Războiul din Transnistria

Războiul din Transnistria, denumit uneori și Războiul ruso-moldovenesc a fost un conflict militar, iar
actualmente este un conflict politic între Republica Moldova și autoproclamata „Republica
Moldovenească Nistreană” cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari,
Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Bender
aflat pe malul drept al aceluiași râu. Conflictul militar a durat de la 2 martie până la 21 iulie 1992.
Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei „Republica
Moldovenească Nistreană”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent.
Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată „Republica Moldovenească Nistreană”. La 25 august 1991
Sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a noii republici. Pe 27 august 1991
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei
teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului
URSS „să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc transnistrean cu privire la ocupația ilegală a
Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc”.
După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean
Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor separatiste care atacaseră anterior și
continuau să atace posturi ale poliției loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați
de trupele sovietice (după 1991), și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona
disputată.În cele 4 luni de ostilități, cele mai grele lupte s-au dat pe platourile de la Cocieri, Coșnița și
la Tighina.
Pe 7 iulie 1992, plenipotențiarii președintelui Rusiei au sosit în regiune. Astfel s-a putut ajunge la
acorduri de încetare a focului, iar la 21 iulie la Moscova , Boris Elțin și Mircea Snegur , în prezența lui
Igor Smirnov , au semnat o Convenție cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului
armat din zona nistreană a Republicii Moldova. Războiul s-a încheiat cu înghețarea conflictului
transnistrean și intrarea în zona de conflict a forțelor rusești de menținere a păcii. Ulterior, a fost creată
Comisia Comună de Control și Forțele Comune de Menținere a Păcii; 3.100 de militari ruși, 1.200 de
moldoveni și 1.200 de militari transnistrieni au fost dislocați în Transnistria ca și contingent de
menținere a păcii. Din a doua jumătate a anului 1992 au început negocierile privind statutul
Transnistriei, din 1993 OSCE a aderat la reglementarea de pace, iar din 1995 - Ucraina.
După conflictul armat din Transnistria, regiunea Dubăsari a fost împărțită în două părți:
moldovenească și transnistreană. Din cauza conflictului, multe terenuri care aparțineau nominal satelor
din partea moldovenească a regiunii Dubăsari și proprietățile private ale locuitorilor acestor sate au
fost împărțite sau izolate de presupușii proprietari de autostrada Râbnița, care este controlată de
conducerea Transnistriei. Estimările privind victimele conflictului variază. Până la jumătatea lui iulie
1992, aproximativ 1.000 de oameni au murit de ambele părți (conform unei alte versiuni – 950),
inclusiv aproximativ 400 de civili . Încă aproximativ 4.500 de persoane au fost rănite . Partea
transnistreană a pierdut aproximativ 500 de oameni morți, 899 au fost răniți și aproximativ 50 au fost
dispăruți, dar experții consideră că pierderile reale sunt mai mari.