Războiul de pe Nistru...

,,ecoul lui și azi mai este viu”

Realizat: Poberejnîi Cătălina

• Pe 2 martie s-au împlinit 31 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru, un război în care
tânărul stat independent Republica Moldova a încercat să-și apere independența și integritatea
teritorială. În acest război Republica Moldova a suferit o înfrângere militară, iar condițiile păcii i-au fost
dictate la Moscova în textul acordului de încetare a focului, din 21 iulie 1992, semnat de președinții de
atunci ai Rusiei și Republicii Moldova, Boris Elțin și Mircea Snegur. Acordul de la Moscova, deseori
numit Convenția Elțin – Snegur, a fixat de facto dezintegrarea teritorială a Republicii Moldova, stare a
statului moldovenesc care se păstrează până în ziua de astăzi cu perspective incerte de redresare.

• Conflictul transnistrean este diferit de celelalte conflicte care au apărut după colapsul sovietic, pentru
că la baza lui nu se află un conflict etnic sau religios. Principalele cauze ale apariţiei conflictului între
forţele separatiste ale regiunii transnistrene şi autorităţile legale ale Republicii Moldova erau tendinţa
Centrului Unional de a păstra URSS-ul, iar după destrămarea acestuia - a Federaţiei Ruse de a
influenţa noile autorităţi moldoveneşti. Motivul formal al conflictului era acela, că Moldova a adoptat
legislația privind limba de stat.
Primele ciocniri
 În zilele de 1-2 noiembrie 1990, au avut loc primele ciocniri

pe podul de la Dubăsari, atunci murind și primii polițiști și

localnici din Dubăsari.

 Astfel, începând cu 1 noiembrie (1990), pe drumurile din

oraș au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de

peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța

mulțimii organele locale ale puterii (instanța de judecată,

procuratura, executivul) din sediile administrative. Pentru

restabilirea ordinii în Dubăsari, au fost trimise subunități ale

Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice

Socialiste Moldovenești, deja suverane. Pe drumul de acces

spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populația civilă, în timpul

cărora s-au înregistrat victime. În noiembrie 1991, pe același

pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei polițiști

(Ghenadii Iabloctcin, și alți doi camarazi ai săi) din trupele cu

destinație specială.
 Sfârșitul războiului
După ce Moldova a primit statutul de membru
al ONU (2 Martie 1992), președintele
moldovean Mircea Snegur a autorizat o
intervenție militară împotriva forțelor
separatiste care atacaseră anterior și
continuau să atace posturi ale poliției loiale
Chișinăului de pe malul estic al Nistrului.
Rebelii, ajutați de trupele sovietice și ruse
(după 1991), și-au consolidat controlul peste
cea mai mare parte din zona disputată. 
La 21 Iulie 1992, Republica Moldova și
Federația Rusă au semnat o Convenție cu
privire la principiile reglementării pașnice a
conflictului armat din zona nistreană a
Republicii Moldova.
 Cauzele principale, care împiedică soluţionarea

conflictului
Cauzele de stagnare şi a lipsei dinamicii pozitive în eforturile de a restabili
integritatea teritorială a ţării, în mare parte, se datorează faptului că Federaţia Rusă
din start, încă de la începutul anilor '90, a impus, iar guvernările de la Chişinău au
acceptat, o schemă de percepere a conflictului, care îi permite să blocheze procesul
de reîntregire a Republicii Moldova. Din schema impusă de Federaţia Rusă rezultă
că conflictul în continuare există în exclusivitate între
două părţi. Una dintre care este statul Republica Moldova, cealaltă – populaţia
dintr-un şir de localităţi din stânga Nistrului şi or. Bender, prin voinţa căreia în zona
de est a Republicii Moldova (Transnistria) a fost creată „Republica Moldovenească
Nistreană”. Totodată, prezenţa ilegală a trupelor ruse pe teritoriul Republicii
Moldova, dovedesc clar că Transnistria este de fapt, sub ocupaţie rusă. Astfel, se
poate concluziona că acest conflict a fost în 1992, şi încă mai este, un conflict
intern.