ANDREI CIURUNGA

10 lei pentru memoria lui Andrei Ciurunga!

Pe aleea principală a Cimitirului Bellu Catolic, nu departe de mormântul lui Corneliu

Coposu, cu ani în urmă, un vizitator atent ar fi putut citi pe o cruce de lemn putrezită, două
nume: Robert Eisenbraun și, în paranteză, Andrei Ciurunga. Nu știu câți mai cunosc astăzi
că Andrei Ciurunga (acesta era pseudonimul literar) a fost unul dintre cei mai prolifici și mai
sensibili poeți ai închisorilor comuniste, alaturi de Radu Gyr și Nichifor Crainic, autor –
printre multe alte creații – al Poemelor Cumplitului Canal. Poeziile sale, ca și cele ale lui
Radu Gyr și Nichifor Crainic, au circulat oral, din gură în gură sau, de multe ori, transmise
cu mari riscuri, prin morse, prin zidurile și țevile temnițelor comuniste, constituind hrana
spirituală pentru sute de mii de nefericiți flămânzi și bolnavi, aruncați în uriașa hecatombă a
gulagului românesc, care au găsit astfel puterea de a rezista poate o zi în plus, în teribilele
condiții de exterminare. Dar și mai puțini însă știu că numele adevărat al poetului era
Robert Eisenbraun, fiind de origine germană și de confesiune catolică. Nu știu câți români
au iubit România atât de mult cum a făcut-o acest sensibil poet, care s-a sacrificat acestei
iubiri. Astăzi, crucea de lemn de la mormântul poetului lagărelor și temnițelor s-a prăbușit.
Nici un însemn nu mai amintește că pe aleea principală a Cimitirului Bellu Catolic se
odihnesc, până la marea Înviere, rămășițele pământești ale unuia dintre geniile literaturii
românești. Nici o lumânare sau candelă nu este aprinsă acolo. Un popor care își tratează
cu indiferență valorile merită oprobiul Istoriei. Haideți să fim noi cei care reparăm această
ingratitudine, cu smerenie și respect. În numele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, am luat
legătura cu administrația Cimitirului Bellu Catolic, care – până la găsirea proprietarului
acelor locuri de veci (nu au telefonul acestuia) – ne-a dat acceptul să amplasăm o placă
memorială și o cruce, pentru început modeste, pentru ca memoria poetului să fie menținută
corespunzător pentru cei care trec pe acolo. Ulterior, după găsirea proprietarului și dacă
acesta își va da acordul, vom demara o campanie de ridicare a unui monument
corespunzător unei asemenea personalități culturale, pe baza unui proiect realizat de
personal de specialitate.

Până atunci însă, facem apel la voi, camarazii și prietenii Fundației Ion Gavrilă
Ogoranu, să donăm fiecare între 5 si 10 lei pentru această cauză. Banii pot fi depuși la
casierie, la persoanele: Florin Dobrescu – Tel 0722749249, Sile Iordache – Tel.
0725511963, sau în cont: IBAN: RO48RNCB0090120742810001, BANCA: BCR –
Sucursala Lipscani, BENEFICIAR: Fundația Ion Gavrilă Ogoranu. CIF: 28081579, cu
mențiunea „Memorial Andrei Ciurunga”.

NOTA: Acest apel pentru plăcuța și crucea mică este cu circuit închis, fiind transmis
doar membrilor și prietenilor noștri, precum și urmașilor de foști deținuți politici. Nu se
publică pe site-uri sau rețele de socializare. Asta o vom face doar pentru realizarea
monumentului final, care va trebui să fie remarcabil.

REPERE BIOGRAFICE

Născut la 28 octombrie 1920 la Cahul, în Basarabia, într-o familie de germani, de altfel atât
de numeroși în sudul Basarabiei, Robert Eisenbraun avea să deschidă ochii în Regatul
României Mari, ajungând să iubească această țară la fel de mult ca oricare român. Taăl
său, Herman Eisenbraun, profesor de limbă germană la liceul „Ion Voievod” din Cahul,
avea să plece din această lume când viitorul poet abia împlinise patru ani. Robert
Eisenbraun a urmat școala în orașul Cahul, exceptând ultima clasă de liceu, pe care a
absolvit-o la Cetatea Albă.

A debutat literar în 1932, la 11 ani, în primul număr al revistei Tinerimea Moldovei, fiind
remarcat de Uniunea Scriitorilor Români. Poezia dedicată Unirii de la 1859, era semnată cu
pseudonimul Robert Cahuleanu. Mai târziu, avea să spună că a adoptat acest pseudonim
din „profundă simțire românească”. În 1936 a publicat placheta de versuri Melancolie, iar
apoi a colaborat la reviste precum Basarabia, Basarabia literară, Raza. În 1944 îi apare
volumul Cântece de dor și de război.

În anii 1930 se va apropia de Mișcarea Legionară, compunând Imnul legionarilor din Cahul.

În 1944, pe fondul ocupării Basarabiei de către sovietici familia Eisenbraun se refugiază la

Brăila, unde Robert Eisenbraun va publica în revistele locale „Expresul”, „Ancheta” și
„Înainte”, sub pseudonimul Robert Cahuleanu. Ca urmare a unui articol anticomunist din
noiembrie 1945, este arestat ca unul din „autorii morali” ai manifestației din 8 noiembrie
1945, fiind eliberat după o lună.

În 1946, i se impune schimbarea numelui de autor „Robert Cahuleanu”, deoarece orașul

Cahul nu mai aparținea României, ci URSS, începând să semneze ca Andrei Ciurunga.

În 1947, cu ajutorul unui tipograf, ocolind cenzura oficială, tipărește o plachetă de versuri
anticomuniste, „Poeme de dincoace”. Denunțat, va scăpa de condamnare ca urmare a
distrugerii volumului.

Stabilit la București în 1949, se angajează la revista Flacăra, colaborând și la publicațiile:

Contemporanul, Viața Românească, Ateneu, Ramuri, Tribuna, Vatra, Viața militară, Urzica,
Rebus.

Autoritățile comuniste încep, în 1949, urmărirea unor „grupări dușmănoase” ale tinerilor
scriitori fugiți din Basarabia la București după intrarea trupelor sovietice. Andrei Ciurunga
intră în obiectivul Securității, fiind arestat la 2 februarie 1950, în urma denunțului unui coleg,
fiind condamnat la 4 ani de închisoare pentru „crima de uneltire împotriva păcii”, pe baza
volumului din 1944, „Cântece de dor și război”.

Va trece prin infernul închisorilor Uranus, Galați, Jilava, fiind trimis în lagărul de muncă de
la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în ale cărui condiții de exterminare va converti suferința
în artă, compunând adevărate giuvaere literare. Pentru a nu le uita (deținuții nu aveau voie
să dețină hârtie, creion sau să scrie ceva pe bucăți de săpun, cretă etc.) el va inventa o
formă fixă de poezie, decastihul, cu numai două rime, fiind de ajuns să-și amintească un
singur vers pentru a reconstitui întregul. Va coase pe pânză, în căptușeala unui pieptar,
primul vers – versul-cheie – al câtorva sute de decastihuri, din care, peste ani, după
eliberare, avea să publice un volum, sub pseudonimul Andrei Ciurunga.

Nu a fost eliberat la expirarea pedepsei, fiind considerat un element periculos, așa că a

efectuat un supliment de pedeapsă de 100 zile, fiind pus în libertate la 13 mai 1954. Ca fost
deținut politic, nu i s-a permis să se angajeze decât ca om de serviciu, portar, magazioner
de șantier și abia după un timp, contabil și pedagog pentru elevii de liceu. I s-a interzis să
publice, însă a reușit să ocolească cenzura, prin pseudonime, publicând totuși în Rebus și
Urzica.

Dar în anul 1958, în urma unor anchete, autoritățile au stabilit legătura între versurile care
circulau printre condamnații de la Canal și autorul acestora. Este rearestat la 28 noiembrie
1958, fiind condamnat la 18 ani de muncă silnică, pentru că ar fi lăsat să circule poemele
concepute la Canal. A executat pedeapsa în lagărul de muncă de la Balta Brăilei și la
închisoarea Gherla. A fost eliberat la grațierea generală, în iulie 1964.

Abia în 1967, pe fondul destinderii inițiate de Nicolae Ceaușescu, Andrei Ciurunga a fost
reprimit în Uniunea Scriitorilor și a început să-și publice opera, atât cât i-a permis cenzura.

După 1990 a publicat poeziile din închisori, dar și memorii. A trecul la Domnul la 6 august
2004, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, în confesiunea sa de la naștere.

Contribuția poate fi trimisă și prin aplicația Revolut, către contul aferent nr tel 0722749249.

Și acum, câteva poezii din creația de detenție a lui Andrei Ciurunga

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,

să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,

cu fruntea-n slavă strig din închisoare:

– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă

pe-un raft, întâiul meu abecedar

şi că mă-nchin când mă aşez la masă,

cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina

curată cum în suflet mi-a pătruns,

din via dată-n pârg sau din grădina

în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă

rotundă ca o ţară hora-n prag,

sau c-am primit colindători în tindă,

cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline

cu tot belşugul, de la vin la grâu,

şi c-am chemat la praznic pe oricine,

cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură

adâncul, codrii, cerul stea cu stea

şi sfânta noastră pâine de la gură –

nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii

când am răcnit cu sufletul durut

că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii

şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,

l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,

şi câţi prin veacuri au venit să-l prade

îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,

împovărat de vina cea mai grea,

cu fruntea-n slavă gem din închisoare:

– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Canalul - Andrei Ciurunga

Aici am ars şi-am sângerat cu anii,

aici am rupt cu dinţii din ţărână,

şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,

câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene

am dat cu veacuri înapoi lumina.

Amare bezne-am aşternut pe gene

şi le-am gustat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,

bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,

am presărat cu mii de oseminte

meleagul dintre Dunăre şi Mare.

Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,

înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.

Să facem drum vapoarelor de mâine,

am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria, ce curge-acum întoarsă,

va tine minte şi-ntre foi va strânge

acest cumplit Danubiu care varsă

pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie

vor ctitori, cu anii care vin,

în cărţile pe care le vom scrie,

o noua Tristie la Pontul Euxin.

Înviere - Andrei Ciurunga

Ai noștri dorm în suflet cu genunea,

dar mâna cui îi mângâie prin vis,

că-n locul frunții lor de totdeauna

parcă-nfloresc petale de cais?

Un înger alb sau liniștea se-aude?

Se-mbracă-n aur noaptea și-n mister.

Abia sunându-și lanțurile crude,

se-nalță toată temnița la cer.

Stă trupul ghem, cu spaimele la pândă,

ar învia, dar încă n-are semn,

și crucea-ntinde brațe de osândă

cu umbre vechi, ce spânzură pe lemn.

Noi tot aici - Andrei Ciurunga

Adăugat de: Adina Speranta

Trec primăveri cu flori la subsuoară,

în struguri mustul toamnelor și-l suie,

se cern zăpezi a nu știu câta oară,

noi tot aici, noi tot bătuți în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,

nevestele ca fânul se usucă,

răsar din mame stânjenei și lauri,

noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,

Duminicile parcă ne-au uitat și ele,

prietenii prin cârciumi se îmbată –

noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Cățui de nuferi ard în rugăciune,

pe sub salcâmii înfloriți trec fete,

bâtrâne viori întineresc sub strune,

noi tot aici, noi tot în baionete.

Țițeiul nostru spumegă în sonde,

scot munții saci de aur la lumină,

cresc cozonaci pe câmpurile blonde –

noi tot aici, noi tot pe rogojină.

Împărății cât șapte țări într-una

se clatină, pândite de cenușe,

stăpâni ai lumii au mușcat țărâna,

noi tot aici, noi tot între cătușe.

Cu alte poze vine-abecedarul

iar geografia alte hărți aduce,

istorii noi așterne cronicarul –

noi tot aici, noi tot bătuți pe cruce.

Noi tot aici, cu rădăcini amare,

Parcă născuți din ghinde și blesteme –

Noi tot aici, noi tot în așteptare,

Să prindă visul trup – și să ne cheme.

[16:05, 29.03.2022] Noua Dr. Dobrescu: Solii tăi - Andrei Ciurunga

Zbor de pasăre curată

suie limpede spre cer

din adânc de piatră lată

de sub reci rugini de fier.

Sau coboară din tărie

de la Maica lui Hristos,

tainic aducând solie

răstigniților de jos.

Mare fie-ți, Doamne, slava

c-ai trimis cu sfânt temei,

rândunele la Jilava

și la Gherla porumbei…

Mormântul lui Andrei Ciurunga azi.

Doar verticala crucii, cu anii nașterii si mortii, a mai ramas. Numele i s-a pierdut pe aleile
cimitirului.