of organized crime: do criminals organize around opportunities for crime or do
criminal opportunities create new offenders?, Journal of Contemporary Criminal Justice nr.16(4)/2000, pag.411
6
Jay Albanese – op.cit., pag.411
10
Sociologii au arătat faptul că anumite zone sau medii încurajează
delincvenţa, devenind terenuri propice pentru bande şi structuri ale crimei
organizate. Acolo unde nu există alternativă, succesul şi bunăstarea traficanţilor
de droguri şi a altor infractori implicaţi în activităţi criminale, constituiau modele
demne de urmat pentru tineri7. Sursa crimei organizate îşi găseşte astfel locul în
destrămarea şi proasta funcţionare a sistemului (înţelegând sistemul în ansamblul
său), ceea ce a făcut ca, după schimbările survenite în fostele state totalitare,
crima organizată să se dezvolte cu mare repeziciune, surclasând structurile de
drept, spulberând circuitele bancare, acaparând clasa politică, reuşind să
intimideze ori să copleşească sistemul represiv8.
Ludo Block, fost ofiţer de legătură al Olandei în Rusia, în prezent profesor
la Facultatea de Ştiinţe Sociale din Amsterdam, este de părere că fenomenul
crimei organizate este deopotrivă un sistem social şi o lume socială. Sistemul
este compus din relaţiile care unesc din acelaşi punct de vedere infractorii,
politicienii, oamenii legii şi diverşii întreprinzători. În acelaşi sens, alţi autori 9,
referindu-se la crima organizată, consideră că aceasta ocupă prin definiţie o
poziţie într-un sistem social, o organizaţie care a fost în mod raţional concepută
pentru a maximiza profiturile prin desfăşurarea unor activităţi ilicite şi prin
oferirea de bunuri interzise prin lege, produse şi servicii a căror cerere este
satisfăcută de membrii societăţii în care organizaţia se află.
Într-un studiu al criminalităţii speciale întocmit în anul 1953 de Comisia
Californiei împotriva crimei organizate, se arată următoarele: “Crima organizată
este o tehnică a violenţei, intimidării şi a corupţiei, care în absenţa unei activităţi
eficiente a legii poate fi cu succes aplicată, de cei care sunt suficient de lipsiţi de
scrupule, în orice afacere sau industrie care produce profituri ridicate. Motivul
7
F. Alder şi colectiv – Criminologia, Ediţia a II-a, Editura MacGrew N.J.All., SUA, 1995, pag.304
8
Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploieşti, 2001, pag.13
9
Donald R. Cressey – Theft of the nation: the structure and operations of organized crime in America, New
York: Harper, 1969
11
esenţial este întotdeauna constituit de asigurarea şi menţinerea monopolului în
anumite sectoare de activitate care vor aduce profituri ridicate. Uneori activitatea
principală este ilegală. În alte cazuri, activitatea principală este aparent una
legală, caracterul ilicit fiind dat de acceptarea violenţei şi a corupţiei.”
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) defineşte crima organizată ca fiind
orice grup care are o structură formalizată şi al cărui principal obiectiv este
obţinerea de venituri prin desfăşurarea de activităţi ilegale. Asemenea grupuri îşi
menţin poziţia prin folosirea violenţei sau a ameninţărilor, coruperea oficialilor
publici, intimidări şi, în general, au un impact puternic asupra persoanelor din
localitatea, regiunea sau ţara în care acţionează.
James Finckenauer, profesor doctor şi director al Centrului Informaţional
al Institutului Naţional al Justiţiei din SUA, consideră că atributele organizaţiilor
criminale care determină ca faptele săvârşite să fie infracţiuni de crimă
organizată se referă la structura, autoidentificarea şi autoritatea reputaţiei
infracţiunilor, precum şi la dimensiunile şi continuitatea lor. Aceste organizaţii
criminale există în special pentru a profita de pe urma aprovizionării publicului
cu bunuri şi servicii ilicite, sau aprovizionarea cu bunuri sau servicii într-o
manieră ilicită. De asemenea, pot penetra economia legitimă, iar în cazul mafiei
îşi pot asuma roluri cvasi-guvernamentale. Indiferent de activitatea desfăşurată,
scopul organizaţiilor rămâne acelaşi: obţinerea de profituri ilicite. Membrii unei
grupări de crimă organizată se pot constitui într-o familie criminală, o bandă, un
cartel sau o reţea criminală. Aceştia pot proveni din diferite grupuri etnice sau
rasiale, care însă nu prezintă importanţă în definirea lor ca şi grupare de crimă
organizată10.
Criminologii folosesc sintagma „crimă organizată” pentru a deosebi între
infractorii profesionişti şi cei amatori şi pentru a indica faptul că o activitate
criminală este reprezentată de asociaţiile cooperatiste între grupurile de indivizi.
10
Popescu Gheorghe, Ştefan Cristian-Eduard – Abordarea conceptuală a fenomenului crimei organizate,
Revista de Investigare a Criminalităţii nr.1/2008, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.133
12
Astfel, orice grup organizat formal sau informal în scopul comiterii de
înşelăciuni, spargeri sau furturi din magazine, jefuirii de bănci sau furturilor de
autoturisme, reprezintă componente ale crimei organizate, indiferent dacă
acţionează la nivel local sau naţional.
În anul 1951, Comitetul Kefauver de investigare a crimei organizate,
constituit la nivelul Senatului American, a relevat faptul că structura crimei
organizate este mult diferită faţă de anii precedenţi, atunci când unităţile de
crimă organizată erau constituite în grupări izolate de huligani a căror activitate
avea un caracter ilicit. În timp, grupările au tins spre specializarea pe anumite
tipuri de infracţiuni. Profiturile mari obţinute în acea perioadă, împreună cu
dezvoltarea tehnologică din secolul XX au făcut posibile apariţia de grupuri mult
mai mari şi mai puternice, care au acoperit un teritoriu vast. În ultimii 30 de ani,
crima organizată a dobândit noi caracteristici. Cele mai periculoase grupuri
criminale de astăzi nu sunt specializate într-un singur tip de infracţiuni, ele fiind
implicate în multiple forme ale criminalităţii. Cheia succesului acestor
organizaţii este constituită de monopolul afacerilor ilegale, întrucât monopolul
asigură venituri uriaşe. Sindicatele moderne de crimă organizată au copiat într-o
oarecare măsură modul de organizare utilizat de corporaţiile legale11.
De asemenea, într-un studiu elaborat în anul 1990 de către Secţia Crimă
organizată din cadrul Diviziei de Cercetări Penale a Poliţiei din Washington,
SUA, se defineşte crima organizată ca fiind orice grupare structurată în ideea
înfăptuirii unei activităţi infracţionale conspirate şi constituite, având ca principal
scop obţinerea de profit12.
O definiţie amplă a crimei organizate o oferă Peter Lupsha 13: “Crima
organizată este o activitate desfăşurată de un grup de indivizi care plănuiesc în
mod conştient operaţiuni, modele de interacţiune, statute şi relaţii,
11
Popescu Gheorghe, Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.133-134
12
Costică Voicu – Banii murdari şi crima organizată, Editura Artprint, 1995, pag.150
13
Peter A. Lupsha – Networks versus networking: analysis of an organized crime group, in: G.P. Waldo (ed.),
Career Criminals, Beverly Hills, CA: Sage, 1983, pag.60-61
13
responsabilităţi şi care, având continuitate în timp, se angajează în acţiuni legale
sau ilegale care de obicei implică volum mare de capital, colaborarea cu
persoane din afara organizaţiei, folosirea violenţei sau a ameninţării cu violenţa,
coruperea oficialilor publici, etc. Scopul acestor activităţi este orientat în vederea
obţinerii de venituri mari şi influenţă cu riscuri minime. Capitalul obţinut este în
parte spălat în sectoare legitime ale economiei prin diferite operaţiuni fiscale”. În
opinia aceluiaşi autor, elementele conceptuale cheie ale crimei organizate sunt
următoarele: interacţiunea continuă a unui grup de indivizi în timp, existenţa
unor roluri bine definite în cadrul grupului, coruperea oficialilor publici,
folosirea ameninţărilor şi a violenţei, acumularea de capital, influenţă şi putere,
activităţi infracţionale complexe care implică planificare în perspectivă şi
niveluri multiple de organizare şi execuţie, desfăşurarea activităţilor la nivel
interjurisdicţional şi adesea internaţional, folosirea organizaţiilor legitime,
izolarea liderilor grupului de restul membrilor implicaţi în activităţi infracţionale
directe, maximizarea profiturilor prin încercări de monopolizare a pieţelor, a
întreprinderilor şi a mediilor criminale.
Într-o altă opinie14, crima organizată este reprezentată de grupările
economice organizate în scopul desfăşurării de activităţi ilegale şi care, chiar şi
atunci când deţin societăţi constituite în baza legii, folosesc metode interzise de
lege.
Smith15 este de părere că dificultatea definirii crimei organizate ar putea fi
rezolvată foarte simplu, prin omiterea crimei organizate în sine. Acesta consideră
că nu trebuie căutat răspunsul la întrebarea: „Ce este crima organizată?”, ci la
întrebarea: „Care sunt factorii de ordin istoric, economic, sociologic, psihologic
şi chiar filozofic sau teologic care au condus la apariţia fenomenului de crimă
organizată?”.
14
Thorsten Sellin – Organized crime as a business enterprise, Annals of the American Academy of Political and
Social Science, vol. 347/1963, pag.12-19
15
Dwight C. Smith – Some things that may be more important to understand about organized crime than Cosa
Nostra, University of Florida Law Review, vol.24, nr.1/1971, pag.1
14
Făcând abstracţie de supoziţiile clasice cu privire la criminalitatea comisă
de reprezentanţi ai claselor sociale inferioare, evenimentele pe care le asociem
crimei organizate au devenit conexe unor probleme economice mult mai variate.
Ele reprezintă, aproape în fiecare situaţie, o prelungire a economiei legale în
domenii care sunt în mod normal interzise. Durabilitatea lor derivă din aceleaşi
argumente principale care stau la baza economiei de piaţă legale. Caracteristicile
comportamentale care au atras atenţia asupra comiterii de infracţiuni şi mai puţin
asupra producţiei reflectă dinamica economiei subterane16.
Crima organizată se referă la forme instituţionalizate ale activităţii
infracţionale în care se regăsesc elemente specifice organizaţiilor tradiţionale,
dar care desfăşoară în mod sistematic activităţi ilegale17.
Potrivit Raportului anual cu privire la crima organizată din Belgia (1997),
crima organizată prezintă următoarele particularităţi:
 comiterea în mod metodic de infracţiuni, separat sau colectiv, cu impact
considerabil, motivate de profit sau putere;
 participarea a mai mult de două persoane care acţionează împreună;
 constituirea pe o perioadă nedeterminată de timp;
 repartizarea judicioasă a sarcinilor către structuri de uz comercial, structuri
care folosesc violenţa sau alte mijloace de intimidare, structuri care
exercită influenţe asupra politicului, mass-mediei, administraţiei publice,
sferei judiciare şi a afacerilor.
Potrivit opiniei lui Alba Zaluar, profesor de antropologie la Universitatea
de Stat din Rio de Janeiro (Brazilia), conceptul de crimă organizată este asociat
cu mafia, făcând obiectul unor nesfârşite dezbateri avute la începutul secolului
16
Dwight C. Smith – Organized crime and entrepreneurship, International Journal of Criminology and Penology,
vol. 6, nr.2/1978, pag.164
17
Giddens, Anthony, Mitchell Duneier, Richard P. Appelbaum – Introduction to Sociology, New York: W.W.
Norton, 2005
15
XXI: iniţial s-a făcut referire la caracterul său organizat sau neorganizat şi apoi s-
a pus accent pe condiţiile comiterii infracţiunii sau pe grupare18.
O altă definiţie interesantă dată fenomenului crimei organizate este
prezentată de Margaret Beare, Director al Centrului de Studii privind Crima
Organizată şi Corupţia din Canada: „Crima organizată reprezintă un proces sau o
metodă de comitere a infracţiunilor, nu un tip diferit de infracţiune. Crima
organizată este o activitate continuă ce implică o conspiraţie infracţională cu o
structură complexă, cu potenţial de recurgere la corupţie sau violenţă pentru a
facilita săvârşirea de infracţiuni”19.
Într-o altă opinie20, infracţiunile ce privesc crima organizată sunt definite
ca fiind acele fapte comise de corpuri instituţionale ce cuprind un număr mare de
profesionişti care acţionează în baza unui plan comun ce repartizează sarcini
foarte precise, complexe şi metode conspirate şi care sunt guvernate de legi
extrem de severe, ale căror sancţiuni includ moartea şi vătămări corporale grave
ce pot fi aplicate celor care le încalcă. Grupările pun la cale comiterea
infracţiunilor, care pot fi transnaţionale, fiind caracterizate de obicei prin
violenţă, coruperea anumitor oficiali şi conducători de state cu scopul de a obţine
mari profituri. La conducerea grupării există un singur şef, căruia toţi ceilalţi
membri îi datorează loialitate absolută necondiţionată. Deseori, organizaţia
există o perioadă de mai multe secole, societatea coexistând cu ea şi căutându-i
protecţia de teama brutalităţii sale.
În viziunea BKA (Oficiul German de Investigaţii), crima organizată se
referă la comiterea de infracţiuni determinate de obţinerea de profit şi putere
care, individual sau privită ca întreg, este de o importanţă considerabilă şi
implică mai mult de două persoane, fiecare cu sarcinile sale, care colaborează
18
Alba Zaluar – Violence in Rio de Janeiro: styles of leisure, drug use, and trafficking, International Social
Science Journal, nr.169/2001, pag.377
19
Margaret Beare – Criminal conspiracies: Organized Crime in Canada, Toronto: University of Toronto Press,
1996, pag.14-15
20
Mohsen Mohamed El-Aboudy – The Crime of International Bribery, Al-Ahram Center for Political and
Strategic Studies (ACPSS), Strategic Papers nr.115/2002
16
pentru o perioadă nedeterminată de timp prin folosirea unor structuri comerciale
sau asemănătoare celor de afaceri, prin folosirea forţei sau a altor mijloace de
intimidare sau prin exercitarea influenţei asupra sferei politicului, mass-mediei,
administraţiei publice, autorităţilor judiciare sau sectorului de afaceri21.
Doctrina germană22 defineşte crima organizată astfel: „comiterea cu
intenţie a unor infracţiuni în scopul obţinerii de profit şi putere, de două sau mai
multe persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau
nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte stabilite prin folosirea unor structuri
comerciale sau similare celor de afaceri, prin folosirea violenţei sau a altor
mijloace de intimidare, ori prin exercitarea unor influenţe asupra politicienilor,
administraţiei publice, autorităţilor judiciare sau economice”.
Jean-Claude Monet, şef de departament în cadrul Institutului de Înalte
Studii pentru Securitatea Internă din Franţa, apreciază că „ceea ce caracterizează
cel mai bine diferenţa dintre delincvenţa individuală şi crima organizată, este
faptul că strategia acţiunii individuale diferă total de strategia grupului criminal,
considerat ca un ansamblu uman reperabil şi caracterizat prin diviziunea
sarcinilor, ierarhizarea nivelurilor de competenţă, existenţa şi aplicarea riguroasă
a procedurilor de coordonare şi control şi asigurarea circulaţiei fluxurilor
ilicite”23.
O caracterizare mai riguroasă, care combină trăsăturile activităţilor
infracţionale din sfera crimei organizate (spălarea banilor, terorismul, furtul
obiectelor de artă sau cultură, traficul ilicit de droguri, de arme, de persoane,
deturnarea de aeronave, frauda în asigurări, etc.) este cea rezultată din criteriile
propuse de UE24:
21
Bundeskriminalamt, Organised Crime Situation Report 2003, Federal Republic of Germany: Summary,
Wiesbaden, GER: Bundeskriminalamt, 2004, pag.15
22
Lilie Hans – Specific offences of organised crime and german, Criminal Law, in Revue Internationale de Droit
Penal, Editura Eres, Paris, 1998, pag.142
23
Jean-Claude Monet – Criminalitatea organizată, Paris, 1996, pag.9
24
Valerian Cioclei – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalităţii organizate, în Culegerea de
materiale „Proiectul Tempus Jep”, Bucureşti, 2001, pag.140-141
17
 cooperarea între mai mult de două persoane, fiecare având sarcinile sale
prestabilite, pentru o perioadă lungă sau nedeterminată;
 folosirea uneia sau a mai multor forme de disciplină sau control;
 suspiciunea comiterii unor crime grave;
 impactul la nivel internaţional;
 utilizarea unui comportament violent sau de intimidare;
 utilizarea unor structuri comerciale sau de afaceri şi amestecul în spălarea
banilor;
 exercitarea de influenţe la nivel politic, în mass-media, în administraţia
publică, asupra autorităţilor de justiţie sau asupra condiţiilor socio-
economice;
 obţinerea de profit sau putere.
Într-o definiţie dată de Consiliul Europei, crima organizată reprezintă
activităţile ilegale îndeplinite de grupuri structurate ce cuprind trei sau mai multe
persoane şi există pentru o perioadă nedeterminată de timp, cu scopul de a
comite infracţiuni grave prin acţiuni concertate, folosind intimidarea, violenţa,
corupţia şi alte mijloace pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar
sau material.
Primele încercări de definire juridică a crimei organizate au demonstrat o
preocupare evidentă din partea specialiştilor pentru a combate fenomenul prin
studiul ştiinţific al acestuia. Această activitate intensă a penaliştilor a luat
amploare în ultima perioadă de timp, atât la nivel naţional, cât şi în plan
internaţional, dar nu întotdeauna au reuşite notabile pe plan legislativ. Astfel, se
operează în multe state şi la nivelul unor foruri ştiinţifice cu termeni precum
„crima organizată” sau „organizaţii criminale”, dar aceştia nu sunt definiţi
juridic, existând chiar confuzii sub aspectul delimitării lor25.
Preocupările penaliştilor privind definirea criminalităţii organizate au fost
25
Miclea Damian – op.cit., pag.67
18
evidenţiate şi cu prilejul Colocviului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal,
care a avut loc la Budapesta, în septembrie 1999.
Definiţiile legale şi internaţionale date crimei organizate tind spre aceeaşi
formă, astfel încât sintagma defineşte metodele de organizare a activităţilor
infracţionale care diferă de alte comportamente infracţionale. Aspectele care se
evidenţiază sunt violenţa, corupţia, activitatea infracţională repetată şi
supraordonarea grupului faţă de orice membru26.
În sensul Convenţiei ONU împotriva criminalităţii transnaţionale
organizate, adoptată la data de 15 noiembrie 2000 la New York, expresia „grup
infracţional organizat” desemnează un grup structurat alcătuit din trei sau mai
multe persoane, care există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere în
scopul săvârşirii uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevăzute
în Convenţie, pentru a obţine, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt
avantaj material.
Expresia de „grup structurat” din această Convenţie desemnează un grup
care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapărat o infracţiune şi care
nu deţine neapărat un anumit rol de continuitate sau de structură elaborată pentru
membrii săi.
Termenul de „infracţiune gravă”, în sensul aceluiaşi document, înseamnă
un act care constituie o infracţiune pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate al
cărei maximum nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau o pedeapsă mai grea.
În doctrina OIPC-Interpol, prin crimă organizată, în sensul de
criminalitate, se înţelege ansamblul activităţilor criminale desfăşurate de grupuri
de infractori structurate, implicate în activităţi ilicite (jocuri de noroc clandestine,
prostituţie, trafic de persoane, de stupefiante, falsificarea şi traficul cu monedă
falsă, traficul de armament, furtul şi traficul cu opere de artă, etc.) care îşi
investesc profiturile obţinute în activităţi ilegale. Conform unei alte definiţii
26
Sabrina Adamoli, Andrea Di Nicola, Ernesto U. Savona, Paola Zoffi – Organised crime around the world,
Helsinki, 1998, pag.9
19
formulate de OIPC-Interpol27, crima organizată reprezintă orice asociere sau
grupare de persoane care se dedau la o activitate ilicită continuă, al cărei scop
principal este de a realiza profituri fără a respecta graniţele naţionale.
Paul Nesbit, şeful Grupului de Combatere a Crimei Organizate din cadrul
OIPC-Interpol, a arătat faptul că fenomenul de crimă organizată este reprezentat
de orice grup cu o structură unitară, al cărui scop principal este obţinerea de
venituri din activităţi ilegale prin folosirea violenţei şi a corupţiei.
Problema integrării României în UE a făcut ca, începând cu anul 2001,
combaterea fenomenului crimei organizate să ocupe o poziţie importantă în
preocupările structurilor politice, iniţiindu-se un laborios program de armonizare
a legislaţiei naţionale, adoptându-se actele normative necesare combaterii tuturor
domeniilor de crimă organizată.
Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate constituie cadrul legislaţiei moderne de combatere a crimei organizate
în România, adoptarea acesteia având la bază Convenţia ONU împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate. Prin „grup infracţional organizat”,
conform art.2, lit.a din Legea nr.39/2003, se înţelege grupul structurat, format
din trei sau mai multe persoane, care există o perioadă şi acţionează în mod
coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a
obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material – per a
contrario, nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional în
scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are
continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi
în cadrul grupului.
Aşa cum se observă, legiuitorul român a legat de noţiunea în analiză mai
multe caracteristici, după cum urmează28:
27
Le Dosar Serge, Rose Philiphe – Cyber-Mafia, Editura Antet, Bucureşti, 1998, pag.32
28
Olteanu Gabriel-Ion, Iacob Adrian, Gorunescu Mirela, Voicu Adriana-Camelia, Pop Ştefan,
Dragomirescu Bianca, Ruiu Marin, Ştefan Cristian-Eduard – Cercetarea activităţilor structurilor infracţionale,
Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.85
20
 structură determinată, formată din trei sau mai multe persoane în care
fiecare persoană îşi asumă roluri prestabilite, compatibile cu strategia şi
scopurile grupului;
 durata funcţionării grupului să nu fie limitată la perioada de timp necesară
pentru săvârşirea imediată a uneia sau a mai multor infracţiuni, grupul
trebuind să aibă o anumită continuitate în timp;
 acţiunea grupului este una coordonată, pregătită şi adaptată pentru a
săvârşi una sau mai multe infracţiuni grave;
 scopul este cât se poate de clar şi explicit – obţinerea, direct sau indirect, a
unui beneficiu financiar ori material.
În doctrina română29, crima organizată a fost definită ca fiind „acel
segment infracţional la care se raportează activităţi ilegale, de natură să afecteze
grav anumite sectoare ale vieţii economice, sociale şi politice desfăşurate prin
diverse metode şi mijloace, în mod constant, planificat şi conspirat, de către
asociaţii de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu structuri specializate
şi mecanisme de autoapărare, în scopul obţinerii de profituri ilicite, la cote
deosebit de ridicate”.
1.2. Terminologia şi tipologia drogurilor
1.2.1. Aspecte de ordin terminologic
Etimologia cuvântului „drog” nu este întrutotul şi exact cunoscută. În

opinia unor autori30, termenul provine din limba olandeză (droog). Claude
29
George-Marius Ţical – Crima organizată şi terorismul, Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”,
Galaţi, 2006, pag.26
30
Drugescu Nicolae – Medicină legală, Editura Printech, Bucureşti, 2001, pag.81. A se vedea în acelaşi sens şi
Yves Pélicier, Guy Thuillier – La drogue, PressesUniversitaires de France, Collection „Que sais-je?”, 1972
(septième édition).
21
Saumaise şi Gilles Ménage, cercetători în domeniu, sunt de părere că termenul
derivă de la „droga”, plecând de la cuvântul din limba persană „droa”31.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte drogul ca fiind32:
 substanţa de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuinţează
la prepararea unor medicamente şi ca stupefiant;
 substanţa folosită la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant;
 substanţa toxică medicamentoasă folosită la prepararea produselor
farmaceutice.
Potrivit legislaţiei naţionale33, drogurile reprezintă „plantele şi substanţele
stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi
substanţe”.
Lato sensu, drogul a fost definit 34 ca fiind orice substanţă utilizată în
terapeutică, datorită unor proprietăţi curative, dar al cărei efect este câteodată,
incert şi nociv pentru organismul uman. Totuşi, această definiţie este mult prea
vagă, generalizând medicamentele.
O altă definiţie35 prezintă drogurile ca fiind substanţe solide, lichide sau
gazoase, care odată introduse în organism, modifică imaginea persoanei care le
consumă asupra realităţii înconjurătoare. Folosirea abuzivă poate crea
dependenţa fizică şi psihică sau tulburări grave ale activităţii mentale şi ale
comportamentului.
Potrivit altor autori36, noţiunea de „drog” trebuie înţeleasă în sensul de
„stupefiant”, „produse sau substanţe stupefiante ori toxice” sau „substanţe
psihotrope”.
31
Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu
Giurea – Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.73
32
http://dexonline.ro/search.php?cuv=drog
33
Art.1, lit.b din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
publicată în Monitorul Oficial nr.362 din 3 august 2000
34
Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri, Editura Naţional, Bucureşti, 2000, pag.4
35
Răşcanu Ruxandra, Zivari Mirela – Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, Editura Ars
Docendi, Bucureşti, 2002, pag.336
36
Bercheşan Vasile, Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998,
pag.58
22
Noţiunea de „stupefiant” este definită ca fiind substanţa medicamentoasă
care inhibă centrii nervoşi, producând o stare de inerţie psihică şi fizică şi care,
folosită în mod sistematic, duce la obişnuinţă şi la necesitatea unor doze
crescânde37.
Un alt autor38 a definit drogurile ca fiind acele substanţe care, odată
introduse de o persoană pe diferite căi în organism (injectare, prizare, inhalare)
produc acestuia modificări esenţiale, putând genera dependenţa fizică şi/sau
psihică a persoanei care le consumă.
Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanţa utilizată în
medicină şi a cărei administrare abuzivă poate crea dependenţă fizică şi/sau
psihică ori tulburări grave ale activităţii mentale, percepţiei, comportamentului,
cunoştinţei.
În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii39, drogul este acea
substanţă care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai
multe funcţii ale acestuia.
Academia Naţională de Medicină din Franţa a adoptat următoarea definiţie
a drogurilor: „substanţe naturale sau de sinteză ale căror efecte psihotrope produc
senzaţii comparabile plăcerii, conducând prin consumul lor repetat de cele mai
multe ori la dependenţa psihică şi fizică. Cuvântul drog nu trebuie să fie utilizat
cu sensul de medicament sau de substanţă activă din punct de vedere
farmaceutic.”40.
Observatorul francez al drogurilor şi toxicomanilor defineşte drogurile 41 ca
fiind „produse naturale sau sintetice, consumate în vederea modificării stării de
37
Dicţionarul Explicativ al limbii române, Editura Academiei Române, 1998, pag.1030
38
Ştefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2006, pag.18
39
Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1994, pag.41
40
Pierre Delaveau – Communiqué portant sur la définition du mot „drogue”, Académie Nationale de Médecine,
Paris, 28 novembre 2006
41
Charpenel Y., Maestracci N. – Drogues et Toxicomanies, Editura O.F.D.T., Paris, 1999, pag.10
23
cunoştinţă, având potenţial de uzanţă nociv, de abuz sau dependenţă, a căror
folosire poate fi legală sau nu”.
Institutul de sănătate publică din Belgia defineşte drogul ca fiind substanţa
psihoactivă utilizată în scopuri non-medicale42.
În conformitate cu unele recomandări ale Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii, substanţele sau clasele de substanţe psihoactive (drogurile) care produc
asemenea modificări şi generează dependenţa, sunt următoarele: alcoolul,
opiaceele, derivatele cannabisului, sedativele şi hipnoticele, cocaina,
halucinogenele, tutunul, solvenţii volatili, alte substanţe psihoactive şi substanţe
din diferite clase, utilizate în asociere43.
Potrivit documentelor internaţionale, prin „droguri” înţelegem
stupefiantele supuse controlului internaţional prin Convenţia unică asupra
stupefiantelor din 1961, şi substanţele psihotrope al căror control internaţional
este prevăzut de Convenţia asupra substanţelor psihotrope, încheiată în anul
1971.
Psihotrope sunt considerate toate substanţele de origine naturală (vegetală,
animală ori minerală) sau de sinteză, susceptibile să modifice într-un mod
oarecare activitatea psihicului şi comportamentului uman. Ele acţionează direct
asupra sistemului nervos central, influenţând inegal selectiv sau global, atât
funcţiile psihice instinctive cât şi procesele mentale şi emoţionale.
Termenii drog licit şi drog ilicit au fost utilizaţi din momentul incriminării
prin lege a substanţelor psihotrope. Drogurile licite sunt substanţele psihotrope al
căror consum sau vânzare nu este incriminat prin lege. Cofeina din cafea,
nicotina din tutun, alcoolul şi unele medicamente eliberate din farmacii fără
prescripţie medicală pot fi considerate droguri admise de societatea în care trăim.
În doze mari, ele pot produce toleranţă fizică şi psihică44.
42
Marc Roelands – Définition du mot „drogue”, Institut de santé publique, Bruxelles (Belgique)
43
Organizaţia Mondială a Sănătăţii – Seria de rapoarte tehnice nr.836/1993, pag.6
44
Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.23
24
Drogurile ilicite sunt drogurile al căror consum sau vânzare în afara
cadrului legal atrage răspunderea penală a persoanelor, constituind infracţiuni.
Caracterul ilicit al drogurilor diferă de la o legislaţie la alta. Spre exemplu,
consumul de cannabis este ilegal în Franţa, dar este permis în Olanda, fiind
supus totuşi unei reglementări legale. Drogurile care fac obiectul unor convenţii
internaţionale sau legi naţionale sunt denumite şi „droguri de abuz”45.
1.2.2. Clasificarea drogurilor
În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale

drogurilor, realizate în baza unor criterii diferite, după efectul produs asupra
sistemului nervos central, originea substanţelor, regimul juridic aplicabil,
implicaţiile sociale sau dependenţa produsă în urma consumului46.
În funcţie de efectul produs asupra sistemului nervos central, drogurile se
clasifică astfel:
 substanţe stimulente sau psihoanaleptice;
 substanţe depresoare sau psiholeptice;
 substanţe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice.
Stimulentele sunt substanţe care accelerează activitatea sistemului nervos
central. În categoria stimulentelor intră frunzele arbustului de coca, crack-ul,
amfetaminele, anorexigenele şi psihostimulenţii. Acestea se subclasifică în47:
 stimulente ale veghii – amfetamina, cocaina, cofeina, cathina. Atunci când
sunt consumate în doze moderate, acestea întreţin starea de veghe, cresc
activitatea mentală şi creează o senzaţie de bine.
 stimulente ale umorii – sunt substanţele care înlătură starea depresivă.
45
46
47
Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri, Editura Naţional, Bucureşti, 2000, pag.241
25
Depresoarele sunt substanţe care încetinesc activitatea sistemului nervos
central, având în general efecte analgezice şi sedative. Principalele substanţe ce
fac parte din această categorie sunt: opiul şi derivaţii săi (morfina şi heroina),
medicamentele pe bază de opiu sau derivaţi ai acestuia, morfinicele de sinteză,
barbituricele, tranchilizantele şi hipnoticele.
Halucinogenele sunt substanţele care perturbă activitatea sistemului
nervos central, provocând alterări ale percepţiei, temporale şi spaţiale. În fapt, ele
deformează senzaţiile şi percepţiile persoanei care le utilizează 48. Cunoscute şi
sub denumirea de „droguri psihedelice”, în această categorie sunt cuprinse
cannabisul, LSD 25, mescalina, ciupercile halucinogene, ketamina,
phenciclidina, etc.
După originea lor, drogurile se clasifică în49: droguri naturale, de
semisinteză şi de sinteză (sintetice).
Drogurile naturale se obţin direct din plante sau arbuşti. În această
categorie intră opiul, morfina, cocaina, cannabisul şi răşina acestuia, frunzele de
coca şi derivaţii săi şi alte plante cu principii halucinogene.
Drogurile de semisinteză sunt cele realizate prin procedee chimice pornind
de la o substanţă naturală extrasă dintr-un produs vegetal (heroina, codeina).
Drogurile de sinteză sunt obţinute în întregime prin sinteze chimice:
metadona, mescalina, LSD 25, amfetamina, designer-drugs, ecstasy ori alte
substanţe psihotrope obţinute în laboratoare clandestine. Tot în această categorie
sunt incluşi şi solvenţii volatili şi alte produse cu proprietăţi asemănătoare
drogurilor50. Tot droguri de sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt
deturnate de la folosirea lor tradiţională, fiind totodată larg răspândite şi uşor de
48
Drăgan Jenică – op.cit., pag.118
49
Macovei Radu Alexandru (coordonator), Galetescu Emanoil, Vasilescu Lucian, Tihan Eusebiu,
Căpăstraru Cristian – Elemente de toxicologia drogurilor. Aspecte medicale, toxicologice, psihosociale,
psihiatrice şi juridice, Editura Focus, Bucureşti, 2006, pag.48
50
Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1994, pag.40
26
procurat. Acestea antrenează o puternică dependenţă psihică şi uneori fizică,
producând totodată şi fenomenul de toleranţă.
În funcţie de regimul juridic aplicabil, drogurile se împart în două
categorii:
 substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului
(morfina, barbituricele, ketamina), acestea fiind folosite în tratamente
medicale;
 substanţe total interzise (LSD, heroină, ecstasy, cocaină).
Un alt criteriu important de clasificare îl constituie dependenţa generată.
Astfel, drogurile se împart în trei categorii51:
 droguri care produc dependenţă fizică;
 droguri care produc dependenţă psihică;
 droguri care produc dependenţă mixtă – din această ultimă categorie fac
parte cele mai multe stupefiante.
O altă clasificare este cea statuată în dreptul internaţional, conform căreia
în funcţie de plasarea pe unul dintre cele două tablouri ale Convenţiei unice
asupra stupefiantelor din anul 1961 şi respectiv cele patru tablouri din Convenţia
asupra substanţelor psihotrope din anul 1971, drogurile se împart în stupefiante
şi substanţe psihotrope. Potrivit art.1, lit.q şi r din Convenţia asupra traficului
ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, semnată la Viena la 20 decembrie
1988, această clasificare arbitrară este menţinută şi chiar întărită.
Cercetătorul francez Pierre Deniker52 a realizat o clasificare generală a
psihotropelor, împărţind aceste substanţe astfel:
 psiholeptice cu acţiuni hipnotice, tranchilizante şi sedative, neuroleptice şi
regulatoare ale umorului;
 psihoanaleptice cu acţiuni stimulatoare şi antidepresoare;
51
Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv – Manualul
poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002, pag.17
52
Pierre Deniker – La psichopharmacologie, PressesUniversitaires de France, Collection „Que sais-je?” nr.
1216/1976, pag.35
27
 psihodisleptice: halucinogene şi onirogene (mescalina), stupefiantele
(cocaina, heroina, morfina), alcoolul şi derivaţii săi.
În funcţie de modul în care sunt administrate, drogurile pot fi clasificate
în: injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se
pot administra şi sub formă de supozitoare53.
În cuprinsul monografiei sale despre toxicomani intitulată „Paradisuri
artificiale”, Gabriel-Ştefan Gorun este de părere că substanţele psihoactive pot
aparţine uneia din următoarele clase, în funcţie de originea vegetală (opiu,
cannabis, coca, mescalina), forma de agregare (gaz, aerosoli, lichide, solide),
domeniul de utilizare (produse ilegale, industriale, medicale), acţiune
(psihodisleptice, psiholeptice, psihoanaleptice), potenţialul de creare a
dependenţei (mare sau redus).
După efectul farmacodinamic principal, drogurile sunt54:
 euforicele (opiaceele şi opiozii);
 inhalantele (solvenţi volatili, lacuri, combustibili, aerosoli);
 halucinogene (cannabis, fenilalanina, phenciclidina, ketamina);
 nicotina;
 excitantele (antidepresive, psihotice, timoleptice, neurostimulante);
 psiholeptice (deprimantele);
 steroizii anabolizanţi (testosteronul).
Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri clasifică drogurile în următoarele categorii:
 droguri de mare risc: heroina, cocaina, morfina, amfetaminele, opiul, LSD,
ecstasy;
 droguri de risc: cannabis, diazepam, fenobarbital, aminorex, nitrazepam;
53
Drăgan Jenică – op.cit., pag.47
54
Căpăstraru Cristian – op.cit., pag.158
28
 precursorii utilizaţi la fabricarea ilicită a drogurilor: efedrina, acetona,
anhidrida acetică, acidul sulfuric, toluenul, etc.;
 inhalanţii chimici toxici (cel mai cunoscut şi frecvent întâlnit este
aurolacul consumat de „copiii străzii”).
1.3. Etapele traficului ilicit de droguri
În plan teoretic, activităţile din sfera traficului ilicit de droguri sunt

clasificate în literatura de specialitate55 după cum urmează:
 traficul propriu-zis (producerea, deţinerea, transportul, cumpărarea,
livrarea, vânzarea sau alte operaţiuni);
 înlesnirea traficului (cultivarea, experimentarea);
 favorizarea traficului (prescrierea, eliberarea ilegală de reţete, organizarea,
îndemnul, tolerarea, punerea la dispoziţie).
Traficul de droguri are ramificaţii în domenii de activitate distincte,
precum agricultura, chimia, exportul, logistica şi transporturile, importul,
depozitarea, distribuţia, marketingul sau spălarea banilor.
Din punctul de vedere al organizării activităţilor infracţionale, traficul de
droguri îmbracă două forme:
 traficul făcut de amatori, în cantităţi mici (de ordinul gramelor), destinate
uzului personal al acestora sau al prietenilor lor;
 traficul internaţional, cuprinzând cantităţi mari de droguri, acestea fiind
transportate de veritabili experţi în domeniul contrabandei, care fac parte
din filiere internaţionale de traficanţi.
În ambele situaţii, ingeniozitatea cu care sunt ascunse drogurile este
nelimitată, traficanţii analizând în acest sens condiţiile economice, politice şi
55
29
sociale din zonele de traficare, ei fiind de multe ori cu un pas înaintea
posibilităţilor de prevenire şi combatere a acestui fenomen.
Prima etapă a traficului ilicit de droguri o reprezintă cultivarea
(producerea) drogurilor. Drogurile de origine naturală provin din plante (planta
de coca, macul opiaceu, cannabisul, etc.) care nu pot fi cultivate decât în anumite
regiuni ale lumii. Plantele din care sunt extrase sunt, cel mai adesea, cultivate
clandestin în regiuni izolate. Spre exemplu, în Pakistan, culturile de opiu se fac
în general pe cele mai fertile pământuri, producţia medie la hectar fiind de 30
kilograme de opiu. În regiunea Helmand, unde culturile sunt irigate, producţia
este de 45 kilograme la hectar56.
Pentru ţăranii-producători, cultivarea drogurilor reprezintă unica sursă de
venit, ei fiind folosiţi de către reţelele de traficanţi ca mână de lucru foarte
ieftină. Aceştia vând materia primă intermediarilor sau colectorilor contra unor
sume infime de bani în comparaţie cu veniturile uriaşe obţinute de traficanţi în
urma prelucrării drogurilor în laboratoarele clandestine. În ciuda acestui procent
scăzut, culturile ilicite de droguri rămân mult mai rentabile pentru ţăranii-
producători decât culturile legale.
Unii cultivatori sunt de asemenea specializaţi şi în prima etapă de
extragere chimică (pasta-bază de coca, morfina-bază pentru opiu), în scopul de a-
şi mări continuu profitul. Totuşi, în majoritatea cazurilor, transformarea
drogurilor are loc în laboratoare clandestine care sunt situate într-o altă ţară.
Ca şi culturile, producerea drogurilor se face în mod clandestin, în
laboratoare special amenajate în subsoluri, bucătării nefolosite sau depozite.
Echipamentul tehnic este improvizat, foarte ieftin, fiind cumpărat din magazine
fără a trezi suspiciuni. Existenţa unui laborator clandestin este trădată de mirosul
56
Giurea – op.cit., pag.162-163
30
de acetonă, amoniac sau alte substanţe chimice indispensabile în procesul de
fabricare ilicită a drogurilor57.
Există mai multe tipuri de laboratoare clandestine de producere a
drogurilor58: laboratoare de extracţie (marijuana, haşiş), laboratoare de
transformare (a cocainei în crack), laboratoare de sinteză (cele care produc
metamfetamina sau ecstasy prin reacţie chimică), laboratoare pentru producerea
comprimatelor (producerea comprimatelor de ecstasy din praf), laboratoare
pentru procedee multiple (cele care permit efectuarea într-un singur loc a tuturor
activităţilor descrise mai sus), laboratoare „în cutie” (produse chimice utilizate
pentru producerea substanţelor reglementate şi transportate într-o cutie), culturile
de marijuana din interior59.
După modul în care sunt amenajate şi amploarea activităţii ilicite
desfăşurate, laboratoarele clandestine de producere şi prelucrare a drogurilor pot
fi artizanale sau industriale60.
Laboratoarele clandestine artizanale sunt deţinute şi folosite de traficanţii de
droguri fără mari posibilităţi materiale. În cadrul acestora sunt produse droguri
de puritate scăzută, datorită faptului că nu au nici specialişti în domeniu care să
cunoască procentajul de substanţă activă pe care trebuie să-l conţină drogul,
pentru a avea căutare pe piaţa ilicită în rândul traficanţilor şi consumatorilor.
Laboratoarele clandestine industriale aparţin marilor reţele de traficanţi,
puritatea drogurilor obţinute în interiorul acestora fiind ridicată. În cadrul
laboratoarelor industriale sunt angajate şi persoane cu studii de specialitate
57
Stancu Emilian – Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2004, pag.638
58
http://www.rcmp-grc.gc.ca/mb/webpages/drugs_f.htm
59
În luna noiembrie 2007, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea i-au prins
în flagrant pe numiţii M.R.B. şi T.R.A., din municipiul Oradea, în timp ce încercau să plaseze 100 grame de
cannabis. În urma percheziţiei efectuate la locuinţa tatălui lui M.R.B., situată în localitatea bihoreană Auşeu, au
fost descoperite 9 kilograme de cannabis de o foarte bună calitate, pregătite pentru traficare. Într-un imobil din
municipiul Oradea, aparţinând tot lui M.R.B., au fost descoperite ascunse în grădină, într-un recipient din plastic,
400 grame de cannabis. În primăvara aceluiaşi an, aceştia au cultivat plantele de cannabis în ghivece, ulterior le-au
replantat în grădina casei respective din Oradea, recoltând în toamna anului 2007, aproximativ 10 kilograme de
cânepă.
60
31
(chimişti, farmacişti) care cunosc foarte bine concentraţia în care trebuie
amestecate substanţele pentru obţinerea drogurilor de înaltă puritate şi calitate.
Logistica şi transportul drogurilor – preţul valorii drogurilor ilicite creşte
exponenţial la fiecare trecere a frontierei. Tranzitul drogurilor presupune
„cumpărarea” rutelor folosite, prin coruperea unor militari sau funcţionari ai
statului, prin plata unor eventuale taxe percepute de grupările infracţionale
locale, precum şi prin plata logisticii şi a transportului, în funcţie de volumul
încărcăturii.
În timpul transportării drogurilor, traficanţii apelează la metode
diversificate de ascundere, urmărindu-se ca acestea să nu fie descoperite cu
ocazia eventualelor controale efectuate de autorităţile vamale sau de organele
judiciare.
Astfel, s-a constatat faptul că cele mai frecvente modalităţi de ascundere
a drogurilor utilizate în activitatea ilicită de către traficanţi sunt următoarele61:
 fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascundere a drogurilor,
prin folosirea maşinilor, cutiilor şi etichetelor liniilor tehnologice de la
diferite fabrici cu profil alimentar, folosind în acest scop complicitatea
unor persoane care lucrează în astfel de întreprinderi. Operaţiunea ilicită
constă în înlocuirea produsului alimentar cu droguri. Spre exemplu, într-o
conservă de peşte sunt introduse droguri, însă ambalajul şi eticheta de pe
cutii ascund conţinutul real al conservei.
 confecţionarea pe cale artizanală a mijloacelor de ascundere, prin
achiziţionarea de maşini sau materiale de bază, cum ar fi capace, cutii
goale ori etichete cu dimensiuni corespunzătoare.
 îmbibarea ţesăturilor cu droguri în vederea transportării acestora.
Metoda presupune dizolvarea cocainei în alcool pur, după care se îmbibă
ţesătura de bumbac cu acest amestec, care a fost în prealabil filtrat. După
61
Stancu Emilian – op.cit., pag.634
32
uscarea ţesăturii, aceasta poate fi transportată fără a atrage atenţia. În
aproximativ 140 de batiste poate fi ascuns până la un kilogram de cocaină.
 folosirea sistemului poştal, în special prin ascunderea drogurilor în scrisori
sau în obiectele din colete62. Traficul de droguri pe cale poştală reprezintă
o ameninţare majoră pentru toate statele lumii. De exemplu, în SUA, unde
200 miliarde obiecte de corespondenţă sunt manipulate anual, autorităţile
au arestat în anul 2003 peste 11.000 de suspecţi implicaţi în trafic cu
droguri şi precursori pe cale poştală. Aceste probleme au îngreunat
activitatea autorităţilor, care au trebuit să acţioneze pentru a detecta
expediţiile de colete suspecte şi să identifice sursele de aprovizionare
ilicite63.
 folosirea cărăuşilor care practică metoda înghiţirii drogurilor, aceştia
absorbind mici caşete din plastic, de mărimea unei măsline, ermetice şi
impermeabile, conţinând fiecare câteva grame de drog64.
Cărăuşii de droguri (body-packers) sunt transportatorii transfrontalieri ai
drogurilor ascunse în interiorul corpului, frecvent gastrointestinal, pentru a evita
descoperirea acestora de către autorităţi. Primul caz de acest gen a fost semnalat
în anul 1973 în Toronto (Canada), atunci când a fost identificat un cărăuş ce
înghiţise un prezervativ cu haşiş ce a determinat obstrucţia mecanică a
intestinului subţire. Pentru a rentabiliza la maxim activitatea infracţională, drogul
este importat în forma sa pură, fără excipienţi, ce se adaugă doar la vânzarea
62
O grupare de traficanţi de droguri de risc şi de mare risc (cocaină, comprimate de ecstasy, cannabis) care acţiona
pe raza judeţului Cluj, a fost identificată şi destructurată de către poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de
Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca la sfârşitul anului 2007. Poliţiştii clujeni au stabilit că
organizatorii grupării erau la rândul lor, consumatori de droguri. Ei solicitau în avans clienţilor bani, cu care
plăteau drogurile comandate din Occident, în special din Spania şi Olanda. Drogurile erau trimise în ţară din două
în două săptămâni, prin curieri de ocazie sau disimulate în colete, care erau expediate prin firmele de transport
internaţional. Într-un alt caz, la data de 16 iunie 2007, autorităţile judiciare portugheze au prins în flagrant un
bărbat în momentul când acesta s-a prezentat la Oficiul Poştal Socorro din Lisabona să ridice un colet, în care
poliţiştii au descoperit trei pachete de biscuiţi în care se aflau alte pacheţele cu praf alb. Din analizele de laborator,
a rezultat faptul că în colet se aflau, de fapt, trei kilograme de cocaină.
63
Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005
64
Împachetarea drogurilor pentru transport este foarte riguroasă, folosindu-se mai multe straturi de latex,
prezervative, benzi adezive şi adeseori, ca înveliş final, un strat de vaselină solidă.
33
finală către consumatori, acest fapt crescând foarte mult riscul vital al
intoxicaţiei în cazul ruperii pachetelor ce conţin substanţa activă în concentraţie
de 100%65.
Principalele locuri în care cărăuşii ascund drogurile sunt: în cavităţile
corporale, între picioare, în pachete fixate pe corp, în vagin, înăuntrul pleoapelor,
în sâni falşi, pe picioare şi pe mâini, îmbibate în îmbrăcăminte, în efectele
personale, în manşetele pantalonilor, în lenjeria intimă, în umeraşii hainelor, în
încălţăminte, etc.66
 transportarea drogurilor în genţi de voiaj special amenajate, cu fund
dublu.
 disimularea drogurilor în sticle de băuturi sau din porţelan, special
confecţionate, în sensul că fundul acestora este tăiat în vederea
introducerii pliculeţelor cu droguri, după care este relipit şi acoperit cu un
autocolant în formă de etichetă.
65
Giurea – op.cit., pag.165
66
Ca urmare a activităţilor de investigaţie desfăşurate în perioada 2005-2007, o reţea de trafic internaţional de
droguri (cocaină) a fost destructurată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, sub
coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Teorism-Biroul Teritorial Ploieşti. Gruparea era formată din cetăţeni nigerieni şi români (recrutaţi ca
transportatori şi vânzători stradali), acţionând pe relaţia America de Sud-Europa. Membrii grupării procurau
drogurile din Venezuela, Columbia şi Mexic şi le trimiteau către Spania, unde cărăuşii români le distribuiau în
staţiunile turistice, precum şi în Olanda, Suedia şi Norvegia. Organizatoarea reţelei de cărăuşi români, numita
G.S., în vârstă de 22 de ani, din judeţul Prahova, s-a ocupat în România de recrutarea transportatorilor, iar în
Spania cu predarea cantităţilor de cocaină şi încasarea sumelor de bani rezultaţi în urma drogurilor transportate.
Tânăra a recrutat peste 15 persoane, bărbaţi şi femei din judeţul Prahova şi alte judeţe, în general persoane care
dispuneau de venituri mici şi pe care le-a atras în activitatea infracţională prin promisiunea unor câştiguri
substanţiale, într-o perioadă scurtă de timp. Cocaina era transportată prin înghiţire, după ce în prealabil era
ambalată sub formă de capsule, fiecare capsulă conţinând aproximativ 10 grame de drog. Un cărăuş transporta în
medie 60-70 de capsule în stomac, existând însă şi cazuri în care o persoană a transportat şi 130-140 de capsule.
Numita G.S. plătea cărăuşii în funcţie de cantitatea de drog transportată, aceştia primind, de regulă, 10 euro pe
capsulă, având totodată asigurate transportul şi cazarea. În luna februarie 2007, în urma cercetărilor efectuate sub
supravegherea procurorului de caz, au fost arestate preventiv patru persoane, printre care şi organizatoarea
grupului, de la aceasta fiind capturate 60 de capsule în greutate de 750 grame de cocaină. De asemenea, s-a stabilit
că numitul A.M., membru al reţelei, şi-a achiziţionat din municipiul Bucureşti un autoturism, în urma valorificării
cantităţii de 700 grame de cocaină, introdusă în România împreună cu cealaltă cantitate de drog capturată.
Întreaga cantitate de droguri a fost adusă în România, la finele anului 2006, de către trei dintre membrii reţelei:
A.M., în vârstă de 26 ani, D.M., în vârstă de 20 ani şi S.I., în vârstă de 23 ani, toţi domiciliaţi în oraşul Băicoi,
judeţul Prahova. Cantitatea de cocaină a fost sustrasă de aceştia dintr-un transport, întrucât au fost nemulţumiţi de
sumele de bani primite pentru cărăuşie. În soluţionarea cazului s-a cooperat cu autorităţile spaniole, fiind arestaţi
preventiv în Spania alţi 8 membri ai reţelei si unul în Suedia, majoritatea fiind femei.
34
 folosirea animalelor pentru transportul şi disimularea drogurilor. Acest
mod de operare inedit a fost folosit de traficanţii columbieni de droguri,
care au organizat transportul de heroină lichidă implantată prin metode
chirurgicale în stomacul unor câini de rasă. Animalele folosite drept
„curieri” aveau în stomac cantităţi totale de până la 3 kilograme de
heroină, ulterior acestea erau operate de medici veterinari, iar heroina era
astfel recuperată de către traficanţi67.
Alegerea locurilor pentru ascunderea drogurilor depinde de o serie de
factori, cum ar fi: cantitatea de droguri ce urmează a fi traficată, mijlocul de
transport folosit, exigenţa controalelor la care trebuie să se supună traficantul pe
traseul parcurs, etc.68
Din practica judiciară a reieşit faptul că drogurile sunt ascunse, de cele
mai multe ori, în mijloacele de transport folosite de traficanţi, acestea oferind
multiple posibilităţi de disimulare69.
Traficanţii pot ascunde şi transporta cu ajutorul autoturismelor până la
100 kilograme de droguri, fără ca încărcătura ilicită să atragă în mod deosebit
atenţia. Locurile ce pot fi amenajate special ca ascunzători sunt cele în care
există materiale de acoperire (tapiţerie, capacele roţilor), uşor manevrabile,
67
68
Bercheşan Vasile, Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998,
pag.90-91
69
La data de 21.01.2009, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism – structura centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Antidrog şi în urma
cooperării internaţionale, au procedat la destructurarea unei grupări internaţionale, cu ramificaţii în mai multe
state europene, specializată în traficul ilicit internaţional de droguri de mare risc. S-a reţinut că inculpatul Ş.I., în
vârstă de 32 de ani, cetăţean turc, a introdus în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, cantitatea
de aproximativ 60 kilograme de heroină, disimulată în încărcătura unui autotractor. Drogurile proveneau din
Turcia şi erau destinate livrării altor persoane pe teritoriul ţării noastre, în vederea continuării transportului către
ţări din Europa de Vest. De asemenea, inculpatul Ş.I. a deţinut 110 pachete în cantitate de aproximativ 60
kilograme de heroină, depozitate în cabina autotractorului, până la data de 21.01.2009, atunci când a fost depistat
în flagrant delict. S-a stabilit că inculpatul Ş.I. acţiona în cadrul unei reţele internaţionale de traficanţi de droguri.
Activitatea infracţională a reţelei a fost monitorizată de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism şi ofiţerii de poliţie, în cooperare cu autorităţile judiciare din Germania,
Turcia, Olanda şi Elveţia. Activitatea infracţională era coordonată de către cetăţeni străini aflaţi în afara
teritoriului României, care au organizat transportul heroinei cu tranzitarea ţării noastre, drogurile fiind destinate
comercializării în alte state europene. Valoarea de piaţă a drogurilor traficate la momentul confiscării lor a fost de
aproximativ 2,5 milioane euro. Modul ermetic de operare al acestei reţele de narcotraficanţi a necesitat folosirea
unor mijloace specifice de investigaţie, precum şi cooperarea internaţională între statele de provenienţă, de tranzit
şi de destinaţie ale transportului heroinei.
35
precum şi locurile cu cavităţi: portierele, pragurile, stâlpii de susţinere a
plafonului, podeaua, aripile, barele de protecţie, cauciucurile, rezervorul,
radiatorul, bateria cu acumulatori, tubulatura sistemului de încălzire, tabloul de
bord, farurile, lămpile de semnalizare, etc.
În cazul în care drogurile sunt transportate pe calea ferată, ascunzătorile
folosite de traficanţi sunt amplasate de cele mai multe ori în următoarele locuri:
tapiţeria interioară a vagoanelor, plafoane şi lămpi, scrumierele amplasate în
interiorul vagoanelor sau pe culoarele vagoanelor, în spatele radiatoarelor de
căldură, a oglinzilor, în coşurile de gunoi, în amenajările de la extremităţile
vagonului (dulapuri, toalete, spălătoare), în rezervoarele de apă din toalete şi
spălătoare, în depozitele pentru lenjeria de pat din vagoanele de dormit.
În avioane, principalele mijloace folosite în scopul traficării drogurilor
sunt valizele, mapele şi genţile cu fund dublu sau pereţi dubli. Ca locuri de
ascundere a drogurilor, sunt menţionate cabina echipajului, bucătăria, toaleta,
scaunele pasagerilor, plafonul, sticlele de băuturi, florile şi plantele naturale sau
artificiale, etc.
Pe vasele maritime sau fluviale70, locurile cel mai frecvent folosite de
către traficanţi pentru ascunderea drogurilor sunt următoarele: încărcătura
70
La data de 30.01.2009, în urma unei acţiuni coordonate de către procurorii Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au fost depistaţi în flagrant delict patru persoane, dintre
care 3 cetăţeni români, aflaţi sub coordonarea unui cetăţean spaniol, care au iniţiat şi constituit un grup
infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc. Aceştia au
introdus în ţară două containere cu material lemnos provenind din Brazilia, în care se afla disimulată cantitatea de
1204 kilograme de cocaină, cu puritatea de peste 90%. În cursul anchetei, s-a stabilit că la finele anului 2008, prin
intermediul unei firme înmatriculate în judeţul Gorj, inculpaţii au efectuat un import de material lemnos, lemn de
cedru, marfa provenind din Brazilia fiind încărcată în două containere aflate în Terminalul Agigea Port Constanţa.
Transportul urma să tranziteze România, destinaţia finală fiind Spania. Începând cu data de 21.01.2009, inculpaţii
au încercat în mod repetat scoaterea containerelor din vamă, în vederea tranzitului intern, fără efectuarea unui
control riguros. La data de 30.01.2009, grupul infracţional a fost depistat, procedându-se la reţinerea acestora şi la
efectuarea controlului fizic total asupra conţinutului containerelor, ocazie cu care s-a constatat că în interiorul
paleţilor cu scândură de cedru se aflau patru compartimente executate după metoda „dop”, în care s-au găsit 1080
calupuri de cocaină, având inscripţionate logo-urile „trifoi” şi „Toyota”, ambalate în folii de plastic de diferite
culori, în greutate totală de 1204 kilograme şi având o valoare de piaţă de 100 milioane euro. La percheziţia
corporală efectuată la reţinerea inculpaţilor, a fost găsită suma de 140.000 euro, aceasta fiind indisponibilizată,
împreună cu cele două autoturisme de teren, marca Mercedes ML şi respectiv Land Rover Freelander, aparţinând
inculpaţilor. Este de subliniat faptul că acţiunea concertată a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism, organelor de poliţie şi organelor vamale, s-a finalizat cu cea mai mare
captură de cocaină realizată vreodată pe teritoriul României şi una din cele mai importante din Europa din ultimii
10 ani.
36
transportată, cabinele personalului şi obiectele lor, părţile comune ale navei,
tubulatura din băi şi toalete, toate locurile situate pe puntea navei, rezervoarele
de reziduuri de apă sau carburanţi, sala maşinilor, catarge, punţi, tacheţi şi
planşeu, unelte de pescuit şi rezervoare pentru scafandri.
Distribuţia drogurilor este organizată într-o structură piramidală. În
doctrină71 s-a apreciat faptul că există mai multe categorii de persoane implicate
în traficul ilicit de droguri: unii care se ocupă cu comerţul stradal, alţii cu
comerţul en-gros, alţii care îi supraveghează pe cărăuşi (curieri) şi pe cei care
vând en-detail.
Traficul de droguri se supune regulilor clasice comerciale, bazate pe legea
cererii şi ofertei. Important este faptul că drogurile se vând atât en-gros, cât şi en-
detail, în funcţie de momentul în care are loc tranzacţia, destinatarii finali fiind în
ambele cazuri consumatorii.
Traficanţii de droguri sunt împărţiţi în două categorii generale: „dealerii”
care urmăresc un profit şi persoanele care vând droguri pentru a-şi putea asigura
propriul consum. „Dealerii” de droguri care urmăresc obţinerea de profituri sunt
clasificaţi în vânzători, furnizori sau producători, distribuitori la nivelul de mijloc
şi distribuitori la nivelul străzii sau pe piaţă.
Marii „dealeri” de droguri se ocupă de tranzacţionarea cantităţilor en-gros,
după care micii „dealeri”, vânzătorii din stradă, adesea ei înşişi consumatori, se
ocupă de distribuirea drogurilor către alţi consumatori. Marii traficanţi nu se
implică în cadrul traficului stradal de droguri, numit deseori „trafic de furnici”.
Structura piramidală a pieţei face ca numărul micilor „dealeri” să fie mult
mai ridicat decât numărul marilor „dealeri”. Profiturile realizate de către micii
traficanţi sunt în mod direct reintroduse în economia locală, fără a trece prin
proceduri de spălare a banilor.
71
Troneci Vasile – Interpol, poliţie fără frontiere, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001, pag.102
37
Piaţa neagră sau piaţa secretă unde sunt desfăcute drogurile este diferită.
În unele locuri, această piaţă nu este însă chiar atât de secretă. Spre exemplu, în
Asia de Sud-Est opiul se vinde în mod deschis. În America de Sud, sacii cu
frunze de coca sunt scoşi în plină stradă72.
Ambalarea şi prezentarea spre desfacere a drogurilor este o problemă
importantă pentru traficanţi. Producătorii de opiu îl ambalează în săculeţe de
pânză şi îi dau forma unei turte. Pe marfa ambalată (opiu sau morfină) se aplică
şi o marcă de recunoaştere.
Spălarea banilor proveniţi din traficul de droguri reprezintă activitatea
prin care traficanţii de droguri încearcă şi uneori reuşesc să ascundă originea şi
posesia reală a veniturilor ce provin din traficul ilicit de droguri.
În literatura de specialitate73 se consideră faptul că spălarea banilor a
apărut în anii ’20 ai secolului XX, cel care a inventat-o fiind gangsterul american
Al Capone. Clanurile mafiote au inventat atunci o metodă ingenioasă de
legalizare a mijloacelor financiare obţinute pe căi ilegale. Au făcut-o prin
intermediul curăţătoriilor chimice, ţara fiind împânzită de spălătorii. Prin
intermediul acestor reţele de spălătorii, mafia spăla venitul criminal, folosind o
schemă deloc complicată: profitul zilnic de la activitatea acestor întreprinderi
legale se amesteca cu banii murdari, ultimii fiind declaraţi venituri legale.
Această istorie a condus la reţinerea termenului de spălare a banilor, care, deşi
utilizat la figurat, exprimă totuşi clar esenţa întregului proces ilegal.
Potrivit Legii nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a
finanţării actelor de terorism74, prin spălarea banilor se înţelege75:
72
Stancu Emilian – op. cit., pag.639
73
Jerez Olivier – Le blanchiment de l’argent, Paris, Banque Editeur, 1998, pag.20
74
Modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.135/2005
75
Art.23 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial
nr.904 din 12 decembrie 2002
38
 schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de
infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor
bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din
care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea
pedepsei;
 ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra
acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
 dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin
din săvârşirea de infracţiuni.
Profesorul Costică Voicu76, specialist în spălarea banilor, defineşte această
activitate ilicită ca fiind infracţiunea ce conţine sumele de bani sau orice alte
valori patrimoniale dobândite de una sau mai multe persoane în urma comiterii
cu intenţie sau participării la comiterea unei infracţiuni incriminate de lege,
având drept scop şi rezultat obţinerea unor bunuri şi valori ilicite.
Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena, a definit termenul de spălare
a banilor drept „preocuparea de a disimula provenienţa, natura, dispoziţia,
mişcarea sau proprietarul fondurilor provenite din traficul ilicit de stupefiante,
închizând mişcarea sau convertibilitatea prin procedee electronice de transmitere,
cu scopul de a da acestor fonduri aspectul că sunt rezultate din activităţi legale”.
Spălarea banilor este un proces care presupune parcurgerea a trei stadii77:
 în primul rând, venitul obţinut din traficul de droguri trebuie spălat de
activităţile în sine;
 în al doilea rând, trebuie urmaţi anumiţi paşi pentru a masca ruta pe care o
au banii în timpul procesului de spălare;
76
Costică Voicu – Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999, pag.78
77
39
 în final, banii proveniţi trebuie să devină din nou disponibili organizaţiilor
criminale.
Nu există o singură metodă de spălare a banilor murdari. Aceste metode
pot varia de la cumpărarea şi vinderea unui obiect de lux, până la trecerea banilor
într-o reţea complexă internaţională de afaceri legale şi companii „scoică”
(companii care există în primul rând numai ca entităţi legale, fără să desfăşoare
activităţi sau afaceri comerciale).
Conform unor studii, s-a constatat că sumele care sunt produs al
criminalităţii organizate se ridică anual la 1.000 de milioane de dolari, dintre care
între 300 până la 500 de milioane sunt obţinuţi din traficul de droguri. Este, deci,
vorba despre sume uriaşe care provin din acest gen de trafic şi care pentru a
putea fi păstrate trebuie investite în afaceri legale pentru a fi spălate, creându-li-
se o aparenţă licită. În acest fel se stabileşte o legătură obligatorie între traficul
de droguri şi infracţiunea de spălare a banilor, cele două fiind într-o reală
simbioză78.
De altfel, şi la nivel internaţional s-a recunoscut faptul că gravitatea
fiecăruia dintre cele două fenomene şi a legăturii dintre ele este suficient de mare
încât să justifice luarea unor măsuri speciale de reprimare a lor 79. Sunt indicate,
în acest sens, câteva căi de îmbunătăţire a cooperării internaţionale în domeniul
combaterii traficului de droguri, a spălării banilor şi finanţării terorismului. Între
acestea se numără: cooperarea judiciară în materie penală, cooperarea prin
armonizarea politicilor criminale din diferite state, cooperarea poliţienească
interstatală şi cooperarea dintre organele de executare a sancţiunilor stabilite prin
hotărâri definitive de condamnare.
O atenţie deosebită este acordată secretului bancar care este identificat a
reprezenta o piedică foarte serioasă în calea creării unei strategii eficiente de
78
Marcel-Claudiu Scarlatache – Frauda financiară şi frauda fiscală, surse de finanţare a terorismului (teză de
doctorat), Academia de Poliţie A.I.Cuza, Bucureşti, 2009, pag.169
79
Pierre-Henri Bolle – Cooperarea internaţională în materie penală. Trafic de droguri şi spălarea banilor, în
Annales internationalles de criminologie, 2001, volume 38-1/2, pag.97
40
reprimare a spălării banilor rezultaţi din traficul de droguri. Situaţia este cu atât
mai gravă în statele în care acest tip de secrete face parte din interesele esenţiale
ale ţării, aşa cum se întâmplă de exemplu în Elveţia, pentru a alege cel mai
cunoscut caz. Este admis că este foarte greu să se obţină renunţarea la tradiţia
respectării cu stricteţe a secretului bancar, mai ales în condiţiile în care nu se
poate găsi o cale de contrabalansare a pierderilor economice pe care aceasta ar
ocaziona-o, dar ea este recomandabilă pentru că instituţia secretului bancar este
manipulată de crima organizată şi de delicvenţii individuali, mari şi mici, pentru
a spăla capitaluri considerabile şi pentru a sustrage fiscalităţii sume importante80.
1.4. Dimensiunea globală a traficului ilicit de droguri
Producţia şi traficul ilicit de droguri constituie una din formele cele mai
active de manifestare a crimei organizate transnaţionale. Câştigurile realizate în
urma acestei activităţi ilicite, care depăşesc cu mult unele afaceri legale, au făcut
ca, pe lângă organizaţiile mafiote tradiţionale, să apară zeci şi sute de grupări
infracţionale care pun în prim planul preocupărilor lor producţia şi traficul de
droguri. Îngrijorător este faptul că, în unele ţări, aceste activităţi se desfăşoară
sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor, context în care organizaţiile criminale
posedă mii de hectare de pământ arabil pentru culturile de plante opiacee,
angajaţi pentru întreg procesul de fabricare a drogurilor, grupuri de protecţie,
specialişti în domeniul chimiei, informaticii, economico-financiar şi întreaga
logistică, inclusiv minisubmarine şi elicoptere necesare derulării activităţilor lor
infracţionale81.
80
Pierre-Henri Bolle – op. cit., pag.97
81
Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2004
41
În Africa, Asia şi America Latină, banii obţinuţi din vânzarea drogurilor
ilicite sunt folosiţi la achiziţionarea armelor şi la sprijinirea războiului şi a
rebeliunii82.
Odată cu dezvoltarea societăţii şi înflorirea ştiinţei, s-a amplificat chimia
alcaloizilor, având ca urmare obţinerea unor substanţe cu efecte mult mai
puternice decât plantele din care provin, fapt care a impulsionat şi traficul de
droguri. Intuind posibilitatea de câştig fără muncă şi exploatând slăbiciunile
fiinţei umane, anumiţi indivizi s-au lansat în una din cele mai nocive afaceri,
traficul ilicit de droguri.
În prezent, producţia şi consumul de droguri au cunoscut o explozie
extraordinară, explozie ce a decurs din profiturile obţinute în urma traficului
ilicit de către organizaţii infracţionale bine puse la punct. Vechile locuri
geografice unde se cultivau plante din care se obţineau droguri, au atras atenţia
traficanţilor care au preluat acest obicei, transformându-l într-o activitate
organizată.
Rutele traficului de droguri urmează de mult timp itinerarii ocolitoare,
folosindu-se zonele mai puţin frecventate şi slab controlate. Obiectivul
traficanţilor este acapararea marilor pieţe de consum, limitând la minim riscurile
de confiscare a drogurilor. Anumite zone de pe glob constituie încă de demult
locurile de tranzit al traficului de droguri. Este cazul vechii rute a mătăsii şi
opiului, care constituia, încă din antichitate, o axă comercială esenţială între Asia
şi Occident. Încă din anii ’80, această rută care trece prin Kashi (fostul Kachgar)
între podişul Pamir şi munţii Tian Chaui, în vestul Chinei, a redevenit o rută a
drogurilor, potrivit spuselor preşedintelui Kîrghîsztan, Astor Akalo83.
Regiunea montană situată la nordul frontierei dintre Thailanda, Birmania
şi Laos, cunoscută sub numele de „Triunghiul de Aur”, a fost acaparată de
82
83
42
traficanţii de droguri. Culturile mari au putut exista datorită zonei semisălbatice,
a populaţiei seminomade precum şi inaccesibilităţii zonei datorită vegetaţiei
sălbatice de junglă. Obiceiul locuitorilor acestei zone este acela de a arde
pădurile, iar terenurile rezultate să fie cultivate cu mac opiaceu. După recoltare,
terenul este părăsit, iar activitatea este reluată în altă zonă. Plantele sunt preluate
de traficanţi, care le prelucrează în laboratoare clandestine situate în apropierea
culturilor, produsele obţinute luând calea pieţelor de desfacere. Toate eforturile
autorităţilor de a stopa culturile de mac opiaceu au fost sortite eşecului. Aceasta
s-a întâmplat din cauza sărăciei populaţiei care supravieţuieşte din punct de
vedere economic de pe urma acestor culturi, obţinând venituri foarte mici, însă
sigure în comparaţie cu sumele finale rezultate din traficul de droguri.
Împiedicarea cultivării de plante specifice în zonă nu a fost posibilă nici în urma
intervenţiei în forţă a autorităţilor. Instabilitatea politică din zonă, controlul
acesteia din punct de vedere militar de către forţe care încurajează pe ascuns
activităţile ilicite, precum şi corupţia factorilor de răspundere implicaţi în
combaterea traficului din zonă care atinge cote alarmante, sunt alţi factori care
nu permit eradicarea flagelului în acest colţ de lume84.
Traficanţii de droguri au pus stăpânire şi asupra zonei cunoscută sub
denumirea de „Semiluna de aur”, ce cuprinde Afganistanul, Pakistanul şi Iranul,
datorită instabilităţii politice şi militare, precum şi a sărăciei în care se află
populaţia din această zonă. De aceea, populaţia seminomadă, care se bucură de
obţinerea unor venituri sigure din traficul ilicit de droguri, cultivă pe suprafeţe
mari mac opiaceu şi cannabis, pe care traficanţii le transformă în renumita
„heroină persană”. Regiunea Matran din Pakistan, regiune aridă şi puţin
frecventată, loc de contrabandă, serveşte ca punct de plecare a exportării heroinei
din „Semiluna de aur”.
84
Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – Infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001, pag.13
43
În Penjab şi în regiunea de nord-vest a Pakistanului se găsesc peste 800 de
laboratoare clandestine care produc o heroină de calitate superioară care
alimentează piaţa naţională şi internaţională, exportând drogul către SUA, ţările
Europei şi Orientul Mijlociu. Laboratoarele de rafinare a heroinei sunt situate pe
dealurile Chagai din Balouchistan şi în centura tribală din apropiere de Peshawar
şi Karachi. Mafia drogurilor din Pakistan a profitat de instabilitatea politică a
ţării şi de lipsa de reacţie a autorităţilor85.
Pakistanul este considerat un narcostat, adică o ţară în care statul sau un
sector de activitate din societate este implicat în traficul ilicit de droguri,
realizând profituri uriaşe în urma acestei activităţi86.
Conflictul din Afganistan a provocat o extindere considerabilă a
producerii opiului, cauzată de inexistenţa unei puteri centrale care să deţină
controlul asupra teritoriilor.
În 2006, din întreaga cantitate de opiacee care a părăsit teritoriul afgan,
53% a trecut prin Iran, 33% prin Pakistan şi 15% prin Asia Centrală (în
principal, prin Tadjikistan). Ruta de trafic din Afganistan continuă să traverseze
Pakistanul, Iranul, Turcia şi ţările balcanice către centrele de distribuţie din
Europa Occidentală.
Localizată în Afganistan şi în toate cele cinci republici din Asia Centrală,
mafia drogurilor se identifică prin reţelele naţionale şi prin caracterul exclusiv
familial sau etnic al acestora. Rolul lor pe piaţa drogurilor constă în cumpărarea
opiaceelor de la fermieri şi vânzarea lor cumpărătorilor internaţionali. Mafia
drogurilor din regiune este formată din grupări originare din Kazakhstan,
Kîrghîsztan, Tadjikistan, Uzbekistan, dar aceste grupări nu sunt la fel de bine
implementate precum grupările afgane87.
85
86
http://www.dhdi.free.fr/recherches/etudesdiverses/memoires/saimastup.htm
87
44
A doua categorie de grupări implicate în traficul de droguri în Asia
Centrală sunt organizaţiile criminale transnaţionale, după cum urmează88:
 reţelele de traficanţi afgani, kîrghîzi şi ruşi care transportă încărcăturile de
opiacee spre Asia Centrală, Ţările Baltice, Rusia şi UE;
 reţelele de traficanţi afgani, turkmeni şi turci care fac trafic cu opiacee
către Turcia, traversând Turkmenistanul, Armenia sau Azerbaidjan;
 reţelele de traficanţi caucazieni responsabili cu traficul de droguri din
Federaţia Rusă;
 grupările afgano-iraniene şi afgano-pakistaneze;
 grupările independente din Tadjikistan şi Uzbekistan, care realizează
contactul cu diaspora din Afganistan;
 grupările de kîrghîzi şi turkmeni, care încearcă să dezvolte legăturile cu
mafia afgană a drogurilor;
 în ultima perioadă de timp, încearcă să pătrundă în traficul regional de
droguri grupările chineze, coreene, latino-americane şi nigeriene.
Operaţiunile organizaţiilor criminale transnaţionale nu îşi au originile
întotdeauna în Afganistan. Pe lângă stocarea opiaceelor în Afganistan, grupările
transnaţionale depozitează de asemenea drogurile în centre regionale diferite,
precum Osh, Shymkent şi Samarkand, unde se implementează din ce în ce mai
multe laboratoare clandestine.
Ultima categorie de grupări implicate în traficul de droguri din Asia
Centrală sunt grupările armate nestatale şi grupările teroriste, precum talibanii,
Al-Qaeda şi Mişcarea islamică din Uzbekistan. Grupările armate nestatale sunt
comandate de „lorzi ai războiului”, persoane cu experienţă în derularea unor
războaie civile. Ei domină comerţul cu droguri în două modalităţi: prin
colectarea taxelor de la cultivatorii locali sau de la traficanţii care tranzitează
88
http://www.relations-internationales.net/dossierNo1.htm
45
teritoriul lor şi prin controlul procesului de fabricare a drogurilor în laboratoarele
clandestine.
Relieful Asiei nu este un obstacol pentru traficanţi: numeroase puncte de
trecere permit traversarea celor 2087 de kilometri de frontieră dintre Afganistan
şi vecinii de nord, de-a lungul a trei mari posturi de frontieră: Kuska (pe ruta
Nerat din Achgabat pe unde traversează Turkmenistan), Turmez (pe ruta Mazâr–
e Charif spre Karshi şi Boukhara, mai exact prin Uzbekistan) şi în final Nizhiny
Pyandz (pe ruta Kaboul–Duşanbe, capitala Tadjikistanului)89.
Mai mult, munţii din nord-estul Afganistanului prezintă trecători dificile,
dar foarte puţin supravegheate. Traficanţii descoperă astfel provincii
tadjikistaneze care sunt autonome de Duşanbe înainte de a trece prin Uzbekistan
sau Kazakhstan.
Din cauza faptului că Iranul a adoptat o legislaţie severă în domeniul
combaterii traficului de droguri (legea din 12 ianuarie 1989 care prevede
pedeapsa capitală în cazul deţinerii a cel puţin 5 kilograme de opiu brut sau 30
de grame de heroină), traficanţii au început să caute noi rute de transport la
începutul anilor ’90, dar confiscările efectuate de agenţiile de aplicare a legii
confirmă faptul că Iranul rămâne un loc privilegiat de tranzit al heroinei afgane.
Tadjikistanul reprezintă în acest moment, principala cale de acces a
opiaceelor ce provin din zona „Semilunei de aur”. Traficul de droguri ce
tranzitează Tadjikistanul relevă în mod clar importanţa acestor teritorii aflate sub
controlul Alianţei de Nord, în special zonele din jurul Jirgatalului şi Garm din
Tadjikistan. Aproximativ 3% din familiile agricultorilor din Tadjikistan se ocupă
de cultivarea opiului şi între 10.000 şi 40.000 de tadjikistanezi (0,4% din
populaţia totală) se ocupă cu comerţul de opiu, fiind folosiţi de traficanţi ca
transportatori sau intermediari.
89
Julia Bauder – Drug trafficking, Greenhaven Press, 2007, pag.74
46
De altfel, nici o regiune a globului pământesc unde situaţia geografică şi
social-politică au permis, nu a scăpat de prezenţa traficanţilor de droguri, care la
preţuri mici reuşesc cultivarea şi transformarea culturilor în droguri ilicite pentru
consum, după care le comercializează la preţuri exorbitante, profiturile fiind
fabuloase.
Altă ţară puternic afectată de invazia drogurilor şi de creşterea numărului
de consumatori a devenit India. Întinsa suprafaţă a teritoriului, lungimea
frontierelor maritime şi terestre nu au permis autorităţilor să efectueze un control
sever asupra circulaţiei. Handicapul a fost imediat speculat de traficanţii de
droguri care la început au folosit India ca ţară de tranzit pentru drogurile aduse
din „Triunghiul de Aur”, după care s-au orientat către populaţie, numărul
consumatorilor crescând continuu.
În prezent există trei centre distincte de producţie a opiaceelor care
aprovizionează trei pieţe principale, şi anume90:
 Afganistanul care aprovizionează ţările învecinate, Orientul Mijlociu,
Africa şi, în mod deosebit, Europa;
 Myanmar/Laos care furnizează opiacee ţărilor învecinate (în special
Chinei) şi continentului Oceania (în principal, Australiei);
 America latină (Mexic, Columbia, Guatemala, Peru) care aprovizionează
America de Nord (în mod deosebit, SUA).
Într-un comunicat de presă din data de 2 septembrie 2006, Directorul
Executiv al Biroului ONU privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC),
Antonio Maria Costa, preciza că recolta de mac opiaceu obţinută în anul 2006 în
Afganistan reprezintă aproape 92% din producţia la nivel mondial şi depăşeşte
cererea globală cu 30%. „Opinia publică este din ce în ce mai frustrată de faptul
că în Afganistan culturile de mac opiaceu nu pot fi ţinute sub control. Investiţiile
90
Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în
Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia
Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007, pag.14
47
politice, militare şi economice făcute de ţările coaliţiei nu au un impact vizibil
asupra acestor culturi. Prin urmare, opiul din Afganistan finanţează insurgenţii,
mafia internaţională şi duce la decesul a peste o sută de mii de persoane în
fiecare an”, a mai adăugat domnul Costa91.
În data de 7 septembrie 2006 atrăgea atenţia un articol dat publicităţii de
BBC NEWS prin care se aducea la cunoştinţă că generalul James Jones,
Comandantul NATO, solicită ţărilor membre NATO să acorde întăriri pentru
misiunea din sudul Afganistanului, recunoscând că trupele aliate nu mai fac faţă
violenţei din regiune. La data de 12 septembrie 2006, Antonio Maria Costa făcea
următorul apel pentru distrugerea industriei opiului în Afganistan: „Fac apel la
forţele NATO pentru distrugerea laboratoarelor de heroină, dezafectarea pieţelor
de opiu, atacarea convoaielor de opiu şi aducerea comercianţilor în faţa justiţiei.
Invit ţările coaliţiei să ofere NATO mandatul şi resursele necesare”. În prezent,
în Afganistan, numai în 6 din cele 34 de provincii nu se cultivă mac opiaceu.
Aproximativ 12,6% din totalul populaţiei este implicată în cultivarea opiului.
În anul 2002, înalţi funcţionari din Kandahar şi chiar ministrul de interne
afgan au fost acuzaţi că ar avea legături cu reţelele de trafic de droguri.
În Africa, traficul de droguri constituie o problemă majoră, reprezentând
un obstacol suplimentar în calea dezvoltării continentului, aceasta fiind concluzia
la care au ajuns mai multe organisme internaţionale însărcinate cu lupta
împotriva traficului de droguri. În anul 2001, un raport al Organului Internaţional
de Control al Stupefiantelor scotea la iveală faptul că „graţie experienţei lor în
domeniul traficului cu haşiş şi heroină, cartelurile drogurilor din Africa
occidentală căutau noi contacte în America Latină pentru a extinde traficul cu
cocaină în întreaga regiune a Africii subsahariene”92.
91
Raport de evaluare 2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2006 în Planul de acţiune în
vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog,
92
48
Este vorba de o turnură fundamentală în strategia traficului de droguri la
nivel mondial, care poziţionează Africa ca o regiune „pivot” pentru distribuirea
drogurilor în lumea întreagă. De la începutul anilor ’90, Africa era situată pe rute
de tranzit ale drogurilor. Turnura a avut loc în anul 1993, când au fost confiscate
în Nigeria 300 kilograme de heroină provenind din Thailanda. Aceasta a
reprezentat semnalul unei schimbări care arată transformarea numeroşilor mici
contrabandişti africani (majoritatea nigerieni) din simpli transportatori pentru
profitul altora, în membri ai unor bande conduse de cetăţeni africani, în măsură
de a trata de la egal la egal cu organizaţii similare din alte continente. Afirmarea
mafiilor nigeriene derivă de asemenea din apartenenţa Nigeriei la
Commonwealth, care a permis legarea de relaţii strânse comerciale cu
subcontinentul indian, producător de opiu şi heroină şi cu lumea consumatoare
anglo-saxonă93.
La sfârşitul anilor ’80 se înregistrează o creştere importantă a rolului
Nigeriei ca centru strategic. În anul 1992, urmare a confiscărilor de cocaină din
aeroportul Lagos, autorităţile nigeriene au suspendat zborurile directe către Rio
de Janeiro. De atunci, traficanţii nigerieni sunt consideraţi ca principalii vectori
ai drogului, o adevărată industrie a serviciului de comerţ de heroină şi cocaină.
Ei sunt prezenţi în toate punctele cheie ale producerii şi traficului de droguri.
Graţie compatrioţilor lor rezidenţi în străinătate, ei au format clanuri criminale
comparabile cu cele columbiene, turce şi chineze94.
Prezenţa acestor organizaţii criminale, urbanizarea puternică, distrugerea
valorilor tradiţionale africane, difuzarea unei culturi hedoniste, sunt de asemenea
factori care au creat premisele pentru un progres al traficului de droguri în cadrul
continentului african.
Confiscările de opiacee în Africa au înregistrat o creştere în aceşti ultimi
ani. Potrivit statisticilor ONU, în anul 2004 s-a înregistrat o creştere a confiscării
93
Julia Bauder – Drug trafficking, Greenhaven Press, 2007, pag.102
94
http://www.africamission-mafr.org/fides92.htm
49
de heroină cu 60% în comparaţie cu anul precedent. Cea mai mare parte a acestei
creşteri este datorată confiscărilor care au avut loc în Africa centrală şi
occidentală, care s-au dublat în perioada 2003-2004. Heroina care trece prin
Africa este destinată în primul rând pieţelor europene şi în al doilea rând celor
din nordul Americii. Heroina provine din ţările Asiei de Sud-Vest şi de Sud-Est.
Cantitatea totală a opiaceelor confiscate în Africa este totuşi modestă
(0,3% din totalul confiscărilor la nivel mondial). Trebuie să ţinem cont totuşi că
nu există statistici fiabile şi că nivelul confiscărilor nu reflectă adevăratul flux al
drogurilor care tranzitează Africa din cauza slăbiciunii forţelor de poliţie locală
care au dificultăţi în interceptarea transporturilor ilicite.
În ceea ce priveşte utilizarea opiaceelor în Africa, potrivit statisticilor
UNODC se remarcă o creştere a consumării lor, îndeosebi în Africa orientală, în
Africa sudică şi în mai multe ţări din Africa occidentală. După experţii ONU,
creşterea consumului de heroină în aceste regiuni provine din faptul că ele sunt
folosite ca locuri de tranzit de către narcotraficanţi, care nu se dedau totuşi de la
a-şi crea o piaţă locală.
Raportul UNODC asupra traficului de stupefiante din anul 2007 remarcă
faptul că „o parte mică, dar în creştere din producţia de opiacee afgane este
trimisă în America septentrională fie prin Africa orientală şi Africa occidentală,
fie prin Europa”.
În anul 2004, 50% din confiscările de cocaină de pe continentul african
au fost înregistrate în Africa occidentală şi centrală. Zona de trecere cea mai
utilizată de către traficanţii de cocaină este cea a Golfului de Guineea, de unde
cocaina este transportată în Europa în cantităţi mici de către „cărăuşi”.
Traficanţii de cocaină utilizează tot mai frecvent ca rută de tranzit a
drogurilor continentul african, din două motive. Primul provine din
îmbunătăţirea sistemelor de supraveghere desfăşurate de autorităţile locale şi de
autorităţile americane în regiunea Caraibe şi America centrală, ruta tradiţională
50
folosită de traficanţi. În aceşti ultimi ani de exemplu, s-au ridicat baze de
supraveghere americane din Anzi în Insulele Caraibe. În plus autorităţile
olandeze au intensificat supravegherea cu patrule aeriene poziţionate în Insulele
Curaqao şi Saint Martin.
Al doilea factor este legat de diminuarea consumului de cocaină
înregistrată în SUA, faţă de o creştere a cererii în Europa. Africa este deci o rută
comodă şi sigură pentru a ajunge o piaţă în creştere. Ca efect colateral, s-a creat,
în plus, o piaţă africană care înregistrează în ultimii ani creşteri însemnate.
Principala producţie locală de substanţe stupefiante este cea de cannabis,
în timp ce în cazul cocainei şi al heroinei, Africa nu este pentru moment decât un
loc de tranzit şi o piaţă reziduală. Conform raportului UNODC pe anul 2006,
iarba de cannabis este cultivată, adeseori în mod ilegal, în 176 de ţări din lumea
întreagă. Africa reprezintă 27% din producţia mondială, principalii producători
fiind Marocul (3.700 de tone), Africa de Sud (2.200 de tone) şi Nigeria (2.000 de
tone). Producţia de droguri sintetice este limitată în Africa, cu excepţia Africii de
Sud, unde fabricarea de metamfetamine a crescut în ultimii ani. Datele privind
descoperirea de laboratoare clandestine confirmă această tendinţă.
Columbia este statul cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu coca, în ciuda
scăderii cu 9%, de la 86.000 de hectare la 78.000 de hectare a suprafeţei de
cultură. La nivel statal, 72% din numărul global de capturi de cocaină se
concentrează pe teritoriul a 5 state: Columbia, SUA, Venezuela, Spania şi
Ecuador95.
Organizaţiile mexicane de trafic de droguri sunt cele mai influente dintre
organizaţiile care operează pe teritoriul SUA, prezentând pericolul cel mai mare
din punct de vedere organizaţional. Acestea reprezintă principalii transportatori
de cocaină şi distribuitorii de cantităţi mari în ţară, de asemenea ele sunt
95
51
implicate în producţia, transportul şi distribuţia heroinei, marijuanei şi
metamfetaminei disponibile pe piaţa de droguri din SUA. Sediul local al DEA
(Drug Enforcement Administration)96 din New York a constatat recent că
grupările infracţionale mexicane se aprovizionează de la cartelurile columbiene,
acestea fiind sursa cantităţilor mari, la nivelul kilogramelor de cocaină existente
în multe zone din oraşul New York.
Producţia şi traficul ilicit de droguri sunt cele mai des întâlnite forme de
infracţionalitate în rândul organizaţiilor criminale care acţionează în cadrul UE.
Grupările de crimă organizată din Albania predomină în Italia şi Grecia,
jamaicanii joacă un rol important în Marea Britanie, marocanii în Olanda,
Belgia, Germania şi Portugalia, iar grupurile de ruşi, estonieni şi lituanieni
controlează piaţa drogurilor din nordul Europei.
În Europa, heroina se găseşte sub două forme de import: heroina brună
obişnuită (forma sa chimică de bază) şi heroina albă (sub formă de sare), care
este mai rar întâlnită şi, de obicei, mai scumpă, provenind de obicei din Asia de
Sud-Est. Pe lângă heroina importată, unele droguri pe bază de opiacee sunt
produse în UE, dar fabricarea este în esenţă limitată la producerea pe scară
redusă a preparatelor „de casă” din mac opiaceu (de exemplu, tulpini de mac
opiaceu, concentrat de mac opiaceu obţinut din tulpini sau capsule zdrobite de
mac) într-o serie de state din estul UE, cum ar fi Lituania, unde piaţa de tulpini
de mac opiaceu şi concentrat de mac opiaceu din tulpini pare să se fi stabilizat,
precum şi Polonia, unde se pare că producţia de „heroină poloneză” este în
descreştere97.
Quasitotalitatea heroinei care se găseşte pe piaţa ilicită europeană provine
din Afganistan. În Europa, cererea ilicită de heroină, este, conform estimărilor,
96
DEA este serviciul federal de poliţie din cadrul Departamentului de Justiţie al SUA, însărcinat cu lupta
împotriva traficului ilicit de stupefiante. De la înfiinţarea sa în anul 1973, DEA a desfăşurat operaţiuni în întreg
continentul american, în special în Columbia, Bolivia, Peru, Panama şi Mexic.
97
Raportul Anual 2008 Situaţia drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie
(OEDT)
52
de ordinul a 170 de tone, jumătate din această cantitate fiind consumată în
Europa Occidentală şi Centrală98.
Rutele balcanice reprezintă principalele trasee ale transporturilor ilicite de
heroină dinspre Turcia către Europa Occidentală. Pe această rută se disting trei
direcţii principale:
Ruta nordică:
 Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Slovacia-Cehia-Germania-Ţările
de Jos.
 Turcia-România, prin transbordare în Portul Constanţa, mai departe pe
cale rutieră spre Ungaria-Slovacia-Cehia-Germania-Ţările de Jos.
Ruta centrală:
 Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria-Germania-Ţările de Jos.
 Turcia-Bulgaria-Macedonia-Serbia-Bosnia-Croaţia-Slovenia-Italia.
Ruta sudică: Turcia-Grecia, prin transbordare-Italia.
De la mijlocul anilor 1990, contrabanda cu heroină în Europa s-a realizat
tot mai mult (însă la un nivel mai redus decât pe rutele balcanice) pe „ruta
mătăsii”, prin Asia Centrală (în special, Turkmenistan, Tadjikistan, Kîrgîsztan şi
Uzbekistan), Marea Caspică şi Federaţia Rusă, Belarus sau Ucraina, către
Estonia, Letonia, unele ţări nordice şi Germania. Deşi aceste rute sunt cele mai
importante, ţări din Peninsula Arabă (Oman, Emiratele Arabe Unite) au devenit
locuri de tranzit pentru heroina expediată din Asia de Sud şi de Sud-Vest şi
destinată Europei. Pe lângă acestea, heroină destinată Europei (şi Americii de
Nord) a fost capturată în anul 2004 în Africa de Est şi de Vest, în Caraibe,
precum şi în America Centrală şi de Sud99.
Traficul de heroină este dominat de grupările mafiote turceşti, în ultima
perioadă constatându-se totodată o sporire semnificativă a implicării grupărilor
albaneze de traficanţi.
98
99
http://ar2006.emcdda.europa.eu
53
Principalele puncte de intrare ale cocainei în UE sunt Spania, Ţările de Jos
şi Portugalia100. Cantităţi mari de cocaină au fost confiscate în Spania şi
Portugalia în anul 2005, captura cea mai semnificativă fiind efectuată în Spania
(5,4 tone de cocaină), în cooperare cu autorităţile greceşti.
Datorită intensificării măsurilor de reprimare a traficului de cocaină din
Columbia, traficanţii au transferat progresiv fabricarea ilicită de cocaină către
alte state, găsind itinerarii noi şi diversificate.
Există câteva tendinţe noi ale traficului de cocaină în Europa: încărcăturile
de cocaină tranzitează tot mai des Africa de Sud şi Africa de Vest, operaţiunile
fiind deseori organizate de grupările infracţionale din aceste regiuni. Această
situaţie are potenţialul de a destabiliza şi submina eforturile de dezvoltare într-o
regiune care deja se confruntă cu numeroase provocări sociale, de sănătate şi
politice.
Ruta specifică traficului cu cocaină ce vizează şi teritoriul României se
află pe tronsonul Ecuador-Venezuela-Olanda-Germania-România, cocaina fiind
de regulă disimulată în colete poştale sau transportată în sau pe corp de către
cărăuşi. Totodată, a fost observată tendinţa de a trafica această substanţă spre
România via Marea Neagră şi spre Muntenegru via Marea Adriatică101.
Conform datelor privind capturile, cocaina se situează pe locul al treilea pe
lista celor mai traficate droguri din lume, după plantele de cannabis şi răşina de
cannabis. Cantitatea totală de cocaină confiscată în Europa continuă să crească,
ceea ce relevă faptul că, consumul de cocaină este fără îndoială foarte răspândit.
Cererea mare cu care se confruntă serviciile de tratament pentru consumatorii
dependenţi de cocaină din Europa Occidentală este un alt element care denotă
consumul mare de cocaină.
100
Rapoartele naţionale Reitox (Reţeaua europeană de informare privind drogurile şi toxicomania), 2004; Comisia
pentru Stupefiante a ONU, 2005
101
54
Eforturile de contracarare a traficului de cocaină în Europa au fost
susţinute prin înfiinţarea, la Lisabona, a Centrului maritim de operaţiuni şi
analize-stupefiante (MAOC-N), care joacă un rol important în coordonarea
activităţilor de interzicere şi în schimbul de informaţii operative între statele
membre participante102.
La nivel mondial, producţia de amfetamină este concentrată în Europa
Centrală şi de Vest, în special în Belgia, Ţările de Jos şi Polonia. În această
subregiune, Estonia, Lituania şi Bulgaria joacă, de asemenea, un rol important în
producerea ilegală de amfetamină şi, într-o măsură mai mică, Germania, Spania
şi Norvegia, după cum rezultă din numărul de laboratoare de amfetamină
dezafectate în anul 2004 în aceste ţări (82). În afara Europei, amfetamina se
produce în principal în America de Nord şi Oceania. În 2004, traficul de
amfetamină a rămas în principal unul intraregional. Cea mai mare cantitate de
amfetamină descoperită pe pieţele europene de droguri ilegale provine din
Belgia, Ţările de Jos şi Polonia, precum şi din Estonia şi Lituania (în ţările
nordice)103.
Producţia globală anuală de amfetamine este estimată la aproximativ 520
de tone. În ultimii cinci ani, ţara în care s-au realizat cele mai mari capturi de
amfetamine este Marea Britanie.
Cannabisul este de departe substanţa ilegală cea mai des folosită în
Europa. În statele membre ale UE, precum şi în Islanda, Liechtenstein, Norvegia
şi Elveţia aproximativ 30 milioane de persoane au consumat cannabis în anul
2005104. Răspândirea globală a producţiei de cannabis şi dificultăţile de
monitorizare a acesteia fac problematică estimarea cantităţii produse105.
102
Raportul Anual 2008 Situaţia drogurilor în Europa, OEDT
103
http://ar2006.emcdda.europa.eu
104
105
Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC), 2003; Raportul anual 2007 Situaţia drogurilor în
Europa, OEDT
55
Producţia de răşină de cannabis pe scară largă se concentrează în câteva
ţări, în special în Maroc. Majoritatea răşinii de cannabis consumate în UE este
originară din Maroc şi intră în Europa în special prin Peninsula Iberică, deşi
Ţările de Jos constituie un important centru secundar de distribuţie pentru
transporturi spre ţările UE. Alte ţările menţionate în prezent ca ţări sursă pentru
răşina de cannabis confiscată în UE sunt India şi Moldova106.
Din dosarele instrumentate de agenţiile de aplicare a legii, a rezultat că
produşii din cannabis sunt traficaţi pe ruta Afganistan-Pakistan-Azerbaidjan-
Georgia-spaţiul ex-sovietic-Republica Moldova-România.
Haşişul sau cannabisul în cantităţi mari este disimulat în containere şi
transportat pe cale maritimă sau rutieră.
Producţia globală de plante de cannabis este în continuare răspândită în
întreaga lume, iar producţia potenţială a fost estimată la cel puţin 40.000 tone107.
În majoritatea statelor membre ale UE, cannabisul cultivat provine atât din
structuri de interior, unde este deseori cultivat intensiv, cât şi din plantaţii de
exterior. Dimensiunea plantaţiilor variază mult, depinzând de motivaţia şi
resursele cultivatorilor, de la câteva plante de uz personal la câteva mii, pe
suprafeţe întinse, în scopuri comerciale108.
La nivel global, Europa este principalul centru de producţie de ecstasy,
deşi în ultimii ani s-a extins şi în alte părţi ale lumii, în special în America de
Nord şi în Asia de est şi sud-est (China, Indonezia, Hong Kong) 109. Deşi Ţările
de Jos au rămas principala sursă de ecstasy pentru Europa şi întreaga lume,
organele judiciare au depistat laboratoare de ecstasy şi în Belgia, Estonia, Spania
şi Norvegia110.
106
Raportul anual 2007 Situaţia drogurilor în Europa, OEDT
107
Raportul anual 2005 Situaţia drogurilor în Europa, OEDT
108
Raportul Anual 2008 Situaţia drogurilor în Europa, OEDT
109
Comisia pentru Stupefiante a ONU, 2006
110
Rapoartele naţionale Reitox, 2005; UNODC, 2006
56
1.5. Evoluţia traficului ilicit de droguri în România
Până nu de mult, la noi în ţară s-a considerat că fenomenul drogurilor nu a

fost cunoscut niciodată, drogurile reprezentând ceva cunoscut numai de către
Occidentul decadent, această idee fiind indusă de propaganda comunistă. Înainte
de anul 1990, consumul ilicit de droguri în România constituia un aspect cu
caracter excepţional, în cele câteva cazuri înregistrate consumatorii fiind cetăţeni
străini, în marea lor majoritate marinari 111. De asemenea, în evidenţa autorităţilor
vremii se regăsea un număr mic de persoane, devenite dependente ca urmare a
unor tratamente îndelungate cu morfină sau alte medicamente cu conţinut
stupefiant112.
În perioada de tranziţie parcursă de România după Revoluţia din
Decembrie 1989, criminalitatea organizată naţională şi internaţională şi-a făcut
apariţia şi s-a dezvoltat, grupurile criminale acţionând structurat în diverse
domenii ale vieţii sociale şi economice. O parte a cetăţenilor români, uzitând de
dreptul la liberă circulaţie, au săvârşit fapte penale în afara teritoriului naţional,
pentru ca ulterior, în baza experienţei acumulate, să iniţieze pe teritoriul
României forme organizate de criminalitate, deja existente în alte zone
geografice113.
Poziţia geografică deosebită pe care o ocupă România a făcut ca aceasta să
fie luată în calcul de către reţelele de traficanţi de droguri ca un important „cap
de pod” ce face legătura între Orient şi Occident. Arealul favorabil al României,
care include toată gama căilor de transport, a permis reţelelor de traficanţi să
folosească diverse mijloace pentru tranzitarea teritoriului ţării.
111
Înainte de anul 1990, erau descoperite anual între 1 şi 5 cazuri de deţinere ilegală de droguri, destinate în
special consumului personal al celor depistaţi şi doar rareori tranzitării ţării noastre şi distribuirii lor pe piaţa
occidentală.
112
113
Informaţii cuprinse în Strategia naţională de combatere a criminalităţii organizate în perioada 2004-2007,
aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.2209/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1256 din 27 decembrie 2004
57
O serie de factori determinanţi, precum factori de ordin social-politic-
economic, cadrul legislativ insuficient reglementat în materie antidrog şi
inexistenţa organelor judiciare specializate în combaterea acestui gen de
infracţiuni, care să aibă dotarea tehnică adecvată, au influenţat în timp evoluţia
României în ceea ce priveşte traficul de droguri.
Situaţia conflictuală dintre statele ex-iugoslave a făcut ca pentru o
perioadă de timp centrul de greutate al traficului de droguri să se transfere pe cel
de-al doilea segment al „rutei balcanice”, care include şi România.
În dorinţa lor de expansiune, organizaţiile criminale privesc România nu
numai ca o ţară de tranzit, dar şi ca o piaţă de desfacere şi consum ilicit a
drogurilor. Deschiderea graniţelor României, care a condus la o creştere enormă
a numărului de mijloace de transport şi mărfuri ce intră şi ies, în şi din ţară,
conferă organizaţiilor criminale posibilităţi largi de camuflare a drogurilor şi de
tranzitare a teritoriului ţării.
România reprezintă principalul tronson al celei de-a doua „rute balcanice”
de transport al drogurilor către Europa Occidentală. Ruta porneşte din Turcia,
traversează Bulgaria, intră în România prin punctele de frontieră sudice (Negru
Vodă, Vama Veche, Bechet, Giurgiu), trece prin Bucureşti, după care continuă
prin zona subcarpatică spre Vest, iar prin punctele de frontieră Nădlac, Borş,
Petea intră în Ungaria. În continuare, trece prin Budapesta, intră în Slovacia prin
Rajka, iar după traversarea teritoriului slovac, ajunge prin zona sud-vestică, în
Cehia, de unde pătrunde în Germania prin punctul de frontieră dintre cele două
ţări114.
O altă variantă a celei de-a doua „rute balcanice”, care include şi un
tronson maritim, este Istanbul-Constanţa (pe Marea Neagră)-Bucureşti, după
care intră pe traseul mai sus descris.
114
Raport naţional privind situaţia drogurilor, Agenţia Naţională Antidrog - Observatorul Român de Droguri şi
Toxicomanii, Bucureşti, 2005
58
Din cea de-a doua „rută balcanică” se desprinde o altă variantă care pleacă
din Bucureşti, traversează zona estică a României, după care intră în Ucraina,
unde se bifurcă, un traseu continuând prin Polonia către Germania, iar celălalt
spre aceeaşi destinaţie, dar prin Slovacia şi Cehia.
Prima „rută balcanică” ce ocoleşte România, dar care poate oricând să
includă şi variante care să vizeze ţara noastră, are următorul traseu: Turcia-
Bulgaria-Serbia-Ungaria, iar la Budapesta intră pe ruta a doua balcanică.
Caracterul relativ stabil al rutelor de transport nu exclude şi alte variante
care să vizeze România, depistarea acestora depinzând în mare măsură de
abilitatea instituţiilor implicate în combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri şi, mai ales, de modul în care acestea cooperează cu instituţiile similare
ale altor state.
Transformarea Afganistanului în principal producător de heroină a format,
în opinia analiştilor internaţionali, convingerea că transporturile de heroină către
Europa nu se vor mai efectua prin România, în principal, ci prin ocolirea acesteia
prin nord, urmând ruta Turkmenistan/Iran, traversând Marea Caspică-
Azerbaidjan-Georgia-traversând Marea Neagră-Ucraina şi de aici către vest (este
puţin probabil ca transporturile de heroină din Afganistan să traverseze Turcia,
datorită conflictelor cu reţelele locale de traficanţi de droguri)115.
Din cazuistica ultimilor ani, rezultă că pentru drogurile sintetice se
prefigurează dezvoltarea unor rute dinspre vest (Olanda, Belgia, Germania) spre
est (România), dar şi dinspre nord (Ţările Baltice, Ucraina) pentru produsele
stupefiante de sinteză (amfetamine, MDMA, LSD şi altele), care ar urma să
devină active pe teritoriul României.
Ca urmare a dezvoltării rapide a narcotraficului internaţional şi a unei
cereri crescânde de stupefiante şi pe piaţa internă, traficul intern cu droguri şi în
special cel stradal s-a intensificat, atingând în prezent cote alarmante, atât pe raza
115
59
Capitalei, cât şi în alte centre urbane din ţară, materializate prin sporirea
numărului de vânzători stradali şi din locuinţe, amplificarea cererii de droguri în
instituţiile de învăţământ, discoteci, locuri şi medii infracţionale. Spre exemplu,
în Bucureşti există deja locuri cvasinotorii unde se comercializează droguri. În
aceste activităţi, organizate pe scheletul unor veritabile reţele de comercianţi,
sunt implicaţi atât în calitate de „dealeri”, cât şi de consumatori, grupuri de
români, preponderent din rândul etniei rromilor.
Începând din anul 2001, pe teritoriul României au fost descoperite şi
anihilate cinci laboratoare clandestine, în care se fabricau droguri sintetice 116. În
ţara noastră, înfiinţarea şi existenţa laboratoarelor clandestine de producere şi
prelucrare a drogurilor pot fi favorizate de următoarele împrejurări:
 existenţa utilizatorilor finali de anhidridă acetică;
 posibilitatea obţinerii anhidridei acetice din precursori care nu se află sub
control legal;
 existenţa unor legături strânse între reţelele de traficanţi din România şi
cele din Turcia şi Olanda (unde se află laboratoare clandestine de
producere a drogurilor);
 lipsa locurilor de muncă pentru personalul specializat din industria
chimică şi farmaceutică. Peste 75% dintre aceste persoane au studii
superioare (în general absolvenţi ai facultăţilor de farmacie sau chimie,
astfel încât sunt folosiţi la obţinerea de substanţe stupefiante, sustragerea
de substanţe chimice (precursori) necesare obţinerii drogurilor ori
sustragerea de medicamente cu conţinut stupefiant din farmaciile unde îşi
desfăşoară activitatea).
116
Tendinţa reţelelor de crimă organizată este de a muta laboratoarele clandestine de fabricare a drogurilor din
zona Europei de vest în ţări ca România şi Bulgaria, deoarece România are o lungă tradiţie în industria chimică şi
în domeniul chimiei, cu un important număr de specialişti.
60
Este de subliniat faptul că, în anul 2007, autorităţile antidrog nu au obţinut
informaţii despre existenţa unor laboratoare clandestine şi nici nu au fost
descoperite astfel de unităţi ilicite de producţie117.
Statisticile realizate au scos în evidenţă faptul că pe teritoriul României,
drogurile sunt introduse în principal de următoarele categorii de persoane118:
 cetăţenii străini veniţi în ţara noastră în scop turistic, artistic sau de afaceri,
care aduc droguri atât pentru consumul propriu, cât şi în scopul traficării.
În această categorie intră în special cetăţenii de origine arabă, care, odată
ajunşi în România, şi-au format adevărate paravane legale pentru activităţile
infracţionale desfăşurate, prin înfiinţarea sau asocierea la societăţi comerciale ce
desfăşoară în principal activităţi de import-export (piese auto, legume-fructe,
textile-confecţii, electrocasnice, etc.). După crearea aparenţei licite, aceştia trec
la faza a doua, şi anume recrutarea oamenilor care „să iasă în faţă” la efectuarea
tranzacţiilor şi a transporturilor de droguri, în aşa fel încât ei să se poată rezuma
la o coordonare „din umbră”, pentru a nu fi traşi la răspundere penală. Arabii
(kurzi, iranieni) sunt principalii organizatori ai transporturilor de heroină, opiu şi
haşiş pe ruta balcanică, iar olandezii sunt organizatori ai transporturilor de
comprimate ecstasy.
Cantităţile de heroină care ajung spre comercializare în ţara noastră sau se
află în tranzit spre ţările Europei de Vest, sunt transportate şi traficate în special
de cetăţeni turci şi iranieni. În unele situaţii, heroina este preluată de pe teritoriul
ţării noastre, în camioane româneşti, sau din alte ţări fiind transportată spre
Germania, Olanda, Marea Britanie119.
Dacă până în anul 1990, activitatea ilicită era controlată de cetăţeni străini
în procent de până la 90% din persoanele învinuite, în următorul deceniu,
117
118
119
Toxicomanii, Bucureşti, 2005
61
ponderea acestora s-a redus la valori cuprinse între 10 şi 20% 120. Astfel, în anii
1993 (19,9%) şi 1996 (18,8%) s-au înregistrat cele mai ridicate procente ale
participanţilor din rândul cetăţenilor străini, iar după anul 2000 criminalitatea în
domeniul traficului ilicit de droguri devine dominată net de elementul autohton,
faţă de rata mai scăzută a implicării cetăţenilor străini (6,5% în 2001, 7,2% în
2002 şi 6,8% în 2003).
În privinţa traficanţilor, se constată că a crescut numărul celor care sunt
cetăţeni români, în special din etnia rromilor 121, reducându-se corespunzător
numărul străinilor care efectuau operaţiuni directe de mic trafic. Aceştia din
urmă preferă să lucreze cu o reţea stabilă, cărora le furnizează cantităţi mai mici
de droguri, inclusiv cele pentru consum propriu.
 studenţii străini care studiază în ţara noastră;
 marinarii străini, activităţile acestora desfăşurându-se îndeosebi în portul
liber Sulina;
 şoferii străini, aflaţi în tranzit pe teritoriul ţării noastre;
 cetăţenii români care se deplasează frecvent în străinătate şi au
posibilitatea să procure droguri.
O categorie aparte o reprezintă cetăţenii români care au plecat în
străinătate în timpul regimului totalitar şi, pentru obţinerea de câştiguri
financiare rapide, au intrat în legătură cu reţelele de traficanţi de droguri din
acele ţări. În prezent, aceştia se întorc în ţară, fie pentru a crea baze de sprijin
pentru reţelele de traficanţi, sens în care recrutează persoane pretabile la astfel de
activităţi, fie pentru spălarea banilor rezultaţi din traficul de droguri, pozând în
oameni de afaceri cu o situaţie financiară deosebită.
120
121
Implicarea etnicilor rromi în activităţile de trafic ilicit de droguri (de la procurarea drogurilor şi până la
distribuţia stradală) a devenit un adevărat mod de viaţă pentru familii întregi din rândul acestei etnii.
62
Alte categorii de persoane pretabile la comiterea infracţiunilor de trafic
ilicit de droguri sunt următoarele122:
 persoanele fără un loc de muncă stabil sau cele care nu realizează venituri,
acestea fiind de acord să desfăşoare activităţi de trafic ilicit de droguri în
schimbul unor sume de bani;
 persoanele care lucrează în cadrul fabricilor de medicamente, în
laboratoare sau farmacii;
 ospătarii, barmanii, ghizii, salariaţii cazinourilor;
 elevii de liceu şi studenţii;
 farmaciştii şi personalul medical, prin prescrierea pe reţete a unui
diagnostic fals prin care pot fi eliberate produse sau substanţe stupefiante;
 persoanele cu antecedente penale sau care sunt implicate în diferite
activităţi ilicite (trafic de persoane, trafic de arme, trafic cu alcool sau
tutun)123.
Dinamica persoanelor învinuite pentru trafic de droguri 124, analizată în
funcţie de vârsta participanţilor, a reliefat o tendinţă constantă de reducere a
vârstei acestora, astfel:
 în intervalul 1989-1999, persoanele cu vârste de peste 30 de ani reprezintă
categoria activă a celor depistate şi cercetate pentru operaţiuni ilicite cu
droguri şi precursori;
 începând cu anul 2000, persoanele învinuite cu vârsta între 21 şi 30 de ani
au devenit categoria dominantă (40,8% în anul 2000, 49,1% în 2001,
43,9% în anul 2002 şi 47,9% în anul 2004);
 tendinţa de scădere a vârstei persoanelor implicate în infracţionalitatea
privind drogurile este completată de creşterea ponderii tinerilor (18-21
122
123
Categoriile de persoane menţionate care pot fi angrenate în traficul de droguri pe teritoriul naţional sunt
exemplificative. Realitatea demonstrează că, în ultimul timp, la aceste activităţi infracţionale participă şi persoane
provenite din diverse medii, cu o mare varietate de profesii şi nivel de pregătire.
124
63
ani) implicaţi în comiterea unor fapte penale de acest gen (16,7% în anul
2000, 20,7% în anul 2001, 31,2% în 2002 şi 12,5% în primul semestru al
anului 2003);
 minorii care răspund penal, învinuiţi în aceste cauze, se situează la un
nivel relativ constant în ultimii ani (4% în anul 2000, 6% în anul 2001, 6%
în 2002 şi 5% pentru anul 2004)125.
În perioada 1989-2003, s-a constatat că infracţiunile din domeniul
traficului ilicit de droguri, după sex, au fost săvârşite cu predilecţie de către
bărbaţi (procentul acestora fiind de circa 80-90%), în timp ce implicarea femeilor
s-a dovedit procentual mai mare (de la 10% la 25%) numai în perioadele în care
criminalitatea drogurilor s-a amplificat.
În anul 2006, fenomenul criminalităţii privind traficul şi consumul ilicit de
droguri era prezent în toate judeţele ţării, numărul infracţiunilor constatate la
Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri, variind în raport de modificările intervenite pe rutele de trafic şi
în cererea de droguri pe piaţa ilicită. Astfel, municipiul Bucureşti se afla pe
primul loc cu un număr de 1.301 infracţiuni, urmat de judeţele Ilfov (130
infracţiuni), Iaşi (122 infracţiuni), Timiş (96 infracţiuni), Arad (64 infracţiuni),
Alba (63 infracţiuni), Prahova (62 infracţiuni), Constanţa (59 infracţiuni).
Factorii care influenţează numărul mare de infracţiuni comise în aceste judeţe
rezidă din concentraţia mare de tineri în centrele universitare, situarea unora la
frontiera naţională, oportunităţile oferite traficanţilor de porturi, zona litorală a
Mării Negre ori cartierele marilor oraşe cu risc infracţional ridicat126.
În decursul anului 2007, numărul total al infracţiunilor incriminate de
Legea nr.143/2000 constatate de formaţiunile specializate din cadrul IGPR şi
125
În anul 2004, în ţara noastră, cinci minori cu vârste sub 14 ani au fost implicaţi în activităţi ilicite de trafic cu
droguri, ceea ce arată o scădere a vârstei minorilor implicaţi în activităţi ilicite.
126
Raport de evaluare 2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2006 în Planul de acţiune
în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog,
64
IGPF a fost de 2.749, fiind cercetate 2.413 persoane. Dintre persoanele cercetate,
majoritatea au fost cetăţeni români (96,59%), iar restul de 3,41% (88 persoane)
cetăţeni străini127.
Din activitatea desfăşurată de organele de poliţie pe linia controlului pieţei
ilicite de droguri s-au identificat următoarele zone, locuri şi medii folosite de
traficanţii de droguri: zona campusurilor universitare, zona marilor complexe en-
gros, baruri, discoteci, săli de jocuri mecanice sau biliard, cartierele sau străzile
locuite de rromi, hoteluri, locuinţe închiriate de cetăţeni străini, în locurile de
plasare sau găzduire a prostituatelor, în parcările autovehiculelor străine, în
locuinţele consumatorilor sau distribuitorilor de droguri ori în imediata
apropiere, în parcuri şi grădini publice, în cadrul grupărilor de infractori, în
grupările de tineri, aşa-zisele găşti de cartier, în cercurile artistice (actori,
muzicieni, plasticieni)128.
“Dealerii” de droguri şi-au perfecţionat metodele de vânzare, în sensul că
folosesc diferiţi consumatori ca vânzători, iar în ultima perioadă sunt folosiţi
minorii pentru comerţul cu droguri stradal, care în caz de depistare, nu răspund
penal şi nu cunosc detalii despre conducătorii reţelelor129. O altă metodă folosită
este ascunderea dozelor de heroină în exteriorul imobilelor, cumpărătorii fiind
trimişi să le ridice direct din aceste locuri.
Potrivit statisticilor Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor,
în prezent ţara noastră nu reprezintă o ameninţare majoră din punct de vedere al
producţiei şi distribuţiei de stupefiante, datorită consolidării legislaţiei interne
privind controlul drogurilor şi precursorilor cât şi a structurilor administrative şi
de coordonare.
127
Toxicomanii, Bucureşti, 2008, pag.82
128
Căpăstraru Cristian – Elemente de toxicologia drogurilor. Aspecte medicale, toxicologice, psihosociale,
psihiatrice şi juridice, Editura Focus, Bucureşti, 2006, pag.619
129
Ţical George-Marius – De la plante la droguri. Trecut şi prezent, Editura Lucman, Bucureşti, 2005, pag.160
65
CAPITOLUL II
INSTITUŢII ŞI AUTORITĂŢI PUBLICE DE COOPERARE
ŞI COMBATERE A TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI
2.1. Regimul juridic al drogurilor în România
Reglementarea juridică a unui domeniu este influenţată de factori multipli,

precum specificul istorico-naţional al sistemului de drept, gradul de perturbare al
relaţiilor sociale de către fenomenul care generează răspunsul societăţii,
conştientizarea pericolului de către legiuitor şi voinţa de a-l îngrădi, de adaptare
la legislaţia internaţională prin aderarea la convenţiile internaţionale şi
transpunerea prevederilor acestora în legislaţia internă130.
Pe parcursul secolului XX s-a constatat o preocupare constantă a

comunităţii internaţionale pentru combaterea fenomenului drogurilor,
materializată în organizarea unui număr mare de forumuri internaţionale având
ca obiectiv dezbaterea problemelor de combatere a consumului şi a criminalităţii
legate de droguri, precum şi în adoptarea unor norme de drept internaţional.
130
Agenţia Naţională Antidrog – Raport asupra fenomenului drogurilor în România, Bucureşti, 2004
66
Autorităţile române au fost preocupate de asigurarea unui regim special al
substanţelor stupefiante, prevăzând în acest scop măsuri coercitive de natură
penală, administrativă sau contravenţională, în cazul nerespectării prevederilor
legale131.
Procesul de adaptare a legislaţiei interne la normele de drept internaţional

este condiţionat nu numai de sistemul legislativ naţional, dar, în mare măsură şi
de integrarea statului în comunitatea internaţională. În România acest proces a
înregistrat progrese notabile după anul 2000, când a început o corelare masivă a
legislaţiei interne la cea europeană132.
Demersurile statului român pentru controlarea fenomenului drogurilor,
catalogat drept unul dintre cele mai periculoase segmente infracţionale din sfera
criminalităţii organizate, se situează în anul 1912, odată cu aderarea la Convenţia
internaţională privind stupefiantele, semnată la Haga în anul 1910 şi ulterior,
prin ratificarea, la 18 mai 1928, a Convenţiei internaţionale privind opiul,
semnată la 18 februarie 1925.
Prin Regulamentul monopolului de stat al stupefiantelor din 24 iulie 1933,
a luat fiinţă, ca organ de control, Comisia monopolului stupefiantelor, cu atribuţii
de monitorizare a fabricării, exportului şi desfacerii stupefiantelor şi a
preparatelor cu acest conţinut.
Prin Legea nr.58/1958 pentru combaterea abuzului de stupefiante a fost
incriminat acest segment infracţional, iar substanţele calificate astfel (morfina,
codeina, cocaina şi derivaţii acesteia) au fost supuse controlului.
În Codul penal din 1968, în cadrul art.312 a fost incriminată infracţiunea

de trafic de stupefiante, constând în ,,producerea, deţinerea sau orice operaţie
privind circulaţia produselor şi substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în
131
Pavel Abraham, Toma-Vasile Rus, Adriana Crăciun – Drogurile: reglementări internaţionale şi interne,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004, pag.280
132
67
scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe, ori experimentarea
produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept”, pedeapsa fiind
închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Un progres semnificativ în domeniul legiferării a fost realizat în urma

aderării României, la data de 31 decembrie 1973, la Convenţia unică asupra
stupefiantelor din 25 ianuarie 1961. Convenţia, amendată prin Protocolul
încheiat la Geneva la 25 martie 1972, stabileşte controlul mişcărilor licite al
drogurilor133.
Prin Legea nr.73/1969 privind regimul produselor şi substanţelor
stupefiante a fost reglementat circuitul legal al acestor substanţe, iar în lista-
anexă la Instrucţiunile nr.103/1970 privind executarea prevederilor legii, au fost
evidenţiate produsele şi substanţele stupefiante care intră sub incidenţa acesteia.
Odată cu amplificarea fenomenului drogurilor, în scopul prevenirii şi
combaterii mai eficiente a traficului şi consumului ilicit de droguri, legiuitorul
român a simţit nevoia să mărească pedepsele pentru acest gen de infracţiuni.
Astfel, prin Legea nr.140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal,
maximul pedepsei cu închisoarea pentru infracţiunea prevăzută la art.312 a fost
stabilit la 15 ani, prevăzându-se şi interzicerea unor drepturi. De asemenea,
pentru formele agravante de săvârşire ale infracţiunii, s-a prevăzut pedeapsa cu
detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
În perioada următoare, în concordanţă cu tendinţele în creştere ale
fenomenului, concepţia de acţiune în domeniul prevenirii şi combaterii traficului
ilicit de droguri a vizat în primul rând efortul României de armonizare la
legislaţia internaţională şi europeană, iar în al doilea rând o atitudine consecventă
133
68
de combatere a fenomenului criminalităţii în general şi a criminalităţii din
domeniul drogurilor, în mod special134.
În acest context, s-au semnat şi ratificat convenţiile în materie penală,
exemplificând prin Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală,
adoptată la Strasbourg la 20.04.1959 şi Protocolul adiţional la Convenţia
europeană de asistenţă judiciară în materie penală135, adoptat la Strasbourg la
17.03.1978, precum şi Convenţia europeană privind transferul de proceduri în
materie penală136, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972.
Cea mai bună expresie a acestei acţiuni consecvente a României de
adaptare a legislaţiei interne în materie de droguri la acquis-ul comunitar o
constituie adoptarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri 137. Prin intermediul acestui act
normativ, s-au definit pentru prima dată următoarele noţiuni: substanţe aflate sub
control naţional, droguri, droguri de mare risc, droguri de risc, precursori,
inhalanţi chimici toxici, consum ilicit de droguri, consumator, consumator
dependent, cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală, livrarea
supravegheată şi investigatori acoperiţi. De asemenea, în cuprinsul articolelor 2-
13 sunt precizate modalităţile de săvârşire a infracţiunilor privind traficul şi
consumul ilicit de droguri şi sunt menţionate pedepsele ce pot fi aplicate.
Astfel, în cuprinsul legii sus-menţionate sunt incriminate ca infracţiuni
următoarele fapte:
 traficul ilicit intern de droguri, în cuprinsul art.2. Fapta constă în
cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,
transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea
cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori
alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, fiind
134
135
Ratificate prin Legea nr.236/1998, publicată în Monitorul Oficial nr.492 din 21 decembrie 1998
136
Ratificată prin Ordonanţa Guvernului nr.77/1999, publicată în Monitorul Oficial nr.420 din 31 august 1999
137
69
pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă
faptele au ca obiect drogurile de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la
10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi138.
 traficul ilicit internaţional de droguri, în cadrul art.3. Fapta constă în
introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de
droguri de risc, fără drept, fiind pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de
ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele privesc droguri de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi139.
 deţinerea de droguri în vederea consumului propriu, în cuprinsul art.4.
Fapta constă în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,
extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri
de risc pentru consum propriu fără drept, fiind pedepsită cu închisoarea de
la 6 luni la 2 ani sau amendă. Dacă faptele privesc drogurile de mare risc,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani140.
 punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul de droguri (art.5). Fapta
constă în punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei
locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru
consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit, în asemenea
locuri, pedepsindu-se cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi141.
 prescrierea şi eliberarea drogurilor de mare risc (art.6). Fapta constă în
prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie de către medic, fără ca
aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, fiind pedepsită cu
138
Art.2, alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004
139
droguri, modificată şi completată de Legea nr.522/2004
140
Art.4 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
modificată şi completată de Legea nr.522/2004
141
70
închisoarea de la 1 an la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi
eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei
reţete medicale prescrise de medic, fără ca acest lucru să fie necesar din
punct de vedere medical sau a unei reţete medicale falsificate142.
 administrarea de droguri de mare risc (art.7). Fapta constă în
administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor
legale, fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 an la 5 ani143.
 furnizarea de inhalanţi chimici toxici (art.8). Fapta constă în furnizarea în
vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor, fiind
pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani144.
 organizarea, conducerea sau finanţarea unor infracţiuni privitoare la
droguri (art.10). Fapta constând în organizarea, conducerea sau finanţarea
faptelor prevăzute în art.2-8 din Legea nr.143/2000 ca infracţiuni se
pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru fiecare infracţiune,
limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani145.
 îndemnul la consumul ilicit de droguri (art.11). Fapta constă în îndemnul
la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de
executare, fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă
îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani
închisoare sau amendă146.
Totodată, legea stipulează într-o manieră modernă exonerarea de
răspundere penală a persoanei care, mai înainte de a se fi început urmărirea
penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociere sau
142
droguri, modificată şi completată de Legea nr.522/2004
143
144
145
146
71
înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.2-10,
permiţându-se astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi
participanţi. În cuprinsul art.16 din Legea nr.143/2000 este reglementat
beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege pentru
persoana care, chiar dacă a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art.2-10, în
timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la
răspundere a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri.
În concordanţă şi cu legislaţia europeană în materie, Legea nr.143/2000
abilitează parchetul să autorizeze livrări supravegheate, cu sau fără substituirea
totală a precursorilor sau a drogurilor şi folosirea investigatorilor acoperiţi pentru
descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, în
situaţiile în care există indicii temeinice că a fost săvârşită sau că se pregăteşte
comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute de lege.
În acelaşi context de modernizare a legislaţiei, prin Legea nr.682/2002 se
reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor, a căror viaţă,
integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii unor date
cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost
de acord să le furnizeze organelor judiciare.
Interdependenţa activităţilor infracţionale impune abordarea
multisectorială, în condiţiile în care, în prezent, nu mai este posibilă separarea
crimei organizate de traficul de droguri, spălarea de bani sau terorismul.
Reciclarea fondurilor obţinute din activităţi ilicite este urmarea firească a
săvârşirii acestora, traficul de droguri fiind una dintre principalele infracţiuni
generatoare de bani murdari. În România, ţinând cont de amendamentele
intervenite în legislaţia internaţională, actul normativ care dispune sancţionarea
faptelor ce pot fi considerate spălare de bani este Legea nr.656/2002 pentru
prevenirea şi sancţionarea spălării banilor. Legea defineşte conţinutul infracţiunii
de spălare de bani, dispune obligaţii pentru anumite entităţi şi pentru autorităţile
72
cu atribuţii de control, stabileşte măsurile ce se pot dispune şi autorităţile
competente147.
Fiind profund preocupat de amploarea producţiei şi traficului ilicit de
stupefiante şi substanţe psihotrope, care reprezintă o gravă ameninţare pentru
sănătatea şi bunăstarea persoanelor, statul român a considerat că este necesară
luarea unor măsuri în plan legislativ pentru controlul precursorilor de droguri.
Iniţial, reglementarea juridică a precursorilor utilizaţi la fabricarea ilicită a
drogurilor a fost făcută prin Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri. Precursorii erau definiţi în cuprinsul legii ca fiind
substanţe utilizate frecvent în fabricarea drogurilor. Prin includerea precursorilor
în tabelul nr.IV anexă la Legea nr.143/2000, efectul juridic a fost acela că, deşi
nu erau privite de lege ca fiind droguri, erau asimilate acestora148.
Până la promulgarea Legii nr.300/2002 privind regimul juridic al
precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, problematica precursorilor
nu a fost tratată ca un domeniu de risc pentru societatea românească, putându-se
aprecia că România nu constituia o sursă de aprovizionare ori placă turnantă
pentru laboratoarele clandestine din spaţiul asiatic, iar cetăţenii români nu ar fi
fost implicaţi în operaţiuni ilicite cu precursori destinaţi traficanţilor, aspect ce a
fost consemnat ca atare şi de către OIPC-Interpol şi Europol149.
Având în vedere că de la 1 ianuarie 2007, data aderării României la UE,
prevederile regulamentelor emise de instituţiile UE au aplicabilitate directă în
sistemul juridic românesc, pentru constituirea cadrului instituţional şi a regimului
sancţionator adecvat a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată prin
Legea nr.186/2007150.
147
148
Giurea Laurenţiu, Ştefan Cristian-Eduard – Reglementarea juridică a operaţiunilor cu precursorii de
droguri, Colecţia de articole AIT-2008, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2008
149
150
Act normativ care a abrogat Legea nr.300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea
ilicită a drogurilor. La adoptarea ordonanţei de urgenţă au fost avute în vedere recomandările formulate de experţii
73
Cadrul legislativ intern este completat de prevederile actelor comunitare în
domeniul precursorilor, respectiv Regulamentul CE nr.273/2004 al
Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor,
Regulamentul CE nr.111/2005 al Consiliului de stabilire a unor norme de
monitorizare a comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările
terţe, Regulamentul CE nr.1277/2005 al Comisiei de stabilire a normelor de
punere în aplicare a Regulamentului CE nr.273/2004 al Parlamentului European
şi al Consiliului privind precursorii drogurilor şi a Regulamentului CE
nr.111/2005 al Consiliului de stabilire a unor norme de monitorizare a
comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe151.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.121/2006 reglementează regimul
juridic al substanţelor folosite frecvent la fabricarea ilicită a substanţelor
stupefiante şi psihotrope, măsurile pentru controlul şi supravegherea
operaţiunilor cu acestea, în vederea evitării deturnării lor, precum şi măsurile de
combatere a operaţiunilor ilicite.
Cadrul juridic în materie de combatere a crimei organizate şi implicit a
traficului ilicit de droguri este completat în continuare prin adoptarea Legii
nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate152. În
conţinutul legii sunt definite următoarele noţiuni: grup infracţional, infracţiuni
grave, infracţiuni cu caracter transnaţional sau informator. De asemenea, prin
art.16-20 sunt precizate procedurile pentru efectuarea livrărilor supravegheate şi
folosirea poliţiştilor sub acoperire, iar în art.21 se reglementează posibilitatea
folosirii informatorilor153 în vederea strângerii datelor privind săvârşirea
infracţiunilor prevăzute de lege şi identificarea făptuitorului.
UE cu ocazia misiunii de evaluare Drug Precursors Peer Review Mission din 14-15 iulie 2005.
151
152
Publicată în Monitorul Oficial nr.50 din 29 ianuarie 2003
153
Informatorul este persoana care are cunoştinţă despre un grup infracţional organizat şi furnizează organelor
judiciare informaţii sau date relevante pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea săvârşirii unor infracţiuni
grave de unul sau mai mulţi membri ai acestui grup.
74
Procesul de îmbunătăţire a legislaţiei a fost continuat şi prin adoptarea
Legii nr.281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură
penală. Prin introducerea art.2241-2242 se reglementează actele premergătoare pe
care le efectuează investigatorii sub acoperire, modul de autorizare a folosirii
acestora, exploatarea datelor obţinute de investigatorii sub acoperire şi măsurile
de protecţie a acestora. Se poate aprecia că, prin intrarea în vigoare a acestui act
normativ, la 1 ianuarie 2003, s-a definitivat cadrul juridic necesar pentru o
implicare eficientă a organelor abilitate în combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri.
Prin adoptarea Legii nr.339/2005 a fost reglementat regimul juridic al
plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope154. Legea
stabileşte cadrul juridic pentru cultivarea plantelor, substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope, condiţiile în care pot avea loc producerea, fabricarea şi
distribuţia plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope,
operaţiunile de import, export şi tranzit, transport, obligaţii ale persoanelor
autorizate să efectueze operaţiuni, sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor
legale, precum şi atribuţii de control ale instituţiilor abilitate.
Totodată a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.860/2005 pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.143/2000 privind
prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri 155. În acest
sens au fost elaborate definiţiile necesare pentru completarea dispoziţiilor
generale, descrierea structurilor organizatorice şi a modalităţii de funcţionare a
sistemului integrat de oferire a serviciilor adresate consumatorilor de droguri.
Prin acest act normativ se oferă posibilitatea consumatorilor de droguri de a avea
acces nediscriminatoriu la tratament şi asistenţă.
154
Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope,
publicată în Monitorul Oficial nr.1095 din 5 decembrie 2005
155
Publicată în Monitorul Oficial nr.749 din 17 august 2005
75
2.2. Instituţii implicate în combaterea traficului ilicit de
droguri
2.2.1. Aspecte introductive
În contextul eforturilor actuale depuse pe plan mondial pentru

contracararea terorismului şi ţinând seama de faptul că unul dintre principalele
mijloace de finanţare a grupărilor teroriste îl constituie profiturile enorme
obţinute pe piaţa drogurilor, Guvernul României, prin instituţiile specializate, a
luat măsuri deosebite pentru eradicarea acestor fenomene156.
La nivel naţional, măsurile de combatere a traficului şi a consumului ilicit
de droguri constau în totalitatea activităţilor desfăşurate în acest sens de organele
administraţiei publice şi organele judiciare, potrivit dispoziţiilor Codului de
procedură penală şi ale legilor speciale în domeniu157.
Unii autori au apreciat faptul că politicienii români, indiferent de culoarea
politică, trebuie să-şi unească eforturile în găsirea soluţiilor pentru limitarea şi
chiar reducerea flagelului drogurilor, lucru care ar demonstra o reală preocupare
pentru prezentul şi viitorul populaţiei158.
156
Pavel Abraham, Toma-Vasile Rus, Adriana Crăciun – Drogurile: reglementări internaţionale şi interne,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004, pag.262
157
Art.7 din Hotărârea Guvernului nr.860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii
nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi
completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr.749 din 17 august 2005
158
Mihai Stoica, Vicenţiu-Virgilius Stanciu – Măsuri luate de România în lupta antidrog şi pentru reducerea
impactului flagelului drogurilor asupra populaţiei, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul
General nr.3(86)/2008, pag.69
76
Comitetul Interministerial de Luptă împotriva Drogurilor 159 a sprijinit şi
coordonat toate eforturile făcute în plan naţional în acest domeniu de către
instituţiile statului şi organismele neguvernamentale în etapa de până la începutul
acestui mileniu. Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr.1489/2002 a fost creat
organismul naţional care a preluat coordonarea luptei antidrog în România:
Agenţia Naţională Antidrog. Pe parcursul existenţei sale, Agenţia Naţională
Antidrog a avut drept principal obiectiv stabilirea concepţiei de ansamblu,
asigurând coordonarea unitară, pe baza unei strategii naţionale, a luptei
împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, desfăşurată de către
autorităţile competente, de alte instituţii ale statului şi de organizaţii
neguvernamentale, centralizând şi monitorizând rezultatele cooperării dintre
instituţiile abilitate române şi instituţiile şi organizaţiile străine cu atribuţii în
acest domeniu. Agenţia Naţională Antidrog şi-a desfăşurat activitatea în cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor în perioada 2002-2009, atribuţiile sale
funcţionale fiind preluate începând cu luna martie 2009 de către Inspectoratul
General al Poliţiei Române160.
Din studiul şi analiza legislaţiei în vigoare, dar şi din practica judiciară, a
reieşit faptul că principalele instituţii implicate în combaterea traficului ilicit de
droguri la nivel naţional sunt Ministerul Public, Inspectoratul General al Poliţiei
Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Autoritatea Naţională a
Vămilor.
159
Înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr.534/1999, Comitetul Interministerial de Luptă împotriva Drogurilor a
avut ca misiune facilitarea şi eficientizarea comunicării şi colaborării dintre Ministerul Administraţiei şi
Internelor, pe de o parte, şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, pe de altă parte, precum şi
fundamentarea ordinelor sau, după caz, a deciziilor acestora privind măsurile adoptate şi acţiunile corelate,
întreprinse în lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri. Comitetul Interministerial şi-a încetat
activitatea la sfârşitul anului 2002, odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog.
160
Ţinând seama de necesitatea reglementării urgente a noului cadru organizatoric şi funcţional al Ministerului
Administraţiei şi Internelor, pentru evitarea producerii unui blocaj instituţional sau a unor dificultăţi în ceea ce
priveşte funcţionarea optimă a instituţiei şi având în vedere necesitatea eliminării agenţiilor aflate în subordinea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, acestea urmând a fi reorganizate în cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei Române, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr.20/2009, act normativ care a abrogat în
acelaşi timp şi Hotărârea Guvernului nr.1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog.
77
Obiectivul general al tuturor instituţiilor interne implicate în combaterea
traficului ilicit de droguri îl constituie reducerea la un nivel cât mai scăzut al
infracţionalităţii în domeniul drogurilor şi a celei conexe, prin eficientizarea
activităţilor instituţiilor abilitate în combaterea criminalităţii organizate în
legătură cu drogurile, ca rezultat al îmbunătăţirii şi extinderii cooperării
interinstituţionale interne şi internaţionale, al consolidării legislative şi
instituţionale, specializării personalului din domeniu şi asigurării resurselor
necesare161.
În prezent, autorităţile române cu atribuţii în domeniul combaterii
traficului ilicit de droguri au la dispoziţie un sistem legislativ modern, coerent şi
eficace, care permite abordarea fenomenului într-o manieră sistemică,
pluridisciplinară, interdepartamentală şi sincronizată cu normele interne şi
internaţionale.
2.2.2. Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de

Criminalitate Organizată şi Terorism
Prin Legea nr.508/2004 a fost înfiinţată Direcţia de Investigare a

Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) ca structură
specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism a
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea
Secţiei de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog şi a structurilor sale
teritoriale. Raţiunea înfiinţării acestei structuri a constituit-o formarea unui corp
de elită de procurori specializaţi în investigarea infracţiunilor de o gravitate
extremă.
161
În anumite perioade de timp, s-a constatat faptul că rezultatele obţinute pe linia combaterii traficului şi
consumului ilicit de droguri au fost afectate de repetatele reorganizări ale structurilor specializate, de lipsa unei
pregătiri profesionale adecvate, de instabilitatea pe posturi a specialiştilor, de numărul redus al acestora şi de
dotarea tehnică precară în raport cu evoluţia şi dimensiunea fenomenului.
78
DIICOT îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul ţării, prin procurori
specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului. DIICOT
este condusă de un procuror şef ajutat de un procuror şef adjunct şi este
coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
Conform dispoziţiilor legale162, DIICOT are următoarele atribuţii:
a) efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în Legea
nr.508/2004 şi în legile speciale;
b) conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală,
efectuate din dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară
aflaţi în coordonarea DIICOT;
c) sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de
lege şi pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile date în competenţa
DIICOT;
c1) conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic ale
urmăririi penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar,
bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, numiţi în cadrul DIICOT;
d) studierea cauzelor care generează săvârşirea infracţiunilor de
criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică şi terorism
şi a condiţiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării
acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei penale în acest domeniu;
e) constituirea şi actualizarea bazei de date vizând infracţiunile ce sunt
date în competenţa DIICOT;
f) exercitarea altor atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală şi de
legile speciale.
162
Art.2, alin.1 din Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public
a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial
nr.1089 din 23 noiembrie 2004
79
DIICOT exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile procedurale
prevăzute de lege, în cauzele privind infracţiunile atribuite prin Legea
nr.508/2004 în competenţa sa.
DIICOT este organizată în structura centrală şi structura teritorială. În
cadrul structurii centrale sunt organizate prin ordin al procurorului-şef al
DIICOT, servicii, birouri şi compartimente conduse de procurori-şefi163.
În cadrul DIICOT îşi desfăşoară activitatea Serviciul de Combatere a
Traficului Ilicit de Droguri, compus din Biroul de Combatere a Traficului Intern
de Droguri, Precursori şi Culturi şi Biroul de Combatere a Traficului
Transfrontalier de Droguri.
Potrivit prevederilor legale, urmărirea penală164 se efectuează de către
procurori din cadrul Serviciului de Combatere a Traficului Ilicit de Droguri, în
cauze privind:
 infracţiunile de trafic şi consum ilicit de droguri, prevăzute de Legea
nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri, precum şi în cauze privitoare la precursori ai drogurilor,
prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.121/2006 privind
regimul juridic al precursorilor de droguri, precum şi în cazul celorlalte
infracţiuni atunci când acestea sunt conexe sau indivizibile cu infracţiuni
date în competenţa Serviciului de Combatere a Traficului Ilicit de Droguri
din cadrul DIICOT165;
163
În vederea consultării reciproce cu organisme similare din alte ţări, în cazul infracţiunilor de competenţa
DIICOT şi al schimbului de date şi informaţii cu privire la cercetarea acestor infracţiuni, este constituit un birou
de asistenţă judiciară internaţională, care funcţionează în cadrul DIICOT, în subordonarea directă a procurorului-
şef.
164
În anul 2007, la nivelul DIICOT au fost soluţionate 2.960 cazuri de trafic şi consum ilicit de droguri,
comparativ cu anul 2006, când au fost soluţionate 1.237 de cauze, ceea ce reprezintă o creştere de 139%.
165
La data de 06.01.2009, procurori din cadrul DIICOT-Biroul Teritorial Bucureşti, împreună cu ofiţeri din cadrul
Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti-Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate
Ilfov, au procedat la destructurarea unei grupări specializate în traficul de droguri de risc pe relaţia Spania-
România. În mod concret, începând cu luna decembrie 2008, inculpata B.I., în vârstă de 31 de ani, din Municipiul
Bucureşti, s-a deplasat în Spania de unde a achiziţionat cantitatea de 5 kilograme de cannabis, pe care a introdus-o
în ţară disimulată într-un autoturism. În seara zilei de 06.01.2009, procurorii DIICOT, împreună cu poliţiştii
antidrog au procedat la desfăşurarea unei acţiuni complexe şi au surprins în flagrant pe inculpată, în timp ce oferea
spre vânzare cantitatea de 410 grame cannabis, contra sumei de 1.400 euro.
80
 infracţiunile prevăzute de art.7166 şi 8167 din Legea nr.39/2003 privind
prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate;
 infracţiunile grave prevăzute la art.2, lit.b, pct.11168 din Legea nr.39/2003
privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate;
 alte infracţiuni cu care infracţiunile de competenţa Serviciului de
Combatere a Traficului Ilicit de Droguri se află în raporturi de conexitate
sau indivizibilitate şi nu au fost date conform legilor speciale în
competenţa altor unităţi specializate.
2.2.3. Inspectoratul General al Poliţiei Române
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) este unitatea centrală a

poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce,
îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate, desfăşoară
activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave,
circumscrise crimei organizate, criminalităţii economico-financiare sau bancare,
a altor infracţiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi orice alte
atribuţii date în competenţa sa prin lege.
Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
prevede faptul că Poliţia Română are printre atribuţiile principale realizarea de
activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii economico-
financiare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul informaticii şi a
crimei organizate.
166
Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui
astfel de grup.
167
Iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de
infracţiuni, care nu este, potrivit legii, un grup infracţional organizat.
168
Infracţiunile privind traficul de droguri sau precursori.
81
În urma analizei situaţiei poliţieneşti din ţara noastră, a evoluţiei şi
tendinţelor criminalităţii în plan naţional şi internaţional, în consens cu
recomandările OIPC-Interpol, ale ONU şi UE, de a acţiona cu toate mijloacele
legale împotriva crimei organizate şi de a constitui organisme specializate, acolo
unde nu există, împotriva acestui fenomen, la propunerea Consiliului Militar al
Inspectoratului General al Poliţiei, la data de 01.04.1993 a fost înfiinţată Brigada
de Combatere a Crimei Organizate169.
Anul 1997 marchează începutul restructurării legăturilor existente între
instituţiile statului chemate să aplice politica de control a drogurilor şi
conexiunile acestora cu societatea civilă prin măsuri organizatorice şi
administrative, inclusiv prin căutarea resurselor de finanţare, pentru ca aceste
legături să devină mai eficiente şi operaţionale170.
În vederea aplicării cadrului legal compatibilizat cu cel comunitar au fost
necesare eforturi de modificare a arhitecturii instituţionale, eforturi concretizate
atât în revizuirea conceptelor de organizare a structurilor clasice ale Poliţiei
Române, cât şi în înfiinţarea unor structuri noi, menite a furniza Poliţiei naţionale
instrumentele necesare pentru contracararea noilor forme ale fenomenului
infracţional internaţional care au devenit din ce în ce mai manifeste şi pe
teritoriul României.
Întrucât crima organizată transnaţională reclamă o nouă abordare, în
cooperare cu organisme similare din comunitatea internaţională, datorită
mutaţiilor fenomenului infracţional la nivel naţional şi internaţional, actuala
Direcţie Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate (DGCCO) a fost
reorganizată în mod repetat171, ultima oară în cursul anului 2008.
169
Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziţie-o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale,
Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007, pag.465
170
Călin Mateescu (coordonator) şi colectiv – România-Punctul Focal. Raport naţional privind problematica
drogurilor-1997, Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, Bucureşti, 1998
171
La data de 15.08.2005, Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din cadrul IGPR s-a
reorganizat în Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate (DGCCO)
82
În Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate172, se prevede faptul că Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi
constituie structuri specializate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate, asigurând cadrul organizatoric necesar, precum şi pregătirea şi
specializarea personalului în acest scop.
În structura organizatorică a IGPR, în cadrul Direcţiei Generale de
Combatere a Criminalităţii Organizate, funcţionează Direcţia Antidrog, unitate
centrală de specialitate a Poliţiei Române, care conduce, coordonează, îndrumă
şi controlează activitatea de profil desfăşurată de către structurile teritoriale ale
Poliţiei Române de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri,
desfăşurând totodată şi activitate operativă proprie.
Direcţia Antidrog este constituită ca formaţiune informativ-operativă şi de
cercetare penală, fiind organizată pe servicii de specialitate cu sarcini operative
directe de investigare şi soluţionare a cazurilor complexe, precum şi cu atribuţii
de sprijin, control, îndrumare, analiză, sinteză, prognoză, prevenire şi asigurarea
relaţiilor de colaborare şi cooperare cu poliţiile străine sau cu alte organe de stat
din România. Direcţia Antidrog are în componenţă următoarele servicii173:
 Serviciul de combatere a traficului de droguri sintetice, cocaină, cannabis,
haşiş şi derivaţi;
 Serviciul de combatere a traficului de heroină, opiu şi derivaţi;
 Serviciul de combatere a traficului ilicit cu precursori.
Direcţia Antidrog şi celelalte formaţiuni specializate din structurile
teritoriale ale poliţiei au în competenţă prevenirea şi combaterea criminalităţii,
acţionând pe următoarele domenii de activitate174:
172
Art.12, alin.1 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în
Monitorul Oficial nr.50 din 29 ianuarie 2003
173
Albu Petru – op.cit., pag.470
174
poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002, pag.12. A se vedea în acelaşi sens şi Pavel
Abraham, Toma-Vasile Rus, Adriana Crăciun – op.cit., pag.295
83
 prevenirea şi descoperirea traficului internaţional cu droguri care
tranzitează teritoriul ţării;
 prevenirea şi descoperirea traficului intern cu droguri;
 identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care consumă ilicit
droguri;
 identificarea laboratoarelor clandestine şi a culturilor ilicite de plante cu
conţinut stupefiant;
 analiza evoluţiei situaţiei operative şi a tendinţelor fenomenului
infracţional pe ansamblu;
 prelucrarea şi valorificarea datelor şi informaţiilor obţinute, realizându-se
informări, note, documentări cu privire la traficul şi consumul ilicit de
droguri;
 derularea comisiilor rogatorii internaţionale privind traficul şi consumul
ilicit de droguri şi documentarea infracţiunilor aflate în faza de urmărire
penală.
În doctrina de specialitate175 s-a arătat faptul că, în realizarea sarcinilor ce
îi revin, Direcţia Antidrog desfăşoară, în principal, următoarele activităţi:
a) coordonează, îndrumă, sprijină şi controlează activitatea specifică şi de
constatare, desfăşurată de formaţiunile teritoriale, pe liniile de muncă date
în competenţă;
b) pe baza datelor şi informaţiilor obţinute în procesul muncii specifice şi a
cunoaşterii evenimentelor zilnice, coordonează şi îndrumă activitatea
formaţiunilor teritoriale pentru descoperirea şi cercetarea grupurilor de
infractori care au acţionat pe raza mai multor judeţe;
c) coordonează şi controlează modul de folosire a investigatorilor acoperiţi şi
a mijloacelor tehnice de supraveghere, în scopul respectării stricte a
dispoziţiilor legale în vigoare;
175
Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv – op.cit., pag.13
84
d) analizează periodic şi ori de câte ori este nevoie, situaţia operativă pe
liniile de muncă date în competenţă, propunând măsuri corespunzătoare de
prevenire şi combatere, inclusiv modificarea sau adoptarea unor acte
normative în materie;
e) stabileşte cauzele, condiţiile şi factorii care au generat, determinat, înlesnit
sau favorizat comiterea infracţiunilor date în competenţă, iar pe baza
concluziilor desprinse, stabileşte direcţiile de acţiune şi măsurile ce
urmează a fi întreprinse;
f) organizează şi coordonează acţiuni cu caracter preventiv şi de combatere,
la nivel regional sau naţional, pe problematica dată în competenţă;
g) desfăşoară activităţi informativ-operative complexe pentru identificarea,
supravegherea şi documentarea activităţilor infracţionale a persoanelor şi
grupurilor organizate de infractori care pregătesc, comit ori au săvârşit
infracţiuni de trafic şi consum ilicit de droguri;
h) prin ofiţeri specializaţi din cadrul serviciilor operative, efectuează
cercetarea şi investigarea imediată şi completă a evenimentelor produse în
sfera de competenţă, precum şi a elementelor suspecte, al căror rol în
cadrul grupărilor infracţionale trebuie stabilit cu prioritate;
i) poate solicita detaşarea operativă pe perioade limitate, a unor poliţişti sau
mijloace tehnice de la structurile teritoriale, în scopul soluţionării unor
cauze complexe;
j) cooperează cu organele care au iniţiativă legislativă pentru elaborarea unor
proiecte de acte normative, care prezintă interes ori includ prevederi
referitoare la activitatea de combatere a traficului de droguri;
k) sprijină desfăşurarea comisiilor rogatorii internaţionale pe problematica
strictă a traficului şi consumului ilicit de droguri pentru documentarea
infracţiunilor aflate în faza de urmărire penală;
l) pe teritoriul altor state, urmăreşte realizarea verificărilor solicitate în
85
domeniul de responsabilitate, demersurile efectuându-se direct sau prin
intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI),
cu respectarea prevederilor convenţiilor, acordurilor şi protocoalelor
încheiate.
Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.484/2005 prevede
faptul că pot fi numiţi în funcţii din structurile poliţiei judiciare, poliţiştii care îşi
desfăşoară activitatea în cadrul structurilor antidrog, fiind specializaţi în
efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în
vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală176.
Legea nr.508/2004177 prevede faptul că Ministerul Administraţiei şi
Internelor desemnează nominal, cu avizul conform al procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ofiţerii şi agenţii de
poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea procurorilor
DIICOT.
Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară anume desemnaţi potrivit legii
efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii DIICOT,
sub directa coordonare şi controlul nemijlocit al acestora. Dispoziţiile
procurorilor din cadrul DIICOT sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de
poliţie judiciară178.
Actele întocmite de ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din dispoziţia
scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia. Dacă în cursul efectuării
activităţilor specifice de investigare, organele de poliţie constată că fapta care
formează obiectul cauzei este una dintre infracţiunile atribuite prin Legea
176
Art.3 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.484/2005 pentru aprobarea normelor de
competenţă privind numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor în/din funcţiile structurilor de poliţie judiciară.
177
Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial nr.1089 din 23
noiembrie 2004.
178
Art.9 din Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
86
nr.508/2004 în competenţa DIICOT, acestea au obligaţia de a înainta de îndată
lucrarea procurorului competent.
2.2.4. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră
Potrivit dispoziţiilor legale, Poliţia de Frontieră Română face parte din

Ministerul Administraţiei şi Internelor şi este instituţia specializată a statului care
exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii
frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor
specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă,
respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor,
asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară, inclusiv braţul Măcin
şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi în zona
economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de
competenţă, în condiţiile legii179.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) este unitatea centrală
a Poliţiei de Frontieră Române, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială
pentru întreaga zonă de responsabilitate a poliţiei de frontieră, care exercită
conducerea şi răspunde de întreaga activitate a poliţiei de frontieră, desfăşoară
activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave
circumscrise crimei organizate180, migraţiei ilegale şi criminalităţii
transfrontaliere comise în zona de competenţă teritorială a Poliţiei de Frontieră,
precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege.
179
Art.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de
Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr.351 din 29 iunie 2001
180
În cadrul IGPF îşi desfăşoară activitatea Direcţia de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere, care are în
componenţă Serviciul de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere, Serviciul de Combatere a Traficului de
Substanţe Interzise, Serviciul Cercetări Penale şi Serviciul Analiză Risc.
87
La data de 01.12.2004, în cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţionalităţii
Transfrontaliere a fost înfiinţat Serviciul de Combatere a Traficului de Substanţe
Interzise, precum şi Biroul pentru Analiza Riscurilor, ambele structuri având
atribuţii în domeniul drogurilor şi precursorilor.
Poliţiştii de frontieră care efectuează cercetarea penală sunt desemnaţi,
potrivit legii, prin dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei de Frontieră. În
îndeplinirea activităţilor de cercetare penală, poliţistul de frontieră are
competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din care face
parte181.
În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Poliţia de Frontieră Română
cooperează cu celelalte instituţii ale statului care au atribuţii privind asigurarea
ordinii de drept. În acest sens, la data de 10.07.2001 a fost semnat Protocolul de
colaborare între IGPF şi Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi
Antidrog, având ca obiectiv obţinerea de date şi informaţii referitoare la iniţierea,
pregătirea şi desfăşurarea unor operaţiuni caracteristice crimei organizate şi
antidrog182.
181
Art.23 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de
Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr.351 din 29 iunie 2001
182
La nivelul IGPF, în perioada 2005-2007 a fost iniţiată o investigaţie complexă privind o reţea transfrontalieră
de trafic de droguri (opiu şi heroină), condusă şi coordonată de un cetăţean iranian, considerat de autorităţile
internaţionale ca fiind printre cei mai activi traficanţi de heroină din lume. Acesta coordona din România o amplă
filieră internaţională care acţiona pe teritoriul mai multor state din Europa, Asia şi America. Reţeaua era formată
din sute de persoane, de diferite naţionalităţi, şi structurată pe mai multe celule specializate – de la celula
cultivatorilor de mac opiaceu până la cea a distribuitorilor finali. Întreaga operaţiune a fost derulată şi
instrumentată de Drug Enforcement Administration (DEA)-Biroul Atena, sub stricta şi directa supraveghere a
Procurorului adjunct al SUA, Poliţia naţională olandeză, Poliţia naţională germană, Poliţia naţională turcă,
Serviciul de Informaţii Externe din România, IGPF şi DIICOT. Cooperarea între agenţii a început în luna
noiembrie 2005, când s-a constatat că toate instituţiile menţionate anterior instrumentau fragmente ale acestei
operaţiuni, fiecare pe domenii specifice. Elementul de legătură al tuturor îl reprezenta cetăţeanul iranian Hossein
Karimi, liderul absolut al reţelei de traficanţi de heroină. Acesta conducea afacerea de la distanţă, organizând şi
conexând celulele organizaţiei din diferite state şi controlând toate mişcările „locotenenţilor” săi, fără a se implica
direct în această activitate. Încă din momentul stabilirii în România, Hossein Karimi şi-a asigurat drept paravan
pentru acţiunile ilegale pe care le derula comerţul internaţional, printr-o societate comercială înfiinţată în anul
1992, în Bucureşti. Hossein Karimi era un mafiot veritabil, care a plecat „de jos”, prin eliminarea treptată, prin
metode specifice, a superiorilor ierarhici. Filiera era formată din câteva sute de membri, eşalonaţi în funcţie de
importanţa rolului avut în interiorul grupării. Această reţea a reprezentat una din cele mai prolifice organizaţii
infracţionale transcontinentale, fiind responsabilă de transportul şi comercializarea anuală a unor cantităţi de
heroină de ordinul tonelor, iar sumele de bani obţinute în urma acestora, s-au ridicat la câteva milioane de dolari.
Dificultăţile majore întâmpinate în anchetă au constat în înţelegerea dialectului şi a limbajului codificat folosit în
comunicarea dintre membrii reţelei, experienţa dobândită de liderul reţelei în activitatea desfăşurată, mergând
până la încercarea de a se apropia de persoane cu funcţii publice. Probele obţinute în cele 18 luni de cooperare pe
88
2.2.5. Autoritatea Naţională a Vămilor
Potrivit dispoziţiilor legale183, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) se

organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice
şi în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În exercitarea atribuţiilor legale, ANV coordonează, îndrumă şi
controlează activitatea direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale,
a direcţiilor judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale şi a birourilor vamale
pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, alte
produse cu regim special, obiecte din patrimoniul cultural naţional şi urmăreşte,
în cooperare cu celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor
prin operaţiuni vamale.
În cadrul ANV funcţionează Serviciul Antidrog şi Produse cu Regim
Special, serviciu specializat pentru coordonarea activităţii de combatere a
traficului ilicit de droguri şi a produselor cu regim special184.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor în domeniul controlului antidrog şi
materialelor explozive, ANV are în dotare câini dresaţi185.
marginea acestui caz au condus la identificarea mai multor transporturi de droguri, cel mai important fiind de 167
kilograme de heroină, capturat de către poliţia turcă.
183
Art.1 din Hotărârea Guvernului nr.532/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a
Vămilor, publicată în Monitorul Oficial nr.405 din 18 iunie 2007
184
Ion Suceavă, Florian Coman, Ligia-Teodora Pintilie, Dan Puşcaş, Laurenţiu Giurea – Drept vamal,
185
În urma unei acţiuni comune ale autorităţilor maghiare şi române la Vama Nădlac (Nagylac-Ungaria), în data
de 21.12.2007, a fost selectat din trafic pentru control amănunţit, pe sensul de intrare în Ungaria, un autoturism
condus de un cetăţean bulgar de 65 de ani, care a declarat că se deplasează în Elveţia, cu scopul cumpărării unui
autoturism. La controlul vamal asupra autoturismului cu care circula cetăţeanul bulgar, a fost folosit câinele
antidrog, care a detectat drogurile. Drogurile au fost descoperite disimulate sub formă de 20 de pachete, în
cantitate totală de 10,5 kilograme de heroină, valoarea totală a drogurilor fiind de aproximativ 600.000 euro.
89
În cursul anului 2005, la nivelul ANV a avut loc o reorganizare, fiind
modificată structura Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal din care face
parte Serviciul Antidrog şi Produse cu Regim Special, înfiinţându-se Centrul de
Informaţii Vamale, cu rolul de a colecta, prelucra şi disemina informaţii, inclusiv
pe linie antidrog186.
În anul 2006 a fost înfiinţat Laboratorul vamal central, ca urmare a
angajamentelor asumate în cadrul procesului de aderare în ceea ce priveşte
dezvoltarea capacităţii administrative a vămii române. Înfiinţarea acestui
laborator a reprezentat finalitatea unui proiect de înfrăţire între administraţiile
vamale din România şi Spania, finanţat în cadrul programului PHARE 2003. În
prezent laboratorul vamal central efectuează analize în vederea clasificării
tarifare a mărfurilor şi a aplicării dispoziţiilor legale din sfera accizelor şi a celor
privind combaterea traficului ilicit de droguri187.
Cooperarea între poliţie şi vamă în lupta împotriva traficului ilicit de
droguri are la bază schimbul operativ de date şi informaţii conexe acestor
activităţi. De multe ori, acestea stau la baza stabilirii profilului de risc pe care
fiecare dintre cele două instituţii îl realizează în scopul prevenirii, descoperirii şi
combaterii traficului ilicit de droguri. Profilul de risc vamal realizat permite
selectarea pentru controlul şi supravegherea vamală a unor operaţiuni cu mărfuri,
bunuri personale sau călători susceptibile la o activitate de trafic ilicit de droguri.
Acesta, în situaţiile în care aspectele prognozate vizează probleme poliţieneşti
sau, deja, se conturează o latură penală, este transmis structurii de poliţie
competente, realizându-se cooperarea operativă pe echipe mixte ale
supravegherii vamale şi poliţieneşti188.
186
Raportul de evaluare 2006 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2005 în Planul de acţiune
în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog,
187
Autoritatea Naţională a Vămilor – O activitate vamală la standarde comunitare. Raportul de performanţă pe
anul 2006 (http://www.customs.ro)
188
Mihai Stoica, Vicenţiu Stanciu – Cooperarea poliţie şi vamă în lupta împotriva crimei organizate, Buletinul
de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.2(79)/2007, pag.30
90
2.3. Strategia naţională antidrog
Răspunsul faţă de tendinţele traficului şi consumului ilicit de droguri s-a

concretizat nu numai în crearea instrumentelor legislative necesare fundamentării
acţiunii, dar şi în elaborarea unei concepţii unitare de abordare a luptei împotriva
traficului şi consumului ilicit de droguri.
Guvernele României de după anul 2000 şi-au asumat gradual
responsabilităţi în lupta împotriva flagelului drogurilor, începându-se cu o
abordare coordonată şi multisectorială a luptei antidrog, prin elaborarea şi
aprobarea strategiilor pe anumite perioade189.
Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr.73/2005, s-a aprobat Strategia
naţională antidrog pentru perioada 2005-2012190, document ce reprezintă
programul de acţiune la nivel naţional prin care se urmăreşte pe termen scurt
dezvoltarea capacităţii pentru abordarea unitară şi multisectorială a problematicii
drogurilor, stabilindu-se coordonate de acţiune ale instituţiilor abilitate în lupta
împotriva drogurilor.
Această strategie fundamentează măsurile în domeniul prevenirii şi
combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri pe prevederile strategiei
europene privind drogurile, ţinându-se cont de specificul acestui flagel în
România. Documentul stabileşte obiectivele generale şi specifice pentru
reducerea cererii şi ofertei de droguri, pentru întărirea cooperării internaţionale şi
dezvoltarea unui sistem global de informare-evaluare privind fenomenul
drogurilor, arătând totodată importanţa activităţii de coordonare a politicii
antidrog.
189
190
Publicată în Monitorul Oficial nr.112 din 3 februarie 2005
91
Noua strategie îşi propune menţinerea la un nivel scăzut a consumului de
droguri în România în paralel cu eficientizarea măsurilor de combatere a
criminalităţii în acest domeniu. Pornind de la necesitatea reducerii consumului
de droguri şi a înlăturării efectelor nefaste ale acestuia, viziunea strategică pe
segmentul reducerii cererii de droguri constă în crearea şi punerea în funcţiune a
unui circuit integrat de servicii de asistenţă medicală, psihologică şi socială
pentru consumatori, mai ales pentru cei dependenţi191.
Potrivit Strategiei naţionale antidrog, principalele tendinţe privind evoluţia
fenomenului criminalităţii în domeniul drogurilor sunt următoarele:
 amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier;
 modificarea continuă a rutelor utilizate şi a tipurilor de droguri traficate în
funcţie de cerinţele pieţei ilicite;
 extinderea fenomenului infracţional din acest domeniu pe întreg teritoriul
ţării;
 amplificarea şi diversificarea criminalităţii asociate consumului de
droguri;
 diversificarea modalităţilor de spălare a banilor rezultaţi din operaţiunile
ilicite cu droguri prin racolarea unor specialişti din domeniul financiar-
bancar şi coruperea unor funcţionari publici;
 creşterea numărului de consumatori de droguri şi, în special, a celor care
preferă amfetaminele şi cannabisul.
Principalii factori de risc care pot influenţa nivelul ofertei de droguri,
identificaţi prin Strategia naţională antidrog în perioada 2005-2012, sunt
reprezentaţi de:
 poziţia României la intersecţia principalelor rute tradiţionale utilizate de
traficanţii internaţionali de droguri şi faptul că începând cu data de 1
ianuarie 2007 ţara noastră reprezintă graniţa estică a UE;
191
Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – Drogurile şi crima
organizată, Editura Sitech, Craiova, 2009, pag.121
92
 creşterea fluxului de imigranţi spre România şi alte state membre ale UE;
 dezvoltarea traficului comercial prin punctele de frontieră cu consecinţe
asupra scăderii timpilor de control;
 creşterea consumului de droguri şi în special a celui de droguri sintetice;
 implicarea în fapte de corupţie a unor funcţionari publici care au atribuţii
directe în activitatea de control la frontieră;
 proliferarea reţelelor teroriste interesate în obţinerea de fonduri din traficul
ilicit de droguri;
 cooperarea insuficientă între instituţiile abilitate în reducerea ofertei de
droguri.
În Hotărârea Guvernului nr.323/2005 privind aprobarea Planului de
acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-
2008192, în cadrul capitolului referitor la reducerea ofertei de droguri, sunt
prevăzute următoarele obiective specifice193:
 îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a instituţiilor specializate în
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (documentarea
operativă a activităţii infracţionale a grupurilor organizate de traficanţi, a
legăturilor infracţionale şi a rutelor utilizate de aceştia, a metodelor şi
mijloacelor de săvârşire a infracţiunilor la regimul drogurilor 194; corelarea
activităţilor de combatere a traficului ilicit cu cele legate de consumul de
droguri şi cu măsurile de asistenţă destinate consumatorilor195; corelarea
activităţilor de combatere a microtraficului cu cele de prevenire şi
192
Publicată în Monitorul Oficial nr.376 din 4 mai 2005.
193
Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – op.cit., pag.122
194
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt Inspectoratul General al Poliţiei Române
(IGPR), Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate (DGCCO), Inspectoratul General al Poliţiei
de Frontieră (IGPF) şi Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV).
195
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, DGCCO, Direcţia Generală de Poliţie a
Municipiului Bucureşti, Inspectoratele Judeţene de Poliţie şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
93
combatere a traficului transfrontalier de droguri196; dezvoltarea sistemului
de analiză operativă a informaţiilor197);
 contracararea riscurilor de către instituţiile abilitate în combaterea
traficului ilicit de droguri (colectarea în sistem informatic a datelor,
monitorizarea acestora şi dezvoltarea analizei strategice198; dezvoltarea
activităţii de cercetare ştiinţifică şi prognozare a fenomenului drogurilor;
dezvoltarea sistemului analizelor de risc199; implementarea
managementului frontierei la standarde europene şi dezvoltarea
activităţilor specifice antidrog200; îmbunătăţirea calităţii controlului
vamal201);
 optimizarea activităţii structurilor implicate în reducerea ofertei de
droguri şi creşterea eficacităţii acestora (adoptarea şi dezvoltarea cadrului
metodologic de desfăşurare a activităţilor antidrog în raport cu cele
europene202; extinderea folosirii tehnicilor şi mijloacelor moderne de
investigaţii203; facilitarea accesului la bazele de date necesare desfăşurării
activităţii de reducere a ofertei de droguri204; fluidizarea schimbului de
informaţii on-line între instituţii la nivel naţional şi internaţional şi
realizarea schimbului de experienţă şi bune-practici în domeniu205;
extinderea şi îmbunătăţirea cooperării interinstituţionale206);
 combaterea traficului internaţional de droguri şi precursori
(intensificarea acţiunilor operative de cooperare internaţională vizând
196
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, IGPF şi ANV.
197
198
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, DGCCO şi ANV. Urmare a instalării
sistemului de mesagerie electronică criptată, la nivelul DGCCO, între Direcţia Generală şi unităţile teritoriale a
avut loc optimizarea schimbului operativ de date.
199
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPF şi ANV.
200
Instituţia responsabilă pentru realizarea acestor obiective este ANV.
201
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPF şi ANV.
202
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, IGPF, ANV şi Ministerul Public.
203
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt Ministerul Public, IGPR, DGCCO, IGPF şi
ANV.
204
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI),
IGPR, Serviciul Român de Informaţii şi IGPF.
205
Instituţia responsabilă pentru realizarea acestor obiective este DGCCO.
206
94
identificarea şi anihilarea reţelelor internaţionale de trafic ce desfăşoară
activităţi pe teritoriul ţării207; intensificarea acţiunilor de identificare a
noilor droguri de sinteză şi extinderea colaborării interinstituţionale
interne şi internaţionale în acest scop208; participarea la acţiuni
internaţionale comune ce au drept obiectiv anihilarea unor reţele de
traficanţi, prin includerea experţilor români în echipele comune de
acţiune209; dezvoltarea colaborării internaţionale în vederea împiedicării
deturnării substanţelor stupefiante şi psihotrope şi a precursorilor utilizaţi
la fabricarea ilegală a acestora din circuitul legal în traficul ilicit 210;
participarea activă a României la operaţiunile interstatale Topaz 211,
Purple212, Prism213 şi altele214);
207
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt MAI, IGPR, IGPF şi ANV.
Schimbul operativ
de date şi informaţii între instituţiile din România cu atribuţii în domeniul drogurilor şi instituţiile de profil din
străinătate se desfăşoară, conform reglementărilor în vigoare prin Centrul Regional pentru Combaterea
Criminalităţii Transfrontaliere (SECI). În anul 2007, au fost efectuate 20 de întâlniri cu ofiţerii de legătură şi
ataşaţii de afaceri interne străini în post la Bucureşti, pentru schimb de date şi informaţii, iar prin serviciul de
specialitate din cadrul DGCCO au fost schimbate cu poliţiile străine 503 mesaje, în special cu parteneri europeni.
208
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, IGPF şi ANV. În cursul anului 2007,
ofiţerii din cadrul IGPF au realizat schimburi de informaţii cu autorităţile olandeze şi belgiene, pe linia combaterii
traficului de droguri. De asemenea, la nivelul IGPR au fost efectuate schimburi operative de informaţii, pe cauze
concrete privind traficul cu droguri sintetice, cu structurile similare antidrog din Olanda, Germania şi Israel, fiind
edificatoare în acest sens cauza privind captura de 10.000 comprimate de ecstasy de la Vatra Dornei, autorităţile
române punând la dispoziţia autorităţilor din Olanda, numele cetăţenilor olandezi implicaţi, numerele de telefon şi
caracteristicile comprimatelor confiscate.
209
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, IGPR, DGCCO, IGPF, ANV şi Punctul Naţional Focal.
210
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR şi DGCCO.
211
Operaţiunea Topaz este o iniţiativă internaţională de monitorizare a comerţului licit cu anhidridă acetică şi de
investigare a metodelor şi rutelor de deturnare. Deşi unele aspecte ale Operaţiunii Topaz legate de monitorizarea
comerţului internaţional s-au dovedit de succes, s-a realizat un progres minor în ceea ce priveşte identificarea şi
dezafectarea rutelor folosite pentru contrabanda cu anhidridă acetică în interiorul Afganistanului şi a ţărilor
vecine.
212
Operaţiunea Purple (Operaţiunea Purpuriu), în acţiune din 1999, este menită să prevină deturnarea
permanganatului de potasiu din comerţul licit în scopul utilizării acestuia în fabricarea ilicită a cocainei, în special
în America de Nord şi în America de Sud.
213
În cadrul raportului anual din 2007, Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor a apreciat rezultatele
obţinute în cadrul proiectului Prism, în special în legătură cu operaţiunea Crystal Flow, care s-a derulat în
perioada 1 ianuarie-30 iunie 2007. Supravegherea a 1.400 transporturi individuale de efedrină şi pseudoefedrină a
permis detectarea a 35 tranzacţii suspecte şi împiedicarea deturnării a 52 de tone din aceste substanţe, cantitate ce
ar fi putut fi folosită la fabricarea a 48 de tone de metamfetamină. Activităţile desfăşurate în cadrul operaţiunii
Prism au demonstrat că, în toată lumea, traficanţii încearcă din ce în ce mai mult să obţină mari cantităţi de
preparate farmaceutice conţinând efedrină sau pseudoefedrină prin intermediul comerţului licit, naţional sau
internaţional.
214
Instituţia responsabilă pentru realizarea acestui obiectiv este DGCCO.
95
 intensificarea măsurilor de identificare, sechestrare şi confiscare a
bunurilor folosite la săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri şi
precursori şi a produselor acestor infracţiuni şi folosirea eficientă a
fondurilor realizate din valorificarea acestora pentru susţinerea
activităţilor de reducere a cererii şi ofertei de droguri215;
 prevenirea şi combaterea practicilor de spălare a banilor proveniţi din
infracţiuni la regimul drogurilor şi precursorilor, prin măsuri comune ale
structurilor de luptă antidrog cu Banca Naţională şi Oficiul Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor216;
 prevenirea şi combaterea deturnării precursorilor ce pot fi utilizaţi la
fabricarea ilegală a substanţelor şi produselor stupefiante şi psihotrope217;
 îmbunătăţirea cooperării între instituţiile şi structurile abilitate în
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi crearea unei reţele
integrate de informaţii la nivel naţional privind criminalitatea în
domeniul drogurilor, prin implementarea Programului Marea Alianţă
Română Antidrog (MARA);
 perfecţionarea legislaţiei şi a cadrului instituţional în domeniu prin
adaptarea acestora în raport cu evoluţia formelor concrete de
manifestare a infracţionalităţii în domeniu şi cu prevederile acquis-ului
comunitar218;
 modernizarea dotării tehnice necesare instituţiilor abilitate în combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri la nivelul standardelor
internaţionale219;
215
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt Ministerul Public, IGPR, IGPF şi Ministerul
Justiţiei.
216
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, DGCCO, IGPF şi Oficiul Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
217
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, IGPF, ANV şi Ministerul Sănătăţii.
218
Instituţia responsabilă pentru realizarea acestui obiectiv este ANV.
219
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt MAI, IGPR, DGCCO şi IGPF.
96
 dezvoltarea capacităţii manageriale şi a profesionalizării specialiştilor
din domeniu prin programe de cooperare internaţională220.
Principalele activităţi ce se impun a fi întreprinse de instituţiile abilitate în
vederea atingerii obiectivelor susmenţionate sunt următoarele221:
 realizarea unui schimb permanent de date cu structurile de informaţii din
Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe, pe baza
protocoalelor încheiate în acest sens222;
 instituirea unui sistem integrat on-line de schimb de informaţii între
instituţiile responsabile în domeniul reducerii ofertei de droguri;
 efectuarea de analize strategice şi tactice în legătură cu grupurile
organizate interne şi transfrontaliere223;
220
Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt MAI, IGPR, DGCCO, IGPF şi Ministerul
Public.
221
Conform Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2008,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.323/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.376 din 4 mai 2005.
222
În cursul anului 2007, între poliţia de frontieră şi structurile specializate de informaţii s-a realizat un schimb
eficient de date. De asemenea, în cazul unor cauze concrete în care Direcţia Antidrog a cooperat cu structura
similară din cadrul Serviciului de Informaţii Externe, în anul 2007, activităţile au fost desfăşurate conform unor
planuri de cooperare comune pe fiecare caz. La sfârşitul lunii ianuarie 2008, aproximativ 84 kilograme de heroină,
ascunse în pereţii unui TIR, au fost descoperite de ofiţerii antidrog din cadrul IGPF, împreună cu lucrători din
cadrul Serviciului Român de Informaţii şi ai ANV, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad.
Poliţiştii de frontieră au identificat, la jumătatea lunii ianuarie 2008, pe sensul de intrare în ţară, la Punctul de
Trecere a Frontierei Giurgiu, autocamionul folosit de traficanţi pentru transportul drogurilor. Şoferul, cetăţeanul
român C.C., în vârstă de 36 ani, transporta conform documentelor, 21 tone de portocale, cu destinaţia România.
Pentru a identifica membrii reţelei aflaţi pe teritoriul României, poliţiştii de frontieră au permis intrarea în ţară a
TIR-ului şi au început monitorizarea transportului. Astfel, s-a stabilit că, după descărcarea portocalelor în
Bucureşti, autotrenul a staţionat într-o locaţie din apropierea Capitalei, mai multe zile, după care a plecat gol, spre
Arad. La data de 22 ianuarie 2008, după ce a fost supravegheat pe tot traseul parcurs pe teritoriul României,
autocamionul a fost oprit la ieşirea din ţară, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. La controlul amănunţit al
mijlocului de transport au fost descoperite, ascunse într-un perete al remorcii, sub dispozitivul de refrigerare, 160
de pachete ce conţineau aproximativ 84 kilograme de heroină, în valoare de 4 milioane de euro. Drogurile erau
foarte bine disimulate într-un compartiment special confecţionat şi erau protejate cu folie din plumb, pentru a nu fi
depistate la o eventuală scanare cu aparatură specifică. (A se vedea şi Luminiţa Dumitrache – Heroină la Nădlac,
în Revista pentru Patrie nr.2/2008, pag.20-21).
223
În anul 2007, în baza datelor şi informaţiilor puse la dispoziţie de Direcţia Antidrog şi structurile teritoriale,
Unitatea de Analiză a Informaţiilor a realizat un număr de 8 analize strategice, astfel: analiza strategică privind
implicaţiile traficului de droguri la nivelul municipiului Bucureşti; analiza strategică privind traficul de heroină;
analiza strategică privind traficul de cannabis; analiza strategică privind traficul de cocaină; analiza strategică
privind traficul de droguri sintetice; analiza strategică privind traficul de droguri la nivel internaţional în care au
fost implicaţi cetăţeni români; analiza strategică privind traficul de droguri în ţările riverane Mării Negre. (Date
reieşite din Raportul de evaluare 2008 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2007 în Planul
de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională
Antidrog, Bucureşti, 2008, pag.179)
97
 culegerea, analiza şi prelucrarea informaţiilor transmise de structurile
teritoriale;
 intensificarea activităţilor de cunoaştere şi combatere a traficului stradal
de droguri224;
 implicarea tuturor structurilor de poliţie (ordine publică, circulaţie, etc.) şi
jandarmerie, în activităţile de constatare a infracţiunilor din domeniul
drogurilor225;
 efectuarea unor studii şi analize privind infracţiunile conexe drogurilor şi
propunerea unor măsuri de prevenire a acestora;
 organizarea de acţiuni specifice de către formaţiunile de poliţie în locurile,
mediile şi zonele de risc frecventate de traficanţii şi consumatorii de
droguri, în raport de evoluţia situaţiei operative, corelate cu activităţile
similare desfăşurate de poliţia de frontieră şi organele vamale în zona de
competenţă226;
 dezvoltarea capacităţii de analiză a informaţiilor la nivelul IGPR prin
suplimentarea funcţiilor de analişti şi redactori, cât şi dotarea cu tehnică de
calcul şi achiziţionarea de licenţă software;
 înfiinţarea unui grup de lucru, format din reprezentanţii instituţiilor
implicate în reducerea ofertei de droguri, pentru realizarea metodologiei
de lucru a echipelor mixte de analiză a informaţiilor în porturi, aeroporturi
şi alte locuri cu risc ridicat în traficarea drogurilor227;
224
În cursul anului 2007, în baza Planului de Combatere şi Prevenire a Traficului şi Consumului de Droguri în
România, a fost confiscată o cantitate de 2304,041 kilograme de droguri, 42.507 comprimate, 9 doze şi 213 fiole.
225
Toate structurile operative din cadrul Poliţiei Române sunt implicate în activităţile de constatare a infracţiunilor
de trafic şi consum de droguri la nivel stradal.
226
La nivelul IGPR, activităţile specifice sunt desfăşurate în baza analizelor strategice şi operative efectuate la
nivel central şi teritorial, obiectivele acestora fiind combaterea eficientă a traficului stradal de droguri şi
destrămarea reţelelor organizate pe linia traficului transfrontalier de droguri.
227
În anul 2005 a fost creat un grup de lucru format din reprezentanţi ai DGCCO, IGPF şi ANV, care a elaborat
metodologia de lucru pentru echipele interinstituţionale înfiinţate în cadrul Proiectului TRIDENT România. La
data de 22.05.2005, a fost aprobat documentul cadru de constituire a Proiectului TRIDENT România în cele trei
porţi principale de intrare în România: Bucureşti, Constanţa şi Giurgiu. În urma bunei colaborări existente între
structurile din cadrul Proiectului TRIDENT România, în cursul lunii iulie 2007 a fost identificată şi destructurată
o importantă reţea internaţională de trafic de droguri. Astfel, ofiţeri ai IGPF, ai Direcţiei Antidrog din cadrul IGPR
şi lucrători vamali, sub coordonarea procurorilor DIICOT au declanşat operaţiunea de destructurare a reţelei în
urma descoperirii, în 2 colete trimise din Venezuela, a 77 de umeraşe confecţionate din cocaină, în greutate totală
98
 desfăşurarea de activităţi comune pe linia analizelor informaţiilor
operative de către echipele mixte228;
 dezvoltarea Biroului Analiză de Risc din cadrul Inspectoratului General al
Poliţiei de Frontieră;
 crearea şi implementarea unei aplicaţii informatice specifice antidrog, în
cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, de culegere a datelor, prelucrare şi
diseminare a informaţiilor, compatibil cu al agenţiilor similare din Statele
Membre ale UE229;
 efectuarea unor studii privind eventualele legături între cazurile de trafic
ilicit de droguri constatate şi finanţarea terorismului internaţional;
 realizarea unui studiu privind evoluţia fenomenului drogurilor la nivel
naţional şi local;
 extinderea sistemului analizelor de risc în porturi, aeroporturi şi punctele
de frontieră unde se înregistrează un trafic sporit de mărfuri şi călători;
 dotarea cu mijloace moderne de detectare a drogurilor în containere,
transcontainere, mijloace de transport rutier, feroviar, aerian şi naval;
de 45 kilograme. Drogurile, a căror valoare de comercializare era de aproximativ 4,5 milioane de euro, urmau să
fie preluate de un cetăţean italian, aflat în România, fiind destinate pieţei stupefiantelor din Europa. În urma
monitorizărilor şi investigaţiilor sub acoperire, traficantul a fost prins în flagrant, în cadrul unei operaţiuni de
livrare supravegheată. Totul a pornit la iniţiativa autorităţii vamale, când, la sfărşitul lunii iunie 2007, lucrătorii
vamali de la biroul vamal Henri Coandă au selectat în urma analizei de risc, o partidă de marfă sosită din
Venezuela, ce conţinea, conform documentelor însoţitoare, costume bărbăteşti. În data de 2 iulie 2007, în baza
analizei de risc comune efectuate de lucrătorii vamali şi poliţia de frontieră la cea de-a doua tranşă din aceeaşi
partidă de marfă, au fost demarate procedurile specifice de control. În data de 5 iulie, lucrătorii vamali din cadrul
biroului vamal Henri Coandă, împreună cu poliţiştii de frontieră şi cu procurorii DIICOT, s-au deplasat la Zona
Cargo a aeroportului şi au verificat conţinutul celor 8 colete, reacţia câinelui antidrog confirmând suspiciunile
echipei de control. În acestea se aflau 8 cutii ce conţineau 77 de costume bărbăteşti, aranjate pe umeraş. Din
verificări, anchetatorii au stabilit că toate umeraşele erau fabricate din cocaină solidă, greutatea totală a substanţei
din care erau confecţionate, în afara unor elemente de susţinere din fier, fiind de 45 kilograme. Imediat s-au
declanşat operaţiunile informativ-operative pentru identificarea furnizorilor şi a destinatarilor mărfii, totodată, cu
autorizarea procurorilor, fiind realizată o operaţiune de livrare supravegheată, prin înlocuirea umeraşelor din
cocaină cu unele asemănătoare.
228
Echipele comune din cadrul Proiectului TRIDENT elaborează materiale complexe cuprinzând profiluri şi
analize de risc, care sunt înaintate Direcţiei Management şi Analiza Informaţiilor din cadrul IGPR, iar apoi
redirecţionate instituţiilor direct interesate.
229
Începând cu data de 17 octombrie 2005, a fost implementată aplicaţia informatică „Customs Intelligence” a
Autorităţii Naţionale a Vămilor.
99
 constituirea unui fond operativ de rulment pentru derularea de operaţiuni
specifice de investigaţii230;
 organizarea structurii de investigatori acoperiţi, după modelul şi
standardele de lucru existente în Statele Membre ale UE231;
 crearea de structuri tehnice pentru interceptarea convorbirilor şi
înregistrarea audio-video, la nivel central şi regional, conform prevederilor
legale, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi
DGCCO;
 conectarea sistemului de informaţii al Direcţiei Antidrog la baza de date a
Europol;
 schimb operativ de date şi informaţii privind reţelele transfrontaliere de
traficanţi de droguri, prin ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România;
 transmiterea operativă de date şi informaţii prin ofiţerii de legătură români
aflaţi la post în străinătate;
 organizarea unor acţiuni de control antidrog transfrontalier cu ţările
vecine;
 realizarea profilului judiciar al drogurilor confiscate pe teritoriul
naţional232;
230
În cadrul IGPR, la data de 28.03.2005, a fost emis Ordinul Ministrului administraţiei şi internelor privind
modul de gestionare şi utilizare a fondului constituit pentru organizarea de acţiuni de prindere în flagrant, fond
disponibil tuturor structurilor de combatere a criminalităţii organizate. (A se vedea şi Raportul de evaluare 2006
privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2005 în Planul de acţiune în vederea implementării
Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2006, pag.45).
Totodată, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.131/2006 s-a constituit anual un depozit în valoare de
1.000.000 lei special destinat pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante sau
ocazionate de folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor ori colaboratorilor acestora, la dispoziţia
procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
231
În vederea eficientizării structurii de investigatori acoperiţi a DGCCO, s-au desfăşurat următoarele activităţi:
elaborarea Proiectului de modificare şi completare a Legii nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea
criminalităţii organizate, continuarea programului de selecţie şi pregătire a poliţiştilor din domeniu, dotarea
serviciului cu tehnică operativă necesară desfăşurării activităţii.
232
În luna iunie 2006, s-a încheiat Programul din cadrul Convenţiei de twinning RO/2003/IB-JH-05, „Lupta
împotriva traficului şi consumului de droguri”, fiind recepţionate şi instalate toate echipamentele prevăzute, atât în
Laboratorul Central cât şi în cadrul Laboratorului de analize droguri din Brigada de Combatere a Criminalităţii
Organizate Cluj, aceste echipamente permiţând stabilirea profilului drogurilor.
100
 crearea şi operaţionalizarea grupurilor comune de lucru şi acţiuni
regionale233;
 cooperarea operativă în domeniul livrărilor controlate234;
 identificarea pe parcursul întregului proces penal, începând cu faza actelor
premergătoare, a bunurilor şi valorilor susceptibile a face obiectul
confiscării speciale, în cauzele penale privind infracţiuni la regimul
drogurilor şi precursorilor235;
 realizarea unei baze de date statistice privind bunurile şi valorile
confiscate ca urmare a săvârşirii de infracţiuni la regimul drogurilor şi
precursorilor, în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive prin care
s-a dispus confiscarea bunurilor;
 adaptarea cadrului legal existent în domeniul prevenirii şi combaterii
spălării banilor la acquis-ul comunitar;
 consolidarea activităţilor de cooperare între Oficiul Naţional de Prevenire
şi Combatere a Spălării Banilor, IGPR, DGCCO, IGPF, prin realizarea
între aceste autorităţi a unei legături directe în regim on-line criptat, la
nivel central şi teritorial;
 implementarea sistemului de monitorizare a precursorilor în conformitate
cu modelul statistic al ONU;
 crearea bazei de date centralizate privind operaţiunile cu precursori şi
conectarea on-line a acesteia cu instituţiile abilitate în domeniu;
233
Au fost realizate progrese în special prin schimbul de mesaje cu ofiţerii de legătură străini aflaţi în post la
Bucureşti, cât şi prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.
234
La data de 27.09.2007, s-a realizat o livrare supravegheată cu autorităţile competente din Franţa, obiectul
acesteia fiind reprezentat de un colet în care se afla o cuvertură impregnată cu 554 grame de cocaină. Coletul era
expediat din Guyana Franceză, având ca destinatar un cetăţean român domiciliat în municipiul Botoşani. În urma
cercetărilor efectuate, a reieşit implicarea în acest transport a doi cetăţeni români.
235
Ofiţerii de poliţie judiciară desfăşoară, încă din faza actelor premergătoare, activităţi de identificare a bunurilor
şi valorilor aparţinând persoanelor implicate în activităţi de trafic de droguri şi precursori, pe care le prezintă
procurorului pentru a fi cuprinse în rechizitoriu cu propunere de confiscare.
101
 organizarea şi desfăşurarea de acţiuni specifice comune pentru
identificarea şi anihilarea laboratoarelor clandestine pentru fabricarea
ilicită a drogurilor236;
 achiziţionarea de mijloace tehnice necesare pentru creşterea capacităţii de
luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri a Direcţiei
Antidrog din cadrul DGCCO şi a Serviciului de Combatere a Traficului de
Droguri din cadrul DIICOT (autoturisme, truse narcotest, camere video,
aparate foto digitale, reportofoane, etc.);
 creşterea capacităţii de analiză a drogurilor prin înfiinţarea şi dotarea
laboratoarelor de analiză fizico-chimică a drogurilor la Iaşi, Timişoara şi
Constanţa;
 desfăşurarea unor programe de pregătire comună pentru judecători,
procurori şi poliţişti antidrog.
236
În cadrul activităţilor specifice desfăşurate în cursul anului 2007, nu au fost identificate sau anihilate
laboratoare clandestine pentru fabricarea ilicită a drogurilor.
102
CAPITOLUL III
CADRUL JURIDIC ŞI INSTITUŢIONAL
DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ
3.1. Instrumentele juridice internaţionale de cooperare
La baza cooperării internaţionale a stat permanent principiul respectării

independenţei şi suveranităţii statelor şi implicit a dreptului lor intern, statuat în
normele juridice elaborate. Un element principal, care a stat la baza apariţiei şi
dezvoltării ulterioare a cooperării internaţionale şi fără de care aceasta nu se
putea concepe, l-a constituit încrederea reciprocă într-un cadru instituţional bine
reglementat237.
Organismele ONU cu atribuţii în lupta împotriva traficului şi consumului
ilicit de droguri, profund preocupate de amploarea şi creşterea producţiei, cererii
şi traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope care reprezintă o gravă
ameninţare pentru sănătatea şi bunăstarea persoanelor şi au efecte nefaste asupra
principiilor economice, culturale şi politice ale societăţii, profund preocupate, de
asemenea, de efectele devastatoare în creştere ale traficului ilicit de substanţe
psihotrope şi stupefiante în diversele straturi ale societăţii, şi mai ales, de faptul
că, copiii sunt exploataţi în numeroase regiuni ale lumii în calitate de
consumatori pe piaţa drogurilor, cât şi utilizaţi în scopul producerii, distribuirii şi
comerţului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, au scos în evidenţă
competenţa ONU cu privire la controlul stupefiantelor şi substanţelor psihotrope
şi au susţinut că este important să fie întărite şi dezvoltate mijloacele juridice
237
Boroi Alexandru, Rusu Ion – Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura C.H.Beck,
103
eficiente de cooperare internaţională în materie penală pentru a pune capăt
activităţilor infracţionale internaţionale reprezentate de traficul ilicit238.
De aceea, au fost încheiate numeroase convenţii internaţionale eficiente şi
operaţionale, vizând în mod special lupta împotriva traficului ilicit de droguri.
Astfel, la 23 ianuarie 1912, un număr de 12 state, printre care şi Germania,
Anglia, Olanda, Portugalia, Rusia şi Italia s-au reunit la Haga, unde au convenit
intrarea în vigoare a Convenţiei internaţionale a opiului, instrument juridic
internaţional ce reprezintă începutul cooperării naţiunilor lumii în domeniul
controlului asupra drogurilor. Documentul prevedea faptul că producţia şi
desfacerea opiului brut trebuie supuse controlului naţional, prin legi adoptate de
fiecare stat în parte. Astfel, fabricarea, vânzarea şi consumul substanţelor şi
produselor cu conţinut stupefiant (morfina, alte opiacee, cocaina), trebuiau
destinate exclusiv finalităţilor medicale ori altor scopuri legitime, iar fabricarea
şi comercializarea acestora erau supuse unui sistem de înregistrare şi licenţiere.
Punerea în aplicare a Convenţiei nu a mai fost posibilă, datorită
intervenţiei primei conflagraţii mondiale, care a canalizat preocupările statelor
semnatare în altă direcţie. Problematica stupefiantelor avea să fie reluată însă
după terminarea războiului. Liga Naţiunilor, organizaţie internaţională creată în
anul 1919 de către puterile învingătoare în război, statua în actul de înfiinţare
(art.23), constituirea unui Comitet consultativ pentru traficul asupra opiului şi
alte droguri periculoase.
În data de 19 februarie 1925, a fost semnată la Geneva, Convenţia
internaţională a opiului, extinzându-se sfera de aplicabilitate a Convenţiei de la
Haga şi asupra cânepii indiene şi a frunzelor de coca, interzicând utilizarea
acestora în alte scopuri decât cele medicale sau ştiinţifice. Documentul defineşte
în cuprinsul art.1 opiul medicinal, morfina, heroina, frunzele de coca, cocaina şi
cânepa indiană. Potrivit prevederilor Convenţiei, părţile semnatare se angajau să
238
104
întocmească legi sau regulamente dacă acestea nu au fost făcute încă, pentru a se
asigura un control eficient la nivel naţional al producţiei, distribuţiei şi a
exportului opiului brut. De asemenea, părţile semnatare trebuiau, ţinând seama
de diferenţele condiţiilor comerciale, să limiteze numărul oraşelor, porturilor sau
altor localităţi prin care să permită exportul sau importul opiului brut sau a
frunzelor de coca.
În cuprinsul documentului erau stipulate şi prevederi referitoare la
controlul comerţului internaţional cu stupefiante. Astfel, se prevedea că pentru
fiecare substanţă importată era necesară o autorizaţie specială în care să fie
menţionate cantitatea şi adresa importatorului, precum şi numele şi adresa
exportatorului. În vederea realizării exportului stupefiantelor, era necesară
obţinerea de către exportator a unei autorizaţii de export.
Convenţia a consacrat dispoziţii şi cu privire la funcţionarea şi atribuţiile
organului nou creat, Comitetul Central Permanent al Opiului. Principala atribuţie
a Comitetului era aceea că în fiecare an, înainte de 31 decembrie a anului în curs,
trebuia să primească de la statele semnatare ale Convenţiei, evaluările cantităţilor
de stupefiante ce urmau a fi importate din ţările ce exportau astfel de substanţe,
cât şi datele statistice solicitate de Convenţie239.
Superioară Convenţiei internaţionale a opiului din 1912, Convenţia din
anul 1925 de la Geneva a fost totuşi criticată pe considerentul că nu a reprezentat
un pas hotărât în abolirea opiului pentru fumat, a frunzelor de coca pentru
mestecat şi a interzicerii folosirii cannabisului în scopuri medicale240.
La 13 iulie 1931, s-a semnat la Geneva Convenţia internaţională privind
limitarea producerii şi distribuirii stupefiantelor, prin care se urmăreau limitarea
fabricării şi a importării peste cantităţile maximale a substanţelor şi produselor
stupefiante fixate după evaluarea necesarului intern de droguri al fiecărui stat.
239
Croitoru Dorel – Studiu comparat privind tratamentul juridico-penal al drogurilor în legislaţia ţărilor Uniunii
Europene, României şi Republicii Moldova (teză de doctorat publicată pe site-ul http://www.cnaa.acad.md/),
Academia “Ştefan cel Mare”, Chişinău, 2006, pag.14
240
Dima Traian – Traficul şi consumul ilicit de stupefiante, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag.25
105
Elaborarea acestei Convenţii a fost necesară pentru completarea
dispoziţiilor convenţiilor precedente referitoare la opiu, urmărindu-se limitarea
fabricării stupefiantelor în lume, numai pentru nevoi medicale şi ştiinţifice şi
reglementarea distribuirii lor. Pentru prima oară, Convenţia a împărţit
stupefiantele în două grupe, din prima grupă făcând parte morfina, heroina,
codeina şi sărurile lor, ecgonina şi thebanina, iar în grupa a doua intrau
etilmorfina şi sărurile sale241.
Totodată, fiind preocupate de îmbunătăţirea controlului internaţional al
stupefiantelor, statele semnatare au creat în acest scop un nou organism
internaţional care să se ocupe cu această problemă, respectiv Organul de Control
al Stupefiantelor (OCS)242. Convenţia din anul 1931 este importantă pentru
istoria traficului stupefiantelor, întrucât prin conţinutul prevederilor sale a fost
instituit un fel de economie a stupefiantelor.
Convenţiile din 1925 şi 1931, prin înfiinţarea celor două organisme
(Comitetul Central Permanent al Opiului şi Organul de Control al
Stupefiantelor), au avut ca obiectiv principal împiedicarea ca fabricarea
autorizată a stupefiantelor să constituie o sursă de furnizare a acestora pentru
întrebuinţări nemedicale şi pentru traficul ilicit243.
Câţiva ani mai târziu, la data de 26 iunie 1936, a fost semnată, tot la
Geneva, Convenţia pentru suprimarea traficului ilicit de droguri periculoase,
care instituie comisiile rogatorii, ca instrumente de luptă împotriva persoanelor
fizice implicate în traficul ilicit de droguri. Această Convenţie a reprezentat
ultimul instrument juridic în domeniul controlului internaţional al stupefiantelor,
elaborat sub egida Ligii Naţiunilor. Documentul defineşte în cuprinsul art.1,
noţiunile de stupefiant sau extracţia unui stupefiant. Totodată, recomandă
statelor semnatare să înfiinţeze un oficiu central împotriva producţiei şi traficului
241
242
Croitoru Dorel – op.cit., pag.17
243
Dima Traian – op.cit., pag.26
106
ilicit cu substanţe stupefiante. De asemenea, sunt prevăzute măsuri privind
asistenţa juridică internaţională, reglementându-se în acest sens obţinerea ori
acordarea extrădării în cazurile enumerate în Convenţie.
După terminarea celui de-al doilea război mondial, ONU244 şi-a asumat
responsabilităţile Ligii Naţiunilor în privinţa controlului şi combaterii traficului de
droguri. Astfel, la prima sesiune din luna februarie 1946, Consiliul Economic şi
Social, organ principal al ONU, a creat Comisia pentru Stupefiante. Prima
activitate notabilă a organismului nou creat a fost adoptarea Protocolului semnat
la 11 decembrie 1946 la Lake Succes-New York, prin care s-au adus
amendamente unor convenţii încheiate anterior în materia drogurilor245.
La 19 noiembrie 1948, a fost semnat la Palatul Caillot, Protocolul de la
Paris, prin care Organizaţia Mondială a Sănătăţii este autorizată să propună
supunerea oricărui drog nou obţinut care poate crea dependenţă fizică sau
psihică, reglementării internaţionale în materie.
Datorită numeroaselor reglementări în domeniu, în unele cazuri
contradictorii, Consiliul Economic şi Social al ONU a autorizat Comisia de
Stupefiante din cadrul aceluiaşi organism să elaboreze o convenţie care să
centralizeze prevederile anterioare, precum şi să statueze noi măsuri şi
instrumente de luptă împotriva traficului ilicit de droguri.
La data de 23 iunie 1953 a fost adoptat, la New York, Protocolul asupra
opiului246 care viza limitarea şi reglementarea culturilor de mac, producţia,
comerţul en-gros şi utilizarea opiului. Documentul autoriza totodată să producă
opiu pentru export doar şapte ţări, respectiv Bulgaria, Grecia, India, Iran, Turcia,
URSS şi Iugoslavia.
244
Organizaţia a fost înfiinţată prin Carta adoptată la Conferinţa de la San Francisco, din anul 1945.
245
Ionel Tiberiu-Marius – Dimensiunea juridică a implementării Acquis-ului Schengen în domeniul securizării
frontierelor naţionale (teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 2008, pag.225
246
Protocolul a intrat în vigoare la data de 8 martie 1963.
107
La data de 30 martie 1961, a fost adoptată Convenţia unică asupra
stupefiantelor247, aceasta intrând în vigoare la 13 decembrie 1964. Acest
instrument juridic internaţional a înlocuit toate cele 9 protocoale şi convenţii
încheiate până în acel moment, aducând un suflu nou în activitatea de combatere
a traficului şi consumului ilicit de stupefiante. Pe lângă faptul că a simplificat
organizarea controlului internaţional, au fost plasate sub control internaţional
pentru prima dată şi plantele din care se extrag stupefiantele naturale.
Documentul a prevăzut înfiinţarea unei instituţii de coordonare pe plan
internaţional a luptei împotriva traficului ilicit de produse şi substanţe
stupefiante, respectiv Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS).
Acesta a fost înfiinţat prin fuziunea Comitetului Central Permanent al Opiului cu
Organul de Control al Stupefiantelor. Documentul cuprinde dispoziţii privind
modul de formare a acestui Organ, durata mandatului şi procedura de lucru.
Faţă de reglementările adoptate anterior, sunt prevăzute noi dispoziţii
referitoare la tratamentul medical şi readaptarea toxicomanilor, precum şi la
instituirea unui control privind heroina şi cetobemidona.
Art.21 din Convenţie conţine dispoziţii referitoare la limitarea fabricării şi
a importului de stupefiante (inclusiv prevederi referitoare la limitarea producţiei
de opiu), cantitatea totală din fiecare stupefiant care se va fabrica şi importa de
către o ţară sau un teritoriu oarecare în cursul unui an neputând să fie mai mare
decât suma următoarelor elemente248:
 cantitatea consumată, în limita evaluării corespunzătoare, în scopuri
medicale şi ştiinţifice;
247
Convenţia a fost adoptată de ţara noastră prin Decretul Consiliului de Stat nr.626/1973 pentru aderarea
României la Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acesteia, publicat
în Buletinul Oficial nr.213 din 31 decembrie 1973.
248
Din totalul acestor elemente se vor scădea toate cantităţile care au fost sechestrate şi puse pe piaţa licită, de
asemenea şi toată cantitatea luată din stocurile speciale, în vederea satisfacerii nevoilor populaţiei civile.
108
 cantitatea utilizată, în limita evaluării corespunzătoare, în vederea
fabricării altor stupefiante, a preparatelor şi a substanţelor care nu sunt
vizate prin Convenţie;
 cantitatea exportată;
 cantitatea vărsată la stoc, în scopul de a aduce stocul la nivelul specificat
în evaluarea corespunzătoare;
 cantitatea procurată, în limita evaluării corespunzătoare, pentru nevoile
speciale.
De asemenea, documentul prevede faptul că ori de câte ori situaţia într-o
ţară sau într-un teritoriu este de aşa natură încât interzicerea culturii macului
opiaceu, de coca sau a plantei cannabis este măsura cea mai adecvată pentru
ocrotirea sănătăţii publice şi pentru preîntâmpinarea deturnării stupefiantelor
spre trafic ilicit, ţara interesată va putea interzice cultivarea. Statul care interzice
cultivarea macului opiaceu sau a plantei cannabis urmează să adopte măsuri
adecvate de confiscare a oricăror plante cultivate ilicit şi de distrugere a lor,
exceptând micile cantităţi necesare în scopuri ştiinţifice sau de cercetare249.
Referitor la fabricarea stupefiantelor, Convenţia stipulează faptul că
această activitate trebuie să se efectueze pe baza unei licenţe, în afară de cazul în
care este efectuată printr-una sau mai multe întreprinderi de stat. Totodată,
exporturile de stupefiante urmează să fie supuse în mod obligatoriu autorizării
celor două guverne, respectiv al ţării exportatoare, precum şi al ţării
importatoare.
Activitatea de combatere a traficului ilicit de droguri este reglementată în
cuprinsul art.35 din Convenţie, stipulându-se faptul că statele, ţinând cont de
regimul lor constituţional, juridic şi administrativ250:
249
Art.22 din Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961, modificată prin Protocolul din 25 martie
1972.
250
1972.
109
 vor asigura, pe plan naţional, o coordonare a acţiunii preventive şi
represive împotriva traficului ilicit de droguri; în acest scop, ele vor putea
să desemneze un serviciu adecvat însărcinat cu această coordonare;
 se vor asista, în mod mutual, în lupta împotriva traficului ilicit de droguri;
 vor coopera, în mod strâns, între ele şi cu organizaţiile internaţionale
competente ale căror membri sunt, în scopul de a duce o luptă coordonată
contra traficului ilicit de droguri;
 vor supraveghea ca această cooperare internaţională a serviciilor adecvate
să fie efectuată prin căi rapide;
 se vor asigura ca, atunci când sunt transmise documente juridice între ţări,
în vederea urmăririi unei acţiuni judiciare, transmiterea să fie efectuată
prin căi rapide, pe adresa instanţelor desemnate de către părţi; această
dispoziţie nu atinge dreptul statelor de a cere ca documentele juridice să le
fie trimise pe cale diplomatică;
 vor furniza, dacă ele consideră oportun, Organului Internaţional de
Control al Stupefiantelor (OICS) şi Comisiei pentru Stupefiante a ONU,
prin intermediul secretarului general, informaţii referitoare la activităţile
ilicite din cuprinsul graniţelor lor, privind cultivarea, producţia, fabricarea,
utilizarea şi traficul ilicit de stupefiante.
Convenţia are un număr de patru tabele anexă, în care sunt menţionate
substanţele stupefiante supuse controlului internaţional.
Datorită evoluţiei îngrijorătoare a traficului şi consumului ilicit de droguri,
s-a impus o modificare a reglementării internaţionale în domeniu, fiind adoptat,
tot la Geneva, un Protocol privind amendamentele aduse Convenţiei unice
asupra stupefiantelor din 1961. Astfel, se prevede completarea regimului pentru
evaluarea suprafeţelor cultivate cu mac opiaceu şi fabricarea stupefiantelor
sintetice, limitarea producţiei de opiu şi distrugerea plantaţiilor de mac opiaceu şi
a celor de cannabis cultivat în mod ilegal, prevenirea abuzului de stupefiante şi
110
asigurarea unui tratament complet şi corect pentru toxicomani, precum şi luarea
de măsuri de reinserţie socială a acestora251.
La 21 februarie 1971 a fost adoptată la Viena, Convenţia asupra
substanţelor psihotrope252, cu participarea reprezentanţilor Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, OICS şi OIPC-Interpol.
În ceea ce priveşte traficul de droguri, documentul, intrat în vigoare la 16
august 1976, cuprinde în special dispoziţii referitoare la comerţul internaţional şi
la lupta împotriva traficului ilicit. Încă din preambulul său, este stipulat faptul că
măsurile luate împotriva abuzului de substanţe psihotrope trebuie să fie
coordonate şi universale.
Convenţia conţine dispoziţii speciale referitoare la controlul preparatelor
care au în compoziţie substanţe psihotrope (art.3) şi sfera de aplicare a
controlului (art.4), listele cu substanţele psihotrope, limitarea utilizării
substanţelor prevăzute în cele patru tabele în scopuri medicale şi ştiinţifice,
precum şi reglementarea tuturor operaţiunilor ilicite cu aceste substanţe, fiind
stabilite funcţiile Comisiei Consiliului pentru Stupefiante (art.17), modul de
raportare al OICS (art.18) şi măsurile ce trebuie adoptate de către acesta spre a
asigura executarea prevederilor Convenţiei (art.19)253.
Documentul cuprinde măsuri restrictive referitoare la anumite substanţe cu
proprietăţi halucinogene, depresoare sau stimulente ce afectează sistemul nervos
central, substanţe neincluse în lista prevăzută în Convenţia unică asupra
stupefiantelor din 1961 (amfetamine, barbiturice, tranchilizante, LSD-25).
Totodată se prevede în noua reglementare existenţa unei licenţe speciale pentru
fabricarea, comercializarea, distribuirea şi posesiunea substanţelor psihotrope
(art.12), exportul şi importul fiind interzise, în afara cazului când exportatorul şi
251
Alexandru Boroi, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – Infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001, pag.21
252
România a aderat la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 prin Legea nr.118/1992, publicată în
Monitorul Oficial nr.341 din 30 decembrie 1992.
253
111
importatorul sunt instituţii guvernamentale sau organisme competente să
desfăşoare activităţi licite cu ele (art.13).
În cuprinsul art.21 sunt reglementate activităţile de combatere a traficului
ilicit de substanţe psihotrope, stipulându-se faptul că statele trebuie să colaboreze
strâns între ele, precum şi cu organizaţiile internaţionale competente din care fac
parte, în scopul ducerii unei lupte coordonate împotriva traficului ilicit.
Art.22 cuprinde dispoziţiile cu caracter penal, fiecare stat putând considera
drept infracţiune pasibilă de pedeapsă orice act comis intenţionat care contravine
unei legi sau unui regulament în executarea obligaţiilor sale ce decurg din
Convenţie, luând măsurile necesare pentru ca infracţiunile grave să fie
sancţionate, de exemplu, cu închisoare sau orice altă pedeapsă privativă de
libertate. Contrar acestor dispoziţii, atunci când persoanele care utilizează în mod
abuziv substanţe psihotrope au săvârşit aceste infracţiuni, statele vor putea, în loc
de a le condamna sau de a aplica o sancţiune penală împotriva lor sau ca un
complement al sancţiunii penale, să supună aceste persoane unor măsuri de
tratament, de educare, de postcură, de readaptare şi de reintegrare socială254.
Ca urmare a Declaraţiei privind lupta împotriva traficului şi consumului
ilicit de droguri255, în care se statua necesitatea unei noi reglementări în domeniu,
în perioada 25 noiembrie-20 decembrie 1988 s-a desfăşurat la Viena o conferinţă
internaţională, în urma căreia a fost adoptată Convenţia ONU contra traficului
ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope256. Participanţii la conferinţă au
subliniat faptul că traficul ilicit de droguri reprezintă o sumă de câştiguri
financiare şi averi considerabile care permit organizaţiilor criminale
transfrontaliere să penetreze, să contamineze şi să corupă structurile de stat,
activităţile comerciale şi financiare, cât şi societatea la toate nivelurile sale.
254
Art.22 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971.
255
Adoptată de Adunarea Generală a ONU la data de 14 decembrie 1984.
256
România a aderat la Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope prin Legea
nr.118/1992, publicată în Monitorul Oficial nr.341 din 30 decembrie 1992.
112
Obiectul Convenţiei îl reprezintă promovarea cooperării între statele părţi,
în vederea combaterii eficiente a traficului ilicit cu stupefiante şi substanţe
psihotrope. Prin semnarea documentului, statele s-au angajat să elimine ori să
reducă, pe măsura posibilităţilor, cererea ilicită de stupefiante şi substanţe
psihotrope, precum şi să armonizeze legislaţiile naţionale cu prevederile
Convenţiei. De asemenea, a fost subliniată importanţa cooperării internaţionale
pentru combaterea într-o manieră cât mai eficace a diferitelor manifestări ale
traficului şi consumului ilicit de droguri.
Documentul prevede în cuprinsul art.3 faptele care constituie infracţiuni
comise cu intenţie, recomandând statelor semnatare implementarea în dreptul
intern a următoarelor conduite ilicite: producţia, fabricarea, extracţia, prepararea,
oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiţii,
expedierea, expedierea în tranzit, transportul, importul sau exportul oricărui
stupefiant sau substanţă psihotropă; cultivarea macului opiaceu, a cocăi sau
plantei de cannabis în scopul producerii de stupefiante; deţinerea sau cumpărarea
oricărui stupefiant în scopul uneia din activităţile susmenţionate; fabricarea,
transportul sau distribuirea de echipament, materiale sau substanţe despre care
cel care se ocupă cu astfel de activităţi ştie că trebuie utilizate în sau pentru
cultura, producţia sau fabricarea ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope;
organizarea, dirijarea sau finanţarea faptelor susmenţionate.
Convenţia a stipulat în cuprinsul său, cu caracter de noutate, dispoziţii
imperative referitoare la depistarea, îngheţarea (sechestrul) şi confiscarea
bunurilor şi mijloacelor financiare obţinute de infractori în traficul ilicit de
droguri, în acest sens tribunalele statelor semnatare fiind abilitate să ordone
confiscarea documentelor bancare, financiare sau comerciale, secretul bancar
nemaiputând fi invocat într-o asemenea situaţie257.
257
113
În art.6 şi 7 se reglementează noi dispoziţii referitoare la extrădarea şi
asistenţa judiciară menite să întărească cooperarea internaţională în domeniu.
Astfel, asistenţa judiciară poate fi solicitată în următoarele scopuri258: strângerea
mărturiilor şi depoziţiilor; notificarea actelor judiciare; efectuarea de percheziţii
şi popriri; examinarea obiectelor şi vizitarea locurilor; furnizarea de informaţii şi
de probe de culpabilitate; furnizarea de originale sau copii certificate conforme
de documente şi dosare pertinente, inclusiv extrase bancare, documente
contabile, dosare de societăţi şi documente comerciale; identificarea sau
detectarea produselor, bunurilor, instrumentelor sau altor lucruri în scopul
strângerii probelor.
În cuprinsul art.9 din Convenţie, sunt prevăzute următoarele modalităţi de
cooperare pe baza acordurilor sau aranjamentelor bilaterale sau multilaterale:
 stabilirea şi menţinerea canalelor de comunicare între organismele şi
serviciile naţionale competente, în scopul de a facilita schimbul sigur şi
rapid de informaţii cu privire la toate aspectele infracţionale, inclusiv
legăturile traficului de stupefiante cu alte activităţi delictuale;
 conducerea anchetelor care se referă la identitatea, locul în care se găsesc
şi activităţile pe care le exercită persoanele suspectate pentru comiterea
infracţiunilor, mişcarea produselor şi bunurilor provenite din comiterea
infracţiunilor, mişcarea stupefiantelor, subsţanţelor psihotrope,
substanţelor înscrise în tabelul I şi II ale Convenţiei şi instrumentele
utilizate sau destinate să fie utilizate în comiterea acestor infracţiuni;
 crearea echipelor mixte de anchetă.
Documentul stipulează şi posibilitatea statelor de a dezvolta sau ameliora
programe de formare specifice în folosul membrilor şi serviciilor de detectare şi
reprimare şi altui personal, inclusiv agenţilor de vamă, însărcinaţi cu reprimarea
258
Art.7, alin.2 din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988.
114
infracţiunilor. Aceste programe trebuie să se refere, mai ales, la următoarele
puncte259:
 metodele folosite pentru detectarea şi reprimarea infracţiunilor;
 itinerariile adoptate şi tehnicile folosite de către persoanele suspectate de
infracţiuni, în special în statele de tranzit şi măsurile de luptă potrivite;
 controlul importului şi exportului de stupefiante, substanţe psihotrope şi
substanţe înscrise în tabelul I şi II din Convenţie;
 detectarea şi controlul mişcării produselor şi bunurilor care provin din
comiterea infracţiunilor şi a stupefiantelor, substanţelor psihotrope,
substanţelor înscrise în tabelul I şi II şi instrumentelor utilizate sau
destinate a fi folosite pentru a comite infracţiunile menţionate;
 metodele folosite pentru transferarea, disimularea sau deghizarea acestor
produse, bunuri şi instrumente;
 strângerea probelor;
 tehnicile de control în zonele libere şi porturile libere;
 tehnicile moderne de detectare şi reprimare.
De asemenea, documentul a reglementat o măsură procedurală deosebit de
eficientă în lupta antidrog, livrarea supravegheată, această dispoziţie fiind
preluată şi în legislaţia ţării noastre în cuprinsul art.20 al Legii nr.143/2000
privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Astfel,
la art.1, lit.k din Convenţie, se prevede că livrarea supravegheată reprezintă
metodele care constau în permisiunea trecerii pe teritoriul uneia sau mai multor
ţări a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, a substanţelor înscrise în tabelul I
şi tabelul II anexat Convenţiei, sau a substanţelor care sunt substituite celor
prezentate în tabele, expediate ilicit sau suspectate că ar fi, sub controlul
autorităţilor competente din aceste ţări, în vederea identificării persoanelor
259
Art.9 din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988
115
implicate în comiterea infracţiunilor stabilite conform paragrafului 1 al art.3 din
Convenţie.
În conformitate cu prevederile legale interne, statele părţi au convenit să ia
măsurile necesare pentru a permite recurgerea adecvată la livrări supravegheate
pe scară internaţională, pe bază de acorduri sau angajamente pe care ele le-au
încheiat, în scopul identificării şi prinderii persoanelor implicate în infracţiunile
de trafic de droguri260. De aceea, o primă condiţie este aceea ca fiecare stat în
parte, dintre cele care participă la livrări supravegheate, să obţină aprobările
necesare de la organele lor interne, abilitate în acest sens, pentru a putea participa
la livrări supravegheate.
Documentul stipulează şi măsurile pe care statele le pot lua pentru a
împiedica deturnarea substanţelor care sunt folosite frecvent în procesul
fabricării ilicite de stupefiante sau substanţe psihotrope. Totodată, în art.13 se
stipulează faptul că statele trebuie să ia măsurile necesare pentru a preveni
comerţul şi deturnarea de materiale şi echipamente în scopul producerii sau
fabricării de stupefiante şi substanţe psihotrope, cooperând în acest scop.
În cuprinsul art.14 din Convenţie au fost reglementate măsurile vizând
eliminarea culturilor ilicite de plante din care se extrag stupefiante şi suprimarea
cererii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope.
În acelaşi timp, documentul internaţional acordă o importanţă deosebită
unor mijloace şi metode de realizare a traficului ilicit de stupefiante, în special
traficului ilicit pe mare (art.17) şi utilizării serviciilor poştale (art.19).
Pentru reprimarea traficului ilicit pe mare, statele părţi au convenit să
coopereze, în măsura posibilă, în conformitate cu dreptul internaţional maritim.
Astfel, statul care are motive întemeiate să bănuiască că o navă sub pavilion sau
care nu arborează nici un pavilion sau nu poartă nici o înmatriculare, se ocupă cu
traficul ilicit de stupefiante, poate solicita altor state să îl ajute pentru a pune
260
Art.11 din Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, semnată la Viena la 20
decembrie 1988
116
capăt acestei utilizări. Statele astfel solicitate furnizează această asistenţă în
limita mijloacelor de care dispun. Statul care are motive întemeiate să bănuiască
că o navă care exercită libertatea de navigaţie, conform dreptului internaţional, şi
navigând sub pavilion sau fiind înmatriculată la un alt stat se ocupă cu traficul
ilicit de stupefiante, poate să anunţe statul sub pavilionul căruia navighează nava,
să solicite confirmarea înmatriculării şi, dacă acest lucru se confirmă, să ceară
autorizaţia acestui stat pentru a lua măsurile adecvate cu privire la această navă.
În conformitate cu dispoziţiile, tratatele în vigoare sau orice alte acorduri sau
aranjamente încheiate între aceste părţi, statul sub pavilionul căruia navighează
nava poate să autorizeze mai ales statul solicitat să inspecteze nava, să viziteze
nava, dacă sunt descoperite probe ale participării la traficul ilicit de stupefiante,
urmând a fi luate măsurile adecvate cu privire la navă, persoanele care se găsesc
la bord şi la încărcătură261. Privitor la zonele şi porturile libere, statele părţi au
convenit să depună eforturi pentru:
 a supraveghea mişcarea mărfurilor şi persoanelor în porturile libere şi
zonele libere şi, în acest scop, vor da permisiunea autorităţilor competente
să procedeze la vizitarea încărcăturii şi navelor care intră şi ies, inclusiv
navelor de croazieră şi pescuit, cât şi aeronavelor şi vehiculelor şi atunci
când este cazul să percheziţioneze membrii echipajului şi pasagerii, cât şi
bagajul acestora;
 a stabili şi a menţine un sistem care permite decelarea expedierilor
suspectate de a conţine stupefiante, substanţe psihotrope sau substanţe
înscrise în tabelul I şi II, care intră sau ies din zonele şi porturile libere;
 a stabili şi a menţine sisteme de supraveghere în bazinele şi depozitele
portuare, cât şi în aeroporturi şi posturile de frontieră, în zonele libere şi
porturile libere.
261
Art.17 din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope.
117
Pentru combaterea traficului ilicit de stupefiante realizat prin utilizarea
serviciilor poştale, statele părţi la Convenţie s-au înţeles să adopte următoarele
măsuri:
 o acţiune coordonată pentru prevenirea şi reprimarea utilizării poştale în
scopul traficului ilicit;
 elaborarea de către serviciile de detectare şi reprimare, a unor tehnici de
investigare şi control, care să permită decelarea în trimiterile poştale a
expedierilor ilicite de stupefiante, substanţe psihotrope şi substanţe
înscrise în tabelul I şi II;
 măsuri legislative care permit recurgerea la mijloacele adecvate pentru a
strânge probele necesare pentru urmăririle judiciare.
Pentru a preveni sau elimina traficul de droguri, Convenţia prevede că
statele părţi pot adopta măsuri mai stricte sau mai severe decât cele prevăzute de
aceasta, dacă ele consideră necesar262.
La data de 15 noiembrie 2000, a fost adoptată la New York, Convenţia
ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, având drept obiect
promovarea cooperării în scopul prevenirii şi combaterii mai eficiente a
criminalităţii transnaţionale organizate263.
Convenţia defineşte în cuprinsul art.2, noţiunile de grup infracţional
organizat, infracţiune gravă, dar şi livrarea supravegheată 264. În cuprinsul
documentului sunt prevăzute măsurile de luptă împotriva spălării banilor, dar şi
măsurile de confiscare şi sechestru.
Totodată, în cadrul art.18 este reglementată asistenţa judiciară a statelor
părţi, care poate fi solicitată în următoarele scopuri:
 strângerea de dovezi sau de depoziţii;
262
Art.24 din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope.
263
Convenţia a fost ratificată de România prin Legea nr.565/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.813 din 8
noiembrie 2002.
264
Expresia livrare supravegheată se referă la metoda care constă în permiterea trecerii pe teritoriul unuia sau mai
multor state a unor expedieri ilicite ori suspecte de a fi ilicite, cu ştirea şi sub controlul autorităţilor competente ale
acestor state, în vederea anchetării unei infracţiuni şi identificării persoanelor implicate în săvârşirea ei.
118
 înmânarea actelor judiciare;
 efectuarea de percheziţii şi sechestre, precum şi de blocări;
 examinarea de obiecte şi cercetarea la faţa locului;
 transmiterea de informaţii, de probe şi de rapoarte de expertiză;
 transmiterea originalelor sau a copiilor certificate pentru conformitate ale
documentelor şi dosarelor pertinente, inclusiv ale documentelor
administrative, bancare, financiare sau comerciale şi ale documentelor
societăţilor comerciale;
 identificarea sau localizarea produselor infracţiunii, bunurilor,
instrumentelor sau a altor lucruri în scopul strângerii elementelor de probă;
 facilitarea înfăţişării voluntare a persoanelor în statul parte solicitant;
 acordarea oricărei alte asistenţe compatibile cu dreptul intern al statului
parte solicitat.
În domeniul investigării criminalităţii organizate transfrontaliere,
documentul conţine referiri la echipele comune de anchetă, tehnicile de anchetă
speciale şi protecţia martorilor.
În art.27 din Convenţie se prevede faptul că statele părţi cooperează strâns,
conform sistemelor lor juridice şi administrative, în vederea întăririi eficacităţii
descoperirii şi reprimării infracţiunilor, adoptând măsuri eficiente pentru:
 întărirea sau, dacă este necesar, stabilirea de căi de comunicaţie între
autorităţile sale, organismele şi serviciile competente pentru a facilita
schimbul sigur şi rapid de informaţii privind toate aspectele infracţiunilor,
inclusiv legăturile cu alte activităţi infracţionale;
 cooperarea cu alte state părţi, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de
Convenţie, în conducerea anchetei, referitor la punctele următoare:
(i) identitatea şi activităţile persoanelor bănuite de implicare în
aceste infracţiuni, locul unde se află ele sau alte persoane în cauză;
119
(ii) circulaţia produsului infracţiunii sau a bunurilor provenind din
săvârşirea de infracţiuni;
(iii) circulaţia bunurilor, a materialelor sau a altor instrumente
folosite ori destinate a fi folosite în săvârşirea acestor infracţiuni;
 transmiterea, când este cazul, a pieselor şi cantităţilor de substanţe
necesare în scopurile analizei sau anchetei;
 facilitarea unei coordonări eficiente între autorităţile, organismele şi
serviciile competente şi favorizarea schimbului de personal şi de experţi,
inclusiv, sub rezerva existenţei de acorduri sau de aranjamente bilaterale
între statele părţi respective, detaşarea de agenţi de legătură;
 schimbul de informaţii cu alte state părţi privind mijloacele şi procedeele
specifice folosite de grupurile infracţionale organizate, inclusiv, dacă este
cazul, în legătură cu itinerariile şi mijloacele de transport, precum şi
asupra folosirii de identităţi false, de documente modificate sau falsificate
sau a altor mijloace de ascundere a activităţilor lor;
 schimbul de informaţii şi coordonarea măsurilor administrative luate,
pentru descoperirea cât mai rapidă a infracţiunilor prevăzute de Convenţie.
În prezent, peste 95% din statele membre ale ONU sunt parte la
convenţiile internaţionale referitoare la controlul drogurilor. Acestea conţin
structura juridică, obligaţiile, instrumentele şi principiile de bază care le permit
statelor să atingă obiectivele sistemului internaţional de control al drogurilor:
disponibilitatea universală de supraveghere a stupefiantelor şi a substanţelor
psihotrope în scopuri medicale şi stiinţifice, prevenirea traficului şi consumului
de droguri şi a altor forme de criminalitate legate de droguri, punerea în practică
de măsuri coercitive eficace atunci când activitatea de prevenire nu mai este
suficientă. Astfel, convenţiile constituie răspunsul proporţionat şi concertat al
comunităţii internaţionale în faţa problemelor mondiale referitoare la traficul şi
consumul ilicit de droguri.
120
Se poate concluziona faptul că aceste instrumente juridice internaţionale
nu fixează decât un ansamblu minimal de norme. Fiecare stat poate aplica măsuri
mai stricte sau mai severe, atunci când consideră oportun acest lucru în scopul
protejării sănătăţii sau a interesului public ori pentru prevenirea şi combaterea
traficului ilicit de droguri.
3.2. Organizaţiile internaţionale de cooperare privind

combaterea traficului ilicit de droguri
3.2.1. Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală Interpol
Originile Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală Interpol (OIPC-

Interpol) se găsesc în anul 1914, an în care Prinţul Albert I de Monaco a fost
victima unui delict ai cărui autori au fugit în Franţa. Poliţia din Monaco nu era în
măsură să rezolve această situaţie şi prinţul Albert a organizat primul Congres
Internaţional al Poliţiei la Monaco. Pentru a face asta, în loc să urmeze
protocolul stabilit şi să treacă prin căile guvernamentale şi diplomatice, el a
strâns un grup electiv de poliţişti, jurişti, magistraţi şi alte persoane interesate din
40 de ţări care au fost contactaţi în mare parte la întâmplare (anunţuri în ziare).
Această precizare este foarte importantă, ţinându-se cont de evoluţia alternantă a
Interpol-ului, întrucât, făcând acest lucru, prinţul Albert a imprimat o direcţie a
organizării, el considerând Interpolul ca un club neformal al instituţiilor
poliţieneşti, ceea ce, de fapt, a rămas Interpolul. Primul război mondial i-a oprit
dezvoltarea şi organizarea, Interpolul reluându-şi activitatea la Viena în anul
1923265.
În prezent, OIPC-Interpol este cea mai mare organizaţie mondială de
poliţie, care facilitează cooperarea transfrontalieră între organismele de poliţie
265
Ioan Dascălu, Marian Tutilescu, Claudiu Ţupulan – Poliţiile naţionale şi unificarea europeană, Editura
Grafoanaytis, Ploieşti, 2007, pag.34
121
şi sprijină toate acele organizaţii, autorităţi şi servicii care au misiunea de
prevenire şi combatere a criminalităţii internaţionale. Sub denumirea actuală,
organizaţia este cunoscută din anul 1956, anterior având numele de Comisia
Internaţională de Poliţie Criminală.
Potrivit art.2 din Statutul OIPC-Interpol, obiectivele Organizaţiei sunt:
 să asigure şi să promoveze asistenţa reciprocă cea mai largă autorităţilor de
poliţie criminală în cadrul legilor existente în diferite ţări şi în spiritul
Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului;
 să stabilească şi să dezvolte toate instituţiile capabile să contribuie în mod
eficace la prevenirea şi represiunea infracţiunilor de drept comun.
Unul din cele mai vechi obiective ale OIPC-Interpol îl constituie
implicarea în lupta împotriva traficului ilicit de droguri. Aproximativ 55-60%
din activitatea Organizaţiei este dedicată culegerii de date şi informaţii din
lumea traficului ilicit de droguri din toate zonele lumii 266.
Rolul primordial al Interpol-ului în combaterea traficului ilicit de
droguri îl constituie identificarea noilor orientări şi organizaţii criminale care
operează la nivel internaţional şi sprijinirea tuturor organismelor, interne şi
internaţionale, angrenate în combaterea producerii ilegale, traficului şi folosirii
abuzive a cannabisului, heroinei, cocainei sau a drogurilor sintetice 267.
În scopul îndeplinirii acestor obiective, Interpol are la dispoziţie reţeaua
de comunicaţii I-24/7, care asigură schimbul de mesaje poliţieneşti între
Birourile Centrale Naţionale şi între acestea şi Secretariatul General Interpol.
În esenţă, activitatea Interpol în combaterea producerii şi traficului ilicit
de droguri, aşa cum se prevede şi în statutul Organizaţiei, se referă la 268:
 colectarea şi analizarea datelor obţinute din partea ţărilor membre ale
Organizaţiei în vederea întocmirii strategiilor în domeniul luptei antidrog şi
266
Troneci Vasile – Interpol, poliţie fără frontiere, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001, pag.99
267
Suceavă Ion – Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, Bucureşti, 2007, pag.576
268
http://www.interpol.int
122
informarea operativă asupra dinamicii acesteia, la nivel regional şi
internaţional;
 ajutorul acordat în coordonarea investigaţiilor antidrog la nivelul cooperării
a cel puţin două state;
 organizarea întâlnirilor operaţionale de lucru între două sau mai multe ţări
membre unde OIPC-Interpol a identificat aspecte comune în cazuri de
investigaţii care privesc ţările respective;
 organizarea de conferinţe cu vocaţie regională sau globală pe tema luptei
antidrog, a căror idee centrală o constituie analiza cât mai profundă a
fenomenului, schimbul de informaţii în domeniu, punerea în evidenţă a celor
mai noi tehnici de investigaţie şi dezvoltarea cooperării în interiorul
comunităţilor cu atribuţii în lupta antidrog.
Printre proiectele şi iniţiativele recente ale Interpol-ului figurează
următoarele:
 reorganizarea şi dezvoltarea bazei de date mondiale privind mărcile de
cocaină, în care va figura un catalog de mărci specifice aplicate pe
transporturile de cocaină de către producători 269;
 realizarea unor stagii internaţionale de pregătire şi formare în domeniul
drogurilor sintetice;
 realizarea de studii privind grupările infracţionale implicate în traficul de
heroină în Asia Centrală.
Noile tendinţe observate de OIPC-Interpol în domeniul traficului ilicit
de droguri în anul 2006 sunt 270:
 creşterea traficului de cocaină pe cale maritimă sub forma transporturilor
mari dinspre America de Sud spre Africa de Vest;
269
În anul 2006, au fost stabilite nouă legături în baza de date a Interpol privind mărcile de cocaină. Această bază
de date conţine peste 1.500 de fotografii ale mărcilor specifice de cocaină utilizate de producători pentru a
distinge şi personaliza transporturile, a indica gradul de puritate al drogului şi a ajuta la distribuţia sa.
270
Raportul anual de activitate al OIPC-Interpol, 2006 (versiunea publică).
123
 creşterea considerabilă a volumului traficului de cocaină între Africa de
Vest şi Europa de Vest pe cale aeriană (zboruri comerciale) 271;
 apariţia unei rute de traficare a heroinei între Pakistan şi China pe cale
aeriană, la bordul avioanelor comerciale.
În anul 2005, a fost înfiinţată Unitatea de Informaţii privind Drogurile,
care coordonează elaborarea şi difuzarea mesajelor-alertă privind drogurile, a
buletinelor de informare privind drogurile şi a raportului anual cuprinzând
statisticile naţionale. Interpol publică mesajele-alertă privind drogurile în
vederea informării serviciilor însărcinate cu aplicarea legii asupra noilor
moduri de operare ale traficanţilor sau noilor tendinţe ale traficului. Un mesaj
trimis prin reţeaua de comunicaţii I-24/7 în luna iunie 2005, privind un transport
de cocaină disimulat în mânerele unor rachete de tenis a condus la confiscarea
cocainei pe aeroportul din Sydney şi la arestarea persoanelor implicate, în cadrul
unei acţiuni de livrare supravegheată efectuată de serviciile de poliţie naţionale.
Aproximativ 50% dintre mesajele despre confiscări de droguri primite de
Secretariatul General al OIPC-Interpol se referă la traficul de cocaină, ceea ce
explică de ce acest domeniu este considerat prioritar, atât de către Secretariatul
General, cât şi de ţările membre. Proiectul „Marco” se referă la organizaţiile de
traficanţi de cocaină şi complicii lor din întreaga lume şi urmăreşte să culeagă
informaţii prezentând un interes deosebit, să le analizeze şi să comunice
rezultatele ţărilor membre, în scopul de a sprijini Birourile Centrale Naţionale şi
autorităţile însărcinate cu aplicarea legii să identifice şi să dezmembreze cele mai
importante dintre ele272.
271
Având în vedere creşterea rapidă a contrabandei cu cocaină pe cale aeriană din America de Sud în Europa, via
Africa de Vest, OIPC-Interpol a organizat, în mai 2006, la sediul său de la Lyon, reuniunea unui grup de lucru
operaţional pe această temă. Cu ocazia reuniunii, participanţii (un număr de 14 state) au adoptat măsuri în vederea
asigurării unei coordonări şi cooperări operaţionale, în special îmbunătăţirea schimbului de informaţii şi analizarea
informaţiilor privind confiscările de cocaină.
272
Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuţi – Cooperarea poliţienească internaţională în România,
Editura Paper Print Invest, Bucureşti, 2006, pag.83
124
„Operaţiunea Veronica” care a avut loc în anul 2003, se referă la apariţia
unei noi rute de transport a cocainei, cu plecarea din Togo-Africa de Vest şi
având ca destinaţie Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Italia şi SUA. Concluziile
sunt comunicate ţărilor interesate, astfel încât acestea să examineze situaţia şi să
hotărască ce măsuri trebuie luate pentru remediere.
„Operaţiunea Chinedu” a avut ca obiect o organizaţie de traficanţi de
droguri ce a acţionat în Coreea, Japonia, Thailanda, Danemarca, Olanda, Brazilia
şi Peru, în perioada 2002-2003, liderul grupării fiind un nigerian. În legătură cu
acesta a fost difuzată o notiţă roşie la cererea Biroului Central Naţional coreean,
care a dus la arestarea persoanei în Germania.
Proiectul „Heroina” din Asia de Sud-Vest a fost iniţiat ca urmare a
preocupării crescânde a politicienilor şi responsabililor serviciilor însărcinate cu
aplicarea legii faţă de creşterea traficului de heroină pe ruta denumită “Drumul
Mătăsii”, creşterea producţiei de opiu în Afganistan, cu riscul ca aceste creşteri
să nu contenească. Se crede că ridicarea nivelului de trafic pe ,,Drumul Mătăsii”
sau pe ruta de Nord, prin Asia Centrală şi Rusia, va antrena o creştere a
consumului de opiacee în Rusia, în Europa de Est şi în Asia Centrală. În
regiunile respective, creşterea traficului ar putea duce la creşterea activităţii
criminale, a corupţiei în sectorul public, la creşterea costurilor medicale şi
sociale şi la o anume instabilitate în interiorul instituţiilor publice. Acest proiect
a constat în culegerea şi analizarea informaţiilor asupra traficului de heroină în
regiune. Printre aceste informaţii figurează date, cantităţi şi locuri referitoare la
confiscările importante şi arestări (inclusiv informaţii despre persoanele în
cauză), originea drogului, ruta, precum şi date obţinute după anchetă, cum sunt
numele organizaţiilor criminale şi ale membrilor acestora.
Proiectul „Sydrug” a fost iniţiat în martie 2003, la început în colaborare
cu Biroul Central Naţional Bangkok, pentru regiunea Asia şi Pacific. În cursul
primelor 3 luni a fost organizată o reuniune de lucru pentru afacerea World Wide
125
Travel (WWT), cu privire la grupările infracţionale din Republica Dominicană
care foloseau pentru ascunderea drogurilor o marcă bine precizată de genţi de
voiaj. În cursul anului a fost întocmit un raport asupra situaţiei regionale a
drogurilor de sinteză, fiind trimise 6 mesaje de alertă ţărilor membre, cu
informaţii despre ultimele tendinţe observate şi metodele de disimulare folosite,
fiind publicate 2 rapoarte, unul intitulat “Internetul şi drogurile sintetice”, iar
celălalt legat de cazul din Republica Dominicană. A fost transmis un chestionar
asupra drogurilor de sinteză tuturor ţărilor membre Interpol, iar analiza
răspunsurilor primite va permite obţinerea de informaţii în plus pentru extinderea
proiectului în celelalte regiuni273.
În prezent, proiectele OIPC-Interpol în domeniul combaterii traficului
ilicit de droguri, sunt următoarele 274:
 Proiectul Drug@net, îndreptat împotriva creşterii traficului de droguri
prin Internet;
 Proiectul Nomak, vizând strângerea de informaţii cu privire la traficul de
droguri şi precursori chimici în Asia Centrală;
 Proiectul Cocaf, al cărui scop este supravegherea rutelor utilizate în
scopul traficului de cocaină la scară internaţională, în regiuni precum
Africa de Vest. La sfârşitul anului 2007, proiectul înregistrase 497 de
confiscări importante de cocaină descoperite la bordul zborurilor
comerciale dinspre Africa de Vest în direcţia Europa;
 Deschiderea la Moscova a centrului de formare Interpol în lupta
împotriva traficului de heroină, care va pregăti anual peste 2.000 de
poliţişti din Asia Centrală 275;
273
Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuţi – op.cit., pag.84
274
http://www.interpol.int/Public/ICPO/FactSheets/DCO01FR.pdf
275
Centrul de formare a fost inaugurat la data de 14 mai 2007, fiind conectat la sistemul I-24/7, sistemul mondial
de comunicare poliţienească securizată a Interpol-ului.
126
 Reorganizarea şi dezvoltarea bazei de date mondiale a Interpol
cuprinzând logo-urile legate de cocaină, în care va figura un catalog cu
logo-urile specifice utilizate de producători pe pachetele de cocaină.
3.2.2. Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea
Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC) este liderul

global şi coordonatorul luptei împotriva drogurilor ilicite şi a criminalităţii
internaţionale. Înfiinţat în anul 1997, UNODC are aproximativ 500 funcţionari în
toată lumea. Sediul organizaţiei se află la Viena şi are 21 birouri, precum şi oficii
de legătură la New York şi Bruxelles. UNODC se bazează pe contribuţii
voluntare, în principal din partea guvernelor, pentru 90% din bugetul său276.
UNODC este mandatat să asiste statele membre în lupta lor împotriva
drogurilor ilicite, criminalităţii şi terorismului. În Declaraţia Mileniului, statele
membre îşi propun de asemenea să intensifice eforturile pentru lupta împotriva
criminalităţii transnaţionale sub toate dimensiunile sale, să-şi dubleze eforturile
pentru implementarea angajamentelor de a combate problema mondială a
drogurilor şi să ia măsuri concrete împotriva terorismului internaţional.
În doctrina de specialitate277 s-a afirmat faptul că principalele obiective
prioritare ale UNODC în lupta împotriva drogurilor sunt:
 prevenirea abuzului de droguri, tratamentul dependenţei de droguri şi
reabilitarea toxicomanilor;
 prevenirea abuzului de droguri şi Reţeaua globală de tineret;
 programul de evaluare globală privind abuzul de droguri;
 raportul mondial privind drogurile. În anul 1998, Adunarea Generală a
ONU a încredinţat UNODC mandatul de a publica o informaţie
comprehensivă şi echilibrată privind problema mondială a drogurilor, ca o
recunoaştere a importanţei informaţiei factuale şi obiective în procesul
276
277
127
controlului internaţional al drogurilor. Din anul 2004, UNODC a început
să tipărească Raportul mondial privind drogurile, în două volume, care
acoperă problemele tendinţelor pieţii, efectuând totodată statistici detaliate
referitoare la toate pieţele drogurilor;
 aplicarea legii, prin intermediul Unităţii de aplicare a legii şi cea de
Anticriminalitate Organizată din cadrul Secţiei antitrafic a UNODC;
 asistenţa tehnică, UNODC oferind guvernelor cunoştinţe de specialitate,
ajutându-le să pună în practică structuri adecvate de control al drogurilor
şi să elaboreze planuri naţionale globale, prin desfăşurarea unei game largi
de activităţi, precum prevenirea abuzului de droguri, tratamentul şi
readaptarea toxicomanilor, reformele administrative şi instituţionale;
 cooperarea internaţională, prin organizarea unor conferinţe, reuniuni şi
ateliere de lucru specializate, promovând implementarea convenţiilor
privind controlul internaţional al drogurilor şi criminalităţii şi acţiunea
tehnică a UNODC;
 controlul frontierelor, prin crearea unor Birouri de Legături la Frontieră;
 proiectul pilot de control al containerelor, care urmăreşte asistarea
guvernelor în stabilirea unor controale efective ale containerelor, care să
servească nu numai prevenirii traficului de droguri şi a altor activităţi
ilicite, dar să şi favorizeze comerţul legal şi colectarea veniturilor
statului278;
 prevenirea abuzului de droguri la locul de muncă;
 cercetarea ştiinţifică şi laboratoarele de analiză a drogurilor;
 monitorizarea culturilor de mac opiaceu;
 dezvoltarea alternativă şi susţinerea mijloacelor de trai.
La ora actuală, UNODC continuă eforturile pentru implementarea
priorităţilor sale operaţionale, printr-o abordare integrată a luptei împotriva
drogurilor, criminalităţii şi terorismului.
278
Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – op.cit., pag.82
128
3.2.3. Comisia pentru Stupefiante a ONU
La prima reuniune a Consiliului Economic şi Social al ONU, ce a avut loc

la data de 16 februarie 1946, a fost creată prin Rezoluţia E/9/1, Comisia pentru
Stupefiante, care a primit însărcinările pe care le-a avut fosta Comisie a traficului
de opiu şi a altor droguri vătămătoare279.
Comisia pentru Stupefiante constituie una dintre cele 6 comisii tehnice ale
Consiliului Economic şi Social al ONU şi este compusă din 53 state membre
alese de Consiliu. Componenţa sa trebuie să asigure o reprezentare geografică
echitabilă şi participarea statelor care se confruntă cu mari probleme privind
producţia ilicită şi consumul abuziv de droguri280.
Comisia se întruneşte la Viena şi determină politica ce trebuie adoptată
pentru tot ceea ce priveşte acţiunea mondială în vederea asigurării unui control
cât mai eficient al drogurilor281.
La sesiunile anuale ale Comisiei pot participa şi observatori din partea
altor state, organe şi organisme de control al drogurilor din cadrul ONU.
Principalele sarcini ale acestei Comisii sunt următoarele282:
 ajută Consiliul Economic şi Social să-şi exercite funcţiile de supraveghere
în domeniul stupefiantelor;
 ajută Consiliul Economic şi Social să-şi realizeze funcţiile ce îi sunt
acordate prin tratatele internaţionale referitoare la stupefiante, îi prezintă
măsuri şi recomandări privind controlul stupefiantelor, pregăteşte
proiectele convenţiilor internaţionale în domeniu;
279
280
Alexandru Mircea – Rolul Poliţiei în prevenirea şi combaterea consumului şi traficului ilicit de stupefiante
(teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 1998, pag.111
281
Blanda Petru, Ţical George – Legislaţie antidrog internaţională, Editura Pildner&Pildner, Târgovişte, 2003,
pag.33
282
Ioan Hurdubaie – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul valorificării mijloacelor criminalistice
de probaţiune, Editura Era, Bucureşti, 2006, pag.13
129
 studiază reformele care se impun în dispozitivul actual de control
internaţional al stupefiantelor şi face în acest sens propuneri Consiliului
Economic şi Social.
Totodată, Comisia este împuternicită să examineze toate problemele aflate
în legătură cu scopurile Convenţiei unice asupra stupefiantelor din 1961 şi, mai
ales283:
 să modifice tabelele cuprinzând substanţele supuse controlului;
 să atragă atenţia Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor
(OICS) asupra tuturor problemelor care pot avea legătură cu funcţiile
acestuia;
 să formuleze recomandări în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor
Convenţiei unice asupra stupefiantelor sau în vederea atingerii scopurilor
pe care le are în vedere, cuprinzând, printre acestea, şi programele de
cercetare ştiinţifică şi de schimb de informaţii cu caracter ştiinţific sau
tehnic;
 să atragă atenţia statelor care nu sunt părţi la Convenţia unică asupra
stupefiantelor cu privire la hotărârile şi recomandările pe care le adoptă în
conformitate cu atribuţiile pe care i le conferă Convenţia, în aşa fel încât
acestea să examineze măsurile pe care le pot lua în virtutea documentului
susmenţionat.
3.2.4. Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor
Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS) a fost creat în

anul 1961 prin Convenţia unică asupra stupefiantelor şi are atribuţii de control
internaţional al drogurilor. Este alcătuit din 13 personalităţi independente alese
datorită meritelor şi competenţei lor recunoscute, dintre care 10 candidaţi sunt
283
Art.8 din Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961
130
propuşi de către statele membre ale ONU şi, totodată, parte la Convenţia unică
asupra stupefiantelor, iar ceilalţi 3 candidaţi trebuie să aibă experienţă medicală,
de farmacologie sau de farmacie, fiind aleşi de pe o listă de cel puţin cinci
persoane desemnate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Membrii OICS
sunt aleşi pe o perioadă de 5 ani, putând fi realeşi284.
Membrii OICS trebuie să fie persoane care prin competenţa,
imparţialitatea şi conduita lor inspiră încrederea generală. În timpul duratei
mandatului lor, ei nu trebuie să ocupe nici un post şi nici să se dedice vreunei
activităţi care ar fi de natură să le împiedice exercitarea cu imparţialitate a
atribuţiilor lor285.
OICS are atribuţii de control internaţional al drogurilor, atribuţii ce îi sunt
conferite de convenţiile internaţionale. Este însărcinat să urmărească, în
cooperare cu guvernele, situaţia comerţului ilicit cu stupefiante, acţiunile sale
articulându-se în jurul a două idei de forţă286:
 limitarea culturilor, producţiei, fabricaţiei şi a utilizării drogurilor vizate
de Convenţia unică asupra stupefiantelor, la cantităţile necesare în scopuri
medicale şi ştiinţifice (printr-un control statistic);
 distrugerea culturilor, producţiei, fabricaţiei şi contracararea traficului şi a
utilizării ilicite de substanţe supuse controlului pentru ca dispoziţiile
Convenţiei unice asupra stupefiantelor să fie respectate.
OICS prezintă anual un raport asupra activităţilor sale şi toate celelalte
rapoarte suplimentare pe care le consideră necesare şi în care figurează, de
asemenea, o analiză a evaluărilor şi a informaţiilor statistice de care dispune şi,
în cazurile indicate, o expunere a explicaţiilor pe care le-au dat guvernele sau pe
care au avut obligaţia să le predea, precum şi toate observaţiile şi recomandările
pe care OICS a crezut de cuviinţă să le formuleze, acestea constituindu-se într-un
284
285
Art.9, alin.2 din Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961
286
Alexandru Mircea – op.cit., pag.112
131
bilanţ mondial privitor la traficul şi abuzul de droguri, precum şi la modul de
aplicare a prevederilor Convenţiei unice asupra stupefiantelor.
Rapoartele sunt comunicate părţilor la Convenţia unică asupra
stupefiantelor, fiind publicate ulterior de către secretarul general.
Statele părţi la Convenţia unică asupra stupefiantelor sunt obligate să
transmită OICS, pentru fiecare dintre teritoriile lor, în modul şi sub forma
prescrise, date statistice în privinţa următoarelor probleme287:
 producţia şi fabricarea stupefiantelor;
 utilizarea stupefiantelor pentru fabricarea altor stupefiante, a preparatelor
şi a substanţelor care nu sunt incluse în Convenţia unică asupra
stupefiantelor şi utilizarea paiului de mac pentru fabricarea stupefiantelor;
 consumul de stupefiante;
 importul şi exportul de stupefiante şi al paiului de mac;
 confiscările de stupefiante şi destinaţia cantităţilor confiscate;
 stocurile de stupefiante existente la 31 decembrie al anului la care se referă
statisticile respective;
 suprafaţa care poate fi determinată pentru cultivarea macului opiaceu.
Datele statistice vor fi pregătite anual, fiind furnizate OICS nu mai târziu
de data de 30 iunie a anului următor celui la care se referă raportările.
3.2.5. Grupul Dublin
Grupul Dublin a fost înfiinţat în anul 1990 cu ocazia unei reuniuni

CELAD288 la Dublin, sub Preşedinţia Irlandeză a UE. Acest organism reprezintă
287
1972.
288
Creat în anul 1989 printr-o decizie a Consiliului European, CELAD (Comitetul european de luptă antidrog) a
vizat coordonarea măsurilor comunitare de luptă antidrog cu cele ale Statelor Membre. În 1997, CELAD-ul a fost
înlocuit de către Grupul orizontal pe droguri (HDG) al Consiliului UE.
132
un grup de coordonare informală format din state care au politici asemănătoare şi
care se reuneşte periodic, urmărind trei obiective majore:
 analizarea şi schimbul de opinii în domeniul drogurilor la nivel
internaţional, în ceea ce priveşte producţia, traficul şi abuzul, în special în
ţările principal producătoare şi de tranzit;
 adresarea de recomandări atât membrilor săi, cât şi ţărilor partenere asupra
modului de rezolvare a problemelor;
 coordonarea răspunsului faţă de problemele identificate, în special în ceea
ce priveşte cooperarea dintre membrii săi şi ţările partenere.
Membrii Grupului Dublin sunt Comisia Europeană şi Statele Membre ale
UE, SUA, Canada, Australia, Japonia şi Norvegia. Biroul ONU privind
Drogurile şi Criminalitatea (UNODC) participă la lucrările Grupului, iar
Secretariatul Grupului este asigurat de către Secretariatul Consiliului UE.
Admiterea de noi state se face prin examinarea cererilor individuale.
Candidaţii trebuie să împărtăşească principiile călăuzitoare privind cooperarea în
cadrul Grupului Dublin, să fie furnizori efectivi de asistenţă internaţională în
materie de droguri şi să demonstreze un angajament ferm de a contribui la efortul
internaţional de combatere a traficului de droguri289.
Grupul Dublin este structurat pe trei nivele: nivelul central care este, la
rândul său, împărţit în birouri regionale, şi nivelul local. Grupul se reuneşte la
Bruxelles la nivel central de două ori pe an, în lunile iunie/iulie şi
decembrie/ianuarie. Delegaţiile sunt de obicei conduse de către Miniştrii de
Afaceri Externe sau departamentele similare, de obicei la nivel de ambasadori.
La fiecare doi ani se aleg preşedinţiile regionale, care au sarcina de a monitoriza
şi informa Grupul Dublin la nivel central despre evoluţia situaţiei drogurilor într-
o anumită zonă, prin pregătirea unui „raport regional” anual (iar şase luni mai
289
133
târziu, o urmare la acest raport) care conţine informaţiile şi recomandările puse
la dispoziţie de către Grupurile mini-Dublin din regiune.
Comisia Europeană are un rol complex şi activ ca membru al Grupului
Dublin. De aceea, Delegaţiile Comisiei în ţările terţe sunt încurajate să participe
activ la întâlnirile Grupurilor mini-Dublin în ţările gazdă, pentru că acestea oferă
oportunităţi excelente pentru a face schimb de informaţii şi opinii asupra
proiectelor ţărilor membre ale Grupului, ca şi pentru eforturile de coordonare în
general.
România a fost primită în cadrul Grupului Dublin în cadrul reuniunii ce a
avut loc la data de 23 ianuarie 2008, la Bruxelles (Belgia).
3.2.6. Centrul regional de informare şi coordonare pentru Asia Centrală
În scopul promovării cooperării internaţionale între serviciile de

combatere a traficului ilicit de droguri, Azerbaidjan, Federaţia Rusă, Kazakhstan,
Kîrgîsztan, Uzbekistan, Tadjikistan şi Turkmenistan au semnat în anul 1996 un
memorandum de acord ce prevede crearea unui centru regional de schimb de
informaţii, intitulat Centrul regional de informare şi coordonare pentru Asia
Centrală. Acesta întreţine relaţii de cooperare cu OIPC-Interpol, Europol şi
Centrul SECI, contribuind la îmbunătăţirea schimbului de informaţii dintre
serviciile de luptă antidrog ale statelor membre, în scopul creşterii capturilor de
droguri şi favorizării activităţii de destrămare a grupărilor infracţionale.
Centrul a devenit operaţional la mijlocul anului 2007, având sediul la
Alma-Ata, în Kazakhstan.
134
CAPITOLUL IV
COOPERAREA EUROPEANĂ PRIVIND COMBATEREA

TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI
4.1. Cadrul juridic european de combatere a traficului ilicit

de droguri
La nivel internaţional, necesitatea unui răspuns global, echilibrat şi

pluridisciplinar împotriva fenomenului drogurilor a fost recunoscut de foarte
mult timp în cadrul ONU. La nivel european, programul de luptă împotriva
drogurilor din anul 1992 propunea deja Statelor Membre ale UE să compare
eficacitatea mecanismelor lor de coordonare naţională290.
Europa a devenit piaţa unificată a drogurilor de toate felurile, structurile de
comercializare a acestora putând fi comparate cu activităţile economice
internaţionale obişnuite. Acest comerţ este desfăşurat de organizaţii aflate sub un
control strict care au sarcini bine delimitate, drogurile fiind produse, transportate
şi vândute cu ajutorul logisticii moderne. Deseori, companii constituite legal şi
care au posibilităţi la nivel internaţional, sunt folosite sau chiar înfiinţate pentru
astfel de scopuri. Avantajele pieţei comune europene şi facilităţile oferite de
aceasta la trecerea frontierei sunt folosite, de asemenea, pentru derularea unui
comerţ ilegal291.
290
Georges Estievenart – Policies and Strategies to Combat Drugs in Europe: The Treaty on European Union:
Framework for a New European Strategy to Combat Drugs?, Martinus Nijhoff Publishers, 1995, pag.389
291
Ionel Tiberiu-Marius – Dimensiunea juridică a implementării Acquis-ului Schengen în domeniul securizării
frontierelor naţionale (teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 2008, pag.224
135
Europa joacă un rol tot mai important în sprijinirea acţiunilor globale de
reducere a problemei drogurilor. Nici tendinţele consumului de droguri, nici cele
privind producţia şi traficul de droguri nu ţin seama de frontierele naţionale sau
geografice. De aceea, este important să recunoaştem că problema drogurilor în
Europa face parte dintr-un fenomen mondial mai vast, tiparele consumului de
droguri din Europa fiind afectate şi afectând totodată situaţia din alte zone292.
În plan legislativ, la data de 13 decembrie 1990, a fost adoptat
Regulamentul CEE nr.3677/90 al Consiliului UE referitor la măsurile ce trebuie
luate pentru împiedicarea deturnării anumitor substanţe pentru fabricarea
ilicită a stupefiantelor sau substanţelor psihotrope. Regulamentul stabilea la data
adoptării sale măsurile ce trebuiau luate pentru supravegherea comerţului între
Comunitatea Europeană şi ţările terţe cu substanţe frecvent folosite pentru
fabricarea ilicită de stupefiante şi de substanţe psihotrope, în scopul de a evita
deturnarea lor293.
La data de 29 noiembrie 1996 a fost adoptată Rezoluţia Consiliului UE
referitoare la stabilirea de acorduri între poliţie şi vamă în materia luptei contra
drogurilor, prin care se solicită statelor membre să stabilească între ele acorduri
formale sau alte aranjamente la nivel naţional referitoare la294:
 delimitarea precisă şi respectarea competenţelor fiecărui tip de serviciu în
materie de confiscare de droguri, de elemente de probă, de interogare, de
deţinere de suspecţi, de anchete şi, eventual, de urmărire;
 schimbul de informaţii asupra modului de operare al traficanţilor de
droguri;
 contacte la nivel local;
292
293
La data de 22 decembrie 2004, Regulamentul CEE nr.3677/90 a fost abrogat prin adoptarea Regulamentului
CE nr.111/2005 al Consiliului de stabilire a unor norme de monitorizare a comerţului cu precursori de droguri
între Comunitate şi ţările terţe.
294
Gavril Paraschiv – Drept penal al Uniunii Europene, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, pag.38
136
 crearea de grupe speciale comune formate din poliţişti şi vameşi în scop de
informare şi anchetă;
 crearea de patrule mobile comune;
 programe comune de formare profesională pentru poliţie şi vamă.
În cadrul Consiliului European de la Viena ce a avut loc în perioada 11-12
decembrie 1998, şefii de stat şi de guvern au cerut elaborarea unei strategii
integrate şi echilibrate în materie de droguri, avându-se în vedere şi prevederile
Tratatului UE de la Amsterdam, iar în scopul abordării globale a fenomenului
drogurilor au fost adoptate planuri multianuale.
Decizia Consiliului UE din 28 februarie 2002 privind măsurile de control
şi sancţiunile penale relative la noul drog de sinteză PMMA, reprezintă
documentul prin care Consiliul UE a decis ca statele membre să adopte măsurile
necesare pentru a supune PMMA măsurilor de control şi sancţiunilor penale
prevăzute în legislaţia naţională295.
La data de 25 aprilie 2002, a fost adoptată Recomandarea Consiliului UE
privind necesitatea întăririi cooperării şi a schimbului de informaţii între
diferite unităţi specializate în combaterea traficului de precursori în statele
membre ale UE. Documentul european are în vedere realizarea următoarelor
obiective296:
 promovarea acţiunilor în cadrul UE, precum şi a amplificării operaţiunilor
agenţiilor statelor membre competente în aplicarea legii în vederea
combaterii deturnării precursorilor chimici folosiţi pentru fabricarea ilicită
a narcoticelor şi a substanţelor psihotrope, prin: stimularea schimbului de
experienţă între diferite servicii operaţionale şi agenţii competente în
aplicarea legii din statele membre; întărirea canalelor de comunicare între
aceste organisme la nivel naţional şi organizarea de cursuri de pregătire de
295
Gavril Paraschiv – op.cit., pag.43
296
Valerie Havy – La politique de l’Union Europeene en matiere de stupefiants, Bruylant, Bruxelles, 2008,
pag.375
137
către profesionişti, în domenii ca investigarea metodelor, formelor şi
mecanismelor folosite de organizaţiile criminale în deturnarea
precursorilor şi fabricarea ilicită a drogurilor, în sensul adaptării constante
la metodele criminale de operare şi tehnologia sofisticată frecventă în
materie.
 promovarea acţiunii UE în anumite zone geografice unde au loc activităţi
criminale de trafic ilicit, deturnare de precursori şi fabricarea ilicită de
droguri297.
 maximizarea potenţialului Europol-ului şi a Forţei de Acţiune a Şefilor
Poliţiei din statele membre, a Comisiei Europene în scopul combaterii
activităţilor ilicite de deturnare a precursorilor.
 înfiinţarea de unităţi specializate exclusiv pentru combaterea traficului şi
deturnării precursorilor folosiţi în fabricarea heroinei, cocainei şi
drogurilor sintetice, precum ecstasy sau amfetamină.
 încurajarea cooperării între autorităţile de control şi industria chimică, în
special în privinţa substanţelor chimice care, deşi încă nu sunt catalogate
drept precursori, apar pe listele controlate voluntar de Comisia Europeană
şi sunt folosite în fabricarea ilicită a drogurilor.
 actualizarea constantă a ghidului Comunităţii Europene în materie de
precursori chimici şi indicii de identificare a tranzacţiilor suspecte298.
Cu ocazia Consiliului European de la Bruxelles din 16-17 decembrie
2004, a fost adoptată Strategia Uniunii Europene pe droguri (2005-2012),
aceasta fiind inclusă în Programul Haga şi considerată un instrument cheie în
lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, de asigurare a unui
297
Au fost identificate drept ţinte ale viitoarelor acţiuni zone din Balcani, Asia Centrală, inclusiv Afganistan, zone
din America Latină, Africa sau Orientul Îndepărtat.
298
Industria chimică trebuie să informeze în acest sens autorităţile competente de posibilităţile fabricării ilicite de
droguri.
138
nivel înalt de protecţie a sănătăţii şi a unui nivel ridicat de securitate pentru
publicul larg299.
În luna iunie 2005, Consiliul UE a aprobat Planul de acţiune al UE pe
2005-2008 privind drogurile300. Noul plan de acţiune urmează structura şi
obiectivele Strategiei UE privind drogurile pe perioada 2005-2012, menţionând
aproximativ 100 de acţiuni specifice pe care UE şi statele membre trebuie să le
aplice până la sfârşitul anului 2008301.
Strategia UE pe droguri este întemeiată pe principiile fundamentale ale
legislaţiei comunitare, sprijinând în toate privinţele valorile fondatoare ale UE:
respectul pentru demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea,
solidaritatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului. Strategia are ca
scop protejarea şi îmbunătăţirea nivelului de bunăstare al societăţii şi al
individului, protejarea sănătăţii publice, asigurarea unui nivel ridicat de
securitate pentru cetăţeni şi abordarea într-o manieră echilibrată şi integrată a
problemei drogurilor302.
În alcătuirea Strategiei au fost avute în vedere de asemenea convenţiile
relevante ale ONU: Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, amendată
prin Protocolul din 1972, Convenţia asupra substanţelor psihotrope (1971) şi
Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope (1988),
privite drept instrumente legale majore în abordarea problematicii drogurilor. În
plus, Sesiunea Specială pe droguri a Adunării Generale a ONU din 1998 a
confirmat importanţa unei abordări integrate şi echilibrate, în care reducerea
299
Vezi site-ul http://www.mie.ro/_documente/negocieri/consiliul_european_dec2004.pdf
300
Publicat în Jurnalul Oficial C168 din 8 iulie 2005
301
Planul de acţiune al UE în privinţa drogurilor este şi o componentă a planului de acţiune pentru aplicarea
Programului de la Haga, care stabileşte obiective de atins privind spaţiul de libertate, securitate şi justiţie în UE,
pentru perioada 2005-2010. Acest plan de acţiune a fost prezentat de către Comisia Europeană în mai 2005 şi
aprobat de Consiliu în iunie 2005. Planul de acţiune al UE pentru 2005-2008 reflectă abordarea echilibrată a UE
privind fenomenul drogurilor, adică o abordare cuprinzătoare şi multidisciplinară, care analizează problematica
din toate punctele de vedere: coordonare, reducerea cererii; reducerea ofertei; cooperare internaţională; informare,
cercetare şi evaluare.
302
Aline Grange – L’Europe des drogues: L’apprentissage de la reduction des risques aux Pays-Bas, en France et
en Italie, Edition Harmattan, 2005, pag.41
139
cererii şi reducerea ofertei de droguri sunt elemente ce se susţin reciproc în
politica pe droguri303.
Strategia a fost adoptată pe baza cadrului legal actual, a tratatelor UE şi ale
Comisiei Europene, cu respectarea competenţelor UE şi ale Statelor Membre, în
acelaşi timp fiind luate în considerare şi principiile subsidiarităţii şi
proporţionalităţii. În acelaşi timp, documentul ia în considerare şi proiectul
viitoarei Constituţii a UE.
Problematica drogurilor se regăseşte în primul rând la nivel local şi
naţional, dar reprezintă în acelaşi timp şi o problemă globală care necesită o
abordare într-un context transnaţional. În această privinţă, acţiunea desfăşurată la
nivelul UE are un rol important. Per ansamblu, eforturile UE sunt concentrate pe
coordonarea tuturor actorilor implicaţi. În domeniul sănătăţii, Comunitatea
Europeană completează acţiunile Statelor Membre de reducere a riscurilor de
sănătate asociate consumului de droguri, incluzând aici şi acţiunile de informare
şi prevenire304.
În ceea ce priveşte precursorii ce pot fi deviaţi din circuitul legal pentru
fabricarea drogurilor ilicite, legislaţia Comunităţii Europene oferă un cadru
pentru controlul comerţului cu precursori atât în cadrul UE, cât şi cu statele
terţe305.
Scopul Strategiei UE este de a adăuga substanţă strategiilor naţionale,
concomitent cu respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii,
stabilite prin tratatele existente. Documentul subliniază faptul că Statele Membre
trebuie să ia în considerare impactul strategiilor lor naţionale asupra altor State
Membre, modul în care diferitele strategii naţionale ale Statelor Membre se pot
sprijini reciproc şi contribuţiile pe care acestea le pot aduce în vederea
îndeplinirii obiectivelor din Strategia UE. De asemenea, se intenţionează
303
Valerie Havy – op.cit., pag.405
304
Informaţii cuprinse în preambulul Strategiei UE pe droguri 2005-2012
305
Georges Estievenart – Policies and Strategies to Combat Drugs in Europe: The Treaty on European Union:
Framework for a New European Strategy to Combat Drugs?, Martinus Nijhoff Publishers, 1995, pag.400
140
sprijinirea iniţiativelor locale, regionale, naţionale şi transnaţionale pentru a
folosi cât mai eficient resursele şi potenţialul disponibil. Totodată, au fost luate
în considerare şi constrângerile bugetare şi organizaţionale ale Statelor Membre
şi ale instituţiilor UE306.
Strategia a fost structurată ţinând cont de fosta Strategie pe Droguri a UE
2000-2004, de Planul de Acţiune pe Droguri 2000-2004 şi de evaluările Planului
de Acţiune la jumătatea termenului, de răspunsul Consiliului UE la această
evaluare şi de rezultatele evaluării finale.
La nivel european, situaţia actuală privind drogurile este prezentată în
rapoartele anuale ale EMCDDA (Centrul European de Monitorizare a Drogurilor
şi a Dependenţei de Droguri) şi ale Europol-ului. În ciuda faptului că modelele
consumului de droguri variază în Statele Membre ale UE, mai ales în ceea ce
priveşte proporţiile, au apărut noi probleme în anumite zone şi nu există date
care să sugereze o scădere semnificativă a consumului de droguri. Şi totuşi,
incidenţa cazurilor de punere în pericol a sănătăţii ca urmare a consumului de
droguri şi numărul de decese asociate consumului de droguri s-au stabilizat şi
chiar au început să scadă307.
Referitor la reducerea ofertei de droguri, în ciuda eforturilor notabile şi
adeseori încununate de succes atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE, traficul
de droguri rămâne unul dintre cele mai profitabile tipuri de comerţ pentru
grupurile de criminalitate organizată din cadrul UE. Aceste aspecte subliniază
necesitatea unei poziţii active pe droguri în anii următori.
Având în vedere tratatele UE şi alte documente europene relevante,
precum şi experienţa ultimului deceniu, Consiliul UE a identificat două scopuri
generale în domeniul drogurilor, după cum urmează308:
306
http://www.ana.gov.ro/rom/str_ue0.htm
307
Aline Grange – op.cit., pag.50
308
141
 asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii, bunăstării şi coeziunii
sociale prin completarea acţiunii Statelor Membre de prevenire şi reducere
a consumului de droguri, a dependenţei şi a riscurilor la adresa sănătăţii şi
societăţii asociate consumului de droguri;
 asigurarea unui nivel ridicat de securitate pentru populaţie, acţionând
împotriva producerii de droguri, traficului transfrontalier de droguri şi
devierea precursorilor, şi prin intensificarea acţiunilor de prevenire a
criminalităţii asociate drogurilor, printr-o cooperare eficientă determinată
de o abordare unitară.
În atingerea acestor scopuri, UE are un rol important, atât ca şi
consumator de stupefiante şi de substanţe psihotrope ce provin din ţări terţe, cât
mai ales şi ca producător şi exportator de droguri sintetice, fiind obligată să
acţioneze în vederea rezolvării acestor probleme.
Strategia UE pe droguri în perioada 2005-2012 subliniază importanţa
intensificării utilizării instrumentelor existente. De asemenea, scoate în evidenţă
obiectivul UE de dezvoltare a unor instrumente noi pentru a face faţă
provocărilor care apar pe perioada implementării sale.
Strategia abordează două dimensiuni majore ale politicii în domeniul
drogurilor, reducerea cererii şi reducerea ofertei de droguri, precum şi diverse
aspecte care se intersectează – cooperare internaţională şi cercetare, informare şi
evaluare.
Coordonarea reprezintă cheia pentru a stabili şi conduce o strategie de
succes împotriva drogurilor. Aderarea la UE a zece noi ţări membre face din
această chestiune una extrem de importantă. Unul dintre domeniile în care
coordonarea are o importanţă deosebită este cooperarea internaţională (relaţiile
externe ale UE), fiind necesară o coordonare mai eficientă între UE şi partenerii
săi internaţionali şi europeni.
142
În domeniul reducerii ofertei de droguri309, Strategia UE 2005-2012 şi
Planurile de Acţiune trebuie să producă următorul rezultat concret şi
identificabil, până în anul 2012: o îmbunătăţire măsurabilă a eficienţei,
eficacităţii şi a cunoştinţelor de bază în intervenţiile şi acţiunile de aplicare a
legii de către UE şi Statele Membre, având ca ţintă producerea, traficul de
droguri, deturnarea precursorilor din circuitul legal, incluzând deturnarea
precursorilor utilizaţi pentru fabricarea drogurilor sintetice, importaţi în UE,
traficul de droguri şi finanţarea actelor de terorism şi spălarea banilor în
legătură cu infracţiunile la regimul juridic al drogurilor. Aceasta trebuie
realizată prin concentrarea asupra criminalităţii organizate aflate în legătură
cu drogurile, utilizând instrumentele şi cadrul de lucru existent, putându-se opta
pentru cooperare regională sau tematică şi pentru căutarea unor metode de
intensificare a acţiunilor preventive în legătură cu infracţiunile legate de droguri.
Potrivit documentului european, politica judiciară şi de aplicare a legii în
cadrul UE privind fenomenul traficului ilicit de droguri trebuie concentrată pe
următoarele priorităţi şi activităţi310:
1. Întărirea cooperării UE în domeniul aplicării legii atât la nivelele
strategice, cât şi la cele de prevenire a criminalităţii, cu scopul de a dezvolta
activităţile operative în domeniul drogurilor şi al deturnării precursorilor din
circuitul legal de producţie, al traficului de droguri peste frontierele interne ale
UE, al reţelelor criminale angajate în aceste activităţi şi al celorlalte infracţiuni
grave legate de acestea, respectând, în acelaşi timp, principiul subsidiarităţii.
Acest obiectiv nu se poate realiza fără întărirea, prin intermediul UE, a
cooperării dintre structurile şi agenţiile de aplicare a legii. Aplicarea legii
referitoare la spălarea banilor în relaţie cu traficul ilicit de droguri, finanţarea
terorismului şi confiscarea bunurilor reprezintă domenii prioritare.
309
310
Valerie Havy – op.cit., pag.363
143
Prioritizarea formelor grave ale criminalităţii în elaborarea politicii nu
înseamnă că Statele Membre ale UE nu sunt complet libere să întreprindă acţiuni
suplimentare (de exemplu direcţionate împotriva criminalităţii la nivel stradal),
fie singure sau în colaborare cu alte State Membre şi/sau ţări terţe.
2. Intensificarea cooperării eficiente în aplicarea legii între Statele
Membre ale UE prin utilizarea instrumentelor şi cadrelor de lucru actuale.
În ultimii ani au fost create numeroase instrumente şi cadre de lucru, cum
ar fi Decizia-Cadru 2004/757/JAI a Consiliului UE din 25 octombrie 2004, ce
stipulează prevederile minime ale elementelor constitutive ale infracţiunilor şi
sancţiunilor în domeniul traficului de droguri, echipele comune de anchetă,
mandatul european de arestare, Europol şi Eurojust, Unitatea de Informaţii
Financiare (Financial Intelligence Unit), măsuri de confiscare a bunurilor şi
Convenţia ONU privind combaterea criminalităţii organizate transnaţionale şi
Protocoalele sale311.
Decizia-Cadru sus-menţionată prevede că fiecare Stat Membru trebuie să
ia măsurile necesare pentru a garanta că următoarele fapte intenţionate sunt
pedepsite atunci când sunt săvârşite fără drept312:
a) producerea, fabricarea, extragerea, prepararea, oferirea,
comercializarea, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiţii,
intermedierea, expedierea, expedierea în regim de tranzit,
transportul, importul sau exportul de droguri;
b) cultivarea macului opiaceu, a arbustului de coca sau a cannabisului;
c) deţinerea sau achiziţia de droguri în vederea desfăşurării uneia
dintre activităţile menţionate la lit.(a);
311
Decizia-Cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor minime privind
elementele constitutive ale infracţiunilor şi sancţiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri, publicată
în Jurnalul Oficial L335 din 11 noiembrie 2004.
312
Art.2 din Decizia-Cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor minime
privind elementele constitutive ale infracţiunilor şi sancţiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri.
144
d) producerea, transportul sau distribuirea precursorilor, cunoscând
faptul că aceştia urmează a fi utilizaţi la producerea sau fabricarea
ilicită de droguri.
Totodată, Decizia-Cadru prevede şi circumstanţe speciale, fiecare Stat
Membru putând lua măsurile necesare pentru reducerea sancţiunilor prevăzute,
în cazul în care făptuitorul renunţă la activitatea infracţională privind traficul de
droguri şi precursori şi furnizează autorităţilor administrative sau judiciare
informaţii, pe care acestea nu le-ar fi putut obţine altfel, ajutându-le să prevină
sau să limiteze efectele infracţiunii, să identifice sau să-i aducă în faţa justiţiei pe
ceilalţi făptuitori, să găsească dovezi sau să împiedice săvârşirea altor infracţiuni.
3. Prevenirea şi pedepsirea importurilor şi exporturilor ilicite de droguri
şi substanţe psihotrope, inclusiv în teritoriile altor State Membre ale UE.
Subliniind importanţa principiului subsidiarităţii, Strategia are în vedere în
acelaşi timp faptul că politicile naţionale de acuzare din toate Statele Membre
reprezintă condiţia ce precede o politică de aplicare a legii pe droguri credibilă a
UE. Statele Membre trebuie să depună eforturi pentru ca standardele practicilor
de acuzare să fie solide.
4. Lărgirea cooperării între Statele Membre ale UE care au interese
comune şi se confruntă cu aceleaşi probleme legate de droguri, în domeniul
aplicării legii, al investigaţiilor în cauze penale şi al criminalisticii, în cadrul de
lucru al UE.
5. Intensificarea eforturilor de aplicare a legii direcţionate către ţările
care nu sunt membre ale UE, în special către ţările producătoare de droguri şi
regiunile aflate de-a lungul rutelor de trafic.
În domeniul cooperării internaţionale313, Strategia UE 2005-2012 trebuie
să producă următorul rezultat concret şi identificabil, până în anul 2012: o
îmbunătăţire evidentă a eficienţei şi o coordonare mai vizibilă între Statele
313
145
Membre ale UE, precum şi între acestea şi Comisia Europeană, pentru
promovarea unei abordări echilibrate în problema drogurilor şi a precursorilor,
în relaţiile cu diverse organizaţii internaţionale, în cadrul forurilor
internaţionale şi în relaţie cu ţările terţe. Scopul acestei acţiuni va fi de reducere
a producţiei şi ofertei de droguri către Europa şi de a asista ţările terţe în ariile
prioritare de reducere a cererii de droguri, ca parte integrantă a cooperării
politice şi de dezvoltare.
În relaţiile externe au fost identificate următoarele priorităţi:
1. O manieră de acţiune coordonată, eficientă şi mai clară din partea UE
în cadrul organizaţiilor şi forurilor internaţionale, precum şi promovarea unei
abordări echilibrate a problemei drogurilor.
UE urmăreşte extinderea influenţei sale politice în arena internaţională,
precum şi obţinerea unui impact maxim cu resursele alocate combaterii
producţiei şi traficului de droguri, reducerii cererii de droguri şi a consecinţelor
negative ale acestora.
2. Întreprinderea unor eforturi speciale în relaţiile cu ţările candidate şi
cu cele potenţial candidate, cum ar fi ţările din Pactul de Stabilitate şi Asociere.
3. Acordarea de asistenţă ţărilor terţe, inclusiv cele vecine ale UE,
precum şi ţărilor importante producătoare de droguri sau aflate pe rutele
majore de tranzit al drogurilor, în scopul promovării unor măsuri mai eficiente
în reducerea cererii şi a ofertei de droguri, în parte prin întărirea cooperării
între Statele Membre ale UE şi prin promovarea problemelor legate de droguri
în cadrul dialogului comun pe politică externă şi securitate, precum şi pe
cooperarea în vederea dezvoltării.
La data de 10 mai 2005, a fost adoptată Decizia Consiliului UE
referitoare la schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor
substanţe psihoactive, care stabileşte un mecanism rapid de schimb de informaţii
privitor la noile substanţe psihoactive.
146
La începutul anului 2008, alte trei State Membre ale UE au adoptat noi
documente de politică în domeniul drogurilor. Primul plan de acţiune în
domeniul drogurilor al Italiei are o durată de un an şi va fi urmat de un plan de
acţiune pe patru ani (2009-2012), care va fi sincronizat cu noul plan de acţiune al
UE în domeniul drogurilor. Primul document naţional al Maltei de politică în
domeniul drogurilor, deşi nu se întinde pe o perioadă anume, include aproape
cincizeci de acţiuni ce urmează a fi puse în aplicare în următorii ani. În sfârşit,
strategia pe 10 ani în domeniul drogurilor (2008-2018) a Regatului Unit este,
pentru prima dată, completată de un plan de acţiune pe trei ani (2008-2011), care
defineşte acţiuni-cheie ce urmează a fi puse în aplicare în viitorul apropiat314.
În prezent, Austria este singurul Stat Membru al UE care nu a adoptat o
strategie sau un plan naţional de acţiune în domeniul drogurilor, deşi fiecare
dintre provinciile sale are o strategie sau un plan regional de acţiune în domeniul
drogurilor sau al dependenţei. În celelalte 26 de State Membre, precum şi în
Croaţia, Turcia şi Norvegia, politica în domeniul drogurilor este stabilită în
documentele naţionale de politică în domeniul drogurilor.
În ultima perioadă, Statele Membre au realizat numeroase modificări
legislative, luând măsuri de îmbunătăţire a cadrului legislativ în domeniul
combaterii traficului ilicit de droguri315.
În Irlanda, modificările fundamentale au vizat intrarea în vigoare a Legii
privind justiţia penală din 2006, care defineşte noi infracţiuni referitoare la
furnizarea de droguri deţinuţilor, prevede dispoziţii de abordare a
comportamentului antisocial şi propuneri de consolidare a impunerii
condamnării la pedeapsa închisorii minime obligatorii la 10 ani pentru traficul de
droguri care are o valoare de piaţă de minimum 13.000 euro. Apartenenţa la o
314
(OEDT)
315
În ultimii 10 ani, cele mai multe ţări europene au trecut la o abordare care diferenţiază între traficantul de
droguri, care este considerat un infractor, şi consumatorul de droguri, care este considerat mai degrabă o persoană
bolnavă care are nevoie de tratament.
147
„organizaţie criminală”, astfel cum este definită în lege, sau favorizarea unei
astfel de organizaţii, se sancţionează prin lege şi se instituie un registru al
autorilor de infracţiuni la regimul drogurilor, care îi obligă pe cei condamnaţi
pentru trafic de droguri să informeze poliţia, la ieşirea din penitenciar, cu privire
la adresa la care vor locui.
În Ungaria, în schimb, au fost aduse modificări procedurale la legea de
funcţionare a poliţiei naţionale, prin care este vizată definirea tuturor activităţilor
poliţieneşti referitoare la droguri şi precursori într-o singură lege cuprinzătoare,
care să reglementeze infracţiunile la regimul drogurilor.
De asemenea, s-au instituit ori s-au îmbunătăţit procedurile legate de
utilizarea anumitor instrumente de combatere a traficului de droguri. În Estonia,
Legea privind stupefiantele şi substanţele psihotrope şi legislaţia conexă au fost
modificate în mai 2005, cu scopul de a extinde aria supravegherii.
În Bulgaria, noul Cod de procedură penală, introdus în octombrie 2005,
reglementează livrarea controlată, tranzacţiile confidenţiale şi investigaţiile sub
acoperire. Există, de asemenea, dispoziţii de protecţie temporară a martorilor în
cazurile legate de droguri şi, în anumite împrejurări, de protecţie a identităţii
martorilor, precum şi norme speciale de interogare a acestor martori şi de
utilizare a ofiţerilor sub acoperire.
În Republica Cehă, incriminarea infracţiunilor la regimul drogurilor se
face în baza dispoziţiilor Codului de procedură penală, care permite protecţia
identităţii martorilor şi supravegherea persoanelor. Legea privind protecţia
martorilor a fost aplicată, de asemenea, în multe cazuri legate de droguri în
Cipru.
În Franţa, o lege adoptată în octombrie 2005 consolidează cooperarea cu
regiunea Caraibelor, cu scopul de a intercepta traficul ilicit de droguri prin
transport aerian şi maritim316.
316
În Ţările de Jos, pe aeroportul Schiphol, funcţionează de la începutul anului 2003 un tribunal special care
dispune şi de o închisoare; de la începutul anului 2005, zborurile din principalele ţări din zona Caraibelor sunt
148
În decembrie 2007, Comisia Europeană a prezentat cel de-al doilea raport
intermediar privind punerea în aplicare a planului de acţiune al UE în domeniul
drogurilor (2005-2008). Raportul, care conţine date de la Statele Membre ale
UE, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie, Europol şi de la
Comisia Europeană, evaluează măsura în care au fost aplicate măsurile
planificate pentru anul 2007. Una dintre principalele concluzii ale analizei a fost
existenţa indiciilor de convergenţă între politicile Statelor Membre în domeniul
drogurilor. De asemenea, s-au evidenţiat dificultăţile întâmpinate la colectarea
datelor privind acţiunile de reducere a ofertei de droguri, precum şi în corelarea
unor acţiuni planificate cu indicatorul ales pentru evaluarea punerii lor în
aplicare317.
4.2. Proceduri de cooperare judiciară europeană în materie

penală
4.2.1. Consideraţii generale privind cooperarea judiciară în materie

penală
Cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie doar un

domeniu în cadrul activităţilor specifice de cooperare între state, domeniu foarte
important, care s-a impus cu necesitate încă de la începutul secolului trecut.
Dezvoltarea fără precedent a relaţiilor internaţionale în societatea
contemporană a fost însoţită de o creştere exponenţială a criminalităţii
internaţionale, prin proliferarea unor forme ale criminalităţii organizate pe
teritoriul mai multor state318.
controlate în proporţie de 100 %; în 2004, au fost arestaţi în medie 290 de transportatori de droguri pe lună, cifra
scăzând la 80 pe lună la începutul anului 2006.
317
(OEDT)
318
Costică Bulai, Bogdan N. Bulai – Manual de drept penal. Partea Generală, Editura Universul Juridic,
149
Unii specialişti în domeniu319 au definit activitatea de cooperare judiciară
ca fiind acea modalitate specifică de acţiune, prin care guvernele lumii
acţionează acordându-şi ajutor reciproc în formele stabilite de legi, acorduri,
tratate, convenţii, în scopul prinderii, probării activităţii infracţionale şi
pedepsirii autorilor unor fapte penale şi implicit a reducerii infracţionalităţii.
Unul din obiectivele UE este de a oferi cetăţenilor un grad ridicat de
protecţie într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Acest obiectiv trebuie
realizat prin prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, printr-o cooperare mai
strânsă între forţele de poliţie, autorităţile vamale şi celelalte autorităţi
competente din Statele Membre, cu respectarea principiilor drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului şi statului de drept, pe care se întemeiază
UE, care sunt comune tuturor Statelor Membre.
La data de 13 decembrie 2007, în capitala Portugaliei, Lisabona, a fost
semnat Tratatul de Reformă al UE. Document de o remarcabilă importanţă,
Tratatul de la Lisabona (intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009) reglementează într-o
viziune modernă, realistă şi pragmatică domeniul cooperării judiciare în materie
penală320.
Stipulând faptul că activitatea de cooperare judiciară în materie penală în
cadrul UE se întemeiază pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor
judecătoreşti şi a deciziilor judiciare, Tratatul de la Lisabona precizează că „acest
lucru include apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative
ale statelor membre în domeniile prevăzute la art.69A, alin.2 şi la art.69B”. În
lumina acestei reglementări, unul din domeniile criminalităţii de o gravitate
deosebită de dimensiune transfrontalieră este şi traficul ilicit de droguri321.
319
Boroi Alexandru, Rusu Ion – Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura C.H.Beck,
320
Costică Voicu – Activitatea de cooperare judiciară în materie penală şi cooperare poliţienească în
reglementarea Tratatului de la Lisabona, Revista de Investigare a Criminalităţii nr.1/2008, Editura Sitech, Craiova,
2008, pag.11
321
Costică Voicu – op.cit., pag.12
150
Cooperarea judiciară internaţională a reprezentat o preocupare permanentă
a statului român, primele forme realizându-se într-un cadru organizat în baza
unor convenţii bilaterale încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În contextul
actual, aplicarea legilor nu se mai poate realiza la nivelul unui singur stat,
evoluţia criminalităţii transfrontaliere impunând statelor implementarea unei
cooperării eficiente322.
Pe plan intern, la data de 28 iunie 2004, Parlamentul României a adoptat
Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală323, prin intermediul său reglementându-se unitar diferite forme de
cooperare şi asistenţă judiciară internaţională în materie penală.
Legea sus-menţionată reprezintă un pas important în vederea integrării
României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al UE, fiind apreciată ca
un progres pe plan legislativ în domeniu şi în Raportul Comisiei Europene din
octombrie 2004 privind progresele României pe calea aderării. La elaborarea
acestui act normativ a fost avută în vedere legislaţia comunitară în vigoare la
acea dată, precum şi instrumentele Consiliului Europei în domeniu, care fac
parte din acquis-ul comunitar. Astfel, legea este armonizată cu dispoziţiile
Convenţiei UE din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară în materie penală şi
transpune Decizia-Cadru a Consiliului UE din 13 iunie 2002 privind echipele
comune de anchetă. În acelaşi spirit al recunoaşterii reciproce a hotărârilor, prin
Titlul III al legii s-a asigurat transpunerea în dreptul intern a Deciziei-Cadru a
Consiliului UE din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi
procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene324.
Legea nr.302/2004 se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară
internaţională în materie penală325: extrădarea, predarea în baza unui mandat
322
Boroi Alexandru, Rusu Ion – op.cit., pag.18
323
Publicată în Monitorul Oficial nr.594 din 1 iulie 2004
324
Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – Cooperarea internaţională judiciară şi poliţienească,
325
Art.1 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi
completată prin Legea nr.224/2006
151
european de arestare, transferul de proceduri în materie penală, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor în materie penală, transferarea persoanelor condamnate,
comisiile rogatorii, asistenţa judiciară în materie penală şi alte forme de
cooperare judiciară internaţională în materie penală.
La data de 14 decembrie 1993 a fost adoptată Decizia Comitetului
Executiv Schengen [SCH/Com-ex(93)14] privind îmbunătăţirea practicii
cooperării judiciare pentru combaterea traficului de droguri. Documentul
prevede faptul că, pentru îmbunătăţirea practicii cooperării judiciare în
combaterea traficului de droguri, părţile contractante se angajează ca în cazul în
care statul solicitat nu intenţionează să dea curs unei cereri de asistenţă reciprocă
sau intenţionează să îi dea curs doar în parte, acesta va informa statul solicitant
asupra motivelor refuzului său şi, în cazul în care este posibil, asupra condiţiilor
care trebuie îndeplinite înainte de a da curs unei astfel de cereri.
Principalele modalităţi de cooperare judiciară în materie penală privind
combaterea traficului ilicit de droguri în spaţiul european sunt mandatul
european de arestare, comisiile rogatorii internaţionale şi echipele comune de
anchetă.
4.2.2. Mandatul european de arestare
Mandatul european de arestare înlocuieşte instrumentele anterioare de

cooperare judiciară internaţională în materie penală între Statele Membre ale UE,
în special cele prevăzute de Convenţia europeană privind extrădarea din 13
decembrie 1957 şi Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 19
iunie 1990. Originalitatea şi noutatea mandatului european de arestare constă în
faptul că el este aplicabil pe întreg spaţiul UE326.
326
Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard – Aspecte teoretice şi practice referitoare la procedura
executării mandatului european de arestare, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.10/2007, pag.205
152
În contextul spaţiului judiciar european comun şi al evoluţiei criminalităţii
transnaţionale în condiţiile libertăţii de circulaţie, înlocuirea procedurilor formale
de extrădare cu mandatul european de arestare se justifică pe deplin. Pe de altă
parte, în context global, procedurile de extrădare rămân în vigoare, inclusiv în
relaţia dintre Statele Membre ale UE şi state terţe.
Se impune precizarea că, cel puţin la momentul actual, nu se poate vorbi,
în cadrul UE de armonizarea dreptului penal material şi procedural, ci doar de
recunoaştere reciprocă, pe baza valorilor comune ale Statelor Membre. Aşadar,
nu există un drept penal european unic, ci doar un drept european (comunitar)
penal, format din ansamblul normelor comunitare care reglementează acest
domeniu.
Traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope se regăseşte printre
infracţiunile care pot conduce la predarea unei persoane solicitate în baza
mandatului european de arestare.
Aplicându-se tuturor formelor de criminalitate, mandatul european de
arestare contribuie la îmbunătăţirea cooperării judiciare internaţionale şi la
reducerea barierelor legate de suveranitatea naţională, pe baza sa predarea
suspecţilor sau condamnaţilor către un alt Stat Membru constituind o decizie pur
judiciară327.
În spaţiul judiciar comun al UE, cooperarea judiciară se desfăşoară în
temeiul unor instrumente comunitare care au la bază principiile încrederii
reciproce şi a recunoaşterii deciziilor judiciare328.
Mandatul european de arestare reprezintă un progres către o unificare reală
a diferitelor sisteme legislative europene şi se poate aplica cu succes în lupta
327
Sébastien Combeaud – Première réussite pour le principe de reconnaissance mutuelle: le mandat d’arrêt
européen, Revue internationale de droit pénal, 1-2/2006, pag.131
328
L. Benoit – Le mandat d’arrêt européen, Revue du marché commun de l’Union Européenne nr.465/2003, pag.
106
153
împotriva terorismului, a traficului ilicit de droguri şi a criminalităţii organizate
transfrontaliere329.
Crearea conceptului de “mandat european de arestare” 330 prin Decizia-
Cadru a Consiliului UE nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a reprezentat soluţia
preconizată pentru o cooperare mult mai rapidă şi eficientă, fiind conceput ca
instrument juridic apt să înlocuiască mecanismele anterioare de extrădare, fiind
implementate de către legiuitorul român în cuprinsul Legii nr.302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Mandatul european de
arestare este prima măsură concretă în domeniul dreptului penal care
implementează principiul recunoaşterii reciproce la care Consiliul Europei s-a
referit ca la “cheia de boltă“ a cooperării judiciare.
Decizia-Cadru privind mandatul european de arestare oferă un cadru
general comun de acţiune tuturor Statelor Membre ale UE şi introduce o serie de
dispoziţii cu caracter de noutate în raport cu dreptul de extrădare, reprezentând
un pas uriaş făcut de ţările membre în construirea spaţiului penal european.
Decizia-Cadru a Consiliului UE nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 331
defineşte mandatul european de arestare ca fiind hotărârea judecătorească
emisă de un Stat Membru al UE în vederea arestării şi predării de către un alt
Stat Membru a persoanei solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale sau
executării unei sentinţe privative de libertate sau a unei dispoziţii de detenţie.
Totodată se prevede faptul că mandatul european de arestare se execută în baza
principiului recunoaşterii şi a încrederii reciproce.
Mandatul european de arestare presupune prin definiţie o relaţie de
colaborare între cel puţin două State Membre ale UE: statul emitent şi statul de
executare.
329
Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.206
330
Ioana-Cristina Morar – Mandatul european de arestare. Context european şi intern, Revista “Curierul
judiciar” nr.4/2005
331
Art.1, pct.1 din Decizia-Cadru a Consiliului nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de
arestare şi procedurile de predare între statele membre
154
4.2.3. Echipele comune de anchetă
Consiliul European reunit la Tampere în perioada 15-16 octombrie 1999, a

cerut să fie constituite fără întârziere echipele comune de anchetă prevăzute în
Tratatul UE, într-o primă fază, pentru a lupta împotriva traficului de droguri şi a
traficului de persoane, precum şi împotriva terorismului.
În faţa ameninţărilor teroriste care constituie în prezent un risc major
pentru societăţile democratice, datorită creşterii puterii organizaţiilor criminale
transnaţionale, specializate mai ales în traficul de droguri, ale căror activităţi de
spălare a banilor se întind în sectoarele esenţiale ale economiei, Consiliul UE a
adoptat la data de 13 iunie 2002, Decizia-Cadru nr.2002/465/JAI privind
echipele comune de anchetă.
Constituirea echipelor comune de anchetă fusese anterior prevăzută în
art.30 din Tratatul UE şi în art.13 din Convenţia privind asistenţa judiciară în
materie penală din 29 mai 2000. Această Convenţie nu a intrat niciodată în
vigoare, deoarece nu a fost ratificată de toate Statele Membre. Totuşi, Decizia-
Cadru nr.2002/465/JAI privind echipele comune de anchetă îşi va înceta efectele
în momentul intrării în vigoare a Convenţiei privind asistenţa judiciară în materie
penală pentru toate Statele Membre ale UE.
Aceste echipe de anchetă nu au vocaţia de a se transforma în structuri
binaţionale permanente. Ele vor fi create, de la caz la caz, în situaţii concrete,
obiectivul fiind strângerea informaţiilor şi a mijloacelor de probă. Echipele
comune de anchetă marchează un progres considerabil în raport cu asistenţa
judiciară clasică folosită timp îndelungat între ţări, deoarece nu este vorba doar
de un sprijin solicitat punctual prin intermediul unei comisii rogatorii
internaţionale pentru a obţine o informaţie în străinătate, ci reprezintă un
155
veritabil instrument de cooperare între autorităţile judiciare ale ţărilor care
stabilesc de comun acord obiectivele ce urmează a fi atinse într-un dosar penal332.
Oferind o foarte mare supleţe în utilizare, acest nou instrument va permite
autorităţilor judiciare şi serviciilor specializate să schimbe informaţii
operaţionale fără existenţa unui formalism particular, să desfăşoare investigaţii
comune pe tot parcursul anchetei şi să coordoneze desfăşurarea anchetei penale
în cele două ţări.
În preambulul său, Decizia-Cadru privind echipele comune de anchetă
prevede faptul că Statele Membre care înfiinţează o echipă de anchetă trebuie să-
i definească obiectivul, componenţa şi durata mandatului. Totodată, este necesar
ca Statele Membre care înfiinţează o echipă să aibă posibilitatea să decidă, în
măsura în care este posibil şi în conformitate cu dreptul aplicabil, ca, la
activităţile echipei să participe persoane care nu reprezintă autorităţile
competente ale Statelor Membre, în special reprezentanţi, de exemplu, ai
Eurojust, ai Oficiului European de Poliţie-Europol333, ai Oficiului European de
Luptă Antifraudă (OLAF) sau reprezentanţi ai autorităţilor unor state terţe şi, mai
ales, reprezentanţi ai serviciilor de aplicare a legii din SUA. În astfel de cazuri,
acordul privind constituirea echipei trebui să specifice aspectele legate de
răspunderea care le revine acestor reprezentanţi.
Potrivit art.1 al Deciziei-Cadru susmenţionate, „prin acord, autorităţile
competente din două sau mai multe State Membre pot înfiinţa echipe comune de
anchetă pentru un scop precis, pe o perioadă determinată, care poate fi prelungită
prin acordul părţilor, în vederea efectuării unei anchete penale în unul sau mai
multe dintre Statele Membre care au înfiinţat echipa”.
În art.2 din Decizia-Cadru privind echipele comune de anchetă este
reglementată răspunderea penală privind funcţionarii unui Stat Membru, aceştia
332
Cristian-Eduard Ştefan – Echipele comune de anchetă, instrument eficient de luptă împotriva criminalităţii
organizate şi a terorismului, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.2/2009, pag.210
333
Eurojust şi Europol, potrivit competenţelor, joacă un rol important în dezvoltarea echipelor comune de anchetă.
156
fiind asimilaţi agenţilor Statului Membru în care are loc intervenţia, în privinţa
infracţiunilor săvârşite împotriva lor sau de către ei.
Răspunderea civilă privind funcţionarii este statuată în cuprinsul art.3 din
aceeaşi Decizie, conform căruia, atunci când funcţionarii unui Stat Membru se
află în misiune pe teritoriul unui alt Stat Membru, primul Stat Membru este
răspunzător pentru prejudiciile pe care le cauzează în timpul desfăşurării
misiunii, în conformitate cu dreptul Statului Membru pe teritoriul căruia
operează. Statul Membru pe teritoriul căruia sunt cauzate prejudiciile îşi asumă
repararea acestor prejudicii, în condiţiile aplicabile prejudiciilor cauzate de
proprii săi agenţi. Statul Membru ai cărui funcţionari au cauzat prejudicii oricărei
persoane pe teritoriul unui alt Stat Membru rambursează integral acestuia din
urmă sumele pe care le-a achitat victimelor sau succesorilor acestora.
În perioada 17-18 iulie 2008, cu ocazia seminarului intitulat „Eurojust,
echipele comune de anchetă şi recunoaşterea procedurilor”, care a avut loc la
Toulouse (Franţa), actorii europeni implicaţi în cooperarea judiciară
internaţională în materie penală au dat un nou impuls echipelor comune de
anchetă. S-a remarcat importanţa Eurojust-ului, ca unitate europeană de
coordonare a anchetelor, mai ales în domeniul punerii în practică a echipelor
comune de anchetă, acest organism acordând sprijin logistic (financiar, mijloace
materiale) sau juridic (participarea la activităţile echipelor de anchetă, prevenirea
conflictelor de competenţă). Cu ocazia discuţiilor, a fost propus un ansamblu de
măsuri de bune practici, materializate în următoarele concluzii334:
 utilitatea şi conţinutul modelelor acordului, fiind abordată problema
adoptării unui model european;
 selectarea anchetelor: practica judiciară a arătat faptul că echipele
comune de anchetă au dat rezultate în domeniul traficului de droguri şi
334
Cristian-Eduard Ştefan – op.cit., pag.215
157
terorismului, dar sfera lor de aplicare ar putea fi extinsă şi la alte forme ale
criminalităţii organizate transfrontaliere;
 necesitatea stabilirii obiectivelor anchetei sau a urmăririi penale într-un
stadiu precoce al investigaţiei.
4.2.4. Comisiile rogatorii internaţionale
Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de

asistenţă judiciară constând în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-
un stat o acordă unei autorităţi din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul şi
în numele său, unele activităţi judiciare privitoare la un anumit proces penal.
Obiectul unei cereri de comisie rogatorie îl constituie, în principal,
următoarele activităţi judiciare335:
 localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; audierea inculpatului,
audierea părţii vătămate, a celorlalte părţi, a martorilor şi experţilor,
precum şi confruntarea; percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri,
sechestrul şi confiscarea specială; cercetarea la faţa locului şi
reconstituirea; expertizele, constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea
medico-legală; transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces,
interceptările şi înregistrările audio şi video, examinarea documentelor de
arhivă şi a fişierelor specializate şi alte asemenea acte de procedură;
 transmiterea mijloacelor materiale de probă;
 comunicarea de documente sau dosare.
Referitor la documentele sau dosarele solicitate 336 în baza unei comisii
rogatorii, acestea vor fi transmise de statul român numai în copii sau fotocopii
335
Art.161, alin.1 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată
şi completată prin Legea nr.224/2006
336
Art.173 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi
completată prin Legea nr.224/2006: „Statul român solicitant nu va folosi documentele şi informaţiile primite de la
statul solicitat decât în scopul îndeplinirii obiectului comisiei rogatorii”.
158
certificate, dar în situaţia în care statul solicitant cere în mod expres transmiterea
documentelor originale, în măsura în care se poate, se va da curs acestei cereri.
Obiectele şi originalele dosarelor şi ale documentelor comunicate vor fi restituite
cât mai curând posibil statului român de către statul solicitant, cu excepţia
cazului în care statul român renunţă la ele. Totodată, statul român va putea să
amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a căror comunicare
este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penală în curs.
Despre data şi locul constituirii comisiei rogatorii, părţile sunt obligate să

se informeze reciproc, iar autorităţile şi persoanele menţionate de partea
contractantă solicitantă vor putea să asiste şi să colaboreze la efectuarea
activităţilor comisiei rogatorii, în limitele permise de legea părţii contractante
solicitate.
Comisiile rogatorii internaţionale sunt frecvent utilizate de organele

judiciare din ţara noastră ca modalitate de asistenţă judiciară în materie penală în
cazul instrumentării infracţiunilor de trafic ilicit de droguri. În acest sens,
exemplificăm prin prezentarea unui caz soluţionat de procurorii DIICOT în anul
2007, pe parcursul căruia s-au adresat cereri de comisii rogatorii de către
autorităţile judiciare din ţara noastră instituţiilor similare din Belgia, Turcia,
Grecia şi Olanda337. Astfel, în cursul anului 2007, inculpatul Bierhuizen Adrianus
a constituit, împreună cu învinuiţii Van Der Zon Nicolaas Petrus, Broere
Nicolaas şi alţii, un grup infracţional organizat în scopul transportării cantităţii
de 1.172 kilograme de cannabis (marijuana), drog de risc, din Africa de Sud
către Olanda, cu tranzitarea României. Din materialul probator a rezultat că
sarcina avută de inculpatul Bierhuizen Adrianus în cadrul grupului infracţional
organizat a constat în asigurarea intrării cantităţii de droguri respective pe
teritoriul României, disimulată sub aparenţa unui import legal de bunuri, inclusiv
în ceea ce priveşte asigurarea documentelor prevăzute de lege în acest scop,
337
http://www.mpublic.ro/presa/2008/c_23_01_2008.htm
159
activitatea fiind desfăşurată prin intermediul unei societăţi cu sediul în
Municipiul Galaţi, în cadrul căreia inculpatul avea calitatea de asociat unic.
Ulterior, în aceeaşi modalitate şi în înţelegere cu membrii reţelei internaţionale
de traficanţi de droguri, inculpatul urma să expedieze cantitatea de droguri în
Olanda. Conform datelor deţinute, drogurile proveneau din America de Sud şi
trebuiau să fie aduse în Portul Constanţa, pe o rută ocolitoare cu un vas de marfă,
cu punct de plecare din Africa de Sud. Pe parcursul investigaţiilor efectuate au
rezultat date conform cărora containerul urma să fie expediat din Africa de Sud
spre România, pe o rută ocolitoare, cu escală în Portul Antwerpen (Belgia), unde,
de altfel, containerul a fost descărcat la data de 7 noiembrie 2007. În consecinţă,
DIICOT a trimis autorităţilor judiciare competente din Belgia cererea de
comisie rogatorie internaţională prin care s-a solicitat efectuarea unei livrări
supravegheate pe cale maritimă, către România, a containerului menţionat. Din
considerente de securitate a transportului maritim, o parte din cantitatea iniţială
de droguri a fost descărcată în portul belgian. În continuare, containerul a fost
resigilat şi lăsat să-şi continue drumul către România, via Istanbul, conform
itinerariului stabilit de membrii reţelei internaţionale de traficanţi de droguri. În
acest scop, procurorii DIICOT au adresat cereri de comisie rogatorie
internaţională şi autorităţilor judiciare competente din Turcia şi Grecia (ţară ale
cărei ape teritoriale nu au mai fost tranzitate de nava ce transporta containerul cu
droguri). În aceste împrejurări s-a constatat că, la data de 28 noiembrie 2007, a
sosit în Portul Constanţa Sud, nava maritimă la bordul căreia se afla containerul
în care erau cele 16 lăzi din lemn şi cele 10 pacheţele cu cannabis livrate
supravegheat către România, în condiţiile arătate, de către autorităţile
competente din Belgia şi Turcia. Ca urmare a cererii de comisie rogatorie
internaţională formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, autorităţile judiciare competente olandeze au procedat, la data de 29
noiembrie 2007, la reţinerea învinuiţilor Van Der Zon Nicolaas Petrus şi Broere
160
Nicolaas pentru săvârşirea faptelor de trafic ilicit de droguri de risc, trafic
internaţional ilicit de droguri de risc, constituire a unui grup infracţional
organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc şi
trafic internaţional ilicit de droguri de risc, infracţiuni aflate în concurs. Din
probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul Bierhuizen Adrianus urma
să fie recompensat de către ceilalţi membri ai reţelei de narcotraficanţi cu suma
de 200.000 euro (din care a primit efectiv 79.000 euro) pentru a se ocupa de
introducerea drogurilor pe teritoriul ţării noastre şi de expedierea lor spre
Olanda. Anchetatorii au stabilit, de asemenea, că inculpatul Bierhuizen Adrianus
a făcut parte în mod activ din grupul infracţional organizat coordonat de către
învinuitul Van Der Zon Nicolaas Petrus, acesta fiind la rândul său coordonat de
către alţi traficanţi de droguri neidentificaţi din Africa de Sud, dar a căror
existenţă şi participare a rezultat din actele dosarului de urmărire penală, grupul
infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri
de risc şi trafic internaţional de droguri de risc. Menţionăm faptul că acest caz a
reprezentat, din punctul de vedere al cooperării internaţionale, modalităţilor de
investigare utilizate şi a cantităţii de droguri ridicate în vederea confiscării, cea
mai complexă acţiune soluţionată în cursul anului 2007 de către autorităţile
judiciare româneşti.
4.3. Instituţiile europene implicate în lupta antidrog
4.3.1. Necesitatea cooperării instituţiilor europene
161
Ţările europene beneficiază de o situaţie privilegiată care le permite să
aibă în vedere, mai bine poate decât în alte continente, modalităţile unei
cooperări zilnice, directe şi constante. Ţările Europei sunt state de întindere
medie în care se ajunge uşor la frontieră. Circulaţia infractorilor în Europa, a fost
deci, întotdeauna, datorită acestui fapt, relativ intensă. De altfel, este vorba de
ţări în care serviciile de poliţie sunt în general bine organizate şi dotate, ceea ce
le permite să desfăşoare acţiuni şi transmisiuni rapide. În fine, prezenţa într-un
spaţiu relativ restrâns, a unor sisteme juridice foarte diferenţiate (sistemul anglo-
saxon, sistemul francez) a dus la apariţia unor obstacole în urmărirea
infractorilor şi a făcut să se resimtă acut necesitatea unei cooperări poliţieneşti.
Pe scurt, Europa se prezintă ca un ansamblu de vecini suficient de apropiaţi şi de
diferiţi pentru ca în faţa unui pericol comun, să organizeze măsuri destinate a-l
înlătura. Acest lucru explică preponderenţa ocupată de ţările europene în cadrul
OIPC-Interpol338.
Precum într-un joc de domino, necesitatea realizării cooperării
internaţionale a apărut odată cu intensificarea ameninţărilor privind creşterea
criminalităţii şi a riscurilor, datorită creării pieţei europene, care a presupus
eliminarea controalelor de la frontierele interne339.
Ca în toate celelalte domenii, constituirea în timp a UE a condus la nevoia
creării unor instituţii specializate pe diferitele problematici cu care această
entitate a ajuns să se confrunte. În prezent, în domeniul drogurilor, UE include
organisme cu rol de elaborare a politicilor la nivel european, organisme
specializate în colectarea de date şi realizarea unor studii pentru evaluarea
dimensiunilor fenomenului şi instituţii cu activitate circumscrisă reducerii ofertei
de droguri340.
Principalele instituţii europene implicate în lupta antidrog sunt Oficiul
European de Poliţie (Europol), Eurojust, Grupul Pompidou, Centrul European de
Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri (EMCDDA) şi Grupul
Orizontal de Lucru pe Droguri (HDG).
338
Iacob Adrian – Tactici de cooperare poliţienească internaţională între state, Editura Sitech, Craiova, 2007
339
Eugen Corciu, Aurel Băloi – Instituţii de cooperare poliţienească, Editura Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Bucureşti, 2006, pag.18
340
Victor Nicolăescu, Sebastian Gordan – Instrumente şi direcţii de acţiune la nivel european în prevenirea şi
combaterea fenomenului drogurilor, Info-Drog. Buletin de informare şi documentare nr.1(5)/2007, Editura
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007, pag.7
162
4.3.2. Oficiul European de Poliţie
Începuturile colaborării europene se pot distinge cu mai mult de 20 de ani

în urmă, când statele membre şi-au unificat forţele în vederea combaterii unor
fenomene infracţionale care le depăşeau frontierele, în domenii precum
combaterea traficului ilicit de droguri, a terorismului şi a migraţiei ilegale341.
Ideea unui Oficiu European de Poliţie a fost lansată pentru prima oară cu
ocazia Consiliului European de la Luxemburg, din 28-29 iunie 1991. Planul de
atunci avea în vedere înfiinţarea unui nou organism care să ofere cadrul necesar
pentru dezvoltarea colaborării organelor de poliţie din Statele Membre ale UE
pentru prevenirea şi combaterea pe plan internaţional a crimei organizate,
inclusiv a terorismului şi a traficului de droguri342.
Oficiul European de Poliţie (Europol) este organizaţia care se ocupă de
aplicarea legii în cadrul UE şi care operează cu informaţiile referitoare la
criminalitate. Obiectivul său este acela de a îmbunătăţi eficacitatea şi cooperarea
autorităţilor competente din statele membre, în ceea ce priveşte prevenirea şi
combaterea formelor grave de crimă internaţională organizată şi de terorism.
Europol are misiunea de a-şi aduce o contribuţie semnificativă la acţiunea UE de
aplicare a legii împotriva crimei organizate şi a terorismului, concentrându-şi
atenţia asupra organizaţiilor criminale343.
Aşa cum menţionează Max-Peter Ratzel, Directorul Europol, organizaţia
cooperează strâns cu Statele Membre ale UE, cu statele candidate, precum şi cu
alte organisme de aplicare a legii implicate activ în lupta împotriva crimei
organizate, cu respectarea totală a legii şi a drepturilor omului344.
341
342
http://www.uniuneaeuropeana.ro/europol.htm
343
http://www.europol.europa.eu
344
Suceavă Ion – Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, Bucureşti, 2007, pag.568
163
Înfiinţarea organizaţiei Europol a fost convenită prin Tratatul de la
Maastricht privind Uniunea Europeană, din 7 februarie 1992. Având sediul la
Haga, în Olanda, Europol a început să-şi desfăşoare activitatea la data de 3
ianuarie 1994, sub denumirea de Unitatea Droguri Europol (EDU), acţiunile sale
fiind limitate iniţial la lupta împotriva drogurilor. În mod treptat, s-au adăugat şi
alte domenii importante de criminalitate. Convenţia Europol a fost ratificată de
toate statele membre, intrând în vigoare la 1 octombrie 1998. În urma adoptării
mai multor hotărâri cu caracter juridic, Europol a început să-şi desfăşoare toate
activităţile din data de 1 iulie 1999.
Potrivit prevederilor art.2 din Convenţia privind înfiinţarea Oficiului
European de Poliţie, Europol intervine doar în situaţiile în care, în cauzele aflate
în lucru, există dovezi clare cu privire la implicarea unei structuri de crimă
organizată ori două sau mai multe state sunt afectate de acea formă de
criminalitate, în asemenea măsură încât să fie necesară adoptarea unei atitudini
comune pentru a reuşi stăpânirea fenomenului şi combaterea infracţionalităţii.
Această necesitate de cooperare va fi dată de gravitatea actelor infracţionale, de
dimensiunile acestora, precum şi de urmările negative asupra desfăşurării
normale a activităţilor legale în UE.
Potrivit Convenţiei Europol, fiecare Stat Membru al UE gestionează o
Unitate Naţională Europol şi trimite, la sediul de la Haga al Organizaţiei, cel
puţin un ofiţer de legătură, pentru menţinerea contactului345.
Sistemul informaţional Europol cuprinde informaţii necesare îndeplinirii
sarcinilor sale, acestea putând fi stocate, analizate, valorificate şi şterse în funcţie
de necesităţi. Datele stocate se referă la două categorii de persoane346: persoane
care, în conformitate cu legislaţia naţională a statelor implicate, sunt suspectate
de a fi comis sau de a fi participat la comiterea unor infracţiuni ce intră în
competenţa Europol sau au fost condamnate pentru comiterea acestora şi
345
Victor Nicolăescu, Sebastian Gordan – op.cit., pag.8
346
Art.8, pct.1 din Convenţia Europol
164
persoane susceptibile de a comite infracţiuni ce intră în competenţa Europol,
existând motive temeinice în susţinerea acestei bănuieli.
În afara informaţiilor susmenţionate, referitoare la persoane, sistemul
informaţional mai conţine şi date referitoare la anumite infracţiuni: data şi locul
comiterii acestora; metode şi mijloace infracţionale utilizate sau care pot fi
utilizate la comiterea unor infracţiuni; unităţile care s-au ocupat de caz precum şi
alte informaţii care pot fi obţinute prin analiza dosarelor respective; apartenenţa
autorilor la anumite grupări criminale; condamnări pentru infracţiuni din aria de
competenţă a Europol.
Trebuie menţionat faptul că Europol nu are puteri executive, ci oferă
sprijin calificat prin347:
 facilitarea schimbului de informaţii, potrivit legii naţionale, dintre ofiţerii
de legătură ai Europol348;
 oferirea de analize operative în vederea sprijinirii operaţiunilor;
 elaborarea de rapoarte strategice (de exemplu, evaluarea ameninţării) şi
analiza activităţilor criminale pe baza informaţiilor şi a datelor oferite de
statele membre şi de terţi;
 oferirea de expertiză şi sprijin tehnic pentru anchetele şi operaţiunile
realizate în cadrul UE, sub supravegherea şi cu răspunderea legală a
statelor membre interesate.
Pentru a furniza informaţii importante ţărilor membre, Europol elaborează
anual Raportul situaţiei UE asupra producţiei şi traficului de droguri, bazat pe
contribuţiile statelor membre şi pe informaţiile din ţările lumii a treia, de la alte
organizaţii şi din alte surse. Raportul descrie evoluţia diferitelor tipuri de
droguri, sursele şi regiunile de tranzit, rutele de contrabandă către şi în interiorul
UE, schimbul, activităţile desfăşurate de poliţie şi iniţiativele politice din UE
347
http://www.europol.europa.eu
348
Ofiţerii de legătură sunt detaşaţi pe lângă Europol de către statele membre ca reprezentanţi ai agenţiilor
naţionale ce se ocupă de aplicarea legii din aceste state.
165
referitoare la această gravă problemă. Raportul face de asemenea referire la
rutele efective parcurse de stupefiante, precum şi la o statistică a capturilor de
acest gen349.
Începând cu anul 1997, baza de date Europol s-a dezvoltat foarte mult,
fiind clasificate 484 de diferite tipuri de probe până în decembrie 1998, cu
posibilitatea identificării unor legături între capturile de stupefiante. Mai mult, au
fost puse la punct o metodă chimică de identificare a drogurilor sintetice şi un
sistem de indicare a purităţii drogurilor, în strânsă colaborare cu Oficiul German
de Investigaţii (BKA) şi Institutul Reţelelor Europene al Ştiinţelor Criminalistice
(ENFSI).
Datorită faptului că activităţile din domeniul crimei organizate şi al
traficului ilicit de droguri nu se opresc la graniţele naţionale, Europol şi-a
îmbunătăţit cooperarea privind aplicarea legii prin negocierea şi semnarea de
acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state şi organizaţii
internaţionale, după cum urmează: Albania, Banca Centrală Europeană, Biroul
ONU privind Drogurile şi Criminalitatea, Bosnia-Herţegovina, Canada, Centrul
European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri, Columbia,
Comisia Europeană, inclusiv Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF),
Croaţia, Elveţia, Eurojust, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, OIPC-
Interpol, Islanda, Moldova, Norvegia, Organizaţia Mondială a Vămilor, Rusia,
SUA şi Turcia.
Având în vedere Programul Haga şi în special secţiunea 2.3, prin care
Europol a fost chemat să înlocuiască, începând cu data de 01.01.2006, Raportul
său privind situaţia criminalităţii cu o Evaluare a Ameninţărilor legată de
formele grave ale crimei organizate, precum şi planul de acţiune pentru
implementarea Programului Haga, aprobat de Consiliul JAI (Justiţie şi Afaceri
Interne) la data de 03.06.2005, s-a hotărât ca începând cu anul 2006 Europol să
349
166
realizeze Evaluarea Ameninţărilor privind Criminalitatea Organizată (Organised
Crime Threats Assessment – OCTA). Acest demers are ambiţia de a sprijini
adoptarea de către Europol a unui model de informaţii comun350.
Europol întocmeşte OCTA procesând informaţiile primite de la statele
membre, instituţiile şi organismele UE, de la statele terţe şi instituţiile cu care are
încheiate acorduri de cooperare, cele din dosarele de analiză deţinute de Europol
şi orice alte informaţii disponibile care pot conduce la identificarea ameninţărilor
relevante în materie de criminalitate organizată în statele membre351.
Concluziile OCTA sunt dezbătute cu şefii Unităţilor Naţionale Europol,
Consiliul de Conducere Europol şi în cadrul Grupurilor de lucru ale Consiliului,
în vederea emiterii unor recomandări şi comentarii ce vor fi folosite ulterior
pentru facilitarea identificării măsurilor de răspuns pentru combaterea
criminalităţii organizate în UE352.
În componenţa Europol există şapte Unităţi de Crimă Organizată sau SC
(Serious Crime). În domeniul drogurilor, există SC 2: Droguri, ce conţine o bază
de date privind logo ecstasy, o bază de date privind logo cocaină şi o bază de
date privind depistarea laboratoarelor clandestine.
Într-un comunicat dat publicităţii la data de 9 aprilie 2008, Europol a adus
la cunoştinţa publicului larg sprijinul oferit Oficiului German de Investigaţii
(BKA) în activitatea de destrămare a unei grupări internaţionale de traficanţi de
droguri, de la declanşarea operaţiunii în august 2005 fiind deschise un număr de
80 de anchete penale împotriva a numeroşi suspecţi de naţionalităţi diferite.
350
Mihai Stoica – Strategia de evaluare a ameninţărilor privind crima organizată (OCTA) prin intermediul
Europol, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.3/2006, pag.261
351
Raportul OCTA este un produs al conceptului de conducere a activităţii poliţieneşti pe baza analizei
informaţiilor (intelligence led policing). Noutatea o reprezintă modalitatea de abordare a fenomenului de
criminalitate organizată, într-o manieră proactivă, orientată asupra evoluţiilor viitoare ale fenomenului, şi nu una
descriptivă, ce reflectă situaţia actuală a fenomenului.
352
Mihai Stoica – op.cit., pag.261
167
Rolul pe care Europol trebuie să-l joace în coordonarea colectării şi
diseminării datelor şi a informaţiilor operative depinde în mod hotărâtor de
informaţiile primite de la Statele Membre ale UE.
O oportunitate majoră o poate reprezenta, pentru Statele Membre care se
confruntă cu aceeaşi problemă (de exemplu deturnarea precursorilor,
contrabanda cu cocaină, heroină sau cannabis, producerea ilegală de droguri
sintetice, probleme legate de investigaţii în cauze penale şi de cercetarea
criminalistică), unirea eforturilor într-un proiect care să aibă ca bază găsirea de
soluţii. Aceste eforturi au ca rezultat aşteptat creşterea eficienţei acţiunilor de
aplicare a legii, a acţiunilor judiciare şi a acţiunilor întreprinse de vamă, în
domeniul drogurilor. Astfel de proiecte trebuie, spre exemplu, să ia forma unor
investigaţii comune, a unor echipe comune de investigaţie, stabilirea unor reţele
de schimburi de date în orice domeniu, proiecte profilate pe domeniul drogurilor,
cursuri de pregătire, seminarii sau conferinţe pe teme specifice.
4.3.3. Eurojust
În vederea consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate

organizată, Consiliul European de la Tampere din 15-16 octombrie 1999 a decis
crearea unei unităţi Eurojust formată din procurori, magistraţi sau ofiţeri de
poliţie cu competenţe echivalente.
Apariţia Eurojust pe arena juridică europeană a reprezentat o măsură
crucială pentru întărirea cooperării judiciare în spaţiul de libertate, securitate şi
justiţie. Până la apariţia sa, se afirma faptul că „Europa unităţilor de poliţie a
avansat mai repede decât cea a magistraţilor”. Din motive istorice, ţinând seama
de imperative de eficacitate şi mobilitate, poliţiştii au cooperat mai natural, mai
direct, pe când magistraţii au fost supuşi unor reguli de procedură stricte şi
complexe, ceea ce i-a împiedicat să obţină succese imediate. Fenomenul de
168
coordonare a lipsit multă vreme autorităţilor judiciare competente cu efectuarea
anchetelor şi urmăririlor penale. Dacă acest lucru se făcea la nivelul Europol-
ului, la nivelul magistraţilor el a lipsit cu desăvârşire353.
Înfiinţat prin Decizia Consiliului Uniunii Europene nr.2002/187/JAI din
28 februarie 2002, Eurojust este organismul european care are rolul de a
intensifica cooperarea şi coordonarea judiciară între statele membre prin
adoptarea de măsuri structurale la nivelul UE pentru facilitarea coordonării
optimale a acţiunilor în investigarea şi punerea sub acuzare a suspecţilor pe
teritoriile statelor membre, respectând pe deplin drepturile şi libertăţile
fundamentale354.
Obiective principale ale Eurojust sunt următoarele:
 stimularea coordonării între autorităţile competente ale Statelor membre în
investigarea şi punerea sub acuzare;
 îmbunătăţirea coordonării între autorităţile competente din Statele
membre, în special în facilitarea asistenţei legale reciproce şi
implementarea cererilor de extrădare;
 sprijinirea autorităţilor competente din Statele membre pentru a eficientiza
investigaţiile şi punerea sub acuzare.
Eurojust este compus din câte un membru naţional, detaşat de fiecare Stat
membru, în conformitate cu sistemul său juridic, având calitatea de procuror,
judecător sau de ofiţer de poliţie cu competenţe echivalente.
Domeniul competenţei generale a Eurojust cuprinde, printre altele, şi
traficul de droguri. Autorităţile competente ale Statelor membre pot schimba cu
Eurojust orice informaţie necesară îndeplinirii funcţiilor acestuia. În măsura în
care acest lucru este necesar pentru realizarea obiectivelor sale, Eurojust poate,
în cadrul competenţelor sale şi pentru buna îndeplinire a funcţiilor sale, să
353
http://www.mpublic.ro/eurojust.htm
354
Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – op.cit., pag.95-96
169
prelucreze datele cu caracter personal, pe cale automată sau în fişiere manuale
structurate.
Eurojust stabileşte şi menţine o cooperare strânsă cu Europol, în măsura
necesară pentru îndeplinirea sarcinilor şi pentru realizarea obiectivelor sale şi
ţinând cont de necesitatea de a evita suprapunerile inutile. Elementele esenţiale
ale acestei cooperări sunt determinate de un acord care trebuie aprobat de
Consiliul UE, după consultarea organului de control comun cu privire la
dispoziţiile referitoare la protecţia datelor.
Eurojust întreţine relaţii privilegiate cu Reţeaua Judiciară Europeană,
bazate pe consultare şi complementaritate, în special între membrul naţional,
punctele de contact ale aceluiaşi Stat membru şi corespondentul naţional, atunci
când acesta există.
Eurojust schimbă orice informaţii necesare pentru îndeplinirea funcţiilor
sale cu organismele competente în temeiul dispoziţiilor adoptate în cadrul
tratatelor, organizaţiile sau organismele internaţionale şi cu autorităţile statelor
terţe competente în cazul anchetelor şi urmăririlor penale.
Înaintea oricărui schimb de informaţii între Eurojust şi entităţile
susmenţionate, membrul naţional al Statului membru care a prezentat
informaţiile îşi dă acordul pentru transferul acestora. După caz, membrul
naţional consultă autorităţile competente ale Statelor membre.
Personalul Eurojust se supune regulamentelor şi reglementărilor aplicabile
funcţionarilor şi celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene, în special în ceea ce
priveşte recrutarea şi statutul său.
4.3.4. Grupul Pompidou
Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de

droguri (Grupul Pompidou) este o organizaţie interguvernamentală menită să
170
realizeze cooperarea multidisciplinară, în domeniul prevenirii şi combaterii
consumului şi traficului ilicit de droguri, prin adoptarea unei viziuni unitare
asupra problematicii drogurilor, asigurând colaborarea cu toate sectoarele
implicate în efortul de reducere a consumului şi traficului ilicit de droguri:
sănătate, asistenţă socială, educaţie, justiţie, poliţie şi vamă355.
La data de 27 martie 1980, prin Rezoluţia 80 (2), Comitetul de Miniştri al
Consiliului Europei a aprobat încorporarea Grupului Pompidou în structura
acestei organizaţii paneuropene. Scopul său principal este de a contribui la
dezvoltarea unei politici multidisciplinare şi eficiente de combatere a consumului
şi traficului de droguri, de a asigura coerenţa multisectorială a activităţilor
specifice şi de a promova dezvoltarea de noi iniţiative în cadrul unei strategii
integrate în statele membre.
În cadrul Grupului Pompidou au loc reuniuni ale miniştrilor europeni,
oficialilor, specialiştilor şi altor categorii implicate pentru a stimula schimbul de
cunoştinţe, informaţii, opinii şi experienţă între cei ce stabilesc politica
drogurilor, a elabora şi promova strategii antidrog eficiente la nivel naţional,
regional şi local, a îmbunătăţi sistemul de colectare a datelor privind fenomenul
drogurilor în Europa, a monitoriza noile tendinţe şi de a defini liniile de acţiune.
Grupul Pompidou îşi desfăşoară activităţile pe patru nivele356:
 ministerial – Grupul se întruneşte la nivel ministerial o dată la 3 ani pentru
discuţii asupra politicii şi pentru a stabili priorităţile şi programul de lucru;
 corespondenţii permanenţi – funcţionarii civili de rang înalt, de obicei din
ministerul sau organizaţia guvernamentală responsabilă de coordonarea
politicii drogurilor, se întâlnesc la fiecare 6 luni pentru a administra şi
aproba activităţile realizate şi a ţine legătura cu membrii guvernului;
355
Informaţii cuprinse în expunerea de motive la Legea nr.64/2005 privind participarea României ca membru cu
drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de droguri (Grupul
Pompidou) din cadrul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial nr.251 din 25 martie 2005.
356
Ioan Hurdubaie – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul valorificării mijloacelor criminalistice
de probaţiune, Editura ERA, Bucureşti, 2006, pag.29-30
171
 experţii – administratori, profesionişti specializaţi, cercetători, etc.,
participă la grupurile de lucru, seminarii şi întâlniri pentru a examina
aspectele tehnice ale prevenirii consumului de droguri;
 secretariatul – o echipă de oficiali a Consiliului Europei care
supraveghează implementarea programului de lucru, pregăteşte întâlnirile
de la orice nivel şi realizează orice alte sarcini administrative.
Grupul Pompidou acţionează în strânsă cooperare şi desfăşoară proiecte
comune cu numeroare organizaţii internaţionale, interguvernamentale şi
neguvernamentale, implicate în prevenirea şi combaterea consumului şi
traficului ilicit de droguri.
În noiembrie 2006, Grupul Pompidou a organizat la Strasbourg (Franţa) o
conferinţă ministerială privind politicile în materia luptei împotriva toxicomaniei
în Europa. Cu ocazia conferinţei, a fost adoptat un program de luptă împotriva
abuzului şi traficului de droguri adresat tinerilor. În acest cadru, Reţeaua MedNet
(Reţeaua mediteraneană de cooperare privind drogurile şi adicţiile), creată de
Franţa şi Olanda, are ca obiectiv facilitarea dialogului şi a cooperării, precum şi
schimbul şi transferul de cunoştinţe şi experienţe, între Europa şi Africa de Nord.
Prin Legea nr.64/2005, Parlamentul a aprobat participarea României, ca
membru cu drepturi depline, la activităţile Grupului Pompidou, reprezentanţii
ţării noastre luând parte, în perioada 2005-2007, la 17 reuniuni ale Grupului,
între care 6 reuniuni ale Corespondenţilor Permanenţi şi Conferinţa
Interministerială din noiembrie 2006.
4.3.5. Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de
Droguri
În urmă cu un deceniu, capacitatea Europei de monitorizare a problemelor

legate de droguri era extrem de limitată. La nivel naţional, abordările
172
problematicii variau considerabil, iar la nivel european exista o lipsă de
informaţii fezabile şi comparabile privind drogurile, dependenţa de droguri şi
consecinţele acestora. Cu alte cuvinte, era imposibil să se discute cu încredere
despre modelele şi tendinţele consumului de droguri pe teritoriul UE357.
Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri
(EMCDDA) a fost instituit printr-un Regulament al Consiliului UE din anul
1993, cu scopul de a oferi informaţii obiective, fiabile şi comparabile, care să
ofere comunităţii şi Statelor Membre o perspectivă de ansamblu asupra
fenomenului drogurilor şi toxicomaniilor şi asupra consecinţelor acestora358.
Având sediul la Lisabona, EMCDDA, prin intermediul Observatorului
European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), este sursa principală pentru o
informare cuprinzătoare cu privire la situaţia drogurilor şi a dependenţei de
droguri în Europa.
Rolul OEDT este de a oferi UE şi Statelor Membre o imagine reală asupra
problemelor privind drogurile în Europa şi un cadru comun de informaţii care să
ofere sprijin în problematica privind drogurile. În prezent, OEDT oferă factorilor
de decizie baza de dovezi ştiinţifice de care aceştia au nevoie pentru elaborarea
strategiilor şi a legilor privind drogurile şi ajută profesioniştii şi cercetătorii să
identifice cele mai bune practici şi noi domenii pentru analiză.
Îmbunătăţirea comparabilităţii informaţiilor privind drogurile în UE
reprezintă obiectivul principal al activităţii Agenţiei. Pentru atingerea acestuia,
OEDT se bazează pe o reţea de aproximativ 30 de centre naţionale de
monitorizare (reţeaua Reitox) pentru centralizarea şi analizarea datelor naţionale
conform standardelor şi instrumentelor comune de colectare a datelor.
Rezultatele procesului de monitorizare naţională sunt transmise OEDT, în cele
din urmă fiind analizate în Raportul anual privind situaţia drogurilor în Europa.
357
http://www.emcdda.europa.eu/html.cfm/index376RO.html?sLanguageiso=RO
358
Victor Nicolăescu, Sebastian Gordan – op.cit., pag.8
173
În activitatea de monitorizare a situaţiei actuale privind drogurile, OEDT
dă dovadă de o vigilenţă permanentă cu privire la noile droguri şi la tendinţele
emergente. Deoarece producţia de cocaină şi heroină a atins cele mai ridicate
niveluri din istorie, fiind înregistrate anual peste 7.000 de decese în rândul
cetăţenilor europeni din cauza supradozelor, monitorizarea constantă este
imperativă.
România a participat, în anii 2005 şi 2006, cu statut de observator la
reuniunile Consiliului Director al EMCDDA, iar de la 1 ianuarie 2007 ca
membru de drept, odată cu aderarea ţării noastre la UE.
4.3.6. Grupul Orizontal de Lucru pe Droguri
Coordonarea politicilor privind drogurile la nivelul UE se realizează prin

intermediul Grupului Orizontal de Lucru pe Droguri (HDG). Atribuţiile HDG
constau în elaborarea unei politici pe droguri clară şi coerentă pentru a fi
adoptată de Consiliul UE şi în urmărirea implementării acelei politici din partea
Consiliului. Deciziile Consiliului sunt pregătite în cadrul Grupului, care se
întruneşte lunar la Bruxelles şi include reprezentanţi la nivel de expert din Statele
Membre.
Pentru a realiza aceste obiective, HDG foloseşte mecanismul Strategiei UE
pe droguri şi a planurilor de acţiune elaborate pe baza ei, pentru a se asigura că
acţiunile împotriva drogurilor ilicite luate la nivelul UE sunt coordonate
corespunzător şi eficient, şi că se află în deplină corelaţie cu acţiunile aprobate la
nivelul Statelor Membre. HDG îndeplineşte acest rol, fără a împiedica alte
grupuri de lucru şi instituţii să-şi exercite funcţiile care le corespund.
174
Pentru ca HDG să-şi îndeplinească rolul coordonator în domeniul
politicilor privind drogurile, acesta trebuie informat permanent asupra evoluţiilor
relevante la nivel naţional în domeniu, precum şi asupra altor activităţi
desfăşurate de grupurile de lucru relevante ale Consiliului: Grupurile de
Cooperare Poliţie-Vamă, Grupul Multidisciplinar pe Crimă Organizată, Grupul
de lucru pe Sănătate, Grupul de lucru pe Probleme economice sau Grupurile
comune de lucru pentru politică externă şi securitate. În acelaşi timp, aceste
grupuri de lucru nu trebuie să fie doar informate asupra conţinutului Strategiei pe
droguri, ele urmând să fie şi implicate în implementarea Planurilor de Acţiune.
4.3.7. Centrul maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante
În dorinţa de a limita consumul de cocaină în Europa, aflat în continuă

creştere, la data de 30 septembrie 2007, Regatul Unit al Marii Britanii,
Portugalia, Irlanda, Franţa, Italia, Spania şi Olanda au inaugurat un nou centru
care să se ocupe cu prevenirea şi combaterea traficului de cocaină dinspre
Atlantic înspre Europa.
Centrul maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante (MAOC-N), cu sediul
la Lisabona, a fost înfiinţat pentru a intercepta transporturile ilicite de droguri din
America Latină şi Africa de Vest înspre Europa. Ideea înfiinţării acestui Centru a
aparţinut pentru prima dată Guvernului Francez în anul 2005, dar la acel moment
nu a avut suficientă susţinere din partea celorlalte state359.
Personalul MAOC-N este compus din jurişti profesionişti şi ofiţeri
specializaţi în lupta antidrog din fiecare stat membru, dar şi din oficiali ai
Europol, care au rol de observatori. Un reprezentant al Agenţiei britanice de
combatere a marii criminalităţi organizate (Serious Organised Crime Agency -
SOCA) a fost numit primul director al centrului.
359
http://www.euractiv.com/fr/justice/centre-europeen-attaquer-trafic-cocaine
175
Centrul maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante coordonează serviciile
de informaţii din statele membre implicate în lupta antidrog, utilizând la nevoie
vase maritime din fiecare marină naţională a statelor membre.
Odată cu inaugurarea Centrului, Subsecretarul de Stat al Marii Britanii pe
probleme de afaceri interne, Vernon Croker, a arătat faptul că MAOC-N va ajuta
la arestarea traficanţilor de droguri prin coordonarea schimbului de informaţii
între statele membre, dar şi prin coordonarea operaţiunilor aeriene şi maritime
rapide.
4.4. Cooperarea în Spaţiul Schengen
La începutul anilor ‘80, au fost demarate, la nivel european, unele discuţii

referitoare la semnificaţia şi importanţa sintagmei “libertate de mişcare”. În anul
1984, fostul cancelar german Helmut Kohl s-a întâlnit cu preşedintele francez
din acea perioadă, François Mitterand, la trecerea frontierei “Goldene Brenn“ din
apropiere de Saarbrücken, ocazie cu care au luat decizia de a elimina controalele
la frontieră dintre Germania şi Franţa. La momentul respectiv nici unul dintre
aceştia nu bănuise ce însemnătate vizionară va avea pe viitor acest gest pentru o
Europă fără graniţe interne şi fără controale la frontiera dintre state 360. Viziunea
lor a condus într-o primă fază la un acord între Germania, Franţa şi Ţările
Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg), încheiat în anul 1985 pe nava „Astrid”
pe râul Mosel, în dreptul localităţii de frontieră Schengen, din Luxemburg.
Spaţiul Schengen, format iniţial din cele cinci state semnatare ale
Convenţiei Schengen361, a oferit Europei acelor timpuri un model de cooperare
economică şi comercială deosebit de atractiv, dar, în acelaşi timp, libera
360
http://www.schengen.mira.gov.ro/index01.htm
361
În prezent, 29 de state fac obiectul reglementărilor din domeniul Schengen, respectiv cele 27 de state membre
ale UE şi 2 state care nu fac parte din UE (Islanda şi Norvegia). Dintre aceste 29 de state, doar 24 aplică în
totalitate acquis-ul Schengen. România şi Bulgaria intenţionează să devină membri cu drepturi depline ai spaţiului
Schengen din anul 2011.
176
circulaţie a persoanelor în cadrul acestui spaţiu delimitat nu a fost lipsită de
creşterea exponenţială a numărului de infracţiuni, în lipsa unor controale
amănunţite la frontierele statelor ce îl alcătuiau362.
În aceste condiţii, la cinci ani de la intrarea în vigoare a Convenţiei
Schengen, a urmat semnarea Convenţiei de punere în aplicare a Acordului
Schengen, în data de 19 iunie 1990. În momentul intrării în vigoare, în anul
1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare,
creând o singură frontieră externă unde controalele se desfăşoară conform unui
set de reguli clare. De asemenea, au fost stabilite reguli comune în materie de
vize, migraţie, azil, precum şi măsuri referitoare la cooperarea poliţienească,
judiciară sau vamală363.
Una din urmările nefavorabile ale eliminării controalelor la frontiere ar
putea fi reprezentată de pericolele pentru securitatea internă a ţărilor implicate,
prin faptul că, din acest moment, se lasă „cale liberă” infractorilor. Astfel, se
impune o cooperare transfrontalieră, concretizată mai ales prin înfiinţarea
serviciilor comune ale poliţiei, vămii şi poliţiei de frontieră pentru toate statele
contractante care să aibă ca scop protecţia propriilor cetăţeni.
Potrivit dispoziţiilor Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a
Acordului Schengen, cooperarea poliţienească cuprinde următoarele activităţi:
 asistenţa reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor;
 supravegherea transfrontalieră;
 urmărirea transfrontalieră;
 comunicarea informaţiilor în cazuri particulare în scopul prevenirii pe
viitor a infracţiunilor mai mult sau mai puţin grave împotriva ordinii şi
siguranţei publice sau a ameninţărilor la adresa acestora;
362
Cătălin Găman, Florin Mara – Biroul Sirene România. Actualitate şi perspective, articol publicat în Buletinul
de Informare şi Documentare al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nr.3/2007, pag.20
363
Convenţia de aplicare a Acordului Schengen. Manual de prezentare, Direcţia Generală Schengen – Serviciul
Autoevaluare Schengen.
177
 schimbul de informaţii în scopul efectuării eficiente a controalelor şi
supravegherii la frontierele externe;
 numirea ofiţerilor de legătură;
 intensificarea cooperării poliţieneşti în regiunile de frontieră prin
încheierea de înţelegeri şi acorduri bilaterale;
 crearea şi întreţinerea unui sistem informatic comun, Sistemul Informatic
Schengen.
Convenţia Schengen stabileşte principiul asistenţei reciproce între
autorităţile de poliţie în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor. Acest
principiu poate fi implementat prin acorduri bilaterale sau înţelegeri între statele
vecine364.
Astfel, Părţile Contractante la Convenţia Schengen se angajează să asigure
că autorităţile lor poliţieneşti, în conformitate cu legislaţia naţională şi în limitele
competenţelor lor, îşi acordă asistenţă reciprocă în scopul prevenirii şi
descoperirii faptelor pedepsibile, dacă dreptul intern nu prevede că cererea
trebuie adresată autorităţilor judiciare şi dacă cererea sau executarea ei nu
antrenează aplicarea unor măsuri de constrângere de către statul solicitat. Dacă
organele de poliţie solicitate nu sunt competente să dea curs unei cereri, o
înaintează autorităţilor competente.
Informaţiile scrise, furnizate de statul solicitat, nu pot fi utilizate de statul
solicitant ca probă pentru dovedirea faptelor penale, decât cu acordul autorităţilor
judiciare competente ale statului solicitat. Cererile de asistenţă şi răspunsurile la
aceste cereri pot fi schimbate între organele centrale ale fiecărui stat însărcinat cu
cooperarea poliţienească internaţională. Când cererea nu poate fi făcută în timp
util conform procedurii de mai sus, organele de poliţie ale statului solicitant o pot
adresa direct autorităţilor competente ale statului solicitat, care pot răspunde
direct. În acest caz, organul de poliţie solicitant informează, în cel mai scurt
364
Art.39 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen.
178
termen, organul central al statului solicitat însărcinat cu cooperarea poliţienească
internaţională, despre cererea sa directă.
Atunci când există motive de suspiciune sau apar pericole concrete,
cooperarea între autorităţile de poliţie se va realiza fără implicarea autorităţilor
judiciare, prin întreprinderea în principal a următoarelor măsuri365:
 identificarea proprietarilor şi a şoferilor vehiculelor;
 investigaţii privind permisele de conducere;
 localizarea reşedinţei şi a împrejurimilor;
 identificarea abonaţilor reţelelor de telecomunicaţii (telefon, fax şi
internet), dacă aceste informaţii sunt accesibile publicului;
 obţinerea de informaţii de la persoanele ce acordă sprijin poliţiei în mod
voluntar;
 identificarea persoanelor;
 transmiterea de informaţii operative poliţieneşti din bazele de date sau
dosarele poliţiei, în conformitate cu prevederile legale relevante ce se
aplică protecţiei datelor;
 pregătirea de planuri şi coordonarea măsurilor de căutare, precum şi
iniţierea de căutări în cazuri urgente;
 stabilirea originii bunurilor, în particular arme şi vehicule (stabilirea
canalelor de vânzare);
 examinarea probelor (cum ar fi pagubele produse vehiculelor în
accidentele cu fuga de la locul faptei, corecturi în documente, etc.).
Conform art.40 din Convenţia Schengen, agenţii de poliţie ai unui stat
Schengen care, în cadrul unei anchete judiciare, supraveghează pe teritoriul
statului lor o persoană suspectată că a participat la săvârşirea unei fapte penale
care poate atrage extrădarea, sunt autorizate să continue această supraveghere pe
teritoriul altui stat Schengen, dacă acesta a autorizat supravegherea
365
Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – op.cit., pag.151
179
transfrontalieră pe baza unei cereri prealabile de asistenţă judiciară, acţiune
supusă unor condiţii stricte şi acordului statului pe teritoriul căruia se desfăşoară
supravegherea.
Supravegherea transfrontalieră se poate realiza la toate tipurile de trecere
a frontierei: terestră, aeriană şi maritimă. Art.40 din Convenţia Schengen
distinge în acest sens două cazuri:
 supravegherea normală sau obişnuită, care se desfăşoară după obţinerea
autorizaţiei de supraveghere în urma adresării unei solicitări de asistenţă;
 supravegherea de urgenţă sau în cazuri extreme, care permite ca
supravegherea să fie continuată pe teritoriul altui stat fără o autorizaţie
prealabilă.
Conform art.41 din Convenţia Schengen, ofiţerii care efectuează
urmărirea unei persoane pot continua această urmărire şi pe teritoriul unui stat
Schengen cu care statul lor are o frontieră terestră comună. Această situaţie,
pentru care nu se cere o autorizare anterioară, este supusă unor condiţii foarte
stricte şi unor înţelegeri clar stabilite. O parte din aceste condiţii şi înţelegeri sunt
de natură generală, altele sunt specifice pentru fiecare stat şi au fost prevăzute în
declaraţii unilaterale. Conform Convenţiei Schengen, fiecare stat este liber să
aleagă între două opţiuni privind infracţiunile care pot da naştere la urmărire şi
este liber să restricţioneze atribuţiile ofiţerilor care efectuează urmărirea (dacă au
sau nu dreptul de a opri şi interoga, restricţii cu privire la scopul şi durata
urmăririi).
În Capitolul 6 (art.70-76) al Convenţiei Schengen sunt enumerate
prevederile legale pe care statele Schengen le-au adoptat în scopul creării unui
cadru legislativ suplu privitor la comerţul şi traficul de stupefiante. Trebuie
menţionat faptul că, ulterior, o parte din aceste prevederi au fost îmbunătăţite
prin intermediul unor decizii ale Comitetului Executiv Schengen.
180
Art.70 din Convenţia Schengen prevede faptul că părţile contractante
înfiinţează un grup de lucru permanent366, însărcinat să examineze problemele
comune privind combaterea criminalităţii în materie de stupefiante şi să
elaboreze, dacă este cazul, propuneri pentru a îmbunătăţi aspectele practice şi
tehnice ale cooperării între părţile contractante, pe care să le prezinte Comitetului
Executiv Schengen367.
După încorporarea sistemului Schengen, grupul permanent a fost menţinut
în cadrul juridic şi instituţional al UE ca grup de lucru consultativ, „Comerţul
ilegal cu droguri”, fiind subordonat Comisiei Europene, conform art.36 din
Tratatul de la Amsterdam, iar rolul Comitetului Executiv Schengen a fost preluat
de Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne368.
În continuare, art.71 al Convenţiei Schengen instituie în sarcina statelor
Schengen o serie de obligaţii, şi anume:
 adoptarea măsurilor necesare, în conformitate cu prevederile convenţiilor
ONU pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope, în ceea ce priveşte vânzarea directă sau indirectă a
stupefiantelor şi a substanţelor psihotrope de orice natură, inclusiv a
cannabisului, precum şi deţinerea acestor produse şi substanţe în scopul
vânzării sau al exportului;
 prevenirea şi combaterea, prin măsuri administrative şi penale, a
exportului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi vânzarea,
furnizarea şi deţinerea unor astfel de produse şi substanţe;
 întărirea controalelor privind circulaţia persoanelor, mărfurilor şi a
mijloacelor de transport la frontierele externe, în vederea combaterii
366
Grupul permanent de lucru a fost înfiinţat la data de 18 septembrie 1995, ca grup de lucru independent, format
din membrii desemnaţi ai autorităţilor naţionale competente din statele Schengen, în special din reprezentanţii
organelor poliţiei şi ai autorităţilor vamale.
367
Comitetul Executiv Schengen a fost instituit în baza art.131 al Convenţiei Schengen, având ca misiune
principală asigurarea aplicării corecte a acesteia.
368
Ionel Tiberiu-Marius – op.cit., pag.248-249
181
importului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, inclusiv de
cannabis;
 supravegherea în special a locurilor utilizate în mod notoriu pentru traficul
de droguri;
 dispunerea măsurilor necesare pentru combaterea cererii de stupefiante şi
de substanţe psihotrope de orice natură, în scopul prevenirii şi combaterii
efectelor negative ale acestei cereri ilicite.
În conformitate cu Constituţiile şi cu dreptul lor intern, părţile contractante
la Convenţia Schengen trebuie să garanteze adoptarea unor dispoziţii legale care
permit sechestrarea şi confiscarea bunurilor care provin din traficul ilicit de
stupefiante şi de substanţe psihotrope369.
În cuprinsul art.73 din Convenţia Schengen, este prevăzut angajamentul
părţilor contractante ca, în conformitate cu Constituţiile şi cu dreptul lor intern,
să ia măsuri pentru a permite efectuarea unor livrări supravegheate în traficul
ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope.
Prin art.74 al Convenţiei Schengen, părţile semnatare au convenit, în ceea
ce priveşte comerţul legal de stupefiante şi de substanţe psihotrope, să transfere
pe cât posibil în interiorul ţării, controalele efectuate la frontierele interne.
4.5. Cooperarea regională în Sud-Estul Europei
Criminalitatea transfrontalieră în Sud-Estul Europei a evoluat

semnificativ, reuşind să depăşească graniţele naţionale ale statelor din regiune,
iar lupta împotriva acestui fenomen numai la nivel naţional îşi dovedeşte
limitele, fapt pentru care cooperarea internaţională la nivelul agenţiilor de
aplicare a legii devine un element esenţial370.
369
Art.72 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen
370
Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuţi – Cooperarea poliţienească internaţională în România,
Editura Paper Print Invest, Bucureşti, 2006, pag.48
182
Fiind conştientă de aceste pericole şi de necesitatea intensificării
cooperării regionale, România a propus în anul 1998, cu ocazia unei reuniuni a
Comitetului de Agendă al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI),
încheierea unui acord multinaţional pentru combaterea infracţionalităţii
transfrontaliere. Propunerea a fost acceptată de toate statele, fiind susţinută de
SUA, UE şi organizaţiile internaţionale de profil OIPC-Interpol şi Organizaţia
Mondială a Vămilor (OMV).
România a ratificat Acordul SECI prin Legea nr.208/1999, iar Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului nr.201/2000 a creat cadrul instituţional necesar în
scopul funcţionării Centrului Regional pentru Combaterea Criminalităţii
Transfrontaliere (SECI)371.
Prin Acordul SECI s-a creat cadrul juridic necesar cooperării între statele
membre prin acordarea de asistenţă reciprocă în desfăşurarea investigaţiilor
penale sau vamale transfrontaliere372.
Centrul SECI reprezintă o instituţie internaţională de referinţă pentru
sprijinul statelor din regiune în procesul lor de aderare şi de integrare europeană
în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Astfel, fără a aduce atingere
angajamentelor statelor candidate la UE, Acordul SECI constituie un mod de
activitate în comun pentru cooperarea inter-agenţii (poliţie-vamă), cu respectarea
convenţiilor şi a acordurilor internaţionale relevante373.
Statele membre ale Centrului SECI sunt următoarele: Albania, Bosnia şi
Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova,
România, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ungaria. De asemenea, prin participarea
mai multor State Membre ale UE la activităţile Centrului SECI, se realizează un
371
372
Apreciindu-se contribuţia şi iniţiativa României, prin Acordul SECI s-a stabilit că ţara noastră va găzdui la
Bucureşti sediul instituţiei de aplicare a acestuia, respectiv Centrul SECI.
373
183
permanent schimb de experienţă, fiind preluate astfel unele proceduri specifice
acestora.
Acordul SECI are drept scop întărirea capacităţii de acţiune împotriva
infracţionalităţii transfrontaliere din Europa de Sud-Est, în conformitate cu
standardele europene şi cu alte reglementări internaţionale relevante, urmărindu-
se în principal următoarele:
 eliminarea obstacolelor care stau în faţa unei cooperări internaţionale
eficiente;
 intensificarea cooperării la nivel operaţional în domeniul poliţienesc şi
vamal, prin crearea unui cadru adecvat schimbului de date şi informaţii,
ţinând seama de regulile de confidenţialitate şi de protecţie a datelor
personale;
 asistenţă tehnică între state, schimb de experienţă, pregătirea în comun a
specialiştilor;
 intensificarea cooperării dintre state prin înfiinţarea unor grupuri comune
de lucru (task-force) cu caracter operativ, menite să anihileze principalele
reţele de infractori care acţionează în zonă pe linia traficului ilicit de
droguri374;
 stabilirea unor legături operative directe între agenţiile de aplicare a legii
din statele participante la Centrul SECI, cu concursul OMV şi al OIPC-
Interpol pentru transmiterea operativă a datelor şi a informaţiilor;
 armonizarea legislativă;
 evaluarea permanentă a situaţiei infracţionalităţii din zonă, a riscurilor şi a
posibilităţilor de facilitare a crimei organizate transfrontaliere, a celor mai
bune practici, metode şi tehnologii folosite pentru reprimarea
infracţionalităţii transfrontaliere.
374
În anul 2007 au avut loc în cadrul Centrului SECI, 27 de acţiuni de tipul task-force în domeniul antidrog.
184
Centrul SECI este o structură de cooperare cu participare internaţională,
cu statut de misiune diplomatică pe teritoriul României. Directorul Centrului are
rang de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, iar membrii instituţiei au statut
diplomatic. Organismul executiv principal al Centrului SECI este Comitetul
Comun de Cooperare, reunind reprezentanţi ai statelor membre din cadrul
administraţiei vamale şi poliţiei. La reuniunile bianuale ale Comitetului Comun
de Cooperare participă OMV şi OIPC-Interpol (cu statut de consilieri
permanenţi) şi observatori permanenţi (state şi organizaţii internaţionale care nu
sunt semnatare ale Acordului SECI, dar doresc să coopereze cu Centrul SECI în
combaterea infracţionalităţii transfrontaliere)375.
La Centrul SECI îşi desfăşoară activitatea ofiţeri de legătură 376, desemnaţi
de fiecare stat semnatar al Acordului SECI, trimişi de principalele instituţii
naţionale cu atribuţii de combatere a infracţionalităţii transfrontaliere (poliţie şi
vamă).
În cadrul Centrului SECI funcţionează şapte grupuri de lucru specializate
pentru combaterea infracţionalităţii, grupul pentru combaterea traficului de
droguri fiind coordonat de Bulgaria.
În iulie 2006, Centrul SECI a coordonat operaţiunea “Containment V”.
Timp de 7 zile, autorităţile de aplicare a legii din sud-estul Europei au controlat,
la frontierele naţionale, camioanele, autobuzele şi autoturismele particulare
suspecte. În cadrul operaţiunii amintite au fost confiscate 218 kilograme de
droguri, fiind arestate 23 persoane implicate în traficul ilicit de droguri.
375
http://igpr.ro/serviciul_afaceri_europene.htm
376
Ministrul administraţiei şi internelor şi ministrul finanţelor numesc câte un ofiţer de legătură la propunerea
Inspectorului General al Poliţiei Române şi directorului general al Autorităţii Naţionale a Vămilor. Numirea celor
doi ofiţeri de legătură se face pentru o perioadă de minimum doi ani, fiind notificată Secretariatului Centrului
SECI prin Ministerul Afacerilor Externe din România. În desfăşurarea activităţii lor specifice la Centrul SECI
ofiţerii de legătură reprezintă Guvernul României, păstrându-şi atribuţiile şi calităţile de poliţist şi expert vamal.
Prin intermediul ofiţerilor de legătură, în Centrul SECI se desfăşoară şi facilitează următoarele activităţi: schimbul
de informaţii de interes operativ; menţinerea unor canale eficiente de comunicare; asistenţa tehnică prin schimb de
cunoştinţe profesionale, ştiinţifice şi tehnice; asistenţă judiciară; livrări controlate de droguri; grupuri comune de
acţiune (task-force).
185
În acelaşi sens amintim şi operaţiunea “Leotar”, iniţiată de autorităţile din
Bosnia şi Herţegovina în anul 2007, în baza unor informaţii privind implicarea
unui grup infracţional organizat în traficul de droguri în regiune. În urma
schimbului de informaţii între autorităţile de aplicare a legii din regiune, s-a
ajuns la concluzia organizării unei întâlniri de lucru între autorităţile din Bosnia,
Slovenia, Croaţia şi Muntenegru. Cazul a fost supus atenţiei Centrului SECI,
organizându-se în acest sens un task-force între coordonatorii cazului la sfârşitul
anului 2007, la Ljubljana, în Slovenia. Ofiţerii de poliţie au menţinut permanent
contactul, făcând schimb de informaţii şi obţinând probe privind structura şi
funcţionarea grupului infracţional. În august, poliţia din Bosnia a efectuat
percheziţii la 99 de obiective (case, apartamente, vehicule), în urma cărora a
descoperit 60 kilograme de marijuana şi 0,5 kilograme de cocaină şi haşiş. În
urma acestor acţiuni poliţieneşti de amploare, au fost arestate 65 de persoane
pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri377.
Un alt caz, operaţiunea “Plastenka”, la care au participat Slovenia,
Ungaria, România, Bulgaria şi Turcia, s-a finalizat cu confiscarea a 20 de tone de
anhidridă acetică (precursor folosit la obţinerea heroinei) şi arestarea a 5
persoane. Astfel, în martie 2007, autorităţile din Slovenia au sesizat Centrului
SECI cazul, ce se referea la pregătirea unui transport ilicit de anhidridă acetică
din Slovenia în Turcia. În martie 2007, suspecţii de naţionalitate slovenă au
încărcat transportul ilicit în camioane, iar la data de 4 aprilie 2007 anhidrida
acetică a ajuns în Turcia, suspecţii fiind arestaţi şi cu sprijinul Agenţiei DEA
(Drug Enforcement Administration) din cadrul Departamentului de Justiţie al
SUA378.
Urmărind intensificarea şi dezvoltarea cooperării poliţieneşti, la data de 5
mai 2006, Republica Albania, Bosnia şi Herţegovina, Republica Macedonia,
377
http://www.secicenter.org
378
Raportul Anual pe anul 2007 al Centrului SECI
186
Republica Moldova, România, Uniunea Statală Serbia şi Muntenegru au încheiat
la Viena, Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est379.
Prin semnarea Convenţiei, părţile contractante au convenit să facă schimb
de informaţii cu privire la următoarele aspecte:
 datele persoanelor implicate în crima organizată, informaţii despre
legăturile între suspecţi şi persoane suspectate cu privire la comiterea de
infracţiuni, cunoştinţele acestora despre structura organizaţiilor şi
grupurilor criminale, modul de operare al suspecţilor şi persoanelor
suspectate sau grupurilor de suspecţi şi grupurilor suspectate, informaţii
privind pregătirea, tentativele sau săvărşirea infracţiunilor, în special cele
despre timpul, locul şi modul de săvârşire al infracţiunilor;
 metodele şi noile forme ale criminalităţii transfrontaliere;
 rezultatele privind cercetarea criminologică, detalii ale metodelor de
coordonare a investigaţiilor, metode şi modalităţi de lucru în vederea
dezvoltării acestora pe viitor;
 informaţii şi/sau mostre ale obiectelor sau bunurilor care au fost distruse la
săvârşirea infracţiunii ori folosite la săvârşirea infracţiunilor sau obiectelor
rezultate din săvârşirea infracţiunilor;
 legislaţia în vigoare referitoare la infracţiunile care fac obiectul
Convenţiei;
 veniturile şi bunurile achiziţionate prin comiterea infracţiunilor sau prin
implicarea în activităţi infracţionale.
Totodată, în cuprinsul documentului se reglementează ca principale
modalităţi de cooperare regională privind combaterea traficului ilicit de droguri,
folosirea tehnicilor speciale de investigare, în special livrările supravegheate şi
investigatorii sub acoperire.
379
Convenţia a fost ratificată de România prin Legea nr.214/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.475 din 16
iulie 2007
187
Cu ocazia celei de-a şaptea Reuniuni a Şefilor Agenţiilor Naţionale
Responsabile cu Problematica Drogurilor (HONLEA), care a avut loc la Viena,
în perioada 19-22 iunie 2007, a fost scoasă în evidenţă creşterea abuzului de
droguri şi scăderea vârstei consumului de droguri în ţările Europei de Sud-Est.
Totodată s-a afirmat faptul că regiunea Europei de Sud-Est rămâne un itinerariu
de tranzit important pentru traficul de anhidridă acetică, în direcţia Afganistan,
unde este utilizată la fabricarea heroinei.
În perioada 9-11 iulie 2008, a avut loc la Bucureşti, Masa Rotundă a
Experţilor din Regiunea Mării Negre, eveniment organizat de către UNODC în
colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog. Masa Rotundă a avut ca scop
dezbaterea temelor privind reducerea cererii şi a ofertei de droguri în statele din
regiunea Mării Negre, Republica Bielorusă, Bulgaria, Georgia, Moldova,
România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina. Cu această ocazie s-a concluzionat
faptul că, pentru combaterea traficului ilicit de droguri în regiunea Mării Negre,
trebuie stabilite noi forme de cooperare la nivelul instituţiilor, în format
multilateral, prin consolidarea formelor existente, completarea şi perfecţionarea
cadrului juridic regional şi diversificarea cooperării instituţionale internaţionale,
inclusiv sub forma unei iniţiative similare Centrului maritim de operaţiuni şi
analize-stupefiante380.
380
Marius Toma – Experţi internaţionali antidrog reuniţi la Bucureşti, Revista Poliţia Română nr.7/2008, pag.36
188
CAPITOLUL V
INVESTIGAREA JUDICIARĂ A TRAFICULUI
INTERNAŢIONAL DE DROGURI
5.1. Aspecte introductive
Criminalitatea organizată, în special cea care are preocupări pe linia

traficului ilicit de droguri, prezintă caracteristici specifice ce sporesc substanţial
dificultăţile întâmpinate de organele judiciare cu ocazia investigării
infracţiunilor, dintre care în doctrină381 sunt menţionate următoarele:
 repartizarea activităţilor ilicite şi a responsabilităţii individuale în cadrul
structurii;
 flexibilitatea membrilor grupului în îndeplinirea sarcinilor;
381
Tanislav Eliodor – Traficul ilegal de droguri şi instituţia agentului acoperit în legislaţia românească (teză de
doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 2008
189
 caracterul secret al structurii;
 melanjul între activităţile ilicite şi cele licite, pentru a se crea o aparentă
imagine legală a activităţilor desfăşurate;
 capacitatea de a anula eforturile organelor judiciare de dezmembrare a
grupului, direct, prin eliminarea fizică a investigatorilor, ori indirect, prin
corupţie, intimidare sau şantaj.
Pe plan internaţional, aşa-zişii „baroni ai drogurilor” sunt predispuşi,
graţie posibilităţilor de care dispun, să compromită sistemul justiţiei. Trimiterea
în judecată a puternicelor reţele de traficanţi de droguri constituie o activitate
laborioasă şi periculoasă, care necesită resurse considerabile. Cazurile de trafic
internaţional de droguri sunt complexe, adesea tranzacţiile au loc în străinătate în
scopul deghizării sau disimulării veniturilor obţinute din traficul ilicit.
Traficul ilicit de droguri reprezintă un mecanism complex ce cuprinde
producţia, transportul, distribuirea şi vânzarea drogurilor. Acţiunile organelor
judiciare specializate în lupta antidrog trebuie să urmărească în mod sistematic
toate stadiile activităţii ilicite desfăşurate în interiorul reţelelor de traficanţi.
Investigaţiile organelor judiciare nu trebuie să se limiteze la reţinerea sau
arestarea unui singur traficant şi la confiscarea drogurilor deţinute de către
acesta, obiectivul final al anchetei fiind destrămarea întregii reţele de distribuţie
a drogurilor, lucru ce nu se poate realiza decât dacă este probată activitatea
infracţională a tuturor persoanelor implicate în traficul ilicit de droguri.
Printre activităţile cele mai importante desfăşurate de organele judiciare în
vederea administrării probelor, amintim constatarea în flagrant a infracţiunilor,
cercetarea la faţa locului, percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri,
dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize şi audierea persoanelor.
Investigarea judiciară a traficului internaţional de droguri necesită
folosirea pe scară largă a celor mai moderne metode tehnice criminalistice,
procedee superioare de tactică şi metodică a cercetării unor astfel de fapte şi mai
190
ales utilizarea mijloacelor moderne de investigaţie.
Principalele tehnici speciale de investigare folosite în combaterea
traficului ilicit de droguri au fost enunţate în cuprinsul art.20 din Convenţia
ONU privind combaterea criminalităţii transnaţionale organizate, recomandându-
se statelor implementarea mecanismelor de acţiune a acestora şi legislaţia
aferentă. Aceste tehnici sunt următoarele: înregistrările audio-video,
supravegherea şi controlul comunicaţiilor şi transmisiilor electronice, folosirea
martorilor sub protecţie şi acordarea de imunităţi pentru aceştia, livrările
supravegheate.
Datorită diversificării modalităţilor de comitere a infracţiunilor de trafic
ilicit de droguri, s-a impus cu necesitate introducerea în legislaţia naţională a
unor noi instituţii, menite să sporească şi posibilităţile organelor judiciare în
descoperirea, cercetarea şi combaterea acestui fenomen. Astfel, Legea
nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri prevede metode şi tehnici speciale de investigare judiciară, cum ar fi
livrarea supravegheată, investigatorul sub acoperire, procurarea de droguri,
substanţe chimice esenţiale şi precursori de către investigatorul şi colaboratorul
sub acoperire sau accesul la sistemele de telecomunicaţii sau informatice.
Totodată, în acord cu acquis-ul comunitar în domeniu, legiuitorul român a
reglementat prin Legea nr.298/2008382 un nou mijloc de investigare, respectiv
reţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele şi servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului, metodă aplicată cu succes şi de
organele judiciare ale altor state membre din cadrul UE.
5.2. Proceduri comune de administrare a probelor
382
Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii
electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii
191
5.2.1. Constatarea în flagrant a infracţiunilor
Activitatea de prindere în flagrant a infractorilor realizată de către

organele judiciare a fost contestată uneori, cu motivarea că ar reprezenta o
instigare la comiterea infracţiunii sau o favorizare a continuării activităţii
infracţionale. Majoritatea instanţelor de judecată nu au luat însă în considerare
aceste argumente, iar prinderea în flagrant este acceptată şi utilizată în
majoritatea statelor cu sisteme democratice necontestate383.
Constatarea în flagrant a infracţiunilor care au ca obiect traficul de droguri
este deosebit de importantă. În majoritatea cazurilor, ancheta trebuie să debuteze
cu activitatea de constatare în flagrant, activitate ce devine de importanţă
crucială atât pentru evoluţia în timp, cât şi pentru rezultatele anchetei384.
Etimologic, termenul de „flagrant” derivă din verbul latin „flagro-are” (a
arde), sens în care, noţiunea de flagranţă semnifică prinderea făptuitorului în
focul acţiunii sale sau imediat după săvârşire385.
Starea de flagranţă presupune întotdeauna prezenţa fizică a făptuitorului,
în lipsa sa infracţiunea neputând fi considerată flagrantă. Prin constatarea
infracţiunii flagrante, organele judiciare au în vedere realizarea următoarelor
obiective:
 împiedicarea continuării desfăşurării activităţii infracţionale şi diminuarea
pericolului social;
 prinderea făptuitorului în timpul comiterii faptei sau la un moment cât mai
apropiat de acesta;
 ridicarea obiectelor sau a bunurilor deţinute ori primite ilegal;
 strângerea tuturor probelor care atestă existenţa infracţiunii şi dovedesc
vinovăţia făptuitorului;
383
Medeanu Tiberiu-Constantin – Flagrantul în traficul cu droguri, în Revista “Criminalistica” nr.5/2006,
pag.34
384
Olteanu Ion-Gabriel – Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora dintre
activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007, pag.263
385
Boroi Alexandru, Ungureanu Georgeta-Ştefania, Jidovu Nicu, Măgureanu Ilie – Drept procesual penal,
Editura AllBeck, Bucureşti, 2001, pag.408
192
 tragerea la răspundere penală a făptuitorului imediat după comiterea
infracţiunii.
Constatarea infracţiunii flagrante trebuie să fie efectuată de o echipă
formată din procuror şi poliţişti specializaţi antidrog. Acţiunile de prindere în
flagrant sunt întotdeauna conduse de procuror, care stabileşte modul de acţiune,
momentul intervenţiei, momentul încetării acţiunii, luând toate deciziile ce se
impun, în funcţie de specificul operaţiunii. Poliţiştii participanţi la acţiune sunt
obligaţi să aducă la îndeplinire, de îndată, toate dispoziţiile procurorului386.
Activitatea de constatare în flagrant a infracţiunilor se poate efectua în
oricare din următoarele etape pe care le parcurg drogurile până la consumul
final387:
a) Cultivarea plantelor ce conţin substanţe utilizate la producerea
diferitelor categorii de droguri, transportul acestor plante la punctele de
colectare, prelucrarea acestora astfel încât să devină apte pentru a fi transportate
în zonele de consum, ţinând cont de toate obstacolele ce pot interveni, legate de
furturi săvârşite de către proprii membri ai reţelei, atacuri ale unor organizaţii
rivale, controale ale organelor abilitate, etc.
b) Transportul din zonele de producţie la zonele de consum, prelucrarea
astfel încât marfa să poată fi vândută distribuitorilor locali ori, chiar în vederea
obţinerii dozelor pentru consumul curent al toxicomanilor.
c) Depozitarea, prelucrarea finală – dacă mai este cazul – distribuţia
drogurilor către cei care vând dozele gata preparate consumatorilor finali în
diverse locuri, mai mult sau mai puţin dinainte stabilite, dar în mod cert cu luarea
tuturor măsurilor de siguranţă.
d) Cumpărarea, eventuala depozitare, administrarea drogurilor.
386
387
Olteanu Ion-Gabriel – op.cit., pag.266
193
Având în vedere cooperarea la nivel internaţional şi incriminarea, aproape
universală, pe baza convenţiilor internaţionale a traficului ilicit de droguri,
constatarea în flagrant a activităţii ilicite poate fi desfăşurată în oricare dintre
etape, ca problemă de strategie punându-se doar oportunitatea intervenţiei într-un
moment sau altul. Idealul tinde spre destrămarea întregii reţele de infractori,
ancheta având drept obiectiv anihilarea întregului complex infracţional şi nu
vânarea numai a unor simpli consumatori sau vânzători finali ce pot fi înlocuiţi
cu uşurinţă.
Activităţile premergătoare constatării infracţiunii flagrante ce se impun a
fi efectuate de organele judiciare sunt următoarele388:
• Aprecierea oportunităţii şi necesităţii constatării infracţiunii flagrante
Organele judiciare trebuie să aibă în vedere natura activităţii ilicite ce se
desfăşoară ori este pe cale de a se desfăşura, frecvenţa comiterii acestor fapte
într-un anumit loc şi timp, împrejurările în care se comit, modul de operare al
făptuitorilor, numărul lor, activităţile desfăşurate înainte şi după comiterea
infracţiunii.
Organul judiciar trebuie să procedeze la analiza temeinică a informaţiilor
existente în fiecare caz în parte, în vederea luării deciziei privind constatarea
infracţiunii în flagrant. În cadrul acestei etape premergătoare, organele judiciare
pot proceda la supravegherea activităţii infracţionale desfăşurate de persoanele
implicate, care are ca scop depistarea şi destrămarea reţelei de traficanţi,
descoperirea mijloacelor şi metodelor folosite, a locurilor de derulare a
tranzacţiilor, etc.
• Obţinerea informaţiilor referitoare la făptuitori şi la activităţile
infracţionale desfăşurate de aceştia
388
Bucureşti, 2004, pag.645. A se vedea în acelaşi sens şi Aioniţoaie Constantin, Ion Eugen-Sandu (coordonatori)
şi colectiv – Tratat de tactică criminalistică (ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Editura Carpaţi, Craiova, 1992,
pag.294-295
194
Cunoaşterea datelor389 despre persoanele implicate în traficul ilicit de
droguri şi despre activităţile desfăşurate de acestea oferă posibilitatea organelor
judiciare să stabilească modalităţile concrete în care trebuie să acţioneze în
vederea constatării infracţiunii flagrante. În acest scop, este necesară stabilirea
următoarelor aspecte:
 cunoaşterea topografiei locului unde urmează a se desfăşura activitatea
infracţională (loc public, domiciliul unei persoane, mijloace de transport în
comun, etc.);
 identificarea tuturor persoanelor implicate sau a grupurilor de infractori,
posibili participanţi la comiterea infracţiunii;
 împrejurările în care urmează să se comită fapta şi informaţiile cu privire
la modul de operare folosit de traficanţi pentru a ascunde, transporta sau
plasa drogurile;
 stabilirea perioadei de timp în care traficanţii plasează drogurile;
 identificarea mijloacelor de transport folosite de făptuitori (tip, marcă,
culoare, număr de înmatriculare, proprietar, conducătorii auto care le
folosesc);
 cunoaşterea măsurilor de precauţie pe care şi le iau făptuitorii pentru a nu
fi prinşi de organele judiciare (parole, coduri, semnale);
 dacă făptuitorii acţionează înarmaţi sau folosesc substanţe paralizante
pentru a scăpa de urmărire;
 punctele de frontieră utilizate de făptuitori pentru a ieşi sau a intra în ţară.
• Stabilirea efectivelor care vor acţiona, a dotării lor şi precizarea
modului de acţiune
Această etapă presupune întreprinderea următoarelor activităţi390:
389
Principalele date sunt naţionalitatea, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa, antecedentele penale, legături
infracţionale, metode, mijloace şi moduri de operare folosite, provenienţa drogurilor.
390
195
 stabilirea exactă a atribuţiilor fiecărui lucrător din echipa operativă, în
funcţie de modul de acţiune şi locurile de amplasare în zona de intervenţie;
 întocmirea unui plan de acţiune391 şi un ultim instructaj ce se impune a fi
efectuat înainte de declanşarea acţiunii;
 pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice, echipa de cercetare urmând
să fie dotată cu trusa pentru testarea stupefiantelor, cu dispozitive pentru
prelevări de aer din diverse locuri, cu aparate de fotografiat şi video.
 precizarea exactă a orei la care se va declanşa acţiunea;
 stabilirea momentului şi a modalităţii de pătrundere în zona în care se află
făptuitorul şi în care urmează a se realiza prinderea în flagrant a acestuia;
 elaborarea modalităţilor şi etapelor succesive ale identificării drogurilor
asupra făptuitorului sau în locurile din apropierea sa;
 identificarea şi luarea în calcul şi a unor factori secundari, particularităţile
zonei de acţiune, semnalele ce vor fi folosite de membrii echipei pentru a
comunica între ei, poziţionarea lor la locul acţiunii.
În cazul în care nu sunt îndeplinite toate condiţiile pentru buna desfăşurare
a acţiunii de prindere în flagrant sau dacă organele de poliţie nu dispun de
logistica sau forţele necesare, procurorul poate dispune amânarea, anularea sau
încetarea acţiunii.
• Stabilirea martorilor asistenţi
Martorii asistenţi trebuie să fie aleşi de organele judiciare anterior
momentului realizării flagrantului, pentru a li se asigura posibilitatea să observe
atât activităţile desfăşurate de traficanţi, cât şi modul de acţiune şi constatările
organelor judiciare. La alegerea martorilor asistenţi trebuie să se ţină seama de
condiţiile legale pe care trebuie să le îndeplinească aceştia392.
391
Planul de acţiune trebuie să cuprindă şi variantele de rezervă previzibile, persoanele care se vor deplasa la faţa
locului în acelaşi autoturism cu procurorul, precum şi poliţiştii care vor efectua activităţile ulterioare prinderii în
flagrant: audieri, cercetări la faţa locului, percheziţii, paza persoanelor reţinute şi conducerea lor la arest şi la
instanţa de judecată, alte verificări, etc.
392
Nu pot fi martori asistenţi minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauză şi cele care fac parte din aceeaşi
unitate cu organul care efectuează actul procedural.
196
Practica judiciară şi tactica criminalistică393 recomandă ca momentul
intervenţiei să se situeze în timp după ce făptuitorul a executat cel puţin una
dintre infracţiunile ce formează elementul material al infracţiunii, incriminată ca
modalitate normativă distinctă de săvârşire a traficului ilicit de droguri.
Surprinderea în flagrant reprezintă momentul cel mai important al
acţiunii, implicând o eficacitate maximă din partea echipei de intervenţie. Astfel,
echipa de cercetare dispune de avantajul factorului surpriză, iar făptuitorul trece
printr-un moment de relaxare după „derularea tranzacţiei” în bune condiţii şi nu
îşi mai ia alte măsuri de precauţie.
După ce s-a observat că obiectul infracţiunii a fost remis făptuitorului,
membrii echipei de cercetare trebuie să acţioneze operativ pentru surprinderea
acestuia în flagrant.
După prinderea în flagrant, organele judiciare trebuie să desfăşoare cu
caracter imediat şi obligatoriu următoarele activităţi394:
 imobilizarea tuturor persoanelor participante la comiterea infracţiunii;
 declinarea calităţii membrilor echipei de cercetare şi motivul prezenţei lor
la locul comiterii faptei;
 luarea măsurilor necesare pentru încetarea activităţii ilicite;
 percheziţia corporală a persoanelor, a autovehiculelor folosite ori a
bagajelor, după caz. Această operaţiune prezintă o mare importanţă, se
efectuează cu prioritate şi este obligatorie în toate cazurile, evitându-se, pe
cât posibil, locurile aglomerate. Cu ocazia percheziţiei corporale, asupra
făptuitorului pot fi găsite substanţe sau produse stupefiante, ţigări care
conţin ierburi stupefiante, alimente folosite ca ascunzători, hărţi pe care
sunt însemnate traseele de parcurs, agende cu nume de persoane, adrese,
numere de telefon şi altele. De asemenea, organele judiciare trebuie să
procedeze la căutarea drogurilor sau a banilor pe care făptuitorii le au
393
Stancu Emilian – Criminalistică, vol.II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag.274
394
Lascu Ioan, Lascu Laura Codruţa – Corupţia şi crima organizată, Editura Alma Mater, Sibiu, 2002, pag.236
197
asupra lor, luând totodată măsuri de ridicare a telefoanelor mobile deţinute
de aceştia;
 identificarea martorilor oculari;
 acordarea primului ajutor persoanelor intoxicate. În cazul persoanelor
aflate în stare gravă din cauza supradozelor consumate, se impune
internarea imediată a acestora, după ce, în prealabil, au fost identificate,
menţionându-se măsurile luate în cuprinsul procesului-verbal. Dacă există
date şi informaţii despre persoane care consumă stupefiante, cu ocazia
constatării flagrantului, este necesar ca din echipă să facă parte şi un
medic specialist;
 identificarea făptuitorilor trebuie realizată pe baza actelor de identitate pe
care le au asupra lor, iar atunci când acest lucru nu este posibil,
identificarea se va face în baza datelor declarate de aceştia, urmând a fi
verificate ulterior în evidenţele şi bazele de date ale organelor judiciare;
 luarea măsurilor cu privire la făptuitor şi la obiectele, valorile şi
înscrisurile descoperite. După efectuarea percheziţiei corporale, organul
judiciare va asigura paza făptuitorului, această activitate având un rol
dublu: pe de o parte, pentru a nu-i da posibilitatea făptuitorului să dispară
de la locul faptei, iar pe de altă parte pentru a nu distruge eventualele
mijloace materiale de probă.
În situaţia în care, după constatarea în flagrant a unei infracţiuni de trafic
ilicit de droguri, făptuitorul reuşeşte să fugă şi să se ascundă într-o locuinţă care
nu îi aparţine, se pune problema dacă organele judiciare pot pătrunde în acea
locuinţă pentru prinderea şi reţinerea făptuitorului. Practica judiciară a statuat
faptul că organele de poliţie pot pătrunde în acea locuinţă, dar numai pentru
prinderea făptuitorului, nu şi pentru efectuarea percheziţiei domiciliare (situaţie
în care este necesară obţinerea unei autorizaţii de percheziţie emisă de
judecător).
198
Obiectele purtătoare de urme (seringi, fiole, ţigări prelucrate) se ridică de
organele judiciare, urmând a se dispune ulterior constatările tehnico-ştiinţifice,
expertizele şi analizele de laborator necesare identificării substanţelor
stupefiante.
După realizarea acestor activităţi, organele judiciare vor materializa
rezultatul constatării infracţiunii flagrante prin întocmirea unui proces-verbal.
5.2.2. Cercetarea la faţa locului
Cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală şi de tactică

criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-
a săvârşit infracţiunea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea şi examinarea
urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, precizarea poziţiei şi stării acestora,
având ca scop stabilirea naturii şi împrejurărilor comiterii faptei, precum şi a
datelor necesare identificării făptuitorului395.
Prin locul faptei se înţelege arealul unde s-a desfăşurat sau se presupune că
s-a desfăşurat o activitate ilicită, total sau parţial, ori locul unde s-a produs
rezultatul acesteia.
Şeful echipei de cercetare la faţa locului este procurorul, întrucât
infracţiunile de trafic ilicit de droguri sunt în competenţa sa directă de cercetare.
Echipa care examinează din punct de vedere criminalistic locul faptei trebuie să
fie dotată cu trusă cu reactivi pentru testarea stupefiantelor, sonde de control,
aparatură pentru radiografierea unor obiective în care sunt ascunse drogurile,
aparatură de fotografiere, filmare, videofilmare396.
Ajungând la faţa locului, echipa de cercetare trebuie să ia toate măsurile
pregătitoare, referitoare la informarea operativă cu privire la situaţia concretă,
395
Aioniţoaie Constantin, Ion Eugen-Sandu (coordonatori) şi colectiv – Tratat de tactică criminalistică (ediţia
a II-a revăzută şi adăugită), Editura Carpaţi, Craiova, 1992, pag.26
396
199
verificarea modului în care au acţionat primii sosiţi în câmpul infracţiunii,
determinarea modificărilor survenite în aspectul iniţial al locului faptei,
delimitarea locului de cercetat, organizarea pazei locului respectiv, identificarea
martorilor oculari şi a suspecţilor, stabilirea metodelor concrete de examinare.
Totodată se vor lua măsurile de prim ajutor pentru salvarea de vieţi, transportarea
la spital în cazul intoxicării cu droguri sau alte măsuri pentru prevenirea unor
aspecte negative de acest gen.
Locul faptei care constă în laboratoare clandestine este potenţial periculos.
Substanţele chimice sunt deseori inflamabile, explozive, toxice sau corozive. De
aceea, trebuie să fie luate precauţiile necesare pentru asigurarea integrităţii
personalului. Imediat după ce locaţia a fost securizată, toate ferestrele şi uşile
trebuie să fie deschise pentru a se asigura o bună ventilaţie şi pentru a
minimaliza riscul de foc. Sub nici o formă nu trebuie permis fumatul. Totodată,
trebuie luată măsura anunţării pompierilor, care trebuie să fie prezenţi la
cercetarea laboratoarelor clandestine.
După luarea măsurilor pregătitoare, echipa de cercetare la faţa locului va
proceda la desfăşurarea următoarelor activităţi397:
 luarea cu operativitate a măsurilor de prevenire a intoxicaţiilor cu droguri
sau toxice;
 fotografierea sau videofilmarea produselor sau substanţelor descoperite în
locurile unde au fost ascunse sau depozitate şi a persoanelor implicate în
traficul ilicit;
 descoperirea obiectelor corp delict şi a urmelor vizibile (pipe folosite la
fumatul drogurilor, resturi de ţigări, fiole goale, seringi);
 descoperirea pe membrele superioare şi inferioare ale consumatorilor de
droguri de înţepături, cruste, cicatrici, etc.;
397
Aceste activităţi se execută în faza statică a cercetării la faţa locului.
200
 efectuarea percheziţiei corporale asupra persoanelor implicate găsite la
faţa locului, în vederea descoperirii drogurilor, a unor obiecte şi înscrisuri
ce pot dovedi activitatea infracţională şi pot servi ca mijloc de probă,
căutându-se inclusiv în cavităţile corpului persoanei (nas, gură, urechi).
Cu prilejul cercetării la faţa locului, organele judiciare pot identifica şi
ridica o largă varietate de urme: papilare, biologice, de sol, textile, ambalaje,
înscrisuri. Toate acestea trebuie examinate cu atenţie şi apoi expertizate pentru
clarificarea împrejurărilor faptelor.
De asemenea vor fi efectuate căutări şi examinări în locurile
înconjurătoare, în mijloacele de transport şi în orice alte zone purtătoare de urme
sau pretabile în a fi găsite mijloace materiale de probă. Este adesea utilă şi
indicată folosirea câinelui de urmărire special dresat pentru preluarea urmei de
miros398.
Activităţile necesare a fi executate în faza dinamică a cercetării la faţa
locului sunt următoarele:
 examinarea amănunţită de către medic a persoanelor despre care există
indicii ori prezintă simptome ale consumului de droguri;
 căutarea, relevarea, fixarea şi ridicarea tuturor categoriilor de urme ce par
a avea legătură cu cauza (inclusiv urmele digitale de pe înscrisurile
descoperite la faţa locului ori de pe ambalajele în care se află drogurile, fie
de pe alte produse sau obiecte în care sunt ascunse drogurile);
 efectuarea de fotografii sau înregistrări video de detaliu, îndeosebi asupra
drogurilor găsite, a urmelor injecţiilor, a resturilor de ţigări ori a pulberilor
de stupefiante, a reţetelor şi a altor înscrisuri ce probează existenţa faptei
şi participaţia diferitelor persoane la derularea activităţii infracţionale;
 examinarea îmbrăcămintei şi a altor obiecte aparţinând făptuitorilor;
398
poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002, pag.57
201
 examinarea cu minuţiozitate a bagajelor, coletelor, urmărindu-se
descoperirea pereţilor şi fundurilor duble, a capacelor sau a altor locuri în
care ar putea fi ascunse drogurile.
Totodată, trebuie să fie verificate cu maximă atenţie alimentele şi
băuturile, practica organelor judiciare semnalând numeroase cazuri de traficanţi
care au recurs la ascunderea drogurilor în cutii de compot, în sticle cu băuturi
alcoolice, în bucăţi de ciocolată, în cutii de conserve, etc.
Toate produsele toxice, drogurile sau substanţele asupra cărora există
suspiciunea apartenenţei la aceste categorii, trebuie ridicate de organele judiciare
în vederea cercetărilor. Totodată, se va proceda în mod obligatoriu la ridicarea
tuturor materialelor utilizate de făptuitori (aparatură, solvenţi, reţete cu timbru
sec, materii prime) la fabricarea, prelucrarea, experimentarea, administrarea sau
consumarea drogurilor.
Activităţile desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului vor fi
consemnate de organele judiciare în cadrul unui proces-verbal.
5.2.3. Percheziţia
Percheziţia constă în căutarea asupra unei persoane, în locuinţa sau la

locul ei de muncă, ori în localurile deschise publicului a obiectelor, înscrisurilor
sau valorilor a căror existenţă sau deţinere este tăgăduită, în vederea descoperirii
şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzelor penale.
În anchetarea traficului ilicit de droguri, printre primele acte de urmărire
penală efectuate se află percheziţia399. Raportate la specificul infracţiunii de trafic
de droguri, pregătirea şi efectuarea propriu-zisă a acestei activităţi ridică
probleme dintre cele mai diverse.
399
202
Atunci când există indicii privind existenţa drogurilor ascunse în anumite
locuri, a traficanţilor sau consumatorilor de droguri care se sustrag de la urmărire
sau sunt căutaţi de organele judiciare, se procedează la efectuarea de percheziţii
domiciliare. Totodată percheziţia se efectuează atunci când există indicii că într-
o locuinţă s-a comis sau se pregăteşte comiterea unei infracţiuni legate de
droguri400.
Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune efectuarea
unei percheziţii domiciliare sunt următoarele:
 persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau înscris care poate
servi ca mijloc de probă tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora;
 să existe indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară
pentru descoperirea şi strângerea probelor;
 să fie începută urmărirea penală în cauză, percheziţia domiciliară neputând
fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale.
Dispoziţia instanţei de judecată de a se efectua o percheziţie se comunică
procurorului, urmând ca această activitate să fie efectuată de către procuror sau
de organul de cercetare penală, însoţit, după caz de lucrători operativi. Având în
vedere faptul că infracţiunile de trafic ilicit de droguri sunt în competenţa
exclusivă de cercetare a procurorului, este obligatorie participarea procurorului
la efectuarea percheziţiei, în caz contrar procurorul fiind obligat să delege în
scris organele poliţiei judiciare pentru efectuarea percheziţiei şi ridicarea de
obiecte şi înscrisuri.
Dacă se ajunge la concluzia că efectuarea unei percheziţii constituie o
activitate necesară şi oportună, aceasta trebuie făcută cu maximă operativitate,
orice întârziere având drept consecinţă pierderea momentului operativ, ratarea
elementului surpriză, de cele mai multe ori decisiv în astfel de cazuri.
400
modificată şi completată prin Legea nr.522/2004
203
Momentul efectuării percheziţiilor trebuie ales cu multă grijă, de regulă
atunci când cercetările ajung în stadiul în care există convingerea că se vor putea
obţine maximum de probe.
Cunoaşterea persoanei ce urmează a fi percheziţionată are un rol foarte
important. Obţinerea unor date privitoare la modul de viaţă, locurile frecventate,
legăturile infracţionale, pasiunile sau viciile sale, devine, în aceste cazuri,
obligatorie.
Practica judiciară evidenţiază faptul că locurile unde se desfăşoară
activitatea ilicită sunt amplasate în zone ferite de priviri indiscrete, iar cei puşi să
păzească astfel de locuri, uneori adevărate armate, nu ezită să folosească violenţa
împotriva persoanelor străine de activitatea care se desfăşoară în aceste veritabile
,,laboratoare ale morţii albe”. Din aceste motive, apropierea de locul unde
urmează să se facă percheziţia implică, pe lângă o pregătire minuţioasă, şi măsuri
capabile să anihileze acţiunile de împiedicare a pătrunderii în locul respectiv.
Trecerea la efectuarea percheziţiei trebuie să se facă numai atunci când scopul
acesteia nu poate fi realizat prin alte activităţi de urmărire penală401.
Percheziţiile efectuate în cazul săvârşirii infracţiunilor la regimul
drogurilor vizează atingerea următoarelor obiective402:
 descoperirea de droguri, produse ori substanţe toxice;
 descoperirea de instalaţii sau aparatură folosite pentru producerea,
condiţionarea sau experimentarea drogurilor;
 descoperirea de materii prime sau produşi intermediari, inclusiv substanţe
folosite la producerea şi rafinarea drogurilor;
 prinderea unor traficanţi care se ascund într-un anumit loc;
 identificarea şi ridicarea unor înscrisuri privitoare la modul de procurare a
drogurilor, provenienţa acestora, persoanele implicate;
401
Ioan Dascălu, Cristian-Eduard Ştefan, Marin-Claudiu Ţupulan – Percheziţia judiciară, Editura Sitech,
Craiova, 2008, pag.150
402
Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard – Tactica efectuării percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi
înscrisuri, Editura Sitech, Craiova, 2006, pag.205
204
 descoperirea unor bunuri sau valori obţinute în urma valorificării
drogurilor provenite din traficul ilicit;
 descoperirea altor bunuri sau valori deţinute contrar dispoziţiilor legale în
vigoare (arme, muniţii, materiale explozive, mijloace de plată false, etc.).
Înainte de începerea cercetărilor în încăperi, dependinţe sau anexe, este
obligatorie efectuarea percheziţiei corporale, deoarece asupra persoanelor
depistate se pot descoperi atât o parte din drogurile ce fac obiectul traficului
ilicit, cât şi arme albe ori de foc sau substanţe cu care, la prima ocazie favorabilă,
acestea nu vor ezita să-i atace pe cei care îi percheziţionează.
Ţinând cont de marea diversitate a locurilor unde se efectuează căutările,
atenţia organului judiciar care efectuează percheziţia trebuie să fie îndreptată şi
asupra interiorului imobilului, în scopul sesizării eventualelor modificări aduse
configuraţiei iniţiale ale acestuia.
Percheziţia domiciliară se poate efectua între orele 06.00-20.00, iar în
celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă, sau când percheziţia urmează
a se efectua într-un local public. Percheziţia începută între orele 06.00-20.00
poate continua şi în timpul nopţii403.
Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca în
prealabil să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia
dată de judecător. Percheziţia domiciliară se face în prezenţa persoanei la care se
efectuează percheziţia, iar în lipsa acesteia, în prezenţa unui reprezentant, a unui
membru al familiei sau a unui vecin având capacitate de exerciţiu. Aceste
operaţiuni se efectuează de organul de cercetare penală sau de procuror în
prezenţa a doi martori asistenţi.
Când persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestată, va fi
adusă la percheziţie. În cazul în care nu poate fi adusă, percheziţia domiciliară se
403
Art.103 CPP.
205
face în prezenţa unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa
acestora, a unui vecin având capacitate de exerciţiu.
Organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul să deschidă
încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau
înscrisurile căutate, dacă cel în măsură să le deschidă refuză aceasta.
În căutarea obiectelor sau înscrisurilor care au legătură cu rezolvarea
cauzei penale, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a
obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită. Obiectele sau
înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere este interzisă, se ridică totdeauna.
Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele şi împrejurările din viaţa
personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au legătură cu cauza
să nu devină publice.
Obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi
celor care asistă, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea spre
neschimbare, după care se etichetează şi se sigilează. Obiectele care nu pot fi
însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se împachetează sau se
închid, după care se aplică sigilii pe ambalaj. Obiectele care nu pot fi ridicate se
lasă în păstrare celui la care se află sau unui custode.
Consemnarea activităţilor desfăşurate cu ocazia percheziţiei sau ridicării
de obiecte şi înscrisuri se realizează prin întocmirea unui proces-verbal. O copie
a procesului-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziţia sau de la care s-
au ridicat obiectele şi înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru
al familiei, iar în lipsă, celor cu care locuieşte sau unui vecin şi, dacă este cazul,
custodelui.
Percheziţia corporală poate fi dispusă, după caz, de către organul de
cercetare penală, de procuror sau de judecător404. Aceasta se efectuează de către
organul judiciar care a dispus-o cu respectarea dispoziţiilor privind legitimarea
404
Art.100, alin.5 CPP.
206
sa, sau de persoana desemnată de acest organ. Percheziţia corporală se face
numai de o persoană de acelaşi sex cu cea percheziţionată.
În cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri
ascunse în corpul său, pe baza consimţământului scris organul de urmărire
penală dispune efectuarea unor examene medicale, în vederea descoperirii
acestora. În caz de refuz, se va solicita autorizarea procurorului, care va
menţiona şi unitatea medicală ce urmează să efectueze aceste investigaţii
medicale405.
5.2.4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi a

expertizelor
Organele judiciare intră în posesia urmelor şi a mijloacelor materiale de

probă cu ocazia efectuării diferitelor activităţi procedurale: cercetarea la faţa
locului, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, percheziţia, constatarea infracţiunii
flagrante, etc. Pentru valorificarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă sunt
necesare cunoştinţe de specialitate şi mijloace tehnice adecvate, pe care organele
judiciare, oricât ar fi de dotate, nu le posedă406.
Literatura de specialitate defineşte constatarea tehnico-ştiinţică ca fiind
activităţile dispuse de organele judiciare pentru a clarifica, pe criterii de ordin
ştiinţific, semnificaţia urmelor sau a obiectelor descoperite la locul săvârşirii
infracţiunii407.
Constatarea tehnico-ştiinţifică se dispune din oficiu sau la cerere, atunci
când este îndeplinită una din următoarele condiţii408:
405
De foarte multe ori, consumatorii de droguri îşi plasează dozele cu drog în cavitatea bucală, sub limbă, iar în
momentul percheziţionării de organele judiciare, aceştia înghit drogurile, fapt ce le poate cauza moartea.
406
Aioniţoaie Constantin, Sandu Ion-Eugen (coordonatori) şi colectiv – op.cit., pag.239
407
Bercheşan Vasile – Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet de cercetare penală,
ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, pag.215
408
Art.112 CPP.
207
 există pericolul dispariţiei unor mijloace de probă ori de schimbare a unor
situaţii de fapt;
 este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-
ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se
răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea. Toate constatările se
dispun de către organul judiciar prin rezoluţie motivată, act din care trebuie să
rezulte409: data şi locul întocmirii; gradul, numele şi prenumele şi unitatea din
care face parte organul de cercetare; temeiul de fapt care a impus apelarea la
cunoştinţele unui specialist; baza legală a dispunerii constatării tehnico-
ştiinţifice; genul de constatare tehnico-ştiinţifică solicitată; unitatea specializată
care va efectua lucrarea; întrebările la care urmează să răspundă specialiştii;
materialele care se pun la dispoziţia specialiştilor; termenul de depunere a
raportului de constatare410.
Potrivit prevederilor legale, expertiza constituie mijloc de probă, cu
valoare probantă egală cu a celorlalte mijloace de probă, printre care se enumeră
atât constatarea tehnico-ştiinţifică, cât şi cea medico-legală. În afara cazurilor
când expertiza este obligatorie, aceasta se dispune ori de câte ori organul de
urmărire penală sau instanţa de judecată constată prezenţa cumulativă a unor
fapte ori stări de fapt care nu sunt valorificate îndeajuns şi împrejurarea că pentru
lămurirea lor este necesară folosirea unor specialişti.
Pentru probarea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri poate fi dispusă
orice constatare sau expertiză criminalistică, în raport cu natura urmelor
descoperite cu prilejul desfăşurării diverselor activităţi procedurale. Specifice
acestor infracţiuni sunt următoarele genuri de constatări sau expertize411:
a) Constatarea (expertiza) toxicologică
409
Bercheşan Vasile – op.cit., pag.223
410
Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiintifice se consemnează într-un raport.
411
208
Dispunerea şi efectuarea constatării (expertizei) toxicologice are ca scop
stabilirea naturii produsului ori a substanţei descoperite asupra făptuitorului,
dacă substanţa face parte din categoria drogurilor sau are în compoziţie substanţe
din cadrul celor aflate sub control internaţional sau naţional.
Întrucât raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau de expertiză
constituie singurul mijloc de probă în procesul penal care să ateste că o anumită
substanţă face parte din categoria drogurilor, această sarcină revine în
exclusivitate specialiştilor din cadrul laboratoarelor de profil.
Specialiştii vor fi solicitaţi să răspundă la următoarele întrebări formulate
de organul judiciar412:
 dacă produsele sau substanţele supuse examinării sunt droguri;
 dacă probele înaintate pentru analiză fac parte din categoria drogurilor
supuse controlului internaţional sau conţin astfel de substanţe;
 care este concentraţia în substanţa activă şi puritatea probelor analizate;
 care este gradul de umiditate al plantelor din care s-au extras drogurile;
 dacă produsele sau drogurile au fost sau nu falsificate;
 dacă în raport cu numărul şi natura compuşilor existenţi în probele
analizate se poate aprecia sursa de provenienţă a drogurilor;
 care este greutatea produselor şi substanţelor ce formează obiectul
traficului de droguri.
Demonstrarea şi formularea concluziei constatării tehnico-ştiintifice sau
expertizei toxicologice se face şi în plan vizual, la raportul de constatare ori de
expertiză anexându-se spectograme, fotografii sau alte reprezentări grafice ale
rezultatelor obţinute atât din analiza probei în litigiu, cât şi din analizarea probei
utilizate ca model de comparaţie.
Specialistul sau expertul toxicolog poate stabili următoarele concluzii413:
 cert-pozitivă, de maniera ,,substanţa supusă examinării este drog”;
412
Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv – op.cit., pag.57
413
Stancu Emilian – op.cit., pag.649
209
 cert-negativă, de exemplu ,,substanţa supusă examinării nu este drog”;
 de probabilitate, de exemplu ,,substanţa supusă examinării este probabil
opiu”;
 de imposibilitate, de exemplu ,,nu se poate stabili dacă substanţa supusă
examinării este stupefiant”.
b) Constatarea (expertiza) fizico-chimică
Acest gen de constatare tehnico-ştiinţifică sau expertiză se dispune pentru
stabilirea urmelor de drog pe obiectele găsite asupra unor persoane, cum ar fi:
pipe, seringi, pahare, linguriţe, etc.
Expertiza fizico-chimică se efectuează printr-o examinare comparativă ce
constă în coroborarea rezultatelor analizei probei în litigiu cu cele obţinute din
examinarea probei model de comparaţie sau cu alte date privitoare la
caracteristicile fizico-chimice ale substanţelor. Specialiştii vor fi solicitaţi de
organul judiciar să răspundă la următoarele întrebări:
 dacă pe obiectele descoperite asupra anumitor persoane pot fi puse în
evidenţă urme ale unor substanţe, iar în caz afirmativ, care este natura
urmelor de substanţă pusă în evidenţă;
 dacă urmele evidenţiate provin de la droguri, denumirea exactă a acestora
şi dacă fac parte din categoria celor aflate sub control internaţional;
 ce componente conţin urmele de substanţă analizate, concentraţia acestora
în produs activ şi dacă poate fi indicată sursa de provenienţă.
c) Constatarea (expertiza) dactiloscopică
Necesitatea dispunerii unei asemenea constatări (expertize) poate apărea în
situaţia în care pe diferite ambalaje ale drogurilor sau pe înscrisurile descoperite
sunt relevate, fixate şi ridicate urme papilare, iar persoanele asupra cărora au fost
găsite neagă fie că au cunoscut conţinutul ambalajelor, fie că au manipulat
drogurile.
Specialiştii trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
210
 dacă obiectul ridicat prezintă urme de natură papilară şi câte anume;
 dacă urmele relevate, fixate şi ridicate sunt digitale sau palmare;
 care este tipul şi varietatea urmelor;
 de la ce mână şi de la ce degete provin urmele;
 dacă urmele relevate, fixate şi ridicate prezintă suficiente elemente de
identificare;
 care este mecanismul de formare a urmelor;
 natura substanţei cu care a fost îmbibat desenul papilar în momentul
creării urmelor;
 care este vechimea aproximativă a urmelor.
d) Constatarea (expertiza) grafică şi tehnică a documentelor
În timpul examinării înscrisurilor, pe lângă identificarea scriptorului sau a
maşinii de scris la care au fost dactilografiate textele în litigiu, specialiştilor li se
va cere să răspundă şi la alte probleme, cum ar fi:
 stabilirea autenticităţii şi a vechimii înscrisurilor;
 materialul din care este confecţionat suportul (hârtie, plastic, pânză);
 materialul cu care au fost scrise textele în litigiu;
 autenticitatea ştampilelor aplicate;
 stabilirea provenienţei materialelor: file rupte din agende, coli de hârtie
având anumite particularităţi de ordin calitativ, pagini din ziare străine;
 refacerea înscrisurilor rupte, arse, a textelor şterse sau acoperite.
e) Constatarea (expertiza) medico-legală
Principalele probleme ce pot fi lămurite prin intermediul constatării
(expertizei) medico-legale sunt următoarele414:
 dacă persoana supusă examinării este sau nu consumatoare de droguri;
 natura drogului consumat;
 dacă eventualul deces s-a datorat consumului de droguri;
414
211
 dacă există urme pe baza cărora să se concluzioneze că administrarea
drogurilor a fost făcută în mod forţat;
 dacă persoana suferă de afecţiunea înscrisă în reţetele cu timbru sec pe
baza cărora au fost eliberate drogurile.
5.2.5. Ascultarea persoanelor
Ascultarea învinuitului sau inculpatului este activitatea procedurală

efectuată de organul judiciar în scopul stabilirii unor date cu valoare probatorie,
necesare pentru aflarea adevărului în cauza care face obiectul cercetării penale415.
Declaraţiile învinuitului sau inculpatului constituie un drept al acestuia şi
nu o obligaţie (nemo tenetur edere contra se). În virtutea acestui drept, învinuitul
sau inculpatul, în declaraţiile date poate pune la dispoziţia organelor judiciare
acele informaţii necesare aflării adevărului, dar în acelaşi timp îşi poate exercita
şi dreptul la apărare416.
Ascultarea învinuitului sau a inculpatului constituie o luptă permanentă
dusă în plan psihologic între organul judiciar, pe de-o parte, şi traficantul de
droguri, pe de altă parte, între cele două părţi care se confruntă fiind poziţii
ireconciliabil opuse.
Ascultarea învinuitului sau a inculpatului se desfăşoară, potrivit
prevederilor art.69-74 CPP, în trei etape principale (identificarea, ascultarea
liberă şi adresarea de întrebări), urmate de consemnarea declaraţiilor.
Potrivit dispoziţiilor legale, înainte de a se lua prima declaraţie
învinuitului sau inculpatului, organelor judiciare le revin următoarele obligaţii417:
415
Aioniţoaie Constantin, Sandu Ion-Eugen (coordonatori) şi colectiv – op.cit., pag.90
416
Boroi Alexandru, Ungureanu Georgeta-Ştefania, Jidovu Nicu, Măgureanu Ilie – Drept procesual penal,
Editura AllBeck, Bucureşti, 2001, pag.142
417
Prevăzute în cadrul art.70, alin.2 CPP. Nerespectarea acestor obligaţii de către organele judiciare atrage
nulitatea declaraţiei luate.
212
 să aducă la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului fapta pentru care este
cercetat şi încadrarea juridică a acesteia;
 să încunoştinţeze pe învinuit sau inculpat că are dreptul să fie asistat de un
apărător şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării;
 să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau
inculpatului dacă acesta nu are apărător ales, iar asistenţa juridică este
obligatorie;
 să aducă la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului că are dreptul de a nu
face nici o declaraţie, iar ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.
Învinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la
nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor,
cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresa la care locuieşte
efectiv, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.
În conţinutul legii procesual-penale se regăsesc şi dispoziţii cu un
pronunţat caracter tactic, ce urmează a fi folosite de organele judiciare în faza
relatării libere a învinuitului sau inculpatului, astfel:
 fiecare învinuit sau inculpat urmează să fie ascultat separat;
 învinuitul sau inculpatul trebuie lăsat să declare liber tot ceea ce ştie în
cauză; el nu va fi întrerupt până la terminarea relatării, decât în cazul în
care se abate în mod intenţionat de la subiect;
 ascultarea nu poate începe cu citirea sau reamintirea unor eventuale
declaraţii date anterior;
 învinuitul sau inculpatul nu poate prezenta sau citi o declaraţie scrisă mai
înainte, dar se poate servi de însemnări asupra unor amănunte;
 nu se va admite folosirea de violenţă, ameninţări sau a altor mijloace de
constrângere, promisiuni pentru a obţine declaraţii.
Tactica formulării de întrebări în a treia etapă a ascultării este în funcţie de
declaraţiile făcute anterior de învinuit sau inculpat, de caracterul lor sincer şi
213
complet. Referitor la învinuirea adusă, persoana poate adopta una din
următoarele poziţii:
 recunoaşterea sinceră şi completă a învinuirilor aduse;
 respingerea învinuirilor şi probarea lor cu temeinicie;
 disimularea adevărului prin recunoaşterea de fapte, unele cu caracter penal
însă minore, având sau nu legătură cu cauza cercetată;
 refuzul de a face declaraţii, respingerea acestora şi prezentarea de probe şi
alibiuri false.
În vederea interogării făptuitorilor, organul judiciar trebuie să examineze
cu atenţie documentele întocmite în baza actelor premergătoare şi a constatării
faptei prin realizarea acţiunii flagrante. Anchetatorii vor stabili aspectele pe care
trebuie să le lămurească, stabilind lista cu ordinea subiectelor şi întrebările ce vor
fi abordate în timpul interogatoriului.
Problematica ascultării diferă de la cauză la cauză, în funcţie de
împrejurările concrete în care s-a săvârşit infracţiunea. Din declaraţiile
învinuitului sau inculpatului trebuie să rezulte în principal următoarele aspecte418:
 provenienţa drogurilor, numele şi prenumele persoanei de la care le-a
procurat, locul şi împrejurările în care a avut loc tranzacţia şi preţul de
cumpărare;
 persoanele cărora urma să le dea drogurile;
 persoanele cu care a luat sau urma să ia legătura şi în ce scop;
 suma pe care urma să o încaseze pentru droguri sau serviciile făcute, de la
cine, modalităţile de plată.
Ascultarea traficanţilor de droguri proveniţi din rândul cetăţenilor străini
trebuie să lămurească următoarele probleme419:
 legăturile infracţionale, modul de organizare şi funcţionare a reţelei;
418
419
214
 procedeele folosite şi sarcinile fiecărei legături;
 sursa de provenienţă a drogurilor şi destinaţia lor, precum şi modul în care
urma să se facă predarea;
 locurile în care sunt depozitate drogurile;
 modul în care au reuşit să treacă prin punctele vamale şi eventualele
legături cu vameşii sau poliţiştii de frontieră;
 metodele şi locurile de ascundere a drogurilor în vederea tranzitării lor;
 alte transporturi de droguri efectuate anterior, traseele parcurse, mijloacele
de transport folosite;
 alţi traficanţi cunoscuţi de ei, metodele şi mijloacele de ascundere şi
transport ale acestora.
Declaraţia se consemnează în scris, după care este citită învinuitului sau
inculpatului, iar dacă acesta cere, i se va da să o citească. Când este de acord cu
conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit. Dacă învinuitul sau
inculpatul nu poate sau refuză să semneze, se menţionează aceasta în declaraţia
scrisă. Declaraţia scrisă va fi semnată şi de organul de urmărire penală care a
procedat la ascultare, sau de preşedintele completului de judecată şi de grefier,
precum şi de interpret, dacă declaraţia a fost luată prin intermediul acestuia.
Declaraţiile martorilor sunt considerate mijlocul de probă cel mai
frecvent folosit în procesul penal. Prin declaraţiile martorilor se înţeleg relatările
făcute în faţa organelor judiciare de către persoanele care cunosc date de natură
să servească la aflarea adevărului într-un proces penal420.
Martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care cunosc despre
pregătirile pe care le-au făcut infractorii pentru desfăşurarea activităţilor ilicite
cu droguri, persoane ce au fost căutate în vederea încheierii unor tranzacţii cu
astfel de mărfuri, persoane care au asigurat transportul sau manipularea
drogurilor, persoane care au rude, prieteni sau alte cunoştinţe implicate în traficul
420
215
şi consumul de droguri, cadre medicale sau persoane din industria
farmaceutică421.
Principalele probleme care trebuie avute în vedere la ascultarea martorilor
sunt următoarele422:
 împrejurările în care au luat cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunilor de
trafic ilicit de droguri;
 persoanele implicate în desfăşurarea activităţilor ilicite, modul de
organizare şi sarcinile fiecărei persoane în cadrul grupării infracţionale;
 natura bunurilor ce constituie obiectul activităţilor ilicite;
 circumstanţele de loc şi timp ce au caracterizat desfăşurarea activităţilor
ilicite;
 alte aspecte legate de modul de operare folosit de infractori: dacă au fost
înarmaţi, dacă au folosit armele, dacă au fost în legătură cu agenţi vamali,
ai poliţiei, poliţiei de frontieră sau alţi funcţionari ai statului;
 mijloacele de transport folosite pentru tranzitarea frauduloasă a drogurilor
ori precursorilor, dacă existau contracte economice, cine erau proprietarii
şi dacă aceştia ştiau despre folosirea mijloacelor de transport la săvârşirea
de infracţiuni în legătură cu drogurile sau precursorii acestora;
 personalul autorităţilor statale implicat în desfăşurarea activităţilor ilicite,
în ce a constat participarea acestuia, dacă s-a folosit de calitatea oficială pe
care o avea, dacă a atras şi alţi funcţionari, natura foloaselor primite;
 modul de valorificare a drogurilor ori precursorilor, persoanele fizice şi
juridice implicate în activitate, dacă s-au întocmit acte comerciale, dacă au
fost făcute evidenţieri în contabilitatea firmelor implicate, funcţionari ai
autorităţii statale implicaţi în distribuţie, persoanele care mai cunosc
421
422
Olteanu Ion-Gabriel – op.cit., pag.283. A se vedea în acelaşi sens şi Bercheşan Vasile, Pletea Constantin –
Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998, pag.305
216
despre faptă şi împrejurările săvârşirii acesteia, precum şi modul în care au
luat cunoştinţă despre activitatea infracţională.
Consemnarea declaraţiilor martorilor se face potrivit prevederilor
procesual penale, în formă scrisă sau fixată pe bandă audio sau video.
5.3. Metode şi tehnici speciale de investigare
5.3.1. Livrările supravegheate
Tehnica livrărilor supravegheate a drogurilor este considerată ca fiind o

invenţie a sistemului judiciar american, existând date conform cărora era folosită
încă din anul 1931, ulterior fiind utilizată şi reglementată şi de către alte state423.
Metoda livrării supravegheate presupune cooperarea mai multor state în
vederea depistării şi prinderii traficanţilor de droguri, care îşi desfăşoară
activitatea infracţională sau o parte din această activitate pe teritoriul statelor.
Livrările supravegheate se realizează în scopul descoperirii întregii reţele de
traficanţi de droguri, începând de la cultivator, producător şi până la distribuitor,
cumpărător şi consumator.
Prin realizarea livrării supravegheate, organele judiciare amână arestarea
cărăuşilor şi confiscarea drogurilor transportate de aceştia, în vederea
supravegherii itinerariului urmat şi a identificării persoanelor implicate în
primirea şi/sau distribuirea transportului, aceste persoane rămânând în caz
contrar necunoscute organelor judiciare.
Livrările supravegheate sunt autorizate într-un mare număr de ţări, dar nu
în toate statele. Sunt ţări în care424:
 legislaţia autorizează, în mod expres, recurgerea la livrările supravegheate;
423
Nadelmann E.A. – Cops Across Borders, University Park, The Pennsylvania State University Press, 1993,
pag.236
424
Blanda Petru, Ţical George – Legislaţie antidrog internaţională, Editura Pildner&Pildner, Târgovişte, 2003,
pag.84
217
 legislaţia interzice, în mod expres, recurgerea la livrările supravegheate;
 nu există în legislaţie referiri la asemenea activităţi, însă tehnica livrărilor
supravegheate este utilizată.
Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen425 prevede faptul că
părţile contractante se angajează să adopte măsuri în conformitate cu Constituţia
şi cu sistemele de drept naţionale pentru a permite efectuarea de livrări controlate
în contextul traficului ilegal de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope. În
fiecare caz individual, decizia de a permite livrări controlate se ia în temeiul unei
autorizări prelabile din partea fiecărei părţi contractante interesate. Fiecare parte
contractantă poartă răspunderea şi deţine controlul pentru fiecare operaţie
efectuată pe teritoriul său şi are dreptul să intervină.
Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată
la Viena la 5 mai 2006, prevede faptul că, în baza unei cereri scrise a unei Părţi
Contractante, o altă Parte Contractantă poate permite, în cazul cercetării unor
infracţiuni care dau loc la extrădare, dacă se impune, livrarea supravegheată pe
teritoriul său, în special a transportului de droguri sau precursori, precum şi
bunuri care provin din săvârşirea unei infracţiuni sau sunt destinate comiterii
unei infracţiuni, atunci când Partea Contractantă solicitantă motivează că fără
aceste măsuri, identificarea făptuitorilor sau a canalelor de distribuţie ar fi
îngreunată sau imposibilă. În cazul în care conţinutul livrării supravegheate
prezintă un anumit risc pentru persoanele implicate în livrare sau prezintă pericol
public, Partea Contractantă solicitată are dreptul de a solicita îndeplinirea
anumitor condiţii anterior aprobării cererii sau de a refuza cererea426.
Doctrina franceză427 utilizează două noţiuni pentru a defini această
activitate: „livrările supravegheate”, pentru a desemna simpla supraveghere a
425
Art.73 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen
426
Art.15, pct.1 din Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena la 5 mai
2006
427
Totodată, unii agenţii ai vămii franceze disting livrările supravegheate pasive de cele active, care necesită o
operaţie de infiltrare.
218
transporturilor de mărfuri interzise de către autorităţile poliţieneşti şi „livrările
controlate”, atunci când agenţii autorităţii joacă un rol mai activ în aceste
operaţiuni, putând fi folosiţi în acest caz şi investigatorii sub acoperire.
În Belgia, livrările supravegheate sunt denumite „transporturi însoţite” sau
„confiscări amânate”, fiind reglementate printr-un ordin al ministrului din anul
1990 cu privire la tehnicile de poliţie speciale. Autorizarea acestei măsuri de
către organele abilitate se face doar în cazurile grave de crimă organizată
(principiul proporţionalităţii) şi atunci când celelalte tehnici de investigare nu au
permis obţinerea dovezilor necesare (principiul subsidiarităţii).
În Grecia, livrarea supravegheată este reglementată prin Hotărârea
nr.2145/1993, fiind denumită „transportul monitorizat de droguri”.
Codul de Procedură Penală din Spania defineşte „circulaţia controlată” sau
„livrarea supravegheată” ca fiind tehnica de a permite unui transport suspect sau
ilegal de droguri, substanţe psihotrope sau alte substanţe interzise, echipament,
materiale sau substanţe înlocuite, împreună cu bunurile şi câştigurile provenite
din activităţile ilegale, să circule pe teritoriul Spaniei, să intre sau să părăsească
teritoriul acesteia nestingherit de către autorităţi şi de agenţii sub acoperire, cu
scopul de a descoperi şi identifica persoanele implicate în comiterea infracţiunii
în legătură cu droguri, substanţe, echipamente, materiale, bunuri sau câştiguri,
sau cu scopul de a asista autorităţile din alte ţări în investigaţiile lor.
În Polonia, definiţia legală a livrării supravegheate este prevăzută în Legea
Poliţiei, constând în supravegherea sub acoperire a mutării, depozitării sau
înmânării de obiecte cu scopul de a obţine probe privind infracţiunea comisă, de
a identifica făptuitorii, sau de a confisca obiectele provenite din activităţi
infracţionale.
În funcţie de modalitatea de realizare a supravegherii transportului ilicit,
livrările supravegheate sunt de două feluri428:
428
Potrivit art.20 din Convenţia ONU privind combaterea criminalităţii transnaţionale organizate, livrările
supravegheate la care s-a hotărât să se recurgă la nivel internaţional pot include, cu consimţământul statelor părţi
219
a) livrări supravegheate cu substituirea drogurilor, care la rândul lor pot
fi cu substituire totală sau parţială.
Livrările supravegheate cu înlocuirea drogurilor se desfăşoară atunci când
există riscul să se piardă urma transportului ilicit, scopul fiind acela ca, în cazul
în care se pierde transportul, drogurile să nu ajungă la destinaţie. Înlocuirea
trebuie să fie efectuată întotdeauna de personal calificat în desfacerea
ambalajelor, înlocuirea drogurilor, reambalarea coletelor, etc. Drogurile sunt
înlocuite cu substanţe ce seamănă cu ele, dar nu sunt mărfuri de contrabandă.
Această metodă de livrare este denumită în anumite ţări livrare supravegheată
„curată”429.
Dezambalarea, scoaterea, înlocuirea şi reambalarea drogurilor trebuie, atât
cât este posibil, să se desfăşoare într-un loc ce oferă securitate deplină, astfel
încât430:
 nici un membru al grupării de traficanţi să nu-şi dea seama că drogurile au
fost înlocuite;
 drogurile să beneficieze de securitate totală;
 trebuie avută în vedere păstrarea probelor obţinute în timpul înlocuirii;
 fotografierea, atât cât este posibil, a fiecărui stadiu din operaţiunea de
înlocuire, pentru păstrarea probelor;
 după înlocuirea drogurilor, coletul trebuie să-şi păstreze acelaşi aspect
exterior.
Drogurile nu pot fi înlocuite atunci când legislaţia ţării destinatare prevede
că acestea trebuie să fie livrate în întregime sau numai în parte, iar înlocuirea
substanţelor este imposibilă, având în vedere natura mijlocului de ascundere sau
volumul expediţiei. În Italia, de exemplu, nu este permisă înlocuirea unor
respective, metode de interceptare a mărfurilor şi de autorizare a urmăririi dirijării lor, fără modificare sau după
sustragerea ori înlocuirea în întregime sau în parte a acestora.
429
Alexandru Mircea – Rolul Poliţiei în prevenirea şi combaterea consumului şi traficului ilicit de stupefiante
(teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 1998, pag.182
430
Blanda Petru, Ţical George – op.cit., pag.90
220
cantităţi foarte mari de droguri, pentru a se evita compromiterea administrării
dovezilor. În Olanda, este posibilă înlocuirea drogurilor cu substanţe având
aceleaşi caracteristici, atâta timp cât substituţia nu compromite natura integrală a
mărfii. În Germania, dacă acest stat este ţara de destinaţie a traficului ilicit de
droguri, legea permite ca drogurile să fie total sau parţial înlocuite. În cursul
operaţiunii, trebuie luate măsuri pentru a se asigura că schimbul este certificat.
b) livrări supravegheate fără substituirea drogurilor (livrările
supravegheate „murdare”), care constau în permiterea trecerii în totalitate sau
numai în parte a transportului ilicit de droguri.
După numărul de ţări implicate în realizarea operaţiunii, livrările
supravegheate sunt de două feluri:
a) livrări supravegheate interne, constituite de operaţiuni la care nu participă
nici o autoritate străină şi ca urmare nu este necesară cooperarea
internaţională a statelor.
b) livrările supravegheate externe, care presupun descoperirea transportului
de droguri de către alte autorităţi decât cele din ţările de tranzit, ce
hotărăsc să acţioneze în colaborare cu autorităţile ţării de destinaţie.
Statele participante la operaţiune se pun de acord pentru a permite livrarea
mărfurilor expediate şi, dacă este cazul, trecerea curierilor din ţările de
origine către cele de destinaţie prin zonele de tranzit431.
Din practica judiciară a reieşit faptul că organele abilitate din ţara noastră
participă la realizarea următoarelor activităţi de livrare supravegheată externă:
 livrări iniţiate pe teritoriul României, cu finalizare pe teritoriul altui stat;
 livrări iniţiate pe teritoriul altui stat, cu finalizare pe teritoriul României;
 livrări iniţiate pe teritoriul unui stat, cu tranzitarea României şi cu
finalizarea pe teritoriul altui stat432.
431
Alexandru Mircea – op.cit., pag.183
432
În baza competenţelor conferite de legile speciale în materie, ofiţeri din cadrul Direcţiei Antidrog cu
autorizarea procurorului au participat la o operaţiune de cooperare poliţienească internaţională, codificată
,,Plastenka”, ce a avut drept scop efectuarea unei livrări supravegheate de anhidridă acetică pe ruta Slovenia-
221
Ţara noastră s-a angajat alături de comunitatea internaţională în lupta
împotriva flagelului drogurilor, prin crearea structurilor necesare combaterii
traficului ilicit de droguri şi prin perfecţionarea continuă a sistemului legislativ.
În acest sens, livrările supravegheate sunt reglementate în legislaţia internă în
cadrul următoarelor acte normative: Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Legea nr.39/2003 privind
prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, Legea nr.218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr.118/1992433, prin care
România a aderat la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi la
Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988.
Legea nr.143/2000434 reglementează instituţia livrării supravegheate,
stipulând faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate
autoriza, la solicitarea instituţiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de
livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a drogurilor sau
precursorilor.
Potrivit dispoziţiilor legale435, livrarea supravegheată constituie metoda
folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub
Ungaria-România-Bulgaria-Turcia. În cadrul operaţiunii, ce a constituit o premieră în domeniul precursorilor de

droguri, autorităţile române au asigurat efectuarea livrării supravegheate pe teritoriul României, aceasta
desfăşurându-se fară incidente şi nefiind identificate legături infracţionale pe teritoriul ţării noastre. Transportul a
fost efectuat cu un autocamion TIR înmatriculat în Slovenia, care a intrat în România la data de 01.04.2007, orele
03.00 prin Punctul de frontieră Nădlac şi a ieşit la data de 02.04.2007, orele 02.30 prin Punctul de frontieră
Giurgiu. Livrarea supravegheată s-a derulat pe teritoriul României, pe o distanţă de 650 de kilometri, ce
constituie cel mai lung segment al întregii operaţiuni. De remarcat este traseul urmat de suspect pe teritoriul
României, respectiv Nădlac-Arad-Deva-Sibiu-Râmnicu Vâlcea-Drăgăşani-Caracal-Roşiorii de Vede-Alexandria-
Giurgiu, ceea ce a făcut ca această livrare supravegheată să fie una dintre cele mai dificile, având în vedere şi
cantitatea de anhidridă acetică, aproximativ 12 tone. Trebuie menţionat faptul că anhidrida acetică este
indispensabilă în procesul de fabricare a heroinei, iar 12 tone de precursori sunt necesare pentru obţinerea a
aproximativ 6 tone de heroină, a cărei valoare de piaţă este de aproximativ 180 milioane euro. Avându-se în
vedere cantitatea de precursori traficată, cea mai mare din ultimii cinci ani, această operaţiune a reprezentat un
real succes al instituţiilor de aplicare a legii din ţările implicate şi a fost posibilă datorită unei cooperări la nivel
internaţional ce poate constitui un exemplu în materia combaterii traficului internaţional de droguri şi precursori.
Acţiunea a fost finalizată pe teritoriul Turciei prin capturarea anhidridei acetice, arestarea şoferului şi a trei dintre
organizatorii transportului.
433
Publicată în Monitorul Oficial nr.341/1992
434
435
Art.1, lit.j din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
222
controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe
teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de
substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii
activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste
activităţi.
Instituţiile abilitate conform legii să participe la efectuarea livrărilor
supravegheate sunt IGPR436, IGPF şi autoritatea vamală437.
Pentru obţinerea autorizaţiei, organele abilitate trebuie să comunice
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o solicitare motivată de
efectuare a unei livrări supravegheate, conţinând date şi informaţii referitoare la:
 mijlocul de transport folosit şi modul de disimulare a drogurilor sau
precursorilor;
 modalitatea de substituire a drogurilor sau precursorilor, dacă este cazul;
 legislaţia în domeniu din România sau din ţara solicitantă;
 utilizarea aparaturii tehnice de supraveghere a transportului ilicit (GPS,
emiţător, etc.);
 canalele de comunicare între forţele participante la acţiune;
 identitatea suspecţilor implicaţi în transportul de droguri, ce face obiectul
livrării supravegheate;
 numele ofiţerilor de poliţie care participă la acţiune şi dacă aceştia sunt
autorizaţi să poarte armament;
 agenţii acoperiţi români sau străini care eventual sunt infiltraţi în caz, în
situaţia în care legea permite;
 ofiţerii de contact din ţările vecine care vor preda ori prelua obiectivul în
cazul tranzitării României;
436
Art.32 din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române: „Pentru combaterea
infracţiunilor săvârşite în condiţiile crimei organizate ori în interesul urmăririi penale poliţia poate utiliza metoda
livrării supravegheate”.
437
Art.14, alin.2 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României: „Autoritatea vamală poate participa, în
condiţiile legii, la realizarea livrărilor supravegheate.”
223
 situaţiile în care livrarea supravegheată se poate finaliza pe teritoriul
României;
 orice alte date şi informaţii ce prezintă interes operativ.
Pe baza documentelor înaintate, în situaţia în care este de acord,
procurorul desemnat să analizeze cererea întocmeşte documentul prin care
solicită efectuarea livrării supravegheate şi îl înaintează autorităţilor competente
străine, în vederea obţinerii aprobării.
În toate situaţiile, procurorul va delega organele de poliţie judiciară
competente care desfăşoară livrarea supravegheată şi va informa Autoritatea
Naţională a Vămilor în vederea acordării sprijinului de specialitate necesar.
La solicitarea organelor sau instituţiilor legal abilitate, procurorul din
cadrul DIICOT poate autoriza efectuarea livrării supravegheate sau o poate
respinge438.
Potrivit dispoziţiilor legale439, livrarea supravegheată este autorizată prin
ordonanţă motivată, care trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:
 indiciile temeinice care justifică măsura şi motivele pentru care măsura
este necesară;
 detalii cu privire la bunurile care fac obiectul livrării supravegheate şi,
după caz, la bunurile care urmează a fi sustrase ori substituite, precum şi la
bunurile care urmează a le înlocui pe acestea;
 timpul şi locul efectuării livrării sau, după caz, itinerariul ce urmează a fi
parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute;
 datele de identificare a persoanelor autorizate să supravegheze livrarea.
438
Motivele pentru care procurorul poate respinge cererea de autorizare a efectuării livrării supravegheate pot fi
reprezentate de lipsa informaţiilor suficiente cu privire la transport sau cărăuş, lipsa acordului din partea altor ţări
de tranzit, riscul producerii unor prejudicii, disponibilitatea resurselor, proporţionalitatea, necunoaşterea
destinaţiei finale a drogurilor, etc.
439
Art.16, alin.2 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
224
Legiuitorul român a reglementat şi faptul că nu se poate autoriza
efectuarea livrărilor supravegheate în cazul în care prin acestea s-ar pune în
pericol siguranţa naţională, ordinea sau sănătatea publică.
Colectivul constituit din specialişti din cadrul IGPR, IGPF şi ANV îşi
desfãşoară activitatea sub supravegherea procurorului desemnat din cadrul
DIICOT. Membrii acestui colectiv vor asigura schimbul de date şi informaţii,
stabilind modalităţi concrete de cooperare între instituţiile din care fac parte, în
raport de atribuţiile pe care le au, conform legii.
Supravegherea transportului ilicit se va efectua permanent, atât prin
mijloace tehnice, cât şi prin intermediul lucrătorilor specializaţi în activitatea de
supraveghere operativă, în vederea eliminării oricărui risc de pierdere a
drogurilor sau precursorilor.
O livrare supravegheată poate dura săptămâni întregi de la detectarea
iniţială a drogurilor şi până la momentul arestării persoanelor implicate. Întrucât
drogurile trebuie plasate sub supraveghere permanentă, livrarea supravegheată
cere mult personal. În acest sens, organele judiciare trebuie să aibă suficiente
efective, ca şi mijloace materiale pe toată durata operaţiunii440.
Toate datele şi informaţiile de care dispun membrii colectivului, trebuie să
fie aduse la cunoştinţa procurorului, în vederea asigurării unei bune coordonări a
operaţiunii.
Activităţile desfãşurate pe parcursul livrării supravegheate trebuie să aibă
în vedere asigurarea securităţii investigatorilor acoperiţi şi a informatorilor care
au furnizat date despre suspecţi, droguri, precursori, sau despre alte aspecte care
privesc livrarea supravegheată în cauză.
Livrarea supravegheată se consideră realizată în momentul în care
drogurile sau substanţele care le-au înlocuit ajung la destinatar, iar obiectivele
operaţionale ale organelor judiciare au fost atinse.
440
Blanda Petru, Ţical George – op.cit., pag.88
225
Deciziile privind finalizarea, întreruperea sau continuarea livrării
supravegheate sau alte asemenea decizii sunt luate de procuror din oficiu sau
după consultarea autorităţilor care au solicitat efectuarea livrării supravegheate,
numai în cazul în care solicitarea vine din partea unui organ abilitat străin.
Procurorul care a emis autorizaţia trebuie să fie informat cu privire la
modul în care organele abilitate au pus în aplicare livrarea supravegheată.
Rezultatele obţinute sunt consemnate de către instituţia care a efectuat acţiunea,
într-un referat, cu propunerile corespunzătoare, urmând ca acesta să fie înaintat
procurorului în termen de 24 ore de la finalizarea livrării supravegheate.
Referatul trebuie să conţină date privind punctul de ieşire din ţară al
transportului, cantitatea şi tipul drogurilor sau precursorilor care au tranzitat
teritoriul României, existenţa unor eventuale incidente înregistrate pe parcursul
operaţiunii.
În unele cazuri de punere în aplicare a livrării supravegheate, există riscul
unui eşec al acţiunii. Principalii factori care contribuie în mod semnificativ la
eşecul operaţiunii sunt: producerea unor evenimente neaşteptate (schimbare de
itinerar, mod de transport, etc.), comunicarea inadecvată între forţele participante
la operaţiune, incompatibilitatea tehnică sau resursele inadecvate.
5.3.2. Anchetele sub acoperire
Printre metodele investigative cu caracter de noutate practicate cu succes

în lupta împotriva traficului ilicit de droguri de mai mulţi ani de către organele
judiciare din ţările occidentale şi, mai recent, şi de către autorităţile competente
din ţara noastră, se află şi aceea a infiltrării investigatorilor sub acoperire în
grupurile de infractori.
Noţiunea de „investigator sub acoperire”441 este reprodusă din conceptul
anglo-saxon (undercover investigator or agent), având în linii generale aceeaşi
441
The Oxford English Reference Dictionary (Dicţionarul de referinţă Oxford), ed.II, Oxford University Press,
New York, 1966, pag.1568
226
conotaţie, respectiv de a se infiltra şi a lucra cu sau printre cei ce urmează a fi
observaţi în legătură cu furnizarea de informaţii, date, indicii sau probe privind
activitatea de trafic de droguri, aşa cum a fost reglementată prin Legea
nr.143/2000.
Experienţa luptei împotriva criminalităţii organizate a dovedit că utilizarea
investigatorilor sub acoperire constituie o componentă importantă a acţiunilor de
urmărire penală proactive din cazurile instrumentate în zilele noastre. Aceste
metode sunt cu deosebire utile în cauzele penale, unde există puţine probe şi nu
sunt identificate persoane dispuse să depună mărturie442.
Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate 443, o operaţiune sub
acoperire prezintă trei caracteristici esenţiale: secretul (agentul disimulează
calitatea sa de poliţist sau de terţ care lucrează pentru poliţie), viclenia (agentul
construieşte un scenariu în scopul de a câştiga încrederea unei persoane, în
vederea constatării unei infracţiuni sau a strângerii de informaţii referitoare la o
infracţiune) şi interacţiunea.
Operaţiunile sub acoperire pot fi de scurtă sau de lungă durată şi îmbracă
forme diverse ca pseudo-cumpărarea şi varianta sa flash-roll, pseudo-vânzarea şi
penetrarea de reţele sau de grupuri444.
Pseudo-cumpărarea constă în prezentarea în faţa unei persoane ca şi
cumpărător potenţial a unui bun, care este produsul sau obiectul infracţiunii.
Flash-roll-ul este faptul de a etala sume de bani unor vânzători potenţiali de
mărfuri interzise sau de origine delictuoasă în vederea simulării intenţiei de
cumpărare. Pseudo-vânzarea este scenariul invers al pseudo-cumpărării. Agentul
tinde să vândă mărfuri, constituind produsul sau obiectul unei infracţiuni.
Doctrina americană distinge între noţiunile de „undercover techniques”,
442
Butoi Tudorel – Investigatorul acoperit (posibilităţi şi limite), articol publicat în Revista “Lumea Detectivilor”
nr.15/2005, pag.35
443
Mateuţ Gheorghiţă – Protecţia martorilor. Utilizarea martorilor anonimi în faţa organelor procesului penal,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pag.97
444
227
„intelligence techniques” şi „detection techniques”, specifice competenţelor
poliţieneşti445.
Potrivit legislaţiei americane, pentru declanşarea unei operaţiuni sub
acoperire, odată cu autorizarea ei, atât agentul federal care o propune, cât şi
procurorul federal ce face evaluarea propunerii pentru a fi prezentată
judecătorului, trebuie să cântărească riscurile şi beneficiile operaţiunii, luând în
considerare foarte serios mai mulţi factori, cum ar fi: riscul de rănire pentru
anumiţi indivizi, pagube materiale, pierderi financiare, distrugerea reputaţiei
unor persoane, riscul de răspundere civilă al statului, riscul încălcării intimităţii
sau al ingerinţei în relaţii cu caracter privilegiat ori confidenţial, riscul ca
persoanele autorizate să fie implicate în asemenea operaţiuni şi să ajungă
implicaţi în activităţi cu caracter ilegal446.
Investigatorii sub acoperire reprezintă o categorie nouă de subiecţi oficiali
judiciari447, care alături de activităţile de livrare supravegheată reprezintă noi
instrumente judiciar-operative448, introduse în legislaţia noastră prin Codul de
Procedură Penală, Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului
şi consumului ilicit de droguri, Legea nr.218/2002 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi
combaterea criminalităţii organizate.
445
Tehnicile sub acoperire sunt folosite când o persoană este bănuită de participare la activităţi infracţionale fără
însă a se fi dovedit comiterea vreunei fapte penale, tocmai în vederea descoperirii acelor probe sau mijloace de
probă care să conducă la stabilirea implicării acesteia în faptele cercetate. Tehnicile informative sunt folosite când
nu există indicii de identificare a unui suspect şi a circumstanţelor comiterii unei infracţiuni. Aceste metode sunt
îndreptate spre culegerea de informaţii din mediul de relaţii criminogen, din identificarea unor elemente comune
între infracţiunile comise într-o anumită perioadă sau zonă de interes, din analiza modului de operare specific
grupurilor de crimă organizată. Tehnicile de identificare sau descoperire a autorului sunt folosite când o
infracţiune a fost comisă, dar suspectul nu a fost identificat sau identificarea nu s-a realizat cu precizie.
În SUA, activitatea desfăşurată pe acest domeniu este mai veche şi este strict reglementată, poliţiştii sub
acoperire făcând parte din cadrul Ministerului de Justiţie al SUA, Biroul Federal de Investigaţii, Direcţia Anchete
Penale, Secţia Sprijin Anchete, Unitatea Operaţiuni conspirate şi delicate.
446
Butoi Tudorel – op.cit., pag.35
447
Lascu Laura Codruţa – Investigatorul acoperit, articol publicat în „Revista de Drept penal” nr.3/2002, pag.69
448
Bălan George – Combaterea traficului şi consumului de droguri prin noile măsuri prevăzute de Legea nr.
143/2000, articol publicat în „Revista de Criminologie, de Criminalistică şi de Penologie”, nr.7/2000, pag.78
228
Legea nr.143/2000449 defineşte investigatorii acoperiţi ca fiind ,,poliţişti
special desemnaţi să efectueze, cu autorizarea procurorului, activităţi specifice
în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea
făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală,
atribuită pentru o perioadă determinată”.
Investigatorul sub acoperire a fost definit în doctrina penală ca o persoană
ce acţionează sub o altă identitate decât cea reală, care cercetează minuţios şi
sistematic, în scopul descoperirii datelor privind existenţa unei infracţiuni sau
pregătirea comiterii acesteia, cât şi a persoanelor care au săvârşit-o sau urmează
să o săvârşească450.
Cererea întocmită de către organul specializat de poliţie în scopul
autorizării de către procuror a folosirii investigatorului sub acoperire se face în
scris şi trebuie să cuprindă o expunere de motive a necesităţii folosirii acestei
metode şi mai ales a faptului că tehnica specială de cercetare este singura
modalitate eficientă de a obţine informaţiile necesare probării activităţii
infracţionale şi a participanţilor la comiterea ei. De asemenea, cererea conţine şi
planul investigaţiei, cu descrierea operaţiunii ce urmează a se efectua, a
modalităţilor de conspirare, durata operaţiunii, date despre persoanele implicate
în operaţiune, infracţiunile care fac obiectul cercetării sau orice date sau
elemente necesare formării convingerii procurorului că această activitate este
necesară şi utilă în cauza aflată spre cercetare451.
Ordonanţa procurorului prin care se autorizează introducerea într-o cauză
penală a unui investigator sub acoperire trebuie să cuprindă următoarele
449
Art.1, lit.k din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
450
Voica Daniel – Investigatorul sub acoperire, o nouă instituţie a dreptului procesual penal român, articol
publicat în Revista „Dreptul” nr.5/2004, pag.8
451
Se va avea în vedere ca această activitate să fie fundamentată pe elemente de fapt anterioare cererii de
autorizare, cum ar fi spre exemplu existenţa unor date şi informaţii materializate în rapoarte şi acte premergătoare
cu privire la faptul că anumite persoane fac parte dintr-o reţea de distribuitori de droguri, iar introducerea
investigatorului acoperit este necesară aflării şi dovedirii participaţiei penale a tuturor membrilor reţelei.
229
menţiuni452:
 indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care
măsura introducerii investigatorului sub acoperire este necesară;
 activităţile pe care este autorizat să le desfăşoare investigatorul sub
acoperire;
 indicarea persoanelor faţă de care există presupunerea că se ocupă cu
traficul ilicit de droguri;
 identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfăşoare
activităţile pe parcursul procesului penal;
 numele lucrătorului din structura specializată, desemnat ca persoană de
legătură a investigatorului sub acoperire;
 perioada de timp pentru care este autorizat investigatorul sub acoperire.
Datele şi informaţiile obţinute de investigatorul sub acoperire pot fi
folosite numai în cauza penală în care a fost introdus şi în legătură cu persoanele
la care se referă autorizaţia emisă de procuror. Aceste date şi informaţii vor putea
fi folosite şi în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente
şi utile.
Referitor la durata de timp pentru care se poate emite această autorizare,
Legea nr.143/2000, precum şi art.224 CPP dispun faptul că perioada autorizării
este de ,,cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic
justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile, iar durata totală a
autorizării, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un
an.”
Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită în
timpul ori după terminarea acţiunii acestora. Procurorul competent să autorizeze
folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoască adevărata
identitate, cu respectarea secretului profesional.
452
Art.224, alin.4 CPP
230
Referitor la valorificarea activităţii investigatorului sub acoperire, legile
speciale nu precizează actul procedural în care se materializează şi valorifică
activitatea investigatorilor acoperiţi. Doar art.22, alin.2 din Legea nr.143/2000
prevede că ,,actele încheiate de poliţiştii care acţionează ca investigatori acoperiţi
pot constitui mijloace de probă”. Potrivit reglementării actuale, actele
premergătoare efectuate se constată printr-un proces verbal, care poate constitui
mijloc de probă.
Conform prevederilor legale453 ,,poliţiştii din formaţiunile de specialitate
care lucrează ca investigatori acoperiţi, precum şi colaboratorii 454 acestora pot
procura droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori, cu autorizarea
prealabilă a procurorului în vederea descoperirii activităţilor infracţionale şi a
identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi”.
Autorizarea procurării de droguri de către investigatorul sub acoperire sau
colaboratorul acestuia este de competenţa exclusivă a procurorului şi are loc
numai în faza de urmărire penală, nu şi în faza judecăţii, iar pentru a se putea
autoriza procurarea de droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori este
necesară întrunirea următoarelor condiţii cumulative:
 să existe date sau informaţii că s-a comis sau că se pregăteşte comiterea
unei infracţiuni prevăzute în Legea nr.143/2000;
 activităţile infracţionale şi persoanele implicate în acestea să nu poată fi
identificate în alt mod;
 scopul procurării de droguri sau de substanţe chimice esenţiale şi
precursori să fie descoperirea activităţilor infracţionale şi identificarea
persoanelor implicate în astfel de activităţi.
453
Art.22, alin.1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
454
În literatura juridică, colaboratorul a fost definit ca fiind persoana care furnizează informaţii investigatorului
sub acoperire sau care îl ajută pe acesta să se infiltreze în reţeaua infracţională, în scopul descoperirii activităţilor
infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi.
231
După obţinerea autorizaţiei, investigatorul sau colaboratorul sub acoperire
poate să procure cantitatea de droguri sau substanţe chimice menţionată în
autorizaţie. Astfel, persoana care acţionează ca investigator sub acoperire şi are
autorizaţie de procurare a drogurilor, nu va fi pedepsită pentru că le-a procurat,
fiind apărată de sancţiunea penală.
În cazuri urgente şi temeinic justificate, se poate solicita autorizarea şi a
altor activităţi decât cele pentru care există autorizare, procurorul urmând să se
pronunţe de îndată. Sub aspect tactico-judiciar, soluţia ideală este ca poliţistul
infiltrat să se abţină de la comiterea oricărui act care ar putea constitui o
infracţiune, iar atunci când este constrâns la a săvârşi o astfel de acţiune ilicită,
să comunice poliţistului de legătură situaţia, pentru a se întrerupe întreaga
activitate a grupului infracţional ţintă.
5.3.3. Interceptările şi înregistrările audio sau video
Înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor, precum şi înregistrările

de imagini sunt apreciate în lucrările de specialitate ca fiind mijloace de
investigaţie folosite de organele judiciare în vederea descoperirii infracţiunilor, a
identificării infractorilor şi a stabilirii adevărului în procesul penal455.
Ca orice alt mijloc de probă, interceptările şi înregistrările audio sau video
au drept scop aflarea adevărului în cauză, ele având menirea de a dovedi
împrejurările care au precedat, însoţit sau succedat săvârşirea infracţiunii,
participanţii la comiterea acesteia, gradul de participaţie, bunurile care au făcut
obiectul activităţii infracţionale, mijloacele folosite pentru punerea în aplicare a
rezoluţiei infracţionale, etc.456
Includerea acestor mijloace de probă, după o perioadă în care a fost
455
Mateuţ Gheorghiţă – În legătură cu noua reglementare privind înregistrările audio sau video în probaţiunea
penală, articol publicat în Revista “Dreptul” nr.8/1997, pag.70
456
232
manifestată reţinere faţă de ele, în special datorită faptului că pot fi trucate relativ
uşor, reprezintă o modernizare a sistemului probaţiunii în cadrul procesului
penal. Legiuitorul a instituit unele măsuri care, pe de o parte, să preîntâmpine
trucarea lor, iar pe de altă parte, să contribuie la verificarea ulterioară a
autenticităţii lor457.
Interceptările şi înregistrările audio sau video reglementate de art.91 1-916
CPP reprezintă o categorie importantă de mijloace de probă în procesul penal.
Ca orice mijloc de probă, interceptările şi înregistrările audio sau video
contribuie la înfăptuirea scopului procesului penal, asigurând obţinerea unor
probe indispensabile în cadrul cercetării şi urmăririi penale458.
Interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor
imagini, fără acordul persoanei vizate, reprezintă o restrângere a exerciţiului
dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime,
familiale şi private, precum şi a exerciţiului dreptului la inviolabilitatea
secretului convorbirilor şi al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi
fundamentale consacrate prin art.26, alin.1 şi art.28 din Constituţie459.
În doctrină s-a apreciat faptul că nu pot fi acceptate ca mijloace de probă,
fiind interzise de lege, înregistrările efectuate prin folosirea ilegală a mijloacelor
specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi înregistrările ambientale
realizate prin orice mijloc, în afara cadrului legal460.
Pe plan internaţional s-a convenit că interceptarea este acea metodă de
captare a corespondenţei emise prin sisteme de telecomunicaţii, de reţinere a
unei convorbiri telefonice sau a unei corespondenţe electronice.
Comunicaţiile pot fi înregistrate în două moduri: cu ştirea uneia dintre
457
Neagu Ion – Drept procesual penal: tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004, pag.350
458
Datorită mecanismului concret de realizare şi naturii preponderent informativ-operativă, acest mijloc
investigativ prezintă un grad sporit de dificultate în administrare, astfel încât se recurge la utilizarea sa numai în
situaţia în care soluţionarea unei cauze complexe nu este posibilă prin alte mijloace probatorii.
459
Paraschiv Carmen-Silvia – Drept procesual penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag.246
460
Augustin Lazăr – Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice. Mijloace de probă,
articol publicat în Revista „Dreptul” nr.7/2003, pag.154
233
persoanele care comunică, controlând mijlocul de comunicaţie folosit de către
aceasta, sau fără ştirea vreuneia dintre persoanele implicate, prin intermediul
activităţii de interceptare. Atunci când comunicaţiile telefonice sunt interceptate
şi înregistrate fără ştirea persoanelor care comunică, aceste operaţiuni sunt
efectuate prin intermediul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor,
administrat de Serviciul Român de Informaţii461.
Art.911, alin.1 CPP reglementează condiţiile de autorizare a efectuării de
interceptări şi înregistrări pe bandă magnetică:
 dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei
infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;
 infracţiunile să fie cele enumerate la art.911, alin.2 CPP, printre acestea
regăsindu-se şi infracţiunile de trafic de stupefiante;
 interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului, adică
atunci când stabilirea situaţiei de fapt ori identificarea sau localizarea
participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult
întârziată;
 să existe autorizarea instanţei de judecată (a preşedintelui instanţei căreia
i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond) la cererea procurorului.
După evaluarea datelor şi indiciilor existente în cauză, procurorul
apreciază cu privire la necesitatea şi oportunitatea autorizării acestui mijloc de
investigaţii, putând emite în situaţii excepţionale, cu titlu provizoriu o ordonanţă
motivată sau de regulă solicită instanţei autorizarea acestei măsuri462.
461
Adrian Petre – Interceptările şi înregistrările audio şi audio-video, mijloace de probă în procesul penal,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, pag.37
462
În situaţii de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării prevăzute în art.91 1, alin.l CPP ar prejudicia grav
activitatea de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu
titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică sau pe orice alt suport a
convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore. Procurorul este obligat să prezinte instanţei în
termen de 48 de ore de la expirarea termenului susmenţionat, ordonanţa împreună cu suportul pe care sunt fixate
interceptările şi înregistrările efectuate şi un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor. Judecătorul
trebuie să se pronunţe în cel mult 24 de ore asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei procurorului şi, dacă o
confirmă şi este necesar, se va dispune autorizarea în continuare a interceptării şi înregistrării. Instanţa poate ca în
urma verificării măsurilor cu titlu provizoriu luate de procuror să dispună încetarea de îndată, a interceptărilor şi
înregistrărilor şi distrugerea celor efectuate.
234
De asemenea, normele legale care reglementează interceptările şi
înregistrările audio sau video stabilesc şi o interdicţie, în sensul în care
înregistrările convorbirilor dintre avocaţi şi justiţiabili nu pot fi folosite ca mijloc
de probă.
Conform dispoziţiilor legale, autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor
audio sau video se emite de către preşedintele instanţei căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în primă instanţă, în camera de consiliu, atunci când
consideră că această măsură este indispensabilă pentru aflarea adevărului, fiind
îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.
Actul procedural prin care se dispune cu privire la cererea procurorului
este încheierea motivată prin care se respinge sau se admite şi se autorizează
interceptarea şi înregistrarea audio sau video. Încheierea instanţei trebuie să
cuprindă: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care
măsura este indispensabilă aflării adevărului; persoana, mijlocul de comunicare
sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea
şi înregistrarea.
Autorizarea se dă pe durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu
mai mult de 30 de zile, putând fi prelungită în aceleaşi condiţii pentru motive
temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata totală a
interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi
aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.
Instanţa, din oficiu sau la cererea procurorului, poate ridica înainte de
expirarea duratei de autorizare, măsurile de interceptare şi înregistrare dacă au
încetat motivele care au justificat măsurile dispuse.
Interceptările şi înregistrările autorizate de instanţă se pun în aplicare de
procuror, iar în lipsa mijloacelor tehnice corespunzătoare, acesta poate dispune
ca operaţiunile să fie efectuate de organul de cercetare penală. Activitatea
practică de realizare din punct de vedere tehnic a interceptărilor şi înregistrărilor
235
necesită un sprijin logistic din partea unor specialişti din cadrul instituţiilor cu
atribuţii în domeniul culegerii de informaţii, aceştia fiind obligaţi să păstreze
secretul operaţiunilor efectuate.
De asemenea, instanţa dispune ca până la terminarea urmăririi penale, să
se aducă la cunoştinţă, în scris, persoanelor ale căror convorbiri sau comunicări
au fost interceptate şi înregistrate, datele la care s-au efectuat acestea.
Cu privire la activitatea de efectuare a interceptărilor şi înregistrărilor,
organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal la care vor fi ataşate
redările integrale ale convorbirilor stocate pe suporţi magnetici. Procesul-verbal
trebuie să respecte condiţiile de fond şi formă prevăzute de lege, respectiv să fie
întocmit de către procuror sau de lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat
de procuror, cuprinzând următoarele informaţii: autorizaţia dată de instanţă,
numărul sau numerele posturilor telefonice între care s-au purtat convorbirile,
numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei
convorbiri în parte şi numărul de ordine al benzii magnetice sau al oricărui alt tip
de suport pe care se face imprimarea463.
După ataşarea redării integrale, în formă scrisă a convorbirilor înregistrate,
procesul-verbal va fi certificat pentru autenticitate, verificat şi contrasemnat de
procuror ori, după caz, de procurorul ierarhic, în condiţiile dispoziţiilor art.91 3,
alin.2 CPP.
În situaţia în care interceptarea şi înregistrarea s-a realizat într-o limbă
străină, se va proceda la traducerea convorbirilor purtate şi transcrierea lor în
procesul-verbal în limba română, traducerea fiind certificată de un traducător
autorizat.
Banda magnetică sau orice alt suport cu înregistrarea convorbirii, redarea
scrisă a acesteia şi procesul-verbal întocmit de organul de urmărire penală se
înaintează instanţei care, după ce ascultă procurorul şi părţile, dispune care dintre
463
236
datele obţinute prezintă interes în cercetarea şi soluţionarea cauzei, încheind un
proces-verbal în acest sens. Dacă printre informaţiile obţinute se află şi date
rezultate ale unor convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat,
consemnarea acestora se va face în procese-verbale separate.
Potrivit dispoziţiilor art.914 CPP, condiţiile şi modalităţile de efectuare a
interceptărilor şi înregistrărilor prevăzute de lege se aplică, în mod corespunzător
şi în cazul înregistrărilor în mediul ambiental, localizării sau urmăririi prin GPS
ori prin alte mijloace electronice de supraveghere.
În doctrină464 s-a afirmat faptul că realizarea înregistrărilor în mediul
ambiental presupune trei operaţiuni majore: instalarea mijloacelor tehnice de
interceptare şi înregistrare (montarea, aşezarea, fixarea), întreţinerea (menţinerea
în funcţiune prin schimbarea sau încărcarea surselor de alimentare, prin
înlocuirea mediilor de stocare a informaţiei sau prin repararea componentelor
defecte) şi recuperarea sau ridicarea acestora.
Având în vedere gradul de miniaturizare atins în construcţia unor astfel de
componente, mascarea acestora este posibilă într-o serie largă de componente,
mergând de la disimularea în îmbrăcăminte, elemente de mobilier, articole
electrice sau electronice, obiecte de uz personal până la plasarea acestora în
elementele de construcţii existente în spaţiile de interes. Practic, singurele limite
în acest domeniu sunt cele fixate de imaginaţia şi experienţa ofiţerilor de poliţie
judiciară, tehnicienilor şi specialiştilor465.
Iniţial inovat ca aplicaţie militară, localizarea sau urmărirea prin GPS
(Global Positioning System) înregistrează şi transmite permanent activitatea unui
vehicul sau a oricărui alt purtător 24 de ore din 24, indiferent dacă acesta
staţionează sau se deplasează, putându-se afla coordonatele geografice, viteza,
direcţia şi alte informaţii despre locul unde se găseşte dispozitivul montat pe
respectivul vehicul. Modul de raportare poate fi prin mesaje SMS sau GPRS prin
464
Adrian Petre – op.cit., pag.44
465
Adrian Petre – op.cit., pag.44-46
237
internet. Dacă dispozitivul nu poate stabili locaţia (fiind într-o zonă închisă),
atunci acesta trimite ultima poziţie determinată466.
Legile speciale din domeniul combaterii criminalităţii organizate prevăd în
mod expres, ca mijloace de probă, accesul la sisteme de telecomunicaţii ori
informatice, stabilind modul şi condiţiile de autorizare. Astfel, potrivit art.23 din
Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri, „atunci când sunt indicii temeinice că o persoană care pregăteşte
comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute de Legea nr.143/2000 sau care a
comis o asemenea infracţiune foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau
informatice, organul de urmărire penală poate, cu autorizarea procurorului, să
aibă acces pe o perioadă determinată la aceste sisteme şi să le supravegheze”.
5.3.4. Reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii

de comunicaţii electronice
Ca urmare a creşterii semnificative a posibilităţilor oferite de

comunicaţiile electronice, datele referitoare la utilizarea comunicaţiilor
electronice sunt deosebit de importante şi, în consecinţă, reprezintă un
instrument valoros în vederea prevenirii, cercetării, descoperirii şi urmăririi
penale a infracţiunilor şi, în special, a traficului ilicit de droguri.
Avându-se în vedere importanţa datelor de trafic şi localizare pentru
cercetarea, descoperirea şi urmărirea penală a infracţiunilor, după cum s-a
demonstrat prin cercetări şi experienţa practică a mai multor state membre, la
nivel european s-a simţit nevoia de a se asigura că datele generate sau prelucrate
în cursul furnizării serviciilor de comunicaţii, sunt păstrate pentru o anumită
466
http://www.mqm.ro/gps_trk.html
238
perioadă, de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate
publicului sau de reţele publice de comunicaţii467.
În concluziile prezentate în rapoartele sale, Consiliul de Justiţie şi Afaceri
Interne din 19 decembrie 2002, a subliniat faptul că datorită creşterii importante
a posibilităţilor pe care le oferă comunicaţiile electronice, datele referitoare la
utilizarea acestora sunt în mod particular importante, constituind un mijloc
eficient de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate.
În declaraţia sa din 25 martie 2004 privind lupta împotriva terorismului,
Consiliul Europei a arătat faptul că trebuie găsite cele mai bune soluţii în vederea
stabilirii regulilor referitoare la conservarea, de către furnizorii de servicii, a
datelor referitoare la traficul comunicaţiilor.
În baza art.8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la respectul vieţii sale
private şi a corespondenţei. Nici o autoritate publică nu poate aduce atingere
exerciţiului acestui drept fundamental, decât în cazurile prevăzute de lege şi
atunci când ea constituie o măsură necesară într-o societate democratică, în
vederea apărării siguranţei naţionale, a ordinii publice, a prevenirii infracţiunilor
şi a protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanei.
Atentatele teroriste de la Londra au determinat adoptarea unei poziţii
ferme din partea Consiliului Europei, care, în Declaraţia din 13 iulie 2005
privind condamnarea acestor atentate, a reafirmat necesitatea reglementării în cel
mai scurt timp a măsurilor comune referitoare la conservarea datelor privind
telecomunicaţiile.
Astfel, la data de 15 martie 2006, a fost adoptată Directiva Parlamentului
European şi a Consiliului nr.2006/24/CE privind reţinerea datelor generate sau
prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului
467
Cristian-Eduard Ştefan – Unele consideraţii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de
servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, Bucureşti, 2009
239
sau de reţele publice de comunicaţii 468, această măsură constituind un instrument
de investigare necesar şi eficient pentru aplicarea legii, în special în cazul
comiterii infracţiunilor din sfera criminalităţii organizate sau a terorismului.
În preambulul său, Directiva susmenţionată prevede faptul că ea nu se
aplică în ceea ce priveşte conţinutul comunicării sau informaţiile consultate în
timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice.
În scopul transpunerii în dreptul intern a Directivei nr.2006/24/CE,
legiuitorul român a adoptat Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate
sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate
publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea
Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia
vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice469. Legea stabileşte obligaţia
furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice 470 de a reţine
anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor de furnizare a
serviciilor de comunicaţii electronice, pentru punerea acestora la dispoziţia
autorităţilor competente în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, de
descoperire şi de urmărire a infracţiunilor grave.
Domeniul de aplicare a legii acoperă datele de trafic şi de localizare a
persoanelor fizice şi juridice, precum şi datele conexe necesare pentru
identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat.
În cuprinsul art.3 din Legea nr.298/2008 este prevăzută obligaţia
furnizorilor de reţele publice de comunicaţii şi a furnizorilor de servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului de a asigura, pe cheltuială proprie,
468
Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele şi servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene nr.L105 din 13 aprilie 2006.
469
Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.780 din 21 noiembrie 2008.
470
Furnizorul de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice este acea persoană care furnizează în scop
comercial servicii şi (sau) reţele de comunicaţii electronice către utilizatori finali ori alţi furnizori de reţele sau
servicii de comunicaţii electronice pentru susţinerea traficului acestora.
240
crearea şi administrarea unei baze de date în format electronic471, în vederea
reţinerii următoarelor categorii de date, în măsura în care sunt generate sau
prelucrate de aceştia472: date necesare pentru urmărirea şi identificarea sursei
unei comunicări; date necesare pentru identificarea destinaţiei unei comunicări;
date necesare pentru a determina data, ora şi durata comunicării; date necesare
pentru identificarea tipului de comunicare; date necesare pentru identificarea
echipamentului de comunicaţie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc
utilizatorului drept echipament; date necesare pentru identificarea locaţiei
echipamentului de comunicaţii mobile.
Referitor la durata de timp pentru care furnizorii de servicii de comunicaţii
sunt obligaţi să reţină datele, legea prevede faptul că acestea se reţin timp de 6
luni de la momentul efectuării comunicării.
Legiuitorul a considerat oportun a reglementa şi detalia conţinutul datelor
susmenţionate, necesare a fi reţinute şi comunicate la solicitarea autorităţilor
competente.
Astfel, datele necesare pentru urmărirea şi identificarea sursei unei
comunicări cuprind473:
a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă: numărul de telefon apelant,
precum şi numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat;
b) în cazul serviciilor de acces la internet, poştă electronică şi telefonie
prin internet: identificatorul alocat utilizatorilor; identificatorul de utilizator 474 şi
471
În condiţiile în care se impune păstrarea datelor de trafic de către furnizorii de servicii de telefonie şi de
Internet, aceştia trebuie să asigure interfeţe standardizate care să permită colectarea şi păstrarea în deplină
securitate a acestor date, precum şi accesul la acestea, în condiţiile reglementărilor în vigoare, a autorităţilor
competente pentru aplicarea legii. Mai mult, implementarea Directivei 2006/24/CE implică din partea furnizorilor
de servicii de Internet importante investiţii suplimentare în vederea îmbunătăţirii şi securizării reţelelor, instalării
sistemelor pentru colectarea, reţinerea şi recuperarea datelor, asigurarea securităţii datelor, perfecţionarea
personalului, etc. În vederea limitării impactului asupra furnizorilor de servicii de internet, pentru aceştia a fost
prevăzută o perioadă de tranziţie până la data de 15 martie 2009.
472
Art.3, alin.1 din Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii.
473
Art.4 din Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de
474
Identificatorul utilizatorului reprezintă codul unic de identificare alocat unei persoane care se abonează sau se
înregistrează la un serviciu de acces la internet ori la un serviciu de comunicaţii prin internet.
241
numărul de telefon alocate pentru efectuarea oricărei comunicări prin reţeaua
publică de telefonie; numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat,
căruia i s-a alocat o adresă Internet Protocol (IP), un identificator de utilizator
sau un număr de telefon, la momentul comunicării.
Datele necesare pentru identificarea destinaţiei unei comunicări cuprind475:
a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă: numărul format (apelat) şi,
în cazurile care includ servicii suplimentare precum redirecţionarea sau
transferul apelului, numărul către care este dirijat apelul; numele şi adresa
abonatului ori ale utilizatorului înregistrat;
b) în cazul serviciilor de poştă electronică şi telefonie prin internet:
identificatorul utilizatorului sau numărul de telefon al destinatarului unui apel
telefonic prin internet; numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului
înregistrat şi identificatorul utilizatorului destinatar al comunicării.
În ceea ce priveşte datele necesare pentru a determina data, ora şi durata
comunicării, acestea cuprind:
a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă: data şi ora iniţierii şi
încheierii unei comunicări;
b) în cazul serviciilor de acces la internet, poştă electronică şi telefonie
prin internet: data şi ora conectării la şi ale deconectării de la serviciul de acces
la internet, adresa IP alocată dinamic sau static unei comunicări de furnizorul de
servicii de acces la internet, precum şi identificatorul abonatului sau al
utilizatorului înregistrat; data şi ora conectării la şi ale deconectării de la
serviciul de poştă electronică sau de telefonie prin internet.
Datele necesare a fi reţinute în vederea identificării tipului de comunicare
cuprind:
a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă: informaţii privind serviciul
de telefonie utilizat;
475
Art.5 din Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de
242
b) în cazul comunicărilor prin serviciul de poştă electronică şi de telefonie
prin internet: informaţii privind serviciul de acces la internet utilizat.
Datele necesare pentru identificarea echipamentului de comunicaţie al
utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament
cuprind:
a) în cazul reţelelor de telefonie fixă: numărul de telefon apelant şi
numărul de telefon apelat;
b) în cazul reţelelor de telefonie mobilă: numărul de telefon al apelantului
şi numărul de telefon apelat; identitatea internaţională de abonat mobil (IMSI) a
apelantului; identitatea internaţională a echipamentului mobil (IMEI) a
apelantului; identitatea IMSI a apelatului; identitatea IMEI a apelatului; în cazul
serviciilor anonime preplătite: data şi ora activării iniţiale a serviciului, precum şi
identificatorul celulei476 din care a fost activat serviciul;
c) în cazul serviciilor de acces la internet, poştă electronică şi telefonie
prin internet: numărul de telefon al apelantului în cazul accesului prin dial-up;
linia DSL (linia digitală pentru abonat) sau alt punct terminal al celui care
iniţiază comunicarea.
Referitor la datele necesare pentru identificarea locaţiei echipamentului de
comunicaţii mobile, acestea cuprind identificatorul celulei la începutul
comunicării, precum şi datele care permit stabilirea localizării geografice a
celulelor, prin referire la identificatorul acestora, pe durata în care datele
comunicării sunt reţinute.
Furnizorii de reţele publice de comunicaţii şi furnizorii de servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului, aflaţi sub jurisdicţie română, au
obligaţia reţinerii datelor referitoare la un apel nereuşit477 numai atunci când
476
Identificatorul celulei este codul de identificare a celulei în care se iniţiază sau se finalizează un apel de
telefonie mobilă.
477
Apelul nereuşit reprezintă comunicarea în cadrul căreia apelul telefonic a fost conectat, dar nu a primit răspuns
sau a făcut obiectul unei intervenţii din partea administratorului reţelei.
243
aceste date sunt generate sau prelucrate şi stocate, în cazul serviciului de
telefonie, ori înregistrate, în cazul serviciului de acces la internet, în cadrul
activităţii de furnizare a serviciilor respective.
În aplicarea prevederilor Legii nr.298/2008, sunt interzise în mod expres
interceptarea şi reţinerea conţinutului comunicării sau a informaţiilor consultate
în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice.
La sfârşitul perioadei de reţinere, toate datele reţinute în temeiul legii, cu
excepţia datelor puse la dispoziţia autorităţilor competente, potrivit legii, şi care
au fost păstrate de către acestea, trebuie să fie distruse prin proceduri
automatizate, ireversibil.
Art.12 din Legea nr.298/2008 reglementează şi principiile care trebuie să
stea la baza activităţii de reţinere a datelor, după cum urmează:
a) datele reţinute trebuie să fie de aceeaşi calitate şi supuse aceluiaşi grad
de securitate şi protecţie cu cele utilizate la nivelul reţelelor furnizorilor de
comunicaţii electronice;
b) datele reţinute trebuie supuse unor măsuri tehnice şi organizatorice
corespunzătoare, în vederea protejării datelor împotriva distrugerilor accidentale
sau ilicite, alterării ori pierderii accidentale, stocării, prelucrării, accesării sau
dezvăluirii neautorizate ori ilicite;
c) datele reţinute trebuie supuse unor măsuri tehnice şi organizatorice
corespunzătoare, în vederea asigurării faptului că numai personalul autorizat în
acest sens are acces la aceste date.
Procedura de solicitare de către autorităţile competente a datelor reţinute
de furnizorii de servicii este reglementată în cadrul Capitolului III din Legea
nr.298/2008. În acest sens, solicitarea transmiterii de date reţinute potrivit
prevederilor legale se realizează numai după ce a fost începută urmărirea penală,
cu autorizarea motivată a preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa să
judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad
244
acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori a
judecătorului desemnat de acesta, la cererea procurorului care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală, potrivit legii, dacă sunt date ori indicii
temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni grave.
Legiuitorul a înţeles să vină şi cu o completare utilă, arătând care sunt
categoriile de fapte care intră în rândul infracţiunilor grave. Astfel, în cadrul
infracţiunilor grave în prezenţa cărora poate fi solicitată transmiterea de date
reţinute, sunt cuprinse şi infracţiunile privind traficul de droguri sau precursori.
În caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării ar aduce grave
prejudicii activităţii de urmărire penală ori îndeplinirii obligaţiilor asumate de
România prin documente juridice de cooperare internaţională sau ca stat membru
al UE, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau căruia
i-ar reveni această competenţă poate să autorizeze, prin ordonanţă motivată,
solicitarea transmiterii de date reţinute, potrivit legii. În termen de 48 de ore de la
emiterea autorizării, procurorul este obligat să prezinte instanţei de judecată
competente, motivele care au stat la baza emiterii autorizării. Instanţa de judecată
se pronunţă cu privire la legalitatea şi temeinicia ordonanţei prin care s-a
autorizat solicitarea transmiterii de date reţinute, în cel mult 48 de ore.
Din punct de vedere formal, autorizaţia de solicitare a datelor reţinute
trebuie să cuprindă următoarele date şi informaţii: denumirea instanţei sau a
parchetului; data, ora şi locul emiterii; numele şi prenumele judecătorului sau
procurorului; durata de valabilitate a autorizaţiei478; denumirea şi sediul social ale
persoanei juridice care urmează să pună la dispoziţie datele reţinute; indicarea
persoanei cu privire la care se va face verificarea datelor reţinute sau indicarea
codului de identificare a abonatului ori a utilizatorului înregistrat pentru
serviciile de internet sau a numărului de telefon al abonatului ori al utilizatorului
478
Durata de valabilitate a autorizaţiei de solicitare a datelor reţinute nu poate depăşi 15 zile.
245
înregistrat pentru serviciile de telefonie fixă sau mobilă; temeiurile concrete care
determină autorizarea de solicitare a datelor reţinute; perioada de timp pentru
care datele reţinute urmează a fi furnizate; semnătura judecătorului sau a
procurorului.
Furnizorii de reţele publice de comunicaţii şi furnizorii de servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia ca, la solicitarea
autorităţilor competente, în baza autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor legale, să
transmită acestora de îndată datele reţinute, cu excepţia cazurilor de forţă majoră.
Datele reţinute care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării se
arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea
confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu
soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei,
acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în
acest sens un proces-verbal.
Dacă în cauză s-a dispus soluţia de netrimitere în judecată, datele reţinute
se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea
confidenţialităţii, şi se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a
răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, iar când se distrug, se
încheie un proces-verbal în acest sens.
Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, achitare sau
încetare a procesului penal, rămasă definitivă, datele reţinute se arhivează odată
cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, cu
asigurarea confidenţialităţii.
În cuprinsul legii au fost incriminate şi faptele care constituie infracţiuni în
domeniul de referinţă, respectiv orice accesare intenţionată sau transfer al datelor
păstrate în conformitate cu prevederile legale, fără autorizare, precum şi
împiedicarea cu intenţie a punerii la dispoziţia autorităţilor competente a datelor
reţinute ca urmare a aplicării prevederilor legale.
246
Măsura reţinerii datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii
constituie fără îndoială un mijloc modern de investigaţie, aflat la dispoziţia
organelor judiciare din ţările membre ale UE, în scopul eficientizării activităţii
de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri.
Deşi din punct de vedere procedural, nu constituie probă faptul că o
anumită persoană cu privire la care există indicii temeinice că a săvârşit o
infracţiune gravă a comunicat cu o altă persoană, pe baza reţinerii datelor de trafic
informaţional, organele judiciare pot efectua unele analize, în urma cărora să
stabilească structura unei grupări infracţionale organizate, rolul şi atribuţiile
membrilor grupării, poziţia şi ierarhia în cadrul grupării, etc., aceste aspecte
reieşind în principal din frecvenţa apelurilor sau a comunicărilor efectuate între
anumite persoane.
Reţinerea acestor categorii de date constituie o importantă sursă de
informaţii în activitatea investigativă a organelor judiciare, având avantajul că
persoanele vizate nu cunosc faptul că împotriva lor se desfăşoară activităţi de
cercetare, evitându-se posibile reacţii negative din partea acestora.
Mediatizarea excesivă de către mass-media a aşa-ziselor încălcări ale
dreptului la viaţă privată şi la corespondenţă prin aplicarea noilor prevederi
legale referitoare la reţinerea datelor, nu face decât să aducă prejudicii activităţii
de urmărire penală desfăşurată de organele judiciare. Prin aceasta, infractorii
care cunosc metodele organelor judiciare îşi vor lua în viitor măsuri sporite de
precauţie pentru evitarea identificării lor pe baza datelor generate sau prelucrate
de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului479.
Totodată, trebuie accentuat faptul că reţinerea datelor referitoare la traficul
informaţional nu constituie o activitate de interceptare a convorbirilor sau a
479
Cristian-Eduard Ştefan – Unele consideraţii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de
servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, Bucureşti, 2009
247
comunicaţiilor efectuate prin telefon sau prin orice alt mijloc electronic de
comunicare. În plus, majoritatea datelor de trafic reţinute în acest mod se referă
la comunicările dintre entităţi reprezentate de numerele de telefon ale abonaţilor
sau ale utilizatorilor înregistraţi şi nu la persoanele implicate în comiterea de
infracţiuni grave.
CAPITOLUL VI
PRINCIPIUL COOPERĂRII INTERNAŢIONALE
ÎN ACTIVITATEA DE COMBATERE A TRAFICULUI
ILICIT DE DROGURI
6.1. Cooperarea României cu alte state pentru combaterea

traficului ilicit de droguri
Consecventă politicii sale externe şi angajamentelor asumate în cadrul

organizaţiilor internaţionale la care este parte, România a ratificat încă din
perioada interbelică cele trei convenţii ale Societăţii Naţiunilor din domeniul
drogurilor, iar ulterior şi celelalte trei elaborate de ONU şi semnate şi de ţara
noastră480.
Implicată în contextul general al cerinţelor internaţionale, România
ultimelor decenii a depus şi continuă să depună eforturi pentru integrarea în
480
248
comunitatea internaţională, UE şi alinierea la structurile NATO. În acest sens,
ţara noastră şi-a asumat prioritar amplificarea luptei antidrog printr-o abordare pe
toate planurile a problematicii domeniului, la nivel naţional şi multisectorial481.
În categoria fundamentelor muncii antidrog, se situează prioritar cele
privind activităţile şi măsurile pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea
producţiei, traficului şi consumului ilicit de droguri. Ţara noastră se confruntă în
ultimii ani, asemenea multor state ale lumii, cu efectele acestui flagel. Copii de
vârste fragede, chiar din şcoala generală, tineri din licee şi facultăţi sau
neintegraţi în vreo formă de învăţământ au intrat în rândul celor care, pentru că
nu au cunoscut bine efectele nocive ale consumului de droguri asupra
organismului uman, au căzut victime ale acestui flagel care poate ucide şi merg
deja pe acest drum al pierzaniei umane482.
Statul nostru, prin intermediul organelor şi instituţiilor cu atribuţii în
domeniu şi cu sprijinul unor organisme, societăţi şi fundaţii internaţionale,
desfăşoară activităţi de prevenire, descoperire şi combatere a fabricării, traficului
şi consumului ilicit de droguri.
Pornind de la necesitatea de a cunoaşte şi evalua experienţele pozitive şi
negative ale altor state în domeniul luptei împotriva infracţionalităţii şi în special
a traficului ilicit de droguri, activitatea de cooperare internaţională a României s-
a axat cu precădere în ultimii ani pe realizarea unui cadru juridic eficient, de
colaborare cu ministerele şi instituţiile similare din spaţiul european, dar şi din
alte zone ale lumii (Orientul Mijlociu şi Îndepărtat, America Latină, etc.)483.
În acest scop, au fost semnate acorduri şi înţelegeri de cooperare, la nivel
guvernamental sau interministerial, cu toate ţările din Europa Centrală şi de Est
481
482
Mihai Stoica, Vicenţiu-Virgilius Stanciu – op.cit., pag.67
483
Marcel Isac – Realizarea schimbului de informaţii în cadrul cooperării poliţieneşti la nivel regional şi
internaţional, Buletinul de Informare şi Documentare al Ministerului Administraţiei şi Internelor-Secretariatul
General, nr.2/2006, pag.128
249
(Albania, Bulgaria, Cehia, Cipru, Lituania, Macedonia, Moldova, Polonia,
Slovacia, Slovenia, Turcia), cu unele ţări din spaţiul fostei Uniuni Sovietice
(Rusia, Ucraina, Belarus), dar şi cu state membre ale UE (Franţa, Italia, Grecia,
etc.) sau din America Latină (Uruguay, Argentina) şi din Orient (Maroc, India,
China), majoritatea fiind încheiate pe o perioadă nedeterminată484.
În aplicarea cadrului de cooperare, un accent deosebit se pune pe
realizarea unei colaborări cât mai operative, în principal prin instituirea unor căi
şi canale de schimb de informaţii şi de date operative care să permită
contracararea rapidă şi eficientă a activităţii grupurilor criminale organizate
internaţionale, precum şi identificarea şi reţinerea membrilor acestora485.
Primul document internaţional în domeniul drogurilor la nivel
guvernamental, negociat şi încheiat de reprezentanţii României cu o altă ţară, a
fost Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind
combaterea traficului ilicit şi abuzului de stupefiante şi substanţe psihotrope,
semnat la Ankara, la 26 februarie 1992. Acest Acord, deşi semnat în numele
Guvernului, nu a fost supus aprobării Executivului român, executarea clauzelor
sale rămânând la latitudinea autorităţilor poliţieneşti ale celor două state486.
La 28 mai 1993, a fost încheiat la Roma, Acordul de cooperare dintre
Ministerul de Interne al României şi Ministerul de Interne al Republicii Italiene
în lupta împotriva traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope şi
împotriva criminalităţii organizate487.
Un an mai târziu, la data de 17 noiembrie 1994, a fost semnat Acordul de
cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a
Uruguayului în lupta împotriva delincvenţei organizate şi a traficului ilicit de
substanţe stupefiante şi psihotrope488. Pe baza acestui Acord a fost instituit un
484
În prezent, între Guvernul României şi autorităţile corespondente de aplicare a legii din alte state sunt încheiate
peste 50 de acorduri bilaterale de cooperare.
485
Marcel Isac – op.cit., pag.128
486
487
Acordul a fost publicat în Monitorul Oficial nr.163 din 15 iulie 1993.
488
Acordul a fost publicat în Monitorul Oficial nr.50 din 17 martie 1995.
250
Comitet mixt pentru cooperare, în lupta împotriva delincvenţei organizate şi a
traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope, având drept copreşedinţi pe
miniştrii de interne ai fiecărei părţi, cuprinzând reprezentanţi ai organelor
centrale ale celor două state contractante, responsabili cu aplicarea Acordului.
Pentru legătura operativă dintre membrii Comitetului mixt pentru cooperare, cât
şi pentru schimbul rapid de informaţii, fiecare stat a convenit să desemneze un
ofiţer de legătură.
Cele două ţări, din proprie iniţiativă sau la solicitarea întemeiată a uneia
dintre ele, au stabilit să acţioneze în special în următoarele direcţii489:
a) cooperare pentru controlul şi cercetarea persoanelor implicate în
delincvenţa organizată şi a mijloacelor de transport folosite pentru traficul ilicit
de substanţe stupefiante şi psihotrope sau a celor suspecte de asemenea fapte;
b) cooperare pentru controlul şi cercetarea persoanelor şi organizaţiilor
implicate sau suspecte de a fi implicate în activităţi de spălare a banilor proveniţi
din fapte ilicite;
c) schimb de informaţii operative privind persoanele şi mijloacele de
transport menţionate la lit. a) şi b).
La solicitarea reprezentanţilor în Comitetul mixt pentru cooperare ai uneia
dintre părţi, reprezentanţii celeilalte părţi vor dispune desfãşurarea de acţiuni de
investigare cu privire la activităţile legate de traficul ilicit de substanţe
stupefiante şi psihotrope sau privind delincvenţa organizată. Partea solicitată va
face toate eforturile pentru a răspunde solicitărilor în cel mai scurt timp posibil,
rezultatele urmând a fi comunicate, de urgenţă, părţii solicitate.
În document se prevede totodată faptul că cele două părţi, prin intermediul
reprezentanţilor lor în Comitetul mixt pentru cooperare sau al ofiţerilor de
legătură, îşi vor pune reciproc la dispoziţie, la solicitare sau din proprie iniţiativă,
489
Art.2 din Acordul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului în
lupta împotriva delincvenţei organizate şi a traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope.
251
toate informaţiile care pot contribui la combaterea traficului ilicit de substanţe
stupefiante şi psihotrope. Art.4 din Acord stipulează faptul că părţile vor face
schimb de informaţii, în special, asupra:
a) metodelor de luptă împotriva traficului ilicit de substanţe stupefiante şi
psihotrope;
b) utilizării de noi mijloace tehnice în acest domeniu, inclusiv asupra
metodelor de dresaj şi de folosire a câinilor de serviciu;
c) publicaţiilor ştiinţifice, profesionale şi didactice privind lupta împotriva
traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope;
d) noilor tipuri de droguri şi substanţe psihotrope, locurilor de producţie,
canalelor folosite de traficanţi şi metodelor de ascundere, variaţiilor preţului
drogurilor şi al substanţelor psihotrope;
e) metodologiei şi modalităţii de desfãşurare a controalelor de frontieră;
f) noilor itinerarii şi mijloace implicate în traficul ilicit de substanţe
stupefiante şi psihotrope, precum şi sistemelor de ascundere a acestor substanţe.
Prin încheierea Acordului, fiecare dintre părţile contractante, din proprie
iniţiativă sau la solicitare, s-a obligat să pună la dispoziţia celeilalte părţi, toate
datele şi documentele conţinând informaţii referitoare la cazurile de trafic ilicit
de substanţe stupefiante şi psihotrope. Totodată, cele două state au convenit să
schimbe informaţii privind sistemele de reciclare şi transferare a profiturilor,
rezultate din infracţiuni şi, în special, ale celor provenite din traficul ilicit de
substanţe stupefiante şi psihotrope.
Acordul stipulează în final faptul că părţile contractante au stabilit să se
consulte în vederea adoptării de poziţii comune şi acţiuni concertate la toate
reuniunile internaţionale la care se vor dezbate problemele luptei împotriva
traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope sau a delincvenţei
organizate.
252
Luând în considerare utilitatea cooperării internaţionale ca factor
important în prevenirea şi combaterea eficientă a crimei organizate, Guvernul
României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au
semnat la Bucureşti, la data de 14 noiembrie 1995, Memorandumul de înţelegere
cu privire la colaborarea în lupta împotriva crimei organizate şi traficului ilicit
de droguri şi substanţe psihotrope490.
Având convingerea că pentru prevenirea şi combaterea eficientă a
criminalităţii în domeniul drogurilor, cooperarea are o importanţă esenţială,
Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania au semnat la data
de 15 octombrie 1996 la Bucureşti, Acordul cu privire la cooperarea în
combaterea crimei organizate, precum şi a terorismului şi a altor fapte penale
de o gravitate deosebită491.
În scopul combaterii cultivării de plante din care se fabrică stupefiante şi
substanţe psihotrope, producerii ilegale, importului, exportului şi tranzitării,
precum şi a comercializării de stupefiante şi substanţe psihotrope, părţile
contractante şi-au propus prin încheierea Acordului realizarea următoarelor
activităţi:
 comunicarea reciprocă a datelor de identificare a persoanelor implicate în
producerea, contrabanda sau comerţul cu stupefiante, depozitele
clandestine, căile şi mijloacele de transport, modurile de operare, locurile
de provenienţă şi de destinaţie a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope,
metodele uzitate la trecerea ilegală a frontierelor, precum şi detaliile
speciale ale cazurilor, în măsura în care acestea sunt necesare pentru
clarificarea şi urmărirea faptelor penale de o gravitate deosebită sau pentru
prevenirea, în cazuri concrete, a unui pericol considerabil pentru siguranţa
publică;
490
Memorandumul a fost ratificat prin Legea nr.148/1997, publicat în Monitorul Oficial nr.175 din 29 iulie 1997.
491
Publicat în Monitorul Oficial nr.48 din 20 martie 1997.
253
 punerea la dispoziţie, în mod reciproc, de eşantioane de noi stupefiante şi
de alte substanţe periculoase, atât de origine vegetală, cât şi sintetică,
utilizate ilegal ca stupefiante şi substanţe psihotrope;
 schimbul de experienţă cu privire la supravegherea circulaţiei legale a
stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, ca şi a substanţelor esenţiale şi
precursorilor necesari pentru producerea lor ilegală, în scopul prevenirii
eventualei lor deturnări;
 întreprinderea de măsuri comune, necesare în scopul împiedicării
deturnărilor de la circuitul legal şi care merg dincolo de obligaţiile
asumate de părţile contractante în baza convenţiilor în vigoare în domeniul
stupefiantelor;
 întreprinderea de măsuri comune de combatere a producerii ilegale de
stupefiante şi substanţe psihotrope.
După anul 1996, s-a constatat faptul că documentele de cooperare
încheiate la nivel guvernamental sau departamental au căpătat un caracter mai
cuprinzător, datorită adaptării acestora la evoluţia şi tendinţele fenomenului
mondial al drogurilor şi al necesităţii resimţite de statele lumii de a acţiona în
comun împotriva traficului ilicit de droguri.
Astfel, fiind convinse de importanţa cooperării în prevenirea şi combaterea
eficientă a criminalităţii, în special a crimei organizate, a terorismului şi a
traficului ilicit de droguri, Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare au
semnat la Budapesta, la data de 19 februarie 1997, Acordul de cooperare în
domeniul combaterii crimei organizate, a terorismului şi a traficului ilicit de
droguri492.
La data de 26 august 1997, a fost semnat Acordul de cooperare între
Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc în domeniul luptei împotriva
492
Acordul şi-a încetat valabilitatea prin încheierea la data de 23 septembrie 2008 a Acordului de colaborare dintre
Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii
transfrontaliere.
254
traficului de stupefiante, imigrărilor clandestine şi criminalităţii organizate 493.
Prin semnarea documentului comun, Ministerele de Interne din cele două ţări au
convenit să coopereze în domeniul traficului ilicit de stupefiante, în special prin
desfăşurarea următoarelor activităţi:
 schimbul de date şi informaţii privind traficul ilicit de stupefiante, în
conformitate cu regulile de drept intern şi cu convenţiile internaţionale;
 informarea permanentă şi reciprocă cu informaţii şi date privind traficul de
stupefiante;
 schimbul de experienţă privind metodele de luptă împotriva traficului ilicit
de stupefiante;
 asistenţa mutuală în domeniul tehnico-ştiinţific, prin schimb de experţi, în
scopul reducerii cererii de droguri şi al facilitării tratamentului şi
reinserţiei sociale a toxicomanilor.
În încheiere, s-a reglementat faptul că fiecare stat poate refuza să
coopereze ori să acorde ajutor în cazul în care se aduce atingere suveranităţii sale
ori îi sunt lezate interesele vitale.
În paralel cu negocierea şi semnarea acordurilor şi înţelegerilor bilaterale,
autorităţile române s-au preocupat şi pentru completarea cadrului juridic de
cooperare internaţională în lupta împotriva criminalităţii transnaţionale cu alte
instrumente care angajează mai multe ţări din zona în care este situată şi ţara
noastră494.
Astfel, având în vedere legătura naturală dintre terorism şi crima
organizată şi faptul că în lume şi în zona balcanică traficul ilicit de substanţe
stupefiante şi psihotrope, precum şi activităţile de spălare a banilor au atins cote
îngrijorătoare, la data de 16 aprilie 1998 a fost semnat la Antalya, Acordul de
cooperare dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Bulgaria şi Guvernul
493
Acordul de cooperare a fost publicat în Monitorul Oficial nr.374 din 23 decembrie 1997.
494
255
Republicii Turcia în domeniul luptei împotriva terorismului, crimei organizate,
traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope, spălării banilor, traficului
de arme şi persoane şi altor infracţiuni grave495.
Cele trei state contractante ale Acordului, pe lângă realizarea comunicării
dintre ele, au convenit să înfiinţeze un sistem computerizat, în vederea strângerii
de date despre acţiunile şi metodele, modurile de operare, sursele financiare ale
organizaţiilor teroriste, reţelele crimei organizate, grupurile şi persoanele
implicate, care să stocheze şi să distribuie aceste informaţii de uz comun.
Totodată, părţile contractante au stabilit de comun acord să coopereze în
următoarele domenii:
 schimb de informaţii despre cazuri concrete şi persoane496;
 cooperare şi schimb de informaţii despre rapoartele de analiză şi
documentele investigative privind provenienţa substanţelor stupefiante şi
psihotrope confiscate şi a substanţelor chimice folosite la fabricarea lor,
495
Acordul a fost ratificat prin Legea nr.154/1999, publicată în Monitorul Oficial nr.497 din 14 octombrie 1999.
496
În anul 2006, Direcţia Antidrog din cadrul IGPR a declanşat o amplă investigaţie, ce a avut ca obiect
destructurarea unei grupări internaţionale de trafic de heroină din Iran şi Turcia către Europa Occidentală, ale
cărei activităţi infracţionale erau coordonate de pe teritoriul României. Pe parcursul derulării investigaţiilor,
Direcţia Antidrog a solicitat sprijinul Centrului Regional SECI, care a iniţiat o cooperare poliţienească cu
autorităţile judiciare din patru ţări, printre care şi Turcia. În noaptea de 13/14 decembrie 2007, în cooperare cu
ofiţerii antidrog români, poliţiştii din Turcia au interceptat un transport de 58 kilograme de heroină, organizat de
gruparea infracţională monitorizată, ce avea ca destinaţie Olanda, fiind arestat cetăţeanul turc I.T., şoferul
autotrenului în care erau disimulate drogurile. Concomitent cu această acţiune, pe teritoriul României au fost
declanşate şi intensificate simultan mai multe activităţi de monitorizare a persoanelor implicate în acest transport
ilegal. La data de 16 decembrie 2007, ofiţerii români i-au reţinut în trafic şi ulterior i-au prezentat Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DIICOT, pe cetăţenii turci de etnie kurdă E.T. şi C.M. şi pe cetăţeanul
siriano-român de etnie kurdă I.M.A., toţi rezidenţi pe teritoriul României. În baza probatoriului administrat în
cauză, DIICOT a dispus reţinerea celor trei, în sarcina lor fiind reţinute organizarea, conducerea şi finanţarea
traficului internaţional de droguri de mare risc, respectiv complicitate la comiterea acestei infracţiuni. Cercetările
efectuate au relevat faptul că inculpaţii îşi desfăşurau activităţile pregătitoare - întâlniri ce aveau ca scop
negocierea preţului heroinei atât la furnizor, cât şi la destinaţie, modalităţile de disimulare a heroinei, intinerariul
acesteia şi modul în care să fie preluată şi ulterior predată heroina- pe teritoriul mai multor state, într-un mod
conspirat, folosindu-se de tehnici elaborate de telecomunicaţie şi de un limbaj criptat. În urma cooperării cu
autorităţile judiciare din Turcia, s-a reuşit inculparea a 18 persoane implicate în traficarea celor 58 kilograme de
droguri confiscate, liderul şi principalii complici ai acestuia fiind arestaţi în România, iar ceilalţi 15 membri au
fost arestaţi în Turcia. Din activităţile specifice efectuate în cauză, a mai rezultat că grupul infracţional avea
capacitatea de procurare, finanţare şi transport a unei cantităţi de până la 100 kilograme de heroină odată, în
funcţie de “comenzile” destinatarilor occidentali, o mare parte din veniturile ilegale urmând să fie puse la
dispoziţia organizaţiei PKK. Autorităţile turce consideră această acţiune ca fiind una dintre cele mai importante
din ultimii ani, având în vedere conexiunile din sfera terorismului pe care le avea grupul infracţional.
256
precum şi realizarea unui transfer de informaţii către părţile interesate, fără
solicitare prealabilă, dacă acestea prezintă interes pentru celelalte părţi;
 schimb de informaţii privind metodele folosite în transportul, disimularea
şi vânzarea ilegală a acestor substanţe şi identificarea traficanţilor şi a
complicilor lor;
 adoptarea de iniţiative comune, în vederea obţinerii unor rezultate benefice
şi eficiente în cadrul reuniunilor şi acordurilor internaţionale în domeniul
stupefiantelor, şi asigurarea unui sprijin reciproc cât mai eficient.
Luând în considerare creşterea criminalităţii, sub toate formele şi faptul că
ţările lor, datorită poziţiei geografice, sunt străbătute de aşa-numita “Rută
Balcanică” ce leagă Estul de Vest, la data de 8 septembrie 1998 a fost semnat la
Sofia, între Guvernul României, Guvernul Republicii Bulgaria şi Guvernul
Republicii Elene, Protocolul de cooperare trilaterală lărgită în combaterea
criminalităţii şi, în special, a criminalităţii transfrontaliere497.
În cuprinsul art.2, documentul prevede că activitatea de cooperare dintre
autorităţile competente ale părţilor contractante se realizează îndeosebi prin
următoarele forme:
 schimbul de informaţii, experienţă şi expertiză în domenii de interes
comun;
 schimbul de informaţii cu privire la noile tipuri de criminalitate, la formele
şi metodele de prevenire, combatere, investigare şi depistare a acestora;
 schimbul de informaţii cu privire la noile tipuri de criminalitate
transfrontalieră, la formele şi metodele folosite la comiterea acestora
(modus operandi);
 schimbul de informaţii, experienţă şi expertiză cu privire la folosirea
tehnologiilor criminalistice, a metodelor, tehnologiilor şi mijloacelor de
cercetare criminologică, în special în domeniul anchetelor, detectării şi
497
Publicat în Monitorul Oficial nr.180 din 28 aprilie 1999.
257
controlului precursorilor, drogurilor şi substanţelor psihotrope, în
conformitate cu convenţiile internaţionale;
 schimbul de informaţii cu privire la metodele folosite pentru transportul,
ascunderea şi distribuirea drogurilor şi a substanţelor psihotrope;
 schimbul de informaţii cu privire la noile tipuri de droguri şi substanţe
psihotrope care apar în traficul ilegal, la tehnologia de producere şi la
substanţele folosite în acest scop, precum şi la noile metode de cercetare
folosite pentru analizarea şi identificarea drogurilor şi a substanţelor
psihotrope;
 schimbul de experienţă, incluzând instruirea specială, prin organizarea de
seminarii şi cursuri de instruire, precum şi schimbul de opinii;
 schimbul de date statistice, precum şi de texte legislative naţionale şi
prevederi, broşuri, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice;
 planificarea şi adoptarea de acţiuni coordonate împotriva reţelelor
infracţionale.
Totodată, cele trei state au convenit să asigure condiţiile necesare pentru
realizarea livrărilor controlate de droguri şi substanţe psihotrope, precum şi a
precursorilor folosiţi pentru producerea acestora.
La data de 9 septembrie 1998 a fost încheiat între Guvernul României şi
Guvernul Republicii Peru, Acordul privind prevenirea, controlul, investigarea şi
combaterea consumului neregulamentar şi traficului ilicit de stupefiante,
substanţe psihotrope şi a delictelor conexe498. Prin semnarea Acordului, părţile
contractante şi-au luat angajamentul să întreprindă eforturi comune cu scopul de
a consolida politici şi de a realiza programe specifice pentru prevenirea şi
controlarea cu mai mare eficienţă a producţiei, traficului ilicit şi consumului
neregulamentar de droguri, precum şi a delictelor conexe.
498
Publicat în Monitorul Oficial nr.255 din 3 iunie 1999.
258
În acest sens, statele părţi au convenit realizarea următoarelor acţiuni
comune499:
a) coordonarea şi elaborarea strategiilor comune de prevenire şi acţiuni
reciproce în sferele de control şi de reprimare a producţiei şi a traficului de
substanţe stupefiante şi psihotrope şi a delictelor conexe, precum şi de
investigare asupra precursorilor şi substanţelor chimice susceptibile de a fi
deturnate în vederea producerii acestora;
b) coordonarea şi elaborarea strategiilor comune pentru prevenirea
consumului neregulamentar de droguri licite şi ilicite, controlul psihoactivelor de
uz farmaceutic pentru tratamentul şi reabilitarea farmaco-dependenţilor, prin
intermediul educaţiei, informării şi promovării unor stiluri de viaţă sănătoase,
conştientizând populaţia asupra ilegalităţii şi prejudiciului folosirii, producţiei,
traficului şi microcomercializării drogurilor ilicite;
c) încercarea armonizării reglementărilor lor juridice şi a procedurilor
judecătoreşti în materie, în măsura în care o vor permite dispoziţiile lor legale;
e) promovarea aplicării şi executării diferitelor instrumente internaţionale
în materie în vigoare, la care ambele state sunt părţi;
f) stabilirea procedurilor şi a mecanismelor interne necesare, care să
permită o aplicare adecvată a angajamentelor asumate.
În scopul atingerii obiectivelor stabilite, s-a convenit crearea Comisiei
mixte româno-peruane pentru prevenirea, controlul, investigarea şi reprimarea
consumului neregulamentar şi traficului ilicit de stupefiante, substanţe
psihotrope şi a delictelor conexe.
Îngrijorate în legătură cu pericolele care rezultă din strânsele legături ale
crimei organizate internaţionale cu traficul ilegal de droguri şi cu terorismul
internaţional, Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei au încheiat la
499
Art.4 din Acordul privind prevenirea, controlul, investigarea şi combaterea consumului neregulamentar şi
traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi a delictelor conexe, încheiat între Guvernul României şi
Guvernul Republicii Peru.
259
data de 18 martie 1999, la Bucureşti, Acordul privind cooperarea în combaterea
crimei organizate internaţionale, a traficului internaţional ilegal de droguri, a
terorismului internaţional, precum şi în alte scopuri în domeniul justiţiei
penale500. În domeniul traficului internaţional ilegal de droguri, părţile
contractante au convenit să facă schimb de informaţii privind metodele noi de
fabricare a drogurilor, metodele noi utilizate în traficul ilegal internaţional de
droguri şi de combatere a acestuia, incluzând locurile de producţie, căile de
transport, locurile de destinaţie, precum şi rezultatul analizelor chimice, precum
şi schimb de informaţii privind producţia şi distribuirea precursorilor şi
substanţelor psihotrope.
Acordând o atenţie deosebită colaborării internaţionale în domeniul luptei
împotriva criminalităţii, la data de 6 iulie 1999, Guvernul României, Guvernul
Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei au încheiat la Kiev,
Acordul privind colaborarea în lupta împotriva criminalităţii501. Statele părţi au
convenit să colaboreze în special în următoarele forme:
 schimbul de informaţii cu privire la producerea, procurarea, deţinerea
ilegală şi traficul cu droguri, substanţe psihotrope şi precursori, precum şi
comerţul ilicit cu acestea;
 schimbul de experienţă în domeniul luptei împotriva criminalităţii,
inclusiv prin realizarea de consultări, întruniri, seminarii şi cursuri de
instruire;
 schimbul de acte juridice naţionale, date statistice, rezultate ale
cercetărilor ştiinţifice, broşuri şi publicaţii;
 planificarea şi realizarea de acţiuni coordonate în lupta împotriva
criminalităţii, cu respectarea legislaţiilor naţionale ale părţilor
contractante.
500
Acordul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.917/1999, publicată în Monitorul Oficial nr.557 din 15
noiembrie 1999.
501
Acordul a fost ratificat prin Legea nr.70/2001, publicată în Monitorul Oficial nr.143 din 22 martie 2001.
260
La data de 17 septembrie 1999, a fost semnat Acordul cu privire la
cooperarea în combaterea crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope, a terorismului, precum şi a altor activităţi ilegale, între
Guvernul României şi Guvernul Regatului Hasemit al Iordaniei 502. Cooperarea
dintre cele două state a fost convenită a se realiza prin următoarele modalităţi:
 schimburi de informaţii şi de experienţă;
 realizarea de măsuri sau operaţiuni, convenite reciproc între ministerele
şi/sau alte instituţii competente din cele două ţări;
 schimburi de specialişti în domeniile de interes reciproc;
 schimburi de documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice
în domeniile de interes comun;
 transmiterea de informaţii operative care pot ajuta la prevenirea şi
descoperirea, precum şi la cercetarea activităţilor crimei organizate şi a
altor infracţiuni.
Cele două părţi contractante s-au înţeles totodată să-şi acorde reciproc
asistenţă în prelucrarea şi analizarea informaţiilor, fiecare putând furniza
autorităţilor competente ale celeilalte părţi echipament şi tehnologie specifice, cu
respectarea obligaţiilor internaţionale asumate în acest domeniu.
La data de 19 aprilie 1999, a fost încheiat Acordul între Guvernul
României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane privind cooperarea în
combaterea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope şi a delictelor
conexe503. Obiectivul încheierii Acordului l-a reprezentat promovarea cooperării
pentru stabilirea unor sisteme de schimburi reciproce de informaţii, tehnologii şi
cunoştinţe în domeniul combaterii traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, al farmacodependenţei şi al delictelor conexe, precum spălarea
banilor, traficul ilegal de arme, deturnarea precursorilor chimici, crima
organizată şi altele.
502
503
Publicat în Monitorul Oficial nr.530 din 27 octombrie 2000.
261
Ambele state au convenit să adopte măsuri de cooperare în lupta împotriva
traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi deturnării ilicite a
precursorilor chimici şi a substanţelor chimice esenţiale şi delictelor conexe, iar
dacă este necesar să procedeze la desfăşurarea următoarelor activităţi504:
a) schimbul de informaţii despre orice bănuială privind desfăşurarea
traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi deturnarea ilicită a
precursorilor chimici, substanţelor chimice esenţiale sau privind delictele
conexe, către oricare dintre părţi;
b) schimbul de informaţii despre mijloacele de acoperire folosite în
traficul tranzitoriu de stupefiante, substanţe psihotrope sau despre deturnarea
ilicită a precursorilor chimici, substanţelor chimice esenţiale şi despre delictele
conexe, precum şi formele de a le detecta;
c) schimbul de informaţii despre rutele folosite uzual de organizaţiile
criminale care se ocupă cu traficul ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope sau
despre deturnarea ilicită a precursorilor chimici, substanţelor chimice esenţiale şi
despre delictele conexe, pe teritoriul oricăreia dintre părţi;
d) organizarea de întâlniri pentru schimb de experienţă în domeniile
investigaţiei, detectării şi controlului stupefiantelor, substanţelor psihotrope şi
precursorilor chimici, substanţelor chimice esenţiale şi delictelor conexe.
În document se stipulează totodată faptul că statele pot conveni
constituirea Comitetului româno-mexican de cooperare împotriva
narcotraficului, farmacodependenţei şi delictelor conexe.
La 18 martie 1999, Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei au
semnat Acordul privind cooperarea în combaterea crimei organizate
internaţionale, a traficului internaţional ilegal de droguri, a terorismului
internaţional, precum şi în alte scopuri în domeniul justiţiei penale 505. Prin
504
Art.2 din Acordul încheiat între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane privind cooperarea în
combaterea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope şi a delictelor conexe.
505
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 15 noiembrie 1999.
262
încheierea Acordului, cele două state au convenit să efectueze schimb de
informaţii în domeniul traficului internaţional ilegal de droguri privind:
 metodele noi de fabricare a drogurilor;
 metodele noi utilizate în traficul ilegal internaţional de droguri şi de
combatere a acestuia, incluzând locurile de producţie, căile de transport,
locurile de destinaţie, precum şi rezultatul analizelor chimice;
 producţia şi distribuirea precursorilor şi substanţelor psihotrope.
Totodată, părţile contractante s-au înţeles să se sprijine reciproc în
soluţionarea unor cazuri concrete, prin toate mijloacele necesare, inclusiv prin
trimitere de funcţionari (ofiţeri) specializaţi, aceştia neavând drept de decizie. În
acelaşi timp, ele au convenit să facă schimb de experienţă asupra metodelor,
mijloacelor şi tehnicilor specifice activităţii poliţieneşti.
În baza Acordului, fiecare stat s-a obligat să asigure, la cerere,
confidenţialitatea informaţiilor şi a materialelor primite, precum şi a provenienţei
acestora, ele putând fi transmise unei terţe părţi numai cu aprobarea prealabilă a
părţii contractante.
În considerarea faptului că producţia şi comerţul ilegal de stupefiante şi de
substanţe psihotrope constituie un pericol pentru sănătatea şi securitatea
cetăţenilor, Guvernul României şi Guvernul Regatului Belgiei au încheiat şi
semnat la data de 14 aprilie 1999, o Convenţie privind cooperarea poliţienească
între cele două state506.
Prin acest document, părţile s-au obligat să coopereze pentru prevenirea,
reprimarea sau urmărirea infracţiunilor legate de producţia ilegală şi de traficul
ilegal de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, prin următoarele forme:
 schimburi de informaţii în domeniile care ţin de competenţa serviciilor de
poliţie;
 schimburile de materiale;
506
Publicată în Monitorul Oficial nr.136 din 20 martie 2001.
263
 asistenţa tehnică şi ştiinţifică, expertizele şi furnizarea de material tehnic
specializat;
 schimbul de experienţă;
 cooperarea în domeniul pregătirii profesionale;
 sprijinirea pregătirii executării cererilor de asistenţă judiciară în materie
penală, incluzând, dacă este cazul, sechestrul ulterior.
În anul 2000, la data de 30 septembrie, a fost încheiat şi semnat între
Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia, Acordul privind cooperarea
în combaterea terorismului, crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale507.
Cele două ţări au convenit să coopereze şi să-şi acorde asistenţă în
combaterea criminalităţii organizate, descoperirea şi cercetarea persoanelor şi a
organizaţiilor implicate în traficul ilicit, producerea şi consumul de substanţe
stupefiante şi psihotrope. Totodată s-a stabilit că activitatea de cooperare
urmează a se realiza în următoarele forme:
 schimburi de informaţii şi de experienţă;
 realizarea de măsuri sau operaţiuni convenite reciproc între autorităţile
competente din cele două ţări;
 schimburi de documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice
în domeniile de interes comun;
 transmiterea reciprocă de informaţii operative care pot ajuta la prevenirea
şi descoperirea, precum şi la cercetarea activităţilor din domeniul crimei
organizate şi a altor infracţiuni.
La data de 4 octombrie 2000, a fost încheiat între Guvernul României şi
Guvernul Republicii Slovenia, Acordul privind cooperarea în lupta împotriva
crimei organizate, traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori,
507
Publicat în Monitorul Oficial nr.440 din 6 august 2001.
264
terorismului şi altor infracţiuni grave508. Părţile contractante au convenit să
coopereze, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare, pentru
prevenirea traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, a
criminalităţii organizate şi a terorismului, pentru descoperirea şi urmărirea în
justiţie a autorilor acestor tipuri de infracţiuni, precum şi pentru prevenirea,
descoperirea şi urmărirea în justiţie a altor tipuri de infracţiuni care ameninţă
grav ordinea şi siguranţa publică. Totodată, statele au stabilit să coopereze în
special în cazurile în care infracţiunile sunt comise sau pregătite pe teritoriul
unuia dintre ele, iar informaţiile deţinute de autorităţile competente ale părţilor
contractante indică posibilitatea pregătirii sau comiterii acestora pe teritoriul
statului celeilalte părţi contractante.
Pentru a preveni şi a combate cultivarea, producerea, extracţia, exportul,
importul, tranzitul şi traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori,
părţile contractante ale Acordului au convenit să asigure fiecare, în conformitate
cu legislaţia naţională în vigoare a statului său, îndeplinirea următoarelor
activităţi509:
 comunicarea reciprocă de informaţii referitoare la persoanele implicate în
producerea şi traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori,
ascunzătorile, mijloacele de transport şi modurile de operare utilizate de
aceste persoane, locurile de origine şi de destinaţie, precum şi orice alt
detaliu relevant care are legătură cu aceste infracţiuni, dacă acestea sunt
necesare pentru prevenirea şi descoperirea altor infracţiuni grave
împotriva siguranţei şi ordinii publice;
 schimbul de informaţii privind modalităţile uzuale şi cele noi ale traficului
ilicit internaţional de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, precum şi
orice alte informaţii relevante;
508
Publicat în Monitorul Oficial nr.374 din 11 iulie 2001.
509
Art.3 din Acordul privind cooperarea în lupta împotriva crimei organizate, traficului ilicit de droguri, substanţe
psihotrope şi precursori, terorismului şi altor infracţiuni grave, încheiat între Guvernul României şi Guvernul
Republicii Slovenia.
265
 schimbul de rezultate ale investigaţiilor criminalistice şi criminologice
privind traficul şi folosirea abuzivă a drogurilor, substanţelor psihotrope şi
precursorilor;
 schimbul de eşantioane ale noilor droguri de origine vegetală sau sintetică,
precum şi ale substanţelor psihotrope şi precursorilor;
 schimbul de experienţă în legătură cu supravegherea comerţului legal de
droguri, substanţe psihotrope şi precursori, în vederea eliminării
posibilităţilor de trafic ilegal cu astfel de substanţe;
 armonizarea măsurilor poliţieneşti proprii, permise de legislaţiile naţionale
în vigoare ale statelor lor, pentru prevenirea şi combaterea producerii
ilicite a drogurilor, substanţelor psihotrope şi a precursorilor.
La data de 11 iulie 2001, a fost semnat la Varşovia, Acordul dintre
Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind colaborarea în
combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor categorii de
infracţiuni510. În scopul realizării colaborării, autorităţile competente ale celor
două ţări au convenit următoarele:
a) transmiterea reciprocă, la cerere sau din proprie iniţiativă, a datelor
personale ale autorilor infracţiunilor, precum şi a informaţiilor despre:
persoanele care iniţiază sau conduc activităţile infracţionale; legăturile dintre
infractori; structura grupurilor şi a organizaţiilor infracţionale şi metodele lor de
operare; comportamentul tipic al diferiţilor infractori şi al grupurilor de
infractori; împrejurările esenţiale ale infracţiunii, în special cele referitoare la
timpul, locul, modul de săvârşire, obiectul şi trăsăturile caracteristice ale
acesteia; dispoziţiile legii penale care au fost încălcate; măsurile întreprinse de
autorităţi şi rezultatele acestora;
b) la cererea uneia dintre ele, întreprinderea de acţiuni operative adecvate
ori realizarea de operaţiuni concertate sau în comun.
510
Acordul a fost ratificat prin Legea nr.188/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.278 din 25 aprilie 2002.
266
Fiind îngrijorate de accentuarea consumului abuziv de stupefiante,
substanţe psihotrope şi precursori, precum şi de intensificarea la nivel mondial a
traficului internaţional ilicit cu acestea, Guvernul României şi Guvernul
Republicii Cehia au convenit la data de 13 noiembrie 2001 încheierea Acordului
privind cooperarea în combaterea criminalităţii organizate, a traficului ilicit de
stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, a terorismului şi a altor
infracţiuni grave511.
Documentul consacră voinţa celor două părţi de a coopera şi de a se
sprijini reciproc pentru prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor cu
caracter internaţional, între care cultivarea, producerea, achiziţionarea, posesia,
distribuirea, importul, exportul şi tranzitul, ilegale, cu stupefiante, substanţe
psihotrope şi precursori ai acestora, traficul ilegal cu acestea, spălarea banilor,
precum şi actele de conversie, transfer, tăinuire sau mascare a produselor
rezultate din aceste infracţiuni.
Recunoscând importanţa cooperării bilaterale în domeniul prevenirii şi
combaterii traficului şi consumului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope,
Guvernul României şi Guvernul Statului Israel au încheiat la data de 17 iulie
2001, Acordul privind cooperarea în combaterea traficului ilicit şi a abuzului de
droguri şi substanţe psihotrope şi a altor infracţiuni grave512.
Părţile contractante ale Acordului au convenit şi consacrat în textul
documentului să realizeze următoarele activităţi513:
 schimburi de informaţii privind traficul şi consumul ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope, precum şi modalităţile de prevenire şi combatere a
acestora;
511
Publicat în Monitorul Oficial nr.559 din 13 noiembrie 2001.
512
513
Art.2 din Acordul încheiat la data de 17 iulie 2001 între Guvernul României şi Guvernul Statului Israel privind
cooperarea în combaterea traficului ilicit şi a abuzului de droguri şi substanţe psihotrope şi a altor infracţiuni
grave.
267
 coordonarea activităţii instituţiilor cu responsabilităţi în combaterea
traficului şi consumului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope,
precum şi a activităţilor infracţionale conexe;
 schimburi de cunoştinţe teoretice şi practice şi promovarea reciprocă a
studiului şi cercetării în domeniile prevenirii, metodelor şi structurilor
organizaţionale existente cu atribuţii în prevenirea şi combaterea
fenomenului abuzului de droguri;
 schimburi reciproce de informaţii asupra originii şi analizei stupefiantelor
şi substanţelor psihotrope confiscate, dacă aceste informaţii interesează
cealaltă parte contractantă;
 întâlniri, prelegeri, seminarii şi cursuri de pregătire a persoanelor care
acţionează în domeniul luptei împotriva drogurilor.
La data de 7 iunie 2002, Guvernul României şi Guvernul Republicii
Albania au semnat Acordul cu privire la cooperarea în domeniul combaterii
terorismului, a crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale514.
Documentul stipulează că activitatea de cooperare dintre cele două ţări se
realizează prin următoarele modalităţi515:
 schimburi de informaţii în domeniul traficului, producerii şi consumului
ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, privind persoanele şi grupurile
implicate sau bănuite a fi implicate în activităţile infracţionale specificate,
acţiunile acestora, metodele utilizate şi obiectivele urmărite cu predilecţie
de către acestea, precum şi orice alte elemente de interes operativ necesare
prevenirii şi contracarării acestora;
 realizarea de măsuri sau operaţiuni convenite reciproc între autorităţile
competente din cele două state;
514
Publicat în Monitorul Oficial nr.824 din 14 noiembrie 2002.
515
Art.2 din Acordul cu privire la cooperarea în domeniul combaterii terorismului, a crimei organizate, a traficului
ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale, încheiat între Guvernul României şi
Guvernul Republicii Albania.
268
 schimburi de documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor în
domeniile de interes comun;
 schimburi de experienţă privind metodele şi mijloacele utilizate pentru
prevenirea, descoperirea, precum şi cercetarea activităţilor şi actelor de
terorism, crima organizată internaţională şi a altor infracţiuni.
La data de 12 noiembrie 2003, a fost încheiat între Guvernul României şi
Guvernul Republicii Macedonia, Acordul privind cooperarea în combaterea
terorismului, crimei organizate, a traficului ilicit de droguri, substanţe
psihotrope şi precursori, precum şi a altor activităţi ilegale516.
Recunoscând avantajele cooperării internaţionale ca factor de maximă
importanţă pentru prevenirea şi combaterea efectivă a criminalităţii
transnaţionale, la data de 16 octombrie 2003, Guvernul României şi Guvernul
Republicii Slovacia au încheiat Acordul privind cooperarea în combaterea
criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi
precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave517.
În conformitate cu legislaţiile lor naţionale, cele două state au convenit să
coopereze şi să-şi acorde ajutor reciproc pentru prevenirea, descoperirea şi
cercetarea infracţiunilor cu caracter internaţional şi, îndeosebi, cultivarea,
producerea, achiziţionarea, deţinerea, distribuirea, importul, exportul şi tranzitul
ilegale de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori ai acestora, precum şi
traficul ilegal cu acestea. Cooperarea se desfăşoară fie în baza programelor
convenite de către autorităţile competente ale celor două state, pentru perioade
de timp determinate, fie la cererea autorităţii competente.
La 11 februarie 2004, s-a semnat Declaraţia Comună a Ministerului
Administraţiei şi Internelor din România şi a Ministerului de Stat pentru Interne
al Bavariei privind colaborarea generală poliţienească şi combaterea
516
517
Publicat în Monitorul Oficial nr.488 din 31 mai 2004.
269
criminalităţii518. Cu această ocazie s-a convenit realizarea unui schimb regulat şi
cuprinzător de informaţii şi experienţă în domeniul traficului ilicit de stupefiante
şi substanţe psihotrope, cu privire la metodele de producere a stupefiantelor şi
substanţelor psihotrope, metodele de traficare a acestora şi modalităţile de
combatere a traficului, precum şi cu privire la compoziţia stupefiantelor şi
substanţelor psihotrope nou-apărute.
Recunoscând gravitatea situaţiei cauzate de producţia ilegală pe scară
largă şi de traficul mondial cu stupefiante şi luând în considerare importanţa
fundamentală a coordonării şi cooperării în lupta împotriva traficului de
stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, Guvernul României şi Guvernul
Republicii Islamice Pakistan au încheiat la data de 14 aprilie 2004, Acordul
privind cooperarea în domeniul luptei împotriva producerii ilegale, traficului şi
consumului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori519.
Principalele domenii de cooperare convenite între cele două ţări se referă
la următoarele activităţi520:
 schimbul de experienţă şi de informaţii referitoare la programele de
pregătire a personalului angajat în combaterea traficului ilicit de droguri,
precum şi la programele de prevenire, având ca scop reducerea
consecinţelor activităţilor infracţionale şi a efectelor negative pe care
drogurile le au asupra economiei, prin spălarea de bani, şi asupra sănătăţii;
 cooperarea având ca scop eradicarea producţiei ilegale, a traficului şi a
consumului ilicit de droguri;
 adoptarea de măsuri comune în scopul eliminării surselor de livrare a
drogurilor;
518
Publicată în Monitorul Oficial nr.423 din 12 mai 2004.
519
520
Art.3 din Acordul privind cooperarea în domeniul luptei împotriva producerii ilegale, traficului şi consumului
ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, încheiat la data de 14 aprilie 2004, între Guvernul
României şi Guvernul Republicii Islamice Pakistan.
270
 schimbul de informaţii şi experienţă privind metodele şi modurile de
operare folosite de traficanţii de droguri;
 schimbul de informaţii privind organizaţiile şi persoanele implicate sau
bănuite de a fi implicate în traficul ilicit de droguri, precum şi noile rute
folosite pentru transportul drogurilor;
 schimbul de informaţii şi documente referitoare la legislaţia şi procedurile
juridice în domeniul luptei împotriva traficului ilicit de droguri;
 furnizarea de date referitoare la noile tipuri de droguri;
 schimbul de experienţă privind metodele de căutare şi detectare a
drogurilor ascunse;
 aplicarea noilor instrumente tehnice pentru pregătirea şi folosirea câinilor
în operaţiunile antidrog, precum şi schimbul de noi tehnologii pentru
detectarea drogurilor ilicite;
 alte teme de interes comun în domeniul substanţelor stupefiante ilicite.
Interesate de îmbunătăţirea cooperării bilaterale pentru prevenirea şi
combaterea consumului nelegal şi traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, prin coordonarea politicilor şi dezvoltarea de programe, care să
includă măsuri destinate înlăturării cauzelor problemei, pe baza unei analize
complete şi echilibrate, Guvernul României şi Guvernul Republicii Chile au
încheiat la data de 11 octombrie 2004, Acordul privind cooperarea în domeniul
prevenirii şi combaterii consumului ilegal şi a traficului ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope521.
În scopul de a preveni, a controla şi a sancţiona în mod adecvat activităţi
precum cultivarea, producerea, fabricarea ilegală şi traficul ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope, folosirea de precursori şi substanţe chimice esenţiale pentru
fabricarea ilegală de stupefiante, precum şi utilizarea ulterioară a produsului
521
271
infracţiunilor enunţate, părţile contractante, în conformitate cu legislaţiile lor
naţionale au convenit să coopereze, în special în următoarele forme522:
 colaborarea în vederea prevenirii, descoperirii şi cercetării infracţiunilor
săvârşite în legătură cu traficul ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope;
 schimbul de informaţii referitoare la persoanele care participă la
infracţiunile săvârşite în legătură cu traficul ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope, ascunzătorile folosite, mijloacele de transport şi
modurile de operare la care recurg persoanele în cauză, locurile de origine,
de destinaţie sau depozitare a stupefiantelor şi a substanţelor psihotrope,
ale precursorilor acestora şi substanţelor chimice esenţiale referitoare la
ele, precum şi orice alte informaţii legate de acestea;
 schimbul de informaţii în legătură cu formele şi metodele utilizate pentru
efectuarea traficului internaţional ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, precursori şi substanţe chimice esenţiale, precum şi cu
modalităţile de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor;
 schimbul de informaţii referitoare la rezultatul cercetărilor judiciare şi
criminalistice privind traficul ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope,
precursori şi substanţe chimice esenţiale, precum şi la infracţiunea de
spălare a banilor;
 adoptarea, potrivit legislaţiilor naţionale, de măsuri coordonate pentru a
preveni fabricarea şi transportul ilicit al stupefiantelor şi substanţelor
psihotrope, precum şi al precursorilor lor şi substanţelor chimice esenţiale.
Îngrijorate de creşterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope
şi precursori şi a consumului acestora, Guvernul României şi Guvernul
Republicii Azerbaidjan au semnat la data de 11 octombrie 2004, Acordul privind
522
Art.2 din Acordul privind cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii consumului ilegal şi a traficului ilicit
de stupefiante şi substanţe psihotrope, încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Chile.
272
cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi
precursori523.
Prin încheierea Acordului, părţile contractante au convenit să coopereze în
următoarele domenii524:
a) schimbul de informaţii privind combaterea traficului ilicit de stupefiante
şi precursori, incluzând:
 toate infracţiunile comise sau presupuse a fi comise, care implică
traficul ilicit de stupefiante pe teritoriile statelor părţilor;
 persoane suspecte de implicare în traficul ilicit de stupefiante;
 detalii sau evenimente concrete referitoare la traficul ilicit de
stupefiante ori intenţii privind efectuarea traficului ilicit de
stupefiante de pe teritoriul uneia dintre părţi pe teritoriul celeilalte
părţi sau de pe teritoriul unui stat terţ pe teritoriul oricăreia dintre
cele două părţi;
 structuri, personal, domenii de activitate, organizaţii de
management şi contacte stabilite de către grupurile infracţionale
organizate, implicate în traficul ilicit de stupefiante şi precursori, cu
activitate de tip transnaţional;
 contacte care au avut loc sau care se presupune că au avut loc între
unele persoane ori grupuri infracţionale, care au legături cu traficul
ilicit de stupefiante şi precursori şi care lucrează în statele părţilor;
 forme şi modalităţi de comitere a infracţiunii de trafic ilicit de
stupefiante şi precursori;
 activităţi cu scopul de legalizare a veniturilor rezultate în urma
traficului de stupefiante şi precursori;
523
524
Art.3 din Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind cooperarea în
combaterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori.
273
 forme şi metode pentru dezvăluirea surselor de stupefiante şi
precursori, introducerea acestora în traficul ilegal, inclusiv măsuri
pentru întreruperea unui astfel de trafic ilicit;
 metode folosite în vederea ascunderii şi tăinuirii stupefiantelor şi a
precursorilor acestora în timpul cultivării, producerii, transportului
şi vânzării acestora;
 alte aspecte privind domenii de interes comun;
b) desfăşurarea unor cercetări operative şi luarea de măsuri împotriva
acţiunilor care implică traficul ilicit de stupefiante şi a precursorilor de către una
dintre părţi, la solicitarea celeilalte părţi;
c) cooperarea şi acordarea de asistenţă reciprocă în vederea combaterii
traficului ilicit de stupefiante şi a precursorilor, inclusiv prin verificarea
transporturilor şi depistarea traficului ilicit;
d) schimbul de experienţă, prin organizarea de reuniuni, conferinţe şi
seminarii;
e) schimbul de acte normative şi alte documente relevante, informaţii care
nu mai sunt secrete, date statistice şi recomandări referitoare la traficul ilicit de
stupefiante şi precursori, precum şi controlul acestora;
f) pregătirea profesională a specialiştilor, precum şi îmbunătăţirea
performanţei acestora;
g) acordarea de asistenţă tehnică şi cu scop consultativ, precum şi asistenţă
pentru analiză;
h) desfãşurarea unor activităţi comune de cercetare ştiinţifică în domeniul
combaterii traficului de stupefiante şi precursori, în concordanţă cu legislaţiile
naţionale ale părţilor;
i) schimbul de mostre şi rezultate ale analizelor efectuate, privind traficul
ilicit, în conformitate cu legislaţiile naţionale ale statelor părţilor;
274
j) coordonarea activităţilor care privesc problemele apărute pe parcursul
cooperării, inclusiv organizarea unor reuniuni de lucru şi schimburi de experţi.
Convinse de importanţa pe care o are cooperarea dintre autorităţile
implicate în combaterea şi prevenirea criminalităţii, în special în domeniul
terorismului, al criminalităţii organizate, al traficului ilicit de stupefiante,
substanţe psihotrope şi precursori, România şi Confederaţia Elveţiană au semnat
la data de 19 septembrie 2005, Acordul privind cooperarea în combaterea
terorismului, criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe
psihotrope şi precursori, precum şi a altor infracţiuni transnaţionale525. Conform
celor stipulate în document, cooperarea bilaterală vizează prevenirea şi
descoperirea infracţiunilor şi investigaţiile în materie, în special prin intermediul
schimbului de informaţii, atât strategice cât şi operative, precum şi al contactelor
regulate între autorităţile competente la toate nivelele.
Recunoscând că traficul şi consumul ilicit de substanţe stupefiante şi
psihotrope constituie o ameninţare serioasă pentru sănătatea şi bunăstarea
naţiunilor părţilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi
Ministerul Securităţii Publice din Republica Populară Chineză au încheiat la data
de 14 noiembrie 2005, Acordul pentru prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de substanţe stupefiante, psihotrope şi precursori526.
În conformitate cu prevederile legislaţiilor naţionale, cele două state s-au
angajat să coopereze în următoarele domenii527:
 măsuri de prevenire şi de aplicare a legii în lupta împotriva stupefiantelor
şi substanţelor psihotrope ilegale şi a deturnării şi utilizării ilicite a
precursorilor chimici;
525
526
Publicat în Monitorul Oficial nr.106 din 3 februarie 2006.
527
Art.1 din Acordul încheiat între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul Securităţii
Publice din Republica Populară Chineză, pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
substanţe stupefiante, psihotrope şi precursori.
275
 măsurile de control al substanţelor stupefiante, psihotrope şi precursorilor
chimici;
 măsurile de reducere a cererii, inclusiv de tratament şi reabilitare;
 schimbul de informaţii privind legile şi reglementările existente referitoare
la controlul substanţelor stupefiante, psihotrope şi al precursorilor chimici.
Luând în considerare interesul comun de a întreprinde măsuri efective în
vederea prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri şi precursori,
Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Serviciul Federal al
Federaţiei Ruse pentru Controlul Traficului de Droguri au semnat, la data de 14
martie 2007, Acordul privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de
stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori528.
Cooperarea părţilor în baza Acordului a fost convenită a se realiza în
următoarele forme:
a) schimbul de informaţii în vederea prevenirii şi combaterii traficului
ilicit de droguri şi precursori;
b) efectuarea de către o parte, la cererea celeilalte părţi, de investigaţii
legate de traficul ilicit de droguri şi precursori;
c) organizarea şi efectuarea de acţiuni în domeniul prevenirii consumului
şi traficului ilicit de droguri;
d) asistenţa reciprocă în acţiuni în domeniul combaterii traficului ilicit de
droguri şi precursori, incluzând operaţiuni de livrare supravegheată şi de control
al circulaţiei legale a acestora;
e) schimb de experienţă, inclusiv prin întâlniri de lucru, conferinţe şi
seminarii;
f) schimb de legislaţie şi acte normative, materiale privind punerea lor în
practică, date statistice şi recomandări metodologice în materie de prevenire şi
528
Publicat în Monitorul Oficial nr.488 din 20 iulie 2007.
276
combatere a traficului ilicit de droguri şi precursori, inclusiv în ceea ce priveşte
controlul circulaţiei legale a acestora;
g) formarea profesională a personalului;
h) asistenţă materială, tehnică şi consultanţă, precum şi expertiză;
i) realizarea de cercetări ştiinţifice de interes comun în domeniul prevenirii
şi combaterii traficului ilicit de droguri şi precursori;
j) schimbul, în cazul în care este necesar, de mostre şi rezultate ale
analizelor de droguri confiscate din traficul ilicit;
k) coordonarea activităţilor de cooperare, inclusiv prin crearea unor
grupuri de lucru şi schimburi de reprezentanţi între părţile contractante.
Totodată, cele două ţări au convenit să realizeze un schimb eficient de
informaţii referitor la următoarele aspecte529:
 orice infracţiune ce are legătură cu traficul ilicit de droguri, săvârşită sau
aflată în curs de desfãşurare pe teritoriul statului celeilalte părţi;
 persoane suspectate de trafic transfrontalier ilicit de droguri;
 fapte sau evenimente concrete, legate de transportul ilicit de droguri de pe
teritoriul statului unei părţi pe teritoriul statului celeilalte părţi sau intenţii
în acest sens;
 grupuri, persoane implicate, tipuri de afaceri, sisteme de conducere şi
legăturile cu grupurile infracţionale implicate în traficul ilicit de droguri şi
precursori, ale căror activităţi au caracter transnaţional;
 legături care au avut loc sau se presupune că vor avea loc între persoane
fizice sau grupuri infracţionale, care au tangenţă cu traficul ilicit de
droguri şi se petrec pe teritoriul statelor părţilor;
 forme şi metode de comitere a infracţiunilor legate de traficul ilicit de
droguri şi precursori;
529
Art.3 din Acordul încheiat între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Serviciul Federal al
Federaţiei Ruse pentru Controlul Traficului de Droguri, privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de
stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori.
277
 activităţi care urmăresc spălarea oricăror venituri provenite din traficul
ilicit de droguri şi precursori;
 forme şi metode folosite pentru identificarea surselor de provenienţă a
drogurilor şi precursorilor, implicate în traficul ilicit, precum şi măsurile
vizate pentru suprimarea acestui tip de trafic;
 noi tipuri de droguri care fac obiectul traficului ilicit şi tehnologiile de
preparare şi folosire a acestora;
 metode de ascundere a drogurilor şi precursorilor, pe timpul cultivării,
producerii, transportării şi vânzării lor, precum şi metodele folosite la
depistarea acestora;
 alte aspecte de interes comun.
În prezent, ţara noastră a încheiat negocierile privind semnarea altor
acorduri în domeniul cooperării privind combaterea traficului ilicit de droguri,
documentele urmând a fi semnate de reprezentanţii părţilor în cauză, astfel:
 Convenţia între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bolivia
privind controlul, prevenirea folosirii neautorizate şi combaterea traficului
ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope;
 Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind
colaborarea poliţienească transfrontalieră;
 Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul
Republicii Islamice Iran privind cooperarea în combaterea traficului ilicit
de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori;
 Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Paraguay privind
cooperarea în domeniul combaterii traficului ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope şi a activităţilor conexe.
278
6.2. Instituţiile de cooperare poliţienească internaţională din
România
În acord cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.306/2005 pentru aprobarea

Strategiei actualizate privind reforma instituţională a Ministerului Administraţiei
şi Internelor (MAI), prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor
nr.S/I/0552/2005 a fost constituit Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională (CCPI), acesta incluzând în structura organizatorică Punctul
Naţional Focal şi Biroul Naţional Interpol530.
CCPI reprezintă singura structură din România specializată în schimbul de
date operative în domeniul luptei împotriva criminalităţii transfrontaliere, care
asigură legături operative531:
 între autorităţile române competente şi ataşaţii români de afaceri interne
sau ofiţerii de legătură ai MAI acreditaţi în străinătate;
 între ataşaţii de afaceri interne sau ofiţerii de legătură străini acreditaţi la
Bucureşti şi autorităţile române competente.
CCPI a fost creat ca o platformă unică de cooperare poliţienească pentru
asigurarea gestionării informaţiilor operative referitoare la cooperarea
poliţienească internaţională, conform principiului „o singură cale de intrare, o
singură cale de ieşire”.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.103/2006 privind unele măsuri
pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale prevede faptul că pentru
activităţile specifice de cooperare şi asistenţă poliţienească internaţională este
desemnată ca autoritate centrală transmiţătoare CCPI.
530
Prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.20/2009 pentru modificarea art.13, alin.2 şi 3 din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi
Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Centrul de
Cooperare Poliţienească Internaţională a trecut din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor în
subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române.
531
279
În activitatea sa, CCPI îndeplineşte următoarele atribuţii principale532:
a) primirea şi transmiterea cererilor de asistenţă, care privesc:
 organizarea şi realizarea schimbului de date şi informaţii operative de
interes poliţienesc desfăşurat între structurile MAI ori ale autorităţilor
române de aplicare a legii şi structurile similare din străinătate şi/sau cu
organisme ori instituţii internaţionale;
 realizarea cooperării la nivel operaţional în domeniul poliţienesc pe
segmentul schimbului de date şi informaţii, cu respectarea regulilor de
confidenţialitate şi de protecţie a datelor cu caracter personal, precum şi a
legislaţiei în domeniu;
 informarea autorităţilor de aplicare a legii române şi străine, competente în
domeniu, cu privire la traficul de droguri, precum şi despre orice alte fapte
penale pentru luarea măsurilor operative ce se impun în domeniul
prevenirii şi combaterii criminalităţii cu caracter transfrontalier;
 alte forme de cooperare şi asistenţă poliţienească ce derivă din tratatele la
care România este parte sau din instrumentele juridice comunitare.
b) dezvoltarea cooperării internaţionale în lupta împotriva criminalităţii şi
coordonarea permanentă a activităţii ataşaţilor de afaceri interne şi ofiţerilor de
legătură români acreditaţi în străinătate, în domeniul schimbului de date şi
informaţii operative;
c) coordonarea schimbului de date şi informaţii între autorităţile
competente române şi străine, în scopul desfăşurării unor acţiuni comune care
necesită realizarea de operaţiuni pe teritoriul mai multor state;
d) sprijinirea activităţii ofiţerilor de legătură români la Centrul SECI;
e) asigurarea schimbului de experienţă cu structurile similare din
străinătate.
532
Art.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării
poliţieneşti internaţionale, aprobată prin Legea nr.104/2007
280
În desfăşurarea activităţilor specifice, CCPI are constituită o bază de date
proprie în care implementează, stochează şi prelucrează cererile de asistenţă, în
condiţiile legii. Pentru a veni în întâmpinarea cererilor de asistenţă din ce în ce
mai numeroase, atât la nivel naţional, cât şi internaţional în domeniul cooperării
poliţieneşti, în anul 2005, după modelul majorităţii statelor europene, a fost
înfiinţat Dispeceratul CCPI, funcţional 24/7 zile, care asigură primirea cererilor
de asistenţă pentru toate canalele de cooperare (Interpol, Europol, SECI, ataşaţi
de afaceri interne şi ofiţerii de legătură, autorităţile naţionale)533.
Prin practica exercitată şi dezvoltată, CCPI a pus bazele structurilor
naţionale specializate în schimbul de informaţii operative în domeniul combaterii
criminalităţii transfrontaliere, constituindu-se ca o structură modernă şi flexibilă,
adaptată la standarde legale şi tehnice avansate534.
CCPI poate asigura sprijin real structurilor MAI şi interoperabilitatea
acestora în procesul de cooperare operativă internaţională şi implicit în cadrul
realizării obiectivelor pentru combaterea criminalităţii organizate la nivel
regional şi internaţional.
6.2.1. Biroul Naţional Interpol
La data de 10 ianuarie 1973, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, a

fost creat Biroul Naţional Interpol, unitate centrală a Poliţiei Române, a cărei
atribuţiune principală constă în asigurarea schimbului de informaţii între
autorităţile judiciare române şi serviciile corespondente din celelalte 185 state
membre ale Organizaţiei, dispunând în acest scop de mijloacele tehnice necesare
primirii şi transmiterii, în timp scurt, a informaţiilor referitoare la criminalitatea
de drept comun535.
533
Capitolul V-„Cooperare poliţienească” din cadrul Planului de Acţiune Schengen revizuit 2007.
534
535
http://www.mira.gov.ro/Documente/CCPI/Biroul_National_Interpol.pdf
281
După anul 1990, ca urmare a profundelor schimbări de ordin politic,
economic şi social, survenite la nivel mondial, activitatea de cooperare a Poliţiei
Române cu autorităţile similare din celelalte ţări membre ale OIPC-Interpol şi cu
Secretariatul General al Organizaţiei a cunoscut o dezvoltare continuă,
concretizată printr-un număr sporit de informaţii cu caracter poliţienesc.
În prezent, Biroul Naţional Interpol este unitatea centrală de specialitate
din cadrul CCPI, care asigură aplicarea unitară a actelor normative referitoare la
cooperarea poliţienească operativă cu poliţiile naţionale din statele afiliate la
OIPC-Interpol.
Atribuţiile Biroului Naţional Interpol sunt următoarele536:
 asigură schimbul de informaţii cu caracter poliţienesc referitoare la
activitatea infractorilor de drept comun care acţionează pe plan
internaţional (date de identitate, semnalmente, fotografii, amprente
digitale, moduri de operare, mijloace de transport utilizate), precum şi de
alte date necesare identificării acestora şi probării activităţii lor
infracţionale;
 comunică unităţilor de poliţie, altor unităţi ale MAI sau altor instituţii ale
statului interesate, informaţiile privind infractorii străini sau români,
urmăriţi pe plan internaţional pentru comiterea unor fapte penale de drept
comun, în vederea semnalării intrării lor în ţară şi dispunerii măsurilor
solicitate de autorităţile judiciare care-i urmăresc;
 asigură, în cooperare cu organele competente din Ministerul Public şi din
Ministerul Justiţiei, punerea în urmărire internaţională, în vederea arestării
şi extrădării către ţara noastră, a persoanelor care se sustrag unor mandate
de arestare preventivă sau de executare a unor pedepse, emise pentru fapte
deosebit de grave şi despre care există informaţii că se află în străinătate;
536
http://www.mira.gov.ro/Documente/CCPI/Biroul_National_Interpol.pdf
282
 asigură, în cooperare cu Birourile Centrale Naţionale Interpol din ţările
respective, cu unităţile centrale de linie din IGPR sau cu inspectoratele
judeţene, realizarea activităţilor operative şi logistice, pentru preluarea şi
escortarea, din străinătate, a persoanelor extrădate către România;
 coordonează, în cooperare cu unităţile centrale de linie ale IGPR şi cu
organele parchetului, activităţile operative în vederea identificării şi
arestării infractorilor de drept comun, intraţi în ţara noastră, care fac
obiectul unor mandate de arestare preventivă sau de executare a unor
pedepse privative de libertate, difuzate de Secretariatul General al OIPC-
Interpol sau de alte Birouri Centrale Naţionale;
 coordonează sau contribuie, după caz, la realizarea activităţilor operative
de supraveghere a infractorilor cunoscuţi pe plan internaţional, pentru care
nu se cere arestarea, pe timpul cât se află pe teritoriul României;
 asigură informarea operativă şi cu caracter de continuitate a unităţilor
centrale şi judeţene de poliţie cu privire la persoanele, modurile de operare
şi mijloacele de transport folosite în traficul internaţional ilicit de droguri,
pentru luarea măsurilor legale de prevenire şi reprimare a acestora;
 solicită Secretariatului General al OIPC-Interpol şi Birourilor Centrale
Naţionale din ţările membre, la cererea unităţilor MAI, organelor
parchetului şi justiţiei, a altor instituţii implicate în înfăptuirea actului de
justiţie penală, informaţiile necesare soluţionării unor cauze aflate în lucru,
cu incidenţe internaţionale;
 prezintă informări privind evoluţia şi tendinţele criminalităţii pe plan
internaţional, activitatea desfăşurată în străinătate de cetăţeni români care
fac obiectul unor anchete penale în ţările membre ale OIPC-Interpol,
precum şi propuneri pentru îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti cu ţările
membre ale Organizaţiei;
283
 informează unităţile de poliţie cu privire la modurile de operare ale
infractorilor internaţionali, mijloacele şi metodele eficiente şi cu caracter
de noutate, folosite de alte poliţii pentru prevenirea şi combaterea
fenomenului criminalităţii;
 participă la reuniunile internaţionale prevăzute în Programul de lucru
anual al OIPC-Interpol sau organizate de către poliţiile afiliate, ocazie cu
care prezintă experienţa Poliţiei Române în domeniul prevenirii şi
combaterii criminalităţii transnaţionale;
 exercită orice alte atribuţiuni, stabilite prin actele normative în vigoare,
referitoare la cooperarea poliţienească internaţională în cadrul OIPC-
Interpol.
În domeniul traficului ilicit de droguri, analiza cererilor de asistenţă
primite de Biroul Naţional Interpol în anul 2008 a arătat o menţinere a implicării
cetăţenilor români, în calitate de cărăuşi, în traficul internaţional de droguri
având ca destinaţie ţările Europei de Vest, în special pe rutele aeriene dinspre
America de Sud (cocaină) şi pe rutele terestre ce traversează Marocul (cannabis),
înregistrându-se arestări de cetăţeni români în ţări cu rezonanţă exotică, cum ar fi
Antilele Olandeze sau Trinidad-Tobago, în căutarea de aeroporturi mai „sigure”,
unde să se poată îmbarca în curse aeriene către mari aeroporturi europene
(Amsterdam, Madrid etc.). În traficul de cocaină, cărăuşii români utilizează
diverse metode de disimulare a drogurilor, atât ,,in corpore”, cât şi în bagaje.
Aceste cazuri au fost transmise cu operativitate DGCCO, făcând şi obiectul unor
informări către conducerea MAI. În acelaşi domeniu, merită subliniat faptul că în
anul 2008, Biroul Naţional Interpol a transmis către DGCCO şi IGPF noul mesaj
standard de raportare către Secretariatul General al OIPC-Interpol a capturilor de
droguri, formulare care au fost deja implementate.
Totodată, potrivit statisticilor Biroului Naţional Interpol, în anul 2008
cetăţenii români au fost implicaţi în 102 cazuri de trafic de droguri în străinătate.
284
6.2.2. Punctul Naţional Focal
La data de 01.12.2000, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de

Urgenţă a Guvernului nr.201/2000537 privind crearea cadrului instituţional
necesar în vederea funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în
Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, aprobată
prin Legea nr.357/2001, în cadrul MAI a fost înfiinţat Punctul Naţional Focal.
Punctul Naţional Focal este unitatea specializată care asigură legătura
operativă dintre autorităţile competente române şi ataşaţii de afaceri interne ori
ofiţerii de legătură ai MAI acreditaţi în alte state sau la organizaţii internaţionale
şi ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România şi gestionarea fluxului
informaţional de interes operativ aferent cooperării internaţionale derulate de
structurile specializate ale MAI pe acest canal538.
În realizarea atribuţiilor sale, Punctul Naţional Focal desfăşoară activităţi
de cooperare cu Centrul Regional SECI, ofiţerii de legătură ai MAI acreditaţi în
alte state, ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România (la solicitarea
acestora), Europol, iar în viitor cu ţările membre din spaţiul Schengen, prin
intermediul Serviciului SIRENE.
Punctul Naţional Focal primeşte şi transmite cererile de asistenţă care
privesc:
 informaţii de interes operativ pentru combaterea infracţionalităţii;
 completarea probatoriului, în cazul grupărilor de infractori aflaţi în
cercetări pentru comiterea unor infracţiuni cu caracter transfrontalier;
 solicitări de sprijin, din partea organelor de aplicare a legii străine, prin
intermediul ataşaţilor de afaceri interne sau ofiţerilor de legătură români şi
a organelor de justiţie române, în declanşarea unor acţiuni comune sau
537
Potrivit art.1, lit.e din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.201/2000, “Punctul naţional unic de contact
iniţial, în sensul art.8, paragraful 1 din Acordul SECI, este denumit Punctul naţional focal”.
538
http://www.mira.gov.ro/Documente/CCPI/Punctul_National_Focal.pdf
285
colaborări pentru schimbul de date şi informaţii în cazuri cu implicaţii sau
care necesită efectuarea de acte procedurale pe teritoriul mai multor state;
 alte forme de cooperare care derivă din acte normative internaţionale de
prevenire şi combatere a infracţiunilor.
Obiectul cererilor de asistenţă îl constituie schimbul de date şi informaţii
necesare investigării infracţionalităţii transfrontaliere pe linia traficului şi
contrabandei cu droguri sau precursori, în cazul grupărilor de infractori aflaţi în
cercetări pentru comiterea acestor infracţiuni.
În anul 2008, 57 de cazuri de trafic de droguri au făcut obiectul cererilor
de asistenţă primite de la ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România.
În vederea intensificării activităţilor de colaborare cu statele din UE, la
data de 25 noiembrie 2003 a fost semnat acordul de cooperare dintre România şi
Oficiul European de Poliţie, ratificat prin Legea nr.197/2004. În cuprinsul acestei
legi, au fost stabilite modalităţile şi procedurile de acţiune ce vor fi aplicate de
Biroul Naţional Europol, fiind menţionat ca scop principal alinierea capacităţii
instituţionale şi operaţionale a Poliţiei Române la standardele UE şi
implementarea celor mai bune practici în domeniile cooperării poliţieneşti şi
luptei împotriva crimei organizate539.
Potrivit aceleiaşi legi de ratificare a acordului privind cooperarea dintre
România şi Oficiul European de Poliţie se poate preciza faptul că, în contextul
acestui document sunt definite scopul, domeniile de cooperare, schimbul de
informaţii şi furnizarea acestora de către România, furnizarea de date personale
de către Europol, evaluarea surselor şi informaţiilor, procedurile de
confidenţialitate a informaţiilor, modul în care sunt reprezentaţi ofiţerii de
legătură, responsabilitatea asumată de România, precum şi modalităţile de
soluţionare a disputelor.
539
286
În baza prevederilor acordului de cooperare dintre România şi Oficiul
European de Poliţie, la data de 15 februarie 2004, Punctul Naţional Focal a fost
desemnat ca unitate specializată din cadrul MAI care să acţioneze ca punct
naţional de contact pentru Europol, conform standardelor UE care va avea la
bază cooperarea inter-agenţii la nivel naţional şi internaţional.
Unitatea Naţională Europol şi Biroul de Legătură Român la Haga-Olanda
asigură legătura între organele de aplicare a legii din România 540 şi Europol.
Unitatea Naţională Europol a devenit operaţională în luna iulie 2004, în perioada
imediat următoare începându-şi activitatea la sediul Europol de la Haga şi
ofiţerul român de legătură.
Schimbul de informaţii prin Unitatea Naţională Europol vizează
infracţiunile de trafic de droguri, cu accent pe grupările infracţionale implicate.
Cererile de asistenţă către Unitatea Naţională Europol pot fi făcute doar în cazul
în care există informaţii certe despre asocierea unei grupări criminale din
România cu cea din ţara unde se solicită verificările.
În anul 2008, Unitatea Naţională Europol a primit 219 cereri de asistenţă
pe linia traficului de droguri de la Europol, statele membre şi structurile interne
de aplicare a legii. În urma acestora, s-a constatat că în domeniul traficului de
droguri, rolul traficanţilor români se limitează, în prezent, la transportul şi
distribuţia drogurilor. Principalele modalităţi de introducere a drogurilor în
România sunt: coletele, prin intermediul societăţilor de curierat rapid (cocaină,
ecstasy şi rar heroină); transporturi de legume-fructe, prin intermediul
societăţilor de import/export de legume-fructe (heroină, ecstasy); transporturi de
articole electrice, electrocasnice, mobilă (cocaină); transporturi aeriene şi rutiere
prin intermediul cărăuşilor (droguri sintetice, cocaină); alte metode (containere,
colete prin intermediul şoferilor de autocare, etc.).
540
Menţionate în Acordul de cooperare dintre România şi Europol, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei
Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Direcţia
Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Autoritatea Naţională a Vămilor, Serviciul Român de Informaţii şi
Ministerul Public.
287
În ceea ce priveşte dosarele de analiză, autorităţile de aplicare a legii din
România sunt membre în cadrul dosarului de analiză Mustard (trafic de droguri).
În cadrul Punctului Naţional Focal funcţionează şi Serviciul SIRENE, ce
are drept scop gestionarea conexiunilor cu statele membre Schengen, prin
furnizarea de date care fac parte din Sistemul Informatic Schengen, potrivit
Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen.
Ca singur interlocutor român pentru birourile SIRENE din străinătate,
biroul SIRENE prezintă o interfaţă unică interlocutorilor săi externi. Este clar,
deci, că, în ceea ce priveşte tratarea art. 95 şi 98 din Convenţia de punere în
aplicare a Acordului Schengen, pentru autorităţile judiciare române, acest birou
va reprezenta singurul punct de legătură cu autorităţile judiciare ale ţărilor
membre Schengen, reprezentate prin birourile SIRENE naţionale541.
Necesitatea înfiinţării Biroului SIRENE rezidă în caracterul obligatoriu de
a precede schimburile de informaţii între toate statele membre din Spaţiul
Schengen, pentru a putea respecta principiile de funcţionare ale Schengen.
Schimbul de informaţii va avea un caracter operativ şi rapid, aducând un
adevărat suport pentru utilizatorul final. Vor fi de asemenea beneficiarii unei
informaţii imediate, accesibile pentru toate instituţiile care trebuie să aplice
legea, prin intermediul unui singur punct de acces.
În momentul operaţionalizării sale, Serviciul SIRENE va îndeplini
următoarele atribuţii:
 primirea şi transmiterea de informaţii;
 cooperarea poliţienească operaţională şi asistenţa între entităţile Schengen;
 controlul respectării prevederilor Convenţiei de punere în aplicare a
Acordului de la Schengen;
 administrarea structurii operaţionale şi a mijloacelor materiale;
 reprezentarea la nivelul grupurilor de lucru Schengen.
541
288
289
CAPITOLUL VII
CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
7.1. Concluzii privind activitatea de cooperare internaţională
În prezent, consumul de droguri şi problemele asociate acestuia continuă

să se răspândească în majoritatea regiunilor lumii, transformând unele zone în
puncte roşii pe harta degradării sistemului social. Menţinerea la un nivel constant
a cererii de droguri sau chiar creşterea acesteia, au determinat orientarea şi
preocuparea grupurilor de crimă organizată către producţia şi traficul acestor
substanţe, activităţi din care se obţin venituri importante într-un timp scurt542.
Situaţia traficului şi consumului ilicit de droguri devine în prezent din ce
în ce mai complexă din mai multe considerente, în special deschiderea
frontierelor între numeroase ţări, datorită mutaţiilor de ordin politic şi economic
pe care le cunosc, apariţia unui tip de consumatori care dispun de resurse
financiare sporite pentru a-şi achiziţiona drogurile, creşterea cererii şi ofertei
pentru majoritatea substanţelor aflate sub control internaţional şi schimbările
culturale aduse de globalizare şi de rapiditatea mijloacelor de comunicaţii.
În măsura în care cultivatorii, producătorii, transportatorii, furnizorii,
distribuitorii şi consumatorii de droguri provin din toate regiunile lumii,
comerţul cu droguri a devenit o componentă esenţială a crimei organizate.
Efectele globalizării se resimt puternic şi în acest domeniu, de exemplu
comprimatele de ecstasy fabricate în Europa sunt vândute şi în America de Nord,
în Asia de Sud-Est şi în Oceania, în timp ce cocaina produsă în America de Sud
542
290
face obiectul unui trafic intens către Europa, uneori chiar pe rutele ce trec prin
Africa de Vest.
Traficul ilicit de droguri este strâns legat de alte forme grave de
criminalitate, precum traficul de migranţi, traficul de persoane, falsificarea
cărţilor de credit, constituind în acelaşi timp şi o importantă sursă de finanţare a
unor activităţi deosebit de violente şi distructive în care sunt implicate
organizaţiile teroriste şi reţelele de crimă organizată.
Infractorii implicaţi în traficul ilicit de droguri adoptă o abordare din ce în
ce mai profesionistă şi se adaptează cu flexibilitate noilor condiţii geopolitice,
juridice, economice şi tehnologice, utilizând structuri antreprenoriale şi
combinând activităţile de afaceri ilegale cu activităţile comerciale legitime.
Aceştia sunt totodată pregătiţi să acţioneze prin orice mijloace pentru a-şi atinge
obiectivele, recurgând la ameninţări sau acte de violenţă împotriva persoanelor şi
a bunurilor, căutând să-şi exercite influenţa în vederea manipulării oamenilor
politici, a oamenilor de afaceri şi a autorităţilor publice, cu principalul scop al
maximizării profiturilor şi al obţinerii puterii.
Metoda de operare a reţelelor infracţionale implicate în traficul de droguri
se caracterizează prin specializare, diviziunea muncii şi compartimentare.
Profiturile ilegale sunt reinvestite în noi activităţi infracţionale sau injectate în
activităţi comerciale licite pentru spălarea banilor şi crearea paravanului legal.
Prin toate aceste activităţi se caută câştigarea de influenţă şi construirea unui
monopol criminal543.
Traficul internaţional de droguri aduce venituri uriaşe grupărilor
infracţionale care au în preocupările lor organizarea şi practicarea acestor
activităţi ilicite. Cartelurile drogurilor şi grupările de traficanţi sunt organizate şi
structurate în măsură să funcţioneze eficient în interiorul economiilor naţionale,
ca şi la nivel internaţional. Profiturile obţinute din activităţile ilicite pot fi
543
291
integrate în economia legală sau destinate să finanţeze în continuare alte
activităţi infracţionale.
În ultimii ani, crima organizată a cunoscut un progres considerabil, atât în
plan cantitativ (creşterea actelor de violenţă şi de intimidare, cazurile de fraudă şi
corupţie, traficul ilicit de droguri, etc.), cât şi în plan calitativ (prin
profesionalizarea şi internaţionalizarea reţelelor). Obiect al principalelor politici
ale statelor de la începutul anilor 1990, crima organizată a ocupat o poziţie
secundară în planul preocupărilor autorităţilor statelor în ultima vreme, datorită
faptului că tragicele evenimente din 11 septembrie 2001 au condus la
declanşarea unui adevărat război concertat împotriva terorismului.
Analizele efectuate în ultima perioadă de timp de majoritatea
organizaţiilor internaţionale şi de autorităţile naţionale specializate în domeniul
combaterii traficului ilicit de droguri, scot în evidenţă faptul că sindicatele
transnaţionale ale drogurilor îşi intensifică în mod constant activităţile, cucerind
în permanenţă noi regiuni şi teritorii destinate cultivării şi producerii de
stupefiante, perfecţionându-şi rutele de traficare şi modalităţile de livrare a
drogurilor.
Pornind de la necesitatea eludării legislaţiei, în special prin evitarea
sistemelor instituţionale implicate în lupta de combatere a fenomenului, industria
drogurilor se perfecţionează continuu, ridicând potenţialul tehnic şi financiar şi
adaptându-se la ultimele progrese ştiinţifice sau tehnologice.
În faţa acestei evoluţii se impune conceperea, adoptarea şi aplicarea unui
mod eficient, unitar şi internaţional de luptă împotriva traficului ilicit de droguri.
Problema drogurilor poate fi abordată din diverse perspective, de la cele
politice la cele legate de sănătate, cercetare ştiinţifică, practică zilnică în
domeniu şi până la cooperarea operaţională împotriva traficului ilicit de droguri.
Cadrul legislativ şi politicile prin care fenomenul traficului ilicit de droguri va fi
292
în cele din urmă abordat trebuie să ia în considerare toate aceste aspecte şi să le
reunească într-o manieră coerentă şi realistă.
Abordarea actuală de combinare a reducerii cererii şi ofertei de droguri
prin metode integrate, multidisciplinare şi echilibrate, constituie baza controlului
fenomenului drogurilor pentru viitor. Această abordare necesită cooperare şi
coordonare. Dată fiind natura orizontală a problemei, cooperarea şi coordonarea
vor trebui dezvoltate în continuare nu numai în domeniile social, medical,
educaţie şi justiţie şi afaceri interne, dar şi în raport cu statele non-membre ale
UE şi opiniile internaţionale relevante. O abordare echilibrată a problemei
include de asemenea consultarea unui mare număr de instituţii ştiinţifice, a
profesioniştilor, a reprezentaţilor ONG-urilor, societăţii civile şi comunităţilor
locale.
Cooperarea strategică în domeniul aplicării legii cu privire la droguri şi
precursori ai drogurilor, trebuie să acorde prioritate acelor probleme şi forme ale
criminalităţii care pot avea impact asupra întregii Uniuni Europene, astfel
asigurând obţinerea unui progres în Statele Membre. Activitatea de cooperare a
organelor judiciare specializate trebuie să vizeze combaterea producţiei de
droguri, a traficului ilicit transfrontalier, destrămarea reţelelor criminale angajate
în aceste activităţi şi probarea activităţilor infracţionale desfăşurate de acestea,
inclusiv a criminalităţii conexe drogurilor.
Pentru a implementa această prioritate, este necesar ca factorii politici şi
agenţiile de implementare a legii, atât la nivelul UE cât şi la nivel naţional, să îşi
îmbunătăţească expertiza în domeniu, printr-un schimb de bune practici, analize
complexe, strategice şi operative ale fenomenului criminalităţii. Identificarea
celor mai noi dezvoltări ale criminalităţii drogurilor va avea consecinţe în luarea
deciziei politice şi în consecinţă în prioritizarea aplicării legii în UE în acest
domeniu.
293
Dispariţia majorităţii controalelor la frontierele interne a făcut ca UE să fie
o piaţă şi mai atractivă pentru drogurile ilicite şi pentru deturnarea precursorilor.
Odată intrate înăuntrul frontierelor UE, drogurile pot fi comercializate, mai mult
sau mai puţin liber, fără a atrage atenţia autorităţilor vamale sau a autorităţilor
naţionale de aplicare a legii. Crima organizată internaţională nu respectă
graniţele naţionale sau autorităţile naţionale.
Astfel, cooperarea europeană în ceea ce priveşte intrarea bunurilor de
mare risc în UE, precum şi activităţile de aplicare a legii cu privire la traficul de
droguri în cadrul UE, ar trebui îmbunătăţite. Pentru ca UE să fie mai puţin
atractivă pentru organizaţiile criminale, este imperativ pentru autorităţile vamale
şi de aplicare a legii să aducă îmbunătăţiri controalelor efectuate pe teritoriile
respective. Controalele naţionale completează măsurile luate la graniţele
exterioare ale UE. Vămile şi alte servicii de aplicare a legii trebuie să conlucreze
pentru a sprijini această politică. În cazul eforturilor de aplicare a legii în afara
UE, este foarte important să se monitorizeze, îmbunătăţească şi, acolo unde este
necesar, să se extindă reţelele ofiţerilor de legătură ai Statelor Membre ale UE în
ţările terţe. Ţinând seama de principiile fundamentale ale UE, trebuie întreprinse
acţiuni majore pentru încurajarea şi extinderea cooperării cu instituţiile de
aplicare a legii din ţările terţe, oferindu-le sprijin financiar şi logistic, cât şi mai
multe proiecte comune în care Statele Membre pot contribui cu expertiza şi
cunoştinţele lor în gestionarea problemei comune.
Natura globală a problemei drogurilor necesită o abordare regională,
internaţională şi multilaterală. Ca o recunoaştere a principiului responsabilităţii
împărţite, cooperarea şi coordonarea trebuie intensificate atât la nivel bilateral
(între UE şi ţările terţe), cât şi în cadrul organizaţiilor şi forurilor internaţionale.
De-a lungul timpului, România a promovat în mod constant o politică
proactivă în domeniul creării şi consolidării fundamentelor juridice adecvate
prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, atât la nivel bilateral, cât şi
294
multilateral, în cadrul oferit de organizaţiile internaţionale cu vocaţie universală
sau regională544.
La nivel naţional, în ultimii ani s-a realizat o accelerare a procesului de
armonizare legislativă cu acquis-ul comunitar, semnalele recepţionate dovedind
faptul că România începe să fie percepută ca un partener serios, fiindu-i astfel
recunoscute progresele înregistrate în domeniul luptei antidrog. Totuşi, s-a
constatat că în contextul activităţilor de integrare europeană desfãşurate de
instituţiile române, raportarea fragmentară şi paralelă către organismele
internaţionale, a datelor privind reducerea cererii şi ofertei de droguri, a creat
impresia unei lipse de coordonare, incoerentă, lipsa de comunicare şi cooperare
între acestea.
Integrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007, conferă o nouă dimensiune
şi noi mijloace de lucru în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de
droguri. Adaptarea eficientă la noua realitate în acest domeniu nu se poate realiza
decât prin participarea activă şi schimbul intens de date, statistici şi informări în
cadrul organismelor specializate ale UE: Grupul Orizontal de Lucru privind
Drogurile (HDG), Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi
Dependenţei de Droguri (EMCDDA), Europol şi Eurojust şi prin înţelegerea
corectă şi înscrierea în liniile trasate de politicile generale la nivel european.
7.2. Propuneri privind îmbunătăţirea cadrului juridic şi

instituţional
UE trebuie să continue încurajarea ţărilor candidate şi potenţial candidate

să adopte şi să aplice acquis-ul comunitar şi să participe activ în structurile de
cooperare şi combatere a traficului ilicit de droguri existente, cum ar fi
544
295
EMCDDA, Europol şi Eurojust. Noile acorduri de cooperare încheiate între UE
şi ţările terţe trebuie să includă obligatoriu o clauză specială legată de cooperarea
în domeniul drogurilor.
De aceea, suntem de părere că trebuie acordată o atenţie deosebită
cooperării cu ţările aflate la graniţa estică a UE, cu ţările Balcanice, Afganistan
şi vecinii săi, America Latină şi ţările din Caraibe, Maroc şi alte state aflate pe
rute de traficare a drogurilor.
Integrarea problemei drogurilor în dezvoltarea cooperării ar susţine în mod
eficient eforturile autorităţilor în activitatea de combatere a traficului
transfrontalier de droguri, incluzând aici şi limitarea consecinţelor consumului de
droguri. În plus, sprijinul pentru a facilita cooperarea dintre organizaţiile
internaţionale (poliţieneşti, vamale, etc.) va rămâne important dacă producţia şi
traficul ilicit de droguri vor fi combătute eficient. Pentru aceasta, acordurile
regionale de cooperare încheiate trebuie să joace un rol important în asigurarea
unor soluţii complexe, incluzând toate ţările aflate pe anumite rute de traficare a
drogurilor, precum şi posibili parteneri.
În vederea combaterii producţiei şi a traficului ilicit de droguri,
considerăm că se impune o aplicare a legii mai eficace la nivel internaţional,
folosirea la maximum a capacităţilor structurilor şi instituţiilor de cooperare,
conform unei abordări bazate pe informaţii. Eficacitatea UE, cel mai important
finanţator internaţional al luptei împotriva drogurilor şi al efortului de a găsi
soluţii durabile împotriva cultivării de plante din care pot fi extrase drogurile, ar
avea mai mult de câştigat de pe urma unei coordonări mai bune a politicilor
naţionale şi comunitare.
Punctul nostru de vedere este că principalele activităţi ce se impun a fi
efectuate în viitor de instituţiile abilitate în combaterea traficului ilicit de
droguri la nivel internaţional sunt următoarele:
296
 identificarea organizaţiilor de traficanţi de droguri care reprezintă cea
mai mare ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi internaţionale,
inclusiv prin utilizarea conceptului bazat pe Modelul European de
Informaţii Operative;
 creşterea numărului de operaţiuni multidisciplinare de aplicare a legii,
implicând organele de poliţie, serviciile vamale şi de control la frontieră,
prin intermediul echipelor comune de anchetă;
 utilizarea mai sistematică a ofiţerilor de legătură în scopul efectuării unui
schimb eficient şi operativ de date şi informaţii între agenţiile de aplicare
a legii;
 crearea unor grupuri regionale de combatere a traficului ilicit de droguri,
compatibile cu mecanismele juridice şi operaţionale existente la nivelul
statelor implicate;
 adoptarea şi punerea în practică la nivelul UE a unui sistem de stabilire a
profilului juridic al drogurilor de sinteză;
 întărirea cooperării internaţionale care vizează prevenirea deturnării
precursorilor ce pot fi utilizaţi la fabricarea ilicită a drogurilor.
În prezent, Guvernele statelor membre ale UE folosesc Europol în calitate
de poliţie a Uniunii, iar Eurojust ca unitate de punere sub urmărire penală, pentru
a investiga activităţile reţelelor de crimă organizată care acţionează la nivel
transfrontalier. În anul 2008, noua legislaţie a UE prevede acordarea unor
prerogative de investigare mai largi Europol-ului, concomitent cu reducerea
birocraţiei. La nivel european, există unele iniţiative şi în ceea ce priveşte
redimensionarea Eurojust-ului, pentru o mai bună funcţionare a acestui
organism. În acest sens, ar fi necesar ca toţi procurorii Eurojust să aibă atribuţii
mai largi, prin care să poată solicita administrarea de probe, interceptarea
convorbirilor telefonice sau desfăşurarea de anchete sub acoperire.
297
Pentru a se realiza o activitate eficientă de cooperare la nivel european în
combaterea traficului ilicit de droguri, suntem de părere că o soluţie ar fi
unificarea Europol-ului şi a Eurojust-ului într-o singură agenţie europeană de
aplicare a legii la nivelul UE, formată atât din procurori, cât şi din poliţişti din
fiecare stat membru. Această reorganizare ar simplifica procedurile de
strângere a informaţiilor, evitând paralelismele instituţionale privind eforturile
de prindere a infractorilor, realizându-se astfel o mai bună coordonare în
activitatea de combatere a traficului ilicit de droguri. Conform unei opinii
exprimate în doctrină545, poliţiştii şi procurorii care lucrează la investigarea unui
caz de criminalitate organizată transfrontalieră ar trebui să fie „ca pâinea şi
untul”, dar, din păcate, nu s-a ajuns încă la acest stadiu. Avantajul funcţionării
Europol-ului constă în simplul fapt de a avea colegi din 27 de state europene care
lucrează împreună. Dacă adaugi şi procurorii la acest grup, se va produce un
cumul de energii puternice care se vor afla în slujba unei singure agenţii de
aplicare a legii, mai puternică şi capabilă să susţină eforturile statelor în
activitatea de combatere a traficului ilicit de droguri.
În vederea intensificării relaţiilor de cooperare ale autorităţilor române cu
instituţiile similare din alte state şi cu organismele internaţionale de monitorizare
şi control al drogurilor, propunem încheierea sau reînnoirea acordurilor de
cooperare bilaterală sau multilaterală, în următoarele forme:
 încheierea unor acorduri bilaterale cu statele aflate pe rutele comune ale
traficului de droguri şi cu statele vecine;
 încheierea unor acorduri bilaterale cu statele ce au un aport semnificativ
în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;
 încheierea de acorduri pentru crearea şi operaţionalizarea de grupuri
comune de lucru şi acţiuni regionale.
545
Hugo Brady – Should Europol and Eurojust merge?, CER insight article, 7 December 2007
(http://centreforeuropeanreform.blogspot.com/2007/12/should-europol-and-eurojust-merge.html)
298
În ultima perioadă de timp, s-a constatat folosirea tot mai frecventă a
mijloacelor de transport naval aflate sub diferite pavilioane, precum şi a
serviciilor marinarilor independenţi, pentru traficarea ilicită a unor cantităţi mari
de droguri. Cel mai recent exemplu îl constituie captura realizată de poliţiştii
români la sfârşitul lunii ianuarie 2009 în Portul Constanţa, aproximativ 1.200
kilograme de cocaină disimulate într-un transport de material lemnos. De aceea,
având în vedere faptul că Marea Neagră şi regiunea în ansamblu constituie o
zonă principală de tranzit pentru traficul ilicit de droguri, provenind din Asia
Centrală sau din alte zone ale lumii spre Europa Occidentală, propunem crearea
şi operaţionalizarea unui Centru comun maritim de operaţiuni şi analize-
stupefiante alcătuit din toate ţările riverane Mării Negre, prin intermediul căruia
autorităţile statelor implicate să realizeze un schimb eficient şi operativ de date şi
informaţii privind vasele la bordul cărora se află membri ai echipajelor care sunt
suspectaţi că ar fi implicaţi în activităţi de trafic ilicit de droguri.
De asemenea, având în vedere evoluţia acquis-ului Schengen, considerăm
ca fiind necesară monitorizarea permanentă a acestei evoluţii şi promovarea
rapidă de către statul român a iniţiativelor legislative, în vederea asigurării
alinierii permanente la acquis a legislaţiei naţionale în domeniul cooperării şi
combaterii traficului ilicit de droguri.
În plan legislativ, propunem modificarea cadrului juridic care
reglementează tehnicile de investigare judiciară a traficului internaţional de
droguri, în special dispoziţiile referitoare la livrările supravegheate şi anchetele
sub acoperire. În prezent, acestea sunt reglementate atât în cuprinsul Codului de
Procedură Penală, cât şi în legile speciale din domeniul de referinţă (Legea
nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate, Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală).
299
În prezent, legea specială din domeniul de referinţă (Legea nr.143/2000
privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri)
prevede în cadrul art.20 o reglementare cu caracter general, fără a preciza natura
juridică a documentului prin care se autorizează livrarea supravegheată, situaţiile
în care poate fi dispusă sau actele procedurale întocmite de procuror în urma
realizării livrării supravegheate.
În acest sens, considerăm oportună reglementarea unitară şi în detaliu a
livrării supravegheate, principală tehnică de investigare judiciară utilizată în
cadrul cooperării internaţionale, prin modificarea şi completarea Legii
nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, după
cum urmează:
Art.20 va avea următorul conţinut:
(1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate
autoriza, la solicitarea instituţiilor sau organelor legal abilitate, prin ordonanţă
motivată, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a
drogurilor ori a precursorilor de droguri.
(2) Livrarea supravegheată poate fi dispusă numai în cazul în care
descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de
droguri sau precursori ai acestora nu ar fi putea fi făcută în alt mod sau ar
întâmpina dificultăţi deosebite ce ar aduce grave prejudicii activităţii de
urmărire penală. Prin introducerea acestor prevederi, considerăm că s-ar scoate
în evidenţă caracterul de excepţie al autorizării şi folosirii tehnicii livrării
supravegheate, numai în acele situaţii în care, datorită conspirativităţii
activităţilor infracţionale desfăşurate de persoanele semnalate, organele judiciare
nu pot documenta şi proba traficul ilicit de droguri.
(3) În afara situaţiei în care o convenţie sau un acord internaţional
prevede altfel, livrarea supravegheată presupune ca, în mod expres, toate statele
prin care sunt tranzitate transporturile de droguri sau precursori ai acestora:
300
a) să fie de acord cu intrarea pe teritoriul acestora a transportului de
droguri sau precursori ai acestora şi cu ieşirea acestuia de pe teritoriul statului;
b) să garanteze faptul că transportul de droguri sau precursori ai
acestora este supravegheat permanent de către autorităţile competente ale
statului pe teritoriul căruia are loc livrarea supravegheată;
c) să garanteze faptul că sunt luate toate măsurile necesare pentru
tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor care au participat la
livrarea transporturilor de droguri sau precursori ai acestora;
d) să garanteze faptul că procurorul, organele de poliţie sau alte
autorităţi de stat competente sunt înştiinţate periodic în ceea ce priveşte
desfăşurarea şi rezultatul urmăririi penale împotriva persoanelor acuzate de
infracţiunile la regimul drogurilor care au constituit obiectul livrării
supravegheate.
(4) Ordonanţa procurorului prin care se autorizează livrarea
supravegheată trebuie să cuprindă: numele şi semnătura persoanei care a
dispus măsura, numele persoanelor implicate în transportul ilegal de droguri,
dovezile din care rezultă caracterul ilicit al bunurilor ce urmează să intre,
tranziteze sau să iasă pe sau de pe teritoriul ţării, modalitatea în care va fi
efectuată supravegherea. Procurorul trebuie să emită câte o ordonanţă pentru
fiecare livrare supravegheată dispusă.
(5) Livrarea supravegheată este pusă în aplicare de către poliţie sau de
altă autoritate de stat. Procurorul stabileşte modul de punere în aplicare a
livrării supravegheate.
(6) Punerea în aplicare a livrării supravegheate nu constituie infracţiune.
Introducerea de către legiuitor a acestei prevederi în cadrul Legii nr.143/2000 ar
constitui o cauză de înlăturare a răspunderii penale faţă de personalul
autorităţilor ce pun în aplicare activitatea de livrare supravegheată a drogurilor
sau a precursorilor acestora, aspect nereglementat în legislaţia actuală.
301
(7) Livrarea supravegheată este executată cu acordul autorităţilor
competente ale statelor interesate şi pe bază de reciprocitate, precum şi cu
respectarea convenţiilor internaţionale ratificate şi a acordurilor bilaterale şi
multilaterale, atunci când acestea reglementează conţinutul acestei tehnici
speciale de cercetare.
(8) La finalizarea livrării supravegheate se întocmeşte un raport de către
procuror cu privire la: datele la care livrarea supravegheată a început şi a fost
încheiată; date cu privire la persoana care a pus în aplicare măsura; descrierea
dispozitivelor tehnice utilizate; numărul şi identitatea persoanelor cu privire la
care a fost pusă în aplicare măsura şi o evaluare a eficienţei şi a rezultatelor
livrării supravegheate ce a fost pusă în aplicare.
Caracterul transfrontalier al infracţiunilor din sfera traficului ilicit de
droguri determină instituţiile şi autorităţile statelor să ia măsuri specifice
comune, în special în contextul UE, acest lucru fiind necesar şi în cazul
anchetelor sub acoperire. În practica judiciară, investigatorii sub acoperire din
cadrul altor ţări sunt autorizaţi să acţioneze în ţara noastră asemeni
colaboratorilor autorizaţi, acest statut neputându-le conferi protecţia necesară în
cazul deconspirării.
De aceea, considerăm necesară reglementarea în mod clar a procedurii de
cooperare dintre statul român şi alte state în domeniul anchetelor sub acoperire,
prin stipularea activităţilor pe care le pot efectua investigatorii care acţionează
sub acoperire, a modalităţii de strângere şi valorificare a informaţiilor şi a
protecţiei acordate de statul străin în care acţionează investigatorul, în cazul
deconspirării acestuia.
Fără a avea pretenţia de a fi abordat într-un manieră exhaustivă
problematica deosebit de vastă a cooperării internaţionale privind combaterea
traficului ilicit de droguri, considerăm că sistemul instituţional în domeniul de
referinţă se manifestă concurenţial, fiind necesare redimensionarea efectivelor în
302
funcţie de situaţia operativă, profesionalizarea angajaţilor, îmbunătăţirea dotării
materiale şi a cooperării pentru a reacţiona adecvat la „mutaţiile” crimei
organizate în domeniul drogurilor, delimitarea competenţelor şi administrarea în
regim de parteneriat a resurselor informaţionale.
303
BIBLIOGRAFIE
I. Legislaţie şi documente juridice internaţionale

1. Actul Consiliului Uniunii Europene din 26 iulie 1995 privind elaborarea
Convenţiei referitoare la înfiinţarea Oficiului European de Poliţie
(Convenţia Europol);
2. Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961, modificată prin
Protocolul din 25 martie 1972;
3. Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971;
4. Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985
privind eliminarea graduală a controalelor la frontierele comune, semnată
în localitatea Schengen, Luxemburg, la data de 19 iunie 1990;
5. Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, adoptată la Viena, la 20 decembrie 1988;
6. Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate,
adoptată la New York, la 15 noiembrie 2000;
7. Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată
la Viena, la 5 mai 2006;
8. Strategia Uniunii Europene pe droguri în perioada 2005-2012;
9. Planul de acţiune al Uniunii Europene pe 2005-2008 privind drogurile,
publicat în Jurnalul Oficial C168 din 8 iulie 2005;
10.Recomandarea Consiliului UE privind necesitatea întăririi cooperării şi a
schimbului de informaţii între diferite unităţi specializate în combaterea
traficului de precursori în statele membre ale Uniunii Europene;
11.Decizia Consiliului Uniunii Europene nr.2002/187/JAI din 28 februarie
2002 de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva
formelor grave de criminalitate;
304
12.Decizia-Cadru nr.2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13
iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare
între statele membre, publicată în Jurnalul Oficial L190/1 din 18 iulie
2002;
13.Decizia-Cadru nr.2002/465/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13
iunie 2002 privind echipele comune de anchetă, publicată în Jurnalul
Oficial L162 din 20 iunie 2002;
14.Decizia-Cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de
stabilire a dispoziţiilor minime privind elementele constitutive ale
infracţiunilor şi sancţiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de
droguri, publicată în Jurnalul Oficial L335 din 11 noiembrie 2004;
15.Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de
către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate
publicului şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr.L105 din 13 aprilie 2006;
16.Acordul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii
Orientale a Uruguayului în lupta împotriva delincvenţei organizate şi a
traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.134/1995, publicată în Monitorul Oficial nr.50
din 17 martie 1995;
17.Memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Guvernul
Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu privire la
colaborarea în lupta împotriva crimei organizate şi traficului ilicit de
droguri şi substanţe psihotrope, ratificat prin Legea nr.148/1997, publicată
în Monitorul Oficial nr.175 din 29 iulie 1997;
18.Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale
Germania cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate,
precum şi a terorismului şi a altor fapte penale de o gravitate deosebită,
305
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.80/1997, publicată în Monitorul
Oficial nr.48 din 20 martie 1997;
19.Acordul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Regatului
Maroc în domeniul luptei împotriva traficului de stupefiante, imigrărilor
clandestine şi criminalităţii organizate, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.813/1997, publicată în Monitorul Oficial nr.374 din 23 decembrie 1997;
20.Acordul de cooperare dintre Guvernul României, Guvernul Republicii
Bulgaria şi Guvernul Republicii Turcia în domeniul luptei împotriva
terorismului, crimei organizate, traficului ilicit de substanţe stupefiante şi
psihotrope, spălării banilor, traficului de arme şi persoane şi altor
infracţiuni grave, ratificat prin Legea nr.154/1999, publicată în Monitorul
Oficial nr.497 din 14 octombrie 1999;
21.Protocolul de cooperare trilaterală lărgită în combaterea criminalităţii şi, în
special, a criminalităţii transfrontaliere între Guvernul României,
Guvernul Republicii Bulgaria şi Guvernul Republicii Elene, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.280/1999, publicată în Monitorul Oficial nr.180
din 28 aprilie 1999;
22.Acordul privind prevenirea, controlul, investigarea şi combaterea
consumului neregulamentar şi traficului ilicit de stupefiante, substanţe
psihotrope şi a delictelor conexe între Guvernul României şi Guvernul
Republicii Peru, ratificat prin Legea nr.101/1999, publicată în Monitorul
Oficial nr.255 din 3 iunie 1999;
23.Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane
privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope şi a delictelor conexe, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.970/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.530 din 27
octombrie 2000;
306
24.Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei
privind cooperarea în combaterea crimei organizate internaţionale, a
traficului internaţional ilegal de droguri, a terorismului internaţional,
precum şi în alte scopuri în domeniul justiţiei penale, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.917/1999, publicată în Monitorul Oficial, Partea
I, nr.557 din 15 noiembrie 1999;
25.Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovenia
privind cooperarea în lupta împotriva crimei organizate, traficului ilicit de
droguri, substanţe psihotrope şi precursori, terorismului şi altor infracţiuni
grave, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.597/2001, publicată în
Monitorul Oficial nr.374 din 11 iulie 2001;
26.Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind
colaborarea în combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a
altor categorii de infracţiuni, ratificat prin Legea nr.188/2002, publicată în
Monitorul Oficial nr.278 din 25 aprilie 2002;
27.Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statului Israel privind
cooperarea în combaterea traficului ilicit şi a abuzului de droguri şi
substanţe psihotrope şi a altor infracţiuni grave, ratificat prin Legea
nr.123/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.203 din 26 martie 2002;
28.Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Islamice
Pakistan privind cooperarea în domeniul luptei împotriva producerii
ilegale, traficului şi consumului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope
şi precursori, ratificat prin Legea nr.173/2005, publicată în Monitorul
29.Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan
privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe
psihotrope şi precursori, ratificat prin Legea nr.86/2005, publicată în
Monitorul Oficial nr.311 din 13 aprilie 2005;
307
30.Acordul între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi
Serviciul Federal al Federaţiei Ruse pentru Controlul Traficului de
Droguri privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante,
substanţe psihotrope şi precursori, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.664/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.488 din 20 iulie 2007.
II. Legislaţie internă

1. Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de
furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de
reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii
nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia
vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr.780 din 21 noiembrie 2008;
2. Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope, publicată în Monitorul Oficial
nr.1095 din 5 decembrie 2005;
3. Legea nr.64/2005 privind participarea României ca membru cu drepturi
depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a
traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului
Europei, publicată în Monitorul Oficial nr.251 din 25 martie 2005;
4. Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, publicată în Monitorul Oficial nr.594 din 1 iulie 2004, modificată
şi completată prin Legea nr.224/2006, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr.534 din 21 iunie 2006;
5. Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în
cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial
nr.1089 din 23 noiembrie 2004;
308
6. Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate, publicată în Monitorul Oficial nr.50 din 29 ianuarie 2003;
7. Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,
precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a
finanţării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial nr.904 din 12
decembrie 2002;
8. Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial nr.362 din 3
august 2000, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004, publicată
în Monitorul Oficial nr.1155 din 7 decembrie 2004;
9. Hotărârea Guvernului nr.532/2007 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale a Vămilor, publicată în Monitorul Oficial nr.405 din
18 iunie 2007;
10.Hotărârea Guvernului nr.73/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale
antidrog în perioada 2005-2012, publicată în Monitorul Oficial nr.112 din
3 februarie 2005;
11.Hotărârea Guvernului nr.323/2005 privind aprobarea Planului de acţiune
pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2008,
publicată în Monitorul Oficial nr.376 din 4 mai 2005;
12.Hotărârea Guvernului nr.860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a dispoziţiilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările
ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr.749 din 17 august 2005;
13.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.20/2009 pentru modificarea art.13,
alin.2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi
pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului
309
Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial nr.156 din 12
martie 2009;
14.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor de droguri, publicată în Monitorul Oficial nr.1039 din 28
decembrie 2006, aprobată prin Legea nr.186/2007, publicată în Monitorul
15.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.103/2006 privind unele măsuri
pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, publicată în
Monitorul Oficial nr.1019 din 21 decembrie 2006, aprobată prin Legea
nr.104/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.275 din 25 aprilie 2007;
16.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial
nr.351 din 29 iunie 2001, aprobată prin Legea nr.81/2002, publicată în
Monitorul Oficial nr.154 din 4 martie 2002.
III. Tratate, cursuri, monografii

1. Adrian Petre – Interceptările şi înregistrările audio şi audio-video,
mijloace de probă în procesul penal, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
2. Aioniţoaie Constantin, Sandu Ion-Eugen (coordonatori) şi colectiv –
Tratat de tactică criminalistică (ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Editura
Carpaţi, Craiova, 1992;
3. Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziţie-o ameninţare
majoră la adresa securităţii naţionale, Editura Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative, Bucureşti, 2007;
4. Alexandru Mircea – Rolul Poliţiei în prevenirea şi combaterea consumului
şi traficului ilicit de stupefiante (teză de doctorat), Academia de Poliţie
„A.I. Cuza”, Bucureşti, 1998;
310
5. Aline Grange – L’Europe des drogues: L’apprentissage de la reduction des
risques aux Pays-Bas, en France et en Italie, Edition Harmattan, 2005;
6. Bercheşan Vasile, Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri,
Editura Paralela 45, Piteşti, 1998;
7. Bercheşan Vasile – Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică).
Îndrumar complet de cercetare penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită,
Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002;
8. Blanda Petru, Ţical George – Legislaţie antidrog internaţională, Editura
Pildner&Pildner, Târgovişte, 2003;
9. Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – Infracţiuni
prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001;
10.Boroi Alexandru, Rusu Ion – Cooperarea judiciară internaţională în
materie penală, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
11.Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – Cooperarea internaţională
judiciară şi poliţienească, Editura Sitech, Craiova, 2007;
12.Croitoru Dorel – Studiu comparat privind tratamentul juridico-penal al
drogurilor în legislaţia ţărilor Uniunii Europene, României şi Republicii
Moldova (teză de doctorat), Academia “Ştefan cel Mare”, Chişinău, 2006;
13.Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri, Editura Naţional, Bucureşti, 2000;
14.Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri, Editura Militară, Bucureşti,
1994;
15.Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard – Tactica efectuării
percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri, Editura Sitech, Craiova,
2006;
16.Eugen Corciu, Aurel Băloi – Instituţii de cooperare poliţienească, Editura
Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006;
311
17.Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca
(coordonatori) şi colectiv – Manualul poliţistului antidrog, Centrul de
Resurse Juridice, Bucureşti, 2002;
18.Georges Estievenart – Policies and Strategies to Combat Drugs in Europe:
The Treaty on European Union: Framework for a New European Strategy
to Combat Drugs?, Martinus Nijhoff Publishers, 1995;
19.Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria
Surduleac – Drogurile şi crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2009;
20.Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan,
Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – Organizaţia criminală a
drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008;
21.Ioan Hurdubaie – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul
valorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Editura ERA,
Bucureşti, 2006;
22.Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – Cadrul juridico-instituţional mondial
antidrog: participarea României, Editura Civitas, Bucureşti, 2008;
23.Ionel Tiberiu-Marius – Dimensiunea juridică a implementării Acquis-ului
Schengen în domeniul securizării frontierelor naţionale (teză de doctorat),
Academia de Poliţie „A.I. Cuza”, Bucureşti, 2008;
24.Julia Bauder – Drug trafficking, Greenhaven Press, 2007;
25.Macovei Radu Alexandru (coordonator), Galetescu Emanoil, Vasilescu
Lucian, Tihan Eusebiu, Căpăstraru Cristian – Elemente de toxicologia
drogurilor. Aspecte medicale, toxicologice, psihosociale, psihiatrice şi
juridice, Editura Focus, Bucureşti, 2006;
26.Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate, Editura Pygmalion,
Ploieşti, 2001;
312
27.Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuţi – Cooperarea
poliţienească internaţională în România, Editura Paper Print Invest,
Bucureşti, 2006;
28.Olteanu Ion Gabriel – Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor
infracţionale şi a unora dintre activităţile ilicite desfăşurate de acestea,
Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007;
29.Pavel Abraham, Toma-Vasile Rus, Adriana Crăciun – Drogurile:
reglementări internaţionale şi interne, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004;
30.Stancu Emilian – Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi
adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004;
31.Suceavă Ion – Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, Bucureşti,
2007;
32.Ştefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint,
Bucureşti, 2006;
33.Troneci Vasile – Interpol, poliţie fără frontiere, Editura Tehnică,
Bucureşti, 2001;
34.Valerie Havy – La politique de l’Union Europeene en matiere de
stupefiants, Bruylant, Bruxelles, 2008.
IV. Studii, articole, note

1. Butoi Tudorel – Investigatorul acoperit (posibilităţi şi limite), Revista
“Lumea Detectivilor” nr.15/2005;
2. Costică Voicu – Activitatea de cooperare judiciară în materie penală şi
cooperare poliţienească în reglementarea Tratatului de la Lisabona,
Revista de Investigare a Criminalităţii nr.1/2008, Editura Sitech, Craiova,
2008;
313
3. Cristian-Eduard Ştefan – Echipele comune de anchetă, instrument eficient
de luptă împotriva criminalităţii organizate şi a terorismului, articol
publicat în Revista „Dreptul” nr.2/2009;
4. Cristian-Eduard Ştefan – Unele consideraţii privind reţinerea datelor
generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice
destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, Bucureşti, 2009;
5. Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard – Aspecte teoretice şi
practice referitoare la procedura executării mandatului european de
arestare, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.10/2007;
6. Giurea Laurenţiu, Ştefan Cristian-Eduard – Reglementarea juridică a
operaţiunilor cu precursorii de droguri, Colecţia de articole AIT-2008,
Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2008;
7. Jay Albanese – The causes of organized crime: do criminals organize
around opportunities for crime or do criminal opportunities create new
offenders?, Journal of Contemporary Criminal Justice nr.16(4)/2000;
8. Marcel Isac – Realizarea schimbului de informaţii în cadrul cooperării
poliţieneşti la nivel regional şi internaţional, Buletinul de Informare şi
Documentare al Ministerului Administraţiei şi Internelor-Secretariatul
General, nr.2/2006;
9. Mihai Stoica, Vicenţiu-Virgilius Stanciu – Măsuri luate de România în
lupta antidrog şi pentru reducerea impactului flagelului drogurilor asupra
populaţiei, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul
General nr.3(86)/2008;
10.Mihai Stoica – Strategia de evaluare a ameninţărilor privind crima
organizată (OCTA) prin intermediul Europol, Buletinul de Informare şi
Documentare al Ministerului Administraţiei şi Internelor-Secretariatul
General nr.3/2006;
314
11.Pierre-Henri Bolle – Cooperarea internaţională în materie penală. Trafic
de droguri şi spălarea banilor, în Annales internationales de criminologie,
2001, volume 38-1/2;
12.Popescu Gheorghe, Ştefan Cristian-Eduard – Abordarea conceptuală a
fenomenului crimei organizate, Revista de Investigare a Criminalităţii
nr.1/2008, Editura Sitech, Craiova, 2008;
13.Raportul Anual 2008 Situaţia drogurilor în Europa, Observatorul
European pentru Droguri şi Toxicomanie;
14.Raport naţional privind situaţia drogurilor, Agenţia Naţională Antidrog -
Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii, Bucureşti, 2008;
15.Raport de evaluare 2008 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute
pentru anul 2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei
Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog,
Bucureşti, 2008;
16.Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor
prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea
implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008,
Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007;
17.Raport de evaluare 2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute
Bucureşti, 2007;
18.Raportul de evaluare 2006 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute
Bucureşti, 2006;
19.Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005;
315
20.Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenţia
Naţională Antidrog, Bucureşti, 2004;
21.Victor Nicolăescu, Sebastian Gordan – Instrumente şi direcţii de acţiune la
nivel european în prevenirea şi combaterea fenomenului drogurilor, Info-
Drog. Buletin de informare şi documentare nr.1(5)/2007, Editura
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007.
V. Resurse Internet
1. http://ar2006.emcdda.europa.eu
2. http://www.interpol.int
3. http://www.europol.europa.eu
4. http://www.euractiv.com
5. http://www.secicenter.org
6. http://www.ana.gov.ro
7. http://www.customs.ro
8. http://www.mie.ro
9. http://www.uniuneaeuropeana.ro
10.http://www.mpublic.ro
11.http://www.schengen.mira.gov.ro
316

Teza Droguri

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teza Droguri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEZĂ DE DOCTORAT

CAPITOLUL III 104

Una din cele mai complexe problematici, cu implicaţii majore în cadrul

TRAFICUL ILICIT DE DROGURI, FORMĂ DE

1.1. Abordarea conceptuală a fenomenului criminalităţii

După conflagraţiile mondiale şi regionale de proporţii, criminalitatea

1.2. Terminologia şi tipologia drogurilor

1.2.1. Aspecte de ordin terminologic

Etimologia cuvântului „drog” nu este întrutotul şi exact cunoscută. În

1.2.2. Clasificarea drogurilor

În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale

1.3. Etapele traficului ilicit de droguri

În plan teoretic, activităţile din sfera traficului ilicit de droguri sunt

1.4. Dimensiunea globală a traficului ilicit de droguri

Până nu de mult, la noi în ţară s-a considerat că fenomenul drogurilor nu a

2.1. Regimul juridic al drogurilor în România

Reglementarea juridică a unui domeniu este influenţată de factori multipli,

Pe parcursul secolului XX s-a constatat o preocupare constantă a

Procesul de adaptare a legislaţiei interne la normele de drept internaţional

În Codul penal din 1968, în cadrul art.312 a fost incriminată infracţiunea

Un progres semnificativ în domeniul legiferării a fost realizat în urma

2.2.1. Aspecte introductive

În contextul eforturilor actuale depuse pe plan mondial pentru

2.2.2. Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de

Prin Legea nr.508/2004 a fost înfiinţată Direcţia de Investigare a

2.2.3. Inspectoratul General al Poliţiei Române

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) este unitatea centrală a

2.2.4. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră

Potrivit dispoziţiilor legale, Poliţia de Frontieră Română face parte din

Potrivit dispoziţiilor legale183, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) se

Răspunsul faţă de tendinţele traficului şi consumului ilicit de droguri s-a

3.1. Instrumentele juridice internaţionale de cooperare

La baza cooperării internaţionale a stat permanent principiul respectării

3.2. Organizaţiile internaţionale de cooperare privind

3.2.1. Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală Interpol

Originile Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală Interpol (OIPC-

3.2.2. Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea

Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC) este liderul

La prima reuniune a Consiliului Economic şi Social al ONU, ce a avut loc

3.2.4. Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor

Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS) a fost creat în

3.2.5. Grupul Dublin

Grupul Dublin a fost înfiinţat în anul 1990 cu ocazia unei reuniuni

3.2.6. Centrul regional de informare şi coordonare pentru Asia Centrală

În scopul promovării cooperării internaţionale între serviciile de

COOPERAREA EUROPEANĂ PRIVIND COMBATEREA

4.1. Cadrul juridic european de combatere a traficului ilicit

La nivel internaţional, necesitatea unui răspuns global, echilibrat şi

4.2. Proceduri de cooperare judiciară europeană în materie

4.2.1. Consideraţii generale privind cooperarea judiciară în materie

Cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie doar un

4.2.2. Mandatul european de arestare

Mandatul european de arestare înlocuieşte instrumentele anterioare de

Consiliul European reunit la Tampere în perioada 15-16 octombrie 1999, a

4.2.4. Comisiile rogatorii internaţionale

Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de

Despre data şi locul constituirii comisiei rogatorii, părţile sunt obligate să

Comisiile rogatorii internaţionale sunt frecvent utilizate de organele

4.3. Instituţiile europene implicate în lupta antidrog

4.3.1. Necesitatea cooperării instituţiilor europene

Începuturile colaborării europene se pot distinge cu mai mult de 20 de ani

În vederea consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate

4.3.4. Grupul Pompidou

Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de