30 de ani de la războiul moldo-rus din Transnistria

30 de ai de la sfârsitul unui teataru din sânge, paranoie și aroganță politică; 30 de ani de la începutul
unei tulburări continue a poporului, a sufletului național. Răzbiul moldo-rus din Transnistria care a
început în martie 1992 a marcat începutul așezării suferinței armate asupra Republicii Moldova, și
indiferent de denumirea acestei suferințe- fie ea „război” sau „conflict”, ea afectat pe toți în afară de
instigatorii ei, deoarece în decursul a 5 luni și 19 zile, o întreagă nație și-a jelit copii în timp ce „capetele”
mâinilor inarmate mutau piese de șah pe o tablă deja împărțită.

Războuil moldo-rus din Transnistria sau Războiul de pe Nistru, asemenea multor alte răzbioaie este
compus din mai multe straturi, unele mai pronunțate iar altele mai străvezii, acest fapt fiind vizibil în
începuturile războiului, totuși, nu cel armat ci cel politic. Începând cu decembrie-ianuarie 1989, când
la Tiraspol și Râbnița erau organizate referendumuri pentru obținerea statutului de "teritoriu autonom" al
Transnistriei, în cadrul RSS Moldovenești și continuând cu anul 1990, când, cu sprijinul Armatei a 14-a,
sunt formate unități paramilitare ilegale secesioniste, iar neînțelegirile dintre Moldova și Transnistria
încep cu adevărat: sovietele locale din Tiraspol și Tighina refuză acceptarea tricolorului cu cap de bour
care este adoptat de RSS Moldovenească; Tiraspolului și Tighinei i se alătură Râbnița și împreună resping
limba de stat și inițiază o mișcare de nesupunere față de autoritatea RSS Moldovenești; în aceeași lună cu
alegerea lui Mircea Snegur ca președinte al RSS Moldovenești, liderii separatiști organizează alegeri
legislative pentru ”sovietul suprem” al ”Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Nistriene”.
Tensiunea continuă și în anul 1991, prin adunarea de către separatiști a unei forțe armate masive, fiind
asistați de Armata a 14-a rusă, fapt ce poate fi confirmat de Nicolae Cerneco: „Încă în toamna anului
1991, în august, eu circulam des la Tiraspol. Și la un moment dat au început să apară persoane civile,
înarmate până în dinți și cu spălător roșu la mână. Nu puteai să întrebi pe nimeni nimic, dar se simțea că
e tensionat. În armata sovietică eu am fost genist, în grupul de diversioniști. Au venit la mine acasă să mă
ia. M-am dus la o rudă să întreb cine-s ăștia și mi-a zis: gardiști. Ca după asta să mă învețe pe mine un
oarecare Ciocoi cum a început războiul și că a fost război civil. Eu am circulat toată regiunea
transnistreană și nu am văzut pe câmpuri să crească arme și nici prin pomi grenade. Ei aveau tancuri și
blindate moderne, dar noi -  o încrucișare dintre o căruță și o găina chioară. În aprilie, în
comisariatul de aici nu era un automat de leac, dar ei erau înarmați până în dinți. Eu port de acolo patru
șuruburi de inox acolo, „o amintire plăcută”.

Proclamarea independenței Republicii Moldova(27 august) și împotrivirea acesteia față de refrendumul

unional au servit ca o scânteie pe un mușuroi de dinamită, deoarece în aceste condiții de dezechilibru între
Republica Moldova și URSS, Moscova a început să-și facă griji de posibila unire dintre Moldova și
România, aceste ”neliniști” servind ca motiv în începerea războiului de pe Nistru. În acest fel, putem
observa primul din multele ”straturi străvezii” ale acestui eveniment, deoarece el nu a început printr-o
năvălire armată, poate lansarea unei bombe sau o acaparare forțată și incontestabilă de teritorii- nu. Totul
a început ascuns sub mantaua unei cerți provocative, când pe data de 1 martie 1992, gardiștii și cazacii s-
au găsit într-un dezacord cu poliția moldovenească, cei dintâi perturbând o petrecere din Dubăsari și
atacând membrii poliției în mod deliberat, aceștia fiind nevoiți să se apere, viața unui cazac fiind dată la
schimb pe desființarea ultimei secții moldovenești de poliție dintr-un oraș transnistrean- o afacere
morbidă. După spusele lui Ion Levița, seriozitatea lucrurilor crește mult mai mult din perspectiva celor
atacați nu doar fizic, ci și psihologic: „Comisariatul era aproape încercuit. În jurul comisariatului se
adunaseră vreo 300 de gardişti, cazaci – toţi înarmaţi cu automate, mitraliere şi trei blindate. M-au sunat
şi mi-au spus: „Noi l-am omorât pe Silcenko!” şi că noaptea o să fim ucişi toţi”. Igor Smirnov,
președintele Republicii Transnistriene, vocea din spatele ordinului care a pornit această dezbinare a lucrat
nu doar cu armata ci și cu politica internă a Republicii Transnistriene în încercarea reușită de a lovi
puternic Republica Moldova. Câteva din acțiunile întreprinse sub conducerea lui fiind: semnarea unui
decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor
demobilizate, semnarea și încălcarea mai multor acorduri de încetare a focurilor, plasarea armatei a 14-a
rusă sub jurisdicția RMN etc.

La Tighina, Cocieri și Coșnița au avut loc cele mai tragice lupte, în special în lunile mai și iunie, tânăra
Moldova fiind nici pe de parte egal înarmată cu separatiștii sprijiniți de armata sovietică, care dorea ”să
protejeze un teritoriu rus”. Deși SUA, fiind atentă la implicarea armatei sovietice în razboiul din
Transnistria, oferea suport Moldovei, în cele din urmă, pe 21 iulie 1992, se semnează acordul de încetare
a focului la Moscova în prezența lui Mircea Snegur, Boris Elțîn și Igor Smirnov. Acest document a fost
considerat de unii militari și politicieni moldoveni ca ”trădare” sau ”capitulare rușinoasă”, deoarece prin
semnarea lui, Republica Moldova ajunge în pierdere din punct de vedere a structurii statale administrative
iar poziția în timp a Armatei a 14-a sovietice pe teritoriul transnistrian rămâne incertă, condiții care
propun o pace rece, forțată, dar care, nicidecum nu șterg tensiunea dintre Republica Moldova și
Transnistria care persistă și până în ziua de azi. Dealtfel, după cum a sugerat și ”Sfatul Țării”: ”de vreme
ce SUA acordă Moldovei clauza naţiunii celei mai favorizate… a reduce printr-o semnătură pusă sub un
document confuz avantajele pe care ţi le acordă cel mai puternic stat de pe glob este un lucru care poate
fi interpretat fie ca incompetență şi miopie politică, fie ca o cedare premeditată”, acest document putând
demonstra un alt strat străveziu al războiului de pe Nistru. Desigur, documentul a oprit vărsările de sânge
și conform lui Snegur a demonstrat participarea Rusiei în război.

Din perspectiva Transnistriei, operațiunea de menținere a păcii a fost importantă, deoarece a permis
conflictului să continue, deși înghețat, permițând elitelor teritoriului să reconstruiască instituțiile necesare
de lucru ale statului și structuri de putere eficiente, inclusiv o armată și servicii de securitate. Din
perspectiva Moldovei, consecințele au fost mai serioase, și din punct de vedere economic, politic, dar mai
ales social. Consecința cea din urmă nu se xplică doar prin pierderea fiilor, lacrimile mamelor, mințile
care vor retrăi câte un cadavru în fiecare nopate, ci și prin realitatea crispată a atârnării statului Republicii
Moldova față de soldați, față de voluntari, după cum vom observa din mărturiile următoare:

Profesorul Nicolae Salcoci- „Am pierdut tovarăși de arme, au rămas văduve în acel război. Nu a fost nici
un conflict, a fost un război declanșat de Federația Rusă, un război planificat de care noi nu am fost
pregătiți nici pe departe. Ne pare foarte rău că demnitarii noștri spun că acum noi suntem voluntarii și că
armata rusă a oprit vărsările de sânge”.

Nicolae Cernenco- „Eu am condus un grup de 26 de persoane, de băieți-zmei și ei nu-și pot găsi actele.
Noi am fost la război, ca apoi toți politicienii să-și bată joc de noi. Unde au fost ei când noi am fost pe
front. Sunt date că Dodon și-a grămădit mulți veterani falși, deghizați”.

Președintele Uniunii Voluntarilor Sergiu Caracai- „Cei mai mulți voluntari s-au ridicat de aici, din
Căușeni. Noi am avut la război trei platouri: Cocieri, Coșnița și Chițcani. Ne propunem să mergem în
fiecare școală, în fiecare sat și să deschidem în aceste sate măcar o stradă, o placă comemorativă în
memoria celor care și-au pierdut viața. Doar așa oamenii care au luptat pentru patrie vor rămâne în
istorie. Noi, când am fost în războiul de la Nistru ne dădeam viața pentru țară, ce s-a întâmplat cu noi în
acești 28 de ani? Ni se spune că noi nu știm ce a fost. Unde am ajuns? Ni s-a spus că am fost bandiți. Noi
vrem o politică a R. Moldova, nu o politică de partid, nu o politică a unui clan. Am luptat pentru statul
acesta și am vărsat atâta sânge, atâta sânge…”

E trist, fosrte trist, că Republica Moldova a avut război dar Rusia a avut doar un conflict. E dureros că
aceste 2 definiții sau sfârșit pentru stat, dar încă continuă pentru popor. Diferența este că acum dușmanul
nu mai e Rusia, ci ipocrizia propriilor lideri, care probabil nu au simțit și nici nu vor simți ce e acela sânge
vărsat, ce e acela ”sfârșit fără sfârșit”.

În aceste zile, negocierile aflate în derulare între Chișinău și Tiraspol sunt purtate în spiritul unui divorț
civilizat, dar definitiv, cu Republica Moldova. Merită subliniat că însăși formula unui „divorț civilizat” a
fost creația lui Evgeni Șevciuk, care a condus Transnistria din 2011 până în 2016. Într-o lovitură de ironie,
el și soția sa Nina, locuiesc acum confortabil și pașnic în Moldova, stat pe care amândoi îl criticaseră în
mod obișnuit în termeni cât mai puternici.

Au trecut 30 de ani, dar încă trebuie să ne amintim moartea a aproximativ 400 de luptători moldoveni,
40 de oameni daţi dispăruţi şi 3500 de persoane rămase mutilate. A fost botezat Nistrul în sânge de român
care încă se revarsă pentru a fi recunoscut, pentru ai fi recunoscut ucigașul, pentru ai fi recunoscuți
camarazii care încă suferă. 30 de ani și greutatea Transnistriei încă îngroapă Moldova. Peste încă 30 poate
divorțul va deveni cu adevărat definitiv, fără sfori economice și politice care se încâlcesc mereu. Poate
atunci războiul va fi avut sens. Poate atunci Moldova și Transnistria se vor putea întâlni ca prieteni
înstrăinați și nu ca inamici prietenoși.
Numele, Prenumele elevului: Mătasă Georgiana

Clasa, instituția de învățământ, lioalitatea: Clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Al. Pușkin”

Numele, prenumele profesorului coordonator: Solomon Claudia

Telefon: 060467805

Adresa de e-mail: georymatasa@gmail.com