UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE ȘI

ADMINISTRATIVE
DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

IONIȚĂ SILVIU

POLITICI DE ASIGURARE A SECURITĂȚII SOCIALE ÎN REPUBLICA

MOLDOVA

TEZĂ DE MASTER

Programul de master – Studii de Securitate Națională

Autor: _________________
Silviu IONIȚĂ,................ ( semnătura )

Conducător științific:
dr., conf., univ., __________________
Angela COLAȚCHI ( semnătura )

Admis la susținere:
Șef departament, dr., conf., univ., __________________
Vladimir BORȘ ( semnătura )

Chișinău 2023
 Cuprins

ADNOTARE........................................................................................................3
INTRODUCERE.................................................................................................5
CAPITOLUL I : CADRUL TEORETICO-CONCEPTUAL PRIVIND
POLITICILE DIN DOMENIUL ASIGURĂRII SECURITĂȚII
SOCIALE...........................................................................................................11
1.1 Incursiuni istoriografice și teoretice asupra fenomenului securității
sociale............................................................................................................11
1.2 Politicile de asigurare a securității sociale: dimensiunea teoretico-
metodologică.................................................................................................24
CAPITOLUL II : SPECIFICUL DEZVOLTĂRII SECURITĂȚII
SOCIALE ÎN UNELE STATE CU DEMOCRAȚII CONSOLIDATE........35
2.1 Specificul politicilor de asigurare a securității sociale sub aspect ideologic în
SUA, Franța, Germania și
România.....................................................................35
2.2 Bune practici de asigurare a securității sociale în unele state, parteneri de
dezvoltare pentru Republica Moldova.................................................................49
CAPITOLUL III : SECURITATEA SOCIALĂ ÎN REPUBLICA
MOLDOVA – IMPERATIV PENTRU DEZVOLTAREA STATULUI......63
3.1 Vulnerabilitățile și amenințările securității sociale în Republica moldova la
etapa
actuală.........................................................................................................63
3.2 Strategia securității sociale – imperativ în perioada contemporană de
dezvoltare a Republicii Moldova.........................................................................73
CONCLUZII......................................................................................................86
RECOMANDĂRI..............................................................................................88
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................91
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII...........................96

2
 ADNOTARE
Ioniță SILVIU, Teza de master la tema: Politici de asigurare a securității sociale în
Republica Moldova, Chișinău, 2023.
Structura tezei de master: “ Politici de asigurare a securității sociale în Republica
Moldova” cuprinde adnotări în limba română și engleză, introducere, trei capitole a câte două
paragrafe, concluzii și recomandări, bibliografie din 77 de surse.
Cuvinte-cheie: Securitate, societate, stat, cetățean, individ, securitate socială, ideologie,
social-democrație, liberalism social, strategie.
Suport metodologic și teoretico-științific al lucrării: Pentru realizarea scopului cercetării
și obiectivelor enunțate în lucrarea cercetată, în procesul de elaborare a tezei de master, a fost
selectat și studiat material doctrinar teoretic cu referire la tema abordată, comparând surse
pentru o cât mai bună pătrundere în specificul temei.
Scopul și obiectivele temei cercetate : Pornind de la gradul de cercetare al tezei de master,
scopul temei constă în studierea dezvoltării și implicării statului în asigurarea securității
sociale, determinarea gradului de implicare a statului în asigururarea securității sociale sub
aspect istoric și comparativ, identificarea provocărilor actuale asupra acestui proces.
Obiectivele cercetării sunt următoarele: delimitarea fenomenului securității sociale sub aspect
teoretic și istoriografic; stabilirea rolului statului ca garant al securității sociale; aprecierea
dezvoltării securității sociale în diferite state sub aspect comparativ identificând bunele
practici în acest domeniu; identificarea vulnerabilităților securității sociale în Republica
Moldova la etapa actuală; argumentarea necesătății elaborării unei strategii de asigurare a
securității sociale în Moldova.
Noutatea și originalitatea științifică : Caracterul inovator al temei cercetate zezidă din
studierea și aprecierea rolului statului în sigurarea securității sociale, identificarea
amenințărilor și vulnerabilităților securității sociale la etapa actuală și argumentarea
necesității implementării uneii strategii a securității sociale în Republica Moldova ca
imperativ al dezvoltării statului.
Semnificația teoretică : Investigația teoretică a prezentei cercetări derivă din rezultatele și
concluziile obținute ca urmare a cercetării efectuate. Lucrarea posedă un conținut și un
caracter

3
științific, dat fiind faptul că au fost utilizate un șir de cercetări și lucrări cu un amplu conținut
teoretic, menit să întărească unele considerații personale printr-o serie de argumente probate
în
spațiu și timp.
Valoarea aplicativă a lucrării: Lucrarea în sine reprezintă o cercetare valorică, care vine
cu
suport teoretic rigid, în întâmpinarea altor autori, cercetători sau simpli oameni interesați
asupra
temei studiate.
ANNOTATION
Ioniță SILVIU, Master’s thesis on the topic: Social security policies in the Republic of
Moldova, Chisinau, 2023.
Master thesis structure: “Social security policies in the Republic of Moldova” includes
annotations in Romanian and English, introduction, three chapters with two paragraphs each,
conclusions and recommendations, bibliography from 77 sources.

Keywords: Security, society, state, citizen, individual, social security, ideology, social
democracy, social liberalism, strategy.
Methodological and theoretical-scientific support of the work: In order to achieve the
purpose of the research and the objectives stated in the researched work, in the process of
creating the master’s thesis, the theoretical doctrinal material was selected and studied with
reference to the topic addressed, comparing sources for a better penetration into the specifics
of the topic.
The purpose and objectives of the researched topic: Starting from the research degree of
the master’s thesis, the purpose of the thesis consists in studying the development and
involvement of the state in ensuring social security, determining the degree of involvement of
the state in ensuring social security from a historical and comparative perspective, identifying
the current challenges of this process. The objectives of the research are the following: the
delimitation of the phenomenon of social security from a theoretical and historiographical
point of view; establishing the role of the state as guarantor of social security; assessing the
development of social security in different states under a comparative aspect, identifying good
practices in this field; identification of social security vulnerabilities in the Republic of
Moldova at the current stage; arguing the need of developing a strategy to ensure social
security in the Republic of Moldova.

4
 Scientific novelty and originality: The innovative character of the researched topic lies in
the study and appreciation of the role of the state in ensuring social security, identifying
threats and vulnerabilities of social security at the present stage and arguing the necessity of
implementing a social security strategy in the Republic of Moldova as an imperative for state
development.
Theoretical significance: The theoretical investigation of this research derives from the
results and conclusions obtained as a result of the research conducted. The research has a
scientific content and character, also is given the fact that a series of research and writings
with a wide theoretical content were used, meant to strengthen some personal considerations
through a series of arguments proven in space and time.
The applicative value of the thesis: The research itself is a valuable one, which comes
with rigid theoretical support, including other authors, researchers or simple people interested
in the topic studied.

INTRODUCERE
Actualitatea temei cercetate: Cercetarea securității sociale este un subiect de mare
importanță în contextul actual. Într-o lume tot mai complexă și dinamică, sistemul de
securitate socială joacă un rol crucial în asigurarea unui nivel minim de trai și protecție socială
pentru cetățeni. În prezent, cercetarea securității sociale se concentrează pe mai multe aspecte,
printre care:
 Evaluarea eficacității și sustenabilității sistemelor de securitate socială existente
 Identificarea modalităților de îmbunătățire a acoperirii și calității serviciilor oferite de
sistemele de securitate socială
 Analizarea impactului schimbărilor demografice și economice asupra securității
sociale
 Studierea mecanismelor de finanțare și redistribuire a resurselor în cadrul sistemelor
de securitate socială
 Evaluarea impactului noilor tehnologii și modelelor de afaceri asupra securității
sociale.
În ultimii ani, cercetarea securității sociale a devenit și mai importantă în contextul
pandemiei COVID-19 și mai nou a războiului din țara vecină, care a avut și încă au, un
impact major asupra economiei și societății în general. Din acest punct, tema cercetată în
cadrul tezei de licență capătă o deosebită importanță și actualitate.

5
 Securitatea socială ar fi practic inexistentă dacă nu ar exista o formă de organizare a
societății precum este statul. Statul are un rol crucial în asigurarea securității sociale, în
special prin intermediul sistemelor publice de asistență socială. Principala responsabilitate a
statului în acest domeniu este de a asigura protecția socială a cetățenilor săi, prin intermediul
unor programe și servicii sociale care să acopere nevoile de bază ale acestora.
Rolul statului în asigurarea securității sociale include:
1. Crearea și gestionarea sistemelor de asistență socială: Statul este responsabil pentru
crearea și gestionarea sistemelor publice de asistență socială, care oferă sprijin
financiar și social pentru persoanele care au nevoie. Aceste sisteme includ programe
de pensii, asigurări de sănătate, ajutor social pentru persoanele cu dizabilități, precum
și alte programe și servicii sociale.
2. Protecția împotriva sărăciei: Statul are responsabilitatea de a proteja cetățenii
împotriva sărăciei prin intermediul unor programe și politici sociale care să asigure
accesul la resurse și servicii de bază, precum alimente, adăpost, apă potabilă, energie
electrică și încălzire.
3. Asigurarea unui nivel minim de trai: Statul trebuie să asigure un nivel minim de trai
pentru toți cetățenii săi prin intermediul unor programe sociale care să acopere nevoile
de bază, cum ar fi hrana, adăpostul și îmbrăcămintea.
4. Protecția împotriva riscurilor sociale: Statul trebuie să protejeze cetățenii împotriva
riscurilor sociale, cum ar fi accidentele de muncă, sănătatea precară sau alte
evenimente neașteptate, prin intermediul unor programe de asigurare și de asistență
socială.
În general, statul are responsabilitatea de a asigura un sistem de securitate socială robust și
sustenabil, care să acopere nevoile de bază ale cetățenilor și să îi protejeze împotriva riscurilor
sociale.
Acestea fiind spuse, putem observa cu lejeritate actualitatea temei studiate în cadrul
prezentei teze de master, putem distinge deosebita importanță și actualitate a cercetării
securității sociale și a rolului statului în emplemtarea acesteia, date fiind realitățile social-
politice și economice cu care ne ciocnim astăzi.
Gradul de investigare al temei cercetate : Rolul statului în asigurarea securității sociale
este un subiect de cercetare important în domeniul politicii sociale și al economiei. În ultimele
decenii, cercetarea în acest domeniu a devenit tot mai amplă și sofisticată, acoperind o gamă
largă de subiecte, cum ar fi finanțarea sistemelor de securitate socială, impactul schimbărilor
demografice și economice asupra securității sociale, evaluarea eficacității și sustenabilității

6
sistemelor de securitate socială existente, analiza politicilor sociale și a sistemelor de protecție
socială etc.
În multe țări, există instituții academice și de cercetare care se concentrează exclusiv pe
cercetarea politicii sociale și a securității sociale, iar multe guverne și organizații
internaționale finanțează cercetarea în acest domeniu. În plus, multe organizații
neguvernamentale și grupuri de advocacy se concentrează pe problemele de securitate socială
și sunt implicate în cercetarea și promovarea politicilor sociale.
Prin urmare, putem spune că gradul de cercetare al rolului statului în asigurarea securității
sociale este ridicat și există o mare varietate de cercetări și analize care acoperă acest subiect,
încercând să găsească cele mai bune soluții pentru a asigura un sistem de securitate socială
robust și sustenabil.
O serie de cercetători, autohtoni și străini, s-au expus, prin intermediul lucrărilor lor, asupra
temei studiate în prezenta teză de master. Espen Dahl - sociolog norvegian, cunoscut pentru
cercetările sale în domeniul protecției sociale și al securității sociale, în special în ceea ce
privește impactul globalizării asupra sistemelor de securitate socială. Lucrarea sa
"Globalizarea și protecția socială" examinează modul în care globalizarea afectează politicile
sociale și identifică modalități de a asigura protecția socială într-un context globalizat.
Filosoful belgian Philippe Van Parijs s-a făcut cunoscut pentru cercetările sale în domeniul
justiției sociale și al securității sociale, în special pentru contribuția sa la dezvoltarea
conceptului de venit universal. Lucrarea sa "Real Freedom for All" argumentează pentru
introducerea unui venit universal garantat ca o modalitate de a promova libertatea și
egalitatea. Economistul indian Amartya Sen, laureat al Premiului Nobel pentru Economie se
evidențiază prin cercetările sale în domeniul dezvoltării umane și a securității sociale.
Lucrarea sa "Dezvoltare și libertate" este considerată una dintre cele mai influente cărți din
domeniu.
Dintre cercetătorii autohtoni am putea menționa pe Valeriu Prohnițchi - economist și
profesor universitar, cunoscut pentru cercetările sale în domeniul economiei sociale și al
securității sociale. Lucrarea sa "Economia socială în Republica Moldova: problematici și
perspective" analizează rolul economiei sociale în contextul dezvoltării sociale și economice a
Republicii Moldova. Sociologul și profesorul universitar Silvia Bucovetsky a cercetat
îndeaproape domeniul securității și protecției sociale în special în ceea ce privește problemele
femeilor și ale copiilor. Lucrarea sa "Femeile și securitatea socială în Republica Moldova"
analizează impactul politicilor sociale asupra situației sociale și economice a femeilor din
Republica Moldova. Tudor Țopa - economist și profesor universitar, cunoscut pentru

7
cercetările sale în domeniul protecției sociale și al securității sociale. Lucrarea sa "Protecția
socială în Republica Moldova: problematici și perspective" analizează evoluția și
perspectivele sistemului de protecție socială din Republica Moldova.
Scopul și obiectivele propuse în teză : Scopul lucrării elaborate este de a demonstra rolul
și importanța statului în asigurarea securității sociale în Republica Moldova dar și în alte țări
cu democrații mai dezvoltate decât la noi. Determinarea importanței asigurării securității
sociale ca factor indispensabil în dezvoltarea statului.
Dacă ar fi să enumerăm prin punctare obiectivele cercetării, acestea ar fi următoarele:
1. Delimitarea teoretică și istoriografică a fenomenului securității sociale;
2. Evidențierea politicilor de asigurare securității sociale pe dimensiunea teoretico-
metodologică;
3. Analiza specificului securității sociale prin prisma puterii politice sub aspect ideologic
în unele state cu democrații consolidate;
4. Identificarea bunelor practici în materie de securitate socială prezente în alte țări;
5. Determinarea vulnerabilităților și amenințărilor la sdresa securității sociale în
Republica Moldova;
6. Stabilirea imperativității elaborării unei Strategii de securitate socială pentru republica
Moldova;
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării laborate : În cercetarea asupra
temei tezei de master s-au folosit lucrări de specialitate ale autorilor naționali și cu precădere
internaționali, studii asupra securității sociale și a politicilor sociale relevante. Pentru
raportarea la situația din Republica Moldova s-au folosit articole și lucrări ale cercetătorilor
autohtoni. Gradul amplu de cercetare a tezei ne-a determinat să trecem în revistă autorii
autohtoni și cei străini preocupați de studierea ideologiilor politice, ale căror lucrări au servit
drept suport teoretico- științific pentru cercetarea de față.
Cu titlu de exemplificare menționăm Philippe Van Parijs, Richard Titmuss, Espen Dahl,
Amartya Sen, Gøsta Esping-Andersen, Valeriu Prohnițchi, Angela Colațchi, Tudor Țopa,
Liviu Apostol, Natalia Albu, Vitalie Sîli, Serghei Sprîncean.
În teză au fost folosite următoarele motode de cercetare:
1. Metoda istorică: Această metodă implică analiza evoluției politicii sociale și a
securității sociale într-o anumită perioadă de timp, pentru a identifica schimbările și
continuitățile în abordarea statului față de protecția socială. Această metodă este utilă
pentru a înțelege mai bine cum s-au dezvoltat politicile sociale și pentru a identifica
tendințele și modelele în evoluția lor.

8
 2. Metoda analitică: Această metodă implică analiza logică și rațională a informațiilor
relevante pentru a identifica relațiile cauzale și efectele diferitelor variabile asupra
securității sociale. Această metodă poate este relevantă pentru determinarea
impactului politicilor și programelor de securitate socială și pentru a identificarea celor
mai bune opțiuni pentru a îmbunătăți sistemul de protecție socială.
3. Metoda analizei comparative: Această metodă presupune compararea diferitelor
sisteme de securitate socială, politicile și programele aplicate în diferite țări sau
regiuni pentru a identifica diferențele și similaritățile dintre ele. Această metodă este
utilă pentru a evalua eficacitatea diferitelor modele de securitate socială și pentru a
identifica cele mai bune practici.
Noutatea științifică și valoarea aplicativă a rezultatelor constă în aprecierea rolului
statului în asigurarea securității sociale în actualul context economic, politic și social.
Studierea în aspect comparativ a diferite sisteme sociale cu scopul de a atrage expertiză și
pondere valorică pentru elaborarea unei eventuale Strategii de securitate socială pentru
Republica Moldova. Această strategie este imperativ necesară având în vedere problemele
sociale actuale și sistemul protecției sociale, care este relativ șubred și rezistă cu greu fiecărei
crize în acest domeniu. Dat fiind faptul că nu poți să construiești un stat puternic fără o
societate unită și sătulă, este necesar să studiem cum poate statul să-și mențină cetățenii în
formă astfel încât rezultatele finale să fie atât în beneficiul statului cât și al individului.
Structura și volumul tezei : Teza elaborată constă din 3 capitole. Introducerea cuprinde o
caracteristică generală a lucrării elaborate, unde se evidențiază actualitatea temei investigate,
scopul și obiectivele propuse în proiect, metologia cercetării și importanța teoretică precum și
valoarea aplicativă a rezultatelor cercetării asupra lucrării elaborate.
Capitolul I, intitulat “Cadrul teoretico-conceptual privind politicile de asigurare a securității
sociale” reprezintă o analiză teoretică cuprinzătoare privind politicile din domeniul asigurării
securității sociale. Delimitează noțiunea de securitate socială sub accepțiunea mai multor
autori autohtoni și internaționali. Identifică și analizează riscurile și amenințările la adresa
securității sociale astfel încât ulterior să se poată face o legătură logică între aceste riscuri și
eventualele politici îndreptate spre contracararea acestora. Acordă o atenție sporită funțiilor
securității/protecției sociale dat fiind faptul că esenţa protecţiei sociale este exprimată prin
funcţiile sale, care constituie „sarcinile ce stau la baza funcţionării sistemului de protecţie
socială, care direcţionează politica socială statului spre atingerea obiectivelor statului
bunăstării. Identifică cadrul temporar și geografic de apariție ai primilor germeni în ceea ce
privește elaborarea politicilor în domeniul securității sociale.

9
 Capitolul II, intitulat “Specificul dezvoltării securității sociale în unele state cu democrații
consolidate identifică specificul puterii politice sub aspect ideologic în state precum SUA,
Franța, Germania și România, dat fiind faptul că politicile sociale sunt în mare parte modelate
după ideologiile la care aparțin decidenții politici. Politicile sociale și ideologiile politice sunt
strâns legate între ele, deoarece politica socială este o sferă a politicii care vizează protejarea
și îmbunătățirea bunăstării cetățenilor, în timp ce ideologiile politice reprezintă seturi de
valori, principii și credințe care formează baza gândirii politice. Ideologiile politice pot
influența politicile sociale într-un mod semnificativ, deoarece acestea determină prioritățile și
valorile care sunt importante pentru o anumită organizație politică. De exemplu, un partid de
stânga poate pune un accent mai mare pe furnizarea de servicii și beneficii sociale pentru a
proteja și sprijini cetățenii cu venituri mici, în timp ce un partid de dreapta poate pune un
accent mai mare pe reducerea impozitelor și stimularea economiei pentru a crea locuri de
muncă și creștere economică. Al doilea paragraf se axează pe identificarea bunelor practici în
ceea ce privește elaborarea politicilor de securitate socială în unele state parteneri de
dezvoltare pentru Republica Moldova și va examina posibilitatea integrării acestor practici în
sistemul de securitate socială autohton.
Capitolul III, intitulat “Securitatea socială în Republica Moldova imperativ pentru
dezvoltarea statului” face o retrospectivă asupra situației privind asigurarea securității sociale
în Republica Moldova. Identifică vulnerabilitățile și amenințările la adresa securității sociale
din țara noastră precum sărăcia și inecghitatea socială, lipsa locurilor de muncă care să ofere
salarii suficient de atractive, accesul dificil la locuințe pentru cetățenii antrenați în câmpul
muncii, sistemul de pensii nesustenabil, inegalitatea de șanse între femei și bărbați și altele. O
atenție deosebită se acordă amenințărilor la adresa decurității sociale, care pot fi influențate
atât de factori interni cât și externi. În ultimul paragraf al lucrării se argumentează
imperativitatea elaborării unei Strategii a Securității Sociale pentru Republica Moldova, astfel
încât aceasta să devină un ghid sau mai bine zis un plan de acțiuni pe lungă durată, care să
ghideze actuala și următoarele guvernări în vederea elaborării unor politici de securitate
socială eficiente și sustenabile.
Cuvinte cheie : Securitate, societate, stat, cetățean, individ, securitate socială, ideologie,
social-democrație, liberalism social, strategie, contract social, instituții, politici.

10
 CAPITOLUL I : CADRUL TEORETICO-CONCEPTUAL PRIVIND
POLITICILE DIN DOMENIUL ASIGURĂRII SECURITĂȚII SOCIALE

În cele ce urmează, autorul va prezenta o analiză teoretică cuprinzătoare privind politicile

din domeniul asigurării securității sociale. Va delimita noțiunea de securitate socială sub
accepțiunea mai multor autori autohtoni și internaționali. Vor fi identificate și analizate
riscurile și amenințările la adresa securității sociale astfel încât ulterior să se poată face o
legătură logică între aceste riscuri și eventualele politici îndreptate spre contracararea
acestora. O atenție sporită se va acorda funțiilor securității/protecției sociale dat fiind faptul
că esenţa protecţiei sociale este exprimată prin funcţiile sale, care constituie „sarcinile ce stau
la baza funcţionării sistemului de protecţie socială, care direcţionează politica socială statului
spre atingerea obiectivelor statului bunăstării. Va fi identificat cadrul temporar și geografic de
apariție ai primilor germeni în ceea ce privește elaborarea politicilor în domeniul securității
sociale.
Autorul va identifica, în al doilea paragraf, condițiile și mecanismele de elaborare a
politicilor privind securitatea socială. Dat fiind faptul că statul este elaboratorul și promotorul
tuturor politicilor, se va examina relația dintre stat și cetățean prin prisma stării sociale și a
contractului social. În mod tradițional, statul a fost implicat în furnizarea de servicii de
securitate socială prin intermediul sistemelor publice de asigurare socială și a programelor
guvernamentale. Aceste programe sunt finanțate prin intermediul contribuțiilor la asigurările
sociale și a impozitelor generale plătite de către cetățeni și angajatori. Statul poate juca și un
rol important în promovarea unei culturi a prevenției, prin promovarea unui stil de viață
sănătos și prin furnizarea de informații și educație în ceea ce privește riscurile și măsurile de
prevenție.

11
1.1 Incursiuni istoriografice și teoretice asupra fenomenului securității sociale

În limba latină cuvântul "securitas-atis" însemna "faptul de a fi la adăpost de orice pericol;

sentiment de încredere și de liniște pe care îl dă cuiva absența unui pericol, protecție, aparare"
[ 19, p.323].
Potrivit Biroului Internațional al Muncii [ 69, p.4],, noțiunea de securitate socială este
definită ca fiind "protecția pe care societatea o acordă membrilor săi printr-un ansamblu de
dispoziții publice contra mizeriei economice și sociale care îi amenință în caz de pierdere sau
reducere importanta a cîștigurilor datorate bolii, maternității, accidentului de muncă,
șomajului, invalidității, bătrâneții sau decesului, precum și acordarea de ingrijiri medicale și
alocații familiilor cu copii."
Securitatea socială este un concept care se referă la un ansamblu de politici și programe
guvernamentale care oferă protecție financiară și suport social pentru a asigura un nivel
minim de trai pentru toți membrii societății. Aceasta include programe de pensii, asigurări de
sănătate, ajutoare sociale, asistență pentru copii și alte programe sociale care au ca scop
reducerea sărăciei, a inegalității sociale și a excluziunii sociale. Scopul securității sociale este
acela de a oferi cetățenilor o protecție socială adecvată în cazul în care aceștia se confruntă cu
diverse riscuri sau probleme, precum sărăcia, bolile sau incapacitățile. Aceasta presupune
furnizarea de servicii și beneficii sociale pentru a îmbunătăți calitatea vieții și pentru a reduce
inegalitățile sociale.
Securitatea socială este o componentă esențială a politicilor sociale și guvernamentale care
urmăresc să asigure protecție socială pentru toți membrii societății. Aceasta este de obicei
finanțată din bugetul guvernului și se bazează pe contribuțiile sociale ale angajatorilor și
angajaților.
Nevoia unei securităţi individuale şi colective a existat dintotdeauna. Oamenii, din cele mai
vechi timpuri, au început să-şi asigure propria protecţie, precum şi a persoanelor aflate în grija
lor, contra unor eventualităţi cum ar fi foametea sau alte pericole. Ei au luptat mereu pentru
satisfacerea necesităţilor vitale (de hrană, adăpost, îmbrăcăminte). [ 22, p.112 ]
O definiție cuprinzătoare a securității sociale poate fi găsită în lucrarea "The Oxford
Handbook of Social Policy and Social Work"(2016) de Michael Lavalette și Pete Alcock.
Conform acestei lucrări, securitatea socială se referă la "o serie de programe și politici
guvernamentale care oferă protecție financiară și asistență socială pentru a asigura un nivel
minim de trai pentru toți membrii societății". Această definiție subliniază faptul că securitatea
socială este o componentă esențială a politicilor sociale și guvernamentale care urmăresc să

12
asigure protecție socială pentru toți membrii societății. Lucrarea menționată oferă o analiză
detaliată a istoriei, teoriilor și politicilor securității sociale, precum și a provocărilor și a
direcțiilor viitoare ale acestei domenii. [ 48, p.93 ]
O altă definiție a securității sociale poate fi găsită în lucrarea "Handbook of Social Policy
Evaluation" (2013) de José Luis Retolaza și Leire San-José. Conform acestei lucrări,
securitatea socială se referă la "un sistem de politici și programe publice care urmăresc să
asigure un nivel adecvat de trai pentru toți membrii societății, prin oferirea de protecție
împotriva riscurilor sociale, economice și de sănătate". [ 56, p.213 ]
Această definiție subliniază faptul că securitatea socială este un sistem complex de politici
și programe care are ca scop protejarea cetățenilor împotriva riscurilor sociale, economice și
de sănătate, și asigurarea unui nivel adecvat de trai pentru toți membrii societății. Această
definiție subliniază, de asemenea, faptul că securitatea socială este un efort public, care
implică implicarea guvernului și a altor instituții publice în oferirea de protecție socială pentru
cetățeni.
Când vorbim despre securitate socială, ne referim la menţinerea, în cadrul unor condiţii
acceptabile, pentru a permite procesul de evoluţie, a identităţii naţionale colective, a
modelelor tradiţionale ale limbii, culturii, religiei şi obiceiurilor unui popor. După cum
evoluează evenimentele, unele dintre cele mai mari probleme pentru securitatea europeană le
va pune componenta societală, datorită situaţiilor existente în Bosnia-Herţegovina, Moldova,
Macedonia, Kosovo, Belarus, Muntenegru. Securitatea societală este extrem de importantă,
însă nu poate fi realizată fără a avea la bază securitatea indivizilor.
În documentele internaţionale întâlnim des i noţiunea de securitate socială care pentru
prima dată a fost menţionată (deşi privind o sferă destul de îngustă a activităţii umane, dar
fără a o defini) în materialele OIM, din anul 1952. Autorii autohtoni ne oferă următoarea
definiţie: „Securitatea socială este starea de protecţie de diverse pericole, care ameninţă
interesele vitale ale persoanei şi relaţiile dintre grupuri sociale cu privire la situaţia lor şi locul
în societate”. [31, p.1] De fapt, criteriile de bază ale securităţii sociale se consideră
următoarele: condiţiile activităţii vitale ale omului şi perfecţionării spirituale a personalităţii;
poziţia familiei ca instrument social; gradul stabilităţii sociale a societăţii; măsura degradării
societăţii şi a populaţiei.
Conceptul de securitate socială este unul deosebit de complex deoarece înglobează nu
numai activităţi de ordin juridic şi economic, dar şi sociale, morale, culturale, etc.
Securitatea socială:

13
  lato sensu – activitatea statului îndreptată spre asigurarea procesului de formare şi
dezvoltare a personalităţii umane, ocolind şi neutralizând factorii negativi care
influenţează asupra personalităţii şi creând condiţii prielnice pentru afirmarea
individului;
 stricto sensu – o totalitate de garanţii economico-juridice care asigură supravegherea
drepturilor de bază ale cetăţenilor şi atingerea unui nivel decent de viaţă;
Dat fiind faptul că securitarea reprezintă capacitatea de reacție și apărare în fața unui risc,
securitatea socială, ca ramură specifică, sublibiază de asemenea o multitudine de elemente
menite să apere în fața riscului social. Riscul social este un concept care se referă la
probabilitatea ca o persoană sau o comunitate să fie expusă unor situații de inegalitate socială,
sărăcie, excluziune socială sau discriminare. Aceste situații pot fi cauzate de factori precum
lipsa de educație, șomajul, sărăcia, discriminarea, tulburările mentale și fizice, dependența de
droguri sau alte cauze care pot afecta în mod negativ capacitatea persoanei sau a comunității
de a-și asigura nevoile de bază și de a participa activ la viața socială și economică.
Riscul social este un concept multidimensional și complex, care implică interacțiuni între
factori individuali și colectivi, precum și factori socio-economici și culturali. De exemplu, o
persoană cu dizabilități care trăiește într-o zonă defavorizată poate fi expusă unui nivel ridicat
de risc social din cauza stigmatizării, lipsei de acces la serviciile de sănătate și educație și a
discriminării pe piața muncii. Combaterea riscului social necesită politici și programe sociale
care să ofere suport și protecție pentru persoanele vulnerabile și să reducă inegalitățile sociale.
Aceste politici și programe ar trebui să se concentreze pe promovarea educației, creșterea
accesului la serviciile de sănătate și asistența socială, îmbunătățirea condițiilor de muncă și
combaterea discriminării.
Definirea legală a conceptului este enunţată în art.1 din Legea asistenţei sociale, [ 6 ] care
prin risc social desemnează “pericolul pentru persoană sau familie de a fi afectată de
consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau
social (boală, accident, disabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială
etc.). Putem observa că definirea conceptului „risc social” prin Legea asistenţei sociale, îi
conferă particularităţile sistemului de asistenţă socială.
Diversitatea riscurilor sociale a generat necesitatea grupării acestora.
În aceste sens, E. Maciuliskaia, Dobromîslov C., bazându-se pe natura obiectivă şi influenţa
asupra capacităţii de muncă a cetăţenilor, asociază riscurile sociale în 4 grupe: economice
(şomajul); fiziologice (pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă; sarcina şi lăuzia,

14
bătrâneţea, decesul); de producţie/ muncă (accidentul de muncă, boală profesională);
demografice şi sociale (familiile cu mulţi copii, familiile monoparentale, orfanii).
Riscurile economice şi demografice nu influenţează direct asupra capacităţii de muncă a
persoanei, dar lipsa îndelungată a activităţii de muncă condiţionează, indubitabil, diminuarea
nivelului de trai al şomerului şi familiei sale, precum şi reducerea competenţelor profesionale.
Sporirea cheltuielilor, cauzate de mărirea numărului membrilor familiei, poate înrăutăţi
calitatea hranei, odihnei şi altor condiţii de trai al familiei, influenţând şi asupra sănătăţii.
Ghimpu, A. Ţiclea, C. Tufan axându-se pe posibilitatea persoanei de a dobândi „un venit
normal dintr-o activitate profesională”, clasifică riscurile sociale în riscuri fizice şi riscuri
economice.
Riscurile fizice apar atunci când forţa de muncă este alterată, redusă sau pierdută. Aceste
riscuri pot fi de origine profesională (accidentul de muncă, boală profesională) şi de origine
extraprofesională (boală, maternitate, invaliditate, bătrâneţe, deces, văduvie.)
Riscurile economice sunt generate de situaţiile în care forţa de muncă, fără a fi alterată, este
imposibil de exercitate, datorită lipsei de locuri de muncă disponibile; este cazul şomerilor.
Există, de asemenea, riscuri care constau în reducerea nivelului de trai prin creşterea
cheltuielilor în situaţii excepţionale, de exemplu, cumpărarea de medicamente în caz de boală,
majorarea chiriilor în anumite perioade, etc. [ 22, p.7-8 ]
Gîlcă, conducându-se de aspectele prezentate mai sus, clasifică riscurile sociale în :
individuale, personale şi de natură economică.
Odinokaia consideră că în dependenţă de sistemul în baza căruia are loc finanţarea riscului
social acestea se clasifică în riscuri asigurate şi riscuri neasigurate. [ 30, p.97 ]
Riscurile asigurate, care sunt tipice sistemului de asigurări sociale, constituie evenimentele
sau fenomenele la a căror producere organele de asigurare socială competente sunt obligate să
acorde prestaţiile sau serviciile de asigurări sociale. Specificul acestor riscuri rezultă din aceea
că persoana, fiind salariat, a prevăzut posibilitatea survenirii lor, de aceea prin intermediul
sistemului de asigurări sociale, a contribuit la fondurile sociale, în proporţiile stabilite de
legislaţie, şi în baza acestora va beneficia de prestaţii sau servicii de asigurări sociale.
Riscurile neasigurate sunt evenimente imprevizibile, consecinţele economice negative ale
cărora se răsfrâng asupra persoanei sau familiei condiţionând pierderea potenţialului fizic,
statutului ocupaţional sau social.
Riscurile neasigurate constituie fundamentul sistemului de asistenţă socială, care spre
deosebire de cel al asigurărilor sociale, fundamentat pe principiul contributivităţii, este bazat

15
pe principiul solidarităţii sociale, unde prestaţiile şi serviciile sociale sunt stabilite pe baza
criteriului necesităţii, categorial sau nominativ.
Funcțiile securității / protecției sociale:
Esenţa protecţiei sociale este exprimată prin funcţiile sale, care constituie „sarcinile ce stau
la baza funcţionării sistemului de protecţie socială, care direcţionează politica socială statului
spre atingerea obiectivelor statului bunăstării.” [ 29, p.30 ] Funcţiile protecţiei sociale le
putem diviza în două categorii mari: principale şi auxiliare. Din categoria funcțiilor principale
fac parte: economică; socială; politică; demografică, iar din categoria celor auxiliare: de
producţie, protectoare; organizatorică; informativă; moral-ideologică.
Funcţia economică – vizează de nivelul de trai, venitul deplin sau parţial sau de altă sursă
de existenţă folosită în dependenţă de vârstă, capacitatea de muncă, pierderea întreţinătorului.
Acordarea unui venit suplimentar în cazul apariţiei anumitor circumstanţe neprevăzute,
precum şi acordarea unui ajutor minimal material sau bănesc sunt de mare folos persoanelor
defavorizate.”
În opinia savanţilor ruși esenţa funcţiei economice este exprimată prin: compensarea
parţială a salariului sau altui venit pierdut, din cauza vârstei, incapacitatea de muncă sau
decesul întreţinătorului; compensarea parţială a cheltuielilor suplimentare, cauzate de
survenirea anumitor circumstanţe (de exemplu: naşterea copiilor, calamităţile naturale,
conflictele armate); acordarea ajutorului bănesc minim persoanelor nevoiaşe şi familiilor;
acordarea serviciilor medicale gratuite şi deservirii sociale, în conformitate cu standardele
statale minime (de exemplu: asigurarea cu medicamente.
Funcţia politică permite statului „prin mijloace specifice protecţiei sociale să realizeze
direcţiile prioritate ale politicii sociale”, „să diminueze tensiunile sociale provocate de
discrepanţa dintre nivelul de trai al reprezentanţilor diferitor categorii sociale”, „echivalând
statutul social al diferitor categorii de populaţie, prin crearea condiţiilor care ar asigura o viaţă
decentă fiecărui om”
Majoritatea statelor lumii, inclusiv Republica Moldova prin art.47 din Constituţie, [ 1,
art.47] proclamă orientarea socială drept principiu constituţional, care constituie fundamentul
politicii sociale a statului, direcţionată spre crearea condiţiilor ce ar garanta o viaţă destoinică
şi dezvoltarea personalităţii umane fiecăruia.
Funcţia demografică se exteriorizează prin influenţa sistemului de protecţie socială asupra
proceselor demografice – durata vieţii populaţiei, reproducerea populaţiei, stimularea
natalităţii, etc. – şi ca rezultat asupra creşterii numărului populaţiei. Este indubitabil faptul, că
această influenţă este indirectă, şi aceste procese sunt condiţionate de un şir de alţi factori

16
precum: dezvoltare economică a statului, tradiţiile, starea ecologică, securitatea vieţii ş.a., în
rândul cărora dezvoltarea sistemului de protecţie socială nu ocupă locul hotărâtor.Realizarea
eficace a acestei funcţii răspunde scopului urmărit precum „stimularea creşterii demografice a
populaţiei – condiţie necesară pentru dezvoltarea şi funcţionarea normală a unui stat”şi
„măririi duratei vieţii populaţiei.”
Funcţia de producţie (de muncă) rezultă din aceea că dreptul la majoritatea tipurilor de
protecţie socială este condiţionat de activitatea de muncă, iar cuantumul plăţilor depinde de
caracterul muncii şi salariu. Odată cu evoluţia sistemului de asigurări sociale importanţa
acestei funcţii va creşte, deoarece esenţial în stabilirea unui tip de asigurare socială va deveni
stagiul de cotizare şi plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat.
Funcţia moral-ideologică. Întregul sistem de protecţie socială este fundamentat pe
principiul echităţii sociale, carităţii şi solidarităţii sociale. Nu degeaba există părerea, conform
căreia, despre nivelul de civilizaţie a unei comunităţi, poţi judeca după atitudinea sa în
privinţa copiilor şi bătrânilor. Grija faţă de bătrâni şi incapabili educă generaţiile tinere,
determinându-le să creadă că numai o participare activă în îngrijirea celor inapţi azi, le va
garanta mâine un ajutor similar de la copiii săi. Şaihatdinov şi V. Galagnov consideră că
funcţia moralo-ideologică este bazată pe trei sarcini: ideologică, morală şi socio-psihologică.
Sarcina morală, în opinia lor, poate fi concepută drept obiectivul etico-moral al protecţiei
sociale, deoarece întreg sistemul este bazat pe începuturi spirituale, reflectate în conţinutul
principiilor protecţiei sociale, care direcţionează toate activităţile statale în acest domeniu.
Funcţia protectoare manifestată prin acordarea asistenţei şi asigurării sociale cetăţenilor.
Comunitatea îşi formulează obiectivul de a proteja cetăţenii în situaţii dificile prin acordarea
unui ajutor în rezolvarea diverselor probleme (materiale, fizice, psihologice, de vârstă, etc.)
De exemplu, în urma lichidării întreprinderii persoana a rămas fără loc de muncă, iar statul,
prin acordarea indemnizaţiei de şomaj, încearcă de a minimaliza problemele materiale.
Funcția organizatorică. Normele dreptului protecţiei sociale reglementează funcţionarea
organelor de asigurare şi asistenţă socială, care sunt obligate să realizeze dreptul constituţional
al cetăţenilor la securitate socială. Evidenţierea acestei funcţii este necesară deoarece, în toate
raporturile de protecţie socială, unul dintre subiecte este statul, reprezentat prin organele sale
competente.
Din cele relatate concluzionăm că securitatea socială reprezintă un ansamblu de mijloace de
ordin economic, social, politic şi juridic întreprinse de stat, precum și de ONG-uri, pentru
asigurarea procesului de formare şi dezvoltare a personalităţii umane, menite să neutralizeze

17
factorii negativi care influenţează asupra personalităţii şi să creeze condiţii prielnice pentru
afirmarea individului.
Aspecte istoriografice
Nevoia unei securități individuale și colective a existat dintotdeauna. Oamenii au încercat
din cele mai vechi timpuri să-și asigure propria protcție, precum și a persoanelor aflate în grija
lor, contra unor eventualități, cum ar fi foametea sau alte pericole. Aceștia luptau pentru
satisfacerea nevoilor vitale (hrană, adăpost, imbrăcăminte), lupta pentru existență care nu va
înceta niciodată.
Industrializarea și exodul rural care a însoțit-o au dat naștere, în special in Europa sec
(XIX) unei noi clase, a muncitorilor care nu puteau conta pentru a trăi decât pe salariu. Astfel
dacă aceștia din cauza unei boli sau a unui accident sau din cauza bătrâneții, iși pierdeau acest
unic venit, ramâneau faără nici o sursă de existență. În mediul urban, muncitorii și persoanele
aflate în grija lor nu mai beneficiau de protecție asigurată altă dată de clan, trib sau familie în
sens larg, adică de acel sistem tradițional, unde persoanele valide se ocupau de copii, bolnavi
și de cei în vârstă. [ 12, p.12 ]
Primul mare sistem de protecție socială a fost instituționalizat în Germania la sfarșitul sec.
al XIX-lea în timpul lui Bismark. Era vorba de un sistem de asigurări de bătrâneșe și boală.
Ulterior, astfel de sisteme au mai apărut și în Suedia, Danemarca, Anglia, Noua Zeelanda,
etc., în unele dintre ele existând și protecția asupra șomerilor.
Apariția sistemului de protecție socială în Germania, independentă de personalitatea
cancelarului Bismark, a fost posibilă datorită unor factori favorabili:
a) de ordin economic, ceea ce presupunea trecerea de la statul agrar la cel industrial,
provocând o dezvoltare brutală a unui proletariat extrem de sărac;
b) de ordin politic, deoarece mai mulți deputați ai partidului social-democrat intraseră în
Reichstag, Bismark, în afară de politica tradițională de represiune, a intreprins încă una de
reforme sociale destinate să diminueze influența socialistă;
c) de ordin ideologic, presupune dezvoltarea unei gândiri socialiste active în Germania;
d) de ordin juridic, această politică de reforme sociale a fost facilitată de existența unor
precedente, imitând legislația prusacă, mai multe state au adoptat unele măsuri de asigurări
sociale.
La data de 17 noiembrie 1881, cancelarul Bismark și-a prezentat proiectele de reformă intr-
un celebru mesaj in Reichstag, prin care a emis concepția revoluționară pentru acea epocî, in
sensul că statul trebuie să aibă nu numai misiunea defensivă vizând apărarea drepturilor

18
existente, dar și pe cea de a promova pozitiv, prin instituții specifice și utilizând mijloacele de
care colectivitatea dispune bunăstarea membrilor săi, în special a celor aflați în nevoie.
În interesul muncitorilor din industrie, au fost promovate trei legi fundamentale privind:
- asigurarea de boală (1883);
- asigurarea contra accidentelor de muncă (1884);
- asigurarea împotriva invalidității și bătrâneții (1889).
Reunite în Codul asigurărilor sociale (1911), ele au fost completate cu regimul asigurărilor de
invaliditate și bătrânețe pentru functionari, de deces (1911) și mai tarziu de asigurarea contra
șomajului. [ 23, p.271 ]
Nici România nu a făcut excepție; s-a înscris la fel de devreme în acest curent nou al
protecției muncitorilor.
În România în anul 1895 a fost adoptată Legea minelor care instituia asigurările sociale
obligatorii a minerilor și a lucrătorilor din industria petrolieră. În același timp dispunea
înființarea unor case de ajutor și a unei case de pensii, ale căror fonduri erau constituite prin
contribuția egală a patronilor și muncitorilor. În anul 1902 a fost votată legea meseriilor care
prevedea un sistem de asigurări sociale pe baze corporatiste, beneficiarii fiind exclusv
meseriașii.
Legea pentru asigurările muncitorești din anul 1912 reglementa asigurările obligatorii.
Potrivit acestei legi, sarcina riscului pentru accident cadea asupra patronului (art.140), iar
riscurile provenite din boală cădeau asupra muncitorului (art.125).
În ceea ce privește eforturile de întrajutorare, la inceput au fost fragmentare: case de
asigurări încurajate de stat, dispoziții obligând patronii de a întreține, într-o anumită masură
pe muncitorii bolnavi sau accidentați, asigurări private oferind îndemnizatii la nevoie în
timpul vieții și în caz de deces, societăti mutuale presupunând o modestă asistență în bani în
caz de boală sau bătrânețe, etc. Toate aceste măsuri nu au fost suficiente și au generat în țările
industrializate mai întâi un ritm lent, apoi tot mai accelerat, odată ce lumea muncii a devenit
mai organizată, mai puternică, programe de protecție socială. Aceste programe aveau un
caracter obligatoriu, dar la origini se aplicau numai anumitor categorii de muncitori . Câmpul
lor de acțiune a fost un mod progresiv extins în maniera de a acoperi ansamblul populatiei.
Înființarea Organizației Internaționale a Muncii în anul 1919 [ 69, p. 3-4 ] a dat un suflu
nou acțiunilor în domeniul securității sociale. Se știe că în concepția acestei organizații
problemele de muncă și cele sociale nu constituie subiecte de interes exclusive de natură
internă pentru statele membre. De aceea, încă de la început a adoptat o serie de convenții cu
privire la securitatea socială, de exemplu: Convenția nr. 3/1919 asupra protecției maternității;

19
Convenția nr. 12/1921, nr. 17 și 18/1925 privind ajutoarele în caz de accidente și boli
profesionale; Convențiile nr. 35-40/1933 privind asigurările de bătrânețe de invaliditate și de
deces; Conventia nr. 44/1934 referitoare la șomaj etc.
În Statele Unite, primul program de securitate socială a fost creat în anul 1935 prin Legea
Securității Sociale. Acest program a furnizat pensii pentru persoanele în vârstă, precum și
protecție pentru persoanele cu dizabilități și copiii orfani. De-a lungul anilor, programul a fost
extins pentru a include alte beneficii, cum ar fi ajutoare pentru șomaj și asistență medicală
pentru persoanele cu venituri mici.
Sistemele de securitate socială s-au dezvoltat și în alte țări din lume. De exemplu, în
Canada, primul program de securitate socială a fost creat în anul 1927, iar programul actual de
asistență socială a fost creat în anii 1960. Acesta oferă o gamă largă de servicii, cum ar fi
asistența medicală universală, asistența pentru familii și programe pentru persoanele cu
dizabilități.
În multe țări din lume, sistemul de securitate socială a fost influențat de experiențele
trecute. De exemplu, în țările din Europa de Est, sistemul de securitate socială a fost modelat
în timpul perioadei comuniste, iar aceste sisteme s-au confruntat cu provocări semnificative în
procesul de tranziție către economiile de piață. [ 78 ]
Un moment aparte în evoluția legislației internaționale a securității sociale îl constituie
adoptarea de către Organizația Internațională a Muncii a Convenției nr. 102/1952, care a
prevăzut ca prim obiectiv crearea unui nivel minim de securitate socială în toate statele lumii,
indiferent de dezvoltarea economică. [ 14, p.73 ]
Prin această Convenție se definesc cele nouă direcții de securitate socială, definiție prin
care se au în vedere și eventualele situații care împiedică salariații să-și subvenționeze
necesitățile familiale sau care-i obligă să facă cheltuieli suplimentare [ 17, p.13 ], cum ar fi:
îngrijiri medicale, incapacitate de muncă pentru cauză de boală, somaj, de bătrânețe, accident
de muncă sau boală profesională, intreținerea copiilor, maternitate, invaliditate, decesul
susținătorilor de familie etc.
Revenind pe continentul european trebuie precizat că astfel de preocupări privind
securitatea socială se regăsesc și în activitatea Consiliului Europei și a Uniunii Europene. De
exemplu, Carta Socială Europeană (1961), Codul european de securitate socială (1964) si
Convenția europeană de securitate socială (1973) sunt documente adoptate de Consiliul
Europei.
Uniunea Europeană, prin Regulamentul nr. 574/1972, a realizat o codificare a regimului de
securitate socială referitoare la cetățenii Uniunii. În 1989 a elaborat "Carta comunitară a

20
drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor" care, în art. 10, arată că "orice muncitor al
comunității are dreptul la o protecție socială adecvată și la prestații de securitate socială la un
nivel suficient".
Uniunea Europeană are o serie de sisteme de securitate socială, care sunt gestionate de
statele membre și care pot varia în ceea ce privește beneficiile oferite și criteriile de
eligibilitate. Cu toate acestea, UE încurajează și sprijină colaborarea între statele membre în
ceea ce privește dezvoltarea și coordonarea sistemelor de securitate socială, prin intermediul
politicilor și programelor sale.
În cadrul UE există mai multe directive și regulamente care reglementează drepturile la
securitate socială ale cetățenilor UE care trăiesc și lucrează în altă țară decât cea de origine.
De exemplu, Regulamentul UE privind coordonarea sistemelor de securitate socială stabilește
norme pentru coordonarea sistemelor de securitate socială între statele membre, pentru a
asigura că cetățenii UE care se deplasează într-o altă țară UE nu pierd drepturile la asistență
socială și asistență medicală.
În plus, UE sprijină și finanțează proiecte și programe care vizează îmbunătățirea
sistemelor de securitate socială în statele membre. De exemplu, prin intermediul Fondului
Social European, UE sprijină proiecte care îmbunătățesc accesul la formare profesională și la
locuri de muncă, precum și programe care sprijină integrarea socială a grupurilor vulnerabile,
cum ar fi persoanele cu dizabilități sau migranții.
În ceea ce privește modelele de asigurare a securității sociale în cadrul Uniunii Europene,
există mai multe tipuri de sisteme de securitate socială care variază de la o țară la alta.
Acestea includ:
1. Sistemul bazat pe contribuții: Acest sistem se bazează pe contribuțiile la asigurările
sociale făcute de către angajatori, angajați și guvern. Acest model este folosit în țări
precum Germania, Franța, Austria sau Olanda.
2. Sistemul bazat pe impozitarea generală: Acest sistem se bazează pe impozitele
generale plătite de către toți cetățenii, iar fondurile sunt utilizate pentru a oferi
beneficii pentru securitatea socială. Acest model este utilizat în țări precum Suedia,
Danemarca sau Finlanda.
3. Sistemul mixt: Acest sistem implică combinarea contribuțiilor la asigurările sociale și
a impozitelor generale. Acest model este utilizat în țări precum Belgia, Luxemburg sau
Portugalia.

21
 4. Sistemul privat: Acest sistem implică furnizarea de asigurări de sănătate și alte
beneficii de către companii private de asigurări. Acest model este utilizat în țări
precum Regatul Unit, Irlanda sau Spania.
În general, majoritatea statelor membre ale UE au sisteme de securitate socială care
oferă o gamă largă de beneficii, cum ar fi pensii, asistență medicală, concedii medicale,
asistență pentru familii și programe pentru persoanele cu dizabilități. Cu toate acestea,
există diferențe semnificative între sistemele de securitate socială ale țărilor UE, în ceea ce
privește nivelul beneficiilor, criteriile de eligibilitate și finanțarea sistemului.
La etapa actuală protecţia socială în Republica Moldova cuprinde două componente:
asigurările sociale şi asistenţa socială, care se completează reciproc și care necesită de a fi
diferențiate. În acest scop, vom analiza fiecare dintre elementele componente ale sistemului
de protecţie socială, evidenţiind trăsăturile distinctive ale acestora.
Practica mondială demonstrează că sistemul de asigurare socială este unul din principalele
instituţii de protecţie socială în condiţiile economiei de piaţă, care asigura realizarea dreptului
constituţional al cetăţenilor pentru asigurarea materială la bătrâneţe, în caz de boală, pierdere
totală a capacităţii de muncă, pierdere a întreţinătorului, şomaj.
Termenul asigurare îşi trage sorgintea de la cuvântul francez assurance ceea ce desemnează
încredere, garanţie, siguranţă. Raportat sistemului de protecţie socială acest termen capătă
calificativul „social”, devenind asigurare socială ( fr. assurance sociale; engl. social
insurance). În Dicţionarului explicativ al limbii române, prin asigurările sociale se înţelege
„forma de ocrotire a persoanelor încadrate, constând în acordarea de ajutoare materiale şi
asistenţă medicală în caz de boală, în trimiterea la odihnă sau tratament,” [ 18, p.56 ] dar în
Dicţionarul de dreptul securităţii sociale -„ansamblul normelor obligatorii privind: asigurarea
materială de bătrâneţe, boală sau accident, persoanelor care sunt subiecte într-un raport de
muncă sau a altor categorii de persoane prevăzute de lege sau urmaşilor acestora; recuperarea
socială şi profesională a persoanelor care nu pot lucra, datorită accidentelor sau bolilor
profesionale; măsurile pe care angajatorii sunt obligaţi să le ia cu privire la salariaţi.”
Definirea legală a conceptului este enunţată în art.1 din Legea privind sistemul public de
asigurări sociale, care prin asigurări sociale determină „sistemul de protecţie socială a
persoanelor asigurate, constând în acordarea de indemnizaţii, ajutoare, pensii, de prestaţii
pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă şi de alte prestaţii,” [ 4 ]
iar sistemul public de asigurări sociale, care este administrat și gestionat de CNAS, reprezintă
un ansamblu organizat de forme de asigurări sociale, care îşi păstrează individualitatea,
depind unele de altele, realizîndu-se aspectul de totalitate prin care sunt ocrotiţi asiguraţii.

22
 Diversitatea schemele de asigurări sociale au generat discuţii aprinse în literatura de
specialitate referitoare la un model „tip”de asigurare socială. Generalizând aceste contradicţii
doctrinare, putem observa că teoreticienii au evidenţiat două tipuri tradiţionale de asigurări: de
tip bismarckian şi de tip beveridgean.
Specificul asigurărilor sociale de tip Bismarck constă în aceea că ele pun accentul pe fondul
de asigurări sociale, care este independent de bugetul de stat, administrarea căruia cade în
sarcina mai multor instituţii sociale (patronat, guvern şi sindicate.), iar mărimea beneficiilor
este corelată direct cu cea a contribuţiilor. Această asigurare este deseori controversată şi
conduce la inegalităţi şi excluziuni sociale datorită existenţei primordiale a elementului bazat
pe ocuparea deplină.
Asigurările de tip Beveridge presupun acordarea unor beneficii relativ constante întregii
populaţii, fiind finanţate din bugetul public, iar unicul administrator al sistemului este statul,
care stabileşte atât tipul, cât şi nivelul venitului.
Raportând aceste două teorii la sistemul actual de asigurări sociale din Republica Moldova,
constituit în baza Legii privind sistemul public de asigurări sociale, nr. 489 din 08.07.1999 [4]
putem constata că acesta este de tip bismarckian.
Observăm că sistemul asigurărilor sociale s-a conturat sub influenţa diferitor curente
politice, de aceea a fost destul de complicat să se consolideze şi să acţioneze într-un mod
eficient. Acest lucru încearcă să-l realizeze guvernanţii moldoveni după 1999, prin
implementarea reformelor şi armonizarea legislaţiei conform standardelor europene. Procesul,
însă, decurge anevoios, fiindcă germanilor le-a trebuit două secole pentru a constitui un sistem
de asigurări sociale, care ar fi eficient, fără a trece fiecare cincizeci sau sută de ani de la un
sistem la altul. Noi abia de zece ani am păşit pe calea reformelor. Cât de eficiente vor fi, ne va
arăta istoria.
Sistemul de asigurări sociale al Republicii Moldova se organizează şi funcţionează în baza
următoarelor principii: a.) unităţii, potrivit căreia statul organizează şi garantează sistemul
public bazat pe aceleaşi norme de drept; b.) egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la
sistemul public – contribuabili şi beneficiari – un tratament nediscriminatoriu în ceea ce
priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, c.) solidarităţii sociale, inter- şi
intrageneraţii, conform căreia participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc
obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor
sociale; d.) obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a
participa la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii
obligaţiilor; e.) contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe

23
baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, iar
drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite; f.)
repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor
ce revin sistemului public; g.) autonomiei, potrivit căruia sistemul public se
autoadministrează. [ 4, art.4 ]
Republica Moldova are un sistem de securitate socială care se bazează pe contribuțiile la
asigurările sociale și care oferă o gamă largă de beneficii, cum ar fi pensii, asistență medicală,
ajutoare pentru familii și programe pentru persoanele cu dizabilități. Cu toate acestea,
sistemul se confruntă cu provocări semnificative în ceea ce privește eficiența și eficacitatea
acestuia, precum și în ceea ce privește sustenabilitatea financiară a sistemului.
Una dintre principalele provocări ale sistemului de securitate socială din Republica
Moldova este subfinanțarea acestuia, care a dus la niveluri scăzute de beneficii și la o calitate
slabă a serviciilor oferite. În plus, sistemul este adesea perceput ca fiind corupt și ineficient,
ceea ce poate descuraja cetățenii să participe activ la sistemul de securitate socială și poate
reduce încrederea în autoritățile responsabile de administrarea sistemului.
Pe termen lung, este important ca Republica Moldova să abordeze aceste probleme și să
implementeze reforme care să sporească eficiența și eficacitatea sistemului de securitate
socială și să îmbunătățească nivelul beneficiilor oferite. În plus, este important ca autoritățile
să asigure o finanțare adecvată și sustenabilă a sistemului, astfel încât să poată continua să
ofere beneficii importante pentru societate pe termen lung.
În acest sens, Republica Moldova poate beneficia de sprijinul și experiența altor state
membre ale UE în ceea ce privește dezvoltarea și gestionarea sistemelor de securitate socială.
De asemenea, este important ca Republica Moldova să colaboreze cu partenerii internaționali,
cum ar fi organizațiile internaționale și ONG-urile, pentru a dezvolta strategii și programe
eficiente de dezvoltare a sistemului de securitate socială.

1.2. Politicile de asigurare a securității sociale: dimensiunea dimensiunea

teoretico-metodologică

Statul are un rol important în garantarea securității sociale a cetățenilor săi. Acesta este
responsabil de furnizarea de beneficii și servicii care protejează cetățenii împotriva riscurilor
financiare asociate cu bolile, accidentele, dizabilitățile și îmbătrânirea.
În mod tradițional, statul a fost implicat în furnizarea de servicii de securitate socială prin
intermediul sistemelor publice de asigurare socială și a programelor guvernamentale. Aceste

24
programe sunt finanțate prin intermediul contribuțiilor la asigurările sociale și a impozitelor
generale plătite de către cetățeni și angajatori. Statul poate juca și un rol important în
promovarea unei culturi a prevenției, prin promovarea unui stil de viață sănătos și prin
furnizarea de informații și educație în ceea ce privește riscurile și măsurile de prevenție.
De asemenea, statul poate colabora cu sectorul privat și cu organizațiile non-
guvernamentale pentru a dezvolta programe și servicii de securitate socială, astfel încât să
poată fi furnizate beneficii și servicii de înaltă calitate și eficiente. Statul are un rol critic în
garantarea securității sociale a cetățenilor săi, prin furnizarea de beneficii și servicii care
protejează cetățenii împotriva riscurilor financiare și prin promovarea unei culturi a
prevenției. Este important ca statul să colaboreze cu ceilalți actori relevanți pentru a dezvolta
și implementa programe eficiente de securitate socială, astfel încât să poată fi furnizate
beneficii și servicii de înaltă calitate și sustenabile pentru cetățeni.
Pentru o mai bună înțelegere a rolului statului în asigurarea securității trebuie să aruncăm o
privire asupra originilor cooperării dintre stat și cetățenii săi. Astfel este binevenit să definim
și să evidențiem principiile contractului social elaborate de Hobbes, Locke și Rousseau.
Teoria contractului social a cunoscut o largă răspândire începând cu secolele XVII-XVIII prin
intermediul operelor lui Hobbes, Locke și Rousseau. Condiția intrării în contractul bazat pe
înțelegerile voluntare și reciproce între cetățeni raționali este ca aceștia să fie capi de familie.
[52, p.103]
În concepţia lui Rousseau, omul în stare naturală era un singuratic, dar avea o libertate
nelimitată. Explicaţia acestei libertăţi consta în aceea că nu depindea în nici un fel de semenii
săi. Spre deosebire de alţi filosofi, Aristotel sau John Locke, pentru Rousseau sociabilitatea nu
este o particularitate a firii umane. Asocierea oamenilor nu reprezintă o dimensiune naturală a
existenţei acestora, şi ca urmare constituirea societăţii se realizează exclusiv prin manifestarea
de voinţă fiecărui individ. Omul ajunge la gândul şi necesitatea asocierii prin dorinţa sa de a
se conserva şi de a-şi garanta eficient statutul său existenţial.
În concepţiile filosofice ale vremii, Rousseau este primul care pune în valoare voinţa
umană, ca şi factor determinant pentru starea socială şi fundament al virtuţilor omului în
mediul social. Mai târziu, alţi filosofi, precum Kant şi Schopenhauer, acordă voinţei umane un
loc central, determinant pentru întreaga construcţie metafizică pe care o propun în legătură cu
sensurile profunde ale valorilor morale ale libertăţii, dar chiar şi a existenţei în general.
Asocierea oamenilor este un act deliberativ; o decizie prin care oamenii, contrar tendinţelor
naturale, se asociază pentru a face faţă împreună ameninţărilor. Rousseau susţine că omul, în
stare naturală, „nu are nici o nevoie de semenii săi şi nu recunoaşte nici o individualitate”.

25
Preocuparea gânditorului este aceea de a găsi o formulă prin care libertatea omului să rămână
neatinsă în mediul social. În cadrul acestei asocieri, datul natural cel mai de preţ al omului –
libertatea - trebuie să rămână intact. Asocierea nu trebuie să lezeze libertatea şi independenţa
fiinţei umane, aşa cum există în starea naturală. Manifestarea de voinţă a omului de a se
asocia are, prin urmare, ca scop fundamental valorificarea înzestrărilor sale naturale, în primul
rând, a libertăţii şi în general a virtuţilor.
O astfel de concepţie are consecinţe şi asupra modului în care Rousseau înţelegea dreptul
ca element principal al stării sociale a omului. Se poate spune că starea socială este, de fapt,
starea juridică a omului. Legitimitatea dreptului şi, implicit, a stării juridice este libertatea.
Pentru Rousseau, garantarea libertăţii individului este principiul suprem al ordinii sociale şi al
ordinii juridice şi, în acelaşi timp, finalitatea acestuia.
Se pune întrebarea dacă nu există o contradicţie între modul în care Rousseau concepea
libertatea naturală şi libertatea socială a omului. Contradicţia este numai aparentă, deoarece,
prin trecerea de la starea de naturală la starea socială şi, implicit, juridică a omului, libertatea
naturală nu este desfiinţată, ci se conservă, mai bine zis suferă o transformare, dar fără a-şi
pierde esenţa sa. Este important de subliniat şi faptul că există totuşi deosebiri între conceptul
de libertate naturală şi libertatea în mediul social: „Ceea ce pierde omul prin contractul social
– afirmă Rousseau – este libertatea sa naturală şi dreptul nelimitat de a-şi însuşi tot ceea ce îl
ispiteşte şi ce poate atinge; de câştigat câştigă libertatea civilă şi proprietatea a tot ceea ce
posedă. Pentru a nu ne încurca în aceste compensaţii, trebuie să distingem bine între libertatea
naturală, care nu are alte limite decât forţele individului, de libertatea civilă, care este limitată
de către voinţa generală; de asemenea, trebuie să distingem posesiunea, care nu este decât
efectul forţei sau dreptul primului ocupat, de proprietate, care nu poate fi întemeiată decât pe
un titlu pozitiv”. [ 32, p.107 ]
Starea socială cuprinde în plus faţă de starea naturală o dimensiune fundamentală a
libertăţii, şi anume libertatea morală. Moralitatea, ca dimensiune specifică libertăţii omului în
mediul social, este singura care îl face pe acesta cu adevărat stăpân pe sine. După Rousseau,
impulsul excesiv, natural al acumulării, bazat în principal pe forţă, înseamnă sclavie, pe când
ascultarea faţă de o lege proprie starii juridice şi implicit a socialului şi pe care omul singur a
stabilit-o înseamnă libertate. [ 32, p.108 ]
În ceea ce-l priveşte pe Hobbes, starea de natură coincide cu starea de război. El consideră
că, datorită faptului că oamenii s-au născut egali, ei se bucură de acea egalitate a şansei de a-şi
atinge scopul – de regulă, propria conservare. Totuşi, pentru a-şi atinge acest scop, ei caută să-
i distrugă şi să-i supună pe ceilalţi. Problema ar consta în faptul că oamenii, fiinţe dominate de

26
pasiune [ 26 ], se lasă pradă concurenţei şi dorinţei de glorie. De aceea, orice încercare de a se
asocia este sortită eşecului. Din moment ce aceştia nu dispun de o putere comună care să-i
ţină la respect, continuă să se afle într-o stare de război – o luptă a fiecărui om împotriva
celuilalt. “Natura războiului nu constă în lupta propriu-zisă, ci într-o dispoziţie cunoscută
pentru luptă”.
Hobbes nu neagă faptul că oamenii sunt fiinţe conduse de propria raţiune, ba chiar
subliniază faptul că prin ea se ajunge la contract. Numai că, spre deosebire de Locke, această
raţiune funcţionează diferit. “Fiecare om trebuie, atâta vreme, cât are speranţa de a o obţine,
să caute pacea; iar atunci când nu o poate obţine să caute să folosească toate resursele şi
avantajele războiului. Pentru Hobbes, pacea este prima lege fundamentală a naturii. Dar, cu
toate că fiecare om în parte îşi doreşte pacea pentru a putea să-şi conserve viaţa cât mai bine,
mă văd în situaţia de a spune că indiferent dacă oamenii sunt de acord iniţial cu prevederile
păcii, vor fi mereu ghidaţi de aceleaşi pasiuni ca şi înainte. Deşi vor fi atraşi de această idee
(de pace), vor încerca mereu să îşi creeze condiţii mult mai bune decât ceilalţi şi îi vor
considera duşmani, îi vor privi cu o oarecare teamă şi ură pe cei care înclină să aibă aceleaşi
opţiuni ca şi ei, care îşi doresc acelaşi lucru. De aceea, oamenii ar trebui să fie ghidaţi de ceva
mai specific: “Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi asemenea” (Legea
Evangheliei).
Locke pare să împrumute şi el această idee, de egalitate naturală. Continuă prin a ne arăta
că el nu consideră că omul este condus de raţiune pentru a-şi crea modalităţi de a se apăra în
starea de război. Locke are o viziune mai optimistă şi vede raţiunea ca o măsură dată de
Dumnezeu oamenilor pentru asigurarea securităţii reciproce. De altfel, vede în aceasta un fel
de lege naturală, deoarece crede că oamenii nu ar trebui să-şi facă rău unul altuia de vreme ce
toţi sunt egali şi independenţi. Fiecare are obligaţia de a se conserva pe sine, iar atunci când
propria conservare nu mai este ameninţată, să contribuie la conservarea celorlalţi. Precum
Hooker, el este de părere că nu ne suntem prin noi înşine suficienţi. Raţiunea, în viziunea lui
Locke, garantează pacea şi conservarea întregii omeniri.
La Locke, cele două stări diferă. Nu sunt prin definiţie acelaşi lucru. Avem stare de natură
atunci când oamenii trăiesc împreună, conform raţiunii, în lipsa unei instanţe comune dotate
cu autoritate. Forţa exercitată sau intenţia de forţă manifestată fără niciun drept faţă de
altcineva duce la starea de război fie că există sau nu o instanţă comună. Lipsa acesteia dă
omului dreptul de a se împotrivi în faţa unui agresor, deoarece fiecare om are capacitatea de a
pedepsi şi de a fi executorul legii naturale – aceea de a ajuta la conservarea sa şi a celor din
jurul său.

27
 Locke consideră că remediul pentru toate inconvenientele stării naturale este cârmuirea
civilă prin legile imparţiale şi autoritatea de care dă dovadă. Unirea oamenilor în societate
ajută la evitarea stării de război. “Legile naturale, obligă în mod absolut oamenii, tocmai
pentru că sunt oameni şi pentru faptul că nu ne suntem prin noi înşine suficienţi” [ 28, p.60 ]
(Hooker) – aceasta ar fi cauza reunirii oamenilor în primele societăţi politice.
Aceste fiind spuse putem reliefa caracterul social al ființei umane. Omul este esențialmente
o ființă socială, este produs al societății și producător de societate. În cadrul social, omul intră
într-o multitudine de relații sociale cu semenii săi. Unele din aceste relații sociale devin
raporturi juridice dacă fac obiectul reglementării lor prin norme juridice.
Din perspectivă juridică, societatea este un sistem structural, implică o ordine, în raport de
care există, se manifestă și evoluează și al cărui conținut poate fi juridic, politic, moral,
economic sau de altă natură. Ordinea socială este o realitate ce are coordonate proprii, făcând
posibilă diferența dintre societate (ca formă superioară de organizare existențială umană) și
simpla colectivitate. Spre deosebire de orice formă de colectivitate umană (familia, grupurile
sociale mai mult sau mai puțin organizate), societatea se caracterizează printr-o ordine relativ
stabilă care este impusă, iar ca natură este în primul rând juridică.
Se poate spune că sistemul dreptului, ca ordine juridică, este sistemul structurant al oricărei
societăți care asigură coeziunea de sistem, stabilitatea, individualitatea, dar și posibilitatea
evoluției sale. Pe de altă parte, societatea este realitatea dreptului, mediul care justifică și
legitimează sistemul normativ. De aceea, nu concepem dreptul ca o realitate normativă
abstractă, ci numai ca drept al unei anumite societăți în raport de care se și manifestă. Norma
juridică reglementează relații sociale care, în acest fel, devin relații juridice. Participanții la
raporturile juridice sunt subiecți de drept, iar conținutul acestor raporturi sunt drepturile și
obligațiile consacrate sau recunoscute de legi.
Prin urmare, deși fiecare dintre sisteme, juridic și social, are o relativă autonomie
funcțională și evolutivă unul față de celălalt, reținem aspectul esențial conferit de
corespondența biunivocă dintre drept și societate sau, altfel spus, mediul social: societatea
implică ordinea juridică, fără de care sistemul social nu ar putea exista, și condiționează (de
cele mai multe ori determină) specificul și conținutul sistemului judiciar, conferind realitate
dreptului.
Pe de altă parte, dreptul, cu toată autonomia sa sistemică și funcțională, nu poate fi
conceput decât ca realitate socială, fiind în același timp instrumentul prin care statul, unic
creator al dreptului, conferă socialului ordinea juridică pentru ca sistemul social să poată
exista, funcționa și evolua. Realitatea dreptului, înțeleasă ca realitate socială, implică un

28
raport de adecvare a dreptului la mediul social, care exprimă și o contradicție unilaterală, în
sensul că dreptul, sistemul normativ existent la un anumit moment istoric, poate contrazice
mediul său, adică societatea, dar societatea nu poate contrazice dreptul ca ordine și structură a
sa, ci, mai mult, îi determină conținutul.
În acest context poate fi înțeleasă semnificația unei constituții ca așezământ politic și juridic
al unei societăți, adică principalul factor de configurare a ordinii sociale prin toate
componentele ei: politic, economic, cultural, valoric și, nu în ultimul rând, prin definirea
omului ca individ și persoană, dar prin forma abstractă conferită de subiect de drept în cadrul
diversității raporturilor sociale, inclusiv cele dintre individ și stat, guvernanți și guvernați.
Există raporturi de intercondiționare între societate, stat și drept, în sensul că societatea este
mediul în care statul și dreptul se manifestă, conferindu-i acesteia organizarea și ordinea
necesară pentru ca o simplă colectivitate să devină o formă de organizare socială. [ 20, p.187 ]
Prin urmare, societatea și statul apar și evoluează împreună, orice modalitate concretă de
organizare a unei societăți neputând fi decât una statală. Expresia „societate organizată statal”
exprimă corespondența dintre stat și societate. În această accepțiune largă, statul concretizează
societatea, conferindu-i o organizare ca sumă a trei elemente: teritoriul, populația și
suveranitatea sau puterea. Societatea organizată devine în acest fel stat (țară), care la rândul
său se individualizează prin caracterele și atributele consacrate de constituția fiecărei țări.
Statul este, în esența sa, exprimat instituțional ca forma supremă de autoritate politică care
creează ordinea socială. Altfel spus, statul este puterea de stat care la rândul ei este
întotdeauna politică, adică orientată și exercitată spre realizarea unui scop general, care într-o
societate democratică nu poate fi decât interesul public.
În orice societate democratică, statul este definit ca puterea organizată a poporului.
Puterea, ca element constitutiv, exprimă ea însăși întreaga ființă a statului, la fel cum și
celelalte două elemente constitutive, teritoriul și populația, poartă în sine realitatea societății
organizată statal. Referitor la relația dintre stat și putere și rolul statului ca factor de
organizare socială, statul poate fi conceput prin propria sa structură și ordine. Este ceea ce în
literatura de specialitate se consideră a fi accepțiunea restrânsă (juridică) a statului. Din
această perspectivă statul apare ca formă organizată, instituționalizată a puterii politice,
aceasta din urmă având ca titular poporul într-o societate democratică.[ 27, p.303 ]
Relația dintre stat și cetățeni în ceea ce privește asigurarea securității sociale este una foarte
importantă, deoarece aceasta implică un contract social între stat și cetățeni. Statul are
responsabilitatea de a furniza servicii și beneficii care să protejeze cetățenii împotriva

29
riscurilor financiare, iar cetățenii au responsabilitatea de a plăti contribuțiile la asigurările
sociale și impozitele necesare pentru a finanța aceste servicii și beneficii.
Această relație este bazată pe încredere și transparență, iar cetățenii au așteptări legitime în
ceea ce privește calitatea și accesibilitatea serviciilor și beneficiilor oferite de către stat. În
plus, cetățenii au dreptul să fie informați și să participe la luarea deciziilor privind sistemul de
securitate socială.
Pe de altă parte, statul are responsabilitatea de a se asigura că beneficiile și serviciile sunt
furnizate într-un mod eficient și echitabil, astfel încât să poată fi asigurat un nivel adecvat de
protecție socială pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei mai vulnerabili.
Rolul cheie al astatului în ceea ce privește asigurarea securității sociale a dat naștere unor
alemente precum dreptul securității sociale și sisteme de securitate socială.
Securitatea socială nu este numai o activitate, o preocupare a statelor, ci ea este şi un
ansamblu de norme juridice, care reglementează această activitate, măsurile de protecţie,
specificul lor, beneficiarii acestora. Într-adevăr, normele juridice, care reglementează relaţiile
de securitate socială, formează (alcătuiesc) ramura de drept, cunoscută în lume sub denumirea
de dreptul securităţii sociale. Tot aşa cum dreptul muncii s-a desprins de disciplina mamă –
dreptul civil, dreptul securităţii sociale s-a desprins, la rândul său, din dreptul muncii pentru a
deveni o disciplină autonomă, o nouă ramură de drept. Până nu demult, raporturile juridice din
domeniul securităţii sociale au fost socotite ca fiind conexe raporturilor juridice de muncă,
stabilite prin încheierea contractului individual de muncă şi incluse şi ele dreptului muncii. S-
a apreciat că raporturile juridice privind asigurările sociale de stat au faţă de raportul de
muncă o poziţie derivată pe considerentul că se găsesc grefate pe acesta [ 24, p.14 ] .
Concluzia de mai sus, justă în momentul formulării ei, era corespunzătoare configuraţiei
sistemului nostru de drept la acea dată când covârşitoarea majoritate a drepturilor de asigurări
sociale şi de asistenţă socială se acordau în considerarea calităţii de salariat a beneficiarului.
În prezent însă, dispoziţiile legale din domeniul securităţii sociale au evoluat către
dobândirea unei specificităţi proprii care le conferă individualitatea necesară constituirii într-o
ramură de drept distinctă, de sine stătătoare [ 25, p.4 ] . Această nouă ramură, deşi desprinsă
din dreptul muncii, aparţine dreptului public şi nu dreptului privat .
Într-adevăr, dreptul securităţii sociale este dominat de interesul general, în raporturile
juridice reglementate prevalează voinţa statului, a colectivităţilor publice şi nu cea a
persoanelor particulare. Subiectele unui asemenea raport nu sunt egale, ci unul dintre ele,
reprezentând statul, îşi impune voinţa juridică asupra celuilalt. De altfel, sistemele de

30
securitate socială sunt concepute să funcţioneze ca servicii publice pentru îndeplinirea unor
misiuni în folosul societăţii.[ 13, p.3 ]
Dreptul securităţii sociale poate fi definit în considerarea mai multor criterii. Astfel, având
în vedere evenimentele care constituie riscuri sociale, el poate fi definit ca dreptul
indemnizaţiilor pentru consecinţele acestor evenimente. Plecând de la scop, adică de la
împrejurarea că prin securitatea socială se urmăreşte de fapt securitatea economică a
indivizilor, dreptul securităţii sociale este dreptul redistribuirilor destinat să garanteze această
securitate economică; el înglobează şi dispoziţiile legale de protecţie a angajatului contra
concedierii şi de protecţie a salariului .
Aceste definiţii, se poate constata, sunt în mare parte unilaterale, ele ţin seama numai de
finalitatea securităţii sociale şi anume acoperirea concretă a riscurilor sociale în cazul apariţiei
lor. Sigur că acesta este scopul suprem, cel mai important, dar până să se ajungă efectiv la
împlinirea lui sunt necesare complexe măsuri organizatorice, activităţi, instituţii şi acţiuni de
pregătire şi punere în practică a măsurilor de securitate socială. Cu alte cuvinte, relaţiile
sociale, care se nasc în acest domeniu, sunt mult mai complexe. Ele nu mai au dependenţă
cvasitotală faţă de raporturile juridice de muncă şi nu reprezintă doar o consecinţă a
asigurărilor sociale pe care aceste raporturi le presupun. Într-adevăr, securitatea socială este
aplicabilă tot mai mult altor categorii de persoane care au nevoie de protecţie în afara oricărei
asigurări şi nu doar salariaţilor; este vorba de aşa numita asistenţă socială.
Expresia securitate socială este utilizată nu numai în sintagma politicile de securitate
socială, dar şi în cea sistemele de securitate socială. Cele două noţiuni nu sunt sinonime. Pe
când prima se plasează pe planul scopurilor, cea de a doua evocă o anumită amenajare a
mijloacelor. În plus, conceptului drept de securitate socială i se asociază cel de „sistem de
securitate socială”. [ 70, p.29 ]
Într-adevăr, trebuie avută în vedere că în aproape toate ţările lumii anumite norme juridice
sunt calificate „sisteme de securitate socială” menite să organizeze o redistribuire financiară,
adică, pe de o parte, o prelevare, iar pe de alta, o repartiţie a fondurilor prelevate între
beneficiarii acestei redistribuiri. În aceste condiţii, dreptul securităţii sociale poate fi definit ca
o redistribuire destinată să garanteze securitatea economică a persoanelor.
În literatura juridică franceză , se vorbeşte de tehnicile specifice constitutive ale dreptului
securităţii sociale şi anume, de una individuală – economisirea, şi cele implicând intervenţia
unui terţ. Legat de această tehnică individuală, se arată că pentru a face faţă evenimentelor
susceptibile să le ameninţe securitatea, sunt persoane care fac economii; pun banii deoparte

31
pentru ca atunci când este cazul să facă faţă bolii, bătrâneţii etc. Se renunţă astfel la un
consum actual în vederea unui consum viitor.
Procedeul prezintă anumite merite: libertate, responsabilitate, virtute „morală”. Dar, are şi
limite. Economisirea presupune mai întâi ca cei interesaţi să poată renunţa la folosirea
imediată a unei părţi a venitului lor; renunţarea însă nu e posibilă la toate persoanele. Pe de
altă parte, această economisire, procedeu voluntar, implică în egală măsură interesul lor la
economii, adică, să existe o anumită stabilitate monetară; în caz contrar, sacrificiul imediat
poate fi în van. În sfârşit, procedeul este unul de prevedere individuală, care nu prezintă
garanţie.
Însă, în cazul intervenţiei altuia se poate vorbi de o astfel de garanţie. Intervenţia altuia, de
care este legată ideea de garanţie, poate să se înscrie, a priori în trei perspective principale:
asistenţa, responsabilitatea, asigurarea şi mutualitatea.
În legătură cu asistenţa, trebuie menţionat că din timpuri străvechi, persoane private sau
instituţii publice au venit în ajutorul unor oameni şi acest ajutor spontan, o adevărată datorie
de caritate, în timp, a căpătat o mare importanţă. Dar, această caritate nu poate să constituie o
soluţie satisfăcătoare problemei generale a securităţii economice a indivizilor pentru că ea
reprezintă doar un gest voluntar, deci facultativ. [ 67, p.8 ]
Legat de responsabilitate, trebuie precizat că în situaţia în care o persoană cauzează altuia
un prejudiciu, ea trebuie, în anumite condiţii, să repare acest prejudiciu. Soluţia, însă,
constituie un mod de protecţie neneglijabil în cadrul securităţii economice a fiecărui membru
al societăţii deoarece această protecţie presupune:
– intervenţia unui terţ în realizarea despăgubirii, inexistentă într-un număr mare de riscuri
(boală, bătrâneţe etc.);
– o intervenţie susceptibilă de a angaja responsabilitatea autorului său conform dreptului
pozitiv;
– solvabilitatea celui responsabil. Asigurarea şi mutualitatea sunt fondate pe acelaşi principiu
şi anume, membrii grupului preiau sarcina prejudiciului cauzat unuia dintre ei. Totuşi, sunt
deosebiri esenţiale între ele: în asigurare, un asigurător joacă rolul de intermediar între
asiguraţi; ele colectează primele şi plăteşte indemnizaţiile asiguraţilor în cazul apariţiei
riscului reţinând o diferenţă – beneficiul său. Mutualitatea, în schimb, elimină intermediarul;
reprezentanţii mutualismului, şi nu un terţ, strâng cotizaţiile şi distribuie indemnizaţiile.
Ambele tehnici realizează un mare progres, căci cel interesat nu trebuie:
– nici să economisească o parte considerabilă a venitului său;
– nici să facă apel la caritatea altuia.

32
 Cu toate acestea, asigurarea şi mutualitatea prezintă şi ele neajunsuri deoarece nu pot fi
utilizate contra tuturor evenimentelor care ameninţă securitatea economică a persoanei.
Statul asigură securitatea socială a cetățenilor săi în conformitate cu prevederile dreptului
social și în concordanță cu unele sisteme de asigurare a securității sociale. Contractul social
dintre stat și cetățeni face ca autoritățile guvernamentale să fie principalii actori în asigurarea
securității sociale, dat fiind faptul că decidenții sunt aleși de către cetățeni exact cu scopul de
a-i proteja în fața riscurilor sociale.
Statul poate asigura securitatea socială prin furnizarea de servicii și beneficii care să
protejeze cetățenii împotriva riscurilor financiare asociate cu bolile, accidentele, dizabilitățile
și îmbătrânirea.
Există mai multe modalități prin care statul poate asigura securitatea socială, printre care se
numără:
1. Sisteme de asigurare socială: Statul poate furniza servicii și beneficii de securitate
socială prin intermediul unui sistem de asigurare socială care se bazează pe
contribuțiile la asigurările sociale făcute de către angajatori, angajați și guvern. Acest
sistem poate furniza beneficii precum pensii, concedii medicale, asistență medicală și
alte beneficii de securitate socială.
2. Programe guvernamentale: Statul poate dezvolta programe guvernamentale care
furnizează servicii și beneficii de securitate socială pentru cetățenii săi. Aceste
programe pot fi finanțate prin intermediul impozitelor generale sau prin intermediul
altor surse de finanțare.
3. Colaborarea cu sectorul privat și cu organizațiile non-guvernamentale: Statul poate
colabora cu sectorul privat și cu organizațiile non-guvernamentale pentru a furniza
servicii și beneficii de securitate socială. Acest lucru poate include furnizarea de
asigurări de sănătate și alte beneficii de către companii private de asigurări, sau
dezvoltarea de programe și servicii de securitate socială de către organizații non-
guvernamentale.
4. Promovarea unei culturi a prevenției: Statul poate promova o cultură a prevenției prin
promovarea unui stil de viață sănătos și prin furnizarea de informații și educație în
ceea ce privește riscurile și măsurile de prevenție. Aceasta poate ajuta la reducerea
costurilor asociate cu serviciile de securitate socială, precum și la îmbunătățirea
sănătății și a calității vieții cetățenilor.
În concluzie, statul poate asigura securitatea socială prin furnizarea de servicii și beneficii
de înaltă calitate și eficiente, prin dezvoltarea de programe guvernamentale sau prin

33
colaborarea cu sectorul privat și cu organizațiile non-guvernamentale. Este important ca statul
să asigure o finanțare adecvată și sustenabilă a sistemului, astfel încât să poată continua să
ofere beneficii importante pentru societate pe termen lung.
Statul se remarcă ca garant al asigurării securității sociale prin furnizarea de servicii și
beneficii care să protejeze cetățenii împotriva riscurilor financiare asociate cu bolile,
accidentele, dizabilitățile și îmbătrânirea. Aceasta include furnizarea de pensii, ajutoare pentru
familii, asistență medicală, concedii medicale și alte beneficii de securitate socială.
Mai mult decât atât, statul poate juca un rol important în promovarea unei culturi a
prevenției prin furnizarea de informații și educație în ceea ce privește riscurile și măsurile de
prevenție. Statul poate colabora cu sectorul privat și cu organizațiile non-guvernamentale
pentru a dezvolta programe și servicii de securitate socială, astfel încât să poată fi furnizate
beneficii și servicii de înaltă calitate și eficiente.
În plus, statul are responsabilitatea de a asigura că beneficiile și serviciile sunt furnizate
într-un mod echitabil și eficient, astfel încât să poată fi asigurat un nivel adecvat de protecție
socială pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei mai vulnerabili. Statul trebuie să ofere servicii
și beneficii de calitate și să dezvolte strategii și politici eficiente pentru a se asigura că toți
cetățenii au acces la acestea.
În general, statul se remarcă ca garant al asigurării securității sociale prin furnizarea de
servicii și beneficii de înaltă calitate și prin dezvoltarea de programe și politici care să
protejeze cetățenii împotriva riscurilor financiare și să sporească nivelul de trai al acestora.
Analiza cadrului teoretico-conceptual privind politicile din domeniul asigurării
securității sociale ne-au permis să întocmim următoarele concluzii:
Securitatea socială este un concept care se referă la un ansamblu de politici și programe
guvernamentale care oferă protecție financiară și suport social pentru a asigura un nivel
minim de trai pentru toți membrii societății. Aceasta include programe de pensii, asigurări de
sănătate, ajutoare sociale, asistență pentru copii și alte programe sociale care au ca scop
reducerea sărăciei, a inegalității sociale și a excluziunii sociale. Scopul securității sociale este
acela de a oferi cetățenilor o protecție socială adecvată în cazul în care aceștia se confruntă cu
diverse riscuri sau probleme, precum sărăcia, bolile sau incapacitățile. Aceasta presupune
furnizarea de servicii și beneficii sociale pentru a îmbunătăți calitatea vieții și pentru a reduce
inegalitățile sociale. Securitatea socială este o componentă esențială a politicilor sociale și
guvernamentale care urmăresc să asigure protecție socială pentru toți membrii societății.
Aceasta este de obicei finanțată din bugetul guvernului și se bazează pe contribuțiile sociale
ale angajatorilor și angajaților.

34
 Statul are un rol important în garantarea securității sociale a cetățenilor săi. Acesta este
responsabil de furnizarea de beneficii și servicii care protejează cetățenii împotriva riscurilor
financiare asociate cu bolile, accidentele, dizabilitățile și îmbătrânirea. În mod tradițional,
statul a fost implicat în furnizarea de servicii de securitate socială prin intermediul sistemelor
publice de asigurare socială și a programelor guvernamentale. Aceste programe sunt finanțate
prin intermediul contribuțiilor la asigurările sociale și a impozitelor generale plătite de către
cetățeni și angajatori. Statul poate juca și un rol important în promovarea unei culturi a
prevenției, prin promovarea unui stil de viață sănătos și prin furnizarea de informații și
educație în ceea ce privește riscurile și măsurile de prevenție.

CAPITOLUL II: SPECIFICUL DEZVOLTĂRII SECURITĂȚII

SOCIALE ÎN UNELE STATE CU DEMOCRAȚII CONSOLIDATE

În prezentul capitol autorul va delimita specificul dezvoltării politicilor de securitate socială

în unele state ci democrații consolidate. În primul rând autorul va identifica specificul puterii
politice sub aspect ideologic în state precum SUA, Franța, Germania și România, dat fiind
faptul că politicile sociale sunt în mare parte modelate după ideologiile la care aparțin
decidenții politici. Politicile sociale și ideologiile politice sunt strâns legate între ele, deoarece
politica socială este o sferă a politicii care vizează protejarea și îmbunătățirea bunăstării
cetățenilor, în timp ce ideologiile politice reprezintă seturi de valori, principii și credințe care
formează baza gândirii politice. Ideologiile politice pot influența politicile sociale într-un mod
semnificativ, deoarece acestea determină prioritățile și valorile care sunt importante pentru o
anumită organizație politică. De exemplu, un partid de stânga poate pune un accent mai mare
pe furnizarea de servicii și beneficii sociale pentru a proteja și sprijini cetățenii cu venituri
mici, în timp ce un partid de dreapta poate pune un accent mai mare pe reducerea impozitelor
și stimularea economiei pentru a crea locuri de muncă și creștere economică.

35
 În al doilea paragraf al prezentului capitol autorul se va axa pe identificarea bunelor practici
în ceea ce privește elaborarea politicilor de securitate socială în unele state parteneri de
dezvoltare pentru Republica Moldova și va examina posibilitatea integrării acestor practici în
sistemul de securitate socială autohton.

2.1. Specificul puterii politice sub aspect ideologic în SUA, Franța, Germania și România

Așa cum am menționat în capitolul precedent, statul este principalul garant al asigurării
securității sociale pentru cetățenii săi. Statul este cel care elaborează și implementează politici
sociale menite să asigure securitatea socială. Decidenții, în majoritatea statelor lumii și în
Republica Moldova implicit sunt aleși de către popor, în urma scrutinelor electorale. Astfel
viitoarele politici implementate de aceștia vor reprezenta reflecții ale ideologiilor la care
aparțin. Liberalismul, conservatorismul, democrația socială, feminismul sunt doar câteva
dintre ideologiile care stau la baza partidelor politice și care limitează viitoarele forme de
asistență socială.
Politicile sociale și ideologiile politice sunt strâns legate între ele, deoarece politica socială
este o sferă a politicii care vizează protejarea și îmbunătățirea bunăstării cetățenilor, în timp ce
ideologiile politice reprezintă seturi de valori, principii și credințe care formează baza gândirii
politice. Ideologiile politice pot influența politicile sociale într-un mod semnificativ, deoarece
acestea determină prioritățile și valorile care sunt importante pentru o anumită organizație
politică. De exemplu, un partid de stânga poate pune un accent mai mare pe furnizarea de
servicii și beneficii sociale pentru a proteja și sprijini cetățenii cu venituri mici, în timp ce un
partid de dreapta poate pune un accent mai mare pe reducerea impozitelor și stimularea
economiei pentru a crea locuri de muncă și creștere economică.
Pe de altă parte, politicile sociale pot afecta ideologiile politice prin modul în care sunt
implementate și dezbătute public. De exemplu, o politică socială eficientă poate ajuta la
modelarea opiniei publice și poate determina un partid politic să adopte acele politici care
sunt mai populare sau mai necesare pentru cetățeni. De asemenea, ideologiile politice și
politicile sociale pot fi interdependente, deoarece politicile sociale pot fi utilizate pentru a
promova sau a implementa o anumită ideologie politică. De exemplu, o politică socială care
sprijină dezvoltarea comunităților locale poate fi utilizată pentru a promova valorile socialiste
ale egalității și solidarității.
Pentru o mai bună înțelegere a impactului ideologic asupra politicilor sociale vom examina,
în continuare, specificul puterii politice sub aspect ideologic în unele state cu democrații

36
consolidate precum SUA, Franța, Germania și România. Astfel vom putea identifica cu
ușurință influența ideologiilor politice asupra politicilor îndreptate spre contracararea
riscurilor sociale.
Puterea politică în SUA este distribuită într-un mod complex și diversificat. Guvernul
federal este format din trei ramuri separate și egale - executivă, legislativă și judiciară -
fiecare având propriile sale puteri și responsabilități.
Pentru a ajunge la putere politică, candidații trebuie să se angajeze în campanii electorale
costisitoare, care le permit să strângă fonduri și să își promoveze platformele politice. În
această privință, influența mediului de afaceri și a grupurilor de interese este foarte puternică,
iar donațiile lor financiare pot juca un rol important în alegerea liderilor politici și în stabilirea
agendei politice.
În același timp, societatea civilă, incluzând mișcările de protest și grupurile de advocacy,
joacă un rol important în modelarea dezbaterilor publice și în forțarea schimbărilor politice.
De asemenea, mass-media și presa independentă au o influență semnificativă în modelarea
opiniilor și în supravegherea acțiunilor liderilor politici. În plus, sistemul federal și
descentralizat al guvernului din SUA permite statelor și comunităților locale să aibă un grad
semnificativ de autonomie și influență în ceea ce privește politica publică. [ 43, p.38 ] În
SUA, puterea politică este distribuită într-un mod complex și diversificat. Guvernul federal
este format din trei ramuri separate și egale - executivă, legislativă și judiciară - fiecare având
propriile sale puteri și responsabilități. Această structură de putere echilibrată a fost concepută
pentru a preveni centralizarea puterii în mâinile unei singure persoane sau instituții și pentru a
asigura că guvernul este responsabil și responsiv față de cetățeni.
În ciuda acestei structuri echilibrate, există preocupări cu privire la influența puternică a
unor grupuri de interese și a corporațiilor asupra procesului politic și a deciziilor luate de
liderii politici. Acești actori pot folosi resursele lor financiare și de lobby pentru a promova
interesele lor și a influența agenda politică. În plus, campaniile electorale costisitoare pot pune
un accent mare pe colectarea de fonduri, iar aceasta poate face ca liderii politici să fie
dependenți de susținătorii lor financiari pentru a obține funcții publice.
Societatea civilă, mass-media și presa independentă joacă un rol important în monitorizarea
și echilibrarea puterii politice. Grupurile de advocacy și mișcările de protest pot aduce
probleme importante în atenția publicului și pot forța schimbări politice, în timp ce
jurnalismul de investigație poate scoate la iveală comportamentul ilegal sau imoral al liderilor
politici și poate provoca schimbări la nivel instituțional.

37
 Liberalismul american este o ideologie politică care se bazează pe valorile libertății
individuale, egalității de șanse și protecția proprietății private. Aceasta este considerată una
dintre cele trei ideologii dominante în SUA, alături de conservatorism și socialism.
Liberalii americani promovează guvernul limitat, economia de piață liberă și drepturile
individuale. Ei susțin că guvernul ar trebui să protejeze drepturile individuale și proprietatea,
dar să interfereze cât mai puțin posibil în viața cetățenilor. Aceasta înseamnă că liberalii
americani susțin de obicei reducerea impozitelor și a reglementărilor guvernamentale, în timp
ce promovează oportunitățile egale și educația accesibilă. [ 40, p.39 ]
În același timp, liberalismul american include și preocupări sociale, cum ar fi drepturile
civile și protecția mediului. De exemplu, susținerea căsătoriei între persoanele de același sex,
protecția drepturilor reproductive și combaterea schimbărilor climatice sunt probleme
importante pentru mulți liberali americani.
În ceea ce privește securitatea socială impactul liberalismului american asupra politicilor
sociale din SUA poate fi văzut în promovarea drepturilor civile și a oportunităților egale
pentru toți cetățenii, precum și în furnizarea de asistență socială pentru cei care au nevoie.
Liberalii americani au promovat în mod tradițional protecția drepturilor civile pentru
minoritățile și combaterea discriminării, precum și promovarea accesului la educație și la
servicii medicale. [61, p.28 ]
De asemenea, liberalismul american a influențat politica fiscală și socială a guvernului
federal prin promovarea reducerii impozitelor și reglementărilor guvernamentale, precum și
prin furnizarea de asistență socială pentru cei care au nevoie. În ultimele decenii, liberalismul
american a promovat, de asemenea, politici sociale și economice mai progresiste, precum
creșterea salariului minim, îmbunătățirea accesului la asistență medicală și protecția mediului.
Impactul liberalismului american asupra politicilor sociale din SUA poate fi evidențiat într-
o serie de politici și măsuri adoptate de-a lungul timpului. Printre acestea se numără:
1. Drepturile civile: Liberalismul american a promovat protecția drepturilor civile și a
egalității de șanse pentru toți cetățenii, indiferent de rasă, sex sau orientare sexuală.
Acest lucru a dus la adoptarea de legi precum Civil Rights Act din 1964, care a
interzis discriminarea pe baza rasială și de gen.
2. Servicii sociale: Liberalismul american a promovat furnizarea de servicii sociale
pentru cei care au nevoie. Aceasta a dus la adoptarea de programe precum Medicare și
Medicaid, care furnizează asistență medicală pentru persoanele în vârstă și cele cu
venituri mici.

38
 3. Protecția mediului: Liberalismul american a promovat protecția mediului și a adus la
dezvoltarea agențiilor guvernamentale, cum ar fi Environmental Protection Agency
(EPA), care supraveghează și reglementează poluarea și degradarea mediului.
4. Reducerea sărăciei: Liberalismul american a promovat reducerea sărăciei prin
adoptarea unor politici precum Programul de asistență nutrițională suplimentară
(SNAP), cunoscut sub numele de cupoane de alimente, și Legea privind reducerea
sărăciei și șomajului din 1964. [ 62, p.17 ]
Puterea politică din Franța este structurată într-un sistem de democrație reprezentativă, care
se bazează pe principiile libertății, egalității și fraternității. Parlamentul francez este format
dintr-un sistem bicameral, care constă într-o Adunare Națională și un Senat, precum și dintr-
un președinte și un prim-ministru.
În ceea ce privește partidele politice din Franța, acestea sunt numeroase și variate. Cele mai
importante partide sunt Les Républicains, Partidul Socialist, Frontul Național și La
République En Marche!, partidul actualului președinte Emmanuel Macron. În plus, Franța are
și o cultură politică puternică a activismului și a mișcărilor sociale.
Cu toate acestea, Franța se confruntă și cu probleme de corupție politică, în special la
nivelul elitei politice și economice. În plus, opiniile publice sunt adesea polarizate în ceea ce
privește problemele sociale și economice. [ 38, p.20 ]
Sistemul politic francez se caracterizează prin existența unui sistem semi-prezidențialist, în
care președintele are puteri semnificative în timp ce guvernul rămâne responsabil în fața
parlamentului. În plus, partidele politice din Franța se împart în stânga, centru și dreapta, cu o
gamă largă de opțiuni și ideologii.
Există, de asemenea, o lungă tradiție de activism politic și social în Franța, cu mișcări
sociale puternice care au influențat agenda politică. În ultimii ani, Franța s-a confruntat cu
probleme precum creșterea naționalismului și a antiimigrației, precum și cu proteste sociale
masive, cum ar fi mișcarea "vestelor galbene". [ 42, p.30 ]
mpactul ideologiilor politice din Franța asupra sistemului de asigurare a securității sociale a
fost semnificativ, deoarece diferitele partide politice au avut poziții diferite cu privire la acest
subiect. În general, partidele de stânga au susținut în mod tradițional un sistem puternic de
securitate socială, în timp ce partidele de dreapta au fost mai degrabă favorabile unui sistem
mai privatizat și bazat pe asigurările private. [ 52, p.71 ]
Sistemul de securitate socială din Franța este una dintre cele mai dezvoltate din lume,
furnizând asistență medicală universală, pensii, indemnizații de șomaj și alte tipuri de

39
beneficii sociale. Acest sistem a fost puternic influențat de ideologiile politice care domină pe
scena politică franceză.
Partidele politice din Franța au dezbătut și au propus diferite abordări privind asigurarea
securității sociale în Franța. Partidele socialiste, de exemplu, au susținut în mod tradițional un
sistem puternic de protecție socială, bazat pe solidaritate și redistribuirea veniturilor. În timp
ce partidele de dreapta, cum ar fi Les Républicains, au propus de multe ori reducerea
cheltuielilor guvernamentale și creșterea implicării sectorului privat în furnizarea de asistență
socială. [ 51, p.102 ]
Liberalismul francez a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării sistemului de
securitate socială din Franța. În timp ce liberalismul este, în general, asociat cu economia de
piață și cu privatizarea serviciilor publice, liberalismul francez a avut o abordare mai
moderată și a susținut un sistem mixt, care combină atât sectorul public, cât și cel privat.
Liberalismul francez a fost influențat de ideologia lui Montesquieu și de conceptul de
"putere echilibrată", care presupune divizarea puterii între diferitele ramuri ale guvernului și
între guvern și societatea civilă. Această abordare a fost aplicată în Franța prin intermediul
unui sistem semi-prezidențialist și a unei societăți civile puternice.
În ceea ce privește securitatea socială, liberalismul francez a susținut un sistem de asigurări
sociale, care să ofere beneficii pentru persoanele care contribuie la sistem. Aceasta a dus la
adoptarea de politici precum asigurările de sănătate obligatorii și indemnizațiile de șomaj,
care sunt finanțate prin contribuțiile angajatorilor și ale angajaților.
Cu toate acestea, liberalismul francez a fost criticat pentru că a slăbit sistemul de protecție
socială, prin susținerea unor politici care au favorizat privatizarea serviciilor publice și
reducerea cheltuielilor guvernamentale. În plus, opiniile publice au fost adesea polarizate în
ceea ce privește problemele sociale și economice. [ 49, p.153 ]
Social democrația franceză a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării sistemului de
securitate socială din Franța, prin promovarea politicilor sociale progresiste și a redistribuirii
veniturilor. Partidele social democrate, cum ar fi Partidul Socialist, au susținut un sistem
puternic de protecție socială și au promovat politici care să ofere beneficii mai mari pentru cei
mai vulnerabili membri ai societății.
Social democrații francezi au fost puternic influențați de ideologia lui Karl Marx și au
susținut o economie mixtă, care combină atât sectorul public, cât și cel privat. Aceasta a dus la
adoptarea de politici precum asigurările de sănătate universale, indemnizațiile de șomaj și
ajutorul social, care sunt finanțate prin impozitele și contribuțiile angajatorilor și ale
angajaților.

40
 Cu toate acestea, social democrația franceză a fost criticată pentru că a slăbit sistemul de
protecție socială, prin susținerea unor politici care au favorizat privatizarea serviciilor publice
și reducerea cheltuielilor guvernamentale. În plus, opiniile publice au fost adesea polarizate în
ceea ce privește problemele sociale și economice. [ 57, p.79 ]
Puterea politică în Germania este caracterizată de un sistem complex de guvernare, care
implică o serie de actori politici, instituții și procese democratice. Partidele politice au un rol
important în guvernarea Germaniei, iar pozițiile lor privind diferitele probleme politice,
economice și sociale au un impact semnificativ asupra politicii publice din țară. [ 54, p.26 ]
Sistemul politic din Germania este caracterizat de un sistem parlamentar, cu un președinte
nominal și un cancelar care deține puterea reală. Există patru partide politice majore în
Germania, CDU/CSU, SPD, Verdi și FDP, cu diferite poziții politice și ideologii.
În Germania există o cultură politică puternică, cu o istorie bogată de activism civic și
participare la procesul democratic. În plus, Germania este una dintre cele mai puternice
economii din lume, ceea ce îi conferă o mare influență politică în Europa și în lume.
Pe plan intern, puterea politică în Germania este împărțită între guvern și parlament, cu un
sistem de separare a puterilor. Parlamentul german este format din două camere, Bundestag și
Bundesrat, iar guvernul este condus de cancelar și ministrii săi. În plus, există o serie de
instituții independente. [ 46, p.51 ]
În ultimii ani, puterea politică în Germania a fost influențată de o serie de factori, printre
care se numără:
 Creșterea puterii partidelor de extremă dreapta, cum ar fi Alternativa pentru Germania
(AfD), care au pus sub semnul întrebării valorile și principiile fundamentale ale
democrației liberale.
 Creșterea influenței Verzilor, care au promovat politici ecologiste și progresiste,
inclusiv o tranziție rapidă spre energiile regenerabile și o mai mare implicare a
cetățenilor în procesul politic.
Social-democrația germană este una dintre cele mai importante mișcări politice din
Germania, cu o istorie îndelungată și o mare influență asupra politicii publice din țară.
Partidul Social-Democrat (SPD) a fost fondat în 1875 și a avut un rol important în construirea
statului de bunăstare din Germania și în promovarea valorilor democratice și progresiste.
Social-democrația germană a fost influențată de ideologiile socialiste și marxiste, dar și de
tradițiile liberale și democratice ale țării. În general, social-democrații germani susțin un
sistem puternic de protecție socială, bazat pe solidaritate și redistribuirea veniturilor, și

41
promovează politici care să ofere beneficii mai mari pentru cei mai vulnerabili membri ai
societății.[ 65, p.19]
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, social-democrația germană a fost persecutată
de regimul nazist și a fost nevoită să se refugieze în străinătate. După război, SPD a jucat un
rol important în reconstrucția Germaniei și în dezvoltarea statului de bunăstare.
Social-democrația este acea ramură a ideologiilor politice care a marcat cel mai mult
societatea germană sub aspect politic, economic și social. Astfel impactul democrației sociale
asupra politicilor sociale din Germania se face simțit pe toate dimensiunile.
Social-democrația a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării sistemului de asigurare
a securității sociale în Germania, prin promovarea politicilor sociale progresiste și a
redistribuirii veniturilor. Partidul Social Democrat (SPD), care a avut o influență majoră în
politica germană, a promovat un sistem puternic de protecție socială bazat pe solidaritate și
redistribuirea veniturilor.
SPD a fost unul dintre principalii susținători ai statului de bunăstare și a promovat politici
care să ofere beneficii mai mari pentru cei mai vulnerabili membri ai societății. Aceste politici
includ asigurări de sănătate universale, pensii și indemnizații de șomaj, care sunt finanțate
prin impozitele și contribuțiile angajatorilor și ale angajaților.
De asemenea, SPD a promovat o serie de reforme ale sistemului de asigurare a securității
sociale în ultimele decenii, inclusiv o creștere a beneficiilor pentru șomaj și asistență socială,
și a luptat pentru drepturile lucrătorilor și egalitatea de gen. [ 59, p.80 ]
Impactul social-democrației în Germania asupra politicilor sociale poate fi evidențiat prin
următoarele aspecte:
1. Crearea unui sistem puternic de protecție socială bazat pe solidaritate și redistribuirea
veniturilor, care a asigurat accesul la servicii esențiale, cum ar fi sănătatea, educația și
asistența socială, pentru toți cetățenii.
2. Promovarea valorilor democratice și progresiste, inclusiv egalitatea de gen și
drepturile lucrătorilor.
3. Implicarea activă în reformarea sistemului de asigurare a securității sociale, care a dus
la o creștere a beneficiilor pentru șomaj și asistență socială și o protecție mai mare
pentru cei mai vulnerabili membri ai societății.
4. Consolidarea statului de bunăstare și a unui mediu social echitabil, care a îmbunătățit
calitatea vieții pentru toți cetățenii, a redus inegalitățile sociale și a promovat
coeziunea socială.

42
 În România, puterea politică este exercitată de mai multe partide politice, precum și de
instituțiile publice și guvernamentale. Din cauza unor probleme precum corupția și influența
politică asupra sistemului judiciar, puterea politică din România este adesea criticată de către
observatori interni și externi. [ 63, p.149 ]
În ciuda acestor probleme, România a făcut progrese semnificative în consolidarea
democrației și a instituțiilor publice în ultimii ani, inclusiv prin adoptarea unor reforme
importante în domeniul justiției și lupta împotriva corupției. În ciuda acestor probleme,
România a făcut progrese semnificative în consolidarea democrației și a instituțiilor publice în
ultimii ani, inclusiv prin adoptarea unor reforme importante în domeniul justiției și lupta
împotriva corupției. În plus, partidele politice și societatea civilă sunt tot mai implicate în
promovarea valorilor democratice și în dezvoltarea unor politici publice care să răspundă
nevoilor cetățenilor.
Cele mai importante ideologii politice din România sunt următoarele:
Social-democrația: este o ideologie care promovează egalitatea socială și o distribuție mai
justă a bogăției prin intermediul statului de bunăstare. În România, social-democrația este
reprezentată de Partidul Social Democrat (PSD).
Liberalismul: este o ideologie care promovează libertatea individuală și economică și se
opune intervenției statului în viața privată și economică. În România, liberalismul este
reprezentat de Partidul Național Liberal (PNL).
Conservatorismul: este o ideologie care promovează valorile tradiționale și se opune
schimbării radicale. În România, conservatorismul este reprezentat de Partidul Mișcarea
Populară (PMP). [ 64, p.10 ]
Impactul ideologiilor politice asupra sistemului de securitate socială din România este
complex și poate fi analizat din mai multe perspective.
Social-democrația: Ideologia social-democrată promovează statul de bunăstare și un nivel
ridicat al protecției sociale. În România, Partidul Social Democrat (PSD) este un susținător al
acestor politici, promovând creșterea salariilor și pensiilor, extinderea programelor sociale și
protecția angajaților. Aceste politici au contribuit la îmbunătățirea nivelului de trai și a
condițiilor de muncă pentru mulți români.
Liberalismul: Ideologia liberală promovează economia de piață și intervenția limitată a
statului în economie. În România, Partidul Național Liberal (PNL) este un promotor al acestor
politici, promovând reducerea impozitelor și eliminarea barierelor de afaceri pentru a încuraja
creșterea economică. Aceste politici ar putea avea un impact pozitiv asupra economiei și,

43
indirect, asupra sistemului de securitate socială prin creșterea veniturilor și a numărului de
locuri de muncă disponibile. [ 55, p.12 ]
Conservatorismul: Ideologia conservatoare promovează tradiția și valorile familiei și
comunității. În România, Partidul Mișcarea Populară (PMP) este un susținător al acestor
politici, promovând protejarea familiei și susținerea celor mai vulnerabile grupuri sociale.
Aceste politici pot contribui la protecția socială a cetățenilor, dar pot fi limitate în ceea ce
privește extinderea programelor sociale.
Astfel, ținând cont de ideologiile politice care stau la baza anumitor partide din România, s-
au implementat o serie de politici în ceea ce privește asigurarea securității sociale precum:
1. Politici social-democrate:
 Creșterea pensiilor și a salariilor pentru angajați în sectorul public și privat;
 Extinderea programelor sociale pentru susținerea familiilor cu venituri reduse și a
persoanelor cu dizabilități;
 Protecția locurilor de muncă prin măsuri precum salariul minim și negocierea
colectivă a contractelor de muncă;
Iată o listă de politici privind securitatea socială în România, elaborate în baza unor ideologii
politice:
1. Politici social-democrate:
 Creșterea pensiilor și a salariilor pentru angajați în sectorul public și privat;
 Extinderea programelor sociale pentru susținerea familiilor cu venituri reduse și a
persoanelor cu dizabilități;
 Protecția locurilor de muncă prin măsuri precum salariul minim și negocierea
colectivă a contractelor de muncă;
2. Politici liberale:
 Reducerea impozitelor și eliminarea birocrației pentru încurajarea afacerilor și a
investițiilor în sectorul privat;
 Dezvoltarea sistemului de pensii private și a altor mecanisme de economisire pentru a
reduce presiunea asupra sistemului public de pensii;
 Încurajarea mobilității forței de muncă prin politici precum formarea profesională și
educația continuă;
3. Politici conservatoare:
 Protejarea familiei și a valorilor tradiționale prin măsuri precum acordarea de sprijin
financiar pentru familii și promovarea sănătății și educației pentru copii;

44
  Creșterea investițiilor în infrastructura socială precum servicii medicale și asistență
socială pentru a asigura un mediu sigur și sănătos pentru cetățeni;
 Protejarea drepturilor lucrătorilor prin politici precum limitarea contractelor temporare
și creșterea salariilor și a condițiilor de muncă;
Evaluând specificul puterii politice în unele state cu statut de parteneri de dezvoltare pentru
Republica Moldova, precum SUA, Franța, Germania și România, putem deduce faptul că
politicile de securitate socială sunt profund influențate de ideologiile politice prezente în
respectivele țări. Ideile promovate de liberalism, conservatorism, social-democrație și alte
curente ideologice, sunt îmbrățișate atât de cetățeni cât și de decidenți. Cu toate acestea nu
putem identifica o influență pură a unei ideologii asupra unui stat sus-menționat, întrucât
observăm un împrumut de idei sau un amestec între ideologii, care au încetat să se manifeste
în forma lor inițială pură.
Astfel, astăzi vechile ideologii s-au adaptat la realitățile vremii pentru a deveni mai
atractive și pe placul câtor mai mulți cetățeni. Cele mai multe puncte tangente se găsesc
anume pe latura politicilor sociale, dat fiind faptul că acestea reprezintă un interes deosebit
pentru cetățeni în masă și implicit pentru alegători. Astfel se deschide calea către variantele
noi ale ideologiilor clasice precum: neoliberalismul, neoconservatorismul și social-democrația
contemporană, care influențează astăzi politicile și securitatea socială din statele analizate mai
sus.
Neoliberalismul reprezintă doctrina liberală ajustată la schimbările care s-au produs pe
parcursul secolului al XX-lea. La începutul secolului XX ideile liberale și-au arătat
inconsistența teoretică. Politica de neamestec a statului în economie, promovată de liberali, în
realitate a condus la asimilarea firmelor mici de către cele mari, astfel dând naștere
monopolurilor și marii oligarhii. În goana după profituri, capitaliștii și marii oligarhi
produceau mult, plăteau la muncitori salarii mici, reducându-le astfel puterea de cumpărare.
Aceasta a determinat în 1929-1933 marea criză economică mondială de supraproducție.
Concomitent, marea oligarhie, în majoritatea cazurilor, se implică în politică contribuind la
instaurarea unor regimuri oigarhice. [ 36, p.323 ] Atâta timp cât mecanismele producției și
pieței capitaliste se autoreglau, mai mult sau mai puțin spontan, doctrina liberală era
dominantă. Trecerea la organizarea monopolistă a economiei a fost însoțită de o criză a
liberalismului, incapabil să rezolve marile probleme izvorâte din complexitatea vieții
economice. Criza liberalismului a dat naștere doctrinei neoliberalismului. Frământările din
cadrul doctrinei liberale s-au soldat cu apariția mai multor variante ale neoliberalismului:
liberalismul nostalgic, liberalismul organizat și liberalismul social. [ 37, p.208 ]

45
 Liberalismul social consideră necesară intervenția statului în economie cu scopul de a-i
ajuta pe cei defavorizați din punct de vedere economic. Reprezentanții acestei forme de
liberalism susțin, asemenea celor ai doctrinei statului providențial sau al bunăstării generale,
necesitatea serviciilor sociale, a cheltuielilor cu caracter social, ca modalități prin care statul
folosește o parte a venitului național pentru protejarea păturilor dezavantajate din punct de
vedere economic.
Ideile neoliberale. În esență, amendamentele aduse de neoliberalism liberalismului clasic se
reduc la următoarele: imixtiunea parțială a statului în economie, politica de protecție socială
echilibrată, care ar limita polarizarea socială excesivă; limitarea urmărilor nefaste ale
individualismului, ideea consensului politic între conducători și conduși. Statul trebuie să
apere cetățenii de nedreptățile economiei de piață. Valorile neoliberalismului sunt:
antietatismul, antitotalitarismul, apărarea drepturilor individului. La baza programelor politice
ale neoliberalismului se află ideile consensului politic dintre conducători și cei conduși,
necesitatea
participării maselor în procesul politic, democratizarea procedurilor de adoptare a deciziilor.
[71, p177 ]
Neoconservatorismul. Acesta alunecă spre unele principii liberale, pe care la adoptă ca
complemente la cele existente. Neoconservatorismul reprezintă o formă modificată, mai ales
în
manieră pragmatică a liberalismului tradițional. Acceptă numeroase elemente ale teoriei
statului
bunăstării, dar respinge multe alte manifestări de intervenție statală în viața societății. [ 35,
p.192 ]
În jurul anilor 1970 apare neoconservatorismul care presupunea mărirea tempoului vieții.
Statul neoconservatorilor trebuie să fie construit pe principii morale și pe ideea păstrării
integrității societății, să întrețină, să asigure condițiile necesare de viață ale individului bazate
pe legitimitate, justiție, dând posibilitatea creării asociațiilor politice, dezvoltând instituțiile
societății civile, păstrând un echilibru în relația individului cu natura. Neoconservatorismul
apare ca o reacție la crizademocrației sociale europene, venind cu o critică dură la adresa
statului social, promovat de social-democrați. Reprezentanții notorii în plan politic al acestui
curent sunt R. Reagan, M. Teacher, H. Kohl, G. Bush. Neoconservatorii au preluat unele idei
liberale privind neamestecul în viața economică a statului, au refuzat glorificarea vizibilă a
inegalității sociale și a aristocrației, fapt ce le- a permis să obțină sprijinul unor noi grupuri
sociale, printre care și clasa muncitoare. Spre exemplu, Ronald Reagan vorbea despre faptul

46
că amenințarea comunistă, criza moralei americane și creșterea statului social sunt pe agenda
zilei fiind probleme de importanță stringentă. [ 60, p.190 ] În anii 1980 alegerile din Canada,
Marea Britanie și SUA, au adus o victorie zdrobitoare guvernelor conservatoare, care astfel își
prelungeau mandatul. Mulți analiști au fost luați prin surprindere, fiindcă se credea că
expansiunea statului social este inevitabilă și logică. În multe cercuri intelectuale acest
fenomen a fost luat în derâdere fiind considerat o negare reacționară a progresului și apreciat
în altele ca fiind o reîntoarcere la valorile tradiționale. [ 36, p.329 ]
În țările capitaliste dezvoltate, criticismul noii stângi, uzura neoliberalismului etatic,
recrudescența neoliberalismului doctrinar, au fost factori ce au favorizat restaurația
neoconservatoare din anii ’70. Pornind de la compromisul că unele din valorile vechiului
liberalism, ca și de la trecutul liberal al multora dintre neoconservatorii de astăzi, s-a relevat
adesea că noul conservatorism este rezultatul unei decepții provocate de confruntarea
proiectelor liberale, cu precădere a imaginii statului bunăstării, cu realitatea economică și
politică a crizei. Conservatorismul de ieri și de azi, observa Reter Glotz, e un refugiu pentru
liberali când li se face teamă de propriul lor liberalism. [ 34, p.134 ]
Neoconservatorismul se bazează pe următoarele idei: creșterea economică nu duce la
bunăstarea generală, statul social creează probleme care duc la apariția conflictelor sociale;
planificarea nu poate fi nici ea un remediu pentru înlăturarea mizeriei, ducând la totalitarism.
Eforturile guvernelor de a menține un nivel scăzut al șomajului generează inflația care s-a
amplificat în anii 1970; guvernarea parlamentară s-a transformat într-un sistem de dictatură
electivă, în care masele sunt manipulate. Excesul de despotism apare din bunele intenții ale
statului care tinde să reglementeze toate sferele vieții sociale, economice și politice.
Propunerile și politicile publice ale neoconservatorismului: reducerea proprietății de stat;
adică politici de privatizare; minimalizarea intervenției statului în viața economică;
menținerea stabilității macroeconomice; menținerea echilibrului bugetar și monetar;
redefinirea relațiilor om-Dumnezeu, prin restabilirea autorității bisericii, studierea religiei în
școli, deschiderea instituțiilor de învățământ cu caracter religios; întărirea familiei patriarhale.
În acest sens conservatorii luptă pentru interzicerea avorturilor, combaterea prostituției, au o
atitudine reticentă față de homosexualism și orice formă de manifestare a acestuia.
Conservatorii se evidențiază prin campanii contra unor reviste, filme și emisiuni erotice,
cluburi de noapte care afectează morala publică și erodează familia. Uneori, tacit,
conservatorii susțin ocuparea pozițiilor sociale mai înalte, ba chiar și obținerea unor salarii
mai motivante pentru bărbați, tocmai din considerentul că bărbatul este capul familiei;
restabilirea echilibrului om-natură prin interzicerea poluării mediului ambiant; sunt pentru

47
redescoperirea individualității umane, pentru politici comunitare care ar contribui la creșterea
inițiativei individuale a cetățeanului.
Social-democrația contemporană. În viziunea lui Bernstein, democrația este mijloc și în
același timp scop. Este mijlocul de a ajunge la socialism și forma de realizare a socialismului.
Bernstein este autorul ideii interpretării socialiste a principiilor liberale în acre se evidențiază
trei elemente: libertatea, egalitatea, solidaritatea. Pe primul loc acesta pune solidaritatea
spunând că fără ea libertatea și egalitatea în capitalism vor fi doar un vis.
Chiar dacă ideile social-democrației aparțin în mare parte lui Bernstein, acestea sun marcate
inevitabil și de influențele marxiste. Există însă mișcări social-democrate care au evitat
punctele tangențiale cu marxismul cum ar fi laburismul englez și social-democrația
scandinavă. Ele respingeau calea revoluționară de schimbare a capitalismului cu socialismul,
ele și-au pus copul să construiască o societate bazată pe justețe. Reieșeau din teză că lichidând
exploatarea omului de către om trebuie lăsate în pace instituțiile liberal-democratice și
libertățile. [ 33, p.47 ]
După al doilea război mondial vine o nouă etapă în soarta socialismului democratic.
Imediat după conflagrație, majoritatea partidelor social-democrate cunoscute pentru
orientațiile reformiste, pragmatism și oportunism și-au declarat atracția față de marxism.
Foarte repede această atracție a încetat, acestea trecând la valorile statului de drept,
pluralismului democratic, socialismul democratic. Astfel, esența socialismului democratic
contemporan a devenit libertatea, echitatea și solidaritatea. Prin echitate se are în vedere
justețea, locul de frunte fiind ocupat de libertate. Justețea nu este altceva decât libertatea
pentru toți membrii societății. Libertatea este realizată numai atunci când se înțelege nu numai
ca libertate individuală, ci și ca socială. Libertatea individului în parte poate fi realizată numai
într-o societate liberă ți invers, nu poate fi societate liberă fără indivizi liberi.
Evoluția ideologică postbelică a partidelor social-democratice și socialiste din țările
dezvoltate se caracterizează prin respingerea, în continuare, a socialismului revoluționar
marxist, accentuarea strategiei reformist-pragmatice confirmată în praxisul politic de
guvernământ. [ 16, p.53 ]
Una dintre mutațiile esențiale produsă în social-democrația postbelică este depășirea
caracterului de clasă. Partidele social-democratice și socialiste nu se mai consideră, în mod
restrictiv, partide ale clasei muncitoare. Dorindu-și o bază socială mult mai largă, pe care de
altfel o și reflectă, aceste partide se autodefinesc acum partide populare, partide ale oamenilor
muncii. Astfel, în Programul Partidului Socialist din Austria ( 1958) se precizează că:
socialiștii vor să-și atingă scopul prin gruparea politică a tuturor oamenilor muncii. Partidul

48
lor a devenit dintr-un partid al muncitorilor salariați, care continuă să fie fundamentul oricărui
partid socialist partidul tuturor oamenilor muncii. În el se reunește, atrasă de socialismului și
cucerită de realizările socialiștilor, majoritatea națiunii. [ 15, p.322 ]
Definirea partidelor social-democrate ca partide populare este, după părerea autorului,
rezultatul firesc al adaptării ideologice a acestora la condițiile concrete, social-istorice din
țările unde a avut loc creșterea numerică și calitativă a clasei mijlocii: intelectuali, liberi-
profesioniști, mici comercianți și antreprenori. La aceasta se adaugă ca efect al revoluției
științifico-tehnice și a procesului de socializare a capitalurilor, modificarea naturii și structurii
clasei muncitoare. În condițiile ascensiunii societăților informaționale, clasa muncitoare din
țările industrializate a suferit profunde transformări în plan economic, socioprofesional,
cultural, devenind un real reper economic și politic al capitalului și al statului. În același timp
criza socialismului revoluționar marxist, eșecul comunismului totalitar au contribuit la
sporirea numărului adepților doctrinei social-democrate.
Ca și social-democrația din prima generație, actualii social-democrați preconizează
strategia
realistă a reformelor sociale din interiorul sistemului. Partidelor comuniste adepte ale
violenței
revoluționare, grupurilor anarhiste destabilizatoare, social-democrația le opune organizarea
democratică a maselor populare care, cultivate din punct de vedere politic, angajate și
responsabilizare în procesul de autoconducere și congestiune a diferitelor unități productive și
instituții, se îndepărtează de riscurile bulversărilor revoluționare aderând la soluțiile
performist- constructive, non-violente. O. Palme susține că democrația, organizarea populară
larg-dezvoltată, reformismul sunt solidare și se condiționează reciproc. Noi am apărat aceste
idei în toate direcțiile. Fidelitatea față de democrație, respectul unei ordini fondate pe
legalitate, respingerea violenței ca mijloc al luptei politice, teza după care politica trebuie
elaborată după ce a făcut obiectul unei largi discuții, toate acestea suedezii le-au experimentat,
o experiență ce le-a oferit securitatea... Noi nu avem timpul de a ne deda la acrobații
revoluționare. Căci avem mult mai mult de făcut pentru a ameliora societatea. Noi nu ne
putem permite, din oportunism, să ne jucăm cu violența în vorbe sau acțiune. Pentru noi este
vorba, esențialmente, de a apăra securitatea oamenilor, încrederea acestora într-o coexistență
pașnică, în decizii luate democratic. În același timp, dacă democrația înseamnă securitate, ea
este în sine o forță capabilă să modifice sistemul. [ 68, p.42-43 ]
În ultimă instanță, socialismul democratic aspiră spre statutul de nou model cultural al
umanității. Opunându-se individualismului utilitarist burghez, civilizației proprietății

49
individuale, exacerbate, socialismul democratic schițează un proiect comunitar, echitabil și
justițiar de eliberate colectivă, atât față de servituțile egoismului concurențial, cât și de cele
ale totalitarismelor puterii. [ 16, p.58 ]
După prăbușirea sistemului totalitar comunist din țările est-europene, sistem care nu
întotdeauna a fost evaluat suficient de critici de către social-democrație, doctrina social-
democrată a intrat într-o nouă fază, în care s-a renunțat la ideea orânduirii socialiste. În
prezent, democrația socială pune accent pe princiiile statului de drept, pe protecția socială a
cetățenilor. În zilele noastre în Europa Occidentală, precum și în alte țări ale lumii, social-
democrația reprezintă una dintre principalele doctrine politice, ca alternativă viabilă de
organizare și conducere democratică a societății. În țările est-europene, unde comunismul s-a
prăbușit, are loc un proces de închegare a unei doctrine politice social-democrate care
valorifică o parte din vechile idei ale social-democrației, dar afirmă și altele noi, rezultate din
situația actuală a realităților sociale și economice. [ 37, p.223 ]

2.2. Bune practici de asigurare a securității sociale în unele state, parteneri de

dezvoltare pentru Republica Moldova

Asistența socială desemnează un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități

profesionalizate, servicii de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităților cu probleme
speciale, aflate temporar în dificultate, care datorită unor motive de natură economică, socio-
culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace proprii un
mod normal, decent de viață.
Securitatea socială este un sistem care are in vedere protejarea atât a persoanelor apte de
muncă (sistemul asigurărilor sociale) cât și a celor ce nu pot munci sau sunt dezavantajați
social. Securitatea socială acoperă astfel o suprafață socială mai mare decât sistemul
asigurărilor sociale. Adesea se face confuzie între asistența socială și asigurarea socială. Ele
însă diferă prin natură și surse.
Asistența socială reprezintă o prestație de asistență realizată cu banii statului și se adresează
celor aflați în stare de sărăcie iar asigurarea socială se realizează din cotizațiile celor care
muncesc, fiind prin natura sa o măsura preventivă, care asigură cetățenilor în cauză o anumită
independență.Prin mijlocirea și intervenția asistenței sociale se sprijină persoanele aflate în
dificultate și le ajută să obțină condițiile necesare unei vieți decente, și să-și dezvolte propriile
capacități și competențe pentru o funcționare socială corespunzătoare.

50
 Ajutorul are în vedere, de obicei, o perioadă limitată de timp până când persoanele cu nevoi
speciale iși găsesc resurse sociale, psihologice, economice, de a putea duce o viață normală,
autosuficientă. Asistența socială, ca parte importantă a protecției sociale, reprezintă un mod
obiectiv de punere în aplicare a programelor, măsurilor de protecție socială pentru
urmatoarele categorii sociale, care se consideră că fac parte din populația cu nevoi speciale:
familiile sărace; copiii care trăiesc într-un mediu familial sau social advers; copiii abandonați;
minorii delicvenți; tinerii neintegrați social; persoanele dependente de droguri sau de alcool;
persoanele abuzate fizic și sexual; handicapații fizic și mintal; persoanele cu boli cronice fără
susținători legali; persoanele bătrâne neajutorate; persoanele care au suferit în urma unor
calamități naturale, sociale, persecuții și discriminări de orice fel.
Astfel, în cele ce urmează, vom încerca să identificăm exeple de bune-practici în asigurarea
securității și protecției sociale în SUA, Franța, Germania și România. Vom identifica politici
sociale potrivite spre implementare în Republica Moldova astfel încât să devină posibilă
implementarea unei strategii a securității sociale în țara noastră.
Sistemul de securitate socială din SUA este format dintr-un set de programe
guvernamentale care oferă sprijin financiar și alte beneficii pentru cetățenii americani,
inclusiv asistență medicală, ajutor alimentar, pensii și indemnizații pentru persoanele cu
dizabilități și vârstnici.
Sistemul de securitate socială din SUA a fost creat în 1935 prin legea Social Security Act și
a fost dezvoltat de-a lungul anilor prin programe precum Medicare și Medicaid. Cu toate
acestea, sistemul de securitate socială din SUA a fost criticat pentru că nu oferă suficiente
beneficii și pentru că nu acoperă toți cetățenii, în special pe cei cu venituri mici. [ 66, p.9 ]
Sistemul de securitate socială din SUA se bazează pe trei piloni principali:
1. Social Security (Securitatea Socială): un program federal care oferă beneficii de
pensie, dizabilitate și deces pentru lucrătorii și familiile acestora. Este finanțat prin
taxe plătite de angajatori și angajați.
2. Medicare: un program federal care oferă asistență medicală pentru persoanele în vârstă
de peste 65 de ani, persoanele cu dizabilități și persoanele cu boli cronice. Este
finanțat prin taxe plătite de angajatori și angajați, precum și de guvernul federal.
3. Medicaid: un program federal și de stat care oferă asistență medicală pentru
persoanele cu venituri reduse și pentru familiile acestora. Este finanțat prin impozitele
plătite de guvernul federal și de state. [ 45, p.16-17 ]
În plus, există și alte programe federale și de stat care oferă asistență pentru diferite grupuri
de cetățeni, precum asistență alimentară și asistență pentru locuințe. Aceste programe sunt

51
menite să vină cu valoare adăugată în cadrul sistemului de protecție socială din SUA. Astfel
putem exemplifica următoarele progarame federale de asigurare a protecției sociale:
1. Social Security (Securitatea Socială): program federal care oferă beneficii de pensie,
dizabilitate și deces pentru lucrătorii și familiile acestora.
2. Medicare: program federal care oferă asistență medicală pentru persoanele în vârstă de
peste 65 de ani, persoanele cu dizabilități și persoanele cu boli cronice.
3. Medicaid: program federal și de stat care oferă asistență medicală pentru persoanele cu
venituri reduse și pentru familiile acestora.
4. Temporary Assistance for Needy Families (TANF): program federal și de stat care
oferă sprijin financiar și de locuință pentru familiile cu venituri reduse.
5. Supplemental Nutrition Assistance Program (SNAP): program federal și de stat care
oferă ajutor alimentar pentru persoanele cu venituri reduse.
6. Housing Choice Voucher Program: program federal și de stat care oferă ajutor
financiar pentru chiriile locuințelor pentru familiile cu venituri reduse.
7. Earned Income Tax Credit (EITC): program federal care oferă credite fiscale pentru
familiile cu venituri reduse.
8. Head Start: program federal care oferă educație și îngrijire pentru copiii cu venituri
reduse și familiile acestora.
9. National School Lunch Program: program federal care oferă prânzuri școlare
subvenționate pentru copiii cu venituri reduse. [ 44, p.47 ]
Asigurarea protecției sociale în SUA este considerată a fi sub nivelul altor țări dezvoltate.
Deși există programe guvernamentale de asigurare a securității sociale, ele sunt adesea
insuficiente pentru a acoperi nevoile populației, în special cele ale celor cu venituri mici. De
exemplu, Securitatea Socială, programul federal care oferă beneficii de pensie, dizabilitate și
deces, este criticat pentru că nivelul de beneficii este adesea sub nivelul necesar pentru a
asigura un nivel de trai decent pentru beneficiari. [ 50, p.21 ]
În plus, accesul la servicii de sănătate este un alt aspect important al protecției sociale, dar
SUA nu are un sistem național de asigurare a sănătății, ci un sistem privat. Acest lucru poate
face accesul la serviciile medicale dificil pentru persoanele fără asigurare medicală sau pentru
cele cu asigurare medicală insuficientă.
În general, SUA are o abordare mai puțin interventionistă și mai bazată pe piață în ceea ce
privește protecția socială, iar aceasta se reflectă în nivelul relativ scăzut al beneficiilor și al
protecției sociale oferite.

52
 Protecția socială din SUA este considerată a fi sub nivelul altor țări dezvoltate din cauza
mai multor factori:
1. Sistemul privat de sănătate: În timp ce alte țări dezvoltate au sisteme naționale de
asigurare a sănătății, SUA are un sistem privat de sănătate care poate fi foarte
costisitor și nu oferă acces egal la servicii medicale pentru toți cetățenii.
2. Insuficiența programelor de protecție socială: Programele federale de asigurare a
securității sociale, cum ar fi Social Security și Medicare, sunt adesea criticate pentru
beneficiile lor relativ mici și pentru că nu acoperă întotdeauna toate nevoile populației,
în special ale celor cu venituri reduse.
3. Absența unor programe de concediu plătit și de îngrijire a copiilor: SUA nu are o
politică națională de concediu plătit sau de îngrijire a copiilor, ceea ce face dificil
pentru părinți să-și îngrijească copiii și să-și mențină locurile de muncă.
4. O abordare mai puțin interventionistă și bazată pe piață: În general, SUA are o
abordare mai puțin interventionistă și mai bazată pe piață în ceea ce privește protecția
socială, iar aceasta se reflectă în nivelul relativ scăzut al beneficiilor și al protecției
sociale oferite.
Acești factori au dus la faptul că SUA are un nivel relativ scăzut al protecției sociale în
comparație cu alte țări dezvoltate, ceea ce face ca mulți cetățeni să fie vulnerabili la sărăcie și
excluziune socială.
Republica Moldova ar putea împrumuta de la SUA mai multe bune practici în ceea ce
privește asigurarea securității sociale, cum ar fi:
1. Programul federal de asigurare a sănătății (Medicare): Republica Moldova ar putea lua
în considerare introducerea unui program național de asigurare a sănătății care să ofere
acces egal la servicii medicale pentru toți cetățenii, similar cu Medicare din SUA.
2. Programul federal de securitate socială (Social Security): Republica Moldova ar putea
lua în considerare îmbunătățirea programelor sale de securitate socială și extinderea
lor pentru a acoperi mai mulți beneficiari și pentru a oferi beneficii mai mari, similare
cu cele oferite de Social Security din SUA.
3. Sisteme de pensii private: Republica Moldova ar putea lua în considerare introducerea
unui sistem de pensii private, similar cu cel din SUA, care să ofere o opțiune de
economisire individuală pentru cetățeni.
4. Programul de ajutor social Temporary Assistance for Needy Families (TANF):
Republica Moldova ar putea lua în considerare introducerea unui program similar cu

53
 TANF din SUA, care să ofere asistență financiară temporară pentru familiile cu
venituri reduse.
5. Concediul plătit și concediul de îngrijire a copiilor: Republica Moldova ar putea lua în
considerare introducerea unor politici naționale de concediu plătit și de îngrijire a
copiilor, similar cu cele din SUA, pentru a ajuta părinții să își îngrijească copiii și să
își mențină locurile de muncă.
Acestea sunt doar câteva exemple de bune practici pe care Republica Moldova le-ar putea
împrumuta de la SUA în ceea ce privește asigurarea securității sociale. Cu toate acestea, este
important de menționat că Republica Moldova trebuie să ia în considerare specificul său
cultural, social și economic și să adapteze aceste practici în consecință.
Sistemul de securitate socială din Franța este cunoscut pentru nivelul său ridicat de
acoperire și generozitate. Aceasta se datorează faptului că Franța are un sistem universal de
asigurări sociale care acoperă majoritatea nevoilor sociale, cum ar fi pensiile, sănătatea,
asigurările de șomaj și ajutorul social. În plus, Franța oferă și alte beneficii, cum ar fi
concediul de maternitate plătit și concediul de îngrijire a copiilor. [ 39, p.173 ]
Sistemul de securitate socială din Franța este finanțat prin contribuții sociale plătite de
angajați, angajatori și guvern, precum și prin impozite generale. Beneficiile sunt, în general,
oferite în mod universal, iar costurile sunt distribuite egal între toți cetățenii. Cu toate acestea,
sistemul de securitate socială din Franța se confruntă și cu unele provocări, cum ar fi creșterea
cheltuielilor, îmbătrânirea populației și problemele de finanțare.
Sistemul de securitate socială din Franța se bazează pe trei piloni principali: [ 41, p.224 ]
1. Asigurarea de sănătate: sistemul francez de sănătate este finanțat prin contribuții
sociale și impozite generale. Toți cetățenii și rezidenții din Franța au acces la servicii
medicale gratuite sau la costuri reduse.
2. Pensii: sistemul de pensii din Franța este finanțat prin contribuții sociale plătite de
angajați și angajatori. Acesta oferă o pensie de bază pentru toți lucrătorii și o pensie
suplimentară pentru lucrătorii care au contribuit mai mult la sistem.
3. Asigurările de șomaj: sistemul de asigurări de șomaj din Franța este finanțat prin
contribuții sociale plătite de angajați și angajatori. Acesta oferă beneficii pentru
șomeri, inclusiv asistență financiară și formare profesională.
Acești trei piloni sunt considerați fundamentele sistemului de securitate socială din Franța
și au fost dezvoltate în decursul mai multor decenii. În prezent, Franța se confruntă cu
provocări legate de finanțarea sistemului de securitate socială, însă rămâne unul dintre cele
mai generoase și cuprinzătoare din lume.

54
 Politicile de securitate socială din Franța sunt destul de cuprinzătoare și includ:
1. Asigurarea de sănătate universală: Franța are un sistem universal de sănătate care
asigură accesul la servicii medicale pentru toți cetățenii și rezidenții. Acest sistem este
finanțat prin contribuții sociale și impozite generale.
2. Pensii: Franța oferă un sistem de pensii generos, care oferă o pensie de bază pentru toți
lucrătorii și o pensie suplimentară pentru cei care au contribuit mai mult la sistem.
Acest sistem este finanțat prin contribuții sociale plătite de angajați și angajatori.
3. Asigurări de șomaj: Franța are un sistem de asigurări de șomaj care oferă beneficii
pentru cei care își pierd locurile de muncă. Acest sistem este finanțat prin contribuții
sociale plătite de angajați și angajatori.
4. Ajutoare sociale: Franța oferă diverse ajutoare sociale pentru cei care se confruntă cu
dificultăți financiare, cum ar fi alocații pentru copii, ajutoare pentru locuințe și
ajutoare pentru îngrijirea persoanelor în vârstă sau cu dizabilități.
5. Concedii plătite: Franța oferă concedii plătite pentru diverse evenimente de viață, cum
ar fi concediul de maternitate, concediul de îngrijire a copiilor, concediul medical și
concediul de doliu.
Sistemul de securitate socială din Franța este considerat unul dintre cele mai generoase și
eficiente din lume, oferind protecție socială extinsă și acoperire pentru majoritatea nevoilor
cetățenilor săi.
Deși există provocări legate de finanțarea sistemului de securitate socială din Franța, în
general, se poate spune că nivelul de asigurare a securității sociale este ridicat. Acest lucru se
reflectă în accesul la servicii medicale și în beneficiile oferite de sistemul de pensii și de
asigurările de șomaj. În plus, politici precum ajutoarele sociale și concediile plătite au
contribuit la îmbunătățirea securității financiare a cetățenilor din Franța.
Cu toate acestea, sistemul de securitate socială din Franța se confruntă cu provocări legate
de finanțare și sustenabilitate pe termen lung, iar unele reforme sunt necesare pentru a
îmbunătăți eficiența și pentru a asigura acoperirea necesară pentru toți cetățenii.
Generozitatea sprijinului acordat de stat în Franța în ceea ce privește politicile de securitate
socială pot servi ca model de inspirație pentru o eventuală Strategie a Securității Sociale din
Republica Moldova.
Republica Moldova ar putea împrumuta următoarele bune practici de la Franța în ceea ce
privește asigurarea securității sociale:
1. Sistemul universal de sănătate: Republica Moldova ar putea implementa un sistem
universal de sănătate, similar cu cel din Franța, care să asigure accesul la servicii

55
 medicale pentru toți cetățenii și rezidenții. Acest lucru ar putea fi realizat prin
creșterea finanțării publice pentru sectorul de sănătate și prin îmbunătățirea calității
serviciilor medicale.
2. Politici de asigurare a pensiilor: Republica Moldova ar putea adopta politici care să
asigure un sistem de pensii durabil și eficient, similar cu cel din Franța. Aceasta ar
putea include introducerea unui sistem de pensii contributive și extinderea acoperirii
pensiilor pentru toți lucrătorii, inclusiv pentru cei din sectoarele informale.
3. Ajutoare sociale: Republica Moldova ar putea introduce ajutoare sociale pentru a
sprijini persoanele care se confruntă cu dificultăți financiare, cum ar fi alocații pentru
copii, ajutoare pentru locuințe și ajutoare pentru îngrijirea persoanelor în vârstă sau cu
dizabilități. Acest lucru ar putea fi realizat prin creșterea finanțării sociale și prin
îmbunătățirea procesului de acordare a ajutoarelor sociale.
4. Concedii plătite: Republica Moldova ar putea introduce concedii plătite pentru diverse
evenimente de viață, cum ar fi concediul de maternitate, concediul de îngrijire a
copiilor, concediul medical și concediul de doliu. Aceste politici ar ajuta la sprijinirea
lucrătorilor și a familiilor lor în perioadele de nevoie.
Adoptarea acestor politici ar ajuta la îmbunătățirea securității sociale în Republica Moldova
și ar putea asigura un nivel mai mare de protecție socială pentru cetățeni.
Sistemul de securitate socială din Germania este considerat unul dintre cele mai solide și
mai generoase din lume, acoperind o gamă largă de nevoi ale cetățenilor săi. Acesta se
bazează pe principii de asigurare și solidaritate socială, care permit acoperirea nevoilor
cetățenilor pe termen lung. [ 58, p.187 ]
Sistemul german de securitate socială este compus din mai multe componente, cum ar fi
asigurările de sănătate, de pensii și de șomaj, ajutoarele sociale și concediile plătite. Acesta
este finanțat prin contribuții ale angajatorilor și ale angajaților, precum și prin finanțare
publică.
Sistemul de sănătate din Germania este considerat unul dintre cele mai bune din lume, cu
acces la servicii medicale de înaltă calitate pentru toți cetățenii și rezidenții. De asemenea,
sistemul de pensii din Germania este considerat unul dintre cele mai stabile și sustenabile din
Europa, oferind beneficii adecvate pentru pensionari.
În ceea ce privește ajutoarele sociale și concediile plătite, Germania oferă un nivel ridicat
de protecție socială, inclusiv ajutoare pentru copii, ajutoare pentru locuințe și concedii plătite
pentru diverse evenimente de viață.

56
 Sistemul de securitate socială din Germania se bazează pe patru piloni principali: [ 47,
p.218]
1. Asigurările sociale obligatorii, care includ asigurările de sănătate, de accidente, de
pensii și de șomaj.
2. Ajutoarele sociale, care oferă sprijin financiar pentru persoanele și familiile cu venituri
mici.
3. Asistența socială, care include îngrijirea copiilor și a vârstnicilor, precum și sprijin
pentru persoanele cu dizabilități.
4. Politicile de locuințe sociale și de combatere a sărăciei, care vizează reducerea
inegalității sociale și economice.
Politicile de asigurare socială de asigurare a securității sociale în Germania au una dintre
cele mai lungi tradiții din lume. Astfel toate acțiunile îndreptate în direcția protecției sociale
sunt bine-determinate și experimentate în timp.
Iată câteva politici importante din Germania care au ca scop asigurarea securității sociale:
1. Asigurarea de sănătate obligatorie - toți cetățenii și rezidenții din Germania sunt
obligați să aibă o asigurare de sănătate, care acoperă o gamă largă de servicii
medicale.
2. Asigurarea de pensii obligatorie - toți angajații plătesc contribuții la sistemul de pensii
și primesc beneficii la pensie în funcție de nivelul de contribuții și perioada de
angajare.
3. Asigurarea de șomaj - cetățenii și rezidenții care pierd locul de muncă sunt eligibili
pentru ajutoare de șomaj, care le asigură venituri de bază până când își găsesc un nou
loc de muncă.
4. Ajutorul social pentru familii cu venituri mici - aceste ajutoare sunt destinate să
asigure un nivel minim de trai pentru familiile cu venituri mici sau pentru familiile cu
copii.
5. Asistența socială pentru persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități - aceste
ajutoare sunt destinate să ofere asistență pentru îngrijirea persoanelor în vârstă sau a
celor cu dizabilități, precum și sprijin pentru îngrijirea la domiciliu.
6. Politici de locuințe sociale - aceste politici vizează furnizarea de locuințe accesibile
pentru persoanele cu venituri mici sau pentru persoanele care au nevoie de un suport
suplimentar.
Sistemul de securitate socială din Germania este considerat unul dintre cele mai bune din
lume, fiind caracterizat printr-un nivel ridicat de acoperire și beneficii sociale generoase.

57
Germania are un sistem universal de asigurări sociale obligatorii care acoperă aproape toți
locuitorii, inclusiv imigranții și lucrătorii temporari. Acest sistem oferă asigurări de sănătate,
pensii, șomaj și accidente, și oferă, de asemenea, ajutoare sociale și asistență pentru
persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități. [ 47, p.147 ]
Cu toate acestea, există și critici cu privire la sistemul german de securitate socială, inclusiv
costurile ridicate ale asigurărilor de sănătate, presiunea financiară asupra sistemului de pensii
din cauza îmbătrânirii populației, precum și dificultățile întâmpinate de anumite grupuri
vulnerabile în accesarea serviciilor sociale. De asemenea, în ultimii ani, au existat unele
reforme ale sistemului de securitate socială, care au fost criticate de unii pentru că au afectat
nivelul beneficiilor sociale.
În general, sistemul de securitate socială din Germania este considerat un exemplu de
succes în furnizarea de servicii sociale și de protecție pentru cetățeni, dar există, de asemenea,
provocări și probleme care trebuie abordate pentru a asigura viabilitatea și eficacitatea
continuă a sistemului.
Vasta experiență a sistemului de asigurare a securității sociale din Germania poate servi ca
un exemplu solid pentru țara noastră. Astfel Republica Moldova ar putea împrumuta câteva
bune practici din sistemul de securitate socială din Germania, cum ar fi:
1. Investirea în educație și formare profesională pentru a asigura o forță de muncă
calificată și productivă.
2. Îmbunătățirea serviciilor medicale prin investiții în infrastructură și tehnologie,
precum și prin reforme care să sporească eficiența și accesibilitatea serviciilor
medicale.
3. Promovarea asigurării de sănătate obligatorii, care să asigure acoperirea medicală
universală și să reducă costurile pentru pacienți.
4. Dezvoltarea unui sistem solid de pensii, care să asigure venituri adecvate pentru
pensionari și să prevină sărăcia în rândul vârstnicilor.
5. Creșterea nivelului de conștientizare a populației cu privire la importanța economisirii
pentru pensie și a asigurării pentru riscuri de sănătate și accidente.
Aceste practici ar putea ajuta la îmbunătățirea sistemului de securitate socială din
Republica Moldova și la creșterea nivelului de protecție socială pentru cetățeni.
O atenție deosebită vom oferi în continuare sistemului și politicilor de protecție socială din
România. Dat fiind faptul că țara vecină este principalul partener de dezvoltare al Republicii
Moldova și că o mare parte din legislația noastră este inspirată din cea română, trebuie să
analizăm sectorul securității sociale pentru a putea împrumuta bune practici. Aceste practici ar

58
fi ușor de implementat fiindcă mentalitatea și necesitățile cetățenilor de pe ambele maluri ale
Prutilui sunt deosebit de asemănătoare. Tranziția în România a fost mult mai dificilă decât în
alte state ex-socialiste central-europene. Renunțarea bruscă după decembrie 1989 la sistemul
de comandă a condus intr-o primă etapă la adâncirea efectelor perturbatoare ale
dezechilibrelor structurale, exacerbate de insuficienta pregătire a clasei politice managerilor și
în general a populației pentru a acționa în condițiile democrației și a mecanismelor de piață.
Din anul 2000 s-a trecut la elaborarea unei legi-cadru a asistenței sociale, act normativ ce a
fost definitivat prin adoptarea Legii nr. 705/2001 privind Sistemul National de Asistență
Socială. Astfel, s-a constituit la nivelul consiliilor județene și locale servicii publice de
asistență socială integrate care să acopere toate tipurile de nevoi sociale, conform H.G. nr.
90/2003 pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare și functionare a serviciului
public de asistență socială.
Începând cu anul 2000 în România a început să se dezvolte o multitudine de programe de
protecție și asistență socială. Transferurile bănești dețin cea mai mare pondere din totalul
fondurilor destinate protecției sociale (97%). Programele de protecție socială sub formă de
transferuri bănești pot fi grupate în trei mari categorii:
- asigurări sociale;
- alocații familiale;
- prestații de asistență socială.
Evoluția sistemului de protecție socială s-a dezvoltat sub impactul unor factori
contradictorii, care au împiedicat imprimarea unei direcții clare. Presiunile unor crize
punctuale, ale unor competiții instituționale, ale unei atitudini nu de puține ori ambigue din
partea colectivităților locale și uneori chiar a actorilor politici, lipsa unei strategii clare în
domeniu, au generat măsuri și acțiuni din banii publici cu prea puține efecte pozitive în
categoriile sociale vizate.
În condițiile actuale, asistență socială, complementar cu activitatea practică, va fi inevitabil
tentată să încerce să influenteze activ opțiunile majore ale politicilor sociale pentru imaginea
unor programe speciale de suport și asistență a persoanelor aflate în situații de risc social.
Principii generale - sistemul de asistență socială
În vederea garantării accesului egal la drepturile prevăzute de legislația în vigoare, sistemul
de asistență socială se întemeiază pe următoarele principii generale:
universalitatea potrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în condițiile
prevăzute de lege;

59
 respectarea demnității umane, potrivit căruia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea
liberă și deplină a personalității;
solidaritatea socială, potrivit căruia comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu
își pot asigura nevoile sociale, pentru menținerea și întărirea coeziunii sociale;
parteneriatul potrivit căruia autoritățile administrației publice locale și centrale, instituțiile
de drept public și privat, structurile asociative, precum și instituțiile de cult recunoscute de
lege cooperează în vederea acordării serviciilor sociale;
subsidiaritatea potrivit căruia comunitatea locală sau asociativă și, complementar, statul
intervine în situația în care persoana sau familia nu-și poate asigura integral nevoile sociale;
participarea beneficiarilor, potrivit căruia beneficiarii măsurilor și acțiunilor de asistență
socială contribuie activ la procesul de acordare a acestora;
transparența potrivit căruia se asigură creșterea gradului de responsabilitate a
administrației față de cetățean, precum și stimularea participării active a beneficiarilor la
procesul de luare a deciziilor.
nediscriminarea, potrivit căruia accesul la drepturile de asistența socială se realizează fără
restricșie sau preferință față de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex sau orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă,
infectare HIV ori apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are
ca scop sau efect restrângerea folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor
omului și a libertăților fundamentale. [ 77 ]
Dreptul de a primi asistență socială în situații de necesitate este un drept universal al tuturor
membrilor colectivității.
Serviciile de asistență socială nu sunt destinate numai celor saraci, și cei care au un
standard satisfacător de viață pot avea de înfruntat situații de dificultate pe care nu le pot
soluționa cu mijloacele și capacitățile disponibile. Dreptul la măsurile de asistență socială este
garantat în condițiile legii pentru toți cetățenii români cu domiciliul în România fără nici un
fel de discriminare.
Cetățenii altor state, apatrizii și refugiații, care au domiciliul sau reședința în România, au
dreptul la măsuri de asistență socială, in condițiile legislației române și a acordurilor ratificate
de România cu alte state. Toți cetățenii au dreptul de a fi informați asupra conținutului și
modalităților de acordare a măsurilor și acțiunilor de asistență socială. Dreptul la asistență
socială se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, în conformitate cu prevederile legii.
Serviciile dezvoltate până acum în cadrul sistemului public sunt mai degrabă embrionare și
cu un grad de profesionalism scăzut. Obiectivul actual este deci de a proiecta practic de la

60
zero un întreg sistem național. Va fi necesară o perioadă de probabil, 8-10 ani până când
aceste servicii vor ajunge la deplina lor maturitate. Este vital de aceea a se adopta cât mai
rapid cu putință o strategie de dezvoltare.
Exista patru principii fundamentale pentru construcția sistemului serviciilor de asistență
socială:
a) Servicii înalt profesionalizate - utilizează specialiști cu înaltă calificare (asistenți sociali),
dobândite prin forme de pregătire înalt elaborate, de regulă la nivel universitar. Asistenții
sociali sunt deosebiți de voluntarii care actionează în organizațiile nonguvernamentale.
Serviciile înalt profesionalizate au o altă logică decât serviciile profesional medii, înalt
standardizate și ușor de difuzat/asimilat.
b) Servicii deschise la revederea procedurilor și la încorporarea noilor proceduri și
cunostinte - ca orice profesiune cu un grad ridicat de încorporare a cunoștințelor științifice,
asistență socială se află într-un proces rapid de dezvoltare. Ea presupune deschiderea la
perfecționare/schimbare rapidă și capacitatea de asimilare de noi tehnici. Disponibilitatea la
perfecționarea profesională este condiționată de tipul de pregătire iniăiala: o profesie cu o
bază științifică solidă și cu capacitate de reflecție critică și de autodezvoltare, constând din noi
cunoștințe și tehnici, de formare profesională continuă.
c) Internațional/național/local în dinamica serviciilor sociale - profesia de asistent social
trebuie considerată ca o paradigmă tehnico-știintifică mondializata (stoc de cunoștințe utilizat,
tehnici de trătare a problemelor, sistem de valori), care se transmite continuu în mod special
prin canale profesionale, și mai puțin prin cele administrative. Este vital deci să existe, pentru
menținerea standardelor profesioniștilor la nivelele dezvoltării actuale, un mecanism de
contact profesional cu experiență mondială.
d) Combinarea între priorități stabilite la nivel național cu priorități stabilite la nivel
local, pe fondul unei mondializări/regionalizări tot mai accentuate a sistemului de valori, a
problemelor de soluționat și a priorităților - activitatea de asistență socială se fundamentează
pe angajamente juridice, politice și morale atât ale țării într-un context mai larg (mondial:
convenții O.N.U. de exemplu), regional (reglementările europene), pe angajamente juridice,
politice și morale ale țării ca un întreg, prin legile și opțiunile sale politice, prin sistemul de
valori promovat național, cât și pe angajamentele locale și responsabilitatea față de
comunitatea locală.
Scopul serviciilor sociale
- protecția familiilor în îndeplinirea funcțiilor ei majore;
- contribuie la ameliorarea condițiilor de viață și întărirea legăturilor familiale;

61
-reducerea sărăciei și a formelor sale extreme.
Obiective
- echilibrul factorilor demografici prin încurajarea natalității;
- protecția copiilor si familiilor împotriva sărăciei și redistribuirea veniturilor în favoarea
familiilor cu copii;
- libera alegere a modelului familial, a responsabilităților în cadrul cuplului și a drepturilor în
creșterea și educarea copiilor;
- statutul femeii în societate și pe piața muncii, concilierea între responsabilitățile familiale și
cele profesionale.
Sistemele de pensii au drept obiectiv principal, asigurarea unui venit permanent după o
anumită vârstă (pensia pentru limita de vârstă) și protecție în eventualitatea unor situații
deosebite, generatoare de incapacitate temporară, precum: accidente de muncă, boli
profesionale sau decese în familie (pensie de invaliditate sau de urmaș).
Sistemul public se organizează și funcționează avand ca principii de bază:
a) principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public bazat
pe aceleași norme de drept;
b) principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și
beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile
prevăzute de lege;
c) principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public își asumă
reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea
riscurilor sociale prevazute de lege;
d) principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii,
obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se
corelativ cu îndeplinirea obligațiilor;
e) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe
baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public,
drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale
plătite;
f) principiul repartiției, pe baza căruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata
obligațiilor ce revin sistemului public, conform legii;
g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public,
conform legii.

62
 Examinând specificul dezvoltării securității sociale în unele state cu democrații
consolidate precum SUA, Franța, Germania și România, ajungem la următoarele
concluzii:
Politicile sociale pot afecta ideologiile politice prin modul în care sunt implementate și
dezbătute public. De exemplu, o politică socială eficientă poate ajuta la modelarea opiniei
publice și poate determina un partid politic să adopte acele politici care sunt mai populare sau
mai necesare pentru cetățeni. De asemenea, ideologiile politice și politicile sociale pot fi
interdependente, deoarece politicile sociale pot fi utilizate pentru a promova sau a implementa
o anumită ideologie politică. De exemplu, o politică socială care sprijină dezvoltarea
comunităților locale poate fi utilizată pentru a promova valorile socialiste ale egalității și
solidarității.
Deseori partidele politice, care urmăresc drept scop obținerea și exercitarea puterii politice,
apelează la o serie de amestecuri ideologice astfel încât politicile sociale propuse de acestea să
fie cât mai atractive în rândul electoratului, făcându-se deseori abstracție de la principiile de
pază ale respectivelor partide.
În ceea ce privește bunele practici ale altor în domeniul protecției și securității sociale
identificate de autor în timpul elaborării prezentei cercetări, acestea au un aspect specific în
dependență de regiunea și cultura politică a fiecărei națiuni în parte. Cu toate acestea unele
politici sociale pot fi adoptate cu ușurință la condițiile țării noastre mai ales în contextul
orientării tot mai rigide a Republicii Moldova către spațiul de valori european.

63
 CAPITOLUL III : SECURITATEA SOCIALĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA –
IMPERATIV PENTRU DEZVOLTAREA STATULUI

În ultimul capitol al acestei lucrări autorul va face o retrospectivă asupra situației privind
asigurarea securității sociale în Republica Moldova. Va identifica vulnerabilitățile și
amenințările la adresa securității sociale din țara noastră precum sărăcia și inecghitatea
socială, lipsa locurilor de muncă care să ofere salarii suficient de atractive, accesul dificil la
locuințe pentru cetățenii antrenați în câmpul muncii, sistemul de pensii nesustenabil,
inegalitatea de șanse între femei și bărbați și altele. O atenție deosebită se va acorda
amenințărilor la adresa decurității sociale, care pot fi influențate atât de factori interni cât și
externi. În ultimii ani securitatea și protecția socială au avut de susținut o serie de examene,
pe care pe alocuri le-a prăvălit. Pandemia de COVID-19, criza energetică, războiul din țara
vecină și razboiul hibrid purtat de Federația Rusă pe meleagurile noastre continuă să lase
sechele asupra sistemului de asigurare a securității sociale și a cetățenilor în general. Prețurile
mari la energie, care au cauzat o inflație fără precedent în ultimii douăzeci de ani, au
accentuat fenomenul sărăciei și au făcut incluziunea socială foarte dificilă.
În ultimul paragraf al lucrării autorul tinde să argumenteze imperativitatea elaborării unei
Strategii a Securității Sociale pentru Republica Moldova, astfel încât aceasta să devină un
ghid sau mai bine zis un plan de acțiuni pe lungă durată, care să ghideze actuala și
următoarele guvernări în vederea elaborării unor politici de securitate socială eficiente și
sustenabile.

3.1 Vulnerabilitățile și amenințările securității sociale în Republica moldova la etapa

actuală

Republica Moldova este un stat relativ tânăr, care încă își perfectează sistemele sale. Astfel
îmbunătățiri asupra sistemului economic, social și politic sunt aduse frecvent. În ceea ce
privește securitatea socială, Republica Moldova și-a inspirat sistemele de la alte state,
parteneri de dezvoltare, însă aplicarea lor în condițiile economice din țara noastră este
deosebit de dificilă. Astfel în cei aproape 32 de ani de existență, statul nostru a încercat să
construiască un sistem social oarecum sustenabil, cu influențe atât din partea vechiului regim
cât și din partea spațiului european, sprea care țara noastră tinde.

64
 În ultimii ani securitatea și protecția socială au avut de susținut o serie de examene, pe care
pe alocuri le-a prăvălit. Pandemia de COVID-19, criza energetică, războiul din țara vecină și
razboiul hibrid purtat de Federația Rusă pe meleagurile noastre continuă să lase sechele
asupra sistemului de asigurare a securității sociale și a cetățenilor în general. Prețurile mari la
energie, care au cauzat o inflație fără precedent în ultimii douăzeci de ani, au accentuat
fenomenul sărăciei și au făcut incluziunea socială foarte dificilă.
Alte vulnerabilități la adresa securității sociale nu se lasă mult căutate, astfel inegalitatea de
gen, asigurarea sănătății populației, sistemul de pensii fragil și nesustenabil, prețurile mari și
lipsa locurilor de muncă cu salarii ajustate la condițiile economice actuale fac din sistemul de
asigurare a securității sociale o verigă slabă și un subiect de dezbateri politice fără sfârșit.
Există mai multe vulnerabilități la adresa securității sociale în Republica Moldova, iar unele
dintre cele mai importante sunt:
1. Sistemul de pensii - Sistemul de pensii din Republica Moldova se confruntă cu o serie
de probleme, inclusiv cu o populație îmbătrânită și o scădere a forței de muncă, care a
afectat durabilitatea financiară a acestuia. De asemenea, există îngrijorări cu privire la
sustenabilitatea financiară a sistemului și nivelul redus de pensii, care poate fi
insuficient pentru a asigura un trai decent pentru persoanele în vârstă.
2. Protecția socială a copiilor - Un alt aspect vulnerabil în ceea ce privește securitatea
socială în Republica Moldova este protecția socială a copiilor. Există o serie de
probleme cu privire la accesul copiilor la educație, sănătate și alte servicii sociale,
precum și cu privire la prevenirea abuzului și a exploatației copiilor.
3. Protecția socială a persoanelor cu dizabilități - Persoanele cu dizabilități din
Republica Moldova se confruntă cu numeroase obstacole în ceea ce privește accesul la
educație, locuri de muncă și servicii sociale. Există o nevoie acută de a îmbunătăți
serviciile de asistență socială și de a crește nivelul de conștientizare și sensibilizare cu
privire la drepturile persoanelor cu dizabilități.
4. Asigurarea sănătății - Asigurarea sănătății este un alt domeniu vulnerabil al securității
sociale în Republica Moldova. În ciuda faptului că asigurarea medicală este
obligatorie, accesul la servicii medicale rămâne dificil pentru multe persoane din
cauza costurilor ridicate și a lipsei de resurse în sistemul de sănătate.

5. Accesul la locuințe - Mulți cetățeni ai Republicii Moldova se confruntă cu probleme

de locuire, inclusiv cu condiții de locuit precare, locuințe insuficiente sau inaccesibile

65
 și cu costuri ridicate ale locuințelor. Astfel, accesul la o locuință decentă poate fi o
problemă majoră pentru multe persoane și familii.
6. Sărăcia și inegalitatea socială - Republica Moldova are una dintre cele mai ridicate
rate ale sărăciei din Europa, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra
securității sociale a cetățenilor săi. De asemenea, inegalitatea socială și economică
poate contribui la excluderea socială și la lipsa accesului la o serie de servicii sociale.
7. Protecția muncii - Protecția muncii este o altă problemă de securitate socială în
Republica Moldova, cu mulți angajați care lucrează în condiții nesigure și cu un nivel
scăzut de protecție a drepturilor lucrătorilor. De asemenea, mulți angajați se confruntă
cu salarii mici și cu un nivel redus al beneficiilor sociale, ceea ce poate avea un impact
negativ asupra bunăstării lor.
8. Accesul la educație - Deși Republica Moldova are un sistem educațional dezvoltat,
există încă probleme cu privire la accesul la educație și la calitatea educației. Mulți
elevi se confruntă cu probleme de acces la educație, inclusiv cu costurile ridicate ale
educației, cu lipsa de resurse și cu o calitate redusă a serviciilor educaționale.

În Republica Moldova sistemul de pensii este organizat în baza legii Nr. 156
din 14-10-1998 privind sistemul public de pensii, midificată prin LEGEA Nr. 127
din 30-09-2021 pentru modificarea Legii nr. 156/1998
privind sistemul public de pensii Publicat : 01-10-2021 în Monitorul Oficial Nr. 238 art. 279.

Prezenta lege Prezenta lege stabilește cadrul legal al funcționării sistemului public de
pensii, precum și interacțiunea acestuia cu sistemul public de asigurări sociale și cu alte
mecanisme statale de protecție socială a populației. Scopul prezentei legi constă în asigurarea
unui sistem de pensii echitabil și sustenabil, care să garanteze un trai decent pentru
beneficiarii de pensii. [5 ]
Acestă lege delimitează sistemul public de pensii, dreptul la pensie, stagiul de cotizare,
acordurile privind asigurările sociale încheiate între Republica Moldova și alte state, sursele
pentru plata pensiilor, formulele de calcul pentru toate tipurile de pensii etc. Chiar dacă la
prima vedere respectiva lege pare bine formulată și aranjată, printre prevederile ei se strecoară
o mulțime de lacune care fac vulnerabil sistemul de asigurare a securității sociale.
Protecția copiilor reprezintă o nuanță aparte în politica oricărui stat, dat fiind faptul că
copiii de azi sunt viitorii muncitori și astfel viitorul oricărui stat. În Republica Moldova,
protecția copiilor se desfășoară sub umbrela legii Nr. 140 din 14-06-2013 privind protecţia

66
specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi. Publicat : 02-08-
2013 în Monitorul Oficial Nr. 167-172 art. 534.
Prezenta lege stabileşte procedurile de identificare, evaluare, asistenţă, referire,
monitorizare şi evidenţă a copiilor aflați în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi,
precum şi autorităţile şi structurile responsabile de aplicarea procedurilor respective. În
condiţiile prezentei legi, copiii beneficiază de protecţie fără nicio discriminare, indiferent de
rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, de cetăţenie, apartenenţa
etnică sau originea socială, de statutul obținut prin naştere, de situaţia materială, de gradul şi
tipul de dizabilitate, de aspectele specifice de creştere şi educaţie a copiilor, a părinţilor lor ori
a altor reprezentanţi legali ai acestora, de locul aflării lor (familie, instituţie educaţională,
serviciu social, instituţie medicală, comunitate etc.). [ 11 ]
Însăși din titlul respectivei legi se observă prima lacună a acesteia, anume că sub incidența
ei cad copiii defavorizați sau care se află în situații de risc, iar pentru copiii care nu intră în
respectivele criterii se acordă o atenție strict superficială. Atenția asupra copiilor și facilitarea
protecției și creșterii acestora este mult mai dezvoltată în statele parteneri de dezvoltare pentru
țara noastră, unde nu lipsesc facilități precum alocații pentru creșterea lor până la atingerea
majoratului și protecție deosebit de riguroasă în ceea ce privește violența de orice fel asupra
copiilor. Atfel țara noastră ar trebui să mai arunce o privire asupra sistemelor ce asigură
protecția copiilor în alte țări, astfel încât să urmărească și să împrumute bune practici și
politici în domeniul respectiv.
În ceea ce privește protecția socilă a persoanelor cu dizabilități Republica Moldova a făcut
pași măreți dacă este să comparăm aceeași problemă în timpul Uniunii Sovietice. Pe atunci
regimul de guvernare prefera să treacă cu vederea persoanele cu dizabilități astfel încât
acestea să-și petreacă cea mai mare parte a vieții în casă fără a încurca treburile statului.
Astăzi, în țara noastră, practicile meschine asupra persoanelor cu dizabilități rămân tot mai în
urmă iar incluziunea socială a acestora este într-un continuu proces. Protecția persoanelor cu
dizabilități în țara noastră cade sub incidența Legii Nr. 60 din 30-03-2012 privind incluziunea
socială a persoanelor cu dizabilităţi, Publicat : 27-07-2012 în Monitorul Oficial Nr. 155-159
art. 508.
Prezenta lege reglementează drepturile persoanelor cu dizabilităţi în vederea incluziunii
sociale a acestora, garantării posibilităţii participării lor în toate domeniile vieţii fără
discriminare, la un nivel identic cu ceilalţi membri ai societăţii, avînd ca bază respectarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. [ 10 ] Cu toate acestea persoanele cu
dizabilități din Republica Moldova se confruntă cu numeroase obstacole în ceea ce privește

67
accesul la educație, locuri de muncă și servicii sociale. Există o nevoie acută de a îmbunătăți
serviciile de asistență socială și de a crește nivelul de conștientizare și sensibilizare cu privire
la drepturile persoanelor cu dizabilități.
Asigurarea sănătății în Republica Moldova reprezintă și astăzi un subiect care iscă discuții
aprinse atât în rândul populației cât și al decidenților. Corupția din sistemul sanitar, exodul
medicilor, condițiile proste din spitale fac ca asigurarea sănătății în țara noastră să fie încă
departe de standardele europene. Preocuparea statului pentru sănătatea cetățenilor săi trebuie
să fie primordială dat fiind faptul că doar un cetățean sănătos poate crea o economie
puternică.
În țara noastră sănătatea publică se află sub umbrela legii Legii Nr. 10 din 03-02-2009
privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, Publicat : 03-04-2009 în Monitorul Oficial
Nr. 67 art. 183. Prezenta lege reglementează organizarea supravegherii de stat a sănătăţii
publice, stabilind cerinţe generale de sănătate publică, drepturile şi obligaţiile persoanelor
fizice şi juridice şi modul de organizare a sistemului de supraveghere de stat a sănătăţii
publice. Scopul prezentei legi este asigurarea condiţiilor optime pentru realizarea maximă a
potenţialului de sănătate al fiecărui individ pe parcursul întregii vieţi prin efortul organizat al
societăţii în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, protejării şi promovării sănătăţii populaţiei şi
îmbunătăţirii calităţii vieţii. [ 9 ]
Cu toate acestea asigurarea sănătății rămâne un alt domeniu vulnerabil al securității sociale
în Republica Moldova. În ciuda faptului că asigurarea medicală este obligatorie, accesul la
servicii medicale rămâne dificil pentru multe persoane din cauza costurilor ridicate și a lipsei
de resurse în sistemul de sănătate.
Una dintre principalele vulnerabilități la adresa securității sociale în țara noastră o
reprezintă lipsa accesului la locuință, sau mai exact incapacitatea financiară a cetățeanului de
a-și cumpăra o casă. Paradoxal dar statistic probleme cu locuințele pentru cetățeni nu avem,
însă dacă luăm în considerare concentrarea populației în centrele economice atunci apare
imediat și respectiva problemă. Cetățenul obișnuit își lasă casa sa în satul natal și migrează în
capitală sau alte orașe mari unde deja nu mai deține o lucuință proprie și este nevoit să
închirieze. De aici apare problema prețului pentru chirii, care în Chișinău depășeste cu
lejeritate jumătate din salariul net al unui muncitor.
În scopul asigurării cetățenilor cu locuințe, guvernul a elaborat Programul Prima Casă, care
ar fi trebuit să faciliteze obținerea unei case proprii mai ales pentru familiile tinere cu copii.
Un număr de 8110 persoane și-au procurat o locuință prin Programul „Prima Casă”, de la
lansarea acestuia până în prezent. Pentru procurarea locuințelor, băncile comerciale au acordat

68
în total credite în valoare de 4,43 miliarde de lei, iar valoarea totală a garanțiilor active
constituie 2,06 miliarde de lei. Din cei 8110 beneficiari, 5567 sunt familii, iar 2543 - tineri
necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,5 ani. Suprafața medie a locuințelor
procurate prin intermediul programului constituie 60,93 m.p., iar valoarea acestora 640,51 de
mii de lei. [ 75 ] Însă inflația de la sfârșitul anului trecut a făcut ca dobânda pentru creditele
acordate prin programul Prima Casă să crească vertiginos și astfel să devină neatractive.
Accesul la educație de calitete este un factor indispensabil în ceea ce privește securitatea
socială. Doar o populație educată poate produce miracole economice și influența toate celelate
sfere ale vieții sociale. Republica Moldova are un sistem de educație rigid reglementat de
codul Nr. 152 din 17-07-2014 CODUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA, Publicat
: 24-10-2014 în Monitorul Oficial Nr. 319-324 art. 634. Prezentul cod stabileşte cadrul juridic
al raporturilor privind proiectarea, organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului de
educaţie din Republica Moldova. Raporturile juridice din sfera educaţiei se reglementează
prin Constituţia Republicii Moldova, prezentul cod, alte acte legislative şi normative în
vigoare.
Raporturile juridice din sfera educaţiei se reglementează şi prin următoarele tratate
internaţionale: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta Naţiunilor Unite, Convenţia
europeană pentru apărarea drepurilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Carta Socială
Europeană, Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, Convenţia-cadru pentru
protecţia minorităţilor naţionale, Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în
domeniul învăţămîntului, Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi,
Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială,
Convenţia ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei, Declaraţia
de la Bologna, precum şi prin alte tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.
[3]
Cu toate acestea deși Republica Moldova are un sistem educațional dezvoltat, există încă
probleme cu privire la accesul la educație și la calitatea educației. Mulți elevi se confruntă cu
probleme de acces la educație, inclusiv cu costurile ridicate ale educației, cu lipsa de resurse și
cu o calitate redusă a serviciilor educaționale. Aceste fapte se datorează în principal situației
demografice din țara noastră, care are un aspect dezolant mai ales în mediul rural. Datorită
numărului mic de copii care se nasc în sate, formarea claselor de elevi este dificilă și pe
alocuri imposibilă. Acest lucru a dus la închiderea mai multor școli la nivel național fap ce
obligă mii de elevi să parcurgă distanțe mari până la cea mai apropiată școală. Exodul
profesorilor sau dezinteresul acestora pentru mediul rural este o problemă majoră care

69
influnțează direct calitatea educației. Comansarea școlilor are totuși și aspecte pozitive luând
în cosiderare faptul că o școală cu mulți elevi beneficiază și de o finanțare pe măsură, care
sporește calitatea studiilor.
Protecția muncii, reglementată de Codul Nr. 154 din 28-03-2003 CODUL MUNCII AL
REPUBLICII MOLDOVA Publicat : 29-07-2003 în Monitorul Oficial Nr. 159-162 art. 648 și
Legea Nr. 186 din 10-07-2008 securităţii şi sănătăţii în muncă Publicat : 05-08-2008 în
Monitorul Oficial Nr. 143-144 art. 587.
Codul muncii se aplică:
a) salariaţilor cetăţeni ai Republicii Moldova, încadraţi în baza unui contract
individual de muncă, inclusiv celor cu contract de formare profesională continuă sau de
calificare profesională, care prestează muncă în Republica Moldova;
b) salariaţilor cetăţeni străini sau apatrizi, încadraţi în baza unui contract individual de
muncă, care prestează muncă pentru un angajator care îşi desfăşoară activitatea în Republica
Moldova;
c) salariaţilor cetăţeni ai Republicii Moldova care activează la misiunile diplomatice
ale Republicii Moldova de peste hotare;
d) angajatorilor persoane fizice sau juridice din sectorul public, privat sau mixt care
folosesc munca salariată;
e) salariaţilor din aparatul asociaţiilor obşteşti, religioase, sindicale, patronale, al
fundaţiilor, partidelor şi altor organizaţii necomerciale care folosesc munca salariată. [ 2 ]
Legea Nr. 186 din 10-07-2008 securităţii şi sănătăţii în muncă reglementează raporturile
juridice ce ţin de instituirea de măsuri privind asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la
locul de muncă. Prezenta lege stabileşte principiile generale privind prevenirea riscurilor
profesionale, protecţia lucrătorilor la locul de muncă, eliminarea factorilor de risc şi de
accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată, instruirea lucrătorilor şi a
reprezentanţilor acestora, precum şi liniile directoare generale privind aplicarea principiilor
menţionate. [ 8 ]
Chiar dacă domeniul muncii și protecției muncii este reglementat masiv în legislația
națională, unele lacune oricum își fac loc printre rândurile actelor normative și astfel creează
vulnerabilități asupra securității muncii și implicit asupra securității sociale. Protecția muncii
rămâne o problemă de securitate socială în Republica Moldova, cu mulți angajați care
lucrează în condiții nesigure și cu un nivel scăzut de protecție a drepturilor lucrătorilor. De
asemenea, mulți angajați se confruntă cu salarii mici și cu un nivel redus al beneficiilor
sociale, ceea ce poate avea un impact negativ asupra bunăstării lor.

70
 Egalitatea de gen și participarea femeilor în procese decizionale, mai ales în sfera securității
este un subiect amplu discutat și cercetat atât în lume cât și în Republica Moldova. O autoarea
proeminentă în domeniul egalității de gen și a implicării femeilor în procesul de luare a
deciziilor în Republica Moldova este cerectătoarea Natalia Albu. Astfel ea analizează
impactul politicilor și documentelor internaționale în domeniul egalității de gen la care țara
noastră este parte și vine cu observații deosebit de utile asupra subiectului.
În ultimii 40 de ani, transformările sociale și economice au condus nu doar la asumarea de
către femei a rolurilor economice, prin împărțirea pieții muncii cu bărbații, inclusiv în sectorul
de securitate, dar și la însușirea de către acestea a unor roluri sociale noi. Cu toate acestea,
percepțiile cu privire la rolurile tradiționale de gen nu s-au îmbunătățit semnificativ, încă se
confirmă prezenţa modelului patriarhal în societate, potrivit căruia principala responsabilitate
a femeii este grija de copii şi gospodărie, iar responsabilitatea bărbatului este de a aduce bani
acasă. [ 74 ]
Astfel, în secolul XXI, la nivel internațional precum și național, are loc cea mai
revoluţionară transformare a relaţiilor sociale din istoria umanităţii aferent relaţiilor dintre
sexe. Republica Moldova şi-a asumat angajarea plenară în asigurarea egalității de gen și
promovarea participării femeilor în cadrul proceselor decizionale în calitate de agenți și
beneficiari ai dezvoltării durabile, de exemplu, odată cu ratificarea Convenției ONU privind
eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femeiîn 1994 și aderarea la Declarția de la
Beijing în 2006 sau prin implementarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului al Agendei
2030.
Realmente, la nivel mondial, a sporit participarea femeilor la funcții de decizie, inclusiv de
conducere la nivel de ministere si guverne, cu toate acestea, numai 7 % de femei sunt la
funcții de leadership la nivel de stat.
În ultimii ani și în Republica Moldova subiectul sporirii participării femeilor în procesele
decizionale a beneficiat de o atenție sporită, însă participarea deplină a femeilor în structurile
de forță și de luare a deciziilor este destul de redusă și femeile rămân să fie sub-reprezentate
în forurile superioare de luare a deciziilor, la nivel național și local. Din acest motiv,
dezbaterile privind rolul femeii într-o lume dominată de bărbați sunt încă actuale atât la nivel
profesional, cât și instituțional, plus într-o societate patriarhală.
Actualmente, în vederea dezvoltării societăţii pe calea democratizării, se pune accent pe
eliminarea tuturor formelor de discriminare, egalitatea de oportunităţi, drepturi şi obligaţii
pentru femei şi bărbaţi, crearea unei societăți incluzive, integrarea perspectivei de gen în
cadrul sectorului de apărare, precum și promovarea femeile la funcții de decizie.

71
 În Republica Moldova egalitate de gen este asigurată de către legea Nr. 5 din 09-02-2006
cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, Publicat : 24-03-2006 în
Monitorul Oficial Nr. 47-50 art. 200. Scopul prezentei legi constă în asigurarea exercitării
drepturilor lor egale de către femei şi bărbaţi în sfera politică, economică, socială, culturală, în
alte sfere ale vieţii, drepturi garantate de Constituţia Republicii Moldova, în vederea
prevenirii şi eliminării tuturor formelor de discriminare după criteriul de sex. [ 7 ]
Termenul de securitate este de uz general în relaţiile internaţionale şi în alte discipline şi
pare să fie acceptat ca un concept central organizator. Politica externă, militară şi economică a
statelor, intersectarea acestora în zone de schimb şi dispută, cât şi structura generală a
relaţiilor pe care le creează, toate sunt analizate ca aspiraţii în vederea asigurării securităţii
naţionale şi/sau internaţionale. Înainte de apariţia preocupărilor economice şi ambientale, din
timpul anilor 70, conceptul de securitate era rareori tratat în alţi termeni decât cei ai
intereselor politice particulare ale participanţilor şi chiar până la sfârşitul anilor 80 discuţia
încă mai avea un puternic accent militar.
În același timp, abordarea de ansamblu a conceptului de securitate aduce în discuţie
componente fundamentale ale acesteia care impun atât definirea, cât şi evidenţierea necesităţii
implementării lor în politicile interne şi externe ale statelor, precum şi în structurile societăţii
civile, create în scopul respectării drepturilor omului şi libertăţilor lui fundamentale. Acest
fapt contribuie la crearea unei culturi de securitate, care reprezintă o sumă de valori, norme,
atitudini sau acţiuni ce determină înţelegerea şi asimilarea conceptului de securitate şi a
celorlalte derivate (securitatea naţională, securitatea internaţională, securitatea colectivă,
insecuritatea, politica de securitate) şi la formarea unei culturi democratice. [ 72 ] Examinând
securitatea sub aspectul ierarhizării componentelor acesteia, susținem posibilitatea clasificării
pe următoarele nivele: 1. Securitatea internațională; 2. Securitatea regională/zonală; 3.
Securitatea națională.
Scopul principal al asigurării securității sunt determinate de crearea și susținerea unei
situații economice, politice, internaționale și militar-strategice a statului, care ar crea condiții
favorabile pentru dezvoltarea individului, societății și statului și ar elimina riscul de
minimalizare a rolului și importanței statului ca subiect al dreptului internațional, subminând
capacitatea statului de a realiza interesele individului și societății pe arena internațională .
Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei statului nostru şi este un
obiectiv primordial al ţării. Obiectivele securității naţionale a Republicii Moldova sunt:
asigurarea şi apărarea independenţei, suveranității, integrității teritoriale, ordinii
constituţionale, dezvoltării democratice, securității interne, consolidarea statalității Republicii

72
Moldova. Un loc aparte în acest sens revine apărării şi promovării valorilor, intereselor şi
obiectivelor naţionale.
Securitatea naţională nu este numai securitatea statului, ci şi securitatea societății şi a
cetățenilor Republicii Moldova, atât pe teritoriul țării, cât şi peste hotarele ei. Securitatea
naţională a Republicii Moldova se realizează prin măsuri adecvate de natură politică,
economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă şi militară, prin activitate
de informaţii, contrainformaţii, precum şi prin depășirea eficientă a crizelor, în conformitate
cu legislaţia în vigoare şi cu dreptul internaţional. [ 73 ]
Trecerea în revistă a principalelor probleme actuale de securitate națională, cât și a
mecanismelor de soluționare a lor, ne permite să afirmăm că la nivel național este necesară
pregătirea cetățenilor pentru a putea deosebi ce este “normal” și ce este „anormal” în
activitatea unui serviciu de securitate, a explica în ce constă cooperarea unor astfel de
structuri, dar și a avea încredere prin formarea în societate a unei culturi înalte de securitate.
Nu se poate vorbi despre modernizarea şi transformarea domeniului de securitate națională și
ajustare la standardele europene, fără a menționa necesitatea unei pregătiri a întregii populații
în domeniul securității prin intermediul culturii de securitate.
Iar la nivel internațional, considerăm că nici un stat în lume nu poate aborda de unul singur
problemele sale de securitate, în special în perioada actuală, când imperativul combaterii
terorismului, a criminalității transfrontaliere, a altor manifestări criminale internaționale,
precum și a pandemiei COVID – 19 vizează fiecare entitate statală în parte, frecvent
necesitând unirea eforturilor și adoptarea unor acțiuni uniforme.
Există mai multe amenințări actuale la adresa securității sociale în Republica Moldova, iar unele
dintre cele mai importante sunt:
1. Pandemia COVID-19 - Pandemia COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra
securității sociale în Republica Moldova, afectând economia și provocând creșterea
șomajului și a nivelului de sărăcie. De asemenea, pandemia a avut un impact asupra
sistemului de sănătate, ceea ce a avut un impact negativ asupra serviciilor de sănătate
disponibile pentru cetățeni.
2. Migrația - Migrația a avut un impact semnificativ asupra securității sociale în
Republica Moldova, cu mulți cetățeni care părăsesc țara în căutarea unor oportunități
de muncă și de trai mai bune în străinătate. Acest lucru a dus la o scădere a forței de
muncă și la o pierdere de resurse pentru țară.
3. Corupția - Corupția este o altă amenințare la adresa securității sociale în Republica
Moldova, cu impact asupra diferitelor aspecte ale vieții sociale și economice. Corupția

73
 poate afecta negativ eficiența sistemului de asistență socială și poate reduce accesul la
serviciile sociale.
4. Există mai multe amenințări actuale la adresa securității sociale în Republica
Moldova, iar unele dintre cele mai importante sunt:
5. Pandemia COVID-19 - Pandemia COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra
securității sociale în Republica Moldova, afectând economia și provocând creșterea
șomajului și a nivelului de sărăcie. De asemenea, pandemia a avut un impact asupra
sistemului de sănătate, ceea ce a avut un impact negativ asupra serviciilor de sănătate
disponibile pentru cetățeni.
6. Migrația - Migrația a avut un impact semnificativ asupra securității sociale în
Republica Moldova, cu mulți cetățeni care părăsesc țara în căutarea unor oportunități
de muncă și de trai mai bune în străinătate. Acest lucru a dus la o scădere a forței de
muncă și la o pierdere de resurse pentru țară.
7. Corupția - Corupția este o altă amenințare la adresa securității sociale în Republica
Moldova, cu impact asupra diferitelor aspecte ale vieții sociale și economice. Corupția
poate afecta negativ eficiența sistemului de asistență socială și poate reduce accesul la
serviciile sociale.
La momentul actual cea mai mare amenințare la adresa securității sociale a Republicii
Moldova o reprezintă făra echivoc războiul din țara vecină. Războiul din Ucraina a avut un
impact semnificativ asupra securității sociale în Republica Moldova, în special în regiunea
transnistreană. În această regiune, care este separatistă și care își declară autonomia față de
Republica Moldova, conflictul din Ucraina a creat o situație tensionată și incertă.
De asemenea, războiul din Ucraina a creat o situație incertă în ceea ce privește securitatea
națională și regională, ceea ce poate avea un impact negativ asupra securității sociale în
Republica Moldova. Conflictul din Ucraina poate duce la o creștere a instabilității politice și
la o deteriorare a relațiilor cu țările vecine, ceea ce poate afecta în continuare economia și
securitatea socială în Republica Moldova.
În concluzie, războiul din Ucraina poate avea un impact semnificativ asupra securității sociale
în Republica Moldova, în special în regiunea transnistreană. Este important ca guvernul și alte
instituții relevante să abordeze aceste probleme și să ia măsuri concrete pentru a-și proteja
cetățenii și a îmbunătăți securitatea socială în regiune.

74
 3.2. Strategia securității sociale – imperativ în perioada contemporană de dezvoltare a
Republicii Moldova

Securitatea socială este o parte componentă, indispensabilă a sistemului național de

securitate. Sănătatea este o precondiție indispensabilă pentru realizarea potențialului de
dezvoltare a unei persoane la toate etapele vieții, deoarece sănătatea nu constituie doar
absența bolii, ci și o bunăstarea fizică, mintală și socială. Problemele sărăciei și excluziunii
sociale continuă să afecteze societatea moldovenească, indiferent de eforturile întreprinse de
comunitatea națională și cea internațională pentru diminuarea acestora. O mare parte a
migrației contemporane este, direct sau indirect, legată de muncă. O politică eficientă,
credibilă și aplicabilă și o practică națională în domeniul migrației forței de muncă și
protecției lucrătorilor migranți necesită o bază juridică solidă, bazată pe statul de drept
național și internațional.
Dezvoltarea statului pe anumite direcții se poate face ținându-se cont de o serie de strategii
menite să ghideze acțiunile decidenților și ale populației în acest scop. Astfel în Republica
Moldova avem elaborate:
1. Strategia națională de apărare. HOTĂRÂRE Nr. HP134/2018 din
19.07.2018 pentru aprobarea Strategiei naționale de apărare și a Planului de
acțiuni privind implementarea Strategiei naționale de apărare pentru anii 2018–
2022 Publicat : 03.08.2018 în MONITORUL OFICIAL Nr. 285-294 art. 441
Data intrării în vigoare;
2. Strategia securității informaționale. LEGE Nr. 299
din 21-12-2017 privind aprobarea Concepţiei securităţii informaţionale
a Republicii Moldova Publicat : 16-02-2018 în Monitorul Oficial Nr. 48-57 art.
122;
3. Strategia securității naționale. HOTĂRÂRE Nr. 153 din 15-07-2011 pentru
aprobarea Strategiei securităţii naţionale a Republicii Moldova Publicat : 14-
10-2011 în Monitorul Oficial Nr. 170-175 art. 499
Aceste strategii vin să contribuie la ulterioare planuri de acțiuni și precese de adoptare de
politici și luare de decizii pe domeniile delimitate de acestea. Strategiile în sine reprezintă
baza structurală a oricăror dezbateri pe domenii de interes, în cazul nostru în domeniul
securității.

75
 Astfel, pentru păstrarea succesiunii logice și elaborarea unor politici majore în domeniul
securității sociale, este imperativ necesar ca Republica Moldova să elaboreze și să se alinieze
la o Strategie a securității sociale.
Figura 1. Piramida necesităților umane a lui (A. H. Maslow).

Securitatea în ansamblu este indispensabilă vieții omului. Individul este predispus la

dezvoltare, meditație și creare doar în situația în care îi este asigurată securitatea personală.
Astfel, dacă securitatea militară sau informațională țin mai mult de protecția statului, atunci
securitatea socială se raportează nemijlocit și direct asupra individului. Însăși din piramida lui
Maslow vedem că securitatea personală este o nevoie primară, aflându-se la baza piramidei.
De aici rezultă că accentul asupra securității sociale trebuie pus mai apăsat și anume prin
elaborarea unei Strategii a securității sociale pentru Republica Moldova.
Potrivit viitoarei Concepții a securității sociale a Republicii Moldova, securitatea socială
trebuie să fie o parte componentă, indispensabilă a sistemului național de securitate. Sănătatea
este o precondiție indispensabilă pentru realizarea potențialului de dezvoltare a unei persoane
la toate etapele vieții, deoarece sănătatea nu constituie doar absența bolii, ci și o bunăstarea
fizică, mintală și socială. Implementarea politicii sociale în condițiile actuale presupune
aplicarea de noi formule de protecție socială a categoriilor de populație social dezavantajate,
noi instrumente de intervenție în politicile de dezvoltare socială, realizarea reformelor social-
economice cu implicarea activă a societății prin informare, dialog și consultări.
Problemele sărăciei și excluziunii sociale continuă să afecteze societatea moldovenească,
indiferent de eforturile întreprinse de comunitatea națională și cea internațională pentru
diminuarea acestora. Cercetările realizate pe parcursul ultimului deceniu arată de fiecare dată
că sărăcia și excluziunea socială sunt fenomene complexe și multidimensionale, iar
76
combaterea acestora solicită o abordare integrată prin consolidarea eforturilor diferitor actori
la diferite niveluri. Atingerea unor niveluri mai ridicate de incluziune și coeziune socială
reprezintă obiectivul strategic primordial atât la nivelul ONU, exprimat prin intermediul
Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, cât și la nivelul UE, transpus în cadrul Strategiei de
la Lisabona, aceasta din urmă rezultând într-o serie de politici comprehensive comune
monitorizate prin intermediul Metodei Deschise de Coordonare şi al indicatorilor Laeken. [ 76
]
Accesul la sistemul de garanții sociale de stat al indivizilor şi grupurilor aflate în situații de
risc, reprezintă elementul-cheie în măsurarea tratamentului non-discriminator şi al șanselor
egale pentru toţi membrii societăţii la suport din partea statului pentru diminuarea riscului
sărăciei şi a excluziunii. În cadrul sistemului de protecţie socială, sistemul de servicii joacă un
rol important, deoarece vine să complementeze, iar uneori chiar să substituie sistemul
suportului bănesc, contribuind semnificativ la o incluziune socială mai eficientă În contextul
unei economii globalizate, migrația internațională constituie un fenomen în creștere, din ce în
ce mai complex.
O mare parte a migrației contemporane este, direct sau indirect, legată de muncă. O politică
eficientă, credibilă și aplicabilă și o practică națională în domeniul migrației forței de muncă
și
protecției lucrătorilor migranți necesită o bază juridică solidă, bazată pe statul de drept
național și internațional.
Abordările metodologice privind aplicarea acestor indicatori sunt importante şi actuale
pentru Republica Moldova, întrucât ele vor servi drept instrumente ce vor fi utilizate pentru
fundamentarea politicilor sociale, descrierea nivelului de dezvoltare atins, depistarea
problemelor curente. Actualul document reprezintă o descriere, evaluare şi analiză a diferitor
tipuri de indicatori privind măsurarea excluziunii sociale în Moldova. Raportul este axat pe
selectarea indicatorilor care caracterizează fenomenul menționat, determinarea matricei
generale de indicatori pe domenii de referință. De asemenea, sunt abordate diverse concepte
de utilizare a indicatorilor selectați în contextul analizei politicilor şi impactului acestora pe
sectoare relevante.
Fundamentul cauzal al necesității dezvoltării Concepției securității sociale.
Dezvoltarea rapidă a mediului social şi extinderea multisectorială a acesteia reprezintă o
caracteristică indispensabilă a societăţii contemporane, cu efecte diverse de ordin social,
politic,
militar și economic asupra vieții cotidiene, la nivel de stat, de societate şi de persoană. În acest

77
context, întreprinderea unor măsuri necesare pentru asigurarea securităţii la nivel naţional
presupune un program complex de activităţi, care au legături directe cu nivelul asigurării
securităţii a persoanei, a societăţii şi a statului în ansamblu. Evoluția socialai și diversificarea
surselor de informare în masă, pe de o parte, creează premise favorabile pentru buna
funcționare a societății contemporane, iar, pe de altă parte, facilitează extinderea utilizării de
către centrele subversive a mijloacelor de propagandă și de agresiune mediatică, în scopul
destabilizării situației social-politice și al subminării suveranităţii, independenței şi integrităţii
teritoriale ale Republicii Moldova.
Creșterea dependenței societății contemporane de globalizarea sistemelor informaționale și
a infrastructurilor de comunicații conduce la sporirea vulnerabilității persoanei, a societății și
a statului față de amenințările, tot mai accentuate, din domeniile informațional-tehnologic.
Măsurile de prevenire, depistare şi contracarare a ameninţărilor complexe și persistente la
adresa securităţii sociale pot fi întreprinse doar cu condiția existenței şi funcţionării unui cadru
normativ corespunzător în domeniu, a unor instrumente şi metode bine definite, a unor
mecanisme de colaborare la nivel naţional şi internaţional.
Democrația din Republica Moldova face ca responsabilitatea pentru anumite procese ce au
loc în societate să fie împărțită ierarhic sau egal între diferiți subiecți decizionali sau instituții.
Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova, ca instituții legislative și executive de nivel
central sunt direct responsabile pentru asigurarea securității sociale prin elaborarea unui cadru
normative efficient și adecvat și prin implementarea unor politici ce vin în sprijinul acestei
sfere a securității statului. Pe lângă Parlament și Guvern, în țara nostră mai există o serie de
instituții înzestrate cu prerogative în domeniul asigurării securității sociale.
Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova ( CNAS)
1) realizarea, monitorizarea şi raportarea politicilor de stat în domeniile încredinţate;
2) prestarea serviciilor publice în domeniul asigurărilor sociale;
3) organizarea sistemelor de planificare, executare, evidenţă contabilă şi raportare a
mijloacelor
bugetului asigurărilor sociale de stat;
4) elaborarea şi înaintarea propunerilor privind politica de stat în domeniul asigurărilor
sociale,
precum şi de perfecţionare a legislaţiei;
5) reglementarea normativă a modului de administrare a sistemului public de asigurări sociale.
Activitatea CNAS este reglementată prin intermediul unor acte legislative Precum:
 Legea privind transparența în procesul decizional nr. 239/2008;

78
  Hotărârea Guvernului cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea
civilă în procesul decizional nr. 967/2016;
 Regulamentul cu privire la procedurile de elaborare, informare, consultare, participare
şi adoptare a deciziilor în cadrul CNAS;
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
Inspectoratul de Stat al Muncii;
Inspecția Socială ;
Agenția Națională Asistență Socială;
Consiliul Național de acreditare a prestatorilor de servicii sociale;
Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă;
La fel există și organisme internaționale care fac posibilă asigurarea securității sociale
precum:
Asociaţia Internaţională pentru Securitate Socială (ISSA)
Asociaţia Internaţională a Fondurilor de Pensii şi de Asigurări Sociale (MAPFS) Casa
Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova este membru al Asociaţiei Internaţionale
a Fondurilor de Pensii şi de Asigurări Sociale, drept succesor al Fondului Social al Republicii
Moldova, din 1993 în baza Protocolului № 3 de la 26 mai 1993. Asociaţia Internaţională a
Fondurilor de Pensii şi Asigurări Sociale (cu sediul în oraşul Moscova) a fost înfiinţată în
1992 ca fiind o organizaţie non- guvernamentală cu scopul fuziunii fondurilor sociale şi de
pensii ale Comunităţii Statelor Independente. Asociaţia reprezintă uniunea voluntară a
persoanelor juridice, stabilite în scopul de a coordona activităţile şi reprezentarea intereselor
comune.
Scopul Asociaţiei: - cooperarea la nivel internaţional, vizând protejarea, promovarea şi
dezvoltarea sistemelor de securitate socială, - coordonarea activităţii fondurilor sociale şi de
pensii, precum şi a altor fonduri din domeniul securităţii sociale, - acordarea suportului
metodic şi informaţional organizaţiilor şi instituţiilor membre ale Asociaţiei, în domeniul
protecţiei sociale din ţărilepartenere.
Din momentul creării, Casa Naţională de Asigurări Sociale a întreprins un şir de acţiuni în
vederea stabilirii relaţiilor de cooperare cu organismele internaţionale şi atragerii experţilor
străini pentru consultanţă, precum şi stabilirii relaţiilor de colaborare cu organizaţiile
omoloage de peste hotare în vederea schimbului de experienţă în domeniul asigurărilor
sociale.
Reieşind din analiza efectuată asupra securității sociale, termenul de securitate socială se
refera la securitatea financiară, locativă, a locului de muncă, familială etc., specifică
79
indivizilor, şi se studiază în corelaţie cu securitatea economică. În literatura de specialitate
putem întâlni următoarele probleme interne ale securității sociale :
- Degradarea condiţiei socio-profesionale a cetăţenilor;
- Şomajul;
- Exodul de creiere;
- Degradarea stării de sănătate;
- Migraţia internă;
- Perturbaţiile demografice (îmbătrânirea populaţiei, scăderea ratei natalităţii şi creşterea celei
a mortalităţii, scăderea ratei populaţiei active etc.);
- Sărăcirea (procentul din populaţie ce trăieşte sub pragul de sărăcie);
- Diminuarea sau erodarea valorilor morale în societate şi înlocuirea lor cu mentalitatea de
consumator material.
Nivelul moral şi spiritual al populaţiei în mare măsură depinde de nivelul de trai al acesteia,
iar sărăcia este considerată una din principalele probleme ale societății. Astfel, dacă se face o
analiză a distribuirii veniturilor, de exemplu, în cazul Republicii Moldova, se constată
problema împărţirii în cadrul societăţii în foarte săraci şi foarte bogaţi, este vorba de trăsături
specifice modelului latinoamerican. Această polarizare se datorează dispariţiei clasei de
mijloc, care în ţările avansate prezintă stabilitate politică şi consens social şi ca rezultat – o
societate cu valori democratice. În Republica Moldova nemulţumirea faţă de nivelul de trai,
migraţiile în masă au adus pe cale legală la guvernare partide de orientare comunistă. Deşi se
susţine că are loc o scădere a nivelului de sărăcie în ţară, totuşi putem vorbi de o scădere a
sărăciei monetare şi aceasta datorită veniturilor remise de cetăţenii moldoveni care muncesc
peste hotarele ţării. Inegalitatea în distribuirea veniturilor în ţară influenţează mobilităţile
sociale care în straturile inferioare sunt destul de limitate, ceea ce contribuie la moştenirea
sărăciei din generaţie în generaţie. Copiii din familii asigurate, inclusiv cei ai căror părinţi au
studii, de regulă, obţin succese mai mari.
În evaluarea problemelor sociale este importantă calcularea variabilelor calităţii vieţii,
deoarece aceasta influenţează în aprecierea de către populaţie a direcţiei ţării. Termenul
calitatea vieţii redă aspectele vieţii omului cu indicatorii principali care determină nivelul
satisfacerii. Este vorba de faptul în ce măsură oamenii au posibilitatea să obţină ceea ce îşi
doresc (de exemplu, profesia dorită, produse de calitate înaltă sau cum apreciază securitatea
personală etc.). Pe parcursul mai multor investigaţii se observă, de asemenea, faptul că cu cât
devin mai stabile aşa procese sociale cum ar fi angajarea în câmpul muncii, condiţiile

80
adecvate de muncă, remunerarea adecvată a muncii etc., cu atât oamenii au dispoziţie mai
bună şi au încredere că situaţia se va schimba în bine în timpul apropiat.
O altă problemă apărută în condițiile societății moderne este îmbătrânirea demografică care
desemnează schimbarea structurii pe vârste a populației, prin creșterea semnificativă a
proporției vârstnicilor în populația totală pe țară. Pe lângă riscul de bătrânețe acoperit de
sistemul de securitate socială prin asigurarea unui venit reprezentat de pensie, persoanele de
vârsta a treia au nevoie, în egală măsură, și de servicii sociale și medicale. Astfel, dezvoltarea
și acordarea serviciilor sociale și de sănătate, în special ale celor de îngrijire personală, impun
o politică unitară în domeniu pentru menținerea persoanelor vârstnice la domiciliu sau, dacă
acest lucru nu este posibil, pentru a asigura suportul necesar continuării vieții într-o instituție
de asistență social.
Lista problemelor sociale poate fi completată datorită existenţei următorilor factori sociali:
lipsa accesului la muncă; munca copiilor; munca la negru; accesul inegal la hrană; existenţa
unor boli grave; accesul diferit şi diferenţiat la asistență medicală; poluarea apei, aerului şi a
solului; violenţa fizică; violenţa domestică; abuzul asupra copiilor; lipsa demnităţii umane;
consumul de droguri; probleme de gender; atingeri aduse sistemului de valori; discriminare;
opresiune; lipsa libertăţii de expresie; tortură; represiune şi, nu în ultimul rând, violarea
drepturilor omului.
În general, problemele de natură socială sunt cauzate, în primul rând, de modernizarea
economică şi socială din societăţile postindustriale, unde demografia constituie unul dintre cei
mai importanţi factori cu efect asupra securităţii naţionale, ce poate fi analizat atît prin prisma
paradigmei dinamicii populaţiei, cât şi prin abordarea clasică, aceea a capitalului uman. Cele
mai afectate categorii sociale sunt femeile, tinerii şi cei aflaţi în afara sau la marginea pieţei
muncii.
La nivel național, se manifestă câteva tendinţe ale căror potenţiale efecte sunt
semnificative asupra securităţii naţionale: scăderea ratei fertilităţii, urbanizarea rapidă şi
masivă, nu în ultimul rând, fluxurile migraţioniste.
În eliminarea impactului problemelor interne asupra securității sociale, de regulă, se ţine
cont
de următoarele obiective:
1) combaterea sărăciei;
2) consolidarea dialogului şi a securităţii sociale;
3) alinierea la normele europene în domeniul ocupării forţei de muncă;
4) reforma pensiilor;

81
5) perfecţionarea sistemului de asistenţă socială;
6) îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;
7) asigurarea protecţiei copilului, ca prioritate naţională, şi reglementarea sistemului de
adopţii,
8) sprijinirea şi întărirea familiei, ca entitate socială fundamentală;
9) prevenirea şi combaterea marginalizării sociale;
10) dezvoltarea civismului, a solidarităţii sociale şi a dialogului intercultural.
Viitoarea Strategie a Securității Sociale din Republica moldova ar trebui să combine
practicile deja existente în țara noastră și care dau deja rezultatele dorite cu practici prezente
în alte țări parteneri de dezvoltare. Astfel Strategia ar pute cuprinde un vast teren al securității
naționale, dat fiind faptul că insecuritatea socială a cetățeanului creează temei pentru revolte,
dezamăgire, nemulțumire care se poate transforma cu ușurință în proteste, confruntări sociale
și dezordine în masă, fapt ce ar afecta grav securitatea statului mai ales în noile contexte de
securitate națională. Războiul hibrid purtat de părți terțe asupra țării nostre are ca obiectiv
principal expluatarea nemilțumirilor populare în scopul șantajării decidenților politici și de ce
nu a înlocuirii acertora prin mijloace mai puțin democratice.
În aceste condiții, imperativitatea eleborării unei Strategii a Securitîții Sociale devine
evidentă. Există o serie de completări legislative care ar putea fi implementate în Republica
Moldova pentru a îmbunătăți securitatea socială. Unele dintre acestea includ:
1. Introducerea unui sistem de asigurare de sănătate obligatoriu și universal balansat cu
unul privat sau de parteneriat public-privat : Republica Moldova ar putea introduce
un sistem de asigurare de sănătate obligatoriu pentru a asigura accesul la servicii
medicale de calitate pentru toți cetățenii, independent de venit sau de statut social. În
același timp modelul american al asigurărilor medicale nu pare atât de utopic.
Guverul, dat fiind faptul că sistemul sanitar din țara noastră nu satisface nevoile
moltor cetățeni, ar putea construi un mecanism de utilizare a cotizațiilor de asigurări
medicale ale cetățenilor în cadrul instituțiilor medicale private. În acest scop, la finele
fiecărui an bugetar, statul ar putea restitui contribuabililor 50% din totalul
contribuțiilor acumulate și nefolosite pentru anul respectiv, astfel încât cetățeanul să
poată utiliza acești bani atât pentru investigații medicale în centrele sanitare private,
cât și pentru tratament sau procurarea de medicamente.
2. Îmbunătățirea programelor de asistență socială pentru grupurile vulnerabile: Mai
multe programe de asistență socială ar putea fi implementate în Republica Moldova
pentru a ajuta grupurile vulnerabile, precum persoanele cu dizabilități, vârstnicii și

82
 familiile cu venituri reduse. Aceste programe ar putea include alocații de sprijin
financiar, asistență medicală și alimentară și alte forme de sprijin social. Cu toate
acestea statul ar putea spori și calitatea suportului social acordat la moment acestor
categorii de persoane. În primul rând ar trebui constituite comisii rigide de acordare a
gradelor de invaliditate și de constatare a vulnerabilității sociale astfel încât persoanele
care beneficiază de ajutoare nemeritate sau necorespunzătoare să fie private de acestea
și astfel bugetul rămas pentru oamenii care chiar au nevoie ar fi mai mare și cu o
capacitate mai sporită de susținere a acestora.
3. Consolidarea sistemului de pensii: În Republica Moldova, sistemul de pensii ar putea
fi consolidat prin creșterea contribuțiilor la pensii și introducerea unui sistem de pensii
bazat pe contribuție, care să permită oamenilor să economisească bani pentru pensie.
Problema pensiilor în Republica Moldova este deosebit de actuală dat fiind faptul că
peste 40% din populația țării se află deja la pensie. Problema majorității pensionarilor
din țara noastră constă în faptul că salariile acestora pe perioada activă a vieții au fost
deosebit de mici și nu au reprezentat nicicum realitatea economică a timpurilor
respective, iar încasările din salarii la bugetul de stat sub formă de impozite au fost
infime. Astfel capacitatea statului de a oferi pensii pentru limita de vârstă celor care au
activat în timpul Uniunii Sivietice rămâne redusă, singura metodă de a spori fondul de
pensii fiind combaterea economiei tenebre, a dublei contabilități și a evaziunii fiscale.
4. Îmbunătățirea protecției muncitorilor: Republica Moldova ar putea adopta legi mai
stricte pentru protecția muncitorilor și ar putea îmbunătăți accesul acestora la servicii
de protecție socială și la despăgubiri în caz de accidente de muncă sau boli
profesionale. Atfel ar putea crește numărul de cetățeni care preferă să rămână să
muncească acasă iar odată cu aceștia și încasările din impozite la bugetul de stat.
Deseori drepturile muncitorilor sunt încălcate, mai ales în domeniul privat, prin
menținerea la muncă peste program sau prin achitarea neoficilă a salariului, fapt care
face ulterior imposibilă obținerea unui credit de consum sau ipotecar de către angajat.
Viitoarea strategie ar trebui să vină cu prevederi și politici clare, care să oblige patronii
să respecte drepturile angajaților astfel încât aceștia din urmă să fie mulțumiți de
condițiile de muncă .
5. Îmbunătățirea protecției copiilor: Legea privind protecția copilului din Republica
Moldova ar putea fi actualizată și îmbunătățită pentru a oferi o mai bună protecție
copiilor vulnerabili, precum cei din familii dezavantajate sau victime ale abuzului.
Totodată copiii care nu vin din zone sociale de risc nu ar trebui trecuți cu vederea.

83
 Situația demografică și problema natalității în scădere trebuie să alerteze și mai mult
autoritățile deoarece în clipa când numărul pensionarilor îl va depăși pe cel al
populației active statul va eșua. Astfel printre principalele politici în domeniul
protecției copilului ar trebui să se numere alocațiile pentru întreținerea minorilor până
la vârsta de 16 ani. Astfel cheltuielile aferente întreținerii copiilor să fie mai ușor de
gestionat de către familie. Aceată practică se folosește în multe state ale lumii printre
care și Germania și România, iar rezultatele nu se lasă mult așteptate. O inovație
absolută ar reprezenta-o formarea de către stat a depozitelor pentru minori, astfel pe
numele fiecărui copil, din momentul nașterii și până la vârsta de 18 ani să fie deschis
un depozit special unde statul să vireze o sumă de bani lunar doar că cu capacitatea de
accesare a acesteia de către titular la împlinirea vârstei de 18 ani. Banii adunați în
această perioadă ar putea fi utilizați ulterior ca ajutor pentru studii, ca suport financiar
pentru procurarea unui automobol sau domiciliu.
6. Introducerea unui sistem de ajutor social pentru șomeri: Un sistem de ajutor social
pentru șomeri ar putea fi introdus pentru a ajuta persoanele care nu au un loc de muncă
și care se confruntă cu dificultăți financiare. Chiar dacă ajutorul de șomaj este o
practică actuală în țara noastră, nu ar fi rău de venit cu îmbunătățiri în acest domeniu.
Acestea sunt doar câteva sugestii de completări legislative care ar putea fi luate în
considerare pentru o mai bună securitate socială în Republica Moldova. Este important să se
realizeze o analiză profundă a situației actuale și a nevoilor specifice ale cetățenilor pentru a
putea dezvolta politici și programe adecvate.
Fiind un stat tânăr, deseori Republica Moldova împrumută expertiză în diferite domenii de
la alte țări. Constituția, Codul Penal, precum și alte acte juridice sau administrative au
prevederi inspirate de la alții. În aceste condiții nu ar fi rău să aruncăm o privire în ,,ograda
vecinilor,, și să vedem cum gestionează aceștia aspectele securității sociale.
În ceea ce privește securitatea socială îndeosebi a Uniunii Europene, aceasta are o structură
cel puțin asemănătoare pentru statele membre ale acesteia, întrucât statele care fac parte din
UE, sau care intenționează să se alăture, au încheiat un acord de colaborare, în ceea ce
privește respectarea unor norme și valori existente. Uniunea se întemeiază pe valorile
respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe
respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.
Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism,
nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați. Uniunea
combate excluziunea socială și discriminările și promovează

84
 justiția și protecția sociale, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și
protecția
drepturilor copilului. Aceasta promovează coeziunea economică, socială și teritorială, precum
și solidaritatea între statele membre.
Sistemul german de securitate socială se sprijină pe 5 piloni şi oferă protecţie contra
principalelor riscuri din viaţă şi a urmărilor acestora :
-asigurarea obligatorie de şomaj garantează o securitate în caz de pierdere a locului de
muncă;
-asigurarea obligatorie de bătrâneţe(pensii) pentru acoperirea riscului de bătrâneţe a
contribuabililor şi intervine în caz de incapacitate de muncă şi de deces pentru protecția
urmașilor;
-asigurarea obligatorie de boală veghează la păstrarea stării de sănătate şi restabilirea
acesteia,precum şi la atenuarea consecinţelor bolii;
-asigurarea obligatorie contra accidentelor asigură readaptarea profesională în caz de
accidente de muncă;
-asigurarea socială obligatorie contra riscului de dependenţă garantează un sprijin financiar
persoanelor care necesită îngrijiri de lungă durată.
Accesul la sistemul de securitate socială în Germania se efectuează prin intermediul
caselor/fondurilor de asigurări de boală. Lucrătorii independenţi pot alege între o asigurare de
boală facultativă, obligatorie sau privată. În ce priveşte lucrătorii salariaţi angajatorul este cel
care alege casa/fondul de asigurări de boală şi înscrie lucrătorii . Astfel, ei sunt în mod
automat înscrişi la asigurarea socială contra riscului de dependenţă. Casa de asigurări de boală
îşi asumă şi responsabilitatea înscrierii acestora la asigurarea de şomaj şi de bătrâneţe. În
Germania, asigurările sociale sunt în principal finanţate prin contribuţiile salariaţilor şi
angajaţilor, în pricipiu în părţi egale.Angajatorul reţine contribuţiile din salariul brut al
angajaţilor şi le virează la diversele fonduri de asigurări în numele acestora.El plăteşte şi
partea sa direct la fondurile de asigurări.
Sistemul francez de securitate socială are cinci componente principale:
▪ regimul general, incluzând majoritatea angajaţilor şi alte categorii de persoane (studenţi,
beneficiarii anumitor prestaţii, persoanele care au reşedinţa în Franţa) care s-au afiliat de-a
lungul anilor;
▪ regimurile speciale pentru angajaţi, dintre care unele acoperă toate riscurile, iar altele
acoperă doar asigurarea de pensie pentru limită de vârstă (cetăţeni asiguraţi prin regimul
general pentru alte riscuri);

85
▪ regimul agricol, care acoperă toate riscurile, dar pentru două categorii separate: agricultori
şi lucrători agricoli;

▪ regimurile pentru persoane care desfăşoară activităţi independente din afara sectorului
agricol: trei regimuri independente de pensii pentru limită de vârstă (meşteşugari, comercianţi
şi producători, precum şi profesii liberale) şi un regim de asigurări de boală;
▪ regimurile de şomaj şi regimurile de pensii suplimentare obligatorii.
În comparaţie cu omologii europeni, în Statele Unite implicarea statului în elaborarea şi
implementarea politicilor sociale s-a produs mai târziu. Până în anii 1930, au fost utilizate,
aproape exclusiv, forme private de ajutorare a celor aflaţi în situaţii critice, constând în acţiuni
filantropice realizate de biserică, asociaţii fraternale, comunități etnice, persoane generoase .
Persoanele care beneficiau de astfel de ajutoare 20 erau în special săracii incapabili de muncă
(cu precădere văduvele şi orfanii), care primeau diferite sume de bani şi, în unele cazuri, erau
internaţi în instituţii speciale. Au existat însă şi voci care au susţinut că Statele Unite ale
Americii a fost primul stat al bunăstării în epoca modernă deoarece putem observa existenţa
sistemului de pensii pentru veteranii din războiul civil şi urmaşii lor după anii 1870 .
Persoanele care au participat la forţele Uniunii în perioada războiului civil au fost considerate
ca având drepturi pentru invalizi şi beneficii pentru vârstă înaintată. În anul 1890, o treime din
bugetul federal a fost alocat programelor post-război de bunăstare a veteranilor, sotiilor lor si,
în anumite cazuri pentru copiii lor. La începutul secolului 20, 28% din bărbaţii cu vârsta de
peste 65 de ani au primit pensii din partea guvernului federal. Dincolo de aceste excepții,
intervenția târzie şi limitată a statului s-a realizat în bună măsură şi datorită viziunii
cetăţenilor americani asupra pieţei ca fiind principala lor sursă de „bunăstare“. Opoziţia
primilor conducători americani ai clasei muncitoare faţă de modelul european al programelor
de asigurare socială a avut o bază reală, materială. Samuel Gompers (1910), un conducător al
muncitorimii americane, observa la începutul secolului că cetăţeanul american obişnuit îşi
putea cu greu imagina sărăcia răspândită, pe atunci, la scară largă în rândul muncitorilor
europeni.
Concepția securităţii sociale a Republicii Moldova trebuie să fie determinată de necesitatea
protejării intereselor statului, ale societății și ale persoanei, a obiectivelor vitale și de
importanță strategică pentru securitatea națională. Concepţia reprezintă o viziune de ansamblu
asupra scopului, obiectivelor, principiilor şi direcţiilor de bază ale activităţii de asigurare a
unui nivel înalt al securității informaţionale a Republicii Moldova.
Interesele naționale în domeniul securității sociale sînt: asigurarea respectării drepturilor și

86
libertăților omului; asigurarea protecţiei spațiului personal, a obiectivelor vitale și de
importanță
strategică, a infrastructurii critice, prevenirea, depistarea şi contracararea riscurilor şi
ameninţărilor la adresa securității sociale a Republicii Moldova, precum şi protecția spațiului
social național și a societății în ansamblu de impactul propagandei și al agresiunii mediatice
din exterior şi din interior.
Afirmarea securității sociale în Republica Moldova ca imperativ pentru dezvoltarea
statului ne permite să formulăm următoarele concluzii:
Republica Moldova este un stat relativ tânăr, care încă își perfectează sistemele sale. Astfel
îmbunătățiri asupra sistemului economic, social și politic sunt aduse frecvent. În ceea ce
privește securitatea socială, Republica Moldova și-a inspirat sistemele de la alte state,
parteneri de dezvoltare, însă aplicarea lor în condițiile economice din țara noastră este
deosebit de dificilă. Astfel în cei aproape 32 de ani de existență, statul nostru a încercat să
construiască un sistem social oarecum sustenabil, cu influențe atât din partea vechiului regim
cât și din partea spațiului european, sprea care țara noastră tinde.
Concepția securităţii sociale a Republicii Moldova trebuie să fie determinată de
necesitatea protejării intereselor statului, ale societății și ale persoanei, a obiectivelor vitale și
de importanță strategică pentru securitatea națională. Concepţia reprezintă o viziune de
ansamblu asupra scopului, obiectivelor, principiilor şi direcţiilor de bază ale activităţii de
asigurare a unui nivel înalt al securității informaţionale a Republicii Moldova.
Interesele naționale în domeniul securității sociale sînt: asigurarea respectării drepturilor și
libertăților omului; asigurarea protecţiei spațiului personal, a obiectivelor vitale și de
importanță
strategică, a infrastructurii critice, prevenirea, depistarea şi contracararea riscurilor şi
ameninţărilor la adresa securității sociale a Republicii Moldova, precum şi protecția spațiului
social național și a societății în ansamblu de impactul propagandei și al agresiunii mediatice
din exterior şi din interior.

CONCLUZII
Scopul cercetării politicilor de asigurare a securității sociale în Republica Moldova a fost
realizat prin studierea lucrărilor mai multor autori autohtoni și internaționali precum și a
legislației naționale în domeniu. Studiul cadrului teoretic aferent politicilor de asigurare a
securității sociale, specificului dezvoltării securității sociale în unele state cu democrații

87
consolidate și imperativității elaborării unei Strategii a Securității Sociale pentru Republica
Moldova a atras după sine o serie de concluzii și recomandări.
1. Securitatea socială este un concept care se referă la un ansamblu de politici și programe
guvernamentale care oferă protecție financiară și suport social pentru a asigura un nivel
minim de trai pentru toți membrii societății. Aceasta include programe de pensii, asigurări de
sănătate, ajutoare sociale, asistență pentru copii și alte programe sociale care au ca scop
reducerea sărăciei, a inegalității sociale și a excluziunii sociale. Scopul securității sociale este
acela de a oferi cetățenilor o protecție socială adecvată în cazul în care aceștia se confruntă cu
diverse riscuri sau probleme, precum sărăcia, bolile sau incapacitățile. Aceasta presupune
furnizarea de servicii și beneficii sociale pentru a îmbunătăți calitatea vieții și pentru a reduce
inegalitățile sociale. Securitatea socială este o componentă esențială a politicilor sociale și
guvernamentale care urmăresc să asigure protecție socială pentru toți membrii societății.
Aceasta este de obicei finanțată din bugetul guvernului și se bazează pe contribuțiile sociale
ale angajatorilor și angajaților.
2. Statul are un rol important în garantarea securității sociale a cetățenilor săi. Acesta este
responsabil de furnizarea de beneficii și servicii care protejează cetățenii împotriva riscurilor
financiare asociate cu bolile, accidentele, dizabilitățile și îmbătrânirea. În mod tradițional,
statul a fost implicat în furnizarea de servicii de securitate socială prin intermediul sistemelor
publice de asigurare socială și a programelor guvernamentale. Aceste programe sunt finanțate
prin intermediul contribuțiilor la asigurările sociale și a impozitelor generale plătite de către
cetățeni și angajatori. Statul poate juca și un rol important în promovarea unei culturi a
prevenției, prin promovarea unui stil de viață sănătos și prin furnizarea de informații și
educație în ceea ce privește riscurile și măsurile de prevenție.
3. Politicile sociale pot afecta ideologiile politice prin modul în care sunt implementate și
dezbătute public. De exemplu, o politică socială eficientă poate ajuta la modelarea opiniei
publice și poate determina un partid politic să adopte acele politici care sunt mai populare sau
mai necesare pentru cetățeni. De asemenea, ideologiile politice și politicile sociale pot fi
interdependente, deoarece politicile sociale pot fi utilizate pentru a promova sau a implementa
o anumită ideologie politică. De exemplu, o politică socială care sprijină dezvoltarea
comunităților locale poate fi utilizată pentru a promova valorile socialiste ale egalității și
solidarității.
4. Deseori partidele politice, care urmăresc drept scop obținerea și exercitarea puterii
politice, apelează la o serie de amestecuri ideologice astfel încât politicile sociale propuse de

88
acestea să fie cât mai atractive în rândul electoratului, făcându-se deseori abstracție de la
principiile de pază ale respectivelor partide.
5. În ceea ce privește bunele practici ale altor în domeniul protecției și securității sociale
identificate de autor în timpul elaborării prezentei cercetări, acestea au un aspect specific în
dependență de regiunea și cultura politică a fiecărei națiuni în parte. Cu toate acestea unele
politici sociale pot fi adoptate cu ușurință la condițiile țării noastre mai ales în contextul
orientării tot mai rigide a Republicii Moldova către spațiul de valori european.
6. Republica Moldova este un stat relativ tânăr, care încă își perfectează sistemele sale.
Astfel îmbunătățiri asupra sistemului economic, social și politic sunt aduse frecvent. În ceea
ce privește securitatea socială, Republica Moldova și-a inspirat sistemele de la alte state,
parteneri de dezvoltare, însă aplicarea lor în condițiile economice din țara noastră este
deosebit de dificilă. Astfel în cei aproape 32 de ani de existență, statul nostru a încercat să
construiască un sistem social oarecum sustenabil, cu influențe atât din partea vechiului regim
cât și din partea spațiului european, sprea care țara noastră tinde.
7. Concepția securităţii sociale a Republicii Moldova trebuie să fie determinată de
necesitatea protejării intereselor statului, ale societății și ale persoanei, a obiectivelor vitale și
de importanță strategică pentru securitatea națională. Concepţia reprezintă o viziune de
ansamblu asupra scopului, obiectivelor, principiilor şi direcţiilor de bază ale activităţii de
asigurare a unui nivel înalt al securității informaţionale a Republicii Moldova.
8. Interesele naționale în domeniul securității sociale sînt: asigurarea respectării drepturilor
și libertăților omului; asigurarea protecţiei spațiului personal, a obiectivelor vitale și de
importanță strategică, a infrastructurii critice, prevenirea, depistarea şi contracararea riscurilor
şi ameninţărilor la adresa securității sociale a Republicii Moldova, precum şi protecția
spațiului social național și a societății în ansamblu de impactul propagandei și al agresiunii
mediatice din exterior şi din interior.

RECOMANDĂRI

În baza studiului efectuat și a concluziilor deduse, autorul consider că sunt binevenite

următoarele recomandări:
 Parlamentul Republicii Moldova să armonizeze legislația națională în scopul facilitării
elaborării și implementării unei Strategii a Securității Naționale astfel încât indiferent

89
 de specificul puterii politice ce guvernează în mod democratic, politicile sociale să
aibă un fundament solid de la a cărui deviere să fie imposibilă;
 Ministerul Muncii și Protecției Sociale în colaborare cu alte instituții publice și private
să implementeze introducerea unui sistem de asigurare de sănătate obligatoriu și
universal balansat cu unul privat sau de parteneriat public-privat : Republica Moldova
ar putea introduce un sistem de asigurare de sănătate obligatoriu pentru a asigura
accesul la servicii medicale de calitate pentru toți cetățenii, independent de venit sau
de statut social. În același timp modelul american al asigurărilor medicale nu pare atât
de utopic. Guverul, dat fiind faptul că sistemul sanitar din țara noastră nu satisface
nevoile moltor cetățeni, ar putea construi un mecanism de utilizare a cotizațiilor de
asigurări medicale ale cetățenilor în cadrul instituțiilor medicale private. În acest scop,
la finele fiecărui an bugetar, statul ar putea restitui contribuabililor 50% din totalul
contribuțiilor acumulate și nefolosite pentru anul respectiv, astfel încât cetățeanul să
poată utiliza acești bani atât pentru investigații medicale în centrele sanitare private,
cât și pentru tratament sau procurarea de medicamente.
 Îmbunătățirea programelor de asistență socială pentru grupurile vulnerabile: Mai multe
programe de asistență socială ar putea fi implementate în Republica Moldova pentru a
ajuta grupurile vulnerabile, precum persoanele cu dizabilități, vârstnicii și familiile cu
venituri reduse. Aceste programe ar putea include alocații de sprijin financiar,
asistență medicală și alimentară și alte forme de sprijin social. Cu toate acestea statul
ar putea spori și calitatea suportului social acordat la moment acestor categorii de
persoane. În primul rând ar trebui constituite comisii rigide de acordare a gradelor de
invaliditate și de constatare a vulnerabilității sociale astfel încât persoanele care
beneficiază de ajutoare nemeritate sau necorespunzătoare să fie private de acestea și
astfel bugetul rămas pentru oamenii care chiar au nevoie ar fi mai mare și cu o
capacitate mai sporită de susținere a acestora.
 Casa Națională de Asigurări Sociale împreună cu Ministerul Sănătății și Protecției
Sociale și alte instituții competente în domeniu să inițieze consolidarea sistemului de
pensii: În Republica Moldova, sistemul de pensii ar putea fi consolidat prin creșterea
contribuțiilor la pensii și introducerea unui sistem de pensii bazat pe contribuție, care
să permită oamenilor să economisească bani pentru pensie. Problema pensiilor în
Republica Moldova este deosebit de actuală dat fiind faptul că peste 40% din populația
țării se află deja la pensie. Problema majorității pensionarilor din țara noastră constă în
faptul că salariile acestora pe perioada activă a vieții au fost deosebit de mici și nu au
90
 reprezentat nicicum realitatea economică a timpurilor respective, iar încasările din
salarii la bugetul de stat sub formă de impozite au fost infime. Astfel capacitatea
statului de a oferi pensii pentru limita de vârstă celor care au activat în timpul Uniunii
Sivietice rămâne redusă, singura metodă de a spori fondul de pensii fiind combaterea
economiei tenebre, a dublei contabilități și a evaziunii fiscale.
 Organizațiile neguvernamentale împreună instituțiile publice de resort să vegheze
asupra îmbunătățirii condițiilor de muncă și a protecției muncitorilor: Republica
Moldova ar putea adopta legi mai stricte pentru protecția muncitorilor și ar putea
îmbunătăți accesul acestora la servicii de protecție socială și la despăgubiri în caz de
accidente de muncă sau boli profesionale. Atfel ar putea crește numărul de cetățeni
care preferă să rămână să muncească acasă iar odată cu aceștia și încasările din
impozite la bugetul de stat. Deseori drepturile muncitorilor sunt încălcate, mai ales în
domeniul privat, prin menținerea la muncă peste program sau prin achitarea neoficilă a
salariului, fapt care face ulterior imposibilă obținerea unui credit de consum sau
ipotecar de către angajat. Viitoarea strategie ar trebui să vină cu prevederi și politici
clare, care să oblige patronii să respecte drepturile angajaților astfel încât aceștia din
urmă să fie mulțumiți de condițiile de muncă .
 Îmbunătățirea protecției copiilor: Legea privind protecția copilului din Republica
Moldova ar putea fi actualizată și îmbunătățită pentru a oferi o mai bună protecție
copiilor vulnerabili, precum cei din familii dezavantajate sau victime ale abuzului.
Totodată copiii care nu vin din zone sociale de risc nu ar trebui trecuți cu vederea.
Situația demografică și problema natalității în scădere trebuie să alerteze și mai mult
autoritățile deoarece în clipa când numărul pensionarilor îl va depăși pe cel al
populației active statul va eșua. Astfel printre principalele politici în domeniul
protecției copilului ar trebui să se numere alocațiile pentru întreținerea minorilor până
la vârsta de 16 ani. Astfel cheltuielile aferente întreținerii copiilor să fie mai ușor de
gestionat de către familie. Aceată practică se folosește în multe state ale lumii printre
care și Germania și România, iar rezultatele nu se lasă mult așteptate. O inovație
absolută ar reprezenta-o formarea de către stat a depozitelor pentru minori, astfel pe
numele fiecărui copil, din momentul nașterii și până la vârsta de 18 ani să fie deschis
un depozit special unde statul să vireze o sumă de bani lunar doar că cu capacitatea de
accesare a acesteia de către titular la împlinirea vârstei de 18 ani. Banii adunați în
această perioadă ar putea fi utilizați ulterior ca ajutor pentru studii, ca suport financiar
pentru procurarea unui automobol sau domiciliu.
91
  Introducerea unui sistem de ajutor social pentru șomeri: Un sistem de ajutor social
pentru șomeri ar putea fi introdus pentru a ajuta persoanele care nu au un loc de muncă
și care se confruntă cu dificultăți financiare. Chiar dacă ajutorul de șomaj este o
practică actuală în țara noastră, nu ar fi rău de venit cu îmbunătățiri în acest domeniu.
Acestea sunt doar câteva recomandări și sugestii care ar putea fi luate în considerare
pentru o mai bună securitate socială în Republica Moldova. Este important să se realizeze o
analiză profundă a situației actuale și a nevoilor specifice ale cetățenilor pentru a putea
dezvolta politici și programe adecvate. Cel mai important rămâne însă aspectul continuității
reformelor și implementării politicilor, întrucât acestea să nu fie blocate sau sabotate odată cu
succesiunea partidelor la guvernare.

BIBLIOGRAFIE
Acte normative:
1. CONSTITUŢIA REPUBLICII MOLDOVA. Publicat : 29-03-2016 în Monitorul
Oficial Nr. 78.
2. COD Nr. 154 din 28-03-2003 CODUL MUNCII AL REPUBLICII MOLDOVA
Publicat : 29-07-2003 în Monitorul Oficial Nr. 159-162 art. 64 MODIFICAT LP19
din 11.03.19, MO94-99/15.03.19 art.156; în vigoare 15.03.19;

92
 3. COD Nr. 152 din 17-07-2014 CODUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
Publicat : 24-10-2014 în Monitorul Oficial Nr. 319-324 art. 634 Versiune în vigoare
din 14.01.19 în baza modificărilor prin LP269 din 23.11.18 МО 467-479 din 14.12.18
art. 794;
4. Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999 // Monitorul
Oficial nr.1-4 din 06.01.2000.
5. LEGE Nr. 156 din 14-10-1998 privind sistemul public de pensii. Publicat : 17-12-
1998 în Monitorul Oficial Nr. 111-113 art. 683 MODIFICAT LP127 din 30.09.21,
MO238/01.10.21 art.279; în vigoare 01.10.21
6. Legea asistenţei sociale nr. 547 din 25.12.2003 // Monitorul Oficial nr.042 din
12.03.2004.
7. LEGE Nr. 5 din 09-02-2006 cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi
bărbaţi Publicat : 24-03-2006 în Monitorul Oficial Nr. 47-50 art. 200 Versiune în
vigoare din 15.06.2018 în baza modificărilor prin LP79 din 24.05.2018,MO195–
209/338 din 15.06.2018;
8. LEGE Nr. 186 din 10-07-2008 securităţii şi sănătăţii în muncă Publicat : 05-08-2008
în Monitorul Oficial Nr. 143-144 art. 587 Versiune în vigoare din 12.01.19 în baza
modificărilor prin LP245 din 15.11.18 МО 462-466 din 12.12.18 art. 774;
9. LEGE Nr. 10 din 03-02-2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice Publicat
: 03-04-2009 în Monitorul Oficial Nr. 67 art. 183 Versiune în vigoare din 24.08.18 în
baza modificărilor prin LP172 din 27.07.18, MO321-332/24.08.18 art.529;
10. LEGE Nr. 60 din 30-03-2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi
Publicat : 27-07-2012 în Monitorul Oficial Nr. 155-159 art. 508 MODIFICAT LP56
din 09.04.21, MO117-121/14.05.21 art.131; în vigoare 14.05.21;
11. LEGE Nr. 140 din 14-06-2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de
risc şi a copiilor separaţi de părinţi Publicat : 02-08-2013 în Monitorul Oficial Nr. 167-
172 art. 534 Versiune în vigoare din 28.04.15 în baza modificărilor prin LP71 din
12.04.15, MO102-104/28.04.15 art.170
Literatura generală și de specialitate:
12. Alexandru Ticlea, Constantin Tufan. Dreptul securității sociale. București: Editura
Global Lex, 2005. 87 p.
13. Apostu Ioan. Drept public şi privat. Brăila: Editura „Evrika“, 1997. 78 p.
14. Athanasiu Alexandru. Dreptul securității sociale. București: Editura "Actami", 1995.
165 p.

93
15. Bujor N. Social democrația în anii 70, Programul Partidului Socialist din Austria ( teză
de doctorat), București: 1979. 370 p.
16. Carpinschi Anton. Orientări ideologice actuale, tendințe și semnificații. 1991. 180 p.
17. Ciochina-Barbu Ioan. Dreptul securității sociale. Specializarea administrație publică.
Iași: Editura "Junimea", 2006. 29 p.
18. Coteanu I., Seche L., Seche M. Dicţionarul explicativ al limbii române. București:
Editura Academiei României, 1984. 897 p.
19. Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a. București: Editura "Univers
enciclopedic", 1998, 969 p.
20. Djuvara Mircea. Precis de filozofie juridică în sensul de filosofia dreptului. București:
Editura Trei, 1997, 445 p.
21. Ghimpu S., Ticlea A. , Tufan C. Dreptul securitatii sociale. București , ALL BECK,
1998, 292 p.
22. Ghimpu Sanda, Ion Traian Ștefanescu, Serban Beligradeanu, Gheorghe Mohanu.
Dreptul muncii, tratat, vol. III. București: Editura stiintifica si enciclopedica, 1982.
334p.
23. Ghimpu Sanda, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu.
Dreptul muncii, tratat, vol. I. București: Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978.
339p.
24. Ghimpu Sanda. Dreptul Muncii. București: Editura didactică şi pedagogică, 1985. 24p.
25. Hobbes Thomas. Leviathanul cap. 13 „Despre condiţia naturală a omenirii, în ceea ce
priveşte fericirea şi mizeria ei”
26. Immanuel Kant. Critica rațiunii practice. București: Editura IRI, 2006. 419 p.
27. John Locke. Al doilea tratat despre cârmuire, cap. 2 Despre starea naturală. București:
editura Nemira, 1999. 176 p.
28. Odinokaia I. Considerații doctrinare privind funcțiile protecției sociale. Chișinău:
Revista Naţională de Drept: publicaţie ştiinţifico-practică, nr.8(107)/2009, 73 p.
29. Odinokaia I. Riscul social – generatorul raporturilor de protecţie socială. Chișinău:
Revista Naţională de Drept: publicaţie ştiinţifico-practică, nr.7(106)/2009, 170 p.
30. Rojco A., Colîbneac E. Problemele securităţii sociale şi de creare a sistemului de
standarde sociale minime în Moldova. Informaţie de sinteză. Chişinău: Institutul
Naţional de Economie şi Informaţie, 2001, 43 p.
31. Rousseau J.J. Contractul social. București: Editura Ştiinţifică, 1957. 244 p.
32. Spinei Tudor. Introducere în politologie. Chișinău: 2003, 299 p.

94
33. Stănescu Ch. I. Reformă și contrareformă în ideologia capitalismului.București:
Editura Politică, 1989. 314 p.
34. Tamaș Sergiu. Dicționar politic, instituțiile democrației și cultura civilă. București:
Editura Academiei Române, 1999. 229 p.
35. Țîrdea Bogdan, Noroc Larisa. Politologie. Chișinău: 2014. 511 p.
36. Vâslan Călin. Politologie. București: Editura Economică, 1997. 370 p.
37. Alistair Cole. French politics and society. Routledge, 2013. 88 p.
38. Andrew James Mckay. Reforming social security in France. Palgrave Macmillan,
2011. 228 p.
39. Bell Daniel. The cultural contradictions of capitalism. Basic Books, 1976. 88 p.
40. Bruno Palier. A long goodbye to Bismarck? The politics of reforms in continental
Europe. Amsterdam University Press, 2010. 320 p.
41. Charles Lees. French politics: theories and approaches, routledge. 2019. 144 p.
42. Dahl Robert A. Polyarchy: participation and opposition. New Tork: Yale University
Press, 1971. 376 p.
43. Edelstein Mitchell R. Social security, Medicare and government pensions: meet the
most out of your retirement and medical benefits. NOLO, 2019. 100 p.
44. Gittleman Maury B. The U.S. social security system: background and issues. Nova
Science Publishers, 2018. 284 p.
45. Hix Simon. What's wrong with the European Union and how to fix it. Polity Press,
2008, 178 p.
46. Klaus J. Jacobs. The changing face of germany's welfare state. Palgrave Macmillan,
2003. 445 p.
47. Lavalette Michael, Pete Alcock. The Oxford Handbook of Social Policy and Social
Work. 2016. 115 p.
48. Leca Jean. The state in France: The evolution of a concept. Palgrave Macmillan, 2012.
218 p.
49. Marmor Theodore R. The politics of Medicare, second edition. Routledge, 2018. 119
p.
50. Micklewright John. Social policy in France: From the Revolution to the welfare state.
Routledge. 364 p.
51. Moller Susan. Justice, Gender and the Family. New York: Basic Books, 1989. 262p.
52. Obinger Herbert. The politics of social policy in France. Palgrave Macmillan, 2002.
202 p.

95
53. Panke Diana. Political parties in germany: a comparative perspective. Palgrave
Macmillan, 2018. 103 p.
54. Paraschiv Florentin. Ideological aspects of the social security system in Romania.
Springer, 2019. 49 p.
55. Retolaza José Luis, Leire San-José. Handbook of Social Policy Evaluation. 2013.
298p.
56. Ross George. Social democracy and welfare capitalism: a century of income security
politics. Cornell University Press, 2012. 144 p.
57. Rothgang Heinz, Steffen Mau. Welfare state transformations: comparative
perspectives. Palgrave Macmillan, 2012. 333 p.
58. Schulte Bernd. The german social market economy: an option for the transforming and
developing countries. Springer Science & Business Media, 2012. 311 p.
59. Shoenwald J.M. Time for choosing: the rise of modern american conservatorism. New
York: Oxford University Press. 197 p.
60. Skocpol The. Protecting Soldiers and Mothers: The Political Origins of Social Policy
in the United. Belknap Press of Harvard University Press, 1992. 189 p.
61. Skocpol Theda. The Missing Middle: Working Families and the Future of American
Social Policy. W.W. Norton & Company, 2000. 75 p.
62. Stan Lavinia. Post-communist Romania at twenty-five: Linking Past, Present, and
Future. Lexington Books, 2015, 218 p.
63. Stoica Alina. Political ideologies in contemporary Romania. Palgrave Macmillan,
2019. 172 p.
64. Wiesentha Helmut. The SPD and european integration: Strategies for a new
millennium. Palgrave Macmillan, 2002. 69 p.
65. Wilkins David V. The United States social security system: an overview. Routledge,
2020. 66 p.
66. Badel M. Droit de la sécurité sociale. Paris: Ellipses Édition marcheting, S.A., 2007.
79p.
67. Berdiaev W, Br. Kreisky, O. Palme. La social-democratie et l’avenir. Paris:
Gollimard, 1976, 112 p.
68. La securité sociale. Bureau International de Travail, La securité sociale Genève, 1995,
228 p.
69. Meunier-Boffa M. Droit sociale.Paris: Edition Litéc 1991. 190 p.
70. Политологияб Словарьсправочникб. Москва 2000, 733 c.

96
Surse Internet:
71. Albu Natalia. Conceptele de securitate și securitate națională: teorii și politici. În:
Revista militară, nr. 1(3), 2010. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Conc
eptele%20de%20securitate%20si%20securitate%20 nationala.pdf (accesat
30.04.2023).
72. Afanas N. Dimensiunea teoretică a securității naționale a Republicii Moldova în
contextul proceselor de globalizare. În: Relații internaționale. Plus. Revistă științifico-
practică, nr. 2, 2017. http://irim.md/wp-content/uploads/2018/02/5- Afanas.pdf
(accesat 01.03.2020).
73. Bujac Rodiva, Albu Natalia. Abordări conceptual – teoretice ale fenomenului
participării femeilor în procesul de luare a deciziilor,
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/207-218_0.pdf ( accesat la 30.04.2023);
74. https://mf.gov.md/ro/press-release-types/prima-cas%C4%83 ( accesat la 30.04.2023)
75. https://cros-legacy.ec.europa.eu/system/files/PS2%20Poster%206.pdf ( accesat la
15.04.2023).
76. https://www.qreferat.com/referate/asistenta-sociala/SISTEMUL-DE-PROTECTIE-
SOCIALA-611.php ( accesat la 17.04.2023).
77. https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/sociologie/Scurt-istoric-al-securitatii-
s85.php (accesat la 02.04.2023);

Declarația privind asumarea răspunderii

97
 Subsemnatul, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de master
sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz contrar,
urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Numele de familie, prenumele

________________________________

Semnătura

________________________________

Data

________________________________

98
99