Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea Liberă Internaţională

Facultatea Drept

Referat:
Conflictul transnistrean
şi consecinţele pentru
Republica Moldova
A efectuat: Burcă Victoria

A verificat: Cauia Alexandru

(Decan Facultatea Drept, lector universitar)

Chişinău 2018

Conflictul din Transnistria sau Războiul din Transnistria (denumit uneori

şi Războiul moldo-rus) a fost un conflict militar, iar actualmente este un conflict
politic între Republica Moldova şi autoproclamata „Republică Moldovenească
Nistreană” cu privire la exercitarea controlului asupra
raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol,
aflate pe malul stâng al râului Nistru şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al
aceluiaşi râu.
Transnistria este regiunea situată pe malul stîng al rîului Nistru, numită şi
Republica Moldovenească Nistreană. Înaintînd, aruncăm o privire de ansamblu
asupra datelor generale despre acest teritoriu, şi aflăm că autoproclamata Republică
Nistreană, cu capitala la Tiraspol, este o republică prezidenţială, a cărui limbi
oficiale sunt româna (cu alfabet chirilic), rusa şi ucraineana.Face parte din
componenţa Republicii Moldova. Aşa numita „independenţă”, Igor Smirnov a
declarat-o la 2 septembrie 1990. Pe plan internaţional, Transnistria este privită ca
parte a Republicii Moldova.
Motivele declanşării conflictului:
În conflictul transnistrean este aproape absent, sau nu joacă cel mai important rol,
componente etnice, religioase, demografice. De asemenea, nu există nici o paralelă
istorică, care ar putea servi ca un precedent în dezvoltarea acestui conflict local, dat
fiind faptul că de-a lungul veacurilor nu au fost înregistrate şi nu au existat
conflicte serioase în această regiune. Conflictul a izbucnit în legătură cu prăbuşirea
Uniunii Sovietice, şi componentele principale ale acestui conflict sunt factorii
politici, ideologici şi geopolitici. Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată
„Republica Moldovenească Nistreană”. La 25 august 1991 Sovietul suprem al
RMN a adoptat declaraţia de independenţă a noii republici. Pe 27
august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia de Independenţă
a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea şi raioanele din stânga Nistrului.
Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS „să înceapă negocierile cu
guvernul moldovenesc transnistrean cu privire la ocupaţia ilegală a Republicii
Moldova şi retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc”. Motivul
formal mai era şi acela că Moldova a adoptat legislaţia privind limba de stat. 27
aprilie 1990: Tricolorul cu cap de bour este adoptat că steag naţional al RSS
Moldoveneşti. Sovietele locale din Tiraspol şi Tighina au refuzat abordarea
tricolorului în aceste oraşe.

Este necesar de menţionat şi faptul, că la momentul în care Republica Moldova a

făcut primii paşi în formarea sa ca stat, ea a fost deosebit de sensibilă la influenţele
externe. Punctul de cotitură în relaţiile Chişinău-Moscova se consideră data de 23
iunie 1990, atunci când Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia de
Suveranitate. Indiferent de faptul că o declaraţie similară a fost adoptată un pic mai
devreme de Federaţia Rusă, la Moscova, în sediul lui Gorbaciov, au concluzionat
că Republica Moldova intenţionează să se separe de la URSS, în scopul de a se uni
imediat cu România. Pentru a preveni acest lucru, la 19 august la Comrat a fost
proclamat „Republica Sovietică Socialistă Găgăuză în componenţa URSS”, iar la 2
septembrie, la Tiraspol – „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
Nistreană în cadrul URSS”.
 Din punct de vedere al dreptului internaţional conflictul transnistrean a început ca
un conflict intern între autorităţile centrale ale RSS Moldoveneşti şi autorităţile
locale din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Pe parcursul anilor 1990
– 1992, indiferent de apariţia unor incidente, conflictul rămâne intern, deoarece în
el nu s-au implicat în mod direct alte state. Internaţionalizarea conflictului a
început doar în iunie 1992, după izbucnirea ostilităţilor şi implicarea în conflict a
unităţilor Armatei a 14-a ruse.

Conflictul transnistrean in realitate a început la 1-2 noiembrie 1990 cu ciocniri pe

podul de la Dubăsari, când au murit primii poliţişti şi cetăţeni de la Dubăsari. În
acea zi, forţe nostalgice după imperiul sovietic au început conflictul armat, care a
degenerat într-un război nedeclarat al Rusiei împotriva tânărului stat Republica
Moldova.
La 1 noiembrie, pe drumuri au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de
peste Nistru, lar la 2 noiembrie au fost scoase cu forta multimii, dirijata de
separatisti, organele locale ale puterii (instanţa de judecată, procuratura,
executivul) din sediile administrative. Pentru restabilirea ordinii în oraş, au fost
trimise subunităţi ale MAI din Moldova.
Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populaţia civilă, în timpul
cărora s-au înregistrat victime, iar în noiembrie 1991, pe acelaşi pod de la
Dubăsari, au mai decedat încă trei poliţişti (Iabloctcin Genadii cu doi camarazi ai
sai) din trupele cu destinaţie specială. În esenţă, anume cu aceste evenimente a
început confruntarea armată între poliţia moldovenească şi formaţiunile separatiste
înarmate.

Potrivit generalului Ion Costaş, beneficiind de o inexplicabilă pasivitate a

autorităţilor oficiale a Republicii Moldova, separatiştii şi-au format o
impresionantă forţa armată, constituită din: garda republicană, de 8 000 luptători,
subordonată „direcţiei de apărare” a Transnistriei; miliţia, inclusiv batalionul
Dnestr, de 5 000 luptători, se subordona „direcţiei de interne" a R.M.N.;
detaşamentele teritoriale de salvare - 4 000 oameni, aflaţi la dispoziţia executivelor
locale; regimentele muncitoreşti, echivalentul modern al "sovietelor de muncitori
înarmaţi", subordonaţi Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK); cazacii, în număr
de 3 000 - 4 000, cu statut de "voluntari", erau mercenari cu solde mai mari decît
ale gardiştilor şi subordonaţi direct conducerii „republicii nistrene". Toate aceste
formaţiuni erau înzestrate cu armament, mijloace de transport, maşini de luptă -
cumpărate, capturate sau furate de la Armata a 14-a rusă sau de la unităţile OMON
din Transnistria. De partea separatiştilor s-a situat Armata a 14-a rusă, cu un
efectiv de 6 500 persoane, şi constituită din: o divizie motorizată, 2 regimente de
artilerie, un regiment de tancuri, un regiment antitanc, 2 regimente de pontonieri,
un regiment de rachete, o escadrilă de elicoptere.
 Pe 2 martie 1992 a început un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova,
operaţiile militare desfăşurându-se în Estul statului. Unităţile armatei a 14-a s-au
angajat activ în luptă, utilizând tancuri, maşini blindate, aruncătoare de mine,
tunuri antitanc împotriva ostaşilor moldoveni.

  14 martie 1992: Gardiştii şi cazacii arunca în aer podurile de la Vadul lui Voda,
de lângă Dubăsari, de pe şoseau Chişinău – Volgograd. Poziţiile moldoveneşti sunt
atacate, înregistrându-se 15 morţi. În timpul noptii sunt atacate satele Coşniţa şi
Gura Bîcului cu mine, grenade şi rachete.
"Sovietul Suprem al Republicii" hotărăşte ca băncile din Transnistria să înceteze
operaţiunile cu Moldova şi înfiinţarea unei comisii care să preia sub control
şoselele şi căile ferate ale "republicii".

În, toata luna aprilie vor avea loc atacuri în zonele: Tighina, Pohreba - Cocieri,
Coşniţa - Doroţkaia, Pohreba - Roghi, Grădiniţa, Leontova, Varniţa, Misovca,
Bicioc, Chiţcani. Gardiştii şi cazacii au lansat atacuri cu aruncătoare de mine şi
rachete asupra localităţilor, a populaţiei, a barajelor, releelor de televiziune,
posturilor de radio. Au fost minate şoselele şi drumurile, a fost bombardată şoseaua
Tighina - Chişinău. Apar primele atacuri ale lunetiştilor. Lipsit de forţele de ordine,
oraşul Tighina rămâne la discreţia infractorilor.

În dimineaţa de 20 iunie, oraşul era în mare parte sub control moldovenesc.

Tancuri grele ale Armatei a 14-a au forţat podul spre Tighina, dar vor fi oprite de
forţele moldovene. Forţele separatiste continua titurile asupra oraşului. Începe un
război în toata puterea cuvântului, oraşul Tighina fiind bombardat şi atacat cu
armamant greu. În acelaşi timp sunt atacate şi alte localităţi: Dubăsari, Cocieri,
Doroţcaia, Coşniţa. Podul de peste Nistru va fi ocupat de gardişti, după atacurile cu
tancuri grele ale armatei ruse, iar oraşul va fi invadat de armata şi de forţele
separatiste. Consiliul militar al Armatei a 14- va adresa preşedintelui Snegur un
ultimantum prin care cere că forţele moldovene să înceteze agresiunea, în caz
contrar, armata trecând la atac. .
Agresiunea armatei ruse asupra Tighinei s-a soldat, până în dimineaţa de 22 iunie,
cu aproximativ 200 de morţi şi 300 de răniţi de partea poliţiştilor şi populaţiei
civile moldoveneşti. Bombardamentele au distrus fabrici, relee de comunicatii,
locuinte. Presedintele Federatie Ruse agresoare, Elţin, a refuzat orice contact
telefonic cu Snegur. Atacurile şi invaziile secesioniştilor au determint un exod în
masă al populaţiei civile din zona de conflict.

21 iunie 1992: Se semnează acordul de încetare a focului.

 La 17 septembrie 2006, autorităţile separatiste transnistrene au organizat un
referendum privind soarta viitoare a Transnistriei, care a arătat că o majoritate
largă sprijină independenţa faţă de Moldova şi aderarea la Federaţia Rusă.
Rezultatele acestui referendum nu au fost însă recunoscute de comunitatea
internaţională.

Consecinţele pentru Republica Moldova:

În viaţa modernă a Moldovei un rol important î-l joacă conflictul politic

nesoluţionat dintre guvernul central şi conducerea zonelor de est a Nistrului.
Această situaţie afectează întreaga gamă de probleme cotidiene: modelarea vieţii
economice şi politice a ţării, relaţiile internaţionale, relaţiile economice externe etc.
Duelul politic, economic şi informaţional dintre Chişinău şi Tiraspol va continua,
şi va avea o perpetuare destul de lungă în timp şi spaţiu. Pentru Republica
Moldova va fi dificil să se integreze în Uniunea Europeană, dacă nu va soluţiona
acest conflict, unde mai adăugăm şi faptul că, procesul de soluţionare se desfăşoară
într-o ambianţă de circumstanţe defavorabile pentru Republica Moldova:
susţinerea regimului de la Tiraspol de către Federaţia Rusă.
În contextul soluţionării conflictului transnistrean, Parlamentul Republicii
Moldova, a adoptat la 22 iulie 2005, Legea cu privire la prevederile de bază ale
statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria), intrată în
vigoare la data de 29 iulie 2005, prin care se arată atît statutul juridic al
autoproclamatei republici, cît şi relaţiile Republicii Moldova cu aceasta. De
asemenea, este de remarcat faptul că în legea dată, se menţionează următoarele:
Transnistria este parte componentă inalienabilă a Republicii Moldova şi, în limita
împuternicirilor stabilite de Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova,
soluţionează problemele date în competenţa ei.
Cele mai importante pierderi financiare sunt:refacerea locuinţeşor
distruse,remunerarea prin alocaţii a participanţilor,familiilor şi invalizilor de
război,susţinerea financiară a agenţilor economici afectaţi de război.
Migraţiainternă a cetăţenilor din zona de conflict.
Cea mai mare pierdere pentru ambele părti sunt viezile omenesti.În acest război şi-
au pierdut viaţa 287 de persoane:198 de militari,98 persoane din cadrul MAI,iar
284 de persoane au rămas invalizi.

Cocluzia

Motivele care au dus la apariţia conflictului transnistrean demult au dispărut şi sunt

ireversibile. Până în prezent între populaţiile de pe cele două maluri ale Nistrului,
cu excepţia unor grupuri marginale, nu există elemente de ură etnică sau religioasă.
În acelaşi timp, populaţia de pe ambele maluri s-a obişnuit cu ideea de divizare a
ţării şi această problemă este la periferia atenţiei societăţii.

„Conflictul transnistrean” este un fenomen complex. Soluţionării lui î-i încurcă o

varietate de factori – de la autoritarismul regimului politic din Transnistria şi
terminând cu interesele geopolitice ale altor ţări.

Transnistria rămîne în continuare o zonă care nu are graniţe cu Rusia dar vrea să
se integreze în aceasta ţară.Nu se ştie cît timpul Transnistria îşi va păstra statutul şi
cum se va rezolva acest conflict. În cazul in care Transnistri s-ar integra în
Republica Moldova, aceasta ar avea mari bătăi de cap cu o pupulaţie îmbătrînită
care urmează să primeasca indemnizaţii de stat,dar şi cu un număr de alegatori care
ar direcţiona Republica Moldova spre vectorul estic în defavoarea celui european.

Cuprins:
-Scurt istoric

-Motivele declanşării conflictului

-Originea şi desfăşurarea conflictului

-Consecinţele conflictului

-Concluzia

Bibliografie
- Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al
localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria), nr. 173-XVI   din  22.07.2005

- Ziarul Timpul, 14 decembrie 2011.

- https://ro.wikipedia.org/wiki/Conflictul_din_Transnistria

- https://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia_conflictului_din_Transnistria

-https://www.europalibera.org