Sunteți pe pagina 1din 301
Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Progr amul Operaţional Sectorial pentru

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară: A.P.1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de

intervenţie:

Titlul proiectului: Promovarea cercetării ştiinţifice din domeniul criminalisticii în activitatea judiciarăBeneficiar: Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti

Partener: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi ID Contract: POSDRU/86/1.2/S/62307

1.2. „Calitate în învăţământul superior”

COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL CRIMINALITĂŢII

PROF. UNIV. DR. LUCA IAMANDI

BUCUREŞTI

2011

1
1
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Române Luca, IAMANDI Cooperar ea internaţională în domeniul criminalităţii

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale Române Luca, IAMANDI Cooperarea internaţională în domeniul criminalităţii / Luca Iamandi Bucureşti: Editura AIT Laboratories s.r.l., decembrie 2011 ISBN: 978-606-8363-05-9

2
2
Capitolul 1. IMPACTUL CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE ASUPRA LIBERTĂŢII, SECURITĂŢII ŞI JUSTIŢIEI UNIUNII EUROPENE 5

Capitolul 1. IMPACTUL CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE ASUPRA LIBERTĂŢII, SECURITĂŢII ŞI JUSTIŢIEI UNIUNII EUROPENE

5

1.1.

Cooperarea poliţienească şi judiciară conform Tratatului de la Lisabona

 

5

1.1.1.

Priorităţile politice

5

1.1.2.

Instrumentele

7

1.2.

Promovarea drepturilor cetăţenilor: o Europă a drepturilor

 

10

1.2.1.

O Europă întemeiată pe drepturile fundamentale

10

1.2.2 Exercitarea deplină a dreptului la libera circulaţie

11

1.2.3. Grupurile vulnerabile

12

1.2.4. Politici eficiente

13

1.3.

Strategia concertată a Programului de la Stockholm pentru perioada 2010-2014

 

17

1.3.1.

Prioritatea obiectivelor Planului de acţiune al Programului de la Stockholm

18

1.3.2.

Modalităţi posibile şi mijloacele de cooperare internaţională:

22

1.4.

Conceptul de criminalitate transfrontalieră

 

23

1.4.3. Definirea criminalităţii organizate

30

1.4.4. Conceptele de criminalitate şi de infracţiune internaţională

32

Capitolul II. COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ

 

35

2.1. Aspecte generale privind cooperarea internaţională între state

35

2.2. Obiectul, formele şi principiile cooperării internaţionale

38

 

2.2.1.

Principiile cooperarii internationale

40

2.2.2.

Masuri luate pe plan intrenational pana la crearea

40

2.2.3.

Liga Natiunilor şi combaterea criminalităţii

42

2.2.4. Preocuparile O.N.U., ale institutiilor specializate si a altor organizatii, pentru prevenirea si reprimarea

criminalitatii internationale

42

2.3 Iniţiative şi preocupări ale organismelor internaţionale pentru prevenirea şi combaterea

criminalităţii organizate

46

2.3.1.

Documente adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate48

2.3.2.

Programe iniţiate de O.N.U. în domeniul criminalităţii organizate

53

2.3.3. Organisme ale O.N.U. şi structurile Consiliului Europei cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii

criminalităţii organizate

2.3.4. Structuri ale Consiliului Europei cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii61

56

2.4

Cooperarea poliţienească în contextul Schengen

62

Capitolul 3. COOPERARE POLIŢIENEASCĂ PE DOMENII SPECIFICE

 

73

3.1.

Spălarea banilor

73

3.1.1. Măsuri luate pe plan internaţional pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor

79

3.1.2. Măsuri legislative luate de România pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor

82

3.2

Criminalitate informatică. Protecţia internaţională

85

3.2.1.

Reglementări juridice

89

3.2.2. Acordul G.A.T.T relativ la aspectele dreptului de proprietate intelectuală inclusiv comerţul cu mărfuri

contrafăcute

 

93

 

93

3.3.

Cooperarea internaţională pentru prevenirea şi combaterea traficului de droguri

 

95

3.3.1.

Sistem al controlului internaţional al drogurilor

99

3.3.2.

Instrumente

juridice fundamentale

106

3.3.3.

Instrumente

organizatorice

109

3.3.4.

Organisme interguvernamentale internaţionale, create pentru coordonarea luptei antidrog a statelor

112

3.4 Trafic de persoane

117

3.5.

Organismele de cooperare în domeniul imigraţiei

126

Capitolul 4. SISTEMUL INSTITUŢIONAL AL COOPERĂRII

130

4.1.

Organizatia Internationala de Politie Criminala INTERPOL

131

3
3
4.1.1. Obiectivele O.I.P.C. – Interpol 134 4.2. Oficiu European de Poliţie – EUROPOL   141

4.1.1.

Obiectivele O.I.P.C. Interpol

134

4.2.

Oficiu European de Poliţie – EUROPOL

 

141

4.2.5. Relaţiile EUROPOL-ului cu alte instituţii, organisme, oficii şi agenţii ale Uniunii Europene

164

4.2.6. Relaţia între Europol şi SIS/SIRENE

164

4.3.

Centrul Regional SECI pentru Combaterea Infractionalităţii Transfrontaliere

 

165

4.4.

EUROJUST

169

4.4.1.

Competenţa Eurojust

169

4.4.1.Baza legală

177

4.4.2.

Scopul şi obiectivele

178

4.4.3.Prezentarea generală a organizării

180

4.5. Operaţionalizarea Frontex

 

185

4.6. Acordurile interpoliţieneşti regionale şi interguvernamentale

190

4.6.1. Cooperarea între statele vecine şi grupurile specializate

190

4.6.2. Cluburile interpoliţieneşti

192

4.6.2.1. Clubul de la Berna

192

4.6.2.2. Police Working Group On Terrorism- PWGOT

193

4.6.2.3. Grupul Cross Chanel

193

4.6.3.

Organismele de cooperare formate de instituţiile “satelit” ale cooperării poliţieneşti europene 194

 

4.6.4.

Organismele de cooperare vamale

194

5.1.

S.I.R.E.N.E. (Informaţii Suplimentare Necesare la Intrarile Nationale)

 

198

5.1.1. Funcţionarea SIRENE

198

5.1.2. Relaţia între SIRENE şi SIS

200

5.2. Instrumentele OIPC- Interpol

200

5.2.1.

Modalităţi de realizare a cooperării între statele membre ale O.I.P.C. Interpol

204

5.3.

Instrumente EUROPOL

 

207

5.3.1. Utilizarea sistemului informaţional Europol

207

5.3.2. Fişierele de lucru pentru analiză

208

5.4. Sistemul de informaţii vamal

211

5.4.1.

Organizarea C.I.S

211

5.4.2.

Relaţia dintre CIS şi SIS/SIRENE

212

5.5.

Sistemul de informaţii V.I.S.A

 

213

5.5.1. Scopul şi obiectivele politicii

219

5.5.2. Relaţia dintre VIS şi SIS/SIRENE

220

Capitolul VI. ROLUL ORGANIZAŢIILOR REGIONALE ÎN COMBATEREA CRIMINALITĂŢII222

6.1.

Rolul, funcţiile, scopurile şi însemnătatea organizaţiilor regionale

 

222

6.2.

Organizaţii regionale din America latină, Africa şi Asia

225

6.2.1. Organizaţia statelor americane

225

6.2.2. Organizaţia statelor centro-americane

229

6.2.3. Organizaţia

Unităţii Africane -

229

6.3.

Liga statelor arabe

237

6.4.

Asociaţia statelor din Asia de sud-est (A.S.E.A.N.)

 

238

6.5.

Consiliul Asiei şi Pacificului (A.S.P.A.C.)

239

6.6.

Organizaţii regionale din europa occidentală

239

6.6.1. Uniunea europei occidentale (U.E.O.)

239

6.6.2. Consiliul

Europei

245

6.6.3. Consiliul

nordic

246

6.7. Organizaţia pactului balcanic

 

248

6.8. Organizaţia pentru securitate şi cooperare în Europa

248

Capitolul 7. COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ

254

Proceduri juridice specifice cooperării judiciare internaţionale în materie penală

256

7.1.

Extrădarea

256

7.2.

Mandatul european de arestare

 

262

7.3.

Asistenţa judiciară în materie penală

274

7.4.

Transferarea persoanelor condamnate

281

7.5.

Livrările supravegheate

282

4
4
7.6. Audierea prin videoconfe rinţă 284 7.7. Interceptarea telecomunicaţiilor 285 7.8. Dispunerea de

7.6. Audierea prin videoconferinţă

284

7.7. Interceptarea telecomunicaţiilor

285

7.8. Dispunerea de produsul infracţiunii sau de bunurile confiscate

286

7.9. Anchete comune şi tehnici speciale de anchetă

287

7.10. Dispoziţii ale Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene privind spaţiul de libertate, securitate şi justiţie

289

BIBLIOGRAFIE

294

5
5
Capitolul 1. IMPACTUL CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE ASUPRA LIBERTĂŢII, SECURITĂŢII ŞI JUSTIŢIEI UNIUNII EUROPENE 1.1.

Capitolul 1. IMPACTUL CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE ASUPRA LIBERTĂŢII, SECURITĂŢII ŞI JUSTIŢIEI UNIUNII EUROPENE

1.1. Cooperarea poliţienească şi judiciară conform Tratatului de la Lisabona

Asigurarea unui spaţiu de libertate securitate şi justiţie constituie o prioritate a politicii

Consiliului European. Această prioritate reprezintă în acelaşi timp un răspuns necesar la preocupările

popoarelor din statele reunite în U.E. În prezent controalele la frontierele interne au fost eliminate în

spaţiul Schengen, iar frontierele externe ale U.E. sunt acum gestionate într-o manieră mai coerentă.

Agenţiile europene precum Europol, Eurojust, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale şi Frontex

au ajuns la un nivel matur de activitate operaţională în domeniile lor de acţiune. În pofida acestor

realizări în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei, Europa se confruntă în continuare cu provocări.

În acest context, România prin poziţia ei geografică şi geostrategică reprezintă o „poartă” spre

Europa şi în acelaşi timp resimte la frontierele sale presiunile criminalităţii organizate transfrontaliere.

Aceste provocări trebuie abordate într-o manieră cuprinzătoare care necesită noi eforturi pentru a

ameliora coerenţa dintre domeniile de politici cu accent pe cooperarea cu ţările partenere.

În acest scop C.E. a adoptat un program multianual pentru perioada 2010 – 2014 ( cunoscut drept

Programul de la Stockholm) care să consolideze reuşitele şi să răspundă viitoarelor provocări.

Prezentul program defineşte orientările strategice pentru planificarea legislativă şi operaţională în

interiorul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie.

1.1.1. Priorităţile politice Consiliul European consideră că o prioritate pentru următorii ani o va reprezenta concentrarea

asupra intereselor şi necesităţilor cetăţenilor. Provocarea va consta în asigurarea respectării libertăţilor

fundamentale şi a integrităţii, garantându-se în egală măsură securitatea în Europa. Este foarte

important ca măsurile de aplicare a legii şi măsurile de protecţie a drepturilor individuale, a statului de

drept, a normelor internaţionale de protecţie să se armonizeze către o direcţie comună şi să se

consolideze reciproc.

Astfel cum este el cunoscut, în realitate, tratatul înseamnă două tratate: Tratatul privind Uniunea

6
6
Europeană (TUE) şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Pentru facilitarea lecturii, în textul

Europeană (TUE) şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Pentru facilitarea lecturii, în textul programului se va folosi uneori „Tratatul de la Lisabona” sau „tratatul”.Toate măsurile care vor fi luate pe viitor ar trebui să se concentreze asupra cetăţenilor şi asupra altor persoane faţă de care UE are o responsabilitate. În anii următori, UE ar trebui să acţioneze în direcţia următoarelor priorităţi:

Promovarea cetăţeniei şi a drepturilor fundamentale: Cetăţenia europeană trebuie să devină o realitate tangibilă. Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie trebuie, înainte de toate, să fie un spaţiu unic în care sunt protejate drepturile fundamentale. Trebuie să continue extinderea spaţiului Schengen. Respectul faţă de persoană şi faţă de demnitatea acesteia, precum şi faţă de celelalte drepturi înscrise în Carta Drepturilor Fundamentale şi în Convenţia europeană a drepturilor omului reprezintă o valoare esenţială. De exemplu, exercitarea acestor libertăţi şi conservarea cadrului privat al cetăţeanului trebuie să treacă dincolo de frontierele naţionale, mai ales prin protejarea datelor cu caracter personal. Trebuie să se ţină seama de necesităţile particulare ale persoanelor vulnerabile, iar cetăţenii europeni, şi nu numai, trebuie să îşi poată exercita drepturile specifice pe deplin în interiorul Uniunii Europene, şi chiar, atunci când este cazul, în afara Uniunii.

O Europă a dreptului şi a justiţiei: Trebuie să se aprofundeze realizarea unui spaţiu european

al justiţiei, astfel încât să se depăşească fragmentarea actuală. Ar trebui să se acorde prioritate

mecanismelor care facilitează accesul la justiţie, astfel încât populaţia să îşi poată valorifica drepturile pe întreg teritoriul Uniunii. Ar trebui, de asemenea, să se îmbunătăţească cooperarea între profesioniştii din domeniul juridic, dar şi formarea acestora şi să se mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea obstacolelor din calea recunoaşterii actelor juridice în alte state membre.

O Europă care protejează: Ar trebui să se elaboreze o strategie de securitate internă pentru a

se continua ameliorarea securităţii în Uniune, iar prin aceasta, pentru a se proteja viaţa şi integritatea cetăţenilor europeni şi pentru a aborda criminalitatea organizată, terorismul şi alte ameninţări. Strategia ar trebui să vizeze consolidarea cooperării în domeniul aplicării legii, al gestionării frontierelor, al protecţiei civile, al gestionării dezastrelor, precum şi al cooperării judiciare în materie penală, pentru o Europă mai sigură. În plus, Uniunea Europeană trebuie să îşi fundamenteze acţiunea

pe solidaritatea dintre statele membre şi să aplice pe deplin articolul 222 din TFUE. Accesul în Europa într-o lume globalizată: Accesul în Europa pentru oameni de afaceri, turişti, studenţi, oameni de ştiinţă, lucrători, persoane care au nevoie de protecţie internaţională şi alte persoane având un interes legitim de a intra pe teritoriul UE trebuie să devină mai eficace şi mai eficient. În acelaşi timp, Uniunea şi statele sale membre trebuie să garanteze securitatea pentru cetăţenii proprii. Politicile privind gestionarea integrată a frontierelor şi acordarea vizelor ar trebui

7
7
concepute pentru a răspunde acestor obiective. O Europă a responsabilităţii, solidarităţii şi parteneriatului în

concepute pentru a răspunde acestor obiective.

O Europă a responsabilităţii, solidarităţii şi parteneriatului în materie de migraţie şi de

azil: Elaborarea unei politici europene cuprinzătoare şi vizionare privind migraţia, bazate pe

solidaritate şi responsabilitate, rămâne un obiectiv-cheie al politicilor în Uniunea Europeană. Este

necesară punerea eficientă în aplicare a tuturor instrumentelor juridice relevante şi ar trebui să se

utilizeze pe deplin agenţiile şi birourile care operează în acest domeniu. Migraţia bine gestionată aduce

beneficii tuturor părţilor interesate. Pactul european privind imigraţia şi azilul oferă o bază clară pentru

noi evoluţii în acest domeniu. Europa va avea nevoie de o politică flexibilă, care să răspundă

priorităţilor şi necesităţilor statelor membre şi care să permită migranţilor să îşi valorifice la maxim

potenţialul. Persoanelor care au nevoie de protecţie trebuie să li se asigure accesul la proceduri de azil

eficiente şi sigure din punct de vedere legal. În plus, pentru a menţine sisteme de imigraţie şi azil

credibile şi durabile în UE, sunt necesare prevenirea, controlul şi combaterea imigraţiei ilegale, având

în vedere faptul că UE se confruntă cu o presiune crescândă din partea fluxurilor de migraţie ilegală, în

special statele membre aflate la frontierele sale externe, inclusiv la frontierele sudice, în conformitate

cu concluziile Consiliului European din octombrie 2009.

Rolul Europei într-o lume globalizată - dimensiunea externă: Importanţa dimensiunii

externe a politicii UE în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei subliniază necesitatea unei integrări

sporite a acestor politici în politicile generale ale Uniunii Europene. Dimensiunea externă este

esenţială pentru abordarea provocărilor-cheie cu care ne confruntăm şi pentru a oferi oportunităţi mai

mari cetăţenilor UE de a lucra şi de a dezvolta afaceri în ţări din lumea întreagă. Dimensiunea externă

a JLS este esenţială pentru o implementare reuşită a obiectivelor acestui program şi, în special, ar

trebui să fie luată în considerare şi pe deplin coerentă cu toate celelalte aspecte ale politicii externe a

UE.

1.1.2. Instrumentele Următoarele instrumente sunt importante pentru implementarea cu succes a următorului

program multianual.

1.1.2.1. Încrederea reciprocă

Încrederea reciprocă între autorităţile şi serviciile din statele membre, precum şi între factorii de

decizie stă la baza unei cooperări eficiente în acest domeniu. Prin urmare, asigurarea încrederii şi

găsirea unor noi modalităţi de creştere a responsabilităţii şi a înţelegerii reciproce între diferitele

sisteme din statele membre vor reprezenta una dintre provocările principale în viitor.

1.1.2.2. Aplicarea

8
8
În anii următori trebuie să se acorde o atenţie sporită implementării, aplicării şi evaluării depline

În anii următori trebuie să se acorde o atenţie sporită implementării, aplicării şi evaluării depline şi eficiente a instrumentelor existente. Ar trebui să se asigure transpunerea juridică utilizând în măsura maximă posibilă, ori de câte ori este necesar, instrumentele instituţionale existente. De asemenea, timpul de răspuns la necesităţile cetăţenilor şi ale întreprinderilor trebuie să fie mai scurt pe viitor. Uniunea ar trebui să se concentreze asupra identificării necesităţilor cetăţenilor şi specialiştilor şi a răspunsurilor adecvate. Elaborarea acţiunilor la nivelul Uniunii ar trebui să implice expertiza statelor membre şi să ia în considerare o gamă de măsuri, inclusiv soluţii nelegislative, precum manuale, împărtășirea bunelor practici (printre altele, utilizarea cât mai bună a reţelelor judiciare europene) şi proiectele regionale, care abordează aceste necesităţi, în special atunci când acestea pot oferi un răspuns rapid.

1.1.2.3. Legislaţia

În general, iniţiativele legislative noi, propuse de Comisie sau de statele membre, acolo unde tratatul prevede astfel, ar trebui înaintate numai după verificarea respectării principiilor proporţionalităţii şi subsidiarităţii, după o pregătire temeinică, inclusiv analize de impact prealabile, care să includă identificarea necesităţilor şi a consecinţelor financiare şi făcând apel la expertiza statelor membre. Este esenţial să se evalueze implicaţiile iniţiativelor legislative noi asupra celor patru libertăţi în temeiul tratatului şi să se asigure că aceste iniţiative sunt pe deplin compatibile cu principiile pieţei interne. Consiliul European consideră că evoluţia legislaţiei în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei este impresionantă, dar prezintă insuficienţe în termeni de suprapunere şi o anumită lipsă de coerenţă. În acelaşi timp, ar putea fi îmbunătăţite calitatea legislaţiei, inclusiv limbajul utilizat în unele acte juridice. Pentru facilitarea lecturii, programul atribuie dreptul de iniţiativă numai Comisiei. Aceasta nu aduce atingere faptului că statele membre pot propune iniţiative în conformitate cu articolul 76 din TFUE. Ar trebui să se ia în considerare, după caz, o revizuire orizontală a instrumentelor adoptate, pentru a se îmbunătăţi consecvenţa şi consolidarea legislaţiei. Consecvenţa juridică şi accesibilitatea sunt deosebit de importante. Ar trebui consolidate principiile unei mai bune reglementări şi legiferări în întregul proces decizional. Ar trebui să se aplice pe deplin acordul interinstituţional dintre cele trei instituţii ale UE privind simplificarea . Toate instituţiile UE ar trebui să depună un efort, în toate etapele procedurii interinstituţionale, pentru a redacta legislaţia UE într-un limbaj clar şi inteligibil.

1.1.2.4. O mai mare coerenţă

Consiliul European invită Consiliul şi Comisia să consolideze coordinarea internă pentru a obţine o mai mare coerenţă între elementele interne şi externe ale acţiunii în domeniul JLS. Aceeaşi necesitate a coerenţei şi a unei mai bune coordonări se aplică şi agenţiilor UE (Europol, Eurojust,

9
9
Frontex, CEPOL, Observatorul pentru droguri de la Lisabona, viitorul Birou european de sprijin pentru azil

Frontex, CEPOL, Observatorul pentru droguri de la Lisabona, viitorul Birou european de sprijin pentru azil şi Agenţia pentru Drepturi Fundamentale). Consiliul ar trebui să exercite o mai mare supraveghere politică a agenţiilor, de exemplu, prin formularea unor concluzii pe marginea raporturilor anuale. Pentru unele agenţii, se aplică norme speciale cu privire la supravegherea de către Parlamentul European. 1.1.2.5. Evaluarea Tratatul de la Lisabona prevede că se pot adopta măsuri pentru ca statele membre, în cooperare cu Comisia, să desfăşoare o evaluare obiectivă şi imparţială a punerii în aplicare a politicilor din domeniu, în special pentru a promova aplicarea deplină a principiului recunoaşterii reciproce. Parlamentul European şi parlamentele naţionale trebuie informate cu privire la conţinutul şi rezultatele evaluărilor. Consiliul European consideră că aceste mecanisme de evaluare ar trebui să evite suprapunerile şi, pe termen lung, ar trebui să includă toate politicile din acest domeniu. De asemenea, ar trebui să existe un sistem eficient de monitorizare ulterioară pentru aceste evaluări. Trebuie să se efectueze o evaluare a eficienţei instrumentelor juridice adoptate la nivel comunitar. De asemenea, evaluarea trebuie să stabilească eventualele obstacole în calea bunei funcţionări a spaţiului de justiţie european. Ar trebui să se concentreze asupra problemelor specifice şi prin aceasta, să faciliteze aplicarea deplină a principiului recunoaşterii reciproce. Cooperarea judiciară în materie penală ar trebui să devină primul domeniu supus evaluării. Dar vor trebui să urmeze şi politicile din alte domenii, precum respectarea procedurilor de azil în legislaţia relevantă. Procedurile de evaluare ar trebui să fie adaptate domeniului politicilor aflat în discuţie ori de câte ori este necesar.

aflat în discuţie ori de câte ori este necesar. articolului 70 din TFUE cu privire la

articolului 70 din TFUE cu privire la evaluarea politicilor incluse în titlul V din TFUE. Această/aceste propunere/propuneri ar trebui să includă, după caz, un mecanism de evaluare bazat pe sistemul bine stabilit al evaluării inter pares. Evaluarea ar trebui să fie periodică, să includă un sistem eficient de urmărire a consecinţelor şi să faciliteze o mai bună cunoaştere a sistemelor naţionale în vederea identificării bunelor practici şi a obstacolelor în calea cooperării. Specialiştii ar trebui să poată contribui la aceste evaluări. În principiu, Consiliu ar trebui să joace un rol central în procesul de evaluare şi în special în monitorizarea ulterioară. Ar trebui să se evite suprapunerea cu alte mecanisme de evaluare, dar ar trebui să fie căutate sinergiile şi cooperarea, în special cu activităţile Consiliului Europei. Uniunea ar trebui să participe activ şi să contribuie la activitatea organismelor de monitorizare ale Consiliului Europei.

1.1.2.6. Comunicarea

10
10
În general, reuşitele din domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei prezintă o mare importanţă pentru

În general, reuşitele din domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei prezintă o mare importanţă pentru

cetăţeni, întreprinderi şi profesionişti. Prin urmare, Consiliul European invită toate instituţiile, în

special Comisia, precum şi statele membre, să examineze modalităţi de a comunica mai bine

cetăţenilor şi specialiştilor rezultatele concrete ale politicii privind spaţiul de libertate, securitate şi

justiţie. Acesta solicită Comisiei să elaboreze o strategie privind cele mai bune modalităţi de a explica

cetăţenilor cum pot beneficia de noile instrumente şi cadre legale, de exemplu, prin utilizarea ejustiţiei

şi a portalului e-justiţie.

1.2. Promovarea drepturilor cetăţenilor: o Europă a drepturilor

1.2.1. O Europă întemeiată pe drepturile fundamentale Uniunea Europeană are la bază valorile comune şi respectul faţă de drepturile fundamentale.

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este esenţială aderarea rapidă a UE la Convenţia

europeană a drepturilor omului. Aceasta va consolida obligaţia Uniunii, inclusiv a instituţiilor sale, de

a asigura faptul că drepturile fundamentale sunt promovate activ în toate domeniile sale de activitate.

Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului va putea

continua să evolueze în mod armonizat, consolidând crearea unui sistem european uniform al

drepturilor omului şi al drepturilor fundamentale, pe baza Convenţiei europene şi a celor prevăzute în

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Consiliul European invită:

Comisia să transmită cu prioritate o propunere cu privire la aderarea UE la Convenţia

europeană a drepturilor omului;

instituţiile UE şi statele membre să garanteze că iniţiativele legislative sunt şi rămân

consecvente cu drepturile fundamentale pe parcursul întregului proces legislativ prin

intermediul consolidării aplicării metodologiei pentru o monitorizare sistematică şi riguroasă a

pentru o monitorizare sistematică şi riguroasă a respectării Convenţiei şi a drepturilor prevăzute în

respectării Convenţiei şi a drepturilor prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale.

Consiliul European invită instituţiile UE:

să utilizeze pe deplin expertiza Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene şi

să se consulte, atunci când este cazul, cu agenţia, în conformitate cu mandatul acesteia, cu

privire la elaborarea politicilor şi a legislaţiei care are implicaţii asupra drepturilor

fundamentale şi să apeleze la aceasta pentru a comunica cetăţenilor chestiuni privind drepturile

omului care îi afectează în viaţa de zi cu zi;

să continue eforturile depuse de UE în vederea abolirii pedepsei cu moartea, a torturii şi a altor

tratamente inumane şi degradante;

11
11
 să sprijine şi să promoveze în continuare activitatea Uniunii şi a statelor membre împotriva

să sprijine şi să promoveze în continuare activitatea Uniunii şi a statelor membre împotriva

impunităţii şi să lupte împotriva crimelor de genocid, a crimelor împotriva umanităţii şi a

crimelor de război; în acest context, să promoveze cooperarea dintre statele membre, ţările terţe

şi tribunalele internaţionale în acest domeniu şi, în special, Curtea Penală Internaţională, şi să

dezvolte schimbul de informaţii judiciare şi de cele mai bune practici în legătură cu urmărirea

penală a acestor crime prin intermediul reţelei europene a punctelor de contact cu privire la

persoane responsabile de genocid, de crime împotriva umanităţii şi de crime de război.

de crime împotriva umanităţii şi de crime de război. Uniunea reprezintă un spaţiu al valorilor împărtăşite,

Uniunea reprezintă un spaţiu al valorilor împărtăşite, valori care sunt incompatibile cu crimele

împotriva umanităţii, cu genocidul şi cu crimele de război, inclusiv crimele comise de regimurile

totalitare. Fiecare stat membru are propria abordare privind aceste chestiuni, dar din perspectiva

reconcilierii, memoria acelor crime trebuie să fie o memorie colectivă, împărtăşită şi promovată, atunci

când este posibil, de noi toţi. Uniunea trebuie să joace rolul de mediator.

1.2.2 Exercitarea deplină a dreptului la libera circulaţie Dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor şi a membrilor familiilor acestora în interiorul Uniunii

Europene este unul dintre principiile fundamentale care stau la baza Uniunii şi una dintre libertăţile

fundamentale ale cetăţeniei europene. Cetăţenii Uniunii au dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe

teritoriul statelor membre, dreptul de vot şi dreptul de a fi candidat la alegerile pentru Parlamentul

European şi la alegerile municipale în statul membru de reşedinţă, dreptul la protecţie din partea

autorităţilor diplomatice şi consulare ale altor state membre etc. În exercitarea drepturilor lor,

cetăţenilor li se asigură un tratament egal cu cel al resortisanţilor statului membru respectiv, în

condiţiile stabilite de dreptul comunitar. Prin urmare, punerea în aplicare eficientă a legislaţiei

europene relevante reprezintă o prioritate.

După cum remarca Parlamentul European, cooperarea Schengen, prin intermediul căreia controalele la

frontierele interne au fost eliminate în cea mai mare parte a UE, reprezintă o realizare majoră privind

spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. Consiliul European reaminteşte sprijinul pe care îl acordă

continuării extinderii spaţiului Schengen. Cu condiţia îndeplinirii tuturor cerinţelor pentru aplicarea

acquis-ului Schengen, Consiliul European invită Consiliul, Parlamentul European şi Comisia să adopte

toate măsurile necesare pentru a permite eliminarea controalelor la frontierele interne cu statele

membre rămase, care s-au declarat pregătite să se alăture spaţiului Schengen fără întârziere. Cetăţenii

trebuie să primească asistenţă atunci când se confruntă cu unele demersuri administrative sau juridice

în exercitarea dreptului lor la liberă circulaţie. În limitele tratatului, obstacolele care restricţionează

acest drept în viaţa de zi cu zi ar trebui înlăturate.

Consiliul European invită Comisia:

12
12
 să monitorizeze implementarea şi aplicarea acestor norme pentru a garanta dreptul la libera circulaţie.

 să monitorizeze implementarea şi aplicarea acestor norme pentru a garanta dreptul la libera circulaţie. Obţinerea

să monitorizeze implementarea şi aplicarea acestor norme pentru a garanta dreptul la libera

circulaţie.

Obţinerea unui drept de şedere în temeiul legislaţiei Uniunii pentru cetăţenii UE şi pentru membrii

familiilor acestora este un avantaj inerent în exercitarea dreptului la liberă circulaţie. Cu toate acestea,

scopul acestui drept nu este acela de a eluda normele privind imigraţia. Libera circulaţie presupune nu

numai drepturi, ci şi obligaţii pentru cei care beneficiază de aceasta; ar trebui evitate abuzurile şi

fraudele. Statele membre ar trebui să garanteze şi să protejeze în continuare dreptul la libera circulaţie

acţionând împreună şi alături de Comisie, pentru a combate acţiunile de natură penală prin măsuri

ferme şi proporţionale, ţinând seama în mod corespunzător de dreptul aplicabil.

Prin urmare, Consiliul European invită în continuare Comisia:

urmare, Consiliul European invi tă în continuare Comisia:  să monitorizeze implementarea şi aplicarea acestor

să monitorizeze implementarea şi aplicarea acestor norme pentru a preveni abuzul şi frauda;

să examineze cele mai bune modalităţi de schimb de informaţii, printre altele cu privire la

permisele de şedere şi documentaţia aferentă şi de a acorda asistenţă autorităţilor statelor

membre pentru a lupta în mod eficient împotriva abuzului faţă de acest drept fundamental.

împotriva abuzului faţă de acest drept fundamental. Ţinând seama de acest scop, statele membre ar trebui,

Ţinând seama de acest scop, statele membre ar trebui, de asemenea, să monitorizeze îndeaproape

aplicarea corectă şi deplină a acquis-ului existent şi să combată posibilele abuzuri şi fraude în privinţa

dreptului la libera circulaţie a persoanelor şi să facă schimb de informaţii şi de statistici cu privire la

astfel de abuzuri şi fraude. Dacă se identifică tendinţe sistematice de abuz şi fraudă în privinţa

dreptului la libera circulaţie, statele membre ar trebui să raporteze aceste tendinţe Comisiei, care va

propune Consiliului modalităţile cele mai adecvate de abordare a acestor tendinţe.

1.2.3. Grupurile vulnerabile Toate formele de discriminare sunt inacceptabile. UE şi statele membre trebuie să îşi unească

eforturile pentru integrarea deplină a grupurilor vulnerabile, în special a comunităţii romilor, în

societate, promovând integrarea lor în sistemul şcolar şi pe piaţa forţei de muncă şi acţionând pentru

prevenirea violenţei împotriva acestora. În acest sens, statele membre ar trebui să se asigure că

legislaţia existentă este aplicată în mod corespunzător pentru a combate discriminările potenţiale.

UE va oferi sprijin practic şi va promova cele mai bune practici pentru a ajuta statele membre în

atingerea acestui obiectiv. Societatea civilă va avea de jucat un rol deosebit.

Grupurile vulnerabile aflate în situaţii de expunere deosebită, cum ar fi femeile care sunt victimele

violenţei sau ale mutilării sexuale sau persoanele care sunt vătămate într-un alt stat membru decât

statul de cetăţenie sau de reşedinţă, au nevoie de o mai mare protecţie, inclusiv de protecţie juridică.

Se va asigura, în acest sens, un sprijin financiar corespunzător, prin intermediul programelor de

finanţare existente.

13
13
Necesitatea unor propuneri suplimentare cu privire la adulţii vulnerabili ar trebui evaluată ţinând seama de

Necesitatea unor propuneri suplimentare cu privire la adulţii vulnerabili ar trebui evaluată ţinând

seama de experienţa acumulată în aplicarea Convenţiei de la Haga din 2000 privind protecţia

internaţională a adulţilor de către statele membre care sunt părţi sau care vor deveni părţi la aceasta în

viitor. Statele membre sunt încurajate să adere la convenţie cât mai curând posibil.

1.2.4. Politici eficiente 1.2.4.1. Îmbunătăţirea cooperării europene în materie de aplicare a legii

Principalul obiectiv al cooperării UE în materie de aplicare a legii este combaterea formelor de

criminalitate care au o dimensiune transfrontalieră tipică. Accentul ar trebui pus nu numai pe

combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate, ci şi pe combaterea criminalităţii transfrontaliere

extinse care are un impact semnificativ asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor UE.

Europol ar trebui să devină un centru pentru schimbul de informaţii dintre autorităţile de aplicare a

legii din statele membre, un furnizor de servicii şi o platformă pentru serviciile de aplicare a legii.

Consiliul European încurajează autorităţile competente ale statelor membre să utilizeze cât mai mult

posibil instrumentul de investigare al echipelor mixte de anchetă, după caz. Europol şi Eurojust ar

trebui să fie implicate în mod sistematic în operaţiunile transfrontaliere majore şi să fie informate în

momentul în care sunt constituite echipe mixte de anchetă. Acordul-tip privind înfiinţarea de echipe

mixte de anchetă ar trebui să fie actualizat. Europol şi Eurojust ar trebui să îşi intensifice şi mai mult

cooperarea. Eurojust ar trebui să se asigure că acţiunile sale au continuitate la nivel judiciar.

Europol şi Eurojust ar trebui să îşi extindă activitatea cu ţările terţe, în special prin crearea de legături

mai strânse cu regiunile şi cu ţările vecine cu Uniunea; Europol ar trebui să colaboreze mai

îndeaproape cu misiunile de poliţie din cadrul politicii europene de securitate şi apărare (PESA) şi să

contribuie la promovarea standardelor şi bunelor practici de cooperare europeană în materie de

aplicare a legii în ţările din afara UE. Ar trebui intensificată cooperarea cu Interpol, în scopul de a crea

sinergii şi de a evita suprapunerea activităţilor.

Consiliul European invită Comisia şi, după caz, Consiliul şi Înaltul Reprezentant:

să analizeze modalitatea prin care se poate asigura faptul că Europol primeşte informaţii din

partea autorităţilor de aplicare a legii din statele membre, astfel încât statele membre să poată

utiliza pe deplin capacităţile Europol;

să analizeze modalitatea prin care s-ar putea dezvolta cooperarea poliţienească operativă, de

exemplu în ceea ce priveşte incompatibilitatea sistemelor de comunicaţii şi a altor echipamente

sau folosirea agenţilor sub acoperire şi, acolo unde este necesar, să se formuleze concluzii

operaţionale în acest sens;

să emită cât mai curând posibil un document de reflecţie referitor la cea mai bună modalitate de

14
14
asigurare a faptului că activităţile Europol pot fi examinate şi evaluate de Parlamentul European şi

asigurare a faptului că activităţile Europol pot fi examinate şi evaluate de Parlamentul European şi de parlamentele naţionale, în conformitate cu articolele 85 şi 88 din TFUE;

să ia în calcul elaborarea unui cod de cooperare poliţienească care ar consolida şi, după caz, ar modifica şi ar simplifica instrumentele actuale;

să înainteze Consiliului şi Parlamentului European o propunere de adoptare a unei decizii privind modalităţile de cooperare, inclusiv privind schimbul de informaţii între agenţiile UE, în special Europol, Eurojust şi Frontex, care asigură securitatea şi protecţia datelor;

să propună măsuri privind modul în care agenţiile UE din domeniu ar putea încheia între ele înţelegeri operaţionale, precum şi modul în care aceste agenţii ar trebui să îşi intensifice participarea în cadrul iniţiativelor regionale conduse de statele membre şi al organismelor regionale care dezvoltă cooperarea în domeniul aplicării legii;

să convină asupra unor standarde comune de calitate în domeniul criminalisticii, inter alia pentru a dezvolta cele mai bune practici pentru cercetarea locului faptei;

să analizeze dacă există obstacole în calea cooperării dintre misiunile de poliţie PESA şi

Europol şi să elaboreze propuneri corespunzătoare în scopul eliminării acestor obstacole. Uniunea ar trebui să promoveze, inter alia prin programe de finanţare, proiecte-pilot în domeniul cooperării regionale transfrontaliere, care să abordeze activităţile operaţionale comune şi/sau analizele de risc transfrontalier, precum centrele poliţieneşti şi vamale comune. Ar trebui să se pună în aplicare un mecanism de cooperare ad-hoc în materie de aplicare a legii cu ocazia evenimentelor sportive sau a marilor întruniri publice (de exemplu, Jocurile Olimpice din 2012, Euro 2012). 1.2.4.2. O prevenire mai eficientă a criminalităţii Cel mai bun mod de a reduce numărul de infracţiuni este de a întreprinde măsuri eficace de prevenire a producerii acestora, inclusiv promovarea incluziunii sociale, prin utilizarea unei abordări multidisciplinare care presupune, de asemenea, adoptarea de măsuri administrative şi promovarea cooperării între autorităţile administrative. Cetăţenii europeni au experienţe similare legate de criminalitate şi sunt afectaţi într-un mod similar atât de aceasta, cât şi de insecuritatea aferentă, în viaţa lor cotidiană. A crescut nivelul de conştientizare a legăturilor dintre criminalitatea locală _i cea organizată, precum şi a dimensiunilor transfrontaliere complexe ale acesteia. Statele membre au elaborat diferite metode de prevenire a criminalităţii şi ar trebui încurajate să îşi împărtăşească experienţa şi cele mai bune practici, îmbogăţind astfel cunoştinţele generale şi eficacitatea şi eficienţa acestor metode şi evitând astfel suprapunerea activităţilor. În plus, dimensiunea transfrontalieră accentuează importanţa consolidării şi dezvoltării la nivel european a cunoştinţelor legate de modul în care infracţiunile şi criminalitatea sunt interconectate în

la nivel european a cunoştinţelor legate de modul în care infracţiunile şi criminalitatea sunt interconectate în
15
15
statele membre, astfel încât statele membre să fie sprijinite atunci când întreprind o acţiune individuală

statele membre, astfel încât statele membre să fie sprijinite atunci când întreprind o acţiune individuală sau comună, iar intervenţia instituţiilor UE să fie solicitată atunci când este considerată necesară. Odată cu Tratatul de la Lisabona, va fi accentuată importanţa cooperării în domeniul prevenirii criminalităţii, plecându-se de la un nou temei juridic. Consiliul European invită statele membre şi Comisia să promoveze şi să sprijine în mod activ, în conformitate cu articolul 84 din TFUE, măsurile de prevenire a criminalităţii care pun accentul pe prevenirea criminalităţii în masă şi a criminalităţii transfrontaliere, care afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.

1.2.5. Protecţia împotriva infracţiunilor grave şi a criminalităţii organizate

Întrucât criminalitatea organizată continuă să dezvolte o dimensiune globală sporită, este din ce în ce mai important ca legea să poată fi pusă în aplicare în mod eficace dincolo de frontiere şi jurisdicţii. Uniunea poate aduce o valoare adăugată reală în lupta împotriva anumitor tipuri de ameninţări care necesită un înalt nivel de coordonare a acţiunii. Lupta împotriva acestor fenomene infracţionale va implica sistematizarea schimbului de informaţii, folosirea deplină a agenţiilor şi a instrumentelor de

investigare europene şi, dacă este cazul, dezvoltarea unor tehnici comune de anchetă şi de prevenţie şi intensificarea cooperării cu ţările terţe. Prin urmare, Consiliul European solicită Consiliului şi Comisiei:

Consiliul European solicită Consiliului şi Comisiei:  să adopte o strategie de combatere a criminalităţii

să adopte o strategie de combatere a criminalităţii organizate, în cadrul strategiei de securitate internă,

să îşi stabilească priorităţile de politică în domeniul criminalităţii, identificând tipurile de

criminalitate împotriva cărora va mobiliza instrumentele pe care le-a elaborat şi, totodată, continuând să utilizeze Raportul de evaluare a ameninţării pe care o reprezintă criminalitatea organizată (OCTA) şi versiunile regionale ale acestuia. Ar trebui să fie selectate fenomenele infracţionale care să fie abordate cu prioritate la nivel european. Consiliul European consideră că următoarele tipuri de infracţiuni merită să ocupe o poziţie prioritară în viitorii ani.

merită să ocupe o poziţie prioritară în viitorii ani. 1.2.6. Accesul în Europa într - o

1.2.6. Accesul în Europa într-o lume globalizată

Uniunea trebuie să continue să faciliteze accesul legal pe teritoriul statelor membre, luând măsuri în acelaşi timp pentru a contracara imigraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră şi menţinând un nivel ridicat de securitate. Întărirea controalelor la frontieră nu ar trebui să împiedice accesul la sistemele de protecţie al persoanelor care sunt îndreptăţite să beneficieze de acestea, şi în

16
16
special al persoanelor şi grupurilor aflate în situaţii vulnerabile. În acest sens, prioritatea va fi

special al persoanelor şi grupurilor aflate în situaţii vulnerabile. În acest sens, prioritatea va fi acordată necesităţilor în materie de protecţie internaţională, precum şi primirii minorilor neînsoţiţi. Este esenţial ca activităţile Frontex şi cele ale Biroului European de Sprijin pentru Azil să fie coordonate în ceea ce priveşte primirea migranţilor la frontierele externe ale UE. Consiliul European solicită dezvoltarea în continuare a gestionării integrate a frontierelor, inclusiv consolidarea rolului Frontex în vederea sporirii capacităţii acesteia de a aborda mai eficient fluxurile migratorii în continuă schimbare. În limitele mandatului său, Frontex va crea birouri regionale şi/sau specializate, pentru a ţine seama de diversitatea situaţiilor, în special în ceea ce priveşte frontierele terestre de est şi cele maritime de sud; crearea acestor birouri nu ar trebui în niciun caz să aducă atingere unităţii agenţiei Frontex. Consiliul European aşteaptă dezvoltarea continuă, în etape, a Sistemului european de supraveghere a frontierelor (Eurosur) la frontierele de sud şi de est, în vederea implementării unui sistem care să utilizeze tehnologii moderne şi să asiste statele membre, a promovării interoperabilităţii şi a unor standarde uniforme de supraveghere a frontierelor, precum şi a garantării faptului că s-a instituit cooperarea necesară între statele membre şi cu Frontex pentru punerea în comun fără întârziere a datelor referitoare la supraveghere. Această dezvoltare trebuie să ţină seama de activitatea din alte domenii relevante ale politicii maritime integrate pentru Uniunea Europeană şi ar trebui să fie în măsură, pe termen mediu, să permită cooperarea cu ţările terţe. Consiliul European consideră că tehnologia poate juca un rol-cheie în îmbunătăţirea şi consolidarea sistemului de controale la frontierele externe. Intrarea în funcţiune a SIS II şi desfăşurarea progresivă a sistemului VIS rămân astfel un obiectiv major şi Consiliul European invită Comisia şi statele membre să se asigure că acestea devin acum pe deplin operaţionale prin respectarea calendarelor stabilite în acest sens. Înainte de crearea de noi sisteme, trebuie efectuată o evaluare a acestora şi a altor sisteme existente şi trebuie să se ţină seama de dificultăţile întâmpinate în momentul instituirii acestora. Instituirea unei administraţii pentru sistemele informatice de mari dimensiuni ar putea juca un rol central în posibila dezvoltare a sistemelor informatice în viitor. Consiliul European este de părere că un sistem de înregistrare electronică a intrărilor şi ieşirilor de pe teritoriul statelor membre ar putea completa sistemele existente, pentru a permite statelor membre să facă schimb de date în mod eficient, respectând totodată normele de protecţie a datelor. Introducerea sistemului la frontierele terestre necesită o atenţie specială, impunându-se o analizare a implicaţiilor în ceea ce priveşte infrastructura şi timpul de aşteptare la frontieră înaintea implementării. Posibilităţile oferite de noile tehnologii interoperabile asigură un potenţial ridicat pentru o gestionare a frontierelor mai eficientă şi mai sigură, dar nu ar trebui să conducă la discriminare sau la un tratament inechitabil al pasagerilor. Aceasta include printre altele utilizarea porţilor pentru controlul automatizat

17
17
la frontieră. 1.3. Strategia concertată a Programului de la S tockholm pentru perioada 2010-2014 Consiliul

la frontieră.

1.3. Strategia concertată a Programului de la Stockholm pentru perioada 2010-2014

Consiliul European a reafirmat prioritatea pe care o acordă dezvoltării unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, ca răspuns la o preocupare centrală a popoarelor din statele reunite în Uniune.

Pe baza realizărilor programelor de la Tampere şi Haga, până în prezent s-au înregistrat progrese semnificative în acest domeniu. Controalele la frontierele interne au fost eliminate în spaţiul Schengen, iar frontierele externe ale Uniunii sunt acum gestionate într-o manieră mai coerentă. Prin dezvoltarea abordării globale a migraţiei, dimensiunea externă a politicii Uniunii privind migraţia se concentrează asupra dialogului şi parteneriatelor cu Ţările terţe, pe baza intereselor reciproce 1 .

Au fost luate măsuri semnificative în direcţia creării unui sistem european de azil. Agenţiile europene precum Europol, Eurojust, Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale şi Frontex au atins maturitatea operaţională în domeniile lor de activitate. Cooperarea în materie de drept civil facilitează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, iar cooperarea în domeniul respectării aplicării legii asigură o securitate sporită 2 .

În ciuda acestor realizări şi a altor realizări importante în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei, Europa se confruntă în continuare cu provocări. Aceste provocări trebuie abordate într-o manieră cuprinzătoare. Prin urmare, sunt necesare noi eforturi pentru a ameliora coerenţa dintre domeniile diferitelor politici. În plus, ar trebui intensificată cooperarea cu ţările partenere. Aşadar era momentul pentru o nouă agendă care să permită Uniunii şi statelor sale membre să consolideze aceste reuşite şi să răspundă viitoarelor provocări. În acest scop, Consiliul European a adoptat programul multianual, care este cunoscut drept Programul de la Stockholm, pentru perioada 2010-2014. 3

Consiliul European salută rolul sporit pe care Parlamentul European şi parlamentele naţionale îl vor juca în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona 4 . Cetăţenii şi asociaţiile reprezentative vor avea o oportunitate mai mare de a-şi face cunoscute şi de a-şi împărtăşi public opiniile în toate domeniile de acţiune ale Uniunii în conformitate cu articolul 11 din TUE. Aceasta va consolida caracterul deschis şi democratic al Uniunii în beneficiul populaţiei sale.

1 Programul de la Stockholm - o Europă deschisă şi sigură în serviciul cetăţenilor şi pentru protecţia acestora, CO EUR-PREP 2, JAI 81, POLGEN 8, 5731/10, Bruxelles, 3 martie 2010.

2 Comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu COM(2010) 385 final, Prezentare generală asupra modului de gestionare a informaţiilor în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, , Bruxelles, 20.7.2010.

3 Sergiu Vasile, Strategii naţionale şi europene privind securizarea frontierelor în spaţiul Schengen, Ed. Sitech. 2011, pag. 134 şi următoarele.

4 Astfel cum este el cunoscut. În realitate, Uniunea se întemeiază pe două tratate: Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

18
18
Tratatul facilitează procesul de atingere a obiectivelor prezentate în acest program, atât pentru instituţiile

Tratatul facilitează procesul de atingere a obiectivelor prezentate în acest program, atât pentru

instituţiile Uniunii, cât şi pentru statele membre. Se confirmă rolul Comisiei în pregătirea iniţiativelor,

precum şi dreptul unui grup format din cel puţin sapte state membre de a înainta propuneri legislative.

1.3.1. Prioritatea obiectivelor Planului de acţiune al Programului de la Stockholm Spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie reprezintă, împreună cu strategia Europa

2020, un element-cheie al răspunsului UE la provocările globale pe termen lung, care contribuie la

consolidarea şi dezvoltarea modelului european de economie socială de piaţă în secolul 21.

În contextul Programului de la Stockholm, Consiliul European a solicitat Comisiei să prezinte

rapid un plan de acţiune în primele şase luni ale anului 2010, care să fie adoptat de către Consiliu.

Planul de acţiune transpune scopurile şi priorităţile Programului de la Stockholm în acţiuni concrete

cu un calendar precis pentru adoptare şi punere în aplicare. Acesta ar trebui să cuprindă o propunere de

calendar pentru transformarea instrumentelor cu o bază legală nouă.

Într-o perioadă în care au loc mari schimbări, în care lumea abia începe să iasă din criza

economică şi financiară, Uniunea Europeană are, mai mult ca niciodată, datoria de a proteja şi de a

promova valorile şi de a apăra interesele cetăţenilor săi. Respectul pentru persoane şi pentru

demnitatea, libertatea, egalitatea şi solidaritatea umană sunt valorile noastre perene într-o perioadă

de permanente transformări sociale şi tehnologice 5 .

Programul de la Stockholm, adoptat de Consiliul European în luna decembrie 2009 6 , stabileşte

priorităţile pentru dezvoltarea spaţiului european de libertate, securitate şi justiţie în următorii cinci

ani. Conţinutul programului reflectă discuţiile purtate cu Parlamentul European, cu Consiliul, cu

statele membre şi cu părţile interesate în ultimii ani. În centrul său se regăsesc obiectivele ambiţioase

formulate de Comisie în Comunicarea 7 sa din iunie 2009 care a condus la adoptarea programului de la

Stockholm.

Miza principală a acţiunii Uniunii în acest domeniu în anii care vor urma va fi promovarea

Europei cetăţenilor, prin garantarea faptului că cetăţenii îşi pot exercita drepturile şi pot beneficia pe

deplin de pe urma integrării europene. Cetăţenii au cele mai mari aşteptări de la factorii de decizie

politică tocmai în domeniile libertăţii, securităţii şi justiţiei, întrucât acestea au un impact asupra vieţii

5 Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic şi social european şi Comitetul Regiunilor, crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie pentru cetăţenii europei, Plan de acţiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm, COM(2010) 171 final, Bruxelles, 20.4.2010.

6 Documentul Consiliului 17024/09, adoptat de Consiliul European la 10-11 decembrie 2009.

7 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu COM(2009) 262, Un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în serviciul cetăţenilor, Bruxelles, 10.6.2009.

19
19
lor cotid iene. Cetăţenii europeni, fie ei bărbaţi sau femei, se aşteaptă pe bună dreptate

lor cotidiene. Cetăţenii europeni, fie ei bărbaţi sau femei, se aşteaptă pe bună dreptate să trăiască într-o Uniune paşnică şi prosperă, în care drepturile lor să fie pe deplin respectate, iar securitatea să le fie garantată.

Spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie trebuie să fie un spaţiu în care, pentru toţi oamenii, inclusiv pentru resortisanţii ţărilor terţe, drepturile fundamentale consacrate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene sunt efectiv respectate. Scopul prezentului plan de acţiune este de a asigura concretizarea acestor priorităţi, atât la nivel european, cât şi la nivel global, asigurându-se că cetăţenii beneficiază de progresele realizate în crearea spaţiului de libertate, securitate şi justiţie. Acest plan ar trebui, de asemenea, să ne permită să avem o perspectivă pe termen lung, asigurând un răspuns hotărât şi adecvat al Europei la provocările europene şi globale.

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona permite Uniunii să dea dovadă de mai multă ambiţie în felul în care răspunde preocupărilor şi aspiraţiilor de zi cu zi ale cetăţenilor europeni.

Actele adoptate de principalele instituţii ale UE şi importanţa acestora Actele adoptate de către instituţiile europene fac parte din categoria izvoarelor secundare a dreptului comunitar. Izvoarele primare sunt cele prevăzute în Tratatele Uniunii şi acestea reprezintă temelia jurisdicţională. Astfel cum s-a arătat în doctrină 8 ,izvoarele secundare de drept comunitar nu pot contraveni izvoarelor primare şi nici principiilor generale de drept comunitar formulate de către Curte de-a lungul timpului în jurisprudenţa sa 9 . „Pentru îndeplinirea misiunii lor şi în condiţiile prevăzute de prezentul tratat, Parlamentul european împreună cu Consiliul şi Comisia adoptă regulamente şi directive, iau decizii şi formulează recomandări sau avize. Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru. Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele. Decizia este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii pe care îi indică. Recomandările şi avizele nu sunt obligatorii.” 10

8 O.Manolache, Drept Comunitar, ed.a v-a, Ed.All Beck, Bucureşti 2006; 9 Tudor Ştefan,Beatrice Andreşan-Grigoriu ,Drept Comunitar, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2007; 10 Art.249 din TCE;

20
20
Natura judiciară: De iure , nu există nici o ordine de prioritate între actele din

Natura judiciară:

De iure, nu există nici o ordine de prioritate între actele din legislaţia secundară, nici în raport cu instituţiile care le emit, acestea diferenţiindu-se în funcţie de efectele pe care le produc şi extinderea aplicării acestora. Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală, natura judiciară a actelor respective este puţin diferită, datorită naturii interguvernamentale a cooperării în cadrul pilonilor II şi III. Potrivit Art 34 din Tratatul U.E., Consiliul poate adopta, prin vot unanim, la iniţiativa Comisiei sau a unui stat membru:

-deciziile-cadru: urmăresc alinierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative.Acestea sunt obligatorii în ce priveşte obiectivul urmărit, lăsând statelor suverane mijloacele legislative de impunere în propria ţară. Deciziile-cadru pot fi comparate cu directivele din cadrul Pilonului I, dar nu pot avea efect direct sub incidenţa prevederii exprese dinTUE. -poziţii comune: privesc anumite chestiuni determinate ale Uniunii Europene; -decizii: reprezintă obiectivele CPJ ,cu excepţia armonizării legislaţiilor naţionale.Acestea au un caracter obligatoriu şi nu pot avea efect direct;se adoptă principiul unanimităţii; -convenţii: acestea sunt foarte importante şi armonizează legislaţia intr-un anumit domeniu de cooperare; Curtea de Justiţie poate hotărî asupra legalităţii şi interpretării deciziilor-cadru, deciziilor şi convenţiilor încheiate în cadrul cooperării.

Cooperarea între diferite state membre

Examinând cooperarea poliţienească şi judiciară în cadrul UE- chiar şi la prima vedere- se pot găsi diferite straturi ce trebuie sortate. 11 Există o tradiţie aliată între statele membre UE. 12 Totuşi, astăzi, există o altă cooperare specifică în Uniunea Europeană, precum şi o colaborare specială între statele membre şi statele asociate în mod oficial (într-un cadru instituţionalizat). Asistenţa legală mutuală în chestiunile criminale între statele membre UE are loc în baza Convenţiei asistenţei mutuale din 2000 şi protocoalele ei. 13 Mai mult, autorităţile competente cooperează cu agenţiile europene ca şi Europol şi Eurojust. În timp ce Convenţia din 2000 aproape că

11 Ca să nu mai menţionăm diferitele forţe politice şi competenţele diferite în Statele membre, vezi M. Anderson şi J. Apap (eds) op. cit. P. 47;

12 Vezi H. Satzger şi F. Zimmermann, De la modele tradiţionale de asistenţă juridică la principiul recunoaşterii mutuale. Noi dezvoltări ale paradigmei actuale a cooperării europene în chestiunile penale, în M. Bassiouni, V. Militello şi H. Satzger (eds). Cooperarea europeană şi chestiuni penale. Chestiuni şi perspective (Padova 2008), p.339;

13 Convenţia EU pentru Asistnţa mutuală în chestiuni criminale între statele member a EU din 29.5.2000, Jurnalul Oficial, C 197, 12.7.2000, p. 1 (Convenţia EU pentru MACM din 2000) şi Protocolul său din 16.10.2001, Jurnalul Oficial, C 326, 21.11.2001, p.1;

21
21
facilitează cooperarea existentă în baza Convenţiei Consiliului Europei din 1959 pentru asistenţă mutuală în

facilitează cooperarea existentă în baza Convenţiei Consiliului Europei din 1959 pentru asistenţă mutuală în chestiuni criminale şi Protocolul ei din 1978, Europol şi Eurojust adaugă o nouă dimensiune: fiind instituţii centrale sigure, în legătură cu agenţii din toate statele membre, ele facilitează cooperarea nu doar prin mijloace de schimb de date, dar prin comunicare şi problema mergând direct la o bază ad- hoc. Un exemplu proeminent de colaborare în EU este munca de echipă a agenţilor naţionali şi europeni care luptă împotriva fraudei ce afectează interesele financiare. Munca Biroului Anti-Fraudă European, aşa numitul OLAF, adaugă o nouă trăsătură caracteristică acestei cooperări. 14 Acordul Schengen 15 asigură un exemplu de colaborare instituţionalizată între statele membre EU şi statele non membre, mai ales Islanda, Norvegia 16 precum şi Lichtenstein în viitorul apropiat. Alte forme de cooperare ar putea fi adăugate, mai ales misiunile EU care au loc în cadrul celui de-al doilea pilon, deşi obiectivul este unul de întărire a legii. Se ştie că există o discrepanţă între abordarea practică şi teoretică a cooperării poliţieneşti şi judiciare. Totuşi, numeroasele puncte comune între teorie şi practică sunt importante şi ar trebui să se întrepătrundă. De exemplu, experienţa ultimei decade în diferite domenii a arătat că soluţiile EU elaborate în scris de obicei găsesc oricum o eliberare neoficială în practică - un exemplu este cooperarea echipelor de investigare îmbinate. 17

1.3.2. Modalităţi posibile şi mijloacele de cooperare internaţională:

Forme şi mijloace de Cooperare judiciară şi poliţienească

Dacă ne uităm la formele şi măsurile de colaborare inter-Stat din EU, există o cooperarea de toate felurile, care poate fi grupată împreună după caracteristici comune cum ar fi: 18

- cooperarea tradiţională, cum ar fi cererile de asistenţă mutuală cu privire la informaţii sau arestări; 19

14 Pentru mai multe informaţii vezi R. Traşcă, La place de L Office Europeene de Lutte Antifraude dans la repression de la fraude au budget communautaire, Cahiers de droit europeen (2008), p. 7 ;

15 Fondată pe Convenţia de implementare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele Uniunii Economice Benelux, Republica federală Germania şi Republica franceză pentru aboliţia treptată a controlaelor la graniţele lor comune din 19 iunie 2009 (Convenţia de Implemnetare Scenghen din 1990) ; pentru mai multe informaţii vezi Jurnalul Oficial, L 370, 17.12.2004, p. 78 ;

16 Vezi Jurnalul Oficial, L 176, 10.7.1999, p.36 ;

17 Vezi T. Scalken şi M. Pronk, Despre echipele de investigaţie îmbinate, Jurnalul European al crimei, legii criminale şi justiţiei criminale, (2000), p. 70;

18 Vezi J. Hecker, Europaisches Verwaltungskooperationsrecht am Beisliel der grenzuberschreitenden polizeilichen Zusammenarbeit, EUr (2001), p. 826; J. Pierini şi G. Pasqua, Cooperarea poliţienească în Uniunea Europeană. O privire de ansamblu, în M. Bassiouni, V. Militello şi H. Satzger (eds), op. cit. , p.407;

22
22
- cooperar ea care se bazează pe comunicarea într - o manieră mai degrabă formală,

- cooperarea care se bazează pe comunicarea într-o manieră mai degrabă formală, ca în Reţeaua Judiciară europeană, sau o bază ad hoc cum ar fi punctul de contact care să lupte împotriva corupţiei; 20

- cooperarea coactivă, ca şi stabilirea echipelor de investigaţie îmbinate 21 sau organizarea transporturilor controlate îmbinate, 22 chiar şi pe o bază ad hoc în situaţii de criză; 23

- cooperarea transfrontalieră, ca şi urmărirea transfrontalieră sau supravegherea; 24 sau împărtăşirea datelor de la graniţe, subliniată în Decizia Consiliului din 23 iunie 2008, datorită creşterii cooperării de la trecerea graniţei, mai ales în combaterea terorismului şi a criminalităţii de la graniţe; 25

- stabilirea unor instituţii împărtăşite, cum ar fi Europol, 26 sau stabilirea unor baze de date împărtăşite, ex. Sistemul de Informaţii Schengen (SIS); 27 Frontex , Eurodac şi, ultima , dar nu cea din urmă,

- colaborarea bazată pe principiul recunoaşterii mutuale, 28 care există mai proeminent, în acest moment, sub forma mandatului de arestare european, 29 dar care a adus numeroase iniţiative noi pentru reformularea cooperării cu EU. 30

19 E.g. Convenţia ce are legătură cu extrădarea între statele membre EU din 10.03.1995, Jurnalul Oficial, C 78, 30.3.1995, p. 2; Convenţia pentru asistenţa mutuală în chestiuni criminale între statele membre ale EU din 29.5.2000, Jurnalul Oficial C197, 12.7,2000, p. 1 (Convenţia EU pentru MACM din 2000) şi Protocolul din 16.10.2001, Jurnalul Oficial C326, 21.11.2001,p.1;

20 Decizia Consiliului din 24 octombrie 2008 pentru un punct de contact al reţelei împotriva corupţiei, Jurnalul Oficial, L 301, 12.11.2008, pp. 38-39;

21 Vezi J. Pierini şi G. Pasqua, op. Cit,., p. 407 cu mai multe referinţe;

22 Reglementările ce asigură stabilirea echipelor îmbinate de investigaţie: Art. 13 Convenţia EU pentru MACM din 2000; Decizia Cadrului Consiliului din 13.6.2002 pentru Echipele de investigaţie îmbinate, Jurnalul Oficial, L 162, 20.6.2002, p.1; Recomandarea Consiliului din 8.5.2003 pentru un model de acord pentru a stabili o echipă de investigaţie îmbinată (JIT), Jurnalul Oficial, C 121, 23.5.2003, p.1; Reglementările ce asigură livrările controlate îmbinate: Art. 12 al Convenţiei EU pentru MACM din 2000; Art. 73 Convenţia de implemnetare Schengen din 1990;

23 Decizia Consiliului din 23 iunie 2008 pentru îmbunătăţirea cooperării între unităţile de intervenţie specială ale statelor membre ale EU în situaţii de criză, Jurnalul Oficial, L 210, 6.8.2008,p.73;

24 Art. 40 şi 41 al Convenţiei pentru Implementare Schengen din 1990; M. Daman, op.cit. , p. 179;

25 Jurnalul Oficial L 210, 6.8.2008, p.1;

26 Actul Consiliului din 26 iulie 1995 care schiţează Convenţia bazată pe art. K 3 din Tratatul pentru Uniunea Europeană, despre stabilirea unui Oficiu de Poliţie European (Convenţia Europol) din 26 iulie 1995, Jurnalul Oficial, C 316, 27.11. 1995 precum şi protocoalele acestuia.;

27 Art. 92 Convenţia de Implementare Schengen din 1990;

28 Vezi ex. M. Hildebrandt, Legea criminală europeană şi Identitatea Europeană, Legea criminală şi filozofia (2007), p. 73 et seq.; G. De Kerchove şi A. Weyembergh (eds), La reconaissance mutuelle des decisions judiciaires penales dans lUnion europeene (Bruxelles 2001); S. Peers, Recunoaşterea mutuală şi legea criminală în Uniunea Europeană. A înţeles Consiliul greşit?, Revederea legii comune de piaţă (2004), p. 5;

23
23
1.4. Conceptul de criminalitate transfrontalieră Procesele transformatoare de remodelare a lumii, la care asistăm, sunt

1.4. Conceptul de criminalitate transfrontalieră Procesele transformatoare de remodelare a lumii, la care asistăm, sunt caracterizate de

extinderea democratizării, afirmarea şi consolidarea principiilor economiilor de piaţă, acordarea şi

respectarea drepturilor fundamentale cetăţenilor. Asistăm, totodată, la lărgirea cooperării şi integrării

majorităţii statelor eliberate de regimurile totalitare, la schimbul de valori morale şi materiale, tehnice

şi tehnologice mondiale. În acelaşi timp s-a produs dezintegrarea şi fragmentarea entităţilor statale

multinaţionale care au militat, în principal, pentru propria identitate. 31

Procesul de tranziţie de la economiile centralizate la economiile de piaţă, extinderea

principiilor democratice, cooperarea şi integrarea în structurile europene şi euro-atlantice s-au dovedit

destul de anevoioase. Aderarea României la Uniunea Europeană, accederea în spaţiul Schengen şi

stabilirea frontierelor Uniunii pe actuala configuraţie frontalieră a ţării noastre, pe porţiunile de nord,

est şi litoralul Mării Negre, reprezintă paşi importanţi în procesul de dezvoltare economico-socială atât

a continentului european, cât şi al României.

Fiind o „poartă” spre Europa, România, prin poziţia ei geopolitică şi geostrategică, resimte la

frontierele sale presiunile criminalităţii organizate transfrontaliere. Dintre acestea se numără: migraţia

(în cele două forme de manifesare: imigraţia şi emigraţia), traficul de droguri, traficul de persoane,

traficul de armament, muniţii, materii explozive şi radioactive, contrabanda de bunuri şi produse

(bunuri din patrimoniul naţional, bunuri contrafăcute, produse cu regim special, ţigări, băuturi

alcoolice, produse petroliere şi derivate, medicamente, bunuri de larg consum etc.), traficul cu

autoturisme de lux, traficul cu monedă falsă şi alte operaţiuni ilegale cu produse interzise a fi introduse

în ţară sau produse de tranzit (deşeuri şi reziduuri radioactive, toxice, specii protejate de floră şi faună,

vestigii arheologice şi istorice, roci rare), vânatul şi pescuitul ilegal etc.

29 Cadrului deciziei Consiliului din 13.6.2002 despre mandatul de arestare european şi procedurile de predare dintre statele membre – declaraţii făcute de anumite state membre pentru adoptarea Cadrului deciziei, Jurnalul Oficial, L 190, 18.7.2002, p. 1; Europol va deveni o agenţie europeană în 2010.;

30 Vezi Cadrul deciziei Consiliului din 22.7.2003 pentru Executarea în Uniunea Europeană a Ordinelor care înlătură proprietatea sau evidenţa, Jurnalul oficial, L 196, 2.8.2003, p. 45; Deciziile cadrului Consiliului din 24. 2. 2005 despre Aplicarea Principiului recunoaşterii mutuale la penalităţile financiare, Jurnalul Oficial, L 76, 22.3.2005, p.16; Cadrul deciziei Consiliului din 6.10. 2006 despre Aplicarea principiului recunoaşterii mutuale la Confiscarea ordinelor, Jurnalul Oficial, L 328, 24.11.2006, p. 59; Cadrul deciziei Consiliului din 18.12.2008 pentru mandatul European de evidenţă cu scopul obţinerii obiectelor, documentelor şi datelor pentru a fi folosite în procedurile chestiunilor criminale, Jurnalul Oficial, L 350, 30.12.08, p. 72; Cadrul deciziei Consiliului din 27.11.2008 pentru Aplicarea principiului recunoaşterii mutuale a judecăţilor şi probarea deciziilor cu o vedere asupra supervizării măsurilor de probă şi sancţiunilor alternative, Jurnalul Oficial, L 37, 16.12.08, p. 102; Cadrul deciziei Consiliului din 27.11.2008 pentru Aplicarea Principiului recunoaşterii mutuale a judecăţilor în chestiuni criminale impunând sentinţele custodiale sau măsurile care implică depravarea libertăţii în scopul întăririi lor în Uniunea Europeană, Jurnalul Oficial, L 327, 5.12.08, p. 27 ;

31 Dumitru Popescu – Criminalitatea transfrontalieră, Revista Criminalistica nr.2/2004, pag.29.

24
24
În perspectivă analiştii în domeniu apreciază că România tinde să devină o ţară ţintă pentru

În perspectivă analiştii în domeniu apreciază că România tinde să devină o ţară ţintă pentru imigraţia ilegală, traficul de stupefiante, de arme şi muniţii, de maşini de lux, care şi-au găsit deja teren fertil în mediile infractoare autohtone. Tendinţa în domeniul criminalităţii transfrontaliere este de creştere a numărului şi gravităţii tentativelor şi infracţiunilor de acest gen, de perfecţionare a metodelor şi formelor de disimulare a fraudei, a traficului ilicit şi contrabandei cu produse, materiale sau substanţe care nu pot fi detectate cu aparatura clasică din dotare şi cu câini special dresaţi, întrucât noile tehnologii folosite la fabricarea drogurilor sintetice, a explozivilor plastici sau a altor materiale periculoase, a unor bunuri contrafăcute, nu permit detectarea acestora cu mijloacele clasice. 32 Gama de manifestare a criminalităţii organizate transfrontaliere cuprinde şi folosirea documentelor de identitate şi de însoţire a transporturilor false ori falsificate; traficul ilegal de persoane în mijloacele de transport, tentativele de corupţie, şantaj şi ameninţări la adresa personalului care îşi desfăşoară activitatea în punctele de trecere a frontierei; interceptarea transmisiilor de date transfrontaliere cu caracter confidenţial, traficul ilegal de ţesuturi şi organe umane; tentative de contrabandă sub falsă acoperire, inclusiv diplomatică; eludarea taxelor vamale şi a impozitelor sau perceperea de returnări de T.V.A. pentru mărfuri care în mod real, nu au fost trecute peste frontieră. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, este de aşteptat să crească fluxul de imigranţi fie pentru a se stabili pe teritoriul ţării noastre fie pentru a o tranzita spre ţări din vestul Europei. Pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere România a adoptat Legea nr. 208 din 31 decembrie 1999, privind ratificarea Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, semnat la Bucureşti la 26 mai 1999. Părţile semnatare militează pentru lărgirea şi diversificarea relaţiilor de cooperare în cadrul Programului „Iniţiativa de cooperare în Sud-Estul Europei”, luându-se în considerare interesul reciproc în ceea ce priveşte combaterea infracţiunilor transfrontaliere şi dezvoltarea unei mai strânse cooperări regionale în aplicarea legislaţiei, fiind convinse că infracţiunile respective reprezintă o ameninţare serioasă pentru suveranitatea statelor şi pentru comerţul legal. În sensul acestui acord sintagma autorităţi cu atribuţii în aplicarea legii privind infracţionalitatea transfrontalieră şi vamală, defineşte autorităţile naţionale competente, desemnate de părţi 33 , desemnare ce va fi confirmată de Secretarul S.E.C.I. (Centrul Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei – pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere). Centrul

32 Dumitru Popescu – Criminalitatea transfrontalieră, Revista Criminalistica nr.2/2004, pag. 29-30.

33 Art. 1 lit. „a” din Legea nr. 208/1999 privind ratificarea Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

25
25
S.E.C.I. a fost creat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 201 din 15

S.E.C.I. a fost creat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 201 din 15 noiembrie 2000 şi îşi are sediul în Bucureşti. Sintagma „infracţionalitate transfrontalieră” defineşte toate încălcările sau tentativele de încălcare a legislaţiilor şi reglementărilor naţionale în scopul organizării, dirijării, sprijinirii sau facilitării activităţilor infracţionale internaţionale. 34 Legat de formele asistenţei speciale între părţile semnatare ale acestui acord Legea nr. 208/1999 35 stabileşte că la cerere sau din proprie iniţiativă o parte poate oferi asistenţă sub formă de informaţii cu privire la:

a) metode şi tehnici de examinare a pasagerilor şi a mărfurilor;

b) aplicarea cu succes a mijloacelor şi tehnicii de luptă împotriva fraudelor;

c) acţiuni ce pot fi folosite împotriva fraudelor;

d) noi metode folosite în comiterea infracţiunilor transfrontaliere.

Cu condiţia respectării legislaţiei naţionale părţile pot să dispună de bunurile, veniturile şi mijloacele confiscate sau să le transfere pe acestea ori veniturile rezultate în urma vânzării lor către cealaltă parte în condiţiile stabilite de comun acord. Tendinţele în evoluţia criminalităţii transfrontaliere, în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, pot face ca România să devină ţară „ţintă” şi nu numai preponderent de tranzit, aşa cum este în prezent. Acest fenomen va fi favorizat de creşterea şi consolidarea economică preconizate în ţara noastră, de dezvoltarea comerţului, creşterea capacităţilor de producţie şi de prestări servicii pe ansamblul teritoriului, lipsa mâinii de lucru etc.

1.4.1. Tendinţe 36

a). amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier, dobândirea unui caracter tot mai bine organizat, conspirat şi internaţionalizat; b). specularea abilă a legislaţiei existente şi atragerea unor persoane cu funcţii de decizie din instituţii cu atribuţii în lupta împotriva fraudelor vamale şi a corupţiei, la asigurarea protecţiei operaţiunilor ilegale desfăşurate;

34 Art. 1 lit. „b” din Legea nr. 208/1999 privind ratificarea Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

35 Art. 3 alin. 3 lit. „a-d” din Legea nr. 208/1999 privind ratificarea Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

36 Art. 11 din Strategia Naţională de Management Integrat al Frontierei de Stat a României, în perioada 2004-2006.

26
26
c). diversificarea formelor de valorificare a produselor, valorilor şi avantajelor rezultate din infracţiuni, menite să

c). diversificarea formelor de valorificare a produselor, valorilor şi avantajelor rezultate din infracţiuni, menite să ascundă sursele venitului ilicit şi să îl amplifice (jocuri de noroc, reţeaua cazinourilor, intensificarea traficului ilicit cu obiecte de artă din patrimoniul cultural naţional etc.); d). extinderea fenomenului de conexare a infracţiunilor aducătoare de venituri cu alte infracţiuni violente, cu amploare şi consecinţe grave în rândul populaţiei (acţiuni teroriste, destabilizatoare etc.) în vederea asigurării finanţării acestora din urmă; e). extinderea ariei de infracţiuni şi în domeniul tehnologiei informaţiei, prin accesarea neautorizată a bazelor de date ale instituţiilor cu competenţe în domeniul securităţii frontierei, în vederea exploatării informaţiilor obţinute ilegal; f). apariţia de noi rute de traficare a drogurilor, în special sintetice, dinspre vestul continentului european spre est şi intrarea României în rândul ţărilor consumatoare de droguri, nu numai de tranzit cum era la începutul anilor 2000; g). schimbarea permanentă a rutelor utilizate şi a mărfurilor sau produselor traficate la „cerinţele pieţei”; h). diversificarea formelor de sustragere de la controlul legal şi de specialitate al trecerii peste frontieră a produselor periculoase, a speciilor periclitate de fauna şi flora sălbatecă, a materialului lemnos şi a celui genetic forestier; i). perfecţionarea tehnicilor şi tehnologiilor de contrafacere a documentelor de identitate şi a celor de însoţire a mărfurilor; j). transformarea României dintr-o sursă de „forţă de muncă la negru”, într-un „consumator”, pentru cetăţenii unor state din Asia, Africa şi chiar din Europa, ceea ce vor determina mutaţii în volumul, sensul şi destinaţia migraţiei ilegale, precum şi a infracţiunilor conexe.

1.4.2. Factorii de risc specifici criminalităţii transfrontaliere sunt următorii: 37

lărgirea ariei de acţiune a grupărilor internaţionale de crimă organizată, prin atragerea infractorilor din spaţii mai largi şi proliferarea tentativelor privind toate tipurile de frauda, inclusiv cea vamala, contrabanda şi trafic ilicit de mărfuri şi bunuri etc.;

manifestarea pregnantă a unor grupări ale reţelelor internaţionale de crimă organizată cu experienţa mondiala (globalizarea crimei organizate);

migraţia ilegală generata de situaţia economică, socială sau politică din ţările de origine, care conduce la apariţia unor fluxuri masive de imigranţi spre România şi care au ca destinaţie

37 Art. 12 din Strategia Naţională de Management Integrat al Frontierei de Stat a României, în perioada 2004-2006.

27
27
final ă statele membre ale Uniunii Europene;  proliferarea reţelelor de traficanţi de fiinţe umane;

finală statele membre ale Uniunii Europene;

proliferarea reţelelor de traficanţi de fiinţe umane;

vecinătatea cu unele zone geografice cu potenţial conflictual, din punct de vedere etnico - religios sau terorist;

prezenţa pe teritoriul României a numeroşi cetăţeni străini, implicaţi în acţiuni ilegale, proveniţi din zone geografice cu potenţial de risc major;

amplificarea tranzitului ilegal şi dezvoltarea pieţei interne de droguri şi precursori concomitent cu schimbarea unor rute tradiţionale;

riscul suplimentar ca emigranţii ilegali care trec frontiera României, sau a statelor membre ale Uniunii Europene, să desfăşoare activităţi de contrabandă cu produse solicitate pe piaţa neagră a Europei;

proliferarea reţelelor teroriste cu toate implicaţiile acestora;

comerţul ilegal cu produse strategice, substanţe radioactive, deşeuri toxice şi alte materiale periculoase;

fraudele vamale comerciale, inclusiv cele din categoria spălării de bani, ce se manifestă la frontieră;

amplificarea şi diversificarea actelor de corupţie in rândul personalului instituţiilor statului ce concură la securizarea integrată a frontierei şi tergiversarea soluţionării cazurilor constatate;

operaţiuni vamale ilegale, ce aduc atingere legislaţiei in domeniul protecţiei consumatorilor, mediului, florei şi faunei, drepturilor de proprietate intelectuală, bunurilor din patrimoniul naţional;

legislaţia permisivă în domeniul înfiinţării societăţilor comerciale ce au ca obiect de activitate operaţiuni de comerţ exterior şi lipsa măsurilor legale de combatere a firmelor fantomă;

lipsa de cooperare manifestată de instituţiile de profil din alte ţări, în aplicarea măsurilor comune convenite în actele internaţionale încheiate, cu incidenţă asupra combaterii migraţiei ilegale şi criminalităţii transfrontaliere.

În etapa actuală asistăm la o recrudescenţă fără precedent a fenomenului criminalităţii care este amplificat prin trafic de droguri, acte de terorism şi crimă organizată, comise în scopul de a inspira teamă şi insecuritate în rândul populaţiei, dar şi o serie de delicte şi crime, ce violează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, caracterizate prin omoruri, tâlhării, răpiri, jafuri cu mâna

28
28
armată şi alte fapte care afectează siguranţa civică şi individuală. 3 8 Alături de violenţa

armată şi alte fapte care afectează siguranţa civică şi individuală. 38 Alături de violenţa primitivă, ocazională sau pasională, se constată proliferarea violenţei raţionale, specifică criminalităţii organizate şi organizaţiilor criminale profesioniste. Asistăm la o aşa numită „internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate la nivelul diferitelor societăţi, state şi naţiuni, prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de crime şi delicte, ce presupun noi forme de prevenire şi combatere a violenţei şi criminalităţii organizate atât la nivel naţional cât şi internaţional. Evoluţia societăţii contemporane evidenţiază faptul că, în pofida intensificării activităţii şi intervenţiilor organismelor cu atribuţii de prevenire şi combatere a criminalităţii în general, se constată o amplificare a actelor infracţionale îndreptate împotriva persoanelor şi patrimoniului public sau privat, precum şi o extensie a faptelor de corupţie şi fraudă în diferite sectoare ale vieţii economico- sociale. În cadrul acestui climat infracţional, criminalitatea organizată constituie cea mai periculoasă formă, cu un impact direct asupra stării de normalitate şi siguranţă civică. Astfel, forma cea mai periculoasă şi virulentă a infracţionalităţii organizate o reprezintă criminalitatea organizată transfrontalieră, un adevărat flagel ce ameninţă toate statele lumii, deoarece toate pot fi exploatate în folosul capilor lumii interlope pentru care frontierele sunt ca şi inexistente. Cauzele acestei proliferări a criminalităţii organizate sunt diverse şi complexe, menţionând în continuare pe cele mai semnificative:

mondializarea sau „globalizarea” schimburilor economice şi financiare;

dezvoltarea comunicaţiei instantanee;

noua interdependenţă a naţiunilor;

deschiderea frontierelor naţionale;

o anumită pierdere a suveranităţii statelor pe propriul teritoriu şi în Europa în special;

căderea cortinei de fier (noiembrie 1989), care a favorizat, pentru criminalitatea organizată, ocaziile de a umple golurile lăsate în Estul Europei de statele şi economiile slabe, şi de a construi poduri şi filiere între Est şi Vest;

accelerarea construcţiei europene, care a favorizat şi multiplicat nu numai schimburile ci şi fraudele de toate genurile în dauna comunităţii. Pentru delimitarea conceptelor de criminalitate, crimă organizată şi mafie, se impun următoarele precizări:

în primul rând, este necesar să se facă o diferenţiere clară între conceptele de criminalitate, crimă organizată şi mafie;

în al doilea rând trebuie făcută o delimitare clară între cele două concepte menţionate mai sus

38 Adrian Iacob, C-tin Victor Drăghici – Crima organizată, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006, pag.62.

29
29
şi organizaţiile criminale compatibile cu acestea;  în al treilea rând, se impune fie schimbarea

şi organizaţiile criminale compatibile cu acestea;

în al treilea rând, se impune fie schimbarea opticii cu privire la definirea conceptului de mafie, fie găsirea unui termen generic corespondent acestuia, dar care să desemneze toate activităţile de tip mafiot. Aceste trei concepte se diferenţiază între ele prin:

a) gradul de periculozitate socială a activităţilor infracţionale compatibile cu fiecare segment infracţional în parte, de natură să afecteze sectoarele vieţii economice, sociale şi politice în

stat;

b) nivelul de organizare şi structurare a organizaţiilor criminale, care se raportează la fiecare concept în parte;

c) metodele şi mijloacele folosite de organizaţiile criminale pentru atingerea scopului propus;

d) scopul urmărit.

Delimitarea conceptelor de criminalitate, crimă organizată sau mafie, de cel de organizaţii criminale compatibile cu acestea prezintă o importanţă deosebită pentru legiuitor. Nu pot fi incriminate prin lege conceptele de criminalitate, crimă organizată sau mafie, deoarece acestea implică o

diversitate de acte şi fapte infracţionale, sancţionate în mod individual de legiuitor şi au o sferă de cuprindere greu de delimitat cu exactitate.

1.4.3. Definirea criminalităţii organizate

Inconsecvenţa terminologică şi modul eterogen în care sunt abordate caracteristicile criminalităţii organizate reprezintă în mod evident, premise total nefavorabile pentru definirea acesteia. Definirea unui fenomen infracţional are repercusiuni practice extrem de importante mai ales când percepţia acestuia este confuză aşa cum se întâmplă în cazul criminalităţii organizate. În prezent nu există, deocamdată o definiţie unanim acceptată şi nici măcar o convergenţă de opinii pe această temă. Explicaţiile acestei stări de fapt sunt multiple. Se poate invoca în primul rând un motiv obiectiv ce rezultă din complexitatea fenomenului, adică din diversitatea faptelor ilegale susceptibile a se încadra în sfera criminalităţii organizate. Principala dificultate în definirea criminalităţii organizate, contă în tratarea problemei fără a face distincţie între normativ şi criminologie. În plan normativ criminalitatea organizată trebuie raportată la diverse infracţiuni predefinite de legea penală, comise în mod organizat sau, altfel spus, de grupuri criminale organizate. În acest plan normativ, ceea ce este necesar de definit, se referă în primul rând la noţiunea de „grup organizat”. Rezultă că din punct de vedere normativ definiţia criminalităţii organizate nu poate fi decât consecinţa finală a unui întreg şir de reglementări de definiţii prealabile pentru a se înţelege fenomenul şi a se

30
30
propune strategii eficiente de combatere a acestuia. 3 9 În prezent, criminalitatea organizată constituie obiectul

propune strategii eficiente de combatere a acestuia. 39 În prezent, criminalitatea organizată constituie obiectul unor preocupări constante de politică criminală, conceptul criminologic în sine rămâne prea vag, acoperind caracteristici prea vaste, şi nu de o viziune integrată asupra structurii sale globale. Pe de altă parte, termenii de crimă organizată, mafie, criminalitate organizată, criminalitate economică sau de afaceri, sunt încă, din păcate, prea des confundaţi sau folosiţi ca sinonime. De asemenea, este adevărat şi faptul că rapoartele guvernamentale cultivă ideea că această criminalitate organizată este o problemă socială importată din străinătate şi că, prin urmare, este vorba de o conspiraţie exterioară reprezentată de mafia siciliană, turcă, rusă, triadele chinezeşti, yakuza japoneză, cartelurile columbiene, reţelele albaneze sau nigeriene etc., căutându-se astfel un ţap ispăşitor. 40 Prin extrapolare, majoritatea specialiştilor în domeniu încearcă să caracterizeze crima organizată, folosind criterii asemănătoare acceptate pe plan internaţional. În Convenţia O.N.U. împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate, adoptată la 15 noiembrie 2000, ratificată şi de România prin Legea nr. 565/2002 este formulată următoarea definiţie:

„crima organizată reprezintă activităţile desfăşurate de orice grup format din cel puţin trei persoane care permit celor aflaţi la conducere să se îmbogăţească sau să controleze teritorii ori pieţe interne sau străine prin folosirea violenţei, intimidării, corupţiei, urmărind fie să desfăşoare o activitate infracţională, fie să se infiltreze în economia legală”. 41 În doctrina O.I.P.C. – INTERPOL, prin crimă organizată, în sensul de criminalitate se înţelege ansamblul activităţilor criminale desfăşurate de grupuri de infractori structurate, implicate în activităţi ilicite (jocuri de noroc clandestine, prostituţie, trafic de persoane, de stupefiante, falsificarea şi traficul cu monedă falsă, traficul cu maşini furate, de armament, furtul şi traficul cu opere de artă etc.) care îşi investesc profiturile obţinute în activităţi ilegale. 42 Într-un sens mai larg, prin crimă organizată se înţeleg activităţile ilegale desfăşurate de grupuri de infractori profesionişti, caracterizate printr-o anumită organizare într-o specialitate criminală. Conform unei alte definiţii formulate de INTERPOL 43 , crima organizată reprezintă orice asociere sau grupare de persoane care se dedau la o activitate ilicită continuă, al cărui scop principal este de a realiza profituri fără a respecta graniţele naţionale. Biroul Federal de Investigaţii (F.B.I.) din S.U.A., defineşte crima organizată drept o conspiraţie

39 Valerian Cioclei – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalităţii organizate – în culegerea de materiale din Proiectul TEMPUS JEP – „Lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate”, Editura Lumina Tipo, Bucureşti, 2001, pag. 143.

40 Studiu publicat în Rewue de Science criminelle et de drot penal comparae, nr.4/1997, pag.89-90.

41 Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15 noiembrie 2000.

42 Gh.Pele şi I.Hurdubaie – Interpolul şi criminalitatea internaţională, Editura M.I., Bucureşti, 1983, pag. 76.

43 Le Dosar Serge şi Rose Philiphe – Cyber – Mafia, Editura Antet, Bucureşti, 1998, pag. 32.

31
31
infracţională continuă, care se autoîntreţine, având o structură organizatorică menţinută prin frică şi

infracţională continuă, care se autoîntreţine, având o structură organizatorică menţinută prin frică şi corupţie şi motivată de lăcomie. 44 Într-o altă accepţiune prin crimă organizată se înţelege acel segment infracţional la care se raportează activităţi ilegale de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii economice, sociale şi politice, desfăşurate prin metode şi mijloace, în mod constant, planificat şi conspirat, de către asociaţii de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, în structuri specializate şi mecanisme de autoapărare, în scopul obţinerii de profituri ilicite, la cote deosebit de ridicate. 45 Criminalistul american H.Abadinsky 46 profesor la St.Xavier University, defineşte crima organizată ca „o asociaţie non-ideologică, implicând un anumit număr de persoane aflate într-o strânsă interacţiune socială, organizată pe baza unei ierarhii alcătuite din cel puţin trei niveluri, în scopul de a- şi asigura profitul şi puterea cu activităţi ilegale. Locul în interiorul ierarhiei şi gradele cu o anumită importanţă pot fi atribuite în funcţie de gradele de rudenie şi de relaţiile de prietenie sau în mod raţional, în funcţie de specializarea fiecărui individ în parte”. Premeditată şi concepută până la detaliu, în ceea ce priveşte rolul şi modul de acţiune al celor care o înfăptuiesc criminalitatea organizată se deosebeşte fundamental de acţiunile criminale ale unor indivizi care, ocazional se asociază pentru a comite infracţiuni. 47 Combaterea criminalităţii organizate a preocupat şi preocupă comunitatea internaţională pe măsură ce fenomenul a fost perceput în formele sale de manifestare. Sesizând pericolul social ce-l reprezintă statele lumii, la nivel global, continental şi regional, au căutat diverse forme de combatere. Dacă iniţial sfera acestor acţiuni s-a regăsit, în principal, în mijloacele naţionale de combatere, extinderea fenomenului a făcut ca organismele guvernamentale şi neguvernamentale să-şi dea mâna până la cel mai înalt nivel pentru cunoaşterea în primul rând a fenomenului şi apoi găsirea căilor şi mijloacelor poliţieneşti şi legislative de contracarare.

1.4.4. Conceptele de criminalitate şi de infracţiune internaţională

Noţiunea de infracţiune internaţională este de dată relativ recentă, deşi unele legislaţii naţionale conţin mai demult prevederi juridice referitoare la reprimarea faptelor de acest gen. Astfel, Constituţia S.U.A. din 1787 şi cea a Confederaţiei Helvetice cuprind dispoziţii în temeiul cărora organele interne

44 Emil Hedeşiu – Contracararea crimei organizate transfrontaliere, Editura UNAO, Bucureşti, 2005, pag.15.

45 S.Rădulescu şi S.Baniciu – Sociologia crimei şi criminalităţii, Editura Şansa, Bucureşti, 1996, pag.68.

46 Paolo Pezini Mafiile, Editura BIC-ALL, Bucureşti, 2003, pag.8-9.

47 S.Şerb, C-tin Drăghici, A.Iacob, A.Ignat – Drept poliţienesc, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003, pag.202.

32
32
sunt competente să reprime infracţiunile internaţionale. 4 8 Treptat, dreptul internaţional a căpătat acelaşi

sunt competente să reprime infracţiunile internaţionale. 48 Treptat, dreptul internaţional a căpătat acelaşi fundament ca şi dreptul intern. Unii autori contemporani au afirmat că prima manifestare a dreptului infracţiunilor internaţionale datează din 1945, fără a fi avut nici precedente, nici precursori. 49 Această opinie este însă infirmată de numeroase acte şi documente internaţionale. Pentru a se aprecia dacă un fapt are sau nu caracterul unei infracţiuni internaţionale de ordin penal trebuie avut în vedere dreptul internaţional, în ansamblul său, şi nu numai dreptul convenţional. Este deci incontestabil că, în momentul comiterii lor aceste fapte erau ilegale şi sancţionate nu numai de dreptul internaţional, dar şi de dreptul comun al statelor 50 , care conştiente de pericolul acestor infracţiuni au încheiat o serie de convenţii ce prevăd reprimarea lor. 51 Amploarea pe care o cunoaşte criminalitatea internaţională şi faptul că aceasta afectează toate statele lumii constituie un flagel care se manifestă în forme variate de la terorism, trafic de droguri, trafic de fiinţe umane, crimă organizată, spălarea banilor, traficul cu armament şi explozivi, şi până la reglări de conturi între structurile criminale, sau execuţii de tip mafiot, creează o psihoză generală de insecuritate civică şi de teroare. 52 În doctrina dreptului internaţional penal au existat multiple încercări de definire a infracţiunii internaţionale, încercări care au avut drept scop conturarea cât mai precisă a elementelor constitutive ale acesteia, în vederea delimitării ei de infracţiunea cu caracter naţional. Una din aceste definiţii aparţine juristului român Vespasian Pella, care consideră infracţiunea internaţională „o acţiune sau inacţiune sancţionată de o pedeapsă pronunţată şi executată în numele comunităţii statale”. 53 Un alt jurist, Ştefan Glaser, consideră infracţiunea internaţională ca fiind „un fapt contrar dreptului internaţional şi atât de vătămător pentru interesele apărate de acest drept, încât statele de comun acord îi atribuie un caracter criminal, cerând totodată şi reprimarea penală”. 54 Cea mai completă definiţie dată acestor infracţiuni aparţine profesorului Grigore Geamănu care afirma că „infracţiunea internaţională este un act constând dintr-o acţiune sau omisiune, contrară dreptului internaţional, iar elementul esenţial al infracţiunii internaţionale este periculozitatea manifestată pentru pacea şi securitatea internaţională ceea ce atrage în mod obligatoriu sancţiunea

48 Grigore Geamănu – Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1977, pag. 127.

49 H.Meiyrowitz La repression et par les tribunaux allemands des crimes contre l’humanite et de l’appartenance a une organisation criminelle en aplication de la loi in nr. 10 cu Conseil de Controle allie, Paris, 1960, pag.5.

50 Grigore Geamănu, op.supra.cit., pag. 128.

51 Convenţia din 1904 privind traficul cu fiinţe umane şi Convenţia din 1961 privind traficul de stupefiante.

52 Stancu Şerb, C-tin Drăghici, A.Iacob, A.Ignat – Drept poliţienesc, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003, pag. 192.

53 V.V.Pella – La criminalite collective des etats, Bucureşti, 1927, pag. 175.

54 St.Glaser Droit international penal conventional, Paris, 1929, pag. 145-148.

33
33
penală”. 5 5 Doctrina O.I.P.C. – INTERPOL co nsideră infracţiune internaţională „orice activitate

penală”. 55 Doctrina O.I.P.C. INTERPOL consideră infracţiune internaţională „orice activitate criminală care interesează mai multe ţări, fie datorită naturii faptei săvârşite, fie personalităţii sau conduitei autorului ori complicilor săi”. Aceiaşi doctrină arată că: „o infracţiune este socotită ca fiind internaţională dacă sunt implicate cel puţin două state în ceea ce priveşte locul comiterii ei, cetăţenia autorului (autorilor), locul depozitării sau traficării obiectelor corp delict”. 56 O importanţă esenţială pentru determinarea caracterului internaţional al unei infracţiuni o are

persoana infractorului. Din acest punct de vedere, un individ care a comis fapte ilicite cu caracter local (furturi din magazine, din locuinţe, tâlhării, trafic de droguri etc.) dar succesiv în mai multe ţări este un infractor internaţional. Tot astfel, un infractor care a comis infracţiuni pe teritoriul unui stat şi care se refugiază pe teritoriul altui stat este un infractor internaţional. 57 Pe de altă parte, sunt unele infracţiuni care prezintă un grad de periculozitate deosebit, şi chiar dacă ele se comit pe teritoriul statului al cărui cetăţean este autorul interesează şi celelalte state în vederea cooperării ţinând seama de o posibilă „expansiune internaţională”. Astfel de situaţii sunt determinate de infracţiuni cum sunt: terorismul, traficul de droguri, traficul de persoane, falsul şi traficul cu monedă falsă, traficul cu maşini furate, cu armament etc., infracţiuni care sunt incriminate în legislaţiile tuturor ţărilor şi care necesită prevenire şi combaterea lor, concentrarea eforturilor mai multor ţări dintr-o anumită regiune geografică, sau din zone diferite determinate conjunctural. 58 Clasificarea infracţiunilor internaţionale se poate face potrivit următoarelor criterii:

- după subiectul infracţiunii distingem infracţiuni al căror subiect nu poate fi decât statul, adică infracţiunile comise de organele statului în numele şi pe seama statului şi infracţiunile al căror subiect este individul ca persoană particulară (traficul de droguri, terorismul, pirateria, traficul de persoane etc.);

- după scopul urmărit de autor, infracţiunile internaţionale pot avea un scop politic ori ideologic, în care sunt încadrate crimele contra umanităţii, inclusiv genocidul, crimele de război şi terorismul internaţional;

- un alt criteriu, ar fi timpul în care se comit asemenea fapte (în timp de pace sau în timp de război). 59

55 Grigore Geamănu – Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1977, pag. 131.

56 Gh.Pele, Ioan Hurdubaie Interpolul şi criminalitatea internaţională, Editura Ministerului de Interne, Biroul Naţional Interpol, Bucureşti, 1983, pag.4.

57 Stancu Şerb, C-tin Drăghici, A.Iacob, A.Ignat – Drept poliţienesc, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003, pag. 193.

58 Ion Suceavă, Florian Coman – Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale, Editura Romcartexim, Bucureşti, 1997, pag.13.

59 Ştefan Glaser – Droit international penal convenţional, pag. 51.

34
34
Profesorul Grigore Geamănu clasifică infracţiunile în: crime internaţionale şi infracţiuni comise de persoane

Profesorul Grigore Geamănu clasifică infracţiunile în: crime internaţionale şi infracţiuni comise de persoane particulare (traficul de droguri, prostituţia şi proxenetismul, traficul cu fiinţe umane, falsul şi traficul de monedă etc.). 60 Astfel de fapte sunt calificate infracţiuni internaţionale prin acorduri, tratate sau convenţii internaţionale încheiate între statele semnatare prin care acestea se obligă să le incrimineze în legislaţia lor penală internă şi să le sancţioneze ca atare. În ceea ce priveşte conceptul de criminalitate internaţională, acesta include în conţinutul său două aspecte:

criminalitatea, având în vedere totalitatea infracţiunilor comise pe teritoriul statelor într-o anumită perioadă de timp (statistică greu de realizat);

criminalitate internaţională, care se referă la numărul infracţiunilor comise într-o anumită perioadă de timp, prin care au fost încălcate obligatoriu, legislaţiile a cel puţin două state. Sintetizând aceste elemente, considerăm că noţiunea de criminalitate internaţională cuprinde totalitatea faptelor infracţionale săvârşite într-o perioadă de timp, determinată, pe teritoriul statelor din comunitatea internaţională sau pe teritoriul statelor dintr-o anumită zonă geografică, de către persoane fizice.

Noţiunea de criminalitate comportă mai multe categorii 61 în funcţie de diferitele elemente de referinţă cu care se operează:

- în funcţie de spaţiul de referinţă există o criminalitate naţională;

- referindu-ne la perioada de timp putem vorbi de criminalitate anuală, semestrială, lunară;

- dacă faptele sunt raportate la diferite categorii de persoane există criminalitatea adultă, juvenilă, masculină, feminină, criminalitatea „gulerelor albe” (persoane ce ocupă poziţii importante în sfera relaţiilor de afaceri etc.);

- după gradul de cunoaştere a faptelor penale de către organele de justiţie criminalitatea poate fi reală (fapte comise efective), aparentă şi legală (sau judecată).

60 Grigore Geamănu – Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1977, pag.133.

61 Valerian Cioclei – Manual de criminologie, Editura All Beck, Bucureşti, 1998, pag. 14-16.

35
35
Capitolul II. COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ 2.1. Aspecte generale privind cooperarea internaţională între state Din

Capitolul II. COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ

2.1. Aspecte generale privind cooperarea internaţională între state

Din perspectiva Tratatului de la Lisabona, Uniunea instituie o cooperare poliţienească care

implică toate autorităţile competente din statele membre, inclusiv serviciile de poliţie, serviciile vamale şi alte servicii specializate de aplicare a legii, în domeniul prevenirii sau al depistării şi al cercetării infracţiunilor. (2) În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri referitoare la:

(a) colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor în domeniu, precum şi

schimbul de informaţii;

(b) sprijinirea formării profesionale a personalului, precum şi cooperarea privind schimbul

de personal, echipamentele şi cercetarea criminalistică;

(c) tehnicile comune de investigare privind depistarea unor forme grave de criminalitate

organizată. (3) Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate stabili măsurile privind cooperarea operativă între autorităţile prevăzute la prezentul articol. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European. În cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puţin nouă state membre poate solicita ca proiectul de măsuri să fie trimis spre examinare Consiliului European. În acest caz, procedura în cadrul Consiliului se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, spre adoptare.

36
36
În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă

În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de măsuri respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, menţionată la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată şi se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată. Procedura specifică prevăzută la al doilea şi al treilea paragraf nu se aplică actelor care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen.

După cum este statuat în „Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile de prietenie între state”, cooperarea este o exigenţă majoră pentru asigurarea păcii în lume. În acest document internaţional se consacră faptul că statele trebuie să coopereze unele cu altele pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale (pct. „a” alin. 2 Cap.IV). Până nu demult se părea că maximum de legalitate internaţională ar consta în respectarea de către toate statele a unor obligaţii de a se abţine de la săvârşirea de acte ilicite, deci obligaţii „in non faciendo”, la care se mai adaugă şi obligaţii „in patiendo”, constând în a tolera anumite acţiuni ale altui stat dacă ele îi erau necesare acestuia din urmă fără a cauza statului în cauză un detriment. 62 Dreptul internaţional implică obligaţia de cooperare şi colaborare care – aşa cum o demonstrează desfăşurarea cotidiană a relaţiilor internaţionale 63 - dă un conţinut mai bogat obligaţiilor internaţionale ale statelor, anume de a îndeplini obligaţii „in faciendo”. Admiterea unei obligaţii de cooperare a statelor tinde să înalţe legalitatea internaţională pe o treaptă nouă, superioară, unde statele, popoarele, guvernele se privesc ca asociaţi la înfăptuirea de acţiuni comune, în interes comun. 64 În numeroase documente ale ONU, şi alte documente internaţionale se revine insistent asupra principiului cooperării, statuându-se forme şi modalităţi practice concrete ale dezvoltării relaţiilor interstatale în lumina exigenţelor sale. Aşa de pildă, într-o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. în decembrie 1965, se specifică, între altele:

„Adunarea Generală decide să continue a da atenţie măsurilor şi acţiunilor pentru promovarea relaţiilor de bună vecinătate şi cooperare în Europa”. 65

62 Dumitru Mazilu – Dreptul Internaţional public, Ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag. 218.

63 Yoice V.A. The story of international cooperation, New York, 1964.

64 M.Fitzmaurice International legal problems of the envinomental protection of the Baltic Sea, Rev. By E.Frankx, 1992, Rev. Belge Drept International 27, 94, pag. 407, Documentele ONU A/5746, pag. 161-185.

65 Rezoluţia Adunării generale a ONU nr. 2129/XX din 12 decembrie 1965 (art.4).

37
37
De remarcat faptul că până în prezent, principiul cooperării – ca normă obligatorie a unor

De remarcat faptul că până în prezent, principiul cooperării – ca normă obligatorie a unor relaţii paşnice în lume – nu are cuprinsul definitiv statornicit, urmând ca, pe măsura dezvoltării relaţiilor internaţionale în direcţia repudierii forţei, acest conţinut să se îmbogăţească tot mai mult. Încă de pe acum se consideră ca unanim recunoscută obligaţia statelor de a colabora unele cu altele, în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Se pot enunţa în acest sens:

dreptul statelor la autoapărare colectivă, în temeiul căruia orice stat poate veni în ajutorul statului împotriva căruia se săvârşeşte o acţiune armată; 66

obligaţia statelor membre ale O.N.U. de a respecta principiile enumerate în Carta O.N.U., în scopul asigurării păcii şi securităţii internaţionale;

dreptul Organizaţiei Naţiunilor Unite de a acţiona în aşa fel încât statele nemembre ale O.N.U. să-şi îndeplinească această obligaţie (art. 2). Statele iubitoare de pace tind spre o lărgire şi adâncire continuă a cuprinsului obligaţiei de drept internaţional de a coopera, ceea ce implică şi un drept de colaborare. Este extrem de important, în acest context, dreptul statelor – ale căror interese sunt sau ar putea fi afectate de anumite tratate internaţionale – de a lua parte la elaborarea şi încheierea acestora, de a participa la lucrările organizaţiilor internaţionale guvernamentale, care prin actul lor constitutiv sunt chemate să se ocupe de problemele internaţionale de interes general. 67 Este cunoscut faptul că la sesiunea de la Geneva a Comitetului Special al O.N.U. pentru codificarea principiilor de drept internaţional privind relaţiile prieteneşti şi colaborarea între state, s-a propus 68 ca în fruntea codificării principiului cooperării să se consemneze că: „toate statele, mari sau mici, au dreptul şi obligaţia să coopereze unele cu celelalte, fără deosebire de sistemele lor politice, economice şi sociale, în diferite sfere ale relaţiilor internaţionale, pe baza respectului strict al suveranităţii şi independenţei naţionale, egalităţii în drepturi, neintervenţiei în treburile interne ale altora şi avantajului reciproc, spre a menţine pacea şi securitatea internaţională şi a promova stabilitatea şi progresul economic internaţional pentru bunăstarea generală. Această iniţiativă a avut în vedere, în primul rând îmbunătăţirea textului iniţial supus Comitetului Special al O.N.U., pentru proclamarea dreptului, nu numai a obligaţiei, de a coopera cu toate statele, iar în al doilea rând pentru a se preciza că nu orice fel de cooperare constituie un drept şi

66 Art. 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite.

67 Dumitru Mazilu – Dreptul Internaţional public, Ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag. 219.

68 Propunerea a fost făcută de către delegaţia română, care a subliniat semnificaţia deosebită a acestor norme fundamentale pentru promovarea şi menţinerea păcii.

38
38
o obligaţie pentru state, ci numai o cooperare care se bazează pe principiile fundamentale ale

o obligaţie pentru state, ci numai o cooperare care se bazează pe principiile fundamentale ale legalităţii internaţionale contemporane. 69 În prezent, toate statele găsesc în relaţiile economice externe un element indispensabil şi extrem de avantajos pentru dezvoltarea lor rapidă pentru sporirea continuă a avuţiei naţionale. Fiecare ţară, indiferent de mărimea sa, de bogăţia de care dispune, de nivelul dezvoltării economice şi sociale, de poziţia sa geografică, este în mod obiectiv determinată să participe la schimbul de valori mondiale, să dea şi să primească din ceea ce reprezintă creaţia umană. 70 După cum arată practica, cooperarea internaţională ca principiu de dezvoltare a vieţii internaţionale moderne presupune subiecte active şi egale în drepturi. Acţiunile lor pe planul relaţiilor internaţionale trebuie să se afle sub semnul bunei credinţe. Nu este vorba de o cooperare de moment, cu titlu excepţional, ori pentru un caz izolat, ci de necesitatea ca totalitatea relaţiilor internaţionale să se întemeieze pe cooperarea şi colaborarea tuturor statelor fără deosebire de mărime, fără îngrădiri excepţii sau discriminări. Desigur că realizarea acestor deziderate nu este posibilă decât cu condiţia negocierii, interpretării şi aplicării acordurilor internaţionale, instrumente importante ale cooperării internaţionale, precum şi pe respectarea principiilor ce stau la baza cooperării dintre state. 71

2.2. Obiectul, formele şi principiile cooperării internaţionale

Obiectul unei asemenea activitati este “combaterea criminalitatii internationale”. Conform documentelor internationale, partile se obliga sa colaboreze si sa acorde asistenta in domeniile:

- producerii, consumului si traficului de droguri si substante psihotrope;

- combaterea traficului de armament, munitie, explozivi, materiale nucleare;

- combaterii activitatilor economice ilegale;

- combaterii contrabandei cu bunuri de valoare istorica sau artistica;

- combaterii trecerii ilegale a frontierei;

- combaterea traficului de persoane;

- siguranţa cetatenilor;

- combaterii terorismului international

69 Glaser E. – Codificarea principiilor de drept internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state şi S.C.S., 1968, nr.2 pag. 318 şi urm.

70 Takas Ludovic op.cit., pag. 104-107 şi Duculescu Victor, op.cit., pag. 61 şi urm.

71 Mazilu Dumitru, op.cit., pag. 220.

39
39
Cooperarea internationala apare ca o realitate complexa. Existenta sa este dictata in multe cazuri de

Cooperarea internationala apare ca o realitate complexa. Existenta sa este dictata in multe

cazuri de continutul unor Tratate, Conventii, Pacte, Acorduri incheiate ori ratificate intre doua sau mai multe tari, de asemenea si de existenta unor Intelegeri si Protocoale nascute din initiatva proprie, care presupun executarea unor activitati de cooperare. Indiferent de actul care genereaza cooperarea internationala, cel putin din punct de vedere teoretic aceasta poate fi clasificata astfel:

A. Dupa numarul partilor contractante:

- Bilaterale;

- Multilaterala.

B. In functie de interesele reciproce si de pozitia geografica a contractantilor:

- Regionala;

- Continentala;

- Universala.

C. Dupa continutul actului incheiat

- simpla cu 1 2 obiective;

- multipla cu mai multe obiective.

Cercetatorii Centrului de Studii a Ordinii Publice din Marea Britanie au anuntat trei categorii de

cooperare:

-

macro care priveste si pune in discutie probleme constitutionale si de ordin legislativ;

-

medie - care priveste structurile ,procedurile si practica politieneasca;

-

micro - privitoare la perevenirea si represiunea unor infractiuni specifice.

In legislatia romana cadrul juridic al unor asemenea activitati este asigurat de Legea nr.590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele, care stabileste competentele in materia de incheiere a unor acte de colaborare internationala, precum si procedura legala care trebuie urmarita pentru a le confirma forma juridica necesara realizarii lor.

2.2.1. Principiile cooperarii internationale

A. Respectul suveranitatii nationale- constituie principiul pe care se bazeaza toate relatiile fundamentale intre state.Cooperarea politieneasca intrenationala se bazeaza pe actiunea reciproca a fiecarei politii , care in interiorul teritoriilor nationale , este obligata sa respecte atat in forma cat si in fond prevederile propriilor legi.

B. Reprimarea infractiunilor de drept comun cooperarea politieneasca nu ar fi posibila la nivel international decat in problemele care intrunesc consensul tuturor tarilor interesate;

40
40
C. Universalitatea – cooperarea politieneasca intrenationala este astfel organizata incat o tara sa poata coopera

C. Universalitatea cooperarea politieneasca intrenationala este astfel organizata incat o tara sa poata coopera cu oricare alta fara a tine seama de consideratii politice ,geografice sau lingvistice;

D. Egalitatea de tratament a tuturor tarilor membre se traduce prin faptul ca toate tarile afiliate la O.I.P.C. INTERPOL beneficiaza de servicii identice din partea Organizatiei, indiferent de marimea contributiei lor financiare;

E. Caracterul functional ( extensiv ) al cooperarii are drept semnificatie practica posibilitatea

de care dispune orice institutie ce concura la aplicarea legii penale ,si contribuie la actiunea penala ,indiferent de denumire si de subordonarea administrativa ,de a profita de cooperarea politieneasca internationala. F. Functionarea supla a cooperarii este un principiu care asigura inlaturarea oricarui formalism excesiv si luarea in consideratie a marii diversitati de structuri si de situatii internationale Cooperarea politieneasca internationala este opera considerata a politiilor tarilor membre ce actioneaza in acelasi timp atat ca furnizori ,cat si ca solicitanti ai informatiilor si serviciilor necesare prevenirii si combaterii criminalitatii intrenationale.

2.2.2. Masuri luate pe plan intrenational pana la crearea O.N.U.

Problema fenomenului criminalitatii internationale a intrat in sfera de preocupare a guvernelor, facand obiectul unor conferinte si congrese internationale in care au fost adoptate masuri importante pentru intrega comunitate. In istoria modului cum comunitatea a actionat impotriva drogurilor ,primul act legislativ s-a inregistrat in China in anul 1906, cand un decret interzicea acestei tari cultura macului pentru opium. In anul 1908, guvernul S.U.A. ia o alta masura care consta in interzicerea folosirii opiumului in Filipine, exceptand scopurile medicale. Prima Conferinta Internationala asupra stupefiantelor a avut loc in mai 1909, convocata din initiativa presedintelui S.U.A., Theodor Roosevelt, la care au participat reprezentanti a 13 puteri care aveau interese in Orientul Extrem.Conferinta a avut loc la Shang Hai ,ocazie cu care a fost desemnata o comisie a opiului ,adoptandu-se noua rezolutii.Masurile adoptate au o mare inportanta, putand fi socotite ca o catiune de pionerat in materia combaterii la nivel intrenational a dezvoltarii spectaculoase a traficului de droguri. In 1912, s-a incheiat Conventia de la Haga, care a stipulat pentru prima data in mod expres ca productia si distribuirea opiului brut sa fie controlata de lege, iar fabricarea, vanzarea si folosirea

41
41
stupefiantelor sa fie pusa sub control. La 10.01.1920, s-a semnat pactul Ligii Natiunilor sub auspiciile

stupefiantelor sa fie pusa sub control. La 10.01.1920, s-a semnat pactul Ligii Natiunilor sub auspiciile sale si a O.I.P.C. instituindu-se noi masuri pe plan intrenational care sa antreneze toata comunitatea. Urmeaza doua conferinte la Geneva, in anii 1924 si 1925, in care s-au luat in discutie modul cum sunt respectate prevederile Conventiei de la Haga din 1912.Pentru prima data s-a infiintat un organ international de control sub denumirea de Comitetul Control Permanent al Stupefiantelor,care a inceput sa actioneze in anul 1928. Cresterea ingrijoratoare a productiei si a traficului de stupefiante a determinat convocarea in anul 1931 la Geneva a unei Conferinta Internationale , iar la 13 iulie 1931, semnarea unei alte conventii. La 26 iunie 1936 a fost semnata la Geneva o alta Conventie care se referea in mod expres la represiunea traficului ilicit de droguri. In anul 1937 a fost semnata la Geneva, Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului. Romania a fost prima tara care a propus Ligii Natiunilor ,inca din 1926 , elaborarea unei Conventii internationale pentru suprimarea terorismului. Reprezentantii statelor au semnat in 1929 la Geneva o Conventie pentru represiunea falsificatorilor de moneda care a intrat in vigoare in anul 1931. In ceea ce priveste avantul luat de furtul si traficul operelor de arta la inceput de secol XX, doua Conventii incheiate la Haga, in 1899 si 1907, au incriminat distrugerea acestora. Conventia “Pactului Poerich“ din anul 1935, semnata de mai multe state de pe continentul american si care se referea la protectia monumentelor, muzeelor in timp de pace si razboi. In anul 1910 s-a incheiat la Paris o Conventie internationala care se referea la acordarea de sprijin si asistenta eficienta pentru combaterea difuzarii de publicatii pornografice.

2.2.3. Liga Natiunilor şi combaterea criminalităţii

Incepand din anul 1920, prin Tratatul de la Versailles, ia fiinta Liga Natiunilor. Pana in anul 1940 cand s-a dizolvat Liga Natiunilor, sub egida ei au fost adoptate 5 mari acorduri si conventii in domeniul combaterii si traficului de droguri.

a) Conventia de la Haga , 23.01.1912

Este primul document de drept international in materie de droguri, fiind recunoscut unanim de statele semnatare ale tratatului de la Versailles, care s-au obligat sa-l respecte.

b) Conventia Internationala a Opiului Geneva, 19.02.1925

Conventia extinde campul de aplicatie a conventiei de la Haga si asupra frunzelor de coca si a

cannabisului.

c) Conventia Internationala privind limitarea producerii si reglementarea desfacerii

42
42
narcoticelor, Geneva , 13.07.1931 Are ca scop limitarea productiei de narcotice si concomitent ,reglementarea desfacerii

narcoticelor, Geneva , 13.07.1931 Are ca scop limitarea productiei de narcotice si concomitent ,reglementarea desfacerii lor in scopuri terapeutice.

Pe langa masurile prohibitive, Conventia contine si masuri de ordin politienesc administrativ pe care statele au obligatia de a le pune in practica . d) Conventia pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri daunatoare, Geneva,

26.06.1936

Este primul document international consacrat represiunii propiu zise a persoanelor fizice implicate in traficul de droguri.Desi semnata in 1936, ea va intra in vigoare abia in octombrie 1939, fiind totodata si ultima Conventie in domeniul adoptata sub egide Ligii Natiunilor.

2.2.4. Preocuparile O.N.U., ale institutiilor specializate si a altor organizatii, pentru prevenirea si reprimarea criminalitatii internationale

Crearea O.N.U., dupa cel de-al doilea razboi mondial, a deschis, prin semnarea la 26 iunie 1945 a Cartei O.N.U.,o era noua in evolutia relatiilor internationale, a colaborarii si cooperarii intre popoare.

Principalele

intrenationale ar putea fi clasificate in trei grupe :

organizatii in a caror sfera de activitate intra problema criminalitatii

organe

si

a) Organe principale si subsidiare ce intra de drept in structura O.N.U.

- Adunarea Generala

- Secretariatul General

- Consiliul Economico Social

- Comisia Dezvoltarii Sociale

- Comisia de Statistica

- Comisia Drepturilot Omului

- Comisia Societatilor Transnationale

- Comisia Conditiei Femeii

- Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare

- Comitetul pentru prevenirea crimei si lupta impotriva delicventei

- Congresele cincinale ale Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor

- Institutul Natiunilor Unite din Asia si Extremul Orient cu sediul la Fuchu (Japonia)

43
43
- Institutul Natiunilor Unite din america Latina pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor, cu sediul

- Institutul Natiunilor Unite din america Latina pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor, cu sediul la Sant Jose (Costa Rica)

- Institutul de Cercetari al Natiunilor Unite pentru aparare sociala cu sediul la Cairo (Egipt)

- Institutul Natiunilor Unite pentru aparare sociala cu sediul la Roma (Italia)

- Comisia Stupefiantelor

- Divizia Stupefiantelor

- Fondul Natiunilor Unite pentru lupta impotriva abuzului de droguri:

b) Institutiile specializate care au in sfera de preocupare probleme legate de prevenirea si

combaterea criminalitatii internationale :

- Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.)

- Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie Stiinta si Cultura (U.N.E.S.C.O.)

- Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.)

- Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (F.A.O.)

- Organizatia Aviatiei Civile Internationale (O.A.C.I.)

- Fondul Mondial International si Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare (F.M.I. si B.I.R.D.)

c) Alte organizatii guvernamentale si non guvernamentale in a caror sfera de preocupare intra problema criminalitatii internationale

- Organizatia Internationala de politie criminala (INTERPOL)

- Consiliul de Cooperare Vamala

- Asociatia Internationala a Sefilor de Politie

- Asociatia Internationala a Transporturilor Aeriene

- Societatea Internationala de Criminologie

- Asociatia Internationala de Drept Penal

- Comisia Internationala de Justitie

- Fundatia Internationala pentru Penitanciare

- Consiliul Europei

- Liga Araba

- Consiliul International al Muzeelor

- Asociatia Internationala a Negociatorilor Operelor de Arta

Masurile intreprinse de Adunarea Generala incep in anul 1946 si constau in adoptarea mai multor rezolutii supuse de ECOSOC in probleme vizand apararea sociala, stupefiantele si chiar

44
44
punerea la punct a conceptului referitor la modul in care trebuie abordata pe plan international

punerea la punct a conceptului referitor la modul in care trebuie abordata pe plan international chestiunea criminalitatii. In anul 1972 adunarea generala la a 42-a sesiune a O.N.U. sau aprobat masurile referitoare la intarirea Comitetului pentru prevenirea crimei. Pe 18.12.1972 Adunarea Generala a elaborat un act de mare importanta internationala referitor la terorismul international, prin care s-a hotarat infiintarea unui comitet special. Fiecare din organele si organizatiile in a caror sfera de activitate intra problematica criminalitatii internationale au desfasurat numeroase actiuni pentru prevenirea si combaterea criminalitatii internationale. O.N.U. are un dublu obiectiv in ceea ce priveste actiunile sale in materie de prevenire a crimei si justitie penala:

- de areduce cota criminalitatii si consecintele acesteia asupra dezvoltarii socio-economice;

- de a influenta respectarea normelor de drept penal.

O.N.U. este principalul for international de armonizare a legislatiilor nationale in combaterea fenomenului criminalitatii, ale carui congrese, pe specific, incepand cu anul 1950 se tin la intervale de

5 ani.(Congresul International pentru Prevenirea Criminalitatii si Tratamentul Delicventilor). Primul congres a avut loc la Geneva in 1955, al doilea la Londra in 1960, al treilea la Stockholm in 1965 , al patrulea la Tokyo in 1970 , al cincilea la Geneva in 1975, al saselea la Caracas in 1980 , al saptelea la Milano in 1985 ,al optulea din 1990 si conferinta Ministeriala din 1991 la Versailles.

In cadrul acestor congrese cincinale a fost abordata sub diferite denumiri o vasta problematica dintre care enumeram “Prevenirea Criminalitatii“, “Criminalitatea si Dezvoltarea“, “Prevenirea crimei si lupta contra delicventei provocate in ultimul sfert de secol”, “Pentru o lume eliberata de crime“ Optiunea fundamentala a politicii internationale a statului roman de integrare in structurile democratice europene si internationale, a reprezentat si continua sa fie obiectivul esential al relatiilor externe. Ca elemente definitorii ale strategiei in domeniu integrarii in structurile internationale de combatere a criminalitatii, se detaseaza:

a) Realizarea unui sistem relational care sa permita constituirea bazelor de informatii si date asupra instrumentelor juridice si documentelor de orientare in politica penala a O.N.U.,care intereseaza Romania;

b) Participarea prin institutiile specializate ale statului la activitatile specifice ale organismelor de integrare;

c) Diversificarea si amplificarea actiunilor si masurilor de cooperare cu statele membre si

45
45
Nu cu celelalte state pe domenii de prioritate, mai ales privind criminalitatea in domeniul drogurilor,

Nu

cu celelalte state pe domenii de prioritate, mai ales privind criminalitatea in domeniul drogurilor, furtul si traficul de armament, munitii materiale explozive, produse nucleare radioactive, traficul de carne vie, criminalitatea legata de filierele de imigrare clandestina, traficul de vehicule furate;

d) Dezvoltarea cooperarii in materie de crima organizata si de droguri cu statele membre si cu celelalte state;

e) Obtinerea sprijinului la solicitarile de asistenta tehnica de specialitate;

f) Informarea reciproca, la intervale regulate, intre statele membre, privind cooperarea in domeniul afacerilor interne;

g) Imprimarea unui spirit modern in ceea ce priveste functionalitatea structurilor organizationale nou constituite, cat si legat de deontologia personalului.

preocuparilor

exista

un

model

unic

de

organizatie

criminala

transnationala,

sfera

infractionale ale acestor organizatii criminale transnationala este practic nelimitata:

- traficul de droguri, activitate care se desfasoara la parametri industriali, cu etape distincte de productie si distributie, ce constituie apanajul unor organizatii limitate ca numer:

cartelurile columbiene, clanurile italiena ,yakuza japoneza, triade chinezesti.

- traficul de arme reprezinta o alta sfera de interes pentru organizatiile criminale, linia de demarcatie dintre tranzactiile legale si cele ilegale fiind adesea greu de reperat. Expertii internationali estimeaza ca in prezent ,traficul de droguri si de arme ocupa primele doua locuri in ierarhia surselor de castiguri pe plan mondial, devansand industria petroliera care se claseaza pe locul trei;

- traficul su substante nucleare;

- traficul cu opere de arta si alte bunuri din patrimoniul cultural national si universal;

- falsificarea de mijloace de plata si contrafacerea acestora ;

- imigrarea ilegala (triadele chinezesti castiga anual 3,5 mld. Dolari SUA din astfel de preocupari)

- traficul cu femei , copii si organe umane;

- traficul cu autoturisme de lux furate;

- omorul la comanda;

- criminalitatea economico financiara;

- spalarea banilor murdari.

2.3 Iniţiative şi preocupări ale organismelor internaţionale pentru prevenirea şi

46
46
comb aterea criminalităţii organizate Ultimul deceniu al secolului XX, s-a caracterizat printr- o veritabilă schimbare

combaterea criminalităţii organizate

Ultimul deceniu al secolului XX, s-a caracterizat printr-o veritabilă schimbare în toate domeniile economico-sociale a gândirii şi a modului de viaţă. O doctrină retrogradă de înăbuşire a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti se prăbuşeşte şi alta opusă îşi face loc îndeosebi în Europa de Est, dar şi în Asia, Africa şi America Latină. Această schimbare s-a repercutat şi asupra fenomenului criminalităţii tulburând buna desfăşurare a activităţii instituţiilor statului. Formele de manifestare a criminalităţii organizate s-au diversificat trecând de la cele tradiţionale (cum sunt jocurile de noroc ilegale, camăta, prostituţia etc.) la traficul internaţional de maşini furate, traficul de persoane, de droguri, frauda cu cărţi de credit etc. ajungându-se la organizarea activităţii infracţionale după modelul companiilor legale.

În ultimii ani ca urmare a conflictelor naţionale, etnice şi chiar interstatale, un mare număr de depozite militare au intrat sub controlul unor bande criminale, face ce face ca traficul cu armament, explozivi, substanţe toxice şi radioactive să cunoască o dezvoltare fără precedent fiind aproape scăpat de sub control. Organizaţiile criminale sunt implicate tot mai mult în practici ilicite de dumping şi înregistrarea unor pierderi fictive, operaţiuni realizate deseori cu complicitatea unor funcţionari corupţi. O situaţie de noutate, exploatată de crima organizată, este micşorarea ofertei mondiale de organe umane pentru transplant. Asistăm astfel la un fenomen de globalizare a comerţului şi pieţelor financiare etc. Această tendinţă a provocat două rezultate simultane: unul, reprezentând dispariţia limitelor dintre naţional, regional şi internaţional, lumea devenind aproape un singur stat, iar al doilea, întrepătrunderea problemelor economice, politice şi sociale, până la punctul de a nu mai fi posibil a fi separate. În cadrul acestei tendinţe globalizarea s-a extins şi în sfera criminalităţii.

Această tipologie a infracţionalităţii şi-a îndreptat atenţia spre anumite domenii, favorizate de climatul de globalizare cum ar fi: traficul de stupefiante, traficul de persoane, traficul de arme, materiale explozive şi nucleare, terorismul, prostituţia, spălarea banilor, furtul şi contrabanda de maşini scumpe, furtul şi contrabanda cu obiecte de patrimoniu, răpirea oamenilor de afaceri şi a vedetelor în scopul şantajului şi extorcării de fonduri etc. Crima organizată a îmbrăcat un aspect mondializat aducând atingere siguranţei publice.

Sistemele electronice de comunicate neputând fi secretizate perfect devin vulnerabile în faţa acţiunilor criminale comise prin intermediul computerelor, prejudiciul fiind enorm, iar autorii criminalităţii informatice având mari şanse de a nu fi descoperiţi. Faţa văzută a profiturilor ilicite

47
47
re alizate prin spălarea banilor cunoaşte mijloace din ce în ce mai sofisticate, iar sumele

realizate prin spălarea banilor cunoaşte mijloace din ce în ce mai sofisticate, iar sumele uriaşe

obţinute sunt valorificate de cartelurile criminale pentru a ţine sub control importante instituţii

financiar-bancare, ori instituţii economico-sociale, creându-se de multe ori adevărate monopoluri

pentru înlăturarea concurenţei. 72

Combaterea crimei organizate a preocupat comunitatea internaţională pe măsură ce fenomenul a

fost perceput în formele sale de manifestare. Sesizând pericolul social ce-l reprezintă, statele lumii

la nivel global, continental şi regional au căutat diverse forme de combatere. Dacă, iniţial, sfera

acestor acţiuni s-a regăsit, în principal, în mijloacele naţionale de combatere, extinderea

fenomenului a făcut ca organisme guvernamentale şi neguvernamentale să îşi dea mâna până la cel

mai înalt nivel pentru cunoaşterea, în primul rând a fenomenului şi apoi în găsirea căilor şi

mijloacelor de prevenire şi contracarare. 73

Amploarea fenomenului a făcut ca sub egida O.N.U., preşedinţii de state să se întâlnească la cel

mai înalt nivel şi să-şi exprime poziţia faţă de pericolul social al criminalităţii organizate ce

ameninţă siguranţa naţională a statelor.

Preocupările existente pe plan mondial, pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sunt

remarcabile, începând cu eforturile Organizaţiei Naţiunilor Unite care a organizat un număr de opt

congrese internaţionale consacrate studierii criminalităţii la nivel naţional, regional şi mondial.

2.3.1. Documente adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate

O.N.U. este forul internaţional în cadrul căruia au fost negociate şi adoptate cele mai importante

instrumente internaţionale utilizate în lupta împotriva criminalităţii. În 1950 O.N.U. şi-a asumat în

întregime responsabilitatea sectorului prevenirii criminalităţii, iar congresele au avut loc din 5 în 5

ani. Concomitent au fost întreprinse acţiuni concrete la nivelul O.I.P.C. – Interpol, precum şi

colaborări bilaterale pentru combaterea fenomenului criminalităţii în domenii de maximă

importanţă (terorism internaţional, crimă organizată, trafic de droguri, de persoane, de armament,

falsul de monedă etc.). 74

Printre cele mai importante documente elaborate de O.N.U. se pot enumera:

72 Costică Voicu – Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999, pag. 34.

73 Damian Miclea – Combaterea crimei organizate, vol.I, Editura M.A.I., Bucureşti, 2004, p. 54 şi urm.

74 Ion Hurdubaie – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul valorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Editura Era, Bucureşti, pag. 7.

48
48
a) Declaraţia celui de al IV- lea Congres al ONU pentru răspunderile politice, insistând să

a) Declaraţia celui de al IV-lea Congres al ONU pentru răspunderile politice, insistând să se facă paşi efectivi în direcţia coordonării şi intensificării prevenirii criminalităţii, în contextul economic şi social al dezvoltării fiecărei ţări în parte.

b) Declaraţia de la Caracas dată cu ocazia celui de al VI-lea Congres al ONU în 1980, care afirma necesitatea dezvoltării sistemelor politice, sociale şi justiţiei criminale. Această declaraţie lega prevenirea crimei de alte preocupări umane, în special de condiţiile sociale şi calitatea vieţii, căutând să le îmbunătăţească şi să reducă costurile sociale şi materiale ale criminalităţii.

c) Planul de acţiune Milan „Activitatea ONU în domeniul prevenirii criminalităţii a fost extinsă prin Standardele adiţionale adoptate la cel de al VII-lea Congres ţinut în 1985 la Milan. Acest plan de acţiune conţinea recomandări pentru întărirea prevenirii criminalităţii pe plan naţional şi internaţional. Totodată, planul sublinia promovarea schimburilor de informaţii şi a experienţei statelor în activitatea de prevenire a criminalităţii şi coordonarea activităţii ONU pe toate planurile, reorganizarea cooperării tehnice a serviciilor specializate cu instituţiile Naţiunilor Unite ce au atribuţii în această direcţie.

d) La cel de al VIII-lea Congres al ONU ţinut la Havana în 1990, Adunarea Generală prin Rezoluţia nr. 45/107 a adoptat „Recomandările pentru cooperarea internaţională pentru prevenirea crimei”. Cu această ocazie –a subliniat strategia de a face faţă la crima organizată, în contextul intensificării luptei prin promovarea normelor de drept, cu referire la datoria apărării şi respectării drepturilor omului. Tot la acest Congres au fost adoptate şi alte

documente în domeniu cum sunt: liniile directoare ale Naţiunilor Unite pentru prevenirea delicvenţei juvenile; standarde model privind cooperarea internaţională pentru prevenirea criminalităţii şi adaptarea justiţiei penale în contextul programului; regulile Naţiunilor Unite pentru copiii privaţi de libertate; principiile de bază ale tratamentului prizonierilor; liniile directoare pentru prevenirea şi controlul crimei organizate; măsuri împotriva terorismului internaţional; tratatul tip al extrădării infractorilor; tratatul model privitor la asistenţa reciprocă în probleme criminale. e) Raportul Comitetului European pentru problemele Criminale asupra organizării prevenirii criminalităţii, elaborat de Comitetul restrâns al experţilor, creat pentru organizarea prevenirii criminalităţii la cea de a 32 sesiune plenară din 1983 care avea printre altele sarcini privind:

- examinarea măsurilor de prevenire a criminalităţii, altele decât cele decurgând din deciziile penale şi tratamentul delicvenţilor, insistând îndeosebi asupra activităţii comitetelor de prevenire a criminalităţii din fiecare ţară şi a altor organisme ale statului (poliţia, autorităţile locale etc.);

49
49
- studierea rezultatelor cercetărilor în vederea prevenirii criminalităţii; - difuzarea către utilizatori a

- studierea rezultatelor cercetărilor în vederea prevenirii criminalităţii;

- difuzarea către utilizatori a informaţiilor importante pe care le deţin pentru prevenirea criminalităţii etc. De notat că şi Consiliul Economic şi Social al ONU în Rezoluţia din 1989 cheamă guvernele, organizaţiile internaţionale şi cele neguvernamentale să coopereze cu Comitetul de control şi prevenire a criminalităţii, acordând o atenţie specială cooperării internaţionale în combaterea crimei organizate.

f) Adunarea Generală a O.N.U. în Rezoluţia sa nr. 44/72 din 8 decembrie 1989 a reafirmat valabilitatea în continuare a Planului Milan de acţiune şi a cerut din nou la Congresul al VIII-lea (interalia) să se propună măsuri vizibile de control, urmărind stoparea activităţilor crimei organizate astfel:

Adoptă regulile conţinute în anexa Rezoluţiei 44/77 din 1989 ca recomandări valabile pentru acţiunile pe plan naţional şi internaţional împotriva crimei organizate şi obligă statele membre să acorde aviz favorabil îndeplinirii acestor reguli atât la nivel naţional cât şi internaţional;

Invită statele membre să facă disponibile la cerere, secretarului general reglementări din legislaţia lor cu privire la spălarea banilor, supravegherea tranzacţiilor la scară mare cu bani lichizi şi alte măsuri care să permită ca acestea să fie făcute disponibile fiecărui stat membru doritor să legifereze sau să dezvolte mai departe legislaţia în aceste domenii. g) În anexa Rezoluţiei nr. 44/71 din 8 decembrie 1989 sunt prevăzute măsurile şi strategiile ce trebuie luate de statele membre pentru prevenirea şi controlul crimei organizate astfel:

Creşterea conştientizării publice , măsuri pentru prevenirea fraudelor în dauna avutului public, cunoaşterea diferitelor manifestări ale infracţiunilor sociale şi economice, cooperarea cu mass- media.

Cercetarea în structura crimei organizate şi evaluarea efectelor sale, cercetarea corupţiei, cauzele sale, natura şi efecte ei, legăturile sale cu crima organizată şi măsurile anticorupţie fiind premise pentru dezvoltarea programelor de prevenire;

Elaborarea planurilor de prevenire sau minimalizare a impactului crimei organizate, a unor programe detaliate destinate să plaseze obstacole în calea potenţialilor infractori, a programelor de control a fraudelor, crearea agenţiilor anticorupţie şi a altor mecanisme similare. Elaborarea de studii privind impactul crimei organizate asupra comunităţilor şi identificarea cauzelor dezvoltării criminalităţii, pentru a lua măsuri de prevenire şi combatere;

Îmbunătăţirea eficienţei legii şi justiţiei în domeniul criminalităţii, calificarea profesională a personalului din domeniul juridic, încurajarea legislaţiei în domeniul pedepsirii spălării banilor,

50
50
a fraudelor organizate, deschiderii şi operării cu conturi sub nume fals;  Măsuri privind stabilirea

a fraudelor organizate, deschiderii şi operării cu conturi sub nume fals;

Măsuri privind stabilirea modului de acţiune în domeniul crimei organizate, pentru îngheţarea, reţinerea, confiscarea bunurilor sau pierderea proprietăţii, dobândite din infracţiuni. Dispoziţiile privind confiscarea unei proprietăţi de la o ţară la cererea alteia putând fi subiecte de acorduri bilaterale;

Investigarea criminală, atenţia fiind focalizată pe noile metode şi tehnici de investigare dezvoltate în diferite ţări asupra „urmăririi traseului banilor”. Interceptarea comunicaţiilor şi folosirea supravegherii electronice, elaborarea de planuri privind protejarea martorilor împotriva violenţei şi a intimidării;

Dezvoltarea cooperării internaţionale pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii transnaţionale, schimbul de informaţii între autorităţile poliţieneşti ale statelor membre, asistenţa mutuală, transferul de date privind modurile de operare ale grupărilor criminale etc. h) Congresul al VIII-lea al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratarea infractorilor, în care se afirmă clar faptul că trebuie acordată prioritate combaterii terorismului în toate formele sale, incluzând, atunci când este cazul, acţiuni coordonate şi concertate ale comunităţii internaţionale.

i) Dintre multiplele reuniuni desfăşurate sub egida O.N.U., un loc aparte îl reprezintă Reuniunea Ministerială a Preşedinţilor de Stat, desfăşurată la Neapoli în 1994, unde s-a adoptat Planul Mondial de acţiune contra criminalităţii organizate, ce cuprinde printre altele următoarele puncte:

Comunitatea internaţională trebuie să se pună de acord asupra unei definiţii comune a conceptului de criminalitate organizată pentru a face mai omogene măsurile luate la nivel naţional şi mai eficace cooperarea internaţională;

Pentru combaterea efectivă a criminalităţii organizate, comunitatea internaţională trebuie să ţină cont de caracteristicile sale structurale şi metodele specifice pentru a elabora strategii, politici, legi sau alte măsuri. Deşi nu se constituie într-o definiţie juridică sau exhaustivă a fenomenului, elementele următoare permit a caracteriza crima organizată: organizare de grupuri cu scopuri de activităţi criminale; legături ierarhice sau relaţii personal» care permit anumitor indivizi să conducă grupul; recurgerea la violenţă; intimidare şi corupţie în vederea realizării de profituri sau pentru a obţine sechestru pe teritorii sau pieţe; spălarea profiturilor ilicite atât în sensul unei activităţi criminale, cât şi pentru infiltrarea economiei legale; potenţial de expansiune în orice nouă activitate şi dincolo de frontierele naţionale; cooperarea cu alte grupuri criminale organizate transnaţional;

51
51
 Pentru a detecta, preveni şi combate într - o manieră judicioasă activităţile criminale transnaţionale

Pentru a detecta, preveni şi combate într-o manieră judicioasă activităţile criminale transnaţionale organizate, comunitatea internaţională trebuie să întărească cunoaşterea organizaţiilor criminale şi a dinamicii lor. Statele trebuie să strângă, analizeze şi să difuzeze statistici şi informaţii fiabile asupra acestui fenomen;

Fiecare stat trebuie să studieze experienţa statelor care au fost obligate să facă faţă criminalităţii organizate şi să interpreteze informaţiile reieşite din studiul şi analiza structurii şi activităţilor criminale ale acesteia pentru a încerca să elaboreze principii directoare care i-ar putea fi utile pentru determinarea măsurilor legislative în materie de drept penai şi procedură penală, dispoziţii regulamentare şi structuri organizatorice care sunt necesare pentru a preveni şi combate acest fenomen;

Statele trebuie să examineze, dacă este cazul, posibilitatea de a adopta reglementări legislative care să califice ca infracţiune participarea la o organizaţie criminală sau o asociaţie de răufăcători şi instaurând o responsabilitate penală a persoanelor fizice, pentru a întări capacitatea de luptă contra criminalităţii organizate în interiorul frontierelor lor şi pentru a îmbunătăţi cooperarea internaţională;

Statele trebuie să asigure condiţiile ca justiţia penală să dispună de structuri şi mijloace suficiente pentru a face faţă activităţilor complexe ale criminalităţii organizate, în primul rând garanţii contra corupţiei, intimidării şi violenţei;

Pentru combaterea eficace a criminalităţii organizate, statele trebuie să depăşească codul de tăcere şi intimidare. Ele trebuie să examineze posibilitatea recurgerii la tehnici fiabile de strângere de probe, cum ar fi: supravegherea electronică, operaţiunile clandestine şi livrările supravegheate, când aceasta este prevăzută în legislaţia naţională şi cu respectarea deplină a drepturilor individuale şi, în special, a dreptului la respectul vieţii private şi sub rezerva, dacă este cazul, a unei supervizări judiciare. Importante sunt şi măsurile vizate să încurajeze membrii organizaţiilor criminale să coopereze şi să depună mărturie, în special programele de protecţie a martorilor şi familiilor lor, iar în limitele impuse de legislaţia naţională, de un tratament mai favorabil, ca recompensă pentru colaborarea în derularea cercetărilor şi judecăţii;

Statele trebuie să se străduiască, atunci când este justificat, să creeze celule speciale de cercetare şi să le doteze pentru cunoaşterea aprofundată a caracteristicilor structurale şi a metodelor de funcţionare a grupurilor criminale organizate. Statele trebuie, de asemenea, să se străduiască să asigure membrilor acestor celule formarea şi resursele necesare, în scopul ca aceştia să-şi poată concentra eforturile asupra strângerii şi analizei informaţiilor asupra criminalităţii transnaţionale organizate;

52
52
 Statele trebuie să pună la punct programe educative pentru crearea unei culturi de moralitate

Statele trebuie să pună la punct programe educative pentru crearea unei culturi de moralitate şi legalitate şi să elaboreze şi să aplice măsuri destinate să aducă la cunoştinţa publicului efectele nefaste ale criminalităţii organizate;

Statele trebuie să examineze posibilitatea adoptării măsurilor de restituire sau de indemnizaţie adecvate în favoarea victimelor criminalităţii organizate, în conformitate cu dispoziţiile Declaraţiei de principii fundamentale de justiţie, referitoare la victimele criminalităţii şi a victimelor abuzului de putere adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia nr. 40/34 din 29 noiembrie 1985; Se recomandă ca O.N.U., organizaţiile internaţionale şi regionale competente să pună la punct modele şi directive practice în domeniul dreptului material şi a dreptului procesual penal bazându- se pe experienţa şi cunoştinţele specializate ale statelor, iar aceste organizaţii să ajute statele, la cererea lor, să examineze şi să dezvolte legislaţia naţională, să planifice şi să întreprindă reforme, ţinând cont de practicile existente de tradiţiile juridice, culturale şi sociale.

j) În domeniul drogurilor au fost adoptate Convenţia de la Geneva din 1925, Convenţiile din 1931 şi 1936, Convenţia Unică asupra Stupefiantelor adoptată la New York în 1961, Convenţia de la Viena din 1971 privind substanţele psihotrope, precum şi Convenţia din

1988.

2.3.2. Programe iniţiate de O.N.U. în domeniul criminalităţii organizate

Progresele în domeniul comunicaţiilor şi al tehnologiei au extins relaţiile comerciale dintre state, au scurtat distanţele, au făcut frontierele statelor permeabile şi au deschis oportunităţi de neimaginat pentru interacţiunea comercială, politică şi socială. Dar acest proces de globalizare are şi o parte întunecată: extinderea ocaziilor pentru activităţi comerciale licite a constituit în paralel o deschidere fără precedent pentru activităţile ilegale desfăşurate de grupurile criminale şi de firme. Grupările criminale au stabilit reţele internaţionale pentru a-şi desfăşura cu mai multă eficienţă activităţile lor prin intermediul unor tehnologii sofisticate şi prin exploatarea posibilităţilor obţinute de deschiderea frontierelor.

Ameninţarea creată de criminalitatea organizată transnaţională pentru situaţia politică, economică şi socială a statelor a fost recunoscută începând de la mijlocul anului 1990. Negocierea ulterioară a Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi a Protocoalelor

53
53
sale adiţionale, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, a constituit un pas istoric

sale adiţionale, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, a constituit un pas istoric în combaterea acestei ameninţări. 75

a). Convenţia oferă cadrul normativ şi orientarea pentru un Program Global împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate. Programul urmăreşte să asigure ratificarea de către state a convenţiei şi să ia măsuri efective, practice, în concordanţă cu prevederile acesteia pentru a lupta împotriva criminalităţii organizate. Statele care ratifică convenţia se angajează ele însele să ia o serie de măsuri împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, inclusiv declararea ca infracţiuni a unor fapte pentru a combate problema, adoptarea unor măsuri eficiente, pentru asistenţa legală reciprocă, extrădare, cooperarea agenţiilor de aplicare a legii şi asistenţă tehnică şi formare a cadrelor. Programul Global împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate schiţează cele mai recente tendinţe ale acţiunii grupurilor criminale organizate şi evidenţiază potenţialul lor periculos la nivel mondial, astfel încât ţările să poată desfăşura acţiuni preventive în cunoştinţă de cauză.

Printre modalităţile concrete avute în vedere de Programul global se numără:

> Editarea unui manual de investigare şi combatere a crimei organizate, utilizat ca o bază de

pornire pentru pregătire şi alte forme de asistenţă. În 2002, au fost formaţi cu cele mai eficiente

metode de luptă împotriva crimei organizate peste 480 investigatori, procurori, analişti de informaţii şi judecători.

> Crearea unei baze de date asupra grupurilor criminale organizate care acţionează în mai multe ţări, împreună cu un set de tipologii ale grupurilor criminale organizate.

> Colecţie actualizată privind strategii, legislaţie şi structuri create pentru a combate crima organizată în lume.

b). Programul Global împotriva Terorismului al U.N.O.D.C. reprezintă o parte integrală a acţiunii colective a Naţiunilor Unite împotriva terorismului. Programul, care acţionează în strânsă legătură cu Comitetul de Combatere a Terorismului al Consiliului de Securitate, oferă asistenţă tehnică Statelor membre şi promovează cooperarea internaţională împotriva terorismului. În acest domeniu contribuţia O.N.U. se remarcă prin adoptarea unei întregi serii de convenţii internaţionale consacrate prevenirii şi combaterii terorismului internaţional, între care: Convenţia relativă la infracţiunile şi la anumite acte care survin la bordul aeronavelor din 14 septembrie 1963, Convenţia pentru reprimarea capturii ilicite de aeronave din 16 decembrie 1970, Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securităţii aviaţiei civile din 23 septembrie 1971,

75 Ioan Hurdubaie – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul valorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Editura Era, Bucureşti, 2006, pag.8.

54
54
Convenţia asupra prevenirii şi reprimării infracţiunilor împotriva persoanelor care se bucură de o protecţie

Convenţia asupra prevenirii şi reprimării infracţiunilor împotriva persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici din 14 decembrie 1973, Convenţia internaţională împotriva luărilor de ostatici din 17 decembrie 1979, Convenţia asupra marcării explozivilor plastici şi în folii în scopuri de detecţie din 1 martie 1991, Convenţia internaţională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozivi din 15 decembrie 1997, Protocolul din 24 februarie 1988 pentru reprimarea actelor ilicite de violenţă în aeroporturi care servesc aviaţiei civile internaţionale, complementar la Convenţia din 1971, Convenţia internaţională pentru reprimarea finanţării terorismului din 9 decembrie 1999 etc.

c). Programul Global împotriva Corupţiei are ca ţintă ţări cu economii vulnerabile sau în tranziţie prin promovarea unor măsuri anticorupţie în sfera sectorului public şi în cercurile înalte financiare şi politice. Programul Judiciar pentru Integritate stabileşte mijloacele de identificare a problemelor cheie ale corupţiei judiciare. În cadrul acestui Program, un loc important revine Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în octombrie 2003, semnată de 140 state şi ratificată de 38, care a intrat în vigoare la 14 decembrie

2005.

d) Programul Global împotriva Traficului de Fiinţe Umane. Contrabanda cu migranţi şi traficul cu fiinţe umane pentru prostituţie şi sclavie au devenit două dintre problemele mondiale în ultimii ani. Acest program permite ţărilor de origine, de tranzit şi de destinaţie, să dezvolte strategii comune şi acţiuni cu caracter practic împotriva comerţului cu fiinţe umane. 76

În acest cadru se înscrie şi adoptarea Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi, pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţionale la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York în 2000.

e) Programul Global împotriva spălării banilor (G.P.M.L.). În economia actuală globalizată, grupările criminale încasează imense sume de bani, prin traficul de droguri, contrabanda cu arme şi criminalitatea financiară. „Banii murdari” sunt folosiţi de către crima organizată pentru finanţarea actelor teroriste. Infractorii care doresc să beneficieze de profiturile lor ilegale caută să ascundă sursa lor prin activităţi legale, proces cunoscut prin sintagma „spălarea banilor”.

Programul G.P.M.L. constituie instrumentul cheie al O.N.U. prin care ajută statele membre să elaboreze legislaţia împotriva spălării banilor, să dezvolte şi să menţină mecanisme adecvate pentru combaterea acestei infracţiuni.

76 Ioan Hurdubaie, op.cit., pag. 10.

55
55
f). Programul Naţiunilor Unite pentru Controlul Internaţional al Drogurilor (U.N.D.C.P.) a fost creat în 1991.

f). Programul Naţiunilor Unite pentru Controlul Internaţional al Drogurilor (U.N.D.C.P.) a fost

creat în 1991. În octombrie 2002, UNDCP a fost redenumit Oficiul Naţiunilor Unite pentru

Droguri şi Criminalitate (U.N.O.D.C.), care administrează totodată şi Fondul U.N.D.C.P.

U.N.O.D.C. acţionează pentru educarea lumii referitor la pericolele abuzului de droguri şi pentru

întărirea acţiunii internaţionale împotriva producţiei de droguri, a traficului şi a criminalităţii legate

de droguri prin proiecte de dezvoltare alternativă, monitorizarea culturilor ilicite şi programele de

combatere a spălării banilor. U.N.O.D.C. oferă de asemenea statistici exacte prin Programul

Evaluare Globală (G.A.P.) şi ajută la elaborarea legislaţiei şi formează oficiali din justiţie ca parte a

Programului de Consiliere Legală. În 1997 U.N.O.D.C. a fost de asemenea însărcinat cu

responsabilităţi privind prevenirea criminalităţii, justiţia criminală şi reforma dreptului penal.

Oficial acţionează împreună cu Statele membre pentru întărirea rolului dreptului, promovarea unor

sisteme de justiţie criminală stabile şi viabile şi combaterea ameninţărilor crescânde ale

criminalităţii transnaţionale organizate prin Programul Global de Acţiune împotriva Corupţiei,

Programul Global de Acţiune împotriva Criminalităţii Organizate şi Programul împotriva

Traficului de Fiinţe Umane şi Secţia de Prevenire a Terorismului (T.P.B.).

Problema mondială a drogurilor. În 1990, Adunarea Generală O.N.U. a adoptat o Declaraţie

Politică şi un Program Global de Acţiune privind abuzul şi traficul de droguri în întreaga lume şi a

proclamat deceniul 1990-2000 drept Deceniul Naţiunilor Unite împotriva Abuzului de Droguri. În

1998, cea de-a douăzecia sesiunea specială a Adunării Generale asupra problemei mondiale a

drogurilor a avut loc la New York. Cu această ocazie, Adunarea Generală a adoptat Declaraţia

politică, Principiile directoare ale reducerii cererii de droguri şi Măsuri pentru întărirea cooperării

internaţionale în lupta împotriva problemei mondiale a drogurilor.

2.3.3. Organisme ale O.N.U. şi structurile Consiliului Europei cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate

a. Adunarea Generală a O.N.U.

În conformitate cu prevederile art. 10 din Carta O.N.U., Adunarea Generală are conferit dreptul

de a discuta orice problemă, putând face recomandă statelor membre cu privire la acestea. Una din

principalele funcţii ale Adunării Generale este aceea de a promova colaborarea internaţională în

domeniul politic, economic, social şi cultural-educativ. Majoritatea acţiunilor întreprinse de ONU pe

linia prevenirii şi combaterii criminalităţii internaţionale, începând cu formarea unor organe de

specialitate şi aprobarea de programe de acţiune, au fost realizate ca urmare a măsurilor discutate şi

aprobate în Adunarea Generală a ONU.

56
56
Măsurile întreprinse de Adunarea Generală încep cu anul 1946 şi constau în adoptarea mai multor

Măsurile întreprinse de Adunarea Generală încep cu anul 1946 şi constau în adoptarea mai multor 77 rezoluţii supuse de ECOSOC în probleme vizând apărarea socială, stupefiantele şi chiar punerea la punct a conceptului referitor la modul în care trebuie abordată pe plan internaţional

problema prevenirii şi combaterii criminalităţii. Una din importantele măsuri luate de acest organism al ONU, a fost luată în 1972 la a 42-a sesiune, când s-au aprobat măsurile ECOSOC referitoare la întărirea Comitetului pentru prevenirea criminalităţii.

b. Secretarul General, în conformitate cu prevederile art. 12, 20, 75 şi 79 din Carta ONU şi ale

Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie, are un mare rol în organizarea şi realizarea activităţii ONU în combaterea criminalităţii internaţionale. Secretariatul desfăşoară discuţii cu reprezentanţii guvernelor referitor la problema în materie, primeşte şi analizează, organizează conferinţele, congresele, seminariile şi simpozioanele, asigurând funcţionarea în bune condiţii a organelor principale şi subsidiare ale ONU, care au preocupări în materia criminalităţii internaţionale. 78 Prin intervenţiile făcute de acest organ al ONU s-au adus clarificări în problema criminalităţii, în sensul că ea trebuie privită în mod global, ca făcând parte din acţiunile de ordin social ale organizaţiei.

c. Comitetul Special pentru Reprimarea Terorismului Internaţional

Alarmată de valul crescând al manifestărilor de terorism internaţional, la cererea statelor membre Adunarea Generală a ONU, în baza Rezoluţiei nr. 3034 din 1975, a înfiinţat acest comitet din reprezentanţii a 35 de state. El a desfăşurat o activitate intensă timp de 4 ani, dar apreciem că aceasta a rămas fără un rezultat practic. În materia terorismului internaţional problema încă nu este practic clarificată şi nu s-au adoptat instrumentele de drept internaţional eficace care să stăvilească acest fenomen ce se manifestă destul de frecvent în zilele noastre. 79 d. Comitetul pentru Prevenirea Crimei şi Luptei împotriva Delicvenţei Crearea acestui comitet pune în evidenţă faptul că încă de la început la ONU, problema luptei pentru prevenirea şi reprimarea criminalităţii internaţionale nu a fost abordată în mod corespunzător şi cu eficienţă. 80 Multe din aceste aspecte au fost neclare, rămase la nivelul unor discuţii ineficiente, fapt ce a permis ca o perioadă îndelungată să nu se întreprindă acţiuni cu caracter global pe linia criminalităţii internaţionale. 81 Consiliul Economic şi Social al ONU, luând în discuţie această problemă în 1971, a adoptat o

77 I.Suceavă, F.Coman – Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale, Editura Romartexim, Bucureşti, 1997, pag.84

şi urm.

78 Programme de Travail de la Section de la justice Penale du Secretariat de l’Organization des Nations Unies –

6A/31/6.

79 I.Suceavă, F.Coman – op.cit., pag. 86 şi 92.

80 Vezi Dec.ONU E.C.N.7/558/1978.

81 William Clifford Le comite pour la preventions du crime et la lutte centre delinquence, pag. 11.

57
57
rezoluţie prin care a hotărât o serie de probleme privind activitatea acestui comitet, în sensul

rezoluţie prin care a hotărât o serie de probleme privind activitatea acestui comitet, în sensul că s-a hotărât lărgirea compoziţiei sale. Sesiunile acestui comitet dezbat în esenţă probleme de mare importanţă în materia prevenirii criminalităţii internaţionale, aşa cum sunt planurile de acţiune la nivel internaţional, cele privind crimele şi actele de violenţă transnaţionale, traficul de stupefiante şi altele. e. Comisia Interguvernamentală de Prevenire a Criminalităţii şi Justiţie Penală înfiinţată în 1992. Această comisie a fot mandatată să definească liniile directoare pentru acţiunile ONU şi să înregistreze sprijinul statelor. Toate iniţiativele derulate până în acest sector sunt coordonate de Biroul pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală, cu sediul la Viena. Acest birou lucrează în cooperare cu statele membre şi alte organizaţii internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale, urmărind adoptarea şi includerea în legislaţiile naţionale a instrumentelor ONU şi coordonează activitatea structurilor specializate cum sunt: Agenţia pentru prevenirea şi Controlul Drogurilor, Centrul pentru Drepturile Omului, Biroul pentru Problemele legale. Din iniţiativa acestei comisii, Consiliul ONU pentru Consultanţă Ştiinţifică şi Profesională în domeniul criminalităţii şi justiţiei, a organizat o conferinţă pe tema spălării banilor ce a avut loc în iunie 1994, în care s-a recomandat crearea unei reţele globale pentru monitorizarea bunurilor obţinute prin activităţi ilicite, aplicarea unor măsuri de limitare a secretului bancar şi raportarea tranzacţiilor suspecte. f. Institutele Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei Una din importantele acţiuni ale Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul prevenirii şi reprimării criminalităţii internaţionale o constituie înfiinţarea institutelor pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor. Existenţa acestora asigură pe plan regional o cunoaştere mai aprofundată a problemelor, iniţierea unor măsuri de calitate şi cu eficienţă pozitivă în zona geografică unde sunt ele plasate. În prezent există un număr de patru asemenea institute afiliate la ONU urmând să fie create încă două. Încă de la înfiinţarea lor aceste institute au desfăşurat importante activităţi de cooperare cu guvernele ţărilor din zona geografică şi a celor cu sediu. Precizăm că aceste institute au încheiat de statele pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea acorduri speciale care prevăd o serie de contribuţii de ordin financiar, funcţional etc. Principalele acţiuni întreprinse de institute se referă la:

Schimbul de informaţii în materie, legislaţia penală şi transmiterea cunoştinţelor;

Organizarea unor cursuri de formare pentru persoanele responsabile cu politica de prevenire a crimei şi favorizarea unor schimburi de cunoştinţe tehnice între personalul din diferite ţări, realizarea unor lucrări de cercetare pe linia corupţiei, violenţei şi abuzului de

58
58
droguri;  Promovarea şi aplicarea de către guverne a recomandărilor ONU în materia criminalităţii

droguri;

Promovarea şi aplicarea de către guverne a recomandărilor ONU în materia criminalităţii internaţionale;

Încurajarea cooperării dintre ţările regiunii în ceea ce priveşte prevenirea şi represiunea crimei prin luarea unor măsuri concrete.

Elaborarea de studii şi documente care aduc o contribuţie substanţială la pregătirea Congreselor Naţiunilor Unite.

Prezentarea pe baza cunoaşterii fenomenului criminalităţii din zonă, de rapoarte şi studii Comitetului pentru prevenirea crimei şi delincventei care funcţionează pe lângă Consiliul Economic şi Social.

Cooperarea cu instituţiile specializate ale ONU, cu centrele universitare în studierea unor probleme legate de criminalitate şi organizarea de conferinţe, seminarii, simpozioane cu caracter internaţional în problema crimei internaţionale g) Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor (I.N.C.B. în engleză sau O.I.C.S. în franceză) este organismul cvasijudiciar independent pentru implementarea Convenţiilor Naţiunilor Unite asupra drogurilor. Acesta a fost creat în 1968 de către Convenţia Unică asupra Stupefiantelor din 1961. INCB este independent de guverne ca şi de Naţiunile Unite, cei 13 membrii ai săi acţionând în nume personal. h). Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (U.N.O.D.C.) este liderul global în lupta împotriva drogurilor ilicite şi a criminalităţii internaţionale. Înfiinţat în 1997, U.N.O.D.C. are aproximativ 500 funcţionari în toată lumea. Sediul său se află la Viena şi are 21 birouri, precum şi oficii de legătură la New York. U.N.O.D.C. se bazează pe contribuţii voluntare, în principal din partea guvernelor, pentru 90% din bugetul său. U.N.O.D.C. este mandatat să asiste Statele membre în lupta lor împotriva drogurilor ilicite, criminalităţii şi terorismului. În Declaraţia Mileniului, Statele membre îşi propun de asemenea să intensifice eforturile pentru lupta împotriva criminalităţii transnaţionale sub toate dimensiunile sale, să- şi dubleze eforturile pentru implementarea angajamentelor de a combate problema mondială a drogurilor şi să ia măsuri concrete împotriva terorismului internaţional. Cei trei piloni ai programului de activitate al U.N.O.D.C. sunt:

> Activitatea de cercetare şi analiză pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor şi înţelegerii problemei drogurilor şi criminalităţii şi extinderea datelor de bază pentru deciziile politice şi operaţionale; > Activitatea normativă pentru a asista Statele în ratificarea şi implementarea tratatelor internaţionale, dezvoltarea legislaţiei interne privind drogurile, criminalitatea şi terorismul, şi oferirea

59
59
de servicii de secretariat şi independente pentru instituţiile de guvernare bazate pe tratate; şi >

de servicii de secretariat şi independente pentru instituţiile de guvernare bazate pe tratate; şi

> Proiecte de cooperare tehnică în domeniu pentru a mări capacitatea Statelor membre de a

contracara drogurile ilicite, criminalitatea şi terorismul. U.N.O.D.C. continuă eforturile pentru implementarea priorităţilor sale operaţionale printr-o abordare integrată a luptei împotriva drogurilor, criminalităţii şi terorismului. i. Comisia de Stupefiante (C.N.D.), înfiinţată prin Rezoluţia E/9/1 din 16 februarie 1946 a Consiliului Economic şi Social, având iniţial în componenţa sa 15 membri, iar ulterior s-a mărit la 30 membrii. Este un organ subsidiar al acestui Consiliul, făcând parte din structura acestuia. Membrii acestei comisii sunt aleşi astfel încât să reprezinte în mod corespunzător ţările care sunt mari producătoare de materii prime şi unde traficul ilicit de droguri prezintă pe plan intern o intensitate mai mare. Comisia reprezintă organismul central de elaborare a politicii în cadrul sistemului Naţiunilor

Unite pentru a acţiona în toate domeniile legate de droguri. Ea analizează situaţia mondială a abuzului de droguri şi dezvoltă propuneri pentru întărirea controlului internaţional al drogurilor. 82 Principalele sarcini ale acestei comisii sunt următoarele:

> Ajută Consiliul Economic şi Social să-şi exercite funcţiile de supraveghere în domeniul

stupefiantelor; > Ajută C.E.S. să-şi realizeze funcţiile ce îi sunt acordate prin tratatele internaţionale referitoare la stupefiante, îi prezintă măsuri şi recomandări privind controlul stupefiantelor, pregăteşte proiectele convenţiilor internaţionale în domeniu; > Studiază reformele care se impun în dispozitivul actual de control internaţional al stupefiantelor şi face în acest sens propuneri Consiliului Economic şi Social. j. Divizia drogurilor şi narcoticelor, înfiinţată în 1946, cu sediul la Geneva, realizează o serie de atribuţii cu caracter de exerciţiu administrativ, acţiuni de formare profesională a unor cadre, burse de studii, contribuie la punerea în acţiune a programelor ONU, referitoare la prevenirea traficului ilicit de droguri, realizează formarea de specialişti în folosirea metodelor de control chimic de specialitate ce sunt utilizate pe plan internaţional în identificarea şi analiza drogurilor. k. Centrul pentru Prevenirea Criminalităţii Internaţionale (C.I.C.P.) creată în 1997 este oficiul O.N.U. responsabil pentru prevenirea criminalităţii, justiţie penală şi reforma dreptului penal. C.I.C.P. acţionează împreună cu statele membre pentru întărirea rolului dreptului, promovarea unor sisteme de justiţie penală viabile şi combaterea ameninţărilor crescânde ale criminalităţii transnaţionale organizate, corupţiei traficului de fiinţe umane. Începând din octombrie 2002 C.I.C.P. a fost redenumit Programul de Criminalitate al Oficiului Naţiunilor Unite (U.N.O.D.C. Crime

82 Ioan Hurdubaie – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul valorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Editura Era, Bucureşti, 2006, pag. 13.

60
60
Programme). l. Unitatea de reformă a justiţiei penale asistă Statele în dezvoltarea unor stra tegii

Programme).

l. Unitatea de reformă a justiţiei penale asistă Statele în dezvoltarea unor strategii pentru

reformarea tuturor aspectelor sistemelor lor de justiţie penală, cu accent deosebit pe grupurile

vulnerabile. Prin intermediul reţelei de oficii ale U.N.O.D.C., această structură a dezvoltat proiecte în

domeniile justiţiei juvenile, reformei penale şi asistenţei acordate victimelor. Unitatea pregăteşte, de

asemenea, instrumente de evaluare şi manuale în toate domeniile reformei justiţiei penale, bazate pe un

set de standarde şi norme ale ONU în prevenirea crimei şi justiţia penală, cu accent special pe nevoile

unor grupuri vulnerabile şi societăţilor post-conflictuale şi în tranziţie.

m. Comisia ONU pentru Prevenirea Crimei şi Justiţie Criminală este formată din 40 membri

care formulează politici internaţionale şi recomandă activităţi în domeniul controlului criminalităţii.

Comisia oferă naţiunilor un forum pentru schimbul de informaţii şi pentru stabilirea căilor de

combatere a criminalităţii la nivel global. Comisia este un organism subsidiar al Consiliului Economic

şi Social şi formulează proiecte de rezoluţii pentru aprobarea de către Consiliu.

n. ONG-urile şi societatea civilă. U.N.O.D.C. lucrează strâns cu organizaţiile

neguvernamentale încă de la crearea sa în 1991. Recunoscând influenţa puternică pe care ONG-urile şi

alte segmente ale societăţii civile o exercită asupra atitudinilor publicului şi valorilor sociale, oficiile

U.N.O.D.C. cooperează şi monitorizează peste 1200 de ONG-uri care acţionează în toată lumea pentru

a lupta împotriva criminalităţii în general şi a abuzului de droguri în special.

2.3.4. Structuri ale Consiliului Europei cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii

a). Comitetul European pentru Probleme Criminale (C.E.P.C.) creat în 1957 îşi bazează

activitatea pe subcomisii şi grupuri de lucru, acţionând pentru realizarea unor proiecte, de convenţii şi

de rezoluţii, transmise spre adoptare Comitetului Miniştrilor. Activitatea CEPC şi implicit a

Consiliului Europei vizează două aspecte de mare importanţă şi anume: armonizarea legislaţiei ţărilor

membre; asistenţa juridică în materie penală. În ultimii 10 ani C.E.P.C. a elaborat 16 Convenţii şi 4

protocoale care depăşesc principiile tradiţionale ale dreptului penal, prin intermediul cărora justiţia

penală încetează de a se mai opri la frontierele naţionale, apreciindu-se că un spaţiu judiciar european

este pe cale de a fi creat. Printre convenţiile elaborate de C.E.P.C. şi Consiliul Europei principalele

sunt următoarele: Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală din 1962,

Convenţia europeană pentru supravegherea persoanelor condamnate sau liberate condiţionat din 1964;

Convenţia europeană asupra valorii internaţionale a sentinţelor represive din 1970 de la Haga;

Convenţia asupra transferării persoanelor condamnate din 1983; Convenţia europeană asupra

61
61
transmiterii procedurilor represive din 1972; Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului din 1977; Convenţia

transmiterii procedurilor represive din 1972; Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului din 1977; Convenţia europeană referitoare la spălarea, depistarea, sechestrul şi confiscarea produselor infracţiunii din 1990 etc. b). Grupul de cooperare în materia luptei împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri constituit în anul 1971, şi-a continuat activitatea în cadrul Consiliului Europei. Grupul are un secretariat, condus de un secretar general şi care îşi desfăşoară activitatea în baza unor programe de lucru, stabilite pentru perioade de 4 ani aprobate de Conferinţa ministerială care urmăreşte găsirea de soluţii noi pentru combaterea traficului ilicit de droguri prin perfecţionarea cooperării internaţionale. În anul 1991 şi 1994 Grupul a organizat două conferinţe ministeriale paneuropene asupra cooperării în problemele abuzului şi traficului ilicit de droguri la care au luat parte şi reprezentanţii unor importante organizaţii internaţionale (O.N.U., O.M.S., O.M.V., O.I.P.C. – Interpol) soldate cu adoptarea unor Declaraţii finale prin care sunt reiterate angajamentele statelor participante de a susţine cooperarea europeană în domeniu.

2.4 Cooperarea poliţienească în contextul Schengen

La data de 14.06.1985, Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi R.F. Germania au semnat, în localitatea Schengen din Luxemburg, un Acord privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune. Convenţia de Implementare a Acordului Schengen din 19.06.1990 (Convenţia Schengen) transpune în practică obiectivul stabilit în 1985 şi oferă cadrul pentru eliminarea totală, în mod obligatoriu, a controlului persoanelor la frontierele comune ale Părţilor Contractante, creându-se astfel un spaţiu pentru libera circulaţie a persoanelor. Părţile Contractante includ Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Germania, precum şi Italia, Spania, Portugalia, Grecia şi Austria, care de asemenea au aderat la Convenţia Schengen. La data de 19.12.1996, Danemarca, Finlanda şi Suedia au aderat la Convenţie, în timp ce Islanda şi Norvegia au semnat un acord de cooperare cu statele Schengen. Aderarea la Convenţia Schengen este deschisă tuturor statelor membre UE. Trebuie menţionat că există o perioadă de timp care se scurge între aderarea la Convenţia Schengen şi implementarea integrală a acesteia. Mai mult decât atât, în anumite condiţii, acest lucru implică o fază de tranziţie caracterizată prin implementarea parţială a Convenţiei (menţinerea controalelor la frontiere în întregime sau doar la anumite frontiere, în paralel cu aplicarea altor măsuri din Convenţie). Pentru prevenirea apariţiei unor posibile disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte securitatea, datorate eliminării controalelor, în Convenţie au fost introduse măsuri compensatorii. Cooperarea poliţienească include în special:

62
62
- asistenţă reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor (art. 39 (1) -(3)) - supraveghere

- asistenţă reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor (art. 39 (1)-(3))

- supraveghere transfrontalieră (art. 40)

- urmărire transfrontalieră (art. 41)

- comunicarea informaţiilor în cazuri particulare în scopul prevenirii pe viitor a infracţiunilor mai mult sau mai puţin grave împotriva ordinii şi siguranţei publice sau a ameninţărilor la adresa acestora (art. 46)

- schimb de informaţii în scopul efectuării eficiente a controalelor şi supravegherii la frontierele externe (art. 7)

- numirea de ofiţeri de legătură (art. 47)

- intensificarea cooperării poliţieneşti în regiunile de frontieră prin încheierea de înţelegeri (art. 39 (4)) şi acorduri (art. 39 (5)) bilaterale

- crearea şi întreţinerea uni sistem informatic comun, SIS (art. 92 şi urm.)

2.4.1 Asistenţă reciprocă (Convenţia Schengen, art. 39 (1)-(3)) 83[2]

1. Principiu: Art. 39 (1-3) stabileşte principiul asistenţei reciproce între autorităţile de poliţie în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor. O astfel de cooperare între autorităţile de poliţie, fără implicarea autorităţilor judiciare, când există motive de suspiciune sau apar pericole concrete, se va realiza în principal prin măsuri precum cele enumerate în continuare (lista nu este exhaustivă şi implementarea este supusă condiţiilor stabilite mai jos):

- identificarea proprietarilor şi şoferilor vehiculelor,

- investigaţii privind permisele de conducere,

- localizarea şi reşedinţei şi a împrejurimilor,

- identificarea abonaţilor reţelelor de telecomunicaţii (telefon, fax şi internet), dacă aceste informaţii sunt accesibile publicului,

- obţinerea de informaţii de la persoanele ce acordă sprijin poliţiei în mod voluntar 84[3] ,

- identificarea persoanelor,

- transmiterea de informaţii operative poliţieneşti din bazele de date sau dosarele poliţiei, în conformitate cu prevederile legale relevante ce se aplică protecţiei datelor,

83 [2] A se vedea şi decizia Comitetului Executiv Schengen din 28 aprilie 1999 privind îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti în vederea prevenirii şi descoperirii infracţiunilor (publicat în OJL 239 din 22.09.2000, p. 421).

84 [3] Conform legislaţiilor naţionale din Austria, Germania şi Olanda, în interogatoriile poliţiei se aplică principiul voluntariatului.

63
63