CUPRINS

Intrоducеrе………………………………………………………………………1

Cаpitolul I. Abordări teoretico istoriografice a termenului de politica

energetică
1.1 Istoriografia cercetării a problematicii energetice în UE .......................................................3

1.2. Abordări teoretico conceptuale ale energeticii UE................................................................3

1.3. Concluzii...............................................................3

Cаpitolul II Fenomenul politicii energetice europene la etapa actuală

2.1. Politica UE în privința asigurării cu resurse energetice

2.1. Perspectivele energetice ale Uniunii Europene în societatea globală contemporană............52

2.3. Concluzii

Cоncluzii generale…………………….................................................................23

Bibliografie.................................................................................................................................

Lista abrevierilor.............................................

1
 INTRODUCERE

Într-o economie din ce în ce mai globalizată, strategia energetică a unei ţări trebuie să
ţină seama de contextul evoluţiilor şi schimbărilor care au loc pe plan mondial. Energia a
devenit un factor strategic în politica globală, o componentă vitală şi un factor de cost pentru
dezvoltarea economică şi progresul societăţii în ansamblu generând o serie de preocupări la nivel
mondial. În ultimii ani, consumul de energie la nivel global a crescut cu un ritm mai mare decât
în etapele anterioare.

În situaţia limitării resurselor primare de energie rezultă că pentru a se atinge durabilitatea

în acest domeniu este nevoie ca energia să se producă, să se furnizeze şi să se consume într-un
mod mai eficient decât până acum şi cu un impact redus asupra mediului. O serie de instituţii
internaţionale, precum şi Comisia Europeană au tras semnalul de alarmă asupra faptului că dacă
se va continua cu ritmul mare de creştere a consumului global de energie, omenirea s-ar putea
confrunta cu o criză energetică majoră în următoarele decenii.

Energia stă la baza evoluției și dezvoltării societății noastre. Aceasta ne protejează față de
mediul înconjurător și are un rol esențial în producția de bunuri și prestarea de servicii, facilitând
astfel obținerea bunăstării. Prin intermediul utilizării energiei pot fi îmbunătățite standardele de
viață și combătută sărăcia. Fiind un input, necesar pentru majoritatea proceselor de producție,
costul energiei joacă un rol important în nivelul de concurențialitate al produselor și serviciilor.
Însă, accesul la sursele de energie nu este facil, acesta implică costuri financiare cât și de mediu.
Energia angrenează statele și companiile internaționale întro cursă în vederea atragerii resurselor
la un cost cât mai redus. Energia poate fi analizată din perspectiva a trei dimensiuni: a siguranței,
prin prisma disponibilității resurselor de energie pentru economie, a durabilității, cu privire la
impactul utilizării diferitelor surse de energie asupra mediului, și a concurențialității, la nivelul
costului atragerii surselor de energie. În acest sens, statele cât și companiile vor căuta să aibă
acces la surse sigure, ieftine și cu impact redus asupra mediului.

Actualitatea și importanța temei abordate. Viața modernă nu poate fi concepută fără de

energia electrică. Astfel cea mai mare parte a descoperirilor din ultimul secol nu ar fi fost
realizate dacă nu ar fi existat energia electrică. Energia stă la baza evoluției și dezvoltării
societății noastre. Aceasta ne protejează față de mediul înconjurător și are un rol esențial în
producția de bunuri și prestarea de servicii, facilitînd astfel obținerea bunăstării. Prin intermediul
utilizării energiei pot fi îmbunătățite standardele de viață și combătută sărăcia.Fiind un început
necesar pentru majorarea proceselor de producție, costul energiei joacă un rol important în
nivelul de concurențialitate al produselor și serviciilor. Însă accesul la sursele de energie nu este
2
facil, acesta implică costuri financiare cît și costuri de mediu. Energia angrenează statele și
companiile internaționale într-o cursă în vederea atragerii resurselor la un cost cît mai redus.
Energia poate fi analizată din perspectiva a trei dimensiuni : a siguranței, prin prisma
disponibilităților resurselor de energie pentru economie, a durabilității, cu privire la impactul
utilizării diferitelor surse de energie asupra mediului, și a concurențialitații, la nivelul costului
atragerii surselor de energie. În acest sens, statele cît și companiile vor căuta să aibă acces la
surse sigure, ieftine și cu impact redus asupra mediului.

Avînd în vedere importanța energiei în societate și economie, prezenta lucrare își propune
să ofere o imagine de ansamblu cu privire la potențialul unei anumite surse de energie, de a
contribui la dimensiunile de siguranță, durabilitate și concurențialitate la nivelul sectorului
energetic european.

Energia electrică este elementul de bază în dezvoltarea economică industrială a fiecărui

stat, fiind indispensabilă în toate sectoarele de activitate. Creșterea nivelului vieții materiale și
spirituale a populației atît urbane cît și rurale este strîns legată de producția de energie electrică.
Producția de energie electrică este produsă în centrele electrice care diferă între ele. Dezvoltarea
producției de energie a atras de la sine dezvoltarea unui sistem de transformare, transport și
distribuție de energie electrică cu scopul de a acoperi întreaga țară precum și cel de a putea fi
conectat la sistemul european de energie. Odată cu dezvoltarea sistemului energetic s-a dezvoltat
și un sistem de transport și distribuție a gazelor naturale, precum și a unui sistem de termoficare
și livrare de agent termic industrial în zonele industrializate.

În prezent, s-a accentuat preocuparea consumatorilor, a fabricanților de echipamente și a

companiilor de distribuție a energiei electrice pentru asigurarea calității energiei. Problematica
actuală este concentrată, în principal, în următoarele direcții:

1. Promovarea cercetărilor privind calitatea energiei electrice

2. Dezvoltarea de metode de măsurare comparabile și controlabile a indicatorilor de
calitate a energiei electrice
3. Introducerea unor standarde și precizarea unor obligații din partea furnizorilor

Actualitatea temei, este subliniată de situația conjuncturală din prezent dar și de tendințele
de viitor cu privire la evoluția surselor regenerabile de energie. Este binecunoscut, că pe plan
național, preocupările în această direcție sunt în concordanță cu politicile la nivelul întregii
Uniuni Europene. Importanța abordării temei cu privire la problemele de integrare ale acestor
surse, este susținută însuși de caracterul lor, care se datorează resursei regenerabile de energie

3
primară utilizată. Fiind vorba în principiu de unități de producere a energiei care utilizează
resurse cu potențial avînd un caracter variabil (resursa solară sau eoliană), aceste centrale trebuie
supuse unor analize aparte. Analizele de fiabilitate și de disponibilitate asupra sistemelor care
valorifică aceste resurse, presupun o abordare ce țin de anumite particularități determinate de
specificul structural și funcțional al acestor instalații.

Metodologia. În cadrul lucrării am apelat la diferite surse, metode, în special am apelat la

metoda analizei, analiza descriptivă și comparativă. Datorită metodei de analiză am cercetat și
am facut o analiză amplă a determinărilor conceptuale și teoretice . Prin intermediul analizei
comparative am vizat sublinierea caracteristicilor surselor de energie avute în vedere în această
lucrare.

Structura și sumarul compartimentelor tezei. Tеzа dаtă cоnţinе intrоducеrе în cаrе

sunt rеflеctаtе аctuаlitаtеа tеmеi cеrcеtаtе, scоpul lucrării şi оbiеctul cеrcеtаt. Pе lîngă
intrоducеrе sunt 2 cаpitоlе cu subcapitole, cоncluzii, prеcum şi bibliоgrаfiа.

Cаpitolul I. Abordări teoretico istoriografice a termenului de politica energetică – în

acest prim capitol al lucrării am încercat să delimit principalele aspecte legate de conceptul de
energie electrică și să evidențiez principalele probleme energetice cu care se confrunta Uniunea
Europeană. Am încercat să analizez diferite surse de energie: prezentarea celor mai importante
surse de energie din mix-ul mondial din perspectivă tehnică și economică;

Cаpitolul II. Fenomenul politicii energetice europene la etapa actuală – în acest capitol
am descris politicile Uniunii Europene în scopul asigurării cu resurse energetice, care sunt
resursele energetice regenerabile. Deasemenea am încercat să reflectez care sunt obiectivele de
bază a politicii europene și strategiile acesteia în domeniul energeticii. Am mai menționat care
este pachetul de reglementări privind politica viitoare a UE în domeniul energie. Al doilea
capitol prezintă abordarea europeană a sectorului energetic, în special eficienţa energetică, şi
explică cine sunt şi cum comunică actorii Politicii Energetice. Deasemenea în acest capitol am
reflectat care sunt perspectivele Uniunii Europene în societatea contemporană.

În cоncluzii generale sunt gеnеrаlizаtе rеzultаtеlе оbţinutе pе pаrcursul cеrcеtării, dе

аsеmеnеа sunt еvidеnţiаtе căilе și modalitățile de rezolvare a problemelor energetice cu care se
confruntă Uniunea Europeană precum și întreaga lume. Sunt prеzеntаtе situаţiilе cе influеnţеаză
nеgаtiv asupra energiei electrice, din mоtivul cărоrа sunt prеzеntаtе mеtоdеlе, dеciziilе cе
trеbuiе аbоrdаtе pеntru а аtingе un nivеl nоu şi înаlt dе prоgrеs.

4
 Scopul și obiectivele tezei. Scopul cercetării efectuate și cuprinse în lucrare este acela de a
fundamenta din punct de vedere economico-financiar oportunitatea utilizării resurselor
regenerabile de energie, atît în producerea de energie din surse alternative, cît și în soluții de
eficiență energetică, pornind de la proiecte investiționale concrete, prin studiul de fezabilității
economico-financiare al acestora.

În realizarea scopului mi-am propus următoarele obiective:

 Definirea conceptului de energie electrică: caracteristicile specifice dezvoltării

domeniului energetic într-o manieră sustenabilă;
 Analiza diferitelor surse de energie: prezentarea celor mai importante surse de
energie din mix-ul mondial din perspectivă tehnică și economică;
 Analiza situaţiei energetice la nivel european pornind de la situaţia energetică
mondială, evaluarea producţiei actuale de energie, structura consumului, importurile de energie;
 Analiza politicii energetice europene: obiectivele în materie energetică ale Uniunii
Europene și principalele căi urmate pentru atingerea acestora;
 Analiza economică a diferitelor tipuri de energii în cadrul UE: din perspectiva
costurilor de producţie, a investiţiilor necesare, a disponibilităţii resurselor, a atractivității
economice a acestora şi a impactului pe care îl au acestea asupra mediului

Cuvinte-cheie: energie, politica energetică, resurse regenerabile, dezvoltare durabilă, energie

nucleară, Uniunea Europeană, energie, comunicare, cetăţeni, consumatori.

5
 Cаpitolul I. Abordări teoretico istoriografice a termenului de politica
energetică

1.1 Istoriografia cercetării a problematicii energetice în UE

În ultimii douăzeci de ani, toate statele dezvoltate ale lumii admit că se află în faţa unor
mari provocări de importanţă primordială şi anume:

- creşterea consumului de energie, datorat pe de o parte creşterii populaţiei pe glob şi pe de altă

parte creşterii nevoilor acesteia, raportat la stadiul actual de dezvoltare economico-socială, ceea
ce se traduce prin creşterea gradului de exploatare a resurselor;

- încălzirea globală, ca o consecinţă directă şi adesea necontrolată a exploatării excesive a

resurselor naturale.

Aceste provocări se află într-o strânsă interdependenţă şi trebuie rezolvate în consecinţă,

ţinând cont de această legătură strânsă. Nevoia de energie este dictată de necesitatea creşterii
economice în ţările puternic dezvoltate (SUA, Japonia, Germania, Franta etc), dar şi în ţările
emergente (China, India, Brazilia, Africa de Sud, Europa Centrală şi de Est etc.). Totodata,
această nevoie de energie se confruntă cu epuizarea surselor clasice de energie – cărbune, ţiţei,
gaze naturale – şi cu repartizarea inechitabilă a acestor surse, din punct de vedere geografic.
Aceste aspecte au condus la creşterea permanentă a preţului acestor surse de energie, şi acestea,
la rândul lor, la anumite dezechilibre economice, care pot conduce în final la blocaje ale
dezvoltării economice în forma actuală. Având în vedere aceste aspecte deosebit de importante,
dar şi presante (prin epuizarea stocurilor existente în viitorul apropiat), omenirea este în căutarea
unor surse noi de energie, iar cele identificate până în prezent sunt energia nucleară şi sursele
regenerabile de energie – SRE, cele mai importante şi utilizate fiind hidro, eoliană, solară,
geotermală, biomasă. Energia nucleară – obţinută prin fisiunea nucleelor grele sau prin fuziune
nucleară – este limitată şi ea din punctul de vedere al surselor de combustibil nuclear. Aceste
surse sunt însă repartizate mai echitabil, iar preţul este relativ scăzut, ceea ce conduce la
multiplicarea numărului de centrale nuclearo-electrice, ca variantă de înlocuire a combustibililor
clasici la producerea energiei electrice.

Energia stă la baza evoluției și dezvoltării societății noastre. Aceasta ne protejează față de
mediul înconjurător și are un rol esențial în producția de bunuri și prestarea de servicii, facilitînd
astfel obținerea bunăstării. Prin intermediul utilizării energiei pot fi îmbunătățite standardele de
viață și combătută sarăcia. Fiind un început, necesar pentru majoritatea proceselor de producție,

6
costul energiei joacă un rol important în nivelul de concurențialitate al produselor și serviciilor.
Energia angrenează statele și companiile internaționale într-o cursă în vederea atragerii
resurselor la un cost cît mai redus. Energia poate fi analizată din perspectiva a trei dimensiuni: a
siguranței, prin prisma disponibilității resurselor de energie pentru economie, a durabilității, cu
privire la impactul utilizării diferitelor surse de energie asupra mediului. În acest sens, statele cît
și companiile vor căuta să aibă acces la surse sigure, ieftine și cu impact redus asupra mediului.

Sursele de energie cele mai primitive sunt cele obținute din carbune și petrol. Însa acestea
sunt epuizabile și arderea acestora produce mari cantități de CO2. De aceea sunt căutate noi surse
de energie. Se încearcă folosirea energiei solare căpătată cu ajutorul panourilor solare. Însă
conversia energiei razelor solare în căldură sau electricitate se face cu o pierdere de 80-90% și
acestea nu pot fi captate decît în timpul zilei și astfel energia trebuie să fie stocată pentru a putea
fi furnizată și pe timpul nopții.

Energia nucleară este una dintre cele mai folosite noi surse de energie la acest final de
secol. Energia nucleară poate fi produsa în doua moduri: prin fisiune și prin fuziune. Prin fusiune
sunt folosiți atomi grei cum ar fi Uraniul care se dezintegrează și generează o mare cantitate de
energie. Însa reacția este instabilă și se produce o mare cantitate de radiații. Rezidiurile ramase în
urma reacțiilor sunt radioactive, nocive și trebuie depozitate in condții speciale.

S-a remarcat însă tot mai des în ultimul timp că dezvoltarea sectorului nuclear este supusă
unor riscuri decizionale de natură socială sau politică, datorită evoluţiei mentalităţilor şi
polarizării intereselor unor anumite categorii sau entităţi sociale. Percepţia publicului (dezbateri
largi au avut în anii din urmă loc în Germania şi Suedia) a fost puternic influenţată de o serie de
evoluţii neliniştitoare: proliferarea nucleară, survenirea unor accidente importante (TMI,
Tchernobyl, Tokai Mura), probleme legate de securitatea centralelor, de transportul şi
depozitarea deşeurilor (fiind dincolo de orice evidenţă că deşeurile radioactive nu au încă o
soluţie finală acceptată) şi, nu în cele din urmă, activităţile incontrolabile promovate de
terorismul internaţional (Pop, F., 2007). [1]

O alta sursa este forșa apelor. Prin construirea hidrocentralelor se obțin mari cantități de
energie. Se poate folosi apa termală pentru încălzire sau a aburilor de apă pentru a produce
electricitate. Astfel de centrale se gasesc în Italia, Japonia și California. La forajele de mare
adîncime se poate injecta apa rece care este încălzita și apoi extrasă pentru a produce energie
electrică.

7
 Fenomenul încălzirii globale se pare că este consecinţa directă a creşterii conţinutului de
gaze cu efect de seră (GES) – în special CO2 (dioxid de carbon) – în atmosferă. Acest fenomen
se datorează arderii combustibililor fosili – cărbune, ţiţei, gaze naturale – din care rezultă CO2.
Din acest punct de vedere, soluţiile de reducere a emisiilor de GES sunt reducerea consumului de
combustibili fosili şi în acelaşi timp promovarea SRE, care sunt nepoluante.

Prin diversificarea resurselor de energie, prin stimularea investiţiilor în unităţi de producere

a energiei folosind aceste resurse, dar şi prin garantarea unui acces liber într-o piaţă
concurenţială, cu posibilitatea negocierii directe a preţurilor la energie, pornind de la preţul ei de
cost (incluzând aici şi amortizarea instalaţiilor în care se produce) şi folosind facilităţile de
promovare oferite. În consecinţă, pe termen mediu şi lung, cea mai bună alternativă la
exploatarea excesivă a resurselor clasice de energie ca răspuns la creşterea nevoii de consum, la
creşterea preţurilor la energia electrică şi termică dar şi la prevenirea accentuării încălzirii
globale o constituie, pe de o parte, diversificarea resurselor pentru producerea de energie prin
utilizarea surselor regenerabile de energie, iar pe de altă parte creşterea eficienţei energetice
(inclusiv prin mecanisme de cogenerare), fapt relevat şi prin cercetările întreprinse în cadrul
lucrării de faţă. utilizare se limitează degajarea de GES.

Sursele regenerabile de energie sunt practic inepuizabile, în sensul că prezintă resurse

foarte mari comparativ cu nevoile prezente şi cu estimările viitoare, şi sunt prezente pe toată
suprafaţa pământului, implicând numai costurile transformării lor în energii direct utilizabile (în
speţă energia electrică şi energia termică).

În cadrul comunității europene regăsim un conglomerat de sectoare energetice cu politici,

resurse, mixuri energetice, posibilități financiare diferite, dar toate aflate în căutarea unei energii
sigure, ieftine și cu impact redus asupra mediului înconjurător. Uniunea Europeană caută să
acționeze ca un tot unitar în vederea maximizării potențialului său pe piețele internaționale de
resurse energetice. Pentru aceasta este nevoie de o politică comunitară, care să țină seama de
caracteristicile, potențialul și nevoile fiecărui stat, în parte, avînd în vedere cele trei dimensiuni.
UE reprezintă cea mai mare piaţă regională de energie din lume cu peste 500 de milioane de
consumatori fiind în același timp și cel mai mare importator de energie (Comisia Europeană,
2010). În acest sens, deficitul comercial la nivel de produse energetice al UE se ridică în 2012 la
3,3% din PIB sau echivalentul a 421 miliarde euro, față de 2004 când nivelul deficitului
comercial era de 150 miliarde euro. Uniunea importă cu precădere petrol (275 de miliarde de
euro) și gaze naturale (105 miliarde de euro).

8
 Pentru moment principalele instrumente ale politicii energetice europene sunt reprezentate
de promovarea surselor regenerabile, internalizarea costurilor legate de emisiile de gaze cu efect
de seră, GES, eficiența energetică și realizarea pieței interne de energie. Se remarcă faptul că
tema dezvoltării politicilor energetice devine un subiect de competiție, la nivel de
responsabilitate, între statele membre și Comisia Europeană. De asemenea se ridică întrebarea cu
privire la responsabilitatea asigurării securității energetice la nivelul statelor sau al piețelor. UE
se remarcă printr-un nivel ridicat al consumului său de energie în raport cu rezervele sale
energetice, fapt pentru care importurile joacă un rol important în asigurarea securității energetice
a Uniunii. Astfel, Uniunea deține 0,4% din rezervele cunoscute de petrol, echivalentul a 12 ani
de producţie, şi 1,7 trilioane m3 gaz sau 0,9% din rezervele cunoscute, suficiente tot pentru
acelaşi interval de producţie (Comisia Europeană, 2014, după BP, 2013). În privinţa cărbunelui,
perspectivele sunt mai optimiste, UE având în subsol 56 miliarde tone cărbune, 6,5% din
rezervele cunoscute, suficiente pentru 97 de ani de producţie.

Principalele ţări importatoare de energie sunt economiile reprezentative ale Uniunii precum
Germania (196,8Mtoe), Italia (133,8Mtoe) şi Franţa (125,3 Mtoe). Alături de Marea Britanie şi
Spania acestea acoperă aproape 70% din importurile nete ale Uniunii (Comisia Europeană,
2014). Abordând importurile din perspectiva originii acestora, se remarcă importanţa Rusiei în
securitatea energetică europeană la nivelul combustibililor fosili: petrol 34%, gaze naturale 32%
şi cărbuni 21% (Comisia Europeană, 2014, după IEA, 2014). De asemenea, în cazul importurilor
de gaz, se remarcă diversitatea redusă a furnizorilor de gaz, trei ţări Rusia, Norvegia şi Algeria
reprezentând 70% din importuri (Comisia Europeană, 2014). Acest aspect mărește
vulnerabilitatea Uniunii în securizarea resurselor, un scenariu elaborat recent la nivel european
menționând că, în cazul în care ar avea loc o întrerupere a aprovizionării cu gaz din Rusia, într-
un moment de vârf al cererii, Uniunea Europeană ar fi afectată aproape în totalitate (Comisia
Europeană, 2014).

Având în vedere situația energetică de pe plan comunitar, Comisia Europeană vizează, prin
politica sa, direcționarea sectorului energetic către cele trei dimensiuni de siguranță,
concurențialitate și sustenabilitate. Prin dezvoltarea acestei politici, ce îmbină elemente legate de
schimbările climatice, dezvoltarea de surse de energie, eficiență energetică și realizarea pieței
interne, politică externă, energia devine o arie comună de competențe între Uniune și statele
membre. Politica energetică europeană pleacă de la premisa transformării punctelor slabe și a
amenințărilor prezente la adresa sectorului energetic european în oportunități de creștere și
dezvoltare. Astfel sunt trasate o serie de obiective ce vor facilita transformarea sectorului
energetic european (Consiliul European, 2007):
9
  ţintă obligatorie de reducere a emisiilor GES cu 20% faţă de nivelurile din 1990 şi o ţintă
condiţională de 30% reduceri în cazul obţinerii unui acord la nivel internaţional în privinţa
reducerilor GES;
 o ţintă obligatorie de obţinere a unei ponderi de 20% energie regenerabilă în consumul
primar de energie până în 2020; 18
 o ţintă minimă obligatorie de creştere a ponderii energiei regenerabile consumate în
sectorul de transporturi la 10% până în 2020;
 o ţintă neobligatorie de reducere cu 20% a consumului de energie primară până în 2020;
 angajamentul Uniunii de a facilita construcţia a 12 centrale de generare a electricităţii,
echipate cu tehnologie de captare şi stocare a carbonului (CCS).

Pe plan internațional UE este în favoarea dezvoltării unui acord la nivel global pentru
reducerea GES cu ţinte obligatorii pentru 2020 (Comisia Europeană, 2014d). Dată fiind
orientarea Uniunii, în vederea dezvoltării de tehnologii cu emisii reduse de gaze cu efect de seră,
în condițiile concretizării unui astfel de acord, vor exista oportunități de preluare a acestor
tehnologii și a modelului energetic european la nivel mondial. De asemenea, prin intermediul
îmbunătățirii eficienței energetice și a promovării resurselor energetice, UE are oportunitatea de
a-și reduce nivelul de dependență energetică prin utilizarea de surse energetice produse pe plan
local.

Europa se confruntă cu o cerere tot mai mare de energie, cu prețuri volatile și cu întreruperi
în aprovizionarea cu energie. De asemenea, trebuie să reducem impactul sectorului energetic
asupra mediului. Provocările cu care se confruntă Europa în domeniul energiei includ aspecte
cum ar fi creșterea dependenței de importuri, diversificarea limitată, nivelul ridicat al prețurilor
la energie și volatilitatea acestora, creșterea cererii de energie la nivel global, riscurile de
securitate care afectează țările producătoare și pe cele de tranzit, amenințările din ce în ce mai
mari provocate de schimbările climatice, progresul lent în ceea ce privește eficiența energetică,
provocările care decurg din ponderea tot mai mare a energiei regenerabile, precum și nevoia de o
mai mare transparență, de o mai bună integrare și interconectare pe piețele de energie. Politica
energetică europeană are în centrul său un ansamblu de măsuri variate, care au menirea de a
realiza o piață energetică integrată și de a asigura securitatea aprovizionării cu energie și
durabilitatea sectorului energetic.

Energia a fost parte componentă a procesului de integrare europeană încă de la început.

Tratatul privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (1951) şi Tratatul Euratom
privind instituirea unei Comunităţi Europene a Energiei Atomice (1957) se concentrau pe două

10
dintre cele mai importante surse de energie, cărbunele şi energia nucleară. Ulterior, importanţa
crescută a petrolului, a gazelor naturale şi a energiei electrice a reuşit să menţină energia în topul
agendei economice şi politice a Comunităţii, conducând la o creştere a activităţii de reglementare
la nivel comunitar în vederea creării unei pieţe energetice europene şi a elaborării treptate a unei
politici energetice la nivelul UE. Energia a fost parte componentă a procesului de integrare
europeană încă de la început. Tratatul privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
(1951) şi Tratatul Euratom privind instituirea unei Comunităţi Europene a Energiei Atomice
(1957) se concentrau pe două dintre cele mai importante surse de energie, cărbunele şi energia
nucleară. Ulterior, importanţa crescută a petrolului, a gazelor naturale şi a energiei electrice a
reuşit să menţină energia în topul agendei economice şi politice a Comunităţii, conducând la o
creştere a activităţii de reglementare la nivel comunitar în vederea creării unei pieţe energetice
europene şi a elaborării treptate a unei politici energetice la nivelul UE.

Cu toate acestea, doar 50 de ani mai târziu, în cadrul Tratatului de la Lisabona (2007), se conferă
energiei o bază juridică şi UE dobândeşte competenţe partajate cu statele membre în acest
domeniu.

Evenimentele de la Fukushima, din martie 2011, au întărit dimensiunea nucleară a politicii

energetice a UE, prin derularea unui exerciţiu amplu de testări de rezistenţă la instalaţiile
nucleare din Uniunea Europeană (şi din statele învecinate), în perioada 2011-2012 şi, ulterior,
prin adoptarea Directivei 2014/87/Euratom de modificare a Directivei 2009/71/Euratom de
instituire a unui cadru comunitar pentru securitatea nucleară a instalațiilor nucleare.

La 25 februarie 2015, Comisia lansează Comunicarea privind Uniunea Energiei, care prezintă
viziunea pentru viitor a sistemului energetic european şi paşii necesari pentru realizarea acesteia.
Uniunea Energiei se bazează pe cele 3 obiective ale politicii energetice a UE şi se concentrează
asupra a 5 dimensiuni care se sprijină reciproc:

 securitatea energetică, solidaritatea şi încrederea;

 piaţa internă a energiei;
 eficienţa energetică, văzută ca o contribuţie la moderarea cererii de energie;
 decarbonizarea economiei;
 cercetarea, inovarea şi competitivitatea.

Sunt vizate finalizarea integrării pieţei energetice interne, consolidarea coordonării politicilor
naţionale, eliminarea barierelor de piaţă şi a izolării energetice, scăderea preţului la energie
pentru consumatori, modernizarea infrastructurii şi atragerea investiţiilor în sectorul energetic cu
accent pe tehnologiile inovative şi capacităţile de producţie a energiei verzi. Planul de acţiune
11
anexat la strategia-cadru prezintă măsurile specifice care vor fi pregătite şi puse în aplicare în
următorii ani. Acest plan de acţiune va fi monitorizat şi revizuit în mod periodic, pentru a
răspunde la provocările în schimbare şi la noile elemente care apar.

12
 1.2. Abordări teoretico conceptuale ale energeticii UE

Energia este indispensabilă vieții pe Pamant. Ea există pretutindeni și reprezintă cauza

producerii unor numeroase fenomene: mișcare, lumină, sunet, caldură etc. Există mai multe
forme de energie, dar aproape intreaga energie de pe Pamant provine direct sau indirect de la
Soare.
Spre deosebire de sursele de energie artificiale, obținute de om prin transformarea unei
forme de energie în alta formă de energie (exemple: motoare, centrale termice, centrale eoliene
etc.), sursele de energie primară sunt sursele de energie existente în natura  și care pot fi
folosiste în mod direct. Societatea actuală este un mare consumator de energie sub diferite
forme, în industrie, transporturi, agricultură, în domeniul casnic etc. Consumul de energie pe cap
de locuitor este considerat un indicator al nivelului de trai.
Energia electrică are o importanță deosebită în economia noastră natională. Ea eate
folosită în industrie, agricultură, transporturi, pentru iluminatul orașelor și satelor, pentru nevoile
zilnice ale oamenilor.Pentru obținerea ei s-au construit numeroase centrale electrice, fie
termoelectrice, care folosesc combustibili minerali, fie hidroelectrice, care utilizeaza energia
apelor.
Energia electrică este forma de energie cu ponderea cea mai însemnată, ce se utilizează atât
în procesul de producere a bunurilor materiale cât şi la consumatorii casnici. De asemenea se
preconizează ca în viitor ea să devină cea mai importantă energie utilizată şi într-un alt sector,
mare consumator de energie, precum transportul. Dintre avantajele care o fac să fie preferată
altor forme de energie putem aminti:
 transportul ieftin la mari distanţe şi cu pierderi mici, ceea ce face ca ea să poată fi
produsă direct la sursa de energie primară;
  distribuirea simplă la locurile de utilizare chiar dacă puterea consumatorilor
diferă;
   poate fi uşor transformată în alte forme de energie necesare consumatorilor –
mecanică, chimică, termică, luminoasă, etc.
Statele Membre ale UE se pot împărţi, din punct de vedere al surselor de energie primară,
în trei categorii: net producători, net importatori şi categoria specială a ţărilor coeziunii.
Ţările net producătoare sunt Olanda, Danemarca şi Marea Britanie. Odată cu
descoperirea zăcământului de la Groningen în anul 1959, Olanda a devenit cel mai mare
producător de gaz dintre ţările UE. Consumul de gaz, care depăşeşte 20 % din consumul total de
energie primară în spaţiul comunitar, este acoperit în mare parte de doi mari furnizori, Rusia şi
Norvegia, pe locurile următoare situându-se Olanda şi Algeria.

13
 Danemarca este un exportator net de gaz natural, dar într-o cantitate mult mai mică decât
Olanda. Necesarul de petrol şi-l acoperă în proporţie de 98 % din resurse interne.
Marea Britanie este un alt mare producător şi exportator de energie. Ca unul dintre actorii
principali în politica europeană, alături de Germania, Franţa şi Italia, Marea Britanie necesită o
privire mai atentă asupra sectorului său de energie. Intre anii 1980 – 1990, acest sector, ca de
altfel întreaga economie, au suferit schimbări majore. Industria de petrol, gaze şi cea
producătoare de energie electrică au intrat într-un vast program de privatizare, în ciuda opoziţiei
extrem de puternice manifestate de companiile de stat sau publice care deţineau monopolul
absolut al acestor activităţi. O demonopolizare totală, urmată de înfiinţarea instituţiilor de
reglementare, au creat cea mai liberă piaţă a energiei din Europa. Singurul domeniu care a rămas
încă în monopolul statului este energia nucleară. Obiectivul politicii guvernamentale în domeniul
energiei a fost încurajarea competiţiei, iar guvernul a intervenit numai pentru a stabili regulile
jocului.
Ţările net importatoare sunt Germania, Franţa si Italia.
Germania este un mare importator de gaz (78% din necesar în 1994) adus mai ales din
Rusia, şi petrol (99% din necesar). Germania este, în acelaşi timp, un important producător şi un
transportator de energie în UE. Producţia de cărbune a scăzut în ultimii ani, în timp ce producţia
de energie nucleară creşte relativ încet. Diversificarea surselor de energie şi siguranţa în
alimentare sunt două din preocupările majore ale statului german. Politica de energie nu este
uniformă în ce priveşte organizarea şi implicarea autorităţilor guvernamentale. In sectorul
cărbunelui şi al energiei nucleare, statul are un rol major, în timp ce sectorul petrolului este
guvernat de regulile pieţei libere. In domeniul gazului, piaţa este „împărţită” pe secţiuni
dominate de diferite companii (aşa numita „piaţă organizată”). Energia nucleară nu este privită
cu prea mult entuziasm, iar industria cărbunelui, care se bucură încă de subvenţii aspru criticate
de oficialii CE, este în continuu declin. Incepând cu anii `80, protecţia mediului a devenit
obiectiv prioritar a guvernului şi o preocupare majoră în domeniul energiei. Aşadar, Germania nu
urmează o politică de energie articulată şi omogenă, una din motivele importante fiind structura
sa federală, care acordă landurilor o largă autonomie.
Franţa este un importator net de energie. Importă aproape în totalitate petrolul şi gazul de
care are nevoie şi peste 75 % din cărbune. Dezvoltarea puternică a sectorului nuclear a S 10 fost
rezultatul firesc al dependenţei excesive faţă de importul de combustibili clasici. Deşi Franţa
deţine rezerve de petrol şi gaz, producţia internă se menţine la un nivel scăzut. Sursele de
importuri sunt Rusia şi Algeria, urmate de Norvegia. Franţa are o veche tradiţie în ce priveşte
companiile de stat în domeniul energiei. Electricite de France şi Gaz de France sunt companii
monopoliste prin tradiţie. Privatizarea sectorului de energie se află pe agenda politicii
14
guvernamentale, dar ei i se opun, fără vehemenţa celei înregistrate în Marea Britanie, sindicatele
şi companiile însele. Protecţia mediului, ca o componentă integrată a politicii de energie, este
încă la început.
Italia este săracă în resurse energetice şi importă din Algeria cea mai mare parte din gazul
necesar, fiind de altfel şi ţara de tranzit a gazului algerian spre Europa. Nu există sector nuclear,
ca rezultat al moratoriului impus prin referendumul din 1987. Sectorul de energie este tradiţional
de stat ca şi în Franţa. Holdingul energetic ENI a început să fie privatizat pe componente, iar
ENEL, compania de electricitate, este şi ea pe cale de a fi complet privatizată, pe baza unui plan
de restructurare pe activităţi. Fiind foarte dependentă de importurile energetice, Italia este
preocupată în special de creşterea eficienţei energetice, dar şi de protecţia mediului.
Având în vedere impactul sectorului energetic asupra mediului, se ridică problema privind
abordarea sustenabilităţii în acest domeniu pe plan mondial. Pe de-o parte statele dezvoltate, a
căror cerere pentru energie a scăzut de-a lungul timpului, datorită eficientizării și a orientării
către sectorul terţiar, sunt interesate în a avea acces la resurse energetice cu un impact redus
asupra mediului. Ele vor fi pregătite în a susţine măsuri de reducere a impactului producerii de
energie asupra mediului, în contrast cu economiile în curs de dezvoltare, ce necesită accesul la
cantităţi cât mai mari de energie, la costuri atractive pentru a-și putea alimenta creșterea
economică. Existenţa acestor două abordări la nivel mondial afectează concurențialitatea relativă
a întreprinderilor, deoarece unele state acceptă susţinerea acestor costuri, în timp ce altele se
orientează, cu precădere, către dimensiunea fizică și a economică a securităţii energetice.
  În privința consumului de energie putem spune că la nivel global acesta se ridică la peste
13.000 Mtoe, principalii consumatori de energie fiind China, SUA și UE, împreună cei trei actori
reprezentând aproape jumătate din consumul global brut de energie. Astfel evoluțiile acestora în
domeniul energetic vor modela într-o bună măsură sistemul energetic mondial. Analizând
evoluția consumului de energie se remarcă faptul că acesta este pe un trend ascendent. Față de
1995, spre exemplu, acesta este cu aproape 30% mai ridicat la nivelul anului 2011. Există o
divergență din perspectiva consumului între statele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare.
Astfel, SUA și UE își cresc consumul de energie până spre spre jumătatea deceniului trecut,
moment din care prezintă o pantă descendentă. În schimb țările în curs de dezvoltare cunosc o
creștere a consumului de energie, în ciuda faptului că în ultima parte a intervalului 2005-2011
criza economică de la nivel mondial a presupus o reducere a consumului de energie. Datorită
evoluției din aceste state, consumul de energie la nivel mondial se află pe o pantă ascendentă.    
UE reprezintă cea mai mare piaţă regională de energie din lume cu peste 500 de milioane
de consumatori fiind în același timp și cel mai mare importator de energie (Comisia Europeană,
2010). În acest sens, deficitul comercial la nivel de produse energetice al UE se ridică în 2012 la
15
3,3% din PIB sau echivalentul a 421 miliarde euro, față de 2004 când nivelul deficitului
comercial era de 150 miliarde euro.(Comisia Europeană, 2014a). Uniunea importă cu precădere
petrol (275 de miliarde de euro) și gaze naturale (105 miliarde de euro).
UE reprezintă la nivel mondial 12,7% din consumul brut de energie, acesta fiind, față de
nivelul anului 2005, stabil în linii mari, însă tendința este de reducere a consumului de energie.
De altfel, la nivel global, se remarcă trend-uri divergente între actorii dezvoltați, precum SUA și
UE, pe de-o parte, și țările în curs de dezvoltare, ce au drept principale exponente la nivel de
consum de energie China și India. Datorită acestor evoluții, ponderea UE, din perspectiva
consumului la nivel mondial, s-a diminuat acest aspect fiind valabil și pentru emisiile de gaze cu
efect de seră.
UE se remarcă printr-un nivel ridicat al consumului său de energie în raport cu rezervele
sale energetice, fapt pentru care importurile joacă un rol important în asigurarea securității
energetice a Uniunii.

16
 1.3. Concluzii

În decursul istoriei, omul a fost un consumator minor de energie. Evoluţia speciei umane
este însă direct şi implicit legată de consumul de energie. Consumul de energie ca urmare a
dezvoltării civilizaţiei umane, raportat la scara planetară, atât în timp cât şi sub raport cantitativ,
este extrem de recent şi puţin însemnat. 3 1 Deşi anumite fenomene electrice şi magnetice erau
cunoscute încă din antichitate, istoria curentului electric şi a binefacerilor sale este destul de
recentă. Descoperirea electricităţii şi, ulterior, utilizarea ei pe scară largă a reprezentat un mare
salt înainte în ceea ce priveşte calitatea traiului şi a nivelului de civilizaţie a oamenilor.

În cadrul acestui subcapitol imi propunsă eleborez o serie de concluzii cu privire la

principalele elemente studiate de-a lungul acestui capitol. În primul rând tema energiei a fost
aleasă drept subiect de studiu datorită faptului că aceasta reprezintă un element fundamental al
societății noastre. Accesul la energie facilitează dezvoltarea economică și îmbunătățirea
standardelor de viață. Pentru țările dezvoltate energia reprezintă un element în absența căreia nu
poate fi imaginată funcționarea societății, în timp ce pentru țările în curs de dezvoltare
disponibilitatea energie reprezintă cheia obținerii progresului. În același timp, energia reprezintă
un element de concurențialitate, atât la nivelul statelor cât și al întreprinderilor. Energia nu este
facil de atras, aceasta implică costuri financiare și de mediu. De asemenea, la nivel mondial se
remarcă concentrarea geografică a rezervelor de gaz și petrol, fapt ce îngreunează dezvoltarea
unei piețe mondiale pentru aceste resurse.

Din aceste considerente, am vizat să analizez principalii factori care determină

disponibilitatea și costul resurselor de energie pentru o societate. Lucrarea este plasată, din punct
de vedere geografic, la nivelul Uniunii Europene, deoarece aceasta se remarcă prin multitudinea
de sectoarea și politici energetici în cadrul statelor membre, ce se doresc în prezent a acționa ca
un tot unitar, cât și prin rezervele reduse de resurse energetice în contrast cu nivelul de consum.
Astfel, asigurarea securității energetice reprezintă o provocare la adresa Uniunii Europene.

Într-o prima parte a lucrării am vizat definirea și analizarea principalelor concepte asociate
cu domeniul energetic. Din acest motiv mam axat pe conceptul de energie electrică, deoarece
acesta reprezintă un element omniprezent la nivelul factorilor de decizie cât și al opiniei publice,
ce influențează dezvoltarea politicilor sectoriale.

În privința dezvoltării durabile și a domeniului energetic putem spune că există două

elemente de legătură: disponibilitatea resurselor și protecția mediului înconjurător, principala
teamă în prezent fiind reprezentată de schimbările climatice. Pentru ca o sursă să poate fi

17
considerată sustenabilă ea trebuie să prezinte o disponibilitatea ridicată a resurselor și emisii
reduse de GES, motiv pentru care energiile regenerabile sunt percepute drept o soluție.

Electrificarea este una dintre direcţiile principale ale progresului tehnic contemporan, fară
de care nu puteau fi atinse ritmurile dezvoltării economice şi sociale ale acestui secol. în secolul
XX, o dată cu perfecţionarea maşinilor şi aparatelor electrice se pun bazele revoluţiei
electrotehnice ce caracterizează dezvoltarea economică a acestui secol. Pe baza automatizării şi
cibernetizării din prezent, se conturează o nouă etapă, bazată pe folosirea elementelor miniaturale
cu consum redus de energie. Toate societăţile sunt dependente de energie, în orice parte a lumii,
aceasta fiind folosită ca un substitut al muncii umane.

Datorită calităţilor sale remarcabile, dintre care posibilitatea de a fi produsă în cantităţi

mari din alte forme de energie, de a fi transmisă economic la distanţe mari, de a fi distribuită
ulterior celor mai diverşi consumatori şi de a fi transformată cu uşurinţă în alte forme de energie,
energia electrică are în prezent o foarte largă utilizare în toate domeniile economice precum şi în
viaţa social-culturală.

Energia electrică este una din cele mai utilizate forme de energie, fară de care, în etapa
contemporană, nu poate fi concepută nici una din activităţile societăţii umane. Astfel, în orice
parte a lumii energia electrică este folosită de la iluminat la încălzit, de la banalul radio la
modernele staţii radar, de la motorul electric la robotii industriali. Toate activităţile umane,
începând cu cele distractive sau casnice şi continuând cu cele din sectoarele economice,
presupun de la utilizarea lămpilor, aparatelor electrocasnice, calculatorului, microscopului,
instrumentelor electrice, până la utilajele mari consumatoare de electricitate.

Energia electrică este de fapt promotorul civilizaţiei moderne, fară de care omenirea nu
poate evolua.

18
 Cаpitolul II Fenomenul politicii energetice europene la etapa actuală

2.1. Politica UE în privința asigurării cu resurse energetice

UE reprezintă cea mai mare piaţă regională de energie din lume cu peste 500 de milioane
de consumatori fiind în același timp și cel mai mare importator de energie (Comisia Europeană,
2010). În acest sens, deficitul comercial la nivel de produse energetice al UE se ridică în 2012 la
3,3% din PIB sau echivalentul a 421 miliarde euro, față de 2004 când nivelul deficitului
comercial era de 150 miliarde euro.(Comisia Europeană, 2014a). Uniunea importă cu precădere
petrol (275 de miliarde de euro) și gaze naturale (105 miliarde de euro).

Pe plan internațional UE este în favoarea dezvoltării unui acord la nivel global pentru
reducerea GES cu ţinte obligatorii pentru 2020 (Comisia Europeană, 2014d). Dată fiind
orientarea Uniunii, în vederea dezvoltării de tehnologii cu emisii reduse de gaze cu efect de seră,
în condițiile concretizării unui astfel de acord, vor exista oportunități de preluare a acestor
tehnologii și a modelului energetic european la nivel mondial. De asemenea, prin intermediul
îmbunătățirii eficienței energetice și a promovării resurselor energetice, UE are oportunitatea de
a-și reduce nivelul de dependență energetică prin utilizarea de surse energetice produse pe plan
local.

Una din provocările majore pentru Uniunea Europeană (UE) se referă la modul în care se
poate asigura securitatea energetică cu energie competitivă şi „curată”, ţinând cont de limitarea
schimbărilor climatice, escaladarea cererii globale de energie şi de viitorul nesigur al accesului la
resursele energetice. Viziunea politicii energetice europene de astăzi corespunde conceptului de
dezvoltare durabilă şi se referă la următoarele aspecte importante:

- accesul consumatorilor la sursele de energie, la preţuri accesibile şi stabile,

- dezvoltarea durabilă a producţiei, transportului şi consumului de energie,

- siguranţa în aprovizionarea cu energie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Europa se confruntă cu o cerere tot mai mare de energie, cu prețuri volatile și cu întreruperi
în aprovizionarea cu energie. De asemenea, trebuie să reducem impactul sectorului energetic
asupra mediului. Pentru a face față acestor probleme, avem nevoie de o strategie europeană
clară în domeniul energiei.

19
 Politica Uniunii Europene în domeniul energiei pentru perioada până în 2020 se bazează pe
trei obiective fundamentale, pentru care UE a propus pachete separate de reformă legislativă şi
de reglementare:

• Durabilitate – subliniază preocuparea UE pentru schimbările climatice prin reducerea

emisiilor sale de gaze cu efect de seră (GES) la un nivel care să limiteze efectul de încălzire
globală la doar 2°C în plus faţă de temperaturile din era pre-industrială. În acest sens, în
decembrie 2008, a fost aprobat Pachetul legislativ „Energie – Schimbări Climatice”;

• Competitivitate – vizează asigurarea implementării efective a pieţei interne de energie;

în acest sens, în septembrie 2008 Parlamentul European şi Consiliul au adoptat cel de-al treilea
pachet legislativ pentru piaţa internă de energie;

• Siguranţa în alimentarea cu energie – vizează reducerea vulnerabilităţii UE în privinţa

importurilor de energie, a întreruperilor în alimentare, a posibilelor crize energetice şi a
nesiguranţei privind alimentarea cu energie în viitor; UE este tot mai conştientă de
vulnerabilitatea sa prin dependenţa de importurile de energie primară şi de şocurile pe care
aceasta le poate produce asupra securităţii. În consecinţă, face paşi concreţi în adoptarea unei noi
politici energetice comune.[2]

Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare în 2009, stabileşte o serie de obiective

strategice pentru UE, printre care asumarea rolului de lider în acţiunea de combatere a
schimbărilor climatice, dar şi garantarea securităţii aprovizionării cu energie. Tratatul de la
Lisabona conţine un capitol special consacrat energiei, care defineşte competenţele cheie şi
obiectivele generale ale politicii energetice: - funcţionarea pieţelor energiei, - securitatea
aprovizionării, eficienţa energetică şi reducerea consumului de energie, - dezvoltarea unor forme
de energie noi şi regenerabile şi interconectarea reţelelor energetice. Se introduce şi un principiu
al solidarităţii potrivit căruia un stat membru care se confruntă cu dificultăţi majore în
aprovizionarea cu energie va putea conta pe sprijinul celorlalte state membre.

Pachetul de reglementări privind politica viitoare a UE în domeniul energie -

schimbări climatice a fost aprobat în cadrul Consiliului European şi adoptat de Parlamentul
European în decembrie 2008 (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în iunie 2009). În
contextul instituirii şi al funcţionării pieţei interne şi din perspectiva necesităţii de protecţie şi
conservare a mediului înconjurător, politica energetică a UE urmăreşte:

• asigurarea funcţionării pieţelor de energie în condiţii de competitivitate;

20
 • asigurarea siguranţei aprovizionării cu energie în Uniune;

• promovarea eficienţei energetice şi a economiei de energie;

• dezvoltarea surselor regenerabile de energie;

• reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;

Pachetul „Energie – Schimbări Climatice”, stabileşte pentru UE o serie de obiective

pentru anul 2020, cunoscute sub denumirea de „obiectivele 20-20-20”, şi anume:

• o reducere a emisiilor de GES la nivelul UE cu cel puţin 20% faţă de nivelul anului
1990;

• creşterea cu 20% a ponderii surselor de energie regenerabilă (SRE) în totalul consumului

energetic al UE, precum şi o ţintă de 10% biocarburanţi în consumul de energie pentru
transporturi;

• o reducere cu 20% a consumului de energie primară, care să se realizeze prin

îmbunătăţirea eficienţei energetice.

• De asemenea, UE intenţionează să reducă nivelul emisiilor cu până la 30% până în 2020,

doar dacă şi alte state dezvoltate vor adopta obiective similare, ca parte a unui viitor acord de
mediu global post - 2012. Negocieri pentru un astfel de acord la nivelul Naţiunilor Unite sunt
încă în derulare.

• Acest pachet legislativ conţine patru acte normative complementare:

• Directiva 2009/29/CE - pentru îmbunătăţirea şi extinderea schemei europene de

tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU – ETS);

• Decizia 2009/406/CE - Decizia non-ETS; • Directiva 2009/28/CE - Directiva privind

energiile regenerabile (RES);

• Directiva 2009/31/CE - Directiva privind stocarea geologică a CO2 (CSC).

Provocările cu care se confruntă Europa în domeniul energiei includ aspecte cum ar fi

creșterea dependenței de importuri, diversificarea limitată, nivelul ridicat al prețurilor la energie
și volatilitatea acestora, creșterea cererii de energie la nivel global, riscurile de securitate care
afectează țările producătoare și pe cele de tranzit, amenințările din ce în ce mai mari provocate
de schimbările climatice, progresul lent în ceea ce privește eficiența energetică, provocările care

21
decurg din ponderea tot mai mare a energiei regenerabile, precum și nevoia de o mai mare
transparență, de o mai bună integrare și interconectare pe piețele de energie. Politica energetică
europeană are în centrul său un ansamblu de măsuri variate, care au menirea de a realiza o piață
energetică integrată și de a asigura securitatea aprovizionării cu energie și durabilitatea sectorului
energetic.

UE a stabilit o serie de obiective în materie de energie și climă pentru 2020, 2030 și

2050.

Obiectivele UE privind energia pentru anii 2020 sunt următoarele:

 reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20% față de nivelurile

din 1990
 20% din energie din surse regenerabile
 creșterea cu 20% a eficienței energetice

Obiectivele pentru 2030 sunt :

 reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră

 cel puțin 27% din energia UE va fi obținută din surse regenerabile
 sporirea eficienței energetice cu 27-30%
 atingerea unui nivel de interconectare electrică de 15% (mai exact, 15% din
energia electrică produsă într-o țară din UE va putea fi transportată către alte state membre)

Obiectivul pentru 2050 este următorul :

Se dorește o reducere cu 80-95% a emisiilor de gaze cu efect de seră, comparativ cu nivelurile

din 1990. [3]

Cooperarea internațională este esențială în a răspunde la provocările energetice la nivel

mondial, cum ar fi schimbările climatice, protecția mediului, precum și a prețurilor volatile.Cu
cererea mondială de energie în creștere rapidă, UE se confruntă cu creșterea concurenței pentru
combustibilii fosili. Acesta funcționează cu partenerii săi internaționali pentru a asigura siguranța
aprovizionării cu energie la prețuri competitive pentru Europa. În același timp, succesul
politicilor UE de combatere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial, de asemenea,
depinde de politicile energetice ale altor țări. 

UE se străduiește să mențină relații bune cu furnizorii săi cheie de gaze naturale, petrol,
cărbune și alte resurse energetice. În special, acest lucru înseamnă a lucra îndeaproape cu
Norvegia și Rusia, care furnizează peste jumătate din gaze a UE. Aceasta implică, de asemenea,
22
cooperarea cu țările OPEC, care furnizează peste 40% din petrolul UE; state din Consiliul de
Cooperare al Golfului; și furnizori din Africa, America și Asia Centrală și Caucaz în curs de
dezvoltare. China, Rusia și Statele Unite sunt unele dintre cele mai mari economii de pe pământ,
iar acțiunile lor au un impact important asupra eforturilor UE de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră, să asigure energie la prețuri accesibile, și de a spori securitatea
aprovizionării. piețele de energie din aceste țări pot prezenta, de asemenea, oportunități
profitabile pentru întreprinderile din UE. Norvegia este un partener-cheie de energie pentru UE
și furnizor important de petrol și gaze naturale și energie electrică. Este un membru al Acordului
privind Spațiul Economic European și se aplică normele pieței interne a energiei din UE.

Analizând principalele caracteristici tehnice și economice ale resurselor energetice

menționăm că petrolul este un combustibil flexibil, ușor de manevrat și cu un conținut energetic
ridicat, fiind dominant în sectorul transporturilor (cu peste 90% din consumul sectorial). În ciuda
eforturilor legate de promovarea biocombustibililor sau vehiculelor electrice, pentru moment nu
există o alternativă la petrol. Evoluția rezervelor cunoscute de petrol arată că acestea sunt în
creștere (+60,58% în perioada 1992-2012) fapt pentru care nu putem vorbi de o epuizare în
viitorul apropriat al resursei. Principalul dezavantaj al orientării către petrol, îl reprezintă
concentrarea geografică a resurselor la nivel mondial. Aceasta presupune existența unui număr
limitat de țări producătoare ce pot folosi petrolul în vederea urmării de scopuri politice, fapt
demonstrat prin crizele petrolului din anii ’70. Datorită importanței sale strategice, petrolul nu se
comportă asemeni tuturor celorlalte resurse de pe piață. Prețul său poate fi influențat de
evenimente politice și nu efectiv de cererea și oferta sa. Volatilitatea prețului la petrol reprezintă
un pericol la adresa economiilor ce se bazează pe această resursă, precum Statele Unite. Temerile
legate de epuizarea resurselor cât și cele de instabilitate a prețului la petrol pot fi limitate prin
oportunitatea exploatării de resurse neconvenționale de petrol, fapt ce îmbunătățește
perspectivele disponibilității resursei și distribuția geografică a acesteia.

Cărbunii prezintă o răspândire geografică variată aspect ce facilitează asigurarea

securității energetice prin intermediul acestora. Existența unui număr variat de țări producătoare
și posibilitatea transportului pe mare facilitează dezvoltarea unei piețe internaționale a
cărbunelui. Prețul de generare al electricității pe cărbune este unul atractiv în relație cu celelalte
surse disponibile de pe piață. Principala problemă legată de exploatarea cărbunilor este
reprezentată de emisiile ridicate ale gazelor cu efect de seră ale acestei surse în raport cu celelalte
surse prezente pe piețele de energie. Utilizarea cărbunilor poate reprezenta și un risc la starea de
sănatate a cetățenilor, asociate cu o serie de boli respiratorii. În contrast cu petrolul sau gazul
natural, cărbunii sunt un combustibil voluminos fapt ce le reduce menevrabilitatea în transport.
23
Datorită conținutului caloric, pentru unele tipuri de cărbuni, precum lignitul, nu este economic
transportul pe mare, fapt pentru care sunt exploatate pe plan local. La nivel de amenințări, la
adresa exploatării cărbunilor în viitor, menționăm efortul remarcat din partea economiilor
dezvoltate, precum UE, de a reduce emisiile din sectorul energetic și implicit consumul de
cărbuni. Aceasta implică internalizarea costurilor legate de folosirea cărbunelui prin taxarea
carbonului. La nivelul UE sau al SUA, consumul de cărbuni înregistrează un trend descendent,
cărbunele fiind cu precădere utilizat în țările în curs de dezvoltare.

Gazul natural este o resursă flexibilă, ce poate fi transportată pe distanțe lungi și cu

impact redus asupra mediului. Stocul mondial de rezerve se află pe un trend descendent, fapt ce
îmbunătățește perspectivele utilizării aceste resurse. Centralele pe gaz sunt flexibile și pot fi
utilizate în vederea suplinirii intermitenței energiilor regenerabile. Similar petrolului
concentrarea geografică a resursei reprezintă principala problemă, aceasta deschizând
posibilitatea utilizării resursei în scopuri politice, Rusia fiind un exemplu în acest sens. Datorită
faptului că este transportat cu precădere prin conducte, utilizarea gazului natural sporește
dependența dintre furnizori și consumatori. Deseori comerțul cu gaz presupune încheierea de
contracte pe termen lung, ce nu reflectă evoluțiile pieței, acestea fiind benefice în special pentru
furnizori. Pentru moment lichefierea gazului este opțiune doar când implică distanțe ridicate de
transport de peste 3000 km, însă acest procedeu permite diversificarea aprovizionării cu gaz. Din
perspectiva dezvoltării sectorului se remarcă în Statele Unite exploatarea gazelor
neconvenționale. Aceasta a dus la reducerea dependenței energetice a țării, substituția în sectorul
de electricitate a cărbunelui și reducerea emisiilor și reducerea prețului pe piața spot. Existența și
posibilitatea exploatării resurselor neconvenționale asigură o distribuție mai echilibrată a
resurselor la nivel mondial, îmbunătățind astfel asigurarea securității energetice a țărilor ce
folosesc această resursă.

Resursele regenerabile se remarcă prin faptul că nu necesită prezența unui combustibil

precum petrolul sau gazul și pot fi produse pe plan local, îmbunătățind, astfel, securitatea
energetică a unei țări prin reducerea dependenței față de importuri. De asemenea, în contextul
schimbărilor climatice, nivelul redus al emisiilor de gaze cu efect de seră al acestora poate
reprezenta un argument în favoarea creșterii ponderii acestora în mix-ul energetic. Panourile
solare și turbienele eoliene sunt flexibile putând fi folosite la nivelul gospodăriilor sau al
întreprinderilor pentru producția proprie. Pentru moment, impactul surselor ce pun accent pe
componenta de tehnologie, precum cele enumerate anterior, este limitat, hidroeletricitatea și
biomasa fiind dominante în mix-ul energiilor regenerabile. De asemenea, pentru moment, aceste
surse sunt mai scumpe în raport cu cele tradiționale fiind necesară subvenționarea sectorului.
24
Rezultatele economice ale acestor surse sunt influențate în bună măsură de disponibilitatea unor
resurse intermitente, cu o densitate energetică redusă, fapt pentru care este nevoie de menținerea
de capacități de rezerve care să le poată suplini. Mecanismele prin care acestea au fost promovate
pe piață în cadrul unor actori dezvoltăți, precum UE, presupun întâietatea în preluarea acestora în
rețea, fapt ce afectează economicitatea surselor de funcționează în regim de bază, precum
centralele pe cărbuni.

Strategia Uniunii Europene în domeniul energiilor regenerabile s-a clădit pe o serie de

directive, protocoale şi principii care au la bază atât politici de protejare a mediului, afectat prin
exploatarea masivă a combustibililor fosili şi emisii de GES în atmosferă, cât şi politici de
creştere a eficienţei energetice, mai ales din partea marilor consumatori de energie electrică. Este
de menţionat faptul că în strategiile şi politicile UE, nu se propune înlocuirea integrală a
combustibililor fosili cu SRE, ci folosirea lor alternativă, în limite bine stabilite de specialişti ai
Comisiei Europene, care să contribuie atât la eficientizarea consumurilor de energie, prin
utilizarea unor surse mai ieftine şi insuficient exploatate, cât şi la protejarea mediului şi a
resurselor acestuia, având în vedere faptul că aceste resurse sunt limitate. Conform celor
constatate de UE şi publicate în Comunicarea Comisiei Europene privind promovarea surselor
regenerabile de energie din decembrie 2005, cu excepţia centralelor hidroelectrice mari, costurile
de producere a energiei electrice în unităţi ce utilizează surse regenerabile sunt în prezent
superioare celor aferente utilizării combustibililor fosili. Stimularea utilizării acestor surse şi
atragerea investiţiilor în unităţi energetice ce utilizează surse regenerabile se realizează prin
mecanisme de susţinere, în conformitate cu practica europeană. [4]

În accepţiunea Legii 123/2012 – Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, art. 67, sunt
definite următoarele surse de energie regenerabilă:

• energia eoliană;

• energia solară;

• energia valurilor şi a mareelor;

• energia geotermală;

• energia hidroelectrică;

• energia conţinută în fracţiunea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor din

agricultură (inclusiv substanţe vegetale şi reziduuri de origine animală), silvicultură şi industrii

25
conexe, precum şi fracţiunea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi comunale, orăşeneşti şi
municipale, denumită biomasă;

• energia conţinută în gazul de fermentare a deşeurilor, denumit şi gaz de depozit;

• energia conţinută în gazul de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate;
• energia conţinută în produse secundare gazoase, obţinute prin fermentare din materii reziduale
organice, formând categoria de combustibil gazos, denumită biogaz;

• energia conţinută în produse lichide obţinute prin distilarea materiei organice fermentate,
formând categoria de combustibil lichid, denumită alcool carburant. [5]

Utilizarea resurselor de energie regenerabilă prezintă o serie de avantaje precum:

• Protejarea mediului şi a resurselor clasice de energie. În contextul actual, caracterizat de

creşterea alarmantă a poluării cauzate de producerea energiei prin arderea combustibililor fosili,
devine din ce în ce mai importantă reducerea utilizării şi a dependenţei de aceşti combustibili. Pe
de altă parte, reducerea utilizării resurselor clasice şi diminuarea exploatării excesive a acestora,
cu consecinţe îngrijorătoare în încălzirea globală, conduce la protejarea factorilor de mediu şi
echilibrarea ecosistemului;

• Acordarea de certificate verzi şi garantarea unui preţ minim de tranzacţionare. Aşa cum s-a
remarcat în mai multe rânduri de-a lungul lucrării, prin Legea 220/2008 s-a stabilit modul de
subvenţionare a energiei produse din surse regenerabile prin acordarea unui număr de certificate
verzi pentru fiecare MWh produs, precum şi o plajă de valorificare a acestora (27-55 eur/CV), cu
specificaţiile deja făcute, pentru un termen relativ lung (până în 2025);

• Funcţionarea sistemului de cote obligatorii de achiziţie în sprijinul producătorilor de E-SRE.

Aceeaşi Lege 220/2008 stabileşte sistemul de cote obligatorii pe care furnizorii de energie
trebuie să le achiziţioneze, raportându-se la cantitatea de energie livrată de către aceştia spre
consumatorii finali. Se asigură în acest fel faptul că producătorii de E-SRE „au loc în piaţă”,
marfa lor fiind importantă pentru funcţionarea tuturor celorlalţi participanţi la piaţă; [6]

• Lipsa poluării. Energia solară şi energia eolienă au emisia zero de substanţe poluante şi GES,
datorită faptului că nu se ard combustibili. În cazul utilizării energiei geotermale (pompele de
căldură) şi biomasei (arderea biogazului), poluarea este minimă;

26
 • Gestiunea deşeurilor. Producerea de energie solară, eoliană şi geotermală nu implică
producerea nici a unui fel de deşeuri, iar în cazul biomasei, „deşeurile” rezultate sunt nepoluante
şi integral reciclabile, ba chiar benefice pentru agricultură (compostul);

• Costuri de instalare în scădere. Costul energiei electrice produse în instalaţiile moderne de

producere energie din SRE a scăzut substanţial în ultimii ani, ajungând în anumite cazuri să fie
chiar mai mic decât în cazul energiei generate din combustibili;

• Costuri reduse de scoatere din funcţiune. Spre deosebire de centralele nucleare, de exemplu,
unde costurile de scoatere din funcţiune pot fi de câteva ori mai mari decât costurile centralei, în
cazul instalaţiilor de producere energie din SRE costurile de scoatere din funcţiune, la capătul
perioadei normale de funcţionare, sunt minime, acestea putând fi integral reciclate; [7]

O piaţă descentralizată are nevoie de reguli dar şi de instituţii care să vegheze că aceste
reguli sunt respectate. Comisia Europeană deţine acest rol de regulator. Rolul Comisiei este însă
puţin agreat de guvernele naţionale, care consideră că această poziţie îi conferă putere politică. In
acest context se petrec schimbările actuale în conceptul politicii comune a energiei.

Cartea Verde a Energiei este primul studiu energetic cu adevărat important realizat după
anii ’70 în spaţiul european şi reprezintă baza unei strategii energetice pe termen lung a
Comunităţilor Europene. Scopul său nu ă fost să prezinte soluţii, ci să atenţioneze asupra stării
actuale a sectorului de energie, precum şi a implicaţiilor şi consecintelor consumului de energie
asupra economiei şi mediului înconjurător. Dezbaterea lansată de Cartea Verde a conturat câteva
directii de acţiune, după cum urmează:

 Managementul cererii de energie electrică. Consumul de energie va trebui să

fie controlat şi dirijat, îndeosebi prin monitorizarea atentă a eficienţei energetice şi prin
diversificarea surselor de energie primară.
 Stocurile de combustibil. În 2004, Uniunea lărgită va consuma peste 20% din
productia mondială de petrol. Pentru siguranţa în alimentarea cu combustibili energetici, este
necesară asigurarea de stocuri strategice de petrol şi coordonarea utilizării acestora, ca şi
solidaritatea între S/M pe timp de criză. O abordare similară există pentru stocurile de gaz.
 Siguranţa alimentării. Pentru asigurarea siguranţei în alimentare cu energie
primară în Europa, s-a convenit crearea unui nou parteneriat energetic EU – Rusia, care va
conţine prevederi legate de siguranţa reţelei, protecţia investiţiilor, proiecte majore de interes
comun. Actualul Acord de Parteneriat şi Cooperare UE-Rusia, semnat în decembrie 1997 pe o

27
durată de 10 ani, are o putere redusă, mult sub puterea Acordurilor Europene încheiate cu statele
în curs de aderare.
 Surse de energie noi si regenerabile. Acestea reprezintă în prezent doar 6 % din
balanţa energetică a UE. Dacă se păstează trendul, ele vor acoperi numai 9 % din totalul
consumului până în 2030. Directiva privind promovarea energiei produse din surse de energie
regenerabila, face un pas important spre atragerea interesului pentru investiţii în surse
alternative. Actul legislativ conţine prevederi ce fac referire la programe de sprijin nationale
pentru producatorii de energie pe baza de surse energetice regenerabile, în condiţiile acordării
unor garanţii de origine a electricităţii produse din aceste surse şi suportarea costurilor tehnice
pentru racordarea la reţea a producătorilor de energie.
 Energia nucleară. Temerile legate de încălzirea planetei au schimbat percepţia
asupra energiei nucleare. Este un fapt recunoscut acela că folosirea energiei nucleare şi a celor
regenerabile, împreună cu eficienţa energetică crescută, conduc la limitarea efectului de seră al
gazelor emise de combustibilii fosili.

Protecţia mediului şi nevoia asigurării unei dezvoltări durabile (concept lansat la Rio), au
fost argumentele reconsiderării energiilor noi si regenerabile pentru producţia la scară
industrială. Uniunea Europeana s-a angajat prin Protocolul de la Kyoto să reducă emisia gazelor
cu efect de seră cu 8 % până în 2008-2012. Şi totuşi, în anii imediat următori semnării
documentului, nimic semnificativ nu s-a intîmplat. Una din ţările care şi-a luat în serios
angajamentele de la Kyoto a fost Germania, care mai mult decât alte ţări membre, şi-a impus un
obiectiv extrem de ambiţios prin reducerea emisiior de gaze cu efect de seră cu 21 %. O asistenţă
financiară masivă pentru cercetare-dezvoltare, insoţită de un set de măsuri fiscale, ajutoare si
garanţii de stat, împrumuturi pentru investiţii, programe regionale şi locale specifice, au
reprezentat portofoliul oferit partizanilor energiei verzi în Germania. Au început să fie
valorificate resurse energetice variate noi si regenerabile – hidro, energia vântului pe apă si pe
uscat, pila fotovoltaică, biomasa, energia solară, geotermală si deşeurile urbane. Totuşi, utilizarea
energiilor verzi nu rezolvă ea singură problemele de mediu şi în particular pe cele privind
schimbările climatice.

În ultimii ani, disputele pe tema energiei între Rusia, Ucraina şi Belarus au adus problema
securităţii energetice pe prim planul agendei de politică externă a Europei. Întreruperea livrărilor
de gaze de către Rusia prin gazoductele ce tranzitau Ucraina a determinat forurile comunitare şi
guvernele occidentale să acorde atenţia cuvenită asigurării securităţii energetice, constatând că
gradul de dependenţă pe care îl au faţă de statul rus în privinţa energiei este foarte ridicat.
Semnalul transmis de Rusia a fost foarte clar: natura relaţiilor cu UE s-a schimbat, Rusia nu mai
28
depinde de „ bunăvoinţa” Vestului, iar preţul energiei a făcut-o independentă economic şi
acceptată din punct de vedere politic. În acest context, Comisia Europeană (CE) a elaborat
proiectul „ Strategiei Europene pentru Energie Sustenabilă, Competitivă şi Sigură” în care a fost
reiterată necesitatea coordonării eforturilor la nivel comunitar, evitându-se disiparea resurselor
prin iniţiative şi acţiuni necorelate, la nivel naţional.

Obiectivele propuse de CE, ulterior valorificate în cadrul Summit-ului Consiliului Europei

de la Bruxelles (08-09.03.2007) când a fost aprobată strategia „ O politică energetică pentru
Europa” [8] , au vizat:

 asigurarea integrităţii pieţei interne de gaz şi curent electric, prin adoptarea unor
standarde şi reguli comune, dar şi prin construirea unor reţele comune sau interconectarea celor
existente;
 garantarea fluxului energetic şi consolidarea solidarităţii între statele membre, prin
revizuirea legislaţiei referitoare la stocurile naţionale de gaz şi petrol;
 diversificarea surselor de energie;
 protecţia mediului şi promovarea unor politici în acest sens;
 crearea unui plan tehnologic strategic în privinţa energiei;
 formularea unei politici externe comune pentru toate statele membre, care să-i identifice
priorităţile UE în ceea ce priveşte construirea unei infrastructuri de protecţie a sistemului
energetic, adoptarea unui Tratat Energetic European, a unui nou Parteneriat strategic cu Rusia,
crearea unui mecanism de reacţie în cazul unor crize determinate de scurtcircuitări ale
aprovizionării energetice a Europei.

29
 2.1. Perspectivele energetice ale Uniunii Europene în societatea globală contemporană

Energia electrică este percepută din ce în ce mai mult ca un serviciu public către populaţie,
dar în acelaşi timp şi în egală măsură, o necesitate pentru economie. Responsabilitatea de a
asigura acest serviciu trebuie văzută de cetăţeni (consumatori) nu numai ca un drept de a fi
serviţi, dar şi ca o obligaţie de a folosi raţional energia, în condiţii de eficienţă energetică.
Firmele de distribuţie pot fi purtătoarele acestui mesaj într-un mod transparent, prin corecţii
corespunzătoare aplicate preţului. Acesta este, de altfel şi unul dintre mesajele Cărţii Verzi, când
se referă la un nou tip de management al cererii de energie.

Problemele majore actuale ale sectorului de energie în spaţiul comunitar, rezumate din
Raportul la Cartea Verde a Energiei, sunt după cum urmează:

 Creşterea dependenţei faţă de resursele energetice de import. Două treimi din

combustibilul fosil - ţiţei, cărbune, gaz natural, provin în prezent din import (20 % din gazul
natural se importă din Rusia). Peste 30 ani, dependenţa va creşte la 70 % din necesarul total, iar
90 % din ţiţei va fi importat.
 Problema siguranţei în alimentarea cu energie electrică. Dependenţa faţă de
resursele energetice din import duce la o siguranţă scăzută în alimentarea cu energie. Totuşi,
pentru creşterea siguranţei în alimentare, doar reducerea importurilor şi creşterea producţiei
interne ar fi insuficiente şi ar trăda o abordare simplistă a problemei. Comisia consideră că
soluţia problemei este una mult mai complexă, care să conţină între altele diversificarea surselor
de energie, a tehnologiilor, precum şi un nou tip de management al cererii de energie. Comisia
Europeană atrage atenţia asupra diferenţei de vedere faţă de abordarea americană, care în urma
căderii de sistem din California consideră că soluţia se găseşte doar în creşterea producţiei.

Fiecare ţară europeană, fie S/M sau candidată, se află într-o situaţie diferită, determinată de
condiţiile naturale – geografice, resurse naturale, etc -, structura importului, contextul economic
şi starea mediului. Pentru a îndeplini cerinţele unei dezvoltări durabile, fiecare stat în parte
trebuie să-şi ajusteze propria structură a producţiei de energie.

Punctul de pornire al Uniunii Europene pentru acest mod integrat de abordare mediu-
energie a fost destul de avansat, oricum mult mai bun decât cel pe care îl avea în anii 70.
Furnizorii de energie sunt mai diversificaţi, concurenţa s-a îmbunătăţit, tendinţa de creştere a
eficienţei energetice continuă, impactul energiei asupra mediului s-a redus substanţial mai ales la
nivel local, UE are o industrie puternică şi modernă, cu potenţial ridicat pentru tehnologii puţin
poluante şi din domeniul eficientizării energiei.

30
 Totuşi, Uniunea Europeană mai are încă foarte multe de făcut pentru a face faţă
provocărilor actuale. Cererea de energie este în continuă creştere (în 2020 consumul de energie
va creşte cu 50 % faţă de 1995), combustibilul lichid va fi înlocuit în mare parte cu gaz natural şi
surse regenerabile, progresul în creşterea competitivităţii este încă modest, emisiile de CO2 sunt
în creştere, iar dependenţa de importuri continuă să crească.

Cel puțin pe termen scurt spre mediu, Europa nu va fi în măsură să concureze în privința
prețurilor la energie cu cel mai mare partener comercial al său, SUA, din cauza existenței unei
diferențe în ceea ce privește resursele naturale care pot fi exploatate. Europa fiind un importator
net de energie, este crucial ca strategia sa privind un sistem energetic sigur, competitiv și
sustenabil să urmeze o abordare amplă bazată pe eficiența energetică, pe crearea de piețe
competitive bazate pe infrastructuri inteligente, pe diversificarea combustibililor și a rutelor de
aprovizionare, pe exploatarea surselor de energie convenționale și neconvenționale și pe inovare.

Comisia europeană a lansat inițiative în vederea creării unei uniuni europene a energiei.

Aceasta le va oferi cetățenilor și întreprinderilor din UE posibilitatea de a avea acces la
energie sigură, ecologică și la prețuri abordabile.

Elaborarea unei strategii energetice reprezintă un proces de analiză multidisciplinara care

trebuie sa pornească de la o serie de opţiuni şi determinări de ordin macroeconomic, de
securitate, social si demografic care sa se refere in principal la:

• Modul de abordare a securităţii infrastructurilor critice in sectorul energie

• Evoluţia macroeconomica, cererea de energie primara si energie electrica in corelaţie cu

evoluţia PIB; viziune stabila pe termen lung

• Restructurarea sectorului de generare a energiei electrice ţinând seama de directivele

europene cu referire la sectorul energetic, utilizarea eficientă a resurselor primare şi reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră

• Integrarea surselor regenerabile de energie în sistem cu asigurarea siguranţei în

funcţionare a SEN

• Dezvoltarea infrastructurii de transport a energiei electrice cerută de dezvoltarea rapidă a

centralelor care utilizează surse regenerabile de energie (in special centrale eoliene)

Obiectivele specifice ale unei strategii energetice sunt:

a. Siguranţa energetică, care presupune:

31
• Creşterea siguranţei energetice prin diversificarea resurselor energetice utilizate şi limitarea
dependenţei de resursele energetice de import;
• Diversificarea surselor pentru resursele energetice importate şi a rutelor de transport a acestora;
• Creşterea nivelului de adecvată a reţelelor naţionale de transport a energiei electrice, gazelor
naturale şi petrol;
• Protecţia infrastructurii critice;
b. Dezvoltare durabilă concretizată la nivel strategic prin:
• Creşterea eficienţei energetice;
• Utilizarea raţională şi eficientă a resurselor energetice primare;
• Promovarea producerii energiei pe bază de resurse regenerabile;
• Promovarea producerii de energie electrică şi termică în centrale cu cogenerare, în special în
instalaţii de cogenerare de înaltă eficienţă;
• Reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului înconjurător;
•Susţinerea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi diseminare a rezultatelor cercetărilor
aplicabile.
c. Competitivitate:
• Dezvoltarea pieţelor concurenţiale de energie electrică, gaze naturale, petrol, uraniu, certificate
verzi, certificate de emisii ale gazelor cu efect de seră şi servicii energetice;
• Liberalizarea tranzitului de energie şi asigurarea accesului permanent şi nediscriminatoriu al
participanţilor la piaţă la reţelele de transport, distribuţie şi interconexiunile internaţionale,
• Continuarea procesului de restructurare şi privatizare, în sectoarele energiei electrice, termice şi
gazelor naturale;
• Continuarea procesului de restructurare pentru sectorul de cărbune, în vederea creşterii
profitabilităţii şi accesului pe piaţa de capital.

În perioada contemporană tot mai des ne întîlnim cu aspectele problematice ale energiei di
cauza cererii tot mai mari ai ei .

La toate nivelurile sale, industria energetică se confruntă cu problemele ridicate de mediu:

• în producţia de energie electrică, prin întreaga legislaţie de mediu şi de taxare, de

exemplu prin: Directiva pentru prevenirea şi controlul integrat al poluării, Directiva centralelor
de combustie mari, Directiva privind plafonul naţional pentru emisii, taxa pe energie, integrarea
surselor de energie regenerabile, energia nucleară.

• În transportul energiei electrice, prin piaţa internă de energie

32
 • În distribuţia de energie, prin obligaţiile serviciului public

• În furnizarea energiei electrice, prin siguranţa în alimentare.

În acest context Uniunea Europeană a creat cîteva strategii în domeniul energiilor

regenerabile. Strategia Uniunii Europene în domeniul energiilor regenerabile s-a clădit pe o serie
de directive, protocoale şi principii care au la bază atât politici de protejare a mediului, afectat
prin exploatarea masivă a combustibililor fosili şi emisii de GES în atmosferă, cât şi politici de
creştere a eficienţei energetice, mai ales din partea marilor consumatori de energie electrică. Este
de menţionat faptul că în strategiile şi politicile UE, nu se propune înlocuirea integrală a
combustibililor fosili cu SRE, ci folosirea lor alternativă, în limite bine stabilite de specialişti ai
Comisiei Europene, care să contribuie atât la eficientizarea consumurilor de energie, prin
utilizarea unor surse mai ieftine şi insuficient exploatate, cât şi la protejarea mediului şi a
resurselor acestuia, având în vedere faptul că aceste resurse sunt limitate.

Conform celor constatate de UE şi publicate în Comunicarea Comisiei Europene privind

promovarea surselor regenerabile de energie din decembrie 2005, cu excepţia centralelor
hidroelectrice mari, costurile de producere a energiei electrice în unităţi ce utilizează surse
regenerabile sunt în prezent superioare celor aferente utilizării combustibililor fosili. Stimularea
utilizării acestor surse şi atragerea investiţiilor în unităţi energetice ce utilizează surse
regenerabile se realizează prin mecanisme de susţinere, în conformitate cu practica europeană.

Sursele de energie regenerabile sunt următoarele:

• energia eoliană;

• energia solară;

• energia valurilor şi a mareelor;

• energia geotermală;

• energia hidroelectrică;

• energia conţinută în fracţiunea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor din

agricultură (inclusiv substanţe vegetale şi reziduuri de origine animală), silvicultură şi industrii
conexe, precum şi fracţiunea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi comunale, orăşeneşti şi
municipale, denumită biomasă;

• energia conţinută în gazul de fermentare a deşeurilor, denumit şi gaz de depozit;

33
 • energia conţinută în gazul de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor
uzate;

• energia conţinută în produse secundare gazoase, obţinute prin fermentare din materii
reziduale organice, formând categoria de combustibil gazos, denumită biogaz;

• energia conţinută în produse lichide obţinute prin distilarea materiei organice [9]

Promovarea surselor regenerabile este o chestiune legată mult de potenţialul fiecărei ţări în
parte. În prezent, nivelul emisiilor de bioxid de carbon în ţările în curs de aderare şi candidate nu
este considerat îngrijorător. De aceea, nu se consideră necesară o politică agresivă de promovare
a surselor regenerabile în acest grup, mai ales datorită faptului că efortul investiţional pentru
retehnologizarea centralelor electrice clasice poate conduce la păstrarea aceleiaşi structuri a
producţiei de energie pentru următorii 30 de ani.

Energia electrică este percepută din ce în ce mai mult ca un serviciu public către populaţie,
dar în acelaşi timp şi în egală măsură, o necesitate pentru economie. Responsabilitatea de a
asigura acest serviciu trebuie văzută de cetăţeni (consumatori) nu numai ca un drept de a fi
serviţi, dar şi ca o obligaţie de a folosi raţional energia, în condiţii de eficienţă energetică.

Uniunea Europeană prezintă și întreprinde multe masuri pentru rezolvarea problemelor

energeticii, implementează multe politicii și își propun să îndeplinească toate obiectivele și
sopurile propuse. Dar din păcate prea lent în raport cu creșterea consumatorilor de energie.

Pieţele internaţionale devin tot mai mult afectate de modificările structurale ale cererii şi
ofertei energetice globale, în timp ce toate deciziile luate în acest domeniu sunt remarcate de
urgenţa abordării dezbaterii climatice. După cum cererea de resurse energetice este în
permanentă creştere la nivel mondial, iminenţa de a adopta noi abordări şi strategii pentru a
schimba fundamental arhitectura energetică este o prioritate de top la nivel global.

34
 2.3. Concluzii
Construcţia pieţei interne a energiei şi integrarea ei într-o politică comună de energie a
Uniunii Europene este un proces care îşi are originea în Tratatele fondatoare ale primelor
comunităţi europene şi se află încă în proces de completare. Domeniul energiei, considerat timp
de decenii ca un atribut exclusiv al guvernelor naţionale a dovedit, în timp, că politicile
tradiţionale centraliste şi monopoliste, chiar aplicate sub semnul celor mai înalte considerente de
protecţie naţională, nu poate supravieţui globalizării şi nu poate scăpa presiunilor concurenţiale.
Câştigul deja dovedit al deschiderii sectorului către piaţă este scăderea preţurilor, dar, pentru că
orice are un preţ, complexitatea problemelor sectorului de energie creşte pe măsură ce se măreşte
numărul actorilor implicaţi, fie ei furnizori, producători, comercianţi sau regulatori de piaţă şi pe
măsură ce se acutizează problemele globale de mediu ignorate decenii în şir. Aşa se face că în
politica comună de energie a Uniunii Europene, al cărei pilon central este piaţa unică de energie,
pe măsură ce se rezolvă unele probleme, apar altele noi, din ce în ce mai complexe. De la simpla
colaboare între S/M pe diverse măsuri se trece tot mai mult la coordonarea acestora sub comanda
responsabililor Uniunii Europene. Documentul strategic al Comisiei Europene intitulat „Shaping
a new Europe” indică energia ca fiind factor cheie pentru dezvoltarea competitivităţii economiei
comunitare. In contextul extinderii UE, care aduce sub umbrela sa alte noi 12 state dintre care 10
poartă încă în structura lor economică slăbiciunile structurale lăsate de regimurile comuniste,
politica de energie îşi măreşte complexitatea.

Evoluţiile nefavorabile legate de creşterea continuă a dependenţei faţă de importurile de

energie, cu implicaţii asupra siguranţei în alimentare şi pe termen lung asupra consumului şi
dezvoltării, concomitent cu creţerea emisiilor de gaze, sunt provocări cărora ţările europene
trebuie să le facă faţă în cadrul unui efort a cărui finalitate se regăseşte în politica comună de
energie.

Interdependenţa dintre resursele energetice şi economia mondială este una complexă,

dinamică şi neliniară, iar impactul acesteia asupra stabilităţii economice este însemnat şi variat.
În condiţiile în care securitatea energetică a devenit unul dintre factorii cheie ai stabilităţii
economice a fiecărui stat, problema volatilităţii preţurilor la resursele energetice ocupă un loc
important în asigurarea securităţii economice şi energetice mondiale. Şocurile petroliere au
provocat daune semnificative economiei mondiale în ansamblu. Pentru evitarea unor asemenea
dezechilibre, în lucrare au fost evidenţiați factorii care influenţează procesul de formare a
preţurilor resurselor energetice (în special preţul petrolului) şi analizată sursa volatilităţii

35
acestora. Sectorul energetic reprezintă infrastructura strategică a economiei fiecărui stat, în
acelaşi timp, energia reprezintă o utilitate publică cu un puternic impact social.

Au fost instituite politicile adecvate, dar punerea în aplicare a acestora este prea lentă cel
puțin pe termen scurt spre mediu, Europa nu va fi în măsură să concureze în privința prețurilor la
energie cu cel mai mare partener comercial al său, SUA, din cauza existenței unei diferențe în
ceea ce privește resursele naturale care pot fi exploatate. Europa fiind un importator net de
energie, este crucial ca strategia sa privind un sistem energetic sigur, competitiv și sustenabil să
urmeze o abordare amplă bazată pe eficiența energetică, pe crearea de piețe competitive bazate
pe infrastructuri inteligente, pe diversificarea combustibililor și a rutelor de aprovizionare, pe
exploatarea surselor de energie convenționale și neconvenționale și pe inovare.

Energia este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană
astăzi. În primul rând, creşterea preţului electricităţii şi dependenţa de importul de energie pun în
pericol securitatea şi competitivitatea Uniunii Europene. În timp ce preţurile energiei sunt din ce
în ce mai mari, iar oferta pentru consumatori puţin variantă, siguranţa aprovizionării cu
electricitate şi gaz trebuie garantată, iar investiţiile în materie de tehnologii şi infrastructuri
încurajate. Politica Energetică este o politică nouă pentru Uniunea Europeană. Mai mult decât
atât, unii decidenţi europeni afirmă că ea nici n-ar exista într-o formă pură, ci doar în relaţie cu
alte politici.

De cele mai multe ori, Politica Energetică este privită ca o chestiune deosebit de sensibilă,
de interes naţional, prin care unele state membre îşi propun să devină mai puternice şi mai
influente decât altele. Chiar dacă interdependenţa statelor în sectorul energetic este o
caracteristică esenţială, ţările membre continuă să ia decizii unilaterale care de cele mai multe ori
duc la creşterea fluctuaţiei preţurilor la energie. În prezent, niciun stat membru nu poate asigura
pe cont propriu aprovizionarea cu energie a cetăţenilor, şi mai ales la preţuri acceptabile. De
aceea, teza de doctorat şi-a propus să demonstreze că Politica Energetică ar trebui să devină în
cea mai mare parte o competenţă comună a UE, dar cu siguranţă nu sub sistemul instituţional şi
decizional de astăzi.

Chiar daca Politica Energetică este un proiect global, internaţional, implementarea reuşită a
acesteia depinde foarte mult de sprijinul şi participarea activă a actorilor locali, fie ca aceştia sunt
actori politici sau simpli cetăţeni.

36
 Cоncluzii generale și recomandări

Prеzеntа lucrаrе, cоnfоrm mоtivаţiеi cеrcеtării, а оbiеctivеlоr prоpusе şi а rеzultаtеlоr

оbţinutе еstе fоcаlizаtă în jurul unui еlеmеnt dе mаximă impоrtаnţă în societatea globală
contemporană, şi аnumе analiza energiei și a resurselor de energie, în cоntеxtul dinаmic şi
divеrsificаt аl mеcаnismеlоr аctuаlе аlе еcоnоmiеi dе piаţă.

În baza elementelor prezentate pe parcursul lucrării, se pot concluziona următoarele:

În primul rând tema energiei a fost aleasă drept subiect de studiu datorită faptului că
aceasta reprezintă un element fundamental al societății noastre.

1. Accesul la energie facilitează dezvoltarea economică și îmbunătățirea standardelor de

viață.
2. În același timp, energia reprezintă un element de concurențialitate, atât la nivelul statelor
cât și al întreprinderilor. Energia nu este facil de atras, aceasta implică costuri financiare și de
mediu. De asemenea, la nivel mondial se remarcă concentrarea geografică a rezervelor de gaz și
petrol, fapt ce îngreunează dezvoltarea unei piețe mondiale pentru aceste resurse.
3. Energia electrică este una din cele mai utilizate forme de energie, fară de care, în etapa
contemporană, nu poate fi concepută nici una din activităţile societăţii umane.
4. La nivel de resursă, lucrarea este axată pe studiul energiei nucleare. Aceasta reprezintă o
sursă relativ nouă în cadrul mix-ului energetic mondial, ce iese în evidență prin prisma
complexității centralelor nucleare și a reacției de fisiune nucleare, a potențialului distructiv
asociat cu bomba nucleară și a riscurilor asociate cu dezvoltarea acestei surse. Ea este o sursă cu
totul aparte față de celelalte surse tradiționale, ce pune accentul pe aplicarea științei și a
capitalului, în vederea obținerii unor cantități ridicate de energie, fapt pentru care am considerat
că este utilă realizarea unei cercetări în domeniul energetic, cu privire la costurile și beneficiile
utilizării energiei nucleare, având în vedere și caracteristicile celorlalte surse de energie existente
în mix.
5. Pentru aprofundarea problemelor ridicate de calitatea şi eficienţa energiei electrice este
necesar continuarea cercetărilor teoretice şi experimentale care să vizeze: optimizarea
procedurilor de monitorizare a indicatorilor de calitate a energiei electrice;
6. perfectionarea şi implementarea metodelor de prognoză bazate pe serii de timp în
predicţia sarcinilor electroenergetice pentru monitorizarea on-line a consumului propriu
tehnologic;

37
 7. implementarea software-lui propus pentru prelucrarea datelor şi obţinerea indicatorilor
de calitate a energiei electrice în sistemul de management informatic integrat ca aplicaţii pentru
dispeceratul energetic.
8. Strategia energetică a unei ţări europene trebuie să integreze direcţiile politice la nivelul
Uniunii Europene şi să contribuie la atingerea ţintelor stabilite de Comisia Europeană pentru
ansamblul statelor comunitare,
9. Strategia energetică ar trebui să asigure dezvoltarea durabilă a sectorului energetic pentru
o perioadă de timp corelată cu ţintele strategice ale sectorului la nivel european,
10. O strategie energetică ar trebui ajustată periodic în funcţie de dezvoltarea tehnologică,
modificările strategiilor stabilite la nivelul Uniunii Europene şi evoluţiile din piaţa naţională de
energie.
11. UE este lider în domeniul tehnologiilor de producere a energiei electrice din surse
regenerabile, deține 40% din brevetele în domeniul energiei din surse regenerabile la nivel
mondial.În 2012 aproape jumătate (44%) din capacitatea mondială de producere a electricității
din surse regenerabile (cu excepția energiei hidroelectrice) se afla pe teritoriul UE, unde
aproximativ 1,2 milioane de persoane lucrează în industria energiei din surse regenerabile.

Pe lîngă toate aceste concluzii pot fi formulate și următoarele recomandări:

Punând în balanţă cele prezentate mai sus, se apreciază că investiţiile în unităţi de

producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie sau de eficienţă energetică, sunt
nu numai rentabile din punct de vedere economic şi financiar, dar sunt şi necesare, pentru
exploatarea cu măsură a rezervelor de resurse ale planetei, prezervarea şi conservarea mediului,
reducerea poluării, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar şi consumul eficient al
energiei.

Uniunea Europeană este cea mai calificată pentru a apăra interesele energetice ale
europenilor. Pentru că acest lucru să se întâmple, statele membre trebuie să înceteze să privească
Politica Energetică ca pe o politică strict internă. O Piaţă Internă a Energiei poate oferi avantaje
reale consumatorilor, de la preţuri scăzute la energie datorită competiţiei dintre companiile
europene producătoare şi furnizoare de energie, la securitatea energetică în cazul în care
aprovizionarea cu energie dintr-o sursă este stopată.

Realizarea obiectivelor energetice europene necesită implicare şi responsabilizare

cetăţenească. În acest caz, interesul cetăţenilor primează.

38
 Rezultatele analizei m-au ajutat să concluzionez că Politica Energetică a UE are nevoie de
o viziune integrată care să regrupeze diferite obiective (surse regenerabile, emisii de carbon,
consum de energie, eficienţă energetică, securitatea aprovizionării, preţul stabil), domenii
(securitate, economie, mediu, transport, social, politic) şi actori (instituţii europene, ONG-uri,
industrii, organizaţii umbrelă, actori politici locali, media europeană etc.). Abordarea integrată
nu numai că ar facilita comunicarea beneficiilor directe cetăţenilor, dar ar demonstra că Politica
Energetică poate deveni proiectul politic de care UE are nevoie acum pentru a recâştiga
încrederea cetăţenilor.

39
 BIBLIOGRAFIE

1. POP, F. – Premisele cooperării internaţionale pentru utilizarea paşnică a energiei nucleare

şi progresele realizate de dreptul nuclear, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative
(rtsa.ro), 2007
2. Politica Energetică a Uniunii Europene – An Energy Policy for Europe,
http://europa.eu/legislation_summaries/energy/european_energy_policy/l27067_en.htm
3. www.maeur.ro, Ministerul Afacerilor Europene
4. POPESCU O. - Pentru Europa, diversificarea politicii energetice este mai importanta
decat prietenia cu Gazprom, Interviu cu politologul rus Alexander Rarh în ziarul Vremia
Novosti ,2009, publicat pe HotNews.ro
5. Legea nr. 123/2012 – Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, M.O. nr. 485 / 2012;
6. Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din
surse regenerabile de energie, M.O. nr. 743 / 2008 ;
7. Alpopi, C; Florescu, M. - Utilizarea surselor de energie regenerabile, Editura ASE
Bucureşti, 2006
8. http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-07-7_ro.htm
9. Alpopi, C; Florescu, M. - Utilizarea surselor de energie regenerabile, Editura ASE
Bucureşti, 2006
10. Al Seadi, T. ; Rutz, D. ; Prassl, H. ; Köttner, M. ; Finsterwalder,T. ; Volk, S. ; Janssen, R.
; Ofiţeru, A. ; Adamescu, M. ; Bodescu, F. ; Ionescu, D. (pentru părţile specifice
României) - Biogazul – ghid practic, 2008
11. Apostol, I.; Pătraşcu, A. - Accesul la energie curată – Sursele regenerabile de energie în
România , Terra mileniul III, 2006
12. Bădescu, Z.; Popescu, C. - Energia din surse regenerabile, RENTROP & STRATON,
2010
13. Final report on the Green Paper “Towards a European strategy for the security of energy
supply”, COM(2002)321 final, Iulie 2002
14. Europe for Integration into the Internal Market of the Union”, European Commission,
COM (1995)163 final, May 1995
15. Directive 96/92/EC of the European Parliament and the Council concerning common
rules for the internal market in electricity
16. Dumitrescu C.I., (2005), Dezvoltarea durabilă și mediul natural, Editura Bren, București.
17. Albu L. (2006), Analize privind factorii dezvoltării durabile pe termen foarte lung,
Editura Academia Română: Institutul Național de Cercetări Economice, București.

40
18. Armaroli N., Balzani V. (2011), Energy for a sustainable world. From the oil age to a
sunpowerd future, Editura Wiley-VCH, Weinheim.
19. Fouquet D., Johansson T.B., (2008), European renewable energy policy at crossroads –
Focus on electricity support ,Energy Policy,disponibil online
https://fenix.tecnico.ulisboa.pt/downloadFile/3779572230331/Renewable%20Energy
%20Policy %20Europe.pdf
20. Bendea G., Studii şi cercetări privind fiabilitatea sistemelor electrice din cadrul
centralelor termoelectrice, Teză de doctorat, Oradea,2011
21. RĂDOI F. – Securitatea energetică – concept şi realităţi, în cadrul Forumul regional al
energiei – Foren 2008, Neptun, 15 -19 iunie 2008;
22. POPESCU O. - Pentru Europa, diversificarea politicii energetice este mai importanta
decat prietenia cu Gazprom, Interviu cu politologul rus Alexander Rarh în ziarul Vremia
Novosti ,2009, publicat pe HotNews.ro
23. Institutul European de Energie din Europa – Despre politica de energie a Uniunii
Europene, Proiect PHARE, 2003;
24. TEODORESCU C. – Lipsa unei politici energetice comune – risc major de securitate în
Europa - Sesiunea de comunicări ştiinţifice, Universitatea Naţională de Apărare “Carol
I”, Bucureşti, 2008;
25. EU Energy Policy and Future European Energy Markets - Consequences for the Central
and East European States, Margarita M. Balmaceda, Mannheimer Zentrum fur
Europaische Sozialforschung, Working Paper
26. http://www.afm.ro/
27. http://www.infomediu.eu/
28. http://www.energie-solara.com.ro/
29. Studiul Ministerului Economiei privind evaluarea potenţialului energetic actual al
surselor regenerabile de energie în România (solar, vânt, biomasă, microhidro,
geotermie), 2006, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri,
http://www.minind.ro/domenii_sectoare/energie/studii/potential_energetic.pdf
30. https://ro.wikipedia.org/wiki/
31. https://www.siemens.com/global/en/home/products/energy.html

41
 Lista abrevierilor
CE – Comisia Europeană

EN – Energia Electrică

ETS – Efect de Seră

GES -Gaze cu efect de seră

PIB – Produs Intern Brut

SRE – Surse regenerabile de energie

SUA – Statele Unite ale Americii

UE – Uniunea Europeană

42