Pentru a fi aplicat de organele de aplicare a legii naționale, cadrul legislativ existent la

nivelul UE, trebuie transpus în legislația națională. În cele mai multe cazuri astfel de transpuneri
nu sunt decât simple ratificări formale a acordurilor, tratatelor, convențiilor sau a altor instrumente
legislative. În alte situații însă sunt necesare modificări legislative naționale, crearea unor instituții/
organisme/structuri care să întreprindă o serie de activități și care să aplice prevederile legislative
la care România a devenit parte și pe care le-a angajat la nivel internațional. Mai mult, în unele
cazuri, pentru aplicarea internă a unui act internațional este necesară modificarea și adaptarea unei
întregi suite de prevederi legislative interne.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 306/14.04.2005, pentru aprobarea Strategiei
actualizate privind reforma instituţională a M.A.I., prin O.M.A.I. nr. S/I/0552 din 30.05.2005, a
fost constituit Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, care include în structura
organizatorică: Punctul Naţional Focal, (Serviciul Operaţional, Unitatea Naţională EUROPOL,
Serviciul SIRENE) şi Biroul Naţional INTERPOL (Serviciul Urmărire Internaţională şi Extrădări,
Serviciul Documentare Operativă şi Serviciul Identificare Judiciară), ambele fiind conduse de un
director general adjunct, fiind sprijinite de o infrastructură comună celor două structuri, compusă
din: Serviciul Analiză – Sinteză, Serviciul Dispecerat, Documente Clasificate şi Secretariat,
precum şi din compartimentele Traduceri, Juridic, Administrativ şi InformSatică.
Acestea formează o platformă naţională de cooperare poliţienească, păstrând
individualitatea specifică a fiecărei structuri înglobate, stabilită anterior, conform legislaţiei în
vigoare şi a obligaţiilor asumate de România, pe segmente de activitate, asigurându-se astfel: -
organizarea managementului integrat între structurile M.A.I., precum şi a mecanismelor de
cooperare operativă cu alte ministere, ori cu organisme internaţionale, cum sunt EUROPOL şi
INTERPOL, ori poliţii naţionale din alte ţări; - dezvoltarea colaborării regionale şi internaţionale
cu ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România, cu ataşaţii de afaceri interne şi cu ofiţerii de
legătură români acreditaţi în state ale U.E. şi consolidarea cooperării cu agenţiile internaţionale
din domeniu.
Cele mai utilizate modalităţi de cooperare internaţională poliţienească sunt: asistenţa
juridică internaţională în materie penală – reglementată în România prin Legea nr. 302/2004 şi
schimbul internaţional operativ de date şi informaţii cu caracter poliţienesc – reglementat în
România prin Statutul OIPC–INTERPOL, Acordul România – EUROPOL şi Acordul SECI.

BIROUL NAŢIONAL INTERPOL

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală – Interpol este o instituţie
interguvernamentală ce asigură asistenţa reciprocă între poliţiile ţărilor membre pentru prevenirea
şi reprimarea criminalităţii de drept comun; nu intervine în probleme cu caracter politic, militar,
religios sau rasial; respectă suveranitatea şi independenţa fiecărei ţări; asigură schimbul de
informaţii cu caracter poliţienesc la nivel internaţional; identifică infractori urmăriţi internaţional
cu mandate; coordonează activitatea de supraveghere şi prindere a infractorilor internaţionali;
informează unităţile specializate cu privire la furturi sau pierderi de documente străine de

1
identitate, traficul internaţional de droguri, fals de monedă, furturi auto şi artă etc. pentru luarea
măsurilor operative. La cerere, solicită informaţii necesare soluţionării unor cauze penale.
Birourile Centrale Naţionale Interpol constituie punctul de sprijin naţional al cooperării
poliţieneşti internaţionale. Create în fiecare stat membru Interpol, Birourile Centrale Naţionale
sunt formate din funcţionari naţionali care acţionează întotdeauna în cadrul juridic oferit de
legislaţia ţării lor. Rolul acestora este de a surmonta obstacolele pe care le întâmpină cooperarea
internaţională datorită diferenţei de structuri între poliţiile naţionale, barierelor lingvistice şi
diferenţelor de sisteme juridice ale ţărilor membre.
În general, rolul unui Birou Central Naţional constă în:
- centralizarea informaţiilor criminale şi a documentaţiei, în raport direct cu
cooperarea poliţienească internaţională, obţinute din ţară şi transmiterea lor
celorlalte B.C.N.-uri şi Secretariatului General;
- declanşarea, pe teritoriul naţional, a operaţiunilor şi actelor de poliţie
solicitate de celelalte state membre prin intermediul Birourilor Centrale
Naţionale;
- primirea cererilor de informaţii, de verificări etc. transmise de alte B.C.N.
şi transmiterea răspunsurilor către B.C.N.-urile interesate.
Un rol deosebit al Biroului Naţional Interpol îl constituie activitatea de urmărire
internaţională. Astfel, la data de 14.11.2008 a intrat în vigoare Legea nr. 222/2008, care modifică
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, introducând o
serie de modificări, din care menţionăm:
- posibilitatea ca Poliţia Judiciară să reţină pe teritoriul României o persoană
urmărită, prin ordonanţă de reţinere, chiar înainte de primirea mandatului
european de arestare;
- toate procedurile prealabile arestării vor fi efectuate de procurori şi nu de
judecătorii curţilor de apel, aşa cum se prevedea anterior;
- activitatea de predare din România a persoanelor urmărite internaţional este
clar definită ca fiind asigurată de Biroul Naţional Interpol;
- activitatea de preluare sub escortă, din străinătate, a fost trecută în
competenţa Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.

PUNCTUL NAŢIONAL FOCAL

La data de 01.12.2000 a fost înfiinţat Punctul Naţional Focal, cu rang de direcţie în cadrul
MAI, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 201/2000 privind crearea
cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare

2
în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, aprobată prin Legea nr.
357/2001.
Punctul Naţional Focal (format din Serviciul Operaţional, Unitatea Naţională Europol,
Serviciul SIRENE) este unitatea specializată a MAI care asigură legătura operativă dintre
autorităţile competente române şi ataşaţii de afaceri interne/ofiţerii de legătură ai MAI acreditaţi
în alte state sau la organizaţii internaţionale/ofiţerii de legătură străini acreditaţi în Romania şi
gestionara fluxului informaţional de interes operativ aferent cooperării internaţionale derulate de
structurile specializate ale MAI pe acest canal, exercitând următoarele atribuţii principale:
- primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanţă şi
a priorităţii, traducerea, transmiterea / difuzarea şi urmărirea soluţionării
cererilor de asistenţă internaţională adresate ataşaţilor de afaceri interne şi
ofiţerilor de legătură ai MAI acreditaţi în alte state sau organizaţii
internaţionale de către autorităţile române;
- la cerere, realizarea demersurilor necesare pentru reverificarea, corectarea
sau ştergerea datelor primite/transmise, rectificarea nivelului de prioritate
şi, după caz, urgentarea soluţionării solicitărilor de asistenţă aflate în lucru;
- organizare, întreţinerea şi actualizarea evidenţei proprii a solicitărilor de
asistenţă procesate şi a rezultatelor obţinute;
- elaborarea şi punerea în aplicare a Planului propriu de securitate întocmit
potrivit prevederilor legale pentru protejarea informaţiilor clasificate şi a
datelor personale aferente fluxului informaţional gestionat;
- elaborarea de rapoarte destinate informării conducerii MAI şi a structurilor
specializate beneficiare asupra stadiului soluţionării anumitor solicitări şi a
eficienţei generale a activităţii de schimb de informaţii.
România a ratificat acordul SECI (Acordul de Prevenire şi Combatere a Infracţionalităţii
Transfrontaliere în Sud-Estul Europei), prin Legea nr. 208/1999, iar O.U.G. nr. 201/2000 a creat
cadrul instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare
în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, fiind aprobată şi
modificată prin Legea nr. 357/10.07.2001.
Aplicarea prevederilor din Acordul SECI este în concordanță cu:
- convențiile și recomandările Consiliului Europei pentru facilitarea cooperării în
materie penală, pentru combaterea crimei organizate, spălării banilor, asigurarea
protecșiei datelor ș.a.;
- convențiile și alte instrumente juridice ale Națiunilor Unite cum sunt cele privind
combaterea traficului ilicit de droguri, respectiv Convenția Națiunilor Unite
împotriva crimei organizate transfrontaliere, semnată la 26 noiembrie 2000, la
Palermo;

3
 - Acordurile și înțelegerile bi și multilaterale încheiate de statele părți la Acordul
SECI;
- Reglementările naționale în domeniu.
Centrul SECI se constituie într-o instituție internațională de referință pentru sprijinul
statelor din regiune în procesul lor de aderare, de integrare europeană în domeniul justiției și
afacerilor interne. Astfel, fără a aduce atingere angajamentelor statelor candidate la Uniunea
Europeană (UE), Acordul SECI reprezintă un mod de activitate în comun pentru cooperarea inter-
agenții (poliție-vama), cu respectarea convențiilor și a acordurilor internaționale relevante.
La Centrul SECI își desfașoară activitatea:
- ofițerii de legatură, desemnați de fiecare stat semnatar al Acordului SECI, trimiși de
principalele instituții naționale chemate să combată infracționalitatea transfrontalieră
(poliție și vama), care le asigură și salarizarea;
- observatorii permanenți, respectiv reprezentanții unor state din Europa și Statele Unite ale
Americii, care nu sunt semnatare ale Acordului SECI, dar doresc să coopereze cu Centrul
SECI în combaterea infracționalității transfrontaliere;
- reprezentanți ai OIPC – Interpol și ai Organizației Mondiale a Vămilor, ca organizații
internaționale de profil, cu rol de sprijin și consiliere a activității Centrului SECI.
Prin Acordul SECI s-a creat cadrul juridic necesar cooperării între statele membre prin
acordarea de asistență reciproca în desfășurarea investigațiilor penale sau vamale transfrontaliere.

Cooperarea cu ofiţerii de legătură ai M.A.I. acreditaţi în alte state şi cu ofiţerii de

legătură străini acreditaţi în România
Activitatea de reprezentare externă a Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost
reglementată prin Ordinul ministrului nr. 461/2003 care, la art. 9 precizează că: „toate
informaţiile de interes operativ se transmit prin intermediul Punctului Naţional Focal, care asigură
clasificarea şi evidenţa acestora, difuzarea la serviciile de specialitate din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne sau la alte instituţii abilitate din România.” Diversificarea tipurilor de
infracţiuni, perfecţionarea modurilor de operare folosite de infractori au determinat o creştere a
numărului de cereri de asistenţă primite spre soluţionare de către Punctul Naţional Focal; astfel, în
vederea soluţionării operative a solicitărilor în domeniul criminalităţii transfrontaliere, în anul
2002, au fost create noi linii de muncă şi noi instituţii: cea a ofiţerilor de legătură români acreditaţi
de Ministerul Afacerilor Interne în străinătate şi a ofiţerilor de legătură străini acreditaţi în
România.
În vederea intensificării activităţilor de colaborare cu statele din Uniunea Europeană, a fost
semnat la data de 25 noiembrie 2003, acordul de cooperare dintre România şi Biroul European
de Poliţie, ratificat prin Legea nr. 197/2004. În cuprinsul acestei legi, au fost stabilite modalităţile
şi procedurile de acţiune ce vor fi aplicate de Biroul Naţional Europol, fiind menţionat ca scop
principal, alinierea capacităţii instituţionale şi operaţionale a Poliţiei Române la standardele

4
Uniunii Europene şi implementarea celor mai bune practici în domeniile cooperării poliţieneşti şi
luptei împotriva crimei organizate.
Potrivit aceleiaşi legi de ratificare a acordului privind cooperarea dintre România şi Oficiul
European de Poliţie se poate preciza faptul că, în contextul acestui document sunt definite scopul,
domeniile de cooperare, schimbul de informaţii şi furnizarea acestora de către România, furnizarea
de date personale de către Europol, evaluarea surselor şi informaţiilor, proceduri de
confidenţialitate a informaţiilor, modul în care sunt reprezentaţi ofiţerii de legătură,
responsabilitatea asumată de România, precum şi modalităţile de soluţionare a disputelor. În baza
prevederilor acordului de cooperare dintre România şi Biroul European de Poliţie, la data de 15
februarie 2004, a fost desemnat Punctul Naţional Focal ca unitate specializată din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne care să acţioneze ca punct naţional de contact pentru EUROPOL,
conform standardelor Uniunii Europene care va avea la bază cooperarea inter-agenţii la nivel
naţional şi internaţional.

Biroul SIRENE
Parte integrantă a Sistemului Informatic Schengen naţional, reprezintă unicul punct de
contact între România şi birourile SIRENE străine, cât şi între instituţiile române şi SIRENE din
străinătate. Ca singur interlocutor român pentru birourile SIRENE din străinătate, biroul SIRENE
prezintă o interfaţă unică interlocutorilor săi externi. Este clar, deci, că, în ceea ce priveşte tratarea
art. 95 şi 98 din CAAS, pentru autorităţile judiciare române, acest birou va reprezenta singurul
punct de legătură cu autorităţile judiciare ale ţărilor membre Schengen, reprezentate prin birourile
SIRENE naţionale.
Necesitatea înfiinţării Biroului SIRENE rezidă în caracterul obligatoriu de a precede
schimburile de informaţii între toate Statele Membre din Spaţiul Schengen pentru a putea respecta
principiile de funcţionare ale SCHENGEN. Schimbul de informaţii ca avea un caracter operativ şi
rapid adică că aduce un adevărat suport pentru utilizatorul final. Vor fi de asemenea beneficiarii
unei informaţii imediate, accesibile pentru toate instituţiile care trebuie sa aplice legea, prin
intermediul unui singur punct de acces. Demersul activităţilor prezente îl reprezintă modalitatea
de definire a parametrilor pentru crearea şi funcţionarea unui Birou SIRENE naţional, capabil să
efectueze un schimb de informaţii eficient, după modelul celor deja funcţionale în Statele Membre,
dar adaptat contextului naţional.
Astfel, a fost revizuit acquis-ul Schegen aferent problematicii SIS/SIRENE, fiind introduse
şi noi măsuri referitoare la stabilizarea cadrului legal al Sistemului Informatic Naţional de
Semnalări. Acesta a fost definitivat prin publicarea OUG nr. 128/2005 în Monitorul Oficial al
României nr. 866/26.09.2005. În ceea ce priveşte structură organizatorică avută în vedere, pentru
operaţionalizarea Serviciului SIRENE, a fost redactată o analiză a tuturor activităţilor generate de
crearea şi operaţionalizarea Serviciului SIRENE (organizare din punct de vedere administrativ,
tehnic, din punctul de vedere al relaţiilor funcţionale cu parteneri implicaţi, module de formare,
etc.), prin prisma măsurilor ce trebuie întreprinse de către autorităţile române pe termen scurt,
mediu şi lung.

5
 Legea nr. 56/2018 - cooperarea autorităţilor publice române cu Agenţia Uniunii
Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (EUROPOL)
Prezenta lege stabileşte regimul juridic aplicabil activităţilor de cooperare dintre
autorităţile publice române şi Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare
a Legii, denumită în continuare Europol, desfăşurate potrivit dispoziţiilor Regulamentului (UE)
2016/794 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenţia Uniunii
Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) şi de înlocuire şi de abrogare
a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI,2009/936/JAI şi 2009/968/JAI ale
Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 135 din 24 mai 2016,
denumit în continuare Regulamentul Europol.
Autorităţile judiciare care constituie echipe comune de anchetă în condiţiile art. 182 din
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în urma analizei proprii sau la solicitarea
Europol, propun autorităţilor celorlalte state participante ca în componenţa echipelor respective să
fie inclus şi personal Europol, în măsura în care obiectul anchetelor priveşte infracţiuni de
competenţa Europol.Autorităţile judiciare prevăzute la alin. (1) transmit Europol solicitarea de
participare în cadrul echipelor comune de anchetă, prin intermediul Unităţii Naţionale Europol,
numai după obţinerea acordului autorităţilor celorlalte state participante.
Participarea personalului Europol în cadrul echipelor comune de anchetă care funcţionează
pe teritoriul României se stabileşte prin acordul scris prevăzut la art. 182 alin. (1) din Legea nr.
302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu luarea în considerare a
prevederilor art. 5 din Regulamentul Europol. Personalul Europol participă în cadrul echipelor
comune de anchetă care funcţionează pe teritoriul României în calitate de membri detaşaţi.
La solicitarea Europol, autorităţile române competente îşi exprimă acordul cu privire la
prelucrarea de către Europol a informaţiilor furnizate de acestea echipei comune de anchetă.
Autorităţile române competente refuză exprimarea acordului în cazul în care prelucrarea acestora
de către Europol ar contraveni unor interese esenţiale de securitate naţională sau ar pune în pericol
reuşita unei anchete aflate în curs de desfăşurare ori siguranţa unei persoane.Autorităţile române
competente analizează cu prioritate solicitările Europol privind iniţierea, derularea şi coordonarea
de anchete penale şi răspund la acestea, menţionând dacă anchetele solicitate vor fi iniţiate sau nu.
În cazul în care autorităţile române competente decid să nu dea curs unei solicitări a
Europol, în cuprinsul răspunsului se menţionează și motivele care au stat la baza acestei decizii,
cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 6 alin. (3) din Regulamentul Europol în care aceste motive
nu pot fi divulgate. Răspunsul se comunică Europol în termen de maximum o lună de la primirea
solicitării.
Răspunsurile la solicitările Europol prevăzute la alin. (1), precum şi informaţiile furnizate
Europol cu privire la rezultatele anchetelor sunt transmise prin intermediul Unităţii Naţionale
Europol.

6
 Unitatea Naţională Europol
Unitatea Naţională Europol din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române —
Centrul de cooperare poliţienească internaţională se desemnează ca unitate naţională în sensul art.
7 alin. (2) din Regulamentul Europol.
Unitatea Naţională Europol sprijină cooperarea dintre autorităţile naţionale şi Europol în
calitate de punct unic de legătură, îndeplinind următoarele atribuţii principale:
- furnizează către Europol informaţiile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute
la art. 3 din Regulamentul Europol, inclusiv informaţiile referitoare la formele de
criminalitate a căror prevenire sau combatere este considerată prioritară de către Uniunea
Europeană, primite din partea autorităţilor române competente;
- asigură disponibilitatea neîntreruptă a canalului de comunicare cu Europol;
- răspunde solicitărilor de date şi informaţii şi de consiliere primite de la Europol, în situaţiile
în care datele sunt disponibile direct la nivelul Uniunii Naţionale Europol;
- transmite solicitările de date şi informaţii şi de consiliere primite de la Europol autorităţilor
naţionale, în situaţiile în care datele nu sunt disponibile direct la nivelul Unităţii Naţionale
Europol
- actualizează datele şi informaţiile furnizate Europol;
- adresează Europol, la cererea unei autorităţi române competente, solicitări de consiliere,
de date şi informaţii, precum şi de analiză;
- participă la activităţi de pregătire organizate de autorităţile române competente în vederea
creşterii gradului de informare cu privire la activităţile Europol;
- asigură respectarea dispoziţiilor legale privind transmiterea datelor şi informaţiilor către
Europol în condiţiile prevăzute de lit. c);
- efectuează schimb de informaţii cu ofiţerii de legătură la Europol ai celorlalte state
membre, inclusiv cu privire la infracţiuni care nu sunt de competenţa Europol, în condiţiile
legislaţiei din domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare internaţionale.

Ofiţerii de legătură la Europol

Ministrul afacerilor interne, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General
al Poliţiei Române, numeşte ofiţerii de legătură la Europol din rândul ofiţerilor de poliţie.Ofiţerii
de legătură la Europol sunt trimişi în misiune permanentă în străinătate în funcţii asimilate
ataşaţilor de afaceri interne, cu statut diplomatic.Ofiţerii de legătură la Europol şi membrii de
familie care se află în îngrijirea acestora şi nu deţin cetățenie olandeză beneficiază de privilegii şi
imunităţi potrivit Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos
privind acordarea de privilegii şi imunităţi ofiţerilor de legătură români la Oficiul European de
Poliţie, realizat prin schimb de note verbale la 17 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 267/2006.
Ofiţerii de legătură la Europol sunt instruiţi de către Unitatea Naţională Europol, înainte de
începerea activităţii în cadrul Biroului român de legătură la Europol.

7
 Ofiţerii de legătură la Europol reprezintă interesele Unităţii Naţionale Europol în cadrul
Europol, în conformitate cu legislaţia română şi cu dispoziţiile aplicabile Europol.
Ofiţerii de legătură la Europol au ca principală atribuţie acordarea de asistenţă în ceea ce
priveşte schimbul de informaţii între Europol şi Unitatea Naţională Europol sau autorităţile române
competente, precum şi între Unitatea Naţională Europol şi unităţile naţionale ale statelor membre
sau ale statelor terţe care au încheiat un acord cu Europol.
În timpul activităţii în cadrul Biroului român de legătură la Europol şi după încetarea
acestei activităţi, ofiţerii de legătură la Europol respectă normele privind obligaţiile de discreţie şi
confidenţialitate, precum şi normele privind protecţia informaţiilor sensibile neclasificate și a
informaţiilor UE clasificate, stabilite potrivit art 67 din Regulamentul Europol. Încălcarea de către
ofiţerii de legătură la Europol a normelor stabilite potrivit art. 67 din Regulamentul Europol
reprezintă o încălcare a îndatoririlor de serviciu.
Statele Membre UE schimbă date și informații utile autorităților de aplicare a legii pe baza
instrumentelor legale UE și diferitelor acorduri bilaterale și multilaterale. Principala sursă de
legislație UE o constituie Tratatele UE iar dintre acestea un rol important este ocupat de TFEU
care include prevederi privind cooperarea polițienească și schimbul de informații. În ultimii ani au
fost adoptate numeroase acte legislative și înființate canale de comunicare care au permis existența
unor multiple mijloace de colectare, procesare și schimb de date și informații între autoritățile
naționale și alți actori comunitari în domeniul justiției, libertății și securității. Principalele
instrumente legale existente la nivel comunitar reglementează sistemele informatice, bazele de
date, rețelele de comunicare și schimbul de informații destinate investigațiilor penale și datelor
operative.

La 19 iunie 1990 a fost semnată Convenţia cu privire la Implementarea Acordului

Schengen. Punctele cheie ale acordului vizează măsurile de creare, în urma abolirii controlului
vamal comun, a unui spaţiu comun de securitate şi justiţie.
Obiectivele principalele ale acordului rezidă în:
- armonizarea prevederilor legate de intrarea şi şederea de scurtă durată în spaţiul Schengen
a cetăţenilor din afara UE (omogenizarea vizei Schengen);
- problema azilului (cu determinarea privind cărui dintre Statele Membre se va supune
solicitantul azilului);
- probleme de combatere vamală a crimelor legate de droguri; • cooperarea politiei (urmăriri
periculoase);
- cooperarea dintre statele Schengen în probleme de justiţie. Convenţia cu privire la
Implementarea Acordului Schengen a intrat în vigoare la 1 septembrie 1993; prevederile
lui nu puteau să aibă un efect practic totuşi, 46 până când condiţiile tehnice şi legale (aşa
ca datele bancare şi datele relevante privind protecţia autoritarilor) nu erau îndeplinite.
Astfel, Convenţia a început sa aibă efect practic la 26 martie 1995 atât pentru părţile
originare ale Acordului Schengen, cât şi pentru Spania şi Portugalia. Din 1995, Italia, Grecia,

8
Austria, Danemarca, Finlanda şi Suedia au aderat la Convenţie, care a intrat în vigoare pentru cele
trei ţări nordice abia la 25 martie 2001. Odată ce controlul vamal este complet abolit, deţinătorul
vizei comune este îndreptăţit să stea în cele 15 state mai sus menţionate care aplică Convenţia cu
privire la Implementarea Acordului Schengen pentru maximum până la 90 zile într-o perioadă de
şase luni, în timpul în care e valabilă viza.
Începând cu 1 mai 1999 Protocolul Schengen al Tratatului de la Amsterdam din 2
octombrie 1997 a integrat cooperarea Schengen în cadrul Uniunii Europene. Astfel, Comunitatea
Europeana şi-a asumat competenţa pentru largile spaţii ale acqui-urilor Schengen (Acordul
Schengen şi variatele prevederi adoptate in acest context), precum şi pentru ulterioara sa
dezvoltare. Pentru Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca s-au făcut aranjamente speciale. Deşi
Marea Britanie şi Irlanda nu sunt părţi ale Acordului Schengen, ele pot, cu aprobarea Consiliului
UE, să aplice acqui-urile Schengen în întregime sau în parte şi să participe la dezvoltarea ulterioară.
Danemarca va decide pe baza de analiză de caz dacă va participa, sub prevederile legislaţiei
internaţionale, la dezvoltarea ulterioară a acqui-urilor şi dacă va integra în legislaţia sa naţională
şi legislaţia Comunităţii, dezvoltată fără participarea sa.
Juridic, instituționalizarea cooperării transfrontaliere la nivel european s-a realizat la
Madrid, la data de 21 mai 1980, prin adoptarea Convenției cadru europeană privind cooperarea
transfrontalieră a colectivităților sau autorităților teritoriale. Convenția percepe ca fiind cooperare
transfrontalieră ”orice concertare care vizează întărirea şi dezvoltarea raporturilor de vecinătate
între colectivităţi sau autorităţi teritoriale ce depind de două sau mai multe părţi contractante,
precum şi încheierea de acorduri şi înţelegeri utile în acest scop”.
Convenția stipulează clar că exercitarea practicii de cooperare transfrontalieră se poate
realiza doar în cadrul competenţelor colectivităţilor sau autorităţilor teritoriale, astfel cum sunt ele
definite de dreptul intern, sfera şi natura acestor competenţe naționale nefiind afectate de
prevederile acestui document juridic. În cadrul documentului se accentuază anagajamentul părților
contractante de a facilita şi de a promova cooperarea transfrontalieră între colectivităţile sau
autorităţile teritoriale aflate sub jurisdicţia lor şi colectivităţile sau autorităţile teritoriale care
depind de competenţa unor terți, materializat prin încheierea de acorduri și aranjamente bi- și
multilaterale.
Ordonanța Guvernului nr. 120/1998 pentru ratificarea de către România a
Convenției cadru europene asupra cooperării transfrontaliere a colectivităților sau
autorităților teritoriale reprezintă cadrul de desfășurare al activităților de cooperare
transfrontalieră de către autoritățile din România. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la
Maastricht, cooperarea polițienească la nivel comunitar a fost integrată în cel de al treilea pilon al
UE, Justiție și Afaceri Interne. În ceea ce privește cooperarea polițienească transfrontalieră pentru
traficul rutier, această parte a cooperării polițienești este reglementată în articolele 39-47 ale
Convenției de implementare a Acordului Schengen din 1990.
Dacă ne uităm la formele de cooperare transfrontalieră, acestea pot varia de la cooperare
în domeniul infrastructurii, turismului, recreării, protecției mediului, schimbului cultural,

9
resurselor umane, dezvoltării regionale și dezvoltării sustenabile până la cooperare în domeniul
aplicării legii, securității și al luptei împotriva crimei organizate.

FRONTEX
Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţele Externe ale
Statelor Membre, va coordona toate activităţile forţelor naţionale de frontieră la graniţele externe
ale Uniunii Europene lărgite.
Agenţia a fost înfiinţată pe baza unui regulament şi după multe discuţii, în octombrie 2004,
iar ca sediu a fost ales oraşul Varşovia, în aprilie 2005. Agenţia va implementa codul de frontieră
revizuit pe mişcările de populaţie peste graniţă şi astfel va facilita libera circulaţie a persoanelor în
spaţiul Schengen. S-a ajuns la o înţelegere asupra codului între Consiliu şi Parlament la prima
citire la data de 23 iunie.
Agenţia va avea următoarele atribuţii:
- Coordonează activitatea forţelor naţionale de frontieră;
- Sprijin pentru instruire;
- Asigură sprijin tehnic şi de cercetare;
- Sprijin pentru operaţiuni commune.
Uniunea are diferite tipuri de graniţe externe: terestre, maritime, aeroporturi (zboruri către
şi dinspre ţări nemembre). Securitatea graniţelor externe se axează pe lupta împotriva migraţiei
ilegale cât şi împotriva altor infracţiuni, terorismului, infracţiunilor împotriva femeilor şi copiilor,
traficului de arme, corupţiei şi fraudelor, dar nu apărare militară.
Pentru pregătirea ultimei lărgiri a frontierelor UE, Uniunea Europeană a investit foarte mult
în echipamente şi în pregătirea personalului vamal din cele 10 noi State Membre, şi pentru
coordonarea operaţiunilor comune destinate să asigure un nivel unitar de control al graniţelor. Până
la data de 1 mai 2004, unele din aceste ţări erau responsabile de protecţia graniţelor externe ale
Uniunii. Acest obiectiv are implicaţii financiare considerabile. Deci discuţiile au fost iniţiate
pentru a stabili modalitatea de a împărţi această povară financiară în cadrul Uniunii. În noiembrie
2003, Consiliul a decis crearea unei agenţii externe a frontierelor care să aibă sarcina de a ajuta
Statele Membre să implementeze pe o baza armonizată legislaţia Europeană pe controlul şi
supravegherea graniţelor externe, şi cu coordonarea cooperării operaţionale între autorităţile
naţionale competente.
Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţelor Externe
ale Statelor Membre ale Uniunii Europene a fost stabilită de Regulamentul Consiliului (CE)
2007/2004/ (26.10.2004, OJ L 349/25.11.2004) şi a devenit operaţională în 2005.
FRONTEX colaborează îndeaproape cu alţi parteneri comunitari şi ai Uniunii Europene
responsabili pentru securitatea graniţelor externe, cum ar fi EUROPOL, CEPOL, OLAF,
cooperează cu autorităţile vamale şi în domeniul controalelor sanitar-veterinare.

10
 FRONTEX întăreşte securitatea frontierelor prin asigurarea coordonării acţiunilor
întreprinse de Statele Membre pentru implementarea măsurilor comunitare referitor la
managementul graniţelor externe.
Rolul şi importanţa acestei agenţii este cel mai bine reprezentat prin discursul de inaugurare
al vicepreşedintelui Franco FRATTINI, Comisar European pentru Justiţie, Libertate şi Securitate:
„Nici un Stat Membru, oricât de bine pregătit, nu-şi poate asuma o asemenea răspundere singur,
şi de aceea am creat Agenţia FRONTEX. Cu această Agenţie, avem în sfârşit la nivel European
un mecanism operaţional eficient de cooperare pentru autorităţile vamale naţionale. O privire
rapidă aruncată asupra majorităţii obiectivelor sensibile ridicate de Agenţie ne lasă o impresie
clară asupra magnitudinii provocării pe care am acceptat-o. Cooperarea în interiorul UE pe
problema frontierelor ar trebui să fie analizată din două unghiuri: pe de o parte, dezvoltarea
aspectelor operaţionale ale cooperării şi pe de altă parte, modernizarea cadrului legal. În acest
sens, sunt fericit să va anunţ, că începând de săptămâna trecută, există – deja după prima citire –
o înţelegere între Consiliu şi Parlamentul European pe tema noului Cod al Frontierelor”.
Astfel, împreună cu Agenţia FRONTEX, Codul Frontierelor reprezintă o metodă modernă
de cooperare în domeniul managementului şi controlului frontierelor. Agenţia FRONTEX nu va fi
numai un instrument important pentru Uniunea Europeană în sine, dar va deveni, de asemenea,
punctul focal pentru cooperarea noastră cu lumea din afară în domeniul controlului frontierelor,
fie că vorbim de ţările vecine sau de partenerii strategici din întreaga lume. Şi dacă acestea nu sunt
de ajuns, Agenţia poate deveni, în viitor responsabilă pentru coordonarea activităţilor operaţionale
în domeniul controlului vamal şi alte probleme legate de securitatea bunurilor, iar ca rezultat se va
ajunge la crearea unui sistem integrat de management al frontierelor la nivel European.

Armonizarea legislativă
Implementarea Unității Naționale Europol prin intermediul Convenţiei EUROPOL a
necesitat un proces de armonizare cu legislaţia naţională în domeniul prelucrării datelor cu caracter
personal, respectiv Legea nr.677/2001, care, în art.27 alin.5, prevede că investigarea accesării
datelor cu caracter personal de către autorităţile de aplicare a legii necesită acordul prealabil al
procurorului sau al instanţei competente, în timp ce art.23 al Convenţiei nu conţine o astfel de
excepţie. Rezultatul acestui proces de armonizare, în cazul sus-menţionat, a fost intrarea în vigoare
a Legii nr.102/2005 care în art.13 alin.1, prevede că situaţiile de mai sus pot fi investigate de către
Autoritatea Naţională de Supraveghere şi fără acordul procurorului. În continuare, împreună cu
S.R.I. se caută o soluţie şi pentru rezolvarea contradicţiilor pe problema prelucrării şi transferului
datelor cu caracter personal efectuate în cadrul activităţilor din domeniul siguranţei naţionale (art.
2 alin.7 - Legea nr. 677/2001), în sensul adoptării următoarelor prevederi: prelucrarea şi transferul
datelor cu caracter personal efectuate în domeniul siguranţei naţionale, în cadrul activităţilor de
colaborare cu EUROPOL/alte organizaţii similare nu constituie excepţii de la prevederile prezentei
legi”.
Cooperarea polițienească eficace reprezintă un element esențial care contribuie la
transformarea Uniunii într-un spațiu de libertate, securitate și justiție bazat pe respectarea

11
drepturilor fundamentale. Cooperarea transfrontalieră între agențiile de ordine publică - care
implică forțele de poliție, vămile și alte servicii de asigurare a ordinii publice - este destinată
prevenirii, detectării și anchetării infracțiunilor penale din întreaga Uniune Europeană. În practică,
această cooperare privește, în principal, infracțiunile grave (criminalitatea organizată, traficul de
droguri, traficul de ființe umane, criminalitatea informatică) și terorismul.
Cooperarea polițienească dintre statele membre a început în 1976 prin așa-numitul „Grup
Trevi”, o rețea interguvernamentală a reprezentanților ministerelor de justiție și de interne. Tratatul
de la Maastricht a stabilit ulterior chestiunile de interes comun care au justificat cooperarea
polițienească (terorism, droguri și alte forme de criminalitate internațională). El a introdus și
principiul creării unui „Oficiu european de poliție” (Europol), care, inițial, a funcționat ca Unitatea
Droguri Europol. Convenția Europol a fost semnată la 26 iulie 1995, deși oficiul nu și-a început
oficial activitatea decât la 1 iulie 1999, cu atribuții extinse acordate prin Tratatul de la Amsterdam
(semnat la 2 octombrie 1997). Cu toate acestea, cooperarea polițienească progresase deja înaintea
înființării Europol. Prin crearea Spațiului Schengen în 1985, din care au făcut parte la început
numai câteva state membre, cooperarea polițienească transfrontalieră devenise deja o realitate.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, acquis-ul Schengen - inclusiv
aspectele sale legate de cooperarea polițienească - a fost incorporat în dreptul UE, deși a fost
încadrat în cel de-al,,treilea pilonˮ al cooperării interguvernamentale. Aceeași abordare
interguvernamentală a fost aplicată pentru măsurile de cooperare polițienească adoptate de un grup
mic de state membre în temeiul Tratatului de la Prüm, care conținea dispoziții privind schimbul de
informații referitoare la ADN, amprente digitale și datele de înmatriculare ale autovehiculelor.
Tratatul de la Prüm a fost introdus complet în legislația Uniunii prin Decizia 2008/615/JAI a
Consiliului din 23 iunie 2008.
Cadrul instituțional a fost mult simplificat prin Tratatul de la Lisabona (TFUE), majoritatea
măsurilor de cooperare polițienească fiind acum adoptate în cadrul procedurii legislative ordinare
(codecizie) și făcând obiectul controlului jurisdicțional exercitat de Curtea de Justiție.
Formarea polițiștilor constituie un aspect important al cooperării polițienești. În acest scop,
în anul 2000 a fost creat CEPOL, inițial sub forma unei rețele a institutelor naționale de formare
existente și, ulterior, sub forma unei agenții a UE (Decizia 2005/681/JAI a Consiliului din
20 septembrie 2005). Decizia a fost înlocuită și abrogată de Regulamentul (UE) 2015/2219 al
Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind Agenția Uniunii
Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL). Situată inițial la Bramshill
în Regatul Unit, începând din 1 octombrie 2014 CEPOL și-a mutat sediul la Budapesta.
Centrul Uniunii Europene pentru analiza informațiilor (INTCEN UE) nu este un organism
propriu-zis de cooperare polițienească, deoarece face parte din Serviciul European de Acțiune
Externă (SEAE). Cu toate acestea, centrul contribuie la cooperarea polițienească, elaborând
evaluări ale amenințărilor pe baza informațiilor furnizate de serviciile de informații, armată,
diplomați și serviciile de poliție. INTCEN poate, de asemenea, să contribuie în mod util dintr-o
perspectivă operativă, punând, de exemplu, la dispoziție informații la nivelul UE privind
destinațiile, motivele și mișcările teroriștilor.

12
 BIBLIOGRFIE
1. HOTĂRÂRE nr. 306 din 14 aprilie 2005 pentru aprobarea Strategiei actualizate privind
reforma instituţională a Ministerului Administraţiei şi Internelor în perioada 2005-2006;
2. Legea nr. 222/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internațională în materie penală;
3. LEGE Nr. 302 din 28 iunie 2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală;
4. Ordonanța de urgență nr. 201/2000 pentru crearea cadrului instituțional necesar în
vederea funcționării Centrului Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei
pentru combaterea infracționalității transfrontaliere;
5. Legea nr. 357/2001 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 201/2000
pentru crearea cadrului instituțional necesar în vederea funcționării Centrului Regional al
Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracționalității
transfrontaliere;
6. Legea nr. 208/1999 privind ratificarea Acordului de cooperare pentru prevenirea și
combaterea infracționalității transfrontaliere, semnat la București la 26 mai 1999;
7. Legea nr. 197/2004 pentru ratificarea Acordului privind cooperarea dintre România și
Oficiul European de Poliție, semnat la București la 25 noiembrie 2003;
8. Legea nr. 56/2018 privind cooperarea autorităților publice române cu Agenția Uniunii
Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol);
9. Ordonanța de urgență nr. 128/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Sistemului Informatic Național de Semnalări;
10. Ordonanța nr. 120/1998 pentru ratificarea de către România a Convenției-cadru europene
privind cooperarea transfrontalieră a colectivităților sau autorităților teritoriale, adoptată
la Madrid la 21 mai 1980;
11. LEGE nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
12. Decizia Consiliului 2009/371/JAI privind Inflinţarea Oficiului European de Poliţie
(Europol), publicată în „jurna1u1 Oficial al Uniunii Europene" nr. L121 din 15 mai 2009;
13. Eugen Corciu, Aurel Băloi — Instituţii de cooperare politienească, Editura Ministerului
Administraţiei şi Intemelor, Bucureşti;
14. A. Boroi, I. Rusu - Cooperarea judiciară în materie penală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,
2008.

13