CUPRINS

INTRODUCERE.......................................................................................................................3
CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE ALE FORMEI DE CRIMINALITATE
ÎNTÂLNITE ÎN PRACTICA JURIDICĂ DIN ROMÂNIA.................................................6
1.1 Apariţia şi evoluţia criminalităţii şi crimei organizate din ţara noastră............................6
1.2. Scopul criminalisticii........................................................................................................9
CAPITOLUL II. INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR DIN DOMENIUL
CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE. PROBAŢIUNEA ŞI PROBELE CARE FAC
OBIECTUL ACESTEIA........................................................................................................11
2.1.Crima organizată. Noţiune şi trăsături.............................................................................11
2.2. Criminalitatea organizată, reglementării juridice...........................................................12
2.3 Structuri şi tipuri de organizaţii criminale.......................................................................13
2.4. Regimul juridic al drogurilor conform Legii 143/2000.................................................15
2.5. Traficul și consumul de droguri ca modalitate de săvârşire a infracţiunilor din
domeniul crimei organizate...................................................................................................19
2.6.Investigarea actelor procesual penale în domeniul criminalităţii organizate..................21
2.7. Etape și modalități de acțiune. Organizarea flagrantului...............................................23
2.8. Cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor de trafic si consum de droguri...........25
2.8.1 Activităţi premergătoare cercetării la faţa locului........................................................27
2.8.2 Fazele cercetării la fața locului.....................................................................................28
2.9. Investigarea locului faptei în cazul infracțiunilor de trafic și consum de droguri..........32
CAPITOLUL III. PROCEDEE TACTICO–CRIMINALISTICE ȘI REGULI DE
URMAT LA EFECTUAREA ACTELOR PRINCIPALE DE URMĂRIRE PENALĂ.. 38
3.1. Principiile organizării Urmăririi Penale.........................................................................38
3.2 Tehnici speciale de supraveghere sau cercetare (art 138 C. pr.pen)...............................39
3.2.1 Tehnici speciale de supraveghere sau cercetare - livrarea supravegheată...................40
3.3 Elementele de tactică criminalistică...............................................................................41
3.4. Metode și mijloace tehnice știnţifice destinate investigațiilor criminalistice...............43
3.4.1.Tactica ascultării suspectului.......................................................................................46
3.4.2. Pregătirea în vederea ascultării..................................................................................47
3.4.3. Particularități psihologice ale procesului formării și redării declaraților suspectului. 47
3.4.4. Cunoașterea suspectului sau inculpatului...................................................................48
3.4.5. Alegerea locului propice unde urmează să se facă ascultarea....................................49
3.4.6. Asigurarea prezenței suspectului................................................................................50
 3.4.7. Asigurarea prezenței unui apărător............................................................................50
3.4.8. Stabilirea și intocmirea planului de ascultare.............................................................51
3.4.9. Tactica ascultării propriu-zise.....................................................................................51
3.4.10. Consemnarea și verificarea declarațiilor...................................................................52
CAPITOLUL IV. ASPECTE DE DREPT PENAL ȘI PROCESUAL PENAL PRIVIND
SESIZAREA ORGANELOR JUDICIARE ȘI A CELOR EXTRA JUDICIARE
COMPETENTE ÎN A CONSTATA INFRACȚIUNIILE DIN DOMENIUL
CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE....................................................................................54
4.1. Aspecte de urmat în constatatea infracțiunilor de trafic și consum de droguri..............54
4.2. Măsuri de siguranță împotriva consumului de droguri..................................................61
CAPTOLUL V. ASPECTE FINALE PRIVIND INVESTIGAREA INFRACTIUNILOR
DE TRAFIC SI CONSUM DE DROGURI..........................................................................65
5.1.Aspecte finale și propuneri de lege ferenda....................................................................65
BIBILIOGRAFIE...................................................................................................................67

1
 INTRODUCERE
Aflarea adevărului este cel mai anevoios proces într-o societate, mai ales cum este
societatea de astăzi, în care oamenii amestecă în proporţii: binele cu răul, cinstea cu necinstea,
nerespectarea legii cu infracţiunea.
Criminalistica încearcă să se apropie de aflarea adevărului, fie el şi relativ, dar nu-şi
impune să ajungă la esenţa adevărului relativ. Ea trebuie să–şi asume propriul dicton ,,sunt o
ştiinţă şi nimic din ceea ce este ştiinţific nu-mi este străin”.
Criminalistica - ştiinţa a căutat şi a găsit un sprijin eficient în toate cercetările şi în
sprijinul propriului demers de cercetare. În ea se găseşte credinţa că nu există la ora actuală
vre-un domeniu ştiinţific căruia să nu-i poată fi cerut un tribut de cunoştiinţe care să fie pus în
scopul aflării adevărului.
În orice societate există autoritate. Orice autoritate are urcuşuri şi coborâşuri. Nu
există societăţi bazate pe o deplină egalitate.
Aflarea adevărului impune folosirea probei ştiinţifice urmărindu-se astfel
soluţionarea corectă sub toate aspectele a cauzelor judiciare, acest lucru fiind de neconceput
în procesul penal şi civil.
O informaţie scrisă despre examinarea criminalistică a actelor datează din anul 1969,
cand a fost cercetată metoda de falsificare a semnăturii regelui Carol al IX-lea al Franţei.
În dezvoltarea ştiinţei criminalistice a fost procesul realizat din toate domeniile
cunoaşterii umane, care a condus la identificarea unor noi mijloace ştiinţifice de luptă
împotriva criminalisticii, de natură să răspundă dinamicii fenomenului infracţional.
România a fost printre primele ţării care a introdus noile mijloace ştiinţifice în
activitatea de cercetare a infracţiunilor.
În anul 1895 prof. Mina Minovici a înfiinţat Serviciul de identificare judiciară
folosind sistemul antropometric al lui Bertillon. Acest serviciu ţinea evidenţa persoanelor cu
antecedente penale pe bază de fişe antropometrice. Tot prof. Mina Minovici a efectuau
experimente în domeniul identificării infracţiunilor pe baza urmelor digitale, obţinand 1909
rezultate care au pus această metodă în practica juridică din România.
Primul Tratat de medicină legală din România în care au fost analizate pe larg
probleme de criminalistică, cum sunt: identificarea criminalistică, metodele fotografiei
judiciare, cercetarea urmelor digitale şi plantarea urmelor de încălţăminte, a apărut în anul
1904 de către prof. dr. Nicolae Minovici.
Primele instrucţiuni practice pentru investigarea criminalistică a locului faptei au fost
elaborate în anul 1929 de către criminaliştii specialiştii Petrescu Victor şi Panaitescu Dumitru.

2
 Rolul criminalisticii este acela de aflare a adevărului și nu poate fi clarificat decât
prin cercetarea la laborator a urmei şi probei materiale ridicate de la locul săvârşirii
infracţiunii.
Crima organizată apare ca o provocare la adresa securităţii internaţionale, a
societăţilor şi tuturor legăturilor statelor, pe care le determină să identifice forme noi de
combatere a fenomenului, atat prin intermediul legilor penale cât şi a măsurilor de securitate ,
a faptelor de acest gen, dar şi la adresa doctrinei penale, determinand pe oamenii de ştiinţă să
mediteze asupra naturii gravităţii şi particularităţilor acţiunilor criminale săvârşite de asociaţii
de infractorii, spre a sugera modalităţii noi, specifice şi eficiente de luptă, prin mijlocirea
legii penale împotriva fenomenului menţionat.
Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, combaterea fenomenului
crimei organizate respectiv a traficului și consumului de droguri a ocupat un loc important în
preocupările factorilor de conducere din ţara noastră, elaborând un program de armonizare al
legislaţiei.
În acest sens, au fost elaborate şi adoptate elemente importante ale crimei
organizate , astfel:
- Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie;
- Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri;
- Legea nr. 678/2001 privind prevenirea combaterea şi traficul de persoane;
- Legea 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;
- Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor;
- Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea crimei organizate.
Crima organizată reprezintă segmentul infracţional la care se raportează activităţile
ilegale, de natură să afecteze anumite sectoare ale activităţi politice, economice şi sociale
desfăşurate prin metode şi mijloace, constant planificate şi conspirate, de către asociaţiile de
indivizi cu ierarhie internă, bine determinată cu structuri de autoapărare, în vederea obţinerii
de profituri ilicite.
Criminalitatea transnațională organizată este una dintre principalele amenințări care
planează asupra securității. Ea dăunează dezvoltării sociale, economice, politice și culturale a
societăților. Cuvântul de ordine al criminalilor este de a realiza maximum de profituri cu
minimum de riscuri.

3
 Traficul de droguri urmăreşte obţinerea de profituri, este de înţeles faptul că la
dezvoltarea acestui flagel contribuie o serie de factori economici iar in ultimii ani, grupurile
criminale organizate au construit rețele la scară internațională și au adunat beneficii
considerabile..
Structurile specializate din Ministerul Administraţiei şi Internelor care se ocupă cu
prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate sunt suținute în activitatea lor şi de
structurile de criminalistică ale Poliţiei Române, Institutul de Criminalistică şi serviciile
teritoriale prin participarea specialiştilor la cercetarea locului faptei, percheziţii, constatări în
flagrant, efectuarea de constatări tehnico – ştiinţifice sau expertize.
Aşadar elementele metodologice de investigare a faptelor criminalităţii organizate,al
traficului și consumului de droguri, au fost necesare din cauza dezvoltării semnificative a
acestor fapte grave din ţara noastră dar si la nivelul Uniunii Europene.
Criminalitatea organizată prin traficul și consumul de droguri reprezintă o
amenințare pentru economia și societatea europeană iar răspunsul Uniunii Europene în această
luptă se adaptează la complexitatea fenomenului.

4
 CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE ALE FORMEI DE
CRIMINALITATE ÎNTÂLNITE ÎN PRACTICA JURIDICĂ DIN
ROMÂNIA

Secţiunea 1

1.1 Apariţia şi evoluţia criminalităţii şi crimei organizate din ţara noastră.

Criminalitatea a apărut la sfârşitul secolului XIX, printre primele ştiinţe de graniţă,
întemeietorul ei fiind Hans Grass, cunoscut magistrat și profesor de drept care a elaborat în
1893 lucrarea ,,Manualul Judecătorului de instrucție” definind criminalistica ca o știință a
stărilor de fapt în procesul penal.
Preocupările sale au fost continuate în urmă și de alți eminenți juriști și oameni de
știință care au elaborat și ei lucrări în domeniul științei criminalistice , astfel:
 A. Niceforo, 1907 -,,Poliția de anchetă judiciară științifică”;
 R.A. Reiss, 1911-,,Manualul de poliție științifică”;
 A. Goddefroy, 1911-,,Poliția științifică”;
 Edmond Locard, 1929-34-,,Tratat de criminalistică”;
 Pierre-Fernand Ceccaldi, Paris, 1962-,,Manual de criminalistică”
În privința identificării persoanelor după semnalmentele exterioare, primele
preocupări apar în Franța în timpul lui Napoleon I care a înființat prima poliție judiciară în
fruntea căreia a numit un fost condamnat ,,Jean Francoise Vidoq.
Acesta a organizat pentru prima dată o evidență a infractorilor periculoși pe bază de
fișe în care erau descrise semnalmentele acestora, faptele comise, modul de operare și
poreclele. Cu timpul această evidență s-a dovedit greoaie datorită numărului mare de fișe.1
Primele elemente de investigare criminalistică au apărut pe vremea Romei Antice. O
primă atestare a regulilor de cercetare o întâlnim în ,,Lex Cornelia de falsis” (legea Cornelia
privind falsurile), precum și în timpul împăratului Justinian în Novelele 49 și 73, dar acestea
au avut caracterul unei practici izolate.
Prima informaţie despre expertiza criminalistică a scrisului a apărut în anul 1569,
când a fost cercetată falsificarea semnăturii regelui Carol al IV-lea al Franţei. Tot în Franţa
apare în anul 1666 una dintre cele mai valoroase lucrări despre expertiza grafică, ,,Traite des
inscriptions en faux”, scrisă de Reveneau. Unele reguli din acest tratat nu şi-au pierdut
valabilitatea nici astăzi.2
1
Constantin Drăghici, Mircea Lupu, Tehnica criminalistică, Ediția a II-a, Editura Fundația Culturală Libra,
București, 2004, p.8
2
Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 41

5
 Metoda amprentelor digitale folosită în cercetarea omorului, în caz de divorţ sau
încheierii de tranzacţii comerciale datează din secolele VII-VIII în China.
Epoca dactiloscopiei de cercetare a început în Italia în anul 1866, de către Marcele
Malpighi.
Crima organizată a fost descoperită de către un profesor de Psihologie din Chicago
(S.U.A.) în anul 1866. Dezvoltarea industriei și a comerțului în a doua jumătate a secolului
XV-lea în țările din vestul Europei , a determinat o mai largă utilizare a înscrisurilor pentru
realizarea diferitelor tranzacții comerciale, crescând în același timp și numărul actelor
falsificate, ceea ce a dus, implicit la creșterea preocupărilor de a descoperi aceste falsuri. Încă
de la începuturile sale, criminalistica a fost una dintre primele științe de graniță.3
Având în vedere poziţia geografică a ţării noastre, după anul 1990 s-au produs
mutaţii de fond în structura şi dinamica fenomenului infracţional din România, accentuându-
se dezvoltarea traficului și consumului de droguri. Fenomenul infracţional din domeniul
traficului de droguri ne arată o evoluţie ascendentă şi apariţia unor noi moduri de operare în
zilele noastre. Organele îndrituite cu combaterea traficului și consunului de droguri au avut în
vedere faptul că România se situează pe magistralele de legături dintre Orient şi Occident, iar
afluxul miilor de orientali şi organizaţii mafiote din această parte a lumii încearcă penetrarea
spre vestul Europei.
De la sfârşitul secolului XIX ştiinţa criminalisticii a evoluat prin elaborări şi
introduceri de elemente de criminalistică în procesul judiciar prin originalitatea lor.
Pe timpul domniei lui Nicolae Şuţu a apărut prima lucrare intitulată ,,Reguli ce
urmează a se păzi în privegherea şi cercetarea vinovaţilor”, cuprizând elemente tactice şi
metodologice. În România fotografia juridică a fost folosită din anul 1879, ceea ce a situat-o
printre primele locuri în Europa în domeniul Criminalităţii.
Primul serviciu de identificare judiciară a fost înfiinţat în anul 1895. În anul 1909
prof. dr. Mina Minovici, obţine primele rezultate în descoperirea infracţiunilor după urmele
mâinii, în urma cercetărilor proprii.
Alături de dezvoltarea dactiloscopiei, se întreprind studii vizand iniţierea unor
metode de cercetare criminalistică a falsurilor în înscrisuri şi de identificare a persoanei după
scris. Sunt demne de amintit , lucrarea dr. Ştefan Minovici, ,,Falsul în documente şi fotografia
în serviciul justiţiei”(1900) sau ,,Tratatul de grafologie şi expertiză în falsuri” (1910) al
criminalistului Mihai Moldoveanu.4
După primul război mondial, oamenii de ştiinţă Hnri Stahl şi Mihail Kernbach devin
profesionişti în expertiza grafică a falsului în înscrisuri.
3
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, ediția a III-a, editura Universul Juridic, București, 2004, p. 12
4
Emilian Stancu, Op.cit p. 42

6
 Prima lucrare în domeniul criminalisticii a fost ,,Elemente de poliţie tehnică”,
publicată în anul 1937 de dr. Constantin Ţurai ca urmare a cercetărilor ştiinţifice în:
traseologie, dactilografie şi balistica judiciară.
În anul 1956 s-a înfiinţat Institutul de criminalistică al Procuraturii Generale, în 1958
Laboratorul Central de expertize criminalistice de pe lângă Ministerul Justiţiei iar în anul
1968 a luat ființă Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General de Miliţie.
Luna decembrie a anului 1989 a reprezentat dezintegrarea vechilor structuri politice,
juridice, economice şi administrative dominate de: centralism, birocraţie, imobilism şi
trecerea la un sistem democratic bazat pe statul de drept şi economia de pe piaţa liberă în
care ,,dreptul este regula iar interdicţia să reprezinte excepţia”.
Din nefericire aceste procese de tranzacţie nu s-au desfăşurat lin şi uniform, ci
contradictoriu şi conflictual fiind însoţite de o serie de consecinţe negative cum ar fi: inflaţia,
şomajul, sărăcia, imoralitatea.
În prezent România se confruntă cu o recrudescenţă a crimelor comise prin violenţă
şi agresivitate, contra patrimoniului şi bunurilor şi cu o multiplicare fără precedent a actelor
de fraudă, corupţie şi crimă organizată cu consecinţe negative asupra structuri, instituţiilor
sociale şi grupurilor.
Criminalitatea și în special traficul și consumul de droguri a constituit în România o
problemă social gravă şi un fenomen social şi antisocial, rezultat din condiţii favorizate care
au fost ignorate sau negate de către factori de control din perioada regimului totalitar.
Cunoaşte în prezent o creştere şi o amplificare, fiind fenomenul unde se manifestă deficienţele
vechiului regim politic cu cele ale regimului de tranzacţie.
Tranzacţia economiei de pe piaţă generează şi forme ale criminalităţii, datorită
menţinerii unor disfuncţii instituţionale existente în regimul politic şi apariţia unor factori care
favorizează apariţia unor forme grave de criminalitate de exemplu: criminalitatea, violenţa,
corupţia, crima organizată.
În ultimi 15 ani, în domeniul poliţiei penale criminalitatea reprezintă o problemă
socială gravă, în anul 2004 fiind adoptate o serie de acte normative cum ar fi: noul cod penal
şi de procedură penală, legea executării pedepselor, legea protecţiei victimelor, acte normative
care au fost amânate cu un an până la intrarea lor în vigoare. Criminalitatea este influenţată de
menţinerea stării de ,,anomie” ce a determinat dereglarea normativă şi funcţională a unor
instituţii fundamentale ale statului, scăderea prestigiului eficienţei legii şi justiţiei, creşterea
unor acte de violenţă şi corupţie.

7
 În perioada de tranzacţie amploarea şi volumul criminalităţii reprezintă o dificultate
pentru specialişti, cercetătorii şi specialişti din domeniul criminologiei întru-cat în statisticile
oficiale s au stabilit trei tipuri de criminalitate, astfel:
a) Criminalitatea reală, care reprezintă totalitatea delictelor şi crimelor comise
într-o anumită arie socio-culturală şi o anumită perioadă de timp;
b) Criminalitatea aparentă, care include numai acele crime şi delicte aduse la
cunoştinţa poliţiei a cărei amploare este diminuată comparativ cu criminalitatea reală;
c) Criminalitatea judecată, care reprezintă totalitatea delictelor şi crimelor pentru
care s-a pronunţat sentinţele de condamnare rămase definitive şi a cărei cifră este mult
inferioară celei descoperite.
În funcţie de mediul de mediul de comitere urban sau rural, în ultimi 6 ani
criminalitatea a crescut continuu, în urma unei analize de cercetare a evoluţiei criminalităţii.
Infracţiunile comise cu violenţă sunt clasificate în şapte categorii şi anume: omorul,
tentativa de omor, loviri cauzatoare de moarte, vătămării corporale grave, viol, talhărie şi
ultraj.
Cercetările infracțiunilor comise cu violenţă în mediul urban deţin ponderi superioare
celor din mediul rural, deşi în anumite tipuri de infracțiuni cum sunt cele de omor, loviri
cauzatoare de moarte, violul şi vătămări corporale grave reprezintă o pondere de 65% în
mediul rural din numărul infracțiunilor comise cu violenţă..
Se constată apariţia unor poli şi a unor zone rurale cu potenţial criminogen în unele
judeţe din Moldova, iar în zonele din Transilvania, Banat, Crişana şi Dobrogea criminalitatea
are potenţial decăzut în mediul rural.
Datele statistice privind evoluţia criminalităţii în ultimi 10 ani ai regimului totalitar,
reprezintă după cum spunea Dionisie Pop Marţian ,,Icoana unei părţii însemnate a morarului
locuitorilor ţării”, ele putand fi utile nu numai specialiştilor ci şi publicului.

1.2. Scopul criminalisticii.

Scopul criminalisticii este acela de aflare a adevărului şi de a individualiza obiectul
sau persoana care interesează cercetarea juridică. Pentru aflarea adevărului este foarte
importantă stabilirea identităţii cât şi cea a ne-identităţii, deoarece poate conduce la
restrângerea sau chiar excluderea de la cercetare a persoanelor sau obiectelor căutate.
În cea ce priveşte identificarea criminalistică este de menţionat că în unele situaţii nu
este posibilă decât identificarea grupului de obiecte din care face parte obiectul căutat,
deoarece urma creată de acesta nu oglindeşte decat elemente sau însuşiri de natură să-l
apropie de alte obiecte asemănătoare.5
5
Ion Vochescu, Criminalistică, volumul I, Editura Academica, Bucureşti, 2002, p.40.

8
 Identificarea criminalistică alteori mai are şi caracter de probabilitate, lăsând loc de
îndoieli în legătură cu obiectul sau persoana care ar fi putut crea urma. Spre deosebire de
aceasta, identificarea juridică trebuie să fie întotdeauna certă.
Identificarea propriu-zisă a obiectelor se poate face pe baza unor semne distincte
distruse sau modificate intenţionat, de exemplu identificarea unui act de identitate fals, prin
reconstituirea seriei iniţiale a acestuia, prin evidenţierea integrală sau parţială a seriei iniţiale.
Identificarea criminalisticii trebuie să fie întreprinsă în limitele stricte ale legislaţiei
procesuale. Ea se subordonează scopurilor precise ale cercetării judiciare, şi contribuie la
stabilirea vinovăţiei cât şi la nevinovăţia persoanei faţă de care s-a declanşat procesul penal.
Identificarea criminalistică reprezintă procesul de stabilire a identităţii obiectelor care
au creat urme în condiţiile săvârşirii unei fapte penale ori producerii unui eveniment judiciar,
prin mijloace şi metode ştiinţifice criminalistice, în scopul obţinerii probelor necesare aflării
adevărului în cadrul procesului penal.6

CAPITOLUL II. INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR DIN

DOMENIUL CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE. PROBAŢIUNEA ŞI
PROBELE CARE FAC OBIECTUL ACESTEIA.

6
Florin Ionecu, Criminalistică, volumul.1, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, p. 29.

9
 Secţiunea I

2.1.Crima organizată. Noţiune şi trăsături.

Crima organizată este un concept controversat şi greu de definit. Crima organizată
este o activitate, realizată de un grup de indivizi care în mod conştient dezvoltă roluri şi
specializări, modele de interacţiune, statuturi şi relaţii, sfere de gestiune şi responsabilitate şi
care cu o continuitate în timp se implică în acte legale şi ilegale, cuprizând:
 volum mare de capitaluri,
 asociaţii tampon,
 violenţa sau ameninţarea cu recurgere la violenţă,
 coruperea oficialilor publici sau a celor cu poziţii de conducere,
Crima organizată reprezintă un pericol deosebit pentru toate statele şi se manifestă
într-o zonă supranaţională.
Pentru o definire corectă a conceptului de ,,criminalitate/crimă organizată” este
necesară delimitarea conceptului de ,,criminalitate” și a celui de ,,mafie”. Sfera de cuprindere
a acestor concepte, în structura de ansamblu a fenomenului infracțional deosebit, este necesar
a fi cunoscută în scopul elaborării celor mai eficiente strategii de contracarare.7
Crima organizată este o activitate infracţională individuală sau de grup prin care sunt
controlate şi coordonate relaţiile dintre diverse acţiuni criminale ce implică genuri de
infracţiuni din sfera crimei organizate, acestea fiind traficul de droguri, producţia şi traficul
ilegal de armament, traficul de fiinţe umane şi spălarea banilor murdari.
Crima organizată prin traficul de droguri este o provocare pentru securitatea
internaţională, a societăţilor şi legiuitorilor tuturor statelor, pe care îi determină să identifice
forme noi de combatere a fenomenului, atât prin intermediul legilor penale, cât şi a măsurilor
de securitate, a faptelor de acest gen, determinând pe oamenii de ştiinţă să mediteze asupra
naturii, gravităţii şi particularităţilor acţiunilor criminale săvârşite de asociaţii de infractori,
sugerând modalităţi noi specifice şi eficiente de luptă prin mijlocirea legii penale împotriva
fenomenului menţionat
Crima organizată este definită ,,ca fiind un segment infracţional la care se
raportează activităţile ilegale de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii
economice, sociale şi politice, desfăşurate prin diverse metode şi mijloace, în mod constant,
planificat şi conspirat, de către grupuri de indivizi cu o ierarhie internă bine determinată, cu
structuri specializate şi mecanisme de autoapărare în scopul obţinerii de profituri ilicite , la
cote deosebit de ridicate”.
7
V.Cioclei,” Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalității organizate”,în culegerea de studii
”Lupta împotriva corupției și criminalității organizate, editată de Centrul de pregatire continuă a procurorilor
,Parchetul general de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

10
 În esență, criminalitatea organizată este percepută, ca o realitate socială în care
structurile criminale și structurile legale sunt părți integrante ale aceluiași sistem corupt social
,politic si economic, neținându-se seama de tipul de actiuni promovate sau de tipurile de
organizații ale celor ce susțin acest sistem.
Crima organizată dispune de o serie de trăsături, după cum urmează:
- activităţile desfăşurate de către acest segment infracţional prezintă un grad sporit de
periculozitate, în acest sens fiind grav afectate sectoarele economice, sociale şi politice,
- dispune de o activitate infracţională sistematizată, planificată, conspirată şi cu un
caracter de continuitate,
- membrii grupării şi subiecţii actelor infracţionale pot fi persoane are acţionează în
mod individual sau în cadrul unor asociaţii criminale,
-subiecţii infracţionali au metode şi mijloace de acţiune nelimitate,
-scopurile urmărite de subiecţii infracţionali sunt diversificate.

2.2. Criminalitatea organizată, reglementării juridice.

Criminalitatea organizată este percepută ca fiind o realitate socială în care structurile
legale şi criminale sunt părţii integrante ale aceluiaşi sistem corupt, social, politic şi economic
fără să ţină cont de tipul de promovare sau de tipurile de organizaţii aparținănd celor ce susţin
acest sistem.
Lupta împotriva criminalității organizate, împotriva traficului de droguri face parte
dintre prioritățile Uniunii Europene. Astfel odată cu planul de acțiune de la Viena, relativ la
criminalitatea organizată, Uniunea Europeana incepe sa-și întărească acțiunea sa în acest
domeniu, având o abordare integrată la fiecare stadiu, de la prevenire la reprimare și la
urmărirea penală a tuturor comportamentelor criminale.
Cadrul general privind politica Uniunii Europene în domeniul luptei împotriva
criminalității organizate este dat de Programul de la Haga din anul 2004 care stabilește cele 10
priorități urmărindu-se astfel: intărirea drepturilor fundamentale și a cetățeniei, lupta
împotriva terorismului, elaborarea unui concept strategic privind criminalitatea organizată ,
garantarea unui veritabil spațiu european de justiție.
Odată cu programul Stockholm din anul 2009 la nivelul Uniunii Europene au fost
implementate noi direcții de acțiune urmărindu-se o cât mai eficientă luptă împotriva
traficului de ființe umane, prin anihilarea rețelelor de călăuze, combaterea exploatării sexuale
a copiilor si pedopornografiei, continuarea aprofundării strategiei antidrog.
Prin criminalitate organizată se înţelege orice grup infracţional cu cel puţin trei
persoane, între care există legături personale, care permit acestora să se îmbogăţească sau să
controleze teritorii, sectoare ale vieţii economice şi sociale prin folosirea şantajului,
11
intimidării, violenţei ori coruperii, rezultând din activitatea desfăşurată, comiterea de
infracţiuni şi infiltrarea în economia legală.
Caracteristicile conceptului de criminalitate organizată sunt:
 gradul de pericol social al activităţilor ilegale desfăşurate pot afecta grav
anumite sectoare ale vieţii sociale şi economice,
 desfăşurarea organizată planificată, constantă şi bine conspirată a acestor
activităţi infracţionale,
Criminalitatea organizată are legătură cu toate domeniile infracţionalităţii. Ea
presupune săvârşirea unor infracţiuni grave, care sunt indicate expres de legea română în
vigoare: omor, omor calificat, omor deosebit de grav, sclavie, şantaj, infracţiuni contra
patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave, infracţiuni privind traficul de
droguri şi de persoane, spălarea banilor, infracţiuni de corupţie.
Organizaţiile criminale compatibile cu conceptul de criminalitate organizată, sunt:
 Specializarea membrilor organizaţiei pe activităţi infracţionale specifice,
 Stabilirea unităţilor infracţionale,
 Utilizarea unor mecanisme specifice de neutralizare a controlului special,
 Existenţa unui lider şi a unei ierarhii interne bine determinate,

2.3 Structuri şi tipuri de organizaţii criminale.

Organizaţiile criminale sau extins de la nivel naţional la cel transnaţional.
Nu există un model anume de organizaţie transnaţională , deoarece aceasta variază ca
formă , norme de conduită, experienţă, specializare în activitatea infracţională , tactici şi
mecanisme de apărare, care determină ca lupta de prevenire şi combatere , să fie extrem de
complexă, reclamând obligatoriu o cooperare interstatală.
În România sunt cunoscute organizaţii criminale constituite pe criterii etnice, care
sunt de regulă rezultatul unor împrejurării specifice, precum închiderea graniţelor sau circulaţia
dificilă peste frontiere, severitatea excesivă a procedurilor de emigrare, fiind rezultatul
expansiunilor geografice, a diferenţelor dintre nivelurile de viaţă, în asemenea situaţii aflându-
se mafia ţigănească.
Totodată activitatea infracţională desfăşurată de persoanele cu venituri ilicite pentru
înscrierea şi transformarea acestora în venituri licite prin reinvestirea lor, în asemenea situaţii
urmarindu-se reciclarea banilor.
Bandele de deţinuţii care sunt specializate din anul 1960 pe controlul narcoticelor în
majoritatea închisorilor şi cu o influenţă de distribuire a drogurilor în stradă . Acest fenomen
este manifestat în penintenciare de recidiviştii, cu trimitere chiar în rândul personalului de
pază.
12
 În concepţia nord americană, în funcţie de activităţile infracţionale desfăşurate,
distingem următoarele tipuri de organizaţii criminale, astfel:
 Operaţiuni de vicii, reprezintă grupul de indivizi care desfăşoară o activitate
continuuă prin difuzare de bunuri şi servicii ilegale, cum ar fi: narcoticele, prostituţia, jocurile
de noroc şi cămătăria.
 Furtul este grupul de indivizi care se angajează într-un anumit tip de furt
particular, bazat pe continuitate cum ar fi frauda, escrocheria, furtul de maşini, jaful,
achiziţionarea de date pentru revânzare.
 Teroriştii sunt acele grupuri de indivizi care se asociază între ei pentru a comite
acte criminale spectaculare, cum ar fi răpirile de persoane publice şi asasinatele pentru a
submina încrederea publică în stabilitatea guvernamentală, din motive politice, ori pentru
satisfacerea unor revendicări.
 Bandele sunt reprezentate de acele grupuri de indivizi care au aceleaşi interese
ori apartenenţă socială, care se asociază în vederea comiterii unor activităţi ilicite, pentru a se
impune într-o comunitate.
Bandele de deținuți s-au dezvoltat în sistemul de detenție odată cu anii 60 și sunt
specializate pe controlul narcoticelor în majoritatea închisorilor chiar și în distribuirea de
droguri în stradă. Fenomenul se manifestă și în penitenciarele românești, cu complicități chiar
în rândul personalului de pază.8
 Raketing sunt activităţile infracţionale organizate în diverse tipuri pentru
profituri combinate de grupuri de indivizi.
În concepţia Interpol , organizaţiile criminale sunt împărţite în cinci grupe:
 Familiile Mafiei , constituite pe structuri ierarhice stricte, norme interne de
disciplină, un cod de conduită şi o mare diversitate de activităţi ilicite.
 Organizaţiile profesionale ale căror membrii, spre deosebire de familiile Mafiei,
se specializează doar în una sau două tipuri de activităţi criminale cum ar fi: furtul şi traficul cu
maşini furate, răpiri de persoane pentru răscumpărare, laboratoare clandestine pentru fabricarea
drogurilor, imprimerii clandestine pentru contrafacerea sau falsificarea monedelor.
 Organizaţii criminale etnice reprezintă rezultatul expansiunilor geografice şi a
diferenţelor dintre nivelurile de viaţă.
 Reciclarea banilor sunt activităţile infracţionale desfăşurate de persoane cu
venituri ilicite, pentru mascarea şi transformarea acestora în venituri licite.

8
Condamnări în asfel de cauze privind traficul de droguri de la penitenciarul Jilava, din vara anului 2002.

13
  Organizaţii teroriste internaţionale, categorie implicată în asasinate, deturnări de
avioane, răpiri de persoane, toate efectuate sub diferite motivaţii, de cele mai multe ori altele
decât cele privind obţinerea de profituri. 9

2.4. Regimul juridic al drogurilor conform Legii 143/2000

Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000, privind aspectul ocrotirii juridice, au
ca obiect special principal toate acele relaţii sociale referitoare la sănătatea publică iar obiectul
juridic secundar, îl constituie relaţiile sociale referitoare la sănătatea persoanei fizice.
Totodată infracţiunile respective au şi un obiect material format din drogurile supuse
controlului naţional care sunt prevăzute în lege, precum şi în tabelele anexă care fac parte
integrantă din acest act normativ.
Potrivit concepţiei acestei legi, drogurile supuse controlului naţional sunt clasificate
în: droguri de mare risc şi droguri de risc, raportat la criteriul pericolului pe care îl prezintă
pentru sănătatea persoanei, consumul ilicit al acestora.
Această clasificare este deosebit de importantă deoarece încadrarea juridică a
faptelor de trafic de droguri şi aplicarea pedepsei au dependență de tabelul în care figurează
acestea. Natura drogului traficat (de mare risc sau de risc) poate exprima gravitatea faptei şi în
consecinţă greutatea pedepsei cu ocazia săvârşirii unor fapte.
Privind subiectul activ al acestor infracțiuni acesta este orice persoană, care
îndeplineşte condiţiile legale de tragere la răspundere penală, iar participaţia penală este
posibilă în toate formele sale.
Sunt situații în care o calitate specială (medic) trebuie să aibă subiectul activ cum
este cazul infracţiunii de prescriere a drogurilor de mare risc, cu intenţie de către medic fără
ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical precum și în modalitatea eliberării cu
intenţie de droguri de mare risc, în baza unei reţete medicale prescrise, sau a unei reţete
falsificate .
De asemenea, la agravanta prevăzută în articolul 1410, se cere, pentru autorul
infracţiunilor , calitatea de persoană ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii
publice, fapta fiind comisă în exercitarea acestei funcţii (litera a), ori de un cadru medical sau
de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor (litera b).
În ceea ce privește subiectul pasiv al acestor infracţiuni, facem precizarea că în
principal acesta este statul, iar în secundar, acea persoană care suferă consecinţele traficului
sau al altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional.

9
Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 728
10
Art 14 din Legea 143/2000

14
 De asemenea, subiectul pasiv este calificat în cazul infracţiunii comise iar în cazul
agravantei la astfel de infracțiuni prevede pentru subiectul pasiv calitatea de minor, bolnav
psihic, persoană care se află sub „program terapeutic”.
Elementul material al laturii obiective al infracţiunilor de trafic sau alte operațiuni
ilicite este o acţiune care se poate înfăţişa sub forma cultivării, preparări, producerii,
fabricării, experimentării, transformării, importului, exportului, vânzării, etc.
Pentru existenţa acestui element material al infracţiunilor prevăzute în articolele 2-4,
este necesară o cerinţă esenţială, respectiv ca activităţile ce-l compun sa fie comise de
persoane care nu au dreptul să le efectueze.
Urmarea imediată a acestor infracţiuni, este dată de crearea unei stări de pericol
pentru sănătatea publică, existenţa unei posibilități de a se vătăma sănătatea uneia sau a mai
multor persoane, care achiziţionează ilicit substanţe aflate sub control naţional spre a le
consuma,.
Toate infracţiunile la regimul drogurilor, implică din partea subiectului activ, intenţie
directă sau indirectă sub forma vinovăţiei
Astfel, forma de vinovăţie cerută pentru infracţiunea care implică cultivarea,
producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau
deţinerea de droguri pentru consum propriu fără drept este numai intenţia directă, făptuitorul
realizând acţiunile care formează elementul material al infracţiunii în scopul consumului
propriu
Furnizarea în vederea consumului de inhalanţi chimici toxici unui minor se comite cu
intenţie directă calificată prin scop.
De o importanță deosebită pentru existenţa acestor infracţiuni, este ca persoana care
trafică aceste produse sau substanţe să cunoască faptul că sunt substanţe aflate sub control
naţional.
Actele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc fiind asimilate ca regim juridic
sancţionator tentativei iar tentativa la infracţiunile prevăzute la articolele 2-7 şi 10 se
pedepseşte 11
Actele pregătitoare şi tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 11, deşi posibile,
nu se sancţionează.
Infracţiunile sunt consumate, în momentul când executarea oricăreia dintre acţiunile
incriminate este dusă până la capăt, producându-se urmarea imediată, adică starea de pericol
pentru sănătatea publică.

11
art. 13 alin.1 din Legea 143/2000

15
 În cazul agravantei prevăzută de articolul 12, infracţiunile de la articolele 2-7 şi 11,
se consumă în momentul în care se produce rezultatul cerut de norma de incriminare,
respectiv moartea victimei.
De asemenea, legea penală nu face nici o separație cu privire la pedeapsa în cazul
săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri, dacă fapta este săvârşită de un dependent de
droguri, sau de o persoană care nu consumă droguri.
Raportat la scopul deţinerii (pentru consumul propriu sau trafic), legiuitorul a
instituit, totuşi, prin dispoziţiile art.4 din Legea nr. 143/2000 o incriminare distinctă,
reglementând o variantă atenuată a infracţiunii de trafic ilicit de droguri prevăzută de articolul
1 din Legea nr. 143/2000.
Substanțe chimice esențiale și precursori
După cum se cunoaşte la nivel mondial, substanţele chimice esenţiale clasificate
(denumite precursori) au fost puse sub control internaţional prin Convenţia de la Viena din
anul 1988 privind reprimarea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope (în
continuare Convenţia de la Viena), acestea fiind prevăzute în două tabele anexă la Convenţie.
La data adoptării Convenţiei de la Viena, au fost puse sub control internaţional un
număr de 12 substanţe,.
In anul 1992 Comisia Stupefiantelor a Organizaţiei Naţiunilor Unite a completat
tabelele acestei convenţii cu încă 10 substanţe, ce s-au dovedit a fi folosite la fabricarea ilicită
a drogurilor.
În legislaţia României, substanţele chimice esenţiale clasificate (precursori) au fost
puse, pentru prima oară sub control naţional prin Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, fiind incluse în tabelul nr. IV, anexă la
această lege.
De menţionat că substanţele chimice clasificate drept precursori şi folosite în mod
frecvent la fabricarea ilicită a drogurilor în Uniunea Europeană, sunt prevăzute în anexa I la
Regulamentul nr. 273/2004, precum şi la Regulamentul nr. 111/2005 şi sunt împărţite în trei
categorii în raport cu gradul de risc şi posibilitatea înlocuirii acestora cu alte substanţe în
procesul de fabricare ilicită a drogurilor.
În prezent regimul juridic al precursorilor în România este stabilit prin Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 121/2006, modificată şi aprobată prin Legea nr. 186/2007 ţinând
seama de clasificarea tripartită a acestor substanţe făcute în legislaţia comunitară şi nu de cea
din dreptul intern iar termenii şi expresiile folosite în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
121/2006 au înţelesul, stabilit prin actele comunitare în materie aşa cum sunt definiţi aceştia

16
prin art.2 din Regulamentul 273/2004, art. 2 din Regulamentul nr. 111/2005, precum şi prin
art.2 din Regulamentul nr. 1277/2005.
Totodată, fiind vorba de un domeniu special de reglementare care poate fi încălcat
prin fapte de natură infracţională la articolul 22 din ordonanţă, sunt incriminate faptele ce
constituie infracţiuni la acest regim.
De asemenea, prin acelaşi act normativ este sancţionată şi trecerea peste frontieră a
substanţelor clasificate fără documente legale, constituind infracţiunea de contrabandă
calificată, prevăzută şi pedepsită de art.271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al
României.
Atunci când infracţiunea prevăzută de articolul 22, este săvârşită în modalitatea
introducerii în ţară de substanţe fără drept, ne aflăm şi în prezenţa infracţiunii de contrabandă
calificată, aflată în concurs cu infracţiunea de trafic de precursori. În practică s-a reţinut că
cele două infracţiuni se afla în concurs real, opinie pe care nu o împărtăşim, deoarece cele
două infracţiuni incriminează conduite similare, existând o suprapunere a celor două elemente
materiale, ceea ce impune reţinerea concursului ideal.
Este de reținut că traficul şi consumul de droguri a reprezentat şi reprezintă la nivel
naţional o problemă socială complexă ca modalităţi de manifestare, repercusiuni şi moduri de
soluţionare .
Traficul şi consumul de droguri este un fenomen deosebit de grav şi periculos, atât
pentru sănătatea populaţiei, cât şi pentru stabilitatea economico-socială şi buna dezvoltare a
instituţiilor democratice ale statului.
Ţinând cont de aceste realităţi, a devenit unanim necesară, armonizarea legislaţiei
existente cu legislaţia internaţională în materia consumului de droguri.
Un lucru care nu trebuie să treacă neobservat este că în ultimul timp au fost aduse o
serie de modificări Legii nr. 143/2000, implicit sub aspectul unor măsuri care vizează
anihilarea consumului de droguri dar nu totdeauna aceste măsuri şi-au dovedit eficienţa, dat
fiind că la ora actuală ponderea consumatorilor de droguri în rândul populaţiei a crescut.
În acest context, soluţiile necesare rezolvării gravelor probleme legate de traficul şi
consumul ilicit de droguri trebuie căutate atât în elaborarea unor strategii coerente de
prevenire şi combatere pe termen scurt, mediu şi lung, în punerea lor în practică de o manieră
fermă, în evaluarea şi reevaluarea periodică a acestor strategii în funcţie de evoluţia
fenomenului.
Apreciem că în acest ultim caz este necesară completarea legislaţiei, în sensul de a se
prevedea un cuantum al cantităţii de droguri ce delimitează consumul de droguri de traficul de

17
droguri şi de a se sancţiona cumpărarea şi deţinerea de droguri pentru consum numai dacă au
caracter repetat.
În fine, nu putem contesta că s-a făcut un pas înainte în eradicarea acestui fenomen al
societăţii contemporane prin cadrul legislativ şi instituţional creat.
Cu toate acestea actele normative incidente prezintă serioase lacune, fiind necesară o
mai bună perfectare iar asta presupune eforturi susţinute din partea tuturor organelor abilitate,
inclusiv a întregii societăţi pentru reducerea şi anihilarea pe cât posibil a efectelor nocive ale
acestui fenomen care este traficul şi consumul ilicit de droguri.

2.5. Traficul și consumul de droguri ca modalitate de săvârşire a infracţiunilor

din domeniul crimei organizate.
Traficul de stuperfiante a devenit o realitate crudă pentru lumea contemporană.
Drogurile constituie motorul criminalității în țările dezvoltate, deoarece , de la mirajul iluzoriu
se ajunge la dispunerea devastatoare care înghite ca un sac fără fund sume tot mai mari a
căroro proveniență nu poate fi decât de natură infracțională: de la furtul simplu până la crimă.12
România reprezintă interesul cel mai mare pentru reţelele de traficare a drogurilor, în
special a haşişului provenit din Africa şi a cocainei traficată din America de Sud spre Europa
Occidentală, mai este numită şi ,,Ruta balcanică” de traficare a heroinei dinspre Turcia spre
pieţele occidentale.
Odată cu deschiderea graniţelor României a avut loc și o creştere masivă a mijloacelor
de transport şi mărfuri care intră şi ies din ţară, conferind organizaţilor criminale posibilităţi de
camuflare a drogurilor şi de tranzitare pe teritoriul ţării, cea ce înseamnă că România a devenit
o piaţă de deschidere şi teritoriu de depozitare a stupefiantelor.
În prezent asistăm la dezvoltarea rapidă a unei pieţe a morţii albe”, pe teritoriul ţării,
pe zi ce trece un număr tot mai mare de persoane cad pradă drogurilor.
Vârsta persoanelor consumatoare, este cuprinsă în medie , între 16-28 ani, acestea
având o situaţie materială instabilă, unele fiind deja dependente de droguri şi pentru a le plăti
sunt dispuse să comită diverse infracţiuni. Aceste persoane consumă droguri naturale tari
fiindu-le oferite la promoţie sau gratuit de către dealer-ii lor în scopul de a crea o masă de
consumatori dependenţi şi apoi cel puţin unul să devină traficant.
În ciuda eforturilor internaţionale de contractare a crimei organizate şi a terorismului,
este de ştiut faptul că una dintre sursele de finanţare a activităţilor teroriste sunt banii obţinuţi
din traficul de droguri.

12
Lazăr Carjan, Tratat de Criminalistică, Editura Pinguin Book, București, 2005, p.672

18
 Autorităţile române au pus bazele unui sistem legislativ adecvat prin Legea nr.
143/2000 şi prin Strategiile Naţionale Antidrog în perioada 2003-2004 şi 2005-2012, în
vederea elaborării unor programe de contracarare a acestui flagel .
Art. 2 din Legea 143/2000 dispune ,, Cultivarea, producerea fabricarea,
experimentarea, extragerea, prepararea transformarea, oferirea, punerea în vânzare , vânzarea,
distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori
alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc fără drept se pedepsesc cu închisoare de la
3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.13
Autorităţile române au adoptat pe plan mondial împotriva acestui flagel strategii
naţionale cu o abordare coordonată şi multisectorială, în concordanţă cu prevederile noilor
Strategii Europene în domeniu, având ca obiectiv reducerea cererii şi ofertei de droguri,
întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea unui sistem de informare, evaluare şi
coordonare privind fenomenul drogurilor.
În strategia naţională antidrog sunt identificate caracteristicile consumului şi abuzul
de droguri în România:
1) extinderea reţelelor de trafic pe întregul teritoriul ţării şi creşterea utilizării
medicamentelor catalogate drept droguri,
2) creşterea numărului de utilizatori de droguri,
3) creşterea numărului de consumatori de tutun şi alcool în rândul adolescenţilor,
4) frecvenţa ridicată a consumatorilor de afetamine în rândul şcolarilor,
5) formarea de grupuri de consum și distribuire a drogurilor,
6) creşterea producţiei de tutun şi alcool, însoţită de publicitate agresivă care se
face acestor produse,
7) răspândirea consumului de stupefiante în baruri, campusuri universitare.
Factorii determinaţi ai consumului şi abuzului de stupefiante sunt rezultaţi din lipsa de
informare şi educaţie asupra consecinţelor consumului de droguri, acceptarea cu uşuriinţă la
nivelul societăţii a consumului şi abuzului de tutun şi alcool, lipsa supravegherii şi implicării
părinţilor, anturajul negativ, relativ ,,gratuitate” a primelor doze care apoi provoacă
dependenţă, extinderea reţelelor de trafic de droguri la nivel naţional şi internaţional, migrarea
copiilor în oraşele mai mari, experienţa redusă a autorităţilor şi societăţii civile în lupta acestui
flagel.14
Datele statistice arată amploarea alarmantă a acestui fenomen: în perioada 1990-1997
au fost descoperite 412 cazuri de trafic de droguri la care au participat 649 persoane, dintre

13
Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,
14
Anamaria Cercel, Marcel Stănciulescu, Criminologie, Editura paralela 45 Piteşti, 2007, p. 114

19
care 219 cetăţeni români, în comparaţie cu perioada 2001- iulie 2002 respectiv 1.545 cazuri,
1.978 persoane implicate, dintre care 1.798 cetăţeni români.
Prevenirea şi combaterea traficului de stupefiante este o luptă dură care implică atât
şcoala, cât şi familia prin programe interguvernamentale în colaborare cu U.N.I.C.E.F, în
scopul educării tinerilor de a conştientiza efectele negative ale stupefiantelor, s-au înfiinţat
programe pentru tratarea medicală a consumatorilor de droguri care vor să renunţe la droguri.
Narcotraficul reprezintă numai una dintre afacerile crimei organizate, o infracţiune
deosebit de profitabilă.

2.6.Investigarea actelor procesual penale în domeniul criminalităţii organizate.

Faza obţinerii de informații cuprinde activităţi de cunoaştere şi informare cu privire
la activităţile desfăşurate de reţelele criminale. În acest scop sunt consultate bazele de date şi
informaţii obţinute de structurile specializate.
Structurile informative au anumite planuri de culegere a informaţiilor despre
criminalitatea organizată şi anume:
 Modalităţi privind exploatare şi analiza şi informaţiilor,
 Culegerea informaţiilor în anumite domenii,
 Personal specializat în supravegherea operativă şi culegerea informaţiilor,
 Procedee de culegere a informaţilor şi supraveghere operativă,
Faza investigărilor constă în activitatea de verificare a informaţiilor obţinute în
urma executării fazei informative, acţiune de investigare se execută din momentul în care sau
strans suficiente probe despre grupul infracţional şi are ca scop indentificarea reţelelor
înfracţionale şi activităţile desfăşurate de aceştia în mod direct sau prin interpuşi.
Activităţile investigatoare constă în:
 Obţinerea datelor prin serviciul Interpol sau prin cooperarea cu serviciile
străine,
 Supravegherea unei persoane suspecte, prin filaj, supravegherea unui loc,
executarea fotografiilor de urmărire şi înregistrarea convorbirilor,
 Organizarea de filtre şi de razii,
 Verificarea surselor de venit ale suspecţilor care prin modul lor de trai
depăşesc sursele de venituri licite,
 Legitimarea şi identificarea unor persoane suspecte,
 Verificarea unor acte şi înscrisuri de care s-a folosit făptuitorul, a unor
tranzacţii suspecte sau a unor documente financiar- bancare.
Faza urmăririi penale.

20
 Faza urmăriri penale este prima fază a procesului penal și constă în ansamblul
activităților desfășurate de organele de urmărire penală în vederea strângerilor probelor
necesare la existența infracțiunilor, indentificarea infractorilor și la stabilirea răspunderii
penale sau civile a acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea
lor în judecată.15
Reprezintă acele activității desfășurate în faza investigativă, în urma sesizării
organului judiciar, precum și actele exterioare procesului penal din punct de vedere procesual
penal.
Dată fiind complexitatea activităților organizațiilor criminale, este necesar de un
volum important de activități de investigare pentru verificarea datelor sesizării, privind
subiecții infracțiunii, latura subiectivă și obiectivă ale acestora, în vederea începerii urmăririi
penale.
Vor fi desfășurate următoarele activități consacrate în legea procesual penală din
perspectiva urmăririi penale, astfel:
 Audierea de martori, cu obligativitatea asigurării protecției lor.
 Ridicarea de obiecte și înscrisuri. Acest mijloc de probațiune oferă posibilitatea
examinării ulterioare a înscrisurilor și efectuarea unui raport de constatare tehnico-științifică.
 Percheziția este un procedeu de investigare care asigură obținerea unor probe,
mijloace materiale de probă sau corpuri delicte, indispensabile pentru rezolvarea cauzei.
 Dispunerea de constatări tehnico-știnșifice sau medico-legale, mijloace de
probațiune care pot fi dispuse chiar înaintea începerii urmăririi penale, în situația în care se
impune de urgență clarificarea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, cum ar fi în cazul
traficului de droguri.
 Cercetarea la fața locului este o activitate ce poate fi desfășurată, datorită
urgenței efectuării, importanța și obiectivele acesteia fiind binecunoscute.
 Înregistrarea convorbirilor precum și alte înregistrări , astfel încât să se prevină
lezarea drepturilor procesuale și a libertății persoanelor.16
Obiectul urmăririi penale îl constituie strângerea probelor necesare cu privire la
excepția infracțiunilor , la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii penale sau civile
a acestora, conform art. 285 din C.P.P. ,,Urmărirea penală are ca obiect strângerea obiectelor
necesare cu privire la existența infracțiunilor , la identificarea făptuitorilor și la stabilirea
răspunderii acestora, pentru a se constata sau nu, dacă este cazul să se dispună trimiterea în
judecată.17

15
Mihail Udroiu, Procedură penală.Partea generală. Partea specială, Editura C.H.Beck, București 2010, p.261
16
Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 736
17
Codul de procedură penală, publicat în Monitorul Oficial

21
 Organele de urmărire penală trebuie să strângă probe în acuzare cât și pe cele în
apărarea suspectului sau inculpatului. În urma evaluărilor probelor se constată dacă este cazul
să se dispună punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului sau o
soluție de stingere a acțiunii penale sau după caz începerea urmăririi penale.
Urmărirea Penală se efectuează atunci cand sesizarea se face prin denunț sau
plângere, sau din oficiu atunci cand află prin orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune.
Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plangerea prealabilă ori la
sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, iar urmărirea penală nu poate începe
în lipsa acestora.

2.7. Etape și modalități de acțiune. Organizarea flagrantului.

Pregătirea acțiunilor de realizare a flagantului. Flagrantul reprezintă unul dintre cele
mai complete și eficiente mijloace de evidențiere a elementelor de fapt, de constatare în timp
util și în mod complet a faptelor ilicite și a autorilor acestora.
Este considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor , imediat după săvârșirea
faptei este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari, sau de strigătul public, precum și
situația în care făptuitorul este surprins aproape de locul săvârșirii infracțiunii având asupra lui
arme, instrumente sau alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune.
Pentru efectuarea flagrantului, se va proceda la pregătirea acestuia. În primă fază
trebuie analizate și verificate datele care motivează acțiunea, respectiv informațiile obținute de
la informatori, cum ar fi cei sub acoperire, sau cele aduse prin sesizările, plângerile sau
denunțurile diferitelor persoane.
Organizarea flagrantului.
Verificarea și completarea datelor, este în sarcina procurorului și a polițiștilor din
compartimentele specializate.
Planificarea acțiunii de flagrant se face după următoarele repere:
 Combaterea tuturor datelor și stabilirea modalităților concrete de acțiune.
Efectele unor investigații complexe în vederea identificării persoanelor implicate, a legăturilor
infracționale, a modalităților de operare și a mijloacelor folosite.
 Stabilirea locului, zonei și mediului unde se va desfășura acțiunea,
recunoașterea zonei și fixarea activităților ce se vor desfășura în teren, a spațiului închis sau
deschis al acțiunii.
În funcție de rezultatul analizei tuturor datelor se vor stabili efectivele participante la
acțiune, atribuțiunile specifice fiecărei persoane în parte, modalității de comunicare, inclusiv
mijloace-tehnico științifice folosite în timpul acțiunii, frecvențele radio prin care se va ține

22
legătura. Nu trebuie neglijate variantele de rezervă în cazurile neprevăzute, sau în ipoteza
schimbării caracteristicilor situației în momentul desfășurării acțiunii.
Odată stabilite aceste obiective se va elabora planul acțiunii, care va cuprinde în
amănunt atribuțiunile exacte ale forțelor participante, se va executa instructajul acestor
persoane astfel încât fiecare să cunoască ce activități va executa, în ordinea cronologică ale
momentelor principale ale acțiunii. Membrii echipelor de intervenție vor fi informați asupra
numărului, semnalmentelor infractorilor și asupra periculozității lor.
Organizarea flagrantului trebuie să aibă un caracter secret, fiind esențial pentru reușita
acțiunii, mai ales că avem de a face cu fapte comise de indivizi calificați și bine informați.
Pătrunderea în zona de acțiune.
Efectivele participante la flagrant vor intra în zona de acțiune pe trasee diferite
ocupându-se locurile și pozițiile dinainte stabilite. Se vor lua măsuri de blocare a căilor de
acces pentru persoanele suspecte sau autovehicule, pe toată durata desfășurării flagrantului.
Pe durata acțiunii se va urmări îndeplinirea simultană a trei cerințe:
 Luarea măsurilor de protejare a persoanelor care lucrează sub acoperire, a celor
infiltrate în cauză și a informatorilor,
 Protejarea și asigurarea tuturor materialelor folosite pentru identificarea
infractorilor.
 Asigurarea securității personalului participant la acțiune, precum și a cetățenilor
care se află în zona vizată.18
Realizarea flagrantului propriu zis.
Există trei posibilității de acțiune a echipei de intervenție pentru realizarea flagrantului
în funcție de fazele comiterii actului înfracțional:
Intervenția înainte de consumarea actului infracțional, prevenind posibilitatea
comiterii unei infracțiuni cu un grad foarte ridicat de pericol social.
Intervenția în timpul comiteri faptei, în momentul cand faptele sunt în curs de
desfășurare, intervenția implică riscuri multiple, rănirea agenților care au intervenit, luarea ca
ostatici a anumitor persoane de către infractori, pentru a-și asigura scăparea.
Intervenția după consumarea actului infracțional, este cel mai important moment al
acțiuni, întrucat infractorul se află într-un moment de relaxare după săvârșirea actului
infracțional, intervenția forțelor participante dispunând astfel de avantajul factorlui surpriză,
Dar și în astfel de momente există riscul unor reacții ale făptuitorilor de genul celor menținate
mai sus.

18
Op. cit. p. 737

23
 2.8. Cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor de trafic si consum de
droguri.
Importanţa acestei activităţi constă în aceea că organul de urmărire penală, de regulă,
la un interval de timp foarte scurt după săvârşirea infracţiunii, vine în contact direct cu
obiectele care au fost atinse de infractor, elemente care îl ajută să formuleze versiuni asupra
modului de comitere, asupra persoanei infractorului, asupra mobilului faptei etc., intr-un
cuvânt, orientează cercetarea spre identificarea autorului şi probarea vinovăţiei acestuia.
În marea majoritate a cazurilor, rezultatele obţinute în urma cercetării la faţa locului
reprezintă punctul de plecare, direcţia întregii urmăriri penale.
Având în vedere importanţa cercetării la faţa locului în administrarea probelor,
această activitate procesual penală şi tactică are o multitudine de sarcini, astfel:
 examinarea nemijlocită a locului unde se presupune că s-a comis o infracţiune;
 descoperirea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi altor mijloace de probă;
 determinarea locurilor de unde se putea auzi sau vedea acţiuni ale victimei sau
agresorului;
 identificarea persoanelor care au legătură cu fapta cercetată;
 efectuarea unor constatări de către specialişti;
 luarea unor măsuri de limitare a efectelor faptei.
Rezolvarea completă a acestor sarcini ajută organul de urmărire penală să stabilească
dacă s-a comis o infracţiune, împrejurările acesteia, modul de săvârşire, persoanele care au
legătură cu fapta, vinovăţia infractorului (infractorilor).
Referindu-ne la infracţiunile de trafic de droguri, în noţiunea de ,,loc al faptei,, se
poate include:
 locul unde a fost descoperit transportul de droguri;
 locul unde au fost abandonate obiectele care au servit la transportul drogurilor;
 locul unde s-a produs ori s-au găsit instrumentele sau obiectele care au servit la
cultivarea, creșterea, recoltarea,distribuirea drogurilor;
 căile de acces spre alte locuri;
 itinerariile folosite de infractor pentru transportarea drogurilor sau substanțelor
interzise de lege
 locul unde infractorii şi-au desfăşurat activitatea ilicită, în tot sau în parte.19
Multitudinea de variante ale locului faptei se întâlneşte mai ales la infracţiuni cu mai
mulţi făptuitori ,când există o rețea bine pusă la punct împărțită pe mai multe zone sau în zonă
sunt abandonate obiectele folosite ca mijloace de comitere a faptei. În toată această zonă,
echipa de cercetare a descoperit şi a ridicat numeroase urme şi mijloace materiale de probă.
19
Aspectele menţionate rezultă din studiul practicii judiciare în cauze privind infracţiuni comise prin violenţă.

24
 Cercetarea la faţa locului se efectuează de către echipa constituită în acest scop care,
în toate cazurile de mai sus are în componenţă organele de cercetare penală ale poliţiei. La
cercetarea infracţiunilor a căror competenţă de soluţionare aparţine procurorului, participarea
acestuia este obligatorie. În cazul în care a avut loc moartea victimei, la cercetarea locului
faptei participă şi medicul legist. La această activitate, în cazul infracţiunilor sus menţionate
mai pot participa:
 specialişti sau experţi, în condiţiile în care a fost săvârşită infracţiunea
impun efectuarea unor constatări de specialitate;
 conductor de câine în urmărire, în toate cazurile când autorii faptelor nu au
fost identificaţi sau prinşi, iar condiţiile de loc şi mediu1 presupun prelucrarea urmei de miros;
 victima, martorii oculari, suspectul (inculpatul) sau, la cererea acestuia, un
apărător.
În cadrul activităților de investigare ștințiifică a locului faptei, trebuie avut în vedere
elementul pur psihologic al infracțiunii și anume ,,intenția”, care nu trebuie confundată cu
acțiunea, acesta fiind momentul inițial al unui proces gândit și voit al acțiunii, alcătuit dintr-un
scop și un proiect de acțiune, care parcurge trei etape:
 etapa preinfracțională, când în conștiința persoanei încolțește idea de a săvârși
fapta;
 etapa conturării intenției, când se execută acte premergătoare;
 etapa materializării prin consumarea actului infracțional.20
În majoritatea cazurilor suspectul/inculpatul nu poate rămâne indiferent în urma
infracțiunii săvârșite, preocupându-se de activitățile intreprinse de organele de drept pentru
investigarea locului faptei. În majoritatea cazurilor este prezent în zona cercetată, avănd
diferite reacții, uneori necontrolate.
Problema principală în observarea comportamentului acestuia o constituie reacțiile
emoționale și stabilirea legăturii lor cu anumite momente sau activități ale procesului cercetării
la fața locului. Aceste reacții îi generează un înalt grad de nevorzitate, fără a putea controla și
dirija conștient. Ele se exteriorizează prin transpirații, schimbarea culorii pielii, tremuratul
mâinilor, răgușire, modulația vocii, bâlbâire.

2.8.1 Activităţi premergătoare cercetării la faţa locului.

Pregătirea cercetării la fața locului parcurge în timp următoarele etape:
 deplasarea la fața locului;

Gheorghe Popa, Vasile Lăpăduși, Modulul:Investigarea criminalistică a locului faptei ,,Note de curs”,Editura
20

Luceafărul București, 2005, p. 37

25
  acordarea primului ajutor pentru salvarea vieții victimelor;
 luarea măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolelor iminente;
 asigurarea pazei, protejarea obiectelor și conservarea urmelor din locul
săvârșirii infracțiunii;
 identificarea materialelor și altor persoane care se găsesc la fața locului și
obținerea primelor date de la acestea,
Deplasarea la fața locului. În momentul primirii sesizării, organul de U.P. își verifică
competența ( dacă este cazul informează organul U.P. competent) și are îndatorirea să
interprindă următoarele activități cum ar fi: să identifice persoana care a făcut plângerea sau
denunțul, verificarea sesizării care se impune atunci când aceasta s-a făcut telefonic de către
persoane necunoscute.
Este important să se ajungă rapid la locul faptei din următoarele motive:
 suspectul poate fi găsit încă la locul faptei sau prin apropiere;
 cei răniții pot avea nevoie urgent de îngrijire medicală;
 martorii pot fi încă la locul faptei și pot face o mărturisire sau pot oferi alte
informații folositoare;
 condițiile meto pot modifica sau distruge probele;
 anumite persoane pot aduce schimbării locului faptei;
În timpul deplasării la locul faptei membrii echipei alcătuiesc un plan de acțiune, în
raport cu infracțiunea comisă și de locul unde s-a produs sau se produce aceasta.
Acordarea primului ajutor pentru salvarea vieții victimelor.
Polițiștii sosiți primii la fața locului au obligația de a lua măsuri pentru salvarea vieții
victimelor, o prioritate față de alte interese.
Asigurarea pazei, protejarea obiectelor și conservarea urmelor din locul săvârșirii
infracțiunii.
Având în vedere că unele infracțiuni se comit la diferite ore, atât ziua cât şi noaptea,
sunt situaţii când condiţiile existente în fiecare cauză nu permit începerea cercetării la faţa
locului imediat sau în scurt timp după săvârşirea infracţiunii din cauza lipsei de vizibilitate,
impunându-se anularea activităţilor până dimineaţa pentru a se executa o examinare mai
atentă a întregului grup al infracţiunii, în acest mod posibilitatea de identificare a urmelor şi
mijloacelor materiale de probă fiind mai mare.
În timpul executării pazei se are în vedere îndepărtarea curioşilor, interzicerea
accesului oricărei persoane care nu are legătură cu cercetarea, blocarea căilor de acces către
acest loc, marcarea zonei interzise, conservarea urmelor în pericol de a se distruge sau
degrada, acoperirea ori adăpostirea obiectelor purtătoare de urme ce sunt supuse intemperiilor.

26
 Dacă vreunul dintre obiecte se schimbă din poziţia iniţială prin forţa împrejurărilor,
lucrătorul de poliţie trebuie asistat la această activitate de un martor neinteresat în cauză.

2.8.2 Fazele cercetării la fața locului.

În România activitatea de cercetare propriu-zisă a locului săvârșirii infracțiunii are
două faze, una statică și una dinamică.
Activitățile criminalistice desfășurate în faza statică a cercetării au ca obiect
constatarea stărilor de fapt , a urmelor și altor mijloace materiale de probă, fără a se proceda la
atingerea sau schimbarea poziției în care acestea au fost descoperite.
În cadrul activităților desfășurate în faza dinamică se procedează, cu precădere, la
examinarea minuțioasă și în mișcare a fiecărei urme sau alt mijloc material de probă prin
folosirea unor mijloace tehnice specifice.21
Stabilirea şi orientarea teritoriului.
Teritoriul ce trebuie stabilit se referă în concret la întregul loc al faptei după anumite
distincţii, întinderea şi limitele acestuia, relieful, detaliile de planimetrie, vegetaţia, condiţiile
de mediu şi poluarea atmosferei din zonă. Este strict necesară stabilirea situaţiilor de
schimbare a condiţiilor de la faţa locului pentru a se hotărî ordinea în care urmează a se ridica
urmele şi modalitatea de conservare a lor.
Tot în cadrul acestei activităţi urmează a se face şi orientarea întregului loc al faptei,
atât geografic, cât şi faţă de elementele topografice ale terenului. Această operaţiune prezintă
importanţă având în vedere că multe infracţiuni de trafic de droguri sunt comise în locuri
complet izolate, astfel că se impune stabilirea împrejurărilor (localităţi, staţii de cale ferată,
puncte de lucru forestiere, şantiere hidrotehnice etc.), a poziţiei lor faţă de câmpul infracţiunii,
distanţa dintre ele, posibilităţi de deplasare până la locul săvârşirii faptei, ceea ce ajută la
formarea unor versiuni în ceea ca priveşte direcţia posibilă din care a apărut autorul şi în care
a părăsit zona, pentru a se face căutări de urme în zonele respective.
Stabilirea traseului de intrare a participanţilor la cercetare în câmpul infracţiunii.
Stabilirea traseului se face înainte de intrarea în locul respectiv, cu aceeaşi ocazie
nominalizându-se şi acele persoane ce au prioritate în examinarea din prima fază a câmpului
infracţiunii. Se va permite numărul minim de membri ai echipei sau alte persoane în număr
cât mai redus pentru a se diminua pe cât posibil crearea unor urme suplimentare.
Ca regulă generală, primul ce va intra în câmpul infracţiunii este specialistul
criminalist împreună cu organul de urmărire penală, care, după ce identifică urmele, stabilesc
exact locurile prin care este permis a se pătrunde şi unde urmează să se instaleze fiecare
21
Gheorghe Popa, Vasile Lăpăduși, Modulul:Investigarea criminalistică a locului faptei ,,Note de curs”,Editura
Luceafărul București, 2005, p. 41

27
participant. Dacă, de exemplu, este necesară acordarea primului ajutor victimei, vor intra mai
întâi salvatorii, iar când, de la început se consideră că există posibilităţi de prelucrare a urmei
de miros, va avea prioritate conductorul câinelui de urmărire cu recomandarea de a crea cât
mai puţine urme şi de a evita distrugerea sau alterarea celor existente.
Identificarea traseului parcurs de agresor în câmpul infracţiunii.
Pentru aceasta se porneşte dinspre extremităţile locului faptei în vederea identificării
porţiunii de teren pe unde s-a intrat şi se cercetează crearea de urme în sensul de mers,
examinându-se şi lateral terenul unde pot fi găsite obiecte corp-delict abandonate, alte urme
sau indicii cu valoare probatorie. Parcurgându-se traseul urmat de infractor , se pot formula
concluzii asupra numărului participanţilor la infracţiune, succesiunea bazelor acestuia,
locurile unde s-au comis actele de violenţă, vizibilitatea spre aceste locuri, pentru a se aprecia
valoarea datelor ce ar putea să fie furnizate de eventualii martori oculari ce urmează a fi
identificaţi ulterior. Se asigură continuarea traseului respectiv până la ieşirea din câmpul
infracţiunii, moment în care se apreciază direcţia în care a plecat ori locul în care s-a ascuns
autorul faptei, concluzie, de asemenea, valoroasă în stabilirea zonei unde urmează a se face
investigaţii.
Stabilirea poziţiei şi stării cadavrului ca urmare a consumului de droguri
Analizând poziţia cadavrului22, organul de urmărire penală poate aprecia direcţia din
care venea persoana al cărei cadavru s-a găsit, poziţia aproximativă a acesteia, dacă a existat o
altercație, poziția autorului în momentul comiterii agresiunii, eventualele încercări de
împotrivire ale acesteia sau dacă la locul unde a fost găsit cadavrul exista un punct obligatoriu
de trecere a victimei la o anumită oră, dintr-o anumită direcţie.
Cât priveşte medicul legist, acesta poate să interpreteze poziţia cadavrului ca
modalitatea tipică sau atipică de moarte evidentă, sesizând totodată acele situaţii negative
privind poziţia cadavrului în urma unei agresiuni de o anumită natură, intensitate şi modalitate
de comitere.
Referitor la specialistul criminalist, acesta, corelând poziţia cadavrului în ansamblul
câmpului infracţiunii, poate formula unele concluzii certe în ceea ce priveşte traseul parcurs
de victimă sau autor, numărul participanţilor în funcţie de urmele certe create, dacă aceştia au
ajuns deodată sau pe rând şi, în această situaţie, care a ajuns primul la locul faptei pe baza
vechimii urmelor.
Referitor la starea cadavrului23, se poate arăta că acesata interesează deopotrivă atât
din punct de vedere medico-legal (cadavrul în primele faze după instalarea morţii, în
descompunere, putrefacţie sau purtând semnele exterioare ale unei anumite cauze a morţii),
22
“Tratat practic de criminalistică” Serviciul Editorial al Ministerului de Interne, vol. I,pag. 434-436
23
“Tratat practic de criminalistică”, vol. I, pag. 434-436

28
cât şi criminalistic (noroi, sol, resturi de vegetaţie, urme de încălţăminte pe pneuri, ale unor
anumite substanţe, pe corpul ori pe vestimentaţie cadavrului).
Pe baza celor constatate cu privire la starea în care a fost găsit cadavrul, se poate
aprecia timpul ce a trecut de la comiterea agresiunii sau de la instalarea morţii.
Examinarea exterioară a victimei sau a cadavrului
Cu ocazia examinării cadavrului, în afară de datele generale privind locul unde a fost
descoperit, poziţia, sexul, vârsta, talia, constituţia fizică, prezenţa fenomenelor cadaverice,
care stabilesc cadrul fazei statice, o atenţie deosebită trebuie acordată, de această dată,
stabilirii şi descoperirii corecte a leziunilor ce le prezintă. Astfel, cu privire la leziuni, trebuie
să se urmărească: numărul lor, locul unde se află, forma, dimensiunile şi natura acţiunilor şi
descrierea lor corectă cu concursul medicului legist, lucru ce ajută organul judiciar ca, pe
parcursul cercetării, cât şi ulterior, să urmărească instrumentele cu care au fost produse.
După examinarea cadavrului şi vestimentaţia acestuia, după fixarea şi ridicarea
urmelor cu această ocazie, se procedează la examinarea porţiunii de sub cadavru şi
împrejurimile sale (parchet, sol) întrucât oferă posibilităţi multiple de descoperire a urmelor şi
mijloacelor materiale de probă24.
Examinarea amănunţită a urmelor şi obiectelor
Această activitate presupune studierea amănunţită a terenului şi a locului în scopul
identificării şi examinării urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. Chiar şi în cazurile în
care cercetarea în loc deschis pare să nu dea rezultate, nu trebuie să se renunţe la efectuarea ei
deoarece practica a demonstrat că nu o dată, infractorii, temându-se să nu fie surprinşi la locul
faptei, manifestă o grabă deosebită. Adeseori se pot descoperi mici obiecte aparţinând
infractorilor, pierdute de către aceştia. Trebuie acordată atenţie urmelor de maşini, picioare,
cărărilor de urme. Se vor reexamina urmele de la sol de la faţa locului avute în vedere în cazul
în care se va ridica încălţămintea, cu ocazia percheziţiilor, de la autor sau suspecţi pentru a fi
comparate cu urmele de sol găsite, constituind probe după expertiza lor.
Pe baza examinării amănunţite a terenului, urmelor şi obiectelor corp-delict se pot
constata şi unele situaţii negative care se iau în considerare la soluţionarea legală a cauzei. Nu
întotdeauna locul cercetat este şi locul unde a fost comisă infracţiunea.
Executarea fotografiilor de detaliu
Fotografia de detaliu reprezintă singura categorie a fotografiei judiciare operative
care se execută în faza dinamică. Ea trebuie să redea detaliile urmelor, ale obiectelor
fotografiate, fiecare separat.

24
V. Greblea, “Probleme de tehnică criminalistică privind fotografierea urmelor de sânge de pe cadavru”, în
“Probleme de medicină legală şi criminalistică”, Ed. Medicală, Buc., 2002, pag. 149

29
 Prin fotografia detaliu se fixează urmele şi leziunile constatate pe corpul victimei sau
cadavrului, astfel încât să se poată aprecia caracterul, dimensiunile şi localizarea lor precisă.
Clarificarea provenienţei urmelor ridicate la faţa locului
Specialistul criminalist va amprenta victima sau cadavrul, persoanele cu acces în
câmpul infracţiunii anterior începerii cercetării la faţa locului pentru a efectua comparări pe
loc a impresiunilor papilare ale acestora cu urmele ridicate pentru a le exclude. Specialiştii vor
efectua interpretări ale urmelor în scopul stabilirii unui raport de cauzalitate între acţiunea
infractorilor şi existenţa urmelor, ocazie cu care vor explica mecanismul şi condiţiile în care
au fost create urmele, natura, vechimea lor, eventualele situaţii negative. Se vor examina şi
corpurile delicte privind locurile în care acestea poartă urme, dacă prezenţa acestora în
câmpul infracţiunii este justificată, de unde puteau fi aduse, iar dacă se presupune că au servit
la comiterea agresiunii, se va examina dacă erau sau nu apte de a produce asemenea leziuni
ori dacă puteau fi manipulate cu uşurinţă de către autori.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului
Toate constatările făcute la faţa locului de către procuror, organul de cercetare
penală, specialistul criminalist, medicul legist, care pe parcursul cercetării au efectuat
examinări atât împreună, cât şi separat, urmează să fie corelate şi descrise într-un act
procedural unic, adică procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Acesta cuprinde trei părţi:
preambulul, partea descriptivă şi încheierea25.
În partea introductivă se arată:
 data, ora, locul încheierii;
 numele procurorului, organului de cercetare penală, criminalistului şi, după caz, al
medicului legist, conductorului câinelui de serviciu;
 instituţia din care aceştia fac parte;
 numele, ocupaţia, vârsta şi domiciliul martorilor asistenţi;
 cauza cercetată;
 starea atmosferică;
 condiţiile de luminozitate;
 modificările făcute în câmpul infracţiunii;
 dacă s-a asigurat paza locului faptei şi de către cine.
Partea descriptivă cuprinde:
 desfăşurarea cercetării;
 mijloacele utilizate;
 urmele descoperite;
25
Gheorghe Popa, Vasile Lăpăduși, Modulul:Investigarea criminalistică a locului faptei ,,Note de curs”,Editura
Luceafărul București, 2005, p. 75

30
  metodele şi mijloacele de fixare, ambalare a probelor materiale.
Se menţionează numărul fotografiilor executate şi ce reprezintă fiecare în parte,
schiţele şi desenele întocmite, precum şi alte metode de fixare şi de ridicare a urmelor.
Fotografiile, desenele, schiţele, mulajele se ataşează la procesul-verbal respectiv şi reprezintă
părţi componente ale acestuia, bucurându-se de aceeaşi valoare probatoare.
În încheiere se menţionează:
 ora când s-a terminat cercetarea ,mențiunea si semnăturile celor implicați.

2.9. Investigarea locului faptei în cazul infracțiunilor de trafic și consum de

droguri.
În Romania lupta împotriva traficului și consumului de droguri reprezintă o
prioritate națională, din acest motiv pe plan intern țara noastră a adoptat Legea 143/26 iulie
2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Legea 300/17 mai 2002
privind regimul juritic al percusorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor.
Învestigarea criminalistică a locului faptei în cazul infracțiunilor de trafic de droguri
se face prin inversarea fazelor clasice ale cercetării, echipa de investigație fiind obligată să
înceapă prima dată cu faza dinamică a acesteia , în vederea descoperirii corpului delict,
substanțelor stupefiante sau psihotrope.
În funcție de mijlocul de transport folosit, există numeroase posibilități de ascundere
a drogurilor: cand drogurile sunt transportate de către curieri, aceștia le ascund în
încălțăminte, obiecte de îmbrăcăminte sau le înghit ori le introduc în cavitățile naturale ale
corpului.26 În aceste cazuri cercetarea la fața locului impune efectuarea unor radiografii pentru
depistarea capsulelor cu drog. De xemplu Olanda este autorizată pentru a folosi radiografii și
ecografii pentru a controla persoanele bănuite că au înghițit mici pachete care conțin droguri.
Pentru găsirea acestor substanțe criminaliști folosesc mijloace și metode adecvate
care să-i ajute la depistarea locurilor în care sunt ascunse, cum ar fi truse cu reactivi, sonde de
control, în cazul cercetării autoturismelor, autotrenurilor și vagoanelor de cale ferată se face
radiografierea cu raze X, documentarea despre proveniența activității criminale a traficului
sau a grupului de traficanți, examinarea criminalistică a înscrisurilor, deoarece pe suprafața
acestora pot fi descoperite amprentele persoanelor implicate în ambalarea sau manipularea
drogurilor cu ocazia încărcării în mijlocul de transport.
Rezultatele investigării criminalistice a locului faptei sunt concretizate în analize de
laborator, constatări tehnico-științifice și expertize criminalistice cu scopul de a asigura o
probațiune exactă în vederea pronunțării unei pedepse exacte pentru traficanții de moarte albă.

26
Gheorghe Popa, Vasile Lăpăduși, Modulul:Investigarea criminalistică a locului faptei ,,Note de curs”,Editura
Luceafărul București, 2005, p. 98

31
 Stabilirea stupefiantului prezintă o mare importanță pentru a clarifica dacă deținerea
substanței respective constiuie sau nu infracțiune.
Demersul elaborării prezentului studiu de caz este proiectat în intenţia unei tratǎri cât
mai realiste şi complete a temei ,, traficului de droguri”, conştientizând totodată riscul
abordǎrii unui subiect de o asemenea facturǎ şi încercând a evita tentaţia stabilirii unor
cauzalităţi mecanice, primordial generate atât de impunerea unei abordǎri interdisciplinare, cu
uzitarea inevitabilǎ a unor termeni insuficient clarificaţi doctrinar (globalizare, victimologie,
victimitate, spǎlarea banilor, etc.), cât şi de accesarea unor baze de date cu declarate marje de
eroare, incomplete sau neconcordante prin dinamica acceleratǎ, adesea incertǎ a fenomenelor
monitorizate
Implicaţiile traficului de droguri în plan individual – victimologia conexă traficului şi
consumului ilicit de droguri- sunt traductibile prin posibilitatea teroretică a proiectării
individului în două zone diametral opuse : consumator de droguri, şi prin aceasta victimă a
traficului de droguri (în spaţiul legislaţiilor naţionale care dezincriminează consumul de
droguri), sau subiect activ în sfera infracţională specifică traficului de droguri, segmentul
tampon revenind membrului societăţii civile, implicat sau neimplicat în lupta antidrog.
Implicaţiile traficului ilicit de droguri pe segmentul instituţiilor implicate în lupta
antidrog au pornit de la considerentul că problematica drogurilor vizeaza două palire
instituţionale, cel al combaterii consumului şi traficului ilicit de droguri (instituţiile de
aplicare a legii) şi cel focalizat pe problemele consumatorului respectiv asistenţă medicală,
psihologică şi socială. Particularizând acţiunea în funcţie de implicarea consumatorului în
activităţi infracţionale, sistemul instituţional naţional a dezvoltat instituţia probaţiunii, sistem
sancţionator deschis de sorginte anglo-saxonă, că palier intermediar între instituţiile de forţă şi
instituţiile din sfera serviciilor adresate consumatorului.
Asimilând conceptual trei accepţii: instituţie de drept penal, gamǎ extinsǎ de
activităţi administrate în cadrul fazelor procesului penal, şi reţea de servicii specializate,
organizate şi administrate în cadrul sistemului de justiţie penală, probaţiunea, ca sistem de
administrare a pedepselor în comunitate, funcţie de filozofia penală promovatǎ, dezvoltǎ
practic sisteme la nivel naţional, comportând referatele de evaluare, supravegherea, asistenţa
şi consilierea.
Practic, pe scala noilor tipuri de ameninţări transfrontaliere şi atipice la securitatea
naţională, criminalitatea organizată transfrontalieră, şi implicit traficul şi consumul ilegal de
droguri se traduce ca un factor major de risc pentru siguranţa naţională şi implicit şi cea a
partenerilor noştri europeni și americani drogurile marcând de o maniera categorică evoluţiile

32
din teatrul relaţiilor internaţionale al ultimului secol prin conflicte armate de natura geo-
economică
Sublinierea implicţiile traficului de droguri pe segmentul de crimă organizată, după
consideraţii de ordin doctrinar, au avut ca aplicaţie un studiu de caz pe un dosar de crimă
organizată , pe un grup de crimă organiztată, operând pe relaţia Bucureşti-Piteşti-Vîlcea cu
prognoza unui grad ridicat de probabilitate de a recidiva datorită antecedentelor de
apartenenţă la un grup infracţional, cauzelor de ordin economic, a tangenţei cu subcultura
carcerală, şi cu pronostic rezervat de reinserţie în viaţa socială; după parcurgerea procedurală
a căilor de atac, sentinţele de fond au fost considerabil reduse, toţi cei inculpaţi executând
pedeapsa privativă de libertate.
Astfel la data de 02.08.2012 existând o sesizare scrisă adresată Parchetului de pe
Lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul teritorial Piteşti cu privire la faptul că există
indicii temeinice că numitul B.T.G se ocupă cu traficul de droguri de risc şi mare risc
activitate infracţională ce se desfăşoară pe raza Mun.Bucureşti dar şi mun. Piteşti prin adresa
nr ....... din 02.08.2012 Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti a solicitat
acestui parchet introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire şi a colaboratorului
acestuia.
Existând indicii temeinice şi concrete privind faptul ca mai multe persoane se ocupă
cu traficul de droguri de risc şi mare risc, fapte prevăzute şi pedepsite de art.2 şi art. 4 din
legea nr .143/2000 modificată prin Legea 522/2001 această autorizare se justifică atât privind
introducerea investigatorului sub acoperire cât şi autorizarea procurării de droguri înregistrată
cu numărul 21A/06.08.2012
Totodată fiind oferite în denunţ şi informaţii cu privire la faptul că acesta posedă ca
număr de telefon 0748***** şi că se ocupă cu traficul de droguri de 2-3 ani prin Rezoluţia nr
92D/P/2012 s-a solicitat Tribunalului Argeş autorizarea pe o perioadă de 30 zile începând cu
data de 07.08.2012 pentru.
- înregistrarea şi interceptarea convorbirilor sau comunicărilor la la postul
telefonic aparţinând numărului respectiv.
- înregistrarea convorbirilor în mediul ambiental efectuate de către făptuitor cu
alte persoane,localizare sau urmărire prin GPS, înregistrarea de de imagini pe timpul
supravegherii operative.
- autorizarea interceptării convorbirilor purtate în mediul ambiental de către
investigatorul şi colaboratorul desemnaţi în cauză precum şi a înregistrării de imagini cu

33
prilejiul supravegherii operative; autorizaţie emisă de Tribunalul Arges cu numărul 000034 în
dosarul nr 17514/109/2012 din data de 07.08.2012.
Existenţa informatiilor concrete privind desfăşurarea activităţii infracţionale, fiind
examinate actele premergătoare efectuate în dosarul cu numărul de mai sus şi tinând cont de
faptul că la data de 08.08.2012 investigatorul şi colaboratorul desemnaţi în cauză au cumpărat
de la făptuitor cantitatea de 2gr cannabis contra sumei de 120 lei prin Rezoluţia nr 67 din
24.08.2012,ora 10.00 s-a dispus ,, Începerea urmării penale” faţă de B.T.G pentru săvârşirea
infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.2 alin 1şi 2 şi art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr .
143/200 modificată prin Legea 522/2001.
Prin rezoluţia din data de 27.08.2012, se solicită Tribunalului Arges să autorizeze
efectuarea unei percheziţii domiciliare la adresa numitului B.T.G din Mun. Bucureşti,
str......,nr 35 unde acesta locuieşte, lucru ce s-a şi întâmplat iar prin procesul verbal de
percheziţie domiciliară din data de 03.10.2012 ora 18.30 cu ocazia controlului efectuat în
imobil, în camera lui B.T.G în buzunarul perechii de pantaloni s-a descoperit într-o punguţă,
transparentă mai multe resturi vegetale de culoare verde despre care acesta declară că este
cannabis. Obiectele ,înscrisurile şi valorile menţionate in acest proces verbal au fost ridicate în
vederea cercetărilor fiind însemnate spre neschimbare ,etichetate şi sigilate cu sigiliu M.I
În data de 03.10.2012 prin Procesul-Verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a
dreptului de apărare numitului B.T.G i s-a adus la cunoştinţă că este învinuit pentru
săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.2 alin 1şi 2 şi art. 4 alin. 1şi 2 din Legea
nr .143/200 modificată prin Legea 522/2001 deoarece acesta la data de 08.08.2012 a vândut
investigatorului şi colaboratorului desemnaţi în cauză cantitatea de 2gr cannabis contra sumei
de 120 lei iar cu prilejul percheziţiei domiciliare din data de 03.10.2012 ora 18.30 cu ocazia
controlului efectuat în imobil, în camera lui B.T.G în buzunarul perechii de pantaloni s-a
descoperit într-o punguţă, transparentă mai multe resturi vegetale de culoare verde identificate
ca fiind cannabis destinat comercializării respectiv 1gr.
Conform prevederilor C.pr.pen învinuitului i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul să
fie asistat de un apărător şi are dreptul de a nu face nicio declaraţie.şi să încunoştiinţeze în
scris în termen de 3 zile orice schimbare a locuinţei pe prcursul procesului penal.
Prin continuarea declaraţiei invinuitului B.T.G nr .0488476 din data de 03.10.2012
acesta a oferit informaţii amănunţite privind viaţa de consumator de cannabis, activitatea de
comercializare, locul unde se făceau tranzacţiile, date de identificare a vânzătorilor şi a
cumpăratorilor acestui drog totodată faptul că acesta a oferit spre vânzare şi alte droguri
precum haşiş şi pastile ecstasy.

34
 La aceeaşi data prin Ordonanţa din 03.10.2012 s-a dispus obligarea lui B.T.G de a
nu părăsi ţara ,fără încuviinţarea procurorului ,pe o durată de 30 zile începând cu 03.10.2012
până la 01.11.2012 inclusiv. Au fost prelucrate şi obligaţiile învinuitului pe perioada măsurii
luate de a nu părăsii ţara.
Prin denunţul formulat de către B.T.G din data de 04.10.2012 acesta a oferit
informaţii cu privire la faptul că se aproviziona cu drogurile de la o persoană cunoscută sub
numele de ,,george” din cartierul Bucureştii Noi, sector 1 ,Bucureşti lucru confirmat şi prin
rezoluţia din data de 05.10.2012 a DIRECŢIEI DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR
DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM-Serviciul teritorial Piteşti cât şi prin
procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi dreptului de apărare prin care numitul
M.G.M a fost identificat şi i s-a adus la cunoştinţă că este suspect pentru săvârşirea
infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.2 alin 1 din Legea nr .143/200 modificată prin
Legea 522/2001 el fiind cel care a intermediat tranzacţia între suspect şi investigatorul în
cauză şi a distribuit în mai multe rânduri droguri denunţătorului. S-a constatat faptul că marfa
identificată cu ocazia prinderii în flagrant era procurată de acesta şi distribuită prin
intermediari consumatorilor dependenţi de pe raza Mun Bucureşti, Mun Piteşti şi Râmnicu
Vîlcea.
Totodată faţă de acesta s-a luat şi măsura arestării preventive pe o durate de 29 zile
începând cu date de 06.10.2012 prin Referatul cu propunere de arestare preventivă din aceeaşi
dată iar în data de 26.10.2012 prin ordonanţă s-a dispus instituirea sechestrului asigurator
asupra sumei de 101 lei , bani care provin din intermedierea vânzărilor de droguri de câtre
învinuitul M.G.M.
Rechizitoriul a fost încheiat în data de 13.11.2012 iar pe lângă prezentarea situaţiei
de fapt, a mijloacelor de probă administrate, a încadrării juridice a faptelor comise, modul
desfăşurării urmăriiri penale, datele de identificare a inculpatilor s-a luat şi masura trimiterii
în judecată, în stare de arest preventiv a numitului M.G.M precum şi trimiterea în judecată, în
stare de libertate a inculpatului B.T.G, confiscarea substanţelor interzise identificate şi
instituirea sechestrului asigurator pentru banii proveniţi din vânzarea drogurilor.
Aspectele specifice fenomenului de crimă organizată conexe traficului ilicit de
droguri, studiu în zona Muntenia ,a pornit de accepţia crimei organizată drept un
fenomen emergent traficului şi consumului ilicit de droguri, etapele cercetării ştiinţifice
cuprind fişe operaţionale care este necesar să parcurgă un model dinamic articulat în
cinci etape, identificate prin colectarea datelor, identificarea, investigarea, difuzarea şi, în
fine, urmărirea şi retro-informaţia.

35
 Studiul privind aspecte specifice fenomenului de crimă organizată conexă traficului
şi consumului ilicit de droguri în zona Muntenia a fost realizat cu sprijinul Brigăzii de
combaterea a crimei organizate Piteşti,
Pornind de la ipoteza că există o legătură directă între traficul de droguri şi
globalizare, scopul prezentului studiu de caz l-a constituit identificarea principalelor
caracteristici ale traficului şi consumului de droguri din zona Muntenia , în procesul
globalizării iar ca obiective, mi-am propus:
- identificarea profilului psihologic şi socio-demografic al grupurilor de risc
- identificarea mobilului ce conduce la consumul de droguri şi conturarea unui
posibil profil psihologic al consumatorului şi traficantului de droguri din această regiune
- evaluarea impactului legislaţiei drogurilor asupra acestora.

CAPITOLUL III. PROCEDEE TACTICO–CRIMINALISTICE ȘI

REGULI DE URMAT LA EFECTUAREA ACTELOR PRINCIPALE DE
URMĂRIRE PENALĂ.

3.1. Principiile organizării Urmăririi Penale.

Pentru a reprezenta un suport științific al urmăririi penale în ansamblu și în cauze
diferite, planificarea trebuie să se facă potrivit anumitor reguli fundamentale și principii,
astfel:
-organizarea trebuie să se supună regulilor fundamentale ale procesului penal,
respectiv principiul legalității sau cel al aflării adevărului

36
 Organizarea și planificarea anchetei trebuie să se raporteze și la principiile specifice
acestei științe, de exemplu principiul identității, cel al operativității sau cel potrivit căruia
orice faptă prevăzută de legea penală determină modificări materiale în mediul înconjurător.
Pe langă principiile fundamentale ale procesului penal (legalitatea și oficialitatea
procesului, aflarea adevărului, rolul activ, garantarea libertății persoanei, respectarea
demnității umane, prezumția de nevinovăție, garantarea dreptului de apărare), Urmărirea
Penală se conduce după reguli de bază specifice acestei faze a procesului penal, și anume:
caracterul nepublic ,ca excepție există și acte de urmărire penală la care poate participa
publicul într-o anumită măsură; caracterul necontradictoriu. ; caracterul preponderent scris .27
Principiul individualității. Individualizarea activității de urmărire penală în funcție de
particularitățile fiecărui caz în parte prin aceea că fiecare împrejurare este identică numai cu
sine însuși, deosebindu-se de toate celelalte prin elementele sale specifice.
Săvârșirea de infracțiuni prin moduri de operare specifice unui anumit făptuitor poate
oferi indicii serioase pentru identificarea făptuitorului.
Principiul dinamismului, reprezintă una dintre regulile după care trebuie să se
conducă planificarea și organizarea urmăririi penale.
Sunt frecvente situațiile în care elementele noi, uneori împrejurări, determină nu
numai modificări importante în organizarea urmăririi penale ci și elaborarea unor planuri noi,
cuprizând activități care inițial, nu erau considerate necesare, cum ar fi confruntările,
reconstituirile, perchezițiile. Planul de urmărire penală după care trebuie să se desfășoare o
anchetă este constituit dintr-o structură unitară de elemente componente, menite să confere
eficiența activității de urmărire penală.

3.2 Tehnici speciale de supraveghere sau cercetare (art 138 C. pr.pen)28

Constituie tehnici speciale de supraveghere sau cercetare următoarele:
a)interceptarea convorbirilor și comunicărilor;
b)accesul la un sistem informatic;
c)supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
d)localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
e)obținerea listei convorbirilor telefonice;
f)reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale;
g)solicitarea și obținerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzacțiile financiare, precum
și a datelor financiare ale unei persoane;
h)utilizarea investigatorilor sub acoperire;

27
Mihai Udroiu, Procedură Penală. Partea generală. Partea specială., Editura C.H.Beck, București 2010, p.261
28
Art 138 din Noul Cod de Procedură Penală.

37
i)constatarea unei infracțiuni de coruptie sau a încheierii unei convenții;
j)livrarea supravegheată;
k)identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicații sau
a unui punct de acces la un computer.
Prin interceptarea convorbirilor sau comunicărilor se înțelege interceptarea, accesul,
monitorizarea, colectarea sau înregistrarea convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin
telefon, sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare, precum și înregistrarea
datelor de trafic ce indică sursa, destinația, data, ora, dimensiunea, durata ori tipul comunicării
efectuate prin telefon, sistem informatic sau prin orice alt mijloc de comunicare.
Prin acces la un sistem informatic se înțelege pătrunderea într-un sistem informatic sau
mijloc de stocare a datelor informatice fie direct, fie de la distanță, prin intermediul unor
programe specializate ori prin intermediul unei rețele, in scopul de a identifica probe
Prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive
interconectate ori aflate în relație funcțională dintre care unul sau mai multe asigură
prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
Prin date informatice se înțelege orice reprezentare de fapte, informații sau concepte
sub o formă adecvată prelucrării într-un sistem informatic, inclusiv un program capabil să
determine executarea unei funcții de către un sistem informatic.
Prin supraveghere video, audio sau prin fotografiere se înțelege fotografierea
persoanelor, observarea sau înregistrarea conversațiilor, mișcărilor ori a altor activități ale
acestora.
Prin localizare sau urmărire prin mijloace tehnice se înțelege folosirea unor dispozitive
care determina locul unde se află persoana sau obiectul la care sunt atașate.
Prin percheziționarea trimiterilor poștale se înțelege verificarea, prin mijloace fizice
sau tehnice, a scrisorilor, a altor trimiteri poștale sau a obiectelor transmise prin orice alt
mijloc.
Prin solicitarea și obținerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzacțiile
financiare, precum și a datelor financiare ale unei persoane se înțelege operațiunile prin care
se asigură cunoașterea conținutului tranzacțiilor financiare efectuate prin intermediul unei
banci sau al altei instituții competente ori obținerea de la o bancă sau de la altă instituție
financiară de înscrisuri ori informații aflate în posesia acesteia referitoare la conturile sau
tranzacțiile unei persoane.
Constatarea unei infracțiuni de corupție se poate realiza și prin acțiunea sau inacțiunea
ce este similară unei infracțiuni de corupție, indeplinită în scopul străngerii de probe în cadrul
procesului penal.

38
 Constatarea încheierii unei convenții se poate realiza și prin cumpărarea sau orice altă
operațiune privind un obiect ce poate constitui mijloc de probă de la o persoană suspectată de
comiterea unei infracțiuni, prestarea unui serviciu pentru persoana suspectată de comiterea
unei infracțiuni ori cumpărarea sau orice altă operațiune privind o persoană care se bănuiește
că ar fi dispărută, că este victima traficului de persoane sau a unei răpiri.
Prin livrare supravegheată se înțelege tehnica de supraveghere și cercetare prin care se
permite intrarea, tranzitarea sau ieșirea de pe teritoriul țării a unor bunuri în privința cărora
există o suspiciune cu privire la caracterul ilicit al deținerii sau obținerii acestora, sub
supravegherea ori cu autorizarea autorităților competente, în scopul investigării unei
infracțiuni sau al identificării persoanelor implicate în săvârșirea acesteia.
Instrumentele moderne şi deosebit de utile, puse la dispoziţia organelor judiciare
angrenate în combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în special folosirea
investigatorului sub acoperire, livrările supravegheate, autorizarea procurării de droguri,
substanţe chimice esenţiale sau precursori de către investigatorul acoperit şi colaboratorii săi,
posibilitatea accesării sistemelor de telecomunicaţii sau informatice, autorizarea efectuării
unor investigaţii medicale.

3.2.1 Tehnici speciale de supraveghere sau cercetare - livrarea supravegheată29

Livrarea supravegheată poate fi autorizată, prin ordonanță, de către procurorul care
supraveghează sau efectuează urmărirea penală, la solicitarea instituțiilor sau organelor
competente.
Livrarea supravegheată poate fi autorizată numai în următoarele cazuri:
a)dacă descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de droguri, arme,
obiecte furate, materiale explozive, nucleare, alte materiale radioactive, sume de bani și alte
obiecte care rezultă din activități ilicite ori obiecte utilizate în scopul comiterii de infracțiuni
nu ar putea fi făcută în alt mod sau ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta
ori un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare;
b)dacă descoperirea ori dovedirea infracțiunilor săvârșite în legătură cu livrarea de
transporturi ilegale sau suspecte ar fi imposibilă ori foarte dificilă în alt mod.
Livrarea supravegheată poate fi realizată în condițiile în care procurorul care
supraveghează sau efectuează urmărirea penală, ia măsuri și se asigură că autoritățile statelor
tranzitate:
a)să fie de acord cu intrarea pe teritoriul acestora a transportului ilegal sau suspect și cu
ieșirea acestuia de pe teritoriul statului;

29
Art 151 din noul Cod de Procedura Penală

39
b)să garanteze faptul că transportul ilegal sau suspect este supravegheat permanent de către
autoritățile competente;
c)să garanteze faptul că procurorul, organele de poliție sau alte autorități de stat competente
sunt înștiințate în ceea ce privește rezultatul urmăririi penale împotriva persoanelor acuzate de
infracțiuni care au constituit obiectul tehnicii speciale de cercetare la care se face referire la
alin. (1).
Dispozitiile alin. (3) nu se aplică în cazul în care un tratat internațional la care
România este parte are dispoziții contrare.
Ordonanța procurorului trebuie să cuprindă: numele suspectului sau inculpatului, dacă
sunt cunoscute, dovezile din care rezultă caracterul ilicit al bunurilor ce urmează să intre, să
tranziteze sau să iasă de pe teritoriul țării, modalitățile în care va fi efectuată supravegherea.
Procurorul trebuie să emită câte o ordonanță pentru fiecare livrare supravegheată dispusă
Livrarea supravegheată este pusă în aplicare de către poliție sau de altă autoritate
competentă . Procurorul stabilește, coordonează și controlează modul de punere în aplicare a
livrării supravegheate.
Punerea în aplicare a livrării supravegheate nu constituie infracțiune.
Organele prevăzute la alin. (5) au obligația de a întocmi, la finalizarea livrării
supravegheate pe teritoriul României, un proces verbal cu privire la activitățile desfășurate, pe
care îl înaintează procurorului.

3.3 Elementele de tactică criminalistică.

Procedeul probator, cunoscut sub denumirea de cercetare la fața locului conform art.
192 din C.pr.pen., și sub denumirea cercetării scenei infracțiunii sau scena crimei, în cazul
sistemului judiciar de tip anglo-saxon , mai reprezintă și actul de debut al investigațiilor în
fapte de periculozitate deosebită: omucideri, violuri sau talhării urmate de moartea victimei,
distrugeri, catastrofe sau accidente grave, infracțiuni din domeniul crimei organizate.
Conform prevederilor art.192 din C.pr.pen cercetarea la fața locului se efectuează
atunci când sunt necesare:
 constatarea situației locului săvârșirii infracțiunii;
 descoperirea și fixarea urmelor infracțiunii;
 stabilirea poziției și stării mijloacelor materiale de probă și a împrejurărilor în
care a fost comisă infracțiunea;
Obiectivele imediate ale cercetării locului faptei sunt următoarele:

40
  descoperirea urmelor și evidențierea împrejurărilor apte să conducă la
identificarea făptuitorului, la clarificarea circumstanțelor în care s-a săvârșit infracțiunea, la
descoperirea corpurilor delicte.
Cercetarea la fața locului ca și celelalte acte și activități de investigare a faptelor
penale se face numai în strictă conformitate cu reglementările referitoare la acest procedeu
probator.
În faza urmăririi penale cercetarea la fața locului este dispusă printr-o rezoluție
motivată a organului de urmărire penală, de regulă după începerea urmăririi penale.
Cercetarea se efectuează în prezența martorilor asistenți cu excepția cazurilor în care această
prezență nu este găsibilă.
În faza de judecată, cercetarea la fața locului este dispusă de către instanță printr-o
încheiere după începerea cercetării judecătorești astfel ,,instanța de judecată efectuează
cercetarea la fața locului cu citarea părților și în prezența procurorului când participarea
acestuia la judecată este obligatorie.
Cercetarea la fața locului presupune ca organul de urmărire penală să fie sesizat
despre comiterea unei fapte penale, într-unul din modurile prevăzute de art. 288 din C.pr.pen,
respectiv: plângere, denunț sau sesizare din oficiu.
La primirea sesizării, organul de urmărire penală indiferent că este sau nu competent
are datoria să intreprindă de îndată următoarele:
 identificarea persoanei care a făcut plangerea sau denunțul;
 determinarea locului, naturii, gravității și a oricărui alt element care să
servească la formarea unei prime imagini despre fapta petrecută;
 dispunerea măsurilor urgente strict necesare, premergătoare cercetării la fața
locului, măsuri pe care le va lua organul de cercetare ce se deplasează imediat la locul indicat
sau care se află deja acolo.
Organul de urmărire penală trebuie să-și verifice competența procedând după caz, fie
la efectuarea cercetării, fie la informarea organului de urmărire penală competent, dar va
efectua actele de cercetare care nu suferă amânare.
Sub raport tehnico-tactic criminalistic, o atenție deosebită va fi acordată verificării și
pregătirii mijloacelor tehnico-științifice criminalistice care urmează să fie folosite pe
parcursul cercetării.

41
 3.4. Metode și mijloace tehnice știnţifice destinate investigațiilor criminalistice.
Importanța cercetării la fața locului este subliniată în literatura de specialitate atât
procesual-penală cât și criminalistică, majoritatea autorilor afirmând că ne aflăm în fața unui
procedeu probator cu o adâncă semnificație în aflarea adevărului.
Organul de urmărire penală ca și instanța de judecată are posibilitatea să investigheze
direct la locul săvârșirii faptei și consecințele infracțiunii, să stabilească împrejurările în care a
fost comis actul penal și să-l identifice pe autor, prin descoperirea, fixarea, ridicarea și
cercetarea criminalistică a urmelor, a mijloacelor materiale de probă, astfel încât să contribuie
efectiv la realizarea scopului procesului penal.
Importanța cercetării se explică și prin aceea că locul săvârșirii unei fapte este cel
mai bogat în urme sau date referitoare la infracțiune și la autorul acesteia, iar de modul în care
se efectuează întreaga cercetare, căutare și ridicare a urmelor sau a probelor materiale, ca și
fixarea rezultatelor, va depinde într-o mare măsură soluționarea cazului, identificarea
autorului și a celorlalți participanți la comiterea faptei penale.
În literatura de specialitate sunt cunoscute următoarele sarcini ce revin cercetării la
fața locului, astfel:
 Cunoașterea și investigarea de către organul de urmărire penală sau de către
instanța de judecată a locului faptei.
 Descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor infracțiunii, descoperirea urmelor la
fața locului aspecte ce sunt de natură să ofere indicii cu caracter general priviind natura faptei
și chiar persoana autorului.
 Obținerea de date cu privire la modul de operare a făptuitorului, din cercetarea
la fața locului faptei se poate deduce modul în care s-a săvârșit infracțiunea.
 Identificarea eventualilor martori, în funcție de condițiile concrete ale locului și
momentului comiterii faptei .
Cercetarea la fața locului presupune respectarea unor reguli tactice cu caracter
general aplicabil în întreaga cercetare încât să se ajungă la scopul propus.
În lucrările de specialitate, enunțarea reguluilor generale ale cercetării la fața locului
diferă de la un autor la altul, fără a se omite aspectele esențiale.
Constatarea tehnico-științifică se înscrie printre mijloacele de probă specifice
legislației procesual-penale. Conform art. 172 din C.pr.pen., constatarea tehnico-științifică,
are un caracter de urgență, valorificarea științifică a urmelor fiind impusă de existența
pericolului dispariției unor mijloace materiale de probă sau de schimbarea unor situații de
fapt.

42
 În cazurile urgente, la care se impune lămurirea fără întârziere a faptelor și
împrejurărilor cauzei, organul de urmărire penală are posibilitatea să folosească cunoștiințele
unui specialist sau tehnician, dispunând, fie din oficiu, fie la cerere, efectuarea unei constatări
tehnico-științifice asupra materialelor și faptelor pe care le pune la dispoziție. De regulă,
constatarea tehnico-științifică este efectuată de către specialiști, în cazul nostru tehnicieni
criminaliști care funcționează în cadrul ori pe lângă instituția de care aparține organul de
cercetare sau de urmărire penală, fără ca acesta să-și însușească atribuții de organ de urmărire
penală.30
Expertiza criminalistică, constituie un mijloc de probă, un procedeu probator valoros,
prin care se pune baza unei cercetări fundamentale pe date și metode științifice.
Expertiza criminalistică reprezintă o cercetare științifică a probelor materiale,
destinate identificării persoanelor, obiectelor, substanțelor și fenomenelor aflate în legătură
cauzală cu fapta.
Efectuarea expertizei ctriminalistice este dispusă de organul de urmărire penală sau
de o instanță de judecată, atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei,
în vederea aflării adevărului sunt necesare cunoștiințele unui expert. În cazul săvârșirii unei
infracțiuni de omor deosebit de grav, ori în cazul existenței unei îndoieli asupra stări psihice a
învinuitului sau inculpatului, expertiza psihiatrică este obligatorie .
În prezent, în subordinea Ministerului Justiției funcționează Institutul Național de
Expertize Criminalistice , înființat prin Hotărârea Guvernului nr. 368 din 03.07.1997.
În subordinea acestuia își desfășoară activitatea laboratoarele interjudețene de
Expertize criminalistice la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.31
Laboratoarele interjudețene efectuează prima expertiză potrivit competenței
materiale și teritoriale, la cererea organelor de urmărire penală, a instanțelor de judecată ca și
altor organe cu activitate jurisdicțională în domeniul traseologiei, dactiloscopiei și balisticii
judiciare.
În cadrul Ministerului de Interne funcționează Institutul de Criminalistică din cadrul
Inspectoratului General al Poliției și laboratoarele de criminalistică din unitățile teritoriale ale
poliției.
Înființat în anul 1968, Institutul de Criminalistică își desfășoară activitatea de
cercetare științifică, rezultatele acestuia situându-se la nivelul realizărilor obținute pe plan
mondial în laboratoarele similare din străinătate
Tactica efectuării expertizelor criminalistice.

30
E.Stanciu, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, Ediția a V-a, București 2010, p.384
31
R.Constantin, P. Drăghici și M. Ioniță, Expertizele mijloc de probă în procesul penal, Ed. Tehnică, București,
2000, p. 114;

43
 Cerința esențială în efectuarea expertizelor criminalistice, ca și în orice alte exertize
juridiciare, o reprezintă corectitudinea și probitatea profesională. Alte principii de bază, care
guvernează întreaga activitate de investigare tehnico-științifică criminalistică constă în
operativitatea și limitarea strictă la obiectul indicat prin actul de dispunere al expertizei.
Cunoașterea obiectului expertizei este prima etapă în care specialistul procedează la
studierea actului de dispunere a lucrării, precum și a materialelor de cercetare, în scopul
stabilirii concordanței dintre indicațiile și datele conținute în ordonanță sau încheiere și
obiectele primite.
O a doua etapă este examinarea separată a fiecărui obiect, avand ca scop sesizarea
particularităților sau elementelor sale caracteristice. Examinarea are în vedere urmele sau
obiectele în litigiu, expertul fiind interesat să surprindă suficiente caracteristici pe baza cărora
să poată stabili identitatea sau neidentitatea persoanei sau obiectului inclus în sfera cercetării.
Examinarea comparativă a caracteristicilor, reflectate sau conținute în urma ridicării
de la locul faptei folosește procedee cum sunt: confruntarea, juxtapunerea și suprapunerea.
Confruntarea se realizează prin modalități diverse, în funcție de natura obiectelor
examinate.
Juxtapunerea sau continuitatea liniară este întâlnită frecvent în cazul striațiilor
specifice armelor de foc sau instrumentelor de spargere,
Suprapunerea a două imagini din care una este transparentă și reprezintă urma,
persoana sau obiectul în litigiu și modul de comparație.
Redactarea raportului de expertiză.
Raportul de expertiză criminalistică reprezintă rezultatele investigațiilor și cuprinde
trei părții conform art. 123 din C.pr.pen., astfel:
a) Partea introductivă, în care este menționat organul judiciar ce a dispus
efectuarea expertizei, data la care s-a dispus efectuarea, numele și prenumele expertului, data
și locul unde a fost efectuată lucrarea , data întocmirii raportului de expertiză, obiectul
acesteia materialul pe baza căruia a fost efectuată expertiza și dacă părțile ce au participat au
dat explicații în cursul expertizei.
b) Partea descriptivă, referitoare la mijloacele și metodele tehnico-științifice
folosite în efectuarea expertizei, eventualele obiecții sau explicații ale părților, analiza acestor
explicații în lumina celor constatate de expert.
c) Partea finală, în care sunt prezentate concluziile expertului, ca răspuns la
întrebările adresate, precum și părerea acestuia în legătură cu obiectul expertizei.

3.4.1.Tactica ascultării suspectului

44
 În funcție de importanța și incidența lor asupra modului de desfășurare , în condiții
de legalitate a interogatoriul, se impun anumite precizări necesare regulilor procedurale care
guvernează ascultarea învinuitului sau inculpatului, astfel:
a) Aplicarea regulilor tactice criminalistice de ascultare a suspecților sau a
inculpaților nu poate fi făcută decât în strictă conformitate cu prevederile legale.
b) Partea generală cuprinde o serie de reguli cu un evident caracter tactic referitor la
modul de ascultare.
c)Rolul organelor de urmărire penală și al instanțelor de judecată este să strângă
probe necesare aflării adevărului , probe ce pot fi în favoarea, cât și în defavoarea suspectului
sau inculpatului iar acesta trebuie să fie ascultat în legătură cu învinuirea ce i se aduce.
d) Suspectul sau inculpatul are dreptul, nu obligația, să dea declarație și să-și
dovedească nevinovăția potrivit art. 99 alin.2 C.pr.pen. ,,suspectul sau inculpatul beneficiază
de prezumție de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția”, sarcina
administrării probelor revenind organului de urmărire penală și instanței de judecată, conform
art. 100 C.pr. pen. „Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de
urmărire penală și instanței de judecată”.
Anchetatorul sau magistratul trebuie să acționeze nu în sensul continuării vinovăției
unei persoane, ci numai în direcția stabilirii adevărului. În acest context , atragem atenția că,
într-o serie de cazuri, anchetatorul se mulțumește numai cu dovedirea vinovăției, neglijand să
indice împrejurările care privesc cauza și care uneori pot fi favorabile făptuitorului.32
Declarațiile suspectului sau inculpatului cunoscute și sub denumirea de mărturisire,
considerată cândva „regina probelor”,reprezintă un mijloc important de probă care servește,
mai mult sau mai puțin direct , la aflarea adevărului în procesul judiciar. 33 Chiar și în
eventualitatea unei mărturisiri necesare, aceasta își are o anumită utilitate. Declarațiile
suspectului sau inculpatului mai sunt considerate și un drept de apărare, mai ales cele făcute
în prezența avocatului.
3.4.2. Pregătirea în vederea ascultării.
Este important să se cunoască pregătirea lui profesională, locul de muncă, situația
familială, preocupările extraprofesionale, prietenii, temperamentul și caracterul, precum și
mobilul care l-ar fi putut determina să comită fapta.
Pe plan tactic criminalistic, studierea materialelor cauzei presupune cunoașterea
datelor referitoare la modul și împrejurările în care s-a săvârșit fapta, la probele existente în
acel moment la dosar, la participanți, la persoana vătămată, date care urmează să fie
completate, confirmate sau verificate și prin declarațiile învinuitului sau inculpatului.
32
E.Stanciu, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, Ediția a V-a, București 2010, p.464
33
I. Neagu, Tratat de drept procesual penal, Editura Global Lex, București, 2002, p. 348

45
 Investigațiile se vor face în familia suspectului sau inculpatului , aceasta putând
furniza informații necesare organului judiciar despre comportamentul acestuia în familie ,
anumite vicii de care este stăpânit, organizarea timpului liber.
Studierea dosarului va ajuta organul de urmărire penală să înțeleagă mai bine
împrejurările în care s-a săvârșit fapta.34
Nivelul de pregătire, atât fizic, cât și psihic, ajută organul judiciar în alegerea celei
mai bune tactici în ascultare pentru ca aceasta să-și atingă scopul.
Planul de ascultare întocmit pentru fiecare suspect sau inculpat va cuprinde
problemele de clarificat și succesiunea de abordare a lor, întrebările de fond sau de amănunt
adresate celui anchetat , materiale care îi vor fi prezentate, avându-se în vedere că pe
parcursul ascultării vor mai putea apărea elemente noi.

3.4.3. Particularități psihologice ale procesului formării și redării declaraților

suspectului
Suspectul este persoana stabilită deseori dintr-un cerc de persoane față de care
rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Odată pusă în mișcare acțiunea penală suspectul capătă calitatea de inculpat fiind o
persoană care a săvârșit o faptă incriminată de lege în legătură cu care organele de urmărire
penală sau instanța de judecată au obligația să stabilească împrejurările comiterii infracțiunii,
gradul de vinovăție al făptuitorului și pedeapsa care i se cuvine.
Aceste particularități rezultă din specificitatea etapelor infracționale pe care suspectul
sau inculpatului le tratează , mai mult sau mai puțin conștient.
Mecanismele psihologice ale făptuitorului trebuie raportate la trei etape:
a) În prima etapă se conturează latura subiectivă a infracțiunii, prin mecanisme
psihologice specifice conceperii activității infracționale (reprezentarea actului și tendința de
săvârșire ori de nesăvârșire a faptei) și rezoluția infracțională. 35 Această faptă este proprie
infracțiunilor săvârșite cu intenție.
b) În etapa a doua, are loc desfășurarea activității infracționale, desfășurată în trei
faze succesive: faza actelor pregătitoare, faza actelor de executare și faza urmărilor.
Dezorganizarea percepției intervine și din cauza unui puternic factor de bruiaj: concentrarea
atenției, asupra obiectului infracțiunii, deși infractorul ar vrea să nu-i scape nimic din ceea ce
se întamplă în jurul său, aici intervenind și ceilalți factori de dezorganizare, precum și
experiența infracțională a individului.

34
Elena Ana Nechita, Criminalistică. Tehnica și tactica criminalistică, Ediția a 2-a, București, Pro Universitaria,
2009, p.145
35
Constantin Mitrache, Drept penal. Partea general, editura Șansa, București, 2000, p. 97

46
 c) În etapa a treia, postinfracțională, își fac apariția procese psihice, determinate
de teamă, de lupta dusă de făptuitor pentru evitarea răspunderii penale, specifice încercărilor
de simulare, de disimulare și a minciunii.
În momentul interogatoriului, este deosebit de important să se cunoască
mecanismele proceselor psihice tipice celei de a treia etape, având o semnificație maximă în
conturarea laturii subiective a infracțiunii.

3.4.4. Cunoașterea suspectului sau inculpatului.

Această cerință tactică are o incidență directă, inedită asupra stabilirii tacticii de
ascultare, servind la cunoașterea ulterioară a laturii subiective a infracțiunii.
Dintre principalele elemente de natură să conducă la definirea personalității unui
individ sunt:
 Trăsăturile psihice ale personalității.
Caracterul, trăsătura psihică ce definește manifestările de conduită cu semnificație
morală pozitivă cum ar fi: sinceritatea, corectitudinea, demnitatea sau negativă: cruzimea,
nesinceritatea, egoismul, îngâmfarea.
Temperamentul , trăsătură ce determină diferențierea psihică a indivizilor în funcție
de capacitatea energetică și dinamică a comportamentului.
Aptitudinile, unele urmând un sens general (inteligența, precizia memoriei, spiritul
de observație), iar altele un sens special, ajugând până la talent.
 Factori care au influențat sau condiționat evoluția somato-psihică și socială a
învinuitului sau inculpatului, astfel:
Mediul familial sau social în care a evoluat și s-a format, școlile urmate, locul în care
și-a satisfăcut serviciul militar.
Cercul de prieteni, sistemul și natura relațiilor sociale în care a fost sau se află
antrenat, adică a mediului ales.
Nivelul de iteligență, slăbiciunile, pasiunile sau viciile, gradul de pregătire
intelectuală, comportamentul în familie sau societate.
Eventualele antecedente penale, raporturile cu alți participanți la săvârșirea
infracțiunii sau cu victima.

3.4.5. Alegerea locului propice unde urmează să se facă ascultarea.

Modul de interogare se circumscrie planului general de urmărire penală elaborat într-
o anumită cauză penală și care conține versiunile, problemele de clarificat, metodele tactice
folosite, ordinea de efectuare a diverselor activități procedurale.

47
 Organizarea ascultări presupune:
a) Stabilirea cu precizare a problemelor, care urmează a fi clarificate cu ocazia
ascultării, precum și a datelor ce trebuie verificate cu acest prilej;
b) Pregătirea materialului probator ce urmează să fie folosit în timpul ascultării;
c) Determinarea ordinii în care se va face ascultarea. Dacă în cauză există mai
mulți suspecti sau inculpați, la început vor fi ascultați cei care dețin mai multe date, sau cei
care fac declarații sincere și complete. Date mai pot fi obținute din informați extraprocesuale,
efectuarea de expertize judiciare;
d) Stabilirea modalităților de citare, a datei, orei și locului în care aceștia urmează
să fie prezenți în vederea ascultării. Ordinea și modalitatea de citare trebuie astfel concepute,
încât să se evite, cel puțin în faza primelor ascultări, contactul între diversele persoane
interesate în cauză, în deosebi în ipoteza existenței mai multor învinuiți sau inculpați, martori,
persoane vătămate, părți civile.
Uneori acest aspect poate fi dedus din contextul întrebărilor, din materialele
prezentate în timpul ascultării, din permisivitatea sau reacțiile necenzurate ale magistratului.
Mai ales învinuiții sunt interesați, să comunice între ei și să se pună de acord asupra
conținutului declarațiilor sau să insiste pe langă martori cu rugăminți, intimidări, diverse
promisiuni pentru ca aceștia să nu facă declarații, să nu relateze tot ce cunosc, sau să-și
retragă declarația , în special în faza de judecată.36
În anumite împrejurări, nu trebuie exclusă posibilitatea deplasării anchetatorului la
locul în care se află suspectul sau inculpatul (loc de muncă sau domiciliu, spital, arest). Sub
raport psihologic, eficiența primei ascultări poate fi foarte mare în cazul în care acestea se fac
la locul comiterii infracțiunii, îndeosebi în situația celor săvârșite cu violență.

3.4.6. Asigurarea prezenței suspectului.

Crearea unei atmosfere favorabile ascultării și stabilirii contactului psihologic cu
suspectul/sau inculpat, reprezintă o regulă generală ce se cere aplicată de la început, de ea
depinzând rezultatele obținute în cazul primei audieri.
Ascultarea trebuie să se desfășoare în prezența apărătorului, într-un cadru sobru,
lipsit de elemente care pot distrage atenția sau pot determina în mod inutil apariția unui
sentiment de teamă.
Totodată se impune adoptarea de către polițist sau magistrat a unei atitudini demne,
în raport cu autoritatea pe care o reprezintă.

36
E. Stancu, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juritic, București, 2010, p.472

48
 Crearea acestei atmosfere trebuie sa determine ca finalitate confesiunea, mărturisirea
chiar din momentul primului contact cu cel audiat. Trebuie evitat comportamentul arogant,
ironic, jignitor, întreaga atitudine fiind la nivelul funcției de magistrat, astfel cel care
efectuează ascultarea să aibă o atitudine pozitivă, definită prin încredere în propria
personalitate, capacitatea de identitate cu altă persoană și respect necondiționat față de ființa
umană.
3.4.7. Asigurarea prezenței unui apărător.
Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de un apărător pe tot parcursul
urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștiință
acest drept.
Asistența juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în
termen sau cu termen redus, mobilizat sau concentrat, internat într-un centru de reeducare,
când este arestat în altă cauză, ori organul de urmărire penală sau instanța apreciază că
suspectul sau inculpatul nu poate să se apere singur, precum și în alte cazuri prevăzute de
lege.
În cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea
prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de
5 ani sau mai mare.
Când asistența juridică este obligatorie, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un
apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
În situația în care asistența juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se
prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la
termenul de judecată fixat și nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze
apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l
înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În cursul judecății, după
începerea dezbaterilor , când asistența juridică este obligatorie , dacă apărătorul ales lipsește
nejustificat, la termenul de judecată și nu asigură substituirea, instanța ia măsuri pentru
desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3
zile pentru pregătirea apărării.
Delegația apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales.
Instituția privind asistența juridică și reprezentarea unui apărător este reglementată de art. 171
din Codul de procedură penală.

3.4.8. Stabilirea și intocmirea planului de ascultare.

49
 Crearea unei atmosfere favorabile ascultării și stabilirii contactului psihilogic cu
suspectul sau inculpatul reprezintă o regulă generală care este aplicată de la început, de ea
depizând rezultatele obținute pe parcursul audierilor.
Pentru stabilirea contactului psihologic și pentru cunoașterea amănunțită a
personalității suspectului sau inculpatului pot fi puse și alte întrebări în afară de cele care
antrenează fapta sau o discuție prealabilă.
După verificarea identității acestuia i se aduce la cunoștință fapta care formează
obiectul cauzei și i se pune în vedere să declare tot ce știe cu privire la fapta care formează
obiectul cauzei și la învinuirea adusă în legătură cu aceasta.
Planul trebuie să aibă un caracter flexibil deoarece există posibilitatea adaptării,
modificării sau formulării de noi întrebări referitoare la fapta cercetată și la persoana
autorului.
Întocmirea planului este necesară în toate cazurile dificile , cu suspecți sau inculpați
care refuză să recunoască, fac declarații nesincere, mincinoase sau se contrazic. Acesta va
cuprinde problemele de clarificat și succesiunea de abordare a lor, întrebările de fond sau de
amănunt, la care va trebui să răspundă cel audiat și materialele care îi vor fi prezentate.

3.4.9. Tactica ascultării propriu-zise.

Ascultarea suspectului sau inculpatului se desfășoară potrivit art. 107-110 C.pr.pen.
în 3 etape: identificarea, ascultarea liberă și punerea întrebărilor, etape urmate de
consemnarea declarațiilor. De la acest moment pregătit anterior se trece la aplicarea directă a
regulilor tactice criminalistice de ascultare în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte și
de personalitatea celui audiat.
Verificarea identității suspectului sau inculpatului se face potrivit art. 107 din
C.pr.pen. și constă în întrebarea acestuia cu privire la nume, prenume, poreclă, data și locul
nașterii, numele și prenumele părinților, cetățenia, studii, situația militară, locul de muncă,
ocupație, adresă, antecedente penale și alte date pentru stabilirea situației sale personale.
Discuțiile purtate pe diverse teme , care nu au legătură cu fapta cercetată, dau
posibilitatea organului judiciar să-i cunoască puțin din preocupările profesionale, pasiunile,
viciile, concepțiile politice și morale, temperamentul și caracterul.
Suspectul sau inculpatul este lăsat să declare liber tot ceea ce știe despre faptă.
Ascultarea nu poate începe cu citirea sau reamintirea declarațiilor care au fost date anterior în
cauză. De asemenea, suspectul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declarație scrisă mai
înainte, dar se poate servi de însemnări asupra amănuntelor mai greu de reținut.

50
 Pe tot parcursul ascultării suspectului sau inculpatului, organul judiciar trebuie să
impună o atmosferă de calm, să fie răbdător, să urmărească cu atenție, relatările suspectului
sau inculpatului, să nu-l întrerupă decât în situațiile în care se îndepărtează prea mult de la
obiectul ascultării.37
Audierea suspectului sau inculpatului față de învinuirea ce i se aduce va ajuta
anchetatorul să aleagă cele mai bune întrebări în vederea obținerii unor declarații sincere,
încât ascultarea să-și atingă scopul.

3.4.10. Consemnarea și verificarea declarațiilor.

Declarația se consemnează în scris, după care este citită suspectului sau inculpatului,
iar dacă aceasta cere, i se va da s-o citească și dacă este de acord cu conținutul ei, o semnează
pe fiecare pagină și la sfârșit. Atunci când învinuitul sau inculpatul nu poate sau refuză să
semneze, se face mențiune despre aceasta în declarația scrisă.38
Declarațiile suspectului sau inculpatului se consemnează în scris cu mențiunea orei
de începere și a celei de încheiere a audierii întru-un proces verbal încheiat cu ocazia
ascultării.
În ipoteza unor clauze complexe, cu suspecți sau inculpați dificili, versați este
necesară utilizarea mijloacelor tehnice de înregistrare.
Înregistrarea declarațiilor suspecților sau inculpaților pe bandă magnetică sau
videomagnetică, se face potrivit regulilor procesual penale și cu aplicarea acestor reguli
tactice de ascultare suspectului sau inculpatului aducându-i-se la cunoștință că declarația va fi
înregistrată.
Declarația va fi semnată și de organul de urmărire penală care a procedat la ascultare,
ori de președintele completului de judecată și de grefier, precum și de interpret, dacă
declarația a fost luată prin intermediul acestuia.
În practică se întâlnesc situații când suspectul sau inculpatul face declarații
contradictorii cu privire la anumite aspecte ce au legătură cu fapta cercetată, situații în care se
impune o consemnare cât mai exactă a celor declarate de suspect sau inculpat.

37
Elena Ana Nechita, Criminalistică. Tehnica și Tactica criminalistică, Editura Pro Universitaria, București
2009, p.148
38
Articolul 73 din Codul de procedură penală

51
CAPITOLUL IV. ASPECTE DE DREPT PENAL ȘI PROCESUAL PENAL
PRIVIND SESIZAREA ORGANELOR JUDICIARE ȘI A CELOR EXTRA
JUDICIARE COMPETENTE ÎN A CONSTATA INFRACȚIUNIILE DIN
DOMENIUL CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE.

52
 4.1. Aspecte de urmat în constatatea infracțiunilor de trafic și consum de
droguri.
Urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea 39/21.01.2003
privind prevenirea și combaterea criminalității organizate se efectuează în mod obligatoriu de
către procuror și se judecă în prima instanță la Tribunal.
Procedura de urmărire penală și de judecată este cea prevăzută de lege pentru
infracțiunile fragante. Ministerul de Interne deține structuri specializate pentru prevenirea și
combaterea criminalității organizate, urmărind să asigure cadrul organizatoric necesar,
precum și pregătirea de specializare a personalului în acest scop.
În cazul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind
prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, procurorul dispune în 24 de
ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire,
evaluare, consiliere antidrog. Acest lucru se intâmplă și în cazul închiderii acestuia în centrul
integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
După primirea raportului de evaluare, întocmit de centrul de prevenire, evaluare și
consiliere antidrog, în baza expertizei medico-legale în termen de 5 zile, procurorul dispune
cu acordul învinuitului sau inculpatului, includerea acestuia în programul integrat de asistență
a persoanelor consumatoare de droguri.
Dacă împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive, aceasta poate fi
revocată sau înlocuită cu altă măsură preventivă.
Dacă până la momentul pronunțării hotărârii, inculpatul respectă protocolul
programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri, instanța de judecată
poate să nu aplice nici o pedeapsă acestuia sau să pronunțe aplicarea pedepsei. În cazul în care
stabilește aplicarea pedepsei, instanța stabilește în cuprinsul hotărârii data la care urmează să
se pronunțe asupra pedepsei, interval de timp ce nu poate depăși 2 ani .
Totodată instanța se va pronunța privitor și la durata programului integral de
asistență a persoanelor consumatoare de droguri. Pentru învinuitul sau inculpatul care refuză
includerea într-un program integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri se
aplică dispozițiile codului penal și ale codului de procedură penală.
Activitatea de prevenire a traficului de persoane se desfășoară de către instituțiile
prevăzute în Legea 678/2001 în prezentul regulament și în Planul de acțiune potrivit
competențelor. Aceste instituții în colaborare cu organizațiile neguvernamentale vor lua
măsuri pentru realizarea și difuzarea de materiale de informare, documentare, materiale video,
la nivel național și regional cu privire la fenomenul traficului de persoane. Urmărirea penală
se efectuează în mod obligatoriu de către procurori în cazul altor infracțiuni date prin lege în

53
competența sa., de exemplu cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001, conform art.
21) urmărirea penală se desfășoară în mod obligatoriu de către procuror.
Prin Legea nr. 508/17.11.2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în
cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Informațiilor de Criminalitate
Organizată și Terorism, legiuitorul a creat o structură specializată, cu atribuții pe întreg
teritoriul României pentru combaterea criminalității organizate și a terorismului, cu procurori
specializați care dispun de o echipă stabilă și interdisciplinară de colaboratori, specialiști în
domeniul prelucrării și valorificării informațiilor economice, financiare, bancare, vamale,
informatice și în alte domenii, echipă menită să faciliteze activitatea de cercetare penală.
Infracțiunile din domeniul criminalității organizate sunt de competența Direcției, iar
dacă în cursul urmăririi penale, procurorii parchetelor de pe langă instanțele judecătorești
constată că infracțiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre infracțiunule atribuite
prin prezenta lege în competența Direcției, aceștia au obligația de a înainta inmediat dosarul
procurorului competent.
Aceleași reguli sunt valabile și în cazul dosarelor aflate în cuprinsul efectuării
activităților specifice de investigare de către organele de poliție.
Conform art. 288 din C.pr.pen. principalele moduri de investigare a organelor de
urmărire penală pentru săvârșirea unei infracțiuni sunt: plângerea sau denunțul, ori sesizarea
din oficiu.
Plângerea este modalitatea de sesizare a organelor de urmărire penală, prin care o
persoană fizică sau juridică încunoștiințează autoritățile că a fost victima unei infracțiuni.
Plângerea se face în scris sau oral (consemnându-se într-un proces verbal de organul
care o primește) de către persoana vătămată, personal sau prin mandatar special, de către
substituiții procesuali, ori de reprezentatul legal pentru persoanele lipsite de capacitate de
exercițiu,
Persoana cu capacitate de exercițiu redusă poate face plangere cu încuviințarea
persoanelor prevăzute de legea civilă.
Persoana implicată poate declara că nu își însușește plângerea făcută de instituțiile
procesuale, cu excepția plângerii introduse de reprezentatul legal pentru persoanele lipsite de
capacitate de exercițiu.
O situație controversată în practica judiciară este aceea în care persoana lipsită de
capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă dorește să facă plângerea, însă
nu o poate introduce datorită pasivității reprezentatului legal.

54
 Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea, codul numeric personal
și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea
făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.
Potrivit Legii nr. 202/2010 în cazul în care plângerea este îndreptată la organul de
urmărire penală și nu cuprinde elementele mai sus menționate se restituie petiționarului pe
cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc
Totodată organele judiciare au posibilitatea de a se sesiza din oficiu în legătură cu
faptele sau împrejurările care rezultă din plângerea formulată cu nerespectarea dispozițiilor
legale, în vederea asigurării celerității procedurilor, prevăzându-se că plângerea greșit
îndreptată la instanța de judecată se trimite pe cale adnministrativă organului de urmărire
penală competent. În cazul în care plângerea este depusă la organul de urmărire penală
necompetent material sau teritorial, este necesară declinarea de competență, nu trimiterea
administrativă, către organul dde urmărire penală competent.
Plângerea poate fi făcută și altfel, caz în care, organul care o primește întocmește un
proces-verbal în care consemnează relatările victimei.
Ca și mod de sesizare al organelor de urmărire penală, plângerea este frecvent
întalnită în cazul infracțiunilor din domeniul criminalității organizate, în special în formă
orală, întrucat victimele care reușesc să scape de sub paza traficanților datorită stării de
tulburare în care se află nu pot da înscris cele întâmplate.
În vederea transmiterii standardelor europene în materia protecției victimelor unor
infracțiuni ”mica reformă”a stipulat că în situația în care plângerea este întocmită de către o
persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român, străin sau persoană fără
cetățenie, prin care se sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru
al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea și să o transmită
organului competent din țara pe teritoriul căruia a fost comisă infracțiunea.
Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod
corespunzător.39
În cazul în care reprezentatul legal nu confirmă plângerea făcută de persoana cu
capacitate de exercițiu restansă, plângerea poate fi apreciată ca denunț.
Denunțul este încunoștiințarea făcută de către o persoană juridică, despre săvârșirea
unei infracțiuni, cu precizarea că persoana care îl face nu este circumstanțiată ca în cazul
plângerii.
Ca și mod de sesizare a organelor de urmărire penală denunțul este întâlnit mai rar în
cazul infracțiunilor de trafic de persoane care se concretizează sub aspectul modului de

39
M. Udroiu, Procedură penală.Partea generală. Partea specială, editura C.H. Beack București 2010, p.268

55
operare pentru un grad ridicat de sesizare, rețelele de traficanți fiind structuri închise care
operează în lumea interlopă, ferite de sistemul legal și care sunt experte în a evita descrierea și
arestarea lor.
Potrivit art. 290 din C.pr.pen. denunțul trebuie să conțină aceleași date ca și
plângerea, iar ,, denunțul scris trebuie să fie semnat de denunțător, iar în cazul denunțului
oral, acesta se consemnează într-un proces verbal de către organul de față căruia a fost făcut.
Sesizarea din oficiu are loc atunci cand organele de urmărire penală iau cunoștință de
comunicarea unei infracțiuni din alte surse decât plângerea sau denunțul.
Aceste surse pot fi: constatările propii care pot proveni din culegerea de informații de
către lucrătorii specializați, fără îndeplinirea condițiilor legale cum ar fi plângerea sau
denunțul anonim, extinderea cercetărilor ca urmare a descoperirii unei infracțiuni sau a unor
fapte, cu prilejul altor cercetări.
Potrivit dispozițiilor art. 293 din C pr. pen. este flagrantă infracțiunea descoperită în
momentul săvârșirii sau dovedit după săvârșire. Mai este considerată flagrantă și infracțiunea
al cărui făptuitor , imediat după săvârșire este urmărit de persoana vătămată, de martorii
oculari sau de strigătul public și este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme,
instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune.
În cazurile menționate mai sus orice persoană are dreptul să-l prindă pe făptuitor și
să-l conducă înaintea autorităților. Infracțiunile flagrante se pedepsesc cu închisoarea de la 1
an la 12 ani.
Organul de urmărire penală sesizat întocmește un proces-verbal în care consemnează
cele constatate cu privire la fapta săvârșită.
Dacă este cazul, organul de urmărire penală strânge și alte probe. Procesul verbal se
citește învinuitului, precum și persoanelor care au fost ascultate, cărora li se atrage atenția că
pot completa declarațiile sau pot face obiecții cu privire la aceasta.
Procesul verbal se semnează de organul de urmărire penală, de suspect sau inculpat
și de persoanele ascultate.
Dacă procurorul apreciază că sunt suficiente dovezile pentru punerea în mișcare a
acțiunii penale, dă rechizitoriul prin care pune în mișcare acțiunea penală de trimitere în
judecată și trimite dosarul către instanța competentă înainte de expirarea termenului
mandatului de arestare.
În cazul în care judecătorul a emis mandat de arestare a învinuitului și procurorul a
restituit cauza, organul de cercetare este obligat să continue cercetarea și să înainteze dosarul
procurorului odată cu învinuitul, cel mai târziu în 3 zile de la arestarea acestuia.

56
 Atunci când nu s-a putut efectua complet cercetarea penală în termenul arătat în
alineatul precedent, continuarea cercetării penale se face potrivit dispozițiilor procedurii
obișnuite.
Procurorul la primirea dosarului, procedează la verificarea lucrărilor urmăririi penale
și se pronunță în cel mult 2 zile de la primire, putând dispune trimiterea în judecată ,sau
stingerea acțiunii penale.
Dacă procurorul dispune trimiterea în judecată întocmește rechizitoriu și înaintează
de îndată instanței de judecată dosarul cauzei, cu propunerea de arestare preventivă a
inculpatului.
Dacă procurorul restituie cauza pentru completarea sau refacerea urmăririi penale,
urmărirea se efectuează conform procedurii obișnuite.
Competența de judecată în cauzele privitoare la infracțiunile flagrante este cea
obișnuită.
Pentru municipiile împărțite în sectoare, ministrul justiției poate desemna una sau
mai multe judecătorii care să judece aceaste cauze.
În caz de concurs de infracțiuni, atunci când procedura prevăzută în prezentul capitol
este cea specială iar în una dintre infracțiunile concurente este de drept comun se procedează
la disjungere, urmărirea și judecata infracțiunilor făcându-se separat.
În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă procedura prevăzută în prezentul
capitol se aplică numai uneia dintre fapte ori uneia dintre infracțiuni, iar distrugerea nu este
posibilă, urmărirea și judecata se fac conform procedurii obișnuite.
Procedura de infracțiunii flagrante nu se aplică infracțiunilor săvârșite de minori.40
Elementul de noutate introdus în cazul investigării infracțiunilor din domenuiul
criminalității organizate este adus de către investigatorii sub acoperire, instituție care a fost
menționată în România prin Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului
de droguri.
Potrivit art. 1, lit. d) din Legea nr. 143/2000, investigatorul acoperit este un polițist
special desemnat să efectueze cu autorizarea procurorului, investigații în vederea strângerii
datelor privind existența infracțiunii, identificarea făptuitorilor și acte premergătoare, cu o
altă identitate decât cea reală, atribuită pe o perioadă determinată.
În art. 17 din Legea nr. 39/2003 privind combaterea și prevenirea criminalității
organizate, noțiunea de investigator sub acoperire face referire la polițiștii sub acoperire din
cadrul structurilor specializate din Ministerul de Interne care pot fi folosiți în vederea
strângerii datelor privind săvârșirea infracțiunilor și la identificarea făptuitorilor.

40
Ioan Neagu, Drept procesual penal-Tratat, Editura Global Lex, București 2002, p. 522

57
 Legea nr. 508/2004 definește noțiunea de investigator sub acoperire ca fiind ofițeri
sau agenți ai poliției judiciare speciali desemnați în acest scop și care pot efectua investigații
numai cu autorizarea motivată a procurorului anume desemnat de procurorul șef al Direcției.
Întro altă opinie s-a apreciat că noțiunea avută în vedere de legiuitor în reglementarea
acestei instituții, respectiv pătrunderea în medii oculte pentru culegerea de date despre
persoane care se presupune că au săvârșit infracțiuni impune ca investigatorul să-și continue
activitatea și după declanșarea urmăririi penale care optează în sens, tocmai ca prin activitate
să se ajungă la descoperirea autorului și eventual al celorlalți participanți.41
Este responsabilitatea procurorului de intocmirea unui plan de anchetă încă din faza
informativă și de a selecta cele mai eficiente tehnici de investigare. Astfel, dacă raportat la
indiciile existente în cauza considerată că se impune folosirea investigatorilor sub acoperire,
procurorul va trebui să aleagă persoana care să întrunească acele calități necesare și specifice
acțiunii dar să și evalueze și să ia în calcul riscul atât cât privește operațiunea propriu-zisă, dar
și cu privire la victime.
Conform art. 17 din Legea nr. 508/2004 se pot folosi investigatorii sub acoperire
doar în condițiile existente autorizării menționate a procurorului desemnat de procurorul șef al
Direcției.
Potrivit dispozițiilor art. 148 din C. pr.pen timpul pentru care se poate autoriza
folosirea investigatorilor sub acoperire este cel mult 60 zile. Această perioadă poate fi
prelungită pentru motive justificate fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile în durata
totală a autorizării și nu poate depăși un an.
Datele și informațiile obținuite de investigatorul sub acoperire vor fi puse la
dispoziția organelor de urmărire penală și în legătură cu persoana la care se referă auorizația
emisă de procuror.
Pentru asigurarea unei bune protecții a lucrătorului care desfășoară activități de
investigare sub acoperire în baza art. 149 C.pr.pen este prevăzut ca identitatea reală a
investigatorului sub acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acțiunii
acestora.
Procurorul care a autorizat activitatea are dreptul de a cunoaște datele de identificare
investigatorului sub acoperire cu obligația de a respecta secretul profesional. Pentru ca actele
întocmite de investigatorul sub acoperire să aibă valoare de mijloc de probă, instanța de
judecată va verifica respectarea condițiilor de formă și de fond ale autorizației,sau păstrarea
secretului identității investigatorului sub acoperire este esențială atât față de instanța de
judecată , de părțile din dosar sau apărătorii acestora.

41
D. Voica, Investigatori sub acoperire ,Revista Dreptul nr. 5/2004, p.8,13

58
 Pentru a evita riscul descoperirii investigatorului sub acoperire, instanța poate folosi
procedura instituită la ascultarea martorului în procesul penal sub o altă identitate decât cea
reală.
Astfel, în cursul urmăririi penale se întocmește un proces verbal în care se redă
declarația investigatorului sub acoperire, procesul verbal care va fi semnat doar de catre
procuror și de către organul de urmărire penală. Datele privind identitatea reală și adresa
investigatorului vor fi păstrate într-un dosar separat de dosarul cauzei, unde va fi atașată și
autorizarea procurorului de introducere a investigatorului în cauză.
Investigatorul sub acoperire poate fi audiat fără a fi prezent fizic la locul unde se află
organul de urmărire penală sau unde se desfășoară ședința de judecată prin intermediul
mijloacelor tehnicer, caz în care declarația investigatorului se investighează cu mijloace video
și audio și se redă în formă scrisă.
În această situație declarația va fi transcrisă printr-un proces verbal care va fi semnat
de către persoana în cauză, procuror și președintele completului de judecată.
Cea de a doua modalitate presupune existența unei rețele de televiziuni care să
realizeze distorsiunea vocii și a imaginii, caz în care părțile și apărătorii acestora participă la
audiere fiind respectat principiiul contradictorialității.
Legea nr 508/2004 în art. 17 punctul 3 prevede că dispozițiile art. 22 din Legea
39/2003 privind combaterea și prevenirea criminalității organizate se aplică în mod
corespunzător în sensul că investigatorii sub acoperire pot beneficia de protecție în condițiile
stabilite prin ordine a procurorului desemnat de procurorul șef al Direcției.
Măsuri speciale de protecție în condițiile prevăzute de legea nr. 682/2003 privind
protecția martorilor pot fi instituite pentru investigatorul sub acoperire, precum și pentru
membrii familiei acestuia.

4.2. Măsuri de siguranță împotriva consumului de droguri

Consumul de droguri aflat sub controlul național, fără prescripție medicală este
interzis pe teritoriul României.
Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control național poate fi inclusă cu
acordul său, într-un program integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
Monitorizarea acordului de includere în circuitul integrat de asistență a persoanelor
consumatoare de droguri se face prin semnarea unor documente, potrivit regulamentului
pentru aplicarea dispozițiilor prezentei legi.
59
 Hotărarea programului psihologic și social, individualizat se face de către Centrul de
prevenire, evaluare și consiliere antidrog, pe baza evaluării psihologice și sociale în
concordanță cu rezultatele examinării medicale conform criteriilor prevăzute de regulamentul
de aplicare a prezentei legi.
Stabilirea programului terapeutic individualizat se face conform protocoalelor de
practică, elaborate de Ministerul Sănătății, prin structurile sale specializate și Colegiul
Medicilor din România.
Evidența centralizată a consumatorilor incluși în circuitul terapeutic se ține de către
Observatorul Român de Droguri și Toxicomani din Cadrul Agenției Naționale Antidrog, prin
Registrul Unic Codificat privind consumatorii de droguri pe baza datelor comunicate de
Ministerul Sănătății și de alte instituții care coordonează programele terapeutice, psihologice
și sociale, precum și de centrele stabilite public sau private. Orice persoană care are cunoștință
despre un consumator de droguri poate sesiza una dintre unitățiile medicale stabilite de
Ministerul Sănătății, care va proceda conform legi.
Măsuri împotriva traficului de persoane.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 678/ 21.11.2001 privind prevenirea și combaterea
traficului de persoane, bunuri valorice sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii
infracțiunilor prevăzute de această lege ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni
precum și celelalte bunuri sunt supuse confiscării speciale .
Sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii și mijloacele de
transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate , precum și imobilele
în care aceste persoane au fost cazate, dacă aparțin făptuitorului.
Când există date sau indicii temeinice că o persoană care pregătește comiterea unei
infracțiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege sau care a comis o asemenea infracțiune
folosește sisteme de telecomunicații ori informatice, organul de urmărire penală poate cu
autorizarea procurorului să aibă acces pentru o perioadă determinată la aceste sisteme și să le
supravegheze..
La desfășurarea judecății în condițiile prevăzute de lege pot asista părțile,
reprezentanții acestora, apărătorii, precum și alte persoane a căror prezență este considerată
necesară de către instanță.
În cazurile privind infracțiunile prevăzute în prezenta lege, ascultarea minorului care
nu a împlinit vârsta de 14 ani se face în prezența unuia dintre părinți sau a tutorelui sau a
persoanei căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare.

60
 Persoanelor vătămate prin infracțiunile prevăzute în prezenta lege, precum și altor
victime ale acestor infracțiuni li se acordă o protecție și o asistență specială, fizică, juridică și
socială.
Viața privată și identitatea victimelor traficului de droguri sunt ocrotite prin
prevederile legii.
Victimele infracțiunilor prevăzute în prezenta lege au dreptul la recuperarea lor
fizică, psihologică și socială.
Minorilor, victime ale infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, li se acordă protecție
și asistență specială în raport cu vârsta lor.
Femeilor, victime ale infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, precum și a celor care
sunt supuse unui risc ridicat de a deveni victime ale acestor infracțiuni li se acordă o protecție
și o asistență socială specifică.
Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice și Oficiile Consulare ale
României eliberează în caz de necesitate, în vederea repatrierii documente de identitate
cetățenilor români care au fost victime ale traficului de persoane într-un timp rezonabil fără
întârzieri nejustificate.
Misiuniile diplomatice și Oficiile Consulare ale României din străinătate vor publica
prin mijloace electronice proprii informații referitoare la legislația națională și a statului
străin în domeniu, precum și adresele centrelor de asistență și protecție ale victimelor
traficului de persoane sau asimilate acestora.
Prin lege au fost instituiți ofițeri de legătură în cadrul Ministerului de Interne precum
și magistrați de legătură la nivelul Parchetelor de pe lângă tribunale, care să asigure
consultarea reciprocă cu ofițerii de legătură sau după caz cu magistrații de legătură care
funcționează în alte state în scopul coordonării acțiunilor acestora în consensul urmăririi
penale.
Societățile de transport internațional sunt obligate să verifice la emiterea
documentelor de călătorie dacă pasagerii sunt în posesia documentelor de identitate cerute
pentru intrarea în țara de tranzit sau de primire.
Pentru identificarea victimelor traficului de persoane lucrătorii Ministerului de
Interne pot organiza controale în instituțiile publice ori particulare, precum și în icinta
agenților economici, indiferent de proprietar sau de deținător, în condițiile legii.
Autoritățile judiciare române, pot, fără cerere prealabilă, să transmită autorităților
competente ale unui stat străin, informațiile obținute în cadrul unei anchete atunci când
consideră că acestea ar putea ajuta statul destinatar să inițieze o procedură penală sau când
informațiile ar putea conduce la formularea unei cereri de asistență juridiciară.

61
 Autoritățile judiciare române competente, autorizează la cerere în condițiile
prevăzute de legea română livrări supravegheate în cadrul unor proceduri penale privind
infracțiuni care pot da loc la extrădare.
Statul român poate conveni cu un stat străin să asigure asistență reciprocă pentru
desfășurarea unor anchete de către agenți sub acoperire.
În condițiile prevăzute de legea penală, autoritățile judiciare române și cele străine
vor stabili modalități concrete de desfășurare a anchetei și statutul juridic al agenților.
Bunurile provenite din săvârșirea infracțiunii care face obiectul cererii de comisie
rogatorie vor fi confiscate potrivit prevederilor legislației în vigoare.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 678/2001, valori sau orice alte bunuri
dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor de trafic ori cele care au servit la săvârșirea acestor
infracțiuni precum și celelalte bunuri prevăzute la art. 118 din Codul penal sunt supuse
confiscării speciale.
Traficanții își iau măsuri de asigurare a bunurilor obținute prin comiterea
infracțiunilor de crimă organizată, transferandu-le pe numele altor membri de familie, astfel
încât dacă acesta este cercetat, judecătorul să nu poată dispune confiscarea întrucât acesta nu
are nici un fel de bunuri pe numele său. Și totuși crearea unui fond special alimentat din
confiscările dispuse de instanțe care pot să ajungă la ordinal zecilor de mii de euro într-un
singur caz ar ajuta la finanțarea unor programe menite să asigure reintegrarea socială a
victimelor și compensarea financiară a acestora.
Crima organizată constituie un subiect inepuizabil, dramele prin care trec zecile de
mii de persoane anual constituie fiecare o poveste aparte care merită atenția agențiilor ce
aplică legea pentru a diminua efectele produse.
Prin lucrarea de față am început abordarea criminalității organizate într-o manieră
interdisciplinară, având la bază dreptul penal intern și apelând la dreptul penal procesual,
criminologie, psihologie și elementele de drept comparat.
Practica juridică demonstrează că infracțiunile din acest domeniu constituie un
fenomen în continuă schimbare, în care grupurile criminale își perfecționează permanent
modul de operare. Astăzi elementele tradiționale suferă mari schimbări înregistrându-se
tendințe noi atât privind categoriile de persoane vulnerabile cât și scopurile de exploatare sau
modalitățile de manipulare și control.
Pentru a putea face față noilor provocări se impune intensificarea colaborării
internaționale, sincronizarea acțiunilor și intervențiilor, precum și amornizarea metodelor de
abordare a unor astfel de fapte. Crima organizată continuă să fie pe prima pagină a agendelor
organizațiilor guvernamentale și internaționale. Preocuparea constantă a agențiilor de aplicare

62
a legilor din România pentru infracțiunile din domeniul crimei organizate vor avea rezultate
șocante în măsura în care toate autoritățile guvernamentale se vor implica în prevenirea și
combaterea acestui fenomen ținând cont de standardele internaționale în domeniu și de
experiența dobândită până în prezent.

CAPTOLUL V. ASPECTE FINALE PRIVIND INVESTIGAREA

INFRACTIUNILOR DE TRAFIC SI CONSUM DE DROGURI

63
 5.1.Aspecte finale și propuneri de lege ferenda.
Investigarea faptelor circumscrise criminalității organizate prezintă o importanță
deosebită în România, deoarece acest fenomen a devenit deosebit de grav.
Criminalitatea organizată abordează tipuri certe de activități criminale precum
procurarea de bani, bunuri și servicii ilegale, trafic de droguri, fără a ține cont de tipul
organizației, de cei implicați în aceste activități și fără a avea în vedere poziția lor socio-
politică. De aici traficul de stupefiante, carne vie, opere de artă și arme.
Criminalitatea organizată este concepută ca o realitate socială în care structurile
legale și criminale sunt părți integrante ale aceluiași sistem corupt, social, politic și economic,
fără a ține seama de tipul de acțiuni promovate sau de tipurile de organizații ale celor ce susțin
acest sistem.
Traficul de droguri se raportează la acele activități ilegale de natură să afecteze grav
anumite sectoare ale vieții economice, sociale și politice desfășurate prin diverse metode și
mijloace în mod constant , planificat în structuri specializate și mecanisme de autoapărare în
scopul obținerii de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.
Un lucru care nu trebuie să treacă neobservat este că în ultimul timp au fost aduse o
serie de modificări Legii nr. 143/2000, implicit sub aspectul unor măsuri care vizează
anihilarea consumului de droguri dar nu totdeauna aceste măsuri şi-au dovedit eficienţa, dat
fiind că la ora actuală ponderea consumatorilor de droguri în rândul populaţiei a crescut.
În acest context, soluţiile necesare rezolvării gravelor probleme legate de traficul şi
consumul ilicit de droguri trebuie căutate atât în elaborarea unor strategii coerente de
prevenire şi combatere pe termen scurt, mediu şi lung, în punerea lor în practică de o manieră
fermă, în evaluarea şi reevaluarea periodică a acestor strategii în funcţie de evoluţia
fenomenului.
Apreciem că în acest ultim caz este necesară completarea legislaţiei, în sensul de a se
prevedea un cuantum al cantităţii de droguri ce delimitează consumul de droguri de traficul de
droguri şi de a se sancţiona cumpărarea şi deţinerea de droguri pentru consum numai dacă au
caracter repetat.
În fine, nu putem contesta că s-a făcut un pas înainte în eradicarea acestui fenomen al
societăţii contemporane prin cadrul legislativ şi instituţional creat.
Cu toate acestea actele normative incidente prezintă serioase lacune, fiind necesară o
mai bună perfectare iar asta presupune eforturi susţinute din partea tuturor organelor abilitate,
inclusiv a întregii societăţi pentru reducerea şi anihilarea pe cât posibil a efectelor nocive ale
acestui fenomen care este traficul şi consumul ilicit de droguri.

64
 La nivel național apreciez faptul că legislația României privind criminalitatea
organizată și actele de terrorism se aliniază normelor infracționale în domeniu. Deși România
a semnat și ratificat documentele internaționale în domeniu, transpunerea acestora în dreptul
intern întârzie să apară.
În urma analizei dreptului penal intern cât și a convențiilor internaționale, consider că
o serie de prevederi legislative ar putea fi îmbunătățite având în vedere și legislația altor țării,
dar mai ales prevederile documentelor internaționale în domeniu. Pentru aceste motive prezint
câteva propuneri de modificare și completare legislativă.
De asemenea, legea penală nu face nici o separație cu privire la pedeapsa în cazul
săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit de droguri, dacă fapta este săvârşită de un dependent de
droguri, sau de o persoană care nu consumă droguri.
Raportat la scopul deţinerii (pentru consumul propriu sau trafic), legiuitorul a
instituit, totuşi, prin dispoziţiile art.4 din Legea nr. 143/2000 o incriminare distinctă,
reglementând o variantă atenuată a infracţiunii de trafic ilicit de droguri prevăzută de articolul
1 din Legea nr. 143/2000.
Apreciem că în acest ultim caz este necesară completarea legislaţiei, în sensul de a se
prevedea un cuantum al cantităţii de droguri ce delimitează consumul de droguri de traficul de
droguri şi de a se sancţiona cumpărarea şi deţinerea de droguri pentru consum numai dacă au
caracter repetat.

BIBILIOGRAFIE

1. Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Ediţia a V-a, Editura Universul juridic, 2010.

65
2. Florin Ionescu, Criminalistică, Editura Universitară, Bucureşti, 2007.
3. Jenică Drăgan, Dicționar de droguri,Editura All Beck,București ,2005
4. Jenică Drăgan, Substanțe chimice esențiale și precursorii, Editura M.I., 1995
5. Nelu Viorel Cătuna, Criminalistică, Editura C.H.Back, Bucureşti, 2008.
6. Lazăr Carjan, Curs de criminalistică, Editura Curtea veche, 2007
7. Vasile Lăpăduşi, Gheorghe Popa, Lazăr Carjan, Iancu Ştefan, Dan Voinea, Gavril
Dorelu Ţărmurean, Metode şi tehnici de identificare criminalistică, Bucureşti, 2006.
8. Asociaţia criminaliştilor din Romania, Investigarea criminalistică a infracţiunilor din
domeniul crimei organizate, Bucureşti, 2010.
9. Medeanu Tiberiu Constantin, Criminalistica în acţiune, Cazuistica unui procuror
criminalist, Vol.I, Editura Lumina Lex, Bucureşti , 2006.
10. Medeanu Tiberiu Constantin, Criminalistica în acţiune, Omorul, terorismul şi crima
organizată, Vol.II, Editura Lumina Lex, Bucureşti , 2006.
11. Anamaria Cercel, Marcel Stanciu, Criminologie, Editura Paralela 45, 2007.
12. Vasile Bercheșan, Cercetarea penala ( Criminalistică- Teorie și practică) Editura și
Tipografia Icar, București, 2002.
13. N. Volonciu, Drept procesual Penal, Editura Didactica și Pedogogică, București,1972.
14. V. Zdrenghea, T. Butoi, Investigația psihologică a comportamentului simulat, Editura
Ministerului de Interne, București, 1991.
15. Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactica, Editura Gama, Iași 1996.
16. C. Aionițoaie, C Pletea, Constatarea Tehnico-științifică și expertiză în Tratat de
Tactica Criminalistică, Edituira Carpati, Craiova 1992.
17. Em. Stancu, Tratat de criminalistică, Editura Actami, București 2001.
18. I Anghelescu, Tratat practic de criminalistică, Editura Ministerului de Interne,
Volumul I, București 1976.
19. A Ciopraga, I. Iacobuță, Crminalistica, Editura Junimea, Iași 2001.

LISTA ABREVIERILOR

66
 C.pen. - Cod penal
 C.pr.pen.- Cod de procedură penală
 C.pr.civ - Cod de procedură civilă
 U.P - Urmărirea Penală
 dec. - decizie
 dec.pen.- decizie penală
 nr. - număr
 p. - pagina
 vol. - volum
 art. - articol
 alin. -alineat
 lit. - literă
 op.cit. - operă citată
 pct. - punct
 urm.- următor
 s.p. - Secţie penală
 prev.- prevăzut
 Prof.-profesor
 Dr -doctor

67