ASPECTE DIN VIAȚA MOLDOVENILOR DE PESTE NISTRU 1917-1918.

(Evenimente informații, personalități).

Trezirea conștiinței naționale a moldovenilor de peste Nistru.

Primele manifestări a trezirii conștiinței naționale a moldovenilor de dincolo de Nistru sunt
legate de activitatea lui Nichita Smochină.
Nichita Smochină, originar din satul Mahala, județul Tiraspol, care, fiind căpitan al armatei ruse
pe frontul caucazian, cavaler al ordinului „Sfântul Gheorghe” grad IV, pentru care i-a fost acordată
demnitatea de nobil (dvorianin) al Imperiului rus. A fost delegat al Frontului caucazian la Congresul
popoarelor caucaziene, care s-a desfășurat în mai 1917, în orașul Tbilisi.
În memoriile sale, el ne aduce următoarea informație: „Am sosit la congres la Tiflis unde am
prezentat mandatul. Congresul a durat mai mult timp având loc în palatul fostului mare duce Nicolai
Nicolaevici și a luat hotărâri importante pentru toate popoarele din Caucazia și Transcaucazia.
Ședințele au culminat cu prezența social-democraților Țereteli și Ciheidze ...
La dezbateri am cerut și congresul a adoptat în unanimitate următoarele puncte înscrise în
programul care trebuia să se aplice.
1) Moldovenii din Caucazia și Transcaucazia să aibă școala lor națională;
2) Profesorii să fie moldoveni din Basarabia și Transnistria;
3) Biserica să fie naționalizată și slujba să se facă în limba românească;
4) Să se introducă în școală alfabetul latin.
5) În armata georgiană să se formeze companii de moldoveni, iar soldații să fie conduși de
ofițeri moldoveni, deoarece ei nu cunosc limba georgiană.
6) Absolvenții școlilor secundare moldovenești să fie trimiși mai departe la studii de
perfecționare la Chișinău în vederea pregătirii lor pedagogice.
(Nichita Smochină „Memorii”. Ediție îngrijită de Galin-Corini Vlad. București. 2009.
pag. 151.).

Se cer școli naționale pentru moldovenii din Transnistria

În memoriile lui Nichita Smochină găsim informații despre primele manifestări naționale ale
moldovenilor din Transnistria: „După încheierea Congresului eu am avut drumul spre Petrograd. Dar în
drum m-am oprit la Chișinău, capitala Basarabiei. Spre plăcerea mea am văzut că moldovenimea este
pusă în mișcare românească ...
De la Chișinău care m-a înviorat mult în ceia ce privește activitatea românească, am plecat cu
balagurul acasă, distanța fiind numai de 42 kilometri. M-am dus astfel la moldovenii mei. M-a bucurat
însă că și pe aceștia, ca și pe basarabeni i-am găsit în plină mișcare națională pornită din pătura de jos.
În consecință am ținut o adunare impozantă a cetățenilor din orașul Dubăsari și alta din volostea
Lunca la care au luat parte moldovenii reprezentanți ai celor zece sate.
La aceste adunări ținute sub președinția mea s-au votat următoarele rezoluții care au fost
trimise telegrafic Sovietului muncitorilor și soldaților de la Petrograd, rezoluții care mai târziu au fost
publicate în cotidianul „Moldova socialistă” de la Chișinău.

Cuvântarea rostită de Nichita Smochină în fața cetățenilor din orașul Dubăsari:

 „Domnilor cetățeni ai orașului Dubăsari!
Întorcându-mă de la Congresul popoarelor din Caucazia și fiind în drum spre Petrograd, capitala
Rusiei revoluționare și republicane, am ținut de datoria mea să stau de vorbă cu d-voastră pentru a afla
care sunt doleanțele d-voastră. În momentele de grele încercări spatele, adică poporul, după părerea
mea, trebuie să fie strâns unit cu frontul și să ducă statul spre noi biruințe. În Rusia republicană fiecare
neam urmărește să-și construiască o viață nouă a sa proprie. Am scăpat, datorită Revoluției de
închisoarea popoarelor. Ca dovadă Congresul popoarelor din Caucazia și Transcaucazia au hotărât
autonomia, care mâine va duce la independență. În Basarabia moldovenii cer școală și alfabet latin. În
Ucraina poporul cere separarea de Velicorosia și crearea unui stat independent, cum era înainte de
Bogdan Hmelnițchi. La fel și popoarele baltice. Într-un cuvânt, fiecare popor vrea o viață nouă, de sine
stătătoare. Dar noi, moldovenii de aici ce vrem? Trebuie să ne hotărâm și noi într-un fel, cu cine
mergem. Sunt de părere să votăm aici în adunarea noastră o rezoluție hotărâtă și categorică pe care să o
trimitem Sovietului muncitorilor și soldaților din Petrograd, în care să ne exprimăm dorința noastră de
revoluționari, să arătăm că noi aderăm la revoluție și cerem să ni se satisfacă doleanțele, care după
părerea mea ar fi deocamdată acestea, dar dumneavoastră le puteți modifica, deoarece acum este
domnia sovietelor, nu acea a țarilor.
Și doleanțele noastre propun a fi următoarele pe care le supun aprobării adunării generale:
1. Să avem școală și biserică națională în limba noastră pe care noi o înțelegem;
2. Ne declarăm de acord cu hotărârile sovietului muncitorilor și soldaților din Petrograd în
rezolvarea problemei naționale a viitoarei Republici ruse;
3. În viitor toți moldovenii din stânga Nistrului să conlucreze în toate problemele naționale
împreună cu frații lor basarabeni, toți fiind de același neam și sânge;
4. În capitala Basarabiei să ia ființă o universitate națională moldovenească, unde moldovenii
să fie instruiți și educați în limba lor;
5. Preoții și tot clerul să fie de naționalitate moldovenească;
6. Justiția să fie compusă numai din moldoveni ca să fie pe înțelesul ei când se ivesc unele
pricini între locuitori;
7. În probleme politice, când va fi vorba de reprezentanță în viitorul parlament al Rusiei
revoluționare, moldovenii să aibă reprezentanții lor, deputații din sânul moldovenilor în
procentaj egal cu cel al rușilor, toți cetățenii, indiferent de naționalitate, sunt egali între ei;
8. În satele moldovenești întreaga organizație să fie lăsată cea națională așa cum era în
vechime;
9. Autoritățile pe sate, cum era Zemskie Nacialiniki să fie numai din moldoveni recrutați;
10. În fiecare județ moldovenesc , cum este județul nostru Tiraspol și cele vecine tribunalele
judecătorești să fie compuse din moldoveni;
11. În armată moldovenii să aibă ofițerii lor moldoveni, care să-i instruiască în limba lor
națională.”
Aceste puncte propuse de mine au fost aprobate cu aplauze de adunare și au fost transmise
telegrafic la Petrograd sovietului muncitorilor și soldaților sub semnătura mea.
A doua zi aceiași adunare am ținut-o la Lunca, reședința plasei celor zece sate moldovenești.
Delegații acestor sate care au aprobat fără rezerve adeziunea adoptată de cetățenii orașului
Dubăsari la care au mai adăugat trei puncte:
12. În satele moldovenești să nu existe administrație străină;
13. În capitalele de județ tribunalele să fie compuse din moldoveni;
 14. La Chișinău să fie o Curte supremă de justiție pentru toți moldovenii din cuprinsul Rusiei.
Toate aceste puncte și ele au fost înaintate telegrafic Comitetului Executiv al Sovietului
muncitorilor și soldaților la Petrograd.
(Nichita Smochină „Memorii”. Ediție îngrijită de Galin-Corini Vlad. București. 2009.
pag. 152-154.).

Întâlnirea lui Nichita Smochină la Petrograd cu V. I. Lenin, liderul bolșevicilor din Rusia.
Ajungând la Petrograd, unde avea probleme de serviciu, Nichita Smochină, pe una din străzile
capitalei ruse nimerește la un miting pe problema autodeterminării popoarelor, petrecut de Vladimir
Lenin, cu soldați dezertați de pe front și muncitori. Printre soldați îl vede pe concetățeanul său Grigorie
Barcaru, care după ce fusese rănit la picior pe front, după spital ajunsese la sovietul soldaților la
Petrograd și se bolșevizase. La rugămintea lui Nichita Smochină, consăteanul său îi organizează o
întâlnire cu Vladimir Lenin.
În memoriile sale Nichita Smochină descrie această întâlnire cu liderul bolșevicilor ruși:
„Lenin ocupase palatul Kreșinski, al unei balerine despre care se zice că a fost amanta lui Nicolai
al II-lea din tinerețe.
Astfel consăteanul meu pripășit în capitala vulturului cu două capete m-a condus până în
interiorul castelului ocupat de acela, căruia azi toată lumea comunistă îi cântă osanale și îi ridică
monumente ca zeului Buda.
Lenin ocupa o mică parte din castel. Restul era ocupat de paza lui – soldați și muncitori. La
intrare și ieșire am fost cu băgare de seamă ca cineva din cetățenii trecători să nu-mi spargă capul
socotindu-mă bolșevic a lui Lenin. Atât de simpatizat era el atunci în societatea rusească din capitala
Rusiei.
Iată cum a decurs întrevederea mea cu Lenin, pe care o redau aici pe scurt așa cum a apărut în
revista lunară „Promethe” a emigrației separatiste georgiene din anii 1932-1933, când țineam lecțiile
mele despre Republica Autonomă Moldovenească și tendința fraților mei români de a scăpa de sub jugul
de oțel al regimului de genocid condus de Iosif Djugașvili, cu pseudonimul genialul și corifeul științei
Iosif Stalin.
Intrând în biroul lui Lenin el era așezat pe un fotoliu vechi luxos cu șapca de muncitor în cap, l-
am salutat cu cuvintele: Bună ziua tovarășe Lenin. Sunt ofițer de pe frontul caucazian, delegat la
Petrograd într-o chestiune militară și am luat parte întâmplător la mitingul Dumneavoastră în problema
autodeterminării popoarelor fostului imperiu rus. Ca moldovean, m-a interesat această chestiune în cea
mai mare măsură și am considerat drept o obligație a mea de a vă vizita și a afla părerea
dumneavoastră, fiind convins că ridicați problema națională cel mai bine, în comparație cu ceilalți
revoluționari ruși. De aceea, vă rog în numele compatrioților mei moldoveni să explicați cum vedeți
Dumneavoastră această chestiune și ce ne așteaptă pe noi moldovenii în viitor. Care va fi situația
noastră în viitoare configurație socială cu popoarele de diferite naționalități, s-au dacă într-adevăr va fi
continuată exploatarea naționalităților?
El m-a ascultat până când eu am terminat alocuțiunea mea, apoi cu ochii de asiat-mongol pe
jumătate parcă închiși îmi spune: Dumneavoastră, tânăr ofițer, faceți agitație pe frontul caucazian în
favoarea înfrățirii cu soldații turci, pentru încetarea războiului și încheierea păcii fără anexiuni și fără alte
contribuțiuni imperialiste.
Dumneavoastră moldovenii nu aveți nici un fel de interese pentru care să luptați de partea
Rusiei, care de veacuri a înrobit poporul vostru. Moldovenii din punct de vedere cultural se găsesc mult
înaintea rușilor. De aceea constituiți-vă în regimente naționale moldovenești și cu baioneta în mână ,
cuceriți și consfințiți libertatea, pe care nimeni nu o va face cadou poporului vostru moldovenesc. Adică,
cu toți moldovenii risipiți prin toată Rusia deci într-un efort comun, creați o singură și puternică forță
împotriva opresiunii exercitate de statul velicorus. Vă plângeți că nu aveți nici un răspuns la problema
voastră națională. Eu vă răspund însă categoric: limba maternă. Nu trebuie să vă ocupe biserica. Aceasta
este opiu pentru poporul vostru. Ea nu vă trebuie. Înființați școala națională proprie și presa națională
moldovenească. Vă repet, religia prostește. Ea nu vă trebuie. Rețineți, prin forțe proprii sunteți obligați
să vă creați școala moldovenească și, repet, presa. Țineți minte însă, împotrivi-ți-vă aventurierilor de tot
soiul. Feriți-vă de asemenea de România moșierească. Inspirați-vă de la românii voștri de același sânge,
dar, iarăși feriți-vă de a cădea în labele boierilor exploatatori români. Dimpotrivă, faceți agitație în rândul
maselor și transformați România boierească într-o țară proletară.
Noi, bolșevicii, ne pronunțăm pentru pace imediată, fără anexiuni și contribuțiuni, pentru
autodeterminarea până la despărțirea completă de Rusia și crearea statelor independente.
Acesta a fost rezultatul întrevederii mele cu Lenin în vara anului 1917, când lumea se ferea de
dânsul. ... Corectitudinea lui Lenin s-a adeverit însă mai pe urmă. El urmărea anarhizarea României și
anexarea ei. Când a văzut că planurile sale au eșuat, el nu s-a sinchisit să declare război, să invadeze țara
și s-o anexeze. N-a reușit să facă aceasta, fiindcă între Rusia și România luase ființă Ucraina
independentă peste care nu se putea trece cu hoardele sale. Dar ceia ce n-a putut face el, a realizat
succesorul Stalin în cel de al Doilea Război Mondial, fiind ajutat succesiv de Hitler, apoi de Roosevelt și
Churchill.
(Nichita Smochină „Memorii”. Ediție îngrijită de Galin-Corini Vlad. București. 2009.
pag. 155-156.).

Despre moldovenii de peste Nistru. Trezirea conștiinței naționale.

Din Rezoluțiile întâiului congres ostășesc moldovenesc.
Congresul a hotărât:
Să se propună moldovenilor de peste Nistru 10 locuri în Sfatul Țării și să li se dea tot sprijinul
organizațiilor lor. Să se îndrepte către stăpânirea vremelnică și Rada Ucraineană cu o cerere, ca
moldovenilor de peste Nistru să li se încuviințeze aceleași drepturi, pe care le au alte neamuri în
Basarabia autonomă.
Chișinău, 25 octombrie, 1917
Președintele congresului, V. Cijevschi
Secretar, A. Nastase
(„Ardealul”, nr. 7, din 12 noiembrie 1917).

Deșteptarea moldovenilor de peste Nistru

„... în zilele de 17 -18 decembrie 1917, s-a înființat la Tiraspol o „Comisie școlară
moldovenească” pe lângă Zemstva ținutală de acolo”, - menționa Onisifor Ghibu, - „după care Congresul
Național ținut în acele zile, a hotărât ..., introducerea alfabetului latinesc în locul celui rusesc în toate
școlile din teritoriul românesc al Transnistriei, apoi introducerea limbii românești din satele
moldovenești și în școlile secundare cercetate de elevii moldoveni, apoi crearea de școli normale și de
seminarii moldovenești etc.”
(O. Ghibu „După cinci ani de la unire”, Cluj 1924, pag. 32).
„Revoluția pe de o parte, pe de altă contactul soldaților de peste Nistru, pe frontul românesc, cu
frații lor din alte părți, au provocat și în aceștia o licărire a conștiinței naționale, și ca urmare câțiva tineri
transnistreni, cu ceva carte, au convocat, în termeni înduioșători de naivi, pe ziua de 17 decembrie 1917
un Congres la Tiraspol, „unde au să se dezlege toate dreptățile cinstitului Neam Moldovenesc”.
(Onisifor Ghibu „Pe baricadele vieții”, Chișinău, 1992, pag. 467).
La paginile 470-471 ale acestei cărți, O. Ghibu publică textul chemării de participare a
moldovenilor de peste Nistru la Congres, programa congresului, care erau semnate de militarii: Bulat,
Jalobă, Maloman, Dumean și civilul Durbailo.
În ziarul „Ardealul” nr. 13 din 24 decembrie 1917, la pag, 8-12, găsim un bogat material
„Adunarea de la Tiraspol”, semnat de O. Ghibu.
După congresul militarilor moldoveni din 21 octombrie 1917 ținut la Chișinău, câțiva militari de
peste Nistru, au hotărât că și frații lor de acolo trebuie să înceapă lupta pentru dobândirea drepturilor
politice și culturale, „... cei cinci soldați care au iscălit chemarea pentru adunarea de la Tiraspol, pe ziua
de17 decembrie 1917, sunt vrednici să li se însemneze numele cu slove de aur în istoria neamului. În
adevăr, frații noștri Bulat, Jalbă, Durbăilă, Dumian și Malaiu vor trebui amintiți în istoria neamului nostru
cu aceiași cinste ca și Pelivan, Halippa, Inculeț și alți basarabeni. (În articolul din ziarul „România Nouă”
O. Ghibu comite o eroare. Apelul către moldovenii de peste Nistru de participare la congres este semnat
de către Maloman. Învățătorul T. Malai este unul din creatorii secției școlare moldovenești din Tiraspol –
A.G.).
... Știindu-se despre adunarea de la Tiraspol „Sfatul Țării” a trimis o delegație. „Delegația
alcătuită din vice președintele Sfatului P. N. Halippa și deputații: G. Mare, N. Gafencu și A. Crihan. La
aceștia s-a alăturat, ca reprezentant al gazetei „Ardealul”, redactorul ei d. Onisifor Ghibu, care au plecat
împreună spre Tiraspol în ziua de 16 decembrie”.
Făcând un rezumat din cele relatate în reportajul lui O. Ghibu constatăm că delegația Basarabiei
în dimineața zilei de 17decembrie 1917 prezentându-se la Comitetul soldaților și muncitorilor din
Tiraspol, unde sunt întâmpinați de soldatul Toma Jalbă, care le spune că adunarea va avea loc după
amiază. O. Ghibu se duce la Zemstva ținutală, unde se întâlnește cu povățuitorul trebii învățământului,
care le spune că Adunarea Zemstvei a hotărât că naționalitățile din Ucraina sunt slobode să-și
întocmească școlile pe temeiul național după plac. Făcând cunoștință cu învățătorii Teodosie Mălaiu din
Speia, Mihail Moscalencu, Alexandru Teodorașcu și Diaconu, împreună cu ei cer listele învățătorilor din
ținut unde găsesc la vreo 40 de moldoveni. „Alcătuim îndată o comisie școlară moldovenească și
hotărâm ca toți învățătorii de mai sus să fie chemați pe ziua de 28 decembrie la cel dintâi congres al
învățătorilor din ținutul Tiraspol, în care să se ia măsurile practice pentru naționalizarea cât mai în grabă
a școalelor moldovenești.
În sala unde avea să aibă adunarea era o priveliște destul de frumoasă, alături de cei 60 de
moldoveni participanți la adunare, erau cam tot atâția ardeleni și bucovineni, care venise să împartă
bucuria adunării fraților lor moldoveni.
Adunarea a fost deschisă de sublocotenentul Bulat care spune că la Congresul militarilor
moldoveni din 21 octombrie 1917 ținut la Chișinău, a fost îndemnat să-i organizeze pe frații săi de peste
Nistru la mișcarea pentru drepturile lor naționale. A vorbit de acțiunile concrete. S-a creat un comitet
ostășesc, s-a petrecut o adunare a soldaților și țăranilor, s-a petrecut la 21 noiembrie o adunare la
Grigoriopol, unde s-au înscris peste 40 moldoveni printre părtașii adunării noastre. S-a alcătuit un
comitet statornic care a propus ca la Adunare să se discute despre școală, biserici, judecăți, spitale,
oaste, pământ și despre politică. Având în vedere apropiata Adunare Întemeietoare a republicii Ucrainei,
va trebui să alegem câțiva delegați.
După ce este ales prezidiul se trece la salutul delegațiilor. Pan Halippa care îi salută din partea
„Sfatului Țării” și a moldovenilor din Basarabia, îi cheamă la luptă pentru drepturile și libertățile lor și
pentru pământ, a avut un răsunet în inimile ascultătorilor.
A luat cuvântul ca reprezentant al Transilvaniei O. Ghibu, care a menționat că Transilvania este
vatra neamului românesc. De acolo au pornit acum 1800 de ani și moldovenii inclusiv și cei de peste
Nistru. Iar noi cei din Transilvania de 1000 de ani suntem robi ai străinilor în casa noastră.
Deputatul „Sfatului Țării” Gh. Mare a înmânat un frumos drapel național, (tricolor – A. G.) și a
rostit o impresionantă cuvântare pe care a încheiat-o cu cuvintele: „Să trăiască toți aceia care luptă
pentru biruința steagului nostru național, ridicat astăzi, după veacuri de apăsare, și pe malul stâng al
Nistrului nostru! Să trăiască întreg neamul nostru”!
Vom omite problemele examinate la această adunare a moldovenilor de peste Nistru și ne vom
axa doar pe problema învățământului, sau cum a sunat la Adunare și este stipulat în reportajul lui O.
Ghibu:
Problema despre școli.
După mântuirea alegerii, se trece la punctul următor al programului, adică la chestia școlară sau
cum i se zice aici Voprosul despre școli. Raportor este împuternicitul Comisiei școlare de la Chișinău, dl
O. Ghibu, care arată pe larg adunării tot ce s-a făcut pentru treaba școlară moldovenească de la
Revoluție încoace în Basarabia, și, de încheiere, propune ca ceia ce s-a făcut acolo , să se facă și în
Ucraina.
În legătură cu raportul se încing interesante dezbateri, din care însemnăm aici câteva.
Dl Jalbă a spus că „cu limba rusească noi numai ne stricăm creierii” și că, prin urmare „ne trebuie
numai decât școala în limba națională”. Dl Gafencu a văzut, în multele lui îmblări prin lume, că popoarele
care învață în limba lor, sunt mai culte, și aduce ca pildă pe finlandezi, care știu prost rusește, dar care
sunt foarte învățați. Țăranul moldovean nu e prost fiindcă nu știe limba rusească, ci fiind că n-are
învățătură”.
Învățătorul Malaiu: Trebuie să spun ce scumpete este limba. Nimic nu-i mai scump decât ea.
Popoarele sălbatice au puține cuvinte, și au puțină cultură. Rușii ne-au împiedicat până acum în
învățarea limbii, știind bine că astfel vom fi împiedicați și în înaintarea în cultură. Ei ne puneau ramce și
nu ne lăsau să ieșim din ele. Eu am fost și la ostrov (închisoare) din pricina că am ieșit din ramcele puse
de ocârmuire. Noi nu învățăm ce ne trebuia nouă, ci ce le trebuia celor mari, care ne asupreau. Ne
prăpădeam, învățând degeaba prin școli. Din ce era până acum învățătorul mai prost, de atâta era mai
iubit de cei mari. Din seminar ieșeam foarte prost pregătiți, iar ajunși în viață ne dădeam lenei, și numai
lucram nimic pentru popor. Dar de aici încolo noi vrem să lucrăm. Noi ne punem de acum nacialnici aleși
de noi, ca să ne povățuiască, fiindcă simțim că suntem slabi ...
Cei care cred că limba rusească e mai frumoasă de cât cea moldovenească, se înșală. Eu am să
dovedesc acest lucru spunându-vă aceiași poezie în amândouă limbile. ... Și d. Malaiu spune, în adevăr,
fabula „Racul, broasca și o știucă”, mai întâi rusește și ea le place ascultătorilor, Dar când a început să o
spună pe moldovenește, deodată s-a întins pe fețele tuturor o veselie și o plăcere de care n-ai mai văzut
de când ești. Părea că nu în limba moldovenească răsună fabula, dar în limba îngerească, așa demult a
mers la inima tuturora. Dovadă că pentru moldovean limba lui frumoasă și mai dulce ca cea
moldovenească alta nu este în lume.
Rezoluțiile care s-au votat în treaba școalei sunt următoarele:
 1. Învățământul va fi îndatoritor pentru toți copiii (fete și băieți) de la 6 ani în sus. El va fi fără
plată.
2. În toate școlile se vor întrebuința de acum încolo alfabetul latinesc.
3. Limba de predare în școlile începătoare din satele moldovenești va fi limba moldovenească.
4. Din clasa III în sus se va preda și limba rusească, ca învățătură deosebită.
5. Pentru introducerea învățătorilor moldoveni în cunoașterea mai de aproape a limbii,
literaturii și istoriei neamului, Zemstva ținutală să organizeze la un timp potrivit, cursuri
anume.
6. În școlile de mijloc (gimnazii, seminarii de învățători și seminarii duhovnicești pentru elevii
(ucenicii) moldoveni să se înființeze catedre de limba, literatura și istoria moldovenească.
7. Să se înființeze pentru moldovenii din școli tehnice și meserii, precum și școli de vierit și de
agricultură (lucrarea pământului).
8. Să se trimită la țară conferențiari care să țină prelegeri (lecții) pentru popor.
9. În fiecare sat să se înființeze câte o casă de citire cu bibliotecă.
10. În fiecare sat să se alcătuiască câte un cor național și bisericesc.
11. Să fie rugat „Sfatul Țării” Basarabiei ca să se grăbească cu deschiderea unei universități
moldovenești, pentru ca tinerii moldoveni de pe malul stâng al Nistrului să aibă unde se
înzestra cu cultura moldovenească mai înaltă.
Spre cinstea congresului trebuie să amintim aici, că toate rezoluțiile acestea au fost votate cu
unanimitate.
... Drept încheiere (a primei zile-A. G.) s-a citit celor de față frumoasa poezie a marelui poet
moldovean Vasile Alexandri: Hora Unirii. A plăcut mult chemarea:
Hai să dăm mâna cu mână
Cei cu inima română.
La plecare pe fețele tuturora se vedea o bucurie mare că Dumnezeu i-a învrednicit și pe
moldovenii de peste Nistru de o astfel de adunare frumoasă, și că de acum înainte au și ei un steag, , și o
menire în lume.
Onisifor Ghibu.
(„Ardealul” nr. 13, 24 decembrie 1917).

Cu ocazia aniversării a nouă ani de acest Congres al moldovenilor de peste Nistru, ziarul
„România Nouă” care a fost editat în Chișinău de către Onisifor Ghibu în octombrie 1917 – decembrie
1918 și în iunie 1926 – februarie 1927, publică un extras din procesul verbal al acestei Adunări a
moldovenilor din ținutul Tiraspol.
Extras din procesul-verbal
al ședințelor celei dintâi Adunări Moldovenești a țăranilor și soldaților din ținutul Tiraspolului,
din ziua de 17 decembrie 1917 în orașul Tiraspoli

Adunarea s-a deschis la ceasul 5 ziua, în casa Comitetului de către Președintele Comitetului de
organizare, care a propus să se aleagă un Președinte , doi tovarăși de președinte și doi secretari.
S-a ales președinte Șt. I. Bulat, iar ca tovarăși M. N. Moscalenco și I. C. Diacon și secretari I. O.
Maloman și Damian.
La adunare au fost trimișii satelor din ținutul Tiraspolului:
1) Din târgul Grigoriopoli (Ciorna) – Simion Lupașcu;
2) din satul Delacău: Dănilă Ciornei și Nichita Merăuți;
 3) din satul Doroțcaia: Nichifor Groza și Vladimir Chiriac;
4) satul Coșnița – Pavel Băluță;
5) satul Pârâta – Onufrie Pitaca;
6) satul Pohrebea – Ivan Tanasenco și Dumitru Chăchiță;
7) satul Cocieri – Fadei Ursul;
8) satul Goian – Sava Bronaci;
9) satul Tașlâc: Alecsandrul Nicul și Miron Grosul;
10) satul Butur: Luca Dicusară și Fedosie Șărănuță;
11) satul Speia: Filip Tataru și Marcu Cojocaru;
12) satul Tocmazeia – Arsenie Muntianu;
13) satul Teia: Gheorghe Marachița și Petrea Rusnacu;
14) satul Șibca: Iosif Gonța și Nichifor Plugaru;
15) satul Glinaia – Zaharia Burnuz;
16) satul Sucleia: Ion Diaconu și Filip Golșa;
17) satul Slobozeia – Dionisie Uvarov ;
18) satul Corotnoe – Afanasie Țurcan;
19) satul Molovata – Sofia Bejan și Ion Cociug.
Și din Podolia din ținutul Balta:
20) din satul Zozuleni – Mefodie Osadcii;
21) satul Garmațcoie: Sofron Căldâba și Ștefan Logut;
22) 47 de soldați din garnizoana de pe loc și din alte părți;
23) de la școala de cavalerie de la Elisavetgrad -Nichita Tcaci;
24) de la brigada de artilerie: Leontiev;
25 trimișii adunării zemstvului T. I. Durbală și A. I. Todirașcu;
26) cinovnicii zemstvei L. T. Bognabov și M. N. Moscalenco;
27) și învățătorii Th. Malai și F. A. Malai.
După ce s-a povestit adunării cum s-a alcătuit la început Comitetul Moldovenesc din Tiraspoli, ce
a lucrat de când s-a adunat și până în ziua de astăzi. Președintele adunării o roagă să asculte hiritisirile și
apoi se judeca ceia ce adunarea are de lucru pe ziua de azi. Pentru hiritisiri se dă cuvântul următorilor:
1) D-lui P. N. Halippa, redactor la gazeta „Cuvânt Moldovenesc”.
2) D-lui O. Ghibu, redactor la gazeta „Ardealul”.
3) Trimișilor „Sfatului Țării” Mare , Crihan și matrozului Gafenco.
4) Președintelui Comitetului local al sfatului țăranilor Colesnicov.
5) Reprezentanții soiuzului profesorilor din ținutul Tiraspoli – Gurschii.
6) Trimisul țăranilor și lucrătorilor Marcenco.
7) Soldatul Jalobă.
8) Trimisului Zemstvei T. I. Durbăilă.
Adunarea a primit cu bucurie și dragoste toate hiritisirile, cu deosebire celor veniți de la
Chișinău: Halippa, Ghibu, Mare, Crihan și Gafencu, pe care îi roagă să rămână la adunare ca oaspeți de
cinste și să ia parte la lucrul adunării.
Programul adunării s-a judecat de rând așa:
1.Despre Rada Centrală și alegerile din Adunarea Întemeietoare Ucraineană și având în vedere,
că până acuma nici un partid politic nu s-a luat asupra sa apărarea intereselor naționale a locuitorilor
moldoveni din gubernia Hersonului, adunarea a hotărât: să ea parte la alegeri, punând izvodul (tabloul)
său de o parte sub numele de partid socialist revoluționar moldovenesc din gubernia Hersonului și a
Podoliei.
S-a hotărât să se însemneze și să se aleagă 9 candidați pentru Adunarea Întemeietoare
Ucraineană. Candidații însemnați au spus ce cred și apoi au fost aleși:
1) Malai Fiodor Titovici, învățător din Speia:
2) Bulat Ștefan Ioahimovici, sublocotenent din satul Doroțcaia;
3) Jalobă Foma Ivanovici, soldat din satul Butur;
4) Durbăilă Timofei Ivanovici, președintele Upravei Zemstvei din Tașlâc;
5) Moscalenco Mihail Nicolaevici, cooperator, învățător din Speia;
6) Diacon Ion Constantinovici, învățător din Sucleia;
7) Todorașcu Alexandru Ivanovici, învățător din satul Caragaci;
8) Moloman Iosif Onufrievici, sublocotenent din Ciorna (Grigoriopol);
9) Țurcan Afanasii Mihailovici, plugari din Corotnoe.
Văzând timpul scurt pentru a pune spisocul (izvodul) la comisia centrală pentru alegerile din
Herson (19 decembrie) s-a hotărât al trimite prin telegraf. Candidații aleși să fie susținuți la alegeri și toți
să dea glasul numai pentru ei, făcând propagandă și agitație, mai cu samă în acele sate, care n-au trimis
pe aleșii lor la adunarea de astăzi și de asemenea în ținuturile Ananevului și Elizavetgradului.
2.Despre școala națională s-a hotărât:
a) Învățătura în școlile și începătoare și cele de mijloc să se facă în limba moldovenească , iar
limba statului să se facă (învețe) de cât în anul al treilea
b) Pregătirea învățătorilor pentru limba moldovenească să se facă la cursuri pe care să le
întocmească zemstva.
v) E nevoie să se facă școli de meserii pe limbă moldovenească pentru locuitorii moldoveni.
g) Să se aducă pentru învățători pregătiți, să facă învățătură moldovenească în afară de școală.
d) Să se facă biblioteci populare cu cărți în limba moldovenească, clădiri de citit și alte alcătuiri
de cultură și lumină între norod.
e) Alcătuire de școli de gospodărie sătească pentru moldoveni.
j) Învățătura din școli trebuie să fie fără plată îndurătoare (obligată) pentru toți copiii de la 6 ani;
învățătura trebuie să ție 6 ani.
z) Să se roage Sfatul Țării să primească fără plată în școlile mijlocii și cea de sus în Moldova pe
moldovenii de peste Nistru, care vor să primească învățătură specială.
i) Pentru învățătura și școlile începătoare să se pună buche (litere) latine, ca cu timpul să ne
unim cu cultura europeană.
c) Să se roage Uprava zemstvei să organizeze coruri școlare și bisericești moldovenești în satele
de moldoveni.
La ceasurile 10 seara se închide ședința până a doua zi la ceasul 10 dimineața, 18 decembrie.
...
Președintele adunării
Sublocotenent: Bulat
Tovarășii președintelui
Moscalenco
Diaconov
Secretari Sublocotenent:
Maloman
Damian
 („România Nouă” nr. 165 (585), 18 decembrie 1926).
În celelalte două zile ale Adunării s-a hotărât de asemenea: Ca slujba bisericească să se facă în
limba moldovenească și moldovenii să aibă un arhiereu al lor la Tiraspol; Judecata pentru moldoveni să
se facă în limba moldovenească, după legi scrise moldovenești, iar doctorii și feldcerii de pe la spitale să
știe moldovenește, ș. a.
La Adunare de asemenea s-a vorbit despre dorința moldovenilor de peste Nistru să fie alipiți la
Republica Moldovenească.
„În timpul congresului, delegații de la Chișinău au împărțit participanților fel de fel de cărți ,
reviste și ziare românești „Cuvânt Moldovenesc”, „România Mare” (de la Kiev), Ardealul”, „Școala
Moldovenească”, apoi abecedare, Istoria românilor, Geografia țărilor locuite de români, Poeziile lui
Eminescu. De asemenea s-au dat învățătoarei Sofia Bejan cele 20 de abecedare pe care le adusesem, cu
care să deschidă îndată după Crăciun prima școală națională moldovenească, în satul Malovata.
... După plecarea noastră de la congres s-a și început învățământul în limba română, la Malovata,
cu dna Bejan. De acolo s-au împărțit abecedarele și în alte părți. Curând după aceia a venit cineva de la
Tiraspol la Chișinău, pentru a cumpăra un număr mai mare de abecedare, pentru alte școli.
Programul pe care l-am susținut acolo și care, cum am spus, a fost votat cu unanimitate, a servit
timp de câțiva ani drept temelie pentru învățământul moldovenesc din Transnistria. El a rămas în vigoare
până pe la 1924 sau 1925, când Stalin a scos alfabetul latin din școli și la înlocuit cu cel rusesc, dând o
altă turnură învățământului. Până atunci însă, școala cu adevărat moldovenească a trăit peste Nistru
timp de câțiva ani.
(Onisifor Ghibu „Pe baricadele vieții”, Chișinău, 1992, pag. 483-484).
„Față de manifestările politice ale românilor transnistreni, ceia ce se făcuse pe terenul cultural
era prea puțin. Bibliotecile românești organizate la Kiev, Odesa și Tiraspol, cursuri de istorie, limba și
literatura română și organizate pe lângă universitățile din Kiev și Odesa pentru studenții basarabeni și
transnistreni - toate acestea aveau în vedere mai mult pe intelectuali. Pentru țărani se începe opera
culturală ceva mai târziu; când intelectualii capătă răgaz să se ocupe de asta și când se simt mai pregătiți
pentru această operă.
Abia în mai 1918, pe lângă asociația învățătorilor din județul Tiraspol se formează secția
„moldovenească” din 22 învățători, care cere cu stăruință naționalizarea școlilor primare din satele
moldovenești.
Se trimit peste 20 de învățători la cursurile naționale de vară din Chișinău și în toamna 1918 se
deschid școli românești în peste 10 sate moldovenești, cu cărți școlare aduse din Basarabia.
Tot atunci începe organizarea bibliotecilor populare și era pe cale să se organizeze o societate
culturală a românilor transnistreni.
Evenimentele de mai târziu, cum și faptul că cei mai mulți dintre intelectualii moldoveni de peste
Nistru s-au arătat dușmănoși față de regimul bolșevic învingător, toate acestea au împiedicat ducerea de
mai departe a muncii pe terenul național-cultural.
Acuma nimic nu se mai face dincolo de Nistru. Cei mai mulți cărturari moldoveni de acolo au
trecut Nistrul, venind la noi în țară, unde unii dintre dânșii își desăvârșesc studiile la universitățile
noastre. E datoria lor mulți – puțini câți sunt, să nu uite că locul lor este dincolo de Nistru, că sunt datori
să trăiască laolaltă cu poporul românesc de acolo și bucuriile și suferințele vieții, căutând totdeauna să-i
dea povețe și sprijinul moral și intelectual, pe care masa poporului e în drept să-l ceară de la cărturarii
ieșiți din rândurile ei.
(V. Harea „Românii de peste Nistru” București, 1925, pag. 31-32).
 Cursurile de învățători
La cursurile pedagogice din Chișinău urmează în timpul din urmă și 20 de învățători de peste
Nistru. Acesta e un moment cultural de o însemnătate cu totul deosebită.
Frații de peste Nistru sunt îmbrățișați de toți cei de aici cu o caldă iubire. Unul dintre ei dl M.
Bulat fost președinte al Comitetului soldaților moldoveni din Ucraina, a fost cooptat de comitetul nostru
de redacție, ca membru al său, reprezentant al fraților de peste Nistru.
(„România Nouă”, nr. 117, 17 iulie 1918).
La noi, în județul Tiraspol s-a păstrat legătura cu Basarabia după unire. În calitatea mea de
președinte al zemstvei am trimis la Chișinău un grup de învățători să se perfecționeze în limba română,
pentru ca apoi să predea în școlile transnistrene. Acolo ei s-au bucurat de o largă ospitalitate a
învățătorului Ion Buzdugan care i-a găzduit la el în casă. Prin învățătorul Ștefan Bulat am acordat o sumă
de bani pentru eventuale cheltuieli zilnice.
(Nichita Smochină „Memorii”. Ediție îngrijită de Galin-Corini Vlad. București. 2009. pag. 180.).

Învățătorii de peste Nistru

Ieri, luni, s-a ținut la cursurile le învățători din Chișinău examenul cu cei 20 învățători de peste
Nistru. Rezultatele au fost foarte bune.
Frații noștri înstrăinați, care până acum câteva săptămâni nu cunoșteau nici alfabetul românesc,
acum se întorc acasă cu sufletul plin de îndrumări înălțătoare și de cunoștințe frumoase. Deie Dumnezeu
să se ajungă în pace acasă pentru a răspândi și acolo sămânța culturii naționale mântuitoare.
(„România Nouă”, nr. 131, 31 iulie 1918).

Trezirea conștiinței naționale a moldovenilor de peste Nistru.

Primele manifestări a trezirii conștiinței naționale a moldovenilor de dincolo de Nistru sunt
legate de activitatea lui Nichita Smochină.
Nichita Smochină, originar din satul Mahala, județul Tiraspol, care, fiind căpitan al armatei ruse
pe frontul caucazian, cavaler al ordinului „Sfântul Gheorghe” grad IV, pentru care i-a fost acordată
demnitatea de nobil (dvorianin) al Imperiului rus. A fost delegat al Frontului caucazian la Congresul
popoarelor caucaziene, care s-a desfășurat în mai 1917, în orașul Tbilisi.
În memoriile sale, el ne aduce următoarea informație: „Am sosit la congres la Tiflis unde am
prezentat mandatul. Congresul a durat mai mult timp având loc în palatul fostului mare duce Nicolai
Nicolaevici și a luat hotărâri importante pentru toate popoarele din Caucazia și Transcaucazia.
Ședințele au culminat cu prezența social-democraților Țereteli și Ciheidze ...
La dezbateri am cerut și congresul a adoptat în unanimitate următoarele puncte înscrise în
programul care trebuia să se aplice.
7) Moldovenii din Caucazia și Transcaucazia să aibă școala lor națională;
8) Profesorii să fie moldoveni din Basarabia și Transnistria;
9) Biserica să fie naționalizată și slujba să se facă în limba românească;
10) Să se introducă în școală alfabetul latin.
11) În armata georgiană să se formeze companii de moldoveni, iar soldații să fie conduși de
ofițeri moldoveni, deoarece ei nu cunosc limba georgiană.
12) Absolvenții școlilor secundare moldovenești să fie trimiși mai departe la studii de
perfecționare la Chișinău în vederea pregătirii lor pedagogice.
(Nichita Smochină „Memorii”. Ediție îngrijită de Galin-Corini Vlad. București. 2009.
pag. 151.).
 Se cer școli naționale pentru moldovenii din Transnistria
În memoriile lui Nichita Smochină găsim informații despre primele manifestări naționale ale
moldovenilor din Transnistria: „După încheierea Congresului eu am avut drumul spre Petrograd. Dar în
drum m-am oprit la Chișinău, capitala Basarabiei. Spre plăcerea mea am văzut că moldovenimea este
pusă în mișcare românească ...
De la Chișinău care m-a înviorat mult în ceia ce privește activitatea românească, am plecat cu
balagurul acasă, distanța fiind numai de 42 kilometri. M-am dus astfel la moldovenii mei. M-a bucurat
însă că și pe aceștia, ca și pe basarabeni i-am găsit în plină mișcare națională pornită din pătura de jos.
În consecință am ținut o adunare impozantă a cetățenilor din orașul Dubăsari și alta din volostea
Lunca la care au luat parte moldovenii reprezentanți ai celor zece sate.
La aceste adunări ținute sub președinția mea s-au votat următoarele rezoluții care au fost
trimise telegrafic Sovietului muncitorilor și soldaților de la Petrograd, rezoluții care mai târziu au fost
publicate în cotidianul „Moldova socialistă” de la Chișinău.

Cuvântarea rostită de Nichita Smochină în fața cetățenilor din orașul Dubăsari:

„Domnilor cetățeni ai orașului Dubăsari!
Întorcându-mă de la Congresul popoarelor din Caucazia și fiind în drum spre Petrograd, capitala
Rusiei revoluționare și republicane, am ținut de datoria mea să stau de vorbă cu d-voastră pentru a afla
care sunt doleanțele d-voastră. În momentele de grele încercări spatele, adică poporul, după părerea
mea, trebuie să fie strâns unit cu frontul și să ducă statul spre noi biruințe. În Rusia republicană fiecare
neam urmărește să-și construiască o viață nouă a sa proprie. Am scăpat, datorită Revoluției de
închisoarea popoarelor. Ca dovadă Congresul popoarelor din Caucazia și Transcaucazia au hotărât
autonomia, care mâine va duce la independență. În Basarabia moldovenii cer școală și alfabet latin. În
Ucraina poporul cere separarea de Velicorosia și crearea unui stat independent, cum era înainte de
Bogdan Hmelnițchi. La fel și popoarele baltice. Într-un cuvânt, fiecare popor vrea o viață nouă, de sine
stătătoare. Dar noi, moldovenii de aici ce vrem? Trebuie să ne hotărâm și noi într-un fel, cu cine
mergem. Sunt de părere să votăm aici în adunarea noastră o rezoluție hotărâtă și categorică pe care să o
trimitem Sovietului muncitorilor și soldaților din Petrograd, în care să ne exprimăm dorința noastră de
revoluționari, să arătăm că noi aderăm la revoluție și cerem să ni se satisfacă doleanțele, care după
părerea mea ar fi deocamdată acestea, dar dumneavoastră le puteți modifica, deoarece acum este
domnia sovietelor, nu acea a țarilor.
Și doleanțele noastre propun a fi următoarele pe care le supun aprobării adunării generale:
15. Să avem școală și biserică națională în limba noastră pe care noi o înțelegem;
16. Ne declarăm de acord cu hotărârile sovietului muncitorilor și soldaților din Petrograd în
rezolvarea problemei naționale a viitoarei Republici ruse;
17. În viitor toți moldovenii din stânga Nistrului să conlucreze în toate problemele naționale
împreună cu frații lor basarabeni, toți fiind de același neam și sânge;
18. În capitala Basarabiei să ia ființă o universitate națională moldovenească, unde moldovenii
să fie instruiți și educați în limba lor;
19. Preoții și tot clerul să fie de naționalitate moldovenească;
20. Justiția să fie compusă numai din moldoveni ca să fie pe înțelesul ei când se ivesc unele
pricini între locuitori;
 21. În probleme politice, când va fi vorba de reprezentanță în viitorul parlament al Rusiei
revoluționare, moldovenii să aibă reprezentanții lor, deputații din sânul moldovenilor în
procentaj egal cu cel al rușilor, toți cetățenii, indiferent de naționalitate, sunt egali între ei;
22. În satele moldovenești întreaga organizație să fie lăsată cea națională așa cum era în
vechime;
23. Autoritățile pe sate, cum era Zemskie Nacialiniki să fie numai din moldoveni recrutați;
24. În fiecare județ moldovenesc , cum este județul nostru Tiraspol și cele vecine tribunalele
judecătorești să fie compuse din moldoveni;
25. În armată moldovenii să aibă ofițerii lor moldoveni, care să-i instruiască în limba lor
națională.”
Aceste puncte propuse de mine au fost aprobate cu aplauze de adunare și au fost transmise
telegrafic la Petrograd sovietului muncitorilor și soldaților sub semnătura mea.
A doua zi aceiași adunare am ținut-o la Lunca, reședința plasei celor zece sate moldovenești.
Delegații acestor sate care au aprobat fără rezerve adeziunea adoptată de cetățenii orașului
Dubăsari la care au mai adăugat trei puncte:
26. În satele moldovenești să nu existe administrație străină;
27. În capitalele de județ tribunalele să fie compuse din moldoveni;
28. La Chișinău să fie o Curte supremă de justiție pentru toți moldovenii din cuprinsul Rusiei.
Toate aceste puncte și ele au fost înaintate telegrafic Comitetului Executiv al Sovietului
muncitorilor și soldaților la Petrograd.
(Nichita Smochină „Memorii”. Ediție îngrijită de Galin-Corini Vlad. București. 2009.
pag. 152-154.).

Întâlnirea lui Nichita Smochină la Petrograd cu V. I. Lenin, liderul bolșevicilor din Rusia.
Ajungând la Petrograd, unde avea probleme de serviciu, Nichita Smochină, pe una din străzile
capitalei ruse nimerește la un miting pe problema autodeterminării popoarelor, petrecut de Vladimir
Lenin, cu soldați dezertați de pe front și muncitori. Printre soldați îl vede pe concetățeanul său Grigorie
Barcaru, care după ce fusese rănit la picior pe front, după spital ajunsese la sovietul soldaților la
Petrograd și se bolșevizase. La rugămintea lui Nichita Smochină, consăteanul său îi organizează o
întâlnire cu Vladimir Lenin.
În memoriile sale Nichita Smochină descrie această întâlnire cu liderul bolșevicilor ruși:
„Lenin ocupase palatul Kreșinski, al unei balerine despre care se zice că a fost amanta lui Nicolai
al II-lea din tinerețe.
Astfel consăteanul meu pripășit în capitala vulturului cu două capete m-a condus până în
interiorul castelului ocupat de acela, căruia azi toată lumea comunistă îi cântă osanale și îi ridică
monumente ca zeului Buda.
Lenin ocupa o mică parte din castel. Restul era ocupat de paza lui – soldați și muncitori. La
intrare și ieșire am fost cu băgare de seamă ca cineva din cetățenii trecători să nu-mi spargă capul
socotindu-mă bolșevic a lui Lenin. Atât de simpatizat era el atunci în societatea rusească din capitala
Rusiei.
Iată cum a decurs întrevederea mea cu Lenin, pe care o redau aici pe scurt așa cum a apărut în
revista lunară „Promethe” a emigrației separatiste georgiene din anii 1932-1933, când țineam lecțiile
mele despre Republica Autonomă Moldovenească și tendința fraților mei români de a scăpa de sub jugul
de oțel al regimului de genocid condus de Iosif Djugașvili, cu pseudonimul genialul și corifeul științei
Iosif Stalin.
Intrând în biroul lui Lenin el era așezat pe un fotoliu vechi luxos cu șapca de muncitor în cap, l-
am salutat cu cuvintele: Bună ziua tovarășe Lenin. Sunt ofițer de pe frontul caucazian, delegat la
Petrograd într-o chestiune militară și am luat parte întâmplător la mitingul Dumneavoastră în problema
autodeterminării popoarelor fostului imperiu rus. Ca moldovean, m-a interesat această chestiune în cea
mai mare măsură și am considerat drept o obligație a mea de a vă vizita și a afla părerea
dumneavoastră, fiind convins că ridicați problema națională cel mai bine, în comparație cu ceilalți
revoluționari ruși. De aceea, vă rog în numele compatrioților mei moldoveni să explicați cum vedeți
Dumneavoastră această chestiune și ce ne așteaptă pe noi moldovenii în viitor. Care va fi situația
noastră în viitoare configurație socială cu popoarele de diferite naționalități, s-au dacă într-adevăr va fi
continuată exploatarea naționalităților?
El m-a ascultat până când eu am terminat alocuțiunea mea, apoi cu ochii de asiat-mongol pe
jumătate parcă închiși îmi spune: Dumneavoastră, tânăr ofițer, faceți agitație pe frontul caucazian în
favoarea înfrățirii cu soldații turci, pentru încetarea războiului și încheierea păcii fără anexiuni și fără alte
contribuțiuni imperialiste.
Dumneavoastră moldovenii nu aveți nici un fel de interese pentru care să luptați de partea
Rusiei, care de veacuri a înrobit poporul vostru. Moldovenii din punct de vedere cultural se găsesc mult
înaintea rușilor. De aceea constituiți-vă în regimente naționale moldovenești și cu baioneta în mână ,
cuceriți și consfințiți libertatea, pe care nimeni nu o va face cadou poporului vostru moldovenesc. Adică,
cu toți moldovenii risipiți prin toată Rusia deci într-un efort comun, creați o singură și puternică forță
împotriva opresiunii exercitate de statul velicorus. Vă plângeți că nu aveți nici un răspuns la problema
voastră națională. Eu vă răspund însă categoric: limba maternă. Nu trebuie să vă ocupe biserica. Aceasta
este opiu pentru poporul vostru. Ea nu vă trebuie. Înființați școala națională proprie și presa națională
moldovenească. Vă repet, religia prostește. Ea nu vă trebuie. Rețineți, prin forțe proprii sunteți obligați
să vă creați școala moldovenească și, repet, presa. Țineți minte însă, împotrivi-ți-vă aventurierilor de tot
soiul. Feriți-vă de asemenea de România moșierească. Inspirați-vă de la românii voștri de același sânge,
dar, iarăși feriți-vă de a cădea în labele boierilor exploatatori români. Dimpotrivă, faceți agitație în rândul
maselor și transformați România boierească într-o țară proletară.
Noi, bolșevicii, ne pronunțăm pentru pace imediată, fără anexiuni și contribuțiuni, pentru
autodeterminarea până la despărțirea completă de Rusia și crearea statelor independente.
Acesta a fost rezultatul întrevederii mele cu Lenin în vara anului 1917, când lumea se ferea de
dânsul. ... Corectitudinea lui Lenin s-a adeverit însă mai pe urmă. El urmărea anarhizarea României și
anexarea ei. Când a văzut că planurile sale au eșuat, el nu s-a sinchisit să declare război, să invadeze țara
și s-o anexeze. N-a reușit să facă aceasta, fiindcă între Rusia și România luase ființă Ucraina
independentă peste care nu se putea trece cu hoardele sale. Dar ceia ce n-a putut face el, a realizat
succesorul Stalin în cel de al Doilea Război Mondial, fiind ajutat succesiv de Hitler, apoi de Roosevelt și
Churchill.
(Nichita Smochină „Memorii”. Ediție îngrijită de Galin-Corini Vlad. București. 2009.
pag. 155-156.).

Domnul general ... Catovschi.

O persoană care înainte cu 3 zile a fost la Tiraspol ne povestește lucruri interesante despre
tabăra bolșevicilor din al ei oraș. O adunătură de tot felul de oameni, și civili și soldați, și cu puști și fără
puști, și câțiva marinari și câțiva artileriști cu tunuri – și o mulțime de mitraliere, la gară, în târg, pe
ulițe ...
O adunătură de 1 000 – 1 500 de oameni, având în fruntea lor, - pe cine credeți? Pe domnul
general Catovschi!
Catovschi! Cine în întinsa Basarabiei nu-l cunoaște pe dumnealui, pe Catovschi hoțul care a furat
zeci de mii, pe jefuitorul care a prădat, pe osânditul la muncă silnică pe viață în Siberia, - pus în libertate
de Revoluție?
Și acest Catovschi a ajuns generalul bolșevicilor de la Tiraspol!
Ce oameni pot fi acești bolșevici când capul lor este o față atât de cinstită ca d-l Catovschi?
Cât de mulțumitori trebuie să fim oștilor române că ne-au scăpat țara de acești „tavarăși”.
Din isprăvile bolșevicilor.
După ce bolșevicii au luat Kievul, cu ajutorul trupelor venite de pe front, au deschis toate
închisorile dând drumul la peste tot felul de hoți și pungași ... Au fost omorâți generalii Ivanov,
Conovalov, Gavrilov, Țerecrestov. Numărul morților trece de 700. Au fost prădate 900 de case – ale
evreilor. Așa scriu ziarele rusești!
(„România Nouă”, nr. 20, 13 februarie 1918).

De la frații de peste Nistru.

Un ofițer moldovean de peste Nistru, dl Moloman, venit astăzi de la Tiraspol, ne spune că în
Ucraina sunt stări cum nu se poate mai ticăloase. Bolșevicii sunt stăpâni, și ei jefuiesc și nimicesc tot ce
le iese în cale. Generalul Muraviov de la Odesa se laudă că va porni războiul împotriva României, ca să o
scoată din Basarabia, dar nimeni nu crede în făgăduința lui, de oarece fiecare om cu scaun la cap își dă
seama că cu o armată disciplinată, hoardele, oricât ar fi de mari nu pot lupta.
Ceia ce e mai trist e că frații noștri moldoveni de peste Nistru, și anume acei dintre ei, care în
vremea din urmă au început să lucreze pentru deșteptarea neamului, sunt prigoniți și amenințați cu
moartea. Astfel domnii Bulat, Durbăilă, Mălaiu și alți câțiva, sunt căutați de bolșevici pentru a fi omorâți.
Chiar și printre țăranii moldoveni s-au găsit câțiva nenorociți care, cumpărați de dușmanii neamului, îi
prigonesc pe fruntașii noștri de acolo, sub cuvânt că ei vor să vândă Basarabia, dimpreună cu malul stâng
al Nistrului – României.
Cum poporul nostru de acolo e lipsit de cultură și cum adevărații lui povățuitori acum n-au chip
de vorbit, străinii îi joacă cum vor și-l mână în foc împotriva fraților lui. Cum au făcut și în Chișinău la 6
ianuarie, când bolșevicii au pus pe moldoveni să-i bată și să-i batjocorească pe frații lor transilvăneni.
Dar o veni odată și odată și ceasul cel mare al deșteptării tuturor românilor. Și atunci vai de
străinii care și-au bătut joc de noi!
(„România Nouă”, nr. 24, 17 februarie 1918).
Din Tiraspol. După fuga bolșevicilor, locuitorii au început să se întoarcă pe la vetrele lor. Mulți
sunt uciși, averea tuturor e prădată, târgul de lângă malul Nistrului a fost bombardat de câteva ori de
către bolșevici, fără nici un scop.
Judecătoriile fusese desființate și înlocuite cu tribunalul revoluționar. Acuma încetul cu încetul viața se
întocmește la loc.
(„România Nouă”, nr. 42, 10 martie 1918).
Românii de peste Nistru
 Astăzi au venit din nou la Chișinău frații Zavtur spre a se ruga de autoritățile noastre pentru
primirea celor 25 copii, doritori de carte românească. Nădăjduim că se va face totul ca ei să fie primiți la
vre-un internat din localitate, unde prin naționalizare devin destule locuri goale.
E o chestiune de suprem interes național, ca frații de peste Nistru să fie împărtășiți de
binefacerile culturii românești, după care suspină de sute de ani. Acum după atâta întuneric și
înstrăinare să nu-i mai lăsăm să aștepte deziluzionați pe la ușile tuturor.
(„România Nouă” nr. 169, 19 septembrie 1918).
Românii de peste Nistru se mișcă.
Aflăm că în rândurile celor peste o jumătate milion de români de peste Nistru principiul
autonomiei popoarelor a lui Wilson a produs o vie mișcare. Ei își pun întrebarea dacă s-ar trebui să ceară
de la Congresul de pace alipirea lor la patria mumă română.
Întrebarea aceasta fiind de o mare însemnătate va trebui studiată cu multă băgare de seamă.
Oricum dar gândul fraților noștri de peste Nistru de a publica despre starea și dorințelor lor o broșură în
limba franceză e foarte întemeiată. Ea va da și Conferinței de pace un material de studiu prețios.
(„România Nouă” nr. 191, 16 octombrie 1918).

Elevii de peste Nistru în școlile din Chișinău

Eri a fost la redacția noastră învățătorul Malai din Doroțcaia (Ucraina), care ne-a făcut cunoscut
că a adus și înscris nouă elevi în școlile din Chișinău, și anume în școala Duhovnicească 5 (2 din Goian, 2
din Doroțcaia și 1 din Dubăsari), și 4 copile în școala normală de învățătoare (3 din Dubăsari și 1 din
Goian).
(„România Nouă” nr. 200, 26 octombrie 1918).

Setea de lumină a românilor din stânga Nistrului

La congresul din Tiraspol ținut în ziua de 17 decembrie 1917 câțiva fruntași din Chișinău care s-
au dus acolo ca sfătuitori și îndrumători frățești, au rămas adânc impresionați de setea pentru cartea
moldovenească a acestor români întunecați.
Directorul ziarului nostru le-a împărțit atunci mai multe abecedare de Gurie, broșuri populare cu
litere latine și chiriile, zeci de numere din gazeta „Ardealul ș. a., care au fost primite ca niște daruri de
mare preț și duse în satele arse de sete ca o apă răcoritoare.
Iar când la Chișinău s-au deschis cursurile pentru învățătorii basarabeni răsunetul lor a pătruns și
dincolo de Nistru, îndemnând pe 20 învățători să ia parte la aceste cursuri, pe care le-au urmat cu adânc
interes și vădit folos sufletesc.
În dorința lor de a se împărtăși de binefacerile culturii naționale doi inimoși moldoveni Ilie și
Alexandru Zavtur au alergat la Iași și Chișinău spre a fi primiți în școlile medii 25 copii de peste Nistru.
Regretăm din inimă că cei chemați n-au știut a găsi mijloacele ca acești copii săraci să fie primiți la
învățătură pe cheltuiala statului.
Sperăm însă cu tot dreptul că în împrejurările schimbărilor de mâine, ei nu vor fi uitați ci li se vor
crea toate condițiile ca să devină cu timpul cei dintâi apostoli ai culturii românești în satele doritoare de
lumină de dincolo de Nistru.
(„România Nouă” nr. 210, 7 noiembrie 1918)

Limba românească în școlile de peste Nistru

Îndată după întoarcerea lor acasă învățătorii transnistreni au pornit o vie acțiune în frunte cu d.
Durbailă membru în Uprava ținutală din Tiraspol, pentru introducerea limbii românești în școlile
primare.
 Ei aveau să se izbească de mari greutăți pricinuite pe de o parte de cârmuirea ucraineană care
nu admitea decât școli cu limba rusă, iar pe de altă parte de lipsa desăvârșită de cărți școlare.
Încetul cu încetul rezistența guvernului a mai slăbit și românii au dobândit să deschidă școli cu
limba de predare română și chiar să înființează gimnazii ca la Mălăiești și Tașlâc.
Deocamdată ei se servesc de abecedarul P.S.S. Gurie și de altele din țară, nădăjduim că se va
putea tipări un abecedar pentru școlile ...
Stăruințele celor câțiva învățători pentru înjghebarea celor dintâi școli românești sunt vrednice
de laudă. O icoană a acestor silințe frumoase îi și scrisoarea pe care învățătorul S. Bulat membru în
comitetul nostru de redacție o trimite directorului nostru.
Pentru valoarea ei documentară ne facem o datorie s-o reproducem:
Dle Ghibu,
„Azi am avut o bucurie foarte mare. La mine au venit d-l Gălescu și mi-a adus vești pentru
sănătatea domniilor voastre și a d. Matei.
Multă închinăciune la soția și copiii Dumneavoastră. După vremea petrecută în Chișinău la
cursuri noi am prins a lucra cu mai multă energie de cât înaintea cursurilor, în multe școli de acum se
predă limba românească, copilașii ascultă cu plăcere.
Mulți învățători ruși care sunt în școlile moldovenești și știu puțin limba noastră îmi fac mie
întrebare: „Nu se află undeva metodice sau alte cărți cu in traducerea din limba română pe rusă ca să
aibă chip a se învăța a vorbi pe românește. Eu le spun că ar fi dar când? Pentru aista tac.
La revedere. S. Bulat
Bucurându-ne de aceste vești să ne facem o datorie sărind în ajutorul acestor oameni pentru
așezarea temeinică a școlii românești pe pământul nostru din stânga Nistrului.
(„România Nouă” nr. 210, 7 noiembrie 1918)

Transnistrenii și „România Nouă”

Uitați de oameni și de Dumnezeu românii de peste Nistru zac secole întregi sub jugul țarismului
rus. Revoluția le ridică osânda și instinctul conservării naționale izbucni din sufletul lor, luând forma unei
mișcări pentru refacerea vieții conform cerințelor firii lor românești.
Dar, valurile revoluției, plecând de la Moscova, au ajuns pe întinderea transnistreană cu o forță
grozavă și, lovindu-se de Nistru, s-au revărsat iarăși furios peste această provincie românească
zdruncinând clădirea sfântă a neamului nostru.
Nădejdea se îndrepta; idealul strălucitor se prăbuși în negura din care apăruse și curajul
muncitorilor scădea.
Era nevoie de un sprijin și îndemn al energiilor ce descreșteau și o mângâiere duioasă a unui
suflet compătimitor ar fi fost bine venit în acele momente grele pentru viața transnistrenilor.
Ziarul „Ardealul” din Basarabia a fost acela, care a auzit vocea plângătoare a fraților de peste
Nistru și a dat semnalul de alarmă.
Acest jurnal, la sfârșitul anului 1917, în coloanele sale a descris dorul românilor de peste Nistru
și zbuciumul lor pentru a realiza idealul. Acest fapt a fost cel mai bun ajutor frățesc pentru răsăritul
românesc.
În anul 1918 „Ardealul ” se transformă în „România Nouă”.
La acest act iau parte și reprezentanții românilor de peste Nistru în număr de șapte persoane,
care sunt primiți în rândurile luptătorilor acestui ziar și primesc asigurarea că organul va servi cauza
națională a transnistrenilor.
 Aici s-a tipărit prima poezie românească a unui tânăr de peste Nistru, scrisă în limba poporului
de acolo.
Apoi „România Nouă” a fost bucherită în zeci de exemplare pe malul stâng al Nistrului, de către
acei români transnistreni care cunoșteau franceza s-au latina și de către unii norociți, care au avut
fericirea să învețe carte românească, fiind în armata rusă pe frontul român.
Săltau cititorii de bucurie, când găseau printre rândurile acestui ziar scris ceva despre românii de
peste Nistru, faptul că te are cineva în memorie, este îmbucurător.
Închiderea „României Nouă” la sfârșitul anului 1918 a fost stingerea unei stele îndrumătoare
pentru transnistreni și idealul lor național a rămas să zacă în uitare.
În iunie a. a. se aprinde din nou făclia „României Nouă” în Basarabia și problema transnistreană
capătă iarăși lumină suficientă pentru a putea pătrunde în conștiința românească; iar acel, care a plâns-
o atâta vreme se bucură, văzând creșterea posibilității realizării idealului dorit.
Pe paginile acestui ziar refugiații transnistreni își varsă durerile și descarcă necazurile ușurându-
se prin aceasta sufletele lor.
Istoria românilor de peste Nistru va ști să aducă pe paginile sale, mulțumirile cuvenite acestei
făclii, venite să lumineze malul stâng al Nistrului.
Șt. Bulat
(„România Nouă” nr. 100 (323), 29 septembrie 1926).

Scăpați din ghearele bolșevicilor

Poetul Goga și tovarășii lui de luptă în Chișinău
Azi dimineață au sosit la Chișinău cinci frați români din Ardeal, frații Octavian și Eugen Goga și
ofițerii români voluntari Vasile Osvadă, Dr. Vescan și Dr. Imbroane, care au reușit să scape din mâinile
bolșevicilor de la Odesa.
Vreme de 6 săptămâni de zile, frații noștri ardeleni au stat când arestați, când ascunși,
amenințați în fiecare ceas să fie descoperiți și dați pe mâna bandelor destrăbălate ale lui Rakovschi, care
este acum tare și mare.
Stăpânirea bolșevică de la Odesa a fost și este o stăpânire de adevărat jaf și tâlhărie. Nu mai este
nici o ordine, nu mai ascultă nimeni de șefii aleși. Armatele bolșevice sunt mii de bande de tâlhari, care
ascultă numai de poftele lor de a jefui, a fura și a omorî.
Jaful se face ziua mare. Bandele intră în magazine de unde iau tot ce li se pare că are preț; intră
în hoteluri, casele particulare și le lasă aproape golite de tot avutul. Și în toată vremea aceasta pe străzi
se petrec jafuri și mai sălbatece. Nimeni nu mai este sigur de avutul și de viața sa. Bandele sunt tot mai
destrăbălate și încep să se omoare ele între ele.
Viața românilor noștri din Odesa a fost un șir lung de chinuri grele. Cea mai mare parte dintre ei
au fost arestați de bolșevici, apoi o vreme oarecare puși în libertate și pe urmă, la ordinul lui Rakovschi
arestați din nou. Și azi mai sunt mulți dintre ei arestați pe vasele de război. Unii au fugit în teritoriul
Rusiei, o parte au reușit să scape peste Nistru în Basarabia. Cei care au rămas în Odesa se gândesc cu
groază la ce o să aducă ziua de mâine.
Și dacă o să vină nemții? Până marți seară trupele nemțești nu sosiseră încă la Odesa, unde
bolșevicii au sunat mobilizarea tuturor bărbaților de orice naționalitate, ca să lupte împotriva nemților.
O parte a românilor arestați au fost duși mai departe din Rusia. ...
 Între prietenii noștri veniți de la Odesa peste Ackerman sunt și doi ofițeri români voluntari
ardeleni Osvanda și Vescan, care fuseseră arestați de bolșevici în Chișinău, în noaptea de 6 ianuarie și
duși la Odessa.
Pribegii noștri au scăpat din Odesa după mai multe încercări de a fugi și au trecut Nistrul la
Ackerman, unde sunt mai mulți refugiați din Odesa.
(„România Nouă” nr. 35, 2 martie 1918).
ANDREI GROSU, istoric, CHIȘINĂU.