Sunteți pe pagina 1din 10

Criminalitatea organizată aspect

Lupta împotriva criminalităţii se desfăşoară în toate statele prin măsuri concrete,


deopotrivă de prevenire cît şi de constrîngere, cu aplicare sancţiunilor penale. Problema
criminalităţii persistă în toate statele, iar lupta împotriva acesteia este inspirată de politica penală,
comportînd soluţii la nivel naţional.
Prin conceptul de prevenire, se înţelege luarea unor măsuri care să conducă la
împiedicarea comiterii crimelor.
Conceptul de prevenire şi combatere a criminalităţii comportă 2 determinări:
1. Prevenirea post-delictuală;
2. Prevenirea pre-delictuală.
Prevenirea post-delictuală desemnează ansamblul de măsuri de resocializare a celor care
au suferit o condamnare, luate în temeiul legii, fie de organele de stat competente să pună în
executare pedeapsa penală (cînd pedeapsa se execută în detenţie), de organele penitenciare, fie
de colective de oameni (cînd pedeapsa se execută prin muncă), în vederea evitării recidivei.
Prevenirea pre-delictuală, care desemnează un proces social neîntrerupt, care implică un
ansamblu de măsuri sociale, luate în temeiul legii de organele de stat, în primul rînd de organele
M.A.I. şi Ministrului Justiţiei, în strînsă conlucrare cu diferite asociaţii, organizaţii, în vederea
preîntîmpinării şi eliminării riscurilor eventuale de comitere de infracţiuni, prin identificarea,
neutralizarea şi înlăturarea surselor socio-umane, subiective şi obiective, care pot să determine
ori să favorizeze comiterea de fapte anti-sociale, măsuri destinate să contribuie în mod esenţial la
educarea permanentă a tuturor membrilor societăţii, în spiritul respectării legii penale şi a ordinii
de drept.
Prin activitatea de combatere a criminalităţii înţelegem un ansamblu de măsuri juridico-
penale, luate de organele de stat specializate, în temeiul legii, pentru realizarea scopului
procesului penal şi anume constatarea la timp şi în mod complet, a faptelor care constituie
infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie sancţionată penal, potrivit
vinovăţiei sale, şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Alături de terorism şi extremismul politic, fenomenul criminalităţii organizate
reprezintă una dintre problemele majore ale securităţii interne şi internationale. Având o creştere
alarmantă, criminalitatea organizată nu cunoaşte frontiere şi folosindu-se de avantajele pe care i
le conferă dezvoltarea tehnicii îşi diversifică metodele de acţiune reuşind astfel să fie de multe
ori cu un pas în faţa instituţiilor de aplicare a legii. Nu în puţine cazuri grupurile de criminalitate
organizată împrumută de la Mafie principalele modalităţi de acţiune şi se comportă asemenea
unor grupări paramilitare asasinând oameni politici, magistraţi, poliţişti, ziarişti ori de câte ori
este necesar ca să-şi apere propriile interese. Statele lumii dar în special cele aflate în tranziţie se
confruntă cu fenomenul criminalităţii organizate în toate formele sale de manifestare -
criminalitatea gulerelor albe, spălarea capitalurilor acumulate pe căi ilicite, traficul şi consumul
de stupefiante, traficul de arme, materiale radioactive, fiinţe umane, organe, opere de artă, de
autoturisme furate la comandă, falsificarea de monedă, camăta şi taxa de protecţie, asasinatele la
comandă.
La ora actuală criminalitatea organizată a devenit principalul inamic al securităţii interne
a statelor în special al celor care au făcut parte din blocul comunist. Prin insăşi natura ei

1
criminalitatea organizată se manifestă ca un cancer asupra societăţii care tinde să se extindă
permanent în toate formele de tranzacţii legale sau ilegale profitabile urmărind totodată
dobândirea de putere şi influenţă prin folosirea violenţei, şantajului şi corupţiei. În ultimii ani,
criminalitatea organizată a dobândit noi valenţe extinzându-şi aria de cuprindere şi sfera de
acţiune ceea ce ar trebui să constituie un motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii şi
în special pentru acelea ale căror economii se află în plin proces de tranziţie, dată fiind
vulnerabilitatea sistemelor legislative şi fragilitatea instituţiilor democratice din aceste ţări.
Factorii favorizanţi ai extinderii criminalităţii organizate în multe ţări foste socialiste au
fost: permeabilizarea frontierelor, circumstanţele economice, vidul legislativ, progresele
tehnologice şi reactivarea războaielor religioase. Grupurile de criminalitate organizată atât cele
naţionale, cât şi cele transnaţionale în activităţile pe care le desfăşoară „ameninţă suveranitatea
naţională şi autoritatea statelor, valorile democratice şi instituţiile publice, economiile naţionale
şi procesele de democratizare din ţările recent eliberate de sub regimurile totalitare” creând în
acelaşi timp o economie subterană. Lipsa unor măsuri eficiente de luptă împotriva acestor
grupări conduce la pierderea încrederii cetăţenilor în instituţiile statutului , „ameninţă şi
intimidează oamenii, îi deposedează de proprietate, corupe, penetrează şi distorsionează
instituţiile democratice şi piaţa liberă, distruge contactul social dintre cetăţeni şi stat, devenind
astfel o ameinţare pentru interesele vitale ale statelor”.
Combaterea în mod eficient a criminalităţii organizate transnaţionale a impus şi
necesitatea unei abordări conceptuale unitare asupra fenomenului care nu beneficiază de o
definiţie unanim acceptata şi nici de o convergenţă de opinii. Există în literatura de specialitate
precum şi în unele documente internaţionale o inconsecvenţa terminologică asupra conceptului.
Insuficienta definire a acestui fenomen rezultă din complexitatea sa precum şi din diversele fapte
ilegale care sunt susceptibile a se încadra in sfera criminalităţii organizate. „Crima organizată”,
„organizaţie criminală”, „criminalitate organizată” sunt diferiţi termeni care indică în fapt acelasi
fenomen. Sintagma de „criminalitate organizată” este cea mai adecvată deoarece desemnează
fenomenul în general raportându-ne la înţelesul termenului de „criminalitate” fiind adoptată şi de
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Organizate Transfrontaliere din 15
noiembrie 2000, care a fost semnată şi transpusă în dreptul intern şi de România.
Noțiunea de criminalitate organizată, în ciuda intervențiilor legislative internaționale,
rămâne un concept definit doar de doctrină, încadrând acele activități infracționale săvârşite în
mod coordonat, orientate spre câştig. Pe de altă parte, definirea criminalității organizate este
dificilă, având în vedere că acest fenomen nu se încadrează convenabil în nicio paradigmă
existentă şi nici nu va putea fi vreodată încadrat, dată fiind capacitatea grupărilor
infracționale de a fi flexibile, de a se adapta schimbărilor sociale şi de a fi în pas cu mersul
vremii.
Așadar, criminalitatea organizată a devenit un fel de interfață pentru mai multe tipologii
criminale, fie ele transnaționale sau naționale, si care se diferențiază în funcție de modalitatea de
realizare a infracțiunilor scop, precum, și prin ”obiectivul de a avea o participare extinsă la
exploatarea profiturilor ilicite, prin interediul unei rețele de schimburi destinată să crească
pputerea de reciclare a acestor profituri”.

2
Aderarea României la Uniunea Europeană a implicat armonizarea legislaţiei naţionale cu
cea a Uniunii Europene, adaptarea structurilor şi mecanismelor administraţiei publice naţionale
în mod corespunzător celor ale Uniunii Europene, dar şi dezvoltarea capacităţii administrative şi
juridice de implementare a acquis-ului european. România a adoptat gradual, alături de alte state
şi în special Statele Membre ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative destinate
construcţiei şi consolidării continue a dispozitivului naţional, în contextul eficientizării
cooperării internaţionale, în scopul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului de droguri.
De asemenea, ţara noastră a înregistrat progrese importante în lupta împotriva fenomenului
drogurilor, având, în prezent, reglementări naţionale conforme cu standardele europene şi
internaţionale.
În plan legislativ se impune evaluarea actelor normative aplicabile domeniului drogurilor,
demersurile legislative urmărind cu precădere clarificarea competenţelor şi responsabilităţilor
structurilor cu atribuţii în materie, corelarea domeniilor subsecvente, precum şi
euroconformizarea cu actele comunitare aferente. Iniţiativele legislative de modificare şi/sau
completare a unor acte normative de nivel superior (legi, ordonanţe ale Guvernului) şi a celor de
nivel inferior (hotărâri ale Guvernului, precum şi ordine şi instrucţiuni ale ministrului
administraţiei şi internelor) se vor realiza conform planurilor legislative anuale, fundamentate pe
baza noilor oportunităţi reieşite din Strategia naţională.
În plus explică modul în care procesul globalizării și progresele tehnologice au creat
condiții favorabile dezvoltării crimei organizate și cum a proliferat continuu aceasta
transformându-se în crimă organizată transfrontalieră, precum și factorii care favorizează
infracțiunile economico-financiare în domenii precum: mediul afacerilor, mediul funcționarilor,
mediul victimelor, mediul judiciar și mediile de control extern al întreprinderilor/firmelor.
Această direcție de cercetare mai vizează:
- spălarea banilor murdari, exemplificată prin procesul mașinilor de spălat rufe ale
mafiei americane la începutul secolului XX și prin cele două procese relaționate de spălare a
banilor murdari și susținută de o analiză comparată de incriminare a infracțiunii de spălare a
banilor negri în câteva state (Marea Britanie, SUA, Australia); elaborarea unei definiții proprii a
acestei infracțiuni și evidențierea principalelor metode și forme de spălare a banilor utilizate prin
intermediul băncilor;
- producția și traficul de droguri (îngăduința autorităților, inclusiv a șefilor de state care
nu iau măsuri împotriva bandelor de crimă organizată; câștigurile fabuloase ale organizațiilor
criminale; deschiderea piețelor de desfacere a drogurilor în fostele state comuniste; zonele
cenușii în care nu mai există nici o legalitate, ci doar ilegalitatea; cartelurile, specializate în
producerea și transportul de cocaină, care negociază cu guvernele și luptă pentru a prelua
puterea; invadarea Uniunii Europene cu droguri; organizațiile internaționale abilitate să lupte
împotriva traficului și consumului de droguri, caracteristicile acestora (cocaina, heroina,
marijuana, hașiș, droguri sintetice etc.) și simptomele consumului de droguri; suprafețele
cultivate cu mac și canabis (satira); distrugerea culturilor și laboratoarelor care produc drogurile;
studiile biroului ONU privind Drogurile și Criminalitatea);

3
- migrația ilegală (numărul de imigranți care trec fraudulos granițele țării noastre și ale
UE; factorii de risc pe care îi reprezintă imigrația ilegală pentru securitatea României; emigrarea
masivă a populației spre UE din cauza politicii externe a Uniunii de implicare în înlăturarea de la
putere a dictatorilor din Libia, Tunisia, Egipt, Yemen, Irak și Siria și a dezvoltării de către SUA a
„Primăverii Arabe”, care a favorizat expansiunea ideologiei jihadiste);
- traficul de persoane este una dintre cele mai grave crime împotriva umanității, care
atacă libertatea omului, integritatea corporală, sănătatea și chiar viața persoanelor (în ce constă
traficul de persoane; laturile acestui fenomen; activitățile pentru combaterea traficului de
persoane; factorii care favorizează diminuarea traficului de persoane; locurile unde sunt oferite
serviciile sexuale; tipurile rețelelor traficanților de persoane);
- criminalitatea cibernetică (oportunitățile oferite infractorilor de internet prin
intermediul căruia comit fraude fabuloase, furturi, pornografie, pedofilie etc., pierderile enorme,
de ordinul sutelor de milioane USD pentru sute de firme americane, cele trei ipostaze ale
computerului în infracțiunile informatice, categoriile de infracțiuni electronice și cele ale
autorilor de atacuri cibernetice, categoriile de infractori și etapele unui atac cibernetic;
- Mafiile (cele patru organizații mafiote italiene, istoricul acestora, infracțiunile specifice,
ariile de acțiune, profiturile realizate de ele, definiția Mafiei Italiene, structura, legăturile, legile
și principiile mafiote și cauzele puterii extraordinare ale mafiilor de pe mapamond; - traficul de
monedă falsă (grupurile de traficanți care acționează în România pentru a procura și plasa valuta
falsă, încercarea și plasarea în circulație pe piața românească a bancnotelor străine și românești
false, o analiză comparativă a numărului anual de infractori implicați în falsificarea și traficul de
monedă falsă);
- furtul și traficul de autoturisme furate (marca autoturismelor furate, statele în care se
practică această infracțiune, modul cum acționează agenții rețelelor de trafic, principalele porturi
ale UE din care se „evaporă” autoturismele furate, principalele teorii ale furturilor de autoturisme
și unele acțiuni de combatere a furturilor și traficului de autoturisme);
- traficul de arme, muniții, materiale nucleare, substanțe radioactive și deșeuri toxice;
- evoluția crimei organizate (concluziile raportului strategic SOCTA al Europol în care
se precizează că acum crima organizată reprezintă o amenințare majoră la adresa securității și
prosperității UE și a statelor membre, modul în care crima organizată a evoluat de la organizarea
pe Grupări de crimă organizată la rețeaua de crimă organizată, de la grupări etnice la asociații din
diverse domenii și state pe plan mondial, domeniile tradiționale ale crimei organizate, tendințele
de evoluție ale crimei organizate, modul în care cercetătorii percep crima organizată și delictele
de crimă organizată care sunt cunoscute în mod tradițional în UE).

Combaterea criminalității organizate la nivel național și


internațional

4
Efortul de a defini strategii coordonate privind combaterea criminalității organizate se
reflectă în adoptarea la nivelul Uniunii Europene a Acțiunii Comune 98/733/JAI din
21 decembrie 1983 şi a DecizieiCadru 2008/841/JAI4, precum şi în semnarea de către
Uniunea Europeană, în nume propriu, a Convenției Națiunilor Unite de la Palermo, conform
Deciziei 2004/579/CE din 24 aprilie 2004, acte prin care se încearcă armonizarea legislațiilor pe
nale şi care propun o definiție a grupului infracțional organizat.
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15
noiembrie 2000 (Convenţia de la Palermo) este principalul instrument juridic internaţional
destinat luptei împotriva fenomenului crimei organizate şi a fost adoptată prin Rezoluţia nr.
A/RES/A/55/25 din 15 noiembrie 2000, la cea de-a 55-a sesiune a Adunării Generale a ONU.
În conformitate cu prevederile art. 36, Convenţia a fost deschisă spre semnare în perioada
12-15 decembrie 2000 la Palatul de Justiţie din Palermo, Italia şi apoi până la data de 12 decembrie
2002 la sediul ONU din New York, SUA.
Convenţia a fost deschisă spre semnare şi organizaţiilor regionale de integrare economică,
cu condiţia ca cel puţin un stat membru din cadrul unei astfel de organizaţii să fi semnat prezenta
Convenţie până la data limită de 12 decembrie 2002.
Intrarea în vigoare a Convenţiei a fost condiţionată de depunerea a 40 de instrumente de
ratificare/acceptare/aprobare/aderare de către state, fără a fi considerate pentru atingerea numărului
instrumentele depuse de către organizaţiile regionale de integrare economică.
Convenţia a fost suplimentată prin trei Protocoale relative la traficul de persoane, în
special femei şi copii, traficul ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mareşi traficul
ilegal de arme de foc, piese componente ale acestora, precum şi de muniţie .
Convenţia are ca scop armonizarea legislaţiilor naţionale ale statelor şi crearea
mecanismelor de cooperare internaţională care să asigure investigarea şi sancţionarea
infracţiunilor care intră în sfera de aplicare a Convenţiei, în măsura în care au caracter
transnaţional şi în comiterea lor este implicat un grup infracţional organizat. Astfel fiind, sunt
enumerate ca fapte care trebuie să fie incriminate de către statele-părţi următoarele:
– constituirea şi, respectiv, participarea activă la un grup infracţional organizat;
– spălarea produsului infracţiunii;
– corupţia;
– obstrucţionarea bunei funcţionări a justiţiei;
– infracţiunile grave, respectiv, infracţiunile pasibile de o pedeapsă privativă de libertate,
al cărei maxim nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsă mai grea, în cazul în care
aceste infracţiuni sunt de natură transnaţională şi implică un grup infracţional organizat.
Cooperarea internaţională în accepţiunea Convenţiei se poate realiza prin
următoarele forme, şi anume: extrădarea, transferul persoanelor condamnate, cooperare în
vederea confiscării, dispunerea de produsul infracţiunii sau de bunurile confiscate, asistenţă
judiciară, anchete comune, tehnici de anchetă specială, transferul procedurilor penale, stabilirea

5
antecedentelor, acordare de asistenţă şi protecţie victimelor, protecţia martorilor, cooperare între
serviciile de investigaţii şi de reprimare.
Biroul Naţiunilor Unite împotriva Drogurilor şi Criminalităţii (UNODC – United Nations
Office on Drugs and Crime) asigură Secretariatul pentru Conferinţa părţilor la Convenţia de la
Palermo şi este considerat a fi liderul global în lupta împotriva traficului de droguri şi a crimei
transnaţionale.
Cei trei piloni de bază ai activităţii acestei instituţii internaţionale pot fi sumarizaţi astfel:
– Dezvoltarea unor proiecte de cooperare pentru a creşte capacitatea statelor membre
de a lupta împotriva traficului de droguri, crimei organizate şi terorismului;
– Activitate de cercetare şi analiză pentru a îmbunătăţi capacitatea de cunoaştere şi
înţelegere a problemelor relative la traficul de droguri şi crimă, pentru a asigura o fundamentare
corespunzătoare pentru deciziile operaţionale şi politice;
– Activitate normativă de asistenţă a statelor în procesul de ratificare şi, respectiv,
implementare a tratatelor internaţionale relevante şi de dezvoltare a legislaţiei naţionale relative
la traficul de droguri, criminalitate organizată şi terorism.
UNODC este mandatat pentru a ajuta guvernele să creeze un cadru legal naţional care să
permită investigarea infracţiunilor care intră în sfera de aplicare a Convenţiei de la Palermo şi să
asigure cadrul necesar pentru realizarea extrădării, asistenţă judiciară şi cooperare, astfel încât
statele să îşi sporească capacitatea de a lupta împotriva crimei organizate, de a urmări, judeca şi
pedepsi infractorii şi de a asista şi proteja victimele sau martorii.
În anul 2013 a fost creat SHERLOC, un portal care oferă acces la resursele electronice şi
legile penale naţionale şi diseminează informaţia cu privire la modalitatea în care statele-părţi au
implementat Convenţia de la Palermo.
Baza de date este structurată în patru domenii respectiv:
– baza de date legislativă care include legile naţionale în vigoare şi modul în care acestea
s-au relaţionat la Convenţia de la Palermo;
– un domeniu de jurisprudenţă, care conţine cazuri instrumentate împotriva grupurilor de
crimă organizată la nivelul statelor membre;
– un domeniu de bibliografie, care cuprinde articole;
– o evidenţă a autorităţilor naţionale desemnate să primească, răspundă şi să proceseze
cererile de asistenţă judiciară, extrădare, transferul persoanelor condamnate.
UNODC publică anual un raport prin care, în esenţă, face o trecere în revistă a tendinţelor
formelor specifice de crimă organizată şi prezintă demersurile, măsurile, acţiunile întreprinse de
către această instituţie.
Principalul instrument juridic la nivelul UE în domeniul analizat este Decizia-cadru
2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008, privind lupta împotriva crimei
6
organizate, Decizie adoptată în conformitate cu principiul subsidiarităţii şi cu principiul
proporţionalităţii. În concret, s-a apreciat că obiectivele Deciziei pot fi realizate mult mai bine la
nivelul Comunităţii decât ar putea fi realizate la nivelul statelor membre şi, în consecinţă,
Comunitatea poate adopta măsuri de realizare a obiectivelor.
Decizia introduce două definiţii, respectiv, cea a „organizaţiei criminale” şi cea de
„asociaţie structurată”, definiţii care reiau, cu anumite particularităţi, definiţiile date de
Convenţia de la Palermo pentru „grupul infracţional organizat” şi „grupul structurat”.
Astfel fiind, în anul 2000, a fost adoptată de către Consiliul JAI o Strategie de
combatere a criminalităţii organizate cu titlul „Prevenirea şi controlul criminalităţii
organizate – strategia Uniunii Europene pentru noul mileniu”[12].
O primă concretizare a acestei Strategii a fost reprezentată de constituirea Reţelei
europene de prevenire a criminalităţii, compusă din maxim trei puncte de contact, desemnate de
fiecare stat membru şi un punct de contact de către Comisia Europeană[13].
Ulterior, Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 şi intrat în vigoare la 1
februarie 2003, a extins sfera acţiunilor comune ce pot fi adoptate de instituţiile europene şi a
înfiinţat o nouă instituţie, respectiv, Eurojust cu rolul de a coordona autorităţile naţionale care
au competenţe de investigare şi urmărire penală în domeniul infracţionalităţii organizate şi
transfrontaliere. Eurojust este compus din câte un membru naţional, detaşat de către fiecare stat
membru, în conformitate cu sistemul său juridic, membru ce are calitatea de procuror, judecător
sau ofiţer de poliţie cu competenţe echivalente[14]. Eurojust a fost constituit pentru a se
îmbunătăţi cooperarea judiciară între statele membre în lupta împotriva formelor grave de
criminalitate, dar şi pentru a se asigura la nivelul UE implementarea acelor măsuri structurale
care să faciliteze coordonarea desfăşurării cercetărilor şi a urmăririlor penale din statele membre.
În competenţa Eurojust intră următoarele tipuri de criminalitate: tipurile de criminalitate
şi infracţiunile pentru care are competenţă Europol, criminalitate informatică, frauda şi corupţia,
spălarea produsului infracţiunii, infracţiuni împotriva mediului, participarea la o organizaţie
criminală, alte infracţiuni comise în legătură cu tipurile de criminalitate şi infracţiunile enunţate.
Pentru a evita duplicarea şi a asigura complementaritatea, Eurojust colaborează cu
Europol, Reţeaua judiciară europeană şi OLAF. În literatura juridică este menţionată existenţa
unui mecanism de colaborare şi cooperare la nivel orizontal (Europol – Eurojust – Reţeaua
judiciară europeană – OLAF) şi unul pe verticală, între organismele comunitare şi organele
naţionale din statele membre.
Trebuie să mai precizăm că în instrumentarea cauzelor de criminalitate organizată se
aplică toate regulile de bază ale procesului penal, cu unele limitări stricte prevăzute de legile
speciale, dar care în esenţă sunt derogări ce nu afectează dreptul fundamental sau regulile de
bază ale procesului penal. Dispoziţii speciale privind competenţa procurorului şi efectuarea de
către acesta a urmăririi penale au fost introduse prin Legea nr. 39/2003 care, în art. 11, prevede
că urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de către un grup infracţional organizat se
efectuează în mod obligatoriu de către procuror. În ceea ce priveşte competenţa exclusivă a

7
procurorului de a efectua urmărirea penală, aceasta nu revine procurorilor de la parchetele de pe
lângă tribunale, ci procurorilor specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism. Această Direcţie specializată a fost creată prin Legea nr.
508/200472, în cadrul Ministerului Public.
Legiuitorul a creat această structură specializată, cu atribuţii pe întreg teritoriul României,
pentru combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului, cu procurori specializaţi care dispun
de o echipă stabilă şi interdisciplinară de specialişti în domeniul prelucrării şi valorificării
informaţiilor economice, Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 03
august 2000, cu modificările şi completările ulterioare. Publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare. 72
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 23 noiembrie 2004 -64 -
financiare, bancare, vamale, informatice şi în alte domenii, echipă menită să faciliteze activitatea
de urmărire penală.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 508/2004, infracţiunile de crimă organizată prevăzute de
Legea nr. 39/2003 sunt, de competenţa Direcţiei, iar dacă în cursul urmăriri, penale procurori,
parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti constată că infracţiunea care constituie obiectul
cauzei este una dintre infracţiunile atribuite prin lege în competenţa Direcţiei, aceştia au obligaţia
de a înainta de îndată dosarul procurorului competent. Pentru eficientizarea luptei împotriva
fenomenului de crimă organizată, organelor judiciare angrenate în combaterea acestui fenomen li
s-au pus la dispoziţie o serie de instrumente juridice moderne şi extrem de utile.
Astfel, Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
reglementează în art. 20-25 instituţii procedurale noi, folosite în cercetarea unor asemenea fapte.
Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane,
reglementează instituţia „investigatorului sub acoperire”, și „accesul la sisteme de
telecomunicaţii şi supravegherea lor”. Ulterior, aceleaşi procedee probatorii au fost preluate şi în
dispoziţiile din Legea nr. 39/2003:  punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a
conturilor asimilate acestora, punerea sub supraveghere a sistemelor de comunicaţii, şi punerea
sub supraveghere sau accesul la sisteme informaţionale ,livrările supravegheate ,folosirea
poliţiştilor sub acoperire
Legea nr. 161/2003 - Titlul III „Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice”
reglementează, la rândul său, mai multe procedee probatorii' specifice acestui domeniu:
 conservarea datelor informatice
 ridicarea obiectelor care conţin date informatice
 percheziţia în sisteme informatice
 accesul într-un sistem

8
Întrucât aceste procedee probatorii sunt de o aplicabilitate precisă şi expres stabilită de
legiuitor analizăm în cele ce urmează condiţiile în care pot fi folosite în investigarea
infracţiunilor de criminalitate organizată
Noua Strategie naţională antidrog pentru perioada 2013-2020 este documentul
programatic care înglobează obiectivele generale şi specifice pe direcţiile de acţiune asumate de
toate instituţiile implicate în reducerea amplorii fenomenului drogurilor la nivel naţional.
Acest document cheie reprezintă rezultatul unui proces transparent de consultare la
nivelul autorităţilor guvernamentale (Ministerul Administraţiei şi Internelor – Unitatea de Politici
Publice, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Inspectoratul General al Poliţiei
Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de
Frontieră – Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism - Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor,
Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Direcţia de Probaţiune –
Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – Autoritatea
Naţională pentru Sport şi Tineret, Autoritatea Naţională pentru Calificări – Ministerul Muncii
Familiei şi Protecţiei Sociale - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Institutul
Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, Direcţia Generală
Protecţia Copilului - Ministerul Afacerilor Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul
Finanţelor Publice – Autoritatea Naţională a Vămilor – Oficiul Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor, Agenţia Naţională Anti-doping, Autoritatea Naţională Sanitar
Veterinară şi Siguranţa Alimentelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii
Externe) şi al structurilor societăţii civile (Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-catolică,
Asociaţia Carusel, Asociaţia Aliat, ARAS, SAMUSOCIAL, Fice România, Confederaţia Caritas
România, World Vision International, Asociaţia Phoenix Haga România, Organizaţia Salvaţi
Copiii România, Centrul Internaţional Antidrog şi Pentru Drepturile Omului – CIADO România,
Asociaţia TATA, Asociaţia de Luptă Antidrog AMA, Asociaţia Internaţională Antidrog,
UNICEF România, Reţeaua Română de Harm Reduction). Strategia va fi implementată în
intervalul 2013-2020 care corespunde perioadei de implementare a noii Strategii a Uniunii
Europene în domeniul drogurilor şi urmează Strategiei naţionale antidrog 2005-2012, aprobată
prin H.G. nr. 73/2005.
Strategia naţională antidrog 2013-2020 este implementată prin două planuri de acţiune
aferente, primul Plan de acţiune care acoperă perioada 2013-2016 fiind promovat împreună cu
strategia prin aceeaşi hotărâre de guvern. Prin aprobare de către Guvernul României, Strategia
naţională antidrog 2013-2020 este asumată ca document de politici publice în domeniu,
conferind caracterul formal şi legitimitatea răspunsului la fenomenul drogurilor. Totodată, acest
document a fost elaborat în contextul procesului consultativ lansat de Agenţia Naţională
Antidrog în calitate de coordonator, evaluator şi monitor, la nivel naţional al răspunsului la
fenomenul drogurilor.
Noua strategie include o nouă abordare la nivel de politici naţionale în domeniul
drogurilor, prin accentuarea importanţei demersurilor evaluative şi analitice, care se înscriu în
contextul mai larg al atenţiei pe care Uniunea Europeană o acordă cercetării, rigurozităţii

9
ştiinţifice, colaborării cu mediul profesional şi academic. Elaborarea noii Strategii Naţionale
Antidrog a avut ca bază de plecare evaluarea Strategiei Naţionale Antidrog 2005-2012 şi a
planurilor sale de acţiune.
Rapoartele naţionale privind evoluţia fenomenului drogurilor în ţara noastră evidenţiază
statutul României, după deschiderea frontierelor, de segment activ al “Rutei balcanice” de
traficare a stupefiantelor şi precursorilor de droguri şi prefigurează în acelaşi timp, noi tendinţe
de schimbare a rutelor de trafic, prin Regiunea Mării Negre, precum şi de dezvoltare a pieţei
naţionale de desfacere a drogurilor, fiind astfel identificate pe teritoriul naţional toate tipurile de
drog, inclusiv cele sintetice.

10