Universitatea „Valahia” Târgoviște

Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare

Master: Multilingvism și interculturalitate în context european

Anul: II

SCRIITORUL ÎN EXIL

NINA CASSIAN

Profesor: Lect. Univ. Dr. Vârlan Mariana

Masterand: Toader Ioana

 NINA CASSIAN
PERIOADA EXILULUI

Nina Cassian, născută Renée Annie Cassian- Mătăsaru la 27 noiembrie 1924, la

Galați, a fost o poetă, eseistă, traducătoare și compozitoare. S-a născut într-o familie de
origine evreiască (tatăl, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut). Avea apoi să se
mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Ileana (o
școală evreiască de fete), și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian.
Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația
Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate
antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase” etc. În paralel, primele ei
încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar
îndrăgostit de tânăra poetă. Aflăm de la criticul literar Alexandru Ștefănescu, în publicația
„România Liberă” că Nina Cassian îi trimisese prin tatăl ei lui Tudor Arghezi un caiet cu
versuri, acesta din urmă punându-i verdict : „Talent Incontestabil”. Tot de la Ștefănescu aflăm
și de alte domenii artistice de care a fost atrasă: a luat lecții de desen cu G. Loewendal și H.
Maxy, de actorie cu Beate Fredanov și Al. Frinți, de pian și compoziție muzicală cu Paul
Jelescu, Mihail Jora, Constantin Silvestri.

Fiindcă se simțea atrasă de mișcarea comunistă, Nina Cassian intră în comunitatea

comunistă ilegalistă, adolescentă fiind: „N-am citit niciodată Capitalul sau Materialism și
empiriocriticism (doar Minciunile convenționale de Max Nordau și Manifestul comunist), dar
colegii sau „tovarășii” cum îi numea ea, o antipatizau, considerând-o orgolioasă și
dominatoare. Tot pe atunci, mărturisea poeta, practica tot felul de munci ilegale, falsificam
buletine, băteam la mașină fragmente din Engels pe care încerca să le distribuie, scria (încă de
la șaisprezece ani) pe ziduri, noaptea, cu creta furată de la școală, lozinci ca «Pâine, pace,
libertate» sau «Jos războiul!»”.

În anul 1943 se căsătorește cu Vladimir Collin , autor de basme pentru copii.

Mărturisește, în „Memoria ca zestre”¹, că s-a îndrăgostit de acesta pa la 17 ani fiindcă împărțeau
aceeași pasiune pentru „Mallarmé”,de care se desparte însă după cinci ani pentru a se căsători
cu Ștefănescu. În 1944 devine studentă a „Facultății de Litere și Filosofie”, pe care o
abandonează după un an. În februarie 1944, Nina Cassian a scris, în ziarul „Ecoul”,
sub pseudonimul Maria Veniamin, care nu erau decât traduceri din Christian Morgenstern.
Însă în 1945 a apărut prima sa poezie în România Liberă, cu titlul: „Am fost un poet decadent”.
Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste "La scara 1/1". În urma unui
atac ideologic lansat în ziarul „Scânteia” la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie
proletcultistă. Spune că datorită politicilor comuniste în care începuse să creadă, a început să
scrie „în ritmul dictat de comuniști, de fapt am început să-mi sărăcesc vocabularul, gândindu-
mă la avantajele care, de altfel, n-au mai apărut”. "După un ocol de aproximativ opt ani",
cum singură avea să mărturisească,  plin de avânturi naive și compromisuri, începând din
1956 se întoarce la poezia „autentică”. Începe să scrie în paralel și literatură pentru copii,
atrasă de posibilitățile estetice ale evadării în fantezie și candoare, precum și două volume de
"proză subiectivă", la persoana întâi. Realizează traduceri remarcabile
din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. Publică
peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză, și inventează o nouă limbă poetică, limba
spargă. Această limbă nu este o limbă în adevăratul sens al cuvântului, este de fapt o limbă în
care o parte din substantive, verbe, adjective sunt înlocuite cu altele inventate de poetă. Ion
Barbu i-a interzis să scrie folosind sparga aceasta, dar la un moment dat Nina Cassian
mărturisește că a scris „ o duzină de sparguri”, chiar și în limba engleză.

În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949 a fost redactor la

revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

În 1948 devine soția lui Al. I. Ștefănescu, pe care l-a numit „ marea dragoste”, fiind
împreună timp de 36 de ani, până la decesul acestuia. Marin Preda îi ține Ninei Cassian, de
care era îndrăgostit, următorul discurs (tot în 1949, tot la Sinaia): „Hm! Mare scofală că Ali
Al. I. Ștefănescu, soțul Ninei Cassian din acea perioadă, e mort după tine! Păi cum să nu fie?
Ce să zic, mare brânză că te iubește! Cum să nu iubești așa ceva? Ascultă, Nina, bagă de
seamă: eu te pot iubi la nebunie, dar și urî! Tu trebuie să fii a mea. De tot. Ah, dar tu ești
iremediabil pierdută, îl iubești pe Ali. Știu că nu sunt de nasul tău, dar dacă nu mă iubești, te
ucid!”. În ciuda atracției fizice reciproce dintre Nina Cassian și Marin Preda, scriitoarea nu a
dorit să se despartă de Ali, dar chiar și ea a recunoscut într-un interviu că: „ în seratele
literare, ea se hrănea cu nuditatea lui absolută, uluitoare, adică profita de oferta lui totală”.

În 1949, după ce comunismul fusese instalat, poeta se află la Sinaia, la Peleș (Partidul
avea grijă de artiștii săi), și notează în jurnal  „Mă bag în pat să citesc Idiotul. Azi dimineață
am făcut o lungă baie de soare. Ce fericiți ar putea fi oamenii, iubiți, hrăniți, liberi, creând artă
în mijlocul frumuseții. Eu, de fapt, aici, trăiesc în societatea comunistă! Trebuie să lupt să fie
pentru toți și pentru totdeauna!”. Spune că „Ah, dacă ar fi știut partidul în ce atmosferă
nesănătoasă moral își petrec vremea artiștii săi!”, însă nu se sfiiește să își exprime părerile
negative despre bărbați, într-o proză intitulată Discurs într-un ciorap, care începe în felul
următor: „Doamnelor, Domnilor, Porcilor”

I se decernează în 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

EXILUL
În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros,
pentru a susține un curs la New York University. La o lună, după ce își termină activitatea ca
„Visiting teacher”,află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din
prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate era menționată "cu părerile mele
politice, evident anticeaușiste". În acel jurnal erau și câteva poezii în care Nina Cassian
satiriza regimul comunist. Securitatea considera aceste poeme ca fiind „ subversive” . Nina
Cassian ia hotărârea de a nu reveni în țară și cere azil politic în America, iar în țară i se
confiscă imediat apartamentul, cărțile fiindu-i interzise și retrase din biblioteci, până la
căderea regimului Ceaușescu. Într-un alt interviu, Nina Cassian mai precizează despre
Gheorge Ursu că acesta ar fi fost arestat pentru că a ascuns valută. De fapt, o colegă de
serviciu a acestuia l-ar fi denunțat la Securitate, după ce a avut acces la jurnalul lui personal,
jurnal în care erau și poeme ale artistei. Spune că și-a dat seama prea târziu că a fost: „un pion
într-o farsă criminală”. Afectată de ceea ce s-a întâmplat cu amintirile ei, mărturisește în
emisiunea „Nocturne”, din 2008, că: „Biblioteca mi-au luat-o toată, partiturile muzicale,
tablourile, ...mi-au golit casa de idei și sentimente”.
Între timp, în Anglia îi apare volumul de versuri Call Yourself Alive și în Statele
Unite, Life Sentence, traduceri ale volumelor din țară, precum și volumele inedite Take My
Word for It!, Blue Apple și Lady of Miracles, care se bucură de succes. Susține recitaluri de
poezie și publică în reviste americane.
Î n ultimii 30 de ani ai vieții, poeta Nina Cassian a trăit la New York, iar "proiectul
major al vârstei și vieții" sale a fost scrierea memoriilor, oglindă a "anilor furați și dăruiți",
proiect ale cărui prime două volume, Memoria ca zestre, s-au bucurat de un ecou important în
țară și în numeroase cronici. În anul 1994 i se decernează "Leul literar" de către New York
Library. În 2005 lansează la Institutul Cultural Român din New York a treilea volum
memorialistic, Memoria ca zestre. Cartea a III-a. Editura americană Norton îi propune
editarea poemelor sale scrise în limba engleză în cadrul seriei Selected Works, o performanță
pentru o poetă sosită din Estul Europei. Poemele sale au apărut în revistele americane The
New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review. Tot aici
Nina Cassian s-a căsătorit a treia oară cu muzicianul, Maurice Edwards.
În noiembrie 2008, Nina Cassian revine în România pentru a-și lansa volumele
„Confidențe fictive”- un volum în proză, și „ Spectacol în aer liber”, o antologie de poezie. În
mai 2010, la lansarea cărții sale pentru copii „ Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și
Aligru” și a altor poezii, Nina Cassian oferă autografe în fața hotelului Intercontinental. În mai
2014, 21 martie, a fost omagiată la Veneția, de ziua mondială a Poeziei, cu ocazia publicării
în limba italiană a primului volum de antologie de versuri: „ C ´e modo e modo di sparire”,
unul dintre cele mai importante titluri de poezie propuse în ultimii ani de editurile din Italia.
Cu acest prilej, a fost proiectat și un interviu la momentul respectiv cu Nina Cassian, extras
din filmul documentar : „Noi, români în lume”, realizat de Maria Ștefănache în anul 2010.
Considerată a fi una din marile seducătoare ale literaturii române, Nina Cassian a fost
„muza lui Ion Barbu”, fiind iubită de acesta, dar pe care ea îl descria „prea bătrân”. Mai
târziu, pentru gestul său, când acesta nu mai era în viață, Nina Casiian i-a dedicat două poezii,
una intitulându-se „Lui Ion Barbu”.
Nina Casssian, „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din literatura română”, a avut cea
mai tumultoasă viață din literatura română. Aceasta a vorbit mereu cu o sinceritate sfâşietoare
despre sine, iar asta a fost un magnet pentru orice interlocutor, jurnalist sau nu. În urmă cu
puţini ani, făcea acea înduioşătoare demonstraţie de psihanaliză într-un tabloid românesc:
„Fiind o fată urâtă, am fost bucuroasă cumva de atenţia care mi-a fost acordată de-a lungul
vieţii. Dar asta a venit târziu, pentru că, până la 17 ani, nu se uita la mine nici un câine. Nu e
plăcut, mai ales în adolescenţă. Te marchează pe toată viaţa“. „Fiind rățușca cea urâtă, mi se
părea că nu o să mă iubească nimeni”.
 La dorința Ninei Cassian, urna cu cenușa sa a fost depusă la crematoriul „ Cenușa” din
București, unde se află și rămășițele părinților săi și ale fostul său soț Al. I. Ștefănescu.