TRAFICUL DE DROGURI

1. Precizări introductive și conținutul normei de incriminare

Infracțiunea de trafic de droguri este reglementată în art. 2 din Legea

nr. 143/2000, alături de alte infracțiuni, dintre care cele mai
importante sunt traficul internațional de droguri (art. 3) și deținerea de
droguri pentru consum propriu (art. 4).

Potrivit art. 2 din Legea nr. 143/2000: „(1) Cultivarea, producerea,

fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice
titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte
operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se
pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare

risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor
drepturi”.
2. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al acestei infracțiuni îl constituie relaţiile sociale

privitoare la sănătatea publică şi relaţiile sociale referitoare la
sănătatea persoanelor care consumă droguri în mod ilicit.

Brevitatis causa, obiectul juridic specific al infracţiunii îl reprezintă

sănătatea publică şi a consumatorilor.

Obiectul material al infracţiunii îl constituie drogurile, de risc şi de

mare risc.

Drogurile sunt plante, substanţe sau amestecuri, în compoziţia cărora

se află plante ori substanţe, supuse controlului naţional, prevăzute în
tabelele nr. I-III ale Legii nr. 143/2000. În conformitate cu prevederile
art. 1 din Legea nr. 143/2000, drogurile se împart în două categorii:
droguri de risc şi droguri de mare risc.

Drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II, iar
drogurile de risc sunt drogurile înscrise în tabelul nr. III. Substanţele
utilizate frecvent la fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV,
poartă denumirea de precursori, iar regimul juridic al acestora este
stabilit, în principal, prin dispoziţiile O.U.G. nr. 121/2006.

În Legea nr. 339/2005[1] este prevăzut regimul juridic privind

cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia,
transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea,
achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor
spontane sau cultivate, substanţelor şi preparatelor prevăzute în
tabelele I, II şi III din anexa care face parte integrantă din această
lege.

Substanţele prevăzute în tabelele II şi III ale Legii nr. 143/2000 şi

preparatele lor sunt supuse, atunci când sunt utilizate în scop
medical, şi altor dispoziţii aplicabile substanţelor şi preparatelor de uz
uman sau veterinar, în măsura în care acestea nu contravin Legii nr.
339/2005.

Printre cele mai cultivate plante, care reprezintă rezervorul mondial al

traficului ilicit de droguri, se numără macul de opiu, canabisul sativa
şi arborele de coca.

Macul de opiu este o plantă-drog ce se cultivă, printre altele, în zona

de sud est a Asiei [în această parte a lumii existând suprafeţe
agricole foarte mari cultivate cu mac (somnifer papaverum)], în aşa-
zisul „triunghi de aur” care cuprinde zonele de frontieră ale Myanmar,
Laos şi Thailanda. Macul de opiu se mai cultivă în Egipt, Kenya, India
etc.

După perioada de înflorire, planta formează o capsulă rotund-ovalară

ce conţine seminţele acesteia. După o maturare de aproximativ 10
zile, capsulele se incizează şi din ele se recoltează un latex alb,
lăptos. Prin uscare, acesta se colorează spre maron şi se întăreşte,
dobândind o consistenţă asemănătoare cauciucului. Această formă
brută a opiumului se modelează în bulgări sau în aşa-numitele
„pâini”. După prelucrare, opiul brut poate fi mâncat, băut, injectat sau
fumat. Opiul conţine aproximativ 40 de substanţe active diferite,
numite alcaloizi. Alcaloidul principal este morfina. Morfina se extrage
direct din macul alb sau din produsul intermediar[2].
Prin transformarea morfinei, adăugându-se diferite substanţe
chimice, în mai multe etape, se poate obţine heroina. Heroina pură
ajunge, însă, foarte rar pe piaţă, deoarece sunt adăugate anumite
substanţe, cu intenţia de a produce anumite efecte, cum ar fi stricnina
sau cafeina.

Heroina are, practic, acelaşi spectru de acţiune ca şi morfina, având

în plus un efect analgezic de cinci până la 10 ori mai puternic şi
creează o stare intensă de euforie. La fel ca morfina, estompează
activitatea intelectuală a omului şi influenţează starea sa psihică în
sensul eliminării fricii şi proastei dispoziţii[3].

Cantitatea zilnică de opiacee, care este aptă să producă efectele

menţionate mai sus, depinde de tipul substanţei şi gradul de
obişnuinţă. Odată cu dispariţia efectului opioid, absenţa stării de
fericire este percepută amplificat în realitatea obiectivă. La o nouă
administrare, dispare depresia, la fel ca simptomele de sevraj fizic.

În cazul dependenţei de heroină, manifestările de sevraj ajung de la

tulburări vegetative uşoare (transpiraţii, senzaţie de frig, frisoane)
până la colapsuri circulatorii grave, durere la nivelul membrelor,
abdomenului, oaselor şi muşchilor, tulburări de somn persistente,
dureri colicative şi crize convulsive[4]. În cazul consumatorilor de
heroină, depresia respiratorie este principala cauză de deces prin
supradozare.

Cannabis sativa (familia cannabaceae) este o plantă-drog natural, ea

fiind supusă controlului naţional şi internaţional, deoarece
inflorescenţele florale şi fructifere ale acestei plante, însoţite sau nu
de frunze ori de alte părţi, inclusiv ale inflorescenţei din care s-au
scos seminţele, sunt considerate droguri.

Din canabis sativa se obţine haşişul[5] (răşina) şi uleiul de canabis.

De asemenea, din canabis se obţine marijuana[6], care este un
amestec obţinut din frunzele, tulpinile, seminţele sau florile uscate ale
acestei plante. Acestea sunt prevăzute în tabelul III, anexă la Legea
nr. 143/2000, fiind considerate droguri de risc.

Substanţa pură activă din planta de canabis, marijuana, haşiş sau

ulei, care produce starea de euforie pentru consumator, este
tetrahidrocannabinolul (THC), substanţă despre care se crede că
atacă sistemul imunitar al organismului. Această substanţă figurează
în tabelul I, anexă la Legea nr. 143/2000, deoarece este considerată
drog de mare risc.

Dintre efectele consumului de canabis, menţionăm: creşterea

frecvenţei pulsului, o umplere mai puternică a vaselor conjunctivale,
modificarea fluxului sanguin cerebral corespunzătoare stărilor de
meditaţie şi concentrare, uscarea mucoasei nazale şi faringiene,
vomă, diaree şi senzaţie imperioasă de foame. Efectele psihice ale
substanţelor active din canabis depind de personalitatea şi mediul
social al consumatorului[7].

Canabisul provine, în principal, din Africa şi Asia de Vest (Maroc,

Afganistan, Liban, Pakistan, Laos, Myanmar, Thailanda etc.). De
asemenea, ţările sud-americane cultivă canabisul pentru consumul la
nivel local, dar şi pentru aprovizionarea pieţelor din alte state.

Cânepa cultivată în România are un conţinut mai slab de THC, de

aceea consumatorul, pentru a obţine efectele dorite, trebuie să
fumeze 4-5 ţigări confecţionate din frunzele acestei plante. Cu toate
acestea, şi în ţara noastră culturile de cânepă sunt supuse controlului
naţional, pentru cultivarea acestei plante fiind nevoie de autorizaţie.
Precizăm că orice operaţiune, fără drept, având ca obiect cânepa,
indiferent de conţinutul de THC, constituie infracţiune.

Arbustul (arborele) de coca (cocaierul) este o plantă-drog din care se

extrage cocaina (Eritroxylon coca)[8]. Arborele de coca este un
arbust din familia Erythroxylaceae, care creşte spontan sau cultivat,
originar din munţii Anzi. Frunzele de coca au în conţinut alcaloizi, iar
dintre aceştia cel mai important este cocaina. Arbustul de coca este
înalt de mai mulţi metri şi, în prezent, creşte în zonele tropicale din
America de Sud şi pe arhipelagul indonezian (Malaezia).

Cocaina are efect anestezic asupra terminaţiilor libere nervoase de la

nivelul mucoaselor şi plăgilor[9]. Cocaina oferă senzaţia subiectivă a
creşterii performanţelor organismului, precum şi creşterea obiectivă a
anduranţei şi a nivelului maxim de solicitare, până la epuizarea totală
a rezervelor psihice ale individului[10]. Nevoia de somn şi de
mâncare sunt înlăturate, astfel încât individul poate fi activ o perioadă
de timp mai mare şi poate renunţa mai mult timp la aportul alimentar.
Dispare sentimentul de oboseală şi epuizare, dispoziţia se
ameliorează iar mobilizarea creşte, dar toate acestea pot fi susţinute
numai un timp limitat. Însă, degradarea fizică şi psihică constituie
efecte implacabile ale consumului de cocaină, la care trebuie
adăugată, în caz de consum îndelungat, şi dependenţa[11].
3. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii nu este unul calificat. Precizăm că, în

conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 143/2000, dacă
subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din
categoria persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva
drogurilor sau îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii
publice şi fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii, va fi
realizat conţinutul unei circumstanţe agravante speciale.

Pluralitatea de infractori este posibilă în forma pluralităţii constituite

(grup infracțional organizat) şi a celei ocazionale (coautorat, instigare
complicitate).

Când la săvârşirea unei infracţiunii îşi aduc contribuţia mai multe

persoane, în funcţie de modalitatea în care s-au implicat fiecare
dintre acestea, se poate sau nu discuta despre existenţa unei
pluralităţi constituite de infractori, respectiv despre un grup
infracţional organizat (art. 367 C.pen.).

Faţă de dispoziţiile legale existente, în practica judiciară, pe bună

dreptate, s-a apreciat că, pentru a fi incidente dispoziţiile privind
grupul infracţional organizat, activităţile specifice acestei infracţiuni
trebuie desfăşurate de cel puţin 3 persoane[12].
În acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 12/2014[13],
pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, unde se precizează că, în situaţia în care, în concret,
nu este îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane prevăzută
în art. 367 alin. (6) C.pen., devine incident art. 3 alin. (1) din Legea nr.
187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 C.pen. privind legea
penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă
determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie
infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor
constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de
legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al

societăţii şi garant al apărării sănătăţii publice, iar subiectul pasiv
secundar (când există) este consumatorul, a cărui sănătate este
periclitată ca urmare a săvârşirii infracţiunii.

4. Latura obiectivă

4.1. Elementul material

Elementul material al infracţiunii descrise de art. 2 din Legea nr.

143/2000 constă în efectuarea, fără drept, a cel puţin uneia dintre
activităţile enumerate de textul incriminator, şi anume: cultivarea,
producerea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,
cumpărarea, deţinerea şi orice alte operaţii privind circulaţia
drogurilor.

În legătură cu toate aceste modalităţi alternative ale elementului

material, precizăm că, dacă sunt efectuate de aceeaşi persoană, cu
aceeaşi ocazie sau prilej, ori la intervale de timp diferite, dar în baza
aceleaşi rezoluţii infracţionale, în sarcina persoanei în cauză va fi
reţinută comiterea unei singure infracţiuni[14].

Pentru a putea fi reţinută săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2

alin. (1) sau a celei descrise de alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este
necesară condiţia ca modalităţile alternative ale elementului material
să fie efectuate fără drept, adică fără un temei legal. Dacă o anumită
operaţiune având ca obiect drogurile este efectuată în baza unei
dispoziţii legale care o permite, atunci nu este realizat conţinutul
infracţiunii pe care o examinăm. Spre exemplu, în cadrul unui proiect
de cercetare ştiinţifică, pe baza autorizaţiilor prevăzute de
reglementările în vigoare şi în condiţiile legii, are loc testarea unor
droguri de mare risc pe animale.

Cultivarea de droguri este o acţiune care cuprinde mai multe acte ce

constau în semănarea, îngrijirea şi recoltarea unor plante care
constituie precursori ai acestora, precum canabisul, macul, arborele
de coca etc. Aceste activităţi nu trebuie să fie realizate toate pentru a
discuta despre acţiunea de cultivare. Pentru existenţa infracţiunii
examinate este suficientă efectuarea a cel puţin unuia dintre actele
ce intră în conţinutul acţiunii de cultivare. De pildă, înfiinţarea unei
culturi de canabis. Dacă una şi aceeaşi persoană realizează toate
actele ce intră în conţinutul acţiunii de cultivare, nu suntem în
prezenţa unei pluralităţi de infracţiuni, ci a unei infracţiuni unice, cu
excepţia ipotezei în care lipseşte cel puţin una dintre condiţiile
prevăzute de art. 35 alin. (2) C.pen. referitoare la infracţiunea
continuată.

În doctrina de specialitate, s-a arătat că prin cultivarea în scop de

prelucrare a plantelor ce conţin droguri se înţelege „complexul de
activităţi privind însămânţarea, întreţinerea, îngrijirea şi recoltarea în
scop de prelucrare, respectiv, culegerea, strângerea, adunarea
plantelor din care pot fi extrase drogurile”[15].

Cultivarea, fără drept, a plantelor ce conţin droguri, pe o suprafaţă de

teren mică, cum ar fi cultivarea în ghivece pentru flori, în scopul
folosirii drogurilor extrase din ele de către cel care le-a cultivat, dacă
acesta este consumator, realizează conţinutul infracţiunii prevăzute
de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar nu cel al infracţiunii examinate.

Producerea de droguri constă în crearea acestora prin anumite

procedee. În sensul Legii nr. 143/2000, producerea ilicită de droguri
este o activitate ce are ca rezultat crearea unui drog ce face parte din
categoria celor supuse controlului naţional. În ceea ce priveşte
activitatea de producere ilicită de droguri, constatăm că ea este foarte
apropiată, sub aspectul conţinutului, de activitatea de fabricare ilicită
de droguri.
Însă, noţiunea de „producere”, aşa cum s-a spus în doctrină, cuprinde
şi pe cele de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare” ori „condiţionare” a
unui produs ori a unei substanţe stupefiante sau psihotrope[16].
Pentru a evita eventualele interpretări restrictive, legiuitorul a păstrat,
însă, printre modalităţile infracţiunii şi noţiunile de „fabricare”,
„extragere” şi „preparare”. Aceasta înseamnă că se va reţine
modalitatea constând în producerea de droguri numai în cazul în care
nu este realizat conţinutul altei modalităţi. De exemplu, dacă este
fabricat un drog, nu se va reţine şi modalitatea producerii acestuia.

Prin fabricarea de droguri se înţelege o activitate organizată, de tip

industrial, care presupune un proces tehnologic, cuprinzând mai
multe operaţii şi utilităţile corespunzătoare, la care participă mai multe
persoane şi prin care se obţin droguri în cantităţi mari. Fabricile care
produc droguri sau condiţionează droguri (de pildă, cele care fabrică
medicamente) trebuie să fie autorizate şi au obligaţia de a se
înregistra la organul de poliţie competent din punct de vedere
teritorial.

Experimentarea drogurilor este o modalitate normativă al cărei

conţinut presupune o activitate prin care sunt testate sau încercate
substanţele ori plantele prevăzute în tabelele I-III ale Legii nr.
143/2000. Experimentarea drogurilor este permisă numai în scop
uman, veterinar sau ştiinţific, în baza unei autorizaţii emise de
organul competent. Medicamentele noi nu pot fi folosite în tratarea
unor afecţiuni la om, decât după ce au fost omologate de forurile
competente naţionale sau internaţionale, după caz.
Extragerea de droguri este procesul prin care asemenea substanţe
sunt obţinute, prin scoatere sau separare, din materiile (plante sau
alte substanţe) care le conţin. Extragerea de droguri din plantele ce le
conţin, prin scoaterea (obţinerea) unor substanţe concentrate, fără
autorizaţie, chiar şi pentru propriul consum, reprezintă o operaţie
ilicită ce realizează conţinutul infracţiunii examinate. De exemplu,
extragerea opiului din capsulele de mac ori extragerea haşişului sau
a uleiului din planta de canabis.

Prepararea drogurilor este o activitate prin care sunt amestecate

anumite substanţe, în urma căreia rezultă un drog. Prepararea de
droguri, ca infracţiune, nu trebuie să fie confundată cu amestecarea
unor produse care, consumate, pot avea efecte asemănătoare cu
cele ale unor droguri supuse controlului naţional. De exemplu,
amestecarea unei cantităţi de alcool cu medicamente neuroleptice
sau barbiturice.

Transformarea drogurilor reprezintă o operaţiune prin intermediul

căreia, cu ajutorul unor reacţii chimice la care se folosesc precursori,
un drog devine alt drog. De pildă, morfina (drog de mare risc) poate fi
transformată în heroină (drog de mare risc). De cele mai multe ori, un
drog mai ieftin (de pildă, morfina), printr-o reacţie chimică cu ajutorul
unui precursor (în cazul morfinei, anhidrida acetică), este transformat
în alt drog (heroina), care se vinde pe piaţa neagră la un preţ mult
mai bun.

Oferirea de droguri supuse controlului naţional unei persoane, în

contextul art. 2 din Legea nr. 143/2000, constă în fapta unei persoane
de a propune alteia să accepte droguri sau darea de droguri unei
persoane, în mod gratuit (în dar). Oferirea de droguri reprezintă o
metodă curentă de lucru a traficanţilor pentru a atrage viitorii
consumatori, deoarece, după câteva doze, drogurile creează
dependenţă şi, în felul acesta, se pune în mişcare mecanismul
implacabil al cererii şi ofertei de droguri pentru consum, de pe urma
căruia traficanţii de droguri obţin venituri fabuloase. Oferirea de
droguri constituie infracţiune, indiferent de scopul cu care este
efectuată, conţinutul acesteia subzistând inclusiv în ipoteza în care
persoana care realizează această operaţiune este dezinteresată din
punct de vedere material.

Punerea în vânzare de droguri este activitatea prin care o persoană

introduce în „circuitul economic” droguri, de regulă, prin intermediul
unor distribuitori ori prin plasarea lor în anumite localuri pentru a fi
vândute. În cazul modalităţii punerii în vânzare, persoana care o
efectuează nu vinde ea drogurile, ci aceasta foloseşte alte persoane
care predau drogurile consumatorilor şi încasează contravaloarea
acestora. În majoritatea cazurilor, ajungerea drogurilor la consumatori
parcurge mai multe verigi.

Vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra

cost, transferul sau transmiterea drogurilor către consumatori ori între
diverse paliere ale piramidei traficanţilor de droguri. În mecanismul
traficului ilicit de droguri, un rol foarte important îl are distribuitorul.
Acesta este ultima verigă din lanţul vertical al traficului ilicit, deoarece
face legătura între dealer şi consumator şi aduce înapoi banii investiţi
în droguri, precum şi profitul ce constituie scopul traficului de droguri.
Distribuirea de droguri într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în
care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive,
sociale sau în apropierea acestora constituie circumstanţă agravantă.

Livrarea de droguri este activitatea prin care are loc furnizarea sau
remiterea acestora la o anumită adresă, în mod gratuit sau cu titlu
oneros[17].

Trimiterea de droguri este fapta unei persoane care expediază

asemenea plante sau substanţe altei persoane, prin poştă sau prin
intermediul altor mijloace (de exemplu, prin curieri).

Transportul de droguri este activitatea prin care drogurile sunt

deplasate (mutate) dintr-o ţară în alta sau dintr-un loc în altul pe
teritoriul aceluiaşi stat, indiferent de mijlocul de locomoţie [animale de
povară (măgari sau cămile, de pildă), trenuri, autoturisme, camioane,
autobuze, nave sau aeronave etc.].

Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin

posibilităţile proprii sau relaţiile pe care le are în lumea traficanţilor,
găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri. În cele
mai multe cazuri, persoana care procură droguri obţine avantaje
pecuniare.

Cumpărarea de droguri este o activitate prin care acestea sunt

achiziţionate contra cost de la distribuitori sau dealeri.

Deţinerea de droguri este modalitatea elementului material constând

în posesia sau stăpânirea unor asemenea plante sau substanţe.
Deţinerea de droguri poate fi licită sau ilicită. Deţinerea de droguri
este licită dacă este permisă de lege. De pildă, anumite droguri pot fi
deţinute legal în farmacii, depozite de medicamente etc.

Pentru existenţa infracţiunilor prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din

Legea nr. 143/2000, se cere realizarea condiţiei negative, ca
deţinerea drogurilor să nu aibă ca scop consumarea de către
persoana deţinătorului. La fel se pune problema şi în ceea ce priveşte
celelalte modalităţi ale elementului material al infracţiunii descrise de
art. 4 din Legea nr. 143/2000, comune cu cele menţionate în art. 2 din
aceeaşi lege. Este vorba despre: cultivarea, producerea, fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea şi
cumpărarea de droguri.

Dacă o persoană, care deţine droguri pentru consum propriu, a

efectuat şi activităţi specifice traficului de droguri (spre exemplu, a
vândut droguri unor consumatori), va exista concurs de infracţiuni.

Practica judiciară este în acest sens. Astfel, într-o speţă, s-a decis că,
în raport de faptul că în locuinţa inculpatului s-au găsit 28 doze de
heroină, coroborat cu declaraţiile date de acesta în faza de urmărire
penală când a arătat că, pentru a avea bani să-şi procure droguri,
vindea, la rândul său, altor distribuitori, ca şi declaraţia dată în
instanţă în care arată că, în prezent, este consumator de droguri,
corect instanţele au reţinut vinovăţia inculpatului, în sensul că a
deţinut fără drept droguri de mare risc, atât în vederea comercializării,
cât şi pentru consumul propriu[18]. În acelaşi sens, într-o altă speţă,
instanţa supremă a statuat că procurarea de droguri şi consumarea
împreună cu alte persoane cărora acestea le-au fost oferite, nu
constituie numai infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum
propriu, ci şi trafic de droguri prevăzut în art. 2 din Legea nr.
143/2000, săvârşită prin procurarea şi oferirea lor spre consum altor
persoane[19].

În cazul deţinerii de droguri, fără drept, în scopul încadrării juridice

corecte a faptei, în dispoziţiile art. 2 sau în dispoziţiile art. 4 din Legea
nr. 143/2000 ori atât în dispoziţiile art. 2, cât şi în cele ale art. 4 din
aceeaşi lege, trebuie să se stabilească dacă drogurile deţinute, fără
drept, de inculpat erau destinate traficului ilicit sau consumului propriu
ori atât traficului ilicit, cât şi consumului propriu. Nici pentru reţinerea
infracţiunii prevăzute în art. 2 şi nici pentru reţinerea infracţiunii
prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu se impune condiţia ca
deţinerea de droguri, fără drept, să se prelungească în timp. Pentru
reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu
este necesar ca descoperirea faptei să aibă loc în momentul în care
inculpatul deţinea drogul, fără drept, deci anterior consumării
acestuia, ci este obligatoriu să se probeze că inculpatul a deţinut
drogul, fără drept, în vederea consumului propriu. În caz contrar,
angajarea răspunderii pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din
Legea nr. 143/2000 ar fi posibilă numai în ipoteza prinderii în flagrant
a inculpatului, ceea ce excede voinţei legiuitorului[20].

În practica judiciară s-a decis că fapta inculpatului de a deţine pentru

consum propriu, fără prescripţie medicală, un medicament care
conţine Midazolam, drog de risc, prevăzut în tabelul nr. III anexă la
Legea nr. 143/2000, şi de a conduce pe drumurile publice, sub
influenţa acestui medicament, un autovehicul, întrunesc atât
elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc
pentru consum propriu, fără drept, prevăzută în art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de
conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o
persoană care se află sub influenţa unor substanţe ori produse
stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, prevăzută
în art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 (actualmente această
infracţiune este prevăzută în art. 336 C.pen.), aflate în concurs
real[21].

Prin expresia „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, legiuitorul a

înţeles să includă orice alte activităţi având ca obiect droguri, prin
care se pune în pericol sănătatea publică sau a consumatorului,
altele decât cele anume prevăzute în alin. (1) al art. 2 din Legea nr.
143/2000. De exemplu, activitatea de schimb de droguri între doi
consumatori sau de intermediere a vânzării drogurilor.

În practica judiciară, s-a reţinut că fapta de a intermedia vânzarea

drogurilor de mare risc întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, întrucât intermedierea
vânzării de astfel de droguri constituie o operaţiune privind circulaţia
drogurilor de mare risc, incriminată prin aceste dispoziţii[22].

În ceea ce priveşte expresia „alte operaţiuni privind circulaţia

drogurilor”, Curtea Constituţională a fost sesizată cu o excepţie prin
care a fost invocată neconstituţionalitatea textului legal care prevede
această expresie, arătându-se că „prin formularea generică, în
termeni nedefiniţi, a laturii obiective a infracţiunii pe care o
incriminează[23], textul de lege criticat lasă la liberul arbitru al
organului de urmărire penală, respectiv al instanţei de judecată,
calificarea ca fiind sau nu infracţiune a unei conduite umane concrete
(…). Se mai arată că formularea generică a sintagmei «ori alte
operaţiuni privind circulaţia drogurilor» din textul art. 2 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000 este în contradicţie şi cu prevederile
constituţionale ale art. 73 alin. (3), potrivit cărora infracţiunile se
stabilesc prin lege organică, fiind de neconceput, în opinia autoarei
excepţiei, ca legea organică ce incriminează infracţiuni să folosească
astfel de termeni nedefiniţi”.

Prin Decizia nr. 410/2004, Curtea Constituţională a respins excepţia

privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor atacate, statuând că: „textul
de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale care
consacră statul de drept, cu elementele definitorii ale acestuia, între
care şi principiul legalităţii incriminării, întrucât reglementarea
infracţiunii în cauză este realizată, în mod evident, prin lege. Contrar
susţinerii autoarei excepţiei, Legea nr. 143/2000 nu foloseşte termeni
nedefiniţi, «operaţiunile privind circulaţia drogurilor», incriminate prin
textul legal criticat, fiind clar circumstanţiate de legiuitor. Se constată
în acest sens că nu sunt sancţionate penal, prin dispoziţiile art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 143/2000, orice operaţiuni privind circulaţia
drogurilor, ci numai acelea realizate fără drept şi care se referă la
droguri de risc, expres nominalizate în tabelul nr. III al aceleiaşi legi.
Aşadar, având în vedere pericolul social pe care îl presupune, orice
operaţiune privind circulaţia drogurilor, care îndeplineşte cele două
condiţii impuse de legiuitor, poate constitui latura obiectivă a
infracţiunii reglementată de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit

de droguri fiind o lege organică, Curtea nu poate primi nici critica de
neconstituţionalitate în raport de dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din
Constituţie, republicată. De altfel, motivarea criticii formulate în acest
sens vizează «termenii» utilizaţi la redactarea art. 2 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000. Or, după cum s-a arătat, modalitatea de stabilire
a cuprinsului unei reglementări, precum şi a termenilor utilizaţi în
cadrul acesteia, constituie o problemă de tehnică legislativă, domeniu
în care legiuitorul este suveran, sens în care Curtea Constituţională
s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa (…)[24].

Curtea mai reţine că dispoziţiile legale criticate nu contravin

principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, acestea nefiind
de natură să confere autorităţii judecătoreşti «aptitudinea de a
reglementa raporturi sociale ca fiind infracţiuni», aşa cum neîntemeiat
susţine autoarea excepţiei. Astfel, reglementarea infracţiunii
prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv a
elementelor constitutive ale acesteia, este realizată de legiuitor.
Stabilirea de către instanţa de judecată a faptului dacă, în cauza
dedusă judecăţii, fapta cu care a fost sesizată constituie infracţiune,
aşadar implicit a faptului dacă o anumită acţiune reprezintă
operaţiune privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurată fără drept,
este o activitate proprie acesteia, de apreciere a probelor, de
interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale la situaţii concrete şi de
calificare a faptei deduse judecăţii, în virtutea unor prerogative
conferite de puterea legislativă în limitele unei enumerări determinate.
În cadrul enunţului legislativ, elementele laturii obiective a infracţiunii
sunt limitate la operaţiuni prestabilite de legiuitor privind circulaţia
drogurilor de risc, desfăşurate fără drept. În procesul de interpretare
şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000, judecătorul nu poate
ignora cadrul normativ în materie, nici legislaţia română şi nici
reglementările internaţionale. Se observă în acest sens faptul că
România a ratificat, prin Legea nr. 118/1992, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992,
Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope
din 1988, astfel încât aceasta face parte din dreptul intern, în
conformitate cu prevederile art. 11 din Constituţie, republicată.

Câtă vreme aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr.
143/2000, aşadar implicit a sintagmei criticate, la cazurile concrete
deduse judecăţii, presupune desfăşurarea de către instanţă a unor
activităţi în concordanţă cu prerogativele ce-i sunt stabilite prin
Constituţie şi alte legi, activităţi care nu sunt de natură să conducă la
încălcarea neutralităţii care este de esenţa justiţiei, nu poate fi
reţinută nici încălcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor
constituţionale ale art. 124 alin. (2), ce consacră imparţialitatea
justiţiei”[25].

4.2. Urmarea imediată

Urmarea imediată a infracţiunii de trafic de droguri constă într-o stare

de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor, generată de
săvârşirea activităţilor incriminate. Cu privire la acest element al laturii
obiective, instanţa supremă a statuat că instanţele nu trebuie să
omită specificul acestor fapte, care au fost incriminate în
considerarea naturii şi periculozităţii lor de substanţe stupefiante, şi
nu în considerarea cantităţii deţinute[26].

Sigur că, sub aspectul obiectului secundar, este posibilă şi

producerea unor consecinţe de natură fizică, cum ar fi vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii consumatorului.

4.3. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate în cazul infracţiunii analizate în cele ce

preced, nu trebuie să fie demonstrată, ceea ce înseamnă că aceasta
rezultă ex re. Relaţia cauzală trebuie stabilită, însă, în ceea ce
priveşte urmarea imediată specifică obiectului juridic adiacent, dacă
subiectul pasiv secundar suferă anumite consecinţe.

5. Latura subiectivă

Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii prevăzute

de art. 2 din Legea nr. 143/2000, fapta de trafic de droguri trebuie
comisă cu intenţie (directă sau indirectă). Intenţia presupune
cunoaşterea de către făptuitor a naturii plantelor sau substanţelor la
care se referă acţiunea sa.

Astfel, într-o speţă, s-a reţinut că, sub aspectul laturii subiective a
infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000,
este evidentă intenţia inculpatului, care şi-a dat seama că a realizat,
fără drept, traficul de stupefiante, prevăzând că, prin acţiunile sale, a
pus în pericol sănătatea publică, rezultat pe care, de altfel, l-a şi
urmărit sau, cel puţin, a acceptat producerea lui. Aşa fiind, Curtea a
apreciat că vinovăţia inculpatului şi sub aspectul infracţiunii prevăzute
de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, este pe deplin
dovedită şi evidenţiată de probele aflate la dosarul cauzei, ce au fost
administrate în faza de urmărire penală şi care, în mod greşit, au fost
ignorate de instanţa de fond[27].

6. Variante infracționale

Textul incriminator analizat cuprinde două variante infracţionale:

faptele descrise de art. 2 alin. (1) şi cele prevăzute de art. 2 alin. (2).
Diferenţa dintre cele două este dată de obiectul material. În cazul
faptelor menţionate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, traficul
se referă la droguri de risc, iar în ceea ce priveşte faptele prevăzute
de art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, obiectul traficului îl constituie
drogurile de mare risc.
Determinarea obiectului infracţiunilor de trafic de droguri se face prin
intermediul constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertiză, după caz, în
condiţiile Codului de procedură penală. Specialiştii sau experţii pot
ajunge la concluzia că materia examinată nu figurează printre cele
menţionate în tabelele anexă la Legea nr. 143/2000, că aceasta face
parte din categoria drogurilor de mare risc sau că aceasta este drog
de risc.

Considerăm că faptele descrise de cele două alineate ale art. 2 din

Legea nr. 143/2000 nu sunt infracţiuni distincte, ci simple variante
infracţionale (una tip, iar alta agravată)[28]. Construirea celor două
forme infracţionale are la bază ideea că drogurile de mare risc sunt
mai periculoase pentru sănătate decât drogurile de risc. Practic, ceea
ce diferă la cele două infracţiuni este obiectul material[29].

Cannabis sativa constituie, potrivit tabelului III anexă la Legea nr.

143/2000, drog de risc şi traficarea plantei se încadrează în
prevederile art. 2 alin. (1) din lege, chiar dacă la analiză se
evidenţiază prezenţa tetrahidrocanabinolului (THC), deoarece, în
raport cu factorii de sol şi de temperatură, precum şi de alţi factori,
planta biosintetizează în mod natural acest produs chimic. THC
constituie drog de mare risc, prevăzut în tabelul I anexă la legea
menţionată, şi traficarea acestuia se încadrează în prevederile art. 2
alin. (2) al legii numai dacă se prezintă sub formă de extract, obţinut
prin anumite proceduri chimice, iar nu dacă se regăseşte în planta
cannabis sativa în mod natural[30].

În opinia noastră, încadrarea juridică legală a unei fapte de trafic de

droguri de mare risc este atât în dispoziţiile alineatului (2), cât şi în
cele ale alineatului (1), deoarece chiar textul incriminator specific [art.
2 alin. (2)] face trimitere la textul cuprins în alin. (1) şi, practic, fără
acesta din urmă, primul nici nu s-ar putea aplica. Examinând practica
judiciară publicată, considerăm că majoritatea soluţiilor pronunţate în
această chestiune sunt corecte[31].

Referitor la această problemă de drept, opiniile exprimate în doctrină

sunt împărţite, fiind susţinută atât teza că încadrarea juridică legală a
unei fapte de trafic de droguri de mare risc este în dispoziţiile
alineatului (2) şi în cele ale alineatului (1), cât şi teza opusă, şi anume
exclusiv în dispoziţiile art. 2 alin. (2)[32].

Apreciem că, atât timp cât în cuprinsul art. 2 alin. (2) din Legea nr.
143/2000 se menţionează prevederile alin. (1) din acelaşi articol, este
necesar ca încadrarea juridică a faptei de trafic de droguri de mare
risc să cuprindă şi precizarea normei care constituie sursă a
împrumutului.

Sigur, ne grăbim să precizăm că modul de rezolvare a acestei

probleme de drept este relevant exclusiv sub aspectul ideii de
acurateţe juridică, deoarece raţiuni practice nu credem să existe.

7. Forme infracţionale
Actele de pregătire şi tentativa sunt incriminate. Ca particularitate a
acestei infracţiuni, o notăm pe aceea că actele de pregătire sunt
incriminate prin asimilare cu tentativa.

Conform art. 12 din Legea nr. 143/2000, se consideră tentativă şi

producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi
luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunii.

Fiind investită cu soluționarea chestiunii dacă acţiunea unică continuă

de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi
ulterior pe teritoriul României, poate constitui elementul material al
infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind
prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în
concurs ideal, sau infracţiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeaşi
lege, prin Decizia nr. 15/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție –
Completul specializat pentru dezlegarea unor probleme de drept în
materie penală a statuat: „acţiunea unică continuă de transport al
drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără
drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute
în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale
infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs
formal (ideal)[33]”.

De asemenea, fiind investită cu soluționarea chestiunii dacă în cazul

în care o persoană comite, în aceeaşi împrejurare, una sau mai multe
acţiuni care pot constitui elementul material conform enumerării din
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, având ca obiect material mai
multe categorii de droguri, prevăzute în tabele diferite (de risc şi de
mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut
de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din aceeaşi
lege cu aplicarea art. 38 din Codul penal, sau a unei unităţi legale de
infracţiuni sub forma infracţiunii continuate, prevăzută de art. 2 alin.
(1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din
Codul penal, ori a infracţiunii complexe prevăzută de art. 2 alin. (1) şi
(2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (2) din Codul
penal, prin Decizia nr. 3/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție –
Completul specializat pentru dezlegarea unor probleme de drept în
materie penală a statuat: „săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei
singure acţiuni dintre cele enumerate în alineatul (1) al acestui articol,
care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc,
reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de
infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act
normativ[34]”.

[1] M. Of. nr. 1095 din 5 decembrie 2005.

[2]

[3] Sub influenţa heroinei, oamenii par a fi din cale afară de fericiţi.
Nevoile lor sunt complet satisfăcute, au tot ce le trebuie. Mulţi
consumatori dezvoltă şi o dependenţă faţă de seringă sau ac, fiind
apreciată senzaţia (de oţel n.n.) ce o dă acul înţepător.

[4] Cu privire la heroină, pe site-ul A.N.A. se arată că efectul dozei

unice dispare mai repede ca la morfină. Durata efectului este de
două-trei ore, spre deosebire de morfină: cinci-şase ore.
Corespunzător, fenomenul de sevraj se instalează mai devreme,
adică de două ori mai rapid ca în cazul morfinei. Consumatorii care
sunt deja dependenţi sunt obligaţi să-şi reinjecteze heroina din ce în
ce mai des, pentru a evita sevrajul. Frecvenţa injecţiilor, respectiv a
cantităţii injectate per doză trebuie crescută mai repede, decât în
cazul celorlalte stupefiante comparabile ca efect. De acest fapt se
leagă potenţialul criminogen ridicat al heroinei. Deoarece preţul este
ridicat şi cantitatea consumată atinge ordine de mărimi considerabile,
dependentului nu-i rămâne altă posibilitate, decât să-şi asigure
cantitatea necesară prin comiterea de aşa-numite „infracţiuni de
procurare”. Infracţionalitatea directă şi indirectă legată de procurarea
heroinei apare mai rapid şi se manifestă mai intens decât în cazul
dependenţei de alte substanţe.

Actele infracţionale, prostituţia şi viaţa fără o locuinţă stabilă sunt

coordonatele unei vieţi la marginea societăţii pentru mulţi dependenţi
de heroină. Majoritatea consumatorilor prezintă, pe lângă boala de
dependenţă, şi o afecţiune psihică.

[5] Haşişul este răşina secretată de glandele situate la nivelul

frunzelor de cânepă (cannabis). Haşişul se comercializează în
„bulgări” solizi sau plăci presate şi se prezintă – în funcţie de ţara de
origine – în nuanţe de culoare roşie, maron, verde sau negru.

[6] Marijuana este un amestec din frunze, tulpini şi inflorescenţe

mărunţite de canabis, ce are aspect de tutun verzui tăiat foarte fin.

[7] În ceea ce priveşte efectele consumului de canabis, pe site-ul

A.N.A. se fac mai multe precizări. Între altele, se arată că printre
efectele iniţiale se numără adesea o stare de agitaţie, însoţită
ocazional de stare de tensiune şi anxietate, stări ce vor fi urmate în
curând de o senzaţie plăcută de siguranţă şi ocrotire (germ.
„Geborgenheit”). Urmează stări introspective şi echilibrate, de un
calm deosebit. Alteori pot apărea oscilaţii ale stării de spirit, râsul
nemotivat alternând cu tăcerea contemplativă. Este caracteristică
intensificarea percepţiei mediului extern şi intern. În cazul consumului
în grup, aceste modificări pot determina o trăire mai intensă a
relaţiilor de grup.

Pierderea aptitudinilor critice pe durata stării de stupoare

(„Rauschzustand”) poate duce la perceperea defectuoasă a realităţii
obiective. Consumatorul nu face faţă întotdeauna intensităţii trăirilor
noi, ceea ce poate avea ca şi consecinţă apariţia unor stări de
anxietate severă. Ameţeala după canabis nu are aceeaşi evoluţie în
toate cazurile, există şi stări euforice atipice. Uneori, consumul de
canabis poate simula, agrava sau declanşa psihoze
schizofreniforme .

[8] Cocaina este un inhibitor al dopaminei, noradrenalinei şi

serotoninei.

[9] În trecut, cocaina a fost folosită ca anestezic local, iar în zilele

noastre în acest scop sunt utilizaţi derivaţi sintetici ai cocainei.

[10] Creşterea mobilizării, dezinhibarea, creşterea capacităţii de a

stabili noi contacte, fanteziile de omnipotenţă şi stimularea sexuală
fac şi ele parte din stupoarea dată de cocaină.

[11] Privitor la cocaină, pe site-ul A.N.A. se menţionează: În timpul

perioadei de consum, apare o rapidă şi puternică creştere a dozelor
de la 0,1 până la 15 g, în cazuri izolate chiar până la 30 g zilnic.
Creşte rapid nu numai frecvenţa administrării, dar şi cantitatea
administrată de fiecare dată. Cocainismul reprezintă dependenţa
psihică puternică şi tendinţa puternică de a creşte doza, în lipsa
dependenţei fizice sau a toleranţei faţă de substanţă. Cocainomania
este exemplu cel mai elocvent al dependenţei exclusiv psihice care,
în privinţa efectului ei distructiv este comparabilă cu dependenţa
psihică şi fizică dată de consumul de opiacee. Fenomenele de sevraj
psihic ce apar în abstinenţă sunt adesea atât de puternice, încât pot
duce la tentative de suicid, având în vedere că capacitatea de
intervenţie a individului în timpul abstinenţei este păstrată – spre
deosebire de cea din sindromul de abstinenţă a opioidomanului. Pot
apărea leziuni cerebrale grave, cum ar fi encefalomalacia („înmuierea
substanţei cerebrale”), ce duc la demenţă. În stadiul final apare o
dezintegrare fizică totală.

[12] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 4469/2006. În speţă, având în

vedere că în operaţiunea de „comercializare” a canabisului au fost
antrenate numai două dintre cele trei persoane trimise în judecată,
instanţa a dispus achitarea tuturor celor trei pentru comiterea
infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

[13] M.Of. nr. 507 din 8 iulie 2014. Potrivit dispozitivului acestei
decizii: „(…) faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior şi
art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor
aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art.
367 din Codul penal, nefiind dezincriminate”. În considerentele
Deciziei nr. 12/2014, se arată că: „Analizând conţinutul noii
incriminări, se constată că acţiunile care reprezintă elementul
material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup
infracţional organizat prevăzut de art. 367 din Codul penal, respectiv
iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu
acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute
de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din Codul
penal anterior. Singura modificare operată de către legiuitor faţă de
textul din art. 7 raportat la art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003 îl
reprezintă extinderea sferei noţiunii de grup infracţional organizat.
Astfel, în concepţia noului Cod penal, grupul infracţional organizat are
ca scop comiterea uneia sau mai multor infracţiuni, spre deosebire de
dispoziţiile art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003, în forma
anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012, când aceasta era
limitată la comiterea unei „infracţiuni grave” în sensul art. 2 lit. b) din
Legea nr. 39/2003, fiind totodată eliminată şi condiţia ca grupul să fi
fost constituit pentru a obţine un beneficiu financiar sau alt beneficiu
material.

În condiţiile actualei reglementări, care a mărit în mod evident sfera

de aplicare a normei de incriminare, având în vedere şi consideraţiile
făcute anterior în analiza infracţiunilor art. 323 din Codul penal
anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, distincţia dintre art. 7 din
Legea nr. 39/2003 şi acestea fiind dată chiar de elementele la care
legiuitorul a înţeles să renunţe prin modificările operate în definiţia
noţiunii de grup infracţional organizat, rezultă că noua dispoziţie a art.
367 din Codul penal a preluat atât prevederile art. 7 (aspect
necontroversat în practică), cât şi pe cele ale art. 323 din Codul penal
anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de
aceste texte de lege nefiind dezincriminate. De altfel, aceasta a fost
şi voinţa legiuitorului, aspect ce rezultă din expunerea de motive a
noului Cod penal, în care se arată că, în privinţa grupărilor
infracţionale, noul cod urmăreşte să renunţe la paralelismul existent
înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest
gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea
săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea
instituirii unei incriminări-cadru – constituirea unui grup infracţional
organizat – cu posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a
asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia. De asemenea, potrivit
expunerii de motive a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, explicaţia abrogării vechilor
dispoziţii ale art. 7-10 din Legea nr. 39/2003 constă în faptul că
ipotezele reglementate de legea specială se regăsesc în incriminarea
din art. 367 din Codul penal.

În raport cu considerentele anterioare, îşi găsesc incidenţa dispoziţiile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art.
4 din Codul penal referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică
în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă
lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art.
323 din Codul penal anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind
incriminate de noul cod penal în art. 367 sub denumirea de
«Constituirea unui grup infracţional organizat»”.

[14] Astfel, într-o speţă, s-a reţinut că în contextul situaţiei de fapt

expuse şi reţinute, s-a apreciat că activitatea desfăşurată de inculpat
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri
de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (a se vedea I.C.C.J.,
Secţia penală, Decizia nr. 3384/2005)