Cum isi cinsteste statul roman criminalii.

Fantomele trecutului de pe strazile noastre

Laurentiu Ungureanu, Dinu Zara,

Statuile fostilor lideri comunisti ori ale figurilor reprezentative ale regimului inca pot fi gasite pe strazile si in
parcurile din Romania. Vestigii de eroism tarziu, anacronic, si reziduuri ale propagandei comuniste care inca
exista.
29.11.2001. Senatul Romaniei avizeaza infiintarea comunei Iaslovat(judetul Suceava), formata din satale
Iaslovat si Bodnareni. Prima decizie importanta, oricum istorica, a noului primar ales al comunei, Toader
Strugari, si a consilierilor locali: reamplasarea bustului fostului lider comunist, reper spritual al comunei, Emil
Bodnaras, pe soclul gol din centru, de la sosea.Emil Bodnaras, nascut in satul Iaslovat,

a dezertat din Armata Regala in 1932. A renuntat la

onoare si a fugit in URSS. A jurat credinta Moscovei
bolsevice, iar juramantul i-a fost rasplatit, caci a fost ales
sa aiba cea mai mare putere intre militarii romani.
Urmarea: in 1955, mai bine de jumatate dintre ofiteri nu
aveau mai mult de patru clase. Bodnaras e dezertorul, cel
mai probabil spion sovietic, care a indobitocit Armata
Romana. Una dintre lozincile propagandistice din epoca
de trista amintire era: ,,La Armata, Bodnaras are grija de
ostas!". A avut Bodnaras grija de ei! Cand i-a batut
clopotul lui Bodnaras Oricum, imaginea de chip cioplit
a lui Bodnaras nu era o noutate in comuna: in 1976, dupa
moartea fostului ministru al Fortelor Armate, Emil
Bodnaras fusese ingropat, respectandu-i-se ultima
dorinta, in cimitirul bisericii din Iaslovat, satul sau natal.
In scurt timp, prin grija activistilor de partid si prin gratia
divina ceausista, in fata caminului cultural din Iaslovat
fusese dezvelit si un bust al lideului comunist. Dupa
Revolutia din '89, ca un gest reparatoriu util memoriei
locale, cativa localcnici, in frunte cu preotul de atunci,
Dan Mihoc, au dat jos de pe soclu chipul cioplit. Preotul
ii mobilizase pe sateni spunandu-le ca va face clopote
noi pentru biserica din bronzul statuii, ca Bodnaras nu
mai e un simbol pentru comuna, ca o sa fie altfel, ca o sa
fie bine. In clopotnita bisericii n-au batut insa niciodata
alte clopote, iar fostul monument de propaganda comunista a disparut la fel de nefiresc precum aparuse.
Au adus sicriul pe un car cu patru boi. A fost frumos, multa lume.
Nicolae Cociorvan, satean
A inviat Bodnaras! In 2001, dupa ce satul capata o noua
identitate, primarul incepe sa se preocupe de recuperarea
gloriosului trecut al locului. E vorba aici de un profund patriotism
local, nicidecum de un provincialism tantos, inca necenzurat de
necesare reevaluari ale istoriografiei romane. Oricum, in podul
scolii din localitate este gasit prototipul din ipsos dupa care fusese
turnat bustul original. Bustul lui Emil Bodnaras este repus la locul
lui, la sosea. Emil Bodnaras a inviat sub privirile satisfacute ale
satenilor, impliniti ca satul a recapatat importanta, chiar eroismul de altadata. Impliniti ca si-au redobandit
mostenirea istorica, eroismul de masa. Stafia comunismului se intorsese sa le bantuie ulitele din pamant
batatorit, insa acesta parea un pret prea mic pentru simbolistica locala a grotescului monument: stabilitate si
traditie

A facut caminul, biserica, moara, a fost om de treaba,domn, ne

mandrim, de ce sa nu ne mandrim. Agafia Solovastru, sateanca
mandra, mergand
Astazi, satenii explica bio-grafia lui Emil Bodnaras si a statuii carel reprezinta cu aceleasi mijloace discursi-ve ale propagandei
comuniste. Traiesc, carevasazica, inca ghidati de mistica doctrinei
care-a fost, ca si cand ar mai fi. Vorbesc despre realizarile locale
ale acestuia pentru ca pot vorbi despre realizarile acestuia. Alte
detalii nu cunosc, deci e probabil nici sa nu existe. ,,Toata lumea a
fost de acord sa fie pus inapoi. A fost ministru, om mare la
Bucuresti, la armata. El din familie se trage din satul nostru. Aici e
si ingropat. A facut caminul, biserica, moara, a fost om de treaba, domn, ne mandrim, de ce sa nu ne mandim ca
e de-al nostru", spune Agafia Solovastru, in calitatea sa de sateanca mandra, locuitoare a Iaslovatului.
,,Jos comunismul!"
In noua comuna Iaslovat din judetul Suceava, timpul parca a stat in loc. Nu vorbim aici despre nostalgii
marginale, readuse in prezent fara o reevaluare competenta, desi se poate vorbi si despre asta. E vorba ca, in
anul 2015, la mai bine de 25 de ani de la caderea oficiala a comunismului, sloganul ,,Jos comunismul!" poate
avea o reprezentare cat se poate de concreta. ,,Jos comunismul" de pe soclurile ascunse prin parcuri si prin sate
uitate de lume, de pe placutele cu nume de strazi, de pe tricourile adolescentilor si, in fine, daca nu e exagerat,
,,jos comunismul" din sufrageriile nostalgiilor de duminica. Oamenii din Iaslovat nu stiu istorie politica si poate
ca nici n-au nevoie sa stie. Poate ca, pentru ei, bustul lui Bodnaras nu reprezinta nicio legatura cu trecutul
ideologizat, ci, mai degraba, afirmarea publica a potentialului local. Lucru firesc. Numai prezenta, in piatra, a
unei personalitati comuniste de rangul lui Bodnaras e cel putin stranie in vreme ce, in cel mai oficial mod,
regimul comunist a fost condamnat si condamnat din nou, in vreme ca se castiga voturi bune din manifestarea
grandilocventa a neimplicarii comuniste in biografia personala a politicienilor, in vreme ce un act legislativ
relativ sedundar precum asa-zisa Lege antilegionara starneste intregi coruri de ingrijitoare ale istoriei Romaniei.
Si, cumva, dreptate au si satenii sa-si pretuiasca ceea ce gasesc a fi valoros pentru specificul local, dreptate au si
oamenii care ies la parada cu anticomunismul lor.

Sacralizarea oficiala a unui criminal In lipsa unei infrastructuri cuprinzatoare a administrarii memoriei,
comunismul va ramane un tabu mental si moral. Pesemne ca memoria romanilor n-are capacitatea de a se regla
prin mecanisme proprii, astfel ca, indiferent ca e vorba despre memoria locala sau nationala, totul pare un
dezechilibru firav intre repudierea raului si acceptarea raului autorizat. Poate ca e normal: o granita rigida in ce
priveste imperativul moral al amintirilor nu exista. Si nici nu e bine sa existe. Dar, dincolo de orice introspectii
individuale, simbolisticii oficiale ii este necesara o sistematizare. Comuna Iaslovat este, poate, cel mai relevant
exemplu despre sacralizarea oficiala a unui criminal. Actualul primar al comunei, Ion Cotoara, este la fel de
ferm precum satenii lui: ,,Ma mai intreaba unii si-altii de ce nu-l dau jos. Daca nu eu l-am asezat acolo, consider
ca nu am acest drept. Lasam sa-l judece timpul, istoricii, cu cele bune si cele rele. Adevarul insa e ca a tinut
mult la comuna noastra, oamenii mai in varsta pot sa va confirme asta". Are dreptate primarul. Oamenii de aici
isi amintesc cu precizie momentul cand Emil Bodnaras a murit. ,,A fost o iarna foarte grea. Drumurile erau
inzapezite, a fost viscol mare. Au adus sicriul pe un car cu patru boi. A fost frumos, multa lume", isi aminteste
Nicolae Cociorvan, satean. Petru Cotoara, satean si el, fost militar si sofer la sediul central al Securitatii din
Bucuresti s-a intors, din Capitala, in satul natal, pentru a raporta superiorilor ce-a vazut. ,,Multa lume, din toate
satele din jur. Era viscol, frig. Au stat oamenii, au indurat si s-au uitat si ei, gura casca", raporteaza astazi soferul
in rezerva Cotoara. Barbatul isi aminteste ca, intr-o vreme, Bodnaras venea des la ei in comuna, cu elicopeterul,
ca sa-si viziteze bunica si alte rude din satul Bodnareni. Vizitele s-au rarit dupa colectivizare, spune Cotoara.
,,Mergeau oameni din sat la el si cereau pamantul, padurea inapoi. O perioada, s-a detasat de Iaslovat".
(A transmis din satul Iaslovat corespondentul ,,Adevarul" Suceava, Dinu Zara)
Cine este Bodnaras, comunistul puscarias
,,Dupa 42 de ani de activitate revolutionara in miscarea comunista, din care 40 de ani in Partidul Comunist
Roman si 30 de ani in conducerea sa [...], vreau doar ca vremea care mi-a ramas sa o traiesc cu rost, in limita
puterilor mele, ca simplu cetatean, ca simplu soldat al partidului fara apasatorul sentiment, din ultimii ani, al
unei utilitati indoielnice", scria Emil Bodnaras, la 10 noiembrie 1974, membrilor Comitetului Central al PCR.
Ultima sa cerere: sa fie inmormantat la Iaslovat, in nordul Moldovei, in comuna sa natala. Adica nu in marele
Mausoleu din Parcul Libertatii, alaturi de tovarasii sai de lupta si de drum. Documentul este extras din volumul
II al trilogiei ,,Apostolii lui Stalin", semnata de jurnalistii Laurentiu Ungureanu si Radu Eremia. Mai intai a
fost de extrema dreapta Bodnaras s-a nascut la 10 februarie 1904. Tatal sau, Ion Bodnaras, era de etnie
ucraineana si lucra ca functionar de Judecatorie, in timp ce mama sa, Elisabeta, femeie de etnie germana, era
casnica. Dupa terminarea liceului, Bodnaras merge la Iasi si face cateva luni la Facultatea de Drept a
Universitatii. Intra in Facsiile Nationale Romane, formatiune de extrema dreapta, fiind in 1924-1925 membru al
gruparii lui A.C. Cuza, Liga Apararii National Crestine. Spion sovietic la Bucuresti E insa exmatriculat de la
Iasi si pleaca la Timisoara, unde intra la Scoala Militara. In 1930 e sef de promotie. Bodnaras se diferentiaza de
cliseul comunist al muncitorului promovat de propaganda sovietica. Trece printr-o scoala de elita, e vorbitor al
mai multor limbi straine, nu e doar cizmar. La 16 februarie 1932, Emil Bodnaras dezerteaza din Armata si fuge
in URSS. Cele mai multe voci spun ca Bodnaras ar fi devenit spion sovietic in cei doi ani in care a ramas in
URSS. Altfel, de ce s-ar mai fi intors in tara, in 1934, in conditiile in care era cautat de autoritati2 Oricum, la 21
iulie 1934, in trenul Iasi-Bucuresti, Bodnaras se intalneste in compartiment cu numitul Apostolescu, fost coleg
de scoala militara romaneasca. In fata fostului camarad, se scuza: ca nu a fugit din armata, ca a fost trimis ca
ofiter de informatii. Degeaba. In Gara de Nord e arestat. 8 ani. Se alatura grupului lui Gheorghiu-Dej din
inchiori si supravietuieste. La 8 noiembrie 1942, de ziua lui Dej, e eliberat.
Treburile murdare ale lui Bodnaras

Emil Bodnaras reusete sa fie mereu actor principal in cele mai importante momente ale Partidului Comunist si
are parte de increderea tuturor comunistilor. Participa la inlaturarea secretarului general al partidului, Stefan
Foris, si devine una dintre cele trei persoane care asigura conducerea provizorie a partidului, alaturi de Iosif
Ranghet si Constantin Parvulescu. E implicat in inlaturarea si arestarea maresalului Antonescu in august 1944,
dar urmareste cu atentie si abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947, fiind pregatit sa intervina cu efectivele
fortelor armate pe care le conducea, in caz de nemultumiri politice si sociale. Tot Emil Bodnaras reorganizeaza
serviciile de spionaj din Romania si tot el e artizanul sovietizarii Armatei Romane. In partid, Bodnaras se
mentine mereu deasupra liniei fine care stalibeste puterea. E membru al Biroului Politic al CC al PCR din '44
pana in '48 si ramane in aceeasi functie pana in '65 in nou-infiintatul Partid Muncitoresc Roman (PMR). Apoi,
devine membru si in Prezidiul Permament al CC al PCR, fotoliu pe care-l ocupa pana 1974.
Curiosul caz al intelectualilor comunisti
Vasta cantitate de arta comunista oficiala, produsa intre 1945 si 1989, este distrusa, pierduta sau, pur si simplu,
ignorata. Va prezentam patru exemple de personaje care fie au fost furate de propaganda comunista precoce si
supravalorizate pentru a legitima o oarecare efervescenta culturala in sanul miscarii, fie au tamaiat regimul
national-comunist si au continuat, si dupa '89, sa promoveze, uneori voalat, alteori fatis, imaginea pozitiva a
nationalismului si sovinismului de sorgine ceausista. Acestea sunt: Alexandru Sahia (foto 1), Theodor
Neculuta (foto 2), Adrian Paunescu si Sergiu Nicolaescu. Busturile lui Alexandru Sahia (1908-1937) si
Theodor Neculuta (1859-1904) se afla, in mod ironic, in Parcul Carol I din Capitala. Ironic, pentru ca parcul a
fost inaugurat in anul 1906 pentru a sarbatori 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Prezenta celor doua busturi
a fost semnalata de profesorul Nicolae Constantinescu (79 de ani), medic chirurg: ,,Theodor Neculuta, de
profesie cizmar, este considerat primul poet proletar din literatura romana. In 1948, la restructurarea Academiei
Romane, in timp ce membri ca Radulescu-Motru si Luian Blaga erau exclusi, Neculuta era primit ca membru
post-mortem. Bustul lui in Parcul Carol I, ca si existenta unor strazi care-i poarta numele cel putin in Bucuresti,
Oradea si Galati imi arata mie slabul interes pentru simboluri, pentru modelele oferite azi tinerilor". Theodor
Neculuta a fost recuperat drept comunist desi si-a desfasurat activitatea cu mult inainte de conturarea unei
miscari socialiste coerente in Romania. Totusi, in interes propagandistic, in perioada realismului socialist,
Neculuta era studiat in manualele de liceu drept unul dintre proletcultistii de seama tributari ideologiei.
Alexandru Sahia, care a dat si numele Studioului Cinematografic ,,Alexandru Sahia", cel mai mare studio
producator de film documentar din Romania comunista. Adoptarea lui Sahia de catre comunisti este, totusi,
paradoxala, daca nu chiar absurda: cu numai cateva zile inaintea mortii sale, era clasat dreptu ,,dusman al
poporului" si exclus din PCdR, aflat in ilegalitate. A fost insa folosit dupa 1945 pentru consolidarea regimului la
care a visat. A devenit obiectul unui cult: mare scriitor, traind in mizerie, lucru care nu era chiar adevarat,
sacrificat oricum pentru cauza proletariatului. Era lectura obligatorie printre clasicii literaturii romane, tipul de
scriitor si jurnalist care scrie despre necazurile celor multi. A fost, de asemenea, ales membru post-mortem al
Academiei. Adrian Paunescu, fost membru in CC al UTC,

este unul dintre eroii recenti ai unei Romanii prea indeparate de ideile lui ca sa-l mai merite. A fost un prieten
apropiat al puterii comuniste, pe care a laudat-o si a criticat-o deschis. Dupa ce a asistat, izolat, la Revolutie, a
imbratisat, din nou, ,,lirismul" politicii. Paunescu a continuat sa scrie versuri. Cate dintre ele sunt poezii e greu
de spus. Un lucru e insa sigur: relatia sa privilegiata cu sistemul comunist i-a conferit un statut special, care si-a
pus, incontestabil, amprenta si pe creatia sa literara. Poeziile patriotice si cele adresate Elenei si lui Nicolae
Ceausescu exista si fac parte din uriasa uzina de poezie care l-a consacrat pe poet. Adrian Paunescu e liantul
care leaga Romania comunista de cea postcomunista si, apoi, de cea democrata. Adrian Paunescu a ramas poetul
unei generatii, chiar daca aceasta este polarizata de pareri ,,pro" sau ,,contra", iar trecerea lui in nefiinta a urmat
tiparul dupa care s-a desfasurat intreaga viata: cu zgomot, emotii, multimi, elogii, kitsch si contestari. Un bust al
poetului a fost dezvelit, in 2012, in parcul Gradina Icoanei din Bucuresti. Sergiu Nicolaescu e, poate,unul dintre
cei mai controversati fosti sustinatori ai regimului comunist. Romanii au crescut cu filmele sale fara sa-si dea
seama de grosolaniile mincinoase care erau promovate in peliculele maligne. Sergiu Nicolaescu a cultivat
gigantismul, spiritul faraonic al lui Nicolae Ceausescu, dar nu e doar asta. Nicolaescu a fost, mult timp,
secretarul de partid al Asociatiei Profesionale a Cineastilor, functie care-i legitima puterea netarmurita in
cinematografia regretabila. La Revolutie, prezenta lui Sergiu Nicolaescu pe holurile Televiziunii si in centrele
de comanda a lasat, pe buna dreptate, loc pentru o seama larga de teorii ale conspiratiei. La aproape un an de la
disparitia sa, edilii din Targu Jiu au dezvelit, in centrul orasului, un bust al fostului cineast. Intru aducere aminte.
Prima reactie a venit din familiei: ,,Fratele meu nu a fost asa de urat", a spus sora lui Sergiu Nicolaescu.
,,L-am redat intr-o postura de forta", a explicat artistul care a realizat lucrarea. Intr-adevar, Sergiu
Nicolaescu a avut o putere aparte in Romania.
Cazul Emiliei Irza, eterna eroina. Bustul Emiliei Irza a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice in 2010. Se
gaseste pe Bulevardul Lacul Tei din Capitala, la numarul 120. E amplasat, strategic, in fata unui spital de copii
ridicat in 1950 de regimul comunist. Atunci, in perioada stalinizarii, cand totul se comuniza, spitalul se numea
,,Emilia Irza" - revolutionara cazuta dupa o mare manifestatie comunista, ingropata ca eroina a clasei
muncitoare in 1945. Din 1990, se numeste, sofisticat, Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului ,,Alfred
Rusescu". S-a schimbat ambalajul, dar bustul a ramas. Monument istoric, nu mai putin.
Cazul Lucretiu Patrascanu
Poate fi macar caraghios faptul ca Directia de Impozite si Taxe Locale Sector 3 Bucuresti se afla pe strada
Lucretiu Patrascanu, numarul 3-5. La fel, Administratia Sectorului 3 a Finantelor Publice pentru Persoane
Fizice - la numarul 10. Dar orice om catusi de putin rezonabil nu poate sa nu considere o blasfemie faptul ca
Liceul Teoretic ,,Nichita Stanescu" afla pe aceeasi strada din cartierul bucurestean Titan.

Lucretiu Patrascanu a fost primul ministru comunist in guvernele postbelice, omul care a controlat justitia in
perioada '44-'48 si care n-a ezitat sa-i trimita in inchisoare, pe rand, pe toti liderii partidelor istorice. Lucretiu
Patrascanu a fost iubit de femei, apreciat de intelectuali si urat de tovarasii din partid. Istoria contrafactuala inca
ii face mari servicii si construieste in jurul sau o altfel de Romanuie comunista, mai putin criminala. Dar istoria
contrafactuala nu e istorie. Lucretiu Patrascanu a fost unul dintre martorii implicati ai celor mai rusinoase
momente din Romania comunista. La 12 septembrie 1944, a semnat armistitiul dintre Romania si URSS. Din
punct de vedere economic, documentul ingenunchea Romania si o transforma in vaca de muls a bolsevicilor,
obligata sa dea mai mult lapte decat poate. FOTO 1. Lucretiu Patrascanu (primul), alaturide Gheorghiu-Dej
(ultimul) si Ana Pauker. FOTO 2: Lucretiu Patrscanu, la dreapta lui Teohari Georgescu Din 24 august 1944,
Patrascanu e insa ministru interimar al Justitiei, iar din noiembrie '44 devine ministru plin. Din acest fotoliu,
comunistul de salon, asigura pregatirea structurilor legislative in vederea sovietizarii Romaniei. Primele tinte:
adversarii politici si reprezentantii vechiului sistem. In Monitorul Oficial incep sa apara decrete cu privire la
epurarea Justitiei si a aparatului de stat central. La 20 septembrie, Patrascanu depune un proiect de lege pentru
,,arestarea si judecarea celor care poarta raspunderea materiala si morala a dezastrului tarii". Exhaustiva
acuzatie! Proiectul insa nu e decat o prelungire a unei prevederi a Conventiei de Armistitiu, care obliga partea
romana ,,sa dizolve formatiunile de tip fascist, cat si orice organizatii care duc propaganda ostila Natiunilor
Unite si in special Uniunii Sovietice". In 1945, Patrascanu anunta infiintarea de Tribunale ale Poporului, menita
sa-i trimita la puscarie pe toti cei asupra carora plana suspiciunea adeziunii la fascism. Cercetarea invinuitilor
era facuta de acuzatori publici, numiti la propunerea Ministerului de Justitie, fara vreun criteriu de selectie:
oamenii n-aveau nevoie nici sa fie magistrati, nici sa aiba studii de specialitate. Trebuia doar sa incuviinteze
ordinele de partid. Hotararile tribunalelor erau inatacabile. Justitia se transforma in justitie populara. Ca si cand
un scaun s-ar transforma in scaun electric. In scaunul electric s-au asezat oameni politici jurnalisti, fosti angajati
ai Sigurantei Generale, membri ai unor organizatii numite ,,teroriste", partizani din munti, dar si cei vinovati de
deportarea romanilor si a evreilor in Rasarit sau cei vinovati de pogromuri. Tot Patrascanu se numara printre cei
care reprezinta Romania la Conferinta de Pace de la Paris, din 1946. Oricum, popularitatea sa in randul
multimii starneste invidia secretarului general al Partidului, Gheorghe Gheorghiu-Dej. La 28 aprilie 1948,
chemat telefonic, comunistul pleaca spre Ministerul de Justitie. Este arestat. Banuia ce i se va intampla si avea
asupra lui, cusut in tivul pantalonilor, un tub de otrava. N-are insa curaj, iar otrava se strica din cauza caldurii si
a umezelii. Incearca, oricum, sa-si ia viata: isi taie venele cu o lama de ras, dar nu moare. Anchetarea lui
dureaza sase ani. Nu e gasit cu nimic. La 6 aprilie 1954, incepe procesul. La 14 aprilie, sentinta. Patrascanu:
,,Scuip pe acuzatiile care mi se aduc". In noate de 16 spre 17, la ora 3.00, Patrascanu e executat cu un glont in
ceafa. Memoria lui este reabilitata de catre Nicolae Ceausescu in 1968, insa contextul era o rafuiala politica.
Oricum, numele lui Patrascanu devine din nou usor de pronuntat. Strazi din Romania isi schimba denumirea in
cinstea celui care a fost, celui care ar fi putut fi.
,,Statuia Foamei" inca-i reprezinta pe romani

In 2007, Parcul Florilor din cartierul Pantelimon a fost innobilat peisagistic cu monumentul sculptural ,,1907",
ridicat din zona halei Obor in 2004 si pastrat o vreme la intuneric. Dezvelirea statuii a fost eveniment cu fast, la
care a fost invitat special presedintele Ion Iliescu (foto) si la care s-au servit si mici, si carnati si bere. Asa a fost
atunci. S-a impus ca monumentul dedicat Rascoalei Taranesti de la 1907 (n.r. - care a inceput la 21 februarie in
Flamanzi, Botosani, si-a cuprins pana in primavara toata tara) sa reintre in peisajul urban al Capitalei: ,,La
sugestia oamenilor de cultura si a altor cetateni, edilul (n.r. - primarul Neculai Ontanu) a ales acest amplasament
pentru punerea in valoare a monumentului", relata presa vremii. Monumentul in cauza este lucrarea sculptorului
Naum Corcescu, artist cu viziuni realiste si compozitii eroic-monumentale. Grupul statuar de bronz ce
reprezinta, practic, emanciparea taranului roman a fost turnat la Combinatul Fondului Plastic in 1972. S-au topit
atunci mii de linguri, tevi si robinete. In total, 36 de tone de obiecte casnice sustinute pe un soclu de beton
armat. In perioada comunista, cand statuia se inalta 15 metri spre cer in fata halei de carne de la Obor, valoarea
artistica era perfect complementara cu folclorul. I se zicea ,,Statuia Foamei", de ciuda ca romanii gaseau la hala
numai copite de porc si gheare de pui - ,,tacamuri" vasazica, iar cand se statea la coada, cate-unul mai ghidus isi
amintea acest banc, cu umor amar:
,,Stati asa, nu dati navala! Nu mai este carne-n hala. Il vedeti pe-ala de jos> A murit rozand un os!".
Cazul strazii Erou Ion Calin. ,,Au crezut ca e erou din Primul sau Al Doilea Razboi Mondial"
Istoricul Mihai Burcea semnaleaza si alte denumiri din nomenclatorul strazilor bucurestene care amintesc de
acelasi trecut comunist, intr-un studiu realizat in proiectul ,,Membri, simpatizanti, conspiratori si <<tovarasi de
drum>>. Componenta Partidului Comunist din Romania in perioada ilegalitatii - studii prosopografice", derulat
prin Centrul de Cercetari in Istorie Contemporana ,,Cont*texte al Universitatii din Bucuresti. Strada Erou Ion
Calin este unul dintre locurile care pastreaza, prin denumirea sa, amintirea marilor realizari ale regimului
comunist. ,,Cel mai probabil, edilii Capitalei au considerat ca acesta a fost un erou din perioada Primului sau a
celui de-Al Doilea Razboi Mondial. In fapt, Ion Calin a fost un comunist roman care s-a inrolat voluntar in
Brigazile Internationale din Spania si, ulterior, a luptat in cadrul Miscarii de Rezistenta Franceze", scrie Mihai
Burcea in lucrarea ,,Recuperarea memoriei interbrigadistilor si maquisarzilor romani. Studiu de caz: Ion Calin",
publicata in doua parti, I si II. Scurt excurs istoric: Razboiul Civil din Spania izbucneste la 17 iulie 1936 si ia
sfarsit la 1 aprilie 1939. Partile combatante sunt republicanii (sustinuti de URSS si Mexic) si gruparea de
extrema dreapta condusa de generalul Francisco Franco (sustinuta de Italia fascista, Germania nazista si
Portugalia vecina). Razboiul a pornit ca urmare a actiunii generalului Franco (poreclit in grupul sau ,,Miss
Insulele Canare 1936" pentru ca a ezitat sa declanseze lovitura de stat: sa transmita la statia de radio din Ceuta,
enclava spaniola de pe coasta marocana a Africii, celebra fraza: ,,In toata Spania cerul e fara nori"). Voluntarii
republicani erau organizati in Brigazile Internationale si erau sustinuti de Moscova sa lupte impotriva lui
Franco. Brigazile fusesera create la ordinul lui Stalin in 1936 si cuprindeau, in cea mai mare parte, membri ai
unor partide comuniste, de la simpli activisi la comisari politici. Razboiul din peninsuloa se termina cu victoria
franchistilor. Invinsii vor alege fie calea exilului in Franta sau URSS, fie vor ajunge in inchisori sau vor fi pusi
in fata plutonului de executie. Istoricul Mihai Burcea mai numeste, printre locurile din oras care, in mod
inexplicabil, au resit sa-si pastreze denumirea pana in zilele noastre, strada Alexandru Faclie (decedat in 1938 in
luptele din Spania), Stefan Megyeri (decedat in martie 1938 in luptele din Spania) si Piata ,,16 Februarie" din
cartierul Bucurestii Noi.
Cazul soldatului caruia ii miroseau picioarele

Dupa incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Europa de Est a fost impanzita de statui simbolice ale
soldatului rus. In Romania, momentul marcant al lui 23 august 1944, cand Armata Sovietica a ,,eliberat Patria
de sub jugul fascist", a fost comemorat in 1946. Monumentul Ostasului Sovietic a fost dezvelit dupa o
ceremonie fastuoasa, in prezenta oficialitatilor romane si sovietice, printre care s-au numarat regele Mihai I,
presedintele Consiliului de Ministri, Petru Groza si generalul Ivan Susaikov, presedintele Comisiei Aliate de
Control (foto). A fost amplasat, la loc de cinste, chiar in Piata Victoriei, in scuarul format intre Bulevardul
Kiseleff si Bulevardul Aviatorilor (atunci, soseaua Jianu). Bucurestenii nu si-au inaltat privirile a multumire
catre statuia cocotata pe un soclu indecent de mare. Din contra. Atitudinea era mai degraba zeflemitoare, dupa
cum exprima si epigrama lui Pastorel Teodoreanu: ,,Soldat rus, soldat rus,/ Te-au ridicat atat de sus/ C-ai
eliberat popoarele/ Sau ca-ti miros picioarelev". La inceputul anului 1990, manifestantii revolutionari au cerut
demolarea ei. Statuia a a migrat din Piata Victoriei intr-un spatiu vecin de pe soseaua Kisselef, spre a ajunge,
dupa '90, in Cimitirul Militar de la Pipera, soclul pierzandu-se pe parcurs.
Cazul generalului Vasile Milea
Zece strazi, piete si bulevarde din Romania poarte numele generalului Vasile Milea, ridicat fara temei la rangul
de erou. Situatia lui Milea din nomenclatorul urbanistic este insa un pic mai complicata. Declarat tradator de
Nicolae Ceausescu, lui Vasile Milea i s-a creat imaginea unui adevarat erou, care si-a pus capat zilelor pentru a
nu executa porunca dictatorului de a da ordin Armatei sa traga in populatiei. Circula, de altminteri, zvonul
conform caruia generalul fusese, de fapt, asasinat din ordinul lui Ceausescu. Totusi, Vasile Milea este unul
dintre principaliivinovati de crimele savarsite de Armata Romana in represiunea de la Timisoara sau in
lichidarea baricadei de la Hotelul Intercontinental. Vasile Milea era ministru al Apararii Nationale din 16
decembrie 1986. Dintre toate evenimentele care i-au marcat cariera, cel mai compromitator este ultimul la care a
asistat: Revolutia romana. Fostul ministrul a fost cel care a emis ordinul de interventie, inclusiv cu arme de foc,
la Timisoara, in ziua de 17 decembrie 1989. Tot el a ordonat, in aceesi zi, scoaterea a zece tancuri de instructie
pe strazile Timisoarei. In jurul orei 17.00, Armata a deschis focul asupra demonstrantilor in urma ordinului de
alarma patiala de lupta, dat tot de Milea. Rezultatul: 159 de morti. Apoi, generalul s-a deplasat in Capitala, in
zona Intercontinental, alaturi de mai multe cadre superioare, unde a condus personal spargerea baricadei facute
de revolutionari. Se intampla in noaptea dintre 21 si 22 decembrie 1989. In dimineata urmatoare, Milea a fost
gasit de comandantul Garzilor Patriotice, Corneliu Parcalabescu, impuscat in zona pieptului. Cei mai multi spun
ca s-a sinucis. In momentele oricum tensionate de dupa Revolutie, lumea a uitat care fusese rolul adevarat al
generalului Vasile Milea, iar acesta a fost declarat erou. In amintirea sa, mai multe strazi, bulevarde si piete au
fost rebotezate cu numele sau. Cele mai multe inca ii poarta numele. ,,Adevarul" a derulat, in 2010, o campanie
pentru schimbarea denumirii strazilor si pietelor publice care poarta numele generalului Vasile Milea. Degeaba.
Legile memoriei de scurta durata

Parlamentul Romaniei este inca unul dintre terenurile de joaca ale administratorilor voluntari, autoproclamati, ai
memoriei colective. Totusi, cele mai multe initiave nu sunt altceva decat materializarea unor obsesii episodice,
cu potential efect electoral. Marti, 22 septembrie 2015, a fost votata de Senat, in calitate de prima camera
sesizata, asa-numita propunere legislativa pentru condamnarea totalitarismului comunist si pentru cultivarea
memoriei nationale antitotalitare. Practic, propunerea initiata de soprana anticomunismului national, Sorin
Iliesiu (foto), stabileste prezentarea unui raport de condamnare de catre Academia Romana (cu limita de spatiu,
300 de pagini, si timp de elaborare demn de un inginer-constructor, 150 de zile) si infiintarea unui ,,Muzeu
National al Totalitarismului Comunist". Sorin Iliesiu, autor, printre alte nazdravanii publice fervente, al unui
raport personal de condamnare a comunismului, a speculat legislativ dezbaterea privind Muzeul Comunismului,
relansata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) si
sustinuta de ziarul ,,Adevarul". Printre propunerile sale se numara una cu adevarat tulburatoare: construirea unei
cruci de otel, inalta de 20-25 de metri, amplasata in intersectia din Piata Universitatii. Pe soclul crucii, potrivit
legii adoptata de Senat, vor fi scrise urmatoarele doua texte: ,,Acest monument a fost inaltat din initiativa
Parlamentului, in memoria milioanelor de victime ale totalitarismului comunist din Romaani" si ,,Sa nu uitam
crimele comunismului, pentru ca acestea sa nu se mai savarseasca vreodata!". Virgula nu e neaparat necesara,
dar asa scrie-n lege. Oricum, pesemne ca monumentul va fi un soi de cruce-discoteca. ,,Cel mai criminal
regim" Dar nu e doar atat: dupa ce legea antilegionari a agitat putin apele in societatea civila, acelasi Sorin
Iliesiu, agresiv caine de paza al propriei democratiei, fost liberal anticomunist, pesedist recent, a trantit doua
paragrafe pe hartie, a convins alti 26 senatori cu semnatura de primar si a trimis acest text in Parlament: ,,Art. 1.
Prin prezenta lege, organizatiile politice cu caracter comunist sunt interzise. Scopul acestei interdictii este
prevenirea reinstaurarii in Romania a regimului totalitar comunist care a functionat in tara noastra intre anii
1945 si 1989, acesta fiind cel mai criminal (sic!) regim politic din Europa postbelica - cu un numar de victime
situat oficial intre 500.000 si 2.000.000, cifra record daca o raportam la numarul populatiei (sic!)". ,,Tentativa
se pedepseste" Aparte de insuficienta grosolana a acestei legi, atat din punct de vedere gramatical, cat si
conceptual, e clar ca un for legislativ responsabil n-ar putea vota o propunere care suna asa: ,,Art. 2. (1)
Constituirea unei organizatii politice cu caracter comunist se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 10 ani. (2)
Aderarea la o asemenea organizatie politica se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 6 ani. (3) Sprijinirea sub orice
forma a unei asemenea organizatii politice se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 4 ani. (4) Tentatativa se
pedepseste." Atat. 2 articole. Fara explicatii, fara definirea termenilor, fara existenta unui suplu aparat
conceptual. Apoi, orice persoana care nu este cu adevarat naiva sau obisnuita cu incoerenta legislativa ca mod
de legiferare in politica damboviteana, s-ar minuna, pe buna dreptate, de aceasta ruptura logica: in ciuda unei
condamnari facute in Parlament de catre un presedinte al Romaniei, girata din punct de vedere academic de
catre mai multe personalitati, senatorii se exprima pentru necesitatea unei noi condamnari a comunismului si,
apoi, a organizatiilor comuniste, in vreme ce, la nivel local, sunt glorificate public o seama intreaga de
personalitati emblematice ale regimului sau chiar oameni asimilati de comunism, care au legitimat, prin
activitatea lor, un regim criminal. S-au speriat de CEDO Dar dezbaterea aceasta nu e de ieri. In 2010,
deputatul liberal Mihaita Calimete a inaintat Propunerea legislativa privind interzicerea organizatiilor,
simbolurilor, precum si a doctrinei comuniste care a avut la baza lupta de clasa. Propunerea a fost respinsa in
grup. Si ca urmare a inconsistentei sale, dar si in contextul in care, in Ungaria, verdictele date de Curtea
Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO), in contextul existentei unei legi similare, obligau autoritatile
maghiare sa plateasca despagubiri pe banda rulanta. Parlamentul Ungariei facuse, la vremea respectiva, un fond
special pentru acoperirea despagubirilor. Romania s-a temut. Apoi, in luna iulie 2012, Parlamentul de la
Chisinau a votat o lege care prevedea interzicerea simbolurilor comuniste de catre partide. Legea a intrat in
vigoare la 1 octombrie, in acelasi an, dar Partidul Comunistilor a atacat-o la Curtea Consitutionala. Institutia a
solicitat opinia Comisiei de la Venetia in aceasta privinta, iar opinia a venit: ,,Fiecare are dreptul la libera
exprimare. Acest drept include libertatea de a cauta, primi si comunica fapte si idei". In iunie 2013, legea a fost
restrasa. Nu s-a putut. Tot in 2012, Georgia a renuntat la simbolistica bolsevica, interzicand utilizarea publica a
secerii si ciocanului. Pentru afisarea insemnelor comuniste sau fasciste, se percepe o amenda de pana la 600 de
dolari. Sub incidenta legii din fosta republica sovietica din Caucaz intra si monumente, basoreliefe, strazi, sate

sau piete cu denumiri care ar putea face propaganda regimurilor si ideologiilor totalitare. Acolo s-a putut. Legea
care n-a mai venit In aprilie 2013 insa, consilierul prezidential Andrei Muraru, pe vremea aceea sef al
IICCMER, flutura pe la televiziuni proiectul unei presupuse legi care ar fi sanctionat promovarea simbolurilor
comuniste si a cultului persoanelor vinovate de acte de represiune inainte de 1989. ,,Vom mai avea voie cu
tricouri cu Che Guevara", se intrebau oamenii si asteptau sa gaseasca raspunul in textul legii. Dar legea n-a
mai venit. In aprilie 2015 insa, Parlamentul ucrainean a votat o lege care interzice orice forma de ,,propaganda a
regimurilor totalitare comunist si nazist". Pe lista elementelor interzise se afla drapelul si imnul sovietic si
nazist, precum si monumentele si placile comemorative in onoarea responsabililor comunisti, si chiar numele de
localitati, strazi sau companii care fac referire la liderii comunisti, la activitatile Partidului Comunist sau chiar la
Revolutia Bolsevica din 1917. La finalul lunii iulie, presedintele Romaniei Klaus Iohannis a promulgat asa-zisa
lege antilegionara, care a intrat intr-o adevarata dezbatere publica abia dupa publicarea ei in Monitorul Oficial.
Oricum, cei mai multi dintre contestatari subliniau discursul dublu, absenta si necesitatea unei reglemantari
similare in cazul totalitarismului comunist. Dezbaterea a inceput.
Omul care l-a dat jos pe Lenin
La 3 martie 1990, Gigi Gavrilescu, un oarecare macaragiu-erou, a daramat, in uralele multimii, statuia lui Lenin
din fata locului botezat, in zorii democratiei, Casa Presei Libere. In aceeasi zi a doborat statuia lui Petru Groza
din fata Facultatii de Medicina ,,Carol Davila". Chipul lui Gavrilescu nu s-a pastrat in fotografii. A fost erou o
primavara, in 1990. S-a sinucis patru ani mai tarziu. Era sarac si singur. Gigi Gavrilescu se remarcase, la 15
noiembrie 1987, in multimea de revoltati de la Intreprinderea de Autocamioane Brasov. In decembrie 1989
fusese in Piata Universitatii. Apoi, ramasese in Bucuresti - locuia intr-o camera intunecoasa, in sediul Aliantei
Civice din cladirea Ministerului Industriei Constructoare de Masini. Lucra in aceeasi incapere, in spatele unui
xerox de pe urma caruia isi castiga painea. Noaptea, isi dezvelea un pat improvizat, langa mormane de dosare,
carti si cartoane. La 22 februarie 1994, camera a devenit si sanctuarul sau. Gigi Macaragiul s-a spanzurat de
tocul usii. Statuile daramate de Gigi Macaragiu au stat, pentru multa vreme, in spatele unui zid al Palatului
Brancovenesc de la Mogosoaia. Au fost uitate acolo. In plina epoca a cultului personalitatii, liderii comunisti din
Romania nu si-au facut prea multe statui. Procesul ,,deviationistilor de dreapta", in urma caruia au fost acuzati
trei dintre cei mai puternici lidei comunisti, Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu, a facut ca imaginea
acestora sa nu troneze in fata vreunei piete publice. Desi, chipul cioplit al semizeilor comunisti din Romania n-a
reusit sa devina la fel de ubicuu precum ideologia pe care acestia o slaveau, propaganda a existat. Au existat,
deci, o multime de productii ideologizate - functiona chiar si o ,,fabrica de capatani", care realiza capete din
ghips, in serie, carora le erau adaugate mustati, par, chelie sau, in functie de miopia politica, ochelari. In Parcul
Stalin (actualul Parc Herastrau), de pilda, se afisau cu nonsalanta o multime de busturi sovietice de a caror
soarta nu se mai stie, astazi, nimic. Ce e de facutr, s-ar putea intreba cineva, chiar si cu riscul de a-l parafraza pe
unul dintre parintii ideologici ai celor care au devenit statui. In vreme ce in Romania este ignorata atat existenta,
cat si inexistenta acestor vestigii monumentale de sinistra propaganda, Ungaria a gasit o metoda inedita de a le
valorifica muzeal: undeva, catre marginile orasului Budapesta, exista un Parc al Statuilor, care reuneste cele mai
importate statui socialiste colectate din capitala ungara. Parcul a fost inaugurat inca din 1993. Daca, inainte de
'89, in Ungaria, ca si in Romania, statuile fusesera investite cu o importanta aproape religioasa, chemand la
comemorari, sarbatori ale Partidului si alte evenimente, dislocarea si reunirea lor intr-un parc oarecare, le-a
asigurat desacralizarea. Astfel, prin deturnarea semnificatiei initiale, monumentele au fost revalorificate,
capatand un sens nou, dezirabil, intr-un nou sistem polilitc. In Romania, insa, oamenii inca se mai pot inchina
falnicului spion Emil Bodnaras, justitiarului-criminal Lucretiu Patrascanu sau, cine stie, vreunui erou-turnator
Vasile Roaita uitat de lume printr-un oras precum Bacau.