See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/330322434

Economia Socială -studiul privind dinamica întreprinderilor sociale

Book · October 2018

CITATIONS READS

0 954

4 authors, including:

Oana-Bianca Bercea Elena Simina Lakatos

Institute for Research in Circular Economy and Environment “Ernest Lupan”. Institute for Research in Circular Economy and Environment “Ernest Lupan”
12 PUBLICATIONS   15 CITATIONS    70 PUBLICATIONS   187 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Laura Bacali
Universitatea Tehnica Cluj-Napoca
52 PUBLICATIONS   133 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

STUDIUL PRIVIND IMPACTUL MĂRCILOR VERZI ASUPRA PATTERNULUI DE CONSUM ROMÂNESC URMĂRIND OBIECTIVELOR DEZVOLTĂRII DURABILE View project

STRATEGIA PENTRU TRANZIŢIA ROMÂNIEI SPRE ECONOMIA CIRCULARĂ 2020-2030 (ROCES) View project

All content following this page was uploaded by Elena Simina Lakatos on 04 August 2021.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Economia Socială
-studiul privind dinamica întreprinderilor sociale-

Autor: Bianca Bercea, Elena Simina Lakatos, Laura Bacali, Oana Ciomos
 CUPRINS

INTRODUCERE .............................................................................................. 5
1. STUDIU PRIVIND DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICA ÎN
REGIUNEA NV A ROMÂNIEI....................................................................... 9
1.1. Definirea conceptului de dezvoltare...................................................... 9
1.2. Teorii ale dezvoltării regionale și locale ............................................. 10
1.2.1. Teoria neo-clasică a creșterii locale și a convergenței regionale 11
1.2.2. Teoriile keynesiene ale divergenței locale și regionale ............... 13
1.2.3. Teorii ale schimbării structurale și temporale ............................. 16
1.2.4. Instituționalism și socioeconomie ............................................... 20
1.2.5. Inovarea, cunoașterea și învățarea............................................... 22
1.2.6. Dezvoltarea sustenabilă .............................................................. 25
1.2.7. Alte abordări ale dezvoltării ........................................................ 26
1.3. Indicatori ai dezvoltării socio-economice: o analiză comparativă ...... 34
1.3.1. Dezvoltarea economică ............................................................... 37
1.3.2. Inovare, competitivitate și eco-eficiență ..................................... 43
1.3.3. Ocuparea forței de muncă ........................................................... 49
1.4. Instrumente suport pentru evaluarea performanței economice ........... 57
1.4.1. Tehnica supoziției ....................................................................... 59
1.4.2 Metoda coeficientului locațional ................................................ 64
1.4.3. Shift-Share .................................................................................. 74
1.4.4. Analiza cluster............................................................................. 95
2. DIMENSIONAREA ORGANIZATIILOR SOCIALE ......................... 101
2.1. Introducere în economia socială........................................................ 101

3
2.2. Întreprinderea socială, antreprenoriatul social și sectorul ONG ....... 102
2.3. Reglementarea legală a întreprinderilor sociale ................................ 115
2.4. Dimensiunea organizațiilor sociale ................................................... 142
2.5. Marketingul public – instrument strategic pentru economia socială. 157
2.5.1. De la marketing la marketing public ......................................... 157
2.5.2. Forme ale marketingului public ................................................ 158
2.5.3. Limitele marketingului public ................................................... 159
3. FORME DE ORGANIGANIZARE ÎN ECONOMIA SOCIALĂ ........ 161
3.1. Legislația întreprinderilor sociale ..................................................... 161
3.1.1. Asociațiile și fundațiile ............................................................. 162
3.1.2. Societatea cooperativă............................................................... 162
3.1.3. Casele de ajutor reciproc ........................................................... 165
4. ANALIZA ORGANIZAȚIILOR ECONOMIEI SOCIALE ................. 171
4.1. Sustenabilitatea întreprinderilor sociale ............................................ 171
4.2. Procedura de acordare a atestatului de întreprindere socială ................. 174
4.2.1. Factori care influențează cheltuielile cu responsabilitatea socială a
firmelor din industria productivă .............................................................. 181
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE .................................................................. 188

4
 INTRODUCERE
Faptul că delimitarea sector privat - sector public - sector terțiar
devine din ce în ce mai greu de realizat nu mai este o noutate întrucât
cele trei sectoare au început să colaboreze atât la modul formal, cât și
informal în vederea furnizării de servicii sau produse către publicul
general sau către un grup țintă.
În România se poate vorbi despre sectorul neguvernamental abia
după căderea comunismului, după anul 1989. În prima perioadă a
tranziției (1990-1996), societatea civilă și organizațiile
neguvernamentale reprezentau o entitate abstractă și necunoscută
(Carothers, 1996) lipsite de politici de sprijinire din partea autorităților
publice, uneori asociate cu delapidările și fraudele fiscale.
Al treilea sector este încă în proces de dezvoltare, situația din
România fiind mult în urmă față de alte state din Uniunea Europeană
(UE). În prezent, aceste entități beneficiază de sprijin financiar atât prin
intermediul unor fonduri guvernamentale cât și din partea unor
organizații internaționale, mai ales când este vorba despre oferirea unor
servicii pentru grupurile sociale dezavantajate.
Conceptul de economie socială înglobează atât organisme
neguvernamentale tradiționale, cât și o formă ce împrumută caracterul
economic al mediului de afaceri precum „întreprinderile sociale”. O altă
confuzie apare între conceptul de ”întreprindere socială” și cel de
”antreprenoriat social”.
Antreprenoriatul social este privit ca o subdisciplină a
antreprenoriatului, iar o definiție a acestuia este de data de Certo și
Miller (2008) care susțin că antreprenoriatul social constă în
”identificarea, evaluarea și exploatarea oportunităților care rezultă în
valoare socială”. Austin et al. (2006) adaugă caracteristica de inovare a
activităților de antreprenoriat social și face referire la diversitatea
mediilor în care acesta poate lua naștere: mediu public, privat sau non-
profit. Așadar anteprenoriatul social nu este adresat exclusiv sectorului
non-profit.
Întreprinderea socială este un operator în cadrul economiei
sociale ale cărei obiective principale sunt mai degrabă de a avea un

5
impact social decât obținerea de profit pentru acționari sau alți
stakeholderi. Aceasta operează prin furnizarea pe piață a unor bunuri și
servicii într-o manieră antreprenorială și inovativă, folosind profitul în
primul rând pentru a atinge obiective sociale. Întreprinderea socială este
condusă într-un mod deschis și responsabil și, mai ales, implică
angajații, consumatorii și stakeholderii afectați de activitatea sa
comercială (Comisia Europeană). Definite ca implementarea unor
abordări neguvernamentale, bazate pe economia de piață pentru a
răspunde unor probleme sociale, întreprinderile sociale pot lua diferite
forme ca rezultat al nevoilor particulare și a structurii instituționale a
fiecărei țări (Kerlin, 2013).
Putem vorbi de antreprenoriat social în întreprinderile sociale
atunci când o anumită persoană sau un grup de persoane (Peredo et al.,
2006): (1) aspiră să-i ofere valoare socială unui bun în mod exclusiv sau
într-o modalitate proeminentă și urmăresc acest scop printr-o
combinație între (2) recunoașterea și exploatarea oportunităților în
vederea creării valorii, (3) angajarea inovării, (4) tolerarea riscului și (5)
refuzarea acceptării limitărilor resurselor puse la dispoziție.
Datorită apariției relativ nouă a conceptului de întreprindere
socială se constată o confuzie generală privitoare la implicațiile și
caracteristicile acesteia, o mare parte a statelor membre UE adoptând
doar recent o legislație specifică în domeniu, deși există entități legale
care funcționează după principiile întreprinderii sociale enunțate de
Comisia Europeană. Tendința este de a adaptare a formelor legale din
sectoarele existente la caracteristicile întreprinderilor sociale generând o
mai mare confuzie.
Social Business Initiative (SBI), lansată de Comisia Europeană
în noiembrie 2011 cu scopul de a promova antreprenoriatul social în
Europa, face referire la trei dimensiuni cheie caracteristice
întreprinderilor sociale (Comisia Europeană, 2014a): (1) socială, (2)
antreprenorială și de (3) guvernare.
Raportul Comisiei Europene (2014a) face referire la definiția
națională a întreprinderilor sociale menționând faptul că din 29 de țări
studiate, 20 au adoptat o definiție națională, însă în 6 dintre aceste țări
nu este cuprinsă dimensiunea de guvernare.

6
 De cele mai multe ori, întreprinderile sociale din Europa se
ascund în spatele unor forme legale existente precum asociații și
fundații cu activități comerciale, cooperative care servesc interesului
general sau colectiv și întreprinderi obișnuite care au un scop social
principal explicit.
Dintre țările studiate doar 17 au o oarecare formă legislativă
care recunoaște și reglementează activitatea întreprinderilor sociale.
Dintre acestea, 5 se află în proces de dezvoltare - Lituania, Letonia,
Polonia, Croația, Irlanda. Există trei mari abordări privitoare la
legislația întreprinderilor sociale (Comisia Europeană, 2014a): (1)
adaptarea formelor legale existente la caracteristicile specifice ale
întreprinderilor sociale, e.g. Franța, Germania, Italia, România; (2)
crearea unui statut specific pentru întreprinderea socială, e.g. Belgia,
Polonia, Finlanda și (3) recunoașterea unor tipuri speciale de organizații
non-profit, e.g. Cehia, Slovenia. În ceea ce privește sursele de finanțare,
acestea provin fie din fonduri publice (contracte publice, granturi și
subvenții), fie din fonduri private (activități comerciale, închirieri, taxe,
sponsorizări, donații etc.).
Până de curând, în România, termenii de întreprindere socială și
economie socială au fost utilizați interșanjabil (Cace et al., 2013)
neexistând o definiție legală în ciuda eforturilor recente pentru crearea
unei Legi a Economiei Sociale care au scos în prim plan această
problematică stimulând dezbateri asupra conceptului și a
operaționalizării acestuia (Comisia Europeană, 2014b). Aceste eforturi
au dat roade, în anul 2015 fiind promulgată legea economiei sociale
urmând ca în 2016 să fie aprobate și normele de aplicare a prevederilor
din legea economiei sociale. Spectrul de entități legale sub care
funcționează întreprinderile sociale din România este compus din
organizații non-guvernamentale, case de ajutor reciproc, cooperative,
unități protejate, dar și societăți comerciale.
Numărul estimativ al întreprinderilor sociale în România care
îndeplinesc criteriile menționate mai sus este de 7000, majoritatea
reprezentând asociații și fundații ca parte din economia socială. Totuși,
în 2012 doar 4058 performau activități economice, cele mai
reprezentative sectoare în care activau fiind (Comisia Europeană,

7
2014b): silvicultura (51% din numărul total al asociațiilor și fundațiilor
din acest sector); agricultura (31%), profesionale (12%), urmate de
sectorul de educație, cultură și dezvoltare/turism (fiecare cu 9%).
De asemenea, raportul Comisiei Europene (2014b) detaliază
principalele bariere în demararea și dezvoltarea unei întreprinderi
sociale din România ce constau în lipsa unui cadru de politici care să
încurajeze și să susțină astfel de inițiative, accesul la finanțare și
stimulente financiare limitate, activități economice supuse aceluiași
regim fiscal precum al altor companii sau accesul la finanțare publică
specific întreprinderilor sociale practic inexistent.
Primul capitol constă într-un studiu privind dezvoltarea socio-
economică în regiunea de nord-vest a României și cuprinde o parte
teoretică în care sunt abordate concepte precum dezvoltare, indicatori
de dezvoltare socio-economică, teorii ale dezvoltării sau instrumente
suport pentru evaluarea performanței economice, și o parte practică în
care sunt analizate și prezentate date statistice privind dezvoltarea
socio-economică a regiunii NV a României.
Cel de-al doilea capitol abordează conceptul de economie
socială din perspectiva literaturii de specialitate și a legislației în
vigoare. De asemenea, sunt analizate date statistice privind dimensiunea
economiei sociale la nivel european și național.
În prima parte a capitolului trei se analizează legislația care
reglementează statutul organizațiilor sociale urmând ca în ce-a de-a
doua parte să fie analizat rolul infrastructurii de baza în dezvoltarea
economiei sociale din mediul rural.
Capitolul patru prezintă cercetări aplicate în domeniul
economiei sociale abordând tematici precum premisele dezvoltării
organizațiilor sociale din România, procedura de acordare a atestatului
de întreprindere socială și factori care influențează cheltuielile cu
responsabilitatea socială a firmelor din industria productivă.

8
1. STUDIU PRIVIND DEZVOLTAREA
SOCIO-ECONOMICA ÎN REGIUNEA NV
A ROMÂNIEI
1.1. Definirea conceptului de dezvoltare
Pentru a soluționa probleme identificate în procesul de
dezvoltare a unei comunități este esențial să se cunoască conceptul de
dezvoltare în contextul dezvoltării locale și regionale, precum și factorii
implicați în acest proces. Acest capitol reprezintă primul demers în
înțelegerea mecanismului de dezvoltare socio-economică pentru
identificarea factorilor care stau la baza acesteia în vederea aprecierii
implicării structurilor economiei sociale în procesul de dezvoltare
socio-economică.
Dezvoltarea este un concept care arată o evoluție a unui
fenomen și este folosit de cele mai multe ori cu sens pozitiv. Conceptul
de dezvoltare apare în diferite domenii precum resurse umane (ex.
dezvoltare profesională), medicină (ex. dezvoltarea unor bacterii,
terapii, tratamente etc.), business (ex. dezvoltarea unei afaceri) sau
economie (ex. dezvoltare economică). La nivel de comunitate întâlnim
deseori pe agenda politicilor publice obiectivul de dezvoltare
economică a regiunii sau localității. De fapt, în perioada recentă,
strategiile de dezvoltare locală sunt în mare vogă, autoritățile locale
pornind într-un demers de elaborare a acestora atât la nivel județean, cât
și la nivel local încercând să identifice situația actuală a unității
administrative teritoriale pe care o gestionează și să propună soluții
pentru rezolvarea problemelor identificate.
Prin conceptualizarea fenomenului de dezvoltare socio-
economică și analiza evoluției dezvoltării socio-economice se vor putea
identifica punctele slabe și punctele forte ale regiunii de Nord -Vest a
României în vederea stabilirii potențialului de implicare a organizațiilor
economiei sociale și condițiile necesare pentru un impact cât mai mare
în procesul de dezvoltare regională.

9
 În literatura de specialitate deseori se face referire la țările
dezvoltate și cele aflate în dezvoltare. O a treia categorie frecventă este
cea de țări „cel mai puțin dezvoltate”. Deși nu există o convenție
specifică pentru delimitarea celor două categorii, Națiunile Unite
(United Nations) exemplifică regiunile dezvoltate prin Japonia pentru
Asia, Canada și Statele Unite ale Americii în nordul Americii, Australia
și Noua Zeelandă în Oceania. Țările care s-au desprins din fosta
Iugoslavia sunt considerate țări aflate în dezvoltare, în timp ce țările din
Europa de Est nu sunt incluse în nici una dintre aceste clasificări.
Fondul Monetar Internațional (FMI, 1998) include Europa Centrală și
de Est în categoria economiilor sau țărilor aflate în tranziție prin referire
la regimul comunist precedat de regimul democratic actual.
Diferențele dintre categoriile amintite mai sus se reflectă în
creșterea economică a unei națiuni. Totuși conceptul de dezvoltare nu
poate fi explicat doar dintr-o perspectiva economică. Dezvoltarea
implică schimbări și dincolo de factorii economici precum dinamica
populației, educația și sănătatea (Szirmai, 2005). Sumner și Tribe
(2008) fac referire la trei modalități de definire a conceptului de
dezvoltare:
• Conceptul de dezvoltare ca un proces de transformare
structurală pe termen lung;
• Conceptul de dezvoltare ca un rezultat pe termen scurt și
mediu a obiectivelor stabilite;
• Conceptul de dezvoltare ca discurs dominant în societatea
modernă.

1.2. Teorii ale dezvoltării regionale și locale

Acest capitol prezintă principalele teorii și concepte legate de
dezvoltarea regională și locală și modul în care acestea s-au dezvoltat în timp.
Pornind de la teoriile neo-clasice până la conceptul de sustenabilitate,
dezvoltarea regională și locală au fost interpretate în diferite modalități, ele nu
sunt universal valabile ci evoluează continuu.
Totuși, indiferent de abordarea descrisă, scopul teoriilor a fost același
(Pike, Pose și Tomaney, 2006): de a interpreta și a explica cum și de ce
situația evoluează într-un mod sau altul, care este definiția conceptelor

10
implicate în dezvoltarea regională și locală, care sunt agenții cauzali implicați
în procesele și mecanismele descrise și cum poate fi înțeleasă și explicată
dezvoltarea locală și regională în timp și spațiu.
Principalele teorii și concepte legate de dezvoltare pot fi grupate în 6 mari
categorii:
− Teoria neo-clasică a creșterii locale și a convergenței regionale;
− Teoriile Keynesiene ale divergenței locale și regionale;
− Teorii ale schimbării structurale și temporale;
− Instituționalismul și socioeconomia ;
− Inovarea, cunoașterea și învățarea ;
− Dezvoltarea sustenabilă.

1.2.1. Teoria neo-clasică a creșterii locale

și a convergenței regionale
Economia neo-clasică a fost dezvoltată de marii economiști
David Ricardo, John Stuart Mill și Adam Smith, fiind caracterizată de
teoria microeconomiei concepută pentru a analiza mai degrabă
echilibrul static decât cel dinamic dintre sistemele economice,
diferențele în creșterea regională fiind un subiect comun al abordării
neo-clasice în ceea ce privește dezvoltarea locală și regională (Borts și
Stein, 1964; Williamson, 1965).
Abordarea neo-clasică plasează creșterea regională ca element
determinant al venitului regional și al bunăstării sociale și economice.
Din perspectiva acestei teorii, dezvoltarea privește reducerea pe termen
lung al diferențelor geografice legate de venitul pe cap de locuitor și
producție prevestind o reducere a diferențelor spațiale și deplasarea
înspre un echilibru optim (Martin și Sunley, 1998).
Dintre indicatorii creșterii regionale specifici teoriei neo-clasice se
pot menționa (Armstrong și Taylor, 2000):
• Creșterea productivității ilustrează măsura în care regiunea
atrage factorii cheie ai capitalului de producție și forță de
muncă;

11
 • Creșterea productivității pe angajat este un indicator al
productivității și arată cât de eficient sunt folosite resursele într-
o economie regională permițând realizarea de comparații între
regiuni;
• Creșterea productivității pe cap de locuitor stabilește legătura
dintre creștere și populația unei regiuni și ilustrează nivelul
bunăstării economice și sociale în regiune.
Din perspectiva teoriei neo-clasice, creșterea productivității
regionale este dependentă de creșterea a trei factori de producție:
capital, forță de muncă și tehnologie. Din această perspectivă
schimbarea tehnologică precum și alți factori determinanți precum
capitalul uman, rata de economisire și de creștere a populației sunt
tratate independent de aportul de capital și forță de muncă motiv pentru
care această teorie este cunoscută și sub denumirea de teorie exogenă a
creșterii (Pike, Pose, și Tomaney, 2006).
Astfel, Blakely și Green (2010) evidențiază contribuția teoriei neo-
clasice în literatura de specialitate relaționată cu dezvoltarea regională și
locală prin cele două concepte: echilibrul sistemelor economice și
mobilitatea de capital. Ideea din spatele teoriei este că la un moment dat
toate sistemele economice vor ajunge la un echilibru natural, doar dacă
capitalul este liber să circule nerestricționat, aceasta fiind fundația unei
economii libere de piață alături de proprietatea privată. Potrivit acestora,
pe termen lung capitalul se va deplasa din zonele cu raportul dintre
salarii și costuri crescut către zonele cu un raport salariu/cost mai scăzut
deoarece zonele subdezvoltate vor oferi investitorilor un randament mai
crescut al investițiilor.
Cu referire la politicile regionale, abordarea neo-clasică este una
de tip “piață liberă”. Din această perspectivă, convergența va avea loc
indiferent de intervenție datorită mecanismelor cauzale ale modelului de
creștere care deplasează regiunile către echilibru, iar intervenția va
îngreuna sau îmbunătăți rapiditatea realizării convergenței (Pike, Pose,
și Tomaney, 2006).
Din perspectiva teoriei neo-clasice, cauzele diferențelor
economice regionale sunt reprezentate de eșecurile pieței, ineficiența
datorată rigidității pieței muncii, lipsa de cultură antreprenorială și

12
intervenția excesivă a statului în economie. Ideologia politică susținută
de această abordare este caracterizată de o politică de dreapta/neo-
liberală, susținerea dreptului la proprietate (capitalism popular),
dereglementare/liberalizare, privatizare și cultură antreprenorială. Statul
trebuie să intervină doar pentru a corecta eșecurile pieței, pentru a
dereglementa piețele forței de muncă regională și a oferi stimulente
financiare pentru promovarea eficienței (Martin, 1989; Armstrong și
Taylor, 2000).
Criticile teoriei neo-clasice converg din faptul că aceasta nu
explică comportamentul factorilor ce determină dezvoltarea, respectiv
nu explică cum productivitatea, performanța și alte valori legate de forța
de muncă, capital și tehnologie asigură dezvoltarea regională/locală
(Malecki, 1997). Astfel principala critică a modelului ar fi o distribuție
inegală a bogăției rezultate la nivelul regiunilor care este contrară
asumpției principale conform căreia fluiditatea capitalului către alte
regiuni va aduce echilibru în dezvoltare (Moldovan, Lazăr și Pavel,
2013).

1.2.2. Teoriile keynesiene ale divergenței

locale și regionale
Teoriile sunt construite având la bază economia Keynesiană a
cunoscutului economist John Maynard Keynes care, spre deosebire de
abordarea neo-clasică, este centrată pe antrenarea insuficientă a
resurselor, partea de cerere a economiei și rolul statului de a administra
cererea agregată. Teoriile Keynesiene privesc reducerea diferențelor
creșterii regionale în contextul dezvoltării regionale și locale. Contrar
abordării neo-clasice, aceste teorii oferă perspective pe termen mediu,
iar mecanismul de ajustare al modelului propus este construit mai
degrabă în baza cererii, decât a ofertei. Piețele sunt văzute ca factori ce
influențează în mod negativ diferențele regionale în condițiile
economice și sociale (Pike, Pose și Tomaney, 2006).
Dintre teoriile și conceptele ce privesc dezvoltarea regională și
locală construite în baza asumpțiilor economiei lui Keynes, se numără:
• Teoria bazei de export;

13
 • Creșterea câștigurilor și legătura de cauzalitate
cumulativă;
• Teoria polilor de creștere.
Teoria bazei de export explică diferențele de creștere la nivel de
regiune prin diferențele existente privitoare la creșterea exportului.
Teoria bazei de export, așa cum este cunoscută în prezent, a fost
rezultatul unor dispute dintre doi economiști de vază, North (1955,
1956) și Tiebout (1956).
Abordarea bazei de export a contribuit la dezvoltarea unor teorii precum
specializarea și adaptarea pentru creștere continuă, dar și declin
(Armstrong și Taylor, 2000). Teoria bazei de export pornește de la
asumpția că economiile locale sunt compuse din două părți componente
(Moldovan, Lazăr și Pavel):
• O componentă de bază cunoscut sub numele de bază de export,
care este definită ca o componentă ce produce bunuri și servicii
pentru consumul din afara granițelor comunității;
• O componentă non-bazică ce servește doar nevoile comunității
locale.

Figura 1. 1 Teoria bazei de expor

Sursa: Pike, 2006

Creșterea bazei de export a comunității semnifică o creștere a

veniturilor ce provin din vânzarea de bunuri și servicii produse la nivel
local și vândute în afara regiunii creând un efect multiplicator ce
determină creșterea locurilor de muncă, a veniturilor, a productivității și

14
a valorii adăugate, favorizând dezvoltarea economiei regionale și locale
(Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013).
Printre criticile aduse teoriei sunt centrarea acesteia pe latura
cererii și ignorarea ofertei sau a naturii productive a investiției
(Schaffer, 1999), insistarea pe satisfacerea cererii externe și ignorarea
oportunităților pentru importarea de substituenți care pot genera locuri
de muncă și venituri (Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013).
Creșterea câștigurilor și legătura de cauzalitate cumulativă.
Teoria legăturii de cazualitate cumulativă dezvoltată de Grunnar Myrdal
(1957) este construită în baza abordării Keynesiene și Kaldoriene.
Kaldor (1970, 1981) explică creșterea regională pe cap de locuitor prin
abilitatea unei regiuni de a se specializa și a beneficia de pe urma
economiilor de scala. Din această perspectivă, inclusiv structura
sectorială este importantă, industria fabricației determinând creștere
continuă și fiind capabilă de susținere a inovării care generează
beneficii în ceea ce privește productivitatea.
De asemenea, regiunile specializate în fabricare determină o
creștere semnificativ mai rapidă față de regiunile bazate pe resurse. În
perspectiva lui Kaldor, se insistă pe creșterea continuă a randamentului,
comparativ cu teoria neo-clasică ce făcea referire la un randament
descrescând (Armstrong și Taylor, 2000).
Teoria pornește de la modalitatea procesului de creștere care
tinde să se autosusțină într-o modalitate circulară și cumulativă pentru a
genera creștere regională dezechilibrată.
Avantajele benefice dintre factorii de producție determină
creștere în regiunile dezvoltate, de cele mai multe ori în defavoarea
regiunilor subdezvoltate. De pe urma creșterii în regiunile dezvoltate
pot beneficia și regiunile subdezvoltate prin transferul de tehnologie și
piață de export pentru produsele acestora.
Cu toate că regiunile subdezvoltate pot oferi o forță de muncă
mai ieftină, acestea pot fi depășite de aglomerările economice care atrag
factori de producție din zonele dezvoltate.
Așadar, efectul constă mai degrabă în creșterea inegalităților
dintre regiuni (Pike, Pose, și Tomaney, 2006).

15
 Teoria polilor de creștere. Conceptul de pol de creștere a fost
dezvoltat în anul 1858 de către economistul francez Francois Perroux
devenind foarte popular în domenii precum planificare și științe sociale
(Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013).
Conceptul implică o atenție deosebită acordată investițiilor
realizate la nivelul unor locații limitate ca număr și cu potențial de
creștere cu scopul de a modifica structura spațială de la nivelul regiunii
în încercarea de a încuraja activitatea economică și a crește bunăstarea
generală dintr-o regiune (Parr, 1999). Asumpția acestei teorii este că
prin realizarea de investiții la nivel de activități economice și
infrastructură într-o anumită locație cu potențial de creștere, dezvoltarea
industrială va avea efecte economice pozitive și asupra localităților
învecinate.
În opinia lui Perroux, un pol de creștere implică o serie de
conexiuni dintre firme și industrii. Firmele „propulsive” sunt cele care
consolidează relații puternice cu alte firme, generând astfel creștere prin
conexiunile inter-industriale pe măsură ce industria își crește nivelul de
productivitate (Dawkins, 2003).

1.2.3. Teorii ale schimbării structurale

și temporale
Dacă teoriile neo-clasice pledează pentru convergența regională,
iar teoriile keynesiene pentru divergență, teoriile schimbării structurale
și temporale descriu dezvoltarea locală și regională ca un proces istoric
și de evoluție care uneori implică perioade de schimbare structurală sau
de sistem.
Aceste teorii au o perspectivă mai largă incluzând producția,
tehnologia, consumul și instituțiile statului în explicarea procesului de
dezvoltare (Pike, Pose și Tomaney, 2006). Cele mai cunoscute teorii
care fac parte din categoria schimbării temporale sunt:
• Teoria etapizării (Stages theory)
• Teoriile ciclului (Cycle theories)
• Teoriile în val (Wave theories)

16
 Teoria etapizării creșterii economice la nivel național și
regional este relaționată cu schimbarea sectorială (Perloff et al., 1960).
Potrivit acestei teorii, regiunile și națiunile au un parcurs progresiv către
etape tot mai avansate ale creșterii și dezvoltării economice, așa cum
apare în schema de mai jos.

Figura 1. 2 Dezvoltarea regională din perspectiva teoriei etapizării

Etapa
Etapa Etapa Etapa finală:
primară : secundară : terțiară: dezvoltare
Agricultură producție servicii bazată pe
cunoaștere

Sursa: Adaptat după Fisher (1939)

Din perspectiva acestei teorii, există posibilitatea unei transformări rapide

dacă sunt realizate investiții și activități masive care să susțină perioadele de
creștere și dezvoltare (Rostow, 1971). Cyper și Dietz (2004) susțin că
dezvoltarea implică schimbări structurale precum transformări sau perioade de
trecere către un model de stat mai dezvoltat. Așadar, dezvoltarea este asociată
cu industrializarea și creșterea, continuând către forme mai avansate ale
activității economice (Pike, Pose și Tomaney, 2006), iar convergența regională
este posibilă în ultimele etape ale modelului de dezvoltare (Williamson, 1965).
Principala critică adusă modelului prezentat este dată de natura sa
liniară și cu aplicabilitate universală: fiecare națiune și regiune sunt
considerate a urma același parcurs al dezvoltării (Kuznetz, 1966).
Teorii ale ciclului
a. Teoria ciclului de viață al produsului a fost dezvoltată de
Schumpeter (1939) și Raymond Vernon în 1966. Aceștia consideră că
odată ce un nou produs este creat și exportat, acesta va rezulta în
creșterea veniturilor comunității. Produsul va fi produs în alte localități
unde există cerere, iar spre sfârșit, regiunea inovativă va importa
produsul pe care ea însăși l-a creat. Modelul presupune patru etape ale

17
parcursului unui produs pe piață asemănătoare vieții organice (Nadeau
și Casselman, 2008): lansare, creștere, maturitate și declin.
În prima etapă, un nou produs este lansat pe piață pentru a
satisface nevoile de la nivel local sau regional care, dacă există cerere,
vor fi exportate în zone cu nevoi, preferințe și venituri similare. Dacă
produsul se bucură de succes urmează apoi perioada de creștere, când
vânzările cresc, iar produsul este acceptat de o categorie mai largă de
consumatori. De cele mai multe ori, producția produsului va fi mutată
în alte țări datorită costurilor mai scăzute ale producției. În faza de
maturitate, produsul este vândut în mare parte acelorași consumatori, iar
producătorii încearcă să scadă cât mai mult costurile de producție. De
cele mai multe ori, producția este mutată în statele de mijloc care
exportă produse aflate în stadiul de creștere către țările mai puțin
dezvoltate și exportă produse aflate în etapa de maturitate către țările
industrializate. În faza de declin, pe piață apar noi produse superioare
din punct de vedere tehnologic care substituie produsul în cauză.
Vânzările vor scădea, iar singurele piețe importante pentru
comercializarea produsului sunt localizate în statele mai puțin
dezvoltate (Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013).
În ceea ce privește implicațiile fiecărei etape a ciclului de viață
pentru dezvoltarea regională, Dawley (2003) face referire la
următoarele:
• Produsele aflate în etapa de lansare relevă existența unor firme
inovative la nivel de regiune, investiții masive în cercetare și
dezvoltare, forță de muncă calificată în știință și inginerie și
existența unor aglomerări locale;
• În faza de creștere se produce o trecere către producția de masă,
o parte din capital este investit în echipament modern de
producție, iar abilitățile de management și inginerie, precum și
forța de muncă necalificată este la mare căutare.
• În faza de maturitate, la fel ca și în cea de declin, ramura
economică a fabricației este caracterizată de personal
subcalificat și remunerație scăzută.
Principala critică adusă teoriei este (i) centrarea acesteia pe
produs, lăsând la o parte piețele și industriile, (ii) forța de muncă

18
privită ca principal cost și (iii) o conceptualizare limitată a inovării
(Sayer, 1985, Taylor, 1986 și Schoenberger, 1989).
b. Teoria ciclurilor de profit
Teoria ciclurilor de profit dezvoltată de către Markusen (1985)
răspunde la multe dintre criticile aduse teoriei ciclului de viața al
produselor integrând în rândul factorilor implicați în dezvoltarea
regională, puterea de piață și strategia firmei, alături de costuri (Gertler,
1984). Teoria ciclurilor de profit susține că preocupările firmelor și
necesitățile lor spațiale variază în funcție de stadiul de dezvoltare.
Factorii de aglomerare precum accesul la informație, abilități unice și
alte firme inovatoare domină în primele stadii de dezvoltare, în timp ce
factorii precum costul și accesul pe piață produc dispersie în ultimele
etape de dezvoltare (Barbour și Markusen, 2007).
Conform acestei teorii, există cinci etape ale ciclului de profit
(Markusen, 1985):
• Profit zero – crearea și etapa de design al unei industrii;
• Super profit – o perioadă de profit în exces pornind de la un
monopol temporar și vârf de inovare;
• Profit normal – stadiu caracterizat de intrare liberă pe piață
în care au loc mișcări către saturarea pieței și absența unei
puteri substanțiale pe piață;
• Profit normal - plus sau normal-minus – etapa următoare
saturării pieței caracterizată fie de oligopol când structura
pieței este definită de un număr limitat de firme care
furnizează produsele sau serviciile inovative în cauză, fie de
o competiție acerbă între comercianți;
• Profit negativ – etapa de uzură morală a sectorului.
Teorii în val
Teoriile în val se bazează pe schimbările tehnologice de la nivel
macroeconomic și au ajuns în atenția cercetătorilor după schimbările
structurale din anii 1960 și 1970 încercând să explice dezvoltarea
regională și locală prin schimbările interne la nivel de regiune
(Marshall, 1987). Teoria valurilor lungi lui Schumpeter (1994)
ilustrează fiecare val lung ca având propria geografie a dezvoltării
locale și regionale, iar tranziția de la un val la altul se realizează printr-

19
un proces denumit „distrugere creativă”: crizele economice cauzează o
aglomerare de inovații și stimulează activitatea antreprenorială pentru a
stabili fundația unei schimbări structurale și o paradigma tehnico-
economică succesivă (Stenberg, 1996).
Potrivit teoriei, până în prezent au existat 5 valuri (Diken, 2003):
(i) 1780-1840 - Revoluția industrială – fierul, mecanizarea bumbacului,
puterea aburului (Marea Britanie); (ii) 1850-1890 - Începutul industriei
continentale – industria feroviară, oțelul, motorul cu abur (Marea
Britanie, Germania, Canada); (iii) 1890-1930 - Expansiunea
imperialistă – electricitatea, chimicalele, materialele sintetice, motoare
cu combustie internă (Marea Britanie și Germania); (iv) 1940-1970 -
Boom-ul economic post-război – ingineria electrică, petrochimicale,
industria motoarelor (Marea Britanie, Spania, Coreea de Sud) și (v)
1970 – prezent - Al 5-celea Kondratiev – electronice, tehnologia
informației (Marea Britanie, Statele Unite, Franța, China, India).

1.2.4. Instituționalism și socioeconomie

Sunley (2000) face referire la o schimbare de perspectivă
dinspre teoriile de tranziție către atributele specifice ale localităților și
regiunilor către studiul relațiilor dintre acestea și dezvoltarea regională
pe o perioadă de timp. Aceste teorii caută să explice caracteristicile
care stau la baza dezvoltării și formele de creștere. În particular,
bunurile locale și capabilitățile economice endogene și indigene sunt
interpretate ca fiind la baza dezvoltării și reprezintă fundația constituirii
și stabilirii competitivității locale și regionale (Maskell et al., 2002).
În acest context social și instituțional al creșterii de la nivel local
și regional, acțiunea socială și instituțiile formale și informale sunt
interpretate ca având un rol esențial în reducerea incertitudinii și a
riscului, dar și cu rol în promovarea încrederii în relațiile economice.
Astfel, se poate contura o diferență între diferite medii și aranjamente
instituționale pentru a explica abilitățile diferite ale localităților și
regiunilor de a ține pasul sau crea progresul tehnologic care poate
sprijini la rândul sau diferențele în performanța economică (Martin,
2000; Hess, 2004).

20
 Contextul instituțional variază din punct de vedere geografic,
având consecințe directe pentru creșterea și dezvoltarea regională,
structurile instituționale fiind influențate la rândul lor de sistemele de
guvernare constituite pe mai multe nivele și forme de guvernare formată
de varietăți naționale specifice ale capitalismului (Zysman, 1996; Hall
și Soskice, 2001).
Din punctul de vedere al abordării instituționaliste și socio-
economice, piețele sunt interpretate ca și construcții sociale realizate și
reproduse prin cadre ale unor instituții și convenții construite social
(Sunley, 2000). În timp ce din punct de vedere teoretic, piețele oferă un
mecanism eficient de alocare a resurselor așa cum este prezentat în
teoriile neo-clasice, eșecurile pieței sunt raționale și eficiente la nivel
individual, însă iraționale și ineficiente la nivel colectiv (Pike, Pose și
Tomaney, 2006).
Abordarea instituțională și socio-economică a atras atenția
asupra unor concepte cu potențial pentru dezvoltarea locală și regională
precum rețelele sociale, încrederea și capitalul social.
Rețelele sunt fondate în baza unor relații bazate pe încredere
între participanți care încurajează transferul și schimbul de informații în
beneficiul tuturor părților implicate fără a fi nevoie de metode formale
pentru realizarea acestora. Localitățile și regiunile considerate “de mare
încredere” sunt descrise ca având un potențial mai mare de inovare
rapidă și adaptare favorabilă dezvoltării datorită colaborării în vederea
împărțirii costurilor și a riscurilor, schimbului de informații și rezolvării
problemelor (Saxenian, 1994).
Capitalul social este privit ca un bun cu implicații substanțiale
pentru dezvoltarea economică, ajutând la procesul de inovare prin
scăderea costurilor de tranzacție în rețeaua internă a firmei și poate fi
văzut ca un proces ce implică dezvoltarea unor relații bazate pe
încredere (Maskell, 2000). Din perspectiva lui Farr (2004), capitalul
social este conceptualizat ca o rețea de asociații, activități sau relații
care unește oamenii ca și comunitate printr-o serie de norme și
capacități psihologice, în special prin încredere, care sunt esențiale
pentru societatea civilă și transformarea unor viitoare activități sau
bunuri colective în alte forme de capital.

21
 Potrivit lui Woolcock (1998), din perspectiva acestei abordări,
dezvoltarea pozitivă are loc când populația dorește și este capabilă să
formeze și să mențină relații sociale la nivelul tuturor celor 4
dimensiuni:
• În interiorul comunității locale;
• Între comunitățile și grupurile locale cu grupurile și societatea
civilă externă;
• Între societatea civilă și instituțiile de la nivel macro;
• Între instituțiile sectorului corporatist.
Această abordare instituțională și socio-economică evidențiază
importanța instituțiilor locale și regionale și abilitatea acestora de a
dezvolta bunurile și resursele indigene, precum și capabilitatea lor de a
realiza ajustări la schimbările survenite (Scott, 2004). Instituțiile
formează caracteristicile legate de aprovizionare pentru a permite
localităților și regiunilor să își creeze propria cerere prin câștigarea cotei
de piață și investiții din locații rivale folosindu-se de aglomerare pentru
a crea și susține potențialul local indigen (Sunley, 2002).

1.2.5. Inovarea, cunoașterea și învățarea

Inovarea implică a face ceva diferit (Costello și Prohaska, 2013),
indiferent dacă ne referim la un produs, un serviciu sau un proces
(Brynteson, 2010; Union, 2013). Kao (2007) definește inovarea ca
abilitatea indivizilor, a companiilor sau a întregii națiuni de a-și modela
viitorul pe care și-l imaginează.
Inovarea poate fi dimensionată la nivel individual,
organizațional sau teritorial. Dimensiunea organizațională include
companii private și publice, structuri asociative si organizații non-profit.
La rândul ei, dimensiunea teritorială poate fi abordată la nivel local,
regional, național sau global (Pasimeni, 2006).
Abordarea inovării în dezvoltarea locală și regională a fost
construită pe tranziția de la înțelegerea inovării dintr-o perspectivă
lineară către o perspectivă interactivă (Lundvall, 1992). Modelul
interactiv evidențiază natura interactivă și recurentă a inovării la nivelul
instituțiilor între stadii interconectate ale dezvoltării, inovarea fiind

22
privită ca un proces social care apare într-o varietate de cadre
instituționale delimitate geografic (Wolfe și Gertler, 2002).
Modelul interactiv al inovării implică interacțiune între
utilizatorii și producătorii de cunoștințe prin locația în proximitate și
facilitățile furnizate de tehnologia comunicării și a informației (Howells
și Wood, 1993) astfel realizându-se o corelare între nevoile sociale și
ale pieței, tehnologiile existente și fazele de producție a unui produs sau
serviciu inovator (a se vedea figura de mai jos).

Figura 1. 3 Modelul interactiv al inovării

Sursa: adaptat după Clark și Guy (1997) în Pike, Pose și Tomaney (2006)

Implicațiile inovării asupra dezvoltării locale și regionale sunt

explicate din perspectiva sistemelor regionale de inovare care pot fi
puternice sau slabe. Un sistem regional de inovare puternic este
caracterizat de instituții în care domină cultura cooperativă, dispoziția
de învățare asociativa, orientarea spre schimbare și consens între public
și privat. Firmele sunt caracterizate de relații de muncă bazate pe
încredere, cooperare la locul de muncă, orientare către bunăstarea
angajatului, mentorat, externalizare și inovare. Politica regională este de
tip incluziv bazată pe monitorizare, delegare, consultare și networking.
În contrast, într-un sistem regional de inovare slab domină
neînțelegerile dintre mediul public și privat, promovarea unei culturi
bazate pe competiție, de tip individualist și conservativ. La nivel de
companii, predomină relațiile de muncă potrivnice, diviziunea activității

23
de muncă, muncă istovitoare, neimplicare în pregătirea angajaților,
internalizare și adaptare. La nivel de politici publice, un sistem regional
de inovare slab este caracterizat ca fiind excluziv, de tip reactiv,
centralizat, autoritar și individualist (Cooke et al., 1998).
O atenție deosebită este acordată și economiei cunoașterii și
implicării acesteia în dezvoltarea locală și regională cu efect asupra
inovării. În strânsă legătură cu teoria stadiilor de dezvoltare, dezvoltarea
economică este definită ca un proces de tranziție de la un set de bunuri
bazate pe producția primară și exploatată prin forță de muncă
necalificată către un set de bunuri bazate pe cunoaștere valorificată prin
forță de muncă calificată (Amsden, 2001 în Cyper și Dietz, 2004).
Astfel, informația este văzută ca un bun critic, iar cunoașterea este
interpretată ca o resursă foarte rară (Lundvall și Maskell, 2000). Din
această perspectivă, producerea, utilizarea și transmiterea cunoașterii
este esențială într-un mediu economic tot mai complex și incert
caracterizat de schimbări radicale la nivel de tehnologie. Instituțiile
publice și private au un rol critic în stimularea unor medii locale și
regionale bazate pe cunoaștere pentru favorizarea unei traiectorii de
dezvoltare bazată pe prosperitate (Pike, Pose și Tomaney, 2006).
Inovarea este susținută la nivel european de către Comisia
Europeană prin Uniunea Inovării (Innovation Union) datorită
potențialului de (Union, 2013):
• A crea oportunități de angajare pentru toată populația, în special
pentru tineri;
• A redresa economia ;
• A crește competitivitatea sectorului privat pe piața globală;
• A răspunde provocării unei populații îmbătrânite;
• A asigura resurse precum alimente și combustibil;
• A lupta împotriva încălzirii globale și
• A îmbunătăți transportul de tip verde și inteligent.
Brynteson (2010) susține faptul că inovarea, în orice economie,
conduce către prosperitate individuală și creează oportunități pentru o
nouă creștere economică. Potrivit autorului, resursa umană este
adevăratul avantaj competitiv al unei companii în procesul de inovare

24
motivând prin faptul că procesele, capitalul și produsele, toate pot fi
duplicate.

1.2.6. Dezvoltarea sustenabilă

Formele tradiționale ale dezvoltării regionale au fost criticate ca
fiind prea centrate pe latura economică, respectiv pe creștere economică
(Morgan, 2004) lăsând la o parte alte fenomene importante precum
inegalitatea socială și problemele ecologice și de mediu în utilizarea
resurselor. Astfel, s-a căutat o nouă formă de dezvoltare regională și
locală care să se dovedească mai sustenabilă în termeni economici,
sociali și de mediu (Pike, Pose și Tomaney, 2006).
Abordarea dezvoltării regionale sustenabile caută mai degrabă
să integreze rezultatele economice, sociale și de mediu decât să ajungă
la un compromis între acestea prin schimburi și echilibru (Haughton și
Counsell, 2004).
Astfel se face distincția dintre elemente intrinseci precum
sănătate, bunăstare și educație, și elemente cu semnificație
instrumentală precum locurile de muncă și venitul (Morgan, 2004).
Majoritatea definițiilor dezvoltării sustenabile implică existența a trei
piloni interdependenți ai dezvoltării sustenabile (Elliot, 2012) și fac
referire la satisfacerea nevoilor prezentului fără a limita abilitatea
viitoarelor generații de a-și satisface propriile nevoi (WCED, 1987).
Formele slabe ale dezvoltării sustenabile interpretează natura ca
fiind o resursă, iar creșterea economică este văzută în termeni de
progres. Se urmărește creșterea resurselor prin utilizarea unor soluții
tehnologice fără a amenința structurile de tip capitalist existente.
Principiile urmărite se referă la utilizarea energiei regenerabile, a
substituenților pentru resursele neregenerabile și utilizarea eficientă a
resurselor. Modernizarea economică este privită ca o modalitate de a
promova o abordare mai sensibilă a creșterii economice sustenabile și
dezvoltării, iar legislația mediului reprezintă o formă mai diluată a
dezvoltării sustenabile care urmărește creșterea economică, dar cu o
redistribuire mai echitabilă a costurilor și beneficiilor (Hudson și
Weaver, 1997).

25
 Formele mai puternice ale dezvoltării sustenabile sunt în strânsă
legătură cu noțiunile de ecologie politică și provocarea organizațiilor
sociale de tip capitalist (Harvey, 1996).
Din perspectiva lui Williams și Millington (2004), într-o formă
de dezvoltare sustenabilă predomină adaptarea populației la natura
finită. Astfel, se urmărește prevenirea exploatării naturii, iar noțiunea de
bunăstare este înțeleasă într-o formă non-materialistă ca o coabitare
armonioasă în cadrul biosferei.
Dezvoltarea sustenabilă puternică caută să reducă cererea și
consumul de resurse (Pike, Pose și Tomaney, 2006) pentru a asigura
bunăstarea generațiilor viitoare.

1.2.7. Alte abordări ale dezvoltării

Termenul de dezvoltare nu cunoaște o definiție unitară, acesta
fiind abordat de către cercetători din diferite perspective.
Care sunt factorii care contribuie la dezvoltarea socială și
economică?
Care sunt factorii care limitează dezvoltarea?
Care sunt explicațiile pentru dezvoltare și tendințele observate?
Cum pot fi explicate și interpretate diferențele dintre regiuni?
Acestea sunt întrebări pentru care nu există răspunsuri finale,
certe din punct de vedere științific. Szirmai (2015) ne oferă o serie de
abordări ale dezvoltării, și anume:
Dezvoltare în termeni de creștere economică. Această
perspectivă de ordin cantitativ permite realizarea de comparații între
națiuni și regiuni. Astfel putem vorbi despre state bogate și state sărace,
despre regiuni bogate și regiuni sărace. Indicatorul în baza căruia se fac
comparațiile este creșterea venitului național pe cap de locuitor.

Tabel 1. 1 Evolutia produsului intern brut (PIB) pe cap de locuitor

(euro) în Uniunea Europeană
GEO/TIME 2013 2014 % din 2013 2015 % din 2014
Uniunea Europeana 26,700 27,600 3.37 28,900 4.7
Belgia 35,300 35,900 1.70 36,600 1.9

26
GEO/TIME 2013 2014 % din 2013 2015 % din 2014
Bulgaria 5,800 5,900 1.72 6,300 6.8
Cehia 15,000 14,900 -0.67 15,800 6.0
Danemarca 46,100 47,000 1.95 47,800 1.7
Germania 35,000 36,100 3.14 37,100 2.8
Estonia 14,300 15,000 4.90 15,400 2.7
Irlanda 39,200 41,900 6.89 55,100 31.5
Grecia 16,500 16,300 -1.21 16,200 -0.6
Spania 22,000 22,300 1.36 23,200 4.0
Franța 32,100 32,300 0.62 32,800 1.5
Croația 10,200 10,200 0.00 10,400 2.0
Italia 26,500 26,700 0.75 27,100 1.5
Cipru 21,000 20,600 -1.90 20,800 1.0
Letonia 11,300 11,800 4.42 12,300 4.2
Lituania 11,800 12,500 5.93 12,900 3.2
Luxemburg 85,000 88,300 3.88 89,900 1.8
Ungaria 10,300 10,600 2.91 11,100 4.7
Malta 18,000 19,700 9.44 21,500 9.1
Olanda 38,900 39,300 1.03 40,000 1.8
Austria 38,000 38,700 1.84 39,400 1.8
Polonia 10,300 10,700 3.88 11,200 4.7
Portugalia 16,300 16,600 1.84 17,300 4.2
Romania 7,200 7,600 5.56 8,100 6.6
Slovenia 17,400 18,100 4.02 18,700 3.3
Slovacia 13,700 14,000 2.19 14,500 3.6
Finlanda 37,400 37,600 0.53 38,200 1.6
Suedia 45,400 44,600 -1.76 45,600 2.2
Marea Britanie 32,000 35,000 9.38 39,600 13.1
Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

La nivelul Uniunii Europene, statul cu cel mai mare PIB pe cap

de locuitor este Luxemburg cu o evoluție pozitivă în anii 2013-2015.
Luxemburg a înregistrat o creștere de 3.88% în 2014 față de 2013 și de

27
1.8% în 2015 față de 2014 ajungând la un PIB de 89,900 euro pe cap de
locuitor în timp ce media europeană în 2015 a fost de 28,900 euro pe
cap de locuitor. La polul opus se situează Bulgaria cu un PIB de 6,300
de euro pe cap de locuitor în 2015, cu 400 euro mai mult decât în anul
precedent. Diferențele dintre cele două state sunt evidente, PIB-ul pe
cap de locutor al statului Luxemburg fiind de 14 ori mai mare decât al
Bulgariei. În ceea ce privește creșterea PIB-ului, cea mai mare creștere
din punct de vedere procentual față de anul precedent a fost înregistrată
în Irlanda cu 31.5% mai mare în 2015 faţă de 2014. Cele mai mari
scăderi au fost înregistrate în Cipru, -1.9 % în 2014 față de 2013 și
Grecia cu -1.21% în 2014 față de 2013.
Dezvoltarea din perspectiva schimbării structurale.
Dezvoltarea economică este mai mult decât creștere economică.
Aceasta implică schimbări calitative în structura de producție și forța de
muncă pe care o numim schimbare structurală (Kuznets, 1966).
Creșterea economică poate exista fără dezvoltare economică întrucât
economiile dezvoltate sunt caracterizate de o creștere a sectoarelor
dinamice precum fabricarea, industria tehnologiei informației și a
comunicării și servicii de software - în timp ce agricultura scade ca
procent din producția națională și forța de muncă.
O altă schimbare calitativă se referă la tehnologie. Procesul
continuu de schimbare a produselor și proceselor tehnologice rezultă
noi modele de producție și categorii de produse (Abramovitz, 1989).
Dezvoltarea din perspectiva reducerii sărăciei. Identificarea
dezvoltării cu creșterea economică a fost criticată dur în anii 1960
arătându-se că, în ciuda creșterii economice de după al doilea război
mondial, în statele dezvoltate nu s-au înregistrat schimbări în condițiile
de viață ale maselor (Ul Haq, 1976) ajungându-se la concluzia că
dezvoltarea reprezintă mai mult decât creștere economică și schimbare
structurală (Szirmai, 2015). Seers (1979) a formulat trei condiții
adiționale referitoare la termenul de dezvoltare, și anume : (1) scăderea
sărăciei și a malnutriției, (2) scăderea inegalității veniturilor și (3)
scăderea șomajului. Szirmai (2015) subliniază faptul că scăderea
sărăciei nu este posibilă fără creștere economică, iar politicile

28
economice și sociale care le permit categoriilor defavorizate să participe
în beneficiul creșterii economice sunt încurajate.

Tabel 1. 2 Evolutia populației aflate la risc de sărăcie

2013
Evoluție Evoluție Evoluție Evoluție
an
fata de fata de fata de fata de
baza 2014 2015 2016
anul anul anul anul de
(%) (%) (%)
anterior anterior anterior baza
(%) (%) (%) (%) (%)
GEO/TIME

Uniunea
Europeană 24.6 24.4 -0.2 23.8 -0.6 23.5 -0.3 -1.1
Belgia 20.8 21.2 0.4 21.1 -0.1 20.7 -0.4 -0.1
Bulgaria 48.0 40.1 -7.9 41.3 1.2 40.4 -0.9 -7.6
Republica Cehă 14.6 14.8 0.2 14.0 -0.8 13.3 -0.7 -1.3
Danemarca 18.3 17.9 -0.4 17.7 -0.2 16.7 -1.0 -1.6
Germania 20.3 20.6 0.3 20.0 -0.6 19.7 -0.3 -0.6
Estonia 23.5 26.0 2.5 24.2 -1.8 24.4 0.2 0.9
Irlanda 29.9 27.7 -2.2 26.0 -1.7 24.2 -1.8 -5.7
Grecia 35.7 36.0 0.3 35.7 -0.3 35.6 -0.1 -0.1
Spania 27.3 29.2 1.9 28.6 -0.6 27.9 -0.7 0.6
Franța 18.1 18.5 0.4 17.7 -0.8 18.2 0.5 0.1
Croația 29.9 29.3 -0.6 29.1 -0.2 27.9 -1.2 -2.0
Italia 28.5 28.3 -0.2 28.7 0.4 30.0 1.3 1.5
Cipru 27.8 27.4 -0.4 28.9 1.5 27.7 -1.2 -0.1
Letonia 35.1 32.7 -2.4 30.9 -1.8 28.5 -2.4 -6.6
Lituania 30.8 27.3 -3.5 29.3 2.0 30.1 0.8 -0.7
Luxemburg 19.0 19.0 0.0 18.5 -0.5 19.8 1.3 0.8
Ungaria 34.8 31.8 -3.0 28.2 -3.6 26.3 -1.9 -8.5
Malta 24.0 23.8 -0.2 22.4 -1.4 20.1 -2.3 -3.9
Olanda 15.9 16.5 0.6 16.4 -0.1 16.7 0.3 0.8
Austria 18.8 19.2 0.4 18.3 -0.9 18.0 -0.3 -0.8
Polonia 25.8 24.7 -1.1 23.4 -1.3 21.9 -1.5 -3.9
Portugalia 27.5 27.5 0.0 26.6 -0.9 25.1 -1.5 -2.4
România 41.9 40.3 -1.6 37.4 -2.9 38.8 1.4 -3.1
Slovenia 20.4 20.4 0.0 19.2 -1.2 18.4 -0.8 -2.0

29
 2013
Evoluție Evoluție Evoluție Evoluție
an
fata de fata de fata de fata de
baza 2014 2015 2016
anul anul anul anul de
(%) (%) (%)
anterior anterior anterior baza
(%) (%) (%) (%) (%)
GEO/TIME
Slovacia 19.8 18.4 -1.4 18.4 0.0 18.1 -0.3 -1.7
Finlanda 16.0 17.3 1.3 16.8 -0.5 16.6 -0.2 0.6
Suedia 16.4 16.9 0.5 18.6 1.7 18.3 -0.3 1.9
Marea Britanie 24.8 24.1 -0.7 23.5 -0.6 22.2 -1.3 -2.6
Sursa: Eurostat, date prelucrate de autor

În Uniunea Europeană, populația aflată la risc de sărăcie are un

venit de sub 60% din venitul mediu al gospodăriilor din statul respectiv
(Caminada și Goudswaard, 2009). Potrivit Eurostat, populația cu cel
mai mic risc de sărăcie se înregistrează în Republica Cehă, cu 13.3%
din populația totală, urmată de Finlanda cu 16.6%, Danemarca și
Olanda cu 16.7% în 2016. Statele în care se înregistrează valori mari ale
populației aflate la risc de sărăciei sunt Bulgaria cu 40,4% din totalul
populației în 2016, România cu 38.8%, Grecia cu 35.6% și Lituania cu
30.1 %. Cele mai mari creșteri între anii 2013-2016 s-au înregistrat în
Suedia, diferența dintre anul de bază 2013 și 2013 fiind de 1.9%, de la
16.4% la 18.3%.
Dezvoltarea din perspectiva bunăstării sociale. Dezvoltarea
nu trebuie privită doar dintr-o perspectivă economică. O țară poate
înregistra creștere economică și totuși să rămână în urmă în ceea ce
privește alfabetizarea, sănătatea, speranța de viață sau nutriția (Sen,
1999). Astfel, pe lângă indicatorii economici, dezvoltarea implică și o
serie de indicatori sociali precum speranța de viață, rata mortalității
infantile, accesul la tehnologie, numărul de locuri în spitale, numărul de
doctori etc. Majoritatea autorilor au ajuns la concluzia că, în special în
țările mai sărace, creșterea capacității productive este o condiție a
dezvoltării, iar dezvoltarea implică mai mult decât creștere (Szirmai,
2015).
Dezvoltarea din perspectiva modernizării. Așa cum am
menționat anterior, dezvoltarea este mai mult decât creștere economică.
O atenție deosebită trebuie acordată schimbărilor care apar în structura

30
familiilor, atitudini, mentalități, schimbări demografice și politice,
transformarea societăților rurale și fenomenul de urbanizare. Conceptul
de dezvoltare, privit în ansamblu, implică o schimbare a societății în
direcția atingerii unor idealuri de modernizare (Szirmai, 2015).
Procesul de modernizare este privit din perspectiva unor indici
precum: dezvoltarea rețelelor de transport, extinderea formelor de
comunicare și informare, creșterea sistemelor urbane integrate,
demontarea separării bazate pe etnie, apariția economiei monetare,
dezvoltarea educației, participarea la forme de organizare și activități
non-patriarhale, proximitatea și interacțiunea cu nucleul urban care
acționează ca concentratori, adaptatori și distribuitori ai modernizării și
mobilitate fizică sau geografică (Soja, 1968).
Deși autostrăzile constituie o mică parte din întreaga rețea de
transport, în ultimii 30 de ani lungimea acestora s-a triplat, creșteri
semnificative fiind semnalate în Grecia și Spania. În anul 2000, cea mai
mare rețea de autostrăzi din Uniunea Europeană se găsea în Germania,
urmată de Franța și Spania. Datele din ultimii ani arată o creștere a
numărului de kilometri de autostradă în majoritatea statelor, însă pentru
anumite țări nu există date actualizate privind rețeaua de autostrăzi.
Cele mai recente date privind kilometrii de autostradă din intervalul
2011-2015 și schimbările survenite de la an la an sunt prezentate în
tabelul de mai jos.

Tabel 1. 3 Evoluția autostrăzilor în Uniunea Europeană (km)

Tota
l km
cons
-
Schimbă truiti
Schimbări ri fata de 201
fata de Schimbări Schimbări anul 1-
GEO/ anul fata de anul fata de anul preceden 201
PERIOADA 2011 2012 precedent 2013 precedent 2014 precedent 2015 t 5

Belgia : : : : : : : : : :

Bulgaria 458 541 83 605 64 610 5 : : 152

Cehia 745 751 6 776 25 776 0 776 0 31

Danemarca : : : : : : : : : :

Germania 12,845 12,879 34 12,917 38 12,949 32 12,993 44 148

Estonia 115 124 9 140 16 141 1 147 6 32

31
 Tota
l km
cons
-
Schimbă truiti
Schimbări ri fata de 201
fata de Schimbări Schimbări anul 1-
GEO/ anul fata de anul fata de anul preceden 201
PERIOADA 2011 2012 precedent 2013 precedent 2014 precedent 2015 t 5

Irlanda 900 900 0 897 -3 897 0 916 19 16

Grecia : : : : : : : : : :

Spania 14,531 14,701 170 14,981 280 15,049 68 15,336 287 805

Franța 11,413 11,413 0 11,552 139 11,560 8 11,599 39 186

Croația 1,254 1,254 0 1,289 35 1,290 1 1,310 20 56

Italia 6,668 6,726 58 6,751 25 6,844 93 : : 176

Cipru 257 257 0 257 0 257 0 272 15 15

Letonia 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Lituania 309 309 0 309 0 309 0 309 0 0

Luxemburg : : 152 : 152 0 161 9 9

1,515. 1,515. 368.
Ungaria 5 1 -0.4 1,766.9 251.8 1,781.8 14.9 1,883.9 102.1 4

Olanda : 2,658 : 2,666 8 2,678 12 2,730 52 72

Austria 1,719 1,719 0 1,719 0 1,719 0 : : :

Polonia 1,070 1,365 295 1,482 117 1,556 74 1,559 3 489

Portugalia 2,737 2,988 251 3,035 47 3,065 30 : : 328

România 350 550 200 644 94 683 39 747 64 397

Slovenia 768 769 1 770 1 770 0 773 3 5

Slovacia 419.2 419.2 0 419.8 0.6 419.7 -0.1 463.1 43.4 43.9

Finlanda 790 780 -10 810 30 881 71 881 0 91

Suedia 1,957 2,004 47 2,044 40 2,088 44 2,119 31 162

Marea
Britanie 3,686 3,732 46.8 3,756.0 23.5 3,759.6 3.6 3,768.4 8.8 82.7

Sursa: Eurostat, date prelucrate de autor

Astfel, se poate observa că Spania a investit cel mai mult în

autostrăzi, respectiv 805 km de autostradă, trecând ca lider cu un total
de 15336 km de autostradă în 2015 față de Germania cu 12993 km în
același an. Polonia a construit 489 km de autostradă în intervalul 2011-
2015. Cele mai mici investiții în construirea de autostrăzi s-au
înregistrat în Slovenia (5 km), Luxemburg (9 km), Cipru (15 km) și

32
Irlanda (16 km). În România s-au construit 397 km de autostradă din
totalul de 747 km existenți în 2015.
Din perspectiva lui Myrdal (1968), idealul modernizării și
integrarea economică reprezintă obiectivele unor politici menite a ghida
procesul de planificare a dezvoltării pentru îmbunătățirea întregului
sistem social.
Idealele modernizării din perspectiva lui Myrdal includ
egalitatea socială și economică, creșterea raționalității, standarde de
viață îmbunătățite (nutriție, sănătate, locuință), creșterea productivității,
noi instituții, atitudini și motivații (Huppes, 2013).
Dezvoltarea din perspectiva drepturilor. Sen (1999) privește
dezvoltarea ca un proces de expansiune a drepturilor fundamentale. Din
această perspectivă, creșterea economică, dezvoltarea tehnologiei și
schimbarea politică sunt prezentate din punctul de vedere al contribuției
lor la expansiunea drepturilor și libertăților. Printre aceste libertăți se
numără dreptul la hrană și nutriție, dreptul la ajutor social, accesul la
servicii de sănătate etc.
Libertățile sunt atât mijloace cât și scopuri. Piețele pot fi
motorul creșterii economice, ele înseși fiind expresia unor libertăți –
libertatea de tranzacție și schimb (Szirmai, 2015).
Cele mai comune asumpții și teorii care stau la baza evaluării
dezvoltării socio-economice constau în (Evalsed, 2013):
A) Cunoașterea în economie. O economie este caracterizată prin
producția, diseminarea și utilizarea informației și a know-how-
ului ca produse de sine stătătoare, precum și utilizarea generală a
informației și cunoașterii pentru producerea de produse și
servicii.
B) Transferul tehnologic. Accesul la bunurile publice este o
condiție necesară pentru realizarea transferului tehnologic.
Aceasta le permite regiunilor mai puțin dezvoltate să vină din
urmă. Capacitatea de a absorbi și a imita este considerată mai
importantă decât statutul de inovator.
C) Capitalul uman. Creșterea productivității este strâns legată de
caracteristicile resursei umane precum rata de alfabetizare,
educația, sănătatea populației și speranța de viață.

33
 D) Capitalul social. Bunăstarea populației la nivel social este
asigurată prin intermediul rețelelor sociale și instituționale care
au rolul de a susține o acțiune socială eficientă. Aceasta include
încredere socială, norme, rețele și sisteme politice și juridice,
care sprijină coeziunea socială.
E) Excluderea socială. Aceasta privește diferențele dintre indivizi
și comunități în ceea ce privește accesul și oportunitățile legate
de servicii, locuri de muncă și infrastructură. Excluziunea
socială are impact negativ asupra dezvoltării socio-economice
sustenabile afectând egalitatea de oportunități.

1.3. Indicatori ai dezvoltării socio-economice:

o analiză comparativă
Din punct de vedere statistic, evaluarea cantitativă a dezvoltării socio-
economice este realizată prin indicatori care exprimă dezvoltarea economică a
națiunii, inovarea, competitivitatea și eficiența, precum și ocuparea forței de
muncă (Eurostat). Analiza acestor indicatori permit realizarea de comparații
între țări și regiuni, identificarea unor traiectorii și pot îndruma actorii
decizionali în stabilirea priorităților de dezvoltare.

Tabel 1. 4 Operaționalizarea dezvoltării socio-economice

INDICATOR OBIECTIVE ACȚIUNI/ VARIABILE
UL PRINCIPAL OPERAȚIONALE EXPLICATIVE
Dezvoltare economică
A. Investiții pe a. Dispersia PIB-ului
sectoare regional pe locuitor1
instituționale b. Venitul național net
PIB real/ B. Venitul real c. Rata de economisire pe
capita, rata de brut ajustat familie
creștere și totaluri disponibil al
gospodăriilor
pe cap de
locuitor
Inovare, competitivitate și Eco-eficiență

1
Indicatorul este în revizie, datele nefiind valabile pentru prelucrare.

34
 d. Indexul inovării ecologice
e. Cheltuieli totale pentru
C. Creșterea reală cercetare și dezvoltare
a productivității f. Cursul real efectiv
muncii pe ora g. Cifra de afaceri din
de lucru inovare
h. Intensitatea energetică a
economiei
Ocuparea forței de muncă
D. Rata totală de j. Rata de ocupare nivelul de
ocupare educație
E. Tineri fora loc k. Dispersia ratei de ocupare
de munca, care regională în funcție de gen
nu urmeaza nici l. Rata totală a șomajului
o formă de m. Costul cu forța de muncă
învățământ pe unitate nominală

INDICATORUL PRINCIPAL : Produsul intern brut real pe cap

de locuitor, rata de creștere și totaluri. Produsul intern brut, potrivit
Eurostat, include bunuri și servicii care au piață de desfacere sau care au
potențialul de a forma o piață, precum și produse furnizate de către
autoritățile publice și instituțiile non-profit. Pentru a măsura rata de
creștere a produsului intern brut, produsul intern brut calculat la prețul
actual sunt apreciate la nivelul prețurilor din anul anterior și astfel sunt
calculate schimbările de volum față de anul de referință. Produsul intern
brut real pe cap de locuitor este calculat ca raportul dintre produsul
intern brut real și populația medie dintr-un an specific. Acest indicator
este deseori folosit pentru a exprima bunăstarea unei națiuni datorită
faptului că este o măsură a mediei reale a veniturilor din țara respectivă.

Tabel 1. 5 Produsul intern brut la nivel NUTS 3 (milioane euro)

GEO/TIME 2011 % 2012 % 2013 % 2014 % 2015 %

Romania 133,306 100 133,511 0.15 144,253 8.05 150,357 4.23 159,964 6.39

Nord-Vest 14,541 100 15,146 4.16 16,232 7.17 17,250 6.27 18,267 5.90

Bihor 3,029 100 2,953 -2.51 3,172 7.42 3,448 8.70 :

35
Bistrița-Năsăud 1,403 100 1,472 4.92 1,478 0.41 1,524 3.11 :

Cluj 5,447 100 5,780 6.11 6,277 8.60 6,710 6.90 :

Maramureș 2,058 100 2,222 7.97 2,311 4.01 2,450 6.01 :

Satu Mare 1,528 100 1,604 4.97 1,777 10.79 1,823 2.59 :

Sălaj 1,076 100 1,115 3.62 1,217 9.15 1,295 6.41 :

Sursa: Eurostat, date prelucrate de autor

Datele furnizate de Eurostat indica o evoluție ascendentă a

produsului intern brut atât la nivel național cât și la nivel regional, cu o
creștere medie pe an de 3.76%, respectiv 4.70% în intervalul de timp
2011-2015. La nivel local, valori negative s-au înregistrat în anul 2012
in județul Bihor.

Tabel 1. 6 Evoluția PIB/cap de locuitor (euro) 2013-2015 în Regiunea NV

GEO/TIME 2013 % 2014 % 2015 %
Romania 7,200 100 7,600 5.56 8,100 6.58
Nord-Vest 6,300 100 6,700 6.35 7,100 5.97
Bihor 5,500 100 6,000 9.09 :
Bistrița-Năsăud 5,200 100 5,400 3.85 :
Cluj 9,000 100 9,600 6.67 :
Maramureș 4,900 100 5,200 6.12 :
Satu Mare 5,200 100 5,400 3.85 :
Sălaj 5,500 100 5,900 7.27 :
Sursa: Eurostat, date prelucrate de autor

În ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, datele statistice

arata o discrepanță majoră între județele componente ale regiunii de
Nord-Vest a României, în special între județul Cluj și celelalte județe.
La nivelul județului Cluj, PIB-ul pe cap de locuitor variază între valorile
de 9,000 si 9,600 euro în timp ce în județele Bihor, Bistrița-Năsăud,
Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
Aceste valori se situează între 4,900 euro și 6,000 euro,
diferența dintre cele mai mari două valori înregistrate fiind de 3,600
euro.

36
 1.3.1. Dezvoltarea economică
Indicatorii ce oferă o perspectivă asupra dezvoltării economice a
unei structuri administrative sunt (a) investițiile pe sectoare
instituționale și (b) venitul real brut ajustat disponibil al gospodăriilor
pe cap de locuitor. Variabilele explicative ale acestor indicatori constau
în: dispersia PIB-ului regional pe locuitor, venitul net național și rata de
economisire pe gospodărie.
Acești indicatori vor fi tratați și explicați individual în rândurile
ce urmează cu referire la evoluția acestora la nivel național și/sau
regional comparativ cu media europeană.
Datele prezentate sunt preluate din baza de date Eurostat și
prelucrate de către autor pentru a evidenția diferențele existente la nivel
național și european.
Investiții pe sectoare instituționale. Din perspectiva Eurostat,
acest indicator arată investițiile la nivelul economiei globale, guvern,
sectorul de afaceri precum și la nivel de gospodării. Indicatorul exprimă
procentul din produsul intern brut folosit pentru investiții brute și este
definit ca formarea brută de capital fix exprimat ca procent din produsul
intern brut pentru guvern, sectorul de afaceri și gospodării.
Formarea brută de capital fix constă în achizițiile producătorilor
rezidenți minus cedările de active fixe plus unele adăugiri la valoarea
activelor neproduse realizate de activitatea productivă precum
îmbunătățiri ale terenului.
Activele fixe includ, de exemplu, locuințe, alte clădiri și
structuri (drumuri, poduri etc.), mașini și echipamente, dar și active
intangibile, precum programele de calculator.

37
Figura 1. 4 Investiții la nivelul economiei globale (% din PIB)
Investitii la nivelul economiei globale (% din
PIB)
40
32.85
30.23
30 25.55 27.16 27.34
22.82 22.78 24.85 24.7 24.31 24.76
20.82 20.34 20.45 20.02 19.55 19.74 19.88
20

10

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Uniunea Europeana (28) Romania

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

La nivelul economiei globale, între anii 2007-2015 România a

investit în medie 26.77% din produsul intern brut.
Cea mai mare valoare procentuală a fost înregistrată în anul
2008, respectiv 32.85%, cu 9.91% mai mult față de media Uniunii
Europene din același an.
Ca evoluție față de 2007, în 2015 s-a investit cu 5.7% din PIB
mai puţin decât in anul de referință 2007.
La nivelul Uniunii Europene, investițiile globale se încadrează
între 19.55% din PIB și 22.82% din PIB, maxima fiind înregistrată în
anul 2007, an cunoscut de altfel ca perioadă de boom economic.
După cum se poate observa din figura 1.5, majoritatea
investițiilor sunt realizate la nivel privat, cu maxima de 23.98% din PIB
în anul 2008. Investițiile sectorului privat au scăzut considerabil până în
anul 2010 când s-a înregistrat valoarea minimă de 13.27% din PIB,
urmând să crească până la 16.82% în 2012, după care să se mențină în
jurul valorii de 14%.

38
Figura 1. 5 Distribuția investițiilor pe sectoare instituționale (% din
PIB) - România
Distributia investitiilor pe sectoare
institutionale (% din PIB)
35
1.96
30 2.05
6.91
25 6.4 2.04 5.52 5.85
5.76 5.55 5.47 4.93
20 6.15
5.48 4.67
5.82 4.52 4.26 5.16
15
21.78 23.98
10
17.36 16.16 16.82
13.27 14.64 14.57 14.67
5

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Privat Public Gospodarii

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

Investițiile în sectorul public au o tendință ascendentă până în

anul 2008 când s-a înregistrat valoarea maximă de 6.91% din PIB,
urmând să scadă în următorii ani pentru a ajunge în 2015 la valoarea de
5.16% din PIB.
Dacă investițiile realizate de gospodării în anul de referință 2007
aveau o valoare de 2.05%, acestea au început să crească începând cu
anul 2007 menținandu-se în jurul valorii de 5% .
Venitul real brut ajustat disponibil al gospodăriilor pe cap
de locuitor este calculat ca venitul gospodăriilor și al organizațiilor non
profit ce servesc gospodăriile raportat la puterea de cumpărare (PPS2) a

2
Purchasing Power Standard, https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/Glossary:Purchasing_power_standard_(PPS)

39
consumului individual și actual al gospodăriilor și totalul populației
rezidente.
La nivel național, între anii 2007 și 2015 venitul real a crescut
de la 7,307 PPS la 13,645 PPS, în timp ce media europeană a crescut de
la 19,412 PPS în 2007 la 21,963 PPS în 2015.
Diferența dintre România și media europeană este de 10,473
PPS, o diferență cu mai mult de 50%.
Venitul net național. Potrivit datelor furnizate de Eurostat,
venitul național brut (la prețul pieței) reprezintă totalul veniturilor
primare primite de către unitățile instituționale rezidente în schimbul
implicării în activitatea productivă: remunerarea salariaților, impozite
pe producție și importuri minus subvenții, veniturile obținute de pe
proprietate (de încasat minus de plată), excedentul brut de exploatare și
venitul mixt brut.
Aceasta este definit ca produsul intern brut minus veniturile
primare de plătit de către unitățile rezidente unităților nerezidente, plus
veniturile primare de încasat de unitățile rezidente de la restul lumii.
Venitul național net este egal cu venitul național brut după
deducerea consumului de capital fix. Fata de anul 2007 pana in anul
2015 venitul național net a crescut cu 20.34%.
Rata de economisire brută a gospodăriilor pe cap de locuitor
(inclusiv instituțiile fără scop lucrativ care deservesc gospodăriile) este
definită de Eurostat ca economisirea brută raportată la venitul disponibil
brut, cu acesta din urmă fiind ajustat pentru modificarea drepturilor nete
ale gospodăriilor din rezervele fondurilor de pensii.
Economisirea brută este partea din venitul brut disponibil care
nu este utilizat ca și cheltuială pentru consumul final.
Rata de economisire brută pe cap de locuitor la nivel de
gospodărie în Uniunea Europeană a evoluat pozitiv pe toată perioada
analizată, exceptând anul 2009 când a fost înregistrată o ușoară scădere
față de anul precedent de la 19,392 euro în 2008 la 19,125 euro în 2009.
Valoarea maximă a fost atinsă în anul 2012 cu 20,277 euro pe
cap de locuitor.

40
Figura 1. 6 Rata de economisire brută a gospodăriilor pe cap de
locuitor

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

În ceea ce privește România, se pot observa diferențe

substanțiale între mediile anuale europene și valorile înregistrate la
nivel național.
Numai în ultimul an analizat, respectiv 2012, diferența dintre
media europeană și cea națională a fost de 11,464 euro.
Totuși, din punct de vedere al traseului parcurs între anii 2003-
2004 se poate observa o evoluție pozitivă cu diferența dintre anul de
bază 2003 și ultimul an raportat de 4,417 euro pe cap de locuitor.

41
Figura 1. 4 Evoluția ratei de economisire (% față de anul anterior)

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

Cea mai mare scădere a ratei de economisire la nivel de

gospodărie în Uniunea Europeană raportată la anul precedent se
înregistrează în 2009 cu 1.38% mai mică decât în 2008.
Aceeași evoluție este raportată și la nivel național, însă cu o
scădere mai vizibilă din punct de vedere procentual, și anume o valoare
cu 5.63% mai mică în 2009 față de anul 2008.
Aceste scăderi pot fi explicate prin incertitudinea economiei și a
ratei de schimb valutar datorată crizei economice ce influențează rata de
economisire.
Variațiile între statele membre pot fi rezultatul unor factori
precum diferențele dintre taxe, rata inflației, sistemele de pensii, prețul
acțiunilor și a locuințelor, dobânzi etc. (Eurostat/European Commission,
2015).

42
 1.3.2. Inovare, competitivitate și eco-eficiență

Din perspectiva socio-economică, creșterea reală a

productivității muncii pe ora de lucru este indicatorul care reflectă
inovarea, competitivitatea și eco-eficiența unei națiuni.
Variabilele explicative constau în instrumente precum indexul
inovării ecologice, cheltuieli totale pentru cercetare și dezvoltare, cursul
real efectiv, cifra de afaceri din inovare și intensitatea energetică a
economiei.
Productivitatea muncii pe oră lucrată, potrivit Eurostat, se
calculează ca raportul dintre produsul intern brut exprimat în standardul
puterii de cumpărare și numărul total de ore efectiv lucrate în calitate de
salariat sau ca persoană fizică autorizată pe parcursul perioadei
contabile, pentru a produce rezultate în limita producției.

Figura 1. 5 Productivitatea muncii pe ora de muncă

Productivitatea muncii pe ora
de munca

40
4.9 5.2 5.6 5.4 5.3 5.4 5.4 5.6
4 4.4 4.6
30 30.2 30.9 31.3 31.2 30.7 31.4 31.8 31.9 32.1
29.3 29.8

20

10

0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

EU (28 state Romania

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

La nivelul Uniunii Europene media productivității pe oră lucrată

pentru perioada 2003-2013 variază între 29.3 euro și 32.1 euro, în timp

43
ce la nivel național aceasta variază între 4 și 5.6 euro, o discrepanță
enormă între media europeană și cea națională, în ciuda faptului că s-au
înregistrat progrese din punct de vedere al evoluției pe termen lung, cu
o creștere de 1.6 euro față de anul 2003. La nivel european, media a
crescut cu 2.8 euro față de anul de bază 2003.

Figura 1. 6 Evoluția productivității muncii față de anul anterior (%)

Evolutia productivitatii muncii fata de anul
anterior (%)
15
9.8
10
7 6.2
5.4 5.4 7.3
5 4
2.1 2.4
-0.5 1.4
1.6 1.7 1.3 1.5 1.3
0 0.3
-0.3 0.6
-0.4
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009-1.52010 2011 2012 2013
-5 -4.2

-10

EU (28 countries) Romania

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

Exceptând perioada de recesie, evoluția productivității muncii este

favorabilă pe toată perioada analizată cu creșteri de până la 9.8 % față de anii
anteriori în România și de până la 2.4% în Uniunea Europeană.
O scădere a productivității în perioada recesiunii poate reflecta
investiții slabe în condiții de incertitudine economică rezultând într-o
acumulare înceată de capital (Comisia Europeană, 2010).
Indexul inovației ecologice, potrivit Eurostat, arată cât de
performante sunt statele membre ale Uniunii Europene din punct de vedere al
inovării ecologice comparativ cu media Uniunii Europene.
Acesta este bazat pe 16 indicatori din 5 domenii de intervenție: intrări
legate de eco-inovare, activități de eco-inovare, rezultate în eco-inovare,
rezultate legate de mediu și rezultate socio-economice.

44
Figura 1. 7 Indexul inovației ecologice
120
100 100 100
100

80 74 74
69
61
60

40

20

0
2013 2014 2015 2016

EU (28 state) Romania

Sursa : Eurostat

Performanța României din punct de vedere al Eco-inovației se

află la 61% fata de media europeana în anul 2013, urmând să se
înregistreze un progres în următorii 2 ani, ca mai apoi, în 2016 să scadă
la 69%.
Cheltuielile interne brute în cercetare și dezvoltare, din
perspectiva bazei de date statistice Eurostat, reprezintă cheltuielile
totale interne brute pentru cercetare și dezvoltare experimentală
(GERD) ca procentaj din produsul intern brut.
Din punctul de vedere al Comisiei Europene, cu toate că investițiile în
cercetare și dezvoltare ca procent din produsul intern brut evoluează pozitiv
atât pe termen lung (din 2003) cât și pe termen scurt (din 2008), pentru a
atinge obiectivul de 3% al Strategiei Europa 2020, progresul nu este îndeajuns
de rapid (Comisia Europeana/Eurostat, 2015).

45
Figura 1. 8 Investiții în cercetare și dezvoltare (% din PIB)

Investitii in cercetare si dezvoltare (% din PIB)

3

2.5 0.49 0.48 0.49

0.57 0.46 0.45 0.39 0.38
0.52
2 1.97 2.01 2.03 2.04 2.03
1.93 1.93
1.77 1.84
1.5

0.5

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

EU (28 countries) Romania

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

La nivel european, în perioada 2007-2015, investițiile în cercetare și

dezvoltare ca procent din produsul intern brut au fost relativ stabile, situându-
se între 1.77% - 2.04% din PIB. În ciuda scăderii activității economice din
perioada crizei, cercetarea și dezvoltarea ca procent din produsul intern brut a
înregistrat o ușoară creștere de la 1.84% în 2008 la 2.04% în 2014.
În ceea ce privește progresul la nivel național, România este departe
de obiectivul Europa 2020 de 3% investiții în cercetare și dezvoltare,
investițiile în cercetare și dezvoltare fiind situate între 0.38% și 0.57% din
PIB.
Cursul valutar real efectiv, așa cum este definit de Eurostat,
urmărește să evalueze competitivitatea prețurilor sau a costurilor unei țări în
comparație cu principalii săi competitori de pe piețele internaționale.
Schimbările legate de competitivitatea prețurilor și a costurilor nu depinde
numai de mișcările schimbului valutar ci de asemenea, de tendințele costului
și a prețului.

46
 Cifra de afaceri din inovare este definită de Eurostat ca
raportul dintre cifra de afaceri din produse noi pentru firmă și pe piață
ca procentaj din cifra totală de afaceri. Indicatorul este construit în baza
unui sondaj al comunității privind inovarea și acoperă cel puțin toate
întreprinderile cu 10 sau mai mulți angajați. O inovare este un produs
nou sau îmbunătățit semnificativ (bun sau serviciu) introdus pe piață
sau includerea unui proces nou sau semnificativ îmbunătățit în cadrul
unei firme.

Figura 1. 9 Cifra de afaceri din inovare (% din cifra totală de afaceri)

Cifra de afaceri din inovare (% din cifra totală
de afaceri)
35
18.5
30 16.6
14.9 14.3
25
20
15
13.7 13.4 13.3 12.8
10
5 5.4
0 0
2004 2006 2008 2010 2012

EU (27 state) Romania

Sursa :Eurostat, date prelucrate de autor

Cifra de afaceri din inovare ca % din cifra totală de afaceri a

suferit mici scăderi în perioada analizată rămânând însă relativ stabilă la
nivelul Uniunii Europene în perioada 2004-2010 cu o valoare maximă
de 13.7% în 2004, 13.4% în 2006, 13.3% în 2008 și 12.8% în 2010.
În ceea ce privește cifra de afaceri din inovare la nivelul
României, ca procent din cifra totală de afaceri, aceasta este peste media
europeană pe toată perioada analizată, înregistrând o cădere

47
considerabilă odată cu declanșarea crizei economice pentru a ajunge de
la maximum de 18.5% în 2006 la minimul de 5.4% în 2012.
Intensitatea energetică a economiei este definită în baza de
date Eurostat ca reprezentând raportul dintre consumul intern brut de
energie și consumul intern brut calculat pentru un an calendaristic.

Figura 1. 10 Cifra de afaceri din inovare în România (% din total)

Cifra de afaceri din inovare (% din total)

100%
90%
80%
70% 20 21.9 20
60% 21.4 5.4
50%
40%
30%
20% 11.7 15.3 10.3
10% 6.5 1.6
0%
2004 2006 2008 2010 2012

Servicii Industrie

Sursa: Eurostat, date prelucrate de autor

Acesta măsoară consumul de energie a unei economii și

eficiența generală a energiei. Intensitatea energiei unei economii este
calculată ca suma dintre consumul brut a următoarelor categorii de
energie: cărbune, electricitate, petrol, gaze naturale și surse de energie
regenerabilă. Intensitatea energiei este determinată prin raportarea
consumului brut la nivel de țară la produsul intern brut.
Deoarece consumul brut la nivel de țară este măsurat în
kilogram de petrol echivalent (kgpe) și produsul intern brut în 1,000
euro, raportul este măsurat în kgpe pe 1,000 euro. O intensitate ridicată

48
indică costuri mari privind convertirea energiei în produs intern brut și
viceversa.

Figura 1. 11 Intensitatea energetică a economiei

Intensitatea energetica a economiei
350 318.8
293
300 278.3 282.5 285.4 274.4
243 233.8
250 226.6

200
138.4 137.4 135.3 137.5 130.2 129.8 128
150 121.3 120
100

50

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

EU (28 state) Romania

Sursa: Eurostat, date prelucrate de autor

Raportată la nivelul Uniunii Europene, intensitatea energetică a

economiei naționale române este mult mai crescută înregistrând
valoarea maximă de 318.8 în 2007. Totuși aceasta a scăzut în ultima
perioadă, pentru ca în 2015 să ajungă la minimul național de 226.6.
La nivelul Uniunii Europene se constată o scădere a intensității
energetice a economiei de la 138.4 în 2007 la 120 în 2015.

1.3.3. Ocuparea forței de muncă

Componenta de ocupare a forței de muncă reprezintă o parte esențială
a dezvoltării având implicații atât de ordin economic cât și social.
Principalii indicatori sugerați de Eurostat se referă la rata totală de
ocupare a forței de muncă și tinerii fără loc de munca, care nu urmeaza nici o
formă de învățământ. Variabilele care explică aceste fenomene sunt:

49
 (i) rata de ocupare după nivelul de educație,
(ii) dispersia ratei de ocupare regională în funcție de gen;
(iii) rata totală a șomajului și
(iv) costurile nominale pe unitate de muncă.

Rata de ocupare a forței de muncă este calculată în baza de date

Eurostat prin divizarea numărului de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 64
de ani aflate în câmpul muncii la totalul populației din aceeași categorie de
vârstă.
Sondajul acoperă întreaga populație cu domiciliul în locuințe private
excluzînd locuințele colective precum pensiuni, cămine și spitale.
Populația angajată constă în acele persoane care în săptămâna de
referință au prestat orice muncă pentru plată sau profit pentru cel puțin o oră
sau nu munceau, dar aveau o slujbă de la care erau temporari absenți.
Tinerii fără loc de munca, care nu se urmează nici o formă de
învățământ reprezintă persoanele din grupul de vârstă 15-24 ani care nu sunt
angajați sau sunt inactivi potrivit Organizației Internaționale a Forței de
Muncă și nu au beneficiat de nici o formă de învățământ sau training în
ultimele patru săptămâni ce au precedat sondajul (Eurostat).
La nivelul Uniunii Europene, statul membru cu cea mai mică rată de
tineri cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani neintegrați pe piața muncii este
Olanda (3.4% în 2008), în timp ce valorile cele mai mari se înregistrează în
Italia. România în schimb este mai degrabă aproape de limita superioară având
în perioada 2007-2016 până la 18.1% tineri neintegrați pe piața muncii cu
vârsta cuprinsă între 15-24 ani.
Comisia Europeană în raportul de monitorizare din anul 2015 privind
Strategia de dezvoltare sustenabilă a Uniunii Europene apreciază o
vulnerabilitate mai mare a tinerilor cu vârsta între 15-24 ani la deteriorarea
pieței muncii față de alte grupuri de vârstă.
Intervalele lungi de neintegrare pe piața muncii sunt dăunătoare mai
ales pentru tineri deoarece conduc la degradarea abilităților și stau în calea
acumulării de experiență (Comisia Europeană/Eurostat, 2015).

50
Figura 1. 12 Tineri neintegrați pe piața muncii cu vârsta cuprinsă între
15-24 ani (% din populația din același grup de vârstă)
Tineri in afara campului muncii 15-24 ani (%
din populatia din acelasi grup de varsta)
50
45 5.6 5.5 4.7
40 4.3 4.9 4.6
4.3 22.2 22.1 21.4
19.7 21 19.9
35 4.1 19
3.5 3.4 17.6
30 16.1 16.6 Olanda
25
Italia
20
16.6 17.5 16.8 17 17 18.1 17.4 Romania
15 13.9
13.3
10 11.6

5
0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Sursa: Eurostat, date prelucrate de autor

Rata de ocupare a forței de muncă în funcție de ultimul nivel de

educație absolvit este un indicator calculat de către Eurostat prin raportarea
numărului de persoane angajate cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani care au
un anumit nivel de educație la populația totală din același grup de vârstă.
Rata de angajare a populației cu studii primare ca ultim ciclu de
învățământ urmat a avut o tendință ascendentă în prima parte a perioadei
(2007-2010). În anul 2011, nivelul de angajare a scăzut ajungând de la
minimul de 51.4% pentru ca pana în anul 2014 să crească la 55%. In ultimii 2
ani rata de angajare a populației cu studii primare a scăzut pană la 52.3%.

51
Figura 1. 13 Rata de angajare a populației în funcție de ultimul nivel de
studii absolvit (ciclul primar)
Rata de angajare a populatiei in functie de
ultimul nivel de studii absolvit (ciclul primar)
58 56.9
57 56.4
56 55.3 55
55 54.3
53.6 53.7 53.4 53.6
54 53.1 53.1 53.3 53.6
52.9 52.6
53 52.1 52.3
51.8
52 51.4 51.4
51
50
49
48
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

EU (28 tari) Romania

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

La nivel european, rata de angajare pentru populația care a absolvit

ciclul primar este mai ridicată decât media nationala în anii 2007 (56.9%),
2008 (55.6%), 2011 (52.9%) și 2016 (53.6%). Dacă în prima perioadă
analizată evoluția este una negativa, în ultimii ani aceasta a început să
evolueze ascendent, tot mai multe persoane cu ultima școală absolvită din
ciclul primare reușind să se integreze pe piața muncii.
Integrarea pe piața muncii a populației cu studii liceale /
profesionale (ciclul secundar) la nivel național este semnificativ
inferioară mediei europene, deși comparativ cu rata de integrare pe piața
muncii a persoanelor care au absolvit școala primară este mai bună.
Rata de integrare pe piața muncii a fluctuat de la an la an între
valorile de 63.3% în 2009 și 66.2% în 2016.

52
Figura 1. 14 Rata de angajare a populației în funcție de ultimul nivel de
studii absolvit (secundar)
Rata de angajare a populatiei in
functie de ultimul nivel de studii
absolvit (ciclul secundar)
74
71.4 71.8 70.7
71.6
72 70.3 69.9 69.8 69.6
69.4 70.1
70
68 66.2 66 66.2
66 65.1 64.5 64.8 64.5 65.1 64.6
63.3
64
62
60
58
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

EU (28 state) Romania

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

Nivelul de integrare la nivel european a scazut în prima parte a

perioadei analizate de la 71.8% în 2008 la 69.4% în 2013, urmând ca
până în 2016 să crească treptat până la valoarea de 71.6% în 2016.
Referitor la evoluția ratei de integrare a forței de muncă pentru
primele două categorii de învățământ ale populației (ciclul primar,
ciclul secundar) putem spune că se respectă asumpția că nivelul de
învățământ este un factor care explică variația ratei de integrare pe piața
muncii. Astfel, după cum se poate observa și în graficul de mai sus, rata
de integrare pe piața muncii a populației din categoria celor care au
urmat studii superioare este de peste 80 % atât la nivelul Uniunii
Europene cât și la nivel național. Totuși se poate observa o scădere a
ratei de integrare pe piața muncii începând cu anul 2008 atât la nivel
european cât și la nivel național urmat de o ascensiune în ultimii doi
ani.

53
Figura 1. 15 Rata de angajare a populației în funcție de ultimul nivel de
studii absolvit (învățământ terțiar)
Rata de angajare a populatiei in
functie de ultimul nivel de studii
absolvit
(invatamant tertiar)
88
85.8 85.7 86.2
86 85.3
83.8 83.8 84.1
83.4 83.1
82.9 82.4 83.4
84 82.5 82.7
82.5 82.6 82.1
82.1 81.9 81.7
82
80
78
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

EU (28 state) Romania

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

Per total, România se află peste nivelul Uniunii Europene în

ceea ce privește integrarea pe piața munci a populației cu studii
superioare.
Dispersia ratelor regionale (Nivel NUTS 2) de ocuparea
grupului de vârstă 15-64 așa cum este descrisă în baza de date statistice
Eurostat, arată diferențele regionale în ceea ce privește ocuparea forței
de muncă dintre țări și grupuri de țări. Rata de ocupare a grupului de
vârstă 15-64 reprezintă persoanele angajate cu vârsta între 15-64 ani ca
procentaj din populația aceluiași grup de vârstă. Dispersia ocupării
regionale a forței de muncă este 0 atunci când rata de ocupare a forței
de muncă este identică în toate regiunile și va crește dacă există
diferențe între ratele de ocupare ale regiunilor.

54
Figura 1. 16 Dispersia ratei de ocupare a forței de muncă la nivel
regional

Dispersia ratei de ocupare a fortei de

munca la nivel regional
16
14 13.6 13.5
14 13.3 12.8
12.6
11.2 11.3 11.7 12
12
10
8 8
8 7 6.6 6.4 7 EU (28 state)
5 5.5
6 4.6 4.3 Romania
4
2
0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Sursa: Eurostat, date prelucrate de autor

Astfel se poate observa că dispersia ratei de ocupare a forței de

muncă la nivel european este mai mare față de cea de la nivel național,
existând diferențe între media europeană și cea națională. Diferențele
devin mai vizibile la nivelul României în ultimii ani cu o creștere de
până la 7% în anul 2014. Începând cu anul 2008, la nivel european
diferențele sunt tot mai mari atingând valoarea maximă de 14% în 2013.
Rata totală a șomajului reprezintă persoanele fără loc de
muncă diferențiată în funcție de apartenența la gen (feminin, masculin)
ca procentaj din forța de muncă. Forța de muncă este numărul total de
persoane angajate și neangajate. Potrivit Eurostat, persoanele neangajate
cuprinde persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 74 de ani care sunt : a)
fără loc de muncă în săptămâna de referință, b) în căutarea unui loc de
muncă sau c) în prezent disponibile pentru muncă.

55
Figura 1. 17 Rata totală a șomajului (%)
Rata totala a somajului 2007-2016

20
6.8 7.1
7 7.2 6.8
6.5 6.8
15 5.9
6.4
5.6
10 10.5 10.9 10.2
9 9.6 9.7 9.4
8.6
7.2 7
5

0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

EU (28 state) Romania

Sursa : Eurostat, date prelucrate de autor

Pe termen lung (începând cu 2007) rata șomajului la nivelul

Uniunii Europene a crescut cu 1.4% între 2007 și 2016, în special
datorită creșterii cu mai mult de 3% între anii 2008-2015. Între anii
2009-2012 rata șomajului s-a menținut în jurul valorii de 9%.
În perioada următoare anului 2007, rata șomajului a scăzut până
la 7% în 2008. Criza economică care a atacat economia europeană a
afectat piața muncii începând cu anul 2009 reflectând o întârziere
normală cu care piața muncii reacționează la fluctuațiile produsului
intern brut. Ca rezultat, între anii 2009-2013 rata șomajului a crescut
consistent ajungând la valoarea de 10.9%. O îmbunătățire a apărut în
2014 când rata șomajului a scăzut la 10.2% pe fondul unor condiții
economice îmbunătățite și o piață a muncii mai puternică (Comisia
Europeană, Eurostat, 2015).
Deși urmărind același model, situația șomajului la nivel național
este comparativ mai bună decât media europeană cu rate ale șomajului
care nu depășesc 8%. Valorile naționale se situează între 5.6% în 2008

56
și 7.2% în 2011. În perioada 2013-2016, rata șomajului la nivelul
României a scăzut semnificativ cu 1.2%, de la 7.1% la 5.9%.
Costurile nominale pe unitate de muncă sunt definite de către
Eurostat ca raportul dintre costurile cu forța de muncă și productivitatea
muncii.

Figura 1. 18 Evoluția costurilor nominale pe unitate de muncă

(schimbări % la 3 ani) - România

Sursa: Eurostat, date prelucrate de autor

Datele sugerează costuri aflate în creștere cu forța de muncă raportat

la productivitate în prima parte a perioadei analizate (2007-2010) pentru ca în
ultimii ani să nu se mai înregistreze schimbări majore față de perioada de bază
(n-3).

1.4. Instrumente suport pentru evaluarea

performanței economice
Performanța economică constituie un element definitoriu pentru
dezvoltarea unei societăți. În acest subcapitol vor fi prezentate o serie
de instrumente care permit măsurarea și evaluarea performanței
economice la nivel regional și/sau local. Prezentarea va fi urmată de o

57
parte aplicativă în care se va analiza performanța economică la nivelul
regiunii Nord-Vest a României. Studiul va cuprinde o analiză
actualizată a județelor componente regiunii de N-V a României - Cluj,
Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș - folosind
instrumente specifice realizării de strategii de dezvoltare economică
locală.

Figura 1. 19 Regiunea de Nord-Vest a României

Baza economică este cel mai folosit indicator în vederea

evaluării performanței economice și identificarea avantajului competitiv
al unei comunități. Teoria economiei de bază pornește de la ideea că
economia locală este formată din două componente principale: o
componentă de bază și o componentă non-bazică (Moldovan, Lazăr și
Pavel, 2013). Teoria economiei de bază (Hoyt, 1954) privește
activitatea industrială și serviciile cu valoare adăugată ca o condiție
pentru dezvoltarea regională (Segessemann și Crevoisier, 2015). Astfel
este considerată componentă fundamentală sau bază de export acea
componentă economică care produce bunuri și servicii pentru consumul
exterior comunității, în timp ce componenta secundară sau non-bazică
servește doar consumului local (Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013).
Potrivit acestei teorii, creșterea economică a comunității se află în
relație directă cu cererea de bunuri și servicii pe care comunitatea le
produce și care vine din exterior (Blakeley și Green, 2010).
Din punctul de vedere al Stimson, Stough și Roberts (2006),
dezvoltarea economică este generată prin modele de creștere bazate pe

58
export. Aceștia explică dezvoltarea economică prin expansiunea
activităților economice de bază prin efectul multiplicator.
Creșterea bazei de export a unei comunități rezultă în venituri
obținute prin vânzarea de bunuri și servicii produse la nivel local în
afara regiunii/localității. O parte din veniturile obținute prin vânzarea
externă vor genera consum la nivel local. Acest consum adițional va
genera creșteri în venitul afacerilor locale care sunt furnizori ai firmelor
de export. O parte din veniturile noi obținute de furnizori sunt apoi
cheltuite pe piața locală. Acest proces de folosire și refolosire a
veniturilor din export continuă până când acestea se răspândesc în afara
economiei locale (Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013).
Teoria este criticată prin faptul că aceasta abordează doar partea
de cerere a economiei, ignorând total oferta (Schaffer, 1999). De
asemenea o slăbiciune a teoriei este faptul că aceasta se axează mai
degrabă pe satisfacerea cererii externe decât a celei interne, ignorând
oportunitățile pentru importarea de bunuri și servicii de substituție care
de asemenea pot crea locuri de muncă și aduce venituri (Moldovan,
Lazăr și Pavel, 2013).

1.4.1. Tehnica supoziției

O modalitate de analiză a economiei de bază este tehnica
supoziției (assumption technique) prin care fiecare sector de activitate
este inclus într-una din cele două categorii: categoria de bază sau non-
bazică. Tehnica se bazează pe judecata analistului care va repartiza
activitățile în categoriile de bază sau non-bazice. Aceasta face ca șansa
unor erori să fie mare chiar și pentru cei mai experimentați analiști
(Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013) fiind potrivită pentru segmente ale
economiei care se cunoaște că servesc în mod clar piețele locale și non-
locale (Klosterman, 1990).
În continuare vom exemplifica această tehnică prin colectarea
unor date statistice privind locurile de muncă din regiunea Nord-Vest a
României, urmând a defalca informațiile pe județele componente. La
nivel regional avem sectoare de activitate și forța de muncă aferentă
exprimată în mii de persoane. Datele privind forța de muncă au fost

59
preluate din baza de date Tempo Online a Institutului Național de
Statistică.

Tabel 1. 7 Forța de muncă în regiunea de N-V a României

Forța de muncă
Regiunea Nord-Vest
2016 (mii)

AGRICULTURA, SILVICULTURA SI PESCUIT 259.1

INDUSTRIE 313.4
INDUSTRIA EXTRACTIVA 4.7
INDUSTRIA PRELUCRATOARE 288.4
PRODUCTIA SI FURNIZAREA DE ENERGIE
ELECTRICA SI TERMICA, GAZE, APA CALDA SI AER
CONDITIONAT 5.1
DISTRIBUTIA APEI; SALUBRITATE, GESTIONAREA
DESEURILOR, ACTIVITATI DE DECONTAMINARE 15.2
CONSTRUCTII 87
COMERT CU RIDICATA SI CU AMANUNTUL;
REPARAREA AUTOVEHICULELOR SI
MOTOCICLETELOR 162.5
TRANSPORT SI DEPOZITARE 67.1
HOTELURI SI RESTAURANTE 26.2
INFORMATII SI COMUNICATII 27.1
INTERMEDIERI FINANCIARE SI ASIGURARI 11
TRANZACTII IMOBILIARE 3.4
ACTIVITATI PROFESIONALE, STIINTIFICE SI
TEHNICE 17.5
ACTIVITATI DE SERVICII ADMINISTRATIVE SI
ACTIVITATI DE SERVICII SUPORT 30.3
ADMINISTRATIE PUBLICA SI APARARE; ASIGURARI
SOCIALE DIN SISTEMUL PUBLIC 22.3
INVATAMANT 55.5
SANATATE SI ASISTENTA SOCIALA 54.5
ACTIVITATI DE SPECTACOLE, CULTURALE SI
RECREATIVE 9.5
ALTE ACTIVITATI DE SERVICII 21.6

60
 Forța de muncă
Regiunea Nord-Vest
2016 (mii)
TOTAL 1481.4

În tabelul următor am aplicat tehnica supoziției potrivit cărei

fiecare sector de activitate va fi repartizat într-una din categoriile: de
bază sau non-bazic.

Tabel 1. 8 Exemplificare tehnica supoziției

Regiunea Nord-Vest Forța Categorie Forța de Forța de
de (bazic muncă muncă
muncă sau non- categoria în
2016 bazic de bază categoria
(mii)
(mii) non-
bazică
(mii)
AGRICULTURA,
SILVICULTURA SI PESCUIT 259.1 Bazic 259.1
INDUSTRIA EXTRACTIVA 4.7 Bazic 4.3
INDUSTRIA
PRELUCRATOARE 288.4 Bazic 288.4
PRODUCTIA SI
FURNIZAREA DE ENERGIE
ELECTRICA SI TERMICA,
GAZE, APA CALDA SI AER
CONDITIONAT 5.1 Non-bazic 5.1
DISTRIBUTIA APEI;
SALUBRITATE,
GESTIONAREA
DESEURILOR, ACTIVITATI
DE DECONTAMINARE 15.2 Non-bazic 15.2
CONSTRUCTII 87 Bazic 87
COMERT CU RIDICATA SI
CU AMANUNTUL;
REPARAREA
AUTOVEHICULELOR SI
MOTOCICLETELOR 162.5 Non-bazic 162.5
TRANSPORT SI DEPOZITARE 67.1 Non-bazic 67.1

61
 Regiunea Nord-Vest Forța Categorie Forța de Forța de
de (bazic muncă muncă
HOTELURI SI muncă sau non- categoria în
RESTAURANTE 2016
26.2 Non-bazic
bazic 26.2
de bază categoria
INFORMATII SI (mii)
(mii) non-
COMUNICATII 27.1 Non-bazic 27.1
bazică
INTERMEDIERI
FINANCIARE SI ASIGURARI 11 Non-bazic (mii) 11
TRANZACTII IMOBILIARE 3.4 Non-bazic 3.4
ACTIVITATI
PROFESIONALE,
STIINTIFICE SI TEHNICE 17.5 Non-bazic 17.5
ACTIVITATI DE SERVICII
ADMINISTRATIVE SI
ACTIVITATI DE SERVICII
SUPORT 30.3 Non-bazic 30.3
ADMINISTRATIE PUBLICA SI
APARARE; ASIGURARI
SOCIALE DIN SISTEMUL
PUBLIC 22.3 Non-bazic 22.3
INVATAMANT 55.5 Non-bazic 55.5
SANATATE SI ASISTENTA
SOCIALA 54.5 Non-bazic 54.5
ACTIVITATI DE
SPECTACOLE, CULTURALE
SI RECREATIVE 9.5 Non-bazic 9.5
ALTE ACTIVITATI DE
SERVICII 21.6 Non-bazic 21.6
TOTAL 1168 638.8 528.8

Vom considera ca sectoare de bază agricultura, industria și

construcțiile, în timp ce sectoarele rămase vor fi incluse în categoria
non-bazică. De asemenea, am calculat totalul forței de muncă din
sectoarele aparținând categoriei de bază – 638,800 – și aparținând
categoriei non-bazice – 528,800.
Pasul următor în ceea ce privește această tehnică constă în
calculul a ceea ce se numește “bază multiplicatoare”, un multiplicator al
forței de muncă prin care este estimat impactul forței de muncă din
sectoarele de bază și prin care se realizează o proiectare a creării

62
locurilor de muncă din sectoarele non-bazice pe măsură ce crește forța
de muncă din sectoarele de bază dintr-o anumită perioadă de timp.
Formula este următoarea:
Baza multiplicatoare = forța de muncă din perioada x / forța de muncă
de bază din perioada x (1)
Pentru regiunea Nord-Vest, baza multiplicatoare se calculează
după cum urmează: 1,168,000/638,800 = 1.83.
Așadar, potrivit bazei multiplicatoare obținute putem spune că
în anul 2016, pentru fiecare loc de muncă creat în sectoarele de bază,
0.83 locuri de muncă sunt create în sectoarele non-bazice. Altfel spus,
la fiecare 10 locuri de muncă create în sectoarele de bază sunt create 8
locuri de muncă în sectoarele non-bazice.
Defalcată pe județele ce aparțin de regiunea Nord-Vest a
României, analiza supoziției este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel 1. 9 Coeficientul multiplicator la nivel de județ

Forța de Forța de
Forța de
muncă în muncă în Coeficient
Județ muncă (mii,
sectoarele sectoarele multiplicator
total)
de bază non-bazice

Bihor 260 148 112 1.76

Bistrița-Năsăud 127 79 49 1.62
Cluj 353 153 199 2.30
Maramureș 190 117 73 1.63
Satu Mare 141 86 55 1.63
Sălaj 98 56 41 1.73
Sursa: INS, date prelucrate de autor

După cum se poate observa în analiza de mai sus, județul din

regiunea Nord-Vest cu cel mai mare coeficient multiplicator este Cluj
având o valoare de 2.3 ceea ce înseamnă că la fiecare 10 locuri de

63
muncă create în sectoarele de bază se creează alte 13 locuri de muncă în
sectoarele non-bazice.
În județele Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare la fiecare 10
locuri de muncă în sectoarele de bază sunt create aproximativ 6 locuri
de muncă în sectoarele non-bazice. În Bihor și Sălaj sunt create
aproximativ 7 locuri de muncă în sectoarele non-bazice la fiecare 10
locuri de muncă create în sectoarele bazice.

1.4.2 Metoda coeficientului locațional

Cel mai utilizat instrument pentru identificarea și separarea
sectoarelor de bază de sectoarele non-bazice este coeficientul locațional
(LQ).
Acesta reprezintă o măsură simplă a concentrării geografice bazată
pe forța de muncă, pe venituri (Mack și Jacobson, 1996) sau
productivitate care măsoară dimensiunea, schimbarea dimensiunii și
importanța relativă a sectoarelor supuse analizei (Stimson, Stough și
Roberts, 2006). Stimson, Rough și Roberts (2006) menționează două
tipuri de coeficienți locaționali care au fost elaborați de-a lungul
timpului.
Primul tip de coeficient locațional măsoară ceea ce poate fi
numită “abordarea minimului necesar” luând în considerare localitatea
care are cel mai scăzut nivel de forță de muncă dintr-un sector.
Această localitate devine bază de referință față de care același
sector din alte localități este comparat.
Localitatea cu cel mai scăzut nivel de forță de muncă reprezintă
minimul necesar, celelalte localități având forța de muncă peste acest
nivel.
Porțiunea forței de muncă peste minimul necesar este
considerată a fi contribuția de bază la economia localității (Moldovan,
Lazăr și Pavel, 2013).
În continuare se va aplica această abordare folosind datele
statistice privind forța de muncă furnizate de Național de Statistică
pentru a realiza o comparație între județele regiunii de Nord-Vest a țării.

64
 Această abordare ne va permite să identificăm sectoarele de
activitate din ariile geografice analizate care sunt considerate de bază.

Tabel 1. 10 Abordarea minimului necesar în Regiunea Nord Vest a României

(mii)
Bistrița Satu
Sector/Localitate Bihor Cluj Maramureș Sălaj
Năsăud Mare

Total 61.3 30.4 51.4 51.4 39.3 25.3

Agricultura,
silvicultură și Din
pescuit care
36 5.1 26.1 26.1 14 -
de
bază
Total 75.5 38.7 78.1 55.8 37.6 27.7
Din
Industrie: care
47.8 11 50.4 28.1 9.9 -
de
bază
Total 1.9 0.3 1.4 0.6 0.2 0.3
Industria Din
extractivă care
1.7 0.1 1.2 0.4 - 0.1
de
bază
Total 68.6 36.6 70.1 52.3 35.1 25.7
Industria Din
prelucrătoare care
42.9 10.9 44.4 26.6 9.4 -
de
bază
Producția si Total 1.5 0.3 2 0.6 0.4 0.3
furnizarea de
energie Din
electrica si care
termica, gaze, 1.2 - 1.7 0.3 0.1 -
de
apa calda si aer bază
condiționat

65
 Bistrița Satu
Sector/Localitate Bihor Cluj Maramureș Sălaj
Năsăud Mare
Distribuția
apei; Total 3.5 1.5 4.6 2.3 1.9 1.4
salubritate,
gestionarea Din
deșeurilor, care
2.1 0.1 3.2 0.9 0.5 -
activități de de
decontaminare bază
Total 15.9 11.4 30.4 12.4 11.8 5.1
Din
Construcții care
10.8 6.3 25.3 7.3 6.7 -
de
bază
Comerț cu
ridicata si cu Total 36.7 16.3 55.6 23.6 17.6 12.7
amănuntul;
repararea Din
autovehiculelor care
24 3.6 42.9 10.9 4.9 -
si de
motocicletelor bază
Total 15.5 6.6 23.6 9.3 6.6 5.5
Transport si Din
depozitare care
10 1.1 18.1 3.8 1.1 -
de
bază
Total 6.6 2.7 8.7 3.9 2.4 1.9
Hoteluri și Din
restaurante care
4.7 0.8 6.8 2 0.5 -
de
bază
Total 2.2 0.4 19.2 1.2 2.2 1.9
Informații și Din
comunicații care
1.8 - 18.8 0.8 1.8 1.5
de
bază
Intermedieri Total 1.8 0.7 5.5 1.7 0.8 0.5
financiare și Din
asigurări 1.3 0.2 5 1.2 0.3 -
care

66
 Bistrița Satu
Sector/Localitate Bihor Cluj Maramureș Sălaj
Năsăud Mare
de
bază
Total 0.8 0.1 1.5 0.4 0.5 0.1
Tranzacții Din
imobiliare care
0.7 - 1.4 0.3 0.4 -
de
bază
Total 3.1 1.2 8.1 2.3 1.5 1.3
Activități
profesionale, Din
științifice si care
1.9 - 6.9 1.1 0.3 0.1
tehnice de
bază

Activități de Total 6 1.8 15.2 3.1 2.3 1.9

servicii
administrative Din
si activități de care
4.2 - 13.4 1.3 0.5 0.1
servicii suport de
bază
Administrație
Total 4.7 2.7 5.9 3.6 3 2.4
publica si
apărare; Din
asigurări care
sociale din 2.3 0.3 3.5 1.2 0.6 -
de
sistemul public bază
Total 12 5.3 19.3 8.6 6 4.3
Din
Învățământ care
7.7 1 15 4.3 1.7 -
de
bază
Total 11.4 5.4 18.7 8.5 6 4.5
Sănătate și Din
asistență care
socială 6.9 0.9 14.2 4 1.5 -
de
bază
Activități de Total 2.2 1 3.8 1 1.1 0.4

67
 Bistrița Satu
Sector/Localitate Bihor Cluj Maramureș Sălaj
Năsăud Mare
spectacole, Din
culturale si care
1.8 0.6 3.4 0.6 0.7 -
recreative de
bază
Total 3.9 2.5 7.6 3.2 2.2 2.2
Alte activități Din
de servicii care
1.7 0.3 5.4 1 - -
de
bază
Sursa: INS, date prelucrate de autor

Cel mai mic număr de angajați pe sectoare de activitate

comparativ cu restul județelor din regiunea Nord-Vest se regăsesc în
Sălaj (agricultura, silvicultură și pescuit, industria prelucrătoare,
salubritate, construcții, comerț, transport si depozitare, hoteluri și
restaurante, tranzacții imobiliare, administrație publica, învățământ,
sănătate și asistență socială) urmat de Bistrița Năsăud pentru sectoarele
de activitate rămase.
Județele cu baza de export cea mai mare sunt Cluj și Bihor.
Județul Bihor se remarcă cu un număr de angajați mai mare decât toate
județele analizate pentru sectoarele de activitate agricultură, industrie
extractivă și industrie extractivă, pentru restul sectoarelor de activitate
lider fiind județul Cluj dintre care predomină comerțul, industria
prelucrătoare, construcții, informații și comunicații.
Al doilea tip de coeficientul locațional (LQ) este cel mai
răspândit și mai folosit din punct de vedere practic. Acesta poate
identifica gradul de concentrare a unui sector industrial dintr-o
economie locală raportat la o economie de referință mai largă, iar
formula după care se calculează este următoarea (Blakely & Bradshaw,
2002):

(2)
Unde:
LQ = coeficientul locațional
ei = numărul de angajați în sectorul i din localitate/regiunea analizată

68
e = numărul total de angajați în localitate/regiunea analizată
Ei = numărul de angajați în sectorul i în aria de referință
E = numărul total de angajați în aria de referință
Coeficientul locațional poate fi interpretat în funcție de valoarea pe care o
ia. Dacă LQ este mai mic decât 1 se consideră că industria este
subreprezentată în comparație cu economia de referință sugerând că industria
satisface doar cererea locală sau chiar nu o satisface pentru anumite bunuri și
servicii. Valoarea lui LQ egală cu 1 arată că se îndeplinește cererea locală
după un standard la nivel înalt – economia de referință. Dacă valoarea lui LQ
este mai mare decât 1 înseamnă că industria analizată este concentrată în zona
locală comparativ cu zona de referință. În acest ultim caz, se presupune că
surplusul obținut este exportat în afara localității (Moldovan, Lazăr și Pavel,
2013.
Așa cum am menționat anterior, cu toate că datele privind forța de
muncă sunt cele mai utilizate pentru calculul coeficientului locațional, acesta
poate fi estimat și în baza datelor privind produsul intern brut, veniturile sau
productivitatea. Este foarte important de reținut faptul că nu în toate cazurile,
scăderea forței de muncă reprezintă un semn de alterare. În anumite sectoare
de activitate, unde forța de muncă brută este înlocuită de tehnologie, aceasta
este asociată cu creșterea (Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013).
Blakely și Bradshaw (2002) atrag atenția asupra următoarelor aspecte
care trebuie luate în considerare la interpretarea datelor:
• Sectoarele de activitate foarte concentrate reprezintă
stâlpul economiei locale exportând o mare parte din
producție. Având în vedere acest element trebuie stabilit
dacă aceste sectoare sunt vulnerabile la schimbările de
pe piață sau de tehnologie și astfel dacă există
posibilitatea ca poziția lor să fie amenințată. În ciuda
necesității de a încuraja creșterea acestor sectoare de
activitate, trebuie reținut faptul că o industrie prea
dominantă poate reprezenta o slăbiciune pentru
economia locală datorită dependenței față de aceasta, iar
o decădere ar putea însemna colapsul economiei locale
reflectându-se asupra bunăstării pe termen lung a
cetățenilor. În această situație trebuie abordată o strategie
de diversificare astfel încât întreaga economie locală să
nu se bazeze doar pe activitatea dint-un singur sector.

69
 • Sectoarele de activitate cu un nivel de concentrare mai
scăzut nu reprezintă neapărat o problemă pentru
economia locală deoarece într-o localitate nu toate
sectoarele trebuie să fie foarte dezvoltate. Aceste
sectoare cu nivel scăzut de concentrare trebuie privite ca
oportunități de dezvoltare pentru localitatea în cauză, iar
creșterea competitivității acestora poate reprezenta o
strategie pentru dezvoltarea economică.
Pentru regiunea Nord-Vest a României vom compara datele statistice
privind forța de muncă din anul 2016 furnizate de Institutul Național de
Statistică cu datele de la nivel național pentru a obține coeficientul locațional
aferent celor 19 sectoare de activitate. Rezultatele sunt prezentate în tabelul
următor.

Tabel 1. 11 Metoda coeficientului locațional la nivel de regiune (2016)

Forța de
Forța de muncă la
muncă în nivel
regiunea național Forța de
NV pe Forța de pe muncă
sectoare muncă sectoare totală la
de totală în de nivel
activitate regiunea activitate național
Sectoare de activitate (mii) NV (mii) (mii) (mii) LQ
AGRICULTURA,
SILVICULTURA SI
PESCUIT
259.1 1168 1726.8 8317.6 1.07
INDUSTRIE: 313.4 1957 1.14
INDUSTRIA
EXTRACTIVA 4.7 54.2 0.62
INDUSTRIA
PRELUCRATOARE 288.4 1717.6 1.20

70
 Forța de
Forța de muncă la
muncă în nivel
regiunea național Forța de
NV pe Forța de pe muncă
sectoare muncă sectoare totală la
de totală în de nivel
activitate regiunea activitate național
Sectoare de activitate (mii) NV (mii) (mii) (mii) LQ

PRODUCTIA SI
FURNIZAREA DE
ENERGIE ELECTRICA
SI TERMICA, GAZE,
APA CALDA SI AER
CONDITIONAT
5.1 54.4 0.67
DISTRIBUTIA APEI;
SALUBRITATE,
GESTIONAREA
DESEURILOR,
ACTIVITATI DE
DECONTAMINARE 15.2 130.8 0.83
CONSTRUCTII 87 684.2 0.91
COMERT CU
RIDICATA SI CU
AMANUNTUL;
REPARAREA
AUTOVEHICULELO
R SI
MOTOCICLETELOR 162.5 1225.9 0.94
TRANSPORT SI
DEPOZITARE 67.1 444.6 1.07
HOTELURI SI
RESTAURANTE 26.2 193.3 0.97
INFORMATII SI
COMUNICATII 27.1 204.2 0.95

71
 Forța de
Forța de muncă la
muncă în nivel
regiunea național Forța de
NV pe Forța de pe muncă
sectoare muncă sectoare totală la
de totală în de nivel
activitate regiunea activitate național
Sectoare de activitate (mii) NV (mii) (mii) (mii) LQ
INTERMEDIERI
FINANCIARE SI
ASIGURARI
11 105.2 0.74
TRANZACTII
IMOBILIARE 3.4 34.6 0.70
ACTIVITATI
PROFESIONALE,
STIINTIFICE SI
TEHNICE 17.5 192.9 0.65
ACTIVITATI DE
SERVICII
ADMINISTRATIVE SI
ACTIVITATI DE
SERVICII SUPORT 30.3 320.5 0.67
ADMINISTRATIE
PUBLICA SI
APARARE;
ASIGURARI
SOCIALE DIN
SISTEMUL PUBLIC 22.3 202.7 0.78
INVATAMANT 55.5 378 1.05
SANATATE SI
ASISTENTA
SOCIALA 54.5 403 0.96
ACTIVITATI DE
SPECTACOLE,
CULTURALE SI
RECREATIVE
9.5 77.4 0.87
ALTE ACTIVITATI
DE SERVICII 21.6 167.3 0.92

72
 Sursa: INS, date prelucrate de autor

Coeficientul locațional ne arată, în cazul de față, dacă economia

regională cuprinde o mai mare parte din industrie comparativ cu economia de
referință, respectiv cea națională.
O valoare a coeficientului locațional mai mare decât 1 semnifică
faptul că sectorul de activitate este concentrat în zona regională comparativ cu
zona de referință fiind astfel clasificat în categoria de bază. Astfel, conform
calculelor efectuate, la nivelul regiunii de Nord-Vest a României următoarele
sectoare de activitate fac parte din economia de bază: învățământ,
transport/depozitare, industria prelucrătoare și agricultura (inclusiv silvicultură
și pescuit).
Forța de muncă de bază (exportată) poate fi calculată după următoarea
formulă propusă de Shaffer (1999):
ExF = (1-1/LQs)*Fs, LQs>1 (3)
Unde :
ExF – forța de muncă exportată din sectorul de activitate s
LQs - coeficientul locațional din sectorul de activitate s
Fs – forța de muncă din sectorul de activitate s
Pentru sectoarele de activitate cu un coeficient locațional mai mare
decât 1, forța de muncă exportată este prezentată sub formă tabelară după cum
urmează:

Tabel 1. 12 Forța de muncă exportată

ExF
LQ Fs
Sector de activitate (mii)
1.07 259.1 16.950
Agricultura, silvicultura si pescuit
Industria prelucrătoare 1.2 288.4 48.067
Transport si depozitare 1.07 67.1 4.390
Învățământ 1.05 55.5 2.643

Așadar, cel mai mare nivel de forță de muncă exportată din regiunea
Nord-Vest a României este înregistrată în industria prelucrătoare cu 48,067
angajați, urmată de agricultură, silvicultură și pescuit cu 16,950 angajați,
transport/depozitare cu 4,390 angajați și învățământ cu 2,643 angajați.

73
 Sectoare de activitate cu potențial de creștere identificate sunt
construcțiile (LQ – 0.91), hoteluri și restaurante (0.97), precum și comerțul cu
ridicata (LQ - 0.94).
În vederea creșterii și diversificării bazei de export, factorii de decizie
ar trebui să acorde o atenție deosebită acestor industrii în procesul de creștere
și diversificare a economiei locale.

1.4.3.Shift-Share
Deși analiza shift-share a fost formulată prin anii 1940, aceasta a
rămas necunoscută până în anul 1960 când Dunn (1960) a publicat o
prezentare formală a tehnicii (Loveridge, 1995). Analiza shift-share compară
distribuții ale creșterii forței de muncă pe sectoare de activitate dintre două
zone geografice, de cele mai multe ori nivelul local/regional cu nivelul
național, pentru a răspunde la trei întrebări (Artige și Neuss, 2014): (1) dacă se
înregistrează o creștere mai mare la nivelul economiei locale/regionale față de
economia națională ?; (2) dacă creșterea unui sectorul de activitate de la nivel
regional este mai mare decât media la nivel național?; (3) care dintre eficiența
structurală sau sectorială contribuie mai mult la diferențele observate privind
creșterea forței de muncă agregată la nivel local/regional și național?
Analiza shift-share descompune creșterea economică locală în trei
efecte (Loveridge, 1995):
• Efectul național de creștere (proporțional share) arată în
ce măsură creșterea economică este datorată unor factori
naționali precum ciclul de afaceri, dobânzi, creșterea
populației și politicile industriale;
• Efectul de mix industrial (proportional shift) identifică
porțiunea de creștere locală asociată cu gradul particular
de specializare în ceea ce privește sursele de venituri sau
forța de muncă;
• Efectul competitiv (differential shift) se identifică cu un
indicator al măsurii în care forțele locale au contribuit la
creșterea economică în regiune (ex. investiții locale în
educație, acces la transport, politici de dezvoltare
economică, forța de muncă disponibilă etc.).

74
Formula clasică în baza căreia se calculează schimbările la nivelul industriei
locale este următoarea (Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013):
Sil=Cn+Mi+C (5)
Unde :
Sil – schimbare la nivelul industriei locale
Cn = Efectul național de creștere
Mi = Efectul de mix industrial
C = Efectul competitiv
Pentru a calcula schimbarea la nivelul industriei locale este esențial a se
menționa formulele de calcul pe baza cărora se estimează cele trei efecte care
compun creșterea economică locală.
Efectul național de creștere se calculează conform următoarei formule:
Cn=FnX/FnY-1 (6)
Unde :
Cn
FnX = forța de muncă la nivel național în anul x
FnY = forța de muncă la nivel național în anul y
Efectul de mix industrial estimat utilizând formula următoare:
Mi = FlsX / FlsY – FnX / FnY (7)
Unde:
Mi = mix industrial
FlsX = forța de muncă locală dintr-un sector de activitate în anul x
FlsY= forța de muncă locală dintr-un sector de activitate în anul y
În ceea ce privește efectul competitiv, formula care stă la baza măsurării
acestuia este următoarea:
C= FlsX/FlsY-FnsX/FnsY (7)
Unde:
FnsX – forța de muncă dintr-un sector de activitate la nivel national în
anul x
FnsY – forța de muncă dintr-un sector de activitate la nivel național în
anul y

Tabel 1. 13 Analiza Shift-Share – Regiunea de Nord-Vest a României

NIVEL NIVEL
NATIONAL REGIONAL ANALIZA SHIFT-SHARE

75
 Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere

Agricultura, silvicultura
si pescuit 2407.4 1726.8 362.9 259.1 -0.0491 -0.2369 -0.0033
Industria extractiva 81.4 54.2 4.9 4.7 -0.0491 0.0083 0.2933
Industria prelucrătoare 1691 1717.6 264 288.4 -0.0491 0.1415 0.0767
Producția si furnizarea de
energie electrica si
termica, gaze, apa calda si
aer condiționat
81.8 54.4 7.3 5.1 -0.0491 -0.2523 0.0336

Distribuția apei;
salubritate, gestionarea
deșeurilor, activități de
decontaminare
127.3 130.8 14.5 15.2 -0.0491 0.0974 0.0208
Construcții 691.5 684.2 80.9 87 -0.0491 0.1245 0.0860

Comerț cu ridicata si cu
amănuntul; repararea
autovehiculelor si
motocicletelor
1168.4 1225.9 154.3 162.5 -0.0491 0.1022 0.0039
Transport si depozitare
422 444.6 56.5 67.1 -0.0491 0.2367 0.1341
Hoteluri si restaurante 161.8 193.3 19.4 26.2 -0.0491 0.3996 0.1558
Informații si comunicații 131.7 204.2 10.2 27.1 -0.0491 1.7060 1.1064
Intermedieri financiare si
asigurări 116.9 105.2 13 11 -0.0491 -0.1048 -0.0538
Tranzacții imobiliare 46.9 34.6 4.9 3.4 -0.0491 -0.2570 -0.0439
Activități profesionale,
științifice si tehnice
165.9 192.9 17.4 17.5 -0.0491 0.0548 -0.1570

Activități de servicii
administrative si activități
de servicii suport
217 320.5 15.2 30.3 -0.0491 1.0425 0.5165

Administrație publica si
apărare; asigurări sociale
din sistemul public
219.8 202.7 23.1 22.3 -0.0491 0.0145 0.0432
Învățământ 431.9 378 62.4 55.5 -0.0491 -0.0615 0.0142
Sănătate si asistenta 401.6 403 57.1 54.5 -0.0491 0.0036 -0.0490

76
 NIVEL NIVEL
NATIONAL REGIONAL ANALIZA SHIFT-SHARE
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
sociala

Activități de spectacole,
culturale si recreative
62.3 77.4 5.7 9.5 -0.0491 0.7158 0.4243
Alte activități de servicii
120.4 167.3 14.2 21.6 -0.0491 0.5702 0.1316

Total 8747 8317.6 1187.9 1168

Potrivit analizei Shift-Share efectuată pentru regiunea Nord-Vest a

României se constată o scădere a ocupării forței de muncă la nivelul național
de referință cu 4.91 %, de la 8,747,000 angajați în 2008 la 8,317,600 angajați
în 2016. Acest efect de creștere este unul negativ în ceea ce privește totalul
ocupării forței de muncă la nivelul țării.
Efectul de mix industrial ajută la identificarea industriilor care au
contribuit la declinul sau creșterea economiei locale (Moldovan, Lazăr și
Pavel, 2013) măsurând avantajul sau dezavantajul unui sector de activitate de
la nivel regional față de creșterea totală de la nivel național. Astfel, putem
considera ca sectoare de activitate care au contribuit semnificativ la creșterea
economiei locale următoarele sunt: informații și comunicații (1.1064), servicii
administrative si activități de servicii suport (1.0425) și activitățile de
spectacole, culturale și recreative (0.7158).
Sectorul informații și telecomunicații reprezintă principalul pol de
dezvoltare în regiunea Nord-Vest în comparație cu nivelul național total. Un
studiu recent ( Dedrick, Kraemer și Shih, 2013) demonstrează legătura dintre
gradul de dezvoltare al tehnologiei informației și comunicației (TIC) și
creșterea productivității din țările aflate în curs de dezvoltare precum
România, Polonia sau Ungaria. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 45 de
țări dezvoltate și aflate în curs de dezvoltare pe o perioadă de 14 ani (1997-
2007). Rezultatele studiului identifică o relație pozitivă între creșterea
productivității și investițiile în TIC atât la nivelul țărilor dezvoltate, cât și la
nivelul țărilor aflate în curs de dezvoltare. De asemenea, autorii au identificat
trei seturi de factori la nivel de țară care pot influența relația dintre

77
productivitate și investițiile în TIC (Dedrick, Kraemer și Shih, 2013): investiții
străine, piața telefoniei mobile și internetul.
În acest context, privind statisticile referitoare la investițiile în
tehnologie în sectorul de activitate informații și comunicații a crescut
semnificativ de la an la an. Astfel s-a înregistrat o creștere de 68% în 2009 față
de anul precedent, 68.9% în 2010 față de 2009, 109.1% în anul 2011 față de
2010 și o creștere de 92.2% în 2012 față de anul de referință 2011. Ținând
cont de relația pozitivă dintre productivitate-creștere economică-investiții TIC
putem atribui un rol important în creșterea sectorului informații și comunicații
din Româna investițiilor realizate în domeniul TIC din acest sector.
Principalele industrii care contribuie negativ la dezvoltarea economică
locală sunt: producția și furnizarea de energie (-0.2523), tranzacțiile imobiliare
(-0.2570), agricultură, silvicultură și pescuit, (-0.2369), intermedieri financiare
și asigurări (-0.1048).
Avantajul competitiv este dat de efectul competitiv estimat prin
analiza Shift-Share reprezentând diferența dintre creșterea sau declinul unui
sector de activitate de la nivel regional și creșterea sau declinul aceluiași
sector de activitate la nivelul național de referință. Un efect competitiv pozitiv
semnifică un sector de activitate la nivel regional mai competitiv comparativ
cu respectivul sector de activitate la nivelul național de referință. În cazul
regiunii Nord-Vest, sectoarele de activitate cu cel mai mare efect competitiv
sunt informații și comunicații (1.1064), activități de servicii administrative și
suport (0.5165), urmate de activitățile de spectacole, culturale și recreative
(0.4243).
Evenimentele și festivalurile reprezintă o parte importantă din viața
unei comunități contribuind la consolidarea relațiilor dintre concetățeni,
încurajând schimbul de experiență și dezvoltând un sentiment de unitate
(Popescu și Cordoș, 2012). Potențialul activităților de spectacole, culturale și
recreative de a contribui la creșterea economică locală, dar și contribuția
socială devine tot mai evidentă. Acest tip de activități nu numai că creează noi
locuri de muncă, dar și contribuie la promovarea zonei în care acestea de
desfășoară și atrag turiști fiind astfel privite ca un nou tip de turism (Derrett,
2008). La nivel național, se poate exemplifica această categorie de evenimente
prin Festivalul George Enescu, Festivalul Untold (muzică), TIFF (film),
SibiFest (teatru) etc.
O evoluție nefavorabilă comparativ cu nivelul național de referință s-a
înregistrat în următoarele sectoare de activitate: intermedieri financiare și
asigurări (-0.0538), activități profesionale științifice și tehnice (-0.1570),

78
sănătate și asistență socială (-0.0490), tranzacții imobiliare (-0.0439) și
agricultură, silvicultură și pescuit (-0.0033).
În concluzie, la nivel de regiune se constată un avantaj competitiv în
aproape toate sectoarele de activitate, cu precădere în informații și
comunicare, precum și activități de spectacole, culturale și recreative. Este
important de reținut faptul că diferențele mari în ceea ce privește valorile
efectului competitiv reprezintă un semn că industriile respective cresc mai
repede decât se preconizează, însă nu înseamnă neapărat că sunt sectoare de
activitate dominante ale economiei (Blakely și Bradshaw, 2002).
La nivel de județe, Regiunea Nord-Vest este compusă din Bihor,
Bistrița Năsăud, Cluj-Napoca, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj. În continuare,
este prezentată analiza shift-share la nivel județean pentru unitățile
administrativ-teritoriale componente ale regiunii Nord-Vest.

Tabel 1. 14 Analiza Shift-Share – județul Bihor

NIVEL
NATIONAL BIHOR ANALIZA SHIFT-SHARE
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Agricultura,
silvicultura si
pescuit 2407.4 1726.8 85.3 61.3 -0.0491 -0.2323 0.0014
Industria
extractiva 81.4 54.2 2.3 1.9 -0.0491 -0.1248 0.1602
Industria
prelucrătoare 1691 1717.6 62.8 68.6 -0.0491 0.1414 0.0766
Producția si
furnizarea de
energie electrica si
termica, gaze, apa
calda si aer
condiționat 81.8 54.4 2.4 1.5 -0.0491 -0.3259 -0.0400
Distribuția apei;
salubritate,
gestionarea
deșeurilor,
activități de
decontaminare 127.3 130.8 2.5 3.5 -0.0491 0.4491 0.3725
Construcții 691.5 684.2 16.5 15.9 -0.0491 0.0127 -0.0258

79
 NIVEL
NATIONAL BIHOR ANALIZA SHIFT-SHARE
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Comerț cu
ridicata si cu
amănuntul;
repararea
autovehiculelor si
motocicletelor 1168.4 1225.9 37.6 36.7 -0.0491 0.0252 -0.0731
Transport si
depozitare 422 444.6 13.1 15.5 -0.0491 0.2323 0.1297
Hoteluri si
restaurante 161.8 193.3 5.1 6.6 -0.0491 0.3432 0.0994
Informații si
comunicații 131.7 204.2 2.1 2.2 -0.0491 0.0967 -0.5029
Intermedieri
financiare si
asigurări 116.9 105.2 2.4 1.8 -0.0491 -0.2009 -0.1499
Tranzacții
imobiliare 46.9 34.6 1.2 0.8 -0.0491 -0.2842 -0.0711
Activități
profesionale,
științifice si
tehnice 165.9 192.9 4.3 3.1 -0.0491 -0.2300 -0.4418
Activități de
servicii
administrative si
activități de
servicii suport 217 320.5 2.8 6 -0.0491 1.1919 0.6659
Administrație
publica si
apărare; asigurări
sociale din
sistemul public 219.8 202.7 5.1 4.7 -0.0491 -0.0293 -0.0006
Învățământ 431.9 378 13.6 12 -0.0491 -0.0686 0.0072
Sănătate si
asistenta sociala 401.6 403 13.9 11.4 -0.0491 -0.1308 -0.1833
Activități de
spectacole,
culturale si
recreative 62.3 77.4 0.8 2.2 -0.0491 1.7991 1.5076

80
 NIVEL
NATIONAL BIHOR ANALIZA SHIFT-SHARE
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Alte activități de
servicii 120.4 167.3 1.8 3.9 -0.0491 1.2158 0.7771
Total 8747 8317.6 275.6 259.6

În județul Bihor se remarcă o scădere a ocupării forței de muncă de la

275,600 angajați în anul de referință 2008 la 259,600 angajați în anul 2016.
Numărul șomerilor a scăzut, înregistrându-se 8,596 șomerii în 2008
comparativ cu 8,155 șomeri în 2016. Față de media națională de 4% din anul
de referință în Bihor rata șomajului de la 1 decembrie 2016 este mai scăzută,
având o valoare de 3.1%.
Efectul de mix industrial are valori pozitive în 10 dintre sectoarele de
activitate luate în considerare. Cele mai mari valori se înregistrează în
sectoarele : activități de spectacole, culturale și recreative (1.7991), activități
de servicii administrative și suport (1.1919) și alte activități de servicii
(1.2158). Aceste sectoare de activitate contribuie semnificativ la creșterea
economică locală, în timp ce sectoarele cu cele mai scăzute valori precum
productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer
condiționat (-0.3259), tranzacții imobiliare (-0.2842), agricultura, silvicultura
si pescuit (-0.2323) sunt mai slab dezvoltate raportat la creșterea totală de la
nivelul național.
Sectoarele de activitate din județul Bihor care prezintă un avantaj
competitiv față de nivelul de referință din același sector la nivel național sunt
identificate ca activități de spectacole, culturale și recreative (1.5076),
activități de servicii administrative și suport (0.6659) și alte activități de
servicii (0.7771) respectând tendința efectului de mix industrial.
La polul opus, înregistrând valori negative ale efectului competitiv, se
află următoarele sectoare de activitate : activități profesionale, științifice și
tehnice (-0.4418), informații și comunicații (-0.5029), intermedieri financiare
și asigurări (-0.1499). Aici se poate observa faptul că județul Bihor nu
contribuie la avantajul competitiv deținut de sectorul de activitate informații și
comunicații de la nivelul regiunii de Nord-Vest.

81
Tabel 1. 15 Analiza Shift-Share – județul Bistrița-Năsăud
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Agricultura,
silvicultura si
pescuit 2407.4 1726.8 43.1 30.4 -0.0491 -0.2456 -0.0120
Industria
extractiva 81.4 54.2 0.3 0.3 -0.0491 0.0491 0.3342
Industria
prelucrătoare 1691 1717.6 29.7 36.6 -0.0491 0.2814 0.2166
Producția si
furnizarea de
energie electrica si
termica, gaze, apa
calda si aer
condiționat 81.8 54.4 0.6 0.3 -0.0491 -0.4509 -0.1650
Distribuția apei;
salubritate,
gestionarea
deșeurilor,
activități de
decontaminare 127.3 130.8 1.8 1.5 -0.0491 -0.1176 -0.1942
Construcții 691.5 684.2 8.9 11.4 -0.0491 0.3300 0.2915
Comerț cu
ridicata si cu
amănuntul;
repararea
autovehiculelor si
motocicletelor 1168.4 1225.9 15.1 16.3 -0.0491 0.1286 0.0303
Transport si
depozitare 422 444.6 5.7 6.6 -0.0491 0.2070 0.1043
Hoteluri si
restaurante 161.8 193.3 1.9 2.7 -0.0491 0.4701 0.2264
Informații si
comunicații 131.7 204.2 0.3 0.4 -0.0491 0.3824 -0.2172
Intermedieri
financiare si
asigurări 116.9 105.2 1.1 0.7 -0.0491 -0.3145 -0.2636
Tranzacții
imobiliare 46.9 34.6 0.3 0.1 -0.0491 -0.6176 -0.4044
Activități
profesionale,
științifice si
tehnice 165.9 192.9 1.3 1.2 -0.0491 -0.0278 -0.2397

82
 Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Activități de
servicii
administrative si
activități de
servicii suport 217 320.5 1.1 1.8 -0.0491 0.6855 0.1594
Administrație
publica si
apărare; asigurări
sociale din
sistemul public 219.8 202.7 3.3 2.7 -0.0491 -0.1327 -0.1040
Învățământ 431.9 378 6.1 5.3 -0.0491 -0.0821 -0.0064
Sănătate si
asistenta sociala 401.6 403 5.6 5.4 -0.0491 0.0134 -0.0392
Activități de
spectacole,
culturale si
recreative 62.3 77.4 0.5 1 -0.0491 1.0491 0.7576
Alte activități de
servicii 120.4 167.3 1.5 2.5 -0.0491 0.7158 0.2771
Total 8747 8317.6 128.2 127.2

Numărul total al angajaților din Bistrița-Năsăud a scăzut de la 128,200

în anul de bază 2008 la 127,200 în anul 2016, o tendință negativa asemenea
județului Bihor. Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă,
rata șomajului în județul Bistrița-Năsăud la sfârșitul lunii decembrie 2016 a
fost de 3.7%, mai mică față de rata șomajului înregistrată la nivel național de
4.8%.
Efectul de mix industrial în județul Bistrița-Năsăud a luat valori
pozitive pentru 11 din cele 19 sectoare de activitate indicând o tendință de
creștere mai rapidă față de creșterea totală la nivel național. Cele mai
semnificative evoluții se înregistrează în următoarele sectoare de activitate:
activități de spectacole, culturale și recreative (1.0491), alte activități de
servicii (0.7158), activități de servicii administrative și activități de servicii
suport (0.6855), hoteluri si restaurante (0.4701), informații și comunicații
(0.3824).
La polul opus, dintre sectoarele de activitate înregistrând o evoluție
nefavorabilă se pot menționa: tranzacțiile imobiliare (-0.6176), producția si

83
furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer condiționat (-
0.4509) precum și intermedierile financiare si asigurările (-0.3145).
Efectul competitiv a luat valori pozitive pentru 9 dintre sectoarele de
activitate ale județului Bistrița-Năsăud dintre care se remarcă: activități de
spectacole, culturale și recreative (0.7576), industria extractivă (0.3342)
precum și alte activități de servicii (0.2771).
Un efect competitiv negativ este identificat în sectoarele de tranzacții
imobiliare (-0.4044), intermedieri financiare și asigurări (-0.2636), Activități
profesionale, științifice si tehnice (-0.2397), precum și informații și
comunicații (-0.2172).
Privind încă o dată situația la nivel regional se poate constata faptul că
forța de muncă ocupată din județul Bistrița-Năsăud contribuie pozitiv la
formarea unui avantaj competitiv la nivel regional în sectoarele de activități de
spectacole, culturale și recreative, hoteluri/restaurante și alte servicii. Pe de
altă parte, sectorul de activitate intermedieri financiare și asigurări contribuie
la dezavantajul creat la nivel regional.

Tabel 1. 16 Analiza Shift-Share – județul Cluj

NIVEL
NATIONAL CLUJ ANALIZA SHIFT-SHARE
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Agricultura,
silvicultura si 2407.4 1726.8 72.3 51.4 -0.049 -0.240 -0.006
pescuit
Industria
81.4 54.2 1.3 1.4 -0.049 0.126 0.411
extractiva
Industria
1691 1717.6 67.3 70.1 -0.049 0.091 0.026
prelucrătoare
Producția si
furnizarea de
energie electrica si
81.8 54.4 2.5 2 -0.049 -0.151 0.135
termica, gaze, apa
calda si aer
condiționat
Distribuția apei;
salubritate,
gestionarea 127.3 130.8 4.9 4.6 -0.049 -0.012 -0.089
deșeurilor,
activități de

84
 NIVEL
NATIONAL CLUJ ANALIZA SHIFT-SHARE
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
decontaminare

Construcții 691.5 684.2 29.5 30.4 -0.049 0.080 0.041

Comerț cu
ridicata si cu
amănuntul;
1168.4 1225.9 52.1 55.6 -0.049 0.116 0.018
repararea
autovehiculelor si
motocicletelor
Transport si
422 444.6 17.5 23.6 -0.049 0.398 0.295
depozitare
Hoteluri si
161.8 193.3 6.8 8.7 -0.049 0.329 0.085
restaurante
Informații si
131.7 204.2 5.7 19.2 -0.049 2.418 1.818
comunicații
Intermedieri
financiare si 116.9 105.2 5.8 5.5 -0.049 -0.003 0.048
asigurări
Tranzacții
46.9 34.6 1.8 1.5 -0.049 -0.118 0.096
imobiliare
Activități
profesionale,
165.9 192.9 7.4 8.1 -0.049 0.144 -0.068
științifice si
tehnice
Activități de
servicii
administrative si 217 320.5 6.7 15.2 -0.049 1.318 0.792
activități de
servicii suport
Administrație
publica si
apărare; asigurări 219.8 202.7 5.3 5.9 -0.049 0.162 0.191
sociale din
sistemul public
Învățământ 431.9 378 20.6 19.3 -0.049 -0.014 0.062
Sănătate si
401.6 403 18.7 18.7 -0.049 0.049 -0.003
asistenta sociala

85
 NIVEL
NATIONAL CLUJ ANALIZA SHIFT-SHARE
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Activități de
spectacole,
62.3 77.4 3 3.8 -0.049 0.316 0.024
culturale si
recreative
Alte activități de
120.4 167.3 5.4 7.6 -0.049 0.456 0.018
servicii
Total 8747 8317.6 334.6 352.6

La nivelul județului Cluj, forța de muncă a crescut față de anul de bază

2008, de la 334,600 angajați la 352,600 angajați în anul 2016. În anul 2016,
forța de muncă a județului Cluj reprezenta 30.19 % din forța de muncă la nivel
regional, cel mai mult în comparație cu restul județelor componente ale
regiunii Nord-Vest.
Față de tendința de creștere înregistrată la nivelul național, în județul
Cluj se observă o situație mai favorabilă pentru 12 dintre sectoarele de
activitate și o situație inferioară mediei naționale pentru restul de 7 sectoare
rămase. Efectul de mix industrial cu valori pozitive semnificative este observat
în următoarele domenii de activitate: informații și comunicații (2.418),
activități de servicii administrative și activități de servicii suport (1.318),
activități de spectacole, culturale și recreative (0.316) și alte activități de
servicii (0.456).
La polul opus, înregistrând valori negative semnificative față de
creșterea totală de la nivel național, se află următoarele sectoare de activitate:
Agricultura, silvicultura si pescuit (-0.240), producția și furnizarea de energie
electrică și termică, gaze, apa caldă și aer condiționat (-0.151) și tranzacțiile
imobiliare (-0.118).
Efectul competitiv a luat valori pozitive pentru 15 dintre sectoarele de
activitate ale județului Cluj-Napoca dintre care se remarcă următoarele:
informații și comunicații (1.818), industria extractivă (0.411) și administrația
publică și apărare; asigurări sociale din sistemul public (0.191).
Dintre sectoarele de activitate cu valori negative semnificative ale
efectului competitiv se numără activitățile profesionale, științifice și tehnice (-
0.068) și distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de
decontaminare (-0.089).

86
 Astfel, prin forța de muncă activă, județul Cluj-Napoca contribuie la
obținerea avantajului competitiv regional pentru domeniile de activitate
informații și comunicații, servicii administrative și suport, precum și tranzacții
imobiliare. Singurele domenii de activitate care contribuie semnificativ la
evoluția negativă a creșterii regionale sunt distribuția apei; salubritate,
gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare, urmate de activități
profesionale, științifice și tehnice, pentru care efectul competitiv este mai mic
comparativ cu nivelul național.

Tabel 1. 17 Analiza Shift-Share – județul Maramureș

NIVEL
MARAMURES ANALIZA SHIFT-SHARE
NATIONAL
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Agricultura,
2407.4 1726.8 72.6 51.4 -0.049 -0.243 -0.009
silvicultura si pescuit
Industria extractiva 81.4 54.2 0.6 0.6 -0.049 0.049 0.334
Industria
1691 1717.6 44.3 52.3 -0.049 0.230 0.165
prelucrătoare
Producția si
furnizarea de energie
electrica si termica, 81.8 54.4 0.8 0.6 -0.049 -0.201 0.085
gaze, apa calda si aer
condiționat
Distribuția apei;
salubritate,
gestionarea 127.3 130.8 2 2.3 -0.049 0.199 0.123
deșeurilor, activități
de decontaminare
Construcții 691.5 684.2 12 12.4 -0.049 0.082 0.044
Comerț cu ridicata si
cu amănuntul;
repararea 1168.4 1225.9 21 23.6 -0.049 0.173 0.075
autovehiculelor si
motocicletelor
Transport si
422 444.6 9.1 9.3 -0.049 0.071 -0.032
depozitare

87
 NIVEL
MARAMURES ANALIZA SHIFT-SHARE
NATIONAL
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Hoteluri si
161.8 193.3 3 3.9 -0.049 0.349 0.105
restaurante
Informații si
131.7 204.2 1.2 1.2 -0.049 0.049 -0.550
comunicații
Intermedieri
116.9 105.2 1.7 1.7 -0.049 0.049 0.100
financiare si asigurări
Tranzacții imobiliare 46.9 34.6 0.6 0.4 -0.049 -0.284 -0.071
Activități
profesionale, 165.9 192.9 1.7 2.3 -0.049 0.402 0.190
științifice si tehnice
Activități de servicii
administrative si
217 320.5 1.7 3.1 -0.049 0.873 0.347
activități de servicii
suport
Administrație publica
si apărare; asigurări
219.8 202.7 3.7 3.6 -0.049 0.022 0.051
sociale din sistemul
public
Învățământ 431.9 378 10 8.6 -0.049 -0.091 -0.015
Sănătate si asistenta
401.6 403 8.5 8.5 -0.049 0.049 -0.003
sociala
Activități de
spectacole, culturale 62.3 77.4 0.5 1 -0.049 1.049 0.758
si recreative
Alte activități de
120.4 167.3 3 3.2 -0.049 0.116 -0.323
servicii
Total 8747 8317.6 198 190

Județul Maramureș înregistrează o scădere a forței de muncă de la

198,000 în anul de bază 2008 la 190,000 în anul 2016, o scădere cu 4.04% în
condițiile în care totalul forței de muncă la nivel național a scăzut cu 4.91% de
la 8,747,000 în anul 2008 la 8,317,600 în anul 2016.

88
 Analiza Shift-Share, prin calcularea efectului de mix industrial,
permite efectuarea unor comparații privitoare la diferența de creștere la nivelul
tuturor sectoarelor de activitate din țara înregistrată între anii 2008-2016 și
nivelul creșterii sectoarelor de activitate ale județului Maramureș. O creștere
peste media națională se înregistrează în sectoarele activități de spectacole,
culturale și recreative având o diferență de creștere de 1.049, activități de
servicii administrative si activități de servicii suport cu 0.873 și activități
profesionale, științifice și tehnice cu 0.402. Valori negative, în ceea ce privește
diferența de creștere între anii 2008-2016 dintre media națională și creșterea la
nivel de industrie între anii investigați, s-au identificat în agricultura,
silvicultura și pescuit (-0.24), producția și furnizarea de energie electrică și
termică, gaze, apa caldă și aer condiționat (-0.201).
În ceea ce privește avantajul competitiv, un efect competitiv pozitiv
este identificat pentru următoarele sectoare de activitate din județul
Maramureș: activități de spectacole, culturale si recreative (0.758), activități
de servicii administrative și activități de servicii suport (0.347) și industria
extractivă (0.334). Dacă la nivel regional sectorul de activitate informații și
comunicații deține avantajul competitiv, nu este cazul și pentru județul
Maramureș care se dovedește a nu contribui la creșterea înregistrată în
regiunea Nord-Vest. Valori negative semnificative ale efectului competitiv se
înregistrează în sectoarele de activitate informații si comunicații (-0.550) și
alte activități de servicii (-0.323).

Tabel 1. 18 Analiza Shift-Share – județul Satu Mare

NIVEL
NATIONAL SATU MARE ANALIZA SHIFT-SHARE
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Agricultura,
silvicultura si 2407.4 1726.8 54.8 39.3 -0.0491 -0.2338 -0.0001
pescuit
Industria
81.4 54.2 0.2 0.2 -0.0491 0.0491 0.3342
extractiva
Industria
1691 1717.6 35.9 35.1 -0.0491 0.0268 -0.0380
prelucrătoare
Producția si
furnizarea de
81.8 54.4 0.4 0.4 -0.0491 0.0491 0.3350
energie electrica
si termica, gaze,

89
 NIVEL
NATIONAL SATU MARE ANALIZA SHIFT-SHARE
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
apa calda si aer
condiționat

Distribuția apei;
salubritate,
gestionarea
127.3 130.8 2.2 1.9 -0.0491 -0.0873 -0.1639
deșeurilor,
activități de
decontaminare
Construcții 691.5 684.2 9.7 11.8 -0.0491 0.2656 0.2271
Comerț cu
ridicata si cu
amănuntul;
1168.4 1225.9 15.8 17.6 -0.0491 0.1630 0.0647
repararea
autovehiculelor si
motocicletelor
Transport si
422 444.6 5.7 6.6 -0.0491 0.2070 0.1043
depozitare
Hoteluri si
161.8 193.3 1.6 2.4 -0.0491 0.5491 0.3053
restaurante
Informații si
131.7 204.2 0.6 2.2 -0.0491 2.7158 2.1162
comunicații
Intermedieri
financiare si 116.9 105.2 1.3 0.8 -0.0491 -0.3355 -0.2845
asigurări
Tranzacții
46.9 34.6 0.7 0.5 -0.0491 -0.2366 -0.0235
imobiliare
Activități
profesionale,
165.9 192.9 1.5 1.5 -0.0491 0.0491 -0.1627
științifice si
tehnice
Activități de
servicii
administrative si 217 320.5 1.5 2.3 -0.0491 0.5824 0.0564
activități de
servicii suport

90
 NIVEL
NATIONAL SATU MARE ANALIZA SHIFT-SHARE
Efectul
Efectul
național Efectul
2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
Sector creștere
Administrație
publica si
apărare;
219.8 202.7 3.3 3 -0.0491 -0.0418 -0.0131
asigurări sociale
din sistemul
public
Învățământ 431.9 378 7.2 6 -0.0491 -0.1176 -0.0419
Sănătate si
401.6 403 6.1 6 -0.0491 0.0327 -0.0199
asistenta sociala
Activități de
spectacole,
62.3 77.4 0.5 1.1 -0.0491 1.2491 0.9576
culturale si
recreative
Alte activități de
120.4 167.3 1.9 2.2 -0.0491 0.2070 -0.2316
servicii
Total 8747 8317.6 150.9 140.9

La nivelul județului Satu-Mare, numărul total de angajați a scăzut de

la 150,900 în 2008, la un număr de 140,900 de angajați în anul 2016
înregistrând o scădere de 6.63% față de 4.91% la nivel național. Rata
șomajului la data de 31 decembrie 2016 a fost de 3.3% cu 1.5% mai mică
decât rata șomajului înregistrată la nivel național de 4.8%.
Potrivit analizei Shift-Share, efectul de mix industrial este pozitiv
semnificativ pentru dezvoltarea localității pentru sectoarele de activitate
informații și comunicații (2.7158) și activități de spectacole, culturale și
recreative (1.2491). De asemenea, valori pozitive sunt înregistrate pentru
activități de servicii administrative și activități de servicii suport (0.5824) și
hoteluri și restaurante (0.5491). Valori negative ale efectului de mix industrial
apar în următoarele sectoare de activitate prezentate în tabelul de mai sus:
agricultură, silvicultură și pescuit (-0.2338), tranzacții imobiliare (-0.2366),
intermedieri financiare și asigurări (-0.3355), precum și învățământ (-0.1176).
În ceea ce privește efectul competitiv, creșteri semnificative între anii
2008-2016 la nivel de județ față de nivelul național sunt observate în
domeniile de activitate informații și comunicații (2.1162), activități de
spectacole, culturale și recreative (0.9576), hoteluri și restaurante (0.3053) sau

91
construcții (0.2271). Astfel județul Satu-Mare contribuie semnificativ la
creșterea înregistrată la nivel regional în sectoarele de activitate informații și
comunicații și activități de spectacole, culturale și recreative.
La polul opus, înregistrând o creștere inferioară nivelului național al
industriei respective se regăsesc următoarele domenii de activitate:
intermedieri financiare și asigurări (-0.2845), activități profesionale, științifice
și tehnice (-0.1627) și distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor,
activități de decontaminare (-0.1639).

Tabel 1. 19 Analiza Shift-Share – județul Sălaj

NIVEL
SALAJ ANALIZA SHIFT-SHARE
NATIONAL

Efectul
Efectul
național Efectul
Sector 2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
creștere

Agricultura,
silvicultura si 2407.4 1726.8 34.8 25.3 -0.049 -0.224 0.010
pescuit
Industria
81.4 54.2 0.2 0.3 -0.049 0.549 0.834
extractiva
Industria
1691 1717.6 24 25.7 -0.049 0.120 0.055
prelucrătoare
Producția si
furnizarea de
energie electrica si
81.8 54.4 0.6 0.3 -0.049 -0.451 -0.165
termica, gaze, apa
calda si aer
condiționat
Distribuția apei;
salubritate,
gestionarea
127.3 130.8 1.1 1.4 -0.049 0.322 0.245
deșeurilor,
activități de
decontaminare
Construcții 691.5 684.2 4.3 5.1 -0.049 0.235 0.197
Comerț cu ridicata
si cu amănuntul;
repararea 1168.4 1225.9 12.7 12.7 -0.049 0.049 -0.049
autovehiculelor si
motocicletelor

92
 NIVEL
SALAJ ANALIZA SHIFT-SHARE
NATIONAL

Efectul
Efectul
național Efectul
Sector 2008 2016 2008 2016 de mix
de competitiv
industrial
creștere

Transport si
422 444.6 5.4 5.5 -0.049 0.068 -0.035
depozitare
Hoteluri si
161.8 193.3 1 1.9 -0.049 0.949 0.705
restaurante
Informații si
131.7 204.2 0.3 1.9 -0.049 5.382 4.783
comunicații
Intermedieri
financiare si 116.9 105.2 0.7 0.5 -0.049 -0.237 -0.186
asigurări
Tranzacții
46.9 34.6 0.3 0.1 -0.049 -0.618 -0.404
imobiliare
Activități
profesionale, 165.9 192.9 1.2 1.3 -0.049 0.132 -0.079
științifice si tehnice
Activități de
servicii
administrative si 217 320.5 1.4 1.9 -0.049 0.406 -0.120
activități de
servicii suport
Administrație
publica si apărare;
219.8 202.7 2.4 2.4 -0.049 0.049 0.078
asigurări sociale
din sistemul public
Învățământ 431.9 378 4.9 4.3 -0.049 -0.073 0.002
Sănătate si
401.6 403 4.3 4.5 -0.049 0.096 0.043
asistenta sociala
Activități de
spectacole,
62.3 77.4 0.4 0.4 -0.049 0.049 -0.242
culturale si
recreative
Alte activități de
120.4 167.3 0.6 2.2 -0.049 2.716 2.277
servicii
Total 8747 8317.6 100.6 97.7

Populația activă de la nivelul județului Sălaj a scăzut în intervalul de

timp 2008-2016. Astfel, din anul de bază 2008 când s-a înregistrat o forță de

93
muncă totală de 100,600 de salariați, până în anul 2016 s-a constatat o scădere
până la 97,700 salariați. În acest interval, numărul de angajați a scăzutt cu
2.88%, mai mare față de scăderea de 1.68% înregistrată la nivelul regiunii
Nord-Vest. În ceea ce privește șomajul, se poate menționa faptul ca la data de
31 decembrie 2016 s-a înregistrat o rată a șomajului de 5.3%, mai mare decât
media pe țară.
Efectul de mix industrial ne arată o creștere la nivelul județului Sălaj
în comparație cu media națională pentru următoarele sectoare de activitate
analizate prin analiza Shift-Share efectuată: informații și comunicații (5.382),
alte activități de servicii (2.716) și hoteluri și restaurante (0.949) contribuind
astfel la creșterea înregistrată la nivel regional. De partea opusă, sectoarele
care au avut o evoluție inferioară mediei naționale sunt tranzacțiile imobiliare
(-0.618), producția și furnizarea de energie electrică/ termică, gaze, apă caldă
și aer condiționat (-0.451), intermedieri financiare și asigurări (-0.237).
Efectul competitiv ne ajută să identificăm sectoarele de activitate cu
potențial mare în obținerea unui avantaj competitiv făcând referire la diferența
de creștere pentru aceeași industrie de la nivel local cu cea de la nivel național.
Astfel, aplicând tehnica propusă de analiza Shift-Share, se pot identifica
următoarele sectoare din județul Sălaj cu un efect competitiv pozitiv:
informații și comunicații (4.783), hoteluri și restaurante (0.705). Alte activități
de servicii nedetaliate, de asemenea au înregistrat un efect competitiv
considerabil de 2.277.
În continuare, pentru principalele trei sectoare de activitate cu efect
competitiv pozitiv și negativ de la nivel regional se va realiza o comparație
pentru identificarea contribuției fiecărui județ component la dezvoltarea sau
declinul de la nivel regional.

Tabel 1. 20 Contribuția județelor componente la dezvoltarea regională

Efect
competitiv Bistrița- Mara- Satu-
Industrie Bihor Cluj Sălaj
Regiune Năsăud mureș Mare
NV

Informații si comunicații 1.106 -0.503 -0.217 1.818 -0.550 2.116 4.783

Activități de spectacole,
0.424 1.508 0.758 0.024 0.758 0.958 -0.242
culturale si recreative

Activități de servicii
administrative si activități de 0.516 1.192 0.159 0.792 0.347 -0.120 -0.120
servicii suport

94
 Efect
competitiv Bistrița- Mara- Satu-
Industrie Bihor Cluj Sălaj
Regiune Năsăud mureș Mare
NV

Activități profesionale,
-0.157 -0.442 -0.240 -0.068 0.190 -0.163 -0.079
științifice si tehnice

Intermedieri financiare si
-0.054 -0.150 -0.264 0.048 0.100 -0.285 -0.285
asigurări

Sănătate si asistenta sociala -0.049 -0.183 -0.039 -0.003 -0.003 -0.020 0.043

Cea mai mare contribuție la creșterea de la nivel regional în domeniul

informații și comunicații îi este atribuită județului Sălaj (4.783) și Cluj
(1.818), în timp ce în domeniul activități de spectacole, culturale și recreative
o contribuție majoră îi revine județului Bihor (1.508) urmat de Satu-Mare
(0.958), Bistrița-Năsăud și Maramureș (0.758). În ceea ce privește sectorul
activități de servicii administrative și activități de servicii suport, cea mai mare
contribuție în dezvoltarea acestuia i se datorează județului Bihor (1.192),
urmat îndeaproape de județul Cluj (0.792).
O contribuție semnificativă în declinul de la nivel regional al
sectorului de activitate intermedieri financiare și asigurări îl au județele Sălaj
și Satu Mare care au înregistrat o valoare de -0.285 a efectului competitiv față
de valoarea de -0.054 înregistrată la nivel regional. O valoare mai scăzută față
de efectul competitiv obținut la nivel regional pentru sectorul activități
profesionale, științifice și tehnice (-0.157) s-au observat în județele Satu Mare
(-0.163), Bihor (-0.442) și Bistrița-Năsăud (-0.240), în timp ce pentru sectorul
sănătate și asistență socială (-0.049) valori mai mici se observă în județele
Bihor (-0.183) și Sălaj (-0.043).

1.4.4.Analiza cluster
Începând cu anii 50’ cercetătorii în domeniul studiilor regionale au
determinat faptul că structura industrială este un element cheie al performanței
și perspectivei economiei regionale. Astfel, au înlocuit strategiile și eforturile
la nivel general pentru a îmbunătăți climatul local de afaceri cu o tactică
centrată pe canalizarea resurselor și încurajarea unor sectoare particulare

95
considerate promițătoare în ceea ce privește longevitatea, crearea de locuri de
muncă și diversificarea (Markusen, 2004).
În cercetările având ca scop dezvoltarea unei noi abordări privitoare
la dezvoltarea economică, deseori sunt menționate trei mari forțe care ar
influențează economia (Waits, 2000): globalizarea, schimbarea tehnologică și
declinul standardelor de viață.
Acestea demonstrează necesitatea unui nou cadru al competitivității
pentru dezvoltare economică.
În ultimele două decenii un interes deosebit a fost acordat geografiei
economice, economiei și studiilor mediului de afaceri în localizarea
industrială, o tendință observată în multe industrii de a forma concentrări în
anumite locații (Cooke și Martin, 2006).
Aceste concentrări geografice a unor companii interconectate,
furnizori specializați, prestatori de servicii, firme din industriile conexe și
instituții asociate (ex. universitățile sau asociații profesionale) în anumite arii
de activitate între care există atât relații de competiție cât și cooperare sunt
definite de către Porter (1998) ca fiind clustere industriale.
Mișcarea tot mai accelerată către o economie globalizată antrenată de
tehnologia informației părea că va eroda semnificația locației și a proximității
spațiale în performanța și succesul mediului de afaceri (O’Brien, 1992;
Cairncross, 1997; Gray, 1998), însă realitatea pare a indica exact opusul.
Globalizarea și schimbarea tehnologică mai degrabă promovează,
decât reduce importanța locației în organizarea vieții economice (Cooke,
2006).
Creșterea integrării globale duce la o specializare locală și
regionalizare mai mare ca urmare a scăderii costurilor de transport și a
barierelor comerciale care le permite comasarea firmelor similare pentru a
beneficia de pe urma economiilor externe de scară (Krugman, 1991; Fujita,
Krugman și Venables, 1999; Brackman, Garretsen și Marrewijk, 2001) care la
rândul lor stimulează inovarea locală și creșterea productivității (Martin și
Sunley, 1998).
Conceptul de cluster este deseori asociat cu ceea ce unii numesc“noua
economie“ sau “economia cunoașterii“ (Norton, 2001), iar în accepțiunea lui
Porter (1998) acesta implică două elemente de bază (Cooke și Martin, 2006) :
1) Firmele dintr-un cluster sunt interconectate într-un fel sau altul;
2) Clusterele sunt concentrări ale firmelor interconectate localizate
spațial (proximitate geografică).

96
Figura 1. 20 Modelul clusterelor industriale
Clusterele
Rivalitatea susțin
și strategia inovarea
firmei

Condiții ale Condiții

factorilor de de cerere
intrare

Industrii
conexe și Inovarea crește
suport productivitatea

Sursa: Porter, 1998

Modelul lui Porter funcționează în baza următoarelor prezumții:

a) Clusterele geografice ale industriilor/ firmelor conexe intensifică
interacțiunile din interiorul diagramei “tip diamant”;
b) Rivalitatea competitivă și răspândirea cunoașterii în cadrul
clusterului stimulează activitățile inovative;
c) Nivelul ridicat de productivitate crește avantajul competitiv al
clusterului, permite o creștere a salariilor și a forței de muncă
care în schimb atrage o forță de muncă educată și calificată.
Blakely și Green definesc clusterele ca fiind firme din industrii conexe
care:
d) Sunt concentrate geografic într-o anumită regiune;
e) Câștigă un avantaj competitive datorat proximității din interiorul
regiunii;
f) Împart avantajele unor furnizori și clienți datorită locației lor;
g) Sunt susținute de infrastructura favorabilă din regiune precum
resurse fizice, educaționale și de cercetare, instituții financiare
sau forța de muncă avantajoasă.
Stimpson, Stough și Roberts (2006) au identificat trei atribute
asociate cu noțiunea de cluster industrial:

97
 − Împart piața – companii care produc bunuri similare, au relații
similare cu clienții, alte industrii și consumatori;
− Legături puternice între furnizori și cumpărători;
− Împart tehnologii, informații și competențe.
Analiza clusterelor industriale derivă de la asumpția că
externalitățile pozitive importante apar datorită concentrației agenților
economici și a forței de muncă, astfel că o semnificație deosebită pentru
creșterea economică le revine clusterelor geografice ale industriilor și
capitalului uman aferent (Currid and Stolarick, 2010).
Analiza de tip cluster are ca obiectiv identificarea unor industrii
care partajează tehnologie și know-how și care posedă un avantaj competitiv
(Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013). Stimson Stough și Roberts (2006)
menționează o serie de acțiuni pentru analiza cluster, și anume: (i)
identificarea legăturilor dintre sectoare ale industriei sau clustere, (ii) analiza
rețelei de distribuție a furnizorului din principalele clustere regionale, (iii)
identificarea infrastructurii strategice care susține clusterele industriale
existente sau potențiale și (iv) definirea mecanismelor pentru întărirea
conducerii, dezvoltarea de rețele, alianțe și parteneriate în cadrul clusterelor
industriale.
Pentru această analiză se propune utilizarea tabelului cu patru cadrane
de mai jos

Tabel 1. 21 Tabelul cu patru cadrane pentru analiza clusterelor industriale

Ne-competitiv (declin) Competitiv (creștere)
Industrii aflate în Industrii de bază în
transformare creștere Concentrare locală
LQ>1 LQ >1 ridicată
SD<0 SD>0
Industrii aflate în declin Industrii în dezvoltare
LQ<1 LQ<1 Concentrare locală
SD<0 SD>0 scăzută
Sursa: Moldovan, Lazăr și Pavel, 2013

În ceea ce privește interpretarea tabelului cu patru cadrane este foarte

important de reținut faptul că industriile concentrate și competitive nu sunt
neapărat clustere și nu toate componentele unui cluster sunt localizate neapărat
în cadranul respectiv. Începerea analizei cluster cu industriile concentrate și

98
competitive reprezintă cheia analizei cluster continuând cu eliminarea
industriilor care sunt cunoscute care nu exportă și alte industrii precum
transportul și utilitățile pentru ca în final să se elimine firmele dominante
dintr-o industrie. Următorul pas este căutarea de industrii conexe care pot fi
combinate și stabilirea dacă firmele candidate pentru un cluster au
caracteristicile unui cluster. Pasul final constă în examinarea naturii și a
prezenței unei infrastructuri de specialitate care să susțină dezvoltarea
clusterelor (Blakely and Green, 2010).

În tabelul de mai jos s-a realizat o analiză cluster la nivel regional,

prin care, folosindu-ne de datele obținute prin metoda coeficientului locațional
și analiza shift-share sunt grupate sectoarele de activitate în tabelul cu patru
cadrane pe categoriile: (i) industrii aflate în transformare (necompetitive, dar
concentrate la nivel local), (ii) industrii de bază aflate în creștere (competitive
și concentrate la nivel local), (iii) industrii aflate în declin (necompetitive și cu
o concentrare locală scăzută) și (iv) industrii aflate în dezvoltare (competitive,
dar cu o concentrare locală scăzută).
La nivel regional, domeniile competitive și cu o concentrare locală
mare sunt: industria prelucrătoare, transportul și depozitarea, precum și
învățământul. Agricultura, silvicultura și pescuitul sunt situate în partea stângă
a cadranului indicând faptul că nu sunt competitive și trec printr-o perioadă de
transformare, deși concentrarea locală este ridicată.
Dintre industriile aflate în declin la nivel regional se numără
intermedierile financiare/asigurări, activitățile profesionale, științifice și
tehnice, precum și sănătatea și asistența socială. Această constatare este
nefericită având în vedere legătura dintre sănătatea populației și dezvoltarea
regională, pe de-o parte și legătura dintre potențialul de inovare, activitățile
științifice și dezvoltare regională, pe de altă parte.
În ceea ce privește competitivitatea, deși având o concentrare locală
scăzută, industriile precum informații și comunicare, serviciile turistice,
comerțul și activitățile cultural-recreative se află în continuă dezvoltare, având
potențialul de a trece în cadranul industriilor de bază ale regiunii. Din analiza
cluster realizata la nivelul fiecărui județ din regiunea Nord-Vest reiese
declinul sectorului agriculturii, silviculturii și pescuitului, situându-se fie în
situația de transformare (Bistrița-Năsăud, Bihor, Maramureș și Sălaj), fie deja
în declin precum județul Cluj, când concentrarea este scăzută, iar sectorul
devine necompetitiv.

99
Tabel 1. 22 Analiza Cluster - Regiunea de Nord-Vest a României
Ne-competitiv (declin) Competitiv (creștere)
Industrii aflate în transformare Industrii de bază în creștere

locală ridicată
Concentrare
LQ>1 LQ >1
SD<0 SD>0
• Agricultura, silvicultura • Industria prelucrătoare
si pescuit • Transport si depozitare
• Învățământ
Industrii aflate în declin Industrii în dezvoltare
LQ<1 LQ<1
SD<0 SD>0
• Intermedieri financiare si • Industria extractivă
asigurări • Producția si furnizarea de
• Tranzacții imobiliare energie electrica si termica,
• Activități profesionale, gaze, apa calda si aer
științifice si tehnice condiționat
• Sănătate si asistenta sociala • Distribuția apei; salubritate,
gestionarea deșeurilor,

Concentrare locală scăzută

activități de decontaminare
• Construcții
• Comerț cu ridicata si cu
amănuntul; repararea
autovehiculelor si
motocicletelor
• Hoteluri si restaurant
• Informații si comunicații
• Activități de servicii
administrative si activități de
servicii suport
• Administrație publica si
apărare; asigurări sociale din
sistemul public
• Activități de spectacole,
culturale si recreative
• Alte activități de servicii

100
 În ceea ce privește învățământul, activitățile științifice și tehnologia
informației și comunicației, se poate observa o concentrare ridicată și
competitivitate mare în județul Cluj indicând un potențial mare de inovare la
nivel local. În schimb, serviciile sociale și de sănătate reflectă o industrie
subdezvoltată, aflată chiar în declin în județe precum Bihor, Sălaj și Satu Mare
sau în transformare în Cluj.

2. DIMENSIONAREA ORGANIZATIILOR
SOCIALE
2.1. Introducere în economia socială
Faptul că este din ce în ce mai dificil să stabilim granițe între sectorul
public, sectorul privat si sectorul neguvernamental nu reprezintă o noutate,
cele trei începând să colaboreze atât la nivel formal cât și la nivel informal
pentru a furniza servicii și produse pentru publicul general sau pentru anumite
grupuri țintă.
Concepte precum antreprenoriat social sau întreprindere sociala sunt
de multe ori asociate eronat cu sectorul non-profit sau sectorul
neguvernamental care are rolul de a ajuta sectorul public pentru a răspunde
unor nevoi sociale.
Conceptul de economie socială, de origine franceză, a apărut în
literatura de specialitate în jurul anilor 1930 şi se referă la organizaţii cu
anumite trăsături, precum beneficiul membrilor sau al comunităţilor (Barna,
2014).
Economia socială reprezintă o soluţie identificată pentru rezolvarea
unor probleme cu caracter predominant social la nivelul Uniunii Europene şi
la nivel global, care defineşte un grup de organizaţii, dintre care cele mai
cunoscute sunt cooperativele, casele de ajutor reciproc, asociaţiile şi
fundaţiile, ce urmăresc în principal realizarea de scopuri sociale şi sunt
caracterizate de sisteme de guvernare participativă (Comisia Europeană,
2013).
Potrivit acestei directive, economia socială este privită ca o
posibilitate de modernizare a modelului social European întrucât ea generează
locuri de muncă şi dezvoltă noi premise ale antreprenoriatului care să
răspundă diverselor nevoi sociale.

101
 Capitolul de față își propune să clarifice similitudinile și diferențele
dintre concepte cheie precum organizații non-profit, întreprinderi sociale și
antreprenoriat social; principalele caracteristici si dimensionarea
întreprinderilor sociale la nivel european și național, dar și abordarea unor
instrumente strategice precum marketingul public pentru creșterea vizibilității
întreprinderilor sociale.

2.2. Întreprinderea socială, antreprenoriatul

social și sectorul ONG
Rolul întreprinderilor sociale nu poate fi contestat în ceea ce privește
contribuția față de societate (Renshaw and Krishnaswamy, 2009), însă nu
trebuie neglijată nici contribuția economică a acestora (Salamon, 2007).
Antreprenoriatul social este privit ca o sub-disciplină a
antreprenoriatului, iar Certo (2008) definește conceptul ca “identificarea,
evaluarea și exploatarea oportunităților rezultând în valoare socială.
Austin et al. (2006) adaugă caracteristica de inovare a activităților de
antreprenoriat social și face referire la diversitatea mediului social care poate
apărea în cadrul privat, public sau non-profit. Așadar, antreprenoriatul nu este
destinat exclusiv sectorului non-profit. Non –profit Practice Guide
(http://www.npgoodpractice.org) definește întreprinderea socială ca o
companie non-profit care combină pasiunea unei misiuni sociale cu disciplina,
inovarea și determinarea, de obicei asociate cu sectorul generator de profit.
O definiție mai puțin controversată a întreprinderii sociale este dată de
către Departamentul pentru Afaceri, Inovare și Calificare - Department for
Business, Innovation and Skills- (BIS, 2011) potrivit căruia întreprinderea
socială este o afacere condusă în principal de obiective sociale și a cărei
surplus este în mare parte reinvestit în întreprindere sau comunitate, mai de
grabă decât de nevoia de a maximiza profitul în favoarea acționariatului și a
conducerii. Conceptele cheie ce reies din această definiție sunt afacere și
utilizarea surplusului pentru obiective sociale.
Pornind de la această definiție se pot contura o serie de condiții pe
care o organizație ar trebui să le îndeplinească pentru a fi inclusă în categoria
întreprinderilor sociale, după cum urmează (Price, 2009):
➢ Întreprinderile sociale sunt firme care comercializează produse
și/sau servicii. Acestea nu depind pe termen lung de
mecanisme de finanțare precum donații, granturi sau alte

102
 fonduri publice sau private. Sustenabilitatea financiară a
acestora este asigurată prin activitatea comercială.
➢ Întreprinderile sociale reinvestesc surplusul obținut pentru
atingerea unor obiective cu caracter social. Diferența dintre
venituri și cheltuieli nu trebuie să fie mare, dar trebuie sa
existe. O modalitate de atingere a unor obiective sociale de
către întreprinderile sociale este și angajarea de persoane care
fac parte din grupuri vulnerabile precum persoanele cu
dizabilități, foști delicvenți, persoane aflate la risc de sărăcie
etc. În sensul legii (Legea nr. 292, 2011) “grupul vulnerabil
desemnează persoane sau familii care sunt în risc de a-şi
pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din
cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă
de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la
vulnerabilitate economică şi socială”;
➢ Întreprinderile sociale sunt răspunzătoare mai degrabă în fața
stakeholderilor decât în fața acționarilor.
Întreprinderea socială este un operator în cadrul economiei sociale ale
cărei obiective principale sunt mai degrabă de a avea un impact social decât
obținerea de profit pentru acționari sau alți stakeholderi.
Aceasta operează prin furnizarea pe piață a unor bunuri și servicii într-
o manieră antreprenorială și inovativă și folosește profitul în primul rând
pentru a atinge obiective sociale. Întreprinderea socială este condusă într-un
mod deschis și responsabil și, mai ales, implică angajații, consumatorii și
stakeholderii afectați de activitatea sa comercială (Comisia Europeană).
Definite ca implementarea unor abordări neguvernamentale, bazate pe
economia de piață pentru a răspunde unor probleme sociale, întreprinderile
sociale pot lua diferite forme ca rezultat al nevoilor particulare și a structurii
instituționale a fiecărei țări (Kerlin, 2013).
O întreprindere socială poate fi structurată ca un Department, un
program sau un centru având ca scop obținerea de profit în cadrul unei
organizații neguvernamentale.
Aceasta poate fi subsidiară organizației neguvernamentale mamă sau
poate fi înregistrată ca organizație non-profit sau care are ca scop obținerea de
profit (Edwards și Pinckney-Edwards, 2008).

103
 Totuși, potrivit definiției date de către guvernul britanic,
întreprinderea socială poate exista fără a fi legată de altă organizație
neguvernamentală ca organizație mamă (vezi figura de mai jos).
Părerile privind definiția și caracteristicile unei întreprinderi sociale
sunt împărțite, neexistând un consens privind aceste aspecte legate de
caracteristici și structură
Potrivit lui Certo și Miller (2008), întreprinderile sociale pot aloca un
grad diferit de importanță misiunii sociale. Alter (2006) exemplifică acest
aspect prin organizații care furnizează același tip de servicii a căror obiective
sunt majoritar sociale și întreprinderi a căror obiectiv principal este obținerea
de profit.
Opiniile în rândul cercetătorilor sunt împărțite, o parte fiind de părere
că îmbinarea obiectivelor sociale cu cele economice sunt benefice pentru
antreprenorii sociali (Emerson și Twersky, 1996), în timp ce alții sunt de
părere că preocuparea antreprenorilor sociali pentru valoarea economică ar
trebui să fie limitată, iar obiectivul principal ar trebui să fie centrat pe crearea
de valoare socială (Dees, 1998; Seelos și Mair, 2005).

Figura 2. 1 Structura unei întreprinderi sociale

2
1

ORGANIZAȚIA

MAMĂ Întreprin-
ORGANIZAȚIA MAMĂ
dere
Întreprindere sociala
sociala

ÎNTREPRINDERE
SOCIALA

Sursa: Adaptat după Edwards și Pinckney-Edwards, 2008

104
 Astfel, componenta antreprenorială se referă la implicarea într-un
proces încadrat într-un context socio-economic ce creează valoare (Chell,
2007), în cazul întreprinderilor sociale se pune accentul pe crearea de valoare
socială.
Întreprinderile sociale susțin dezvoltarea economică locală prin (1)
furnizarea de servicii și bunuri pe care sectorul privat sau sectorul public nu
doresc sau nu pot să le furnizeze, (2) prin dezvoltarea de abilități și
competențe, (3) prin crearea de noi locuri de muncă și (4) prin creșterea
implicării societății civile (Smallbone et al., 2001).

Figura 2. 2 Dimensiunile întreprinderii sociale

Sursa: Wilkinson et al., 2014

Renshaw si Krishnaswamy (2009) subliniază importanța

sustenabilității întreprinderilor sociale pentru mediul social și financiar al unei
națiuni.
Întreprinderile sociale se deosebesc față de alte întreprinderi prin următoarele:
− Misiunea lor este mai mult de a crea valoare socială decât a
genera profit (Lettieri et al., 2004). Dees (1998) consideră ca
misiunea socială explicită și centrală pentru antreprenorii sociali
afectând modul în care aceștia percep oportunitățile de finanțare:

105
 impactul legat de misiune devine un criteriu central și nu crearea
de bunăstare care este doar un mijloc pentru scopul
antreprenorilor sociali.
− Serviciile acestora sunt destinate în special persoanelor din
grupuri defavorizate precum persoane cu dizabilități, persoane
în vârstă, familii dezavantajate, copii și tineri aflați în situații de
risc etc. (Cardoso, Meireles și Peralta, 2012).
− Utilizează tehnici preluate din economia de piață pentru a crea
valoare socială (Talbot et al. 2002)
− Sunt finanțate printr-un mix de granturi și operațiuni de auto-
finanțare (Luke si Chu, 2013);
− Utilizează calitatea capitalului uman ca o sursa de inovare și
reînnoire strategica (Bontis, 1998);
− Profitul este reinvestit în vederea atingerii obiectivelor sociale
(Dobrai and Farkas, 2008).
Luke (2013) remarcă asocierea termenilor de întreprindere socială și
antreprenoriat social, deseori aceștia fiind confundați deși sunt concepte
diferite întrucât nu orice întreprindere este antreprenorială. De asemenea,
subliniază diferența dintre întreprinderile sociale de tradiționalele organizații
non-profit (vezi Tabel 2.1) materializată prin abordarea de tip business a unor
probleme sociale în cazul întreprinderilor sociale. Santos (2012) susține că
antreprenorii sociali nu maximizează captarea valorii, ci crearea valorii,
abordând captarea de valoare doar pentru a-și menține operațiunile și a
reinvesti în creștere (Agafonow, 2014).

Tabel 2. 1 Diferențe cheie între organizații non-profit, întreprinderi sociale și

antreprenoriat social
Organizații Întreprindere socială Antreprenoriat
non-profit social
Identitate Concentrare Afacere cu scop social Activitate inovativă
exclusiv Mix de activități non- și comercială cu scop
non-profit profit și profit (Dart, social
2004) Agent de schimbare
(Leadbeater, 1997)

106
 Organizații Întreprindere socială Antreprenoriat
non-profit social
Obiective Misiune Rezultat dublu Crearea unei
pro-socială incluzând misiunea schimbări pozitive
(Dart, 2004)socială și prin produse, servicii
sustenabilitatea și/sau procese
financiară (Emerson și inovative (Bornstein,
Twersky, 1996) 2007)
Operațiuni/ Rol Abordare de tip Activități sociale
Norme tradițional business implicând centrate pe inovare
caritabil planificare, comerț și (Defourney și
(Dees, surse de venit (Dees, Nyssens, 2010)
1998) 1998)
Comerț formal și
informal;
Tranzacții monetare și
non-monetare
(Barraket et al., 2010)
Finanțare și Dependență Mix de granturi și Auto-finanțare
beneficiu de granturi operațiuni de auto- Beneficii date de
și donații finanțare schimbare socială ,
Beneficii și Câștiguri sociale în câștiguri financiare,
câștiguri investiții, recunoaștere,
sociale sustenabilitate reputație (Shaw et al.,
financiară 2013)
Domeniu Parte a Parte a sectorului Relevant pentru
sectorului terțiar sectoarele public,
terțiar privat și terțiar
(Thompsons, 2002)
Legitimitate Răspunde Se adresează unor Schimbare prin
unor nevoi nevoi sociale printr-un inovare pentru a crea
sociale prin vehicul comercial de o
realocarea afaceri (Dart, 2004) eficiență/efectivitate
sau crescută în adresarea
aplicarea unor nevoi sociale
fondurilor (Nicholls, 2010)
donate
Sursa: Luke și Cho, 2013

107
 Chiar dacă se remarcă o creștere constantă a numărului de întreprinderi
sociale, din cauza lipsei unor standarde și a unei clasificări consistente a
întreprinderilor sociale atât la nivel european, cât și la nivel de state membre,
realizarea unei imagini statistice privind activitatea întreprinderilor sociale
europene este dificil de realizat. Totuși, la nivel general, se pot remarca
anumite sectoare de activitate recurente, precum (Wilkinson et al., 2014):
➢ Integrarea socială și economică a grupurilor dezavantajate sau
excluse (integrarea pe piața muncii sau locuri de muncă
protejate);
➢ Servicii sociale de interes general (servicii de îngrijire pe termen
lung a persoanelor în vârstă sau a persoanelor cu dizabilități,
educație și protecția copilului, locuri de muncă și cursuri de
calificare, furnizarea de locuințe sociale, servicii medicale,
sănătate);
➢ Alte servicii publice precum transport în comun, îngrijirea
spațiului public etc.
➢ Consolidarea democrației, a drepturilor civile și participare
digitală;
➢ Activități de protecția mediului precum reducerea emisiilor de
gaze, reducerea deșeurilor și promovarea energiei regenerabile;
➢ Practicarea solidarității cu țările în curs de dezvoltare ( ex.
promovarea comerțului echitabil).
Dacă veniturile firmelor private provin în principal din activitatea de
comerț desfășurată, întreprinderile sociale adoptă un model de business hibrid
având o combinație de surse de venituri (Wilkinson et al., 2014): surse de
venituri rezultate din comercializarea de bunuri și servicii și alte surse precum
granturi, subvenții, donații private, contribuții în natură precum munca
voluntară etc.
În ceea ce privește veniturile asociațiilor sau a federațiilor, acestea pot fi
constituite din (OG 26, 2000): a) cotizațiile membrilor, b) dobânzi și
dividende rezultate din plasarea sumelor existente, c) dividendele societăților
comerciale înființate de către asociații sau federații, d) sume de bani rezultate
din activități economice directe, e) donații, sponsorizări, legate, f) resurse de la
bugetul de stat și/sau bugete locale, dar și g) alte venituri prevăzute de lege.
O imagine grafică a surselor de venituri din întreprinderile sociale
europene este redată mai jos.

108
Figura 2. 3 Surse de venituri pentru întreprinderile sociale din Europa

Surse de venituri

Fonduri
Fonduri private
publice

Contracte Venituri din

publice Activități închirieri de Taxe, inclusiv Sponsorizări
Granturi/
(licitații sau comerciale bunuri și taxe de și donații
Subvenții
contractare imobile membru
directă)

Sursa: Adaptat după Spiess-Knafi (2012)

Tipurile de finanțare publică, sau guvernamentală cum mai sunt

numite, intră în două categorii principale (FDSC, 2007):
• finanțarea directă care constă în sprijin financiar alocat din
bugetul public la nivel central către o organizație având o
misiune socială, în mod direct, fiind înscris ca și cheltuială
bugetară în anul financiar dat. În general, fondurile prevăzute
sunt redirecționate prin diverse agenții guvernamentale -
ministere, fundații publice sau fonduri - sau alte surse publice.
• sprijinul financiar indirect. Acesta nu include un transfer direct al
banilor sau proprietății ci reprezintă un beneficiu acordat
structurilor economiei sociale care le permite să folosească

109
 bunurile respective pentru a-și îndeplini obiectivele sociale
declarate decât pentru a acoperi alte obligații financiare. Un
astfel de sprijin nu se va regăsi în bugetul public ca o cheltuială
directă. Acest tip de sprijin constă în avantajele fiscale precum
impozitul pe venit care nu va fi colectat, din cauza tratamentului
special al entităților juridice cu scop social.
Contracte publice. Furnizarea de bunuri și servicii publice de către
autoritățile publice se poate face și prin contractarea întreprinderilor sociale,
acesta fiind un canal cheie de sprijinire a întreprinderilor sociale de către
sectorul public (Laville, 2005). Contractarea poate fi fie directă, fie prin
licitație.
Autoritățile publice pot contracta direct servicii și bunuri furnizate de
întreprinderile sociale până la o anumită valoare specificată de legislația
fiecărui stat în parte, favorizând astfel dezvoltarea sectorului economiei
sociale. În cazul unei achiziții peste valoarea maximă admisă pentru
contractarea directă se recurge la licitația publică unde anumite reguli trebuie
respectate. Însă aceste reguli nu exclud posibilitatea includerii dimensiunii
sociale în procedura de contractare.
În cazul achizițiilor publice, sunt permise două tipuri de criterii de
atribuire, respectiv (1) oferta cu cel mai mic preț și (2) oferta cea mai
avantajoasă din punct de vedere economic. În cel de-al doilea caz se poate
introduce la criteriile de atribuire o dimensiune socială precum integrarea
muncitorilor dezavantajați sau condiția ca serviciile să fie disponibile unor
grupuri sau comunități specifice (Defourny și Nyssens, 2008) favorizând astfel
participarea structurilor economiei sociale la licitațiile organizate prin crearea
unor premise favorabile de câștig.
Granturi. Grantul reprezintă o sumă de bani alocată de către o entitate
publică sau privată pentru îndeplinirea unui anumit obiectiv sau proiect.
Cele mai comune tipuri de granturi sunt cele alocate în baza unui
proiect de către Uniunea Europeană prin mecanismele financiare specifice sau
de către guvern.
De obicei, acestea se acordă printr-un concurs de proiecte pe baza
unor criterii bine definite. Granturile sunt nerambursabile dacă sunt respectate
prevederile contractuale, în caz contrar beneficiarul poate fi obligat la
restituirea completă sau parțială a sumei.
Granturile au avantaje și dezavantaje (vezi figura de mai jos) pe care
întreprinderea socială trebuie să le analizeze cu grijă atunci când optează
pentru obținerea de finanțare prin acest mecanism.

110
Figura 2. 4 Avantajele și dezavantajele granturilor

• sunt nerambursabil e
• nu implică plata unei dobânzi
Avantaje • controlul asupra întreprinderii
nu este pus în pericol

•granturile se alocă în funcție de specificitatea

proiectului
•implică o competiție acerbă
Dezavantaje •pot implica co-finanțare din partea întreprinderii
•sunt dedicate unor proiecte noi, neimplementate
•procesul de aplicare poate dura o perioadă lungă
de timp

Sursa: https://www.gov.uk/business-finance-explained/grants

La nivel comunitar sunt constituite o serie de fonduri din care se

finanțează programe de finanțare destinate atingerii obiectivelor Uniunii
Europene. Astfel de fonduri sunt Fondul Social European, Fondul de
Coeziune, Fonduri europene structurale și de investiție, Fondul European de
Dezvoltare Regională sau Fondul Social European. Din aceste fonduri, de
exemplu în România se alocă sume de bani unor programe de finanțare
precum Programul Național de Dezvoltare Rurală care finanțează proiecte de
investiție ce corespund criteriilor solicitate prin ghidul solicitantului și anexele
aferente completate de alte documente relevante. Pot aplica pentru obținerea
unor granturi întreprinderi sociale de sine stătătoare sau în parteneriat cu alte
organizații atât din mediul privat cât și din mediul public în funcție de
specificitatea fiecărui program sau sub-program.
Subvenții. În funcție de contextul specific al fiecărui stat în parte,
întreprinderile sociale pot beneficia de alocări financiare din partea
autorităților publice locale sau naționale. Acestea sunt sume obținute cu titlu
nerambursabil care au ca scop sprijinirea activității întreprinderii. Un exemplu
de subvenție poate fi alocarea unor sume de către autoritățile publice pentru

111
întreprinderile sociale care angajează persoane care fac parte din grupurile
dezavantajate.

Figura 2. 5 Mecanismul de finanțare

Fond de Program
Proiect
investiții de finațare

Activități comerciale. Sustenabilitatea financiară pe termen lung a

întreprinderii sociale este asigurată prin intermediul comercializării bunurilor
sau serviciilor oferite către alte firme sau către consumatorul final.
Venituri din închirieri de bunuri și imobile. O sursă de venituri stabilă
o poate reprezenta închirierea imobilelor sau bunurilor întreprinderii sociale
care nu au rol direct în buna desfășurare a activităților întreprinderii. Un
avantaj al acestei surse de finanțare este reprezentat de stabilitatea oferită.
Veniturile provenite din închirieri de bunuri și imobile sunt continue, însă
presupun o investiție de bază considerabilă care însă poate fi recuperată în
timp. În acest fel, întreprinderea socială își poate asigura stabilitatea și
independența financiară pe termen lung, folosindu-se de veniturile obținute
din închirierea de bunuri și imobile pentru atingerea unor obiective sociale.
Taxe, inclusiv taxe de membru. Anumite întreprinderi sociale pot
solicita o sumă modică membrilor organizației în vederea sprijinirii
obiectivelor sociale ale acestora în schimbul unor beneficii tangibile,
indiferent dacă sunt simbolice sau practice (Daucus).
Sponsorizări și donații. Sponsorizarea este “actul juridic prin care
două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra
unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susținerea unor activități
fără scop lucrativ desfășurate de către una dintre părți, denumită beneficiarul

112
sponsorizării” (Legea nr. 32,1994). Așadar, sponsorizarea reprezintă o donație
cu titlu gratuit oferită către o organizație non-profit pentru desfășurarea unor
activități. Donația este “un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil
donatarului un bun pe care acesta îl acceptă” (Istrățoaie, 2006).

Figura 2. 6 Model de conținut cadru pentru dezvoltarea întreprinderilor

sociale

Sistem de
certificare,
marci și
etichete
Servicii și
suport
specializat
Cadru legal
privind
dezvoltarea
afacerilor
Conținut cadru
pentru
întreprinderile
sociale

Rețele și Piață a
mecanisme investițiilor
de susținere cu impact
mutuală social

Sisteme de
măsurare și
raportare a
impactului

Sursa: Wilkinson et al., 2014

În ciuda ultimelor eforturi de a crea un cadru favorabil dezvoltării

sectorului întreprinderilor sociale, anumite bariere, specifice contextului
național, încă persistă la nivelul Uniunii Europene (Wilkinson, 2014):

113
➢ Gradul scăzut de înțelegere a conceptului de întreprindere
socială este principala barieră care stă în calea dezvoltării
întreprinderilor sociale. Recunoașterea întreprinderilor
sociale de către actorii de politici publice, funcționarii
publici, publicul general, investitori, parteneri și potențiali
beneficiari este scăzută, în anumite țări conceptul de
întreprindere socială fiind asociat cu activitățile de integrare
a persoanelor dezavantajate sau cu dizabilități a sectorului
neguvernamental fără legătură cu activitatea
antreprenorială.
➢ Lipsa de servicii specializate în dezvoltarea afacerilor și de
susținere precum incubatoare, scheme de mentorat și de
calificare profesională precum și de pregătire pentru
investiții. Acestea sunt necesare având în vedere misiunea
cu caracter dual, necesitatea de dezvoltare a unui model de
afaceri, grupurile țintă cărora se adresează acestea și
sectoarele de activitate specifice.
➢ Lipsa unui cadru legal din multe dintre statele membre face
dificilă crearea unor programe de susținere și oferirea de
stimulente financiare din partea autorităților publice pentru
întreprinderile sociale.
➢ Accesul pe piață. Utilizarea inadecvată a clauzelor sociale,
practicile curente din domeniul achizițiilor publice,
întârzierile privind plățile contribuie negativ la
competitivitatea întreprinderilor sociale pe piețele
achizițiilor publice.
➢ Accesul la finanțare. Investitorilor convenționali și
creditorilor nu le este foarte clară misiunea duală și
caracterul hibrid al întreprinderilor sociale. Investitorii
specializați, instrumentele și intermediarii financiari sunt
inexistenți sau puțin dezvoltați la nivelul statelor Uniunii
Europene ceea ce face dificilă accesarea de fonduri din
surse externe de către întreprinderile sociale.
➢ Absența unor mecanisme comune pentru măsurarea și
demonstrarea impactului întreprinderilor sociale care să

114
 rezulte într-o mai mare transparență, responsabilitate și
recunoaștere a impactului întreprinderilor sociale și astfel
un mai mare interes din partea investitorilor externi și a
publicului larg.
Spear și Bidet (2005) au identificat 4 criterii pentru dimensiunea
economică a întreprinderilor sociale și 5 criterii pentru dimensiunea socială a
acestora, după cum urmează:
➢ Dimensiunea economică și antreprenorială a întreprinderii
sociale este demonstrată de (1) activitatea continuă de producție
și/sau comercializare de servicii; (2) un grad de autonomie
ridicat; (3) un nivel semnificativ de risc economic; (4) un nivel
minim de muncă salarizată.
➢ Dimensiunea socială a întreprinderii sociale este demonstrată
dacă îndeplinește următoarele criterii: (1) este o inițiativă a unui
grup de cetățeni; (2) deciziile nu se bazează pe capitalul deținut;
(3) are o dimensiune participativă care implică persoanele
afectate de activitatea desfășurată; (4) distribuția limitată a
profitului; (5) au un obiectiv explicit ce privește interesul
colectiv.

2.3. Reglementarea legală a întreprinderilor

sociale
Așa cum am menționat în capitolul precedent, dezvoltarea
întreprinderilor sociale este condiționată de existența unui cadru legal specific
care să recunoască și să reglementeze din punct de vedere juridic conceptul de
întreprindere socială.La nivelul Uniunii Europene, state precum Finlanda,
Lituania si Italia au adoptate legi care reglementează statutul întreprinderilor
sociale începând cu anii 2003, în timp ce în Polonia, Olanda și Franța
reglementarea acestora este în faza de proiect de lege. O analiză mai detaliată
este redată în tabelul de mai jos.

115
Tabel 2. 2 Recunoașterea legală a economiei sociale sau a statutului de
întreprindere socială
Statul membru Lege Numele legii/ Proiectul de lege
SPANIA DA Economia socială (2011)
GRECIA DA Economia socială și întreprinderile
sociale (2011)
BELGIA (WALLONIA) DA Economia socială (2008, Decret
regional)
FINLANDA DA Întreprinderea socială (2003)
LITUANIA DA Întreprinderea socială (2004)
ITALIA DA Întreprinderea socială (2005)
PORTUGALIA DA Economia socială (2013)
ROMÂNIA DA Întreprinderea socială (2015)
SLOVENIA DA Întreprinderea socială (2011)
PORTUGALIA DA Economia socială (2013)
POLONIA Proiect Economia socială (2012)
OLANDA Proiect Întreprinderea socială
FRANȚA Proiect Economie de solidaritate
Sursa: CIRIEC, 2012, actualizat de autor

Stănescu et al. (2013) sugera în articolul intitulat “Social economy in

Romania: Recommendations for development” revizuirea legislației naționale
cu privire la modul de operare al entităților economiei sociale având în vedere
armonizare acesteia cu normativele comunitare. În acest sens a fost aprobată
Legea nr. 219/2015 privind economia socială.
Din perspectivă legală economia socială este definită prin art. 2 al. (1)
ca fiind „ansamblul organizațiilor organizate independent de sectorul public,
al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivități
și/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creșterea gradului de ocupare a
persoanelor aparținând grupului vulnerabil și/sau producerea de bunuri,
prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări.”
Potrivit legii naționale, întreprinderile sociale pot fi organizate sub
forma unor cooperative de credit, asociații, fundații, case de ajutor reciproc ale
salariaților, case de ajutor reciproc ale pensionarilor, societăți agricole sau
orice alte categorii de persoane juridice care respectă , conform actelor legale
de înființare și organizare, definiția și principiile economiei sociale enunțate în
legea economiei sociale.

116
 Ordonanța de guvern nr. 26 din 2000 prevede posibilitatea ca
organismele neguvernamentale să înființeze societăți comerciale, iar
dividendele obținute din activitatea acestora, în cazul în care nu se reinvestesc
în aceeași societate economică, este obligatoriu să se folosească în realizarea
scopului asociației, fundației sau federației. De asemenea, aceste organizații
pot desfășura activități economice directe cu condiția de a fi în strânsă legătură
cu scopul principal al persoanei juridice, aceste activități având un caracter
accesoriu. Această activitate economică prevăzută de lege a permis
dezvoltarea întreprinderilor sociale până la momentul reglementării activității
întreprinderilor sociale prin promulgarea legii economiei sociale, în anul 2015.
Referitor la relațiile organizațiilor neguvernamentale, inclusiv
întreprinderile sociale, cu autoritățile publice, acestea din urmă vor oferi
sprijin prin punerea la dispoziție a unor spații pentru sedii sau atribuirea de
terenuri pentru ridicarea unor construcții care să servească la desfășurarea
activității organizației. Pentru atribuirea de terenuri și spații pentru sedii,
autoritățile publice locale, la cererea organizațiilor neguvernamentale, vor
constitui liste de prioritate. Autoritățile publice sunt obligate să pună
informațiile de interes public la dispoziția asociațiilor, fundațiilor și
federațiilor.
Este obligatoriu să se înființeze structuri pentru relația cu mediul
asociativ în cadrul Camerelor Parlamentului, Administrației Prezidențiale,
aparatului de lucru al Guvernului, instituției Avocatului Poporului,
ministerelor, autorităților publice centrale, locale și autonome. Aceste
autorități se pot consulta cu reprezentanții asociațiilor sau fundațiilor care își
desfășoară activitatea în sfera lor de competență pentru stabilirea unor
programe sau activități comune.
Odată constituite, asociațiile, fundațiile și federațiile vor cere să
fie luate în evidență de către autoritățile publice în funcție de domeniul
în care își desfășoară activitatea, iar autoritățile publice solicitate sunt
obligate să țină evidența organizațiilor neguvernamentale care li s-au
adresat în acest scop.
Principiile economiei sociale, așa cum rezultă din legea
economiei sociale nr. 219/2015 se referă la:
a) Prioritatea acordată individului și obiectivelor sociale în
fața creșterii profitului;
b) Solidaritate și responsabilitate colectivă;
c) Convergența dintre interesele membrilor asociați și
interesul general și/sau interesele unor colectivități;

117
 d) Control democratic al membrilor, exercitat asupra
activităților desfășurate;
e) Caracter voluntar și liber al asocierii în formele de
organizare specific domeniului economiei sociale;
f) Personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune și
independență față de autoritățile publice;
g) Alocarea celei mai mari părți a profitului/excedentului
financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general,
ale unei colectivități sau în interesul personal
nepatrimonial al membrilor.
Potrivit legii nr. 219/2015, art. 6 al. 1d) statutul de întreprindere
socială este certificat de un atestat de întreprindere socială prin care se
recunoaște contribuția acestora la dezvoltarea domeniului economiei
sociale. Entitățile economiei sociale pot fi întreprinderi sociale sau
întreprinderi sociale de inserție.
Atestatul de întreprindere socială se acordă de către Agenția
Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) pentru o
perioadă de 5 ani cu posibilitatea prelungirii acestuia acelor entități
juridice care dovedesc prin acte de înființare și funcționare respectarea
următoarelor principii, așa cum prevede Legea economiei sociale,
respectiv:
• Acționează în scop social și/sau în interesul general al
comunității;
• Alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social
și rezervei statutare;
• Se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării
către una sau mai multe întreprinderi sociale;
• Aplică principiul echității sociale față de angajați,
asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu
pot exista diferențe care să depășească raportul de 1 la 8.
Întreprinderea socială de inserție reprezintă întreprinderea socială care
(a) are permanent cel puțin 30% din personalul angajat aparținând grupului
vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat să reprezinte cel puțin 30% din
total timpului de lucru al tuturor angajaților și (b) are ca scop lupta împotriva
excluziunii, discriminărilor și șomajului prin inserția socio-profesională a

118
persoanelor defavorizate. Statutul de întreprindere socială se certifică prin
acordarea mărcii sociale.
În vederea implementării legii economiei sociale a fost lansat spre
dezbatere publică Hotărârea pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială format din
trei capitole: Capitolul I – Dispoziții generale, Capitolul II – Atestatul de
întreprindere socială și Capitolul III – Marca socială.
Capitolul II reglementează procedura obținerii atestatului de
întreprindere socială, obligațiile întreprinderilor sociale atestate, precum și
suspendarea și retragerea atestatului de întreprindere socială.
Capitolul III reglementează procedura acordării mărcii sociale,
obligațiilor întreprinderilor sociale de inserție, suspendarea și retragerea mărcii
sociale, anularea mărcii sociale. De asemenea, se aduce în discuție Planul
județean de inserție socioprofesională ca „document de planificare elaborat de
agențiile de ocupare prin compartimentele pentru economie socială, pe o
perioadă de 3 ani , prin consultarea întreprinderilor sociale de inserție
certificate și a serviciilor publice de asistență socială de la nivel local și
județean.”
Ca anexe la normele metodologice apar modelele tipizate pentru
efectuarea unei anchete sociale, cerere pentru acordarea atestatului de
întreprindere socială, model de atestat de întreprindere socială, cerere tip de
prelungire a atestatului de întreprindere socială, condițiile minime privind
raportul social anual privind activitatea desfășurată a întreprinderii sociale,
cerere pentru acordarea mărcii sociale, model tip de situație privind personalul
angajat cu contract individual de muncă și model de atestat de întreprindere
socială de inserție.

Tabel 2. 3 Reglementări legale privind principalele forme de organizare ale

întreprinderilor sociale
Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
Asociaţia este Casele de Casele de Să desfășoare
subiectul de ajutor ajutor activități în
Definiție
drept reciproc ale reciproc ale domeniul
constituit de salariaților pensionarilor economiei

119
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
trei sau mai sunt asociații sunt sociale;
multe fără scop organizaţii cu Să dețină un
persoane care, patrimonial, caracter civic, atestat de
pe baza unei organizate pe persoane întreprinde-re
înţelegeri, pun baza liberului juridice de socială;
în comun şi consimțământ drept privat Să respecte
fără drept de al salariaților, cu caracter principiile
restituire în vederea nepatrimonial, economiei
contribuţia sprijinirii și neguverna- sociale.
materială, într-ajutorării mentale,
cunoştinţele financiare a apolitice, cu
sau aportul lor membrilor scop de
în muncă lor. caritate, de
pentru întrajutorare
realizarea mutuală şi de
unor activităţi asistenţă
în interes socială.
general, al
unor
colectivităţi
sau, după caz,
în interesul
lor personal
nepatrimonial.
OG nr. 26 din Legea 122 din Legea 540 din
2000 cu 1996 privind 2000 privind
privire la regimul casele de
asociații și juridic al ajutor
fundații caselor de reciproc ale Legea 219
modificată ajutor pensionarilor din 2015
Legislația cheie prin Legea reciproc ale modificată privind
213/2005, salariaților si prin Legea economia
Legea al uniunilor 248/20011. socială.
246/2005, acestora OG nr. 26 din
Legea modificată de 2000 cu
305/2008, Legea privire la
Legea 135/2003, asociații și

120
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
34/2010, OUG 74/ fundații
Legea 76/ 2003, Legea modificată
2012 și Legea 186/ 2004. O prin Legea
145/2012 versiune 213/2005,
consolidată a Legea
fost publicată 246/2005,
în anul 2009. Legea
OG nr. 26 din 305/2008,
2000 cu Legea
privire la 34/2010,
asociații și Legea 76/
fundații 2012 și Legea
modificată 145/2012.
prin Legea Legea
213/2005, 93/2009
Legea privind
246/2005, instituțiile
Legea financiare
305/2008, nebancare.
Legea
34/2010,
Legea 76/
2012 și Legea
145/2012
Este forma legală
exclusiv folosită
pentru Nu Nu Nu
întreprinderile
sociale?
În vederea În vederea În vederea Obținerea
dobândirii dobândirii dobândirii atestatului de
personalităţii personalităţii personalităţii întreprindere
Procedura de juridice, juridice, juridice, socială.
înființare membrii membrii membrii Potrivit
asociaţi asociaţi asociaţi normelor
încheie actul încheie actul încheie actul metodologice
constitutiv şi constitutiv şi constitutiv şi de aplicare a

121
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
statutul statutul statutul legii
asociaţiei, în asociaţiei, în asociaţiei, în 219/2015
formă formă formă pentru
autentică sau autentică sau autentică sau obținerea
atestată de atestată de atestată de statutului de
avocat. avocat. avocat. întreprindere
Documente Documente Documente socială se
necesare: necesare: necesare: depun la
cererea de cererea de cererea de AJOFM
înscriere în înscriere în înscriere în următoarele
Registrul Registrul Registrul documente:
asociaţiilor şi asociaţiilor şi asociaţiilor şi cerere pentru
fundaţiilor fundaţiilor fundaţiilor acordarea
aflat la grefa aflat la grefa aflat la grefa atestatului și
judecătoriei în judecătoriei în judecătoriei în actele de
a cărei a cărei a cărei înființare și
circumscripţie circumscripţie circumscripţie funcționare
teritorială îşi teritorială îşi teritorială îşi (act
are sediul, are sediul, are sediul, constitutiv,
actul actul actul statut,
constitutiv, constitutiv, constitutiv, certificat de
statutul statutul statutul înscriere în
asociaţiei, asociaţiei, asociaţiei, Registrul
actele actele actele asociațiilor și
doveditoare doveditoare doveditoare fundațiilor)
ale sediului şi ale sediului şi ale sediului şi
patrimoniului patrimoniului patrimoniului
iniţial, dovada iniţial, dovada iniţial, dovada
disponibilităţi disponibilităţi disponibilităţi
i denumirii i denumirii i denumirii
eliberată de eliberată de eliberată de
Ministerul Ministerul Ministerul
Justiției. Justiției. Justiției.
Fondatorii Fondatorii
trebuie să fie trebuie să fie
angajați sau pensionari.
persoane care După

122
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
au venituri dobândirea
asimilate cu personalității
salariile. juridice,
După activitatea
dobândirea asociației
personalității poate începe
juridice, doar după
activitatea înscrierea
asociației într-un
poate începe registru
doar după special al
înscrierea Băncii
într-un Naționale.
registru
special al
Băncii
Naționale.
Activul
patrimonial,
în valoare de
Activul Activul
cel puţin un
patrimonial, patrimonial,
salariu minim
în valoare de în valoare de
brut
cel puţin un cel puţin un
pe economie,
salariu minim salariu minim
la data
brut brut
constituirii
pe economie, pe economie,
Capital sau asociaţiei,
la data la data -
bunuri necesare este alcătuit
constituirii constituirii
din aportul în
asociaţiei, asociaţiei,
natură şi/sau
este alcătuit este alcătuit
în bani al
din aportul în din aportul în
asociaţilor.
natură şi/sau natură şi/sau
Prin
în bani al în bani al
dispozițiile
asociaţilor. asociaţilor.
statutare
casele de
ajutor

123
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
reciproc ale
salariaților
trebuie să se
asigure că
fondurile lor,
rezervele și
lichiditățile
sunt suficiente
pentru a
asigura
echilibrul
structurii
financiare și
aplicarea
regulilor de
previziune și
de risc în
acordarea
împrumuturil
or.
Organele Organele Organele
asociaţiei asociaţiei asociaţiei
sunt: a) sunt: a) sunt: a)
adunarea adunarea adunarea
generală; generală; generală;
b) consiliul b) consiliul b) consiliul
director; director; director;
c) cenzorul c) cenzorul c) cenzorul
Management și
sau, după caz, sau, după caz, sau, după caz, -
guvernare
comisia de comisia de comisia de
cenzori. cenzori. cenzori.
Adunarea Adunarea Adunarea
generală este generală este generală este
organul de organul de organul de
conducere, conducere, conducere,
alcătuit din alcătuit din alcătuit din
totalitatea totalitatea totalitatea

124
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
asociaţilor. asociaţilor. asociaţilor.
Consiliul Consiliul Consiliul
director director director
asigură asigură asigură
punerea în punerea în punerea în
executare a executare a executare a
hotărârilor hotărârilor hotărârilor
adunării adunării adunării
generale. El generale. El generale. El
poate fi poate fi poate fi
alcătuit şi din alcătuit şi din alcătuit şi din
persoane din persoane din persoane din
afara afara afara
asociaţiei, în asociaţiei, în asociaţiei, în
limita a cel limita a cel limita a cel
mult o mult o mult o
pătrime din pătrime din pătrime din
componenţa componenţa componenţa
sa sa sa
Consiliul Consiliul Consiliul
director poate director poate director poate
împuternici împuternici împuternici
una sau mai una sau mai una sau mai
multe multe multe
persoane cu persoane cu persoane cu
funcţii funcţii funcţii
executive. executive. executive.
Controlul Controlul Controlul
financiar financiar financiar
intern este intern este intern este
asigurat de asigurat de asigurat de
către un către un către un
cenzor. Pentru cenzor. Pentru cenzor. Pentru
asociaţiile cu asociaţiile cu asociaţiile cu
mai mult de mai mult de mai mult de
100 de 100 de 100 de
membri membri membri

125
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
înscrişi până înscrişi până înscrişi până
la data la data la data
întrunirii întrunirii întrunirii
ultimei ultimei ultimei
adunări adunări adunări
generale, generale, generale,
controlul controlul controlul
financiar financiar financiar
intern se intern se intern se
exercită de exercită de exercită de
către o către o către o
comisie de comisie de comisie de
cenzori. cenzori cenzori
Forma legală Forma legală Forma legală
are membrii. are membrii. are membrii.

Controlul Controlul Controlul

efectiv este efectiv este efectiv este
asigurat de asigurat de asigurat de
către membrii către membrii către membrii
datorită datorită datorită
drepturilor lor drepturilor lor drepturilor lor
de a participa, de a participa, de a participa,
vota și a-și vota și a-și vota și a-și
Drepturile spune părerea spune părerea spune părerea
-
membrilor în cadrul în cadrul în cadrul
Adunării Adunării Adunării
generale. generale. generale.

Competenţa Competenţa Competenţa

adunării adunării adunării
generale generale generale
cuprinde: cuprinde: cuprinde:
a) stabilirea a) stabilirea a) stabilirea
strategiei şi a strategiei şi a strategiei şi a
obiectivelor obiectivelor obiectivelor
generale ale generale ale generale ale

126
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
asociaţiei; asociaţiei; asociaţiei;
b) aprobarea b) aprobarea b) aprobarea
bugetului de bugetului de bugetului de
venituri şi venituri şi venituri şi
cheltuieli şi a cheltuieli şi a cheltuieli şi a
bilanţului bilanţului bilanţului
contabil; contabil; contabil;
c) alegerea şi c) alegerea şi c) alegerea şi
revocarea revocarea revocarea
membrilor membrilor membrilor
consiliului consiliului consiliului
director; director; director;
d) alegerea şi d) alegerea şi d) alegerea şi
revocarea revocarea revocarea
cenzorului cenzorului cenzorului
sau, după caz, sau, după caz, sau, după caz,
a membrilor a membrilor a membrilor
comisiei de comisiei de comisiei de
cenzori; cenzori; cenzori;
e) înfiinţarea e) înfiinţarea e) înfiinţarea
de filiale; de filiale; de filiale;
f) modificarea f) modificarea f) modificarea
actului actului actului
constitutiv şi constitutiv şi constitutiv şi
a statutului; g) a statutului; g) a statutului; g)
dizolvarea şi dizolvarea şi dizolvarea şi
lichidarea lichidarea lichidarea
asociaţiei, asociaţiei, asociaţiei,
precum şi precum şi precum şi
stabilirea stabilirea stabilirea
destinaţiei destinaţiei destinaţiei
bunurilor bunurilor bunurilor
rămase după rămase după rămase după
lichidare; lichidare; lichidare;
h) orice alte h) orice alte h) orice alte
atribuţii atribuţii atribuţii
prevăzute în prevăzute în prevăzute în

127
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
lege sau în lege sau în lege sau în
statut. statut. statut.
Adunarea Adunarea Adunarea
generală se generală se generală se
întruneşte cel întruneşte cel întruneşte cel
puţin o dată puţin o dată puţin o dată
pe an şi are pe an şi are pe an şi are
drept de drept de drept de
control control control
permanent permanent permanent
Sistemul de vot și
asupra asupra asupra
reprezentarea
consiliului consiliului consiliului
membrilor la
director și director și director și
întâlnirile -
cenzorului sau cenzorului sau cenzorului sau
generale
comisiei de comisiei de comisiei de
Tipuri de acțiuni,
cenzori. cenzori. cenzori.
dacă este cazul
Regulile Regulile Regulile
privind privind privind
organizarea şi organizarea şi organizarea şi
funcţionarea funcţionarea funcţionarea
adunării adunării adunării
generale se generale se generale se
stabilesc prin stabilesc prin stabilesc prin
statut. statut. statut.
Dividendele Dividendele Dividendele
obţinute din obţinute din obţinute din
activităţile activităţile activităţile
acestor acestor acestor
societăţi societăţi societăţi
comerciale, comerciale, comerciale,
Distribuția
dacă nu se dacă nu se dacă nu se
dividendelor
reinvestesc în reinvestesc în reinvestesc în
aceleaşi aceleaşi aceleaşi
societăţi societăţi societăţi
comerciale, se comerciale, se comerciale, se
folosesc în folosesc în folosesc în
mod mod mod

128
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
obligatoriu obligatoriu obligatoriu
pentru pentru pentru
realizarea realizarea realizarea
scopului scopului scopului
asociaţiei. asociaţiei. asociaţiei.
Din veniturile
realizate
casele de
ajutor
reciproc ale
pensionarilor
îşi pot
constitui, în
condiţiile
prevăzute de
statut:
a) fonduri
Întreprinderea
pentru
socială alocă
împrumuturi;
minimul 90%
b) fonduri
Nu există Nu există din profitul
Distribuția pentru
specificații specificații realizat
rezervelor acordarea de
legale legale scopului
ajutoare
social și
nerambursabi-
rezervei
le;
statutare.
c) fonduri
pentru
activităţi
culturale,
artistice,
turistice şi de
agrement;
d) fonduri
pentru
investiţii;
e) fonduri
pentru

129
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
subvenţionare
a produselor
alimentare de
bază, stabilite
de consiliul
director,
pentru
vânzarea către
membrii
caselor de
ajutor
reciproc ale
pensionarilor
prin
magazinele
proprii şi de
tip economat;
f) fonduri
pentru
cheltuieli
generale.
Contribuțiile Contribuțiile
la fondul la fondul
social al social al
membrilor, se membrilor, se
restituie la restituie la
Rambursările
încetarea încetarea
nu se aplică
Distincția dintre calității de calității de
formei legale
difidente/ramburs membru. membru.
-
ări și distribuția Orice alt Orice alt
rambursărilor surplus surplus
rămâne rămâne
asociației și asociației și
este este
contabilizat ca contabilizat ca
și capital și capital
propriu. propriu.

130
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
Asociaţiile, Prin
fundaţiile şi furnizarea de
federaţiile pot împrumuturi
desfăşura cu dobândă,
orice alte casele de
Prin
activităţi ajutor
furnizarea de
economice reciproc ale
împrumuturi
directe dacă pensionarilor
cu dobândă,
acestea au desfășoară
casele de
caracter deja activități
ajutor
accesoriu şi economice.
reciproc ale
sunt în strânsă Regulamentul
salariaților
legătură cu Băncii
desfășoară
scopul Naționale le
deja activități
principal al permite să
economice.
persoanei desfășoare
Regulamentul
juridice. alte activități
Băncii
Restricții privind Asociaţiile cu condiția
Naționale le Nu există
abilitatea de pot înfiinţa respectării
permite să restricții
comercializare societăţi legii. Legea
desfășoare
comerciale. privind casele
alte activități
Dividendele de ajutor
cu condiția
obţinute din reciproc ale
respectării
activităţile pensionarilor
legii,
acestor permite
respectiv ca
societăţi furnizarea
obiectul de
comerciale, unor game de
activitate să
dacă nu se servicii care
rămână
reinvestesc în se află în
furnizarea de
aceleaşi afara
împrumuturi
societăţi domeniului de
către
comerciale, se împrumuturi
membrii.
folosesc în financiare și
mod care pot
obligatoriu include
pentru activități
realizarea precum:

131
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
scopului a) organizarea
asociaţiei. de activităţi
culturale,
artistice,
turistice şi de
agrement;
b) prestarea
de servicii,
contra unei
plăţi reduse,
pentru
membrii
caselor de
ajutor
reciproc ale
pensionarilor
şi membrii de
familie aflaţi
în întreţinerea
acestora,
folosind
munca unor
pensionari,
membri ai
casei
respective;
c) organizarea
de magazine
pentru
desfacerea de
produse
alimentare la
preţuri de
producţie,
administrarea
de case de
odihnă şi

132
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
tratament,
organizarea
de centre
pentru
repararea de
obiecte
electrocasnice
îmbrăcăminte,
încălţăminte;
d) efectuarea
de servicii
funerare
pentru
membrii
decedaţi ai
caselor de
ajutor
reciproc:
confecţionare
a de sicrie şi
asigurarea
transportului
etc.

Veniturile Veniturile Veniturile

asociaţiilor asociaţiilor asociaţiilor
provin din: provin din provin din
a) cotizaţiile contribuția contribuția
membrilor; membrilor la membrilor la
b) dobânzile fondul social fondul social
Finanțarea internă şi dividendele din care sunt din care sunt -
rezultate din acordate acordate
plasarea împrumuturile împrumuturile
sumelor . .
disponibile, în Alte venituri Alte venituri
condiţii sunt obținute sunt obținute
legale; din: din:

133
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
c)
dividendele a) dobânzile a) dobânzile
societăţilor şi dividendele şi dividendele
comerciale rezultate din rezultate din
înfiinţate de plasarea plasarea
asociaţii sau sumelor sumelor
de federaţii; disponibile, în disponibile, în
d) venituri condiţii condiţii
realizate din legale; legale;
activităţi b) venituri b) venituri
economice realizate din realizate din
directe; activităţi activităţi
e) donaţii, economice economice
sponsorizări directe; directe;
sau legate; c) donaţii, c) donaţii,
f) alte forme sponsorizări sponsorizări
stipulate prin sau legate; sau legate;
lege. d) alte forme d) alte forme
stipulate prin stipulate prin
lege. lege
O asociație nu O casă de O casă de
își poate ajutor ajutor
crește reciproc a reciproc a
veniturile prin salariaților nu pensionarilor
investiții de își poate nu își poate
capital. crește crește
Există veniturile prin veniturile prin
posibilitatea investiții de investiții de
Finanțarea
ca salariatul capital. capital. -
externă
să Veniturile Veniturile
redirecționeze unei CAR a unei CAR a
2% din salariaților pot salariaților pot
impozitul pe proveni din: 134roven din:
venit către o a) dobânzile a) dobânzile
asociație. Alte şi dividendele şi dividendele
forme de rezultate din rezultate din
finanțare plasarea plasarea

134
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
externă sunt sumelor sumelor
donațiile, disponibile, în disponibile, în
sponsorizările condiţii condiţii
sau legate. legale; legale;
b) venituri b) venituri
realizate din realizate din
activităţi activităţi
economice economice
directe; directe;
c) donaţii, c) donaţii,
sponsorizări sponsorizări
sau legate; sau legate;
d) alte forme d) alte forme
stipulate prin stipulate prin
lege. lege.

O bună O bună O bună Întreprinderea

practică a practică a practică a socială are
unei asociații unei asociații unei asociații următoarele
este aceea de este aceea de este aceea de obligaţii:
a publica un a publica un a publica un a) de a
raport anual raport anual raport anual comunica
de activitate de activitate de activitate agenţiei de
care să care să care să ocupare orice
cuprindă cuprindă cuprindă modificări ale
Condiții de informații informații informații actelor de
transparență și privind privind privind înfiinţare sau
publicitate veniturile și veniturile și veniturile și constitutive,
cheltuielile, cheltuielile, cheltuielile, în termen de
însă această însă această însă această 15 zile de la
practică nu practică nu practică nu modificare;
este impusă este impusă este impusă b) de a
de lege. de lege. de lege. comunica
Totuși, În plus, casele În plus, casele agenţiei de
asociația de ajutor de ajutor ocupare
trebuie să reciproc reciproc rapoartele de
transmită pentru pentru activitate şi

135
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
organelor salariați salariați situaţiile
fiscale trebuie să trebuie să financiare
documentele notifice Banca notifice Banca anuale;
contabile care Națională și Națională și compartiment
vor fi incluse federația din federația din ul judeţean
în baza de care face care face pentru
date a parte parte economie
plătitorilor de trimestrial trimestrial socială are
taxe din privind privind obligaţia să
cadrul desfășurarea desfășurarea asigure
Ministerului financiară și financiară și consultarea
de Finanțe. O economică. economică. acestor
parte din Totuși, Totuși, documente de
informați sunt asociația asociația către orice
făcute publice trebuie să trebuie să persoană
și puse la transmită transmită interesată;
dispoziția organelor organelor c) de a
oricărei fiscale fiscale publica, în
persoane documentele documentele extras, în
interesate. contabile care contabile care termen de 3
Auditul extern vor fi incluse vor fi incluse luni de la
este în baza de în baza de încheierea
considerat un date a date a anului
exemplu de plătitorilor de plătitorilor de calendaristic,
bună practică, taxe din taxe din raportul
însă nu este cadrul cadrul social anual
impus de lege. Ministerului Ministerului privind
De obicei, de Finanțe. O de Finanțe. O activitatea
auditul extern parte din parte din desfăşurată şi
este cerut informați sunt informați sunt situaţiile
atunci când făcute publice făcute publice financiare
asociația și puse la și puse la anuale în
beneficiază de dispoziția dispoziția Registrul unic
granturi oricărei oricărei de evidenţă a
pentru persoane persoane întreprinderil
evaluarea interesate. interesate. or sociale.
gestionării Auditul extern Auditul extern

136
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
fondurilor este este
primite. considerat un considerat un
exemplu de exemplu de
bună practică, bună practică,
însă nu este însă nu este
impus de lege. impus de lege.

În mod În mod În mod

normal, normal, normal,
angajații pot angajații pot angajații pot
lua parte la lua parte la lua parte la
procesul luării procesul luării procesul luării
deciziilor deciziilor deciziilor
numai dacă au numai dacă au numai dacă au
un un un
reprezentant reprezentant reprezentant
în Consiliul în Consiliul în Consiliul
director. În director. În director. În
practică, practică, practică,
uneori uneori uneori
directorul directorul directorul
Sisteme de
executiv este executiv este executiv este
implicare a
membru al membru al membru al
angajaților
Consiliului Consiliului Consiliului
director. director. director.
O modalitate O modalitate O modalitate
alternativă de alternativă de alternativă de
implicare a implicare a implicare a
angajaților o angajaților o angajaților o
reprezintă reprezintă reprezintă
stabilirea unor stabilirea unor stabilirea unor
consilii consilii consilii
consultative consultative consultative
sau sau sau
încurajarea încurajarea încurajarea
reprezentantul reprezentantul reprezentantul

137
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
ui angajaților ui angajaților ui angajaților
să facă parte să facă parte să facă parte
din Consiliul din Consiliul din Consiliul
director, însă director, însă director, însă
nu există nu există nu există
prevederi prevederi prevederi
legale privind legale privind legale privind
aceste aceste aceste
practici. practici. practici.
Asociația se Asociația se Asociația se
dizolva de dizolva de dizolva de
drept prin: drept prin: drept prin:
a) împlinirea a) împlinirea a) împlinirea
duratei pentru duratei pentru duratei pentru
care a fost care a fost care a fost
constituita; constituita; constituita;
b) realizarea b) realizarea b) realizarea
sau sau sau
imposibilitate imposibilitate imposibilitate
a realizării a realizării a realizării
scopului scopului scopului
pentru care a pentru care a pentru care a
fost fost fost
Dizolvarea
constituita, constituita, constituita,
daca in daca in daca in
termen de 3 termen de 3 termen de 3
luni de la luni de la luni de la
constatarea constatarea constatarea
unui astfel de unui astfel de unui astfel de
fapt nu se fapt nu se fapt nu se
produce produce produce
schimbarea schimbarea schimbarea
acestui scop; acestui scop; acestui scop;
c) c) c)
imposibilitate imposibilitate imposibilitate
a constituirii a constituirii a constituirii
adunării adunării adunării

138
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
generale sau a generale sau a generale sau a
consiliului consiliului consiliului
director in director in director in
conformitate conformitate conformitate
cu statutul cu statutul cu statutul
asociației, asociației, asociației,
daca aceasta daca aceasta daca aceasta
situație situație situație
durează mai durează mai durează mai
mult de un an; mult de un an; mult de un an;
d) reducerea d) reducerea d) reducerea
numărului de numărului de numărului de
asociați sub asociați sub asociați sub
limita fixata limita fixata limita fixata
de lege, daca de lege, daca de lege, daca
acesta nu a acesta nu a acesta nu a
fost complinit fost complinit fost complinit
timp de 3 timp de 3 timp de 3
luni. luni. luni.
Asociația se Asociația se Asociația se
dizolva, prin dizolva, prin dizolva, prin
hotărâre hotărâre hotărâre
judecătoreasc judecătoreasc judecătoreasc
a, la cererea a, la cererea a, la cererea
oricărei oricărei oricărei
persoane persoane persoane
interesate: interesate: interesate:
a) când scopul a) când scopul a) când scopul
sau activitatea sau activitatea sau activitatea
asociației a asociației a asociației a
devenit ilicita devenit ilicita devenit ilicita
sau contrara sau contrara sau contrara
ordinii ordinii ordinii
publice; publice; publice;
b) când b) când b) când
realizarea realizarea realizarea
scopului este scopului este scopului este

139
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
urmărita prin urmărita prin urmărita prin
mijloace mijloace mijloace
ilicite sau ilicite sau ilicite sau
contrare contrare contrare
ordinii ordinii ordinii
publice; publice; publice;
c) când c) când c) când
asociația asociația asociația
urmărește un urmărește un urmărește un
alt scop decât alt scop decât alt scop decât
cel pentru cel pentru cel pentru
care s-a care s-a care s-a
constituit; constituit; constituit;
d) când d) când d) când
asociația a asociația a asociația a
devenit devenit devenit
insolvabila; insolvabila; insolvabila;
e) Dacă prin e) Dacă prin e) Dacă prin
natura natura natura
scopului sau scopului sau scopului sau
obiectivelor obiectivelor obiectivelor
propuse, propuse, propuse,
desfășoară desfășoară desfășoară
activități activități activități
pentru care, pentru care, pentru care,
potrivit legii, potrivit legii, potrivit legii,
sunt necesare sunt necesare sunt necesare
autorizații autorizații autorizații
administrative administrative administrative
prealabile prealabile prealabile
care nu au care nu au care nu au
fost obținute. fost obținute. fost obținute.
Asociaţia se Asociaţia se Asociaţia se
poate dizolva poate dizolva poate dizolva
şi prin şi prin şi prin
hotărârea hotărârea hotărârea
adunării adunării adunării

140
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
generale. În generale. În generale. În
termen de 15 termen de 15 termen de 15
zile de la data zile de la data zile de la data
şedinţei de şedinţei de şedinţei de
dizolvare, dizolvare, dizolvare,
hotărârea hotărârea hotărârea
adunării adunării adunării
generale se generale se generale se
depune la depune la depune la
judecătoria în judecătoria în judecătoria în
a cărei a cărei a cărei
circumscripţie circumscripţie circumscripţie
teritorială îşi teritorială îşi teritorială îşi
are sediul, are sediul, are sediul,
pentru a fi pentru a fi pentru a fi
înscrisă în înscrisă în înscrisă în
Registrul Registrul Registrul
asociaţiilor şi asociaţiilor şi asociaţiilor şi
fundaţiilor. fundaţiilor. fundaţiilor.
In cazul In cazul In cazul
dizolvării dizolvării dizolvării
asociației sau asociației sau asociației sau
fundației, fundației, fundației, Întreprinderil
bunurile bunurile bunurile e sociale se
ramase in ramase in ramase in obligă să
urma urma urma transmită
Transmiterea lichidării nu lichidării nu lichidării nu bunurile
bunurilor în urma se pot se pot se pot rămase în
dizolvării/ transmite transmite transmite urma
lichidării către persoane către persoane către persoane lichidării
fizice. Aceste fizice. Aceste fizice. Aceste către una sau
bunuri pot fi bunuri pot fi bunuri pot fi mai multe
transmise transmise transmise întreprinderi
către persoane către persoane către persoane sociale;
juridice de juridice de juridice de
drept privat drept privat drept privat
sau de drept sau de drept sau de drept

141
 Case de Condiții
Case de
ajutor pentru a fi
ajutor
Forma legală Asociații reciproc ale întreprin-
reciproc ale
pensionari- deri sociale
angajaților
lor
public cu scop public cu scop public cu scop
identic sau identic sau identic sau
asemănător, asemănător, asemănător,
printr-o printr-o printr-o
procedura procedura procedura
stabilita in stabilita in stabilita in
statutul statutul statutul
asociației sau asociației sau asociației sau
al fundației. al fundației. al fundației.
In cazul in In cazul in In cazul in
care asociația care asociația care asociația
sau fundația a sau fundația a sau fundația a
fost dizolvata fost dizolvata fost dizolvata
pentru motive pentru motive pentru motive
ce țin de ce țin de ce țin de
scopuri și scopuri și scopuri și
mijloace mijloace mijloace
ilicite, ilicite, ilicite,
bunurile bunurile bunurile
ramase după ramase după ramase după
lichidare vor lichidare vor lichidare vor
fi preluate de fi preluate de fi preluate de
către stat. către stat. către stat.
Conversia într-o
altă formă - nu se aplică - nu se aplică - nu se aplică - nu se aplică
juridică
Sursa: Ciriec, 2012, completată de autor

2.4. Dimensiunea organizațiilor sociale

Într-o societate care este nevoită să răspundă la provocări tot mai
complexe, structurile economiei sociale se prezintă ca niște entități foarte
importante pentru succesul Strategiei Europa 2020 întrucât „contribuie la
creştere inteligentă răspunzând nevoilor sociale care nu sunt satisfăcute cu
inovare socială. De asemenea, ele determină o creştere durabilă prin impactul

142
lor pozitiv asupra mediului şi prin viziunea lor pe termen lung, şi totodată ele
sunt în centrul procesului de creştere incluzivă datorită accentului pus pe
oameni şi pe coeziunea socială” (Barna, 2014).
La nivel european, economia socială reprezintă 10% din totalul
afacerilor existente în Europa (Barna, 2014) și oferă locuri de muncă pentru
mai mult de 14.5 milioane de persoane, aproximativ 6.5% din forța de muncă
a Uniunii Europene (Euricse, 2013). Dintre aceştia, 70% sunt angajaţi în
asociaţii non-profit, 26% în cooperative şi 3% în case de ajutor reciproc
(Barna, 2014).
Cele mai întâlnite forme legale ale întreprinderilor sociale, la nivelul
statelor Uniunii Europene sunt: (1) asociațiile, fundațiile și alte forme similare
într-o proporție de 92%, (2) cooperative și alte forme similare acceptate (7%)
și (3) case de ajutor reciproc și alte forme similare acceptate (1%) (Euricse,
2013).
Cele mai multe organizații aparținând economiei sociale au fost
identificate în Marea Britanie cu 875 555 organizații în anul 2010, urmată de
Germania cu 513 727 organizații și Spania cu 200 769 organizații. (CIRIEC,
2012).
Pentru a analiza dintr-o perspectivă comparativă numărul de locuri de
muncă create de structuri ale economiei sociale, în tabelul următor este
calculat procentul locurilor de muncă in economia socială din totalul de locuri
de muncă la nivel național pentru statele Uniunii Europene între anii 2009-
2010. Se poate observa că în acest caz, în statele cu numărul cel mai mare de
organizații sociale, locurile de muncă în economia socială nu reprezintă
neapărat cea mai mare parte din piața forței de muncă.

Tabel 2. 4 Locuri de muncă plătite în economia socială (2009-2010)

2009-2010 2014-2015
Locuri Nr. total Locuri Nr. total
de de locuri de de locuri
muncă in de muncă muncă in de muncă
Stat membru % %
economia la nivel economia la nivel
socială național socială național
(mii) (mii) (mii) (mii)
Austria 233.53 4,096.30 5.7 308.05 4,068.00 7.573
Belgia 462.54 4,488.70 10.3 403.92 4,499.00 8.978
Danemarca 195.49 2,706.10 7.22 158.06 2,678.00 5.902
Finlanda 187.2 2,447.50 7.65 182.11 2,368.00 7.690

143
 2009-2010 2014-2015
Locuri Nr. total Locuri Nr. total
de de locuri de de locuri
muncă in de muncă muncă in de muncă
Stat membru % %
economia la nivel economia la nivel
socială național socială național
(mii) (mii) (mii) (mii)
Franța 2318.54 25,692.30 9.02 2,372.81 26,118.00 9.085
Germania 2458.58 38,737.80 6.35 2,635.98 39,176.00 6.729
Grecia 117.12 4,388.60 2.67 117.52 3,548.00 3.312
Irlanda 98.74 1,847.80 5.34 95.15 1,899.00 5.010
Italia 2228.01 22,872.30 9.74 1,923.75 21,973.00 8.755
Luxemburg 16.11 220.8 7.3 25.35 255.00 9.939
Portugalia 251.1 6,978.20 5.04 215.96 4,309.00 5.012
Olanda 856.05 8,370.20 10.23 798.78 8,115.00 9.843
Spania 1243.15 18,456.50 6.74 1358.40 17,717.00 7.667
Suedia 507.21 4,545.80 11.16 195.83 4,660.00 4.202
Marea Britanie 1633 28,941.50 5.64 1,694.71 30,028.00 5.644
State membre recente
Bulgaria 121.3 3052.8 3.97 82.05 2,974.00 2.759
Cipru 5.07 385.1 1.32 6.98 350.00 1.995
Republica
160.09 4885.2 3.28 162.92 4,934.00 3.302
Cehă
Estonia 37.85 570.9 6.63 38.04 613.00 6.205
Ungaria 178.21 3781.2 4.71 234.75 4,176.00 5.621
Letonia 0.44 940.9 0.05 19.34 868.00 2.228
Lituania 8.97 1,343.70 0.67 7.33 1,301.00 0.564
Malta 1.68 164.2 1.02 2.40 182.00 1.321
Polonia 592.8 15,960.50 3.71 365.90 15,812.00 2.314
România 143.35 9,239.40 1.77 136.39 8,235.00 1.656
Slovacia 44.91 2,317.50 1.94 51.61 2,405.00 2.146
Slovenia 7.09 966 0.73 10.71 902.00 1.187
Croația 9.08 1,541.20 0.59 15.85 1,559.00 1.017
Total UE 15 12,806 172,790.40 7.41 12,486.37 171,411.00 7.284
Total UE 28 14,137.21 217,939.00 6.49 13,620.64 215,722.00 6.314
Sursa: CIRIEC, 2012; CIRIEC , 2017

144
 În perioada 2009-2010 ca și cotă pe piața forței de muncă, pe primul
loc, cu un procent de 11.16%, se află Suedia unde din totalul de 4,545,800
locuri de muncă, 507,210 sunt în structuri ale economiei sociale. Aceasta este
urmată de Belgia (10.3%), Olanda (10.23%) și Italia (9.74%). Potrivit datelor
existente, in perioada 2009-2010, locurile de muncă din structurile economiei
sociale existente în Romania reprezintau doar 1.77% din piața forței de muncă
la nivel național.
În perioada 2014-2015, economia socială din Luxemburg deține cea
mai mare cotă din piața forței de munca, cu un procent de 9.939% din numărul
total de locuri de muncă la nivel național.
Aceasta este urmată de Olanda (9.843%), Franța (9.085%) și Belgia
(8.978). Economia socială din România reprezenta 1.656% din piața forței de
muncă.
La extrema opusă, în perioada 2009-2010, se afla Letonia cu un
procent de 0.05 % din totalul forței de muncă.
Conceptul de întreprindere socială este relativ nou la nivelul țării și
este foarte puțin înțeles.
Situația existentă poate fi explicată de lipsa unui cadru legal sau a unei
scheme de certificare și înregistrare (Feifa et al., 2014), ceea ce face aproape
imposibilă identificarea si măsurarea întreprinderilor sociale din Letonia.
În perioada 2014-2015, cea mai mică cotă de pe piața forței de muncă
este deținută de economia socială a Lituaniei cu 0.564%.
La nivelul Uniunii Europene (UE28), în perioada 2009-2010 locurile
de muncă plătite din sectorul economiei sociale reprezentau 6.49% din totalul
de 217,939,000 locuri de muncă disponibile pe piață comparativ 6.314% din
totalul de 215,722 locuri de muncă.
Dacă nu considerăm statele membre recente ale Uniunii Europene și
calculăm procentul raportându-ne la UE15 acesta se va modifica la 7.42%
pentru perioada 2009-2010 si 7.28%, semn că în noile state membre economia
socială nu este la fel de dezvoltată.
Exceptând Estonia și Ungaria, în statele membre recente, locurile de
muncă din sectorul economiei sociale reprezintă mai puțin de 4% din totalul
pieței forței de muncă.
O evoluție a situației locurilor de muncă în întreprinderile sociale între
perioada 2002/2003, perioada 2009/2010 și perioada 2014-2015 este
prezentată în tabelul de mai jos unde se poate observa atât creșteri
spectaculoase, creșteri relativ normale sau scăderi la nivelul statelor europene.

145
 În perioada 2009-2010, cele mai mari creșteri au fost identificate în
Malta (604.62%), Suedia (146.58%) și Ungaria (135.51%), iar cele mai mari
scăderi în Slovacia (-54.28%), Irlanda (-36.43%) și Austria (-10.23%).

Tabel 2. 5 Evoluția locurilor de muncă în economia socială

Statul membru Locuri de muncă plătite în economia socială
2002-2003 2009-2010 2014-2015 %
Austria 260,145 233,528 306,474 31.24
Belgia 279,611 462,541 386,710 -16.39
Bulgaria NS 121,300 80,881 -33.32
Cipru 4,491 5,067 6,984 37.83

Republica Cehă 165,221 160,086 157,553 -1.58

Danemarca 160,764 195,486 154,633 -20.90

Estonia 23,250 37,850 37,850 0.00
Finlanda 175,397 187,200 175,511 -6.24
Franța 1,985,150 2,318,544 2,236,089 -3.56
Germania 2,031,837 2,458,584 2,533,861 3.06
Grecia 69,834 117,123 115,983 -0.97
Ungaria 75,669 178,210 227,799 27.83
Irlanda 155,306 98,735 94,692 -4.09
Italia 1,336,413 2,228,010 1,903,214 -14.58
Letonia 300 440 440 0.00
Lituania 7,700 8,971 7,000 -21.97
Luxemburg 7,248 16,114 24,939 54.77
Malta 238 1,677 2,195 30.89
Olanda 772,110 856,054 795,918 -7.02
Polonia 529,179 592,800 364,000 -38.60
Portugalia 210,950 251,098 211,067 -15.94
România NS 163,354 131,311 -19.62
Slovacia 98,212 44,906 49,379 9.96
Slovenia 4,671 7,094 10,391 46.48

146
Statul membru Locuri de muncă plătite în economia socială
2002-2003 2009-2010 2014-2015 %
Spania 872,214 1,243,153 1,356,041 9.08
Suedia 205,697 507,209 181,924 -64.13

Marea Britanie 1,711,276 1,633,000 1,628,785 -0.26

Croația NS 9,084 13,725 51.09

TOTAL UE-28 11,142,883 14,137,218 13,195,349 -6.66
Sursa: CIRIEC, 2012; CIRIEC, 2017

La nivelul UE28 se înregistrează o evoluție ascendentă in perioada

2009-2010, fiind identificată o creștere cu 26.87 % a locurilor de muncă create
de structurile economiei sociale, de la 11,142,883 locuri de muncă plătite
create de structuri ale economiei sociale în perioada 2002-2003 la 14,137,218
locuri de muncă în perioada 2009-2010.
În schimb, față de perioada 2009-2010, în perioada 2014-2015 se
observă o scădere cu 6.66% a numărului de locuri de muncă create de
structurile economiei sociale. Cele mai mari scăderi se observă în Suedia (-
64.13%), Danemarca (-20.9%) și Polonia (-38.6%).
Pe lângă dezvoltarea pieței muncii prin crearea de locuri de muncă
plătite pentru cetățeni, economia socială facilitează implicarea activă și
voluntară a membrilor viața comunității.
Activitatea de voluntariat are impact asupra voluntarului, asupra
beneficiarilor activităților de voluntariat și asupra organizației care
organizează activitatea de voluntariat, dar și asupra calității vieții, la un nivel
mai general, din societatea în care voluntarii operează (Salamon et al., 2011).
Astfel, voluntariatul este un indicator al implicării cetățenilor în
comunitatea de care aparțin. O statistică privind voluntariatul în statele
membre ale Uniunii Europene este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel 2. 6 Voluntariatul în Uniunea Europeană, 2011

Statul membru % din populația Număr de voluntari
adultă
Austria 37% 2,638,255
Belgia 26% 2,341,994
Bulgaria 12% 784,501

147
Statul membru % din populația Număr de voluntari
adultă
Cipru 23% 153,531
Cehia 23% 2,072,862
Danemarca 43% 1,949,371
Estonia 30% 341,166
Finlanda 39% 1,740,611
France 24% 12,646,908
Germania 34% 24,065,072
Grecia 14% 1,355,390
Ungaria 22% 1,878,243
Irlanda 32% 1,124,535
Italia 26% 13,484,222
Letonia 22% 426,628
Lituania 24% 679,138
Luxemburg 35% 144,534
Malta 16% 55,975
Olanda 57% 7,787,384
Polonia 9% 2,914,610
Portugalia 12% 1,082,532
Romania 14% 2,549,410
Slovacia 29% 1,332,145
Slovenia 34% 598,298
Spania 15% 5,867,518
Suedia 21% 1,636,160
Marea Britanie 23% 11,774,457
MEDIE UE27 26% 3,830,572
TOTAL UE27 103,425,450
Sursa: CIRIEC, 2012

În acest sens, o cultură puternică a voluntariatului este observată în

state precum Olanda cu 57% din populația adultă implicată în acțiuni de
voluntariat, Danemarca cu 43% și Austria cu 37%. O cultură mai slabă a
voluntariatului este observată în Polonia (9%), Portugalia (12%), Bulgaria
(12%), România (14%) și Grecia (14%). La nivelul Uniunii Europene, media

148
implicării în acțiuni de voluntariat este de 26% cu un total de 103,425,450
persoane implicate în astfel de activități.
În ciuda faptului că economia socială este mai slab reprezentată în
România comparativ cu alte state ale Uniunii Europene, privind retrospectiv,
la nivel național se poate observa o dezvoltare categorică a acestor tipuri de
structuri. Statisticile, deși limitate în timp, ne arată o evoluție ascendentă a
numărului de organizații aparținând economiei sociale pentru anii 2009-2012.

Tabel 2. 7 Evoluția structurilor economiei sociale în România 2009-2012

Schimbări
Număr de Număr de Număr de Număr de
2009-2012
organizații organizații organizații organizații
(%)
2009 2010 2011 2012
*2010-2012

Asociații și fundații, din

23,100 26,322 29,656 33,670 45.75
care:

ONG cu activitate
2,471 - - - -
economică
Cooperative, din care: 1,747 2,017 2,145 2,228 27.53
Meșteșugărești 788 857 836 846 7.36
De consum 894 958 947 940 5,1
Cooperative de credit/
65 75 87 32.30
Bănci Cooperatiste 86
Agricole n.a. 127 275 356 180.31*
Case de ajutor
897 2,983 2,735 2,767 208,47
reciproc, din care:
Case de ajutor reciproc 198
193 203 193 2.59
ale pensionarilor
Case de ajutor reciproc 2,569
704 2,780 2,542 122.86
ale angajaților
Societăți comerciale
deținute de
n.s. n.s. n.s. 682 -
organizații de
economie socială
Total 25.744 31.322 34.536 39.347 52,83
Sursa: Constantinescu, 2011, 2012; Barna, 2014, date prelucrate de autor

În anul 2009, economia socială din România includea un număr de

aproximativ 70,000 de organizaţii înregistrate, din care un număr de 25,744

149
reprezentau organizaţii active, aflate în statisticile Institutului Național de
Statistică. Veniturile cumulate ale organizaţiilor active atingeau o valoare de
peste 6 miliarde lei, echivalentul a 1.5 miliarde euro. În cadrul acestor
organizații activau peste 170,000 salariaţi, respectiv 4.6 % din totalul
populaţiei salariate din mediul privat (Constantinescu, 2011).
În anul 2010, numărul de structuri ale economiei sociale a crescut cu
21.67% față de anul 2009 ajungând să numere 31.322 organizații active.
Dintre acestea, majoritatea (84%) sunt organizate ca asociații și fundații,
urmate de case de ajutor reciproc (9.52%) și cooperative (6.44%).
În anul 2011 s-a înregistrat o creștere de 10.26% față de anul anterior,
de la un număr de 31,322 structuri ale economiei sociale în anul 2010 la
34,536 în anul 2011.
Distribuția acestora a rămas asemănătoare cu ani anteriori,
predominând asociațiile și fundațiile (85.87%), urmată de case de ajutor
reciproc (7.92%) și cooperative (6.21%).
Cele mai recente date statistice disponibile fac referire la situația
existentă în anul 2012 și indică o creștere a numărului de structuri ale
economiei sociale cu 13.93% față de anul anterior și 52.83% față de anul
2009. Din totalul de 39,347 organizații, 85.57% sunt constituite ca asociații și
fundații, 7.03% case de ajutor reciproc și 5.66% cooperative.
Dintre structurile existente în 2012, cele mari creșteri față de anul de
bază 2009 au fost semnalate la nivelul caselor de ajutor reciproc ale
angajaților (122.86%). O creștere spectaculoasă se poate observa și în rândul
cooperativelor agricole, numărul acestora crescând cu 180.31% față de anul
2010.
Date mai recente, din 2015, indică o economie socială formată din
47,650 entitati dintre care 4,934 sunt cooperative, 9 sunt case de ajutor
reciproc, iar 42,707 sunt asociații și fundații (CIRIEC, 2017). Comparând cu
datele din 2012, se poate observa o evoluție favorabilă a dimensiunii
economiei sociale, de la 39,347 organizații în 2012 la 47,650 organizații în
2015, respectiv o creștere cu 21.10%.
La nivel national, structurile economiei sociale pot lua diferite forme
de organizare, de la organizații neguvernamentale la societăți comerciale
atestate ca întreprinderi sociale sau întreprinderi sociale de inserție.
Atestatul de întreprindere social și marca socială – în caziul întreprinderilor
sociale de inserție se acordă de către Agențiile Județene pentru Ocuparea
Forței de Muncă (AJOFM) sau Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de
Muncă (ANOFM) prin Compartamentul pentru Economie Socială pentru o
perioadă de 5 ani.

150
 Întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție sunt
înscrise în Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor sociale.
În luna septembrie 2018 economia socială din România era formată
din 79 de întreprinderi sociale atestate, din care 10 întreprinderi sociale de
inserție.

Figura 2.7 Numărul de întreprinderi sociale în România (septembrie

2018)

8
7 7

5 5
4
3 3 3 3 3
2 2 2 2 2 2 2 2 2 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

Sursa: ANOFM, 2018, date prelucrate de autor

Cele mai multe întreprinderi sociale atestate se regăsesc în județul

Cluj cu 8 întreprinderi sociale, urmat de județele Maramureș și Alba cu câte 7
întreprinderi sociale. După cum se poate observa, organizațiile economiei
sociale atestate ca întreprinderi sociale sau întreprinderi sociale de inserție este
în faza de lansare a ciclului de viață, dimensiunea economiei sociale la nivel
național fiind slab dezvoltată.

151
Figura 2.8 Forme de organizare ale întreprinderilor sociale (septembrie
2018)
SRL

ASOCIATII
8%5%
6% 37% FUNDATII

CASE DE AJUTOR
44% RECIPROC ALE
SALARIATILOR
COOPERATIVE

Sursa: ANOFM, 2018, date prelucrate de autor

Majoritatea întreprinderilor sociale sunt organizate ca asociații (44%)

sau societăți cu răspundere limitată (37%).
Figura 2.9 Domenii de activitate ale întreprinderilor sociale în România
(septembrie 2018)
Servicii sociale 35
Productie 11
Educatie si training 10
Servicii financiare, bancare… 6
Protectia mediului 5
Ocuparea fortei de munca 3
Comert 3
Agricultura 2
Timp liber 1
Sport 1
Sanatate 1
Lucrari de constructii 1
0 10 20 30 40

152
 Sursa: ANOFM, 2018, date prelucrate de autor
Dintre domeniile de activitate ale întreprinderilor sociale din
România, cele mai frecvente sunt serviciile sociale, producția și educația.
Cele mai puțin frecvente sunt lucrările de construcție, sănătate, sport și timp
liber.
În tabelul următor este prezentată distribuția întreprinderilor sociale pe
domenii de activitate.

Tabel 2.8 Distribuția întreprinderilor sociale pe domenii de activitate

(septembrie 2018)
Domenii de activitate %
Lucrari de constructii 1.27
Sanatate 1.27
Sport 1.27
Timp liber 1.27
Agricultura 2.53
Comert 3.80
Ocuparea forței de muncă 3.80
Protecția mediului 6.33
Servicii financiare, bancare sau non-bancare 7.59
Educație și training 12.66
Producție 13.92
Servicii sociale 44.30
Sursa: ANOFM, 2018, date prelucrate de autor
După cum se poate observa, 44.30% din întrepriderile sociale din
România își desfășoară activitatea în domeniul serviciilor sociale, 13.92% în
domeniul producției, iar 12.66% în domeniul educație și training.

153
Figura 2.10 Categorii de angajați în întreprinderile sociale din România
(septembrie 2018)

15%
GRUP VULNERABIL
ALTII

85%

Sursa: ANOFM, 2018 și MFP, date prelucrate de autor

Întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție din
România au creat 428 de locuri de muncă, din care 63 de locuri de muncă
pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile.
Figura 2.11 Distribuția angajaților în întreprinderile sociale din
România (septembrie 2018)

21%
INTREPRINDERI SOCIALE
DE INSERTIE
INTREPRINDERI SOCIALE

79%

Sursa: ANOFM, 2018 și MFP, date prelucrate de autor

154
 Din cele 428 de locuri de muncă create, 79% sunt în întreprinderi
sociale și 21% sunt în întreprinderile sociale de inserție. În medie, o
întreprindere socială crează 4.9 locuri de muncă, în timp ce o întreprindere
socială de inserție crează 8.98 locuri de muncă.
Figura 2.12 Distribuția angajaților din întreprinderile sociale în după
forma de organizare

SRL
2%
12% 23%
2% ASOCIATII

FUNDATII

61% CASE DE AJUTOR RECIPROC

ALE SALARIATILOR
COOPERATIVE

Sursa: ANOFM, 2018 și MFP, date prelucrate de autor

Întreprinderile care sunt organizate ca asociații au creat 61% din
locurile de muncă din economia socială din România, urmate de societățile cu
răspundere limitată cu 23% și casele de ajutor reciproc ale salariaților cu 12%.

Tabel 2.9 Distribuția angajaților aparținând grupurilor vulnerabile după forma

de organizare a întreprinderilor sociale (septembrie 2018)
Nr. Grup
Forma de organizare Angajati vulnerabil %
SOCIETĂȚI CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ 97 16 16.49
ASOCIATII 260 45 17.31
FUNDATII 7 2 28.57
CASE DE AJUTOR RECIPROC ALE
SALARIATILOR 53 0 0.00
COOPERATIVE 11 0 0.00
Sursa: ANOFM, 2018 și MFP, date prelucrate de autor

155
 17.31% dintre locurile de muncă create de către asociații, 16.49%
dintre cele create de către sociatățile cu răspundere limitată și 28.57% dintre
locurile de muncă create de către casele de ajutor reciproc ale salariaților sunt
ocupate de către persoane care fac parte dintr-un grup vulnerabil.
Figura 2.13 Numărul de angajați în întreprinderile sociale din România
după domeniul de activitate

TIMP LIBER 0

SANATATE 2

LUCRARI DE CONSTRUCTIE 2

SPORT 6

AGRICULTURA 6

OCUPAREA FORTEI DE MUNCA 10

COMERT 18

PROTECTIA MEDIULUI 22

EDUCATIE SI TRAINING 27

SERVICII FINANCIARE, BANCARE … 53

PRODUCTIE 122

SERVICII SOCIALE 160

0 50 100 150 200

Sursa: ANOFM, 2018 și MFP, date prelucrate de autor

Cei mai mulți angajați în organizațiile economiei sociale se regăsesc
în domeniul serviciilor sociale (37.38%) urmat de producție (28.50%) și
servicii financiare, bancare sau non-bancare (12.38%).

156
 2.5. Marketingul public – instrument strategic
pentru economia socială
Până nu demult marketingul era privit ca un instrument dedicat
exclusiv managementului privat, însă odată cu apariția Noului Management
Public acesta a fost adaptat și unor ramuri ale economiei care nu urmăresc
exclusiv obținerea de profit și anume administrația publică, respectiv entitățile
economiei sociale precum asociații, fundații, cooperative etc. Deși condusă de
principii similare cu marketingul comercial, există anumite caracteristici
specifice marketingului public ce vor fi abordate mai târziu, în această lucrare.
În termeni generali, entitățile economiei sociale sunt o extensie a
administrației publice în sensul că obiectivele acestora sunt similare și de
ordin social, urmărind satisfacerea interesului public, în timp ce companiile
private sunt orientate spre profit, nefurnizând servicii și produse dacă acestea
nu aduc profit.
Termenul de economie socială a apărut pentru prima dată în Franța
secolului XIX fiind înțeles ca orice fenomen economic care are o dimensiune
socială sau orice fenomen social care are o dimensiune economică (Defourney
și Develtere, 1999). Chavez și Monzon (2008) descriu entitățile economiei
sociale ca fiind “expresii împletite ale unui impuls asociativ singular:
răspunsul celor mai vulnerabile și fără apărare grupuri sociale, prin organizații
de auto-ajutor, la noile condiții de viață ca urmare a dezvoltării capitalismului
industrial din secolele XVIII și XIX”.
Întrucât entitățile economiei sociale implică două dimensiuni,
economice și sociale, strategiile de marketing adoptate trebuie să fie adaptate
contextului activității desfășurate.

2.5.1. De la marketing la marketing public

Marketingul public apărut ca reacție la introducerea unor elemente
managerial specific domeniului privat în sectorul public permițând astfel
dezvoltarea activității de marketing. Marketingul public este privit ca un
instrument folositor mai ales în cercetarea de piață (Mora et al., 2011) ce
susține funcționarea organizațiilor publice prin ajutorul dat dezvoltării unei
viziuni strategice clare pentru a face față mediului socio-economic pe zi ce
trece tot mai complex (Hințea, 2008).

157
 Pentru a trece la o definire a conceptului de marketing public este
esențială înțelegerea termenului de marketing. Asociația Americană de
Marketing (2013) definește marketingul ca o activitate, set de instituții și
procese pentru crearea, comunicarea, furnizarea și schimbul de oferte care au
valoare pentru cumpărători, clienți, parteneri și societate în ansamblu.
Wilkie și Moore (2003) au identificat patru ere ale marketingului: (1)
o era a fundamentării domeniului (1900-1920) caracterizată de apariția
primului curs care folosește termenul de marketing în titlu, cu scopul de a
defini activitățile de marketing ca fiind entități economice care privesc
marketingul ca un proces de distribuire; (2) o era a formalizării domeniului
(1929-1950) caracterizată de apariția principiilor de marketing și a
formațiunilor de dezvoltare a cunoștințelor dedicate domeniului (ex. asociații
profesionale, conferințe și reviste științifice); (3) o eră intitulată “Paradigma
Schimbului – marketing, management și științe”, perioadă în care a apărut
conceptul de mix de marketing fiind prezentat de către Neil Borden în anul
1953 urmând a fi formalizat în 1960 prin cei patru P ai lui McCarthy (Kaplan
și Haenlein, 2009) și (4) era prezentă a marketingului (începând cu 1980) care
este caracterizată de o dezvoltare continuă cu o diversificare a cunoașterii în
diferite domenii de interes. O astfel de diversificare este reprezentată de
marketingul public utilizat atât de instituțiile publice, cât și de entitățile
economiei sociale.

2.5.2. Forme ale marketingului public

Patru modele de marketing au fost identificate de Sheaff (1991) care pot fi
aplicate de către sectorul public în general și entitățile economiei sociale în
particular, și anume (Bovaird, 2005):

• Marketing-ul pozitiv urmărește promovarea utilizării anumitor

bunuri, servicii sau organizații care să satisfacă nevoile grupului
țintă. Acest tip de marketing public mai poate fi întâlnit sub
denumirea de marketingul produselor și serviciilor și este
similar sectorului privat de marketing (Madill, 1998).
• Marketing-ul social este descris pentru prima data de Philip
Kotler în 1969, fiind definit în articolul intitulat “Social
marketing: an approach to planned social change” de Kotler and
G. Zaltman din revista ”Journal of Marketing”. Marketing-ul

158
 social este definit ca ”folosirea principiilor și a tehnicilor de
marketing pentru a influența publicul țintă să accepte, respingă,
modifice sau abandoneze în mod voluntar un comportament, în
beneficiul unor indivizi, grupuri sau societății ca întreg” (Lee și
Kotler, 2006).
Marketing-ul social poate fi întâlnit sub diferite forme specializate
precum marketing educațional, eco-marketing, marketing cultural, marketing
religios etc. (Bacali, 2002). Andreasen (2002) plasează marketingul social în
faza de creștere a ciclului de viață al produsului și identifică intervenții care
stau la baza schimbării individuale dincolo de abordările care evidențiază
mobilizarea comunității sau schimbările structurale. Următoarea strategie de
creștere este de a-și crește cota de brand pe piața schimbării individuale,
urmând ca o strategie finală să crească utilizarea marketingului social, în mod
complementar celor două abordări majore de intervenție (Andreasen, 2002):
• Anti-marketing-ul motivează grupurile țintă în vederea
încetării utilizării anumitor bunuri, servicii sau organizații care
sunt în defavoarea interesului individual sau al societății și
• De-marketing-ul care este o formă a marketingului public care
constă în campanii lansate de stat pentru a sfătui și/sau a
convinge grupuri țintă să nu apeleze la programe
guvernamentale care au fost puse la dispoziția lor în trecut
(Madill, 1998).
Madill (1998) adaugă în lista formelor de marketing public și
marketingul politic care apare când guvernele lansează programe de marketing
pentru a convinge anumite sectoare specifice să le accepte politicile.
În funcție de interesul pe care îl servesc, formele marketingului public
pot fi distribuite în următoarele grupe (Bovaird, 2005): interesul utilizatorului,
interesul societății sau interesul utilizatorilor vizați în defavoarea celorlalți
utilizatori.

2.5.3. Limitele marketingului public

Deși implementarea tehnicilor de marketing în economia socială poate
reprezenta un instrument strategic folositor, trebuie avute în vedere anumite
limite ale acestei practici. În rândurile de mai jos sunt descrise limitele
marketingului public adaptate la contextul economiei sociale și urmând cadrul
mixului de marketing (Kaplan & Haenlein, 2009):

159
(1) PRODUS: O limită a practicării marketingului public în entitățile
economiei sociale este dată de evaluarea performaţei care este mai
dificil de realizat datorită unei game mai largi de indicatori
financiari și non-financiari implicați și al potențialului lor caracter
contradictoriu.
(2) PREȚ: Structurile economiei sociale diferă de companiile private în
ceea ce privește obiectivele financiare întrucât nu urmăresc exclusiv
obținerea de profit, surplusul obținut fiind reinvestit în organizație.
Așadar, entitățile economiei sociale nu sunt supuse presiunii
maximizării surplusului. Alte limite legate de preț în economia
socială țin de destinația bunurilor și/sau a serviciilor oferite întrucât
acestea sunt destinate de obicei unui public țintă defavorizat și nu
publicului general, prețul acestora fiind chiar sub nivelul pieței sau
sunt oferite chiar cu caracter gratuit rezultând într-o lipsă de
competitivitate față de sectorul privat.
(3) PROMOVARE: Diferența majoră dintre marketingul public în
economia socială și marketingul privat este dat de grupul țintă,
întrucât acesta poate cuprinde atât beneficiari efectivi cât și donatori
care pun la dispoziție resurse financiare sau non-financiare pentru
furnizarea acestor bunuri/servicii deși nu beneficiază de ele. Astfel,
entitățile economiei sociale depind de fondurile obținute din donații
pentru care se văd obligate să răspundă în fața donatorilor privitor la
modul în care aceste fonduri au fost alocate, așa cum se întâmplă și
în sectorul public (Chan, 2003).
(4) LOCAȚIE: Accesul la potențialii clienți este esențial întrucât
majoritatea indivizilor din grupurile defavorizate nu au posibilitatea
de a beneficia de serviciile acestora dacă nu se află în proximitatea
locației lor. Astfel, trebuie identificate și implementate rețele
adecvate de distribuție. În afara canalelor directe de distribuție a
serviciilor, entitățile economiei sociale pot opta pentru canale
alternative de distribuire (ex. autobuze, internet), însă trebuie avute
în vedere potențialele riscuri. Structurile economiei sociale trebuie
să găsească echilibrul dintre efectele pozitive ale satisfacerii nevoii
grupurilor țintă prin îmbunătățirea accesului la bunurile și serviciile
oferite și efectele negative rezultate din cheltuirea fondurilor

160
 obținute de la terți prin crearea unei rețele prea dense de distribuire
(Kaplan & Haenlein, 2009).
Marketingul aplicat în economia socială seamănă foarte mult cu
marketingul public și la fel ca acesta necesită modificări în abordarea
metodologiei. Adaptarea sectorului terțiar la economia de piață a rezultat în
crearea structurilor cunoscute sub denumirea de întreprinderi sociale care
îmbină două dimensiuni, cea socială și cea economică. Astfel, marketingul
inspirat din sectorul public și privat devine un instrument foarte folositor
pentru management în vederea atingerii obiectivelor instituționale. Întrucât
dimensiunea socială implică folosirea unor indicatori non-financiari,
strategiile de marketing specifice mediului privat unde tendințele pot fi ușor
urmărite, sunt mai greu de folosit, necesitând adaptare la condițiile specifice
întreprinderii sociale.

3. FORME DE ORGANIGANIZARE ÎN
ECONOMIA SOCIALĂ
3.1. Legislația întreprinderilor sociale
O mare parte dintre structurile economiei sociale își desfășoară
activitatea ca organizații non-guvernamentale: asociații, fundații, societăți
cooperative, case de ajutor reciproc etc. Legislația în vigoare care
reglementează statutul acestor organizați este următoarea:
- ORDONANŢA nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la
asociaţii şi fundaţii actualizată la data de 24 martie 2010;
- LEGEA nr. 246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonanței
Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații si fundații;
- LEGE nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea şi
funcţionarea cooperaţiei;
- LEGEA nr. 122 din 1996 privind regimul juridic al caselor de
ajutor reciproc ale salariaților si al uniunilor acestora a-
republicata la 22 aprilie 2009;
- LEGEA nr. 540 din 27 septembrie 2002 privind casele de ajutor
reciproc ale pensionarilor.
De altfel, față de prevederile legale privind statutul juridic, aceste
forme de organizare trebuie să respecte condițiile prevăzute de LEGEA nr.

161
219 din 23 iulie 2015 privind economia socială aplicată prin HG nr. 585 din
2016 și să obțină un atestat de întreprindere socială care să dovedească
respectarea definiției și principiilor economiei sociale. În plus, o întreprindere
socială poate obține marca socială care certifică statutul de întreprindere
socială de inserție.

3.1.1. Asociațiile și fundațiile

Asociațiile și fundațiile sunt reglementate de Ordonanța nr. 26 din 30
ianuarie 2000 aprobată prin Legea nr. 246 din 18 iulie 2005. Ordonanța a fost
actualizată ultima dată în anul 2010. Varianta de bază a ordonanței a fost
modificată prin:
❖ Legea nr. 502/2004
❖ Legea nr. 213/2005
❖ Legea nr. 246/2005
❖ Legea nr. 286/2006
❖ Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/2008
❖ Legea nr. 305/2008
❖ Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2009
❖ Ordonanţa Guvernului nr. 23/2009
❖ Legea nr. 34/2010
Asociația este definită ca “subiect de drept constituit de trei sau mai
multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de
restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru
realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după
caz, în interesul lor personal nepatrimonial”.
Fundația reprezintă „subiectul de drept înfiinţat de una sau mai
multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de
moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent şi irevocabil,
realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivităţi”.

3.1.2. Societatea cooperativă

Cooperaţia este un sector specific al economiei care își desfășoară
activitatea prin societăţi cooperative şi alte forme de asociere a acestora la
nivel local şi naţional. Legea nr. 1 din 2005 privind organizarea și
funcționarea cooperației definește societatea cooperativă ca “o asociaţie

162
autonomă de persoane fizice şi/sau juridice, după caz, constituită pe baza
consimţământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării intereselor
economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori, fiind deţinută în
comun şi controlată democratic de către membrii săi, în conformitate cu
principiile cooperatiste”.
Societățile cooperative sunt agenți economici cu capital privat
constituiţi pe baza liberului consimţământ, sunt deschise tuturor persoanelor
capabile să utilizeze serviciile lor şi care sunt de acord să îşi asume
responsabilităţile calităţii de membru cooperator, fără nici un fel de
discriminare pe criterii de naţionalitate, origine etnică, religie, apartenenţă
politică, origine socială sau sex.
Societățile cooperative sunt gestionate de către membrii cooperatori
care participă la stabilirea politicilor şi adoptarea deciziilor. Membrii
contribuie în mod echitabil la constituirea proprietăţii societăţii cooperative,
exercitând asupra acesteia un control democratic.
Aceștia primesc, de regulă, o compensație în bani sau natură stabilită
în baza profitul anual, proporțională cu contribuția la capitalul social al
societății cooperative.
Sunt alocate sume din profitul net pentru realizarea următoarelor
scopuri: dezvoltarea societăţii cooperative, recompensarea membrilor
cooperatori în raport cu participarea la activitatea societăţii cooperative sau
sprijinirea altor activităţi aprobate de către membrii cooperatori.
De asemenea, societăţile cooperative acţionează pentru dezvoltarea
durabilă a comunităţilor din care fac parte, prin politici aprobate de membrii
lor.
Din punct de vedere al modalității de constituire, societățile
cooperative se împart în (Legea nr. 1, 2005):
a. Societăți cooperative de gradul 1 - persoană juridică
constituită de persoane fizice şi înregistrată în conformitate cu
legea nr. 1 din 2005;
b. Societăți cooperative de gradul 2 - persoană juridică
constituită din societăţi cooperative de gradul 1, în majoritate, şi
alte persoane fizice sau juridice, în scopul integrării pe
orizontală sau pe verticală a activităţii economice desfăşurate de
acestea.
Din perspectiva modalității de constituire, societățile cooperative de
gradul 1 pot lua următoarele forme (Legea nr. 1, 2005):

163
a. Societăţi cooperative meşteşugăreşti - asociaţii de persoane
fizice care desfăşoară în comun activităţi de producţie, de
comercializare a mărfurilor, de executare de lucrări şi prestări de
servicii, care contribuie, direct sau indirect, la dezvoltarea
activităţilor meşteşugăreşti ale membrilor lor cooperatori;
b. Societăţi cooperative de consum - asociaţii de persoane fizice
care desfăşoară în comun activităţi de aprovizionare a
membrilor cooperatori şi a terţilor cu produse pe care le
cumpără sau le produc şi activităţi de prestări de servicii către
membrii lor cooperatori şi către terţi;
c. Societăţi cooperative de valorificare - asociaţii de persoane
fizice care se constituie în scopul de a valorifica produsele
proprii sau achiziţionate prin distribuţie directă sau prin
prelucrare şi distribuţie directă;
d. Societăţi cooperative agricole - asociaţii de persoane fizice
care se constituie cu scopul de a exploata în comun suprafeţele
agricole deţinute de membrii cooperatori, de a efectua în comun
lucrări de îmbunătăţiri funciare, de a utiliza în comun maşini şi
instalaţii şi de a valorifica produsele agricole;
e. Societăţi cooperative de locuinţe - asociaţii de persoane fizice
care se constituie cu scopul de a construi, cumpăra, conserva,
renova şi administra locuinţe pentru membrii lor cooperatori;
f. Societăţi cooperative pescăreşti - asociaţii de persoane fizice
care se constituie cu scopul de a înfiinţa ferme piscicole şi de
acvacultură, de a produce, repara, întreţine şi cumpăra
echipamente, utilaje, instalaţii, ambarcaţiuni de pescuit, precum
şi de a pescui, prelucra şi distribui produse piscicole;
g. Societăţi cooperative de transporturi - asociaţii de persoane
fizice care se constituie cu scopul de a realiza activităţi de
transport şi activităţi conexe acestora, pentru membrii
cooperatori şi pentru terţi, pentru îmbunătăţirea tehnică şi
economică a activităţilor de transport desfăşurate de membrii
cooperatori;
h. Societăţi cooperative forestiere - asociaţii de persoane fizice
care se constituie cu scopul de a amenaja, exploata, regenera şi

164
 proteja fondul forestier deţinut de membrii cooperatori, ţinând
seama de condiţiile impuse de regimul silvic.

3.1.3. Casele de ajutor reciproc

Casele de ajutor reciproc sunt înființate, organizate și funcționează în
baza prevederilor referitoare la asociații din Ordonanța Guvernului nr.26 din
2000 cu privire la asociații și fundații. Acestea pot lua două forme de
organizare:
a. Casele de ajutor reciproc ale salariaților, potrivit legii nr. 122 din
1996 republicată la data de 20 aprilie 2009, sunt “asociații fără scop
patrimonial, organizate pe baza liberului consimțământ al
salariaților, în vederea sprijinirii și întrajutorării financiare a
membrilor lor”.
Obiectul de activitate al acestora îl constituie acordarea de
împrumuturi cu dobândă către membrii acestora pe baza unor contracte de
împrumut încheiate în formă scrisă.
Casele de ajutor reciproc ale salariaților se pot asocia în uniuni
teritoriale afiliate la Uniunea Națională a Caselor de Ajutor Reciproc ale
Salariaților din Romania având scopul de a fi reprezentate la nivel național și
internațional.
b. Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor sunt definite de Legea
nr. 540 din 2002 ca “organizații cu caracter civic, persoane juridice
de drept privat cu caracter nepatrimonial, neguvernamentale,
apolitice, cu scop de caritate, de întrajutorare mutuală și asistența
socială”.
În mod obișnuit, casele de ajutor reciproc se constituie pe zone
teritoriale și pot fi formate din următoarele categorii de persoane: pensionari,
beneficiari de ajutor social și membrii de familie – soț, soție, precum și copiii
majori incapabili de muncă, aflați în întreținerea pensionarilor sau a
beneficiarilor de ajutor social - membri ai respectivei case de ajutor reciproc a
pensionarilor.
Potrivit legislației în vigoare, scopul principal al caselor de ajutor
reciproc ale pensionarilor este de a-și sprijini membrii prin acordarea de
împrumuturi rambursabile, ajutoare nerambursabile și ajutoare pentru
acoperirea cheltuielilor cu înmormântarea foștilor membri.
Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor pot desfășura și alte
activități precum (Legea nr. 540/2002):

165
 ❖ organizarea de activități culturale, artistice, turistice şi de
agreement;
❖ prestarea de servicii, contra unei plăți reduse, pentru membrii și
membrii de familie aflați în întreținere, folosind munca unor
pensionari, membri ai respectivei case de ajutor reciproc;
❖ organizarea de magazine care comercializează produse
alimentare la prețuri de producție, administrarea de case de
odihnă și tratament, organizarea de centre pentru repararea de
obiecte electrocasnice, îmbrăcăminte, încălțăminte;
❖ efectuarea de servicii funerare pentru membrii decedați ai
caselor de ajutor reciproc;
❖ alte activități de asistență socială.
Legea privind economia socială a intrat în vigoare în luna august, anul
2015. Aceasta permite asociațiilor, fundațiilor, caselor de ajutor reciproc și
cooperativelor de credit să devină întreprinderi sociale și întreprinderi sociale
de integrare – implicate în crearea de locuri de muncă pentru grupurile
vulnerabile.
Legea prevede criterii clare privind funcționarea întreprinderilor
sociale asigurând direcționarea adecvată a subvențiilor și fondurilor publice de
către astfel de entități. Aceste criterii includ alocarea a cel puțin 90% din profit
către un obiectiv social, publicarea de rapoarte anuale, menținerea unui raport
de cel mult 1 la 8 între nivelul salarial practicat în întreprindere (USAID;
2016).
La sfârșitul lunii august 2016 a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr.
585/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii
economiei sociale.
Potrivit studiului realizat de USAID (2016) privind sustenabilitatea
organizațiilor sociale din Europa Centrală, Europa de Est și Eurasia, s-au
analizat componente precum cadrul legal, capacitatea organizațională,
viabilitatea financiară, activitatea de advocacy, furnizarea de servicii,
infrastructura și imaginea publică.
Țările care au fost subiectul acestui studiu sunt: Cehia, Estonia,
Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Albania, Bosnia și
Herțegovina, Bulgaria, Croația, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România,
Serbia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Rusia și Ucraina.
Reprezentarea grafică a sustenabilității organizațiilor sociale din
România pentru anul 2015 este redată mai jos.

166
Figura 3. 1 Scorul sustenabilității organizațiilor sociale în România:
2015

Sursa: USAID, 2016

Media obținută pentru cele 6 componente este de 3.6, un punctaj

mediu care denotă o evoluție a sustenabilității. Media țărilor analizate pentru
anul 2015 a fost de 3.6. Defalcat pe fiecare componentă, punctajul este
explicat după cum urmează (USAID, 2016):
❖ Cadrul legal: 3.6 puncte. Organizațiile sociale nu au probleme
grave în a se înregistra și nu sunt persecutate de stat. Acestea se
pot angaja într-o gamă largă de activități deși sistemul de taxare
sau procedurile de achiziție ar putea să îngrădească operațiunile
și dezvoltarea organizațiilor sociale. Programele caută să
reformeze sau să clarifice legislația existentă, să permită
angajarea organizațiilor sociale în creșterea veniturilor și
activități comerciale, să găsească soluții pentru principalele

167
probleme legate de taxele fiscale. Comunitatea locală a
organizațiilor sociale înțelege nevoia de a fuziona și de a susține
reformele legale în beneficiul sectorului societății civile ca
întreg. În România, cadrul legal pentru organizațiile sociale a
experimentat atât dezvoltări pozitive, cât și negative în sensul
îmbunătățirii sistemului de taxare și al veniturilor obținute.
Procesul de înregistrare a organizațiilor în registrul ONG a
rămas neschimbat, fiind caracterizat de proceduri greoaie și
complexe. Rezervarea unui nume poate dura până la 20 de zile,
în timp ce procedura de înregistrare până la 45 de zile,
necesitând intervenția obligatorie a unui judecător de la
tribunalul local. În anul 2015 a fost aprobat și noul cod fiscal.
Acestea a intrat în vigoare în 2016 și prevede o creștere a
sumelor pe care companiile le pot deduce din taxele pentru
donații de până la 20% din impozitul pe venit datorat sau de
până la 5 la mie din cifra de afaceri anuală. Anterior, potrivit
vechiului cod fiscal deducerea a fost limitată la 0.3 la mie din
cifra de afaceri anuală.
Tot în anul 2016, guvernul a elaborat o nouă lege pentru
achizițiile publice. Legea a inclus prevederi pentru a permite
instituțiilor publice să limiteze unele achiziții la organizații sau
întreprinderi care folosesc anumite grupuri vulnerabile, cum ar fi
atelierele protejate pentru angajarea persoanelor cu handicap.
Astfel, potrivit Legii 98/2016 privind achizițiile publice, art. 112
prevede că autoritatea contractantă are dreptul de a stabili ca
participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii
publice având ca obiect exclusiv serviciile de sănătate, sociale şi
cultural să fie rezervată unor operatori economici, cum ar fi
persoane juridice fără scop lucrativ, întreprinderi sociale şi
unităţi protejate, acreditate ca furnizori de servicii sociale sau
furnizori publici de servicii sociale.
Un grup de avocați locali încep să se specializeze în legislația
organizațiilor sociale oferind servicii legale către organizațiile
sociale locale și sfaturi comunității organizațiilor sociale privind
reformele legale necesare, sprijin în elaborarea legislației etc.

168
 Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), în
parteneriat cu mai multe firme de avocatură din București a
menținut serviciul de asistență juridică pentru organizațiile
sociale. Mai mult, în anul 2015 au fost organizate seminarii de
educație juridică pentru organizații sociale. Totuși, astfel de
inițiative nu răspund în mare parte nevoilor de asistență juridică
a organizațiilor sociale.
❖ Capacitate organizatională: 3.5 puncte. Cu toate că
organizațiile economiei sociale implică în mod obișnuit cetățenii
în activitățile lor, cele mai multe dintre ele consideră că este
dificil să se cultive legături stabile, astfel că apartenența la
organizațiile sociale rămâne limitată. Astfel, este necesară
demararea unor inițiative de implicare a comunității în
activitatea organizațiilor sociale locale. Literatura de specialitate
arată că încrederea populației în organizațiile sociale este relativ
ridicată mai ales în regiunea Transilvaniei (Bădescu et al.,
2005).
Cu toate că, de obicei, organizațiile sociale sunt angajate în
planificarea strategică, de multe ori acestea se abat de la
planurile strategice, cu scopul de a atrage finanțare.
Managementul intern rămâne asigurat în mare măsură de
personal, cu puțină supraveghere sau implicarea din partea
consiliilor de administrație. În organizațiile sociale de mici
dimensiuni, de cele mai multe ori echipele operaționale se
confundă cu consiliul de administrație. Cele mai multe
organizații continuă să angajeze personal pe bază de proiect, iar
resursele umane din acest sector sunt din ce în ce mai instabile
din cauza tranziției de la o perioadă de programare a fondurilor
europene la alta și a lipsei de linii de finanțare active pentru
această perioadă.
❖ Viabilitate financiară: 4.2 puncte. Potrivit cercetării “Cum văd
ONG-urile și IMM-urile legea sponsorizării?” realizată de
HOSPICE Casa Speranței, Asociația Pentru Relații Comunitare
și EY România în perioada 20 octombrie – 20 noiembrie 2015,
cu toate că este prevăzută în Codul Fiscal încă din 2004, legea

169
 sponsorizării a 20% din impozitul pe profit este o facilitate
fiscală cunoscută de 87% dintre IMM-urile respondente. Dintre
acestea doar 52% spun că au direcționat fonduri cu ajutorul
acestui mecanism către sectorul neguvernamental în anul 2014.
Potrivit World Giving Index doar 7% dintre respondenții din
România au declarat că s-au implicat în activități de voluntariat
în anul 2014, procentul fiind asemănător cu cel din 2013 (CAF,
2015). Alte îmbunătățiri s-au observat în sectorul donațiilor
individuale și instrumentelor private inovative de fundraising.
❖ Advocacy: 3.6 puncte. Pe parcursul anului 2015, organizațiile
sociale au fost implicate în susținerea legislației care afectează
mediul lor de funcționare, inclusiv noul cod fiscal și legile cu
privire la economia socială și achizițiile publice.
❖ Furnizare de servicii: 3.2 puncte. În anul 2015, organizațiile
sociale au oferit o gamă mai largă de servicii printre care se
includ serviciile sociale sau consiliere juridică pentru grupurile
vulnerabile. Totuși, noile bunuri și servicii oferite de
organizațiile sociale depind în mare parte de granturi,
sustenabilitatea acestora fiind îndoielnică. De asemenea,
susținerea financiară din partea guvernului a scăzut semnificativ
în 2015.
❖ Infrastructura: 3.1 puncte. Infrastructura care susține
organizațiile sociale precum centrele de resurse în relații
publice, acțiuni de advocacy, strângere de fonduri, acțiuni de
recrutare de voluntari, new media și accesul la software a
cunoscut o îmbunătățire considerabilă în 2015. Dintre acestea,
cele mai cunoscute sunt CeRe - Centrul de Resurse pentru
participare publica, Centrul de resurse pentru comunitățile de
rromi și ProVobis - Centrul național de resurse pentru
voluntariat.
❖ Imagine publica: 3.8 puncte. Interesul mass media pentru
organizațiile sociale a crescut în 2015, mai ales în ceea ce
privește opinia acestora cu privire la anumite subiecte și doar un
număr limitat de jurnaliști au promovat evenimentele organizate
de acestea. Vizibilitatea organizațiilor sociale a crescut.

170
 Conform unui studiu realizat de INSCOP Research, în
decembrie 2015, 30.2% dintre români au răspuns că au încredere
în organizațiile sociale, comparativ cu 28.6% la sfârșitul anului
2014 (INSCOP Research, 2015).

Cu toate că întreprinderile sociale sunt organizații autonome,

dezvoltarea și funcționarea acestora depinde într-o foarte mare măsură de
intervenția statului prin reglementarea legală a acestora și politici publice
(Wilkinson, 2014) menite a susține aceste inițiative în vederea furnizării unor
servicii satisfăcătoare către membrii acestora și către societate ca întreg
(Yamusa, 2014). Yamusa (2014), în lucrarea sa, susține că la baza dezvoltării
economiei sociale - în special a societăților cooperative agricole din mediul
rural - este furnizarea unor condiții adecvate de infrastructură precum drumuri
practicabile, electricitate, apă și apă uzată.

4. ANALIZA ORGANIZAȚIILOR
ECONOMIEI SOCIALE
4.1. Sustenabilitatea întreprinderilor sociale
Organizațiile non-profit depind prin natura lor de surse externe de
finanțare, acestea fiind grupate în 4 categorii (Anheier, 2005, Fonadova et al,
2016):
− Alocări financiare de la stat (ex. granturi, subvenții);
− Contribuții private (donații și filantropie);
− Venituri comerciale;
− Taxe de utilizator.
Salamon et al. (2012) susține că taxele și tarifele reprezintă sursa
majoră de venituri a organizațiilor non-profit și nu filantropia. Studiile arată
că 53% din veniturile organizațiilor non-profit provin din taxele pentru
serviciile prestate și veniturile comerciale realizate, cotizații și alte surse
comerciale. În 24 din 34 de țări analizate, taxele de utilizator reprezintă sursa
majoră a acestor organizații, fără a lua în considerare granturile (Salamon,
2004).

171
 Mediul instituțional și domeniul în care își desfășoară activitatea au un
rol esențial pentru sustenabilitatea financiară a organizațiilor sociale (Kerlin și
Pollak, 2011; Fonadova et al, 2016), unele domenii de activitate fiind mai
încurajate decât altele prin alocări financiare private sau publice. În acest
context de diferențiere, ia naștere o nouă formă de organizație socială, și
anume întreprinderea socială, care oferă organizațiilor non-profit o sursă de
venituri prin adaptarea la modelul tradițional de afaceri (Kerlin, 2010).
Întreprinderile sociale sunt organizații antreprenoriale care inovează
pentru a rezolva probleme. Acestea pot fi organizații profit sau non-profit,
rezultatul fiind o contopire dintre beneficii sociale și financiare (Bugg-Levine
et al., 2012).
Rațiunea formării organizațiilor sociale variază de la un stat la altul,
însă cel mai comun argument este acela că întreprinderile sociale se adresează
mai eficient problemelor sociale și de mediu decât administrația publică
(Radhari et al., 2016).
Acest concept oferă un mecanism pentru atingerea unui scop dual, al
dezvoltării sociale și economice pentru eradicarea sărăciei. Întreprinderea
socială folosește modelul de afaceri ca instrument al dezvoltării sociale
(Zainon et al., 2014). Modelul de business al acestor organizații hibride este
construit pentru a servi piețe care nu sunt acoperite de firme și guvern.
O astfel de piață este piața muncii compusă din persoanele cu
dizabilități ( Haigh et al., 2015).
Sustenabilitatea organizațiilor sociale, inclusiv a întreprinderilor
sociale poate fi reprezentată printr-o funcție compusă din trei influențe cauzale
(Moizer și Tracey, 2010): acumularea de capital, o nevoie recunoscută de
comunitate și o legitimitate percepută a organizației. În lipsa unuia dintre
acești factori cauzali, organizația devine nesustenabilă.
Abilitatea acestor organizații de a oferi bunuri și servicii crește sau
scade odată cu disponibilitatea capitalului (Bugg-Levine et al., 2012; Zainon
et al., 2014), astfel că dezvoltarea unor modele de business și a unor strategii
care să echilibreze riscul abaterii de la misiunea organizației cu riscul
insolvenței financiare devine vitală (Haigh et al., 2015).

172
Figura 4. 1 Funcționarea întreprinderii sociale
PROCESUL DE IEȘIRI: BUNURI
INTRĂRI
PRODUCȚIE ȘI SERVICII

FORȚA DE MATERII Poate include: BUNURI ȘI SERVICII

MUNCĂ: PRIME guvernare VÂNDUTE PE PIAȚĂ:
ECOLOGICE
ANGAJAȚI/
democratică sau
training pentru • Profit economic
CLIENȚI
angajat/ clienți de • Profit social
bază • Profit de mediu

Profitul economic este reinvestit în Profitul social și de mediu se revarsă

întreprinderea socială asupra comunității

În activitatea lor comercială, întreprinderile sociale utilizează intrări

alternative, ori un proces modificat de producție, odată ce un bun sau serviciu
fiind produs și vândut pe piață, fiind posibil să se identifice un profit social și
de mediu, nu doar profitul economic (Wallace, 2005).
Întreprinderile sociale joacă un rol integrat pentru valorificarea
capacităților sale în ceea ce privește dobândirea de resurse și exploatarea
oportunităților, ajutorul reciproc, comunitatea și solidaritate în limita
legitimității, pentru procesul de producție în vederea obținerii rezultatelor în
ceea ce privește bunuri sau servicii. Rolul integrat al întreprinderilor sociale,
dintre organizație și părțile interesate, creează "activele relaționale" ale
organizației (Haugh, 2005).
Succesul unei întreprinderi sociale este dat de latura socială și nu cea
de business. Abilitatea de a fi viabile financiar printr-un mix de canale de
finanțare, inclusiv comerțul, reprezintă doar un mijloc de atingere a scopului
social (Zainon et al., 2014).
Lipsa unor oportunități de finanțare rămâne una dintre dezavantajele
majore ale întreprinderilor sociale, multe dintre acestea supraviețuind doar
prin subvenții de la stat, fundații caritabile sau donații de la persoane care
acceptă încasări financiare mai mici prin investiția în proiectul social (Bugg-

173
Levine et al., 2012). Totuși, organizațiile hibride care se angajează într-o
activitate cu potențial de creștere și profitabilitate sunt caracterizate de
autofinanțare (Haigh et al., 2015).
În România, întreprinderile sociale și-au câștigat legitimitatea prin
adoptarea legii economiei sociale și recent prin adoptarea normelor
metodologice de aplicare a legii economiei sociale.
Orice organizație poate solicita să i se recunoască statutul de
întreprindere socială printr-un atestat de întreprindere socială și opțional, prin
marca socială de inserție profesională.
Potențialul de dezvoltare al acestor întreprinderi rămâne incert, astfel
că un studiu care abordează această tematică din perspectiva potențialilor
beneficiari ai bunurilor și serviciilor oferite de întreprinderile sociale este
foarte util pentru organizațiile care sunt atestate sau care doresc să obțină
atestatul de întreprindere socială.

4.2. Procedura de acordare a atestatului de

întreprindere socială
Legea 219/2015 definește economia socială ca “ansamblul
activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să
servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele
personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor
aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri,
prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări”.
Economia socială are ca obiective consolidarea coeziunii
economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea
serviciilor sociale prin (Legea 219, 2015):
• producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau
execuţia de lucrări care contribuie la bunăstarea
comunităţii sau a membrilor acesteia;
• promovarea, cu prioritate, a unor activităţi care pot
genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea
persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
• dezvoltarea unor programe de formare profesională
dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;

174
 • dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii
de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor din grupul
vulnerabil.
Potrivit HG 585/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială,
apartenența la grupul vulnerabil se face după cum urmează:

Tabel 4. 1 Apartenența la grupul vulnerabil

Grup vulnerabil Dovada apartenenței Excepții
Persoane din Hotărârea comisiei
sistemul de protecție pentru protecția
a copilului/ care copilului/ hotărârea
provin din acest instanței prin care a fost
sistem dispusă măsura de
protecție specială
Persoane din familii Copia deciziei pentru In situația în care după
beneficiare de ajutor plată a directorului angajarea în întreprinderea
social executiv al agenției socială nu mai beneficiază
județene pentru plăți și de ajutor social, dovada
inspecție socială/ apartenenței la grupul
municipiul București vulnerabil se face prin
sau anchetă socială fiind
Talonul de plată încadrate la categoria
persoană aflată în situație
de risc de a-și pierde
capacitatea de satisfacere a
nevoilor zilnice de trai.
Persoane care fac Copia deciziei pentru
parte din familii plată a directorului
beneficiare de executiv al agenției
alocație pentru județene pentru plăți și
susținerea familiei inspecție socială /
municipiul București
sau
Talonul de plată
Persoane solicitante Document temporar de
de azil sau identitate în valabilitate
beneficiare ale Sau

175
 Grup vulnerabil Dovada apartenenței Excepții
protecției Permis de ședere în
internaționale valabilitate
Persoane fără Adeverință eliberată de
adăpost primăria din u.a.t. în
care trăiesc care certifică
lipsa unui domiciliu în
acea u.a.t. sau în alt
u.a.t. din România
Persoane aflate în Anchetă socială
situație de risc de a- realizată de Serviciul
și pierde capacitatea public de asistență
de satisfacere a socială
nevoilor zilnice de
trai

Atestatul de întreprindere socială poate fi obținut de acele entități care

prin actele de înființare și funcționare demonstrează respectarea principiilor
economiei sociale și a criteriilor prevăzute de legea economiei sociale (Legea
219/2015; HG 585/2016).

Tabel 4. 2 Procedura de aplicare pentru obținerea atestatului de întreprindere

socială
Forma Principiile Criterii - Documente Procedura de
juridică economiei Art. 8 (4) necesare aplicare
sociale -Art. 4 din L.
din L. 219/2015
219/2015
Societăți Prioritate Acţionează Cerere Documentele
cooperative acordată în scop pentru se depun sau
de gradul I individului şi social şi/sau acordarea se trimit prin
obiectivelor în interesul atestatului; poștă cu
sociale faţă de general al Act confirmare de
creşterea comunităţii; constitutiv; primire, în
profitului; Autorizația copie
Alocă de certificată cu
Solidaritate şi minimum funcționare originalul, la
responsabilita- 90% din emisă de AJOFM din

176
Forma Principiile Criterii - Documente Procedura de
juridică economiei Art. 8 (4) necesare aplicare
sociale -Art. 4 din L.
din L. 219/2015
219/2015
te colectivă; profitul ONRC u.a.t. în care
realizat își are sediul.
Convergenţa scopului Termen
dintre social şi soluționare:
interesele rezervei 30 zile
membrilor statutare; calendaristice
asociaţi şi de la data
Cooperative interesul Se obligă să Cerere înregistrării (+
de credit general şi/sau transmită pentru maximum 15
interesele unei bunurile acordarea zile
colectivităţi; rămase în atestatului; calendaristice
urma Statut; cu notificarea
Control lichidării Autorizație prealabilă a
democratic al către una de solicitantului)
membrilor, sau mai funcționare
exercitat multe emisă de Termen
asupra întreprinderi BNR solicitare
Asociații și activităţilor sociale; Cerere documente
fundații desfăşurate; pentru suplimentare:
Aplică acordarea 5 zile
Caracter principiul atestatului; calendaristice
voluntar şi echităţii Act de la data
liber al sociale faţă constitutiv; înregistrării
asocierii în de angajaţi, Certificat de
formele de asigurând înscriere în Termen
organizare niveluri de registrul răspuns
specifice salarizare asociațiilor solicitare
domeniului echitabile, și fundațiilor documente
Case de economiei între care nu Cerere suplimentare:
ajutor sociale; pot exista pentru 30 zile
reciproc ale diferenţe acordarea calendaristice
salariaților Personalitate care să atestatului; de la data
Case de juridică depăşească Act primirii
ajutor constitutiv;

177
Forma Principiile Criterii - Documente Procedura de
juridică economiei Art. 8 (4) necesare aplicare
sociale -Art. 4 din L.
din L. 219/2015
219/2015
reciproc ale distinctă, raportul de Statut; notificării
pensionari- autonomie de 1 la 8. Certificat de
lor gestiune şi înscriere în
independenţă registrul
faţă de asociațiilor
autorităţile și fundațiilor
publice;
Societăți Cerere
agricole Alocarea celei pentru
mai mari părţi acordarea
a profitului/ atestatului;
excedentului Act
financiar constitutiv;
pentru Statut;
atingerea Copie a
obiectivelor de încheierii de
interes general, înscriere
ale unei rezervat
colectivități acestui tip
sau în interesul de societăți.
Federații personal Cerere
nepatrimonial pentru
al membrilor. acordarea
atestatului;
Statut;
Certificat de
înscriere în
Registrul
federațiilor
Uniuni ale Cerere
persoanelor pentru
juridice acordarea
atestatului;

178
Forma Principiile Criterii - Documente Procedura de
juridică economiei Art. 8 (4) necesare aplicare
sociale -Art. 4 din L.
din L. 219/2015
219/2015
Statut/act
constitutiv;
Dovada
personalității
juridice
Alte Act de
persoane înființare/act
juridice de constitutiv;
drept privat Certificat de
înregistrare/
certificat
constatator
emis de
ONRC,
respectiv,
Statutul
Dovada
personalității
juridice, în
cazul altor
persoane de
drept privat

Procesul de obținere a atestatului de întreprindere socială, precum și a

mărcii sociale este prezentat schematic în graficul de mai jos:

179
Figura 4. 2 Procesul de obținere a atestatului de întreprindere socială

NOTIFICARE
REZULTAT V2.
RESPINGERE (30
zile calendaristice)
AJOFM

ETAPA II

Transmitere doc.
ETAPA I supliment.

Notă de constatare;

DEPARTAMENT DIRECTOR
REPREZENTANT Documentatie
Documentație ECONOMIE EXECUTIV
LEGAL/ PERS.
atestare SOCIALĂ
ÎMPUTERNICITĂ

Decizie
aprobare/respinger
e
Solicitare
doc.suplimentare

ATESTAT
REZULTAT V1. ÎNTREPRINDERE
SOCIALĂ

Recunoașterea calității de întreprindere socială de inserție se

realizează prin acordarea mărcii sociale. Condițiile pentru ca o întreprindere
socială să fie întreprindere socială de inserție constau în (Legea 219/2005):
• Cel puțin 30% din personalul angajat face parte din grupul
vulnerabil (timpul de lucru al acestor angajați va reprezenta cel
puțin 30% din timpul de lucru al tuturor angajaților);
• Are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor și
șomajului prin inserția socio-profesională a persoanelor
defavorizate.
Evidența întreprinderilor sociale și a întreprinderilor sociale de
inserție se face prin Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale
administrat de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă,
conținând informații precum: denumirea completă, categoria de persoană

180
juridică, date înființării, domeniu de activitate, cifra de afaceri sau valoarea
activului patrimonial, pierderile sau profitul înregistrat în anul fiscal anterior,
numărul de angajați, fișele de post ale persoanelor angajate care aparțin
grupului vulnerabil, forme de sprijin ale angajatorului, abateri sau sancțiuni,
data acordării/suspendării/ retragerii atestatului sau a mărcii sociale (Legea
219/2015).
O întreprindere socială poate solicita în același timp atât atestatul de
întreprindere socială, cât și marca socială sau dacă deține atestatul de
întreprindere socială poate solicita doar marca socială. Marca socială este
valabilă 3 ani.
Pentru obținerea mărcii sociale, întreprinderea socială vor depune sau
transmite prin poștă cu confirmare de primire către AJOFM-ul de care aparțin
următoarele documente (HG 585/2016):
• Cerere tip;
• Situația privind personalul angajat (formular tip);
• Contractele individuale de muncă ale persoanelor aparținând
grupului vulnerabil;
• Documentele care atestă apartenența la grupul vulnerabil.
Procedura de acordare a mărcii sociale este similară procedurii de
acordare a atestatului de întreprindere socială. Întreprinderea socială de
inserție are obligația de a solicita obținerea unei noi mărci sociale cu cel mult
60 de zile calendaristice înainte de expirarea certificatului, dar nu mai puțin de
45 zile calendaristice.
O întreprindere socială de inserție trebuie să dețină atât atestatul de
întreprindere socială, cât și marca socială.

4.2.1.Factori care influențează cheltuielile cu

responsabilitatea socială a firmelor din
industria productivă
În zilele noastre, este tot mai important pentru companii să adopte
politici de responsabilitate sociala corporativă (Venturelli et al., 2017), iar
predispoziția unei companii de a deveni proactivă în ceea ce privește
investițiile în responsabilitatea social corporativă este influențată de valori
transpuse în principii care guvernează strategia viitoare a companiei de a
ajunge la o dezvoltare durabilă (Crisan-Mitra, 2015).

181
 Deși mișcarea responsabilității sociale corporative a cunoscut un avânt în
ultimii ani, există o păreri diverse în literatura de specialitate privind
necesitatea acesteia într-o firmă (Ceptureanu, 2016).
Elbing (1970) afirmă că apar două poziții distincte ale responsabilității
social corporative:
A. Perspectiva unică care se concentrează asupra maximizării profiturilor
economice ale firmei pentru acționarii săi și
b. Cealaltă perspectivă - că omul de afaceri are o responsabilitate socială
mai importantă decât maximizarea profitului.
Potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, actualizata,
persoanele juridice pot încheia contracte de sponsorizare cu entități care
desfășoară sau vor desfășura activități intr-unul din domeniile: cultural,
artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific – cercetare fundamentală şi aplicată,
umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecţiei drepturilor omului,
medico-sanitar, de asistenţă şi servicii sociale, de protecţia mediului, social şi
comunitar, de reprezentare a asociaţiilor profesionale, precum şi de întreţinere,
restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice. Aceste
entități pot fi:
a. orice persoană juridică fără scop lucrativ, care-şi desfăşoară activitatea
în România
b. instituţiile şi autorităţile publice
c. orice persoană fizică cu domiciliul în România a cărei activitate este
recunoscută de către o persoană juridică fără scop lucrativ sau de către
o instituţie publică ce activează în domeniul pentru care se solicită
sponsorizarea
d. de asemenea, pot fi sponsorizare emisiuni ori programe ale
organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum şi cărţi ori
publicaţii din domeniile care fac obiectul sponsorizării.
De altfel, potrivit Codului fiscal, firmele au posibilitatea de a scădea
din impozitul pe profit sumele acordate ca sponsorizări in limita a 5 la mie din
cifra de afaceri, însa nu mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat. De
altfel, începând cu 2014, cheltuielile cu sponsorizarea care nu sunt scăzute din
impozitul pe profit in anul in care au fost suportate, pot fi reportate in
următorii 7 ani consecutivi. Cheltuielile cu sponsorizarea sunt reportate in
declarația 101 privind impozitul pe profit.
O cercetare realizata de realizată de HOSPICE Casa Speranței și Al
Treilea Sector (2015) intitulata “Cum văd ONG-urile și IMM-urile legea
sponsorizării?” la care au participat 75 de reprezentanți de IMM-uri și 110 de
reprezentanți de ONG indica faptul ca 87% dintre respondenți, reprezentanți

182
ai IMM-urilor, cunosc prevederile legii sponsorizării a pana la 20% din
impozitul pe profit, in timp ce dintre reprezentanții de ONG chestionați, 90%
cunosc aceasta facilitate. De altfel, 52% dintre reprezentanții de IMM-uri au
declarat ca au direcționat fonduri cu ajutorul acestui mecanism către sectorul
neguvernamental .
Cercetarea de faţă are ca obiective identificarea contribuției IMM-
urilor şi a companiilor din industria prelucrătoare la dezvoltarea organizatiilor
sociale prin folosirea facilitații fiscale de a-şi deduce până la 20% din profit
prin sponsorizări şi donații.
În vederea realizării prezentei cercetări s-au solicitat Direcției
Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj date despre firmele care își
desfășoară activitatea principală în industria extractivă, respectiv ale căror cod
Caen principal face parte din grupele 10-33, codurile CAEN principale de la
1011 la 3320, secțiunea C regăsita in CAEN rev. 2.
S-au obținut date cu referire la indicatori precum cifra de afaceri,
numărul mediu de angajați, profitul sau pierderea și cuantumul sponsorizărilor
înregistrate de către firmele din județul Cluj la sfârșitul anului 2015. Întrucât
datele de identificare ale firmelor au fost anonime, singura legătură între
indicatori fiind codul CAEN, prezentul studiu are ca unitate de cercetare
domeniul de activitate al firmelor din județul Cluj.
În anul 2015, industria prelucrătoare a generat sponsorizări în valoare
de 1,541,987 lei.
Domeniul de activitate care generează cele mai mari sponsorizări este
“Fabricarea de construcții metalice şi părți componente ale structurilor
metalice”, respectiv codul Caen 2511 însumând 165,662 lei – 10.64% din
sponsorizările din industria prelucrătoare, la sfârșitul anului 2015. Firmele
care au ca domeniu principal de activitate codul CAEN 2511 sunt în număr de
69, iar valoarea medie a sponsorizărilor oferite este de 2,400 lei.
Principalele domenii de activitate care și-au dedus 20% din impozitul
pe profit prin sponsorizări sunt prezentate în tabelul următor împreună cu
principalii indicatori de economico-financiari.

183
Tabel 4. 2 Clasamentul domeniilor de activitate din industria prelucrătoare
Spon- Nr.
Nr. Cifra de
Cod sorizari Profit mediu de
Activitate Firme Sponsorizări afaceri
CAEN (% din (TOTAL) angajați
active (TOTALA)
TOTAL) (TOTAL)
Fabricarea de
construcții metalice
2511 şi părți componente 69 165,662 10.74% 49,326,950 781,959,048 3,578
ale structurilor
metalice
Fabricarea de
1414 articole de lenjerie 7 146,252 9.48% 4,528,041 97,251,681 1,859
de corp

Tratarea şi
2561 4 92,759 6.02% 23,564,659 120,501,526 673
acoperirea metalelor

Operațiuni de
2562 25 83,309 5.40% 21,798,209 224,613,342 712
mecanică generală

3312 Repararea mașinilor 17 81,572 5.29% 1,793,528 20,456,037 108

Fabricarea pâinii;
fabricarea
1071 prăjiturilor şi a 62 65,851 4.27% 25,625,337 334,367,067 2,742
produselor proaspete
de patiserie

Fabricarea
calculatoarelor şi a
2620 8 65,067 4.22% 1,278,567 31,470,638 21
echipamentelor
periferice
Fabricarea de
articole
confecționate din
1392 14 57,831 3.75% 5,819,815 98,914,030 997
textile (cu excepția
îmbrăcămintei şi
lenjeriei de corp)
Instalarea mașinilor
3320 şi echipamentelor 17 45,690 2.96% 4,133,902 13,331,018 82
industriale

Fabricarea utilajelor
pentru prelucrarea
produselor
2893 4 39,270 2.55% 5,194,768 100,135,457 280
alimentare,
băuturilor şi
tutunului

TOTAL 227 843,263 54.68% 143,063,776 1,822,999,844 11,052

După cum se poate observa în tabelul de mai sus următorul domeniu

de activitate care și-a dedus din impozitul pe profit prin sponsorizări este
fabricarea de articole de lenjerie de corp cu sponsorizări în valoare totală de

184
146,252 lei reprezentând 9.48% din valoarea totală a sponsorizărilor din
industria prelucrătoare pentru anul 2015. Cifra de afaceri acumulată de acest
domeniu de activitate este de 97,251,681 lei, iar profitul de 4,528,041. Primele
două domenii de activitate cumulează 20.22% din valoarea totală a
sponsorizărilor din industria prelucrătoare.
La polul opus se află firmele care au ca domeniu principal de
activitate 1101- Distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice, 1052-
Fabricarea înghețatei, 1061- Fabricarea produselor de morărit, 1073 -
Fabricarea macaroanelor, tăițeilor, cuș-cuș-ului şi a altor produse făinoase
similare, 1082 - Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor
zaharoase, 1086 - Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate şi
alimentelor dietetice, 1102 - Fabricarea vinurilor din struguri, 1310 -
Pregătirea fibrelor şi filarea fibrelor textile, 1320 - Producția de țesături, 1330
- Finisarea materialelor textile, 1396 - Fabricarea de articole tehnice şi
industriale din textile, 1439 - Fabricarea prin tricotare sau croșetare a altor
articole de îmbrăcăminte, 1512 - Fabricarea articolelor de voiaj şi
marochinărie şi a articolelor de harnașament, 1622 - Fabricarea parchetului
asamblat în panouri, 1624 - Fabricarea ambalajelor din lemn, 1721 -
Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie şi carton,
1814 - Legatorie şi servicii conexe, 2012 - Fabricarea coloranților şi a
pigmenților , 2015 - Fabricarea îngrășămintelor şi produselor azotoase, 2041 -
Fabricarea săpunurilor, detergenților şi a produselor de întreținere, 2059 -
Fabricarea altor produse chimice n.c.a., 2110 - Fabricarea produselor
farmaceutice de baza, 2222 - Fabricarea articolelor de ambalaj din material
plastic, 2311 - Fabricarea sticlei plate, 2313 - Fabricarea articolelor din sticla,
2319 - Fabricarea de sticlărie tehnica, 2320 - Fabricarea de produse refractare,
2331 - Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramica, 2332 - Fabricarea
cărămizilor, țiglelor şi a altor produse pentru construcții, din argila arsa, 2341 -
Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc şi ornamental, 2342 -
Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică, 2343 - Fabricarea izolatorilor şi
pieselor izolante din ceramica, 2362 - Fabricarea produselor din ipsos pentru
construcții, 2363 - Fabricarea betonului, 2364 - Fabricarea mortarului, 2369 -
Fabricarea altor articole din beton, ciment şi ipsos, 2399 - Fabricarea altor
produse din minerale nemetalice, n.c.a., 2441 - Producția metalelor prețioase,
2444 - Metalurgia cuprului, 2445 - Producția altor metale neferoase, 2452 -
Turnarea otelului, 2521 - Producția de radiatoare şi cazane pentru încălzire
centrala, 2529 - Producția de rezervoare, cisterne şi containere metalice,

185
Figura 4. 3 Distribuția sponsorizărilor pe domenii de activitate (2015)

2530 - Producția generatoarelor de aburi (cu excepția cazanelor pentru

încălzire centrala), 2572- Fabricarea articolelor de feronerie, 2612 - Fabricarea
altor componente electronice, 2640 - Fabricarea produselor electronice de larg
consum, 2660 - Fabricarea de echipamente pentru radiologie,
electrodiagnostic şi electroterapie, 2680 - Fabricarea suporților magnetici şi
optici destinați înregistrărilor, 2711 - Fabricarea motoarelor, generatoarelor şi

186
transformatoarelor electrice şi a aparatelor de distribuție şi control a
electricității, 2733 - Fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru fire şi
cabluri electrice şi electronice, 2812 - Fabricarea de motoare hidraulice, 2825 -
Fabricarea echipamentelor de ventilație şi frigorifice, exclusiv a
echipamentelor de uz casnic, 2830 - Fabricarea masinilor şi utilajelor pentru
agricultură şi exploatări forestiere, 2891 - Fabricarea utilajelor pentru
metalurgie, 2892 - Fabricarea utilajelor pentru extracție şi construcții, 2910 -
Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, 2932 - Fabricarea altor piese şi
accesorii pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule, 3102 -
Fabricarea de mobila pentru bucătarii, 3212 - Fabricarea bijuteriilor şi
articolelor similare din metale şi pietre prețioase, 3213 - Fabricarea imitațiilor
de bijuterii şi articole similare, 3230 - Fabricarea articolelor pentru sport, 3313
- Repararea echipamentelor electronice şi optice, 3314 - Repararea
echipamentelor electrice si 3315 - Repararea şi întreținerea navelor şi bărcilor.
Astfel, dintr-un total de 849 firme pentru care s-au primit date privind
cuantumul sponsorizărilor la sfârșitul anului 2015, 148 de firme reprezentând
17.43% nu au oferit deloc sponsorizări.

187
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE
Articole
1. Agafonow, A. (2014). A Positive Theory of Social
Entrepreneurship. On Maximizing Versus Satisficing Value
Capture. Journal of Business Ethics, 125(4), 709-713.
2. Alter, S. K. (2006). Social enterprise models and their mission
and money relationships. Social entrepreneurship: New models
of sustainable social change, 205-232.
3. Andreasen, A. R. (2002). Marketing social marketing in the
social change marketplace. Journal of Public Policy &
Marketing, 21(1), 3-13.
4. Artige, L., & Neuss, L. (2014). A New Shift‐Share Method.
Growth and Change 45(4), 667-683.
5. Austin, J., Stevenson, H., & Wei‐Skillern, J. (2006). Social and
commercial entrepreneurship: same, different, or both?.
Entrepreneurship theory and practice, 30(1), 1-22.
6. Barbour, E., & Markusen, A. (2007). Regional occupational and
industrial structure: does one imply the other?. International
Regional Science Review, 30(1), 72-90.
7. Bădescu, G., Sum, P., & Uslaner, E. M. (2004). Civil society
development and democratic values in Romania and Moldova.
East European Politics & Societies, 18(2), 316-341.
8. Bontis, N. (1998), ‘‘Intellectual capital: an exploratory study
that develops measures and models’’, Management Decisions,
Vol. 36 No. 2, pp. 63-76.
9. Bugg-Levine, A., Kogut, B., & Kulatilaka, N. (2012). A new
approach to funding social enterprises. Harvard Business
Review, 90(1/2), 118-123.
10. Cace, C., Cace, S., Cojocaru, S., & Sfetcu, L. (2013). Social
Economy in Romania-Challenges and Perspectives.
Transylvanian Review of Administrative Sciences.
11. Cairncross, F. (1997). The death of distance. H arvardU
niversityP ress, 19(9), 7.

188
12. Caminada, K., & Goudswaard, K. (2009). Effectiveness of
poverty reduction in the EU: A descriptive analysis. Poverty &
Public Policy, 1(2), 1-49.
13. Cardoso, L., Meireles, A., & Ferreira Peralta, C. (2012).
Knowledge management and its critical factors in social
economy organizations. Journal of knowledge
management, 16(2), 267-284.
14. Ceptureanu, S. I. (2016). CSR and Profitability in Romanian IT
SMEs. Journal of Applied Quantitative Methods, 40.
15. Certo, S. T., & Miller, T. (2008). Social entrepreneurship: Key
issues and concepts. Business horizons, 51(4), 267-271.
16. Chan, J. L. (2003). Government accounting: an assessment of
theory, purposes and standards. Public Money & Management,
23(1), 13-20.
17. Chell, E. (2007). Social enterprise and entrepreneurship towards
a convergent theory of the entrepreneurial process. International
small business journal, 25(1), 5-26.
18. Cooke, P., Uranga, M. G., & Etxebarria, G. (1998). Regional
systems of innovation: an evolutionary perspective.
Environment and planning A, 30(9), 1563-1584.
19. Crisan-Mitra, C. (2015). Corporate social responsibility and
corporate performance in Romania. Managerial Challenges of
the Contemporary Society. Proceedings, 8(1), 72.
20. Currid, E., & Stolarick, K. (2009). The occupation–industry
mismatch: new trajectories for regional cluster analysis and
economic development. Urban Studies.
21. Dart, R. (2004). The legitimacy of social enterprise. Nonprofit
management and leadership, 14(4), 411-424.
22. Dawkins, C. J. (2003). Regional development theory:
conceptual foundations, classic works, and recent developments.
Journal of planning literature, 18(2), 131-172.
23. Dedrick, J., Kraemer, K. L., & Shih, E. (2013). Information
technology and productivity in developed and developing
countries. Journal of Management Information Systems, 30(1),
97-122.

189
24. Dees, J. G. (1998). The meaning of social entrepreneurship.
25. Defourny, J., & Develtere, P. (2009). The social economy: The
worldwide making of a third sector. The Worldwide Making of
the Social Economy: Innovations and Changes, Leuven: ACCO.
26. Defourny, J., & Nyssens, M. (2008). Social enterprise in
Europe: recent trends and developments. Social enterprise
journal, 4(3), 202-228.
27. Dobrai, K. and Farkas, F. (2008), ‘‘Knowledge-based
organizations: examining knowledge processes in public-serving
nonprofit organizations’’, International Journal of Knowledge,
Culture and Change Management, Vol. 8 No. 2, pp. 9-22.
28. Dunn, E. S. (1960). A statistical and analytical technique for
regional analysis. Papers in Regional Science, 6(1), 97-112.
29. Elbing, A. O. (1970). The value issue of business: The
responsibility of the businessman. Academy of Management
Journal, 13(1), 79-89.
30. Emerson, J., & Twersky, F. (Eds.). (1996). New social
entrepreneurs: The success, challenge and lessons of non-profit
enterprise creation. The Homeless Economic Fund, the Roberts
Foundation.
31. Farr, J. (2004). Social capital a conceptual history. Political
theory, 32(1), 6-33.
32. Feifa, I., Morica, I., și Lesinska, A. (2014). A map of social
enterprises and their eco-systems in Europe: Country Report for
Latvia
33. Fisher, A. G. (1939). Production, primary, secondary and
tertiary. Economic Record, 15(1), 24-38.
34. Fodanova, L., Jiří, Š., & Vladimír, H. (2016). Changes In
Revenue Structure In Czech Non-Profit Organizations During
The Financial Crises: Has The Importance Of Public Sources
Changed?. Ekonomický časopis (Journal of Economics), 64(7).
35. Gertler, M. S. (1984). Regional capital theory. Progress in
Human Geography, 8(1), 50-81.

190
36. Haigh, N., Walker, J., Bacq, S., & Kickul, J. (2015). Hybrid
organizations: origins, strategies, impacts, and implications.
California Management Review, 57(3), 5-12.
37. Harvey, D. (1996). Justice, nature and the geography of
difference: 19-45
38. Haugh, H. (2005). A research agenda for social
entrepreneurship. Social enterprise journal, 1(1), 1-12.
39. Hess, M. (2004). ‘Spatial’relationships? Towards a
reconceptualization of embedded ness. Progress in human
geography, 28(2), 165-186.
40. Hințea, C. (2008). Strategic planning in the public sector case
study: strategic planning in Cluj-Napoca, Romania.
Transylvanian Review of Administrative Sciences, 4(22), 51-63.
41. Howells, J., & Wood, M. (1993). The globalisation of
production and technology. EUR(Luxembourg).
42. Hoyt H. (1954) Homer Hoyt on development of economic base
concept, Land Economics 30, 182–186.
43. Hudson, R., & Weaver, P. (1997). In search of employment
creation via environmental valorisation: exploring a possible
eco-Keynesian future for Europe. Environment and planning A,
29(9), 1647-1661.
44. Istratoaie, M. (2006). Forma Contractului de Donatie; Regula si
Exceptia in Reglementarea Noului Cod Civil; Darul Manual.
Rev. Stiinte Juridice, 159.
45. Kaldor, N. (1970). THE CASE FOR REGIONAL POLICIES*.
Scottish journal of political economy, 17(3), 337-348.
46. Kaldor, N. (1981). The role of increasing returns, technical
progress and cumulative causation in the theory of international
trade and economic growth. Economie appliquée, 34(6), 593-
617.
47. Kaplan, A. M., & Haenlein, M. (2009). The increasing
importance of public marketing: Explanations, applications and
limits of marketing within public administration. European
Management Journal, 27(3), 197-212.

191
48. Kerlin, J. A. (2010). A comparative analysis of the global
emergence of social enterprise. VOLUNTAS: international
journal of voluntary and nonprofit organizations, 21(2), 162-
179.
49. Kerlin, J. A. (2013). Defining social enterprise across different
contexts: A conceptual framework based on institutional factors.
Nonprofit and Voluntary Sector Quarterly, 42(1), 84-108.
50. Kerlin, J. A. & Pollak, T. H. (2011). Nonprofit commercial
revenue: A replacement for declining government grants and
private contributions?. The American Review of Public
Administration, 41(6), 686-704
51. Lettieri, E., Borga, F., & Savoldelli, A. (2004). Knowledge
management in non-profit organizations. Journal of Knowledge
Management, 8(6), 16-30.
52. Loveridge, S. (1995). A practical approach to shift-share
analysis. Community Development, 26(1), 110-124.
53. Luke, B., & Chu, V. (2013). Social enterprise versus social
entrepreneurship: An examination of the ‘why’and ‘how’in
pursuing social change. International Small Business Journal.
54. Mack, R. S., & Jacobson, D. S. (1996). Core periphery analysis
of the European Union: A location quotient approach. Regional
Analysis and Policy, 26, 3-22.
55. Madill, J. J. (1998). Marketing in government. Optimum, 28, 9-
18.
56. Markusen, A. (1985). Profit Cycles, Oligopoly, and Regional
Development.
57. Markusen, A. (2004). Targeting occupations in regional and
community economic development. Journal of the American
Planning Association, 70(3), 253-268.
58. Martin, R. (1989). The new economics and politics of regional
restructuring: the British experience. Regional Policy at the
Crossroads. London: Jessica Kingsley, 27-51.
59. Martin, R. (2000). Institutional approaches in economic
geography. A companion to economic geography, 77-94.

192
60. Martin, R., & Sunley, P. (1998). Slow Convergence? The New
Endogenous Growth Theory and Regional Development*.
Economic geography, 74(3), 201-227.
61. Maskell, P. (2000). Social capital, innovation and
competitiveness. Social capital: Critical perspectives, 111-123.
62. Monzon, J. L., și Chaves, R. (2008). The European social
economy: concept and dimensions of the third sector. Annals of
Public and Cooperative Economics, 79(3‐4), 549-577.
63. Mora, C., Tudor, T., Tiganas, A., și Bacali, L. (2011). Use of
Public Sector Marketing and Leadership in Romania’s Local
Public Administration. Revista de cercetareşiintervenţiesocială,
(34), 212-233.
64. Morgan, K. (2004). Sustainable regions: governance, innovation
and scale. European Planning Studies, 12(6): 871–889.
65. Nadeau, J., & Casselman, R. M. (2008). Competitive advantage
with new product development: implications for life cycle
theory. Journal of Strategic Marketing, 16(5), 401-411.
66. Nicholls, A. (2010). The legitimacy of social entrepreneurship:
reflexive isomorphism in a pre‐paradigmatic field.
Entrepreneurship theory and practice, 34(4), 611-633.
67. Ojo, O. (2009). Impact assessment of corporate culture on
employee job performance. Business Intelligence Journal, 2(2),
388-397.
68. Parr, J. B. (1999). Growth-pole strategies in regional economic
planning: a retrospective view part 1. Origins and advocacy.
urban Studies, 36(7), 1195-1215.
69. Pasimeni, P. (2006). Social Capital, Culture and Innovation: a
different perspective.
70. Peredo, A. M., & McLean, M. (2006). Social entrepreneurship:
A critical review of the concept. Journal of world business,
41(1), 56-65.
71. Popescu, R. I., & Corbos, R. A. (2012). The role of festivals and
cultural events in the strategic development of cities.
Recommendations for urban areas in Romania. Informatica
Economica, 16(4), 19-28.

193
72. Rahdari, A., Sepasi, S., & Moradi, M. (2016). Achieving
sustainability through Schumpeterian social entrepreneurship:
The role of social enterprises. Journal of Cleaner Production,
137, 347-360.
73. Renshaw, S. and Krishnaswamy, G. (2009), ‘‘Critiquing the
knowledge management strategies of non-profit organizations in
Australia’’, Proceedings of World Academy of Science,
Engineering and Technology, No. 49, January, pp. 456-64.
74. Salamon, L.M. (2007), Measuring Civil Society and
Volunteering: Initial Findings from Implementation of the UN
Handbook on Nonprofit Institutions, Johns Hopkins University
Center for Civil Social Studies, Baltimore, MD.
75. Salamon, L. M., Sokolowski, S. W., & Haddock, M. A. (2011).
Measuring the economic value of volunteer work globally:
Concepts, estimates, and a roadmap to the future. Annals of
Public and Cooperative Economics, 82(3), 217-252.
76. Salamon, L. M., Sokolowski, S. W., Haddock, M. A., & Tice,
H. S. (2013). The state of global civil society and volunteering:
Latest findings from the implementation of the UN nonprofit
handbook. Center for Civil Society Studies Working Paper, 49.
77. Santos, F. M. (2012). A positive theory of social
entrepreneurship. Journal of business ethics, 111(3), 335-351.
78. Schein, E. H. (1985). Defining organizational culture. Classics
of organization theory, 3, 490-502.
79. Schoenberger, E. (1989). Thinking about flexibility: a response
to Gertler. Transactions of the Institute of British Geographers,
98-108.
80. Sunley, P. (2000). Urban and regional growth. A companion to
economic geography, 187-201.
81. Sayer, A. (1985) ‘Industry and space: a sympathetic critique of
radical research’, Environment andPlanning D: Society and
Space 3: 3–29.
82. Schumpeter, J. A. (1939). Business cycles (Vol. 1, pp. 161-74).
New York: McGraw-Hill.

194
83. Scott, A. J. (2004). A perspective of economic geography.
Journal of Economic Geography, 4(5), 479-499.
84. Seers, D. (1979). The meaning of development. Development
theory: Four critical studies, 9-30.
85. Seelos, C., & Mair, J. (2005). Social entrepreneurship: Creating
new business models to serve the poor. Business
horizons, 48(3), 241-246.
86. Shaw, E., Gordon, J., Harvey, C., & Maclean, M. (2013).
Exploring contemporary entrepreneurial philanthropy.
International Small Business Journal, 31(5), 580-599.
87. Sen, A. (1999). Commodities and capabilities. OUP Catalogue.
88. Segessemann, A., & Crevoisier, O. (2015). Beyond Economic
Base Theory: The Role of the Residential Economy in
Attracting Income to Swiss Regions. Regional Studies, (ahead-
of-print), 1-16.
89. Smallbone, D., Evans, M., Ekanem, I., & Butters, S.
(2001). Researching social enterprise: Final report to the small
business service. SBS Research Directorate.
90. Spear, R., & Bidet, E. (2005). Social enterprise for work
integration in 12 European countries: a descriptive analysis.
Annals of Public and Cooperative Economics, 76(2), 195-231.
91. Spiess-Knafl, W. (2012). Finanzierung von Sozialunternehmen:
eine theoretische und empirische Analyse (Doctoral dissertation,
München, Technische Universität München, Diss., 2012).
92. Stănescu, S. M., Luca, C., Bocai, A., Asiminei, R., & Vîrjan, D.
(2013). Social Economy in Romania: Recommendations for
Development. Journal of Social Economy, 3(5).
93. Sternberg, R. (1996). Regional growth theories and high‐tech
regions. International Journal of Urban and Regional Research,
20(3), 518-538.
94. Taylor, M. (1986). The product-cycle model: a critique.
Environment and Planning A, 18(6), 751-761.
95. Thompson, J. L. (2002). The world of the social entrepreneur.
International journal of public sector management, 15(5), 412-
431.

195
96. Venturelli, A., Caputo, F., Leopizzi, R., Mastroleo, G., & Mio,
C. (2017). How can CSR identity be evaluated? A pilot study
using a Fuzzy Expert System. Journal of Cleaner Production,
141, 1000-1010.
97. Waits, M. J. (2000). The added value of the industry cluster
approach to economic analysis, strategy development, and
service delivery. Economic Development Quarterly, 14(1), 35-
50.
98. Wallace, B. (2005). Exploring the meaning (s) of sustainability
for community-based social entrepreneurs. Social Enterprise
Journal, 1(1), 78-89;
99. Wilkie, W. L., & Moore, E. S. (2003). Scholarly research in
marketing: Exploring the “4 eras” of thought development.
Journal of Public Policy & Marketing, 22(2), 116-146.
100. Wilkinson, C., Medhurst, J., Henry, N., & Wihlborg, M.
(2014). A map of social enterprises and their eco-systems in
Europe. Executive Summary. ICF Consulting Services,
European Commission, 1-16.
101. Williams, C. C., și Millington, A. C. (2004). The diverse
and contested meanings of sustainable development. The
Geographical Journal, 170(2), 99-104.
102. Williamson, J. G. (1965). Regional inequality and the
process of national development: a description of the patterns.
Economic development and cultural change, 1-84.
103. Wolfe, D. A., & Gertler, M. S. (2002). Innovation and
social learning: an introduction. In Innovation and Social
Learning (pp. 1-24). Palgrave Macmillan UK.
104. Woolcock, M. (1998). Social capital and economic
development: Toward a theoretical synthesis and policy
framework. Theory and society, 27(2), 151-208.
105. Zainon, S., Ahmad, S. A., Atan, R., Wah, Y. B., Bakar,
Z. A., & Sarman, S. R. (2014). Legitimacy and sustainability of
social enterprise: governance and accountability. Procedia-
Social and Behavioral Sciences, 145, 152-157.

196
 106. Zysman, J. (1996) ‘The myth of a “global” economy:
enduring national foundations and emergingregional realities’,
New Political Economy 1(2): 157–184.

Cărți
1. Abramovitz, M. (1989). Thinking about growth: And other
essays on economic growth and welfare. Cambridge, Cambridge
University Press.
2. Alvesson, M., & Sveningsson, S. (2015). Changing
organizational culture: Cultural change work in progress.
Londra, Routledge.
3. Amsden, A. H. (2001). The rise of the rest: challenges to the
west from late-industrializing economies. New York, Oxford
University Press.
4. Anheier, H. K. (2005). A dictionary of civil society,
philanthropy and the third sector. Londra, Routledge.
5. Armstrong, H. W., & Taylor, J. (2000). Regional economics and
policy (Nr. 3). Blackwell.
6. Bacali, L. (2002). Manual de inginerie economică: Marketing.
Cluj-Napoca, Ed. Dacia.
7. Barna, C. (2014). Atlas of social economy in Romania.
Bucuresti, Social Economy Institute Publishing. Blakeley
8. E.J., Green, L.N.(2010). Planning local economic development:
Theory and practice. Thousand Oaks, Sage Publications.
9. Blakely, E.J. și Bradshaw, T.K. (2002).Planning Local
Economic Development: Theory and Practice. Thousand Oaks,
Sage Publications.
10. Borts, G. H., & Stein, J. L. (1964). Economic growth in a free
market (pp. 295-306). New York: Columbia University Press.
11. Bornstein, D. (2007). How to change the world: Social
entrepreneurs and the power of new ideas. New York: Oxford
University Press.
12. Bovaird, T. (2003). Marketing in public sector organizations.
Public management and governance, 75. New York: Routlege.

197
13. Brakman, S., Garretsen, H., & Van Marrewijk, C. (2001). An
introduction to geographical economics: Trade, location and
growth. Cambridge: Cambridge university press.
14. Brynteson, R. (2010). The manager's pocket guide to innovation.
Massachsetts: Human Resource Development Press.
15. Cameron, K. S., & Quinn, R. E. (2005). Diagnosing and
changing organizational culture: Based on the competing values
framework. San Francisco: John Wiley & Sons.
16. Carothers, T. (1996). Assessing democracy assistance: the case
of Romania. Washington: Carnegie Endowment for
International Peace.
17. Clark, J., & Guy, K. (1997). Innovation and competitiveness.
Brighton: Technopolis Limited.
18. Cooke, P., & Martin, R. (2006). Clusters & Regional
Development. Hampshire: Routledge.
19. Cypher, J. M., & Dietz, J. L. (2004). The process of economic
development. New York: Routledge.
20. Dawley, S. (2003) ‘High-tech industries and peripheral region
development: the case of the semiconductorindustry in the North
East Region of England’ (teză de doctorat). Newcastle
uponTyne: Centre for Urban and Regional Development Studies
(CURDS), Universitatea Newcastle.
21. Derrett, R. (2008). Regional festivals: Nourishing community
resilience: the nature and role of cultural festivals in Northern
Rivers NSW communities. Lismore: Theses, 90.
22. Dicken, P. (2003). Global shift: Reshaping the global economic
map in the 21st century.Londra: Sage.
23. Edwards, M. Edwards Jacqueline M., and Jacqueline M (2008).
Pinckney-Edwards.Hybrid organizations: Social enterprise and
social entrepreneurship. Lulu.com.
24. Elliott, J. (2012). An introduction to sustainable development.
Oxon: Routledge.
25. Laville, J. L. (2005). Action publique et économie solidaire: une
perspective internationale. Erès

198
26. Leadbeater, C. (1997). The rise of the social entrepreneur (No.
25). London: Demos.
27. Lee, N. R., & Kotler, P. T. (2006). Marketing in the public
sector: A roadmap for improved performance. Pearson
Education.
28. Euricse. (2013). Social economy and social entrepreneurship: A
Social Europe guide.Volume 4. European Commission.
29. Eurostat/European Commission. "Sustainable development in
the European Union." 2015 monitoring report of the EU
sustainable development strategy, Luxembourg: Office for
Official Publications of the European Communities (2015).
30. Fujita, M., & Krugman, P. A. Venables (1999), The Spatial
Economy: Cities, Regions, and International Trade.
Massachusetts: The MIT Press.
31. Gray, John.(1998). False dawn: The delusions of global
capitalism. The New Press.
32. Hall, P. A., & Soskice, D. (2001). Varieties of Capitalism: The
Institutional Foundations of Comparative Advantage. Oxford:
Oxford Univerity Press
33. Haughton, G. and Counsell, D. (2004). Regions, Spatial
Strategies and Sustainable Development. London: Routledge
and Regional Studies Association.
34. Hintea, C. (2007). Management Public. Cluj-Napoca: Accent.
35. Huppes, T. (Ed.). (2013). Economics and sociology: towards an
integration. Springer Science & Business Media.
36. Kao, J. (2007). Innovation nation: How America is losing its
innovation edge, why it matters, and what we can do to get it
back. New York: Simon and Schuster.
37. Klosterman, R. E. (1990). Community analysis and planning
techniques. Maryland: Rowman & Littlefield Publishers.
38. Krugman, P. R. (1991). Geography and trade. London: MIT
press.
39. Kuznets, S., & Murphy, J. T. (1966). Modern economic growth:
Rate, structure, and spread (Vol. 2). New Haven: Yale
University Press.

199
40. Lundvall, B. A. (1992). National innovation system: towards a
theory of innovation and interactive learning. London: Pinter;
41. Lundvall, B. Å., & Maskell, P. (2000). Nation states and
economic development: from national systems of production to
national systems of knowledge creation and learning. Oxford
University Press.
42. Malecki, E. J. (1997). Technology and economic development:
the dynamics of local, regional, and national change. University
of Illinois at Urbana-Champaign's Academy for Entrepreneurial
Leadership Historical Research Reference in Entrepreneurship.
43. Marshall, M. (1987). Long waves of regional development. St.
Martin's Press.
44. Maskell, P., Eskelinen, H., Hannibalsson, I., Malmberg, A., &
Vatne, E. (2002). Competitiveness, localised learning and
regional development: specialization and prosperity in small
open economies. London: Routledge.
45. Miller, G. J., & Whicker, M. L. (1999). Handbook of Research
Methods in Public Administration. New Jersey:Marcel Dekker,
Inc.;
46. Moldovan, B., Lazăr, D. & Pavel, A.(2013). Local Economic
Development. Cluj-Napoca: Tritonic.
47. Norton, R. D. (2001). Creating the new economy: The
entrepreneur and the US resurgence. Edward Elgar Publishing.
48. O'Brien, R. (1992). Global financial integration: the end of
geography. Royal Institute of International Affairs.
49. Perloff, H. S., Dunn Jr, E. S., Lampard, E. E., & KEITH, R.
(1960). Regions, resources, and economic growth. Regions,
resources, and economic growth.
50. Pike, A., Pose, A. R., și Tomaney, J. (2006). Local and regional
development. Oxon: Routledge.
51. Porter, M. E. (1998). Cluster and the new economics of
competition. Free Press;
52. Rostow, W. W. (1971). The stages of economic growth: A non-
communist manifesto (Ed. 2). Cambridge: Cambridge
University Press.

200
53. Price, M. (2009). Social enterprise: what it is and why it matters.
Fflan.
54. Saxenian, A. (1996). Regional advantage. Cambridge: Harvard
University Press.
55. Schaffer, W. A. (1999). Regional impact models (pp. 67-81).
Regional Research Institute, West Virginia University.
56. Sheaff, R. (1991). Marketing for health services. Open
University Press.
57. Schein, E. H. (2010). Organizational culture and leadership
(Vol. 2). San Francisco: John Wiley & Sons.
58. Schumpeter, J.L. (1994) Capitalism, Socialism and Democracy.
London: Routledge.
59. Sen, A. (1999). Development as freedom. Oxford: Oxford
University Press.
60. Soja, E. W. (1968). The Geography of Modernization in Kenya:
a spatial analysis of social, economic, and political change (No.
2). New York: Syracuse University Press.
61. Stimson, R. J., Stough, R. R., & Roberts, B. H. (2006). Regional
economic development: analysis and planning strategy. Springer
Science & Business Media.
62. Szirmai, A. (2005). The dynamics of socio-economic
development: an introduction. Cambridge: Cambridge
University Press.
63. Szirmai, A. (2015). Socio-economic development. Cambridge:
Cambridge University Press.
64. Sumner, A., & Tribe, M. A. (2008). International development
studies: Theories and methods in research and practice. London:
Sage.
65. Talbot C, Tregilga P and Harrison K (2002) Social Enterprise in
Australia: An Introductory Handbook.Adelaide: Adelaide City
Mission.
66. Ul Haq, M. (1976). The poverty curtain: Choices for the third
world. Columbia University Press.
67. Union, I. (2013). Innovation Union–A pocket guide on a Europe
2020 initiative. Brussels: European Commission

201
 68. World Commission on Environment and Development (WCED)
(1987) Our Common Future. Oxford: Oxford University Press.
69. Yamusa, A. I. (2014). Farmers’cooperatives And Agricultural
Development In Kwali Area Council, Federal Capital Territory,
Abuja, Nigeria (Doctoral Dissertation, Ahmadu Bello
University, Zaria).

Resurse electronice
1. Asociația Americană de Marketing, [online] la adresa
https://www.ama.org/AboutAMA/Pages/Definition-of-
Marketing.aspx, accesat la data de 16 ianuarie 2016;
2. ANOFM, [online] la adresa https://www.anofm.ro/registrul-
unic-de-evidenta-a-intreprinderilor-sociale-septembrie-2018,
accesat la data de 21 septembrie 2018.
3. Barraket J, Collyer N, O’Connor M, et al. (2010) Finding
Australia’s social enterprise sector. [online] la adresa
,http://www.socialtraders.com.au/sites/www.socialtraders.com.a
u/files/FASES%20full%20final%20report%20July%202010.pdf
accesat la data de 10 Aprilie 2016
4. BIS. (2011). A Guide to Legal Forms for Social Enterprise.
[online] la adresa
https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attach
ment_data/file/31677/11-1400-guide-legal-forms-for-social-
enterprise.pdf accesat la data de 13 ianuarie 2016;
5. Charities Aid Foundation – CAF (2015). CAF World Giving
Index 2015: A global view of giving trends. [online] la adresa
https://www.cafonline.org/docs/default-source/about-us-
publications/caf_worldgivingindex2015_report.pdf?sfvrsn=2 ,
accesat la data de 10 noiembrie 2016;
6. CIRIEC. (2012). THE SOCIAL ECONOMY IN THE
EUROPEAN UNION. [online] la adresa
http://www.eesc.europa.eu/resources/docs/qe-31-12-784-en-
c.pdf accesat la data de
7. Constantinescu, S. (2011). Economiei Sociale. Romania 2011.
[online] la adresa

202
 http://www.fdsc.ro/library/prometeus/ATLAS.pdf accesat la
data de 21 ianuarie 2015;
8. Constantinescu, S. (2012). Atlasul Economiei Sociale. Romania
2012. [online] la adresa
http://www.fdsc.ro/library/files/atlasul_economiei_sociale_2012
_ro.pdf accesat la data de 21 ianuarie 2015;
9. COMISIA EUROPEANĂ. A map of social enterprises and their
ecosystems in Europe – Executive summary, 2014a, [online] la
adresa
http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=89&newsI
d=2149, accesat la data de
10. COMISIA EUROPEANĂ. A map of social enterprises and their
eco-systems in Europe - Country Report: Romania, 2014b,
[online] la adresa
http://ec.europa.eu/social/keyDocuments.jsp?pager.offset=20&l
angId=en&mode=advancedSubmit&year=0&country=0&type=
0&advSearchKey=socentcntryrepts&orderBy=docOrder accesat
la data de 22 ianuarie 2016
11. COMISIA EUROPEANĂ. Social enterprises. [online] la
adresa http://ec.europa.eu/growth/smes/promoting-
entrepreneurship/we-work-for/social-
economy/enterprises/index_en.htm, accesat la data de 22
ianuarie 2016;
12. Daucus, S. FundRaiser Basics. [online] la adresa
http://www.fundraiserbasic.com/library/fruniv/50-fundraiser-
university/advanced/96-how-can-memberships-benefit-my-
nonprofit-organization, accesat la data de 23 ianuarie 2016.
13. EVALSED. (2013). The resource for the evaluation of Socio-
Economic Development. [online] la adresa
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/evaluation/
guide/guide_evalsed.pdf, accesat la data de 6 iulie 2015;
14. Food and Agriculture Organization Of The United Nations
(1998). Agricultural cooperative development. A manual for
trainers. [online] la adresa http://www.fao.org/3/a-x0475e.pdf,
accesat la data de 9 august 2016;

203
15. HOSPICE Casa Speranței, Asociația Pentru Relații Comunitare
și EY România (2015). Cum văd ONG-urile și IMM-urile legea
sponsorizării?. [online] la adresa
http://files.finantare.ro/2015/Raport-legea-sponsorizarii-IMM-
ONG.pdf, accesat la data de 8 august 2017;
16. IMF Advanced Economies List. World Economic Outlook, May
1998, p. 134" (PDF). [online] la adresa
http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/weo0598/pdf/0598sta.
pdf, accesat la data de 23 ianuarie 2016;
17. INSCOP Research (2015). Barometrul ADEVĂRUL despre
ROMÂNIA – Încredere instituții. [online] la adresa http://
www.inscop.ro/wp-content/uploads/2015/12/Incredere-in-
institutii.pdf accesat la data de 27 noiembrie 2016;
18. Registrul ONG, [online] la adresa
http://data.gov.ro/dataset/registrul-national-ong, accesat la data
de 20 ianuarie 2016;
19. Strategia de dezvoltare rurală a României 2014-2020. [online] la
adresa http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-
2014-2020/strategia-de-dezvoltare-rurala-2014-2020-versiunea-
I-nov2013-update.pdf, accesat la data de 20 ianuarie 2016
20. Usaid (2016). The 2015 CSO Sustainability Index for Central
and Eastern Europe and Eurasia. [online] la adresa
https://www.usaid.gov/sites/default/files/documents/1861/Europ
e_Eurasia_CSOSIReport_2015_Update8-29-16.pdf, accesat la
data de 21 ianuarie 2016;
21. United Nations. Standard country or Area Codes for Statistical
Use. Series M, No. 49, Rev. 4 (United Nations publication,
Sales No. M.98.XVII.9). [online] la adresa
http://unstats.un.org/unsd/methods/m49/m49regin.htm., accesat
la data de 1 iulie 2015;
22. Eurostat. [online] la
adresahttp://ec.europa.eu/eurostat/web/sdi/indicators/socioecono
mic-development Accesat la data de 14 iulie 2015;
23. FDSC. (2007). Analiza mecanismelelor de finantare directa de
la bugetul de stat pentru organizatii neguvernamentale in

204
 Romania. [online] la adresa
http://www.fdsc.ro/documente/15.pdf, accesat la data de 22
ianuarie 2016;
24. Institutul Național de Statistică. [online] la adresa
http://statistici.insse.ro/shop/?lang=en, accesat la data de 6
august 2015;
25. European, C. (2010). European economic forecast - Autumn
2010. European Economy, (7). [online] la adresa
http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/european_eco
nomy/2010/pdf/ee-2010-7_en.pdf, accesat la data de 18 iulie
2015;
26. MFE (Ministerul fondurilor europene). On-line la adresa
http://www.fonduri-ue.ro/po , accesat la data de
27. MFP (Ministerul Finanțelor Publice). [online] la adresa
http://www.mfinante.gov.ro/agenticod.html?pagina=domenii ,
accesat la data de 20 februarie 2016;
28. MFP (Ministerul Finanțelor Publice). [online] la adresa
http://www.mfinante.gov.ro/agenticod.html?pagina=domenii
accesat la data de 2 noiembrie 2018;
29. https://www.gov.uk/business-finance-explained/grants, accesat
la data de 3 februarie 2016;
30. http://www.npgoodpractice.org, accesat la data de 24 ianuarie
2016;
31. www.mfinante.ro, accesat la data de 22 august 2016;
32. www.listafirme.ro, accesat la data de25 august 2016;
33. www.afir.ro, accesat la data de 13 august 2016;
34. https://profs.info.uaic.ro/~val/statistica/StatWork_8.pdf, accesat
la data de 10 septembrie 2017;
35. http://www.civitas.ro/ , accesat la data de 20 ianuarie 2016.

Legislație
1. CODUL FISCAL cu Normele de aplicare valabil din 1 ianuarie
2017 - actualizat în data de 31.07.2017

205
 2. HOTARAREA GUVERNULUI nr. 585 din 2016 privind
aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Legii nr. 219/2015 privind economia sociala.
3. LEGEA Nr. 1 din 21 februarie 2005 privind organizarea şi
funcţionarea cooperaţiei;
4. Legea nr. 98 din 2016 privind achizițiile publice
5. LEGEA NR. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de
ajutor reciproc ale salariatilor si al uniunilor acestora -
republicata la 22 aprilie 2009;
6. Legea nr. 219 din 2015 privind economia socială
7. LEGEA nr. 246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonantei
Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii;
8. Legea nr. 292 din 2011 privind asistenta socială
9. LEGEA nr.540 din 27 septembrie 2002 privind casele de ajutor
reciproc ale pensionarilor
10. ORDONANŢA Nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la
asociaţii şi fundaţii actualizată la data de 24 martie 2010.

206

View publication stats