UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

- DREPT -

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific,
Lect. univ.dr.Popescu Agata

Absolvent,
Dragne D. Răzvan Alexandru

BUCUREȘTI 2023
 UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

- DREPT -

TEMA :
DIALOGUL SOCIAL LA NIVEL NAȚIONAL ȘI
TRIPARTITISMUL

Coordonator ştiinţific,
Lect. univ.dr.Popescu Agata

Absolvent,
Dragne D. Răzvan Alexandru

BUCUREȘTI 2023
CUPRINS
CAPITOLUL 1.................................................................................................................................................1
INTRODUCERE ÎN DIALOGUL SOCIAL............................................................................................................1
1.1 Considerații introductive........................................................................................................................1
1.1.1 Noțiunea de dialog social.....................................................................................................................1
INTRODUCERE..........................................................................................................................................1
1.1.2.Cadrul legislativ în domeniul dialogului social.....................................................................................2
1.2 Contextul politic, economic și social, România, anii 2000.......................................................................3
1.2.1.Contextul politic..................................................................................................................................3
1.2.2.Contextul economic.............................................................................................................................4
1.2.3.Contextul social...................................................................................................................................5
1.3.Parteneriatul social.................................................................................................................................7
1.3.1. Negocierile colective...........................................................................................................................7
1.3.2. Contractul colectiv de muncă............................................................................................................7
1.3.3. Convenția colectivă de muncă............................................................................................................8
1.4. Rolul părților în relațiile industrial..............................................................................................8
1.4.1. Sindicatele......................................................................................................................................8
1.4.2.Patronatele........................................................................................................................................10
CAPITOLUL 2...............................................................................................................................................11
DIALOGUL SOCIAL ÎN TIMPUL CRIZEI ECONOMICE DIN ROMÂNIA 2.1. Reforma co-reglementărilor și
politica pieței muncii 2.1.1. Introducere.....................................................................................................11
2.1.2.Negocierea colectivă înainte de criză................................................................................................11
2.1.3. Criza și reacția partenerilor sociali la criză........................................................................................13
2.2.Impactul reformelor privind co-reglementarea și politicile pieței muncii asupra
negocierilor colective în industrie 2.2.1.Introducere .....................................................................15
2.2.2. Implicații ale reformelor asupra procesului și caracterului negocierii colective...............................16
2.2.3. Implicații ale reformelor pentru partenerii sociali............................................................................17
2.3. Discuție și concluzie: tendințe generale privind schimbarea și continuitatea în relațiile de muncă....19
2.3.1. Schimbări esențiale în drepturile fundamentale ale sindicatelordupă adoptarea Legii Dialogului
Social (LDS).................................................................................................................................................22
CAPITOLUL III TRIPARTITISMUL 3.1.Cooperarea tripartită 3.1.1. Considerații introductive.....................23
3.1.2.Organismele tripartite (enumerare)..................................................................................................26
3.1.3.Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS)..................................................................28
3.2. Organisme tripartite consultative 3.2.1.Consiliul economic și social...................................................30
3.2.2.Comisiile consultative de dialog social din cadrul unor ministere și al prefecturilor.........................35
3.3.Organsime tripartite de cogestiune 3.3.1. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.......37
3.3.2. Casa Națională de Asigurări de Sănătate..........................................................................................41
Acte normative care reglementează organizarea și funcționarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate....43
3.3.3. Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.........................................................43
CONCLUZII..................................................................................................................................................45
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................................47
CAPITOLUL 1

INTRODUCERE ÎN DIALOGUL SOCIAL

1.1 Considerații introductive

1.1.1 Noțiunea de dialog social

INTRODUCERE
Conceptul de “dialog social” este asociat cu trecerea de la o cultură a conflictului la o cultură a
parteneriatului cu luare în considerare a intereselor comune ale partenerilor sociali implicaţi în
cadrul unui proces mai larg de “concertare socială”.
Conform definiţiei propuse de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), dialogul social este un
act voluntar de informare, consultare şi negociere de acorduri sociale între parteneri, precum şi de
negociere a contractelor colective de muncă.
În concepţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, dialogul social instituit prin Tratatul de la
Roma, din anul 1957, este procesul de informare şi consultare continuă între organizaţiile sindicale
şi patronale, cu scopul de a ajunge la înţelegeri în ceea ce priveşte controlul anumitor variabile
economice şi sociale, atât la nivel macroeconomic, cât şi microeconomic. În România, deşi din
1990 până în 2000 au existat diverse tentative de a structura dialogul social, acesta a rămas
preponderant circumstanţial, “de intervenţie”, practicat în situaţii de criză. Nu s-a realizat
convergenţa organizaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional pe o platformă de
obiective şi interese comune. Abordarea conceptuală unitară a sistemului naţional de dialog social a
căpătat consistenţă începând cu anul 2001, când din iniţiativa Ministerului Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale a fost demarat procesul de elaborare a cadrului legislativ în domeniul dialogului
social. Abordarea deschisă şi constructivă a relaţiilor de parteneriat social şi promovarea
mecanismelor de dialog social s-au concretizat într-o serie de Acorduri sociale, încheiate la nivel
naţional între confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, confederaţiile patronale
reprezentative şi Guvern, reprezentat de primul ministru şi ministrul muncii, familiei şi protecţiei
sociale. Astfel au fost încheiate: Acordul social 2001, Acordul social 2002 , Pactul pentru stabilitate
socială 2004.1

1
Iuliana POPESCU, MMFPS Dialog Social, Guvernul Romaniei, Dialogul social European-Ghid de informare
legislativa a dialogului european, Autori: Serghei MESAROŞ; Roxana ILIESCU; Angelica SĂBIESCU; Eduard
CORJESCU; p. 1

1
 Dialogul social reprezintă procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se
consultă și negociază în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun, partenerii
sociali fiind sindicatele sau organizatiile sindicale, angajatorii ori organizatiile patronale, precum si
reprezentantii autoritatilor administratiei publice, care interactioneaza in procesul de dialog social. 2
Conform Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), Dialogul Social cuprinde „orice tip de
negociere, consultaţii sau simplul schimb de informaţii între reprezentanţii guvernului,
patronatelorși lucrătorilor pe teme de interes comun ce privesc politici economice și sociale.
Procesul poate fi tripartit, adică guvernul participă oficial la dialog, sau se poate referi la relaţiile
bipartite, care implică doar reprezentanţii lucrătorilor și managementul (sau sindicate și asociaţii
patronale), la care guvernul participă indirect sau nu.Dialogul social poate fi informal sau poate fi
instituţionalizat.Cel mai adesea, se prezintă ca o combinaţie între cele două variante.Poate avea loc
la nivel naţional, regional sau la nivel de întreprindere. Poate fi inter-profesional, sectorial sau o
combinaţie între acestea.”3
În acest subcapitol am definit conceptul de “dialog social”, rolul acestuia și structura lui,
desi cea mai întâlnită formă este combinația dintre dialogul social și cel instituționalizat.

1.1.2.Cadrul legislativ în domeniul dialogului social

În prezent, cadrul legislativ care reglementează domeniul dialogului social este constituit din
următoarele acte normative:
Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 62/2011 – Legea dialogului social, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 467/2006 - Legea privind cadrul general de informare şi consultare a angajaţilor; Legea
nr. 217/2005 - Legea comitetelor europene de întreprindere;
HG nr. 187/2007 privind informarea şi consultarea angajaţilor în societăţile europene;
HG nr. 188/2007 privind informarea şi consultarea angajaţilor în societăţile cooperative europene;
H.G. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform Legii nr. 62/2011;
OUG nr. 28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială (comitetele sectoriale);
Convenţia OIM nr.87/1948 privind libertatea sindicală şi apărare dreptului sindical; Convenţia OIM
nr.154/1981 privind promovarea negocierii colective.Convenţia OIM nr. 98/1949 privind aplicarea
principilor dreptului de organizare şi negociere colectivă;

2
Legea nr.367/2022.

3
Dialogul social, Manual de educație sindicală, manual finanțat de Uniunea Europeană, p.12

2
Convenţia OIM nr. 135/1971 privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor în întreprinderi şi
înlesnirile ce se acordă acestora.4
În acest subcapitol am enumerat cadrul legislative pe care se bazează dialogul social și care
cuprinde: legile, hotărârile de guvern, convenții și ordonanțe de urgență.

1.2 Contextul politic, economic și social, România, anii 2000

1.2.1.Contextul politic
În conformitate cu Constituţia adoptată în 1991, România este o republică parlamentară,
bicamerală. Preşedintele ţării, deputaţii şi senatorii sunt aleşi la fiecare patru ani prin vot universal
secret. România este un stat cu mai multe partide politice, cele mai importante fiind reprezentate în
Parlament. Minorităţile etnice sunt de asemenea reprezentate la nivel parlamentar. La nivelul anului
2002 există în România cinci partide importante: Partidul Social Democrat, Partidul Democrat,
Partidul Naţional Liberal, Uniunea Democratică a Maghiarilor din România şi Partidul România
Mare. Partidul Social Democrat este partidul de guvernământ şi provine din fuziunea realizată în
luna iunie 2001, între Partidul Democraţiei Sociale din România şi Partidul Social Democrat
Român. 5
În urma alegerilor de la sfârşitul anului 2000, Partidul Democraţiei Sociale din România a
obţinut 44,93% din mandate în Camera Deputaţilor, Partidul România Mare – 24,35%, Partidul
Democrat – 8,99%, Partidul Naţional Liberal – 8,70%, Uniunea Democratică a Maghiarilor din
România – 7,83%, Minorităţile naţionale – 5,22%. Procente asemănătoare au fost obţinute pentru
Senatul României. Procedura de adoptare a legilor este aceeaşi în ambele Camere ale Parlamentului.
Parlamentul României adoptă legi, moţiuni şi hotărâri.Legile adoptate de forul legislativ sunt legi
constituţionale (prin care se modifică Constituţia), legi organice şi legi ordinare.Iniţiativa legislativă
aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor, precum şi unui număr de minimum 250.000 de
cetăţeni cu drept de vot, în condiţiile prevăzute de Constituţie. Etapele principale ale procedurii
legislative sunt: Iniţiativa legislativă, examinarea proiectelor de lege în comisii parlamentare,
dezbaterea în şedinţe plenare, votul, procedura de mediere, controlul constituţionalităţii legilor şi
promulgarea acestora de către Preşedintele României. Procesul legislativ întâmpină dificultăţi în
special datorită numărului ridicat de etape şi proceduri care trebuie parcurse de un proiect de act
normativ. O optimizare a acestui proces este necesară. Guvernul Adoptă ordonanţe de urgenţă,
ordonanţe simple şi hotărâri. Reglementarea legislativă prin ordonanţe de urgenţă rămâne o practică
4
http://dialogsocial.gov.ro/wp-content/uploads/2017/01/Dialogul-Social-European.pdf
5
DIALOGUL SOCIAL ÎN ROMÂNIA Document suport pentru consultare, analiză şi dezbateri în vederea elaborării
unui Plan de Dezvoltare în Domeniul Dialogului Social, Prezentul document a fost realizat cu asistenţa financiară a
Uniunii Europene, Bucureşti, 2002 p. 3-4

3
comună şi a fost frecvent utilizată fără o justificare clară. Totuşi se observă o tendinţă de reducere a
utilizării acestor instrumente legislative pentru realizarea anumitor 4 reglementări. Încă există cazuri
de decizii guvernamentale luate fără consultarea tuturor ministerelor implicate, iar Consiliul
Economic şi Social nu este sistematic consultat. Pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre executiv şi
legislativ a fost numit un ministru pentru relaţia cu Parlamentul, iar fiecare minister are un secretar
de stat responsabil de relaţia cu Parlamentul. Mediul politic din România poate fi considerat un
mediu stabil cu un grad ridicat de maturitate, dovedit de ansamblul partidelor aflate pe spectrul
politic. Dezbaterile şi confruntările politice sunt generatoare de rezultate benefice societăţii
româneşti. Cu toate că există raporturi între partidele politice şi organizaţiile sindicale şi patronale,
nu se poate constata o punte de dialog sistematic între partenerii sociali şi Parlamentul României.
Lobby-ul partenerilor sociali la nivelul acestei instituţii este încă destul de slab, avizelor CES
acordându-se o importanţă destul de redusă.6
Vorbind despre conceptul politic, am prezentat evoluția politică la nivel national, pornind cu
faptul că, potrivit Constituției din 1991, România este o republică parlamentară, și continuând cu
existența a 5 partide politice la nivelul anului 2002. Ca și o concluzie, politica din România se
dovedește a avea un grad major de maturitate, grație numeroaselor partide existente până la ora
actuală.

1.2.2.Contextul economic
În România la nivelul anului 2002 se observă o instituire treptată a regulilor de bază ale
competiţiei, bazate pe piaţă şi pe libera iniţiativă. România a înregistrat în anul 2001, o creştere
economică de circa 5%, care s-a realizat întrun context internaţional mai puţin favorabil,
caracterizat printr-o încetinire a creşterii economice a economiei mondiale. Acest rezultat pozitiv
este determinat în special de sprijinirea exporturilor, stimularea sectorului productiv al economiei şi
a IMM-urilor, precum şi de îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul investiţiilor – acţiuni care au
început deja să producă efecte, cu consecinţe favorabile asupra creşterii economice şi îmbunătăţirii
ocupării forţei de muncă. Cu toate acestea, datorită ezitărilor şi întârzierilor în realizarea reformelor,
România a pierdut teren în procesul de reducere a decalajului faţă de UE. PIB/locuitor (calculat la
standardul puterii de cumpărare – PPS), ca procent din media comunitară, a scăzut în ultimii 5 ani,
de la 32% în 1995 la sub 27% în 2000, cu disparităţi regionale moderate (de la 20% în cea mai
săracă regiune la 40% în regiunea Bucureştiului).
Pentru asigurarea unui mediu de afaceri favorabil şi deschis, se pot identifica la nivelul
ultimilor ani acţiuni de realizare a reformei reglementărilor diferitelor pieţe, concomitent cu acţiuni

6
DIALOGUL SOCIAL ÎN ROMÂNIA, op. cit., p. 3-4

4
de completare a sistemului legislativ şi cu asigurarea unui cadru instituţional adecvat şi operaţional,
armonizat cu prevederile aquis-ului comunitar. Rezultatul implementării efective a regulilor
economiei de piaţă au determinat schimbări în economia României, în special prin creşterea
continuă a rolului iniţiativei private, atât ca pondere în Produsul Intern Brut, cât şi ca ocupare a
resurselor umane.Sectorul privat a devenit o sursă de creştere economică şi a contribuit la crearea de
structuri economice competitive. În această direcţie este necesară o accelerare a proceselor de 5
restructurare/privatizare a întreprinderilor cu capital majoritar de stat şi, în acelaşi timp, de
identificare de soluţii pentru funcţionarea pe principii de competitivitate a serviciilor controlate de
monopoluri. Persistenţa unei rate înalte a inflaţiei, de circa 30% la nivelul anului 2001, a fost una
din cauzele principale ale unei rate investiţionale reduse, menţinând în acelaşi timp un risc ridicat în
cadrul mediului de afaceri românesc, afectat totodată de numeroase dificultăţi legate de
instabilitatea legislativă, de un sistem administrativ de tip birocratic şi de amplificarea economiei
necontabilizate. Acelaşi efect negativ îl are şi potenţialul scăzut de economisire, generat de
veniturile reale mici ale populaţiei şi de nivelul ridicat al dobânzilor active. 7
Având în vedere contextual economic, desi din pricina ezitărilor și întârzierilor reformelor,
România a devansat în procesul de reducere a decalajului față de UE, s-au constatat schimbări în
cadrul altor sectoare, cum ar fi sectorul privat, unde a devenit o sursă de creștere și a contribuit la
crearea de structure economice competitive.

1.2.3.Contextul social
Piaţa muncii din România a fost afectată de numeroase dezechilibre, la nivelul raportului
dintre populaţia activă şi populaţia inactivă şi al ratei de ocupare. Diminuarea populaţiei ocupate în
economie s-a produs îndeosebi în sectorul industrial, iar populaţia ocupată în agricultură are încă o
pondere ridicată (circa 38%)din totalul populaţiei ocupate. Evoluţia pieţei muncii este caracterizată
prin modificări în structura ocupării forţei de muncă, urmare a pierderilor nete de locuri de muncă,
în principal la unităţile cu capital de stat, care au disponibilizat personal prin concedierile colective
în procesele de restructurare, reorganizare, de închidere operaţională, de privatizare sau lichidare.
Rata şomajului înregistrată la începutul anului 2002 a fost de 12,4%. Numărul total de şomeri
înregistraţi este de 1.193.721, ponderea femeilor în structura acestora fiind de 44,4%. Şomajul este
mai ridicat în zonele urbane. 8 Şomajul pe termen lung reprezintă aproape jumătate din totalul
populaţiei neocupate. Câştigul salarial mediu brut în luna ianuarie 2002 a fost la o valoare
echivalentă cu 183 Euro, iar cel net a fost la o valoare echivalentă cu 131 Euro. Nivelul redus al
veniturilor a creat greutăţi populaţiei, iar infrastructura socială, educaţională şi de îngrijire a

7
DIALOGUL SOCIAL ÎN ROMÂNIA, op. cit., p. 6-7

5
sănătăţii s-a deteriorat, provocând serioase obstacole în calea dezvoltării capitalului uman. Numărul
pensionarilor din sistemul public de pensii este de circa 6.200.000 de persoane, 4.500.000 fiind
pensionari în cadrul asigurărilor sociale de stat şi 1.700.000 în cadrul asigurărilor sociale pentru
agricultori. În cadrul sistemului public de pensii, pensia medie corespunzătoare asigurărilor sociale
de stat este de aproximativ 50 Euro, iar pensia medie a agricultorilor este de 12 Euro. Evoluţia din
ultimii ani a sistemului de asigurări sociale a demonstrat necesitatea şi urgentarea reformării
acestuia, avându-se în vedere completarea cadrului legislativ, cât şi instituţional, printr-o reformă
sistemică. Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a
intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001. Principalele direcţii de reformă introduse prin Legea nr.
19/2000, sunt legate de cuprinderea obligatorie în sistemul public a tuturor persoanelor fizice care
desfăşoară activităţi aducătoare de venituri sau care, în funcţie de un anumit statut, realizează
venituri peste un anumit nivel; creşterea treptată a vârstelor standard de pensionare, în perioada
2001 – 2014, pentru bărbaţi până la 65 de ani şi pentru femei până la 60 de ani; a stagiilor de
cotizare, minime – de la 10 la 15 ani – şi complete – de la 30 la 35 de ani pentru bărbaţi, respectiv
de la 25 la 30 de ani pentru femei; introducerea unei noi formule de calcul a pensiei prin luarea în
considerare a întregii perioade de contribuţie; reactualizarea automată a pensiilor în cursul execuţiei
bugetare prin indexare trimestrială şi recorelarea pensiilor pentru eliminarea unor discriminări
create de sistem. În ceea ce priveşte pilonul II al sistemului public de pensii, în prezent se lucrează
la proiectul unei noi legi care se doreşte a fi adoptată la sfârşitul anului 2002. În domeniul asistenţei
sociale a fost adoptată Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat. Actul normativ conţine
prevederi privind stabilirea de cuantumuri lunare pentru nivelul minim garantat în funcţie de
structura familiei; instituirea unui sistem de stimulare pentru angajare, prin majorarea cu 15% a
cuantumului ajutorului social în situaţia în care cel puţin un membru de familie face dovada că
lucrează iar persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim garantat sunt
obligate să desfăşoare, la solicitarea primarului, 9 activităţi sau lucrări în interesul comunităţii. În
caz de refuz, se suspendă dreptul persoanei la ajutor social.Se estimează că începând din anul 2002
vor beneficia de venitul minim garantat circa 750.000 familii şi persoane singure.8
Contextul social ne arată dezechilibrele la care a fost supusă piața muncii, modificările în
structura ocupării forţei de muncă, ca urmare a pierderilor de locuri de muncă, analizează rata
șomajului, precum și sistemul de pensii.

8
DIALOGUL SOCIAL ÎN ROMÂNIA, op.cit., p. 7-9

6
1.3.Parteneriatul social

1.3.1. Negocierile colective

Negociere colectivă reprezintă negocierea dintre angajator sau organizaţia patronală şi sindicat ori
organizaţia sindicală sau reprezentanţii angajaţilor, după caz, care urmăreşte reglementarea
relaţiilor, analizede muncă ori de serviciu dintre cele două părţi, precum şi orice alte acorduri în
probleme de interes comun.9
Un aspect cheie al modelului european de dialog social este integrarea factorului de muncă la locul
de muncă prin dezvoltarea structurilor colective de participare:
- aplicarea drepturilor de informare și consultanță prin introducerea comitetelor de întreprindere sau
prin recunoașterea legală a reprezentanților sindicali;
- și/sau a negocierilor colective care se concentrează mai mult asupra schimbului economic al
relațiilor de angajare (negocierea salariilor, timpului de lucru și a contractului).
În tradiția post-belică, în Europa de Vest, negocierea colectivă a fost extinsă dincolo de companie,
la nivel sectorial. În ceea ce privește participarea angajaților sau democrația la locul de muncă au
fost înființate forme instituționale de reprezentare a angajaților. Aceste forme de reprezentare a
angajaților există sub toate formele și sunt introduse în diverse dispoziții legale. Aceste diferențe în
structură și cadru legal de muncă din Europa rezultă în diferențe în drepturi, responsabilități,
competențe și puteri ale acestor reprezentanți ai angajaților. Cu toate acestea, caracteristicile
principale ale acestor forme europene de reprezentare a angajaților la locul de muncă sunt
recunoașterea instituțională și rolurile dedicate sindicatelor.10
În România, urmărind etapele evoluției negocierilor colective, începute încă din Evul Mediu
și continuă până în zilele noastre, putem spune că a veoluat bazându-se pe factorii economici,
politici și sociali. Însă, negocierile colective sunt obligatorii numai atunci când ne referim la unitate,
iar în cealaltă parte negocierile colective sunt facultative, lăsate la latitudinea partenerilor sociali,
unde nu poate exista obligația legală de negociere.

1.3.2. Contractul colectiv de muncă

Contractul colectiv de muncă reprezintă convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau
organizaţia patronală şi reprezentanţii angajaţilor, prin care se stabilesc clauze privind drepturile şi
obligaţiile ce decurg din relaţiile de muncă, urmăreşte promovarea şi apărarea intereselor părţilor,

9
https://lege5.ro/Gratuit/gmzdoojvgm/legea-dialogului-social-nr-62-2011?d=2022-12-23
10
https://www.eza.org/fileadmin/Dateien/PDF/Buch_Kriterien_für_guten_SD/
Executive_Summary_Kriterien_guter_SD_ro.pdf

7
previne sau limitează conflictele colective de muncă, în vederea asigurării păcii sociale. 11
Contractul colectiv de muncă este convenția încheiatăîn forma scrisăîntre angajator sau
organizatia patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de
lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum
și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului în care angajatorul are
încadrați mai puțin de 21 de salariați.La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective
de muncă, părțile sunt egale și libere.Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea
dispozițiilor legale, constituie legea părților. Contractele colective de muncă la nivel de sector de
activitate şi grup de unităţi sunt publicate pe pagina de internet a Ministerului Muncii şi Solidarităţii
Sociale, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011,
republicată, cu modificările ulterioare.12
Astfel, pentru asigurarea păcii sociale este necesară o convenție ca aceasta, contractul
colectiv de muncă, pentru evitarea conflictelor și respectarea unor obligații, dar și drepturi ce decurg
din raportruile de muncă.

1.3.3. Convenția colectivă de muncă

Convenţia colectivă este un act juridic care stabileşte principiile generale de reglementare a
raporturilor de muncă şi a raporturilor social-economice legate nemijlocit de acestea, care se încheie
de către reprezentanţii împuterniciţi ai părţilor în limitele competenţei lor. 13
Convenția colectivă de muncă are o importanță deosebită care servește pentru evitarea
conflictelor .

1.4. Rolul părților în relațiile industrial

1.4.1. Sindicatele
Principalele reglementări legislative privind sindicatele sunt cuprinse în Constituţie, Codul
Muncii, Legea nr. 54/2003 - Legea sindicatelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 73 din
05/02/2003, Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 184 din 19/05/1998. Potrivit art.217, alin. (1) din Codul muncii, „ sindicatele
sunt persoane juridice independente, fără scop patrimonial, constituite în scopul apărării şi

11
Legea dialogului social nr. 62/2011
12
Codul Muncii, titlul VIII, art.229
13
Legea dialogului social nr. 62/2011

8
promovării drepturilor colective şi individuale, precum şi a intereselor profesionale, economice,
sociale, culturale şi sportive ale membrilor lor”. Rolul lor nu este de a apăra drepturile şi interesele
politice ale membrilor săi. Modul de organizare, asociere şi gestiune al organizaţiilor sindicale
poate fi reglementat prin statutele proprii ale acestora, cu condiţia ca statutele să fie adoptate printr-
o procedură democratică, în condiţiile legii. Sindicatele sunt organizaţii profesionale, orice membru
al profesiunii având libertatea de a aparţine sau de a nu aparţine la un sindicat constituit, ca şi de a
se retrage când doreşte. Membrii unui sindicat pot fi şi persoane încadrate la angajatori diferiţi, cu
condiţia să fie din aceeaşi ramură sau profesiune. Nu pot constitui organizaţii sindicale persoanele
care deţin funcţii de conducere, funcţii de demnitate publică, conform legii, magistraţii, personalul
militar din aparatul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei,
Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe
şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi din unităţile aflate în subordinea acestora nu
pot constitui organizaţii sindicale. Minorii se pot sindicaliza, dar cei între 15 şi 16 ani au nevoie de
încuviinţarea părinţilor pentru a deveni membrii ai unui sindicat.Sindicatele se pot asocia după
criteriul ramurii de activitate, al profesiunii sau după criteriul teritorial, în federaţii, confederaţii sau
uniuni sindicale. Organizaţiile sindicale participă la negocierea şi încheierea contractelor colective
de muncă, în măsura în care întrunesc criteriile de reprezentativitate, astfel: la nivel de unitate –
numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin o treime din numărul salariaţilor unităţii; la
nivel de ramură – sunt federaţii sindicale, au independenţă organizatorică şi patrimonială şi cuprind
organizaţii sindicale care au, cumulat, un număr de membri cel puţin egal cu 7% din efectivul
salariaţilor din ramura respectivă; la nivel naţional – sunt confederaţii sindicale, au independenţă
organizatorică şi patrimonială, au organizaţii sindicale proprii în cel puţin jumătate din numărul
total al judeţelor, inclusiv municipiul Bucureşti, cuprind federaţii sindicale reprezentative din cel
puţin 25% din ramurile de activitate şi cuprind, cumulat, un număr de membri cel puţin egal cu 5%
din efectivul salariaţilor din economia naţională. Organizaţiile sindicale reprezintă salariaţii în
cadrul conflictelor de interese. De asemenea, în cadrul conflictelor de drepturi, ele îşi pot reprezenta
membrii, la cererea acestora şi pot formula acţiuni în justiţie în numele lor chiar fără un mandat
expres din partea celor în cauză.14
Sindicatele apără și promovează drepturile colective, acestea se implică în negocierea și
încheiera contractelor colective de muncă pe mai multe niveluri. . Nu pot constitui organizaţii
sindicale persoanele care deţin anumite funcţii.

14
http://www.csnmeridian.ro/files/docs/Dialogul%20Social.%20Sindicatele%20si%20patronatele.%20Organisme
%20tripartite.pdf

9
1.4.2.Patronatele
Principalele reglementări legislative aplicabile sunt cuprinse în Codul muncii, Legea nr. 356
din 10/07/2001, a patronatelor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 380 din 12/07/2001,
Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 184 din 19/05/1998, Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.Potrivit
Codului muncii, patronatele sunt organizaţii ale patronilor, autonome, fără caracter politic, înfiinţate
ca persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial. Nu orice angajator este şi patron, ci
numai persoana juridică înmatriculată sau persoana fizică autorizată potrivit legii, care
administrează şi utilizează capitalul, indiferent de natura acestuia, în scopul obţinerii de profit în
condiţii de concurenţă, şi care angajează muncă salariată. Un număr de cel puţin 15 persoane
juridice înmatriculate sau persoane fizice autorizate potrivit legii poate constitui un patronat. Se pot
constitui patronate şi cu un număr de cel puţin 5 membri în ramurile în care aceştia deţin peste 70%
din volumul producţiei. Patronatele se pot constitui în uniuni, federaţii, confederaţii sau în alte
structuri asociative.15
Atribuţiile principale ale patronatelor sunt: reprezintă, promovează, susţin şi apără interesele
economice, tehnice şi juridice ale membrilor lor; activează pentru deplina libertate de acţiune a
patronilor în scopul dezvoltării şi eficientizării activităţii acestora; promovează concurenţa loială, în
condiţiile legii, în scopul asigurării de şanse egale fiecăruia dintre membrii lor; sunt consultate de
Guvern la iniţierea, elaborarea şi promovarea programelor de dezvoltare, restructurare, privatizare,
lichidare, cooperare economică şi participă în structurile de coordonare şi gestionare a programelor
cu Uniunea Europeană; desemnează, în condiţiile legii, reprezentanţi la negocierea şi încheierea
contractelor colective de muncă, la alte tratative şi acorduri în relaţiile cu autorităţile publice şi cu
sindicatele, precum şi în structurile tripartite de conducere şi de dialog social; asigură pentru
membrii lor informaţii, facilitarea de relaţii între aceştia, precum şi cu alte organizaţii, promovarea
progresului managerial, servicii de consultanţă şi asistenţă de specialitate, inclusiv în domeniul
formării forţei de muncă. Pot asigura orice alte servicii cerute de membrii lor, cu respectarea legii;
pot adresa autorităţilor publice competente propuneri de legiferare în domeniile de interes patronal 16
Patronul, persoana juridică înmatriculată sau persoana fizică autorizată potrivit legii, care
administrează şi utilizează capitalul, are ca organizație patronatul. Mai sus sunt enumerate condițiile
prin care patronatul ia viață și atribuțiile principale ale acestora.

15
Ibidem
16
Ibidem

10
CAPITOLUL 2

DIALOGUL SOCIAL ÎN TIMPUL CRIZEI ECONOMICE DIN ROMÂNIA

2.1. Reforma co-reglementărilor și politica pieței muncii
2.1.1. Introducere
În influenta lor lucrare asupra modelelor capitalismului est-european, Bohle şi
Greskovits (2012) consideră că România constituie un tip special de societate neo-liberală cu
instituţii statale slabe, cu un nivel ridicat de centralizare şi de acoperire prin negociere
colectivă, precum şi cu o putere de mobilizare sindicală relativ ridicată. Anterior crizei care a
debutat în 2008, România a avut un sistem cuprinzător de relaţii sindicale, cu un grad
ridicat de răspândire a procesului de negociere colectivă la nivel naţional, sectorial şi pe
unitate; sistemul legislativ susţinea dezvoltarea consultărilor şi a negocierilor bi- şi tripartite,
între sindicate, angajatori şi autorităţile guvernamentale (Trif, 2010). Totuşi, Guvernul a schimbat
radical acest sistem după criză, în ciuda opoziţiei manifestate de către sindicate şi de cele mai
importante asociaţii patronale (Ciutacu, 2012). Modificările legislative au condus la anularea
drepturilor fundamentale ale sindicatelor la negociere colectivă, subminând dreptul de a
constitui sindicate şi de a trece la acţiune sindicală. În consecinţă, contractele colective inter-
sectoriale au încetat să existe şi s-au încheiat foarte puţine contracte colective pe grup de
unităţi după adoptarea, în 2011, a noii legislaţii privind relaţiile de muncă. Guvernarea de
centru-dreapta a folosit criza ca pretext pentru a reforma sistemul relaţiilor de muncă,
beneficiind de sprijinul „Troicăi” alcătuită din Uniunea Europeană (UE), Fondul Monetar
Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE) .17
În introducere se prezintă tipul de societate care îi era atribuit României și ce schimbări au
survenit anterior crizei care a debutat în 2008.

2.1.2.Negocierea colectivă înainte de criză

Înainte de 2008, România a avut o legislaţie a muncii relativ protecționistă, cu un nivel
ridicat de centralizare şi de acoperire prin negociere colectivă (Bohle şi Greskovits, 2012; Trif,
2008). Sistemul legislativ românesc este influențat de către Codul Civil Napoleonian, de sorginte
franceză. Legislaţia postdecembristă a acordat partenerilor sociali dreptul de a purta negocieri
colective şi a permis sindicatelor să organizeze greve (Hayter et al., 2013). Contractele colective de
muncă se puteau încheia la nivel naţional, sectorial (sau alte sub-diviziuni) şi de organizaţie. Ca

17
ttps://www.researchgate.net/publication/
284187055_Dialogul_social_in_timpul_crizei_economice_Supravietuirea_negocierilor_colective_in_sectorul_industri
al_din_Romania

11
prevedere comparabilă doar cu cea din Slovenia, dintre noile state membre UE, exista o extindere
automată a contractelor colective pentru a se aplica tuturor angajaţilor de la nivelul respectiv de
negociere, conform principiului „erga omnes”. În România, toţi angajaţii erau acoperiţi de
contractul colectiv de muncă unic la nivel national înainte de criza din 2008. În plus, angajaţilor le
erau opozabile clauzele de la nivel de domeniu de activitate în 20 din cele 32 de ramuri eligibile
pentru negociere colectivă. Contractele colective existau în principalele sectoare industriale, ca
industria extractivă, sectorul metalurgic, electrocasnice, industria textilă şi de prelucrare a lemnului
(Preda, 2006: 13).Contractele colective încheiate la nivel naţional şi sectoriale stabileau termenii şi
condiţiile minimale de muncă. Astfel, acestea erau utilizate ca standarde minime în negocierea
contractelor colective de muncă la nivel de companie, în organizaţiile sindicalizate.Totuşi,
respectarea clauzelor contractelor colective (şi a legislaţiei muncii) s-a dovedit dificil de realizat, în
special pentru angajaţii cu salarii mici (Trif, 2008). Legislaţia română le impune angajatorilor
obligaţia de a iniţia anual negocierile colective în cadrul oricărei organizaţii cu peste 20 de angajaţi
(Hayter et al., 2013). În marile companii sindicalizate, salariile, beneficiile sociale, zilele de
concediu şi condiţiile de muncă sunt în general negociate de sindicat, de patronat şi, uneori, de
autorităţile statului.Spre deosebire de Slovenia şi de Slovacia, în România cel mai important nivel
de stabilire a termenilor şi condiţiilor de muncă era cel al companiei, chiar şi înainte de criză
(Carley et al., 2007). Procesul de aderare la UE a produs modificări legislative care au influenţat
negocierile colective. Pentru a armoniza prevederile din Codul Muncii cu acquis-ul social
comunitar, s-au limitat restricţiile asupra încheierii contractelor individuale de muncă pe perioadă
determinată în statele care aveau legislaţie a muncii relativ protecţionistă, precum România şi
Slovenia (Carley et al., 2007). În schimb, atunci când Consiliul Investitorilor Străini a încercat să
elimine obligaţia legală a angajatorilor de a negocia cu sindicatul sau cu reprezentanţii salariaţilor în
cadrul modificării Codului Muncii din 2005, liderii sindicali din România au reuşit să păstreze
mecanismul negocierii colective, cu sprijinul Confederaţiei Europene a Sindicatelor (ETUC) şi al
Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) (Trif, 2008). Deşi reglementările formale ale pieţei
muncii din România înainte de 2008 au fost considerate ca protecţioniste, în special de către
investitorii străini, în practică, problemele asociate implementării legislaţiei muncii şi contractelor
colective le-au făcut destul de flexibile (Bohle şi Greskovits, 2012). De asemenea, nivelul scăzut al
salariilor a constituit unul din factorii-cheie care au condus la migraţia masivă a forţei de muncă
înainte de criză şi în cursul acesteia, precum şi la un grad scăzut de participare pe piaţa muncii
(Stoiciu, 2012; Trif, 2014). Astfel, reglementările de pe piaţa muncii nu au fost percepute ca
obstacole ce limitează competitivitatea României. În plus, reglementările de pe piaţa muncii ar fi

12
putut fi utilizate pentru a soluţiona problemele legate de emigrarea masivă şi de participarea scăzută
pe piaţa muncii (Stoiciu, 2012; Trif, 2013).18
Înainte de criză, România a avut o legisalție a muncii relativ protecționistă, toți angajații
erau acoperiți de contractul colectiv de muncă, mai tarziu au aparut unele modificări legislative care
au influențat negocierile colective, ca urmare a procesului de aderare la UE.

2.1.3. Criza și reacția partenerilor sociali la criză

Criza financiară internaţională a afectat în mod sever evoluţiile socio-economice din
România după 2008. S-a produs o reducere a produsului intern brut (PIB) cu 6,6% în 2009, urmată
de o altă scădere, cu 1,6% în 2010, care indica un regres economic mai grav decât cel din Bulgaria,
care avea un nivel similar de creştere economică înainte de criză, şi decât media europeană
(Eurostat, 2014). Sectorul construcţiilor a fost cel mai grav afectat, cu o scădere de 14% a valorii
adăugate la PIB în 2009, urmat de agricultură (-7,8%) şi de servicii (-5,9%) (Zaman şi
Georgescu, 2009:618).
După 2008, creşterile salariale medii s-au situat sub nivelul inflaţiei (Trif, 2013). De asemenea,
câştigurile salariale în România sunt printre cele mai mici dintre Statele Membre UE (Hayter et al.,
2013), ceea ce reflectă faptul că sindicatele nu au reuşit să securizeze puterea de cumpărare a
angajaţilor. În schimb, România are una dintre cele mai scăzute rate ale şomajului din UE. Deşi
criza a provocat concedieri masive în sectorul industrial, în construcţii, comerţ şi sectorul
public (Stoiciu, 2012:2), rata şomajului a crescut cu sub 2% din 2008, până la un nivel maxim de
7,5% în 2013 (Eurostat, 2014). În timp ce Guvernul a luat unele măsuri pentru încurajarea creării
şi menţinerii de locuri de muncă, precum scutirea companiilor de la taxe pe profitul reinvestit şi de
la plata contribuţiilor la asigurări sociale pentru şase luni dacă angajau şomeri (Stoiciu, 2012: 2),
se pare că principalul motiv care explică rata scăzută a şomajului este faptul că lucrătorii
români au utilizat soluţii individuale de „ieşire”, fie recurgând la economia informală, fie la
plecarea la muncă în străinătate (Stan şi Erne, 2014). Dimensiunea economiei informale a
crescut de la aproximativ 22% din totalul economiei formale în 2007, la 29% în 2012 (Comisia
Europeană, 2013 : 5). Datele din Eurobarometrul din 2007 prezintă ca principal motiv pentru
munca în economia informală nivelul scăzut al salariilor din economia reglementată. Aceste
informaţii arată şi că doar 27% din populaţia României are încredere în sindicate, ceea ce
sugerează faptul că majoritatea angajaţilor nu cred că sindicatele le pot ameliora condiţiile de
muncă.19
Deşi nu sunt disponibile date statistice valide referitor la emigraţie din 2008 încoace,
18
AURORA TRIF, Dialogul social în timpul crizei economice -Supraviețuirea negocierilor colective în sectorul
industrial din România, p. 1-2

13
reprezentanţii sindicatelor sugerează faptul că diminuarea salariilor în sectorul public în 2009 şi
2010 a dus la o creştere a tendinţei de emigrare a celor care lucrează în acest sector. Un lider
sindical intervievat în 2013 a remarcat că aproximativ 2700 de medici au emigrat anual în ultimii
ani, iar numărul lor a crescut cu 400 în 2011, după implementarea măsurilor de austeritate.
Numărul total de emigranţi români din 1990 până în 2012 este de 2,4 milioane (Institutul
Naţional de Statistică, 2014: 9). Spre deosebire de alte State Membre UE grav afectate de
criză, ca Grecia şi Spania, şomajul şi reglementările de pe piaţa muncii nu au fost considerate o
cauză a crizei în România. Există trei seturi de cauze inter-conectate care explică declinul economic
din România. Mai întâi, în ciuda ponderii limitate de active toxice din sistemul său bancar,
România a fost expusă la efectele negative ale crizei financiare globale în principal din cauza
deschiderii sale către capitalul străin (Ban, 2014). De exemplu, acţionarii străini deţin peste 85% din
totalul activelor bancare (Trif, 2013). Al doilea set de factori se referă la reducerea cererii externe şi
interne de bunuri şi servicii.20
Sectorul industrial a fost printre primele afectate de criză, având o diminuare cu 7,7% în
ultimul trimestru din 2008, din cauza unui declin al cererii interne şi externe (Constantin et al.,
2011: 7). Reducerile salariale în cazul multor angajaţi, corelate cu declinul remitenţelor din
străinătate, au redus consumul privat cu 9,2% (Constantin et al., 2011). Cel de al treilea set de
factori se referă la deficienţele şi dezechilibrele economice care existau înainte de 2008 (Ban,
2014). Creşterea economică dinainte de 2008 s-a bazat pe consumul de bunuri din import şi
pe vânzările imobiliare. În ciuda creşterii economice dintre 2000 şi 2008 (cu o medie anuală
de aproximativ 6%), deficitul bugetar a crescut constant, ajungând la 9% din PIB în 2009
(Stoiciu, 2012:2). Pentru a face faţă deficitului bugetar, România a împrumutat 20 miliarde de euro
de la Troica în 2010. De asemenea, România a semnat un Acord Preventiv cu FMI în 2011.
Condiţiile stabilite prin cele două acorduri internaţionale pentru asistenţă financiară au avut o
influenţă majoră asupra modului cum guvernanţii români au reacţionat în contextul crizei
(Hayter et al., 2013; Trif, 2013). 21
Criza financiara internațională a afectat sever România printr-un regres economic grav,
sectorul construcțiilor fiind cel mai afectat, apoi agricultura și serviciile. Caștigurile din România
fiind printre cele mai mici dintre Statele Membre UE. Guvernul a luat unele măsuri pentru
încurajarea creării şi menţinerii de locuri de muncă,în tot acest timp rata șomajului menținânu-se
scăzută.

19
AURORA TRIF, Dialogul social în timpul crizei economice -Supraviețuirea negocierilor colective în sectorul
industrial din România, 2015, p. 3-6
20
Ibidem, p. 3-6
21
Ibidem, p. 3-6

14
2.2.Impactul reformelor privind co-reglementarea și politicile pieței muncii
asupra negocierilor colective în industrie
2.2.1.Introducere
Criza recentă a condus la niveluri diferite de schimbare în relaţiile de muncă în
cadrul Statelor Membre UE (Marginson, 2014). România constituie un caz extrem de
descentralizare dezorganizată a negocierii colective. Dereglementarea pieţei muncii, efectuată de
către guvernarea de centru-dreapta cu sprijinul Troicăi a afectat atât drepturile individuale ale
angajaţilor, cât şi pe cele colective. Amendamentele aduse Codului Muncii le-au permis
angajatorilor o simplificare a cerinţelor privind angajarea şi concedierea salariaţilor şi
utilizarea programelor de lucru flexibile, în timp ce Legea Dialogului Social (LDS), adoptată în
2011, a diminuat drepturile colective fundamentale ale angajaţilor de a se organiza, a face grevă şi
a negocia colectiv (Trif, 2013). Acest„asalt frontal” asupra negocierii colective cu mai mulţi
angajatori (Marginson, 2014) a dus la o transformare a cadrului de reglementare, de la un sistem
statutar care sprijinea negocierea colectivă la nivel naţional, sectorial şi pe companie, la un
aşa-numit sistem „voluntar” (interviu, reprezentant guvernamental, 2014). Totuşi, nu se
cunoaşte în ce măsură aceste modificări legislative au afectat negocierea colectivă la nivel de
companie, în special în sectorul privat. Acest studiu investighează impactul efectiv al reformelor
legislaţiei muncii asupra negocierii colective în sectoarele industriale în care sindicatele sunt relativ
puternice. Studiul se axează pe efectele schimbărilor din legislaţia muncii asupra negocierii
colective în şase companii care operează în sectoarele metalurgic şi alimentar, în care
sindicatele au reuşit să-şi prelungească până în 2015 contractele colective sectoriale negociate
înainte de adoptarea LDS. Selecţia celor şase studii de caz a vizat acoperirea unei diversităţi de
situaţii şi evoluţii în negocierea colectivă. Deşi în toate cele şase cazuri, modificările legale
recente au făcut mult mai dificilă negocierea colectivă pentru sindicate, măsura în care termenii şi
condiţiile de muncă s-au schimbat a variat, de la schimbările radicale în cazul Alimentar_4
(scenariul cel mai defavorabil), până la un grad sporit de continuitate în cazul Metal_5
(scenariul cel mai favorabil), iar celelalte cazuri se înscriu între aceste două extreme. Rezultatele
sugerează că gradul de schimbare şi de continuitate în termenii şi condiţiile de muncă la
nivel de companie depinde de trei seturi de factori inter-corelaţi:
(a) atitudinea angajatorului (şi a managementului de top) privind angajaţii şi reprezentanţii
acestora;

15
 (b) piaţa locală a muncii şi (c) capacitatea de mobilizare a sindicatului din companie. 22
România constituie un caz extrem de descentralizare dezorganizată a negocierii colective.
Putem constata că reglementarea pieţei muncii, a afectat atât drepturile individuale ale angajaţilor,
cât şi pe cele colective.Astfel, ne este prezentat un studiu care investighează impactul reformelor
legislaţiei muncii asupra negocierii colective în sectoarele industriale.

2.2.2. Implicații ale reformelor asupra procesului și caracterului negocierii

colective
Rezultatele empirice au indicat faptul că reformele pieţei muncii au condus la
distrugerea negocierii colective la nivel naţional şi sectorial, sugerând că moştenirea post-comunistă
mai degrabă decât criza au condus la acele reforme. Potrivit reprezentanţilor guvernamentali
Guvernul a fost nevoit să înlocuiască sistemul statutar care susţinea negocierile colective cu un
sistem aşa-zis „voluntar” (interviuri, 2014), din cauza schimbărilor în forma de proprietate asociate
privatizării întreprinderilor de stat. S-a afirmat că majoritatea legilor privind piaţa muncii au fost
adoptate înainte de jumătatea anilor 1990, atunci când majoritatea companiilor erau deţinute de
către stat. În acel context, sindicatele naţionale au reuşit să stabilească un cadru de reglementări
în favoarea angajaţilor şi a sindicatelor. În plus, „a existat o creştere în cascadă a obligaţiilor
impuse angajatorilor prin contractele colective încheiate la nivel naţional, sectorial şipe unitate”
(interviu, reprezentant guvernamental, 2014). În consecinţă, guvernanţii au urmărit constituirea
unui sistem „voluntar” de negocieri colective, prin anularea obligativităţii stipulate prin lege
ca asociaţiile patronale reprezentantive şi sindicatele să se implice în negocieri colective la
nivel sectorial sau inter-sectorial. Potrivit oficialităţilor guvernamentale, principalul scop al
reformelor de pe piaţa muncii a fost acela de a face ca negocierea colectivă la nivel de
companie să reflecte noile circumstanţe economice şi politice din companiile private. 23
Majoritatea respondenţilor (cu excepţia oficialilor guvernamentali) au indicat faptul că
reformele pieţei muncii au fost iniţiate de către Camera de Comerţ Americană şi alţi
investitori străini din România. Respondenţii au remarcat şi faptul că a existat un comitet
guvernamental informal care s-a consultat cu reprezentanţii investitorilor străini, în timp ce
canalele oficiale de consultări cu sindicatele şi patronatele au fost ignorate de Guvern. De
asemenea, anumite corporaţii multinaţionale mari, precum Arcelor Mittal Galaţi (care are
aproximativ 8000 de angajaţi) au influenţat prevederile incluse în LDS. În urma unei greve de două

22
AURORA TRIF, Dialogul social în timpul crizei economice -Supraviețuirea negocierilor colective în sectorul
industrial din România, 2015, p. 19, 20
23
AURORA TRIF, Dialogul social în timpul crizei economice -Supraviețuirea negocierilor colective în sectorul
industrial din România, p. 23-27

16
zile din 2008 (salariaţii au cerut o majorare salarială de 30%, însă greva a fost declarată drept
ilegală de un tribunal local), Arcelor Mittal a înaintat o plângere potrivit căreia prevederea
din Legea sindicatelor (Legea 54/2003), care îi obliga pe angajatori să ofere lunar până la cinci zile
libere plătite liderilor sindicatelor locale pentru activităţi sindicale, este neconstituţională.
Această solicitare a fost trimisă la Curtea Constituţională, care a aprobat revendicarea lui Arcelor
Mittali. Această hotărâre a fost integrată în noua legislaţie a muncii (LDS). 24
Conform datelor furnizate de o confederaţie sindicală (CSDR), în 2014 au fost încheiate 24
de contracte colective valabile la nivel de grup de unităţi. Dintre acestea, şapte contracte
suntconsiderate contracte colective de muncăla nivel de sector, însă ele se aplică doar angajaţilor
din companiile în care angajatorul este membru în asociaţia patronală semnatară a
contractului colectiv. Sindicatele din sectorul sanitar încearcă să extindă la întreg sectorul
contractul colectiv de muncă valabil pentru un grup de angajatori, aplicând prevederile din LDS.
Deşi sunt întrunite criteriile cantitative pentru extindere în acest sector (deoarece angajatorii
semnatari ai contractului colectiv acoperă mai mult de 50% din forţa de muncă din acest sector),
noile proceduri pentru extinderea contractelor colective la nivel de sector sunt ambigue şi permit
unei minorităţi de angajatori din mediul privat să blocheze extinderea. Oficialii sindicali au
menţionat faptul că acest caz este important (cu valoare de precedent ce stabileşte regula), deoarece
intenţionează să-l foloseascăca referinţă pentru alte solicitări de extindere a contractelor colective la
nivel de sector. Toţi respondenţii au convenit asupra faptului că principalul nivel la care se stabilesc
efectiv termenii şi condiţiile de muncă este cel al companiei. Deşi situaţia a fost aceeaşi şi înainte de
criză, negocierile la nivel de companie porneau anterior de la prevederile negociate la niveluri
superioare.25
Așa cum și începe acest subcapitol, se consideră că distrugerea negocierii colective a fost
produsă mai degrabă din cauza moștenirii post-comuniste, ci nu din cauza crizei, care a condus la
apariția acestor reforme. Continuarea acestuia consolidează ideea de la care pleacă acest subcapitol.

2.2.3. Implicații ale reformelor pentru partenerii sociali

Considerând faptul că principalul scop al reformelor de pe piaţa muncii a fost acela de
a acorda mai multă putere angajatorilor individuali în stabilirea termenilor şi condiţiilor de
muncă, nu este surprinzător faptul că reformele au condus la scăderea rolului şi a influenţei
sindicatelor şi patronatelor. Toţi respondenţii au remarcat faptul că principalele federaţii şi
24
AURORA TRIF, Dialogul social în timpul crizei economice -Supraviețuirea negocierilor colective în sectorul
industrial din România, p. 23-27
25
Ibidem, p. 23-27

17
confedederaţiile naţionale şi-au pierdut rolul central în negocierea colectivă. În plus, rolul lor în
organismele tripartite şi bipartite a fost mult redus, în timp ce a crescut rolul Guvernului în relaţiile
de muncă. Potrivit unui reprezentant al unei asociaţii patronale, De fapt, Legea 62 a fǎrâmiţat
tot ce înseamnǎ mişcare patronalǎ şi mişcare sindicalǎ în România şi a slǎbit puterea
partenerilor sociali, atât pe parte patronalǎ, cât şi sindicalǎ. Aceasta este evident, în România,
este clar cǎ existǎ o slǎbire a puterii partenerilor sociali, dar este o caracteristicǎ ce convine de
minune Guvernului României, pentru cǎ, neavând nişte parteneri sociali puternici, ei îşi pot
impune deciziile mult mai uşor. (Interviu, 2014).De asemenea, s-a înfiinţat un nou Consiliu
Naţional Tripartit, conform prevederilor LDS, dar acesta are o funcţie mai degrabă ”decorativă”
(interviuri, 2014). Pe lângă faptul că procedurile sale administrative sunt neclare, în prezent acesta
cuprinde 30 de reprezentanţi guvernamentali, şase reprezentanţi ai patronatelor şi cinci ai
sindicatelor, ceea ce face ca reprezentanţii guvernamentali să-şi impună foarte uşor opiniile
asupra oricărui aspect. Astfel, intervenţia statului în relaţiile de muncă a crescut. De asemenea, din
2011 statul a promovat prerogativa angajatorilor de a stabili termenii şi condiţiile de muncă la nivel
de companie, în contrast cu rolul său dinainte de 2010, când sprijinea în primul rând drepturile
angajaţilor. Descentralizarea negocierii colective a condus la destructurarea asociaţiilor
patronale. În prezent mai există doar cinci (dintr-un total de 13) organizaţii patronale care au
rămas încă reprezentative la nivel naţional. Într-un context de reglementări favorabile,
angajatorii nu trebuie să fie membri în organizaţii patronale. Per ansamblu, angajatorii
individuali sunt mulţumiţi cu prevederile noului Cod al Muncii şi cele din LDS. Ei au utilizat noile
prevederi din Codul Muncii, care permit mai multă flexibilitate, pentru a gestiona fluctuaţiile
din cererea pentru produsele lor . Majoritatea angajatorilor preferă să stabileascătermenii şi
condiţiile de muncă la nivel de companie, câteodată cu ajutorul firmelor de consultanţă juridică.
Prin urmare, numeroşi angajatori au părăsit asociaţiile patronale. De altfel, liderii sindicali au
precizat că angajatorii îşi aleg adesea pentru negocieri la nivel de grup de companii sau pentru
instituţii bi- sau tripartite reprezentanţi care nu au mandatul pentru a lua vreo decizie. LDS a sporit
nu doar influenţa angajatorilor individuali, ci şi pe cea a sindicatelor locale în raport cu alte
eşaloane ale mişcării sindicale. Tensiunile dintre sindicatele de la nivel de companie şi
(con)federaţii au crescut substanţial după 2011. Deoarece confederaţiile şi numeroase federaţii
nu mai negociază contracte colective, sindicatele de companie (care colectează cotizaţiile de
la membri sindicali) contestă distribuirea acestor venituri din cotizaţii. Sindicatele locale au
început să reţină un procentaj mai înalt din cotizaţiile de membru, ceea ce a condus la
dificultăţi financiare pentru unele federaţii şi confederaţii. În plus, unii respondenţi au declarat
că anumite sindicate locale raportează un număr mai scăzut de membri, pentru a reduce contribuţiile

18
din cotizaţii plătite federaţiilor şi confederaţiilor. Potrivit reprezentanţilor sindicali naţionali, în
multe companii mari cu grad înalt de sindicalizare, liderii sindicali locali îşi folosesc poziţia
pentru a obţine câştiguri personale26.
Atât reprezentanţii patronatelor, cât şi cei ai sindicatelor împărtăşesc opinii negative asupra
intervenţiei statului în relaţiile de muncă. Ei consideră că investitorii străini au folosit
România ca „şoarece de laborator”, cu sprijinul FMI şi al Uniunii Europene, pentru a
descentraliza în mod radical negocierea colectivă. După cum afirmă un lider sindical, Guvernul
român a fost si este foarte slab. România este un studiu de caz, un cobai. Toate reformele
din piaţa muncii au venit la insistenta a doi jucători: unul este Camera Americană de Comerţ, iar
celălalteste Consiliul Investitorilor Străini, reprezentantii marilor corporatii. Modelul României a
început să fie multiplicat în alte ţări din Europa Centrală şi de Est şi se doreşte să fie extins şi către
vestul Europei. (Interviu, lider al unei confederaţii sindicale, 2014) Sindicatele şi angajatorii
români percep România ca axă de referinţăîn privinţa descentralizării negocierii colective în
UE.27
În acest subcapitol, la fel ca și în precedentul, s-a constatat faptul că reformele au
descentralizat negocierile colective, scăzând rolul și influența sindicatelor și patronatelor, ca mai
apoi, spre finalul subcapitolului se vorbește despre un feedback din partea reprezentanților
patronatelor și sindicatelor, numind România “un studiu de caz, un cobai”.

2.3. Discuție și concluzie: tendințe generale privind schimbarea și continuitatea

în relațiile de muncă
Acest raport examinează impactul reformelor legislaţiei muncii asupra negocierii colective
în sectoare industriale puternic sindicalizate, cu accent pe implicaţiile majore în termeni de
continuitate şi schimbare în relaţiile de muncă din România. Rezultatele empirice sugerează faptul
că reformele legislative au condus la o descentralizare radicală şi la o destructurare a sistemului
relaţiilor de muncă din România, deoarece confederaţiile naţionale şi numeroase sindicate locale,
precum şi organizaţii patronale şi-au pierdut principala raţiune de a fi, şi anume negocierea
contractelor colective de muncă. Deşi există contracte colective la nivel de grup de angajatori în
sectoarele metalurgic şi alimentar, rezultatele empirice indică o descentralizare şi fragmentare
în negocierea colectivă, chiar şi în aceste sectoare puternic sindicalizate.
Gradul de schimbare şi de continuitate în termenii şi condiţiile efective de muncă la nivel de
companie depinde de trei seturi de factori inter-conectaţi;
26
AURORA TRIF, Dialogul social în timpul crizei economice -Supraviețuirea negocierilor colective în sectorul
industrial din România, p. 35-38
27
Ibidem, p. 35-38

19
(a)În primul rând, acesta depinde de atitudinea angajatorului (şi a conducerii) faţă de angajaţi
şi de reprezentanţii acestora; atitudinea angajatorului poate varia de la una foarte cooperantă. Deşi
acest fapt nu este surprinzător, ţinând cont de descentralizarea procesului de negociere
colectivă, a fost totuşi surprinzător faptul că unii respondenţi sindicalişti au considerat că
atitudinea angajatorului sau a managementului faţă de salariaţi afectează mai mult decât
schimbările legislative recente derularea negocierii colective în companie.
(b)În al doilea rând, a fost cumva neaşteptat faptul că reprezentanţii sindicatelor, precum şi
managerii intervievaţi, au considerat că piaţa locală a muncii şi evoluţiile negocierii colective
din alte companii mari dintr-o zonă specifică afectează mai pregnant prevederile contractelor
colective, comparativ cu forţa sindicatului din companie (determinată de numărul de membri,
densitatea şi capacitatea de mobilizare). În toate cele cinci companii care aveau un contract
colectiv în derulare, atât sindicatele, cât şi managerii au considerat că rezultatele procesului de
negociere colectivă din alte companii din zonă afectează procesul şi rezultatele negocierii colective
din compania lor;.
(c)În sfârşit, puterea sindicatului şi istoria relaţiilor dintre sindicatele locale şi conducere au
afectat negocierea colectivă din companie, în care sindicatele şi-au dovedit capacitatea de a-şi
mobiliza membrii pe parcursul ultimilor cinci ani. Cea mai accentuată deteriorare a
termenilor şi condiţiilor de muncă s-a înregistrat în cazul Alimentar_4, companie care nu era
sindicalizată; atitudinea ostilăa directorilor faţă de managerii de nivel mediu şi de ceilalţi angajaţi
în cazul Alimentar_4 a dus la crearea unui nou sindicat.
Guvernanţii români au schimbat cadrul de reglementare, trecând de la un sistem statutar care
sprijinea negocierea colectivă la nivel naţional, sectorial şi pe companie, la un aşa-zis sistem
„voluntar”, care a făcut aproape imposibilă negocierea de noi contracte colective naţionale şi
sectoriale între 2011 şi 2014. Autorităţile statului au susţinut că principalul motiv pentru acele
schimbări a fost privatizarea companiilor şi nu neapărat criza recentă. Rezultatele sugerează faptul
că schimbările în forma de proprietate au avut un rol determinant în declanşarea
transformării sistemului de muncă din România. Deşi aceste schimbări par corelate cu
moştenirea post-socialistă a privatizării companiilor deţinute de către stat, reprezentanţii
sindicali şi cei patronali consideră că noul cadru legislativ a fost iniţiat de către investitorii
străini. În plus, un lider sindical naţional a sugerat că guvernul Boc „a preluat ad litteram
texte din documentele lor oficiale” si le-a transpus în legislaţie (interviu, 2014). Astfel, de-

20
reglementarea pieței muncii din România pare a fi explicată mai degrabă prin
ascensiuneapoliticilor neo-liberale şi prin globalizare.28
În mod similar altor ţări sud-est europene, în special Grecia, în România, legislaţia
muncii care promova negocierea colectivă a fost radical schimbată din 2008, ceea ce a condus la o
destructurarea rapidă a instituţiilor de negociere colectivă la nivel naţional şi sectorial
(Koukiadaki şiKokkino, 2014; Marginson, 2014). Aceste schimbări au permis angajatorilor să
reducă drepturile angajaţilor şi au slăbit influenţa sindicatelor în numeroase companii
sindicalizate. Aceste evoluţii în negocierea colectivă şi în relaţiile de muncă confirmă
perspectiva conform căreia legislaţia muncii nu este suficientă pentru a apăra drepturile
angajaţilor (Hyman, 2014). În contrast cu argumentul lui Bohle şi Greskovits (2012), conform
cărora România are un stat slab, care cedează revendicărilor sindicale, modificările recente din
negocierea colectivă indică în schimb un stat relativ puternic (datorită suportului extern al
Troicăi) şi sindicate slabe. Indiferenţa Guvernului faţă de prevederile contractelor colective,
schimbările legislative şi presupusa intimidare a liderilor sindicali au dus la scăderea
legitimităţii sindicatelor şi a influenţei lor asupra negocierii colective. Guvernarea de centru-
dreapta a folosit recesiunea drept pretext pentru a reforma sistemul relaţiilor de muncă. Aşa-
numita Lege a Dialogului Social a fost aprobată în mod unilateral de către Guvern, fără a fi supusă
dezbaterii în Parlament şi fără implicarea partenerilor sociali. De asemenea, Guvernul a
operat modificări statutare în termenii şi condiţiile de muncă agreate de partenerii sociali.
Procedurile nedemocratice utilizate pentru a modifica relaţiile de muncă seamănă cu cele
practicate de regimul autoritar dinainte de 1989. Dovezile indică un grad ridicat de
continuitate privind intervenţia puternică a statului în relaţiile industriale. Cadrul instituţional pare
a fi un tip de neo-liberalism autoritar (Trif, 2013), deoarece schimbarea în relaţiile industriale
este condusă de un stat intervenţionist în domeniul stabilirii salariilor, stat care, simultan,
impulsionează dereglementarea piețeimuncii şi abolirea drepturilor angajaţilor. În mod similar
altor ţări care au fost afectate sever de criză, Guvernul Româniai a reuşit să introducă aceste
politici neo-liberale cu sprijinul puternic al Troicăi. 29
În acest subcapitol am vorbit despre schimbările survenite în relațiile de muncă, despre
același impact negativ adus de reforme, care au descentralizat negocierile colective, despre
schimbările în forma de proprietate, dar și despre atitudinea Guvernului față de prevederile
negocierilor colective și nu numai.

28
AURORA TRIF, Dialogul social în timpul crizei economice -Supraviețuirea negocierilor colective în sectorul
industrial din România,, p. 38-42
29
Ibidem, p. 38-42

21
2.3.1. Schimbări esențiale în drepturile fundamentale ale sindicatelordupă
adoptarea Legii Dialogului Social (LDS)
Înainte de LDS Schimbări esenţiale după
(până în 2011) adoptarea LDS
(după 2011)
Nivel Sindicatele negociau anual Sindicatele nu pot negocia
naţiona contractele colective (CC) CC inter-
l naţionale, la nivel inter- sectoriale.
sectorial, opozabile tuturor
angajaţilor.
Negociere Nivel -20 de sectoare (dintr-un -Sindicatele nu au putut
colectivă sectoria total de 32) erau acoperite negocia noi CC
l de CC în 2011. sectoriale în sectorul privat
până în
-Extinderea CC era martie 2014.
statutară.
-CC pot fi extinse doar dacă
membrii
asociaţiilor patronale
semnatare ale CC
angajează peste 50% din
totalul forţei de
muncă din sectorul
respectiv.
Nivel - Sindicatele erau considerate - Sindicatele sunt
de reprezentative dacă densitatea considerate reprezentative
compa lor era ≥ 33%. dacă densitatea lor este ≥
nie 51%.
- Reprezentanţii sindicali îşi => Sindicatele cu densitate
puteau lua până la cinci zile de sub 50%
concediu plătit pe lună pentru nu au dreptul de a încheia
a se ocupa de problemele CC, dar pot
sindicale. sa ceară federaţiilor
sindicale
reprezentative să negocieze
în numele
lor.
- Reprezentanţii sindicali
îşi pot lua până la
cinci zile de concediu
neplătit pe lună pentru
a se ocupa de problemele
sindicale

Libertatea -Un număr minim de 15 - Este necesar un număr de

de asociere angajaţi din aceeaşi minim 15
profesie pot forma un angajaţi din aceeaşi
sindicat. companie pentru a forma

22
 un sindicat.
=> Nu se pot constitui
sindicate în
peste 90% dintre companiile
din
România, care au sub 15
angajaţi
(Barbuceanu, 2012).
Acţiuni de Concilierea / Medierea -Concilierea / Medierea
protest înainte de declanşarea grevei obligatorie
nu era obligatorie. înainte de iniţierea
-Sindicatele aveau dreptul protestului.
de a organiza acţiuni de
protest pentru a determina -Angajaţii nu au dreptul de
punerea în aplicare a CC. a face grevă
dacă:
oNu se aplică prevederile
CC
oSoluţionarea conflictului
presupune modificări
legislative.
30

CAPITOLUL III
TRIPARTITISMUL
3.1.Cooperarea tripartită
3.1.1. Considerații introductive
Dialogul social tripartit se manifestă la diferite niveluri şi ia forma consultării şi a informării
reciproce iar în forma avansată de parteneriat social, a negocierii. În România, dialogul social
tripartit se desfăşoară în cadrul structurilor instituţionalizate de consultare tripartită (Consiliul
Naţional Tripartit pentru Dialog Social, comisiile de dialog social) constituite la nivel naţional,
central şi local în baza Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, precum şi în alte cadre de
consultare, precumcomisiile de lucru parlamentare sau structuri tripartite constituite ad-hoc. În
forma sa avansată, dialogul social tripartit se referă la negocierea şi încheierea acordurilor sociale. 31
La nivel naţional: Dialogul social tripartit la nivel naţional se manifestă atât în cadrul
instituţionalizat al Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, structură la nivel înalt
reglementată prin Legea nr. 62/2011, cât şi în alte cadre ocazionale de consultare tripartită precum
comisiile de lucru parlamentare sau alte structuri constitute ad-hoc, de tipul comisiilor

30
AURORA TRIF, Dialogul social în timpul crizei economice -Supraviețuirea negocierilor colective în sectorul
industrial din România, p. 43-44
31
http://dialogsocial.gov.ro/wp-content/uploads/2019/02/Dialogul-social-tripartit.pdf

23
interministeriale. O manifestare aparte a dialogului social la nivel national, similară cooperării
sociale între instituţiile europene şi Comitetul Economic şi Social European, o reprezintă
consultarea între Parlament/Guvern şi Consiliul Economic şi Social, constituit ca structură de dialog
(civic) între reprezentanţii societăţii civile, respectiv parteneri sociali şi organizaţii ale societăţii
civile organizate. 32
Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social este structura instituţionalizată de
consultare tripartită, de interes naţional, constituită la nivelul Guvernului României în baza Legii nr.
62/2011 privind dialogul social şi care funcţionează după propriului regulament de organizare şi
funcţionare. Din componenţa Consiliului fac parte membri ai confederaţiilor patronale şi sindicale
reprezentative la nivel national, la nivel de preşedinte şi membri ai Guvernului, numiţi din cadrul
tuturor ministerelor, la nivel de secretar de stat, prin Decizie a Primuluiministru. Consiliul Naţional
Tripartit este prezidat de primul-ministru, locţiitorul de drept al acestuia fiind ministrul muncii,
familiei şi protecţiei sociale. Secretariatul tehnic este asigurat de către Ministerul Muncii, Familiei
şi Protecţiei Sociale, prin personalul Direcţiei Dialog Social. Scopul Consiliului Naţional Tripartit
este acela de a realiza consultarea tripartită cu privire la strategiile economico-sociale ale
Guvernului, la valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, la soluţionarea situaţiilor
conflictuale pentru asigurarea climatului de pace socială, la încheierea acordurilor sociale, la
analizarea solicitărilor de extindere a aplicării contractelor colective de muncă la nivel sectorial şi la
alte aspecte de interes comun sau care ţin de elaborarea şi implementarea strategiilor, politicilor şi a
programelor Guvernului. O formă avansată de dialog social tripartit şi parteneriat social se
manifestă în cadrul negocierii şi a încheierii pacturilor sau a acordurilor sociale care urmăresc
realizarea climatului de pace şi stabilitate socială. 33
La nivel sectorial: Dialogul social tripartit la nivel sectorial se manifestă în cadrul
instituţionalizat al comisiilor de dialog social constituite la nivel central (în ministere şi alte instituţii
publice centrale). Comisiile de dialog social de la nivel central sunt constituite din reprezentanţi ai
ministerului şi reprezentanţi numiţi de către confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative la
nivel naţional şi reprezintă cadrul de informare şi consultare a partenerilor sociali asupra
iniţiativelor normative promovate de minister şi asupra altor probleme de interes pentru părţi din
domeniul de competenţă al ministerului sau instituţiei publice centrale. Procedura de consultare a
partenerilor sociali în cadrul comisiilor de dialog social la nivel central reprezintă o primă etapă,
obligatorie, a procedurii legislative, precum şi un mijloc de soluţionare a problemelor reale din

32
Ibidem
33
Ibidem

24
domeniul de competenţă al instituţiilor centrale şi de semnalare a situaţiilor ce pot genera tensiuni
sociale. 34
La nivel teritorial (local şi regional): Dialogul social tripartit la nivel local se desfăşoară în
cadrul comisiilor de dialog social constituite la nivelul prefecturilor. Aceste comisii sunt
formatedinreprezentanţi ai administraţiei locale, precum şi din câte un reprezentant numit de fiecare
dintre confederaţiile reprezentative la nivel naţional şi au ca scop informarea şi consultarea
partenerilor sociali asupra deciziilor autorităţilor locale sau a altor probleme de interes în plan local.
În funcţie de problematica dezbătută, la lucrările acestor comisii pot participa ca invitaţi, cu acordul
membrilor, reprezentanţi ai tuturor actorilor locali, întreprinderi sau reprezentanţi ai societăţii civile
organizate. Din motive obiective ce ţin de organizarea administrativă la nivel regional, nu au fost
organizate şi reglementate structuri instituţionalizate de dialog social tripartit la nivel regional. O
noţiune din ce în ce mai utilizată este aceea de dialog social tripartit “plus”,termen promovat de
Organizaţia Internaţională a Muncii care presupune extinderea dialogului social tripartit, prin
implicarea în dialog a organizaţiilor societăţii civile. În România, deşi nu există reglementări în
sensul acestei forme de dialog, în practică se remarcă o participare crescută a ONG-urilor la
consultările tripartite din cadrul comisiilor de dialog social, însă statutul este limitat la acela de
invitat, nu de membru, iar dreptul de exprimare a opiniei este limitat de acordul membrilor
comisiilor. În relaţia cu administraţia publică, dialogul cu organizaţiile societăţii civile este în raport
cu consultarea CES (in care acestea sunt membre), precum şi în baza Legii nr. 52/2003 privind
transparenţa în administraţia publică şi a art. 51 al OG nr. 26/2000. Pentru buna desfăşurare a
dialogului social tripartit, Direcţia Dialog Social din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale este responsabilă cu coordonarea şi monitorizarea activităţii structurilor
instituţionalizate de dialog social tripartit, de asigurarea bunei organizări a CNTDS şi a grupurilor
de lucru tripartite de la nivelul ministerului, de diseminarea rezultatelor dialogului şi consolidarea
parteneriatului social, de ameliorarea reglementărilor în materie de dialog social, inclusiv prin
transpunerea normelor europene şi internaţionale în domeniu, precum şi de promovarea
tripartitismului şi a culturii dialogului.35
Astfel ne-au fost prezentate diferitele niveluri la care se maifestă dialogul social, ce
reprezintă acesta și baza legii în care se desfășoară.

34
Ibidem
35
Ibidem

25
3.1.2.Organismele tripartite (enumerare)
Dialogul social îl putem defini ca un proces voluntar prin care partenerii se informează, se
consultă și negociază în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun.
În acest sens, ca un obiectiv major al tripartitismului, este creșterea angajamentului partenerilor
sociali și al Guvernului pentru construirea unui climat stabil, care să permită angajatorilor și
organizațiilor sindicale să se implice în mod eficient în promovarea muncii decente și a respectului
pentru drepturile fundamentale ale libertății de asociere și negociere colectivă. În cadrul unei
societăți democratice dialogul social este un factor important de progres socio/economic, esențial
pentru promovarea condițiilor decente de muncă și pentru reducerea sărăciei. În sensul acesta
dialogul social este considerat unul dintre cei mai importanți piloni ai modelului social. 36
ANGAJATORII, individual sau prin organizațiile lor patronale reprezentative, sunt
îndreptățite să constituie parteneri de dialog social datorită rolului care îl au în asigurarea resurselor
materiale și umane pe seama capitalului pe care îl dețin și în organizarea activității economice.
Sindicatele sunt organizații independente față de autoritățile publice de partidele politice și de
organizațiile patronale.Sunt constituite în vederea promovării și apărării drepturilor și intereselor
profesionale, economice și sociale, individuale și colective ale salariaților și funcționează în baza
prevederilor legale (Legea 62/2011 a Dialogului Social). Așadar sindicatele sunt un partener viabil
calificat să susțină dialogul social pe tot esicherul relațiilor de muncă generate de activitatea
economică și socială. În unitățile unde nu sunt organizații sindicale sau unde nu au
reprezentativitate conform Legii 62/2011 partenerii de dialog social sunt reprezentanții salariaților
desemnați.37
STATUL, în special prin organele puterii executive, este de asemenea un partener
specializat al dialogului social atât în calitatea sa de angajator pentru persoanlul bugetar cât și ca
garant al drepturilor fundamentale care se exercită în cadrul reglementat prin acte normative și se
asigură prin mijloace specifice de către organele abilitate în acest sens. Prin urmare, dialogul social
în cadrul sistemului relațiilor generate de activități economice și sociale se prezintă de regulă ca
Dialog Tripartit. Există situații în care participarea la dialog social a reprezentanților statului nu se
justifică și atunci dialogul social este de tip bipartit. Aceste cazuri sunt tot mai dese în măsura în
care rolul statului, ca agent economic, scade. Desigur, nu înseamnă că în perspectivă statul va lipsi
sau va avea un rol neînsemnat în Dialogul social. Din contră, statul trebuie să se afirme tot mai

36
http://www.fslil.ro/comunicate/2016/asfor_03_2016.pdf
37
Ibidem

26
puternic, mai activ, ca un partener neutru, obictiv, să diversifice și să întărească garanțiile privind
respectarea drepturilor partenerilor sociali.38
PATRONATUL s-a organizat mai greu și s-a întărit pe măsură ce rolul statului în economie
s-a diminuat, caracterul etatist al economiei s-a estompat, fiind vizibile tot mai puternic
caracteristicile economice de piață liberă și concurențială.Organizarea și funționarea patronatelor a
fost reglemenată pentru prima dată prin legea patronatelor nr.356/2003. Organizarea și consolidarea
patronatului au avut character procesual iar prezența acestuia în dialogul social a crescut pe măsură
ce problemele specific au devenit mai variate și mai complexe. Alături de patronatul roman s-a
consolidat mai puternic capitalul străin cu forță economic superioară și cu interese distinct. Statul,
ca agent economic, a cunoscut cea mai spectaculoasă evoluție, de la proprietarul absolut al
resurselor și administrator unic al întregii economii, la aceea de partener economic pe o piață liberă,
având în plus rol de reglementare și de garantare a stabilității și continuității proceselor democratice
din economie și societate. Organizarea și funcționarea organismelor tripartite Cadrul organizatoric
reglementat s-a conturat prin Hotărârea Guvernului nr.89/1997, comisiile consultative de dialog
social în cadrul unor ministere și al prefecturilor, devenită apoi prin Hotărârea Guvernului
nr.314/2001Comisii consultative de dialog social, coroborat cu Legea 3 109/19997 au fost
reglementate organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social (CES). Prin apariția Legii
62/2011 a Dialogului social s-au reglementat toate aspectele dialogului social, începând de la
definirea partenerilor sociali cu rolul și atribuțiile lor și până la cadrul organizatoric, atribuțiile și
competențele fiecăreia dintre instituțiile dialogului social. Având în vedere funcția socială
aorganismelor tripartite în cadrul cărora se înfăptuiește dialogul social, acestea pot fi grupate în
două categorii:
- organisme cu rol consultativ;
- organism de cogestiune implicate în administrația efectivă a unor instituții cu activități de mare
impact social, inclusive asupra relațiilor de muncă .
Din prima categorie fac parte consiliile de dialog social de la nivelul unor ministere și ale
prefecturilor, Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), Consiliul Economic Social (CES) și
Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS).
Din a doua categorie organism de cogestiune, sunt consiliile de administrație tripartite de la
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și de la
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Având în vedere natura și funcțiile celor două categorii de organism, rolul partenerilor sociali este
diferit. Organismele cu rol consultative asigură cadrul pentru exprimarea poziției principale a
38
Ibidem

27
partenerilor sociali față de politicile, strategiile, inițiativele legislative, acțiunile cu impact social ale
guvernului, sau după caz ale ministerelor și a altor organe ale administrației central sau locale în
cadrul cărora funcționează, pentru soluționarea diferențelor de natură socială și economică, pentru
participarea la elaborarea și implementarea unor strategii și programe care vizează domeniul social.
Forma concretă în care se exprimă rezultatul dialogului social o constituie avizarea documentelor
supuse dezbaterii, sesizarea unor aspecte sensibile ale vieții economice și sociale care impune
adoptarea unor reglementări corespunzătoare, negocierea și încheierea acordurilor și a pactelor
sociale. Organismele de cogestiune realizează funcțiile de dialog social la nivelul unităților la care
au fost constituite, organizându-se în funcție de specificul acestor unități.39
Prin urmare, putem înțelege că acest proces , denumit dialog social, are în componență mai
multe organisme partenere care fac posibilă desfășurarea relațiilor. Organismele pot avea rol
consultativ sau de cogestiune.

3.1.3.Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS)

Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social este reglementat de legea nr. 62 din 10 mai 2011 –
Legea dialogului social, astfel:
TITLUL IV
Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social
ART. 75
În vederea promovării bunelor practici din domeniul dialogului social tripartit la cel mai înalt nivel,
se constituie Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, denumit în continuare Consiliul
Naţional Tripartit, organism consultativ la nivel naţional al partenerilor sociali.
ART. 76
Consiliul Naţional Tripartit are următoarea componenţă:
a) preşedinţii confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional;
b) reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi prin decizie a primului-ministru, cel puţin la nivel de
secretar de stat, din fiecare minister, precum şi din alte structuri ale statului, conform celor
convenite cu partenerii sociali;
c) reprezentantul Băncii Naţionale a României, preşedintele Consiliului Economic şi Social şi alţi
membrii conveniţi cu partenerii sociali.
ART. 77
Consiliul Naţional Tripartit este prezidat de primul-ministru, locţiitorul de drept al acestuia fiind
ministrul consultării publice şi dialogului social.
39
Ibidem

28
ART. 78
Principalele atribuţii ale Consiliului Naţional Tripartit sunt:
a) asigurarea cadrului de consultare pentru stabilirea salariului minim garantat în plată;
b) dezbaterea şi analiza proiectelor de programe şi strategii elaborate la nivel guvernamental;
c) elaborarea şi susţinerea implementării strategiilor, programelor, metodologiilor şi standardelor în
domeniul dialogului social;
d) soluţionarea pe calea dialogului tripartit a diferendelor de natură socială şi economică;
e) negocierea şi încheierea acordurilor şi pactelor sociale, precum şi a altor înţelegeri la nivel
naţional şi monitorizarea aplicării acestora;
f) analizarea şi, după caz, aprobarea solicitărilor de extindere a aplicării contractelor colective de
muncă la nivel sectorial pentru toate unităţile din sectorul respectiv de activitate;
f^1) stabileşte sectoarele de activitate, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;
g) alte atribuţii convenite între părţi.
ART. 79
Secretariatul Consiliului Naţional Tripartit este asigurat de Ministerul Consultării Publice şi
Dialogului Social.
ART. 80
Consiliul Naţional Tripartit îşi elaborează regulamentul propriu de organizare şi funcţionare, care se
aprobă în plenul acestuia.
ART. 81
La şedinţele Consiliului Naţional Tripartit pot fi invitaţi reprezentanţi ai altor autorităţi ale statului
sau experţi, conform celor convenite între părţi.40
Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social s constituie în vederea promovării bunelor
practici din domeniul dialogului social, așadar ne-au fost prezentați reprezentanții, principalele
atreibuții și cum funcționează acesta.

3.2. Organisme tripartite consultative

3.2.1.Consiliul economic și social
Art. 1.
(1) Consiliul Economic şi Social este organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului
României în domeniile de specialitate stabilite prin prezenta lege.
40
Legea nr. 62 din 10 mai 2011 – Legea dialogului social

29
(2) Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă,
constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale,
organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii
civile.
Art. 2.
(1) Consiliul Economic şi Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative
iniţiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaţilor ori senatorilor. Rezultatul acestei
consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative.A se vedea şi Decizie 140/2019.
(2) Domeniile de specialitate ale Consiliului Economic şi Social sunt:
a) politicile economice;
b) politicile financiare şi fiscale;
c) relaţiile de muncă, protecţia socială, politicile salariale şi egalitatea de şanse şi de tratament;
d) agricultură, dezvoltare rurală, protecţia mediului şi dezvoltare durabilă;
e) protecţia consumatorului şi concurenţă loială;
f) cooperaţie, profesii liberale şi activităţi independente;
g) drepturi şi libertăţi cetăţeneşti;
h) politicile în domeniul sănătăţii;
i) politicile în domeniul educaţiei, tineretului, cercetării, culturii şi sportului.
(3) Consiliul Economic şi Social se poate autosesiza sau poate fi sesizat de orice autoritate publică
ori de organizaţiile patronale sau sindicale reprezentative la nivel naţional, precum şi de
reprezentanţii societăţii civile asupra unor stări de fapt, evoluţii ori evenimente economico-sociale
de interes naţional.
(4) În situaţiile prevăzute la alin. (3), Consiliul Economic şi Social emite puncte de vedere şi
recomandări pe care le comunică autorităţilor, instituţiilor sau organizaţiilor patronale, sindicale ori
ale societăţii civile cu atribuţii, competenţe sau interese în domeniu. În lipsa unui consens între
părţile reprezentate în Consiliul Economic şi Social, secretariatul tehnic va transmite, după caz,
punctele de vedere sau recomandările formulate de fiecare parte.
Art. 3.
(1) Consiliul Economic şi Social are personalitate juridică.
(2) Sediul Consiliului Economic şi Social este situat în municipiul Bucureşti.
Art. 4.
Consiliul Economic şi Social se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi,
precum şi ale regulamentului propriu de organizare şi funcţionare.

30
Art. 5.
Consiliul Economic şi Social exercită următoarele atribuţii:
a) avizează proiectele de acte normative din domeniile de specialitate prevăzute la art. 2 alin. (2),
iniţiate de Guvern, precum şi propunerile legislative ale deputaţilor şi senatorilor, invitând iniţiatorii
la dezbaterea actelor normative;
b) elaborează, la solicitarea Guvernului, a Parlamentului sau din proprie iniţiativă, analize şi studii
privind realităţile economice şi sociale;
c) semnalează Guvernului sau Parlamentului apariţia unor fenomene economice şi sociale care
impun elaborarea unor noi acte normative.
Art. 6.
(1) Iniţiatorii pot participa la dezbaterea proiectului de act normativ, atât în comisiile permanente,
cât şi în Plenul Consiliului Economic şi Social, la invitaţia Consiliului Economic şi Social.
(2) Avizul prevăzut la art. 2 alin. (1), în situaţia în care a fost emis în condiţiile legii, sau punctele
de vedere transmise conform prevederilor alin. (8) vor însoţi în mod obligatoriu proiectul de act
normativ, până la adoptare.
(3) Avizele favorabile nu se motivează.
(4) Avizele cu observaţii şi propuneri vor cuprinde motivarea completă a fiecărei obiecţii sau
propuneri.
(5) Avizele nefavorabile vor cuprinde în mod obligatoriu motivarea acestora.
(6) Avizele se adoptă prin votul plenului, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor
Consiliului Economic şi Social prezenţi.
(7) În cazul în care nu se poate adopta un aviz în condiţiile prevăzute la alin. (3)-(6), se vor
transmite iniţiatorului punctele de vedere ale părţilor prevăzute la art. 11 alin. (2), exprimate în
Plenul Consiliului Economic şi Social, sau, după caz, exprimate în condiţiile art. 19.
(8) Avizul Consiliului Economic şi Social sau punctele de vedere ale părţilor se transmit în scris
iniţiatorului actului normativ, sub semnătura preşedintelui.
Art. 7.
(1) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 5, Consiliul Economic şi Social are obligaţia de a
analiza proiectele de acte normative primite şi de a transmite avizul său în termen de maximum 10
zile lucrătoare de la primirea solicitării.
(2) Depăşirea termenului prevăzut la alin. (1) dă dreptul iniţiatorului să transmită proiectele de acte
normative spre adoptare fără avizul Consiliului Economic şi Social, cu menţionarea acestei situaţii,
conform prevederilor art. 5 lit. a).
Art. 8.
Consiliul Economic şi Social stabileşte relaţii cu organisme şi organizaţii naţionale şi internaţionale
din domeniile social şi economic.
Art. 9.
Consiliul Economic şi Social analizează şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea modului de
aplicare a acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, precum şi a
programelor de asistenţă iniţiate de organismele internaţionale de specialitate, din domeniul propriu
de activitate.
Art. 10.
Funcţionarea Consiliului Economic şi Social este asigurată de:
a) plen;

31
b) biroul executiv;
c) preşedinte şi vicepreşedinţi;
d) comisiile de specialitate permanente;
e) secretariat tehnic.
Art. 11.
(1) Plenul Consiliului Economic şi Social este constituit dintr-un număr de 45 de membri, incluzând
preşedintele şi vicepreşedinţii.
Art. 22.
(1) Biroul executiv al Consiliului Economic şi Social este alcătuit din preşedinte, cei 3
vicepreşedinţi şi câte un membru din fiecare parte desemnaţi conform prevederilor art. 20 lit. c).
(2) Funcţia de preşedinte este asigurată prin rotaţie de fiecare parte pe durata mandatului stabilit la
art. 23 alin. (2). Înlocuirea preşedintelui, înainte de termen, se face pe perioada rămasă până la
expirarea mandatului.
(3) Biroul executiv al Consiliului Economic şi Social asigură conducerea în intervalul dintre
şedinţele plenului.
(4) Atribuţiile şi modul de lucru ale biroului executiv sunt stabilite prin regulamentul de organizare
şi funcţionare a Consiliului Economic şi Social.

Art. 23.
(1) Preşedintele Consiliului Economic şi Social este ales la propunerea părţilor prin votul plenului,
dintre membrii acestuia, cu o majoritate de trei pătrimi din numărul total al membrilor Consiliului
Economic şi Social.
(2) Mandatul preşedintelui Consiliului Economic şi Social este de 4 ani.
(3) Mandatul preşedintelui Consiliului Economic şi Social în funcţie încetează la data constituirii
noului plen şi/sau în condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (1).
(4) Funcţia de preşedinte al Consiliului Economic şi Social este asimilată din punctul de vedere al
indemnizării celei de ministru, iar funcţia de vicepreşedinte celei de secretar de stat.
(5) Preşedintele Consiliului Economic şi Social este ordonator principal de credite.
Art. 26.
(1) Comisiile de specialitate sunt structurile Consiliului Economic şi Social care analizează
problemele specifice domeniilor de activitate pentru care sunt constituite şi care propun plenului
măsuri de soluţionare a acestora.
(2) În cadrul comisiilor de specialitate sunt analizate proiectele de acte normative înaintate de
iniţiatori şi sunt elaborate proiectele de avize ce vor fi supuse dezbaterii Plenului Consiliului
Economic şi Social.
(3) Comisiile de specialitate sunt conduse de un preşedinte, numit prin rotaţie anuală de către
fiecare parte. Preşedintele de comisie este ales în cazul fiecărei părţi prin vot, conform unei
proceduri stabilite prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.
(4) Preşedintele comisiei de specialitate stabileşte programul de lucru şi problemele care urmează a
fi dezbătute şi le propune aprobării prin vot membrilor comisiei.
Art. 27.
(1) În structura Consiliului Economic şi Social sunt organizate comisii de specialitate permanente
sau temporare.
(2) Comisiile de specialitate permanente sunt următoarele:

32
a) Comisia pentru dezvoltare economică, competitivitate şi mediu de afaceri;
b) Comisia pentru drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, egalitatea de şanse şi de tratament;
c) Comisia pentru relaţiile de muncă, politică salarială, incluziune socială, protecţie socială şi
sănătate;
d) Comisia pentru agricultură, dezvoltare rurală, protecţia mediului şi dezvoltare durabilă;
e) Comisia pentru educaţie, tineret, sport, cercetare, formare profesională şi cultură;
f) Comisia pentru protecţia consumatorului şi concurenţă loială;
g) Comisia pentru cooperaţie, profesii liberale şi activităţi independente;
h) Comisia pentru drepturi şi libertăţi ale organizaţiilor societăţii civile;
i) Comisia pentru administraţie publică şi ordine publică.
Art. 28.
Prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare pot fi constituite comisii de specialitate
temporare pentru soluţionarea unor probleme care se ivesc în domenii specifice de activitate.
Art. 29.
(1) Numărul membrilor comisiilor de specialitate permanente sau temporare ale Consiliului
Economic şi Social este de minimum 5, repartizaţi conform acordului părţilor.
(2) Până la concurenţa numărului de 5 membri ai fiecărei comisii, părţile vor desemna ca membri în
comisii experţi în domeniul de activitate al acesteia. În acest caz, procedura de numire a experţilor
se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Economic şi Social.
Art. 30.
Procedura de lucru a comisiilor de specialitate permanente se stabileşte prin regulamentul de
organizare şi funcţionare al Consiliului Economic şi Social.
Art. 31.
(1) În structura Consiliului Economic şi Social funcţionează un secretariat tehnic, care este aparatul
de lucru de specialitate şi tehnico-administrativ.
(2) În cadrul secretariatului tehnic se pot constitui departamente şi alte structuri funcţionale,
conform structurii organizatorice aprobate de Plenul Consiliului Economic şi Social.
(3) Secretariatul tehnic al Consiliului Economic şi Social este condus de un secretar general, numit
de Plenul Consiliului Economic şi Social conform prevederilor art. 20 lit. h), atribuţiile acestuia
fiind stabilite prin lege şi prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.
(4) Funcţia de secretar general este incompatibilă cu calitatea de membru în Consiliul Economic şi
Social.
(5) Funcţia de secretar general este asimilată din punctul de vedere al salarizării celei de secretar
general din minister.

Art. 32.
Desemnarea membrilor în Comitetul Economic şi Social European se face după cum urmează:
a) câte 5 membri desemnaţi prin consens sau, în caz de dezacord, prin vot majoritar simplu de către
fiecare parte reprezentată în Consiliul Economic şi Social;
b) în cazul în care desemnarea nu se face cu cel puţin 30 de zile înaintea termenului prevăzut pentru
nominalizarea reprezentanţilor în Comitetul Economic şi Social European, desemnarea va fi făcută
de către Guvern.
Art. 33.
(1) Consiliul Economic şi Social are buget propriu, care face parte din bugetul de stat.

33
(2) Pentru activitatea desfăşurată, membrii comisiilor de specialitate permanente, care nu au
calitatea de membru al Consiliului Economic şi Social, au dreptul la o indemnizaţie lunară în
cuantum de 10% din cuantumul indemnizaţiei stabilite pentru preşedinte.
(3) Pentru activitatea desfăşurată, membrii Plenului Consiliului Economic şi Social primesc o
indemnizaţie lunară în cuantum de 20% din cuantumul indemnizaţiei stabilite pentru preşedinte.
(4) Proiectul bugetului Consiliului Economic şi Social se aprobă de către Plenul Consiliului
Economic şi Social.
(5) Pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social se alocă de la bugetul de stat,
prin legile bugetare anuale, fondurile aferente următoarelor categorii de cheltuieli:
a) cheltuielile curente şi cheltuielile de capital;
b) indemnizaţiile şi contribuţiile sociale aferente pentru membrii Plenului şi cei ai Biroului executiv
al Consiliului Economic şi Social, precum şi pentru membrii comisiilor de specialitate permanente
care nu au calitatea de membri ai Consiliului Economic şi Social;
c) plata cotizaţiilor anuale datorate organizaţiilor internaţionale la care Consiliul Economic şi Social
este afiliat;
d) sumele necesare realizării analizelor şi studiilor prevăzute în atribuţiile Consiliului Economic şi
Social la art. 5 lit. b);
e) sumele necesare plăţii colaboratorilor externi ai Consiliului Economic şi Social.
(6) Consiliul Economic şi Social poate primi donaţii şi sponsorizări în condiţiile legii.
(7) Consiliul Economic şi Social poate aplica în calitate de beneficiar pentru accesarea de fonduri
nerambursabile.
Art. 34.
Personalul Consiliului Economic şi Social este contractual şi are următoarea structură:
a) personalul de specialitate şi tehnico-administrativ;
b) experţii comisiilor de specialitate permanente.
Art. 37.
Personalul de specialitate şi tehnico-administrativ funcţionează în cadrul secretariatului tehnic al
Consiliului Economic şi Social şi se încadrează în condiţiile legii. 41
Legea ne relatează o prezentare a Consiliului economic și social prin care ne sunt aduse la
cunoștință mai multe aspecte reprezentative legate de domeniile de specialitate ale acestuia, modul
de organizare și funcționare, atribuți, relațiile pe care le stabilește cu alte organisme precum și alte
informații utile legate de acesta.

3.2.2.Comisiile consultative de dialog social din cadrul unor ministere și al

prefecturilor
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1

41
https://www.ces.ro/legislatie/ro/9

34
În cadrul ministerelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum şi
în cadrul prefecturilor se vor înfiinţa şi se vor organiza comisii consultative de dialog social între
administraţia publică, sindicate şi patronat.
Articolul 2
Din comisiile consultative de dialog social fac parte:
A. La nivelul ministerelor- reprezentanţi ai ministerelor, numiţi prin ordin al ministrului;
- reprezentanţi ai sindicatelor, numiţi de confederatiile sindicale reprezentative la nivel naţional şi
de ramura;
- reprezentanţi ai patronatului, numiţi de confederatiile şi federaţiile patronale reprezentative la
nivel naţional şi de ramura;
- reprezentanţi ai Fondului Proprietăţii de Stat.
B. La nivel teritorial
- reprezentanţi ai prefecturilor, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi ai Fondului Proprietăţii de Stat, numiţi
prin decizie de către conducătorii instituţiilor menţionate;
- reprezentanţi ai sindicatelor, numiţi de federaţiile sindicale reprezentative din ramurile care au
unităţi în judeţ, precum şi de sindicatele reprezentative din unităţile care nu sunt afiliate la
federaţiile sindicale;
- reprezentanţii conducerii unităţilor cu personalitate juridică înregistrate în judeţ, cu un număr de
cel puţin 21 de salariaţi.
Articolul 3(1) Organizarea, funcţionarea şi conducerea comisiei consultative de dialog social se
asigura astfel:
- la nivel de minister, de către un secretar de stat sau, în situaţii speciale, cu acordul partenerilor de
dialog social, de către un alt reprezentant al ministerului, împuternicit prin ordin al ministrului;
- la nivel teritorial, de către subprefect.(2) Secretariatul comisiilor consultative de dialog social se
asigura de către instituţia în cadrul căreia acestea funcţionează, respectiv ministerul sau prefectura,
după caz.

Articolul 4
Activitatea comisiilor consultative de dialog social are caracter consultativ şi vizează, în special,
următoarele:
- asigurarea unor relaţii cu partenerii sociali - patronat, sindicate -, care să permită o informare
permanenta asupra nevoilor acestora şi sa faciliteze rezolvarea revendicarilor şi a problemelor
ridicate care sunt de resortul ministerului respectiv sau al prefecturilor;- consultarea partenerilor

35
sociali asupra iniţiativelor legislative sau de alta natura, cu caracter economico-social, din sfera de
activitate a ministerului respectiv;
- consultarea partenerilor sociali cu privire la măsurile ce se întreprind pe linia restructurării regiilor
autonome de sub autoritatea ministerelor, a consiliilor judeţene şi, respectiv, a consiliilor locale,
precum şi a societăţilor comerciale din sectorul respectiv de activitate, în corelare cu măsurile de
reconversie a forţei de muncă;- alte probleme din sfera de activitate a ministerului sau din judeţe,
asupra cărora partenerii sociali convin sa discute.
Articolul 5
(1) Coordonarea metodologică a comisiilor consultative de dialog social se asigura de către
Departamentul pentru Relaţiile cu Sindicatele şi Patronatul, organizat în cadrul Guvernului.
(2) Secretariatul comisiilor consultative de dialog social va transmite Departamentului pentru
Relaţiile cu Sindicatele şi Patronatul componenta comisiilor consultative de dialog social în termen
de 10 zile de la organizarea acestora.
Articolul 6
(1) În termen de 15 zile de la constituirea lor, comisiile consultative de dialog social vor adopta
propriul regulament de organizare şi funcţionare.
(2) În aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, Departamentul pentru Relaţiile cu Sindicatele şi
Patronatul şi Departamentul pentru Administraţie Publică Locală din cadrul Guvernului pot emite
norme cu caracter de recomandare.42
Prin urmare, Comisiile consultative de dialog social au fost înființate și organizate în cadrul
unor ministere și al prefecturilor. Activitatea comisiilor consultative de dialog social are caracter
consultativ.

3.3.Organsime tripartite de cogestiune

3.3.1. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
ART.1 (1) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, denumită în continuare Agenţia
Naţională, este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată sub autoritatea
Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2) Agenţia Naţională este organizată şi funcţionează în temeiul principiului tripartitismului.

42
HOTĂRÎRE nr. 89 din 31 martie 1997privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor consultative de
dialog social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor

36
 (3) Agenţia Naţională are sediul în municipiul Bucureşti. ART.2 Agenţia Naţională asigură
coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii unităţilor din subordine, în scopul aplicării unitare a
legislaţiei în domeniul specific de activitate şi al realizării atribuţiilor ce le revin acestora, potrivit
legii.
ART.3
(1) Agenţia Naţională aplică politicile şi strategiile privind ocuparea forţei de muncă şi formarea
profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii, Familiei,
Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu respectarea următoarelor principii:
a) accesul nediscriminatoriu la serviciile prestate în domeniul ocupării şi formării profesionale şi
asigurarea egalităţii de şanse pe piaţa internă a forţei de muncă;
b) imparţialitatea în posibilele interese divergente dintre angajatori şi forţa de muncă;
c) respectarea caracterului concurenţial al activităţilor de pe piaţa muncii; d) confidenţialitatea
datelor personale ale clienţilor;
e) transparenţă faţă de cetăţeni şi faţă de celelalte instituţii ale statului, ale Uniunii Europene şi faţă
de societatea civilă;
f) subsidiaritatea;
g) adaptabilitatea serviciilor la modificările din mediul social şi economic;
h) eficienţa managementului fondurilor publice.
ART. 4 (1) Agenţia Naţională este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi şi
ale statutului propriu, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(2) Structura organizatorică şi numărul maxim de posturi se stabilesc prin statutul propriu.
ART. 5 Jurisprudență
(1) Agenţia Naţională are în subordine următoarele unităţi cu personalitate juridică:
a) agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, servicii publice
deconcentrate, denumite în continuare agenţii teritoriale;
b) centrele regionale de formare profesională a adulţilor, denumite în continuare centre regionale;
c) Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu.
ART. 6 (1) Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia Naţională are, în principal, următoarele
atribuţii:
a) asigură implementarea politicilor de ocupare a forţei de muncă elaborate de Ministerul Muncii,
Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în concordanţă cu Strategia europeană de
ocupare a forţei de muncă;
b) elaborează, implementează, finanţează şi cofinanţează programe privind ocuparea şi formarea
profesională a forţei de muncă, precum şi acţiuni specifice domeniului său de activitate, pe baza

37
politicilor şi strategiilor elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice;
c) urmăreşte aplicarea unitară a legislaţiei care reglementează măsurile de protecţie socială,
prevenire a şomajului şi stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate din bugetul asigurărilor
pentru şomaj şi controlează respectarea de către unităţile din subordine a prevederilor legale
incidente în domeniul de activitate;
d) propune spre aprobare, anual, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice programele de ocupare şi planurile de formare profesională a persoanelor în căutarea unui
loc de muncă;
e) participă la implementarea măsurilor prevăzute în planurile şi programele guvernamentale vizând
ocuparea forţei de muncă, aprobate potrivit legii;
f) îndeplineşte atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind ucenicia la locul de muncă;
g) îndeplineşte atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind efectuarea stagiului pentru
absolvenţii de învăţământ superior;
h) asigură implementarea proiectelor specifice domeniului de activitate finanţate din fonduri
europene nerambursabile;
i) organizează, în condiţiile legii, stabilirea şi plata drepturilor băneşti ce se suportă din bugetul
asigurărilor pentru şomaj;
j) organizează, în condiţiile legii, stabilirea şi plata creanţelor ce se suportă din Fondul de garantare
pentru plata creanţelor salariale;
k) administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj şi gestionează Fondul de garantare pentru plata
creanţelor salariale;
l) repartizează resursele financiare necesare structurilor deconcentrate;
m) urmăreşte realizarea execuţiei bugetului asigurărilor pentru şomaj şi a Fondului de garantare
pentru plata creanţelor salariale şi organizează activitatea de evidenţă contabilă aferentă acestora;
n) furnizează, anual, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice
datele necesare pentru fundamentarea şi elaborarea proiectului bugetului asigurărilor pentru şomaj;
o) înaintează Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice propuneri cu
privire la actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei, în vederea
asigurării îndeplinirii atribuţiilor deţinute potrivit legii, precum şi măsurile de protecţie socială, de
prevenire a şomajului şi de stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate din bugetul asigurărilor
pentru şomaj;
p) exercită atribuţiile ce îi revin în calitate de membru al reţelei europene de servicii de ocupare a
forţei de muncă (EURES);

38
q) asigură coordonarea reţelei naţionale a serviciilor de ocupare a forţei de muncă, componentă a
reţelei EURES, în calitate de Birou naţional de coordonare;
r) colaborează cu Biroul european de coordonare a compensării ofertelor şi cererilor de locuri de
muncă şi cu celelalte birouri naţionale de coordonare din cadrul reţelei EURES;
s) implementează prevederile acordurilor juridice bilaterale în domeniul schimbului de forţă de
muncă încheiate de România;
t) este organism de legătură pentru prestaţiile de şomaj în aplicarea regulamentelor europene privind
coordonarea sistemelor de securitate socială;
u) organizează şi monitorizează activitatea de implementare a prevederilor referitoare la prestaţia de
şomaj din regulamentele europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială la nivelul
Agenţiei Naţionale şi al agenţiilor teritoriale;
v) organizează, coordonează şi monitorizează activitatea de informare şi consiliere a persoanelor
care doresc să presteze muncă în statele membre ale Uniunii Europene şi în statele semnatare ale
Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi în alte state cu care România a încheiat
tratate, acorduri, convenţii şi înţelegeri;
w) promovează, în colaborare cu celelalte instituţii competente, măsuri de asigurare şi protejare a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români care lucrează în străinătate;
x) îndeplineşte funcţiile care îi revin în calitate de membru din partea României al Asociaţiei
Mondiale a Serviciilor Publice de Ocupare;
y) organizează, în condiţiile legii, activitatea privind acreditarea furnizorilor de servicii specializate
pentru stimularea ocupării forţei de muncă;
z) gestionează Registrul naţional al furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării
forţei de muncă şi Registrul naţional al furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea
ocupării forţei de muncă din alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic
European care prestează transfrontalier servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de
muncă pe teritoriul României;
aa) organizează şi monitorizează activitatea agenţiilor teritoriale privind controlul, îndeplinirea
măsurilor asigurătorii şi efectuarea executării silite a creanţelor bugetare reprezentând debite
constituite la bugetul asigurărilor pentru şomaj, altele decât cele provenind din neplata
contribuţiilor; bb) elaborează bilanţul anual de ocupare la nivel naţional şi judeţean;
cc) elaborează şi/sau coordonează şi finanţează studii, analize, prognoze privind piaţa muncii şi
impactul măsurilor active de stimulare a ocupării forţei de muncă;
dd) calculează şi face publici indicatorii statistici privind piaţa forţei de muncă, conform
prevederilor legale;

39
ee) administrează sistemul informatic la nivelul Agenţiei Naţionale şi al structurilor sale teritoriale;
ff) coordonează activităţile privind asigurarea resurselor umane, organizează formarea profesională,
perfecţionarea şi specializarea personalului la nivelul Agenţiei Naţionale şi al structurilor sale
teritoriale;
gg) promovează serviciile oferite de Agenţia Naţională şi de structurile sale teritoriale, asigură
informarea operativă a beneficiarilor asupra accesării acestor servicii şi editează materiale
informative în domeniul său de activitate.
hh) îndeplineşte calitatea de Punct unic de contact naţional pentru integrarea pe piaţa muncii a
şomerilor de lungă durată;
ii) coordonează interinstituţional la nivel naţional punerea în aplicare a măsurilor pentru integrarea
pe piaţa muncii a şomerilor de lungă durată.
(3) Preşedintele Agenţiei Naţionale prezintă trimestrial rapoarte cu privire la stadiul îndeplinirii
indicatorilor prevăzuţi în contractul de performanţă managerială.
(4) Raportul anual privind îndeplinirea indicatorilor de performanţă managerială se prezintă de către
preşedintele Agenţiei Naţionale ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, pentru aprobare.
(5) Contractul anual de performanţă managerială prevăzut la alin. (1) este valabil atât pentru
Agenţia Naţională, cât şi pentru agenţiile teritoriale şi centrele regionale.
ART. 10 Pentru dezvoltarea activităţilor Agenţiei Naţionale, respectiv ale unităţilor din subordine,
autorităţile publice centrale şi locale atribuie, în condiţiile prevăzute de lege, terenuri, clădiri şi
spaţii.
ART. 11 (1) Cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale, a agenţiilor
teritoriale, precum şi a Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu se
asigură integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita sumelor aprobate cu această
destinaţie.
(2) Cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea centrelor regionale se asigură din venituri
proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii. 43
După cum ne-a fost relatat, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică
politicile şi strategiile privind ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională a persoanelor în
căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice, este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor legii și are în subordine
mai multe unități.

43
LEGEA nr. 202 din 22 mai 2006 (**republicată**) privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru
Ocuparea Forţei de Muncă

40
3.3.2. Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este instituție publică, autonomă, de
interes național, cu personalitate juridică, al cărei principal obiect de activitate îl reprezintă
asigurarea funcționării unitare și coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate din
România. CNAS are misiunea de a realiza un sistem de asigurări sociale de sănătate modern și
eficient, pus permanent în slujba interesului public și a asiguratului, care are rolul de a îmbunătăți
starea de sănătate a populației.
CNAS funcționează pe baza Statutului propriu și are următoarele obligații:

 să asigure logistica funcționării unitare și coordonate a sistemului asigurărilor sociale de

sănătate;
 să urmărească colectarea și folosirea cu eficiență a fondului;
 să folosească mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea şi
susținerea intereselor asiguraților pe care îi reprezintă;
 să acopere nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile.
Printre cele mai importante atribuții ale CNAS pot fi menționate:

1. gestionează Fondul, in condițiile legii, prin președintele CNAS, împreună cu casele de

asigurări, inclusiv Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței
Naționale si Autorității Judecătorești si Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor, Construcțiilor si Turismului, pana la reorganizarea acestora;
2. propune, cu avizul Ministerului Sănătății Publice, proiecte de acte normative pentru
asigurarea funcționarii sistemului de asigurări sociale de sănătate si acorda aviz conform
proiectelor de acte normative care au incidenta asupra Fondului;
3. elaborează, implementează si gestionează procedurile si formularele unitare, avizate de
Ministerul Sănătății Publice, pentru administrarea sistemului de asigurări sociale de
sănătate;
4. elaborează și actualizează Registrul unic de evidenta a asiguraților;
5. elaborează si publica raportul anual, precum si execuția bugetara pe capitole si subcapitole
si planul de activitate pentru anul următor;
6. asigură organizarea sistemului informatic si informațional unic integrat pentru
înregistrarea asiguraților si pentru gestionarea si administrarea Fondului. Indicatorii
folosiți în raportarea datelor in sistemul de asigurări sociale de sănătate sunt unitari si se

41
 stabilesc de Ministerul Sănătății Publice, la propunerea CNAS, Colegiului Medicilor din
Romania si Colegiului Medicilor Dentiști din Romania;
7. răspunde pentru activitățile proprii sistemului de asigurări sociale de sănătate în fața
Guvernului si fata de asigurați;
8. elaborează strategia sistemului de asigurări sociale de sănătate cu privire la colectarea
contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate care se afla in administrarea CNAS, potrivit
competentelor stabilite de lege, precum si cu privire la utilizarea si administrarea acestuia
in condițiile legii;
9. participă la stabilirea obiectivelor programelor de sănătate publica, în colaborare cu
Ministerul Sănătății Publice, Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Farmaciștilor din
Romania, reprezentanți ai asiguraților, spitalelor si clinicilor universitare, ai unităților de
cercetare, ai organizațiilor neguvernamentale, ai sindicatelor si patronatelor, ai
ministerelor și instituțiilor centrale cu rețea sanitara proprie;
10. elaborează și stabilește, împreună cu Ministerul Sănătății Publice, prin comisiile
organizate la nivel național, metodologia si nivelul de evaluare a furnizorilor de servicii
medicale, de dispozitive medicale si medicamente;
11. elaborează proiectul contractului-cadru, care se prezinta de către Ministerul Sănătății
Publice spre aprobare Guvernului;
12. elaborează proiectul normelor metodologice de aplicare a contractului-cadru, cu
consultarea Colegiului Medicilor din Romania, Colegiului Farmaciștilor din Romania,
Colegiului Medicilor Dentiști din Romania, Ordinului Asistenților Medicali si Moașelor
din Romania, Ordinului Biochimiștilor, Biologilor si Chimiștilor din Romania, precum si a
organizațiilor patronale si sindicale reprezentative din domeniul medical, pana la data de
15 decembrie a anului in curs pentru anul următor, care se aproba prin ordin al ministrului
sănătății publice si al președintelui CNAS;
13. elaborează împreună cu Ministerul Sănătății Publice criteriile privind calitatea asistentei
medicale acordate asiguraților referitoare la diagnostic si tratamentul medico-chirurgical si
stomatologic;
14. elaborează condițiile privind acordarea asistenței medicale din cadrul sistemului de
asigurări sociale de sănătate, cu consultarea Colegiului Medicilor din Romania si a
Colegiului Medicilor Dentiști din Romania;
15. participă anual și ori de cate ori este nevoie la elaborarea listei de medicamente eliberate
cu sau fără contribuție personala, pe baza prescripțiilor medicale, pentru persoanele
asigurate;

42
Acte normative care reglementează organizarea și funcționarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 republicată și actualizată privind reforma în domeniul
sănătății HOTĂRÂRE nr. 972 din 26 iulie 2006 actualizată pentru aprobarea Statutului Casei
Naționale de Asigurări de Sănătate.
Ordinul Președintelui CNAS nr.747 din 02.08.2021 pentru aprobarea Codului Etic 44
Această instituție publică are ca scop realizarea unui sistem de asigurări sociale de
sănătate modern și eficient, funcționează pe baza Statutului propriu și are mai multe obligații
precum și numerose atribuții pentru îndeplinirea acestui scop.

3.3.3. Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

Casa Naţională de Pensii Publice este instituţia publică de interes naţional care administrează
sistemul public de pensii şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi
acordă persoanelor asigurate pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale.
CNPP aplică politicile şi strategiile Ministerului Muncii și Protecției Sociale privind pensiile şi alte
prestaţii de asigurări sociale şi asigură beneficiarilor săi servicii publice bazate pe transparenţă,
legalitate şi eficienţă.
CNPP are în subordine case judeţene de pensii şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti care sunt
servicii publice, învestite cu personalitate juridică.
CNPP are rolul principal în administrarea majorităţii prestaţiilor de asigurări sociale, incluse în
conceptul de securitate socială de către legislatorul comunitar. Deţine un rol cheie în asigurarea
resurselor necesare pentru mecanismele de protecţie socială, în stabilirea unor proceduri detaliate, în
finanţarea şi organizarea sistemului conform legislaţiei şi practicii naţionale. 45

Conducerea Casei Naţionale de Pensii Publice este asigurată de preşedinte şi consiliul de

administraţie, compus din 19 persoane. Preşedintele consiliului de administraţie este Președintele
CNPP, iar ceilalți 18 membri ai consiliului de administrație sunt reprezentanţi ai Guvernului,
patronatelor, sindicatelor şi pensionarilor.
Preşedintele CNPP este numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului Muncii şi
Solidarității Sociale, pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit.46
CNPP oferă cetăţenilor liber acces la informaţii de interes public, conform
legii Transparenţei Decizionale în Administraţia Publică (Legea nr. 52/2003). Aceste informaţii pot
fi accesate de către cetăţeni în cadrul acestei secţiuni. Respectarea legii transparenţei contribuie la

44
https://cnas.ro/informatii-generale/
45
https://www.cnpp.ro/despre-cnpp
46
https://www.cnpp.ro/conducere

43
sporirea gradului de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţeni. De asemenea,
stabileşte principiile generale referitoare la informarea, consultarea şi participarea activă a
cetăţenilor la procesul decizional.
Instituţiile care au obligaţia de a respecta legea transparenţei sunt:
 ministerele şi agenţiile guvernamentale;
 autorităţile administrativ autonome;
 serviciile publice descentralizate ale ministerelor;
 consiliile judeţene şi locale;
 primăriile (primarii)
 şi serviciile publice de interes judeţean şi local.47
Casa Naţională de Pensii Publice este instituţia publică din România care acordă pensii şi
alte prestaţii de asigurări sociale cuvenite persoanelor cuprinse în sistemul public de pensii şi al
accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, prin intermediul caselor teritoriale de pensii, precum
și o serie de indemnizaţii cu caracter reparatoriu, stabilite prin legi speciale. Ca instituţie publică
autonomă cu rol fundamental în susţinerea financiară a persoanelor vârstnice, Casa Naţională de
Pensii Publice are misiunea de a furniza servicii publice de calitate.48
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale acordă persoanelor asigurate
pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale. Are în subordine mai multe instituții și are ca rol
principal administrarea prestațiilor de asigurări sociale. Aceste aspecte transformând-o într-o
insitituție cu un grad mare de importanță în acest sinstem.

CONCLUZII
În cadrul prezentei lucrări am încercat să arăt și să explic trecerea de la o cultură a
conflictului la o cultură a parteneriatului prin afișarea diferitelor tipuri de informații care ne ajută să
înțelegem mai bine conceptul de ”dialog social”, ce reprezintă acesta, cum s-a instituit și cum sunt
avantajate interesele comune . Prezenta lucrare se folosește de definiția propusă de Organizația
Internațională a Muncii pentru a explica ce înseamnă dialogul social. Putem observa abordarea
Uniunii Europene, tratatul prin care a fost constituit dialogul social, precum și abordările relativ
divergente, dar și existența diverselor tentative de a structura dialogul social în România.
Începând cu primul capitol, lucrarea prezintă noțiunea de dialog social, cadrul legislativ,
contextul economic, politic și social, dar și pezentarea părților, a actelor juridice specifice, precum

47
https://www.cnpp.ro/transparenta
48
https://www.cnpp.ro/misiune

44
și rolul sau relațiile acestora. De asemenea, au fost date exemple care arată dezechilibre la nivelul
țării noastre și cum am ajuns să clădim o bună desfășurare a acestei culturi. Aici avem ca subiect de
interes, printre altele, procedura legilor adoptate și etapele principale ale procedurii legislative.
Contextul economic este discutat punându-se în evidență faptul că România a înregistrat o creștere
economică, iar acest rezultat pozitiv a produs efecte favorabile din mai multe puncte de vedere.
Contextul social ne ajută să intelegem ce reprezintă negocierile colective, ce urmăresc acestea și
care este modelul european de dialog social.
Capitolul al doilea se concentrează pe o perioadă semnificativă, criza economică din
România, în timpul căreia putem observa situația țării, influențele, schimbările legislative, reacția
partenerilor la schimbare, dar și alte aspecte care ne ajută ca conturăm o imagine mai clară despre
impactul crizei economice. Înainte de 2008, România a avut o legislație a muncii relativ
protecționistă, sistemul legislativ românesc fiind influențat de către Codul Civil Napoleonian.
Astfel, în ceea ce privește contractele colective de muncă, acestea se puteau încheia la nivel
național, sectorial și de organizație. Contractele colective de muncă existau în principalele sectoare
industriale.
În continuare putem observa cum din cauza diminuării salariilor crește tendința de emigrare
a salariațiilor din sectorul public.Datele statistice ne arată situația țării referitor la emigrație și dacă
motivul real al acestui fenomen a fost diminuarea salariilor, comparativ cu alte state membre UE.
Guvernanţii români au înlocuit cadrul de reglementare, prin trecerea de la un sistem
statutar ,la un sistem „voluntar”, care a făcut aproape imposibilă negocierea de noi contracte
colective naţionale şi sectoriale între 2011 şi 2014. Autorităţile statului au susţinut că principalul
motiv pentru acele schimbări a fost privatizarea companiilor şi nu neapărat criza recentă.
Rezultatele sugerează faptul că schimbările în formă de proprietate au avut un rol
semnificativ în declanşarea transformării sistemului de muncă din România. Deşi aceste
schimbări par corelate cu moştenirea post-socialistă a privatizării companiilor deţinute de
către stat, reprezentanţii sindicali şi cei patronali consideră că noul cadru legislativ a fost iniţiat
de către investitorii străini. În plus, un lider sindical naţional a sugerat că guvernul Boc „a
preluat ad litteram texte din documentele lor oficiale” si le-a transpus în legislaţie (interviu,
2014). Astfel, dereglementarea pieței muncii din România pare a fi explicată mai degrabă
prin ascensiuneapoliticilor neo-liberale şi prin globalizare.
În cadrul ultimului captol, capitolul al treilea, am ales să vorbesc despre tripartitism,
cooperarea tripartită, menționând care sunt organismele tripartite. Pentru a înțelege mai bine rolul
acestor organisme am redactat o scurtă prezentare a acestora în care ne este arătată organizarea,
funcționarea, rolul, dar și alte aspecte reprezentative.

45
 Despre dialogul social tripartit putem afirma că desfășurarea acestuia se face în cadrul
structurilor instituționalizate de consultare tripartiă, baza legală fiind Legea nr. 62/2011 privind
dialogul social. În continuare am realizat o analiză pe toate cele trei niveluri, și anume: la nivel
national, unde putem remarca o manifestare a dialogului social prin cooperarea/consultarea între
Parlament/Guvern și Consiliul Economic și Social; la nivel sectorial dialogul social se referă la
ministere și alte instituții publice, fiind constituite din reprezentanți ai ministerului și reprezentanți
numiți de către confederațiile sindicale și patronale la nivel national, având rol de consultare și
informare a partenerilor sociali atât asupra inițiativelor promovate de minister, cât și asupra altor
probleme de interes; la nivel teritorial dialogul social se desfășoară la nivelul prefecturilor, și au ca
scop informarea și consultarea partenerilor sociali asupra deciziilor autorităților locale sau a altor
probleme de interes local. Dintre organismele tripartite existente la nivel national, amintim:
angajatorii, statul și patronatul. În continuarea capitolului am realizat o scurtă descriere a
organismelor tripartite din cadrul dialogului social, pe de-o parte pe cele consultative precum:
Consiliul Economic și Social, iar pe de altă parte pe cele de cogestiune, precum Agenția Națională
pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa Națională de
Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Astfel sper că prin această lucrare să fi reușit să răspund la eventualele întrebări care puteau
să apară atunci când încercăm să înțelegem ce reprezintă conceptul de dialog social, totodată cum și
când a fost constituit și ce schimbări s-au produs de-a lungul timpului.

46
BIBLIOGRAFIE
 LEGEA nr. 202 din 22 mai 2006 (**republicată**) privind organizarea şi funcţionarea
Agenţiei -Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă
 Legea nr. 62 din 10 mai 2011 – Legea dialogului social
 Legea nr. 367 din 2022
 HOTĂRÎRE nr. 89 din 31 martie 1997 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
comisiilor consultative de dialog social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor
 Codul Muncii, titlul VIII, art.229
 Dialogul social, Manual de educație sindicală, manual finanțat de Uniunea Europeană
 DIALOGUL SOCIAL ÎN ROMÂNIA Document suport pentru consultare, analiză şi
dezbateri în vederea elaborării unui Plan de Dezvoltare în Domeniul Dialogului Social,
Prezentul document a fost realizat cu asistenţa financiară a Uniunii Europene, Bucureşti,
2002
 Eduard CORJESCU, ; Roxana ILIESCU , Serghei MESAROŞ, Iuliana POPESCU, Angelica
SĂBIESCU, MMFPS Dialog Social, Guvernul Romaniei, Dialogul social European-Ghid de
informare legislativa a dialogului European, 2012
 AURORA TRIF, Dialogul social în timpul crizei economice -Supraviețuirea negocierilor
colective în sectorul industrial din România, 2015
 http://dialogsocial.gov.ro/wp-content/uploads/2017/01/Dialogul-Social-European.pdf ,
ultima accesare la data de 21.03.2023
 https://lege5.ro/Gratuit/gmzdoojvgm/legea-dialogului-social-nr-62-2011?d=2022-12-23 ,
ultima accesare la data de 22.03.2023
 https://www.eza.org/fileadmin/Dateien/PDF/Buch_Kriterien_für_guten_SD/
Executive_Summary_Kriterien_guter_SD_ro.pdf, ultima accesare la data de 03.04.2023
 http://www.csnmeridian.ro/files/docs/Dialogul%20Social.%20Sindicatele%20si
%20patronatele.%20Organisme%20tripartite.pdf, ultima accesare la data de 03.04.2023
 https://www.researchgate.net/publication/
284187055_Dialogul_social_in_timpul_crizei_economice_Supravietuirea_negocierilor_cole
ctive_in_sectorul_industrial_din_Romania, ultima accesare la data de 05.04.2023
 http://dialogsocial.gov.ro/wp-content/uploads/2019/02/Dialogul-social-tripartit.pdf , ultima
accesare la data de 05.04.2023
 http://www.fslil.ro/comunicate/2016/asfor_03_2016.pdf, ultima accesare la data de
10.04.2023
 https://www.ces.ro/legislatie/ro/9, ultima accesare la data de 12.04.2023
 https://www.cnpp.ro/conducere, ultima accesare la data de 13.04.2023

47
 https://www.cnpp.ro/transparenta, ultima accesare la data de 18.04.2023
 https://www.cnpp.ro/misiune, ultima accesare la data de 20.04.2023
 https://cnas.ro/informatii-generale/, ultima accesare la data de 22.04.2023
 https://www.cnpp.ro/despre-cnpp, ultima accesare la data de 23.04.2023

48