Popa Tanda

autor: Ioan Slavici

Ioan Slavici, biografie (1848 - 1925)

Ioan Slavici, scriitor

român

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad — d. 17 august 1925 la Crucea de Jos,
în apropiere de Panciu, județul Vrancea) a fost un scriitor și jurnalist român. Este al doilea
copil al cojocarului Sava Slavici si al Elenei.

Frecventeaza şcoala "greco-ortodoxă" din satul natal, avîndu-l dascăl pe D. Vostinari.

Urmează Liceul din Arad, stînd la gazdă precum eroii săi din Budulea Taichii. Susţine
bacalaureatul la Satu-Mare, iar în toamnă se înscrie la Universitatea din Budapesta. În
ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea şi revine la Siria. Se mai înscrie şi la Universitatea din
Viena (aprilie), dar în august îl aflam în funcţia de secretar al notarului din Cumlaus.

În toamna e din nou la Viena, în armată, urmînd şi Facultatea de Drept. Acum se

împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, student şi el în capitala Imperiului
hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană si maghiară. Îşi ia "examenul de stat".

Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie). În vara, împreuna cu Eminescu,

organizează serbarea panromânească de la Putna astfel punînd bazele Societății Academice
Sociale Literare România Jună.

La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei Colecției
Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale și G. Coșbuc,
editează revista Vatra. În timpul primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua și
Gazeta Bucureștilor.

În anul 1875 se căsătoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreşte la Viena şi Budapesta,

iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucureşti.

Cîţiva ani mai tîrziu, din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, e închis
de către autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. Divorţează de prima soţie
Ecaterina. Se căsătoreşte, la Sibiu, cu Eleonora Tănăsescu, în toamna născîndu-i-se primul
baiat, Titu Liviu, în total avînd şase copii.  În urma unui proces de presă e condamnat la 3 zile
închisoare.

În anul 1892 devine cetăţean român, iar în anul 1903 primeşte premiul Academiei Române.
Mai tîrziu este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotelul "Luvru". În timpul
ocupaţiei germane, scrie articole de orientare progermană.

În 1919 la încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand şi a guvernului,

Slavici e arestat din nou, judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an.
Totuşi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu duşmănie.

Slavici și-a exprimat păreri antisemite, spunînd în lucrarea sa Soll și Haben—Chestiunea

Evreilor din România că evreii sunt o boală, și că ar trebui aruncați în Dunăre.

Bolnav şi obosit de viaţă agitată, cu procese şi detenţii în puşcării, se refugiază la fiica sa, care
traia la Panciu, în podgoria asemănătoare cu Siria natală. La 17 august trece în lumea
umbrelor, înmormîntat la schitul Brazi.
 
Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice. Prin
nuvelele, romanele şi memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici, scriitorul care a
avut o contribuţie decisivă la aşezarea literaturii noastre în făgaşul modernităţii, întemeietor al
realismului nostru modern, Slavici va fi punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si
pentru cel psihologic.

Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici este,
alături de Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului.
 Rezumat
      Nuvela descrie pe părintele Trandafir,fiul dascălului Pintilie din satul Butucani,un
sat mare,cu oameni înstăriţi şi cu socoteală.

      Părintele Trandafir ajunge preot în satul tatălui său,Butucani,dar rezistă mai puţin
de doi ani,deoarece este cam greu la vorbă şi aspru la judecată,ca urmare este trimis în
satul Sărăceni.

      Sărăceni este un sat,după cum bine îi spune numele,sărac,cu oameni leneşi,care nu
muncesc şi nici nu speră „la mai bine”,fără gard şi fără horn la casă etc.

      Părintele Trandafir îşi dă seama că atât timp cât oamenii din Sărăceni nu vor
munci,nici ei şi nici el nu vor avea ce să mănânce,şi încearcă să facă din ei oameni
gospodari.Numai astfel satul va ieşi din crunta sărăcie.El încearcă diverse moduri de a-
i convinge pe săteni să muncească,dar nu obţine nici un rezultat.

El însuşi ajunge la deprimare şi hotărăşte să fie el un exemplu pozitiv pentru

consăteni.Cu ajutorul unor oameni din sat,îşi “reface” gospodăria,cultivă cartofi
,porumb,fasole etc.

     Exemplul său a reuşit să îi convingă pe localnici,aceştia se pun pe treabă şi satul

începe să iasă din sărăcie.

Satul Sărăceni devine înfloritor prin muncă,meritul unui preot cu pilde bune,preotul
Trandafir.

     Popa Tanda(poreclă dată de săteni) ajunge bătrân,dar înconjurat atât de dragostea
familiei sale,cât şi de respectul sătenilor.
 Citate aparținând operei
 "A ajuns ca și ciuma...După atâta tândălitură oameni i-au pus numele Popa
Tanda. Apoi Popa Tanda a și rămas"
 "Oamenii treceau pe lângă casa popii,clătinau și ziceau:Popa e omul dracului"
 "Ține-l Doamne la mulți ani ,că este omul lui Dumnezeu"
 “Este în cartea învăţăturilor despre viaţa lumească o scurtă învăţătură:
binevoitorii de multe ori ne sunt spre stricare şi răuvoitorii spre folos.”
 „Când omul a făcut începutul, el nu mai ajunge la capăt. O dorinţă naşte pe
cealaltă.”
 „Vremurile vin; vremile se duc: lumea merge înainte, iară omul, când cu lumea,
când împotriva ei.”
 „Cine vrea să sară peste groapă, arunce-şi mai-înainte desagii peste ea.”
 „Pe Valea-Seacă este un sat pe care oamenii îl numesc Sărăceni. Un sat
"Sărăceni" pe o vale "seacă": mai rău nu poate să sune însemnarea unui loc.”
 „Nu este mai mare mulţumire pentru omul ce doreşte binele altora decât aceea
când vede că este ascultat de către alţii şi că vorbele lui prind rădăcini. Gândul
bun se-nmulţeşte, cuprinzând loc în mai multe suflete, şi cine îl are şi poartă,
mai ales atunci dacă îl preţuieşte, se bucură când vede că-şi face cale-n lume.”
 „Nu-i vorbă! Drept avea părintele Trandafir. Este numai că dreptul e treaba
celor mai mari în putere. Cei mai slabi trebuie să şi-l arate pe-ncetul. Furnica nu
răstoarnă muntele, dar îl poate muta din loc: încet însă, încet, bucăţică cu
bucăţică. Poate că ştia şi părintele că este aşa în lume; dar el avea legea lui:
"Ce-i drept şi adevărat, nici la dracul nu-i minciună!" Acesta era cuvântul lui.”

 „Sfânta Scriptură ne învaţă că întocmai precum plugarul trăieşte din rodul

muncii sale, şi păstorul sufletesc, care slujeşte altarului, din slujba sa, de pe
altar, să trăiască.”
 „Peştele-n apă, pasărea-n aer, cârtiţa-n pământ şi sărăcenenii în sărăcie.”
 „Un om care n-are ce să mănânce îşi face treabă din treaba altora. Nici acum nu
face bine! Orbul n-ajută pe olog; flămânzii nu-ndreaptă treaba satului; când
gâştele păzesc stratul, puţin îi rămâne grădinarului.”
 „Nevoia este cel mai bun învăţător.”
 „Cu mult, cu puţin, lucrurile se fac, numai dacă le ştim face.”
 „Unde nu e nădejde de dobândă lipseşte şi îndemnul de lucru.”
 „Oamenii se prea supără când le luăm căciula din cap. Şi e bine să trăim bine cu
lumea.”