MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

COLEGIUL NAȚIONAL DE COMERȚ al ASEM

Catedra „Economie, Turism, Servicii”

Ora de dirigenție

Diriginte :
EnachiOlga,
profesoară de discipline economice,
Grad didactic doi,
CNC al ASEM
 Două martie este considerată una din cele mai negre zile din istoria Republicii Moldova. Astăzi se împlinesc 20 ani de la declanşarea
conflictului armat de pe Nistru. Mii de oamenii au luptat timp de un an pentru integritatea ţării.  

Ziua de două martie 1991 va rămâne pentru totdeauna în memoria locuitorilor din satul Cocieri, raionul Dubăsari. În această zi cazacii din Transnistria au
tras primele focuri din maşini blindate în oamenii paşnici din localitate. Atacul a fost planificat din timp , aşa că angajaţii Comisariatului raional de poliţie
Dubăsari n-au putut ţine piept separatiştilor şi s-au predat. Conflictul luase amploare, iar preşedintele Republicii Moldova de pe atunci, Mircea Snegur a
autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturile de poliţie loiale Chişinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutaţi de
trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. La 21 iulie 1992 autorităţile de la Chişinău şi cele de la Tiraspol au
semnat un acord de încetare a focului.

Istoricii susţin că războiul a început, deoarece separatiştii au fost împotriva evacuării armatei a 14-a de pe teritoriul Transnistriei. Până în prezent o mare
parte din teritoriul din stânga Nistrului sunt controlate de autorităţile separatiste de la Tiraspol, iar armata a 14-a n-a plecat niciodată. Datele statistice arată
ca la război au participat aproximativ 29 mii de persoane, dintre care 286 au decedat, iar 284 au rămas invalizi.

Conflictul din Transnistria este un conflict politic între Republica Moldova și Republica Moldovenească Nistreană cu privire la exercitarea controlului asupra
raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița,  Slobozia  și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașulTighina, aflat pe malul drept al aceluiași
râu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței Republicii Moldovenești Nistrene.

Premise

În ultima parte a aniilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika întreprinse de Mihail Gorbaciov, care permitea
liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naționalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorități
naționale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruși. Oficializarea limbii majorității și
introducerea obligativității alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română. Problematica limbilor oficiale
din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă și a fost, probabil, intenționat politizată. Neconcordonața cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizibil în
Transnistria, regiune în etnicii slavi (ruși sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele față de guvernul republican erau mai puternice aici. La
recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruși și 1,9% bulgari.

Războiul civil

Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată Republica Moldovenească Nistreană. La 25 august 1991 sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a
noii republici. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele
din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS "să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupația ilegală a Republicii
Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc".

După ce Moldova a primit statul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor
rebele care atacaseră posturi de poliție loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul peste cea mai mare
parte din zona disputată.
 La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.

Consecințele

Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic, permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i
un anumit grad de autonomie vis-à-vis de Moldova. Generalul Lebed, comandantul Grupului Operațional Rus (ROG, fost Armată a 14-a) începând cu iunie 1992, s-a
purtat deseori ca un politician transnistrean și a declarat că armata sa ar putea să ajungă la București în două ore.

OSCE are deja de mulți ani o misiune de observație la fața locului și încearcă să ghideze negocierile privind rezolvarea conflictului. Trupele rusești staționează în
continuare pe teritoriul moldovenesc, în pofida obligațiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 și 2001.

Memorandumul Kozak

În iulie 2002, OSCE, împreună cu mediatori ruși și ucraineni au semnat un document care conținea premise pentru reunificare Moldovei într-o federație.
Neconcordanțe fundamentale asupra împărțirii puterilor au făcut imposibilă aplicarea acestui document.

Vehicule ale armatei traversând podul dintre Tiraspol și Tighina

În luna noiembrie a anului 2003, Rusia a realizat un memorandum care conținea, până la acel moment, cea mai detaliată propunere de constituire a unui stat
moldovenesc federal asimetric. Acesta mai prevedea staționarea trupelor rusești pe pământ moldovenesc pentru încă 20 de ani.[2] Publicat inițial în rusă, pe situl web al
ministerului de Externe transnistrean, textul a fost intens promovat de Dmitri Kozak, o personalitate marcantă din echipa președintelui rus Vladimir Putin.
Memorandumul Kozak a reprezentat o rupere de poziția nistreană care cerea statut egal pentru Transnistria și Moldova.

În memorandum se propunea între altele crearea unui parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară, aleasă prin reprezentare proporțională. Toate legile
trebuiau însă consimțite de senat, a cărui repartizare era disproporționată în raport repartizarea populației pe teritorii: 13 senatori aleși de camera inferioară federală, 9 de
Transnistria și 4 de Găgăuzia. Conform recensământului din 1989, în Transnistria locuiește un sfert din populația republicii iar în Găgăuzia mai puțin de 4%.

Importante demonstrații împotriva memorandumului Kozak au avut loc la Chișinău în zilele următoare publicării propunerilor rusești. Conducerea Republicii
Moldova a refuzat semnarea memorandumului fără coordonarea organizațiilor europene. O vizită a președintelui Putin în Moldova a fost anulată. Într-o conferință de
presă din 2005, președintele moldovean Vladimir Voronin a declarat că memorandumul Kozak din 2003 a fost respins datorită faptului că se afla în contradicție cu
constituția moldovenească care stipulează neutralitatea Moldovei, și nu permite staționarea oricăror trupe străine pe teritoriul său, în timp ce țara nu poate să adere la
alianțe militare. Moldova și memorandumul Kozak au reprezentat subiecte cheie la reuniunea ministerială a OSCE de la Maastricht din decembrie 2003, iar dezacordul
dintre Rusia și Occident a împiedicat semnarea unei declarații comune la sfârșitul reuniunii.
 Criza din 2004

1. Memorial din Transnistria (la Bender)

2. Aproximativ 11.200 din cei 79.000 de elevi transnistreni învață în limba moldovenească folosind alfabetul chirilic.
3. În vara anului 2004, autoritățile transnistrene au închis cu forța cele șase școli din stânga Nistrului în care se folosea limba română scrisă cu alfabet latin, o
măsură care a afectat cei 3.400 de elevi care învățau în aceste școli. Mai mulți profesori și părinți, care s-au opus închiderii, au fost arestați. În timpul crizei,
guvernul moldovean a decis să instituie un blocaj economic Transnistriei, care să izoleze republica separatistă de restul țării. Blocajul a fost inutil din cauza lipsei
de cooperare cu guvernul Ucrainei și președintele Leonid Kuchma. Transnistria a răspuns printr-o serie de acțiuni care erau menite să destabilizeze situația
economică din Moldova, în principal, prin oprirea furnizării energiei electrice. În consecință, această criză a generat întreruperi ale aprovizionării cu curent
electric în părți ale Moldovei.
4. Școlile au fost în cele din urmă redeschise dar au primit statutul de "instituții educaționale non-guvernamentale".
5. Propunerea ucraineană

Clădirea parlamentului din Tiraspol

În mai 2005, partea ucraineană condusă de Viktor Iușcenko a propus un plan în șapte puncte care stipulează rezolvarea conflictului transnistrean printr-o
reglementare negociată și alegeri libere. Prin acest plan, Transnistria ar rămâne o regiune autonomă a Moldovei. Statele Unite și Uniunea Europeană și RMN și-au
exprimat un anumit nivel de acord cu acest proiect. În iulie, Ucraina a deschis șase noi posturi vamale la granița ucraineano-transnistreană. Posturile, în care sunt
angajate echipe moldovene și ucrainene, sunt menite să reducă contrabanda dintre republica separatistă și vecinii săi.

Drepturile omului

Republica Moldova, ca și alte state sau organizații non-guvernamentale susține că guvernul separatist de la Tiraspol este autoritar și nu respectă drepturile omului și
a acuzat regimul separatist de arestări nejustificate și tortură.

Alegerile legislative din 2005 nu au fost recunoscute de comunitatea internațională. Potrivit lui Claus Neukirch, șeful serviciului de presă al Organizației pentru
Securitate și Cooperare în Europa, "nu se poate vorbi de alegeri libere și corecte în regiunea nistreană, atâta timp cât în această regiune nu sunt create condiții adecvate
pentru exprimarea opțiunii politice a alegătorilor".[4]

Conducerea Republicii Moldova a acuzat de asemenea administrația RMN de incursiuni în satele din stânga Nistrului controlate de guvernul de la Chișinău, unde
există relatări despre arestări nejustificate și tortură.

Un raport al departamentului de stat american relatează despre închisori dure în Transnistria.[5] Traficul de ființe umane reprezintă o problemă importantă în
Moldova și Transnistria.[6]

În cazul Ilașcu și Alții v. Moldova și Rusia (2004), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut în unanimitate Moldovei și Rusiei să pună capăt detenției
nejustificate a membrilor grupului Ilașcu, Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa, care sunt încă închiși în Transnistria. Ilie Ilașcu a fost arestat, împreună cu încă patru
persoane în Tiraspol la începutul lunii iunie 1992. Ei au fost acuzați de uciderea a doi civili și de acte de terorism împotriva RMN. Se crede că motivul real al reținerii
este asocierea politică sau sprijinul lor de sprijin față de autoritățile separatiste.
 Tabel cronologic al conflictului din Transnistria
1989
În întreprinderile de subordonare unională, se formează soviete muncitorești, numite Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK), ce încep lupta
11 august
împotriva introducerii limbii române, a alfabetului latin și a reformelor democratice.
31 august Limba moldovenească este proclamată limbă de stat.
toamna OSTK -urile organizează greve și mitinguri de protest împotriva limbii române și a alfabetului latin.
decembrie –
Sunt organizate referendumuri la Tiraspol și Râbnița pentru obținerea statutului de "teritoriu autonom" al Transnistriei, în cadrul RSS Moldovenești.
ianuarie
1990
Cu sprijinul direct al Armatei a 14-a, sunt formate unități paramilitare ilegale secesioniste, sunt organizate cu sprijinul OSTK mitinguri și
referendumuri.
Tricolorul cu cap de zimbru este adoptat că steag național al RSS Moldovenești. Sovietele locale din Tiraspol și Tighina au refuzat abordarea
27 aprilie
tricolorului în aceste orașe.
Sovietele locale din Tiraspol, Tighina și Râbnița au respins legea limbii de stat. S-a inițizat o mișcare de nesupunere față de autoritățile statului
septembrie
moldovean.
Are loc la Tiraspol "Congresul al II-lea extraordinar al deputaților poporului din Transnistria" care proclamă "Republica Moldovenească Sovietică
2 septembrie
Socialistă Nistreană".
3 septembrie Sovietul Suprem al RSS Moldovenești creează instituția prezidențială și îl alege ca președinte pe Mircea Snegur.
22 septembrie- Liderii separatiști, sprijiniti de formațiuni paramilitare proprii și de trupe ale armatei, sovietice organizează alegeri legislative pentru "sovietul
15 noiembrie suprem" al "Republicii Sovietice Socialistă Moldovenești Nistrene".
Mihail Gorbaciov , președintele URSS, semnează un decret prin care declara nule hotărârile "Congresului al II-lea al deputaților poporului din
22 decembrie
Transnistria". În schimb, măsurile luate de autoritățile de la Chișinău sunt infime și strict declarative.
1991
Au loc acțiuni de înlocuire ale autorităților Republicii Moldova cu cele ale "republicii nistrene". Beneficiind de o inexplicabilă pasivitate a
autoritățiilor statului Moldova, separatiștii își constituie o impresionantă forță armată, constituită din:
     * Garda republicană, (8.000 luptători), subordonată "Direcției de apărare" a Transnistriei.
     * Miliția, inclusiv batalionul Dnestr, (5.000 luptători), subordonată "direcției de interne" a "Republicii Nistrene".
     * Detașamentele teritoriale de salvare (4.000 oameni), aflați la dispoziția executivelor locale.
     * Regimentele muncitorești, echivalentul modern al "sovietelor de muncitori înarmați", subordonați Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK).
     * Cazacii, în număr de 3-4.000, cu statut de "voluntari", erau mercenari cu solde mai mari decât ale gardiștilor fiind subordonați direct conducerii
"Republicii Nistrene".
Toate aceste formațiuni erau înzestrate cu armament, mijloace de transport, mașini de luptă, cumpărate, capturate sau furate de la Armata a 14-a rusă,
sau de la unitățile OMON dinTransnistria.
De partea separatiștilor s-a situat fățiș Armata a 14-a rusă, cu un efectiv de 6.500 persoane, constituită din:    * 2 regimente de artilerie, * un regiment
de tancuri,* un regiment antitanc,* 2 regimente de pontonieri, * un regiment de rachete,  * o escadrila de elicoptere.
Prin comparație, tânăra republică Moldova, încă nu avea armată proprie, beneficiind doar de un efectiv de câteva mii de polițiști, care au suplinit, în
timpul conflictului, forțele armate.
 Ministrul apărării al URSS a ordonat comandantului Armatei a 14–a, generalul Netkaciov, mobilizarea militarilor de rezervă pentru completarea
efectivelor trupelor Armatei a 14–a dislocată în Transnistria și menținerea aceste trupe și a arsenalul militar în stare de luptă. El ar fi justificat acest
19 mai
ordin în acest fel: "ținând cont de faptul că Transnistria este un teritoriu rusesc și că situația s–a înrăutățit, noi trebuie să–l apărăm prin toate
mijloacele".
23 mai RSS Moldovenească devine Republica Moldova.
23 iunie Parlamentul Republicii Moldova proclamă suveranitatea Republicii.
Are loc Puciul de la Moscova. Puciștii vor avea tot sprijinul liderilor separatiști de la Tiraspol: Igor Smirnov, Maracuță, Iakovlev, Reliakov. Dupa
înfrângerea puciștilor, Boris Elțin a cerut pedepsirea acestora și a celor care i-au susținut. Încercările administrației de la Chișinău de a aresta liderii
19 august
transnistreni au generat nemulțumirea rusofonilor din Transnistria. A început o acțiune a femeilor rusofone care, în număr din ce în ce mai mare, au
început să blocheze calea ferată ce lega Transnistria de restul Basarabiei. În final, liderii transnistreni au fost arestați, apoi eliberați după scurt timp.
25 august Sovietul Suprem al RMN proclamă independența "republicii".
27 august Parlamentul proclamă independența Republicii Moldova.
septembrie Membri ai trupelor speciale sovietice OMON din Riga, sosesc în limuzine la Tiraspol, cazându-se la hotelul Kolhaznii.
Președintele autoproclametei RMN, Igor Smirnov, a decis să plaseze unitățile forțelor armate sovietice dislocate în Transnistria sub jurisdicția
18 septembrie
autoproclametei RMN.
În raioanele de pe malul stâng al Nistrului au fost organizate alegeri prezidențiale, declarate ilegale de către autoritățile moldovenești. Igor Smirnov a
1 decembrie
fost ales președinte al autoproclametei RMN.
13 decembrie Are loc un atac armat al gardiștilor la podul de la Dubăsari, soldat cu moartea a patru polițiști moldoveni și a 20 de gardiști, cazaci și mercenari.
1992
Gardiștii și cazacii au provocat un incident la o petrecere în Dubăsari, apoi au atacat poliția moldovenească chemată în ajutor. Polițiștii au deschis
1 martie focul, omorând un cazac, după care s-au retras în sediu. Acest incident a servit drept pretext desființării ultimei secții moldovenești de poliție dintr-un
oraș transnistrean. Sediul poliției a fost atacat de gardiști și cazaci, care i-au făcut prizonieri pe polițiști, dezarmându-i.
Comitetul executiv raional și toți polițiștii din Dubăsari s-au retras în satul Cocieri, care a devenit un centru de rezistență, aici refugiindu-se locuitori
din satele vecine.
Gardiștii au intrat în Cocieri cu 2 blindate, deschizând foc fără avertisment asupra trecătorilor. Au fost impuscati doi tarăni și o mamă, care mergea cu
copilul de mână. Țărănii și polițiștii au reușit să-și procure, fără incidente, armament de la o cazarmă subordonată Armatei a 14-a.
martie
Gardiștii au intrat în Cocieri cu două blindate. Țărănii și polițiștii au reușit să-și procure, fără incidente, armament de la o cazarmă subordonată
Armatei a 14-a.
Gardiștii și cazacii vor bloca podurile de peste Nistru - de la Vadul lui Voda, Tighina, Camenca, Râbnița, constituind "posturi de control " cu câte un
blindat. Astfel de posturi vor fi create și pe șoseaua Tiraspol-Dubăsari și la barajul hidrocentralei Dubăsari.
Republica Moldova devine membru ONU, ceea ce conduce la recunoașterea caracterului ilegal al autoproclamatelor "republici" nistreană și găgăuză.
Este ziua în care începe războiul, prin declanșarea conflictului armat la Dubăsari, printr-o diversiune a separatiștilor. Are loc diversiunea de
2 martie
la Vulcănești, în zona găgăuză. Trei membri ai gărzii paramilitare găgăuze au atacat cantina unei școli. După ce gardiștii au fost arestați , secția de
poliție a fost invadata de 14 membri ai formațiunii, care au cerut transferarea arestaților la Bolgrad, oraș aflat sub jurisdictie ucrainiană.
3 martie Gardiștii și cazacii au atacat satul Cocieri, dar au fost respinși. Seara, a ajuns în sat o unitate de poliție cu destinație specială, trimisă de la Chișinău și
care traversase Nistrul pe gheață.
Centrul de Presa al Forțelor Armate Unite ale CSI a dat un comunicat prin care afirma că forțele armate moldovenești au atacat un regiment de
infanterie al apărării civile, dezarmând ofițerii și luând 70 automate și alte arme și că situația seamană cu aceea din Nagorno-Karabah.
Au fost blocate căile de acces dinspre Chișinău spre Tighina, a fost blocata emisia radioteleviziunii naționale în oraș.
 După desființarea secției moldovenești de poliție (singura instituție care mai reprezenta statul moldovean în oraș), este inaugurata o secție de poliție
subordonată secesioniștilor, constituită ca o forma de putere sovietică. Este înființată o nouă formațiune paramilitară ilegală.
Gardiștii și cazacii pătrund în satul Coșnița, atacând pe cei 15 polițiști, nevoiți să deschidă focul.
4 martie
Patru autocamioane Kamaz pline cu gardiști sunt trimise la Cocieri.
4-5martie 2.500 cazaci sosesc la Tiraspol în ajutorul separatiștilor. Au loc înrolări masive în rândul formațiunilor paramilitare ale separatiștilor.
"Comitetul de apărare a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Nistrene" a hotărât izolarea tuturor polițiștilor care nu au depus jurmânt de
6 martie
credintă față de "republică"; în această situație erau 85 de polițiști.
Doi polițiști de la postul Ursoaia de pe șoseaua Tighina – Căușeni au fost atacați dintr-un camion care transporta armament pentru separatiștii găgăuzi
12 martie
și pe care îl opriseră pentru control. Un polițist a fost rănit, altul ucis.
Gardiștii atacă polițiștii din Coșnița, ucigând unul și rănind mai mulți.
13 martie Este inaugurată o secție de poliție subordonată secesionistilor, constituită că o forma de putere sovietică și este înființată o nouă formațiune
paramilitară ilegală în Tighina
Gardiștii și cazacii arunca în aer podurile de la Vadul lui Voda, de lângă Dubăsari, de pe șoseau Chișinău – Volgograd. Pozițiile moldovenești de
lângă Roghi sunt atacate, înregistrându-se 15 morți. În timpul noptii sunt atacate satele Coșnița și Gura Bîcului cu mine, grenade și rachete.
14 martie
"Sovietul Suprem al Republicii" hotărăște ca băncile din Transnistria să înceteze operațiunile cu Moldova și înființarea unei comisii care să preia sub
control șoselele și căile ferate ale "republicii".
Smirnov semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor demobilizate, acțiune menită să
15 martie atragă simpatia militarilor.
Guvernul Moldovei face un apel către gardiști, pentru depunerea armelor până la data de 17 martie.
Smirnov semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor demobilizate, acțiune menită să
17 martie atragă simpatia militarilor.
Se semnează un nou acord de încetare a focului, care va fi încălcat de către gardiști pe 24 martie.
Parlamentul Moldovei propune un compromis, prezentând proiectul de acordare statutul de zona economica libera Transnistriei și o modificare a
19 martie
adminstrației teritoriale.
La reuniunea OSCE de la Helsinki, se creează un mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului din Trasnistria, compus din: Republica
20 martie
Moldova, România, Rusia, Ucraina.
24 martie Se semnează un nou acord de încetare a focului. Se efectueaza un schimb de prizonieri: secesioniștii eliberează 11 persoane, moldovenii, 18.
28 martie Se instituie starea exceptională în Transnistria cu începere de la orele 20.
29 martie Premierul Muravski acorda un nou ultimatum secesioniștilor, cerând depunerea armelor în termen de 2 zile.
Președintele Snegur trimite o telegramă companiei moscovite de televiziune Ostankino, protestând contra modului de prezentare a conflictului, și altă
31 martie
telegramă mareșalului Șapoșnikov, protestând împotriva zborurilor avioanelor militare ale CSI la Tiraspol.
Luna aprilie marchează implicarea fățișă a Rusiei și Armatei a 14-a rusă de partea separatiștilor. Intențiile clare ale Rusiei sunt de a păstra Tighina
drept cap de pod.
Parlamentul Moldovei emite hotărârea privind reglementarea pe cale pașnică a conflictului.
1 aprilie
Poliția moldovenească încearca eliberarea orașului Tighina, controlat de secesioniști. Cad în luptă 8 polițiști.
2 aprilie Generalul. Netkacev, comandantul Armatei a 14-a, adresează un ultimatum președintelui Snegur, cerând ca forțele moldovenești să se îndeparteze la
15 km de Tighina.
Pe aeroportul militar din Chișinău se semnează un acord de încetare a focului. Semnatarii sunt primul ministru al Moldovei, Muravschi, președintele
"Sovietului Suprem", Maracuță și comandantul Armatei a 14-a rusă, Netkacev.
 Departamentul de Stat al Statelor Unite dă o declarație prin care se pronunță împotriva unei intervenții militare din afară, apreciind ca fiind
admirabilă puterea de reținere a guvernului Moldovei. Departamentul de Stat cerea insistent forțelor separatiste trasnistrene continuarea negocierilor
cu Republica Moldova.
Acordul va fi respectat numai de partea moldovenească, polițiștii primind ordin să nu deschidă focul și să nu riposteze.
Parlamentul Moldovei emite hotărârea privind reglementarea pe cale pașnică a conflictului.
1 aprilie
Poliția moldovenească încearca eliberarea orașului Tighina, controlat de secesioniști. Cad în luptă 8 polițiști.
În schimb, toata luna aprilie vor avea loc atacuri în zonele: Tighina, Pohreba - Cocieri, Coșnița - Doroțkaia, Pohreba - Roghi, Grădinița,
Leontova, Varnița, Misovca, Bicioc, Chițcani. Gardiștii și cazacii au lansat atacuri cu aruncătoare de mine și rachete asupra localităților, a populației,
a barajelor, releelor de televiziune, posturilor de radio. Au fost minate șoselele și drumurile, a fost bombardată șoseaua Tighina - Chișinău. Apar
primele atacuri ale lunetiștilor. Lipsit de forțele de ordine, orașul Tighina rămâne la discreția infractorilor.
Două proiecte de protocol redactate de autoritățile de la Chișău sunt respinse de forțele separatiste, care trimit proiectul lor, semnat de comandantul
armatei ruse de ocupație, prin care cer că Tighina să fie controlata exclusiv de armata rusă.
5 aprilie În orașul Tighina intră 20 de blindate ale armatei ruse, având arborate drapelul Federatiei Ruse.
În paralel, continuă tratativele cvadripartite dintre miniștrii de externe ai Moldovei, Romaniei, Rusiei și Ucrainei începute la 23 martie. La 2 aprilie, o
nouă reuniune de experți elaborează recomandări referitoare la neadmiterea implicării cetățenilor statelor străine și prevenirea incidentelor armate.
Are loc reuniunea miniștrilor de externe, care vor da publicității o declarație prin care ce se pronunța împotriva implicării în conflict a Armatei a 14-a,
6 aprilie pentru menținerea ordinei de drept de către autoritățile moldovenești pe tot teritoriul republicii, pentru excluderea accesului civililor la armament și
pentru încetarea focului începând din 7 aprilie.
Se semnează protocolul grupului de lucru pentru stabilizarea situației în Tighina: dezarmarea formațiunilor paramilitare, deminarea zonei, asigurarea
14-17 aprilie
ordinii de către poliția moldovenească și miliția separatista.
La Chișinău are loc o nouă reuniune cvadripartită la care se adoptă statutul comisiei mixte pentru controlul respectării încetării focului, stabilindu-se
un numar de 400 de observatori, care să supravegheze linia ce separa poliția moldovenească de forțele rebele, pe o lungime de 262 km.
17 aprilie S-a hotărât dezarmarea forțelor paramilitare, repatrierea mercenarilor, accelerarea investigațiilor procuraturii asupra acțiunilor criminale din zonă.
Încetarea focului va deveni efectivă la Tighina de-abia din 20 aprilie.
Până pe 15 mai, numai observatorii din Moldova și România ajunsesera în zonă, pentru supraveghere.
În luna mai, au loc mai multe întruniri ale comisiei bilaterale Moldova – Transnistria, sabotate deseori de atacuri ale forțelor militare separatiste
asupra localităților, podurilor, șoselelor și posturilor de radio controlate de autoritățile de la Chișinău.
mai
Încă din luna aprilie începuse retragerea unor efective de cazaci, de care chiar separatiștii voiau să se debaraseze, dat fiind caracterul indisciplinat și
turbulent al acestora. În paralel, apar noi formațiuni paramilitare, ca Beretele Negre. Sosesc din Ucraina membri ai armatei ucrainiene de autoapărare.
La Gura Bîcului se semnează un protocol privind retragerea formațiunilor armate, dar, în timpul nopții, separatiștii vor arunca în aer podul de
4 mai
peste Nistru.
6-7 mai Este atacat cu rachete postul de poliție de la Cocieri.
8-18 mai Au loc atacuri asupra locuitorilor și posturilor de poliție de la Cocieri, Coșnița, Gura Bîcului, Dragalina, Dubăsari-Pod, Roghi.
19 mai Când se credea că procesul de normalizare avansează, izbucneste din nou criza, declanșată de un ordin trimis de generalul Graciov, ministrul apărării
al Federatiei Ruse, generalului Netkacev, comandantul Armatei a 14-a ruse. Ordinul prevedea că, în vederea apărării Transnistriei, care e pământ
rusesc, să fie completat armamentul din rezervele pentru mobilizare și să fie pregătite pentru luptă toate unitățile militare ale Armatei a 14-a. O
înscenare făcută la Dubăsari, va furniza unitatilor Armatei a 14-a ruse pretextul de a iesi din cazărmi și de a ocupa poziți de luptă alaturi de gardiști.
Unități de tancuri și artilerie părăsesc garnizoana Tiraspol îndreptându-se spre Dubăsari și alăturându-se gardiștilor. Cu cele 10 tancuri, 11 tanchete, 6
tunuri, 3 arme antitanc, 6 aruncatoare de grenade, 63 pistoale automate, 21 mașini blindate și 9 mașini militare vor fi declansate atacuri la Coșnița,
Cocieri, Corjevo, Holercani, Malovata,Ustia, Zolonceni în raionul Dubăsari. Garnizoana Tiraspol va mai trimite 22 tancuri spre Dubăsari, 5
 spre Dnestrovsk. Au loc atacuri violente până pe 26 mai.
La protestele președintelui Snegur față de agresiunea armatei ruse, Kremlinul răspunde, conform tradiției, că armata rusă nu destabilizează.
Smirnov dă un decret prin care Armata a 14-a trece în subordinea "republicii nistrene". Concomitent, se fac apeluri pentru mobilizarea parțială a
rezerviștilor.
21 mai În aceeasi zi, aterizează la Tiraspol un avion cu 600 cazaci de pe Don. La Moscova și Sank Petersburg se formează batalioane de voluntari. Se
creează batalionul de miliție Dnestr, în componența căruia vor intra și mulți delincvenți.
Departamentul de Stat al USA și-a exprimat imediat îngrijorarea față de implicarea Armatei a 14-a în luptele din regiune.
În prima jumatate a lunii iunie se remarcă o intensificare a atacurilor gardiștilor și cazacilor la Tighina, Cocieri, Coșnița, Corjevo, Dubăsari,
Doroțcaia, Pohreba. Se fac încorporari în formațiunile separatiste, se fac transferuri de armament de la Armata a 14-a către separatiști. "Republica
nistreană" își creează serviciul de grăniceri, în care se vor înrola cazaci din zonaMării Negre.
Terorizarea populației moldovene din Transnistria continuă: sunt arestate personalități din Frontul Popular sub acuzația de terorism: 
iunie Ilie Ilașcu, Ștefan Urâtu, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco.
La Grigoriopol apare grupul Delfin, format din pușcăriași eliberați.
Conducerea Republicii Moldova devine tot mai conciliantă față de separatiști. Între timp, autoritățile ruse continuă să prezinte denaturat situația din
Transnistria, acuzând Moldova de agresiune, de încercare de exterminare sistematică a populației slave, iar România de livrari de armament către
Moldova.
La Tighina, situația devine explozivă: polițiștii moldoveni sunt atacați și uciși de gardiști[necesită  citare], sunt puse la cale mai multe înscenări și provocări,
care vor tensiona situatia la maximum. În urma unei astfel de înscenari, va fi declanșat un nou conflict armat: peste 1.200 de gardiști și cazaci vor
19 iunie
atacă unitatea de poliție a orașului; rachetele Alazan lansate asupra postului vor ajunge și asupra gradinitei de copii aflata în apropiere. Noaptea târziu
sosesc polițiști și voluntari dinspre Varnița, pentru ajutorarea polițiștilor asediați[necesită  citare].
În dimineața de 20 iunie, orașul era în mare parte sub control moldovenesc. Tancuri grele ale Armatei a 14-a au forțat podul spre Tighina, dar vor fi
20 iunie
oprite de forțele moldovene. Forțele separatiste continua titurile asupra orașului.
Începe un război în toata puterea cuvântului, orașul Tighina fiind bombardat și atacat cu armamant greu[necesită  citare]. În același timp sunt atacate și alte
localități: Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița. Podul de peste Nistru va fi ocupat de gardiști, după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar
orașul va fi invadat de armata și de forțele separatiste. Consiliul militar al Armatei a 14- va adresa președintelui Snegur un ultimantum prin care cere
că forțele moldovene să înceteze agresiunea, în caz contrar, armata trecând la atac. Însemna război declarat al Rusiei contra Moldovei
Continua invadarea orașului Tighina de către tancurile armatei ruse, care arborează fără jenă steagurile Rusiei[necesită  citare]. Orașul este bombardat de
către separatiști. În ciuda acestor fapte, tot Elțin acuză Moldova de agresiune, amenintând că armata rusă va fi obligată să riposteze. În față reactiilor
ezitante ale autoritățiilor moldovene, sute de voluntari din Transnistria vor veni la Chișinău cerând arme pentru a luptă contra rebelilor. Au manifestat
și în față ambasadei ruse.
20-21 iunie
Agresiunea armatei ruse asupra Tighinei s-a soldat, până în dimineața de 22 iunie, cu aproximativ 200 de morți și 300 de răniți de partea polițiștilor
și populației civile moldovenești. Bombardamentele au distrus fabrici, relee de comunicatii, locuinte[necesită  citare]. Presedintele Federatie Ruse agresoare,
Elțin, a refuzat orice contact telefonic cu Snegur.Atacurile și invaziile secesioniștilor au determint un exod în masă al populației civile din zona de
conflict.
21 iunie Se semnează acordul de încetare a focului.
Mărturiile locuitorilor

Banenco Eugenia, locuitoare din orasul Dubasari

Pana la 29 aprilie 1992, am locuit pe adresa indicata, impreuna cu sotul meu si cu cei trei copii. In noaptea spre 30 aprilie, la ora 1.00, a sunat cineva la usa. Sotul s-a ridicat din pat, s-a
apropiat de usa si a intrebat cine este. Atunci a rasunat o impuscatura din pistol-automat. Toata magazia de cartuse a fost descarcata in el. A fost gaurit cu 28 de gloante. Cand am aprins
lumina, m-am ingrozit. Sotul insangerat se zbatea intr-o baltoaca de sange si, in ochii copiilor speriati ce strigau de-asupra lui, a murit. Paretii erau ciuruiti de gloante, iar noi eram plini
de sangele ce curgea din sotul meu. A fost o noapte ingrozitoare, mai ales pentru copiii mei, de 12 si 4 anisori. Ucigasul si-a descarcat arma si a plecat multumit ca a ramas cu un
moldovean mai putin. As vrea sa citeasca toti aceste randuri si sa stie o lume intreaga ce pot face fratii nostri mai mari din Rusia si care este adevarata fata a politicii lor.

Marturiile Nataliei V., locuitoare a satului Varnita:

La 19 iunie 1992, in centrul Tighinei au inceput impuscaturile. A doua zi, asupra orasului au fost lansate rachete. A murit foarte multa lume. Femeile si copii stateau in subsoluri. Nu
aveau nici mancare, nici apa. Afara nu indrazneau sa se arate. Cand o femeie cu prunc a indraznit sa iasa, gardistii au impuscat-o, lasand doar copilul in viata. Cazacii omorau oameni
nevinovati. La 20 iunie, un helicopter a tras o ploaie de gloante de-asupra satului Varnita.

Claudia U., locuitoare a satului Corjova:

La 20 mai, strazile satului Corjova erau pline de gardisti care intrau prin ograzile oamenilor, amenintand barbatii. Au intrat si in ograda tatalui meu, au spart usa de la intrare. L-au batut
pe tata, David Ursu, apoi l-au dus in subsol si l-au impuscat. Dar asta nu le-a fost deajuns, au mai dat foc casei. Nu inteleg nici pana azi de ce le-a trebuit viata unui batran de 68 de ani?
In aprilie, o cunostinta de-a mea, Ion, se ducea in oras dupa lapte. L-au luat gardistii si disparut a fost. Sotia lui a cerut autoritatilor sa-i dea macar trupul pentru ca sa-l ingroape… L-a
gasit la morga, intr-un sac de polietilena, cu tot cu pamant. Mainile si picioarele ii erau legate, abdomenul i-a fost spintecat, apoi cusut cu ata de calt.

Claudia Ursu, refugiata din satul Corjova, raionul Dubasari, povestea in 1992:
La sfarsitul lunii martie, intr-o duminica, gardistii-smirnovisti l-au luat pe Grigore Besleaga care se intorcea de la fratele sau. Rudele l-au gasit mort tocmai miercuri, la morga, unde
fusese adus dintr-o groapa de scurgere a deseurilor de la grajdul de vite. Expertiza a stabilit ca Besleaga a fost aruncat in groapa de viu.
In noaptea spre 21 iunie 1992, in satul Corjova, Dubasari, au fost ucisi miseleste de catre gardisti, in propriile ograzi, Olga Dorofeev si Nicolai Lupulov, sotii Alexei si Maria Dorofeev,
a fost impuscat Nicolae Cotofan, care incercase sa le ia apararea. Vecinii, sotii Viscovschi, au iesit la strigatul de moarte pentru a le lua apararea. Atunci banditii au intrat la ei si, in
fata parintilor, au violat-o pe fiica lor de 13 ani. In aceeasi casa se afla si prietena ei, de 9 ani. Si ea a fost violata. Mama ultimei, Galina Gatcan, s-a pornit spre postul de politie
pentru a cere ajutor, dar a fost impuscata din spate. Doua cadavre schingiuite au fost duse la Tiraspol pentru a fi demonstrate publicului “drept consecinte ale crimelor savarsite de
Moldova”.
Marturii:fragment din declaratia colonelului Kravcenko, luat prizonier in luptele de la Tighina:
Am vazut cum Kostenko, impreuna cu niste soldati, l-au batut pe politistul Valentin Purice, care cazuse prizonier. L-au batut cu pumnii, cu picioarele, cu patul armei. Apoi l-au batut in
picioare de viu pe o cruce de scindura. Kostenko era beat. Isi batea joc de Purice, arzindu-l cu stelutele de la epoleti incinse in foc, pe care i le infigea in cap. Valentin Purice era viu.
Apoi l-au aruncat in Nistru.” (cadavrul politistului Valentin Purice, ucis la 29 martie, a fost scos din Nistru 2 aprilie)
(Victor Barsan, Masacrul inocentilor, Bucuresti, 1993)